Contracte FUTURES

Un contract futures este un angajament standardizat între doi parteneri, un vânzător şi un

cumpărător, de a vinde, respectiv de a cumpăra un activ (mărfuri, acţiuni, valute, aur etc.) la un preţ
stabilit în momentul încheierii tranzacţiei şi cu executarea contractului la o dată viitoare (future),
numită scadenţă.
Elementul care face ca aceste contracte să fie considerate produse foarte flexibile şi atractive este
standardizarea clauzelor sale principale: cantitatea, scadenţa, modalitatea de executare la scadenţă.
Singura clauza nestandardizată este preţul care se stabileşte prin intersectarea cererii cu oferta pe
platforma electronică de tranzacţionare specifică respectivei pieţe bursiere.
Preţul contractului futures se stabileşte în bursă prin procedura specifică de negociere şi
contractare a acestei pieţe organizate. Acest preţ este expresia raportului dintre cererea şi oferta
pentru fiecare contract standardizat (acelaşi activ de bază, aceeaşi scadenţă) şi el variază zilnic, în
funcţie de condiţiile pieţei. Ca urmare, valoarea contractului (dată de produsul dintre preţul unitar şi
unitatea de tranzacţie) nu mai este fixă, ci este variabilă. De aici rezultă una din caracteristicile
definitorii ale contractului futures şi anume faptul că valoarea acestuia este zilnic actualizată sau
"marcată la piaţă" (engl. marked to market), astfel încât pierderile uneia din parţile contractante sunt
transferate ca venituri celeilalte părţi.

Într-un contract futures condiţiile contractuale sunt standardizate în ceea ce priveşte natura
activului de bază (o marfă de o anumită calitate, o anumită valută, acţiune etc.) şi cantitatea
contractată, numită şi unitate de tranzacţii. Toate contractele futures pe acelaşi activ standardizat
formează un gen de contracte futures.
Fiecare contract futures are un anumit termen de executare, o lună în care urmează să aibă loc
lichidarea. Lunile de livrare sunt prestabilite prin reglementările bursei respective, iar contractele pe
un anumit activ cu aceeaşi scadenţă formează o specie a contractului futures pe acel activ. Aceste
contracte sunt reciproc substituibile pentru că obiectul lor este un activ omogen din punct de vedere
calitativ, definit în mod unitar în termeni cantitativi, toate având aceeaşi scadenţă.

În funcţie de natura activului suport, finalizarea contractelor futures se poate face prin
livrarea/primirea activului suport sau plata/încasarea unei sume de bani ca diferenţă între preţul de
exercitare şi preţul de piaţă al contractului la data lichidării poziţiei.
Majoritatea contractelor futures se finalizează prin compensare (închiderea poziţiei iniţiale printr-
o tranzacţie de sens contrar). În situaţia în care se doreşte finalizarea contractului prin livrarea fizică a
activului suport, operatorul respectiv îşi exprimă această opţiune cu un anumit număr de zile înainte
de data scadenţei.
Tranzacţionarea futures înseamnă luarea unei poziţii în ceea ce priveşte nivelul preţului pentru
un anumit activ, la o dată ulterioară. O poziție deschisă este un contract futures care nu a fost încă
lichidat printr-o operaţie de sens contrar. Numărul poziţiilor deschise se calculează separat pentru
fiecare tip de contract şi scadenţă. Cumpărând sau vânzând contracte futures, operatorul la termen
înregistrează în contul său deschis la intermediar numai diferenţele de preţ rezultate din asemenea
operaţiuni succesive.
Piaţa contractelor futures este o piaţă de instrumente derivate şi ca urmare activele de la baza
contractelor futures nu sunt materializate în valute, acţiuni, mărfuri etc. (cel care tranzacţionează nu
deţine activul suport).
Cel care deţine un contract futures nu este obligat să îl păstreze până la scadenţă, ci poate să îl
lichideze înainte de aceasta printr-o tranzacţie inversă celei iniţiale, iar în cazul în care preţul îi este
favorabil va obţine un profit.
 Pentru a-şi lichida poziţiile deţinute, operatorul pe pieţele la termen are următoarele posibilităţi:
- să iniţieze în piaţă înainte de scadenţa contractului, o poziţie inversă ca sens (daca a acţionat în
calitate de cumpărător va vinde şi invers), dar de aceeaşi cantitate ca în tranzacţia iniţială
- să aştepte scadenţa moment în care organismul ce joacă rol de compensator pe piaţa respectivă
(fiind contraparte la fiecare cumpărare sau vânzare de contracte la termen) va lichida automat toate
poziţiile deschise.

Trăsăturile specifice ale unui contract futures sunt:

- obiectul contractului  este cunoscut sub denumirea de ”activ” (valori mobiliare, mărfuri, valute
sau orice activ financiar admis de regulamentul bursei)
- elementele contractului sunt standardizate
- se foloseşte contul în marjă (”margin account”) administrat de intermediar şi de organismul de
regementare cu rol de compensator
- preţul contractului este actualizat zilnic la bursă prin marcarea la piaţă
- rezultatele actualizării zilnice ale preţului contractului futures sunt profitul unei părţi, respectiv
pierderea pentru contrapartida sa, rezultate care sunt preluate în evidenţa contului de marje
- contractul poate fi lichidat oricând pe durata sa de viaţă

Contractul futures este un acord la termen ferm şi pentru care se creează o piaţă secundară de
tranzacţionare. Previziunile operatorilor sunt diferite în ceea ce priveşte evoluţia preţului de piaţă:
- cumpărătorul (poziţie long) anticipează o creştere viitoare a preţurilor
- vânzătorul (poziţie short) prevede o scădere a preţurilor în viitor

În funcţie de scopul urmărit la iniţierea de tranzacţii pe piaţa futures, participanții pot fi:
- hedgeri  investesc în contracte futures pentru a se proteja împotriva pierderii ce poate să apară ca
urmare a fluctuaţiei nefavorabile a cursului de piaţă al unui anumit activ suport
- speculatori  urmăresc obţinerea de câştiguri din fluctuaţia preţului de piaţă cu asumarea unor
riscuri crescute în cazul în care evoluţia pieţei este inversă faţă de cea preconizată
- arbitrajiști  urmăresc obţinerea de câştiguri mai mici decât în cazul speculatorilor din diferenţa de
preţ înregistrată pe pieţe diferite sau la scadenţe diferite

Mecanismul de derulare a contractelor futures presupune următoarele etape:

Cumpărător Vânzător
Contract
- va plăti vînzătorului - va încasa de la cumpărător
FUTURES
preţul prestabilit preţul prestabilit

BURSA

Prin contractul futures încheiat, cumpărătorul contractului este de acord să plătească, iar
vânzătorul contractului să încaseze preţul negociat pentru activul respectiv. Bursa este cea care
asigură condiţiile de întâlnire a cererii cu oferta, dă posibilitatea realizării de negocieri între
cumpărător şi vânzător şi stabileşte clauzele standardizate ale contractului şi regulile de negociere a
preţului.
 Elementele standardizate ale contractului futures specifică:
- mărimea pasului de fluctuație a preţului (tick)  fluctuaţia minimă a preţului prin care se restrânge
mişcarea preţului într-o zi de tranzacţionare
- limita zilnică de oscilație  nivelul zilnic de oscilaţie a preţului de tranzacţionare faţă de un preţ de
referinţă (preţul de închidere al şedinţei precedente, preţ de deschidere, preţ de reluare a tranzacţiilor
etc.)
- unitatea de tranzacționare  cantitatea în funcţie de care se determină valoarea contractului
- cotarea  preţul pe unitatea de tranzacţionare (este de regulă similară activului suport)
- scadența  este fixă (precizată ca o scadenţă unică sau ca mai multe zile de scadenţă)
- lichidarea poziţiei futures  livrare efectivă (predarea/primirea activului suport) sau compensare
(plata/încasarea contravalorii pierderii/câştigului aferent contractului)

Garantarea tranzacţiilor şi a decontărilor pe piaţa futures se realizează prin intermediul

organismului ce îndeplineşte rol de compensator pe piaţa respectivă cu ajutorul garanțiilor (marje)
pe care acesta le colectează de la fiecare participant.
Iniţierea unui ordin de vânzare/cumpărare a unui contract futures presupune constituirea de
către vânzător/cumpărător a unei garanţii (marjă) care este colectată de către intermediar, acesta
transmiţându-le la rândul său către organismul de compensare. Nivelul acestor marje este stabilit
separat pentru fiecare contract şi poate fi modificat periodic în funcţie de volatilitatea pieţei, de
valoarea contractului futures, de evoluţia zilnică a preţului activului suport sau de limitele de
fluctuaţie maximă a preţului.
Derularea tranzacţiilor presupune stabilirea marjei iniţiale (pentru iniţierea operaţiunii) şi a
marjei de menţinere pe toată durata cât există poziţii deschise pe piaţă. Nivelul celor două marje
poate fi acelaşi sau se poate stabili un nivel diferenţiat pentru fiecare marjă în parte.
Garanţiile se constituie de către toţi participanţii şi rămân blocate atâta timp cât poziţiile pe
contractele futures sunt deschise. În momentul lichidării poziţiilor, marja se eliberează putând fi
retrasă.
Trebuie remarcat faptul că deşi organismul de compensare este cel care ţine evidenţa marjelor
(garanţiilor) depuse de către participanţi, legătura participanţilor cu organismul respectiv nu se
realizează direct, ci cu ajutorul intermediarului cu care lucrează fiecare participant.
Circuitul implicat de depunerea marjelor este:

Investitor Investitor
cumpărător vânzător

Marja Creditare cont Creditare cont Marja

Intermediar 1 Intermediar 2

Creditare cont Creditare cont

Marja Organism de compensare Marja

 În momentul în care se deschide o poziţie pe piaţa futures la un anumit preţ, în contul de marjă al
investitorului deschis la brokerul său se blochează suma corespunzătoare ca marjă pentru contractul
tranzacţionat. Din acest moment, în funcţie de mişcările preţului contractului respectiv, investitorul
începe să înregistreze profit sau pierdere. Dacă el cumpără şi apoi preţul creşte, va avea profit. Dacă
preţul scade, el va pierde. Atâta timp cât poziţia rămâne deschisă, profitul sau pierderea înregistrată
ca urmare a fluctuaţiei preţului sunt virtuale şi sunt în continuă mişcare în funcţie de fluctuaţiile
preţului futures. În momentul închiderii poziţiei acestea devin efective.

Procesul prin care se determină profiturile/pierderile aferente poziţiilor deschise pe piaţă se

numeşte marcare la piață. Pentru se întocmi o situaţie generală a tuturor conturilor de marjă din
piaţa futures, în procesul de marcare la piaţă se utilizează preţul stabilit prin reglementările fiecărei
burse pentru fiecare contract şi scadenţă. În funcţie de acest preţ se stabileşte profitul sau pierderea
realizată pe fiecare cont în ziua respectivă. Preţul respectiv este valabil doar pentru ziua respectivă, în
ziua următoare urmând a se stabili un nou preţ.
În urma marcării la piaţă a poziţiilor deschise, contul unui investitor poate să indice un profit sau
o pierdere. Dacă profitul poate fi retras, în schimb pierderea trebuie acoperită în fiecare zi astfel încât,
la începutul fiecărei şedinţe de tranzacţionare, suma din contul investitorului să fie cel puţin la
nivelul stabilit prin reglementările pieţei respective. Dacă suma din contul de marjă scade sub nivelul
marjei de menţinere, acesta se află în situaţia de apel în marjă. În acest caz, investitorului i se solicită
completarea sumei din cont până la nivelul marjei. Apelul în marjă se emite la sfârşitul sedinţei de
tranzacţionare, iar suma trebuie completată până a doua zi (la deschiderea şedinţei de
tranzacţionare).
Din momentul apelului în marjă, investitorul se poate afla în una din următoarele variante:
- alimenteaza contul în intervalul precizat cu suma solicitată şi îşi menţine în continuare poziţiile
deschise pe piaţa respectivă
- închide un număr de poziţii deschise astfel încât suma eliberată în urma acestei operaţiuni să îi
acopere marja necesară pentru restul de poziţii rămase deschise
- nu face nimic şi în acest caz intermediarul îi va lichida automat un număr de poziţii deschise astfel
încât suma eliberată să îi acopere marja necesară pentru restul de poziţii rămase deschise.
În cazul unui apel în marjă neacoperit la timp, nu vor fi închise forţat toate poziţiile din contul
respectiv, ci doar atâtea câte sunt necesare pentru eliminarea apelului.

Tranzacţionarea contractelor futures aduce o serie de avantaje.

Pe piaţa futures se plăteşte doar o fracţiune din valoarea acestora (de regulă un procent de 10-
20%) deoarece nu se tranzacţionează activele suport în sine, ci doar preţul lor – principiul
cumpărărilor în marjă.
Pe piaţa futures activele suport se pot vinde fără a fi cumpărate în prealabil – principiul vânzărilor
scurte.

Deoarece derivatele sunt contracte dematerializate şi se prezintă ca angajamente de plată la un

anumit preţ şi o anumită scadenţă, o operaţiune în această piaţă poate începe direct printr-o vânzare.
Ca urmare, pe piaţa futures se pot realiza profituri atât pe o piaţă în creştere, cât şi pe o piaţă în
scădere. Acest fapt este deosebit de util celor care deţin portofolii de acţiuni şi doresc să le conserve
valoarea în perioadele de declin, ei putând să vândă cantitatea echivalentă de acţiuni pe piaţa futures
şi astfel, orice scădere pe piaţa activului suport va fi compensată de profitul generat în urma vânzării
pe piaţa futures (operațiuni de acoperire - "hedging").
Pentru obţinerea unui profit pe piaţa futures este necesar ca evoluţia preţului să fie estimată
corect şi să se iniţieze poziţia corespunzătoare (vânzare dacă se prevede o scădere sau cumpărare
dacă se prevede o creştere).
 Caracteristicile anterioare la care se adaugă gradul mare de standardizare (care le face
transmisibile la fel de uşor precum acţiunile) şi mişcarea corelată dintre preţurile de pe piaţa activelor
suport şi cea a derivatelor au atras în piaţa futures numeroşi speculatori. Un speculator poate fi definit
ca investitor ce doreşte obţinerea unui profit şi a unui randament cât mai mare. Dacă din punct de
vedere al volatilităţii cele două pieţe generează aproximativ aceleaşi rezultate, în schimb din punct de
vedere al investiţiei necesară piaţa futures este în avantaj net.
Dacă se adaugă avantajul speculaţiei pe scădere de preţ şi comisioanele de tranzacţionare foarte
reduse, se poate spune că piaţa futures este deserveşte foarte bine interesele speculatorilor.

Potrivit reglementărilor fiecărei pieţe bursiere, necesarul de marjă se poate constitui într-un anumit
procent şi din activele suport (acţiuni) ale contractelor futures. Este necesar ca acţiunile depuse drept
marjă să existe în contul clientului deschis la intermediar. Pentru ca un client să poată utiliza acţiuni
în loc de numerar drept marja, acesta trebuie să gajeze în favoarea societăţii de intermediere propriile
acţiuni.
Faptul că acţiunile pot fi utilizate pentru acoperirea marjei pe piaţa futures constituie un avantaj
extrem de important pentru investitorii care desfăşoară operaţiuni de hedging, în acest caz ei
reducându-şi simţitor costurile de finanţare a pozitiilor deschise.

Iniţierea unei tranzacţii futures de vânzare/cumpărare se poate realiza cu uşurinţă în momentul

în care pe contractul respectiv există oferte de preţ. Însă, problema care poate apare pentru investitor
este determinată de dorința de lichidare a poziției şi ieşirea din piaţă. Dacă pe o piaţă lichidă acest lucru
nu constituie o problemă, în schimb pe contractele mai puţin tranzacţionate riscul de a lichida o
poziţie la un preţ foarte prost sau chiar de a nu găsi contraparte îi poate afecta pe operatori, în special
pe speculatori.
Pentru a asigura un minim de lichiditate pe contractele mai puţin tranzacţionate, în cadrul
burselor îşi desfăşoară activitatea o categorie aparte de operatori – market makers. Pentru a susţine
lichiditatea pieţei, aceşti intermediari asigură cotaţii de cumpărare şi vânzare pe parcursul sesiunii de
tranzacţionare pe anumite contracte şi scadenţe. Astfel, investitorii pot deschide poziţii pe aceste
contracte în condiţii de siguranţă.

Tranzacţionarea instrumentelor derivate diferă substanţial de tranzacţionarea instrumentelor

clasice pe piaţa la vedere (acţiuni, obligaţiuni sau alte valori mobiliare). Prin însăşi construcţia lor,
derivatele beneficiază de un efect de amplificare a câştigurilor şi a pierderilor (efectul de levier). De
asemenea, comisioanele de tranzacţionare pe piaţa futures sunt mult mai mici decât pe piaţa la
vedere, fapt care conferă o mai mare lejeritate în deschiderea şi închiderea poziţiilor pe această piaţă,
în special în cazul tranzacţiilor intra-day. Toate acestea constituie avantaje nete pentru investitori,
însă tranzacţionarea instrumentelor derivate presupune totodată şi asumarea unor riscuri.
Tranzacţionarea pe piaţa futures se adresează în general operatorilor înclinaţi să îşi asume un risc
ridicat deoarece se pot pierde sume substanţiale de bani în perioade foarte scurte de timp. Acest fapt
se datorează în principal efectului de levier care permite, prin intermediul unei sume mici de bani,
accesul la active suport cu valoare de câteva ori mai mare care pot aduce pierderi multiplicate în
cazul în care evoluţia cursului nu este cea previzionată.

Potrivit caracteristicilor instrumentelor derivate, efectul evoluţiei nefavorabile a cursului de piaţă

determină înregistrarea imediată a pierderilor. Câştigurile, respectiv pierderile sunt creditate sau
debitate din cont în timp real. Dacă mişcările survenite în piaţă au ca efect reducerea valorii poziţiilor
deschise pe instrumente derivate, ca urmare a apelului în marjă apare necesitatea suplimentării
fondurilor din contul de marjă. Dacă în contul de marjă nu sunt suficiente lichidităţi pentru a acoperi
minimul necesar de marjă sau nu se completează suma din cont, poziţiile pot fi lichidate forţat de
către intermediar şi o eventuală revenire a preţului nu va mai fi de folos.

În anumite condiţii de piaţă, poate fi dificil sau imposibil de lichidat o poziţie. Riscul ce poate
apare este de a nu se putea lichida poziţia (deci imposibilitatea marcării profitului sau prevenirii
pierderii) sau dacă se realizeaza închiderea poziţiei acest lucru se poate face la preţuri mai puţin
avantajoase.

Toate tranzacţiile pe instrumente financiare derivate implică risc şi nu există nici o strategie de
tranzacţionare care să îl elimine complet. Tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate
presupune cunoaşterea atât a pieţei derivatelor, cât şi a pieţei la vedere a activului suport.