Soluţiile de netrimitere în judecată

Urmărirea penală încetează o dată cu finalizarea activităţilor

organelor de urmărire penală (art. 321 raportat la 314 și urm. C.proc.pen),
concretizată fie în trecerea în faza următoare a procesului penal, fie în stabilirea
unor cauze care duc la finalizarea activităţilor procesuale şi, implicit a
procesului penal,respectiv a soluţionării cauzei de către procuror si anume,
clasarea(prin ordonanță) sau renunțarea (prin ordonanță) la urmărirea penală.
Soluțiile privind urmărirea penală sunt de neurmărire sau de
netrimitere în judecată. Practic, constau în stabilirea unor cauze care duc la
finalizarea activităţilor procesuale şi, implicit a procesului penal, respectiv a
soluţionării cauzei de către procuror. Conform art. 314 alin. 1 C.proc.pen., după
examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare potrivit
art. 285 C.proc.pen., procurorul, la propunerea organului de cercetare penală
(art. 320 C.proc.pen.) sau din oficiu, soluționează cauza prin ordonanță,
dispunând clasarea sau renunțarea la urmărirea penală(scoaterea de sub urmărire
penală,
încetarea urmăririi penale).
Soluţiile de mai sus pot fi date atât pe parcursul urmăririi penale,
cât şi la terminarea acesteia. În acest sens, în literatura de specialitate se arăta ca
soluţia încetării urmăririi penale poate fi dată în mod frecvent pe parcursul
urmăririi penale, pe când soluţia scoaterii de sub urmărire penală poate fi dată la
terminarea urmăririi penale, după ce au fost administrate probele de către
organele de cercetare penală.

Încetarea urmăririi penale reprezintă o soluţie de netrimitere în

judecată, care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile
prevăzute în art. 16 lit. f)-h), i) şi j) C.proc.pen şi există învinuit sau inculpat în
cauză.Încetarea urmăririi penale este consecinţa existenţei vreunuia din cazurile
care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzute în
art. 16 lit. f-h, i1 şi j C.pr.pen şi există învinuit sau inculpat în cauză.Dacă
învinuitul sau inculpatul nu mai poate fi supus răspunderii penale, nici
activitatea procesuală desfăşurată în acest scop nu mai poate fi confirmată,
întrucât este lipsită de obiect.

Se poate dispune numai de către procuror, fie la propunerea

organelor de, fie din oficiu, în cazurile prevăzute în art. 16, lit. f) - j), C.pr.pen.,
cu excepţia celui prevăzut la lit. i), prin rezoluţie sau prin ordonanţă.Regula
generală este că ori de câte ori legea prevede expres se dă ordonanţă, iar atunci
când legea nu prevede se dă rezoluţie.Cu toate acestea, în toate cazurile în care
există inculpat procurorul trebuie să se pronunţe prin ordonanţă. În privinţa
învinuitului, de regulă, încetarea urmăririi penale se dispune prin rezoluţie, în
timp ce în privinţa inculpatului se dă întotdeauna ordonanţa de încetare a
urmăririi penale.

Dispoziţiile Codului de procedură penală, care reglementează

instituţia procesuală a încetării urmăririi penale, nu prevăd un termen înăuntrul
căruia sau până la care procurorul trebuie să se pronunţe asupra propunerii
făcute de organul de cercetare penală privind încetarea urmăririi penale. Aceasta
înseamnă că legea lasă la aprecierea procurorului termenul de rezolvare, însă
acesta va trebui să aibă permanent în vedere principiul celerităţii şi legalităţii
procesului penal în această situaţie.Atunci când cazul de încetare a urmăririi
penale priveşte un învinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunţe
asupra încetării urmăririi penale în aceeaşi zi în care a primit propunerea de
încetare de la organul de cercetare penală. Dacă a dispus încetarea urmăririi
penale, procurorul trebuie să ceară de îndată instanţei revocarea măsurii arestării
preventive.

Renunațarea la urmărirea penală poate fi avută în vedere (ca soluție

de netrimitere în judecată), conform art. 318 C.proc.pen., în cazurile in care
infracțiunea ce face obiectul cercetărilor penale este pedepsită de lege cu
pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisporii de cel mult 7 ani,procurorul constată
că nu există un interes public în urmărirea acesteia sau dacă autorul este
cunoscut (urmărirea penală a fost începută și împotriva persoanei) și având în
vedere și persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior
săvârșirii infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea
consecințelor infracțiunii, procurorul constată că nu există un interes public în
urmărirea acesteia.

În situația în care autorul este cunoscut și se dispune renunțarea la

urmărirea penală, procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a
inculpatului, îndeplinirea de către acesta a uneia sau mai multor obligații dintre
cele enumerate de art. 318 alin. 3 C.proc.pen. pentru un interval de cel mult 6
luni, respectiv 9 luni (a) să înlăture consecințele faptei penale sau să repare
paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a
acesteia; b) să ceară public scuze persoanei vătămate; c) să presteze o muncă
neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de
zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate
presta aceasta muncă; d) să frecventeze un program de consiliere).
În cazul neîndeplinrii cu rea-credință, în termenul stabilit, a obligațiilor impuse
prin ordonanța de renunțare la urmărire penală, acesta urmează a fi revocată.
Într-un asemenea caz, o nouă renunțare la urmărire penală nu mai este posibilă
în același dosar (art. 318 alin. 6 C.proc.pen.).
Renunțarea la urmărire penală poate fi dispusă de către procuror fie la
propunerea organului de cercetare penală făcută printr-un referat în acest sens
(art. 320 C.proc.pen), fie din oficiu.
Ordonanța de renunțare la urmărire penală se comunică persoanei
care a făcut sesizarea (care poate face plângere potrivit art. 336 și urm. NCPP),
suspectului sau inculpatului, precum și altor persoane interesate (art. 318 alin. 7
C.proc.pen.).

Ordonanţa de încetare a urmăririi penale este un act complex şi cu

forţă superioară. Legea prevede că ordonanţa trebuie să curpindă obligatoriu
menţiuni referitoare la revocarea măsurilor preventive şi asigurătorii instituite
pentru garantarea executării pedepsei amenzii.Dacă învinuitul sau inculpatul
este arestat prin insăşi efectul încetării urmăririi penale, trebuie să se constate
încetarea de drept a măsurilor preventive. Dacă măsurile asigurătorii se iau
pentru repararea pagubei produsă prin infracţiune, ele ramân valabile 30 de zile
de la data comunicării ordonanţei pentru ca partea civilă să formuleze acţiunea
civilă în faţa instanţei civile.

Procurorul nu va putea dispune prin ordonanţă asupra desfiinţării

totale sau parţiale a unui înscris, ca modalitate de reparare a prejudiciului.
Ordonanţa va curpinde menţiunea referitoare la restituirea cauţiunii, la
confiscarea specială în folosul statului, la celelalte măsuri de siguranţă şi
menţiunea referitoare la cheltuielile judiciare avansate de stat pentru efectuarea
urmăririi penale. Întotdeauna ordonanţa de încetarea a urmăririi penale se
comunică părţilor procesului penal. Diferenţa dintre o ordonanţă şi o rezoluţie
este că rezoluţia se comunică numai persoanei ce a facut plângerea, în timp ce
ordonanţa se comunică tuturor persoanelor interesate. În termen de 24 ore de la
primirea de la procuror a dosarului, împreună cu un referat în care se
menţionează cazul său cazurile de încetare a urmăririi penale constatate, instanţa
dispune, prin încheiere, revocarea măsurii şi punerea de îndată în libertate a
învinuitului sau inculpatului şi restituie dosarul procurorului în acelaşi termen,
împreună cu o copie a încheierii.

Scoaterea de sub urmărire penală reprezintă o soluţie de netrimitere

în judecată, care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile
prevăzute în art. 16 lit. a)-e) C.pr.pen. şi există învinuit sau inculpat în
cauză.Pentru a se putea dispune scoaterea de sub urmărire penală pe parcursul
desfăşurării urmăririi penale este necesară îndeplinirea cumulativă a
următoarelor condiţii: să fie începută urmărirea penală,să existe învinuit sau
inculpat în cauză,să se constate existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de
art. 16, lit.a-e, din Codul de procedură penală(fapta nu există,fapta nu este
prevăzută de legea penală,fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracţiuni,fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat,faptei îi lipseşte unul
din elementele constitutive ale infracţiunii,există vreuna din cauzele care
înlătură caracterul penal al faptei.)

Scoaterea de sub urmărire penală poate fi totală (când stingerea

cauzei penale are loc în întregime) sau parţială (dacă în aceeaşi cauză sunt mai
mulţi învinuiţi sau inculpaţi, ori dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi
cauze, iar cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale se aplică numai
pentru anumiţi învinuiţi sau inculpaţi, ori numai la anumite fapte). Scoaterea de
sub urmărire penală prezintă particularităţi doar într-un anumit caz,atunci când
este însoţită şi de aplicarea de către procuror a unei sancţiuni administrative. De
aceea, scoaterea de sub urmărire penală se dispune mai aproape de momentul
finalizării urmăririi penale, după ce au fost administrate aproape toate probele.
Scoaterea de sub urmărire penală corespunde soluţiei de achitare pe care o
dispune judecătorul.Dacă organul de cercetare penală constată existenţa
vreunuia dintre cazurile de scoatere de sub urmărire penală, va înainta
procurorului dosarul, împreună cu un referat cu propunerea de scoatere de sub
urmărire penală.

Procurorul poate dispune restituirea dosarului la organul de

cercetare penală(cu dispoziţia de a continua cercetarea, în cazul în care constată
că nu este cazul să dispună scoaterea de sub urmărire sau când a dispus
scoaterea de sub urmărire parţial) sau scoaterea de sub urmărire penală prin
ordonanţă (în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală),prin rezoluţie
motivată (în cazul în care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală) sau numai prin
ordonanţă, în cazul prevăzut de art. 16 lit. b C.pr.pen (fapta nu prezintă gradul
de pericol social al unei infracţiuni), indiferent dacă acţiunea penală a fost sau
nu pusă în mişcare).

Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală va cuprinde aceleaşi

menţiuni ca şi ordonanţa de încetare a urmăririi penale.Termenul la care
procurorul trebuie să se pronunţe asupra scoaterii de sub urmărire penală din
momentul înregistrării dosarului cu propunerea organului de cercetare penală la
secretariatul parchetului nu este precizat. În cazul în care s-a dispus scoaterea de
sub urmărire penală pe considerentul lipsei gradului de pericol social se vor
pune în executare sancţiunile cu caracter administrative.

Clasarea este o rezolvare pe care procurorul o poate da numai în

cazul unei urmăriri penale in rem, fiind exclusă punerea în mişcare a acţiunii
penale, precum şi însăşi existenţa unui invinuit. Clasarea reprezintă o soluţie de
netrimitere în judecată,reglementata de art.315 C.proc.pen care are loc când se
constată existenţa anumitor cazuri prevăzute în art. 16 C.proc.pen. şi nu există
învinuit în cauză.

Conform art. 315 alin. 1 C.proc.pen., clasarea, ca soluție de

neurmărire penală, se dispune atunci când nu se poate începe urmărirea penală
deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă ale sesizării. Trebuie
să fie vorba de neregularități esențiale și nu cele prevăzute în art. 294 alin. 2
C.proc.pen. privind condițiile de formă ale plângerii prealabile.De
asemenea,clasarea se dispune si cand există unul din cazurile prevăzute de art.
16 alin. 1 C.proc.pen.

Dacă lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea

organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru
punerea în mișcare a acțiunii penale sau a intervenit un transfer de proceduri cu
un alt stat, acțiunea penală poate fi pusă din nou în mișcare, ulterior unei soluții
de clasare. Clasarea poate fi dispusă de către procuror fie la propunerea
organului de cerectare penală făcută printr-un referat în acest sens -art. 320
C.proc.pen -fie din oficiu.
În ordonanța de clasare se vor face mențiuni și cu privire la
ridicarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, restituirea bunurilor ridicare sau
a cauțiunii, sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu eventuala
propunere de luare a măsurii confiscării speciale ori cea a desființării totale sau
aprțiale a unui înscris, măsuri de siguranță, eventuala încetare a măsurii arestului
preventiv. Motivarea ordonanței, prin menționarea motivelor de fapt și de drept
este obligatorie numai dacă procurorul nu își însușește argumentele organului de
cercetare penală ori dacă în cursul urmăririi penale suspectului i s-a adus la
cunoștință această calitate.
În mod excepţional, într-un singur caz, procurorul poate da
ordonanţa de clasare, şi anume atunci când se face propunere de trimitere în
judecată, când procurorul va da ordonanţa de clasare, nu rezoluţie. Este vorba de
ipoteza în care rechizitoriul, ca act complex, vizează fapte şi persoane diferite,
susceptibile de rezolvări diferite, căruia îi corespunde un referat de terminare a
urmăririi penale cu acelaşi conţinut. Dacă prin referat se propune trimiterea în
judecată a unei persoane cu privire la unele fapte pentru care sunt îndeplinite
condiţiile clasării (se constată că este prezentă una din situaţiile prevăzute de art.
16, C.proc.pen.) şi nu există învinuit în cauza în sensul legii, adică fie urmarea
nu este datorată vreunei fapte, fie persoana nu este cunoscută, procurorul va da
ordonanţa de clasare. Dacă cu privire la alte fapte şi persoane sunt îndeplinite
condiţiile, va da ordonanţa de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub
urmărire penală.

În celelalte situaţii, cercetarea penală se finalizează cu un referat de

terminare a urmăririi penale prin care se face propunerea de trimitere în
judecată. El este precedat de prezentarea materialului de urmărire penală, care
însemna punerea la dispoziţia învinuitului sau inculpatului a întregului material
al dosarului cauzei.

Participarea firească a procesului penal presupune participarea

învinuitului sau a inculpatului la efectuarea actelor de urmărire penală. Atunci
când se constată printr-o expertiză medico-legală, că învinuitul sau inculpatul
suferă de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul penal, organul de
cercetare penală înaintează dosarul cauzei procurorului, cu propunerea de
suspendare a urmăririi penale. Boala gravă de care suferă
învinuitul,respectiv,inculpatul trebuie să-l împiedice pe acesta să ia parte la
efectuarea actelor de urmărire penală la care trebuie să fie prezent. Suspendarea
urmăririi penale nu este condiţionată de posibilitatea de însănătoşire a acestuia.
Dacă însă printr-o expertiză medico-legală psihiatrică se constată că inculpatul
suferea de o boală psihică care nu-i permitea la momentul comiterii faptei să-şi
dea seama de acţiunile sale, din cauza alienaţiei mintale, procurorul va dispune
scoaterea de sub urmărire penală şi nu suspendarea urmăririi penale.
Suspendarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă care
trebuie să conţină pe lângă menţiunile obişnuite, datele privitoare la persoana
inculpatului fapta de care este învinuit, cauzele care au determinat suspendarea
urmăririi penale şi măsurile luate în vederea însănătoşirii. Măsura suspendării
urmăririi penale se comunică în copie învinuitului şi persoanei vătămate. După
comunicare, dosarul se restituie organului de cercetare penală care va trebui ca
periodic să se intereseze dacă mai subzistă cauza de suspendare. În timpul cât
urmărirea este suspendată, organul de cercetare penală va continua să efectueze
toate actele a căror îndeplinire nu este împiedicată de situaţia inculpatului.

Clasarea poate fi totală (când sunt întrunite condițiile prevăzute

pentru toate faptele, respectiv toți suspecții) sau parțială (numai față de anumite
fapte sau față de anumiți suspecți, caz în care dispune disjungerea conform art.
46 C.proc.pen și restituie cauza organului de cercetare penală pentru continuarea
urmăririi penale în ceea ce privește fapta/faptele sau pe suspectul/suspecții față
de care nu s-a dispus măsura clasării) ,conform art. 317 C.proc.pen.

Când va constata că sunt îndeplinite condiţiile clasării, organul de

cercetare penală va face propuneri la procuror, iar dacă procurorul este de acord
cu propunerea organului de cercetare penală, va dispune pe bază de rezoluţie
motivată clasarea cauzei penale.

Procurorul va dispune restituirea cauzei la organul de cercetare

penală și atunci când nu sunt întrunite condițiile de clasare (art. 317
C.proc.pen.Ordonanța de clasare se comunică persoanei care a făcut sesizarea
(care poate face plângere potrivit art. 336 C.proc.pen.) și suspectului sau
inculpatului, precum și altor persoane interesate (art. 316 alin. 1 C.proc.pen.).

O alta regulă este aceea potrivit căreia nici o persoană nu poate sta
în faţa unei instanţei penale decât dacă are calitatea de parte în proces, ceea ce
presupune că persoana faţă de care s-au efectuat acte de urmărire penală să aibă
calitatatea de inculpat. Aceasta înseamnă că dacă în cursul urmăririi penale nu a
fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de un învinuit prin ordonanţă, atunci, în
mod obligatoriu, la sfârşitul urmăririi penale, prin rechizitoriu, procurorul
trebuie să dispună în prealabil punerea în mişcare a acţiunii penale. De aceea, la
sfârşitul urmăririi penale, prin rechizitoriu se va dispune, dacă sunt îndeplinite
condiţiile legale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi apoi trimiterea în
judecată a inculpatului, lucru care presupune îndeplinirea cumulativă a
următoarelor condiţii: să existe fapta; fapta să fie prevăzută de legea penală;
fapta să fie săvârşită de către inculpat; să fie îndeplinite condiţiile răspunderii
penale; să nu fie prezent nici unul din cazurile de împiedicare a trimiterii în
judecată (trimiterea în judecata este o modalitate de susţinere a învinuirii sau
acuzării în procesul penal); să se refere la fapta şi persoana cu privire la care s-a
început urmărirea penală. Această condiţie este cerută de existenţa unor limite
ale obiectului judecăţii (art. 313, C.proc.pen.) care se răsfrâng şi asupra trimiterii
în judecată. Dacă se constată că rechizitoriul priveşte alte fapte sau persoane este
motiv de refacere a urmăririi penale.

Suspectul sau inculpatul poate cerere continuarea urmăririi penale

în caz de clasare (ca urmare a constatării intervenției amnistiei, prescripției,
retragerii plânerii prealabile sau a existenței unei cauze de nepedepsire) ori în
cazul renunțării la urmărirea penală. Cererea de continuare a urmăririi penale
trebuie formulată în termen de 20 de zile de la comunicarea ordonanței privind
soluția procurorului (art. 319 alin. 1 C.proc.pen.).
Dacă, ca urmare a formulării unei asemenea cereri se constată un alt caz de
netrimitere în judecată decât cele menționate expres în art. 319 alin. 1
C.proc.pen., procurorul va dispune clasarea în raport cu acest nou caz (319 alin.
2 C.proc.pen.). În caz contrar (se confirmă de fapt existența cazul de clasare sau
renunțare la urmărire penală), procurorul va pronunța (va reitera de fapt) prima
soluție de netrimitere în judecată (319 alin. 3 C.proc.pen.).

În schimb, dacă în urma analizării cererii de continuare a urmăririi

penale procurorul constată că nu există de fapt nici unul din cazurile de clasare
prevăzute de art. 16 alin. 1 C.proc.pen., va trebui să dispună trimiterea în
judecată, neputând să dispună renunțarea la urmărirea penală.

Plângere în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de

netrimitere în judecată sau împotriva dispoziţiilor de netrimitere în judecata din
rechizitoriu se poate uza în cazul în care se respinge de către procuror plângerea
împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală. Este o cale “extrema ratio” a
cărui folosire presupune un control prealabil asupra actului atacat de către
procuror sau de către procurorul ierarhic superior , control ce vizează în primul
rând legalitatea şi temeinicia actului ce emană de la organele de urmărire
penală.Actele ce pot fi atacate sunt rezoluţia de neînceperea urmăririi
penale,ordonanţa,respectiv,rezoluţia de încetare a urmăririi penale sau de
scoatere de sub urmărirea penală,ordonanaţa sau rezoluţia de clasare si
dispoziţia din rechizitoriu de scoatere de sub urmărirea penală sau încetare a
urmăririi penale.

Bibliografie:

i. Tratat de drept procesual penal – parte specială , Editura Lumina

Lex , Ion Neagu;
ii. http://www.avocatnet.ro;
iii. I. Poiana, I. Păcurariu, Drept procesual penal-note de curs,
Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
iv. Corina Voicu, Andreea Simona Uzlău, Georgiana Tudor, Victor
Văduva, Noul Cod de procedură penală – Ghid de aplicare pentru
practicieni, Editura Hamangiu, București, 2014 ;
v. Anastasiu Crişu, „Drept procesual penal”, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2011 ;