ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN

FAMILIE SI COMUNITATE

Cuprins:
1. Asistarea/sprijinirea activitatilor la domiciliu
2. Formarea deprinderilor si obisnuintelor persoanei cu handicap
3. Asistarea activitatii si participarea in comunitate

Obiective generale :
 Dobandirea competentei de catre asistentul personal de a antrena si sprijini persoana cu
handicap pentru a desfasura activitati zilnice in familie si comunitate, precum executarea
unor sarcini sau actiuni
 Implicarea persoanei cu handicap in situatii de viata, asemenea celorlalti membri ai
comunitatii

Obiective specifice:
 Formarea capacitatii asistentului personal de a propune si organiza o varietate de
activitati necesare dezvoltarii personalitatii, recuperarii, integrarii in comunitate,
petrecerii timpului liber in acord cu particularitatile si preferintele persoanei cu
handicap;
 Dobandirea abilitatii necesare formarii deprinderilor persoanei cu handicap;
 Formarea capacitatii de a asigura mobilitatea si deplasarea persoanei cu handicap;
 Formarea capacitatii de a interrelationa persoana cu handicap cu alti membrii ai
comunitatii;

Concepte cheie: activitate, participare, deprinderi, obisnuinte, diversitate, relationare.

Prezentare generala:
Aceasta unitate de curs se refera la competenta asistentului personal de a antrena si sprijini
persoana cu handicap pentru a desfasura activitati zilnice in familie si comunitate. Activitatea
presupune executarea unei sarcini sau actiuni, iar participarea inseamna implicarea in situatii
de viata, asemenea celorlalti membri ai comunitatii.

1
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

INSTRUIRE TEORETICA

1. ASISTAREA/SPRIJINIREA ACTIVITATILOR LA DOMICILIU

 Persoana cu handicap - beneficiară a măsurilor de protecţie specială

Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social neadaptat deficienţelor
lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse
egale la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi culturali proprii,
necesitând măsuri de protecţie specială în sprijinul integrării lor sociale şi profesionale.
Persoanele cu handicap beneficiază de măsuri de protecţie specială, pentru exercitarea
drepturilor, la „un regim special de prevenire, de instruire şi de integrare socială."
Măsurile de protecţie specială se aplică fie la domiciliul persoanelor cu handicap, fie,
după caz, în instituţii de ocrotire şi asistenţă socială; aceste măsuri se stabilesc pe baza
încadrării în categorii de persoane cu handicap, în raport cu gradul de handicap si au ca scop
final normalizarea si egalizarea drepturilor si sanselor prin crearea independentei si
autodeterminării persoanelor cu handicap.
Egalitatea drepturilor şi a şanselor pentru persoanele cu handicap se realizează după
trei axe (linii) principale:
- garantarea pentru persoanele cu handicap a liberei alegeri pentru proiectul propriei vieţi
prin compensarea consecinţelor handicapului şi asigurarea unui venit care să le favorizeze o
viaţă autonomă demnă;
- permiterea participării efective a persoanelor cu handicap la viaţa socială graţie
accesibilizării: mediului fizic, cailor de acces, mijloacelor de transport, culturii, informaţiilor;
- să permită ca acţiunile întreprinse de către societate în favoarea persoanelor cu handicap
să vizeze atât satisfacerea necesităţilor individuale cât şi eliminarea obstacolelor sociale.
Acesta este un proces continuu şi dinamic de adaptare reciprocă, antrenând pe de o
parte persoanele cu handicap, cu propriile lor dorinţe şi capacităţi care trebuiesc dezvoltate la
maximum, pe de altă parte societatea care trebuie să se arate solidară, luând măsuri specifice
şi adecvate pentru realizarea egalizării şanselor.
În vederea egalizării şanselor pentru persoanele cu handicap, această politică trebuie să
respecte şi să intervină în toate etapele care se parcurg de la apariţia şi depistarea deficienţei,
până la integrarea lor totală sau parţială în societate. Trebuie să se elimine orice măsură de
discriminare între persoanele cu handicap în funcţie de handicap, vârstă şi data apariţiei
handicapului.

2
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

Procesul de integrare sociala, scolara si profesionala presupune implicit asigurarea unui

proces de normalizare.
Pentru realizarea acestui proces de normalizare este necesara o colaborare multilaterala,
pe de o parte la nivel de societate in raportul ei cu persoana cu handicap, iar pe de alta parte la
nivel de specilialitate intre furnizorii de servicii si echipele pluridisciplinare implicate in prcesul de
recuperare si integrare a personelor cu handicap.
Societatea, al carei echilibru si coeziune sunt determinate de valorile morale si de exercitiul
libertatii, are datoria de a coopera la eliminarea sau reducerea efectelor handicapului in viata
unora dintre membrii sai, adica a unei minoritati mai greu vizibile. Societatea, in ansamblul ei,
trebuie sa fie constienta ca, in viata oricaruia dintre componentii sai poate sa survina, oricind,
un handicap.
Sansele persoanelor valide si ale celor cu dizabilitati nu sunt, in mod natural, egale, in fata
exigentelor existentei. Rezulta ca egalizarea acestor sanse trebuie sa devina o valoare morala
si o tinta de atins, constientizata clar de societate. Realizarea acestui deziderat presupune si un
efort de creativitate umana. Societatea are obligatia de a crea sanse egale pentru persoanele
cu dizabiltati, prin mijloace legislative, politico-administrative, organizatorice si tehnologice. Cea
mai inalta tehnologie trebuie pusa in slujba sanselor egale.
Refuzul societatii de a colabora la eliminarea efectelor negative ale dizabilitatii, atitudinile
discriminative, stigmatizante, marginalizante trebuie condamnate prin lege.
Aceasta presupune pregatirea si adaptarea continua in toate sferele (sectoarele) vietii,
pentru primirea si mentinerea acestor persoane in curentul principal al vietii sociale. Drepturile
generale si specifice ale persoanei cu dizabilitati trebuie sa fie aplicate de asa maniera incit sa
favorizeze dezvoltarea plenara a personalitatii subiectului uman, in orice domeniu.
Toate autoritatile nationale/locale sunt responsabile pentru includerea sociala a persoanelor
cu dizabilitati, aceasta fiind un obiectiv principal al politicilor sociale, familiale, educationale a
tuturor factorilor implicati.
Societatea are datoria de a institui pentru persoanele cu dizabilitati sanse egale, in
urmatoarele domenii:
- Ingrijirea sanatatii, cu accent pe afectiunile potential handicapante.
- Educatie.
- Pregatire profesionala.
- Incadrare in munca.
- Participare la viata generatiei sale.
- Viata sexuala obisnuita.
- Viata de familie integrala.
3
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

- Acces la cultura si informatie.

- Prezenta in comunitate si participare liber consimtita la viata comunitatii.
- Acces deplin in mediul comunitar si in cel natural.
- Posibilitatea de a calatori.
- Servicii cu caracter compensator, in functie de tipul si gradul dizabilitatii.
- Acces la siturile culturale, la spectacole si la surse de divertisment.
- Acces la functiile politice si de conducere administrativa, pentru cei care dispun de
capacitatea si performanta necesare.
Acces la forurile mediatice, in vederea promovarii unei imagini pozitive, dar realiste.

 Conceptul de normalizare
Normalizarea inseamna crearea posibilitatii ca orice persoana cu nevoi
speciale sa-si dezvolte si sa practice un stil de viata cât mai apropiat de parametrii
normalitatii, fara ca prin aceasta ea insasi sa devina normala in sensul comun al
termenului. Normalizarea reprezinta un demers social de depasire a barierelor de
orice fel atunci când procedeele de interventie directa asupra deficientelor ca atare
nu sunt posibile. Astfel, o persoana cu deficienta mintala nu poate fi „inzestrata” cu
un nivel intelectual normal, dar poate fi ajutata sa-si insuseasca un set de
deprinderi care sa o ajute sa duca o existenta satisfacatoare in conditiile in care si
societatea se preocupa sa ofere oportunitati de manifestare si cultivare a acestor
deprinderi. Astfel, degeaba invata o anumita meserie daca aceasta nu se gaseste
pe piata muncii sau daca nu o poate practica alaturi de cei normali. Normalizarea
inseamna, in principiu, crearea unei stari de normalitate a relatiilor dintre cei aflati
in dificultate si cei care nu intâmpina astfel de dificultati.
Normalizarea persoanelor cu handicap nu înseamnă transformarea persoanelor cu
handicap în persoane normale, ci:
o crearea unor condiţii de viaţă asemănătoare cu calitatea vieţii unei persoane normale;
o sarcină, o responsabilitate a mediului;
o schimbarea atitudinii comunităţii faţă de aceste persoane cu trebuinţe speciale;
o crearea unei legislaţii adecvate.
Principiul normalizării presupune ca persoanele cu handicap:
 să ducă o viaţă normală;
 să aparţină unei familii;
 să dea şi să primească dragoste;

4
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

 să aibă acces la educaţie, la muncă, la viaţa în colectivitate;

 să aibă activităţi de timp liber/de recreere;
 să fie acceptate mai întâi ca persoane şi numai după aceea ca persoane cu handicap.
Principiul normalizarii presupune luarea in considerare nu doar a modului in care persoana
cu handicap se adapteaza la cerintele vietii sociale, dar, in acelasi timp, si felul in care
comunitatea intelege sa se conformeze nevoilor si posibilitatilor persoanei in dificultate. Implica
nu numai includerea intr-un mediu scolar si de viata cotidiana nediscriminativ, dar si asigurarea
unei multitudini de servicii care sa reduca pe cât posibil starea de handicap, chiar daca
deficientele sau afectiunile propriu-zise nu pot fi inca depasite, tehnic vorbind, in acest moment.

 Nivelurile functionale ale normalizarii

In literatura de specialitate sunt luate in discutie patru niveluri functionale ale normalizarii:
 Normalizarea fizica. Se refera la tot ceea ce inseamna modificari ambientale, facilitarea
accesului in spatiile de interes public, adaptari tehnice, arhitectonice, organizatorice etc.
care sa permita o autonomie cât mai mare. Acest nivel este si cel mai usor de asigurat, desi
implica o serie de cheltuieli suplimentare pentru amenajari precum construirea unor rampe
de acces, dotarea intersectiilor cu semafoare vizual-acustice, adaptarea mijloacelor de
transport in comun, a instrumentelor de comunicare (telefoane, calculatoare etc.), a
grupurilor sanitare. Acest prim nivel are rolul de a reduce cât mai mult posibil recluziunea
persoanei in dificultate si dependenta acesteia de ceilalti. De asemenea contribuie la
sporirea confortului personal si la imbunatatirea imaginii de sine prin satisfactia produsa de
posibilitatea de a se descurca autonom in cât mai multe situatii profesionale, sociale,
educationale. Tot in categoria normalizarii fizice trebuie inclusa si preocuparea pentru
participarea persoanelor cu handicap la actiuni si programe cultural-educative, sportive,
sociale atât prin crearea posibilitatii de a fi prezente fizic, cât si prin asigurarea unor facilitati
compensative de exemplu, titrarea unor emisiuni si programe televizate sau dublarea lor
mimico-gestuala.

 Normalizarea functionala. Odata create aceste adaptari si facilitati, trebuie creat si cadrul
organizational care sa le asimileze. Una este, de exemplu, sa avem o scoala dotata cu
rampa de acces, mobilier scolar si material didactic adecvat, grupuri sanitare adaptate etc. si
aceasta sa fie singura dintr-o anumita comunitate, ceea ce inseamna ca, vrând-nevrând,
copilul cu C.E.S. trebuie sa o frecventeze pe aceea daca doreste sa fie integrat, si alta ca
sistemul insusi sa conceapa aceste amenajari ca fiind de la sine intelese si, prin urmare,
5
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

parintii si copilul respectiv sa aiba dreptul la optiune, ca orice membru obisnuit al societatii.
Daca primul nivel necesita doar o atitudine ceva mai toleranta si mai atenta din partea
majoritatii obisnuite a societatii, cel de-al doilea nivel impune o disponibilitate mai mare si,
deci, o reformare a reprezentarilor sociale clasice cu privire la persoanele aflate in
dificultate. Accesul lor in societate nu este rodul unor acte de caritate, ci un drept legitim,
deci este normal ca sa toate adaptarile si facilitatile destinate imbunatatirii calitatii vietii sa fie
cuprinse in orice demers de importanta publica. Mai concret, normalizarea functionala
consta in asigurarea obligatorie, stipulata oficial, a accesului la serviciile publice, incluzând
aici si dreptul la informare corespunzatoare pentru a putea beneficia integral de aceste
servicii. Aceste cunostinte si deprinderi se refera la mijloace de comunicare, mijloace de
transport in comun, magazine si centre comerciale, prestari servicii, credite bancare, piata
muncii, posibilitati de divertisment etc.

 Normalizarea sociala. Acest nivel superior impune un grad mult mai mare de integrare
sociala a persoanelor in dificultate si, concomitent, o constientizare profunda mergând pâna
la formarea unor convingeri si atitudini a faptului ca societatea apartine tuturor cetatenilor ei
si ca nu exista argumente pentru nici un fel de discriminare. in plan practic, o persoana cu
handicap poate intretine relatii spontane, dar si regulate, cu un numar mare de persoane, in
functie de preferintele si interesele sale, fiind la rândul ei acceptata şi valorizata ca membru
al anturajului respectiv. Normalizarea sociala presupune faptul ca persoana in dificultate se
poate folosi in mod neingradit de toate facilitatile create si stipulate oficial, ca fenomenul de
incluziune tine deja de cutuma sociala si nu e necesar sa se faca apel in mod curent la
recomandari si dispozitii din partea unei autoritati anume.

 Normalizarea societala. Reprezinta nivelul cel mai inalt de acceptare sociala si face din
initiativele de valorizare a potentialului fiecarui individ o practica curenta, obisnuita, care nu
mai are nimic spectaculos sau inedit in ea. Majoritatea covârsitoare a membrilor unei
societati cu o mentalitate atât de evoluata considera normal ca diferentele existente intre
oameni sa fie surse de noi experiente de viata si de beneficii, si nicidecum pretexte pentru
discriminari. O persoana cu nevoi speciale, aflata intr-o astfel de comunitate, se poate
afirma ca cetatean, ca producator de bunuri si valori, ca personalitate. Chiar si un copil cu
handicap multiplu isi poate gasi locul adecvat intr-o astfel de organizare sociala si poate afla
modalitati de a-si implini macar unele aspiratii. Normalizarea societala face ca diversele
handicapuri sa devina irelevante, accentul cazând pe ceea ce poate aduce valoros
persoana cu nevoi speciale, si nu pe ceea ce nu poate.
6
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

 Incluziunea si integrarea sociala

Incluziunea si integrarea sociala reprezintă un set de măsuri şi acţiuni
multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii,
educaţiei, sănătăţii, informării şi comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi
culturii, destinate combaterii excluziunii sociale si presupune o colaborare
multidisiplinara intre toate forurile implicate in realizarea acestor masuri.
B. Nirje spunea că integrarea însemnă să ţi se permită să fii capabil, să fii tu însuţi
printre ceilalţi . Integrarea se referă la relaţia care se instaurează între individ şi societate. Ea
se realizează pe mai multe niveluri, de la simplu la compus. Aceste niveluri sunt următoarele:
 integrare fizică,
 integrare funcţională,
 integrare socială,
 integrare personală,
 integrare în societate,
 integrare organizaţională.
Integrarea fizică permite persoanelor cu un anumit handicap satisfacerea nevoilor de
bază ale existenţei şi realizarea ritmurilor existenţei. Prin integrare fizică se asigură construirea
locuinţelor în zone rezidenţiale, organizarea claselor şi grupurilor în şcoli obişnuite,
profesionalizarea în domenii diverse, unele mici locuri de muncă (rezervate persoanelor cu
handicap) şi petrecerea timpului liber în condiţii obişnuite.
Integrarea funcţională se află în prelungirea celei fizice. Ea se referă la asigurarea
funcţionării persoanei în mediul înconjurător prin folosirea tuturor facilităţilor şi serviciilor, pe
care acestea le oferă (de exemplu: folosirea mijloacelor de transport în comun, restaurante,
cantine, etc.).
Integrarea socială se referă la ansamblu relaţiilor sociale dintre persoanele cu handicap,
atît fizic cît şi mintal, şi a persoanelor normale, indivizi sau grupuri sociale cu care acestea se
intersectează (vecini, colegi de serviciu, membri ai comunităţii). Aceste relaţii sunt influenţate de
atitudinile de respect şi stimă, pe care trebuie să se bazeze şi de ansamblul manierelor de
interacţiune între persoanele normale şi persoanele cu handicap mintal.
Integrarea personală este legată de dezvoltarea relaţiilor de interacţiune cu persoane
semnificative în diverse perioade ale vieţii. Aici sunt incluse categorii de relaţii diverse, în funcţie
de vîrsta subiectului. De exemplu, pentru un copil relaţiile cu părinţi, rude, prieteni; pentru un
adult relaţiile cu rude, prieteni, soţ/soţie şi copii. Un copil mutat din familie de aparenţă este

7
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

traumatizat prin segregare şi pierde elementele esenţiale ale integrării personale. Un adult care
nu se poate muta din casa părinţilor şi nu poate duce o existenţă independentă conform vîrstei,
pierde aspecte esenţiale legate de integrarea personală. Pentru o integrare eficientă se impun
anumite condiţii: pentru un copil - existenţa unor relaţii cît mai apropiate cu familia, iar pentru un
adult - asigurarea unei existenţe demne, cu relaţii diverse în cadrul grupurilor sociale în
comunitate.
Integrarea în societate se referă la asigurarea de drepturi egale şi respectarea
autodeterminării individului cu handicap mintal.
Adesea, grupurile de persoane cu handicap mintal sunt tratate diferit faţă de ceilalţi
cetăţeni, integrarea lor nefiind respectată. Programele şi deciziile persoanelor cu handicap
mintal trebuie să le aparţină în totalitate. Posibilităţile de exprimare la nivel de grup trebuie
respectate, la fel cu cele ale celorlalte grupuri sociale.
Integrarea organizaţională se referă la formele şi structurile organizatorice care sprijină
integrarea. Se recomandă ca serviciile publice generale să fie organizate în aşa fel încât să
răspundă nevoilor tuturor indivizilor din societate .
În concluzie transpunerea în practică a integrării necesită desfăşurarea unui sistem de
acţiuni închegat din diverse domenii: psihologie, pedagogie, sociologie, asistenţă socială,
organizatoric, juridic şi politic. Acţiunile respective trebuie desfăşurate începînd de la nivelul
individual pînă la cel social, urmărindu-se în final, schimbarea societăţii pe ansamblu şi
transformarea ei într-o societate capabilă să asigure integrarea persoanelor cu cerinţe speciale
în interiorul ei. Cele două tipuri de integrare (socială şi profesională) nu elimină sau nu
substituie celelalte tipuri de integrare de care vorbim zilnic: integrarea şcolară, colectivă,
individuală, afectivă, emoţională etc.
Integrarea presupune egalitatea de participare socială şi egalitatea de şanse în
realizarea accesului la educaţie. Printre valorile actuale şi de perspectivă ale integrării societăţii
democratice din lume le consideră dominante pe următoarele:
 acceptarea tuturor diferenţelor;
 respectul diversităţii şi alterităţii;
 solidaritatea umană şi mai ales cu persoane diferite ;
 lupta împotriva excluderii şi marginalizării;
 lupta împotriva inegalităţii sociale.
Nivelurile integrării se află în relaţie de interacţiune, se influenţează şi se îmbogăţesc
reciproc creînd astfel ansamblul de condiţii necesar pentru schimbarea societăţii şi
transformarea într-o societate capabilă să asigure integrarea persoanelor cu handicap mintal în
interiorul ei. Accesul la integrare este valabil pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu un
8
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

handicap, indiferent de handicapul şi gravitatea acestuia. În acest sens nu ar trebui să existe

nici o restricţie. Persoanele cu un anumit handicap şi mai ales cu un handicap mintal sunt
oameni cît se poate de obişnuiţi, oameni cu vise, speranţe, aspiraţii, dar cu mai multe dureri şi
mai multe obstacole cu care se confruntă. Succesul integrării persoanelor cu handicap mintal
depinde de cooperarea dintre toate instituţiile comunitare care au în responsabilitate educaţia
specială, protecţia socială şi protecţia juridică care să asigure realizarea tuturor drepturilor lor,
prevăzute de Convenţiile internaţionale ratificate de Republica Moldova.
Integrarea socială nu poate fi separată de integrarea şcolară, ea nu este doar post-
şcolară, ci se construieşte treptat, pe măsura devenirii copilului prin educaţie, ca adult „fiinţă
socială” şcoala fiind însăşi o parte a vieţii sociale, ca atare progresul în direcţia dobîndirii
autonomiei, „competenţe” sociale trebuie să constituie la fel ca şi dezvoltarea intelectuală, o
finalitate educaţională.
Integrarea profesională este o altă formă particulară a integrării foarte importantă dacă
există aspiraţia spre autonomie şi independenţă socială.
Dacă în privinţa calificării diversitatea de abordări este foarte mare, în ceea ce priveşte
integrarea profesională, propriu zisă se pot desemna în principiu două strategii:
 una caracterizată de obligativitatea prin legea integrării;
 alta că ar pune accentul pe stimularea agenţilor economici integratorii

 Factori care pot influenta calitatea procesului de asistare/ingrijire a persoanei cu

handicap
Persoanele cu dizabilitati se confrunta inca din momentul diagnosticarii cu anumite
“asteptari” din partea celor din jur, un set de idei prestabilite despre ce este o persoana cu
dizabilitati si cum ar trebui sa se comporte.

 Asteptarile parintilor
Primii factori care influenteaza viata majoritatii acestor persoane sunt parintii.
Majoritatea parintilor care au copii cu dizabilitati sunt sanatosi, sau cel putin nu au aceleeasi
dizabilitati cu ale copilului lor. De aceea, poseda foarte putine cunostinte asupra problemelor pe
care le intampina. Ei pot detine stereotipuri de dizabilitati, sau informatii gresite despre
dizabilitate in general sau, in mod particular, despre dizabilitatea copilului. Iar acest lucru le
afecteaza atitudinea fata de situatia copilului lor. Desigur ca, chiar si numai din grija fata de
bunastarea copilului, nu multi parinti vor reactiona cu un total sange rece la descoperirea
dizabilitatii copilului lor. Acest lucru este perfect rezonabil si mai putin probabil sa determine o
cantitatea exceptionala de rau copilului daca parintii sunt capabili sa depaseasca anxietatile
9
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

initiale, acceptand dizabilitatea copilului lor si muncind pentru a-l sustine. Adultii cu dizabilitati
care astazi sunt capabili sa lupte impotriva nedreptatilor cu care se confrunta, datoreaza acest
lucru parintilor lor care le-au demonstrat ca acest lucru este posibil. Dar unii parinti nu reusesc
sa trateze astfel situatia. Spre explempu, pot deveni supra-protectivi, nelasandu-si copii sa ia
parte la activitati care “contravin” dizabilitatii lor (un copil fara un picior sa joace fotbal). In mod
inevitabil, aceasta atitudine determina copilul sa se simta oarecum diferit de ceilalti, astfel
cauzandu-I un rau psihologic. Astfel de supra-protejari, desi nu sunt rau intentionate, sunt reactii
daunatoare fata de un copil cu dizabilitate.

 Sentimentul de vinovatie
Alta atitudine daunatoare este sentimentul de vinovatie – prezent mai ales acolo unde
copilul s-a nascut cu respectiva dizabilitate. In acest caz, parintii se simt oarecum responsabil
de situatia copilului lor. Un asemenea sentiment, desi irational, nu este usor de evitat – mai ales
in zonele in care presiunile sociale isi spun cuvantul (dizabilitatea este adesea considerata
uneori ca o pedeapsa pentru pacatele parintilor). Multi parinti care au acest sentiment
reactioneaza incercand sa gaseasca altceva pe care sa dea vina, mai ales atunci cand pare sa
existe o posibilitate de a nega ca copilul a-a nascut cu o asemenea dizabilitate.

 Refuzul de a recunoate dizabilitatea copilului

Refuzul de a recunoate dizabilitatea copilului este, de asemenea, o atitudine extrem de
daunatoare acestuia. Cauza poate fi ori incapacitatea de a face fata situatiei sau frica de
reactiilor celor din jur. Adesea acestea sunt indeaproape legate. Insa, indiferent de cauza, cert
este ca copilul in cauza va fi cu siguranta afectat de aceasta atitudine. E aproape sigur ca va
creste cu sentimentul ca dizabilitatea sa este ceva de care sa-I fie rusine, cu constientizarea
faptului ca familiei sale ii e rusine de ea si va invata astfel ca nu trebuie sa o mentioneze
vreodata. Expus pe toata perioada copilariei unor asemenea atitudini, probabil ca le va
interioriza fiind astfel nevoit ca in viata de adult sa traiasca consecintele acestora.

 Oprimarea
Dar chiar si cei mai ingaduitori si sustinatori dintre parinti este, daca nu au nici un
handicap, prea putinul probabil sa fie capabili sa evite “oprimarea” copiiilor fapt care duce la
lipsa unei identitati culturale. Membrii celor mai oprimate grupuri au parinti cu care impartasesc
le oprimarea si factorul determinant al acesteia, oricare ar fi acela (asa, sex etc). Ei sunt
inconjuranti de adulti – luati drept model a ceea ce oameni asemeni lor pot deveni. Insa acest
lucru nu se aplica la majoritatea persoanelor cu dizabilitati. In mod normal acestia, mai ales
10
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

copii, nu detin nici o urma de identitate culturala. Aceasta stare de fapt ii izoleaza si ii face mai
putin capabili de a rezista tentativelor de a coopera cu lucruri pe care poate le-ar fi respins daca
s-ar fi simtit mai puternici in dizabilitatea lor. Am facut aici o paralela cu alte grupuri oprimate
deoarece multe dintre problematicile implicate in ambele cazuri sunt identice. Pentru ca parintii
sanatosi nu detin o experienta personala in a avea o dizabilitate, si pentru ca – probabil - detin
in schimb stereotipuri despre felul de a fi al copilului lor cu dizabilitati si despre capacitatile sale,
este foarte posibil ca ii vor subestima aptitudinile si vor face false presupuneri asupra tipului de
viata pe care copilul il va trai.

 Supraprotejarea
Unul dintre efectele acestei situatii poate fi acela ca parintii isi adapostesc copii prea
mult. Iar aceasta atitudine este generata in mod special de ideea generala - dar gresita - ca
copilul cu handicap nu este la fel de puternic emotional ca oamenii normali si de aceea trebuie
sa fie protejat de viata, de loviturile, caderile si urcusurile ei. Desi intentiile sunt in general din
cele mai bune, dar complet ilogice, a proteja tanarul cu dizabilitati de etapele normale prin care
oamenii trebuie sa treaca in viata pana la maturizare (a avea prieten/prietena, a infrunta
dezamagiri etc) inseamna de fapt a-l forta sa ramana imatur, a-l depriva de dreptul de a se
maturiza. Si exact aceasta imaturitate - care, printr-un abordarea de catre parinti a unui alt tip
de atitudine, ar putea fi evitata - e folosita de acestia drept justificare pentru supraprotejarea pe
care o ofera copilului: “E prea imatur pentru a face fata unei asemenea situatii!”. Ei insa
esueaza a vedea ca copilul lor deja face fata unei situatii care probabil este de zeci de ori mai
mare decat suma tuturor siituatiile pe care o persoana normala le infrunta pe drumul vietii.

 Dezinformarea
Parintii, in mod special parintii cu copii a caror dizabilitate a fost diagnosticata relativa recent
si care, in consecinta, au invatat foarte putin din experienta, pot fi mai ales vulnerabili la
informatii eronate.
Dezinformarea si atitudinile care sugereaza teama joaca un rol semnificativ in determinarea
persoanei cu handicap de a-si accepta si asuma un rol in cadrul societatii. Parintii unei astfel de
persoane sunt – in general - purtatori neintentionati de asteptari oprimante care le-au fost
prezentate ca informatii reale si care, venind de la presupusi profesionisti, mai mult ca sigur vor
fi acceptate ca atare.
Parintii trebuie sa inlature Ideea apriori si eronata conform careia copilul cu dizabilitati
este foarte putin probabil a juca vreun rol in societate si,, cu cele mai pastrand permanent viu in
minte interesele copilului, sa actioneze in concordanta cu acestea. Altfel este foarte probabil ca
11
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

copilul sa creasca cu sentimentul ca este altfel decat ceilalti oameni nu numai in dizabilitatea de
care sufera incarcandu-se si cu alte presupuse inaptitudini.

Noua filosofie socială, dar şi progresele psihologiei, psihopedagogiei şi ştiinţelor

educaţiei au demonstrat posibilităţi nebănuite de actualizare, dezvoltare a potenţialului biopsihic
al persoanei cu o dizabilitate, de integrare şi afirmare socială a acesteia în condiţiile intervenţiei
societăţii, prin activităţi educaţionale, terapeutice, recuperatorii şi compensatorii, într-un context
valorizator, au dus modelul multidimensional al definirii handicapului, care înglobează criterii
medicale, psihologice, educaţionale şi sociale, cu evidenţierea responsabilizării societăţii pentru
a asigura şanse egale fiecărei finţe umane de afirmare în toate domeniile.
Abordarea multidisciplinară are ca principal scop cresterea gradului de integrare.

 Conceptul de activitate. Importanta activitatii ca mod de existenta a omului

Activitatea are rol foarte important in reabilitarea si reinsertia socio-profesionala a
persoanelor cu dizabilitati functionale.
Activitatea reface, intareste si imbunatateste performantele, facilitand insusirea acelor
abilitati si functii care sunt necesare pentru adaptare si productivitate si diminuarea sau
corectarea patologiei, pentru mentinerea starii de sanatate.
Activitatile umane fundamentale sunt : comunicarea, invatarea, jocul si munca.
Activitatea poate conferi persoanei cu dizabilitati conditia psihosociala a normalitatii prin
cresterea increderii in sine si cresterea independentei in activitate, reintegrarea in mediul
familial, social si profesional, in limitele situatiei sale particulare de boala. De asemenea ajuta
persoana cu handicap sa achizitioneze noi abilitati, sa-si imbunatateasca abilitatile deficitare, sa
compenseze dizabilitatile functionale promovandu-se astfel sanatatea si cresterea calitatii vietii.
Activitatea practica este folosita pentru a dezvolta abilitatile de adaptare. Prin ea individul
dobandeste autoritate mediului inconjurator, fapt ce contribuie la dezvoltarea sentimentului de
competenta. Prin competenta creste capacitatea de a face fata problemelor existentiale, de a-si
indeplini rolul social prin contactul direct cu factorul uman si cu mediul. Prin interactiunea cu
acesti factori individul ajunge sa-si cunoasca potentialul si limitele sale, cat si cele ale mediului
in care traieste.

12
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

 Valoarea si rolul de baza al activitatii ca metoda de terapie este data de urmatoarele

concepte:
o altruismul, care in acest caz inseamna grija neegoista pentru binele celuilalt prin
responsabilitate si intelegerea acestuia.
o egalitatea care inseamna tratarea tuturor persoanelor cu handicap cu o atitudine dreapta
si impartiala respectand credintele, valorile si stilul de viata ale fiecarui individ in decursul
interactiuni lor zilnice cu diversi actori sociali
o libertatea se refera la dreptul persoanei cu handicap de a alege din ceea ce i se ofera ca
activitate, de a da dovada de independenta si initiativa. Libertate se exprima prin faptul
ca activitatea benefeciarului este indrumata, asigurandu-i-se sprijin si incurajare si
dandu-i-se posibilitatea sa-si dezvolte potentialul restant. Indrumarea si incurajarea in
activitate trebuie sa fie mai frecvente decat controlul si dirijarea.
o dreptatea care reprezinta conditia de respectare a legilor care guverneaza activitatea
respectiva si drepturile beneficiarilor.
o demnitatea care trebuie respectata si care consta in accentuarea unicitatii fiecarui individ
si se manifesta prin empatie (intelegerea si rezonanta afectiva fata de cel cu care
discutam) si respectul fata de fiecare benefiaciar indiferent de handicapul pe care il are.
o sinceritatea este valoare dovedita printr-un comportament responsabil, onest si corect al
persoanei care indruma activitatea.
o prudenta care este capacitatea de a da dovada de rationament corect in indicarea unei
activitati, grija fata de beneficiar si discretia.

 Clasificarea activitatilor
Activitatiile de zi cu zi sunt clasificate pe 3 domenii de performanta:
o activitati uzuale: activitatile de zi cu zi (de intretinere). Acestea includ: hranire,
imbracare, igiena, in timp ce alte actiuni sunt la baza existentei noastre in lumea sociala:
tinuta, comportament.
Ingrijitorul sau asistentul personal al persoanei cu handicap trebuie sa aiba ca preocupare
centrala in domeniul activitatii uzuale sa ajute beneficiarul sa se mentina la un nivel cat mai
ridicat de independenta. Fiecare pas in atingerea independentei duce la cresterea
demnitatii umane si la imbunatatirea calitatii vietii.
o munca si activitatile productive: aceste activitati sunt efectuate pentru propria
dezvoltare a beneficiarului, pentru mentinerea si interventia lui in familie si pentru
integrare sociala.

13
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

Aceasta categorie include toate activitatile: de acasa, scoala, loc de munca. Munca
presupune si un obiectiv educational si dezvoltarea de aptitudini sau vocatii.
o distractie si recreere: acest domeniu include activitati ce recreiaza si aduc placere:
jocuri sportive, muzica, activitati sociale, arta, cultura, la care beneficiarul participa cu
placere.

 Antrenarea in activitate
Indicarea activitatilor trebuie sa tina seama de capacitatile si abilitatile fiecarei persoane cu
handicap in parte in functie de mai multe componente :
o componenta senzomotorie: implica capacitatea persoanei de a receptiona un semnal
senzorial, de a-l prelucra, de a da un raspuns corespunzator.
Componenta senzomotorie e compusa din 3 elemente:
- senzorial: ce presupune capacitatea de a receptiona diversi stimuli, de a-i prelucra,
de a-i percepe;
- neuro-musculo-scheletic: ce presupune reflexele, raza de miscare a articulatiilor,
tonusul muscular, controlul postural;
- motor: include coordonarea grosiera si fina, bilateralitatea, coordonarea ochi-mana.
o componenta cognitiva si cognitiv-integrativa: implica capacitatea de utilizare a functiilor
mintale la nivel ridicat. Aceasta include factori legati de orientare, recunoastere, atentie,
alerta, capacitatea de a initia o activitate si de a o determina, memoria, capacitatea de a
organiza informatia sub forma de ganduri si idei, capacitatea de a rezolva probleme de
viata, invatarea, generalizarea.
o componenta psiho-sociala reprezinta managementul relatiilor interumane si de prelucrare
a emotiilor. Este legata de capacitatea de a te conduce in interactiunile sociale,
capacitatea de a face fata stresului, de a-ti organiza timpul, capacitatea de a-ti modifica
comportamentul ca raspuns la solicitarile mediului inconjurator.
Efecte psihice ale implicarii in activitate :
- indoielile si gandurile negre sunt alungate
- starea de neliniste este atenuata
- nesiguranta este inlocuita cu un sentiment de securitate si incredere
- dispozitia este ameliorata
- autoincrederea si stima de sine este stimulata
- adaptare utila a intregii personalitati
- exercitarea interesului pentru activitate si acordarea posibilitatilor de manidfestare a
personalitatii
14
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

- influenteaza favorabil comportamentul social si relatiile interumane

Scopul principal al implicarii intr-o activitate nu este de a crea valori, ci de a ajuta subiectului
la integrarea constiintei de sine si recapatarea tendintei de relatii cu societatea si viata. Nu
cantitatea si calitatea activitatii intereseaza, ci accentul se pune pe ceea ce simte persoana
implicata, pe dorinta ei de a fi activa si creativa.

De cele mai multe ori perceptia generala este afectata de prejudecati. Mentalitatea ca o
persoana cu handicap nu este capabila sa desfasoare activitati si ca orice posibilitate de
actiune este limitata de dizabilitate nu face decat sa ne introduca intr-un cerc vicios care se
rasfrange asupra calitatii vietii persoanei cu handicap, in sensul diminuarii ei.

Un asemenea cerc vicios are un efect dublu:

o eticheteaza, nu permite sanse de progres;
o ceilalti depun putine eforturi pentru a gasi caile eficiente de a ajuta („toata lumea stie ca
nu se poate, ca aceasta persoana nu poate desfasura activitati din cauza handicapului
sau”).

Se poate incerca ruperea acelui cerc vicios, care se bazeaza pe supozitii false. In acest
mod, se creeaza posibilitatea restructurarii atitudinilor, a valorilor, fapt care va permite gasirea
unor forme adecvate de ingrijire/asistare/integrare.

15
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

2. FORMAREA DEPRINDERILOR SI OBISNUINTELOR PERSOANEI CU

HANDICAP

 Implicatiile psihosociale ale asistarii/sprijinirii persoanei cu handicap din

perspectiva asistentului personal

 Ce inseamna sa ingrijesti?
Sa ingrijesti pe cineva care are nevoie te va invata multe lectii. Una din cele mai importante
lectii pe care o inveti este aceea de a-ti trai viata la maxim. Ingrijitorii trebuie sa faca fata unor
probleme si situatii cu adevarat speciale. A avea grija de o alta persoana este o experienta
intima si personala. Persoanele care ajung in postura unui ingrijitor trebuie sa inteleaga o
realitate importanta si anume: nu o poti face singur oricat ai incerca! Iti este imposibil sa faci
asta timp de 24 ore pe zi, 7 zile pe saptamana! Nu poti fi un bun ingrijitor daca nu ai grija de
tine. Trebuie sa stii ca poti fi fericit in pozitia de ingrijitor, dar acest lucru nu se va intampla daca
lasi boala sau dizabilitatile celorlalti sa iti umbreasca propriile nevoie.
Ce inseamna sa fii o persoana fericita atunci cand ai grija de cineva din familie? Cum poti sa
castigi incredere in abilitatile tale si sa fii mandru de ceea ce ai realizat? Cum iti aperi propriile
idei, cum ai grija de tine si mai ales cum gasesti un echilibru intre propriile tale nevoi si cele ale
persoanei iubite?
Darul nostru cel mai de pret este forta interioara. Este "rasplata" pentru durere, si desi, multi
dintre noi am renunta la aceasta pentru o viata mai usoara si sanatatea si bunastarea celor
dragi, trebuie totusi sa recunoastem valoarea extraordinara pe care aceasta o are.
Problema este faptul ca majoritatea ingrijitorilor nu recunosc acest lucru. Majoritatea dintre
acestia sunt atat de implicati in acest act de ingrijire incat nu fac un pas inapoi sa observe
lucrurile minunate pe care le fac. Si mai cred ca o foarte mare parte nu se recunosc pe ei ca
ingrijitori.
Cateodata avem asteptari prea mari in ceea ce ne priveste si intram intr-o stare de
ingrijorare si anxietate continua deoarece avem impresia ca nu facem suficient. Trebuie sa stii
ca nu exista o modalitate CORECTA sau GRESITA de a avea grija de cineva. Este normal sa
nu detii toate raspunsurile, nimeni nu le are. Mi-as dori ca ingrijitorii sa isi recunoasca propria
valoare si sa isi interiorizeze fiecare propriile realizari. In cea mai mare parte a timpului,
ingrijitorii recurg la forta lor interioara pentru a-i ajuta pe cei dragi si pentru a trece peste zilele
dificile. Ingrijitorii trebuie sa inceapa sa isi foloseasca propria forta interioara pentru a avea grija
de ei insisi, pentru a fi mandri, pentru a experimenta iubirea de sine.
16
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

Ce inseamna sa ai grija de cineva? Cum definesti ingrijitorul in cadrul unei familii? Ii definesti
prin emotiile si spiritul lor, prin tristetea din ochii lor, dar si prin determinarea de care dau
dovada. Ingrijitorii sunt persoane foarte speciale!

 10 Sfaturi despre cum sa fii alaturi de familie si sa acorzi o ingrijire de

calitate

1. Decide sa iti iei propria viata in piept

Nu permite ca boala sau dizabilitatea persoanei dragi sa fie mereu in centrul vietii tale. De cele
mai multe ori ajungem in rolul de ingrijitor datorita unui eveniment neasteptat, dar
undeva de-a lungul drumului trebuie sa ne oprim si sa spunem la modul cel mai
constient "Eu aleg sa fiu ingrijitor. "E cale lunga pana la eliminarea sentimentului ca esti
victima.

2. Adu-ti aminte sa fii bun cu tine

Iubeste-te, cinsteste-te si apreciaza-te. Ceea ce faci tu este foarte greu si meriti sa petreci un
timp minunat, numai cu tine. A avea grija de tine nu este un lux. Este o necesitate. Este
dreptul tau ca fiinta umana. Fa un pas inapoi si recunoaste cat esti de extraordinar!
Acorda-ti timp. Mult prea des, ingrijitorii isi pun nevoile pe ultimul plan. Chiar daca esti
ingrijitor, nu inseamna ca trebuie sa renunti la toate activitatile si relatiile cu alti oameni.
Studiile arata ca sacrificarea propriei persoane in favoarea unei alte persoane si
negarea unor activitati placute poate duce la extenuare emotionala, depresie si boli de
natura fizica. Este esential ca ingrijitorii cu norma completa sau program de lucru redus
sa ia pauze. Ai dreptul si - mai mult o responsabilitate - de a-ti lua timp liber si evada din
aceasta postura.

3. Cauta, accepta si uneori cere ajutor

Sa nu iti fie niciodata rusine sa ceri ajutor. Trebuie sa constientizezi cat de important este sa
ceri ajutor. Atunci cand oamenii se ofera sa ajute, accepta-le ajutorul si sugereaza-le ce
anume sa faca. Accepta ceea ce oamenii pot oferi. Refuzul de accepta ajutor este o
cauza comuna de stres si depresie in randul ingrijitorilor. In cultura noastra, unde se
pune importanta pe independenta si incredere in propriile puteri, nu este usor sa ceri
ajutor. Unii ingrijitori vad in a cere ajutor un semn de neajutorare, neadaptare sau esec.
De fapt, sa ceri ajutorul este exact opusul. A intinde mana dupa ajutor inainte de a fi
depasit de situatie reprezinta o caracteristica importanta a unei persoane puternice.

17
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

Astfel te asiguri ca membrul familiei are parte de o ingrijire corespunzatoare. Oamenii

pot sa ajute mai bine atunci cand stiu exact care sunt nevoile tale si cum pot sa
participe. Fii specific si pozitiv! Prietenii s-ar putea simti neconfortabili daca ajuta la
imbaiere si imbracat. (Persoana draga tie s-ar putea simtii stanjenita de asemenea.)
Dar ar putea sa te ajute facand comisioane, sau mergand la cumparaturi, preparand
ceva de mancare sau pur simplu tinand companie. Atunci cand familia sau prietenii
intreaba cum ar putea ajuta, sugereaza-le ce anume ar putea face. Spune, de exemplu,
"Ai putea face o vizita pentru o ora ca sa pot merge eu la cumparaturi?" sau, "Cand
mergi la cumparaturi ai putea sa imi iei si mie cateva din lucrurile de care am nevoie?"
Daca membrii familiei sau prietenii traiesc prea departe pentru a fi un sprijin fizic,
incurajeaza-i sa sune persoana de care ai grija regulat. O astfel de activitate mai reduce
din presiunea pe care o simte ingrijitorul atunci cand crede ca este unica legatura
sociala. Sarcini care nu au nicio legatura cu ingrijitul pot fi mai usor de indeplinit de
catre unii. Daca poti fi flexibil, intreaba-i care ar fi perioada si sarcina cea mai potrivita
pentru ei. Gazduirea acestora, atunci cand poti, ii ajuta pe acestia sa se relaxeze si
astfel cresc sansele ca acestia sa isi mai ofere sprijinul. Duhovnicul tau sau un terapeut
iti poate da un ajutor valoros. Sprijinul emotional si rugaciunile acestor oameni sunt o
sursa de unde iti poti trage energia. Imparte cat mai multe sarcini posibile. Fiecare
dintre noi avem puncte tari. Daca ai fost numit ingrijitorul principal, asta nu inseamna ca
trebuie sa faci totul singur. Trebuie sa recunosti ca sunt si alte persoane care doresc sa
te ajute. Gaseste o modalitate de a imparti greutatea sarcinilor cu alti membrii ai
familiei, prieteni sau persoane educate in acest sens. Compenseaza pentru slabiciunile
tale pentru ca astfel sa evidentiezi punctele tale forte. Sprijin corespunzator de la cineva
care are nevoie de ingrijiri poate veni din mai multe parti. Fiecare ingrijitor trebuie sa
stie acest lucru. Nu ezita sa intrebi. Nimeni nu isi doreste sa te vada cazut la pamant
din cauza acestui rol. Daca ai nevoie de ceva, simte-te liber si intreaba. Incearca sa le
faci pe toate de unul singur si vei crea situatia in care te afli tu - altcineva sa aiba grija
de tine. Nu vei ajuta pe nimeni daca te extenuezi sau te imbolnavesti. Sub o forma sau
alta, ajutorul este acolo. Trebuie doar sa ceri.
A avea grija de cineva, mai ales la nivelurile cele mai intense, e clar ca nu poate fi un lucru facut
de o singura persoana. Cerand ajutor dai dovada de forta, dar mai ales arati ca stii care
iti sunt posibilitatile si limitele. De asemenea este foarte important sa iti arati aprecierea
pentru ajutorul primit. Arata-le oamenilor cat inseamna pentru tine sprijinul lor.

4. Cauta sprijin de la alti ingrijitori

18
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

Este reconfortant sa stii ca nu esti singur. Multi ingrijitori au recunoscut ca i-a ajutat faptul ca au
impartasit experienta cu alti ingrijitori. Multi dintre acestia spune adesea ca alti membrii
ai familiei care nu sunt ingrijitori principali nu inteleg stresul cauzat de acest tip activitate
zilnica. Altii inteleg cum un comentariu deplasat venit de la pacient sau alt membru al
familiei poate fi extrem dureros. Este important pentru ingrijitori sa primeasca respectul
si intelegerea de care au nevoie de la o retea de ingrijitori care pot empatiza si
impartasi astfel de experiente. Discutiile, chiar si on-line, cu alti ingrijitori ii ajuta pe
acestia sa faca fata sarcinilor stresante, le permite sa invete noi modalitati alternative
de ingrijire, le da senzatia ca eliberare prin faptul ca isi exprima sentimentele intr-un
mediu in care nu sunt judecati dar mai ales intr-un mediu in care pot relationa cu altii
care trec prin ce trec ei. E o modalitate de a capata o noua perspectiva asupra situatiei
si poate fi un sistem de sustinere vital. Ingrijitorii din institutiile specializate sunt, de
asemenea, o sursa de sprijin emotional. Este important ca ingrijitorii sa caute si sa
primeasca sprijinul si ragazul de care au nevoie.

5. Ia atitudine si fii responsabil!

Apara-ti drepturile pe care le ai ca ingrijitor si cetatean. Recunoaste ca a fi ingrijitor primeaza
rolului de parinte, copil, partener. Onoreaza rolul de ingrijitor si vorbeste despre
recunoasterea si drepturile pe care le meriti. Fii propriul tau avocat, atat in sfera
imediata a rolul tau de ingrijitor cat si in afara.

6. Ai incredere in instinctele tale

In majoritatea timpului te vor duce in directia corecta.

7. Ofera-ti timp sa plangi ce ai pierdut, sa simti ceea ce simti si apoi permite-ti sa visezi
din nou
Aproape majoritatea ingrijitorilor simte o gama variata de emotii,cateva dintre acestea fiind
confuze, contrare si ambivalente. Poti simti iubire, tristete, frustrare, repulsie, vinovatie,
durere, teama, resentimente sau disperare (si astea toate intr-o zi). Poti fi furios pe
gradul tot mai mare de dependenta a membrului de familie care necesita atentia ta, pe
multitudinea de nevoi la care trebuie sa faci fata in timpul tau, pe energia si banii tai.
Poti sa plangi pierderea a ceea ce era o data persoana de care ai grija. Faptul ca nu se
simt apreciat reprezinta uneori o problema pentru ingrijitor, mai ales daca persoana
bolnava isi exprima numai nemultumirea sau nu isi poate exprima apreciere. Aceste
sentimente sunt normale. Aceste sentimente nu sunt nici "bune" si nici "rele" si nici nu
reflecta gradul de ingrijire. Daca esti furios nu inseamna ca iubesti persoana mai putin.
19
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

A fi ingrijitor inseamna forta morala de a merge mai departe in ciuda durerii. Sa ne

avantam mereu in izvorul de speranta! Este posibilitatea de a face o diferenta! Este cea
mai inteligenta modalitate de a rezolva o problema dificila. Este recunoasterea faptului
ca am fost testati de foc si ca am supravietuit. Ingrijitorilor le este permis sa viseze! E
adevarat! Nu te lipsi de visele tale. Indrazneste sa visezi... Te asigur ca este absolut cel
mai normal lucru!

8. Invata despre conditia persoanei dragi

Informatia iti da putere. Acorda-ti timp pentru a afla ce inseamna conditia medicala de care
sufera persoana draga tie. Daca intelegi natura problemei vei putea face situatiei mai
bine si vei fi mai util. Nu te limita la a citi doar publicatii scrise din punctul de vedere al
unui medic; citeste si articole de nursing, articole publicate de alti ingrijitori si carti care
au legatura cu boala respectiva.

9. Fii atent la semne de depresie si/sau boala, si nu intarzia in a obtine ajutor profesional
atunci cand ai nevoie
Daca nu te poti aduna, trebuie sa cauti ajutor profesional. AI INCREDERE CAND ZIC ASTA! Un
medic, un asistent social sau un terapeut te pot invata cum poti schimba situatia in care
te afli si cum sa adaptezi rolul tau in asa fel incat sa faci fata provocarilor cu mintea
limpede, hotarat si cu inima deschisa. Este ATAT de important sa primesti ajutor
profesional atunci cand ai nevoie, inclusiv asistenta atat din punct de vedere psihic cat
si fizic. Experienta ne invata ca abilitatea de a avea grija de cineva pe o perioada lunga
de timp este mult mai secatuitoare din punct de vedere emotional, psihologic si fizic,
decat daca este practicata pentru o perioada mai scurta de timp. Nu face nimanui bine
daca ai grija de cineva in defavoarea sanatatii tale mentale si fizice sau impotriva
relatiei cu alti membrii ai familiei. Adu-ti aminte ca cel mai pretios cadou pe care il poti
face persoanei dragi este bunastarea ta mentala si fizica.

10. Exista o limita intre a-ti pasa si a face

Stabileste-ti limitele. Ai dreptul sa pui limite referitor la ce vei face sau poti face. Este in regula
sa spui nu. Insa de multe ori poate fi dificil, mai ales daca trebuie sa iei decizii
dureroase. Ia in considerare si fi deschis la tehnologii pentru a promova independenta
persoanei dragi tie. Intereseaza-te de programe, servicii si noi tehnologii care pot ajuta
membrul familiei suferind sa isi redobandeasca independenta sau sa isi

20
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

imbunatateasca calitatea vietii. Incurajeaza-l sau incurajeaz-o sa faca lucrurile pe care

le poate face. Nu ajuti daca faci mereu in locul lor lucrurile pe care ei singuri le pot face.

 Nevoile beneficiarilor
Principalele nevoi ale unui beneficiar sunt:
o De a avea o identitate proprie, de a se dezvolta ca persoana independent, cu valori
personale;
o De a invata ca orice comportament are consecinte;
o De a descoperi efectul asupra celorlalti si locul sau in societate;
o De a desprinde abilitati, de a invata din greseli;
o De adaptare la mediul in care traieste;
o De a fi in dezacord cu ceilalti, avand contraargumente;
o De a invata ce inseamna responsabilitatea;
o De a dezvolta capacitati de cooperare;
o De a fi competent.

Nevoile beneficiarului trebuie private prin prisma unei abordari integrate, bio-psiho-sociale.
Acest lucru presupune definirea ansamblului conditiilor de care persoana ar trebui sa
beneficieze ca urmare a interventiilor familiei, comunitatii locale, statului, in scopul creşterii
calitatii vietii sale.

Redat sintetic, acest modelul bio-psiho-social poate fi prezentat astfel:

Bio  Starea de bine din punct de vedere fizic.

Bio-psiho  Gradul de independenta in desfaşurarea activitatilor zilnice
Psiho  Starea de bine mental, psihologic, ce presupune absenta anxietatii, a
depresiei şi mentinerea unei imagini de sine pozitive.
Psiho-social  Gradul de multumire fata de institutiile la care apeleaza.
21
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

 Experimentarea unor relatii de prietenie, ca baza a integrarii

sociale, organizarea timpului liber, identificarea unui partener etc.
Social  Suportul emotional şi social conferit de anturaj, cliatul familial, statutul
profesional, financiar şi social.
 Atitudinea sociala, existenta unor prestatii şi servicii sociale.
 Identificarea unor directii privind profesia sau interesele beneficiarului.

 Deprinderile de viata independenta

Specific fiintei umane este ponderea deosebit de mare a comportamentelor invatate in
raport cu cele innascute.
Deprinderile reprezinta asemenea comportamente invatate despre care, un cunoscut
psiholog (Sean Covey , Cele 7 deprinderi ale adolescentilor eficienti , ed. Simon & Schuster,
1998) spunea ca il insotesc continuu pe om, putand reprezenta un mare ajutor dar şi mai mare
handicap: unele il pot propulsa inainte, asigurand succesul actiunilor sale, altele il pot trage in
jos pana la ratarea completa.
Din alta perspectiva, unele deprinderi sunt abilitati de a face ceva legat de obiecte, altele
sunt priceperi in relatiile cu alti oameni; unele au un caracter concret (deprinderi tangibile),
altele sunt mai abstracte, mai putin palpabile ( deprinderi intangibile ), dar tot atat de importante.
Deprinderile pentru viata independenta sunt acele abilitati tehnice şi psihosociale,
insuşite pana la automatism, care ii permit individului sa duca o existenta normala, fara a
depinde de asistenta din partea societatii şi folosind oportunitatile pe care societatea i le ofera.
(Mitulescu, S., et all, „Manual pentru formarea deprinderilor de viata independenta la
adolescentii/tinerii din centrele de plasament”, UNICEF, Bucureşti, RO Media 2003)
Deprinderile pentru viata independenta nu epuizeaza lista posibilelor deprinderi ce pot
fi insuşite de un copil pana la varsta maturitatii. Cand vorbim despre deprinderi de viata
independenta ne referim la acel bagaj minim de abilitati care ii permit detinatorului sa
desfaşoare o viata sociala normala, ne(mai)avand nevoie de asistenta sau acompaniere din
partea serviciilor sociale.

 Care sunt domeniile deprinderilor de viata?

Putem distinge mai multe domenii de deprinderi care se formeaza pe parcursul
socializarii copilului şi adolescentului, instalandu-se treptat şi contribuind la formarea unei
personalitati adaptate din punct de vedere social şi cultural:

22
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

 Domeniul deprinderilor de viata zilnica: nutritie, planificarea meniului, cumpararea

alimentelor, prepararea mancarii, comportamentul corect la masa, curatenia bucatariei şi
depozitarea mancarii, managementul şi siguranta casei.
 Domeniul deprinderilor privind gestiunea locuintei şi folosirea resurselor comunitare:
se refera la acele arii de deprinderi necesare pentru ca un beneficiar sa faca o tranzitie
pozitiva catre comunitate. Sunt incluse gestiunea locuirii, transportul şi resursele
comunitare.
 Deprinderi privind managementul banilor: se concentreaza pe arii de deprinderi care ii
ajuta pe beneficiari sa ia decizii financiare intelepte; notiuni despre bani, economii, venituri şi
impozite, operatiuni bancare, obtinerea de credite, plan de venituri şi cheltuieli (buget
personal), abilitati de consumator.
 Deprinderi privitoare la ingrijirea personala: promoveaza dezvoltarea fizica şi
emotionala armonioasa a beneficiarului prin igiena personala, stil de viata sanatos,
sexualitate corecta.
 Deprinderi vizand dezvoltarea sociala: se concentreaza asupra modului in care tanarul se
relationeaza cu ceilalti prin dezvoltare personala, conştiinta culturala, comunicare, relatii
sociale.
 Deprinderi pentru integrare profesionala: se refera la ariile de deprinderi care ii ajuta pe
beneficiari sa işi finalizeze programele educationale şi sa urmeze o cariera conform
interesului lor. Acest domeniu include deprinderi privitoare la planificarea carierei,
angajare, luarea deciziilor şi pregatire prin studiu.

 Formarea deprinderilor de viata

Formarea deprinderilor de viata la nivelul beneficiarilor este un proces continuu,
care vizeaza formarea de competente specific fiecarui domeniu. Astfel sunt vizate atat
cunostințele specifice, cat şi abilitatile şi atitudinile necesare.
Pe langa elementele de conținut ale formarii, asistentii personali trebuie sa fie foarte
atenti la motivarea beneficiarilor pentru ca aceasta capacitate de motivare este una dintre
conditiile principale de reuşita ale activitatii de formare a deprinderilor de viata.
Beneficiarul trebuie atras prin argumente intrinseci/de continut ale cursului: prin
atmosfera de lucru creata, prin informatia transmisa şi modalitatile antrenante, participative,
chiar amuzante prin care se transmit cunoştintele şi se formeaza noile deprinderi.
De asemenea trebuie sa fim conştienti şi de faptul ca multi beneficiari nu vor cu
adevarat sa işi schimbe stilul de viata şi fac eforturi ca sa ramana la fel. Avantajul dat de

23
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

puterea şi comoditatea obişnuintei, reprezinta motive puternice de a nu depune eforturi pentru

schimbare. In consecinta ne putem aştepta la importante rezistente din partea beneficiarilor,
vis -a- vis de incercarea noastra de a le forma noi deprinderi.
Asistentii personali vor adapta informatiile şi aplicatiile menite sa ofere cunoştinte si
deprinderi la nevoile identificate, precum şi la nivelul de intelegere a beneficiarilor. De
asemenea vor trebui sa urmareasca evaluarea periodica, initiala, intermediara şi
finala a programului de formare a deprinderilor.
In acest scop, dupa parcurgerea modulelor care vizeaza o categorie de deprindere,
se va aplica o grila de evaluare. Un aspect important al acestei activitati urmareşte sa nu se
limiteze cadrul de actiune şi desfaşurare la mediul lor obişnuit de viata, ci sa se caute cat mai
mult depaşirea acestui decor, experimentarea unor medii de viata diferite, a unor contacte
personale şi institutionale inedite.
Fiecare activitate de grup, indiferent de deprinderile vizate, se va derula urmarind
anumite obiective generale şi operationale. Realizarea acestora va fi verificata prin grilele
de evaluare aplicate la finalizarea predarii fiecarei categorii de deprinderi. Numarul de
ore/ intalniri, pentru o anumita categorie, va fi stabilit in functie de nevoile identificate prin
evaluarea initiala, gradul de achizitie a noilor cunoştinte şi interesul beneficiarilor.
In ceea ce priveşte deprinderile care vizeaza dezvoltarea sociala, ar mai fi de
mentionat cateva aspecte: tendinta spre autonomie şi independenta este fireasca, sa nu
uitam insa, ca una dintre caracteristicile dezadaptative ale beneficiarilor este oglindita in
frecventa identificare a conduitelor de risc, consum de alcool, dobandirea de bunuri prin
metode ilicite, uneori furt, talharie, violenta excesiva.
Conflictul cu ceilalti se poate adanci, astfel incat, asistenta pentru dobandirea deprinderilor
de viata independenta trebuie sa fie un demers interdisciplinar, trebuind sa fie secondat prin
asistenta psihologica şi uneori chiar terapeutica.
Beneficiarii vor participa la activitatea de formare a deprinderilor cu intreaga lor
frustrare, agresivitate, cu unele deficiente in cazul persoanelor care au nevoie de educatie
speciala şi nu in ultimul rand cu complexele lor de inferioritate.
Activitatile vor viza asigurarea prevenirii oricarei forme de abuz: fizic, neglijare, discriminare,
tratament inuman sau degradant, trafic, etc. In acest sens, in afara informarii teoretice
se vor prezenta cu ajutorul videoproiectorului materiale informative, didactice, filme
documentare sau tematice.

 Gestionarea vietii cotidiene

24
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

Antrenarea si sprijinirea persoanei cu handicap in desfasurarea activitatilor cotidiene se

realizeaza in functie de capacitatile, performantele si deprinderile deja formate ale persoanei cu
handicap.
Beneficiarul se poate confrunta cu provocari carora trebuie sa invete sa le faca fata.
Pentru a-si satisface nevoile, el poate traversa un proces anevoios de invatare si
autocunoastere, de depasire a propriilor limite si de identificare a resurselor personale si
externe care ii pot oferi sprijin.
Pentru evaluarea situatiei sociale a beneficiarului sunt importante urmatoarele aspecte:
o Componenta familiei, rolurile, valorile si asteptarile acesteia;
o Reteaua familiei extinse si legaturile interfamiliale;
o Reteaua locala si alti factori care au influenta asupra beneficiarului;
o Resurse existente in beneficiar, familia acestuia (atat biologica, cat si extinsa), si in
comunitatea locala;
o Membrii comunitatii (vecini, colegi de serviciu etc.);
o Nevoile sociale ale beneficiarului.

3. ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPAREA IN COMUNITATE

 Deprinderi privind viata cotidiana

 Deprinderi legate de alimentatie:

o Nutritia
- Ce este alimentatia?
- Ce influenteaza apetitul?
- Ce ştim despre alimente?
- Principalele grupe de alimente
- Reguli de alimentatiei corecte
- Pericolele alimentatiei incorecte
o Planificarea meniului si cumpararea alimentelor
o Prepararea mancarii
o Comportament corect la masa
- Cum asez masa?
- Reguli de comportare civilizata la masa
o Notiuni de igiena
25
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

- Inainte sa pregatesc mancarea

- Dupa ce am terminat masa

 Deprinderi pentru managementul banilor

o Notiuni despre bani
- De ce sunt utili banii?
- Cum putem castiga bani?
o Planul de venituri si cheltuieli. Buget personal
- Care sunt cheltuielile mele?
o Abilitati de consumator
 Notiuni despre institutii bancare
o Economii
- este important sa fac economii
- avantajele pastrarii banilor in banca
o Taxe si impozite
- Ce este impozitul?
- Notiuni despre salariul net si salariul brut
o Operatiuni bancare
- Ce este cardul?
- Bancomatul
- Codul PIN
- Valuta
- Schimbul valutar
o Obtinerea de credite
- Ce este un credit?

 Gestionarea locuintei si folosirea resurselor comunitare

 Gestiunea locuintei
o Managementul si siguranta locuintei
- Care sunt principalele aparate electrocasnice si la ce folosesc?
- Cum folosesc in siguranata aparatele electrocasnice?
- Intretinerea locuintei
26
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

- Cum pot obtine o locuinta in conditii legale?

- Sa stau singur(a) sau impreuna cu altii?

 Gestionarea resurselor comunitare

o Transportul
- Cu ce pot calatori?
- Unde se pot gasi informatii despre mijloace de transport in comun?
- Cu ce este mai avantajos sa circulam?
- Ce se intampla daca calatorim fara bilet?

o Resursele comunitatii.
Institutiile publice si rolul lor in comunitate
- Primarie
- Politie
- Medic de familie
- Spital
- Policlinica
- Posta
o Rolul actelor de identitate
- certificatul de nastere
- cartea de identitate
- pasaportul
- carnetul de conducere

 Deprinderi cu privire la ingrijirea personala

 Notiuni de ingrijire personala

o Reguli de giena personala

 Reguli pentru un stil de viata sanatos

 Sexualitate corecta
o Importanta sexualitatii
27
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

o Planning familial
- Cum ma protejez de o sarcina nedorita si de infectiile cu transmitere sexuala?
- Ce trebuie sa stiu cand decid sa am un copil?

 Informarea in legatura cu infectiile cu transmitere sexuala (ITS)

- Ce sunt ITS?
- Cine se poate imbolnavi?
- Ce semne ma pun pe ganduri?
- Ce fac daca banuiesc ca am ITS?

 Deprinderi care vizeaza dezvoltarea sociala

 Dezvoltarea intra si interpersonala

o Dezvoltarea personala. Asumarea propriei identitati
- Cine sunt eu?
- Controlul emotiilor si gestionarea conflictelor

o Constiinta culturala
- Identitate culturala, stereotipuri, prejudecati
- Regulile salutului si regulile bunei maniere
o Relatiile sociale
- Care este rolul familiei?
- Grupul de prieteni

 Deprinderi pentru integrarea profesionala

 Orientarea profesionala
o Planificarea carierei si luarea deciziilor
- Ce meserie imi doresc?
- Ce meserii exista?
o Angajarea
- Cum imi caut un loc de munca?
- Cum ma pregatesc pentru a obtine locul de munca pe care il doresc?
28
 ASISTAREA ACTIVITATII SI PARTICIPARII PERSOANEI CU HANDICAP IN FAMILIE SI COMUNITATE

 Formarea profesionala
o Pregatire pentru studiu
- Etapele invatamantului
- Cursuri de calificare si perfectionare

29