ANALIZA BIOMECANICĂ A

PRINCIPALELOR FAZE ALE

MERSULUI
Mişcările locomotorii pot fi descrise ca fiind
ciclice sau aciclice.

Mişcările ciclice reprezintă o repetare

succesivă, fiecare parte a corpului revenind la
poziţia iniţială, de plecare.

Mişcările aciclice sunt acele mişcări la care nu

se distinge o repetare succesivă şi nu există o
poziţie iniţială şi una finală.
• Mersul este o mişcare ciclică realizată prin
ducerea succesivă a unui picior înaintea
celuilalt, fiecare din cele două membre
inferioare având pe rând funcţia de propulsor
şi de suport.

• Mersul este:
- caracteristic omului fiind una dintre cele mai
complexe mişcări
- o mişcare realizată cu maxim de randament şi
minim de cheltuială energetică, cu condiţia ca
acesta poziţia în timpul mersului să fie corect
realizată.
Caracteristicile mersului:
• în timpul acestuia există un sprijin permanent al corpului
realizat prin intermediul unui picior (perioada de sprijin
unilateral) sau prin intermediul ambelor picioare (perioada
de sprijin bilateral),

• durata sprijinului bilateral este de aproximativ 5 ori mai

scurtă faţă de cea unilaterală,

• perioadele de sprijin sunt mai lungi faţă de cele fără sprijin,

• în timpul sprijinului unilateral piciorul ce susţine greutatea
corpului este piciorul de sprijin, iar celalalt se numeşte
picior oscilant (pendulant),

• Momentul verticalei caracterizează situaţia în care piciorul

pendulant se afIă în dreptul piciorului de sprijin şi el
împarte pasul în pas posterior şi pas anterior.
Unitatea funcţională în mers este
constituită de pasul dublu, alcătuit din doi
paşi simpli.

Pasul dublu reprezintă totalitatea mişcărilor

ce se efectuează între două sprijiniri
succesive ale aceluiaşi picior.
Pasul simplu este distanţa dintre călcâiul piciorului de
contact cu solul şi vârful piciorului de impulsie şi
prezintă câteva caracteristici:

• lungimea pasului simplu este în relaţie directă cu

lungimea membrului inferior,

• lungimea este mai mare la bărbaţi, aproximativ 0,63

m, comparativ cu aproximativ 0,5 m la femei,

• lungimea pasului de partea stângă este mai mare

faţă de cea executată cu membrul inferior drept,

• unghiul pasului este de aproximativ 15° - unghiul

pasului este format de linia de mers cu axa
piciorului.
Numărul de paşi executaţi pe minut poartă numele
de cadenţă sau frecvenţă, alură, tempou.

Viteza mersului reprezentată prin spaţiul parcurs

într-un minut este dată de produsul dintre
lungimea (amplitudinea) pasului şi cadenţa sa.
Creşterea unuia dintre aceşti factori conduce
implicit la o amplificare a vitezei de mers.

Pentru un randament bun la mers este necesară

alungirea pasului şi nu o accelerare a cadenţei.
Cadenţa cea mai economică ar fi cam la 110-120
paşi simpli pe minut.
Fazele mersului. Pasul dublu prezintă 6
faze succesive care se pot grupa în două
perioade distincte de:
• sprijin care cuprinde amortizarea,
momentul verticalei piciorului de sprijin
şi impulsia

• oscilaţie include faza pasului posterior,

momentul verticalei piciorului oscilant şi
pasul anterior.
 Faza 1 sau de
amortizare începe
atunci când piciorul
anterior ia contact cu
solul prin intermediul
călcâiului şi durează
pana la momentul
verticalei piciorului de
sprijin.
• piciorul de sprijin.
Fa Faza 2 sau momentul
verticalei piciorului de
sprijin este caracterizată
prin:
- durată foarte scurtă,
- corpul se află sprijinit pe
un singur membru inferior
- corpul prezintă înălţimea
maximă
- centrul general de
greutate are poziţia cea mai
înaltă şi se deplasează uşor
lateral către
Faza 3 sau de impulsie durează
până la desprinderea de pe substrat
a piciorului de sprijin:
- mişcarea este realizată prin rularea
plantei dinspre călcâi spre vârf
- există o scurtă perioadă de sprijin
bilateral, când corpul se sprijină pe
sol cu călcâiul piciorului anterior şi cu
vârful celui posterior
- durata acestei perioade creşte
odată cu oboseala
- corpul prezintă înălţimea minimă
- centrul general de greutate este
cel mai coborât
- corpul este împins înainte şi în sus,
iar membrul de sprijin va deveni
picior oscilant.
Faza 4 sau faza pasului
posterior al piciorului oscilant
- durează de la desprinderea
vârfului piciorului de sol până în
momentul trecerii sale la
verticală
-se produce o slabă oscilaţie în
articulaţia coxofemurală
concomitent cu flexia din
articulaţia genunchiului şi a
gleznei
- miscarile conduc la scurtarea
aparentă a lungimii membrului
inferior ceea ce face posibilă
trecerea spre faza următoare a
mersului.
 Faza 5 sau momentul
verticalei piciorului
oscilant se caracterizează
prin trecerea piciorului
oscilant, uşor în flexie, pe
la verticală, intersectând
astfel celălalt membru
inferior.
 Faza 6
pasul anterior al
piciorului oscilant :
se execută prin
oscilarea de la verticală
spre înainte, membrul
inferior pregătindu-se
să ia contact cu solul
prin călcâi, pentru a
începe un nou ciclu al
pasului dublu.
Oscilaţiile centrului general de greutate
în timpul mersului:

- în plan vertical - în medie cu 4-6 cm

- în plan lateral - cu circa 2,5 cm la

dreapta şi la stânga
Mişcările membrelor superioare

• Amplitudinea este variabilă în funcţie de viteza de mers:

minimă în cazul mersului lent sau maximă în situaţiile
mersului rapid.

• Mişcările membrelor superioare sunt sincrone şi opuse

mişcărilor membrului inferior de aceeaşi parte.

• Mişcările au rolul de a corecta în parte deplasarea

centrului general de greutate datorită mişcărilor
membrelor inferioare şi torsiunii trunchiului.
Mişcările membrelor superioare

• Mişcările membrelor superioare sunt de amplitudine mică,

absenţa lor ar duce la jenă în mers.

• Oscilaţiile axului umerilor se fac în sens invers celor ale

bazinului şi corespund cu ducerea înainte a membrelor
superioare. Amplitudinea acestor oscilaţii este mai
importantă la umeri decât la bazin şi înregistrează o
valoare de 12° în momentul sprijinului bilateral. Oscilaţiile
umerilor cresc proporţional cu viteza din timpul progresiei
mersului.
Mişcările trunchiului si ale bazinului

•Trunchiul poate înregistra şi mişcări de translaţie

(înclinării laterale) în care axa sa rămâne paralelă şi se
deplasează lateral la fiecare sprijin unilateral pentru a
adduce verticala centrului de greutate în interiorul bazei
de susţinere şi pentru a menţine echilibrul corpului

•Oscilaţiile înainte şi înapoi ale corpului cu o valoare de

numai 5°

•Şoldul corespunzător piciorului oscilant este împins

înainte, iar cel al piciorului de sprijin rămâne înapoi;
amplitudinea acestei deplasări atinge în medie 9°

•Bazinul descrie în timpul mersului mişcări helicoidale.

Musculatura striată care participă la
mers

În timpul mersului acţionează majoritatea grupelor

musculare ale corpului, dar ponderea semnificativă o
au muşchii membrelor inferioare.

• Muşchiul mare fesier

 acţionează foarte puţin în mersul obişnuit
 acţiune semnificativă în momentul mersului în plan
ascendent sau în mersul cu purtarea de greutăţi
 contracţia acestuia determină extensia coapsa.
• Muşchiul fesier mijiociu

 menţine bazinul la orizontală în perioadele când

sprijinul pe membrul opus este slabă sau lipseşte

 acţionează la sfârşitul fazei de oscilare, imediat

înainte de a atinge solului cu călcâiul

 contracţia acestuia este cu atât mai puternică cu cât

membrul de sprijin se încarcă cu greutatea corpului,
preia această greutate şi cel oscilant se descarcă

 contracţia este mai slabă ca intensitate când piciorul

oscilant trece înainte şi încetează la debutul unei noi
perioade de sprijin bilateral.
Prin contracţia muşchiilor adductorii ai coapsei se menţine
piciorul oscilant pe linia mediană, se realizează stabilizarea
şoldului (atât în perioada de înaintare a corpului cât şi cât
membrul inferior este picior de sprijin) şi concomitent are
loc şi menţinerea corpului pe linia de înaintare la sfârşitul
perioadei de sprijin

Muşchiul cvadriceps femural

• extensor al gambei, se opune flexiei excesive şi bruşte a
genunchiului şi implicit a gambei acţionând imediat înainte
şi în perioada de sprijin
• înainte ca piciorul oscilant să atingă solul cu călcâiul
muşchiul menţine genunchiul în extensie; dar după ce
acesta se sprijină pe sol şi genunchiul se află în flexie
uşoară, cvadricepsul se contractă foarte intens, oprind
flexia excesivă
• Musculatura ischiogambierilor acţionează spre sfârşitul
pendulării membrului inferior liber făcând extensia
genunchiului, înaintea sprijinirii calcaneului pe sol. Când
călcâiul a atins suprafaţa de sprijin muşchii contribuie la
stabilizarea genunchiului precum şi la extensia coapsei.
• Tibialul anterior dintre flexorii labei piciorului are rol activ
în tot timpul mersului, intensitatea acţiunii fiind variabilă în
funcţie de faze mersului. Contracţia este intensă în momentul
sprijinirii călcâiului pe sol şi devine maximă când întreaga
plantă este aşezată pe sol.

• Muşchii peronieri contribuie la stabilizarea laterală a gleznei

şi a labei piciorului, rotind-o pe aceasta în afară; musculatura
aceasta acţionează mai cu seama în faza de sprijin, contracţia
lor maximă fiind atinsă în momentul ridicării călcâiului.

• Dintre muşchii extensorii ai labei piciorului mai ales

tricepsul sural se opune flexiei dorsale în timpul momentului
de sprijin, stabilizând astfel piciorul. Muşchii încep să se
contracte când planta atinge solul şi acţiunea devine maximă
odată cu ridicarea calcaneului de pe sol; când piciorul ajunge
oscilant, acţiunea tricepsului încetează.
Forme ale mersului
Marşul sportiv :
• în faza de amortizare contactul cu solul este realizat
direct prin talon (călcâi)

• extensia genunchiului de la nivelul piciorului de impulsie şi

pendularea piciorului oscilant au loc mult mai viguros

• în faza de impulsie se produce o contracţie puternică a

lanţului muscular al triplei extensii care propulsează
corpul spre anterior

• în faza pasului posterior al piciorului oscilant se

realizează o intensă contracţie a muşchilor flexori ai
coapsei faţă de bazin

• mişcările umerilor şi ale membrelor superioare libere

sunt mult mi ample.
Mersul pe vârfuri :

• segmentele membrelor inferioare se află în

extensie unele faţă de altele

• se produce o dorsiflexie plantară accentuată

• are loc solicitarea semnificativă a articulaţiei

coxofemurale ceea ce conduce la rapida oboseală
a membrelor inferioare.
Mersul lateral prin succesiune de mişcări
de adducţie-abducţie ale membrelor
inferioare determină ca contactul cu
solul să fie realizat prin partea laterală
a piciorului impulsia fiind asigurată de
abductorii din articulaţia coxofemurală
şi pronatorii labei piciorului.
Mersul înapoi este:
• un mers nesigur datorită lipsei de
orientare în spaţiu,
• viteza de deplasare este scăzută,
• faza de sprijin bilateral este alungită,
• faza de amortizare se realizează pe
vârf sau pe talon,
• în articulaţiile genunchilor se
înregistrează un grad mai mare de flexie
faţă de alte forme de mers.
În mersul pe plan înclinat ascendent se disting
următoarele particularităţi:
• perioada de sprijin bilateral este prelungită

• contactul cu solul este realizat variabil în

funcţie de gradul de înclinare al planului fie pe
toată planta, fie pe vârf fie pe părţile laterale
ale piciorului

• gradul de flexie al genunchiului este cu atât mai

important cu cât unghiul de înclinare al pantei
este mai mare

• oscilaţiile laterale ale centrului general de

greutate sunt mult mai accentuate faţă de ale
forme de mers.
La mersul pe plan înclinat descendent se
constată:
• amortizarea se realizează pe toată talpa,
dar mai frecvent pe călcâie,
• gradul de flexie în articulaţiile
coxofemurală şi genunchiului este mult mai
accentuat decât în alte forme de mers,
• faza de impulsie nu există.
Mersul prin înfruntarea unui obstacol
(vânt, împingerea unei greutăţi) prezintă
drept particularităţi faptul că:
• corpul este aplecat spre anterior

• perioada de sprijin bilateral este

prelungită

• gradul de solicitare musculară este mult

mai mare, şi cu atât mai mare cu cât
obstacolul este mai greu de învins

• solicitarea intensă a aparatului respirator

şi cardiovascular.
Mersul cu purtare de greutăţi determină:
• suprasolicitarea grupelor musculare de la
nivelul articulaţiei genunchiului; la acest
nivel nu se mai poate realiza extensia
completă

• contactul cu solul se realizează pe toată

suprafaţa plantară ceea ce împiedică
rularea talon – vârf de la nivelul piciorului

• viteza de deplasare este scăzută.

Mersul prin tatonare sau prin întuneric se
descrie ca fiind o formă de mers în care:
• viteza de deplasare este mult scăzută

• sprijinul bilateral este prelungit

• oscilaţiile centrului general de greutate

sunt predominant laterale

• genunchii sunt în grad accentuat de flexie.