Traducere din limba engleză

Tatiana Chicu

Studiu introductiv
Lavinia Bârlogeanu
 Studiu introductiv

UN ONIRONAUT DE EXCEPŢIE

Robert Moss, autor de origine australiană care trăiește în prezent în SUA,

a profesat în învăţământul universitar, în domeniul istoriei, dar a fost, de
asemenea, jurnalist și scriitor. În ultimii douăzeci de ani și-a consacrat viaţa
cercetării activităţii atât de speciale și de misterioase care este visul, încer-
când să înţeleagă ce relevanţă au și cum pot fi integrate visele în viaţa
noastră, cum pot contribui ele la sporirea conștienţei. Știm, desigur, că
pentru Jung sensul visului este acela de a provoca extinderea cercului con-
știinţei visătorului. Iată și raţiunea includerii acestei cărţi în Colecţia Philemon
a Editurii Nemira.
Aș adăuga că nici munca antropologului – practicată odinioară de
Jung însuși – nu i-a rămas străină lui Robert Moss: el a făcut cercetare
de teren pentru a cunoaște triburile amerindiene din America de Nord,
cele cinci populaţii care formează „Liga Păcii și Puterii” sau „Liga
Iroquois”. Aceste populaţii „visătoare” l-au inspirat mult pe Moss, care le-
a și dedicat o carte lor și visului șamanic pe care-l practică.
Pe lângă scris, Robert Moss organizează și participă la stagii de formare
prin care îi iniţiază pe cei interesaţi în filosofia și practica visului activ.
Chestiunea individuală, dar și colectivă a uzajului viselor în scopul trăirii
unei vieţi din ce în ce mai conștiente alcătuiește și cadrul unor emisiuni
de radio și televiziune al căror animator este Moss în SUA, dar nu numai.
Aș putea spune că Robert Moss este unul dintre exploratorii exemplari ai

Studiu introductiv 5
 lumii viselor în actualitate și, în același timp, un om generos, dispus să
împărtășească semenilor ceea ce descoperă în mirificul univers oniric de
care se interesează nu atât din raţiuni vizând interpretarea, ci, mai ales,
pentru a înţelege la ce dimensiuni ale conștiinţei acţionează visul ca un
semnificativ revelator. Menirea visului este, după Moss, redescoperirea
adevăratei noastre naturi de fiinţe spirituale și dezvăluirea esenţei divine
a sufletului. Este ceva ce, desigur, Robert Moss a cunoscut în existenţa lui
marcată de trei experienţe în apropierea morţii. Nu întâmplător unul din-
tre subiectele atelierelor pe care le animă cu regularitate la Montpellier se
intitulează Fă din moarte aliatul tău! Toate stagiile de formare din Franţa
se derulează cu sprijinul și cu susţinerea unor analiști jungieni pasionaţi
de problema inconștientului și a simbolisticii viselor, care susţin că Moss
propune o viziune complementară celei fundamentate de Jung atunci când
punea bazele psihologiei analitice. De fapt, toate cărţile și formările pe
care le susţine Robert Moss sunt, pentru a mă exprima în termeni jungieni,
modele de individuare, sugestii pentru un parcurs personal autentic al
vieţii și căi de realizare a realităţii psihologice unice a fiecăruia dintre noi.
Cartea lui Robert Moss, Visul activ, realizează o sinteză originală între
cele mai relevante puncte de vedere contemporane asupra visului și vizi-
unea șamanică tradiţională, de aceea o consider, în ciuda unor diferenţe
și a complementarităţii despre care vorbeam mai înainte, foarte apropiată
de viziunea jungiană. Faptul se poate explica prin aceea că metoda jun-
giană de analiză a viselor are ea însăși o ancorare în tradiţia șamanică –
desigur, pe lângă alte filoane culturale străvechi –, dar și prin afinităţile
necondiţionate ale autorului cu gândirea lui Jung. Nu este deci de mirare
că citările cele mai frecvente ale lui Robert Moss sunt din lucrările lui Jung,
din memoriile acestuia și, bineînţeles, din Cartea roșie.
Am putea să-l considerăm pe Robert Moss un jungian? În ceea ce mă
privește prefer o înţelegere extinsă a termenului, desemnând totalitatea
scrierilor ce se încadrează în filonul jungian elaborate de specialiști din
domenii diferite, care încearcă să exploreze temele jungiene clasice și să
ducă mai departe munca lui Jung. Spun acest lucru deoarece există și opi-
nia că jungienii sunt neapărat psihoterapeuţii de această orientare, or,
această perspectivă este nu doar îngustă, ci și păguboasă prin caracterul
ei restrictiv, prin agresivitate și lipsă de adecvare culturală. Dacă ne uităm

6 VISUL ACTIV
la piesajul scrierilor despre Jung și opera lui – mai ales după apariţia Cărţii
roșii – observăm că cele mai multe contribuţii provin din specializări uni-
versitare, altele decât psihologie, ceea ce ar trebui să dea mult de gândit
și să someze psihologia la o reconsiderare a statutului ei academic.
Care este elementul ce leagă cel mai profund scrierile lui Robert Moss
de Jung? Aș spune că cei doi autori încearcă să ne convingă, fiecare cu
mijloacele proprii, că visul nu este nici pe departe pasiv. Dimpotrivă, este
o stare a psihicului foarte activă, produsă cu scopul de a echilibra și de a
corecta starea conștientă, de a extinde, de fapt, conștienţa noastră. Ceea
ce numește Robert Moss vis activ are însă o legătură și cu metoda imagi-
naţiei active din care face Jung, alături de interpretarea viselor, un punct
esenţial al practicii lui terapeutice. Cei care au scris până acum despre
visul activ – mă refer mai ales la cronicile apărute în Franţa - relevă legă-
tura lui cu practicile yoga. Cred însă că visul activ al lui Moss se apropie
mai mult de meditaţia alchimică ce stă la originea imaginaţiei active
jungiene. La un moment dat devine chiar problematică distincţia dintre
visul activ și imaginaţia activă, iar cititorii jungieni ai acestei cărţi cred că
îmi vor da dreptate.
Jung ne-a reamintit în mod repetat că trăim și atunci când sufletul
nostru se trezește, adică, în timpul visului. Acestui mod de a trăi se dedică
interpretarea viselor și lucrul în diverse maniere cu ceea ce se revarsă din
străfundurile fiinţei în stare onirică. Jungienii ne previn ori de câte ori au
ocazia că visul - cel mai adesea - este relevant aici și acum, în acest moment
al vieţii noastre, prin urmare, trebuie să-i înţelegem mesajul și, eventual,
cerinţele, pentru a trăi deplin. Și Robert Moss ne avertizează că visul este
un apel la a acţiona. De aceea, ne propune o serie de modalităţi de a lucra
cu visul și de a intra astfel în contact cu sufletul, mulţumindu-i cu recunoș-
tinţă pentru darul pe care ni-l face, ridicând la lumina conștiinţei ceea ce
se zbate în adâncurile fiinţei noastre și ale umanităţii. Trebuie, prin urmare,
să aducem onoruri sufletului ce ne face darul visului și ne conectează la
comoara ascunsă în inconștient. În caz contrar, ne putem aștepta la retra-
gerea energiei și a vitalităţii pe care inconștientul le insuflă vieţii noastre.
Este, mi se pare, mesajul cel mai clar al lui Robert Moss pentru cititorii lui.
Extinderea cercului conștiinţei prin integrarea substanţei și a valorii
visului modifică în sens profund personalitatea și o face cocreatoare a

Studiu introductiv 7
 propriului destin. A da curs impulsurilor sufletului – indiferent ce înseamnă
acest lucru în fiecare caz în parte – presupune, în gândirea lui Moss, lucrul
activ cu visul, prin intuiţie, inventivitate, conștientizarea prezenţei spiritu-
lui. În viziunea lui Moss, visul nu ne conduce cu gândul spre somn, așa
cum ne-am putea aștepta în mod obișnuit, ci spre trezire, trezirea spre o
realitate mai vastă decât înregistrează în mod obișnuit eul vigil în activi-
tatea lui. Menţinând contactul constant cu lumea de dincolo de lume, ne
previne Moss în cea mai pură manieră jungiană, încorporăm ceea ce su-
fletul știe deja, respectiv, cine suntem, care este menirea vieţii noastre și
cum trebuie să ne pregătim pentru trecerea dincolo, cu alte cuvinte,
pentru „adevărata noastră mare istorie”. Robert Moss consideră visul
activ o disciplină în sine pe cale de a se construi, exact așa cum se întâm-
plă cu orice știinţă experimentală.
Ambiţia autorului de a face un sistem din ceea ce numește vis activ
este departe de a fi modestă, dar, oare, nu aceasta este calea împlinirii?
Sistemul visului activ vizează, pe lângă ceea ce e previzibil, și anume cău-
tarea și descifrarea simbolurilor din vis și utilizarea energiei lor în viaţa
cotidiană, realizarea intenţiei de a visa lucid, de a raţiona clar în stare oni-
rică, de a ne da seama atunci când visăm că suntem în vis și de a rămâne
lucizi pe tot parcursul experienţei onirice, învăţând, dobândind cunoștinţe
despre noi înșine. În legătură cu luciditatea dobândită în stare onirică,
Moss ţine să precizeze că ea servește realizării dezideratului vieţii conști-
ente și recuperării „copilului interior”, arhetip pe care Jung îl numea Sine.
În niciun caz – și Moss este categoric în această privinţă – lucrul cu visele
nu se poate subordona împlinirii scopurilor unui ego exacerbat. Iată că marea
și splendida exigenţă majoră a sistemului jungian – de natură etică – o
regăsim și în discursul lui Robert Moss care, aidoma lui Jung, insistă asu-
pra faptului că filosofia visului activ se situează la distanţă de orice tendinţă
de a controla sau manipula inconștientul. Cunoscătorii operei lui Jung știu
cât de importantă era pentru el, și pentru apropiaţii care i-au continuat
munca, distincţia dintre atitudinea religioasă și atitudinea magică faţă de
inconștient. La rândul lui, Moss scrie explicit că este total greșit, din punct
de vedere etic, ca ego-ul să încerce să utilizeze resurse magice din incon-
știent pentru scopurile lui egoiste. Acest „fanatic al controlului” - cum îi
spune Moss ego-ului, atrăgând în acest fel atenţia asupra pericolului

8 VISUL ACTIV
inflaţiei - trebuie să se supună reglajului realizat de centrul fiinţei noastre
psihice, Sinele, pentru că este „incomensurabil mai înţelept și mai
profund decât el”. Or, aceasta înseamnă a adopta o poziţie religioasă
faţă de in- conștientul pe care trebuie să-l ridicăm la lumina conștienţei,
să-l înţelegem și să-i respectăm cerinţele în viaţa noastră, nicidecum să
fim tentaţi să-l manipulăm. Trebuie să ne reamintim cât de categorică
era cerinţa jungiană de a nu recurge la imaginaţia activă dacă nu
suntem siguri că putem conta pe simţul etic al practicantului, pentru a
evita tendinţa de a interveni în derularea lucrurilor și în manipularea
figurilor constelate ale inconștientului după bunul plac. Evident, practica
visului activ trebuie să respecte la rân- dul ei această exigenţă. Nu e de
mirare că Robert Moss insistă, la rândul lui, asupra funcţiunii simţului
etic al adepţilor visului activ.
Suntem deci în plină paradigmă jungiană, luând în considerare argu-
mentele formulate până acum și lucrurile nu se opresc aici. „Doctul
profesor elveţian” Jung l-a impresionat pe Moss cu discursurile consacrate
evenimentelor sinconistice. Știm cu toţii – dar preferăm să uităm sau să
ignorăm – că există în inconștient o cunoaștere apriorică, anumite ele-
mente care preexistă lucrurilor și evenimentelor, că ceva ce se întâmplă
într-un spaţiu și într-un timp îndepărtate de noi, ajunge să stimuleze
apariţia în psihic a unei imagini corespunzătoare. Aceste coincidenţe pline
de sens vorbesc de la sine și ne arată că lumea interioară și cea exterioară
nu sunt separate, așa cum ne obișnuiește să credem societatea în care
trăim și școala raţionalistă care domină încă timpul nostru cultural. Până
și Dumnezeu este în această lume de domeniul exteriorului, dacă ne
gândim la intenţia reprezentanţilor celor mai de seamă fundamentalisme
religioase de a-l monopoliza și de a-l instituţionaliza. Sincronicităţile sunt
însă marii dușmani ai rupturii exteriorului de interior pentru că, așa cum
spune Moss, deschid „porţile secrete” ale lumilor și uneori le distrug,
punând capăt sciziunii. Importanţa sincronicităţilor ţine de faptul că ne
arată cum se desfășoară viaţa noastră prin intervenţia „jucătorilor” de
după cortina dintre lumi, care, uneori, fac câte un pas în faţă și perfor-
mează la scenă deschisă.
Jung spunea că sincronicitatea se definește prin doi factori: 1. O
imagine inconștientă apare direct (literal) sau indirect (simbolizat sau su-
gerat) în conștiinţă sub formă de vis, de idee subită sau de presimţire; 2.

Studiu introductiv 9
 Cu acest conţinut coincide o stare obiectivă de fapt (Jung, „Opere
Complete“, vol. 8, Dinamica inconștientului, p. 513). Ne minunăm în faţa
acestor evenimente sincronistice, crede Jung. Robert Moss scrie cum
inexplicabilele raporturi acauzale dintre fapte interioare și exterioare ne
dau fiori și ne zburlesc părul pe cap de fiecare dată când se produc. Imitând
modul de a pronunţa al unei participante la cursurile sale, Moss numește
aceste evenimente SincronOcităţi și îi sfătuiește pe cursanţi să și le repre-
zinte ca pe un pui de rinocer blând și dulce care pătrunde de dincolo de
graniţele lumii și sforăie deasupra ei. Imaginea simbolică pe care ne-o
propune Moss trimite la ideea lui Jung despre rolul afectului în apariţia
evenimentelor sincronistice: cu cât afectul este mai mare, cu atât excesul
din cuprinsul lui va provoca o legare magică a lucrurilor în sensul și în acord
cu calitatea emoţiei pe care o cuprinde. Uriașul afect este nimeni altul
decât imensul pui de rinocer pe care îl vizualizează Robert Moss. Orice
constelare de acest tip este văzută de Moss ca o întrebare pe care lumea
ne-o adresează în mod direct și la care este imperativ să răspundem.
Evocând fragmentul din Cartea roșie în care Jung ne avertizează că până
și pietrele ne vorbesc, Robert Moss ne sfătuiește să umblăm tot timpul cu
ochii deschiși prin lume, să observăm fiecare lucru din jur, pentru că s-ar
putea să ni se adreseze direct, iar întrebările pe care lumea ni le pune sunt
incomparabil mai interesante și mai importante decât acelea pe care le
adresăm noi lumii.
În privinţa felului în care ar trebui să ne raportăm la visele noastre,
cititorii vor constata că Robert Moss dezvoltă punctul de vedere jungian
în esenţa lui. Elementul cel mai important în înţelegerea parcursului nos-
tru oniric este emoţia care însoţește visele și ce resimţim când ieșim din
acest univers. Nu trebuie să uităm cât de mult insista Jung asupra afecti-
vităţii visătorului și a trăirilor acestuia, atunci când încercăm să înţelegem
ce vrea să ne spună un vis. Nimic nu cântărește mai greu decât emoţia
eului oniric și modul în care se simte visătorul atunci când se trezește. Nici
aspectul obiectiv sau simbolic al visului nu este ignorat de Robert Moss,
de asemenea, reflecţia asupra temei visului. La acest punct, Moss ne pro-
pune ceva foarte interesant: să încercăm să găsim un titlu pentru visul
nostru. Îi asigur pe cititori că provocarea nu este nici de departe atât de
simplă, cum ar putea să pară la prima vedere, pentru că titlul presupune

10 VISUL ACTIV
a exprima clar tema la care se referă visul, or, aceasta înseamnă ca reflec-
ţia visătorului să poată pătrunde în esenţa visului. Aidoma lui Jung, Moss
insistă asupra faptului că nu putem livra interpretări ale viselor făcute de
alte persoane, chiar dacă avem o experienţă considerabilă. Nimeni nu este
mai avizat decât visătorul să se exprime în legătură cu visul și să facă
asocierile elementelor onirice cu gânduri, imagini și idei specifice. Seria
de amplificări personale, culturale și arhetipale pe care le face visătorul
nu poate fi înlocuită de niciun interpret de vise, oricât de talentat și de
calificat ar fi el, pentru că aceste amplificări reconstruiesc contextul abso-
lut personal al fiecărui vis. Să nu uităm că și arhetipurile se constelează în
moduri specifice, în raport cu fiecare visător în parte. Nu aș vrea să ignor
un alt pas al metodei pe care ne-o propune Robert Moss, cu atât mai mult
cu cât el îl înscrie pe autor și mai mult în direcţia jungiană: este vorba
despre sugestia alcătuirii unui dicţionar personal de simboluri onirice. Una
dintre autoarele canonice ale fionului jungian, Marie Louise von Franz, se
referă explicit la această chestiune în mai multe cărţi ale ei și ne sfătuiește
să realizăm dicţionarul personal de simboluri, iar apoi să încercăm să în-
ţelegem pe baza lui de ce anumite simboluri sunt pozitive în unele vise și
negative în altele. Numai astfel ne putem da seama de ce inerţia incon-
știentului faţă de visător este binevoitoare uneori, dar alteori poate fi
ostilă. A realiza un dicţionar personal de simboluri onirice înseamnă a face
o anatomie comparată a simbolurilor care ne ajută să ne orientăm în cu-
noștinţă de cauză spre anumite imagini colective în actul interpretării și
să înţelegem ce relevanţă personală au ele. Evident, nu putea Robert Moss
să rămână departe de exigenţa jungiană a redactării jurnalului oniric, de
nevoia captării fantasmei într-o materie. Dacă acest lucru nu e accesibil
fiecărui visător fie din cauza vârstei, fie din cauză că unii oameni se exprimă
mai natural într-o altă materie decât scrisul, Moss sugerează desenarea și
pictarea figurilor inconștientului sau chiar dramatizarea visului. În orice
caz, munca de cuprindere a fantasmelor într-o materie este esenţială și în
absenţa ei este imposibil să realizăm dicţionarul personal de simboluri.
Iată că identificăm în strategia pe care ne-o propune experimentatul oni-
ronaut Robert Moss cele două componente ale travaliului asupra fantas-
melor din textele jungiene: înregistrarea lor așa cum se constelează în vis
sau viziune, fază în care orice funcţie critică a gândirii este suspendată, și

Studiu introductiv 11
 încercarea de a înţelege materialul revărsat din inconștient, după ce el a
fost înregistrat în maniera cea mai accesibilă visătorului.
De ce atâta atenţie acordată viselor? Cărţile colecţiei Philemon răs-
pund, fiecare în felul ei și în stilul specific autorului, la această întrebare,
referindu-se la importanţa viselor în extinderea cercului conștiinţei. Moss,
am văzut, intră în aceeași logică. În consens cu punctul de vedere jungian,
care susţine că cel mai grav lucru pentru om este să părăsească lumea la
fel de inconștient cum a intrat în ea, Robert Moss scrie că moartea nu
este o tragedie pentru aceia dintre oameni care și-au găsit adevărata și
marea lor poveste. Doar când nu poţi integra viaţa de aici într-o logică
sau într-o dramă care o înglobează și o depășește eșuezi în parcursul tău
uman. Pentru a evita această tragedie trebuie să primim ajutorul incon-
știentului și darurile lui – vise, viziuni, presimţiri neobișnuite, idei fulgeră-
toare, anticipări etc. – și să învăţăm să lucrăm cu ele, să facem din ele
surse ale iluminării.
Desigur, inconștientul este plin de pericole, în el locuiesc toţi dragonii,
ne avertiza Jung, dar tot în el sălășluiesc și marile valori, în el zac și se
zbat să iasă la iveală posibilităţile cele mai însemnate ale vieţii noastre. La
ele se referă Robert Moss și ne oferă multe sugestii despre felul în care le
putem cunoaște și urma. Vorbind, bunăoară, despre energiile adăpostite
în inconștient ca despre o sursă de o inestimabilă valoare în urmarea
parcursului nostru de viaţă, Robert Moss evocă tiparele arhetipale care
orientează mintea, astfel încât ea să se concentreze asupra acelor elemente
importante pentru noi. Inconștientul nostru știe deja importanţa acestora
și, prin vis, ne pregătește pentru a beneficia de valorile lor sau pentru a
ne proteja de pericolele pe care le reprezintă.
Cartea lui Robert Moss transmite un mod în care putem lucra cu
emoţiile intens activate de fiecare dată când se constelează arhetipuri, ne
învaţă cum să gestionăm tulburarea sau spaima de a constata că nu
putem controla ceea ce se întâmplă în mintea noastră. Jung ne-a prevenit
în repetate rânduri că energia inconștientă a arhetipurilor ne poate înspăi-
mânta la început, totuși, scopul ei este să ne ghideze în dezvoltarea noas-
tră psihică, în conformitate cu o înţelepciune străveche cuprinsă în zestrea
umanităţii pe care o purtăm cu toţii în noi înșine. La acest nivel acţionează
discursul înţelept al lui Robert Moss.

12 VISUL ACTIV
 Cartea Visul activ pune la dispoziţia cititorului, chiar și a celui mai
puţin experimentat, un set de exerciţii pe care acesta le poate încerca pe
cont propriu sau în relaţie cu persoane apropiate, care împărtășesc aceeași
intenţie de a deveni visători activi. Pentru aceasta, trebuie să ascultăm cu
atenţie visul însuși, să-l abordăm cu respectul cuvenit oricărui dar pe care-l
primim din lumea divină, să manifestăm curiozitate și să acceptăm para-
doxurile și ambiguităţile, și, mai presus de toate, să-l luăm drept ceea ce
este. Dacă procedăm așa cum făceau uneori părinţii noștri – încercând să
ne îndepărteze de imaginile onirice care ne speriau, spunând despre câte
un coșmar care ne bântuia și după trezire, „E doar un vis!” – ratăm în-
tregul proiect pe care ni-l propune pasionatul onironaut Robert Moss. În
acord cu Jung, autorul ne propune o reeducare a privirii asupra visului și o
altă atitudine faţă de substanţa arhetipală ce se revarsă cu putere din
adâncimile psihicului. Conștientizarea – ţelul proiectului lui Robert Moss –
prin includerea noilor energii arhetipale poate scădea frica și dă un impuls
creșterii și dezvoltării psihice. Întotdeauna coșmarurile indică o sciziune
nesănătoasă între conștiinţă și inconștientul colectiv, de aceea, exerciţiile
pe care ni le propune Moss ne încurajează să acceptăm până și cele mai
înspăimântătoare figuri onirice ca părţi din Sine, tocmai pentru ca ele,
nerămânând independente și necontrolate, să nu mai reprezinte un pericol.
Ca educator, cred că propunerea lui Robert Moss de a începe lucrul
cu visele încă din perioada copiăriei este extrem de importantă. Ideea de
a dramatiza visele copiilor – la vârsta la care ei înșiși nu pot înregistra în
scris fantasmele onirice – este pur și simplu salvatoare: autorul găsește în
organizarea scenei dramatice calea cea mai potrivită pentru a cuprinde
într-o materie acele elemente ale psihicului care au nevoie să fie integrate
în personalitatea conștientă a micului visător și a societăţii lui. Numai ast-
fel copiii pot crește într-un mod stabil, competent, solid, adaptabil, in-
tegrând energia tendinţelor inconștiente și toată înţelepciunea ce urcă din
străfundurile instinctuale ale psihicului. Nu pot să nu regret distanţa inco-
mensurabilă dintre educaţia din spaţiul nostru cultural și proiectul educa-
tiv pe care îl construiește Robert Moss, cu atât mai mult cu cât înţeleg cât
este de important să cultivăm încă din primii ani de viaţă disponibilitatea
copiilor de a se apropia de propriul inconștient și de a cultiva întreaga viaţă
o relaţie bună cu acesta. S-ar evita astfel una dintre disfuncţiile psihice

Studiu introductiv 13
semnificative ale zilelor noastre: alienarea de Sine a omului, sentimentul
de a fi rupt de Dumnezeu și de a fi abandonat în această lume în care
este nevoit să experimenteze propria singurătate la dimensiuni ce devin
uneori insuportabile. Visătorul activ este în permanenţă conectat la Sine
și își menţine astfel sănătatea și echilibrul psihic. El urmează conștient
calea propriei vieţi, soarta lui s-a transformat în destin. Putem spune că
acela care visează activ se individuează în mod conștient și în acord cu
numina destinului său, într-o manieră profund etică, reușind să provoace
la transformare și lumea din care face parte.

LAVINIA BÂRLOGEANU
Pentru moașele unei societăţi de visători
 PROLOG

CUM SĂ FACI DIN FIECARE

ZI O VACANŢĂ

Astăzi este prima zi din noua voastră viaţă. Când aţi deschis această
carte v-aţi ales pe o cale care vă va conduce la exprimarea viselor voastre
de viaţă. Pentru a urma drumul, veţi dori să definiţi cine sunteţi și la ce se
referă proiectul vieţii voastre. Este un lucru esenţial, deoarece fiinţa umană
e un animal care trebuie să se definească pe sine; altfel, va fi definit de
ceilalţi. Lăsaţi-i pe ceilalţi să vă spună cine sunteţi, și vă treziţi imediat
prinși în temniţa nevoilor și a așteptărilor celorlalţi. Vă veţi trezi blocaţi
într-un anumit cadru și vi se va cere să rămâneţi mereu la fel. Aţi putea
să vă în- covoiaţi sub povara unui episod trecut la care vreţi să
renunţaţi, dar nu puteţi, pentru că ceilalţi continuă să v-o pună în cârcă.
S-ar putea să vă fie greu să respiraţi sub acoperișurile joase ale acestor
cutiuţe, care sunt cre- dinţele constrângătoare ale celorlalţi despre lume
și despre rolul pe care voi îl jucați în ea.
Cartea da față vă va ajuta să ieșiţi din astfel de cadre și temniţe și să
vă schiţaţi propriul traseu în viaţă, un traseu spre locul unei libertăţi primi-
tive și creative, pe care eu îl numesc Casa Leului. Ca să ajungeţi acolo va
trebui să descoperiţi propria voastră poveste esenţială de viaţă, să o spuneţi
și să o trăiţi astfel încât ceilalţi să o poată recepta. Dacă nu știţi că viaţa
voastră are o poveste esenţială, probabil că sunteţi deja prinși în capcana
unei povești nesemnificative, una din acele povești constrângătoare ţesute

PROLOG 17
 de ceilalţi, care vă strivesc pieptul și vă strâng de gât atât de tare, că nu
puteți nici măcar să respirați, darămite să vorbiți cu voce tare. Aţi ajuns să
vă întâlniţi cu această carte pentru că sunteţi pregătiţi să evadaţi și să vă
revendicaţi povestea voastră esenţială, să învăţaţi s-o spuneţi atât de bine,
încât ceilalţi nu numai să vă audă, ci și să întâmpine cu bucurie ceea ce
este plin de viaţă și creativ în voi. Când leul vorbește, toată lumea ascultă.
Urmează să învăţaţi o abordare a vieţii pe care eu o numesc vis activ.
Ea presupune să le acordăm atenţie viselor nocturne, dar nu se referă
doar sau în principal la ce se întâmplă în timpul nopţii. Este o metodă de
a trăi viaţa într-un mod conștient. Atunci când veţi deveni visători activi,
veţi observa că lumea vă vorbește altfel.
În timp ce scriu aceste rânduri un prieten mă abordează pe Facebook
cu un citat din Henry David Thoreau: „Mergi cu încredere în direcţia viselor
tale. Trăiește viaţa pe care ţi-ai imaginat-o.”
Citatul este departe de a fi necunoscut; există o industrie întreagă
dedicată reproducerii lui pe tricouri, șorţuri, postere, brăţări și magnete
de frigider. Poate că îl aveţi pe o cană de cafea, ca și mine.
Cuvintele lui Thoreau sunt niște sfaturi practice excepţionale pentru
a trăi viaţa într-un mod conștient, dar asta, doar dacă putem scutura de
praf clișeul care se formează când cuvintele sunt citate atât de des,
încât își pierd impactul.
Așa că încercaţi să faceţi următorul lucru cu cuvintele din faţa
voastră chiar acum. Rostiţi-le cu voce tare. Acum asumaţi-vi-le, spunând
ceva de genul: „Merg cu încredere în direcţia viselor mele. Trăiesc viaţa
pe care mi-am imaginat-o.”
Simţiţi vreun progres? E nevoie de pasul următor. Acum vreţi să
decideţi asupra unui lucru pe care îl veţi face în această zi (sau seară), să
acţionaţi pe baza trăirii voastre prezente, pe baza afirmaţiei că vă urmaţi
(la timpul prezent) visele și trăiţi viaţa pe care v-aţi imaginat-o. Nu fiţi
vagi și, pentru numele lui Dumnezeu!, nu încercaţi să fiţi corecţi din
punct de vedere spiritual! Veţi face un lucru cu scopul de a pune în
mișcare un plan de viaţă măreţ. Ar putea fi ceva foarte simplu, cum ar
fi să umpleţi cana pe care este citatul lui Thoreau cu încă o doză-șoc de
cafea de Java, ca să vă asi- guraţi că sunteţi stimulaţi suficient de mult
încât să treceţi printr-un efort

18 VISUL ACTIV
de creație sau printr-un proces fabulos de rezolvare a unei probleme – sau
cu niște ceai de mușeţel, care să vă îndulcească și să vă binedispună.
Acest mic plan de a scutura de praf clișeul din cuvintele lui Thoreau
este un exemplu de practicare a visului activ ca modalitate de a trăi o viaţă
conștientă. Noi primim ce ne oferă lumea drept imbold pentru a ne orienta
într-o anumită direcţie și pentru a face o alegere creativă.
Visătorii activi sunt oameni care fac alegeri. Noi învăţăm să recunoaștem
faptul că, în orice situaţie ne-am afla, avem întotdeauna de ales. Noi alegem
să ne oprim din a mai fugi de monstrul din visele noastre, atunci când ne
facem curaj și ne întoarcem să-l înfruntăm – monstru care s-ar putea dovedi
a fi propria noastră putere care ne vânează. Alegem să nu subscriem la
credinţe care ne limitează sau la modelele unei realităţi limitate, pe care ni
le sugerează ceilalţi. Noi învăţăm de la Viktor Frankl, un visător activ exem-
plar, că putem cultiva un vis al posibilităţilor chiar și într-un lagăr de exter-
minare nazist și că, atunci când acest vis se face suficient de puternic,
trecem dincolo de spaimă și disperare, spre un loc al libertății și al bucuriei.
În tradiţia persană există un ordin cavaleresc de luptători spirituali cu-
noscuţi sub numele de Fravarti. Ei aleg să intre în lume pentru a purta
bătălii într-un mod nobil și plin de bune intenţii. Se mișcă în lume având
cunoașterea unei lumi superioare. Sunt conectaţi la o ordine secretă a
evenimentelor, o ordine aflată dincolo de faptele consemnate în mass-me-
dia și în agendele noastre zilnice.
La fel intră în această lume și visătorii activi. Noi facem alegeri. Noi
știm cine suntem, de unde venim și știm că vieţile noastre au un sens și
un scop. Și că o parte din scop este să generăm sens, precum și să-i
ajutăm pe ceilalţi să găsească sensul în vieţile lor, cu fiecare ocazie care
li se oferă. După cum, ridicându-se deasupra iadului de la Auschwitz,
Viktor Frankl ne-a învăţat că oamenii au nevoie de sens la fel de mult
cum au nevoie de aer, hrană și apă.
Poveștile ne învață mai mult decât teoriile. Volumul de față vă va ajuta
să vă descoperiţi propria voastră poveste măreaţă și curajoasă, acea poveste
care vă dă curajul și entuziasmul să răzbateţi prin cea mai întunecată zi a
vieţii voastre și să faceţi astfel încât ceilalți să vă audă și să vă primească
povestea. Să începem, așadar, cu o poveste dintr-o călătorie, care să vă
arate ce înseamnă să fii un visător activ într-o zi obișnuită.

PROLOG 19
 Primul zbor pe care l-am planificat pentru azi are întârziere, iar când
aterizăm pe Aeroportul O’Hare din Chicago, un mesaj vocal din partea
companiei aeriene mă informează că am pierdut zborul de legătură și că
am fost reprogramat pentru o combinaţie de curse care mă va duce la
destina- ţie cu o întârziere de șapte ore, mult prea târziu pentru evenimentul
de seară și dineul pe care le-am programat. Ah, ce mai bucurie! Dar stai
puţin! Ceasul îmi spune că aș putea avea timp să zbor de la un capăt la
celălalt al vastului complex în care se află aeroportul și să prind avionul,
până la urmă.
Când ajung la poarta de îmbarcare, fără suflare, avionul este încă pe
pistă, însă porțile au fost închise cu un minut în urmă și nu, nu se poate să
le mai deschidă. „Dar poate prindeți celălalt zbor al nostru, către Seattle”,
îmi spune agentul de îmbarcare. „Decolează în treizeci de minute.” Dar cum
e cu putință una ca asta? Celălalt zbor avea o întârziere de peste trei ore.
Încă o cursă la celălalt capăt al terminalului C, unde lucrurile nu arată pro-
miţător. Pe deasupra mulţimii de feţe nerăbdătoare, care așteaptă de multă
vreme, văd pe ecranul cu anunţuri că o mână de oameni sunt puși pe lista
de așteptare pentru un loc în avion. Îi cântăresc din priviri pe agenţii de la
Poarta 3. Unul este ceva mai bine îmbrăcat decât ceilalţi și are un nume
mai exotic, Valerio. Îl aleg pe el și mă duc să-i cer sfatul.
„Valerio”, îi spun, „am bănuiala că ești magician. Și că va fi plăcerea
ta să-mi faci rost de un loc la acest zbor, printr-un giumbușluc.” Cu o mică
zvâcnire a ridurilor din jurul ochilor și al gurii, omul ia afirmaţia ca fiind
ceva de la sine-înţeles. Regretă să mă informeze, dar lucrurile nu arată
bine. Apoi fac puţin abuz de influenţă, menţionând că zbor mult și că
am statut prioritar. Bine, asta ar putea ajuta, dar nu-mi promite nimic.
Trebuie să revin mai târziu. Peste douăzeci de minute toată lumea s-a
îmbarcat, cu excepţia pasagerilor de pe lista de așteptare, care mă
include acum și pe mine. Se pregătesc să închidă porțile, când, brusc, mi
se strecoară un tichet de îmbarcare, tichetul acela care nu era disponibil.
În scurt timp mă trezesc pe un scaun din spatele autobuzului, cu
genunchii înghesuiţi inconforta- bil în scaunul din faţă, și mă simt ca
într-o zi de sărbătoare.
Poate observându-mi starea, individul din stânga mea începe o con-
versaţie. Nu trece mult și-mi spune povestea vieţii lui. Stan este
muncitor, unul dintre oamenii cei mai aleși. A lucrat treizeci și trei de ani
în aceeași companie, construind și vânzând echipamente de prevenire a
incendiilor;
20 VISUL ACTIV
l-au tratat bine și este încrezător că tot de acolo o să iasă la pensie atunci
când o să vină vremea. Însă gândul pensionării îl sperie. Trei dintre prie-
tenii lui au murit în șase luni de la pensionare. Și-ar dori o mână de ajutor
și mă întreabă destul de direct ce i-aș sugera.
„Spune-mi ce-ţi place să faci”, îi răspund eu. „Ce-ţi place să faci doar
de dragul de a face acel lucru.”
Se gândește puţin, apoi răspunde: „Iubesc apa. Obișnuiam să fac scu-
fundări. Am crescut lângă apă, în Rhode Island, unde la ieșirea din bloc dai
de câte o plajă, oriunde ai lua-o.”
„La plajele alea la care te gândești când te imaginezi în apropierea apei?”
Îmi zice că s-a mutat în Carolina de Nord din cauza slujbei și că și acolo
există o plajă care îi place.
Ce altceva îi mai place?
„Îmi place să fiu cu familia mea, cu oamenii din comunitate.” A cres-
cut într-o familie numeroasă, fiind unul din cei doisprezece copii la părinți.
Nu aveau prea multe, dar se aveau unul pe celălalt. „Și îmi place să ofer,
la rândul meu.” Îmi explică cum el și unii dintre fraţii lui s-au asociat pen-
tru a le cumpăra părinţilor lor o casă. După cum ziceam, tipul este sarea
pământului.
Ce altceva îi mai place? „Îmi place un Martini perfect”, adaugă cu un
zâmbet obraznic. „În niciun caz băuturile alea fructate de fetiţe.”
Orientez discuţia către abilităţi. La ce se pricepe?
„Să fac micul dejun.”
Sunt surprins că îmi răspunde prompt, fără să chibzuiască. Își
amintește că atunci când era copil i se întâmpla adesea să facă micul
dejun pentru numeroasa lui familie. „Și îmi plăcea foarte tare. Îmi plăcea
sentimentul că am grijă de fiecare. Și nici nu trebuia să spăl vasele după
ce găteam șuncă de porc.”
Altceva? Știe o mulţime de lucruri despre prevenirea, controlul și stin-
gerea incendiilor. Este iscusit atunci când se află în apă sau la drum, în
spatele volanului. Este un jucător de echipă, o persoană care înlesnește
legături între oameni.
După o vreme, îi zic: „O să-ţi spun câteva lucruri și vreau să te prefaci
că asculţi descrierea unui om pe care nu îl cunoști. În regulă?”

PROLOG 21
 Este intrigat. Încep să-i spun o poveste despre pasiunile și abilităţile
unui anumit bărbat, precum și despre nevoia lui de a stabili o legătură
între respectivele pasiuni și abilităţi. În timp ce vorbesc, ridic și cobor mâi-
nile, cu palmele în forma unei cupe, ca și când aș jongla. Când ridic mâna
stângă aproape de inimă, vorbesc despre pasiuni, de la a le oferi ceva
celorlalţi și a avea grijă de o familie numeroasă până la a bea un Martini
perfect. Când ridic mâna dreaptă, vorbesc despre abilităţi, de la a stinge
focul până la a găti micul dejun.
„Așadar, ce-l vezi făcând în a doua jumătate a vieţii pe tipul cu o ase-
menea combinaţie de pasiuni și abilităţi?”
Stan se gândește o clipă și apoi răspunde: „Îl văd proprietarul și ma-
nagerul unui mic restaurant pe plaja din Carolina de Nord.”
„Un restaurant. Serios?!”
„Da, un restaurant de familie, de modă veche.”
„Unde să faci micul dejun de trei sute de ori.”
„Cel puţin. Și unde se poate prepara un Martini periculos.” Zâmbetul
obraznic apare din nou. „Hei”, spune Stan bătându-mă pe umăr, „trebuie
să-ţi mulţumesc. Mă simt mai ameţit și mai însufleţit decât atunci când am
început să am întâlniri cu fete. Mi-am făcut deja în cap un plan de afaceri
cu privire la restaurant și cred că știu locul perfect pentru el. Se pare că tu
ești aici în scaunul greșit, în avionul greșit, doar pentru mine.”
Își mângâie barba și mă întreabă: „Robert, tu ce vei face când te vei
pensiona?”
„Știi răspunsul.”
Aștept până îl găsește: „A, da, tu n-o să te pensionezi niciodată,
pentru că îţi place foarte mult ce faci.”
„Așa e. Cred că marea șmecherie în viaţă, oriunde te-ai afla pe parcur-
sul călătoriei, este să faci ce-ţi place și să lași universul să te ajute. Când
facem ce ne place, fiecare zi este o vacanţă.”
Am fost fericit să mă aflu în ziua respectivă în scaunul greșit, în avionul
greșit. Avionul greșit m-a dus pe aeroportul din Seattle la momentul la care
avionul bun trebuia să sosească, deși bagajului meu i-a luat douăsprezece
ore să mă prindă din urmă.

22 VISUL ACTIV
 Pot suporta aproape orice are valoare de poveste, iar aici era o poveste
valoroasă, una pe care am spus-o cu mare încântare în seara aceea, la dineul
cu studenţii de la cursul despre visul activ pentru profesori.
Povestea bărbatului al cărui vis s-a dovedit a fi un restaurant pe plajă
este doar o fărâmă din ce urmează să găsiţi în această carte. Ne descurcăm
mai bine când suntem dispuși să întâmpinăm evenimentele neașteptate și
să improvizăm când planurile ne sunt date peste cap. Și ne descurcăm și
mai bine când devenim conștienţi de faptul că trecem prin viaţă ca niște
magneţi de sincronicitate, atrăgând oameni și întâmplări conforme cu ati-
tudinile și energiile pe care le avem. Când suntem încărcaţi cu scop, mag-
netismul nostru crește. Când ne urmăm chemarea, ne mișcăm într-un câmp
natural de visuri. Atragem aliaţi, evenimente și resurse noi. Întâlnirile întâm-
plătoare și coincidenţele benigne ne susţin și ne ușurează trecerea prin viaţă
în moduri care nu pot fi explicate celor cărora le sunt ascunse legile spiri-
tuale ale existenţei umane.
Ce am făcut în avion cu Stan e un exemplu cotidian al felului în care
ne putem ajuta unul pe celălalt pentru a cultiva visuri de viaţă. La sfârșitul
zborului el avea un plan de pensionare, iar eu aveam plăcerea de a-l fi
ajutat să-l creeze. Să fac micul dejun pentru trei sute de oameni într-un
restaurant poate că nu e visul vieţii mele pentru mai târziu și poate nici al
vostru, dar nu trebuie să judecăm niciodată modul în care alţi oameni își
urmează chemările (câtă vreme nu fac rău pământului sau celorlalţi oameni).
Șmecheria e să faci ce-ţi place și să lași lumea să te ajute. Visătorii activi
caută să transforme orice muncă în joc, astfel încât fiecare zi să fie o vacanţă.
 Introducere

TREI TIPURI DE VIS ACTIV

Iată un secret știut de toată lumea: procesul de visare nu se referă în

mod fundamental la ce se întâmplă în timpul nopţii. El se referă la faptul
de a ne trezi. În viaţa obișnuită ne aflăm adesea în condiţia de somnambuli,
mișcându-ne și încercând să ţinem pasul cu un program prestabilit și împli-
nind așteptările și cerinţele altora. Îi lăsăm pe alţii să hotărască ce e
important. Îi lăsăm să ne definească pe noi și de ce suntem noi capabili sau
nu să facem ori să devenim. Conduși de obișnuinţă și obligați fiind să
facem faţă cor- voadei cotidiene, uităm că vieţile noastre pot avea un
scop mai vast.
În vis ne trezim la realitatea unei povești esenţiale de viaţă. Momentul
de trezire poate surveni în timpul nopţii, când visăm, ieșind din felul nostru
obișnuit de a fi și fiindu-ne mai ușor să ne întâlnim cu ceva de dincolo de
proiecţiile minţii banale de zi cu zi și de halucinaţiile consensuale care ţes
mare parte din realitatea noastră prestabilită. Trezirea poate apărea în zona
liminală dintre starea de somn și cea de veghe, pe care francezii obișnuiau
să o numească doreveille și care înseamnă, literal, „trezire în somn”.
Trezirea poate apărea ca o străfulgerare a unei iluminări petrecute în tim-
pul unei plimbări în natură, poate chiar în clipa în care soarele se ridică
deasupra munţilor și parcă deschide o cărare peste lac. La trezire se ajunge
cu mare greutate. Ea poate veni cu preţul unei boli, al unei înfrângeri sau
al disperării, al unor întâmplări sau dezamăgiri repetate, care ne descura-
jează teribil, după care ne motivează, astfel încât trebuie să revedem și să

Introducere 25
 reevaluăm tot ce odată am luat ca fiind dat de la sine. S-ar putea să trecem
printr-o noapte întunecată a sufletului înainte ca soarele să strălucească la
miezul nopții, după cum descriau străvechii iniţiaţi momentul intrării în
trăirea deplină a Marilor Misterii.
Iniţierea poate veni în maniera familiară adevăraţilor șamani, atunci când
o putere din străfundurile vieţii pune stăpânire pe noi, ne rupe în bucăţi și
consimte, odată reîntregiţi, să devină aliatul nostru în viaţă. Îngerii pot
părea la fel de fioroși ca tigrii sau pot apărea sub formă de tigri. Nu trebuie
să ne vânăm puterea, puterea noastră ne vânează tot timpul pe noi. Pentru
a deveni conștienţi de călăuza din propria viaţă, care nu ne judecă și ne e
mereu alături, nu trebuie să străbatem deșertul sau să ţinem post pe vârf
de munte, în afară de cazul în care uităm că sufletul sufletului este întot-
deauna aproape de noi și că el se rătăcește de noi doar atunci când noi ne
rătăcim de el.
Așadar, ce este visul activ? Expresia este o provocare menită să ne
zguduie și să ne elibereze de presupoziţia constrângătoare și confortabilă
conform căreia visul e o activitate pasivă, ceva ce ni se întâmplă atunci când
mergem la culcare și care poate fi sau nu, nimic mai mult decât echivalen-
tul unor unde chimice aleatoare din creierul nostru, sau procesarea și eli-
minarea „reziduurilor din timpul zilei”. Sunt extrem de recunoscător pentru
darul oferit de visele nocturne spontane, pe care noi nu le cerem și adesea
nici nu le dorim. Ele ne pun în faţă o oglindă magică în care să ne putem
vedea pe noi înșine așa cum suntem, ceea ce poate fi stânjenitor și totodată
mobilizator. Ne îmboldesc să ne corectăm cursul vieţii atunci când ne-am
abătut foarte mult de la el. Servesc drept voci ale conștienţei. Ne dezvăluie
anticipat provocări și oportunităţi din viitor, dându-ne șansa de a face alegeri
mai bune pe drumul vieţii. Visele nocturne ne arată ce se întâmplă în corpul
nostru, diagnostichează boli în curs de dezvoltare încă înainte de apariţia
simptomelor și ne spun de ce anume are nevoie corpul pentru a rămâne
sănătos. În vis, rezolvăm probleme și ne putem trezi cu sentimente de
claritate, energie și direcţie în privinţa unui proiect de viaţă, sentimente pe
care nu le aveam cu o noapte înainte. Și, după cum ne învaţă Primii Oameni
din ţara mea natală, Australia, visele personale pot fi un pașaport către

26 VISUL ACTIV
Timpul Visului1, care este mult mai mult decât o simplă Ladă de Gunoi
pentru subconștientul personal, este realitatea mai vastă în care ne putem
întâlni strămoșii și învăţătorii spirituali autentici. Este „imediatul, locul în
care timpul e mereu prezent”. Acum, prezentul din care izvorăsc întâmplă-
rile și situaţiile din viaţa noastră fizică, pătrunzând apoi în lumea mai mică
a timpului măsurat după ceas și a secvenţialităţii liniare.
Neștiind cum să formulăm mai bine, spunem „am avut un vis”. În re-
alitate, uneori ar fi mai corect să zicem „un vis m-a avut pe mine”, căci
unele vise vin pur și simplu peste noi, după cum șoimul se aruncă cu ghe-
arele întinse asupra iepurelui. Ne vizitează un prieten sau cineva din familie
care a murit și care poate veni cu un mesaj sau cu o nevoie urgentă. Suntem
copleșiţi de un mare val ce poate anticipa apariţia unui tsunami departe în
ocean sau poate reprezenta imensitatea forţei unei emoţii care crește în noi
– și poate în familia sau relaţia noastră – și ne-ar putea copleși raţiunea sau
echilibrul obișnuit.
Eu lucrez cu toate aceste varietăţi de vise nocturne și cu multe altele,
încurajându-le și pe ele să lucreze asupra mea. Dar visul activ este mult
mai mult decât o metodă de a decodifica vise noturne. Dacă nu
cunoașteţi această abordare, vă invit să lăsaţi la ușă, aici și acum, orice
preconcepţii aţi avea despre analiza și interpretarea viselor. Vom face o
călătorie în locuri mult mai incitante. Deși noi și originale, tehnicile sunt
totodată străvechi. Vom redescoperi anumite feluri de a vedea, de a
cunoaște și a ne vindeca, cunoscute odinioară de strămoșii noștri, feluri
care i-au ţinut în viaţă pe o planetă periculoasă și i-au ajutat să
comunice unul cu celălalt, și cu alte forme de viaţă din ţinutul vorbitor
în care se aflau.
Visul activ este o cale prin care putem fi cu totul în această lume, în
timp ce păstrăm un contact permanent cu o altă lume, cu lumea-din-
spa- tele-lumii, acolo unde se află logica mai profundă și sensul vieţilor
noastre. Este o cale de a vă aminti și întrupa tot ce știe sufletul despre
lucrurile esenţiale: cine suntem, de unde venim și care e scopul nostru
sacru în viaţa aceasta și dincolo de ea. Atunci când pierdem
cunoașterea despre astfel de lucruri, ne rătăcim de povestea noastră
esenţială de viaţă. Fără

1
Dreamtime în lb. engl. Referire la perioada în care a fost creată lumea, potrivit
mitologiei aborigenilor australieni (n. tr.).
Introducere 27
 să știm cine suntem și ce ne e menit să devenim, ne putem face un rău
nechibzuit nouă înșine sau celorlalţi.
Visul activ este o disciplină, la fel ca yoga, arheologia sau fizica particu-
lelor. Ceea ce înseamnă că există niveluri de practică ascendente. În orice
domeniu, cheia spre perfecţiune e mereu aceeași: exercițiu, exercițiu, exer-
cițiu. Întrebaţi orice muzician. În cartea sa Outliers (Excepţionalii), Malcolm
Gladwell scoate la iveală informaţii interesante, sugerând că diferenţa
dintre un om foarte iscusit la ceva anume și un om care e doar bun la re-
spectivul lucru constă în faptul că primul a avut nu mai puţin de zece mii
de ore de exercițiu. Mi se pare corect. Cum? V-aţi speriat la ideea că trebuie
să acumulaţi zece mii de ore ca să ajungeți să vă pricepeți la visul activ?
Relaxaţi-vă: puteţi practica în fiecare noapte și în fiecare zi, iar orele se vor
aduna foarte repede. Nu o veţi simţi deloc ca pe o „muncă”, pentru că veţi
descoperi că e minunat de distractivă, mereu tonică și capabilă să
stârnească entuziasm, ca șampania, în absolut orice fel de mediu. Și
sunteţi pregătiţi să începeţi chiar astăzi, pentru că timpul este de fapt
întotdeauna Acum, dar și pentru că aveţi și materialul, și ocazia.
Visul activ oferă trei zone esenţiale de practică.
În primul rând, este o modalitate de a vorbi despre visele noastre și de
a le pune în fapt, de a aduce energie și călăuzire din lumea visului în rea-
litatea de zi cu zi. Învăţăm să creăm un spaţiu în care să ne simţim în si-
guranţă și să ne putem împărtăși visele nocturne și visurile de viaţă, să
primim un feedback folositor și să ne încurajăm spre a face acţiuni creative
și vindecătoare. Descoperim că fiecare dintre noi poate să joace rolul de
ghid pentru ceilalţi și că, împărtășindu-ne unul altuia visele corect, ne re-
vendicăm vocea, ne sporim puterea de povestitori și comunicatori, con-
struim prietenii mai puternice și punem bazele unui nou tip de comunitate.
Visătorii indigeni susţin cu înţelepciune că dacă nu facem nimic cu visele
noastre înseamnă că nici nu visăm bine.
În al doilea rând, visul activ este o metodă de visare lucidă șamanică.
Ea începe de la practica simplă de zi cu zi și ajunge la experienţe de grup
profunde, de călătorie în timp, de regăsire a sufletului și de explorare a unei
realităţi multidimensionale. Visul activ se bazează pe înţelegerea faptului că
nu trebuie să adormim ca să visăm. Cel mai simplu mod de a deveni un
visător conștient sau lucid e să începi lucid și să rămâi astfel. Metodă de

28 VISUL ACTIV
navigare conștientă prin vis, visul activ nu trebuie confundat cu alte abordări
al căror scop e să „controleze” sau să manipuleze visul. Este complet ne-
chibzuit să încercăm să lăsăm în grija egoului nostru obsedat de control
ceva nelimitat, mai înţelept și mai profund decât el.
În al treilea rând, visul activ reprezintă o modalitate de a trăi viaţa
con- știent. E nevoie să ne revendicăm copilul interior și darul său de
spontane- itate, joc și imaginaţie. Ne cere să ne afirmăm puterea de a
numi lucrurile și de a ne defini proiectul vieţii. Ne invită să descoperim și
să urmăm calea naturală a energiilor noastre. Ne cere să ne amintim
povestea noastră de viaţă esenţială și, mai curajos, să o spunem și să o
trăim astfel încât ceilalți să o audă și să o primească. Visul activ se
referă la a merge în viaţa de zi cu zi ca și când ne-am mișca printr-o
pădure de simboluri vii, care se uită la noi (împrumutând cuvintele lui
Beaudelaire, care a văzut cu limpezimea cu care vede un poet). Este
vorba despre a naviga, lăsându-ne conduși de sincronicitate, și spre a
accepta ocaziile favorabile și întâmplările simbolice neașteptate ce apar
pe drumurile noastre zilnice ca pe indicii ce arată spre o ordine de
natură mai profundă. Dincolo de toate astea, visul activ se referă la a
sesiza că energia pe care o purtăm și atitudinile pe care le alegem
(conștient sau inconștient) au un efect magnetic asupra lumii din jurul
nostru, atrăgând sau respingând întâlniri și împrejurări. Când ne ridicăm
la înălţimea acestei perspective, suntem în stare să întâmpinăm bucuroși
pie- dicile sau obstacolele, considerându-le ocazii de a îndrepta cursul sau
încer- cări ce ne vor consolida vocaţia, dacă suntem dispuși să dezvoltăm
curajul și claritatea de care avem nevoie pentru a merge mai departe.
După cum scrie Stephen Nachmanovitch în cartea sa Free Play (Jocul
liber): „Putem conta pe faptul că lumea e o surpriză perpetuă, într-o
mișcare perpetuă. Ca și o perpetuă invitaţie la a crea.” Să trăiești viaţa
într-un mod conștient înseamnă să accepţi provocarea de a crea, care, la
rândul ei, în- seamnă să treci dincolo de scenarii și să aduci ceva nou în
lume.

În partea a treia a volumului de față vom afla că o asemenea abordare

nu este valabilă doar pentru indivizi, prieteni și familii, ci și pentru comuni-
tăţi și că ea ne va stimula să ne acordăm mai profund cu cauza Pământului.
Visătorii activi devin Purtătorii de Cuvânt ai Pământului și se ridică la înălţi-
mea conștientizării depline a adevărului ce zace în înţelepciunea înnăscută

Introducere 29
și ne spune că trebuie să fim atenţi la consecinţele faptelor noastre asupra
celorlalţi, până la a șaptea generaţie după noi. Grupurile care practică
metoda pot oferi un model de comunitate care cultivă deliberat un nou stil
de leadership, un stil dedicat împuternicirii fiecărui membru de a-și redo-
bândi vocea și de a juca rolul de ghid pentru alţii, în timp ce aceștia învaţă
să vorbească și să întrupeze adevărul personal.
În anexă vom studia documente dintr-un viitor posibil, în care va apă-
rea o Federaţie de Visători călăuziți de preotese-oameni de știinţă care pun
în practică darurile visării spre a schimba lumea în bine.
 Partea I

TREZIŢI-VĂ ŞI VISAŢI!

„Visele sunt lumile care ne călăuzesc sufletul.“

CARL JUNG, Cartea roșie
 1

FACEŢI O GAURĂ ÎN LUME

„Psihicul copilului este infinit și are o vârstă impo-

sibil de calculat.“
CARL JUNG, Dezvoltarea personalităţii

Pentru a înţelege visele și a redobândi practica imaginaţiei trebuie

să ne uităm la maeștri: copilul din interiorul nostru și copiii din jurul
nostru. Când sunt foarte mici, copiii noștri știu să ajungă în ţinuturi
magice fără să plătească bilet, pentru că se simt în largul lor în ima-
ginaţie și trăiesc aproape de visele lor. Când avea patru ani, fiica
mea Sophie trăia aventuri într-un loc special, Ţara Ursuleţului, unde
se întâlnea cu un prieten special. Îmi plăcea foarte mult să aud des-
pre călătoriile ei și o încurajam să facă desene și să născocească
povești pe baza lor.
Într-o zi, Sophie s-a așezat lângă mine și m-a întrebat cu cea
mai mare seriozitate: „Tati, ai vrea să știi cum ajung în Ţara
Ursuleţului?”
„Mi-ar plăcea foarte mult.”
„Câteodată o iau pe Poarta Soarelui. Câteodată o iau pe Poarta
Lunii. Câteodată o iau pe Poarta Copacului. Câteodată o iau pe
Podul Curcubeului. Și câteodată fac pur și simplu o gaură în
lume.”

Faceţi o gaură în lume 33

 Nici c-am auzit pe cineva care s-o spună mai bine! Ca să trăim o
viaţă mai cuprinzătoare trebuie să facem o gaură în lume. La asta se
referă visul – fie că dormim, că suntem treji sau foarte treji. În drumul
spre maturitate uităm câteodată cum se face asta, așa cum copiii
mai mari din Cronicile din Narnia nu mai pot să-l vadă pe Aslan, pe
măsură ce se apropie de adolescenţă și devin din ce în ce mai împo-
văraţi de definiţiile realităţii, primite de la oamenii mari din jur.
Când îi ascultăm, când îi ascultăm cu adevărat pe copiii mici,
începem să ne aducem aminte că distanţa dintre noi și ţinuturile
magice nu e mai mare decât tivul unei măști de dormit. Ca să as-
cultăm cu adevărat trebuie să fim atenţi. Conform rădăcinii sale
din limba latină, a avea grijă de ceva1 înseamnă a ne întinde pe
noi înșine, ceea ce implică lărgirea vocabularului capacităţii
noastre de înţelegere. Aste le-o datorăm copiilor mici din viaţa
noastră. Când facem asta, descoperim că ei pot fi cei mai buni
învăţători ai noștri în ceea ce privește modul în care să visăm și
ce anume poate re- prezenta visarea.

CE SĂ FACI CÂND TE MĂNÂNCĂ

UN DINOZAUR T-REX

„Pe mine m-a mâncat un T-Rex.“ Brian, care are șapte ani,
se leagănă entuziast pe scaunul lui, dar vocea lui îi e blândă. Cei
cinci- sprezece micuți din cerc, plus părinţii și bunicii, se apleacă
în faţă să-l audă. Am venit să petrecem o jumătate de zi
împreună la cen- trul local, în cadrul unui atelier de joacă pe
care îmi place foarte mult să-l conduc și care se numește „Să
visăm cu copii și familii”.
„Dinozaurul T-Rex te-a înfulecat dintr-odată?” întreabă
bunica lui Brian, scoţând un gâlgâit în timp ce mimează ceva
foarte mare, care ia o înghiţitură mare. „Sau mai degrabă te-a
cam plescăit?”
„M-a înfulecat cu o înghiţitură mare.”

1
To attend în lb. engl. (n.tr.).
34 TR EZ I ŢI -VĂ Ş I VI S AŢ I!
 Lui Brian îi strălucesc ochii de încântare. „Apoi am căzut jos, jos
în burta lui T-Rex. Am găsit două ouă. Le-am tăiat, le-am deschis
și în ele erau doi T-Rex. Au ieșit din ouă și l-au omorât pe T-Rex
cel mare și eu am fost bine.”
„Cum te-ai simţit?” am întrebat eu.
„Minuuunaaat!”
Un astfel de vis nu se analizează, oricare ar fi vârsta visătorului,
cel puţin până nu faci ceva să pui mâna pe energia vitală din vis,
să o întrupezi și să o aduci în prezent. Nu e ceva greu de făcut cu
visul lui Brian. Avem o cameră plină de micuți entuziaști, iar micu-
ții sunt talente înnăscute pentru teatrul cu vise.
„N-ai vrea să-ți pui în scenă visul, Brian?”
Brian de-abia așteaptă. Îi alege pe cei mai mici doi copii din
grup, o fetiţă de patru ani, cu faţă de îngeraș, pe nume Abby, care
tocmai și-a desenat un vis cu creioane pe o foaie, și un copilaș care
s-a dovedit expert în maracas și alte instrumente de făcut zgomote
din cutia noastră de instrumente muzicale.
„Mătușa” Carol, gazda noastră de la centru, consilier priceput
în ceea ce privește visele, este aleasă să joace rolul capului distru-
gător al lui T-Rex, un rol complicat, de vreme ce nu se poate abţine
să radieze de bucurie și să râdă. Există o mulţime de visători, copii
de toate vârstele, care să joace corpul și coada bestiei. Curând
monstrul pe care l-am făcut rage și bufnește prin toată camera.
Brian, care se joacă pe el însuși, zburdă de colo-colo, încercând să
se ascundă în spatele mobilei; soarta i-a fost pecetluită. E înghiţit
de T-Rex. Se rostogolește de mai multe ori, jucând cum se
rostogo- lește el în pântecele creaturii. Înăuntru, undeva în adâncime,
găsește ouăle și eliberează puii de monstru, care îi întorc favoarea,
salvându-l. Totul este grozav, strașnic și la locul lui și toată lumea
mai vrea.
Transformăm visele altor copii în piese de teatru și de fiecare dată
apare o nouă strategie de a face faţă monștrilor din vis. O fată de
zece ani ne povestește un vis în care ea este la școală și merge să
ia prânzul, când „un monstru scund” își face apariţia și-i mănâncă
pe colegii ei de clasă. „Pe mine nu m-a putut mânca pentru că i-am
tras un picior în faţă.” Punerea în scenă a acestui vis provoacă panică

Faceţi o gaură în lume 35

 atunci când un băieţel foarte mic, încântat că-l joacă pe monstrul
scund, îi urmărește pe colegii de clasă ai visătoarei și e doborât la
pământ de o pretinsă lovitură în faţă. Toată lumea râde, în timp ce
visătoarea dă cu ochii de mucozităţile pe care monstrul scund i le-a
lăsat pe picior.
O fată de treisprezece ani din grup e ameninţată în vis de oameni
care se comportă ca niște monștri. Își pune aripi de liliac și își ia
zbo- rul spre un loc unde poate fi în siguranţă. Adulţii cei mai
înspăimân- tători din vis sunt cei care rămân îngheţaţi într-un mod
ciudat, ca și când ar fi fost închiși în blocuri de gheaţă, în timp ce
ea încearcă să evite atacatorii. Într-o scenă ulterioară, se află lângă
un ocean bătut de furtuni. Când plonjează în apă, devine o balenă
ucigașă și înoată încântată împreună cu o orcă prietenă, care i se
alătură. Când își reia forma de adolescentă, adulţii nu mai
reprezintă un pericol pentru ea. Fata și-a luat puterea înapoi din
tărâmul balenelor ucigașe.

Iată câteva scene dintr-o singură după-amiază în care copiii au

visat cu familiile lor, cum făceau strămoșii noștri și cum fac încă unele
popoare indigene. Am început imediat, bătând din tobe și creând
o muzică veselă pentru a invoca visele care doresc să se joace cu
noi. Apoi toată lumea a înhăţat creioane pentru desenat, așezate
în mijlocul cercului de participanţi, ca să-și creioneze visul.
Tot în mijlocul camerei am așezat o cutie enormă de jucării,
plină cu animale de pluș, marionete și șopârle din plastic. I-am
invitat pe copii să pună mâna pe orice animal le place. Apoi, de
vreme ce ne aflam în ţinutul tradiţional al indienilor mohawk, i-am
rugat să se ţină de mână și să cânte împreună un cântec simplu
mohawk, în care sunt invocați ursul și toate celelalte animale, ca
ajutoare și protectori.

Nu plânge, micuţule.
Nu plânge, micuţule.
Ursul vine să danseze pentru tine.
Ursul vine să danseze pentru tine.

36 TR EZ I ŢI -VĂ Ş I VI S AŢ I!
 Am discutat despre ce bine e să ai un prieten care te poate ajuta
și care poate avea grijă de tine când ai un vis urât. Micuţa Abby a
venit lângă mine și mi-a șoptit un secret: „Eu am un urs. Și mai am
o mulţime de prieteni în vise.”
La fiecare jumătate de oră făceam o pauză de gustare și mân-
cam felii de portocală și prăjiturele cu fulgi de ciocolată.
Spre sfârșit am deschis jurnalul meu de vise la o pagină unde
desenasem imaginea lui Champie – vărul monstrului din Loch Ness,
care, după părerea tuturor, trăiește în Lacul Champlain și înoată în
East River, în faţa insulei Manhattan, alături de copii încântaţi, călare
pe spatele lui. A fost o imagine care mi-a apărut spontan, recent,
când stăteam pe cerc și băteam la tobe.
Le-am spus micuților, părinţilor și bunicilor: „Un jurnal ca acesta,
în care îţi desenezi visele și îţi notezi poveștile, e o carte-comoară.
Sper că fiecare din cei de aici va începe să ţină o carte-comoară.
Rugaţi-i pe adulţii care v-au adus să vă ajute să găsiţi cartea potri-
vită. Dacă doriţi, vă pot ajuta cu scrisul cuvintelor. Dar toată lumea
ar trebui să știe un singur lucru despre un jurnal de vise: este cartea
voastră specială și, dacă nu doriţi ca mami și tati să o citească, ar
trebui să le spuneţi «Asta este cartea mea secretă», iar ei trebuie
să înțeleagă.”
Apoi m-am arătat dispus să răspund la întrebări.
Erau mâini ridicate peste tot prin cameră.
„Nu putem să mai facem din nou?”
„Putem s-o facem în fiecare lună?”
„Putem s-o facem în fiecare săptămână?”
„Acum, că voi și familiile voastre știţi cât de distractiv e, puteţi
s-o faceţi în fiecare zi acasă la voi sau la un prieten”, le-am zis eu.

CÂND COPIII VISEAZĂ VIITORUL

Copiilor nu trebuie să li se spună că în vis fiecare dintre noi este

medium. Ei știu, pentru că ei au tot timpul experienţe mediumice
în vise. Ei văd în viitor, se întâlnesc cu cei decedaţi, văd lucruri care

Faceţi o gaură în lume 37

 se întâmplă și care se află la distanţă sau în spatele unor uși teo-
retic încuiate pentru ei. Problema este că adesea adulţii din jurul
lor nu ascultă, uneori fiindcă se tem de ce ar putea vedea copilul.
Odată am făcut niște ore de visare cu elevi de gimnaziu, din
clasa a VI-a, în cadrul unui program pentru copii „talentaţi și su-
pradotaţi”, într-o școală dintr-un cartier aflat în nordul statului New
York. Una din întrebările pe care le puneam la începutul fiecărei
ore era: „A visat cineva ceva ce s-a și întâmplat ulterior?” În medie,
nouă din zece copii au răspuns că au avut această experienţă. Un
băiat mai dur, care părea un Rambo în devenire, și-a scos arma-
mentul, foarte dornic să-și spună povestea. „Am fost cu ai mei în
vacanţă la Myrtle Beach. Am visat tot drumul pe care l-am făcut
de la aeroport, pas cu pas. Tot încercam să-i spun lui tata pe unde
s-o ia, dar nu mă asculta. Așa că am pierdut o oră pentru că ne-am
rătăcit și am făcut cale-ntoarsă pentru că tata nu crede în vise.”
Prietena mea Wanda Burch, autoarea cărţii She who dreams (Cea
care visează), își amintește ce a văzut într-un vis fiul ei Evan când
avea doar trei ani. Deși sunt o familie de visători, părinţii nu au în-
ţeles visul până când nu a început să se petreacă în viaţa reală –
mo- ment la care visul a determinat o acţiune rapidă, care este
posibil să-i fi salvat pe mamă și pe copil de la a fi răniţi grav. Iată
cum mi-a spus Wanda povestea care s-a desfășurat în casa lor din
Mohawk Valley, New York:

Fiul meu tocmai împlinise trei ani și deja ne împărtășea vise mi-
nunate. Mi-a zis că a visat „câinii” și era teribil de înfricoșat, părea
incapabil să exprime motivul pentru care câinii îl înspăimântau atât.
Soţul meu lucrase foarte mult și era epuizat în seara în care avea loc
o întâlnire a consiliului de administraţie, așa că m-am oferit să-l duc
cu mașina cei douăzeci și patru de kilometri de la casa noastră până
la Mohawk Valley.
Abia am închis ușa casei, și Evan a început să ţipe „Câinii, câinii!”
și să mă tragă de mână. A trebuit să-l iau în braţe ca să-l bag în
mașină, repetându-i că nu e niciun câine. S-a calmat. Când l-am
lăsat pe soţul meu și ne pregăteam să ne întoarcem acasă, a început

38 TR EZ I ŢI -VĂ Ş I VI S AŢ I!
să se agite din nou, să se uite prin lunetă și să-mi spună că sunt
niște câini care mârâie. Am discutat câteva minute despre coșmaruri
și despre ce putea să facă cu visul lui. Nu îmi amintesc ce anume
i-am spus la vremea respectivă, dar în general el era capabil să viseze
propriile soluţii la coșmaruri, așa că am fost surprinsă că acesta îl
speria atât de mult.
Am condus înapoi acasă. A început iar același scenariu. A
trebuit să-l duc în braţe în casă. Țipa atât de isteric, încât de-
abia l-am putut ridica. În casă s-a calmat din nou. A venit ora
să-l iau pe soţul meu. Evan a devenit din nou isteric,
zvârcolindu-se de co- lo-colo, încercând disperat să nu intre în
mașină.
Când ne-am reîntors acasă cu soţul meu, a început să ţipe. Mă
luptam să-l scot din mașină și să-l duc în casă. Eram la doar câţiva
metri de veranda închisă cu geamuri, când am auzit cele mai în-
grozitoare lătrături și mârâituri. M-am întors imediat și am văzut o
haită de câini fără stăpân, care veneau spre noi de la o distanţă
mică, la doar câţiva metri de cabană. L-am aruncat pur și simplu
pe Evan pe verandă, ţipând la soţul meu să închidă ușa și să
rămână în mașină. De-abia am ajuns la ușa casei și am trântit-o
în nasul câtorva câini, în timp ce ei se izbeau de verandă. Câţiva
s-au izbit de ușa și de pereţii verandei închise înainte de a face
cale-ntoarsă și de a o lua la fugă împreună cu haita.
Dacă nu aș fi fost capabilă să-l arunc pe Evan pe verandă și să
mă arunc și eu după el, am fi fost într-o mare încurcătură. În mo-
mentul acela, fiul meu era complet calm, se holba pe fereastră la
câinii care dispăreau în albia pârâului. S-a uitat la mine și mi-a spus:
„Câinii!” Eu i-am răspuns: „Da, m-am prins acum.”
Fiul meu mi-a împărtășit toată viaţa visele lui mici sau mari și
asta face și acum, când se apropie de patruzeci de ani. Am apelat
la el în momentele mele cele mai grele, când mă îndoiam de ca-
pacitățile mele de a mă recupera dintr-o boală care îmi ameninţa
viaţa. L-am întrebat: „Sunt bine? Ce visezi?” Nu voi uita niciodată
răspunsul lui: „Ești bine. Te visez în viitor”.

Faceţi o gaură în lume 39

 Dacă aveţi vreo îndoială despre capacitatea voastră de a visa
viitorul și de a folosi previziunile nocturne despre posibile evenimente
viitoare pentru a face alegeri mai bune și a schimba lucrurile în bine,
ascultaţi un copil mic care își povestește visele. Și gândiţi-vă la cum
aţi putea fi voi solicitaţi să recunoașteţi și să acţionaţi pe baza unor
indicii ale unui viitor posibil, conţinute în visul pe care îl auziţi. Ca
s-o spunem cu blândețe, pe scena vieţii copiii nu sunt jucători inde-
pendenţi. Ei n-au nevoie ca noi doar să ascultăm, ci și să ajutăm.
Am condus odată o sesiune de punere în scenă a viselor cu un
grup vulnerabil de copii dintr-o zonă defavorizată a orașului New
Haven, Connecticut, găzduită de Police Benevolent Association. O
fată frumoasă, de paisprezece ani, a povestit un vis în care se dă
jos din autobuz pe un drum de munte șerpuitor și e atacată de doi
câini sălbatici, cu ochii roșii. Nu păreau câini obișnuiţi, dar descrie-
rea adăpostului din staţia de autobuz de pe drumul de munte era
foarte precisă și detaliată, deși fata a spus că nu fusese niciodată
într-un loc ca acela în viaţa de zi cu zi. Noroc că în ziua aceea era
cu noi un consilier care a recunoscut scena din vis. „Tocmai a descris
adăpostul din staţia de autobuz de pe drumul pe care vom merge
spre tabăra de vară peste două săptămâni. Eu voi fi în acel autobuz
și-ţi promit că nu se va întâmpla nimic rău în staţia respectivă,
pentru că eu voi fi acolo și voi avea grijă de asta.”

CUM SĂ AJUTĂM COPIII SĂ-ȘI FACĂ

O CARTE SECRETĂ

Luca nici nu împlinise patru ani, când s-a căţărat în patul mamei
sale în toiul nopţii și i-a povestit următorul vis:

Fugeam de un T-Rex enorm care mă urmărea. Apoi mi-am

amintit, „Stai puţin, mie-mi place de T-Rex!” Așa că m-am întors
spre el și i-am spus: „Tu ești dinozaurul meu preferat!” Și el m-a
ridicat ca să-l călăresc, apoi am mers împreună la plajă.

40 TR EZ I ŢI -VĂ Ş I VI S AŢ I!
 De dimineaţă Luca i-a cerut mamei să-i scrie ea visul. În vis, Luca
a făcut ceva ce noi toţi ne dorim să facem. În loc să fugă de ceva
înfricoșător, s-a întors și l-a privit în faţă, pe propriu-i teren. Mama
lui Luca a făcut primul și cel mai important lucru pe care adulţii
trebuie să-l facă cu visele copiilor: a ascultat. La îndemnul lui, a mai
făcut ceva foarte important: l-a ajutat să facă ceva distractiv cu
visul, ceea ce în acest caz a însemnat pur și simplu să scrie visul pe
o foaie de hârtie, astfel încât povestea să devină un fel de păzitor.
Luca îi povestea adesea visele sale mătușii Chele, practicantă a
visului activ, care de mulţi ani ținea un jurnal de vise. Inspirată de
obiceiul mătușii de a-și scrie visele într-un jurnal, mama lui Luca
i-a oferit acestuia cea mai deosebită carte dintre toate cărţile pe
care oricare dintre noi le va avea vreodată – o carte plină cu magia
viselor și a imaginaţiei noastre. Dacă suntem privilegiaţi să avem
acces la copii mici, unul dintre cele mai grozave cadouri pe care le
putem face lor – și nouă înșine în acest proces – e să-i încurajăm
să-și noteze visele într-o carte care va deveni un jurnal. Eu am
făcut asta cu fiicele mele. Când erau foarte mici, făceau desenele,
iar eu scriam cuvintele. Crescând, au preluat scrierea viselor din ce
în ce mai mult, până când la nouă ani își ţineau singure jurnalul,
și doar pentru ele. Apoi, în fiecare caz s-a întâmplat același lucru,
îmi spuneau pur și simplu: „Asta e, tată! Asta e cartea mea secretă
și tu nu poţi s-o mai citești.”
Deci ăsta-i un jurnal. Cartea secretă a Sinelui tău, care nu tre-
buie împărtășită cu nimeni dacă nu ești de acord și nu trebuie să
fii de acord imediat.

NOUĂ INDICII DESPRE CUM SĂ AJUȚI

COPIII SĂ-ȘI FOLOSEASCĂ
VISELE

Iată ce trebuie să știm despre cum să ascultăm visele micuților

și cum să le susținem fanteziile:

Faceţi o gaură în lume 41

 1. Ascultaţi-i! Când un copil vrea să povestească un vis, faceţi-vă
un timp anume pentru asta. Creaţi un spaţiu în timpul zilei pen-
tru împărtășirea viselor. Ascultaţi povestirile și preţuiţi-le.
2. Invitaţi visele bune! Alegeţi lectura potrivită pentru ora de
culcare sau, și mai bine, spuneţi povești. Ajutaţi copiii să
ţeasă o pânză de bune intenţii cu privire la vise. Întrebându-i,
de exemplu, „Ce ţi-ar plăcea cel mai mult să faci în seara
asta?” Încurajaţi-i să doarmă cu un animăluț de pluș preferat
(fie el ursuleţ sau dino- zaur T-Rex), pe care să-l transformaţi
într-un păzitor al visului.
3. Daţi o mână de ajutor imediat când este vorba despre lucruri
înfricoșătoare! Dacă copilul s-a speriat de ceva noaptea, înțe-
legeți că voi sunteţi aliatul de care el are nevoie chiar acum.
Faceţi imediat ceva ca să îndepărtaţi acea energie negativă.
Faceţi-l pe copilul înspăimântat să o scuipe afară (la propriu)
sau să facă un desen despre ce l-a speriat și să-l rupă în bucăţi
cu mare convingere.
4. Puneţi întrebări bune! După ce și-a spus povestea, puneţi în-
trebări bune. Întrebaţi despre sentimente, despre culoarea ce-
rului și despre ce făcea mai exact T-Rex. Vedeţi dacă e ceva
care se referă la viitor. Spuneţi ce aţi crede despre vis dacă ar fi
visul vostru. Veniţi întotdeauna cu ceva distractiv sau ceva ce
este de ajutor. Deschideţi cutia de creioane, chemaţi-o pe
bunica și așa mai departe.
5. Ajutaţi copiii să ţină un jurnal de vise! Începeţi cât mai devreme
posibil. Când e vorba despre un copil foarte mic, ajutaţi-l scri-
indu-i cuvintele în timp ce el face desenele. Când ajunge la
momentul la care închide jurnalul și spune „Asta-i cartea mea
secretă și nu mai poţi s-o citești”, nu trageţi cu ochiul. Oferiţi-i
intimitate și lăsaţi-l să aleagă când anume vă va lăsa să vă
uitaţi în caietul magic.
6. Oferiţi instrumente pentru o exprimare creativă! Încurajaţi co-
pilul să aducă visele la viaţă prin artă, dans, teatru și jocuri, să
le deseneze și să le picteze. Adunaţi prietenii și familia pentru
jocuri și interpretare teatrală. Marionetele și animalele de pluș
pot fi minunate pentru punerea în scenă a viselor. Aceasta poate

42 TR EZ I ŢI -VĂ Ş I VI S AŢ I!
 fi și un moment bun de a vă costuma. Pentru copii
e o așa de mare eliberare să joace rolul mamei, al
tatălui sau al altor adulţi din vieţile lor – pregătiţi-vă
să fiţi șocaţi!
7. Ajutaţi la construirea unor planuri de acţiune eficiente!
Visele ne pot arăta lucruri ce necesită o acţiune
ulterioară – de exem- plu, să evitaţi un eveniment
nefericit prezis într-un vis sau să corectaţi ceva
într-o situaţie ce implică întreaga familie. Un copil
va avea nevoie, probabil, de un adult care să-l
ajute, începând cu ajutorul oferit de voi. Acest lucru
vă solicită să aflaţi mai multe despre visare și lucrul
cu visele, așa cum faceţi acum.
8. Daţi-i voie copilului interior să iasă afară și să se joace! În
timp ce ascultaţi visele copiilor, daţi-i voie
minunatului visător copil dinăuntrul vostru să iasă
afară și să se prindă în joc.
9. Faceţi în așa fel încât să fie distractiv! Când căpătaţi
deprinde- rea de a face asta, veţi descoperi că e
cea mai bună distracţie cu care să vă delectaţi
acasă.

Observaţi că în listă nu sunt trecute două aspecte

care s-ar afla însă pe primul loc al unei liste cu ce să
nu faci cu visele unui copil:

1. Niciodată să nu-i spuneţi unui copil: „E doar un

vis.” Micuții știu că visele sunt adevărate și că
lucrurile înspăimântătoare care apar în vise
trebuie alungate.
2. NU interpretaţi visele unui copil. Nu voi sunteţi
expertul aici, ci el.