PROTEZA PARȚIALĂ

MOBILIZABILĂ SCHELETATĂ
ELEMENTE COMPONENTE
 ELEMENTE COMPONENTE

• Conectori principali
• Conectori secundari
• Seile protetice
• Arcadele dentare artificiale
• Elemente de menținere, sprijin și stabilizare
 CONECTORII PRINCIPALI
- elementele transversale ale protezei scheletate;
- unesc şeile de pe o parte cu cele de partea opusă, sau şeaua de o parte

cu mijloacele de menţinere, sprijin şi stabilizare de partea opusă.

A – conector principal
B – pinteni ocluzai
C – element de menținere directă
D – conector secundar
E – plan de ghidare
F – element de menținere indirectă
 CONECTORI PRINCIPALI
Caracteristici comune:

- rigiditate , în funcţie de grosime, lăţime şi profil pe secţiune;

- realizează profilaxia ţesuturilor cu care vine în contact, prin foliere

şi decoletare;
- confortul pacientului prin:

a. simetrie faţă de linia mediană;

b. plasare perpendiculară pe planul medio-sagital;

c. plasare în zone cât mai puţin funcţionale;

d. să nu schimbe conturul natural al ţesuturilor;

e. să reproducă conturul anatomic al regiunii pe care se aplică;

f. întâlnirea cu celelalte elemente ale protezei să se realizeze

în unghiuri rotunjite şi bine lustruite

 CONECTORI PRINCIPALI
MANDIBULARI
Bara linguală

• condiţii de utilizare: înălţimea de cel puţin 9 mm

a procesului alveolar din zona linguală centrală
• poziţie:
- la 4-5 mm de parodonţiul marginal;
- la 0.3-2 mm de mucoasa procesului alveolar
- inferior în contact cu mucoasa fundului de sac
• profil pe secţiune: semipiriform cel mai
indicat, asigurând confort şi rezistenţă.
• dimensiuni:
- înălţime de 4-5 mm
- grosime de 1 mm superior şi 3 mm inferior
• zone de minimă rezistenţă:
mijlocul barei, joncţiunea cu şeile şi
-

cu conectorii secundari.
 CONECTORI PRINCIPALI
MANDIBULARI
• Dacă grosimea barei linguale nu poate fi decât
sub 4 mm, este necesar totdeauna şi un
croşet continuu Kennedy (dublă bară linguală),
obligatoriu sprijinit la extremităţi prin pinteni
sau.
• Croşetul continuu poate fi element
independent, sau se realizează în
continuarea braţelor opozante ale croşetelor.
• Croşetul continuu are o lăţime de 2-3
mm, formă semiovală pe secţiune şi
grosime maximă de 1 mm.
• Rolul croşetului continuu:
– rigidizarea barei linguale;
– contribuie la realizarea sprijinului
parodontal;
– asigură menţinerea indirectă;
– stabilizează proteza în sens disto-mezial;
– solidarizează dinţii restanţi.
 CONECTORI PRINCIPALI
MANDIBULARI
Placa dento-mucozală
mandibulară (placa linguală)
• inferior seamănă cu bara linguală;
• porţiunea superioară se transformă într-o
plăcuţă cu grosime de 0.4-0.5 mm pe
zona supracingulară;
• lateral se extinde până aproape de feţele
ocluzale, totuşi este indicată decoletarea
• la nivelul papilei interdentare şi a
parodonţiului marginal distanţată prin
foliere cu 0.2 mm
• ca şi croşetul continuu, trebuie să
asigure sprijin parodontal;
• are aceleaşi roluri ca şi croşetul continuu.
 CONECTORI PRINCIPALI
MANDIBULARI
Bara vestibulară
• se utilizează rar;
• în situaţii de inserţie înaltă a
planşeului, de lingualizare
mare a dinţilor frontali
mandibulari, sau în cazul
existenţei unui torus
mandibular exagerat.
 CONECTORI PRINCIPALI
MANDIBULARI
Conectorul principal dentar
• un croşet continuu mai lat şi mai
gros, ale cărui extremităţi se
termină în şeaua protezei.
• indicat când planşeul este prea
aproape inserat de parodonţiul
dinţilor, iar dinţii sunt înalţi şi
verticali.
• Se utilizează rar, având o
rezistenţă mecanică mult redusă.
 CONECTORI PRINCIPALI
MAXILARI

Caracteristici individuale la maxilar:

a. sunt mai laţi şi au grosime mai mică;

b. au lăţimea minimă egală cu mărimea spaţiului edentat;
c. grosimea este de 0.4-0.6 mm, în funcţie de lăţime
d. se folosesc de obicei plăcuţe (mucozale sau dento-mucozale) şi mai
rar bare;
e. întotdeauna se aplică la distanţă de 5 mm de parodonţiul marginal, la
0.2 mm de papila incisivă şi la 0.3-0.4 mm distanţă de torusul palatinal.
 CONECTORI PRINCIPALI
MAXILARI
Plăcuţa mucozală
cu lăţime redusă

• se utilizează în edentaţii laterale cu

sprijin dento-parodontal (clasa a III-a
Kennedy)
• grosimea ei este de 0.6 mm
• distanţată la nivelul rafeului median
cu 0.3-0.4 mm şi faţă de torusul
palatin cu 0.5-1 mm
 CONECTORI PRINCIPALI
MAXILARI
Plăcuţa mucozală cu lăţime mare

• se indică în edentaţiile de clasa I-a şi a II-a

Kennedy
• se foloseşte când crestele sunt
bine reprezentate
• când există mai mult de 6 dinţi restanţi
• când torusul este absent sau mic
• Acoperă 2/3 din bolta palatină
• Folierea pentru anumite zone ce nu
suportă presiuni este de 0.2-0.3 mm.
• Favorizează adeziunea ca mijloc de
menţinere al protezei.
• Este necesară decoletarea în dreptul dinţilor
laterali, anterior obligatoriu plăcuţa se va
termina între două perechi de rugi palatine, iar
posterior se ve extinde până la nivelul liniei Ah.
 CONECTORI PRINCIPALI
MAXILARI
Plăcuţa mucozală anterioară
şi posterioară (fenestrată)
• când există un torus
palatin voluminos
• este considerat cel mai rigid
conector principal
• plăcuţa anterioară are o
lăţime de 6-9 mm, cea
posterioară 4-5 mm, iar
benzile laterale 5-6 mm, la
distanţă de 5 mm faţă de
parodonţiul marginal.
• Pe secţiune formă semiovală
 CONECTORI PRINCIPALI
MAXILARI
Plăcuţa mucozală în formă de
U (deschisă posterior)
• se recomandă numai atunci când
există un torus masiv plasat
posterior. Are o grosime de 0.6 mm
şi este necesară distanţarea faţă de
parodonţiul dinţilor restanţi la 5-6
mm.
 CONECTORI PRINCIPALI
MAXILARI

Plăcuţa dento-mucozală
• când există numai grupul
dinţilor frontali, sau în formele
cu breşe în regiunea frontală
• seamănă cu cea mandibulară.
 CONECTORI PRINCIPALI
MAXILARI
Placa palatinală
totală (completă)
• când există foarte puţini dinţi
restanţi ( practic numai frontali)
• când crestele edentate sunt
atrofiate
• oferă o adeziune maximă, este
suficientă grosimea de 0.4 m
 Cauzele efectelor negative ale
conectorilor principali dento-mucozali
asupra câmpului protetic
Presiuni exagerate asupra ţesuturilor datorită:
• lipsei sprijinului parodontal;
• folierea inexistentă, sau insuficientă;
• deteriorarea elementelor de sprijin parodontal;
• lipsa de echilibrare ocluzală;
• lipsa pregătirilor preprotetice;
• lipsa stabilizării orizontale;
• lipsa, sau fractura elementelor contrabasculante,
• atrofia crestelor;
• conectori principali prea înguşti.
• lipsa de igienă a cavităţii bucale şi a protezei
• purtarea protezei permanent, zi şi noapte
 CONECTORII SECUNDARI (MINORI)
Sunt benzi metalice ce unesc diferitele elemente ale protezei între ele.

Caracteristici:
• rigiditate prin lăţime şi grosime;
• volum ce să nu împiedece montarea dinţilor şi mişcările limbii;
• traiectul vertical (cu unele excepţii)
• joncţiunea cu conectorul principal totdeauna perpendicular şi
în unghiuri rotunjite;
• joncţiunea cu pintenii ocluzali în unghiuri de 90 de grade, sau
mai mic;
• situarea la distanţă de parodonţiul marginal, papila interdentară
şi mucoasă
• niciodată nu se plasează pe suprafeţele dentare convexe
vestibulare şi orale
Conectorii secundari proximali:

Se utilizează:
- în edentaţii laterale, când transmit presiuni de masticaţie

prin intermediul pintenilor ocluzali;

- în edentaţii terminale când au rol de ghidaj şi nu prezintă pinteni.

- ocupă 1/3 din suprafaţa proximală a dintelui, pe planul de ghidare şi 2/3

din înălţimea dintelui, având contact cu dintele în zona crestei marginale.

 CONECTORII SECUNDARI (MINORI)

Conectorii secundari interdentari:

• se plasează oral interdentar.
• transmit presiuni de masticaţie
prin intermediul pintenilor
principali, au rol antibasculant şi
de stabilizare orizontală.
• au o formă triunghiulară şi
proprietatea de a rigidiza croşetul
continuu.
 CONECTORII SECUNDARI (MINORI)

Conectorii secundari ai braţelor

retentive ale croşetelor divizate:
• se caracterizează prin flexibilitate şi
distanţare de mucoasa crestelor
edentate
 CONECTORII SECUNDARI (MINORI)

Conectorul secundar de întărire

al croşetului inelar cu 4 braţe:
• are caracteristica traiectului
orizontal, la distanţă de
parodonţiu şi mucoasă.
 ȘEILE PROTETICE

Transmit presiunile masticatorii asupra suportului muco-osos şi

contribuie la stabilizarea orizontală a protezei.
 ȘEILE PROTETICE
Condiţii
• adaptare intimă şi precisă la ţesuturile cu care vin în contact (creastă
şi periferie); extindere maximă în zonele permisibile, cu reproducerea
formei funcţionale a mucoasei şi nu a celei anatomice;
• rezistenţă mecanică pentru a se evita fracturile, sau distorsiunile;
• greutate redusă, fără afectarea însă a rezistenţei mecanice,
• suprafeţe externe bine lustruite şi fără retentivităţi;
• să aibă o bună conductibilitate termică pentru a transmite
variaţiile termice la ţesuturi;
• să poată reface şi să menţină fizionomia, mai ales la şeile frontale;
• să permită efectuarea rebazărilor.
 ȘEILE PROTETICE
Componenta metalică:
• formă de plasă sau grilă cu ochiuri mici şi dese;
• forma de reţea cu ochiuri largi (cea mai utilizată)
• forma complet metalică, fără ochiuri
• prezintă o treaptă la joncţiunea cu conectorul principal
• la 1 mm distanţă de creastă prin folierea modelului înaintea duplicării
• lungimea şi lăţimea de 2/3 din cea a crestei
• prezintă stopuri frontal şi distal pentru a împiedeca înfundarea
în timpul ambalării

Componenta acrilică : acrilatul roz

 ARCADA DENTARĂ
ARTIFICIALĂ
Frontal următoarele tipuri de dinţi artificiali:
• Dinţi prefabricaţi din porţelan cu crampoane butonate, sau nebutonate.
• Dinţi prefabricaţi din acrilat
• Faţete interşanjabile din porţelan sau din acrilat
• Coroane şi faţete din acrilat realizate în laborator

Lateral:
• dinţi prefabricaţi din porţelan;
• dinţi prefabricaţi din acrilat;
• dinţi acrilici fabricaţi în laborator;
• dinţi metalici;
• faţete interşanjabile ceramice, sau acrilice
• suprafeţe metalice ocluzale tip onlay
• suprafeţe ocluzale din amalgam de argint
• onlayuri ocluzale.