Sunteți pe pagina 1din 36

SOCIETATEA DE GESTALT TERAPIE DIN ROMÂNIA

ESEU TEORETIC

REZISTENȚELE LA CICLU CONTACTULUI

Scopu Sebastijan

Timișoara 2019
Cuprins:

Prefață ……………………………………………………………………… 2
Introducere …………………………………………………………………. 3

Capitolul I
1.1 Teoria Contact ………………………………………………………. 5
1.2 Frontiera Contact …………………………………………………… 5
1.3 Teoria Ciclului Contact …………………………………………….. 6

Capitolul II
2.1 Teoria Selfului ………………………………………………………. 11
2.2 Funcțiile Selfului ………………………………………………….... 11
2.3 Ajustarea Creativă …………………………………………………. 14
Capitolul III
3.1 Rezistențele - întreruperile ciclului contact …………………… 15
3.2 Desensibilizarea ……………………………………………………. 16
3.3 Deflexia ………………………………………………………………. 17
3.4 Introiecția ………………………………………………………….…. 18
3.5 Proiecția ……………………………………………………………… 19
3.6 Retroflexia ……………………………………………………………. 19
3.7 Egotismul …………………………………………………………….. 20
3.8 Confluența ……………………………………………………………. 21

Capitolul IV
4.1 Abordarea terapeutică a rezistențelor ………………………….… 22
4.2 ​Polaritățile și modul de mijloc al funcționalității ……………….. 23

Capitolul V
5.1 Studiu de caz …………………………………………………………... 30

Bibliografie ……………………………………………………………….… 35


Prefață:

Îmi amintesc că de a lungul formări atât colegii cât și terapeuții îmi


propuneau multe teme care să reprezinte esența a ceea ce urma să reprezinte
eseul meu de absolvire. Cu toatele erau propuneri interesante, însă nu rezonam
cu niciuna și nu știam ce să aleg. Până într-o zi în care terapia personală m-a
inspirat. În cadrul unei ședințe am discutat despre rezistențele care perturbează
contactul. În acel moment am simțit un val de emoții, simțeam că rezonez foarte
mult cu aceasta temă, mă inspira, îmi oferea energia și impulsul necesar pentru a
da naștere acestui eseu.
Așa s-au conturat primele cuvinte scrise pe aceste pagini și totodată o
mare provocare. întâia provocare lansată este de a așterne și oferi un sens și o
unitate teoriei din perspectiva mai multor autori, practicii și experiențelor
personale. De asemenea, voi prezenta noțiunile de bază ale terapiei Gestalt și
rezistențele care apar în ciclul contactului atât în viața de zi cu zi cât și în
psihoterapie.

O altă provocare este reprezentată de a descoperii care sunt rezistențele, ce fac


ele la nivelul ciclului contactului și cum îl perturbă și care este abordarea terapiei
Gestalt în privința acestora. Toate acestea vor reprezenta instrumente de bază
care consider că mă vor ajuta în practica terapeutică.


I. Introducere

Fiecare dintre noi are un potențial de atins în viață, care așteaptă să fie
actualizat. Fiecare dintre noi aduce o picătură de experiență în viața oamenilor
din jurul nostru - un mesaj, o idee, o creștere și dezvoltare, o conștientizare, o
depășire a unei limite. Suntem înconjurați de tot felul de stimuli, începând cu
perioada intrauterină, și pe tot parcursul vieții. Mediul este cel cu care intrăm
într-un contact, pe care îi simțim, îi trăim și cel care ne creează o experiență.
Toate aceste experiențe lasă un impact asupra istoricului nostru, fie că sunt
fericite sau traumatizante. În tot procesul pe care îl trăim din mica copilărie și
până în prezent se creează în noi un set de comportamente și atitudini.
De-a lungul existenței noastre ajungem să descoperim viața în felul
ei așa cum este, cu bucurie, tristețe, împăcare, tragedie. Felul în care primim și
trăim ceea ce se întâmplă în mediu este marcat de felul nostru de a fi, de
unicitatea noastră și de faptul că ne deosebim unii de ceilalți. Nici o persoană nu
este la fel ca și cealaltă. Suntem unici în structura noastră psihică.
Unele experiențe care ar părea o banalitate pentru unii, ar putea constitui o
tragedie pentru alții. Totul ține de structura noastră, de felul în care suntem și cum
trăim aceste lucruri. Ține de cum reacționăm la ceea ce se întâmplă. Unele
experiențe pot avea un impact pozitiv în viața noastră, altele nu. Ceea ce
contează până la urmă este lecția cu care rămânem.
Tematica pe care am ales-o pentru acest eseu este ”Rezistențele în ciclu
contactului”. De-a lungul vieții mele m-a frământat o mare curiozitate despre
apropierea umană și despre acel ”farmec” pe care îl trăim în momentele de
contact. Nu înțelegeam de ce acest lucru nu este tot timpul posibil. Era aceea
curiozitate de a găsi cheia către ”atingerea umană”, acea întâlnire dintre două
persoane, în Gestalt numită frontiera contactului. Studiul terapiei Gestalt m-a
ajutat să descopăr rezistențele care apar în ciclul contactului și cum se
delimitează trăirea autentică a contactului. Îmi amintesc de un curs de
psihanaliză unde profesoara ne-a povestit despre rezistențe. Îmi amintesc cum


spune că: ​Rezistențele se instalează în noi, atunci când psihicul nostru nu mai
poate face față unui eveniment greu pentru noi.
Rezistențele sunt una dintre roadele care s-au dezvoltat pe parcursul vieții
noastre, care ne-a ajutat să facem față evenimentelor din viața noastră. Acestea
au un dublu rol, să ne ”protejeze” și să ne limiteze simțul deplin al contactului.
Sunt bine implementate în inconștientul uman, atât de bine ascunse încât uneori
nici nu ne dăm seama de existența lor.

Acest eseu este scris pentru acei oameni care vor să înțeleagă mai bine
cum funcționează rezistențele și cum se manifestă în ciclu contactul. Este scris
pentru următoarele generații de terapeuți Gestalt, care vor dori să descopere și
să aprofundeze aceasta tematică interesantă. Sper că această lucrare poate fi de
folos și că poate oferi o înțelegere mai clară asupra ce se întâmplă cu contactul și
cum și unde apar rezistențele în etapele ciclului specific.


CAPITOLUL I

1.1 Teoria Contactului:

Mulți autori ai terapiei Gestalt încercau să definească ce este de fapt


”Contactul”. În dicționarul limbii Române Contactul este definit ca și ​atingerea
directă, nemijlocită între două corpuri, forțe, energii, este piesa care servește la
stabilirea unei legături, între ”mine și tine”, între mine și ceea ce mă înconjoară”.
Din simpla teorie amintită putem observa descrierea nuanțată a
contactului, care este similar definit și de teoria terapiei Gestalt: ”Pentru ca
oamenii să stabilească un contact, este nevoie ca ei să descopere privințele în
care sunt diferiți. Fără să ne dăm seama de diferențele dintre noi este imposibil
să legăm o relație, deoarece într-o relație este nevoie de două persoane.” (...)
Diferențele sunt între noi, dar, în acelaș timp ne și unesc.” ​(Newis, ​2013)
Orice relație crește din contact. Contactul este experiența care se întâmplă
la frontiera între individ și mediu. Privind din punctul de vedere al terapiei,
contactul se referă la măsura în care atât clientul cât și terapeutul sunt ”atinși”
unul de prezența celuilalt. Mai exact, în cazul terapeutului vorbim de măsura în
care acesta este sensibil și rezonează cu toată ființa sa în fața experiențelor și
trăirilor clientului său.

1.2 Frontiera Contactului:

Pe parcursul formării s-a discutat foarte mult despre acest fenomen


”Frontiera Contactului”. Acest fenomen este ceva care fizic nu există, dar totuși
există. Nu este ceva care putem spune clar că este undeva anume sau că este
măsurabil. Este reprezentat ca formare și dizolvare pe parcursul unui Gestalt
complet.
O explicație simbolică legată de apariția frontierei contactului este regăsită
în cartea lui Margerita Lobb (2014): ”Atunci când apele oceanului ating malul, iau
cu ele nisipul de pe plajă, ceea ce înseamnă că cele două entități se unesc.”


În practică este acel moment în care venim cu toată ființa noastră pentru a
ne întâmpina nevoia clientului. Este locul unde ne diferențiem, dar în același timp
trăim un contact deplin.

1.3 Teoria Ciclului Contactului:

În practica Gestalt, în decursul formării în terapie a fost abordată teoria


contactului dezvoltată de Serge Ginger, după care mă ghidez destul de mult și în
viața de zi cu zi. În anul 1989 ne propune o teorie a ciclului contactului în cinci
timpi (precontact, angajare în contact, contactul deplin, ieșirea din contact și
asimilarea) - Fig 1.1 . Schema pe care o propune evocă litera grecească ​pi - care
simbolizează trecerea de la diametru la cerc, de la linie dreaptă la ciclu, de la
proiect la punerea în aplicare (​Ginger, 2002).

Fig. 1.1
Pe parcursul dezvoltării personale și cu ajutorul literatura de specialitate și
a pregătirii acestui eseu, am descoperit că sunt mai multe teorii ale ciclului
contactului, precum hărțile și fazele ale contactului de Fritz Perls, Zinker și
Clarkson.
Teoria care care rezonez și care consider că îmi este utilă în aplicare este
cea a lui Clarkson numită ciclul formării și distrugerii. Spre deosebire de teoria lui
Ginger, aceasta are mai mulți timpi care se petrec în ciclu contact (Senzația,


Awerness, Mobilizare, Acțiune, Contactul deplin, Satisfacția, Retragerea și Vidul
Fertil; vezi Fig 1.2.)

Figura 1.2

Senzația și​ ​Awernessul:

După cum putea observa în figura 1.2. - teoria lui Clarkson, în prima etapă
avem două faze: Senzație și Awerness.
În aceasta fază apar primele senzații și conștientizări ale nevoii. Exemplu
cel mai bun care ar putea explica aceasta etapă este momentul când ne este
foame.
Spre exemplu, ne găsim într-o bucătărie și ne simțim slăbiți și avem dureri
de cap, simțim prima senzație și ajungem la conștientizarea că ne este foame. Iar
dintre toate figurile câmp, ceea ce ne atrage cel mai mult atenția este frigiderul,
locul unde se găsește hrana care ne va satisface nevoia.
În practica terapiei este acea perioadă de timp în care terapeutu și clientul
se găsesc în etapa precontacului. Este acel timp în care clientul simte și își


conștientizează nevoia, dorința, durerea. Tot travaliul personal este precedat de
acestă perioadă de latență care va pregăti instaurarea alianței terapeutice, fără
de care terapia nu își are efect.

Mobilizare și Acțiune

Faza de mobilizare apare după ce clientul a devenit conștient de nevoile sale iar
faza de acțiune este faza în care clientul acționează pentru a îndeplini nevoia pe
care o are.
Spre exemplu, după ce am conștientizat nevoia de foame și frigiderul a ieșit
în câmp ca și figura principală, ne mobilizăm și acționăm, facem primi pași spre a
ajunge și a deschide frigiderul de unde scoatem hrana
În terapie această fază reprezentată un momentul cheie în care clientul
după ce a început să își mobilizeze energia pentru a își satisface nevoia,
acționează, mai exact se angajează în relația terapeutică, pentru a porni
împreună cu terapeutul pe un drum de descoperire.
Aceasta etapă necesită o mobilizare de energie atât din partea clientului
cât și din partea terapeutului. Fără angajare în contact nu se poate desfășura
relația autentică, ci se crează mai degrabă un haos care duce la o pierdere de
intensitate și coerență, precum și un insucces în a crea alianța terapeutică.

Contactul deplin:

În etapa contactului final, putem spune că este tărâmul unde se întâmplă


”magia”. Este acel loc în care energia merge într-un cerc, dăm și luăm de la
mediu, este locul în care ne satisfacem nevoile pe care le avem. Astfel, în
contactul final ne satisfacem nevoia de foame, adică mâncăm hrana pe care am
scos o din frigider


În terapie în contactul final are loc defapt travaliul terapeutic. Aici apar
mărturisirile clientului, dezvăluirea terapeutului când este cazul și intervențiile
care aduc noi perspective în fața clientului pentru a facilita schimbarea.
Este momentul în care avem tărâmul fertil pentru a sădi „semințele schimbării” şi
posibila transformare, locul unde omida se transformă în fluture. La acest nivel
clientul trăiește un alt mod de a se raporta la propria experientă. Din punct de
vedere energetic, contactul este momentul cel mai intens trăit de către client în
care are loc acel „flux continuu” de trăire între client şi terapeut cu sensul creșterii
stării de awareness a clientului asupra situației sale.

Satisfacția

Bineînțeles că după ce am îndeplinit o nevoie, urmează etapa în care se


petrece satisfacția. Este momentul în care savurăm nevoia îndeplinită sau
experiența pe care am trăit în contactul deplin.
În terapie este etapă în care se trag concluziile, chiar dacă sunt provizorii,
în privința a ce s-a întâmplat pe parcursul ședinței de terapie. Cu alte cuvinte
când nevoia este satisfăcută, un Gestalt încheiat. Această etapă apare înainte de
momentul de retragere propriu-zisă și reprezintă momentul în care ”se savurează„
până la următoarea ședință satisfacția dată de nevoia îndeplinită.
Momentul satisfacției este foarte important în practica terapeutică; atunci
când este dificil sau „prost negociat”, când e întârziat sau grăbit, o parte din
energia cumulată şi realizările din momentul de contact se pot pierde.

Retragerea

Este așa numita etapă finală a ciclului contactului, atunci când nevoia este
satisfăcută și ne îndepărtăm de activitate. Este procesul unde apare și asimilarea
care nu se referă doar la momentul de retragere, ci și la menținerea energiei şi a
lucrurilor întreprinse pe toată durata ședinței.


Clientul în aceasta etapă trăiește ”schimbarea” sau simte noua perspectivă
pe care a dobândit-o în cadrul ședinței astfel încât acestea să se fructifice şi în
afara contextului terapeutic unde clientul își trăiește viața de zi cu zi cu noua
experiență dobândită.

Vidul fertil

În aceasta etapă se găsește spațiu emergenței pentru apariția altei nevoii.


În terapie, după fiecare figură încheiată și după asimilarea informației, a
perspectivei, sau după eliberarea emoțională, apare retragerea din contact și
vidul fertil care oferă un spațiu liber pentru apariția noilor nevoi și figuri.

10 
CAPITOLUL II

2.1 Teoria Selfului:

Ce este selful? - Selful care de fapt… nu există! - În cartea sa, Serge


Ginger (2002) ne spune că de fapt selful nu există. ​”Nu prea are de-a face cu Eul
Freudian și nici cu sinele Jungian, nici adultul din Analiza Tranzacțională și nici
selful lui Winnicot: nu este vorba de mine, ci de modul meu de a fi în acest
moment și în acest loc (aici și acum). În teoria Gestalt selful este fenomenul aflat
în curs de desfășurare la frontiera contactului. Este vorba de stilul de a fi în
momentul de față, este adaptarea creativă într-un câmp determinat. Este variabil
și se leagă intim de o perpsectivă fenomenologică asupra lumii, ceea ce
privilegiază procesul temporal subiectiv, în căutarea calităților obiective și
permanente ale ființei.”
Pe parcursul derulării acestor etape ale ciclului experienţei sau ciclului
contactului, principalele lor modalităţi de funcţionare (Id, Personalitate, Eu şi
Modul de mijloc), adică funcţiile Self-ului, se activează şi alternează una cu alta.

2.2 Funcțiile Selfului:

Fig. 1.3

11 
După teoria lui Ginger În figura 1.3 putem observa explicit unde alterează
și cum alterează selful. În etapa precontactului se găsește ​ID-ul.

ID-ul, se referă la lumea senzațiilor, nevoilor (conștiente şi inconștiente) și


impulsurilor: foamea, oboseala, dorința sexuală.
Dave Mann (2010) în cartea ​Terapia Gestalt 100 de Teme și Tehnici a
descris foarte bine unde începe și unde este predominant Id-ul. ”​Funcția ID se
observă în situații de relaxare și de asemenea la începutul și finalul experiențelor
de contact”.
Acesta are capacitatea de a realiza contactul cu mediu prin următoarele
mijloace: a) Fundalul senzorio-motor al contactelor asimilate, b) nevoile
fiziologice și c) experiențe corporale și senzațiile care sunt percepute în ”interiorul
pielii”.
1. Fundalul Senzorio-Motor - din primele clipe ale vieții suntem înconjurați de
senzații, care ne pot fi benefice sau nu. Ca și fenomene reprezentative
acestui fundal sunt experiențele noastre din trecutul până în prezent pe
care le-am asimilat și care sunt un tărâm fertil pentru noile experiențe care
vor aduce noutate și care cor favoriza dezvoltarea în cazul în care nevoia
este îndeplinită.
2. Nevoile fiziologice - reprezintă excitarea sinelui din partea organismului.
Sinele poate fi activat de stimuli interni (nevoie fiziologică sau un
eveniment) sau externi (reclama unui fast food ne poate trezi pofta sau
provoca foamea).
3. Experiența corporală și ceea ce este experimentat ​”ca și când ar fi în
interiorul pielii” - reprezintă sintetizarea primelor două (fundalul
senzorio-motor și nevoile fiziologice) oferind un simț al integrării într-o
experiență de încredere sau neîncredere în realizarea contactului cu
mediul. ​”Aceasta reflectă relația delicată dintre auto-suport și suportul din
partea mediului, dintre sentimentul de întregire internă și sentimentul că ne
putem încrede în mediul înconjurător” ​(Francesetti, Gecele și Roubal,
​ ele două experiențe sunt conectate; dacă persoana se simte în
2014)​. C

12 
siguranță la nivel intern acest lucru se va reflecta în încrederea persoanei
în mediul extern. Cu cât persoana va simți că poate avea încredere în
mediul extern cu atât va trăi sentimentul de relaxare.

Eul se referă la alegerile și respingerile deliberate şi conştiente, de care


suntem deplini responsabili şi care permit să ne orientăm comportamentul.
Totodată se referă la capacitatea persoanei de a se identifica pe sine sau de a se
se separa de părțile care apar în câmp. ​Este puterea de a vrea și de a decide
ceea ce caracterizează unicitatea alegerilor individuale ​(Francesetti, Gecele și
​ ste expresia creativă a întregii persoane. Acesta intervine în
Roubal, 2014)​. E
procesul ajustării creative prin diferite alegeri. Oferă sentimentul de a fi activ și
intenționat.
Funcția Eu-ului este activată pe baza informațiilor primite de la celelalte
funcții ale sinelui. Este capacitatea de a ne conecta spontan cu mediu prin ceea
ce percepem, ceea ce se trezește în noi, mai precis senzațiile, nevoile, emoțiile
care provin din funcția Id, iar felul în care ne raportăm la ceea ce este în mediu
reprezintă funcția personalitate.

Funcția Personalitatea - ​Aceasta funcție este cea care reprezintă cadrul


de atitudini și credințe despre cine suntem. Răspunde la întrebarea ​cine sunt eu
în contact cu mediul. ​”Exprimă capacitatea de a realiza contactul cu mediul pe
baza unei definiții a sinelui și aparține de modul în care ne creăm rolurile sociale,
în care asimilăm contactele anterioare și ne adaptăm creativ la schimbările
impuse prin creștere”​ (Francesetti, Gecele și Roubal, 2014).

„Modul de mijloc” sau ”Calea de mijloc” ​este bazată pe spontaneitate.


Este ceea ce simțim atunci când activitatea și pasivitatea se află în echilibru. Se
apropie de modul ”pronominal”: când mă spăl, sunt în același timp subiect şi
obiect al acţiuni mele. De asemenea, când ne vorbim unul celuilalt, într-o
interacțiune de tip dialog: este contactul deplin, schimbul reciproc între mine şi
celălalt, între mine şi mediul meu.

13 
Ajustarea Creativă:

”Toate ajustările creative sănătoase necesită realizarea contactului cu


ceea ce este acum”​ Mann (2010).
Ne putem plimba pe o plajă admirând apusul de soare, auzind valurile cum
se mișcă, simțind nisipul pe care pășim, observând frumusețea naturii care ne
înconjoară.
Deodată cerul începe să se întunece, valurile devin tot mai mari, vântul
începe să bată tot mai tare. Începem să ne adaptăm noilor condiții care provin din
mediu. Nu mai suntem atenți la imaginea cu apus de soare și nici la natură.
Suntem în căutarea unui adăpost unde ne putem retrage în cazul în care vine
furtuna.
Mai sus putem vedea cum ne-am adaptat noului mediu, de la o plimbare
liniștită pe plajă până la căutarea unui adăpost în cazul furtunii. Practic ne
adaptăm mediului și schimbărilor acestuia prin ajustările creative.
Ajustarea creativă este felul în care ne ”confruntăm” cu viața, folosind cele
mai bune soluții pe care le putem găsi la momentul dat. Este un dar natural, care
se găsește în modul nostru de a trăi. Ajustările creative sunt un proces de
autoreglare prin care folosim capacitățile noastre pentru a obține un maximum din
orice situație. De asemenea, rezistențele sunt rezultatul ajustărilor creative, care
la momentul lor au avut ”misiunea” de a ajuta la autoreglare.
„Problema” cu care ne confruntăm în terapie este faptul că după
autoreglarea prin rezistențe rămân acolo în noi întipărite chiar dacă atunci în
momentul lor de ”glorie” au fost cea mai bună ”soluție”, în prezent va împiedica
trăirea contactului deplin al clientului.

14 
CAPITOLUL III

3.1 Rezistențele - întreruperile ciclului contact:

Fig. 1.4

Nu întâlnim întâmplător mediul înconjurător. Alegem și în același timp,


suntem aleși. Una dintre modalitățile prin care ne structurăm experiența este
reprezentată de modificarea experienței noastre, manipulând limitele contactului
(Newis, 2013).
Conceptul de rezistență din terapia Gestalt este total opusă de celui din
Psihanaliză. Otto Fenichel (1941) a descoperit că rezistența provine din
inconștient, din instinct. În terapia Gestalt rezistența este văzută ca un ”inamic”
care se întâmplă în ciclu contactului perturbând funcțiile self-ului și contactatul
autentic trăit cu ceilalți. În același timp, acestea au avut o funcție de ”protecție” și
autoreglare.

15 
Îmi amintesc de începutul terapiei Gestalt, cred că era cursul 4 sau 5 în
care ni sa prezenta conceptul de rezistențe. Sincer, la început, credeam că
aceste sunt principalul nostru inamic în practică, că trebuie de fapt de ele să ne
ocupăm. Îmi suna ca și ceva negativ și am avut nevoie de foarte mult timp de
lectură pentru ca să îmi dau seama că în fond ele sunt adaptări creative care
s-au format inițial în relație cu situația din momentul respectiv și că au reprezintă
cea mai bună cale de a gestiona situația de la momentul acela. Acestea nu sunt
nici bune nici rele, nici complet pozitive și nici complet negative. Cu alte cuvinte
este necesar să le privim în contextul situației curente ale individului.
În aceasta lucrare îmi propun să abordez cele 7 rezistențe din teoria
Gestalt și ce este caracteristic fiecărei etape.

3.2 DESENSIBILIZAREA

Prima rezistență care apare încă de timpuriu este ​Desensibilizarea. ​Aceasta


apare înainte de senzație în ciclu contact și se opune conștientizării nevoii. Dave
Mann (2010) ilustrează desensibilizarea prin următoarele cuvinte: ​”Persoana
amorțește, ca în faza acută a unei reacții la suferință”.

Îmi amintesc că am avut foarte mult timp discuții în terapie despre ce simt,
iar răspunsul era adeseori ”Nimic, simt că fac toate lucrurile într-un mod de pilot
automat, nu simt nici dragoste nici fericire, nici ură nici tristețe” - mă simțeam ca și
cum nu trăiam.
Dacă cineva țipa la mine, apărea un blocaj în care nu simțeam nimic, nici
ură nici supărare. Adeseori nici foamea nu o simțeam când eram prea ocupat cu
lucru. Era o linie dreaptă, fără niciun semn de viață.
Însă desensibilizarea ca și oricare altă rezistență își are și partea bună. În
unele situații mai ”dificile” precum cele în care oferim primul ajutor în cazul de
urgență sau să sunăm la 112 pentru salvare, acționăm în modul ​pilot automat​,
ceea ce este productiv și potrivit în acea situație

16 
Acest proces se poate întâmpla și pe plan fizic, de exemplu la meciurile de
fotbal când aleargă jucătorul cu mingea și calcă strâmb și se ridică și aleargă în
continuare pentru a marca. În acel moment el nu simte efectul faptului că a
alunecat sau a călcat strâmb, practic nu simte durere deoarece are o altă figură
primară în fond care i-a captat toată atenția.
În terapie clientul care prezintă această rezistență nu poate devenii
conștient de nevoile pe care le are. Este blocat în faza în care nu poate simți,
conștientiza senzațiile pe care le are, ceea ce îngreunează procesul de a intra în
contact cu clientul.

3.3 DEFLEXIA

Ex: Evitarea contactului direct prin spargerea stări de spirit, mutând


atenția sau schimbarea subiectului. Exemple: folosirea unei glume sau sarcasm
pentru difuzarea unei situații grave, ignorând sau refuzând un compliment.
Aceasta rezistență se manifestă prin evitarea sau îndepărtarea de
contactul direct. Este caracteristică persoanelor foarte politicoase, atunci când ne
comunică într-un mod evaziv ce nevoie au în loc să fie directe. Este cunoscută ca
și ne-exprimarea directă a sentimentelor, dorințelor, nevoilor sau prin refuz de a
primi afecțiune, informații sau chiar și negarea adevărului. În practică, aceste
persoane sunt foarte nefericite, datorită faptului că nu primesc ceea ce au nevoie.
Citind în cartea lui S. Ginger (2002) despre deflexie, un paragraf mi-a atras
atenția prin faptul că mă descria chiar pe mine, cel din în trecut. Când primeam
unele întrebări incomode, găseam tot timpul o glumă care să distragă atenția,
evitând să dau un răspuns concret sau în cel mai bun caz țineam un discurs
general, sec.
Deflexia nu este nici mai mult nici mai puțin decât un joc de ascundere a
ceea ce se întâmplă, ce se simte sau ce se vrea cu adevărat. Aceasta se
manifestează în punctul de conștientizare în etapa ciclului contact.
În lucru cu clientul deflexia se manifestă prin glumă, ironizare, prin a
ascunde sau nega suferința pe care o are, prin distragerea atenției, sau

17 
ignorarea. Toate aceste rezistențe împiedică clientul să intre într-un contact
deplin cu terapeutul.

3.4 INTROIECȚIA

”Cea mai mare bătălie este a fi tu însuți într-o lume care se străduiește din toate
puterile, zi și noapte, să te transforme în altcineva” ​ (Cummings,1994).

Creșterea noastră personală este asigurată de capacitatea de a discerne. Acestă


capacitate reprezintă o funcție de frontieră între „eu-l” nostru și celălalt. Altfel
spus, există un ceva ce luăm de la ambianță și ceva ce întoarcem sau chiar
oferim de la noi. Ca și rezistență în ciclul contactului introiecția apare în faza de
mobilizare.
Îmi amintesc din copilărie cum eram martorul unor întâmplări din care
introiecția făcea parte. Acele momente în care ”cearta primită” de la părinți cum
că am luat nota nouă și cum nu sunt la fel de bun ca vecinul de vizavi care a luat
10. Aceste momente, mă făceau cei drept să mă simt prost pentru că chiar îl
vedeam pe vecin mai bun decât mine și chiar aveam cu o stimă de sine mai
scăzută în prezența lui. Era acel moment în care alt băiat era apreciat de părinții
mei și chiar era preferat pentru că era un copil mai bun decât mine. Astfel,
”Persoana care răspunde față de un material introiectat, într-un mod inconștient
va simți o presiune internă și este posibil să se simtă inconfortabil dacă încalcă
regulile.” - Man (2010)
O definiție a introiecției spune că aceasta este atitudinea nedigerată,
modul de acțiune, simțire și evaluare, pe care nu le-am „înghițit” din mediul
înconjurător/extern. Este acea bucată de experiență pe care nu am analizat-o și
nici filtrat-o prin psihismul nostru. Pentru ca ceva să fie real și să aparțină
integrității și moralității este necesar să digerăm și să diferențiem ceea ce suntem
cu adevărat.
În terapie introiecțiile le putem observa la oamenii care au senzația că nu
sunt buni de nimic. Sunt cei care simt că nu fac nimic bine și au o stimă de sine

18 
scăzută în privința alegerilor pe care le fac, ceea ce le îngreunează să trăiască
un contact deplin în viața de zi cu zi.

3.5 PROIECȚIA:

Înainte de a aduce o judecată despre altcineva, oare suntem siguri că de fapt nu


cumva vorbim despre noi?

După cum ziceam mai sus, introiecția este ”ne-digerarea hranei” din
exterior pe care o luăm ca atare fără să filtrăm dacă ne aparține sau nu. Proiecția
este tendința de a responsabiliza mediul înconjurător pentru ceea ce ni se
întâmplă. Proiecția ca și rezistență apare în faza de acțiune a ciclului contactului.
Proiecția constă în a atribui celuilalt ceva care ne privește (frecvent, pentru
a ne debarasa inconștient). În proiecție atribuim deseori celuilalt, fără să știm,
propriile noastre stări sufletești, dorințe sau temeri. Exemplul unei proiecții extrem
de grave este paranoia. Bolnavul este agresiv, incapabil de să își asume
responsabilitatea pentru propriile iluzii, dorințe, sentimente pe care le atribuie
lucrurilor sau oamenilor din mediul său înconjurător.
În practica terapeutică, persoanele care au ca și rezistență proiecțiile de
obicei încep să bârfească sau să acuze și să învinovățească pe ceilalți pentru
eșecurile și/sau nemulțumirile pe care le trăiesc. Este o rezistență care îi face să
nu își asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă cu ei.

3.6 RETROFLEXIA

Retroflexia este reținerea impulsului (de ex. reținerea de a vorbi, de a exprima


sentimentele și / sau exprimarea prin comportament). În retroflexie fluxul
energetic al persoanei este întrerupt.
În aceasta rezistență, limita de contact sporește în rigiditate printr-un
proces de blindare. Constă î​ n a înghiți sentimentele sau pulsiunile, dorințele sau
​ ste rezistența care apare între etapele mobilizării și acțiune în ciclul de
furia. E

19 
satisfacere a nevoilor. Aceasta se întâmplă atunci când o persoană își
mobilizează energia înapoi spre sine în loc să o elibereze spre mediul
înconjurător.
Într-un comportament retroflexiv omul se comportă cu el însuși așa, cum a
vrut inițial să se comporte cu alții. El nu mai îndreaptă energia spre exterior,
pentru a face schimbări în mediul său care i-ar satisface nevoile.
În terapie aceasta rezistență o putem recunoaște atunci când clientul ne
povestește despre cum se simte tensionat, pentru că a ținut în el furia în loc să
comunice nemulțumirea persoanelor care l-au supărat. Este o rezistență care
împiedică clientul să își îndeplinească nevoile pe care le are. În loc să acționeze
cu energia pe care o are, el o întoarce spre el.

3.7 EGOTISMUL:

După teoria lui Persl (1994) ”Egotismul se asigură că fondul de posibilități este
epuizat - nu există amenințarea unui pericol sau a unei surprize - înainte de a
porni”.
Egotismul este întreruperea contactului care se petrece în faza finală a
experienței contact (Lobb, 2014). În terapia Gestalt, egotismul este caracterizat
ca o preocupare excesive față de propriile gânduri, emoții, comportamente, și
efectul avut asupra celorlalți. Apare în faza de satisfacție în ciclul contact. În cazul
egotismului apare preocuparea față de propria persoană, care poate fi pozitivă,
admiratoare sau critică. În oricare dintre acestea situații persoana nu poate trăii și
simți satisfacția, care este urmarea contactului deplin.
Este caracteristic acelor persoane care sunt blocate în propriile gânduri,
blochează satisfacția care ar fi urmată după trăirea contactului deplin prin
intermediul controlului.
Edwin C. Newis (2013) m-a îmbogățit cu o descriere despre aceasta
rezistență. ​”Reciprocitatea este absentă sau considerabil scăzută, limita este
unilaterală pentru că preocuparea este orientată exclusiv către sine. Egotiști sunt

20 
atât de dependenți de propria lor voce, propriile lor gânduri, fapte sau
sentimente.”

3.8 CONFLUENȚA

Ziceam la început că pentru a exista un contact, sau să se ajungă la


frontiera contact, este nevoie de două entități care vin una spre alta.
În confluență situația stă altfel, nu există acea graniță a contactului care
diferențiază cei doi indivizi. ​Atunci când individul nu simte granița între el şi
mediu, când consideră că el şi mediu sunt una, atunci el se contopește cu
exteriorul și nu mai poate separa de ce ”este al meu” și ”ce nu este al meu”. Dacă
există sentimentul de identificare adâncă cu mediu, grupul, societatea, iar
persoana nu reușește să vadă diferență între sine şi lume, atunci suferă de o
tulburare de personalitate: persoana și-a pierdut simțul de sine, propria identitate.
Omul aflat în confluență patologică nu mai ştie ce este el şi ce sunt ceilalți,
nu mai ştie unde se termină el şi încep alții, nu poate stabili un contact cu ei, dar
nici să se debaraseze de ei. De la un punct nu nu mai reușește să stabilească un
contact nici cu el însuşi.
Confluență aduce cu sine anumite pericole. În primul rând, stările de
confluenţă conduc la boli psihosomatice. În al doilea rând, aduc consecinţe
sociale. În confluență omul cere similitudine şi refuză să accepte diferenţierea.
În practica de terapie aceasta rezistență o putem observa la clienții descriși
de faptul că între ei și mediul înconjurător sau celălalt nu există o graniță care îi
diferențiază și refuză să accepte diferențierea.

21 
CAPITOLUL IV

4.1 ABORDAREA TERAPEUTICĂ A REZISTENȚELOR:

”Avem tendința de a le privi într-o manieră negativă, ca ceva ce trebuie depășit, în


loc să le privim ca pe niște abilități ce au fost dezvoltate și încă pot fi de mare
ajutor în funcție de situația noastră” ​(Mann, 2010)

În practica de cabinet, terapeutul Gestalt este atent în lucru cu rezistențele.


Clientul este acel care își dorește o schimbare, fapt ce l-a determinat să apeleze
la terapie. Țelul terapiei nu este de a modifica comportamentul, ci de a face
clientul conștient de ceea ce se întâmplă. Nu intrăm cu forța să modificăm o
rezistență și nu ne luptăm cu ea. În loc să facem acest lucru pentru început putem
să încercăm să ajutăm clientul să devină conștient vizavi de ce se întâmplă și cu
ce se confruntă.
Fiecare persoană este unică. Asta înseamnă că și-a dezvoltat în decursul
multor ani, moduri la fel de unice de funcționare în lume În aceasta unicitate
putem găsi și ”simptome”, comportamente, plângeri care împiedică dezvoltarea și
reduce capacitatea de schimbare.
Rezistența este aceea ceva pe care terapeutul îl simte în contact cu
clientul. Nu o privim ca și ceva ”rău” pentru că acea rezistență care apare este
cea l-a protejat pe client de a-lungul anilor. În același timp trebuie să avem în
vedere faptul că rezistențele nu permit trăirea contactului deplin.
Ca primul pas pentru a identifica o rezistență este necesar să înțelegem
situația clientului, cu ce se confruntă, să identificăm ce îl împiedică să trăiască
într-o armonie. În forma sa, terapia Gestalt este o terapie centrată pe emoții.
Fiecare individ își are povestea sa, iar în travaliul său ascultăm activ ce s-a
întâmplat în povestea vieții sale, urmărim scenariul și pe ce defapt ne concentrăm
este cum a fost el vizavi de evenimentele care au declanșat activarea acestor
rezistențe. Rezistențele se pot identifica în povestea sa, cum trăiește el prezentul
și ce este prezent în el.

22 
4.2 POLARITĂȚILE ȘI MODUL DE MIJLOC AL FUNCȚIONALITĂȚII:

O atitudine sănătoasă ne permite ”mișcarea” sănătoasă ​printre ​stilurile de


contact. Atunci când stilul de contact al unui individ (sau al unui sistem) se mișcă
la oricare dintre extremele acestuia sau se blochează pe un pol al continuumului,
devine disfuncțional în diferite etape și dificil sau imposibil de a trăi un contact
autentic și deplin. În practica Gestalt avem libertatea de a experimenta polul opus
al comportamentului pe care îl are o persoană. ​Când vine vorba despre stiluri de
contact, terapeutul se străduiește să ocupe teritoriul neutru dintre poli, "centrul"
polarității, unde ambii poli pot fi percepuți și înțeleși cu indiferență creativă.
În figura 1.5 am prezentat dimensiunile contactului calea de mijloc dintre
acestea. Cert este că odată ce ne întâlnim la cabinet cu o rezistență, modul de
abordare pe care îl consider relevant este ”extrema” cealaltă, pentru a putea găsi
o cale de mijloc. Una dintre abordări este de a lucra cu polul opus ale
rezistențelor întâlnite.
În aceasta etapă urmărim ce se întâmplă cu comportamentul clientului pe
care îl avem, încurajăm autenticitatea și îl încurajăm să facă sau să comunice
ceea ce simte pentru a aduce în prezent emoția pe care o are și pentru a da un
sens la cele întâmplate.

Fig.1.5

23 
Unul dintre principiile centrale ale Psihologiei Gestalt este că funcționarea
sănătoasă implică un bun contact cu sinele și cu ceilalți. Acest contact bun
trebuie să fie adecvat situației.
Modelul de mai sus (fig 1.5) este bazat pe lucrările lui MacKewn (1997)
care ne spune că întreaga situație de moment ne va dicta unde este sănătos sau
nesănătos, sigur sau nesigur să ne plasăm pe continuumurile dezvoltate de el.
Partea stângă și partea dreaptă reprezintă polaritățile extreme, iar cel din centru
reprezintă un indicator al situației de mijloc.

Desensibilizarea - se referă la un alt mod de a evita contactul cu un


declanșator emoțional. Cu toate acestea, desensibilizarea împiedică ca
stimularea să ne atingă gândurile sau să devenim conștienți de nevoile pe care le
avem. Desensibilizarea se referă la o formă mai profundă de închidere la nivel
emoțional, care apar într-un moment ”critic” care activează acest mecanism de
apărare.
Hipersensibilitatea - se găsește la polul opus al desensibilizării. Persoana
prea sensibilă poate suferi de o suprasolicitare a stimulilor senzoriali pe care el
sau ea nu le poate ignora, ceea ce îi oferă o dificultate de a intra în contact.
În forma sa extremă, persoanele supra-receptive devin ”bombardate” de
tot felul de stimuli, având tendința să le acorde prea multă atenție. Au dificultatea
de a selecta care sunt stimuli relevanți pentru ei, ceea ce îi ”inundă” cu gânduri și
sentimente.

24 
Ca și abordare terapeutică în cazul desensibilizării, modul de lucra pe care
l-aș aborda cu clientul s-ar situa pe parte de hipersensibilzare, extrema opusă a
desensibilizării pentru a-l aduce la modul de mijloc, adică sensibilizare.

Deflexia este modul de a evita, de a devia de la dorință sau nevoie.


Persoanele se îndepărtează adesea de sentimentele și impulsurile lor prin discuții
nesfârșite, râzând în loc să se ia în serios, evitând contactul sau ducând discuțiile
într-o altă direcție.
Modul de mijloc între deflexie și ”a fi fascinat” este acel de ”a sta cu” acest
sentiment pe care clientul îl trăiește, adică contact autentic deplin.
În lucru cu clientul, îl încurajăm să rămână în prezent sau să ” stea cu”
acest sentiment, aici și acum, încurajându-l la dezvoltarea graniței de contact și
accesarea nevoilor pe care le are în prezent.

Introiecția este atitudinea nedigerată, modul de acțiune, simțire și evaluare,


pe care am „înghițit-o” din mediul înconjurător/extern.
Există două tipuri de introiecții: Cele pozitive și cele negative. Introiecțiile
pozitive sunt acele instrucțiuni ”forțate” și ”înghițite” fără înțelegere, ilustrate în

25 
exemple precum "nu vă jucați lângă râu" sau "veniți acasă înainte să se
întunece". Introiecțiile negative sunt reflectate în cuvinte precum "Nu depinde
niciodată de ceilalți" sau "Vei ajunge un nimic", care este adesea ori în viața de zi
cu zi rezultatul unei stime de sine scăzute. Intensitatea introiecțiilor poate varia, și
pot să se instaleze spre exemplu prin o palmă de la părinți sau prin repetarea
informației (din nou și din nou).
Persoana care se află sub influența unei introiecție simte o presiune
puternică de a se conforma și se simte inconfortabil dacă încearcă să se
împotrivească acestei presiuni. Uneori, dacă acordă atenție gândurilor sale,
persoana poate să audă instrucțiunea iar dacă este întrebată, poate să spună
cine a "dat” acestă instrucțiune.
Polul opus al introiecției este ​respingerea. Este clar sănătos să respingi o
atitudine, opinie sau credință pentru că nu se potrivește cu valorile și integritatea
personală. Cu toate acestea, uneori, o persoană poate manifesta respingerea ca
stil de viață.
Respingerea poate apărea sub diferite forme:
● Persoana poate părea că nu este de acord, respinge orice sugestie oferită,
orice dintr-o anumită zonă sau o anumită problemă.
● Uneori, o persoană respinge nu numai opiniile altora, ci tot ceea ce i se dă,
inclusiv dragostea și atenția.
● Respingerea poate apărea ca neîncredere, rebeliune sau dependență
excesivă de sine.

Când clientul se găsește la una dintre poli, fie introiecție, fie respingere,
acesta trebuie încurajat să facă o pauză, să reflecte și să aleagă dacă o să
accepte sau să respingă o opinie, atitudine sau instrucțiune, pentru a digera ce i i
se spune, prin propriile filtre, fără să fie presat sau influențat, doar prezent, aici și
acum.

26 
Polul opus al proiecției este asumarea responsabilității integral. Știm cu toții
că proiecția la bază ca și rezistență ”atacă” pe cei din exterior și îi învinovățește
pentru situația lor. Asumarea integrală este opusul proiecției și poate deveni și
toxică dacă se ajunge la extrema de asumarea a responsabilității. Asumarea
poate devenii și supra-responsabilzare.
În cabinet aceasta rezistență o putem observa atunci când clientul este
concentrat pe ce au făcut ceilalți (un fel de bârfe) sau când îi învinovățește pe
ceilalți pentru eșecurile sale. În aceasta situație abordarea este și de data aceasta
cea de a merge spre polul opus, al asumării responsabilității pentru cele trăite și
pentru eșecurile, până când ajungem la polul de mijloc care este posesia.

Retroflexia reține un impuls (de ex. reținerea de a vorbi, exprimarea


sentimentelor și/sau comportamentului). Fluxul energetic al persoanei este
întrerupt.
La polul opus se găsește impulsivitatea care implică exprimarea
neîngrădită a impulsurilor. De exemplu într-un mod care este periculos pentru
sine sau pentru alții, cum ar fi auto-vătămarea sau alte izbucniri necontrolate sau
violente.

27 
În practica de cabinet amplificăm situația clientului prin a îl conduce spre
”explozia” de exprimare a sentimentelor reținute. Amplificăm și încurajăm aceasta
trăire și explorăm împreună până când ajungem la calea de mijloc, adică
exprimarea.

În terapia Gestalt, egotismul se caracterizează printr-o preocupare


excesivă față de propriile gânduri, sentimente, comportamente și efecte asupra
altora. Preocuparea poate fi pozitivă, admirativă sau critică sau poate submina
orice contact relațional real.
În contrast cu egoismul, lipsa constrângeri câmpului este o absență a
reflexiei necesare și a auto-monitorizării. Acest mecanism poate fi observată în
tulburările de impuls, în manie și în comportamentul antisocial.
În situația în care întâlnim un client care are ca rezistență egotismul,
intervenția folosită va fi de a lucra pe polul opus și anume lipsa constrângerilor
pentru a aduce clientul pe calea de mijloc.

Sentimentele și dorințele persoanei deopotrivă pot copleși cu ușurință


persoana confluentă, care răspunde ca și cum acestea ar fi propriile sentimente și
dorințe. Adesea devine extrem de anxioasă sau când este amenințată cu
separarea. Cel mai bun exemplu despre o persoană dominată de confluență este
​ u poate spune ​"... unde termin și încep" (Mann, 2010) din
atunci când persoana n
cauza unei incapacități de a distinge limita interpersonală.

28 
La polul opus se găsește izolarea, care reprezintă o graniță rigidă între
individ și mediul. Adesea auzim de la aceste persoane că sunt nefericite. Uneori
acestea ajung să apeleze la terapie și să discute faptul că văd alți oameni care au
un timp mai bun. Acestea sunt persoanele care vor crede că le lipsește ceva în
viață.
În cazul clienților care au rezistența Confluență, abordarea terapeutică este
de a explora partea opusă, cealaltă extremă și anume ​”izolarea”, ​pentru a avea
posibilitatea de a crea o cale de mijloc, adică diferențierea.

29 
STUDIU DE CAZ:

Primul studiu de caz:

Pe George îl cunosc de când eram mic copil. Petreceam foarte mult timp
împreună. Venea dintr-o familie modestă. Nu dorea să continue studiile
superioare, căci părinți lui nu erau de acord. Nu l-am văzut niciodată să se
confrunte cu cineva. Oamenii îl credeau de o calmitate deosebită. Oricine îl înjura
sau îi zicea ceva urât, neplăcut el tăcea și ”înghițea”. Nu riposta înapoi și nici nu
își exprima ceea ce simte.
Odată ne-am întâlnit seara târziu la o discuție ca să mai povestim, îmi
zicea că a vomitat. De fapt din istoricul lui, de fiecare dată vomita când se certa
cu cineva.
Neștiind prea multe despre psihologie, a zis că își dă seama că s-ar putea
să fie din cauza stresului pe care l-a avut.
Nu l-am auzit vreodată să ridice tonul când se ceartă. Mai mult din
poveștile lui părea că ar spune unele lucruri dar ”mai bine să tac, căci nu vreau să
rănesc pe nimeni”. Îmi povestea cum simte o presiune în el atunci când trebuie
să se confrunte și să întoarcă vorbele înapoi, o presiune atât de mare încât uneori
îl face să vomite.

Înțelegerea situației și direcția de lucru:

În cazul lui George avem de a face cu o rezistența care îl împiedică să se


exprime și anume ​retroflexia​. Acele impulsuri care vor să iasă afară din cauză că
fierb undeva în interior încep să lucreze împotriva lui și să iasă prin vomitat.
Direcția de lucru pe care o propune referitoare la ce ”s-ar întâmpla dacă se
​ ș crea
exprimă”, ar fi accesarea polului opus al retroflexiei și anume ”​explozia”. A
un cadru și aș încuraja ”explozia” acestei presiuni care o simte în el și după aș
încuraja exprimarea a ceea ce simte și trăirea contactului deplin.

30 
Al doilea studiu de caz:

Paula este o colegă pe care am cunoscut-o în timpul studenției. De când


ne știam era cunoscută ca și persoana care ia decizii rapide. În discuție cu ea de
multe ori mi se plângea că simte o presiune când trebuie să aducă decizii, că
poate face ceva greșit, poate nu ia cea mai bună decizie și de obicei le delasă
sau alegea pe moment din impuls ceea ce crede. După ce lua decizia și alegea
calea sub presiunea pe care o simțea, mai târziu stătea și reevalua dacă a luat
decizia cea mai bună. Spunea de multe ori ​”dacă cealaltă variantă era mai bună”.
Din poveștile ei de asemenea am aflat că, de când era mică era certată de părinți
dacă nu făcea ceva bine, mai ales când e vorba de note sau orice ținea de planul
școlar. Repetau aceste cuvinte ​”Că nu ești bună de nimic”, ”Ah, 9 ai luat”, ”Se
putea și mai bine”.​ La fel povestea că are și o doză de anxietate pe care o trăiește
în momentul în care trebuie să ia decizii, din cauza faptului că apare presiunea.

Înțelegerea situației și direcția de lucru:

În situația Paulei ca și figură de bază este presiunea pe care o are când


trebuie să facă o alegere. De nerepetate ori spunea că se simte presată când
trebuie să ia decizii și să înceapă un lucru. Spunea că are mai multe variante și că
nu știe pe care să o aleagă. Din ceea ce am observat introiecțiile sunt cele care o
făceau să nu aibă încredere în ceea ce face.
Direcția de lucru pe care o propun ca și terapeut este de a explora aceasta
presiune pentru a o aduce în prezent și a-i da un sens. Aș încuraja să explorăm
aceasta presiune și ce trezește ca și emoție. Este ilustrativ că la bază stă
introiecția ca și rezistență care perturbă ciclu contact (​”Că nu ești bună de nimic”,
”Ah, 9 ai luat”, ”Se putea și mai bine”)​. O abordare este de a lucra cu ea având
aceasta rezistență pentru a descoperi cine susține că alegerile pe care le face nu
sunt bune și de asemenea să întărim încrederea în propriile capacități și alegerile
pe care le face.

31 
Al treilea studiu de caz:

Radu este student la Politehnica în Timișoara. De când a început studiile


s-a mutat la oraș, înainte locuind într-un sat mic. Este o fire foarte conștiincioasă
și face mereu pe plac oamenilor, mai ales părinților. În discuțiile lungi avute cu el
îmi povestea că se simte presat de părinții lui căci niciodată nu îi poate mulțumi și
că devin intruzivi în viața lui, și că se simte prost dacă le refuză vreo nevoie ​”Sunt
copilul lor, trebuie să le stau la dispoziție și să le îndeplinesc nevoile”.​ Ei au
pretenția să meargă în fiecare weekend acasă ca să îi viziteze. În cazul în care
ascultă de ei, Radu nu ajunge să facă ceea ce își dorește cu școala (proiecte,
teme). Părinții lui se folosesc de aceasta armă pentru a-l șantaja: ​”Tu ai plecat la
oraș și ai uitat de noi”, ”Nu te mai interesează ce se întâmplă acasă”, ”Fără noi
erai un nimic” ”Când vii acasă nu ne mai ajuți cu ale noastre”.
Acest lucru îl afectează încrederea în sine în viața de zi cu zi, mai precis
”simt că nimic nu fac bine” și îi aduce o doză de supărare și nemulțumire.
Îmi spune că se simte trist și că acest lucru îl destabilizează și că tot le
spune că nu are timp și că este ocupat cu studiile care îi sunt prioritare în viață.
De obicei feedbackul părinților este că ​”Nu e bun de nimic și că o să ajungă un
ratat”.

Înțelegerea situației și direcția de lucru:

În situația lui Radu observ că părinții îi împing limita de a trăi viața lui într-o
armonie. Figura principală ține de faptul că se simte vinovat dacă nu le
îndeplinește nevoile. Rezistență care apare la suprafață este introiecția
(sentimentul de vinovăție care se trezește, că nu e bun dacă nu ascultă de ei,
simte că nu face nimic bine).
Ca și intervenție propun explorarea acestei zone legate de cum se simte el
în momentele când îl șantajează părinții, când îi zic că ​”nu e bun de nimic”​. De
asemenea consider relevant să se exploreze și lucreze pe încrederea în sine.

32 
Al patrulea studiu de caz:

Gabriel este un coleg care lucrează în domeniul IT. Este un băiat


conștiincios care să străduiește să facă cât mai bine lucrurile și să își
impresioneze clienții pe care îi are. Fiind colegi o perioadă am observat că se
împiedică când vine de finalizarea proiectului. Înainte de a finaliza serviciul, apare
un haos în ceea ce privește munca lui, începe să se încurce, crede că nu a făcut
bine și începe să devină mai retras evitând telefoanele clienților pe care îi avea.
În discuție cu el am aflat că devine stresat și din ce în ce tot mai retras, închis în
el fără să mai comunice fie cu colegi de proiect fie cu clienții.
Din vorbele care le-am schimbat cu el, de multe ori se plângea de o relație
foarte proastă pe care o avea cu mama. Încerca să aleagă tot timpul în locul lui,
de la mica copilărie până în prezent. Încerca să îi controleze viața și să-l
șantajeze prin diferite modalități dacă nu îi mergea cum vrea ea. Îi mai spunea de
nenumărate ori ”Nu ești capabil nimic să faci bine, așa ai fost de mic, și acum tot
așa ești”, uneori chiar și față de alți prieteni.

Înțelegerea situației și direcția de lucru:

Ca și figură observ că problema pe care o întâmpină este finalizarea


proiectelor și evitarea întâlnirii cu clienții. Observ și o introiecție puternică care o
are din partea mamei care îi tot repeta ​”că nu e capabil nimic să facă bine”, astfel
rezistența în acest caz este introiecția​.
Ca și intervenție terapeutică în primul rând propun ascultarea a ceea ce se
întâmplă cu el și explorarea acestei zone. Consider că tehnica scaunului gol ar
putea fi folosită pentru a stârni acest conflict de care îmi povestea. În aceasta
tehnică aș încuraja confruntarea cu și ​”respingerea” c​ uvintelor pe care le
transmite mama și încurajarea de a găsi arme noi pentru a avea aceea încredere
că poate să ducă lucrurile la bun sfârșit.

33 
Al cincilea studiu de caz:

Branko este un prieten care l-am cunoscut în perioada liceului. Este o fire
foarte amuzantă și de obicei era acel care făcea haz de necaz din situațiile vieții
pe care le-a trăit. De fiecare dată povestea experiențele sale trăite într-un mod
haios care te făcea să râzi, oricât erau de triste. Dacă cineva încerca să
vorbească și să abordeze mai serios o temă cu el care îi era incomodă o ducea
spre umor și amuzament astfel încât te făcea să și uiți ce l-ai întrebat.

Înțelegerea situației:

În situația lui Branko putem spune că se folosește de deflexie pentru a


evita un contact deplin și exprimarea nevoii. Aceasta rezistență este caracteristică
pentru a evita un contact deplin și se maschează prin umor și amuzament pentru
a crea o zonă sigură și de evitare a discuțiilor neplăcute.
Ca și intervenție terapeutică în situația în care Branko ar dori să se
”mascheze” și să se ascundă sub masca amuzamentului l-aș încuraja să stea un
pic cu sentimentul acela pe care îl are și aș remarca ca și feedback terapeutic
faptul că evenimentele sale triste mai mult mă ating profund decât mă amuză.

34 
BIBLIOGRAFIE:

Clarkson, P., & Cavicchia, S. (2013). Gestalt counselling in action. Sage.

Francesetti G., Gecele M. și Roubal J. (2014). Aplicații Clinice ale psihoterapiei


Gestalt . Editura Gestalt Books

Ginger S. (2002). Gestalt Terapia - Arta Contactului. Editura Harald

Lobb M. (2014). Now For Next în Psihoterapie. Editura Gestalt Books

Mann D. (2010). Terapia Gestalt - 100 de teme și tehnici fundamentale. Editura


Trei

Newis C. (2013). Terapia Gestalt - Perspective și Aplicații. Editura Gestalt Books

Powel C. (2003). Gestalt resistances - Intreruptions to Contact

http://www.clevelandconsultinggroup.com/articles/paradox-theory-of-change.php

http://www.mgestaltc.force9.co.uk/a_map_of_gestalt_therapy.htm

https://serenitycreationsonline.com/gestalt_psychology.html

35