ETICA SI DEONTOLOGIE MEDICALA

La inceputul anului 2013 am citit despre un caz real de etica medicala, care a avut
loc in urma cu cativa ani. Un barbat vine la laboratorul de genetica, fiind trimis
de medicul internist. El traieste la tara. Vine neinsotit, doar el singur. Ii spune
medicului ca in urma cu doua saptamani s-a prezentat la medic, solicitand un
test genetic, iar acum vine pentru rezultate. Medicul ii spune ca rezultatele au
venit, ca au iesit pozitive si ca are un sindrom genetic cu care pacientul s-a
nascut si pentru care nu se poate face nimic. Medicul incepe sa ii explice prin ce
se manifesta. Barbatul neinteresat de aceste „detalii” ii spune medicului ca atat
timp cat nu il supara nimic si se simte bine nu il intereseaza. Spune ca „atat
vreau sa stie numa’: Se transmite boala asta pe care-o am eu? Nu de alta dar eu
am doi baieti mari, frumosi, sanatosi la casele lor, le apare si lor asa cum mi-o
aparut mie?”

Omul respectiv avea un sindrom genetic care provoca infertilitate de la nastere.

Acum, el avea doi baieti care cu siguranta nu erau ai lui.

Care ar trebui sa fie raspunsul medicului in acest caz?

Abordata din punct de vedere logic: Pacientul a intrebat daca „Se transmite boala
asta pe care-o am eu?”. Raspunsul pe care trebuie sa il dea medicul este unul
legat strict de intrebarea pacientului, nu sa raspunda la intrebari care nu au fost
puse. Deci raspunsul corect ar fi „Nu, nu se transmite!” Si sa nu mai adauge
altceva.

Exista o zicala care spune „Pacientului sa i se spuna cat ii trebuie sa-i fie
bine.”Dar in acest caz intervine mai mult legea decat morala. Exista legi foarte
clare care stipuleaza dreptul pacientului de a fi informat cat si obligativitatea
medicului de a-l informa. Aici medicul trebuie sa procedeze mai mult deontologic,
in vederea respectarii legii, caci etic nu prea este intr-o dilema.

Dar acestea se aplica doar daca omul a venit la medic ca sa ii spuna daca este
fertil. Atunci medicul este obligat sa ii spuna.
Daca i-a descoperit din intamplare sindromul nimic nu il obliga sa ii spuna
pacientului, atat timp cat nu pune viata lui sau pe a celor din jur in pericol.

Rolul unui medic este de a mentine sanatatea pacientului, nu de a-i inrautati

starea. Asa ca orice lucru care i-ar putea afecta sanatatea nu are rost sa fie adus in
discutie. Barbatului daca i se spune exact in ce consta sindromul, el va realiza ca
isi traieste viata intr-o minciuna, isi va considera copii lui o minciuna. Informatia
de necontestat il va lovi brusc, iar acest lucru ii va afecta mult starea psihica si ar
putea cadea intr-o depresie adanca. Ar ajunge sa fie dependent de tratamente
antidepresive. Iar acest lucru nu poate fi considerat decat o inrautatire a starii
sale. Spunandu-i tot adevarul nu l-ar ajuta pe barbat, nu e ca si cum i se ascunde
solutia bolii. Dezechilibrul pe care l-ar provoca o astfel de informatie l-ar putea
afecta ireversibil. Eu m-am gandit ca poate sotia lui, din dorinta de a-i „corecta”
infertilitatea a intervenit prin diferite metode. Nu ma gandesc din prima la
infidelitatea. In timpurile noastre, sunt si solutii legale de a rezolva o astfel de
problema.

Dar abordarea mea este una cat se poate de subiectiva. Iar in urma unui sondaj
facut de mine, a reiesit ca marea majoritatea a femeilor considera ca nu i-ar fi
spus barbatului ca este infertil, iar marea majoritate a barbatilor i-ar spune tot
adevarul. Eventual, unii dintre ei se gandeau la razbunare, prin inselarea sotiei.

Acum intrebarea este, medicul cu care a vorbit pacientul, era barbat sau femeie?

...