INTRODUCERE

Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulaţii manuale

variate aplicate pe sistematic pe suprafaţa organismului în scop terapeutic
sau profilactic (de prevenire).
Originea cuvântului masaj provine din limba arabă, mas-a frământa.
Manevrele de masaj sunt de 2 tipuri:
1. Manevre principale:
 Netezirea (efluerajul)
 Frământarea (petrisajul)
 Fricţiunea
 Tapotamentul (baterea)
 Vibraţia
2. Manevrele secunadare:
 Geluirea
 Ciupitul
 Măngăluirea (rulatul)
 Cernutul
 Apăsările
 Tracţiunile
Masajul trebuie să fie executat de personal calificat şi la indicaţia
medicului.
Maseorul trebuie să aibă forţa musculară, mâinile curate şi îngrijite, cu
unghiile tăiate, să evite orice miros neplăcut (usturoi, ceapă etc.).
Maseorul trebuie să aibă o comportare civilizată să fie atent cu bolnavul
să-i vorbească cu blândeţe şi să-l încurajeze.
Cabinetul trebuie să fie: luminat, aerisit, încălzit minim 200 C.
Mobilierul 195-200 cm, 72-75 lăţime, 60-65 înălţime.
Trebuie o saltea fără arcuri, pătură şi cearceaf curat, o rezemătoare
mobilă sau pernă sau bachete moderne automate. Un rulou pentru membrul
inferior.
Apă caldă, săpun, cuier, etc. Mâna trebuie să fie caldă şi uscată.
Pentru efectuarea masajului se foloseşte:
 Pudră de talc
 Diferite unguente (care conţin medicamente)
 Uleiuri
 Săpun.
Pentru masajul general pacientul trebuie să fie dezbrăcat complet.
 Se controlează starea tegumentului eventuale şi echimoze. Se evită
masarea aluniţelor.
Masajul se execută în sensul de circulaţie de la periferie spre centru.

MANEVRELE DE MASAJ

NETEZIREA-se adresează în special tegumentului şi constă din

alunecări ritmice şi uşoare aplicate cu diferite părţi ale mâinilor în sensul
circulaţiei de întoarcere (venoase) şi capilare şi circulaţia limfei.
Mişcările seamănă cu mângâierile şi sunt în realitate acţiuni de
împingere ale mâinilor pe suprafeţele mai mult sau mai puţin întinse ale pieli
cu presiune şi un ritm variabil după necesităţi.
1. Clasificarea netezirilor după diferite criteri din punct de vedere
al tehnici de execuţie:
 Cu degetele (pe suprafeţe mici şi rotunjite)
 Cu faţa palmară sau dorsală (pieptăne) a mâini pe suprafeţele
întinse cu degetele lipite sau depărtate.
 Cu rădăcina mâinilor (regiunea lombară)
 Cu marginea cubitală (la umăr, la plica fesieră)
 Cu pumni închişi acţionează în profunzime.
2. Clasificarea din punct de vedere cum lucrează mâinile:
 Simultane
 Alternative
3. Clasificarea din punct de vedere metodic:
 Netezirea introductivă
 Netezirea de întrerupere
 Netezirea finală
Netezirea introductivă-ritmul şi intensitatea manevrei va creşte în mod
treptat având un caracter stimulant urmărind acumularea maseorului cu
pacientul.
Netezirea de întrerupere-se intercalează între celelalte manevre pentru
a se evita trecerea bruscă de la o manevră la alta.
Netezirea finală-se efectuează la încheierea sedinţei de masaj cu
descreşterea treptată a ritmului şi intensităţi obţinându-se un efect calmant
(sedativ) asupra pacientului.
Ritmul neteziri trebuie să depăşească cu puţin viteza de întoarcere a
sângelui prin venă.
4. Clasificarea din punct de vedere a regiuni corpului:

2
  Regiunea cu pilozitate crescută-netezirea se execută cu degetele
puţin depărtate sau în pieptăne în scopul evitări epilări.
 Pentru membre-se realizează cu mâinile aşezate în priză
circulară (brăţară) la acelaşi nivel sau cu o mână asupra celeilalte în funcţie
de grosimea segmentului.
 Netezirile pot fi însoţite de vibraţii ale regiuni.
Netezirile pot fi însoţite de vibraţii întărind acţiunea relaxatoare.

EFECTELE NETEZIRII

Cele mai importante efecte ale neteziri se răsfrânge asupra circulaţiei

sângelui în capilare, vasele superficiale precum şi asupra circulaţiei
limfatice.
Acest efect de stimulare a circulaţiei rezultă din acţiunea mecanică
directă a manevrelor de netezire care presează şi împinge lichidele în sensul
scurgeri lor normale.
Manevrele de netezire influenţează circulaţia sângelui şi a limfei mai
ales pe cale reflexă.
Netezirea acţionează asupra terminaţiilor receptoare ale nervilor
periferici determinând modificări importante ale reacţiilor vasomotoare
umorale şi nervoase, care reglează de fapt circulaţia în întreg organism.
Apare vazodilataţia locală de durată-hiperemia (înroşirea pieli).
Efectele calmante-alunecările lungi şi uşoare liniştesc iritabilitatea
nervoasă, scad durerile şi contracţia musculară.
Pe acest efect calmant se bazează acţiunea şi indicaţiile neteziri ca
manevră pregătitoare de masaj.
O dată cu reducerea sensibilităţi se produce şi o scădere a încordări
psihice.
Netezirea este o manevră specifică de suprafaţă.
Stimulând circulaţia şi funcţiile nervilor trofici se activează schimburile
nutritive şi sunt favorizate funcţiile multiple ale pieli şi ţesuturile
superficiale.
Manevrele mai riguroase şi mai insistente influenţează circulaţia şi
favorizează funcţiile şesuturilor şi organelor locale.
În muşchi ajunge o mare cantitate de sânge oxigenat şi cu substanţe
energetice şi se îndepărtează rezidurile toxice mai repede rezultă combate
oboseala.
Alunecările lente, ritmice şi profunde acţionează asupra musculaturi în
sens relaxator.

3
 FRĂMÂNTATUL SAU PETRISAJUL

Este socotit procedeul pentru masajul ţesuturilor profunde şi a

muşchilor. Se execută prin:
 Prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi
 Ridicarea lor şi stoarcerea prin comprimare între degete şi
palmă sau prin presiune pe planul profund.
În funcţie de regiune frământatul se execută:
 În cută-regiuni întinse şi plate (spate sau membre)
 Între police şi index (faţă şi frunte)
 Între deget şi rădăcina mâini.
Mişcările se execută prin deplasarea mâinilor din aproape în aproape în
sens longitudinal sau transversal.
Frământarea se mai aplică în anumite cazuri:
 Circular (membre, inelar, brăţară)
 Contratimp (se mai spune şerpuit şi zig zag)
Frământarea se poate aplica în cazul unor mese musculare voluminoase
şi cu pumni (cubitali sau palmari), ex: regiunea fesieră sau coapse.

EFECTELE FRĂMÂNTATULUI

Pe cale mecanică-se favorizează circulaţia profundă şi eliminarea

produşilor toxici de metabolism.
Se menţine troficitatea musculară normală. Se dezvoltă elasticitatea
musculaturi.
Sunt stimulate: excitabilitatea, contractilitatea, conductibilitatea.
Astfel se explică recuperarea prin procedeul de frământat ale stărilor de:
 Atonie,
 Atrofie,
 Insuficienţă musculară.
Produse ca urmare a imobilizări prelungite după diferite traumatisme
sau datorită unor afecţiuni specifice muşchilor.

4
 FRICŢIUNEA

Se adresează şesutului subcutanat, constă în presarea şesuturilor moi

subcutanate pe straturile profunde sau pe un plan dur şi deplasarea lor în
limita elasticităţi propri.
Se execută concomitent cu presiune, mişcări mici longitudinale,
circulare sau spiralate în formă de cleşte (ex: în cazul tendonului ahilian).
Pe porţiuni mici se execută cu vârful degetelor sau cu faţa palmară a
degetelor.
Se mai poate executa deget peste deget sau cu vârfurile celor 2-3 degete
mijloci.
Pe porţiuni mai mari se aplică fricţiunea cu partea cubitală cu rădăcina
mâini sau cu pumnul închis.
Din punct de vedere a intensităţi, fricţiunea poate fi: superficială,
medie sau profundă.

EFECTELE FRICŢIUNI

--Fricţiunea pe cale mecanică-se mobilizează ţesuturile

tegumentare cărora le măreşte supleţea redând elasticitatea.
--Fricţiunea determină o accelerare a proceselor de regenerare şi
cicatrizarea prin activarea circulaţiei locale şi a nutriţiei locale.
--Fricţiunile profunde efectuate pe porţiuni mici realizează desfacerea
aderenţelor cicatriceale favorizând formarea de ţesuturi elastice.
--Efectele asupra circulaţiei venoase şi limfatice constau în prevenirea
stazei sancvine şi limfatice.
--Fricţiunea stimulează penetrabilitatea cutanată pentru diverse
medicamente.
Manevrele de fricţiune executate într-un ritm lent şi prelungit au drept
rezultat scăderea sensibilităţi locale a încordărilor nervoase generale
relaxarea muşchilor contractaţii sau obosiţi.
Dacă sunt executate scurt şi viguros într-un ritm rapid se stimulează
sistemul nervos periferic şi sistemul nervos central.
Fricţiunea se adresează articulaţiilor, ligamentelor şi tendoanelor,
inserţiilor musculare şi şanţurilor intramusculare.

5
 TAPOTAMENTUL SAU BATEREA

Reprezintă cea mai excitantă manevră de masaj; constă din aplicarea

unor lovituri ritmice şi uşoare executate cu diferite părţi ale mâini.
Din punct de vedere tehnic avem:
Manevră de tocat-care pot fi executate cu marginea cubitală a
degetelor şi a mâinilor.
Manevra de bătătorit-cu pumnul căuşi sau cupă.
Manevră de plescăit (lipăit)-executându-se cu faţa palmară a degetelor
sau a palmelor care cad moi uşoare şi pasive.
Manevre de percutat-se execută cu vârful degetelor.
Baterea cu pumnul între deschis.
Baterea nu trebuie să fie dureroasă.

EFECTELE TAPOTAMENTULUI

Variază în raport cu ritmul şi intensitatea loviturilor, cu supleţea sau

rigiditatea mâinilor, cu sensibilitatea ţesuturilor masate.
Pe cale mecanică se intervine în scăderea ţesutului adipos, acţionează
asupra nervilor vazomotori obţinându-se o hiperemie cutanată de lungă
durată (hiperemie=înroşirea pieli).
Deasemenea se acţionează asupra ramurilor nervilor senzitivi şi motori.
Manevrele de tapotament influenţează funcţiile musculare recomandân-
du-se în tratamentul atoniei, atrofiei şi insuficienţei musculare, apărute după
traumatisme şi imobilizări.
Manevrele de tapotament sunt contraindicate: afecţiunilor nervoase, a
contracturilor, oboseli, pasmelor musculare.

VIBRAŢIA

Această manevră constă din imprimarea în ţesuturi a unui număr cât mai
mare de mişcări oscilatori variate pe unitatea de timp.
Mişcările vibratori sunt asemănătoare cu un tremurat continu şi rezultă
din contracţiile alternative ale muşchilor antagonişti ai degetelor şi mâini, ai
antebraţului şi braţului.
Vibraţiile se pot executa:
-Cu vârful degetelor
-Cu faţa palmară
-Cu rădăcina mâini

6
 -Cu toată palma şi degetele închise
-Cu pumnul închis.
Vibraţiile se pot executa şi mecanic (cu diverse aparate).

EFECTELE VIBRAŢIEI

Se manifestă prin acţiune mecanică şi reflexă.

Manevrele fine şi prelungite sunt: sedative (liniştitoare) reduc
sensibilitatea pieli şi a ţesuturilor superficiale, produc o senzaţie de:
amorţire, încălzire şi relaxare.
Manevrele ample şi puternice determină activarea circulaţiei profunde
locale dând hiperemie cutanată.
Vibraţiile se pot combina cu manevrele de netezire, fricţiunea sporind
eficienţa acestora.
Sunt indicate în tratamentul unor afecţiuni dureroase şi congestive ale
organelor interne, ale leziunilor însoţite de contracturi musculare şi în caz de
încordări psihice.

MANEVRELE SECUNDARE
(AJUTĂTOARE)

Completează acţiunea procedeelor principale, intercalându-se printre

acestea.
Unele derivă din cele principale iar altele au caractere tehnice propri,
îmbogăţind procedeele de bază ale masajului.
Cele mai impoetante manevre sunt:
 geluirea
 măngăluirea
 cernutul
 presiunile
 tracţiunile
 scuturările
 ciupiturile
 pensările.

7
 GELUIREA

Se execută cu 2-3 degete apropiate sau depărtate în funcţie de regiunea

masată şi mai mult pe şanţurile intermusculare, intervertebrale şi coloană.
Se execută prin mişcări de păşire, se execută din ultima articulaţie a
falangelor.
Geluirea face parte din manevrele secundare de frământat.

MĂNGĂLUIREA (rulatul)

Se aplică în general pe membrele superioare şi inferioare după

manevrele mai puternice, după frământat sau batere.
Tehnica de aplicare-se prinde segmentul interesat între feţele palmare
ale mâinilor degetele fiind întinse, se deplasează mâinile ritmic alternativ de
jos în sus.

CERNUTUL

Tehnica de execuţie-se prinde muşchiul cu vârful degetelor uşor

flectate de o parte şi de alta a segmentului interesat şi se deplasează în sens
lateral şi de jos în sus prin prin ridicări şi presiuni alternative asemănătoare
cernutului cu o sită.
Manevra se execută în ritm viu cu deplasarea mâinilor din aproape în
aproape în lungul segmentului interesat.
Efectul acestor 2 proceduri constau din acţiuni relaxante, decongestive
asupra maselor musculare şi de redare a supleţei musculare.

PRESIUNILE

Se pot executa în 3 feluri:

 simple
 asociate cu mişcări respiratori
 asociate cu vibraţia
Presiunile simple-sunt în general la spate. Se execută astfel: se aplică
palmele cu degetele întinse de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi se
execută apăsări o dată sau de mai multe ori fără să exagerăm intensitatea
tensiuni.
Presiunile asociate cu mişcări respiratori-se aşează mâinile cu
degetele puţin depărtate transversal la baza celor 2 hemitorace.

8
 Se fac presiuni în ritmul mişcărilor respiratori.
Presiunile asociate cu vibraţia-au efect relaxator.

TRACŢIUNILE ŞI TENSIUNILE

Sunt procedee de masaj care acţionează asupra articulaţiei şi ţesuturilor

periarticulare executându-se la sfârşitul şedinţei de masaj.
Tracţiunea realizează o întindere şi o alungire a elementelor articulare şi
periarticulare în limitele fiziologice precum şi o degajare de subpresiune a
elementelor intraarticulare pe care le îndepoărtează.

SCUTURĂRILE

Constau din mişcări oscilatori, ample executate ritmic şi se adresează

sefmentelor sau membrelor în întregime.

CIUPITUL

Se aplică pe masele musculare (unde musculatura permite), ex: braţele,

membrele abdomenul.
Se execută într-un ritm viu din loc în loc, efectul lor fiind excitant sau
tonifiant.
Se poate executa cu 2degete şi cu toate degetele.

EFECTELE FIZIOLOGICE ALE

MASAJULUI

Ele sunt de 2 feluri:

1. Locale:
 Acţiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular
articular (calmarea).
 Acţiunea hiperemiantă-prin înroşirea şi încălzirea pieli.
 Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale de stază cu
accelerarea proceselor de rezorbţie în regiunea masată.
2. Generale:
 Stimularea funcţiilor-aparatului circulator şi respirator.
 Creşterea metabolismului bazal.
 Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului, îmbună-
tăţirea somnului îndepărtarea oboseli musculare.

9
  Mecanismul reflex-în piele există numeroase terminaţi nervoa-
se (numite exteroceptori) în muşchi, ligamente şi tendoane, proprioceptori la
nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi care pornesc spre sis-
temul nervos central.
La nivelul pieli (superficial) fiecărui organ intern îi corespunde o
anumită zonă cutanată-zona Head care influenţează pe cale reflexă starea
funcţională a organelor profunde în suferinţă.
Acest capitol face obiectul de studiu al anumitor specialişti (presupun-
ctura, reflexoterapia).
 Efectul mecanic-în urma manevrelor de masaj se produc reacţi
intense în piele cu formarea unor produse metabolice care trec în circulaţia
generală.
După uni autori această substanţă se numeşte substanţa H, cu acţiune
vasodilatatoare asemănătoare histaminei.
După alţi autori ia naştere o substanţă asemănătoare colinei care
stimulează peristaltismul.

CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI

 Toate bolile acute infecţioase (infecto-contagioase).

Bolile infecto-contagioase sunt: hepatita, bolile copilărie, scarlatina.
 Infecţi şi inflamaţiile pieli şi boli dermatologice (furunculoze,
piodermite, eczeme, psoriasiz, micoze).
 Boli parazitare (scabie)
Boli ale vaselor şi articulaţiilor:
 Osteite, periostică, osteomielită
 Artrite infecţioase acute
 Tuberculoză pulmonară şi osteoarticulară
 Boli vasculare, fragilitatea vasculară
 Flebite, tromboflebite (inflamaţia membrelor)
 Boli hemoragipare, hemoragi recente,
 Toate tipurile de cancer,
 Varice foarte pronunţate.

10
 TEHNICA MASAJULUI CERVICAL

Delimitarea regiuni:
Regiunea cervicală este delinitată în partea superioară de o linie
imaginară care uneşte apofizele mastoide trecând prin gaura occipitală (linia
articulară nucală).
Înferior este delimitată de o linie imaginară care trece prin vertebra C7 şi
acromeon.
Lateral este delimitată de muşchiul sternocleidomastoidian.
Descrierea anatomică:
Segmentul cervical al coloanei vertebrale este format din 7 vertebre;
primele 2 sunt: atlas şi axis au particularităţi deosebite, dobândite prin
distribuirea lor la funcţi speciale.
Atlasul-este prima vertebră cervicală, este lipsită de corp vertebral, este
formată din 2 arcuri şi 2 mase laterale, are formă de inel.
Axisul-este a 2 vertebră cervicală are drept caracteristică prelungirea
feţei superioare a corpului printr-o apofiză numită adontoidă care se
articulează cu arcul interior al atlasului.
Datorită acestei articulaţi este asigurată o mare mobilitate a capului.
Vertebra C7 se recunoaşte ca cea mai mare vertebră cervicală.

Muşchii regiuni cervicale:

Sunt aşezaţi pe 5 planuri anatomice:
Muşchii flexori
Muşchii extensori
Muşchii rotatori
ai capului şi gâtului.
Muşchii flexori ai capului:
 Muşchiul lungul capului-inserţia os occipital
 Muşchiul dreptul anterior al capului-inseră osul occipital.
 Muşchiul sternocleidomastoidian-inseră pe apofiza mastoidă
şi linia nucală.
Muşchii extensori ai capului:
 Muşchiul marele drept posterior al capului-inserţia pe
linia nucală şi os occipital.
 Muşchiul micul drept posterior al capului
 Muşchiul micul oblic al capului (profund)-inserţie pe
occipital.
Muşchii rotatori ai capului:

11
  Muşchiul marele oblic-se inseră pe apofiza transversă a
atlasului.

TEHNICA MASAJULUI CERVICAL

Poziţia pacientului-sezând cu mâinile pe coapse, capul puţin aplecat

(musculatura relaxată). Trunchiul să fie învelit cu un cearceaf.
Poziţia maseorului-maseorul stă în spatele sau în lateralul pacientului.
Netezirea
Se execută cu 2 mâini, palmele întinse cu policele în dreptul gaurei
occipitale, coborând pe muşchii paravertebrali, trapezi, supra- şi infra
spinoşiînconjurând umeri adică muşchiul deltoid.
Cu o mână pe aceiaşi direcţie ţinând contrapriză cu mâna cealaltă pe
vertex.
Cu 4 degete pe muşchii paravertebrali.
Cu 2 degete depărtate de sus în jos pe lângă coloană.
Netezirea pieptăne cu dosul degetelor pe muşchii vertebrali.
La început se execută mai superficial şi mai încet, pe parcurs se execută
mai puternic.
Frământatul:
1.Cu o mână-ţinând pe cealaltă pe vertex în direcţiile:
 Muşchii paravertebrali, trapezi până la acromeon.
 Pe muşchii paravertebrali supra- şi infra- spinoşi.
 Muşchii paravertebrali, romboidul mare şi partea superioară a
marelui dorsal.
2. Cu 2 mâini:
3. Contratimp pe aceiaşi direcţie.
Geluirea: se execută cu 2 degete depărtate pe coloana cervicală.
 Pe muşchii paravertebrali cu degetele apropiate, pe spina omo-
platului până la acromeon.
 Pe muşchii paravertebrali, pe partea superioară a muşchiului
trapez.
Fricţiunea: se execută cu o mână deget peste deget.
 Apofiza mastoidă, linia articulară nucală, gaura occipitală, coloana
vertebrală, cervicală cu 2 degete depărtate până la C7.
 Apofiza mastoidă, linia articulară nucală, pe muşchii paraverte-
brali, spina omoplatului până la acromeon.

 Apofiza mastoidă, şanţul posterior al muşchiului sternocleido-

12
mastoidian, partea posterioară a muşchiului trapez până la acromeon.
 Se înconjoară omoplatul făcând fricţiune deget peste deget.
Tapotamentul-se poate executa cu partea cubitală, cu palmele în formă
de căuşi şi cu pumni.
Vibraţiile-se execută pe toată suprafaţa regiuni cervicale cu palmele de
sus în jos.
Masajul cervical se termină cu netezirea de încheiere.

Mobilizarea coloanei cervicale

 Pasivă,
 Activă,
 Activă cu rezistenţă,
 Flexie,
 Extensie,
 Flexie laterală,
 Rotire stânga dreapta,
 Circumducţie,
 Elongaţie.

TEHNICA MASAJULUI UMĂRULUI

*Centura scapulară-este alcătuită din oasele:

 Scapula sau omoplatul
 Clavicula
 Stern
 Humerus
*Regiunea umărului-cuprinde următoarele zone:
 Regiunea claviculară
 Regiunea subclaviculară cu spaţiul delto-pectoral
 Regiunea axilară cu fosa axilară
 Regiunea deltoidiană
 Regiunea scapulară
 Articulaţia umărului.
Centura scapulară este formată din articulaţiile:
 3 articulaţii adevărate (diartroze)
 2 articulaţii false.

13
 Articulaţia sternoclaviculară-este întărită de ligamente.
Articulaţia acromeoclaviculară-între ele există un disc fibrocartilagi-
nos intraarticular care permite mişcări de alunecare.
Articulaţia scapulohumerală-ceam mai mobilă articulaţie din
organismul uman. Este o articulaţie sferoidală care se realizează între
cavitatea glenoidă a scapulei şi capul humeral, între ele există un cadru
glenoidal fibrocartilaginos; este o articulaţie cu fixare musculară ( nu există
ligamente).

Muşchii umărului:
 Deltoidul,
 Coracobrahial,
 Supraspinos (profund),
 Infraspinos,
 Marele rotund,
 Micul rotund,
 Subscapular,
 Bicepsul brahial,
 Tricepsul,
 Dinţatul mare,
 Pectoralul mare şi mic,
 Subclavicularul.

TEHNICA MASAJULUI

Poziţia bolnavului-sezând pe scaun cu mâna pe şold cu umărul către

maseor.
Netezirile:
 Cu vârfurile degetelor pe V-ul deltoidian, alunecări în sus până la
acromeon, apoi mâna dreaptă alunecă coborând în faţă, îmbrăcând pectorali,
iar mâna stângă coboară îmbrăcând omoplatul (se execută şi invers).
 Netezirile pe supraspinos-cu 2 degete de la acromeon spre
coloana vertebrală.
 Se aşează mâna peste mâna cu partea cubitală la V-ul deltoidian
alunecă în sus până la acromeon.
 Netezirea cu partea cubitală a mâini în articulaţia scapulohumerală
Frământatul: se execută cu o mână pe 2-3 direcţide jos în sus:

14
  Pe omoplat de la exterior spre coloană apoi pe supraspinos
orizontal până la acromeon.
 Frământatul pe partea anterioară pe muşchii pectorali 2-3 direcţii.
 Frământarea muşchiului deltoid (triceps şi biceps) cu 2 mâini şi
contratimp.
Geluirea-pe omoplat, pe spina omoplatului, subclavicular şi intercostal
pe V-ul deltoidian.
Fricţiunea-periarticular pe toate direcţiile pe care se execută geluirea, în
articulaţia scapulohumerală plus axial.
Tapotamentul-se execută toate formele pe cele 3 regiuni, transversal pe
fibrele musculare.
Vibraţia-cu palma întinsă pe cele 3 regiuni.

Kinetoterapia:
 Antepulsie,
 Retropulsie (cu priza pe acromeon şi contrapriza pe cot),
 Abducţia, adducţia,
 Rotaţia internă şi externă,
 Circumducţia,
 Elongaţia,
 Scuturări.

MASAJUL BRAŢULUI

Braţul este alcătuit din: osul humersus şi muşchii.

Muşchii:
 Muşchiul anterior coracobrahial-realizează anteflexia şi
adducţia braţului.
 Muşchiul bicepsul brahial-realizează mişcarea de flexie în
articulaţia cotului şi supinaţia antebraţului.
 Muşchiul brahial anterior-flexia în articulaţia cotului.
 Muşchiul triceps brahial posterior-are 3 capete: capul lung,
lateral, medial, este cel mai important extensor al cotului.
 Muşchiul anconeu.

TEHNICA MASAJULUI

15
 Poziţia bolnavului-aşezat în şezut pe un scaun rotativ cu membrul
superior descoperit.
Netezirile-cu o mână cu policele alunecând în şanţul bicipital şi
celelalte degete alunecând pe muşchii triceps ţinând contrapriză cu cealaltă
mână pe antebraţ.
Netezirea sub formă de brăţară, mână după mână şi pieptăne apoi se
continuă cu:
Frământarea-cu o mână cu 2 mâini şi contratimp pe aceiaşi direcţie.
Geluirea-se execută pe toată suprafaţa musculară pe şanţurile intra-
musculare în scopul îndepărtări stazelor şi nodulilor interstiţiali.
Măngăluirea-îmbrăţişarea maselor musculare între cele 2 palme
deschise, bine întinse, aşezate paralel şi opus una anterioară, una posterioară,
după care se fac rulări, fiecare descriind o mişcare inversă faţă de cealaltă.
Fricţiunea-pe şanţul bicipital intern şi extern pe V-ul deltoidian deget
peste deget.
Baterea-cu o mână toate cele 3 forme.
Vibraţia-pe toată suprafaţa musculară.

MASAJUL ANTEBRAŢULUI

Este alcătuit din oasel: radius şi cubitus (ulna).

Muşchii sun grupaţi în 2 grupe musculare antagoniste:
Flexori şi pronatori-concentraţi în jurul osului cubitus
Extensori şi supinatori-concentraţi în jurul radiusului.
Muşchii flexori:
 Muşchiul rotundul pronator-îndoaie cotul şi acţionează la
pronaţia antebraţului.
 Muşchiul flexor radial al carpului-flexor al articulaţiei radial al
carpului.
 Muşchiul palmarul lung
 Muşchiul flexor ulnar al carpului
 Muşchiul flexor superficial al degetelor
 Muşchiul flexor lung al policelui
 Muşchiul flexor profund al degetelor
 Muşchiul pătratul pronator.
Muşchii extensori pronatori:
 Muşchiul brahioradial
 Muşchiul extensor radial lung al carpului
 Muşchiul scurt al carpului

16
  Muşchiul comun al degetelor 2, 3, 4, 5.
 Muşchiul extensor al degetului mic
 Muşchiul extensor ulnar al carpului
 Muşchiul supinator profund
 Muşchiul lung abductor al policelui
 Muşchiul extensor lung al policelui
 Muşchiul extensor scurt al policelui
 Muşchiul extensor al indexului.

TEHNICA MASAJULUI

Poziţia bolnavului-şezând pe un scaun faţă în faţă lateral. Antebraţul

este spijinit pe o pernă, cu o mână executăm manevrele şi cu cealaltă ţinem
contrapriză pe mâna pacientului.
Netezirea-cu o mână a părţi anterioare cuprinzând partea cubitală a
antebraţului, între police şi celelalte degete. Se poate executa şi netezirea
brăţară.
Frământările-se execută cu o mână cu 2 mâini pe aceleaşi direcţii.
Geluirea-pe şanţurile intramusculare şi pe toată musculatura.
Tapotamentul-mai puţin, se poate executa măngăluirea şi ciupitul.
Vibraţia-pe toată porţiunea.

MASAJUL MÂINI

Este extremitatea membrului superior şi reprezintă:

 O faţă palmară
 O faţă dorsală.
Scheletul măini este alcătuit din 27 oase grupate în 3 segmente:
 Carp
 Metacarp
 Falange
Carpul-este compus din 8 oase mici neregulate dispuse pe 2 rânduri:
 Proximal: scafoid, semilunar, piramidal şi pisiform.
 Distal: trapez, trapezoid,osul mare şi osul cu cârlig.
Metacarpul-formează scheletul palmei şi este format din 5 oase.
Falangele-formează scheletul degetelor şi este format din 14 oase, 3
pentru fiecare deget, 2 pentru police.
Articulaţiile mâini:

17
  Radiocarpiană
 Intercarpiană
 Metacarpofalangiană
 Interfalangiene
Muşchii mâini:
*Faţa pamară:
 Muşchii tenari
 Muşchii hipotenari
 Bureletul digito-palmar
 Aponevroza palmară.
*Faţa dorsală:
 Muşchii interosoşi
*Degete:
 Muşchii lumbricali

TEHNICA MASAJULUI

Poziţia pacientului-pacientul se află în poţiţie de şezut, antebaţul

sprijinit pe o pernă.
Maseorul poate sta în picioare sau în şezut. Palma pacientului este ţinută
de maseor.
*Partea dorsală:
Netezirea-cu palma întinsă, cu ambele police a părţi dorsale a mâini, cu
2 degete depărtate pe spaţiile interosoase.
Geluirea-cu 2 degete depărtate înaintând pe spaţiile intermetacarpiene.
Fricţiunea-se execută deget peste deget sau cu 2 degete depărtate pe
aceleaşi direcţii. Se poate combina cu vibraţia. Nu se face tapotament.
*Partea palmară:
Se întoarce mâna pacientului în supinaţie şi se execută manevrele:
Netezirea-pieptăne de la baza degetelor la articulaţia pumnului.
Frământarea-se execută între police şi index pe muşchii tenari,
hipotenari şi bureletu digito-palamar.
Geluirea-se execută cu 2-3 degete apropiate pe toată suprafaţa palmară.
Fricţiunea-deget peste deget (sau cu articulaţia interfalangiană) se
insistă pe aponevroza palmară.
Tapotamentul-se executã cu partea cubitalã sau cu pumnul se termină
cu vibraţia.

18
 MASAJUL DEGETELOR

Se ţine mâna în supinaţie sau pronaţie, cu o mână se ţine contrapriză şi

cu alta se execută.
Netezirea-cu 2 degete dela falanga distală la cea proximală.
Frământarea-se execută cu 2 degete pe aceiaşi direcţie.
Geluirea-pe toată suprafaţa degetului.
Fricţiunea-pe articulaţiile interfalangiene. Se poate executa şi
măngăluirea.
Kinetoterapia- se poate executa la toate degetele sau separat.

MASAJUL ARTICULAŢIEI RADIOCARPIENE

Neteziri-cu ambele police de la mijloc spre exterior şi pe partea dorsală

şi cea palmară.
Fricţiuni-deget peste deget pe aceiaşi direcţie şi vibraţie.
Kinetoterapia-cu o mână contrapriză deasupra articulaţiei şi cu cealaltă
mână se execută mişcările de:
 Flexie, extensie,
 Lateralitate,
 Rotire,
 Circumducţie,
 Elongaţie.

MASAJUL SPATELUI
(toracelui posterior)

Delimitarea şi descrierea anatomică a regiuni:

Regiunea dorsală-se delimitează superior prin linia imaginară care
trece prin C7 spina omoplatului acromeon.
Inferior-care trece prin T12 .
Părţile laterale-se delimitează prin linia sub axilară.
Din punct de vedere anatomic regiunea dorsală este formată din: 12
vertebre numerotate T1-T12 sau D1-D12 şi se articulează cu 12 perechi de
coaste.
Musculatura este bine dezvoltată şi reprezentată de mai multe planuri în
profunzime.
Muşchii sunt:
 Muşchiul marele dorsal,

19
  Muşchii trapezi,
 Muşchii intercostali,
 Muşchiul micul dinţat postero-superior şi postero-inferior.
Muşchii propri ai coloanei vertebrale:
 Muşchii intertransversali
 Muşchii interspinali,
 Muşchii transversospinali,
 Muşchii spinotransversali.
În partea superioară a coloanei dorsale se află:
 Muşchii romboizi
 Muşchii marele şi micul romboid
 Muşchii supraspinoşi,
 Muşchii infraspinoşi.

TEHNICA MASAJULUI

Poziţia bolnavului-în decubit-ventral, cu mâinile pe lângă corp, capul

înclinat în stânga sau dreapta. Este acoperit cu un cearceaf.
Poziţia maseorului-pe partea stângă a pacientului.
Netezire:
 Cu palmele întinse pornind de la partea inferioară a toracelui, e
muşchii paravertebrali, dorsali, trapezi înconjurând umeri.
 Lateral-pe linia axilară în sus îmbrăcând umeri, mâinile împre-
unându-se la C7.
 Cu 2 degete depărtate asşezăm degetele 2 şi 3 pe şanţurile dintre
musculatura paravertebrală şi corpurile vertebrale şi alunecă în sus până la
C7.
 Intercostală-cu degetele depărtate se execută netezirea muscu-
laturi intercostale pe ambele părţi.
 Pieptăne-se aşează mâinile cu partea dorsală a falangelor pe o
parte şi pe alta a coloanei şi se alunecă uşor spre regiunea cervicală prin
derularea mâinilor.
Frământările-se începe pe partea dreaptă. Prindem musculatura între
police şi celelalte degete şi efectuăm comprimarea.
Astfel frământăm toată masa musculară, de jos în sus pe mai multe
direcţii. Se execută: cu o mână cu 2 mâini şi contratimp.
Geluirea-se execută cu 2 degete depărtate pe o parte şi pe alta a
coloanei vertebrale şi geluirea intercostală. Se poate executa şi cu pumni
dacă musculatura permite.

20
 Fricţiunea-pe fiecare spaţiu intervertebral şi dintre apofize.
Pe coloana vertebrală cu 2 degete depărtate cu mişcări: sus-jos, stânga-
dreapta, circular stânga, circular dreapta.
Pe muşchii paravertebrali deget peste deget sau 2 degete apropiate
mişcări circular stânga şi dreapta.
Intercostal cu degetele depărtate.
Tapotamentul-se execută cu partea cubitală a mâinilor, în formă de
căuşi şi cu pumni, se evită coloana vertebrală şi zona renală.
Vibraţia-pe toată suprafaţa masată cu toată palma sau cu vârful
degetelor.
Netezirile de încheiere-să fie din ce în ce mai superficial.
Mobilizări-presiunea care se aplică pe coloana vertebrală şi cutia
toracică.

TEHNICA MASAJULUI MEMBRULUI

INFERIOR

Membrul inferior este fixat de trunchi prin centura pelviană care este
formată din:
 Oasele coxale-care se articulează între ele anterior formând
sinfiza pubiană iar posterior cu sacrul formând bazinul.
Muşchii centuri pelviene se împart în:
*Muşchii interni ai bazinului:
 Muşchiul iliopsoas (flexor al coapsei pe bazin şi rotaţia externă)
 Muşchiul piriform (abducţie şi rotaţie externă a coapsei)
 Muşchiul obturatorul intern (roteşte coapsa lateral)
*Muşchii externi ai bazinului:
 Muşchiul marele fesier (extensia coapsei)
 Muşchiul fesierul mijlociu (rotaţia internă)
 Muşchiul fesierul mic (abductor şi rotator intern al coapsei)
 Muşchiul pătrat femural (rotator extern)
 Muşchiul opturator extern (rotaţia înafară)
 Muşchiul tensor al fasciei lata (rotator intern şi flexor al
coapsei).

21
 MASAJUL REGIUNI FESIERE

Poziţia bolnavului-în decubit-ventral.

Neteziri-se execută sub formă circulară şi pieptăne.
Frământare-toate formele de frământări de la plica fesieră în sus.
Geluiri-pe toată suprafaţa regiuni cu degetele sau cu pumnul.
Fricţiuni-cu pumni sau cu articulaţiile interfalangiene.
Se execută ciupitul şi toate formele de tapotament şi vibraţiile.

MASAJUL COAPSEI

Coapsa este formată din: osul femur şi muşchii care o înconjoară.

Grupul antero-lateral: (extensor)
 Muşchiul cvadriceps femural,
 Muşchiul croitor,
 Muşchiul tensor al fasciei lata.
Grupul medial: (adductor)
 Muşchiul gracilis,
 Muşchiul pectineu,
 Muşchii adductori: lung, scurt şi mare.
Grupul posterior: (flexori)
 Muşchiul bicepsul femural,
 Muşchiul semitendinos,
 Muşchiul semimembranos.

TEHNICA MASAJULUI

*Partea posterioară:
Poziţia pacientului-în decubit-ventral şi decubit-dorsal.
Neteziri-cu ambele mâini de la spaţiul popliteu până la plica fesieră;
mână după mână; şi pieptăne mai mult lateral.
Frământarea-pe toate direcţiile, toate formele.
Geluirea-se execută pe toată suprafaţa musculară (în special pe
şanţurile intermusculare)
Fricţiunea-se execută pe direcţia nervului sciatic (şi la spaţiul popliteu
şi plica fesieră)
Tapotamentul-toate formele.
Vibraţia-pe toată suprafaţa coapsei.

22
 *Partea anterioară-se pune pe partea decubit-dorsal.
Se execută aceleaşi manevre ca şi la partea posterioară adăugându-se
măngăluirea şi cernutul (se flectează piciorul la 450).

MASAJUL ARTICULAŢIIEI
COXO-FEMURALE

Este format din:

Capul femurului-care se articulează cu cavitatea acetabulară a osului
coxal.
Pentru masajul coxo-femural se masează coapsa şi regiunea fesieră.
Se face netezirea specifică cu partea cubitală a mâini şi fricţiune pe plica
fesieră şi în jurul articulaţiei coxo-femurală.
În partea anterioară poziţia pacientului este pentru fricţiune: membrul
inferior fiind în flexie şi abducţie uşoară.
Mişcările kineto:
 Flexia coapsei pe bazin, extensie,
 Abducţie, adducţie,
 Circumducţie.

TEHNICA MASAJULUI GENUNCHIULUI

Genunchiul este alcătuit din 3 articulaţii formate de către:

 Femur-tibie
 Femur-rotulă (patelă)
 Tibie-rotulă
Rotula-este osul propriu-zis al genunchiului, are o formă triunghiulară.
Articulaţia genunchiului este întărită de o serie de ligamente care
asigură stabilitatea articulară.
Regiunea poplitee-ocupă partea posterioară a articulaţiei genunchiului.
Este o zonă care trebuie respectată de maseor pentru că pe aici trec:
artera şi vena poplitee şi nervul sciatic, popliteu intern.
Pentru o congruenţă cât mai perfectă asupra feţei articulare există cele 2
meniscuri (extern şi intern).

23
 MASAJUL GENUNCHIULUI

Se începe prin încălzirea zonelor alăturate. Asupra acestor regiuni se

aplică manevrele de masaj care au un rol tonifiant major prin creşterea
circulaţiei sancvine locale.
Aceste manevre se execută posterior asupra musculaturi gambei şi
coapsei după care se execută neteziri cu partea cubitală în spaţiul popliteu şi
fricţiuni în fosa poplitee cu gamba uşor flectată.
Partea anterioară a genunchiului se masează mai întâi coapsa după
care se trece la masarea propriu-zisă a articulaţiei genunchiului aşezată în
semiflexie.
Se execută netezirea articulaţiei cu cele 2 police, ţinând contrapriză în
fosa popliteee cu celelalte degete.
Fricţiunea-se aplică policele pe ambele margini ale sacrului capsular
fricţionând articulaţia de jur împrejur.
Se înconjoară rotula şi condili femurali. Fricţiunea se poate combina cu
vibraţia.
Kinetoterapia:
 Extensia gambei
 Rotaţia externă şi internă
 Elongaţia.
Mişcarea activă cu rezistenţă pentru recuperare.

MASAJUL GAMBEI

Delimitarea:
Superior: articulaţia genunchiului
Inferior: articulaţia gleznei.
Este formată din din: oasele tibia şi peroneu.
Musculatura este împărţită în:
*Regiunea antero-laterală:
 Muşchii extensori lung al degetelor şi halucelui
 Muşchiul tibialul anterior
 Muşchiul peronier lung şi scurt
*Regiunea posterioară:
Muşchiul tricepsul sural format din:
 Muşchii gemeni
 Muşchiul solear
 Muşchiul tibial posterior

24
  Muşchiul popliteu.
Muşchii flexori care sunt:
 Muşchii lung al degetelor şi halucelui
 Muşchiul plantarul subţire.
Vascularizaţia este asigurată de arterele şi venele:
 Tibial anterior şi posterior
 Poplitee.
Inervaţia: nervi peronieri şi tibial ce provin din nervul sciatic.

TEHNICA MASAJULUI GAMBEI

*Partea posterioară:
Poziţia pacientului-decubit-ventral.
Netezirea-se execută cu 2 mâini, mână după mână şi pieptăne.
Frământatul-cu o mână, cu 2 mâini şi contratimp.
Geluirea-pe toată suprafaţa musculară şi pe şanţul muşchilor gemeni.
Fricţiunea-se execută pe tendonul lui Ahile în formă de cleşte şi pe
şanţul între muşchii gemeni.
Tapotamentul-toate formele şi vibraţia.
*Partea anterioară:
Se execută neteziri, frământări şi geluirea şi fricţiunea se execută cu 2
degete depărtate pe creasta tibială. Nu se face tapotament.
Se poate executa măngăluirea şi ciupitul cu membrul inferior în flexie.

MASAJUL PICIORULUI PROPRIU-ZIS

Descrierea anatomică: piciorul este format din 3 segmente:

Tars-7 oase dispuse pe 2 rânduri:
 Posterior: astragal şi calcaneu.
 Anterior: scafoid sau navicular, cuboid şi 3 cuneiforme.
Metatars- alcătuit din 5 oase.
Falangele-alcătuite din 14 oase.
Muşchii-se împart în:
*Muşchii extensori ai degetului:
 Muşchiul extensor scurt al degetului
 Muşchiul lumbrical
 Muşchii interosoşi.

25
 *Muşchii flexori:
 Muşchiul scurt al degetelor
 Muşchiul pătrat al plantei
 Muşchii lombricali
 Muşchii interosoşi
 Muşchiul abductor
 Muşchiul adductor al degetului
 Muşchii interosoşi plantari (adductor)
 Muşchii interosoşi dorsali (abductori)
*Muşchii halucelui:
 Muşchiul abductor al halucelui
 Muşchiul flexor scurt al halucelui
 Muşchiul adductor al halucelui
*Muşchii degetului mic:
 Muşchiul abductor al degetului mic
 Muşchiul scurt flexor al degetului mic
 Muşchiul opozant al degetului mic.

TEHNICA MASAJULUI PICIORULUI

Poziţia pacientului-la partea plantară în decubit-ventral cu piciorul

sprijinit în mâna maseorului genunchiul fiin un pic flectat.
Neteziri-pieptăne de la călcâi spre degete şi cu policele.
Frământarea-cu 3 degete pe partea externã a muşchilor tenari.
Geluirea-pe toată suprafaţa plantei.
Fricţiunea-pe toată suprafaţa plantei dar în special pe aponevroza
plantară deget peste deget.
Tapotamentul-pe partea cubitalã cu pumnul.
*Partea dorsală-în decubit-dorsal.
Netezirea-cu palmele întinse de la degete către gleznă înconjurând
maleolele cu vârful degetelor, cu 2 degete depărtate pe spaţiile interosoase.
Geluirea-pe aceleaşi direcţi ca la netezire.
Fricţiunea-pe aceleşi direcţii ca la netezire şi în jurul maleolelor deget
peste deget. Se poate combina fricţiunea cu vibraţia.
Vibraţiile şi netezirile de încheiere.
Kinetoterapia-contrapriza deasupra gleznei şi priza pe degete şi se
execută:
 Flexie, extensie
 Lateralitate,

26
  Rotire internă, externă
 Circumducţie.

MASAJUL ABDOMENULUI

Este delimitat în partea superioară de linia imaginarăce trece prin

apendicele xifoid şi marginea inferioară a coastelor.
Lateral linia subaxilară, inferior linie imaginară care trece prin creasta
iliacă şi pubis.
Cavitatea abdominală este despărţită de cavitatea toracică prin muşchiul
diafragm.
Muşchii peretelui abdominali:
 Muşchii drepţi abdominali
 Muşchii mari oblici abdominali
 Muşchii mici ablici abdominali (oblici interni)
 Muşchii transverşi abdominali (muşchii profunzi)
Topografia organelor interne: cele 9 zone sunt:
1. Epigastrul (stomacul)
2. Hipocondrul drept (ficatul)
3. Hipocondrul stâng (splina)
4. Mezogastrul (zona ombilicală, colonul transvers)
5. Flancul drept (colonul ascendent)
6. Flancul stâng (colonul descendent)
7. Hipogastru (vezica urinară, uterul la femei)
8. Fosa iliacă dreaptă (cecul, apendicele vermicular, ovarul drept la
femei)
9. Fosa iliacă stângă (colonul sigmoid şi ovarul stâng la femei)
În regiunea epigastrică în profunzime se află plexul solar care are rolul
de a conduce la centru excitaţiile periferice viscerale.
Plexul solar este format din:
 Ganglioni nervoşi
 Vene (aorta abdominală, arterele viscerale, vene abdominale)

27
 TEHNICA MASAJULUI PERETELUI ABDOMINAL

Se execută la un interval de 2h după masă. Pacientul trebuie să aibă

vezica urinară goală.
Masajul se execută în sensul evacuări intestinale (în sensul acelor de
ceasornic).
Masajul peretelui abdominal poate fi:
 Sedativ sau calmant,
 Stimulant sau tonifiant.
Poziţia pacientului-în decubit-dorsal cu membrele inferioare în uşoară
flexie şi cu pernă sub cap.
Netezirea-o palmă deasupra şi cealaltă dedesuptul ombilicului, se
execută mişcări circulare în sensul evacuări intestinale.
Deplasarea organelor interne de o parte şi de alta cu ambele mâini
concomitent şi contratimp.
Frământările-se execută cu o mână cu 2 mâini şi contratimp şi circular.
Ciupitul-pe toată suprafaţa.
Tapotamentul-toate formele. Pentru o tonifiere mai puternică a
musculaturi se execută tapotamentul, pacientul să aibă membrele inferioare
ridicate la 450.
Vibraţia-pe toată suprafaţa, circular.

MASAJUL COLONULUI

Se execută în caz de constipaţie.

Prima dată masajul peretelui abdominal şi în plus se execută geluirea şi
fricţiune pe colonul ascendent, descendent şi transvers, mână peste mână
pornind din fosa iliacă dreaptă prin palpare.
Mişcări circulare stânga, dreapta. Se poate combina fricţiunea cu
vibraţia.
Gimnastica medicală pentru întărirea muşchilor abdominali-
ridicarea membrelor la 450 coborârea, bicicleta, forfecări stânga dreapta şi
lateral, abdomene.

MASAJUL CAPULUI

Trebuie să ţinem cont de particularităţile anatomice ale acestei regiuni şi

de influenţele pe care dorim să le excităm asupra organelor cuprinse în
craniu. Piele, părţi păroase ale capului este groasă şi bine întinsă.

28
 Între piele şi oasele craniului există un strat foarte subţire de ţesuturi
fibro-elastice şi musculare.
Aceste ţesuturi sunt bogat vascularizate, muşchii sunt laţi foarte subţiri
şi se inseră pe piele şi pe oasele craniului.
Nervii-sunt ramificaţiile nervilor cranieni şi cervicali.
Se poate executa masajul pe:
 Pe toată întinderea capului
 Parţial (pe creştet, partea posterioară, părţile laterale)
 Pe frunte.
Poziţia pacientului-aşezat pe un scaun fixându-şi fruntea sau bărbia de
mâinile propri sau pe un plan de sprijin.
Maseorul stă în picioare sau pe un scaun înalt în faţă lateral sau la spate.
Masajul se poate executa cu o mână sau cu ambele mâini. Când masăm
cu o mână punem cealaltă mână contrapriza pe partea opusă.
Pentru masajul frunţi cel masat stă cu spatele la executant şi îşi poate
rezema capul pe acesta.
Masajul capului constă din:
 Neteziri
 Fricţiuni
 Vibraţii
 Loviri uşoare şi ritmice
Netezirea-antero-posterior spre creştetul capului (vertex), latero-lateral
cu degetele depărtate mişcări lente dă o senzaţie de liniştire şi relaxare.
Fricţiunea-se execută cu ambele mâini sau cu o mână cealaltă sprijină
capul, degetele uşor îndoite şi depărtate, deplasează pielea pe straturile
profunde prin mişcări circulare şi lente atât cât permite elasticitatea proprie a
ţesuturilor.
Se execută din aproape în aproape pe toată regiunea. Fricţiunea se poate
combina cu vibraţia.
Se poate executa (rar) percuţia cu vârful degetelor.
După tehnica folosită masajul capului poate fi:
 Cu efect calmant şi liniştitor
 Stimulant şi înviorător.
Masajul capului este indicat în tratamentul unor dureri cu caracter
nevralgic sau migrenos al stărilor congestive şi reumatice.

29
 MASAJUL PĂRŢI ANTERIOARE
A GÂTULUI

Este indicat destul de rar fiindcă a nu se face rău.

Masajul constă din:
 Neteziri
 Frământat
 Fricţiune
 Vibraţie
Poziţia bolnavului-şezând rezemat cu capul în uşoară extensie cu
bărbia ridicată maseorul stă în dreapta celui masat.
Netezirea părţii anterioare şi lateral-se face prin alunecări uşoare
pornind de sus în jos de la bărbie şi mastoidă spre stern şi clavicule.
Manevrele se execută pornind cu marginea cubitală a măinilor şi cu
rădăcina palmelor şi se termină cu vârful degetelor.
Se poate lucra simetric sau numai pe o parte.
Frământatul-se aplică în lungul muşchiului sternocleidomastoidian
(sub formă de cută) şi pe marginea superioară a trapezului.
Fricţiunea-se execută minuţios cu multă precauţie evitând glanda
tiroidă (se face pe mastoidă şi pe inserţi).
Vibraţia-are un rol principal se combină cu neteziri şi presiuni uşoare.
Netezirea de încheiere se execută lung, lent, liniştitor.
Scopul-descongestionarea regiuni şi relaxază musculatura şi activează
circulaţia.

MASAJUL ORGANELOR DIN ABDOMEN

Poziţia pacientului-culcat rezemat cu membrele inferioare îndoite şi

tălpile sprijinite.
Se poate executa: stomac, colon, ficat, vezica biliară.

STOMACUL

Pe zona epigastrică supraombilicală şi subcostală.

Alunecări-în lungul mari şi mici curburi a stomacului, imprimând o
mişcare de ridicare.
Fricţiuni-cu o mână şi mână peste mână.
Vibraţii-prin presiuni în timpul expirări.

30
 INTESTINUL SUBŢIRE
Constă din presiune circulară care se execută cu rădăcina mâini aplicate
deasupra sinfizei pubiene.
FICATUL ŞI VEZICA BILIARĂ
Neteziri uşoare a regiuni subcostale drepte constând din alunecări
alternative pornind de la linia mediană spre coaste.
Pe aceleaşi regiuni se aplică fricţiuni cu marginea cubitală a mâini.
Vibraţia şi presiuni vibrante sunt cele mai utile manevre în timpul
inspiraţiei.

ZONA RENALĂ
Constă din neteziri insistente aplicate pe regiunea lombară şi pe flancuri
urmate de fricţiuni cu rădăcina şi marginea cubitală a mâini şi presiuni
vibrante aplicate pe aceiaşi regiune.

MASAJUL GENERAL

Constă dintr-o prelucrare integrală a tuturor regiunilor corpului după o

succesiune bine stabilită şi se execută într-o durată de timp:
 Mai lungă-60-90 minute masaj general extins.
 Mai scurt-30-45 minute, masaj general redus
Masajul general poate fi: extins-se efectueză asupra tuturor regiunilor şi
segmentelor corpului aplicând toate manevrele de masaj plus kinetoterapie.
Indicaţiile: obezitate, masajul
de întreţinere, pentru sportivi, în afecţiuni neurologice (hemiplegi,
tetraplegi, paraplegi), boli reumatice.
Redus-masajul care se aplică pe toată suprafaţa corpului cu deosebire că
timpul de execuţie este la jumătate sau chiar mai puţin faţă de masajul
extins, nu se mai execută toate manevrele de masaj, nu se execută masajul
articulaţiilor.
Indicaţii: bolnavii imobilizaţi la pat, în paralizi spastice.
Ordinea de execuţie: pe regiuni, a masajului general este:
*Decubit-ventral:
 Dorso-lombară
 Membre inferioare partea posterioară
*Decubit-dorsal
 Membre inferioare partea anterioară

31
  Abdomen
 Torace
*Şezut:
 Membre superioare
 Cervical

32
33

33