Revist` de cultur` teologic` ortodox`

Nr. 28, Iunie 2010

PUBLICAŢIE EDITATĂ DE MITROPOLIA SLĂTIOARA

 Glasul Domnului către un suflet păcătos
Pentru ce tu omule, M-ai lăsat pre Mine?
Pentru ce de Cel ce te-a iubit te-ai întors?
Pentru ce iarăşi te-ai lipit de vrăjmaşul Meu?
Adu-ţi aminte că pentru tine din Cer M-am pogorât.
Adu-ţi aminte că pentru tine trup M-am făcut.
Adu-ţi aminte că pentru tine din Fecioară M-am născut.
Adu-ţi aminte că pentru tine am pruncit, M-am smerit,
am sărăcit, pre pământ am vieţuit.
Adu-ţi aminte că pentru tine gonire am răbdat, grăire
de rău, batjocuri, necinste, rane, scuipări, pumniri, luare
în râs şi patimi de ruşine am primit.
Adu-ţi aminte că pentru tine cu cei fără de lege M-am
socotit, cu moarte de ocară am murit, am fost îngropat.
M-am pogorât din Cer ca pre tine să te sui la Cer
M-am smerit ca pre tine sa te înalţ.
Am sărăcit ca pre tine să te îmbogăţesc.
M-am necinstit ca pre tine să te proslăvesc.
De voieşti binele tău, tot binele este la Mine.
De voieşti fericire, toată fericirea este la Mine.
De voieşti frumuseţe, cine este mai frumos decât
Mine?
Au bunul neam voieşti? Dar cine este mai bun neam
decât Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei?
Au voieşti înălţime? Dar cine este mai înalt decât
Împăratul Cerului?
Au voieşti slavă? Dar cine este mai mult slăvit ca
Mine?
Au voieşti bogăţie? Dar la Mine este toată bogăţia.
Au voieşti înţelepciune? Eu sunt Înţelepciunea.
Au voieşti prietenie? Dar cine este mai iubit şi mai
iubitor decât Mine, Care şi-a pus sufletul Său pentru toţi?
Au ajutor cauţi? Dar cine îţi va ajuta afară de Mine?
Au doctor cauţi? Dar cine te va doftorici afară de
Mine?
Au veselie cauţi? Dar cine te va veseli afară de Mine?
Au mângâiere cauţi întru a ta întristare? Dar cine te va
mângâia afară de Mine?
De cauţi odihna, întru Mine vei afla odihnă sufletului
tău.
M-am rănit ca pre tine să te vindec.
Am murit ca pre tine să te înviez.
Tu ai păcătuit, iară Eu păcatul tău asupra Mea l-am
luat.
Tu cel vinovat, iară Eu muncă am primit.
Tu cel datornic, iară Eu datoria am plătit.
Tu spre moarte osândit, iară Eu pentru tine am murit.
Ci la aceasta M-a tras pre Mine dragostea şi milostivirea
Mea,
Că Eu nu am putut răbda ca să pătimeşti tu acest fel de
rea nenorocire.
Deci tu pre această a Mea dragoste o treci cu vederea?
Că în loc de dragoste, cu urâciune îmi răsplăteşti.
În locul Meu, iubeşti păcatul.
În locul Meu, slujeşti patimilor.
Dar ce ai aflat tu întru Mine vrednic de întoarcere, de
nu voieşti a veni către Mine?
De cauţi pace, Eu sunt Pacea.
De cauţi viaţă, întru Mine este Izvorul vieţii.
De cauţi lumină, Eu sunt Lumina lumii.
De cauţi adevăr, Eu sunt Adevărul.
De cauţi cale, Eu sunt Calea.
De cauţi povăţuitor spre Cer, Eu sunt povăţuitor
credincios.
Deci dar, pentru ce nu voieşti a veni către Mine?
Au doară nu îndrăzneşti a te apropia? Dar către cine
mai cu lesne este apropierea?
Au a cere te sfieşti? Dar cine a cerut cu credinţă şi nu
i-am dat?
De nu te lasă pre tine păcatul, Eu pentru păcătoşi am
murit.
De te tulbură pre tine mulţimea păcatelor, la Mine
este mai multă milostivire. Că am zis: „Veniţi către Mine,
toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pre voi.
Luaţi jugul Meu preste voi şi vă învăţaţi de la Mine, că
sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor
voastre, căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea uşoară.”
(Matei 11, 28)
TRADIŢIA ORTODOXĂ
publicaţie tipărită cu binecuvântarea

† Î.P.S. VLASIE MOGÂRZAN,

ARHIEPISCOPUL ŞI MITROPOLITUL
BISERICII ORTODOXE DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

şi sub coordonarea

P.S. Episcop Vicar

† SOFRONIE SUCEVEANUL

Revista TRADIŢIA ORTODOXĂ este publicaţie înregistrată la

Biblioteca Naţională a României
Centrul Naţional de Numerotare Standardizată
TRADIŢIA ORTODOXĂ / MITROPOLIA SLĂTIOARA
ISSN 1842-7499
Editura „SCHIMBAREA LA FAŢĂ”
publicaţia respectă Legea nr. 594/2004 şi Legea nr. 186/2003,
privind promovarea culturii scrise -
- toate drepturile rezervate -
 Către poporul dreptslăvitor...
† Arhiepiscop şi Mitropolit, cu de la sine putere, se ridică şi vorbesc în numele Bisericii.
VLASIE Iubiţi credincioşi,
Către poporul drepslăvitor de pretutindeni, Problema pe care o avem aici de faţă spre a fi dis-
cutată este scrisoarea deschisă, semnată de D-l Aurelian
Din mila lui Dumnezeu, păstoresc Biserica Ortodoxă Botezatu, credincios al B.O.S.V.R, adresată membrilor
de Stil Vechi din România de aproximativ 18 ani, iar în tot Sfântului nostru Sinod, dar şi unor clerici aflaţi sub ju-
acest răstimp, Sfântul Sinod s-a confruntat cu situaţii simi- risdicţia noastră. Scrisoarea în cauză a fost postată şi pe
lare cu cea de acum, prin care anumiţi credincioşi, vădind blogul unei persoane străine de Biserica Ortodoxă de Stil
superficialitate în materie de cultură teologică, dar iubitori Vechi (cunoscută în mediul virtual ortodox drept „maica
de tulburare, vin cu sugestii agresive, lipsite de dreapta Ecaterina”, pe numele de mireancă Monica Fermo, e-
judecată duhovnicească - cea după care se conduce Bise- vreică trecută la Ortodoxie), cu care nu avem nici o
rica. Am aflat cu stupoare despre apa- părtăşie. Tot despre memoriul D-lui
riţia unor informaţii la adresa Bisericii Botezatu se fac referiri laudative şi pe
noastre, cu anumite implicaţii biseri- alt blog românesc, dar despre care nu
ceşti, ce nu au nici o legătură cu lupta merită făcută vreo menţiune, întrucât
ce s-a dus pentru păstrarea dreptei părerile administratorului său sunt
credinţe şi adevărata Ortodoxie. lovite de nulitate şi lipsite de obiecti-
Trebuie ştiut că cel ce se antre- vitate, el situându-se din start pe o po-
nează în anumite discuţii pe seama ziţie adversă B.O.S.V.R., pentru sim-
Bisericii, trebuie să fie înzestrat cu o plul motiv că Sinodul grec din care
sumă de virtuţi, având în vedere diver- face parte, ca mirean, a lansat în trecut
sitatea situaţiilor de care se va lovi. multe atacuri şi calomnii la adresa Si-
Mai mult decât acestea, îi sunt nece- nodului în Rezistenţă din Grecia, cu
sare experienţa, dreapta socoteală, trez- care Biserica noastră se află în comu-
via şi discernământul duhovnicesc, pe niune euharistică.
care omul le poate dobândi de la Dum- Caracterizând această scrisoare în
nezeu prin multă rugăciune şi sme- câteva cuvinte, putem spune că ea
renie. Nu oricine vorbeşte despre Bise- oferă nenumărate informaţii false, fiind
rică în termeni teologici este adevărat dominată, de la început la sfârşit, de
teolog, fiindcă teolog este cel ce se repetiţia obsesivă a unor termeni pre-
roagă şi cere de la Dumnezeu nu înţe- cum „anatemă”, „schismatic” sau „e-
lepciunea lumii, ci darul smeritei cu- retic”, manifestând desigur tendinţa de
getări. Un om ca acesta se umple de Înalt Preasfinţitul a distruge comuniunea dintre Biserica
toate virtuţile, dobândind în acelaşi VLASIE MOGÂRZAN, noastră şi cea din Grecia, aflată sub
timp şi discernământul duhovnicesc, Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii omoforul Î.P.S. Kiprian de Oropos,
de trebuinţă pentru ocârmuirea sufle- Ortodoxe de Stil Vechi din România
relaţie frăţească ce s-a întărit cu bine-
telor spre mântuire, unde ni se cere să îmbinăm blândeţea cuvântarea Sfântului Ierarh Glicherie şi dăinuie de a-
cu asprimea şi iconomia cu scumpătatea. proape 31 de ani. Despre cei care şi-au adus aportul la
Sfântul Vasilie cel Mare numeşte „neghină” pe toţi editarea şi publicarea scrisorii în cauză, ce doresc să
cei care strică învăţăturile Domnului, amestecându-se cu dezbine adevărul şi pacea Bisericii lui Hristos, nu putem
trupul Sfânt al Bisericii, ca să fie neobservaţi şi să facă să spunem decât cuvintele Sfântului Ioan Teologul:
vătămare (din Catehismul Sfântul Chiril, patriarhul Ierusa- „Dintru noi au ieşit, ci nu erau dintru noi; că de ar fi fost
limului pag. 121). Uneori, din ispita diavolului, chiar şi din dintru noi, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt
rândul celor aleşi se ridică voci care vin să tulbure liniştea toţi dintru noi” (I Ioan 2, 19).
Bisericii şi să smintească sufletele celor credincioşi, după În rândurile acestei scrisori, D-l Botezatu ne fur-
cum a proorocit Domnul: „Că mulţi vor veni întru numele nizează nenumărate informaţii false. Primul neadevăr ar fi
Meu, zicând: Eu sunt Hristos; şi pre mulţi vor înşela” că „după schimbarea calendarului din 1924, toată
(Mt. 5, 11). Biserica Greciei trece pe stilul nou”. Pentru publicul
Dar, pentru ca urzelile iubitorului de tulburare şi neavizat, cele scrise mai sus ar putea părea literă de lege.
dezbinare să aibă sorţi de izbândă, duhul răutăţii vine în Adevărul istoric este însă următorul: Odată cu introdu-
chipul faptei bune, creştineşti. El propovăduieşte despre cerea calendarului gregorian în uzul Bisericii din Grecia
dragoste, faptă bună sau dreapta credinţă. Aşa ne înşeală (decizie ce a aparţinut patriarhului Meletie, şi care o adop-
răutatea – prin prefacerea ei în chipul faptei bune. După tase fără a consulta opinia clerului şi a poporului ortodox),
cum a spus şi Sfântul Dorotei: „nici o răutate şi nici unul datorită acestei situaţii tensionate, în Grecia se formează
dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe Biserica Ortodoxă Tradiţionalistă (de rezistenţă), păstră-
cineva, decât numai dacă se preface în chipul faptei toare a vechiului calendar, formată din credincioşi şi preoţi
bune”. Şi, în aceste împrejurări atât de delicate din punct (la acea vreme neexistând ierarhie), care nu primiseră
de vedere sufletesc, există primejdia ca unii dintre creştini schimbarea calendarului.
să fie atraşi de ideile „filosofico-teologice” ale celor care,

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010 4
 Autorul îşi continuă expunerea informaţiilor false hirotoniţi întru arhierei preasfinţiţii Avxentie, Gherontie,
(cităm întocmai): „În 1935, trei dintre arhiereii Bisericii Partenie, Hristostom (Naslimis) şi Acachie (cel tânăr).
oficiale de pe nou se întorc la stilul vechi reconstituind Toţi aceşti episcopi au fost hirotoniţi pentru Biserica de
astfel Biserică din perioada premergătoare schimbării Stil Vechi din Grecia, de către ierarhii din Biserica Rusă
calendarului, făcând şi o mărturisire de credinţă în din Afara Graniţelor, aflată sub omoforul Arhiepiscopului
public. Cei 3 ierarhi amintiţi au fost: P.S. Hrisostomos Anastasie, primatul Sinodului Rus din acea vreme.
de Zakinthos, P.S. Ghermanos de Demetria şi P.S. Pe temeiul acestor hirotonii, a început comuniunea
Hrisostomos de Florina, care au mărturisit lipsa Ha- liturgică între Biserica Ortodoxă greacă aflată în rezistenţă
rului în Biserica de stil nou. După revenirea celor 3 (de stil vechi) şi Biserica Rusă din Afara Graniţelor, cele
arhierei în Adevăratul Trup al Bisericii şi reconsti- două Biserici devenind Biserici-surori. Deci Mitropolitul
tuirea Sfântul Sinod, urmează succesiv ca Mitropoliţi Acachie este cel ce deschide seria celui de-al treilea primat
Primaţi: ÎPS Hrisostomos de Flo- al Bisericii de Stil Vechi din Grecia, iar
rina, IPS Akakios, IPS Avxentios, şi după trecerea sa la cele veşnice, va fi
actualul Mitropolit Primat IPS succedat de ÎPS Avxentie, care des-
Kioussis”. chide al patrulea primat pentru anii
Adevărul a fost următorul: cei trei 1963-1984.
ierarhi nu au „reconstituit” Biserica În anul 1969, ieromonahul Ki-
(lucru lipsit de logică, fiindcă Biserica prian (Mitropolitul Kiprian de mai
nu poate dispărea în neant), ci doar târziu) părăseşte Biserica Ortodoxă de
ierarhia Bisericii, în cadrul căreia pri- stil nou din Grecia, trecând la Biserica
mat nu a fost ÎPS Hrisostom de Flo- Ortodoxă de Stil Vechi, aflată atunci
rina, ci Mitropolitul Ghermano de De- sub arhipăstorirea Mitropolitului Avxentie.
metria, ca primul hirotonit. Abia după Ieromonahul Kiprian este primit fără
anul 1940, dată la care ÎPS Ghermano nici un fel de hirotonie sau hirotesie,
(trecut la cele veşnice în 1943) îşi dat fiind faptul că eclesiologia sino-
depune demisia din treapta de mitro- dului „Florinit” (după numele Mitro-
polit, conducerea Bisericii Ortodoxe de politului Hrisostom de Florina) nu era
Stil Vechi din Grecia va reveni ÎPS atunci clarificată cu precizie.
Hrisostom, fost mitropolit de Florina, Despre Mitropolitul Kiprian de
care rămâne întâistătător al acestei Bi- Oropos, în aceeaşi scrisoare de protest,
serici până la moartea sa, în anul 1955. D-l Aurelian Botezatu se exprimă cu
Episcopul Hrisostom de Zakhynthos, (†1992) Î.P.S. Silvestru Onofrei şi următoarele cuvinte: „preotul Ki-
Kiprian de Oropos şi Filli
din nefericire, aflat în exil în insula prian a părăsit Biserica oficială toc-
Strofades, va cere iertare Sinodului Bisericii de stil nou din mai pe motivul apartenenţei acesteia la mişcarea
Grecia, fiind apoi repus în eparhia lui, unde a şi murit, în ecumenistă, iar acum le consideră Sfinte Taine deplin
preajma anului 1950. valide! De neînţeles extremele între care oscilează
Referitor la „actualul Mitropolit Primat IPS învăţătura de credinţă a IPS Kiprian!” Autorul acestor
Kioussis” – de care vorbeşte autorul, cred că este vorba afirmaţii trebuie informat asupra faptului că ÎPS Kiprian,
de ÎPS Hrisostom Kioussis, care este primat numai asupra preşedintele Sinodului Bisericii de Stil Vechi din Grecia a
unei părţi a Bisericii de stil vechi din Grecia, mai exact al publicat un număr de 14 cărţi cu conţinut apologetic şi
Mitropoliei de Atena. Mărturisirile privitoare la lipsa sau dogmatic, în care mărturiseşte poziţia ortodoxă patristică,
existenţa Harului în Biserica de stil nou a Greciei, au situându-se în mod cert şi fără vreun dubiu împotriva
oscilat până în 1983, când Episcopul Kiprian de Oropos a mişcării ecumenice. De altfel, el intră sub omoforul ÎPS
fost însărcinat de către Mitropolitul Kalist de Corint, în Avxentie în anul 1969 tocmai din motivul infiltrării ecu-
vederea elaborării unei mărturisiri de credinţă a Bisericii menismului în Biserica de stil nou a Greciei. La o analiză
de Stil Vechi din Grecia. Până la elaborarea acestei ecle- obiectică a eclesiologiei Sinodului în Rezistenţă, apărute
siologii, existau oscilaţii, în sensul că unii ierarhi recu- sub semnătura sinodului ÎPS Kiprian, denumită „Teze
noşteau existenţa Harului în Biserica de stil nou, iar alţii Kiprianite” nu poate fi vorba de nici un fel de învăţătură
îl respingeau. „anticreştină, eretică, blasfemietoare, total opusă învă-
Urmează două decenii de ample persecuţii ale Bi- ţăturii Bisericii noastre” după cum se precizează de către
sericii Ortodoxe de stil vechi din Grecia, venite din partea autorul în cauză.
autorităţilor de stat şi a Bisericii de stil nou. În acest timp, Şi încă un argument împotriva acuzaţiilor mincinoase
în anul 1955 trece la cele veşnice şi ÎPS Arhiepiscop şi la adresa Bisericii-soră din Grecia: cum se poate vedea şi
Mitropolit Hrisostom de Florina, fiind ultimul ierarh din accesând pagina de internet a Sinodului în Rezistenţă,
acea vreme al Bisericii tradiţionaliste din Grecia. În 1960, Mănăstirea Sfinţii Kiprian şi Iustina din Filli, Attica, se-
aflându-se văduvită de ierarhie, Biserica de Stil Vechi din diul mitropolitan şi totodată cel mai important aşezământ
Grecia se va îndrepta către Biserica Rusă din Afara Gra- monahal al Bisericii de Stil Vechi din Grecia, cu bine-
niţelor (cu care avea dealtfel aceeaşi mărturisire de cre- cuvântarea ÎPS Kiprian, anual au loc mai multe con-
dinţă), pentru a fi ajutată cu noi hirotonii de arhierei. În ferinţe, deschise publicului credincios, la care se dezbat
aceste condiţii, în acest an la Detroit este hirotonit întru probleme de mare actualitate, atât cele ce ţin de orga-
arhiereu preasfinţitul Acachie, care va prelua ocârmuirea nizarea internă a Bisericii, cât şi cele ce privesc traiectoria
Bisericii de Stil Vechi din Grecia, iar în 1961 la Atena sunt ecumenică şi dimensiunile apostaziei Bisericilor de stil

TRADIŢIA ORTODOXĂ
5 Nr. 29, Septembrie 2010
nou implicate în dialogul inter-religios. Aceste conferinţe noaştere a hirotoniilor din Biserica noastră, cât şi cel cu
sunt filmate şi traduse în câteva limbi de circulaţie inter- privire la comuniunea liturgică, a fost semnat de: ÎPS
naţională, ele constituind un excelent material de studiu, Kalist (în calitate de Mitropolit şi Preşedinte al Sinodului),
obiectiv şi bine întemeiat pe patristică, foarte folositor precum şi de episcopii: Antonie de Megara, Kiprian de
pentru orice credincios ortodox tradiţionalist, care trebuie Oropos, Maxim de Magnezia, Calinic de Achaia, Matei
totodată să fie foarte bine informat cu privire la aceste de Oenoe, Ghermano de Aeolia, Calinic de Dodecanese,
probleme destul de acute ale Ortodoxiei de astăzi. Mercurie de Cnossos şi Caliopie de Pentapolis.
Despre hirotoniile de arhierei din cadrul Bisericii de Având în vedere cele de mai sus, afirmaţia următoare
Stil Vechi din Grecia, aduse în discuţie de D-l Botezatu, a D-l Botezatu sună cel puţin ridicol: „arhiereii Mitro-
se ştie că aceastea au constituit, într-o oarecare măsură, poliei Slătioara, primesc hirotesia de la arhiereii Sino-
punctul de cotitură în istoria Sinodului, pentru faptul că dului Kalistit din Grecia, fapt ascuns cu multă grijă
ÎPS Avxentie a dat binecuvântare verbală pentru săvârşirea până astăzi poporului credincios”. Nu este nimic de
acestora, deşi mai târziu a manifestat reţineri faţă de noile ascuns, de vreme ce în Biserica noastră nu au fost nici un
hirotonii întru preoţie şi arhierie, făcute la iniţiativa fel de hirotesii! Mai mult, aducem la cunoştinţa credin-
Episcopului Kalist de Corinth şi a altor membri sinodali. cioşilor că în anul 1992, cu prilejul canonizării Sfântului
Puţin înainte de trecerea sa la cele veşnice, ÎPS Avxentie Ierarh Ioan Maximovici, şi Biserica Rusă din Afara
a confirmat totuşi plinătatea acestor hirotonii, făcute în Graniţelor a recunoscut hirotoniile din Biserica noastră.
anul 1979 (printre care şi cea a Episcopului Kiprian), re- Actul de recunoaştere a hirotoniilor şi de începere a
cunoscându-le validitatea. De aici însă, şi până la a face comuniunii dintre Bisericile noastre surori a fost semnat
afirmaţia gratuită că „gruparea Kalistită avea ca prim o- de Mitropolitul Vitalie Oustinov, în calitate de Preşedinte
biectiv hirotonia în arhiereu de atunci a preotului al Sinodului; de Arhiepiscopul Antonie de Los Angeles;
Kiprian” – aşa după cum se susţine în scrisoarea despre Arhiepiscopul Antonie de San Francisco şi al Americii de
care ne este vorba, este cale lungă. Vest; Arhiepiscopul Lavru de Siracuza, precum şi de
În acest context, având la bază neînţelegerile legate de episcopii: Veniamin de Cermonosk, Daniel de Erie,
nerecunoaşterea oficială a hirotoniilor făcute în 1979 de Valentin de Suzdal şi Vladimir, Ilarion de Manhattan,
către ÎPS Kalist şi ceilalţi episcopi din Sinod, s-au creat Mitrofan de Boston şi episcopul Grigorie.
mai multe grupări bisericeşti - mai multe sinoade, în Din partea Bisericii noastre, la acest moment solemn,
cadrul Bisericii de Stil Vechi din Grecia. Acest lucru nu se au fost invitaţi doi episcopi în calitate de martori; eu, în
datorează însă unor schimbări de ordin eclesiologic, ca- calitate de Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii şi prea-
nonic sau dogmatic. Potrivit mărturiilor episcopilor actuali sfinţitul Demosten, însoţiţi fiind de părintele arhimandrit
ai Bisericii de Stil Vechi din Grecia, se ştie că ÎPS Kalist Chiprian ca translator. La 27 noiembrie/10 decembrie
nu s-a mai întors niciodată 1992 am slujit prima
în mijlocul Sinodului con- sfântă liturghie arhiereas-
dus de Arhiepiscopul Av- că de comuniune cu Bise-
xentie. El se va desprinde rica Rusă din Afara Gra-
de Sinodul Arhiepiscopu- niţelor, şi nici de data a-
lui Avxentie, fiind ales mi- ceasta nu a fost vorba de
tropolit al Sinodului în Re- nici un fel de hirotesii.
zistenţă, din care făcea par- Pentru a se convinge de
te şi preasfinţitul Kiprian. falsitatea celor enunţate de
Comuniunea euharis- D-l Botezatu, care afirmă
tică dintre B.O.S.V.R şi că: „Pe considerente
Biserica Ortodoxă de stil strict personale, fără te-
vechi din Grecia, al cărei mei duhovnicesc eclesio-
întâistătător era ÎPS Kalist, logic sau canonic, mai
s-a înfăptuit la 30 octom- curând cred pe o relaţie
brie 1979, sub arhipăsto- de prietenie cu Episco-
rirea Sfântului Ierarh Gli- pul Kiprian, Sinodul Bi-
cherie, care l-a împuter- Î.P.S. Kalist de Corinth, în vizită la Sfântul Glicherie, sericii noastre hotărăşte
nicit pe preasfinţitul Sil- aflat pe patul de suferinţă. Anul 1984 unilateral să renunţe la
vestru Onofrei să facă toa- prima comuniune, ur-
te demersurile necesare împlinirii acestei unităţi întru mând în schismă şi erezie pe Mitropolitul Kiprian,
Hristos. aducând astfel asupra Bisericii noastre anatema, bles-
La 31 octombrie 1979, în biserica Mănăstirii din Filli temele şi caterisirile căzute peste acesta, la care se
s-a scris o pagină pururea spre aducere-aminte, săvâr- adaugă şi condamnările Sinodul din care s-a rupt şi
şindu-se o sfântă liturghie la care au luat parte preasfinţitul depunererea din treaptă a acestuia!”, cititorii trebuie să
Silvestru, alături de tot Sinodul în Rezistenţă, condus de facă apel la dreapta judecată. În mod oficial, nu avem
Mitropolitul Kalist. Odată cu aceasta, au fost recunoscute cunoştinţă ca episcopul Kiprian să fi împărtăşit anumite
şi toate hirotoniile făcute în cadrul Bisericii noastre, în- convingeri sau idei eretice, care să aducă modificare sau
cepând cu anul 1956 (cele făcute de Mitropolitul Galac- ştirbire în dogma Bisericii Ortodoxe, dat fiind faptul că
tion Cordun), fără a se săvârşi vreo hirotesie (deci fără a legătura între Biserica noastră şi cea greacă s-a realizat
se săvârşi vreo validare a hirotoniilor). Actul de recu- după cercetarea amănunţită a canonicităţii, a rânduielilor

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 28, Iunie 2010 6
bisericeşti şi a dogmatismului respectat de Sinodul condus Dintre continuatorii fostului Sinod al Mitropolitului
de ÎPS Mitropolit Kalist. Şi cum tocmai episcopul Kiprian Kalist, singurul care menţine relaţia de comuniune cu
fusese însărcinat cu realizarea demersurilor canonice şi Biserica noastră rămâne episcopul Kiprian, mai târziu
administrative în vederea începerii acestei comuniuni, devenit mitropolit. Mitropolitul Gherontie nu a arătat
orice posibilă abatere de la adevăr pe care ar fi putut-o niciodată vreun interes faţă de Biserica noastră. Mi-
avea, am fi sesizat-o. Altfel spus, dacă ar fi avut rea cre- tropolitul Kalist se va retrage din slujirea arhierească, iar
dinţă, ar fi ieşit la iveală imediat, tocmai pentru faptul că mai târziu se va despărţi şi de Sinodul Mitropolitului Ki-
el fusese numit să poarte dialogul cu noi. Mai mult, nici prian, rămânând complet izolat şi fără sinod până la
nu avem cunoştinţă despre faptul că episcopul Kiprian ar moarte.
fi fost condamnat şi depus din treaptă de vreun Sinod În perioada comunistă, Mitropolitul Kiprian a fost de
bisericesc din Grecia, aşa cum autorul scrisorii susţine două ori arestat şi exilat din România, pe motivul venirii
mai sus. Oricum, ca o adăugire, trebuie să spunem că sale aici, cu scopul de a întări relaţiile de comuniune cu
Dreptul bisericesc prevede ca un episcop (dacă situaţia o Biserica noastră. În pofida greutăţilor de comunicare şi a
cere), să fie judecat şi condamnat doar de Sinodul din care piedicilor puse în cale de autorităţile comuniste, între
face parte (deci o jurisdicţie nu se poate amesteca în Sinodul în Rezistenţă, condus de Mitropolitul Kiprian şi
rânduielile altei jurisdicţii). B.O.S.V.R. s-a creat o puter-
Încetarea comuniunii li- nică legătură duhovnicească,
turgice cu Biserica Ortodoxă cu binecuvântarea Sfântului
Rusă din Afara Graniţelor s-a Glicherie şi strădaniile de-
datorat dialogului acesteia cu puse de preasfinţitul Silvestru
Patriarhia Moscovei (afectată Onofrei.
de tendinţe ecumeniste, mo- În scrisoarea D-lui Bote-
derniste şi serghianiste), în zatu, noi, arhiereii Sinodului
care aceasta s-a implicat, ce a B.O.S.V.R. suntem numiţi
condus la unificarea celor „nevrednici de a păstori
două Biserici, fapt concre- Biserica”. Nu vreau să nu-
tizat la data de 17 mai 2007, mesc această ieşire a auto-
când actul de unificare a fost rului altfel decât îndrăzneală
semnat, într-o procesiune so- şi obrăznicie necugetată, şi
lemnă, ce a avut loc la Mos- Anul 1992 - semnarea actului dintre B.O.S.V.R. şi Biserica totodată să îi răspund că Bi-
cova, în Catedrala Hristos- Rusă din Afara Graniţelor, prin care se recunosc hirotoniile serica noastră a ajuns până în
Mântuitorul, de către întâi- săvârşite în Biserica noastră, începându-se şi comuniunea zilele noastre, prin Darul lui
stătătorii Alexei II (din partea liturgică dintre cele două Biserici. Dumnezeu, nevătămată de
Patriarhiei de Moscova) şi Lavru (din partea Bisericii vreun eres şi neatinsă de duhul lumesc. Acest lucru nu se
Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor). datorează nici obrăzniciei şi nici bârfelor unor critici
După anul 1979 (mai exact în 1984), datorită faptului îndrăzneţi, ci suferinţelor şi jertfei ierarhilor de azi sau ale
că în Biserica Greacă de Stil Vechi fuseseră hirotoniţi celor deja mutaţi la Domnul. Cu ce cuget, Domnule Bo-
episcopi „nevrednici” (ne limităm la acest epitet), Sfântul tezatu, îndrăzniţi a numi nevrednic pe preasfinţiţii Paho-
Sinod aflat sub conducerea ÎPS Kalist se dizolvă în diferite mie Morar, Evloghie Oţa, Meftodie Marinache sau pe
însuşi Sfântul Glicherie? Mă rezum a-i aduce aici în dis-
grupări. În condiţiile în care Mitropolitul rămâne izolat şi
cuţie doar pe cei mutaţi din această viaţă, pentru a nu tul-
aproape singur la cârma Bisericii, patru dintre arhiereii
bura pe cei a căror jertfă se vrea anonimă, din smerenie
din fostul lui sinod trec sub omoforul Arhiepiscopului
adevărată. Aceşti uriaşi duhovniceşti, cărora nu suntem
Gherontie. Singurii care continuă activitatea sinodală a vrednici nici măcar a le pomeni numele, cu atât mai mult
Mitropolitului Kalist sunt episcopii Kiprian şi Ioan. a-i ponegri prin cuvinte nedemne, au suferit chinurile tem-
Despre episcopul Ioan se ştie (şi nu s-a ascuns niciodată!) niţelor comuniste, foamea, sete, frigul şi lanţurile care
că a fost cu adevărat călugăr catolic, fiind hirotonit preot tăiau în carnea vie a trupurilor lor, pentru a nu trăda Bise-
în Patriarhia Moscovei, unde, nu ştim în ce condiţii a fost rica şi sufletele creştinilor!
primit numai prin mirungere! Odată ajuns în Biserica de Oare Sfântul Glicherie a dat dovadă de orbire duhov-
Stil Vechi din Grecia, a fost botezat şi hirotonit diacon, nicească, atunci când a dat binecuvântare pentru începerea
preot şi episcop. Deci, episcopul Ioan (Giovanni, cum este comuniunii cu Sinodul în Rezistenţă? Cum se face că
numit în scrisoare) a fost hirotonit după botez de arhiereii Sfântul Glicherie nu a găsit nici schismă şi nici erezie în
din Biserica Greacă de Stil Vechi, iar nu de ereticii Biserica greacă cu care suntem în comuniune?
nestorieni, după cum susţine autorul. Probabil, cu ereticii Până la construirea unei pledoarii întemeiate a acu-
nestorieni ar fi avut legături înainte de a se converti la zatorului nostru, afirmaţiile sale privind erezia şi schisma
Ortodoxie. Sinodului în Rezistenţă rămân nefondate, iar cât priveşte
În aceste condiţii, totuşi B.O.S.V.R. nu rupe co- faptul că „în Grecia există astăzi aprox. 20 de biserici
muniunea cu Mitropolitul Kalist. Pe de altă parte, situaţia pe stil vechi”, ceea ce este exagerat, acest lucru nu
politică efectivă din România acelui moment, marcată de priveşte Sinodul în Rezistenţă, nu ne priveşte nici pe noi
totalitarismul şi teroarea comunistă, nu permitea epis- (atâta vreme cât nu avem părtăşie cu ele), şi cu atât mai
copilor noştri să se deplaseze în Grecia pentru săvârşirea puţin ar trebui să îl privească pe D-l Botezatu.
slujbelor în comun. Nici Mitropolitul Kalist, destul de îna- Autorul scrisorii consideră „Tezele Kiprianite” drept
intat în vârstă şi suferind, nu a mai putut veni în România. „eretice, unanim condamnate de toate Bisericile

TRADIŢIA ORTODOXĂ
7 Nr. 28, Iunie 2010

(†2006) Preasfinţitul Pahomie Morar
Ortodoxe Tradiţionaliste şi Sinodul din care s-a
desprins”. Noi, Sinodul B.O.S.V.R., în urma cercetării
lor amănunţite din punct de vedere canonic şi dogmatic,
(†1979) Preasfinţitul Evloghie Oţa alături de Sfântul
Glicherie în anul 1967, imediat după
eliberarea din închisoare
TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010
nu le putem condamna şi nici nu le putem numi eretice.
Singura diferenţiere între eclesiologia Bisericii noastre şi
cea a Sinodului în Rezistenţă, aflat sub omoforul ÎPS
Kiprian, apare în legătură cu primirea schismaticilor
calendarişti (de stil nou) în sânul Bisericii Ortodoxe de Stil
Vechi.
Sinodul Bisericii soră, apelând la pogorământul (ico-
nomia) bisericească, îi reprimeşte pe aceştia fără mi-
rungere, întrucât în Biserica lor nu au fost înregistrate eve-
nimente contradictorii precum cele din România, când în
anii 1926 şi 1929 Paştele s-a prăznuit la o dată ce a sfidat
hotărârile Sinodului I de la Niceea. Deci, ca urmare a
acestor evenimente în B.O.R., la care se adaugă alte aba-
teri canonice, care duc la pierderea Darului Sfântului
Duh, conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi (precum botezul
prin stropire sau turnare, fără cele trei afundări, cununiile
mixte, rugăciunile ecumenice cu ereticii, etc), Sfântul
Sinod al Bisericii de Stil Vechi din România, adoptă prin-
cipiul scumpătăţii Sfinţilor Părinţi şi, după canonul 1 al
Sfântului Vasilie cel Mare, primeşte pe schismaticii de stil
nou care se întorc la Ortodoxie prin Taina Ungerii cu
Sfântul şi Marele Mir.
Ziarul „Universul”, într-unul din numerele sale din
anul 1929, prezenta actul oficial, prin care delegatul Patri-
arhiei Ecumenice a Constantinopolului, mitropolitul Hri-
sant, înmâna patriarhului Miron Cristea, documentul prin
care patriarhia Ecumenică acuza de schismă (deci numea
schismatică) Biserica Ortodoxă Română, datorită neres-
pectării condiţiilor pascale întărite la Sinod I de la Niceea.
De vreme ce în Biserica lui Hristos taina mântuirii
oamenilor se lucrează prin cele două principii - cel al
scumpătăţii şi cel al iconomiei (pogorământului), aceste
diferenţe dintre practica Bisericii noastre şi cea de stil
vechi din Grecia, nu reprezintă o piedică în calea comu-
niunii liturgice, atâta vreme cât Biserica soră din Grecia se
conduce după calendarul şi Tradiţia Sfinţilor Părinţi, res-
pingând comuniunea cu Ortodoxia oficială şi alte Biserici
schismatice sau eretice, precum şi toate curentele ino-
vatoare şi moderniste.
Iar, dacă eclesiologia Bisericii de Stil Vechi din
Grecia, tot conform principiului iconomiei Sfinţilor Pă-
rinţi, numeşte pe schismatici „mădulare bolnave” fiind în
aşteptarea unui viitor sinod spre condamnarea acestora,
noi, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în conformitate cu
principiul scumpătăţii Sfinţilor Părinţi şi pentru a menţine
puritatea credinţei Ortodoxe în Biserica noastră, con-
siderăm deja osândiţi de tribunalul sinodal bisericesc al
Sfinţilor Părinţi, pe cei care s-a abătut de la Tradiţia
Bisericii Ortodoxe şi au primit noul calendar papist.
8
 De vorbă cu Preasfinţitul episcop Evloghie Sibianul
Aflat la sediul Mitropoliei Slătioara cu prilejul prăz- La ceasul de odihnă al slugilor ce păzeau ţarina, au venit
nuirii Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul, Prea- vrăjmaşii omului, şi a semănat zizanii între grâu, ducân-
sfinţitul episcop Evloghie Sibianul a acceptat să răspundă du-se apoi. Seminţele rele nu s-au cunoscut decât în clipa
unor întrebări puse de redacţia revistei Tradiţia Ortodoxă. în care semănăturile au făcut rod. Atunci slugile stăpâ-
Preasfinţite, în aceste vremuri tulburi pe care le trăim, nului au văzut că unele plante au spic, iar altele au făcut
din ce în ce mai mulţi oameni vin către Hristos, văzând în seminţe negre şi vătămătoare, şi au spus despre aceasta se-
Biserica Ortodoxă singurul liman de scăpare. Ei vin în- mănătorului: Doamne, au n-ai semănat sămânţă bună în ţa-
setaţi de adevăr; vin cu multe întrebări şi au nevoie de pro- rina ta, dară de unde are zizanii? Iar el le-a zis lor: Un
povăduirea cuvântului lui Dumnezeu. În numele lor, aş om vrăjmaş a făcut aceasta. Iar slugile au zis lui: Vrea-vei
vrea să ne spuneţi ce este mântuirea sufletului şi cum se dar să mergem să le plivim? Iar el a zis lor: Ba, ca nu
poate dobândi ea astăzi? cumva plivind zizaniile, să rupeţi şi grâul împreună cu dân-
Cuvântul mântuire are sensul de scăpare, izbăvire de sele. Lăsaţi să crească amândouă împreună până la se-
la pedeapsa iadului şi din moartea cea veşnică, şi ea trebui ceriş, şi atunci la vremea secerişului voi zice secerăto-
să fie scopul vieţii fiecărui credincios ortodox. Raiul pier- rilor: Pliviţi întâi zizaniile, şi le legaţi snopi, ca să le ardem
dut prin păcatul strămoşesc nu poate fi răscumpărat cu pre dânsele; iar grâul îl adunaţi în jitniţa mea (Mt. 13, 27-30).
nici o bogăţie lumească, însă se poate deschide iar, pri- Cu toţii ştim ce este neghina - acea buruiană ce creşte
mind într-însul sufletele mântuite ale celor ce au ştiut, în laolaltă cu grâul, în lanuri, având aceeaşi înălţime cu ce-
răstimpul vieţii lor pământeşti, că scopul nostru este în- realele, şi care creşte amestecându-se şi deghizându-se cu
dumnezeirea, adică dobândirea Duhului Sfânt. mare măiestrie, printre plantele bune de grâu. Seminţele
Dar mântuirea nu este un lucru ce ei, adică rodul, sunt însă otrăvitoare;
se poate câştiga stând cu mâinile atât de multă otravă există în această
încrucişate şi nefăcând nimic. Ea este plantă, încât în timpul înfloririi, pâ-
o luptă cu noi înşine, cu firea noastră nă şi florile ei degajă nişte substanţe
cea căzută; cu ispitele ce vin din lu- care pot dăuna faunei din zona res-
mea ce ne înconjoară, dar şi cu săge- pectivă. Iată deci cum două lucruri
ţile lumii nevăzute, ţintite asupra noas- care ar trebui să fie pline de gingăşie
tră de viclenii diavoli. Ea este scopul (floarea), sau pline de bogăţie (ro-
final, iar mijloacele prin care o pu- dul), sunt de fapt nu numai lipsite de
tem dobândi sunt nenumărate. Porun- vreun folos pentru semănător, ba
ca de căpătâi pentru cel ce vrea să se chiar păgubitoare.
mântuiască ne-o arată chiar Prooro- Să ne gândim o clipă la sensul du-
cul David, ce spune: „Fereşte-te de rău hovnicesc al acestei rânduieli dum-
şi fă bine, caută pacea şi o urmează nezeieşti: de ce a îngăduit Dumne-
pre ea” (Ps. 33, 14). zeu ca aceste plante să crească împre-
Putem oare să săvârşim acest ună? De ce nu a creat oare lanuri se-
bine, de vreme ce suntem supuşi neîn- parate de grâu şi neghină? Sau de ce
cetatelor uneltiri ale vrăjmaşului, care a slobozit ca cei răi să fie amestecaţi
vede cum Raiul din care a căzut prin cu cei buni? El n-a dăruit un alt pă-
neascultare, se împodobeşte încă şi în mânt celor răi, ci a amestecat pe unii
zilele noastre, prin sfinţii neamului cu alţii – grâul cu neghinele, săvâr-
Preasfinţitul episcop Evloghie Sibianul şind astfel o lucrare de un mare folos,
omenesc? Dumnezeu însă nu îngă-
duie diavolului să ne ispitească pentru a ne pierde, ci ca fiindcă cei buni îşi dovedesc vrednicia în mijlocul acelora,
să dea o mai mare strălucire luptătorului, o mai straşnică mă- care încearcă să îi abată de la calea dreaptă spre rău. Şi
reţie luptei, ca omul fiind ispitit să se încununeze mai mult. Sfântul Apostol Pavel spune că vor fi rătăciri între creştini,
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Diavolul e rău, recu- ca cei statornici să se vădească mai strălucitori, prin aceste
nosc, dar rău pentru el însuşi, nu pentru noi, dacă suntem ispite ce vin asupra lor.
cu băgare de seamă. Aceasta-i firea răutăţii, nu-i primej- Credinţa singură poate mântui pe om? Există oare
die decât acelora care şi-o însuşesc”. tipare de sfinţenie, ce pot fi urmate?
În Sfânta Evanghelie, există o pildă foarte frumoasă Mântuirea nu o dobândim numai prin credinţă, ci
şi adâncă, şi anume aceea despre zizanii, adică neghine. prin credinţă însoţită de fapte. Revenind la asemănarea
Poate mulţi dintre cititorii noştri o cunosc, fiindcă ea se cu lumea văzută, dacă vreţi, credinţa este copacul, iar fap-
citeşte în Biserică la privegherea săvârşită în cinstea So- tele sunt florile. Florile unui copac bun (adică faptele
borului Sfinţilor Arhangheli (8/21 noiembrie). În această dreptei credinţe) sunt bune şi folositoare, fiindcă ele aduc
pildă se vorbeşte despre Împărăţia Cerurilor, care este ase- rod bun (mântuirea). Nu la fel putem spune despre florile
menea omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. unui copac rău, otrăvitor (aşa-zisele „fapte creştineşti”

TRADIŢIA ORTODOXĂ
9 Nr. 29, Septembrie 2010
ale ereticilor, sectarilor şi păgânilor). Ele aduc roade otră- îndeplinită: Sfântul Ioan era asemenea unui pom răsădit
vitoare, pe care până şi animalele le ocolesc. lângă izvoarele apelor. Trebuia de-acum să înflorească şi să
Cu toţii am întâlnit în viaţă diferite persoane pe care rodească. Aici vine prinosul, jertfa de sine, adică bunătatea
le-am remarcat datorită blândeţei, modestiei ori mărini- şi blândeţea sa, izvorâte din preaplinul inimii sale iubitoare
miei lor. Dar această bunătate pur omenească, izvorâtă nu de Hristos. Călătorind cu o corabie de neguţători, el însuşi
din dreapta credinţă şi dreapta măr- făcând negoţ cinstit, pentru agoni-
turisire, ci dintr-o structură psiholo- seala sa zilnică, era văzut adeseori
gică echilibrată (sau al auto-suges- rugându-se lui Dumnezeu, postind,
tiei, cum e cazul în yoga), nu poate fiind blând şi plecat către toţi, les-
fi mântuitoare. Să nu se înşele ni- ne apropiat tuturor, făcând milos-
meni, văzând „răbdarea”, „înfrâna- tenie către toţi, miluind pe toţi cei
rea”, „milostenia” sau chiar „minuni- lipsiţi ce erau în corabie, îndestu-
le” făcute de vrăjitori, yoghini, guru, lându-i cu cele de nevoie. Pe cei bol-
lideri de secte şi papi eretici: nici navi îi mângâia, dându-le cele de
unul dintre aceştia nu va moşteni Îm- nevoie din averile lui şi întinzân-
părăţia Cerurilor, decât dacă se va du-le mână de ajutor în toate.
lepăda de rătăcire şi va veni către Ochii lui pururea erau plini de la-
Biserica lui Hristos. crimi şi, izvorând totdeauna la-
Chiar dacă se auto-declară crimi, îşi zicea: „De vei milui pe fra-
„creştini”, cei pomeniţi mai sus nu tele tău cel ce pătimeşte rău, miluit
vor avea parte de mântuire, fiindcă vei fi şi tu de Dumnezeu. Cum vei
şi dracii cred în Dumnezeu, dar mângâia pe cel întristat, aşa vei fi
această credinţă nu îi mântuieşte, ci şi tu mângâiat de Dumnezeu”.
îi face să se înfricoşeze pentru cea- Văzând faptele sale bune,
sul de Judecată. Ei au căzut din as- Domnul l-a ales pentru ultima şi cea
cultare, din pricina mândriei, pe mai grea luptă a sa: mărturisirea
când credinţa presupune ascultare Preasfânt numelui Său, în faţa nea-
faţă de poruncile lui Dumnezeu. murilor necredincioase şi eretice.
Îndeplinirea poruncilor lui Dum- Ce a urmat este aidoma pătimirilor
nezeu întăreşte credinţa în noi, pre- celorlalţi mucenici, cu care şi acum
cum ştim de la Dreptul Avraam, Paraclisul Mănăstirii „Acoperământul Maicii se sălăşluieşte în curţile desfătate
Domnului” din loc. Şelimbăr, în apropiere de
fiindcă fapta lui de a asculta de Sibiu, în iarna anului 2009. Aşezământul
ale Raiului. Fermentul însă – să-
Dumnezeu şi de a aduce pe Isaac ca monahal, care este totodată şi reşedinţă episcopală, mânţa cea bună care a rodit spre mân-
jertfă pe altar, a fost o manifestare a fost ridicat în întregime prin străduinţele întregii tuire a fost deci virtutea sa creşti-
a credinţei lui desăvârşite. obşti, în frunte cu preasfinţitul Evloghie. nească, dragostea, mila şi bunăta-
Cât despre tipare de sfinţenie, nu aş putea spune că tea, care s-au hrănit din pământul mănos al dreptei credinţe.
există aşa ceva. Există însă modele de urmat, şi spre aces- El şi-a oferit necondiţionat dragostea sa celor din jur,
tea trebuie să tindem pururea, să năzuim cu tot cugetul şi iubindu-i pe toţi ca însuşi pe sine, sau chiar mai mult decât
sufletul nostru, în fiecare clipă a existenţei noastre. Mode- pe sine. El nu a pus condiţii, aşa cum punem noi, atunci
lul original şi cel mai desăvârşit este, desigur, Domnul şi Mân- când răsplătim cu bine doar celor ce ne fac bine, iar pe cei
tuitorul nostru, Iisus Hristos - Dumnezeu desăvârşit şi Om ce ne fac rău, nu numai că nu le arătăm bunătate în schimb,
desăvărşit, Cel ce S-a răstignit pe Crucea Golgotei, ascul- aşa cum ne învaţă Sfânta Evanghelie, ci ţinem minte răul,
tător făcându-Se voii Tatălui, până la moarte, şi Care ne va ba chiar urzim planuri de răzbunare, care nu au nimic în
întâmpina în ceasul înfricoşat al Judecăţii, purtând semnele comun cu viaţa întru Hristos.
însângerate ale cuielor şi ale spinilor. Avem modele şi pe Mai- Mulţi poate se plâng, că acest lucru este prea anevoios
ca Domnului, pe Sfinţii lui Dumnezeu, cei ce şi-au dobân- pentru ei. În Tradiţia Bisericii avem însă şi pilde de oameni
dit mântuirea dăruind Ziditorului lor, prin jertfă de sine, tot mântuiţi fără jertfă văzută, sângeroasă ori prin fapte ale mi-
ce aveau mai bun. lei trupeşti, ci prin lucrările lor lăuntrice, de multe ori ră-
În lumea de neghine de care erau împresuraţi, aceste mase necunoscute celor din preajma lor. Patericul egiptean
diamante ale cetelor sfinţilor, au strălucit fiecare prin câte istoriseşte următoarea întâmplare: Lângă un bătrân oare-
o virtute, pe care au lucrat-o până la desăvârşire. Ei şi-au care vieţuia un frate care era cam leneş. Acesta, urmând să
clădit această casă a faptelor bune având ca temelie pe moară, zăcea în preajma unuia din părinţi, şi îl vedea bă-
Hristos, Piatra cea din capul unghiului, dar nu au neglijat trânul uşor ieşind din trup. Vrând bătrânul a încredinţa pe
nici celelalte îndatoriri duhovniceşti ale creştinilor: postul, fraţi, i-a zis lui: „Frate, să mă crezi, că noi toţi ştim, că n-ai
milostenia, înfrânarea, curăţia, precum şi toată fapta bună. fost frate nevoitor spre postire şi cum de ieşi aşa cu osârdie
Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava s-a mân- din trup? Fratele i-a răspuns: cred, părinte, că adevărat ai
tuit prin mucenicie. Ştim cu toţii din viaţa sa, că el a fost zis, dar de când m-am făcut monah nu mai ştiu să fi
crescut de părinţi ortodocşi, fiind hrănit din fragedă prun- judecat pe vreun om. Deci vreau să zic către Dumnezeu:
cie cu laptele dreptei credinţe. Prima condiţie fusese deci Tu ai zis, Stăpâne, nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi, lăsaţi

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010 10
şi vi se va lăsa vouă!” Zis-a lui bătrânul: „Pace ţie, fiule!” tos, vor căpăta mântuirea, atâta vreme cât ei sunt vrăjmaşi
Şi s-a mântuit fără osteneală. ai Lui şi nu cred în El? Cum să se mântuiască ereticii,
Ce putem spune mai mult decât că Dumnezeu, în care au sfâşiat veşmântul lui Iisus Hristos şi L-au pogorât
marea Sa bunătate şi din starea de Fiu al lui
dreptate, a lăsat şi celor Dumnezeu în cea de
neputincioşi trupeşte pri- creatură? Fără Hristos
lej să se mântuiască. Ni- şi fără dreapta credinţă
meni nu va putea spune Ortodoxă nu ne putem
că nu s-a putut mântui mântui. Singura cale
din cauză că a fost slab spre Împărăţia lui Dum-
ori bolnav cu trupul, şi nezeu, Lumina cea nea-
nu s-a putut nevoi prin pusă din veac, este
post, priveghere sau ru- dreapta credinţă ortodo-
găciune. Nimeni nu va xă. Singurul adevăr este
putea spune că nu s-a cel propovăduit pe Sfin-
putut mântui fiindcă a ţii Părinţi la cele şapte
fost sărac şi nu a putut soboare ecumenice şi lo-
face milostenie, ori că a cale, iar viaţa veşnică este
fost fricos şi s-a temut cununa primită de la
de mărturisirea credin- Maica Domnului „Rai Cuvântător”, frescă din paraclisul Hristos pentru credinţa
ţei. Vedem mai sus o Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” în El şi faptele cele bu-
cale foarte lesnicioasă de a merge la Rai: neosândirea, ne făcute întru numele Său. De care cunună şi pe noi pe
adică ţinerea limbii, nejudecata asupra aproapelui, dar şi toţi să ne învrednicească, prin Darul Său. Amin.
iertarea, nepomenirea de rău.
Pot avea mântuire cei ce rătăcesc de la dreapta cre-
dinţă, sau cei care nici măcar nu cred în Dumnezeu?
Sfântul Ignatie Briancianinov scrie în una dintre lu-
crările sale aşa: „Ce spectacol vrednic de plâns în hohote:
creştinii care nu ştiu în ce constă propriu-zis creştinismul.
Rareori vedem câte o excepţie, rareori putem întâlni, în nu-
meroasa gloată a celor ce se numesc creştini, unul care e
creştin nu doar cu numele, ci şi în faptă! Mulţi creştini vor-
besc despre mântuire, dar habar nu au ce este mântuirea,
nu ştiu de ce au nevoie pentru a se mântui, nu-L cunosc
pe Hristos, singurul mijloc al mântuirii noastre!”
Sfinţii Părinţi spun că există un singur mijloc de
mântuire: Răscumpărătorul, adică Mântuitorul Hristos!
Dacă Drepţii din Vechiul Testament, care credeau în Mân- Biserica mare a mănăstirii din Şelimbăr,
tuitorul ce urma să vină; dacă chiar şi ei se pogorau în aflată în construcţie în vara anului 2009
iad, cum putem crede că păgânii, mahomedanii, iudeii şi
ateii, care nu au cunoscut şi nu au crezut în Mesia Hris- jjjjdJJJJ
Tradiţie şi modernism în Biserica Ortodoxă (I)
Tradiţia în Biserică
În rândul ortodocşilor există astăzi multă ignoranţă şi confuzie, cu privire la Tradiţie şi la legătura dintre ea şi
Biserică; la modul cum este ea percepută de către heterodocşi. Oamenii caută să îşi răspundă la întrebarea: „Oare
putem fi credincioşi Tradiţiei, şi în acelaşi timp modernişti, adică în pas cu vremurile?” Un rezultat direct al acestei
ignoranţe este tocmai starea de confuzie şi tulburare, ce există în rândurile ortodocşilor, şi nu în ultimul rând, o atitu-
dine de dispreţ şi desconsiderare în privinţa Sfintei Tradiţii. Toate acestea sunt, în ultimă instanţă, neghine semănate
de urâtorul de bine - adevărate primejdii în calea mântuirii sufletului.
Ce este Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe?
Pentru a înţelege ce reprezintă Tradiţia, trebuie ca mai întâi să o separăm de celelalte genuri de tradiţii (obiceiuri)
omeneşti. Sfânta Tradiţie îşi are obârşia la Dumnezeu. Ea este revelaţia dumnezeiască, arătată direct, prin propovă-
duirea Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu, adică al lui Iisus Hristos, ori prin mijlocirea Sfinţilor Prooroci şi Apos-
toli, în vreme ce tradiţiile omeneşti sunt un produs al minţii omului, de-a lungul veacurilor. Însuşi Hristos Domnul

TRADIŢIA ORTODOXĂ
11 Nr. 29, Septembrie 2010
ne arată lămurit că între cele două tradiţii sunt deosebiri, Tradiţia şi Ortodoxia
atunci când îi mustră pe cărturarii şi fariseii lui Israil, ce
Biserica Ortodoxă a păzit cu credincioşie Sfânta Tra-
dispreţuiau dumnezeiasca Tradiţie, îmbrăţişând-o pe cea
diţie de-a lungul veacurilor, ca pe o vistierie de mult preţ.
omenească, zicându-le: „Că lăsând porunca lui Dumnezeu,
Din prima clipă a existenţei sale,
ţineţi aşezământul Bătrânilor”
Biserica a mărturisit lumii că, mai
(Marcu 7, 8). Iar Sfântul Apostol Pa-
presus de vremuri, Credinţa sa va
vel, asemenea îi învaţă pe Colo-
rămâne neschimbată. Aşa se face
sseni, spunând: „Socotiţi ca să nu
că, încă din timpurile apostolice şi
vă fure pe voi cineva cu filosofia, şi
până în zilele noastre, dogmele şi
cu înşelăciunea deşartă, după pre-
sfintele aşezăminte au rămas ace-
dania oamenilor, după stihiile lu-
leaşi, fiind prin ele însele o trăsă-
mii, şi nu după Hristos” (Col. 2, 8),
tură a Bisericii dreptslăvitoare. Sec-
ori pe Tessaloniceni: „şi porun-
tele protestante, dimpotrivă, res-
cim vouă, fraţilor, întru numele
ping forma nescrisă a Sfintei Tra-
Domnului nostru Iisus Hristos, să
diţii, recunoscând doar Sfânta
vă feriţi voi de tot fratele ce umblă
Scriptură, pe care o interpretează
fără de rânduială, şi nu după pre-
însă potrivit rătăcirii lor. Negarea
dania care a luat de la noi” (II Tes.
Tradiţiei a fost ceva dezastruos,
3, 6). Din toate aceste izvoare scrip-
pentru că a dus la pierderea unei
turistice, precum şi din altele, de-
comori care are o importanţă co-
curg două concluzii: Sfânta Tra-
vârşitoare pentru mântuire (con-
diţie este mai presus de orice înţe-
form Sfântului Nectarie al Eghinei –
lepciune omenească, fiind singura
„Două studii”, pag. 71-72).
călăuză sigură a vieţii în Hristos, iar
tradiţiile omeneşti pot fi date la o Tradiţia, Soboarele şi Sfinţii Părinţi
parte, atunci când devin potrivnice Sfintele Soboare nu numai că au folosit Tradiţia
poruncilor dumnezeieşti. Apostolică, dar de asemenea au ştiut ce însemnătate cu-
Părinţii şi scriitorii Bisericii ne spun că Tradiţia este tremurătoare are, luând hotărâri pentru păzirea ei. Urmă-
formată din cuvântul scris al lui Dumnezeu, adică Scrip- toarele cuvinte ale Sfântului Atanasie cel Mare sunt ca-
turile, ce s-au păstrat în moştenirea sfântă a Bisericii, dar racteristice liniei pe care Sfinţii Părinţi au urmat-o: „Din-
şi din cel nescris, propovăduit de către Sfinţii Apostoli, ce tru această credinţă apostolească eu m-am învăţat; cre-
s-a păstrat în Canoanele Sfintelor Soboare a toată lumea, dinţa cea primită de noi din mâinile Părinţilor, fără nici
precum şi în scrierile Sfinţilor Părinţi purtători de Duh. o adăugire sau scădere” (Epistola către Serapion 33; Patro-
Despre existenţa unei bogate Tradiţii Apostolice ne aduc logia Græca 26:605C). (Va urma)
mărturie cuvintele Sfântului Evanghelist Ioan, scrise la
sfârşitul Evangheliei sale: „Sunt încă şi altele multe câte
a făcut Iisus, care de s-ar fi scris câte una, nici în lumea
aceasta (mi se pare) că nu ar încăpea Cărţile ce s-ar fi
scris” (Ioan 21, 25).
Cui se închină actualul patriarh al Rusiei?
„Iar Iisus le-a zis lor: Căutaţi, şi vă păziţi de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor” (Mt. 16, 6).
„Ascultaţi toţi cei ce mâncaţi împreună cu ereticii: Vrăjmaşi ai Domnului sunteţi” Sfântul Ioan Gură de Aur.

În anul 1927, Mitropolitul Serghie Stragorodski (în acea perioadă patriarh vicar al Bisericii Ruse), îşi anunţa
supunerea faţă de puterea sovietică şi faţă de instituţiile de stat din Rusia comunistă, semnând aşa-numita „Declaraţie
de loialitate”, prin care Patriarhia Moscovei şi clerul ei se angajau a fi supuse puterii sovietice, colaborând cu aceata
şi însuşindu-şi ideologia comunistă. În prezent, Patriarhia Moscovei nu a denunţat încă oficial declaraţia respectivă.
Desigur, au existat şi ierarhi care s-au opus politicii Mitropolitului Serghie, iar ei au fost etichetaţi drept „criminali
politici” şi au fost trimişi în lagărele de exterminare sovietice. Apărătorii Mitropolitului Serghie îi creaseră acestui o
aură de sfânt în viaţă, pretinzând că prin îngenuncherea în faţa regimului el salvase Biserica de la capitularea ei totală.
Aşa cum scria cândva Sfântul Ioan Maximovici într-un articol, „Declaraţia Mitropolitului Serghie nu a adus vreun
folos Bisericii. Prigoanele nu numai că nu au încetat, ci chiar au sporit. La celelalte acuzaţii făcute de regimul sovie-
tic împotriva clerului şi mirenilor s-a adăugat încă una – nerecunoaşterea Declaraţiei. În acelaşi timp, s-au închis
nenumărate biserici în întreaga Rusie. În câţiva ani, aproape toate bisericile au fost distruse sau li s-a dat o altă
destinaţie. Regiuni întregi au rămas fără nici o singură biserică. Lagărele de concentrare şi taberele de muncă silnică
deţineau mii de clerici, dintre care o mare parte nu şi-au mai redobândit niciodată libertatea, fiind executaţi acolo
sau murind din pricina muncii excesive şi a lipsurilor. Până şi copiii preoţilor şi mirenii credincioşi au fost prigoniţi”.

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010 12
 În tot acest răstimp, în temniţa bolşevică se afla Acelaşi patriarh, prieten de încredere al celor ce L-au
Sfântul Patriarh Tihon, păstorul cel bun al turmei ce sta răstignit pe Hristos, a adresat o felicitare oficială lui Berl
împotriva ereziei serghianiste. El se ridicase împotriva bol- Lazar, rabinul-şef din Rusia cu ocazia împlinirii de către
şevicilor conduşi de Lenin, care jefuiau bisericile, pro- acesta a 45 de ani. Felicitarea a fost publicată oficial pe
fanau icoanele şi furau odoarele sfintei biserici. Când a site-ul Patriarhiei Moscovei şi conţinea următoarele cu-
aflat de uciderea călugărilor, a preoţilor şi a creştinilor, i-a vinte: „Stimate domnule rabin principal Berl Lazar. Vă fe-
chemat pe credincioşi să apere credinţa şi sfintele bi- licit cordial cu prilejul aniversării deosebite. Mărturisesc
serici. El a înţeles marea responsabilitate care îi revenea şi că Federaţia comunităţilor evreieşti din Rusia pe care o
a conştientizat pericolul compromisului cu ateii bolşevici, conduceţi este un vechi partener al Bisericii Ortodoxe
cărora le-a scris aşa: „Reveniţi-vă, nebunilor, şi opriţi Ruse în dialogul interreligios. Cu lucrările noastre comune
această vărsare de sânge! Nu numai că faceţi fărădelegi, noi întărim cooperarea dintre religiile tradiţionale ale
ci însăşi lucrarea diavolului săvârşiţi, şi Rusiei şi rezistăm sfidărilor de multe
asta vă va duce în viaţa viitoare în flă- feluri ale vremii. Am speranţa că în
cările Gheenei, iar urmaşii voştri vor viitor vom putea găsi noi puncte de
fi blestemaţi încă din această viaţă”. tangenţă, muncind împreună pentru păs-
Către turma sa, el scria cuvinte de trarea şi afirmarea valorilor morale tra-
întărire, sfătuindu-i să nu aibă părtăşie diţionale în societatea noastră. Vă do-
cu mitropolitul Serghie şi Sinodul său: resc sănătate, putere tare şi izbânzi în
„Fiilor! Serghie, acest lup în piele de munca spre binele Rusiei.”
oaie, a dat până acum la moarte mai Pe 4 noiembrie 2009, patriarhul
mult de o sută de episcopi şi mii de du- Kyrill a luat parte, alături de alţi repre-
hovnici, luptători pentru dreapta Cre- zentanţi ai „religiilor tradiţionale ale
dinţă şi ei de acum nu mai sunt, căci Rusiei” la ceea ce se numeşte Ziua
au fost împuşcaţi. De acum şi eu îmi Unităţii Naţionale (a Rusiei). Iată un
aştept pedeapsa cu moartea, care din fragment de discurs de la faţa locului:
clipă în clipă trebuie să vină (...) Să „Poporul nostru este alcătuit din
nu vă împărtăşiţi cu ei, şi nici să nu multe naţionalităţi. Noi, reprezentanţii
mergeţi să vă rugaţi împreună cu a- religiilor tradiţionale ale Rusiei, stăm
ceşti indivizi nedemni de cinstea de a în faţa voastră, a întregului nostru po-
se numi oameni, căci ei toţi se află sub por, mărturisind că nici deosebirile reli-
anatemă şi blestem. Şi scoateţi afară gioase, naţionale ori etnice nu pot să
pre cel rău dintre voi înşivă” (I Cor. 5, 13). Sfântul Ierarh Tihon (stânga), alături de divizeze poporul nostru unit şi nici nu
Ce putem vedea astăzi la nivel viitorul mucenic Veniamin al Kazanului, îl divizează. Pe oameni îi desparte pă-
oficial în Patriarhia Moscovei? Dacă mitropolit de Petrograd catul, necredinţa, stricarea reperelor
relaţiile răposatului patriarh Alexei al (acum Sankt Petersburg) morale, decăderea omului până la
II-lea cu Biserica Romano-Catolică au rămas în cea mai stadiul de animal – iată ce îi divizează pe oameni şi
mare parte reci (mai degrabă din pricina unor orgolii per- distruge alcătuirea sănătoasă a relaţiilor sociale.”
sonale, decât din dorinţa de a apăra Biserica Ortodoxă), Din cele spuse de Kyrill, rezultă că există ceva care
succesorul acestuia, patriarhul Kyrill grăbeşte lucrurile şi „ne uneşte” şi care este mult mai important decât „reli-
demarează o serie de dialoguri ecumenice, atât cu ereticii giile noastre”. Ce poate fi mai important pentru un orto-
din Apus, cât şi cu evreii şi musulmanii. Râvna şi încli- dox decât credinţa sa ortodoxă? Dar pentru un iudeu, pen-
naţia sa către încălcarea canoanelor se datorează în mod tru un musulman, pentru un budist – ce poate fi mai im-
cert perioadei în care a fost membru în Comitetul Executiv portant decât propria sa credinţă – aşa rătăcită cum este
al Consiliului Mondial al Bisericii, ca delegat permanent ea? Ce este mai important pentru Kyrill decât Hristos,
din partea Sinodului de la Moscova. decât Sfânta Treime? Ce îl uneşte pe el cu răstignitorii lui
În aprilie 2010, patriarhul Kyrill a mai făcut un pas Hristos; ce are el în comun cu cei care îl socot pe un oare-
înainte pe cărarea întunecată a ecumenismului, care ne- care Mahomed mai presus decît Hristos, cu cei care se în-
linişteşte pe orice credincios sincer. El a ţinut un discurs chină la duhurile căzute? Puterea politică, adică stăpânirea
în faţa şeicului Islam Allahshukur Pasha-Zade, lider al lumii acesteia este ceea ce uneşte o populaţie într-un stat.
musulmanilor din Caucaz, spunând: „Rugăciunea ne uneş- Dar cine este stăpânitorul lumii acesteia (Ioan 12, 31)?
te cu Dumnezeu, cu Dumnezeu cel Sfânt. Avem diferenţe Diavolul. Deci Kyrill ne îndeamnă prin cele spuse să ve-
în a-L înţelege pe Dumnezeu, în viaţa noastră religioasă, dem în statul antihristic de astăzi singurul criteriu al uni-
dar avem ceva în comun, şi aceasta este rugăciunea tăţii oamenilor de diferite religii.
împreună”. Spre finalul întâlnirii, Kyril a concluzionat: În loc să afirme că credincioşii de diferite credinţe se
„Dumnezeu să binecuvinteze minunatul pământ al deosebesc radical, numai ortodocşii având în credinţa lor
Azerbaijanului, pe popor şi pe voi toţi, dragii mei fraţi şi iubirea pentru duşmani, adică deschiderea spre ceea ce
surori. Mă bucur că ne-am întâlnit sub arcadele prin- politicii numesc „convieţuirea paşnică”, Kyrill declară că
cipalei moschei din Baku” iar mai departe a zis: „este o religia nu-l deosebeşte, nu-l desparte de Berl Lazar
minciună a spune că religiile ne despart”. (rabinul-şef al iudeilor din Rusia), de muftiu, de masoni,

TRADIŢIA ORTODOXĂ
13 Nr. 29, Septembrie 2010
 ci există ceva mai important, mai presus de Sfânta Treime care
îl uneşte pe Kiril cu cei de altă credinţă. Unde încape Hristos în
această „mărturisire de credinţă” a lui Kyrill ?
Nu păcatul îi dezbină pe oamenii de diferite credinţe. Păcatul îi
desparte pe oameni de Hristos, căci păcatul este exclusiv ruperea
legăturii între omul creştin şi Dumnezeu. Căci, în multe cazuri,
ceea ce este păcat pentru creştini este virtute la musulman,
şamanist, budist, iudeu şi invers. Lipsa credinţei adevărate, cea
ortodoxă, distruge omul. Aceasta o mărturisim noi, ortodocşii.
Orice altă credinţă este pierzătoare, chiar mai grav decât lipsa ei.
Cu altă ocazie, în cadrul unei emisiuni-scandal, Kyrill, apu-
cându-se de mâini cu reprezentanţii credinţelor iudaică, islamică
şi catolică, a declarat că el, împreună „cu catolicii, jidovii, mu-
sulmanii face parte împreună din acelaşi unic sistem de valori
Activitatea ecumenică a Patriarhului Kyrill: întâlniri cu
ereticii monofiziţi (armeni), musulmani şi catolici
morale pe care ei împreună îl transmit lumii”. Este clar până şi
unui copil că morala creştină este incompatibilă cu orice altă
morală, după cum orice altă morală este incompatibilă cu morala creştină. Astfel, Kyrill mărturiseşte că el crede într-
un zeu al „reperelor morale” unice cu cele ale ereticilor şi necreştinilor şi că pentru Kyrill este mai importantă
stabilitatea relaţiilor sociale decât mântuirea în Hristos. Această „pace şi linişte socială” el o declară mai presus decât
Hristos. Acest „sistem unic de valori morale” este subînţeles ca fiind o entitate metafizică a-toate-unificatoare, în care
se regăsesc laolaltă creştinii, iudeii, ereticii, păgânii şi necredincioşii. Aceasta nu este altceva decât biserica-trup al lui
antihrist, acea biserică al cărei părtaş se face Kyrill patriarhul, acea biserică care umblă răcnind ca un leu să înghită
tot creştinul (I Petru 5, 8) dreptslăvitor din Biserica-Trup a lui Hristos.

Despre iudaizarea catolicismului. Cronica lepădării (II)

În iunie 1960, prin mijlocirea consulatului francez la
Roma şi personal prin cardinalul Augustin Bea (1881-
1968), Isaac s-a întâlnit cu papa Ioan al XXIII-lea, pe care
încearcă să-l convingă despre necesitatea revizuirii „învă-
ţăturii dispreţuirii”, înmânându-i memorandumul „Despre
necesitatea corectării învăţăturilor catolice referitoare la
Israel”. Întâlnirea a fost un gest important în ce priveşte
atitudinea faţă de Asociaţia prieteniei iudeo-creştine. Cu
câteva luni mai înainte, papa a ordonat desfiinţarea expre-
siilor „Să ne rugăm şi pentru mârşavii iudei” şi „Atot-
puternicul, veşnicul Dumnezeu, în mila Sa nerespingând
nici chiar mârşăvia iudeilor”, folosite la rugăciunea pen-
tru evrei din cadrul slujbei catolice din Vinerea Mare. În
una din notiţele sale, el scria cu această ocazie: „De ceva
timp Ne deranjează întrebarea despre pro perfidies
Judaeis [n. trad.: pentru mârşavii iudei] din slujba Vinerii
Mari. Dintr-o sursă sigură cunoaştem că predecesorul
Nostru, venerabilul Pius XII, deja scosese acest atributiv
din rugăciunea personală şi spunea doar „Să ne rugăm...
şi pentru evrei”. Având aceleaşi intenţii, Noi am hotărât,
ca în sfânta săptămână ce se apropie, aceste două propo-
ziţii să fie (scurtate în acest fel)”.
Tot atunci, la Köln a fost deschisă o nouă sinagogă,
ceea ce ar simboliza revizuirea atitudinii faţă de iudei. În
octombrie 1960, Ioan XXIII a primit în audienţă 130 de
reprezentanţi ai Chemării Iudaice Unite, întâmpinându-i
cu cuvintele „Eu sunt Iosif, fratele vostru”. Istoria Conci-
liului Vatican II. Volumul I. Moscova, Institutul Biblico-
Teologic „Sf. Andrei”, 2003, pag. 467-468.
Cât despre cardinalul Bea, el era conducătorul
Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştine,
ce fusese creat recent şi se ocupa cu pregătirile Conciliului
II Vatican, fiind unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai
papei. Era un teolog de orientare modernistă, influenţat de
ideile protestante, membru al ordinului iezuit. La vremea
sa, el a dirijat Centrul Internaţional de Investigaţii la Roma,
iar apoi a condus Universitatea Papală Grigoriană. El a
fost inclus în lista masonilor influenţi, întocmită de ser-
viciul de contrainformaţii a Vaticanului, „Sodalitium Pia-
num” (SD), în timpul unei investigaţii făcute la ordinul
papei Paul IV, în anul 1971.
Anume lui i s-au transmis propunerile lui Isaac, pen-
tru studierea cărora în cadrul Consiliului Pontifical pen-
tru promovarea unităţii creştine a fost creat un grup special
care a stabilit contacte cu lumea iudaică şi cu asociaţiile ei
principale din Franţa, Israel şi SUA (în particular cu Con-
gresul Evreiesc Mondial). Luând drept bază Declaraţia de
la Seelisberg, el a dezvoltat principalele revendicări despre
iudaism, pregătind un proiect scurt, intitulat De Judaeis,
care urma să fie prezentat la Conciliu II Vatican. Dar da-
torită protestelor liderilor arabi în perioada pregătirilor
pentru conciliu temporar a fost sistat, iar apoi a fost îna-
intat spre studiere, dar deja nu în calitate de document in-
dependent, ci ca parte integrantă a declaraţiei comune des-
pre confesiunile necreştine.
Secretarul de stat al Vaticanului, Amleto Cicognani,
a scos documentul de pe ordinea de zi, din motiv că în
situaţia de atunci a relaţiilor tensionate dintre Israel şi ţările
arabe, oricare „concesie” evreilor ar fi fost văzută ca ex-
presie a duşmăniei faţă de arabi şi pas spre recunoaşterea

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010 14
 Cardinalul Augustin Bea (foto stânga), în
dialog cu un reprezentant al iudaismului
de către Vatican a statului Israel. Cicognani nici nu era con-
ştient de rostul acestui text şi la ultima adunare a Comisiei
Centrale a Secretariatului a spus: „Dacă vorbim de evrei,
de ce nu am vorbi atunci şi despre musulmani?... Atât
evreii, cât şi toţi ceilalţi ce se află în afara Bisericii, trebuie
să ştie că de vor dori să se convertească la catolicism, Bi-
serica îi va primi cu dragoste”. Scoaterea din programul Con-
ciliului a acestui subiect era cerută şi de reprezentanţii
„bisericilor” catolice din Est, ce se temeau de eventualele con-
secinţe grave pentru minoritatea creştină din ţările arabe
(Istoria Conciliului Vatican II. Volumul IV, 2007, pag. 165-166, 170).
Influenţa organizaţiilor evreieşti a avut un rol im-
portant în această situaţie. În februarie 1962, Congresul
Evreiesc Mondial a prezentat cardinalului Bea o declaraţie
în care se evidenţia obiectivul luptei cu antisemitismul.
Acelaşi mesaj îl avea şi memorandumul Bea, adresat papei
Ioan XXIII în decembrie 1962, doar că era exprimat altfel.
În el se vorbea de responsabilitatea bisericii în răspândirea
antisemitismului prin intermediul învăţăturii şi predicilor,
iar astfel şi pentru persecuţiile la care au fost supuşi evreii,
şi despre necesitatea de a examina aceast subiect în mod
special. Ioan XXIII a răspuns afirmativ şi chestiunea a fost
din nou inclusă în ordinea de zi.
La pregătirea textului a participat activ nu numai Jules
Isaac, ci şi cercurile iudaice cu care avea relaţii strânse,
ceea ce este descris în articolul lui Joseph Roddy „Cum
iudeii au schimbat gândirea catolică”, publicat în revista
americană „Look” din 25 ianuarie 1966. Autorul a descris
negocierile tainice purtate de cardinalul Bea la New York
şi Roma cu liderii organizaţiilor evreieşti internaţionale -
Comitetul Evreiesc American (CEA) şi Liga Anti Defăi-
mare B'nai B'rith. Un rol de frunte l-a avut aici rabinul
Abraham - Joshua Heshel, gânditor hassidic, directorul
Seminarului Teologic Iudaic din New York, care a asistat
la Conciliu în calitate de reprezentant oficial al CEA de pe
lângă cardinalul Bea.
Liderii iudaici cu insistenţă căutau să obţină eli-
minarea din învăţătura catolică a afirmaţiei potrivit căreia
iudei ar fi ucigaşi de Dumnezeu, lipsiţi de întâietate (statut
de popor ales), iar din textele liturgice - orice cuvinte
dezaprobatoare ce se referă la ei. În acest scop, a fost
organizată întâlnirea lui Paul al VI-lea cu reprezentantul
15
ONU Arthur Goldberg (judecător al Judecătoriei Su-
preme), care a primit instrucţiuni de la rabinul Heshel,
apoi papa l-a primit pe însuşi Heshel, cu condiţia ca
întâlnirea să fie în taină.
Prima variantă a textului declaraţiei despre religiile ne-
creştine, în care capitolul despre iudaism era cel de bază,
a fost înaintată la vot şi a primit aprobare în septembrie
1964. Însă tezele despre iudaism erau atât de revoluţionare
şi periculoase, încât chiar şi pontiful liberal Paul al VI-lea
nu a îndrăznit să aprobe această variantă şi a amânat exa-
minarea ei pentru următoarea şedinţă. Textul nega defi-
nitiv responsabilitatea liderilor iudaici pentru moartea lui
Hristos, respingea expresia „popor ucigaş de Dumnezeu”,
acuza Biserica de antisemitism, punea sub semnul între-
bării autenticitatea scrierilor evangheliştilor (cu precădere
a Sf. Ioan şi Sf. Matei), discredita învăţătura părinţilor
Bisericii şi a teologilor catolici. În cele din urmă, docu-
mentul a fost transcris cu expresii mai precaute şi, cu toate
că dezbaterile lui nu încetau să stârnească polemici aprin-
se, pe 15 octombrie 1965 pentru el au votat majoritatea
membrilor conciliului, iar pe 28 octombrie a fost aprobat.
Aşa a fost adoptată declaraţia „Despre atitudinea Bisericii
faţă de religiile non-creştine”, cunoscută ca declaraţia
Nostra Aetate.
În Nostra Aetate, se dădea o nouă apreciere impor-
tanţei religiilor lumii (inclusiv celor animiste şi altor culte
păgâne), se recunoştea valoarea şi esenţa lor mântuitoare,
ceea ce însemna de facto un apel la sincretism religios.
Documentul, în special, declara: „Biserica catolică nu neagă
în nici un fel ce este adevărat şi sfânt în aceste religii. Ea
manifestă respect faţă de aceste forme de activitate, faţă de
aceste norme şi doctrine, care deşi sunt foarte diferite de
regulamentele şi prescripţiile ei personale, totuşi, poartă în
sine razele acelui Adevăr care îi luminează pe toţi
oamenii”.
Însă cea mai radicală a fost revizuirea atitudinii faţă de
iudaism. Ignorând diferenţele dintre religia Vechiului
Israel şi iudaismul talmudic modern, autorii declaraţiei,
respingând aşa-zisa idee a „înlocuirii”, au purces la
negarea lipsirii iudeilor de Împărăţia Cerurilor şi la re-
cunoaşterea ca Dumnezeu adevărat pe ne-triipostatnicul
dumnezeu Iehova, căruia i se închină iudeii moderni, con-
TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010
firmând prin aceasta înrudirea acestora cu creştinii. În
document scria: „Cu toate că stăpânirea iudaică şi adepţii
ei au insistat asupra morţii lui Hristos, însă ceea ce a fost
săvârşit în timpul patimilor Lui, nu poate fi de-a valma
incriminat nici tuturor evreilor de pe atunci, nici iudeilor
contemporani. Cu toate că Biserica şi este Poporul lui Dum-
nezeu, însă nu se cuvine să-i vedem pe iudei nici lepădaţi
de Dumnezeu, nici blestemaţi, de parcă aceasta ar reieşi
din Sfânta Scriptură”. „Iudeii în majoritatea lor nu au
primit Evanghelia, iar mulţi chiar s-au opus răspândirii ei
(vezi Rom. 11, 28)”.
Cu toate acestea, conform Apostolului, din cauza pă-
rinţilor lor iudeii sunt iubiţi de Dumnezeu, ale Cărui da-
ruri şi chemări nu se pot lua înapoi (Rom. 11, 28-29).
„Biserica crede că Hristos, pacea noastră, i-a împăcat pe
iudei şi păgâni pe cruce şi din ambii şi-a făcut Sie una” şi
că „împreună cu proorocii şi cu acelaşi Apostol Biserica
aşteaptă ziua, ştiută numai de Dumnezeu, când toate po-
poarele îl vor chema pe Dumnezeu într-un glas şi Îi vor
sluji Lui în unanimitate”.
Această afirmaţie a Sfântului Apostol Pavel a fost
ruptă din contextul epistolei lui, unde se vorbea: „Ci nu ca
cum că a căzut cuvântul lui Dumnezeu; că nu toţi care sunt
din Israil, aceştia sunt Israil. Nici căci sunt sămânţa lui
Avraam, toţi sunt fii, ci întru Isaac (a zis) se va numi ţie
sămânţă. Adică nu care sunt fii ai trupului, aceştia sunt fii
ai lui Dumnezeu; ci care sunt fii ai făgăduinţei, se socotesc
întru sămânţă” (Rom. 9, 6-8) şi mai departe, cu referinţă la
proorocul Osia: „Chema-voi pre cel nu este norodul meu,
norodul meu; şi pre cea neiubită, iubită. Şi va fi, în locul
unde s-a zis lor: Nu norodul meu sunteţi voi, acolo se vor
chema fii lui Dumnezeu celui viu” (Rom. 9, 25-26).
Apostolul vorbeşte nu doar de faptul că păgânii au
devenit urmaşii lui Avraam prin făgăduinţă ci şi că iudeii
ce n-au crezut în Hristos s-au lipsit de Împărăţia lui Dum-
nezeu: „Iar de s-au şi frânt unele din ramuri, iar tu măslin
sălbatec fiind te-ai altoit întru ele, şi părtaş rădăcinii şi
grăsimei măslinului te-ai fãcut. Nu te lăuda asupra ramu-
rilor, iar de te lauzi, nu porţi tu pre rădăcină, ci rădăcina pre
tine. Dar vei zice: Frântu-s-au ramurile ca să mă altoiesc
eu. Bine, pentru necredinţa s-au frânt, iar tu pentru cre-
dinţa stai; nu te înălţa cu mintea, ci te teme” (Rom. 11, 17-20).
În epistola către Efeseni (II Ef. 14-15), Sfântul Apostol
Pavel spune că Hristos a împăcat pe cruce prin Trupul şi
Sângele Său pe iudeii şi păgânii ce au crezut în El, adică pe
creştini, dar despre împăcarea necredincioşilor nu se spu-
ne nimic.
Denaturând şi falsificând în totalitate esenţa Evan-
gheliei şi Revelaţiei Dumnezeieşti, aceste precepte neagă
învăţătura despre Biserica lui Hristos. Creştinismul învaţă
că alegerea vechiului popor evreiesc consta în aceea ca,
păstrând adevărata credinţă în Dumnezeu, să-L primească
pe Mesia, iar apoi să ducă Vestea cea Bună despre venirea
lui Mesia tuturor popoarelor pământului, ceea ce au şi
înfăptuit apostolii.
Dar, respingându-L pe Mesia-Hristos Mântuitorul,
despre care a mărturisit Moise şi prorocii, poporul iudaic
s-a lipsit de statutul de popor ales, cedându-l apostolilor şi
acelor obşti creştine care au devenit temelia noului popor
ales de Dumnezeu - Bisericii lui Hristos, unde nu mai este
„nici elin, nici iudeu”. Şi dacă, după cuvântul Apostolu-
lui, Biserica lui Hristos este „neam ales..., popor sfânt,
oameni, luaţi spre moştenire” (I Petru 2, 9), orice afirmaţii
despre continuitatea pretinsei alegeri de Dumnezeu a în-
tregului popor evreiesc sunt teologic neîntemeiate („Pa-
pismul şi lupta lui contra Ortodoxiei”. Strijev, 1993, pag. 88)
Însuşi Hristos, propovăduind în Biserică şi răspun-
zând „arhiereilor şi bătrânilor poporului” le-a zis: „Pentru
aceea zic vouă: Că se va lua de la voi Împărăţia lui Dum-
nezeu, şi se va da neamului, care va face rodurile ei.”
(Matei 21, 43), şi a proorocit: „Mulţi de la răsărit şi de la
apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu
Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi arun-
caţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea
şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 8, 11-12). Aceste cuvinte au
fost ignorate de tezele documentului, precum şi cuvintele
iudeilor: „Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui
asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Matei 27, 25).
Traducere toaca.md după Ольга Четверикова - Католическая
церковь в «диалоге» с иудаизмом: история отступничества

Momente de răscruce în istoria Bisericii Ortodoxe,

în secolele XX-XXI (III)
Anul 1965 – Al doilea pas major pe calea pierzării şi impunerea ecumenismului
Patriarhul Ecumenic Athenagoras şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054”. Anatema
a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin
„ridicarea” anatemei, Athenagoras proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost afurisiţi (excomunicaţi) pe nedrept,
că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, papalitatea latină
este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma şi Noua
Romă. Această restabilire este o necesitate canonică...”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei. Una după alta, mănăs-
tirile întrerup comuniunea cu patriarhul Athenagoras, încetând pomenirea sa.

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010 16
+ 19 iunie 1966 + Sfântul Ioan Maximovici, arhiepiscop şi pe trei dintre monahii de la aceeaşi mănăstire la expul-
de Shanghai şi San Francisco, din sinodul Bisericii Orto- zarea din Athos. În faţa refuzului acestora de a se supune, ar-
doxe Ruse din Afara Graniţelor, adoarme întru Domnul, la mata greacă (!) impune o blocadă maritimă şi terestră vreme
Seattle (fără a fi în comuniune cu ortodoxia mondială, ofi- de patru luni. Monahii desfăşoară deasupra mănăstirii lor bi-
cială). Este unul dintre cei mai mari făcători de minuni ai necunoscutul steag cu inscripţia „Ortodoxie sau moarte”.
veacului nostru. + 1975 + Mărturisirea de la Tia-
+ 26 oct. 1967 + Patriarhul ecu- theira, a mitropolitului grec Athena-
menic Athenagoras merge la Roma gora (Kokkinakis) al Tiatheirei şi al
şi se aşează pe un scaun arhieresc la Marii Britanii, declară că episco-
aceeaşi înălţime cu papa, rugându-se patul şi preoţia anglicanilor, copţilor,
împreună. armenilor, romano-catolicilor şi or-
+ Nov. 1967 + Majoritatea mona- todocşilor sunt toate valide; prin ur-
hilor Muntelui Athos se opun cu tă- mare, tainele anglicanilor şi romano-
rie „ridicării” anatemei de la 1054. catolicilor sunt cele ale uneia, sfinte,
În Pastorala de la Naşterea Domnu- soborniceşti şi apostoleşti Biserici.
lui 1968 Patriarhul ecumenic Athe- + Iunie 1980 + Atlanta, Geor-
Sfântul Ioan Maximovici, imediat după gia, S.U.A: Arhiepiscopul Iacov (Ar-
nagoras afirmă că „poporul lui Hris- mutarea sa la Domnul
tos [n. trad.: romano-catolicii şi or- hiepiscopia Greacă a Americii de
todocşii] se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau teolo- Nord şi Sud) slujeşte o slujbă ecumenică fără precedent,
gilor”. Mai declară că a introdus numele Papei Paul al VI- împreună cu catolici, protestanţi, baptişti, lutherani, presbite-
lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. [n. trad.: Dipticele rieni, metodişti uniţi şi chiar cu reprezentanţi ai religiei iudaice.
sunt pomelnicele cu numele episcopilor ortodocşi, pome- + Iulie/Aug. 1983 + Sinodul Episcopilor Bisericii
niţi în timpul dumnezeieştilor liturghii]. Ruse de peste graniţe, la o adunare din Canada, declară:
+ 16 decembrie 1969 + Patriarhia Moscovei decide că Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa
„în cazurile în care catolicii cer Bisericii Ortodoxe să fie este împărţită în aşa-zise „ramuri”, deosebite după credinţă
împărtăşiţi cu Sfintele Taine, acest lucru nu le va fi oprit.” şi felul de viaţă; sau că nu este o Biserică în chip văzut, ci
+ 1971 + Schimbare de direcţie a Consiliului Mondial se va alcătui în viitor, când toate „ramurile” sau „sectele” sau
al Bisericilor către sincretismul interreligios, la sugestia „denominaţiunile”, şi chiar religiile, se vor uni într-un singur
pseudo-ortodocşilor. În februarie, Papa şi Patriarhul ecu- trup; şi care nu deosebesc preoţia şi tainele Bisericii de ce-
menic Athenagoras schimbă scrisori de recunoaştere reci- le ale ereticilor, ci spun că botezul şi împărtăşania ereti-
procă a Bisericilor lor, în urma cărora el anunţă public că cilor sunt lucrătoare pentru mântuire; aşadar, celor ce cu
dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor. bună-ştiinţă sunt în părtăşie euharistică cu aceşti eretici îna-
+ 1972 + Monahii de la Mănăstirea Esfigmenu din inte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau ţin erezia
Muntele Athos ridică steaguri negre pentru a protesta îm- ecumenistă sub chipul dragostei frăţeşti sau al bănuitei uniri
potriva rugăciunilor comune între patriarhul Athenagoras a creştinilor despărţiţi, anatema!
şi papă. În iulie, Athenagoras (mason de gradul 33) moare + Nov. 1987 + Patriarhul Ecumenic Dimitrie şi clerul
şi este îngropat; la înmormântare sicriul a fost închis (fapt său concelebrează la o liturghie romano-catolică împreună
neobişnuit pentru un episcop ortodox). Este urmat de Di- cu Papa Ioan Paul al II-lea, în Roma. Patriarhul nu pri-
mitrie, care promite să continue politica ecumenică a prede- meşte, totuşi, ostia romano-catolică.
cesorului său. + Oct. 1989 + Patriarhul Partenie al Alexandriei de-
Chinotita Sfântului Munte emite o enciclică de reluare clară din nou că „Mahomed este un apostol al lui Dum-
a pomenirii liturgice a patriarhului ecumenic deoarece - nezeu… un om al lui Dumnezeu, ce a lucrat pentru Îm-
spuneau ei - „s-a stabilit un nou climat”, făcându-se astfel părăţia lui Dumnezeu” şi că „atunci când vorbesc îm-
părtaşă lucrarii eretice a ultimilor predecesori ai lui Dimi- potriva islamului sau a budismului, nu mă găsesc în înţe-
trie, ce nu a respins apostazia lor anterioară. Totuşi, în legere cu Dumnezeu”.
septembrie, mai erau şapte Sfinte Mănăstiri ale Muntelui + Sept. 1990 + Acordul de la Chambessy, Elveţia: O
Athos, care încă nu îl pomeneau liturgic pe patriarh: Esfig- comisie ortodoxă având în alcătuire un singur episcop,
menu, Karakalu, Simonos Petras, Sfântul Pavel, Xenofont, mitropolitul Damaschin al Patriarhiei Ecumenice, iscăleşte
Grigoriu, Kostamonitu. împreună cu monofiziţii un acord, în care amândouă păr-
+ 1974 + Patriarhul ecumenic Dimitrie impune sanc- ţile cad de acord, în esenţă, să ignore patru sinoade ecu-
ţiuni asupra a 13 monahi, pentru nepomenire liturgică, menice (IV-VII) şi să se unească. Partea ortodoxă este de
printre care: arhimandritul Athanasie (stareţ la Esfigme- acord să „ridice anatema” împotriva ereziei şi a ereticilor
nu); arhimandritul Dionisie de la Grigoriu, arhimandritul monofiziţi. Acordul este urmat de ample proteste din par-
Evdochim (Xenofont) şi arhimandritul Andrei (Sfântul Pa- tea Sfintei Chinotite a Sfântului Munte.
vel). Ultimii doi, după ce sunt înlocuiţi la intervenţia Scau- + Iulie 1991 + Sinodul Patriarhiei Antiohiei implemen-
nului de Constantinopol, sunt imediat expulzaţi din Mun- tează o serie de măsuri ce ţintesc la dobândirea unirii de-
tele Athos. pline cu bisericile siriene monofizite. În „Declaraţia co-
Chinonita Muntelui Athos, la instigarea Patriarhiei de mună”, se îngăduie rugăciunea împreună şi intercomuni-
Constantinopol, îi condamnă pe stareţul de la Esfigmenu unea cu iacobiţii. (Monofiziţii sunt corpuri creştine

TRADIŢIA ORTODOXĂ
17 Nr. 29, Septembrie 2010
eretice, care s-au despărţit de Ortodoxie în secolul al 5-lea, rugăciunea „Tatăl nostru” şi cântându-i-se „Întru mulţi
neprimind cel de-al patrulea şi următoarele Sinoade Ecu- ani”, ca unui episcop ortodox.
menice ale Bisericii Ortodoxe. Ei cred într-o singură fire a + 17 mai 2007 + Mitropolitul Lavru al Bisericii Ruse
lui Hristos.) din Afara Graniţelor semnează la Mos-
+ Mai 1992 + O delegaţie a Patriarhului cova ruşinosul „Act de Comuniune Cano-
Ecumenic, cu ajutorul poliţiei, expulzează nică”, ce uneşte după aproape un veac
din Muntele Athos pe monahii ruso-ame- de despărţire cele două Biserici ortodoxe
ricani ai Bisericii Ruse din Afara Grani- de origine rusă: cea canonică, ieşită din
ţelor, din Schitul Proorocului Ilie, ce nu-l catacombe şi adusă cu cinste până în zi-
pomeneau liturgic pe patriarhul Bartolo- lele noastre, şi cea necanonică – serghia-
meu. Acţiunea stârneşte numeroase pro- nista Patriarhiei a Moscovei.
teste în Grecia, cât şi din partea episcopu- + 6 ianuarie 2008 + Episcopul
lui Calist al Marii Britanii, de sub Patriar- Sofronie al Oradiei (Patriarhia Română)
hia Ecumenică. concelebrează slujba de sfinţire a apei îm-
+ 17-24 iunie 1993 + Acordul de la preună cu episcopul uniat (greco-catolic)
Balamand, Liban. Reprezentanţi ai mai al oraşului.
multor Biserici Ortodoxe locale cad de + 16 martie 2008 + Mitropolitul Lavru
acord cu romano-catolicii că toţi împărtă- Skurla al fostei Biserici Ortodoxe Ruse
şesc „…o singură credinţă, o singură pre- din Afara Graniţelor (acum unită cu
oţie, un singur botez” şi că „sunt Biserici Assisi, 2002 Moscova) moare în condiţii neclare, în
surori (doi plămâni ai aceluiaşi trup) şi ar trebui să caute Duminica Ortodoxiei, după slujba Sfintei Liturghii, la
comuniunea desăvârşită şi deplină”. Sfântul Sinod al Bise- finalul căreia rostise Sinodiconul (Anatemele împotriva
ricii Greciei condamnă oficial documentul, alături de Sfân- ereticilor din toate timpurile).
ta Chinotită a Sfântului Munte şi de numeroşi teologi + 25 mai 2008 + Într-un gest fără precedent şi care a
ortodocşi. şocat întreaga lume ortodoxă, Mitropolitul Nicolae (Cor-
+ 29 iunie 1995 + Patriarhul Ecumenic Bartolomeu îl neanu) al Banatului (Patriarhia Română) se împărtăşeşte
vizitează pe Papă în Roma, şi „concelebrează o liturghie într-o biserică uniată din Timişoara, împreună cu un epis-
istorică în Basilica Sfântului Petru”. Un fulger loveşte do- cop uniat, unul romano-catolic şi Nunţiul Papal. În urma
mul în timpul slujbei. Totuşi, Patriarhul nu primeşte ostia reacţiilor ortodoxe, după o lună şi jumătate Sinodul Bi-
„binecuvântată” de Papă. sericii Române emite o hotărâre prin care se interzice ori-
+ 9 aprilie 1998 + Sinodul Bisericii Ortodoxe a Bulga- cărui membru al Bisericii Ortodoxe, cleric sau mirean, să
riei hotărăşte retragerea din Consiliul Mondial al Bisericilor. se împărtăşească sau să concelebreze taine sau ierurgii cu
+ 8 octombrie 1998 + Sinodul Bisericii Ortodoxe a clerici eterodocşi, cu ameninţarea caterisirii sau afurisirii
Georgiei condamnă Acordurile de la Chambessy, Bala- în cazul neascultării; însă, în acelaşi timp, îl iartă pe Mi-
mand, cel antiohian, folosirea de către Biserica Finlandei tropolitul Nicolae pentru gestul său, „luând act de regretul
a Pascaliei pe stil nou, teoria ramurilor şi rugăciunile în co- şi pocăinţa sa”, cu toate că acesta declarase public, într-o
mun cu eterodocşii, şi se retrage din Mişcarea Ecumenică. conferinţă organizată de Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor
+ 9 mai 1999 + Papa Ioan Paul al II-lea vizitează Ro- Creştini din România, că nu se căieşte pentru gestul său...
mânia, ca primă destinaţie a unui amplu turneu în ţările or- + 5 decembrie 2008 + Patriarhul Alexei al II-lea al
todoxe. Este întâmpinat călduros de Patriarhul Teoctist. Moscovei şi întregii Rusii moare în mod suspect la reşe-
Prima vizită a unui Papă al Romei în România a fost şi pri- dinţa sa din Peredelkino, un cartier rezidenţial din sud-
ma vizită a unui Papă într-o ţară majoritar ortodoxă, des- vestul Moscovei, din cauza unei insuficienţe cardiace. În
chizând, astfel, calea pentru noi întâlniri apostate în alte aceeaşi zi, postul TV BBC făcea un anunţ care face ca ori-
ţări de tradiţie ortodoxă (Georgia, noiembrie 1999; Grecia, care alt comentariu să fie de prisos: „Patriarhul Alexei a
mai 2001; Ucraina, iunie 2001; Bulgaria, mai 2002). avut o carieră extraordinară, în care a schimbat macazul
+ Ianuarie 2002 + Papa cheamă toate religiile la Asissi rapid, trecând cu abilitate de la rolul de prigonitor al Bi-
spre a se ruga „pentru pacea lumii şi unire”. Participă re- sericii, la acela de salvator al ei. Aflat sub protecţia KGB-
prezentanţi ai tuturor jurisdicţiilor ortodoxe, împreună cu ului, el a urcat rapid pe scara ierarhiei bisericeşti, făcând
protestanţi, evrei, hinduşi, budişti, musulmani, taoişti, şin- jocurile Kremlinului, într-o epocă în care oamenii Bisericii
toişti şi şamani africani. În timpul întrunirii, au loc două care refuzau compromisurile şi colaborarea cu comuniştii
liturghii ecumenice: una pentru toate religiile şi una pentru erau azvârliţi în temniţe. Ca un veritabil ministru de ex-
toate denominaţiile creştine. Cea dintâi include rugăciuni terne bisericesc, Alexei a contribuit la acoperirea crimelor
în comun, invocarea tuturor zeităţilor şi forţelor, şi diferite săvârşite de Biserica Rusă împotriva propriilor săi credin-
ritualuri menite să arate unitatea, în vreme ce cea din urmă cioşi, apărând sistemul sovietic în faţa lumii din afară.
înfăţişează unitatea creştină prin împărtăşirea dintr-un
potir comun.
+ 30 noiembrie 2006 + Papa Benedict al XVI-lea
vizitează Constantinopolul şi participă la liturghia slujită de
Patriarhul Bartolomeu stând pe un scaun arhieresc, rostind

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010 18
 Ecumenismul, calea spre pierzare (IX)
„Ei cu toţii doreau să devină Rosicrucieni... ”
„Un cuvânt lucrător în Rusia înseamnă un cuvânt Ternavţev), s-au îmbinat într-o atmosferă plină de venin,
înaintea întregii lumi”, - spunea V.A. Ternavţev în 1901, care a otrăvit mai mult de o generaţie a intelighenţiei ruse.
în lucrarea prezentată în cadrul reuniunii filosofico- Toţi aceşti nenumăraţi adepţi ai lui Nietzsche, Steiner,
religioase din Sankt Petersburg. Sursele multor erezii învă- antroposofişti, ocultişti, rosicrucieni, satanişti, anarhişti de
ţături false din zilele noastre, care s-au răspândit în multe toate felurile au semănat fără odihnă „seminţele tranda-
cercuri bisericeşti de-a lungul lumii, pot fi găsite în at- firului misterios” - aceste „flori ale răului”, ce îşi aduc
mosfera spiritual-intelectuală a sfârşitului de secol 20. încă fructele monstruoase.
Desigur, genealogia unei conştiinţe eretice este probabil la Atmosfera din rândul elitei culturale a acelui timp era
fel de veche, precum păcatul însuşi, dar nu asta ne pro- îmbibată de dispoziţii şi cercetări oculte. Aşa după cum N.
punem să analizăm în cele ce urmează. Berdiaev îşi aminteşte: „În aer, plutea o falsitate incon-
Timp de două secole şi mai bine, cea mai talentată ştientă, o stare de dezamăgire, şi nu se afla dragoste faţă de
aripă a elitei intelectuale ruseşti (intelighenţia), care era în adevăr. Mulţi doreau să fie înşelaţi şi seduşi din punct de
mod tradiţional înclinată spre pedagogie, a fost o rampă de vedere intelectual. Nimeni nu putea suporta criticile. Toţi
lansare pentru ideile care, în multe privinţe, aveau să de- doreau să fie adevăraţi rosicrucieni, mai ales la sfârşitul
termine duhul vremurilor pe care le trăim. Problema este anilor ’80 şi începutul anilor ’90, atunci când franc-
că elita rusă a gândirii creatoare, cu câteva excepţii (A. masoneria şi-a răspândit influenţa asupra minţilor şi ini-
Komiakov, N. Gogol, F. Dostoievski şi alţi câţiva), a fost milor poporului rus. Pe atunci, societatea era foarte naivă.
ademenită de umanismul apusean, sfârşind într-o secula- Oamenii simţeau o dorinţă de nestăvilit de a juca un
rizare fără limite, care, de multă vreme, a aruncat această rol important în viaţă, de a lua parte la ceva cu adevărat
mişcare în afara Bisericii. important, de a putea influenţa des-
Noţiunea de „Intelighenţia rusă” tinele omeneşti”. Cosmetizarea ră-
a căpătat o conotaţie laudativă în A- ului, desfrâul unei înţelepciuni false
pus. Totuşi, aceasta este doar o apre- şi blasfemiatoare au făcut pact cu un
ciere pur omenească. Înzestraţi cu instinct primar drăcesc, ce părea a
minţi bogate, dar neavând înţelepciu- avea drept ţintă distrugerea întregului
nea de a fi smeriţi, şi fără să avem univers… toate acestea, s-au com-
acea „sărăcie cu duhul”, pe care o fe- binat cu un maximalism pur rusesc,
riceşte Sfânta Evanghelie, cum oare au dus în Rusia în căderea catastro-
vom putea sta înaintea Înfricoşatei fală din 1917.
Judecăţi? În primul rând, intelighen- Pe fundalul picturilor lui Vrubel şi
ţia rusă poartă întreaga vină pentru al „Simfoniei a Noua” (liturghia
smintirea „celor mici” - a poporului neagră) de A. Skryabin, acompa-
simplu, ce era odinioară singurul niată de „torţele întunecate” ale „Poe-
străjer al mărturisirii de zi cu zi a cre- melor satanice” , se puteau auzi in-
dinţei. Propovăduind „iluminarea” cantaţiile lui A. Blok, V. Bryusov, F.
pierzătoare de suflet şi ateismul, elita Sologub, A. Bely, Vyach, Ivanov
intelectuală şi-a aruncat adepţii într-o ş.a.m.d., ce încercau să „priceapă
beznă abisală, unde, vreme de peste misterul distrugerii şi al ruinării Uni-
80 de ani, ei au plâns şi au scrâşnit Feodor Dostoievski în 1872 versului”. Mulţi oameni au fost
din dinţi fără încetare. captivaţi de tratatele mistice ale Annei Schmidt, intitulate
Pierzând echilibrul lor duhovnicesc, ruşii „au ajuns de „Al treilea Testament” – testamentul unui duh al căror
râsul celorlalte neamuri”, dând dreptate cuvintelor înfri- revelaţii erau aşteptate în viitor.
coşătoare, spuse de Dostoievski: „Acolo unde lipseşte Biografii lui Vl. Soloviev au înregistrat o întrunire ce
Dumnezeu, orice lucru rău se poate întâmpla”. Aceste cu- a avut loc cu câteva luni înainte de moartea filosofului.
vinte se pot verifica din plin astăzi. Vrăjmaşii au pus stă- Această reuniune a fost privită ca un semn special – o
pânire treptat pe Rusia, în orice domeniu, de la politică la ironie drăcească, ce a avut o legătură sinistră cu pasiunea
cultură. Ideologia ateistă a „Raiului de pe pământ”, pre- de o viaţă a lui Soloviev pentru erezia sophianică – aşa-
cum şi evoluţia catastrofală a nihilismului au fost în mod numitul „Etern Feminin”. Vorbim acum despre Anna
natural legate cu „lirica” distrugerii artei atot-suficiente. Schmidt, o profesoară ştearsă din oraşul Nijni Novgorod,
Unii au încercat să îşi înlocuiască ateismul cu „indi- fată bătrână ce o întreţinea pe vârstnica sa mamă dintr-o
vidualitatea unui instinct de turmă” (F. Dostoievski), iar pensie foarte mică, era în mod secret implicată în scrierea
căderea lor duhovnicească i-a condus către o pasiune lip- unor tratate mistice despre Biserică şi cel de-al Treilea
sită de discernământ, pentru tot ceea ce era de natură ezo- Testament.
terică ori de-a dreptul ocultă. Exaltarea bolnăvicioasă; Nebunia acestor dizertaţii a fost combinată cu cele
misticismul amestecat cu o premoniţie a unei catastrofe mai neruşinate „contemplaţii mistice”. Anna a trimis apoi
(„Ne aflăm pe marginea unei prăpăstii a istoriei” - V.A. aceste manuscrise lui Soloviev, insistând asupra faptului că

TRADIŢIA ORTODOXĂ
19 Nr. 29, Septembrie 2010
trebuie să se întâlnească şi să discute. Ea i-a mărturisit că
se consideră a fi o reîncarnare a Sophiei, iar Soloviev –
Hristos întrupat. Înfricoşat de această nebunie hulitoare,
Soloviev a respins-o categoric: „Mărturisirea ta îmi pro-
voacă o profundă compasiune... ea reprezintă o hulă ne-
maipomenită, împotriva Celui Preaînalt... voi arde pe foc
hârtiile de la tine – ambele versiuni, nu numai ca o mă-
sură de prevedere, ci şi ca să îţi arăt că tot ce e scris în
ele, nu este decât cenuşă... Te rog să nu pomeneşti ni-
mănui despre mine, ci mai degrabă să îţi foloseşti clipele
libere rugându-te lui Dumne-
zeu”. Soloviev, care a sperat
toată viaţa într-o revelaţie a
sufletului unei Afrodite cereşti
către lume, iată că în ajunul
morţii sale avea să o întâlneas-
că pe sinistra dublură a Afro-
ditei mult-aşteptate, în per-
soana Annei Schmidt. Aceas-
ta a fost să-i fie ultima şi cea
mai groaznică ispită.
O altă figură remarcabilă
a acelor ani a fost V. V. Ro-
zanov. După spusa demnă de
crezare a lui N. Berdyaev,
„gândirea sa nu avea nimic lo-
gic; ea era doar fiziologică, şi
atât”. În cuvântările ţinute la adunările filosofico-religioase
de la începutul secolului XX, el şi-a exprimat deschis
răzvrătirea contra Sfintei Cruci, precum şi duşmănia faţă
de creştinism, pe motivul că acesta renunţase la plăcerile
păgâne, precum şi instinctele vieţii primare. Lucrările sale
- „Lipsa de dogmatism a creştinismului” (1902); „Cu
privire la Preadulcele Iisus şi fructele amare ale acestei
lumi” (1907), dar mai ales „Imaginea Întunecată” (1911),
vorbesc despre o interpretare întunecată a creştinismului.
În afară de asta, „doar trupul era convingător pentru el,
din punct de vedere ontologic”. Nu e deloc de mirare
faptul că în Sfânta Scriptură el a găsit „doar relatări ale
unor dureri şi naşteri, doar cântece ale pasiunii şi dragos-
tei… care îşi au sorgintea în cultele precreştine, întor-
cându-se la venerarea stihiilor, la religia puterilor zămisli-
toare”. Cu puţină vreme înainte de moarte, el a mărturisit
lui N. Berdyaev: „Mă rog lui dumnezeu, dar nu Dumne-
zeului vostru... eu mă rog lui Osiris!”
Acelaşi duh vătămător a infestat multe „minţi lu-
minate” ale Rusiei. După părerea lui G. Florovsky, „cără-
rile individuale pe care se întorceau reprezentanţii inteli-
ghenţiei ruse, nu puteau fi numite efectiv drept nişte cărări
ale credinţei, ci cel mult religioase. Ele se întrepătrun-
deau într-o manieră diferită, formând o reţea densă, ca
într-o pădure”.
Acel aer apăsător se simţea cu precădere în saloanele
de pictură - de pildă, în faimosul salon Merejcovski, unde
se adunau cei mai străluciţi reprezentanţi ai elitei creative
ruse. Cu multă înverşunare împotriva Bisericii şi a sluji-
torilor Săi, N. Berdyaev scria: „În salonul de pictură al lui
Merejcovski, te simţeai absorbit de o atmosferă imper-
sonală; erai parcă sub influenţa unei vrăji nesănătoase,
probabil asemănătoare cu cea existentă în mediile sectelor
TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010
non-raţionaliste şi non-evanghelice... acelaşi gen de magie
pe care mai târziu aveam să îl găsesc printre adepţii lui
Steiner”.
Nici Viitorii „teologi” eretici P. Florenski şi S. Bul-
gakov nu au fost străini de aceste stări de spirit oculte.
Berdyaev îşi aminteşte că Florenski era deja implicat în
ocultism, având în plus şi aptitudini reale pentru acest
domeniu. El scria: „oricine se simţea străin de Florenski,
din pricina predispoziţiei sale către ocult şi a simţă-
mântului fundamental antagonic, al lumii aflată sub bles-
tem; la fel, din cauza letargiei
sale şi a absenţei conceptului
de libertate, a palidei conşti-
inţe despre Hristos; a unui
convenţionalism decadent, ca-
re a fost introdus în filosofia
rusă. Florenski m-a şocat prin
indiferenţa sa morală, prin
înlocuirea valorilor etice cu ce-
le estetice... El a fost un pla-
tonist ciudat, în sensul că a dat
ideilor lui Platon propria sa in-
terpretare, cu precădere se-
xuală. „Teologhisirea” lui avea
caracter erotic. Toate aceste lu-
cruri erau o noutate pentru
Rusia. În felul său, el aştepta so-
sirea unei noi ere a Duhului în creştinism (?! – n.aut.) –
dar el era încătuşat.
Chiar şi atunci când intelighenţia rusă s-a văzut pusă
prinsă în gheara deznădejdii şi a sentimentului de părăsire
a lui Dumnezeu, tânjind după Biserică, în mod tragic, ei
i-au lipsit smerenia şi înclinaţia spre nevoinţă. Acesta a fost
sfârşitul secolului 19 şi începutul celui de-al XX-lea. În
prezent, situaţia este aceeaşi. Elita culturală a rupt legătura
cu Biserica, iar întoarcerile ulterioare la sânul Ei au fost
lipsite de smerenie. Este ceea ce arhimandritul Constantin
Zaiţev a numit drept „semnificaţia sinistră a înfloririi gân-
dirii teologice laice şi a strălucitorului jurnalism bisericesc”.
Înşelarea şi orbirea gândirii teologice ruse s-a mani-
festat prin întoarcerea la ezoterism şi misticismul gnos-
ticilor antici Vasilides, Valentinus, J. Boehme, Paracelsus,
Swedenborg ş.a.), fiind legată de o răzvrătire agresivă îm-
potriva Tradiţiei patristice, şi de o atitudine plină de în-
gâmfare referitoare la dogmele, canoanele şi disciplina li-
turgică a Bisericii. „Gândirea teologică crescuse mare pu-
nând urechea lângă bătaia inimii Bisericii. Acum, ea pier-
dea legătura cu această inimă, picând în neascultare”.
Acest lucru a dus la înlocuirea teologiei cu filosofia
religioasă. Confuzia ce există în aceste vremuri, între idei
şi concepte, a pecetluit pe mai departe soarta filosofiei reli-
gioase pseudo-ortodoxe. Scopul lor satanic a fost deja în-
deplinit: erezia sophianică şi celelalte forme ale moder-
nismului în teologie au fost adânc introduse în viaţa „Orto-
doxiei universale”.
Traducere după „Ecumenism - Path to Perdition”, de
Liudmilla Perepiolkina
20
 Încotro se îndreaptă Patriarhia Constantinopolului? (II)
„Ci am asupra ta, că dragostea ta cea dintâi o ai dox Typos” din anul 1988, Patriarhul şi-a exprimat alte pă-
părăsit. Drept aceea, adu-ţi aminte de unde ai căzut, şi reri neortodoxe, cum ar fi reconfirmarea posibilităţii împăr-
te pocăieşte, şi fă faptele cele dintâi. Iar de nu, viu la tăşirii interconfesionale, în împrejurări de moarte iminentă.
tine curând, şi voi mişca Sfeşnicul tău din locul său, de Este limpede ca lumina zilei că Patriarhia şi-a ales un
nu te vei pocăi” (Apoc. 2, 4-5). traseu bine definit, pe care nu intenţionează să îl schimbe.
Şi Patriarhul Athenagoras a lăsat în urmă o moştenire Semnalul tras de athoniţi este lesne de înţeles, dacă ne
tragică. În anul 1966, el, împreună cu Sinodul său, a „ri- gândim că Sfintele Canoane ale Bisericii opresc cu de-
dicat” anatemele împotriva romano-catolicilor, care au fost săvârşire rugăciunile împreună cu ereticii, ca să nu mai
date de Mihail Cerularie în 1054, fiind mai apoi pecetluite vorbim despre împărtăşirea împreună! Conform înţelegerii
şi acceptate de întregul Răsărit dreptcredincios. De ase- ortodoxe – prin prisma aceloraşi canoane, romano-catolicii
menea, Athenagoras a inclus numele Papei în diptice (po- sunt eretici, iar tainele lor sunt lipsite de Harul Duhului
melnicele Patriarhiei), şi a fost susţinătorul multor idei şi Sfânt. Sfântul Marcu de Efes a spus că „Nu numai schis-
declaraţii neortodoxe. De exemplu, într-o pastorală de-a matici sunt Latinii, dar chiar şi eretici”, iar Sfântul Grigo-
sa, cu prilejul Naşterii Domnului, el a lăudat mişcarea de rie de Palama a scris că „Latinii au părăsit ogorul Bisericii”.
unire a tuturor în jurul aceluiaşi potir, numindu-i pe parti- Să ne oprim o clipă, zăbovind asupra conceptului de
cipanţii la mişcarea ecumenică drept „cei care cunosc dife- „Mare Sobor al Bisericii Ortodoxe”, şi să vedem ceea ce
renţele dogmatice dintre confesiuni, dar nu îşi fac pro- Cuviosul arhimandrit Iustin Popovici a scris despre acest
bleme despre acest lucru”. Desigur, Patriarhia Ecumenică eveniment. Vom cita din scrisoarea sa, din data de 7 mai
nu are dreptul canonic de a „ridica” aceste Anateme, mai 1977, scrisă în numele Consiliului Arhieresc al Bisericii
ales pentru faptul că motivul pentru care ele au fost date Ortodoxe a Serbiei. Părintele Iustin atrage atenţia asupra
(ereziile apărute în sânul Bisericii Romano-Catolice) nu au momentului rău ales pentru ţinerea acestui Consiliu, ca şi
făcut decât să se adâncească şi să crească, odată cu cur- asupra unei alegeri artificiale a subiectelor din planul de
gerea vremii. Iar cât despre includerea numelui Papei în discuţie, care dezvăluie nici mai mult nici mai puţin decât
diptice, ea ar fi posibilă doar după ce Papa ar deveni ortodox. pretenţiile de tip papist ale Patriarhiei Ecumenice. El scrie:
După moartea lui Athenagoras, ca Patriarh a fost ales „Chestiunea pregătirii unui aşa-numit «Consiliu Ecu-
Dimitrie. În primul său cuvânt, menic» al Bisericii Ortodoxe nu
ţinut cu prilejul întronizării, el a e deloc un lucru nou. Această
spus următoarele: „Voi duce pa- problemă a fost propusă încă din
şii mei pe cărarea sfântă şi mă- vremea vieţii Patriarhului Mele-
reaţă deschisă de pururea pome- tie Metaxakis de tristă amintire,
nitul meu înaintaş, Patriarhul creatorul schismei din sânul
Athenagoras” (a se vedea Episkep- Ortodoxiei, ca rezultat al auto-
sis, Dec. 15, 1977, pag. 34 şi Nos. intitulatului «Congresului pan-
139, 159, 161, 214). Mare tulburare ortodox» din 1923, ţinut la
a provocat şi declaraţia lui Di- iniţiativa sa.”
mitrie, atunci când a anunţat că, „Nici măcar un singur Si-
în condiţii de iconomie extremă nod din istoria Bisericii Orto-
şi necondiţionată, pe patul de doxe – şi cu atât mai mult un
moarte, un ortodox poate primi Sinod a toată lumea, asupra că-
împărtăşanie de la un preot Căderea Constantinopolului - frescă exterioară de la ruia se revarsă darul dumneze-
romano-catolic (a se vedea Macedo- Mănăstirea Moldoviţa iesc, fiind ocârmuit de Duhul -,
nia, Nr. 7/8, 1987). nu a fost convocat vreodată într-o manieră atât de lipsită
Sfânta Kinotită (Marele Sobor) a Muntelui Athos a de inspiraţie, având subiecte de discuţie pregătite în grabă
tras un semnal de alarmă cu privire la cele afirmate mai şi cu multă nechibzuinţă. Niciodată înainte nu au fost
sus, editând o epistolă în data de 15 decembrie 1987. Pa- organizate asemenea congrese, conferinţe sau concilii
triarhul a răspuns printr-o scrisoare în care îi acuza pe născocite peste noapte, într-o manieră atât de planificată.
monahii athoniţi pentru „amestecul în treburile interne ale Aceste tipuri de adunări sunt întrutotul străine tradiţiei or-
scaunului Patriarhiei Ecumenice”, spunându-le că „suferă todoxe soborniceşti. În fapt, ele sunt imitaţii ale modelelor
ispitiri ale puterilor întunericului”. La 20 aprilie 1988, însuşite din rândurile organizaţiilor apusene, străine de
Kinotita a răspuns acestei scrisori patriarhale printr-o nouă Biserica lui Hristos.”
epistolă, care a fost adusă personal la Fanar, de o delegaţie „Realitatea istorică a acestor chestiuni – Sfintele
formată din egumenii a trei mănăstiri athonite. Cu acest Soboare ale Dumnezeieştilor Părinţi purtători de Duh –
prilej, părinţii au vorbit despre tulburarea produsă de aces- indică faptul că ele s-au adunat întotdeauna doar în numele
te lucruri în obştile din Sfântul Munte. Dimitrie le-a dat lui Dumnezeu, pentru a hotărî chestiuni de Credinţă, ce
egumenilor toate asigurările că activităţile Patriarhiei se era ameninţată de stricare prin erezii şi schisme, ce voiau
încadrează în hotarele Ortodoxiei. Mai târziu, într-un nou a sfâşia Biserica, fiind pusă în primejdie mântuirea
interviu, publicat în numărul din 1 iulie al revistei „Ortho- sufletelor credincioşilor. De aceea, Soboarele Ecumenice

TRADIŢIA ORTODOXĂ
21 Nr. 29, Septembrie 2010
ortodoxe au avut dintotdeuna un caracter hristologic,
soteriologic şi eclesiologic. Mulţumită acestui fapt, scopul
lor principal a fost mereu aţintit asupra Domnului şi Mân-
tuitorului nostru, Iisus Hristos – Dumnezeu şi Om, asupra
mântuirii prin El, şi a îndumnezeirii omului întru El.”
În ceea ce priveşte delegaţiile Patriarhiei Moscovei şi
a Constantinopolului, prezente la prima întrunire de dina-
intea consiliului din 1977, în cadrul unei discuţii despre un
viitor „Sinod Ecumenic”, părintele Iustin scrie: „Cine sunt
aceşti delegaţi, şi pe cine anume reprezintă ei – ce Bise-
rică, şi ce popor al lui Dumnezeu? Ierarhia Constantino-
polului, prezentă la aceste întruniri, constă doar aproape
numai în mitropoliţi şi episcopi cu titluri onorifice. Aceştia
sunt păstori fără de turmă, şi fără nici o răspundere con-
cretă în faţa lui Dumnezeu şi a turmei Sale cuvântătoare.
În numele cui acţionează această ierarhie, şi pe cine anume
va reprezenta ea la viitorul conciliu?
Recent, Patriarhia Constantinopolului a înfiinţat noi
eparhii mitropolii, care nu există în realitate, având doar o
natură fictivă, de vreme
ce comunităţile respective
nu mai există. Acest lucru
este făcut, fără nici o în-
doială, ca etapă de pregă-
tire a „Sinodului Ecume-
nic” viitor, unde, cu aju-
torul majorităţii pe care o
vor avea, datorată acestor
delegaţi ai unor episcopii
inexistente, se vor obţine
suficiente voturi pentru a
sprijini aceste ambiţii neo-
papiste ale Patriarhiei
Ecumenice.
„Toate aceste lucruri
reflectă dorinţele ascunse ale unor persoane binecunoscute
din cadrul Patriarhiei din Fanar, care doresc manipularea
tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale şi a Bisericii Orto-
doxe în general, pentru a le determina să accepte poziţia
lor de „primii în cinste”. Primele capete de discuţii (din
cele zece alese pentru a fi discutate în cadrul Sinodului)
exprimă în mod clar încercarea Constantinopolului de a-şi
impune stăpânirea asupra întregii diaspore ortodoxe –
adică a întregii lumi, de fapt. În acelaşi timp, ei caută să
îşi însuşească dreptul exclusiv de a acorda statut de auto-
cefalie şi autonomie pentru toate Bisericile Ortodoxe din
întreaga lume – acum şi în viitor, ca şi ordinea titlurilor,
în conformitate cu statutul lor (aceasta este de fapt adevă-
rata problemă cu privire la diptice: nu e atât de importantă
ordinea pomenirii la Sfânta Liturghie, ci gradul şi ordinea
Bisericilor la Sinoade, etc).”
„Respect renumele câştigat de această Patriarhie, de-a
lungul veacurilor – acela de Biserică a lui Hristos de la
Constantinopol. Mă plec, de asemenea, cu evlavie, în faţa
crucii pe care a dus-o, deloc uşoară, şi care, prin natura sa,
a fost de fapt crucea întregii Biserici. După cuvântul
Sfântului Apostol Pavel, când un mădular suferă, atunci
întreg trupul suferă durere. Dar purtarea reprezentativilor
TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010
Fanarului din ultimii ani nu face altceva decât să reflecte o
uşurătate nesănătoasă şi o stare de boală duhovnicească,
asemănătoare celei ce a dus Biserica la trădare şi ocară, în
secolul XV.
Recent, Patriarhia s-a implicat activ în dialogurile
purtate cu monofiziţii, care, din păcate, nu au fost făcuţi
să se pocăiască şi să se lepede de erezie pentru a veni către
Ortodoxie, prin calea dialogului. Mai degrabă, putem
spune că dialogul a dus la apostazierea ortodocşilor. „Cele
două familii (ortodocşii şi monofiziţii) au acceptat faptul că
ridicarea anatemelor şi condamnărilor reciproce se vor
baza, în viitor, pe faptul că ceea ce Soboarele şi Sfinţii Pă-
rinţi au dat anatemei, nu reprezentau de fapt erezii”
(Punctul 10 al celei de-a doua Declaraţii Comune, redac-
tată la Centrul Ecumenic Patriarhal de la Geneva, Elveţia,
în septembrie 1990). Putem oare accepta o asemenea ho-
tărâre, care pretinde că poate anula hotărârile Soboarelor
Ecumenice? Dacă recitim cele afirmate mai sus, nu e greu
deloc de ajuns la concluzia că Patriarhia de Constantinopol
adoptă de fapt o poziţie
neortodoxă.
Într-o scrisoare adresată
ieromonahului Policarp,
Mitropolitul Antonie Hra-
poviţki scria: „Oare până
în secolul 9 – şi chiar
până în al unsprezecelea,
supremaţia în Biserică nu
a fost deţinută de papii
Romei? Şi ce a mai ră-
mas din acest primat? Ei
cu toţii, laolaltă cu turma
lor au fost îndepărtaţi de
la trupul Bisericii, petre-
cându-şi restul zilelor lor
mizerabile în postura de eretici. Este posibil ca şi Patriar-
hia de Constantinopol să împărtăşească aceeaşi nefericită
soartă, de va continua calea inaugurată de Meletie şi Gri-
gorie VII.” Oare acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul
Patriarhiei Constantinopolului – cea care i-a crescut în
sânul ei pe Sfinţii Chiril şi Meftodie, marii dascăli şi lu-
minători ai slavilor, şi atâţia alţi sfinţi? Conform unei
recente declaraţii oficiale a Patriarhului Ecumenic Barto-
lomeu I, exact acest lucru pare să se întâmple. Iată ce a
spus el: „Biserica Ortodoxă simte nevoia unei înnoiri... de
pildă, rânduiala celor patruzeci de zile de post, înainte de
Paşti şi Naşterea Domnului, este aproape imposibil de ur-
mat, pentru cei din afara mănăstirilor. Scopurile noastre sunt
aceleaşi cu cele ale Papei Ioan XIII: să aducem Biserica la
zi, şi să promovăm unitatea creştinilor... prin Harul Dom-
nului, toate Bisericile Ortodoxe privesc acum ecume-
nismul cu ochi buni” (National Catholic Reporter, 21.01.1977).
Să cugetăm adânc la cuvintele Părintelui păstorilor şi
Marele Arhiereu, Domnul nostru, Iisus Hristos, Care a
spus: „Iar cel ce este mai mare între voi, să fie vouă slugă.
Că cel ce se va înălţa pe sine, se va smeri; şi cel ce se va
smeri pe sine, se va înălţa” (Mat. 23, 11-12). Lumea caută
să se unească de bunăvoie, vrând a construi un nou Turn
22
al lui Babel, să creeze o Nouă Ordine Mondială şi să întemeieze un „paradis” aici, pe pământ. Pentru toţi cei ce iubesc
Una, Singura mântuitoare Credinţă - Credinţa Ortodoxă, şi nu vor accepta această „unire” antihristică, vor urma
încercări grele. „Judecata Sfinţilor lui Dumnezeu va fi ceva groaznic... Numărul lor mic va părea insignifiant în faţa
lumii... vor fi supuşi batjocurii generale, urâţi, clevetiţi, fiindu-le sortită o moarte în chinuri” (Sfântul Ignatie Brian-
cianinov). „De aţi fi din lume, lumea ar iubi pre al său; iar căci din lume nu sunteţi, ci Eu v-am ales pre voi din lume;
pentru aceasta urăşte pre voi lumea” (Ioan 15, 19).
Fiii credincioşi ai Bisericii lui Hristos trebuie să se îmbărbăteze pentru a răbda toate aceste ispite, fiindcă în
dreptatea lui Dumnezeu şi-au pus nădejdea toţi cei prigoniţi pentru dreptate şi în Sfânta Sa putere izbăvitoare, toţi cei
ce au iubit adevărul.

Graiul vechilor cazanii (III)

Cenzurarea cultului
Traiectoria ecumenică, impusă Bisericilor ortodoxe
oficiale de către Consiliul Mondial al Bisericilor (ale că-
rui membre sunt), cere ca ereticii şi păgânii să nu mai fie
priviţi ca atare, ci ca „fraţi ai noştri şi împreună-moşteni-
tori ai Harului şi Împărăţiei lui Dumnezeu”. Din acest
motiv, după mai ales după anul 1948, cărţile de cult edi-
tate de organele editoriale ale Bisericii Ortodoxe Române
(de stil nou), au fost supuse unor schimbări necanonice şi
cenzurări grosolane, din dorinţa de a nu leza sentimentele
religioase ale cultelor împreună-par-
ticipante la întrunirile ecumenice
organizate de C.M.B.
În toată această râvnă neferi-
cită, editorii de carte de cult a Bise-
ricii de stil nou (ea însăşi membră
a Consiliului Mondial al Biserici-
lor, printr-o rezoluţie sinodală din
anul 1961, în timpul patriarhatului lui
Justinian Marina), au ignorat prac-
tic învăţătura (catehismul) Bisericii
Ortodoxe, care spune că tezaurul
Bisericii este alcătuit din Sfânta
Scriptură şi Sfânta Tradiţie (sau Pre-
dania Bisericii). Sfânta Scriptură
sau Biblia este cartea de căpătâi a
creştinilor. Ea este o adevărată „Car-
te a vieţii”, fiindcă în ea se află
„Cuvântul mântuirii” (Fapte 13, 26),
„Cuvântul vieţii veşnice” (Ioan 6,
63; Filip. 2, 16). Ea cuprinde „Cu-
vântul lui Dumnezeu” (Luca 3, 2;
Fapte 4, 31; Efes. 6, 17).
Tezaurul Bisericii Ortodoxe:
Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie
Învăţăturile Sfintei Scripturi sunt, pentru creştini,
„duh de viaţă” (Ioan 6, 63); ele au puterea de a-i trezi la
„Viaţă nouă” (Fapte 6, 7). Învăţăturile Sfintei Scripturi nu
se învechesc; ele sunt veşnice şi folositoare spre mântuire
în toate timpurile şi în toate locurile. „Cerul şi pământul
vor trece, iar cuvintele Mele nu vor trece”, ne zice Dom-
nul nostru, Iisus Hristos (Matei 24, 35).
În Sfânta Scriptură aflăm descoperirea dumnezeiască
cea mai presus de fire. Căci: „Toată Scriptura este de
Dumnezeu însuflată, şi de folos spre învăţătură, spre
mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea spre drep-
tate. Ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot lucrul
bun desăvârşit” (II Tim. 3, 16-17). Prin „insuflare” înţe-
legem lucrarea Duhului Sfânt asupra scriitorului biblic,
pentru a primi şi a scrie învăţăturile mântuitoare, ferindu-l
de greşeli şi rătăciri de la adevărurile de credinţă, de la
adevărul cel veşnic.
Sfintele Evanghelii şi toate celelalte părţi ale Noului
Testament nu cuprind decât o parte
din descoperirea dumnezeiască pe
care Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu
ne-a făcut-o prin viu grai, în timpul
petrecerii Sale pe pământ. Acest lu-
cru ni-l spune Sfântul Apostol şi
Evanghelist Ioan prin cuvintele:
„Sunt încă şi altele multe câte a
făcut Iisus, care de s-ar fi scris câte
una, nici în lumea aceasta (mi se
pare) că nu ar încăpea cărţile ce s-ar
fi scris” (Ioan 21, 25).
Sunt multe alte mărturii, ce ne
încredinţează că multe din faptele şi
învăţăturile Mântuitorului Iisus
Hristos nu ni s-au păstrat în scris, ci
că ele au fost însuşite şi duse mai
departe prin viu grai, de sfinţii
apostoli şi de urmaşii acestora, din
veac în veac până la noi. De aseme-
nea, ne mai încredinţează despre
faptul că acestea vor fi păstrate şi
lăsate spre moştenire, cu înţelesul
lor deplin şi neschimbat, de adevă-
raţii credincioşi creştini, până la
sfârşitul veacurilor. Ele alcătuiesc împreună Sfânta
Tradiţie, care este a doua cale - cu nimic mai prejos decât
Sfânta Scriptură, ci egală cu ea, prin care ni s-a transmis
Revelaţia dumnezeiască. Această descoperire de la Dum-
nezeu a fost cuprinsă în scris mai târziu decât cea arătată
în Sfânta Scriptură. Tradiţia este viaţa Bisericii întru Du-
hul Sfânt; suflul viu al vieţii Bisericii.
Însuşi Mântuitorul a împărtăşit învăţătura Sa prin viu
grai, poruncind sfinţilor apostoli să propovăduiască aşij-
derea cele ce au auzit şi au văzut trăind. Trimiţându-i la

TRADIŢIA ORTODOXĂ
23 Nr. 29, Septembrie 2010
propovăduire, El le-a grăit: „Drept aceea mergând, învă- Din STAREA a DOUA au fost eliminate total:
ţaţi toate neamurile, botezându-i pre ei în Numele Tatălui,
33. Tu, ca Cel ce eşti
şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Învăţându-i pe dânşii să
De viaţă dătător, Cuvinte,
păzească toate câte am poruncit vouă. şi iată, Eu cu voi
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
sunt în toate zilele, până în sfârşitul veacului, Amin” (Matei
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.
28, 19-20).
Sfânta Tradiţie s-a fixat în parte încă de timpuriu şi 42. O, neam jidovesc
s-a păstrat fără schimbare până azi, în hotărârile şi canoa- Îndărătnic, ce-ai primit arvuna!
nele sinoadelor ecumenice şi locale, simbolurile de cre- Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
dinţă, în scrierile Sfinţilor Părinţi, în tipicul sfintelor slujbe Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit? Strofa 51 este singu-
- Sfânta Liturghie şi cărţile de slujbă ale Bisericii. rul caz în care nu a
Pentru adevăraţii ortodocşi, tezaurul liturgic al Bise- 51. O, iudeilor! avut loc o eliminare
ricii Ortodoxe este o adevărată şcoală, la care slujbele îi totală, însă - esen-
Ruşinaţi-vă măcar de morţii ţial pentru falsifica-
învaţă pe creştini să Îl cunoască pe Dumnezeu, să înveţe să Înviaţi de Dătătorul vieţii lor, tori - a fost schim-
Îl iubească şi să se iubească unii pe alţii. Participând cu Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis. bat „O, iudeilor !"
credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu la slujbele Bi- cu „Fariseilor" !)
sericii, credincioşii se împărtăşesc din bogăţia fără margini 61. Cel făr’ de-nceput,
a cultului ortodox, devenind astfel cu adevărat teologi, Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
adică vorbitori cu şi despre Dumnezeu. Mulţi oameni sim- Întăreşte stăpânirea împăraţilor
pli, neştiutori de carte, au urcat pe culmile înţelepciunii hră- Împotriva duşmanilor, ca un bun.
nindu-se doar cu cele auzite la Biserică. Cultul Bisericii
face Tradiţia vie în vremurile noastre. El exprimă învăţă- Din STAREA a TREIA au fost eliminate total:
turile dogmatice ale Bisericii, fiind o cateheză continuă prin
7. Cei hrăniţi cu mană 9. O, ce nebunie !
care credinciosul este urcat pe treptele cunoaşterii lui
Lovesc cu piciorul Pe Hristos omoară
Dumnezeu.
În Binefăcătorul. Cei ce-au ucis pe profeţi.
Cărţile de slujbă - „curăţate” de „aluziile antisemite”
Recent, Agenţia de ştiri „Basilica” a anunţat apariţia 12. Zis-a înţeleptul: 13. La viclenii jidovi,
unei noi ediţii a „Prohodului Domnului Dumnezeului şi „Groap-adâncă este Căile lor strâmbe
Mântuitorului nostru Iisus Hristos” – ediţia 2009, „tipărită Gâtlejul jidovilor.” Curse şi ciulini sunt.
cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”,
24. Pier răstignitorii, 25. Toţi pier, împreună,
la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă (foto).
Împărate-a toate, În groapa pierzării,
Această ediţie a Prohodului „a fost diortosită de Comi-
Dumnezeiescule Fiu. Bărbaţii sângiuirilor.
sia liturgică a Arhiepiscopiei Bucureştilor, condusă de Prea-
sfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepis- Această cenzură nu poate da roade de folos, fiindcă prin
copiei Bucureştilor. Textul a fost ulterior revizuit, după ori- aceasta s-a negat harul Sfinţilor Părinţi şi al Cuvioşilor
ginalul grecesc, de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, E- care au alcătuit sfintele slujbe.
piscop Vicar Patriarhal”. Dacă cenzura s-ar fi rezumat la scurtarea Prohodului,
Din dorinţa de aliniere la tendinţele papistaşe de „rea- ar fi fost o excepţie fără ecouri. Dar, din păcate, cenzura s-a
bilitare” a lui Iuda (şi, cine ştie, ca un pas premergător înaintea extins şi asupra altor texte liturgice. Iată, de exemplu, ce
proclamării lui oficiale ca „sfânt” al Bisericii Catolice şi al modificări a suferit în timp Troparul Învierii pe glasul întâi
„bisericilor-surori” ortodoxe, implicate în mişcarea ecume- (Ceaslov): „Piatra fiind pecetluită de jidovi şi ostaşii stră-
nică), din această ediţie a Prohodului au fost scoase defi- juind preacurat trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântui-
nitiv următoarele strofe: torule, dăruind lumii viaţă….”. În cărţile de strană editate
Din STAREA ÎNTÂI au fost eliminate
total: ulterior anului 1948, acest tropar începe cu cu-
56. Urmaşii lui Iuda, vintele „Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii
Din izvor adăpaţi străjuind…”, iar în ediţiile recente editate de
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu, B.O.R., orice referire la iudei dispare pur şi
În mormânt Îl pun pe Hrănitorul lor. simplu, astfel că ei citesc pur şi simplu: „Piatra
fiind pecetluită şi ostaşii străjuind…”, fără a se
58. Îngâmfat Israil, mai preciza cine a pecetluit piatra de pe Sfântul
Ucigaşe popor! Mormânt, trecându-se astfel cu vederea măr-
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi, turia Sfintei Evanghelii: „Iar a doua zi, care este
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti? după Vineri, s-au adunat Arhiereii, şi Fariseii la
62. Pizmăreţ popor, Pilat, zicând: Doamne, adusu-ne-am aminte, că
Ucigaş blestemat! înşelătorul acela, a zis încă fiind viu: «După trei
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos, zile Mă voi scula». Deci porunceşte să se întă-
De mahrama şi de giulgiurile Lui. rească Mormântul până a treia zi; nu cumva

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010 24
venind Ucenicii lui noaptea, să-l fure pre el; şi să zică duiala trecerii de la diferite credinţe şi confesiuni şi a
norodului că s-a sculat din morţi; şi va fi rătăcirea cea de unirii cu Biserica Ortodoxă? Necesitatea indispensabilă a
apoi mai rea decât cea dintâi. Zis-a lepădării de credinţele şi confesiu-
lor Pilat: Aveţi custodie; mergeţi de nile false, a negării rătăcirilor, a măr-
întăriţi cum ştiţi. Iar ei mergând, au turisirii adevăratei credinţe şi po-
întărit Mormântul pecetluind piatra căinţei de toate păcatele dinainte, a
împreună cu custodia” (Matei 27, 62- făgăduinţei date lui Dumnezeu de a
66). păzi şi mărturisi cu tărie credinţa
Mergând mai departe pe nealterată, a feririi de păcate şi a
drumul cenzurării cultului ortodox, vieţuirii în virtute”.
unii preoţi ai Bisericii de stil nou au Aşa cum mucenicii au apărat
îndrăznit chiar să nu mai citească în învăţătura Bisericii, tot la fel suntem
Săptămâna Mare pericopa evanghe- şi noi datori să o apărăm şi noi as-
lică în care poporul iudeu cere răs- tăzi. Amestecul lumescului în cultul
tignirea Domnului (Marcu 15, 14). Bisericii Ortodoxe înseamnă lepă-
Dar una din cele mai grave cen- darea de Tradiţie; de Sfinţii Părinţi,
zurări ale cultului este scoaterea din de Biserică şi, în ultimă instanţă,
Molitfelnicul editat cu binecuvân- lepădarea de Hristos. Hristos a fost
tarea Patriarhiei Române a rându- vândut pe treizeci de arginţi, iar as-
ielii de primire în Biserică a jidovi- tăzi alţii vor să cumpere învăţătura
lor (odată cu aceasta au fost scoase cea adevărată, dând un preţ mai
şi slujbele de primire a catolicilor, a mare. Însă toate vistieriile şi bogă-
armenilor şi a altor eretici). ţiile lumii nu pot acoperi valoarea
Vorbind despre importanţa unor cultului ortodox şi a învăţăturilor
astfel de slujbe, Sfântul Ioan de Sfintei Biserici.
Kronstadt scria: „Ce înseamnă rân-
Interiorul Sfântului Mormânt al Domnului
55555555
Moaştele sfinţilor – izvor de sfinţenie sau sursă de sminteală? (II)
Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt - păcat, vedem că Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să învinuim
însă nu numai pentru suflet, ci şi pentru trup, precum dau pentru greşelile noastre nu trupul, ci duhul, gândul, pen-
mărturie prin experienţa lor, prin viaţa lor, sfinţii lui tru că răul începe nu de la trup, ci de la suflet, şi invers -
Dumnezeu. Cu trupul Său, Domnul a făcut minuni, a dacă în suflet este vistieria Duhului Sfânt, ea se transmite
înviat chiar morţi (fiul văduvei din Nain, fiica lui Iair). trupului, şi încă în aşa fel că se sfinţeşte fiecare parte a
Prin trup, însăşi haina lui lui, fiecare os, fiecare mă-
Hristos se sfinţea şi deve- dular. Să ne amintim aici
nea făcătoare de minuni - rugăciunile de mulţumire de
prin simpla atingere de ea după Sfânta împărtăşanie:
s-a vindecat femeia cu cur- „Ci mai vârtos intră întru
gere de sânge. În acelaşi fel alcătuirea mădularelor me-
făcea şi umbra apostolilor le şi întru toate încheietu-
minuni - cei asupra cărora rile, în pântece şi în inimă,
ea cădea se vindecau de arde spinii tuturor păcatelor
bolile lor. mele... încheieturile le întă-
Nu am putea trăi în reşte cu oasele dimpreună;
afara trupului. Doar cu voia numărul drept al celor cinci
lui Dumnezeu se rupe pen- simţiri îl luminează”.
tru o vreme această legă- Dacă vom înţelege în
tură firească. Aşadar, oa- acest fel legătura dintre
menii trebuie să devină Mâna dreaptă, perfect păstrată, a Sfântului Ioan Gură de Aur, ce trupul lui Hristos şi trupul
făptură nouă, şi trebuie să- se află la Mănăstirea athonită Dionisiu nostru, vom pricepe de ce
şi amintească întotdeauna ceea ce spune Apostolul: „Au pentru credincioşi mormintele sfinţilor nu sunt acelaşi
nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt Care lucru ca locul unde este cinstit un oarecare om de seamă.
este în voi, pe Care ÎI aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu În mormintele sfinţilor se ascunde harul. Una din
sunteţi ai voştri?” (I Cor. 6, 19-20). două: ori nu credem deloc, în nimic, ori credem în agoni-
După învăţătura Sfinţilor Părinţi, trupul nostru ia de sirea Duhului Sfânt de către toată fiinţa noastră - atunci şi
la viaţă toate cele cu care trăieşte sufletul: ia şi păcatul, ia trupurile sfinţilor vor fi pentru noi sfinte. De credem că
şi binele; ia şi sfinţenia, ia şi sluţenia. Când vorbim despre putem primi harul lui Dumnezeu nu numai cu sufletul, ci

TRADIŢIA ORTODOXĂ
25 Nr. 29, Septembrie 2010
şi cu trupul, vom înţelege şi cuvintele pe care le-am citat sunt şi acum aleşi - şi poate că ei se află şi printre noi, însă
din Ioan Gură de Aur mai înainte: „Deschide ochii cre- noi nu-i ştim. Prin rugăciunile lor, avem plinătatea vieţii
dinţei şi priveşte la puterea lui Dumnezeu care este în ele, bisericeşti. Dacă pentru noi toate acestea nu sunt doar vor-
la harul Duhului care le îmbracă, la slava luminii cereşti be, este de înţeles pricina pentru care Liturghia s-a săvârşit
care le înconjoară”. Este limpede că pentru noi acele oase, şi se săvârşeşte pe moaşte încă din catacombe şi de ce al
ţărâna aceea vor fi de preţ nu pur şi simplu ca rămăşiţe Cincilea Sinod Ecumenic a întărit acest obicei.
pământeşti ale unor oameni Creştinii au crezut dintot-
dragi, ci ca vase pline de har: deauna că sfinte nu sunt doar
„cinstitele tale moaşte ca pe sufletele, ci şi trupurile drep-
un vas al harului plin, care se ţilor, şi al şaptelea Sinod Ecu-
revarsă, ni le-ai lăsat”. menic a hotărât ca fără anti-
Aşadar, Biserica Ortodoxă mis cu părticică din sfinte moaş-
ne învaţă că scopul omului te să nu se poată sfinţi bise-
întâi-zidit se atinge prin harul rica. Avem nu numai suflet,
lui Dumnezeu, ce se arată prin ci şi trup, şi trebuie să ne
trupurile sfinţilor şi prin moaş- rugăm împreună cu cei ce
tele lor. La Sfântul Macarie E- au avut la rândul lor trup, l-au
gipteanul se vorbeşte mult des- sfinţit şi ni l-au lăsat nouă.
pre faptul că sfinţii dobândesc Sfintele moaşte întregi ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob Trupurile lor au rămas şi
Duhul Sfânt al lui Dumnezeu Românul de la Hozeva, ce a sihăstrit pe Valea Iordanului, în pentru noi, şi putem căpăta
nu doar cu sufletul, ci şi cu Ţara Sfântă, plecat din Mănăstirea Neamţu din pricina ajutor nemijlocit de la tru-
trupul. De aceea, pentru noi schimbării calendarului purile acestea, chiar dacă
dumnezeieştile slujbe nu înseamnă doar adunarea a doi sau din ele au rămas doar oasele goale.
trei în numele lui Dumnezeu – ci temeiul pe care ne Dacă credem în minunile Domnului şi ale sfinţilor
adunăm este Sfânta Euharistie. Dacă dumnezeieştile slujbe Lui, dacă credem că prin trupurile şi chiar prin hainele lor
sunt săvârşite de către noi, oameni întinaţi, păcătoşi, şi s-au săvârşit minuni, vom înţelege de ce credincioşilor le
credem că în condiţiile acestea se săvârşeşte cu adevărat sunt dragi până şi lucrurile sfinţilor. Problema este că în
prefacerea Sfintelor Daruri şi că atunci când ne împărtăşim vremea de acum am uitat de toate acestea, nu mai înţe-
cu Sfintele Taine avem cu adevărat înaintea noastră Trupul legem nimic aşa cum trebuie, ni se pare că trupurile noas-
Domnului şi Sfântul Lui Sânge, ce oare ne dă această în- tre sunt o treabă, iar sufletele noastre cu totul alta - şi asta
credinţare? Poate că deseori suntem numai cu trupul în bi- deşi avem ca exemplu viaţa lui Iisus Hristos şi vieţile sfinţilor.
serică şi nu ne rugăm deloc, poate că nu se roagă nici preo- Trupurile sfinţilor sunt chezăşia a ceea ce săvârşesc cu
tul săvârşitor al Tainei, şi cu toate astea credem că Taina noi dumnezeieştile slujbe. Trupul nostru este frumuseţe zi-
se săvârşeşte. dită după chipul lui Dumnezeu, şi poate fi la fel de sfânt
Trebuie să ne amintim că Biserica este întâi de toate şi de nestricăcios ca sufletul. Dacă ne vom aduce aminte
Biserica Cerească, adică Biruitoare, şi că săvârşind Euha- că păcatul e stricăciune, dacă, pe de altă parte, vorbim de stri-
ristia o săvârşim în numele întregii Biserici cereşti şi pă- căciunea sufletului, este cazul să vorbim şi de stricăciunea
mânteşti, în numele sfinţilor, care cu nevoinţa cea bună s-au sau nestricăciunea trupului. Într-o rugăciune dinainte de
nevoit, şi mai întâi de toate în numele Maicii lui Dum- împărtăşanie, citim: „O, înfricoşată taină! O, bună mila lui
nezeu. Şi preotul ce săvârşeşte prefacerea darurilor crede Dumnezeu! Cum eu, fiind tină, mă împărtăşesc cu dumne-
că ea se săvârşeşte nu datorită meritelor lui şi a rugă- zeiescul Trup şi Sânge, şi mă fac fără stricăciune”. „Tină”
ciunilor lui, ci în numele întregii Biserici cereşti: „Încă a- – adică ţărână - asta se spune nu despre suflet, ci despre trup.
ducem Ţie această slujbă cuvântătoare pentru (adică în În mod asemănător, şi botezul face nestricăcios nu
numele - n.a.) cei adormiţi întru credinţă: Strămoşi, Pă- numai sufletul, ci şi trupul. Acum vom înţelege, poate, ce
rinţi, Patriarhi, Proroci, Apostoli, Propovăduitori, Evan- înseamnă expresia „moaşte nestricate”, „oase nestricate”.
ghelişti, Mărturisitori, Pustnici şi pentru tot sufletul care Pentru omul care s-a rupt de Biserică, este ceva de ne-
s-a săvârşit întru buna credinţă; mai ales pentru Prea- înţeles atunci când, la slujba de îngropare a unui prunc,
sfânta, Preacurata, Preabinecuvântata Stăpâna noastră de Biserica se roagă pentru el ca pentru un „nestricat”. Cum
Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioara Maria” - adică „nestricat”? Doar o să putrezească! Da, dar va veni
aşadar, preotul se roagă aici în numele celor pe care el în- vremea, va veni ceasul în care toţi cei din morminte vor
suşi îi cheamă mereu în rugăciunea sa. auzi glasul Fiului lui Dumnezeu... şi vor ieşi (Ioan 5, 28-29);
În esenţă, pentru cei ce nu cred în sfinţi şi întreabă: atunci va învia şi trupul pruncului cu pricina şi se va arăta
„Dar cum se poate să ne rugăm sfinţilor, să le adresăm ce- „nestricat”. Cum va învia sufletul, aşa va învia şi trupul.
reri?” nici nu se poate pune problema Tainelor, nici măcar De obicei, noi, raţionalişti fiind, nu înţelegem aşa ne-
a dumnezeieştilor slujbe în general. Dacă nu am avea stricăciunea trupului. Trupul nostru e stricăcios în sine, şi
împărtăşire cu sfinţii ca şi cu nişte mădulare vii ale Bise- e nevoie de altceva – adică de sfinţenie - pentru a-l face ne-
ricii, n-ar putea exista nici Trupul lui Hristos, nici Biserica stricăcios. Se poate vorbi de nestricăciunea sufletului şi a
şi nici Tainele. În Biserica Pământească, adică Luptătoare, trupului, însă aceasta este lucrare dumnezeiască, şi

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010 26
sfinţenia stă în faptul că Domnul ne dăruieşte această frumuseţea cea dintâi iarăşi împodobindu-mă”.
nestricăciune - „haina de nuntă”. Noi nu avem această hai-
nă, şi ne rugăm ca să o
primim: „Cămara Ta, Mântui-
torule, o văd împodobită, şi
haină nu am ca să intru într-
însa...” şi noi avem încă o
haină - trupul, pe care suntem
datori să îl luminăm şi să-l
înălţăm până la suflet, cu
ajutorul lui Dumnezeu.
Dacă respingem cinstirea
sfintelor moaşte, trebuie să
respingem tot creştinismul,
pentru că altfel rugăciunile
noastre de la slujba înmor-
mântării sunt hulitoare: „Cel
ce cu mâna dintru nefiinţă m-ai
zidit şi cu chipul Tău cel dum- Sfintele moaşte întregi ale Sfântului Mucenic Ioan Rusul
din Insula Evia, Grecia
nezeiesc m-ai cinstit, iar pen-
tru călcarea poruncii iarăşi m-ai întors în pământ, din
care am fost luat, la cel după asemănare mă ridică, cu
Viaţa întru Hristos la Sfinţii Părinţi
Rugăciunea şi semnele Darului
Întâlnindu-se Sfântul Grigorie Sinaitul cu Sfântul
Maxim Cavsocalivitul şi stând de vorbă cu el, între altele
îi spuse şi această: „Te rog, preacinstite părinte, să-mi
spui: ţii rugăciunea minţii?”. Iar acela zâmbi puţin şi zise:
„Nu vreau să-ţi ascund, cinstite părinte, minunea Năs-
cătoarei de Dumnezeu, care s-a făcut
cu mine. Eu, din tinereţea mea, am
avut multă credinţă în Stăpâna mea,
Născătoarea de Dumnezeu, şi am
rugat-o cu lacrimi să-mi dea harul
rugăciunii minţii. Într-una din zile
mergând la biserica ei, cum aveam
obiceiul, o rugam iarăşi cu multă şi
nemăsurată căldură a inimii mele. Şi
acolo, cum sărutam cu dor sfânta ei
icoană, îndată am simţit în pieptul
meu şi în inima mea o căldură şi o
flacără ce venea din sfânta icoană,
care nu mă ardea, ci mă răcorea şi
îndulcea şi aducea în sufletul meu o
mare străpungere a inimii. De atunci,
părinte, a început inima mea să zică
înăuntru ei rugăciunea şi mintea mea
să se îndulceasă de pomenirea lui
Iisus al meu şi a Născătoarei de Dum-
nezeu şi să fie totdeauna cu pomenirea
lor. Şi, din acel timp, n-a mai lipsit rugăciunea din inima
mea. Iartă-mă”.
Iar Sfântul Grigorie îi zise: „Spune-mi, sfinte, ai în-
cercat vreodată în vreme ce ziceai rugăciunea „Doamne
Iisuse Hristoase...” vreo prefacere dumnezeiască, vreun
extaz, sau vreo ieşire, vreun rod al Sfântului Duh?” Şi
Sfântul Maxim îi răspunse: „O, părinte, pentru aceea am
27
Firea noastră este alcătuită din suflet şi trup. Trebuie
să ne îngrijim de suflet, şi
dacă acesta va deveni mai cu-
rat şi mai bun, atunci şi trupul
se va curăţi. Când vom începe
să gândim aşa, vom putea
înţelege şi acea rugăciune de
după împărtăşanie în care se
vorbeşte mult de trup. Aşa-
dar, Biserica a rânduit cinsti-
rea sfintelor moaşte în primul
rând pentru că ele sunt „vase
pline de har” şi în al doilea
rând pentru că ele sunt che-
zăşia faptului că sfinţii sunt
împreună cu noi nu doar cu
sufletul, ci şi cu trupul.
mers în loc pustiu şi am dorit totdeauna liniştea, ca să mă
bucur mai mult de rodul rugăciunii, care este o dragoste
covârşitoare de Dumnezeu şi o răpire a minţii la Domnul”.
Iar Sfântul Grigorie îi zise: „Te rog, părinte, să-mi
spui: le ai pe acestea de care grăieşti?” Sfântul Maxim
zâmbi iarăşi şi-i zise: „Dă-mi să mă-
nânc şi nu-mi cerceta amăgirea”.
Atunci Sfântul Grigorie îi zise:
„O, de aş avea şi eu această amăgire
a ta, sfinte! Dar te rog să-mi spui: în
vremea în care e răpită mintea ta la
Dumnezeu, ce vezi cu ochii înţele-
gerii? Şi, oare, poate mintea atunci
să-şi înalte, împreună cu inima, şi
rugăciunea?” Iar Sfântul Maxim îi
răspunse: „Nu poate, pentru că
atunci când vine Darul Sfântului Duh
în om, prin mijlocirea rugăciunii, în-
cetează rugăciunea. Căci atunci min-
tea este luată în stăpânire întreagă de
Darul Sfântului Duh şi nu mai poate
să pună în lucrare puterile ei, ci ră-
mâne în nelucrare şi se supune numai
Sfântului Duh şi unde voieşte Duhul
Sfânt, acolo o duce, fie în văzduhul
nematerial al luminii dumnezeieşti,
fie la altă vedere de negrăit, sau adeseori la o grăire dum-
nezeiască. Scurt vorbind, precum voieşte Mângâietorul,
sau Duhul Sfânt, aşa mângâie pe robii Săi. Precum îi
trebuie fiecăruia, aşa îi dă şi Darul Său. Ceea ce zic, poa-
te s-o vadă cineva limpede la prooroci şi la apostoli, care
s-au învrednicit să vadă atâtea vederi, măcar că oamenii
râdeau de ei şi îi socoteau rătăciţi şi beţi. În acelaşi fel şi
acum robii lui Hristos se învrednicesc să vadă felurite
TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010
vederi, pe care unii nu le cred, nici nu le primesc în nici Astfel, duhul rău al amăgirii, când se apropie de om, îi
un fel că sunt adevărate, ci le socotesc amăgiri şi pe cei ce zăpăceşte mintea şi o sălbăticeşte; îi face inimă aspră şi o
le văd amăgiţi. întunecă; îi pricinuieşte frică, temere şi mândrie; îi înăs-
Eu mă minunez şi nu pricep, cum s-au împietrit oa- preşte ochii, îi tulbură creierul, îi înfioară tot trupul; îi
menii aceştia şi au orbit cu sufletul, încât nu cred ceea ce iscă, prin nălucire, în faţa ochilor o lumină care nu stră-
a făgăduit nemincinosul Dumnezeu, prin proorocul Ioil, că luceşte şi nu e curată, ci roşie; îi scoate mintea din frâu şi
le va da celor credincioşi, acolo unde zice: „Voi vărsa din o îndrăceşte; îl mişcă să cugete spre cuvinte necuviin-
Darul Meu peste fiecare credincios şi peste robii şi peste cioase hulitoare.
roabele Mele” (Ioil 3, 1-2). Este vorba de Cel ce vede acest duh al amăgirii, de
Darul pe care l-a dat Domnul nostru şi îl multe ori se umple de furie. El nu cu-
dă şi acum şi îl va da până la sfârşitul noaşte deloc smerenia, nici plânsul, ci
lumii, după făgăduinţa Sa, tuturor slu- totdeauna se mândreşte cu bunătăţile lui;
gilor credincioase ale Sale. e plin de slavă deşartă, este fără înfrânare
Iar, când vine Darul acesta al şi fără temere de Dumnezeu, şi totdeauna
Duhului Sfânt peste fiecare, nu-i arată e stăpânit de patimi. Iar la urmă de tot,
lucrurile obişnuite, nici cele ale lumii îşi iese cu totul din minţi şi vine la pier-
cunoscute cu simţurile, ci îi arată pe ace- zanie. Fie ca Domnul să ne izbăvească,
lea pe care nu le-a văzut niciodată de la prin rugăciunile tale, de această amăgire.
sine, nici nu şi le-a închipuit. Atunci, min- Iar semnele Darului sunt acestea: Când
tea acelui om învaţă de la Duhul Sfânt vine la om Darul Preasfântului Duh, îi
taine înalte şi ascunse, pe care, după adună mintea şi-l face să fie cu luare a-
dumnezeiescul Pavel, nu poate să le vadă minte şi smerit, îi aduce aminte de moar-
ochiul trupesc al omului, nici minte de te, de păcatele lui, de judecata viitoare şi
om nu le poate născoci de la sine. de osânda veşnică; îi face sufletul de se
Şi, ca să înţelegi cum le vede mintea frânge uşor, de plânge şi se tânguieşte; îi
omului acestea, gândeşte-te la ceea ce face şi ochii liniştiţi şi plini de lacrimi. Şi
vreau să-ţi spun. Ceara, când e departe cu cât se apropie mai mult de suflet, cu
de foc, e tare şi vârtoasă; iar dacă o arunci atât îl mângâie mai tare prin sfintele
în foc, se topeşte şi în mijlocul flăcării se patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos
aprinde şi arde şi se face întreagă lumină şi aşa se sfârşeşte şi prin nemărginita Lui iubire de oameni şi-i prilejuieşte
întreagă în foc şi nu e chip să nu se topească în foc şi să minţii vederi înalte şi adevărate.
nu se facă ca apa. Aşa şi mintea omului: când e singură, Atunci mintea omului parcă e răpită de acea lumină,
fără să se întâlnească cu Dumnezeu, înţelege câte sunt în şi este luminată de lumina cunoştinţei dumnezeieşti. Inima
puterea ei. Dar când se apropie de focul dumnezeiesc şi de i se face senină şi blândă şi dă la iveală roadele Sfântului
Duhul Sfânt, atunci e stăpânită cu totul de lumina dumne- Duh: bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, com-
zeiască şi se face întreagă lumină şi în flacăra Preasfântului pătimirea, iubirea, smerenia şi celelalte. Sufletul lui pri-
Duh se aprinde şi se topeşte de înţelegerea Lui şi nu mai meşte o bucurie de negrăit”.
e chip ca în focul dumnezeirii să înţeleagă ale sale şi cele Auzind acestea Sfântul Grigorie Sinaitul a rămas uimit
ce le vrea”. şi se minună de cele ce-i spunea dumnezeiescul Maxim şi
Atunci îi zise Sfântul Grigorie: „Dar sunt şi altele ase- nu-l mai numea om, ci înger pământesc.
mănătoare, care sunt amăgiri”. Iar marele Maxim îi răs-
punse: -„Altele sunt semnele amăgirii şi altele ale Darului. hhhhhhhhhh
Conştiinţa – dascăl şi judecător al omului (II)
Totuşi, nu este om care să nu aibă conştiinţă, pentru că ea este, precum am zis, ceva dumnezeiesc şi nicicând nu
piere, ci pururea ne aminteşte cele de folos, însă noi nu simţim aceasta, pentru că, după cum s-a spus, nu o băgăm în
seamă, ci o călcăm în picioare. Dacă conştiinţa noastră tace sau „ne arată mai întunecat lucrurile”, asta nu înseamnă
că este neînţeleaptă ea, pe care Dumnezeu a pus-o în noi. Aceasta dă mărturie despre faptul că noi înşine, având la
început conştiinţa curăţită, nu ne-am îngrijit ca ea să rămână curată şi plină de vitalitate. Altfel, ar însemna că nu avem
în noi scânteia dumnezeiască, ar însemna că şi chipul lui Dumnezeu din noi este nedesăvârşit, ori că în Dumnezeu
Însuşi nu este desăvârşire. Ştim atât din propria noastră experienţă, cât şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, că fiecare dintre
noi, înainte de a săvârşi păcatul, fărădelegea, aude glasul conştiinţei care încearcă să-l ţină în frâu. Deşi glasul acesta
e slab, sfios, el vorbeşte totuşi, însă noi îl respingem, nu vedem şi nu vrem să vedem lumina.
În culori foarte vii descrie lucrul acesta Sfântul Tihon din Zadonsk: „Astfel Dumnezeu îi grăieşte şi-i strigă omului
prin conştiinţă, atunci când vrea să facă răul: întoarce-te, omule! Nu mergi unde trebuie! Fereşte-te de rău! Creştine!
Vrei să te răzbuni pe aproapele tău, să-l vatămi sau, şi mai rău, chiar să îl omori? Dumnezeu strigă în urma ta:
întoarce-te, omule! Vrei să curveşti şi să spurci trupul tău? Dumnezeu îţi strigă: întoarce-te, omule! Vrei să furi, să
răpeşti şi să iei bunul aproapelui tău? Dumnezeu tună în conştiinţa ta: întoarce-te, omule! Vrei să-l înşeli şi să-l

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010 28
amăgeşti pe aproapele tău? Dumnezeu îţi strigă: întoarce-te,
omule! Vrei să-l cleveteşti, să-l osândeşti, să-l ocărăşti şi
să-l defăimezi pe aproapele tău? Dumnezeu încearcă să te
abată de la asta şi zice: întoarce-te, omule!... Şi ce îţi spu-
ne prin conştiinţă, îţi spune şi prin sfântul Său cuvânt.
Conştiinţa, care nu greşeşte, şi cuvântul lui Dumnezeu
sunt în împreună-glăsuire desăvârşită. Ce spune conştiinţa,
tot aceea spune şi cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui
Dumnezeu te înfrânează şi te abate de la aceleaşi lucruri
ca şi conştiinţa; pentru ce te mustră conştiinţa, te mustră
si cuvântul lui Dumnezeu... şi pentru ce te laudă con-
ştiinţa, te laudă şi cuvântul lui Dumnezeu. Drept aceea,
când conştiinţa te abate şi te înfrânează de la ceva, să ştii
că acesta este glasul lui
Dumnezeu, ce strigă în-
lăuntrul nostru, abătându-ne
şi înfrânându-ne de la rău”.
Cât de cunoscută ne
este imaginea aceasta! Ori-
cine dă atenţie conştiinţei
sale, care îşi cercetează
măcar din când în când su-
fletul, va întări aceste spuse
ale Sfântului Părinte.
Sfântul Nil Sinaitul
spune că poate fi în suflet şi
un alt glas, care ne spune
că totul e bine, că nu vom
păţi nimic dacă vom face una şi alta, care sileşte conştiinţa
să amuţească - şi Sfântul ne sfătuieşte: „Pe martora
lucrurilor tale - conştiinţa ta - să n-o trimiţi la gândul care
dispreţuieşte căderea şi vorbeşte despre ea cu graiuri dulci
şi meşteşugite”. Cea mai mare fericire a noastră, dar
totodată şi nefericire, stă în aceea că avem în noi înşine
martor şi pârâş al lucrurilor noastre „statornic, dar nu şi
necurmat”, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, adică nu
ne chinuie în fiecare clipă a vieţii noastre, fiindcă n-am
putea îndura asta, însă mustrarea ei tot „scapără” în noi,
nelăsându-ne să adormim.
După spusele Sfântului Ioan Gură de Aur, conştiinţa
face asta nu o dată, nici de două ori, ci de multe ori şi viaţa
toată, şi chiar după ce a trecut multă vreme nu uită nicio-
dată cele săvârşite, ci ne mustră cu tărie şi când săvârşim
păcatul, şi înainte de a-l săvârşi, dar mai ales după ce-l să-
vârşim. Aşadar, conştiinţa, în primul rând, este un martor
ce nu tace, iar în al doilea rând ne mustră, dar nu fără cur-
mare. Asta este, precum spuneam, fericirea şi nefericirea
noastră.
Mustrarea necurmată ne-ar omorî, n-am putea începe
o altă viaţă, una curată şi sfântă; iar nefericirea noastră stă
în aceea că, atât timp cât auzim mustrarea conştiinţei încă
mai vrem să facem ceva, dar îndată ce se sfârşeşte ne
răcim faţă de făptuirea creştină. Trebuie să rămânem însă
treji până la sfârşit. Luarea-aminte faţă de propria con-
ştiinţă trebuie să fie pentru creştin lucrarea de temelie.
Avem conştiinţa ca martor care nu tace şi mustrător
statornic, dar nu şi necurmat; avem şi dojană şi mângâiere,
avem tot ce ne trebuie pentru a ne ridica din prăpastia
29
păcatului şi a merge înainte cu trezvie pe calea dreaptă.
Trebuie să ne plecăm urechea mereu, ca să auzim dacă nu
cumva a încetat conştiinţa să ne mai mustre, şi dacă vedem
că aşa stau lucrurile, să căutăm pricina acestui fapt, amin-
tindu-ne că „nu sunt mustraţi de conştiinţă doar cei ce fie
că au ajuns la culmea virtuţii, fie că au căzut în adâncul
răutăţilor”. Trebuie să luăm aminte la noi înşine, ca să ve-
dem dacă nu cumva a încetat conştiinţa să ne mai mustre,
nu datorită curăţiei noastre, ci întrucât este vlăguită.
Şi, dacă nu avem în noi înşine acest martor şi acest
pârâş, trebuie să mergem la el să facem ascultare, să as-
cultăm poruncile lui şi să nu-l trimitem la gândul „care dis-
preţuieşte căderea noastră şi vorbeşte despre el cu graiuri
dulci şi meşteşugite”.
Cuviosul Iosif, stareţul
de la Optina, spunea: „Con-
ştiinţa omului este ca un
deşteptător. Dacă deşteptă-
torul a sunat şi tu, ştiind că
trebuie să mergi la ascul-
tare, te scoli îndată, urma-
rea va fi aceea, că şi după
aceasta îl vei asculta tot-
deauna; iar dacă nu te vei
scula îndată, zicând câteva
zile în şir, să mai stau pu-
ţintel în pat, vei sfârşi prin
a adormi şi a nu te mai tre-
zi când sună deşteptătorul”. Oricine ştie, că aşa stau
lucrurile în ce priveşte deşteptătorul, dar în privinţa con-
ştiinţei parcă am şti asta, însă fără a da atenţie.
Conştiinţa noastră nu ne este doar pârâş, ci şi jude-
cător neadormit şi nemitarnic, cum zice Sfântul Ioan Gură
de Aur: „Nu, cu adevărat, nu se află între oameni nici un
judecător atât de neadormit, cum este conştiinţa noastră.
Judecătorii din afară pot fi şi cumpăraţi cu bani, şi în-
muiaţi prin linguşire, mai fac favoruri şi de frică; pe lângă
asta, sunt o mulţime de alte mijloace care pot strâmba
dreptatea judecăţii lor. Tribunalul conştiinţei însă nu e
supus niciunei înrâuriri de felul acesta, ci chiar dacă ai da
bani, chiar dacă ai linguşi, chiar de-ai ameninţa sau orice
altceva ai face, ea rosteşte dreapta hotărâre împotriva gân-
durilor păcătoase, şi cel ce a păcătuit se osândeşte singur,
chiar dacă nu l-ar învinui nimeni altcineva”. În această pri-
vinţă, conştiinţa se află într-o situaţie de excepţie, pentru
că nimeni nu ne cunoaşte aşa de bine greşelile, nimeni nu
ne poate urmări cu atâta statornicie, şi totodată avem în noi
înşine un asemenea străjer. În această privinţă, conştiinţa
este ceva nepreţuit pentru mântuirea noastră, este o scân-
teie dumnezeiască, fără care nu am putea să ne mântuim.
Conştiinţa ne este judecător nu numai acum, dar şi la
Înfricoşata Judecată ea ne va fi cel dintâi şi cel mai de
temut judecător. Acea judecată va fi cumplită, tocmai pen-
tru că nu ne vom mai putea îndreptăţi, nu vom putea spune
că pârâşul este nedrept.
GGGGgggg
TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010
 Vânătoarea de iluzii şi robia sufletească
A înfrunta astăzi realitatea a devenit o caracteristică
tot mai rară a oamenilor. Duritatea vieţii, influenţele ne-
gative, intensificarea stresului - toate îl fac pe om să
renunţe la luptă şi să se refugieze în scuze convenabile.
Târându-ne numai printre grijile lumeşti, căutând să ne
satisfacem cât mai mult poftele simţurilor şi urmărind să
ne mărim cât mai mult nimbul slavei, prin laudele oame-
nilor, devenim nefericiţi în orice situaţie contrară. Decât să
înfruntăm realitatea considerată de noi sumbră, care este
într-adevăr împovărătoare, preferăm să ne aruncăm într-un
spaţiu iluzoriu precum cel al drogurilor sau alcoolului ig-
norând riscurile, vrând doar să uităm de tot şi să fim doar
fericiţi cu orice preţ. Dar preţul acestei iluzii este foarte
scump: dependenţă, sclavie... moarte.
Alarmant este faptul că aceste manifestări sunt întâl-
nite cu precădere în rândul tinerilor. O moştenire ateistă,
peste care s-a suprapus o situaţie de haos economic, ne
lasă în urmă un tineret total debusolat, lipsit de un ideal,
având o concepţie eronată
despre viaţă, fără repere ab-
solute. E ca într-un iureş ce-ţi
pustieşte total sufletul şi ca
un labirint din care nu poţi
evada. De fapt asta s-a şi ur-
mărit: cu noile programe şco-
lare, cu libertinajul vesti-
mentar şi moral, ajungând
până la a da profesorii în ju-
decată pentru că aplică me-
tode de disciplină. De multe
ori, cei „şapte ani de acasă”
lipsesc, iar dacă părinţii sunt
mai severi, se pot trezi re-
clamaţi de copii şi lipsiţi de
ei, pentru a fi formaţi după noile tipare europene care au
ca egidă „Totul este permis!” (doar cu preţul sclaviei).
Mass-media joacă un rol primordial în a incita spre
patimi şi concepţii eronate despre viaţă. Începând cu
desenele animate în care violenţa este predominantă, în-
demnând spre vrăji, insuflând ideea că putem face orice
(ca în Harry Potter); continuând cu reclamele pentru
ţigări, băuturi, prin muzica rock (satanistă) etc.
În fuga lui continuă de a evita cercetarea propriei
conştiinţe, omul va folosi orice mijloc de evadare. Golul
său lăuntric e temporar umplut de euforia simţită în trup
datorită alcoolului, drogului şi astfel el uită de aceea
pustiire lăuntrică pe care o poartă cu sine. Pentru început
nu pare nimic prea grav, dar odată patima intrată în suflet,
apare dependenţa şi greutatea în a te abţine. În aceste
condiţii, omul este în stare de orice pentru a-şi asigura
necesarul - minciună, furt, violenţă etc. La început, con-
sumatorul de droguri se desfată cu o cunoaştere de tip nou
şi cu perspectiva unei lumi noi. Căutarea pe care omul o
experimentează prin intermediul drogurilor e un vis în ca-
re vânează umbre. De fapt, este o iluzie care, risipindu-se,
îl aduce pe cel ce şi-a dorit-o într-o stare dezolantă. În cău-
tarea răspunsurilor la întrebările existenţiale sau a
TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010
experienţelor „tari”, mulţi tineri îmbrăţişează yoga, vră-
jitoria sau satanismul. Mulţi consideră yoga benefică, atât
de fardat e comercializată aceasta, încât este denumită şi yoga
creştină, iar de fapt ea este practică de adorare a zeităţilor
hinduiste. Satanismul nu numai că îţi distruge total sufleul
şi viaţa, dar te lipseşte până şi de cele mai fireşti manifes-
tări ale simţămintelor, precum plânsul. În dorinţa de a
experia supranaturalul ca în filme, se autodistrug, viaţa
transformând-o într-un dezastru.
Elocventă este mărturisirea unui fost tânăr satanist,
Sean Seallers (mărturia lui este interesantă, cu toate că
respectivul provenea dintr-un mediu catolic american),
condamnat pe viaţă într-o închisoare din Oklahoma, care
mărturiseşte despre el astfel: „Prietena mea, ştiind pre-
dilecţia mea pentru ocultism, mi-a făcut cunoştinţă cu o
prietenă de a ei, Melissa, vrăjitoare. Prima dată m-a în-
trebat: „Ce fel de magie vrei să practici - albă sau
neagră?” Am întrebat: „Care e mai interesantă?” „Cea albă
e cam ipocrită şi ar trebui să
alegi pe cea neagră, dacă vrei
să ai puteri, mi-a zis ea!”
Am fost de acord şi mi-a
spus, că trebuie să mă rog
lui Satan. Deşi eram furios
pe Dumnezeu, totuşi a mă
ruga diavolului mi se părea
prea mult. M-a învăţat o in-
cantaţie şi ce trebuie să fac,
ca să ajung direct la nivelul
ei de putere, fără a mai trece
prin mai multe etape. Ea
practica magia de 9 ani şi
avea 18 ani. Mi-au trebuit
vreo două zile să mă decid.
M-am întins pe pat şi am început să rostesc aceea
incantaţie şi să fac, ce m-a învăţat. Am simţit o relaxare
totală, cum simţeam numai când făceam meditaţie. La un
moment dat s-a făcut foarte frig. Corpul plutea deasupra
patului. Am simţit o mână că mă atinge şi am strâns tare
ochii. M-a luat o frică de moarte şi simţeam, cum mi se
declanşează adrenalina. Am auzit o voce înfricoşătoare
spunându-mi clar: „Te iubesc!” Apoi, încet încet, în ca-
meră s-a făcut iar cald. Mi-am dat seama imediat că mi-a
plăcut foarte mult. Era ceea ce căutam - supranaturalul,
cum poţi vedea doar în filme.
Am început să cumpăr cărţi despre satanism, biblia
satanistă şi tot ce se putea; studiam asemănările cu
meditaţia Zen. Ajunsesem la concepţia că doar eu contez,
că sunt foarte important şi că trebuie să lupt ca să su-
pravieţuiesc. Făceam ritualuri în fiecare noapte. Am
început să iau droguri, marijuana şi toţi spuneau că mă
comport ciudat. Mi-a dat un nume nou - Ezaree - şi
consideram că Satan este prietenul omului; că tot răul din
lume se pune pe nedrept pe seama diavolului şi că sunt
entităţi neînţelese. Îi rugam să intre în mine, că eu îi
înţeleg, ceea ce au şi făcut. Ca să fac faţă ziua la şcoală şi
noaptea la muncă şi îndesind ritualurile am început să iau
30
cocaină. Asta a dezlănţuit dezastrul. Nu ştiam, ce-i cu
mine, mă trezeam în maşină şi nu ştiam unde mă duc sau
de unde vin, la şcoală făceam semne din mâini ca la
ritualuri şi vorbeam limbi ciudate. Cu cât îndeseam ritua-
lurile, cu atât se îndeseau şi stările de inconştienţă.
Văzând că pierd controlul şi că făceam să sufere
cei dragi mie, am încercat pentru două săptămâni să renunţ
la satanism. Mama m-a dus la un preot catolic, ce mi-a
spus că nimic nu e adevărat şi i-a spus mamei, care îmi
confiscase toate cărţile despre satanism, să mi le restituie,
că sunt ale mele şi nu ale ei. Am plecat, văzând că nu cre-
de în ceea ce face. M-am dus la un grup de creştini, dar mă
evitau ştiind că beam sânge şi mâncam carne de broască
sacrificată.
Nu era cine să-mi spună că nu am dreptul să fac astea
şi că Hristos s-a jertfit pentru mine şi că mă poate scoate
din toate acestea dacă Îi dau voie să acţioneze asupra mea.
Am considerat că toţi creştinii sunt nişte ipocriţi şi că odată
intrat în satanism nu mai poţi ieşi, cum scrie în Biblia
Satanică. Am devenit şi mai înfocat şi am hotărât să încalc
toate cele 10 porunci. Am ajuns la porunca „Să nu ucizi!”
şi am căutat o victimă. Am găsit un vânzător care ni se
părea că se potriveşte. Am intrat în magazin cu Mikel şi
am tras în el, din spatele tejghelei, dar am ratat. A încercat
să fugă, când a văzut că nu avem de gând să plecăm, dar
i-a blocat calea şi eu am tras şi l-am lovit uşor. Am
schimbat locul cu prietenul meu şi el ne-a confundat şi a
venit spre mine şi l-am împuşcat din plin. Am plecat şi pe
drum am râs de încrederea lui în noi. Am ajuns acasă şi
am dormit ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Am de-
venit aşa personificarea răului.
Ajunsesem să nu pot plânge. Când eram supărat sau
însingurat voiam să plâng, dar nu-mi veneau lacrimi. Aveam
adesea vise în care îmi omoram părinţii. Aveam o prietenă,
pe care părinţii nu o doreau şi eu nu voiam să mă despart
de ea şi am început să-mi urăsc părinţii. După trei zile de
droguri, într-o noapte am intrat în dormitorul părinţilor şi
i-am împuşcat în cap. Când m-am trezit a doua zi, am con-
ştientizat ce am făcut. M-au arestat şi am mărturisit ce am
făcut. Atunci mi-am dat seama că Satan m-a trădat şi mi-a
distrus toată viaţa.”
Iată deci că simpla joacă cu magia l-a costat pe acest
tânăr atât de scump şi a ajuns un idol surd şi orb, după
cum spune Sfântul Vasilie: „Cei ce se îmbată ce sunt oare
altceva, decât nişte idoli păgâni? Ochi au şi nu vor vedea,
urechi au şi nu vor auzi” (Ps. 113, 13, 34). Trebuie să fim pre-
cauţi cu tot ceea ce ne tentează şi este potrivnic poruncilor
lui Dumnezeu. Cea mai mare avere pe care părinţii o pot
lăsa copiilor este dreapta credinţă spre mântuire.
mmmlLmmm

Rugăciunea vindecă bolile

Savanţii ruşi ne aduc la cunoştinţă că „oamenii
pot să se vindece într-adevăr în biserici, atunci când
ating sfintele moaşte sau sanctuarele”. Oamenii de
ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi
mecanismul „material” al acestui fenomen divin.
„O rugăciune este un remediu puternic”, spune
Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsiho-
fiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare
Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. „Rugă-
ciunea nu numai că reglează toate procesele din
organismul uman, dar ea repară şi structura grav a-
fectată a conştiinţei.”
Profesorul Slezin a măsurat puterea rugăciunii.
El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări
în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neo-
bişnuit - „stingerea” completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă
absolută.
Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al
biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de
ştiinţă. Valeri Slezin a numit această stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit că are o importanţă
vitală pentru orice persoană. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care
ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul.
Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la
Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii
unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobâl, instrumentele de
masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii
Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru kilometri de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

TRADIŢIA ORTODOXĂ
31 Nr. 29, Septembrie 2010
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul
experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi
bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi
vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdea-
una în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele
care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Pro-
teinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a
spus A. Malakovskaia.
Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ:
omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi)
nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este
chiar mai eficientă decât aparatele moderne de dezinfecţie
cu radiaţie magnetică. Laboratorul ştiinţific al Institutului
de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi
după sfinţire. A rezultat că, dacă se citeşte rugăciunea
Tatăl Nostru şi se face semnul crucii asupra apei, atunci
concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori
mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult in-
ferioare. Astfel, recomandările ortodoxe de a binecuvânta
orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spiri-
tuală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai pu-
rificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi
poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate spe-
ciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a
apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugă-
ciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri
unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai
pe cei credincioşi. „Apa „distinge” nivelul de credinţă al
oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un
preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai
mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană
credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un
om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările
au fost nesemnificative.”
qTtTtTtTtQ

Ucenicie, ascultare şi sfinţenie

Sfintele Cuvioase de la Mănăstirea Diveevo din Rusia (II)
Sfânta Maria Egumena
În lume, Sfânta Stareţă Maria se numea Elisabeta Alexeievna Uşacova. Ea a fost aleasă drept stareţă şi de fapt a ad-
ministrat mănăstirea pustiită în anii ei cei mai grei. După tulburările din Diveevo, în 1862, Stareţa Elisabeta Alexeievna
a fost tunsă în monahism şi în acord cu ordinul Sfântului Sinod a fost ridicată la rangul de stareţă. Din acel moment,
obştea a început să înflorească. S-a cumpărat pământ, au fost construite noi clădiri, au fost reparate bisericile, au fost
introduse cântările pe mai multe voci şi a fost creat un atelier de icoane. Prin răbdarea şi nevoinţele sale, Sfânta Maria
însăşi a dobândit multe virtuţi şi a devenit ca o mamă adevărată pentru surorile ei. Ea a primit de la Dumnezeu şi darul
înainte-vederii, iar prin rugăciunile ei toate greutăţile legate de administrarea mănăstirii se rezolvau ca prin minune, de
la sine.
Fericita Pelaghia Ivanovna
În lume, purta numele de Pelaghia Ivanovna Serebrennikova. S-a
născut în Arzamas şi încă din copilărie era poreclita „nebună”,
din pricina comportamentului său ieşit din comun. Părinţii ei au
măritat-o, dar după vizita la Cuviosul Serafim, ea a început să-
şi petreacă nopţile în rugăciune şi să se prefacă nebună, ca şi cum
şi-ar fi pierdut minţile. A născut doi băieţi însă la scurt timp,
aceştia au murit.
Domnul a scos-o pe aleasa Sa din deşertăciunea lumii, che-
mând-o la cea mai înaltă viaţă - cea monahală, şi încredinţându-i
cel mai greu jug - nebunia pentru Hristos. Prin credinţă, fericita
Pelaghia şi-a înfrânt durerea firească de mamă rămasă fără fiii
săi, începând să hoinărească pe străzi, purtându-se ca o nebună
şi fiind batjocorită şi luată în derâdere. Însă roaba ascunsă a lui
Hristos îşi petrecea fiecare noapte în rugăciune, în pragul bise-
ricii, hrănindu-se cu hrana neîmpuţinată a cuvântului lui Dum-
nezeu şi adăpându-se din izvoarele pururea vii şi săltătoare ale
nemăsuratei înţelepciuni a Sfintei Evanghelii, la care cugeta ziua
şi noaptea, vărsând multe lacrimi de umilinţă.
În anul 1837, Pelaghia a fost primită în obştea din Diveevo un-
de şi-a continuat viaţa plină de nevoinţă, vieţuind asemenea unei
„smintite”: trăia pe stradă într-o groapă plină de mizerie, spărgea
geamurile chiliilor, se bătea cu capul de pereţii clădirilor, întot-
deauna mergea desculţă, îşi înţepa picioarele în cuie şi îşi pe-
Sfântul Cuvios Serafim rugându-se pe locul depsea trupul în orice fel, hrănindu-se numai cu pâine şi apă, ne-
unde astăzi se află un izvor tămăduitor participând niciodată la mesele mănăstirii. Adeseori, când

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010 32
mergea pe la chilii să cerşească pâine, ea îndura lovituri, povăţuitorul ei duhovnicesc era nestrămutată. Era atât de
împunsături şi îmbrânceli, numindu-se pe sine „smintită” apropiată duhovniceşte de Sfântul Serafim, încât părintele
şi „nebună”. Unele surori o cins- i-a dezvăluit toate tainele des-
teau, însă altele o socoteau stă- pre viitorul mănăstirii şi toate
pânită de un demon înainte- descoperirile primite de la Năs-
văzător. Fericita Pelaghia Iva- cătoarea de Dumnezeu.
novna era cinstită de toate mai- După moartea sa, la 21 au-
cile cele binecuvântate din Di- gust 1829, Cuviosul a dezvăluit
veevo: Parascheva Yakovlevna, maicilor din Diveevo că a vă-
Parascheva Semenovna, Paras- zut, prin dumnezeiască desco-
cheva Ivanovna, care o strigau perire, că sufletul ei era în Îm-
„mămica”. părăţia Cerurilor, alături de
Încă din timpul vieţii, sfân- Sfânta Treime, la tronul Dom-
ta obişnuia să-i tămăduiască pe nului, de unde îi ajută pe toţi
toţi cei care veneau la ea. Ast- cei ce i se roagă!
fel, artistul M.P. Petrov s-a vin- Stareţul Serafim a chemat pe
decat de paralizia mâinii. Ea toţi la înmormântarea schimo-
vedea înainte toată viaţa oricui nahiei Marta, promiţându-le ce-
şi proorocea. Apărea în vise şi lor prezenţi iertarea păcatelor.
aducea vindecare. A reuşit să În timpul înmormântării, bă-
stingă un foc de la distanţă. Su- trâna Parascheva Semenovna,
rorile din obşte şi însăşi egume- sora cuvioasei, a văzut clar pe
na se sfătuiau cu fercita înainte- uşile împărăteşti pe Împărătea-
văzătoare. sa Cerurilor şi pe maica Marta
Faima înainte-vederii sale stând în aer.
s-a împrăştiat peste tot şi bine-
cuvântata era cercetată de mulţi Sfânta Maică Elena
oameni din toate colţurile Ru- Elena Vasilievna Manturova
siei. Cu patru ani înainte de ador- a continuat tradiţia Maicii Ale-
mire, Pelaghia a proorocit răs- xandra cu binecuvântarea Sfân-
pândirea ereziilor şi a teroris- Aflarea moaştelor Cuvioaselor Stareţe tului Serafim. Hotărârea ei de a
mului în Imperiu. Acestea aveau de la Mănăstirea Diveevo părăsi lumea şi de a începe ne-
să ducă până la urmă la uci- voinţa monahală a uimit pe toţi
derea Ţarului Alexandru al II- apropiaţii ei. Încă din copilărie,
lea, pentru care Pelaghia plân- avusese o fire veselă, iubitoare
gea şi se ruga neîncetat. de plăceri lumeşti şi distracţii.
După 20 de ani de viaţă Se pregătea să se mărite
aspră, Fericită Pelaghia, la în- când, brusc şi fără nici un mo-
demnul Sfântului Serafim, care tiv anume şi-a respins mirele.
i-a apărut în vis, s-a zăvorât Curând, Domnul şi-a condus
într-o chilie. A început să oco- aleasa în afara lumii, arătându-i
lească oamenii, devenind tă- într-o vedenie un şarpe uriaş,
cută. Îşi petrecea nopţile în ru- ce era gata să o înghită şi de
găciune, iar pe timpul zilei stătea şi plângea pe podea, care s-a izbăvit doar prin ajutorul Maicii Domnului. Apoi
lângă uşa de la intrarea bisericii. Se hrănea cu pâine nea- Elena Vasilievna a făgăduit să meargă la mănăstire. S-a
gră, trăind în obşte până la moarte şi multe suflete s-au lepădat cu totul de viaţa lumească de mai înainte, petre-
mântuit prin mijlocirea ei, după spusa Sfântului Serafim. cându-şi vremea în citirea scrierilor Sfinţilor Părinţi, în
Înainte de moartea sa, ea a făgăduit grabnic ajutor tuturor rugăciuni şi neîntrerupte osteneli.
celor ce vor săvârşi cu dragoste pomenirea ei şi îi vor cere Intrarea ei în obştea de la Diveevo s-a petrecut în anul
mijlocirea către Dumnezeu. Fericită Pelaghia a adormit 1825, cu binecuvântarea Sfântului Serafim, care i-a proo-
întru Domnul la 30 ianuarie 1884. rocit calea vieţii sale, poruncindu-i să urmeze întrutotul
viaţa Cuvioasei Alexandra. Maica Elena petrecea în rugă-
Schimonahia Marta ciune neîncetată, în gândirea de Dumnezeu şi tăcere deplină.
Maria Semenovna Meliukova s-a alăturat obştii în anul Sfârşitul vieţii ei pământeşti s-a petrecut într-un chip
1823, iar la vârsta de 13 ani şi-a luat asupră-şi nevoinţa tă- cu totul minunat: Cu binecuvântarea părintelui său duhov-
cerii. Întotdeauna se afla în profundă şi neîntreruptă nicesc, Sfântul Serafim, ea a murit în locul fratelui său,
rugăciune. Viaţa sa ascetică întrecea în stricteţe cele mai Mihai Vasilievici Manturov. Înainte de fericita sa ador-
aspre vieţi ale surorilor sale şi ascultarea sa faţă de mire, ea a fost dusă în cămările raiului, unde L-a văzut pe

TRADIŢIA ORTODOXĂ
33 Nr. 29, Septembrie 2010
Dumnezeu sub chipul unui foc de nedescris. Ea a adormit miezul nopţii pentru rugăciunea de noapte.
întru Domnul în ziua de 28 mai 1832, iar în timpul în- Fericita împletea ciorapi, pe care îi dăruia de milos-
mormântării a zâmbit de trei ori în sciriu, ca şi cum ar fi tenie, iar rugăciunea lui Iisus îi însoţea întotdeauna lucrul.
fost vie. Curând, Sfântul Serafim a arătat că Sfânta maică De asemenea ea pribegea adesea, umblând dintr-un loc
Elena se numără printre cei care sunt vrednici să stea într-altul, schimbând chiliile. Obişnuia să taie iarbă cu o
alături de Sfânta Treime, ca şi fecioară, şi că este în ceata seceră, timp în care făcea închinăciuni până la pământ şi
de fecioare a Împărătesei Cerurilor. Mai mult încă, pentru se ruga. Fericita Paşa avea darul proorociei, iar mărturiile
ascultarea ei desăvârşită, Dumnezeu a rânduit ca sfintele despre înainte-vederea sa sunt atât de numeroase, încât a
sale moaşte să fie nestricăcioase şi lucrătoare de minuni, fost imposibil să se adune şi să fie scrise toate. Lumea du-
prin darul tămăduirilor. hovnicească îi era deschisă, şi ea putea vedea cu uşurinţă
ca într-o oglindă, sufletele şi gândurile celor care o încon-
Fericită Parascheva Ivanovna (Paşa din Sarov) jurau. Deseori era auzită cum vorbea cu sfinţii şi cu Maica
Fericita Parascheva provenea dintr-o familie de ţărani Domnului.
din provincia Tambov şi i se spunea Irina. Părinţii ei au Potrivit tradiţiei din Diveevo, în timpul preacinstitei
măritat-o şi a trăit alături de soţul ei timp de 15 ani, fără prăznuiri a Sfântului Serafim din anul 1903, ţarul şi ţarina
să aibă nici un copil. Cinci ani mai târziu, prin rânduiala au întâlnit-o pe fericita Paşa, care a proorocit naşterea unui
lui Dumnezeu, soţul ei moare, lucru ce îi pricinuieşte Iri- moştenitor la tronul imperial, căderea Rusiei şi a dinastiei,
nei o mare durere. În timpul unui pelerinaj la Kiev, a prigoana Bisericii şi marea de sânge mucenicesc ce urma
început să urască lumea aceasta şi a hotărât să-şi închine să se verse pentru apărarea ei. Fericita Parascheva Ivanovna
în întregime viaţa lui Dumnezeu. A fost tunsă în mona- a trecut la Domnul în 1915.
hism sub numele de Parascheva, trăind vreme de 30 de ani
în pădurea din Sarov, într-o peşteră săpată cu propriile
mâini, suferind multe lipsuri.
Încă din acea perioadă, ea a început să fie considerată
nebună pentru Hristos şi înainte-văzătoare, oamenii cins-
tind-o şi cerându-i să se roage pentru ei. În acea vreme,
Domnul a îngăduit să îndure aceeaşi încercare cu cea trăită
de Sfântul Serafim: a fost bătută cu cruzime de hoţi, ră-
mânând mai mult moartă decât vie. În anii ce au urmat,
Parascheva a trăit retrasă în pădurea din Sarov. Cu 6 ani
înainte de moarte, a început să locuiască pentru perioade
mai lungi în Diveevo, iar după trecerea la Domnul moaş-
tele ei au fost mutate acolo.
Nopţile şi le petrecea în rugăciune, îndemnându-le pe
surori să participe zilnic la slujbe şi să se trezească la

Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului (IV)

Icoana Maicii Domnului „Caută la smerenia”
Zi de prăznuire: 16/29 septembrie

În anul 1420, în regiunea rusească Pskov, pe lacul Kamenoe, cu mila lui

Dumnezeu şi a Maicii Domnului, a apărut icoana cu denumirea „Caută la smerenia”.
Minunea s-a petrecut spre alinarea şi îmbărbătarea locuitorilor din Pskov, în perioada
unei molime care s-a abătut asupra regiunii lor, iar acest fapt este înregistrat în
letopiseţul oraşului: „În vara anului 6934 (1426), toamna a fost un semn de la icoana
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, lângă lacul Kamenoe, moşia lui Vasile: se
vărsa sânge din ochiul drept şi picura pe locul unde stătea, şi pe cale curgea sânge,
când duceau icoana Preasfintei la Pskov, în septembrie pe 16, în ziua de pomenire
a marii muceniţe Eufimia”.
Pe icoană Maica Domnului e zugrăvită şezând. Capul îi este încununat de o
coroană. În mâna dreaptă ţine sceptrul, iar cu stânga îl ţine pe Dumnezeiescul Prunc.
Pruncul este zugrăvit cum stă în picioare pe genunchii Maicii Sale. Cu mâna dreaptă
se atinge de obrazul Ei, iar în stânga ţine globul - simbol al stăpânirii asupra lumii.
Această minunată icoană s-a aflat o perioadă îndelungată în catedrala din Pskov şi s-ar
fi aflat încă mult timp, dacă nu venea anul negru 1917... În timpul Revoluţiei
bolşevice, icoana a dispărut.
Însă, acum două sute de ani, de pe ea fusese făcută o copie nu prea mare -

TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010 34
110x70 cm, care a nimerit în mănăstirea „Intrarea Maicii
Domnului în Biserică” din Kiev. După venirea bolşevi-
cilor, o maică pe nume Teodora, cu binecuvântarea părin-
telui duhovnic Boris Cvasniţki (care a sfârşit muceniceşte,
fiind împuşcat în 1931, de către prigonitorii credinţei), a
păstrat icoana. Şi iată, când în oraşul Kiev, după ani de
prigoană, această biserică s-a redeschis, icoana „Caută la
smerenia” se întoarce înapoi. De acum, va începe o nouă
viaţă a vechii icoane - o viaţă uimitoare, neobişnuită.
Conform parohului bisericii, egumenului Damian,
„Caută la smerenia”, care a devenit cunoscută prin chipul
ei oglindit pe sticla icoanei, a fost dăruită bisericii în anul
1992 de către schimonahia Teodora. Vieţuirea monahală în
mănăstirea kieveană, situată pe strada Moscovei nr. 42, Chipul oglindit pe sticla
icoanei, nefăcut de
abia începea. Icoana a fost pusă într-un chivot, confec- mână omenească
ţionat special pentru ea, în partea stângă a iconostasului.
Frumuseţea deosebită a chipului atrăgea privirile credin-
cioşilor, care ore în şir stăteau în faţa icoanei, rugându-se. Domnului şi a Dumnezeiescului Prunc. Rezultatele studii-
Datorită acestei icoane şi biserica deveni cunoscută în tot lor efectuate de savanţii din Kiev au fost uimitoare: re-
oraşul. flecţia argintie de pe sticlă are origine organică şi este o
În anul 1993, egumenul mănăstirii de călugări a atras oglindire nefăcută de mână a Maici Domnului şi a Prun-
atenţia la faptul că culorile icoanei de sub sticlă s-au întu- cului, care pe fundal întunecat apare în negativ, iar pe
necat. S-a luat decizia să fie invitaţi restauratori pentru a fundal alb - în pozitiv. Sticla cu oglindirea icoanei a fost
da o apreciere schimbării culorilor. Însă pe 1 august, în pusă lângă icoană. În preajma icoanei şi a chipului nefăcut
ziua Cuv. Serafim de la Sarov, când a fost scoasă rama cu de mână de pe sticlă se săvârşesc minuni.
sticlă, cei prezenţi au văzut că tonalitatea culorilor era
neschimbată, însă pe sticla ramei, pe partea interioară, a
apărut amprenta argintie, identică cu silueta Maicii

Mărturii din vremuri de prigoană

Minuni şi întâmplări din viaţa Sfântului Glicherie,
istorisite de cei ce l-au cunoscut (I)
Nu cu multă vreme în urmă, redacţia revistei noastre a avut parte de o mare bucurie, primind un exemplar al unui
manuscris ce conţine istorisiri adevărate despre luptele credincioşilor din zona Brusturi – Poiana – Oglinzi (jud.
Neamţ) şi împrejurimi, pentru păstrarea dreptei credinţe strămoşeşti, dar şi relatări ale unor minuni cutremurătoare,
săvârşite de Sfântul Ierarh Glicherie. Autorul manuscrisului este credinciosul Gheorghe Păstrăvanu din localitatea,
încă în viaţă, care şi-a aşternut pe hârtie toată bogăţia unei vieţi trăite în
Biserica Ortodoxă de Răsărit, la umbra falnicului ei stejar, ce veghează şi
acum asupra ei, din ceruri.
Dorim să împărtăşim şi cititorilor noştri bucuria acestei lecturi duhov-
niceşti, urmând ca prin ajutorul lui Dumnezeu, în fiecare număr al revistei
noastre să postăm câte un capitol din aceste memorii extraordinare, nepu-
blicate până acum.
kkkkkkkkk
Prefaţă
Încă de la începutul lumii, multe suflete alese au dobândit Raiul prin măr-
turisirea credinţei în Iisus Hristos – Domnul, prin jertfe şi chinuri. Suntem
mulţumiţi că şi ţara noastră a fost binecuvântată cu astfel de suflete. Cu toate
că a fost subjugată de popoare păgâne, totuşi a avut parte de un popor bine-
credincios, harnic şi stăpân pe el. Pe pământul ţării noastre au fost şi sunt
mulţi oameni temători de Dumnezeu.
Munţii noştri s-au sfinţit din belşug de suflete alese ale sihaştrilor,
pustnicilor şi mucenicilor. Pădurile noastre au adăpostit multe mănăstiri şi
biserici, unde prin altarele lor s-au plămădit mulţi sfinţi ierarhi, care prin su-
ferinţe au mărturisit credinţa cea adevărată şi mulţi dintre ei n-au suferit

TRADIŢIA ORTODOXĂ
35 Nr. 29, Septembrie 2010
putrejune. Aceştia sunt pentru noi ca un roi de albine, care
ne îndulcesc cu rugăciunile lor cele neîncetate către Dom-
nul. Prin ei, ne-a binecuvântat Dumnezeu şi pe noi, şi ne-am
apropiat mult de harul Său. O asemenea albină de miere
duhovnicească aducătoare, care a luptat toată viaţa sa pen-
tru apărarea dreptei credinţe, suferind chinuri grele şi multe
bătăi, a fost şi este şi Sfântul Ierarh Glicherie.
Datori suntem să-i mulţumim Domnului şi noi, cei
care l-am cunoscut şi ne-am învrednicit de-a primi bine-
cuvântarea lui cât a fost pe pământ, precum şi cei care nu
l-au văzut, dar au ţinut şi ţin, prin mărturisirea lui, cre-
dinţa cea dreaptă (cea pe stil vechi), că aceasta este ade-
vărată şi mântuitoare.
Nici o altă credinţă, fie ea născocită sau primită de la
altcineva, decât cea rămasă de la Sfinţii Apostoli şi întărită
de Sfinţii dumnezeieştii Părinţi, însuflaţi de Duhul Sfânt de
la cele şapte Soboare ecumenice, nu este mântuitoare. Iar
noi, ştiind prea bine că suntem lăsaţi în lumea aceasta (fie
mai mulţi sau mai puţini ani), pentru a ne mântui sufletul
de veşnica muncă cea din iad, să luptăm din toate puterile
noastre, să lăsăm orgoliile cele primite de la diavol şi să ţi-
nem această credinţă dreaptă, pentru a ne învrednici de
slava cea cerească. Zălog punem pe sfinţii noştri, muce-
nici, pustnici, ierarhi români care neîncetat se roagă pentru
noi, căci ţinând această credinţă şi făcând faptele cele bu-
ne, cu siguranţă ne vom sălăşlui în sânul raiului, aproape
de dumnezeiasca lumină a lui Hristos.
Şi mai rog pe Bunul Dumnezeu, ca tuturor celor ce
vor citi aceste mărturisiri de credinţă şi minuni, ce s-au
scris aici, păstrate din tată în fiu prin viu grai, să li deschidă
ochii minţii lor şi să se mântuiască.
Blagosloveşte, Sfinte Ierarhe Glicherie, pentru a scrie
aici minunatele tale fapte şi trăiri duhovniceşti, precum şi
alegerile tale, cele vrednice de toata mărirea, care le-ai fă-
cut pe pământ, cand erai printre noi, când cu binecuvân-
tarea lui Dumnezeu ai luat pe umerii tăi turma lui Hristos,
care rămăsese fără păstor după anul 1924.
Minunile şi mărturiile care se vor scrie aici au fost po-
vestite de Nicolai Păstrăvanu, mai târziu Nectarie Păstră-
vanu (1880-1955), cel ce a fost un stâlp neclintit al Bise-
ricii de Stil Vechi din România. El s-a născut şi a trăit în
satul Poiana, com. Brusturi, iar mai apoi, după moartea
soţiei lui, a lăsat toate în grija fiului său, Gheorghe Păstră-
vanu (fiind şi el tot aşa întărit în această credinţă) şi a
plecat la Slătioara, pentru a ajuta pe puţinii călugări, în frun-
te cu Sfântul Ierarh Glicherie, să ridice în acel colţişor de
ţară (mai ferit de autorităţi) un sfânt lăcaş de cult pentru
închinare.
kkkkkkkkk
I. Statornicia Sfântului Glicherie în credinţă
După ce în ţara noastră s-a primit calendarul grego-
rian, mulţi dintre călugării aflaţi prin mănăstiri care nu
voiau să primească schimbarea, ieşeau şi se adăposteau pe
unde puteau, de frică să nu fie prinşi că erau bătuţi şi chi-
nuiţi, ca şi sfinţii cei din vechime care nu voiau să se
închine la idoli. Astfel s-a întâmplat şi cu preotul Gliche-
rie Tănase şi cu părintele David, care neprimind schim-
TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010
barea, au ieşit din mănăstirea Procov, ascunzându-se în
munte la Râpa lui Coroi haiducul. Aici au dus o viaţă foar-
te grea, îndurând mult frig şi foame. Ne povestea bunicul
că dormeau pe frunze în acea mică peşteră, pentru că el şi
cu alţi creştini din Vânători i-au vizitat de mai multe ori,
ducându-le câte ceva de trebuinţă. Dar se temeau şi ei să
meargă mai des, pentru a nu-i vedea cineva şi să anunţe au-
torităţile, şi Doamne fereşte să fie prinşi părinţii şi arestaţi.
După doi ani de stat în acea peşteră ascunşi, Sfântul
Glicherie şi părintele David s-au gândit să îşi facă bani de
drum şi să meargă la Sfântul Munte. Au cosit toate fâne-
ţele schitului Sihla, au mai vândut din hainele primite şi au
reuşit astfel prin nişte creştini să-şi scoată paşapoarte şi au
plecat.
Obştea Mănăstirii Neamţ, la anul 1920. Al treilea din rândul
de jos este ieromonahul Glicherie Tănase.
Ajunşi acolo, au petrecut duhovniceşte, împreună cu
ceilalţi sihaştri români, greci, bulgari, un an întreg. Sfân-
tul Glicherie a gândit că ar fi bine să rămână acolo să se
roage până la sfârşitul vieţii. Dar n-a fost să fie aşa. Într-
o Duminică s-a întâmplat ca Sfântul Glicherie să meargă
să slujească Sfânta Liturghie la biserica Schitului Ador-
mirea Maicii Domnului, care era aşezată pe cel mai înalt
vârf al Athosului, unde a slujit împreună cu Patriarhul Ie-
rusalimului şi cu Mitropolitul Sfântului Munte.
După terminarea slujbei, Preasfinţitul Patriarh a în-
trebat: Care este părintele Glicherie din România? Aceeaşi
întrebare a pus-o şi preasfinţitul mitropolit. Atunci, Sfântul
Glicherie arătându-se, cei doi au zis cum că au avut vede-
nie pentru el, că va trebui urgent să se întoarcă în Româ-
nia, că printr-însul va păstra Domnul o făclie a dreptei credinţe.
Ne povestea bunicul întotdeauna plângând dialogul
dintre el şi Patriarhul Damianos: S-a apropiat de mine,
spunea Sfântul Glicherie, cu paşi repezi Patriarhul şi mi-a
zis: «Precum ciobanul care i-a venit în turma sa de oi o
haită de lupi, le-au risipit toate oile şi le-au rupt în mai
multe cârduri, nemaivăzându-se, sărmanul cioban ascun-
zându-se şi el să nu-l mănânce lupul s-a văzut amărât şi sin-
gur. Dar ce a făcut? A luat o talangă mare, a ieşit afară
din ascunzătoare şi umblând pe dealuri, pe văi, prin pă-
duri, prin tihărăi (n.red.: (Pop.) Povârniş pe coasta unui munte;
râpă abruptă; loc râpos, sălbatic, acoperit cu vegetaţie deasă) şi
36
sunând talanga, oile una câte una care au mai rămas au nase o mulţime de femei, care ţipau la jandarmi să îl lase
început a se aduna, zbierând şi tremurând în jurul lui. Şi pe preot în pace, că doar merge pe drum.
atunci a zis ciobanul: De voi mai trăi şi bine le-oi păzi, se S-a întâmplat să fie şi bunica noastră chiar printre acei
vor înmulţi şi voi avea şi alte oi mai tinere şi mai bune. Tot jandarmi. Ea a luat repede bucata de barbă de pe jos, a
aşa să faci şi sfinţia-ta, părinte Glicherie! Cât de greu va sărutat-o şi a pus-o în batistă curată şi o păstra ca pe un
fi să mergi în ţară, căci creştinii rămaşi nealteraţi au ne- odor sfânt. Ea era şi moaşa satului pe atunci. Multe femei
voie de un adevărat păstor rânduit de Cel de Sus». şi nou-născuţi au scăpat de la moarte, prin punerea acestei
După mai multe învăţături folositoare de suflet de la batiste cu bucata din barba Sfântului pe trupul lor. Tocmai
Preasfinţitul Patriarh al Ierusalimului şi de la Preasfinţitul de aici s-a descoperit începutul minunilor Sfântului.
kkkkkkkkk
Mitropolit al Sfântului Munte, primind binecuvântare şi
bani de drum, cei doi părinţi s-au întors în România iar la
nevoinţă, la chin şi la durere pentru a-şi păzi turma.
kkkkkkkkk
II. Păstrarea credinţei adevărate în timpul prigoanei
Ajunşi iarăşi în
Moldova, cei doi pă-
rinţi au şi fost încon-
juraţi de credincioşi. La
rugăminţile oamenilor,
au mers iar prin sate,
pentru a-şi face servi-
ciile lor duhovniceşti.
După ani, cei în care cei
de pe nou au schimbat
şi data Paştelui (1926-
1929), creştinii cei de pe
vechi din toate judeţele
Moldovei şi-au făcut
bisericile lor.
Preoţii care nu au
primit schimbarea, du-
pă ce au stat ascunşi pe
unde au putut, când s-au
văzut mai uitaţi de
autorităţi au ieşit la da-
torie. Tot în acest timp,
au mai venit şi din Sfân-
tul Munte nişte preoţi,
kkkkkkkkk
tot români, pe nume
Ieromonahul Glicherie Tănase, în
vremea stăreţiei la Schitul Procov
Pamvu, Varuh şi Zo-
Mai departe, ştim din viaţa Sfântului, şi chiar din Aca-
sima, care au plecat din
tistul lui, cum că a fost întemniţat la Piatra-Neamţ, cum şi
cauza schimbării din 1924, trimişi fiind tot de Patriarhul
ce chinuri de mucenic a răbdat. Dar, ca să nu pierdem noi
Ierusalimului, pentru a-l ajuta pe Sfântul Glicherie care, cu
credinţa, cu ajutorul lui Dumnezeu, a scăpat sănătos, ve-
ajutorul lui Dumnezeu, i-au rânduit la bisericile noastre.
nind iar la misiunea lui mântuitoare.
Dar toţi slujeau cu frică, că erau urmăriţi de autorităţi
şi de răutatea celor schimbaţi. Nu puteau suporta să audă
cum că se adună undeva creştinii pe vechi, la vreo biserică,
că capii celor de pe nou imediat anunţau autorităţile, care
şi erau pe urmele lor. Aşa s-a întâmplat şi la Buhalniţa,
când jandarmii din judeţul Neamţ, fiind ajunţaţi cum că
Sfântul Glicherie merge la sfinţirea bisericii în acel sat, au
ieşit înainte şi au tras focuri de arme în convoiul de căruţe.
Apoi, un om de pe nou a descoperit jandarmilor în
care căruţă era Sfântul Glicherie. Prin acea învălmăşeală
de jandarmi şi de oameni, Sfântul a fost prins şi bătut mi-
şeleşte. Unul dintre jandarmi i-a smuls o parte din barbă,
cu piele cu tot, aruncând-o jos. Împrejurul lui deja se adu-

TRADIŢIA ORTODOXĂ
37 Nr. 29, Septembrie 2010
 Sfinţirea troiţei din parohia Vânători-Neamţ
Cu prilejul hramului bisericii „Sfinţii Împăraţi
Constantin şi Elena” din parohia Vânători-Neamţ, la in-
vitaţia părintelui paroh Gheorghe Rogozan, Î.P.S. Vlasie
Mogârzan a săvârşit Sfânta Liturghie, alături de un sobor
de preoţi şi diaconi, împreună cu care, mai apoi, a sfinţit
Troiţa, în momentul finalizării Sfinţirea troiţei
lucrărilor de construire (21 mai / 03 iunie 2010)
Sfinţirea bisericii cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”
din Torino (Italia)
Plecaţi pe meleaguri înstrăinate, românii ortodocşi nu
au uitat să-şi poarte cu dânşii acea visterie dumnezeiască,
sădită în inima lor încă din pruncie, pe
care noi oamenii o numim credinţa în
Dumnezeu. Dincolo de mări şi oceane, un-
de pretutindeni este stăpânirea lui Dum-
nezeu, ortodocşii români au mutat hotarele
Ortodoxiei şi au arătat lumii, că, chiar şi
dincolo de hotarele văzute ale acestei lumi,
omul îşi poate duce cu sine comoara du-
hovnicească ascunsă tainic în tărâmul
sufletului.
De multe ori, se pare că românilor ple-
caţi peste hotare, necazurile vieţii şi străi-
nătatea locului le-au întărit şi mai mult
credinţa în Dumnezeu. Rupţi de melea-
gurile româneşti ale unei vieţi întregi, rupţi
de cei dragi lăsaţi acasă, românii plecaţi în
afara hotarelor poartă cu ei un întreg cor-
tegiu de stări sufleteşti, pe care deseori le
pot domoli sau birui prin rugăciune şi nă-
dejdea spre mai bine în faţa Celui care pe
toate le ştie şi pe toate le orânduieşte. Ast-
fel, în acest spaţiu al sufletului încărcat de
tensiuni sufleteşti, Biserica rămâne sin-
gurul locaş, spre care păşesc credincioşii,
cerând de la Dumnezeu cele de folos su-
fletului şi vieţii de zi cu zi.
Un astfel de sfânt lăcaş este şi biserica
parohiei ortodoxe de stil vechi din Torino şi
celelalte biserici ale noastre de peste ho-
tare, care în adevăratul sens al cuvântului
formează o diasporă ortodoxă într-o lume
catolicizată şi dezorientată. Dovada continuităţii duhului
Ortodoxiei o face strădania credincioşilor români, aflaţi
pe aceste meleagurile de mult înstrăinate sau chiar certate
cu legea lui Dumnezeu, de a-şi ridica propriile lor lă-
caşuri de rugăciune.
În duminica de 28 iunie/11iulie 2010, prin strădania
TRADIŢIA ORTODOXĂ
Nr. 29, Septembrie 2010
troiţa din cimitirul parohial, ridicată întru pomenirea celor
ce au pătimit pentru apărarea credinţei: ieroschimonahul
Pamvu Hoisu, monahii Veniamin şi Ghedeon Hoisu, schi-
monahiile Isidora şi Serafima Stănoaie etc.
Troiţa a fost construită cu ajutorul credincioşilor
parohiei, care şi-au dovedit credinţa şi unirea în cuget cu
strămoşii, bunicii şi părinţii, cei ce L-au iubit mai mult pe
Dumnezeu decât bogăţiile sau slava deşartă a acestei lumi
trecătoare. Acest monument vrea să readucă în amintire tim-
purile în care prigoana şi ura vrăjmaşilor lui Dumnezeu îi
unea prin legătura dragostei pe credincioşii acestei parohii.
kkkkjKKKK
părintelui paroh, Dorian Saghin şi a creştinilor din acest
ţinut, comunitatea ortodocşilor români de stil vechi, aflaţi
la Torino (Italia), şi-a deschis porţile trium-
fător dar totodată smerit, chemând suflarea
de jos şi binecuvântarea de sus, spre sfinţi-
rea acestui sfânt lăcaş, unde credincioşii şi-
au găsit deseori mângâieri de suflet. Slujba
de sfinţire a bisericii şi Sfânta Liturghie ar-
hierească a fost săvârşită de preasfinţitul
episcop Sofronie Suceveanul, alături de prea-
sfinţitul episcop Antonie Ploieşteanul şi de
mai mulţi slujitori ai Sfântului Altar, preoţi
şi diaconi. Pentru unii, sfinţirea acestei bi-
serici a fost privită ca un semn că Dum-
nezeu nu ne va părăsi niciodată; pentru
alţii, ea a fost semn că ierarhia Bisericii Or-
todoxe de Stil Vechi din România nu-şi uită
fiii duhovniceşti. Şi una şi altă, într-o îm-
pletire duhovnicească, înfloresc în inimile
credincioşilor nădejdea spre dobândirea
mântuirii prin credinţa în Hristos şi întreaga
lucrare a legii lui Dumnezeu.
iIiIiIiIiIiI
38
 CUPRINSUL NUMĂRULUI 29:
Glasul Domnului către un suflet păcătos................................................................. 2
Către poporul dreptslăvitor.................................................................................. 4
De vorbă cu Preasfinţitul episcop Evloghie Sibianul.................................................. 9
Tradiţie şi modernism în Biserica Ortodoxă (I)........................................................ 11
Cui se închină actualul patriarh al Rusiei?............................................................. 12
Despre iudaizarea catolicismului. Cronica lepădării (II)............................................ 14
Momente de răscruce în istoria Bisericii Ortodoxe, în secolele XX-XXI (III).................. 16
Ecumenismul, calea spre pierzare (IX)................................................................... 19
Încotro se îndreaptă Patriarhia Constantinopolului? (II)............................................ 21
Graiul vechilor cazanii (III)................................................................................. 23
Moaştele sfinţilor – izvor de sfinţenie sau sursă de sminteală? (II)............................... 25
Viaţa întru Hristos la Sfinţii Părinţi...................................................................... 27
Conştiinţa – dascăl şi judecător al omului (II)......................................................... 28
Vânătoarea de iluzii şi robia sufletească................................................................. 30
Rugăciunea vindecă bolile................................................................................... 31
Sfintele Cuvioase de la Mănăstirea Diveevo din Rusia (II).......................................... 32
Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului (IV)................................................34
Mărturii din vremuri de prigoană (I)..................................................................... 35
Minunile Maicii Domnului - Cronica inedită a lui Andronic Duhovnicul....................... 38
 TRADIŢIA
ORTODOXĂ
ADRESA REDACŢIEI: Mitropolia Slătioara, Comuna Râşca,
judeţul Suceava
EDITURA „SCHIMBAREA LA FAŢĂ”
TEL/FAX: 0230/570.831, 0230/570.837
Email: secretariat@mitropoliaslatioara.ro
Web: http://mitropoliaslatioara.ro