Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Colectiv de realizare
Dr. Simona Macovei
Psiholog Diana Stănculeanu
1
Cuprins
Introducere
De ce este nevoie de o „şcoală a părinţilor”?
Cum putem să construim un context sănătos de învăţare a comportamentelor
copiilor? Ce este disciplinarea?
Care sunt cauzele sau ce determină comportamentul copilului?
ABC-ul învăţării comportamentale
PARTEA I
DISCIPLINAREA COPIILOR DE VÂRSTĂ PREŞCOLARĂ
PARTEA II
DISCIPLINAREA COPIILOR CU VÂRSTA CUPRINSĂ ÎNTRE 7-11 ANI
Bibliografie selectivă
3
INTRODUCERE
DE CE ESTE NEVOIE DE O „ŞCOALĂ A PĂRINŢILOR”?
Rolul de părinte implică foarte multe cunoştinţe şi abilităţi necesare zi de zi. Problema este că
aceste cunoştinţe şi abilităţi nu sunt înăscute şi nici nu apar automat atunci când devenim
părinți. Fiecare dintre noi învăţăm să fim părinţi de la cei din jurul nostru, de la părinţii
noştrii, din informaţiile pe care le auzim sau le citim. Uneori însă ceea ce învăţăm
interacţionând cu ceilalţi nu este suficient pentru a fi părintele de care copilul are nevoie
pentru a se dezvolta şi pentru a creşte sănătos fizic şi mental. De multe ori, părinţii au
întrebări la care nu au răspunsuri sau observă comportamente ale copilului lor la care nu ştiu
cum să reacţioneze. Acest material este construit pentru a oferi un sprijin părinţilor care îşi
doresc să ştie mai multe despre ce ar putea să facă ei pentru sănătatea şi starea de bine a
copilului lor.
Numeroase studii ştiinţifice au identificat acele cunoştinţe şi abilităţi ale părinţilor şi adulţilor
din viaţa copilului care sunt necesare şi esenţiale pentru ca copilul să se poată dezvolta
sănătos atât fizic, cât şi emoţional şi social. Materialul de faţă oferă o sinteză a acelor
cunoştinţe şi abilităţi ale părinţilor esenţiale pentru optimizarea dezvoltării cognitive, sociale
şi emoţionale ale copiilor şi pentru facilitarea unor relaţii sănătoase şi funcţionale ale
părinţilor cu copii lor.
De ce un training al părinţilor?
Atât părinţii cât şi educatorii/ profesorii reprezintă o sursă şi un context de învăţare esenţial
pentru copil. Comportamentele copiilor se învaţă în interacţiunea cu alţi copii, în
interacţiunea cu părinţii şi cu profesorii. Pentru a sprijini copiii în a învăţa atitudini şi
comportamente funcţionale cu scopul menţinerii sănătăţii emoţionale şi sociale a acestora,
este necesară implicarea tuturor celor care interacţionează cu copilul – părinţi, profesori,
colegi, media.
Copii învaţă comportamentele din interacţiunea cu cei din jurul său. În consecinţă, schimbarea unui
comportament al copilului implică în fapt şi schimbarea comportamentelor celor din mediul său –
părinţi, profesori, colegi, prieteni.
Materialul se adresează tuturor părinţilor care doresc să susţină dezvoltarea copilului sau ai
căror copii au dificultăţi emoţionale şi comportamentale minore. Acest program nu este
suficient pentru părinţii ai căror copii au dificultăţi comportamentale şi emoţionale
moderate; ei au nevoie de un program mai specializat pe care îl poate oferi un profesionist
specializat în psihologia copilului şi adolescentului. De asemenea, părinţii ai căror copii au
probleme clinice emoţionale (ex. anxietate, depresie) sau comportamentale (ex. agresivitate,
ADHD) au nevoie de spijin de specialitate oferit de psihiatru, medicul de familie şi psihologul
clinician.
Ce înseamnă sa fii un părinte responsabil şi competent?
5
CUM PUTEM CONSTRUI UN CONTEXT SĂNĂTOS DE ÎNVĂŢARE A
COMPORTAMENTELOR COPIILOR?
CE ESTE DISCIPLINAREA?
Pentru a sigura însă o învăţare sănătoasă, este nevoie să ne propunem voluntar să asigurăm
copilului un context de învăţare adecvat. Implicarea părinţilor şi educatorilor scade riscul
învăţării neadecvate a comportamentelor noi. De exemplu, dacă un copil observă un adult
care reacţionează cînd este furios prin agresiune verbală sau fizică, va învăţa că acesta este
modul firesc de reacţie intr-o astfel de situaţie. În consecinţă, copilul învaţă o modalitate
neadecvată de gestionare a unei emoţii negative.
Comportamentul copilului este astfel o reflecţie a ceea ce a învăţat până în acel moment şi ne
oferă o imagine a abilităţilor pe care le are şi a celor care încă au nevoie de un context de
învăţare. Una dintre erorile cele mai frecvente în relaţia cu copilul, este modul în care noi, ca
adulţi, părinţi sau educatori, interpretăm comportamentul copiilor. Semnificaţia pe care o
dăm comportamentului copilului, determină modul în care ne raportăm la o anumită situaţie,
felul în care reaţionăm - emoţiile pe care le simţim (ex. suntem furioşi, enervaţi sau trişti)
precum şi comportamentele pe care le avem (ex. plângem sau ridicăm tonul etc.).
7
CARE SUNT CAUZELE SAU CE DETERMINĂ COMPORTAMENTUL COPILULUI?
Copiii moştenesc de la părinţi un bagaj genetic unic care constituie baza dezvoltării fizice de
mai târziu; tot el este responsabil şi de diferenţele care apar în tendinţa oamenilor de a se
comporta într-un anumit fel, adică de tipul de temperament pe care îl avem. Aceste diferenţe
individuale includ caracteristici fizice, cum ar fi culoarea ochilor sau textura părului, dar şi
caracteristici emoţionale şi comportamentale. Copiii moştenesc temperamentul de la părinţi,
ceea ce le influenţează comportamentul social şi cel emoţional. Unele trăsături sunt mai uşor
de gestionat şi alte mai dificil, cum ar fi de pild[ faptul că unii copii au nevoie de mai multă
atenţie decât alţii, sunt mai activi sau sunt în permanentă explorare a mediului, plâng mai
uşor şi mai des, au dificultăţi în a învăţa o rutină comportamentală cum este somnul sau
mâncatul.
Cele mai frecvente conflicte şi divergenţe atât între adulţi cât şi între părinţi şi copii sau copii
şi educatori apar datorită acestor diferenţe individuale pe care nu le cunoaştem, nu le-am
sesizat, nu le acceptăm ca şi comportamente nemodificabile, ba mai mult, le interpretăm
într-un mod personal, negativ. Uneori adulţii interpretează aceste comportamente ca fiind
„lipsă de voinţă sau motivaţie!” – „nu vrea să se schimbe”, sau ca fiind intenţionate:
„intenţionat vrea să mă enerveze sau să mă supere!”.
Ale diferenţe fiziologice semnificative sunt: rata bătăilor inimii, dilatarea pupilelor în timpul
sarcinilor cognitive, tensiune la nivelul corzilor vocale atunci când copilul vorbeşte în situaţie
de stres moderat, nivelul de cortizol din salivă. Ele persistă până la vârsta adultă (Schwartz,
2003). Copiii diferă şi din punctul de vedere al pragului stimulării senzoriale şi auditive (copii
au un nivel diferit de toleranţă la stimulare senzorială - mai mic sau mai mare.
Acest lucru ne ajută să înţelegem mai bine diferenţele între fraţi în termeni de preferinţe sau
activităţi în care se implică. În consecinţă, este necesar ca fiecărui copil să îi creem un context
diferit de învăţare a comportamentelor şi să nu folosim acelaşi tip de metodă de disciplinare
pentru toţi copiii.
Copiii aleg activităţi diferite pentru că diferă din punctul de vedere al toleranţei lor la
stimuli şi în consecinţă, ei au nevoie de contexte de învăţare comportamentală
adaptate acestor diferenţe individuale.
Gradul de stimulare senzorială a unui mediu/context este un alt indicator care relevă
nevoile copilului. Unii copii au nevoie de un mediu mai liniştit, cu foarte puţine stimulări
(sunete, zgomote, lumină, cuvinte) în timp ce alţii au nevoie de un mediu mai stimulator (mai
multe sunete, mai mult zgomot). Gradul de stimulare senzorială este un context care trebuie
adaptat nevoilor copilului.
Cercetările atrag însă atenţia faptului că există atât continuităţi, cât şi discontinuităţi în
manifestarea temperamentului copilului!
Comportamentul părinţilor şi educatorilor/ profesorilor reprezintă un context de schimbare
comportamentală pentru copii!
Există mai multe studii care confirmă faptul că temperamentul NU se manifestă întotdeauna
în acelaşi tipar comportamental şi că există şi situaţii de discontinuitate. Într-un studiu
realizat de Fox şi Henderson (1999) se observă o mai mare continuitate a temperamentului
dezinhibat (47%) faţă de temperamentul inhibat (27%). Acest lucru înseamnă că
temperamentul este moderat de acţiunea factorilor de mediu, ceea ce susţine convingerea
că atitudinea şi comportamentul adulţilor, părinţi şi educatori/profesori joacă un rol
semnificativ în evoluţia dezvoltării comportamentale a copiilor.
Reactivitatea emoţională
Un rol important îl are şi reactivitatea emoţională a copilului, reactivitate care este
determinată la nivel biologic. Reactivitatea emoţională e definită ca intensitatea la nivel
fiziologic cu care o persoană răspunde emoţinal la stimulii din jur. În aceeaşi situaţie, doi
copii pot reacţiona cu intensităţi diferite ale emoţiei. Copiii cu reacţii mai puternice au nevoie
de un efort mai mare pentru a-şi regla emoţia (pentru a reveni la starea emoţională iniţială).
De exemplu, la o serbare de Crăciun organizată la grădiniţă, unii copii sunt mai emoţionaţi
decât alţii şi îşi uită poezia sau încep să plângă, în timp ce alţii au emoţii mai puţin intense.
Cei care au reacţii mai intense au nevoie de un efort mai mare pentru a-şi inhiba un
comportament atunci când li se cere; de exemplu, un copil cu o reactivitatea emoţională
mai ridicată va depune un efort sporit pentru a amâna activitatea preferată (ex. mai întâi
adunăm jucăriile de pe jos şi abia apoi pictăm). Copiii cu reactivitate emoţională mai scăzută
îşi pot focaliza mai bine atenţia pe o sarcină şi sunt mai greu de distras într-o situaţie; aceştia
se vor conforma mai uşor cererilor adultului. Copiii care au dificultăţi în a-şi inhiba unele
comportamente, sunt mai predispuşi spre a dezvolta probleme de comportament şi a avea
dificultăţi în relaţiile sociale. Copiii cu o reactivitate emoţională mai mare au nevoie de mai
mult timp pentru a-şi interioriza regulile.
Diferenţele de reactivitate emoţională a copiilor se manifestă prin următorii indicatori
comportamentali:
timpul de reacţie emoţională de la apariţia stimulului; unii copii reacţionează
emoţional mai rapid decât alţii în anumite contexte/situaţii;
intensitatea reacţiei emoţionale; unii copii manifestă o reacţie emoţională mai
intensă în timp ce alţii manifestă o reacţie emoţională moderată în acelaşi
context/situaţie;
metodele şi timpul necesar pentru autoreglarea emoţiei – copiii cu reacţii
emoţionale mai intense au nevoie de o prioadă mai mare de timp pentru a reveni la
starea emoţională iniţială, în timp ce copiii cu o reacţie emoţională moderată revin
11
mai uşor la starea emoţională iniţială; strategiile de autoreglare a emoţiilor sunt
diferite în funcţie de intensitatea emoţiilor.
În tabelul de mai jos sunt descrise tipurile de comportament identificate prin studii de
cercetare ca fiind cele mai frecvente manifestări ale temperamentului şi reactivităţii copilului.
13
(Adaptat după Bantam, 1999)
Modul în care părinţii reacţionează emoţional în raport cu ceea ce face copilul, dar şi în alte
situaţii în care copilul este prezent, reprezintă un context de învăţare pentru copil.
Când părinţii exprimă emoţiile pozitive sau negative într-un mod indirect, atunci acest lucru
devine ameninţător pentru copil, pentru că acesta nu mai are certitudinea sau siguranţa unei
reacţii şi interpretează ceea ce spune sau face părintele. De exemplu, când un părinte este
mândru de ceea ce a făcut copilul său şi îşi exprimă emoţia de bucurie indirect, printr-un gest
de tandreţe (ex. îl îmbrăţişează) şi nu direct prin cuvinte („Sunt mândru de tine şi foarte
bucuros pentru ceea ce ai făcut!”), copilul nu ştie ce simte părintele lui faţă de el şi mai ales nu
ştie ce anume din comportamentul lui sau din ceea ce a făcut el este perceput de părinte ca
fiind valoros; el poate interpreta gesturile părintelui ca indiferenţă sau poate gândi că nu este
suficient de bun pentru a-l face pe părintele lui să fie mândru de el.
Exprimarea emoţiilor negative ale părinţilor prin cuvinte urâte adresate copilului este una
dintre cele mai dăunătoare experienţe de viaţă pentru copil. Copilul va ajunge să se perceapă
ca fiind incapabil, fără resurse şi lipsit de valoare şi în consecinţă nu va avea nicio motivaţie să
înveţe comportamente pozitive, dezirabile.
15
Afirmaţiile de genul „eşti un prost!”, „nu eşti bun de nimic!” sau afirmaţiile de învinovăţire -
„cum ai putut să faci asta?”- au consecinţe negative, severe asupra sănătăţii emoţionale a
copilului şi asupra imaginiii de sine a acestuia.
Cercetările arată că, atunci când părinţii pedepsesc, au o stare emoţională negativă. Copilul
manifestă un comportament care vine în contradicţie cu scopul părintelul (ex. „Copilul ar
trebui să mă asculte!”) ceea ce duce la apariţia emoţiilor negative şi atrage după sine folosirea
unor metode care sunt congruente cu starea emoţională negativă, adică pedeapsa, pentru a
stopa comportamentul nedorit al copilului. Lorber şi Leary (2005) au realizat un studiu din
care reiese faptul că starea emoţională negativă a mamei, afectivitatea negativă între
mamă-copil este asociată puternic cu pedeapsa.
Să presupunem că un copil aruncă cuburile lego pe jos; comportamentul lui poate avea mai
multe cauze: se plictiseşte sau nu ştie cum să se joace. Părintele îl vede şi îi spune să înceteze,
însă copilul continuă; în acel moment în mintea părintelui se declanşează un şir de gânduri:
„Copilul ăsta nu înţelege să nu mai trântească cuburile! Face asta intenţionat, ca să mă
enerveze!”; simte treptat cum îi creşte furia, merge la copil şi îi smulge cuburile din mână, iar
copilul începe să plângă. După pedeapsă părintele se poate simţi vinovat în timp ce copilul
este trist sau furios deoarece nu înţelege cu ce greşit şi nici nu a învăţat cum altfel să se joace;
el rămâne doar cu pedeapsa şi cu emoţiile negative. Aceeaşi situaţie ar fi avut alt final dacă
părintele dădea o altă interpretare comportamentul copilului: „Copilul se plictiseşte, are
nevoie de ajutorul meu!”; gândind astfel, el rămâne calm şi poate găsi mai multe alternative:
să îi propună să construiască ceva, să îi ofere o altă activitate (Figura nr. 1).
Figura nr. 1
COMPORTAMENTUL COPILULUI
Ex. Copilul aruncă cuburile lego pe jos
INTERPRETAREA
Ex. Copilul ăsta nu înţelege să nu mai trântească cuburile!
Face asta intenţionat ca să mă enerveze!
EMOŢIA
Ex. Furie, enervare, ostilitate, depresie
17
Modul în care părinţii gândesc despre cum trebuie crescut şi educat un copil influenţează
atitudinea acestora în disciplinarea copilului
Modelul procesării informaţiei în situaţii de abuz a fost iniţial descris de Crick şi Dodge
(1994), pentru a explica modul în care copiii cu comportamente agresive procesează
informaţia socială. Apoi el a fost treptat adaptat şi la situaţia în care părintele este cel care
manifestă comportamente agresive. Informaţiile din sfera cogniţiei sociale, care vorbesc
despre modul în care oamenii interpretează situaţiile sociale, arată că în urma experienţei
personale, adulţii dezvoltă convingeri mai mult sau mai puţin sănătoase despre cum trebuie
crescuţi copiii, convingeri globale (ex. „Cum trebuie crescuţi copiii în general”) şi specifice (ex.
„Cum trebuie crescut copilul meu”).
În urma experienţelor personale, părinţii dezvoltă convingeri mai mult sau mai puţin
sănătoase despre cum trebuie crescuţi copiii.
De cele mai multe ori, interpretăm realitatea din jurul nostru în funcţie de convingerile pe
care le avem despre respectiva situaţie sau context. De exemplu, dacă certăm şi criticăm mai
des un copil pentru că nu îşi pune hainele în dulap, facem adesea generalizări cu privire la
personalitatea copilului spunând că este dezordonat, afirmaţie care nu are legătură cu
realitatea; dacă spun despre cineva că este dezordonat, asta înseamnă că tot timpul, în orice
situaţie, acea persoană se comportă aşa; având însă această reprezentare în minte, vom
tinde să vedem mai des situaţiile în care copilul nu îşi pune hainele în dulap şi să ignorăm
momentele sau să discredităm situaţiile în care a manifestat comportamentul aşteptat (ex.
„Le-a pus altcineva în locul lui”).
Convingerile devin o grilă prin care noi interpretăm, „citim” realitatea,
devenind opaci la informaţiile incongruente cu aceste convingeri.
Cercetările arată că, părinţii care abuzează copiii adesea, fizic şi emoţional, au convingeri
negative despre aceştia, comportamentele lor exprimă mult mai frecvent critici şi
manifestă mai puţine emoţii pozitive (Caspi şi colab., 2004). În acest sens, atenţia părinţilor
devine selectivă, axată doar pe comportamentele negative ale copiilor.
De exemplu, un tată poate să recunoască faptul că, copilul lui s-a comportat agresiv la şcoală
şi să perceapă intenţia negativă, dar datorită unei convingeri de tipul: „încă nu ştie cum să
vorbească cu unii băieţi”, comportamentul nu va fi evaluat ca fiind „rău” şi prin urmare nu vor
fi luate măsuri disciplinare de tipul pedepselor fizice, ci mai degrabă va avea o discuţie cu
copilul despre cum ar putea reacţiona diferit, mai adecvat (nu prin agresivitate) într-o situaţie
similară. Dar dacă apare un comportament minor - „ copilul nu curăţă masa” şi acest lucru
este evaluat ca fiind greşit şi se fac atribuiri interne, globale stabile şi ostile (ex. „Copilul ăsta
e încăpăţânat, niciodată nu mă ascultă şi face numai cum vrea el”), părintele poate aplica
măsuri destul de severe şi neadecvate.
Interpretările devin cu atât mai distorsionate, cu cât starea emoţională negativă este mai
intensă. Comportamentul nostru este în concordanţă cu starea emoţională. Cu toţii trecem
din când în când prin stări de furie în urma unui conflict, nu ne putem scoate din minte acel
lucru, avem impresia că toţi ne enervează, că toate lucrurile ne ies pe dos şi suntem mult
timp mai irascibili, adică nu facem decât să ne alimentăm furia (ex. „Azi toţi au ceva cu mine,
toţi vor ceva de la mine”, „Vreau să mă lase toată lumea în pace”); ca şi consecinţă, se
activează mai multe gânduri specifice furiei, ceea ce ne facem să devenim din ce în ce mai
furioşi, foarte rigizi şi să nu mai evaluăm corect eveniemntele. A doua zi vedem lucrurile
dintr-o altă perspectivă şi certurile de ieri ni se par minore, regretăm conflictul cu colegii,
copiii sau partenerul de cuplu.
Explicaţia este simplă: atunci când avem o anumită stare emoţională, ne sunt activate
gânduri care produc emoţia respectivă iar evenimentele ulterioare vor fi interpretate prin
prisma gândurilor deja activate, adică în mod eronat. În următoarea zi, gândurile specifice
furiei „se sting” şi putem gândi situaţia flexibil, din mai multe perspective.
Cu cât nivelul de stres este mai mare, cu atât părintele ia mai puţin în
considerare factorii situaţionali în care a apărut comportamentul problematic.
Studiile de psihologie cognitivă arată că aceste procesări sunt automate, iar odată declanşate
merg până la capăt, ducând la activarea comportamentului; repetarea lor duce la apariţia
instantanee a răspunsului comportamental şi emoţional. Părinţii cu risc de abuz au mai multe
procesări automate în ceea ce priveşte comportamentul copilului în viaţa de zi cu zi, în
situaţii ambigue sau de stres. Procesările controlate au loc în sfera conştienţei, necesită o
atenţie susţinută şi sunt uşor de modificat. Ele sunt foarte utile în situaţii noi, ambigue care
necesită evaluarea şi adaptarea permanentă a răspunsului. În situaţia de faţă, procesările
conştiente sunt legate de modul adecvat de interpretare a comportamentului copilului. Dacă
procesările controlate vor fi folosite în situaţiile legate de copil, părinţii vor reduce influenţa
procesărilor automate, vor lua în considerare factorii situaţionali şi vor genera răspunsuri
adecvate. Tipul procesării automate sau controlate este influenţat şi de răspunsul fiziologic
individual la stres; cu cât reactivitatea fiziologică este mai ridicată la stimulii stresanţi, cu atât
este mai probabilă declanşarea procesărilor automate care atrag aplicarea pedepselor
(Dadds, 2003).
Unul din primele lucruri pe care copiii le învaţă, este faptul că acţiunile şi comportamentele lor
au efecte şi consecinţe asupra acţiunilor/ comportamentelor celorlalţi. Modul în care adulţii
reacţionează la comportamentul copiilor, le menţine sau nu acestora un anumit
comportament. De multe ori se întâmplă ca părinţii şi educatorii/ profesorii să întărească
involuntar un anumit comportament problematic al copilului. Întăririle accidentale pot fi:
atenţia acordată unui comportament problematic (ex. prin zâmbet sau comunicare verbală
sau non-verbală cu copilul), întăririle materiale (ex. jucăriile), activităţile (ex. distragerea
atenţiei unui copil printr-un joc) sau alimente (ex. o bomboană sau ciocolată). De exemplu,
dacă accidental râzi după ce copilul a spus un cuvânt vulgar, râsul a întărit accidental
comportamentul verbal al copilului (a spune cuvinte vulgare) ceea ce creşte probabilitatea ca,
copilul să folosească din nou cuvântul vulgar dacă doreşte o reacţie din partea părintelui.
Când învaţă un comportament nou, copii au nevoie de întăriri sau feedback-uri din partea
părinţilor şi adulţilor pentru comportamentele pozitive şi dezirabile pe care le-au realizat.
Dacă părinţii şi educatorii/ profesori ignoră comportamentele pozitive ale copiilor, nu fac
decât să întărească convingerea copiilor că ei pot atrage atenţia numai prin comportamente
nedezirabile/ negative.
Copii, ca şi adulţii, învaţă mai degrabă din feedback-urile pozitive, când părinţii şi
educatorii/profesori le spun ce au făcut bine dintr-o acţiune sau comportament. Este greşită
opinia conform căreia un comportament se învaţă
dacă spunem copiilor ce au greşit!
Copiii învaţă observând comportamentul celorlalţi din contextul lor de viaţă - părinţi, bunici,
fraţi sau surori, alţi copii, educatori/ profesori. Multe din comportamentele sociale şi
emoţionale ale copilului se învaţă prin imitare şi modelare şi datorită faptului că adeseori
adulţii nu verbalizează regulile de comportament pentru copil. Astfel, copilul învaţă implicit
acele comportamente care nu au fost verbalizate de către adulţi. Această învăţare implicită
este uneori o învăţare eronată şi limitativă, care nu îi permite copilului să cunoască multe din
modalităţile de comportament în diverse situaţii concrete. De exemplu, dacă copilul nu este
învăţat cum să facă faţă furiei sau frustrării într-un mod sănătos, el va recurge la acele
comportamente pe care le-a învăţat implicit din interacţiunea cu ceilalţi – părinţi,
23
educatori/profesori, alţi copii. Comportamentele părinţilor şi educatorilor/profesorilor
reprezintă modele de comportament pentru copil.
Cele mai frecvente comportamente problematice ale copilului, cum ar fi ţipatul, înjuratul,
lovitul, sunt rezultatul acestui proces implicit de învăţare: copilul nu ştie cum să reacţioneze în
diverse situaţii problematice pentru el şi recurge la acele comportamente pe care le-a
observat la ceilalţi.
Aceasta este regula după care copiii învaţă comportamente. Adulţii sunt cei care atribuie
semnificaţii şi evaluează comportamentul copilului (ex. „Nu e frumos ceea ce faci, nu mai
face asta”).
25
De pildă, eu pot să îi spun unui copil „nu mai spune cuvântul ăsta”, dar râd ori de câte ori el
foloseşte acel cuvânt. Cuvintele mele nu au nici o eficienţă în stoparea comportamentului
negativ, deoarece, ceea ce îl menţine este reacţia mea, faptul că eu râd; astfel, copilul se
simte valorizat. Deci, deşi din punctul de vedere al comportamentul este greşit, ceea ce
menţine acel comportament este chiar reacţia adultului la ceea ce spune sau face copilul.
Antecedente Antecedente
Situaţia Comportament Consecinţe Efect
Depărtate imediate
Când apare?
Unde apare?
S-a întâmplat ceva Ce se întâmplă
Cu cine apare?
deosebil în această imediat după?
Când nu apare? .......
...... perioadă ce ar putea ....... Reacţia adultului
Unde nu apare?
influenţa şi a celor din jur
Cu cine nu
comportamentul? Reaţia copilului
apare?
Mihai
părăsesşte
calculatorul şi îl
Sergiu a stat treaz Sergiu se apropie Încurajarea
Cei doi Sergiu îl loveşte lasă pe Sergiu să
aproape toată de calculator şi îl comportamentulu
fraţi se şi îl împinge pe se joace
noaptea din cauza vede pe Mihai că i agresiv a lui
joacă Mihai. Mama observă
unor crize de astm. se joacă. Sergiu
şi nu spune
nimic.
Capitolul 1
Principalele caracteristici ale copilului în perioada preşcolară
Capitolul 2
Ce şi cum învaţă copilul în primii 7 ani?
Capitolul 3
Despre emoţiile copilului şi managementul emoţional
Capitolul 4
Cum dezvoltăm abilităţile sociale ale copiilor
Capitolul 5
Bariere în disciplinare
Capitolul 6
Ce funcţii îndeplinesc comportamentele copiilor?
Capitolul 7
Despre furie şi alte emoţii
Capitolul 8
Managementul comportamentelor problematice ale copiilor:
Împărţirea jucăriilor, Disputele şi agresivitatea
Impactul vizionării TV asupra dezvoltării copiilor.
27
Capitolul 1
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE COPILULUI ÎN PERIOADA PREŞCOLARĂ
Dezvoltarea copilului este un proces continuu și fără sfârșit. Acest lucru se întâmplă
deoarece îi oferim mereu informații noi și îl învățăm să-și dezvolte noi abilități. Toate se
bazează pe achizițiile anterioare și formează premisa pentru achizițiile ulterioare. Când
vedem lumea prin ochii unui copil de 1, 5 sau 13 ani, începem să înțelegem comportamentul
lor. Acesta reflectă întotdeauna modul în care copiii percep lumea la un anumit stadiu de
dezvoltare.
Pentru a-i putea ghida pe aceștia într-un mod eficient, avem nevoie să:
avem așteptări realiste în ceea ce privește potențialul copiilor noștri;
înțelegem că este posibil ca ei să nu aibă experiențele sau informația de care au
nevoie pentru a reuși;
reflectăm asupra ceea ce noi am putea face diferit pentru a-i ajuta să învețe;
recunoaștem că perspectivele lor pot fi diferite de ale noastre.
În acest capitol, vom învăța cum să ne atingem obiectivele de educație prin oferirea de
căldură și structură, în acord cu stadiul de dezvoltare al copilului nostru.
Dacă i-am încurajat și învățat când au fost mici, copiii vor dori să învețe din ce în ce mai mult
în timp ce cresc. Vor pune din ce în ce mai multe întrebări și își vor îmbogăți vocabularul. Dar
în timp ce vor asimila cât mai multe informații, ei vor dori să vadă cum funcționează
obiectele din jur. În această etapă se dezvoltă trei mari caracteristici: 1) curiozitatea; 2)
imaginația; 3) temerile.
Curiozitatea
Această perioadă este extrem de interesantă. Copilul tău vrea să știe tot! Când copiii văd ceva
nou la vârsta asta, ei vor să știe cum se numește, la ce folosește, cum funcționează, de ce se
mișcă în acel fel, etc... Ei pun multe, multe întrebări.
Câteodată, părinții obosesc să încerce să găsească răspunsuri cât mai adecvate la întrebările
copiilor. Câteodată nici ei nu știu răspunsul. Dar preșcolarii, punând întrebări, vor să ne arate
că sunt dornici să învețe și să înțeleagă. Creierele lor caută informație – structură.
În această etapă, părinții pot crea copiilor lor o bază solidă pentru învățare, răspunzându-le
calm și sincer la toate întrebările. Dacă noi le respectăm curiozitatea, ei vor experimenta
plăcerea de a învăța. Iar acest sentiment îl vor avea până vor merge la școală. Dacă nu știm
răspunsul la o întrebare, le putem arăta cum putem găsi o informație și îi putem încuraja să
își caute singuri.
Părinții care încearcă să răspundă la întrebările copiilor lor sau să îi ajute să găsească
răspunsuri, îi învață pe aceștia că:
este în regulă să nu știm tot;
ideile lor contează;
există mai multe moduri prin care găsim informația;
căutarea de răspunsuri și rezolvarea de probleme este distractivă;
Când copiii învață aceste lucruri, ei devin mai curajoși în fața provocărilor, mai perseverenți în
căutarea de informații și mai motivați pentru a învăța.
Uneori copiii vor să învețe despre lucrurile periculoare, ca de exemplu cum se aprinde o
lumânare, ce se întâmplă dacă sar cu capul înainte dintr-un copac înalt sau ce se întâmplă
dacă scapă din mână farfuria dvs preferată. Pentru că nu pot fi lăsați să facă lucruri
periculoase, ei încep să învețe despre reguli. Cu cât înțeleg mai bine motivele pentru care
sunt impuse regulile, cu atât mai mult le vor respecta. Preșcolarii vor să știe “De ce?” – De ce
zboară pasărea? De ce înoată peștele? De ce nu pot aprinde lumânarea? Când întreabă “De
ce”, copilul tău nu te pune la încercare, el chiar vrea să știe răspunsul.
Imaginaţia
În această etapă, copiii încep să aibă imaginație. Este o perioadă magică pentru ei. Ei se
prefac că sunt tot felul de lucruri – animale, bebeluși, adulți. Când se prefac, totul pare foarte
real pentru ei și devin prinși de jocul lor.
Când cei mici se joacă, nu este o pierdere de vreme. Joaca este munca lor. Ei învață lucruri
foarte valoroase prin joc. Ei se pun în situațiile altor persoane și văd lucrurile prin ochii lor,
dezvoltându-și capacitatea de a empatiza. Rezolvă probleme, inventează lucruri noi, își
dezvoltă creierele și capacitatea de a gândi logic.
Copiii au nevoie să se joace. Este foarte important pentru dezvoltarea lor sănătoasă. Odată
cu dezvoltarea imaginației, ei devin mai creativi în rezolvarea de probleme. Demontând și
asamblând lucrurile, ei conștientizează că le pot înțelege. Desenând și cântând, ei devin
încrezători în a se exprima prin intermediul artei. Având oportunități de a găsi argumente, ei
devin mai buni în rezolvarea conflictelor.
Temerile
Când copiii cresc și imaginația lor se dezvoltă, începe să le fie frică de lucruri care nu îi
deranjau când erau mai mici. Câteodată acest lucru îi îngrijorează pe părinți. E bine de știu că
temerile sunt parte din procesul de creștere. Cu cât înțeleg mai bine noțiunea de “pericol”, cu
atât devin mai îngrijorați să nu fie răniți. Când li se dezvoltă imaginația, copiilor începe să le
fie frică de monștri și fantome.
La această vârstă, copiii nu pot face distincția între imaginar și realitate. Ei cred că ceea ce
văd – sau își imaginează – chiar există. Deci pot să le fie brusc teamă de măști, desene din
cărți, personaje din desene animate sau jucării. Aceste lucruri se întâmplă pentru că ei au
învățat despre pericol, dar nu au încă noțiunea despre lucrurile ireale.
În mintea preșcolarilor, totul este viu. Dacă îți pui o mască, ei vor crede că te-ai transformat
într-o creatură. Dacă își imaginează că este un monstru sub pat, ei chiar vor crede că este
adevărat. Dacă văd un clovn, vor crede că actorul arată în realitate exact ca atunci când este
machiat. Dacă văd un dinozaur într-un film, vor crede că e real și într-o piesă de teatru. La
această vârstă copiii cred că visele lor sunt reale, astfel că pot fi foarte speriați seara singuri în
camerele lor.
Preșcolarii pot simți teamă când părinții îi lasă singuri. Acest lucru se întâmplă deoarece ei
înțeleg pericolul, dar tot nu cred că părinții se vor întoarce întotdeauna. Copiilor le este frică
când sunt lăsați singuri sau cu persoane pe care nu le cunosc. Ei devin timizi în preajma
29
străinilor pentru că acum înțeleg foarte bine diferența dintre persoanele străine și cele
cunoscute.
La această vârstă, copiii refuză să stea la prieteni de familie sau la rude. Cei care până acum
adorau să stea la bunici, pot dintr-odată să refuze să mai stea la ei. Când fac asta, copiii nu
sunt obraznici, ei vor să preia controlul asupra propriului lor corp, doresc să decidă singuri cu
cine interacționează. Dezvoltarea acestei abilități este foarte importantă. Respectându-le
intimatea, îi învățăm că ei au dreptul să aibă control asupra propriului lor corp.
În această perioadă, copiii au mare nevoie de sprijin și încurajare. Ei au nevoie să știe că noi
le înțelegem și le respectăm sentimentele și că îi vom proteja. Ei încă nu pot înțelege foarte
multe despre sentimentele noastre; abia încep să le înțeleagă pe ale lor. Principala
responsabilitate a părinților în această perioadă este să respecte sentimentele copiilor. Îi
învățăm să respecte sentimentele celor din jur, respectându-și propriile sentimente. Când au
încredere că părinții le respectă sentimentele, ei se simt în siguranță. Sentimentul de
siguranță și de încredere al copilului reprezintă baza pentru toate achizițiile cognitive viitoare.
Respectarea sentimentelor copiilor înseamnă să:
Îi ajutăm să spună în cuvinte ce simt;
Le spunem că și noi ne simțim uneori la fel ca ei;
Nu râdem de ei;
Nu îi pedepsim pentru că le este frică.
Cum pot părinţii să aibă o relaţie sănătoasă cu copiii lor preşcolari? Trebuie să ne reamintim
că cele două instrumente puternice care ne ajută să ne atingem obiectivele pe termen lung
sunt căldura și structura. Pentru a înțelege cum le putem folosi în această etapă, să ne
imaginăm următorul scenariu:
Te pregăteşti să pleci la serviciu. Copilul tău de 4 ani se joacă liniştit cu jucăria lui
preferată. Când eşti gata de plecare, îi spui copilului că este timpul să plecaţi, dar el
nu se opreşte din joc. Îi spui din nou şi el tot nu se opreşte. Ce ar trebui să faci?
Analizează fiecare din răspunsurile de mai jos și decide care este cel mai bun și de ce.
1. Îi spui că dacă nu vine imediat, tu vei pleca fără el.
3. Îi spui copilului unde trebuie să ajungi și de ce este nevoie să mergi acolo. Pui alarma
de la ceas să sune peste 5 minute. Îi spui că tu trebuie să pleci când alarma sună și că
el trebuie să se pregătească să încheie jocul. Îl reasiguri că poate să continue jocul
când vă veți întoarce acasă. Îl anunți când au mai rămas 2 minute și începi să te încalți
și să îmbraci sacoul.
Înainte să răspunzi, gândește-te la motivele pentru care copilul nu vine când este chemat.
Scrie aici cât mai multe posibilități:
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
Acum gândește-te la obiectivele tale pe termen lung. Ce fel de relație îți dorești să ai cu
copilul tău pe termen lung? Ce abilități dorești să dezvolte copilul tău? Scrie aici obiectivele
tale pe termen lung:
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
Să îți sperii copilul te va ajuta să îți atingi obiectivele pe termen lung?_ Da ____ Nu
Să îți împingi copilul până la ușă te va ajuta să îți atingi obiectivele pe termen lung?
____Da ____ Nu
Să îi spui copilului unde mergi și de ce faci asta, să stabilești un termen, să îl lași să se
pregătească, să îi arăți că respecți ceea ce face și să faci plecarea să fie mai distractivă, te va
ajuta să îți atingi obiectivele pe termen lung? ____Da ____ Nu
Acum gândește-te care dintre cele 3 răspunsuri te ajută să îi oferi căldură copilului.
Amintește-ți că definiția căldurii este siguranța fizică și emoțională.
Dacă îl sperii, îi oferi căldură?______ Da ____ Nu
Dacă îl împingi, îi oferi căldură? _____Da ____ Nu
Dacă îi spui copilului unde mergi și de ce faci asta, stabilești un termen, îl lași să se
pregătească, îi arăți că respecți ceea ce face și faci plecarea să fie mai distractivă, îi oferi
căldură? _______Da ____ Nu
Acum gândește-te care dintre cele trei răspunsuri îi oferă copilului structură. Amintește-ți că
structura se referă la informația de care are nevoie copilul pentru a învăța.
Dacă îl sperii, îi oferi structură? ____ Da ____ Nu
Dacă îl împingi, îi oferi structură? ____ Da ____ Nu
Dacă îi spui copilului unde mergi și de ce faci asta, stabilești un termen, îl lași să se
pregătească, îi arăți că respecți ceea ce face și faci plecarea să fie mai distractivă, îi oferi
structură?_____Da ____ Nu
Dacă iei în considerare obiectivele tale pe termen lung, motivele pentru care preșcolarii nu
vin când sunt chemați, și importanța oferirii de căldură și structură, pe care dintre cele 3
răspunsuri l-ai alege?
_________________________________________________________________
31
Capitolul 2
CE ŞI CUM ÎNVAŢĂ COPILUL ÎN PRIMII 7 ANI?
Putem observa dacă un copil începe să stabilească o relaţie de ataşament cu cineva atunci
când simte disconfort dacă vede o persoană străină (până pe la 2-3 ani) sau când plânge dacă
persoana care are grijă de el lipseşte mai mult timp (copilul nu ştie sigur dacă se va mai
întoarce sau nu); acest comportament poate să apară pe întreaga perioadă preşcolară.
Relaţia de ataşament construită în primii ani de viaţă va constitui baza dezvoltării emoţionale
şi sociale a copilului în anii ce urmează. Copiii pot dezvolta patru tipuri principale de
ataşament: securizant, anxios-dependent, rezistent şi dezorganizat. În urma interacţiunii cu
persoanele semnificative din viaţa lor, copiii îşi formează teorii despre relaţiile cu ceilalţi (ex.
“Sunt o persoană care merită să fie iubită ? Este lumea un loc sigur? Te poţi baza pe
oameni ?”).
Pentru a înţelege mai bine cum se formează aceste relaţii vom face următorul exerciţiu:
Exerciţiu pentru părinţi:
Rugaţi părinţii să identifice care sunt posibilele gânduri pe care şi le pot forma copiii din următoarele
trei situaţii: a) copilul începe să plângă şi ori de câte ori copilul plânge, va fi luat în braţe şi mângâiat;
b) copilul începe să plângă şi este ignorat, sau uneori este certat; c) copilul începe să plângă şi uneori
e luat în braţe, alteori e certat.
Cum îşi formează convingerile despre ei copiii din cele trei situaţii? (dacă sunt importanţi, valoroşi
sau nu) şi despre convingerile despre încrederea în adult („adulţii sunt de încredere, te poţi baza pe
ceilalţi”, sau „ nu te poţi baza pe nimeni”).
Situaţii Convingeri despre sine (cum se percep copiii) Convingeri despre relaţii (ce cred copiii
despre relaţiile cu adulţii)
Situaţia 1
Situaţia 2
Situaţia 3
Mai jos sunt prezentate caracteristicile celor 4 tipuri de ataşament. Ele pot fi discutate cu
părinţii cu scopul optimizării relaţiei lor cu copiii.
Modul de structurare a relaţiei de ataşament va influenţa relaţiile cu ceilalţi din viaţa adultă.
De asemenea, relaţiile de ataşament devin foarte importante în momentele stresante din
viaţă, momente pe care, persoanele care au dezvoltat un ataşament securizant le abordează
cu încredere. Copiii cu ataşament insecurizant se vor simţi mult mai stresaţi deoarece ei nu
au această siguranţă. Dezvoltarea unui ataşament insecurizant este primul pas în apariţia
agresivităţii şi a furiei la vârsta preşcolară. Atunci când copii au stabilit cel puţin o relaţie de
ataşament securizant cu o persoană semnificativă, au încredere să exploreze mediul din jur şi
ştiu că se pot retrage oricând simt că ceva nu este bine şi că vor primi sprijin.
Convingerile copiilor despre relaţii se manifestă în interacţiunile lor cu ceilalţi, atunci când
întâlnesc persoane noi sau când îşi aleg prietenii. Pe măsură ce copiii cresc, aceste percepţii
despre relaţii devin din ce în ce mai stabile şi vor influenţa modul în care copiii interpretează
relaţiile cu cei din jur.
Copiii îşi vor formula aşteptările din partea celorlalţi în funcţie de convingerile lor despre
relaţii.
Situaţie: Copilul cere ajutorul.
Copilul cu ataşament insecurizant: “ Întotdeauna ceilalţi te dezamăgesc”
Copilul cu ataşament securizant: “Oamenii sunt de cele mai multe ori lângă tine la nevoie”
Comportamentul copiilor faţă de ceilalţi reflectă tipul lor de ataşament. O atenţie specială
trebuie acordat comportamentul exagerat de multumire a celorlalţi care este nesănătos
pentru copil pentru că menţine ignorarea propriilor nevoi şi emoţii.
Copiii cu ataşament insecurizant cred că tot timpul trebuie să se comporte cu atenţie şi grijă
pentru a nu-i supăra pe ceilalţi.
Copilul cu ataşament securizant: “Câteodată ne mai supărăm unul pe celălalt, dar în general
ne simţim bine împreună”.
Copiii vorbesc despre ei sau gândesc despre ei în funcţie de tipul de ataşament format.
Copiii cu ataşament insecurizant: “Tot timpul strigi la mine!. Nu sunt bun de nimic!”
Copiii cu ataşament securizant: ”Câteodată strigi la mine; de obicei asta se întâmplă atunci
când eşti obosită.”
Pentru ca aceste activităţi să fie cât mai eficiente, întrebaţi copilul ce anume i-ar plăcea să
faceţi şi negociaţi o activitate; astfel copilul se va simţi cu adevărat important. Cunoaşterea
intereselor, preferinţelor, activităţilor preferate ale copilului şi atenţia acordată acestora prin
discuţii pe temele preferate ale copilului sunt mijloace prin care îi trasmitem copilului că este
important şi valoros pentru noi şi că apreciem alegerile pe care le-a făcut. Manifestarea unor
gesturi care exprimă afecţiunea faţă de copii (atingeri, îmbrăţişări):
Te iubesc! – o expresie care oferă confort, absolut necesară între copil şi părinte.
În multe familii, aceste cuvinte se spun cu uşurinţă. În alte, se exprimă cu dificultate, mai
ales dacă tu ca şi adult şi nu le-ai auzit niciodată.
Dacă membrii familiei tale au folosit afirmaţiile de iubire pentru a controla sau manipula, te
poţi simţi inconfortabil în ceea ce priveşte folosirea lor cu proprii tăi copii.
Uneori, această propoziţie este încărcată de aşteptări; când părinţii spun “ te iubesc!”,
aşteaptă răspunsul „si eu te iubesc!”. Astfel, propoziţia poate să pară ca o solicitare decât ca
o exprimare a ceea ce simţim necondiţionat.
35
Abordarea unui ton serios atunci când copilul ne povesteşte ceva important pentru el;
stabilirea contactului vizual cu copilul de la acelaşi nivel (ridicarea copilului sau coborârea
adultului). Oferirea de laude şi încurajări pentru cele mai mici eforturi făcute de copil sau a
unor oportunităţi de a lua decizii şi asistarea copilului în realizarea alternativei alese sau
îndreptarea atenţiei şi ascultarea copilului atunci când vrea să ne vorbească sunt contexte
care favorizează formarea unei relaţii sănătoase cu copilul d-voastră.
Participaţi la jocuri alături de copii! Zâmbiţi-le cât mai frecvent cu putinţă copiilor!
Câteva idei simple te pot ajuta să foloseşti în mod natural cuvintele care exprimă iubirea.
Ascultă! Toţi avem nevoie să auzim afirmaţii de iubire de la oamenii de care ne pasă. Poate fi
uşor să presupui că propriul tău copil ştie că tu îl iubeşti. Tu îţi iubeşti copilul şi probabil că
faci foarte multe lucruri pentru el prin care îţi exprimi iubirea. Asta este important!
Dar, a simţi iubire pentru cineva nu este acelaşi lucru cu a o exprima. Nici cu a face anumite
lucruri din dragoste. Sentimentele de iubire şi comportamentele care rezultă pe baza acestor
sentimente nu sunt cuvinte de iubire. Şi acestea sunt foarte importante, de asemenea. Dacă
vi se pare foarte greu să rostiţi aceste cuvinte, fie datorită faptului că vă sunt nefamiliare, fie
datorită fricii de respingere, începeţi încet (cu paşi mici).
Un părinte a mărturisit că a început să facă exerciţii cu câinele lui pentru câteva zile, înainte
de a-i spune copilului. O mamă a început să-si exprime iubirea faţa de copii scriindu-le bilete
pe care le ascundea în geanta cu pacheţelul de mâncare sau sub pernă. În ambele situaţii,
răspunsul copiilor a fost puternic pozitiv iar a spune “te iubesc” a devenit un lucru mult mai
uşor de făcut decât înainte.
“Te iubesc când îţi faci patul” sau “te iubesc când eşti politicos” sugerează că iubeşti copilul
datorită comportamentului sau realizărilor lui. De asemenea sugerează că nu ar exista iubire
dacă el nu ar face acel lucru (ex. dacă ar fi nepoliticos sau nu şi-ar face patul). Nu ţi-ai iubi
copilul în orice caz? Poţi fi încă emoţionat şi fericit în ceea ce priveşte comportamentul, dar
evită comunicarea faptului că sentimentele de dragoste faţă de copilul tău există datorită
faptului că el face ceea ce te mulţumeşte pe tine.
Fără aşteptări! Spui “te iubesc” deoarece doreşti să spui “te iubesc”. Spui deoarece tu simţi
că iubeşti persoana cu care vorbeşti. Spui pentru că te simţi bine să o spui. “Te iubesc” este o
afirmaţie puternică şi de foarte multe ori genează un răspuns de iubire de la cel ce-o
primeşte. Dar, anexând o aşteptare pentru un răspuns la afirmaţia “te iubesc”, este ca un
“meci aranjat” atât pentru tine cât şi pentru cealaltă persoană. Copilul simte dacă aşteptarea
există. Dacă el răspunde, o face probabil pentru a evita vinovăţia sau conflictul mai degrabă,
decât sa dea un răspuns autentic. Asta îţi doreşti cu adevarat? Dacă copiii tăi nu au învăţat
încă să spună “te iubesc”, este foarte bine să le spui că ai avea nevoie să auzi câteodată
aceste două cuvinte. Apoi, dă-le ceva timp să rişte, să practice şi să înveţe. Dar, de departe
cea mai bună lecţie pentru ei vine de la modelul propriu de iubire necondiţionată.
37
Capitolul 3
DESPRE EMOŢIILE COPIILOR ŞI MANAGEMENTUL EMOŢIONAL
Emoţiile copilului nu sunt bune sau rele, ele exprimă un mod de relaţionare cu
contextul prezent. Ceea ce simţim este determinat de modul în care percepem şi
interpretăm realitatea din jurul nostru!
Ignorarea, critica sau negarea emoţiei copilului „nu fii trist” sau „nu e frumos să
fii supărat” îl învaţă în mod eronat că exprimarea emoţiei este un semn de
vulnerabilitate şi că ceea ce simte el nu este important sau nu este bine!
39
Una din convingerile cele mai frecvente ale părinţilor despre exprimarea emoţiilor faţă de
copii este că aceasta afectează sănătatea copiilor. Cum ar putea fi prevenit acest lucru?
Ce poate provoca discomfort sau distres copilului?
Atenţie redusă comportamentelor de mulţumire şi de bucurie ale copilului şi de adaptare
eficientă în situaţii dificile.
A discuta prea mult despre propriile emoţii negative şi despre problemele personale.
A insista prea mult în discutarea unor evenimente problematice pentru copil, în care s-a
simţit supărat sau întristat.
Atenţie exagerată acordată modului în care se simte copilul.
Exagerarea reacţiei emoţionale asociate cu lovituri sau julituri minore.
Încurajarea evitării cognitive (ex. „nu te mai gândi la asta”) sau comportamentale (ex. „să nu
te mai joci cu George pentru că te-a supărat”).
Evită să îi spui copilului tău cum se simte. Este falsă ideea că oamenii au
capacitatea de a ghici gândurile sau emoţiile celorlalţi.
3. Managementul emoţiilor
Adaptarea copiilor în situaţii în care reacţionează emoţional negativ este o abilitatea
necesară zi de zi. Alte abilităţi sunt cele de rezolvare de probleme, schimbarea atitudinii faţă
de situaţie, atitudinea pozitivă faţă de sine, căutarea sau solicitarea ajutorului, relaxarea,
distragerea atenţiei de la contextul care a declanşat emoţia negativă.
41
Copiii au nevoie să înveţe ce pot să facă când sunt stresaţi sau se simt obosiţi, cum să se
relaxeze sau să se simtă comfortabil. Părinţii pot discuta cu copiii despre ce ar putea face ei
când se simt stresaţi sau trăiesc emoţii negative. Strategii cum sunt: a asculta o muzică
plăcută, a face o plimbare, a vorbi cu cineva sau a face exerciţii de relaxare pot fi învăţate şi
exersate de către copii. Încurajează comportamentul de solicitare a ajutorului de către copil.
Emoţii şi contexte
Spune cum se simte în anumite contexte: “Când merg la film sunt bucuroasă “. Manifestă
explozii verbale şi fizice de genul plânsului, strigătelor, mişcărilor puternice ale braţelor şi
picioarelor; loveşte, trânteşte, smulge jucăriile din mâna altor copii, aruncă jucăriile pe jos,
trage copiii de păr. Manifestă stări de furie când este lăsat cu alte persoane. Verifică periodic
prezenţa părintelui. Refuză să exploreze lucruri noi fără persoana de referinţă. Insistă să
doarmă cu părintele de care este ataşat şi se trezeşte în timpul somnului pentru a verifica
prezenţa acestuia lângă el (2-4 ani). Se separă de părinţi fără dificultate.
Emoţiile celorlalţi
Pune întrebări despre ce simt, cum se simt alţi oameni? Foloseşte în răspunsurile sale cuvinte
care exprimă emoţii ce se diferenţiază greu între ele (ex. eşti supărat?- nu sunt supărat, sunt
îngrijorat!).
Cauza emoţiilor
Dacă la 2-3 ani se loveşte de un obiect, responsabil pentru disconfortul simţit este obiectul şi
nu modul în care el interpreteaza situaţia. Acest lucru poate fi observat prin următorele
comportamente manifestate: bate obiectul de care s-a lovit, caută să vadă ce reacţie are
adultul. Dă răspunsuri din care reiese clar că atribuirea cauzei, modului în care el se simte,
este externă (emoţiile sunt cauzate de situaţii ) şi nu internă (modul în care el intrepretează
situaţia). La 5 ani majoritatea refuză să se descrie ca fiind suparaţi iar cei care o fac,
consideră că sunt supăraţi datorită unor factori externi (rănire, lovitură). Începând cu 7 ani,
copiii spun că sunt trişti, din motive interne.
Managementul emoţiilor
Modul în care reacţionează în faţa unui copil care plânge este un indicator important pentru
nivelul de dezvoltare a abilităţii emoţionale: nu îl interesează, pune întrebări - “de ce plânge
copilul”, merge la copil şi încearcă să îl liniştească mângâindu-l. Caută suportul adultului:
privirea adultului, solicită ajutor din partea adultului. Găseşte soluţii concrete la problemele
45
care determină apariţia emoţiilor negative. Rezolvă divergenţele care apar în cadrul jocurilor
prin solicitarea ajutorului. Refuză să meargă în locuri în care nu s-a simţit bine. Pleacă singur
din camera unde a avut o dispută cu un alt copil. Trece cu uşurinţă de la o activitate care îl
supără la alta. Copilul îşi oferă argumente raţionale pentru anularea emoţiei negative. Copilul
micşorează, minimizează impactul evenimentului neplăcut (ex. pentru frica de injecţii - “nu
poate să doară aşa de tare! Sau minimizează importanţa unei jucării inaccesibile - ”oricum nu
îmi plăcea prea mult jucaria“). Dacă este învăţat, desfăşoară comportamentele specifice
ascunderii în carapace: încrucisarea braţelor la piept, punerea bărbiei în piept, lipirea
picioarelor unul de altul; respiră profund de trei ori, spune cu voce tare “pot să mă liniştesc şi
să găsesc o soluţie bună”; analizează situaţia şi alege o soluţie de exprimare emoţională
dintre variantele gândite de el sau identificate cu ajutorul adultului; ieşirea din carapace –
corpul îşi reia poziţia iniţială; implementează soluţia aleasă. Este capabil să respecte regulile
jocului.
De reţinut!
Copiii la această vârstă identifică emoţiile după semnele faciale exterioare. Tristeţea
părintelui ar putea fi recunoscută după următoarele semne exterioare – lacrimi, colţurile
gurii lasate în jos. Este nerealist ca la acestă vârstă să vă aşteptaţi de la copilul
dumneavoastră să decodifice emoţia după alţi indicatori comportamentali. De exemplu,
copilul nu poate identifica tristeţea părintelui prin refuzul lui de a vorbi cu cei din jur.
De reţinut!
Autoevaluarea se bazează exclusiv pe evaluările părinţilor. Mesajele transmise de
dumneavoastră sunt interiorizate de copil, iar pe baza lor se formează sentimentul de
adecvare/inadecvare ca persoană (imaginea şi stima de sine). Evitaţi etichetările (eşti bun,
eşti rău, etc), faceţi distincţie între comportamentul şi persoana copilului (nu copilul vă
enervează - „mă enervezi!”, ci ceea ce face el - „ mă enervează faptul că ridici tonul la mine”),
evitaţi ameninţările cu abandonul - ”dacă mai faci aşa, te dau la ţigani” sau ameninţarea cu
pierderea iubirii - „dacă nu încetezi, nu mai vreau să aud de tine!”
Întrebaţi în mod frecvent copilul cum se simte în diverse situaţii dar şi cum crede că
se simt ceilalţi oameni.
Percepeţi evenimentele negative (ex. manifestările de furie) ca fiind oportunităţi de
învăţare şi de reglare emoţională şi nu o catastrofă. Încercaţi să identificaţi cauza
acestor manifestări.
Dacă furia reprezintă o modalitate de comunicare (ca urmare a lipsei de rafinare a limbajului
la această vârstă) a necesităţii satisfacerii unor nevoi (foame, somn), puteţi înlătura furia prin
acordarea sprijinului în vederea satisfacerii acestor nevoi.
Furia care apare ca urmare a frustrării generate de situaţia în care cei mici nu obţin ceea ce îşi
doresc – de exemplu nu ajung la o jucărie – va fi eliminată când copilul va învăţa să exprime
în cuvinte ceea ce doreşte.
În cazul furiei care apare ca urmare a unor dezamăgiri – de exemplu şi-a stricat jucăria
preferată, şi-a pierdut jucăria etc, părintele trebuie să liniştească copilul prin îmbrăţişări,
mângâieri. Este contraindicat să ignoraţi emoţia copilului sau să ironizaţi trăirea lui.
În cazul în care furia este folosită cu scopul de a şantaja pentru a obţine ceea ce doresc (de
exemplu: un copil îşi doreşte un lucru şi face o criză de furie în magazin, ştiind că părintele,
ca să evite situaţia jenantă, îi va cumpăra acel lucru. Este recomandat ca refuzul părintelui
să fie făcut calm dar ferm, comportamentul copilului ignorat, iar refuzul asociat cu
îmbrăţişarea copilului. În caz contrar copilul s-ar putea simţi respins.
49
- să folosească preferinţa copiilor pentru muzica ca un instrument de reglare
emoţională (începând cu vîrsta de 3 ani).
De reţinut!
Nu se recomandă folosirea alimentelor ca strategie de reglare a emoţiilor negative
(reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea tulburărilor de alimentaţie) „sunt plictisit/ă
sau trist/ă şi mănânc o prăjitură!”. Preferinţa copiilor pentru muzică (începând cu vârsta de 3
ani) poate fi folosită ca un instrument de reglare emoţională.
De reţinut!
Copiii la aceasta vârstă au nevoie de ghidare din partea adultului în vederea alegerii şi
aplicării strategiilor de reglare emoţională. Abia la 3-4 ani copiii îşi dezvoltă capacitatea de
autocontrol necesară aplicării acestora în mod spontan.
Ajutaţi copiii să facă faţă experienţelor supărătoare, arătându-le diferite modalităţi de
reglare emoţională, verbalizând modul de aplicare a acestora. În acest fel copiii le vor
interioriza şi le vor aplica în funcţie de situaţia întâlnită.
Copiii învaţă cum să îşi regleze emoţiile observând şi imitând modul în care părinţii îşi
reglează propriile emoţii.
Rezolvaţi împreună cu copiii anumite situaţii sociale pentru a-i învăţa să gândească şi
să rezolve probleme. De exemplu copilul învaţă de la părinte să observe într-o situaţie
şi alte aspecte decât cele care i-au produs o emoţie negativă. Astfel un copil care este
supărat că a terminat sarcina ultimul, poate fi învăţat de părinte să îşi regleze emoţia
negativă, prin reorientarea atenţiei către alte elemente decât cele care i-au produs
emoţia negativă, cum ar fi “că a lucrat foarte îngrijit, că a respectat contururile şi
lucrarea lui este foarte ordonată”. Pentru supărarea unei fetiţe care şi-a murdărit
rochia la care ţinea cel mai mult, părintele poate să aducă în discuţie reclama de la
un anumit detergent care face minuni.
Stabiliţi o înţelegere cu copilul: să vă spună ori de câte ori este supărat iar dvs. să vă
angajaţi să îl sprijiniţi în depăşirea momentelor de tristeţe sau furie.
Lăudaţi orice iniţiativă de a cere ajutor.
Distanţarea de sursa de stres poate fi aplicată spontan de copil doar dacă copilul a
învăţat de la părinte prin ghidajul oferit în anumite situaţii. De exemplu, puteţi să
ghidaţi un copil care este furios să plece din locul în care trăieşte o emoţie negativă:
“crezi că dacă vom merge în cealaltă cameră, să ne jucăm cu ceilalţi copii, vei mai fi la
fel de furios?” Pentru un copil care nu a învăţat să plece singur din cameră sau din
situaţia care-l supără şi nu caută o soluţie de liniştire, ghidajul din partea părintelui
este esenţial.
Strategii de neutralizare a emoţiei negative pot fi aplicate spontan de copil doar dacă
părintele le-a folosit cu copilul astfel încât acesta să aibă antrenamentul necesar
aplicării lor.
Învăţaţi copilul tehnica broscuţei ţestoase (este descrisă în paginile anterioare).
Învăţaţi copilul să îşi identifice stările de furie pe baza expresiilor emoţionale (expresii
faciale, gesturi). De exemplu, când observaţi apariţia unui acces de furie, descrieţi
verbal copilului expresiile faciale şi gesturile: “Ioana, obrajii îţi sunt roşii, îi simţi cum
îţi ard de căldură? Plângi, simţi lacrimile?
Învăţaţi copiii să spună ”stop” şi să se oprească din activitate imediat ce identifică
semnele specifice stării de furie (caldură în obraji etc). Dacă nu pot să se oprească,
trebuie să interveniţi şi să ajutaţi copilul să se oprească.
Ajutaţi copilului să analizeze situaţia (să gândească alte soluţii de rezolvare a situaţiei
care a dus la declanşarea furiei).
Ajutaţi copilului să gasească soluţii alternative de exprimare emoţională. Lăudaţi
copilul pentru fiecare etapă realizată cu succes.
Stabiliţi împreună cu copilul un set de reguli clare care să ghideze comportamentul
copilului în diverse situaţii concrete de viaţă. Afişati şi reamintiţi copilului regulile
până ce acesta reuşeşte să le interiorireze şi să se comporte ca atare.
51
Capitolul 4
CUM DEZVOLTĂM ABILITĂŢILE SOCIALE ALE COPIILOR
Ce pot face părinţii pentru a facilita dezvoltarea abilităţilor sociale ale copilului
Câteva recomandări pentru părinţi
53
Este important ca părintele să ofere suport copilului şi să-l înveţe comportamentele specifice
de interacţiune.
Dacă copilul este preocupat să observe jocul celorlalţi copiii, este bine să fie lăsat în pace
pentru că el se va integra în jocul lor doar dacă se va simţi confortabil. Dacă se observă însă
că, copilul doar priveşte jocul celorlalţi copii şi nu ştie cum să iniţieze comunicarea, este
nevoie de suportul părintelui.
Evitaţi să alegeţi o activitate în locul copilului sau să îl forţaţi să se implice în joc. Copilul are
nevoie să înveţe din propriile experienţe cum să interacţioneze cu ceilalţi copii.
Pentru a învăţa copiii modalităţile de ascultare activă putem introduce regula “Vorbim pe
rând“. În plus, părintele îi va explica copilului care sunt consecinţele comportamentului
contrar (acela de a-i întrerupe pe ceilalţi când vorbesc) asupra celorlalţi membrii ai familiei.
De exemplu, îi puteţi spune:
“Persoana care este întreruptă se va supăra şi va vorbi cu altcineva”; sau „Dacă nu vorbim pe
rând nu ne mai înţelegem unii cu alţii”.
Creaţi contexte în care să exersaţi aceste modalităţi de ascultare activă. Un posibil exemplu ar
fi “şedinţele de familie”. Lăudaţi copilul ori de câte ori a aşteptat ca celălalt să termine ceea
ce avea de spus. Reamintiţi copilului regula ori de câte ori vă întrerupe. Este nevoie ca regula
să fie reamintită frecvent copilului până ce va fi interiorizată.
Cum învăţăm copilul să împartă obiectele/ jucăriile sale cu ceilalţi?
Părintele poate implica copilul în activităţi care presupun folosirea materialelor în comun.
De exemplu – o activitate de desen în care părintele şi copilul trebuie să folosească
împreună aceleaşi. Este important să se stabilească regula după care se obţine creionul: cine
doreşte să primească creionul trebuie să spună “îmi dai şi mie te rog creionul ?”
Dacă răspunsul este “da”, persoana care l-a cerut spune „Mulţumesc!” şi apoi îl
primeşte.
Dacă răspunsul este “nu , încă nu am terminat”, atunci persoana care l-a cerut poate
spune “atunci voi mai aştepta puţin şi voi colora altceva”.
Lăudaţi efortul copilului de a aştepta creionul. De exemplu: “Bravo, ai spus foarte
frumos mulţumesc; Bravo, ai aşteptat în linişte să îţi vină rândul! Ce frumos desenăm noi
împreună!”
Copiii au nevoie de exerciţiu şi timp pentru a învăţa această abilitate.
55
- ignoră: îşi încrucişează braţele şi priveşte în altă parte;
- îşi exprimă emoţiile: „Mă supără când îmi vorbeşti aşa”.
Rolul părintelui în învăţarea acestor comportamente este esenţial. Atât modelul personal cât
şi ghidarea învaţă copilul să facă faţă acestor situaţii din viaţa lor. Aceste metode pot fi
învăţate şi prin intermediul poveştilor în care personajele trec prin situaţii asemănătoare.
Într-o situaţie similară, când copilul este agresat de un alt copil, reamintiţi-i acestuia cum s-
au comportat cele două personaje din poveste sau din film. De exempluă, îi puteţi spune: “Îţi
mai aminteşti ce a făcut ursuleţul atunci când a fost necăjit de bursuc?”
Copilul urmează cererile simple din partea părintelui dacă este ajutat şi i se reaminteşte
regula.
Exprimaţi regulile prin desen pentru a fi reţinute mai bine şi puneţi-le la un loc vizibil pentru
copil (ex. pe frigider). Este important să vă reamintiţi că regula ghidează comportamentul
copilului. Părintele trebuie să verbalizeze regula ori de câte ori este nevoie deoarece
capacitatea copiilor de memorare este mică. Comportamentele sociale sunt învăţate foarte
bine atunci când sunt stabilite clar regulile şi limitele.
Cea mai bună modalitate de învăţare a unei reguli este testarea ei. În consecinţă, părintele
trebuie să se aştepte ca ea să fie încălcată.
De reţinut!
Copiii repetă un comportament care este încurajat prin atenţia acordată de adult şi îl elimină
pe cel descurajat. Atenţie înseamnă că adultul îl priveşte sau face o remarcă, pozitivă sau
negativă; critica, moralizarea sau pedeapsa sunt tot forme de atenţie.
Dacă tendinţa părinţilor este de a acorda atenţie comportamentelor negative, copiii vor
repeta acele comportamente când au nevoie de atenţie.
Exerciţiu:
Identificaţi acele comportament ale copilului cărora le acordaţi mai multă atenţie,
completând tabelul de mai jos:
Care sunt cele mai frecvente convingeri care pot influenţa în mod negativ atitudinea
părinţilor în disciplinare?
Studiile de specialitate au identificat o serie de convingeri sau atitudini ale părinţilor care
reprezintă o barieră în aplicarea unor metode corecte de discplinare. Cele mai frecvente
sunt:
57
De exemplu, este dificil pentru un părinte, când copilul de doi ani răspunde în mod frecvent
cu “Nu”, cel de trei ani insistă să facă lucrurile singur exact când ne grăbim cel mai tare, cel de
4 ani îi spune “ te urăsc, mamă!” iar cel de 5 ani, după ce i-ai repetat continuu, refuză să îşi
strângă hainele de pe jos.
Una din erorile cele mai frecvente ale adulţilor este convingerea că
un comportament se schimbă prin pedeapsă.
Una dintre erorile cele mai frecvente ale adulţilor este convingerea că un comportament se
schimbă prin pedeapsă. Pedeapsa stopează comportamentul dar NU produce o modificare în
comportament. Atât părinţii cât şi educatorii/ profesorii observă că aplicarea pedepsei nu dă
rezultatele dorite, acela de schimbare a unui comportament. Studiile de specialitate din
ultimii 50 de ani arată faptul că un comportament se modifică prin aplicarea consecventă a
întăririlor pozitive şi nu prin aplicarea pedepselor. Mai jos sunt prezentate diferenţiat
consecinţele tehnicilor de modificare comportamentală şi pedeapsa asupra
comportamentului copilului.
Mihai a împrumutat ciocanul tatălui fără să Mama: Ai luat ciocanul fără permisiunea mea.
ceară permisiunea, iar acum acesta s-a Nu ştii că asta este ca şi cum ai fura? Să furi
pierdut. Mama a abordat situaţia centrându- este un lucru greşit, urât. Acum l-ai pierdut. Nu
se pe comportament, şi anume pe modul vei mai primi bani dulciuri până când ciocanul
cum va fi înlocuit ciocanul. nu va fi plătit.
Mama: Mihai, cum vei înlocui ciocanul?
59
Disciplinarea transmite copilului că este Pedeapsa ameninţă persoana cu pierderea
acceptat şi iubit, în pofida respectului sau a iubirii. Uneori părinţii
comportamentului său inadecvat. şantajează copilul în acest fel, făcându-l să se
simtă respins.
Dan: Mamă, merg să mă joc fotbal cu copiii!
Mama: Poţi să te duci la fotbal, după ce îţi Dan şi-a împrăştiat jucăriile în toată casa. S-a
aduni hainele. plictisit să stea în casă şi acum vrea să se joace
fotbal afară cu copiii.
Mama: (pe un ton moralizator): Pentru că ai
făcut aşa dezordine, mama nu te mai iubeşte!
Disciplinarea permite libera alegere. Pedeapsa cere supunere. Ea implică folosirea
forţei, iar copilul învaţă că poate să obţină ceea
Mama: Staţi cuminţi la masă cu noi, sau ce doreşte dacă domină prin agresivitate.
ridicaţi-vă de la masă până când vă liniştiţi.
Maria şi Ana deranjează servirea cinei lovindu-
se cu picioarele pe sub masă.
Mama: Încetaţi cu bătaia sau veţi merge
amândouă la culcare fără să luaţi cina!
Disciplinarea stimulează şi comportamentul Pedeapsa poate încuraja comportamentul
dorit, nefiind orientată doar spre indezirabil, în cazul în care este folosit de către
comportamentele – problemă. copil pentru a atrage atenţia părintelui, chiar
dacă aceasta presupune ca părintele să îl certe.
Dan se joacă liniştit în cameră. Mama
observă acest lucru şi îi spune: De câte ori Dan se joacă liniştit în camera lui,
mama îl lasă în pace şi se ocupă de treburile
Mama: Ce frumos te joci cu jucăriile, Dan! casnice, fără să-i acorde atenţie. El a observat
Vreau şi eu să mă joc puţin cu tine! (astfel că de câte ori face o boacănă, mama îi dă
mama îi dă atenţie lui Dan). atenţie. Deodată, copilul începe să trântească
jucăriile pe jos şi să facă zgomot. Atunci mama
vine în cameră şi îi spune:
Mama: Dan, nu mai face atâta gălăgie, că mă
doare capul! Am să-ţi iau jucăriile şi nu le mai
primeşti până mâine!
De reţinut!
Tonul vocii sau starea emoţională a părintelui când exprimă o consecinţă a
comportamentului transformă consecinţa în pedeapsă. De exemplu, reamintirea unei reguli
pe un ton ridicat este adesea percepută de copil ca o pedeapsă. În consecinţă, copilul are o
reacţie emoţională intensă la tonul ridicat al vocii, care îl face mai puţin atent la ceea ce
spune părintele.
Capitolul 5
CE FUNCŢII ÎNDEPLINESC COMPORTAMENTELE COPIILOR
Comportamentul este un rezultat al unei nevoi, dorinţe sau convingeri. Identificarea a ceea
ce determină comportamentul ne ajută să avem o reacţie adecvată faţă de acel
comportament.
De exemplu, un copil poate învăţa că atunci când ţipă sau trânteşte lucrurile din jur, primeşte
atenţie de la părinte, care renunţă la ceea ce face pentru a fi în preajma lui. Dacă acest copil
nu primeşte suficientă atenţie atunci când face lucruri plăcute, adecvate, atunci el va învăţa
că părintele îi acordă timp numai atunci când face „prostii” sau „boacăne”.
Pentru a identifica care este funcţia comportamentului copilului, este nevoie să-l observăm o
perioadă de timp pentru a afla cărei nevoi răspunde comportamentul.
De exemplu, când părintele ignoră în mod repetat tristeţea copilului şi îl lasă să plângă fără să
facă gesturi care să-l liniştească (să-l mângâie, să-l ia în braţe), îi interzice să plângă (“nu mai
plânge!”) sau îl ameninţă (“dacă mai plângi, te dau la ţigani!”), încrederea copilului în adult se
deteriorează. Toate aceste aspecte care ţin de relaţia copilului cu părintele se stocheză în
memoria afectivă şi se transformă într-un set de convingeri despre sine şi despre ceilalţi. În
exemplu nostru copilul gândeşte că “părintelui nu-i pasă de mine” pentru ca ulterior să
generalizeze această experienţă şi să concluzioneze că ”nimănui nu-i pasă de mine!”.
De retinut!
Intenţiile copiilor nu sunt greşite. Fiecare dintre noi avem nevoie de atenţie, de legătura cu
ceilalţi şi de sentimentul valorii personale.
61
probleme părinţilor (Goldsmith et al, 1987) 1 şi sunt predispuşi să genereze şi implicit să se
confrunte cu mult mai multe reacţii negative din partea acestora (Barron & Earls, 1984) 2.
O varietate de factori biologici, factori din contextul de viaţă al persoanei şi factori psihologici
influenţează vulnerabilitatea unei persoane pentru a dezvolta tulburări de sănătate mentală.
Toţi aceşti factori sunt consideraţi factori de risc. Tulburările de sănătate mentală apar ca
rezultat al interacţiunii dintre vulnerabilitatea crescută a unei persoane (dată de factorii de
risc) şi situaţii crescute de stres. Dacă factorii de risc nu sunt prezenţi, lipsa lor este
considerată un element de protecţie, alături de alte asemenea elemente şi protejează
persoana sau facilitează reabilitarea ei, în cazul apariţiei unei tulburări de sănătate mentală.
Ex. temperamentul sau Ex. abilităţile sociale sau Ex. un context abuziv sau
reactivitatea emoţională a emoţionale ale copilului sănătos, evenimente
copilului traumatice de viaţă
(pierderea unui părinte,
divorţul părinţilor, abuz)
1
Goldsmith,H.H., et al, (1987) What isi temperament? Four approaches, Child Development, 58, 505-529;
2
Barron, A. P., & Earls, F.,(1984), The relation of temperament and social factors to behavior problems in three-year-old
children, Journal of child psychology, 25, 23-33;
3
*** The stress-vulnerability-coping model of mental illness, Mental Illness Fellowship of Australia;
www.mifellowshipaustralia.org.au
părinţilor să identifice ce anume ar putea modifica din context pentru a facilita funcţionarea
optimă a copilului.
Certurile zilnice dintre părinţi şi copiii reprezintă un factor predictor pentru problemele
comportamentale. Studiile arată că cearta zilnică cu părinţii reprezintă un important factor
de stress, care conduce la probleme comportamentale de externalizare (agresivitate), dincolo
de contribuţia caracteristicilor temperamentale (Coplan, J., Robert, Bowker, Anne, Cooper,
M., Suzanne,2003)5. În plus, cele mai multe certuri zilnice cu părinţii pornesc de la
comportamentul provocator al copiilor.
Copiii cu temperament dezinhibat (în special cei care nu îşi pot concentra atenţia pe o
perioadă mai mare de timp) sunt mult mai vulnerabili la efectele stresului, decât cei cu
temperament inhibat. Relaţia dintre stresul din familie şi temperament este bidirecţională.
Recompense acidentale pot fi: a vorbi cu copilul, a zâmbi, oferirea de jucării, implicarea în
alte activităţi (distragerea atenţiei copilului prin implicarea într-un joc), alimente speciale -
prăjituri, îngheţată.
Ex. atunci când sunt furios merg în altă Ex. atunci când sunt obosit şi iritat ţip dacă
cameră să mă liniştesc; copilul meu face mă deranjează ceva sau cineva; observ că
acelaşi lucru, merge în camera lui să se Maria face acelaşi lucru, ţipă când fratele ei îi
liniştească atunci când este furios; ia jucăria.
........................................................................ ..........................................................................
..... .....
Aşa cum este descris pe scurt în primul capitol, modelul ABC este un instrument de
modificare sau de învăţare comportamentală extrem de eficient. Pentru a înţelege mai bine
felul în care acest model ne ajută să înţelegem comportamentul copilului, vom analiza
situaţia de mai jos:
George, un băiat de 4 ani, este afară şi se joacă cu prietenii lui; la un moment dat,
unul dintre prieteni spune un cuvânt obscen pe care l-a auzit la televizor, iar ceilalţi
încep să râdă. George merge acasă, unde îi găseşte pe bunicii lui; după ce vorbeşte
puţin cu ei George repetă cuvântul obscen, bunicii râd, copilul fuge la el în cameră.
Au trecut deja 4 săptămâni, iar părinţii lui George sunt îngrijoraţi deoarece el
foloseşte constant cuvântul obscen doar în prezenţa musafirilor.
Antecedente Antecedente
Situaţia Comportament Consecinţe Efect
depărtate imediate
65
Când apare?
Unde apare?
Ce se întâmplă
Cu cine apare?
imediat după?
Când nu apare?
Unde nu apare?
Cu cine nu apare? „rostirea
cuvântului
obscen”
9. Fii consecvent
Daca ai stabilit o înţelegere cu copilul tău, că nu cumpărăm bomboane când merge la
magazin, nu renunţta îin faţa rugăminţilor, lacrimilor, cererilor cu insistenţa, protestelor.
Copilul tău va îinvăţa să te respecte mai mult, daca tu acorzi importanţă, semnificaţie celor
spuse de tine.
67
Copiii de vârstă preşcolară, devenind mult mai independenţi, au nevoie să ia decizii şi să facă
propriile alegeri. Prin consecinţele propriilor lor alegeri copiii învaţă cum este potrivit sau
adecvat să reacţioneze într-un context sau altul.
Fiţi atent la instrucţiunile pe care le daţi. Este foarte important să daţi instrucţiuni clare şi
specifice (să subliniaţi acele elemente pe care le aşteptaţi să le facă copilul). Daţi
instrucţiunile necesare şi fiţi pregătiţi să sprijiniţi copilul cu informaţii suplimentare. Nu este
rezonabil să vă aşteptaţi întotdeauna la conformarea imediată. Când doriţi să trasaţi copilului
o nouă sarcină, când este posibil, lăsaţi copilul să termine activitatea în care este implicat în
momentul respectiv sau aşteptaţi o pauză în activitatea lor pentru a le trasa o sarcină nouă.
Dacă apare o problemă de comportament, actionaţi imediat.
Vorbiţi copilului aproape de el, în proximitatea lui fizică. Când îi vorbiţi copilului, aplecaţi-vă
la nivelul lui, stabiliţi contactul vizual (priviţi copilul în ochi ) şi folosiţi numele copilului pentru
a-i capta atenţia. Dacă îi transmite-ţi copilului ceva important de la distanţă (strigaţi) fără să
fiţi apropape de el şi să-l priviţi în ochi copilul poate înţelege că ceea ce îi spuneţi nu este
important sau el nu este important pentru d-voastră.
Spuneţi copilului “ce are de făcut”. Fiţi foarte specific, spuneţi exact ce doriţi de la copil să
facă. De exemplu, “ Diana, este timpul să mergi la culcare! Mergi şi pune-ţi pijamalele, te
rog!” Dacă doriţi să opriţi copilul din ceea ce face, asiguraţti-vă că îi spuneţi copilului ce poate
să facă în schimb. De exemplu, „Dorin, opreşte-te cu căţăratul pe mobilă. Ai putea să te
plimbi cu bicicleta sau să joci fotbal!”
Daţi timp copilului să coopereze. Daţi copilului timp să înceapă ceea ce i-aţi cerut.
Aproximativ 5 secunde sunt de ajuns. Staţi aproape de copil şi uitaţi-vă la el.
Apreciaţi în cuvinte copilul pentru cooperare. Apreciaţi în cuvinte copilul pentru ceea ce a
făcut. Fiţi foarte specific. De exemplu, “ Eliza, mulţumesc că ai făcut ordine când te-am
rugat!”
Repetaţi cererea. Dacă i-aţi cerut copilului să facă o nouă sarcină (de ex. să se pregătească de
culcare), repetaţi încă o dată cererea dacă copilul nu s-a conformat după 5 secunde. Dacă i-
aţi cerut copilului să se oprescă dintr-o activitate, nu mai repetaţi cererea.
De retinut !
Daţi copilului de vârsta preşcolară mai multă independenţă, oferindu-i posibilitatea de a
avea mai multe opţiuni pentru a alege.
69
Capitolul 7
DESPRE FURIE ŞI ALTE EMOŢII
Despre furie
Copiii preşcolari manifestă frecvent accese de furie, ca o etapă în dezvoltarea lui emoţională
şi cognitivă. În aceste momente, copiii încearcă să-şi exprime nevoia de independentă sau o
anumită frustrare. Cel mai adesea, furia se exprimă în episoade scurte de 5-10 min în care
copilul are explozii verbale şi fizice de genul plânsului, strigătelor, mişcărilor puternice ale
braţelor şi picioarelor, dar poate dura şi o oră. Cel mai important obiectiv pentru părinţi în
gestionarea unor astfel de momente este identificarea corectă a cauzei şi învăţarea copilului
cum să îşi gestioneze într-un mod funcţional accesele de furie.
Furia poate apărea şi ca urmare a unor pierderi (ex. „copilul şi-a pierdut jucăria preferată”).
Atât ignorarea emoţiei copilului cât şi ironizarea lui (ex. ”plângi ca un bebeluş, lasă teatrul!”)
afectează dezvoltarea emoţională a copilului.
O alta cauză se leagă de faptul că la această vârstă copiii nu-şi pot gestiona frustrarea
determinată de realizarea unui comportament nedorit de ei, dar cerut de părinte (ex.le este
dificil să accepte că părintele nu le cumpără jucăria dorită acum). Ei nu înţeleg de ce nu pot
întotdeauna să atingă, să guste, să exploreze orice din jurul lor sau să primească ceea ce-şi
doresc.
Se întâmplă ca uneori părinţii să acorde în mod accidental o atenţie mai mare copilului când
manifestă stări de furie. „Crizele de furie” ale copilului pot ajunge să înfurie şi chiar să
înspăimânte orice părinte. Reacţiile furioase ale părinţilor reprezintă un tip de atenţie pe care
ei o oferă copilului, având valoare de recompensă, ceea ce conduce la întărirea
comportamentul nedorit al acestuia. Aceasta înseamnă că ori de câte ori copilul va dori să
obţină atenţie din partea părinţilor, se va comporta în această manieră: ţipete, urlete, obiecte
aruncate, contorsionări violente ale corpului.
Uneori părinţii nu au o atitudine consecventă faţa de crizele de furie ale copilului. Ei pot în
unele situaţii să-şi piardă calmul sau să cedeze în favoarea copilului (ex. să-i cumpere jucăria
dorită) pentru a stopa criza de furie sau pentru a evita situaţiile jenante (când criza copilului
are loc în public). În această maniera copilul învaţă cum să acţioneze atunci când doreşte să
obţină ceva (atenţia părintelui, o jucărie pe care şi-o doreşte, etc).
Oferiţi copiilor exemplul personal. Copiii la acestă vârstă învaţă prin observare şi imitare.
Dacă veţi reacţiona la crizele lor de furie tot prin furie, ei vor învăţa acest model de răspuns.
Încercaţi să rămâneţi calm în faţa izbucnirilor furioase ale copilului. Copiii învaţă de la părinţi
cum să-şi exprime emoţiile (ex. bucuria se exprimă prin râs, mângâieri, îmbrăţişări, tristeţea
şi furia prin plâns, etc).
Identificaţi corect cauza furiei. Situaţiile în care copilul manifestă crize de furie se
gestionează în funcţie de cauza care le-a declanşat. Dacă furia apare ca urmare a unei
pierderi (ex şi-a pierdut jucăria preferată), ignorarea (neacordarea atenţiei emoţiei copilului)
nu este o soluţie. Copilul are nevoie în acest caz să se simtă înţeles şi sprijinit. Este nevoie să
liniştiţi copilul prin îmbrăţişări şi mângâieri. Ignorarea supărării copilului poate să conducă în
timp la scăderea încrederii în adulţi şi mai mult decât atât, copilul poate învăţa să devină
insensibil la emoţiile altor persoane (tristeţe, supărare) deoarece în aceeaşi manieră a fost
tratat şi el. Când cauza furiei este legată de imposibilitatea de a obţine ceea ce-şi doreşte,
ignorarea este o soluţie eficientă.
Încurajaţi copilul să-şi exprime verbal emoţia trăită. Exprimaţi verbal emoţiile trăite(sunt
foarte nervos) , în prezenţa copilului pentru ai permite acestuia să observe comportamentele
asociate fiecărei emoţii (ex.ce faceţi când sunteţi nervos) şi să le imite. Încercaţi să identificaţi
emoţia copilului şi să i-o traduceţi sub formă de afirmaţie sau întrebare pentru a indentifica
cât mai corect modul în care se simte (ex. dacă copilul spune-“eşti cea mai rea mamă din
lume!” puteţi să-i răspundeţi “se pare că eşti foarte supărat pe mine!”)
Mergeţi cât mai aproape de copil şi captaţi-i atenţia. Când îi vorbiţi copilului, aplecaţi-vă la
nivelul lui, stabiliţi contactul vizual (priviţi copilul în ochi ) şi folosiţi numele copilului pentru
a-i capta atenţia.
Cum gestionaţi crizele de furie ale copilului care sunt folosite cu scopul de a obtine ceea ce
vea?
Refuzaţi calm, dar ferm în îndeplinirea cererii copilului. De exemplu, dacă copilul spune
„Vreau să-mi cumperi păpuşa de acolo!” răspundeţi cu “îmi pare rău, dar nu ţi-o pot cumpăra
astăzi am discutat despre ce cumpără acasă şi păpuşa nu este pe listă” şi asociati răspunsul
cu îmbrăţişarea copilului. În acest mod asiguraţi copilul de dragostea dumneavoastră
necondiţionată. În caz contrar el s-ar putea simţi respins iar scopul este de a combate
comportamentul negativ al copilului şi nu de a-l răni sau jigni. Lăudaţi copilul dacă a reuşit să
se controleze după ce i s-a explicat de ce nu poate face anumite lucruri.
Dacă este posibil folosiţi distragerea atenţiei. Pentru copiii mai mici de 4-5 ani este foarte
eficientă. Încercaţi să redirecţionaţi atenţia copilului spre o altă activitate sau un alt lucru mai
interesant (“uite ce balon frumos ! hai să ne jucam cu el!)
Folosiţi ignorarea. Dacă copilul dumneavoastră are un acces de furie acasă (ţipă, plânge, se
trânteşte pe jos) pentru că nu obţine ceea ce-şi doreşte, nu îi acordaţi nici un fel de atenţie
(nu-l priviţi, nu-i adresaţi nici un cuvânt). Staţi liniştit şi aşteptaţi până când episodul se
consumă. Dacă episodul are loc într-un loc pubic ( în magazinul cu jucării) luaţi distanţă de el.
Fiţi atent ca distanţa să vă permită să vedeţi tot timpul ce face. După ce episodul s-a terminat
nu discutaţi nimic despre cele întâmplate. Dacă copilul foloşeste criza de furie ca şantaj
emoţional, în curând va renunţa să mai folosescă această tehnică dacă va constata că nu
primeşte nimic (nici măcar atenţie).
Utilizaţi dacă este posibil consecinţele logice şi naturale. Pentru copilul mai mare de 4-5 ani
care plânge că nu primeşte lucrul dorit de el, deşi i s-a explicat calm care este motivul pentru
care nu se poate “ ex. avem alte cumpărături de făcut”, puteţi folosi consecinţele logice. De
exemplu, îi puteţi spune că dacă nu încetează să plângă veţi ieşi din magazin, până se
linişteşte”. În acest caz nu puteţi folosi excluderea (îndepărtarea copilului din locul unde a
avut accesul de furie) deoarece este foarte riscant să-l lăsaţi singur (stradă, maşini, etc) şi nici
nu ar fi eficient (va beneficia de atenţia celorlalţi oameni, care vor fi “specatatorii” unei noi
izbucniri).
Oferiţi copilului şansa de a răspunde adecvat. Dacă aţi aplicat consecinţa şi aţi ieşit din
magazin, lăsaţi copilul să se liniştească 4-5 min. Dacă copilul s-a liniştit, intraţi în magazin şi
întrebaţi-l dacă este pregătit să continuaţi să faceţi cumpărăturile. Dacă copilul acceptă,
rugaţi-l să vă ajute, dându-i sarcini precise (ex.să ţină lista de cumpărături, să pună
cumpărăturile în coş). Lăudaţi-l cât mai specific pentru ajutorul dat (ex. Mulţumesc! Îmi eşti
de mare ajutor). Dacă copilul după ce reveniţi în magazin izbucneşte într-o nouă criză de
furie, atunci nu vă rămâne decât să îl luaţi de mână (uşor şi calm), să-l scoateţi afară din
magazin (fără să-l târâţi) şi să-l duceţi într-un loc unde să se poată calma (în maşină sau într-
un loc liniştit dacă aţi venit la cumpărături cu mijloacele de transport în comun). Este posibil
să aşteptaţi ceva timp până copilul se calmează dar apoi mergeţi direct acasă. Pentru unii
copii această consecinţă poate fi o lecţie, deoarece lor le place să iasă cu părinţii la
cumpărături iar când s-au pus pe plâns scopul lor nu era să fie duşi acasă.
Îndepărtaţi copilul de locul în care a avut accesul de furie (excluderea). În cazul în care
copilul are aceesul de furie în magazin, ignorarea de cele mai multe nu dă rezultate doarece
copilul poate obţine atenţia celorlalti oameni. În acest caz, dacă nici metoda consecinţelor
logice nu a funcţionat, puteţi încerca să ieşiţi cu copilul din magazin şi mergeţi într-un loc
unde să se poată linişti. Unii copii se liniştesc mai greu. Pentru a-i linisti este nevoie să îi
atingeţi uşor şi să vorbiţi calm cu ei .Mesajul ar putea fi ” Este normal să fii supărat. Ni se
întâmplă tuturor. Eu sunt aici şi te iubesc!” Ca părinte este important să stiţi că este în regulă
să spuneţi NU copilului dumneavoastră şi este la fel de normal ca el să se simtă furios. La fel
puteţi proceda dacă copilul face o criză de furie ca urmare a unei dispute cu fratele/ sora sau
un alt copil. (ex copilul ţipă, dă din picioare, se trânteşte pe jos pentru că fratele refuză să îi
dea o jucărie). Alegeţi un loc liniştit unde copilul se poate calma. Nu încercaţi să faceţi acest
lucru într-o cameră întuneacoasă sau să-l închideţi în baie. Explicaţi calm copilului de ce
procedaţi aşa (ex. acum eşti foarte nervos, vei sta aici 3 minute până te calmezi, după care
vom vorbi). Nu este recomandat să folosiţi această tehnică cu copiii mai mici de trei ani.
Timpul de excludere trebuie să fie mic (atâtea minute câţi ani are copilul). Puteţi să lăsaţi
copilul să citescă o carte sau să facă un puzzle în camera unde are loc excluderea. Este
important pentru el să găsescă acolo lucruri care să-l ajute să se calmeze. Dacă copilul
încearcă să reducă timpul de excludere, îl puteţi întoarce cu calm la locul lui reamintindu-i cât
timp trebuie să stea (ai nevoie de o pauză, trebuie să stai 3 min să te linişteşti). Dacă copilul
se întoarce la jocul său şi în interval de 1 ora face o nouă criză aplicaţi încă o data excluderea
şi locul de liniştire mărind treptat timpul de excludere.
Oferiţi copilului şansa de a răspunde adecvat. După ce a avut loc excluderea, dacă copilul s-a
calmat, este important să-i oferiţi posibilitatea de a se comporta adecvat. În primul rând
discutaţi cu el de ce este nevoie să se îndepărteze de locul în care s-a înfuriat (aceasta este o
soluţie de liniştire atât pentru copil cât şi pentru părinte). În funcţie de situatţie daţi-i
copilului şansa de a-şi corecta comportamentul (ex. dacă a rănit pe cineva- să-şi ceară scuze,
dacă a aruncat obiectele pe jos- să le ridice). Încurajaţi şi lăudaţi comportamentul copilului
de a-şi lua singur o pauză sau un timp de liniştire, folosind spaţiul respectiv, când simte
nevoia să se calmeze.
73
De reţinut !
Accesele de furie reprezintă o etapă normală din dezvoltarea emoţionala a copilului.
Identificaţi corect care este cauza comportamentului copilului pentru a avea reacţii
adecvate care să nu influenţeze sănătatea lui emoţională.
Paşi de succes
Oferiţi copiilor exemplul personal
Identificaţi corect cauza furiei.
Acordaţi copilului sprijin şi îndrumare punctuală şi consecventă pentru dobândirea
controlului emoţional
Lăudaţi copilul când a făcut faţă unei situaţii frustrante
Refuzaţi calm dar ferm îndeplinirea cererii copilului
Dacă este posibil folosiţi distragerea atenţiei
Folosiţi ignorarea când accesele de furie au loc acasă şi nu pun copilul într-o situaţie
riscantă.
Utilizaţi dacă este posibil consecinţele logice şi naturale.
Îndepărtaţi copilul de locul în care a avut accesul de furie (excluderea)
Încurajaţi şi lăudaţi comportamentul copilul care aplică singur metoda excluderii când
simte nevoia să se calmeze
Oferiţi copilului şansa de a-şi corecta comportamentul
Antecedente Antecedente
Situaţia Comportament Consecinţe Efect
depărtate imediate
Când apare?
Unde apare?
Ce se întâmplă
Cu cine apare?
imediat după?
Când nu apare?
Unde nu apare?
Cu cine nu apare? un acces de furie
Capitolul 8
MANAGEMENTUL COMPORTAMENTELOR PROBLEMATICE ALE COPIILOR
A împărţi jucăriile/ lucrurile cu ceilalţi este o importantă abilitate socială. Copiii au nevoie de
îndrumare şi exerciţiu pentru a-şi forma această abilitate. Este caracteristic pentru copiii mici
să fie posesivi cu lucrurile lor. Părinţii cu doi sau mai mulţi copii se confruntă zilnic cu
probleme legate de refuzul copiilor mici de a împărţi lucrurile cu ceilalţi. De cele mai multe
ori copiii mici smulg jucăriile din mâna altor copii, îi împing ca să câştige jucăria râvnită sau
pur şi simplu refuză să dea jucăria preferată dacă îi este cerută. Problemele apar când în
familie sunt 2 sau mai mulţi copii, când vin în vizită alţi copiii sau în locurile de joacă unde
copilul întâlneşte alţi copii de vârsta lui.
Cum prevenim apariţia problemelor legate de lipsa abilităţii de a împărţi lucruri cu ceilalţi?
Implicaţi copiii în activităţi separate când nu puteţi să-i supravegheaţi. Când sunteţi ocupat
şi nu puteţi să supravegheaţi copiii implicaţi-i în activităţi diferite, lăsând un spaţiu între ei. În
mod regulat este indicat să întrerupeţi ceea ce faceţi, să mergeţi la copii şi să-i lăudaţi pentru
modul în care se joacă (ex- bravo! Ce frumos vă jucati voi!)
Fiţi corect. Trataţi fiecare copil în mod egal pentru a evita rivalitatea dintre ei. Când copilul
mai mic îi smulge jucăria celuilalt din mână, nu permiteţi să o ia, pe principiul “dă-i lui, că
este mai mic”. Învăţaţi copilul cel mic să formuleze o cerere pentru a lua o jucărie. În funcţie
de cât de bine poate să se exprime verbal poate să ceară jucăria fie prîntr-un cuvânt ” te rog “
sau prîntr-o propoziţie “te rog să-mi dai jucăria”. Dacă tot timpul fraţii mai mari vor fi nevoiţi
să cedeze în faţa celor mai mici (să le lase jucăriile când aceştia le smulg din mână) ei se vor
simţi frustraţi. Este foarte important să trataţi fiecare copil la fel. Problemele pot apărea când
fratele mai mare nu doreşte să-i dea celui mic din jucăriile lui. Fiţi pregatit că părinte să
interveniţi şi să vă asiguraţi că ambii copii îşi dau lucruri unul altuia.
Trataţi copiii care vin în vizită la fel ca pe proprii dumneavoastră copii. Explicaţi copiilor care
vin în vizită şi părinţilor lor care sunt regulile de comportament din casa voastră şi cereţi
vizitatorilor să respecte regulile (ex.toţi copiii se pot juca cu jucăriile din casă; când dorim să
ne jucăm cu o jucărie spunem: te rog să-mi dai; cine smulge jucăria din mână, nu o primeşte;
ne putem juca cu fiecare jucărie pe rând).
75
Oferiţi un bun exemplu personal. Arătaţi copiilor ce înseamnă să împartă. Faceţi exerciţii
simple, folosind materiale diverse (ex puteţi să le daţi câţiva biscuiţi din porţia
dumneavoastră).
Implicaţi copiii în activităţi care presupun folosirea materialelor în comun. Când aveti timp
să vă jucaţi cu copiii implicaţi-i în activităţi care presupun folosirea în comun a materialelor
(ex să desenaţi împreună cu o singură cutie de culori, contruiţi un puzzle, construiţi un bloc.
Staţi aproape de copii şi lăudaţi-i când coopereaza şi îşi dau unul altuia materialele (ce
frumos vă jucaţi voi împreună!) Începeţi cu activităţi scurte de 2-5 minute şi gradual măriţi
durata. De exemplu implicând copiii într-o activitate de desen în care se pot folosi de o
singură cutie de creioane colorate îi puteţi învăţa pe cum să facă schimbul de creioane.
Regula de a obţine creionul este” îmi dai te rog creionul? Pentru raspunsul DA, celălalt copil
care a cerut, multumeşte şi primeşte creionul, pentru raspunsul NU, ÎNCĂ NU AM TERMINAT
celălalt copil va spune “atunci voi mai aşteptă puţin şi între timp pot colora altceva.” Este un
moment propice pentru a urmări modul în care copiii fac schimbul de creioane şi pentru a
lăuda fiecare copil pentru efortul depus de a aştepta creionul(ex Bravo Corina! Ai aşteptat să
îţi vina rândul şi ai spus foarte frumos mulţumesc când ai primit creionul de la George).
Puteţi folosi această activitate să lucraţi dumneavoastră cu copilul făcând schimbul de
creioane.
Subliniaţi importanţa acestui comportament social. Pentru copiii mai mari de cinci ani este
indicat să oferiţi explicaţii privind importanţa comportamentului de a împărţi obiecte cu
ceilalţi (ex. Ce bine ne pare când cineva ne dă o jucărie! Suntem foarte bucuroşi şi ne jucăm
frumos împreună! De aceea şi noi putem să dăm jucării altor persoane).
Lăudaţi întotdeauna copilul când împarte lucrurile cu alţii. Lăudaţi de fiecare dată copilul
când îşi aşteptă rândul, împarte obiectele cu alţi copii sau lasă copiii să se joace cu jucăriile
lui. – “fetelor ce frumos vă jucaţi împreună. Ana este draguţ că ai lasat-o pe Iulia să se joace
cu cuburile tale!”
Acţionaţi imediat când copilul este pe cale să smulgă jucăria din mână unui copil. Este
foarte important să acţionaţi imediat dacă vedeţi intenţia copilului de a smulge jucăria unui
alt copil. Mergeţi spre el şi imobilizaţi-i mâna. Apucaţi mâna copilului şi reamintiţi-i că trebuie
să spună “TE ROG” şi să-şi aştepte rândul. Lăudaţi copilul pentru că a cerut frumos şi şi-a
aşteptat rândul. “Bravo Corina! Ai aşteptat să îţi vină rândul şi ai spus foarte frumos
mulţumesc când ai primit jucăria de la George”
Care sunt reacţiile adecvate când copiii nu vor să împartă jucăriile cu ceilalţi?
Spuneţi copilului ce să facă. Dacă copilul smulge sau împinge un alt copil pentru a-i lua o
alta jucărie, daţi-le indicaţii clare despre ce să nu facă “Marius, nu ai voie să îi smulgi mingea
cât timp Corina se joacă cu ea” şi apoi despre ce să facă “dă-i mingea înapoi şi las-o să
termine jocul”.
Ghidaţi comportamentul copiilor prin reguli. Puteţi ghida comportamentul copiilor prin
reguli simple. De exemplu: toţi copiii se pot juca cu jucăriile din casă; când dorim să ne jucăm
cu o jucărie, spunem: te rog să-mi dai; cine smulge jucăria din mâna altui copil, nu o primeşte
pentru o anumită perioadă de timp (câteva minute); ne jucăm pe rând cu jucăriile din casă. În
cazul copiilor mai mari, peste 4-5 ani, se poate stabili ca regulă generală, să folosescă
formula “te rog să-mi dai ...” pentru a obţine ceva şi se poate exersa cu copilul răspunsurile
pentru ambele situaţii: dacă copilul primeşte un răspuns afirmativ, va spune “mulţumesc”
dacă copilul căruia i-a cerut îi spune “nu, încă nu am terminat” copilul va fi învăţat să
răspundă“atunci voi mai aştepta puţin şi între timp pot face altceva”. Acest ultim răspuns este
foarte greu de dat de către copiii mai mici de patru- cinci ani deoarece ei văd lucrurile doar
din perspectiva proprie. Ei cred că toţi gândesc şi simt la fel că ei. În plus copilului mic îi este
foarte greu să îşi inhibe dorinţa imediată de a se juca cu un lucru. Ei pot să-şi orienteze
singuri atenţia spre un alt obiect, o altă activitate doar dacă a exersat cu adultul anterior
această tehnică.
Întăriţi instrucţiunile cu consecinţele logice. Dacă copilul nu face ceea ce i-aţi spus în 5
secunde, folosiţi consecinţele logice. Alegeţi o consecinţa adaptată situaţiei, de exemplu, poţi
lua jucăria de la copilul care a încercat să smulgă şi o daţi copilului celuilalt “ Marius încă o
data ai încercat să smulgi mingea Corinei”, consecinţa- “Corina mai primeşte 5 minute în plus
să se joace cu mingea”.10 minute de întrerupere a unei activităţi este destul de mult pentru
un copil. Ignoraţi protestele şi plângerile. Nu discutaţi şi nu vă argumentaţi poziţia (decizia).
Pur şi simplu aplicaţi consecinţa.
Dacă este necesar folosiţi timpul de liniştire sau excluderea (scoaterea copilului din
situaţie). Dacă copilul se lupta şi protesteaza, sau smulge din nou jucăria, la o ora după
folosirea consecintei logice, folosiţi”timpul de liniştire”. Spuneţi copilului ce a făcut gresit “ nu
ai aşteptat rândul şi ai smuls din nou jucăria Corinei şi în plus ai protestat şi ai încercat să te
bati” – şi care este consecinţa “acum urmeaza timpul de liniştire “. Timpul de liniştire consta
în dîminuarea atentiei acordate copilului şi plasarea lui într-un loc unde să stea linistîţi pentru
o perioada scurta de timp. Puteţi aseza copilul pe un scau . Anuntati-i că trebuie să stea
tacuti 2-3 minute după care pot reveni. Dacă copilul are peste trei ani şi nu a stat liniştit în
“timpul de liniştire “ puteţi folosi excluderea. Nu ai stat liniştit în “timpul de liniştire acum vei
merge la locul de liniştire” Excluderea presupune scoaterea copilului din situatia în care s-a
petrecut comportamentul problematic, pentru puţin timp. Trîmiteti copilul într-o alta camera,
care să nu prezinte nici un risc (ex în dormitorul lui) şi îi spuneţi să stea în liniste timp de
cateva minute (numarul de minute trebuie să corespunda numarului de ani care îi are
copilul). Nu este indicat să se folosesca tehnica excluderii cu copiii mai mici de 3 ani. Cu ei se
poate folosi doar timpul de liniştire. Reamintîţi copilului, chiar dacă este suparat sau furios,
că nu se poate intoarce la activitatea pe care o desfăşura anterior (ex. să se joace cu mingea)
decât după ce expira timpul alocat.
Ce alternative aveţi cu copiii care nu vor să împartă jucăriile cu ceilalţi, în situaţiile în care
problemele apar în absenta dumneavoasta?
Sunt momente în care copiii se bat pentru o jucărie iar dumneavoastră nu stiţi cum aparut
problema şi nici nu sunteţi pe faza pentru a spune cine să joacă primul cu ea şi cine aşteaptă.
Încercaţi să evitati să daţi copilului mai mic posibilitatea de a se juca primul cu jucăria când
acesta protesteaza. Altfel copilul poate invăţa că protestand foarte tare poate obţine ceea ce
vrea, folosind această metoda şi pe viitor. Copilul mai mic poate chiar să-l provoace pe cel
mai mare pentru a obţine o reactie. Evitaţi să-i cereti copilul mai mare să spună ce s-a
întâmplat sau ce l-a supărat pe copilul mai mic. Copiii de 2-4 ani nu sunt capabili să spuna cu
exactitatea ce s-a întâmplat.
Pentru copiii mai mari, peste patru ani, această disputa poate fi contextul propice în care, cu
ajutorul dumneavoastră, să invate modalităţi simple de rezolvare a conflictelor (o abilitate
socială foarte importantă).
Dacă conflictul între copii nu se rezolva rapid, opriţi activitatea copiilor şi exersati cu ei pasii
de solutionare:
Descrierea faptelor, fără a-i învinovăţi (ex. Ionuţ mi-a smuls jucăria din mână şi m-a lovit cu
piciorul). Ca părinte trebuie să-i învăţaţi pe copii să vorbeasca despre comportament şi nu
despre persoana, să evite blamarile şi etichetarile.
Exprimarea a ccea ce simt copiii fata de ceea ce s-a întâmplat (ex.Mihai cum te-ai simţit
atunci când Ionut te-a lovit cu piciorul?) Acest lucru conduce la descarcarea emoţională a
copilului şi scade probabilitatea de a recurge la agresivitate.
Identificarea alternativelor –cum cred copiii că ar putea rezolva situatia ( ex. ionut şi Mihai
cum credeti că puteţi face să rezolvati cearta dintre voi)
Urmatoarele sugestii pot să va ajute să rezolvati problema atunci când copiii se lupta pentru
o jucărie:
Hotărâţi cine se joacă primul cu jucăria - ex “Andrei şi Robert opriţi-vă!Trebuie să va
jucati pe rând cu jucăriile. Andrei tu te joci primul timp de cinci minute! Robert tu
astepti să îţi vina rândul!” Fiţi atent să nu favorizaţi pe nici unul dintre copiii. Fiecare
trebuie să primeasca în timp posibilitatea de a se juca primul cu jucăria.
Lăudaţi copiii că impart jucăriile şi îşi aştepta rândul “Bravo Robert! Ai aşteptat să îţi
vina rândul şi ai spus foarte frumos mulţumesc când ai prîmit jucăria de la Andrei”
Ignoraţi işi protestele (nu adresati copiilor nici o privire şi nici un cuvant dacă plang
sau protesteaza)
Dacă problema continua, luati jucăria disputata. După 5 minute, o înapoiati copiilor şi
îi sprijinîţi să hotărască cine se va juca primul şi cine va aştepta. Lăudaţi copilul pentru
că împarte jucăriile cu celălalt şi îşi astepata rândul.
Dacă copiii se cearta din nou de la o jucărie trebuie să îi separati şi să îi trîmite-ţi pe
fiecare în “timpul de linistite” sau la locul de linistite (excluderea) urmand
instrucţiunile descrise anterior.
Permiteti copiilor să-şi reia activitatea intrerupa, după ce timpul alocat linistirii a
expirat pentru a le dă şansa să se comportă adecvat. Lăudaţi copiii pentru că impart
jucăriile, coopereaza şi îşi aşteaptă rândul- ex. ce frumos va jucati voi împreună!
“Bravo Robert! Ai aşteptat să îţi vina rândul şi ai spus foarte frumos mulţumesc când
ai primit jucăria de la Andrei”
De reţinut!
Copiii nu se nasc caritabili şi altruisti, ci devin cu ajutorul şi ghidarea dumneavoastră.
Oferiţi copiiilor contexte cât mai diverse să exerseze abiliatile sociale (ex să împartă
obiecte/ jucarii cu ceialti, să-şi astepte rândul, să coopereze)
Paşi de succes
Trataţi copiii în mod egal.
Implicaţi copiii în activităţi separate, atunci când nu îi puteţi supraveghea.
Oferiţi-le un bun exemplu personal.
Implicaţi copiii în activităţi de cooperare, care presupun împărţirea materialelor şi
aşteptarea rândului, când puteţi să-i suptavegheati.
Lăudaţi comportamentul de împărţire a materialelor şi cooperarea.
Urmăriţi de aproape jocul copiilor şi interveniţi promt dacă un comportament
problematic este pe cale să se întâmple (ex. smulge jucăria din mână)
Ajutaţi copiii să hotărască cine se va juca primul
Oferiţi posibilitatea fiecăruia de a se juca primul, fără să favorizaţi pe cineva
Ajutaţi copiii să înveţe modalitati adecvate de rezolvare a conflictelor.
Folosiţi regulile simple care să ghideze comportamentul copiilor
Folosiţi consecinţele logice dacă copiii nu doresc să împartă jucăriile şi nu respecta
regulile
Folosiţi “timpul de liniştire” şi “excluderea” dacă copilul protesteaza sau refuză să
împartă.
Permiteţi copilului să se întoarcă la activitatea pe care o desfăşura înainte, pentru a
avea şansa să se comporte adecvat (să împartă jucăriile cu ceilalţi, să îşi astepte
rândul).
79
Disputele şi agresivitatea
Din când în când este un lucru obişnuit pentru copiii să intre în conflict şi să se certe. Cel
mai mare risc care apare când copiii se bat este că cineva ar putea fi rănit. Dacă nu
intervenim de timpuriu să învăţăm copilul modalitati adecvate de solutionare a
problemelor cu care se confrunta pentru a elimina modalitatile agresive, consecinţele
asupra dezvoltarii copilului pot fi dezastroase. Copiii prescolari au nevoie de ajutor din
partea părinţilor pentru a invăţa cele mai bune moduri de a se comportă şi de a-şi
rezolva conflictele.
Cateva sugestii care va vor ajuta să învăţaţi copiii să se implice în jocul celorlalţi copii, să
se joace cu ei şi să-şi rezolve conflictele care apar.
De ce se bat copiii?
Copiii se bat sau devin agresivi datorită :
Frustrării sau furiei resimţite atunci când lucrurile nu se întamplă aşa cum vor ei.
La vârsta preşcolară copiii de regulaă întâmpină dificultăţi în împariţirea jucăriilor
cu alţi copiii, în amânarea dorinţei lor imediate de a se juca cu o jucărie sau de a
face un anumit lucru şi în înţelegerea perspectivei celorlalţi, ei crezând că ceilalţi
gândesc şi simt lucrurile la fel ca ei. Abia după vârstă de 4-5 ani comportamentele
agresive înregistreaza o scădere datorită progreselor pe care copiii le
înregistreaza atât la nivel cognitiv (înţeleg că ceilalţi privesc lucrurile întru-un
mod diferit de al lor) cât şi la nivel socioemoţional (poate să-şi amane dorinţa
7
Loeber, R., Lahey,B.B., & Thomas, C.(1991) Diagnostic conundrum of oppositional defiant disorder and
conduct disorder. Journal of Abnormal Psychology, 100, 379-390
imediată de a face un lucru dorit de el şi de a se implica într-o acţiune nedorită
de el dar cerută de adult).
faptului că nu au învăţat alte modalităţi de rezolvare a conflictelor sau prezintă
dificultăţi în ceea ce priveşte exprimarea a ceea ce vor/ceea ce doresc.
geloziei şi competiţiei în special cu fraţii sau surorile.
dorinţei de a testa reacţiile celor din jur; ei pur şi simplu vor să vadă ce se
întamplă, agresivitatea de regulă declanşând o reacţie puternică din partea
victimei.
dorinţei de a obţine ceea ce vor; de exemplu în această manieră îl poate
determina pe un copil să renunţe la o jucărie sau poate obţine atenţia părinţilor.
modelului pe care îl observă şi îl îmită; dacă copilul observă că adultii din jurul
său se ceartă sau se lovesc, el va fi mai predispus să se comporte în acest mod
când se va confrunta cu o problemă sîmilară.
Uneori părinţii nu ştiu sigur cum să delimiteze încăierarea din joacă de comportamentul
dureros (care răneşte). Dacă limta nu este clar trasată, va fi foarte greu pentru copil să
înveţe modalităţi adecvate, paşnice de a se juca cu ceilalţi copii şi de a-şi rezova
problemele cu care se confruntă.
Alegeţi câteva activităţi pentru a invăţa copilul să-şi astepte rândul. Implicaţi copilul în
activităţi care să-l înveţe să împartă lucrurile/jucăriile cu ceilalţi, să coopereze în cadrul
jocului şi să îşi aştepte rândul. Puteţi exersa în cadul jocurilor cu mingea de exemplu
”aruncam mingea de la unul la altul” sau în jocul de creaţie “de-a magazinul” în care
copilul are posibilitatea de a învăţa comportamente diverse cum ar fi: formulele de salut,
cum să formuleze o cerere “vă rog să-mi daţi... mulţumesc!”, să îşi aştepte rândul etc.
81
poveste, un joc, o băutura preferată, o prăjitură. Spuneţi-le copiilor cât de mulţumiţi
sunteţi că ei se joacă atât de draguţ împreună.
83
Oferiţi copilului şansa de a se comporta adecvat. Dacă copilul a fost liniştit timp de 2
minute la locul de liniştire, daţi-i posibilitatea de a se întoarce la momentul anterior
excluderii. Oferind copilului posibilitatea de a-şi relua activitatea îi daţi şansa de a
coopera cu ceilalţi şi de a se comporta adecvat. Lăudaţi copilul pentru că se joacă draguţ
cu alţi copii (împarte jucăriile, cere adecvat o jucărie, spune când îşi doreste ceva, îşi
aşteaptă rândul). În condiţiile în care copilul recurge din nou la agresivitate pentru a-şi
rezolva problemele va fi nevoie să repetaţi excluderea “locul de liniştire”. Va fi nevoie să
repetaţi această metoda de mai multe ori până copilul va ajunge să înlocuiască
comportamentele agresive cu comportamente adecvate. Este important că după orice
aplicare a excluderii să permiteţi copilului să-şi reia activitatea întreruptă pentru a putea
să-l lăudaţi şi să-i subliniaţi aspectele pozîţive.
De reţinut!
Manifestările agresive reprezintă o etapă normală în dezvoltarea copilului mic.
Agesivitatea fizică începe să scadă între 2-4 ani pe măsură ce copilul achiziţionează
limbajul dar pentru că acest lucru să se întâmple este nevoie de sprijinul şi ghidarea
părintelui.
Paşi de succes
Trataţi comportamentele agresive ale copilului preşcolar cu toată seriozitatea
având în vedere consecinţele pe care le poate avea la adolescenţă şi la vârstă
adultă.
Folosiţi fiecare situaţie în care copilul se comportă agresiv că pe o oportunitate
de a învăţa copilul alternative de comportament care să înlocuiască
comportamentele agresive (ex cum să formuleze o cerere, cum să exprime ceea
ce vrea, etc)
Acţionaţi imediat dacă un copil are o manifestare agresivă şi pe cât posibil
înaintea declanşării comportamentului agresiv.
Implicaţi copiii în activităţi separate, atunci când nu îi puteţi supraveghea.
Oferiţi-le un bun exemplu personal.
Implicaţi copiii în activităţi de cooperare, care presupun împărţirea materialelor şi
aşteptarea rândului, când puteţi să-i supravegheaţi.
Lăudaţi comportamentul de împărţire a materialelor şi cooperarea.
Urmăriţi de aproape jocul copiilor şi interveniţi promt dacă un comportament
problematic este pe cale să se întâmple (ex. smulge jucăria din mână).
Ajutaţi copiii să hotărască cine se va juca primul.
Oferiţi fiecărui copil posibilitatea de a se juca primul, fără să favorizaţi pe cineva
Folosiţi regulile simple care să ghideze comportamentul copiilor.
Folosiţi consecvent consecinţele logice dacă copiii nu respectă regulile şi se
comportă agresiv
Folosiţi locul de liniştire (excluderea) dacă copilul se comportă agresiv în mod
intenţionat.
Permiteţi copilului să se întoarcă la activitatea pe care o desfăşura înainte, pentru
a avea şansa de a se comporta adecvat (să împartă jucăriile cu ceilalţi, să îşi
astepte rândul, să coopereze).
Fiţi consecvent în aplicarea tehnicilor până când comportamentele agresive sunt
înlocuite de comportamente adecvate.
Conform unui studiu realizat pe un eşantion de 2 .707 copiii preşcolari cu vârste cuprinse
între 2.5 şi 5.5 ani, impactul vizionarii TV asupra comportamentului copilului şi
abilităţilor lui sociale, variază în funcţie de vârsta la care are loc vizioarea. În acest sens,
s-a constatat că vizionarea TV poate influenţa în mod negativ dezvoltarea copilului mic
dacă debutează la o vârstă foarte fragedă (la doi ani sau mai mică), iar perioada de
expunere este mai mare de două ore. Efectele expunerii timpurii (cazul în care copilul se
uită la televizor mai mult de două ore, în jurul vârstei de doi ani) pot fi ameliorate
semnificativ dacă părinţii intervin şi limitează, pe parcursul celorlalţi ani ai preşcolarităţii,
timpul alocat vizionarii sub două ore zilnic.
Cel mai mare risc pentru probleme comportamentale îl prezintă copiii care s-au uitat la
televizor zilnic, două sau mai multe ore pe toată durata preşcolarităţii (de la 2 ani şi
jumătate la cinci ani şi jumătate) la emisiuni sau desene animate cu un conţinut violent.
În cazul acestor copii pe lângă apariţia problemelor comportamentale s-a constat şi
prezenţa unor slabe abilităţi sociale.
Televiziunea poate fi seducătoare atât pentru adulţi cât şi pentru copii. Pentru cele mai
multe case reprezintă una din “jucăriile” pe care copiii o folosesc foarte des. De câte ori
nu ne-am surprins copiii absorbiţi de micul ecran, uitând să se mai joace, să mai
vorbească sau să mai facă altceva. Dezvoltarea copilului de vârstă preşcolară trebuie
stimulată prin activităţi cât mai variate, afară sau în exterior. Copilul trebuie să alerge, să
sară, să meargă cu bicicleta, să construiască, să se joace în nisip, să deseneze, să asculte
muzică, să asculte poveşti, să interacţioneze şi să se joace cu alţi copii. Televiziunea oferă
mai puţin copilului aceste oportunităţi de dezvoltare. Este o activitate pasivă care nu
implică copilul şi nici nu-i oferă oportunităţi de exersare a abilităţilor sociale, cognitive,
emoţionale şi motrice.
Când vizionarea TV devine o problemă?
85
Studiile arată că, în mica copilărie, vizionarea pe o perioadă de timp mai mare de 2 ore
zilnic, poate să conducă la apariţia problemelor de comportament şi la lipsa dezvoltării
abilităţilor sociale (slabe abilităţi de interacţiune cu ceilalţi copii, de integrare în joc, de
rezolvare a conflictelor etc).
Ce putem face?
Limitaţi şi controlaţi timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului.
Academia Americana de Pediatrie recomandă pentru copiii mai mici de doi ani să se
interzică vizionarea TV iar pentru copiii mai mari de doi ani timpul să fie limitat- la cel
mult două ore zilnic.
Oferiţi copilului un bun exemplu.
Este foarte greu să convingi copilul că vizionarea TV nu este o activitate benefică pentru
el, dacă dvs. vă uitaţi în mod excesiv. Este recomandat să nu lasaţi televizorul deschis
toata ziua sau să va îndeletniciţi cu acest tip de activitate. Altfel poate deveni
omiprezent. Transformaţi uitatul la televizor într-un moment special. Încercaţi să stabiliţi
o zi pe săptămână sau pe lună când nimeni din familie nu se uită la televizor. Puteţi să o
denumiţi “Ziua familiei” şi să desfaşuraţi cât mai multe activităţi în care să cooptaţi toţi
membrii familiei. Vă puteţi uita mai mult la televizor abia după ce copiii s-au culcat.
Controlaţi programele pe care le vizionează copiii.
La această vârstă este foarte indicat să selectaţi dvs programele. Căutaţi cât mai multe
filme adecvate care să modeleze comportamentul copiilor (filme cu personaje care se
împrietenesc, care se ajută reciproc, care se joacă împreună, care îşi rezolvă conflictele
pe cale paşnică). Vizionaţi împreună cu copiii aceste filme şi discutaţi comportamentul
personajelor punând accent pe consecinţele lor în plan social. Este contraindicat să lăsaţi
copilul la acestă vârstă să se uite la ştiri ( care adesea sunt pline de violenţă). Violenţa din
media afectează toţi copiii dar cei mai mici sunt cei mai vulnerabili (Bushman, 2001).
Acest lucru se întâmplă din cauză că :
Sunt mult mai uşor impresionabili
Nu pot distinge foarte clar între fantastic şi real
Nu pot distinge cu uşurinţă motivele violenţei
Învaţă observând şi imitând
Calea cea mai bună pentru a combate violenţa de la televizor este să le asiguraţi copiilor
un cămin unde să domnească dragostea şi unde nu există abuzuri fizice sau verbale.
Oferiţi copilului posibilitatea de a alege limitat.
Puteţi să îi daţi posibilitatea de a alege să vadă un anumit program (selectat de dvs.) sau
să se uite cel puţin două ore pe zi (la emisiuni selectate tot de dvs). Dacă alege cea de-a
doua varintă îi puteţi spune “te poţi uita la TV înainte de cină sau după cină” sau “ te
poţi uita la televizor dimineaţa dar nu te mai poti uita seara”.
Supravegheaţi copilul pentru a va asigura că respectă înţelegerile stabilite cu privire la
vizionarea TV.
Nu va aşteptaţi că înţelegerile stabilite cu copiii să fie urmate în mod automat. Stabiliţi o
perioada de vizionare care să aiba loc când sunteti acasa, astfel încât să-i puteţi
supraveghea.
Ghidaţi comportamentul copiilor prin reguli. Stabiliţi o regula “ ne uitam la televizorin
doar în timpul special alocat (mentionati momentul, în funcţie de alegerile facute de
copil pe varinatele date de dvs.) ”
Stabiliţi consecinte logice potrivite pentru fiecare situaţie. De exmplu, consecinţa
pentru încălcarea regulii de a nu deschide televizorul în afara timpului special alocat, ar
putea fi reducerea timpului de vizionare cu 5-10 min. Dacă copilul încălca din nou regula
în aceaşi zi, se retrage posibilitatea de a mai viziona în ziua respectivă.
După expirarea timpului alocat vizionarii, închideţi imediat televizorul.
Oferiţi copilului alternative de petrecere a timpului liber.
Televizorul este hipnotizant şi trebuie să daţi dovadă de multă creativitate pentru a
putea concura cu el. Câteva sugestii vă pot ajuta în acest sens:
Ajutaţi copilul să facă o listă cu activităţi care îi plac ( folosind desenul). Numiţi lista “
Lucruri de făcut când sunt plictisit”Afişaţi lista într-un loc unde poate fi cu uşurinţă
vizualizată de către copil (ex.pe frigider). Încurajaţi copilul să consulte lista ori de câte ori
se plictiseşte şi ar dori să se uite la TV pentru a-şi alunga plictiseala. În cazul în care
copilul întâmpina dificultăţi în identificarea activităţilor care îi plac, oferiţi-i posibilitatea
să aleagă dintr-o lista mai mare câteva activităţi care îi plac: pictură, colorat, decupare,
ascultat muzică, confectionare obiecte din hartie, carton, lipire,modelaj, puzzle, insirare
margele sau paste fainoase, jocuri de constructie, ascultat poveste, etc.
Învăţaţi copilul cât mai multe jocuri. Învăţaţi-i ghicitori (copiilor le plac foarte mult).
Stabiliţi că o seara pe săptămână să apartina familiei. Copiilor le place mai mult să se
joace împreună cu părinţii, decât să se uite la un desene animat. Chiar dacă timpul dvs
este pretios se pare că el este cheia pentru dezobisnuirea copiilor de televizor.
Puneţi cu copiii în scena câteva mici piese de teatru.
Controlati mediul copilului. Locul televizorului trebuie să fie în camera de zi sau în
sufragerie şi nici într-un caz în dormitorul copilului.
Cercetările au arătat că preşcolarii care au televizor în dormitorul lor, prezintă probleme
de comportament şi dificultăţi de adormire.
De reţinut!
Vizionarea TV poate fi o activitate extrem de atractivă pentru copii şi poate umple foarte uşor
timpul liber al copilului. Dacă privim lucrurile din perspectiva oportunităţilor de învăţare şi a
contextelor de care are nevoie copilul la acesta vârstă pentru a-şi exersa abilităţile: cognitive,
emoţionale, sociale, motrice, vizionarea TV rămâne doar o activitate care umple timpul
copilului şi nu-i oferă şansa de a se dezvolta corespunzator.
Paşi de succes
Oferiți copilului un bun exemplu.
87
Limitaţi şi controlaţi timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului.
Controlaţi programele pe care le vizioneaza copiii.
Oferiţi copilului posibilitatea de a alege limitat.
Supravegheaţi copilul pentru a vă asigura că respectă înţelegerile stabilite cu
privire la vizionarea TV.
Ghidaţi comportamentul copiilor prin reguli.
Stabiliţi consecinţe logice potrivite pentru fiecare situaţie.
Oferiţi copilului alternative de petrecere a timpului liber
Controlaţi mediul copilului. Locul televizorului trebuie să fie în camera de zi sau în
sufragerie şi nici într-un caz în dormitorul copilului.
Capitolul 1
Principalele caracteristici ale copilului în perioada şcolară
Capitolul 2
Despre rutina comportamentală şi planificare
Capitolul 3
Despre emoţii şi abilităţile emoţionale ale copilului de vârstă şcolară
Capitolul 4
Despre abilităţile sociale ale copilului de vârstă şcolară
Capitolul 5
Tema pentru acasă – standard şi performanţă
Capitolul 6
Managementul comportamentelor problematice ale copiilor
89
Capitolul 1
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE COPILULUI ÎN PERIOADA ȘCOLARĂ
Această perioadă este foarte importantă pentru viața copiilor și a părinților lor. În
această perioadă cei mai mulți copii încep școala. Când copiii încep să meargă la școala,
lumea lor se schimbă. Ei trebuie să învețe rapid să se descurce singuri, fără părinți, să
stea împreună cu alți copii, necunoscuți și să facă față cerințelor mai multor adulți. Ei vor
trebui să învețe și să respecte noi programe și rutine. Cele trei aspecte importante
pentru această etapă sunt: 1) temperamentul; 2) relațiile cu ceilalți copii; 3) pubertatea.
Temperamentul
Noile provocări care apar odată cu începerea școlii au tendința de a evidenția diferențele
dintre temperamentele copiilor. Fiecare copil se naște cu un temperament. Fiecare
dintre noi are un mod special în care percepe lumea din jur, un mod care este înnăscut și
care nu poate fi schimbat. Fiecare temperament are puncte tari și provocări.
Temperamentul copilului influențează foarte mult modul în care acesta se comportă la
școală.
Nivelul de activare comportamentală. Unii copii sunt hiperactivi, vor tot timpul să
alerge, să sară sau să se cațăre. Ei stau foarte greu liniștiti, chiar și la masă. Par să fie
mereu în mișcare, în vreme ce alți copii sunt inactivi și preferă activitățile liniștite,
precum răsfoitul unei cărți, reviste sau realizarea unui puzzle. Există și copii care au un
nivel de activare comportamentală undeva la mijloc între cele două extreme.
Deschiderea spre nou. Unii copii sunt deschiși la situaţii noi. Ei zâmbesc străinilor,
încearcă să se împrietenească cu grupuri noi de copii și să se joace cu ei, își fac ușor
prieteni, adoră să încerce feluri noi de mâncare și să meargă în locuri noi. Alți copii sunt
reticenți la nou. Ei se ascund sau sunt reci cu străinii, se integrează greu în grupurile noi
de copii, resping felurile noi de mâncare și evită să meargă în locuri noi. Alți copii au
reacții care pot oscila între cele două extreme.
Adaptabilitatea la schimbare. Unii copii se adaptează repede la schimbările de
program, loc sau oameni. Ei pot să se obișnuiască cu o schimbare de program sau de
profesor într-o zi sau două. Însă sunt și copii care se adaptează mai greu. Se poate să
treacă o lună pentru a se obișnui cu o schimbare de program sau cu un profesor nou. Alți
copii au gradul de adaptabilitate situat undeva între cele două extreme.
Gradul de distractibilitate. Unii copii sunt foarte ușor distractibili. Se mută dintr-un loc
în altul, în funcție de ceea ce văd sau de ceea ce aud în acel moment și termină foarte
greu o sarcină de lucru deoarece atenția lor este mereu distrasă de alte lucruri. Dar când
sunt triști sau dezamăgiți, este foarte ușor să le distragem atenția și să îi înveselim. Sunt
și copii care nu sunt ușor distractibili. Ei pot sta liniștiți să citească mult timp, însă atunci
când sunt înfometați sau triști, este foarte greu să le distragem atenția. Alți copii au
gradul de distractibilitate undeva între cele două extreme.
Perseverenţa. Unii copii sunt foarte perseverenți, nu părăsesc sarcina de lucru până
când nu reușesc să o termine. Ei au un obiectiv în minte și continuă să lupte să îl atingă.
Ei nu renunță în fața noilor provocări și nu este ușor să îi convingem să se oprească, dacă
ei nu doresc asta. Alți copii sunt mai puțin persistenți. Dacă cad, ei nu se mai ridică, dacă
nu reușesc să facă repede un puzzle, își pierd interesul. Este foarte ușor să îi convingem
pe acești copii să se oprească din ceea ce fac. Sunt și copii care au un grad de
perseverență situat între cele două extreme.
De ce contează temperamentul?
Temperamentul copiilor are o influență puternică asupra integrării lor în mediul școlar.
Unii copii vor găsi noul mediu interesant și palpitant, se vor adapta repede la noile rutine
și se vor bucura să își facă noi prieteni. Alții vor găsi noul mediu stresant, vor avea nevoie
de timp să se adapteze la noile rutine și le va fi dificil să își facă prieteni noi.
Deși nu este posibil să schimbăm temperamentul unui copil – de exemplu, de a face un
copil activ dintr-unul inactiv - putem identifica punctele forte ale fiecărui copil pentru a
le încuraja. De asemenea, putem identifica provocările fiecărui copil și putem crea un
mediu favorabil, care să îi permită fiecărui copil să reușească să facă față.
În timpul anilor de școală, relațiile sociale ale copiilor devin tot mai importante. Interesul
lor crescut pentru legarea de prietenii este un semn al independenței. Lumea lor se
extinde. Ei învață despre cum gândesc, ce cred și cum se comportă ceilalți.
Uneori, părinții își faci griji despre toate aceste noi influențe asupra copiilor lor. Ei ar
putea simți că pierd controlul asupra a ceea ce fac copiii lor, modului în care aceștia își
petrec timpul și asupra contextelor la care sunt expuși. Dar aceasta este o parte necesară
și importantă a dezvoltării copiilor. În această etapă, ei învață multe despre alți oameni și
despre ei înșiși.
În această etapă, copiii au pentru prima dată probleme complicate. Ei trebuie să învețe
cum să gestioneze un conflict cu alți copii, divergențe de opinii, să fie demni, să înțeleagă
loialitatea și să dea dovată de bunătate chiar și atunci când alții nu fac asta.
Baza pentru succesul copiilor în această etapă a fost pusă de la naștere și până în
prezent. Dacă și-au dezvoltat până acum abilitățile de conștiențizare a propriei persoane,
de stimă de sine, competență și încredere, ei pot face față acestor noi provocări.
Copiii care au o părere bună despre ei înșiși, care se văd ca fiind atenți și capabili
sunt mult mai predispuși să ia decizii corecte.
Cei care au observat că părinții lor își rezolvă conflictele, supărările și problemele
fără agresivitate și violență sunt mult mai predispuși să își rezolve propriile
conflicte în mod pașnic.
Cei care au învățat de la părinți să asculte, să comunice și să îi trateze pe cei din
jur cu respect sunt mult mai predispuși să se poarte în acest fel cu colegii și
profesorii lor.
Cei care se simt sprijiniți și acceptați de părinții lor, sunt mult predispuși să le
ceară sfaturi și ajutor.
Tot ceea ce au făcut părinții până acum pentru a construi relații sănătoase, puternice și
de încredere cu copiii lor le oferă celor mici puterea de a gestiona situații dificile și de
asemenea încredere pentru a cere ajutor părinților. Gestionarea relațiilor sociale este o
mare provocare. Copiii vor face greșeli. Încă nu înțeleg tot ce înțeleg adulții, dar prin
încercare și eroare vor învăța foarte multe despre persoanele din jur și despre ei înșiși.
Responsabilitatea majoră a părinților în această perioadă este să le ofere copiilor lor
sprijin şi îndrumare. Rolul lor este să le arate cum să comunice eficient, cum să dea
dovadă de bunătate, cum să ofere ajutor, cum să își repare greșelile, cum să fie loiali și
cum să acționeze cu integritate. Aratându-le cum să se comporte cu ceilalți, lucrați la
atingerea obiectivelor dvs. pe termen lung. Prin consolidarea stimei lor de sine și a
sentimentului de încredere în dvs., puneți bazele tranziției în bune condiții către
independența din timpul adolescenței.
Amintiți-vă că ați construit o bază timp de câțiva ani. Toate cărămizile pe care le-ați
adăugat până acum, devin în prezent foarte importante.
În copilăria mică, ați construit o relație bazată pe încredere și atașament. Copiii care au
învățat de mici că pot avea încredere în părinți, vor ține seama de sfaturile lor când vor
crește.
Tot în copilărie, ați tratat cu respect toate încercările copilului de a comunica cu dvs.
Copiii care au fost tratați cu seriozitate și au fost ascultați se simt mult mai confortabil să
vorbească cu părinții lor atunci când cresc .
Cum pot construi părinţii o relaţie sănătoasă cu copiii lor în timpul anilor de şcoală?
93
Amintiti-vă că cele două arme puternice care vă ajută să vă atingeți obiectivele pe
termen lung sunt căldura și structura. Pentru a înțelege cum puteți oferi copilului aceste
două lucruri la această vârstă, imaginați-vă scenariul următor:
Copilul dvs merge la şcoală de 4 luni. Primiţi o înştiinţare de la şcoală în care
sunteţi anunţaţi că cel mic încă nu stă în bancă, vorbeşte mult cu ceilalţi colegi şi
are nevoie de foarte mult timp pentru a-şi termina sarcinile primite. Ce faceţi?
Gândiți-vă la fiecare dintre următoarele răspunsuri și decideți care este cel mai potrivit și
de ce.
2. Îi spuneți copilului că la cel mai mic semn al unei viitoare probleme la școală, nu
va mai putea să se uite la televizor pentru o săptămână.
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
Acum gândiți-vă la obiectivele dvs. pe termen lung. Ce fel de relație doriți să aveți cu
copilul? Ce calități și abilități doriți să dezvoltați la copilul dvs.? Scrieți obiectivele dvs. pe
termen lung:
_______________________________________________________________________
_
________________________________________________________________________
Acum gândiți-vă care dintre cele 3 răspunsuri vă ajută să îi oferiți căldură copilului.
Amintiți-vă că definiția căldurii este siguranța fizică și emoțională.
Acum gândiți-vă care dintre cele trei răspunsuri oferă copilului structură. Amintiți-vă că
structura se referă la informația de care are nevoie copilul pentru a învăța.
Dacă îi permiteți dnei învățătoare să lovească copilul, vă ajută să îi oferiți structură? ____
Da ____ Nu
Dacă luați în considerare obiectivele dvs pe termen lung, motivele pentru care câteodată
copiii nu sunt atenți la școala și importanța oferirii de căldură și structură, pe care dintre
cele 3 răspunsuri l-ați alege?
________________________________________________________________________
95
Capitolul 2
DESPRE RUTINA COMPORTAMENTALĂ ȘI PLANIFICARE
Rutinele de dimineaţă
Diminețile zilelor de școală pot fi mult mai liniștite pentru orice membru al familiei dacă
copilul este învățat să respecte rutina de dimineață. În altă ordine de idei, copilul la
această vârstă ar trebui să devină mult mai independent și să facă cele mai multe lucruri
pentru el, fără să fie nevoie ca părintele să-i reamintească constant ce are de făcut.
Cum învăţăm şcolarii să facă cât mai multe din acţiunile de dimineaţă?
Care sunt rutinele de dimineaţă:
- Trezirea la ora fixată cu o seară înainte;
- Mersul la baie pentru igiena de dimineață: spălatul dinților, feței, urechilor etc.
- Alegerea hainelor și îmbrăcarea;
- Servirea micului dejun;
- Pregătirea ghiozdanului cu tot ce are nevoie pentru activitățile școlare din ziua
respectivă;
- Plecarea spre școală în timp util.
De ce apar problemele?
- Unii părinți încearcă să facă totul în locul copilului.
- Alți părinți sunt ei înșiși un model negativ pentru copii – au un comportament
dezorganizat dimineața sau se trezesc târziu.
- În unele familii rutina de dimineață este neplăcută deoarece părinții le
reamintesc copiilor rutina printr-o pedeapsă, țipă la copil să se dea jos din pat și
să se miște mai repede.
- Pentru acei copii care prezintă dificultăți de concentrare în sarcină, care sunt cu
ușurință distrași de alte lucruri/ activită-i plăcute și care sunt mai puțin organizați,
rutina de dimineață ar putea fi privită ca un șir de momente extrem de dificile.
Cum poate învăţa copilul să respecte rutina de dimineaţa fără suport din partea
părintelui?
Oferiţi copilului, împreună cu ceilalţi membri ai familiei, un model de rutină.
Acordaţi timp copilului să exerseze şi să înveţe să facă spontan aceste activităţi. Dacă
până acum copilul nu a fost obișnuit cu aceste rutine, atunci se va începe cu însușirea lor,
într-o manieră treptată.
Ţineţi sub supraveghere ora la care copilul merge la culcare. Asigurați-vă că ora este
rezonabilă. Acest lucru este foarte important deoarece, copiii care nu dorm suficient, au
probleme cu trezirea și adesea sunt nervoși și iritați dimineața.
Fiţi organizat/ă. În fiecare seară, pregătiți lucrurile de care aveți nevoie atât
dumneavoastră cât și copilul pentru ziua următoare. Puneți hainele copilului în
dormitorul lui pentru a putea să le gasească cu ușurință și să le îmbrace. Treziți-vă
devreme deoarece dacă veți întarzia în pat nu veți avea timp să lăsați copilul să facă
activitățile specifice fiecărei dimineți fără ajutorul dumneavoastră (de exemplu: să se
îmbrace singur).
Stabiliţi clar ce probleme trebuie rezolvate dimineaţa. Stabiliți împreună care sunt
atribuțiile fiecăruia dimineața:
- trezirea la prima atenționare a mamei;
- timp de 25 de minute pentru spălat și imbrăcat;
- micul dejun servit fără intreruperi;
- spălat pe dinți;
Foloseşte un card pentru a ţine evidenţa rutinelor de dimineaţă. Rolul acestui card ar
putea fi să învețe copilul care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze dimineața. Cardul
trebuie pus într-un loc de unde poate fi cu ușurință observat de copil (dormitor sau pe
frigider). Când copilul a făcut o activitate singur, va primi pe card, în dreptul activității
respective, o bulină vesel colorată sau o „față fericită”. În primele zile de folosire a
cardului, copilul are nevoie să i se reamintească ce are de făcut.
97
Mă trezesc
Mă imbrac
Oferiţi copilului un ceas cu alarmă şi arătaţi-i cum funcţionează. Spuneți-i care sunt
lucrurile pe care va așteptați să le facă. Apreciați copilul dacă a reușit să se trezească
singur.
Stabiliţi un set de reguli simple şi clare cu privire la ce ceea ce au de făcut: ”Mă trezesc
la 7 în fiecare dimineața”, „Mă îmbrac singur”.
Folosiţi metoda consecinţelor logice şi naturale. De exemplu: micul dejun este pregătit,
dar copilul decide dacă va mânca sau nu. Dacă și-a pierdut vremea cu alte lucruri și a
sosit timpul să plece, consecința naturală va fi că „va pleca la școală fără să mănânce”.
Dacă va întârzia la școală, va suporta consecințele impuse de învățătoare. Dacă va pierde
autobuzul, va merge la școală pe jos său îl va aștepta pe următorul. Nu e nevoie să-l
duceți cu mașina.
S-ar putea să considerați aceste metode mai degrabă neadecvate. Încercați totuși. După
un timp veți observa și beneficiile. Dacă copilul încalcă regulile stabilite și nu puteți să
aplicați consecințele naturale, puteți să utilizați consecințele logice. De exmplu, dacă
copilul nu s-a trezit la prima atenționare a mamei, o consecinţă logică ar fi să fie trezit a
doua zi cu 5 minute mai devreme față de ora stabilită.
În cazul în care copilului îi place să servească micul dejun și dorește să mănânce, este
indicat să i se pretindă realizarea tuturor celorlalte activități (rutine) înainte de a veni la
masă. Dacă copilul trage de timp și nu-și respectă “angajamentele”, în dimineața
respectivă nu va mai lua micul dejun, pentru a nu întârzia la școală.
Permiteți-i copilului să rămână acasă doar în condiții bine stabilite, cum ar fi atunci când
este bolnav. În acest caz, copilul trebuie să aibă un program clar: să stea în pat, să nu
meargă la joacă. S-ar putea să-și dorească deseori să rămână acasă fără a avea motive
prea serioase, născocind dureri acute, adevăratul motiv fiind, poate, dorința de a se juca.
În aceste condiții este nevoie să stabiliți clar limitele, pentru a înlătura comportamentul.
99
Mă trezesc la prima atenţionare a mamei - 5 puncte
De reţinut!
Cea mai mică recompensă poate fi câștigată de copil dacă în ziua respectivă a realizat
mai mult de jumătate din comportamentele dorite. Dacă copilul s-a compoartat
problematic în alte situații pe parcursul zilei, nu i se pot retrage punctele. Copilul poate
să-și strângă puncte ca să primească cea mai mare recompensă (punctele se pot reporta
de la o zi la alta).
De reţinut!
În cazul în care vă veţi asuma dumneavoastră responsabilitatea pentru rutinele de
dimineaţă, copilul nu va învăţa să-şi asume responsabilitatea pentru îndeplinirea lor şi
va aştepta mereu să fie ajutat de ceilalţi.
Pasi de succes!
Oferiți copilului un model de rutină.
Acordați timp copilului să exerseze și să invețe să facă spontan activitățile de
dimineață;
Ţineți sub supraveghere ora la care copilul merge la culcare;
Stabiliți clar ce probleme trebuie rezolvate dimineața;
Folosiți un card pentru a ține evidenta rutinelor de dimineață;
Oferiți copilului un ceas cu alarmă și arătați-i cum funcționează;
Incercați să vă abtineți să-i reamintiți tot timpul ce are de făcut;
Stabiliți un set de reguli simple și clare cu privire la ceea ce are de făcut;
Folosiți metoda consecințelor logice și naturale;
Întocmiți un plan de recompensare pe puncte;
Evitați să vă infuriați.
101
Capitolul 3
DESPRE EMOŢII ȘI ABILITĂŢILE EMOŢIONALE ALE COPILULUI DE VÂRSTĂ
ȘCOLARĂ
Emoţiile copilului nu sunt bune sau rele, ele exprimă un mod de relaţionare cu
contextul prezent. Ceea ce simţim este determinat de modul în care percepem
şi interpretăm realitatea din jurul nostru!
Ignorarea, critica sau negarea emoţiei copilului - „nu fii trist” sau „nu e frumos
să fii supărat” - îl învaţă în mod eronat că exprimarea emoţiei este un semn de
vulnerabilitate şi că ceea ce simte el nu este important sau nu este bine!
103
2. Exprimarea emoţiilor într-un mod potrivit/ adecvat
Copiii au nevoie să învețe cum să-și exprime într-un mod adecvat emoțiile, ce cuvinte,
expresii sau acțiuni să folosească în exprimare. De asemenea, copiii au nevoie să știe
care sunt modalitățile neadecvate de exprimare a emoțiilor, cum ar fi țipatul, folosirea
unor cuvinte urâte sau comportamente agresive (aruncă obiecte, sparge, lovește etc.).
Una din convingerile cele mai frecvente ale părinților despre exprimarea emoțiilor față
de copii este că aceasta afectează sănătatea copiilor. Cum ar putea fi prevenit acest
lucru?
Ce poate provoca disconfort sau distres copilului?
Atenție redusă comportamentelor de mulțumire și de bucurie ale copilului și de
adaptare eficientă în situații dificile.
A discuta prea mult despre propriile emoții negative și despre problemele
personale.
A insista prea mult în discutarea unor evenimente problematice pentru copil, în
care s-a simțit supărat sau întristat.
Atenție exagerată acordată modului în care se simte copilul.
Exagerarea reacției emoționale asociate cu lovituri sau julituri minore.
Încurajarea evitării cognitive (ex. „nu te mai gândi la asta”) sau comportamentale
(ex. „să nu te mai joci cu George pentru că te-a supărat”).
Evită să îi spui copilului tău cum se simte. Este falsă ideea că oamenii au
capacitatea de a ghici gândurile sau emoţiile celorlalţi.
Apreciază şi recompensează exprimarea adecvată a emoţiilor
Observați și exprimați verbal aprecierea față de modul în care copilul își exprimă
emoțiile. „Apreciez faptul că atunci când te-ai înfuriat, ţi-ai luat o pauză ca să te
linişteşti!”. Spune-i copilului în cuvinte ceea ce apreciezi, pentru a știi cum este adecvat
să îți exprimi o emoție.
Modul în care părinții își exprimă emoțiile negative reprezintă un model pentru copil.
Dacă copilul observă că părintele țipă atunci când este nemulțumit sau supărat, atunci
este mai probabil ca și el să folosească aceeași strategie atunci când va fi nemulțumit sau
supărat.
3. Managementul emoţiilor
105
Adaptarea copiilor în situații în care reacționează emoțional negativ este o abilitate
necesară zi de zi. Alte abilități sunt cele de rezolvare de probleme, schimbarea atitudinii
față de situație, atitudinea pozitivă față de sine, căutarea sau solicitarea ajutorului,
relaxarea, distragerea atenției de la contextul care a declanșat emoția negativă.
Emoţiile în cuvinte
Numește emoții precum surpriza, plăcere, furie, rușine, stres, teamă , interes, neplăcere,
dispreț, datoriă însușirii mai multor termeni pentru etichetarea emoțiilor.
Utilizează termeni care permit exprimarea intensității diferite a emoțiilor (ex. furios,
nervos, iritat, infuriat, țâfnos);
Emoţii şi contexte
Descrie situații în care a trăit diverse emoții. Numește corect emoția asociată anumitor
contexte.
Într-un anumit context (ex. la biserică) respectă anumite reguli de exprimare emoțională
(nu râde în hohohte, nu își exprimă furia, nu face gesturi prea agitate, nu are
comportamente agresive).
Copilul refuză să plângă, chiar dacă este trist, pentru că nu este locul și momentul
adecvat.
Copilul identifică situații în care apar diferențe între starea emoțională și exprimarea ei
externă.
Emoţiile celorlalţi
Reactionează diferit în fața unui copil care plânge (fie nu îl interesează, fie pune
intrebări: “de ce plânge copilul”, merge la el și încearcă să îl liniștească, mângâindu-l).
Cauza emoţiilor
Folosesc în explicații legături psihologice și informații situaționale (9 ani). Exprimă faptul
că emoțiile sunt determinate de interacțiunile cu alte persoane.
Exemple de activităţi:
Adultul sau alți copii din grup mimează o emoție iar copilul trebuie să o
recunoască; copilul mimează o emoție iar adultul trebuie să o recunoască.
Copilului i se oferă cartonașe pe care sunt desenate diferite personaje ce
exprimă prin mimică și gestică (expresii ale feței și gesturi corporale) una
din următoarele emoții: surpriză, plăcere, furie, rușine, stres, teamă,
interes, neplăcere, dispreț, rușine, mândrie, vinovăție. Copilul trebuie să
recunoască emoțiile exprimate.
Joc “Roata emoțiilor” - copilul învârte o roată pe care sunt desenate sau
scrise mai multe emoții. Emoția la care se oprește acul este exprimată de
copil în termeni nonverbali. I se poate cere apoi să vorbească despre o
situație în care el s-a simțit precum emoția exprimată.
Copilului i se prezintă cartonașe cu diferite situații de viată, evenimente și
un set de figuri ce exprimă diverse emoții. El va avea că sarcină să
asocieze fiecărei emoții, diverse contexte. Asocierea corectă este
recompensată cu o față zâmbitoare.
altă variantă ar fi să i se prezinte copilului emoția iar el să spună în ce
situații a trăit acea emoție.
Ajutați copilul să înțeleaga că toate emoțiile sunt valide și acceptabile și să
distingă între emoții și modul lor de exprimare: “Am observat că nu eşti fericit că
trebuie să pui creioanele la locul lor. Este în regulă să te simţi frustrat, dar pentru
acest lucru nu trebuie să loveşti uşa cu piciorul”
Priviți greșeala ca pe o oportunitate de învățare și nu ca pe o catastrofă. Evitați să
aduceți copilul în situația de a-i fi teamă să nu greșească; puneți accent pe efortul
copilului și nu pe performanță; lăudați fiecare progres, cât de mic, al copilului.
Desfășurați activități cu copilul. De exemplu, puteți căuta o poveste cu
personaje. Copilului i se prezintă scenariul, în care personajul principal exprimă o
emoție: surpriză, plăcere, furie, rușine, stres, teamă, interes, neplăcere, dispreț,
rușine mândrie, vinovăție. Discutați cu copilul pe marginea poveștii, punând
accent pe:
- recunoșterea emoției pe baza descrierii personajului prezentat;
- identificarea sursei emoției respective (accentuarea faptului că emoțiile se
bazează pe interpretarea cognitivă pe care noi o dăm situațiilor diverse din viața
noastră și nu evenimentelor în sine);
- extragerea consecințelor pozitive și/sau negative ale exprimării emoției
respective (sprijinirea pentru identificarea lor);
- strategiile pentru dezvoltarea capacității de înțelegere emoțională;
- utilizarea de mesaje la persoana I: “m-am supărat când mi-ai stricat jocul” în loc
de “m-ai supărat!” (modelul adultului este foarte important);
- sprijinirea copilului în a recunoaște emoțiile celorlalți prin adresarea unor
intrebări de genul: “cum crezi că se simte acum colegul tău?”
- sprijinirea copilului în a realiza legături între acțiuni, emoții, prin adresarea de
întrebări specifice și directe: “cum crezi că s-a simțit Gina când ai dat cu piciorul
în puzzle-ul construit de ea?”
Copiii învață să identifice consecințele exprimării emoțiilor în special din
experiențele proprii, din activitățile în care au fost implicați .
Ajutați copiii să exploreze consecințele exprimării emoționale (ex. dacă îl bat pe
colegul meu, când mă enervează, se va mai juca cu mine?);
Spijiniți copilul să depășească cu bine etapa intrării în școală. Cum puteți face
acest lucru?
- pregatiți copilul înainte să meargă la școală prin discuții despre noile sarcini,
vizite la școală;
- acordați copilului mai mult sprijin și stimulați-l să își ia jucăria preferată la
școală și să se joace cu ea împreună cu colegii;
- asigurați copilul că veți veni să îl luați și precizați ora la care se va întâmpla
acest lucru (aveți grijă să fiți punctual!);
Când nu sunt dezvoltate strategiile de reglare emoțională, părintele trebuie să
ofere ghidaj în situații specifice:
- când copilul nu reușeste să își comute atenția de la activitatea care îl supără,
părintele trebuie să îi explice și să îi arate avantajele acestei strategii de
reglare emoțională (distragerea atenției);
- în mod similar se poate proceda pentru celelalte strategii de control
emoțional (raționalizarea, rezolvarea de probleme, minimizarea importanței
unui eveniment neplăcut, distanțarea de sursa de stres);
- este indicat ca părintele să stea în preajma copilului, să identifice momentele
dificile pentru el;
- este important ca adultul să încurajeze copilul și să ofere întăriri pozitive ori
de câte ori acesta a făcut față unei situații frustrante.
- implicați copilul în activități artistice (pictura, colorat, modelaj) pentru a
exprima și nonverbal emoția negativă, discutând apoi pe marginea lucrărilor.
Exemple de activitaţi:
Copilul este rugat să deseneze pe o foaie de hârtie soluții la stările de tristețe,
furie, frică (alte emoții negative). Soluțiile constau în activități pe care copilul
111
le-ar putea face, când are anumite emoții negative (în loc de desen se pot
face colaje). Lucrarea cu soluții va fi lipită într-un loc vizibil pentru copil, astfel
încât acesta să își poată aminti cu ușurință și să apeleze la o activitate care să-
l regleze emoțional (să-i permită să se descarce într-un mod adecvat, care nu
face rău nimănui și care îi modifică starea de dispoziție).
Citirea unor povești în care sunt descrise anumite strategii de reglaj
emoțional, de exemplu „Vulpea și strugurii” – pentru strategia care constă în
reformularea situației în termeni favorabili și conduce la neutralizarea
emoției negative (vulpea, neajungând la struguri, afirmă că oricum sunt acri și
nu merită efortul de a fi furați din vie).
Oferiți, ca părinte, un bun exemplu. Când copilul sau cineva din familie este suparat,
arătați-vă preocuparea pentru starea lui punând întrebări despre ceea ce s-a
întâmplat, manifestând comportamente de consolare: îmbrățișări, atingeri, cuvinte
de alinare. Evitați să îi spuneți copilului cum ar trebui să se simtă: ”nu mai fii trist!
sau “nu mai plânge!”. Acestă atitudine îi transmite copilului mesajul că nu este
înțeles.
Capitolul 4
DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR SOCIALE ALE COPILULUI DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ
Situațiile sociale noi sau întâlnirea unor persoane necunoscute sunt contextele în care
apar aceste comportamente, mai ales dacă un copil simte că este în centrul atenției.
Unele aspecte ale timidității sunt influențate cultural și pot fi învățate din mediu; familia
oferă niște modele de comportament pentru situațiile sociale, modele pe care le
transmit copiilor fie verbal (ex. nu-i frumos să ceri, trebuie să stai cuminte pe scaun dacă
mergem în vizită, nu se cuvine să pui intrebări unei persoane mai mari) fie nonverbal prin
comportamentul lor în acele situații. În acest sens, s-a observat că există diferențe între
copiii din diverse culturi; de exemplu, copiii chinezi sunt mult mai reticenți din punct de
vedere social față de copiii caucazieni său americani. De asemenea, unii părinți își
descriu copiii că fiind timizi încurajează comportamentul respectiv la copii deoarece ai
ajung să se conformeze etichetei care li s-a pus (Zimbardo și Radl, 1981). Unii copii au o
predispoziție biologică care îi predispune spre a se comporta timid având chiar bătăi mai
înalte și mai stabile ale inimii față de copiii mai puțin inhibați. Această dispoziție
ereditară poate fi însă modificată de mediu lucru care s-a putut observa pe copiii care au
fost adoptați în familii cu un nivel ridicat de socializare (Reznic și colab., 1986).
113
de relaționare. Stabiliți în mod constant contactul vizual cu copiii timizi până când aceștia
vor avea curajul să vă privească în ochi. Când reușesc să vă privească zâmbiți-le astfel
încât să-i încurajați; faptul că un copil nu se uită la un adult nu înseamnă că are
sentimente negative față de el ci în nu are el suficientă încredere în prezența ei pentru
a-i întoarce privirea. Unii copiii care sunt timizi la început pot deveni mai dezinhibați pe
măsură ce cresc. Faptul că un copil stă retras este considerat problematic în funcție de
vârsta acestuia. De exemplu, la 3-4 ani nu sunt respinsi său considerați mai puțin plăcuți
de colegii de grupă. La 7 ani copiii retrasi aveau deja sentimente negative, de
singurătate, iar la vârsta de 11 ani erau mult mai anxiosi.
Acești copii au un risc ridicat pentru a fi ținta unor situații de abuz la școală. În ultimul
timp cercetările arată că școlile se confruntă cu un fenomen tot mai răspândit ce ține de
sfera agresivității relaționale „bullying”; unii copii sunt agasați, terorizați și chiat șantajați
de ceilalți colegi „Dacă vrei să te las în pace dă-mi mâncarea ta”.
Lucrul cel mai important este că părintele să își asculte copilul. Dacă el recunoaște că
este ținta unor ironii:
- evitați să minimalizați problema și să le spuneți că e o fază normală, dar va trece
- nu le spuneți că sunt prea sensibili
- că au făcut ei ceva de se leagă ceilalți de el
- că glumesc
- să ignore
- aduceți la cunoștința cadrului didactic care este în măsură se facă intervenție
educațională
Interval Abilităţi/co Indicatori de observare Recomandări pentru adulţi
de vârstă mportamen (comportamentele adulţilor care iniţiaza, susţin şi menţin
te dezvoltarea abilităţii)
7-11ani Inițiază și Prefera să interacționeze cu Este recomandat că părintele:
ani menține o colegi de acelasi sex cu ei. - să facă remarci pozitive privitor la modul în care se joacă doi copii (ce
conversație Prieteniile se aleg în funcție de frumos vă jucați voi împreună), să creeze copilului oportunități de a-și
sex și de statutul socio- exersa abilitățile sociale (invitarea a doi copii acasă să se joace
economic. împreună, întâlniri cu copiii în afara mediului din școală).
Baieții au tendința de a se axa - să stimuleze jocurile în grup ale fetelor și jocurile în diade ale
mai mult pe activitatea în sine băieților (jocul în grup stimulează competiția și cooperarea fetelor iar
său pe joc și mai puțin pe diadele stimulează abilitățile de comunicare ale băieților).
interacțiunile sociale (încearcă - să încurajeze prietenia copilului cu alți copii. Copiii care au prieteni
să domine, își provoacă colegii, tind să fie mai sociabili, mai cooperativi, mai încrezători decât cei care
se înfurie usor, se implica mai nu au. În plus prietenia influențeaza adaptarea școlară deoarece
repede în acte de agresivitate) atașamentele emoționale pozitive față de persoanele semnificative
Fetele au tendința de a se axa (prietenii) promovează sănătatea socială, emotională și intelectuală.
mai puțin pe activitatea în sine Sentimentele de înrudire și aparteneța contribuie la formarea unei
și mai mult pe interacțiunea stime de sine și autovalorizări pozitive. În baza relațiilor de prietenie
socială ( utilizează frecvent copiii pot dezvolta un anumit stil de comportare său anumite interese
strategii de reducere a (deoarece acestea sunt valorizate de prietenii lor).
conflictului –cauta modalitați de -să supravegheze grupul de prieteni din care copilul face parte și
a fi de acord), fac mai puține relațiile pe care acesta le stabilește. Pot exista și funcții negative ale
comentarii și gesturi negative. prieteniilor deoarece ei oferă uneori valori care nu sunt acceptate
Acordă o importanță foarte social.Copilul care nu se simte securizat, accepatat, sprijinit în mediul
mare grupului de prieteni, ceea familial din care face parte va fi mult mai predispus să își satisfacă
ce nu reduce însă importanța aceste nevoi prin intermediul grupului de prieteni. Riscul pentru un
familiei . astfel de copil de a ajunge în grupuri care oferă valori neaccceptate
Prieteniile de acelasi sex se social este foarte mare.
bazeaza pe loialitate reciprocă,
115
pe interese comune și suport. Activitați:
Se definesc în termenii Citiți copilului o poveste în care două personaje se împrietenesc. După
grupurilor cărora aparțin și citire discutați cu copilul modul în care s-au împrietenit cele doua
încep să vorbească despre ei personaje. Ajutați copilul să enunțe formulele verbale folosite (pe
însisi în termeni de tendințe mine mă cheamă) său comportamentele care le folosesc pentru a
sociale (sunt timid, sunt, stabili o interacțiune cu alți copii (ex.mergem la un alt copil și îi aratăm
prietenos )-se dezvoltă sinele jucăriile noastre, colecția de timbre, de masini etc).
social
Îi folosesc pe ceilalți că sursa de În interacțiunea cu copilul fiți atenți la judecățile pe care le faceți și la
comparație în elaborarea etichetele pe care le utilizați (ex, neascultător, slipitor, încet) deoarece
aprecierilor propriei persoane. ei își dezvoltă un simț a ceea ce sunt (al sinelui) pornind de la părerile
dumneavostră.
117
povestește ceva Lăudați copilul pentru orice efort, cât de mic (Bravo! Ce frumos mi-ai
Zâmbește povestit și te-ai uitat la mine!)
Dă din cap în semn de Pentru a–i învăța pe copii modalitățile de ascultare activa, putem
aprobare/dezaprobare introduce o regulă “Vorbim pe rand “ În plus, trebuie să i se explice
copilului care sunt consecințele comportamentului său asupra
celorlalți copii său membrii ai familiei (“persoana care este întreruptă
continuu se va supăra și nu va mai povesti cu tine. Gândește-te cum te
simți tu, când vorbești și cineva te întrerupe mereu”!
Lăudați copilul ori de câte ori a așteptat ca celălalt să termine ceea ce
avea de spus.
Atenţie! Comportamentul părintelui este un model pentru copil. Dacă
părintele va interveni de fiecare dată peste copil și nu îl va lăsa să
vorbească (îl va întrerupe) copilul va face la fel (imită).
În faza de învățare, părintele trebuie să îi prezinte copilului
comportamentele așteptate de la el, defalcate pe secvențe de
comportament. De exemplu:” Să fii prietenul cuiva înseamna să fii un
bun ascultător. Ce înseamnă să fii un bun ascultător?
Să priveşti în ochi persoana care iţi vorbeşte
Să taci atunci când ea vorbeşte”
Pentru a conștientiza mai bine consecințele negative ale acestui
comportament (de a vorbi peste o altă persoană) copilul poate fi
întrerupt de câteva ori și apoi întrebat de adult cum se simte.
Împarte Acest comportament reflectă foarte bine comportamentul adulților.
obiecte își Când are nevoie de ceva Pentru că copilul să învețe să manifeste acest comportament este
împărtășeșt formulează în mod adecvat o necesar că părintele să fi făcut acest lucru cu copilul lor.
e cerere (îmi dai și mie te rog) Împărțirea jucăriilor/ lucrurilor crește probabilitatea că aceștia să își
experiențele Poate să împartă materiale facă câți mai mulți prieteni.
cu colegii comune (jucării, creioane, Ce pot face părinţi pentru învaţarea acestor comportamen te?
colorate) Trebuie să ofere copiilor explicații privind importanța acestui
Face schimb de obiecte comportament “Ce bine ne simţim când primim ceva de la
(creioane, timbre, jucării de cineva!! Suntem bucurosi! Aşa se simt şi ceilalţi când primesc
colectie) ceva de la noi.”
Să încurajeze copiii să își exprime emoția negativă atunci când
alții nu doresc să împartă lucrurile cu el, pentru a conștientiza
mai bine consecințele negative ale acestui comportament.
“Spune-i lui Gabi cum te simţi când nu doreşte să împartă
cuburile cu tine”
Să oberve dacă copilul lor are probleme în a împărti
materialele cu alții. În acest caz copilul are nevoie de ghidare
din partea părintelui și de exercițiu.(de exemplu: activități cu
materiale comune)
Oferă și Face spontan complimente Comportamentul părintelui este foarte important – dacă părintele a
primeste adulților și celorlalți copii și se avut tendința de a critica mereu ceea ce face copilul, de a scoate în
compliment simte mândru atunci când evidența doar greșelile, acealasi lucru îl va face și el. Prin
e cineva le face un compliment. comportamentul său părintele este un model pentru copil. Copilul
Recunoaște calitățile celorlalți trebuie antrenat în permanență să își vizualizeze aspectele pozitive,
Exprimă verbal care sunt ceea ce îi va permite să le vadă și pe ale celorlalți .
calitățile celorlalți Modul în care copilul reacționează când i se adresează un compliment
Dezvoltă un simț a ceea ce sunt este sensibil influențat de modelul părintelui. Copilul de la părinte
(al sinelui) pornind de la părerile învață să reacționeze ori de câte ori se face o remarcă pozitivă la
adulților despre persoana lor. adresa sa. (de exemplu se vor simți bine, le vor accepta său le vor
Se definesc în termenii nega.)
grupurilor cărora aparțin și Copiii care nu sunt obișnuiți cu complimentele său evidențierea
încep să vorbească despre ei aspectelor pozitive, vor fi centrați pe critică și poreclirea celorlalți. .
însisi în termeni de tendințe Cum oferim feedback negativ copilului
sociale (sunt timid, sunt, Pentru situațiile în care nu suntem de acord cu comportamentul
prietenos ) copilului, mesajul părintelui prin care își exprimă dezacordul trebuie
Se dezvoltă sinele social să se centreze exclusiv pe comportament și nu pe persoana lui. Orice
119
Îi folosesc pe ceilalți ca sursa de etichetare ”Ești surd?,Nu auzi? “ataca persoana copilului și îl răneste.
comparație în elaborarea Maniera în care părintele își exprimă nemulțumirea fată de copil va fi
aprecierilor propriei persoane. preluată de acesta prin imitație și se va manifesta în interacțiunile cu
Fără să i se reaminteasca își cer ceilalți copii.
scuze Un mesaj corect conține urmatoarele aspecte:
Cer permisiunea de a folosi 6. mă simt....(descrierea modului cum va simțiți)
obiectele altor persoane. 7. atunci când....(descrierea comportamentului copilului)
8. pentru că...(descrieți modul în care vă afectează
comportamentul copilului)
9. mi-ar plăcea să (oferiți alternative de comportament)
10. îți multumesc! Mi-a fost de mare ajutor! (recompensarea
comportamentului copilului)
Ex. Paul , mă deranjează faptul că nu îmi răspunzi atunci când te
strig. Mi-ar placea să-mi raspunzi deoarece eu voi răgusi și nu voi
mai putea vorbi
Pentru copilul care critică său etichetează
Adultul să intervină în această situație și să învețe copilul care a fost
ținta atacului cum să raspundă “Cosmin spune-i lui Petru cum te simți
că te-a făcut prost? Intreabă-l dacă lui i-ar plăcea să-i spună cineva așa
ceva?”
Rezolvă Sugerează soluții de rezolvare a Dacă un conflict nu se rezolvă rapid adultul trebuie să oprească
conflicte în conflictelor iar atunci când nu activitatea și să învețe copiii care sunt pasii în soluționarea unui
mod eficient știe cere asistența adultului conflict :
fără ajutor (ex. îi sugereaza unui copil un 1. descrierea faptelor, fără a învinovaţi (ex. Ionuț m-a lovit cu
din partea schimb de jucarii –dacă eu îți piciorul)- părintele trebuie să-i învețe pe copil să vorbească
adultului dau caruciorul tu îmi dai casuta? despre comportament și nu despre persoană, să evite
Folosesc mai multe strategii de blamările și etichetările
rezolvare a conflictelor : 2. exprimarea sentimentelor față de ceea ce s-a întâmplat (EX
ignorarea (se face că nu MIHAI CUM TE-AI SIMŢIT ATUNCI CÂND Ionuț te-a lovit cu
aude cererea – piciorul ?) - acest lucru conduce la descărcarea emoțională
distragerea atenției a copilului și scade probabilitatea de a recurge la
negocierea, agresivitate)
comprormisul 3. identificarea alternativelor –cum cred că ar putea rezolva
Răspunde cu umor dacă i se pun situația ( ex Ionuț și Mihai cum credeți că puteți face să
porecle său spune că îl supară și rezolvați cearta dintre voi)
îl roagă să înceteze
Face atribuiri nonagresive dacă Părintele trebuie să pună copilul în situația de a conștientiza și exersa
cineva îl rănește fiecare pas pentru a învața pe viitor cum să se descurce.
Ştie să negocieze și să facă Lăudați copilul ori de câte ori a reușit să rezolve o situație conflictuală
compromisuri într-o situație.
121
adultului jucați împreuna. Trebuie evidențiat faptul că nu contează cine castigă
ci faptul că vă jucați împreună.
Stabiliți o sarcină comună pe care trebuie să o realizați împreună (să
faceți curățenie într-o sală, cameră, gradină). Astfel ei au posibilitatea
să colaboreze pentru a termina mai repede. Apreciați efortul comun
depus pentru obținerea rezultatului final (dacă am lucrat împreună,
ne-am ajutat unii pe alții și am terminat mai repede. Așa ne va fi mult
mai usor să realizăm ceea ce ne dorim).
Oferă și cere Își exprimă nevoile și dorințe le Încurajați copilul să ofere cadouri altor copii mai nevoiași. Ar putea în
ajutorul fără a folosi un ton confruntativ acest scop să ofere din jucăriile lor cu care nu se mai joacă. Discutați
atunci când său poruncitor (mă ajuti să îmi despre modul în care se simt ei când primesc o jucărie și cum ar putea
este nevoie închei bluza) să se simtă ceilalți copii care le vor primi.
Îi oferă sugestii unui alt copil Confecționați cu copilul jucării său obiecte pe care apoi încurajati-l să
care nu știe ce să facă și ajută un le ofere în dar altor copii.(cultivarea spiritului generozitații)
coleg din proprie initiativă Mergeți cu copilul și dăruiți fructe său prăjiturele altor persoane-copii
Solicită ajutorul adultului când vecini etc.
se confruntă cu situații dificile Pentru situațiile în care copilul se poate descurca singur dar vă solicită
ajutorul pentru că are nevoie de atenția dumneavoastră, se
recomanda încurajarea copilului și aprecierea comportamentului
independent, astfel încăt el să se poată descurca singur
Ex. Dacă observați că un copil are nevoie de aprobarea și atenția dvs,
deoarece vă cheamă mereu, trebuie să încetați să îi mai răspundeți. În
momentul în care sunteți sigur că anterior a făcut acel lucru singur,
veniți lângă el și îi spuneți “hai să vad dacă poți să îl faci singur? Eu
stau aici și mă uit În momentul în care observați prima inițiativă a
copilului de a face acel lucru, lăudați-l “ce frumos te descurci tu singur!
Eu merg să termin treaba dar mă întorc să vad cum te-ai descurcat.”
Treptat ar fi indicat să îi dați doar sarcina și să îi spuneți “ce frumos
lucrezi tu singură!” copilul va înceta să vă mai cheme deoarece va
vedea că îi apreciați comportamentul independent
Ați putea să faceți cu copilul o listă de activități la care copilul are
nevoie să fie ajutat. Puteți să stabiliți modul în care fiecare din familie
ar putea fi ajutat.
123
Agresivitatea verbală
Ce inseamnă asta?
Înjurăturile sunt cuvinte care jignesc său ofensează. Poate fi o formă a abuzului direct orientat
către alții său o izbucnire de furie său de frustrare.
De ce înjură copiii?
Este nerealist să așteptăm de la copiii să nu înjure niciodată. Cei mai mulți dintre școlarii mici
vor experimenta înjurăturile pe care le-au auzit la alții. Înjuratul este mult mai predispus să
se repete dacă primește o reacție din partea celorlalți cum ar fi râsete, o mare cantitate de
atenție sub forma lungilor discuții cu tema “să nu injuri.” Când copiii sunt cu prietenii lor sunt
mult mai predispusi să înjure. Copiii pot înjura să arate că sunt “duri” său să intimideze și să
amenințe pe ceilalți. Dacă înjurănd copilul obține ceea ce vrea, acest comportament se va
repeta.
Foloseşte ignorarea
Ignorarea este o bună strategie care se poate folosi prima dată când copilul tău înjură.
Astfel dacă copilul folosește înjurături nu te uita și nu vorbi cu ei. Dacă înjuratul nu
primeste o reacție ,el poate înceta. Dacă înjurăturile sunt folosite de copil într-o mare
măsură și devin o problemă, încearcă urmatoarele sugeștii.
Laudaţi copilul pentru folosirea cuvintelor acceptabile – laudă copilul dacă de-a
lungul unei zile nu înjură deloc.”Multumesc că astăzi ai folosit cuvinte potrivite!” de
asemenea poți să recompensezi copilul cu un tratament special cum ar fi desertul lui
preferat său o activitate specială cu mama său cu tata.
Spuneţi copilului care este problema şi consecinţele ei. Dacă auziți copilul înjurând,
comunicați-le problema „Georgiana ai înjurat! Noi nu folosim astfel de cuvinte în casă”.
Spuneți copilului consecința “ deoarece ai injurat nu poți să te plimbi cu bicicleta surorii tale
timp de 10 minute. Apoi te intorci și încerci să o ceri politicos.”
Dacă copilul înjura, în timp ce se joaca cu alți copiii, spuneți-i să meargă și să se joace singur o
scurtă perioadă de timp. Spuneți ceva de genul ” Claudia, nu vorbești draguț în preajma
celorlalți, mergi afara (într-o altă încăpere) și te joci singură pentru 10 minute”. Ignoră
protestele sau plângerile. Nu argumenta sau dezbate cu copilul punctul tău de vedere. Pur și
simplu aplică consecință.
Pasi cheie
Oferiţi un bun exemplu.
Folosiţi ignorarea atunci când copilul înjură pentru prima data.
Hotarăţi care cuvinte sunt acceptabile şi discutaţi-le cu copilul.
Lăudaţi copilul pentru folosirea cuvintelor acceptabile.
Acţionaţi imediat când auzi copilul înjurând
Aplicaţi consecinţele pentru înjurături.
15-1530 1 0 1
1530-16 1 1 1
16-1630 0 1 1
1630-17 1 0 1
17-1730 0 0 0
Total 3 2 4
Obiectivul zilei 2 3 3
Recompensa primita da nu da
Pentru fiecare perioada în care copilul foloseste cuvinte potrivite puneți un punct pe
card. Lăudați copilul pentru folosirea cuvintelor potrivite.
Dacă copilul înjură nu dați nici un punct pentru acea perioada de timp. Spuneti
copilului problema și consecinta. Puneti în aplicare consecinta așa cum a fost descris
anterior
La finalul perioadei (în exemplul nostru ora 17.30) adunati punctele pe care copilul le-
a castigat. Dacă ei au atins obiectivul zilei, dați-le recompensa.
Dacă copiii nu ating obiectivul zilei, ei nu vor primi recompensa. În orice caz nu-i
criticati și nu le luati inapoi punctele castigate.
Când copiii ajung să atinga obiectivul zilei cu usurinta, incepeti să retrageti treptat
recompensele, stabilind un obiectiv al zilei care să fie mult mai greu de realizat.
Gradual cresteti numarul de puncte pe care un copil trebuie să-l adune pentru a primi
recompensa. Apoi gradual cresteti timpul în care copilul dumneavoastră ar trebui să
foloseasca cuvinte potrivite, pana veți renunta la card.
Continuati să folosiți consecințele în mod consecvent dacă copilul înjură.
Continuati să lăudați copilul dacă foloseste cuvinte potrivite.
Este important ca fiecare membru al familiei să-și asume și să îndeplinească diverse sarcini
casnice. Aceste sarcini fie pot fi acceptate că parte a vieții de familie sau pot conduce la
nesfârșite certuri între părinți și copiii. Probabil că cel mai bine este să nu definești aceste
treburi casnice că fiind “sarcini grele său neplăcute”, lucruri pe care tu le faci doar că trebuie
să le faci. Munca în familie presupune cooperare și fiecare trebuie să își aducă o contribuție
pentru a ajuta întreaga familie.
Cei mai mulți dintre copiii reacționează cu entuziasm când li se oferă oportunitatea de a avea
o contribuție valoroasă la treburile familiei. În special copiii mici învață prin imitarea adulților
și în mod obisnuit doresc să facă lucrurile pe care adultul le face.
127
Este adevarat că de cele mai multe ori eforturile pline de dorința de a ajuta, ale copiilor, dau
mai mult de muncă părinților (în sensul că părinții adesea ajung să facă din nou sarcina pe
care a avut-o copilul pentru că ei rareori fac lucrurile exact așa cum își dorește părintele). De
cele mai multe ori ei ajung să spună” mergi la joaca “său “am terminat treaba”.
Paşi de succes
Începe cu pasi mici şi încurajări. Gândește-te la ceea ce face copilul bine acasă și la
scoală. Asigura-te că el aude despre ceea ce face bine în aceeasi masură în care aude
lucrurile care nu va satisfac.
Stabiliţi pe ordinea de zi a discuţiilor de familie aceasta problematică. Cereți
copilului să spună care din treburile casnice ar fi cel mei dispus să le facă.
o Aranjați întâlnirea la un timp adecvat pentru toata lumea
o Eliminați factorii distractori(ex.televizorul)
Implicaţi toţi copiii în program, alocându-le sarcini adecvate vârstei şi posibilităţilor
lor reale. De regulă copiii aceeptă noi sarcini dacă știu că nu sunt singurii care trebuie
să le facă.
Prezentaţi propria perspectivă asupra problemei. Explicați copiilor că de acum vă
așteptați că ei să vă ajute la treburile casnice. Exemplu „ întreținerea unei case
presupune să muncesti foarte mult. Dacă fiacare din familie s-ar implica și ar ajuta la
treburile canice am avea mai mult timp de petrecut împreună. Acum este timpul să
facem acest lucru”
Ignoraţi protestele şi plângerile copiilor. Fiți pregătiți să auziți plângeri de
genul”prietenii mei nu fac aceste lucruri”. Treceți peste ceea ce vi se spune și
reformulați că de acum înainte fiecare membru al familiei va avea câte ceva de făcut
în casă.
Concepeţi o listă cu sarcini ce ar trebui făcute zilnic, săptămânal, lunar.
o Listați toate sarcinile
o Implicați copiii și cereți-le opinia; copiii trebuie să aibă oportunitatea de a-și
exprima opinia în legatură cu ceea ce le place să facă.
o Atenție! Unii copii pot alege să facă sarcini care le depășesc posibilitățile.(ex să
prepare mâncarea) său sun că nu vor să facă nimic. Fiți pregătiți să aveți
alternative în cazul în care copiii refuză să facă unele sarcini. Ideea care se
accentuează este că fiecare trebuie să fie implicat în ceva.
129
o Selectați sarcinile pe care copilul ar putea să le facă cu un minum de supervizare
din partea parintelui și care nu sunt consumatoare de timp (ex. să pună rufele
murdare la coș, să pună farfuria, după ce a servit masa în chiuvetă).
Elaboraţi un card pentru a ţine evidenţa sarcinilor
Acest instrument poate fi folosit pentru:
o a ține evidența modului în care copiii își îndeplinesc sarcinile
o a le reaminti copiilor ce au de făcut
o a da copiilor un feedback legat de îndeplinirea/neîndeplinirea sarcinilor.
o cardul trebuie să fie completat cu sarcini pentru fiecare memebru al familiei.
Card – sarcinile casnice lunare
Sarcina 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 2 21 2 2 2 2 2 2 2 2 3 3
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1
Robert
pune masa de
seară
spală vasele
Ștefan
strânge masa
după cină
șterge vasele
David
hrănește
câinele
pune vasele la
locul lor.
o stabiliți recompense pentru îmbunătățirea performanțelor; copiii sunt mult mai înclinați să coopereze dacă eforturile
lor sunt remarcate și recompensate
o lăudați fiecare implicare cât de mică și acordați atenție copilului în timp ce se implică în efectuarea sarcinilor
o acordați atenție imediat ce copiii au terminat de efectuat sarcina
o oferiți feedback-uri pozitive la sfârșitul zilei (înainte de culcare) în timp ce completați cardul .
o puteți să introduceți un sistem de recompensare financiara a copilului. Stabiliți pentru fiecare sarcină o anumită
valoare în bani.
o apreciați efortul copilului și nu performanța. Important este că la acestă varstă copilul să învețe să facă lucrurile la un
nivel satisfăcător.
131
Stabiliţi din timp consecinţe pentru neindeplinirea sarcinilor trasate. Dacă programul este
legat de un sistem de recompensare financiară, consecința va fi imposibilitatea de a mai
primi banii acolați sarcinii respective. Se poate folosi drept consecință vizionarea TV său ieșit
afară la joacă ”te poți uita la televizor său poți iesi la joacă, după ce ia terminat ce aveai de
făcut!” Atenţie! Nu va lasati prinsi în capcana de a-i pemite copilului să facă altceva pentru
că va promis că își va indeplini sarcinile după ce termina activitatea dorita de el. De cele mai
multe ori copiii manipuleaza părinți să fie de acord cu ceea ce vor să facă în momentul
respectiv, și nu își mai tin promisiunea făcută.
Explicaţi copilului care sunt recompensele şi consecinţele respectării/ nerespectării
regulilor, îndeplinirii/ neîndeplinirii sarcinilor.
Reamintiţi copilului care sunt regulile înainte de a începe să facă ceva. Sugerați-i să va
spună el ce ar trebui să facă.în ziua respectivă.
Stabiliţi un moment regulat de începere a sarcinilor casnice şi daţi copilului câte
alternative să aleagă.
o Efectuarea temelor trebuie să fie înaintea treburilor casnice
o Programul de lucru trebuie să fie strict delimitat în timp (începe la ora...și se
termină la ora...)
o Copilul trebuie să aibă posibilitatea de a alege când și cum să înceapă lucrul.
Evitaţi să certaţi copilul că nu s-a implicat în ceea ce avea de făcut imediat (în momentul
specificat că ora de începere). Evitați să îi repetați copilului continuu ce are de făcut. Este
suficient să îi reamintiți o singură dată că sarcinile casnice trebuie să fie realizate între
orele.... și apoi lăsați copilul să se implice singur. Nu picați în capcană de a-i repeta continuu
că trebuie să se apuce de lucru.
Acordaţi timp copilului să înveţe să facă un lucru nou.
o Oferiți copilului posibilitatea de a vedea cum faceți divese lucruri. Invitați-l în
bucătarie să observe cum preparați cina, cum curătați peluza său faceți patul.
Explicați în termeni simpli ce faceți și de ce faceți acel lucru.
o Faceți un lucru cu ajutorul lui. Momentul urmator este să faceți dvs. sarcina,
încurajand copilul să vă ajute. Explicați-i ce faceți. Lăudați copilul pentru
ajutorul dat “Îmi faci viața mai usoara când mă ajuti și îmi ești de mare folos.
Multumesc!”
o Copilul face cu ajutorul tău. Acum este timpul că copilul să încerce să facă
singur-cu un mare suport și încurajare din partea dvs.
o Priviți copilul cum își îndeplinește sarcina. Din acest moment copilul ar trebui
să se simtă suficient de încrezator să facă acel lucru de unul singur. Amintiti-
vă să formulați așteptări realiste fată de copil (așteptările perfecționiste vă
pot descuraja pe amandoi) și să oferiți aprecieri. Făcând din aceasta activitate
o aventură placută veți reduce cu mult certurile legate de treburile casnice.
Ajutaţi copilul să înceapă. Inițial și mai ales dacă sarcina este noua copiii au nevoie să fie
ajutați. Aplicați tehnica spuneţi ce să facă, reamintiţi-i după 5 minute dacă nu a făcut, şi
acţionaţi, lăudaţi-l specific dacă face, aplicaţi consecinţele dacă nu face.
Stabiliţi momentul de retragere a monitorizarii şi recompensării.
o Acest moment poate fi când copilul și-a format deja o rutină și se implică în
efectuarea sarcinilor în mod spontan
o În familiile cu mai mulți copiii cardul cu sarcini poate fi folosit o perioadă mai
mare de timp (chiar câțiva ani)
o În familiile cu copii mai puțini cardul poate fi retras când copilul știe deja ce are
de făcut.
Cum să retragem sistemul de recompensare ?
o Reduceți atenția acordată copilului în timp ce el desfășoară activitățile casnice
o Lăudați copilul doar la sfârșitul zilei pentru modul în care și-a îndeplinit sarcinile
o Așteptați să treacă 2-3 zile și apoi faceți o evaluare și o apreciere a sarcinilor
cuprinse în card.
o Scoateți definitiv cardul.
o Creșteți numarul de sarcini său înlocuiți-le cu unele cu un grad de dificultate mai
mare.
Magia încurajării
Copiii că și adulții fac lucrurile mai bine când se simt mai bine, când ei știu că sunt și au
valoare. Încurajarea nu înseamnă acceptarea comportamentelor neadecvate ci înseamnă
aprecierea efortului (nu a performanței), conștientizarea îmbunătătirii(progresului) și
oferirea de aprecieri și multumiri.
Copiii se simt încurajați când știu că greșelile lor sunt bune oportunități de a învața decât o
evidență a ceeea ce au făcut greșit. Este foarte încurajator să învățăm copiii să învețe din
comportamentele lor neadecvate, ajutându-I să exploreze ce s-a înâmplat, care au fost
cauzele, cum se simt în legatură cu cele întamplate, ce au învățat din această experiență,
cum ar putea ei să rezolve o astfel de problema pe viitor.
133
Este foarte important să fiți sincer și să spuneti lucruri pe care le credeti cu adevărat.
Întotdeauna există ceva bun în fiecare persoană și în fiecare situație. Învătând să cauți și să
împărtășesști altora lucrurile bune, vă va da atât dvs. cât și celor din jur speranța și curaj.
În cazul unui copil care este suparat că a terminat sarcina ultimul, părintele îl va învața să își
gestioneze emoția negativă, atragandu-i atenția asupra altor elemente decât cele care au
declanșat emoția negativă cum ar fi “că a lucrat foarte îngrijit şi a respectat contururile”.
Evitați să “vânaţi” greşelile!
Renunțați la ideea că pentru a-l face pe copil să își schimbe un comportament, el trebuie să se
simtă vinovat său umilit! Cea mai bună alternativă este să așteptați un moment până vă
liniștiți și d-voastră și copilul și apoi vă găndiți la alternative de rezolvare. Greşeala este o
oportunitate de învăţare. Învăța-ți pe copii că greșelile sunt excelente oportunități de a
învăța! Oferiți copilului un model din modul în care d-voastră faceți față greșelilor:
Recunoaștem greșeala “activitatea X nu mi-a iesit așa cum am dorit, am făcut o greșeală” său
“îmi pare rău că am gresit față de tine” și identificăm altenative de soluționare fără să ne
învinovățim său să îi învinovățim pe ceilalți “ce alternative am să rezolv problema?”. Indiferent
135
ce situațiile prin care trecem atitudinea noastră trebuie să fie axată pe găsirea de soluții.
Oricum copilul va suporta consecințele propriilor comportamente.
De ce nu este eficient să îl facem pe copil să se simtă vinovat sau supărat atunci când a
greşit?
Atunci când realizăm o sarcină nouă sau învățăm un comportament nou (de exemplu,
învățarea limbii engleze sau mersul pe bicicletă) e nevoie de multe repetări și exerciții până la
momentul în care avem o performanță optimă. Pentru ca un copil să învețe are nevoie să știe
ce a reușit să facă optim până în acel moment și ce mai are de învățat. Dacă îi spunem ce NU a
făcut bine sau ce a greșit nu face decât să îi provocăm o reacție emoțională negativă. De cele
mai multe ori stările emoționale negative blochează performanța și face foarte dificilă
reintrarea în sarcina de învățare. Oamenilor le este mult mai dificil să învețe atunci când simt
discomfort decât atunci când trăiesc o emoție pozitivă, de comfort. Emoțiile pozitive sunt un
context foarte bun de a învăța o sarcină sau un comportament pentru că este asociată
învățarea cu o emoție pozitivă.
Efectuarea temelor
În ajutarea copiilor să-și formeze rutine și obiceiuri de studiu adecvate, un rol important îl au
părinți. Doar în acest mod momentul de efectuare a temelor va deveni un moment plăcut în
care părinți oferă încurajare și ajutor dacă copilul are nevoie. Efectuarea temelor un ar trebui
să fie un moment al stresului și presiunii.
136
Efectuatul temelor în grabă fără a le acorda prea mare atenție
Abaterea de la pregatirea temelor prin implicarea în alte activități mai distractive.
Solicitarea ajutorului părintelui pentru rezolvarea sarcinilor școlare în momente
nepotrivite (ex. seara inainte de culcare)
137
Stimulați copiii să rezolve problema singuri, nu le oferiți răspunsuri gata
fabricate.
Fiți atenți să nu exagerați! De exemplu dacă copilul va întreaba cum să spună
pe litere cuvantul “fabrică” fără să fi încercat el însuși mai întâi, îl puteți stimula
să încerce să facă acest lucru așa cum poate” crezi că tu poți să încerci să spui
pe litere?” În acest sens puteți să îi dați o foaie de hârtie și să-i cereți să încerce
singur. “Mă voi întoarce și voi vedea cum ai lucrat”
Lăudați copilul dacă sesizați orice semn cât de mic care are legatură cu intenția
de a face lucrurile singur.
Dacă a făcut sarcina bine lăudați-l specific “Bravo! Ai pronunțat foarte bine
toate litele, în ordinea din cuvant!”
Dacă copilul nu a rezolvat sarcina corect este inadevat să îi spuneți”este greșit,
nu ai făcut bine!” cel mai constructiv pentru el ar fi să-i aratați lucrurile pe care
le-a făcut bine și să-i acordați ajutor ca să vadă ce a gresit. De exmplu îi puteți
spune” Este aproape corect! Primele patru litere sunt corecte( f,a b,r). Mai
uita--te o data. Este “e” său “i” ? Este ‘i” . Corect. Bravo!.
Îi puteți spune raspunsul corect doar după ce i-ați dat un indiciu și el tot nu a
ghicit raspunsul corect.
Evitaţi să criticaţi munca copiilor. Copilul școlar se afla în perioada de învățare a
abilităților. Greșelile sunt inerente oricărui proces de învățare. Transformați fiecare
greseală într-o oportunitate de învățare și nu o priviți că pe catastrofă. Când copiii își
fac temele, ei au nevoie mai degrabă să fie încurajati și lăudați pentru aspectele pe
care le-au făcut bine său pentru încercarea de a rezolva singuri sarcina decât să fie
criticați pentru ceea ce au făcut greșit. Deși veți fi foarte tentat să criticati munca
copilului acest lucru este ineficient și incorect. Critica de regulă descurajează copilul
mai ales când se întamplă în mod frecvent. O idee foarte bună ar fi să încurajați copilul
să lucreze mai întâi pe ciorne și în final să își treacă tema pe caietul de curat pentru a
merge cu ea la școală.
Verificaţi tema copilului înainte de a termina. Copiii de cele mai multe ori doresc să le
arate părinților ce au făcut. Unii vor întreba dacă este corect, alții va vor cere opinia
pentru a vedea cât de bună este tema. Încercați să apreciați mai mult efortul copilului
decât performanța. De exmplu “poate fi supărator pentru un copil care a muncit din
greu timp de 50 de min să scrie un paragraf să auda de la părinte cum îi scoate în
evidența doar 20 de greșeli de scriere său de punctuație. Poate că ideea pe care copilul
a exprimat-o în paragraf este foarte buna. Când verificăm o tema de genul corect
înseamnă a accepta max. doua său trei greșeli. Încearcați să găsiți ceva pozitiv în ceea
ce copilul a făcut pentru a-i recompensa efortul depus.
Oferiţi o recompensa pentru teminarea temelor. Dacă se poate, recompensați
imediat copilul pentru terminarea temelor. Îi puteți oferi un anumit interval de timp de
vizionare TV, de jucat la calculator său de ieșit afară.
Dacă copilul este mai dificil de gestionat puteţi folosi un card pentru momentul
efectuării temelor.
138
Sarcina puncte luni marti miercuri joi vineri total
Încep să-mi fac temele la ora 2 2 2 2 6
16.15 zilnic fără să mă plâng
Lucrez timp de 15 minute fără 5 5 5 5 5 20
întrerupere
Total puncte câstigate 7 7 5 7 7 26
În cazul în care problemele persistă este nevoie să vorbiți cu învațătoarea. În acest caz, copilul
are nevoie de un ajutor susținut. Performanțele academice și procesul de învățare sunt foarte
puternic influențate de abilitățile socio-emoționale ale copilului. Studiile arată că abilitățile
socio-emoționale reprezintă un principal factor predictor pentru adaptarea socială a copilului
cât și pentru performanțele sale academice. În acest sens, s-a evidențiat că abilitățile
socioemoționale sunt direct legate de dezvoltarea abilităților școlare.( Carlton & Winsler,
1999)8și de formarea unei atitudini pozitive față de școală, care poate duce la înalte
preformațe școlare ( Ladd, Birch & Buhs, 1999)9 ( Ladd, Kochenderfer & Coleman, 1996)10
8
Cartlon, M., & Winsler, A., (1999), School Readines: The need for a paradigm shift. School Psychology Rewiew,
28(3), 338-352.
9
Ladd,G. W., Birch, S., H., & Buhs,E. S., (1999), Children’s social and scholastic lives în kindergarten: Related
spheres of influence? Child Development, 70(6), 1373-1400.
10
Ladd,G. W., Kochenderfer, B. J., & Coleman, C. C.,(1996), Friendship quality as a predictor of young children’s
early school adjustment, Child Development, 67(3), 1181-1197.
139
Arată în ultimă instanța un interes mai mic și o motivație redusă pentru succesul
școlar ((Raver, 2004)11
11
Raver, C., ( 2004)Placing emotional self-regulation în sociocultural and sociometric context. Child Development,
75(2), 346-353.
140
Exerciţii pentru părinţi:
5. Să aplice modelul ABC pentru unul sau două comportamente problematice ca exerciţiu
de modificare comportamentală.
141
PARTEA III
DISCIPLINAREA COPIILOR CU VÂRSTA CUPRINSĂ ÎNTRE 12-18 ANI
Capitolul 1
Despre transformările biologice şi psihologice aferente vârstei
Capitolul 2
Despre limite şi consecinţe - Cum stabilim limitele; Cum utilizăm consecinţele
Capitolul 3
Provocări frecvente în relaţia adolescent – părinte. Cum să le facem faţă?
Capitolul 4
Cum sprijinim dezvoltarea copilului?
Capitolul 5
Despre comportamentele problematice – Monitorizare, identificarea cauzelor,
managent;
Capitolul 6
Dezvoltare de abilităţi – rezolvarea de probleme
Capitolul 7
Planificarea pentru situaţii cu grad ridicat de risc
Capitolul 8
Evaluarea progresului şi menţinerea schimbărilor
142
Capitolul 1
DESPRE TRANSFORMĂRILE BIOLOGICE ŞI PSIHOLOGICE AFERENTE VÂRSTEI
Adolescența este vârsta schimbărilor rapide și dramatice. Aceste schimbări se văd în felul în
care adolescenții se comportă, își exprimă sentimentele și emoțiile sau interacționează cu
membrii familiei.
Este important ca părinții să își adapteze modalitatea în care se relaționează cu copilul la
nevoile în schimbare ale acestuia. În măsura în care vor ști mai multe despre schimbările prin
care trec adolescenții, vor putea să-i înțeleagă și să le facă față mai bine.
Cu excepția primului an de viata, în nicio altă etapă de viață nu se petrec schimbări atât de
rapide și semnificative în corpul uman ca în adolescență. Primele semne de schimbare în
aspectul fizic diferă de la copil la copil și pot apărea la vârste diferite. Aceste schimbări sunt
ceea ce numim “pubertate” și pot debuta chiar de la 8-9 ani; în mod obișnuit însă, ele apar
între 11 și 15 ani.
De obicei, fetele încep să crească mai repede, uneori chiar cu 18 luni înaintea băieților. În
medie, ele pot lua până la 17 kg în greutate și se pot înălța chiar cu 20-24 de cm.
Din nefericire pentru adolescenți, schimbările sunt rareori uniforme, armonioase, predictibile.
De cele mai multe ori, procesul nu este deloc plăcut. Întâi cresc extremitățile corpului: brațele
și picioarele se lungesc și ating dimensiuni de adult cu mult înainte ca trunchiul să se dezvolte,
astfel încât adolescenții par disproporționați și dizarmonici.
Nici fața nu pare să iasă din acest tipar dizarmonic al schimbării: nasul și urechile cresc
înaintea capului.
143
De asemenea apar diferențe între partea stângă și dreaptă a corpului, care nu se dezvoltă în
același ritm; de pildă, urechea poate fi mai mare decât cea dreaptă; același lucru se poate
observa la nivelul palmelor, labelor picioarelor, sânilor sau testicolelor.
Toate aceste schimbări la nivelul corpului îi fac pe adolescenți nesiguri; dat fiind accentul pus
pe imaginea fizică, nu este surprinzător faptul că acum adolescenții devin foarte preocupați de
felul în care arată.
144
Intervin visele și fanteziile
sexuale; Stabiliți reguli precise
legate de întâlnirile în
Orice părinte ar putea să afirme că gândirea adolescentului său este sofisticată, complexă.
Gândirea adolescentului este raționala, logică; sunt critici și pun la îndoială orice; întrevăd noi
posibilități în orice situație și nu sunt dispuși să accepte lucrurile așa cum sunt sau doar pentru
că un adult afirmă că nu pot fi schimbate. Sunt de asemnea interesați de aspectul moral al
realității, motiv pentru care de multe ori își asumă cauze politice și sociale.
Cu toate acestea, în ciuda dezvoltării ample a structurilor gândirii, adolescenții pot face
presupuneri și supoziții incorecte.
De pildă, adesea fac greșeala de a supraestima influența pe care ar putea să o aibă asupra
mersului firesc al lucrurilor din jurul lor. În consecință, tind să ia totul personal și să se
învinovățească inutil atunci când lucrurile nu merg conform planurilor lor.
145
√ Mai multe despre felul în care funcţionează mintea copilului la această vârstă
Adolescentul
Încurajați adolescentul să
abordează sarcinile
discute subiecte variate, să
sistematic;
gândească independent și să
Adolescentul
formuleze idei proprii, să le
apelează la
testeze și să genereze soluții
abordări ipotetico-
multiple. Utilizați întrebări de
Între 12 – 18 ani apare: deductive
tipul: Cum crezi că am putea
gândirea abstractă; (construiește
să...? Ce crezi că se întâmplă
raționamentele ipoteze, deduce
dacă....?;
ipotetico-deductive; mental diferite
Își pot imagina situații pe care
testarea ipotezelor; rezultate, găsește
nu le-au experimentat: Cum ar
multidimensionalitat soluții variate);
fi dacă aș deveni milionar;Cum
ea; Utilizează
ar arăta lumea după un război
relativitatea; raționamente
nuclear;
deductive de tipul
Combină ideile în mod logic;
dacă-atunci;
Încep să utilizeze și să
Abordează noțiuni gândească despre concepte ce
pur ipotetice și sunt greu de văzut/ atins/
abstracte; simțit (credință, încredere,
spirit, adevăr).
Pe de altă parte, un adolescent acceptă cu dificultate că cineva din jur, mai ales un părinte,
poate să înțeleagă sentimentele noi și intense pe care le experimentează.
Adeseori iau decizii bune. Uneori își surprind părinții prin raționamente corecte și
comportamente mature. Focusul lor este însă mai degrabă pe ceea ce se întâmplă imediat, în
prezent, decât pe consecințele pe termen lung ale unei acțiuni.
Să luăm fumatul, de pildă: un adolescent este mult mai impresionat de posibilitatea de a
părea cool acum în fața prietenilor, decât de aceea a îmbolnăvirii de cancer în 20 de ani.
Comportamentul lor s-ar schimba mai degrabă sub impactul unor consecințe negative
imediate și semnificative pentru ei, precum îngălbenirea dinților, ten cu aspect obosit și
îmbătrânit (în cazul fetelor) sau bani insuficienți pentru CD-ul sau tricoul favorit.
146
Adolescenții au nevoie de părinții lor pentru a învăța corect ce înseamnă independența,
asumarea responsabilității și încrederea. Chiar și discuțiile în contradictoriu într-o situație de
familie îi învață pe tineri cum să se exprime, cum să se afirme într-un mediu sigur, înainte de a
face aceleași lucruri în prezența altora, în contexte sociale diverse, mai mult sau mai puțin
securizante.
Exemplu:
Paul, mă deranjează faptul că nu îmi răspunzi atunci când te strig. Mi-ar plăcea să-mi
răspunzi deoarece eu voi răguşi şi nu voi mai putea vorbi.
Îţi mulţumesc!
Dar când vorbim de prea multe conflicte și când ar trebui un părinte să fie îngrijorat? Sunt
două întrebări cu răspunsuri dificil de găsit.
Cu toate acestea, dacă copilul ajuns la vârsta adolescenței, resimte puternic consecințele
acestor situații (este trist sau furios în cea mai mare parte a timpului) sau dacă părinții se
confruntă cu probleme grave precum depresie, consum de droguri, violența, chiul sau chiar
147
abandon școlar, comportamente sexuale cu grad de risc/ neadecvate, se recomandă ajutorul
de specialitate.
Abilităţile sociale sunt cele care permit copilului să se integreze în mediul în care trăiește -
grupul de la școală, grupul de prieteni, familie. A avea abilităţi sociale înseamnă a fi eficient în
interacțiunile cu ceilalți astfel încât să atingi scopul stabilit.
Prin urmare, a ști să-ți faci prieteni și să interacționezi cu ei în mod adecvat influențează
sănătatea emoțională a persoanei. Lipsa abilităților sociale îi face pe unii copii să fie ținta
ironiilor din partea altor colegi deoarece copii mai agresivi observă că aceștia nu au modalități
de a se apăra. Ei au mai multe probleme de adaptare la școală și sunt predispuși spre
delicvență juvenilă și consum de substanțe.
Există câteva principii a căror respectare favorizează dezvoltarea abilităților sociale ale copiilor
pe întreg parcursul preadolescenței si adolescenței.
148
Iată-le pe cele mai importante dintre acestea:
149
Ştie să negocieze și să facă compromisuri într-o situație.
Are un comportament adecvat în absența adultului;
Atenţie!
Adolescenții care nu și-au dezvoltat până acum abilități de inițiere și menținere a unei relații
se confruntă cu sentimente de singuratate şi izolare;
Adolescentul se compară mereu cu ceilalți și evită să pară diferit de cei din grupul său de
prieteni, pentru a nu fi considerat ciudat sau nepopular de către prietenii săi;
150
Dacă a avut loc un conflict între adolescent și o altă persoană, încearcă sa înțelegi modul în
care s-a simțit, a gândit, s-a comportat copilul în acea situație. În acest sens se recomandă
să folosești întrebări deschise care facilitează comunicarea.
Ex. Ai putea să-mi spui mai multe despre asta?
În plus se recomandă evitarea următoarelor situații:
- întrebări de tipul: „ce ai facut?”;
- judecata sau morala: „nu e bine ce ai facut”;
- acuzarea: „așa faci tu de fiecare dată”;
- etichetarea: „ești neserios”;
- oferirea de sfaturi dacă nu sunt cerute.
Adolescentul este sensibil la orice regulă care i se impune. Din dorința de a arăta că el este
o persoană care are păreri diferite de ale celorlalți va fi mai predispus sa încalce regulile
stabilite.
Respectați „regulile pentru alegerea regulilor” și stabiliți consecințe clare pentru încălcarea
acestora (detalii despre cum să faceți aceste lucruri găsiți în capitolele următoare).
Emoția este o trăire a unei persoane față de un eveniment important pentru aceasta și apare
ca urmare a modului în care este interpretat acel eveniment.
Abilitățile emoționale înseamnă a înţelege, a exprima şi a regla emoţiile.
Dezvoltarea abilităților emoționale ale copiilor este importantă din următoarele motive:
- ajută la formarea și menținerea relațiilor cu ceilalți.
- ajută copiii să se adapteze la școală.
- previne apariția problemelor emoționale și de comportament.
Există câteva principii a căror respectare favorizează dezvoltarea abilităților emoționale ale
copiilor pe întreg parcursul preadolescenței și adolescenței.
Iată-le pe cele mai importante dintre acestea:
151
Principii de dezvoltare a abilităţilor emoţionale
Utilizaţi mesajele formulate la persoana I, pentru exprimarea propriilor păreri, emoţii, dorinţe
(ex.:în loc de „m-ai supărat” puteţi spune „mă supăra faptul că nu îmi răspunzi atunci când te
strig”).
Oferiţi copilului posibilitatea de a alege între două sau mai multe alternative; aceasta este o
foarte bună metodă de a-l învăţa pe copil să ia singur decizii.
Oferiţi copiilor contexte în care să ia singuri decizii.
Rezolvaţi probleme împreună cu copilul, fiţi atent la ceea ce simte şi gândeşte copilul, la reacţiile
dvs. emoţionale; notaţi împreună cu copilul alternative de soluţionare.
Aplicaţi cu consecvenţă regulile şi consecinţele unui comportament.
Încurajaţi copilul să analizeze critic o situaţie şi să anticipeze consecinţele propriilor sale
comportamente.
Ignoraţi aspectele minore pentru înlăturarea conflictelor.
Informaţi-vă şi amintiţi-vă de propria adolescenţă.
Vorbiţi deschis cu adolescentul şi evitaţi sfaturile, cicăleala, critica şi morala.
Întăriţi permanent comportamentele dezirabile ale adolescentului; el are nevoie să-şi dezvolte
încrederea în sine şi în propriile competenţe şi abilităţi.
152
Își pune întrebări de tipul: „este bine dacă gândesc așa depre prietenul meu?; dacă
greșesc?”
Poate să priveasca o situație supărătoare dintr-un alt punct de vedere sau evită să se
gândească la situație, o ignoră;
Se gândește la lucrurile care trebuiesc făcute pentru a rezolva problema;
Încearcă să rezolve problema vorbind cu alții;
Reformulează situația supărătoare în termeni favorabili (ex. vulpea și strugurii);
Se angajează în activități domestice (curățenie, aspirat), se implică în activități fizice
(alergat, plimbat cu bicicleta etc.) sau care îi fac plăcere (ascultă muzică, se întâlnește cu
prietenii etc.);
Neutralizează emoția negativă prin evaluarea cognitivă a situației dintr-o altă perspectivă
(aduce argumente logice pentru neutralizarea emoției);
Poate să anticipeze ce se va întâmpla dacă va reacționa/ se va comporta într-un anume fel;
153
Implică copilul în toate deciziile care îl privesc pe el; această atitudine îi semnalează
copilului că adulții sunt interesați de părerea lui și îl tratează ca pe un adult în devenire;
Implică copilul în procesul de explorare a alternativelor:
- ascultarea reflexivă: “ești supărat... mi se pare că te deranjează ...;
- folosirea brainstorming-ului pentru a identifica soluții la probleme (care ar fi
alternativele acestei probleme?);
- asistarea copilului în alegerea soluției optime (care dintre soluții crezi că ar fi cea mai
bună?);
- discutarea posibilelor rezultate în cazul alegerii uneia dintre ele (ce crezi ca s-ar
întâmpla dacă faci așa cum ai spus?);
- identificarea avantajelor și dezavantajelor opțiunilor alese;
Notă:
! Oferirea de sfaturi scade posibilitatea copilului de a rezolva singur probleme şi conduce la
dependenţa copilului de părerile adultului.
! Morala, critica, etichetarea blochează comunicarea părinte-copil şi conduce la intensificarea
conflictelor.
Notă:
! Copiii preiau modelul de reglare emoţională al părinţilor.
Încurajează copilul să discute despre situațiile dificile. Poți începe chiar tu, spunând cu
voce tare ceea ce gandești într-o situație dificilă, astfel încât copilul să audă și sa gândescă
la fel;
Ex.: Sunteţi blocat în trafic, pe bulevard; în loc să vă înfuriaţi şi să claxonaţi fără niciun
rezultat, verbalizaţi ceea ce simţiţi, exprimându-vă îngrijorarea dar şi faptul că “nu e nici o
tragedie”, veţi ajunge oricum la destinaţie atunci când se va putea.
154
Sentimentul de singurătate poate deveni frecvent și acut; acest sentiment este
experimentat cu precădere de către adolescenții cu slabe abilități de comunicare.
Notă ! În cazul acestora, există pe termen lung, riscul apariţiei depresiei şi anxietăţii
sociale.
Către finalul perioadei de vârstă, manifestă o mai mare stabilitate emoțională și
conturarea unei identități;
155
Ex. „Când nu îmi dai posibilitatea să spun ce cred, devin furios” în loc de „Vorbeşti
prea mult”;
- mesaje orientate spre problemă, care să ajute copilul să identifice alternativele
problemei, și nu orientate spre contol, spre oferirea de sfaturi și soluții;
- exprimarea spontană a opiniilor fără a încerca să se impună punctul personal de
vedere;
- comunicarea empatică; îndiferența în comunicare îi transmite copilului mesajul că nu
este valoros și că nu merită să i se acorde atenție;
- comunicarea de pe poziții de egalitate și respect, nu de superioritate;
- limbajul responsabilității, atât pentru comunicarea sentimentelor pozitive cât și a
situațiilor care ne deranjează;
- comunicarea emoțiilor fără a învinovăți copilul;
Ex.: În loc de “uite ce am păţit din cauza ta”, folosim: „m-a deranjat foarte tare că…”;
Ajută adolescentul să își stabilească scopuri pentru viitor și discută cu el modul de atingere
a scopurilor stabilite;
Vestea bună este că atât tu cât și copilul tău veți supraviețui acestei etape de dezvoltare. În
ciuda conflictelor frecvente, perioadelor de confuzie, îndoială, îngrijorare, stres accentuat,
cele mai multe dintre familiile cu copii adolescenți rămân intacte în urma acestor provocări.
Mai jos sunt prezentate câteva idei despre cum ar putea fi valorificate informațiile din
capitolul anterior.
Cu prima ocazie când eşti în conflict cu copilul tău, întreabă-te: „De fapt, despre ce
este vorba acum?” Cearta asta chiar are legatură cu tema de casă sau cu nevoia de
independenţă a adolescentului şi cu dorinţa lui de a avea mai mult control asupra
programului său? Încearcă să te pui puţin în situaţia lui/ei şi vei constata că nu te
vei mai simţi contestat/ atacat ca părinte şi vei putea să reacţionezi adecvat şi să
găseşti soluţii pentru situaţii care apar inevitabil.
Dacă ceea ce faci acum nu funcţionează, găseşte alte modalităţi de a face faţă
problemelor şi conflictelor. Informaţiile pe care le vei gasi în acest manual ar putea
să iţi folosească şi să iţi ofere noi alternative de abordare a relaţiei cu
adolescentul/a tău/ta.
156
A creşte un adolescent nu este usor. Nu ezita să ceri sfaturi şi să cauţi suport.
Uneori e util să vorbeşti cu alţi părinţi. Dacă sprijinul oferit de familie şi prieteni nu
este suficient alătură-te unui grup pentru părinţi sau cere sfatul unui profesionist.
A fi doar îngrijorat fără a face nimic nu rezolvă situaţia!
157
Capitolul 2
DESPRE LIMITE ȘI CONSECINŢE
Stabilirea limitelor și utilizarea consecințelor sunt două strategii pe care părinții le pot folosi
pentru a influența comportamentul copiilor. Adolescenții cărora părinții le-au fixat limite de
comportament și s-au confruntat cu consecințe ce au decurs din asumarea anumitor
comportamente, își dezvoltă abilități de autocontrol și au raționamente solide.
„Regulile casei”
Un bun început pentru a stabili limite este setul de „reguli ale casei”; un copil obișnuit cu
regulile casei va manifesta frecvent și relativ ușor comportamente care să satisfacă și
asteptările celui mai exigent părinte.
158
Ar fi util să scrieți regulile și să le afișați într-un loc accesibil fiecărui membru al familei (de ex.
ușa frigiderului).
Regulile casei sunt utile din două puncte de vedere.
În primul rând, ele exprimă așteptările pe care le ai în ceea ce privește anumite
comportamente specifice ale copilului tău.
De pildă, dacă fiica ta adolescentă obişnuieşte să întârzie mult după programul de
şcoală poţi să emiţi o regulă conform căreia „Fiecare dintre copii va veni zilnic direct
acasă dupa orele de şcoală!”.
Regulile casei sunt utile de asemenea pentru că îl învață pe copil comportamente adecvate.
De pildă, dacă vrei să-ţi înveţi copilul să fie respectuos în relaţie cu ceilalţi, regulile pot
preciza comportamente de felul: „Batem la uşă înainte de a intra în cameră”; „Cerem
permisiunea înainte de a ne ridica de la masă”; „vorbim politicos atunci când ne
adresăm celorlalţi”;
Veți găsi mai jos câteva recomandări astfel încât regula să fie eficientă.
Implicaţi copilul!
Toți copiii se bazează pe părinții lor pentru stabilirea limitelor și a regulilor, însă adolescenții cu
precădere vor dori să aibă un cuvânt de spus în formularea lor. Este important să ascultați și
punctul de vedere al adolescentului cu privire la alegerea regulilor dar și la stabilirea
consecințelor ce decurg din nerespectarea unei reguli.
E posibil ca uneori să nu reușiți să ajungeți la un acord total asupra regulilor, ceea ce nu
înseamnă că acestea nu vor fi stabilite.
Ca părinte, tu vei decide care vor fi regulile care vor modela comportamentul copilului tău.
Atunci când nu ajungeți la un acord, îi poți spune copilului, că deși nu este cea mai corectă sau
mai bună dintre reguli, este singura la care te poți gândi în momentul acela.
159
În acest fel, regulile nu sunt doar pentru copilul tău adolescent, ci sunt „regulile casei”.
Comportamentul tău ca părinte va fi corect atunci când chiar tu vei fi primul care respectă
regula.
Atunci când regulile sunt specifice și ușor de înțeles, cresc și sansele de a fi respectate.
Regula „Andrei nu va veni acasă târziu” nu ajută prea mult deoarece nu precizează
când anume ar trebui să vină Andrei acasă; ba mai mult, „târziu” poate să însemne
multe lucruri.
Pe de altă parte, regula „Andrei trebuie să fie acasă înainte de miezul nopţii în zilele de
vineri şi sâmbătă” este clară, nu generează confuzie şi nu lasă loc de discuţii.
Regula de mai sus este clară pentru ca îi spune copilul ce să facă, nu ce să nu facă. Ori de câte
ori formulați o regulă nouă, întrebați-vă: „Ce vreau să se schimbe în comportamentul copilului
meu? Ce ar trebui să facă altfel/ mai bine?”. Este bine ca regula să fie scurtă, formulată în
cuvinte simple, pentru a fi ușor de reținut.
Este posibil ca prezența regulilor să rezolve problemele care apar în familie. Acestea chiar pot
să dispară atunci când fiecare membru al familiei știe exact ce se așteaptă de la el.
Cu toate acestea, consecințele sunt necesare pentru acele situații în care regulile sunt
încălcate. Multe dintre consecințele utilizate de părinți când copiii erau mici (de exemplu
„time out” = excluderea) nu sunt adecvate vârstei de care vorbim acum. Pe măsura ce copiii
cresc, părinții trebuie să se gândească la consecințe adecvate etapei de dezvoltare în care se
află copilul acum.
Mai jos sunt descrise două propuneri de consecințe pe care părinții le pot utiliza în situații de
încălcare a regulilor.
160
De pildă, părintele va refuza să spele hainele copilului până când acest va învăţa să le
pună pe cele murdare în coşul de rufe, nu să le lase împrăştiate prin cameră.
„Mihai, regula spune că fiecare dintre noi îşi pune hainele murdare în coşul de rufe. Nu voi
mai spăla niciuna din hainele tale până când nu le vei pune în coş după ce s-au murdărit”.
Eliminarea privilegiilor
Presupune eliminarea unei activități sau a unui obiect pe care adolescentul îl valorizează.
Hrana, adăpostul şi iubirea vor fi întotdeauna oferite necondiţionat; aceste nevoi ale
copiilor (nevoile primare, de securitate şi iubire) nu vor face niciodată obiectul negocierilor.
Telefonul mobil este un privilegiu de care copilul se bucură, pentru că părintele plătește
factura (el încetează să fie un privilegiu atunci când copilul plătește singur factura, situație în
care nu-i va fi luat). Banii de buzunar reprezintă un alt privilegiu ce poate fi înlăturat.
Consecvenţa!
Consecvența este foarte importantă. Adultul trebuie să folosească cu consecvență
consecințele ori de câte ori apare un comportament neadecvat.
Controlul părinţilor
Orice consecință trebuie să fie în controlul părinților. Este ineficient să retragi banii de buzunar
unui adolecent care lucrează și își procură bani din alte surse.
161
Exemplu: „Andreea regula spune că ne adresam unul altuia pe un ton politicos. Pentru că ai
ridicat tonul în discuția noastră, nu le vei suna diseară pe prietenele tale”.
162
Capitolul 3
PROVOCĂRI FRECVENTE ÎN RELAŢIA ADOLESCENT – PĂRINTE
CUM SĂ LE FACEM FAŢĂ!
„Provocarea” Îi facem față cu paşi mici ... ... Sau paşi mari
163
și respectă-l cu fermitate! În cazul în care cină formală cu prieteni de-ai tăi sau
copilul greșește și depășește bugetul, lasă-l colegi de serviciu)!
să învețe din propria greșeală (de exemplu,
va plăti datoria din banii de buzunar).Nu îi Planificați împreună o zi pentru
cumpărături. Lasă-l pe copil să aleagă
face morală!
magazinele!
Liniștește-te! Copilul tău nu va păstra acest
stil vestimentar nonconformist o veșnicie.
Nu va trece mult până când stilul vostru
vestimentar va fi similar!
Întreabă-te de ce copilul tău își alege Dă-i voie copilului tău să petreacă timp cu
Prietenii tocmai prietenii pe care îi are! Se simte prietenii în camera lui, cu ușa închisă, fără
cumva nesigur? Își alege prieteni care nu a da buzna peste ei. Doar pentru că au
nevoie să vorbeasca într-un spațiu privat,
așteaptă foarte mult de la el?
nu înseamnă ca în spatele ușii se
consumă droguri sau au loc orgii.
Oferă-i numeroase oportunități pentru a-și
dezvolta încrederea în sine și a-și E ok să bați la ușă și să ceri permisiunea
conștientiza competențele. Astfel, își vor de a intra; cu siguranță, raspunsul va fi
alege prieteni asemenea lor.
164
„da”; vei fi surprins să vezi un grup de
Nu-i critica prietenii. Invită-i la voi acasă și adolescenți relaxați, ascultând muzică și
oferă-le un model pozitiv de vorbind;
comportament!
În cazul în care copilul tău are dificultăți în
a-și face prieteni, întreabă-l dacă are
nevoie de sfaturi; dacă nu, ai încredere că
va rezolva singur problema!
Lasă-l /o să-și decoreze singur/ă camera! Dormitorul lui/ ei va arăta așa cum își
„Camera mea” dorește el/ ea să arate, chiar dacă din
Transformați curățenia săptămânală într-o punctul tău de vedere este un mic haos!
rutină a familiei!
Ai încredere că va face ordine în cameră
atunci când va simți nevoia. Uneori, cei
Oferă-i alternative: face curat singur sau cu mai dezordonați adolescenți, devin cei
ajutorul tău. mai ordonați adulți.
165
află ce înseamnă pentru copilul tău! Dacă copilul se șimte pregatit pentru
întalniri romantice, lasa-l dar fii atent și
În cazul preadolescenților, însoțește-i până decshis la orice discutie!
la locul întâlnirii (cinema, mall etc.) și fixați
Invită-l pe partenerul/a fiicei/ fiului tău
împreună o oră la care să vă reîntâlniți,
acasă la voi și include-l în activitățile de
pentru întoarcerea acasă!
familie!
Lasă-ți adolescentul să dea petreceri la voi Asigură-te că fiica/ fiul tău se simt iubiți și
acasă, cu tine prin preajmă (dar nu foarte valorizați în familie. Asfel scade riscul de a
„vizibil”)! În felul acesta, îi vei cunoaște căuta iubire și acceptare în contexte
grupul de prieteni. nepotrivite.
Telefonul Limitați timpul petrecut la calculator, Află care este emsiunea lui/ ei favorită și
mobil, pentru jocuri, yahoo messenger sau urmăriți-o împreună, pentru a-ți face o
computerul, navigare pe internet. În cadrul unei ședințe idee despre conținutul acelei emisiuni!
I pod-ul, MP3 de familie, negociați cu atenție numărul de
Discutați despre influența TV-ului și a
player-ul ... ore alocat acestor activități.
calculatorului asupra a ceea ce face și a
toate de ultima
felului în care gândește!
generaţie Controlați serverele de internet/ site-urile
la care are acces copilul! Nu-i cumpăra telefon mobil, decât în
166
Discută cu copilul despre riscul și valoarea situație de urgență. Dacă economisește
unor convorbiri on line cu necunoscuți. bani pentru a-și cumpăra telefonul,
Împărtășiți idei despre cum ar putea să se gândiți-vă împreună la o modalitate de
protejeze de riscurile potențiale ale plată a facturilor.
convorbirilor on line.
Când copilul tău își dorește un produs
căruia i se face reclamă intens la TV,
Nu cumpăra un televizor special pentru ajută-l să ia o decizie: „De ce îți dorești de
camera copilului! fapt acel obiect? Îți permiti să îl plătești?
Îl vrei doar pentru că nimeni de la tine din
Copiii sunt expuși la scene explicite de clasă nu îl are/ toți colegii tăi îl au? Ai în
violență și sex în mass media mai mult ca mod real nevoie de el?”
niciodată. Nu-l poți proteja în fiecare dintre
aceste situații dar poți discuta cu el despre
ceea ce vede și despre ceea ce crede și
simte în raport cu acest tip de informație.
167
Un părinte care se așteaptă ca adolescentul său să fie în permanență politicos, preocupat de
școală, dornic să ajute la treburile casnice și ordonat, are șanse mari să fie dezamagit sau într-
un permanent conflict cu copilul.
Nu vă așteptați să aveți un copil perfect; toți copiii fac greșeli, iar cele mai multe dintre acestea
nu sunt intenționate.
Așteptările realiste se leagă și de tine ca părinte. E bine să încerci să faci cât mai mult și cât
mai bine dar nu există părinte perfect. Nu fii aspru cu tine, fiecare învață din experiență.
Exerciţiu:
Ce înseamnă sa fii un părinte responsabil și competent?
Ce alte lucruri ţi se par importante pentru a-ţi ajuta copilul să crească sănătos ?
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.........................
Fiecare părinte decide care sunt acele abilități și comportamente pe care ar dori să le vadă la
copilul său. Atunci când ne propunem să îl învățăm pe copil o abilitate nouă, este necesar să
168
ținem cont de faptul că copilul trebuie să fie pregătit ca etapă de dezvoltare, să își însușească
noul comportament.
Exerciţiu
Ce abilități vreau să dezvolt la copilul meu?
Găsiți mai jos o listă cu abilitățile a căror dezvoltare puteți să o sprijiniți.
169
Exerciţiu
Cum stabilesc obiective pentru schimbări în comportament?
Listaţi în tabelul de mai jos acele schimbări pe care aţi dori să le obţineţi atât în
comportamentul vostru cât şi al copilului. Asiguraţi-vă că obiectivele sunt specifice
şi realizabile.
OBIECTIVE PENTRU SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI COPILULUIOBIECTIVE
PENTRU SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI MEU
170
Capitolul 4
CUM SPRIJINIM DEZVOLTAREA COPILULUI?
Fiecare părinte își dorește o relație bună cu copilul lui. Copiii învață cel mai bine abilități și
comportamente noi într-un mediu familial cald, predictibil și securizant.
Mai jos sunt prezentate câteva recomandări care îi vor ajuta pe părinți să dezvolte o relație
pozitivă cu copilul.
Exerciţiu:
Sugestii pentru timp special petrecut împreună.
„Timp special” poate să însemne altceva pentru fiecare familie în parte. Notați câteva idei
despre cum ați putea petrece timp special împreună cu copiii. Amintiți-vă că „timp
special” poate fi petrecut zilnic (ex. vedem un film împreună, mergem la cumpărături) și
nu presupune neaparat excursii în afara orașului.
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
171
Vorbeşte cu copilul!
Atunci când vorbim cu copiii, le dezvoltăm abilități de comunicare, sociale și ii ajutăm să aibă o
imagine de sine pozitivă datorită faptului că le acordăm atenție.
Este important să vorbim cu copilul despre lucrurile care prezintă interes pentru el, să le
împărtășim ideile care vizează întreaga familie în cadrul ședintelor de familie, să îi ascultăm cu
atenție atunci când își exprimă opiniile.
Exerciţiu:
Subiecte de conversație.
Fă o listă cu lucrurile care îl interesează pe copilul tău sau cu activităţile pe care le-aţi
făcut împreună/ separat şi despre care aţi putea discuta:
..................................................... ...................................................
..................................................... ...................................................
..................................................... ......................................................
..................................................... ....................................................
Exprimă-ţi afecţiunea!
O altă modalitate prin care le putem arăta copiilor că ne pasă și că suntem interesați de tot
ceea ce îi implică, este să le arătăm afecțiunea prin gesturi fizice (ex. mângâieri, îmbrățișări,
sărutări, atingeri, gâdilat, masaj). Aceste gesturi îl fac pe copil să se simtă dorit, iubit și ii
dezvoltă abilitatea de a primi și dărui afecțiune.
Exerciţiu:
Modalități de exprimare a afecțiunii.
172
Copiii coopereaza foarte bine atunci când sunt încurajati și primesc atenție pozitivă și când
sunt implicați în activități pe care le consideră interesante.
Mai jos sunt prezentate câteva recomandări legate de felul în care lăudam și oferim atenție.
Exerciţiu:
Să învățăm să ne laudăm copiii!
Citeşte lista cu comportamente pe care ţi-ai dori să le facă copilul mai frecvent. Notează
mai jos aceste comportamente iar în dreptul fiecăruia scrie o afirmaţie care să exprime o
laudă pentru a încuraja repetarea acelui comportament. Fii cât mai specific şi mai
descriptiv cu putinţă!
Comportament Lauda
........................................ .....................................................
........................................ .....................................................
........................................ .....................................................
........................................ .....................................................
173
Cum îi acordăm atenţie
Există multe feluri de a acorda atenție. Un zâmbet, o bătaie pe umăr sau privitul pur și simplu
sunt forme de atenție pe care copilul le apreciază și care pot fi folosite pentru a încuraja
comportamentele dezirabile. Împreună cu lauda, aceste gesturi îi arată copilului că suntem
încântați de felul în care se comportă. De asemenea, aceste gesturi pot fi folosite și în contexte
în care copilul are comportamente dezirabile dar nu îl putem lăuda (de exemplu, este în gașca
de prieteni; o laudă venită de la mama nu ar face decât să îl facă să simtă jenat, rușinat).
Exerciţiu:
Gesturi prin care acordăm atenție!
Fă o listă cu gesturile pe care le-ai putea face pentru a-i arăta copilului că îi acorzi atenţie:
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Exerciţiu:
Sugestii pentru activități cu copii.
Gândiţi-vă la câteva activităţi pe care copilul dvs. le-ar considera amuzante. Consultaţi-vă
si cu ceilalţi părinţi din gup.Aveţi în vedere atât activităţi ce pot fi făcute în casă, cât şi
activităţi realizate în afara casei (în curte/ grădina, în cartier, parc, la munte, etc.)
174
Cum pot facilita învăţarea de noi comportamente şi abilităţi
Vom vorbi un pic despre rolul părintelui ca profesor - sau despre modelarea
comportamentului copilului prin exemplul personal pe care părintele îl poate oferi. Creșterea
presupune învățarea a numeroase abilități complexe (de la spălatul pe dinți în primii ani de
viață, la strategii de rezolvare a problemelor, în adolescență). Fiecare părinte trebuie să știe
cum să își sprijine copilul în fiecare dintre aceste situații.
Modelarea comportamentului
Copiii învață imitându-i pe cei din jur. Pentru a încuraja învățarea de noi comportamente,
oferă-le copiilor modele. Oferă ajutor atunci când este cazul și încurajează-i pe copii să repete
singuri comportamentul nou. Laudă-i ori de câte ori reușesc.
Nu te aștepta ca adolescentul tău să respecte regulile casei atunci când nici un alt membru al
familiei nu o face. De exemplu, nu te poți aștepta să își facă ordine în cameră, atunci când
camera părinților este dezordonată.
Oferă exemplul personal pentru a-ți învăța copilul cum să se comporte.
Exerciţiu
Cum să fiu un exemplu pentru copilul meu.
Din lista cu comportamente pe care ţi-ai dori să le facă copilul mai frecvent (vezi şedinta 1),
alege acele comportamente pe care ai putea să le modelezi oferind exemplul personal.
Notează-le mai jos!
.....................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
Alege două dintre metodele prezentate în această sesiune, pe care consideri că ai putea să le
folosești acasă cu copilul tău. Stabilește obiective specifice, de tipul: „Voi folosi laude
175
descriptive de minim cinci ori pe zi”. Monitorizează-ți comportamentul folosind fișa de mai jos.
Scrie DA (dacă ai folosit metoda așa cum ți-ai propus) sau NU (pentru situațiile în care nu ai
reușit să atingi obiectivul specific) zilnic, în dreptul fiecărui obiectiv precizat. În spațiul rezervat
comentariilor, notează obstacolele întâmpinate în utilizarea metodei alese sau reacțiile
copilului la metodă.
Ex. „Luni: Ana mi-a zâmbit când am lăudat-o pentru că s-a jucat cu fratele ei mai mic” sau
„Marți: azi am fost atât de obosită încât nici măcar nu am remarcat dacă Andrei și-a pus
lucrurile în ordine”.
Fişa de monitorizare
Obiectivul specific 1:
......................................................................................................................
......................................................................................................................
Obiectivul specific 2:
......................................................................................................................
......................................................................................................................
Obiectivul Obiectivul
Ziua specific 1 specific 2 Comentarii
DA / NU DA / NU
Luni
Marţi
Miercuri
Joi
176
Vineri
Sâmbătă
Duminică
177
Capitolul 5
DESPRE COMPORTAMENTELE PROBLEMATICE – MONITORIZARE,
IDENTIFICAREA CAUZELOR, MANAGEMENT
178
Exerciţiu
Cum operaţionalizăm problemele de disciplină cu care ne întâlnim.
- ....................................................
- ....................................................
....................................................... - ....................................................
- ....................................................
- ....................................................
- ....................................................
........................................................ - ....................................................
- ....................................................
179
nerăbdător să îşi exprime opinia în legătură cu subiectul pe care îl discutăm. Cu alte cuvinte, la
acelaşi comportament problematic al unui copil pot reacţiona diferit în funcţie de explicaţia pe
care o atribui acelui comportament.
Exerciţiu
Ce gândim de obicei şi cum reacţionăm la comportamentele problematice ale copiilor.
180
Afirmațiile și comportamentele adolescenților au de cele mai multe ori legătura cu ei înșiși, nu
cu părinții. Este important ca părinții să nu se învinovățească pentru aceste comportamente și
nici să nu fie ofensați. Copiii sunt personalități distincte care învață din propriile greșeli,
eșecuri sau succese.
Exerciţiu
Pentru a vă ajuta să conștientizati că adolescenții sunt separați de dvs. gândiți-vă la un
comportament care vă deranjează cel mai mult; iata câteva sugestii:
chiulește;
se închide în camera lui/ei și nu mai iese de acolo;
refuză să meargă în vacanță cu familia;
are toane;
nu ajută la treburile casnice;
nu vrea să petreacă timp în familie (de pildă să vedeți un film
împreună);
nu vrea să-și continue studiile;
181
Mai jos sunt descrise două atitudini diferite:
Interpretez totul personal deci cred că toate comportamentele copilului meu au legătură cu
eșecurile sau succesele mele.
De exemplu: „Sunt un părinte oribil”, „Sunt un părinte bun”, „Ce vor crede ceilalți?”, „Cum a
putut să facă așa ceva după tot ce am făcut pentru el/ea?”, „cu siguranta mă urăște, altfel nu
s-ar comporta așa”.
Cred că, comportamentele copilului meu au mai degrabă legătură cu el însuși/ ea însăși, decât
cu mine.
De exemplu: „Acest lucru este important pentru el/ ea”, „Trebuie să afle singur/ă ce înseamnă
asta”, „Explorează pentru a alege în cunoștință de cauză”, „Am încredere că va învăța ceea ce
trebuie din această greșeala/ provocare”, „Mă întreb ce semnificație are acest lucru pentru
el/ ea”.
Comportamentul A
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
Comportamentul B
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
Situație problematică:
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
............................
182
Răspuns la situația problematică:
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
..........................................
Cum s-a comportat copilul după momentul în care am aplicat respectiva metodă de
disciplinare?
o mai repetă comportamentul problematic?
o se izolează, se retrage?
o face alte comportamente problematice?
o mă sfidează?
o face ceea ce i-am cerut?
Cum pot caracteriza relația pe care o am cu copilul după momentul în care am aplicat
respectiva metodă de disciplinare?
……………………………………………….……………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………....
…………….........................................................................................................................................
.........
.......................................................................................................................................................
..............
183
Monitorizarea comportamentelor problematice
Monitorizarea comportamentelor, atât ale copiilor cât și ale părinților, este importantă pentru
a putea evalua progresul către obiectivele propuse în etapa anterioară.
Procesul de monitorizare este util pentru că:
- îl ajută pe părinte să își dea seama în ce măsură credințele sale legate de comportamentul
copilului sunt adevărate;
- îl ajută pe părinte să își monitorizeze propriile reacții la comportamentul copilului;
- oferă informații privind momentul și motivul apariției comportamentului;
- permite evaluarea schimbării comportamentului (se îmbunătățește, se înrăutățește,
rămâne constant);
- indică atingerea obiectivului;
Jurnalul comportamental
Părintele notează:
- când apare comportamentul problematic;
- unde apare comportamentul problematic;
- ce s-a întâmplat înainte de apariția comportamentului (cauza potențială);
- ce s-a întâmplat după apariția comportamentului (reacția părintelui);
Se recomandă a fi folosit pentru comportamente problematice care apar de mai puțin de 5 ori
pe zi.
184
Jurnalul comportamental
Comportament problematic: ………………………………………………………….
Ziua: …………………………….
Comportamentul problematic
Când şi unde apare?
Ce s-a întâmplat înainte să apară?
Fişa de frecvenţă
Comportamentul copilului este monitorizat prin bifarea fiecărei apariții în decursul aceleiași
zile. Se recomandă a fi folosită pentru comportamente problematice care apar de până la 15
ori pe zi.
Fişa de frecvenţă
Ziua 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Total
L √ √ √ √ √ √ √
M √ √ √ √ √ √ √ √ √ √
185
M √ √ √ √ √ √
Graficul comportamental
186
11
10
9 x x
8 x x x
x
7
5
x
4
x
3 x
x
2 x
1 x
x x x x x x x x x x
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26
ZIUA
Alege 1-2 comportamente ale copilului pe care ți-ai dori să le monitorizezi. Folosește unul din
instrumentele prezentate mai sus timp de o săptămână, zilnic.
La finalul saptamanii, centralizează informațiile obținute într-un grafic comportamental.
187
Cum identificăm cauzele comportamentelor problematice
Cele mai multe dintre comportamentele noastre, adulţi sau copii, reprezintă un răspuns
realizat voluntar în scopul de a produce efecte dezirabile imediate.
Comportamentele pe care le facem în scopul de a rezolva un conflict, de a menține o relație,
de a evita situațiile stânjenitoare sau de a ne exprima îngrijorarea sunt normale, acceptabile,
de cele mai multe ori. Sunt însă momente în care, pentru a face față acestor situații folosim
comportamente mai puțin acceptabile (ridicăm glasul, inventăm scuze sau mințim), pe care
ulterior le regretăm sau de care ne rușinăm.
188
Funcţii ale comportamentelor
Aceste funcții reprezintă nevoi pe care toți oamenii le au, precum nevoia de apreciere, de
stimă și statut, de valorizare, nevoia de control, de aprobare, de comunicare și alte nevoi
emoționale și sociale.
Satisfacerea acestor nevoi asigură funcţionarea optimă a fiecăruia dintre noi. De aceea,
funcţiile pe care comportamenetele le au nu, pot fi evaluate, nu pot fi considerate bune sau
rele. În schimb, comportamentele care răspund acestor funcţii pot fi evaluate şi considerate
adecvate/ acceptabile sau neadecvate/ neacceptabile.
Exemplu:
Munca voluntară în comunitate sau vorbitul neîntrebat pot servi aceleiaşi funcţii: obţinerea
atenţiei din partea părintelui. Diferenţa dintre aceste două comportamente este că primul
este un comportament evaluat ca adecvat/ acceptabil, în timp ce al doilea este considerat ca
fiind neadecvat şi se doreşte modificarea lui.
Cum putem identifica care este funcţia comportamentului pe care dorim să îl schimbăm?
Același comportament poate avea funcţii diferite în funcţie de contextul în care apare sau de
aspectele care îl preced (antecedente).
Antecedentele se referă la situaţiile, evenimentele, circumstanţele în care apare
comportamentul.
Comportamentul de a cere bani de buzunar suplimentari a fost întărit într-o situaţie (cu
mama) şi nu a fost întărit în altă situaţe (cu tata). De aceea, comportamentul continuă să
apară în situaţia în care a fost întărit şi nu mai apare în situaţia în care nu a fost întărit.
Spunem că antecedentele fac mai probabilă apariţia unui comportament dacă se asociază cu
consecinţe imediate pozitive ca urmare a realizării comportamentului.
191
Tata este prezent. Alexandra cere bani. Alexandra nu obţine bani.
Concluzie:
Antecedentele reprezintă stimuli, evenimente, circumstanţe care preced comportamentul
imediat înainte de apariţia lui. Antecedentele indică circumstanţele în care apariţia
comportamentului a fost întărită, adică urmată de consecinţe imediate pozitive. De accea,
prezenţa antecedentelor creşte probabilitatea reapariţiei comportamentului, pentru că sunt
anticipate consecinţele pozitive. În aceste situaţii spunem că, comportamentul este sub
controlul stimulilor, adică este mai probabil să apară în anumite circumstanţe şi mai puţin
probabil să apară în alte circumstanţe.
Interviul cu copilul este util pentru a identifica cum percepe el situaţia şi ce anume l-a făcut
să reacţioneze în modul în care a făcut-o.
Exemplu:
Comportamentul ţintă să fie analizat în diferite contexte: acasă, în clasă, în curtea
şcolii, pe coridoare etc.;
Comportamentul ţintă să fie analizat în timpul unor activităţi diferite: individuale, de
grup;
Părinții și alți adulți implicați în creșterea și educarea copilului să fie intervievați în
legătură cu comportamentul țință.
193
Antecedente Comportament Consecinţa
Comportamentul elevului:
Vă rugăm descrieţi pe scurt comportamentul problematic:
.....................................................................................................................................................
.......................................................................................
Indicaţii:
Având în minte un episod tipic al comportamentului problematic, alegeţi frecvenţa pentru
care fiecare dintre afirmaţiile de mai jos este adevarată. Analiza situaţiilor celor mai frecvente
este o informaţie utilă pentru a putea identifica funcţia comportamentului problematic.
PROCENT
Nr. Crt.
10%
25%
50%
75%
90%
Niciodata
Întotdeauna
ITEMI
6. Când/ Unde este cel mai probabil/ puţin probabil să apară comportamentul?
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
7. În preajma cui este cel mai probabil/ puţin probabil să apară comportamentul?
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
11. Care este funcţia comportamentului? Cu alte cuvinte, de ce credeţi că, copilul se
comportă în felul acesta? Ce obţine sau ce evită copilul prin acest comportament?
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
196
197
Managementul comportamentelor problematice
Toti copiii trebuie să învețe să accepte limitele și să își controleze dezamăgirea atunci când
lucrurile nu ies așa cum și-ar fi dorit. Managementul acestor situații poate constitui o
provocarea reală pentru părinți, există însă numeroase modalități de disciplinare a copilului și
de a-l învăța autocontrolul. Astfel de modalități sunt de pildă utilizarea consecințelor
comportamentului problematic imediat și consecvent sau a întăririi.
Unele dintre comportamentele problematice solicită o intervenție imediată deoarece sunt
asociate cu riscuri majore pentru copil. Altele pot fi abordate consecvent, pe termen lung.
Sunt comportamente problematice însoțite de stări emoționale intense la nivelul copilului
sau părintelui; se recomandă gestionarea lor dupa o pauză pentru reglare emoțională.
Orice metodă de management comportamental își are propriile limite; nicio metodă de
disciplinare nu funcționeaza in orice situație. Uneori este necesară utilizarea combinată a mai
multor metode.
198
Exerciţiu
Cum stabilim regulile de bază
În spaţiul de mai jos, listaţi aproximativ cinci reguli pe care aţi dori să le implementaţi în
familia dvs.:
1. .........................................................................................................
2. .........................................................................................................
3. .........................................................................................................
4. .........................................................................................................
5. .........................................................................................................
Este importantă discuția cu copilul ori de câte ori este încălcată o regulă de bază. Aceasta
implică:
- captarea atenției copilului;
- verbalizarea situației problematice;
- explicarea situației de către părinte, astfel incât copilul să înțeleagă care este
comportamentul greșit;
- descrierea comportamentului dezirabil sau chiar încurajarea copilului să se gândească
la comportamentul pozitiv în situația respectivă;
- practicarea comportamentului dezirabil;
Exerciţiu
Gândiţi-vă la o regulă care este încălcată în mod obişnuit în casă sau imaginaţi-vă că
copilul a încălcat una din regulile nou-stabilite. Notează ce îi vei spune copilului în fiecare
etapă a discuţiei pe care o veţi avea, în vederea învăţării comportamentului corect.
Situaţia:
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
Captarea atenţiei copilului:
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
Verbalizarea situației problematice, pe scurt, clar, calm:
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Explică-i de ce acea situație este una problematică:
..............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Roagă-l pe copil să sugereze chiar el/ea comportamentul dezirabil:
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Laudă copilul după ce a practicat comportamentul dezirabil:
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
199
Atunci când strategiile anterioare nu funcționează, se recomandă utilizarea consecinţelor
logice, ce au ca efect prevenirea reapariţiei comportamentului problematic.
Consecinţele logice, spre deosebire de pedepse, nu sunt folosite pentru a ameninţa sau
pentru a intimida copilul. Ele sunt prezentate copilului ca o alegere, ca o alternativă pentru
care ei pot opta dacă doresc.
Consecinţele logice nu apar în mod natural ca urmare a comportamentului. Ele sunt în mod
deliberat alese de către adulţi şi sunt similare cu ce i s-ar întâmpla unui adult într-o situaţie
similară.
Diferenţa principală între consecinţele logice şi pedepse este dată de regula celor 3R:
relaţionate, respectuoase şi rezonabile. Pot exista situaţii în care consecinţele logice şi
pedepsele sunt aceleaşi, dar modul în care părintele le prezintă copilului face ca ele să devină
pedepse şi nu consecinţe logice (glas ridicat, însoţite de jigniri sau alte ameninţarea cu
consecinţe mai mari în viitor).
200
Exerciţiu
Alegerea consecințelor logice.
Câteva recomandări:
- enunțați instrucțiunile clar, afirmativ (copilului i se spune ce să faca) și direct;
- lăsați copilului timp pentru a înțelege instrucțiunea și a face comportamentul
așteptat;
- atunci când apare comportamentul desirabil, lăudați copilul, spunându-i specific că
ceea ce a făcut vă mulțumește.
- dacă e cazul să repetați instrucțiunea, rămâneți calm, folosiți aceleași cuvinte și nu
ridicați tonul vocii;
- folosiți rutina disciplinării până când copilul învață și face comportamentul dezirabil;
201
Exerciţiu
Cum folosim rutina de corectare a comportamentelor
202
Capitolul 6
DEZVOLTARE DE ABILITĂŢI – REZOLVAREA DE PROBLEME
Conflictul poate să devină o prezență firească în casa în care copilul trece pragul
adolescenței. Adolescenții vor să aibă un cuvânt de spus legat de orice se discută în familie,
ceea ce crește șansele apariției dezacordului și tensiunilor.
Există mai multe etape în parcurgerea acestui proces; înainte de orice însă, adulții vor decide
dacă situația cu care se confruntă este într-adevăr o problemă. Conflictul este indicatorul cert
al existenței problemei, dar nu toate problemele sunt semnalizate de indicatori externi
evidenți precum certurile. Uneori oamenii nu exprimă ceea ce îi deranjează dar sunt în
permanență iritați, enervați, trăiesc cu un sentiment de disconfort care trădează existența
unei probleme nerezolvate.
Este de asemenea importantă alegerea unui moment adecvat de timp pentru utilizarea
acestei strategii. Unele probleme pot fi rezolvate de îndată ce apar, în timp ce pentru
abordarea altora este necesară detașarea în vederea „calmării spiritelor”. Rezolvarea
problemei presupune ca fiecare persoană implicată să fie calmă și relaxată, să aibă suficient
timp și să își dorească rezolvarea problemei.
Se recomandă minimalizarea întreruperilor și discuții de maxim o oră. Dacă situația scapă de
sub control, se face o pauză și se reîncep negocierile când toți sunt calmi.
1. Care este problema – definirea problemei, cât mai clar și specific; descrierea
problemei în termeni vagi face dificilă abordarea ei.
De exemplu: o problemă formulată astfel: „Va fi un coşmar să dăm o petrecere la noi
acasă” este mai greu de abordat decât dacă ar fi formulată: „Sunt îngrijorat pentru că
203
îmi va fi greu să împiedic aducerea de sticle cu băutură în casă de către copiii invitaţi
la petrecere”.
O definiție bună descrie problema în termeni de:
- ce se întâmplă;
- cât de des;
- cine este implicat;
Se recomandă centrarea pe problemă, nu pe persoană.
Exemplu:
Ghiozdanul și hainele lui Mihai stau pe podea Mihai este leneș și dezordonat.
în fiecare zi după întoarcerea de la școală.
2. Care sunt interesele? – este important să se clarifice ce este important pentru fiecare
dintre persoanele implicate în situație; mai jos sunt enumerate întrebări care ajută la
clarificarea poziției fiecăruia:
- De ce ai nevoie de asta?
- De ce nu vrei să ...?
3. Găsirea soluţiilor
O metodă eficientă de găsire a soluțiilor este brainstorming-ul: se notează toate
soluțiile posibile la care se gândesc toți cei implicați în procesul de rezolvare a
problemei. În această etapă, fiecare idee este acceptată, fără a fi supusă judecății
critice și fără a fi respinsă. Se recomandă strângerea a cât mai multe idei, care nu vor
fi discutate și analizate pe loc; în acest fel, nimeni nu va fi rănit pentru că ideea lui/ ei
a fost respinsă.
204
Obiectivul acestei etape este cantitatea mai degrabă decât calitatea: cu cât mai multe
idei, cu atât mai bine (8-10 alternative ar fi ideal).
4. Evaluarea soluţiilor
Este evaluată fiecare dintre soluțiile identificate în etapa anterioară. Se citește lista cu
voce tare și se elimină din start toate ideile asupra cărora toți cad de acord că nu sunt
viabile.
Pentru fiecare dintre soluțiile rămase, se listează avantaje și dezavantaje. Se elimină
soluțiile în cazul cărora dezavantajele sunt evidente și mai numeroase decât
avantajele.
Punctaj/ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Alternative
Opţiunea 1 √
Opţiunea 2 √
Opţiunea 3 √
Opţiunea 4 √
Opţiunea 5 √
205
Contract comportamental
Data: …………………………….
Subsemnatul/a ……………………………………………… (fiul/ fiica) mă angajez să fac
următoarele: ..........................................................................................................................
...............................................................................................................................................
....................
Subsemnatul/a ……………………………………………… (mama/ tata) mă angajez să fac
următoarele: ..........................................................................................................................
...............................................................................................................................................
.....................
În schimbul respectării angajamentului, .............................................. (mama) va
face ............................................ pentru ...................... (fiul/ fiica), iar ..............................
(fiul/ fiica) va face ..................................... pentru ........................................ (mama/ tata).
În cazul în care .......................................................... (fiul/ fiica) nu respectă angajamentul,
consecinţele
sunt: ......................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
.........
În cazul în care ..................................................... (mama/ tata) nu respectă angajamentul,
consecinţele
sunt: .......................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
........
Contractul este valabil timp de ………………… zile/ săptămâni, începând cu data de azi.
Acesta va fi rediscutat după această perioadă în cadrul unei şedinţe de familie.
........................................... (mama/ tata) ........................................... (fiul/ fiica)
(Semnătura) (Semnătura)
6. Revizuirea planului de implementare/ angajamentului
Niciun acord nu va funcționa încă de la început astfel încât este nevoie de timp
(aproximativ 2 săptămâni) pentru a testa eficiența sa. După această perioadă se
recomandă rediscutarea planului; fiecare membru al familiei va răspunde la
următoarele întrebări:
206
Dacă acordul nu funcționeaza iar situația – problemă nu se îmbunătățește, întebați-
vă?
207
CHECK-LIST
ITEMI
DA
NU
COMENTARII
Am ales problema corect?
Am ales un moment potrivit pentru a discuta despre asta?
Am definit problema clar şi specific?
Am identificat interesele fiecăruia?
Ne-am gândit la suficiente alternative (brainstorming)?
A fost fiecare alternativă corect evaluată?
Am ales cea mai bună soluţie?
Am elaborat un plan de implementare şi un contract bun?
Am revizuit contractul la data stabilită?
Obiectivul meu este:
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
208
Exerciţii
Gandiți-vă la cât mai multe soluții pentru situațiile următoare. Odată identificate, alegeți
împreună cu membrii familiei pe cea care adună cel mai mare număr de puncte și elaborați
un plan de implementare.
Fiica ta de 12 ani, Maria, este agresată la şcoala. Doi dintre colegi îi pun porecle şi o
exclud din jocurile de grup. În fiecare zi, Maria vine de la şcoală plângând, iar dimineaţa,
înainte de plecarea la şcoală, se plânge de dureri de stomac. A început ea insăşi să
vorbească urât despre sine şi să afirme ca nu este bună de nimic.
……………………………………………………………………………………………………........................................
...........................................................................................................................................
…………………………………………………………………………………………………........................................
………………………………………………………………………………………………….........................................
…………………………………………….......…………………………………………………....................................
………………………………………………………………………………………………………..................................
Eşti foarte îngrijorat deoarece fiul tău, Andrei, 13 ani, vrea să plece în excursie cu colegii
în afara oraşului.
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
Fiica ta, Ioana, 15 ani, a început prima ei relaţie de cuplu; prietenul ei este un coleg de
liceu, 17 ani. Ioana vrea să iasă în fiecare zi cu prietenul ei şi ajunge acasă zilnic după ora
22,00.
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
209
Capitolul 7
PLANIFICAREA PENTRU SITUAŢII CU RISC RIDICAT
Dincolo de provocările inerente acestei etape de vârstă, există perioade în evoluția fiecărei
familii, în care riscul de a ne confrunta cu situații problematice este mult mai ridicat. In astfel
de situații, comportamentele copiilor devin mult mai dificil de manageriat.
Aceste situații sunt foarte variate, generate fie de întreruperea rutinei familiale (ex.
schimbarea/ renovarea locuinței, schimbarea școlii, plecarea în concediu/ tabăra, plecarea
unuia dintre părinți în altă țară/ localitate în interes de serviciu etc.), de un eveniment
negativ care afectează dinamica familiei (ex. divorțul părinților, îmbolnăvirea unui membru
al familiei etc.), sau asociate cu specificul (pre)adolescenţei (primele relații de cuplu, debutul
vieții sexuale, petreceri de o noapte în afara casei, chiul, fumat, consum de alcool/ droguri
etc.).
Exerciţiu
Identificarea situațiilor cu grad ridicat de risc pentru părinți.
Gândiți-vă la situații pe care le considerați riscante din punctul dvs. de vedere. Alegeți pentru
fiecare situatie in parte un scor (de la 1 la 10) care sa reprezinte gradul de încredere pe care îl
aveți in propria abilitate de a rezolva respectiva situație, astfel:
1 – nu am deloc încredere că pot rezolva această situație;
10 – sunt convins că pot să rezolv această situație.
210
Scor
Situaţii în casă:
Băiatul meu de 11 ani are în cameră calculator cu
acces nelimitat la internet;
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
Situaţii în comunitate:
Fiica mea de 13 ani are un grup de prieteni pe care
nu îi cunosc; .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
În capitolele acestui manual sunt prezentate numeroase informații privind diverse tehnici de
management al comportamentului copilului; un părinte va fi cu atât mai eficient în
disciplinarea copilului și în sesizarea nevoilor acestuia, dacă este atent și la propriile nevoi.
Lucraţi în echipă!
Este importantă implicarea ambilor părinți – mama și tata – în creșterea și educarea copilului.
Fiecare părinte se sprijină pe celălalt și agreează în prealabil fiecare nouă tehnică de
disciplinare.
Cereţi sprijin!
Orice părinte are nevoie de sprijin pentru creșterea și educarea unui copil. Rudele (bunicii
mai ales), vecinii, prietenii reprezintă o resursă de sprijin pentru părinți. Împărtășiți-le ideile
pe care le aveți și învățați din experiența celorlalți.
Luaţi o pauză!
Fiecare părinte are nevoie să petreacă timp separat de copil; este o decizie sănătoasă care le
permite părinților să fie atenți la propriile nevoi și să își echilibreze diferitele aspecte ale vieții
personale (cele profesionale, cele de cuplu, cele parentale, sociale etc.). Atâta vreme cât
copilul este bine îngrijit și petreceti timp special în familie, pauzele nu afectează dezvoltarea
copilului.
Exerciţiu
Cum să ai grijă de tine
Planificarea activităților pentru situațiile cu grad ridicat de risc ne ajută să evităm numeroase
probleme. Această strategie implică rezolvarea de probleme (vezi ședința anterioară) pentru
prevenirea apariției comportamentelor problematice. Este foarte importantă planificarea de
activități interesante pentru copil.
Recomandări:
- stabiliţi reguli: pregătiți copilul, descriindu-i ce urmează să se întâmple; decideți regulile
pentru comportamentele adecvate situației respective;
- alegeţi activităţi interesante: implicați copilul în alegerea activităților;
212
- recompensaţi comportamentele dezirabile: alegeți recompense potrivite pentru
respectarea fiecărei reguli; aplicați recompensa după apariția comportamentului dorit;
- utilizaţi consecinţele logice pentru situaţiile de încălcare a regulilor: faceți o listă cu
consecințele pe care copilul le va suporta în eventualitatea încălcării regulilor;
Exerciţiu
Rutina planificării
213
CHECKLIST – palnificarea activităţilor
Situaţia: ………………………………………………………………………………………………………………
Instrucţiuni: notaţi DA/ NU pentru fiecare dintre paşii identificaţi ca fiind necesari pentru
depăşirea situaţiei enunţate, în funcţie de realizarea/ nerealizarea acestora:
Paşi de urmat
ZIUA
LuniMarţiMiercuriJoi VineriPaşi realizaţi
..............
..............
..............
..............
..............
..............
214
Capitolul 8
EVALUAREA PROGRESULUI ȘI MENŢINEREA SCHIMBĂRILOR
Evaluarea progresului
Exerciţiu
Identificarea schimbărilor produse
Completaţi tabelul de mai jos cu schimbările comportamentale ale copilului dvs. dar şi ale dvs.
de la data intrării în acest program. Pentru a vă fi mai uşor, recitiţi obiectivele de schimbare pe
care vi le-aţi propus în prima şedinţă a programului.
SCHIMBĂRI ÎN
COMPORTAMENTUL COPILULUISCHIMBĂRI ÎN
COMPORTAMENTUL MEU
Menţinerea schimbărilor
Există câteva obstacole care fac dificilă menținerea schimbărilor comportamentale dar care,
odată conștientizate, pot fi depășite. Acestea vizează:
- perioadele de tranziție în familie (ex. trecerea de la o etapă de vârstă la alta, apariția unui
nou copil, mutarea unui părinte în altă localitate/ țară în interes de serviciu etc.);
- etapele de devoltare ale copilului (modalitatea de relaționare a părinților cu un școlar mic
diferă mult de cea în care se relaționează cu un adolescent);
- situațiile de risc (schimbări în bugetul familiei, boala unuia dintre părinți, conflict familial,
schimbarea locuinței sau a școlii, moartea unui membru al familiei, divorț etc.);
215
Exerciţiu
Revizuirea rutinei de planificare
Exerciţiu
Fila de jurnal
Acest exercițiu vă va ajuta să conștientizați mai bine și/ sau să învățați mai ușor un nou
comportament. Ați descoperit până acum că aveați deja foarte multe cunoștințe care doar
trebuiau ghidate în direcția bună. Veți învăța din propriile greșeli, vă veți schimba/ lărgi
perspectiva.
Veti învăța că afirmațiile și comportamentele adolescenților au legătură cu ei înșiși, nu cu dvs.
Astfel, nu vă veți mai învinovăți pentru aceste comportamente și nici nu veți mai fi ofensați.
Copiii dvs. sunt personalități distincte care învață din propriile greșeli, eșecuri sau succese.
216
Planul meu pentru această săptămână
Săptămâna aceasta mă voi concentra pe
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Voi încerca să îmi schimb atitudinea, gândindu-mă că
..............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Îmi voi schimba comportamentul făcând
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Obiective de viitor
Exerciţiu
Identificarea obiectivelor pentru viitor
Ce aţi putea să faceţi pentru a atinge aceste noi obiective? Gândiţi-vă la metodele utilizate
pentru atingerea obiectivelor anterioare.
.................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................
..............
217
Bibliografie selectivă
218
influences on power assertive and inductive reasoning behaviors, Journal of Applied
Development Psychology, 27, 370-388;
18. Berger, K. S., Thompson, R. A., The Developing Person: Through Childhood and
Adolescent, New York, Worth Publishers, 1995;
19. Feek, W., On-line: The Drugs Learning Package, Londra, 1990;
20. Fuller, A., Raising Real People: A Guide for Parents of Teenagers, Melbourne,
Australia, The Australian Council for Educâtional Research, 2000;
21. Paterson, G., Forgatch, M., Parents and Adolescents Living Together, Part 1: The
Basics, Eugene Castalia, 1987;
22. Paerson, G., Forgatch, M., Parents and Adolescents Living Together, Part 2: The Basics,
Eugene Castalia, 1989;
23. Abcd parenting young adolescents, Parenting Research Center, Victorian Government
Department of Human Services;
24. Webster-Straton, C., Herbert, M., Troubled Families. Problem children: Working with
Parents - A Collaborative Process, Chichester John Wiley & Sons, 1994;
25. Jane Nelsen, Lynn Lott, Positive Discipline for Teenagers. Empowering your Teen and
Yourself through kind and Firm Parenting, Three Rivers Press, New York, 2000;
26. Carol Markie Dadds, Matthew R. Sanders, Karen M. T. Turner, Every Parent’s Self-Help
Workbook, Families International Publishing Pty Ltd, 2001;
27. Barkly, R. A., Edwards, G. H., robin, A., Defiant Teens: A Clinician’s Manual for
Assessment and Family Intervention. New York, The Guilford Press, 1999;
28. Pearson, K. L., Love, A. W., Adolescents’ value systems, preffered resolution strategies
and conflict with parents. Australian Journal of Psychology, 51(2), pag. 63-70, 1999;
29. Robin, A. L., Foster, S. L., Negotiating parent adolescent conflict: A behavioral - family
systems aproach. New York, The Guilford Press, 1989;
30. Sanders, M. R., Markie-Dadds, C., Turner, K. M. T., Practitioner’s Manual for Enhanced
Triple P. Brisbane, Australia: Families International Publishing, 1998;
31. Weinhaus, E., Friedman, K., Stagoll, B., Stop struggling with your teenager.
Melbourne, Australia: McPhee Gribble, 1991;
32. Wertheim, E., Love, A., Littlefield, L., Peck, C., I win, You win. Australia: Penguin, 1992;
219