Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs Facultatea de Drept TGD
Curs Facultatea de Drept TGD
1. Etimologie
2. Distincţia dintre drept obiectiv şi drept subiectiv
3. Fenomenul juridic. Coordonate (drept-societate, drept-norme sociale, drept-justiţie)
4. Sistemul ştiinţelor sociale.
5. Sistemul ştiinţelor juridice.
6. Teoria generală a dreptului.
7. Locul şi rolul acesteia în sistemul ştiinţelor juridice.
1. Etimologie
Termenul „drept” provine din latinescul „directus” sau verbul „dirigo, dirigere”, cu sensul de cale
dreaptă, nemijlocită, a conduce.
Dreptul are misiunea de a stabili nişte norme care conduc societatea. Această semnificaţie antică a
evoluat în timp, astfel că termenului „drept” i s-au adăugat alte 2 sensuri. Dreptul a fost văzut ca un
ansamblu de reguli stabilite în cadrul statului, reguli ce guvernează întreaga societate.
Pe de altă parte, dreptul a fost considerat o prerogativă specială, aparţinând unei anumite persoane.
Aceste 2 sensuri s-au cristalizat sub forma a 2 concepte – conceptul de drept obiectiv şi conceptul de
drept subiectiv.
Dreptul subiectiv reprezintă posibilitatea recunoscută de lege unei persoane de a pretinde unui terţ
să aibă o anumită conduită (care poate consta în a da, a face sau a nu face ceva) şi de a apela, în
caz de nevoie, la forţa de constrângere a statului.
Dreptul este considerat un adevărat fenomen social, el nu trebuie văzut doar ca o simplă ştiinţă. Mulţi
autori consideră că în societate se manifestă un adevărat fenomen juridic, care disciplinează relaţiile
umane (rol civilizator).
● relaţia drept-societate:
Dreptul are un profund caracter social, iar acest aspect s-a concretizat sub forma a 2 principii:
Aceste principii au apărut încă din Antichitate, deoarece dreptul apare odată cu statul.
Dreptul reprezintă un ansamblu de norme juridice. Norma juridică reprezintă o regulă de conduită
care, în cazul încălcării ei, este adusă la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului, cu ajutorul
unui aparat propriu, specializat.
Normele juridice reprezintă doar un element al sistemului normelor sociale, pentru că ele coexistă cu
alte categorii de norme, şi anume, de exemplu: normele etice, morale şi religioase. Acest lucru pune
problema distincţiei dintre drept şi nondrept. Ceea ce determină distincţia normelor juridice de
celelalte norme sociale este caracterul lor obligatoriu. Numai normele juridice din cadrul sistemului
normelor sociale sunt obligatorii. În fapt, normele juridice sunt manifestări de voinţă, destinate să
producă valabil efecte juridice, efecte admise de alţii. Faptul că sunt admise de alţii înseamnă o
recunoaştere a obligativităţii lor.
Dreptul nu este amoral, normele sale conţin minim de moral, dar acest lucru nu trebuie să ducă la
confundarea dreptului cu morala. În Antichitate, dreptul se confunda cu morala iar dreptul era definit:
„Ius est ars boni et aequi”.
● relaţia drept-justiţie
Dintotdeauna s-a considerat că misiunea principală a dreptului este aceea de a asigura justiţia, ceea
ce s-a fundamentat prin adagiul „suum cuique tribuere” (a da fiecăruia ceea ce este al său). O altă
misiune este şi aceea de a asigura organizarea şi funcţiile societăţii. Această misiune, în timp, a
ajuns să fie asigurată prin argumente de ordin economic, printr-o motivaţie economică. Astfel, s-a
ajuns ca, în drept, să se aplice concepţia utilitarisă, pragmatică. Acest aspect a determinat ca şi în
soluţiile judecătoresti să se regăsească considerente de ordin economic.
În S.U.A., hotărârile judecătoreşti, în funcţie de natura litigiului, pot fi pronunţate şi pe baza doar a
unor motive economice.
În Europa, în special Franţa, motivaţia economică a fost inclusă în argumentarea juridică. Explicaţia
provine din faptul că, în sistemul anglo-saxon de drept, din care fac parte şi S.U.A., judecătorul are
libertate mult mai mare, în sensul că el poate fi şi creator de drept. Hotărârile judecătoreşti pe care el
le pronunţă stabilesc adevărate reguli pentru soluţionarea litigiilor. În sistemul anglo-saxon, „Judge
made law”.
În sistemul romano-germanic, din care fac parte Franţa şi România, judecătorul are doar rolul de a
interpreta şi a aplica legea la litigiul supus judecăţii, pentru că, în acest sistem, el este doar „gura care
spune legea” („Le juge est la bouche de la loi”, Montesquieu).
4. Sistemul ştiinţelor sociale
Dreptul ca ştiinţă nu are o existenţă izolată, separată, el se încadrează în sistemul ştiinţelor sociale.
a) TGD
b) Ştiinţe juridice de ramură (dreptul civil/penal/al muncii etc)
c) Ştiinţe juridice istorice (ISDR, drept roman, doctrinele juridice)
d) Ştiinţe ajutătoare/nejuridice (sociologie juridică, medicină legală, criminalistică,
criminologie, psihologie judiciară, informatică juridică, statistică judiciară).
6. TGD
TGD este o disciplină de sinteză, care oferă o viziune de ansamblu asupra dreptului şi care are scop
de a generaliza şi de a abstractiza. Numai în cadrul acestei discipline se formează constantele
dreptului, sau pilonii dreptului (dreptul ca ştiinţă), pentru că aici se formulează noţiunile, conceptele,
principiile şi categoriile fundamentale ale dreptului.
Disciplinele de ramură au rolul de a aprofunda studiul relaţiilor sociale de care se ocupă fiecare.
Relaţia dintre TGD şi disciplinele de ramură constă în faptul că TGD oferă genul proxim iar
disciplinele de ramură oferă diferenţa specifică.
Curs 2 – Metodologia juridică
● Precizări terminologice
a) metoda logică
b) metoda comparativă
c) metoda istorică
d) metoda sociologică
e) metoda cantitativă
● Precizări terminologice:
S O
Metodologia = sistemul principiilor generale de investigaţie deduse din nivelul general
al legilor obiective.
Metoda este dpdv formal instrumentul epistemologic care permite cunoaşterea ştiinţifică.
Metoda se constituie ca un demers intelectual adaptat reprezentării şi analizării obiectului cunoaşterii.
Istoric, analiza metodei o regăsim în cadrul filosofiei antice, cu precădere sub forma unor
reflecţii generale asupra adevărului şi a posibilităţii cunoaşterii, dezvoltată de către primele forme de
cunoaştere matematica (Euclid şi Thales) şi în cadrul analizei logice (Aristotel, „Organon”).
La Rene Descartes, gândirea este postulată ca fundament al cunoaşterii; subiectul uman este
postulat ca fiind garant al realităţii. Cel care fundamentează metoda pe baze raţionale, Rene
Descartes, exprimă faptul că metoda reprezintă condiţia de posibilitate a ancorării în adevăr. În lipsa
metodei, subiectul este constrâns să se afle în eroare.
Adevărul este o construcţie socială. Acesta determină spaţiul ştiinţelor sociale, un sincretism
metodologic, o dimensiune construită social, cultural şi politic (vezi cartea „La ce bun adevărul?”, de
Pascal Engel şi Richard Rorty).
Metodologia juridică reprezintă acel sistem al unor factori de relativă invarianţă, într-un număr
suficient de mare de metode, factori care au ca obiect raporturile care se stabilesc între diferite
metode în procesul cunoaşterii.
- Principii
- Criterii metodologice CONŢINUT METODOLOGIC
- Concepte
Raporturile care se stabilesc între diferite metode reprezintă OBIECTUL metodologiei juridice.
Opus acestei teze s-a conturat poziţia etatistă. Aceasta susţine faptul că dreptul nu poate să
apară decât în interiorul formei de organizare statală. Asemenea poziţie îşi are originile în filozofia lui
Hegel şi înţelege că statul este singurul creator de norme juridice.
Dreptul este un produs al societăţii. Normele sale intervin în procesele sociale stabilind reguli
generale cu privire la producerea, la repartiţia şi la schimbul de bunuri cu o relevanţă socială precum
şi la organizarea activităţilor comunităţii.
Dreptul nu poate deveni o realitate decît în interiorul unui cadru instituţional fundamentat pe
coexistenţa libertăţilor individuale şi nu pe afirmarea unor interese personale sau de grup. În acest
sens, dreptul reflectă relaţia dintre libertate şi necesitate.
Raporturile juridice, o altă dimensiune a realităţii juridice, sunt relaţii sociale reglementate de
norme de drept.
Dreptul suportă influenţe din partea elementelor componente cadrului fizic şi din partea
componentelor sistemului social. În ansamblu, aceste elemente poartă denumirea de factori de
configurare a dreptului.
Diversele împrejurări naturale care nu depind de voinţa omului pot constitui cazuri de naştere,
modificare sau stingere a raporturilor juridice. Cadrul natural, deşi influenţează sistemul de drept,
această influenţă este, înainte de toate, MEDIATĂ SOCIAL.
Ideologia, înţeleasă atât ca set de idei politice care configurează valorile substanţiale ale
diferitelor grupuri sociale, cât şi ca mod de reprezentare a valorilor specifice unei societăţi.
● Cadrul UMAN – Dreptul priveşte acţiunea omului într-un sistem de relaţii dat. Dimensiunea
umană a dreptului este exprimată, inainte de orice, de drepturile esenţiale ale individului. Norma
juridică constituie un factor important de socializare, modelând subiectul uman în raport cu valorile la
care subscrie comunitatea.
4. Esenţa, conţinutul şi forma dreptului
Esenţa unui fenomen reflectă unitatea raporturilor necesare relativ stabile care constituie
dimensiunea internă a fenomenului şi îl fixează într-o clasă de fenomene adiacente.
Din multitudinea determinărilor calitative ale dreptului, se desprinde o calitate principală care exprimă
determinarea sa internă. Aceasta este reprezentată de calitatea juridică a voinţei şi a interesului care
determină apariţia normelor juridice. Acestea asigură un anumit echilibru în evoluţia raporturilor
interumane. Calitatea juridică presupune generalitate şi obiectivitate. Astfel, voinţa juridică exprimată
prin normele de drept este o expresie a voinţei generale în sensul decelat de Rousseau în
« Contractul Social », acela de voinţă autonomă, distinctă de o sumă a voinţelor individuale. Voinţa
generală este expresia unei comunităţi care înţelege să îşi eternalizeze valorile. Dreptul se
deosebeşte de alte sisteme normative sociale prin calitatea juridică a voinţei ce se exprimă în
integralitatea normelor.
Conţinutul dreptului îl constituie ansamblul elementelor care dau expresie concretă voinţei şi
intereselor sociale ce reclamă oficializarea şi garantarea pe cale statală. Conţinutul dreptului are o
latură componentă dominantă, şi anume sistemul normelor juridice. Orice sistem de drept îşi
realizează funcţiile prin intermediul normei de drept. Mecanismul influenţei sale asupra relaţiilor
sociale este esenţial legat de modul în care conduita impusă de către o normă de drept structurează
relaţiile sociale. Normele de drept ne apar ca premise şi condiţii, precum şi ca forme ale controlului
social.
Forma dreptului reprezintă modul în care se organizează elementele care compun conţinutul
dreptului.
Forma externă a dreptului poate fi analizată din mai multe puncte de vedere.
- din prisma modalităţilor de exprimare a voinţei legiuitorului
- din prisma modalităţilor de sistematizare a legislaţiei
- din prisma modalităţilor de exprimare a normelor de drept în diferite acte emise de
către autorităţile publice, şi anume: legi, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, decrete.
În forma dreptului sunt conţinute şi procedeele specifice tehnicii juridice, cum ar fi conceptele,
clasificările şi, mai ales, tiparele logice ale normei juridice.
5. Sistemul dreptului
Instituţia juridică reprezintă ansamblul normelor care reglementează relaţii sociale adiacente,
utilizând metoda de reglementare specifică acelei ramuri (distincţie între drept public şi drept privat)
6. Funcţiile dreptului
Funcţiile dreptului sunt acele direcţii fundamentale ale acţiunii mecanismului juridic, la
îndeplinirea cărora participa întregul sistem de drept precum şi instanţele sociale cu atribuţii in
domeniul realizării dreptului.
1. Funcţia de instituţionalizare / de formalizare juridică a organizării social-politice. Dreptul,
prin Constituţie şi prin legile organice asigură cadrul legal de funcţionare a forţei statale.
2. Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societătii. Prin
această funcţie dreptul garantează şi ocroteşte ordinea constituţională, valorile fundamentale
ale statului, precum şi libertăţile indivizilor. Fiind un instrument al controlului social, dreptul
organizează relaţiile dintre indivizi, previne dezordinea şi asigură coeziunea colectivităţilor. El
defineşte cadrul general de desfăşurare a proceselor sociale şi sactionează conduitele pe care
comunitatea le defineşte a fi deviante.
3. Funcţia de conducere a societăţii. Norma juridică reprezintă un act de conducere a
societăţii. Legea este o formă universală de exprimare a dezideratelor sociale majore. Forţa
statului se legitimează în exerciţiul ei prin drept.
4. Funcţia normativă. Dreptul implică o dimensiune normativă de limitare a conduitei indivizilor.
● norme etice şi norme juridice – În procesul de apariţie a dreptului, acesta s-a desprins
treptat de normele de morală. Influenţa moralei asupra dreptului priveşte atât procesul de creare a
acestuia, cât şi cel de aplicare. Morala apare ca un criteriu de verificare a relaţiei dintre drept şi
dreptate. În contemporaneitate, dreptul este conceput ca fiind un sistem autonom separat de morală.
Cu toate acestea, există direcţii de analiză, teorii ale dreptului care subliniază de pe poziţii
prescriptive faptul că dreptul pozitiv trebuie să se fundamenteze in scopul moralei. Normele juridice
reglementează acele relaţii sociale care asigură fundamentul ordinii colective.
● norme cutumiare/obişnuielnice - Dreptul s-a dezvoltat pe obicei (obiceiul = regulă de
conduită prezentă în cadrul convieţuirii umane, instituită printr-un uz îndelungat)
● norme tehnice - Normele tehnice sunt reguli care au apărut cu precădere în cadrul
proceselor productive şi care vizează eficacitatea, precum şi siguranţa diferitelor activităţi ce prezintă
o relevanţă socială. Ele nu sunt sancţionate de către forţa coercitivă a statului.
● norme religioase
● norme politice – decurg în spaţiul activităţii politice
8. Principiile generale de drept
Principiile de drept sunt idei centrale ale conţinutului tuturor normelor juridice. Ele au un rol
constructiv si valorizator. Un principiu general de drept este rezultatul unei experienţe sociale şi
reprezinta o reflectare a unor cerinţe obiective ale evoluţiei societăţii.
TIPOLOGIA DREPTULUI:
Dpdv al bazinului de civilizatie juridica, dreptul se poate clasifica in familii sau sisteme:
1. Familia dreptului anglo-saxon
2. Familia dreptului romano-germanic
3. Sistemul musulman / islamic
4. Sistemul hindus
5. Sisteme atipice
Exista mai multe sisteme de drept, iar coexistenta lor este fireasca pentru ca nu poate exista
un sistem de drept identic pt toate statele. Dreptul este national. Cu toate acestea, exista anumite
modele care au influentat alte state. De ex Japonia pt Coreea de Sud, Franta pt o parte din statele
europene si N-ul Africii.
Nu urmarim, insa, sa ierarhizam sistemele de drept, adica de a stabili daca un sistem e mai
bun ca altul, dar vom folosi metoda comparativa pentru ca studiul unui sistem de drept inseamna a
intelege structura lui, sistemul lui politic, institutiile sale fundamentale.
Dreptul englez
a. Structura sistemului
b. Sistemul jurisdictional
c. Izvoarele sistemului
a.
Structura este tripartita:
- Common law
- Equity law
- Statute law
Common law (dreptul comun) este un adevarat sistem juridic pt ca el cuprinde normele
cutumiare si solutiile jurisprudentiale. Are 3 elemente constitutive:
a. Un ansamblu de reguli de procedura; procedura precede fondul, intotdeauna.
Ex. Foarte multe litigii se solutioneaza pe exceptii de procedura; Procedura trebuie
verificata prima pentru ca daca exista un incident de procedura, atunci litigiul e respins din
start. Primul lucru pe care il fac magistratii este sa verifice competenta (sunt sau nu
competent sa judec acest litigiu?)
b. Un ansamblu de solutii de fond. Solutiile sunt pronuntate de judecator. Atunci cand exista
un vid juridic, judecatorul englez pronunta solutia considerata cea mai rezonabila. El
apeleaza la normele cutumiare locale, referindu-se si la solutii canonice, retinand ceea ce
este rezonabil. Dreptul roman a patruns foarte putin in Marea Britanie, dar a exercitat o
anumita influenta.
De aceea, common law reprezinta
c. O metoda de lucru pentru ca judecatorul cauta in precedente solutiile pe care sa le aplice
in spetele deduse judecatii. Acest lucru este practicat din dorinta de a evita pronuntarea
unor solutii arbitrare.
Equity law este un corp de solutii complementare sistemului de common law. Prin urmare,
rolul central revine tot lui common law, de aceea, s-a spus equity follows the law. De exemplu, daca
se cere executarea unei obligatii contractuale, executarea se poate face dupa regulile lui equity, daca
obligatia este, insa, prevazuta de common law. Daca sistemul de common law nu recunoaste
existenta obligatiei, equity nu o poate executa.
Statute law inseamna legea scrisa. Aceasta a 3-a parte a sistemului englez de drept rezulta
din structura statala, din forma de guvernamant a Marii Britanii, respectiv monarhie constitutionala,
precum si prin faptul ca Parlamentul britanic este preocupat de adoptare in permanenta a unor
masuri de modernizare a statului, de reforma. Unele legi scrise (statute) au reluat solutii din common
law (partea cutumiara, nescrisa). Altele au reformat institutiile traditionale britanice, iar altele au creat
reguli noi de drept, asigurand progresul. Au fost adoptate legi in materia dreptului muncii, a dreptului
social, in materia sanatatii, in materia cooperarii internationale. La ei Parlamentul e preocupat in
permanenta sa adopte legi scrise.
Cu toate acestea, desi exista un pachet de legi scrise, legile scrise sunt facute pentru a se
integra in sistemul de common law, adica intr-un sistem juridic unde solutiile si notiunile de baza
provin din hotararile judecatoresti.
b.
Exista 2 categorii de jurisdictii:
A. Curtile supreme:
Supreme Court of UK : creata prin Constitutional Reform Act in 2005
ea inlocuieste Camera Lorzilor care era instanta suprema pana atunci.
Comitetul judiciar al consiliului privat al reginei care judeca recursurile formulate impotriva
hotararilor judecatoresti pronuntate de Curtile supreme din statele supreme ale Commonwealthului
(Australia, Noua Zeelanda)
B. Jurisdictii inferioare (ordinare)
In materie civila:
County Courts (prime instante) litigii simple, considerate minore – bunuri, cadastru, imobile
– a caror valoare este sub 5000 lire sterline
In materie penala:
Litigiile considerate simple, delictele minore sunt judecate de un judecator de pace (Justice
of the Peace); acestia nu sunt juristi, sunt voluntari care se bucura de o mare reputatie
sociala.
Pentru litigiile considerate grave, competenta apartine magistratilor profesionisti
(Stipendiary Magistrates). Acestia decid daca litigiul respectiv se trimite la curtile superioare
(de ex la Crown Court).
In materie administrativa
Este un contencios cvasijudiciar = nu e juridic 100%,este administrativo-judiciar.
Dreptul scris (status law) are rol de lege speciala (lex specialia), adica tot common law
primeaza, e izvorul principal de drept. Insa, legea scrisa nu e total exclusa, nu e nici neaparat
pe un loc secundar, este mai degraba, o lex specialia (inlatura norma cutumiara).
Sistemul american
Un sistem care a creat reguli diferite de cel englez, reguli diferite de common law, reguli care il
apropie de sistemul romano-germanic, fara insa a-l confunda cu acesta.
O deosebire de sistemul englez, SUA au o Constitutie scrisa, au fost adoptate coduri in
materie comerciala, penala, civila etc si exista o distinctie clara intre sistemul federal de drept si cel
al statelor federatiei.
Exista si asemanari cu sistemul englez. Ambele au aceeasi conceptie asupra dreptului si
rolului pe care acesta il joaca in societate, au aceleasi ramuri, aceleasi concepte atat in sistemul
englez, cat si in cel american.
Curtile supreme ale statelor nu trebuie sa se supuna decat Constitutiei si legislatiei statului
respectiv, precum si Constitutiei si legilor federale, cu excluderea legislatiei celorlalte state membre
ale federatiei. Invocarea dreptului / legislatiei altui stat membru al federatiei se poate face de catre
parti printr-un litigiu, dar trebuie facuta si proba existentei legii si a continutului ei. Ex officio (din
oficiu), judecatorul investit sa judece cauza nu poate face acest lucru.
In sistemul american, common law nu mai ocupa un loc central. Acest lucru se explica prin
structura in Stat. Numai legile federale asigura uniformitatea legislativa pentru ca legile statelor sunt
diferite, chiar daca au acelasi obiect de reglementare. In ceea ce priveste constitutionalitatea
legilor federale, fiecare curte federala (US Supreme Court, US Court of Appeal) are un procuror
general (general attorney), care are misiunea sa verifice si sa intervina in cazul
neconstitutionalitatii. Procurorul general este membru al cabinetului presedintelui SUA fiind numit
de presedinte, insa cu acordul Senatul. In ceea ce priveste sistemul de common si equity law,
acestea au fuzionat in 1938 (dpdv procedural).
US Supreme Court (rol de curte constitutionala) a stabilit faptul ca nu exista un common law
general valabil pentru toate statele. Atunci cand nu exista un precedent aplicabil la o problema de
drept dintr-un stat membru, judecatorul trebuie sa tina cont de precedentele judiciare din toate
celelalte 49 de state. De asemenea, a decis ca, chiar daca nu exista un common law federal,
sistemele de common law din diferitele state sunt apropiate.
Curs 5
1. Jurisprudenţa
2. Legea scrisă (Statute Law)
a) Starea de fapt = un rezumat în ordine cronologică al unor întâmplări care pun o problemă de
drept.
b) Expozeu al problemei de drept ridicate (starea de drept din sistemul romano-germanic)
c) Analiza motivelor (considerentelor din sistemul romano-germanic) judecătoreşti cu referire la
izvoarele de drept
d) Holding = norma, regula concisă pe care tribunalul sau judecătoria o invocă, în replică la
problema de drept ridicată
e) Soluţia/decizia (dispozitivul din sistemul romano-germanic) = o simplă propoziţie care conţine
dispoziţia judecătorească. Soluţii posibile, prin care judecătorul:
● confirmă
● modifică hotărârile instanţei inferioare
● casează
● anulează
Hotărârea judecătorească este semnată de judecătorul care a pronunţat (el are calitate de
autor al deciziei) şi este co-semnată de ceilalţi colegi ai săi care o aprobă. În cazul în care unul din
judecătorii care co-semnează nu este de acord cu autorul, se pot formula 2 categorii de opinii:
● opinie separată (dissenting opinion) – formată atunci când 1 sau mai mulţi judecători nu
sunt de acord cu fondul soluţiei; ex: autorul hotărăşte o anumită sancţiune, iar ceilalţi nu sunt de
acord cu ea.
● opinie personală (concurring opinion) – se formează atunci când judecătorul este de acord
cu fondul soluţiei, dar pentru alte motive decât cele prezentate de judecătorul autor.
Are un caracter dual, adică este atât la nivel federal, cât şi la nivel statal, fiecare stat având o
organizare juridică proprie.
La nivel bazic, de prim grad de jurisdicţie, întâlnim multe judecătorii şi tribunale de I instanţă,
care adeseori se confundă cu cele la nivel federal.
Pentru 2/3 din state există 3 grade de jurisdicţie iar 1/3 au doar 2 grade, deoarece fiecare are
libertatea să decidă organizarea judiciară (state mici).
În vârful ierarhiei se află Curtea Supremă din statele membre (Supreme Court of...) iar
deasupra tuturor Curţilor Supreme din state se află US Supreme Court (la nivel federal). Denumirile
curţilor supreme ale statelor diferă; în 10 state: Court of Errors, of Connecticut spre exemplu.
Judecătorii din tribunalele statale nu sunt judecători de carieră; există 3 sisteme de numire a
judecătorilor:
● Tribunale Superioare (grad II, dar numai pentru 2/3 din state)
● Supreme Court (grad III, sau grad II pentru 1/3 din state)
! NB: Grad de jurisdicţie: ca parte, te poţi judeca pe fond, pe căi: fond, apel şi recurs.
Jurisdicţiile federale:
Juriile:
Există 2 categorii:
▲ Trial Jury: - format din cetăţeni americani electori, traşi la sorţi din listele electorale
- nr lor poate varia, 6-12, în funcţie de natura cauzei sau după nivel (federal sau statal)
- decide dacă există sau nu probe suficiente pentru a trimite inculpatul în faţa instanţei
- pronunţă în acest sens fie un act de acuzare (indictment/true bill) fie un act de
renunţare la orice urmărire penală (no bill/ignoramus)
1. Consideraţii generale:
Apariţia sistemului romano-germanic a fost în secolul XIII, prin receptarea dreptului roman şi prin
crearea unor principii noi de drept, prin interpretarea digestelor lui Justinian. Recepţionarea
dreptuluiroman: Şcoala glosatorilor şi Şcoala post-glosatorilor → metoda exegetică.
2. Sistemul francez :
Dreptul public s-a dezvoltat abia la sfârşitul secolului XVII ; francezii au pus bazele acestei
ramuri de drept. Atunci s-a observat o tendinţă de unificare a dreptului francez → se adoptă Marea
Ordonanţă Civilă şi Marea Ordonanţă Penală care, alături de alte legi scrise ale Regatului, au unificat
importante norme de drept.
● Revoluţia Franceză a creat ceea ce se numeşte un drept intermediar, pentru că s-a ajuns la o
ruptură totală faţă de sistemul juridic anterior, fiind adoptate noi principii de drept ;
- codificarea (cea mai profundă, pentru că se topesc toate actele într-unul singur – Codul – de
dimensiune amplă ; se sistematizează toate normele, se înlătură paralelismele în reglementare,
modificându-se sau abrogându-se normele ineficiente)
1) O nouă filosofie şi o nouă politică legislativă, în sensul că dreptul este văzut ca o tehnică de
protecţie a libertăţii cetăţenilor, încercând să armonizeze interesul statului cu interesul
cetăţenilor.
2) Caracterul predominant al legii → toate normele de drept sunt create esenţialmente de legea
scrisă, cu înlăturarea cutumelor (normele nescrise) şi cu limitarea rolului judecătorului.
Dreptul civil juca rolul de drept fundamental pentru întreg sistemul de drept. S-a dezvoltat şi
dreptul penal, care s-a fundamentat pe Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului (1789). Se
afirmă şi dreptul public, cu dezvoltare din ce în ce mai mare a ramurii dreptului administrativ.
După 1880 şi până la al II-lea Război Mondial se dezvoltă dreptul comercial şi dreptul social şi
apar noi instanţe judiciare : Consiliul de Stat Francez (Curtea Supremă Administrativă) şi Tribunalul
de Conflict. Aceste instanţe conferă un caracter original.
După al II-lea Război Mondial, dreptul constituţional este cel care ocupă locul central de drept
fundamental al sistemului de drept.
Recenta modificare constituţională din 2003 din Franţa, care a reglementat o organizare
descentralizată a Republicii Franceze, a determinat evoluţii importante ale sistemului dreptului. Astfel,
din dreptul civil s-au desprins noi ramuri : dreptul imobiliar, dreptul mediului, dreptul bunurilor etc. Din
dreptul social a luat naştere dreptul muncii, dar şi dreptul protecţiei sociale. Din dreptul penal →
dreptul penal al minorilor.
1) Are noi fundamente ale dreptului intern ; astfel, principiile generale de drept (pilonii) au fost
extinse în toate ramurile dreptului, astfel se vorbeşte despre fenomenul de constituţionalizare a
ramurilor dreptului. A luat naştere un concept nou : blocul de constituţionalitate (ansamblu de
norme constituţionale considerate esenţiale pentru orice ramură de drept).
2) Dreptul francez are noi baze transnaţionale → integrarea dreptului european/comunitar în
dreptul intern. Ordinea juridică comunitară a schimbat raporturile de drept privat. De asemenea,
aderarea Franţei la CEDO şi condamnarea ei de către CEDO a determinat schimbarea
jurisprudenţei franceze prin intermediul Curţii de Casaţie.
Dreptul civil a rămas în continuare un drept creat de legea scrisă (drept legal), pe când dreptul
constituţional, considerat un drept fundamental al sistemului, este un drept jurisprudenţial, creat
prin soluţiile judecătorilor.
Organizarea judiciară :
● gradul I :
- competenţă - judecă în materie civilă (toate cazurile, cu excepţia acelora date prin lege
în competenţa altor tribunale)
2) Ministerul Public cuprinde procurorul republicii, 1 sau mai mulţi adjuncţi care reprezintă
Ministerul Public pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă. Ministerul Public cuprinde toţi procurorii, nu
neapărat ataşaţi. Este o creaţie abstracţă ; nu aparţine puterii executive, ci puterii judecătoreşti.
În Franţa. Tribunalele au create (acolo unde este cazul) parchete pe lângă ele sau pot avea
detaşaţi procurori individuali care să participe la cauze penale sau civile. În materie civilă, procurorul
participă excepţional pentru protecţia incapabililor. Procurorul apărea şi pe lângă Tribunalul de Mare
Instanţă, chiar dacă nu face parte dintr-un Parchet.
3) Jurisdicţii specializate şi judecătorii :
- Cuprind Tribunalul de Comerţ (Tribunal de Commerce) - litigiile dintre comercianţi sau litigiile
privind acte de comerţ
Gradul 2 de jurisdictie:
1) Curtile de Apel
- judeca atat pentru starea de fapt cat si pentru motive de drept (judeca atat in fapt, cat si in drept)
- judeca apelurile impotriva tribunalelor de mare instanta dar si contra hotararilor jurisdictiilor
specializate
- in materie penala exista o Camera corectionala care judeca apelurile impotriva hotararilor
tribunalelor de politie si corectionale
- exista si o Camera de instructie care judeca infractiunile atunci cand acestea sunt crime de gradul
1 ( crima = infractiune cu cea mai mare gravitate, nu doar omor)
- exista pe langa Curtile de Apel un procuror general care depinde ierarhic de ministrul justitiei
- completul e format din 3 magistrati + 9 jurati (sunt fara pregatire juridica, persoane cu o buna
reputatie sociala)
3) Curtile militare
5) In varful Ierarhiei se afla Curtea de Casatie, grad 3 de jurisdictie, judeca doar in drept, faptele
sunt stabilite de instantele ierarhic inferioare, Curtea de Casatie verifica legalitatea hotararilor Curtilor
de Apel, dar are si misiunea de a asigura unitatea interpretativa a legii.
b. Jurisdictii specializate
Conseil d’Etat judeca recursurile contra Curtilor Administrative De Apel (verifica legalitatea
hotararilor pronuntate), fie recursurile pentru exces de putere. Recursul pentru exces de putere este o
cale extraordinara de atac prin care se contureaza legalitatea actelor emise de autoritatile
publice/statale, pentru a vedea daca acestea nu au emis acte cu exces de putere, profitand de
pozitia lor privilegiata.
c. Tribunale de conflict
- sedintele sunt prezidate de Ministrul Justitiei, in realitate el vine in mod exceptional, in caz de
paritate a voturilor. Daca o procedura este inceputa in fata jurisdictiilor de drept comun, prefectul
declina competenta si aceasta apartine jurisdictiei administrative.
1. Jurisprudenta Consiliului Constitutional care se publica in jurnalul oficial si este obligatorie erga
omnes
Dreptul german a fost influentat de Imperiul Romano-Germanic (incepe in 843, inainte de a avea
acest nume si a rezistat pe timpul catorva secole; dreptul din aceasta perioada este un drept feudal).
Regatul devine imperiu in 962 cand incep sa se afirme noi state (ex. Prusia). Imperiul dispare formal
abia in anul 1806. Pana in aceasta perioada dreptul era mai mult cutumiar, legea scrisa fiind un izvor
secundar de drept.
- dreptul evolueaza in aceasta perioada de la un drept tipic feudal cu puterea concentrata in mainile
monarhului la un drept divizat, intai dupa ducate, apoi state;
- dreptul penal are un caracter neunitar, initial cutumiar, apoi a devenit un drept cu caracter
preponderent scris - initial adaptat Constitutiei Criminale caroliene ( Const. criminalis/penala)- pentru
ca mai apoi sa se ajunga la un process de codificare mai ampla;
- in ceea ce priveste dreptul privat, a fost si el, initial, un drept cutumiar, germanii formuland adagiul :
“cutuma este sacra”; acest fenomen s-a manifestat pana la mijlocul sec 18 cand apare ca necesara
codificarea=> in Bavaria a fost adoptat Codul Civil (1756)
- cutuma a avut un loc important in izvoarele dr. german pt ca a fost considerata dreptul care a fost
experimentat;
- dreptul roman a fost si el receptat de sistemul german si a ocupat si el un loc important in formarea
dreptului german, dar rolul sau se accentueaza cu incepere din sec 16;
- dupa Codul Civil din Bavaria a fost adoptat un Cod general de drept (Allgemeines Landrecht)-
Prusia, 1794. El acoperea intregul sistem de drept, insa fara procedura si organizarea judiciara;
- unificarea politica a dus la unificarea dreptului. Astfel, a fost creata Confederatia Germaniei de Nord
- era un stat federal, unde autoritatile imperiale aveau competente de legiferare, astfel ca, in timp, si
statele din Germania de Sud au aderat la Confederatie. Acest lucru a determinat un amplu proces de
codificare a dreptului.
- dupa adoptarea, in 1871, a Codului de comert a fost adoptat un nou Cod de comert, in 1897, pentru
ca s-a dorit ca acest nou Cod de comert sa fie in armonie cu noul Cod civil.
- Codul penal a fost transpus in codul Penal al Confederatiei Germaniei de Nord (1870) apoi, dupa
aderarea statelor Germaniei de Sud, a devenit Cod imperial (1871). A fost urmat de noi legi privind
procedura si organizarea judiciara, in 1877.
- in 1874 a fost creata o comisie pentru redactarea Codului civil german (BGB - Bürgerliches
Gesetzbuch) care a luat decizia sa nu urmareasca niciun model prestabilit, ci sa compare sistemul
juridic din statele germane astfel incat sa gaseasca cea mai buna solutie; aceasta comisie a fost
inlocuita de o alta comisie=> 1896, Codul civil a fost votat, a fost promulgat, dar nu a intrat in vigoare
decat de la 1 ianuarie 1900.
- BGB este total diferit de Codul civil francez; are cinci carti si cuprinde o parte speciala si una
generala; partea generala este dezvoltata si reprezinta ansamblul institutiilor de drept civil; partea
speciala are 4 carti din cele 5
- exista diferente de fond: - imprumuta principiul individualismului liberal din sec 19, nu principiile
politice si sociale inovatoare ale epocii sale
-are dispozitii originale in ceea ce priveste actele juridice precum si
obligatiile civile
- dupa codul civil, o amploare deosebita a luat-o dreptul constitutional => se vorbeste despre un
constitutionalism german ( statul este un stat de drept in care legea se aplica in mod egal nu numai
cetatenilor, dar si aut. statale. De asemenea, in viz. germana, statul de drept trebuie sa fie in acelasi
timp si un stat social ( asigura protectia cetateanului=> s-a dezvoltat ramura de drept social) diferit
fata de blocul de constitutionalitate de la francezi
In perioada dintre cele doua Razboaie Mondiale se obsv. un fenomen de criza a dreptului, aceasta
criza a avut doua cauze principale:
Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Germania s-a divizat in doua state: RFG si RDG.
- in RFG dr. a incercat sa se integreze spiritului European, adica a fost un sist. ce a avut la baza eco.
de piata si doctrina liberal;
Dupa 1990, unificarea politica a Ger. a determinat si unificarea dr. german, unificare facuta sub egida
COnstitutiei din 1949,ce a restabilit statul de drept pe intreg ter. Ger.=> 3 consecinte majore:
1. Promovarea dr. const->a insemnat si promovarea dr. supranational, adica aplicarea dr.
European ( in special a tratatelor fondatoare a U.E. + Conventia europeana a drepturilor
omului)
- toate dispozitiile din ramurile de drept (in special civil) sunt aliniate dr. const
2. Au avut loc reforme tehnice importante in dr. penal si procedura penala, pornindu-se de la
principiul legalitatii ( nullum crimen sine lege=nimeni nu poate fi tras la raspundere juridica daca
fapta comisa nu este reglementata intr-o norma de drept)
- procedura releva un sist. intermediar intre familia anglo-saxona si sist. francez de drept
- este un sistem acuzatorial, dar care este imbunatatit sau atenuat prin inst. precum dreptul la
aparare, detentia provizorie sau preventive etc.
- la nivel bazic: Trib. cantonal, de prima instanta, grad 1 de jurisdictie, judecatorul e unic, judeca litigii
a caror valoare patrimoniala nu depaseste 5000 de euro;
- de la 5000 euro + competenta apartine Trib. regional- complete de 3 judecatori, grad 2, judeca litigii
atat in materie civila cat si in materie penala. In materie penala exista urmatoarea structura: Marea
camera penala ( judeca in prima faza, judeca grosul) si Mica sectie penala
- Tribunalul regional superior- 3 judecatori in complet, grad 2, echivalentul Curtilor de Apel de la noi,
judeca in materie civila, mai précis apelurile impotriva hot. pronuntate de Tribunalul regional
- grad 3: in vf. Ierarhiei se afla Curtea Federala de Justitie= Curtea Suprema Federala, judeca atat in
civil, cat si in federal
b. In materie adm:
Tribunalul adm + Curti Adm. De Apel + Curti federale adm, analog in dreptul muncii si materie
financiar-fiscala (diferenta e ca nu sunt administrative ci de munca sau financiar-fiscale)
c.jurisdictia constitutionala
- exista Curtea Constitutionala, create in 1949, 16 judecatori, doua camera, in fiecare camera sunt
cate 8 judecatori ( are sediul la Karlsruhe). Desi nu face parte din jurisdictiile ordinare, totusi, face
parte din puterea judecatoreasca=> orice judecator poate sesiza C.Constitutionala
- legea scrisa;
- exista autoritate de lucru judecat ( nu se poate judeca de doua ori aceeasi speta), dar nu exista o
hotarare judec. unica, in sensul ca singura nu poate determina crearea unei norme de drept pt ca
formarea dr. de catre jsp. ger. se poate realiza doar in urma hot. judec. successive, din care sa fie
deduse reguli de drept
I.Formarea si izvoarele
a. Coranul
- cuprinde revelatii ale profetului Mohamed, facute de Arh. Gavril, pe care profetul le-a transmis
oamenilor;
- in ceea ce priveste dr penal sunt 6 fapte care sunt retinute, def. ca infractiuni sau crime;
- in ceea ce priveste dr civil sunt reglem relatiile de familie + statutul persoanei + poligamia +
repudierea + succesiunile;
- 70 de versete din Coran sunt ref. la statutul persoanei, 30- dr penal, din care 13 se refera la
procedura judiciara, 10- dr const, 10- eco. + finante, 25- dr international, 70- dr civil propriu-zis (
proprietate si obligatii, in special);
b. Sounnah
- cuprinde trad. desprinse din comportamentul lui Mohamed, trad. concretizate intr-un ansamblu de
hadithuri. Un hadith reprezinta o propozitie sau un vers cu privire la viata profetului Mohamed, vb
sale, obic. sale, atitudinea avuta in fata vietii;
- autentice: doar ele pot fi invocate si aplicate ca norme de drept;singurele care stau la baza crearii
concrete a unei reguli
- bune
- false
- exista 8000 de hadithuri; unele sunt contradictorii;
- s-a considerat ca un hadith poate abroga un altul care a fost considerat fals;
c. Ijma
- s-a considerat ca nu este necesar sa existe unanimitate, astfel au aparut rituri diferite de Ijma, care
nu au fost considerate obstacole in calea aplicarii Ijma;
- se face o distinctie intre cele corecte ( apartin sumitilor, care considera ca pot exista rituri religioase
dif, dar trebuie sa fie compatibile cu Coranul si Sounnah) si cele eretice ( apartin siitilor, considera ca
seful musulmanilor trebuie obligatoriu sa apartina familiei profetului; pentru sumiti, califul trebuie sa fie
arab, dar poate fi orice musulman);
- pt ca o regula de drept sa fie admisa de ijma nu este suficienta credinta poporului sau aderarea
unanima la aceasta
- acc. reg. de drept confera solutii juridice/ efecte juridice, inseamna o admitere unanima ( admitere
unanima= prioritate fata de lege pt ca regula respectiva are forta legii)
Cele trei surse religioase nu au o valoare egala in tabloul izvoarelor dreptului; numai Coranul si
Sounnah sunt considerate cele mai importante izvoare, Ijma este considerata un izvor provenit din
ratiunea umana, ratiune ce nu a beneficiat de revelatii divine;
- juristii musulmani au incercat sa explice sol. juridice pornind de la Coran si Sounnah. Ei nu au fost
preocupati de teoretizarea dr, ci de sistematizarea unui mecanism intelectual pt a legitima o practica
care sa gaseasca solutii la cazurile noi, dar autorii nu au avut rol creator de drept pt ca s-au limitat la
a avea doar rolul de a interpreta si de a preciza sol. continute in sursele initiale ( Coran si Sounnah)
Cutuma a fost retinuta ca izvor de drept daca nu a fost contrara legilo scrise si regulilor religioase
Judecatorul poate dezvolta un rationament prin analogia surselor religioasa, elaborand solutii proprii.
Are libertatea de a crea norme de drept numai daca nu gaseste solutii in coran/ sounah. Nu are
liberatea de a crea precedente.
Curs 7
Sursele sau izvoarele laice sunt complementare surselor religioase, sunt compatibile cu
acestea.
Jurisprudenta, la randul ei, poate fi creatoare de drept (diferenta fata de sistemul anglo-saxon).
Judecatorul poate dezvolta un sistem prin analogie (qiyas) dupa sursele religioase, elaborand
solutii proprii. Are aceasta libertate numai daca nu gaseste solutii direct aplicabile din Coran si
Sounnah, din sursele religioase. Nu poate crea precedente judiciare ca in sistemul anglo-saxon, care
sa fie obligatorii ulterior.
In dreptul musulman, in dreptul public, un rol central il are Califul (seful religios la suniti) iar la
siiti Imam.
Califul sau Imamul delega atributiile sultanului sau pasei (conducator de provincie), care prin
deciziile lor nu trebuie sa incalce regulile religioase stabilite de Coran si de Sounnah,
De regula, Guvernul se numea consiliu, format din ministri. Exista un divan care il reprezenta
pe sultan, care era reprezentat de guvernator in fiecare provincie. Rezulta ca in materia dreptului
public autoritatea centrala este dubla, find reprezentata atat de seful religios cat si de seful statului.
In ceea ce priveste dreptul privat si dreptul penal, rolul important este al judecatorului devenit
cadiu.
Puterea judecatoreasca apartinea guvernatorului, care o delega cadiului. Mai tarziu, cadiul
devine judecator.
Cadiul judeca singur atat in prima cat si in ultima instanta - complet unic. Judeca toate litigiile
indiferent de materie. Aplica dreptul musulman utilizand rationamentul prin analogie. Procedura
cuprindea reguli simple, iar probatoriul se reducea la proba cu martori (declaratiile martorilor).
ex : omorul deosebit de grav, loviri si vatamari corporale grave, urmari moartea sau sinuciderea
victimei;
b) adulterul femeii
d) furt
Exista diferente intre barbat si femeie in ceea ce priveste casatoria si proba in justitie.
2) dreptul familiei = barbatul este seful familiei iar tatal sau inlocuitorul acestuia isi poate
casatori copiii minori fara consimtamantul acestora
Un barbat musulman se poate casatori cu o femeie crestina, dar o femeie musulmana nu are
dreptul sa se casatoreasca cu un barbat crestin.
In ceea ce priveste copiii rezultati din casatorie, femeia are mai multe drepturi, ea este stapana
casei. In afara casei, vorbeste barbatul. Femeia poate acorda educatie si are dreptul de a-i creste.
Copiii trebuie crescuti in religia musulmana chiar daca mama este crestina.
a) Kharagii - cele mai importante bunuri, pentru ca apartin statului, dar pot fi date in detentia
persoanelor private
b) Waqf - sunt considerate proprietatea lui Allah, sunt inalienabile, perpetuum, se considera ca
sunt bunurile afectate unei opere
In dreptul nostru sau anglo-saxon – contractul este un act care cuprinde minim 2 vointe.
In dreptul musulman este suficient sa existe o declaratie a unei parti care sa cuprinda intentii
serioase de a realiza o anumita operatiune juridica. Ex: fie vanzare, fie cumparare, fie de a dona un
bun, fie de a accepta donatia unui bun.
Exista vanzare-cumparare din momentul in care exista doua declaratii - una a vanzatorului si
una a cumparatorului, deci 2 declaratii, adica 2 acte juridice care sa aiba concordanta (sa exprime
acelasi lucru).
Nu exista o teorie a raspunderii juridice civile, cum este in sistemul romano-germanic sau
sistemul anglo-saxon. Nu exista raspundere pentru fapta altuia, sau raspundere pentru fapta lucrului.
La ora actuala exista state musulmane, state fidele dreptului musulman clasic, unde Coranul
are ponderea majoritara in izvoarele dreptului (ex: Arabia Saudita).
- exista state cu tendinte de modernizare, de laicizare ale sistemului de drept (ex: Turcia);
- exista state care au ales o intoarcere la dreptul musulman pur, state ale fostului URSS; ele au fost
transformate cu forta in republici sovietice, dar erau de traditie musulmana. Dupa caderea
comunismului revin la forma lor ancestrala.
- state musulmane, foste colonii franceze: Algeria, Tunisia, care au preluat numeroase elemente din
dreptul francez, din codul napoleonian, dar dreptul musulman ocupa locul central;
I - Consideratii generale
II - Izvoarele sistemului
I – Consideratii generale
Este unul din cele mai vechi sisteme de drept din lume, care a aparut in jurul anului 1700 i Hr .
Hinduismul nu pretinde, asa cum bine stim, credinta intr-un Dumnezeu unic, ci in mai multe
zeitati, politeism, ceea ce a determinat aparitia a rituri si ritualuri diferite.
Sistemul hindus de drept - bibliografie - vezi articolul din Aub seria drept nr 4 din 2004 paginile
103-105.
A) Sistemul hindus traditional - fiind un sistem de drept religios, este bazat pe texte sacre
denumite SHRUTI (sunt texte revelate de divinitate oamenilor – inteleptilor)
- RIGVEDAS
- VEDANGAS
- UPANISADE
Vedas cuprinde un ansamblu de principii care stau la baza oricarei cunoasteri, precum si de
reguli de conduita, norme pentru viata personala si sociala.
2) DHARMA - cuprinde un ansamblu de traditii hinduse aplicabile in viata de zi cu zi, nu sunt texte
sacre, sunt considerate compilatii care cuprind traditiile si operele marilor intelepti (profeti) ai
antichitatii hinduse.
3) CUTUMELE = reprezinta a treia mare sursa a dreptului traditional hindus. Cutumele hinduse
modifica sau completeaza Dharma. Sunt foarte numeroase datorita scolilor diferite dar si castelor si
datorita apartenentei la casta (fiecare casta cu cutumele ei).
Sfera de aplicare a unei cutume este de la o regiune la alta, de la o casta la alta, uneori de la o
familie la alta - stricto sensu : mama, tata si copilul - lato sensu : strabunici, bunici, parinti, copii
(strabunicul = pater familias).
4) Principiul echitatii = in absenta solutiilor provenite din izvoarele principiilor, din textele sacre,
litigiile se solutionau dupa constiinta si echitate.
Judecatorul era obligat de textele sacre sa actioneze potrivit constiintei sale - este si un
principiu actual de drept.
5) PANCHAYAT - in realitate pot fi considerate tribunale sau curti, structuri locale ale castelor care
rezolvau problemele interne de casta, atat religioase cat si juridice.
Existau 4 caste :
1) Casta brahmanilor - cea mai importanta - faceau parte preotii, inteleptii comunitatilor ; era cea
mai importanta casta deoarece venea in contact direct cu divinitatea.
2) CSHATRIYAS - intrau militarii sau puterea armata si persoanele cu titluri nobiliare, printii.
In afara celor 4 caste - SHANDALAS sau PARIAS - oamenii care nu apartineau niciuneia dintre
caste, orfaniii (includea paturile sarace ale societati hinduse).
Specificul izvoarelor dreptului hindus traditional este acela ca nu exista nici legi scrise, nici
precedente judiciare, pentru ca filosofia hindusa este aceea ca autoritatile statului sau statul in
general nu se pot lega pe viitor sau pentru viitor, mai bine zis, nici de legi, nici de precedente pentru
ca este posibil sa apara o solutie mai buna decat cea reglementata la un moment dat de o lege sau
definita intr-un precedent .
Pe langa dreptul hindus traditional bazat pe religie si pe langa dominatia musulmana care a
dus la aplicarea dreptului musulman, dominatia engleza sau britanica a avut o contributie importanta
la sistemul actual al dreptului hindus.
Influenta engleza a inceput in sec al XVII-lea pana la 18 iulie 1847 cand India si-a castigat
independenta.
Autoritatile engleze coloniale au decis sa respecte dreptul traditional hindus, dar pentru a-l
intelege au apelat la expertii denumiti punditi, care aveau rolul sa-i indice judecatorului britanic solutia
aplicabila.
Punditii au deformat prin interpretarile lor solutiile cutumiare. Pe de alta parte s-a introdus
terminologia juridica britanica peste sistemul traditional.
Dupa 1947, sistemul traditional de drept a continuat sa se aplice, dar numai in anumite materii,
cum ar fi :
Se vorbeste in aceasta perioada, dupa 1947, de un anglo-hindu law caracterizat prin faptul ca
limiteaza dreptul hindus traditional.
Formarea acestuia se remarca inca din 1833, din perioada colonialismului, cand incepe un
proces de codificare, caracterizat sau marcat de receptarea dreptului englez sau britanic, precum si
practicilor sau tehnicilor de common law.
Dupa independenta, desi s-a incercat unificarea dreptului, in special dupa adoptarea
constitutiei Indiei. Din cauza sistemului de caste, care ar functiona si astazi, se mentin multe
inegalitati intre cetateni, deoarece India este stat federal. Aceasta face greu de realizat unificarea
sistemului.
- Camera poporului (43 de membri cu mandat de 5 ani) - se ocupa de India ca stat federal.
In ceea ce priveste puterea executiva, presedintele statului este ales pe 5 ani si are un rol
simbolic cu atributii limitate.
Primul ministru conduce guvernul si provine din majoritatea aflata in camera poporului.
Ceea ce este interesant este ca nu exista Curti supreme in fiecare stat, ca in alte state
federale. Exista, in schimb, o curte suprema federala a Indiei, condusa de Chief of justice -
presedintele curtii federale a Indiei.
- judeca apeluri impotriva unor hotarari penale (in cazul pedepsei cu moartea)
In civil - primul grad de jurisdictie care judeca in prima instanta este fondul.
Gradul 2 este asigurat de High courts - care sunt atat in materie civila, cat si penala. Judeca
apelurile impotriva hotararilor pronuntate de jurisdictiile de prim grad.
Gradul 3 de jurisdictie - ultimul si cel mai important - aici se asigura jurisprudenta definitiva si
irevocabila. Furnizeaza practica judiciara definitiva. Gradul 3 este asigurat de Indian supreme court,
deciziile ei fiind considerate precedente obligatorii - marca de familie anglo-saxon - obligatorie pentru
instantele inferioare.
In ceea ce priveste statutul persoanelor (sau dreptul persoanelor), s-a ameliorat fata de
normele cutumiare traditionale. A fost abolita interdictia casatoriei dintre membrii castelor diferite
(inainte te puteai casatori numai cu cei din casta ta). Poligamia a fost interzisa, la fel casatoria intre
colaterali (casatoria intre frate si sora). Divortul a fost liberalizat, inainte era interzis.
1) Vaduva persoanei decedate - decuius in latina - trebuia si vaduva sa moara odata cu el.
Aceasta norma cutumiara s-a considerat desueta. La indieni se incinereaza, nu exista
inmormantare; doar pentru vaduve este valabila aceasta situatie, barbatii putandu-se
recasatori. Femeia murea asfixiata prin incinerare.
In 1806, intr-un anumit stat federal, s-a descoperit ca inca se mai practica aceasta cutuma.
Autoritatile locale executasera aceasta traditie confom normei hinduse. S-a iscat un adevarat scandal
- statului indian i-a fost cerut sa adopte o lege care sa desfiinteze acest lucru .
2) In alte provincii exista aceasta norma : cand deceda pater familias, vaduva devenea o straina
pentru familie, era scoasa din familie, devenea o paria. Vaduvele erau izgonite la marginea
orasului. Comunitatea internationala a atras atentia - se proceda astfel intrucat averea trebuia
sa ramana in familie. Femeia nu este capabila sa administreze averea - femeile acestea erau
obligate sa se imbrace in negru, erau izgonite. Se mai practica si azi in unele comunitati.
Sistemele atipice
3) Sistemul tarilor nordice - acesta fost scos din studiu (controversa doctrinara)
Cursul 8
1. Consideratii generale
2. Sistemul scandinav
3. Sistemul japonez
4.Sistemul chinez
1. Consideratii generale
Diversitatea juridica prezinta cateva sisteme de drept care nu pot fi incadrate in niciuna din
familiile clasice (romano-germanica, anglo-saxona, musulmana), sisteme a caror diferenta intriga, dar
diferenta nu exclude armonia in diversitatea juridica.
La ora actuala sunt considerate 3 sisteme atipice: sistemul scandinav, sistemul japonez,
sistemul chinez.
2. Sistemul scandinav
Initial, doctrina a incadrat acest sistem in familia dreptului romano- germanic pentru ca,
ulterior, datorita trasaturilor sale, sa recunoasca faptul ca el nu apartine niciunei familii clasice de
drept. Apartin sistemului scandinav: Finlanda, Danemarca, Suedia si Norvegia, iar unii autori
considera ca putem include si Islanda.
Danemarca are un regim parlamentar unde rolul central este jucat de primul- ministru,
monarhul are rol simbolic. Parlamentul este ales prin vot direct, pe un mandate de 4 ani.
Norvegia, idem, cu deosebirea ca este un stat confesional luteran; Suedia e tot un stat luteran
cu Parlament ales; o parte din parlamentari prin scrutin (310) si o parte prin sistem proportional (39),
pentru 3 ani.
In ceea ce priveste Finlanda, are un regim prezidential, dar exista si un prim- ministru care
conduce Guvernul. Presedintele e ales pe 6 ani, prin vot universal.
In ceea ce priveste izvoarele dreptului scandinav, sursa esentiala o reprezinta Codurile civile
francez si ferman, cu ajutorul carora au fost unificate normele de drept privind comertul, brevetele ( in
special proprietatea intelectuala), precum si in materie financiar-bancara.
In ceea ce priveste dreptul familiei, acesta reflecta valorile traditionale ale societatii
scandinave.
Dreptul penal este caracterizat de idea ca sanctiunea aplicata sa fie cat mai mica. Astfel, cea
mai mare pedeapsa este inchisoarea de maxim 15 ani.
Juristii scandinavi au introdus si institutii juridice din sistemul anglo-saxon. Astfel, au aparut
solutii juridice noi despre care s-a spus, insa, ca a nu au fost conceptualizate in prealabil ( preluare
tale quale).
3. Sistemul japonez
a) Dreptul traditional: este marcat de influenta chineza, care a dominat incepand cu secolul 5
pana in 1868 sistemul japonez.
Au fost adoptate coduri ce contineau dispozitii represive (sanctiuni juridice). S-au dezvoltat in
special dreptul administrative si penal.
Monarhia japoneza a fost creata dupa modelul Chinei. Treptat, confucianismul a fost inlocuit
cu budismul, iar rolul monarhului a devenit decorativ. Apar castele, caracterizate de promovarea
inegalitatii si a discriminarii intre membri.
In ceea ce priveste dreptul contractelor, are la baza teoria germane, in special in ceea ce
priveste neexecutarea contractelor. Exista si dispozitii din dreptul francez.
Repararea prejudiciilor (civil) are la baza teoria franceza (potrivit careia trebuia reparat nu
numai prejudicial material, ci si prejudicial moral; prejudiciu moral= suferinta de natura psihica pe care
o suporta victim sau familia victimei si care trebuie reparata).
2. Receptarea modelului american de drept : Acest moment a inceput in 1945, cand trupele
americane s-au instalat in Japonia si au exercitat o influenta importanta asupra sistemului de drept =>
in 1946 a fost adoptata o noua Constitutie, fondata pe principii noi, moderne, cum ar fi principiul
suveranitatii poporului, principiul egalitatii ( urmarea suprimarea princ. de caste), principiul laicitatii
statului.
Normele cutumiare japoneze, care erau transp. in Codul civil japonez, in special cele din
material casatoriei au fost abrogate.
In ceea ce priveste organizarea judiciara, aceasta are la baza sistemul american. Au fost
create tribunale de prima instanta, tribunal regionale, Curti de Apel si Curtea Suprema a Japoniei.
Toate au competente in toate materiile, dupa modelul american.
Curtea Suprema are un sistem politizat de numire a judecatorilor. Este formata din presedinte
si 15 judecatori. Judeca conformitatea hot. judecatoresti cu legea (control judiciar), se pronunta
asupra tuturor cauzelor cu care este sesizata (si pe motive de drept si fapt), spre deosebire de
sistemul American (doar motive de drept). De asemenea, are competentw in controlul const. legilor
pt. ca, la fel ca in sistemul American, judeca conformitatea legilor cu Constitutia.
Exista si o preocedura necontencioasa sau prejudiciara care cuprinde doua faze: compromisul
si concilierea, si care reflecta valorile traditionale japoneze (in Europa, mediere). Aceasta procedura e
obligatoriu de urmat inainte de a ajunge la judecator.
4. Sistemul chinez
b) Sistemul actual: in 1949, China devine republica populara si sistemul de drept se transforma
intr-un sistem socialist, dupa model sovietic. Dreptul actual este tot un drept socialist, insa
atenuat in materia proprietatii si in materie comerciala, dar, in ceea ce priveste notiunea de
drept subiectiv, continutul acesteia a fost complet bulversat. Astfel ca statutul persoanelor sau
dreptul persoanelor in China este denaturat.
A avut loc odata cu trecerea la noua forma de guvernamant, reconsiderarea izvoarelor de drept,
astfel ca legea scrisa este izvorul principal de drept. Izvoarele secundare sunt reprezentate de
cutumele civile si comerciale si de jurisprudenta (exclusiv a Curtii Supreme).
In doctrina s-a pus problema daca in sistemul chinez normele internationale au prioritate fata de
normele interne in caz de conflict. Raspunsul dat a fost cvasipozitiv, in sensul ca nu exista o lege/
norma juridica interna care sa prevada superioritatea dreptului international fata de cel chinez.
In ceea ce priveste organizarea judiciara, urmareste tot modelul socialist. Exista doua grade de
jurisdictie:
Grad 1 - Tribunalele populare locale (tribunale locale de baza, sunt comunale si orasenesti) - in
micile orase; Tribunale populare mijlocii sau medii- orase mari care au si sectoare (la noi, municipii),
Tribunale populare superioare- la nivel de provincie ( Curti de Apel, la noi) si Tribunale special -
specializate intr-o anumita materie ( ex. dreptul muncii).
Grad 2 - Curtea Suprema, impartita in mai multe sectii. Numirea este politica. Judeca atat in
prima, cat si in ultima instanta. Se pronunta in drept. Hotararile ei sunt obligatorii pentru instantele
inferioare.
Dreptul penal este de tip sovietic. Curprinde infractiuni grave, cea mai grava pedeapsa este cea
cu moartea.
Dreptul privat, in 1987, a cunoscut o reforma importanta, fiind adoptat un codex: “Principii
generale de drept civil” care a cuprins mai multe legi care au codificat cutumele chineze. Ca urmare a
acestui act normativ, s-au dezvoltat dreptul comercial si proprietatea privata. De fapt, intregul drept
privat este dominat de influenta romano-germanica.
Sunt sisteme juridice cu un regim mixt, de tip liberal. Fiecare sistem este un element al
macrosistemului diversitatii juridice. Nu exisra sistem juridic pur, preluam creator unii de la altii, ceea
ce este o dovada a armonizarii diversitatii juridice si a unitatii sistemelor de dept, pentru ca exista
unitate in diveristate. Armonizarea nu inseamna, insa, unficare juridica, adica aducerea la un numitor
comun a tuturor sistemelor. Lumea juridica nu se poate reduce la 3-4 sisteme de drept. Existenta
diferentelor sistemelor este un element al identitatii nationale a fiecaruia.
Izvoarele dreptului
1. Notiunea de izvor
2. Clasificarea izvoarelor
3. Prezentarea analitica
1. Notiunea de izvor
Notiunea de izvor de drept comporta o distinctie intre notiunea de izvor material/real si notiunea
de izvor formal al dreptului.
Izvoarele material/reale sunt reprezentate de conditiile material de existenta a unei societati. Unii
autori considera ca intra in aceasta categorie si ideologia epocii.
Izvoarele formale reprezinta un ansamblu de modalitati prin care continutul unei norme de drept
devine o regula de conduita obligatoriu de urmat.
Exista, in opinia altor autori, si categoria izvoarelor neformale, cum ar fi politicile statale sau
publice in anumite materii, constiinta juridica, anumite convingeri publice sau constiinta sociala.
In tabloul izvoarelor formale s-au cristalizat 4 categorii: legea scrisa, cutuma sau obiceiul juridic,
jurisprudenta sau precedentul judiciar si doctrina.
2. Clasificarea izvoarelor
♦ Cutuma precede dreptul, este considerat cel mai vechi izvor de drept. La ora actual, in familia
romano-germanica este un izvor secundar, legea scrisa joaca rolul central. In familia anglo-saxona de
drept, cutuma ocupa un rol central, sistemul de Common Law e inca in voga.
Totusi, exista doua exceptii cand jurisprudenta este izvor principal de drept:
In trecut, acest izvor de drept avea o pondere esentiala. Opinio doctrinorum/ opinia savantilor
era considerata etalonul in solutionarea litigiilor, in special in familia anglo-saxona. Treptat, rolul sau
s-a diminuat, astfel ca, la ora actuala, este un izvor facultativ/ secundar de drept. Chiar si asa, rolul
doctrinei este important pentru ca solutiile pe care le propun autorii (lege feranda) sunt preluate de
judecatori si legiuitori. In ambele familii, doctrina sau avizul juristilor este cerut in elaborarea de acte
normative.
Contractul normativ exista in trei sensuri: drept constitutional, drept international public,
dreptul muncii. In dreptul constitutional are forma tratatului de creare a federatiei, in cazul statelor
federale. In dreptul international public - conventii si tratate internationale. In dreptul muncii -
contracte colective de munca.
Curs 9
NORMA JURIDICA
●“Norma juridica reprezinta o determinare universala care trebuie aplicata la cazul concret” – Hegel
● Legiuitorul trebuie sa reglementeze nu doar spiritul de supunere ci si spiritul de libertate care exista in oameni
Norma = regula
Norma juridica = regula de conduita pe care societatea ne obliga sa o respectam printr-o presiune exterioara,
prin forta coercitiva a statului, exigentele vietii in comun implicand o subordonare neconditionata a indivizilor fata de
continutul normei juridice.
I.Definitie:
Norma juridica = regula generala si obligatorie de conduita al carui scop este acela de a asigura ordinea sociala,
regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala si, in caz de nevoie, prin constrangere.
sa trezeasca in
destinatari constiinta
Scopul normei juridice apararea societatii
caracterului sau
necesar
prevenirea si
combaterea
comportamentului
deviant
Norma juridica
sistemul juridic elementar
este
un model de comportament
care contine pretentiile
societatii fata de conduita
membrilor sai in cadrul
relatiilor sociale
Important !!!
Ordinea de drept = nucleul ordinii sociale => ordinea de drept constituie conditia de baza a echilibrului
ordinii sociale, garantia realizarii drepturilor esentiale ale individului si a functionarii corecte a institutiilor
►ca norma se aplica pe intregul teritoriu al tarii sau asupra intregii populatii a tarii [exista norme juridice care
vizeaza anumite domenii de activitate (activitatea silvica), care privesc anumite categorii de subiecte (studentii)]
III.2.Caracter tipic
● pentru a formula identicul, repetabilul intr-o norma juridica, legiuitorul cauta generalul, adica ceea ce este
universal intr-un ansamblu de relatii sociale si in raport cu aceasta caracteristica formuleaza tipul conduitei;
● conduita tip prevazuta in norma juridica reprezinta o cale de realizarea a socializarii individului si de
invatare a convietuirii in societate.
● norma juridica nu reprezinta doar o norma cu continut abstract, general, ci ea se raporteaza la om ca parte
a unei colectivitati;
● in absenta omului si a societatii din care acesta face parte, norma juridica nu si-a gasit ratiunea de a exista;
● norma juridica urmareste crearea unui schimb just intre persoanele aflate intr-o relatie => caracterul
bilateral al normei de drept.
Important !!!
►Caracterul bilateral al normei juridice exista chiar si atunci cand norma reglementeaza acte juridice
unilaterale (testamentul), intrucat si in acest caz norma vizeaza diverse relatii intre subiecte.
►Rezulta:
III.4.Caracter obligatoriu
contine prevederi care nu sunt lasate la
liberul arbitru al subiectului, ci sunt
impuse acestuia intr-o varietate de
modalitati
Caracter obligatoriu
IV.Structura normei
● Se analizeaza in raport de scopul normei care descrie o anumita conduita solicitata subiectului in anumite
imprejurari si in legatura cu care este stabilita o anumita sanctiune aplicabila in cazul nerespectarii normei (norma
contine conditii, conduita si sanctiuni)
Ipoteza
● poate sa ordone o anumita
imprejurarile in care intra in actiune conduita (obligatia societatilor
dispozitia sau sanctiunea normei, comerciale de a depune declaratie de
poate contine definitia subiectului impunere)
(student)
Structura logica
Dispozitie ● poate sa prevada obligatia de
● reprezinta partea statica interna si
contine drepturile si obligatiile abtinere de la savarsirea unei
stabila a normei
participantilor la raporturile sociale, anumite fapte (a nu conduce
● norma juridica este alcatuita din conduita acestora autoturismul fara permis)
urmatoarele elemente
Sanctiune
Structura tehnico-legislativa reprezinta raspunsul statului prin ● poate sa contina anumite
● reprezinta structura externa si forta sa coercitiva impotriva permisiuni
dinamica a normei persoanelor care nu respecta ipoteza
si dispozitia normei
De retinut !!!
►Cuvinte utilizate in dispozitia normei: trebuie, are dreptul, este obligat, este indreptatit, poate, este oprit
►Prin dispozitia normei se trece de la indicativ la imperativ, avand ca scop orientarea conduitei subiectilor
intr-o anumita maniera utila societatii
“Creste frecventa pedepsei => creste frica => creste respectul legii => scade frecventa pedepsei => scade frica
=> scade respectul legii => creste frecventa pedepsei” – Eugeniu Sperantia, frica de pedeapsa constituie temeiul aplicarii
legii
Tipul sanctiunilor
● determinate ● relative
determinate
Dupa gradul de
determinare
● alternative
● cumulative
Dupa ramura de drept in
care intervin: civile,
comerciale, penale
● privitoare la
Sanctiunile pot fi patrimoniul persoanei
(amenzi)
● privitoare la drepturile
persoanei (restrangerea
sau decaderea din
drepturi)
Dupa natura lor
●privitoare la acte
(nulitatea actului)
● privitoare la persoane
(privarea de libertate)
2. Criteriul fortei juridice a actului normativ - norme juridce cuprinse in legi, in decrete, in hotarari de guvern si
ordonante, in acte normative eliberate de organele administratiei locale
al vietii, integritatii
b. normele mijloc
● asigura traducerea in domeniul dreptului a cerintelor fundamentale de reglementare
a ordinii sociale (dreptul educatiei reglementat prin acte normative)
6. Criteriul modului de reglementare a conduitei
a. onerative – obliga persoana sa savarseasca o anumita actiune (parintii sunt obligati sa acorde
copiilor ingrijire)
b. prohibitive – obliga subiectul sa se abtina de la savarsirea unor actiuni (interzicerea casatoriei intre
rude colaterale pana la gradul al IV-lea inclusiv)
c. permisive – nici nu interzic, nici nu obliga la o anumita conduita, conduita fiind lasata la aprecierea
persoanei.
De retinut !!! c. pot deveni in unele cazuri norme imperative => poarta denumirea de norme supletive:
persoana nu foloseste libertatea de optiune care i-a fost acordata, norma juridica suplinind vointa persoanei intr-un
anumit mod – (ex.: in cazul divortului partile se pot invoi cu privire la numele ce-l poarta dupa desfacerea casatoriei, iar
daca nu o fac, instanta este cea care hotaraste cu privire la nume)
7.Normele organizatorice. Privesc organizarea institutiilor statului (mod de infiintare, scop, competenta)
Norma juridica actioneaza pe timp nedeterminat, pe un anumit teritoriu si asupra unor persoane care
participa la circuitul civil in cadrul acestui teritoriu => norma actioneaza in timp, in spatiu si asupra persoanelor
● se realizeaza prin mecanismele de aducere la cunostinta a normei juridice cetatenilor statului care nu se pot
scuza invocand necunoasterea legii => normele juridice se aduc la cunostinta publica (data publicarii lor in Monitorul
Oficial) si intra in vigoare conform art. 78 Constitutie : “Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei (MO) si intra in
vigoare la 3 zile de la data publicarii sale, sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei”.
De retinut !!!
►OUG- ul si celelalte acte normative intra in vigoare la data publicarii in MO cu exceptia cazului in care in
cuprinsul lor nu este prevazuta o data ulterioara
● caracterul activ al normei: norma juridica este activa de la data intrarii sale in vigoare si actioneaza pentru
viitor
=> NU retroactiveaza, adica nu isi intinde efectele asupra raporturilor juridice nascuta inainte de intrarea sa in
vigoare
=> NU ultraactiveaza, adica nu isi intinde efectele dupa iesirea sa din vigoare
●actiunea in timp a normei este determinata de necesitatea asigurarii stabilitatii, echitatii si legalitatii aplicarii
normei juridice.
Important !!!
Modalitati:
a. ajungerea la termen
b. desuetudinea – formal, norma este in vigoare dar din cauza conditiilor social-economice care s-au
modificat nu mai este de aplicabilitate
►indirecta – pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga orice dipozitie legala
contrara
● tacita - nu se prevede in actul normativ nimic in legatura cu actiunea vechilor norme juridice,
norma noua dand o reglementare diferita in comparatie cu norma veche, ceea ce inseamna ca in mod tacit, legiuitorul a
dorit sa scoata din vigoare norma veche
De retinut !!!
►Ultraactivitatea normei juridice presupune continuarea efectelor normei dupa iesirea din vigoare pe timp
limitat
VI.4.Actiunea normelor in timp si asupra persoanelor - norma juridica este teritoriala si personala adica
actioneaza asupra teritoriului statului si asupra cetatenilor lor
I. Consideratii generale
● Reprezinta o mijlocire intre drept si realitatea sociala, interpretul trebuind sa aplice norma in contextul
social in care ea actioneaza
De retinut !!!
● nu trebuie si nu poate sa
prevada totul, nevoile societatii
fiind extrem de diversificate
III.1. Metoda gramaticala – stabileste sensul ipotezei si dispozitiei normei prin analiza gramaticala sintactico-
morfologica a textului (interpretul stabileste sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora in text)
►Legiuitorul defineste de cele mai multe ori in chiar cuprinsul actului anumite notiuni
►Trebuie analizata structura frazei, impartirea in propozitii, utilizarea unor conjunctii (si/sau)
III.2.Metoda sistematica – stabileste sensul normei prin incadrarea sa in textul actului normativ din care face
parte sau prin raportarea sa la economia altor acte normative
● norma juridica nu exista izolat, ci ea este o componenta a unui sistem (a unei ramuri de drept , a unei
institutii)
●interpretarea normei trebuie sa se faca subiectam materiam adica in conformitate cu sistemul din care face
parte
III.3.Metoda istorica – explica intelesul normei in raport de imprejurarile social juridice care au stat la baza
adoptarii si elaborarii legilor (reactia presei din vremea respectiva)
III.4.Metoda logica - implica aprecieri rationale realizate prin operatiuni de generalizare, de analiza logica a
textului, prin aplicarea logicii formale
De retinut !!!
►Organul de aplicare trebuie sa observe textul legii, litera si spiritul sau, nefiindu-i ingaduit sa distinga acolo
unde legea nu distinge
III.5.Analogia - se aplica atunci cand judecatorul sesizat cu solutionarea unei cauze nu gaseste o norma
corespunzatoare pe care sa o aplice, facand apel
►Aplicarea dreptului prin analogie are la baza existenta unei lacune legislative
● literala – se realizeaza
atunci cand textul normei
se muleaza cauzei
Din punct de vedere al
rezultatelor interpretarii,
interpretarea poate fi ● extensiva sau restrictiva
– textul normei este mai
larg sau mai restrans in
raport cu cauza
● Izvoarele de drept = multitudine de aspecte, de modalitati prin care continutul normei se impune ca model
de urmat in relatiile dintre oameni
I. DOCTRINA
I.1. Definitie:
Doctrina = stiinta dreptului care cuprinde analizele, investigatiile,interpretarile date de specialistii dreptului,
fenomenului juridic.
I.2. Caracteristici:
nu este obligatorie pentru interpret
De retinut !!!
►In dreptul european, doctrina este recunoscuta ca izvor de drept si are forta obligatorie
● Legea
- sens larg – ansamblul actelor normative care alcatuiesc dreptul scris, orice regula de drept
obligatorie
II.1.Caracteristici:
este cel mai important izvor de drept
REALIZAREA DREPTULUI
I. Definitie
Realizarea dreptului = procesul transpunerii in viata a continutului normelor juridice, in cadrul caruia
oamenii, subiecte de drept, respecta si executa dispozitii normative iar organele de stat aplica dreptul in temeiul
competentei lor
Aplicarea dreptului = elaborarea si realizarea unui sistem de actiuni statale in vederea transpunerii in practica
a dispozitiilor si sanctiunilor normelor de drept - presupune existenta unui raport juridic in care o parte este intotdeauna
organ al statului care isi exercita prerogativele conform competentei atribuite de lege.
De retinut !!!
►Activitatea de aplicare a dreptului vizeaza si restabilirea ordinii de drept incalcate si aplicarea sanctiunii
I.Definitie
Tehnica juridica = ansamblul mijloacelor si al procedeelor, prin care necesitatile pe care le infatiseaza viata
sociala capata forma juridica, adica se exprima in norma juridica si se realizeaza apoi in procesul convietuirii umane
De retinut !!!
●“Datul” dreptului este cercetat de
stiinta care formuleaza principiile
generale ale viitoarei reglementari
●“Construitul” este rezultatul tehnicii
Important !!!
►A NU se confunda tehnica juridica cu tehnica legislativa, tehnica legislativa, parte a tehnicii juridice, priveste
strict construirea legilor de catre organul legiuitor.
II. Legiferarea
A legifera = a guverna
Alegerea procedeelor tehnice de legiferare apartine legiuitorului si se stabileste in baza principiilor deduse din
reglementari constitutionale sau inscrise in regulamentele de tehnica legislativa
constatarea existentei
situatiilor sociale ce
necesita reglementare
juridica
Legiferarea presupune
doua etape
crearea normei
Descrierea situatiilor de
fapt ce urmeaza a fi
transformate in situatii
de drept
Analiza judecatilor de
valoare cu privire la
stabilirea situatiei de fapt
Fundamentarea ce trebuie reglementata
stiintifica a unui proiect
legislativ cuprinde
Determinarea efectelor
posibile ale viitoarei
reglementari
● schimbarile rapide din societate determina schimbari institutionale, norma juridica avand rolul
de a ordona aceste raporturi, de a le garanta securitatea si siguranta juridica
●actele normative intr-un stat se afla intr-o stransa legatura unele cu altele si creaza sistemul
actelor normative
De retinut!!!
►in momentul aparitiei unei norme noi, se realizeaza o corelare a actelor normative existente cu norma noua,
inclusiv prin abrogare
●destinatarii normei juridice = oameni obisnuiti => norma juridica trebuie sa fie clara si
accesibila acestora
Cerinte esentiale
Alegerea formei exterioare a reglementarii juridice
cerinta de tehnica legislativa care determina
valoarea, forta juridica si pozitia normei juridice in
sistemul actelor normative
Presupune:
●constructia normei
precizie
Textul normei
juridice trebuie sa
fie caracterizat prin
concizie
caracter stereotip
De retinut !!!
►Legea trebuie sa aiba un inteles neindoielnic pentru toata lumea, pentru ca fiecare cetatean sa poata sti
dinainte de a savarsi un act care sunt consecintele acestuia
titlul
articolele se grupeaza in
sectiuni, capitole, titluri
IV.1.Scop:
●punerea in ordine a actelor normative prin realizarea unei simplificari, reduceri sau concentrari ale
reglementarilor
IV.2.Forme:
Definitie ! Raportul juridic reprezinta acea relatie sau legatura sociala dintre participanti determinati,
relatie reglementata de lege, si care, in caz de nevoie, poate fi aparata prin apelul la forta de
constrangere a statului. Este vazut ca un acord de vointa intre cel putin 2 participanti.
a) CONCEPTUL DE SUBIECT
Prin urmare, pot fi subiecte persoana fizica sau persoanele juridice lato sensu.
Persoanele juridice se compun din oameni, reprezinta o creatie abstracta, o fictiune juridica.
Subiectul de drept este fie o persoana vazuta individual, fie organizata intr-o anumita
structura, care este titulara/purtatoare de drepturi si obligatii izvorate din norma de drept si care poate,
prin manifestarea acordului de vointa, sa participe la orice relatie sociala.
b) CAPACITATEA JURIDICA
Pentru a putea fi, insa, subiect de drept, este necesara existenta capacitatii juridice.
Capacitatea juridica cunoaste manifestari diferite in ramurile dreptului. Astfel, in dreptul civil se face
distinctie intre capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.
c) CLASIFICAREA SUBIECTELOR
2. Subiecte colective
a) Lex patriae - potrivit ei, legea nationala se aplica tuturor cetatenilor aflati pe teritoriul
acelui stat dar si cetatenilor aflati in strainatate, in privinta starii civile si capacitatii
persoanei.
b) Lex domicilii - aplicarea legii locului unde se afla subiectul respectiv. Cu toate
acestea, sistemul romanesc permite si aplicarea lui lex domicilii cu caracter de exceptie
(de lex specialia). Astfel, legea 105/1992 prevede ca lex patriae se aplica in Romania in
acele situatii in care legiuitorul nu prevede alte conditii, de unde rezulta ca in anumite
materii se poate aplica si lex domicilii (lex patriae ca lege generala)
Majoritatea statelor au consacrat lex patriae, lex domicilii fiind vazut ca o exceptie (ex : Franta
consacra lex domicilii in trecut).
2. Subiectele colective :
a) Statul
b) Autoritatile statului
c) Persoana juridica
a) Statul - poate incheia raporturi juridice atat pe plan intern cat si pe plan international.
● Pe plan intern apare ca purtator de suveranitate, iar acest lucru inseamna ca statul
are dreptul de a elabora legile pe cuprinsul intregului teritoriu, de a organiza executarea
legii si de a controla respectarea acesteia.
● Pe plan international, statul este independent, ceea ce inseamna ca este egal in
raporturile juridice pe care le incheie cu toate celelalte state. De asemena poate incheia
raporturi juridice si cu organizatiile internationale(ONU,Consiliul Europei)
Ministerul Public nu este un organ al Guvernului (ad minister = supus cuiva). Procurorii presteaza
un serviciu (CSM). Aceste instante incheie raporturi juridice de putere, fiind titulare de putere publica.
c) Persoanele juridice - pentru ca o structura organizata sa fie persoana juridica, trebuie sa indeplineasca 3
conditii :
Persoanele juridice pot participa la orice raport juridic. Statul si autoritatile sale pot
incheia raporturi de drept privat, caz in care se comporta ca un simplu particular.
● drepturi relative = acele drepturi pe care o persoana le are numai fata de anumite
persoane (inter partes) – ex : dreptul de creanta
Obligatia juridica = indatorirea pe care o are o persoana, care poate consta fie intr-o
actiune, fie intr-o inactiune. Cea mai importanta clasificare este aceea in :
Obiectul raportului juridic il reprezinta conduita partilor, care poate consta fie intr-o actiune,
fie intr-o inactiune.
IV. Faptul juridic – a 3-a premisa a raportului juridic. Se clasifica in :
● Evenimente = acele imprejurari comise fara vointa oamenilor, dar pentru care legea prevede
crearea de efecte juridice, fiind esentiala raportarea la lege (ex : catastrofe naturale, eruptii
vulcanice – acordare de despagubiri) . In absenta reglementarii legale, in sensul de a se
prevedea producerea de efecte juridice, un simplueveniment nu poate fi calificat fapt juridic. A
produce efecte juridice inseamna a crea sau a stinge drepturi si obligatii, adica a modifica
realitatea preexistenta.
● Actiunile = imprejurari produse prin vointa oamenilor, fie cu respectarea legii, fie fara
respectarea legii.
V. Institutii judiciare
2) Sistemul jurisdictional
Principii de functionare
1. Principiul egalitatii. Orice cetatean trebuie sa aiba acces legal la un judecator (CEDO, art
6).
2. Principiul gratuitatii. Justitia este gratuita, oricine trebuie sa aiba acces gratuit la judecator,
dar cu toate acestea, pentru litigiile cu o anumita valoare patrimoniala, legiuitorul prevede
plata unei taxe de timbru (cele cu contencios administrativ sunt gratuite).
3. Principiul neutralitatii. Judecatorul trebuie sa se abtina de la exprimarea in public a
convingerilor si opiniilor sale politice, de asemenea nu trebuie sa fie membru al niciunei
formatiuni politice si nu trebuie sa participe la jocuri electorale.
4. Principiul continuitatii. Serviciul public al justitiei se furnizeaza in mod continuu,
neintrerupt. Cu toate acestea, este reglementata vacanta judiciara (1 iulie-31 august), dar
pentru acele litigii cu o complexitate deosebita se asigura permanenta pe durata vacantei.
In Romania este reglementata expres vacanta judiciara, in alte state este prevazut doar
concediul de odihna al magistratilor.
2) Sistemul jurisdictional
A. Jurisdictii nationale :
b) Jurisdictii specializate
B. Jurisdictii internationale
A. Jurisdictii nationale
- cuprind judecatoriile care asigura gradul 1 de jurisdictie si judeca toate litigiile date de lege in
competenta lor.
- apoi, tribunalul (1 pe judet + TMB) ce judeca in fond litigiile date in competenta lor, precum si apelurile
sau recursurile dupa caz, declarate impotriva sentintelor judecatoriilor. Tribunalele asigura gradul 2 de
jurisdictie.
- Curtile de Apel asigura gradul 3 de jurisdictie. Judeca in apel apelurile date impotriva sentintelor
tribunalelor si in recurs recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate in apel de tribunale.
b) Jurisdictii specializate :
- tribunalele militare, judecatorii si procurorii fiind militarizati – TMB, Curtea Militara Bucuresti
- la nivel national, Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), are competenta si in fond (ICCJ)
- are 4 sectii :
● 2 in materie penala
- are sectiile unite care au competenta de a judeca recursurile in interesul legii (RIL)
- Instanta Suprema judeca numai recursuri (gradul 3 de jurisdictie). In materie penala judeca si in fond
(particularitate romaneasca) acele infractiuni comise de persoanele cu functii oficiale in stat (ministri,
parlamentari, judecatori ICCJ, judecatori ai CC Romania, membri CSM).
B. Jurisdictii internationale – judeca litigiile privind incalcarea drepturilor de catre statele membre.
1) Notiunea de proba a fost definita diferit atat in dreptul civil, cat si in dreptul penal. Opinia majoritara
este, insa, ca proba reprezinta posibilitatea de a demonstra existenta unei fapte, imprejurari, precum si
rezultatele produse de acestea, prin folosirea mijloacelor specifice care sa conduca la dovedirea lor.
Discutia care a starnit controverse a fost aceea daca trebuie sa includem in definitia probei si mijloacele
de probe. Opinia majoritara este ca da.
Importanta. Probele sunt esentiale pentru ca stabilesc adevarul in cauza, contribuind astfel la corecta
aplicare a legii.
Clasificare
2) Sisteme probatorii
♦ sistemul acuzatorial / sistemul probei morale - administrarea probelor se face de catre
parti. Judecatorul solutioneaza cauza exclusiv pe baza probelor aduse de parti in fata sa, avand
un rol pasiv. Acest sistem se aplica mai mult in familia dreptului anglo-saxon.
3) Obiectul probei = ce trebuie dovedit. Reprezinta acele fapte juridice, acte juridice, imprejurari
necesare pentru solutionarea cauzei.
Exista anumite categorii de fapte care nu trebuie dovedite - faptele de notorietate, faptele recunoscute
de parti, unanim admise.
4) Sarcina probei = cine trebuie sa dovedeasca. Revine reclamantului, dar exista si exceptii (de exemplu,
daca paratul face o afirmatie, trebuie s-o dovedeasca) - Actori incumbit probatio
In dreptul penal, sarcina revine organelor judiciare, iar paratul are prezumtia de nevinovatie.
5) Mijloacele de proba
private
I. Notiune si clasificare
II. Caracteristici ale actului juridic in dreptul privat
III. Caracteristici ale actului juridic in dreptul public si international
I. Notiune si clasificare
Notiune
In ceea ce priveste actele juridice, spre deosebire de alte acte legislative (codul civil german)
care se ocupa de actul juridic in general, legiuitorul roman , a preluat modelul francez astfel ca si noul
cod civil intrat in vigoare la 1 octombrie 2011 nu contine o teorie generala a actului juridic si
reglementeaza materia contractelor, dar dispozitiile privitoare la contracte sunt aplicabile actelor
juridice in general.
In noul cod civil, separat de contracte exista 6 articole consacrate actului juridic unilateral si
anume: 1324 - 1329, unde intalnim o definitie a actului unilateral, precum si precizarea ca "Dispozitiile
legale privitoare la contracte se aplica in mod corespunzator actelor unilaterale" (1325).
Intr-o definitie simpla, actul juridic manifestarea de vointa a unei persoane in scopul de a
produce efecte juridice.
Din aceasta definitie rezulta 2 elemente esentiale:
- actul juridic este un act de vointa al uneia / mai multor persoane (este un act dorit de om)
- actul juridic produce efecte juridice (de aceea se si numeste "juridic"- efectele pe care le
produce sunt prevazute de lege)
In general, efectele juridice constau in crearea de drepturi subiective, sau
constatarea/transmiterea/stingerea unui drept.
In cazul actului juridic civil, aceste efecte constau in crearea, modificarea, sau stingerea unui
raport juridic. Acest lucru distinge actul juridic civil de alte acte din alte ramuri. (ex: actul administrativ)
Concret: Efectele actului juridic constau fie in intentia de vanzare-cumparare a unui bun, sau
inseamna donatia unui bun, inchirierea lui, prestarea unui serviciu public, efectuarea de lucrari
publice. Efectul juridic/efectul de drept este ceea ce doreste/urmareste in deplina libertate si in mod
constient autorul actului.
In doctrina franceza,se subliniaza ca efectul juridic nu este doar obiectul actului , ci scopul pe
care il cauta autorul actului ; nu doar constiinta obiectiva a actului, ci finalitatea urmarita de autor. In
cazul actelor juridice, efectele se produc cu intentie, pe cand in cazul faptelor juridice, efectele se
produc fara intentia autorului. Prin urmare, actul juridic este un act intentional (intotdeauna -> nu
exista act juridic fara intentie). Efectele juridice sunt cunoscute, sunt dorite, cautate a se produce prin
anticipatie.
Minorii intre 14-18 ani pot incheia acte juridice dar cu incuviintarea parintilor/tutorelui. Actele
incheiate sunt de conservare, administrare a patrimoniului si acte de dispozitie foarte simple (noutate
in codul civil) capacitate restransa de exercitiu.
a) Existenta
Trebuie sa aiba o existenta reala, adica sa vina de la o parte contractanta.
b) Discernamantul
Se considera ca a provenit de la o persoana cu discernamant daca este exprimat de o
persoana cu o deplina capacitate de exercitiu. Minorii cu capacitate restransa (14-18 ani) se
considera ca au discernamantul in formare. Se considera ca nu au discernamant persoanele din 2
categorii:
- minorii sub 14 ani
- interzisul judecatoresc (ex: alienat mintal)
c) Efectele juridice
Consimtamantul produce efecte juridice ca o consecinta a manifestarii de vointa, de a-si
asuma rezultatele actului juridic incheiat.
Consimtamantul NU produce efecte juridice in urmatoarele situatii:
a) daca manifestarea de vointa a fost facuta in gluma (joc anti cauza)
b) sa nu fie facuta sub conditie pur contestativa ("ma oblig daca vreau")
c) manifestarea de vointa a fost prea slaba, creand indoieli asupra faptului ca partea
doreste sa incheie actul juridic
d) manifestarea de vointa s-a facut cu o anumita rezerva psihica/psihologica - rezervatio
mentalis (este cazul actului fictiv)
d) Exteriorizarea
Partile au deplina libertate sa-si stabileasca atat actul juridic (operatiunea pe care isi doresc sa
o incheie) adica sa determine fondul/continutul actului, cat si forma acestuia. Este principiul
consensualismului, conform caruia partile sunt libere sa-si aleaga forma de exteriorizare a
manifestarilor de vointa.
Contractele pot fi consensuale atunci cand incheierea lor e valabila prin realizarea
consensului/acordului de vointa. Ele pot fi solemne atunci cand incheierea lor e supusa formei
autentice. Pot fi contracte reale atunci cand se cere remiterea bunului (ex: contractul de imprumut).
Manifestarea de vointa poate fi exteriorizata expres sau implicit. In cazul actelor solemne se
cere, insa, ca exteriorizarea sa fie expresa.
Exteriorizarea tacita/implicita rezulta din anumite gesturi/fapte indoielnice (ex: acte de
conservare a mostenirii care arata acceptarea acestora).
Exteriorizarea poate fi facuta verbal, in scris, sau prin faptele indoielnice. In doctrina s-a
pus problema daca tacerea are valoare juridica. Raspunsul este NU, cu 3 exceptii:
- daca legea prevede expres acest lucru (prin lege)
- potrivit obiceiului zonei
- prin vointa partilor, daca acestea atribuie tacerii o anumita semnificatie juridica
e) Integritate (neviciere)
Legiuitorul roman a retinut viciile de consimtamant: dolul, eroarea, violenta, leziunea.
Dolul determinarea unei persoane de a incheia un act juridic prin folosirea de mijloace viclene
Concret: inducerea in eroare a unei persoane, cu scopul de a o face sa incheie actul juridic.
Poate fi:
- principal - cand priveste elemente esentiale, importante pentru incheierea actului
- secundar/incidental - cand poarta asupra unor elemente nedeterminate
Violenta amenintarea unei persoane cu un rau care produce o temere, temere ce o determina sa
incheie actul juridic, pe care, altfel, nu l-ar fi incheiat.
Aceasta poate consta intr-o constrangere fizica/psihica:
- violenta fizica - cand se refera la integritatea persoanei sau a bunurilor sale
- violenta morala - cand priveste onoarea, demnitatea unei persoane sau a familiei sale
3) Obiectul actului
Reprezinta conduita partilor (actiuni/inactiuni) care rezulta din actul juridic incheiat.
In noul cod civil (art 1225), sunt stabilite conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca obiectul:
a) sa existe
b) sa fie determinat/determinabil
c) sa fie licit (sa nu incalce legea/morala)
4) Cauza actului
Este obiectivul partilor. Este un element de validitate a actului juridic. Este reglementata in art 1235
din noul cod civil, unde intalnim conditiile pe care aceasta trebuie sa le intruneasca:
a) Sa existe
b) Sa fie licita si morala
In dreptul international public, contractele administrative sunt rezultatul a cel putin 2 vointe
si intotdeauna una dintre parti este o autoritate publica. Contractul administrativ este reglementat de
o norma juridica si contine dispozitii exorbitante (derogatorii de la dreptul comun).
Prin contracte, administratia publica poate deroga un serviciu public. Astfel, o persoana privata
poate distribui apa potabila; se poate ocupa de gospodaria comunala.
In dreptul international public, actele juridice sunt tratatele internationale (care sunt acte
incheiate intre 2 sau mai multe state). Obiectul lor: stabilirea de reguli intre state dar si crearea de
organizatii internationale, crearea unei ordini juridice speciale (ex: UE).
In cazul UE, sunt tratatele constitutive care formeaza dreptul comunitar originar. Adoptarea
de acte de catre institutiile UE a dus la crearea dreptului comunitar derivat (este vorba de acte
normative comunitare ce deriva din dreptul originar unitar; ex: Regulamentele sunt direct aplicabile
dreptului intern, directivele trebuie transpuse printr-o lege nationala in dreptul intern, recomandari
care contin norme).
In dreptul international public exista si acte unilaterale actul de constatare a existentei
unui stat/guvern nou. Exista si acte colective (rezolutiile trimise de consiliul de securitate al ONU).
Curs 12
Procedura
1. Activitatea partilor
♦ Interesul nu se poate actiona in justitie decat daca exista un interes al persoanei care
doreste sa faca cererea de chemare in judecata. Interesul trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:
- sa fie legitim
- interesul trebuie sa fie nascut si actual (ex: actiunea in evaluarea prejudiciului se
va respinge daca prejudiciul este ipotetic, eventual)
- interesul trebuie sa fie direct si personal. Fiecaruia ii revine sarcina sa-si apere
interesele, drepturile sale prevazute de lege.
O actiune civila poate fi introdusa si in cadrul procesului penal, deschizandu-se astfel latura
civila a procesului penal. Astfel, se poate formula o actiune civila in despagubire pentru repararea
prejudiciului savarsit de autorii infractiunii sau de inculpat, si suferit de partea vatamata sau victima
infractiunii (ex: cel ce accidenteaza trebuie sa-i plateasca spitalizarea, prejudiciul moral). Actiunea in
despagubire se poate introduce si separat in procesul penal.
2. Activitatea judecatorului
Actul de sesizare este procedura inaintea primei instante. Sesizarea instantei se face numai
dupa indeplinirea procedurii prealabile, daca legea prevede expres acest lucru.
Reclamantul formuleaza o cerere de chemare in judecata, ce reprezinta actul de sesizare.
Ea trebuie sa cuprinda mai multe elemente:
Atunci cand paratul, la randul lui, emite pretentii in contra reclamantului, actul pe care il
intocmeste se numeste cerere reconventionala. In acest caz, cererea reconventionala trebuie sa
indeplineasca aceleasi conditii ca si cererea de chemare in judecata.
Cererea se inregistreaza la instanta, se formeaza dosar si se repartizeaza aleatoriu unui
complet de judecata de calculator.
La primul termen de judecata, la inceputul sedintei, poate fi amanata cauza. Presedintele
completului deschide, suspenda sau ridica sedinta si da cuvantul mai intai reclamantului, iar apoi
paratului. Apoi, presedintele completului cere explicatii partilor in legatura cu motivele de fapt si de
drept ale cererii de chemare in judecata.
In sistemul nostru de drept, judecatorul are un rol activ ceea ce inseamna ca este obligat
sa foloseasca toate mijloacele legale in scopul aflarii adevarului.
Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau
paratului, obiectul ei sau semnatura este nula.
Prima zi de infatisare este cea in care partile legal citate pot pune concluzii. Partile au
obligatia sa urmareasca dezvoltarea si finalizarea procesului. Prin urmare, partile trebuie sa faca
toate actele de procedura in conditiile legii, sa-si exercite drepturile procesuale, sa-si probeze
pretentiile si apararile.
In ceea ce priveste motivele de fapt si de drept, judecatorul cere partilor explicatii. De
asemenea, cere sa puna in dezbatere orice imprejurare de fapt si de drept, chiar daca nu sunt
mentionate nici in cererea de chemare in judecata, nici in intampinare.
Judecatorul si partile pot pune intrebari martorului si expertilor prin intermediul
presedintelui completului. In litigiile in care se prevede procedura medierii, judecatorul va invita
partile la o sedinta de informare cu privire la avantajele folosirii procedurii de mediere. Recomanda,
daca este cazul, recurgerea la mediere. Cu toate acestea, medierea nu e obligatorie pentru parti.
Judecatorul se pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, apoi asupra
exceptiilor de fond, care, daca sunt admise, nu se va mai intra in solutionarea fondului. Dupa
solutionarea exceptiilor invocate, daca au fost respinse, se va dezbate fondul. Apoi, se spun
concluziile de catre parti. Judecatorul delibereaza, apoi se pronunta: fie admite actiunea, fie o
respinge.
Partea nemultumita poate recurge la apel. Apelul se poate declara la 15 zile de la data
comunicarii sentintei.
Partile in apel se numesc apelant (poate fi reclamantul sau paratul) si intimant (poate fi
reclamantul sau paratul), in functie de cine e nemultumit si declanseaza apelul.
1) datele personale
2) hotararea atacata
3) probele
4) semnatura
Partea nemultumita poate declara recurs. Recursul se exercita pentru motive de drept, nu
pentru fapte.
Partile se numesc recurent si intimat.
Tot in 15 zile, se depune cererea de recurs. Cererea de recurs trebuie sa cuprinda:
Procesul penal are doua faze: faza urmarii penale (secreta) si faza judecatii (publica).
2. Faza judecatii
Persoana nemultumita poate declara recurs. Recursul se judeca numai pentru motive de
drept, competenta materiala.
Daca se admite, hotararea va fi casata - fie cu trimitere, fie cu retinere. Daca se respinge,
hotararea se mentine - inseamna ca e legala.