MUZICOTERAPIE

Muzica reprezinta un produs al mintii umane.Pornind de la aceasta asumptie se naste intrebarea

fireasca:care este modalitatea de decodificare a mesajului transmis de catre compositor prin
intermediul compozitiei sale, la nivelul mintii ascultatorilor ? Si ce calitati ale acesteia determina
muzica sa fie terapeutica?

Sa fie doar actiunea muzicii sau la efectul sau therapeutic contribuie un complex de factori cum ar
fi contextual si relatia terapeutica?

MANAGEMENTUL TRACULUI DE SCENA

METODE FARMACOLOGICE – beta – blocanti (propranolol, nadolol) in doze mici. Experimental,

administrati cu 90 minute inainte de recital, au atenuat senzatia de “gura uscata” si tremorul
mainilor. Control medical inainte de administrare.

Una dintre cauzele anxietatii de performanata este reprezentata de invatarea superficiala, care
confera nesiguranta si neancrederea in performantele proprii, iar acest lucru se intampla inca din
perioada de formare a muzicienilor. Metodele superficiale de invatare ofera posibilitatea de invatare
automata. La polul opus se afla tehnicile de invatare aprofundata, care ofera viitorilor muzicieni,
posibilitatea unei executii de exceptie si obtinerii unor performante musicale deosebite.

Aparitia anxietatii de performanta are legatura cu strategiile de invatare (practica si memorare) cat si
cu nivelul de dificultate al repertoriului interpretat.

Abilitatile de invatare, interpretare si memorare se formeaza si prin intermediul tehnicilor

aprofundate de invatare, simulari de performanta si utilizarea unui repertoriu simplu initial pentru a
obtine abilitati de memorara si de focalizare mentala.

O importanta speciala in acest context este detinuta de modul in care interpretul isi va asuma rolul.

Constientizarea obiceiurilor (fizice ) si a modului de gandire sunt aspecte importante ale

managementului stage fright.

Este vorba de fapt de a gasi luciditate, incredere in cee ace puteti realiza, usurinta de a intreprinde
acel lucru si autenticitatea interpretarii si a prezentei voastre pe scena.

O interpretare de exceptie are la baza concentrare, vigilenta si prezenta=constientizare a locului in

care se afla si a rolului sau.

Tehnica ALEXANDER

Exercitii de respiratie si de relaxare

Imagerie dirijata

Unii interpreti dezvolta strategii de blocare a constientizarii existentei publicului, altii dezvolta
strategii de constientizare a existentei publicului, dar maximizeaza importanta activitatii pe care o
desfasoara (concentrare pe sarcina), minimizand importanta existentei publicului

ESTETICA SI MUZICOTERAPIE

Ce este muzica ?
O definitie didactica data muzicii, dincolo de aspectele metaforice ale subiectului, este urmatoarea:
“o secventa de sunete organizate de-a lungul timpului”.

Asociatia Americana de Terapie Muzicala (AMTA) defineste terapia muzicala (MT) ca "utilizarea
clinica si bazata pe dovezi a interventiilor muzicale pentru a realiza obiective personalizate intr-o
relatie terapeutica de catre un profesionist credentialed care a finalizat un program de terapie
muzicala aprobat" Asociația Terapie, 2006 ).

Alte definiții subliniază rolul MT mai specific ca mediu terapeutic pentru abordarea "obiectivelor de
dezvoltare, adaptare și reabilitare în domeniile comportamentului psihosocial, cognitiv și
senzorimotor al persoanelor cu dizabilități" (Hallam et al., 2009).

Muzica de terapie poate fi aplicată într-o serie de setări posibile, cum ar fi "medii de zi cu zi cu
indivizi, grupuri, familii sau comunități care caută să optimizeze calitatea vieții lor și să
îmbunătățească sănătatea lor fizică, socială, comunicativă, emoțională, intelectuală și spirituală și
bunăstarea "(Federația Mondială a Terapiei Muzicale, 2011 )

Institutul National pentru Sanatate si Ingrijire Excelenta (NICE) liniile directoare pentru tratarea
persoanelor cu dementa, care au agitatie comorbid recomanda o serie de interventii de stimulare
senzoriale (Institutul National de Excelenta clinica, 2006)

Potrivit NICE, o serie de personal medical și de asistență socială și voluntari pot furniza intervențiile
cu o pregătire și o supraveghere adecvată. Mai mult, intervențiile ar trebui adaptate la preferințele,
abilitățile, abilitățile și capacitatea de răspuns a persoanei.

Intervențiile muzicale pentru a reduce agitația pot fi administrate ca intervenții diferite în mai multe
situații. MI activă implică participanții în mod activ prin intermediul cântării, dansului sau jocului. În
MI, pacientul asculta muzică live sau înregistrată fără a fi angajat activ. Muzica este fie prescrisă de
terapeut fără cunoașterea prealabilă a preferințelor pacientului, fie este selectată în funcție de
preferințele pacientului. În MI, pacientul se simte singur sau împreună cu terapeutul, în timp ce grupul
MI se referă la experiența muzicală comună între doi sau mai mulți pacienți.

Pentru a studia modul in care preferintele muzicale ar putea afecta conectivitatea functionala a
creierului - interactiunile intre zonele separate ale creierului - Burdette si colegii sai investigatori au
folosit imagistica prin rezonanta magnetica functionala (fMRI), care descrie activitatea creierului prin
detectarea schimbarilor in fluxul sanguin. Scanarile au fost facute la 21 de persoane in timp ce au
ascultat muzica care au spus ca le place cel mai mult si care nu le-a placut din cinci genuri (clasica,
country, rap, rock si opera chineza).

Aceste scanări fMRI au arătat un model consecvent: Preferințele ascultătorilor, nu tipul de muzică pe
care au ascultat-o, au avut cel mai mare impact asupra conectivității creierului - în special pe un circuit
al creierului cunoscut a fi implicat în gândirea, empatia și conștientizarea internă . Acest circuit, numit
rețeaua de mod implicit, a fost slab conectat atunci când participanții au ascultat muzica pe care nu o
plăceau, au fost conectați mai bine atunci când au ascultat muzica preferată și cel mai conectați când
au ascultat melodiile preferate.( Favorite music has greatest impact on brain connectivity, Jonathan
Burdette, M.D, neuroradiologist at Wake Forest Baptist Medical Center, News Medical Life Sciences,
12 APR 2017). "Muzica e primară, ne afectează pe toți, dar în moduri foarte personale și unice".
Cercetatorii au descoperit, de asemenea, ca ascultarea cântecelor preferate a modificat conectivitatea
dintre zonele auditive ale creierului și o regiune responsabilă de memorie și consolidarea emoțiilor
sociale.

Neuroestetica muzicii
Estetica este recunoscuta din ce in ce mai des, ca o dimensiune majora a terapiei muzicale. Studiul
emotiilor estetice este essential pentru psihologia artei (Cupchik, 2006). Aprecierea estetica a artei
depinde de o serie de factori invatati care au la baza un determinism cultural.

De-a lungul evolutiei umanitatii au avut loc mai multe “revolutii” ale gustului in materie de arta,
aspect care se regaseste in filosofia estetica a lui Baumgarten. In ceea ce priveste muzica, aceasta
este una dintre cele mai vechi forme de exprimare si comunicare interumana, care ulterior a
dobandit o serie de valente estetice.

Teoriile de evaluare si emotiile estetice

Modelul emotiilor estetice (Silvia 2005a, 2005b) conecteaza raspunsurile emotionale la arta si la
procesele cognitive care se desfasoara in acest context. In esenta, “teoriile de evaluare a emoției
propun ca emoțiile să vină din evaluările oamenilor asupra evenimentelor, în special evaluarea
modului în care evenimentele se referă la obiective, valori și preocupări importante.”[10]

Dar ce semnificatie are cuvantul “estetica”?

Conform definitiei din DEX, reprezinta, 1.stiința care studiază legile și categoriile artei, considerată ca
forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la
esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2.
S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică; Care aparține esteticii (1),
privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr.
esthétique.

Astfel putem explica notiunea de estetica prin “simtul frumosului”.

Pornind de la definitia muzicii (conform Oxford Dictionary )- “sunete vocale sau instrumentale (sau
ambele) combinate astfel incat sa produca frumusetea formei, armonie si exprimarea emotiei “, in
alta ordine de idei, putem considera ca estetica in muzica este determinata de emotia pe care o
exprima creatia si interpretarea muzicala, generatoare de idei estetice in mintea auditoriului.

Dar si in aceasta directie exista o mare variabilitate: emotiile sunt subiective si se pot modifica in
concordanta cu circumstantele externe dar si cu o serie de trairi interne. In fapt, “aprecierile
evenimentelor, nu evenimentele in sine cauzeaza emotii”. In acest fel este explicat faptul ca indivizii
au emotii diferite fata de acelasi eveniment (Roseman & Smith, 2001), precum si faptul ca
raspunsurile emotionale ale aceluiasi individ fata de acelasi eveniment, se schimba de-a lungul
timpului.”[10]

Armonia muzicala este determinate nu doar de relatia stabilita componistic intre sunetele create
prin alaturarea notelor musicale (configuratia melodica), cat mai ales prin capacitatea de a declansa
emotii concretizate in stari affective positive nu doar in mintea ci si in sufletul ascultatorilor.

Se naste in mod legitim intrebarea: obisnuinta oamenilor de a asculta muzica nu isi are cumva
originea in necesitatea existentei frumosului in tot ceea ce il inconjoara ? Nu exista o legatura intre
simtul esthetic si valorile umane fundamentale: Binele, Adevarul si FRUMOSUL.

Este posibil ca simtul etetic sa fie inscris in codul genetic al fiintei umane, fapt care determina
aceasta permanenta cautare a frumosului prezenta in toate aspectele vietii, concretizata in cazul
subiectului abordat, in nevoia de a compune sau asculta muzica. In acceptiunea psihologiei muzicii,
acest fapt ar reprezenta o explicatie pentru alegerea muzicii in functie de credinte, tipul de
personalitate, propriile valori morale si de apartenenta la o anumita cultura. De altfel codurile
culturale au un cuvant important de spus in ceea ce priveste estetica in muzica si in alegerile pe care
le fac indivizii in orice forma de exprimare artistica (dans, pictura, sculptura etc.).

Baumgarten defineste astfel estetica drept abilitatea de a judeca dupa simturi si nu avand la baza
intelectul. In consecinta, putem putem cuantifica estetica unei opre in functie de gustul individual
declansat de senzatia de placere sau insatisfactie pe care ne-o induce opera de arta respective.
Aceasta este insa o modalitate subiectiva de apreciere, avand la baza perceptia individuala care poate
fi influentata de o serie de factori sociali cum sunt varsta, nivelul de instructie, moda-presiunea sociala
etc . Studiile actuale bazate pe dovezi neurostiintifice arata ca raspunsul esthetic la musica este adesea
asociat cu evenimente automate, fizice si biologice, cum ar fi tremorul, frisoanele si modificarea
ritmului cardiac, fapt care sugereaza existent unui substrat biologic asupra caruia actioneaza factori
contextuali (9. Alessia Pannese, A gray matter of taste: Sound perception, music cognition, and
Baumgarten’s aesthetics, Studies in History and Philosophy of Science Part C: Studies in History and
Philosophy of Biological and Biomedical Sciences, Volume 43, Issue 3, September 2012, Pages 594-
60;)

Immanuel Kant adera la teoria lui Baugarten afirmand ca estetica se refera la “judecata gustului sau
estimarea frumosului”( Critique of Judgment, I. Kant).

In pofida existentei unor opinii pro- si contra esteticii lui Baumgarten, acesta ramane incontestabil un
promotor al filosofiei esteticii, avand un rol de formator in ceea ce priveste notiunea de estetica.

In acest context, se naste intrebarea legitima: frumusetea este o insusire intrinseca a ceea ce exista
sau doar un atribut acordat in mod obisnuit de catre oameni anumitor forme de manifestare artistica,
caci la acest aspect ne referim ? In acest punct ajungem la situatia in care analiza si aprecierea vor fi
realizate prin intermediul unor caracteristici obiective ale creatiilor artistice, sau prin intermediul
semnificatiilor subiective in cee ace priveste standardele de frumusete, apartinand unor modele
validate social.

In prezent, aparitia domeniilor interdisciplinare de studiu si a neuroimagisticii a permis ca o serie de

cercetari empirice, intuitive, sa primeasca o confirmare si o sustinere obiectiva. Astfel, au putut fi
“vizualizate” gandurile, emotiile sau sentimentele, facand posibila tranzitia de la estetica empirica,
aflata in legatura, mai curand cu filosofia, la psihologia si neurologia cognitiva.[1,2]

Cercetarile efectuate in domeniul neurostiintelor au evidentiat necesitatea cunoasterii bazelor

biologice ale experientelor estetice. Acest aspect teoretic are la baza o necesitate practica concretizata
in descifrarea comportamentului uman cu privire la arta sau comunicare.

Emotiile specifice legate de cunoastere sunt denumite emotii estetice.[Perlovsky 2.] In general,
emotiile estetice placute sunt in legatura cu familiaritatea situatiilor sau obiectelor. Lucrurile care nu
ne sunt familiar pot declansa angoasa (neliniste) sau chiar anxietate. Aceste emotii sunt determinate
de mecanisme aflate sub pragul constientizarii; in schimb, la nivel constient, percepem emotii estetice
positive si negative. Vorbim astfel despre nivele ierarhizate (la nivel subconstient si aflate la nivelul
constiintei) ale cunosterii. Studiile arata ca cea mai inalta emotie estetica este resimtita atunci cand
instinctul cunoasterii este satifacut la cele mai inalte niveluri ale ierarhiei.[2]

Semantica limbii romane nu detine un numar suficient de cuvinte pentru a denumi emotiile pe care le
poate resimti fiinta umana, cu atat mai putin detine o terminologie emotionala pentru emotiile
declansate de auditia muzicii. In esenta, fiecare sunet musical, fiecare fraza muzicala declanseaza o
emotie, indiferent daca aceasta apartine registrului emotiilor positive, sau celui al emotiilor negative.
Atunci cand vorbim despre estetica nu putem eluda emotiile estetice.

Evaluarea estetica nu este doar un proces cognitiv, implicand si emotii. Emotiile estetice pot determina
“efecte activatoare (energie si vitalitate) cat si efecte calmante (relaxare)”.[11] Scala emotiilor estetice
include si un registru negativ care face referire la nemultumirea estetica (plictiseala, indispozitie,
neplacere).

MUZICA SI EMOTIE

Raspunsul emotional la muzica, denumit si emotie muzicala are la baza o serie de mecanisme
psihologice complexe. Studiile arata ca efectele benefice ale muzicii asupra mintii umane sunt
datorate emotiilor declansate de auditie.

Un studiu publicat in 2017 [15] demonstreaza ca emotiile declansate de ascultarea muzicii sunt
determinate si de contextul in care este realizata auditia. Astfel, un concert live, va declansa emotii
mai puternice decat o inregistrare a aceleiasi piese muzicale, la acest lucru contribuind “interactiunile
complexe dintre indiciile vizuale si auditive”. In cosecinta a fost desprinsa concluzia ca in sala de
spectacol, emotiile sunt declansate nu doar de catre muzica in sine, o contributie importanta avand -
o prezenta interpretilor si expresiile nonverbal ale acestora.

Caracterul familiar al cantecelor are un rol determinant in declansarea emotiilor. Acest fapt este
demonstrat prin existenta unor studii de imagerie (f MRI) care au aratat activarea mai puternica a
unor zone corticale, cortexul cingular si lobul frontal, inclusiv, zona Broca si cortexul motor, la auditia
unor melodii familiare. In mediile stiintifice este speculata informatia ca muzicz poate declansa emotii
prin activarea retelei de neuroni in oglinda.

Emotiile specifice legate de cunoastere sunt denumite emotii estetice.[Perlovsky 2.] In general,
emotiile estetice placute sunt in legatura cu familiaritatea situatiilor sau obiectelor. Lucrurile care nu
ne sunt familiar pot declansa angoasa (neliniste) sau chiar anxietate. Aceste emotii sunt determinate
de mecanisme aflate sub pragul constientizarii; in schimb, la nivel constient, percepem emotii estetice
positive si negative. Vorbim astfel despre nivele ierarhizate (la nivel subconstient si aflate la nivelul
constiintei) ale cunosterii. Studiile arata ca cea mai inalta emotie estetica este resimtita atunci cand
instinctul cunoasterii este satifacut la cele mai inalte niveluri ale ierarhiei.[2]

Semantica limbii romane nu detine un numar suficient de cuvinte pentru a denumi emotiile pe care le
poate resimti fiinta umana, cu atat mai putin detine o terminologie emotionala pentru emotiile
declansate de auditia muzicii. In esenta, fiecare sunet musical, fiecare fraza muzicala declanseaza o
emotie, indiferent daca aceasta apartine registrului emotiilor positive, sau celui al emotiilor negative.

Perceptia muzicala depinde de fenomenul mechanic al propagarii undelor sonore I al modului in care
instrumentele musicale produc aceste sunete. In aceasta situatie ne raportam la natura sunetului
musical, mai exact la ritm si timbru (6. Dingle A.)

Este essential sa aducem in discutie cateva elemente de anatomie si fiziologie a analizatorului auditiv
pentru a fi in masura sa intelegem mecanismul perceptiei musicale.
Atunci cand vorbim despre muzica se impune sa abordam subiectul dintr-o dubla perspectiva: in
primul rand ca pe un fenomen fizic si in al doilea rand din perspectiva unui concept abstract. Acesta
este motivul pentru care putem privi muzica asemeni unei experiente fiziologice la fel cum in egala
masura o putem asimila unei experiente psihologice. Este totusi corect sa realizam aceasta distinctie
sau ar fi mai potrivit sa avem o perceptie unitara asupra muzicii? Este dificil sa separam un fenomen
fiziologic de efectele sale la nivel psihologic. Din acest motiv, este potrivita abordarea fenomenului
musical dintr-o perspectiva globala, psiho-fiziologica.

In muzicoterapie, dimensiunile estetice determinate de apartenenta culturala la un anumit gen

cultural, pot aduce prejudicii relatiei terapeutice prin incongruenta aderarii la acelasi gen musical.

Studiile demonstreza faptul ca preferintele pentru un anumit tip de muzica (gen muzical) sunt
determinate de functiile pe care reuseste sa le indeplineasca genul muzical respeciv, mai exact, in ce
masura reuseste acesta sa satisfaca nevoile ascultatorului. Exista o mare varietate in preferintele
muzicale ale indivizilor, fapt explicat de functiile multiple indeplinite de muzica.

Preferintele pentru un anumit gen musical sunt datorate unor necesitati emotional – affective ale
individului. Principiile fundamentale care stau la baza preferintelor musicale individuale sunt totusi
inca putin cunoscute in prezent.

Muzica este un aspect important al existentei umane. Pornind de la preferintele musicale ale
indivizilor, studiile au evidentiat existenta a patru coordonate ale preferintelor musicale individuale:

1. Reflexivă și complexă,

2. Intensă și rebelă,

3. Optimistă și convențională,

4. Energică și ritmică.

Preferintele pentru un anumit gen musical sunt in legatura cu trasaturile de personalitate ale
indivizilor, dar si cu alte variabile individuale, cum ar fi varsta, nivelul de cultura si instructie, regiunea
geografica etc.

Pornind de la o eventuala corelatie intre preferintele musicale si problemele de sanatate mintala, a

fost elaborata ipoteza ca persoanele cu probleme psihologice asculta anumite genuri musicale (de ex.
preferinta pentru muzica “emo” este associata cu tendintele suicidare. Studiile effectuate pana la
acest moment, infirma o asemenea ipoteza, subliniind faptul ca este posibila existenta unei
vulnerabilitatati emotionale la aceasta categorie de persoane.

Studiile [12] evidentiaza faptul ca muzica poate determina o schimbare comportamentala in sensul
cresteri aderentei si al cresterii nivelului de activitate fizica.

ANALIZATORUL ACUSTIC

Analizatorul acustic se afla in competitie cu analizatorul vizual in ceea ce priveste culegerea

informatiilor din mediul inconjurator. Functionarea la parametri optimi a analizatorului acustic sta la
baza comunicarii interumane, aspect fundamental al interactiunii sociale.

Stimulul auditiv pentru adulti este cuprins in intervalul 16-20 000 Hz. Copiii mici pot percepe frecvente
mai mari de 40 000 Hz. Acuitatea auditiva scade odata cu inaintarea in varsta. Fenomenul este denumit
presbiacuzie si se manifesta cu o frecventa mai mare la barbati si cu precadere pentru sunete inalte.
Exista variatii individuale in privinta perceptiei acustice, urechea umana fiind capabila de captarea
unor sunete care se regasesc intr-un registru pornind de la soapte si mergand pana la zgomote
puternice.

Studiile arata ca raspunsul neuronal este in mare masura influentat de procesele de atentie si invatare.
(7 DEUTSCH D.)

Psihoacustica este stiinta care studiaza legatura dintre perceptie si semnalul acustic.

Audierea si ascultarea sunt notiuni diferite.

Audierea reprezinta un proces fiziologic de transmitere si receptare a unor sunete.

Ascultarea este un proces intelectual constand in parcurgerea unor etape: interpretare, analiza,
integrare si evaluare.

Atentia se afla in stransa legatura cu ascultarea deoarece favorizeaza dezvoltarii capacitatii de a

identifica sursa sunetului precum si caracteristicile acestuia. Procesului de invatare presupune
capacitatea de stocare a sunetelor si redarea lor ulterioara intr-o anumita secventialitate.

Perceptia auditiva se poate augmenta prin invatare, realizandu-se in acest mod si un proces de
integrare senzoriala. Procesul de invatare are la baza efectuarea unor exercitii care constau in
identificarea si discriminarea componentelor sunetului, cum ar fi, timpul, durata, masura, pasul,
modelele ritmice si vorbirea [Mertel K., 2014].

In acest fel se realizeaza un proces de sinestezie (cooperare a simturilor). Sinestezia defineste un

fenomen neurologic in care actiunea unui stimul sensorial determina o perceptie intr-o a doua
modalitate senzoriala, fara declansarea in mod direct a celei de-a doua modalitati de perceptie (de ex.
litere care evoca culori, sunete care au gusturi). Studiile arata ca sinestezia este diferita de asocierea
simpla invatata intre stimuli diferiti. Substratul neurofiziologic este reprezentat de comunicarea de tip
special in creier, prin stabilirea unor conexiuni care nu sunt realizate in mod normal sau utilizarea unor
cai neutilizate in mod uzual. La nou – nascut exista mecanisme de activare corticala incrucisata care
sunt inhibate odata cu cresterea; o serie de dovezi sustin ca la indivizii cu capacitate sinestezice, aceste
conexiuni raman functionale pe intreg parcursul vietii.

AUZUL ABSOLUT

Conceptia clasica cu privire la auzul absolut (AU) promoveaza doua teorii contradictorii:prima conform
careia AU este invatat la inceputul vietii prin formare muzicala intensive, si cea de-a doua care afirma
ca AU este o caracteristica innascuta a individului. Ambele teorii sunt de acord ca AP este un fenomen
muzical

EMPATIA IN MELOTERAPIE

Empatia este experienta de a intelege starea unei persoane din perspectiva ei („ca si cum ai purta
camasa sau pantofii celuilalt”). Empatia creste comportamentul prosocial.

Cercetarile in domeniul neurologiei au descoperit faptul ca empatia se afla in legatura cu existenta

neuronilor in oglinda.
In practica clinica, empatia reprezinta o conditie esentiala a actului medical/psihoterapeutic. Empatia
este considerata “prima dintre calitatile necesare unui meloterapeut”, de catre Asociatia Americana
de Meloterapie (2013) [Haviland J., 2014].

MUZICA IN TRATAMENTUL DURERII SI AL STRESULUI

Durerea – efecte- fizice (somatice)

-psihologice – cognitive (tulburari de concentrare, tulburari de memorie)

- emotionale anxietate, depresie,suicid

DURERE=STRES

MANAGEMENT:TCC,MINDFULNESS, EXERCITII FIZICE, EXERCITII DE RELAXARE.

DURERE ----- sentimente, cum ar fi furie, lipsa de speranta, tristate si afectarea starii de bine.

Înțelegerea și gestionarea gândurile, emoțiile și comportamentele care însoțesc disconfortul poate

ajuta să facă față mai eficient cu durerea - și poate reduce de fapt, intensitatea durerii.

Managementul durerii presupune de multe ori de predare tehnici de relaxare, schimbare vechi
credinte despre durere, construirea de noi abilități de adaptare și de abordarea orice anxietate sau
depresie, care poate însoți durerea.

Muzica a fost considerata a avea proprietăți terapeutice de mii de ani. Rapoartele antice ale terapiei
de muzică pot fi găsite în scrierile de la civilizații majore, inclusiv în Egipt, China, India, Grecia și Roma.
Primele rapoarte științifice ale terapiei prin muzica in data cadru clinic înapoi la războaie mondiale I și
II atunci când muzica a fost folosit pentru a calma durerea și agitație în soldați cu leziuni traumatice
de război. În prezent, efectele terapeutice ale muzicii au fost deja investigate într-o varietate de
scenarii clinice și setările de îngrijire a sănătății. Cresterea recenta clinica de cercetare terapia prin
muzica a permis pentru niveluri mai ridicate de analiză a datelor să aibă loc, cum ar fi recenzii
sistematice și meta-analize care au generat dovezi puternice în sprijinul terapiei prin muzica. Autorii
au analizat literatura de specialitate referitoare la terapia prin muzica ca un instrument terapeutic
adjuvant in practica medicala.

In timp ce muzica a fost mult timp recunoscută ca o formă eficientă de terapie pentru a gestiona
emoțiile, utilizarea cântecului, frecvențe de sunet și ritm pentru a trata boli fizice este un domeniu
relativ nou.

S-a constatat că muzica îmbunătățește funcția sistemului imunitar al organismului si reduce stresul.
Ascultarea muzicii a fost , de asemenea , dovedit a fi mai eficienta decât medicamentele prescrise în
reducerea anxietății înainte de intervenții chirurgicale ( Trends in Stiinte Cognitive , aprilie 2013).

Studiile arata ca muzica influențează sănătatea. Cercetatorii au descoperit ca ascultarea și redarea

muzicii crește producția organismului de celule de anticorpi (imunoglobulină A și natural killer -
celulele care ataca virusurile invadatoare și sporesc eficiența sistemului imunitar). Muzica de
asemenea, reduce nivelul de cortizol, hormonul stresului.

Acesta este un motiv pentru care muzica este asociata cu relaxarea“, spune Levitin.(psiholog)
Există tot mai multe dovezi științifice care atesta faptul că, creierul răspunde la muzică în moduri
foarte specifice“, spune Lisa Hartling, dr, profesor de pediatrie la Universitatea din Alberta si autor
principal al studiului. „Redarea muzicii pentru copii in timpul procedurilor medicale dureroase este o
interventie simpla care poate face o mare diferență.“

Muzica poate ajuta si pacienții adulți. Cercetatorii de la Khoo Teck Spitalul Puat din Singapore au
constatat că pacienții aflați în îngrijire paliativă care au luat parte la sesiuni de terapie prin muzica au
raportat ameliorarea durerii persistente ( Progresul în domeniul îngrijirilor paliative , iulie 2013).
Terapeuți in muzică au lucrat îndeaproape cu pacienții pentru a adapta în mod individual de
interventie, iar pacientii au luat parte la canto, instrumente de joc, discuții și cu versuri scrise, au
lucrat spre acceptarea unei boli sau probleme in legatura cu sfârșitul vieții

Muzica este sunet, iar sunetul este înrădăcinată în vibrație. Condus de Lee Bartel, PhD, profesor de
muzică la Universitatea din Toronto, mai mulți cercetători cerceteaza efectul vibrațiilor sonore
absorbite prin corpul si faptul ca acestea pot ajuta la ameliorarea simptomelor bolii Parkinson,
fibromialgie si depresie. Cunoscut ca terapie vibroacoustica, intervenția implică utilizarea sunetului cu
frecvență redusă - similar cu un huruit scăzut - pentru a produce vibrații care sunt aplicate direct pe
corp. In timpul terapiei vibroacustice, pacientul se află pe o saltea sau pat sau se află într-un scaun cu
difuzoare încorporate, care transmit vibrații la frecvențe specifice generate de calculator, care pot fi
auzite și simțite, spune Bartel. El compară procesul de a sta pe un subwoofer.

Grupul examinează, de asemenea, ceva numit aritmia thalamocortical - o dezorientare a activității

creierului ritmice care implica talamusului si cortexul exterior, care pare sa joace un rol in mai multe
afectiuni medicale, inclusiv maladia Parkinson, fibromialgie si, eventual, chiar boala Alzheimer, spune
Bartel, care conduce Collaboratory .

Deoarece impulsurile ritmice ale muzicii pot conduce la stabilizarea acestei dezorientari, noi credem
că un sunet de frecvență joasă ar putea ajuta in aceste conditii“, spune Bartel. El conduce un studiu
cu ajutorul terapiei vibroacoustice la pacientii cu boala Alzheimer usoara. Speranta este ca, folosind
terapia pentru a restabili comunicarea normală între regiuni ale creierului poate permite recuperarea
mai mare de memorie.

Scopul tuturor acestor studii este de a dezvolta un tip de terapie „masurabila“ si „prescriptibila“ cu
ajutorul muzicii si protocoale medicale care servesc funcții neurologice specifice și care să participe la
deficite care pot rezulta din mai multe dintre aceste condiții bazate pe neurologie. Acesti cercetatori
promoveaza ideea ca muzica nu este doar un fenomen cultural. Ei afirma ca arta ar trebui să fie văzută
ca un stimul vibrator care are dimensiuni cognitive și de memorie.

„Numai atunci când ne uităm la ea în acest fel facem vom începe să vedem interfața pentru modul in
care creierul si corpul pot sa lucreze impreuna.“

Scopul acestui studiu încrucișat experimental a fost de a evalua în ce măsură utilizarea terapeutică a
muzicii ar reduce durerea la pacientii cu cancer, care au primit analgezice programate. date de bază
au fost colectate timp de trei zile. Subiecții apoi au fost repartizati aleatoriu pentru a asculta preferința
lor de șapte tipuri de muzică sau un control (un zumzet de 60 de ciclu) de două ori pe zi, timp de trei
zile de relaxare. Apoi au trecut în grupul de tratament alternativ pentru următoarele trei zile. În cele
din urmă, fiecare subiect a revenit la o perioadă de referință de urmărire. Durerea, variabila
dependentă, și starea de spirit, care a fost propusă ca o variabilă care intervine, au fost măsurate prin
scale analoage vizuale. Eșantionul a inclus 15 conveniență ambulatori cu cancer, 12 femei și 3 bărbați,
cu vârste de 20, pana la 87. Rezultatele Pain Chestionarul McGill (MPQ), un instrument
multidimensional fiabil și valabil administrat la intrarea în studiu, a indicat faptul că eșantionul de
studiu a fost comparabil la alte probe efectuate la pacienți cu cancer, cu durere. A existat o relație
între inconsecventa durerii și starea de spirit. Efectul muzicii asupra durerii a variat de individ; 75% au
avut cel puțin o parte de răspuns și 47% au avut un răspuns moderat sau mare. Analiza multivariată a
varianței (MANOVA) au indicat o scădere semnificativă statistic a durerii de la folosind fie muzică sau
sunet, dar nu a existat nici un efect asupra starea de spirit. Deși procentul mediu de schimbare a durerii
pentru muzica a fost de două ori că, pentru sunet, rezultatele nu au diferite statistic. Constatarile
susțin utilizarea muzicii ca intervenție care actioneaza independent, pentru a calma durerea.

Un studiu efectuat in anul 2016 a relevat faptul ca la pacientii cu cancer la care exista suferință
emoțională, fizică și socială extinsă, intervențiile muzicale au fost folosite pentru a atenua simptomele
și efectele secundare ale tratamentului.

OBIECTIVE:

Pentru a evalua și compara efectele terapiei cu muzica si interventiile de medicina. Muzica a fost
utilizata in scopul cuantificarii rezultatelor psihologice si fizice la persoanele cu cancer.

REZULTATE: analiză sistematică indică faptul că intervențiile muzicale pot avea efecte benefice asupra
anxietate, durere, oboseala si la persoanele cu QoL (SCALA ) CALITATII VIETII PACIENTILOR CU
CANCER)de cancer. Mai mult decât atât, muzica poate avea un efect mic asupra ritmului cardiac,
frecvența respiratorie și a tensiunii arteriale. Cele mai multe studii au fost expuse unui risc ridicat de
părtinire și, prin urmare, aceste rezultate trebuie interpretate cu precauție.

Durerea coronariana

Persoanele cu boală cardiacă coronariană (CHD), de multe ori sufera de stres sever din cauza
diagnosticului, spitalizarii, proceduri chirurgicale, incertitudinea de rezultat, teama de a muri, îndoieli
cu privire la progresele înregistrate în procesul de recuperare, neajutorare și pierderea controlului.
Astfel de efecte adverse supun pacientul cardiac, la un risc mai mare de complicatii, inclusiv moartea
subită cardiacă. Prin urmare, de o importanță crucială este faptul că îngrijirea persoanelor cu CHD se
concentreaza pe interventiile psihologice..Efectele fiziologice ale muzicii au fost utilizate pentru a
reduce anxietatea și stresul și de a îmbunătăți funcționarea fiziologică la pacienții cu afecțiuni
medicale; Cu toate acestea eficacitatea sa pentru persoanele cu CHD trebuie să fie evaluate.

Această analiză sistematică indică faptul că a asculta muzica poate avea un efect benefic asupra
anxietății la persoanele cu CHD, în special la cei cu infarct miocardic. Efectele de reducere a anxietatii
par a fi mai mari atunci cand oamenii sunt interogati in privinta alegerii muzicii pe care sa o asculte.
Muzica poate avea un efect benefic asupra tensiunii arteriale sistolice, ritmului cardiac, rata
respiratorie, calitatea somnului și dureri la persoanele cu CHD. Cu toate acestea, semnificația clinică a
acestor constatări este neclară. Deoarece multe dintre aceste studii sunt expuse unui risc ridicat de
părtinire, aceste rezultate trebuie să fie interpretate cu precauție. Mai multe cercetari sunt necesare
în efectele intervențiilor muzicale oferite de un terapeut muzical instruit.

Rezultatele acestor analize sugereaza ca terapia prin muzica poate fi util ca tratament adjuvant in
practica medicala intr-o varietate larga de setari clinice, de la general, sala de examen clinic la scenarii
specifice care implică procedurile intervenționale și operații chirurgicale. Această revizuire oferă un
rezumat util bazate pe dovezi pentru generalisti si specialisti cu privire la dovezile științifice actuale
privind efectele benefice ale terapiei prin muzica ca un instrument de lucru adjuvant în practica
medicală. Mai mult decât atât, ca terapie de muzică reprezintă un instrument terapeutic foarte ieftin
și sigur, care s-a dovedit a influenta in mod pozitiv mai multe variabile fiziologice legate de anxietate,
răspunsul la stres și durere, dovezile științifice prezentate vizează creșterea gradului de conștientizare
în rândul comunității medicale posibile beneficii a aplicării pe scară largă a terapiei prin muzica pe tot
parcursul practicii medicale moderne.

Există în prezent un numar mare de dovezi științifice de înaltă calitate, ceea ce sugereaza ca terapia
prin muzica poate fi utilizată ca un instrument terapeutic adjuvant într-o varietate de setari clinice, de
la general, sala de examen clinic la scenarii specifice care implică proceduri de interventionala in
diverse specialitati medicale. Aceste studii furnizează dovezi semnificative ca terapia prin muzica este
capabil să influențeze pozitiv mai multe variabile fiziologice legate de anxietate, de răspuns la stres,
durere și mai mult.

Este important să se sublinieze că, deși cele mai multe dintre aceste studii au demonstrat un efect
semnificativ al tratamentului cu muzica pe variabilele analizate, un număr mic de studii nu au găsit
diferențe semnificative în anumite variabile atunci când terapia prin muzica a fost aplicat la pacienți.
Conform studiilor aceste constatări negative au avut o pondere mai redusa decat efectele pozitive ale
terapiei de muzică, care s- au dovedit a fi mai importante și consecvent în combaterea anxietatii
raportate de pacient și starii de spirit decat in scorurile legate de durere și de parametrii fizici, cum ar
fi semnele vitale.

Un alt punct important de discuție este faptul că terapia prin muzica nu prezintă practic nici un risc
pentru pacienti si a fost, de asemenea, dovedit a ajuta la reducerea și pentru a evita riscurile inutile
legate de consumul excesiv de agenți farmacologici puternici, cum ar fi narcotice si sedative. Mai mult
decât atât, faptul că programele de terapie prin muzica sunt relativ ieftine, sugereaza ca beneficii
semnificative in pacient bunastarii si a calitatii ingrijirii pacientilor ar putea fi realizat prin punerea în
aplicare a programelor pe scara larga a terapiei de muzică pe tot parcursul sistemului de sănătate.

În ceea ce privește cercetarea viitoare cu privire la problema, sunt necesare studii suplimentare pentru
a investiga care genuri de muzica si subgenuri pot avea cel mai mare impact terapeutic asupra
diferitelor subgrupuri de pacienți. O astfel de cercetare ar fi, de asemenea, importantă pentru a
personaliza terapia prin muzica pentru fiecare scenariu clinic specific și de specialitate medicală, în
scopul de a maximiza utilizarea terapeutică a acestuia și efectele.

Dalcroze Eurhythmics

De asemenea, cunoscut sub numele de metoda Dalcroze, aceasta este o metodă folosită pentru a
preda muzica studenților și pot fi folosite ca o formă de terapie.

Acesta a fost dezvoltat de Émile Jaques-Dalcroze și se concentrează pe ritmul, structura și exprimarea

mișcării în procesul de învățare. Acest tip de terapie muzical este gandit pentru a imbunatati foarte
mult gradul de conștientizare fizică, care ajută pacienții cu dificultăți motorii în mod semnificativ.

Kodaly. Zoltán Kodály este considerat a fi sursa de inspiratie pentru dezvoltarea acestei filozofii de
terapie prin muzică. Acesta folosește o bază de ritm, notație, secvență și mișcare pentru a ajuta în
procesul de învățare și vindecarea pacientului.
S-a observat că această metodă ajută la îmbunătățirea intonație, ritm și alfabetizare muzică și a avut,
de asemenea, un impact pozitiv asupra funcției perceptive, formarea conceptelor, abilitățile motorii
și performanța de învățare într-un cadru terapeutic.

Nordoff-Robbins

Paul Nordoff și Clive Robbins au desfasurat un parteneriat timp de aproape două decenii pentru a
investiga locul muzicii în terapie, cu un interes special pentru copiii cu handicap.

Ei au dezvoltat si aplicat proiecte cu copii afectați de autism, tulburări mentale, tulburări emoționale,
întârzieri în dezvoltare și alte dificultăți de învățare, folosind muzica ca mijloc de terapie. Munca lor a
fost recunoscută de către organismele de sănătate relevante, în special pentru un studiu de 5 ani,
intitulat „Terapie de proiect Muzica pentru psihotică Copii Sub Sever la Unitatea de Zi.“ Ei au publicat,
de asemenea, mai multe cărți, explicând teoria și instruirea modul în care muzica poate folosi terapie
pentru copii.

Aspectul central al abordării Nordoff-Robbins își asumă faptul ca toată lumea poate găsi sensul și
beneficiază de muzică și se concentrează pe crearea de muzica cu ajutorul unui terapeut. Această
tehnică este practicată pe scară largă în întreaga lume, astăzi și poate găzdui pacienții de toate
nivelurile de experiență și abilitate.

Orff-Schulwerk

Abordarea Orff-Schulwerk la terapia de muzica a fost dezvoltat de Gertrude Orff pentru a ajuta copiii
cu intarzieri de dezvoltare si handicap, ca urmare a realizării ca singur medicament nu a fost suficientă.

Acest lucru pune un accent pe educație ( „Schulwerk“ se traduce din limba germană la „scoala“) și
folosește muzica pentru a îmbunătăți capacitatea de învățare a copiilor. De asemenea, locuri de
semnificație asupra psihologiei umaniste și folosește muzica ca un mijloc de a îmbunătăți interacțiunea
dintre pacient și alte persoane.

ARGUMENTE

Care sunt legăturile dintre noi și muzică? Răspunsurile includ: plăcerea dobândită de ascultare; căldura
și prietenia de la a fi parte dintr-un grup de muzică de luare; stimul și satisfacția din practica obișnuită
și repetiții; plăcerea intelectuală de a explora labirintul de forme și structuri muzicale; energia fizică
eliberată în noi atât de joc și de a asculta muzica, ne inspira de multe ori pentru a asculta muzica și a
dansa. La baza tuturor acestor motive stă faptul că legăturile muzicale cu sinele nostru cel mai intim
sunt emoționale si spirituale. Muzica ne ajută să ne simtim mai umani. Ea ne aduce în contact foarte
strâns și imediată cu oamenii din jurul nostru și, în același timp, ne conecteaza cu ambele sensuri ale
vietii noastre, cu imagini din trecut și ne ofera predicții ale viitorului imediat.

Această sete de muzică este demonstrată în mai multe moduri: cântând vocal sau instrumental, singuri
sau împreună cu familia sau prietenii; în cadrul festivalurilor și ritualuri religioase și laice; și în teatru.
Un remarcabil actor al generației sale, Antony Sher, scrie: „Nu este nimic mai interesant decât în
calitatea de a trăi muzica.“ Este greu de imaginat a fi în imposibilitatea de a sărbători evenimentele
importante din viața fără muzica noastră preferată. Tonuri preferate au atât de multe asociații pentru
noi; putem chiar sa auzim muzica auzi în imaginatie. Uneori se strecoara aparent neinvitata.
Preferințele noastre pentru muzica sunt individualiste, raportate la istoriile noastre personale și
muzicale. Am avea nevoie de mai mult de o viață întreagă să ne familiarizam cu o mică parte din toate
aceasta muzica.
Oportunitatile in aceasta directie sunt multiple: putem merge regulat la sala de concerte, la operă,
într-un club de jazz sau la un concert pop. Am putea fi membri ai unui cor local, trupa sau orchestră.
Muzica de toate stilurile este de asemenea disponibilă, la simpla apăsare a unui buton în confortul
propriei noastre case. Rareori întâlni oameni care raportează nici o simpatie pentru nici un fel de
muzică de orice fel.

CODUL DE ETICA AL ASOCIATIEI AMERICANE DE MELOTERAPIE

1.0 Competențe și responsabilități profesionale

1.1 MT va îndeplini numai acele îndatoriri pentru care a fost instruit în mod corespunzător, fără să se
angajeze în afara domeniului său de competență.

1.2 MT își va preciza calificările, titlurile și afilierile profesionale cu exactitate.

1.3 MT va participa la activități de educație continuă pentru a-și menține și îmbunătăți cunoștințele și
abilitățile.

1.4 MT va ajuta publicul în identificarea terapeuților de muzică competenți și calificați și va descuraja

folosirea incorectă și practica incompetentă a terapiei muzicale.

1.5 MT este conștient de limitările, problemele și valorile personale care ar putea interfera cu munca
sa profesională și, într-o fază incipientă, va lua toate măsurile necesare (de exemplu, căutarea unui
ajutor profesional, limitarea sau întreruperea activității cu clienții etc.). .) Pentru a vă asigura că
serviciile pentru clienți nu sunt afectate de aceste limitări și probleme.

1.6 MT respectă drepturile celorlalți de a deține valori, atitudini și opinii care diferă de propriile lor.

1.7 MT nu se angajează în hărțuire sexuală.

1.8 MT atribuie victimelor hărțuirii sexuale și respondenților demnitatea și respectul și nu se bazează

pe decizii numai pe baza faptului că au făcut sau au făcut obiectul unor acte de hărțuire sexuală.

1.9 MT practica cu integritate, onestitate, corectitudine și respect față de ceilalți.

1.10 MT deleagă angajaților, studenților sau colegilor săi numai acele responsabilități pe care se poate
aștepta în mod rezonabil ca aceste persoane să le îndeplinească competent pe baza pregătirii și
experienței lor. MT ia măsuri rezonabile pentru a constata că aceste persoane îndeplinesc cu
competență serviciile; si daca

Politicile instituționale împiedică îndeplinirea acestei obligații, MT încearcă să corecteze situația în

măsura posibilului.

2.0 Standarde generale

2.1 MT se va strădui să atingă cele mai înalte standarde în munca sa, oferind clienților / studenților
cea mai înaltă calitate a serviciilor.

2.2 MT va folosi proceduri care sunt conforme cu interpretarea sa a Standardelor de Practică Clinică
ale Asociației Americane de Terapie Muzicală, Inc.

2.3 Standarde morale și juridice

2.3.1 MT respectă așteptările sociale și morale ale comunității în care lucrează. MT este conștient de
faptul că standardele de comportament sunt o chestiune personală ca și cele pentru alți cetățeni, cu
excepția cazului în care acestea se referă la îndeplinirea sarcinilor profesionale sau influența atitudinea
și încrederea publicului față de profesie.

2.3.2 MT refuză să participe la activități ilegale sau inumane, care încalcă drepturile civile ale altora
sau care discriminează persoanele bazate pe rasă, etnie, limbă, religie, stare civilă, sex, identitate de
gen sau expresie, sex Orientare, vârstă, capacitate, statut socio-economic sau afiliere politică. În plus,
MT lucrează pentru a elimina efectul prejudecăților bazate pe acești factori asupra muncii sale.

3.0 Relații cu clienții / studenții / subiectele de cercetare

3.1 Bunăstarea clientului va fi de maximă importanță pentru MT.

3.2 MT va proteja drepturile persoanelor cu care lucrează. Aceste drepturi vor include, dar nu se
limitează la următoarele:

- dreptul la siguranță;

- dreptul la demnitate;

- drepturile legale și civile;

- dreptul la tratament;
- dreptul la autodeterminare;

- dreptul la respect; și

- dreptul de a participa la deciziile de tratament.

3.3 MT nu va discrimina în relațiile cu clienții / studenții / subiecții de cercetare din rasă, etnie, limbă,
religie, stare civilă, sex, identitate sau expresie de gen, orientare sexuală, vârstă, abilitate, statut socio-
economic sau afiliere politică.

3.4 MT nu va exploata subiecte sexuale, fizice, financiare sau emoționale ale clienților / studenților /
cercetătorilor.

3.5 MT nu va intra în relații duale cu clienții / studenții / subiecții de cercetare și va evita acele situații
care interferează cu judecata profesională sau cu obiectivitatea (de exemplu cele care implică interese
competitive și / sau conflictuale) în relațiile lor.

3.6 MT va exercita prudență în prezicerea rezultatelor serviciilor oferite, deși poate fi făcută o
declarație rezonabilă de prognoză și / sau progres. MT va face numai acele afirmații adresate clienților
cu privire la eficacitatea serviciilor care ar fi fost depuse de bunăvoie pentru examinare profesională
prin revizuire de tip peer review, publicare într-un jurnal profesional sau documentație în registrul
clientului.

3.7 MT va oferi servicii de terapie muzicală numai în contextul unei relații profesionale și într-un cadru
care asigură siguranța și protecția atât pentru client, cât și pentru terapeut. MT va evita înșelăciunea
în reprezentările de terapie muzicală către public.

3.8 MT va informa clientul și / sau tutorele cu privire la scopul, natura și efectele evaluării și
tratamentului.

3.9 MT va folosi toate resursele disponibile pentru a servi cel mai bine clientul.

3.10 MT va folosi standardele de practică ale profesiei drept îndrumare în acceptarea sau refuzul
sesizărilor sau cererilor de servicii, precum și în terminarea sau trimiterea clienților atunci când clientul
nu mai beneficiază de relația terapeutică.

3.11 În acele domenii de activitate în care standardele general recunoscute nu sunt încă definite, MT
va utiliza totuși o judecată prudentă și va lua măsuri rezonabile pentru a asigura competența activității
sale, precum și pentru a proteja clienții, studenții și cercetătorii Subiecții de la rău.
3.12 Confidențialitatea

3.12.1 MT protejează confidențialitatea informațiilor obținute în cursul practicării, supravegherii,

predării și / sau cercetării.

3.12.2 În conformitate cu reglementările federale, statale și locale și politicile și procedurile

organizaționale, informațiile confidențiale pot fi dezvăluite în circumstanțe care includ, dar nu se
limitează la:

A. Când, sub o deliberare atentă, se decide că societatea, clientul sau alte persoane par a fi în pericol
iminent. În această situație, informațiile pot fi comunicate numai autorităților, profesioniștilor sau
altor persoane. Clientul este constient de acest lucru atunci cand este posibil si daca este rezonabil.

b. Atunci când alți profesioniști dintr-o unitate sau agenție au o legătură directă cu cazul sau situația.

c. Atunci când clientul consimte la eliberarea informațiilor confidențiale.

d. Atunci când este obligat printr-o hotărâre judecătorească sau ordin administrativ sau citație, cu
condiția ca această ordonanță sau citație să fie valabilă și să fie notificată în conformitate cu legislația
aplicabilă.

3.12.3 MT informează clienții despre limitele confidențialității înainte de începerea tratamentului.

3.12.4 MT maschează identitatea clientului în prezentarea materialelor de caz pentru cercetare și

predare. A fost obținut consimțământul clientului sau tutorelui, cu o descriere completă a utilizării
intenționate a materialului.

3.12.5 Toate formatele informațiilor despre clienți identificabile individual, inclusiv, dar fără a se limita
la ele, verbale, scrise, audio, video și digitale vor fi achiziționate cu acordul clientului sau tutorelui
informat și vor fi menținute confidențial de MT. De asemenea, se va asigura o siguranță adecvată în
conservarea și dispunerea finală a acestor înregistrări.

3.12.6 Informațiile obținute în cursul evaluării serviciilor, consultanței, supravegherii, evaluării inter
pares și procedurilor de asigurare a calității vor fi păstrate confidențiale.

4.0 Relațiile cu colegii

4.1 MT acționează cu integritate în ceea ce privește colegii de muzică și alte profesii și va coopera cu
ei ori de câte ori este cazul.

4.2 MT nu va oferi servicii profesionale unei persoane care beneficiază de terapie muzicală de la un alt
terapeut muzical, cu excepția unui acord cu terapeutul respectiv sau după încetarea relației clientului
cu terapeutul respectiv.

4.3 MT va încerca să stabilească relații armonioase cu membrii altor profesii și organizații profesionale
și nu va deteriora reputația sau practica profesională a altora.

4.4 MT va împărtăși cu alți membri ai echipei de tratament informații despre scopurile și procedurile
evaluative și terapeutice utilizate.

4.5 MT nu va face discriminări în relațiile cu colegii din cauza rasei, etnicității, limbii, religiei, stării
civile, sexului, identității sau expresiei de gen, orientării sexuale, vârstei, abilității, statutului
socio-economic sau afilierii politice.

RELATIA TERAPEUTICA IN MUZICOTERAPIE

Un element cheie in cee ce priveste succesul terapiei prin muzica este reprezentat de relatia
terapeutica.

O prima caracteristica a muzicoterapiei este aceea ca transcede cadrul si contextul conventional al

terapiei.

INTERVIUL MOTIVATIONAL

Studiile arata ca interventia muzicala ca forma de terapie, imbunatateste angajarea psihologica a

pacientilor in gestionarea propriei boli. Are loc o interventie bazata pe modificarea experientei
pacientului in relatie cu afectunea de care sufera, prin empatie si compasiune.

Muzica poate reprezenta un instrument utilizat in auto-gestionarea afectiunii la pacientii cu boli

cornice. In acest context planul de terapie va fi creionat in accord cu principiile terapiei centrate pe
pacient, si anume un playlist individualizat. In sprijinul acestei afirmatii stau studii recente care
evidentiaza faptul ca “Muzica e primară, ne afectează pe toți, dar în moduri foarte personale și unice".
(Jonathan Bourdette, 2017)

Golay A, Lagger1 G, Giordan A, Motivating patients with chronic diseases, Journal of Medicine and The
Person, 2007; 5(2): 57-63, Submitted July 4th 2006, Accepted September 18th 2006.

Una dintre problemele majore cu care se confrunta medicii in relatia pacient-terapeut este
reprezentata de aderenta si complianta la terapie. Studiile arata o variatie intre 22% si 72% in cazul
pacientilor cu boli cornice. Dificultatea nu consta in lipsa de informare cat mai ales in dificultatea
acceptarii diagnosticului de boala cronica ce atrage dupa sine necesitatea modificarii stilului de viata.
Acest aspect este cu atat mai evident cu cat gestionarea bolii implica o serie de modificari in ceea ce
priveste dieta, exercitiile fizice, renuntarea la o serie de comportamente addictive cum ar fi consumul
de alcool, tabagismul si nu in ultimul rand addictia la o dieta bazata pe grasimi, dulciuri, alimente de
tip fast-food sau bauturi carbogazoase. In esenta este vorba despre renuntarea la un anumit stil de
viata si reconceptualizarea comportamentului in legatura cu un stil de viata sanatos.

Reconsiderarea stilului de viata presupune un process simultan de destructurarea – reconstructie,

uneori in total dezacord cu o constelatie complexa de factori culturali, individuali sau anumite
credinte personale etc

CONCLUZII:Problemele legate de calitatea rapoartelor împiedică interpretarea semnificativă și

compararea studiilor încrucișate. Terminologia inconsistentă și greșit aplicată creează, de asemenea,
obstacole în calea comunicării interprofesionale și traducerea constatărilor în îngrijirea pacientului.
Îmbunătățirea calității rapoartelor și crearea limbajului comun vor promova rigurozitatea științifică și
relevanța clinică a cercetării de intervenție muzicală.

Abraha I, Rimland J.M, Trotta F.M, Dell'Aquila G, Cruz-Jentoft A, Petrovic M, Gudmundsson A, Soiza
R, O'Mahony D, Guaita A, Cherubini A, Systematic review of systematic reviews of non-
pharmacological interventions to treat behavioural disturbances in older patients with dementia The
SENATOR-OnTop series, Geriatric medicine;

Două studii universitare din 2017 au arătat că muzica are efecte pozitive reale și măsurabile pentru
persoanele cu demență.

Primul studiu , publicat in British Medical Journal , în luna martie, a investigat valoarea unei serii de
intervenții non-farmacologice pentru tratamentul simptomelor comportamentale si psihologice in
dementa.

CONCLUZII:Acesta a analizat rezultatele a 142 de studii anterioare într-o gamă largă de intervenții,
inclusiv acupressure, aromoterapie, terapie cu lumină, stimulare cognitivă, terapie muzicală, dans,
terapie de reminiscență, tehnici de management comportamental și terapii pe bază de animale.

Studiul a constatat că "între intervențiile senzoriale de simulare, singura intervenție convingătoare de

reducere a simptomelor comportamentale (în special agitație și comportament agresiv) a fost terapia
muzicală. Conform revizuirii cele mai cuprinzătoare a terapiei muzicale, acest tratament reduce și
anxietatea.

1. Pedersen KA S, N. Andersen , Lugo G.R , Andreassen M, Sütterlin S, Effects of Music on

Agitation in Dementia: A Meta-Analysis, Front Psychol. 2017; 8: 742, Published online 2017
May 16. doi:[10.3389/fpsyg.2017.00742]

CREIERUL MUZICAL

Lobul frontal este sediul proceselor emotionale declansate de ascultarea muzicii

Lobul trmporal proceseaza inaltimea ( frecventa/tonalitatea )sunetelor care alcatuiesc

melodia.

Cerebelul proceseaza ritmul si melodia.

 AMUSIA (“surditate tonala”/”surzenie de ton”)

Reprezinta o tulburare (dizabilitate) muzicala care se poate defini ca imposibilitatea

de a percepe sunetele cu referire la ordonarea lor pe o scala in relatie cu frecventa acestora,
fara a afecta functiile cognitive si affective ale persoanei. Indivizii afectati au dificultati de
apreciere, perceptie si memorare a muzicii. Afecteaza aproximativ 4% din populatie.

Din punct de vedere al incadrarii intr-o categorie nosologica psihiatrica, amuzia apartine
agnoziilor, ce reprezinta incapacitatea de a recunoaste obiecte apartinan unei categorii
specifice clar definite (exemplu, prosopagnosia, imposibilitatea de a recunoaste chipurile
umane)

Substratul anatomic nu este reprezentat de leziuni cerebrale anterioare, pierderea

auzului deficient cognitive sau lipsa stimularii mediului. Din punct de vedere anatomic, creierul
amusic prezintă anomalii ale transmiterii neuronale între cortexul auditiv și girusul frontal
inferior din emisfera cerebrală dreaptă, arii responsabile cu perceptia si prelucrarea muzicii.

Tulburarea afecteaza si discriminarea melodica si recunoasterea, in conditiile unor probe

audiometrice (audiograma, timpanometrie) normale, a abilitatilor intelectuale, de memorie si
lingvistice, peste medie. Din acest motiv, in aceste cazuri este preferat termenul de amuzie
congenitala, pentru a face distinctia cu tipurile de amuzie dobandite in urma unui accident
cerebral. Deficitul se refera la discriminarea ritmului. Tulburarea afecteaza doar perceptia
muzicala, fara a afecta capacitatea de a recunoaste vocile.

Persoanele cu amuzie nu recunosc directia si conturul tonului, diversele uracri si coborari

ale tonului, care formeaza o melodie. Experimentele effectuate cu pacienti amuzici au
demonstrat ca acestia au dificultati in discriminarea rapida a schimbarii de tonalitate in
contextul ascultarii unei fraze musicale. Acest fapt este sustinut de perceptia ritmica buna a
persoanelor cu amuzie atunci cand asculta o melodie monotona, fara schimbari rapide ale
tonalitatii.

1. Peretz I, Ayotte J, Zatorre R.J, Mehler J, Ahad P, Penhune B.P, Jutras B, Congenital
Amusia: A Disorder of Fine-Grained Pitch Discrimination, Journal home page for
Neuron, Volume 33, Issue 2, 17 January 2002, Pages 185-191

PSIHODRAMA

Psihodrama a aparut ca metoda de psihoterapie in 1921, bazle sale fiind puse de catre Moreno.
Radacinile sale se afla in teatru, psihologie si sociologie. Se considera ca este o forma de psihoterapie
individuala intr-un format de grup, concentrandu-se asupra particularităților individului ca intersecție
a diferitelor roluri relaționale (de exemplu, fiu și soț) și roluri legate de dificultăți și potențiale.
Actiunea sa are loc asupra diverselor roluri ale pacientului pe parcursul existentei sale.
O sedinta de psihodrama cuprinde trei contexte: socială, de grup și dramatică si cinci instrumente:
protagonist, scenă, auxiliar-ego, regizor, audiență.

Tehnica psihodramei a evoluat in multiple directii de-a lungul timpului, devenind oarecum diferita de
conceptul si tehnica introdusa initial de Moreno.

Psihodrama ar trebui considerată a fi un complex de idei și metode în domeniile mai largi ale
psihoterapiei și, dincolo de aceasta, dincolo de modelul medical, adică, chiar și pe scena mai largă
numita "psihologia aplicată". Aceasta include educația, afacerea, formarea profesională, abilitățile
religioase, recreerea, dezvoltarea comunității și creșterea personală - această perspectivă mai largă a
fost, de asemenea, obiectivul mișcării potențiale umane.

Psihodrama, reprezinta în sensul său cel mai larg, adică tendința generală a ideilor moreniene, care
are psihodrama ca parte a unui complex de idei și alte metode care implică sociometria, psihoterapia
de grup, teoria rolului și o filozofie a creativității și spontaneității. Și acest sens mai larg include viziunea
lui Moreno că abordarea lui a depășit activitatea de vindecare a bolnavilor, psihiatriei și s-a extins la
asumarea provocării de vindecare a societății în ansamblu, termenul său fiind "sociatrie"

Psihodrama ajuta la dobândirea unei mai mari abilitati în comunicare, rezolvarea problemelor
interpersonale și conștiința de sine. Aceste trei domenii de calificare sunt fundamentul a ceea ce se
numeste "alfabetizarea psihologică" și competența în astfel de aptitudini devine tot atât de necesară
pentru adaptarea într-o lume în schimbare rapidă. Mai mult, acestea sunt abilități care pot fi învățate
doar prin practici active, iar contextul natural al unor astfel de practici este jocul de rol.

Ca si psihodrama, meloterapia faciliteaza spontaneitatea si permite explorarea emotiilor personale.

Un alt punct comun intre cele doua forme de terapie este acela ca ambele se bazeaza pe un tip special
de interactiune sociala, experiente interactive social. In plus meloterapia este o metoda versatile de
terapie putand fi adaptata intr-o varietate de abordari.

CERCETAREA IN MELOTERAPIE

Standarde de Integritate pentru Cercetare Terapia Muzicală Calitativă

De Kenneth E. Bruscia

EDITOR'S NOTĂ : Acest articol a fost publicat inițial în Journal of Music Therapy, voi. XXXV (3), 1998,
176-200, și este republicată aici cu permisiunea amabilă a autorului și a editurii American Music
Therapy Association .

“Positivismul oferă cercetătorilor cantitativi cu multe convingeri filosofice. În acea lume, adevărul este
absolut mai degrabă decât relativ; realitatea este mai degrabă singulară decât plurală; obiectivitatea
este mai degrabă posibilă decât delirantă. Scopul cercetării este clar: să descoperim și să verificăm
ceea ce este adevărat și ceea ce nu este adevărat, bazat pe metode standardizate și niveluri universale
de dovadă statistică. A lăsa acea lume a certitudinii numerice este să se lanseze o căutare a înțelegerii
umane în care nu există hărți fiabile, nu există rute verificate și nu există cărți valide. În lumea cercetării
non-positiviste, calitative, dilemele sunt mai degrabă epistemologice decât metodologice: fără
singularitate a adevărului și a realității și puțină posibilitate de obiectivitate, cum se știe vreodată ceva
cu orice certitudine? Acolo, provocările sunt mai degrabă experiențiale decât tehnologice: cum poate
o ființă umană să aibă acces, să înțeleagă și să înțeleagă experiența unei alte persoane? Acolo, un
cercetător trebuie să intre în mod inevitabil în experiențe interpersonale și să exploreze chestiuni de
identitate pentru a trage cea mai mică bucată de înțelegere în conștiință. Scopul cercetării este foarte
complex: să ne extindem construcțiile lumii și să găsim și să creăm în ea sensuri individuale.

Din fericire, trecerea de la pozitivism la non-pozitivism este în mare măsură ca trecerea de la lumea
cunoașterii științifice la lumea cunoașterii artistice, o schimbare pe care majoritatea
muzicioterapeuților o fac destul de regulat. În calitate de practicieni, suntem familiarizați cu terenul
pozitiv pozitiv al științei și cerințele de verificare ale comunității de sănătate; ca terapeuți muzicali,
suntem familiarizați cu terenul interpersonal al muncii clinice, iar ca muzicieni suntem familiarizați cu
terenul artistic, nelinar al formei noastre de artă. Deoarece munca noastră este atât știință, cât și artă,
știm deja că aceste terenuri necesită căi diferite de cunoaștere, precum și modalități diferite de a fi la
fel de cunoscător și de cunoscuți.

Aldridge (1996) subliniază că, deși există diferențe fundamentale între știință și artă și între cercetarea
pozitivistă și cea non-pozitivistă, "ambii poli sunt necesari pentru a exprima viața ființelor umane" (p.
93) și că, în consecință, ambele sunt necesare în muzică terapie. Având în vedere patrimoniul bogat al
cercetării cantitative și modul științific de cunoaștere pe care îl avem deja în terapia muzicală, este
deosebit de important pentru noi să explorăm cercetarea calitativă și modul artistic de a ști despre
ceea ce facem. Pentru a face acest lucru, trebuie să recunoaștem încă de la început că cercetarea
pozitivistă și non-pozitivistă nu este similară sau chiar compatibilă. Acestea au scopuri și metode foarte
diferite și presupuneri filosofice care se exclud reciproc cu privire la natura adevărului, a realității și a
cunoașterii acestora. Pentru informații detaliate despre aceste diferențe, a se vedea Guba și Lincoln
(1994), Aigen (1995) și Bruscia (l995d). Aceste diferențe sunt atât de răspândite încât fac ca
paradigmele să se excludă reciproc; ele nu pot fi împăcate sau combinate, iar diferențele lor nu pot fi
ignorate sau minimizate. În schimb, ceea ce este necesar este ceea ce Aldridge (1996) numește o
toleranță a ambelor perspective, fără a lua nici o predominanță și fiecare contribuind la ceva unic și
valoros pentru înțelegerea noastră de terapie muzicală (p. 104).

Un domeniu în care această toleranță trebuie să înceapă este în înțelegerea și acceptarea diferențelor
de standarde de calitate pentru cercetare. În mod logic, pur și simplu nu se pot impune standarde
pentru cercetarea cantitativă asupra cercetării calitative, indiferent cât de tentant sau convenabil din
punct de vedere intelectual ar fi el. Fiabilitatea, valabilitatea, generalizabilitatea și probabilitatea -
stăpânii tradiției pozitive - sunt pur și simplu irelevanți pentru scopul, ipotezele și problemele
metodologice ale cercetării calitative. Și, dimpotrivă, standardele pentru cercetarea calitativă au un
sens foarte mic atunci când sunt impuse cercetării cantitative.

Standardele pentru cercetarea calitativă s-au dezvoltat lent, nu pentru că sunt considerate inutile sau
neimportante, ci mai degrabă pentru că sunt foarte dificil de formulat. Principala dificultate este că
există numeroase filosofii care se reunesc sub umbrela cercetării non-pozitiviste sau calitative, fiecare
cu poziții semnificativ diferite în ceea ce privește posibilitățile de cunoaștere, modurile în care poate
fi cunoscut și tipurile de dovezi care sunt trebuie să știm că o cunoaștem (vezi Cuba & Lincoln, 1994 și
Ruud, 1996). Fără universalitate în astfel de chestiuni (așa cum există în cercetarea pozitivistă
cantitativă), standardele devin ele însele construite pe baza convingerilor fiecărui cercetător despre
adevăr, realitate și cunoaștere a acestora. Ca rezultat, există cât mai multe standarde calitative ca
epistemologiile nonpositifice. Aceasta nu este cu siguranță o problemă care trebuie evitată sau
rezolvată - este o condiție fundamentală a cercetării.

O altă dificultate în formularea standardelor este că există atât de multe abordări ale metodologiei.
Spre deosebire de cercetarea cantitativă, în care există modele metodologice standardizate, fiecare
design calitativ este unic pentru fiecare studiu. Motivul este că metodologia calitativă adăpostește
întotdeauna (mai degrabă decât asimilează) fenomenul și participanții în timp ce se prezintă
cercetătorului. Din nou, diversitatea rezultată nu este o problemă, este o condiție fundamentală a
cercetării.

O dificultate unică pentru standardele de terapie muzicală este adăugarea de muzică la arena de
cercetare. Cercetarea muzicii aduce perspective unice și diverse atât în epistemologie, cât și în
metodologia cercetării calitative. Muzica are propria sa epistemologie: ea însăși este o modalitate de
a ști; încurajează prea multe construcții ale adevărului și ale realității. Muzica are, de asemenea, o
metodologie proprie: ea însăși este o metodă de cercetare; încurajează de asemenea crearea unei
metodologii unice pentru fiecare situație.

Având în vedere acest lucru, scopul acestui articol este de a ne lărgi construcțiile cu privire la
integritatea cercetării muzicale calitative, prin crearea unui set de standarde care să reflecte natura
esențială artistică a epistemologiei și metodologiei noastre ca terapeuți. Standardele sunt definite aici
ca idealuri de calitate spre care cercetătorii se străduiesc atunci când proiectează și implementează
un studiu. Ca atare, ele sunt valori pe care un cercetător le asumă și le construiește în timp ce se
angajează în diferitele faze și fațete ale anchetei. Integritatea este ceea ce rezultă din devotamentul
și aderarea cercetătorului la aceste valori.

În acest scop, literatura muzicală relevantă a fost studiată pentru a identifica idealurile și valorile
cercetării care: (a) au fost exprimate direct de cercetători calitativi în scrierile lor (a se vedea tabelul 1
) și (b) pot fi deduse din metodologiile folosite în cercetare (a se vedea tabelul 2). Pe măsură ce aceste
idealuri și valori au fost identificate, ele au fost grupate în funcție de comunități. Nu sa făcut nici o
încercare de a găsi puncte de acord și de a rezolva diferențele; în schimb, fiecare ideal și valoare a fost
considerat la fel de valabil în construirea unei imagini holistice. În acest fel, setul de standarde care
rezultă prezintă o serie de idei și valori care pot sau nu pot fi relevante, în funcție de studiul de
cercetare și de orice aspect al acestuia. Pentru a repeta: standardele prezentate aici sunt construcții
ale autorului, care sunt destinate aplicării doar acolo unde este relevant fenomenul, participanții și
lumile trăite care sunt cercetate de cercetător. Ele nu sunt menite a fi universale sau consensuale.
Odată ce fiecare valoare a fost definită și diferențiată de celelalte în aceeași categorie, a fost apoi
interpretată folosind metafore muzicale (vezi secțiunile subliniate). Principala întrebare pusă a fost:
cum aș putea, ca pianist, să înțeleg această calitate sau valoare în procesul de pregătire, interpretare
și interpretare a unui Chopin nocturne? Aplicând această metaforă muzicală la cercetarea calitativă:
eu sunt pianistul cercetătorului, nocturnul este fenomenul studiat, Chopin este participantul,
practicând sau studiind nocturnul reprezentând colectarea datelor, interpretând ceea ce Chopin a scris
este asemănător cu analizarea datelor, și realizarea piesei este asemănătoare cu comunicarea
constatărilor. Motivul meu în folosirea acestor metafore este de a arăta modul în care modul nostru
muzical de cunoaștere ne poate clarifica și spori înțelegerea integrității în cercetarea calitativă,

După analiza literaturii, s-au constatat patru domenii principale de standarde:

Integritatea metodologică se referă la acele valori care ghidează cercetătorul în proiectarea și

implementarea studiului.

Integritatea personală se referă la valorile pe care trebuie să le aibă un cercetător în modelarea

identității sale în rolul solicitantului.

Integritatea interpersonală se referă la calitățile pe care un cercetător trebuie să le interacționeze cu

ceilalți în mod semnificativ în timpul anchetei.

Integritatea estetică se referă la calitățile de frumusețe pe care cercetătorul le conferă studiului însuși.

Tabelul 1: Ideile de calitate exprimate în scrierea unor cercetări calitative

Confirmabilitate (obiectivitate) Datele și constatările pot fi susținute de un alt cercetător (Lincoln &
Guba, 1985).

Transferabilitate (valabilitate externă, generalizabilitate) Constatările pot fi aplicate altor

participanți, setări sau situații (Lincoln & Guba, 1985); un studiu de caz este tipic pentru mai multe
cazuri (Smeijsters, 1996).

Dependența (fiabilitatea) Datele și constatările sunt obținute în mod consecvent (Lincoln &
Guba, 1985; Smeijsters, 1996).

Credibilitate (valabilitate internă) Metodologia este adecvată studiului (Lincoln & Guba, 1985);
obiectivele și rezultatele previzionate ale studiului de caz clinic sunt în concordanță cu datele și
concluziile (Smeijsters, 1996); comportamentul muzical și "comportamentul muzical al participantului
sunt coerente unul cu altul (Smeijsters, 1996).

Validitatea constructiei Categoriile și concluziile categorice sunt reprezentări corespunzătoare ale

datelor. De asemenea, numită "precizie" (Aigen, 1996a) și fundamentarea (Amir, 1996; Glaser &
Strauss, 1967). Descrierile datelor sunt în concordanță una cu cealaltă: atunci când sunt făcute de
observatori independenți sau prin diferite metode de colectare a datelor sau în diferite cadre teoretice
(Langenberg, Frommer, & Langenbach, 1996: Smeijsters, 1996). Rezultatele muzicale sunt coerente în
diferite metode de analiză (Lee, 1994).

Autenticitate autentică Studiul conduce la construcții lărgite (Guba & Lincoln, 1989). Cercetarea are
valoare, semnificație și interes pentru public (Aigen, 1995, 1996a).

Educativ autenticitate Studiul sporește înțelegerea altora (Guba & Lincoln, 1989).

Cataloage de autenticitate Studiul conduce la acțiune (Guba & Lincoln, 1989).

Autenticitate tactică Studiul împuternicește participanții să acționeze (Guba & Lincoln, 1989).
Autenticitate personală Cercetătorul este conștient de ceea ce este important cu privire la studiu,
acționează într-un mod care este în concordanță cu acea conștiință și își asumă responsabilitatea
pentru conștiința și acțiunile proprii (Bruscia, 1996).

Etic Drepturile omului participanților sunt respectate pe deplin, prin garanții externe și / sau
intrinseci ale paradigmei (Guba & Lincoln, 1994). Garanțiile externe includ comisiile de evaluare
externe (Maranto, 1995); garanțiile intrinseci includ auto-ancheta, consultarea cu alți cercetători sau
colaborarea cu participanții (Bruscia, 1995c). Aigen (1995) subliniază importanța egalității în relația
dintre cercetător și participant.

Primatul lumii trăite "Cercetătorul se concentrează asupra fenomenelor în care trăiesc în lumea
reală și așa cum trăiesc ființele umane în context, înainte de explicații și interpretări de orice natură
(Giorgi, 1975). Subiectele de cercetare ar trebui să fie conectate la realitatea clinică vie a terapiei
muzicale (Aigen, 1995).

Integritatea muzicală Fenomenele muzicale sunt studiate și descrise în moduri indigene muzicii (de
exemplu, analiza muzicală a scorurilor și înregistrărilor), mai degrabă decât în moduri indigene ale
fenomenelor verbale (Ansdell, 1995; Lee, 1994, 1996).

Măiestrie Cercetarea este un proces artistic, iar arta este un proces de cercetare (Aldridge, 1996;
Kenny, 1996).

expresivitatea Cercetătorii folosesc diferite moduri și tehnici expresive în raportarea studiului,

pentru a transmite esența fenomenului, bogăția datelor și implicațiile potențiale ale constatărilor. În
esență, aceasta implică metareflectarea, traducerea și re-prezentarea datelor astfel încât audiența să
poată experimenta fenomenul atât pe niveluri afective cât și cognitive (Baur-Morlok, 1996; Kenny,
1996).

Utilitate Studiul are "potențial de aplicare, relevanță, interes, sau gradul de convingere pentru
audiența dorită" (Aigen, 1996a, p. 25).

Înapoi la text

Tabelul 2: Metode recomandate de cercetătorii calitativi pentru muzică calitativă

Eșantionare optimă Cercetătorul caută eșantioane de date care vor produce exemple tipice ale
fenomenului, precum și variații maxime. Probele sunt selectate ca venituri din cercetare, iar criteriile
de selecție pot varia în funcție de analiza datelor. (Bruscia, 1995a, Lincoln & Guba, 1985).

Observație prelungită și persistentă Cercetătorul investește suficient timp pentru a observa

fenomenul și participanții și a le angaja în mod repetat până când obiectivele studiului au fost realizate
(Lincoln & Guba, 1985).

Comparații de date Cercetătorul compară seturi de date în interiorul și între participanți,

cercetători, fenomene, modalități (de exemplu, date muzicale, date verbale) (Bruscia, 1995b);
denumită și "triangulație" (Lincoln & Guba, 1985). Analiza prin comparație constantă: o strategie de
interpretare a datelor care începe prin dezvoltarea de categorii pentru a descrie cazurile inițiale,
analiza relațiilor dintre aceste categorii, generarea de ipoteze sau constructe teoretice bazate pe
aceste relații, și apoi modificarea și rafinarea continuă a categoriilor și construcțiilor baza de cazuri
ulterioare (Goetz & LeComte, 1981).
Contextualizing Cercetătorul identifică multe perspective personale diferite, orientări profesionale,
sisteme organizaționale, medii fizice și condiții care afectează studiul (Bruscia, 1995b).

Analiza interpersonală Cercetătorul examinează rolurile și relațiile dintre fiecare individ și grup
implicat în studiul de cercetare (Bruscia, 1995b).

Evaluare Cercetătorul evaluează continuu fiecare aspect al procesului de cercetare (Bruscia,

1995b): numit și "evaluare metacritică" în cercetarea fenomenologică (Forinash & Gonzalez, 1989).

bracketing O tehnică fenomenologică numită și "epocă" în care cercetătorul recunoaște și

raportează propria perspectivă asupra fenomenului sau a participanților și apoi încearcă să suspende
sau să suspende orice preconcepție sau prejudecată care ar putea influența colectarea, analizarea sau
interpretarea datelor (Aigen, 1995; Forinash, 1995).

Descrierea perceptuală După ce își "brăzdează" perspectiva proprie, cercetătorul descrie fenomenul
și participantul așa cum apar, adică cât mai fidel posibil ceea ce este prezent și perceptual în mod clar,
fără interpretare de niciun fel. De obicei, o descriere perceptuală oferă informații "factuale" despre
client, viața clientului și despre evenimentele reale care au avut loc în cadrul sesiunii de cercetare sau
terapie (Forinash, 1995; Forinash și Gonzalez, 1989).

Dispozitive de notare Cercetătorul dezvoltă modalități de redare vizuală a muzicii care a avut loc în
cadrul sesiunii de cercetare sau terapie. Astfel de dispozitive pot fi proiectate pentru a facilita analiza
sau pentru a comunica cititorului natura esențială a muzicii create sau experimentate de către
participant și cercetător (Bergstrom-Nielsen, 1993, Langenbcrg și colab., 1996, Lee, 1994, 1996).

Angajamentul personal Cercetătorul contribuie cu date la sine în studiu prin: experimentarea aceluiași
fenomen investigat ca participant, empatie cu experiența participantului a fenomenului, recrearea
datelor participanților în aceeași modalitate sau diferită sau explorarea propriilor reacții personale la
datele (Bruscia, 1995b, 1995c). Reflecție fenomenologică: cercetătorul studiază descrierile
perceptuale ale datelor pentru a descoperi ce semnificații ar putea avea în lumea de viață a
participantului (adică, ontologia participantului) și cercetătorului (adică semnificația semantică sau
referențială a datelor) ( Amir, 1990; Forinash, 1995; Forinash & Gonzalez, 1989).

Auto-anchetă Cercetătorul folosește diferite tehnici pentru a examina în mod sistematic

"experiențele sale personale, preocupările, nevoile, reacțiile, gândurile, sentimentele, convingerile și
așa mai departe, în ceea ce privește studiul de cercetare și în special acele aspecte susceptibile la
influență personală "(Bruscia, 1995c, p. 430).

Consultarea experților Cercetătorul consultă cu alți profesioniști calificați: să ghideze procesul de

luare a deciziilor, să faciliteze procesul de auto-anchetă și să contribuie la integrarea perspectivelor
personale și profesionale ale cercetătorului (Bruscia, 1995b, 1995c); denumită și "debriefing peer"
(Lincoln & Guba, 1985).

Colaborarea cu participanții Cercetătorul caută sfaturile și asistența participanților pentru a:

asigura semnificația, relevanța, siguranța și etica studiului; pentru a înțelege mai bine lumea trăită a
participantului și modul în care acesta afectează participarea sa la studiul de cercetare; și pentru a
înțelege mai bine datele din perspectiva participantului (Bruscia, 1995b, 1995c); denumită și
"verificarea membrilor" (Lincoln & Guba, 1985).

Replicarea treptată Cercetătorul are un alt cercetător care efectuează o anchetă paralelă, folosind
aceeași metodă cu probe diferite (Guba, 1981).
pregătire Pe baza lucrărilor lui Glaser și Strauss (1967), cercetătorul se întoarce "la datele
originale (cum s-au adunat în contextele originale) pentru a determina dacă codurile, categoriile sau
construcțiile care au fost dezvoltate în diferite etape ale procesării datelor sunt în fapt relevant și
adecvat "datelor originale (Bruscia, 1995b, p. 419). Procesul este uneori denumit "recontextualizarea"
datelor după ce a fost "decontextualizat". O variantă a acestui fapt este de a verifica dacă interpretările
finale au fost adecvate față de datele colectate anterior, dar lăsate neanalizate în mod special în acest
scop (Lincoln & Guba, 1985). O altă metodă este analiza cazului negativ (Lincoln & Guba, 1985).

Audit Spre sfârșitul studiului, cercetătorul cere unui alt cercetător calificat să efectueze o revizuire
independentă a fiecărui pas în procesul de cercetare și să evalueze încrederea datelor și interpretărilor
(Lincoln & Guba, 1985).

Jurnal reflexiv Cercetătorul păstrează un jurnal al gândurilor, sentimentelor, reacțiilor și

preocupărilor personale pe măsură ce acestea apar în timpul studiului (Bruscia, 1995c, Lincoln și Cuba,
1985).

Jurnalul de campanie Cercetătorul înregistrează evenimente semnificative sau interesante,

observații sau intuiții care apar în colectarea sau analizarea datelor (Bruscia, 1995b). Aceasta poate
include un jurnal al activităților de cercetare de zi cu zi și un jurnal al tuturor deciziilor sau schimbărilor
metodologice (Lincoln & Guba, 1985).

Dispozitive expresive Cercetătorul folosește o varietate de forme și mijloace mediatice pentru a

raporta constatările, inclusiv imagini, metafore, alegorii, simboluri, poezii, lucrări de artă, soliloquies,
mituri, povestiri, studii de caz, video și audiorecordings etc. (Aigen, 1995b; Kenny, 1996).

Descrierea groasă Cercetătorul furnizează cititorului suficiente informații necesare pentru a face
comparațiile necesare pentru a aplica cercetarea în alte situații (Lincoln & Guba, 1985).

Înapoi la text

Integritatea metodologică

Un cercetător are integritate metodologică atunci când demonstrează calitățile de reacție, de

completitudine și fidelitate în proiectarea și implementarea studiului. Aceste calități se suprapun și se
influențează reciproc.

sensibilitate

Responsabilitatea este evidențiată atunci când cercetătorul este permanent sensibil la fenomenul,
participanții și mediul în studiu, delimitând și colectând date în moduri care permit fenomenului și
participanților să se desfășoare spontan și ușor, într-un mediu natural și de susținere. O astfel de
reacție necesită ca cercetătorul să utilizeze o metodologie adecvată și flexibilă.

Adecvarea metodei.

Cercetătorul utilizează metode de colectare a datelor care sunt adecvate scopului studiului,
participanților, fenomenului investigat și contextului. În mod specific, cercetătorul selectează sursele
de date, determină setările de cercetare, angajează participanții, selectează și adună datele într-un
mod care: (a) îndeplinește scopul studiului ca fiind relevant pentru nevoile participanților, fenomen și
setare; și (b) permite și ajută participanților și / sau fenomenului să se desfășoare cât se poate de
natural și confortabil.

Când am început să învăț să joc un Chopin nocturne, trebuie să-mi organizez practicarea în funcție de
cerințele tehnice și interpretative ale nocturnului, de propriile mele abilități, de programul meu de
practică și de data / finalizarea țintă. Sunt implicate multe decizii. Ce trebuie să fac înainte de a mă
așeza la pian? Când încep să practic, ce ar trebui să fac mai întâi, să văd toată piesa, să o citesc mereu
până când fluier, să încep să memorez notele de la bun început sau să merg imediat la provocările
tehnice? Ar trebui să practic toată piesa în fiecare sesiune sau să o despart? Cum ar trebui să-l
descompun, pe secțiuni, pe dificultăți, de mâini? Când trebuie să programez lecții? Când trebuie să
ascult înregistrările existente? Ar trebui să mă înregistrez? Ar trebui să-l joc pentru prieteni pentru a-
și auzi reacțiile? Trebuie să dezvolte un plan de învățare bazat pe provocările cu care mă confrunt.

Flexibilitatea metodei.

După proiectarea studiului și începând să adune datele, cercetătorul trebuie să rămână deschis la
adaptarea metodologiei după cum este necesar, pe baza (a) cât de ușor și cuprinzător se manifestă
fenomenul și (b) cât de bine participă participanții și reacționează la procesul de cercetare. Colectarea
datelor oferă întotdeauna informații nu numai despre fenomen și despre participanți, ci și despre
adecvarea și eficacitatea procedurilor cercetătorului. Aldridge (1996) se aseamănă cu proiectarea unui
studiu calitativ pentru improvizația jazzului: "Trebuie să încercăm [lucrurile] mai degrabă decât să
stăm în jur pentru a discuta vreodată ce va fi cea mai bună cale. Putem doar să aflăm prin încercarea
de a vedea ce funcționează , apoi comparând cea mai bună cale cu celelalte cu scopuri comune "(p.
18). Prin urmare,

Cu cât practic mai mult, cu atât mai mult înțeleg provocările de a juca nocturnul. Am devenit din ce în
ce mai conștient de cum ar trebui și nu ar trebui să o practic. Când practic necorespunzător, trebuie
să anulez ceea ce am învățat. Pe măsură ce stăpânesc fiecare parte a piesei, ceilalți devin mai ușori,
pentru că ceea ce stăpânesc cu adevărat este metoda mea de învățare. Odată cu trecerea timpului,
noțiunea mea despre piesă și cerințele de performanță se schimbă, iar schimbările mele de practicare
se schimbă în consecință. Modul în care practicăm trebuie să răspundă provocărilor piesei, precum și
propriilor mele caracteristici ca pianist și cursant, așa cum le descopăr.

Fidelitate

Fidelitatea este măsura în care un cercetător, conștient de concentrarea și limitele studiului, se asigură
că metodologia rămâne "fidelă" fenomenului: (a) așa cum se desfășoară în lumea trăită; (b) așa cum
este raportat sau manifestat de către participanți și (c) așa cum a trăit cercetătorul în legătură cu acea
lume.

Când practicăm, trebuie să fiu sigur că am învățat notele corecte și că am observat toate marcările din
scor. Nu vreau să fac greșeli în citirea scorului propriu-zis. Când formez o interpretare a Chopin
nocturne, vreau să fim credincioși cu ceea ce Chopin a scris de fapt și vreau să fiu sensibil la ceea ce a
sugerat în modul în care a scris-o. Încerc să-mi imaginez cum intenționa să sune. Cel mai bun mod de
a face acest lucru este de a juca și, de fapt, face scorul viu în sunet real. Trebuie să înțeleg nocturnul
așa cum se pare, și cum se desfășoară în timp, mai degrabă decât cum arată. Trebuie să revin
experiența sonoră trăită a lui Chopin; și pentru a face asta, trebuie să aud, cel puțin imaginativ, ceea
ce Chopin însuși a auzit. Apoi, voi putea să aud înțelesurile și relațiile vii stocate în scorul vieții încă;

Pentru a fi fidelă intenției lui Chopin, caut orice comentarii sau recomandări pe care Chopin le-a făcut
despre nocturn sau cum să-și interpreteze lucrările și ascult cum au interpretat nocturnii alți pianiști,
în special experții Chopin. De asemenea, iau lecții și consult cu un profesor.

deplinătate

Completitudinea este evidentă atunci când cercetătorul culege date suficiente pentru a oferi o
perspectivă holistică asupra fenomenului, a participanților și a stabilirii, având în vedere obiectivul și
scopul studiului. În mod specific, cercetătorul continuă să selecteze sursele de date și să implice
fenomenul și participanții până când: (a) datele relevă atât variația și consistența, lățimea și
adâncimea: și, ca rezultat, (b) construcțiile sau potențialul cercetătorului și / sau participanții au fost
extinse.

Variația este evidentă atunci când cercetătorul constată excepții, inconsecvențe, controverse și
abateri în datele care duc la o perspectivă extinsă asupra fenomenului; consecvența este evidentă
atunci când cercetătorul constată în date datele care dezvăluie ceea ce pare a fi tipic sau esențial
pentru fenomen, participanți sau setare. Rețineți că regularitățile nu sunt neapărat mai bune sau mai
valoroase decât variațiile. În cercetarea calitativă, frecvența relativă nu este un criteriu pentru
cunoaștere. Frecventa mai mare nu este neaparat o dovada mai puternica a faptului decat o frecventa
mai mica si invers, frecventa mai mica nu este in mod necesar o dovada mai slaba. Astfel, frecvența
relativă nu determină fapticitatea și probabilitatea apariției nu determină semnificația unui fapt.

Nu efectuez nocturnul până nu îl învăț complet și complet. Eu practic fiecare aspect suficient. Am
memorat fiecare notă și marcaj pe care Chopin a scris-o și am luat decizii cu privire la tot ceea ce au
adăugat sau au renunțat la scorul inițial de la diferiți editori și pot juca întreaga piesă cu precizie
tehnică și fluență, la tempo-ul dorit. Am verificat modul în care o interpretez împotriva scorului și
împotriva performanțelor celorlalți pianiști. Am observat coerențele și incoerențele din acestea.
Deoarece nocturna este frecvent interpretată și interpretată într-un anumit mod, nu înseamnă că ar
trebui să o joc în același mod sau că aceste înțelegeri înseamnă intenția lui Chopin. Ca urmare a acestor
explorări ale asemănărilor și diferențelor dintre sursele de date, Am un concept clar al propriei
interpretări în legătură cu scorul, cu intenția lui Chopin așa cum o înțeleg și cu alte interpretări ale
altor pianiști. Sunt gata să o prezint audienței ca o interpretare personală a nocturnului, așa cum cred
că Chopin dorește să sune.

Integritatea interpersonală

Aceste standarde se referă la valorile pe care un cercetător le demonstrează atunci când se referă la
fiecare persoană implicată în studiu, inclusiv la cititori. Este important de observat că, deși un
cercetător cantitativ evaluează obiectivitatea și se străduie să se refere la participanți ca un observator
neutru, îndepărtat și respectuos, cercetătorul calitativ apreciază intersubiectivitatea și se străduiește
să se raporteze la participanți ca ființă umană implicată, autentică și respectabilă . Un cercetător
cantitativ urmărește să elimine subiectivitatea din proces prin operare și zing, reducând astfel atât
cercetătorul, cât și participantul la variabilele măsurabile. Un cercetător calitativ încearcă să învețe din
intersubiectivitate, permițând atât participantului, cât și celui de sine să fie pe deplin aceia care sunt
ca și coexperienți ai fenomenului în contextul relației lor. "
Trei valori sunt esențiale pentru studiul ființelor umane în raport cu celălalt: localizarea, claritatea vocii
și respectul.

situări

Situația este capacitatea unui cercetător de a localiza participanții și el însuși în propriile lor lumi trai,
atât în trecut, cât și în prezent, precum și în lumea comună și imediat vie a studiului în sine. Sunt
implicate trei straturi: situarea participanților, situarea sinelui și localizarea participanților și a sinelui
față de celălalt.

Situând participant,

La primul nivel, un cercetător face eforturi continue pentru a observa, studia și înțelege participanții
în contextul propriilor identități și medii personale și culturale, așezându-le astfel în raport cu
fenomenul cercetat în propriile lor lumi vii. Acest nivel este o recunoaștere a integrării reciproce a
participanților și a fenomenului în contexte ecologice care provin din afara studiului și intră în toate
aspectele studiului (Aigen, 1996a, 1996b; Kenny, 1996).

Pentru ca eu să înțeleg nocturnul așa cum a fost conceput, am aflat cum se potrivește cu viața și cu
lucrările lui Chopin și pune totul într-un context istoric. Ce se întâmpla în lumea lui Chopin în momentul
în care a fost scris? Cum sa dezvoltat nocturnul ca formă? Cum a contribuit Chopin la dezvoltarea sa?
Câte nocturne a scris Chopin în fața lui și cum au fost legate? Cum au audiat în acel moment audientele
atât de scurte și în ce condiții au fost realizate? Cum ar fi sunat nocturnul în pian în acele vremuri?
Care erau practicile de performanță la începutul anilor 1800? Cum a descris Chopin nocturnul și locul
său în lumea muzicii și mai ales a propriilor sale lucrări?

Situarea cercetătorului

La cel de-al doilea strat, cercetătorul este conștient și își asumă responsabilitatea pentru a-și stabili
locația în raport cu participanții, fenomenul și studiul de cercetare. În esență, acest strat se ocupă de
încorporarea cercetătorului în propria lume trăită, trecut și prezent. Deoarece acest nivel se ocupă
atât de problemele intrapersonale, cât și de cele interpersonale, acesta a fost plasat sub standardele
integrității personale și definit în conformitate cu o lucrare anterioară (Bruscia, 1996) drept
"autenticitatea contextului".

Îmi aduc cine sunt pianist și persoană la tot ceea ce fac cu acest nocturne: cum îl practic, fie că mă
bucur, dacă vreau să îl interpretez, de ce vreau să îl fac, etc. Am anumite atitudini și sentimente despre
Chopin, această nocturnă, capacitatea mea de ao juca și modalitățile pe care le învăț cel mai bine,
toate acestea având un impact asupra rezultatului. De asemenea, am o istorie a numeroaselor lucrări
ale lui Chopin pe care le-am jucat, câte nopți știu, cât timp am studiat pianul etc. Toate aceste părți
ale mele sunt vărsate în jocul meu de piesă.

Situarea participanților și a propriei persoane în cadrul studiului.

La cel de-al treilea nivel, cercetătorul studiază și recunoaște mediul fizic, emoțional și interpersonal în
care are loc studiul și așadar situează participanții, fenomenul și sinele în relație unul cu celălalt în
lumea trăită comună a studiului . Acest nivel este o recunoaștere a integrării reciproce a
participanților, a cercetătorului și a fenomenului în contextul ecologic specific al studiului în sine.

Când cânt la nocturne, trebuie să țin cont de cameră sau de sala de spectacol și de toate proprietățile,
ocazia sau contextul jocului meu, care sunt ascultătorii, fundalul muzical al audienței, calitatea pianului
meu, fizicul meu și starea emoțională la acel moment, indiferent dacă sunt nervos sau calm și cât de
bine știu nocturnul.

Claritatea vocii

În timp ce situația participanților și auto permite cercetătorului să înțeleagă contextul în care fiecare
persoană dă vocea experienței sale, claritatea vocii implică identificarea vocii fiecărei persoane.
Claritatea vocii este evidentă atunci când cercetătorul (a) diferențiază rolurile și vocile tuturor
persoanelor implicate în studiu, deoarece acestea sunt situate în relație una cu alta și (b) comunică în
documentul final a cărui voce este exprimată: a cercetătorului, a participantului, a consultantului sau
a oricărei alte persoane implicate în studiu. Acest lucru necesită diferențierea de sine față de ceilalți
în măsura în care este posibil, recunoscând că toate interacțiunile și comunicările din studiu au fost
descoperite de persoanele implicate și că cercetătorul are o poziție privilegiată ca autor al raportului
final.

Singurul mod în care un cercetător poate studia o altă persoană este să experimenteze
comportamentul acelei persoane într-un context interpersonal. În orice moment, trebuie să se
înțeleagă că experiența cercetătorului asupra comportamentului participantului este numai propria
lui, nu numai pentru că el sau ea nu poate cunoaște niciodată experiența participantului despre acest
comportament direct sau pe deplin, ci și pentru că niciun alt cercetător nu poate experiența
comportamentului participantului în același mod, în același context interpersonal sau în orice altă
chestiune decât cea a propriului mod idiosincratic al cercetătorului de a trăi alte persoane (Bruscia,
1995, p. 395).

Recunosc diferențele de roluri dintre compozitor și interpret, conștientizând, de asemenea, cât de

interdependente sunt vocile noastre. Îmi dau seama că rolul compus este acela de a selecta și organiza
sunetele și de a crea astfel o piesă de muzică, în timp ce rolul interpretului este de a aduce aceste
sunete la viață. Astfel, vocea lui Chopin (oricât de bine și oriunde este situată în lumea sa) trebuie să
fie auzită prin vocea mea (totuși oriunde este situată în lumea mea). Trebuie să re-prezent ceea ce a
prezentat Chopin într-un alt context de prezentare. În locația noastră împreună nu pot să modific sau
să modific ceea ce a scris Chopin, dar în același timp trebuie să exercite toate libertățile și
responsabilitățile unui interpret cu privire la interpretare.

Este imperativ să înțeleg rolul și vocea mea ca interpret al vocii lui Chopin; Chopin a furnizat textura,
dar eu sunt cel care culorizeaza diferitele fire, dupa cum am auzit ca trebuie sa se amestece. Eu sunt
cel care decide ce tonuri din coardă trebuie să fie evidențiate sau supuse, pe baza propriilor
sensibilități pe pianul pe care îl joc. Chopin a oferit o gamă largă de posibilități de alegere. Uneori aud
voci ascunse încorporate în texturile sale, care mi-au făcut semn să audă urechea. Îmi dau seama că,
în calitate de interpret, el a recunoscut și a folosit drepturile perfomerului pentru a da muzicii altor
compozitori propriile sunete și voci personale.
Chopin a oferit melodia și armonie, dar eu sunt interpret, care articulează și modelează frazele așa
cum le simt în propriul meu corp și după propriile mele modele de respirație. Pentru a fi autentic, nu
le pot juca în nici un alt mod, recunoscând pe deplin că Chopin trebuie să fi jucat în mod diferit, ținând
cont de corpul său. Chopin a oferit un ritm de marcare, dar eu, ca interpret, mi-am stabilit propriul
tempo în cadrul gamei de posibilități ale lui Chopin; De asemenea, voi lua libertăți în menținerea ei.
Rubato mea este numai a mea, pentru că numai ea poate fi; în același timp, este întotdeauna în diviziile
lui Chopin de bătăi și măsură.

Îmi asum responsabilitatea pentru modul în care m-am liniștit, a exprimat, a exprimat și a energizat
nocturnul în termenii pe care Chopin la dat. Libertățile mele și prevederile lui sunt difereniate ori de
câte ori explic sau discut interpretarea sau interpretarea mea a piesei.

De asemenea, trebuie să mă confrunt cu realitatea că nu o pot auzi așa cum a auzit-o Chopin; Nu pot
determina sau replica modul în care Chopin a jucat-o sau modul în care intenționa să fie jucat. Mă va
ajuta să ascult modul în care ceilalți pianiști, în special cei mai buni, au auzit și au interpretat ceea ce
a scris Chopin, dar din nou nu voi putea niciodată să îl joc așa cum o joacă altcineva, indiferent cât de
mult îmi simt empatia . Eu nu sunt Chopin sau Rubinstein sau Horowitz, și nu pot să le fiu sau să joc
așa cum fac ei: eu sunt eu însumi și cel mai bun lucru pe care îl pot face este să joc nocturn după
înțelegerea mea. În mod inevitabil, va trebui să joc ceea ce cred că Chopin intenționează în felul meu,
pe pianul meu, cu propriul corp. În cele din urmă, fidelitatea va cere nu numai să fii credincios scorului
și compozitorului, dar, de asemenea, să fiu amețit de propria mea identitate muzicală în raport cu ei.
Când o interpretez, trebuie să ajut publicul să audă cum concepția și stilul meu au format ceea ce
Chopin intenționa și scria.

Respectfulness

Un cercetător se străduiește întotdeauna să onoreze bărbații umani pentru fiecare persoană implicată
în studiul de cercetare. Cel puțin, aceasta necesită o aderare la codurile de etică personale și
profesionale în ceea ce privește cercetarea și practica clinică și consultarea continuă cu alți cercetători
calitativi, terapeuți, comisii de evaluare etică și participanții înșiși.

Asigură-te că sunt considerat de ceilalți de fiecare dată când cânt la pian sau fac Chopin nocturne. Îl
onorez pe Chopin și pe nocturn când le reprezint; N-aș face niciodată greșit ceea ce Chopin scria sau
bastardizează nocturnul în vreun fel. Încerc mereu să fiu sincer despre mine în calitate de pianist; Nu
mă prezint greșit în notele de program sau în notele de recital. Când practic, respect pianul și eu; Sunt
de asemenea considerat de cei care mă pot auzi practicând. Când fac, eu respect publicul și criticii!

Integritate personală

Integritatea personală se referă la valorile pe care un cercetător o urmează în definirea rolului,

responsabilităților și identității sale în raport cu studiul. Cele două domenii principale sunt
autenticitatea și îngrijirea.

Autenticitate

După cum sa sugerat mai sus, cercetătorii calitativi se străduiesc să fie pe deplin cei care se află în
contextul studiului de cercetare, atât personal, cât și profesional. În acest sens, ei se confruntă cu două
provocări principale: știind cine sunt și acționând în consecință. Când aceste provocări sunt îndeplinite,
cercetătorul are "autenticitate" (Bruscia, 1996). Mai exact, autenticitatea este capacitatea
cercetătorului de a conștientiza ceea ce este posibil și relevant cu privire la sine și la studiu, să
acționeze într-un mod coerent cu acea conștiință și să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce este
și ce nu este conștient, și pentru toate acțiunile întreprinse (Bruscia, 1996, p. 82). Există mai multe
domenii de autenticitate care trebuie luate în considerare, fiecare definită de gradul de conștientizare
și de responsabilitatea cercetătorului în legătură cu un anumit aspect sau etapă a studiului.

Autenticitatea intenției.

Cercetătorul face cu adevărat "cercetare" cu o noțiune clară despre modul în care cercetarea este
diferită de evaluarea clinică, terapia, construcția teoriei sau scrierea expository. Cercetătorul
îndeplinește, prin urmare, toate responsabilitățile de rol ale unui cercetător și se prezintă drept
participant și consumator în calitate de cercetător.

Autenticitatea paradigmei.

Cercetătorul face într-adevăr o cercetare "calitativă", care operează din punct de vedere non-
pozitivist, folosind metodologia care se potrivește cu acea viziune și care se prezintă ca atare.
Cercetătorul este conștient de epistemologia care stă la baza abordării sale în domeniul cercetării și
acționează și răspunde în consecință.

Autenticitatea focusului

Cercetătorul studiază, de fapt, ce a vrut să studieze. Scopul și scopul studiului sunt ceea ce cercetătorul
a decis, a reprezentat și le-a comunicat a fi, și nu există motive ulterioare care să nu mai fie cunoscute.

Autenticitatea contextului (inclusă de asemenea în "situație")

Cercetătorul face eforturi continue pentru a conștientiza modul în care propria identitate și fundalul
său pot afecta procesul de cercetare. Acest nivel este o recunoaștere a încorporării cercetătorului în
contexte personale, culturale și profesionale existente înainte de studiu, dar care a fost adus în studiu.
Problemele personale sunt cele care rezultă din caracteristicile fizice și psihologice ale cercetătorului
sau din identitatea personală completă (a se vedea Bruscia, 1996). Problemele culturale sunt cele care
decurg din identitatea și fundalul grupului cercetătorului, cum ar fi rasa, genul, naționalitatea,
apartenența la comunitatea trecută și prezentă, identificările grupurilor etc. (Aigen, 1996b, Kenny,
1996). Problemele profesionale sunt cele care decurg din fondul, abilitățile, filozofiile și valorile
noastre legate de terapia muzicală, cercetarea în general,

Autenticitatea metodei

Cercetătorul este conștient de opțiunile și constrângerile metodologice în cercetarea calitativă și își

asumă întreaga responsabilitate pentru luarea tuturor deciziilor cu privire la colectarea, prelucrarea și
interpretarea datelor.
Autenticitatea constatărilor.

Cercetătorul caută în mod autentic noi perspective și descoperiri în plus față de confirmările
construcțiilor personale. Cercetătorul este, prin urmare, deschis să ajungă la constatări care sunt
neanticipate, precum și anticipate, nedorite, precum și dorite, și nefolositoare, precum și măgulitoare.

Autenticitatea comunicării

Cercetătorul comunică cu exactitate, în limite rezonabile, totul despre studiul care este esențial pentru
cunoașterea consumatorului pentru a implica datele și constatările. În comunicarea despre studiu,
cercetătorul încearcă să mențină claritatea vocii, așa cum sa discutat mai sus.

Am decis să învăț acest nocturne și să îl fac. Motivația mea principală este de a juca așa cum merită să
fie jucat, totuși sunt, de asemenea, conștient de alte motive personale pe care le-am putea avea în
învățarea și realizarea acestei piese. Aș dori să mă mândresc cu jocul meu și aș vrea ca publicul să se
bucure de jocul meu. De asemenea, vreau să știe că sunt un bun pianist și că eu cântă foarte bine pe
nocturnii lui Chopin. Sunt conștient de resursele, deficiențele și prejudecățile pe care le aduce acestei
sarcini și îmi asum responsabilitatea pentru modul în care le-am utilizat sau le-am gestionat. Sunt
conștient de ceea ce am făcut și nu am făcut în studierea acestei piese, stau în spatele tuturor deciziilor
pe care le-am luat ca interpret și îmi asum responsabilitatea completă pentru calitatea performanței
mele. Când fac piesa,

Îngrijirea

Nici un studiu de cercetare nu poate avea integritate sau calitate în cazul în care un cercetător nu are
grijă - despre participanți, fenomen, studiu, audiență și propria ființă ca persoană și profesională. Pare
ciudat că știm cu toții acest lucru la un nivel foarte profund, dar, din anumite motive, semnificația și
sensul acestuia nu au fost recunoscute în standardele noastre de cercetare. Pirsig (1974) spune că
îngrijirea și calitatea sunt "aspecte interne și externe ale aceluiași lucru. O persoană care vede
Calitatea și o simte pe măsură ce lucrează este o persoană care îi pasă." O persoană care îi pasă de
ceea ce vede și face este o persoană care are obligația de a avea anumite caracteristici ale calității "(p.
275). Cu siguranță, putem detecta această interdependență în lumea muzicii.

Îmi place să practic și să cânt pianul. Îmi aduce bucurie. Am decis sa studiez acest nocturne, pentru ca
ma simt o adevarata afinitate pentru ea si pentru piesele de pian ale lui Chopin. Îmi pasă foarte mult
de cât de bine îl joc; Vreau ca interpretarea și performanța mea să fie frumoase. Vreau să-i fac dreptate
ca o operă de artă și integrității mele ca pianist. Dacă mă obosesc de piesă sau dacă mă plictisesc
cântând la pian, nu voi fi capabil să fac dreptate nocturnului ca o operă de artă; nici nu îmi voi menține
integritatea în calitate de pianist. Ori voi avea grijă și voi face tot ce pot, sau ar trebui să renunț
complet.

Integritatea estetică

Integritatea estetică este evidentă atunci când cercetătorul a abordat studiul ca pe un proces artistic
și a dat calități de artă studiului în sine. În acest sens, cercetătorul va aprecia patru calități principale:
creativitate, iluminare, frumusețe structurală și frumusețe expresivă.
Creativitate

Procesul de cercetare calitativă este unul creativ, adică depășește simplul act de descoperire pentru a
include crearea de noi posibilități. Ca atare, cercetarea creativă implică: (a) o scufundare în felul în
care se prezintă un fenomen și posibilitățile în el; (b) aprecierea naturii esențiale a fenomenului așa
cum pare; (c) descoperirea unor noi posibilități de a se confrunta cu acesta , (d) o evaluare a
implicațiilor potențiale ale acestor posibilități, (e) selectarea acelor posibilități nerealizate care ne
îmbunătățesc cunoștințele sau construcția, (f) crearea unei noi experiențe a fenomenului și, în mod
inevitabil, (g) schimbarea fenomenului însuși.

Cu cât mă scufund mai mult în nocturne, cu atât înțeleg mai mult esența ei ca sunet și semnificația ei
de bază ca experiență. Încep să recunosc înțelegerea pe care o am din partea mea și acest lucru îmi
adâncește experiența fiecărei frazări și nuanțe. Acest lucru îmi permite să mă mișc cu mai multă
libertate în limitele muzicii și de mine să experimentez cu forme și nuanțe ale melodiei și cu
elasticitatea pulsului. Încerc cât mai multe posibilități pe care le pot imagina. Încerc noi moduri de a
practica; Încerc noi tehnici pianiste; Încerc diferite culori, fraze, tempi, rubati și dinamică. Încerc
diferite abordări ale interpretării.

Îmi plac niște moduri de a întinde muzica și de mine, și nu-mi place ceilalți. Unii muncesc, alții nu.
Încerc să obțin un sens din interior, care se potrivesc și care dintre ele merg dincolo de piesă și de
mine. Recunosc ce este în limitele noastre și cum putem fi contestate dincolo de ele. Încep să aud
lucruri noi și nemaiauzite, să-mi imaginez sunete noi și sensuri și încep să experimentez nocturnul pe
un alt nivel și în diferite locuri din inima și corpul meu. Încep să știu cât de departe pot să intru în ea,
și în mine; dar mai important am extins posibilitățile pentru cum pot să experimentez nocturnul și cum
poate fi experimentat nocturnul. Am creat noi fenomene muzicale. Am mutat nocturnul din trecut în
prezent și am proiectat noi posibilități în viitor și în a mea.

iluminism

Pentru ca cercetarea calitativă să aibă valoare, procesul trebuie să fie unul creativ și rezultatul trebuie
să ne lumineze într-un fel. Scopul final al cercetării este să ne mișcăm dincolo de experiențele noastre
trecute și actuale de fenomen asupra noilor construcții ale fenomenului care poate fi atunci când îl
experimentăm diferit. Astfel, ceea ce creează un studiu de cercetare creativ este o formă de iluminare.
Un studiu luminos este unul care îi ajută pe cercetători, participanți și / sau publicul să dezvolte o
conștiință extinsă, noi perspective și înțelegeri, perspective mai variate și mai informate, construcții
mărită, valori mai vii, experiențe mai profund simțite, conexiuni mai clare, , semnificații mai
semnificative și o mai mare apreciere. Acestea sunt toate formele de iluminare.

Două puncte sunt importante. Felul de iluminare urmărit în cercetarea calitativă depășește domeniul
cognitiv, pentru a include experiența simțită și în celelalte aspecte ale ființei umane. A fi iluminat este
mai mult decât o întreprindere intelectuală, este mai mult decât știință. Iluminarea încorporează toate
formele de experiență umană, inclusiv cele afective, fizice și spirituale. Din acest motiv, iluminarea
este considerată un rezultat estetic; necesită un mod artistic de a ști în plus față de științifice;
depășește intelectualul în același mod ca și muzica.
În al doilea rând, iluminarea implică întotdeauna o transformare reciprocă: fiind luminat despre un
fenomen care schimba cercetătorul, iar iluminarea cercetătorului schimbă fenomenul. Prin imersarea
într-un fenomen și explorarea diferitelor moduri de a-l trăi, cercetătorul și fenomenul acționează și se
acționează una asupra celeilalte. Ele sunt transformate reciproc.

Încercând atât de multe lucruri cu această piesă și deciziile pe care le voi pune în aplicare au fost foarte
luminante. Procesul creativ de a învăța și de a juca această piesă mi-a lărgit înțelegerea, nu numai a
acestei piese, ci a lui Chopin și a propriului meu joc de pian. Acum sunt mai conștient de ceea ce este
esențial și ce nu este atunci când cânt la pian și în special la acest nocturn. Percep valorile exprimate
de Chopin în această piesă, despre muzică și despre experiența umană. Posibilitățile mele de a
experimenta Chopin și această nocturnă au fost extinse. Am fost luminat de aceste experiențe și am
fost schimbat prin procesul de practicare, interpretare și perfecționare a acestui lucru.

Cu fiecare iluminare despre Chopin, nocturn și eu, am schimbat și nocturnul. A fost schimbată și
extinsă prin interpretarea și performanța mea. Alții auzi ceva în nocturnă pe care nu l-au auzit înainte.
Sunt acum o parte a nocturnului în percepția lor despre asta, iar asta a schimbat ceea ce înseamnă
piesa pentru ei. Împreună, nocturnul și cu mine am creat ceva nou unul în celălalt și în toți cei care mă
auzesc să o joace.

Relevanţă

Cercetarea este relevantă atunci când este semnificativă, benefică, utilă sau valoroasă într-un fel. Este
relevant în mod intrinsec atunci când cei implicați în studiu (de exemplu, participanții, cercetătorii,
consultanții etc.) își găsesc participarea la procesul de cercetare ca fiind semnificativă sau când
beneficiază de rezultatele sau rezultatele sale. Este relevant din punct de vedere extrinsecă atunci
când publicul sau cititorul găsesc rezultatele studiului (așa cum a fost comunicat de către cercetător)
pentru a avea implicații importante pentru viața sau munca lor. Un alt mod de a ne gândi la relevanță
este că cercetarea este, prin natura sa, orientată spre servicii. Orice cercetător descoperă sau învață
ca rezultat al studiului ar trebui să fie de o anumită valoare sau serviciu pentru sine și pentru alții.

Ceea ce am învățat din studierea și interpretarea acestei lucrări a fost valoroasă pentru mine. Pot
aplica ceea ce am învățat din practicarea altor lucruri din viața mea, muzicale și altele. Procesul de
interpretare a lui Chopin și a nocturnului are implicații asupra interpretărilor mele asupra altor lucruri
din viața mea, muzicale și altele. Performanța piesei mi-a învățat ceva despre modul în care realizez în
situații similare. Per ansamblu, experiențele mele cu această piesă m-au îmbunătățit ca pianist,
muzician și persoană și ca elev, interpret și interpret; de fapt, mi-au fost terapeutice.

Motivul este că ceea ce aud și experiență în nocturnă este intrinsecă muzicii și totuși dincolo de
muzică. Am auzit energia vieții în ritmul ei, suflarea unui sentiment din melodia ei și frumusețea
universului în armonie și texturi. A trăi în muzică este viața în sine, atât pentru mine ca interpret, cât
și pentru audiență. Și când trăim împreună în muzică, nocturnul ne oferă o experiență unică care leagă
Chopin, interpret și ascultător de viața umană și de universul dincolo. Aici se află creșterea și
vindecarea experienței umane.

Sper că jocul meu a adus viață nocturnă și publicului. Este important pentru mine să fi extins
experiențele muzicale ale publicului și, prin urmare, experiențele lor de viață. Ar fi semnificativ pentru
mine dacă aș contribui la ceva care să merite înțelegerea ascultătorului a muzicii și a vieții. Aș fi, de
asemenea, onorat dacă alți pianiști au câștigat ceva din spectacolul meu. Poate că interpretarea mea
nocturnă îi va ajuta să înțeleagă muzica și viața, iar acest lucru îi va ajuta, la rândul lor, să aducă
audiența experienței unitive.

Frumusețe structurală

Un studiu de cercetare are o frumusețe structurală atunci când forma și designul său reflectă
economia, claritatea, coeziunea, armonie, echilibru și integritate. Există economie în metoda și
claritatea comunicării dintre cercetător, participanți și public. Există armonie între metodologie,
fenomen și participanți. Constatările sunt în concordanță cu datele; se potrivesc cu toții frumos.
Raportul final comunică esența studiului într-un mod coerent. Fiecare parte a studiului are un loc
semnificativ în raport cu alte părți, iar toate părțile formează un întreg semnificativ și coeziv. Studiul
este frumos în sine.

Respect structurile inerente nocturnului și stilului compozițional al lui Chopin și folosesc aceste
structuri pentru a da propriei interpretări claritatea organizațională, congruența stilistică, echilibrul și
continuitatea. Interpretarea mea are o coerență internă și externă și acest lucru este evident în
performanța mea. Performanța mea este perfectă și aparent fără efort. Pe scurt, piesa, interpretarea
mea și performanța mea se potrivesc împreună pentru a forma un "gestalt" semnificativ și frumos.

Frumusețe expresivă

Raportul de cercetare oferă o descriere plină de imaginație a participanților, experiențele lor cu

fenomenul și setarea și experiența cercetătorului în studiu. Cercetătorul utilizează mediile adecvate
pentru a comunica publicului esența studiului (de exemplu, proză, narațiune, muzică, artă, metaforă,
imagini etc.). Documentul de cercetare este o lucrare estetică care trebuie privită și apreciată în sine,
iar în terapia muzicală prezintă cele mai semnificative momente ale muzicii create sau experimentate
de cercetător și participanți.

Interpretarea și interpretarea mea a piesei au o poftă. Când cânt Nocturna, eu aduc la viață o parte
din frumusețea pe care Chopin a pus-o în ea. În plus, jocul meu în sine are o frumusețe: calitățile mele
tonice sunt colorate și imaginativ amestecate; fraza mea melodică are devotamentul și fluxul de
experiență umană, ritmurile mele rezonează energia muzicală a vieții; și prezența mea scenică
comunică angajamentul meu față de experiența fără a distrage publicul de muzică.

Concluzii finale

În încheiere, aș dori să împărtășesc câteva idei câștigate în revizuirea literaturii și crearea acestui set
de standarde. Cea mai remarcabilă realizare a fost aceea că, spre deosebire de alte seturi, aceste
standarde îi obligă pe cercetători să se asigure nu numai de metodologie, ci și de întregul lor mod de
a fi și de a interacționa în cadrul studiului. Prin aceasta, accentul se amplifică, de asemenea.
Profesioniștii profesioniști nu mai sunt singurii arbitri importanți de calitate. Având în vedere aceste
standarde, cercetătorii trebuie să se țină răspunzători nu numai de comunitatea științifică, ci și față de
ei înșiși, fenomenul, participanții și toate celelalte părți implicate în studiu. Pe scurt, standardele de
cercetare calitative nu sunt pur și simplu preocupate de modul în care procedurile sporesc valoarea
adevărului sau fiabilitatea constatărilor pentru comunitatea științifică,
Implicațiile sunt semnificative. Calitatea nu mai poate fi definită decât în ceea ce privește standardele
externe impuse cercetătorului de către alții. Având în vedere standardele actuale, cercetătorul trebuie
să-și stabilească și să-și păstreze propriile standarde individuale, iar uneori aceste standarde
individuale sunt, prin necesitate, diferite de cele impuse de alții. Astfel, calitatea necesită să se țină
răspunzător de propriile valori în contextul valorilor care funcționează în întreaga comunitate de
cercetare. Nu se poate presupune că nici valorile auto-impuse, nici cele impuse de alte valori sunt
superioare. Înțelegem acest lucru destul de bine într-un context estetic.

Chopin nu a scris Nocturna pentru a-și satisface criticii, nivelul estetic al audienței sale sau limitele
tehnice pianiste la momentul respectiv. În mod similar, nu îmi pot interpreta interpretarea și
performanța nocturnului în funcție de modul în care audiența sau criticii mei ar prefera să o
interpretez. Integritatea unei opere de artă nu poate fi definită extern, adică numai prin reacția
audienței. Există ceva de valoare care trebuie să rămână în interiorul lucrării în sine, o calitate pe care
compozitorul și performerul o conferă operei, care va defini în cele din urmă valoarea și relevanța
acesteia pentru public. Chopin trebuia să respecte propriile standarde de compoziție, așa cum trebuie
să îmi respect propriile standarde de performanță. Apoi și numai atunci este posibil pentru Chopin "

Cu această perspectivă schimbată, chiar și criteriile de încredere stabilite de cercetătorii calitativi

(Lincoln & Guba, 1985) încep să smulgă o dependență prea mare de percepția altora. În ce măsură ar
trebui ca un cercetător să se afle singur responsabil pentru percepția publicului despre ceea ce este
credibil și nu credibil, transferabil și nu transferabil, confirmabil și neacceptat, de încredere și nu de
încredere? Cum determină cercetătorul când să își asume responsabilitatea pentru scepticismul
celorlalți? Eșecul publicului de a avea încredere în constatări determină ca cercetarea sau cercetătorul
să nu fie de încredere? Eșecul unui public de a găsi cercetarea relevantă face ca studiul să fie irelevant?
Având în vedere accentul pus pe mai multe construcții ale adevărului și realității în cercetarea
calitativă,

Un beneficiu care provine din schimbarea locului responsabilității pentru cercetare este că există acum
mai multe opțiuni pentru stabilirea și îmbunătățirea integrității sale. Majoritatea standardelor actuale
de calitate pot fi atinse atât prin mijloace intrinseci (adică prin utilizarea aspectelor sau elementelor
din cadrul studiului sau paradigmei), cât și prin mijloace externe (adică prin asistența agenților din
afara studiului). Astfel, în cercetarea calitativă, se pot găsi garanții de integritate în cadrul
cercetătorului, fenomenului, participantului sau paradigmei sau pot fi găsite în afara studiului,
împreună cu alți profesioniști și comisii de evaluare. Astfel, la fel ca arbitrii de calitate s-au extins, la
fel și agenții și garanțiile sale.

În cele din urmă, standardele actuale au deschis două orizonturi noi pentru cercetare. Prima este
recunoașterea faptului că factorii estetici influențează calitatea cunoașterii noastre. Nu mai este
posibil să divorțezi adevărul din frumos în cercetare. Acestea sunt inseparabile în cadrul experienței
umane, ele sunt inseparabile în cadrul experienței muzicale și sunt inseparabile în experiența terapiei
muzicale. Cum pot fi separate în cercetarea terapiei muzicale?

În legătură cu aceasta, al doilea orizont nou este recunoașterea umanității cercetătorului și

determinanții intrapersonali ai calității. Modul în care un cercetător se referă la diferite aspecte ale
sinelui este o preocupare crucială atunci când un cercetător este un instrument personal de anchetă
și când cercetarea este o altă ființă umană. Subiectivitatea și intersubiectivitatea nu sunt noi libertăți,
ci sunt noi responsabilități care influențează profund calitatea cunoașterii noastre.

Neagă cine suntem pentru a înțelege cine suntem pur și simplu nu are sens. Trebuie să fim cel puțin
umani să înțelegem oamenii. ... Cercetarea calitativă este un proces în care o ființă umană încearcă cu
adevărat să înțeleagă ceva despre o altă ființă umană sau despre condițiile de a fi om, folosind abordări
care profită pe deplin de a fi umană (Bruscia 1995b, p. 426).”