Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București

Facultatea de Arhitectură
Curs: Arhitectură Comparată
Prof. coordonator: lect.dr arh. Irina Tulbure
 

Tradiție si modernitate în arhitectura românească interbelică 

 

stud.arh: Rusu Andreea

Varvara Andrei

Atelier 56

An universitar 2017/2018, sem. II

Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București Rusu Andreea
Varvara Andrei

Argument

Românesc și modern par două noțiuni incompatibile. “Odată cu avalanșa de

producțiuni artistice în stil modern, în toate genurile de artă se pune invitabil întrebarea: dacă
acest nou curent de artă, prin impetuozitatea cu care își face loc în gustul publicului nostru, nu
e de natură de a produce oarecare îngrijorare cu privire la dezvoltarea firească a stilului
național.”1 afirmă Ioan D.Traianescu.

Deși lupta dintre tradiție și modernitate se manifestă acut în sfera ideologică

literară(Revista Arhitectura, Contimporanul, Simetria și altele), practica arată interpretări
diverse ale unei direcții internaționale pe care fiecare arhitect o asimilează cu o subiectivitate
de la sine înțeleasă.

G.M. Cantacuzino spune că ”tradiția este o adâncă neliniște”2, cuvinte ce confirmă

dificultatea definirii tradiției mai departe de contextul generic al etnicului, ca esență a culturii
românești.

Problematica definirii tradiției în arhitectură apare în contextul expansiunii

istoriografiei artei românești, asupra căreia istoricii dezvoltă un interes deosebit. ”Această artă
rustică este cea care permite, în plus, istoricilor de artă români să integreze narativul local în
largul discurs al circulației de idei și de modele artistice”3, fapt ce nu rămâne neobservat de
către arhitecți. Spațiul cultural fructifică acest demers care atinge filonul filozofiei si al
literaturii4 și care devine sursă ce hrănește imaginația arhitecților.

Dacă casa de la deal( casa boierească de tip culă și mai apoi casele domnești din
perioada brâncovenească) constituie o referință majoră a “stilului național” timpuriu, casa de
la câmpie, cu acuzarea orizontalității, devine model pentru arhitecții anilor ’30 care
formulează o arhitectură bazată pe această estetică.

                                                            
1 I.D. Traianescu, “Arhitectura națională față de stilul modern”, în Urbanismul, 1932, nr. 5-6, pp. 172-175.Sublinierea
autorului
2 G.M. Cantacuzino, “Introducere la studiul arhitecturii”, în Izvoare și Popasuri, pp. 217-227; 218
3 Carmen Popescu, “(Dis)Continuități.Fragmente de modernitate românească, p. 44.
4 Găsim în “Spațiul mioritic”(1936) a lui Blaga trimiteri la conceptul filozofic al“peisajelor românești” și îndeosebi la

“Spațiul Bărăganului” pe care Vasile Băncilă îl introduce în filozofia românească.

An universitar 2017/2018
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București Rusu Andreea
Varvara Andrei

Geometria abstractizată a Bărăganului, determinată de două elemente marcante,

primul- “orizontala infinită a câmpiei”3 și al doilea- “linia unduioasă a dealurilor”3 care se
așază compozițional, este reperul arhitectului modern care dorește sa se sustragă reperelor
spațiale și temporale.

Aspirația modernismului este aceea de a crea o arhitectură atemporală, care se

eliberează de istoria unei civilizații dar si una care depășește coordonatele unui spațiu
definitor.

Totuși, arhitecți precum Henrietta Delavrancea-Gibory, Octav Doicescu si G.M

Cantacuzino contextualizează modernismul nu în vederea regionalizării arhitecturii
moderniste, ci cu scopul spiritualizării acesteia. Sensul acestui demers este acela de a aduce
semnificație și profunzime unei arhitecturi care, în lipsa unei interpretări de acest tip, riscă să
devină redundantă.

Ceea ce vedem în opera acestor arhitecți nu este preluarea unor forme populare asa
cum sunt ele exploatate de “stilul național” și a cărui trimitere este evidentă, ci o decantare
generală a unor elemente care, sintetizate și dozate într-o arhitectură modernistă, devin plan
secund de interpretare. Blaga spune „Satul nu este situat într-o geografie pur materială și în
rețeaua determinantelor mecanice ale spațiului, ca orașul;[…]satul este situat în centrul
lumii[…] se integreaza unui destin cosmic”5.

Nu este de mirare că, privind astfel de exemple, simțim cu adevărat cuvântul

“apartenență”. Spiritul unei civilizații, trăirile unui neam, acestea sunt rădăcinile care dau
viață unei orizontale, unei umbre, unei linii ondulate la cornișă, îmbrăcate într-o simplitate ce
devine spirituală.

                                                            
5 L. Blaga, “Geneza metaforei și sensul culturii”, în Trilogia Culturii, București, Editura pentru literatură universală, 1969,

pp. 259-396; p. 39

An universitar 2017/2018
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București Rusu Andreea
Varvara Andrei

Henriette Delavrancea-Gibory. O reverență tacită la tradiție

Henrieta Delavrancea-Gibory este una dintre personalitățile marcante ale acestei

perioade a cărei operă ilustrează cu măiestrie spiritualitatea unei arhitecturi moderne sensibile
la contextul local.

Înainte de a incadra vocabularul folosit într-o “arhitectură cu referință tradițională”

este necesară o analiză a contextului în care arhitecta realizează lucrările reprezentative pe
care îl putem numi exercițiul vilelor de la Balcic, căci este cu certitudine un exercițiu de
rafinare și nuanțare. Spațiul Cadrilaterului este locul în care gestul arhitectural se legitimează,
dacă luăm în considerare proaspăta prezență românească la perioada aceea, ce este necesar să
se afirme.

Înțelegerea contextului local se observă în arhitectura pe care o propune, ce se așază

între o arhitectură tradițională românească și una vernaculară sud-dunareană. Pantele line ale
acoperișurilor sunt străine nouă, așa cum configurarea volumetrică ce accentuează terenul
stâncos nu este o rezolvare a casei vechi românești.

Să luăm de exemplu Vila Constantiniu, poate una din cele mai desăvârșite lucrări ale
sale, care are, pe lângă tratarea deosebită a volumetriei și o rezolvare funcțională ce poate fi
adusă la nivel de tipologie pentru acest gen de program. Primul nivel, parțial încastrat, conține
servicii și pivniță; Parterul-cu zona de acces la nivelul străzii, are spațiile de primire( salon,
sufragerie, birou) și zona de zi, în timp ce etajul 1, scos întotdeauna în consolă, conține
dormitoarele. Casa este încununată de un acoperiș cu streașini mari și învelitoare din olane.
Logiile care se deschid către mare poartă în amintirea lor prispa casei românești, marcată de o
puternică umbră. Terasele și zidurile de sprijin din piatră așază construcția pe malul abrupt, cu
aceeași orizontalitate tăioasă despre care aminteam mai sus.

Dincolo de simplitatea fațadelor moderniste, de o arhitectură a albului, observăm

utilizarea materialelor locale: piatră pe zona de soclu și ziduri de sprijin, lemn la console și
bovindouri precum și pe intradosul streașinii, olane pe acoperirea cu pantă lină.

An universitar 2017/2018
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București Rusu Andreea
Varvara Andrei

Toate aceste elemente dau imaginii pe care o vedem o integrare firească în peisaj, o eleganță
rară și o profunzime ce vine doar dintr-un studiu aprofundat al jocului de lumină/umbră.

Vila Cancicov, o altă lucrare excepțională ce urmărește aceeași direcție precum Vila
Constantiniu, arată defapt imponderabilitatea volumetriei, ce pare că oglindește orizontul
mării. Unicitatea acestei vile constă în transformarea grădinii într-o antecameră ce alternează
spatiile acoperite cu cele libere, ca o extensie a casei ce precede perspectiva către mare.

Această infuzie românească pe Coasta de Argint câștigă publicitate tocmai din refuzul
extremismului-arhitectura modernă cu specific românesc este nouă, pentru că evită stilistica
neoromânescului interbelic rezumat la decorații excesive pe de-o parte, și pe cealaltă parte
pentru că depășește formele radicale ale modernismului.

Henrieta Delavrancea alege calea de mijloc, de mediere între aceste două direcții,
propunând o imagine “tradițională dar nu tradiționalistă, modernă dar nu modernistă,
avangardistă dar cu privire panoramică”6. Ceea ce o plasează defapt între arhitecții
remarcabili ai perioadei este definirea unei personalități a arhitecturii moderne în coordonatele
spațiului românesc și exprimarea precisă și riguroasă a identității acesteia.

Despre activitatea intensă de la Balcic afirma într-un interviu din 1980: „Geamiile,
potecuţele de piatră prăfuite, pieţele cu fântâni, casele revărsate, prispe cu cerdacuri din lemn,
drumurile în scări ale Balcicului s-au dovedit a fi un loc fascinant pentru arta şi arhitectura
românească. Casele mele, pe care le vedeţi aici în poze, au iz românesc, dar sunt totodată
moderne ca aspect şi funcţie, migălos aprofundate […]”7.

                                                            
6 Horia Dinulescu, Henriette Delavrancea-Gibory-sau exercițiul arhitecturii secunde, în Dilema Veche sursa:

www.dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/henriette-delavrancea-gibory
7 Revista Arhitectura nr. 3/1980, Interviu de Ileana Murgescu

An universitar 2017/2018
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București Rusu Andreea
Varvara Andrei

Octav Doicescu. Antimodern sau modernism etic

Opera arhitectului Octav Doicescu este, pe cât de cuprinzătoare, pe atât de diversă, iar
construcțiile sale devin, dupa anii ’50, determinante ale realismului socialist, deși nu se abat
niciodată de la principiile generate în perioada timpurie. De aceea, relevante pentru
comentariu de față sunt lucrările din perioada 1930-1940, când are loc formularea direcției pe
care acesta o urmează.Mordernismul etic pe care îl promovează susține importanța tradiției în
demersul arhitectural al vremii.

Arhitectul afirmă aspirațiile către modernismul care se adaptează locului: “Dorim o

formulă de altoire a spiritului românesc pe arhitectura modernă, desigur asemănarea acestei
arhitecturi cu vechea noastră arhitectură va fi numai spirituală; arhitectura modernă se va
dezvolta cu ajutorul materialelor locale și ținând seama de condițiile climaterice”8, cu 50 de
ani inaintea Regionalismului critic a lui Kenneth Frampton.

Restaurantul românesc Băneasa, proiectat în 1930 este una din operele care ilustează
măiestria arhitectului de a aduce împreună principiile moderniste și estetica orizontalei,
inspirată din casa de câmpie. Acoperirea, mult mai acuzată decât la Henrietta Delavrancea,
completează tabloul de factură tradițională, iar linia vibrată de la partea superioară a logiei nu
face altceva decât să întregească compozițional acea geometrie abstractizată a sufletului
românesc.

Fiind mai mult decât o preluare formală, lucrarea este un omagiu adus lui Ion Mincu și
tradiției și totodată o demonstrație de forță. dacă ne gândim la căutările “noului” care macină
arhitecții aspiranți de atunci. Impresionant este, pe lângă abilitatea de a da modernismului
specificitatea de care are nevoie, curajul cu care aplică elemente ce țin de arhitectura locurii
unui program de utilitate publică.

                                                            
8Octav Doicescu, în articolul “Spiritul arhitecturii Bucureștilor”,Către o arhitectură a Bucureștilor(autori: Marcel Iancu,
Horia Creangă, Octav Doicescu), Editura Asociația pentru urbanistica Bucureștilor, 1930

An universitar 2017/2018
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București Rusu Andreea
Varvara Andrei

Desigur, sintetizarea elementelor tradiționale din arhitectura lui se rafinează pe

parcursul timpului. Observăm, în locuințele “ieftine” din Parcelarea Jianu și Bordei de mai
tărziu, aceeași preocupare de a integra formele vernaculare.

Parterul înalt, arcade ce ritmează registrul inferior, volumetria simplă, acoperirea în pantă, cu
streașină puternică, toate acestea sunt o formulă prin care, noi, văzând imaginile generate, le
absorbim ca fiind naturale, specifice, ale noastre ca spațiu cultural.

Octav Doicescu reușește o arhitectură modernă cu nuanțe lirice, tradiționale.

Sensibilitatea față de armonia formelor vernaculare este cultivată prin practicarea artelor
plastice și studiu intes, extins pe mai multe domenii. Ideea pe care o regăsim în lucrările sale
este aceea de a da personalitate caselor, așa cum satul românesc nu este o imagine anonimă, ci
o stuctură diversă, particulară și spiritual.

Expresivitatea estetică a jocului pe care îl propune prin materialitate, raport plin/gol se

întoarce la discreția simțului măsurii, iar raportarea la împrejurimi nu e întâmplătoare.

“Lecția dată nouă de Profesor va fi înțeleasă de cei care îi studiază opera, de cei ce vor
înțelege necesitatea așezării corecte a valorilor în România.”9

                                                            
9 Alin Toma Negoescu, “Un studio despre Octav Doicescu:Cultura regională-Revanșa localului și a individualului”, p. 14

An universitar 2017/2018
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București Rusu Andreea
Varvara Andrei

George Matei Cantacuzino. În căutarea diversității

Literatura de specialitate caracterizează producția arhitectului G.M. Cantacuzino ca

îmbinare între modernismul cu filon clasicist și arhitectura vernaculară, considerând-o în
opoziție cu direcția europeană a modernismului. Această ambivalență poate fi văzută și la alți
contemporani europeni care nu exclud tradiția din discursul modernismului, ci o asociază unui
“modernism mediteranean”10.

El reprezintă, fără îndoială, figura integrativă a modernismului temperat, teoretician

care explorează în scrierile sale caracterul etic al profesiunii și pe care Virgil Ienuca îl
numește “adevărat cronicar al spiritualității românești”11

Faleza de la Eforie Nord reprezintă punctul de referință pentru lucrarea de față. Vila
Aviana, Vila Turn și alte vile atribuie arhitectului prezintă caracteristici formale similare lui
Adolf Loos, Rafael Bergamin și Luigi Cosenza unde elemente ale arhitecturii vernaculare sunt
abstractizate: “scara umană, compozițiile asimetrice, volume simple lipsite de elemente
decorative, care se folosesc de forța expresivă a peretelui gol, ferestrele orizontale, coerența
dintre funcție și tehnică, funcționalitatea “naturală”, verificată în timp”12.

Deși modernismul mediteranean nu se folosește de identitatea națională, ceea ce

devine comun la nivel pan-european este identificarea rădăcinii colective care temperează
modernitatea și care nuanțează caracterul hibrid al acestei arhitecturi. Atât G.M. Cantacuzino
cât și Octav Doicescu critică “estetica mașinii”13, pe care o marchează ca inferioară frumuseții
spirituale, de care arhitectul are datoria sa se preocupe.

                                                            
10 Carmen Popescu, “Henrietta Delavrancea: la modernite roumaine de l’entre-deux-guerres”, Histoire de l’art, nr. 63/2008,
pp.89-99 în care autoarea spune că “vernacularul balcanic este o cale de acces către spiritul mediteranean care îi bântuie și pe
intelectualii români ai epocii” printre care se numără, bineînțeles, și G.M. Cantacuzino.
11 Virgil Ierunca, „Un cavaler al privirii”, introducere la: G. M. Cantacuzino, Scrieri, Paris: Fundaţia Regală Universitară

Carol I, 1966, p. 9
12 Ada Hajdu, George Matei Cantacuzino si modernismul mediteranean[ Di suo’ maniera e di suo’ aria],Editura UnArte,

2012, p. 3
13 G.M. Cantacuzino și Octav Doicescu, “Contra mașinismului”, Revista Simetria nr. 11/1940, pp. 15-16 unde arhitecții

pledează împotriva standardizării,a monotoniei și pentru noțiunea de valoare durabilă și simț al continuității.

An universitar 2017/2018
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București Rusu Andreea
Varvara Andrei

Această frumusețe despre care arhitectul vorbește adesea are rădăcini în vernacular
pentru că arhitectura vernaculară posedă calități subtile legate de ritm, simetrie,armonie ce
funcționează după legi universale.Triada estetică proporție-ritm-armonie, studiate în legătură
cu măsura umană, sunt principiile guvernatoare ale arhitectului.
Viziunea lui despre modul în care trebuie făcută arhitectura este influențată de voci
precum cea a lui Gustave Umbdenstock, profesorul său, ce militează pentru diversitate
regională:
„ arhitectura modernă se reduce adesea la studiul maselor şi la adaptarea cât mai adecvată a
utilităţii construcţiilor. De aceea titlul ei este funcţional. Dar aceste însuşiri nu înseamnă un
stil, ci cum am mai spus o metodă de construcţie.”14
Vila realizată pentru Prințul George Valentin Bibescu la Eforie este modernă ca
apariție, prezintă aceeași imagine curată din punct de vedere volumetric, dar stârnește, la o
privire mai atentă, amintirile casei boierești dinainte de Constantin Brâncoveanu. Scara care
accede către camerele de primire amintește de foișorul de acces, iar principiile moderniste ale
fațadei se deghizează, prin obloane de lemn pe deschiderile mari, într-o imagine unde domină
plinul, așa cum vedem la arhitectura de apărare.Nici logia de la etaj nu e străină, dacă
considerăm orizontala acoperirii, asociată prispei.
Cu siguranță nu toate lucrările lui arată aceeași atenție către arhitectura românească pe care o
sintetizează atât de subtil. Pendularea între clasicism15, modernism și regionalism arată
căutarea unei direcții de urmat, iar G.M. Cantacuzino ponderează elemente aparținând celor
trei cu scopul unui echilibru dinamic.
Ancorat în tradiție în modul cel mai profund, legile interne ale arhitecturii vernaculare
guvernează, în proporții diferite, întreaga sa operă.El crede în diversitatea dată de polivalența
culturală a regiunilor din România și afirmă că „[a] da unei ţări o înfăţişare unitară nu
înseamnă monotonia formelor standard. Prin întrebuinţarea materialelor locale, prin adaptarea
formelor condiţiilor climei, ale obiceiurilor şi ale datinelor, o casă de locuit sau o instituţie se
integrează mai ușor în peisaj, completându-l şi dându-i adevărata însemnătate”.16

                                                            
14 G.M. Cantacuzino, “Considerațiuni asupra arhitecturii funcționale”, Revista Fundațiilor Regale, nr. 2/1935, pp.192-194
15 Este bine cunoscut faptul că Andrea Palladio reprezintă un model, căruia îî dedică studiul “Palladio. Essai critique avec
douze dessins de l’auteur”, iar Vila pentru ingineri a Societăţii de Radiodifuziune de lângă Brașov din ’35 este de factură
palladianistă cu accente locale.
16 G. M. Cantacuzino, „Cronică” , Revista Fundaţiilor Regale, 1934

An universitar 2017/2018
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București Rusu Andreea
Varvara Andrei

Concluzii

Ceea ce înțelegem din atitudinea acestor arhitecți este că nu ornamentul, atât de acuzat
ca factor al decăderii arhitecturii românești și nici impactul imediat nu aduc tradiția în
discursul arhitectural, ci ideea, decantată în timp, a etnicului ca generalitate.Ce contează
defapt este esențializarea unei stări de spirit ce devine autentică în exprimare și interpretare.

Se caută, deci spiritualitatea formelor, și nu identitatea formală. George Matei

Cantacuzino afimă: „Mărginind cuvântul tradiție în câmpul imaginilor, îl fac să crească în cel
al spiritului”17.

Poate că aceste căutări sunt generate și de contextul istoric prosper, dar întoarcerea la
identitatea națională ca principiu de rafinare al formelor moderniste nu este întâmplătoare.
Cercurile culturale ridică această problematică pe motivul necesității societății actuale de a-și
defini identitatea, după ce “stilul național” își pierde esența. Nevoia de nou și dorința de a
importa curentul modernist, pe de altă parte, este o presiune în ceea ce privește alinierea
arhitecturii românești cu linia generală europeană care se răspândește și peste ocean.

Octav Doicescu, Henrietta Delavrancea și G.M. Cantacuzino sunt, printre alții, parte a
acestei clase intelectuale care pun în discuție hibridizarea modernismului, aducerea acestuia
de la o arhitectură strict funcțională la una completă, sensibilă contextului local.

Lupta dintre modernitate și tradiție este una extremă. În aceste condiții, acești arhitecți
găsesc o cale de mijloc, iar ambivalența arhitecturii pe care aceștia o propun vine ca răspuns
argumentat la această problemă. Sigur că spiritul locului, exprimat prin aluzii formale la
trecutul medieval sau spațiul rural este privită cu suspiciune, mai ales dacă luăm în
considerare eșecul “stilului național” de a define specificitatea.

Noi suntem un produs al trecutului, cu toate reușitele și eșecurile sale. Cu toate

încercările, influențele și schimbările care au fost și care vor veni.

                                                            
17 G.M. Cantacuzino, “Introducere la studiul arhitecturii”, p.218

An universitar 2017/2018
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București Rusu Andreea
Varvara Andrei

Rămâne statornic, totuși, în această fugă între trecut și viitor, planul spiritual al
omului care își trăiește viața în tihnă, în liniștea satului și care găsește, în jurul lui, legătura cu
pământul, cu natura, cu lumea înconjurătoare.

De aceea Henrietta Delavrancea spune, în interviul din Revista Arhitectura: “Căutați-vă

personalitatea, dacă credeți că o aveți, dar fiți români”18. Ea pune în discuție raportul dintre
personal și colectiv, iar această problematică este cât se poate de actuală. Poate că ne vom
întoarce și noi la valorile trecutului și le vom încorpora în arhitectură, când “raportarea la
context” devine din ce în ce mai mult o sintagmă lipsită de încărcătură.

Dincolo de sintetizarea formelor tradiționale, ceea ce caută, deci, arhitectul modern

din perioada interbelică, este transpunerea spiritualității satului, ca spațiu ce traversează
granițele temporale, în imaginea actuală.

După ce arhitectura românescă își va fi împlinit procesul de decantare și prefacere,

între chipul său modern și cel al tradiției,” asemănarea va fi numai spirituală”19.

                                                            
18
Revista Arhitectura nr. 3/1980, Interviu de Ileana Murgescu
19
Octav Doicescu, în articolul “Spiritul arhitecturii Bucureștilor”,Către o arhitectură a Bucureștilor(autori: Marcel Iancu,
Horia Creangă, Octav Doicescu), Editura Ziarului Tribuna Edilitară, 1995, pp. 33-40, p.39

An universitar 2017/2018
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București Rusu Andreea
Varvara Andrei

Bibliografie

1. Carmen Popescu, (Dis)Continuitati. Fragmente de modernitate romaneasca in prima

jumatate a secolului al 20-lea, Editura Simetria, 2010
2. Cea de-a 14-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – la Biennale di Venezia,
Texte asupra temei 
3. Ada Hajdu, George Matei Cantacuzino si modernismul mediteranean[ Di suo’ maniera e di
suo’ aria],Editura UnArte, 2012
4. G.M. Cantacuzino, “Introducere la studiul arhitecturii”, Editura Socec, 1926
5. Revista Arhitectura nr. 3/1980, “Interviu cu Henrietta Delavrancea-Gibory”, realizat de
Ileana Murgescu

6. Florea Stănculescu, “Stil românesc și stil modern”, Revista Arhitectura nr. 1/1935, pp. 13-
14

7. Revista Simetria nr. 11/1940

Surse online:

1.Dan Teodorovici, ”George Matei Cantacuzino sau atitudinea clasică”, Revista

Arhitectura, 2017 (Sursa: http://arhitectura-1906.ro/2017/01/george-matei-cantacuzino-sau-atitudinea-
clasica1/)

2.Horia Dinulescu, “Henriette Delavrancea-Gibory- sau exercițiul arhitecturii secunde-”,

Dilema Veche, nr. 355/2010 (Sursa: http://dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/henriette-
delavrancea-gibory)

3.Alin Toma Negoescu, „Un studiu despre Octav Doicescu:Cultura regională-Revanșa

localului și a individualului”,lucrare de doctorat (Sursa: http://octavdoicescu.blogspot.com)

An universitar 2017/2018