Bazele Contabilitatii

Forma de învăţământ: I.D.
Program de studiu : Administrarea afacerilor

Anul I, sem II
BAZELE CONTABILITĂŢII
Curs pentru învăţământ la distanţă
Conf. univ. dr. Mihaela TULVISNCHI
2017
CUPRINS
INTRODUCERE ............................................................................................................................................................ 4
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1: FUNDAMENTELE ŞTIINŢIFICE ALE CONTABILITĂŢII ........................ 6
1.1. INTRODUCERE........................................................................................................................................................ 6
1.2. COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE ............................................................................................................... 6
1.3. NATURA ŞI STATUTUL CONTABILITĂŢII ................................................................................................................. 6
1.4. RAPORTURILE CONTABILITĂŢII CU ALTE ŞTIINŢE .................................................................................................. 9
1.5. REZUMAT ............................................................................................................................................................. 10
1.6. TESTE DE EVALUARE / AUTOEVALUARE .............................................................................................................. 10
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2: OBIECTUL CONTABILITĂŢII ....................................................................... 11
2.1. INTRODUCERE ...................................................................................................................................................... 11
2.2. COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE ............................................................................................................. 11
2.3. COMPONENTELE UNEI DEFINIŢII A OBIECTULUI CONTABILITĂŢII ........................................................................ 11
2.4. CONCEPTE CU PRIVIRE LA OBIECT DE STUDIU AL CONTABILITĂŢII ..................................................................... 12
2.5. REZUMAT ............................................................................................................................................................ 19
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3: METODA CONTABILITĂŢII........................................................................... 20
3.1. INTRODUCERE ...................................................................................................................................................... 20
3.3. CARACTERISTICILE METODEI CONTABILITĂŢII .................................................................................................... 20
3.4. PROCEDEELE MEODEI CONTABILITĂŢII ................................................................................................................ 22
3.5. REZUMAT ............................................................................................................................................................. 24
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4: REPREZENTAREA CIFRICĂ A MIŞCĂRILOR DE VALORI CA UN
BILANŢ MOBIL .......................................................................................................................................................... 25
4.1. INTRODUCERE ...................................................................................................................................................... 25
4.2. COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE…………………………………………………………………………………………25
4.3. CONCEPTUL DE BILANŢ……………………………………………………………………………………………………………….25
4.4. CLASIFICAREA ACTIVELOR, DATORIILOR ŞI CAPITALURILOR PROPRII……………………………………………………..27
4. 5. FORMA BILANŢULUI ............................................................................................................................................ 35
4. 6. INFLUENŢA OPERAŢIILOR ECONOMICE ASUPRA BILANŢULUI ............................................................................. 36
4.7. REZUMAT ............................................................................................................................................................. 43
4.8. TESTE DE EVALUARE / AUTOEVALUARE……………………...…………………………………………………...43
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5: SISTEMUL DE CALCUL CONTABIL DIGRAFIC....................................... 43
5.1. INTRODUCERE ...................................................................................................................................................... 44
5.3. NOŢIUNEA ŞI CONŢINUTUL ECONOMIC AL CONTULUI.......................................................................................... 45
5.4. STRUCTURA ŞI FORMA CONTULUI ........................................................................................................................ 47
5.5. REGULI DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR ........................................................................................................... 50
5.6. DUBLA ÎNREGISTRARE ŞI CORESPONDENŢA CONTURILOR ................................................................................... 51
5.7. ANALIZA CONTABILĂ. FORMULA ŞI ARTICOLUL CONTABIL ................................................................................ 55
5.8. EVIDENŢA CRONOLOGICĂ ŞI SISTEMATICĂ .......................................................................................................... 59
5.9. CONTURI SINTETICE ŞI CONTURI ANALITICE ........................................................................................................ 67
5.10. REZUMAT ........................................................................................................................................................... 71
5.11. TESTE DE EVALUARE / AUTOEVALUARE ............................................................................................................ 72
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6: CALCULE PERIODICE DE SINTEZĂ .......................................................... 73
6.1. INTRODUCERE ...................................................................................................................................................... 73
6.3. CALCULAŢIA COSTURILOR ŞI REZULTATELOR ..................................................................................................... 73
6.4. BALANŢA DE VERIFICARE……………………………………………………………………………………………74
6.5. ALTE CALCULE PERIODICE DE SINTEZĂ ............................................................................................................... 82
6.6. REZUMAT ............................................................................................................................................................. 83
6.8. TEMA DE CONTROL 1 .......................................................................................................................................... 83
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7: .................................................................................................................................. 84
EVIDENŢA CONTABILĂ A ACTIVELOR, DATORIILOR ŞI CAPITALULUI PROPRIU .......................... 84
7.1. INTRODUCERE ...................................................................................................................................................... 84
2
7.3. CONTURI DE GESTIONARE A ACTIVELOR............................................................................................................. 84
7.4. CONTURI DE GESTIONARE A CAPITALURILOR PROPRII ŞI DATORIILOR…………………………………..101
7.5. REZUMAT…………………………………………………………………………………………………………...……114
7.6. TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE……………………………………………………………………………114
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8:
…………………………………………………………………………………11115
CONTURI DE REGULARIZARE AUPRA EVALUĂRII ACTIVELOR, CAPITALURILOR PROPRII ŞI
DATORIILOR ............................................................................................................................................................ 115
8.1. INTRODUCERE .................................................................................................................................................... 115
8.2. COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE ........................................................................................................... 115
8.3. CONTURI DE REGULARIZARE ASUPRA EVALUĂRII ACTIVELOR .......................................................................... 115
8.4 . CONTURI DE REGULARIZARE ASUPRA EVALUĂRII PASIVELOR.......................................................................... 121
8.5. REZUMAT ........................................................................................................................................................... 122
8.6. TESTE DE EVALUARE / AUTOEVALUARE ............................................................................................................ 122
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9: ................................................................................................................................ 123
CONTURI RECTIFICATIVE DE ACTIV CONTRA PASIV ŞI CONTURI RECTIFICATIVE DE PASIV
CONTRA ACTIV ....................................................................................................................................................... 123
9.1. INTRODUCERE .................................................................................................................................................... 123
9.2. COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE ........................................................................................................... 123
9.3. CONTURI RECTIFICATIVE DE ACTIV CONTRA PASIV ........................................................................................... 123
9.4. CONTURI RECTIFICATIVE DE PASIV CONTRA AVTIV……………………………………………………..……126
9.5. REZUMAT ........................................................................................................................................................... 132
9.6. TESTE DE EVALUARE / AUTOEVALUARE…………………………………………………………………………133
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10: .............................................................................................................................. 134
CONTURI DE CHELTUIELI CURENTE, VENITURI CURENTE ŞI REZULTATE ECONOMICO -
FINANCIARE ............................................................................................................................................................. 134
10.1. INTRODUCERE .................................................................................................................................................. 134
10.2. COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE ......................................................................................................... 134
10.3. CONTURI DE CHELTUIELI ALE PERIOADEI CURENTE ....................................................................................... 134
10.4. CONTURI DE VENITURI ALE PERIOADEI CURENTE ............................................................................................ 141
10.5. CONTURI DE REZULTATE FINANCIARE ............................................................................................................. 145
10.6. REZUMAT ......................................................................................................................................................... 147
10.7. TESTE DE EVALUARE / AUTOEVALUARE .......................................................................................................... 147
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 11: .............................................................................................................................. 148
CONTURI DE CHELTUIELI ŞI VENITURI ÎNREGISTRATE ÎN AVANS ................................................... 148
11.1. INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………....148
11.3. CONTURI DE CHELTUIELI ÎN AVANS ................................................................................................................. 148
11.4. CONTURILE DE VENITURI ÎN AVANS................................................................................................................. 149
11.5. REZUMAT ......................................................................................................................................................... 151
11.6. TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE…………………………………………………………………………151
11.7. TEMA DE CONTROL 2…………...………………………………………………………………...………………...151
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 12: SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ........................................................ 152
12.1. INTRODUCERE .................................................................................................................................................. 152
12.3. OBIECTIVELE SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE ............................................................................................ 152
12.4. LUCRĂRI PRELIMINARE ÎNTOCMIRII SIOTUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE....................................................... 153
12.5. STRUCTURA ŞI ÎNTOCMIREA SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE .................................................................... 166
12.6. REZUMAT ......................................................................................................................................................... 168
12.7. TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE ............................................................................................................ 169
TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE FINALE ....................................................................................... 170
GLOSAR ...................................................................................................................................................................... 172
BIBLOGRAFIE .......................................................................................................................................................... 173
3
INTRODUCERE
Realităţile societăţii moderne ne arată că dezvoltarea economiei de piaţă şi sporirea
gradului de complexitate a acesteia necesită asigurarea unei informaţii economice operative şi
complete. Numai astfel informaţia economică ne ajută să controlăm modul de utilizare a
resurselor materiale şi umane, să sesizăm şi să examinăm aspectele pozitive, dar şi neajunsurile
existente, în scopul elaborării deciziilor manageriale.
În acest context, se poate afirma că informaţia contabilă este în prezent un element
indispensabil al progresului social. Conducerea activităţilor economice este o activitate în care
cunoaşterea şi informarea constituie atribute esenţiale ale oricărui act decizional. Cea mai mare
parte dintre informaţiile utilizate în procesele manageriale sunt de natură contabilă.
Administrarea şi conducerea unei afaceri sunt de neconceput fără informaţia contabilă.
Contabilitatea realizează legătura dintre activităţile economice şi factorii decizionali.
Creşterea rolului contabilităţii, corelată cu fenomenul de migraţie a capitalurilor şi cu dezvoltarea
firmelor, în contextul globalizării, a determinat normalizarea şi armonizarea practicilor contabile
la nivel internaţional. Contabilitatea s-a deplasat de la aspectul static la cel dinamic şi s-a
îndreptat către o convergenţă internaţională şi o utilizare mai evidentă a unor judecăţi de valoare
contabilă unanim acceptate, formulate în funcţie de cadrul conceptual, de evoluţia şi mutaţiile
din lumea afacerilor şi cerinţele impuse de o piaţă globală.
Lucrarea „Bazele contabilităţii” are rolul de iniţiere a celor care o studiază în cunoaşterea
principalelor elemente teoretice şi practice ale obiectului şi metodei de cercetare a contabilităţii,
a principiilor, procedeelor şi instrumentelor specifice. Lucrarea de faţă constituie, pentru
studenţii economişti, un ghid teoretic şi aplicativ, care să-i însoţească atât în activitatea de studiu
şi cercetare curentă, cât şi în activitatea practică viitoare. Prin demersul său metodologico –
didactic, autoarea îşi propune să ofere studenţilor modalităţile cele mai eficiente pentru
înţelegerea şi aprofundarea problemelor de contabilitate, să le formeze o gândire contabilă
logică, precum şi deprinderile necesare pentru crearea şi utilizarea informaţiei contabile.
Obiectivele cursului:
- demonstrarea importanţei contabilităţii pentru administrarea unei afaceri;
- punerea în evidenţă a locului ocupat de contabilitate în raport cu alte ştiinţe
economice;
- definirea elementelor componente ale obiectului contabilităţii;
- prezentarea treptelor şi procedeelor specifice metodei contabilităţii;
- descrierea principalelor elemente de active, datorii şi capitaluri proprii;
- punerea în evidenţă a necesităţii evaluării contabile;
- evidenţierea rolului conturilor pentru contabilitatea entităţii economice;
4
- înţelegerea importanţei rezultatelor economico - financiare;
- sintetizarea informaţiilor contabile în situaţiile financiare;
- dobândirea cunoştinţelor, deprinderilor şi abilităţilor necesare unui administrator.
Competenţe generale
După parcurgerea acestui modul, studentul va fi capabil să:
- identifice şi înregistreze operaţiunile economice în contabilitatea entităţii;
- utilizeze resursele informatice în domeniul financiar – contabil;
- prelucreze informaţiile în vederea întocmirii de rapoarte financiar – contabile şi fiscale;
- determine şi interpreteze indicatorii economico – financiari;
- colecteze şi interpreteze informaţiile contabile necesare pentru buna administrare a unei
afaceri.
Cerinţe preliminare
- discipline anterioare parcurse: microeconomie, macroeconomie, finanţe;
- cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea limbajului economic specific în scopul comunicării
manageriale adecvate şi a optimizării activităţilor firmelor;
Resurse şi mijloace de lucru

- mijloace informatice necesare parcurgerii materialului;
- plan de conturi.
Evaluare
Forma de evaluare (E-examen, C - colocviu/test final, E
Stabilirea - răspunsurile la examen(colocviu/lucrări 60%
notei finale practice)
(procentaje) - teme de control 40%
5
FUNDAMENTELE ŞTIINŢIFICE ALE CONTABILITĂŢII
Cuprins
1.1. Introducere.................................................................................................................6
1.2. Competenţele unităţii de învăţare............................................................................6
1.3. Natura şi statutul contabilităţii........ ........................................................................5
1.4. Raporturile contabilităţii cu alte ştiinţe..................................................................9
1.5. Rezumat...................................................................................................................10
1.6. Teste de evaluare / autoevaluare…………………………………………….…..10
1.1. Introducere
Dispunând de obiect de studiu, metodă specifică, legităţi şi vocabular propriu,
contabilitatea îndeplineşte cele patru condiţii necesare şi suficiente pentru a-i fi recunoscut
statutul de ştiinţă. Capitolul de faţă prezintă locul şi rolul contabilităţii în cadrul ştiinţelor
economice. Contabilitatea este o ştiinţă de gestiune, inclusă în familia ştiinţelor sociale, care s-a
modelat şi s-a perfecţionat în timp de aşa manieră încât să corespundă cerinţelor informaţionale
ale momentului.
Dialogul dintre producătorii şi utilizatorii informaţiei contabile presupune satisfacerea
unor necesităţi informaţionale în continuă diversificare. Nevoia de comunicare în timp real a
impus realizarea unor abordări unitare care să conducă la obţinerea unor informaţii comparabile
şi compatibile, accesibile unor utilizatori diferiţi, aflaţi adeseori în zone diferite ale lumii.
1.2. C 1.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studentul este capabil să:
- explice rolul contabilităţii în cadrul ştiinţelor sociale;
- identifice raporturile dintre contabilitate şi alte ştiinţe sociale;
- studieze factorii care au influenţat dezvoltarea contabilităţii;
- explice factorii care influenţează dezvoltarea contabilităţii ca ştiinţă socială;
- identifice operaţiunile economice în contabilitatea entităţii.
Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.
1.3. Natura şi statutul contabilităţii

În DEX1 contabilitatea este definită astfel: „ansamblul operaţiilor de înregistrare, pe baza
unor norme şi reguli speciale, a mişcării fondurilor şi materialelor într-o instituţie, evidenţa
contabilă; sau ştiinţa care se ocupă cu teoria acestor operaţii”.
1
Dicţionar explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p.217
6
Principalii factori care au influenţat definirea contabilităţii sunt nivelul de dezvoltare al
cunoştinţelor din acest domeniu şi mediul social economic sau cultural în care s-au aplicat aceste
cunoştinţe. De-a lungul timpului contabilitatea a fost definită ca artă, tehnică, limbaj de
comunicare, joc social, dar şi ca ştiinţă.
Definirea contabilităţii ca artă îşi are originea în contextul socio-istoric al apariţiei
contabilităţii în partidă dublă. Prima definire a contabilităţii ca artă a fost dată de Luca Paciolo,
care într-o lucrare din 1514 prezenta arta partidei duble veneţiene („Dell’arte della scrittura
venezziană”)2. În acea perioadă contabilii se bucurau de un mare prestigiu, făcând parte dintr-o
categorie profesională respectată. Contabilii erau organizaţi în asociaţii profesionale în care
accesul era condiţionat, iar profesia contabilă era considerată superioară tuturor celorlalte. În
anul 1870, Francesco Marchi aprecia: „contabilitatea este ştiinţa şi arta ţinerii conturilor”. La
începutul secolului al XX-lea, Rene de la Porte considera: „contabilitatea este o ştiinţă şi numai
tehnica sa este artă”.
Contabilitatea este „o tehnică cantitativă de colectare, de prelucrare şi de analiză a
informaţiei aplicată evenimentelor economice şi juridice ale întreprinderii”3.
Contabilitate reprezintă un limbaj formalizat de comunicare în lumea afacerilor.
Limbajul contabil facilitează controlul activităţii unităţii economice şi favorizează procesul de
luare a deciziilor.
Contabilii sunt confruntaţi cu solicitări tot mai numeroase atât în ceea ce priveşte
volumul, cât şi calitatea informaţiilor contabile. Utilizatorii de informaţii contabile devin şi ei
mai numeroşi şi mai pretenţioşi solicitând informaţii mai multe şi calitativ mai bune îndeosebi
mai credibile şi mai bine prelucrate. Principalii utilizatori ai informaţiei contabile, obţinută într-o
entitate economică, sunt investitorii, salariaţii, creditorii financiari, furnizorii şi alţi creditori
comerciali, clienţii, guvernul şi instituţiile sale, managerii şi publicul larg.
Specialiştii care studiază teoria contabilă nu au ajuns la un consens în ceea ce priveşte
caracterul ştiinţific al contabilităţii. Deoarece postulatele, principiile şi regulile contabilităţii nu
se bazează pe relaţii obiective şi verificabile, contabilitatea „nu este o ştiinţă exactă”4.
Chiar dacă contabilitatea nu poate fi considerată o ştiinţă exactă, ea poate fi încadrată în
familia ştiinţelor sociale. Contabilitatea este dependentă de organizaţia economico-socială în care
ea operează şi, la rândul ei acţionează asupra acestei organizaţii. Altfel spus, între contabilitate şi
mediul economic, social şi cultural, în care aceasta acţionează, există o influenţă reciprocă.
Contabilitatea este o ştiinţă deoarece are obiect de cercetare, metodă de cercetare şi
utilitate în viaţa economico-socială. Un aspect legat de caracterul ştiinţific al contabilităţii se
referă la impactul cercetărilor teoretice asupra practicilor contabile. Până în secolul al XX-lea
2
C.G. Dumitrescu – Istoria contabilităţii, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p.73
3
Bernard Esnault, Christian Hoarau - Comptabilité financière, Presses Universitaires de France, Paris, 1994, p.6
4
Leo Paul Lauzon – Le cadre théorique de la contabilité financière, Gaeton Morin Editeur, 1985, p.8
7
aspectele teoretice aveau o mică influenţă asupra practicilor contabile. În prezent cercetarea în
domeniul contabilităţii are o influenţă semnificativă asupra activităţii practice.
Contabilitatea este o ştiinţă socială, deoarece aceasta5
o este o creaţie a fiinţei umane;
o reflectă fenomene, activităţi, evenimente şi fapte sociale;
o se adresează diferitelor grupuri de utilizatori care fac parte integrantă din societate,
o produce situaţii financiare care au un impact asupra societăţii şi care modifică
comportamentul indivizilor;
o informaţiile contabile sunt generate de entităţi care fac parte din societate, deci, se
referă la agenţi sociali;
o este dependentă sau influenţată de fenomene sociale.
Contabilitatea este o ştiinţă aplicativă deoarece reflectă fenomenele reale, acţionând într-
un mediu real şi concret şi presupune aplicarea cunoştinţelor acumulate.
În argumentarea caracterului ştiinţific al contabilităţii, putem sublinia rolul politicilor
contabile. Acestea se constituie într-un ansamblu de principii, norme şi tehnici contabile aplicate
în mod coerent pentru atingerea unor obiective stabilite de management.
Asemenea oricărei politici şi politicile contabile servesc în aplicarea lor diverselor
interese legate în principal de formarea unei anumite imagini asupra conturilor firmei. În plus,
acţiunea lor nu este numai una de imagine, ci, de la caz la caz, poate deveni şi una extrem de
palpabilă în sensul manipulării rezultatelor financiare ale firmei.
Astfel politicile de gestiune a stocurilor, de amortizări, de contabilizare a cheltuielilor cu
dobânzile pe perioada investiţiei sau producţiei, de recunoaştere a veniturilor, de recunoaştere a
rezultatelor în contractele de lungă durată sunt doar câteva exemple de modalităţi de manipulare
a rezultatelor organizaţiilor cu implicaţii directe asupra evaluării performanţei acestora.
Contabilitatea ca ştiinţă socială aplicativă este puternic influenţată de legislaţia fiscală.
Dacă în ceea ce priveşte contabilitatea, prin aplicarea IFRS-urilor s-a realizat în mare măsură
convergenţa contabilă internaţională, în ceea ce priveşte fiscalitatea nu se poate încă discuta de o
politică fiscală comună tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene.
Să ne reamintim
Noţiunea de contabilitate exprimă atât teoria cât şi practica contabilă, incluzând
contabilitatea ca ştiinţă, pe de o parte şi ca activitate practică social-utilă, pe de altă parte.
TO DO
Argumentaţi caracterul ştiinţific al contabilităţii.
5
Niculae Feleagă, Ion Ionaşcu – Tratat de contabilitate financiară, vol. I, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, p.23
8
1.4. Raporturile contabilităţii cu alte ştiinţe
În epoca contemporană, contabilitatea „este marcată de două fapte fundamentale:
normalizarea şi reglementarea contabilităţii contemporane, pe de o parte şi dezvoltarea cercetării
contabile, pe de altă parte.”6
Contabilitatea este o ştiinţă de gestiune, integrată în ramura ştiinţelor sociale.
Contabilitatea reprezintă „ansamblul coerent al operaţiunilor de consemnare (înregistrare),
cuantificare, prelucrare şi comunicare a informaţiilor contabil – financiare, referitoare la un
patrimoniu determinat, inclusiv modificările acestuia în cadrul unei perioade de referinţă.”7
Contabilitatea este în mod fundamental produsul mediului său. Mediul contabilităţii
evoluează permanent şi este dat de condiţiile, de restricţiile, de influenţele societăţii, economiei,
politicii şi cadrului juridic. Contabilitatea trebuie să ţină cont de faptul că, într-un sistem
economic complex şi foarte dezvoltat, investitorii încredinţează păstrarea şi controlul averii lor
managerilor şi auditorilor entităţii economice, cea ce ne conduce spre conceptul de guvernanţa
întreprinderii, numită şi guvernanţă corporativă. Guvernanţa corporativă defineşte totalitatea
principiilor, regulilor şi normelor prin care se asigură administrarea şi gestionarea de către
manageri a entităţii, în interesul investitorilor actuali şi potenţiali.8
În calitate de ştiinţă a cuantificării universului economic, contabilitatea se află în strânsă
legătură cu alte ştiinţe9, cum sunt: matematica, dreptul, economia politică, statistica, şi
managementul.
Realizarea funcţiei de calcul a contului şi implicit a contabilităţii, presupune utilizarea cu
prioritate a calculelor matematice. Determinarea soldului iniţial a unui cont, a rulajelor, a
soldului final, inclusiv stabilirea costului de producţie, a rezultatelor obţinute, pe fiecare gen de
activitate, presupun folosirea calculelor matematice.
Dreptul reglementează prin norme speciale raporturile sociale, inclusiv cele economice,
concretizate sub forma mişcărilor de valori. La rândul ei, contabilitatea consemnează în expresie
cifrică raporturile economico – juridice. Intrarea în patrimoniul firmei a unui activ este tratată
diferit de către contabilitate, funcţie de natura juridică a acestei operaţiuni, de modul în care are
loc transferul dreptului de proprietate asupra bunului respectiv.
Contabilitatea preia de la economia politică elementele de terminologie, inclusiv
categoriile economice pe care aceasta le fundamentează.
6
Bernard Colasse – Comptabilité Générale, Ed. Economica, Paris, 2000, p. 20
7
Emil Horomnea – Fumdamentele ştiinţifice ale contabilităţii, Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2008, p. 104
8
Bernard Colasse, în editorialul revistei „Comptabilité, Contrôle, Audit” a Asociaţiei franceze de contabilitate, nr.
3/1996, citat de Liliana Feleagă, Niculae Feleagă – Contabilitatea financiară: o abordare europeană şi
internaţională, vol. 1, Ed. Info Mega, Bucureşti, 2005, p. 14
9
9
Statistica prelucrează frecvent date furnizate de către contabilitate, datorită aproprierii
lor de imaginea fidelă, de adevărul economic.
Să ne reamintim
Contabilitatea reprezintă o componentă esenţială, nucleul fundamental al sistemului
informaţional managerial. Un manager modern apelează frecvent la oferta informaţională a
contabilităţii.
Într-o entitate creatoare de bunuri materiale, organizarea contabilităţii, inclusiv metodele
de calculaţie a costurilor de producţie sunt realizate în strânsă corelaţie cu particularităţile
procesului de producţie. Din aceste considerente, contabilitatea are multiple legături cu finanţele
întreprinderii, tehnologia proceselor industriale şi merceologia.
1.5. Rezumat
În contextul actual al globalizării şi regionalizării, procesele manageriale au devenit
activităţi complexe, în care, cunoaşterea şi informaţia sunt esenţiale pentru findamentarea
tacticilor şi strategiilor decizionale. Cea mai mare parte din informaţiile utilizate în procesele de
conducere moderne sunt de natură contabilă.
Contabilitatea a devenit astăzi un domeniu controversat şi plin de interes pentru toţi cei
interesaţi de lumea afacerilor. Profesionistului contabil îi revine dificila misiune de a ţine pasul
cu frecventele actualizări şi schimbări ale reglementărilor contabile decise, în mare parte, la nivel
internaţional.
1.6. Teste de evaluare / autoevaluare

1. Prezentaţi contabilitaea ca artă, tehnică, limbaj de comunicare, joc social, ştiinţă.
2. Care sunt factorii care influenţează definirea contabilităţii?
3. Descrieţi principalii utiizatori ai informaţiei contabile.
4. Prezentaţi raporturile contabilităţii cu alte ştiinţe.
10
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2: OBIECTUL CONTABILITĂŢII
Cuprins
2.1. Introducere.................................................................................................................11
2.3. Componentele unei definiţii a obiectului contabilităţii……….............................11
2.4. Concepte cu privire la obiectul de studiu al contabilităţii.....................................12
2.5. Rezumat......................................................................................................................19
2.6. Teste de evaluare / autoevaluare…………………………………………….…….19
2.1. Introducere
Contabilitatea este în mod fundamental produsul mediului său. Mediul contabilităţii
evoluează permanent şi este dat de condiţiile, de restricţiile, de influenţele societăţii, economiei,
politicii şi cadrului juridic. Noţiunea de contabilitate exprimă atât teoria cât şi practica contabilă,
incluzând contabilitatea ca ştiinţă, pe de o parte şi ca activitate practică social-utilă, pe de altă
parte.
2. 2.2. Competenţele unităţii de învăţare

- enumere componentele unei definiţii a obiectului contabilităţii;
- explice dubla reprezentare specifică reflectărilor contabile;
- prezinte principalele concepte cu privire la obiectul contabilităţii;
- colecteze informaţiile contabile necesare pentru buna administrare a unei afaceri.
2.3. Componentele unei definiţii a obiectului contabilităţii

În epoca contemporană, contabilitatea „este marcată de două fapte fundamentale:
normalizarea şi reglementarea contabilităţii contemporane, pe de o parte şi dezvoltarea cercetării
contabile, pe de altă parte.”10 Contabilitatea reprezintă „ansamblul coerent al operaţiunilor de
consemnare (înregistrare), cuantificare, prelucrare şi comunicare a informaţiilor contabil –
financiare, referitoare la un patrimoniu determinat, inclusiv modificările acestuia în cadrul unei
perioade de referinţă.”11
În literatura de specialitate anglo-saxonă şi în Standardele Internaţionale de Contabilitate,
noţiunea de patrimoniu nu este utilizată ca atare. Cu toate acestea, adaptarea şi utilizarea
„contabilităţii de angajamente” în cadrul actualului sistem de contabilitate menţine latura juridică
a patrimoniului, precum şi conceptul de patrimoniu într-o poziţie semnificativă. Contabilitatea de
10
B. Colasse - Comptabilité Générale, Ed. Economica, Paris, 2000, p. 20
11
11
angajamente presupune că tranzacţiile şi evenimentele sunt luate în calcul din momentul când
acestea s-au produs. Aceste tranzacţii şi evenimente nu sunt luate în considerare pe măsură ce
numerarul sau echivalentele acestuia au fost efectiv încasate sau plătite. Ele sunt înregistrate şi
raportate în situaţiile financiare ale perioadei la care a se referă Această abordare oferă
informaţii atât despre tranzacţiile trecute generatoare de încasări şi plăţi, cât şi despre cele
viitoare.
Pentru a fixa ansamblul de fapte şi de fenomene de care se ocupă contabilitatea, putem
invoca definiţii date de autori recunoscuţi în domeniu. În aproape toate cazurile, dintr-o definiţie
a obiectului contabilităţii trebuie să reiasă cel puţin trei elemente: 12
- discuţia trebuie încadrată într-un perimetru contabil (o entitate);
- trebuie să reiasă fără echivoc faptul că în contabilitate este necesară evaluarea în bani
a componentelor obiectului de studiu;
- nota specifică este dată de cercetarea obiectului de studu din două puncte de vedere:
al existenţei fizice şi al provenienţei.
Entitatea este reflectată contabil, în acelaşi timp, din două puncte de vedere:
• ca existenţe concrete: avere, bunuri mai mult sau mai puţin tangibile (construcţii,
mijloace de transport, materii prime, bani, creanţe etc.)
• ca provenienţe: De unde are entitatea ceea ce are? Care este sursa averii firmei?
Cum a fost finanţată dobândirea bunurilor?
Să ne reamintim
Entităţile economice reprezintă spaţiul de cunoaştere şi acţiune a contabilităţii. În felul
acesta, obiectul contabilităţii, prin câmpul său de acţiune, este grefat pe o entitate economică.
Dubla reprezentare a obiectului de studiu al contabilităţii face posibilă menţinerea unui echilibru,
în cadrul entităţii economice, între mijloacele economice şi sursele lor de finanţare.
TO DO
Presupunem că o entitate economică achiziţionează mărfuri fără să le plătească imediat.
Identificaţi care este elementul ce reprezintă mijloacele economice şi elementul ce reprezintă
sursa de finanţare.
2.4. Concepte cu privire la obiect de studiu al contabilităţii

În teoria şi practica contabilităţii s-au cristalizat şi evidenţiat mai multe teorii în
definirea obiectului de studiu al contabilităţii, cum sunt: concepţia juridică, concepţia economică
şi concepţia financiară.
Concepţia juridică porneşte de la ipoteza că nu toate faptele administrative sunt
reflectate şi controlate prin contabilitate, ci numai drepturile şi obligaţiile pecuniare ale unui
titular de patrimoniu împreună cu bunurile economice corespunzătoare. Susţinătorii concepţiei
12
Costel Istrate – Contabiliotatea nu-i doar pentru contabili!, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2009, p. 36
12
juridice prezintă realitatea economică prin prisma raporturilor juridice, subordonând economicul
faţă de juridic13, dând prioritate prezentării drepturilor şi obligaţiilor entităţii patrimoniale şi
numai în subsidiar realităţii economice.
Autorul francez A. Beaumont scria, în 1920, că ştiinţa dreptului oferă fundamentarea
oricărei înregistrări contabile. Robert Lefort preciza, în anul 1927, că bilanţul, ca imagine a
patrimoniului în contabilitate, se reduce la trei termeni: valoare, drept şi persoane. Patrimoniul
reprezintă o universalitate juridico – economico – financiară, este personalizat, în sensul că
aparţine unei anumite persoane fizice sau juridice, este distinct faţă de persoana căreia îi
aparţine, este unic şi indivizibil.
Patrimoniul juridic este format din drepturile şi obligaţiile cu valoare economică care
reprezintă cauza, provenienţa juridică a elementelor patrimoniale concrete şi formează substanţa
juridică a patrimoniului contabil. Pentru a se obţine ecuaţia contabilă a patrimoniului, ca termen
opozabil drepturilor şi obligaţiilor, au fost formalizate bunuri economice în calitatea lor de
obiecte de drepturi şi obiecte de obligaţii.
În situaţia în care titularul de patrimoniu este proprietar, ecuaţia patrimoniului în sens
juridic are următoarea formă:
BUNURI ECONOMICE + CREANŢE = DREPTURI + OBLIGAŢII
Bunurile economice şi creanţele în calitatea lor de obiecte de drepturi şi obiecte de

obligaţii formează substanţa materială a patrimoniului. Drepturile şi obligaţiile cu valoare
economică exprimă raporturile de proprietate în cadrul cărora se procură şi gestionează bunurile.
Ele capătă forma de drepturi în situaţia în care titularul de patrimoniu este proprietar şi deci, nu
trebuie să acorde nici un echivalent valoric pentru bunurile aflate în posesia şi folosinţa sa. În
cazul obligaţiilor, pentru bunurile componente ale patrimoniului, titularul trebuie să
îndeplinească o anumită prestaţie sau să dea un echivalent valoric.
Ecuaţia patrimoniului, în forma de mai sus, capătă o altă formă în condiţiile în care
proprietarul este separat de întreprinzător. Acest caz este valabil pentru societăţile comerciale în
cadrul cărora două sau mai multe persoane (acţionari sau asociaţi) participă la formarea
capitalului. Bunurile economice aduse de participanţi devin proprietatea societăţii, constituind un
patrimoniu social propriu. În aceste condiţii, acţionarii sau asociaţii nu mai au un drept real
asupra patrimoniului societăţii, ci eventual un drept de creanţă rezultat din calitatea lor de
participanţi la formarea capitalului social al societăţii. Căpătând personalitate juridică, societatea
nu mai acţionează prin acţionarii sau asociaţii săi, ci prin reprezentanţi legali, denumiţi
întreprinzători sau administratori. Aceştia îndeplinesc în nume propriu toate actele juridice de
13
Bernard Colasse – Contabilitate generală, Ed. Moldova, Iaşi, 1995, p.101
13
conducere, administrare şi gestionare. Acţionând în numele societăţii, întreprinzătorii nu-şi
angajează patrimoniul propriu ci pe cel al societăţii, răspunderea materială revenind acesteia.
În consecinţă, societatea comercială (unitatea patrimonială) are obligaţii faţă de
proprietari, iar ecuaţia patrimoniului are forma:
DREPTURI DE DREPTURI DE OBLIGAŢII OBLIGAŢII

PROPRIETATE + CREANŢĂ = FAŢĂ DE + FAŢĂ DE
(Bunuri economice) (creanţe) ACŢIONARI TERŢI
În practica contabilă această dublă reprezentare a mărimii şi structurii patrimoniului unei

entităţi, la un moment dat, este asigurată cu ajutorul unui tablou special denumit bilanţ, care
poate fi întocmit în două variante: bilanţ orizontal şi bilanţ vertical (sub formă de listă).
Bilanţul orizontal cuprinde două părţi distincte: în partea stângă activele patrimoniale, iar
în partea dreaptă pasivele patrimoniale.
Ecuaţia de echilibru care stă la baza bilanţului orizontal îmbracă forma:14
ACTIVE PATRIMONIALE PASIVE PATRIMONIALE

-Drepturi de - Drepturi de = - Datorii faţă de - Datorii faţă de
proprietate creanţă proprietari terţi
(bunuri economice) (capitaluri proprii)
Activele patrimoniale includ drepturile de proprietate şi drepturile de creanţe.
Drepturile de proprietate (drepturile reale) sunt formate din totalitatea bunurilor
economice (tangibile şi intangibile) asupra cărora se exercită un drept de proprietate.
Drepturile de creanţă (creanţele unei entităţi economice) sunt drepturile aparţinând unei
persoane (creditorului) de a pretinde altei persoane (debitorului) să-şi îndeplinească o anumită
obligaţie. Drepturile de creanţă sunt structurate de către contabilitate sub diverse denumiri, cum
sunt: debitori, clienţi etc.
În categoria activelor sunt incluse unele elemente asupra cărora entitatea nu are drepturi
de proprietate sau de creanţă. În această categorie sunt incluse: concesiunile, licenţele
convenţionale (care nu presupun cedarea brevetului), know-how-ul, etc. Tot în categoria
activelor patrimoniale pot fi asimilate şi o serie de elemente, cum sunt: cheltuieli de constituire,
cheltuieli de dezvoltare şi cheltuieli de suportat asupra mai multor exerciţii. Aceste cheltuieli pot
fi asimilate creanţelor exerciţiului în curs asupra exerciţiilor viitoare. Bunurile unei entităţi care
sunt date către alte persoane fizice sau juridice pe baza unui contract de închiriere sau de locaţie
14
Ioan Oprean şi colectiv – Bazele contabilităţii. Logica înregistrărilor contabile. Aplicaţii practice, Ed. Dacia,
Cluj Napoca, 2002, p.16
14
rămân înscrise în activele patrimoniale în virtutea dreptului de proprietate pe care entitatea îl are
asupra lor.
Pasivele patrimoniale sunt formate din datoriile entităţii economice faţă de proprietari şi
faţă de terţi.
Datoriile faţă de proprietari formează capitalurile proprii ale entităţii. Aceste capitaluri
proprii constau în:
- aportul proprietarilor la constituirea şi majorarea capitalului social al firmei;
- profitul obţinut de firmă şi nedistribuit către proprietari, lăsat la dispoziţia unităţii
pentru autofinanţarea activităţii sub forma rezervelor, rezultatelor nerepartizate etc.
Datoriile faţă de terţi sunt formate din:
- datorii bine precizate ca mărime şi scadenţă cum sunt cele faţă de angajaţi, faţă de
bănci, faţă de furnizori, faţă de bugetul naţional public etc;
- datorii probabile sau angajamente condiţionate cum sunt provizioanele constituite
pentru acoperirea unor riscuri viitoare sau a unor cheltuieli viitoare, veniturile de
realizat în viitor etc.
Bilanţul vertical pune în evidenţă faptul că, în cazul lichidării unei societăţi comerciale,
terţii creditori au o prioritate legală faţă de proprietari. Ca urmare se achită mai întâi obligaţiile
faţă de terţi şi numai valoarea rămasă, ”interesul rezidual”, se distribuie între acţionari şi asociaţi.
Ecuaţia de echilibru care stă la baza bilanţului vertical îmbracă forma:
DATORII FAŢĂ DE
SITUAŢIA NETĂ = ACTIVE PATRIMONIALE - TERŢI
Datoriile entităţii economice faţă de proprietari corespund drepturilor de creanţă pe care

le au aceştia asupra întreprinderii. Aceste raporturi de drepturi şi/sau obligaţii dintre entitatea
economică şi proprietarii aceştia sunt cunoscute şi sub denumirea de situaţie netă sau
patrimoniu net. Cu alte cuvinte, situaţia netă reprezintă suma capitalurilor proprii.
Potrivit concepţiei economice, patrimoniul se fundamentează pe structura calitativă de
resurse. Din acest punct de vedere, patrimoniul delimitează valorile economice ale unei entităţi
privite prin prisma utilizărilor şi resurselor.
Utilizările sau mijloacele economice definesc modul de întrebuinţare a valorilor în cadrul
activităţilor desfăşurate de către unitatea patrimonială. Ele sunt grupate în utilizări permanente
sau stabile, adică bunuri de folosinţă îndelungată (mai mare de un an), utilizări temporare sau
curente şi utilizări rezultate sub formă de pierdere generată de o activitate nerentabilă.
Resursele reprezintă modul de dobândire a bunurilor economice. Discutate prin prisma
unei unităţi patrimoniale, resursele pot fi: proprii (asigurate de către proprietar), atrase sau străine
(furnizate de terţe persoane) şi resurse rezultate (sub forma profitului realizat la închiderea
exerciţiului contabil).
15
Concepţia economică cu privire la patrimoniu ca obiect de studiu al contabilităţii poate fi
PATRIMONIUL
în concepţia
economică
UTILIZĂRI RESURSE
Utilizări pe termen Utilizări pe termen Resurse proprii Resurse atrase sau

lung scurt (capitaluri proprii) străine
(active imobilizate) (active circulante) (datorii)
sistematizată astfel:
Fig. nr. 1 Concepţia economică asupra patrimoniului

Concepţia financiară este o variantă atât a concepţiei juridice cât şi a concepţiei
economice cu privire la obiectul contabilităţii. Conform acestei concepţii, activele patrimoniale
sunt structurate în ordinea lichidităţii lor (crescătoare sau descrescătoare), iar pasivele
patrimoniale sunt prezentate în ordinea exigibilităţii lor (crescătoare sau descrescătoare).
Lichiditatea se referă la intervalul de timp necesar pentru ca un element de activ să fie convertit
în disponibilităţi băneşti. Exigibilitatea indică perioada de timp după care o datorie devine
scadentă şi ca urmare trebuie achitată.
Concepţia financiară referitoare la patrimoniu poate fi reprezentată astfel:
PATRIMONIUL
în concepţia
financiară
ACTIVELE PATRIMONIALE PASIVELE PATRIMONIALE

clasificate în ordinea LICHIDITĂŢII clasificate în ordinea EXIGIBILITĂŢII
lor (crescătoare sau descrescătoare), lor (crescătoare sau descrescătoare),
- alocări, utilizări pe termen lung - resurse stabile ( pe termen lung)
(imobilizări) - resurse temporare (pe termen scurt)
- alocări, utilizări pe termen scurt
(mijloace circulante)
Figura nr. 2 Concepţia financiară asupra patrimoniului
16
Contabilitatea studiază raporturile de schimb proprii patrimoniului. Într-o viziune
statică, la un moment dat, aceste raporturi reprezintă echilibrul intern al patrimoniului, creat între
bunurile economice, pe de o parte, şi drepturile şi obligaţiile cu privire la aceste bunuri, pe de
altă parte. Interpretate prin prisma categoriei economice de „capital”, raporturile de schimb
studiate de contabilitate reprezintă relaţiile dintre drepturile şi obligaţiile pecuniare şi bunurile
economice investite şi folosite în activitatea unităţii patrimoniale. Drepturile pecuniare
corespund „capitalului propriu”, obligaţiile „capitalului străin”, iar bunurile economice
reprezintă modul de investire şi întrebuinţare a capitalului.
La nivelul obiectului contabilităţii, bunurile economice reprezintă structura patrimonială
de „activ”, iar drepturile şi obligaţiile, respectiv capitalul propriu şi capitalul străin, corespund
structurii patrimoniale de „pasiv”.
În teoria şi practica contabilităţii există şi concepţia potrivit căreia pasivul patrimoniului
cuprinde numai obligaţiile faţă de terţi, capitalul figurând ca o entitate distinctă. În acest caz se
operează cu trei termeni: activul, datoriile şi capitalul propriu.
Situaţia patrimoniului poate fi descrisă prin prisma raporturilor de proprietate în care se
află subiectul de drept, pe baza relaţiei:
ACTIVUL – DATORIILE = CAPITALUL PROPRIU
Un subiect de drept îşi asigură integritatea situaţiei patrimoniului şi independenţa
financiară atunci când „Capitalul propriu” este mai mare sau egal cu „datoriile”.
Contabilitatea studiază şi echilibrul specific activităţilor care produc modificări
cantitative şi calitative în volumul şi structura patrimoniului, datorat faptului că orice activitate
economică este în acelaşi timp consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Acest
echilibru este definit şi delimitat ca o relaţie între „cheltuieli” şi „venituri”. Acestea constituie
elemente direct legate de măsurarea rezultatului.
Ecuaţia de echilibru specifică activităţilor economice consumatoare de resurse şi
producătoare de rezultate este de forma:
a) pe baza informaţiilor din conturile de cheltuieli şi venituri:
CHELTUIELI ± REZULTAT NET = VENITURI
b) pe baza informaţiilor din bilanţul contabil:
Rezultatul = Capital propriu la sfârşitul - Capital propriu la sfârşitul exerciţiului
exerciţiului financiar financiar precedent
Să ne reamintim
Entităţile economice reprezintă spaţiul de cunoaştere şi acţiune a contabilităţii. În felul
acesta, obiectul contabilităţii, prin câmpul său de acţiune, este grefat pe o entitate economică.
17
Prin intermediul exemplului prezentat mai jos, punem în evidenţă dubla reprezentare a
perimetrului contabil:
Considerăm situaţia ipotetică a două entităţi: „A” şi „B”. Firma „A” deţine următoarele categorii
de bunuri materiale şi mijloace băneşti:
• construcţii 100 000 lei;
• echipamente tehnologice 60 000 lei;
• mijloace de transport 40 000 lei;
• materii prime 20 000 lei;
• produse finite 30 000 lei;
• disponibilităţi băneşti în cont bancar 50 000 lei.
Regimul juridic de dobândire şi acoperire financiară pentru averea de 300 000 lei este:
• 210 000 lei reprezintă valori economice asupra cărora firma exercită dreptul de
proprietate, fiind acoperite de capitaluri proprii;
• 90 000 lei reprezintă datorii sau obligaţii ale firmei.
Firma „B” deţine următoarele categorii de bunuri materiale şi mijloace băneşti:
• construcţii 250 000 lei;
• echipamente tehnologice 180 000 lei;
• mijloace de transport 170 000 lei;
• materii prime 70 000 lei;
• produse finite 80 000 lei;
• disponibilităţi băneşti în cont bancar 150 000 lei.
Regimul juridic de dobândire şi acoperire financiară pentru averea de 900 000 lei este:
• 180 000 lei reprezintă valori economice asupra cărora firma exercită dreptul de
proprietate, fiind acoperite de capitaluri proprii;
• 720 000 lei reprezintă datorii sau obligaţii ale firmei.
Se cere să se determine situaţia netă pentru cele două entităţi economice.
Firma „A”
Bunuri materiale şi mijloace băneşti Drepturi şi obligaţii asupra bunurilor
• construcţii 100 000 lei • drept de proprietate 210 000 lei
• echipamente tehnologice 60 000 lei (capital propriu)
• mijloace de transport 40 000 lei
• materii prime 20 000 lei
• obligaţii băneşti 90 000 lei
• produse finite 30 000 lei
(datorii sau capital împrumutat)
• disponibilităţi băneşti 50 000 lei
TOTAL: 300 000 lei TOTAL: 300 000 lei
18
Pe baza datelor prezentate pentru firma „A”, putem determina „situaţia netă” :
Situaţia netă = Activ – Datorii = 300 000 – 90 000 = 210 000 lei
Firma „B”
Bunuri materiale şi mijloace băneşti Drepturi şi obligaţii asupra bunurilor
• construcţii 250 000 lei • drept de proprietate 180 000 lei
• echipamente tehnologice 180 000 (capital propriu)
• mijloace de transport 170 000 lei
• materii prime 70 000 lei
• obligaţii băneşti 720 000 lei
• produse finite 80 000 lei
(datorii sau capital împrumutat)
• disponibilităţi băneşti 150 000 lei
TOTAL: 900 000 lei TOTAL: 900 000 lei
Pe baza datelor prezentate pentru firma „B”, putem determina „situaţia netă” sau „poziţia
financiară” :
Situaţia netă = Activ – Datorii = 900 000 – 720 000 = 180 000 lei
Se observă că deşi averea firmei „B” este de trei ori mai mare decât a firmei „A”, situaţia netă a
firmei „B” este mai mică decât situaţia netă a firmei „A”. În cazul firmei „A”, ponderea situaţiei
nete în total patrimoniu este de 70%. În cazul firmei „B”, situaţia netă are o pondere de 20% în
totalul patrimoniului. Motivul care a generat o astfel de situaţie este faptul că firma „B” a
procurat active pe seama resurselor străine (datorii faţă de furnizori şi creditori, credite la
instituţiile financiare etc.) pe care nu le-a achitat. În derularea afacerilor, partenerii vor prefera
firma „A”, deoarece dispune de bonitate financiară superioară.
2.5. Rezumat
Pentru a identifica elementele componente ale obiectului contabilităţii, trebuie să se ţină
cont de următoarele reguli:
- se fixează graniţele ipotetice ale unei entităţi, pentru a evita ambiguităţile;
- se reţine doar ceea ce se poate exprima în bani,
- materia identificată se cercetează din două puncte de vedere complementare, specifice
contabilităţii: punctul de vedere material, al existenţei concrete şi punctul de vedere abstract, al
provenienţei.

1. Enumeraţi şi explicaţi elementele componente ale definiţiei obiectului contabilităţii.
2. Exemplificaţi elemente componente ale averii entităţii economice.
3. Cine pune la dispoziţie şi cu ce titlu averea de care dispune entitatea?
19
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3: METODA CONTABILITĂŢII
Cuprins
3.1. Introducere.................................................................................................................20
3.3. Caracteristicile metodei contabilităţii. ......................................................................20
3.4. Procedeele metodei contabilităţii.............................................................................22
3.5. Rezumat.....................................................................................................................24
3.6. Teste de evaluare / autoevaluare……………………………………………….....24
3.1. Introducere
Noţiunea de metodă este de origine greacă şi provine de la „methodos” (drum, cale,
mijloc, mod de expunere) şi înseamnă modul de a studia, de a cerceta obiectele şi fenomenele
naturii, societăţii şi gândirii sau modul de acţiune.
Fiecare metodă ştiinţifică reprezintă modul de studiere a realităţii şi include procedeele
de cercetare corespunzătoare, dar între metodă şi procedeu nu se poate pune semnul egal.
Metoda este o cale raţională de urmat pentru atingerea unui scop, iar procedeul este numai o
manevră de a atinge un scop.
3.2. 3.2. Competenţele unităţii de învăţare

- rezume caracteristicile metodei contabilităţii;
- descrie procedeele specifice metodei contabilităţii;
- enumere etapele metodei contabilităţii.
- să interpreteze informaţiile contabile.
3.3. Caracteristicile metodei contabilităţii

Pentru realizarea obiectului său de studiu contabilitatea are o metodă proprie de cercetare
fundamentată pe următoarele caracteristici:
- dubla reprezentare;
- dubla înregistrare a operaţiilor economice şi financiare;
- înregistrarea cifrică şi în expresie valorică a operaţiunilor economico - financiare;
20
- înregistrarea operaţiilor economice şi financiare efective care se bazează pe
documentele scrise.
Dubla reprezentare se concretizează în reflectarea elementelor de avere ale perimetrului
contabil (entităţii economice) sub două aspecte:
- sub aspectul utilităţii bunurilor adică al destinaţiei sau alocării în activitatea economică
a elementelor de avere, pentru care se foloseşte noţiunea de active, (exemple: imobilizări
necorporale, corporale şi financiare, active circulante materiale, în decontare şi băneşti);
- sub aspectul raporturilor de proprietate prin care se dobândesc bunurile economice ca
obiecte de drepturi şi obligaţii, adică sub aspectul modului de dobândire, provenienţă, pentru
care se utilizează noţiunea de surse (resurse) sau pasive (exemple: capital social,. rezerve,
subvenţii pentru investiţii, profit, credite bancare, împrumuturi din obligaţiuni, furnizori,
creditori, efecte de plătit, asigurări sociale etc).
Dubla reprezentare poate fi redată sintetic sub forma unei ecuaţii, prin egalitatea:
Valoarea bunurilor economice = Valoarea surselor de provenienţă
Această dublă reprezentare se realizează în cadrul unui echilibru permanent cu ajutorul
bilanţului care exprimă starea patrimoniului la un moment dat.
Elementele perimetrului contabil se află într-o continuă mişcare şi transformare în fazele
circuitului economic, rămânând totuşi într-un echilibru permanent în cadrul unităţii respective.
Astfel, pot avea loc intrări, respectiv ieşiri de bunuri economice sau de resurse, transformarea
unor bunuri în altele, a unor surse în altele. Echilibrul în care se află elementele perimetrului
contabil este evidenţiat, în contabilitate, printr-o trăsătură specifică metodei sale de lucru şi
anume dubla înregistrare a operaţiilor economice şi financiare.
Dubla înregistrare este determinată, în primul rând, de dubla reprezentare, prin faptul că
în timpul mişcării şi transformării lor, elementele perimetrului contabil nu încetează a fi privite
sub dublu aspect, al destinaţiei economice şi al provenienţei. Aceste două aspecte se reflectă
concomitent ca un raport de echivalenţă între doi termeni, unul care evidenţiază bunurile
economice, iar cel de-al doilea care exprimă sursele de finanţare. Raportul de echivalenţă este
prezent atât în cazul măririi concomitente a bunurilor şi surselor, cât şi în cel al micşorării lor.
În al doilea rând, dubla înregistrare este determinată de faptul că mişcarea şi
transformarea bunurilor economice în fazele circuitului economic generează operaţii economice
şi financiare de ieşire dintr-o fază şi intrare în alta, de trecere dintr-un loc de gestiune (de
păstrare, de producţie, de cheltuieli) în altul. Astfel, bunurile sub formă de materii prime şi
materiale consumabile se transformă în semifabricate şi produse finite, care la rândul lor îşi
schimbă forma în disponibilităţi băneşti, care, ulterior, prin utilizarea lor îmbracă forma de
stocuri. În acest circuit, în care contabilitatea înregistrează trecerea aceloraşi valori dintr-o stare
sau formă în alta, reflectarea valorii economice respective se face de două ori. Astfel apare dubla
21
înregistrare a operaţiunilor în cauză, în sensul că vechea fază sau vechea formă se transpune în
unul din termenii egalităţii care polarizează ieşirile, micşorările, iar noua fază sau noua formă
constituie cel de-al doilea termen al egalităţii, care marchează intrările, creşterile elementului sau
fenomenului respectiv. Potrivit acestei trăsături a metodei contabilităţii, orice operaţie economică
este analizată ca un raport de echivalenţă între destinaţia şi provenienţa sa, între intrarea şi ieşirea
sa, între alocarea şi finanţarea sa.
Dubla înregistrare a operaţiilor economice şi financiare conferă contabilităţii posibilitatea
să reflecte în dinamică, pe baza unui sistem coerent, cele două aspecte ale dublei reprezentări.
O altă caracteristică a metodei contabilităţii este înregistrarea cifrică şi în expresie
valorică a operaţiunilor economico - financiare. Acest lucru permite oglindirea concomitentă
atât a laturii cantitative cât şi a celei calitative a perimetrului contabil, cunoaşterea analitică a
stării şi mişcării tuturor elementelor, iar prin sistematizarea datelor contabile, oferă o imagine de
ansamblu asupra entităţii.
Metoda contabilităţii mai are ca trăsătură distinctă şi înregistrarea numai a acelor
operaţii care au avut loc efectiv şi pentru care se face dovada înfăptuirii lor prin
documente. Înregistrarea operaţiilor pe baza documentelor justificative, conferă contabilităţii
calitatea de forţă probantă în raporturile economico-juridice. Ele angajează răspunderea
persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat.
Să ne reamintim
Metoda contabilităţii cuprinde „un ansamblu de procedee aflate într-o strânsă corelaţie
şi intercondiţionare ca un tot unitar, în vederea stabilirii normelor şi principiilor cu caracter
special pe care se fundamentează contabilitatea ca disciplină ştiinţifică şi cu ajutorul cărora
cercetează starea şi mişcarea elementelor patrimoniului unităţilor economice şi sociale pentru a
sesiza legăturile dintre ele, ca pe această bază să calculeze rezultatele finale, să analizeze şi să
controleze activitatea desfăşurată de unităţile respective”15.
TO DO: Demonstraţi legătura dintre dubla reprezentare şi dubla înregistrare
3.4. Procedeele meodei contabilităţii

Procedeul arată modalitatea, maniera, felul de a acţiona pentru atingerea unui scop.
Pentru studierea obiectului contabilităţii, metoda acesteia foloseşte o serie de procedee care se
împart în:
procedee comune tuturor ştiinţelor;
procedee specifice metodei contabilităţii;
procedee ale metodei contabilităţii comune şi altor discipline economice.
15
Oprea Călin, Mihai Ristea – Bazele contabilităţii, Ed. Naţional, Bucureşti, 2000, p.22
22
Între procedeele comune tuturor ştiinţelor folosite de metoda contabilităţii pot fi
enumerate: observaţia, raţionamentul, comparaţia, clasificarea, analiza, sinteza etc.
Observaţia este faza iniţială a cercetării obiectului de studiu al oricărei ştiinţe.
Contabilitatea utilizează procedeul observaţiei pentru cunoaşterea operaţiilor economice şi
financiare care se pot exprima valoric şi care sunt consemnate în documente.
Raţionamentul este aplicat în cadrul metodei contabilităţii pentru ca pe bază de
judecăţi logice, pornind de la reprezentarea mişcărilor de valori economice, care au loc în
perimetrul contabil, să se ajungă la concluzii noi, ce permit stabilirea cu exactitate a modului de
reflectare a acestora cu ajutorul diferitelor sale procedee.
Comparaţia se foloseşte de metoda contabilităţii prin alăturarea a două sau mai multe
structuri patrimoniale ce se pot exprima valoric, cu scopul de a stabili asemănările şi deosebirile
dintre ele.
Clasificarea este acţiunea de repartizare sistematică pe clase sau într-o anumită
ordine a obiectelor sau a fenomenelor în raport de asemănările şi deosebirile dintre ele. a
În contabilitate, analiza are o sferă largă de acţiune. Ea reprezintă un procedeu
ştiinţific de cercetare a unui întreg, a unui fenomen care se bazează pe examinarea fiecărui
element component în parte.
Procedeele specifice metodei contabilităţii sunt: bilanţul, contul şi balanţa de
verificare.
Bilanţul este un procedeu al metodei contabilităţii prin care se prezintă, la un moment
dat, în expresie bănească, patrimoniul sub dublu aspect: al destinaţiei economice şi a surselor de
finanţare a elementelor de avere.
Contul este un procedeu pe baza căruia se înregistrează existentul, creşterile şi
micşorările fiecărui bun, sursă, proces economic sau fază a acestuia.
Legătura dintre cont şi bilanţ se realizează cu ajutorul balanţei de verificare. Aceasta
dă posibilitatea verificării exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi şi centralizării datelor
reflectate distinct în conturi. Datele ei stau la baza întocmirii bilanţului, asigurând astfel
realizarea principiului dublei reprezentări a elementelor patrimoniale.
Pe lângă procedeele specifice, contabilitatea utilizează şi procedee comune altor
discipline economice, cum sunt: documentarea, evaluarea, calculaţia şi inventarierea.
În contabilitate nici o operaţiunea nu se consemnează fără un document, adică un act
scris care să consemneze şi să justifice operaţia economică respectivă.
Evaluarea constă în transformarea unităţilor naturale, cu ajutorul preţurilor şi
tarifelor, în unităţi valorice, în vederea aducerii la un numitor comun a elementelor patrimoniale.
Calculaţia presupune utilizarea unor algoritmi de calcul pe care se bazează toate
procedeele metodei contabilităţii.
23
Pentru constatarea faptică a existenţei şi stării activelor şi pentru punerea de acord a
informaţiilor din contabilitate cu realitatea se utilizează inventarierea. Pe baza constatărilor la
care s-a ajuns în urma inventarierii se fac rectificările necesare în conturi. Pe baza comparării
valorii actuale cu cea din contabilitate se determină deprecierea elementelor patrimoniale
inventariate.
Prin urmare, contabilitatea, ca orice disciplină ştiinţifică, are o metodă proprie de
cercetare fundamentată pe anumite procedee ce oglindesc particularităţile ei. Studiind metoda
contabilităţii se poate ajunge la concluzie că aceasta are trei trepte şi anume16:
- reprezentarea cifrică a mişcărilor de valori ca un bilanţ mobil;
- sistemul de calcul contabil digrafic;
- calculele periodice de sinteză.
3.5. Rezumat
Caracteristicile metodei contabilităţii sunt:
- dubla reprezentare;
- dubla înregistrare a operaţiilor economice şi financiare;
- înregistrarea cifrică şi în expresie valorică a operaţiunilor economico - financiare;
- înregistrarea operaţiilor economice şi financiare efective care se bazează pe
documentele scrise.
Pentru studierea obiectului contabilităţii, metoda acesteia foloseşte o serie de procedee
care se împart în:
procedee comune tuturor ştiinţelor;
procedee specifice metodei contabilităţii;
procedee ale metodei contabilităţii comune şi altor discipline economice.

1. Explicaţi în ce constă dubla înregistrare a operaţiunilor economico – financiare.
2. Ţinând cont de caracteristicile metodei contabilităţii, explicaţi cum trebuie înregistrate
operaţiunile economico – financiare.
3. Enumeraţi şi prezentaţi procedeele specifice metodei contabilităţii.
16
Elena Hlaciuc, Rusalim Petriş– Bazele contabilităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006, p.22
24
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4: REPREZENTAREA CIFRICĂ A
MIŞCĂRILOR DE VALORI CA UN BILANŢ MOBIL
Cuprins:
4.1. Introducere………………………………………………………………………..25
4.2. Competenţele unităţii de învăţare.………………………………………………..25
4.3. Conceptul de bilanţ……………………………………………………………….25
4.4. Clasificarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii…………………………..27
4.5. Forma bilanţului…………………………………………………………………...35
4.6. Influenţa operaţiilor economice asupra bilanţului………………………………....35
4.7. Rezumat……………………………………………………………………………43
4.8. Teste de evaluare / autoevaluare…………………………………………………...43
4.1. Introducere
Termenul de bilanţ provine de la cuvântul italienesc „bilancia” care are la bază termenii
latini: „bi” şi „lanx”, adică „două talere”, simbolizând astfel o balanţă cu două braţe care poartă
denumirile de ACTIV (partea stângă) şi PASIV (partea dreaptă).
În literatura de specialitate există mai multe opinii privind importanţa bilanţului în
prezentarea clară, completă şi fidelă a perimetrului contabil.
4.2. Competenţele unităţii de învăţare

- identifice egalităţile bilanţiere;
- explice conţinutul economic al activelor, datoriilor şi capitalului propriu;
- prezinte structura bilanţului;
- prelucreze informaţii financiar - contabile.
4.3. Conceptul de bilanţ

Conform reglementărilor legale, bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se
prezintă elementele de activ, datorii şi capital propriu ale entităţii la sfârşitul exerciţiului
financiar, precum şi celelalte situaţii prevăzute de lege. Elementele de activ se ordonează în
bilanţ după natură şi lichiditate, iar datoriile şi capitalul propriu, după natură şi exigibilitate.
Activul reprezintă o resursă controlată de către întreprindere ca rezultat al unor
evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru
întreprindere.
25
Datoria reprezintă obligaţia actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute şi
la decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii
economice.
Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei
întreprinderi, după deducerea tuturor datoriilor sale.
Bilanţul constituie un procedeu al metodei contabilităţii care prezintă corelaţia dintre
mijloacele economice (resursele economice) şi resursele de finanţare a acestora, într-o relaţie de
echilibru dintre activ şi pasiv, asigurată prin rezultatele financiare – profit sau pierdere – obţinute
în perioada de referinţă.
Activul reprezintă mijloacele interpretate economico-juridic plus posturile rectificative de
activ contra pasiv (repartizarea profitului, prime privind rambursarea obligaţiunilor). Mijloacele
se referă la ansamblul valorilor exprimabile în bani şi a raporturilor economico - juridice care
provoacă decontări băneşti ca existenţă concret materială a bunurilor cu valoare de schimb.
Activele sunt prezentate în actualele reglementări contabile drept resurse economice, care rezultă
din investirea resurselor de finanţare obţinute de entitate de la proprietari şi creditori.
Pasivul reprezintă resursele de finanţare interpretate economico-juridic plus „posturile
rectificative de pasiv contra activ” (amortizări, ajustări pentru depreciere). În funcţie de
provenienţa lor, resursele de finanţare sunt formate din capitaluri proprii şi datorii.
Denumirile de activ şi pasiv nu sunt convenţionale, ci ele au la bază caracteristicile
resurselor economice şi resurselor de finanţare. Astfel, denumirea de activ provine de la
caracteristica resurselor economice de a se afla în continuă mişcare şi transformare în cadrul
circuitului economic, de a se identifica cu însăşi activitatea unităţii. Structura resurselor
economice din activul bilanţului se modifică în permanenţă datorită operaţiilor ocazionate de
procesul de producţie, unde îşi schimbă forma, conţinutul şi proprietăţile fizice sau chimice,
precum şi datorită operaţiilor de vânzare a produselor şi a mărfurilor.
Spre deosebire de resursele economice din activ, resursele de finanţare din pasiv nu-şi
schimbă volumul şi structura de sine stătător. Ele se modifică ca efect instantaneu al mişcării şi
transformării bunurilor economice. Deci, resursele de finanţare au un caracter static, pasiv, de
unde şi denumirea părţii bilanţului în care se găsesc. Profiturile apar în pasivul bilanţului
deoarece sunt sursa de provenienţă a valorii noi din activul bilanţului.
Deoarece între resursele economice şi resursele de finanţare există o egalitate perfectă,
aceasta se va păstra şi între activul şi pasivul bilanţului.
În teoria contabilă există mai multe categorii de bilanţ stabilite pe baza anumitor criterii:
- Din punct de vedere al sistemului informaţional şi al locului întocmirii, deosebim:
o bilanţul primar şi analitic – se întocmeşte la nivelul entităţii economice şi
cuprinde patrimoniul angajat în activitatea acestuia;
26
o bilanţul sintetic sau centralizator – se elaborează prin centralizarea bilanţurilor
primare în conturile naţionale şi la scara economiei.
- Din punct de vedere al momentului întocmirii, deosebim:
o bilanţ iniţial sau de fondare;
o bilanţ de gestiune sau curent (semestrial, anual);
o bilanţ final, de lichidare sau de fuziune.
În condiţiile economiei de piaţă, datele conţinute de bilanţ pot oferi o imagine
cuprinzătoare şi reală asupra situaţiei economice şi financiare a fiecărui agent economic.
Asemenea informaţii sunt la fel de utile atât pentru întreprinderea însăşi, cât şi pentru terţi
(reprezentanţi de furnizori, clienţi, bănci, investitori, concurenţi şi administraţia de stat).
Mijloacele economice utilizate de firme şi resursele lor de finanţare sunt diverse, ceea ce
impune o sintetizare şi generalizare a lor în scopul cunoaşterii situaţiei de ansamblu a firmei.
Generalizarea se realizează prin preluarea datelor din contabilitate în mod centralizat şi
prezentarea lor în bilanţ. Această generalizare în bilanţ se realizează pe trei nivele:
9 grupa ca primă treaptă de generalizare adună elementele după criterii generale (de
exemplu: grupa active imobilizate, active circulante, capitaluri proprii etc);
9 capitolul, a doua treaptă de generalizare care structurează grupele pe criterii mai
analitice (de exemplu grupa active imobilizate are capitolele imobilizări
necorpoarle, imobilizări corporale, imobilizări financiare);
9 postul bilanţier reprezintă elementele caracteristice definite de sine stătătoare (de
exemplu: concesiuni, construcţii, clienţi, capital social, furnizori, creditori etc).
Să ne reamintim
Concluzionând aspectele definitorii ale bilanţului, se poate afirma că acesta constituie un
calcul de sinteză care prezintă situaţia entităţii economice la un moment dat. Ca reflectare a
stării entităţii „bilanţul stabilit la sfârşitul perioadei de gestiune descrie separat elementele de
activ şi cele de pasiv ale întreprinderii”17. La un moment dat „bilanţul contabil indică starea
resurselor şi mijloacelor unei întreprinderi, exprimând echilibrul său financiar”18.
4.4. Clasificarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii

Activele imobilizate sunt reprezentate de bunurile şi valorile destinate să servească o
perioadă îndelungată în activitatea unei unităţi economice. Ele nu se consumă la prima utilizare.
În funcţie de natura lor, mijloacele imobilizate pot fi: necorporale, corporale şi financiare.
Imobilizările necorporale reprezintă active care nu se concretizează în bunuri materiale,
ci în elemente economico-financiare şi juridice prin care se reflectă în contabilitate cheltuielile
17
J.Y. Eglem, A. Mikol, H. Stolowy – Les mecanismes financieres de l’entreprise, Editions Montchretien, Paris,
1988, p.6
18
J. Peyrard – Analyse financiere, Vuibert gestion, Paris, 1986, p.75
27
de înfiinţare a societăţilor comerciale, cheltuielile de dezvoltare, cheltuielile de restructurare a
capitalului, concesiunile, locaţiile de gestiune, brevetele, licenţele, mărcile, fondul comercial etc.
Cheltuielile de constituire sunt cheltuieli ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea
persoanei juridice (taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind
emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţei, de publicitate şi
alte cheltuieli de această natură, legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii persoanei juridice).
Cheltuielile de dezvoltare se referă la aplicarea rezultatelor cercetării în scopul realizării
de produse sau servicii noi sau îmbunătăţirii lor substanţiale.
Concesiunea poate fi definită ca o convenţie sau ca un contract prin care o persoană
fizică sau juridică, denumită concesionar, dobândeşte dreptul de utilizare a anumitor bunuri sau
servicii, de exercitare a unor activităţi din partea unui concedent în schimbul unor beneficii.
Deci, concesiunea este o imobilizare necorporală a cărei valoare este determinată de valoarea
bunurilor sau serviciilor preluate cu titlul de concesiune. Concesiunea primită se reflectă ca
imobilizare necorporală atunci când contractul de concesiune stabileşte o durată şi o valoare
determinată pentru concesiune.
Locaţia de gestiune reprezintă trecerea în administrarea integrală din partea locatorului a
unor subunităţii în beneficiul locatarului. Aceasta se realizează pe baza unui contract în care
locatorul se obligă să procure şi să asigure locatarului folosinţa unei activităţi (gestiuni) pe un
timp determinat în schimbul unui preţ. Drepturile şi obligaţiile părţilor se stabilesc prin
contractul de locaţie de gestiune.
Brevetul reprezintă un document pe care organul de stat competent îl eliberează
inventatorului şi prin care i se recunoaşte acestuia dreptul de a exploata exclusiv invenţia sa. Se
poate transmite altei persoane prin contract de cesiune.
Licenţa reprezintă contractul prin care posesorul unui brevet de invenţie, mărci de fabrică
sau de comerţ, acordă dreptul unei persoane juridice sau fizice, sau statului, contra unei sume de
bani, de a folosi şi valorifica parţial sau integral brevetul. În domeniul comerţului, licenţa
constituie autorizaţia eliberată de organele de stat competente unei persoane juridice sau fizice
pentru import sau export de anumite mărfuri.
Marca de fabrică (certificat de origine) este un semn distinctiv al unei firme, constituit
din cuvinte, litere, cifre, reprezentări grafice, prin care îşi individualizează şi diferenţiază
produsele sau lucrările de cele identice ale altor firme din ţară sau străinătate.
Marca de comerţ indică faptul că o anumită marfă este comercializată de o anumită
unitate comercială, oferind-o beneficiarului sub garanţia acesteia.
Fondul comercial reprezintă, conform codului comercial, partea din fondul de comerţ,
care nu figurează în cadrul celorlalte elemente de activ, dar contribuie la menţinerea sau
dezvoltarea potenţialului activităţii entităţii economice. Acesta este reprezentat de clientelă,
28
vadul comercial, reputaţie, debuşeu, poziţia geografică. Fondul comercial pozitiv reprezintă
diferenţa dintre costul de achiziţie şi valoarea justă a unui activ intrat în patrimoniul entităţii
economice. Dacă valoarea justă este mai mare decât costul de achiziţie se obţine un fond
comercial negativ.
Imobilizările corporale reprezintă acele bunuri cu valoare mare, destinate să servească o
perioadă îndelungată activitatea unităţii patrimoniale şi care nu se consumă de la prima utilizare.
Ele participă la mai multe cicluri de exploatare şi îşi transmit valoarea treptat asupra noilor
produse obţinute. Imobilizările corporale cuprind: terenuri, construcţii, instalaţii tehnice,
mijloace de transport, animale şi plantaţii, mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie
a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale.
Procesul investiţional, concretizat în achiziţionări şi realizări în antrepriză sau în regie
proprie de noi imobilizări, generează decalaje în timp între momentul efectuării cheltuielilor şi
momentul recepţiei, respectiv punerii în funcţiune a imobilizărilor realizate în cadrul acestui
proces. Astfel de cheltuieli sunt încadrate din punct de vedere contabil la categoria imobilizărilor
în curs (necorporale şi corporale).
Imobilizările financiare îmbracă, de regulă, forma investiţiilor financiare în titluri de
valoare generatoare de venituri financiare. Nu este exclus ca imobilizările financiare să îmbrace
şi forma creanţelor financiare exigibile într-o perioadă mai mare de un an. Imobilizările
financiare cuprind: acţiuni deţinute la entităţile afiliate, interese de participare, titluri puse în
echivalenţă, alte titluri imobilizate şi creanţe imobilizate.
Acţiunile deţinute la entităţile afiliate reprezintă drepturile sub formă de acţiuni şi alte
titluri cu venit variabil deţinute de o entitate (societatea mamă) în capitalul altei entităţi (filiala),
într-un număr suficient de mare astfel încât se asigură de către societatea mamă controlul asupra
filialei.
Interesele de participare reprezintă drepturi deţinute în capitalul altor societăţi
comerciale. Interesele de participare sunt deţinute pe termen lung în scopul garantării contribuţiei
la activităţile persoanei juridice respective. Interesele de participare cuprind investiţii în
întreprinderi asociate şi investiţii strategice. Întreprinderea asociată este considerată
întreprinderea în care investitorul are o influenţă semnificativă, deţinând 20% până la 50% din
acţiunile cu drept de vot la întreprinderea asociată. O investiţie strategică este considerată o
participare de 10% până la 20% în capitalul altei societăţi.
Titlurile puse în echivalenţă apar numai în Situaţiile financiare anuale consolidate în
cazul în care consolidarea s-a realizat prin metoda punerii în echivalenţă. Prin această metodă
valoarea de achiziţie a acţiunilor deţinute de o entitate în capitalul altei entităţi este înlocuită cu
valoarea capitalurilor proprii ale emitentului ce revine societăţii deţinătoare.
29
Alte titluri imobilizate cuprind obligaţiunile cumpărate de pe piaţă şi pentru care există
intenţia de deţinere pe o perioadă mai mare de un an, intenţie manifestată la data dobândirii sau
la data bilanţului.
În categoria creanţe imobilizate se includ: sume datorate entităţilor afiliate, creanţe legate
de interesele de participare, împrumuturile pe termen lung şi alte creanţe imobilizate.
Sumele datorate de entităţile afiliate constau din acele creanţe ale persoanei juridice
rezultate din acordarea de împrumuturi entităţilor afiliate.
Creanţele legate de interesele de participare constau din acele creanţe ale persoanei
juridice rezultate din acordarea de împrumuturi entităţilor la care societatea deţine interese de
participare.
Împrumuturile pe termen lung cuprind sumele acordate terţilor pe baza unor contracte
pentru care entitatea percepe dobânzi, potrivit legii.
Alte creanţe imobilizate privesc garanţiile, depozitele şi cauţiunile de unitate la terţi.
Garanţia reprezintă contractul prin care garantul garantează beneficiarului executarea
unei obligaţii. Garanţia dă dreptul beneficiarului (creditorului) să execute silit garantul prin
scoaterea la licitaţie a bunurilor acestuia.
Cauţiunea reprezintă un contract prin care o persoană garantează pentru altă persoană,
faţă de un terţ, că va îndeplini ea obligaţiile persoanei garantate în cazul în care aceasta nu îşi
respectă angajamentul.
Activele circulante reprezintă acele valori economice care se află în continuă fluenţă
valorică. Ele nu rămân în entitatea patrimonială în mod durabil, durata lor de rotaţie fiind mai
mică de un an. Îşi schimbă forma iniţială şi funcţională (materii prime → produse finite →
creanţe → bani) în funcţie de stadiul circuitului economic (aprovizionare, producţie, desfacere).
În funcţie de forma concretă pe care o îmbracă, precum şi de funcţia pe care o
îndeplineşte în cadrul ciclului de exploatare, mijloacele circulante se împart în: active circulante
materia, active circulante în decontare şi active circulante băneşti.
Activele circulante materiale sunt acele valori economice care îmbracă forma stocurilor.
Conform legislaţiei în vigoare stocurile sunt active circulante:
a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b) în curs de producţie, în vederea vânzării în aceleaşi condiţii ca mai sus, sau
c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile, ce urmează a fi folosite în
procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
În categoria stocurilor se includ: materiile prime, materialele consumabile, materialele de
natura obiectelor de inventar, produsele semifabricate, produsele finite, rebuturile, materialele
recuperabile sau deşeurile, mărfurile, ambalajele şi producţia în curs de execuţie.
30
Materiile prime sunt bunuri care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în
produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată.
Materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat,
piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile) participă
sau ajută la procesul de fabricaţie sau de exploatare, fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit.
Materialele de natura obiectelor de inventar sunt bunurile care au o valoare mai mică
decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate imobilizări corporale.
Semifabricatele sunt produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secţie
(fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze de
fabricaţie) sau se livrează terţilor.
Produsele finite sunt produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de
fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unităţii, putând fi depozitate în
vederea livrării direct clienţilor.
Mărfurile sunt bunurile pe care entitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării
sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.
Ambalajele sunt bunuri al căror rol constă în asigurarea protecţiei materiilor prime,
materialelor consumabile, produselor finite, mărfurilor etc., pe timpul depozitării şi al
transporturilor acestora precum şi în prezentarea mărfurilor în vederea desfacerii.
Producţia în curs de execuţie este reprezentată de producţia care nu a trecut prin toate
fazele de prelucrare prevăzute de procesul tehnologic, precum şi de produsele nesupuse probelor
şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. Sunt asimilate producţiei în curs lucrările,
serviciile şi studiile în curs de execuţie sau neterminate.
Activele circulante în decontare (creanţe) reprezintă valori avansate temporar de titularul
de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice şi pentru care urmează să primească un
echivalent valoric, adică valori pe care firma le are de primit de la terţi în urma unor operaţii
anterioare. Principalele elemente patrimoniale care desemnează creanţe ale entităţii sunt: clienţi,
debitori, efecte de primit de la clienţi, clienţi – facturi de întocmit, furnizori-debitori, avansuri
acordate personalului, decontări cu acţionarii sau asociaţii privind capitalul, sume de încasat de
la entităţile afiliate, sume de încasat din interese de participare.
Clienţii reprezintă creanţele faţă de terţi, determinate de vânzarea pe credit comercial a
bunurilor materiale, lucrărilor şi serviciilor care fac obiectul activităţii întreprinderii.
Debitorii sunt persoane fizice sau juridice faţă de care unitatea patrimonială are creanţe
rezultate din pagube materiale (create de terţi), din existenţa unor titluri executorii sau din alte
operaţiuni decât cele menţionate în definirea clienţilor.
31
Efectele de primit sunt titluri de valoare sub formă de trată, bilet la ordin, cambie, CEC şi
warant, negociabile care fac dovada unei creanţe de o anumită valoare şi plătibilă imediat sau
într-un termen scurt.
În categoria patrimonială „clienţi – facturi de întocmit” sunt evidenţiate creanţele
vânzătorului faţă de clienţii săi pentru care, din diverse motive, nu s-au emis facturi fiscale.
În categoria „furnizori – debitori” sunt reflectate eventualele creanţe ale clienţilor faţă de
furnizorii lor (avansurile acordate furnizorilor, ambalajele care circulă în regim de restituire).
În România, majoritatea agenţilor economici angajatori practică sistemul chenzinal de
plată a câştigurilor salariale, sub formă de avans (chenzina I) şi rest de plată (chenzina II). Prin
plata avansurilor chenzinale (avansurilor acordate personalului), în favoarea agentului
economic angajator, iau naştere drepturi de creanţă faţă de personalul angajat care, cu ocazia
plăţii chenzinei a II –a, se reţin din câştigurile salariale nete.
Decontările cu asociaţii sau acţionarii privind capitalul sunt creanţe pentru acţiunile
subscrise şi nevărsate încă şi pentru aportul social subscris şi nedepus încă.
Sumele de încasat de la entităţile afiliate sunt reprezentate de drepturile de creanţă asupra
altor unităţi din cadrul grupului, izvorâte din: sume şi bunuri livrate, imobilizări cedate,
dividende de încasat pentru investiţii financiare pe termen scurt etc.
Sumele de încasat din interese de participare sunt reprezentate de drepturile de creanţă
rezultate din interesele de participare pe termen scurt, cum sunt: sume virate unităţilor legate prin
interese de participare, imobilizările financiare cedate acestor unităţi, dividende de încasat pentru
investiţiile pe termen scurt etc.
Activele circulante băneşti (de trezorerie) reprezintă acele valori economice care fie se
prezintă sub formă de bani, fie îndeplinesc funcţia de bani. În această categorie se cuprind
investiţii financiare pe termen scurt, disponibilităţile băneşti şi alte valori (timbre fiscale, tichete
de călătorie).
În categoria investiţiilor financiare pe termen scurt, se includ19:
acţiuni emise de către societăţile din cadrul grupului sau din afara acestuia, care
sunt cumpărate pentru a fi vândute în termen scurt pentru obţinerea unui câştig;
acţiuni proprii, care sunt răscumpărate cu scopul de a fi anulate sau revândute;
obligaţiuni emise de către unitate care sunt răscumpărate la scadenţă în vederea
anulării acestora;
alte investiţii financiare pe termen scurt: bonuri de subscrie automată, certificate
de investitor, drepturi de tragere, efecte comerciale, certificate de depozit.
Disponibilităţile băneşti în lei şi în devize se delimitează sub forma numerarului din
casieria întreprinderii, depozitelor la bancă în conturile curente sau de disponibil şi prin alte
19
Dumitru Matiş, Atanasiu Pop – Contabilitate financiară, Ed. Casa Cărţii de Ştinţă, Cluj – Napoca, 2008, p. 589
32
valori financiare care, datorită naturii lor, sunt convertibile imediat în disponibilităţi băneşti. În
această ultimă situaţie se află valorile de încasat sub forma cecurilor, efectelor comerciale şi
cupoanelor primite de la plătitori şi depuse la bancă spre încasare. Motivaţia încadrării acestor
titluri de valoare în activitatea de trezorerie şi nu în categoria creanţelor, este aceea că ele devin
lichidităţi într-un termen foarte scurt.
Din categoria disponibilităţilor băneşti fac parte acreditivele şi avansurile de trezorerie.
Prin avansuri de trezorerie sunt delimitate disponibilităţile băneşti, repartizate spre a fi girate de
către administratori sau alte persoane împuternicite de întreprindere, în vederea efectuării unor
plăţi în favoarea întreprinderilor.
Acreditivul reprezintă mijloacele băneşti păstrate la bancă într-un cont distinct, la
dispoziţia furnizorului din care urmează a se efectua plăţile către acesta, pe măsura livrării
mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării de servicii.
Din punct de vedere al entităţii economice, capitalurile proprii pot fi considerate resurse
proprii de finanţare, iar datoriile pot fi analizate ca resurse străine de finanţare, atrase din
angajamente şi credite.
Provizioanele au rolul de a acoperi un eventual risc ce poate afecta elemente de activ.
Ele pot fi asimilate pe plan financiar cu datorii a căror scadenţă este incertă. Provizioanele sunt
constituite înaintea determinării rezultatului şi reduc profitul contabil înainte ca acel risc să se
realizeze. Atâta timp cât riscurile sunt previzibile, provizioanele rămân la dispoziţia entităţii
economice.
Capitalurile proprii sunt destinate desfăşurării normale a activităţii firmei, conform
obiectului său de activitate. Ele cuprind: capitalul social, prime de capital, rezervele de capital,
rezerve din reevaluare, rezultatul exerciţiului financiar şi rezultatul reportat..
Capitalul social este partea din capital pusă la dispoziţia firmei de către proprietarii
acesteia (asociaţi, acţionari). El nu este exigibil şi se poate majora sau diminua ulterior. Aportul
acţionarilor sau asociaţilor la capital poate fi în numerar sau în natură. Capitalul social se
subdivide în: capital subscris şi nevărsat şi capital subscris vărsat.
Capitalul subscris şi nevărsat reflectă partea din capital care deşi a fost subscrisă, nu a
fost încă pusă la dispoziţia firmei.
Capitalul subscris şi vărsat reflectă partea din capitalul subscris care a fost pusă efectiv la
dispoziţia firmei.
Primele de capital (de emisiune, de fuziune, de aport, de conversie a obligaţiunilor în
acţiuni) reprezintă fluxuri de capital rezultate în urma operaţiunilor de majorare a capitalului,
realizate fie prin aporturi în numerar sau în natură, fie în urma unor operaţiuni de concentrare a
capitalului prin fuziunea entităţilor economice sau prin conversia unor obligaţiuni în acţiuni. Din
punct de vedere valoric, primele de capital reprezintă excedente ale fluxurilor de capital,
33
înregistrate cu ocazia majorării capitalului social peste nivelul valorii nominale a acestuia.
Primele de capital reprezintă un mijloc de protecţie a vechilor acţionari cu ocazia capitalizării
externe a entităţilor economice.
Rezervele de capital sunt componente ale capitalurilor proprii constituibile şi utilizabile
în conformitate cu Legea societăţilor comerciale, actele constitutive ale societăţilor comerciale şi
cu reglementările legale specifice. Rezervele includ următoarele categorii: rezerve legale, rezerve
statutare sau contractuale, rezerve de valoare justă, rezerve reprezentând surplusul realizat din
rezerve din reevaluare şi alte rezerve.
Rezervele din reevaluare constau în plusul sau minusul rezultat din reevaluarea
imobilizărilor corporale.
Rezultatul exerciţiului reprezintă, din punct de vedere contabil, diferenţa dintre veniturile
şi cheltuielile unui exerciţiu putând fi favorabilă (profit) sau nefavorabilă (pierdere).
Rezultatul reportat reprezintă profitul nerepartizat, respectiv pierderea neacoperită din
exerciţiile financiare precedente.
Resursele străine în angajamente apar ca urmare a relaţiilor firmei cu furnizorii,
creditorii, personalul, asigurările şi protecţia socială, bugetul statului etc.
Furnizorii sunt persoane fizice sau juridice care pun la dispoziţia terţilor bunuri şi servicii
contra plată, în baza unei înţelegeri prealabile.
Furnizorii, efectele de plătit, furnizorii – facturi nesosite şi clienţii – creditori constituie
datoriile comerciale ale firmei. Efectele de plătit reprezintă titluri de valoare care atestă obligaţia
de plată a întreprinderii în relaţiile de decontare cu furnizorii.
În categoria patrimonială furnizori – facturi nesosite sunt evidenţiate datoriile
cumpărătorului faţă de furnizorii săi pentru care, din diverse motive, nu s-au emis facturi
încadrate.
În categoria „clienţi – creditori” sunt reflectate eventualele datorii ale firmei faţă de
clienţi (avansuri primite de la clienţi, ambalaje care circulă în regim de restituire).
Creditorii sunt persoane fizice sau juridice faţă de care entitatea patrimonială are anumite
obligaţii băneşti, ca urmare a unor operaţii, altele decât cele legate de aprovizionarea cu bunuri
sau prestarea de servicii.
Resursele străine în credite creează obligaţia patrimonială a firmei faţă de bancă sau alte
instituţii financiare de a rambursa la scadenţă creditul obţinut plus dobânda aferentă. Principalele
resurse străine în credite sunt: împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, sumele datorate
instituţiilor de credit, sume datorate entităţilor afiliate, sume datorate privind interesele de
participare, sumele datorate acţionarilor şi asociaţilor, alte împrumuturi şi datorii asimilate etc.
Împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni reprezintă surse financiare pe termen lung
asigurate prin vânzarea de titluri de credit negociabile către public, de regulă, prin intermediul
34
unor instituţii financiare. Aceste împrumuturi sunt divizate în părţi egale, numite obligaţiuni,
rambursabile la termen sau eşalonat şi purtătoare de dobânzi.
Sume datorate instituţiilor de credit reprezintă creditele pe termen lung şi creditele pe
termen scurt (credite de trezorerie) primite de la bănci şi alte instituţii de credit. Aceste credite
sunt generatoare de dobânzi şi garantate cu activele întreprinderii.
Sumele datorate entităţile afiliate sunt reprezentate de datoriile faţă de unităţile din
cadrul grupului.
Sumele datorate din interese de participare sunt reprezentate de datoriile rezultate din
interesele de participare.
4. 5. Forma bilanţului
Pentru reprezentarea situaţiei patrimoniului, Directiva a IV-a europeană recomandă două
modele de bilanţ:
- sub formă de tablou bilanţier sau secţiuni separate (schema orizontală de bilanţ);
- sub formă estimativă de listă sau diferenţă (schema verticală de bilanţ).
Prima schemă se bazează pe ecuaţia de principiu:
ACTIV = SITUAŢIA NETĂ + DATORII sau
ACTIV = CAPITALURI PROPRII + DATORII
Modelul care dă expresie acestei ecuaţii se prezintă astfel:
Bilanţ încheiat la data de ……

ACTIV Exerciţiul PASIV Exerciţiul
N-1 N N-1 N
A. ACTIVE IMOBILIZATE A. CAPITALURI PROPRII
I. Imobilizări necorporale I. Capital social
II. Imobilizări corporale II. Prime de capital
III. Imobilizări financiare III. Rezerve de reevaluare
B. ACTIVE CIRCULANTE IV. Rezerve
I. Stocuri V. Rezultat raportat (+, -)
II. Alte active circulante VI. Rezultatul exerciţiului (+, -)
C. CHELTUIELI ÎN AVANS VII. Repartizarea profitului (-)
D. PRIME PRIVIND RAMBURSAREA B. PROVIZIOANE
OBLIGAŢIUNILOR C. DATORII
D. VENITURI ÎN AVANS
Cel de-al doilea model de bilanţ (vertical, listă sau diferenţă) se întemeiază pe ecuaţia
generală de echilibru:
ACTIV – DATORII = SITUAŢIA NETĂ sau
CAPITALURI PROPRII = ACTIVE - DATORII
Bilanţul vertical reprezintă o viziune pragmatică asupra prezentării periodice a
patrimoniului, deoarece pune în mod explicit în evidenţă doi indicatori:
o fondul de rulment, calculat ca diferenţă între activele circulante şi datoriile nete;
35
o poziţia financiară netă curentă, care se determină în bilanţ, ca diferenţă între total
activ şi datorii curente.
Reprezentarea schematică a bilanţului vertical se poate reda astfel:
Bilanţ încheiat la data de……………………..
SOLD LA
DENUMIREA ELEMENTULUI Începutul Sfârşitul
exerciţiului exerciţiului
financiar financiar
A. ACTIVE IMOBILIZATE
B. ACTIVE CIRCULANTE
C. CHELTUIELI ÎN AVANS
D. DATORII PE TERMEN SCURT
E. ACTIVE CIRCULANTE - DATORII (B+C-D-J)
F. ACTIVE – DATORII CURENTE (A+E-I)
H. PROVIZIOANE
I. SUBVENŢII PENTRU INVESTIŢII
J. VENITURI ÎN AVANS
K. CAPITAL ŞI REZERVE
În România, entităţile economice utilizează şi prezintă schema verticală de bilanţ, care

ordonează structurile patrimoniale în active, datorii şi capitaluri proprii, pentru a pune în
evidenţă situaţia netă sau poziţia financiară netă.
4. 6. Influenţa operaţiilor economice asupra bilanţului

Orice operaţie economică care se desfăşoară într-o unitate economică produce modificări
în structura sau mărimea bilanţului, dar cu păstrarea egalităţii bilanţiere (activ = pasiv), deci cu
respectarea principiului dublei reprezentări. Ca exemple de operaţii economice şi financiare
(tranzacţii) care au loc în activitatea desfăşurată de unităţile economice pot fi enumerate
următoarele: aprovizionarea cu materii prime de la furnizori; darea în consum a unor materii
prime; obţinerea de produse finite; vânzarea produselor finite; plata salariilor etc.
Dacă se porneşte de la egalitatea bilanţieră tradiţională, ACTIV = PASIV, pot fi
identificate patru tipuri de operaţiuni care influenţează bilanţul:
a) operaţii economice care generează modificări numai în structura activului, fără
ca totalul activului să se modifice (structura şi totalul pasivului nu se
modifică);
b) operaţii economice ce generează modificări numai în structura pasivului, fără
ca totalul pasivului să se modifice (structura şi totalul activului rămân
nemodificate);
c) operaţii economice care generează modificări în volumul activelor şi pasivelor
în sensul creşterii;
d) operaţii economice care generează modificări în volumul activelor şi pasivelor
în sensul micşorării.
36
Dacă situaţia perimetrului contabil este tratată după modelul unui bilanţ vertical (listă sau
diferenţă), respectiv pe baza relaţiei SITUAŢIE NETĂ (Sn) = ACTIV (A) – DATORII (D),
atunci abordarea tradiţională conform căreia operaţiile economice şi financiare determină patru
tipuri de modificări asupra patrimoniului devine insuficientă.
Unele operaţii economice şi financiare influenţează concomitent atât elemente ale
contului de profit şi pierdere cât şi elemente ale bilanţului. Veniturile şi cheltuielile determină o
îmbogăţire sau o sărăcire a întreprinderii şi ca urmare ele sunt încorporate în rezultate, respectiv
în situaţia netă. Rezultatele (profit = venituri – cheltuieli; pierdere = cheltuieli – venituri) sunt
calculate în contul de profit şi pierdere şi sunt încorporate implicit în bilanţ.
În aceste condiţii, operaţiile economice şi financiare pot influenţa concomitent (sau după
încorporarea veniturilor şi cheltuielilor în rezultate), activele, datoriile şi situaţia netă. Ca urmare
se pot identifica nouă tipuri de operaţiuni, astfel:20
+A -D -Sn
-A (-A, +A) (-A, -D) (-A, Sn)
+D (+D, +A) (+D, -D) (+D, -Sn)
+Sn (+Sn, +A) (+Sn, -D) (+Sn, -Sn)
Liniile tabelului de mai sus corespund unor mişcări care conduc la diminuarea activelor,
creşterea datoriilor şi a situaţiei nete. Privite separat aceste mişcări ar transforma ecuaţia
implicită de bilanţ în inecuaţie negativă.
Coloanele corespund unor mişcări care conduc la sporirea activelor, diminuarea datoriilor
şi a situaţiei nete. Privite separat aceste mişcări ar transforma ecuaţia implicită de bilanţ în
inecuaţie pozitivă.
Având în vedere că liniile şi coloanele tabelului de mai sus nu sunt privite separat, din
intersecţia unei linii cu o coloană rezultă o anumită căsuţă care simbolizează o înregistrare
elementară a unei operaţiuni, în virtutea principiului partidei duble.
Pentru exemplificarea celor nouă tipuri de operaţiuni presupunem următorul bilanţ
iniţial:
ACTIV BILANŢ INIŢIAL PASIV
Nr. Denumirea elementelor Sume Nr. Denumirea elementelor Sume Nr.
crt. crt. crt.
1 Cheltuieli de dezvoltare 10.000 1 Capital social 400.000
2 Construcţii 300.000 2 Prime de capital 10.000 Sn
3 Instalaţii tehnice, mijloace 100.000 3 Rezerve 10.000
20
Bernard Colasse – Contabilitate generală, Ed. Moldova, Iaşi, 1995, p.130-132
37
de transport, animale şi
plantaţii
4 Materii prime 20.000
5 Materiale consumabile 8.000 4 Furnizori 4.000
6 Materiale de natura 9.000 5 Furnizori de imobilizări 24.000
obiectelor de inventar 6 Personal – salarii datorate 35.000
7 Produse finite 10.000 7 Impozitul pe venituri de D
8 Clienţi 12.000 natura salariilor 7.000
9 Conturi la bănci în lei 30.000 8 Credite bancare pe termen
10 Casa în lei 1.000 scurt 10.000
TOTAL ACTIV 500.000 TOTAL PASIV 500.000
În decursul unei perioade de gestiune au loc următoarele operaţiuni economice:
1. Se încasează prin contul bancar o creanţă faţă de un client în valoare de 2.000 lei.
Analiza operaţiunii:
Postul de bilanţ „Clienţi” se va diminua cu 2.000 lei, iar postul „Conturi la bănci în lei” va spori
cu 2.000 lei. Această operaţiune determină doar modificarea structurii activului, scăzând creanţa faţă de
clienţi şi crescând disponibilităţile băneşti. În urma operaţiunii, bilanţul se prezintă astfel:
Activ Bilanţul nr.1 Pasiv
crt. crt. crt.
plantaţii
8 Clienţi 10.000 natura salariilor 7.000
Relaţia de echilibru este următoarea:

A - X + X = Sn + D
500.000– 2.000 + 2.000= 420.000 + 80.000
2. Se achită prin contul bancar datoria faţă de bugetul statului în valoare de 7.000lei, reprezentând
impozitul pe venituri de natura salariilor. Analiza operaţiunii:
Elementul „Conturi la bănci în lei” scade cu 7.000 lei, sumă cu care se va diminua şi „Impozitul
pe venituri de natura salariilor”. Operaţiunea determină modificarea volumului activelor şi al datoriilor.
În urma acestei operaţiuni, bilanţul se modifică astfel:
crt. crt. crt.
38
plantaţii
8 Clienţi 10.000 natura salariilor 0
Relaţia de echilibru se prezintă astfel:

A - X = Sn + (D - X)
500.000 – 7.000 = 420.000 + (80.000 – 7.000)
3. Se achită comisioane bancare în valoare de 300 lei
Disponibilităţile din contul bancar se diminuează cu 300 lei, sumă cu care sporeşte şi cheltuiala
privind comisioanele bancare.
Rezultatul, componentă a situaţiei nete, va fi o pierdere care se trece în bilanţ cu semnul „-„.
Rezultatul implicit = Venituri – Cheltuieli = - 300 lei = pierdere
Postul de bilanţ „Conturi la bănci în lei” scade cu 300 lei, în timp ce postul „Rezultat” va
consemna – 300 lei care semnifică pierderea.
Operaţiunea analizată a determinat o scădere a volumului activelor şi o reducere corespunzătoare
a situaţiei nete.
În urma acestei operaţiuni bilanţul şi contul de rezultate se prezintă astfel:
crt. crt. crt.
3 Instalaţii tehnice, 100.000 3 Rezerve 10.000
mijloace de transport,
animale şi plantaţii
4 Materii prime 20.000 4 Rezultat (pierdere) - 300
obiectelor de inventar 7 Personal – salarii 35.000
7 Produse finite 10.000 datorate D
8 Clienţi 10.000 8 Credite bancare pe 10.000
9 Conturi la bănci în lei 24.700 termen scurt
10 Casa în lei 1.000
Ch Cont de rezultat V
Cheltuieli privind
comisioanele bancare
300
Rezultat (pierdere)
- 300
39
A - X = (Sn - X) + D
493.000 – 300 = (420.000 – 300) + 73.000
4. Se achiziţionează de la furnizor materiale consumabile în valoare de 2.000 lei care vor fi
decontate ulterior.
Postul de activ „Materiale consumabile” sporeşte cu 2.000 lei, iar postul de pasiv „Furnizori”
creşte cu aceeaşi sumă. Operaţiunea determină modificări în volumul activului, ca urmare a creşterii
stocului de materiale consumabile şi o creştere a pasivului sub forma majorării datoriei faţă de furnizori.
În urma acestei operaţiuni, bilanţul se modifică astfel:
crt. crt. crt.
1 Cheltuieli de dezvoltare 10.000 1 Capital social 400

A + X = Sn + (D + X)
492.700 + 2.000 = 419.700 + (73.000 + 2.000)
5. Se încheie un contract de împrumut cu banca din care se achită datoria faţă de un furnizor în
valoare de 3.000 lei.
Analiza operaţiunii: Postul de pasiv „Creditele bancare pe termen scurt” se majorează cu 3.000
lei, iar postul „Furnizori” se reduce cu aceeaşi sumă. Operaţiunea a determinat modificări numai în
structura datoriilor din pasivul bilanţului. În urma operaţiunii, bilanţul se prezintă astfel:
crt. crt. crt.
40
Relaţia de echilibru este:

A = Sn + (D + X - X)
494.700 = 419.700 + (75.000 + 3.000 – 3.000)
6. Se înregistrează cheltuieli de întreţinere şi reparaţii în valoare de 700 lei, prestate de terţi.
Analiza operaţiunii: Cheltuielile sunt încorporate la sfârşitul lunii în rezultate. Operaţiunea
produce modificări numai în structura pasivelor. „Rezultatul” (pierdere) va înregistra – 700 lei, iar postul
„Furnizori” va creşte cu 700 lei. Astfel situaţia netă scade cu aceeaşi sumă care majorează datoriile.
În urma operaţiunii, bilanţul devine:
crt. crt. crt.
4 Materii prime 20.000 4 Rezultat (pierdere) - 1.000
Ch Cont de rezultat V
Cheltuieli privind
comisioanele bancare
300
Cheltuieli de întreţinere
şi reparaţii
700
Rezultat (pierdere)
1.000

A = (Sn - X) + (D + X)
494.700 = (419.700 – 700) + (75.000 + 700)
7. Se prestează servicii de transport unui client în valoare de 1.500 lei
Analiza operaţiunii: Prestarea unui serviciu clienţilor generează un venit. În această situaţie
venitul de 1.500 lei încorporat la rezultate (la sfârşitul lunii) va genera un profit = venituri – cheltuieli =
41
1.500 – 1.000 = 500. Are loc majorarea postului „Clienţi” cu 1.500 lei şi a postului „Rezultat” cu aceeaşi
sumă. Operaţiunea a produs modificări atât în volumul activului, cât şi a pasivului.

crt. crt. crt.
4 Materii prime 20.000 4 Rezultat (profit) 500

A + X = (Sn + X) + D
494.700 + 1.500 = (419.000 + 1.500) + 75.700
8. Banca de la care firma a luat credit acceptă ca, în schimbul banilor pe care i-a împrumutat,
3.000 lei, să primească acţiuni.
Analiza operaţiunii: Postul de bilanţ „Capital social” va creşte cu 3.000 lei, iar postul „Credite
bancare pe termen scurt” se va diminua cu aceeaşi sumă. Operaţiunea a produs o modificare a structurii
pasivului, sporind situaţia netă şi diminuând datoriile. În urma operaţiunii bilanţul se modifică astfel:

crt. crt. crt.
Ecuaţia de echilibru este următoarea:

A = (Sn + X) + (D - X)
496.200 = (420.500 + 3.000) + (75.700 – 3.000)
9. Se încorporează la rezerve o primă legată de capital în valoare de 4.000 lei.
42
Analiza operaţiunii: Postul de bilanţ „Rezerve” sporeşte cu 4.000 lei, iar postul „Prime de capital”
se diminuează cu aceeaşi sumă. Operaţiunea a condus la modificarea structurii situaţiei nete şi implicit a
pasivului. În urma operaţiunii bilanţul are forma:
crt. crt. crt.
Relaţia de echilibru este:

A = (Sn + X - X) + D
496.200 = (423.500 + 4.000 – 4.000) + 72.700
Exemplificaţi egalităţile bilanţiere pe baza modelului de mai sus.
4.7. Rezumat
Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ,
datorii şi capital propriu ale entităţii la sfârşitul exerciţiului financiar, precum şi celelalte situaţii
prevăzute de lege. Elementele de activ se ordonează în bilanţ după natură şi lichiditate, iar
datoriile şi capitalul propriu, după natură şi exigibilitate.
Orice operaţie economică care se desfăşoară într-o unitate economică produce modificări
în structura sau mărimea bilanţului, dar cu păstrarea egalităţii bilanţiere, deci cu respectarea
principiului dublei reprezentări.

1. Realizaţi o descriere contabilă a activelor, datoriilor şi capitalului propriu
2. Prezentaţi egalităţile bilanţiere
3. Realizaţi o descrie a bilanţului contabil
4. Pe baza exemplelor prezentate, încercaţi să găsiţi alte exemple pentru a pune în
evidenţă egalităţile bilanţiere.
SISTEMUL DE CALCUL CONTABIL DIGRAFIC
Cuprins
5.1. Introducere………………………………………………………………..44
43
5.2. Competenţele unităţii de învăţare…………………………………………44
5.3. Noţiunea şi conţinutul economic al contului……………………………...45
5.4. Structura şi forma contului ……………….………………………………47
5.5. Reguli de funcţionare a conturilor…………………………………….…..50
5.6. Dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor……………………………52
5.7. Analiza contabilă. Formula şi articolul contabil…………………………..55
5.8. Evidenţa cronologică şi evidenţa sistematică………………………..
5.9. Conturi sintetice şi conturi analitice………………………………….
5.10. Rezumat……………………………………………………………..
5.11. Teste de evaluare / autoevaluare……………………………………
5.1. Introducere
Pe prima treaptă a metodei contabilităţii s-a operat cu noţiunea de bilanţ. Influenţa
operaţiunilor economico-financiare asupra entităţii a fost pusă în evidenţă prin întocmirea unui
nou bilanţ după fiecare operaţiune. Această modalitate de evidenţiere a operaţiilor care au loc
într-o entitate economică este dificilă, având în vedere numărul mare de operaţiuni dintr-o
perioadă de gestiune. Alt dezavantaj al reprezentării cifrice a mişcărilor de valori, ca un bilanţ
mobil, este faptul că generează numai o imagine statică a entităţii şi nu permite cunoaşterea
modificărilor valorice suferite de fiecare element în parte.
Contabilitatea trebuie să asigure cunoaşterea nu numai a situaţiei economice şi financiare
a gestiunii entităţii, la un moment dat, ci şi a modului cum s-a desfăşurat activitatea acesteia pe o
anumită perioadă de timp, ce modificări, în sensul creşterilor şi micşorărilor, s-au produs zi de zi
în volumul şi structura elementelor de activ şi pasiv de care dispune. Pentru aceste considerente,
contabilitatea a trebuit să recurgă la un procedeu al metodei sale de lucru care să permită
înregistrarea, urmărirea şi controlul atât a existentului, cât şi a modificărilor care s-au produs zi
de zi, în decursul unei perioade de gestiune, asupra elementelor patrimoniale. Acest procedeu,
utilizat pe cea de a doua treaptă a metodei contabilităţii, se numeşte cont.

- identifice conţinutul economic al contului;
- prezinte funcţiile contului;
- explice regulile de funcţionare a conturilor;
- definească dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor;
- identifice elementele articolului contabil;
- identifice operaţiunile economice în contabilitatea entităţii.
44
5.3. Noţiunea şi conţinutul economic al contului

Contul este un procedeu al metodei contabilităţii care permite urmărirea schimbărilor
succesive ce se produc asupra unui element al perimetrului contabil, precum şi existenţa şi
mărimea acestuia la un moment dat.
Înregistrarea prin cont a situaţiei şi mişcării elementelor de activ, capital propriu şi datorii
se face în expresie valorică prin folosirea etalonului monetar, iar pentru bunurile materiale se
utilizează şi etalonul natural. Definit prin această prismă, contul reprezintă un model de evidenţă
şi calcul în expresie valorică.
Pentru a delimita în timp situaţia şi mişcarea elementelor perimetrului contabil,
înregistrarea prin cont se efectuează în ordine cronologică. Deci contul este un model de
înregistrare cronologică a mişcării elementelor perimetrului contabil.
O altă trăsătură caracteristică contului este aceea că el reprezintă un model de
individualizare şi grupare a situaţiei şi mişcării elementelor de activ, capital propriu şi datorii.
Individualizarea elementelor perimetrului contabil se face în funcţie de trăsăturile lor specifice,
iar gruparea în raport de caracteristicile lor comune.
O altă trăsătură specifică contului este aceea că el constituie un model de sistematizare a
existenţelor şi a modificărilor de sens contrar, intervenite în masa elementelor înregistrate.
Sistematizarea se face prin prisma stării iniţiale, a stării finale, respectiv a creşterilor (+) şi
micşorărilor (-) generate de tranzacţiile economice şi financiare.
Contul este conceput în aşa fel încât să preia existenţele active şi pasive din bilanţul
iniţial, de la începutul perioadei de gestiune, iar în cursul perioadei de gestiune înregistrează
modificările suferite de elementul respectiv, urmând ca la finele perioadei să reflecte existenţele
patrimoniale necesare întocmirii bilanţului final, pe baza relaţiei matematice:
Existenţe iniţiale + Creşteri – Micşorări = Existenţe finale
Orice cont utilizat în contabilitatea unităţii patrimoniale are un anumit conţinut
economic determinat de însuşi elementul a cărui existenţă şi mişcare o reflectă. Elementul din
cadrul perimetrului contabil poate fi:
- un bun economic de o anumită componenţă, adică un element de activ (de exemplu:
terenuri, construcţii, materii prime, mărfuri, numerar în casierie, etc);
- o sursă de finanţare, în funcţie de modul de provenienţă a bunurilor economice, adică
un element de pasiv (de exemplu: capital social, furnizor, creditor, datorii faţă de
bugetul statului);
- un proces economic sau o fază a acestuia (de exemplu: aprovizionarea cu materii
prime şi materiale, producţia de bunuri, lucrări şi servicii, vânzarea produselor etc);
45
- un rezultat financiar, sub formă de profit sau pierdere.
Între bilanţ şi cont există o legătură atât la începutul perioadei de gestiune, cât şi la
sfârşitul ei. La începutul perioadei de gestiune bilanţul reflectă starea iniţială a patrimoniului care
coincide cu situaţia patrimoniului din bilanţul de la sfârşitul perioadei precedente. Posturile
bilanţiere sunt preluate la începutul perioadei de gestiune, în contabilitatea curentă, ca şi conturi.
Astfel, fiecare post din activ şi fiecare post din pasiv este preluat într-un cont cu suma care le
este ataşată în bilanţ, sumă care în cont devine existent iniţial.
La sfârşitul perioadei de gestiune fiecărui cont i se stabileşte existentul final care se preia
apoi în bilanţul de la sfârşitul perioadei de gestiune.
Să ne reamintim
Contul este un procedeu al metodei contabilităţii folosit pentru exprimarea valorică şi
uneori cantitativă, în ordine cronologică şi sistematică, a existenţei şi mişcărilor unui element din
gestiunea entităţii pe o perioadă de timp determinată. Conţinutul economic distinct al
elementelor a căror evidenţă este ţinută de cont, face ca şi conturile să se deosebească între ele,
având particularităţi determinate de conţinutul economic. Există însă şi caracteristici comune
tuturor conturilor care fac ca acestea să fie într-o strânsă legătură şi condiţionare reciprocă
formând un sistem unitar de conturi.
Funcţiile contului
Conturile, ca instrumente curente ale contabilităţii, trebuie să îndeplinească anumite
funcţii, cum sunt: funcţia economică, funcţia statistică, funcţia de calcul, funcţia de control,
funcţia de grupare, funcţia de sistematizare, funcţia de generalizare, funcţia contabilă.
Funcţia economică constă în faptul că fiecare cont ţine evidenţa unui anumit element
patrimonial şi rezultat financiar care indică chiar conţinutul economic al contului respectiv.
Funcţia economică reiese din denumirea contului.
Funcţia statistică rezidă în aceea că datele şi informaţiile furnizate de conturi stau la
baza unor indicatori statistici, cum ar fi cei cu privire la volumul producţiei, costul producţiei,
profitul obţinut etc.
Funcţia de calcul constă în calculele efectuate în conturi în vederea stabilirii mişcărilor
şi a existentului elementelor, respectiv şi în aceea că unele conturi ajută la calcularea costului
efectiv al producţiei obţinute.
Funcţia de control se exercită de către acele conturi prin care se efectuează controlul
integrităţii patrimoniului (stocuri, trezorerie etc), a costurilor efective de producţie în comparaţie
cu cele antecalculate.
Funcţia de grupare este îndeplinită de toate conturile prin aceea că în ele se
înregistrează bunurile economice, sursele de finanţare şi procesele economice pe elemente
omogene, reflectându-se în fiecare cont toate operaţiile care se referă la un anumit element.
46
Funcţia de generalizare este îndeplinită de conturile al căror conţinut este de aceeaşi
natură, dar care ţin evidenţa totalităţii unor elemente care diferă ca speţă. Aceste elemente,
diferite ca speţă, sunt oglindite fiecare în câte un cont, fiind reunite în totalitatea lor într-un
singur cont, care îndeplineşte funcţia de generalizare. De exemplu, producţia terminată a unei
întreprinderi este înregistrată în conturi separate pe feluri de produse şi apoi generalizată într-un
cont unic numit „Produse finite”.
Funcţia de sistematizare se realizează de fiecare cont prin înregistrarea distinctă a
operaţiilor economice şi financiare care provoacă modificări în sensul majorării, de acelea care
determină, micşorări ale aceluiaşi element.
Funcţia contabilă este strâns legată de funcţia economică şi se concretizează într-un
anumit mod de funcţionare al conturilor, determinat strict de conţinutul în economic.
5.4. Structura şi forma contului

Înregistrarea corectă a operaţiilor economice şi financiare în conturi şi valorificarea
corespunzătoare a informaţiilor furnizate de acestea necesită cunoaşterea structurii contului,
care este formată din următoarele elemente:
1. Titlul contului indică denumirea elementului patrimonial a cărui evidenţă o ţine şi
care exprimă, de fapt, conţinutul economic al contului. La denumirea contului se ataşează un
simbol cifric care reprezintă de fapt un cod scris după o anumită regulă şi care foloseşte la
informatizarea lucrărilor în contabilitate, dar şi la rapiditatea efectuării înregistrărilor pe
documentele justificative.
2. Explicaţia operaţiei de înregistrat în cont poate avea o formă descriptivă sau o formă
contabilă. Explicaţia descriptivă constă în prezentarea pe scurt a conţinutului operaţiei şi
indicarea documentului justificativ în care s-a consemnat efectuarea ei. Explicaţia contabilă
constă în indicarea, în cadrul fiecărui cont, a denumirii sau simbolului contului său corespondent
în care se înregistrează concomitent aceeaşi operaţie economică.
3. Debitul şi creditul contului sunt cele două părţi ale contului cu ajutorul cărora se
sistematizează modificările de sens contrar, soldul iniţial şi cel final. În cele două părţi ale
contului se înscriu distinct sumele ce reprezintă intrări, creşteri, majorări de cele care reprezintă
ieşiri, scăderi, diminuări ale elementului a cărui socoteală o ţine contul.
În mod convenţional partea stângă a contului a fost numită Debit (D) şi partea dreaptă
Credit (C). Aceste denumiri au la origine verbele latine „debire” = a datora şi „credere” = a
crede, provenind de la debitor, respectiv creditor.
Sumele trecute în partea stângă sunt debitoare, iar cele din partea dreaptă creditoare. A
debita un cont înseamnă a înregistra o sumă în partea stângă a contului, iar a credita un cont
înseamnă a înregistra o sumă în partea dreaptă.
47
Conţinutul economic al celor două noţiuni (debit şi credit) este diferit, în funcţie de
natura elementului patrimonial pentru care s-a deschis contul. Astfel, dacă conturile sunt
deschise pentru active, în debit se înscriu existenţele iniţiale şi sporirile, iar în credit micşorările
de active. În situaţia în care conturile sunt deschise pentru pasive, în debit se înscriu micşorările
de pasive, iar în credit existenţele iniţiale şi sporirile elementelor de pasiv. În cazul conturilor de
venituri, în debit se consemnează încorporarea veniturilor la sfârşitul exerciţiului financiar
(anului calendaristic) în contul, de rezultat, iar în credit sporirile de venituri. La conturile de
cheltuieli, în debit se consemnează majorarea cheltuielilor, iar în credit încorporarea acestora la
finele exerciţiului în contul de rezultate.
4. Soldul iniţial al contului reprezintă existenţele finale din bilanţul exerciţiului
precedent. Aceste existenţe finale din exerciţiul anterior devin existenţe iniţiale pentru exerciţiul
curent.
5. Rulajul contului reprezintă totalul sumelor înregistrate într-o perioadă de gestiune (o
lună) în debitul sau creditul unui cont, ca urmare a sporirilor şi reducerilor determinate de
operaţiile economice şi financiare care se produc în volumul şi structura elementului patrimonial
pentru care s-a deschis contul respectiv. Având în vedere cele două părţi ale contului (debit şi
credit), rulajul poate fi debitor sau creditor.
Operaţiunile care conduc la creşterea activelor determină în conturile pentru active, rulaje
debitoare, iar cele care conduc la diminuarea lor determină rulaje creditoare. Invers, operaţiunile
care conduc la creşterea pasivelor determină în conturile deschise pentru pasive rulaje creditoare
şi rulaje debitoare, în cazul reducerii lor.
6. Total sume se stabileşte diferit şi are conţinut economic diferit, în funcţie de natura
contului:
- în cazul conturilor de activ:
Total sume debitoare (TSD) = Sold iniţial debitor (SID) + Rulaj debitor (RD)
(dacă există)
Total sume creditoare (TSC) = Rulaj creditor (RC)
- în cazul conturilor de pasiv:
Total sume debitoare (TSD) = Rulaj debitor (RD)
Total sume creditoare (TSC) = Sold iniţial creditor (SIC) + Rulaj creditor (RC)
7. Soldul final al contului reprezintă existentul valorii, la sfârşitul perioadei de gestiune,
al elementului patrimonial pentru care s-a deschis contul respectiv. Existentul valoric, la finele
unei perioade de gestiune, în cazul un ui element patrimonial, se poate determina după relaţia:
Existentul final = Existentul iniţial + intrări (sporiri) – ieşiri (reduceri)
Această ecuaţie stă la baza determinării soldurilor finale debitoare sau creditoare ale
conturilor.
48
În cazul conturilor de activ:
Soldul final debitor = SID + RD – RC = TSD – TSC
În cazul conturilor de pasiv:
Soldul final creditor = SIC + RC – RD = TSC – TSD
Atunci când TSD = TSC, contul respectiv este balansat sau soldat.
A solda un cont înseamnă a închide acel cont.
Forma contului
Sunt cunoscute două forme de prezentare a contului:
- forma grafică unilaterală;
- forma grafică bilaterală.
Forma grafică bilaterală sau clasică a fost utilizată la începuturile partidei duble.
Această formă cuprinde două părţi opuse, debit şi credit, alăturate ca prezentare grafică, care
cuprind fiecare două categorii de date, generale şi specifice. În cadrul datelor generale sunt
incluse: data la care a avut loc operaţiunea economică înregistrată în cont, documentul care stă la
baza înregistrării operaţiunii în cont, descrierea operaţiunii înregistrate în cont. Datele specifice
se referă la elementele care caracterizează fiecare operaţiune.
Forma grafică bilaterală a contului este:
Debit Credit
Data Document Explicaţii Suma Data Document Explicaţii Suma
Deşi forma grafică bilaterală nu se mai utilizează în practică, pe baza ei a fost creată
forma grafică didactică (întâlnită în manualele şi cursurile de contabilitate), astfel:
Debit „TITLUL CONTULUI” Credit
Dezavantajele formei grafice bilaterale sunt:

- datele generale se repetă, necesitând un efort mare din punct de vedere al suportului
pe care se imprimă şi al sumei depuse;
- nu prezintă soldul contului după fiecare operaţiune economică.
În forma grafică unilaterală a contului datele generale sunt înscrise o singură dată, iar
cele specifice sunt prezentate în două coloane distincte, la care s-a adăugat o coloană în care
soldul contului este calculat după fiecare operaţiune.
Forma grafică unilaterală a contului se prezintă astfel:
Data Document Explicaţii Cont corespondent Sume Sold
Debitoare Creditoare
49
5.5. Reguli de funcţionare a conturilor
O condiţie de bază pentru înregistrarea corectă a operaţiunilor economice şi financiare cu
ajutorul conturilor o constituie cunoaşterea regulilor de funcţionare a acestora. Pe baza acestor
reguli se stabileşte precis în care parte a contului, debit sau credit, se înregistrează soldul iniţial,
precum şi sporirile şi reducerile elementului pentru care s-a deschis contul.
REGULA CONTURILOR DE ACTIV:
- încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu existenţele iniţiale de active
din bilanţul de deschidere (iniţial);
- de asemenea se mai debitează cu creşterile de active, urmare a operaţiunilor
economice;
- se creditează cu micşorările de active generate de operaţiunile economice;
- prezintă numai sold final debitor care este expresia existenţelor de active la finele
unei perioade de gestiune.
REGULA CONTURILOR DE PASIV:
- încep să funcţioneze prin a se credita şi se creditează cu existenţele iniţiale ale
elementelor de situaţie netă şi datorii din bilanţul de deschidere (iniţial);
- de asemenea, se mai creditează şi cu creşterile elementelor de situaţie netă şi de
datorii determinate de operaţiunile economice;
- se debitează cu micşorările elementelor de situaţie netă şi de datorii, generate de
operaţiunile economice;
- prezintă numai sold final creditor care este expresia existenţelor de pasive (situaţiei
nete şi a datoriilor) la finele unei perioade de gestiune.
REGULA CONTURILOR DE CHELTUIELI:
- nu prezintă sold iniţial;
- încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu elementele de cheltuieli
ocazionate de operaţiunile economice;
- se creditează la încorporarea cheltuielilor în rezultat;
- nu prezintă sold final.
REGULA CONTURILOR DE VENITURI:
- nu prezintă sold iniţial;
- încep să funcţioneze prin a se credita şi se creditează cu elementele de venituri care
sunt generate de operaţiunile economice;
- se creditează la încorporarea cheltuielilor în rezultat,
- nu prezintă sold final.
Să ne reamintim:
D cont de activ C D cont de pasiv C
50
Sid Sic
+ - - +
Rd = ∑(+) Rc = ∑(-) Rd = ∑(-) Rc = ∑(+)
TSd = Sid + Rd TSc = Rc TSd = Rd TSc = Sic + Rc
SFd = TSd – TSc SFc = TSc – TSd
Condiţie: TSd ≥ TSc Condiţie TSc ≥ TSd
Codificarea conturilor prin intermediul planului de conturi

Planul de conturi reprezintă lista conturilor clasate conform unei clasificări zecimale pe
mai multe nivele. Structura planului de conturi în funcţie de natura elementelor codificate cu
ajutorul conturilor poate fi reprezentată în mod schematic astfel:
Clasa Conturile Natura conturilor Conţinutul conturilor
1. Capitaluri Resurse permanente ale Capital, rezerve, împrumuturi pe
întreprinderii termen lung
2. Imobilizări Bunuri de folosinţă Imobilizări necorporale, corporale
îndelungată şi financiare
3. Stocuri Bunuri destinate revânzării şi Materii prime, produse finite,
prelucrării mărfuri, etc
4. Terţi Creanţe şi datorii Creanţe clienţi, datorii faţă de
furnizori, stat etc.
5. Trezorerie Averea financiară şi Titluri de plasament, cecuri,
trezoreria întreprinderii disponibilităţi, etc
6. Cheltuieli Cheltuieli legate de Cumpărări pentru revânzare,
activitatea întreprinderii impozite, taxe, cheltuieli de
exploatare, financiare şi
extraordinare
7. Venituri Venituri legate de activitatea Venituri din exploatare şi
întreprinderii financiare
Exemplu: Detalierea pe nivele a imobilizărilor poate fi reprezentată astfel:

Clasa Grupa Conturi sintetice de Conturi sintetice de
(una cifră) (două cifre) gradul I gradul 2
(trei cifre) (4 cifre)
20 Imobilizări
necorporale
2. IMOBILIZĂRI 2111 Terenuri
211 Terenuri
21 Imobilizări 2112 Amenajări
corporale de terenuri
212 Construcţii
5.6. Dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor

În literatura de specialitate21 s-au purtat discuţii în legătură cu argumentaţiile care explică
principiul dublei înregistrări (partidei duble), care este trăsătura caracteristică a contabilităţii
alături de principiul dublei reprezentări.
21
51
Folosirea conturilor şi a dublei înregistrări are următoarele efecte:
- dă posibilitatea înregistrării simultane a creşterilor şi/sau micşorărilor care se produc
în componenţa activelor şi/sau pasivelor;
- permite urmărirea existenţei şi modificărilor elementelor sub dublu aspect al
componenţei şi al modului de provenienţă;
- asigură efectuarea a două serii de calcule: una asupra activului şi alta asupra pasivului
bilanţului;
- .,asigură egalitatea permanentă dintre Activul şi Pasivul bilanţului,
- asigură verificarea exactităţii înregistrărilor din conturi prin egalitatea dintre total
rulaje debitoare şi creditoare din conturi;
- asigură legătura reciprocă între conturile în care se înregistrează operaţia economică.
Să ne reamintim
Dubla înregistrare constă în înregistrarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unei
operaţiuni economice sau financiare în două conturi şi anume în debitul unui cont şi în creditul
celuilalt cont.
Legătura reciprocă dintre debitul unui cont şi creditul altui cont, stabilită cu ocazia
înregistrării operaţiilor economice şi financiare în contabilitatea curentă pe baza dublei
înregistrări, poartă denumirea de corespondenţa conturilor, iar conturile între care se stabileşte
o astfel de legătură se numesc conturi corespondente.
Stabilirea corectă a conturilor corespondente pentru operaţiunile economice şi financiare
care fac obiectul înregistrărilor în contabilitatea curentă prezintă o importanţă deosebită, întrucât
din corespondenţa lor se poate deduce conţinutul economic al fiecărei operaţii în parte.
În funcţie de modificările pe care le produc operaţiile economice şi financiare în bilanţ,
corespondenţa conturilor se poate stabili fie numai între conturi de activ, când se produc
modificări numai în activul bilanţului, fie numai între conturi de pasiv, când se produc modificări
numai în pasivul bilanţului, fie între conturile de activ şi cele de pasiv, atunci când operaţiunea
economică sau financiară produce modificări concomitente şi cu aceeaşi sumă în ambele părţi ale
bilanţului.
Corespondenţa conturilor, generată de o anumită operaţiune economică sau financiară,
poate fi stabilită pe baza analizei modificărilor pe care le produce acea operaţiune asupra
bilanţului. Astfel pot fi stabilite opt tipuri de operaţiuni care determină opt egalităţi ce se bazează
pe dubla reprezentare a patrimoniului şi pe egalitatea fundamentală „activ = pasiv”.
Cele opt tipuri de operaţiuni şi egalităţile aferente sunt.
1) operaţiuni singulare generatoare de mişcări permutative în activ
A+X–X=P
unde A= activ, P = pasiv, X = mărimea cu care se modifică elementul de bilanţ
52
Generalizând acest tip de operaţiune poate fi formulat astfel: Dacă un element de activ
sporeşte şi pasivul rămâne neschimbat, atunci un alt element de activ se reduce în aceeaşi
măsură.
2) operaţiuni singulare generatoare de mişcare permutativă în pasiv:
A=P+X-X
Dacă un element de pasiv sporeşte şi activul rămâne neschimbat, atunci un alt element de
pasiv se reduce în aceeaşi măsură.
3) operaţiuni singulare generatoare de mişcări opuse de sporire:
A+X=P+X
Dacă un element de activ sporeşte şi nici un alt element de activ nu se modifică, atunci un
element de pasiv sporeşte în aceeaşi măsură.
4) operaţii singulare generatoare de mişcări opuse de reduceri
A–X=P–X
Dacă un element de activ se reduce şi nici un alt element de activ nu se modifică, atunci
un element de pasiv se reduce în aceeaşi măsură.
5) grup de operaţiuni inseparabile generatoare de mişcare permutativă în activ şi mişcare
opusă de sporire
A + X – x’’ = P + x’
unde X = mărimea modificării elementului inseparabil
x’ = mărimea sporirii în celelalte elemente de activ sau pasiv care suferă
modificări;
x’’ = mărimea reducerii în celelalte elemente de activ sau pasiv care suferă
influenţe
Dacă un element de activ sporeşte cu mai mult decât se reduce un alt element de activ,
atunci pasivul sporeşte cu diferenţa dintre acestea.
6) grup de operaţiuni inseparabile generatoare de mişcare permutativă în activ şi mişcare
opusă de reducere
A – X + x’ = P – x’’
Dacă un element de activ se reduce cu mai mult decât sporeşte un alt element de activ,
atunci pasivul se reduce cu diferenţe dintre acestea.
7) grup de operaţiuni generatoare de mişcare permutativă în pasiv şi mişcare opusă de
sporire
A + x’ = P + x’ – x’’
Dacă un element de pasiv sporeşte cu mai mult decât se reduce un alt element de pasiv,
atunci activul sporeşte cu diferenţa dintre acestea.
53
8) grup de operaţiuni generatoare de mişcare permutativă în pasiv şi mişcare opusă de
reducere
A – x’’ = P – X + x’’
Dacă un element de pasiv se reduce cu mai mult decât sporeşte un alt element de pasiv,
atunci activul se reduce cu diferenţa dintre ele.
Notă: Ultimele patru tipuri de operaţiuni produc modificarea a cel puţin trei elemente
patrimoniale.
În unele lucrări de specialitate22 egalităţile prezentate mai sus poartă denumirea de
egalităţi bilanţiere.
Plecând de la cele opt tipuri de operaţiuni şi cunoscând regulile de funcţionare a
conturilor se poate determina corespondenţa conturilor. Dacă vom nota cu A contul de activ, cu P
contul de pasiv, cu „+” şi „-„ sensul modificării (sporire, reducere), cu X, x’, şi x’’ mărimile cu
care se debitează sau se creditează conturile între care se stabileşte corespondenţa, pot fi
formulate următoarele opt egalităţi contabile:
1) +A=-A |X|X|
Sporirea înregistrată în debitul unui cont de activ este egală cu reducerea consemnată în
creditul altui cont de activ.
2) – P = + P |X|X|
Reducerea înregistrată în debitul unui cont de pasiv este egală cu sporirea înregistrată în
creditul altui cont de pasiv.
3) + A = + P |X|X|
Sporirea înregistrată în debitul unui cont de activ este egală cu sporirea consemnată în
creditul unui cont de pasiv.
4) – P = - A |X|X|
Reducerea înregistrată în debitul unui cont de pasiv este egală cu reducerea consemnată
în creditul unui cont de activ.
⎡− A x``
5) + A = ⎢ X X = x’ + x’’
⎣+ P x`
Sporirea înregistrată în debitul unui cont de activ este egală cu reducerea consemnată în
creditul altui cont de activ plus sporirea din creditul unui cont de pasiv.
+ A⎤ x`
6) =-A X
− P ⎥⎦ x``
22
Elena Hlaciuc, Rusalim Petriş – Bazele contabilităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006, p.30
54
Reducerea înregistrată în creditul unui cont de activ este egală cu sporirea înregistrată în
debitul unui cont de activ plus reducerea înregistrată în debitul unui cont de pasiv.
+ A⎤ x`
7) =+P X
− P ⎥⎦ x``
Sporirea înregistrată în creditul unui cont de pasiv este egală cu sporirea înregistrată în
debitul unui cont de activ plus reducerea înregistrată în debitul altui cont de pasiv.
⎡− A x``
8) – P = ⎢ X
⎣+ P x`
Reducerea înregistrată în debitul unui cont de pasiv este egală cu reducerea înregistrată în
creditul unui cont de activ plus sporirea înregistrată în creditul altui cont de pasiv.
TO DO
Prezentaţi, în paralel, egalităţile bilanţiere şi egalităţile contabile.
5.7. Analiza contabilă. Formula şi articolul contabil

Analiza, în general, reprezintă o metodă ştiinţifică de cercetare a unui întreg, a unui
fenomen sau proces care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte. Analiza
este folosită de toate ştiinţele, inclusiv de cele economice, pentru studierea fenomenelor ce intră
în obiectul lor de studiu.
Analiza contabilă a operaţiei economice este o metodă de cercetare a operaţiei
economice consemnată în documente justificative, prin cercetarea amănunţită a conţinutului
economic al acesteia în scopul determinării tipului de modificări (creşteri, reduceri) pe care le
produce asupra elementelor patrimoniale (active, pasive), a conturilor corespondente şi a părţii
acestora (debit, credit) în care se va înregistra operaţia economică.
Efectuarea analizei contabile a operaţiilor economice sau financiare, în vederea
înregistrării lor în conturi, parcurge în general următoarele etape:23
a) stabilirea naturii şi, respectiv, a conţinutului operaţiei economice sau financiare
supuse analizei, adică ce se înţelege prin operaţia în cauză, la ce se referă ea
(încasare, plată, aprovizionare cu materii prime, consum de materii prime, obţinerea
de produse finite, livrarea de produse finite etc);
b) determinarea modificărilor pe care le produce operaţia economică sau financiară în
bilanţ, respectiv a elementelor de activ şi de pasiv care se modifică, a sensului
modificărilor în cauză (creşteri sau micşorări de activ sau de pasiv la posturile
modificate) şi a conţinutului economic al acestora (cresc disponibilităţile băneşti ale
unităţii la bancă, se micşorează numerarul din casieria unităţii, scade valoarea
23
55
stocului de materiale existent în depozitul unităţii, scad datoriile unităţii faţă de
furnizori etc);
c) stabilirea, pe baza elementelor din bilanţ modificate, a conturilor corespondente în
care urmează să se înregistreze operaţia economică sau financiară analizată;
d) apelarea regulilor de funcţionare a conturilor în vederea stabilirii părţii conturilor
corespondente – debit sau credit – în care urmează să se înregistreze operaţia
analizată, adică a formulei contabile.
Pentru exemplificarea modului cum se efectuează analiza contabilă a unei operaţii
economice sau financiare, să presupunem că entitatatea achită din contul bancar o datorie faţă de
un furnizor în valoare de 2.000 lei. Din analiza contabilă a acestei operaţii rezultă următoarele:
a) natura (conţinutul) operaţiei economice este reprezentată de plata datoriei faţă de
furnizor;
b) operaţia în cauză provoacă modificări în ambele părţi ale bilanţului şi anume: o
diminuare a elementului de activ „Conturi la bănci în lei” cu suma de 2.000 lei şi o
reducere a elementelor de pasiv „Furnizori” cu aceeaşi sumă;
c) conturile corespondente în care urmează să se înregistreze operaţia economică
analizată vor fi: 5121 „Conturi la bănci în lei” şi 401 „Furnizori”;
d) potrivit regulilor de funcţionare a conturilor, contul 5121 „Conturi la bănci în lei”
fiind de activ şi având de înregistrat o reducere de activ se va credita, iar contul 401
„Furnizori” fiind de pasiv şi având de înregistrat o reducere de pasiv se va debita.
Deci, potrivit particularităţii dublei înregistrări, se stabileşte o corespondenţă între debitul
contului 401 „Furnizori” şi creditul contului 5121 „Conturi la bănci în lei”, care se concretizează
în următoarea formulă contabilă:
401 „Furnizori” = 5121 „Conturi la bănci în lei” 2.000
Rezultă deci că scopul final al analizei contabile a fiecărei operaţii economice sau
financiare îl constituie stabilirea corectă, raţională, exactă, în mod ştiinţific a formulei contabile
cu ajutorul căreia se reflectă operaţia respectivă în conturi.
Formula contabilă este o modalitate grafică de exprimare cu ajutorul conturilor a
operaţiilor economice pe baza principiilor dublei reprezentări a gestiunii entităţii şi a dublei
înregistrări în conturi a modificărilor bilanţiere.
Formula contabilă se prezintă ca o egalitate valorică între conturile corespondente. Ea
este alcătuită din următoarele elemente:
Ü simbolul şi denumirea contului care se debitează, ce apare în stânga egalităţii;
Ü simbolul şi denumirea contului care se creditează, ce apare în dreapta egalităţii;
Ü suma ce exprimă valoarea operaţiei care se înregistrează în cele două conturi
corespondente;
56
Ü semnul egal („=”) între cele două conturi corespondente;
Ü semnul „%” utilizat în înţelesul de „următoarele”, atunci când în formula contabilă
intră o corespondenţă mai mult de două conturi.
Formula contabilă care alături de elementele prezentate mai sus conţine data şi explicaţia
descriptivă a operaţiei economice sau financiare poartă denumirea de articol contabil.
Forma generală a formulei contabile este:
Contul debitor = Contul creditor Suma debitoare Suma creditoare
Există mai multe tipuri de formule contabile care se pot clasifica după următoarele
criterii:
A. după numărul conturilor corespondente din care este formula contabilă poate fi:
1. formula contabilă simplă cuprinde un singur cont corespondent debitor şi un singur
cont corespondent creditor. Exemple:
Se încasează în numerar depus în casierie suma de 500 lei de la un client.
5311 „Casa în lei” = 411 „Clienţi” 500 500
2. formula contabilă compusă este formată dintr-un singur cont care se debitează şi mai
multe conturi care se creditează sau din mai multe conturi care se debitează şi un singur cont care
se creditează.
Exemple:
- Se vând mărfuri la preţ de vânzare 1.000 lei, TVA aferent 20% x 1.000 = 200 lei
411 „Clienţi” = % 1. 200
707 „Venituri din vânzarea 1.000
mărfurilor”
4427 „TVA colectată” 200
- Se achită datoriile faţă de bugetul statului privind impozitul pe salarii în valoare de
6.000 lei şi impozitul pe profit în valoare de 4.000 lei.
% = 5121 „Conturi la bănci în lei” 10.000
441 „Impozitul pe profit” 4.000
444 „Impozitul pe venitul de 6.000
natura salariilor”
3. formula contabilă compusă cuprinde două sau mai multe conturi corespondente
debitoare şi două sau mai multe conturi corespondente creditoare.
Se înregistrează achiziţia unui lot de marfă la preţ de achiziţie 1.000 lei, TVA 20% x
1.000 = 200 lei, adaosul comercial practicat de unitate este de 20% şi va fi inclus în preţul de
înregistrare a mărfii.
% = % 1.400 1.400
371 „Mărfuri” 401 „Furnizori” 1.200 1.200
4426 „TVA deductibilă” 378 „Diferenţe de preţ la 200 200
mărfuri”
Asemenea formule contabile nu sunt recomandabile deoarece nu permit regăsirea
conturilor corespondente cu sumele adecvate.
B. după semnificaţia sumelor ce le conţin:
57
1. formule contabile cu sume înscrise în negru, folosite pentru înregistrări curente,
când sumele se adună;
2. formule contabile cu sume înscrise în roşu, când sumele în roşu se scad din sumele
înscrise în negru prin alte formule contabile.
C. după scopul pentru care se întocmesc:
1. formule contabile curente (pentru operaţiile obişnuite)
Acestea constituie baza înregistrărilor în contabilitate, sunt cel mai frecvent folosite şi au
la bază documentele justificative.
2. formule contabile de stornare
Acestea se folosesc pentru a corecta sau a anula o formulă contabilă anterioară.
Stornarea se poate realiza în două variante:
a) stornarea în negru prin care se scrie formula contabilă anterioară greşită în forma ei
inversă cu aceeaşi sumă.
Exemplu
Enunţul operaţiunii: Se achiziţionează de la furnizori mărfuri în valoare de 4.000 lei
- formula contabilă greşită:
381 „Ambalaje” = 401 „Furnizori” 4.000 4.000
- formula contabilă de stornare în negru:
401 „Furnizori” = 381 „Ambalaje” 4.000 4.000
- formula contabilă corectă:
371 „Mărfuri” = 401 „Furnizori” 4.000 4.000
Situaţia în conturi va fi următoarea:

D 381 „Ambalaje” C D 401 „Furnizori” C
4.000 4.000 4.000 4.000
4.000
Rd 4.000 Rc 4.000 Rd 4.000 Rc 8.000
TSd 4.000 TSc 4.000 TSd 4.000 TSc 8.000
SFc 4.000
D 371 „Mărfuri” C
4.000
Rd 4.000 Rc 0
TSd 4.000 TSc 0
SFd 4.000
Se observă că în contul 381 „Ambalaje” avem mişcare (rulaj) şi pe debit şi pe credit chiar
dacă nu s-a produs nici o operaţie economică care să producă modificări ale acestui element
patrimonial. În contul 401 „Furnizori” soldul final de 4.000 lei indică corect datoria faţă de
furnizori, dar rulajele sunt incorecte: rulajul creditor de 8.000 lei arată o creştere cu 8.000 lei a
datoriei chiar dacă în realitate aceasta a crescut doar cu 4.000 lei, iar rulajul debitor de 4.000 lei
arată o scădere a datoriei faţă de furnizori cu 4.000 lei chiar dacă nu a avut loc nici o plată către
58
furnizori în perioada de gestiune. Astfel, conturile oferă informaţii eronate. Acest dezavantaj este
eliminat prin stornare în roşu.
b) stornarea în roşu prin care se scrie formula contabilă greşită încă o dată, dar cu sumele
în roşu (negru în chenar), anulându-se astfel formula greşită după care se scrie formula corectă.
Se reia exemplul precedent:
- formula contabilă greşită:
- formula contabilă de stornare în roşu:
- formula contabilă corectă.
371 „Mărfuri” = 401 „Furnizori” 4.000 4.000
Situaţia în conturi va fi următoarea:

D 381 „Ambalaje” C D 401 „Furnizori” C
4.000 4.000
4.000 4.000
4.000
Rd 0 Rc 0 Rd 0 Rc 4.000
TSd 0 TSc 0 TSd 0 TSc 4.000
SFc 4.000
D 371 „Mărfuri” C
4.000
Rd 4.000 Rc 0
TSd 4.000 TSc 0
SFd 4.000
Se observă că situaţia finală este aceeaşi ca şi în cazul stornării în negru, dar mişcarea
reflectată în rulajele debitoare şi creditoare este acum corectă şi conformă cu realitatea.
În concluzie se poate afirma că este recomandată stornarea în roşu deoarece nu
denaturează rulajele conturilor utilizate.
5.8. Evidenţa cronologică şi sistematică

Evidenţa cronologică presupune înregistrarea articolelor contabile în ordinea datelor
calendaristice la care s-au efectuat operaţiile reflectate în documentele justificative, într-un
registru denumit „Registru Jurnal”.
Ca formă exterioară, Jurnalul se prezintă sub formă de foi legate, foi volante sau listări
informatice în cazul prelucrării automate a datelor. Entităţile pot utiliza un singur Jurnal dacă au
un volum mic de operaţii economice şi financiare. Cele care au un volum mai mare de operaţiuni
pot utiliza pentru detaliere Registre jurnal auxiliare (pentru operaţii de casă, de bancă, decontări
cu furnizorii etc). Periodic (lunar), sumele centralizate din registrele auxiliare sunt înregistrate în
Registrul Jurnal general.
Registrul Jurnal se şnuruieşte, numerotează şi parafează la administraţia financiară
teritorială în raza căruia îşi are sediul unitatea patrimonială. Jurnalul se arhivează de unitatea
59
patrimonială care este obligată să-l păstreze împreună cu documentele justificative care au sta la
baza întocmirii lui. Operaţiile economice înregistrate în Jurnal primesc un număr de înregistrare,
începând cu 1 ianuarie sau cu data începerii activităţii. La finele fiecărei luni calendaristice
coloanele de sume debitoare şi sume creditoare se totalizează, obţinându-se rulajul lunii curente.
În România sunt utilizate două modele de Registru Jurnal: un model cu opt coloane (cod
14-1-1) şi un model cu zece coloane (cod 14-1-1/b). Diferenţa dintre ele este că modelul cu 10
coloane prezintă în plus două coloane pentru sume parţiale debitoare şi creditoare.
Modelul de Jurnal cu 8 coloane se prezintă astfel:
Nr.crt. Data Documentul Explicaţia Simbol conturi Sume
înreg. (fel, nr)
Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
În scopuri didactice va fi utilizat următorul model de Jurnal:

Nr. crt. Cont debitor = Cont creditor Sume Sume
Explicaţia debitoare creditoare
Pentru a marca începutul exerciţiului financiar în Jurnal, bilanţul iniţial este supus unei
analize contabile în vederea descompunerii lui în conturi. Rezultatul acestei analize contabile se
concretizează în două articole contabile compuse, unul pentru deschiderea conturilor de activ şi
altul pentru deschiderea conturilor de pasiv. Atunci când se redactează cele două articole
contabile compuse, contul corespondent folosit este 891 „Bilanţ de deschidere”. Acest cont este
un mijloc auxiliar de calcul pentru că nu urmăreşte evoluţia nici unei categorii de valori, ci
situaţia de început a patrimoniului. După formularea celor două articole, în continuare, se vor
înscrie în Jurnal toate articolele contabile (rezultate în urma analizei contabile) din cursul
perioadei.
Evidenţa cronologică stă la baza înregistrării sistematice a operaţiilor economice. În
subcapitolele anterioare am prezentat conturile sub formă de „T-uri”. Fiecare din aceste „T-uri”
nu reprezintă altceva decât o „Fişă de cont pentru operaţii diverse” al cărui model este:
FIŞĂ DE CONT PENTRU OPERAŢII DIVERSE Simbol cont Pag
DENUMIREA CONTULUI
Data Documentul Explicaţii Simbol cont Debit Credit D/C Sold
(fel, nr) Corespondent
Dacă în registrul Jurnal operaţiunile sunt consemnate numai în funcţie de momentul

producerii lor, în „T-uri” (sau în fişa contului) sunt regrupate pe naturi de operaţiuni, de
asemenea în ordine cronologică. Fişele conturilor pentru toate conturile sistematizează deci
operaţiunile, ele formând împreună „evidenţa sistematică”. Registrul în care se consemnează
evidenţa sistematică este „Cartea mare” sau „Maestru principal”.
Aspectele teoretice prezentate în unitatea de învăţare 5 (regulile de funcţionare a
conturilor, dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor, egalităţile contabile, analiza contabilă,
60
formula şi articolul contabil, evidenţa cronologică şi sistematică) sunt puse în evidenţă prin
aplicaţia practică ce urmează.
Entitatea economică „x” cu profil de activitate comercializarea mărfurilor prezintă la data
de 01.09.N următoarea situaţie iniţială:
Bilanţ Iniţial
Activ Pasiv
Nr. Simbol Denumirea Sume Nr. Simbol Denumirea Sume
crt. Cont elementelor crt. cont elementelor
1 205 Concesiuni, brevete, 6.000 1 1012 Capital subscris 230.000
licenţe, mărci vărsat
comerciale şi alte
drepturi şi valori
similare
2. 212 Construcţii 190.000 2 104 Prime de capital 8.000
3. 213 Instalaţii tehnice, 95.000 3 106 Rezerve 6.000
mijloace de
transport animale şi
plantaţii
4. 303 Materiale de natura 18.000 4 121 Profit şi pierdere 20.000
obiectelor de
inventar
5. 371 Mărfuri 32.000 5. 281 Amortizări privind 100.000
imobilizările
corporale
6. 381 Ambalaje 1.000. 6. 401 Furnizori 6.000
7. 411 Clienţi 9.000 7. 404 Furnizori de 10.000
imobilizări
8. 461 Debitori diverşi 14.000 8. 419 Clienţi – creditori 10.000
9. 5121 Conturi la bănci în 43.000 9. 5191 Credite bancare pe 200.000
lei termen scurt
10. 5311 Casa în lei 2.000
În cursul perioadei de gestiune (01.09 – 30.09.N) au loc următoarele operaţii economice

şi financiare:
1. Se descompune activul în conturi
2. Se descompune pasivul în conturi
3. Se achiziţionează mărfuri de la furnizor la preţ de achiziţie 18.000 lei, TVA 19%.
4. Furnizorul mărfurilor acceptă un efect comercial în valoare de 30.000 lei scadent
peste două luni. Diferenţa dintre valoare efectului comercial şi valoarea datoriei faţă
de furnizor se înregistrează ca o cheltuială în avans.
5. Se acordă un avans de trezorerie de 500 lei administratorului pentru a pleca în
delegaţie.
6. La întoarcerea administratorului din delegaţie se decontează cheltuieli de deplasare
în valoare de 600 lei.
7. Se achită în numerar datoria faţă de administrator.
61
8. Se vând mărfuri al căror preţ de înregistrare este 5.000 lei cu un adaos comercial de
20%. TVA aferentă vânzării este de 19%. Contravaloarea mărfurilor se încasează în
numerar în momentul vânzării.
9. Se vând unui client mărfuri al căror preţ de înregistrare este de 20.000 lei cu un
adaos comercial de 20%. Factura cuprinde distinct TVA 19% aplicat la preţul de
vânzare.
10. Se descarcă gestiunea de mărfurile vândute.
11. Se înregistrează drepturi salariale cuvenite personalului în valoare totală de 30.000
lei.
12. Se înregistrează următoarele reţineri din drepturile salariale: CAS individual 10,5%,
contribuţia personalului la fondul de şomaj 0,5% şi contribuţia personalului la
asigurările sociale de sănătate 5,5%, impozit pe salarii 16%.
13. Se înregistrează contribuţia unităţii la asigurările sociale 15,8%.
14. Se înregistrează contribuţia unităţii la fondul de şomaj 0,5%.
15. Se înregistrează contribuţia unităţii la asigurările sociale de sănătate 5,2%.
16. Se încorporează la rezerve o primă legată de capital în valoare de 1.000 lei
17. Se scoate din gestiune un utilaj au valoare de inventar 20.000 lei, amortizarea
înregistrată fiind de 16.000 lei.
18. Se achită datoria faţă de salariaţi, privind drepturile salariale nete.
19. Se decontează TVA.
20. Se închid conturile de cheltuieli curente.
21. Se închid conturile de venituri curente
Pe baza analizei contabile se stabilesc articolele contabile care se consemnează în ordine
cronologică în registrul jurnal specificând şi egalităţile contabile pentru fiecare formulă
contabilă.
Registrul Jurnal
1 % = 891 410.000
205 6.000
212 190.000
213 95.000
303 18.000
371 32.000
381 1.000
411 9.000
461 14.000
5121 43.000
5311 2.000
Descompunerea activului în conturi
2 891 = % 410.000
1012 230.000
104 8.000
106 6.000
121 20.000
62
281 100.000
401 6.000
404 10.000
419 10.000
5191 20.000
Descompunerea pasivului în conturi
3 % = 401 21.420
371 18.000
4426 3.420
Înregistrat, conform facturii, achiziţia de mărfuri în valoare de
18.000lei, TVA 20%
+A = + P
4 % = 403 30.000
401 21.420
471 8.580
Înregistrat, acceptarea de către furnizor a unui efect comercial
de 30.000lei
− P⎤
=-P
+ A⎥⎦
5 542 = 5311 500 500
Înregistrat conform Registrului de casă, acordarea unui avans
spre decontare de 500 lei
+A=-A
6 625 = % 600
542 500
462 100
Înregistrat, conform Decontului de cheltuieli, decontarea
avansului şi cheltuieli de deplasare 600 lei
⎡− A
+A= ⎢
⎣+ P
7 462 = 5311 100 100
Înregistrat, conform Registrului de casă, achitarea datoriei faţă
de administrator
-P=-A
8 5311 = % 7.140
707 6.000
4427 1.140
Înregistrat vânzarea mărfurilor cu încasarea în numerar la preţ
de vânzare 6.000 lei, TVA 19%
+A=+P
9 411 = % 28.560
707 24.000
4427 4.560
Înregistrat, conform factură, vânzarea mărfurilor la preţ de
vânzare 24.000 lei, TVA 19%
+A=+P
10 607 = 371 25.000 25.000
Înregistrat descărcarea gestiunii de mărfurile vândute
+A=-A
11 641 = 421 30.000 30.000
Înregistrat, conform Statului de plată, salarii brute 30.000 lei
+A=+P
12 421 = % 8.958
4312 3.150
4372 150
4314 1.650
444 4.008
63
Înregistrat, conform Statului de plată, reţineri din salarii
-P=+P
13 6451 = 4311 4.740 4.740
Înregistrat CAS 15,8%
+A=+P
14 6452 = 4371 150 130
Înregistrat contribuţia unităţii la fondul de şomaj 0,5%
+A=+P
15 6453 = 4313 1.560 1.560
Înregistrat contribuţia unităţii la asigurările sociale de sănătate
+A=+P
16 104 = 106 1.000 1.000
Înregistrat încorporarea unei prime legate de capital la rezerve
-P=+P
17 % = 213 20.000
281 16.000
6583 4.000
Înregistrat, conform Procesului verbal de scoatere din
funcţiune, scăderea din gestiune a unui utilaj cu valoarea de
intrare 20.000 lei şi o amortizare calculată până la data casării
de 16.000 lei
− P⎤
=-P
+ A⎥⎦
18 421 = 5121 21.042 21.042
Înregistrat, achitarea datoriilor salariale în valoare de 21.042
lei
-P=-A
19 4427 = % 5.700
4426 3.420
4423 2.280
Înregistrat decontarea TVA
⎡− A
-P= ⎢
⎣+ P
20 121 = % 66.050
607 25.000
625 600
641 30.000
6451 4.740
6452 150
6453 1.560
6583 4.000
Înregistrat închiderea conturilor de cheltuieli curente
21 707 = 121 30.000 30.000
Înregistrat închiderea conturilor de venituri curente
Având în vedere înregistrările din Jurnal, în continuare vor fi sistematizate mişcările de

valori pentru fiecare cont în parte, calculând totodată elementele fiecărui cont.
D 1012 C D 104 C
230.000 SIc 8.000 SIc
- - 1.000 -
Rd 0 0 Rc Rd 1.000 0 Rc
TSd 0 230.000 TSc TSd 1.000 8.000 TSc
SFc 230.000 SFc 7.000
64
D 106 C D 121 C
6.000 SIc 20.000 SIc
- 1.000 69.200 30.000
Rd 0 1.000 Rc Rd 69.200 30.000 Rc
TSd 0 7.000 TSc TSd 69.200 50.000 TSc
SFc 7.000 19.200 SFd
D 205 C D 212 C
SId 6.000 SId 190.000
- - - -
Rd 0 0 Rc Rd 0 0 Rc
TSd 6.000 0 TSc TSd 190.000 0 TSc
6.000 SFd 190.000 SFd
D 213 C D 281 C
SId 95.000 100.000 SIc
- 16.000 16.000 -
4.000
Rd 0 20.000 Rc Rd 16.000 0 Rc
TSd 95.000 20.000 TSc TSd 16.000 100.000 TSc
75.000 SFd SFc 84.000
D 303 C D 371 C
SId 18.000 SId 32.000
- - 18.000 25.000
Rd 0 0 Rc Rd 18.000 25.000 Rc
TSd 18.000 0 TSc TSd 50.000 25.000 TSc
18.000 SFd 25.000 SFd
D 381 C D 401 C
SId 1.000 6.000 Sic
- - 21.420 21.420
Rd 0 0 Rc Rd 21.420 21.420 Rc
TSd 1.000 0 TSc TSd 21.420 27.420 TSc
1.000 SFd SFc 6.000
D 403 C D 404 C
30.000 10.000 Sic
Rd 0 30.000 Rc - -
TSD 0 30.000 TSc Rd 0 0 Rc
SFc 30.000 TSd 0 TSc 10.000
SFc 10.000
D 411 C D 419 C
SId 9.000 10.000 Sic
28.800 - - -
Rd 28.800 0 Rc Rd 0 0 Rc
TSd 37.800 0 TSc TSd 0 10.000 TSc
37.800 SFd SFc 10.000
D 421 C D 4311 C
13.100 30.000 6.000
16.900
Rd 30.000 30.000 Rc RDd 0 6.000 Rc
TSd 30.000 30.000 TSc TSd 0 6.000 TSc
SFc 0 SFc 6.000
65
D 4312 C D 4313 C
2.850 2.100
Rd 0 2.850 Rc Rd 0 2.100 Rc
TSd 0 2.850 TSc TSd 0 2.100 TSc
SFc 2.850 SFc 2.100
D 4314 C D 4371 C
1.950 900
Rd 0 1.950 Rc Rd 0 900 Rc
TSd 0 1.950 TSc TSd 0 900 TSc
SFc 1.950 SFc 900
D 4372 C D 4423 C
300 2.280
Rd 0 300 Rc Rd 0 2.280Rc
TSd 0 300 TSc TSd 0 2.280TSc
SFc 300 SFc 2.280
D 4426 C D 4427 C
3.420 3.420 5.700 1.140
4.560
Rd 3.420 3.420Rc Rd 5.700 5.700Rc
TSd 3.420 3.420TSc TSD 5.700 5.700TSc
D 444 C D 461 C
8.000 SId 14.000
Rd 0 8.000 Rc - -
TSd 0 8.000 TSc Rd 0 0 Rc
SFc 8.000 TSd 14.000 0 TSc
14.000 SFd
D 462 C D 471 C
100 100 8.580
Rd 100 100 Rc Rd 8.580 0 Rc
TSd 100 100 TSc TSd 8.580 0 TSc
8.580 SFd
D 5121 C D 5191 C
SId 43.000 20.000 Sic
16.900 - -
Rd 0 16.900 Rc Rd 0 0 Rc
TSd 43.000 16.900 TSc TSd 0 20.000 TSc
26.100 SFd SFc 20.000
D 5311 C D 542 C
SId 2.000 500 500
7.200 500 Rd 500 500 Rc
100
Rd 7.200 600 Rc TSd 500 500 TSc
TSd 9.200 600 TSc O SFd
8.600 SFd
D 607 C D 625 C
25.000 25.000 600 600
Rd 25.000 25.000 Rc Rd 600 600 Rc
TSd 25.000 25.000 TSc TSd 600 600 TSc
66
D 641 C D 6451 C
30.000 30.000 6.600 6.600
Rd 30.000 30.000 Rc Rd 6.600 6.600 Rc
TSd 30.000 30.000 TSc TSd 6.600 6.600 TSc
D 6452 C D 6453 C
900 900 2.100 2.100
Rd 900 900 Rc Rd 2.100 2.100 Rc
TSd 900 900 TSc TSd 2.100 2.100 TSc
D 6583 C D 707 C
4.000 4.000 30.000 24.000
6.000
Rd 4.000 4.000 Rc Rd 30.000 30.000 Rc
TSd 4.000 4.000 TSc TSd 30.000 30.000 TSc
Pentru contul 401 „Furnizori” va fi prezentată fişa de cont pentru operaţii diverse:
FIŞĂ DE CONT OPERAŢII DIVERSE Simbol cont 401 Pag
CONTUL „FURNIZORI”
Data Documentul Explicaţii Simbol cont Debit Credit D/C Sold
(fel, nr) Corespondent
01.09 Sold iniţial C 6.000
03.09 Factura nr.10 Recepţionat 371 18.000 C 24.000
mărfuri
03.09 Factura nr.10 Recepţionat 4426 3.420 C 27.420
mărfuri
08.09 Cambie nr.2 Cambie 403 21.420 C 6.000
acceptată de
furnizor
Rulaj 21.420 21.420 C 6.000
Total sume 21.420 27.420 C 6.000
5.9. Conturi sintetice şi conturi analitice

În contabilitate, pentru a se putea oglindi toate elementele din cadrul întreprinderii, în
totalitatea lor şi pe părţile componente, se utilizează două feluri de conturi. conturi sintetice şi
conturi analitice.
Conturile sintetice oglindesc mijloacele, sursele şi procesele economice, în expresie
valorică, pe grupe sau categorii omogene sub aspectul conţinutului lor. De exemplu, contul
„Materii prime” sintetizează toate felurile de materii prime utilizate într-o întreprindere, contul
„Furnizori” grupează datoriile faţă de întreprinderile de la care se procură materiale etc. Deci, cu
ajutorul conturilor sintetice este posibilă cunoaşterea situaţiei generale, de ansamblu a unei
anumite grupe de mijloace, surse sau procese economice. Conturile sintetice constituie conturi de
bază ale contabilităţii, dând naştere contabilităţii sintetice.
67
Întrucât conturile sintetice nu asigură elemente suficiente pentru conducerea şi controlul
activităţii unei întreprinderi, este necesară utilizarea conturilor analitice. Astfel, nu este suficient
să se cunoască totalitatea materiilor prime pe care le are o unitate, respectiv totalul obligaţiilor ei
faţă de întreprinderile vânzătoare, ci trebuie să se ştie şi felul materiilor prime cumpărate,
denumirea întreprinderilor faţă de care avem obligaţii în urma cumpărării acestor materii prime.
Conturile analitice sunt dezvoltătoare ale conturilor sintetice, oglindind părţile
componente ale mijloacelor, surselor sau proceselor economice. Astfel, contul sintetic „Materii
prime”, oglindind totalitatea materiilor prime ale unei întreprinderi, va avea deschise conturi
analitice pentru fiecare fel de materie primă utilizată (oţel, tablă etc); contul sintetic „Furnizori”
va avea conturi analitice cu denumirea fiecărui furnizor faţă de care avem obligaţii de plată.
Numărul conturilor analitice din cadrul unui cont sintetic depinde de natura elementului
reflectat în contul sintetic respectiv. Nu toate conturile sintetice se dezvoltă în conturi analitice,
întrucât din acestea rezultă date suficiente privind conţinutul şi mişcarea elementelor respective.
De exemplu, conturile „Casa”, „Personal remuneraţii datorate”, „Conturi la bănci”.
Conturile analitice, spre deosebire de conturile sintetice în care se înregistrează numai în
expresie valorică, se ţin fie numai în expresie valorică (conturile „Furnizori”, „Clienţi”,
„Debitori”, „Creditori” etc), fie în expresie bănească şi cantitativă în funcţie de natura
elementelor înregistrate (conturile „Materii prime”, „Produse finite”, „Mărfuri”, „Materiale
consumabile” etc).
Cu ajutorul conturilor analitice se asigură integritatea proprietăţii asupra mijloacelor de
producţie, exercitarea controlului gestionar a lor, în sensul că permit stabilirea cantitativă şi
valorică la fiecare depozit sau secţie de producţie a intrărilor pe feluri de materiale, produse etc.,
a eliberărilor şi a stocului acestora la un moment dat. De asemenea, dau posibilitatea stabilirii
exacte a drepturilor şi obligaţiilor întreprinderii faţă de alte întreprinderi, instituţii sau persoane, a
costului producţiei, pe fiecare comandă sau produs, la fiecare secţie de producţie.
Contabilitatea ţinută cu ajutorul conturilor analitice este denumită contabilitatea analitică.
Deoarece conturile analitice sunt dezvoltătoare ale conturilor sintetice, toate regulile de
funcţionare ale conturilor sintetice se aplică şi la cele analitice.
Contabilitatea sintetică se realizează concomitent cu cea analitică. Înregistrarea
operaţiilor economice se face în acelaşi timp atât în contul sintetic cât şi în conturile sale
analitice, încât să se asigure o concordanţă perfectă între ele, în privinţa soldurilor şi rulajelor.
Deoarece conturile sintetice şi cele analitice corespunzătoare funcţionează după aceleaşi
reguli, între cele două categorii de conturi se stabilesc o serie de corelaţii care pot fi demonstrate
pe baza următorului exemplu:
a) La data de 01.09 N contul sintetic 345 „Produse finite” are un sold iniţial de 20.000 lei,
desfăşurat pe două conturi analitice:
68
- contul analitic 345.01 „Produsul finit A”, care are un sold iniţial de 12.000 lei,
reprezentând valoarea a 1.200 u.m. din produsul finit A cu preţul unitar de 10
lei/u.m.;
- contul analitic 345.02 „Produsul finit B”, care are un sold iniţial de 8.000 lei,
reprezentând valoarea a 1.000 u.m. din produsul finit B cu preţul unitar de 8 lei/u.m.
b) în cursul lunii septembrie au avut loc următoarele operaţiuni economice:
- la data de 6.09. se obţin şi se predau la depozit produse finite astfel:
500 u.m. din produsul finit A cu un cost de producţie de 10 lei/u.m.
200 u.m. din produsul finit B cu un cost de producţie de 8 lei/u.m.
Formula contabilă este:
% = 711 „Venituri aferente costurilor 6.600
345.01 „Produsul finit A” stocurilor de produse” 5.000
345.02 Produsul finit B” 1.600
- la data de 10.09 se vând 800 u.m. din produsul finit A cu un preţ de vânzare de 12
lei/u.m. şi 400 u.m. din produsul finit B cu un preţ de vânzare de 9,6 lei/u.m., TVA
aferentă preţurilor de vânzare este 19%.
A: 800 u.m. x 12 lei = 9.600 lei, TVA = 19% x 9.600 = 1 824 lei
B: 400 u.m. x 9,6 lei = 3.840 lei, TVA = 19% x 3.840 = 729,6 lei
411 „Clienţi” = % 15 993,6
produselor finite” 2.553,6
4427 „TVA colectată”
- la data de 10.09 se descarcă gestiunea de produsele finite vândute:

Produsul finit A: 800 u.m. x 10 lei = 8.000 lei (cost de înregistrare)
Produsul finit B: 400 u.m. x 8 lei= 3.200 lei (cost de înregistrare)
711 „Venituri aferente = % 11.200
costurilor stocurilor de 345.01 „Produsul finit A” 8.000
produse” 345.02 „Produsul finit B” 3.200
După înregistrarea acestor operaţiuni economice în contul sintetic 345 „Produse finite” şi
în conturile analitice ale sale (345.01 „Produsul finit A” şi 345.02 „Produsul finit B”), situaţia se
prezintă astfel:
Contul sintetic „Produse finite”
Nr. Data Explicaţii Sume
operaţii Debitoare Creditoare Sold
1 01.09 Sold iniţial - - 20.000
2 06.09 Intrări 6.600 - 26.600
3 10.09 Ieşiri - 11.200 15.400
TOTAL 6.600 11.200 15.400
69
Contul analitic „Produsul finit A”
Nr. Data Explicaţii Cantităţi Valori
operaţii Intrări Ieşiri Stoc Debit Credit Sold
1 01.09 Sold iniţial - - 1200 - - 12.000
2 06.09 Intrări 500 - 1700 5.000 - 17.000
3 10.09 Ieşiri - 800 900 - 8.000 9.000
TOTAL 500 800 900 5.000 8.000 9.000
Contul analitic „Produsul finit B”

Nr. Data Explicaţii Cantităţi Valori
operaţii Intrări Ieşiri Stoc Debit Credit Sold
1 01.09 Sold iniţial - - 1000 - - 8.000
2 06.09 Intrări 200 - 1200 1.600 - 9.600
3 10.09 Ieşiri - 400 800 - 3.200 6.400
TOTAL 200 400 800 1.600 3.200 6.400
Centralizând cele mai semnificative date din conturile analitice aflate pe aceeaşi treaptă
de determinare se obţine o sinteză la nivel de cont sintetic care se numeşte „Balanţă de
verificare analitică”. Pentru exemplul dat balanţa se prezintă astfel:
Cod Stoc Cantitate Stoc Preţ Sold Valoare Sold
iniţial Intrată Ieşită final unitar iniţial Intrată Ieşită final
345.01 1200 500 800 900 10 12.000 5.000 8.000 9.000
345.02 1000 200 400 800 8 8.000 1.600 3.200 6.400
20.000 6.600 11.200 15.400
Analizând balanţa de verificare analitică se poate afirma că legăturile dintre conturile

analitice şi contul sintetic de care aparţine se stabilesc cu ajutorul unor corelaţii valorice care
constau în următoarele:
1. suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice ale unui cont sintetic, în cazul de
faţă „Produse finite”, trebuie să fie egală şi de acelaşi sens (debitoare) cu soldul
iniţial al contului sintetic respectiv (12.000 + 8.000 = 20.000);
2. suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice ale unui cont sintetic, în cazul
de faţă „Produse finite”, trebuie să fie egală cu rulajul debitor al contului
sintetic în cauză (5.000 + 1.600 = 6.600);
3. suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice ale unui cont sintetic, în
exemplul de faţă „Produse finite”, trebuie să fie egală cu rulajul creditor al
contului sintetic în cauză (8.000 + 3.200 = 11.200);
4. suma soldurilor finale ale conturilor analitice ale unui cont sintetic, în exemplul
dat „Produse finite” trebuie să fie egală şi de acelaşi sens (debitoare) cu soldul
final al contului sintetic de care aparţine (9.000 + 6.400 = 15.400)
Corelaţiile arătate se verifică numai în cazul conturilor monofuncţionale, care au la un
moment dat un singur fel de sold. În cazul conturilor bifuncţionale, care au la un moment dat, fie
sold debitor, fie sold creditor, se verifică, în modul arătat mai sus, numai corelaţiile rulajelor
70
debitoare şi creditoare. În schimb, pentru verificarea corelaţiilor dintre soldurile conturilor
analitice şi soldul contului sintetic de care aparţin, apar anumite particularităţi. Acestea sunt
determinate de faptul că în timp ce contul sintetic prezintă la un moment dat sold (iniţial ori
final) debitor sau creditor, iar în unele cazuri este soldat, conturile analitice pot prezenta în
acelaşi timp, unele sold debitor, altele sold creditor, iar o parte dintre ele pot fi soldate. Pentru
verificarea şi a acestor corelaţii se procedează la însumarea algebrică a soldurilor conturilor
analitice (iniţiale sau finale) ale unui cont sintetic, iar rezultatul trebuie să fie egal şi de acelaşi
sens (debitor sau creditor) cu soldul (iniţial sau final) al contului sintetic respectiv.
Importanţa corelaţiilor dintre conturile analitice şi contul sintetic de care acestea aparţin
se manifestă în special în două direcţii. O direcţie este aceea a creării unei posibilităţi de
autocontrol asupra exactităţii informaţiilor înregistrate în contabilitate. Fiecare dintre cele patru
relaţii matematice arătate constituie o cheie de control în acest sens, dacă cele două contabilităţi
– sintetică şi analitică – se organizează şi funcţionează în paralel.
A doua direcţie apare în situaţia în care cele două fluxuri sunt integrate şi constă în aceea
că informaţiile din contabilitatea sintetică se obţin ca o însumare a celor furnizate de
contabilitatea analitică. Prin grade diferite de totalizare în cadrul aceluiaşi flux de informaţii, se
obţin atât contabilitatea sintetică cât şi cea analitică. Conturile analitice reprezintă o treaptă
intermediară în obţinerea informaţiei proprii contului sintetic.
Gradul de detaliere a conturilor sintetice în conturi analitice depinde de o serie de factori,
dintre care mai importanţi sunt: complexitatea şi diversitatea activităţii unităţii, gradul de
generalizare a elementelor înregistrate şi urmărite cu ajutorul conturilor sintetice, cerinţele
conducerii operative şi a analizei activităţii economico-financiare, precum şi controlul integrităţii
entităţii.
5.10. Rezumat
Contul este un procedeu al metodei contabilităţii folosit pentru exprimarea valorică şi
uneori cantitativă, în ordine cronologică şi sistematică, a existenţei şi mişcărilor unui element din
gestiunea entităţii pe o perioadă de timp determinată.
Dubla înregistrare constă în înregistrarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unei
operaţiuni economice sau financiare în două conturi şi anume în debitul unui cont şi în creditul
celuilalt cont.
Legătura reciprocă dintre debitul unui cont şi creditul altui cont, stabilită cu ocazia
înregistrării operaţiilor economice şi financiare în contabilitatea curentă pe baza dublei
înregistrări, poartă denumirea de corespondenţa conturilor, iar conturile între care se stabileşte o
astfel de legătură se numesc conturi corespondente.
71
Formula contabilă este o modalitate grafică de exprimare cu ajutorul conturilor a
operaţiilor economice pe baza principiilor dublei reprezentări a gestiunii entităţii şi a dublei
înregistrări în conturi a modificărilor bilanţiere.
Conturile analitice sunt dezvoltătoare ale conturilor sintetice, oglindind părţile
componente ale mijloacelor, surselor sau proceselor economice.

1. Definiţi contul şi explicaţi conţinutul său economic.
2. Prezentaţi structura contului.
3. Explicaţi regulile de funcţionare a conturilor.
4. Ce înţelegeţi prin dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor.
5. Demonstraţi de ce este utilă analiza contabilă pentru stabilirea formulei şi articolului
contabil.
6. Realizaţi o clasificare a formulelor contabile.
7. La ce se referă formele de evidenţă contabilă?
8. Explicaţi asemănările şi deosebirile dintre conturile sintetice şi cele analitice.
72
CALCULE PERIODICE DE SINTEZĂ
Cuprins
6.1. Introducere…………………………………………………………………..73
6.2. Competenţele unităţii de învăţare………………………………..………….73
6.3. Calculaţia costurilor şi rezultatelor ………………………………………….73
6.4. Balanţa de verificare ……………….…………………………….………….74
6.5. Alte calcule periodice de sinteză …………………………………………….82
6.6. Rezumat………………………………………………………………………83
6.7. Teste de evaluare / autoevaluare …………………………………………….83
6.8. Tema de control 1………………………………………………
6.1. Introducere
Sintezele care constituie obiectul de studiu a celei de a treia trepte a metodei contabilităţii
se referă fie la o parte a întreprinderii fie la întreaga întreprindere. Concret, calculele periodice de
sinteză includ: calculaţia rezultatelor, calculaţia costurilor, balanţele de verificare, bilanţul,
situaţia modificărilor capitalurilor proprii, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi
note explicative, analiza comparativă şi calculul previzional.

După parcurgerea unităţii de învăţare, studentul este capabil:
- să enumere calculele periodice de sinteză;
- să explice rolul balanţei de verificare;
- să rezume elementele specifice contului de profit şi pierdere;
- să identifice elementele necesare calculului previzional.
6.3. Calculaţia costurilor şi rezultatelor

Calculaţia costurilor se realizează în cadrul contabilităţii de gestiune. Calculaţia costurilor
presupune o retratare a cheltuielilor de exploatare cu ajutorul conturilor din clasa a 9-a „Conturi
de gestiune” a Planului de Conturi General. Astfel se va realiza o delimitare între costurile
produselor sau serviciilor (care vor tranzita conturile de stocuri din clasa 3 a contabilităţii
financiare) şi costurile perioadei (cheltuieli fixe rezultând din subactivitate, cheltuieli cu
rebuturile, cheltuielile generale de administraţie, cheltuieli indirecte care nu se repartizează în
costul produsului). În timp ce costurile produselor şi serviciilor sunt legate de vânzarea acestora,
73
costurile perioadei sunt înregistrate în rezultatul exerciţiului în care au fost efectuate, fără a se
stabili legătura cu vânzările şi celelalte venituri.
Calculaţia rezultatelor (Contul de profit şi pierdere) permite gruparea fluxurilor reale şi
financiare şi punerea în evidenţă a operaţiunilor realizate de entitate în cursul exerciţiului
financiar. Contul de profit şi pierdere este un instrument al metodei contabilităţii prin intermediul
căruia se poate explica modul de constituire a rezultatului şi se pot desprinde concluzii legate de
performanţele activităţii întreprinderii.
Prin conţinutul său, contul de profit şi pierdere oferă informaţii asupra activităţii
industriale, comerciale sau financiare a întreprinderii şi despre modul cum aceasta îşi gestionează
afacerile prin dimensionarea veniturilor şi rezultatelor pe care le generează. Rezultatul poate fi o
mărime valorică pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile,
sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, atunci când veniturile sunt mai mici decât
cheltuielile.
Contul de profit şi pierdere este divizat în două mari grupe care delimitează activităţile
principale: cheltuieli şi venituri din exploatare, cheltuieli şi venituri financiare. Ca regulă
generală, diferenţa dintre venituri şi cheltuieli reprezintă rezultatul, care poate fi: rezultat din
exploatare, rezultat financiar, rezultat curent, rezultat economico-financiar final.
6.4. Balanţa de verificare

Balanţa de verificare este „un procedeu specific al metodei contabilităţii care asigură
gruparea şi centralizarea datelor din conturi, verificarea exactităţii înregistrărilor în conturi,
legătura dintre conturile sintetice şi cele analitice, legătura dintre conturi şi bilanţ şi furnizarea de
informaţii sintetice necesare deciziei manageriale în cursul exerciţiului financiar”24.
Formal, balanţa de verificare se prezintă ca o situaţie tabelară care cuprinde toate
conturile sintetice folosite de unitatea patrimonială, fiecărui cont fiindu-i ataşate soldul iniţial,
rulajele perioadei, total sume şi soldul final al fiecărei luni pentru care se întocmeşte balanţa de
verificare.
Balanţa de verificare îndeplineşte următoarele funcţii25: funcţia de verificare a exactităţii
înregistrărilor efectuate în conturi; funcţia de a realiza concordanţa dintre conturile analitice şi
cele sintetice; balanţa de verificare face legătura dintre cont şi bilanţ; funcţia de grupare şi de
centralizare a datelor grupate în conturi; funcţia de instrument de analiză a activităţii economice.
Cea mai importantă funcţie dintre cele enumerate este cea de verificare a exactităţii
înregistrărilor efectuate în conturi. Deoarece fiecare operaţie economică sau financiară se
înregistrează concomitent şi cu aceeaşi sumă în debitul unui cont şi în creditul altui cont, ceea ce
face să rezulte o egalitate permanentă între totalul sumelor debitoare şi al celor creditoare, se
24
Felicia Cornelia Tuţă – Bazele contabilităţii, Ed. Polirom, Iaşi, 2001, p.232
25
Oprea Călin – Bazele contabilităţii, Ed. Naţional, Bucureşti, 2000, p.348
74
atribuie tabloului prin care se constată această egalitate, denumirea de balanţă. Înregistrarea
greşită a unor operaţii economice sau financiare ca urmare a nerespectării dublei înregistrări,
trecerea eronată a sumelor din jurnal în cartea-mare şi de aici în balanţă, efectuarea unor calcule
greşite în formulele contabile compuse, stabilirea eronată a rulajelor sau a soldurilor, determină
inegalităţi între totalurile balanţei, care se semnalează cu ajutorul ei, fapt ce îi conferă caracterul
unui instrument de verificare, de control. Deci, prin acest tablou se constată şi se verifică
exactitatea înregistrărilor din contabilitatea curentă, prin existenţa egalităţii permanente dintre
totalurile sale, ceea ce îi justifică şi denumirea. Se poate spune că balanţa de verificare
îndeplineşte rolul unui instrument de reglare a înregistrării operaţiilor economice şi financiare în
conturi.
Deşi în condiţiile utilizării calculatoarelor electronice creşte exactitatea calculelor, funcţia
de control a balanţei de verificare se menţine, iar corelaţiile pe care se bazează ea servesc la
prevederea unor chei de control în programele de lucru ale calculatoarelor.
O altă funcţie a balanţei de verificare este aceea de a realiza concordanţa dintre conturile
analitice şi cele sintetice. Înfăptuirea acestei funcţii devine posibilă prin aceea că pentru fiecare
cont sintetic care se desfăşoară pe conturi analitice se întocmeşte câte o balanţă de verificare a
conturilor analitice, cu ajutorul căreia se controlează exactitatea înregistrărilor efectuate în
conturile sintetice prin concordanţele care trebuie să existe între conturile analitice şi contul
sintetic la care se referă, cu privire la soldurile iniţiale, rulajele şi soldurile finale. Astfel,
balanţele de verificare analitice fac legătura între conturile analitice şi cele sintetice.
Totodată, stând la baza întocmirii bilanţului contabil, balanţa de verificare face legătura
dintre cont, care furnizează informaţii de detaliu asupra fiecărui element patrimonial de activ şi
pasiv şi bilanţ, care furnizează informaţii generalizatoare asupra activităţii de ansamblu a unităţii
patrimoniale. Această legătură se concretizează în faptul că datele din bilanţ reprezintă soldurile
finale ale conturilor de activ şi de pasiv preluate din balanţa de verificare şi apoi prelucrate şi
grupate conform necesităţilor de întocmire a bilanţului.
Se poate conchide că balanţa de verificare reprezintă puntea de legătură dintre conturile
analitice şi cele sintetice, şi dintre acestea din urmă şi bilanţ; deci, face legătura între procedeele
de bază ale metodei contabilităţii.
Pentru a servi necesităţilor de generalizare periodică prin bilanţ a datelor contabilităţii
curente, balanţa de verificare mai îndeplineşte şi o funcţie de grupare şi de centralizare a datelor
înregistrate în conturi. Compararea şi centralizarea datelor contabile cu ajutorul balanţei de
verificare oferă conducerii unităţii patrimoniale posibilitatea de a cunoaşte volumul şi natura
modificărilor intervenite în structura elementelor patrimoniale, atât în perioada curentă de
gestiune cât şi pe perioadele precedente, situaţia debitorilor şi creditorilor, a cheltuielilor şi a
rezultatelor financiare ale întreprinderii la un moment dat şi în dinamica lor etc, în vederea
75
elaborării previziunilor necesare luării deciziilor pentru perioadele viitoare. Deci, cu ajutorul
balanţei de verificare se centralizează întreaga activitate economico-financiară a unităţilor
patrimoniale, care a fost reflectată pe conturi distincte, oferind astfel informaţii de ansamblu
asupra tuturor mijloacelor economice aflate în administrarea operativă a acestora şi asupra
activităţii dintr-o anumită perioadă de gestiune.
Ca urmare a grupării tuturor datelor contabilităţii curente, balanţa de verificare
îndeplineşte şi funcţia de instrument de analiză a activităţii economice. Această funcţie se
realizează prin compararea, pe fiecare cont în parte, pe grupe de conturi şi pe total, a datelor de la
începutul unei perioade de gestiune cu cele de la sfârşitul ei. Astfel, se pot stabili schimbările
produse în mărimea şi în structura elementelor patrimoniale, justeţea plasării elementelor
respective după natura şi destinaţia lor, se poate urmări mişcarea tuturor elementelor
patrimoniale, precum şi îndeplinirea indicatorilor programaţi prin confruntarea datelor efective
cu cele prestabilite. În felul acesta, balanţa de verificare are un rol deosebit de important în
analiza situaţiei economice şi financiare pe perioade scurte de timp şi în intervalul dintre două
bilanţuri, fiind astfel singurul instrument care furnizează informaţiile necesare conducerii
operative a unităţilor economice.
Tipuri de balanţe de verificare
Balanţele de verificare sunt de mai multe feluri, funcţie de criteriile de apreciere, şi
anume:
1. după felul conturilor pe care le conţin sunt:
a) balanţe de verificare ale conturilor sintetice care cuprind toate conturile
sintetice şi se întocmesc pe baza datelor preluate din aceste conturi;
b) balanţe de verificare ale conturilor analitice care se întocmesc pentru fiecare
cont sintetic care are dezvoltare analitică. Aceste balanţe se întocmesc înaintea
balanţei conturilor sintetice şi au rolul de-a verifica corespondenţa dintre
contul sintetic şi conturile sale analitice.
2. după numărul seriilor de egalităţi conţinute sunt:
a) balanţa de verificare cu o singură serie de egalităţi
Aceasta poate avea două variante ale conţinutului: fie balanţă a soldurilor finale,
fie a totalului sumelor debitoare şi creditoare.
Sintetic, egalităţile acestei balanţe se pot exprima astfel:
Ü Totalul soldurilor finale = Totalul soldurilor finale
(Σ S fD) (Σ SfC)
Ü Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare
(Σ TSD) (ΣTSC)
b) balanţa de verificare cu două serii de egalităţi
76
Această balanţă rezultă din combinarea balanţei soldurilor finale cu balanţa
sumelor şi cuprinde patru coloane care grupează două serii de egalităţi: două coloane pentru
soldurile finale debitoare şi creditoare şi două coloane pentru totalul sumelor debitoare şi
creditoare.
Sintetic, egalităţile acestui tip de balanţă sunt:
(Σ TSD) (ΣTSC)

debitoare creditoare
(Σ S fD) (Σ SfC)
Modelul unei asemenea balanţe de verificare (întocmită pentru aplicaţia practică
prezentată în cadrul unităţii de învăţare nr. 5) se prezintă astfel:
Balanţa de verificare pe total sume şi solduri finale
Simbol Denumirea conturilor Total sume Solduri finale
cont Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
1012 Capital subscris vărsat 230.000 230.000
104 Prime de capital 1.000 8.000 7.000
106 Rezerve 7.000 7.000
121 Profit şi pierdere 69.200 50.000 19.200
205 Concesiuni, brevete, 6.000 6.000
licenţe, mărci comerciale şi
alte drepturi şi valori
asimilate
212 Construcţii 190.000 190.000
213 Instalaţii tehnice, mijloace 95.000 20.000 75.000
plantaţii
281 Amortizare privind 16.000 100.000 84.000
imobilizările corporale
303 Material de natura 18.000 18.000
obiectelor de inventar
371 Mărfuri 50.000 25.000 25.000
381 Ambalaje 1.000 1.000
401 Furnizori 21.420 27.420 6.000
403 Efecte de plătit 30.000 30.000
404 Furnizori de imobilizări 10.000 10.000
411 Clienţi 37.560 37.560
419 Clienţi – creditori 10.000 10.000
421 Personal – salarii datorate 30.000 30.000
4311 Contribuţia unităţii la 6.600 6.600
asigurările sociale
4312 Contribuţia personalului la 2.850 2.850
4313 Contribuţia angajatorului 2.100 2.100
la asigurările sociale de
sănătate
4314 Contribuţia angajaţilor 1.950 1.950
pentru asigurările sociale de
77
sănătate
4371 Contribuţia unităţii la 900 900
fondul de şomaj
4372 Contribuţia personalului la 300 300
fondul de şomaj
4423 TVA de plată 2.280 2.280
4426 TVA deductivă 3.420 3.420
4427 TVA colectată 5.700 5.700
444 Impozitul pe venituri de 8.000 8.000
natura salariilor
461 Debitori diverşi 14.000 14.000
462 Creditori diverşi 100 100
471 Cheltuieli înregistrate în 8.580 8.580
avans
5121 Conturi la bănci în lei 43.000 16.900 26.100
5191 Credite bancare pe termen 20.000 20.000
scurt
5311 Casa în lei 9.140 600 8.540
542 Avansuri de trezorerie 500 500
607 Cheltuieli privind mărfurile 25.000 25.000
625 Cheltuieli cu deplasări, 600 600
detaşări şi transferări
641 Cheltuieli cu salariile 30.000 30.000
personalului
6451 Cheltuieli privind 6.600 6.600
contribuţia unităţii la
6452 Cheltuieli privind 900 900
contribuţia unităţii la fondul
de şomaj
6453 Cheltuieli privind 2.100 2.100
asigurările sociale de
sănătate
6583 Cheltuieli privind activele 4.000 4.000
cedate şi alte operaţii de
capital
707 Venituri din vânzarea 30.000 30.000
mărfurilor
TOTAL 718.200 718.200 428.980 428.980
c) balanţa de verificare cu trei serii de egalităţi

Această balanţă se obţine prin separarea soldurilor iniţiale şi a rulajelor perioadei
şi se întocmeşte sub două formă tabelară care cuprinde 6(şase) coloane grupate pe trei serii de
egalităţi, şi anume:
Ü Totalul soldurilor iniţiale = Totalul soldurilor iniţiale
(Σ S iD) (Σ SiC)
Ü Totalul rulajelor debitoare = Totalul rulajelor creditoare
(Σ R D) (Σ RC)
78
(Σ S fD) (Σ SfC)
Modelul unei asemenea balanţe de verificare se prezintă astfel:
Balanţă de verificare pe rulaje
Simbol Denumirea conturilor Solduri iniţiale Rulaje Solduri finale
Cont Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
1012 Capital subscris vărsat 230.000 230.000
104 Prime de capital 8.000 1.000 7.000
106 Rezerve 6.000 1.000 7.000
121 Profit şi pierdere 20.000 69.200 30.000 19.200
205 Concesiuni, brevete, 6.000 6.000
licenţe, mărci comerciale
şi alte drepturi şi valori
asimilate
212 Construcţii 190.000 190.000
…… ………….. ….. …… ….. ….. ….. …..
707 Venituri din vânzarea 30.000 30.000
mărfurilor
TOTAL 410.000 410.000 308.820 308.820 428.980 428.980
d) balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi

Aceasta se mai numeşte şi balanţa de rulaje lunare cu solduri iniţiale fiind o combinaţie a
balanţei de sume şi solduri cu balanţa de solduri iniţiale şi rulaje. Ea se întocmeşte în două
variante funcţie de momentul întocmirii dar nu este o regulă aplicată ferm.
Varianta 1: de regulă această formă este utilizată în luna ianuarie când se preiau
soldurile din anul precedent. Această variantă conţine următoarele patru serii de egalităţi:
Ü Totalul soldurilor iniţiale = Totalul soldurilor iniţiale
(Σ S iD) (Σ SiC)
cumulate cumulate
(Σ R Dc) (Σ RCc)
(Σ TS D) (Σ TSC)
(Σ S fD) (Σ SfC)
Între cele patru serii de egalităţi există relaţia:
ΣSiD + ΣRDc = ΣTSD
ΣSiC + ΣRCc = ΣTSC
Varianta 2: se utilizează, mai ales, la sfârşitul celorlalte luni al anului (februarie –
decembrie). Această variantă conţine următoarele patru serii de egalităţi:
79
precedente precedente
(Σ TS Dp) (Σ TSCp)
curente (lunare) curente (lunare)
(Σ R Dl) (Σ RCl)
(Σ TS D) (Σ TSC)
(Σ S fD) (Σ SfC)
Între cele patru serii de egalităţi există relaţia:
ΣTSDp + ΣRDl = ΣTSd
ΣTSCp + ΣRCl = ΣTSC
Pentru întocmirea, la sfârşitul fiecărei luni a balanţei de verificare se parcurg următoarele
etape:
- se înregistrează toate documentele din perioada prin indicarea formulei contabile;
- se trec toate operaţiunile în Registrul Jurnal (evidenţă cronologică);
- se trec toate operaţiunile din registrul jurnal în registrul Cartea mare (evidenţa
sistematică);
- se fac calcule în conturi; se totalizează rulajele, totalul sumelor şi soldurilor finale;
- se transpun datele din conturi în balanţa de verificare respectând conţinutul seriilor de
egalităţi;
- se adună sumele fiecărei coloane;
- se verifică egalitatea din fiecare serie de coloane;
- se verifică relaţiile dintre seriile de coloane;
- dacă există neconcordanţe se identifică erorile, se corectează şi se parcurg din nou
aceleaşi faze de mai sus până la obţinerea egalităţilor cerute.
Balanţele de verificare îndeplinesc funcţia de control şi identificare a erorilor de
înregistrare prin intermediul egalităţilor care trebuie să existe între totalurile diferitelor coloane,
precum şi prin intermediul corelaţiilor ce se stabilesc cu ajutorul lor. Neasigurarea unei egalităţi
sau a unei corelaţii poate apărea din cauza existenţei unei erori.
Există două categorii de erori de înregistrare contabilă funcţie de posibilităţile de
identificare cu ajutorul balanţei de verificare, şi anume:
1. erori de înregistrare contabilă care determină lipsa egalităţii valorice între coloanele
balanţei de verificare;
80
Aceste erori sunt identificabile şi se înlătură în ordinea cronologică inversă celei în care
s-au desfăşurat operaţiunile din care au putut să apară şi anume:
1.1 erori la întocmirea balanţei de verificare care pot apare în următoarele situaţii:
adunarea coloanelor balanţei de verificare, transcrierea eronată a sumelor din conturi
în balanţa de verificare, transcrierea eronată a unor sume în alte coloane ale balanţei
decât cele corespunzătoare contului, inversări de cifre la adunare.
Aceste erori se identifică verificând datele din balanţă cu cele din conturi, respectiv prin
repetarea adunărilor în coloane.
1.2 erori la efectuarea calculelor în conturi care pot să apară la stabilirea în conturi a
rulajelor, totalului sumelor şi soldurilor finale prin adunări şi scăderi eronate sau prin
inversări de cifre;
1.3 erori la înregistrarea formulelor contabile în evidenţa sistematică care pot să apară
prin transcrierea greşită a unei sume, prin trecerea eronată într-o altă parte a contului
(debit sau credit) decât cea corectă sau prin trecerea într-un alt cont decât cel corect;
1.4 erori la întocmirea formulelor contabile prin contarea documentelor justificative care
pot să apară prin trecerea greşită a unui cont pe partea de debit sau credit, prin
omiterea trecerii sumei într-unul dintre conturi (numai debit sau numai credit), prin
greşirea sumei într-unul dintre conturi, prin inversarea cifrelor etc.
Aceste tipuri de erori (1.2. – 1.4) se identifică prin punctarea registrelor, a registrelor cu
documentele justificative şi prin refacerea calculelor în conturi. Căutarea acestor tipuri de greşeli
este laborioasă şi presupune efort. În prezent, prin folosirea tehnicii de calcul acest tip de erori
este eliminat.
2. erori de înregistrare contabilă de fond
Aceste erori de identifică prin depistarea unor necorelaţii şi inegalităţi valorice între
balanţa de verificare a conturilor analitice şi contul sintetic corespunzător, dar care nu
influenţează egalităţile balanţei de verificare sintetice.
Singura balanţă de verificare cu ajutorul căreia se pot descoperi aceste erori care nu
influenţează egalităţile este balanţa – şah şi aceasta întrucât ea redă, pe lângă cele trei serii de
egalităţi şi corespondenţa conturilor. Astfel, balanţa şah oferă posibilitatea identificării şi
corespondenţelor eronate de conturi, a erorilor de compensaţie şi a celor de imputare.
Principalele astfel de erori sunt:
2.1. neînregistrarea unor operaţii economice în contabilitate datorită omisiunii. Aceste
erori se identifică prin analiza logică a corelaţiilor din cadrul balanţei şi se sesizează ca urmare a
existenţei unor solduri nespecifice (creditoare la conturi de Activ sau debitoare la conturi de
Pasiv) sau la reclamaţiile terţilor (sume neplătite datorită neconstituirii obligaţiei de plată);
81
2.2. erorile prin componente care se produc, de regulă printr-o dublă greşeală ca urmare a
transcrierii eronate a unor sume dintr-un registru în altul. Astfel, se trece o sumă în plus într-o
parte a unui cont sau a mai multor conturi şi concomitent o altă sumă în minus, egală cu cea
trecută în plus, în aceeaşi parte a unui cont sau a altor conturi. Pe total situaţia este corectă,
egalitate bilanţieră se păstrează, dar situaţia din conturi este eronată. Depistarea greşelii se face
datorită soldurilor nefireşti ale acestor conturi sau în urma sesizărilor terţilor.
2.3. erorile de transcriere care apar ca urmare a trecerii eronate a unor sume, din evidenţa
cronologică în cea sistematică, în debitul şi creditul altor conturi decât cele din formula
contabilă şi care nu corespund conţinutului economic al operaţiei respective. Aceste erori nu
determină inegalităţi şi necorelaţii, dar denaturează rezultatele privind mişcările şi soldul
conturilor implicate. Se sesizează prin existenţa unor solduri nespecifice sau la intervenţia terţilor
implicaţi în operaţiunea economică.
2.4. erori de înregistrare în evidenţa cronologică care se produc datorită următoarele
cauze: stabilirea eronată a conturilor corespondente, înregistrarea dublă a unor operaţii
economice, inversarea conturilor corespondente, greşirea sumei. Aceste erori determină solduri
şi rulaje nespecifice.
Corectarea acestor tipuri de erori (2.1. – 2.4.) se face prin refacerea operaţiunilor
contabile (rescrierea formulei contabile, a sumei corespunzătoare).
6.5. Alte calcule periodice de sinteză

Bilanţul este un procedeu al metodei contabilităţii menit să redea o imagine clară,
completă şi „fidelă” asupra patrimoniului unei entităţi economice. La bilanţ se ajunge prin
parcurgerea unor lucrări premergătoare şi prin respectarea unor reguli de evaluare, a principiilor
şi convenţiilor contabile.
Situaţia modificărilor capitalului propriu prezintă următoarele informaţii: soldurile de
la începutul exerciţiului financiar, sumele transferate în sau din cont în timpul exerciţiului
financiar, natura, sursa sau destinaţia oricăror astfel de transferuri; precum şi suma rămasă la
sfârşitul exerciţiului financiar din capitalul social, primele de capital, rezervele, rezultatul
reportat, rezultatul exerciţiului.
Situaţia fluxurilor de trezorerie oferă informaţii în legătură cu modul în care
întreprinderea obţine şi foloseşte numerarul şi echivalentul de numerar. Fluxurile de numerar
sunt grupate pe trei tipuri de activităţi: activităţi de exploatare, activităţi de investiţii şi activităţi
de finanţare.
Notele explicative reprezintă o componentă a situaţiilor financiare anuale obligatorii de
întocmit de către toate persoanele juridice. Aici sunt prezentate politicile contabile adoptate de
întreprindere pentru a determina valorile elementelor din bilanţ ale rezultatului fiecărui exerciţiu,
82
ale fluxurilor de trezorerie şi modificărilor capitalului propriu. Notele explicative conţin
informaţii suplimentare relevante pentru necesităţile utilizatorilor, în ceea ce priveşte poziţia
financiară şi rezultatele obţinute.
Analiza comparativă are ca scop sesizarea relaţiilor structurale şi relaţiilor cauză – efect.
Calculul previzional se referă la precizarea viitorului curs al activităţii pe baza
examinării critice a trecutului şi prezentului.
6.6. Rezumat
Contul de profit şi pierdere este un instrument al metodei contabilităţii prin intermediul
căruia se poate explica modul de constituire a rezultatului şi se pot desprinde concluzii legate de
performanţele activităţii întreprinderii. Balanţa de verificare asigură gruparea şi centralizarea
datelor din conturi, verificarea exactităţii înregistrărilor în conturi, legătura dintre conturile
sintetice şi cele analitice, legătura dintre conturi şi bilanţ şi furnizarea de informaţii sintetice
necesare deciziei manageriale în cursul exerciţiului financiar.

1. Explicaţi cum se determină rezultatul economico – financiar.
2. Demonstraşi dublul rol al balanţei de verificare.
3. Prezentaţi erorile de înregistrare contabila care pot fi depistate cu ajutorul balanţei de
verificare.
4. Prezentaţi erorile de înregistrare contabila care nu pot fi depistate cu ajutorul balanţei
de verificare.
6.8. Tema de control 1

a) Bilanţul contabil
Realizaţi trei bilanţuri iniţiale cu 18-20 elemente în activ şi 16-18 în pasiv pentru trei
entităţi cu obiect de activitate diferit (entitate cu obiect de activitate producţia, entitate cu obiect
de activitate comerţul, entitate cu obiect de activitate prestările de servicii).
b) Egalităţile contabile. Balanţa de verificare
Realizaţi o monografie contabila pentru o firmă din domeniul comerţului en-gross.
Monografia va conţine un bilanţ iniţial (12-14 elemente activ, 10-12 pasiv), 8 operaţiuni
înregistrate în Registrul Jurnal pentru care se vor menţiona egalităţile contabile, Registrul Cartea
Mare şi balanţa de verificare pe patru serii de egalităţi)
83
EVIDENŢA CONTABILĂ A ACTIVELOR, DATORIILOR ŞI
CAPITALULUI PROPRIU
Cuprins
7.1. Introducere………………………………………………………………..84
7.2. Competenţele unităţii de învăţare……………………………….………..84
7.3. Evidenţa contabilă a activelor ……………………………..….….………84
7.4. Evidenţa contabilă a capitalurilor proprii şi datoriilor…………………...101
7.5. Rezumat…………………………………………………………………..116
7.6. Teste de evaluare / autoevaluare …………………………………………116
7.1. Introducere
Evidenţa economică constituie un sistem unitar de înregistrare, urmărire şi control, pe
baza unor principii bine stabilite, a mijloacelor economice, a surselor de provenienţă ale
acestora, proceselor economice şi a rezultatelor acestor procese, în scopul cunoaşterii activităţii
economice şi financiare a entităţii economice.
Contabilitatea, ca formă de bază a evidenţei economice, are sarcini şi funcţii specifice.
Printr-o metodologie proprie, contabilitatea reflectă în mod cronologic şi sistematic existenţa şi
mişcarea mijloacelor economice de natură materială, disponibilităţile băneşti, cheltuielile şi
veniturile, capitalul social, creditele bancare, obligaţiile faţă de terţi, rezultatul obţinut în urma
desfăşurării unor activităţi.
Operaţiile economice se înregistrează în contabilitate pe bază de documente justificative.
Contabilitatea este considerată o evidenţă valorică deoarece ea utilizează etalonul bănesc şi
uneori, ca o completare, etalonul cantitativ.

- să identifice conturile de gestionare a activelor, capitalului propriu şi datoriilor;
- să explice modul de funcţionare a conturilor de gestionare;
- să explice cum se realizează evaluarea în conturile de gestionare;
- să înregistreze operaţiuni economico – financiare în conturile de gestionare.
7.3. Conturi de gestionare a activelor

Rolul conturilor de gestionare a activelor este de a reflecta existenţa şi mişcarea bunurilor
economice şi creanţelor care participă la desfăşurarea activităţii entităţii economice. De
84
asemenea, prin intermediul acestor conturi se asigură controlul integrităţii, în gestiunile unităţii, a
categoriei de mijloace reflectate . Făcând parte din seria conturilor de activ, aceste conturi înscriu
în debitul lor soldul iniţial (existentul iniţial) şi sporirile, iar în credit reducerile şi soldul final.
Conturile de gestionare a activelor pot fi divizate în două grupe:
- conturi de gestionare a activelor imobilizate reflectă categorii de bunuri şi valori care
servesc o perioadă îndelungată în activitatea unităţii patrimoniale şi care nu se consumă la
prima utilizare;
- conturi de gestionare a activelor circulante oglindesc bunuri şi valori care (cu
excepţia materialelor de natura obiectelor de inventar) participă la un singur circuit
economic.
A. Având în vedere tipurile de imobilizări, prima grupă de conturi menţionate cuprinde
următoarele categorii:
• conturi de gestionare a imobilizărilor necorporale: 201 "Cheltuieli de constituire",
203 "Cheltuieli de dezvoltare", 205 "Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi
alte drepturi şi valori similare", 207 "Fond comercial", 208 "Alte imobilizări
necorporale”, 233 „Imobilizări necorporale în curs", 234 "Avansuri acordate pentru
imobilizările necorporale"
• conturi de gestionare a imobilizărilor corporale: 2111 "Terenuri", 2112 "Amenajări
de terenuri", 212 "Construcţii", 2131 "Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi
instalaţii de lucru)", 2132 "Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare", 2133
"Mijloace de transport", 2134 "Animale şi plantaţii", 214 "Mobilier, aparatură birotică,
echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale", 231
"Imobilizări corporale în curs", 232 "Avansuri acordate pentru imobilizări corporale";
• conturi de gestionare a imobilizărilor financiare: 261 "Acţiuni deţinute la entităţile
afiliate", 263 "Interese de participare", 264 "Titluri puse în echivalenţă", 265 "Alte titluri
imobilizate", 267 "Creanţe imobilizate".
În calitatea lor de conturi bilanţiere, conturile de gestionare a activelor imobilizate
furnizează informaţia de cunoaştere şi control gestionar asupra situaţiei entităţii. Prin soldul lor
debitor asigură informaţiile necesare pentru completarea bilanţului contabil.
Preţul de înregistrare în conturi al activelor imobilizate este cel corespunzător valorii
contabile de intrare cu următoarele semnificaţii:
- costul de achiziţie pentru imobilizările corporale şi necorporale procurate cu titlu
oneros;
- preţul de achiziţie pentru titlurile de valoare sau financiare componente ale
imobilizărilor financiare;
- costul de producţie pentru mijloacele fixe produse de unitatea patrimonială;
85
- valoarea justă pentru imobilizările obţinute cu titlu gratuit;
- valoarea de aport pentru imobilizările dobândite ca aport în natură a asociaţiilor sau
acţionarilor;
- valoarea nominală corespunzătoare stării de lichiditate din momentul angajării
tranzacţiilor pentru creanţele imobilizate.
Evidenţa operativă a imobilizărilor necorporale şi financiare se conduce pe fiecare fel
de imobilizare, iar a celor corporale se organizează şi conduce la locurile de folosinţă a acestora,
cu ajutorul formularului „Listă de inventariere şi evidenţă a imobilizărilor corporale”.
Documentul se întocmeşte de către departamentul contabilitate pe baza datelor din evidenţa
analitică, după care se predă responsabililor de la locurile de folosinţă pentru a opera mişcarea
imobilizărilor corporale pe tot parcursul anului. Pentru mişcarea imobilizărilor corporale în
interiorul entităţii se întocmeşte documentul „Bon de mişcare”.
Contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale se organizează şi conduce pe fiecare
obiect de evidenţă. Contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale poate fi realizată practic
după una din următoarele două posibilităţi:
- cu ajutorul documentelor: „Registrul numerelor de inventar” şi „Fişa imobilizărilor
corporale”.
- cu ajutorul „Registrului pentru contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale”,
folosit de obicei de entităţile mici şi mijlocii.
Caracterizarea conturilor de gestionare a imobilizărilor:
¾ Înregistrând valori economice componente ale activului, conturile din această grupă
au o funcţie contabilă de activ.
¾ În debitul acestor conturi se înregistrează:
- cheltuielile "activate" în cazul imobilizărilor necorporale;
- intrările de bunuri mobile prin achiziţie, construcţie sau producţie proprie şi aport în
natură în cazul imobilizărilor corporale;
- valoarea titlurilor financiare achiziţionate sau investite în capitalul altor firme;
- depozitele de disponibil pe termen lung şi cauţiunile vărsate, respectiv creanţele
imobilizate, în cazul imobilizărilor financiare.
¾ În creditul conturilor se reflectă:
- ieşirile de imobilizări necorporale integral amortizate;
- ieşirile de imobilizări prin scoatere din funcţiune (lichidare sau casare);
- ieşirile de imobilizări cedate sau vândute.
¾ Soldul debitor evidenţiază valoarea contabilă de intrare a activelor imobilizate aflate
în inventarul unităţii patrimoniale
86
Operaţiunile economice care se produc într-o unitate patrimonială în legătură cu
imobilizările sunt de patru tipuri:
1. operaţiuni de intrare în entitate a imobilizărilor. Intrarea în patrimoniu a imobilizărilor
se poate face în următoarele variante:
a) prin cumpărare de la furnizori;
b) prin aport în natură de la asociaţi sau acţionari;
c) prin producţie proprie;
d) primite cu titlu gratuit (donaţii, sponsorizări).
2. operaţiuni de mişcare internă prin trecerea imobilizărilor dintr-o gestiune în alta a
aceleiaşi unităţi patrimoniale pe baza documentelor de transfer;
3. operaţiuni privind deprecierea imobilizărilor, adică pierderea în timp a valorii de
utilitate.
4. operaţiuni de ieşire din gestiune prin scoaterea din funcţiune vânzare sau donaţie.
B. Conturile de gestionare a activelor circulante cuprind următoarele categorii de conturi:
¾ conturi de gestionare a activelor circulante materiale: 301 "Materii prime", 302
"Materiale consumabile", 303 "Materiale de natura obiectelor de inventar", 331 "Produse în curs
de execuţie", 332 "Lucrări şi servicii în curs de execuţie", 341 "Semifabricate", 345 "Produse
finite", 346 "Produse reziduale", 351 "Materii şi materiale aflate la terţi", 354 "Produse aflate la
terţi", 356 "Animale aflate la terţi", 357 "Mărfuri aflate la terţi", 358 "Ambalaje aflate la terţi",
361 "Animale şi păsări", 371 "Mărfuri", 381 "Ambalaje";
¾ conturi de gestionare a activelor circulante în decontare (a creanţelor): 409 "Furnizori -
debitori", 4111 "Clienţi", 4118 "Clienţi incerţi sau în litigiu", 413 "Efecte de primit de la clienţi",
418 "Clienţi - facturi de întocmit", 425 "Avansuri acordate personalului", 4282 "Alte creanţe în
legătură cu personalul", 4382 "Alte creanţe sociale", 4424 "TVA de recuperat", 4426 "TVA
deductibilă", 4428 "TVA neexigibilă" (de natura TVA deductibilă), 445 "Subvenţii", 4482 "Alte
creanţe privind bugetul statului", 4511 "Decontări între entităţile afiliate" (creanţe), 4518
"Dobânzi aferente decontărilor între entităţile afiliate" (dobânzi cuvenite), 4531 "Decontări
privind interesele de participare" (creanţe), 4538 "Dobânzi aferente decontărilor privind
interesele de participare" (dobânzi cuvenite), 456 "Decontări cu acţionarii (asociaţii) privind
capitalul" (creanţe), 4582 "Decontări din operaţii în participaţie - activ", 461 "Debitori diverşi",
473 "Decontări din operaţii în curs de clarificare" (creanţe), 481 "Decontări între unitate şi
subunităţi" (creanţe), 482 "Decontări între subunităţi" (creanţe), 5088 "Dobânzi la obligaţiuni şi
titluri de plasament", 5187 "Dobânzi de încasat";
¾ conturi de gestionare a activelor circulante de trezorerie: 501 "Acţiuni deţinute la
entităţile afiliate", 505 "Obligaţiuni emise şi răscumpărate", 506 "Obligaţiuni", 5081 "Alte titluri
de plasament", 5112 "Cecuri de încasat", 5113 "Efecte de încasat", 5114 "Efecte remise spre
87
scontare", 5121 "Conturi la bănci în lei" (disponibil), 5124 "Conturi la bănci în valută"
/disponibil), 5125 "Sume în curs de decontare" (disponibil), 5311 "Casa în lei", 5314 "Casa în
valută", 5321 "Timbre fiscale şi poştale", 5322 "Bilete de tratament şi odihnă", 5323 "Tichete şi
bilete de călătorie", 5328 "Alte valori", 5411 "Acreditive în lei", 5412 "Acreditive în valută", 542
"Avansuri de trezorerie", 581 "Viramente interne" .
Conturile de gestionare a activelor circulante materiale ţin evidenţa bunurilor şi
serviciilor destinate a fi vândute în starea iniţială de la cumpărare sau după prelucrarea lor în
procesul de producţie sau consumate la prima lor utilizare. Sunt conturi de bilanţ, precum şi de
inventar, ele furnizează informaţia de reflectare şi control gestionar privind situaţia şi mişcarea
stocurilor şi producţiei în curs de execuţie. Soldul lor debitor este preluat în activul bilanţier.
Organizarea contabilităţii şi gestiunii stocurilor ar trebui să se bazeze tot mai mult pe
cunoaşterea efectivă a mijloacelor şi resurselor, pe urmărirea operativă a mişcărilor de valori, pe
cercetarea atentă a elementelor de structură de şi de dinamică, dar mai ales pe descifrarea
tendinţelor de evoluţie viitoare a fenomenelor ce se produc în firmă şi în mediul extern
acesteia.26 "Clasificarea contabilă a stocurilor se face în funcţie de două criterii: natura fizică a
bunului sau a serviciului utilizat pentru consumurile intermediare şi ordinea cronologică, adică
succesiunea derulării lor, în cadrul ciclului de exploatare".27
CICLUL DE EXPLOATARE
AMONTE PRODUCŢIE AVAL
- mărfuri (bunuri cumpărate pentru a fi - produse finite;

revândute în aceeaşi stare); - produse semifabricate
sau
- materii prime (bunuri cumpărate “semilucrate”;
pentru a fi transformate); - producţie în curs;
- furnituri consumabile; - produse reziduale (deşeuri şi
- materiale consumabile; rebuturi);
- ambalaje comerciale. - piese de schimb (întreţinere
şi reparaţii).
Fig. nr.3. Clasificarea elementelor de stoc în funcţie de poziţia lor în ciclul de exploatare
Evaluarea stocurilor implică recunoaşterea stocurilor în contabilitate la costul de

achiziţie sau la costul de fabricaţie.
La intrarea în entitate stocurile achiziţionate cu titlu oneros sunt evaluate la cost de
achiziţie, iar stocurile fabricate în unitatea patrimonială sunt evaluate la cost de producţie. Prin
26
Mihaela Tulvinschi - „Stocks volume optimization and their management in case of risk”, Scientific Annals of
the „Alexandru Ioan Cuza” of Iaşi – Economic Sciences Series, ISSN 0379 – 7864, 2008,
http://anale.feaa.uaic.ro/anale/ro/Arhiva2008
27
Bernard Esnault, Christian Hoarau - Comptabilité financière, Presses Universitaires de France, Paris, 1994, p.
288
88
convenţie preţul este expresia monetară a valorii unei tranzacţii, iar costul o sumă de cheltuieli
identificabile, calculate sau repartizate în raport cu un criteriu precizat.
Cu ocazia inventarierii, stocurile se evaluează la valoarea de piaţă. În bilanţ stocurile sunt
evaluate la minimum dintre cost şi valoarea de piaţă.
La data ieşirii din patrimoniu, prin vânzare sau consum, stocurile pot fi evaluate folosind
una din următoarele metode: costul mediu ponderat (CMP), primul intrat - primul ieşit (FIFO).
Documente justificative utilizate în contabilitatea stocurilor
În vederea aprovizionării, unităţile patrimoniale încheie „contracte economice” cu
furnizorii şi trimit către aceştia „comenzi”. Pentru a urmări derularea contractelor de
aprovizionare se organizează evidenţa operativă pe baza "Registrului de comenzi" şi "Fişei de
urmărire a executării comenzilor". În momentul primirii bunurilor comandate, unitatea
cumpărătoare va primi de la furnizor "Avizul de însoţire" şi "Factura". În urma recepţiei,
lipsurile constatate vor fi menţionate în "Procesul verbal de constatare", "Buletinul de analiză" şi
"Nota de recepţie şi constatare de diferenţe". Primirea "Avizului de însoţire a mărfii” şi a
"Facturii", sosirea transportului şi plata "Facturii" se consemnează în ordine cronologică în
"Registrul de comenzi" şi "Fişa de urmărire a executării comenzilor".
Pentru materialele sosite înaintea facturii şi pentru cele care au fost achitate şi lăsate un
timp în custodia furnizorului se întocmeşte "Nota de intrare-recepţie".
Pentru predarea la magazie a produselor şi materialelor obţinute din producţie proprie,
pentru tranzitarea materialelor între locurile de depozitare din aceeaşi unitate, precum şi pentru
restituirea celor neutilizate la sfârşitul perioadei se foloseşte "Bonul de predare - transfer -
restituire".
Documentele utilizate pentru eliberarea materialelor din stoc sunt "Bonul de consum" şi
"Fişa limită de consum". Livrarea produselor finite şi a mărfurilor se face pe baza "Facturii", iar
valorile materiale sunt trimise spre prelucrare la terţi, pe baza "Dispoziţiei de livrare" şi a
"Avizelor de însoţire a mărfii". Pentru a se realiza evidenţa operativă la locul de depozitare a
fiecărui sortiment de stoc se întocmeşte "Fişa de magazie".
În continuare vor fi prezentaţi în detaliu cei mai reprezentativi purtători de informaţii
privind stocurile:
"Avizul de însoţire" se emite, pe măsura livrării, de către compartimentul vânzări şi
serveşte ca document pentru eliberarea şi scăderea din gestiune a produselor, mărfurilor sau altor
valori materiale destinate vânzării. Este un document care însoţeşte bunurile pe timpul
transportului de la furnizor la cumpărător, la acesta din urmă fiind utilizat ca un document de
primire a bunurilor în gestiune. Exemplarul 1 este preluat de delegatul unităţii care efectuează
transportul sau al clientului, iar exemplarul 2 ajunge de la compartimentul vânzări la
compartimentul financiar-contabil pentru a fi ataşat la factură şi înregistrat. În gestiunea
89
cumpărătorului, exemplarul 1 stă la baza operaţiunii de recepţie, după care este trimis
compartimentului aprovizionare pentru înregistrarea cantităţilor intrate în registrul de evidenţă al
aprovizionărilor. Ulterior, exemplarul 1 al avizului de însoţire ataşat la factură se predă
compartimentului financiar-contabil pentru înregistrare.
Entităţile economice care întocmesc "Factura fiscală", în momentul livrării bunurilor, nu
vor mai emite avizul de însoţire decât pentru bunurile trimise la terţi, în custodie sau spre
prelucrare.
"Factura" este documentul care stă la baza vânzărilor şi cumpărărilor de materiale,
produse şi mărfuri. Factura este un document justificativ care:
- însoţeşte marfa în timpul transportului;
-
serveşte la recepţionarea mărfurilor la cumpărător, fiind înregistrată în gestiunea acestuia
la magazie şi în contabilitatea sintetică şi analitică;
-
serveşte la descărcarea gestiunii la magazia vânzătorului şi în contabilitatea sintetică şi
analitică a acestuia; concomitent vânzătorul întocmeşte instrumentele de decontare pentru
mărfurile livrate.
Factura se întocmeşte în trei exemplare din care exemplarul 3 se arhivează la
compartimentul financiar-contabil. Dacă din diferite motive factura nu se poate întocmi în
momentul livrării, atunci pe formularul de factură se înscriu numărul şi data avizului de însoţire
a mărfii.
În ceea ce priveşte circulaţia documentului la furnizor, toate cele trei exemplare trebuie să
ajungă la compartimentul care efectuează operaţiunea de control financiar preventiv şi la
persoanele autorizate să dispună încasări în contul de la bancă al unităţii. Exemplarul 2, la care
se anexează dispoziţia de livrare, se predă la compartimentul vânzări pentru înregistrarea în
evidenţele operative, iar exemplarul 3 la compartimentul financiar-contabil pentru înregistrarea
în contabilitate şi arhivare.
La cumpărător ajunge exemplarul 1 pe baza căruia se confirmă achiziţia la
compartimentul aprovizionare. Acest exemplar din factură se transmite împreună cu "Avizul de
însoţire" şi cu "Nota de recepţie şi constatare de diferenţe" la compartimentul care efectuează
controlul financiar preventiv, pentru acordarea vizei şi ulterior la compartimentul financiar-
contabil pentru acceptarea plăţii şi pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică şi analitică.
Principalele elemente ale unei facturi sunt: denumirea sortimentelor de produse sau
mărfuri care se vând, cantitatea vândută pentru fiecare sortiment, preţul unitar al produselor sau
mărfurilor vândute, preţul ambalajelor, preţul transportului, taxa pe valoare adăugată şi, dacă este
cazul, reducerile de preţ. Ambalajele pot fi facturate separat de marfă sau pot fi incluse în preţul
mărfurilor. De regulă, sunt facturate separat şi se plătesc odată cu plata contravalorii mărfurilor.
90
Operaţia de luare în primire a valorilor materiale aprovizionate se numeşte recepţie. La
sosirea materialelor de la furnizor se execută recepţia cantitativă şi recepţia calitativă 28.
Operaţia de recepţie începe cu verificarea stării ambalajelor de către delegatul serviciului
aprovizionare al cumpărătorului. În cazul în care se constată ambalaje deteriorate se procedează
la desfacerea coletului şi inventarierea conţinutului. Pentru lipsurile constatate se întocmeşte un
proces verbal de constatare care se semnează de către delegatul organizaţiei de transport şi de cel
al întreprinderii destinatare.
Dacă la recepţia valorilor materiale se constată deteriorarea sau lipsa coletelor, nepotriviri
calitative faţă de datele indicate în documentele însoţitoare, se întocmeşte "Nota de recepţie şi
constatare de diferenţe". Ea este utilizată ca document pentru recepţia bunurilor aprovizionate;
document justificativ pentru încărcarea gestiunii; act de probă în litigii cauzate de diferenţele
constatate la recepţie; document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziilor şi în
contabilitate. "Nota de recepţie şi constatare de diferenţe" se întocmeşte într-un singur exemplar
în cazul utilizării ca document de consemnare a diferenţelor constatate la recepţie, în două
exemplare atunci când se foloseşte pentru recepţia materialelor primite spre prelucrare sau
păstrare şi în trei exemplare dacă este utilizată ca document de consemnare a diferenţelor
constatate la recepţie. În acest ultim caz, în nota de recepţie şi constatare de diferenţe se înscriu
toate valorile materiale cuprinse în avizul de expediere.
Nota de recepţie şi constatare de diferenţe circulă la magazie, pentru încărcarea gestiunii;
la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea cantităţilor aprovizionate şi certificarea
efectuării plăţii de către furnizor; la compartimentul financiar - contabil, pentru întocmirea
formelor privind lichidarea diferenţelor constatate şi pentru înregistrarea în contabilitate.
Dacă la recepţie se constată diferenţe, exemplarul 2 al notei de recepţie şi constatare de
diferenţe trebuie să ajungă la unitatea furnizoare şi exemplarul 3 la unitatea care a efectuat
transportul valorilor materiale.
În situaţia întocmirii notei de recepţie pentru valorile materiale primite spre prelucrare
sau păstrare, exemplarul 1 al documentului se trimite la unitatea producătoare, iar exemplarul 2
la compartimentul financiar contabil unde se şi arhivează.
Un alt document justificativ utilizat pentru evidenţa stocurilor este "Bonul de predare -
transfer - restituire". Acesta este folosit ca un bon de predare a produselor finite,
semifabricatelor şi materialelor refolosite la depozit, ca bon de transfer şi ca bon de restituire.
În cazul utilizării ca bon de predare a produselor finite, semifabricatelor şi materialelor
refolosibile, la magazie mai îndeplineşte şi următoarele funcţii: document justificativ pentru
încărcarea gestiunii; document justificativ şi de înregistrare în evidenţa magaziei şi în
28
Victor Munteanu (coordonator) - Contabilitatea financiară a întreprinderilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003,
p. 37
91
contabilitate; sursă de date pentru urmărirea realizării producţiei şi pentru raportare; precum şi
sursă de date pentru calculul şi plata salariilor. Bonul de predare se întocmeşte în două
exemplare. Ambele exemplare ale bonului de predare a produselor finite şi semifabricatelor
trebuie să ajungă la compartimentul CTC pentru a primi viza de control tehnic de calitate. De
asemenea, cele două exemplare ale documentului trebuie să conţină semnăturile persoanelor care
răspund de predarea de către secţie şi primirea de către magazie a produselor finite,
semifabricatelor şi materialelor refolosibile. În final, exemplarul 1 al bonului de predare ajunge
la compartimentul financiar-contabil pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică şi
analitică, iar exemplarul 2 la compartimentul care urmăreşte realizarea producţiei. Cele două
exemplare ale documentului se arhivează la compartimentele menţionate.
Bonul de transfer serveşte ca: dispoziţie de transfer a valorilor materiale de la o gestiune
la alta a aceleiaşi unităţi; document justificativ pentru scăderea din gestiunea predătorului şi
încărcarea gestiunii primitorului; document de însoţire, pe timpul transportului, a valorilor
materiale transferate; document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în
contabilitate.
Dacă bonul de transfer se întocmeşte în două exemplare, acestea se înmânează de
gestionarul unităţii predătoare persoanei delegate cu primirea valorilor materiale. Ulterior, unul
din cele două exemplare se restituie unităţii predătoare după ce este semnat de persoanele
responsabile pentru primirea în gestiune a valorilor materiale şi pentru înregistrarea transferului
în contabilitate.
Dacă bonul de transfer se întocmeşte în trei exemplare, el circulă astfel: exemplarul 1
rămâne la unitatea predătoare, iar exemplarele 2 şi 3 însoţesc valorile transferate pe timpul
transportului. După semnarea exemplarelor 2 şi 3 de către gestionarul care primeşte valorile
materiale, ambele exemplare se predau la contabilitatea unităţii primitoare care remite
exemplarul 3 unităţii predătoare, în scopul confirmării primirii şi înregistrării valorilor
respective.
Bonul de restituire este utilizat ca: dispoziţie de restituire la magazie a valorilor materiale
nefolosite de secţiile de fabricaţie; document justificativ de încărcare la primitor; document
justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate.
Bonul de restituire se întocmeşte în două exemplare semnate de delegatul secţiei care face
restituirea şi de gestionarul magaziei car primeşte valorile materiale restituite. Ambele exemplare
sunt predate la compartimentul financiar-contabil pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică
şi analitică. Exemplul 1 este utilizat pentru evidenţa materialelor, iar exemplarul 2 pentru
evidenţa costurilor. Cele două exemplare se arhivează la compartimentul financiar - contabil.
92
"Bonul de consum" (individual sau colectiv) este utilizat ca document de eliberare din
magazie pentru consum a unui material, respectiv a mai multor materiale; document justificativ
de scădere din gestiunea magaziei; document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Bonul de consum se întocmeşte în două exemplare, pe formulare separate pentru
materialele din cadrul aceluiaşi cont de materiale, loc de depozitare şi de consum. Unităţile
patrimoniale utilizează exemplarul 1 pentru scăderea din gestiune a stocurilor date în consum, iar
exemplarul 2 pentru calculaţia costurilor.
"Fişa limită de consum" (individuală sau colectivă) este folosită pentru stabilirea
cantităţilor limită dintr-un material sau mai multe materiale necesare executării unui produs sau
unei comenzi. Acest document justificativ este utilizat pentru înregistrarea în evidenţa magaziei
şi în contabilitate a scăderii din gestiune. Fişa limită de consum se întocmeşte în două exemplare
la începutul lunii sau lansării în fabricaţie a produsului. Dacă, ulterior, intervin modificări ale
cantităţilor de materiale necesare producţiei se emite o nouă fişă limită pe baza aprobării primite
de la persoanele autorizate să dispună înlocuirea, suplimentarea sau diminuarea cantităţilor de
materiale.
Exemplarul 1 al fişei limită de consum circulă la magazia de materiale pentru înscrierea
cantităţilor eliberate şi la compartimentul financiar-contabil pentru înregistrarea scăderii din
gestiune a materialelor.
Exemplarul 2 al fişei limită de consum circulă la secţiile de fabricaţie în calitate de cerere
de materiale şi situaţie a eliberărilor de materiale în cadrul cantităţii limită. La contabilitate,
exemplarul 2 al fişei serveşte la calculaţia costurilor.
Documentele justificative privind mişcarea valorilor materiale se predau la
compartimentul contabilitate pe baza "Borderoului de predare a documentelor" întocmit în două
exemplare, separat pentru intrări şi ieşiri. El se semnează de gestionar pentru predarea
documentelor justificative şi de persoana din compartimentul financiar-contabil desemnată
pentru primirea documentelor.
Documentul cu ajutorul căruia se ţine evidenţa operativă a stocurilor la locul de
depozitare este "Fişa de magazie". Ea este un document folosit în contabilitatea analitică şi în
evidenţa operativă, constituind o sursă de informare pentru controlul gestionar al stocurilor şi
pentru determinarea stocurilor fără mişcare sau cu mişcare lentă. Această fişă se întocmeşte într-
un singur exemplar, separat pentru fiecare fel de material. Se completează de compartimentul
financiar-contabil cu datele din antet, iar gestionarul completează intrările, ieşirile şi stocul pe
baza documentelor justificative de intrări şi ieşiri. Pentru o ţinere corectă a evidenţei stocurilor la
magazie, compartimentul financiar-contabil verifică lunar modul de înregistrare în fişele de
magazie.
93
Fişele de magazie se ţin la fiecare loc de depozitare a valorilor materiale, pe feluri de
materiale ordonate pe conturi, grupe sau în ordine alfabetică. Pentru valorile materiale primite
spre prelucrare, de la terţi sau în custodie, se întocmesc fişe distincte.
În legătură cu operaţiile de intrare şi ieşire a bunurilor în şi din entităţile patrimoniale
legislaţia prevede următoarele obligaţii pentru agenţii economici:
-
bunurile materiale intrate în patrimoniu se consemnează în documente adecvate şi se
operează în evidenţa locurilor de depozitare;
- bunurile primite spre prelucrare, în custodie sau în consignaţie se recepţionează şi se
înregistrează distinct ca intrări în gestiune;
- bunurile materiale în curs de aprovizionare sau sosite dar nerecepţionate, se înregistrează
distinct în contabilitate ca intrări în patrimoniu;
- bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune, pe baza recepţiei şi a
documentelor de însoţire;
- bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieşiri din gestiune, pe baza
documentelor care confirmă ieşirea lor.
Conturile de stocuri şi producţie în curs de execuţie au funcţia contabilă de activ. Se
debitează cu valoarea stocurilor intrate în gestiunea unităţii patrimoniale prin achiziţionare de la
furnizori, aduse ca raport în natură de către asociaţi sau acţionari, realizate din producţie proprie
şi din alte surse. Se creditează cu valoarea stocurilor ieşite din gestiunea unităţii patrimoniale
prin consum, vânzare şi alte destinaţii. Soldul conturilor este debitor şi reprezintă valoarea
contabilă de intrare a bunurilor şi serviciilor existente în stoc la sfârşitul exerciţiului financiar.
Contabilitatea analitică a stocurilor se organizează pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor pe
grupe sau subgrupe de bunuri, după caz.
Contabilitatea stocurilor se organizează utilizând două metode şi anume:
- metoda inventarului permanent;
- metoda inventarului intermitent.
Utilizarea inventarului permanent „impune înregistrarea continuă a intrărilor şi a
ieşirilor din fiecare categorie de bunuri stocabile. Un inventar fizic al stocurilor este de obicei
realizat cel puţin o dată pe an”.29Aplicarea inventarului permanent face posibilă cunoaşterea în
orice moment a stocurilor atât cantitativ cât şi valoric. La sfârşitul perioadei de gestiune valoarea
stocurilor se stabileşte pe baza relaţiei:
Sf = Si + I – E, unde
Sf = valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere;
Si = valoarea stocurilor iniţiale;
I = valoarea intrărilor; E = valoarea ieşirilor
29
Bernard Esnault, Christian Hoarau – Comptabilité financière, Presses Universitaires de France, Paris, 1994, p.288
94
Stocurile faptice stabilite prin inventariere sunt comparate cu soldurile conturilor de
stocuri, determinate la sfârşitul exerciţiului financiar. Dacă în urma acestei comparaţii rezultă
diferenţe, acestea se vor regulariza, stocurile fiind aduse la nivelul lor real. Metoda inventarului
permanent se aplică în general de către unităţile patrimoniale mari deoarece această metodă
implică costuri ridicate. Pentru asigurarea integrităţii stocurilor, unităţile care practică inventarul
permanent trebuie să-şi organizeze o contabilitate analitică a tuturor sortimentelor de bunuri
materiale.
Mecanismul de funcţionare a conturilor de stocuri aprovizionate, în cazul inventarului
permanent, este reprezentat în figura nr.4.
3XX "Stocuri" 6XX
D 401 "Furnizori" C D (provenite din aprovizionări) C D "Cheltuieli privind stocurile" C
• Valoarea la cost de • Valoarea la cost de

achiziţie a stocurilor achiziţie a stocurilor cumpărate,
cumpărate de la furnizori consumate sau a stocurilor de
mărfuri vândute
• SFd: valoarea
stocurilor existente în inventar
Figura nr.4. Inventarul permanent al stocurilor aprovizionate
Mecanismul de funcţionare a conturilor de stocuri provenite din producţie proprie, în

cazul inventarului permanent, este redat în figura nr.5
711 "Variaţia 3XX "Stocuri 711 "Variaţia

D stocurilor" C D provenite din producţie proprie C D stocurilor" C
• Valoarea la cost de • Valoarea la cost de

producţie a stocurilor producţie a stocurilor fabricate,
obţinute din producţie vândute sau consumate
proprie
SFD: Valoarea stocurilor

existente în inventar
Fig. nr.5 Inventarul permanent al stocurilor obţinute din producţie proprie
Inventarul intermitent constă „în stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate

pe baza inventarierii fizice a bunurilor rămase în stoc la sfârşitul perioadei. Inventarul intermitent
este utilizat în întreprinderile mici deoarece este o metodă simplă care necesită operaţiunile de
inventariere şi evaluare numai la sfârşitul fiecărei perioade de gestiune”30.
30
Bernard Esnault, Christian Hoarau – Comptabilité financère, Presses Universitaires de France, Paris, 1994, p.288
95
Unităţile care ţin contabilitatea stocurilor prin inventar intermitent se aprovizionează cu
elemente de stocuri pe măsura necesităţilor de consum sau de vânzare. Stocurile cumpărate se
înregistrează direct pe cheltuieli, spre deosebire de metoda inventarului permanent care
presupune înregistrarea stocurilor achiziţionate, mai întâi, în conturile din clasa 3 şi apoi, la darea
în consum sunt trecute pe cheltuieli.
În situaţia inventarului intermitent, la sfârşitul perioadei de gestiune, se pune întrebarea
dacă toate stocurile de materiale achiziţionate au fost consumate sau cele de mărfuri au fost
vândute. Pentru a găsi răspunsul la această întrebare se recurge la inventarierea stocurilor rămase
neconsumate sau nevândute.
În contabilitate, stocurile constatate la inventariere sunt consemnate ca atare în conturile
corespunzătoare din clasa 3, iar cheltuielile de exploatare sunt diminuate cu o valoare
echivalentă. Astfel se asigură imaginea fidelă a patrimoniului şi a rezultatelor. La începutul
perioadei următoare stocurile se retransferă în cheltuieli. În consecinţă, nu se pune problema
determinării ieşirilor din stoc deoarece conturile de stocuri se folosesc numai la sfârşitul unei
perioade şi începutul celei următoare. “Prin simpla înregistrare pe cheltuieli a tuturor
cumpărărilor şi apoi diminuarea acestora cu stocurile inventariate la sfârşit, se ajunge la o situaţie
contabilă firească, în care cheltuielile de exploatare rămân încărcate numai cu consumurile sau
vânzările efective din cursul perioadei”.31 Evaluarea stocurilor la finele perioadei, se face la
preţul de înregistrare al ultimei intrări. Cheltuielile se diminuează cu aceeaşi valoare, iar costurile
rămân încărcate cu diferenţa, ceea ce nu coincide întru totul cu starea efectivă a operaţiunilor
anterioare.
Spre deosebire de inventarul permanent, în cazul inventarului intermitent, organizarea şi
conducerea contabilităţii interne a stocurilor este mai puţin complexă. În acest sens este
eliminată întocmirea documentelor de evidenţă a ieşirilor de stocuri.Mecanismul de funcţionare a
conturi lor de stocuri aprovizionate, în cazul inventarului permanent, este prezentat în figura nr.6.
3XX "Stocuri" 6XX "Cheltuieli 3XX "Stocuri"
D (aprovizionate" C D privind stocurile" C D (aprovizionate) C
y Valoarea stocului iniţial y Valoarea stocului final

preluat în exploatare la determinat în urma
începutul perioadei de inventarierii la sfârşitul
gestiune perioadei de gestiune
Figura nr.6 Inventarul intermitent al stocurilor provenite din aprovizionări
Mecanismul de funcţionare a conturilor de stocuri din producţie, în cazul inventarului

intermitent, este redat în figura nr.13
31
Ion Florea, Radu Florea – Controlul economico-financiar, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2000, p.191
96
3XX „Stocuri” 711 3XX”Stocuri”
D (din producţie proprie) C D „Variaţia stocurilor” C D (din producţie proprie) C
y Valoarea la cost de y Valoarea la cost de

producţie a stocului iniţial la producţie a stocului final
începutul perioadei de gestiune determinat prin inventariere
la sfârşitul perioadei de
gestiune
Figura nr.13 Inventarul întocmit pentru stocurile provenite din producţie proprie
Conturile de gestionare a activelor circulante în decontare evidenţiază relaţiile de

decontare cu clienţii şi alte terţe persoane privind creanţele entităţii patrimoniale pe termen scurt.
Similar cu celelalte conturi de gestionare a activelor, aceste conturi furnizează informaţia de
reflectare şi control privind mărimea elementelor patrimoniale delimitate sub forma creanţelor.
Creanţele pe termen scurt reprezintă active ale întreprinderii rezultate în urma
tranzacţiilor efectuate cu persoane juridice sau fizice, tranzacţii în urma cărora întreprinderea a
livrat un bun, a prestat un serviciu sau a executat o lucrare şi pentru care trebuie să primească un
echivalent valoric sau o contraprestaţie, într-o perioadă de timp de până la un an.
Preţul de evaluare şi înregistrare a creanţelor este denumit valoare nominală şi este egal
cu suma de lichidităţi de încasat pentru valoarea de întrebuinţare a valorii economice avansate.
Conturile de creanţe au funcţie contabilă de activ. În debitul lor se înregistrează formarea
creanţelor faţă de terţi privind bunurile vândute, efectele comerciale primite, avansurile şi
aconturile acordate, precum şi cele faţă de acţionari sau asociaţi, rezultate din operaţiuni privind
capitalul subscris şi nevărsat. Se creditează la decontarea creanţelor prin încasare sau anulare.
Soldul conturilor este debitor şi reprezintă creanţele entităţii patrimoniale asupra terţilor
persoane.
Înregistrarea în conturile de creanţe se face pe baza următoarelor documente:
- aviz de expediţie (pentru livrările efectuate fără factură);
- factura (pentru bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate).
Prin structura sa, sistemul de conturi privind activele circulante în decontare se diferenţiază
pe categorii de creanţe, iar în cadrul fiecărei categorii se deschid conturi analitice pentru fiecare
persoană fizică sau juridică.
Creanţele pe termen scurt pot fi împărţite în următoarele categorii: creanţe comerciale,
creanţe salariale, creanţe sociale, creanţe fiscale, creanţe faţă de acţionari sau asociaţi, creanţe în
cadrul grupului, creanţe între unităţi şi subunităţi, creanţe între subunităţi şi creanţe diverse.
Creanţele comerciale reflectă drepturile întreprinderii faţă de alte persoane fizice sau
juridice, determinate de vânzări de bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii, pentru care
97
aceasta urmează să primească un echivalent valoric sau o contraprestaţie. Din categoria
creanţelor comerciale fac parte:
- creanţele rezultate din vânzarea de bunuri, prestarea de lucrări sau servicii ce fac
obiectul de activitate al întreprinderii;
- creanţele pentru efectele comerciale acceptate de la clienţi;
- creanţele legate de lipsurile de bunuri de natura stocurilor sau de altă natură descoperite
la efectuarea recepţiei acestora şi care se impută.
Aceste creanţe sunt evidenţiate în contabilitate cu ajutorul conturilor, din grupa 41
„clienţi şi conturi asimilate” (cu excepţia contului 419 „clienţi – creditori”) şi a contului 409
„furnizori – debitori”.
În majoritatea entităţilor patrimoniale, salariul se acordă în două tranşe chenzionale.
Astfel, la chenzina I (care se acordă între 15 şi 30 ale lunii curente) se plăteşte salariaţilor o
sumă fixă care reprezintă aproximativ 40 % din salariu. Această sumă reprezintă un avans
acordat salariaţilor din datoria pe care urmează să o constituie întreprinderea la sfârşitul lunii.
Din punct de vedere al întreprinderii, acest avans reprezintă o creanţă salarială, ce se
contabilizează în contul de activ 425 „Avansuri acordate personalului”. Aceasta se debitează
cu:
- avansul acordat salariaţilor pe baza Listei de avans chenzinal (prin creditul conturilor
5121 „Conturi la bănci în lei” sau 581 „Viramente interne”);
- avansurile neridicate (prin creditul contului 426 „Drepturi de personal neridicate”).
În creditul contului se înregistrează sumele reţinute pe statele de salarii sau de ajutoare
materiale reprezentând avansuri acordate (în corespondenţă cu debitul conturilor 421 „Personal –
salarii datorate” şi 423 „Personal – ajutoare materiale datorate”). Soldul debitor al contului
reprezintă avansurile acordate.
Creanţele sociale se reflectă în contul de activ 4382. „Alte creanţe sociale”. Acestea pot
să apară atunci când s-a plătit la asigurările sociale o sumă mai mare decât contribuţiile datorate.
Creanţele fiscale reprezintă drepturi ale întreprinderii faţă de bugetul statului referitoare
la decontări în sumă mai mare decât valoarea reală a datoriilor sau datorii pe care statul, conform
legislaţiei în vigoare, trebuie să le restituie întreprinderii. Sunt incluse în categoria creanţelor
fiscale taxa pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul statului; sume din alte impozite şi
taxe vărsate către buget la un nivel mai ridicat decât cel real. Conturile în care se înregistrează
creanţele fiscale sunt: 4424 „TVA de recuperat” şi 4482 „Alte creanţe privind bugetul statului”.
Creanţele faţă de bugetul statului rezultate din sume alocate de la buget sub formă de subvenţii,
dar neîncasate, se înregistrează în contul activ 445 „Subvenţii”.
La sfârşitul lunii, după reflectarea în contabilitate a tuturor tranzacţiilor, conturile „TVA
colectată” (aferente vânzărilor) şi „TVA deductibilă” (aferentă achiziţiilor) se închid. Dacă TVA
98
deductibilă este mai mare decât TVA colectată, formula contabilă de închidere a celor două
conturi este :
% 4426 „TVA deductibilă”
4424 „TVA de recuperat”
Astfel, în debitul contului 4424 „TVA de recuperat” se înregistrează diferenţa dintre taxa
deductibilă aferentă cumpărătorilor (mai mare) şi taxa colectată aferentă vânzătorilor (mai mică).
Contul se creditează în momentul recuperării de la bugetul de stat a creanţei fiscale. Soldul
contului este debitor şi reflectă creanţa fiscală faţă de bugetul statului.
Exemplu: În cazul în care TVA deductibilă este 6 000 lei şi TVA colectată este 5 000 lei,
procedura de închidere este:
% = 4426„TVA deductibilă” 6.000
4427 „TVA colectată” 5.000
4424 „TVA de recuperat” 1.000
D 4426 C D 4427 C
6 000 5 000 5 000 5 000
1 000
D 4424 C
1 000
Vânzarea activelor imobilizate este o tranzacţie mai puţin frecventă, având ca obiect acele
echipamente, mijloace de transport etc. care, din diverse motive, nu mai sunt folosite de către
întreprindere. O asemenea tranzacţie dă naştere unui venit clasificat în contul de profit şi
pierdere, în categoria altor venituri din exploatare, iar creanţa respectivă se înregistrează în
contabilitate în contul 461 „Debitori diverşi”. De asemenea, cu ajutorul acestui cont se
evidenţiază şi creanţele faţă de terţe persoane fizice sau juridice care au adus pagube
întreprinderii.
Conturile de gestionare a activelor circulante de trezorerie evidenţiază existenţa şi

mişcarea investiţiilor financiare pe termen scurt, disponibilităţilor în conturi de bănci şi în casă şi
alte valori financiare. Tot în această categorie de conturi se înregistrează şi valorile de încasat
(cecurile bancare, efectele comerciale remise băncii spre decontare etc.) depuse la bănci.
Documentele folosite în operaţiile de încasări şi plăţi prin casierie sunt:
- cecul în numerar folosit pentru ridicarea sumelor din bancă;
- chitanţa utilizată la încasările în numerar;
99
- dispoziţia de plată – încasare folosită pentru încasări şi plăţi din casierie când nu
există alte documente justificative (în raporturile cu salariaţii, acţionarii). Dispoziţia de încasare
este obligatoriu însoţită de chitanţa emisă de casier.
Evidenţa operativă a casieriei se ţine de către casier în Registrul de casă.
Documentele folosite pentru operaţiile prin bănci sunt:
- Ordinul de plată prin care entitatea patrimonială dispune băncii să plătească unui
terţ, din contul său, o sumă de bani imediat;
- Biletul la ordin este o cambie care cuprinde obligaţia de plată prin care entitatea
patrimonială dă ordin băncii sale ca la un anumit termen ulterior, numit scadenţă, să plătească
posesorului biletului la ordin o anumită sumă de bani;
- Cecul este ordinul de plată dat de entitatea patrimonială băncii sale pentru a elibera
o sumă de bani persoanei înscrise în fila de CEC.
Tranzacţiile cu disponibilităţi băneşti efectuate prin conturile bancare sunt evidenţiate în
extrasul de cont. Sumele înscrise în aceste document emis de bancă sunt privite din două puncte
de vedere: al întreprinderii ce are deschis contul la o bancă şi al băncii unde există un cont
deschis de o întreprindere. Trebuie de remarcat faptul că cele două puncte de vedere sunt
diametral opuse: ceea ce pentru întreprindere reprezintă o încasare (intrare), la nivelul băncii este
perceput ca o plată (ieşire) şi viceversa.
Titlurile de plasament se înregistrează la preţul de achiziţie (preţul de cumpărare sau
valoarea determinată potrivit contractelor), iar celelalte valori de trezorerie la valoarea lor
nominală de lichiditate din momentul derulării tranzacţiilor. De asemenea, operaţiile privind
disponibilităţile în devize se înregistrează în contabilitate la cursul zilei sau la un curs fix. La
finele perioadei de gestiune, toate disponibilităţile în devize se evaluează la cursul de schimb în
vigoare la acea dată, iar diferenţele de curs faţă de valoarea de intrare se înregistrează la venituri,
dacă cursul a crescut, şi la cheltuieli, în situaţia inversă.
Conturile de gestionare a activelor circulante de trezorerie au funcţie contabilă de activ.
În debit înregistrează: intrările de acţiuni deţinute la entităţile afiliate, obligaţiuni, titluri de
plasament sau alte valori financiare; depunerea la bancă a valorilor de încasat; dobânzile de
încasat şi încasările de sume băneşti. În credit înregistrează: ieşirile de acţiuni deţinute la
entităţile afiliate, obligaţiuni, titluri de plasament, valori financiare; decontarea valorilor şi
dobânzilor de încasat şi plăţile de sume băneşti. Soldul debitor evidenţiază investiţiile pe termen
scurt, valorile de încasat şi dobânzile de încasat, alte valori financiare şi disponibilităţi băneşti
aflate în inventarul unităţii patrimoniale.
O cercetare a instrumentelor financiare implică în primul rând clasificarea lor în active şi
datorii financiare. Din punct de vedere contabil, IAS 32 „Instrumente financiare: prezentare şi
descriere” menţionează ca fiind active financiare:
100
• elementele de trezorerie (cash);
• drepturile contractuale:
- de a primi de la altă entitate economică disponibilităţi sau un alt activ financiar;
- de a schimba instrumentele financiare cu o altă entitate economică, în condiţii
potenţial favorabile ;
• instrumentele de capitaluri proprii ale unei alte entităţi economice;
• contractele care se decontează sau pot fi decontate prin instrumentele de capitaluri proprii
ale entităţii economice şi care sunt:
- nederivate, pentru că entitatea este sau poate fi obligată să primească un număr
variabil de instrumente de capitaluri proprii;
- derivate care sunt sau pot fi decontate altfel decât prin schimbarea de sume fixe în
numerar, sau alte active financiare, pentru un număr fix de instrumente de
capitaluri proprii ale întreprinderii. Din acest motiv, instrumentele de capital
propriu ale entităţii nu le includ pe acelea care se decontează prin livrare fizică.
Datoriile financiare sunt considerate contrapartida activelor financiare. Ele sunt create de
emitentul unui activ financiar şi constau în îndeplinirea obligaţiunilor aferente activului emis.
Problemele legate de recunoaşterea şi evaluarea activelor şi datoriilor financiare sunt
reglementate de IAS 39 „Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare”.
7.4. Conturi de gestionare a capitalurilor proprii şi datoriilor

Conturile de gestionare a capitalurilor proprii şi datoriilor au rolul de a reflecta existenţa,
constituirea şi utilizarea potrivit destinaţilor stabilite a valorilor care au intrat în perimetrul de
studiu ca aport la constituirea capitalului, autofinanţare, creditare şi decontare. Prin intermediul
acestor conturi se asigură cunoaşterea situaţiei financiare a entităţii economice şi se realizează
controlul asupra respectării disciplinei de finanţare, creditare şi decontare. Fac parte din seria
conturilor de pasiv şi funcţionează după regula potrivit căreia în credit se înscriu soldul iniţial şi
sporurile, iar în debit reducerile şi soldul final.
A. Conturile de gestionare a capitalurilor proprii evidenţiază sursele proprii de
finanţare permanentă, concretizate în principal prin: aportul proprietarilor (acţionari sau asociaţi)
la capitalul societăţii cu ocazia constituirii întreprinderii, ca şi pe parcursul desfăşurării activităţii
acesteia; rezultatul obţinut sub formă de profit din activitatea desfăşurată şi alte elemente de
capitaluri proprii.
Principalele conturi de gestionare a capitalurilor proprii sunt: 1011 „Capital subscris
nevărsat”, 1012 „Capital subscris vărsat”, 1015 „Patrimoniul regiei”, 1016 „Patrimoniul public”,
1041 „Prime de emisiune”, 1042 „Prime de fuziune”, 1043 „Prime de aport”, 1044 „Prime de
conversie a obligaţiunilor în acţiuni”, 1061 „Rezerve legale”,1063 „Rezerve statuare sau
101
contractuale”, 1064”Rezerve de valoare justă”, 1065 „Rezerve reprezentând surplusul realizat
din rezerve din reevaluare”, 1068 „Alte rezerve”;
Categoria de capitaluri proprii reprezintă dreptul acţionarilor (interes rezidual) în activele
întreprinderii, după deducerea tuturor datoriilor acesteia. Capitalurile proprii se substructurează
în:
- capitalul propriu nominalizat;
- capitaluri proprii nenominalizate
Capitalul propriu nenominalizat este reprezentat de capitalul social subscris şi vărsat care
se înregistrează distinct în contabilitate pe baza actelor de constituire a persoanei juridice şi a
documentelor justificative privind vărsămintele de capital.
Capitalurile proprii nenominalizate se compun din: prime de capital, rezerve din
revaluare, rezerve legale, rezerve statuare, alt rezerve, rezultatul reportat şi rezultatul exerciţiului.
Din punct de vedere al funcţiei contabile conturile de capitaluri proprii sunt de pasiv. Se
creditează la constituirea capitalurilor proprii prin aportul în natură sau în bani al proprietarilor
ca investitori, prin capitalizarea propriilor rezultate, prin operaţiile interne de transformare a unor
structuri de capitaluri proprii în alte structuri şi prin transformarea obligaţiilor în acţiuni. Se
debitează cu micşorarea capitalurilor proprii, prin rambursarea capitalului social către asociaţi,
prin acoperirea pierderilor din capitalurile proprii, şi prin operaţiile interne de transformare a
unor capitaluri proprii în alte structuri. Soldul conturilor este creditor şi evidenţiază capitalurile
proprii delimitate ca surse permanente sau cu durata mai mare de un an pentru finanţarea
activelor.
Capitalul social este cea mai importantă componentă a capitalurilor proprii.
Capitalul propriu se formează iniţial din aporturi la societate aduse de către asociaţi şi
/sau acţionari. Aportul reprezintă valoarea pe care aceştia se angajează să o aducă la societate şi
este de două feluri: în bani şi în natură – sub forma diferitelor categorii de active imobilizate sau
de active circulante.
Capitalul social este fracţionat în părţi egale, numite acţiuni în cazul societăţilor de
capitaluri şi părţi sociale în cazul societăţilor de persoane. Mărimea acţiunilor şi /sau părţilor
sociale se stabileşte de la înfiinţarea societăţilor prin statutul acestora şi poartă denumirea de
valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale. Valoarea nominală reprezintă o fracţiune din
capitalul unei societăţi, stabilită în mărimi egale şi care serveşte la calcularea capitalului social.
Acţiunile, ca fracţiuni din capitalul unei societăţi au şi un purtător material, prezentându-
se ca nişte înscrisuri (acte de valoare).
Astfel, acţiunile sunt titluri (acte) de valoare care dau dreptul posesorilor acestora
(persoane fizice sau juridice) de a participa la formarea capitalului unei societăţi comerciale.
Persoanele care se angajează să contribuie la constituirea capitalului unei societăţi comerciale şi
102
să cumpere acţiunile acesteia se numesc acţionari. Cumpărătorul acţiunilor unei societăţi
comerciale, respectiv posesorul acestora, devine coproprietar al întreprinderii respective, fapt
pentru care acţiunile reprezintă pentru el titluri de proprietate.
Cele mai importante operaţiuni referitoare la capitalul social sunt:
- formarea capitalului
- majorarea capitalului şi
- diminuarea capitalului.
Cu ocazia înfiinţării unei societăţi comerciale şi formării capitalului acesteia au loc o
serie de operaţiuni economico-financiare, cum sunt:
• efectuarea cheltuielilor de constituire;
• subscrierea capitalului;
• vărsarea capitalului.
Cheltuielile de constituire sunt efectuate de către iniţiatorii societăţii comerciale, numiţi
fondatori. Ele constau din cheltuieli de înscriere a societăţii ca persoană juridică, cheltuieli cu
editarea acţiunilor, cheltuieli de publicitate şi altele.
Subscrierea capitalului este operaţia prin care subscriptorul declară şi semnează pentru
suma de bani şi valoarea bunurilor cu care se angajează să participe la constituirea unei societăţi
comerciale. O societate se poate constitui numai dacă întregul ei capital a fost subscris. Aportul
în natură, constând din bunuri disponibile, trebuie depus integral la societate în momentul
constituirii. În ceea ce priveşte aportul în bani, o parte din acesta se poate depune la data
constituirii societăţii, iar cealaltă parte poate fi depusă ulterior, într-un interval de timp care să nu
depăşească un an.
Vărsarea capitalului este operaţia de depunere la societate a aporturilor în bani şi în
natură subscrise.
Pentru evidenţierea acţiunilor subscrise şi a aportului în bani şi în natură precum şi a altor
tranzacţii în legătură cu formarea capitalului unei societăţi comerciale, în contabilitate sunt
folosite următoarele conturi: Decontări cu asociaţii privind capitalul (4561), Capital (101) şi
Conturi de mijloace economice (exemplu: 212 „Construcţii”, 5311 „Casa în lei” etc.)
Contul 456 „Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul” este un cont de
bifuncţional.
În debitul contului 456 „Decontări cu acţionarii /asociaţii privind capitalul” se
înregistrează:
- capitalul subscris de acţionari sau asociaţi, în natură şi /sau numerar, capitalul social
majorat prin subscrierea sau emisiunea de noi acţiuni (101);
- valoarea primelor stabilite cu ocazia emisiunii, fuziunii, aportului la capital şi /sau din
conversia obligaţiunilor în acţiuni (104);
103
- sumele achitate asociaţilor sau bunurilor retrase cu ocazia reducerii capitalului, în
condiţiile legii (512, 531, 205, 208, 211, 212, 213, 214, 231, 381);
- diferenţele favorabile de curs valutar aferente aportului în valută la sfârşitul exerciţiului
(765).
În creditul contului 456 „Decontări cu acţionarii /asociaţii privind capitalul” se
înregistrează:
- aportul în natură la capitalul social (205 la 267, 301 la 381);
- sumele depuse ca aport în numerar, titluri de plasament şi /sau imobilizări necorporale
la constituirea capitalului social (512, 531, 503 la 508);
- împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertite în acţiuni (161);
- capitalul social retras de acţionari sau asociaţi (101);
- diferenţele nefavorabile de curs valutar rezultate cu ocazia vărsării capitalului sau la
închiderea exerciţiului (665).
Soldul contului reprezintă aportul la capital subscris şi nevărsat.
Contul 101 „Capital” este un cont de pasiv.
În creditul acestui cont se înregistrează:
- capitalul subscris de acţionari sau asociaţi în natură şi /sau numerar, capitalul majorat
prin subscripţie sau emisiune de noi acţiuni, precum şi capitalul preluat în urma operaţilor de
fuziune prin absorbţie cu alte persoane juridice (456);
- rezervele destinate majorării capitalului (106)
- primele legate de capital, încorporate în acesta (104).
În debitul contului se înregistrează:
- capitalul retras de acţionari sau asociaţi precum şi capitalul social lichidat cu ocazia
fuziunii sau lichidării persoanelor juridice (456);
- pierderile realizate în exerciţiile precedente, care reduc capitalul (117);
- reducerea capitalului ca urmare a anulării acţiunilor proprii răscumpărate (109)
Soldul contului reprezintă capitalul subscris, vărsat / nevărsat.
Deoarece există un decalaj de timp între momentul subscrierii şi cel al depunerii
aporturilor la societate, contul sintetic de gradul I 101 „Capital” se dezvoltă pe conturi sintetice
de gradul II, astfel: 1011 „Capital subscris nevărsat”, 1012 „Capital subscris vărsat”, 1015
„Patrimoniul regiei”, 1016 „Patrimoniul propriei”.
Prin exemplul ce urmează vor fi puse în evidenţă operaţiunile aferente formării
capitalului:
Se constituie S.C. „ALFA” S.A. cu un capital de 800 000 lei. Un număr de 10 persoane
subscriu să cumpere cele 10 000 acţiuni puse în vânzare la valoarea nominală de 80 lei. Din cele
10 000 acţiuni subscrise 4.000 sunt acţiuni pentru aport în numerar depus în contul bancar, iar 6
104
000 acţiuni sunt pentru aport în natură constituit din următoarele bunuri: o clădire în valoare de
300 000 lei şi utilaje în valoare de 180 000 lei:
• Se înregistrează subscrierea capitalului social:
456 „Decontări cu acţionarii privind = 1011 „Capital subscris 800.000 800.000

capitalul” nevărsat”
• Se înregistrează depunerea aportului în natură şi în numerar:
% = 456 „Decontări cu 800.000

212 „Construcţii” acţionarii privind 300.000
213„Instalaţii tehnice, mijloace de capitalul” 180.000
transport, animale şi plantaţii
5121 „Conturi la bănci în lei” 320.000
• Trecerea capitalului subscris nevărsat la capital vărsat
1011 „Capital subscris nevărsat” = 1012 „Capital subscris 800.000 800.000

vărsat”
Principalele tranzacţii care au loc şi se înregistrează în contabilitate, în legătură cu majorarea

capitalului, sunt următoarele: emisiunea şi subscrierea de acţiuni noi, trecerea la capital a
rezervelor. a primelor, a cotelor – părţi din profit şi altele.
Evenimentele care se înregistrează în contabilitate privind micşorarea capitalului
societăţii sunt: retragerea de către acţionari sau asociaţi a unei părţi din aporturile depuse,
răscumpărarea acţiunilor şi anularea lor, acoperirea unor pierderi din anii precedenţi pe seama
capitalului şi alte operaţii.
Exemplu:
1. După doi ani de la înfiinţare, S.C. „ALFA” SA cu un capital iniţial de 800 000 lei,
format din 10 000 acţiuni cu valoare nominală de 80 lei / acţiune, AGA decide majorarea
capitalului social prin emisiunea a 2 000 acţiuni noi care sunt vândute acţionarilor cu o valoare
de 83 lei / acţiune
• Subscrierea noilor acţiuni:
456 „Decontări cu acţionarii privind = % 166.000
capitalul 1011 „Capital subscris 160.000
nevărsat”
1041 „Prime de 6.000
emisiuni”
2 000 acţiuni x 83 lei / acţiune = 166 000 lei

• acţiuni
2 000 Încasarea
x 80contravalorii
lei / acţiuneacţiunilor
= 160 000vândute:
lei
5121 „Conturi la bănci în lei” = 456 „Decontări cu asociaţii 166 000 000 166 000 000
prima de emisiune privind
= 6 000 lei capitalul
• Trecerea capitalului nevărsat la vărsat:

1011 „Capital subscris nevărsat” = 1012 „Capital subscris 166.000 166.000
vărsat”
105
• Utilizarea primelor de emisiune pentru majorarea capitalului social cu 4 000 lei şi a
rezervelor cu 2 000 lei:
1041 „Prime de emisiuni” = % 6.000

1012 „Capital subscris 4.000
vărsat”
106 „Rezerve” 2.000
2. La solicitarea unor acţionari se aprobă de către AGA reducerea capitalului social prin
restituirea către acţionari a sumei de 100 000 lei.
• Retragerea capitalului:
1012 „Capital subscris vărsat” = 456 „Decontări cu 100.000 100.000
acţionarii privind
capitalul”
• Plata capitalului retras:

456 „Decontări cu asociaţii privind = 5121 „Conturi la bănci 100.000 100.000
capitalul în lei”
B. Conturile de gestionare a datoriilor evidenţiază sursele externe de finanţare. În cadrul

acestei grupe de conturi se disting două categorii de conturi şi anume:
¾ conturi de gestionare a datoriilor provenite din angajamente: 401 „Furnizori”, 403
„Efecte de plătit”, 404 „Furnizori de imobilizări”, 405 „Efecte de plătit pentru imobilizări”, 408
„Furnizori – facturi nesosite”, 419 „Clienţi – creditori”, 421 „Personal – salarii datorate”, 423
„Personal ajutoare materiale datorate”, 424 „Participarea personalului la profit”, 426 „Drepturi
de personal neridicate”, 427 „Reţineri din salarii datorate terţilor”, 4281 „Alte datorii în legătură
cu personalul”, 4311 „Contribuţia unităţii la asigurările sociale”, 4312 „Contribuţia personalului
la asigurările sociale”, 4313 „Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate”,
4314 „Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate”, 4371 „Contribuţia unităţii
la fondul de şomaj”, 4372 „Contribuţia personalului la fondul de şomaj”, 4381 „Alte datorii
sociale”, 441 „Impozitul pe profit / venit”, 4423 „TVA de plată”, 4427 „TVA colectată”, 4428
„TVA neexigibilă” (de natura TVA colectată), 444 „Impozitul pe venituri de natura salariilor”,
446 „Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”, 447 „fonduri speciale – taxe şi vărsăminte
asimilate”, 4481 „Alte datorii faţă de bugetul statului”, 4511 „Decontări între entităţile afiliate”
(datorii), 4518 „Dobânzi aferente decontărilor între entităţile afiliate” (dobânzi datorate), 4521
„Decontări privind interesele de participare” (datorii), 4528 „Dobânzi aferente decontărilor
privind interesele de participare” (dobânzi datorate), 456 „Decontări cu acţionarii (asociaţii)
privind capitalul” (atunci când reflectă capitalul social ce urmează a fi retras de acţionari sau
asociaţi), 457 „Dividende de plată”, 4582 „Decontări din operaţii în participaţie – pasiv”, 462
„Creditori diverşi”, 473 „Decontări din operaţii în curs de clarificare” (atunci când reflectă
datorii ale unităţii patrimoniale în curs de clarificare), 481 „Decontări între unitate şi subunităţi”
106
(atunci când reflectă datoriile unităţii ori subunităţii de referinţă), 482 „Decontări între
subunităţi” (atunci când reflectă angajamente pecuniare ale subunităţii faţă de o altă subunitate);
¾ conturi de gestionare a datoriilor în credite: 161 „Împrumuturi din emisiuni de
obligaţiuni”, 162 „Credite bancare pe termen lung”, 166 „Datorii ce privesc imobilizările
financiare”, 167 „Alte împrumuturi şi datorii asimilate”, 168 „Dobânzi aferente împrumuturilor
şi datoriilor asimilate”, 455 „Sume datorate acţionarilor/asociaţilor”, 519 „Credite bancare pe
termen scurt”.
În cadrul celei de a doua categorii de conturi menţionată mai sus, o importanţă deosebită
trebuie acordată datoriilor faţă de instituţiile de credit, datorii care rezultă ca urmare a unor
credite acordate de acestea şi care trebuie rambursate fiind purtătoare de dobânzi. Dacă creditul
este acordat pe termen lung atunci conturile de gestionare a datoriilor în credite sunt incluse în
clasa 1 „Conturi de capitaluri” pentru că reflectă o resursă durabilă. Dacă termenul de
rambursare a creditelor este sub un an, atunci conturile de gestionare a datoriilor în credite sunt
incluse în clasa 5, „Conturi de trezorerie” pentru că reflectă o resursă pe termen scurt.
Conturile de gestionare a resurselor străine în angajamente ţin evidenţa datoriilor pe
termen scurt. Acestea provin din tranzacţiile cu persoane fizice sau juridice (cumpărarea de
bunuri, lucrări sau servicii, utilizarea forţei de muncă, plata impozitelor şi taxelor) în care
întreprinderea trebuie să efectueze o plată sau o contraprestaţie într-o perioadă de timp de până la
un an.
Principalele documente justificative utilizate pentru consemnarea datoriilor pe termen
scurt în angajamente sunt:
- avizul de expediţie pentru bunurile sosite fără factură;
- factura şi nota de intrare, recepţie şi constatare de diferenţe pentru bunurile intrate,
lucrările executate şi serviciile prestate de furnizori;
- statul de plată a salariilor privind obligaţiile faţă de salariaţi pentru munca depusă;
- situaţii de calcul privind obligaţiile faţă de bugete pentru contribuţii, impozite şi taxe;
- lista de plată a dividendelor.
Preţul de evaluare şi înregistrare a datoriilor este egal cu valoarea nominală
corespunzătoare stării de solvabilitate, respectiv suma de plătit pentru valoarea de întrebuinţare a
contrapartidei acordată de terţi.
Datoriile fiind elemente de pasiv, conturile asociate au funcţie contabilă de pasiv. Se
creditează cu datoriile create faţă de terţi şi se debitează la decontarea datoriilor. Soldul este
creditor şi reprezintă datoriile în curs de decontare.
Datoriile pe termen scurt pot fi împărţite în: datorii comerciale, datorii salariale, datorii
sociale, datorii fiscale, datorii în cadrul grupului şi cu asociaţii, , datorii în cadrul unităţii (între
unitate şi subunităţi sau între subunităţi) şi datorii diverse.
107
Datoriile comerciale se referă la obligaţiile întreprinderii faţă de terţe persoane fizice sau
juridice, rezultate din achiziţia de bunuri sau utilizarea serviciilor. Datoriile comerciale se împart
în mai multe categorii, astfel:
• datorii faţă de furnizorii de stocuri, lucrări şi servicii;
• datorii faţă de furnizorii de imobilizări corporale şi necorporale;
• datorii pentru efectele comerciale.
Aceste datorii se referă la bunurile, lucrările şi serviciile achiziţionate de întreprindere,
ca de exemplu, materii prime, materiale, mărfuri, reparaţii la bunurile de folosinţă îndelungată,
servicii telefonice, poştale etc.
Evidenţa acestor datorii se ţine cu ajutorul conturilor din grupa 40 „Furnizori şi conturi
asimilate” (cu excepţia contului 409 „Furnizori –debitori”) şi a contului 419 „Clienţi – creditori”.
Pentru rezolvarea obiectului de activitate al entităţii, alături de factorii materiali (active
fixe, stocuri şi bani) este necesar şi factorul muncă. Munca nu este o resursă stocabilă, ci se
manifestă ca factor de producţie. Pentru reflectarea datoriilor referitoare la utilizarea forţei
de muncă, în contabilitate se utilizează conturile de pasiv din grupa 42 „Personal şi conturi
asimilate” (cu excepţia conturilor de creanţe 425 „Avansuri acordate personalului” şi 4282 „Alte
creanţe în legătură cu personalul).
Pentru reflectarea datorilor sociale în contabilitate se utilizează conturile din grupa 43
„Asigurări sociale, protecţie socială şi conturi asimilate”.
Datoriile fiscale reprezintă sume datorate de către întreprindere bugetului de stat, datorii
pentru care statul nu oferă o altă contraprestaţie sau o contravaloare. Din categoria datoriilor
fiscale fac parte: impozitul pe profit; taxa pe valoare adăugată datorată, impozitul pe venituri de
natura salariilor şi alte datorii faţă de bugetul de sat. Evidenţa acestor datorii se ţine cu ajutorul
conturilor de pasiv din grupa 44 „Bugetul statului, fonduri speciale şi conturi asimilate”.
Taxa pe valoare adăugată datorată bugetului de stat se determină la sfârşitul lunii, când se
închid conturile 4426 „TVA deductibilă” şi 4427 „TVA colectată” prin articolul:
4427 „TVA colectată = %

4426 „TVA deductibilă”
4423 „TVA de plată”
Contul 4423 „TVA de plată” este un cont de pasiv, de datorii fiscale. Se creditează cu
taxa colectată, ca diferenţă între taxa colectată aferentă vânzărilor (mai mare) şi taxa deductibilă
aferentă cumpărărilor (mai mică). Se debitează cu plata datoriei faţă de bugetul de stat. Soldul
contului este creditor şi reflectă datoriile neachitate faţă de bugetul de stat.
Exemplu:
În cazul în care la sfârşitul lunii TVA colectată este de 6 000 lei şi TVA deductibilă este
de 4 000 lei, procedura de închidere a celor două conturi şi de determinare a TVA de plată este:
108
4427 „TVA colectată = % 6.000
4426 „TVA deductibilă” 4.000
4423 „TVA de plată” 2.000
D 4426 C D 4427 C
4 000 4 000 4 000 6 000
2 000
D 4423 C
2 000
Contul utilizat pentru evidenţierea datoriilor diverse este 462 „Creditori diverşi”. Acest
cont de datorii pe termen scurt este de pasiv. Se creditează cu diverse datorii, de exemplu datorii
privind achiziţionarea titlurilor de plasament, sume încasate şi necuvenitte. Se debitează în
momentul achitării contravalorii datoriilor. Soldul este creditor şi reprezintă datoriile neachitate.
Aplicaţie privind funcţionarea conturilor de gestionare a activelor, capitalurilor proprii

şi datoriilor:
1. Se înregistrează subscrierea la capitalul social a sumei de 600 000 lei.
456 „Decontări cu asociaţii privind = 1011”Capital subscris 600 000 600 000
capitalul” nevărsat”
2. Se înregistrează aportul în natură (terenuri 30 000 lei, construcţii 300 000 lei, mijloace
de transport 100 000 lei, obiecte de inventar 8 000 lei) şi aportul în bani (suma depusă în contul
societăţii la bancă 160 000 lei şi numerar depus la casierie 2.000 lei).
% = 456 „Decontări cu asociaţii 600.000
2111 „Terenuri” 30.000
212 „Construcţii” 360.000
2133 „Mijloace de transport” 100.000
303 „Materiale de natura 8.000
obiectelor de inventar”
5311 „Casa în lei” 2.000
3. Se înregistrează trecerea capitalului nevărsat de 600 000 lei la capitalul vărsat.

1011 „Capital subscris nevărsat” = 1012”Capital subscris vărsat” 600.000 600.000
4. Se achiziţionează un teren de la furnizor la costul de achiziţie de 40 000 lei, TVA 20%.

% = 404 Furnizori de imobilizări” 48.000
2111 „Terenuri” 40.000
5. Se înregistrează primirea unui utilaj în valoare de 80 000 lei sub formă de subvenţie.
2131 „Echipamente tehnologice” = 475 „Subvenţii pentru 80.000 80.000
investiţii”
109
6. Se obţine un credit bancar pe termen de şase ani în valoare de 100 000 lei, cu o
dobândă de 10 % / an
5121 „Conturi la bănci în lei” = 1621 „Credite bancare pe 100.000 100.000
termen lung”
7. Se înregistrează dobânda aferentă creditului pentru primul an.

666 „Cheltuieli privind dobândă” = 1682 „Dobânzi aferente 10.000 10.000
creditelor bancare pe termen
lung”
8. Se acordă un avans furnizorului de mărfuri în valoare de 23 800 lei din care 3 800 lei
este TVA facturată de furnizor.
409 „Furnizori –debitori” = 5121 „Conturi la bănci în lei” 23 800 23 800
4426 „TVA deductibilă” = 409 „Furnizori – debitori” 3 800 3 800
9. La o săptămână de la acordarea avansului se recepţionează mărfurile comandate

furnizorului la un cost de achiziţie de 100 000 lei, TVA 19%, conform facturii furnizorului.
% = 401 „Furnizori” 119.000

371 „Mărfuri” 100.000
10 Se achită datoria faţă de furnizor ţinând cont de avansul acordat şi de TVA aferentă
avansului.
4426 „TVA deductibilă” = 409 „Furnizori – debitori” - 3.800 - 3.800
401 „Furnizori” = % 119.000

409 „Furnizori – debitori” 23.800
11. Se achiziţionează acţiuni de la entităţile afiliate în valoare de 10 000 lei din care
jumătate se achită prin contul bancar, iar pentru cealaltă jumătate se înregistrează obligaţia de
plată.
261 „Acţiuni deţinute la entităţile = % 10.000
afiliate” 5121 „Conturi la bănci în lei” 5.000
269 „Vărsăminte de efectuat 5.000
pentru imobilizări financiare”
12. Se achită datoria privind imobilizările financiare:

269 „Vărsăminte de efectuat pentru = 5121 „Conturi la bănci în lei” 5.000 5.000
imobilizări financiare”
13. Se înregistrează cesionarea unor acţiuni deţinute la entităţile afiliate. Valoarea de

cesionare este 6 000 lei, iar valoarea de înregistrare a titlurilor 5 000 lei.
461 „Debitori diverşi” = 7641 „Venituri din 6.000 6.000
imobilizări financiare cedate”
6641 „Cheltuieli privind = 261 „Acţiuni deţinute la 5.000 5.000

imobilizările financiare cedate” entităţile afiliate”
14. Se înregistrează acordarea unui împrumut pe termen lung altei societăţi comerciale în
valoare de 30 000 lei cu o dobândă de 30 %.
2673 „Împrumuturi acordate pe = 5121 „Conturi la bănci în lei” 30.000 30.000
termen lung”
110
15. Se înregistrează la finele fiecărei luni, dobânda împrumutului acordat pe termen lung
30% x30.000 9.000

= = 750
12 12
2674 „Dobânda aferentă = 766 „Venituri din dobânzi” 750 750
împrumuturilor acordate
pe termen lung”
16. Se înregistrează răscumpărarea acţiunilor proprii cu plata ulterioară prin contul

bancar, la o valoare de 10 000 lei.
109 „Acţiuni proprii” = 462 „Creditori debitori” 10.000 10.000
17. Se achită datoria privind acţiunile proprii răscumpărate.

462 „Creditori diverşi” = 5121 „Conturi la bănci în lei” 10.000 10.000
18. Se înregistrează vânzarea acţiunilor proprii răscumpărate. Preţul de vânzare este de 6

000, iar preţul de răscumpărare 5 000 lei.
5121 „Conturi la bănci în lei” = % 6.000
109 „Acţiuni proprii” 5.000
141 „Câştiguri legate de 1.000
vânzarea sau anularea
instrumentelor de capitaluri
proprii”
19. Se înregistrează revânzarea către terţi a acţiunilor proprii răscumpărate la 5.000 lei, cu
preţul de revânzare de 4 500, cu încasare ulterioară; cu încasare ulterioară
% = 109„Acţiuni proprii” 5.000
461 „Debitori diverşi” 4.500
6642 „Pierderi din investiţiile 500
pe termen scurt cedate”
20. Se încasează creanţa rezultată din revânzarea acţiunilor proprii răscumpărat

5121 „Conturi la bănci în lei” = 461 „Debitori diverşi” 4.500 4.500
21. Se achiziţionează bonuri valorice pentru benzină în valoare de 4 000 lei, TVA 19 %.
% = 401 „Furnizori ” 4.760
5328 „Alte valori” 4.000
4426 „TVA deductibilă” 760
22. Se înregistrează ridicarea benzinei pe bază de bonuri valorice.

3022 „Combustibili” = 5328 „Alte valori” 4.000 4.000
23. Se înregistrează consumul de benzină în valoare de 4 000 lei

6022 „Cheltuieli privind = 3022 „Combustibili” 4.000 4.000
combustibilul”
24. Se achiziţionează materiale de natura obiectelor de inventar în valoare de 8 000 lei,

TVA 19%, factura sosind ulterior.
% = 408 „Furnizori – facturi 9.520
303 „Materiale de natura nesosite” 8.000
obiectelor de inventar
4428 „TVA neexigibilă” 1.520
25. Ulterior se primeşte factura pentru obiectele de inventar achiziţionate.

111
408 „Furnizori – facturi nesosite” = 401 „Furnizori ” 9.520 9.520
4426 „TVA deductibilă” = 4428 „TVA neexigibilă” 1.520 1.520
26. Se primeşte un avans de la un client în sumă de 11 900 lei, din care 1 900 este TVA
facturată.
5121 „Conturi la bănci în lei” = 419 „Clienţi creditori” 11.900 11.900
419 „Clienţi - creditori” = 4427 „TVA colectată” 1.900 1.900
27. Se vând mărfuri clientului de la care a fost încasat avansul. Valoarea de înregistrare a
mărfurilor vândute este 80 000 lei, iar adaosul comercial este de 30 %.
Preţ de vânzare = 80 000 + 30% x 80 000 = 104 000 lei
TVA = 19% x 104 000 = 19 760 lei
411 „Clienţi ” = % 123.760
mărfurilor
28. Se încasează contravaloarea mărfurilor ţinând cont de avansul încasat şi TVA aferentă
acestuia.
419 „Clienţi - creditori” = 4427 „TVA colectată” -1.900 -1.900
% = = 411 „Clienţi” 123.760

419 „Clienţi – creditori” 11.900
29. Se descarcă gestiunea de mărfurile vândute.

607 „Cheltuieli privind mărfurile” = 371 „Mărfuri” 80.000 80.000
30. Se înregistrează ridicarea sumei de 12 000 lei din contul bancar conform extrasului de
cont.
581 „Viramente interne” = 5121 „Conturi la bănci în lei” 12.000 12.000
31. Se depun suma de 12 000 lei în casierie, conform registrului de casă.

5311 „Casa în lei” = 581 „Viramente interne” 12.000 12.000
32. Se înregistrează plata avansului chenzinal în sumă de 12 000 000 conform listei de
avans chenzinal.
425„Avansuri acordate personalului” = 5311 „Casa în lei” 12.000 12.000
33. Se înregistrează salarii brute cuvenite salariaţilor în sumă de 60 000 lei, conform
statului de plată.
641 „Cheltuieli cu salariile = 421 „Personal – salarii 60.000 60.000
personalului” datorate”
34. Se înregistrează reţinerile din salarii (avans chenzinal 12 000 lei, contribuţia
personalului la asigurările sociale 10,5 %, contribuţia personalului la asigurările sociale de
sănătate 5,5%, contribuţia personalului la fondul de şomaj 0,5%, impozitul pe salarii 16%, rate
avansate terţilor 5 000 lei).
112
421 „Personal – salarii datorate” = % 34.916
425 „Avansuri acordate 12.000
personalului
4312„Contribuţia 6.300
personalului la
asigurările sociale”
4314 „Contribuţia angajaţilor 3.300
pentru asigurările sociale
de sănătate”
4372„Contribuţia 300
personalului la fondul de
şomaj”
444 „Impozitul pe venitul 8.016
de natura salariilor”
427 „Reţineri din salarii 5.000
datorate terţilor”
35. Se înregistrează contribuţia unităţii la asigurările sociale 15,8%.

6451 „Cheltuieli privind contribuţia = 4311 „Contribuţia unităţii la 9.480 9.480
unităţii la asigurările sociale” asigurările sociale”
36. Se înregistrează contribuţia unităţii la fondul de şomaj de 0,5%

6452 „Cheltuieli privind contribuţia = 4371 „Contribuţia unităţii la 3000 300
unităţii pentru fondul de şomaj” fondul de şomaj”
37. Se înregistrează contribuţia unităţii la asigurările sociale de sănătate de 5,2%.

6453 „Cheltuieli privind contribuţia = 4313 „Contribuţia 3.120 3.120
angajatorului pentru asigurările angajatorului la asigurările
sociale de sănătate” sociale”
38. Se ridică suma de 25 084 lei din contul bancar.

581 „Viramente intrare” = 5121 „Conturi la bănci în lei” 25.084 25.084
39. Se depune suma de 25 084 lei în casierie.

5311 „Casa în lei” = 581 „Viramente intrare” 25.084 25.084
40. Se achită datoria faţă de salariaţii (chenzina a 2-a sau lichidarea).

421 „Personal – salarii datorate ” = 5311 „Casa în lei” 25.084 25.084
41. Se înregistrează amortizarea activelor fixe (construcţii, echipamente tehnologice,

mijloace de transport) în valoare de 20 000 lei.
6811 „Cheltuieli de exploatare = 281 „Amortizarea 20.000 20.000
privind amortizarea imobilizărilor” imobilizărilor corporale”
42. Se vinde un mijloc de transport cu un preţ de vânzare de 22 000 lei, TVA 19%.
461 „Debitori diverşi” = % 26.180
activelor şi alte operaţii de
capital”
43. Se scoate din gestiune mijlocul de transport vândut ştiind că valoarea lui de
înregistrare este 20 000 lei, iar amortizarea înregistrată este de 8 000 lei.
113
% = 2133 „Mijloace de transport” 20.000
6583 „Cheltuieli privind activele 12.000
de capital
281 „Amortizarea imobilizărilor 8.000
corporale”
44. La sfârşitul lunii se înregistrează decontul cu bugetul statului privind taxa pe valoarea
adăugată.
% = 4426 „TVA deductibilă” 25.460
4424 „TVA de recuperat” 1.520
7.5. Rezumat
Rolul conturilor de gestionare a activelor este de a reflecta existenţa şi mişcarea bunurilor
economice şi creanţelor care participă la desfăşurarea activităţii entităţii economice. Conturile de
gestionare a capitalurilor proprii şi datoriilor au rolul de a reflecta existenţa, constituirea şi
utilizarea potrivit destinaţilor stabilite a valorilor care au intrat în perimetrul de studiu ca aport la
constituirea capitalului, autofinanţare, creditare şi decontare.

1. Care sunt preţurile de înregistrare în conturile de gestionare a imobilizărilor?
2. Prezentaţi comparativ metodele de contabilizare a stocurilor: metoda inventarului

permanent şi metoda inventarului intermitent.
3. Enumeraţi şi descrieţi principalele documente justificative utilizate în contabilitatea
stocurilor.
4. Enumeraţi principalele categorii de capitaluri proprii.
5. Enumeraţi principalele categorii de datorii ale activităţii de exploatare.
114
CONTURI DE REGULARIZARE AUPRA EVALUĂRII ACTIVELOR,
CAPITALURILOR PROPRII ŞI DATORIILOR
Cuprins
8.1. Introducere………………………………………………………………..115
8.2. Competenţele unităţii de învăţare………………………………………..115
8.3. Conturi de regularizare asupra evaluării activelor……………………….115.
8.4. Conturi de regularizare asupra evaluării pasivelor ………………………121
8.5. Rezumat…………………………………………………………………...122
8.6. Teste de evaluare / autoevaluare ………………………………………….122
8.1. Introducere
La intrarea în entitate, stocurile pot fi evaluate şi înregistrate la un preţ fix numit preţ
standard. El se determină pe baza costurilor medii ale stocurilor achiziţionate sau produse în
perioada precedentă. Preţul standard trebuie să fie periodic reexaminat şi, dacă este necesar,
modificat în funcţie de evoluţia preţurilor. El devine preţ de înregistrare în contabilitate cu
condiţia evidenţierii distincte a diferenţelor de preţ faţă de costul de achiziţie sau faţă de costul
de producţie. Aceste diferenţe de preţ se înregistrează în conturile de regularizare asupra
evaluării activelor.
Conturile de regularizare asupra evaluării pasivelor (resurselor de finanţare) au rolul de a
aduce la nivelul efectiv evaluarea resurselor atunci când acestea sunt lăsate, în mod deliberat să
figureze în conturile de gestionare a resurselor la alt nivel decât cel efectiv.

- să explice rolul conturilor de regularizare;
- să înregistreze diferenţele de preţ aferente stocurilor;
- să identifice conturile de regularizare asupra evaluării activelor, capitalului propriu şi
datoriilor.
8.3. Conturi de regularizare asupra evaluării activelor

Rolul conturilor de regularizare asupra evaluării activelor este de a aduce la nivelul
valorii de intrare în entitate mijloacele de inventar atunci când acestea sunt lăsate în mod
deliberat să figureze în conturile de gestionare la alt nivel decât valoarea de intrare (preţuri
prestabilite sau preţuri standard). Aceste conturi reflectă o substanţă de activ care urmează a se
115
adăuga sau în unele cazuri a se scădea la sau din valoarea de înregistrare a stocurilor, ajungându-
se astfel la nivelul valorii de intrare în entitate . Conturile din această grupă funcţionează după
regula de funcţionare a conturilor de activ, primind în debit soldul iniţial al diferenţei de preţ şi
sporurile acestei diferenţe, iar în credit reducerile diferenţei şi soldul final al acestuia.
Fac parte din această grupă conturile:
• 308 „Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale” cu misiunea de a întregi evaluarea
din conturile de gestionare 301 „Materii prime”, 302 „Materiale consumabile” şi 303
„Materiale de natura obiectelor de inventar”;
• 348 „Diferenţe de preţ la produse” cu rolul de a întregi evaluarea în conturile de
gestionare a mijloacelor, 345 „Produse finite” şi 341 „Semifabricate”;
• 368 „Diferenţe de preţ la animale şi păsări” cu misiunea de a întregi evaluarea din
contul 361 „Animale şi păsări”
• 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” cu misiunea de a întregi evaluarea în contul de
gestionare, 371 „Mărfuri”
Atunci când contul reflectă adaosul comercial şi nu diferenţa între preţul de înregistrare
prestabilit şi valoarea de intrare în patrimoniu, contul 378 se încadrează în clasa conturilor
rectificative de pasiv contra activ;
• 388 „Diferenţe de preţ la ambalaje” cu rolul de a întregi evaluarea în contul de
gestionare, 381 „Ambalaje”.
Diferenţele de preţ înregistrate în aceste conturi pot fi:
- diferenţe favorabile sau în minus (atunci când preţul standard este mai mare decât
valoarea de intrare în patrimoniu);
- diferenţe nefavorabile sau în plus (atunci când preţul standard este mai mic decât
valoarea de intrare în patrimoniu).
Conturile de regularizare asupra evaluării activelor pot funcţiona în două variante şi
anume:
1. Conform reglementărilor legale aceste conturi înregistrează în debit diferenţele de
preţ în plus sau nefavorabile aferente stocurilor intrate în gestiune şi diferenţele de preţ în minus
sau favorabile aferente stocurilor ieşite din gestiune. În credit se înregistrează diferenţele de preţ
în minus sau favorabile aferente stocurilor intrate în gestiune şi diferenţele de preţ în plus sau
nefavorabile aferente stocurilor ieşite din gestiune. Soldurile conturilor de regularizare asupra
evaluării activelor reprezintă diferenţele de preţ aferente stocurilor existente.
2. În practică, se poate opta pentru înregistrarea diferenţelor de preţ în plus în debitul
conturilor de diferenţe de preţ, în negru, la intrarea stocurilor în gestiune. Diferenţele de preţ în
minus aferente intrărilor vor fi înregistrate tot în debitul aceloraşi conturi, dar în roşu.
116
Dacă se utilizează această variantă, în creditul conturilor se vor înregistra în negru
diferenţele de preţ în plus aferente stocurilor ieşite din gestiune şi în roşu diferenţele de preţ în
minus aferente stocurilor ieşite din gestiune. Soldurile debitoare ale conturilor de diferenţe de
preţ vor fi în negru (dacă semnifică diferenţe în plus aferente stocurilor existente) sau în roşu
(dacă indică diferenţe în minus aferente stocurilor existente).
Diferenţa de preţ aferentă ieşirilor de stocuri se determină de regulă cu ajutorul
coeficientului (k) stabilit astfel:
Sold iniţial al diferenţelor de preţ + Diferenţe de preţ aferente intrărilor cumulate de

la începutul anului
K=
Soldul iniţial al stocurilor la + Valoarea intrărilor în cursul
valoarea de înregistrare perioadei la preţ de înregistrare
cumulat de la începutul anului
Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din gestiune evaluate la

valoarea de înregistrare în contul de gestionare.
În particular, diferenţele de preţ aferente stocurilor de materii prime, materiale
consumabile şi obiecte de inventar ieşite din gestiune se calculează pe baza coeficientului:
Sid 308 + Rd 308
K 308 =
Si 301+ 302 + 303 + Rd 301+ 302 + 303
unde:
Sid308 – sold iniţial debitor al contului 308 “Diferenţe de preţ la materii prime şi
materiale”
Rd308 – rulaj debitor al contului 308 “Diferenţe de preţ la materii prime şi
materiale” (diferenţe în plus între costul de achiziţie şi costul standard)
Si301+302+303 – solduri iniţiale ale conturilor 301 “Materii prime”, 302 “Materiale
consumabile” şi 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar” evaluate la
preţuri standard
Rd301+302+303 – rulaje debitoare ale conturilor 301 “Materii prime”, 302 “Materiale
consumabile” şi 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar” evaluate
la preţuri standard
Pentru a determina diferenţele de preţ în plus aferente materiilor prime şi materialelor
ieşite din gestiune coeficientul K se înmulţeşte cu rulajele creditoare ale conturilor 301 “Materii
prime”, 302 “Materiale consumabile” şi 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar”
evaluate la preţuri standard.
Pentru stocurile de produse, coeficientul de repartizare se calculează astfel:
117
Sold initial 348 + Rulaj debitor 348
K348 =
Sold initial 341 + 345 + Rulaj debitor 341 +345
Pentru a determina diferenţa de preţ aferentă produselor finite şi semifabricate ieşite din
gestiune coeficientul (K) se înmulţeşte cu rulajele creditoare ale conturilor 345 „Produse finite”
şi 341 „Semifabricate”.
La sfârşitul perioadei de gestiune soldurile conturilor de diferenţe de preţ se cumulează cu
soldurile conturilor de stocuri înregistrate la preţ standard obţinându-se costul de achiziţie
(pentru stocurile aprovizionate) sau costul de producţie (pentru stocurile obţinute din producţie
proprie).
Pentru a pune în evidenţă modul de calcul al diferenţelor de preţ aferente materiilor prime
şi materialelor se consideră următoarea situaţie a conturilor de materii prime, materiale şi
diferenţe de preţ.
Contul 301 “Materii prime”
- sold iniţial debitor 60.000 lei
- rulaj debitor 700.000 lei
- rulaj creditor 300.000 lei
Contul 302 “Materiale consumabile”
- sold iniţial 90.000 lei
Cont 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar”
Cont 308 “Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale”
1. Aplicând reglementările metodologice prin care diferenţele în plus (cost de achiziţie mai
mare decât preţ standard) se înregistrează în debitul contului 308 “Diferenţe de preţ la materii
prime şi materiale”, iar diferenţele în minus (cost de achiziţie mai mic decât preţ standard) în
creditul aceluiaşi cont, rezultă următoarele:
♦ Calculul coeficientului de repartizare debitor (Kd308):
118
Sid 308 + Rd 308
Kd 308 = x100 =
Si301+302+303 + Rd 301+302+303
25.000 + 85.000 110.000
= x100 = x100 = 9,48%
(60.000 + 90.000 + 30.000) + (700.000 + 200.000 + 80.000 1.160.000
♦ Diferenţele în plus aferente consumurilor de:

- materii prime: 300.000 x 9,48% = 28.440 lei
- materiale consumabile: 120.000 x 9,48% = 11.376 lei
- materiale de natura obiectelor de inventar: 20.000 x 9,48% = 1.896 lei
♦ Înregistrarea în contabilitate a diferenţelor în plus:
% = 308 “Diferenţe de preţ 41.712
la materii prime şi
materiale
601 “Cheltuieli cu materiile prime” 28.440
602 “Cheltuieli cu materialele 11.376
consumabile”
603 “Cheltuieli privind materialele 1.896
de natura obiectelor de inventar”
♦ Calculul coeficientului de repartizare creditor (Kc308):

Sic308 + Rc308
Kc308 = x100 =
Si301+302+303 + Rd 301+302+303
0 + 50.000 50.000
= x100 = x100 = 4,31%
(60.000 + 90.000 + 30.000) + (700.000 + 200.000 + 80.000 1.160.000
♦ Diferenţele în minus aferente consumurilor de:

♦ Înregistrarea în contabilitate a diferenţelor în minus:
308 “Diferenţe de preţ = % 18.964
materiale 601 “Cheltuieli cu materiile 12.930
prime”
602 “Cheltuieli cu 5.172
materialele consumabile”
603 “Cheltuieli privind 862
materialele de natura
Se observă că în urma înregistrărilor diferenţelor de preţ cheltuielile cu materiile prime
cresc cu 15.510 lei (28.440 – 12.930), cheltuielile cu materialele consumabile cresc cu 6.204 lei
(11.376 – 5.172), iar cheltuielile privind materialele de natura obiectelor de inventar cresc cu
1.034 lei (1.896 – 862). Sumele cu care se majorează cheltuielile menţionate reprezintă
excedentul diferenţelor în plus (cost de achiziţie mai mare decât preţ standard) faţă de cele în
minus (cost de achiziţie mai mic decât preţ standard).
119
2. În cele ce urmează va fi prezentată procedura de calcul aplicată în practică.
Înregistrând diferenţele în minus în roşu în debitul contului 308 “Diferenţe de preţ la
materii prime şi materiale”, elementele acestui cont vor fi:
- sold iniţial debitor: 25.000 lei
- rulaj debitor: 85.000 – 50.000 = 35.000 lei
Calculul coeficientului de repartizare (K308):
Sid 308 + Rd 308
K 308 = x100 =
Si301+302+303 + Rd 301+302+303
25.000 + 35.000 60.000
= x100 = x100 = 5,17%
(60.000 + 90.000 + 30.000) + (700.000 + 200.000 + 80.000 1.160.000
Diferenţe în plus aferente consumurilor de:
Înregistrarea în contabilitate a diferenţelor în plus:
% = 308 “Diferenţe de preţ 22.748
601 “Cheltuieli cu materiile materiale 15.510
prime”
602 “Cheltuieli cu materialele 6.204
consumabile”
603 “Cheltuieli privind 1.034
materialele de natura
Din datele obţinute prin cele două modalităţi de calcul se observă că în ambele situaţii
cheltuielile cu materiile prime şi materialele sunt afectate cu aceleaşi sume, astfel:
- cheltuieli cu materiile prime se majorează cu 15.510 lei
- cheltuielile cu materialele consumabile se majorează cu 6.240 lei
- cheltuielile privind materialele de natura obiectelor de inventar se majorează cu 1.034
lei.
În continuare va fi exemplificată funcţionarea contului 348 „Diferenţe de preţ la
produse”.
Se consideră că la începutul unei perioade de gestiune există în stoc produse finite
evaluate la cost standard 55 000 lei, costul efectiv de producţie fiind 60 000 lei. În cursul
perioadei de gestiune se obţin produse evaluate la cost standard 20 000 lei, iar diferenţa aferentă
este favorabilă în valoare de 2 000 lei. Ulterior se vând produse finite cu o rată a profitului de 20
% ştiind că preţul lor de înregistrare este 60 000 lei.
Sold iniţial 345 = 55 000 lei
Sold iniţial 348 = 5 000 lei
120
- obţinerea produselor finite:
345 „Produse finite” = 711 „Venituri aferente 20.000 20.000

costurilor stocurilor de
produse”
- înregistrarea diferenţei de preţ favorabile (în minus) aferentă produselor obţinute:

348 „Diferenţe de preţ la produse ” = 711 „Venituri aferente - 20.000 - 20.000
produse”
- vânzarea produselor finite al căror preţ de înregistrare este 60 000 lei cu o rată a
profitului de 20%
411”Clienţi” = % 89.107,2
701”Venituri din vânzarea 74.880
produselor finite”
4427 „TVA colectată” 14.227,2
Preţul de vânzare (aferent venitului din vânzare) = Costul de producţie (efectiv) + rata
profitului = 62 400 + 20% x 62 400 = 74 880 lei.
Costul de producţie (efectiv) al produselor finite vândute = costul de înregistrare
(standard) ± diferenţa de preţ = 60 000 + 2 400 = 62 400 lei
Diferenţa de preţ aferentă produselor vândute = K x Rc345 = 4% x 60 000 = 2 400 lei.
Si348 + Rd 348 5.000 + 2.000 3.000
K= x100 = x100 = x100 = 0,04 x100 = 4%
Si345 + Rd 345 55.000 + 20.000 75.000
Să ne reamintim: Deoarece valoarea coeficientului este pozitivă, diferenţa de preţ
aferentă produselor vândute este în plus (nefavorabilă) şi se înregistrează în negru în creditul
contului 348. Dacă coeficientul avea o valoare negativă, diferenţa de preţ aferentă produselor
vândute ar fi fost în minus (favorabile) şi se înregistra în roşu în creditul contului 348.
- descărcarea gestiunii de produse vândute şi repartizarea diferenţei de preţ aferente:
711 „Venituri aferente costurilor = 345 „Produse finite” 60.000 60.000

stocurilor de produse”
711 „Venituri aferente costurilor = 348„Diferenţe de preţ la 2.400 2.400

stocurilor de produse” produse”
8.4 . Conturi de regularizare asupra evaluării pasivelor

figureze în conturile de gestionare a resurselor la alt nivel decât cel efectiv. Deoarece substanţa
pe care o reflectă este tot o substanţă de pasiv, conturile din această grupă primesc în credit
121
soldul iniţial şi sporurile, iar în debit reducerile şi soldul final. Face parte din această grupă
contul 105 „Rezerve din reevaluare”.
Contul 105 „Rezerve din reevaluare” este un cont de pasiv care ţine evidenţa rezervelor
din reevaluarea imobilizărilor corporale şi a altor reevaluări efectuate potrivit legii. În credit
înregistrează creşterea de valoare rezultată din reevaluarea imobilizărilor corporale (211, 212,
213, 214). În debit înregistrează rezerva din reevaluare trecută la rezerve (106) şi descreşterile
faţă de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea imobilizărilor corporale (211, 212, 213,
214). Soldul creditor al contului reprezintă rezerva din reevaluarea imobilizărilor corporale.
Exemplu: Ca urmare a reevaluării construcţiilor se înregistrează o diferenţă din reevaluare
în valoare de 300 000 lei.
212 „Construcţii” = 105„Rezerve din revaluare” 300 000 300 000
8.5. Rezumat
Rolul conturilor de regularizare asupra evaluării activelor este de a aduce la nivelul
valorii de intrare în entitate mijloacele de inventar atunci când acestea sunt lăsate în mod
deliberat să figureze în conturile de gestionare la alt nivel decât valoarea de intrare.
figureze în conturile de gestionare a resurselor la alt nivel decât cel efectiv.

1. Explicaţi în ce constau diferenţele de preţ aferente stocurilor.
2. Explicaţi modul de funcţionare a contului 348”Diferenţe de preţ la produse”.
3. Explicaţi modul de funcţionare a contului 105”Rezerve din reevaluare”.
4. Explicaţi cum se repartizează diferenţele de preţ aferente stocurilor ieşite din entitate.
122
CONTURI RECTIFICATIVE DE ACTIV CONTRA PASIV ŞI CONTURI
RECTIFICATIVE DE PASIV CONTRA ACTIV
Cuprins
9.1. Introducere………………………………………………………………..123
9.2. Competenţele unităţii de învăţare………………………………………..123
9.3. Conturi rectificative de activ contra pasiv……………………………….123
9.4. Conturi rectificative de pasiv conta activ ……………………………….126
9.5. Rezumat…………………………………………………………………132
9.6. Teste de evaluare / autoevaluare ………………………………………..133
9.1. Introducere
Conturile rectificative au rolul de a reflecta supradimensionările în evaluarea unor
resurse de finanţare atunci când în conturile de gestionare acestea sunt lăsate să figureze la o
valoare mai mare decât valoarea reală din acel moment.
Conturile rectificative de pasiv contra activ au rolul de a aduce la nivelul real reflectările
în conturile de gestionare a activelor, atunci când în mod deliberat activele sunt lăsate să figureze
în conturile de gestionare la un nivel superior celui real din momentul respectiv.

- să explice rolul conturilor rectificative;
- să înregistreze principalele operaţiuni economice specifice comerţului cu amănuntul;
- să explice procesul amortizării şi să definească metodele de amortizare;
- să definească prima privind rambursarea obligaţiunilor.
9.3. Conturi rectificative de activ contra pasiv

Conturile rectificative de activ contra pasiv formează o clasă distinctă de conturi în seria
conturilor de pasiv. Ele au rolul de a reflecta supradimensionările în evaluarea unor resurse de
finanţare atunci când în conturile de gestionare acestea sunt lăsate să figureze la o valoare mai
mare decât valoarea reală din acel moment. Sunt conturi rectificative de activ contra pasiv
următoarele:
y 129 „Repartizarea profitului”, cu misiunea rectificativă asupra contului 121 „Profit
şi pierdere”;
y 169 „Prime privind rambursarea obligaţiunilor” cu misiunea rectificativă asupra
contului 161 „Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni”.
123
În condiţiile în care profiturile sunt lăsate să figureze încă în creditul contului de rezultate
finale 121 „Profit şi pierdere”, în intervalul de la închiderea exerciţiului şi până la aprobarea
situaţiilor financiare de către Adunarea Generală a Acţionarilor sau Asociaţilor, contul de activ
129 „Repartizarea profitului” are misiunea de a înregistra în debit:
- rezervele legale constituite din profitul realizat în exerciţiul curent (1061);
- acoperirea pierderilor contabile realizate în exerciţiile precedente din profitul realizat în
exerciţiul curent (1171);
- sumele repartizate pentru participarea salariaţilor la profit, dividende, vărsăminte la
bugetul de stat din profitul net al regiilor autonome, surse proprii de finanţare (1171).
După aprobarea de către Adunarea Generală a Acţionarilor sau a Asociaţilor a repartizării
profitului, contul 129 „Repartizarea profitului” se închide, creditându-se în corespondenţă cu
debitul contului 121 „Profit şi pierdere”.
Contul de activ 169 „Prime privind rambursarea obligaţiunilor” ţine evidenţa
primelor de rambursare care reprezintă diferenţa dintre valoarea de emisiune şi valoarea de
rambursare a obligaţiunilor. În debit înregistrează suma primelor de rambursare aferente
împrumuturilor din emisiunea de obligaţiuni (161). În credit înregistrează valoarea primelor de
rambursare amortizate (686). Soldul debitor reprezintă valoarea primelor de rambursare a
obligaţiunilor neamortizate.
Exemplu:
O societate pe acţiuni emite la data de 01.01 a exerciţiului financiar N, 10 000 de
obligaţiuni interne garantate de stat cu valoare nominală de 6 lei/obligaţiune, care se vând prin
bancă la preţul de 5 lei/obligaţiune. Durata împrumutului este de 5 ani. La scadenţă, împrumutul
se rambursează, iar primele de rambursare se amortizează anual.
- înregistrarea emisiunii obligaţiunilor cu primă:
• valoarea nominală a împrumutului = 10 000 obligaţiuni x 6 lei/obligaţiune = 60 000 lei
• valoarea împrumutului la preţ de vânzare = 10 000 obligaţiuni x 5 lei/obligaţiune = 50
000 lei;
• valoarea primei de rambursare = 60 000 – 50 000 = 10 000 lei.
% = 1617 „Împrumuturi din 60 000
461 „Debitori diverşi” emisiuni de obligaţiuni 50 000
169 „Prime privind rambursarea garantate de stat” 10 000
obligaţiunilor”
- încasarea împrumutului obligatar prin bancă:

5121 „Conturi la bănci în lei” = 461 „Debitori diverşi” 50 000 50 000
- amortizarea primelor privind rambursarea obligaţiunilor aferente exerciţiului financiar

N: 10 000 lei : 5 ani = 2 000 lei.
6868 „Cheltuieli financiare = 169„Prime privind rambursarea 2 000 2 000
124
privind amortizarea primelor obligaţiunilor”
de rambursare a obligaţiunilor”
Această înregistrare se repetă în fiecare exerciţiu financiar: „N” – „N+4”.
- înregistrarea răscumpărării obligaţiunilor de pe piaţă la scadenţă:

505”Obligaţiuni emise şi = 5121 „Conturi la bănci în lei” 60 000 60 000
răscumpărate”
- înregistrarea anulării obligaţiunilor:

1617 „Împrumuturi din = 505”Obligaţiuni emise şi 60 000 60 000
emisiuni de obligaţiuni răscumpărate”
garantate de stat”
Contul 117 „Rezultatul reportat” este un cont bifuncţional cu ajutorul căruia se ţine
evidenţa rezultatului sau părţii din rezultatul exerciţiului precedent a căror repartizare a fost
amânată de Adunarea Generală a Acţionarilor sau Asociaţilor. Când rezultatul reportat este
pierdere contul 117 „Rezultatul reportat” îmbracă caracterul unui cont rectificativ de activ contra
pasiv. El ilustrează faptul că pentru a ajunge la nivelul real al patrimoniului net mărimile înscrise
în conturile de capital şi rezerve trebuie diminuate cu pierderile reportate.
În creditul acestui cont se înregistrează:
- pierderile contabile ale exerciţiilor precedente acoperite din profilul exerciţiului curent
(129);
- pierderile contabile ale exerciţiilor precedente acoperite din rezerve (106);
- pierderile realizate în exerciţiile precedente care reduc capitalul social (101);
- profitul net realizat în exerciţiul precedent şi nerepartizat (121);
- rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor contabile (411, 461, 4282).
În debitul acestui cont se înregistrează:
- pierderile contabile realizate în exerciţiul precedent (121);
- profitul net realizat în exerciţiile precedente, repartizat pentru rezerve, participarea
salariaţilor la profit, vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, dividende cuvenite
acţionarilor sau asociaţilor (106, 424, 446, 457);
- rezultatul nefavorabil provenit din corectarea erorilor contabile (280, 281, 301 la 303,
361, 401, 4281, 4381, 4481).
Soldul debitor al contului reprezintă pierderea neacoperită, iar soldul creditor, profitul
nerepartizat.
Exemplificarea modului de funcţionare a conturilor 129 „Repartizarea profitului şi a
contului” şi 117 „Rezultatul reportat” este făcută cu ocazia prezentării conturilor de rezultate
finale.
125
9.4. Conturi rectificative de pasiv contra activ
Conturile rectificative de pasiv contra activ au rolul de a aduce la nivelul real reflectările
în conturile de gestionare a activelor, atunci când în mod deliberat activele sunt lăsate să figureze
în conturile de gestionare la un nivel superior celui real din momentul respectiv.
Supradimensionarea în evaluarea activelor în conturile corespunzătoare de gestionare
apare ca urmare a faptului că în timp averea încorporată în unele active poate suferi o depreciere
cuantificabilă. Atunci când deprecierea este ireversibilă, ea se determină prin procesul de
amortizare (în cazul imobilizărilor corporale şi necorporale). În situaţia în care deprecierea este
reversibilă, ea se determină cu prilejul stabilirii ajustărilor pentru deprecierea activelor, de
regulă, la închiderea exerciţiului financiar.
Sunt conturi rectificative de pasiv contra activ următoarele:
y 280 „Amortizări privind imobilizările necorporale”;
y 281 „Amortizări privind imobilizările corporale”;
y toate conturile din grupele:
- 29 „Ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor”
- 39 „Ajustări pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de exerciţiu”;
- 49 „Ajustări pentru deprecierea creanţelor;
- 59 „Ajustări pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie”.
Atunci când entitatea economică evaluează mărfurile din magazinele cu amănuntul la
preţul cu amănuntul, contul 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” şi contul 4428 „TVA neexigibilă”
sunt conturi rectificative de pasiv contra activ. Preţul cu amănuntul este format din costul de
achiziţie a mărfii, adaosul comercial şi TVA neexigibilă. De această situaţie va trebui să se ţină
seama cu prilejul întocmirii raportului asupra situaţiei financiare, adică a bilanţului, unde nivelul
stocului de mărfuri va fi stabilit prin deducerea din soldul contului 371 „Mărfuri” al soldului
creditor al contului 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” şi a contului 4428 „TVA neexigibilă” (în
măsura în care se referă la stocul de mărfuri).
Amortizarea este cota anuală din valoarea de intrare a imobilizărilor, corespunzătoare
mărimii uzurii (deprecierii ireversibile) şi care se include în cheltuielile curente, recuperându-se
prin veniturile la realizarea cărora participă imobilizările.
Din punct de vedere economic, amortizarea reprezintă includerea unei cote din costul
imobilizărilor în cheltuielile perioadei în care s-a folosit activul imobilizat.
Semnificaţia contabilă a amortizării este legată de corectarea (reducerea) valorii
imobilizărilor, ca urmare a utilizării lor, a acţiunii unor factori externi (naturali şi de progres
tehnic) sau a unor prevederi legale (în cazul unor imobilizări necorporale).
Trebuie precizat că nu toate imobilizările sunt supuse amortizării. Imobilizările
financiare nu se amortizează. Deprecierea lor este posibilă, dar datorită incertitudinii, ea este
126
reflectată prin provizioanele pentru depreciere. Din categoria imobilizărilor corporale sunt
excluse din sfera amortizării bunurile a căror folosinţă nu este limitată în timp (terenuri, lacuri,
păduri etc).
Valoarea amortizabilă a unui activ va fi alocată pe bază sistematică duratei sale de
utilizare. Amortizarea este recunoscută chiar dacă valoarea justă a activului depăşeşte valoarea sa
contabilă, atâta timp cât valoarea reziduală a activului nu depăşeşte valoarea sa contabilă.
Reparaţiile şi întreţinerea unui activ nu neagă obligaţia de a-l amortiza. Valoarea reziduală este
suma netă pe care întreprinderea se aşteaptă să o obţină prin vânzarea unui activ, la sfârşitul
duratei sale de utilitate, după deducerea cheltuielilor angajabile în operaţia de cesiune. Valoarea
reziduală a unui activ poate creşte până la o valoare egală sau mai mare decât valoarea contabilă
a activului. Dacă se întâmplă acest lucru, cheltuielile cu amortizarea activului sunt egale cu zero
atâta timp cât valoarea reziduală nu descreşte ulterior până la o valoare inferioară valorii
contabile a activului.
Amortizarea economică sau contabilă este determinată în urma estimărilor şi calculelor
rezultate din deciziile conducerii întreprinderii. Ea afectează elementele de imobilizări ale
activului bilanţier, în timp ce cheltuiala corespunzătoare afectează contul de profit şi pierdere. Ea
nu se confundă cu amortizarea fiscală, care se determină conform reglementărilor fiscale în
vigoare. Amortizarea fiscală nu afectează performanţa întreprinderii, ci doar masa impozabilă,
implicit calculul impozitului pe profit.
În calculul amortizării economice sunt definiţi şi utilizaţi trei factori: durata de utilitate,
valoarea amortizabilă şi metodele de amortizare. Durata de utilitate a unei imobilizări corporale
este definită în funcţie de utilitatea aşteptată de la activul respectiv. Valoarea amortizabilă
reprezintă diferenţa dintre valoarea de intrare a activului şi valoarea sa reziduală, în condiţiile în
care aceasta din urmă este semnificativă.
Metoda de amortizare utilizată va reflecta modelul după care beneficiile economice
viitoare ale unui activ vor fi consumate de către entitatea economică. Pentru repartizarea în mod
sistematic a valorii amortizabile a unui activ asupra duratei sale de utilitate, poate să fie utilizată
una dintre următoarele metode de amortizare: metoda liniară, metoda de diminuare a soldului
(metoda degresivă) şi metoda unităţilor de producţie.
În practica economică, la calculul amortizării, trebuie să se ţină cont de data la care este
dată în folosinţă imobilizarea corporală. În România, calculul amortizării începe cu luna
următoare dării în folosinţă a imobilizării.
Amortizările imobilizărilor necorporale şi corporale se înregistrează prin debitarea
contului de cheltuieli 6811 „Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor” şi prin
creditarea contului de amortizare corespunzător (280 „Amortizări privind imobilizările
necorporale” şi 281 „Amortizări privind imobilizările corporale”). Conturile de amortizări se
127
debitează cu amortizarea aferentă activelor imobilizate, scoase din funcţiune sau cedate
(vândute). Utilizarea în evidenţa contabilă a conturilor 280 „Amortizări privind imobilizările
necorporale” şi 281 „Amortizări privind imobilizările corporale” este reflectată prin înregistrarea
operaţiunilor economico – financiare prezentate în continuare.
1. Amortizarea imobilizărilor necorporale:
- Se înregistrează cheltuieli de constituire 2.000 lei care au fost achitate de unul din
acţionarii firmei. Cheltuielile sunt înregistrate cu data de 01.01.N
201”Cheltuieli de constituire” = 462”Creditori diverşi” 2.000 2.000
- Se achită datoria faţă de acţionar din disponibilităţile băneşti aflate în casierie.
462”Creditori diverşi” = 5311”Casa în lei” 2.000 2.000
- Se înregistrează amortizarea cheltuielilor de constituire pentru primul an ştiind că
durata normată este 4 ani.
- 2.000 x ¼ x 100 = 2.000 x 25% = 500
6811”Cheltuieli de exploatare = 2801”Amortizarea cheltuielilor 500 500
privind amortizarea de constituire”
imobilizărilor”
Notă: Această operaţiune se face şi în următorii 3 ani:
- După expirarea duratei normate (după 4 ani) se scot din evidenţa cheltuielile de
constituire integral amortizate.
2801”Amortizarea cheltuielilor = 201”Cheltuieli de constituire” 2.000 2.000
de constituire”
2. Amortizarea imobilizărilor corporale:

- La data de 01.04.N se achiziţionează un mijloc de transport la cost de achiziţie 50.000
lei, TVA 19%.
% = 404”Furnizori de imobilizări” 59.500
2133”Mijloace de transport” 50.000
4426”TVA deductibilă” 9.500
- Se înregistrează amortizarea mijlocului de transport pentru exerciţiul financiar N
ştiind că durata de utilizare normată este 10 ani.
50.000 x 1/10 x 100 x 9 luni/12 luni = 50.000 x 10% x 9/12 = 3.750 lei
6811”Cheltuieli de exploatare = 2813”Amortizarea instalaţiilor, 3.750 3.750
privind amortizarea mijloacelor de transport,
imobilizărilor” animalelor şi plantaţiilor”
- Se înregistrează amortizarea mijlocului de transport pentru exerciţiul financiar N+1
50.000 x 10% = 5.000 lei
6811”Cheltuieli de exploatare = 2813”Amortizarea instalaţiilor, 5.000 5.000
privind amortizarea mijloacelor de transport,
imobilizărilor” animalelor şi plantaţiilor”
- La sfârşitul exerciţiul financiar N+1 se vinde mijlocul de transport cu un preţ de
vânzare de 60.000 lei, TVA 19%.
461”Debitori diverşi” = % 71.400
activelor şi alte operaţii de
capital”
4427”TVA colectată” 11.400
- Se scoate din gestiune mijlocul de transport parţial amortizat
% = 2133”Mijloacele de transport” 50.000
2813”Amortizarea instalaţiilor, 8.750
mijloacelor de transport,
animalelor şi plantaţiilor”
6583”Cheltuieli privind activele 41.250
128
capital”
Ajustările pentru depreciere pot fi definite ca „o constatare contabilă a micşorării

valorii activelor din motive ale căror efecte nu sunt ireversibile”32. Ajustările pentru depreciere
se constituie şi se majorează pe seama cheltuielilor exerciţiului financiar în care se constată
deprecierea reversibilă a activelor. Anularea şi diminuarea ajustărilor pentru depreciere
generează o creştere a veniturilor exerciţiului în care se consemnează aceste operaţii.
Dacă din valoarea de intrare a unui activ se scade valoarea de rectificat (amortizare sau
ajustare pentru depreciere), reflectată în conturile rectificative, se obţine valoarea netă contabilă.
Exemplu:
La inventarierea stocurilor desfăşurate în cadrul unei entităţi economice în perioada 01-
20.11.2014 s-au constatat minusuri de valoare generate de factori conjuncturali, conform datelor
centralizate în tabelul nr.1.
Tabelul nr. 1
Nr. Denumirea stocului Valoarea Valoarea de Diferenţe
crt. contabilă inventar
1 Materii prime 459 602 453 658 -5 944
2 Materiale consumabile 110 675,320 108 250,346 -2 424,974
3 Materiale de natura obiectelor 68 904,454 65 235,304 -3 669,150
de inventar
Ajustările pentru depreciere existente la data constatării minusurilor prezentate în tabelul

nr.7 erau:
- ajustarea pentru deprecierea materiilor prime: 4 000 lei;
- ajustarea pentru deprecierea materialelor consumabile: 3 500 lei;
- ajustarea pentru deprecierea materialelor de natura obiectelor de inventar: 2000 lei.
Analizând minusurile de valoare generate de factori conjuncturali şi situaţia ajustărilor
existente, se constată necesitatea suplimentării ajustărilor pentru deprecierea materiilor prime şi
materialelor de natura obiectelor de inventar cu 1 944 lei, respectiv 1 669,15 lei. De asemenea se
observă că ajustarea pentru deprecierea materialelor trebuie diminuată cu suma de 1 075,026 lei.
Înregistrările contabile aferente situaţiei prezentate sunt:
- suplimentarea ajustărilor pentru deprecierea materiilor prime şi materialelor de natura
obiectelor de inventar:
6814 „Cheltuieli de exploatare = % 3 613
privind ajustările 391 „Ajustări pentru 1 944
pentru deprecierea deprecierea materiilor
activelor circulante” prime”
3922 „Ajustări pentru 1 669,15
deprecierea
materialelor de
natura obiectelor
32
G. Langlois, M. Friederich – Comptabilite: Classe de premiere. Technique contable et analyse calculs
comerciaux et statistique informatiques, Ed. Foucher, Paris, 1994, p.224
129
de inventar”
- diminuarea ajustărilor pentru deprecierea materialelor consumabile:

3921 „Provizioane pentru = 7814 „Venituri din 1 075,026 1 075,026
deprecierea materialelor ajustări pentru
consumabile” deprecierea activelor
circulante”
Situaţia prezentată conduce la concluzia că, în practică, se utilizează o metodă globală de

constituire şi anulare a ajustărilor pentru deprecierea stocurilor. Această metodă constă în
compararea ajustărilor calculate pe baza a două inventare succesive efectuate în exerciţiile
financiare N şi N+1. În situaţia în care deprecierea stocurilor la sfârşitul exerciţiului N+1 este
superioară ajustării existente, se recurge la majorarea ajustării pentru depreciere. Dacă se
constată că deprecierea datorată unor factori conjuncturali este inferioară ajustării existente,
diferenţa se deduce din valoarea ajustării pentru depreciere şi se înregistrează ca venit. Această
procedură de înregistrare a ajustărilor pentru depreciere, aplicată în practică, prezintă avantajul
că nu necesită evidenţe şi muncă suplimentară pentru identificarea momentului ieşirii
elementului de stoc pentru care se determină ajustarea.
În unităţile comerciale cu amănuntul evidenţa stocurilor de mărfuri se ţine la preţ cu
amănuntul care este format din costul de achiziţie a mărfurilor, adaosul comercial şi TVA
neexigibile. Evidenţa adaosului comercial se ţine cu ajutorul contului rectificativ de pasiv contra
activ 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri”. Pentru înregistrarea TVA neexigibilă se utilizează
contul rectificativ de pasiv contra activ 4428 „TVA neexigibilă”.
Contul 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” este un cont de pasiv care înregistrează în
credit valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în gestiune (prin debitul contului
371 „Mărfuri”). În debitul contului se consemnează valoarea adaosului comercial aferent
mărfurilor, ieşite din gestiune (prin creditul contului 371 „Mărfuri”). Soldul creditor al contului
reprezintă valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor existente în stoc la sfârşitul perioadei
de gestiune.
TVA neexigibilă aferentă mărfurilor intrate în gestiune se înregistrează în creditul
contului de pasiv 4428 „TVA neexigibilă”, iar TVA neexigibilă aferentă vânzărilor de mărfuri se
înregistrează în debitul aceluiaşi cont. Soldul creditor al contului evidenţiază taxa neexigibilă
aferentă mărfurilor existente în stoc la sfârşitul perioadei de gestiune.
Evaluarea ieşirilor de mărfuri în comerţul cu amănuntul se face prin parcurgerea
următoarelor etape:
1. Determinarea coeficientului (K) de repartizare a adaosului comercial care se poate
calcula în trei variante:
• dacă unitatea practică o cotă unică de adaos comercial (Ca), coeficientul K se
calculează folosind procedeul sutei majorate:
130
Ca x 100
a) K1 =
Ca + 100
• dacă unitatea practică cote de adaos comercial diferenţiate pe sortimente de marfă,
coeficientul K se calculează astfel:
b) K 2 =
(Si + Rc ) cont 378 x100
(Si + Rd ) cont 371 - (Si + Rc ) cont 4428
c) K 3 =
(Si + Rc ) cont 378 x100
(Si + Rd ) cont 371
2. Calcularea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute cumulat de la începutul anului
până la sfârşitul lunii în curs (ACC) în trei variante:
a) ACC = Rulaj creditor cumulat al contului 707 x K1
b) ACC = Rulaj creditor cumulat al contului 707 x K2
c) ACC = Rulaj creditor cumulat al contului 371 x K3
Rulajul creditor cumulat al contului 707 reprezintă preţul de vânzare fără TVA al
mărfurilor vândute de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii în curs, iar rulajul creditor al
contului 371 reprezintă preţul de vânzare cu amănuntul (inclusiv TVA) al aceloraşi mărfuri.
3. Calcularea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute în luna curentă (ACL):
ACL = ACC – rulaj debitor cumulat al contului 378
4. Determinarea cheltuielilor privind mărfurile vândute în luna curentă (CM):
CM = rulaj creditor din luna curentă al contului 707 – ACL
Exemplu:
Se consideră că o unitate comercială cu amănuntul deţine mărfuri în stoc la începutul
perioadei de gestiune evaluate la preţ de vânzare cu amănuntul 14.400 lei. Cota de adaos
comercial practicată de unitate este de 20%.
Situaţia în conturi se prezintă astfel:
Si371 = 14.280 lei
Si4428 = 15,96% x 14.280 = 2.280 lei
Si378 = (20 x 10):(20+100) x 12.000 = 16,666% x 12.000 = 2.000 lei
În cursul perioadei de gestiune se înregistrează următoarele operaţiuni privind mărfurile:
1) achiziţia de la o societate comercială de desfacere cu ridicata a unor mărfuri la preţ de
achiziţie 8.000 lei, TVA 19%:
% = 401 “Furnizori” 9.520

371 “Mărfuri” 8.000
4426 “TVA deductibilă” 1.520
2) includerea în preţul de vânzare cu amănuntul a adaosului comercial de 20% şi TVA-

ului neexigibil calculat prin aplicarea cotei de 19% asupra preţului de achiziţie (8.000 lei) plus
adaosul comercial aferent (1.600 lei), în valoare de 1.824 lei:
131
371 “Mărfuri” = % 3.424
378 “Diferenţe de preţ la mărfuri” 1.600
4428 “TVA neexigibilă” 1.824
3) încasarea în numerar a sumei de 12.852 lei rezultată din vânzarea de mărfuri la preţ cu
amănuntul:
TVA-ul dedus din preţul cu amănuntul este:
15,96% x 12.852 = 2.052lei
5311 “Casa în lei” = % 12.852

707 “Venituri din vânzarea 10.800
mărfurilor”
4427 “TVA colectată” 2.052
4) descărcarea gestiunii de mărfuri cu valoarea mărfii la preţul cu amănuntul:
20x100
K = = 16,666%
20 + 100
(Si + Rc) cont 378
K2 = x100 =
(Si + Rd ) cont 371 - (Si + Rc) cont 4428
2.000 + 1.600 3.600
x100 = x100 = 16,666%
(14.280 + 11.424) (2.280 + 1.824) 21.600
Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute este egal cu

Rc707 x K = 10.800 x 16,666% = 1.800 lei
sau
(Si + Rc) cont 378 2.000 + 1.600
K' = x100 = x100 = 14,0056%
(Si + Rd ) cont 371 14.280 + 11.424
Adaosul comercial aferent ,mărfurilor vândute este egal cu:
Rc371 x K’ = 12.852 x 14,0056% = 1.800 lei
% = 371 “Mărfuri” 12.852

607 “Cheltuieli privind mărfurile” 9.000
378 “Diferenţe de preţ la mărfuri” 1.800
4428 “TVA neexigibilă” 2.052
5) Scoaterea din evidenţă a mărfurilor constatate lipsă neimputabilă la cost de achiziţie

1.000 lei, adaos comercial, 200 lei, TVA neexigibilă 228 lei.
% = 371 “Mărfuri” 1.428

607 “Cheltuieli privind mărfurile” 1.000
378 “Diferenţe de preţ la mărfuri” 200
4428 “TVA neexigibilă” 228
9.5. Rezumat
Sunt conturi rectificative de activ contra pasiv următoarele:
y 129 „Repartizarea profitului”, cu misiunea rectificativă asupra contului 121 „Profit
şi pierdere”;
132
y 169 „Prime privind rambursarea obligaţiunilor” cu misiunea rectificativă asupra
contului 161 „Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni”.
Sunt conturi rectificative de pasiv contra activ următoarele:
y 280 „Amortizări privind imobilizările necorporale”;
y 281 „Amortizări privind imobilizările corporale”;
y toate conturile din grupele:
- 29 „Ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor”
- 39 „Ajustări pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de exerciţiu”;
- 49 „Ajustări pentru deprecierea creanţelor;
- 59 „Ajustări pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie”.

1. Explicaţi rolul conturilor rectificative de activ contra pasiv.
2. Explicaţi rolul conturilor rectificative de pasiv contra activ.
3. Ce înţelegeţi prin amortizare, în sens economic şi contabil?
4. Enumeraţi şi descrieţi factorii care influenţează amortizarea.
5. Prezentaşi componentele preţului de vânzare cu amănuntul.
6. Analizaţi ajustările pentru deprecieri ca rezultat al deprecierilor comerciale latente.
7. Explicaţi cum se calculează şi înregistrează prima privind rambursarea obligaţiunilor.
133
CONTURI DE CHELTUIELI CURENTE, VENITURI CURENTE ŞI
REZULTATE ECONOMICO - FINANCIARE
Cuprins
10.1. Introducere………………………………………………………………..134
10.2. Competenţele unităţii de învăţare………………………………………...134
10.3. Conturi de cheltuieli ale perioadei curente ………………………...….…134
10.4. Conturi de venituri ale perioadei curente ………………………………..141
10.5. Conturi de rezultate finale……………………………………………….146
10.6. Rezumat……………………………………………………………….…147
10.7. Teste de evaluare / autoevaluare ………………………………………...147
10.1. Introducere
Conturile de cheltuieli ale perioadei curente au rolul de a reflecta acele consumaţiuni de
valori care reprezintă sacrificii (eforturile exprimate în bani) făcute în perioada curentă de pe
urma cărora se obţin efecte (venituri) în aceeaşi perioadă de gestiune. Cheltuielile constituie
diminuări ale beneficiilor economice, înregistrate pe parcursul exerciţiului contabil sub formă de
scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale
capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.
Veniturile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor,
care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii
ale acţionarilor.

- să explice rolul conturilor de cheltuieli, venituri şi rezultate;
- să înregistreze principalele tranzacţii economice care generează cheltuieli, venituri şi
rezultate;
- să explice metodologia specifică repartizării profitului;
- să exemplifice posibilităţile de acoperire a pierderilor reportate.
10.3. Conturi de cheltuieli ale perioadei curente

Conturile de cheltuieli ale perioadei curente au rolul de a reflecta acele consumaţiuni de
valori care reprezintă sacrificii (eforturile exprimate în bani) făcute în perioada curentă de pe
urma cărora se obţin efecte (venituri) în aceeaşi perioadă de gestiune.
134
Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice, înregistrate pe parcursul
exerciţiului contabil sub formă de scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se
concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora către acţionari.
În general, cheltuielile reprezintă expresia valorică a operaţiunilor economice referitoare
la cumpărarea şi utilizarea bunurilor economice. Structura analitică a cheltuielilor este deosebit
de diversificată, dar pot fi identificate cel puţin patru modalităţi principale de formare a
acestora:33
a) Consumul de bunuri stocabile în activitatea curentă de exploatare, cum ar fi: consumul
de materii prime, materiale auxiliare etc.
b) Angajarea unei cheltuieli care intervine în momentul cumpărării de bunuri nestocabile,
lucrări, utilităţi şi servicii destinate producţiei, cu ocazia naşterii obligaţiilor faţă de furnizori.
c) Plata unei sume de bani destinată satisfacerii unei nevoi curente a firmei, pentru care
anterior plăţii nu a fost înregistrată obligaţia de plată.
d) Includerea în cheltuielile curente ale exerciţiului financiar expirabil a unor sume
reprezentând deprecieri economice ireversibile (amortizările imobilizărilor), deprecieri
economice probabil reversibile (ajustări pentru deprecierea activelor) sau rezerve pentru
acoperirea riscurilor viitoare (provizioane).
Structura reglementată a cheltuielilor vizează:
• cheltuielile unităţii, care reprezintă valorile plătite pentru:
- consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază
unitatea;
- cheltuieli cu personalul;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale etc.
• pierderile, care reprezintă reduceri ale beneficiilor economice şi pot rezulta sau nu ca
urmare a desfăşurării activităţii curente a persoanei juridice. Ele nu diferă ca natură de
alte tipuri de cheltuieli.
• amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare
reflectate.
Pentru contabilitatea curentă a cheltuielilor în mod sistematizat, după conţinutul şi natura
lor economică, se utilizează clasa 6 „Conturi de cheltuieli”, Aceste conturi au funcţie contabilă
de activ. Ele se debitează cu cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar, şi se creditează
la decontarea (repartizarea) cheltuielilor asupra rezultatelor. Conturile se închid în urma
33
Dumitru Matiş, Atanasiu Pop - Contabilitate financiară, ediţia a 2-a, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj – Napoca, 2008,
p. 645
135
decontării cheltuielilor (la sfârşitul exerciţiului financiar conturile de cheltuieli curente se închid
prin creditare în corespondenţă cu debitul contului 121 „Profit şi pierderi”).
Structura informaţiilor (cheltuielilor şi veniturilor) în contul de rezultate pleacă de la
activitatea întreprinderii, care se identifică de fapt cu operaţiile economico – financiare
desfăşurate de o întreprindere într-o perioadă de gestiune. Toate operaţiile legate de activitatea
principală sau de exploatare care se identifică cu obiectul de activitate al unei întreprinderi, sunt
considerate drept operaţiuni curente obişnuite. Operaţiunile curente (obişnuite) prezintă în cadrul
fiecărei întreprinderi un caracter specific legat de activitatea acesteia. Aceste operaţiuni au un
caracter ordinar, obişnuit şi repetitiv. Pe baza acestor operaţiuni se determină rezultatul curent.
Activitatea curentă este activitatea desfăşurată de o întreprindere potrivit obiectivului său de
activitate, inclusiv activităţile derivate din realizarea acestuia. Ea cuprinde, pe lângă activitatea
de exploatare şi alte activităţi accesorii care se caracterizează printr-un anumit grad de
permanenţă. O întreprindere poate să desfăşoare operaţiuni financiare care includ operaţiuni
obişnuite, cât şi operaţiuni cu caracter extraordinar. Prin rezultatul financiar, operaţiunile
financiare participă alături de operaţiunile de exploatare la constituirea operaţiunilor curente
(obişnuite) în baza cărora se constituie rezultatul curent.
Conturile de cheltuieli se clasifică în:
¾ cheltuielile de exploatare (cheltuielile privind stocurile; cheltuielile cu lucrările şi
serviciile executate de terţi; cheltuielile cu impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate;
cheltuielile cu personalul, cheltuielile de exploatare privind amortizările, provizioanele şi
ajustările pentru depreciere);
¾ cheltuielile financiare (pierderi din creanţe legate de participanţii, cheltuieli privind
investiţiile financiare cedate, cheltuielile din diferenţe de curs valutar, cheltuielile privind
dobânzile, cheltuielile privind sconturile acordate, cheltuielile financiare privind
amortizările şi ajustările pentru pierdere de valoare şi alte cheltuieli financiare);
Exemple:
1. Se achiziţionează materii prime la cost de achiziţie 20 000 lei TVA 24% şi materiale
consumabile la cost de achiziţie 3 000 lei TVA 19%. Preţul standard (de înregistrare) al
materiilor prime este 18 000 lei, iar al materialelor consumabile 2 000 lei.
% = 401 „Furnizori” 27.370
301 „Materii prime” 18.000
302 „Materiale consumabile” 2.000
308 „Diferenţe de preţ la materii 3.000
prime şi materiale”
2. Se dau în consum materii prime la preţ de înregistrare 10 000 lei repartizând şi

diferenţa de preţ aferentă.
601 „Cheltuieli cu materiile prime” = % 11.500
301 „Materii prime” 10.000
308 „Diferenţe de 1.500
136
preţ la materii
prime şi materiale”
Si308 + Rd 308 3.000

K= = = 0,15
Si301 +302 + Rd 301+302 20.000
K x Rc301 = 0,15 x 10 000 = 1 500
3. Se dau în consum materiale consumabile la preţ de înregistrare 600, repartizând şi

diferenţe de preţ aferentă.
602„Cheltuieli cu materiile = % 690

consumabile” 302 „Materiale 600
consumabile”
308 „Diferenţe de 90
preţ la materii prime
şi materiale”
K x Rc302 = 0,15 x 600 = 90
4. Se înregistrează materiale nestocate, aprovizionate de la furnizor în valoare de 3 000

lei, TVA 19%.
% = 401 „Furnizori” 3.570
604 „Cheltuieli privind materiale 3.000
nestocate”
5. Se înregistrează valoare consumurilor de energie electrică 3 000 lei şi apă 1.000 lei,
TVA 19%.
% = 401 „Furnizori” 4.760
605 „Cheltuieli privind materiale 4.000
energia şi apa”
6. Se înregistrează achiziţia de mărfuri la preţ de achiziţie 100 000 lei, TVA 19%
% = 401 „Furnizori” 119.000
371 „Mărfuri” 100.000
7. Se achită din contul bancar prime de asigurare în valoare de 1 000lei.

613 „Cheltuieli cu primele de asigurare” = 5121 „Conturi la bănci 1.000 1.000
în lei”
8. Se vând unui client mărfuri la preţ de vânzare 78 000 lei TVA 19%
401 „Clienţi” = % 92.820
707 „Venituri din 78.000
vânzarea mărfurilor”
9. Se descarcă gestiunea de mărfurile vândute ştiind că preţul lor de înregistrare este 60

000 lei
137
607 „Cheltuieli privind mărfurile” = 371 „Mărfuri” 60.000 60.000
10. Se înregistrează sume datorate colaboratorilor pentru prestaţii efectuate de aceştia în

valoare de 4 000 lei
621 „Cheltuieli cu colaboratorii” = 401 „Furnizori” 4.000 4.000
11. Se înregistrează facturile privind valoarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii

executate de terţi în valoare de 20 000 lei, TVA 19%.
% = 401 „Furnizori” 23.600
621 „Cheltuieli cu întreţinerea şi 20.000
reparaţiile”
12. Se acordă un avans spre decontare administratorului în valoare de 500 lei.

542 „Avansuri de trezorerie” = 5311 „Casa în lei” 500 500
13. La întoarcerea administratorului din delegaţie se decontează cheltuieli de deplasare

600 lei, ţinând cont de avansul acordat.
625 „Cheltuieli cu deplasări detaşări şi = % 600
transferări” 542 „Avansuri de 500
trezorerie”
5311 „Casa în lei” 100
14. Se înregistrează factura privind serviciile poştale şi de telecomunicaţii în valoare de 2

000 lei TVA 19%
% = 401 „Furnizori” 2.380
626 „Cheltuieli poştale şi 2.000
şi taxe de telecomunicaţii”
15. Se înregistrează comisionul bancar în valoare de 80 lei.

627 „Cheltuieli cu serviciile = 5121 „Conturi la bănci 80 80
bancare şi asimilate în lei”
16. Se înregistrează salarii brute 50 000 lei conform statului de plată a salariilor.
641 „Cheltuieli cu salariile personalului” = 421 „Personal - salarii 50.000 50.000
datorate ”
17. Se înregistrează contribuţia unităţii la asigurările sociale 15,8%

6451 „Cheltuieli privind contribuţia = 4311„Contribuţia 7.900 7.900
unităţii la asigurările sociale” unităţii la asigurările
sociale”
18. Se înregistrează contribuţia unităţii la asigurările sociale de sănătate 5,2%.

6453 „Cheltuieli privind contribuţia = 4313„Contribuţia 2.600 2.600
angajatului la asigurările sociale de angajatorului la
sănătate” asigurările sociale de
sănătate”
19. Se înregistrează contribuţia unităţii la fondul de şomaj 0,5%.

6452 „Cheltuieli privind contribuţia = 4371„Contribuţia 250 250
unităţii la fondul de şomaj” unităţii la fondul de
138
şomaj”
20. Se înregistrează impozitul pe clădiri şi termeni în valoare de 3.000 lei

635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi = 446 „Alte impozite, 3.000 3.000
vărsăminte asimilate” taxe şi vărsăminte
asimilate”
21. Conform unei hotărâri judecătoreşti, care stabileşte insolvabilitatea unui client
considerat incert, înregistrează pierderea generată de acest fapt. Creanţa faţă de clientul incert
este de 11.900 lei.
654 „Pierderi din creanţe şi debitori = 4118„Clienţi incerţi sau 11.900 11.900
diverşi” în litigiu”
22. Se înregistrează valoarea despăgubirilor, amenzilor şi penalizărilor datorate de 800 lei

şi a celor plătite direct din contul societăţii, 200 lei
6581 „Despăgubiri, amenzi şi = % 1.000
penalităţi” 4481 „Alte datorii faţă de bugetul 800
statului”
5121 „Conturi la bănci în lei” 200
23. Se donează un mijloc de transport altei unităţi. Valoarea de înregistrare a mijlocului

de transport este 25.000 lei, iar amortizarea calculată şi înregistrată este 16.000 lei.
% = 2133 „Mijloace de transport” 25.000
2813 „Amortizarea instalaţiilor, 16.000
mijloacelor de transport,
animalelor şi plantaţiilor”
6582 „Donaţii şi subvenţii 9.000
acordate”
24. Se înregistrează răscumpărarea acţiunilor proprii la o valoare de 1.100 lei.

109 „Acţiuni proprii” = 5121 „Conturi la bănci în lei” 1.100 1.100
25. Se înregistrează vânzarea acţiunilor proprii la un preţ de 1 000 lei.

% = 109 „Acţiuni proprii” 1.100
5311 „Casa în lei” 1.000
149 „Pierderi legate de emiterea, 100
răscumpărarea , vânzarea, cedarea cu
titlu gratuit sau anularea instrumentelor
de capitaluri proprii”
26. Se înregistrează amortizarea imobilizărilor corporale în valoare de 2.000 lei
6811 „Cheltuieli de exploatare = 281„Amortizarea imobilizărilor 2.000 2.000
privind amortizarea corporale”
imobilizărilor”
27. Se încasează creanţa faţă de un client extern în valoare de 1 000 ε la un curs de

schimb de 4 lei/ε . La data înregistrării creanţei cursul valutar era de 4,1 lei/ε.
% = 411 „Clienţi” 4.100
5124 „Conturi la bănci în valută” 4.000
665 „Cheltuieli din diferenţe de 100
curs valutar”
28. Se achită datoria faţă de un furnizor extern în valoare de 1 000 ε la un curs de schimb
de 4,1 lei/ε. La data înregistrării datoriei cursul valutar era de 3,9 lei/ε.
% = 5124 „Conturi la bănci în lei” 4.100
139
401 „Furnizori” 3.900
curs valutar”
29. Unitatea patrimonială obţine un credit pe termen scurt (un an) de 50.000 lei cu o
dobândă de 10% /an.
5121 „Conturi la bănci în lei” = 5191 „Credite bancare pe 50.000 50.000
termen scurt”
30. Se înregistrează cheltuielile privind dobânda aferentă creditului pe termen scurt

obţinut.
666 „Cheltuieli privind = 5198 „Dobânzi aferente 5.000 5.000
dobânzile” creditelor bancare pe
termen scurt”
31. Se înregistrează pierderi de materii prime în valoare de 2.000 lei, cauzate de

calamităţi naturale.
671 „Cheltuieli privind = 301 „Materii prime” 2.000 2.000
calamităţile şi alte
evenimente extraordinare”
32. Se închid conturile de cheltuieli la sfârşitul lunii.

121 „Profit şi pierdere” = % 212.630
601 „Cheltuieli cu materiile prime” 11.500
602 „Cheltuieli cu materialele 690
consumabile”
604 „Cheltuieli privind materialele 3.000
nestocate”
605 „Cheltuieli privind energia şi 4.000
apa”
607 „Cheltuieli privind mărfurile” 60.000
611 „Cheltuieli cu întreţinerea şi 20.000
reparaţiile”
613 „Cheltuieli cu primele de 1.000
asigurare”
621 „Cheltuieli cu colaboratorii” 4.000
625 „Cheltuieli cu deplasări, 600
detaşări şi transferări”
626 „Cheltuieli poştale şi taxe de 2.000
telecomunicaţii”
627 „Cheltuieli cu serviciile 800
bancare şi asimilate”
635 „Cheltuieli cu alte impozite 3.000
taxe şi vărsăminte asimilate”
641 „Cheltuieli cu salariile 50.000
personalului”
6451 „Cheltuieli privind contribuţia 7.900
unităţii pentru asigurările
sociale”
6452 „Cheltuieli privind contribuţia 250
unităţii pentru fondul de
şomaj”
6453 „Cheltuieli privind contribuţia 2.600
angajatorului pentru asigurările
sociale de sănătate”
654 „Pierderi din creanţe şi debitori 11.900
diverşi”
140
6581 „Despăgubiri, amenzi şi 1.000
penalităţi”
6582„Donaţii şi subvenţii acordate” 9.000
663 „Pierderi din creanţe legate de 2.000
participaţii”
664 „Cheltuieli privind investiţiile 100
financiare cedate”
curs valutar”
666 „Cheltuieli privind dobânzile” 15.000
6811 „Cheltuieli de exploatare 2.000
privind amortizarea
imobilizărilor” 2.000
33. Se închid conturile de venituri la sfârşitul lunii.

707 „Venituri din vânzarea = 121 „Profit şi pierderi” 78.000 78.000
mărfurilor”
10.4. Conturi de venituri ale perioadei curente

Veniturile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor,
care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii
ale acţionarilor.
În contul de profit şi pierdere veniturile sunt recunoscute atunci când a avut loc o
creştere a beneficiilor economice viitoare, aferente creşterii unui activ sau diminuării unei
datorii, modificare ce poate fi evaluată credibil. În practică, pentru recunoaşterea veniturilor se
cere ca venitul să fie obţinut.
Similar cheltuielilor, veniturile au o mare diversitate, dar, totuşi, pot fi identificate cel
puţin patru modalităţi de formare a lor34:
a) Obţinerea producţiei fabricate în cadrul obiectului principal de activitate al unei firme.
În acest moment al ciclului economic, evaluarea producţiei obţinute se face în costuri efective de
producţie.
b) Livrarea (facturarea) producţiei fabricate care constituie momentul transferului
dreptului producţiei de proprietate de la producător (vânzător) către client (cumpărător). În acest
moment al ciclului economic, evaluarea producţiei vândute se face în preţuri de vânzare, inclusiv
taxa pe valoare adăugată. Venitul producătorului se constituie la nivelul preţului negociat de
vânzare, fără TVA.
34
Dumitru Matiş, Atanasiu Pop - Contabilitate financiară, ediţia a 2-a, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj – Napoca, 2008,
p. 648
141
c) Încasarea unor sume de bani, ca urmare a facturării de produse, lucrări, prestaţii şi
servicii care fac obiectul curent de activitate al firmei, dar pentru care s-au înregistrat anterior
creanţe faţă de clienţi (cumpărători).
d) Încorporarea în veniturile curente ale exerciţiului financiar expirabil a unor sume
reprezentând venituri care au fost estimate ca probabile în exerciţiile financiare anterioare, dar
care au devenit certe în exerciţiul financiar expirabil. Este vorba de venituri constatate în avans,
scadente şi de anularea provizioanelor pentru deprecieri, riscuri şi cheltuieli, rămase fără obiect.
Pentru contabilizarea curentă a veniturilor, în mod sistematic, după conţinutul şi natura
lor economică, se utilizează clasa 7 „Conturi de venituri”. Această clasă cuprinde toate conturile
care evidenţiază veniturile brute obţinute ca rezultat al activităţilor de exploatare, financiare şi
extraordinare. Prin funcţia contabilă sunt conturi de pasiv. Se creditează cu veniturile realizate în
cursul exerciţiului financiar şi se debitează cu încorporarea veniturilor în rezultate. Nu prezintă
sold final deoarece se închid prin debitare în corespondenţă cu creditul contului 121 „Profit şi
pierdere”.
În funcţie de stadiul circuitului economic, în care se stabileşte nivelul veniturilor, se
disting: conturi de venituri intermediare şi conturi de venituri finale.
Conturile de venituri intermediare sunt: 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de
produse”, 721 „Venituri din producţia de imobilizări necorporale”, 7582 „Venituri din donaţii şi
subvenţii primite”, 7584 „Venituri din subvenţii pentru investiţii”. Toate aceste conturi au rolul
de a neutraliza influenţa asupra rezultatului a unor cheltuieli ale perioadei, care nu pot fi
apreciate ca reprezentând eforturi de pe urma cărora se obţin în aceeaşi perioadă rezultate. Ele
îndeplinesc, de fapt, misiunea unor conturi rectificative asupra cheltuielilor.
Conturile de venituri finale cuprind celelalte conturi din clasa 7 „Conturi de venituri”.
Valorile aferente semifabricatelor şi produselor finite obţinute în cursul lunii de către o
entitate economică sunt considerate venituri ale perioadei, fiind înregistrate în contul 711
„Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”. Înregistrarea producţiei obţinute drept venit
al perioadei are două motivaţii: în primul rând produsele obţinute în cursul perioadei sunt valori
economice care sporesc averea întreprinderii, iar în al doilea rând veniturile aferente produselor
stocate sunt o consecinţă a cheltuielilor ocazionate de obţinerea producţiei.
În momentul vânzării produselor fabricate entitatea economică va înregistra un venit din
producţia vândută care anterior a fost stocată. Aparent pentru aceleaşi produse se înregistrează
două venituri: un venit din producţia stocată şi un venit din producţia vândută. În realitate însă se
realizează un transfer al venitului aferent producţiei stocate (înregistrat la cost de producţie) la
veniturile aferente producţiei vândute (înregistrate la preţ de vânzare fără TVA).
Soldul contului 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse” este evidenţiat în
contul de profit şi pierdere, la rubrica corespunzătoare din structura veniturilor din exploatare, în
142
vederea calculării indicatorului „producţia exerciţiului”. Soldul creditor al contului 711 este
înscris în contul de profit şi pierdere cu semnul „+”, contribuind în majorarea indicatorului
„producţia exerciţiului”. (Explicaţia o constituie faptul că în cursul perioadei de gestiune s-au
vândut puţine produse finite şi semifabricate decât s-au obţinut în aceeaşi perioadă). Soldul
debitor al contului 711 determină o reducere a „producţiei exerciţiului” şi este înregistrat în
contul de profit şi pierdere cu semnul „-„ (explicaţia constă în faptul că în cursul perioadei de
gestiune s-au vândut mai multe produse finite şi semifabricate decât s-au obţinut în aceeaşi
perioadă. Pentru realizarea vânzărilor s-a apelat la produsele din soldul iniţial).
Spre deosebire de normele contabile româneşti care permit utilizarea contului de variaţie
a stocului în timpul exerciţiului şi nu numai la finele lui, în contabilitatea franceză conturile de
variaţie a stocului funcţionează numai la finele exerciţiului. În figura nr. 14 este prezentat modul
de funcţionare a conturilor de variaţie a stocurilor aprovizionate şi a celor obţinute din producţie
proprie, în contabilitatea franceză.
CONT DE REZULTAT
31. Materii prime 603. Variaţia 713. Variaţia 33.14 Producţia

32. Alte aprovizionări stocurilor stocurilor (produse nefinită
37. Mărfuri (aproviz. şi mărfuri) nefinite şi finite) 35. Produse finite
(1) (1)
(2) (2)
Figura nr. 7 Funcţionarea conturilor de variaţie a stocului în contabilitatea franceză35
Conform celor reprezentate în figura nr. 12 se observă că se anulează stocurile iniţiale (1)
în conturile de stocuri (creditându-le prin debitul conturilor de variaţie a stocurilor) şi se introduc
în aceste conturi (2) stocurile finale (debitându-le prin creditul conturilor de variaţie).
Se pune întrebarea: de ce venitul aferent producţiei stocate este evidenţiat sub denumirea
de „variaţia stocurilor”?. În momentul înregistrării acestui venit se consemnează de fapt trecerea
produselor corespunzătoare calitativ din secţiile de fabricaţie în depozitele unităţii. În momentul
vânzării produselor venitul aferent producţiei stocate scade, locul lui fiind preluat de venitul din
vânzare. Astfel soldul contului 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”
reprezintă, de fapt, variaţia stocului de produse fabricate36.
Prin intermediul operaţiunilor economico – financiare prezentate în continuare, este pus
în evidenţă modul de funcţionare a conturilor de venituri curente:
35
36
Mihaela Tulvinschi – Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 262
143
1. Se recepţionează produsele finite obţinute, evaluate la preţ prestabilit 100.000 lei
345 „Produse finite” = 711” Venituri aferente 100.000 100.000
produse”
2. Se vând jumătate din produsele finite obţinute cu un preţ de vânzare de 60.000 lei,
TVA 19%.
411 „Clienţi” = % 71.400
produselor finite”
3. La sfârşitul lunii se înregistrează diferenţa de preţ aferentă produselor finite obţinute,
cunoscând costul efectiv de 94.000 lei
348 „Diferenţe de preţ la = 711” Venituri aferente -6.000 -6.000
produse” costurilor stocurilor de
produse”
4. La sfârşitul lunii se descarcă gestiunea de produsele finite vândute
711” Venituri aferente = % 47.000
costurilor stocurilor de 345”Produse finite” 50.000
produse” 348”Diferenţe de preţ la -3.000
produse”
5. La sfârşitul lunii se înregistrează costul efectiv al produselor în curs de execuţie 4.000
lei şi al lucrărilor şi serviciilor în curs de execuţie 2.000 lei
% = 711 „Venituri aferente 6.000
331 „Produse în curs de costurilor stocurilor de 4.000
execuţie” produse”
332 „Lucrări şi servicii în curs 2.000
de execuţie”
6. La începutul lunii următoare se înregistrează reluarea produselor în curs, a lucrărilor şi
a serviciilor în curs de execuţie
711” Venituri aferente = % 6.000
costurilor stocurilor de 331”Produse în curs de 4.000
produse” execuţie”
332 „Lucrări şi servicii în 2.000
curs de execuţie”
7. Se facturează unui client servicii prestate în valoare de 2.000 lei, TVA 19%.
411 „Clienţi” = % 2.400
704”Venituri din lucrări 2.000
executate şi servicii
prestate”
8. Se încasează în numerar suma de 1.190 lei (inclusiv TVA) din activităţi diverse.
5311”Casa în lei” = % 1.190
708”Venituri din activităţi 1.000
diverse”
9. Se recepţionează executarea unui proiect de dezvoltare evaluat la nivelul costului
efectiv 20.000 lei.
203”Cheltuieli de dezvoltare” = 721 „Venituri din producţia 20.000 20.000
de imobilizări necorporale”
10.Se recepţionează o hală executată în regie proprie, la un cost efectiv de 200.000lei.
212”Construcţii” = 722”Venituri din producţia de 10.000 10.000
imobilizări corporale”
11. Se primeşte o subvenţie de exploatare în valoare de 10.000 lei
445”Subvenţii” = 741”Venituri din subvenţii de 10.000 10.000
exploatare”
144
12. Se încasează subvenţia:
5121 „Conturi la bănci în lei” = 445”Subvenţii” 10.000 10.000
13. Se înregistrează reactivarea unor debitori care fuseseră scoşi din evidenţă şi care au
devenit solvabile. Valoarea creanţei faţă de debitori este 3.000 lei
461”Debitori diverşi” = 754”Venituri din creanţe 3.000 3.000
reactivate şi debitorii
diverşi”
14. Se impută suma de 714 (inclusiv TVA) unor salariaţi reprezentând lipsuri în gestiune.
4282”Alte creanţe în legătură = % 714
cu personalul” 758”Alte venituri din 600
exploatare”
15. Se acordă un împrumut altei societăţi, pe 6 ani, în valoare de 80.000 lei, cu o dobândă
de 20%/an.
2675”Împrumuturi acordate pe = 5121”Conturi la bănci în lei” 80.000 80.000
termen lung”
16. Se înregistrează dobânda aferentă împrumutului pentru primul an.
2676”Dobânzi aferente = 766”Venituri din dobânzi” 16.000 16.000
împrumuturilor acordate pe
termen lung”
17. Se vinde un utilaj cu un preţ de vânzare de 30.000 lei, TVA 19%
461”Debitori diverşi” = % 35.700
activelor şi alte operaţii
de capital”
4427”TVA colectată” 5.700
18. Se scoate din gestiune utilajul vândut ştiind că valoarea lui de înregistrare este 28.000
lei, iar amortizarea înregistrată este de 10.000 lei
% = 2131”Echipamente 28.000
6583 „Cheltuieli privind activele tehnologii” 18.000
capital”
281”Amortizarea imobilizărilor 10.000
corporale”
19. Se încasează creanţa faţă de un client extern în valoare de 1 000 ε la un curs de
schimb de 4 lei/ε. La data înregistrării creanţei cursul valutar era 3,9 lei/ε
5124”Conturi la bănci în valută” = % 4.000
411”Clienţi” 3.900
765”Venituri din diferenţe de 100
curs valutar”
20. Se achită datoria faţă de un furnizor extern în valoare de 1 000 ε la un curs de schimb
de 4 lei/ε. La data înregistrării datoriei cursul valutar era 4,2 lei/ε.
401”Furnizori” = % 4.200
5124”Conturi la bănci în 4.000
valută”
765”Venituri din diferenţe de 200
curs valutar”
10.5. Conturi de rezultate financiare

Din punct de vedere contabil rezultatul exerciţiului reprezintă diferenţa dintre veniturile şi
cheltuielile unui exerciţiu, putând fi favorabil (profit) sau nefavorabil (pierdere). Contabilitatea
rezultatelor economico-financiare curente ale exerciţiului se ţine cu ajutorul contului bifuncţional
121 „Profit şi pierdere”.
145
În creditul contului 121 „profit şi pierdere” se înregistrează:
- la sfârşitul perioadei (luna), soldul creditor al conturilor din clasa 7 (701 la 786);
- pierderea contabilă reportată (1171);
În debitul contului 121 „Profit şi pierdere” se înregistrează:
- la sfârşitul perioadei de gestiune, soldul debitor al conturilor de cheltuieli (601 la 698);
- profitul net realizat în exerciţiul precedent şi nerepartizat (1171);
- profitul net realizat în exerciţiul precedent, care a fost repartizat pe destinaţii (129).
Soldul creditor reprezintă profitul realizat, dacă veniturile depăşesc cheltuielile, iar soldul
debitor, pierderea realizată, dacă cheltuielile depăşesc veniturile.
Exemple:
A. Rezultate finale nefavorabile:
- Se înregistrează, la sfârşitul perioadei de gestiune preluarea în contul de rezultate finale
a cheltuielilor perioadei în valoare totală de 220.000 lei:
121 „Profit şi pierdere” = 6xx „Cheltuieli” 220.000 220.000
- Se înregistrează la sfârşitul perioadei de gestiune, preluarea în contul de rezultate finale
a veniturilor perioadei în valoare totală de 200.000 lei:
7xx „Venituri” = 121 „Profit şi pierdere” 200.000 200.000
- Se înregistrează, după aprobarea bilanţului contabil, preluarea la „pierderi reportate
pentru anii următori”, a soldului debitor al contului 121 „Profit şi pierdere” de 20.000 lei:
1171„Rezultatul reportat = 121 „Profit şi pierdere” 20.000 20.000
reprezentând profitul
nerepartizat sau pierderea
neacoperită”
B. Rezultate finale favorabile:
- Se înregistrează, la sfârşitul perioadei de gestiune, preluarea în contul de rezultate finale
a cheltuielilor perioadei în valoare totală de 305.000 lei:
121 „Profit şi pierdere” = 6xx „Cheltuieli” 305.000 305.000
- Se înregistrează, la sfârşitul perioadei de gestiune, preluarea în contul de rezultate finale
a veniturilor perioadei de 410.000 lei
7xx „Venituri” = 121 „Profit şi pierdere” 410.000 410.000
- Se înregistrează constituirea unei rezerve legale de 5.000 lei din profitul brut de 105.000
lei
129 „Repartizarea profitului” = 1061 „Rezerve legale” 5.000 5.000
- Se înregistrează impozitul pe profit:
16% x (410.000 – 305.000 – 5.000) = 16.000 lei
691 „Cheltuieli cu impozitul = 441 „Impozit pe profit” 16.000 16.000
pe profit”
- Se închide contul de cheltuieli cu impozitul pe profit
121 „Profit şi pierdere” = 691 „Cheltuieli cu impozitul 16.000 16.000
pe profit”
- Profitul net se reportează pentru a fi repartizat în anul următor potrivit Hotărârii
Adunării Generale a Acţionarilor:
profit net = 410.000 – 305.000 – 5.000 – 16.000 = 84.000 lei
129 „Repartizarea profitului” = 1171„Rezultatul reportat 84.000 84.000
reprezentând profitul
nerepartizat sau
pierderea neacoperită”
- După aprobarea bilanţului contabil de către Adunarea Generală a Acţionarilor se
înregistrează închiderea conturilor 121 „Profit şi pierdere” şi 129 „Repartizarea profitului”:
121 „Profit şi pierdere” = 129 „Repartizarea profitului” 89.000 89.000
146
- Pe baza Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor se înregistrează constituirea
rezervelor statutare de 26.000 lei; prime repartizate personalului de 24.000 lei din profitul
realizat şi dividende 34.000 lei.
1171„Rezultatul reportat = % 84.000
reprezentând profitul 1063 „Rezerve statutare sau 26.000
nerepartizat sau pierderea contractuale”
neacoperită” 424 „Participarea personalului 24.000
la profit”
457 „Dividende de plată” 34.000
10.6. Rezumat
Structura reglementată a cheltuielilor vizează:
• cheltuielile unităţii, care reprezintă valorile plătite pentru: consumuri de stocuri, lucrări
executate şi servicii prestate de care beneficiază unitatea; cheltuieli cu personalul;
executarea unor obligaţii legale sau contractuale etc.
• pierderile, care reprezintă reduceri ale beneficiilor economice şi pot rezulta sau nu ca
urmare a desfăşurării activităţii curente a persoanei juridice.
• amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare
reflectate.
În funcţie de stadiul circuitului economic, în care se stabileşte nivelul veniturilor, se
disting: conturi de venituri intermediare şi conturi de venituri finale.
Din punct de vedere contabil rezultatul exerciţiului reprezintă diferenţa dintre veniturile şi
cheltuielile unui exerciţiu, putând fi favorabil (profit) sau nefavorabil (pierdere). Contabilitatea
rezultatelor economico-financiare curente ale exerciţiului se ţine cu ajutorul contului bifuncţional
121 „Profit şi pierdere”.

1. Prezentaţi principalele modalităţi de formare a cheltuielilor curente.
2. Explicaţi rolul conturilor de cheltuieli şi venituri curente.
3. Enumeraţi şi descrieţi modalităţile de formare a veniturilor curente.
4. De ce este considerat contul 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse” un
cont de venituri intermediare?
5. Prezentaţi printr-un exemplu practic metodologia de repartizare a profitului.
147
CONTURI DE CHELTUIELI ŞI VENITURI ÎNREGISTRATE ÎN AVANS
Cuprins
11.1. Introducere………………………………………………………………..148
11.2. Competenţele unităţii de învăţare…………………………………………148
11.3. Conturi de cheltuieli în avans…………………… ……………………….148
11.4. Conturi de venituri în avans…………………… …………………………149
11.5. Rezumat……………………………………………………………………151
11.6. Teste de evaluare / autoevaluare ………………………………………….151
11.1. Introducere
Conturile de consumaţiuni ale perioadelor viitoare au rolul de a prelua din sarcina
perioadei de gestiune curente acele consumaţiuni de valori ce aparţin perioadelor viitoare.
Evaluarea în aceste conturi se face la nivelul costului efectiv al valorilor consumate. Conturile de
venituri ale perioadelor viitoare au rolul de a prelua din sarcina perioadelor de gestiune curente
acele venituri care aparţin perioadelor viitoare de gestiune. Analizând structura bilanţului
observăm că din categoria veniturilor în avans fac parte subvenţiile pentru investiţii şi veniturile
înregistrate în avans.

- să explice rolul conturilor de cheltuieli şi venituri în avans;
- să înregistreze principalele tranzacţii economice care generează cheltuieli şi venituri în
avans;
- să exemplifice metodologia specifică constituirii provizioanelor.
11.3. Conturi de cheltuieli în avans

Conturile de cheltuieli în avans (conturi de consumaţiuni ale perioadelor viitoare) au
rolul de a prelua din sarcina perioadei de gestiune curente acele consemnaţiuni de valori ce
aparţin perioadelor viitoare. Evaluarea în aceste conturi se face la nivelul costului efectiv al
valorilor consumate. O supradimensionare a mărimii acestor categorii de consemnaţiuni de
valori diminuează nereal rezultatele financiare finale (profitul). O subdimensionare a mărimii
acestor categorii de consumaţiuni are efect aditiv asupra costurilor în perioada de gestiune
curentă micşorând artificial rezultatul final (profitul). În perioadele de gestiune următoare
această influenţă asupra costurilor şi asupra profitului se inversează.
148
Din această grupă de conturi face parte contul 471 „Cheltuieli înregistrate în avans”.
Este un cont de activ care înregistrează cheltuielile efectuate anticipat sau în avans privind
reparaţiile capitale neprevizibile, reparaţiile curente şi reviziile tehnice, chiriile, taxele de locaţie,
primele de asigurare, concesiunile plătite anticipat, abonamente la publicaţii plătite anticipat,
dobânzile aferente contractelor de leasing financiar etc. În debitul contului se înregistrează
sumele reprezentând abonamentele, chiriile şi alte cheltuieli efectuate anticipat (401, 512, 531).
În credit se înregistrează sumele repartizate în perioadele financiare următoare pe cheltuielile
curente, conform scadenţarelor (605, 611 la 628, 666, 668). Soldul final debitor reflectă
cheltuielile efectuate în avans.
Exemplu:
O entitate economică achită în numerar la 20 decembrie anul N un abonament la o revistă
de specialitate pentru anul N+1 în valoare de 600 lei plus TVA. În anul N+1 se trece eşalonat pe
cheltuieli cota – parte di valoarea abonamentului.
1. Se înregistrează achitarea în numerar a abonamentului
% = 5311”Casa în lei” 714
471 „Cheltuieli înregistrate în avans” 600
4426”TVA deductibilă” 114
2. Se înregistrează trecerea eşalonată pe cheltuieli a fracţiunii lunare din valoarea
abonamentului.
628”Alte cheltuieli cu serviciile = 471 „Cheltuieli înregistrate în 50 50
executate de terţi” avans”
11.4. Conturile de venituri în avans

Conturile de venituri în avans au rolul de a prelua din sarcina perioadelor de gestiune
curente acele venituri care aparţin perioadelor viitoare de gestiune. Analizând structura bilanţului
observăm că din categoria veniturilor în avans fac parte subvenţiile pentru investiţii şi veniturile
înregistrate în avans.
Subvenţiile pentru investiţii reprezintă sume primite cu titlu gratuit şi nepurtătoare de
dobânzi pentru acordarea cărora principala condiţie este ca persoana juridică beneficiară să
cumpere, construiască sau achiziţioneze active cu ciclu lung de fabricaţie. Subvenţiile pentru
active pot fi monetare şi nemonetare. Subvenţiile nemonetare se înregistrează la valoare justă.
Veniturile înregistrate în avans sunt veniturile aferente perioadelor următoare, dar
încasate anticipat în perioada curentă, cum ar fi: chirii, abonamente, asigurări, dobânzi aferente
contractelor de leasing financiar şi alte venituri aferente perioadelor sau exerciţiilor următoare.
Contabilitatea operaţiilor aferente veniturilor înregistrate în avans se realizează cu ajutorul
contului 472 „Venituri înregistrate în avans”. În creditul contului se consemnează veniturile
înregistrate în avans. În debitul contului, se înregistrează în perioadele următoare veniturile
înregistrate anticipat, care se încorporează în rezultatele exerciţiului curent. Soldul creditor
reprezintă veniturile înregistrate în avans.
Exemplu: Chiria de încasat pentru un spaţiu comercial închiriat începând cu 01.12.N este
10 400 lei, din care 9 600 pentru exerciţiul N+1.
149
a) Înregistrarea constituirii venitului curent pentru luna decembrie N şi a venitului în
avans pentru exerciţiul N+1:
461”Debitori diverşi” = % 10 400
706 ”Venituri din redevenţe, 800
locaţii de gestiune şi chirii”
472 „Venituri înregistrate în 9 600
avans”
b) Se încasează chiria pentru luna decembrie (exerciţiul N)

5121 „Conturi la bănci în lei” = 461 „Debitori diverşi” 800 800
a) Repartizarea veniturilor în avans aferente lunii ianuarie din exerciţiul N+1

9 600 lei : 12 luni = 800 lei
472 „Venituri înregistrate în = 706 „Venituri din redevenţe, 800 800
avans” locaţii de gestiune şi chirii”
d) Încasarea chiriei pe luna ianuarie:

5121 „Conturi la bănci în lei” = 461 „Debitori diverşi” 800 800
Notă: În mod similar înregistrărilor din luna ianuarie se procedează şi în lunile următoare
din exerciţiul N+1.
În bilanţ provizioanele nu sunt recunoscute ca venituri în avans (venituri amânate), ci
ocupă o poziţie bilanţieră distinctă. Evidenţa provizioanelor este ţinută cu ajutorul contului
151”Provizioane”. Considerăm că acest cont poate fi considerat un cont de venituri în avans
deoarece mijloceşte aducerea în sarcina perioadei de gestiune curente a unor consumaţiuni de
valori care, sub aspectul provenienţei, devin exigibile în perioadele viitoare. Încadrarea contului
menţionat în cadrul grupei conturilor de venituri ale perioadelor viitoare se justifică şi prin faptul
că el reflectă resursele reproduse exigibile pentru înregistrarea în cursul perioadei de gestiune
curente care, însă, nu pot fi diminuate până la nivelul consumurilor decât în perioadele viitoare,
când se cunosc nivelurile efective ale acestora. Cunoaşterea nivelului provizioanelor prezintă
importanţă deoarece, în anumite limite, ele se comportă ca resurse proprii.
Provizioanele se constituie în conformitate cu principiul prudenţei. Ele sunt destinate
finanţării riscurilor şi cheltuielilor pe care evenimente trecute sau actuale le fac probabile (litigii,
garanţii acordate clienţilor, dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de
acestea, acţiuni de restructurare etc.).
În conformitate cu reglementările contabile în vigoare, convergente cu referenţialul
contabil internaţional37, un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă care
trebuie recunoscută în contabilitate în momentul în care: o entitate are o obligaţie curentă
generată de un eveniment anterior; este posibil ca o ieşire de resurse să fie necesară pentru a
onora obligaţia respectivă; poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligaţiei.
37
IASB, Standarde Internaţionale de Raportare Financiară 2007, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2007, IAS 37
150
Schema de funcţionare a conturilor de provizioane privind deprecierea activelor se
prezintă astfel:38
78 „Conturi de venituri 151 „Provizioane” 68 „Conturile de cheltuieli

din provizioane” privind provizioanele”
D C D C D C
Diminuarea, reluarea sau anularea Constituirea sau creşterea

provizioanelor provizioanelor
121 „Profit şi pierdere”

D C
11.5. Rezumat
Contul 471 „Cheltuieli înregistrate în avans” este un cont de activ care înregistrează
cheltuielile efectuate anticipat sau în avans privind reparaţiile capitale neprevizibile, reparaţiile
curente şi reviziile tehnice, chiriile, taxele de locaţie, primele de asigurare, concesiunile plătite
anticipat, abonamente la publicaţii plătite anticipat, dobânzile aferente contractelor de leasing
financiar etc.
Veniturile înregistrate în avans sunt veniturile aferente perioadelor următoare, dar
încasate anticipat în perioada curentă. Contabilitatea operaţiilor aferente veniturilor înregistrate
în avans se realizează cu ajutorul contului 472 „Venituri înregistrate în avans”.
11.6. Teste de evaluare/autoevaluare

1. În ce constă rolul conturilor de cheltuieli şi venituri în avans?
2. Explicaţi cauzele şi mecanismul constituirii provizioanelor.
3. Ce înţelegeţi prin subvenţii pentru investiţii?
4. Exemplificaţi modul de funcţionare a conturilor de cheltuieli şi venituri ale perioadelor
viitoare.
5. Cum se repartizează cheltuielile şi veniturile în avans asupra cheltuielilor şi veniturilor
curente?
11.7. Tema de control 2
a) Realizaţi o monografie contabilă pentru o firma din domeniul producţiei, în cadrul căreia veţi
exemplifica conturile de gestionare a activelor, datoriilor si capitalului propriu si conturile de regularizare
asupra evaluării activelor.
b) Realizaţi o monografie contabilă pentru o firmă din domeniul comerţului en - detail, in
cadrul căreia veţi exemplifica conturile de gestionare si conturile rectificative.
38
151
SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE
Cuprins
12.1. Introducere………………………………………………………………..152
12.2. Competenţele unităţii de învăţare…………………………………….…...152
12.3. Obiectivele situaţiilor financiare anuale…………… …………………….152
12.4. Lucrări preliminare întocmirii siotuaţiilor financiare anuale……………...153
12.5. Structura şi întocmirea situaţiilor financiare anuale………………………166
12.6. Rezumat……………………………………………………………………168
12.7. Teste de evaluare / autoevaluare …………………………………………..169
12.1. Introducere
Contabilitatea este principalul furnizor de informaţii în domeniul economico-financiar.
Prin mecanismul sistemului de conturi, contabilitatea furnizează informaţii riguroase şi exacte
care reflectă fenomenele economico-financiare. Cantitatea şi calitatea informaţiilor furnizate de
contabilitate influenţează direct şi nemijlocit calitatea deciziilor manageriale. Perfecţionarea
sistemului informaţional economic a determinat şi perfecţionarea contabilităţii ca furnizor
principal de informaţie economică şi financiară. Informaţia contabilă este furnizată sub forma
unor documente financiar-contabile sintetice, care reflectă clar, fidel, complet şi periodic situaţia
economico-financiară a unităţii patrimoniale. Aceste documente financiar-contabile poartă
denumirea de situaţii financiare anuale. Ele se elaborează cu respectarea unor reguli unitare de
întocmire, verificare, aprobare şi publicare.

- să identifice etapele premergătoare întocmirii situaţiilor financiare anuale;
- să rezume obiectivele situaţiilor financiare;
- să exemplifice mecanismul recunoaşterii şi înregistrării plusurilor şi minusurilor de
inventar;
- să descrie situaţiile financiare pe tipuri de entităţi
12.3. Obiectivele situaţiilor financiare anuale
Situaţiile financiare au scopul de a arăta rezultatele gestiunii realizate de managementul

entităţii, inclusiv asupra modului în care aceasta a utilizat resursele care i-au fost încredinţate39.
39
Niculae Feleagă, Liliana Malciu – Politici şi opţiuni contabile, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, p. 61
152
Obiectivul situaţiilor financiare este acela de a oferi informaţii despre poziţia financiară,
performanţa şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi, informaţii care să ajute utilizatorii la luarea
deciziilor economice. Cadrul general IASB precizează că majoritatea utilizatorilor au nevoie de
aceste informaţii pentru:
¾ a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiţie de capital;
¾ a evalua răspunderea sau gestiunea managerială;
¾ a evalua capacitatea entităţii de a plăti şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi;
¾ a evalua garanţiile pentru creditele acordate întreprinderii;
¾ a determina politicile de impozitare;
¾ a determina profitul şi dividendele ce pot fi distribuite;
¾ a elabora şi utiliza date statistice despre venitul naţional;
¾ a reglementa activitatea entităţilor.
Situaţiile financiare prezintă rezultatele obţinute în gestionarea resurselor de către
conducerea entităţii, ceea ce semnifică, de fapt, competenţa şi legitimitatea acestei structuri.
Funcţie de informaţiile prezentate în situaţiile financiare, investitorii vor decide asupra opţiunii
adecvate: păstrarea investiţiei, dezvoltarea acesteia sau retragerea din afacere.
Informaţiile furnizate de situaţiile financiare trebuie să fie:
a) relevante pentru nevoile utilizatorilor, de luare a deciziilor, şi
b) credibile în sensul că:
) reprezintă fidel rezultatele şi poziţia financiară a întreprinderii;
) reflectă substanţa economică a evenimentelor şi tranzacţiilor şi nu doar
forma juridică;
) sunt neutre, adică nepărtinitoare;
) sunt prudente, şi
) sunt complete sub toate aspectele semnificative.
Întregul proces de întocmire, certificare şi publicare a situaţiilor financiare este în directă
dependenţă de gradul de dezvoltare a culturii şi teoriei contabile, de orientarea reglementării
contabile şi de specificul practicii, la nivel global, dar mai ales la nivel naţional.
12.4. Lucrări preliminare întocmirii siotuaţiilor financiare anuale

Întocmirea situaţiilor financiare reprezintă un proces complex de agregare a informaţiilor
în vederea determinării indicatorilor economico – financiari privind poziţia financiară (situaţia
patrimoniului) şi rezultatele obţinute (performanţa financiară).
Derularea acestei operaţiuni presupune efectuarea unor lucrări preliminare concretizate
în:
153
1. Verificarea înregistrării corecte în conturile contabile a tuturor tranzacţiilor şi
evenimentelor economice;
2. Verificarea concordanţei dintre evidenţa operativă, contabilitatea analitică şi
contabilitatea sintetică;
3. Stabilirea balanţei conturilor înainte de inventariere;
4. Inventarierea generală a patrimoniului;
5. Contabilitatea operaţiilor de regularizare privind: diferenţele de inventar;
amortizările; ajustările pentru deprecieri; provizioanele; diferenţele de curs
valutar; delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor.
6. Determinarea rezultatului exerciţiului şi distribuirea profitului sau finanţarea
pierderii;
7. Întocmirea balanţei de verificare finală;
8. Închiderea conturilor de activ şi a conturilor de pasiv.
1. Verificarea înregistrării corecte în conturile contabile a tuturor tranzacţiilor şi
evenimentelor economice: Prin această verificare se urmăreşte dacă toate tranzacţiile şi
evenimentele economice înregistrate în contabilitate au la bază documente justificative şi dacă
sunt înregistrate corect în contabilitate.
2. Verificarea concordanţei dintre evidenţa operativă, contabilitatea analitică şi
contabilitatea sintetică: Această verificare se face pentru a urmări principalele corelaţii dintre
evidenţa documentelor justificative, conturile analitice şi conturile sintetice în care sunt
înregistrate tranzacţiile şi evenimentele economice.
3.Stabilirea balanţei conturilor înainte de inventariere: Pentru centralizarea şi controlul
exactităţii datelor înregistrate în conturi se întocmesc balanţa de verificare înainte de
inventarierea patrimoniului. Discutată din acest punct de vedere, balanţa pregăteşte datele de
referinţă necesare comparării soldurilor din inventarul contabil şi inventarul faptic. Balanţa
conturilor înainte de inventariere poate fi abordate ca un inventar contabil. Relaţiile de control
proprii balanţei sunt cele dintre debitul şi creditul conturilor înregistrarea sintetică şi analitică.
Dintre acestea, cea care oferă informaţii de control privind înregistrarea în conturi a tuturor
documentelor justificative este aceea că totalul rulajului debitor sau creditor din balanţă trebuie
să fie egal cu totalul rulajului calculat în Registrul-jurnal.Situaţia de referinţă a inventarului
faptic o reprezintă soldurile finale calculate în balanţă. De aceea, balanţa poate fi interpretată şi
ca un inventar contabil. Balanţa conturilor poate fi discutată şi prezentată şi ca instrument de
verificare a conţinutului soldurilor conturilor contabile, în sensul ca acestea să reflecte operaţii
economice şi financiare reale consemnate în documentele justificative şi înregistrate în
concordanţă cu normele metodologice de utilizare a conturilor.
154
4.Inventarierea generală :Inventarierea generală a patrimoniului reprezintă lucrarea
preliminară prin care se stabileşte situaţia reală a patrimoniului. Relaţia proprie inventarului, prin
care se determină situaţia reală a patrimoniului la un moment dat este de forma40:
Situaţia netă = Activul inventariat – Datoriile inventariate
Constatarea existenţei elementelor inventariate se face prin observarea directă (prin
numărare, cântărire, măsurare, cubare şi calcule tehnice, după caz) pentru bunurile corporale, pe
baza de registru sau documente (extrase de cont confirmate de terţi) pentru bunurile necorporale,
creanţe şi datorii. Evaluarea elementelor patrimoniale inventariate se face la nivelul valorii
actuale, denumită valoare de inventar.
5. Contabilitatea operaţiilor de regularizare
A. Operaţii privind regularizarea plusurilor şi minusurilor de inventar
Rezultatele inventarierii trebuie înregistrate în evidenţa tehnico – operativă în termen de
cel mult trei zile de la data aprobării procesului – verbal de inventariere, de către administrator.
În contabilitate, rezultatele inventarierii se înregistrează astfel:
¾ plusurile cantitative se înregistrează ca intrări în patrimoniu ale elementelor respective;
¾ lipsurile cantitative se înregistrează ca ieşiri din patrimoniu ale elementelor respective;
¾ deprecierile reversibile se înregistrează sub forma ajustărilor pentru deprecieri sau
pierderi de valoare, în cazul activelor,
¾ deprecierile ireversibile ale imobilizărilor amortizabile se înregistrează sub forma unor
amortizări suplimentare;
¾ creşterea datoriilor se înregistrează prin constituirea unui provizion.
Plusurile se vor înregistra la valoarea justă, iar lipsurile se vor imputa la valoarea de
înlocuire a bunurilor respective, care reprezintă costul de achiziţie al unui bun cu caracteristici şi
grad de uzură similare, la data constatării pagubei.
Atunci când lipsurile nu constituie infracţiuni se are în vedere posibilitatea compensării
lor cu eventualele plusuri constatate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:41
9 existenţa riscului de confuzie între sorturile aceluiaşi bun material, din cauza
asemănării în ceea ce priveşte aspectul exterior: culoarea, desen, model, dimensiuni,
ambalaj sau alte elemente;
9 diferenţele constatate în plus sau în minus să privească aceeaşi perioadă de gestiune şi
aceeaşi gestiune;
9 lipsurile constatate la inventariere să nu provină din sustragerea sau din degradarea
bunurilor respective datorită vinovăţiei persoanelor care răspund de gestionarea lor.
40
Mihai Ristea, Mirela Dima – Contabilitatea socităţilor comerciale, Ed. Universitară, Bucureşti, 2002, p.349
41
Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă – Control financiar, Ed. Eficient, Bucureşti, 1997, p.167
155
La stabilirea valorii de imputare compensarea se face pentru cantităţi egale între plusurile
şi minusurile constatate la sorturile supuse compensării. În cazul în care cantităţile constatate în
plus la anumite sortimente de bunuri materiale sunt mai mari decât cantităţile constatate în minus
la alte sortimente, similare din punct de vedere al aspectului exterior, se procedează la stabilirea
egalităţii cantitative prin eliminarea din calcul a diferenţei în plus, începând cu sortimentele care
au preţurile unitare cele mai scăzute.
Diferenţele valorice (pentru cantităţi egale de plusuri şi minusuri intrate în compensare)
se stabilesc în funcţie de totalul valorilor plus şi totalul valorilor minus.
În urma compensării nu pot rezulta pentru firmă diferenţe nefavorabile, iar dacă totuşi
există, acestea se recuperează de la cei vinovaţi deoarece în urma compensării nu se poate
diminua patrimoniul unităţii.
Compensarea cantitativ-valorică a minusurilor cu plusurile constatate la inventariere este
aplicată numai în cazul gestiunilor cu evidenţă cantitativ-valorică.
Pentru a realiza tapiţeria la mobila fabricată, S.C. MOLDSILVA SA utilizează stofă
provenită de la diferiţi furnizori. Datorită aspectului exterior (model, desen, culoare) există un
risc real de confuzie între unele sortimente de stofă. Dacă la aceste sortimente se constată plusuri
şi minusuri la inventariere ele pot fi compensate deoarece sunt constatate în cadrul aceleiaşi
gestiuni, iar minusurile nu constituie produsul unei infracţiuni. Efectuarea calculelor de
compensare, prezentate în continuare, generează patru situaţii diferite.
Situaţia 1: Când plusurile de inventar sunt mai mari atât cantitativ cât şi valoric decât
minusurile, în urma calculelor de compensare va rezulta un plus cantitativ şi o diferenţă valorică
în plus.
La inventariere pentru patru sortimente de stofă care întrunesc condiţiile necesare
compensării se constată plusuri şi minusuri cantitative şi valorice centralizate în tabelul nr. 5.
Tabelul nr. 5
Sortiment UM Preţ unitar Cantităţi Valoare
(lei) în plus în minus în plus în minus
S1 m 80 3 240
S2 m 70 2 140
S3 m 60 5 300
S4 m 50 4 200
Total 8 6 540 340
Se constată că plusurile cantitative sunt mai mari decât minusurile cu 2m. Deoarece
compensarea se face între cantităţi egale de plusuri şi minusuri, vor fi eliminaţi din calcul 2m
dintre cei plus care au preţurile unitare cele mai scăzute. În consecinţă, nu intră în compensare
2m din sortimentul S4 (2m x 60 lei = 120 lei).
Situaţia compensărilor se prezintă astfel:
plusuri minusuri
3 m x 80 lei = 240 lei 2 m x 70 lei = 140 lei
6m 420 lei 6m 340 lei
plus valoric: 80 lei
În urma compensării gestiunea va fi încărcată cu suma de 200 lei formată din plusul
cantitativ de 2m x 60 lei = 120 lei care nu este luat în calculul compensării şi diferenţa valorică
pozitivă rezultată în urma compensării cantităţilor egale de 80 lei. În acest caz, unitatea
patrimonială nu suferă un prejudiciu efectiv şi, în consecinţă, nu există sume imputate
gestionarului.
156
Situaţia 2: Când plusurile depăşesc din punct de vedere cantitativ minusurile, dar
cantităţile intrate în compensare au o valoare mai mică, în urma calculelor de compensare va
rezulta o diferenţă valorică negativă. În acest caz se impută diferenţa valorică negativă, iar
cantităţile constatate în plus şi necompensate se vor înregistra ca plusuri.
În tabelul nr. 6 este prezentată situaţia plusurilor şi minusurilor constatate la inventariere.
Tabelul nr. 6
S1 m 70 2 140
S2 m 60 5 300
S3 m 50 6 300
S4 m 45 3 135
Total 9 7 435 440
Deoarece plusurile cantitative sunt mai mari decât minusurile vor fi eliminaţi din calculul
compensării 2m din sortimentul S4 (2m x 45 lei= 90 lei).
plusuri minusuri
7m 345 lei 7m 440 lei
minus valoric: 95 lei
În urma compensării se încarcă gestiunea cu valoarea sortimentelor constatate în plus
care au fost excluse din calculul compensării (2m din sortimentul S4 în valoare de 90 lei),
concomitent imputându-se diferenţa valorică negativă de 95 lei, rezultată în urma compensării
cantităţilor egale.
Situaţia 3: Când plusurile sunt din punct de vedere cantitativ mai mici decât minusurile,
dar cantităţile intrate în compensare au o valoare mai mare decât cea a minusurilor, cantităţile
necompensate se impută gestionarului, iar diferenţa valorică se înregistrează ca plus.
Plusurile şi minusurile constatate la inventariere pentru patru sortimente care întrunesc
condiţiile compensării sunt prezentate în tabelul nr. 7.
Tabelul nr. 7
S1 m 90 3 270
S2 m 80 3 240
S3 m 55 4 220
S4 m 50 5 250
Total 6 9 510 470
Deoarece minusurile cantitative sunt mai mari decât plusurile vor fi eliminaţi din calculul
Plusuri minusuri
6m 510 lei 6m 320 lei
plus valoric: 190 lei
În urma acestei compensări rezultă o diferenţă valorică pozitivă de 190 lei care se va
înregistra ca un plus în gestiune şi o lipsă cantitativă necompensată de 3 m din sortimentul S4 în
valoare de 150 lei care se impută gestionarului.
157
Situaţia 4: Când plusurile sunt mai mici decât minusurile, atât cantitativ cât şi valoric, se
vor imputa gestionarului atât cantităţile rămase necompensate, cât şi diferenţa valorică negativă.
În tabelul nr.8 este prezentată situaţia plusurilor şi minusurilor constatate la inventariere
pentru patru sortimente care întrunesc condiţiile necesare compensării.
Tabelul nr. 8
S1 m 85 2 170
S2 m 80 4 320
S3 m 75 8 600
S4 m 60 2 120
Total 6 10 440 770
Deoarece minusurile cantitative sunt mai mari decât plusurile vor fi eliminaţi din calculul
Plusuri minusuri
6m 440 lei 6m 470 lei
minus valoric: 30 lei
În urma acestei compensări se va stabili răspunderea materială a gestionarului pentru
suma de 330 lei din care 300 lei reprezintă valoarea a 4 m din sortimentul S4 constataţi lipsă
(care se exclud din calculul compensării în vederea asigurării egalităţii cantitative) şi 30 lei
reprezintă diferenţa valorică negativă rezultată în urma compensării.
La unele categorii de stocuri pot surveni, pe timpul transportului, manipulării sau
depozitării, anumite pierderi cantitative datorate unor procese şi fenomene naturale, cum sunt:
evaporarea, volatilizarea, pulverizarea, spargerea, fărâmiţarea şi altele. Aceste pierderi normale
sunt numite perisabilităţi (scăzăminte admisibile). Ele nu provin din vina gestionarului sau altor
persoane. Sunt asimilate perisabilităţilor şi pierderile datorate condiţiilor de muncă şi de
supraveghere din unele societăţi comerciale, cunoscute sub denumirea de “pierderi de risc de
vânzare” care se acordă magazinelor de desfacere cu amănuntul şi unităţilor de alimentaţie
publică.
Potrivit normelor legale nu sunt considerate perisabilităţi pierderile incluse în normele de
consum tehnologic şi nici cele produse prin neglijenţă, sustrageri sau alte cauze imputabile
persoanelor vinovate. De asemenea nu sunt considerate perisabilităţi pierderile datorate
depozitării unor categorii de bunuri peste durata normală.
Cota procentuală de scăzăminte se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi în funcţie de
pierderile efective din perioada precedentă şi noile condiţii create în activitatea de transport,
manipulare şi depozitare a bunurilor respective. Pentru bunurile materiale la care perisabilitatea
se produce prin spargere sau prin fărâmiţare, acordarea de perisabilităţi este condiţionată de
prezentarea părţilor componente care să însumeze cel puţin 75% din produs şi a procesului
158
verbal de constatare a acestora, avizat de manager. Limite maxime de perisabilitate pentru
mărfurile ambalate în recipient din sticlă se aplică şi pentru ambalajele respective.
Contribuabilii pot stabili cote de perisabilităţi diferenţiate sortimental pe depozite,
magazine, gestiuni scăzăminte admise la cheltuieli din profitul impozabil, cu obligaţia încadrării
în limitele maxime de perisabilitate prevăzute de legislaţie. Pierderile care depăşesc normele de
perisabilitate stabilite nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal. Normele privind limitele
legale de perisabilitate sunt valabile numai pentru persoanele juridice care sunt obligate, potrivit
legii, la plata impozitului pe profit, în limita cărora cheltuielile cu perisabilităţile sunt deductibile
din veniturile realizate.
În raport de natura structurilor de activ şi de pasiv, inventariate, regularizarea diferenţelor
de inventar impune următoarele tipuri de înregistrări:
Plusuri de active imobilizate, la valoarea de inventar:
20, 21, 23, 26 „Conturi de active imobilizate” = 131 „Subvenţii pentru investiţii”
TVA corespunzătoare se înregistrează astfel:

4426 „TVA deductibilă” = 4427 „TVA colectată”
Pentru cota de TVA nedeductibilă, stabilită pe baze de decont, se face înregistrarea:
20, 21, 23, 26 „Conturi de active imobilizate” = 4426 „TVA deductibilă”
Observaţie: în locul conturilor debitoare de mai sus se poate folosi contul 635 „Cheltuieli
cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”
Plusuri de stocuri achiziţionate:
30, 31, 35, 36, 37 „Conturi de stocuri” = 60 „Cheltuieli cu materii prime,
materiale şi mărfuri”
) Plusuri de stocuri obţinute din producţie proprie:

33, 34 „Conturi de stocuri” = 71 „Venituri din producţia stocată”
) Plusuri de investiţii financiare pe termen scurt:

50 „Investiţii pe termen scurt” = 6642 „Pierderi din investiţii pe
termen scurt cedate”
) Plusuri constatate la inventarierea casieriei, la societăţile cu capital privat:

531 „Casa” = 7588 „Alte venituri din exploatare”
) Pentru minusurile de inventar neimputabile, cu excepţia minusului de casă şi a celui

de active imobilizate, înregistrările sunt de sens invers cu cele prezentate în cazul
plusurilor.
) Minusul de active imobilizate:
% = 20, 21, 23, 26 „Conturi de active
28 „Amortizări privind imobilizările (pentru imobilizate”
amortizarea aferentă)”
6583 „Cheltuieli privind activele cedate şi alte
operaţii de capital”
159
Concomitent se mai înregistrează imputarea la valoarea de înlocuire de la data constatării
pagubei inclusiv TVA:
4282 „Alte creanţe în legătură cu personalul” %
sau 7583 „Venituri din vânzarea
461”Debitori diverşi” activelor şi alte operaţii de
capital”
Pentru bunurile lipsă sau depreciate calitativ, constatate pe bază de inventariere peste
normele legale neimputabile se datorează TVA. Operaţiunea se reflectă în contabilitate prin
înregistrarea:
635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi 4427 „TVA colectată”
vărsăminte asimilate”
Minusuri constatate la inventarierea casieriei, la societăţile cu capital privat:

6588 „Alte cheltuieli de exploatare” 531 „Casa”
Dacă minusurile de inventar de natura stocurilor sunt imputabile, înregistrările sunt

similare cu cele efectuate în cazul minusurilor neimputabile. Totodată pentru valoarea imputabilă
se face înregistrarea:
4282 „Alte creanţe în legătură cu personalul” %

461 „Debitori diverşi” 7588 „Alte venituri din
exploatare”
În cazul lipsurilor imputabile, o mare importanţă o are evaluarea pagubelor provocate

unităţii patrimoniale. În acest sens, trebuie să se asigure nu numai acoperirea pierderilor suferite
de unitatea patrimonială, dar şi o determinare corectă a sumelor imputate persoanelor vinovate.
Prejudiciul produs prin afectarea unor stocuri nu se evaluează la costul istoric, ci la
valoarea lor reală care reprezintă sumele cuvenite unităţilor ca despăgubiri. Pentru stocurile
procurate cu titlu oneros (materii prime, materiale consumabile, ambalaje) valoarea reală este
costul de achiziţie. Pentru stocurile obţinute din producţie proprie valoarea reală se determină
prin corectarea costurilor prestabilite din contabilitate cu diferenţele favorabile sau nefavorabile
calculate la sfârşitul perioadei de gestiune. În cazul mărfurilor evaluate la preţ de vânzare,
valoarea reală este dată de preţul de cumpărare şi cheltuielile de circulaţie deja efectuate şi nu de
preţul cu amănuntul înregistrat în contabilitate.
În condiţii de stabilitate monetară, evaluarea pagubelor se face la preţul bunurilor din
momentul producerii pagubei. Dacă acest moment nu poate fi precizat cu exactitate, se ia în
considerare preţul de la data constatării prejudiciului. În condiţii de inflaţie , normele actuale
prevăd că în cazul constatării unor lipsuri imputabile administratorii vor lua măsura imputării
acestora la valoarea lor de înlocuire. Această valoare reprezintă costul de achiziţie al bunurilor
respective la data constatării pagubei, la care se adaugă TVA.
Prejudiciile pentru care se aplică modalităţile de evaluare ce vor fi prezentate în
continuare au cinci atribute, ele fiind materiale, efective, directe, reale şi certe.
160
Caracterul material al prejudiciilor se referă la faptul că ele au un conţinut economic şi în
consecinţă pot fi exprimate şi recuperate în bani.
Diminuarea efectivă a patrimoniului conferă pagubelor atributul de efective. Prejudiciile
sunt directe deoarece au legătură cu fapta vinovatului şi sunt reale fiind întemeiate pe valoarea
reală a bunurilor. În acelaşi timp, ele sunt certe fiind precis determinate, iar existenţa şi
întinderea lor sunt neîndoielnice. Ţinând cont „de felul răspunderii, de natura bunurilor sau
valorilor şi forma pe care o îmbracă prejudiciul cauzat”42, pot fi analizate trei situaţii diferite de
evaluare a pagubelor.
O primă situaţie este cea în care prejudiciile sunt provocate de salariaţii unităţii şi constau
în lipsa, dispariţia sau distrugerea totală a unor bunuri. Deoarece între unitate şi salariaţi este
încheiat un contract de muncă, răspunderea pentru prejudiciile cauzate de angajaţi se stabileşte
pe baza prevederilor Codului Muncii. Dacă obiectul prejudiciului îl constituie bunuri pentru care
se cunoaşte preţul cu amănuntul existent pe piaţă, evaluarea se face la acest preţ. Celelalte bunuri
constate lipsă sau total distruse se evaluează la valoarea de înlocuire sau preţul pieţei, existând
posibilitatea ca unităţile să utilizeze cote de adaos comercial cu coeficienţi de majorare pentru a
descuraja prejudicierea patrimoniului. Obiectele realizate în cadrul unităţii păgubite, dare care nu
sunt înregistrate ca atare, se evaluează la preţuri stabilite de unitatea în cauză astfel încât aceasta
să-şi acopere integral cheltuielile efectuate.
Pentru bunurile constate lipsă, ce urmează a fi imputate şi care nu pot fi cumpărate de pe
piaţă, valoarea lor de imputare se stabileşte de către o comisie formată din specialişti în domeniul
respectiv.
Producţia nefinită constatată lipsă sau distrusă se evaluează la nivelul costurilor efective,
dar cu reevaluarea materialelor conţinute la preţuri de înlocuire şi cu adăugarea cotelor
corespunzătoare din cheltuielile indirecte.
O situaţie distinctă o prezintă prejudiciile aduse de salariaţi şi care constau în degradarea,
deteriorarea sau distrugerea parţială a bunurilor. Valoarea despăgubirilor pentru bunurile
reparate, recondiţionate, transformate sau valorificate nu poate depăşi preţul de piaţă al unor
bunuri identice sau similare. Dacă bunurile care fac obiectul pagubei pot fi aduse la starea lor
iniţială prin operaţii de reparare sau recondiţionare, prejudiciile produse unităţii se evaluează la
nivelul cheltuielilor efective necesitate de operaţiile amintite. Atunci când bunurile degradate
sunt vândute cu preţ redus, valorificate la preţ de deşeu sau reintroduse în producţie ca materie
primă, valoarea prejudiciului se ridică la nivelul diferenţei dintre preţul anterior al bunurilor în
cauză şi suma obţinută prin valorificare. Pentru bunurile degradate care pot fi transformate în
altele de o calitate inferioară, de dimensiuni reduse sau cu valoare mai mică, prejudiciul se
42
Ion Florea, Radu Florea – Controlul economico-financiar, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2000, p.246
161
determină ca diferenţă între preţul de înregistrare al bunurilor şi valoarea noilor bunuri create, la
care se adaugă cheltuielile suplimentare făcute.
În situaţia în care prejudiciul este produs prin fapte ce constituie delicte civile sau
infracţiuni comise de persoane care nu sunt angajaţi ai unităţii păgubite, răspunderea se stabileşte
potrivit Codului Civil şi Codului Penal. Un prejudiciu de acest fel se evaluează prin însumarea
valorii efective a pagubei cu valoarea foloaselor nerealizate de unitatea patrimonială. Ultima
valoare menţionată poate reprezenta producţia neobţinută, beneficiile nerealizate, cheltuielile
suplimentare făcute, despăgubiri sau penalităţi plătite altor unităţi.
Cu ocazia stabilirii diferenţelor de inventar se înregistrează şi stocurile finale sau variaţia
stocurilor în cazul metodei inventarului intermitent. Mărimea stocurilor se determină prin
inventarul fizic al acestora, iar ieşirile prin calcul pe baza relaţiei:
Ieşirile de stocuri = Stocul iniţial + Intrările de stocuri – Stocul final
Pe baza registrului – inventar şi a balanţei de verificare întocmite la 31 decembrie, se
întocmeşte bilanţul, ale cărui posturi trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate
puse de acord cu situaţia reală a elementelor de activ şi pasiv, stabilită la inventariere.
B. Operaţii privind calculul amortizărilor
În principiu amortizarea activelor imobilizate se calculează şi înregistrează pe baza
planului de amortizare. La închiderea exerciţiului financiar, cu ocazia inventarierii generale a
patrimoniului, este normal ca valoarea de inventar să fie egală cu valoarea rămasă de amortizat.
Dacă valoarea de inventar este mai mică decât cea rămasă de amortizat, diferenţa se
regularizează astfel:
a) înregistrarea unei amortizări excepţionale, în cazul în care se constată o depreciere
ireversibilă (exemplu activele fixe inutilizabile propuse pentru casare),
b) constituirea unor ajustări pentru deprecierea activelor fixe, în cazul când se constată o
depreciere reversibilă sau relativă ca urmare a unor cauze cum sunt:
- apariţia unei deprecieri de care nu s-a ţinut seama cu ocazia amortizării;
- supraevaluarea activelor fixe cu ocazia reevaluării anterioare;
- lipsa de utilitate în momentul inventarierii (trecute în conservare, inutilizabile
temporar);
- alte cauze care determină ca valoarea actuală să fie mai mică decât valoarea rămasă de
amortizat.
C. Operaţii privind ajustările pentru deprecieri
Ajustările pentru deprecieri vizează acele elemente de activ la care se constată o
depreciere posibil reversibilă (valoarea de inventar la închiderea exerciţiului mai mică de cât
valoarea contabilă de intrare). Dacă pentru elementul de activ la care se constată deprecierea
reversibilă nu există deja o ajustare pentru depreciere, aceasta se va constitui. În situaţia în care
162
deprecierea calculată la sfârşitul exerciţiului este superioară ajustării existente, se constituie o
ajustare suplimentară. Dacă deprecierea constatată pe baza inventarului este inferioară ajustării
constituite, aceasta se diminuează în mod corespunzător.
D. Operaţii privind provizioanele
Provizioanele se constituie pentru finanţarea acelor cheltuieli şi pierderi a căror realizare
sau plată este incertă ori pentru cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare.
La închiderea exerciţiului provizioanele constituite efectiv se înregistrează în debitul
conturilor de cheltuieli şi creditul conturilor de provizioane.
E. Diferenţele de curs valutar
Creanţele, datoriile şi disponibilităţile băneşti în valută trebuie să figureze în bilanţul
contabil la ultimul curs de schimb din exerciţiul financiar.
Această regulă impune modificarea valorii de intrare (în lei) a creanţelor, datoriilor şi
disponibilităţilor în valută, prin utilizarea conturilor 665 „Cheltuieli din diferenţe de curs valutar”
şi 765 „Venituri din diferenţe de curs valutar”.
Diferenţele de curs aferente creanţelor exprimate în devize, rezultate la închiderea
exerciţiului, se înregistrează astfel:
- în cazul diferenţelor favorabile de curs valutar (curs de schimb la sfârşitul exerciţiului
mai mare decât cel de la data înregistrării creanţei):
% 765 „Venituri din diferenţe de curs
267 „Creanţe imobilizate” valutar”
411 „Clienţi”
461 „Debitori diverşi”
- în cazul diferenţelor nefavorabile de curs valutar (cursul valutar la sfârşitul exerciţiului
mai mic decât cel de la data înregistrării creanţei):
665 „Cheltuieli din diferenţe de curs %
valutar” 267 „Creanţe imobilizate”
411 „Clienţi”
461 „Debitori diverşi”
Diferenţele de curs aferente datoriilor exprimate în devize, rezultate la închiderea
exerciţiului, se înregistrează astfel:
- în cazul diferenţelor favorabile de curs valutar (curs valutar la sfârşitul exerciţiului mai
mic decât cel de la data înregistrării datoriei).
% 765 „Venituri din diferenţe de
16 „Împrumuturi şi datorii asimilate” curs valutar”
401 „Furnizori”
462 „Creditori diverşi”
- în cazul diferenţelor nefavorabile de curs valutar (curs valutar la sfârşitul exerciţiului

mai mare decât cel de la data înregistrării datoriei):
665 „Cheltuieli din diferenţe de curs valutar” %
16 „Împrumuturi şi datorii
asimilate”
401 „Furnizori”
462 „Creditori diverşi”
Diferenţele de curs valutar aferente disponibilităţilor în devize rezultate din evaluarea la
cursul zilei, în vigoare la închiderea exerciţiului financiar se contabilizează astfel:
- diferenţe favorabile (curs valutar la închiderea exerciţiului mai mare decât cel de la data
încasării disponibilităţilor în devize):
163
5XX „Conturi de disponibilităţi în devize” 765 „Venituri din diferenţe de curs
valutar”
- diferenţe nefavorabile (curs valutar la închiderea exerciţiului mai mic decât cel de la data încasării disponibilităţilor
în devize):
665 „Cheltuieli din diferenţe de curs 5XX „Conturi de
valutar” disponibilităţi în devize””
F. Operaţii privind delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor

Pentru a stabili corect rezultatul exerciţiului este necesară separarea în timp a cheltuielilor
şi veniturilor înregistrate în cursul exerciţiului sau preluate ca sold din exerciţiul precedent. Se
impune delimitarea pe perioade de gestiune a veniturilor şi cheltuielilor, preluând din sarcina
exerciţiului curent cheltuielile care vor genera efecte în perioadele următoare. Serveşte acestui
scop contul 471 „Cheltuieli înregistrate în avans”.
Asemenea cheltuieli sunt cele care privesc: reparaţiile capitale neprevizibile, chiriile,
abonamentele şi altele asemenea.
Contul 472 „Venituri înregistrate în avans” consemnează veniturile anticipate şi
veniturile de realizat (cum sunt încasările din chirii, din abonamente, asigurări, etc) aferente
perioadelor sau exerciţiilor următoare.
6. Determinarea rezultatului exerciţiului şi distribuirea profitului sau finanţarea
pierderii: Pentru a stabili rezultatul exerciţiului se procedează la închiderea conturilor de
cheltuieli ale perioadei curente prin preluarea acestora în debitul contului 121 „Profit şi pierderi”
precum şi la închiderea conturilor de venituri ale perioadei curente prin preluarea soldurilor
creditoare în creditul contului 121 „Profit şi pierderi”.
La închiderea exerciţiului, situaţia în contul 121 „Profit şi pierderi” fără înregistrarea
cheltuielilor şi veniturilor pe luna decembrie se prezintă astfel43:
) Cheltuieli cumulate până la 30 ) Veniturile cumulate până la 30
noiembrie, inclusiv cheltuielile cu noiembrie
impozitul pe profit
) Soldul creditor – Profit net ) Soldul debitor – Pierdere netă
La închiderea exerciţiului financiar contul 121 „Profit şi pierdere” încorporează
cheltuielile pe luna decembrie, inclusiv impozitul calculat pe luna decembrie şi veniturile
realizate pe aceeaşi lună. Se precizează că mărimea impozitului pe profit pe luna decembrie este
egală cu impozitul calculat pe luna noiembrie.
Modul specific de calcul şi impozitare a profitului în România generează la închiderea
exerciţiului financiar definirea în plan teoretic a relaţiei de calcul a rezultatului contabil. În
componenţa cheltuielilor corespondente veniturilor realizate se includ şi cheltuieli cu impozitul
pe profit calculat şi evidenţiat (plătit) în cursul exerciţiului.
De aceea, se poate aprecia că rezultatul contabil înainte de impozitare este caracterizat
prin formula:
43
Mihai Ristea, Mirela Dima – Contab ilitatea societăţilor comerciale, Ed. Universitară, Bucureşti, 2002, p.366
164
Rezultatul = (Venituri - Cheltuieli corespondente) + Cheltuieli cu impozitul
contabil înainte realizate veniturilor realizate pe profit calculat şi
de impozitare evidenţiat în cursul
exerciţiului
Trebuie făcută distincţie între rezultatul contabil şi rezultatul fiscal.
Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau a pierderii exerciţiului
financiar ce figurează în contul 121 „Profit şi pierderi” înainte de impozitare.
Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a exerciţiului, stabilit
potrivit regulilor fiscale şi în funcţie de care se calculează volumul impozitelor exigibil (sau
rambursabile).
Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă (V)
şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora (Ch), dintr-un an fiscal la care se adună
cheltuielile nedeductibile (Chn) şi se scad veniturile neimpozabile (Vn) sau deducerile fiscale
(Df). Din mărimea obţinută se scade, dacă este cazul şi pierderea fiscală rămasă de recuperat din
anii precedenţi (Pfr).
Profit impozabil = V – Ch + Chn – Vn – Pfr
Societăţile comerciale pot repartiza profitul pentru:
y constituirea de rezerve legale;
y acoperirea pierderilor fiscale din anii precedenţi.
Aceste două alocări se fac din profitul brut.
Pe seama profitului net se fac repartizări pentru:
y participarea salariaţilor la profit;
y constituirea de rezerve, altele decât cele legale;
y dividende de plată;
y alte destinaţii, conform Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor sau Asociaţilor.
În situaţia în care soldul final al contului 121 „Profit şi pierderi” este debitor, unitatea
patrimonială închide exerciţiul financiar cu o pierdere. Pierderea anuală declarată de
contribuabili se recuperează din profitul impozabil al următoarelor exerciţii financiare, fără a
depăşi cinci ani consecutivi.
Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen
de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării
acestora. În cazul în care recuperarea pierderii fiscale se face din rezervele legale, constituite din
profit înainte de impozitare, reconstituirea rezervei legale nu va mai fi o sumă deductibilă la
calculul profitului impozabil.
7. Întocmirea balanţei de verificare finală

Din jurnal, mişcările reflectate după ce a avut loc întocmirea balanţei de verificare
primare, se sistematizează în Cartea mare. Pe baza datelor din Cartea mare se întocmeşte balanţa
165
de verificare finală. Modelul de balanţă de verificare trebuie să conţină cel puţin soldurile de la
începutul anului, rulajul conturilor în cursul exerciţiului şi soldul final.
8. Închiderea conturilor de activ şi a conturilor de pasiv
Ca închiderea exerciţiului în Registrul Jurnal se utilizează contul 892 „Bilanţ de
închidere”. Acest cont va primi în debit soldurile finale debitoare ale conturilor de activ rămase
încp nesoldate şi în credit soldurile finale creditoare ale conturilor de pasiv rămase încă
nesoldate.
12.5. Structura şi întocmirea situaţiilor financiare anuale

Situaţiile financiare au rolul de a contribui la atingerea obiectivului contabilităţii şi
anume, furnizarea de informaţii care să asigure o imagine fidelă asupra poziţiei financiare,
performanţelor financiare şi modificărilor poziţiei financiare ale entităţii, în scopul utilizării
acestor informaţii de către utilizatorii interni şi externi. Întocmirea situaţilor financiare
reprezintă un proces complex de agregare a datelor în vederea constituirii indicatorilor
economico – financiari privind situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute. Derularea acestui
proces se concretizează într-o suită de lucrări, dintre care unele beneficiază de un caracter
preliminar, iar altele sunt posesoarele atributului de redactare şi completare efectivă a situaţiilor
financiare.
Structura situaţiilor financiare anuale care trebuie întocmite de către entităţile economice
diferă în funcţie de mărimea acestora. OMFP 1802/2014 şi OMFP 123/2016 împarte entitățile
economice în trei categorii: microentități, entități mici, entități mijlocii și mari.
Microentitățile sunt societățile care la data bilanțului, îndepliesc cel puțin două criterii
dintre:
- total active 350 000 euro;
- cifra de afaceri netă 700 000 euro;
- numărul mediu de salariați în exercițiul financiar 10.
Microentitățile depun situații financiare anuale, care cuprind:
• bilanțul prescurtat;
• contul de profit și pierdere prescurtat;
• notele explicative (Notele explicative au un număr redus de informații conform
art. 468 și 491 din OMFP 1802/2014)
Entitățile mici sunt societățile, care la data bilanțului, nu se încadrează la microentități și
nu depășesc limitele a cel puțin două dintre criteriile:
- total active 4 000 000 euro;
- cifra de afaceri netă 8 000 000 euro;
166
Entitățile mici depun situații financiare anuale, care cuprind:
• bilanțul prescurtat;
• contul de profit și pierdere;
• notele explicative care sunt mai detaliate decât la microentități
Opțional: depun situația fluxurilor de trezorerie și a capitalului social.
Entitățile mijlocii și mari sunt societățile, care la data bilanțului, depășesc limitele a cel
puțin două dintre criteriile:
- total active 4 000 000 euro;
- cifra de afaceri netă 8 000 000 euro;
Entitățile mijlocii și mari depun situații financiare anuale, care cuprind:
• Bilanţ;
• Cont de profit şi pierdere;
• Situaţia modificărilor capitalului propriu;
• Situaţia fluxurilor de trezorerie;
• Note explicative la situaţiile financiare anuale.
Situaţiile financiare anuale enumerate mai sus vor fi însoţite de Raportul
administratorilor.
Bilanţul reflectă poziţia financiară a entităţii (capacitatea de a se adapta schimbărilor
mediului) cu ajutorul resurselor economice controlate (active) şi a structurii de finanţare
(capitaluri proprii, datorii). Pentru întocmirea bilanţului contabil, informaţiile din balanţa de
verificare definitivă sunt sistematizate după anumite criterii: grad de lichiditate, termene de
decontare şi natura economică a structurilor specifice bilanţului contabil.
Contul de profit şi pierdere reflectă performanţa cu ajutorul veniturilor (capacitatea de
a genera numerar), cheltuielilor (consumul resurselor perioadei), profitului/pierderii (eficienţa
sau noneficienţa în utilizarea resurselor perioadei). Contul de profit şi pierdere se întocmeşte pe
baza rulajelor cumulate de la începutul exerciţiului financiar aferente conturilor de cheltuieli şi
venituri. Formularul standard al Contului de profit şi pierdere cuprinde o serie de indicatori
pentru cuantificarea rezultatelor financiare obţinute de entitate.
Situaţia modificărilor capitalurilor proprii reflectă modificarea poziţiei financiare cu
ajutorul detaliilor privind elementele componente ale capitalurilor proprii (capital social, prime
legate de capital, rezerve etc). Situaţia modificărilor capitalului propriu reprezintă o componentă
distinctă a situaţiilor financiare anuale care cuprinde soldurile (iniţiale şi finale) şi modificările
din cursul exerciţiului financiar, aferente fiecărui element al capitalurilor proprii.
Situaţia fluxurilor de numerar reflectă modificarea poziţiei financiare cu ajutorul
fluxurilor de numerar (încasări şi plăţi) ale activităţii de exploatare, de finanţare, investiţională.
167
Această situaţie permite aprecierea modificării activului net al entităţii în cursul exerciţiului
financiar, structurii financiare (inclusiv lichiditatea şi solvabilitatea), capacităţii entităţii de a
influenţa mărimea şi momentul apariţiei fluxurilor în vederea adaptării la conjunctura
economică. Principalul obiectiv al Situaţiei fluxurilor de trezorerie este de a reflecta influenţa
activităţilor de exploatare, de investiţii şi de finanţare asupra mijloacelor băneşti ale unei entităţi,
pe parcursul unui exerciţiu financiar. Situaţia fluxurilor de trezorerie clasifică încasările şi plăţile
de mijloace băneşti în următoarele grupe: fluxuri de trezorerie din activităţi de exploatare; fluxuri
de trezorerie din activităţi de investiţie; fluxuri de trezorerie din activităţi de finanţare.
Informaţiile privind fluxurile de trezorerie oferă utilizatorilor situaţiilor financiare o bază
pentru evaluarea capacităţii entităţii de a genera numerar şi echivalente de numerar, precum şi a
necesităţilor entităţii de a utiliza fluxurile de trezorerie.
Notele explicative trebuie să conţină informaţii despre bazele de întocmire, despre
politicile contabile specifice, informaţii cerute de IFRS – uri şi care nu sunt prezentate în bilanţ,
contul de profit şi pierderi, situaţia modificărilor capitalurilor proprii şi situaţia fluxurilor de
trezorerie. Notele explicative, ca şi formă de prezentare, sunt redate narativ, precum şi sub forma
unor situaţii sau tabele. Notele explicative la situaţiile financiare anuale sunt structurate astfel:
1. Active imobilizate
2. Provizioane
3. Repartizarea profitului
4. Analiza rezultatului din exploatare
5. Situaţia creanţelor şi datoriilor
6. Principii, politici şi metode contabile
7. Participanţi şi surse de finanţare
8. Informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii
9. Calculul şi analiza principalilor indicatori economico - financiari (indicatori de
lichiditate, indicatori de risc, indicatori de gestiune, indicatori de profitabilitate)
10. Alte informaţii
Notele explicative la situaţiile financiare anuale au un rol determinant în fundamentarea
opţiunilor manifestate de către utilizatorii informaţiilor financiar – contabile, atât interni, cât şi
interni. Notele explicative au rolul de a furniza informaţii financiar – contabile suplimentare
celor care rezultă din celelalte elemente ale situaţiilor financiare.
12.6. Rezumat
Situaţiile financiare au rolul de a contribui la atingerea obiectivului contabilităţii şi
anume, furnizarea de informaţii care să asigure o imagine fidelă asupra poziţiei financiare,
performanţelor financiare şi modificărilor poziţiei financiare ale entităţii, în scopul utilizării
168
acestor informaţii de către utilizatorii interni şi externi. Întocmirea situaţilor financiare
reprezintă un proces complex de agregare a datelor în vederea constituirii indicatorilor
economico – financiari privind situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute.
Întregul proces de întocmire, certificare şi publicare a situaţiilor financiare este în directă
dependenţă de gradul de dezvoltare a culturii şi teoriei contabile, de orientarea reglementării
contabile şi de specificul practicii, la nivel global, dar mai ales la nivel naţional.
12.7. Teste de evaluare/autoevaluare

1. Enumeraţi situaţiile financiare anuale pe tipuri de entităţi economice?
2. Care sunt obiectivele situaţiilor financiare?
3. Enumeraţi etapele premergătoare întocmirii situaţiilor finaciare.
4. Demonstraţi de ce bilanţul este o componentă a situaţiilor financiare.
5. Care sunt condiţiile acceptate pentru regularizarea minusurilor şi plusurilor de
inventar?
169
TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE FINALE
1. Mijloacele circulante au următoarele caracteristici:
a) au durată de rotaţie mai mică de un an;
b) îşi schimbă forma materială şi funcţională în funcţie de stadiul circuitului economic;
c) se află în continuă fluenţă valorică;
d) rămân în societate în mod durabil.
2. Care din următoarele elemente fac parte din categoria imobilizărilor financiare:
a) garanţiile şi cauţiunile depuse de unitatea patrimonială la terţi în vederea executării
unei obligaţii;
b) acţiunile proprii răscumpărate;
c) împrumuturile acordate pe termen lung.
3. Care din următoarele elemente sunt mijloace circulante băneşti:
a) acreditive;
b) timbre fiscale;
c) titluri de participare,
d) obligaţiuni emise şi răscumpărate;
e) avansuri de trezorerie;
f) garanţii depuse la terţi.
4. Documentul de înregistrare zilnică a operaţiunilor de casă este:
a) registrul de casă;
b) jurnalul de casă;
c) registrul jurnal.
5. Creanţele şi datoriile se evaluează la intrarea în patrimoniu la:
a) valoarea de intrare;
b) valoarea contabilă;
c) valoarea nominală;
d) costul istoric.
6. Din punct de vedere al scopului pentru care se întocmesc, articolele contabile sunt:
a) articole contabile de stornare în negru:
b) articole contabile de înregistrare curentă;
c) articole contabile complexe;
d) articole contabile de stornare în roşu.
7. Care din următoarele operaţiuni corespund egalităţii contabile +A = -A:
a) darea în consum a materiilor prime;
b) încorporarea la rezerve a primelor legate de capital;
c) acordarea unui avans de trezorerie administratorului;
d) încasarea unei creanţe faţă de asociaţi.
8. Rezultatul analizei contabile se concretizează prin:
a) egalitate bilanţieră;
170
b) înregistrarea într-un document justificativ;
c) articol contabil.
9. Evidenţa sistematică se ţine cu ajutorul:
a) Registrului Jurnal;
b) Registrului Cartea Mare;
c) Registrului Inventar.
10. Soldul final debitor al contului 121”Profit şi pierdere” reprezintă:
a) o cheltuială fără acoperire;bvbvbb bbbbbn
b) o pierdere;
c) un profit.
11. Soldul final creditor al contului 121”Profit şi pierdere” reprezintă:
a) o cheltuială fără acoperire;
b) o pierdere;
c) un profit.
12. Conturile de venituri şi cheltuieli nu figurează în bilanţ pentru că:
a) sunt conturi extrapatrimoniale;
b) sunt prezente în contul “Profit şi pierdere”
c) sunt prezentate în anexă;
d) sunt conturi ale perioadei curente.
13. În activ se întâlnesc:
a) elemente de mijloace;
b) elemente de resurse proprii;
c) posturi rectificative asupra mijloacelor;
d) posturi rectificative asupra resurselor;
e) cheltuieli ale perioadelor viitoare;
14. În clasa 4 “Conturi de terţi” se înregistrează:
a) datorii şi creanţe din exploatare;
b) credite bancare;
c) datorii şi creanţe bugetare;
d) datorii şi creanţe extraordinare.
15. Dintre calculele periodice de sinteză fac parte:
a) calcularea rezultatului;
b) analiza comparativă;
c) analiza contabilă;
d) calculaţia costurilor;
e) calculul previzional.
Răspunsuri: 1. a, b, c; 2. a, c; 3. a, b, d, e; 4. a; 5. c; 6. a, b, d; 7. a, c, d; 8. c;
9. b; 10. b; 11. c; 12. b; 13. a, d, e; 13.a, d, e; 14. a,c; 15. a,b.d,e
171
GLOSAR
Clasificarea conturilor - constă în sistematizarea conturilor potrivit caracteristicilor
comune şi specifice ale acestora prin încadrarea lor în clase, grupe şi subgrupe de conturi după
anumite criterii, cu scopul de a realiza o ordine în mulţimea conturilor folosite în contabilitatea
curentă.
Materia contabilă - este noţiunea iniţială de la care trebuie să înceapă clasificarea,
adică acele valori şi raporturi economico-juridice cuantificabile.
Conturile de gestionare a activelor imobilizate - sunt conturile folosite pentru a
reflecta gestionarea bunurilor şi valorilor destinate să servească o perioadă îndelungată
activitatea unităţii patrimoniale şi, deci, nu se consumă la prima utilizare.
Conturile de gestionare a activelor circulante - cuprind acele conturi destinate să
reflecte gestionarea mijloacelor care se consumă într-un singur ciclu economic (excepţie:
obiectele de inventar).
Valoarea contabilă - este valoarea de înregistrare a elementelor patrimoniale la intrarea
în gestiune; se stabileşte în funcţie de modalitatea de intrare a bunurilor în patrimoniu.
Costul de achiziţie este valoarea de înregistrare a bunurilor procurate cu titlu oneros
este format din preţ de cumpărare, taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-
aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii achiziţiei.
Creanţele imobilizate - îmbracă forma creanţelor create cu ocazia acordării unor
împrumuturi sau cu ocazia formării unor garanţii sau cauţiuni în favoarea terţilor, depuse de
unitatea patrimonială la acestea.
Mijloacele circulante materiale - sunt alcătuite din acele elemente patrimoniale care
cuprind bunurile din cadrul unităţii patrimoniale destinate fie pentru a fi vândute în aceeaşi
stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie, fie pentru a fi consumate la prima lor
utilizare (excepţie fac obiectele de inventar).
Materialele de natura obiectele de inventar - sunt bunurile cu o valoare mai mică
decât limita prevăzută de lege pentru a putea fi încorporate în categoria mijloacelor fixe
indiferent de durata lor de servire sau cu o durată mai mică de un an indiferent de valoarea lor.
Mărfurile - reflectă masa patrimonială alcătuită din bunurile ce se cumpără în
vederea revânzării.
Metoda inventarului permanent - presupune utilizarea conturilor de gestionare a
mijloacelor atât atunci când se înregistrează operaţiile de intrare cât şi atunci când se
consemnează operaţiile de ieşire - dă posibilitatea stabilirii şi cunoaşterii stocurilor în orice
moment atât cantitativ cât şi valoric.
Metoda inventarului intermitent - presupune utilizarea conturilor de stocuri doar la
începutul şi sfârşitul perioadei de gestiune.
172
BIBLOGRAFIE
1. Achim Monica Violeta – Leasing: o afacere de succes: concept, derulare, contabilitate, eficienţă, Editura
Economică, Bucureşti, 2005
2. Andone Ioan, Tabără Neculai – Contabilitate, tehnologie şi competitivitate, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2006
3. Bojian Octavian – Contabilitate generală, Editura Eficient, Bucureşti,1998
4. Botez Daniel – Tradiţii, actualităţi şi perspective ale profesiei contabile din România, Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2005
5. Boulescu Mircea, Ghiţă Marcel – Control financiar, Editura Eficient, Bucureşti, 1997
6. Boulescu Mircea – Contabilitate şi expertiză contabilă, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2000
7. Budugan Dorina, Berheci Ioan – Modele de gestiune internă a stocurilor şi calculaţia costurilor, Editura.
Contes, Iaşi, 1998
8. Budugan Dorina – Contabilitate şi control de gestiune, Ediţia a II-a, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002
9. Cappelletti L., Khouatra D., Beck E. – L’implatation d’un systeme de contrôle de gestion au sein
d’entreprises liberales, Communication pour le Congrès de l’AFC – Poitiers 2007, http://www.iae.univ-
poitiers.fr/afc07/programme/PDF/p151.pdf
10. Capron Michel – Contabilitatea în perspectivă, Editura. Humanitas, Bucureşti, 1994
11. Călin Oprea – Contabilitatea de gestiune, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2000
12. Călin Oprea, Ristea Mihai – Bazele contabilităţii, Editura Naţional, Bucureşti, 2000
13. Cibotariu Irina – Ştefana – Finanţele întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2008
14. Cohen A. Jeffrey – Imobilizările necorporale: evaluare şi beneficii economice, Editura IRECSON,
Bucureşti, 2008
15. Colasse Bernard – Contabilitate generală, traducere Neculai Tabără, Editura Moldova, Iaşi, 1995
16. Colasse Bernard – Comptabilité Générale, Economica, Paris, 2000
17. Constantinescu Cornel Coca – Leasing financiar: realitate şi perspectivă, Editura Economică, Bucureşti,
2006
18. Demetrescu C.G. – Istoria contabilităţii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972
19. Dumbravă Partenie – Contabilitate financiară, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca, 2002
20. Dumbravă Partenie, Pop Atanasiu - Contabilitate de gestiune în comerţ şi turism, Editura Intelcredo, Deva,
1995
21. Dumbravă Partenie, Pop Atanasiu - Contabilitate de gestiune în industrie, Editura Intelcredo, Deva, 1997
22. Dumitrana Mihaela, Jalbă Luminiţa, Duţă Oana – Contabilitate în comerţ şi turism. Editura Universitară,
Bucureşti, 2008
23. Dumitrana Mihaela, Negruţiu Magdalena – Contabilitatea în comerţ şi turism, Editura Maxim, Bucureşti,
1996
24. Dumitrean Emilian – Contabilitate financiară, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2008
25. Dumitrean Emilian, Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D.N. – Contabilitate financiară I, vol.I-II
, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002
26. Dumitrean Emilian – Contabilitate financiară II, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001
27. Eglem J.Y., Philipps André, Raulet Christian – Analyse comptable et financière, Dunnod, Paris, 1993
28. Esnault Bernard, Hoarau Christian – Comptabilité financière, Presses Universitaires de France, Paris, 1994
29. Feleagă Niculae, Ionaşcu Ion – Contabilitate financiară, vol.I-III, Editura Economică, Bucureşti, 1993
30. Feleagă Niculae - Controverse contabile, Editura Economică, Bucureşti, 1996
31. Feleagă Niculae, Ionaşcu Ion – Tratat de contabilitate financiară, vol.I-II, Editura Economică, Bucureşti,
1998
32. Feleagă Niculae – Sisteme contabile comparate, vol.I-III, Editura Economică, Bucureşti, 2000
33. Feleagă Niculae, Malciu Liliana – Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, Bucureşti, 2002
34. Feleagă Liliana, Feleagă Niculae – Contabilitatea financiară: o abordare europeană şi internaţională, vol. I
– II, Editura Info Mega, Bucureşti, 2005
35. Florea Ion, Florea Radu – Controlul economico-financiar, Editura CECCAR, Bucureşti, 2000
36. Florea Ion – De la monism la dualism contabil în volumul File din cronica performanţelor învăţământului şi
culturii economice la Iaşi, Editura Policromia, Piatra-Neamţ,1995
37. Florea Ion, Macovei I.C. – Controlul economic, financiar şi gestionar, Editura CECCAR, Bucureşti, 2007
38. Fundătură Dumitru – Managementul resurselor materiale, Editura Economică, Bucureşti, 1999
39. Fayol H. – Administration industrielle et generale, Dunnod, Paris, 1956
40. Hlaciuc Elena, Petriş Rusalim – Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006
41. Hlaciuc Elena, Mihalciuc Camelia – Organizarea contabilităţii financiare a entităţilor economice: abordări
teoretice şi practice conforme cu prevederile OMFP 2374/2007 şi Standardele Internaţionale de
Contabilitate, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2008
42. Georgescu Iuliana, Macovei C., Berheci L.– Contabilitatea firmei, Editura Junimea, Iaşi, 2003
43. Georgescu Iuliana – Elemente de contabilitate aplicate în societăţile comerciale şi instituţiile publice,
Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004
44. Gervais Michel – Contrôle de gestion, Economica, Paris, 2005
173
45. González M. Suárez, Garcia M.M. – Bases para la implementation de un sistema de costos de calidad,
Revista „Contribuciones a la Economia”, Universidad de Malaga, http://www.eumed.net/ce/2009a/sgmg.htm
46. Horomnea Emil – Tratat de contabilitate. Teorii, concepte, principii, standarde, vol. I Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2001
47. Horomnea Emil – Tratat de contabilitate. Teorii, concepte, principii, standarde, vol. II Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2003
48. Horomnea Emil (coordonator), Tabără N., Budugan D., Georgescu I., Beţianu L.– Bazele contabilităţii.
Concepte. Modele. Aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2007
49. Horomnea Emil – Fundamentele ştiinţifice ale contabilităţii: doctrină, concepte, lexicon, Editura Tipo
Moldova, Iaşi, 2008
50. Horváth and Partners – Controlling :sisteme eficiente de crştere a performaţei firmei, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, 2007
51. Huian Maria Carmen – Instrumente financiare: tratamente şi opţiuni contabile, Editura CECCAR,
Bucureşti, 2008
52. Işfănescu Aurel, Robu Vasile, Anghel Ion, Ţuţu Anca – Evaluarea întreprinderii, Editura Tribuna
economică, Bucureşti, 1998
53. Ionaşcu Ion – Dinamica doctrinelor contabilităţii contemporane, Editura Economică, Bucureşti, 2003
54. Ionaşcu Ion – Mutaţii în exercitarea profesiei contabile în lumea contemporană, articol publicat în volumul
Congresului al XVI – lea al Profesiei Contabile din România „Profesia contabilă şi globalizarea”, Editura
CECCAR, 2006
55. Istrate Costel – Fiscalitate şi contabilitate în cadrul firmei, Editura Polirom, Iaşi, 2000
56. Jianu Iulia – Evaluarea, prezentarea şi analiza performanţei întreprinderii, Editura CECCAR, Bucureşti,
2007
57. Keiser A.M. – Comptabilité analytique et de gestion, Edition Eska, Paris, 1994
58. Langlois G., Friédérich M.– Comptabilité: Technique comptable et analyse calculs comerciaux et
statistique informatique, Foucher, Paris,1984
59. Lauzon Leo Paul – Le cadre théorique de la contabilité financière, Gaeton Marin Editeur, 1985
60. Matiş Dumitru – Contabilitatea operaţiunilor speciale, Editura Intelcredo, Deva, 2003
61. Matiş Dumitru, Mustaţă Răzvan – De la costul istoric la valoarea justă, Revista Finanţe Publice şi
Contabilitate nr. 11 – 12 / 2004
62. Matiş Dumitru, Pop Atanasiu (coordonatori) şi colectivul – Contabilitate financiară, ediţia a II – a, Editura
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj – Napoca, 2008
63. Mévellec Pierre, Rockery G. – Elements fundamentaux de comptabilité, Libraire Vuibert, Paris, 1999
64. Monchail Alain – Comptabilité générale, Eyrolles, Paris, 1994
65. Monchail Alain - Techniques qualitatives de gestion practique, Ecdel, Paris, 1988
66. Morariu Ana (coordonator), Radu Gabriel, Păunescu Mirela – Contabilitate şi fiscalitate în dezvoltarea
firmei, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2005
67. Munteanu Victor (coordonator) – Teoria şi bazele contabilităţii, Editura Sylvi, Bucureşti, 2002
68. Munteanu Victor – Contabilitatea financiară a întreprinderilor – armonizată cu Directivele contabile
europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003
69. Needels E. Belverd, Anderson R. H., Caldwell C. J. – Principii de bază ale contabilităţii, ediţia a 5 – a,
Editura Arc, Chişinău, 2001
70. Noyé Didier – Manager les performances, INSEP CONSULTING Editions, Paris, 2002
71. Oprean Ioan., Popa I.E., Nistor C.E., Oprean D. – Bazele contabilităţii. Logica înregistrărilor contabile.
Aplicaţii practice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
72. Pântea Iacob Petru – Managementul contabilităţii româneşti, vol.I-II, Editura Intelcredo, Deva, 1988
73. Pântea Iacob Petru, Bodea Gheorghe – Contabilitate românească armonizată cu directivele contabile
europene, Editura Intelcredo, Deva, 2009
74. Pereş I., Bunget O., Pereş C.– Control financiar şi expertiză contabilă, Editura Mirton, Timişoara, 2004
75. Peyrard Josette – Analyse financière, Vuibert gestion, Paris, 1996
76. Pop Atanasiu – Contabilitate comparată şi aprofundată, Ed. Intelcredo, Deva, 1996
77. Pop Atanasiu – Contabilitate financiară românească armonizată cu Directivele contabile europene,
Standardele internaţionale de contabilitate, Editura Intelcredo, Deva, 2002
78. Popa Adriana, Pitulice Cosmina, Jianu Iulia, Nichita Mirela – Studii practice privind aplicarea Standardelor
Internaţionale de Raportare Financiară în România, Editura Contaplus, Bucureşti, 2007
79. Raffégeau J., Dufils P., Corre J. – Guide practique et Etude Méthodologique du Plan Comptable revise,
Editions Francis Lefebvre, Paris, 1980
80. Rayburn L.G. – Principles of Cost Accounting: Managerial Applications, Third Edition, Irwin, 1986
81. Răileanu Vasile – Informaţie, analiză şi decizie în contabilitate, Editura Medicarom, Bucureşti, 1998
82. Răileanu Vasile – Impactul managementului rezultatelor asupra raportării financiare, articol publicat în
volumul Congresului al XVI – lea al Profesiei Contabile din România „Profesia contabilă şi globalizarea”,
Editura CECCAR, 2006
83. Ristea Mihai – Metode şi politici contabile de întreprindere, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2000
84. Ristea Mihai, Possler Ladislau, Ebbeken Klaus – Calculaţia şi managementul costurilor, Editura Teora,
Bucureşti, 2000
174
85. Ristea Mihai, Dima Mihaela – Contabilitatea societăţilor comerciale, Editura Universitară, Bucureşti, 2002
86. Ristea Mihai, Dumitru C.G. – Contabilitate financiară – ediţie revizuită şi îmbunătăţită, Editura Mărgăritar,
Bucureşti, 2003
87. Ristea Mihai (coordonator) – Contabilitate financiară a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2004
88. Ristea Mihai, Olimid Lavinia, Calu Daniela Artemisa (coordonatori) – Sisteme contabile comparate, Editura
CECCAR, Bucureşti, 2006
89. Ristea Mihai – Echilibru în globalizarea contabilităţii. Aparenţă şi esenţă, articol publicat în volumul
Congresului al XVI – lea al Profesiei Contabile din România „Profesia contabilă şi globalizarea”, Editura
CECCAR, 2006
90. Robu Doina – Controlul de gestiune pe bază de bilanţ, Ed. Moldova,Iaşi, 1998
91. Rodriguez Leonardo – Armonizare/Convergenţă IAS/US GAAP, Revista „Contabilitatea, expertiza şi auditul
afacerilor” nr. 1/2004
92. Rusu Dumitru – Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1980
93. Rusu Dumitru – Istoria contabilităţii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972
94. Simon Yves, Joffre Patrick – Encyclopédie de gestion, Economica, Paris, 1997
95. Stancu Ion (coordonator) – Finanţe, vol. I –III, Editura Economică, Bucureşti, 2003
96. Stoian Ana – Contabilitate şi gestiune fiscală, Editura Mărgăritar, Bucureşti, 2002
97. Stoian Ana, Ţurlea E. – Auditul financiar-contabil, Editura Economică, Bucureşti, 2001
98. Tabără Neculai – Modernizarea contabilităţii şi controlului de gestiune, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2006
99. Tabără Neculai – Contabilitate naţională, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2008
100. Toma Marin – Criza financiară şi profesia contabilă într-o economie globalizată, Revista „Contabilitatea,
expertiza şi auditul afacerilor” nr.12/2008
101. Tuţă Felicia Cornelia – Bazele contabilităţii, Editura Polirom, Iaşi, 2001
102. Tulvinschi Mihaela – Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Editura Secom Libris, Iaşi, 2004
103. Tulvinschi Mihaela – Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004
104. Tulvinschi Mihaela – Contabilitatea: ştiinţă şi tehnică de gestiune, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2009
105. Tulvinschi Mihaela - „Stocks volume optimization and their management in case of risk”, Scientific Annals
of the „Alexandru Ioan Cuza” of Iaşi – Economic Sciences Series, ISSN 0379 – 7864, 2008
106. Ţugui Alexandru – Inflaţia: concepte, teorii şi politici economice”, Editura Economică, Bucureşti, 2008
107. Verboncu Ion, Zalman Michael – Management şi performanţe, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
108. Vişan Dumitru – Contabilitatea în comerţul exterior, Ediţia a-IIa, Editura Economică, Bucureşti, 1999
109. Voica V. – Contabilitatea - principii şi aplicaţii practice privind noul sistem de contabilitate modern,
Editura Eurounion, Oradea, 1983
110. Yves Bernard, Colli Jean Claude – Vocabular economic şi financiar, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994
111. xxx Codul fiscal, Legea 227/2015
112. xxx IASB, Standarde Internaţionale de Raportare Financiară 2007, Editura CECCAR, Bucureşti, 2007
113. xxx Legea contabilităţii nr. 82/1991, actualizată cu modificările aduse de O.U.G. nr. 79/2014
114. xxx Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, cu modificările ulterioarexxx Misiunea de ţinere a
contabilităţii, întocmirea şi prezentarea conturilor anuale. Ghid de aplicare a normelor profesionale aprobat
prin Hotărârea nr.01/42 a Consiliului Superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din
România, CECCAR, Bucureşti, 2001
115. xxx Norme privind limitele legale de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare aprobate prin
HG nr. 1569/2002, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 27/2003
116. xxx Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2861/2009 privind Organizarea şi efectuarea inventarierii
elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii
117. xxx Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
privind situaţiile financiare individuale şi situaţiile financiare consolidate publicate în M.O. nr.
963/30.12.2014
118. xxx Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 4160/2016 privind modificarea şi completarea unor
reglementări contabile publicat în M.O. nr.21/12.01.2016
119. xxx Colecţia revistei „Contabilitatea, Expertiza şi Auditul Afacerilor”, colecţia 2005 – 2015
120. xxx Colecţia revistei „Finanţe publice şi Contabilitate”, colecţia 2005 – 2014
121. xxx Colecţia revistei „Tribuna Economică”, colecţia 2005 – 2014
122. http://www.ceccar.ro
123. http://www.ensight.ro
124. http://www.eumed.net/ce/2009
125. http://www.europa.int
126. http://www.iae.univ-poitiers.fr
127. http://www.ifac.org
128. http://www.leaseurope.org
129. http://mfinante.ro
130. http://www.wall-street.ro/articol/International
131. http://wikipedia.com
175

Bazele Contabilitatii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele Contabilitatii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Forma de învăţământ: I.D.

Program de studiu : Administrarea afacerilor

Curs pentru învăţământ la distanţă

Conf. univ. dr. Mihaela TULVISNCHI

Resurse şi mijloace de lucru

1.2. C 1.2. Competenţele unităţii de învăţare

1.3. Natura şi statutul contabilităţii

1.6. Teste de evaluare / autoevaluare

2. 2.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.

2.3. Componentele unei definiţii a obiectului contabilităţii

2.4. Concepte cu privire la obiect de studiu al contabilităţii

BUNURI ECONOMICE + CREANŢE = DREPTURI + OBLIGAŢII

Bunurile economice şi creanţele în calitatea lor de obiecte de drepturi şi obiecte de

DREPTURI DE DREPTURI DE OBLIGAŢII OBLIGAŢII

În practica contabilă această dublă reprezentare a mărimii şi structurii patrimoniului unei

ACTIVE PATRIMONIALE PASIVE PATRIMONIALE

Datoriile entităţii economice faţă de proprietari corespund drepturilor de creanţă pe care

Utilizări pe termen Utilizări pe termen Resurse proprii Resurse atrase sau

Fig. nr. 1 Concepţia economică asupra patrimoniului

ACTIVELE PATRIMONIALE PASIVELE PATRIMONIALE

Figura nr. 2 Concepţia financiară asupra patrimoniului

2.6. Teste de evaluare / autoevaluare

3.2. 3.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.

3.3. Caracteristicile metodei contabilităţii

3.4. Procedeele meodei contabilităţii

3.6. Teste de evaluare / autoevaluare

4.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.

4.3. Conceptul de bilanţ

4.4. Clasificarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii

Bilanţ încheiat la data de ……

În România, entităţile economice utilizează şi prezintă schema verticală de bilanţ, care

4. 6. Influenţa operaţiilor economice asupra bilanţului

Relaţia de echilibru este următoarea:

Relaţia de echilibru se prezintă astfel:

TOTAL ACTIV 492.700 TOTAL PASIV 492.700

Relaţia de echilibru se prezintă astfel:

Relaţia de echilibru este:

Relaţia de echilibru se prezintă astfel:

Activ Bilanţul nr.7 Pasiv

Relaţia de echilibru se prezintă astfel:

Activ Bilanţul nr.8 Pasiv

Ecuaţia de echilibru este următoarea:

Relaţia de echilibru este:

4.8. Teste de evaluare / autoevaluare

5.2. Competenţele unităţii de învăţare

5.3. Noţiunea şi conţinutul economic al contului

5.4. Structura şi forma contului

Dezavantajele formei grafice bilaterale sunt:

Codificarea conturilor prin intermediul planului de conturi

Exemplu: Detalierea pe nivele a imobilizărilor poate fi reprezentată astfel:

5.6. Dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor

5.7. Analiza contabilă. Formula şi articolul contabil

Situaţia în conturi va fi următoarea:

Situaţia în conturi va fi următoarea:

5.8. Evidenţa cronologică şi sistematică

În scopuri didactice va fi utilizat următorul model de Jurnal:

Dacă în registrul Jurnal operaţiunile sunt consemnate numai în funcţie de momentul

În cursul perioadei de gestiune (01.09 – 30.09.N) au loc următoarele operaţii economice

Având în vedere înregistrările din Jurnal, în continuare vor fi sistematizate mişcările de

5.9. Conturi sintetice şi conturi analitice