Relaţia dintre ştiintele naturii şi arta sunetelor

Omul se află permanent în mijlocul unui nesfârşit univers de sunete şi zgomote ce-1
înconjoară de pretutindeni. Foşnetul pădurilor, murmurul apelor, cântecul păsărilor, semnalul
sirenelor, vuietul motoarelor, zgomotul străzilor şi al activităţii umane cotidiene, precum şi
alte asemenea manifestări constituie vastul domeniu sonor, fără de care viaţa ar fi de
neconceput.
Natura şi lumea înconjurătoare constituie deci sursa sonorităţilor de tot felul, cercetările
dovedind că nici chiar adâncul mărilor şi oceanelor - considerat până nu demult ca un
imperiu al tăcerii - nu este scutit de prezenţa unor semnale sonore.
Muzica este o artă complexă ce aparţine, prin natura sa, activităţii spirituale a omului,
dar ea îşi are fundamentul şi pornirea de la acele date ale ştiinţei care explică şi
condiţionează fenomenul artistic până la evoluţia sa contemporană.
Arta este continuarea naturii, “căci, aflându-se pe treapta cea mai înaltă a naturii, omul se
priveşte pe sine, la rândul său, ca pe o întreagă natură care trebuie să dea la iveală încă o culme. El
se înalţă pe această culme prin faptul că se pătrunde cu toate virtuţile şi perfecţiunile, că face să
apară alegere, ordine, armonie şi sens şi că, în cele din urmă, se înalţă până acolo unde produce
opere de artă” (Goethe, “Winckelmann”; Literatura Naţională a lui Kürschner, vol. 27, p. 47). După
ce contemplase operele de artă greceşti din Italia, Goethe scrie: “Aceste înalte opere de artă au fost
create de către oameni, totodată, drept supreme opere ale naturii, după legi adevărate şi naturale.”
Efectele benefice ale muzicii din natură au devenit legendare, în special în vechiul Orient.
Tradiţiile populare conţin povestiri ciudate în care se relatează cum muzica stimulează fecunditatea
şi obţinerea unor recolte bune. Oraşul indian Vrindavan este vestit pentru graţioasa frumuseţe a
spaţiilor sale verzi, pusă pe seama cântecului dătător de viaţă al flautului lui Krishna. Despre Mian
Tan Sen, un muzicant din secolul al XVIIea, de la curtea împăratului Akbar din Lahore, se spune nu
numai că putea determina creşterea şi înflorirea pomilor, ci şi că era în stare să schimbe clima
intonând anumite incantaţii, cu efect benefic. În sudul Indiei, se crede că muzica naturală a
murmurului şi bâzâitului insectelor asigură creşterea unor culturi sănătoase de trestie de zahăr.
Ştiinţa modernă susţine şi ea aceste fapte. Plantele cresc mai repede atunci când muzica se
"revarsă" peste câmpuri sau sere. Experienţe minuţioase dovedesc că germinaţia, creşterea,
înflorirea, fructificarea şi recolta de seminţe sunt influenţate de undele sonore, în special de sunetele
muzicale situate în domeniul frecvenţelor joase, între 100 şi 600 Hz. Animalele domestice şi cele de
casă reacţionează şi ele faţă de muzică, de exemplu, vacile dau mai mult lapte dacă în timpul
mulsului se transmite muzică prin difuzoare.
Sub orice formă, sunetul este o sursă de energie. Iar ca sursă de energie, el poate fi folosit
pentru a interacţiona cu alte energii. Sunetul -muzică, voce etc. – este un instrument eficient pentru
alterarea cîmpurilor şi impulsurilor electromagnetice ale individului şi ale mediului înconjurător.
Acest lucru înseamnă că dacă în parametrii electromagnetici normali ai corpului s-a produs un
dezechilibru (fie că este vorba de o disfunţie a unui anumit organ sau sistem), putem folosi sunetul –
în una din formele lui sau într-o combinaţie de forme – pentru a restabili homeostazia, pentru a
uşura durerea şi a produce vindecarea.
Ca izvor de energie, sunetul poate fi folosit ca instrument pentru modificarea conştiinţei şi ca
auxiliar pentru desluşirea cauzei metafizice a unei probleme fizice. Sunetul înlesneşte concentrarea,
relaxarea, învăţarea, creativitatea şi sporeşte conştientizarea stărilor psihospirituale. Poate
interacţiona şi ajuta la alterarea modelelor de unde cerebrale pentru a uşura acest proces.
Putem folosi ritmuri, tonuri, instrumente muzicale şi vocalizări pentru a influenţa activitatea
fiziologică a organismului. Iar pentru asta nu avem nevoie de vaste cunoştinţe de muzică. Oricine
este atras de muzică – face parte din firea noastră. Am fost înconjuraţi şi hrăniţi cu muzică încă de
pe cînd eram în faza de embrion – de la sunetele ajunse pînă la noi prin lichidul amniotic din timpul
sarcinii şi pînă la bătaia ritmică a inimilor noastre. Muzica şi ritmul sînt însăşi viaţa. De altfel,
cercetări recente au evidenţiat importanţa meloterapiei în tratamentul unor afecţiuni organice grave,
precum accidentele vasculare cerebrale (AVC). Pe de o parte, utilizarea muzicii sprijină tratamentul
medicamentos, crescându-i eficienţa, fapt atribuit de cercetători faptului că muzica stimulează
emoţiile pozitive şi întăreşte motivaţia pacienţilor de a participa la exerciţiile de recuperare pentru
recăpătarea mobilităţii; muzica reduce intensitatea stărilor de oboseală, anxietate şi proastă
dispoziţie, iar în cazul în care se practică sub forma unor sesiuni terapeutice în grup, stimulează
interacţiunile sociale, cu consecinţe benefice asupra moralului pacienţilor.
Muzica indiană clasică aparţinând genului numit raga este considerată, în tradiţia vedică, drept
un mijloc de tămăduire, prin faptul că undele sonore ar influenţa funcţionarea sistemului nervos
uman.
Predarea cu succes a educaţiei muzicale depinde în mare măsură de tehnologiile didactice ce
se aplică în procesul instructiv-educativ. La rîndul său, tehnologia didactică se va configura prin
relaţionarea formelor, metodelor, mijloacelor cu ansamblul de valori ideatice (de cunoaştere) şi
practice propuse de către profesor la lecţiile de educaţie muzicală, prin cooperarea dintre profesor şi
elev şi aplicarea judicioasă a procedeelor de evaluare şi autoevaluare, toate raportate la situaţii
concrete de învăţare. Un factor extrem de important pentru eficientizarea demersurilor educative îl
constituie racordarea componentelor sus-numite la domenii din afara procesului: arte, ştiinţe, natură,
tehnică, viaţa de zi cu zi. Modul adecvat şi eficient de racordare şi valorificare a componentelor
asigură finalităţile performante ale procesului instructiv-educativ.
Predarea muzicii în şcoala modernă cere din partea profesorului o pregătire temeinică,
necesită capacităţi ce permit realizarea analogiilor şi a corelării cu multiplele domenii ale vieţii în
care muzica îşi găseşte izvorul de inspiraţie. O frecventă dificultate întimpinată de profesor în
activitatea de predare a noului conţinut al educaţiei muzicale este delimitarea priorităţilor didactice:
ce e prioritar, ce e important, ce e urgent şi ce e permanent în realizarea unei educaţii muzicale
eficiente. Elevul în dezvoltarea sa are nevoie să-şi cultive sensibilitatea, imaginaţia, creativitatea în
scopul unei autorealizări şi adaptări la realitatea înconjurătoare, sarcini posibil de realizat prin
activităţi intelectuale, artistice, spirituale efectuate la lecţiile de muzică. Nevoia de autorealizare şi
adaptare în viaţa omului e una constantă şi deseori imperativă. Prezenţa capacităţilor sus-numite
(creativitate, sensibilitate, imaginaţie) sporeşte rata succesului în viaţă şi, totodată, determină
motive puternice de a acţiona, generînd energie şi voinţă de activitate; efectele acestea ajung cauză
a cunoaşterii şi a educaţiei muzicle.
Se ştie că artele au o pondere mare în dinamizarea vieţii copilului, în eliberarea lui de
complexe şi izolare, în declanşarea creativităţii, imaginaţiei, sensibilităţii, în dezvoltarea proceselor
psihice şi fizice necesare pentru diverse tipuri de activităţi prin care se poate obţine recalificarea şi
adaptarea la noile cerinţe ale vieţii moderne. Pentru ca artele să-şi îndeplinească aceste funcţii, e
nevoie de o abordare pedagogică eficientă, cu tehnologii didactice adecvate, de o conlucrare a
artelor şi ştiinţelor, o traversare a conţinuturilor pe orizontală şi pe verticală, orientîndu-le spre
situaţiile din viaţa de toate zilele.
Curriculumul Educaţie muzicală pentru învăţămîntul preuniversitar ar trebui să fie structurat
şi selectat în conformitate cu criteriile moderne, unul dintre care este realizarea disciplinarităţii: a
întrepătrunderii prin cooperare-coordonare a disciplinelor artistice (şi a altor domenii) la nivelurile
interdisciplinar, pluridisciplinar şi transdisciplinar, antrenînd, pe acelaşi teren, informaţii din diferite
arte şi ştiinţe, cum ar fi: muzica, artele plastice, literatura, coregrafia, filosofia, istoria, ştiinţele
naturii etc. Principiul tematic ce stă la baza curriculumului sugerează insistent realizarea
transdisciplinarităţii. În planul tehnologiilor didactice, interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate
de tratare a conţinuturilor propuse de curriculum.
Pluridisciplinaritatea presupune discipline bine constituite care cooperează la acelaşi nivel de
ierarhie. În cadrul lecţiei de muzică, pluridisciplinaritatea se va efectua ca o juxtapunere relativă a
informaţiilor şi materiilor în scopul formării unor competenţe mai complexe: pentru perceperea de
către elevi a unor elemente singulare ce duc la înţelegerea fenomenelor universale, deoarece,
undeva, la nivelul ansamblului, elementele eterogene interferează. Astfel, pot fi realizate, de
exemplu, relaţia muzică-natură, cînd muzica comportă un caracter descriptiv, trezind asociaţii cu
natura, fenomenele şi sunetele din natură şi din viaţa cotidiană.
“Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec
tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este
bun drept şi frumos . “(Platon)
Bibliografie
Guţu V., Achiri I. Evaluarea curriculumului şcolar. Ghid metodologic. Chişinău, 2009;
Morari M. Conceptul de cultură muzicală în context curricular., Didactica Pro, 200;
Grumazescu, M., Ce este sunetul?, Ed. Ştiintifică, Bucureşti, 1966;
http://www.librariamuzicala.ro/cs-docs/12355-1411986662.pdf
http://naturadivina.com/tag/terapie-prin-muzica/
http://www.descopera.ro/stiinta/8299451-sunete-tamaduitoare-terapia-prin-muzica
http://www.mediculmeu.com/boli-si-tratamente/terapia-prin-sunete/muzica/muzica-si-natura.php