Toxicitatea Unor Aditivi Alimentari Utilizati in Industria Carnii Laptelui Branzeturilor Panificatiei Conservelor

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ
BUCUREŞTI
FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII
MASTER ANUL I
Toxicitatea unor aditivi alimentari utilizaţi în industria

cărnii, laptelui, brânzeturilor, panificaţiei, conservelor etc.
(caracterizare, proprietăţi, formule, acţiune fiziologică,
metabolizare etc.); metode de identificare şi determinare
Bucureşti
2006
CUPRINS
1. Noţiuni introductive privind aditivii alimentari 3

2. Clasificarea aditivilor alimentari 6
3. Sursele aditivilor 13
4. Grupele de alimente. Aditivi permişi 14
5. Impactul asupra sănătăţii 17
6. Coloranţi 20
7. Conservanţi 31
8. Antioxidanţi 43
9. Agenţi de îngroşare. Emulgatori 45
10. Antiagloeranţi. Antispumanţi 47
11. Agenţi de gust 47
12. Edulcoranţi. Agenţi de suprafată şi albire. Gaze propulsoare 48
13. Restricţii impuse de legislatia în vigoare 49
14. Concluzii 53
Bibliografie
2
1. Noţiuni introductive privind aditivii alimentari
Aditivii alimentari reprezintă un grup heterogen de substanţe care se adaugă în cantităţi

reduse în produsele alimentare în scopul ameliorării calităţii acestora, a facilitării tehnologiilor
avansate de prelucrare, conservării în timp a caracteristicilor fizice şi fizico- chimice, pentru
evitarea alterării sau pentru a conferi produsului alimentar caracteristici particulare de aspect,
gust, miros, consistenţă (Monica Marin, 2002).
Aditivii alimentari se pot introduce în structura produselor agroalimentare în următoarele
scopuri:
 conservarea valorii nutritive a unui produs alimentar;
 uşurarea tehnologiei de fabricaţie, ambalare, depozitare şi transport a produselor
alimentare;
 îmbunătăţirea calităţii produselor alimentare în vederea creşterii gradului de
palatabilitate;
 prevenirea alterării produselor alimentare;
 creşterea eficienţei economice a producţiei de alimente.
Utilizarea aditivilor alimentari nu este permisă în următoarele situaţii:

 aditivul utilizat determină o scădere a valorii nutritive a produselor alimentare;
 doza folosită pune în pericol sănătatea consumatorilor;
 se are în vedere ascunderea unor defecte ale produsului alimentar sau a unor greşeli
de fabricaţie sau de manipulare, intenţionându-se astfel inducerea în eroare a
consumatorului.
În vederea utilizării corespunzătoare a aditivilor în diferitele produse alimentare, trebuie

să existe reguli foarte stricte privind autorizarea utilizării acestor substanţe, reguli care se
bazează pe recomandările Comisiei Codex Alimentarius care îşi desfăşoară activitatea sub egida
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi FAO.
Referitor la utilizarea aditivilor alimentari în statele membre ale Comunităţii Europene,
în 1998 s-a adoptat o Directivă a Consiliului privind armonizarea legislaţiilor acestor state
3
referitoare la aditivi autorizaţi pentru folosirea în produsele alimentare destinate consumului
uman (89/107/CEE).
Consiliul Comunităţii Europene (format din miniştrii care reprezintă guvernele statelor
membre), acţionând conform propunerii Comisiei (formată din membri desemnaţi pe o perioadă
de 4 ani de membrii consiliului), adoptă următoarele:
 o listă cu aditivii a căror utilizare este autorizată în cazul excluderii
celorlalţi aditivi actual folosiţi;
 o listă cu produsele alimentare în care pot fi adăugaţi aceşti aditivi, condiţiile în care
pot fi adăugaţi şi, acolo unde este cazul, o limitare privind scopul tehnologic de
utilizare a acestora;
 reguli privind criteriile de puritate stabilite pentru diferiţi aditivi;
 metodele de analiză cantitativă şi calitativă a aditivilor alimentari din produsele
alimentare.
În cazul în care un stat membru are motive temeinice în a estima că utilizarea

unui anumit aditiv alimentar în produselor alimentare periclitează sănătatea publică, acel stat
poate să suspende aplicarea substanţei respective pe teritoriul său. Comisia examinează în cadrul
Comitetului Permanent pentru Alimentaţie motivele invocate de statul membru şi va lua
măsurile corespunzătoare.
În România, utilizarea aditivilor în industria alimentară este reglementată pe baza
avizului Ministerului Sănătăţii prin Ordinul nr. 975/1998 privind Normele igienico-sanitare
pentru alimente, care precizează produsele în care se recomandă utilizarea acestor substanţe şi
doza maximă admisă.
În cazul aditivilor alimentari care nu sunt prevăzuţi în normele respective, precum şi
pentru a utiliza un aditiv în preparatele alimentare dietetice şi în cele destinate copiilor se va cere
avizul Ministerului Sănătăţii. De asemenea, producerea, importul, vânzarea sau folosirea
aditivilor alimentari care nu sunt cuprinşi în Ordinul nr. 975/1998 este interzisă.
Avizul sanitar pentru aditivii alimentari utilizaţi în România este valabil timp de 3 ani de
la data emiterii.(Monica Marin, 2002).
Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se înţelege orice substanţă care, în
mod normal, nu este consumată ca aliment în sine şi care nu este ingredient alimentar
caracteristic având sau nu o valoare nutritivă şi prin a acrui adaugarea intentionată la produsele
alimentare în scopuri tehnologice, în decursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare,
4
tratament şi ambalare a unor asemenea produse alimentare devine o componentă a acestor
produse alimentare.
Potrivit doctrinei, aditivii alimentari sunt “... substanţe adăugate în produsele alimentare
cu scopul de a le modifica sau crea anumite proprietăţi, a facilita anumite operatii de prelucrare
şi a asigura o anumită stabilitate în timp.” (Roxana Procopie, 2001)
Numărul acestor substanţe este relativ mare şi sunt admise legal în diferite tări, pe baza unui
nomenclator acceptat pe plan internaţional.
Potrivit altei definiţii, aditivii alimentari “... sunt substanţe care se adaugă în cantităţi
mici în produs în timpul prelucrării tehnologice, condiţionării, conservării, ambalării, a
transportului sau păstrării în scopul îmbunătăţirii caracteristicilor de calitate, creşterii stabilităţii
şi maririi valorii nutritive.” (Ion Diaconescu, 1998)
[1]
Potrivit art.73 din Norma igienico-sanitară din 16 decembrie 1998 pentru alimente ,
“aditivii alimentari sunt substanţe care se folosesc la prepararea unor produse alimentare in
scopul ameliorării calităţii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de
prelucrare.
Prezenta reglementare nu se aplică:
- aditivilor tehnologici;
- substanţelor folosite la protecţia plantelor;
- substanţelor adăugate pentru sporirea valorii nutritive (vitamine, minerale);
- concentratelor naturale (uscate sau sub alta formă) incorporate în aliment în timpul
procesului tehnologic, datorită aromei specifice, proprietăţilor nutritive sau puterii lor
de colorare;
- coloranţilor utilizaţi la colorarea părţilor necomestibile ale unui aliment.
Nu se consideră aditivi alimentari:
- substanţele de tratare a apei;
- pectina continută în mod natural de aliment;
- baza chewing;
- dextrina, amidonul modificat prin diverse tratamente;
- plastma sanguină, gelatina, proteinele hidrolizate, proteina din lapte, glutenul;
- aminoacizii, alţii decât acidul glutamic, glicina, cisteina”.
5
În primul rând, atunci când vorbim despre aditivi trebuie să facem distincţia între aditivii
alimentari şi cei nealimentari. Studiul de faţă are în vedere numai aditivii alimentari. Aceştia pot
fi clasificaţi având în vedere mai multe criterii. (Constantin Banu, 2000)
2. Clasificarea aditivilor alimentari
În funcţie de efectele exercitate în produsele alimentare în care se utilizează, aditivii

alimentari pot fi structuraţi în următoarele grupe:
 coloranţi – substanţe care sunt utilizate pentru a imprima o anumită culoare unui
produs alimentar;
 conservanţi – substanţe care prelungesc durata de păstrare a alimentelor prin
protejarea lor împotriva alterării produse de microorganisme;
 antioxidanţi – substanţe care măresc perioada de păstrare a alimentelor prin
protejare împotriva oxidării, cum ar fi râncezirea sau schimbarea culorii;
 substanţe tampon – substanţe care se folosesc pentru reglarea şi menţinerea pH-ului
specific alimentului;
 antispumanţi – substanţe care se folosesc pentru reducerea şi prevenirea formării
spumei;
 emulgatori – substanţe care fac posibilă formarea şi mentinerea unui amestec
omogen între două sau mai multe faze nemiscibile;
 agenti de gelificare - substanţe care permit şi ajută la formarea gelurilor;
 sechestranţi - substanţe care formează complexe cu ionii metalici;
 stabilizatori - substanţe care permit menţinerea proprietăţilor fizico-chimice ale
alimentelor, asigurând omogenizarea dispersiilor, culoarea;
 substanţe de îngroşare - substanţe care au capacitatea de a creşte vâscozitatea
produselor alimentare;
 îndulcitori (edulcoranţi) - substanţe (exceptând zahărul) care se folosesc pentru a
conferi gust dulce alimentelor;
 agenţi de afânare - substanţe care contribuie la creşterea volumului alimentelor făra
a modifica valoarea energetică;
6
 agenţi antiaglomeranţi - substanţe care diminuează posibilitatea de a adera a
particulelor unui produs alimentar;
 potenţiatori de aromă - substanţe care menţin şi amplifică aroma specifică
alimentului;
 substanţe-suport - substanţe care facilitează transportul şi utilizarea aditivilor fără a
modifica proprietăţile tehnologice ale acestora;
 enzime;
 aromatizanţi - substanţe care se împart în trei categorii şi anume substanţe aromate
naturale (se obţin prin procese fizice enzimatice sau microbiologice din materii prime
de origine vegetală sau animală), substanţe identic naturale (substanţe identice din
punct de vedere al compoziţiei cu aromele naturale, componentele fiind obţinute prin
sinteza chimică) şi substanţe aromate artificiale (se obţin prin sinteza, având structura
chimică diferită de a celor naturale);
 acidifianţi - substanţe care cresc aciditatea alimentelor, imprimându-Ie un gust acru;
 agenţi de spumare - substanţe care permit formarea unei dispersii omogene de gaz
în lichid sau gaz in solid;
 agenţi de glazurare - substanţe care se aplică la suprafaţa unui produs alimentar
pentru a forma o peliculă protectoare sau pentru a obţine un aspect plăcut;
 agenţi de întărire – substanţe care menţin sau dau duritate ţesuturilor fructelor şi
legumelor sau interacţionează cu agenţi de gelificare pentru a obţine un gel tare;
 amidonuri modificate – substanţe care se obţin din amidon prin tratament chimic,
fizic şi enzimatic;
 agenţi de umezire – substanţe care previn uscarea produselor alimentare sau
favorizează dizolvarea unei pulberi.
Pe de o parte, în funcţie de scopul urmărit şi efectul asupra produsului aditivii pot fi

clasificaţi astfel:
a) aditivi organoleptizanti
- coloranţi
- decoloranţi
- amelioranţi de culoare
- aromatizanţi şi potenţiatori de arome
- amelioranţi de gust
7
- edulcoranţi
- emulgatori
- gelifianţi
- acidulanţi
b) aditivi conservanti
- antioxidanţi
- neutralizanţi
- antiseptice
- antibiotice
- alţi aditivi din această familie.
c) aditivi nutriţionali
Acestia se mai numesc şi tonifianţi, fiind de fapt substanţe din categoria nutrienţilor care se
adaugă în produsele alimentare în scopul creşterii valorii nutritive:
- aminoacizi
- proteine
- săruri minerale
- vitamine
[2]
O altă clasificare întalnită în literatura de specialitate împarte aditivii în funcţie de actiunea
acestora în:
a) conservanţi alimentari
Aceştia asigură prelungirea duratei de păstrare, a stabilităţii produselor alimentare, au
acţiune bacteriostatică - împiedică multiplicarea microorganismelor şi bactericidă, distrugând
microorganismele. Această acţiune este pusă în evidenţă şi de studiile recente ale Institutului de
Sănătate Publică Timisoara care efectuează determinări privind acţiunea antimicrobiană a unor
[3]
aditivi alimentari.
Principalii conservanţi alimentari admisi prin normele de igiena sunt:

- acidul benzoic
- sărurile acidului benzoic de potasiu (K), calciu (Ca), sodiu (Na)
- acidul ascorbic
- sărurile acidului ascorbic de potasiu (K), calciu (Ca), sodiu (Na)
- acidul propionic
8
- sărurile acidului propionic de potasiu (K), calciu (Ca), sodiu (Na)
- nitraţii de sodiu (Na) si potasiu (K)
b) antioxidantii alimentari
Sunt substanţe ce asigură stabilitatea grăsimilor şi a produselor alimentare ce conţin grăsimi,
cu excepţia untului (la care nu se admite folosirea lor).
Acţiunea antioxidanta se datorează faptului că aceste substanţe au capacitate mărita de a lega
oxigenul, comparativ cu gliceridele, acizii graşi nesaturaţi care leagă mai greu (se mareşte
perioada de inducţie a râncezirii), de exemplu:
- tocoferolul alfa
- substanţe de sinteză:
- galatul de propil
- galatul de octil
- galatul de duodecil
Anumite substanţe chimice măresc efectul antioxidant al acestor substanţe (substanţe
sinergetice):
- acidul citric
- acidul ascorbic
- alte substanţe din aceeaşi familie
Efectul sinergetic se datorează blocării metalelor ce favorizează râncezirea grăsimilor.
c) aromatizanţii alimentari
Cuprind substanţe naturale sau sintetice foarte variate utlizate pentru potentarea aromei şi
gustului produselor alimentare care nu conţin arome sau conţin în cantităţi insuficiente.
d) amelioratorii alimentari
Sunt substanţe chimice naturale sau sintetice, utilizate pentru modelarea anumitor proprietăţi ale
produselor. Pot fi:
- organoleptizanţi. Aceştia potenţează sau contribuie la formarea aspectului, culorii
si gustului.
- amelioratori de gust
- revelatori de gust
- amelioratori de textură
- emulgatori
- amelioratori de consistenţă
- amelioratori de culoare
9
[4]
Potrivit unei alte opinii se face distinctia intre urmatoarele tipuri de aditivi in functie de
criteriul actiunii:
a) conservanţii alimentari
b) antioxidanţii alimentari
c) aromatizanţii alimentari
d) amelioratorii alimentari
e) coloranţii artificiali. Pentru uz alimentar sunt selectaţi puţini coloranţi sintetici, dintre cei
mai putin periculoşi, folosiţi ocazional. Legislaţia noastră acceptă următorii coloranţi:
- tartrazina (galben) E102
- orange S (portocaliu) E 110
- albastru patentat (albastru) E131
- azorubina (rosu) E122
- ponceau 4R (rosu) E124
- indigotina (albastru) E132
- ponceau 6R (rosu) E126
- eritrozina (rosu) E127
- verde acid briliant (verde) E142
- negru briliant BN (negru) E151
Lista completă a aditivilor alimentari conform Directivei 79/111/CCE utilizată pe plan european
[5]
cuprinde lista aditivilor grupaţi pe urmatoarele categorii:
a) conservanţi
b) antioxidanţi
c) emulsifianţi (emulgatori)
d) agenti de îngroşare
e) gelifianţi
f) stabilizanţi
g) relevatori de gust
h) acidifianţi
i) corectori de aciditate
j) antiaglomeranţi
k) amidon modificat
10
l) edulcoranţi artificiali
m) afanatori chimici
n) agenti de încapsulare
o) săruri de topire
p) agenţi pentru tratamentul făinii
În listele internaţionale (ca şi în cea naţională), aditivii sunt clasificaţi în 25 de categorii
[6]
şi numerotaţi specific :
a) coloranţi E100-E182
b) conservanti E200-E297
c) antioxidanţi E300-E390
d) emulgatori E400-E496 / E1000-E1001
e) săruri de topire E400-E496
f) agenţi de ingrosare E400-E496
g) agenţi de gelifiere E400-E496
h) stabilizatori E400-E496
i) agenţi de gust E600-E640
j) acidifianţi E300-E390
k) corectori de aciditate şi pH E300-E390
l) agenţi antiaglomeranţi E500-E580
m) amidon modificat E1400-E1450
n) edulcoranţi( îndulcitori) E900-E999
o) substanţe de afânare E400-E496
p) antispumanţi E500-E580
r) agenţi de suprafaţă şi albire E900-E999 / E1500-1520
s) agenţi de tratare a făinii E500-E580 / E900-E999
s) agenţi de întărire-afermisanţi E500-E580
t) umectanţi E1200-E1202 / E1400-E1450 / E1500-E1520
t) sechestranţi E400-E496
u) enzime E1100-E1105
v) agenţi de umplutură
x) gaze propulsoare E900-E999
11
y) alte categorii
Se observă folosirea unui aşa-zis cod E, adică un număr alocat unui aditiv alimentar care indică
faptul că:
1. a fost testat pe animale şi s-a dovedit sigur pentru consum
2. a fost înregistrat ca un aditiv permis la forurile de specialitate.
3. este un mijloc de identificare al unui anumit aditiv. De exemplu prima cifră iţi va indica
natura aditivului.
Sistemul de numerotare a fost adoptat pentru uzul internaţional de către Comisia Codex
Alimentarius, care a dezvoltat si Sistemul International de Numerotare (acestă foloseşte aceleaşi
[7]
numere ca şi codificarea cu E-uri dar fără litera E).
Clasificarea Codex Alimentarius în cazul aditivilor si auxiliarilor coincide cu clasificarea CEE.

Numărul total de aditivi acreditaţi, conform normelor CEE, este de 301, iar lista aditivilor admişi
în România, conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 975/16 decembrie 1998 privind
aprobarea Normelor igienico-sanitare pentru alimente este de 201.
[8]
Cu privire la acelaşi subiect, Institutul Educatiei din Hong Kong împarte aditivii in:
a) coloranţi majoritatea codurilor E incep cu 1

b) conservanţi majoritatea codurilor E incep cu 2
c) aromatizanţi nenumerotaţi
d) antioxidanţi E300-E321
e) emulsificatori si stabilizatori E322 şi câteva numere între E400-E495
f) acizi, baze si soluţii tampon majoritatea codurilor E încep cu 5
g) îndulcitori majoritatea codurilor E încep cu 4 sau cu 6
Ultima listă a E-urilor a fost publicată recent în revista franceză “Villejuif”. În aceasta
figurează E-uri care s-au dovedit a avea un grad de nocivitate mai mare decât cel estimat initial.
Unele dintre ele sunt cancerigene, iar altele doar periculoase pentru sănătate. Acestea sunt:
E-uri cancerigene:
E 123, E 131, E 142, E 210, E 211, E 212,
E 213, E 214, E 215, E 216, E 217, E 330
12
E-uri periculoase:
E 102, E 120, E 124, E 153, E 220, E 221,
E 222, E 223, E 224, E 226, E 232, E 250,
E 251, E 252, E 311, E 312, E 407, E 450
3. Sursele aditivilor
Aditivii alimentari sunt substante mai rar extrase din materii prime naturale de cele mai
multe ori fiind de sinteza şi în acelaşi timp relativ neconvenţionale.
Între aditivi, aromatizanţii alimentari cuprind substanţe naturale sau sintetice foarte variate.
Aromele naturale provin din diverse materii prime, putându-se recupera în timpul proceselor
tehnologice. Există şi substanţe ce pot fi folosite prin încapsulare.
Aromatizanţii sintetici sunt admisi numai pentru aromatizarea produselor zaharoase, de
patiserie, înghetata, ciocolată, margarină, băuturi alcoolice distilate şi altor produse conform
normelor de igienă. (Roxana Procopie, 2001)
În ceea ce priveşte colorantii alimentari, aceştia pot avea atât surse naturale cât şi
artificiale. De exemplu, în familia coloranţilor galbeni întalnim:
- E100, Curcumina, are o sursă naturală şi anume şofranul de India-din familia ghimbirului,
- E104, Quinolina, are o sursă artificială şi anume gudronul sintetic de huilă
- E102, Tartrazina, produs chimic ce are ca sursă colorant Azo
- E107 sau Galben 2G, produs sintetic având ca sursa atat gudronul sintetic de huilă cât şi
colorantul Azo
- E110, Galben Floarea Soarelui, produs sintetic având ca sursă atât gudronul sintetic de
huilă cât şi colorantul Azo.[9]
În familia coloranţilor roşii, întâlnim:
- E120, acidul carminic, obţinut din surse naturale şi anume din crusta insectelor gestante
- E122, E123, E124, E127, E128 au surse sintetice fiind obţinut din gudronul sintetic de
huilă şi colorantul Azo
În familia coloranţilor albaştrii:
- E131, E132, E133 au ca sursă naturală gudronul de huilă
Sunt folositi ca şi coloranţi alimentari naturali: carotenul, xantofila si clorofila.
13
Coloranţii artificiali au o mare putere de colorare, sunt relativ mai ieftini decât cei naturali, uşor
de păstrat şi de întrebuinţat. În acelaşi timp trebuie remarcat ca din punct de vedere al inocuităţii
alimentului prelucrat, este de preferat folosirea unor materii prime colorante (legume, fructe,
sucurile lor, cacao, cafea...) sau folosirea coloranţilor naturali extrasi direct din alimente,
mentionaţi mai sus.
Pe de alta parte pentru uz alimentar sunt folosiţi numai acei coloranţi şi aromatizanţi sintetici
care nu sunt foarte periculoşi , dar şi aceştia sunt folosiţi numai în condiţiile prevăzute de lege.
De asemeni amelioratorii alimentari sunt substanţe chimice ce pot avea surse naturale sau
sintetice.
4. Grupele de alimente. Aditivi permişi
Produsele alimentare în care se gasesc aditivi sunt potrivit legislatiei în vigoare:

1.Pâine şi produse de panificaţie, care poate conţine unii dintre urmatorii aditivi: conservanţi
(acid acetic şi săruri E 260 - E 261, acid propionic şi sărurile lui E 281 - E 283), acidifianţi (acid
acetic E260), emulsificatori (lecitina E 322, mono si digliceride şi esteri cu acizi graşi E471-
E472, sucrogliceride E474, sucroesteri E473), agenţi de gelificare, sequestranţi, stabilizatori,
substanţe de îngroşare (di-, tri- si polifosfaţi de Na, K, Ca, Mg, NH4 E 450 - E 452), coloranţi
naturali (antociani E 163, Betaina E 162, Caroteni E 160, a, b, c, d, e, f , Xantofile E 161 a, b, c,
d, e, f, g flavoxantina, luteina, criptoxantina, rubixantina de produse violoxantina, rodoxantina,
cantoxantina Curcumina E 100, Riboflavina E 101, Clorofila E 140, complecşi de cupruclorofila
E 141, Caramel E 150 a, b, c, d, Cosenila sau acid carminic E 120, Carbune vegetal E 153),
agenţi de afânare şi antiaglomeranţi (Carbonat de sodiu E 500, Carbonat de amoniu E 503,
Carbonat de magneziu E 504).
2. Lapte şi produse lactate: Conservanţi (acid sorbic şi sărurile lui E 200 - E 203, nizina E 234,
nitrat de sodiu sau de potasiu E 251 - E 252, acid propionic şi sărurile lui E 281 - E 283),
substanţe tampon (Săruri ale acidului citric E 331 - E 333) şi alţii.
3. Carne şi produse din carne: conservanţi (Esteri ai acidului parahidroxibenzoic E 214 - E
219, nitrit de potasiu sau de sodiu E 249 - E 250, şamd...), antioxidanţi (acid izoascorbic şi
sărurile lui E 315 - E 318, acid erythorbic şi săruri E 315), substanţe tampon (săruri ale acidului
citric E 331 - E 333), şamd...
14
4.Peşte şi produse din peşte: conservanţi (acid formic şi săruri E 236), substanţe tampon (Săruri
ale acidului tartric E 335 - E 337, Săruri ale acidului malic E 349 - E 352), acidifianţi (Acid
citric E 330 ), antioxidanţi (Galat de propil, octil, dodecil, etil E 310 - E 313), şamd...
5. Uleiuri şi grăsimi: antioxidanţi (Alfa, gama, delta-tocoferol E 306 - E 309, BHA si BHT E
320 - E 321), şamd...
6. Ouă şi produse pe bază de ou: antioxidanţi (BHA şi BHT E 320 - E 321), şamd...
7. Zahar şi produse zaharoase: acidifianţi (Acid tartric E 334), substanţe tampon (Săruri ale
acidului tartric E 335 - E 337), şamd...
8. Fructe, legume şi produse prelucrate: substanţe tampon (Săruri ale acidului malic E 349 - E
352), şamd...
9. Băuturi alcoolice: antispumanţi (Metil-etil-celuloză E 465, Poli-dimetil-xiloxan E 900 A,
Metil-fenil-poli-xiloxan E 900 B), şamd...
10. Băuturi nealcoolice: antispumanţi (Metil-etil-celuloza E 465, Poli-dimetil-xiloxan E 900 A,
Metil-fenil-poli-xiloxan E 900 B), şamd...
11. Produse de cofetărie şi de patiserie: emulsificatori (Lecitina E 322), şamd...
12. Cereale şi produse din cereale: agenţi de gelificare, sequestranţi, agenţi de îngroşare
(Alginat de propilenglicol E 405), şamd...
13. Condimente, supe, sosuri, salate: agenţi de gelificare, sequestranţi, agenţi de îngroşare
(Alginat de propilenglicol E 405), şamd...
14. Îngheţate: agenţi de gelificare, sequestranţi, agenţi de îngroşare (Acid alginic şi sărurile lui
E 400 - E 404), şamd...
15. Alimente cu destinaţie specială: agenţi de gelificare, sequestranţi, agenţi de îngroşare
(Acid alginic şi sărurile lui E 400 - E 404), şamd...
16. Alte alimente.
Există şi produse în care anumiţi aditivi nu sunt admişi. De exemplu coloranţii nu sunt permişi
în urmatoarele produse:
1. Alimente netransformate
2. Apa îmbuteliată
3. Lapte semiecremat sau ecremat, pasteurizat sau sterilizat
4. Lapte cu cacao sau cu ciocolată
5. Lapte fermentat nearomatizat
6. Lapte concentrat (nearomatizat)
7. Lapte babeurre
15
8. Cremele în pudră (nearomatizate)
9. Uleiuri şi materii grase de origine animală sau vegetală
10. Oua si produse pe baza de oua
11. Făina şi alte produse de morărit, amidon
12. Pâine
13. Paste făinoase
14. Zahăr, mono- şi dizaharide
15. Piure şi conserve de tomate
16. Sucuri şi nectar naturale din fructe şi legume
17. Fructe, legume şi ciuperci în conserve sau deshidratate, fructe, legume şi ciuperci
transformate
18. Dulceţuri extra, îngheţată extra, creme de castane, creme de prune
19. Peşte, moluşte şi crustacee, carne de animale, pasăre şi vânat, precum şi preparate
20. Produse de cacao şi componente în care produsul de baza este ciocolata
21. Cafea prajită, ceai, cicoare, extract de ceai şi cicoare, preparate din ceai, din plante, din
fructe şi cereale pentru infuzie, amestecuri şi preparate instant din aceste produse
22. Sare şi produse de substituţie a sării, condimente şi amestecuri de condimente
23. Vinuri şi alte produse din vin
24. Băuturi spirtoase din fructe, tuica, uzo, gin şi alte băuturi similare
25. Distilate de vin (cu excepţia caramelului)
36. Alimente pentru sugari şi copii
27. Miere de albine
28. Malţ şi produse din malţ
29. Brânzeturi maturate şi nematurate (nearomatizate)
30. Unt.
(Contantin Banu,, Nicolae Butu, Cornelia Lungu, 2000)
16
5. Impactul asupra sănătăţii
Conform prof. univ. dr. Sebastian Dumitrache: “Aditivii specificaţi în Ordinul 975/1998
nu sunt periculoşi şi nu afectează sănătatea consumatorilor dacă sunt respectate două condiţii: să
fie utilizaţi numai în alimentele şi băuturile menţionate în Ordin, şi în produsele respective să nu
depăşească limita maximă admisă.”
Organizaţiile mondiale de sănătate au făcut deja o listă cu cei mai periculosi aditivi
prezenţi în produsele alimentare. Majoritatea tărilor care îi folosesc sunt conştiente de
nocivitatea lor şi fac, sau au făcut deja, demersuri legislative pentru a-i scoate de pe piată.
E123 - este interzis în Statele Unite ale Americii şi în fostele state sovietice. Se găseşte în
bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, branzeturi topite şi creme de brânză. Este considerat cel
mai puternic cancerigen dintre aditivi. În aceeaşi categorie face parte şi E 110, care intra în
componenţa dulciurilor, mai ales a prafurilor de budincă colorându-le într-un galben atrăgător,
apetisant, cunoscut şi sub numele de „apus de soare“.
E 330 - produce afecţiuni ale cavităţii bucale şi are acţiune cancerigenă puternică. Se găseşte în
cele mai multe sucuri care se află în comerţ.
E 102 - este un alt colorant care se găseşte în dulciuri, mai ales în budinci. Are de asemenea
acţiune cancerigenă.
Această listă a fost realizată cu ajutorul unui raport întocmit de Oficiul Consumatorilor din Piaţa
Comună Europeană. Lista nu este completă, urmând a se face cercetări pentru descoperirea altor
aditivi nocivi.
În România au existat multe cazuri in care sănătatea populaţiei a fost pusă în pericol.
Sunt de referinţă cazurile în care coloranţii din vopselele de ouă erau toxici sau alcoolul din oţet
era un adevărat pericol pentru stomac.[10]
În SUA, anumite substanţe al căror efect nociv a fost demonstrat în anumite studii, fie
asupra animalelor de laborator, fie chiar asupra omului, continuă sa fie considerate “sigure” cu
condiţia ca ele să se găsească în cantităţi de 100 de ori mai mici decât doza la care apare efectul
advers. Pentru substanţe cu efect toxic direct (sulfiţii) această măsură poate fi considerată
suficientă, însă nu şi pentru substanţele cu efect cancerigen, al căror efect este uneori cumulativ,
în funcţie de mcanismul de actiune. Consumul repetat, în doze sub limita impusa, al mai multor
17
substanţe care acţionează prin acelaşi mecanism poate duce în final la apariţia cancerului.
(Emilia Sercan, 2001).
Studiile care ar putea demonstra aceste efecte sunt facutre pe animale de laborator,
finalizarea lor durând ani întregi. Concluziile acestora nu pot fi întotdeauna extrapolate pentru
organismul uman. Din păcate, nu a fost adoptată o decizie oficială privind interzicerea folosirii
indiferent de doza aditivilor alimentari dovediţi nocivi.
Aceste aspecte şi altele au determinat Asociaţia Consumatorilor Americani să propună

urmatoarele recomandări:
- menţionarea aditivilor utilizaţi pe ambalajul produsului
- interzicerea nitraţilor şi nitriţilor de sodiu, ale căror efecte sunt dovedite
- repunerea în cercetarea tuturor aditivilor alimentari, chiar şi a celor folosiţi de zece ani.
(Ion Diaconescu, 1998)
Efectele aditivilor alimentari asupra sănătăţii consumatorilor sunt încă insuficient cunoscute mai
ales în ce priveşte influenţa în timp (efecte mutagene...). Numai studii de lungă durată şi
experienţe efectuate pe un număr mare de subiecţi ar putea aduce date precise. Totuşi cercetătorii
au reuşit în bună parte să pună în evidenţă relaţii între cauza şi efecte. Cu toate acestea se mai
continuă utilizarea unor aditivi toxici-prin reducerea dozei admise de ex. nitriţii şi nitraţii de la
12mg% la 7mg%. Cercetătorii din Uniunea Europeană se pot înşela în privinţa unor aditivi şi
astfel apăr în comerţ unele produse ce conţin substanţe toxice. A spune, însă, ca „E“-urile sunt
un pericol total în alimentaţie ar fi alarmist şi neadevărat. Folosirea aditivilor în cantităţi mari ar
periclita în primul rând calitatea produsului, iar oricare producator doreşte ca alimentul sau să se
bucure de un loc cât mai bun pe piaţă. Consumul de aditivi în cantităţi bine stabilite nu afectează
organismul. Pentru o mai mare siguranţă a cetăţenilor ar trebui ca autorităţile să asigure fonduri
pentru dotarea laboratoarelor. Astfel s-ar evita eventualele surprize neplăcute din partea
producătorilor interni sau externi. Până atunci este bine ca atunci când mergeţi la cumpărături să
citiţi cu atenţie numele ingredientelor inscripţionate pe ambalaj, iar dacă aveţi nelămuriri, să vă
adresaţi comerciantului sau direct la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului.
În România se poate vorbi şi de o lipsă de educaţie în domeniul alimentaţiei. În

momentul în care populaţia ar avea cunoştinţe de nutriţie, legislaţie sau cum funcţionează
etichetarea alimentelor, ar putea alege un produs cu ingredientele dorite. „Educaţia unei
alimentaţii sănătoase ar trebui făcută în familie, la gradiniţa, scoală şi prin mass-media. Starea de
18
sănătate a populaţiei este o problemă naţională. Statul ar trebui să intervină mai mult în
problema alimentaţiei, să nu se ajungă la o îmbolnăvire în masă, pentru ca atunci statul cheltuie
mai mult în sistemul sanitar. Iar costurile de tratare a bolilor sunt mult mai mari decât cele de
prevenţie", argumenta directorul Institutului de Chimie Alimentara.[11]
Printre organismele care reglementează şi controlează calitatea produselor pe care le

mâncăm se află Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, Direcţiile de Sănătate publică, Institutul de Chimie Alimentară, care se ocupă strict de
cercetarea ştiinţifică în domeniul alimentelor şi avizarea lor.
Revenind la controversatul cod „E", profesorul Gheorghe Mencinicopschi a declarat că
în alimentaţie sunt folosite în mod curent câteva mii de E-uri, într-o circumstanţă sau alta. Unii
aditivi alimentari dispar, alţii sunt descoperiţi. Mulţi dintre aceştia au fost interzisi în Statele
Unite ale Americii, tările Uniunii Europene şi statele din fosta Uniune Sovietica, însa continuă
să fie folosiţi la noi. Lista „E"-urilor toxici sau cancerigene cuprinde câteva zeci de astfel de
substanţe. Un exemplu este E 102, care reprezintă tartrazina, un colorant galben, produs chimic
periculos pentru sănătate, cu un efect alergen la anumite persoane. Cel mai des este întalnit în
sucurile aşa-zis naturale, prăjituri şi alte dulciuri, margarină. Un alt aditiv este regăsit în spatele
lui E 130, bleu de antrachinona, produs chimic interzis pe pieţele Uniunii Europene după 1977,
suspectat că produce boli foarte grave. Un alt exemplu este E 321 cunoscut ca butilhidroxitoluen
(BHT), un produs chimic, antioxidant, care este periculos, deoarece creşte colesterolemia. Un alt
produs, din aceeaşi clasa, este butilhidroxia-nisol (BHA), care este un antioxidant fenolic folosit
pentru a împiedica oxidarea (râncezirea) lipidelor din alimentele bogate în grăsimi animale. Din
1987 s-a dovedit efectul lui cancerigen la animalele de laborator, dar nu s-a putut proba ca acest
efect se manifesta şi la om, astfel încât este şi acum menţinut pe lista GRAS a US-FDA. Acest
lucru a fost făcut cunoscut opiniei publice, efectul fiind evitarea produselor care conţineau acest
component şi, mai mult, a dus la scăderea de şase ori a utilizării BHA-ului în Statele Unite ale
Americii în următorii ani. Produsul este folosit acum pe piaţa românească şi se găseşte în
margarine, creme sau maioneze. Exemplele pot continua cu zaharina, dovedită ca fiind
cancerigena după ce animalele de laborator pe care s-au facut testele s-au imbolnăvit de cancer
la vezică. Deşi nu s-a putut proba ca are efect asupra organismului uman, în acord cu clauza
Delaney, iar FDA a propus Congresului American interzicerea folosirii ei înca din 1977, dar
decizia finală fiind înca aşteptată. Printre alte substanţe folosite ca aditivi alimentari se numără
sulfiţii (conservanţii), care pot produce reacţii alergice la unele persoane şi, în plus, sunt folosiţi
19
de multe ori în produsele din carne, în scopul de a reface culoarea roşie a alimentelor, dând astfel
o falsă impresie de prospeţime. Practică de asemenea interzisă în SUA. O altă categorie o
reprezintă nitriţii care, în principiu, nu au efecte toxice directe, dar în combinaţie cu unele
substanţe existente în alimente (amine), produc nitrozamine, familie din care fac parte multe
substanţe dovedite cancerigene. Pentru a impiedica aceste reactii se pot adăuga alţi aditivi,
ducând la un lanţ vicios al folosirii lor. Lista alimentelor care ar trebui evitate, pentru că au în
componenţă aceşti aditivi alimentari este atât de mare, încât ar necesita pagini întregi pentru
enumerarea lor. Printre alimentele de bază înalt procesate chimic, ce conţin aceste substanţe, se
numară: mezelurile, margarinele, supele instant, sucurile, brânza topita, maionezele,
dressingurile pentru salate, sosurile şi o gamă largă de dulciuri. Prin mediile care se ocupă de
cercetare circulă o listă cu toate „E"-urile cu un risc foarte ridicat, publicată de Clinica de
Oncologie Infantila din Düsseldorf. Aici sunt trecuţi aditivii suspecţi a fi toxici, periculoşi,
cancerigeni sau care pot produce boli grave.
6. Coloranţi
E102: Tartrazina
CI 19140, Galben alimentar 4, Galben acid 23.
Origine: Colorant sintetic azoic . Este sarea de sodiu a acidului 5-hidroxi 1-(4-sulfanatofenil) 4-
(4-sulfanato-fenil-azol)-H pirazol 3-carboxilat.
Funcţii & caracteristici: Colorant alimentar galben. Foarte solubil în apă. Absorbţia maximă în
apă este la λ=426 nm, soluţia apoasă fiind de culoare galbenă. Condiţiile de puritate sunt:
substanţa insolubilă în apă ≤ 0,2%, coloranţi auxiliari ≤ 0,1%. Se prezintă ca pudră sau granule
de culoare orange-deschis.
Produse: Americano, budinci, margarină, sucuri “naturale”, Bitter soda, bitter vino, conserve
din mazăre şi ciuperci, muştar, gem
Doza zilnică: Până la 7,5 mg/kg corp. Conţinutul minim de substanţă activă este ≥ 85% din
total coloranţi calculaţi ca sare soidică.
20
Efecte secundare: Tartrazina este un colorant azoic(-N=N-). Nu se cunosc efecte secundare
pentru tartrazina pură, excepţie fac persoanele care prezintă intoleranţă la salicilaţi (aspirină,
fructe de pădure, fructe); în cazul acestor persoane tartrazina induce simptome de intoleranţă. În
combinaţie cu benzoaţii (E210-215), tartrazina este implicată într-un procent mare de cazuri de
sindrom ADHD (hiperactivitate) la copii. Astmaticii de asemena pot prezenta simptiome în urma
consumului de tartrazină, deoarece este cunoscută ca un agent ce eliberează histamina. În
cantităţi mari poate genera tumori tiroidiene sau crize de astm bronşic
Formula chimică brută: C16H9N4Na3O9S2
Formula structurală:
NaO3S N=N COONa
HO N SO3Na
Masă moleculară 534,37
Restricţii dietetice: În următoarele produse alimentare, tartazina poate fi utilizată până la o

anumită limită şi anume băuturi aromate nealcoolice, suplimente alimentare/ integratori dietetici
lichizi (100 mg/l nivel max), pastă de peşte şi crustacee (100 mg/kg), peşte afumat (100 mg/kg),
fructe şi legume confiate, Mostrada di frutta, produse fine de brutărie (viennoiserie, biscuiţi,
prăjituri şi napolitane), snacks-uri cu diverse gusturi expandate sau extrudate (200 mg/kg),
produse de cofetărie, muştar şi icre (300 mg/kg), sosuri, condimente (500 mg/kg).
E107: Galben 2G
Galben alimentar 5
Galben acid 17
Origine: Sintetic azoic.
Funcţii & caracteristici: Colorant alimentar galben. Foarte solubil în apă.
Produs(e): Maioneză
21
Doza zilnică: Nu s-a determinat ADI.
Efecrte secundare: Deoarece este un colorant azoic, E 107 este implicat în alergii,
hiperactivitate şi astm. Utilizarea este limitata şi colorantul poate fi interzis în viitorul apropiat.
Restricţii dietetice: Nici una, E107 poate fi consumat de către toate grupările religioase, vegani
şi vegetarieni.
E110: Galben auriu
Galben alimentar 3, Sunset yellow

CI 15985
Origine: Sintetic azoic . Este sarea disodică a acidului 2 – hidroxi -1(4 sulfonato fenilază)
naftalin 6 sulfonat.
Funcţii & caracteristici: Colorant alimentar galben. Foarte solubil în apă, puţin solubil în
etanol şi insolubil în ulei. Se prezintă sub formă de pudră sau granule de culoare roşu –
portocaliu.
Formula brută: C16H10N2Na2O7S2
HO
NaO3S N=N
SO3Na
22
Masa moleculară: 452,37
Produse: Bitter soda şi Bitter vino.
Doza zilnică: Până la 2,5 mg/kg corp.
Efecte secundare: Deoarece este un colorant azoic, poate produce intoleranţă la persoanele
sensibile la salicilaţi. În plus, este un eliberator de histamină, poate intensifica simptomele
caracteristice astmului. În combinaţie cu benzoaţii, poate favoriza hiperactivitatea la copii. Poate
genera erupţii cutanate. În cantităţi mari poate fi cancerigen.
Restricţii dietetice:
Nici una, E110 poate fi consumat de către toate grupările religioase, vegani şi vegetarieni.
E120: Carmin, Coşenilă, Acid carminic
E120 (i) Carmin

E120 (ii) Extract de coşenilă
CI 75470
Origine: Carminul de coşenilă se obţine prin extracţia apoasă, alcoolo-apoasă sau alcoolică a
corpului uscat al insectei Dactylopius coccus Costa care trăieşte pe specia de palmier Nepalea
coccinellifera . E120 (i) este colorantul pur, în timp ce E120 (ii) este extractul brut.
Funcţii şi caracteristici:acceptabilă: Colorant alimentar roşu. Principalul colorant al acestei
pulberi este acidul carminic, care poate ajunge la 10% faţă de corpul uscat al insectei. Acidul
carminic se găseşte de fapt sub forma unui chelat hidratat de aluminiu(carmine), raportul molar
dintre aluminiu şi acidul carminic fiind 1:2. În preparatele comerciale, principalul colorant este
prezent în asociaţie cu cationi de amoniu, calciu, potasiu, sodiu, singuri sau în combinaţie.
Preparatele comerciale uscate pot conţine şi material proteic derivat de la materia primă (insecte
uscate) si uneori şi carminati liberi sau în exces de cationi de aluminiu nelegaţi. Acidul carminic
aparţine clasei de coloranţi antrachinonici. Este solubil în apă, etanol, H2SO4 şi practic insolubil
în solvenţi organici. Se prezintă sub formă solidă sau pudră de culoare roşie spre roşu închis.
Absorbţia maximă este de λ = 518nm în soluţie apoasă amoniacală. Punctul de topire este la
23
186˚C. Condiţiile de puritate sunt: pierderi de masă la uscarea la 105˚C≤20%; cenuşă≤15%;
proteină≤25%.
Formula chimică brută: C22H20O13.
CH2OH
O H
OH
OH OH O CH3
OH
COOH
OH
HO
OH O
Acidul carminic
(acidul 7-D-glucopiranozil-9,10 dihidro-3,5,6,8 tetrahidroxi-1-metil,9,10 dioxo – 2 antracen)
Masa moleculară: 492,39.

Produse: Aperitive şi lichior.
Doza zilnică oficială: Pâna la max. 5 mg/kg corp.
Efecte secundare: Nu se cunosc încă efecte secundare în concentraţiile utilizate în alimente. S-a
constatat o creştere a hiperactivităţii în câteva cazuri. Alergia de contact este bine cunoscută în
cazul utilizării în produse cosmetice.
Restricţii dietetice: Deoarece este extras din insecte, E 120 nu poate fi consumat de către
vegani, vegetarieni şi nici de unele grupări religioase.
24
E122: Azorubina
Roşu alimentar 3, Carmoisină

CI 14720
Origine: Sintetic azoic. Este sarea disodică a acidului sulfo-4-naftilazo-1 (2-naftol 1 sulfonic
4).
Funcţii & caracteristici: Colorant alimentar roşu. Foarte solubil în apă. Conţinutul minim de
total coloranţi este ≥ 85% calculaţi ca sare sodică la λ=516nm, în soluţie apoasă. Absorbţia
maximă în apă este la λ=516nm, soluţia apoasă având culoare roşie. Se prezintă ca o pulbere sau
granule de culoare roşie sau castanie. Condiţii de puritate: substanţe insolubile în apă ≤0,2%;
coloranţi auxiliari ≤2%.
Produse: Bitter soda, Bitter vino
Doza zilnică: Până la 4 mg/kg corp.
Efecte secundare: Deoarece este un colorant azoic, poate crea intoleranţă la persoanele
intolerante la salicilaţi. În plus este un eliberator de histamină, şi poate intensifica simptomele
astmului. În combinaţie cu benzoaţii, este de asemenea implicat în hiperactivitate la copii.
Restricţii: Periculos! Interzis in Japonia, Suedia, SUA, Austria si Norvegia
E123:Amarant
Roşu alimentar 9
CI 16185
Origine: Colorant sintetic azoic.
Funcţii şi caracteristici:acceptabilă, Colorant alimentar roşu. Foarte solubil în apă. Este
colorant monoazoic şi anume sarea trisodică a acidului (sulfo-4-naftilazo-1(-1 naftol 2 sulfonic
25
3,6).Produsul se prezintă ca o pulbere sau granule de culoare maro – roşiatică. Absorbţia
maximă în apă este la λ=520nm iar soluţia apoasă este de culoare roşie. Solubilitate în apă de
1g/15ml şi uşor solubil în etanol.
Produse: Bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, branzeturi topite si creme de branza, budincă.
E considerat unul dintre cei mai puternici cancerigeni dintre aditivi. In aceeasi categorie face
parte si E110, care intra in componenta dulciurilor (mai ales a prafurilor de budinca) Multe
produse.
SO3Na
SO3Na
N=N
HO SO3Na

Doza zilnică oficială: Până la max. 0,5 mg/kg corp.
Efecte secundare: Deaorece este un colorant azoic, generează intoleranţă la persoanele
intolerante la salicilaţi. În plus este un eliberator de histamină, şi intensifică simptomele
astmului. În combinaţie cu benzoaţii, este de asemena implicat in hiperactivitate la copii. A fost
stabilită o conexiune între tumori canceroase şi amarant la şoareci. În orice caz multe ţări au
restricţionat efectuarea testelor, iar doza a fost redusă la max. 0,5 mg/kg. Poate provoca erupţii
cutanate. Este mutagen.
Restricţii dietetice:
Periculos! Foarte cancerigen, interzis in SUA si in Rusia! Este considerat cel mai puternic
cancerigen dintre aditivi. In aceeaşi categorie face parte si E 110, care intra in componenta
dulciurilor, mai ales a prafurilor de budinca colorându-le intr-un galben atrăgător, apetisant,
cunoscut si sub numele de „apus de soare“.
26
E 124: Ponceau 4R
Roşu-alimentar7
CI:16255
Roşu de coşenilă A
Origine: Sintetic azoic . Colorantul principal este sarea trisodică a acidului sulfo (4’naftilazo-1’)
1 hidroxi-2-naftalen-disulfonic 6,8.
Funcţii şi caracteristici:acceptabilă: Colorant alimentar roşu. Preparatul comercial este însoţit
de coloranţi auxiliari, împreună cu NaCl şi/sau sulfat de sodiu sub formă de componente
incolore principale. Este solubil în apă, glicerină, alcool etilic şi se prezintă sub formă de pudră
sau granule de culoare roşie, roşu aprins, care trebuie să conţină ≥ 80% total coloranţi calculaţi
ca sare sodică. Absorbţia maximă în apă este la λ= 505 nm. Condiţiile de puritate sunt: substanţe
insolubile în apă ≤ 0,2%; coloranţi auxiliari ≤ 1%; alţi compuşi organici decât coloranţii ≤ 0,5%;
amine primare nesulfonate ≤ 0,01% (calculate ca anilină); substanţă extractibilă în eter dintr-o
soluţie cu pH =7 ≤ 0,2%; As ≤ 3 mg/Kg; Hg ≤ 1 mg/kg; Cd ≤ 1 mg/kg; Pb ≤ 10 mg/kg; metale
grele ≤ 40 mg/kg (ca Pb).
Formula chimică brută: C20H11N2O10S3Na3
Produse: Mezeluri, băuturi răcoritoare, biscuiţi, siropuri, produse refrigerate şi congelate.
Doza zilnică oficială: Pâna la max. 4 mg/kg corp.
Efecte secundare: Deoarece este un colorant azoic, generează intoleranţă la persoanele
intolerante la salicilaţi. În plus, fiind un eliberator de histamină, intensifică simptomele astmului.
În combinaţie cu benzoaţii, este de asemenea implicat în deviaţii comportamentale
(hiperactivtate) la copii. Poate produce tumori la nivelul glandei tiroide şi erupţii cutanate.
Restricţii dietetice: Periculos! Este contraindicat persoanelor alergice la aspirină şi astmatice.
Toxic interzis în SUA.
E 127 Eritrozina
CI 45430
Origine: Colorant sintetic roşu ce conţine iod. Este sarea dipotasică sau sarea disodică a 2,4,5,7
tetraiodofluoresceină.
Funcţii şi caracteristici:Colorant alimentar roşu. Pe lângă componentul principal, mai conţine
şi coloranţi auxiliari, apă. NaCl şi/sau sulfat de sodiu sub formă de componente inodore
27
principale. Face parte din grupa coloranţilor xantenici şi se prezintă sub formă de pudră sau
granule de culoare roşie, solubilă în apă şi în alcool etilic. Absorbţia maximă în apă este la
λ=526nm. Condiţiile de puritate sunt: nivelul de ioduri anorganice calculate sub formă de ioduri
de sodiu≤0,1%; substanţe insolubile în apă≤0,2%; fluoresceină ≤20mg/kg. Iniţial s-a constatat că
eritrozina este o sursă nutriţională de iod, dar cercetătorii americani au arătat că aceasta produce
tumori la şobolani atunci când este administrată în cantităţi mari. S-au observat tulburări
neurofiziologice.
Formula brută: C20H6I4Na2O5
I I
O
NaO O
I C I
COONa

Produse: compoturi, îngheţată, prăjituri, bomboane, sucuri răcoritoare, produse de panificaţie.
Efecte secundare: Are efecte secundare în concentraţiile utilizate în alimente. A fost
consemnată o creştere a hiperactivtiăţii la copii, ca şi o posibilă conectare cu efecte mutagene de
distrugere şi alterare a celulelor umane. Eritrozina duce la o creştere a fotosensibilităţii la
persoanele sensibile la lumina solară. În concentraţii mari eritrozina interferează cu
metabolismul iodului. Provoacă cancer tiroidic la animale, posibil şi la om.
Restricţii dietetice: poate fi consumat de către toate grupările religioase, vegani şi vegetarieni.
E128: Roşu 2G
Roşu alimentar 10
CI 18050
Origine: Sintetic, azoic. Este sarea sodică a acidului 8-acetoamidic-1 hidroxi-2 fenil-
azonaftalin-3,6 disulfonat.
Funcţii şi caracteristici:Colorant alimentar roşu. Preparatul conţine şi coloranţi auxiliari
28
împreună cu NaCl şi/sau sulfat de sodiu sub formă de componente incolore principale. Produsul
trebuie să conţină ≥ 80% total coloranţi sub formă de sare sodică la λ=532nm. Se prezintă sub
formă de pulbere sau granule de culoare roşie. Absorbţia maximă în apă este λ = 532nm.
Condiţiile de puritate sunt: substanţe insolubile în apă ≤ 0,2%; coloranţi auxiliari ≤2%;amine
aromatice nesulfonatate ≤ 0,01%.Foarte solubil în apă.
Formula brută: C18H16N2O3
OCH3 OH
N=N
H3CO

Produse: Utilizare limitată în cofetărie şi preparate din carne (carne de hamburgeri).
Efecte secundare: Deoarece este un colorant azoic, generează intoleranţă la persoanele
intolerante la salicilaţi. În plus, fiind un eliberator de histamină, intensifică simptomele astmului.
În combinaţie cu benzoaţii, este de asemenea implcat în deviaţii comportamentale
(hiperactivtate) la copii. Pe deasupra, Roşu 2 G poate duce la anemii şi este un posibil mutagenic
care distruge celulele umane.
Restricţii dietetice: Mutagen şi toxic. Interzis în SUA şi Australia.
E 131: Bleu patent V

CI42051 Albastru alimentar 5
Origine: Colorant sintetic albastru. Face parte din grupa triarilmetanului şi din punct de vedere
chimic este sarea calcică a acidului disulfonic al anhidridei m-hidroxitetraetil diamino
trifenilcarbinol.
29
Funcţii şi caracteristici:Colorant alimentar albastru. Foarte solubil în apă.
Formula brută: C27H31N2O7S2Ca
Produse: caramel, lichior, siropuri, produse refrigerate sau congelate.
Doza zilnică oficială: Până la max. 15 mg/kg corp.
Efecte secundare: Produsul se prezintă sub formă de pulbere sau granule albastre, este solubil
în apă în proporţie de 99,5% şi se caracterizează printr-un conţinut de ≥85% total coloranţi
calculaţi sub formă de sare sodică la λ=638nm în soluţie apoasă la pH=5. Condiţiile de puritate
sunt: substanţe insolubile în apă ≤0,2%; coloranţi auxiliari ≤2,0%; As≤3 mg/kg; Pb≤10 mg/kg;
Hg≤1 mg/kg; metale grele ≤40 mg/kg. Efectele secundare apar rar în concentraţiile utilizate în
alimente. Au fost descrise reacţii alergice rare, datorită cuplării colorantului cu proteinele (din
corp). Funcţionează deasemenea ca eliberator de histastmină.
Restricţii dietetice: Este interzis in Australia, SUA si Norvegia. Din testele pe animalele de
laborator este asociat cu cancerul. Poate cauza dermatite si purpură.
E142: Verde S
CI44090, Verde S, Verde alimentar 4, Verde alimentar S
Origine: Colorant verde sintetic. Denumit şi Verde acid brillant, conţine în principal sodiu
N{4-[(4-dimetilamină)fenil](2 hidroxi 3,6 de sulfo – 1-naftalenil)-metilen]-2,5-ciclohexadien-1
iliden}-N metil – metananinium.
Funcţii şi caracteristici:Colorant alimentar verde. E142 este solubil în apă, dar insolubil în
soluţii acide sau alcaline. Produsul sub formă de pulbere sau granule de culoare albastru închis
sau verde deschis are un conţinut minim de 80% total coloranţi sub formă de sare sodică.
Absorbţia maximă în apă este la λ=632 nm. Condiţiile de puritate sunt: substanţe insolubile în
apă≤0,2%; leucobază ≤5%; amine aromatice primare nesulfonatate ≤0,01%; As ≤3 mg/kg; Pb ≤
10 mg/kg; Hg ≤ 1 mg/kg; metale grele ≤ 40 mg/kg.
Fomula Brută: C27H25N2NaO7S2
Produse: Sirop de fructe, băuturi răcoritoare, lichior, caramel.
Efecte secundare: Se cunosc deja efecte secundare. În câteva cazuri au fost raportate alergii şi
anemii. Restricţii dietetice: Periculos! Cancerigen!
30
7. Conservanţi
E210: Acid benzoic

Acid benzendicarboxilic; acid dracilic; acid fenilcarboxilic
Origine: Acidul benzoic, benzoaţii şi esterii acidului benzoic se găsesc în mod obişnuit în
fructe, în special în boabe. Răchiţelele reprezintă o sursă foarte bogată de acid benzoic. Pe lângă
fructe, benzoaţii se găsesc în ciuperci, scorţişoară, cuişoare, şi în câteva produse lactate (datorită
fermentaţiei bacteriene). Pentru scopuri comerciale este obţinut sintetic din toluen.
Funcţii şi caracteristici: Se prezintă sub formă de cristale lamelare sau aciculare, lucioase,
inodore sau sub formă de pulbere albă, cristalină, cu gust acru. Intervalul de topire este cuprins
între 121,5...123,5˚C după uscare la exsicator pe H2SO4, iar punctul de fierbere la 249-250˚C.
Este puţin solubil în apă, solubil în alcool etilic şi în ulei. Condiţiile de puritate sunt: pierderi la
deshidratare≤ 0,5% după uscare în exsicator, pe H2SO4 timp de 3 ore; cenuşă sulfatată ≤0,05%;
As≤3 mg/kg; Pb 5 mg/kg. Acidul benzoic şi benzoaţii sunt utilizaţi în calitate de conservanţi
împotriva drojdiilor şi bacteriilor în produsele acide. Nu sunt foarte eficienţi împotriva
mucegaiurilor şi ineficienţi în produse cu pH mai mare de 5 (uşor acide sau neutre). Benzoaţii
sunt adesea preferaţi, datorită unei solubilităţi mai bune.
Formula brută: C7H6O2
COOH

Produse: Acidul benzoic şi benzoaţii sunt utilizaţi într-o gamă foarte mare de produse acide sau
uşor acide (băuturi răcoritoare carbogazoase, conserve etc.)
Efecte secundare: Acidul benzoic şi benzoaţii pot să elibereze histamina şi să cauzeze astfel
reacţii pseudo-alergice. Pot produce crize de astm, în special la pacienţii dependenţi de
medicaţia steroidiana antiastmatică, tulburări neurologice, şi pot reacţiona cu E222 (sulfit acid
de sodiu), provocând hiperreactivitate la copii;
31
Restricţii dietetice: Periculos! Cancerigen! Interzis în SUA.
E211: Benzoat de sodiu

Origine: Acidul benzoic, benzoaţii şi esterii acidului benzoic se găsesc în marea majoritate a
fructelor, în special boabe. Răchiţelele sunt o sursă bogată de acid benzoic. Pe lângă fructe,
benzoaţii se găsesc în ciuperci, scorţişoară, cuişoare şi câteva produse lactate (ca rezultat al
fermentaţiei bacteriene). Pentru scopuri comerciale, se obţine din toluen.
Funcţii şi caracteristici: Se prezintă ca o pulbere cristalină albă, inodoră sau ca granule de
culoare albă, inodore cu gust dulce, acru, astringent. Este uşor solubil în apă şi în alcool etilic.
Solutia apoasă este uşor alcalină. Intervalul de topire este 121,5 – 123,5˚C după uscare în
exsicator pe H2SO4. Acidul benzoic şi benzoaţii sunt utilizaţi în calitate de conservanţi împotriva
drojdiilor şi bacteriilor în produsele acide. Nu sunt foarte eficienţi împotriva mucegaiurilor şi
ineficienţi în produse cu pH mai mare de 5 (uşor acide sau neutre). Produsul de uz alimentar
trebuie să conţină ≥99% C7H5O2Na după uscare la 105˚C/ 4 ore. Condiţiile de puritate sunt:
pierderi la deshidratare ≤ 1,5% după uscare la 105˚C/ 4 ore; compuşi organici cloruraţi ≤ 0,06%
exprimaţi în clor, corespunzător la 0,25% calculat ca acid monoclorbenzoic; As ≤ 3 mg/kg; Pb
≤5 mg/kg. Este utilizat ca antiseptic, conservant alimentar şi pentru a masca gustul unor
alimente de calitate indoielnică.
Formula brută: C7H5O2Na
COONa

Produse: Acidul benzoic şi benzoaţii sunt utilizaţi într-o gamă variată de produse acide sau uşor
acide. Se adaugă în lapte şi produse din carne, arome şi condimente, produse de brutărie şi
dulciuri. În cantitate foarte mare este adăugat în băuturile răcoritoare cu aromă de citrice.
Efecte secundare: Urticarie, agraveaza astmul. Nu sunt efecte secundare în concentraţiile
utilizate. La câteva persoane acidul benzoic poate elibera histamina şi cauza reacţii pseudo-
alergice.
32
Restricţii dietetice: Periculos! Cancerigen! Interzis in Japonia, SUA, Suedia, Austria, Norvegia.
Permis în România.
E212: Benzoat de potasiu

fermentaţiei bacteriene). Pentru scopuri comerciale, se obţine sintetic din toluen.
Funcţii şi caracteristici: Se prezintă sub formă de pulbere cristalină albă cu un conţinut minim
de 99% substanţă activă, după uscare la 105˚C până la greutate constantă. Intervalul de topire al
acidului benzoic izolat prin acidifiere şi recristalizat este de 121,5 – 123,5˚C după uscare într-un
exsicator, pe H2SO4. Condiţiile de puritate sunt: pierderi la deshidratare ≤ 26,5 % după uscare la
105˚C; compuşi organici cloruraţi ≤ 0,06% exprimaţi în clor, corespunzător la 0,25% calculat ca
acid monoclorbenzoic; As ≤ 3 mg/kg; Pb ≤5 mg/kg. Acidul benzoic şi benzoaţii sunt utilizaţi în
calitate de conservanţi împotriva drojdiilor şi bacteriilor în produsele acide. Nu sunt foarte
eficienţi împotriva mucegaiurilor şi ineficienţi în produse cu pH mai mare de 5 (uşor acide sau
neutre). Concentraţiile mai mari generează un gust acru, ceea ce îi limitează utilizarea. Benzoaţii
sunt adesea preferaţi, datorită unei solubilităţi mai bune.
Formula brută: C7H5O2K3H2O sau C7H5O2K (substanţă activă).
COOK

Produse: Acidul benzoic şi benzoaţii sunt utilizaţi într-o gamă foarte variată de produse acide
sau uşor acide, lapte, produse din carne, băuturile răcoritoare , dulciuri.
Efecte secundare: Acidul benzoic poate elibera histamina şi cauza reacţii pseudo-alergice.
Restricţii dietetice: Periculos! Cancerigen! Interzis in Japonia, SUA.
33
E213: Benzoat de calciu
fermentaţiei bacteriene). Pentru scopuri comerciale, se obţine sintetic din toluen.
Funcţii şi caracteristici: Produsul se prezintă sub formă de cristale albe sau incolore sau ca
pulbere albă, conţinutul minim de substanţă activă trebuie să fie de 99% după uscare la 105˚C.
Condiţiile de puritate sunt: pierderi la deshidratare ≤ 17,5% determinate prin uscare la 105˚C la
greutate constantă; material insolubil în apă ≤0,3%; compuşi organici cloruraţi ≤ 0,06%
exprimaţi în clor corespunzător la 0,25% calculat ca acid monoclorbenzoic; grad de aciditate/
alcalinitate ≤ 0,25 ml HCl 0,1N sau NaOH 0,1N pentru neutralizarea unui gram benzoat de
calciu.
Formula brută: C14H10O4Ca
( C OO) 2Ca

Produse: Acidul benzoic şi benzoaţii sunt utilizaţi într-o gamă foarte variată de produse acide
sau uşor acide; lapte; produse din carne; băuturi carbogazoase.
Efecte secundare: Acidul benzoic poate elibera histamina şi cauza reacţii pseudo-alergice.
Restricţii dietetice: Periculos! Cancerigen! Interzis în SUA şi UE.
E214: 4-hidroxibenzoat de etil

Etilparaben; Ripagină A; Solbrol A
Origine: Ester etilic sintetic al acidului benzoic. Acidul benzoic, benzoaţii şi esterii acizi ai
acidului benzoic se găsesc în majoritatea fructelor, în special boabe. Răchiţelele sunt o sursă
bogată de acid benzoic. Pe lângă fructe, benzoaţii se găsesc în ciuperci, scorţişoară, cuişoare şi
34
câteva produse lactate (ca rezultat al fermentaţiei bacteriene). Pentru scopuri comerciale, se
obţine sintetic din toluen şi apoi este esterificat.
Funcţii şi caracteristici: eventual acceptabilă Acidul benzoic şi benzoaţii sunt utilizaţi în
calitate de conservanţi împotriva drojdiilor şi mucegaiurilor. Nu sunt foarte eficienţi împotriva
bacteriilor. Activitatea lor nu depinde de aciditate. Esterii acidului benzoic sunt greu solubili fapt
care le limitează utilizarea.
Produse: Esterii acidului benzoic sunt utilizaţi în numeroase produse alimentare şi cosmetice,
unele băuturi răcoritoare.
Efecte secundare: Esterii acidului benzoic pot elibera histamina şi astfel cauza reacţii pseudo-
alergice. Prezenţa E214 în cosmetice poate genera alergii de contact.
Restricţii dietetice: Periculos! Cancerigen! Interzis în SUA.
E220: Dioxid de sulf
Origine: Sulful este un element comun. Dioxidul de sulf este produs prin arderea sulfului.
Utilizarea lui ca şi conservant este asociată cu istoria veche; a fost utilizat în mare măsură în
vechiul Egipt şi în imperiul Roman.
Funcţii şi caracteristici: Este un gaz incolor, utilizat drept conservant. Previne degradările
enzimatice şi de natură bacteriană ale produselor. Dioxidul de sulf de dizolvă în faza apoasă a
produsului; forma acidă rezultată din această reacţie este agentul activ. Astfel este mult mai activ
în produsele acide şi uşor acide. Este ineficient la pH neutru.
De asemenea acţionează ca agent oxidant, cu efect de albire.. Este utilizat ca agent de albire în
cazul făinii; în orice caz el oxidează culoarea (naturală) alimentelor, fapt care îi restrânge
utilizarea.
El stabilizează vitamina C în produse şi previne decolorarea vinului.
Încălzirea elimină dioxidul de sulf din produs sub formă de gaz.
Produse: Dioxidul de sulf e folosit într-o gamă foarte mare de produse acide. Carne de
hamburgeri, cartofi deshidrataţi, fructe confiate, prăjituri, bere, oţet de vin.
Formula brută: SO2
Doza zilnică actualmente oficial acceptabilă: Până la max. 0,7 mg/kg corp.
Efecte secundare: Datorită efectului său oxidant, poate reduce conţinutul de vitamine în
produse. Este redus în ficat la sulfaţi inofensivi şi excretat in urină. Provoacă probleme de
respiraţie la pacienţii astmatici. În concentraţii crescute provoacă probleme gastrointestinale.
35
Provoacă alergii.
Periculos! Distrige vitamina B12!
Restricţii dietetice: Nici una - dioxidul de sulf poate fi consumat de către toate grupările
religioase, vegani şi vegetarieni.
E221: Sulfit de sodiu

Origine: Sarea de sodiu a acidului sulfuros.
Funcţii şi caracteristici:acceptabilă Este o pulbere albă, instabilă care reacţionează cu
oxigenul pentru a forma sulfat. În condiţii acide, formează acidul sulfuros, un conservant. Este
utilizat drept conservant, ca şi agent de oxidare şi albire pentru prevenirea degradării şi
decolorării. În carne previne îmbrunarea; oricum nu este admis în preparatele din carne,
deoarece poate masca degradările provocate de bacterii caracterizate prin decolorare. Este folosit
de asemenea ca aditiv chimic la pâine, cu ajutorul său mărindu-se capacitatea de frământare a
pâinii (economie de timp şi energie pentru producător). Trebuie să conţină minim 95% Na2SO2
şi minim 48% SO2. Condiţiile de puritate sunt: tiosulfat ≤0,1%; Fe ≤ 50 mg/kg; As ≤ 3 mg/kg;
metale grele ≤ 10 mg/kg.
Formula brută: Na2SO3 (anhidru).
Produse: Gălbenuş de ou şi produse cu gălbenuş de ou, salate, bere, pâine, caramel.
Efecte secundare: Datorită efectului său oxidant, poate reduce conţinutul de vitamine în
produse. Este redus în ficat Până la max. sulfat inofensiv şi excretat în urină.
În combinaţie cu alcoolul măreşte simptomele mahmurelii. Persoanele care sunt intolerante la
sulfiţii naturali trebuie să evite adăugarea sulfiţilor (E221-228).
Periculos! Modificări gastrice!
Restricţii dietetice: Nici una - dioxidul de sulf şi sulfiţii pot fi consumaţi de către toate
grupările religioase, vegani şi vegetarieni.
36
E222: Bisulfit de sodiu
Origine: Sare mono sodică a acidului sulfuros.
Funcţii şi caracteristici: Este o pulbere albă, instabilă, care reacţionează cu oxigenul pentru a
forma sulfat de sodiu. În condiţii acide, formează acidul sulfuros, care acţionează drept
conservant. Este utilizat drept conservant în unele produse şi poate fi utilizat ca agent de albire.
Este solubil în apă şi insolubil în alcool. Condiţiile de puritate sunt: Fe ≤ 50 mg/kg; As ≤ 3
mg/kg; Pb 5 mg/kg; Hg ≤ 1 mg/kg.
Formula brută: NaHSO3
Produse: Ceapă conservată, băuturi alcoolice, produse lactate, sucuri de fructe, piure de cartofi
etc.
Efecte secundare: Datorită efectului său oxidant, poate reduce conţinutul de vitamine din
produse. Este redus în ficat la sulfat inofensiv şi excretat în urină.
Persoanele intolerante la sulfiţii naturali ar trebui să evite sulfiţii adăugaţi (E221-228).
Restricţii dietetice: Nici una - dioxidul de sulf şi sulfiţii, pot fi consumaţi de către toate
E226: Sulfit de calciu

Origine: Sarea de calciu a acidului sulfuros.
Funcţii şi caracteristici: Este o pulbere albă, instabilă, care reacţionează cu oxigenul pentru a
forma sulfat de potasiu. În condiţii acide, formează acidul sulfuros, care acţionează drept
conservant. Este utilizat drept conservant şi e utilizat ca agent de albire în producţia de zahăr.
Măreşte fermitatea fructelor conservate (datorită calciului). Se prezintă ca o soluţie apoasă verde
galbenă limpede, avand miros de sulf. Condiţiile de puritate sunt: Fe ≤ 50 mg/kg; Se ≤ 10
mg/kg; As ≤ 3 mg/kg.
Formula brută: [Ca(HSO3)2].
Produse: Cidru, zahăr, sucuri de fructe etc.
37
Efecte secundare: Datorită efectului său oxidant, reduce conţinutul de vitamine din produse.
Este redus în ficat la sulfat şi excretat în urină.
Persoanele intolerante la sulfiţii naturali trebuie să evite sulfiţii adăugaţi (E221-228).
Restricţii dietetice: Nici una - dioxidul de sulf şi sulfiţii, pot fi consumaţi de către toate
Micşorează efectul mahmurelii.
E230: Difenil (bifenil)

Bifenil; fenil benzen
Origine: Sintetizat din benzen.
Funcţii şi caracteristici: Pudră albă, insolubilă în apă, folosită mai ales împotriva mucegaiului
Penicillium care creşte pe citrice. Este folosit pentru dezinfecţia vaselor şi pentru impregnarea
citricelor. Fructele sunt imersate într-o soluţie de difenil, care penetrează coaja încet şi se
regăseşte în fruct. Se prezintă sub formă de cristale albe sau galben deschis spre chihlimbar
având un miros caracteristic, dezagreabil. Produsul sublimează uşor, este insolubil în apă, dar
solubil în grăsimi şi uleiuri eterice, solvenţi organici. Intervalul de topire este 68,5...70,5˚C iar
cel de distilare între 252,5...257,5˚C. Condiţiile de puritate sunt: benzen ≤ 10 mg/kg; amine
aromatice ≤ 2 mg/kg; trifenil şi derivaţi polifenilici superiori ≤ 0,2%.
Formula brută: C12H10.
Produse: Citrice.
Doza zilnică acceptată oficial: Până la max. 0,05 mg/kg corp, cancerigen.
Efecte secundare: Este excretat netransformat de către rinichi. Au fost raportate intoxicari grave
la muncitorii care manipulează citricele.
Restricţii dietetice: Toxic! Interzis în Australia.
E233: Tiabendazol
Origine: Fungicid sintetic.
Funcţii şi caracteristici: Fungicid foarte folosit, mai ales pulverizat pe fructe; de asemenea,
poate fi component al unei soluţii apoase, în care fructele sunt scufundate. Poate fi utilizat doar
38
pentru suprafaţa fructelor. Se prezintă ca o pulbere inodoră albă ce conţine minimum 98%
C10H7Na3S raportat la substanţa uscată. Are intervalul de topire 296...303˚C, iar absorbţia
maximă în HCl 0,1 N este la λ=302.Condiţiile de puritate sunt: conţinutul de apă ≤0,5%; cenuşă
sulfatată ≤0,2%; As ≤ 3mg/kg; Pb ≤ 5 mg/kg.
Formula brută: C10H7Na3S
Produse: Fructe.
Doza zilnică acceptată oficial: Până la max. 0,1 mg/kg corp.
Efecte secundare: Este hidrolizat în ficat şi excretat de rinichi.
Restricţii dietetice: Toxic. Periculos. Interzis în Australia.
E234: Nizină
Origine: Nizina este o polipeptidă (proteină cu lanţ scurt) antibiotic produs de bacteria
Lactococcus lactis, în mod normal utilizată la în fabricarea brânzeturilor.
Funcţii şi caracteristici: Utilizată în calitate de conservant faţă de bacteriile Gram-pozitive
dăunătoare. Are în structura sa 34 de aminoacizi din care unii speciali: β-metildehidroalanina.
dehidroalanina, lantionina şi β-metillantionina. Se prezintă sub formă de pulbere albă . Are
acţiune inhibitoare asupra clostridiilor dar şi asupra unor specii de streptococci. Nu influenţează
practic activitatea drojdiilor şi mucegaiurilor.
Formula brută: C143H220N42O37S7
Produse: Brânză, smântână, fructe conservate etc.
Doza zilnică acceptată oficial: Până la max. 33000 unităţi/kg corp.
Efecte secundare: Duce la imunizarea bacteriilor patogene, de unde rezultă imposibilitatea
combaterii lor în caz de boală. Distruge flora bacterială naturală a corpului. Deoarece este o
proteină, organismul o absoarbe imediat şi este asimilată prin intestinul subţire.
Restricţii dietetice: Nici una - nizina poate fi consumată de către toate grupările religioase,
vegani şi vegetarieni.
39
E239: Hexamină
Hexaamina; metin amina
Origine: Comercial sintetizată din formaldehidă (!) şi amoniac (!).
Funcţii şi caracteristici: Utilizată în calitate de conservant faţă de fungi.
Produse: Caviar, brânzeturi, hering, peşte conservat etc.
Efecte secundare: Este metabolizat de ficat şi excretat. Concentraţiile mai mari au efecte
secundare periculoase.
Restricţii dietetice: Nici una - E 239 poate fi consumat de către toate grupările religioase,
vegani şi vegetarieni.
E240: Formaldehidă
Metanal; formalină
Origine: Formaldehida se formează în mod natural prin afumare sau încălzirea produselor
alimentare bogate în proteine. Produsul comercial este sintetizat din metanol.
Funcţii şi caracteristici: Formaldehida este un gaz cancerigen utilizat drept conservant
împotriva bacteriilor. Nu este utilizat direct în alimente, dar ajunge în noi indirect pentru că este
utilizat pentru dezinfectarea containerelor, conductelor şi a vaselor în industria alimentară. Este
adesea utilizată direct şi în industria cosmetică.
Produse: Cosmetice, (textile, mobilă).
Efecte secundare: Ca gaz are efecte secundare foarte puternice.
Restricţii dietetice: Nici una.
E249: Nitrit de potasiu

Origine: Mineral natural. Se poate extrage din mină sau se poate produce pe cale chimică din
azotatul de potasiu.
Funcţii şi caracteristici: Pulbere albă folosită ca şi conservant împotriva lui Clostridium
botulinum (o bacterie care declanşează botulismul) din produsele din carne.
40
Formula brută: KNO2.
Produse: Foarte multe produse din carne, lactate şi peşte.
Doza zilnică acceptată oficial: Peste 0,06 mg/kg corp.
Efecte secundare: Nitriţii sunt precursori ai nitrozaminelor (substanţe cancerigene), care se
formează în stomac din nitriţi şi proteine. Reacţionează cu hemoglobina din sânge. Nu este
permis în produsele destinate alimentaţiei copiilor, îndeosebi celor sub 1 an. Copiii au un tip
diferit de hemoglobina care este mult mai reactiva cu nitriţii faţa de hemoglobina normala.
Condiţiile de puritate sunt: pierderi la deshidratare ≤ 3% după uscare timp de 4 ore pe gel de
siliciu.
Periculos! Cancerigen!
Restricţii dietetice: Nu se cunosc - nitriţii şi nitraţii pot fi consumaţi de toate grupurile
E250: Nitrit de sodiu

Origine: Mineral natural. Se poate extrage din mină sau se poate produce pe cale chimică din
azotatul de sodiu.
Funcţii şi caracteristici: Pulbere albă folosită ca şi conservant împotriva lui Clostridium
botulinum (o bacterie care poate cauza botulismul) din produsele din carne.
Formula brută: NaNO2.
Masa moleculară: 69.
Produse: Produse din carne, lactate şi peşte.
Doza zilnică actualmente oficial acceptabilă: Max. 0,06 mg/kg corp.
Efecte secundare: Nitriţii sunt precursori ai nitrozaminelor (substanţe cancerigene), care se
formeaza in stomac din nitriţi şi proteine. În concentraţie mare reacţioneză cu hemoglobina. Nu
este permis în produsele destinate alimentaţiei copiilor sub 6 luni. Copiii mici au un tip diferit de
hemoglobina care este mult mai reactiva cu nitriţii faţa de hemoglobina normala. Se prezintă ca
o pulbere cristalină albă sau fragmente gălbui care în prezenţa aerului sau a apei se oxidează lent
la azotat. Are un gust salin şi punctul de topire la 284˚C. Condiţiile de puritate sunt: pierderi la
deshidratare ≤ 0,25% după uscare timp de 4 ore pe gel de siliciu. Periculos. Cancerigen.
Restricţii dietetice: Nu se cunosc - nitriţii şi nitraţii pot fi consumaţi de toate grupările
41
E251: Nitrat de sodiu
Origine: Mineral natural. De asemenea este prezent in aproape toate legumele.
Funcţii şi caracteristici: Praf alb folosit ca şi conservant împotriva decolorării. Punctul de
topire este la 308˚C. Condiţiile de puritate sunt: nitriţi ≤ 30 mg/kg exprimaţi ca NaNO2.
Formula brută: NaNO3.
Masa moleculară: 85.
Produse: Brânză, carne şi produse din carne, pizza, semipreparate, etc.
Doza zilnică acceptată oficial: Max. 3,7mg/kg corp.
Efecte secundare: Nitraţii nu au efecte secundare, dar sunt transformaţi în nitriţi (E250) fie prin
încălzire, fie prin simpla prezenţă în stomac.
Restricţii dietetice: Nu se cunosc - nitriţii şi nitraţii pot fi consumaţi de toate grupările
E252: Nitrat de potasiu

Salpetru de Chile
Origine: Natural se găseşte în minerale. Prezent de asemenea aproape în toate vegetalele.
Funcţii şi caracteristici: Pudră albă utilizată în calitate de conservant şi împotriva decolorării
coloranţilor naturali. Se prezintă şi ca prisme transparente cu gust răcoritor, sărat, picant ce
trebuie să conţină minim 99% KNO3 raportat la substanţă anhidră, pH-ul soluţiei 5% este 4,5-
8,5. Condiţiile de puritate sunt: pierderi la deshidratare ≤ 1% după uscare la 105˚C timp de 4
ore; nitriţi ≤ 20 mg/kg exprimaţi ca KNO2.
Formula brută: KNO3.
Produse: Carne şi preparate din carne, lactate, peste, semipreparate.
Doza zilnică acceptată: Până la max. 3,7 mg/kg corp.
Efecte secundare: Azotaţii nu prezintă efecte secundare în prima fază, dar prin încălzire, sau în
stomac, sunt convertiţi în azotiţi (E250). Periculos! Cancerigen!
Restricţii dietetice: Nici una, azotaţii şi azotiţii pot fi consumaţi de către toate grupările
(www.food-info.net/ro/qa/bt.htm; Dicţionar explicativ pentru ştiinţele Exacte, 2005;
http://it.wikipedia.org/wiki.svg
42
8. Antioxidanţi
E311: Octil galat

Origine: Sintetizat din octanol şi acid galic, obţinut din taninurile plantelor. Este esterul
n- octilic al acidului trihidroxi 3,4,5 benzoic.
Funcţii şi caracteristici: Antioxidant în produse grase, adăugat mai ales pentru a preveni
râncezirea. Se prezintă ca o substanţă solidă, albă cremoasă, inodoră cu gust usor amar. Este
insolubil în apă, total solubil în eter şi propan 1,2-ol. Este solubil în grăsimi şi uleiuri. Are
intervalul de topire cuprins între 99-102˚C după uscare la 90˚C/6ore. Condiţiile de puritate sunt
următoarele: pierderi la deshidratare ≤ 0,5%; cenuşă sulfatată ≤ 0,05%; acid liber ≤ 100 mg/Kg
(ca acid galic).
Produse: Uleiuri şi grăsimi, margarină etc.
Doza zilnică acceptată : Până la 0,5 mg/kg corp.
Efecte secundare: Este degradat în intestine până la octanol şi acid galic. Acidul galic poate
provoca eczema, afecţiuni ale stomacului şi hiperaciditate.
Restricţii dietetice: Galaţii pot fi consumaţi de către toate grupările religioase, vegani şi
vegetarieni .
E312: Dodecil galatul

Origine: Sintetizat din alcool lauric şi acid galic, care este obţinut din taninurile plantelor .
Funcţii şi caracteristici: Antioxidant în produse grase, adăugat mai ales pentru a preveni
râncezirea. Este esterul n-dodecil al acidului 3,4,5 trihidroxibenzoic. Produsul se prezintă ca un
solid inodor, alb, alb-crem cu gust amar. Este insolubil în apă, total solubil în etanol şi eter. Este
solubil în grăsimi şi uleiuri. Intervalul de topire este cuprins între 95-98˚C după uscare la 90˚C/6
ore. Condiţiile de puritate sunt următoarele; pierderi la deshidratare ≤ 0,5%; cenuşă sulfatată ≤
0,05%; acid liber ≤ 0,5 mg/Kg (ca acid galic).
43
Produse: Uleiuri şi grăsimi, margarină, supe etc.
Doza zilnică admisă : Până la 0,05 mg/kg corp.
Efecte secundare: Este degradat în intestine până la lauril alcool şi acid galic. Acidul galic
poate provoca eczeme, afecţiuni ale stomacului şi hiperaciditate.
Restricţii dietetice: E312 poate fi consumat în mod normal de către toate grupările religioase,
vegani şi vegetarieni. Totuşi, există posibilitatea ca acidul lauric folosit în alcoolul lauric să fie
obţinut din grăsime animală, deşi sursa principală este grăsimea vegetală. Folosirea grăsimii
animale (incluzând-o şi pe cea de porc) nu poate fi înlăturată complet. Nu conţine alcool
(etanol).
E330: Acid citric

Origine: Acidul citric este un compus care se găseşte în orice organism viu, ca parte a căilor
metabolice de bază în toate celulele corpului. Concentraţii mari se găsesc în fructele citrice,
kiwi, căpşuni şi multe alte fructe. Comercial, este preparat prin fermentaţia melasei cu
mucegaiul Aspergillus niger .
Funcţii şi caracteristici: Acidul citric are funcţii multiple – potenţează activitatea multor
antioxidanţi, dar el însuşi nu este antioxidant. Este utilizat în special ca un regulator de aciditate,
ca şi un compus de aromă. Măreşte puterea gelului în marmelade şi micşorează îmbrunarea
enzimatică în fructe şi produse din fructe. Se prezintă ca un solid cristalin alb sau incolor, cu
gust puternic acid. Monohidratul se descompune în aer uscat. Este foarte solubil în apă, uşor
solubil în etanol, solubil în eter. Condiţiile de puritate sunt: conţinut de apă ≤0,5% pentru
anhidru şi ≤ 8,57% pentru monohidrat; cenuşa sulfatată ≤ 0,05% după calcinare la 800 ± 25˚C;
metale grele ≤ 5mg/Kg (ca Pb).
Formula brută: C6H8O7 –acid citric anhidru; C6H8O7H2O – acid citric monohidrat.
Masa moleculară: 192,13 şi respectiv 210,15.
Produse: biscuiti, peste conservat, branzeturi, amestecuri pentru supe, bauturi nealcoolice,
semipreparate din carne.
Doza zilnică admisă: Fără limită.
Efecte secundare: Acidul citric este un component a celulelor corpului şi este degradat şi folosit
de organism fără efecte secundare. Au fost sesizate reacţii pseudo-alergice (intoleranţe), dar
acestea sunt foarte rare. Persoanele cu asemenea intoleranţă ar trebui de asemenea să evite toate
44
fructele moi şi produsele obţinute din ele. Produce afecţiuni ale cavităţii bucale si are acţiune
cancerigena puternica. Se găseşte in cele mai multe sucuri care se afla in comerţ.
Restricţii dietetice: Acidul citric şi citraţii pot fi consumaţi în mod normal de toate grupările
religioase, vegani şi vegetarieni. Acidul citric nu cauzează reacţii alergice persoanelor care sunt
alergice la portocale şi fructe citrice, deoarece este obţinut comercial din zahăr şi nu din fructe.
9. Agenţi de îngroşare. Emulgatori
E407 Carageenanul
E407a Carrageenan din alga Eucheuma
Origine: Un polizaharid natural, obţinut din diferite alge (Chrondrus crispus, Gigartina stellata,
Euchema spinosum, E. cottonii) în Europa, Asia şi America. Se obţine din extracţia algelor roşii
din clasa Rhadophyceae. Este un amestec complex de polizaharide, polilactani liniari sulfataţi,
comercializaţi sub următoarele denumiri: kapa (K), iota (ί), şi lamda (λ). K-caragenanul este
obţinut dintr-o specie de alge roşii numită Euchema cattoni şi apare împreună cu λ-caragenan la
specia Chondrus crispus şi la unele specii Gigartina; iota-caragenanul este obţinut din specia
Euchema spinosus. E 407are o compoziţie uşor diferită; în plus, conţine o cantitate importantă
de celuloză. Unităţile stucturale din caragenani sunt reprezentate de dizaharide formate din
unităţi de galactoză legate între ele 1,4 cu grad diferit de sulfatare.
Funcţii şi caracteristici: Agent de îngroşare şi stabilizator. Produsul se prezintă ca pulbere
grunjoasă spre fină, de culoare gălbuie spre incoloră, practic inodoră. Vâscozitatea soluţiei 1,5%
la 75˚C este minimum 5. Condiţiile de puritate sunt: conţinut de metanol, etanol, propanol-2 ≤
0,1% separat sau în combinaţie; pierderi la uscare ≤ 12%; cenuşă insolubilă în acid clorhidric
10% ≤ 1% raportat la substanţa anhidră; metale grele ≤ 20mg/Kg; NTG ≤ 5000 colonii/g; drojdii
şi mucegaiuri ≤ 300 calorii/g, E. coli absent/5g, Salmonella absent/10g.
Produse: Diverse produse.
Doza zilnică acceptată: Nu este specificată.
Efecte secundare: Nu se cunosc efecte secundare pentru concentraţiile folosite, dar
concentraţiile ridicate produc flatulenţă şi balonare în urma fermentării de către microflora
45
intestinală (similar cu toate polizaharidele digerabile). Carrageenanii cu lanţ scurt pot produce
perforarea intestinului şi nu sunt permişi în alimente.
Restricţii de dietă: Carrageenanii pot fi folosiţi de către toate grupările religioase, vegani şi
vegetarieni.
E420: Sorbitolul
E420 (i) Sorbitol E420 (ii) Sirop de sorbitol
Origine: Un alcool natural carbohidrat, prezent în multe fructe de pădure şi alte fructe: mere,
prune, cireşe şi struguri care pot conţine până la 5% sorbitol. Se obţine în scop comercial din
glucoză (dextroză) prin dehidrogenarea acesteia. Apare în metabolismul glucidelor la om şi la
animale
Funcţii şi caracteristici: Stabilizator, edulcorant hipocaloric, agent de volum, etc. Se prezintă
ca o pulbere higroscopică albă, pudră cristalină, fulgi sau granule cu gust dulce. Puterea de
îndulcire este 0,5- 0,6 faţă de cea a zaharozei. Este foarte solubil în apă şi uşor solubil în etanol.
Intervalul de topire între 88 şi 102˚C. Conţine ≥ 97% polioli totali din care 91% D-sorbitol
raportat la substanţa uscată. Condiţiile de puritate sunt următoarele: conţinut de apă ≤ 1%
(metoda Karl Fisher); cenuşă sulfatată ≤ 1% faţă de s.u., cloruri ≤ 50mg/Kg.
Produse: Numeroase produse de patiserie şi cofetărie.
Doza zilnică acceptată: Nu există limită pentru consumul de E420; totuşi nu este permis
consumul în cazul copiilor sub 1 an, deoarece poate provoca diaree severă.
Efecte secundare: Sorbitolul este parţial absorbit şi metabolizat ca fructoză de către organism;
fracţiunea rămasă este fermentată în intestinul gros. În timpul fermentării se produc gaze, care
pot cauza balonare şi flatulenţă. La persoanele cu intoleranţă poate avea efect laxativ. În mod
normal nu apar efecte secundare la concentraţiile folosite; totuşi, la unele persoane cu intoleranţă
se formează gaze chiar la doze de 5 grame de sorbitol. Efectele secundare apar în mod normal
după doze de 25-30 grame consumate o dată, ceea ce este mult peste cantitatea folosită în mod
normal în produsele alimentare.
46
Restricţii de dietă: Sorbitolul poate fi folosit de către toate grupările religioase, vegani şi
vegetarieni. Termenul alcool carbohidrat este o denumire chimică; sorbitolul nu conţine alcool
(etanol).
10. Antiagloeranţi. Antispumanţi
E 555 – Silicatul de aluminiu şi potasiu

Funcţii şi caracteristici: Silicatul de aluminu se prezintă sub formă de cristale incolore,
monoclinice solubile în apă, insolubile în alcool. Are punctul de topire la 1088˚C. Silicatul de
potasiu se prezintă ca o pulbere incoloră, amorfă, solubilă în apă, insolubilă în alcool. Are
punctul de topire la 976˚C.
Produse: Se utilizează în prafuri de produse deshidratate (inclusiv zaharuri), sare şi substituenţii
săi, suplimente dietetice, produse alimenatre sub formă de tablete, pastille , drajeuri, brânza din
pasta tare, semitare şi topită feliată sau pentru ras, înlocuitori de brânza de ras sau felii si
inlocuitori de branza topita, guma de mestecat, orez, carnati (numai tratament superficial),
jeleuri (numai tratament superficial), condimente, produse de cofetarie exclusiv ciocolata (numai
tratamentul superficial), grasimi tartinabile pentru ungerea formelor de patiserie
Formulă brută: Al2SiO3 (silicatul de aluminiu); K2SiO3 (silicatul de potasiu).
Masa moleculară: 122,7 şi respectiv 154,25.
Efecte secundare: se cunoaste ca aluminiul este cauza unor probleme placentare în timpul
sarcinii şi potasiu este asociat cu boala Alzheimer.
11. Agenţi de gust
E 621 – glutamatul monosodic

Produse: condimente, supe concentrate.
Efecte secundare: O serie de autori au pus in evidenta faptul ca GMS poate exercita un efect toxic
asupra sistemului nervos central. Un sindrom specific , cunoscut sub denumirea “sindromul
restaurantelor chinezesti”, a fost descris in literatura si se manifesta prin febra si cresterea tensiunii
dupa consumarea unor produse cu continut mare de GMS. Alte efecte: obezitate, boala Alzheimer,
dureri de cap, insomnii, cancer, fibromialgie. Provoacă efecte neurotoxice.
47
12. Edulcoranţi. Agenţi de suprafată şi albire. Gaze propulsoare
E 952 – Ciclamatul de sodiu

Origine: Este sarea de sodiu a acidului ciclamic.
Funcţii şi caracteristici: Se găseşte sub formă de pulbere cristalină, albă, inodoră, stabilă la
căldură, cu un conţinut minim de 98% substanţă activă şi maxim 102 raportat la substanţa uscată.
Are o bună stabilitate la căldură şi este stabil în soluţie la pH 2-8. Anumiţi indivizi metabolizează
ciclamaţii în ciclohexilamină considerată de unii cercetători cancerigenă. Condiţiile de puritate
sunt: pierderi la uscare ≤1%; Se ≤30mg/kg s.u.; ciclohexilamină ≤ 10 mg/kg s.u.; anilină ≤ 1mg/kg
s.u.
Formula brută: C6H12NNaO3S
Produse: la indulcirea sucurilor de fructe foarte acide; Se utilizeaza in bauturile nealcoolice
( bauturi aromate pe baza de apa, cu valoare energetica redusa sau fara adaosuri de zahar, bauturi
pe baza de lapte si produse derivate sau pe baza de suc de fructe, cu valoare energetica redusa sau
fara adios de zahar), in deserturi si produse similare (deserturi aromate pe baza de apa, cu valoare
energetica redusa sau fara adaosuri de zahar, preparate pe baza de lapte si produse derivate, cu
valoare energetica redusa, deserturi pe baza de fructe si legume deserturi pe baza de oua, deserturi
pe baza de cereale, deserturi pe baza de grasimi, cu valoare energetica redusa sau fara adios de
zahar, snacks, cereale pentru micul dejun cu un continut de fibre mai mare de 15% sic el putin
20% tarate, cu valoare energetica redusa sau fara adios de zahar, gheata alimentara cu valoare
energetica redusa sau fara adios de zahar, in produse de cofetarie, precum si in alte produse: cidru
si rachiu de pere, bere nealcoolica, bere cu valoare energetica redusa, fructe conservate, cu valoare
energetica, sosuri, mustar, suplimente alimentare/integratori dietetici in stare lichida, solida, pe
baza de vitamine si /sau elemente minerale sub forma de sirop sau masticabile.
Doza zilnică acceptată: : Până la 11 mg/kg corp.
Efecte secundare: poate produce migrene şi alte reacţii adverse; unele testări au arătat că poate fi
cancerigen; este interzis în SUA si Anglia din cauza potenţialului cancerigen.
(www.food-info.net/ro/qa/bt.htm; Dicţionar explicativ pentru ştiinţele Exacte, 2005;
http://it.wikipedia.org/wiki.svg)
48
13. Restrictii impuse de legislatia in vigoare
Standardele generale pentru aditivi alimentari - General Standard for Food

Additives/GFSA, valabile pe plan international, stabilesc regulile de utilizare a aditivilor
alimentari. Aceste norme specifica în mod clar daca un aditiv poate fi folosit sau nu în
prelucrarea unor produse alimentare.
Importanta normelor GFSA este si mai mult subliniata de existenta "Codex
Alimentarius"- un index pentru standardele destinate produselor alimentare si care este
considerat ca o autoritate de referinta în cazul unor dispute aparute între partenerii
tratatului "WTO Treaty". Aceasta înseamna practic ca, orice fel de produse care sunt în
acord cu standardele prevazute de acest Codex, trebuie sa fie admise pe pietele tarilor
semnatare ale tratatului, chiar daca normele în tara importatoare sunt mult mai restrictive
decat aceste standarde. În cazul interzicerii unui import, tara respectiva care a impus
restrictia trebuie sa prezinte justificari legale care sa fundamenteze refuzul. [10]
"Codex Alimentarius" a fost pentru prima data întocmit în 1962 sub auspiciile
"UN’s Food & Agriculture Organization" (FAO) si "World Health Organization" (WHO).
În ultimii 30 ani, aproximativ 270 de Codex-uri pentru standarde au fost adoptate pentru
diverse domenii, începand cu standarde pentru igiena, reziduri de pesticide si terminand
cu metode de etichetare si de analiza.
Standardele generale pentru aditivi alimentari (GFSA) au fost adoptate în martie 1997,
de catre guvernele membre ale Codex-lui, pentru a fi utilizate de producatorii de
alimente, în conformitate cu "Good Manufacturing Practice".
In 1970 Uniunea Europeana a decis ca fiecare aditiv autorizat sa fie semnalat, pe
etichete sau ambalaje, prin binecunoscutul cod E. Decizia a fost luata in ideea de a avea o
legislatie si o reglementare foarte precise a aditivilor si pentru a facilita informarea
consumatorilor. De asemeni un aditiv trebuie sa fie aprobat de comitetul mentionat mai
sus.
In legislatia Uniunii Europene, cerintele privind aditivii alimentari sunt
[11]
specificate mai exact prin intermediul Directivelor:
49
- pentru indulcitori: Directiva Parlamentului si Consiliului European 94/35/EC din 30
iunie 1994
- pentru coloranti: Directiva Parlamentului si Consiliului European 94/36/EC din 30
iunie 1994
- pentru alti aditivi: Directiva Parlamentului si Consiliului European 95/2/EC din 20
februarie 1995.
.Legislatia romana in vigoare. Toti aditivii autorizati de Ministerul Sanatatii si Familiei
prin Ordinul nr. 975/1998, sunt preluati din “Codex Alimentarius”. Acesta contine un
numar de aproximativ 250 de aditivi alimentari ce pot fi folositi cu aprobarea MSF in
functie de grupa alimentara in care e inclus acesta. De asemeni, FAO (Organizatia pentru
Alimentatie si Agricultura) si OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii)impreuna cu
specialisti si experti ai Uniunii Europene organizeaza periodic studii analizand daca o
substanta este permisa sau respinsa ca aditiv si in ce conditii se poate folosi. Acest
comitet recomanda si cantitatile maxime.
In ultimii ani, specialistii din cadrul Ministerului Sanatatii si Familiei care
lucreaza la proiectele de armonizare a legislatiei cu statele membre ale Uniunii Europene
au facut eforturi sa convinga oficialii Comunitatii Europene de faptul ca se pot gasi in
timp scurt solutii pentru existenta unui sistem riguros de control al aditivilor din alimente
si in special al celor noi.
Potrivit art. 2 din Norma igienico-sanitara din 16 decembrie 1998 pentru
alimente: “ Orice produs alimentar fabricat pentru consum uman sau dat in consum
uman (din tara sau din import) trebuie sa respecte cerintele prezentelor norme.
Produsele alimentare care se obtin sau sunt fabricate dupa retete noi, dupa
tehnologii noi sau care contin materii prime, aditivi alimentari sau adjuvanti tehnologici
noi, sub aspectul folosirii lor pentru prima data intr-un produs alimentar, vor fi supuse
[12]
Ministerului Sanatatii spre avizare sanitara.”
Deci pentru fiecare aditiv alimentar propus spre folosire este necesara obtinerea
avizului sanitar. Aceasta implica o verificare a dozei utilizate si a compozitiei
preparatului recomandat de producator. Conform unui raport trimis recent Ministerului
Sanatatii de catre specialistii Institutului de Sanatate Publica Bucuresti, laboratoarele de
50
profil din Romania nu au o dotare tehnica suficient de avansata pentru a determina cu
[13]
exactitate daca aditivul folosit este sau nu inclus in lista celor aprobate.
In cazul amestecurilor de aditivi importati, care au diferite denumiri comerciale,
acestea se vor aviza sanitar pentru a verifica daca atat compozitia, cat si doza de utilizare
recomandata sunt corespunzatoare.
Avizul sanitar pentru aditivii alimentari folositi in Romania este valabil timp de 3
ani de la data emiterii. In cadrul perioadei de 3 ani el poate fi retras, daca se constata ca
este folosit necorespunzator sau daca aditivul avizat are efecte asupra sanatatii sau
mediului, necunoscute la data emiterii avizului.
Aditivii care sunt folositi in hrana animalelor trebuie sa fie avizati de Ministerul
Sanatatii.
Potrivit art. 3 din Norma igienico-sanitara din 16 decembrie 1998 pentru
alimente: “Este interzisa comercializarea sau utilizarea pentru consum uman a
alimentelor care ...:
... conţin aditivi alimentari neavizati de Ministerul Sanatatii sau peste limitele admise de
prezentele norme igienico-sanitare...
... sunt falsificate. Se considera falsificare: - adaosul oricarei substante naturale sau
sintetice in produse, in scopul mascarii unor defecte ale acestora, precum si in scopul
modificarii sau conferirii de proprietati pe care produsele nu le justifica prin compozitia
lor naturala sau prin retetele de fabricatie; - schimbarea compozitiei fara a se schimba
specificatiile de pe eticheta.”
Pentru aditivii alimentari-neprevazuti in prezentele norme igienico-sanitare, precum si
pentru utilizarea oricarui aditiv in produsele alimentare dietetice si in preparatele pentru
copii se va cere avizul Ministerului Sanatatii.
De asemeni productia, importul, vanzarea sau folosirea aditivilor alimentari care nu sunt
cuprinsi in prezentul ordin este interzisa.
Ordonanta 99/2000 stabileste principiile generale privind desfasurarea activitatii
comerciale si urmareste dezvoltarea echilibrata a retelei de distributie a produselor si
serviciilor de piata, cu respectarea principiilor liberei concurente, protectiei vietii,
sanatatii, securitatii si intereselor economice ale consumatorilor, precum si a mediului.
51
Dar potrivit Ordonantei de Urgenta nr. 21/2001 a fost suspendata aplicarea Ordonantei
Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata pana la
adoptarea legii de aprobare sau de respingere de catre Parlament. 8
Prin reorganizarea Oficiului pentru Protectia Consumatorilor care se desfiinteaza,
potrivit H.G. 166/2001 s-a organizat Autoritatea Nationala pentru Protectia
Consumatorilor. Printre atributiiile sale principale se regasesc si urmatoarele:
1. propune Guvernului spre adoptare si avizeaza proiecte de acte normative in domeniul
protectiei consumatorilor cu privire la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea,
depozitarea, transportul, importul si comercializarea produselor, precum si cu privire la
prestarea serviciilor, astfel incat acestea sa nu puna in pericol viata, sanatatea sau
securitatea consumatorilor ori sa afecteze drepturile si interesele lor legitime;
2. propune spre adoptare Guvernului proiecte de acte normative in domeniul protectiei
consumatorilor cu privire la avizarea speciala pentru fabricarea, ambalarea, etichetarea,
conservarea, depozitarea, transportul, importul si comercializarea anumitor produse;
3. efectueaza analize si incercari in laboratoarele acreditate conform legii sau in
laboratoare proprii ori agreate, efectueaza sau finanteaza studii si teste comparative cu
privire la calitatea produselor si serviciilor destinate consumatorilor, pe care le aduce la
cunostinta publicului;
4. desfasoara activitati de informare, consiliere si educare a consumatorilor; editeaza
publicatii de specialitate in domeniul protectiei consumatorilor;
5. informeaza permanent consumatorii asupra produselor care prezinta riscuri
pentru sanatatea si securitatea lor.
52
14. Concluzii
În mod clar folosirea aditivilor alimentari, acele substanţe adăugate în produsele

alimentare cu scopul de a le modifica sau crea anumite proprietăţi, a facilita anumite
operaţii de prelucrare şi a asigura o anumită stabilitate în timp, duce la scăderea
costurilor de producţie şi a preţului produsului finit, la creşterea termenului de
valabilitate al alimentelor. Pe de alta parte studiile au evidenţiat efectele negative ale
folosirii îndelungate ale unor aditivi. În acest scop, în România ca şi în alte tări ale lumii
s-au luat măsuri de protecţie a consumatorului, măsuri ce constau fie în interzicerea
folosirii unor aditivi sau în impunerea unei restricţii privind doza folosită. Legislaţia din
România este criticată întrucât deşi permite utilizarea numai a 201 aditivi din cei 301
aditivi acreditaţi conform normelor CEE, permite utilizarea unor aditivi care au fost
interzişi în ţări ca Japonia, Suedia, SUA, Austria, Norvegia, Anglia. La aceasta
nemulţumire se adaugă şi relativa ineficienţă a aplicării amenzii de 100 mil. lei pentru
gradul ridicat de risc la care au fost expusi consumatorii si care nu a dus la eradicarea
practicilor incorecte.
Evitarea produselor ce conţin aditivi alimentari este aproape imposibilă. În aceste
condiţii este necesară o reactualizare a legislaţiei româneşti, ţinându-se cont de normele
Organizaţei Mondiale a Sănătăţii. În ceea ce priveşte conţinutul, dozele în care aceşti
aditivi sunt folosiţi trebuie respectate normele în vigoare, iar respectarea acestora trebuie
verificată de organismele cu importanţe răspunderi în acest domeniu.
53
Bibliografie
1. Banu, C, Butu, N, Lungu, C, Alexe,P, Rasmerita, D, Vizireanu, C, “Aditivi si ingrediente

pentru industria alimentara”, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000
2. Diaconescu Ion, “Merceologie alimentara”, Editura Eficient, Bucuresti, 1998, pag. 63.
3. Dicţionar Explicativ pentru Ştiinţele Exacte. Editura Academiei Române. Editura Agir.
Bucureşti, 2005.
4. Jukes, D, “Food additives in the European Union”, The School of Food Biosciences, The
University of Reading, UK, www.fst.rdg.uk/foodlaw/additive.htm
5. Procopie R., “Bazele merceologiei”, Editura ASE, Bucuresti, 2001, pag. 70.
6. Pamfilie R, Procopie,R, Dima, D, “Marfurile alimentare in comertul international”,
Editura Economica, Bucuresti 2001
7. Sercan, E, “Efectele devastatoare ale unor E-uri periculoase”, Curierul National din 7
februarie 2001
8. *** http://www.ispt.ro, “Directii de cercetare – Institutul de Sanatate Publica Timisoara”
9. *** http://www.food-info.net/ro/qa/bt.htm
10. *** http://www.the-south-asian.com/Food%20Colours.htm
11. *** Norma igienico-sanitara din 16 decembrie 1998 pentru alimente, publicata in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 268 din 11 iunie 1999
12. *** Norma metodologica din 7 februarie 2002 privind etichetarea alimentelor, publicat
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 147 din 27 februarie 2002
13. *** http://it.wikipedia.org/wiki.svg
[1] Norma igienico-sanitara din 16 decembrie 1998 pentru alimente, publicata in Monitorul
Oficial, Partea I nr. 268 din 11 iunie 1999
[2] Pamfilie Rodica, Roxana Procopie, Dumitru Dima, “Marfurile alimentare in comertul
international”, Editura Economica, Bucuresti 2001, pag. 88.
[3] www.ispt.ro, “Directii de cercetare – Institutul de Sanatate Publica Timisoara”
[4] Roxana Procopie, “Bazele merceologiei”, Editura ASE, Bucuresti, 2001, pag. 72.
[5] Pamfilie Rodica, Roxana Procopie, Dumitru Dima, “Marfurile alimentare in comertul
international”, Editura Economica, Bucuresti 2001, pag. 88.
[6] Roxana Procopie, “Bazele merceologiei”, Editura ASE, Bucuresti, 2001, pag. 73.
54
[7] dr. David Jukes, “Food additives in the European Union”, The School of Food Biosciences,
The University of Reading, UK, www.fst.rdg.uk/foodlaw/additive.htm
[8] http://crucial.ied.edu.hk/foodchem/addnutri.html, The Crucial Website, Hong Kong Institute
of Education
[9] http://www.the-south-asian.com/Food%20Colours.htm
[10] “Aditivii alimentari-in atentia organismelor internationale”- ziarul Cotidianul, 26 august
2001
[11] Emilia Sercan, “Efectele devastatoare ale E-urilor periculoase”, Curierul National 2001
55

Toxicitatea Unor Aditivi Alimentari Utilizati in Industria Carnii Laptelui Branzeturilor Panificatiei Conservelor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Toxicitatea Unor Aditivi Alimentari Utilizati in Industria Carnii Laptelui Branzeturilor Panificatiei Conservelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

Toxicitatea unor aditivi alimentari utilizaţi în industria

1. Noţiuni introductive privind aditivii alimentari 3

Aditivii alimentari reprezintă un grup heterogen de substanţe care se adaugă în cantităţi

Utilizarea aditivilor alimentari nu este permisă în următoarele situaţii:

În vederea utilizării corespunzătoare a aditivilor în diferitele produse alimentare, trebuie

În cazul în care un stat membru are motive temeinice în a estima că utilizarea

2. Clasificarea aditivilor alimentari

În funcţie de efectele exercitate în produsele alimentare în care se utilizează, aditivii

Pe de o parte, în funcţie de scopul urmărit şi efectul asupra produsului aditivii pot fi

Principalii conservanţi alimentari admisi prin normele de igiena sunt:

În listele internaţionale (ca şi în cea naţională), aditivii sunt clasificaţi în 25 de categorii

Clasificarea Codex Alimentarius în cazul aditivilor si auxiliarilor coincide cu clasificarea CEE.

a) coloranţi majoritatea codurilor E incep cu 1

4. Grupele de alimente. Aditivi permişi

Produsele alimentare în care se gasesc aditivi sunt potrivit legislatiei în vigoare:

Aceste aspecte şi altele au determinat Asociaţia Consumatorilor Americani să propună

- menţionarea aditivilor utilizaţi pe ambalajul produsului

- interzicerea nitraţilor şi nitriţilor de sodiu, ale căror efecte sunt dovedite

În România se poate vorbi şi de o lipsă de educaţie în domeniul alimentaţiei. În

Printre organismele care reglementează şi controlează calitatea produselor pe care le

CI 19140, Galben alimentar 4, Galben acid 23.

Formula chimică brută: C16H9N4Na3O9S2

NaO3S N=N COONa

Masă moleculară 534,37

Restricţii dietetice: În următoarele produse alimentare, tartazina poate fi utilizată până la o

Origine: Sintetic azoic.

Funcţii & caracteristici: Colorant alimentar galben. Foarte solubil în apă.

E110: Galben auriu

Galben alimentar 3, Sunset yellow

Formula brută: C16H10N2Na2O7S2

Produse: Bitter soda şi Bitter vino.

Doza zilnică: Până la 2,5 mg/kg corp.

E120: Carmin, Coşenilă, Acid carminic

E120 (i) Carmin

Masa moleculară: 492,39.

Roşu alimentar 3, Carmoisină

Produse: Bitter soda, Bitter vino

Formula chimică brută: C20H12N2Na2O7S2

Masa moleculară: 502,44

Doza zilnică: Până la 4 mg/kg corp.

Restricţii: Periculos! Interzis in Japonia, Suedia, SUA, Austria si Norvegia

Masa moleculară: 604,48

Masa moleculară: 897,88.

Masa moleculară: 308,34

E 131: Bleu patent V

E210: Acid benzoic

Masa moleculară: 122,12

E211: Benzoat de sodiu

Masa moleculară: 144,11.

E212: Benzoat de potasiu

Masa moleculară: 214,27.

Masa moleculară: 282,31

E214: 4-hidroxibenzoat de etil

E221: Sulfit de sodiu

E226: Sulfit de calciu

E230: Difenil (bifenil)

E249: Nitrit de potasiu

E250: Nitrit de sodiu

E252: Nitrat de potasiu

E311: Octil galat

E312: Dodecil galatul

E330: Acid citric