Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Modele Epice in Romanul Interbelic
Modele Epice in Romanul Interbelic
Modele Epice in Romanul Interbelic
ROMANUL INTERBELIC
MODELE EPICE ÎN ROMANUL INTERBELIC
Perioada interbelică cuprinde perioada dintre cele două războaie
mondiale între anii 1918-1944. Aceasta se caracterizează pe plan
european prin înfrângerea Germaniei, prăbuşirea imperiului Austro-
Ungar şi revoluţia din Rusia. Pe plan naţional se realizează unitatea
naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare.
2
1.1 Tendinţa modernistă susţine:
- teoria imitaţiei
Reviste şi curente:
3
de Mihail Relea şi George Călinescu. Din 1948 va apărea seria care continuă
până astăzi.
4
tradiţionalişti au căutat să surprindă în operele lor particularităţile sufletului naţional
prin valorificarea miturilor autohtone a situaţiilor şi credinţelor străvechi.
Apoi intră “Revista fundaţiilor regale” care apare lunar la Bucureşti în două
serii. Prima între 1934-1945 şi a două între 1945-1947. Revista îşi propune să fie o
publicaţie cu rădăcini în toate terenurile activităţii naţionale. Primul redactor şef al
revistei este Paul Zaripol, care orientează revista pe direcţia maioresciană. După 1934
conducerea revistei o ia Camil Petrescu şi apoi Dumitru Caracostea. Seria nouă apare
sub conducerea lui Al. Rosetti.
Tipuri de roman
Romanul obiectiv se împarte în:
- roman realist
- roman realist balzacian
- roman de inspiraţie istorică
- roman mitic
Ilustrează tipul de roman care îşi propune să descrie lumea în mod imparţial,în
toată realitatea ei socială,morală şi psihologică. De obicei, romanul obiectiv aparţine
esteticii realismului. Prin opoziţie cu romanul modern,romanul obiectiv este numit şi
roman tradiţional sau vechiul roman.Exemplu tipic de roman obiectiv este Ion de
Liviu Rebreanu, în care naratorul este o instanţă invizibilă,demiurgica, omniscienta.
Un roman obiectiv este şi Pădurea spânzuraţilor, în care aparţine dimensiunea
psihologică a vieţii personajului principal,dar prezentată prin intermediul persoanei a
III-a.Tot romane obiective sunt şi Baltagul de Mihail Sadoveanu,Concert din muzica
de Bach de Hortensia Paoadat-Bengescu sau Enigma Otiliei de G. Călinescu.În Arcă
lui Noe,Nicolae Manolescu a numit romanul obiectiv roman doric.
5
Este definit astfel prin opoziţie cu romanul obiectiv sau cu romanul
tradiţional.cele mai pregnante caracteristici ale sale au în vedere instanţele
narative(povestirea la persoana I),o problemă nouă care constă în sondarea lumilor
interioare,a conştiinţei naratorului,dar şi modul de organizare a textului,foarte
apropiat de jurnalul interior.Naraţiunea clasică din romanul obiectiv este frencvent
înlocuită cu monologul.Un exemplu de astfel de roman îl constituie Ultima noapte de
dragoste,întâia noapte de război.Romanul subiectiv mai poartă numele de roman
modern,noul roman sau romanul ironic(Nicolae Manolescu).
de Liviu Rebreanu
6
care să-l oblige pe Vasile Baciu să-i dea fata de soţie. Astfel el o seduce pe Ana, o lasă
insărcinată, după care are grijă ca tot satul să afle despre ruşinea care s-a abătut
asupra lui Vasile Baciu.
În acest moment ne sunt dezvăluite viclenia, egoismul şi răutatea lui Ion care face
orice şi nu ţine cont de nimeni şi nimic pentru a-şi atinge ţelul. Deşi Vasile îşi bate
crunt fata, Ion refuză să o ia de nevastă până când nu obţine de la acesta promisiunea
că odată căsătoriţi va trece toate pământurile sale pe numele lui Ion. Prima parte a
cărţii se termină cu nunta lui Ion cu Ana.
Văzându-i căsătoriţi Baciu se răzgândeşte şi nu mai vrea să treacă pământurile pe
numele lui Ion. În prima fază acesta încearcă să-şi convingă socrul cu vorba bună,
văzând însă că nu reuşeşte se răzbună pe Ana pe care, deşi gravidă fiind, o bate crunt,
după care îşi dă socrul în judecată pentru obţinerea pământului promis. Într-un final
speriat de idea procesului Vasile renunţă şi trece toate pământurile sale pe numele lui
Ion.
Între timp Ana naşte un copil pe care-l botează Petru. Nici copilul, nici faptul că a
obţinut pământurile nu schimbă sentimentele lui Ion faţă de Ana, acestuia fiindui
efectiv silă de ea, şi ca atare el se poartă fie foarte urât cu aceasta, fie este indiferent
faţă de soţia sa.În aceste condiţii se reaprinde dragostea lui Ion faţă de Florica, care
între timp s-a căsătorit cu George Bulbuc.
Neglijată şi tot mai nefericită , conştientă de atracţia dintre Ion şi Florica, Ana se
sinucide.
După moartea acesteia copilul lor se îmbolnăveşte şi moare . Ion rămas liber şi
bogat se gândeşte să se căsătorească cu Florica fără a-i păsa că aceasta este măritată.
Înainte de a încheia vreau să vă spun că o bună parte din carte surprinde în paralel cu
poveste lui Ion şi viaţa familiei învăţătorului Herdelea.Pentru a afla mai multe depre
aceştia şi pentru a vedea dacă Ion reuşeşte să se căsătorească cu Florica vă sfătuiesc
să citiţi cartea şi vă asigur că se va dovedi un roman captivant şi uşor de citit.
7
2. Romanul realist de tip balzacian
„Enigma Otiliei”
de George Călinescu
Ipoteză
Opera literară Enigma Otiliei de G. Călinescu este un roman realist cu elemente
moderniste, aparţinând prozei interbelice. De asemenea este roman balzacian, social
şi citadin.
Formularea argumentelor
Opera literară Enigma Otiliei este roman prin amploarea acţiunii, desfaşurată pe
mai multe planuri, cu conflict complex, la care participă numeroase personaje. Este
roman realist prin: temă, structură, specificul secvenţelor descriptive, realizarea
personajelor, dar depăşeşte modelul realismului clasic, al balzacianismului, prin
spiritul critic şi polemic, prin elemente ale moderinităţii.
Dezvoltarea argumentelor
Proza realist-obiectivă se realizează prin naraţiunea la persoana a III- a. Naratorul
este omniscient ştie mai multe decât personajele sale şi omnisprezent, controlează
evoluţia lor. El plăsmuieşte traiectoriile existenţei personajelor, dar acestea acţionează
automat, ca nişte marionete.
Deşi naratorul adoptă un ton obiectiv, nu este absent, ci comunică, prin postura de
spectator şi comentator al comediei umane reprezentate, cu instanţele narative.
Naratorul se ascunde in spatele personajelor, fapt dovedit de limbajul uniformizat.
Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Caracterul citadin este un aspect al
modernismului. Moravurile epocii, a burgheziei bucureştene de la începutul
secolului al XX-lea, prezentată în aspectele ei esenţiale, sub determinare social-
economică (banul ca valoare într-o societate degradată moral), imaginea societaţii
constituie fundalul pe care se întocmeşte maturizarea unui tânar care, înainte de a-şi
face o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie. Roman al unei
8
familii şi istorie a unei moşteniri, romanul este realist-balzacian prin motivul
moştenirii şi al paternitaţii.
Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri
narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul
Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stănică, etc.
Un plan urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui
Costache Giurgiuveanu şi înlaturarea Otiliei Mărculescu.
Al doilea plan prezintă destinul tânarului Felix Sima care, rămas orfan, vine la
Bucureşti pentru a studia medicina, locuieşte la tutorele lui şi trăieşte iubirea
adolescentină pentru Otilia. Autorul acordă interes şi planurilor secundare, pentru
susţinerea imaginii ample a societăţii moderne.
Secvenţele narative sunt redate prin înlănţuire (respectarea cronologica a
faptelor), completată prin inserţia unor micronaraţiuni in structura romanului. Unele
secvenţe narative se realizează scenic (de exemplu capitolul I si al XVIII-lea), prin
dispunerea personajelor, prin spontaneitatea dialogului sau expresivitatea
discursului, notarea gesturilor şi vestimentaţiei. Dialogul confera veridicitate şi
concentrare epică. În proza realistă, descrierea spaţiilor (strada, arhitectura, decorul
interior-camera) şi a vestimentaţiei susţine impresia de univers autentic, iar prin
observaţie şi notarea detaliului seminificativ devine mijloc de caracterizare indirectă
(de conturare a caracterelor).
9
a urma Facultatea de Medicină. Costache Giurgiuveanu este rentier avar, care o creşte
in casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenţia de a o înfia. Aglae o
consideră un pericol pentru moştenirea fratelui ei.
Caracteristicile arhitectonice ale străzii şi ale casei lui moş Costace sunt
surprinse de ,,ochiul unui estet”, din perspectiva naratorului specializat, deşi
observaţia îi este atribuită personajului intrus, care caută o anumită casă.
Familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrângerii treptate a cadrului, stradă, la
casă, la interioare, la fizionomia şi la gesturile locatarilor (tehnica focalizării), este o
modalitate de pătrundere a psihologiei personajelor din acest spaţiu, prin
reconstituirea atmosferei. Pentru Balzac, o casă este un document sociologic şi moral.
Srada şi casa lui Costache sugerează, prin detaliile surprinse, contrastul dintre
pretenţia de confort şi bun gust a unor locatari bogaţi, burghezi îmbogăţiţi cândva, şi
realitate: inculţi (amestecul de stiluri arhitectonice incompatibile), de la tgârciţi (case
mici, cu ornamente din materile ieftine), snobi (imitatea arhitecturii clasice),
delăsători (urme vizibile ale umezelii şi ale uscăciunii, impresia de paragină).
Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în declin, care a avut cândva energia
necesară pentru a dobândi avere, dar nu şi fondul cultural.
Patruns în locuinţă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său, un omuleţ straniu care îi
răspunde bâlbâit: ,,nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc”, pe verişoara Otilia şi asistă la
scenă de familie: jocul de table. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a
personajelor prezente îi odaia înaltă în care este introdus. Sunt realizate portrete fizice
10
ale personajelor, cu detalii vestimentare şi fiziologice cere sugerează, în manieră
clasică, trasături de caracter şi este prezentată, în mod direct, starea civilă, statutul în
familie, elemente de biografie. Toate aceste aspecte configurează atmosfera
neprimitoare, imaginea mediului în care pătrunde tânărul şi prefigurează cele două
planuri narative şi conflictul. Replicile Aglaei anticipează conflictul succesoral, iar
atitudinea protectoare a Otiliei motivează ataşamentul lui Felix.
11
II. Planul formării tânărului Felix, student la medicină, urmăreşte experienţele
trăite de acesta în casa unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia.
Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nici o decizie, fiindcă primează dorinţa de a-şi
face o carieră. Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş Costache îl lasă
tânarului libertatea de a-şi îndeplini visul şi se căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat
matur, care îi poate oferi înţelegere şi protecţie. In epilog, aflăm că Pascalopol i-a
redat cu generozitate libertatea de a-şi trăi tinereţea, iar Otilia a devenit soţia unui
conte exotic, căzând în patitudine. Ea rămâne pentru Felix o imagine a eternului
feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă.
12
Stănică Raţiu- arivistul, Otilia- cocheta, Felix- ambiţios, Pascalopol- aristocratul
rafinat.
În general, caracterizarea personajelor se realizează ca în romanul realist-
balzacian. Prin tehnica focalizării, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv,
pornind de la datele exterioare ale existenţei lor: prezentarea mediului, descrierea
locuinţei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor şi a obişnuinţelor. În mod direct,
naratorul dă lamuriri despre gradele de rudenie, stare civilă, biografia personajelor
reunite la începutul romanului, la jocul de table. Caracterele dezvăluite iniţial nu
evoluează pe parcursul romanului, dar trăsăturile se îngroaşă prin acumularea
detaliilor în caracterizare indirectă (prin fapte, gesturi, replici, vestimentaţie, relaţii
între personaje).
Excepţie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne:
comportamentismul şi reflectarea poliedrică. Până în capitolul al XVI- lea, Otilia
este prezentă exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), fară a-I cunoaşte
gândurile din perspectiva unică a naratorului, cu excepţia celor mărturisite chiar de
personaj. Această tehnică este dublată, pe acelaşi spaţiu narativ, de reflectarea
poliedrică a personalităţii Otiliei în conştiinţa celorlalte personaje, ceea ce conferă
ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugerează enigma, misterul feminităţii.
Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul se ascunde în spatele măştilor sale, care
sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat. În limbajul personajelor se
utilizeată aceleaşi mijloace lingvistice, indiferent de situaţia socială sau de cultura lor.
Cu toate acestea, Aglae pronunţă învechit unele cuvinte, marcă a înculturii şi a
snobismului (Otilia e ,,falşă”).
Descrierea se realizează prin aglomerarea detaliilor (principiul enumerativ) sau
prin hiperbolizare (imaginea romantică a Bărăganului). Precizia notaţiei are uneori
rolul didascaliilor şi susţine împreună cu dialogul sau monologul discursului)
caracterul scenic al secvenţelor.
Concluzii
Enigma Otiliei este un roman realist (balzacian) prin: prezentarea critică a unor
aspecte ale socetăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, motivul
paternitaţii şi al moştenirii, structură, specificul secvenţelor descriptive (observaţia şi
detaliul semnificativ; rolul vestimentaţiei şi al cadrului în caracterizare), realizarea
unor tipologii, verdicitatea, utilizarea naraţiunii la persoana a III-a. Dar depaşeşte
modelul realismului clasic, este de un balzacianism fara Baltac, prin spiritul critic şi
polemic (parodic, ludic), prin elemente ale modernităţii (ambiguietatea personajelor,
interesul pentru procesele pshice deviate, tehnicile moderne de caracterizare-
13
comportamentism, reflectarea poliedrică, realizarea scenica a capitolului al XVIII-
lea).
3. Romanul psihologic
de Camil Petrescu
14
Nu la mult timp după această întâmplare, doamna T. pleca într-o excursie şi se
întâlneşte în tren cu Fred Vasilescu şi noua sa amantă. Acest lucru a făcut-o pe doamna T.
să înţeleagă că cei doi vor urma să-şi petreacă sărbătorile în locurile unde şi ea cu Fred
veneau pentru a-şi consuma timpul liber. Acest lucru a supărat-o pe doamna T. care s-a
mai bucurat în momentul în care D. i-a trimis un buchet de flori şi o carte de vizită.
Autorul însă îi cere şi lui Fred să scrie dar acesta din urmă îi oferă în schimb jurnalul
intitulat „Într-o după-amiază de august”.
Fred Vasilescu, fiul lui Tănase Vasilescu zis lumânărarul, era un bărbat de 25 de ani
care într-o după-amiază de august i-a făcut o vizită Emiliei Răchitaru. Din cauză că nu se
simţea atras în nici un fel de aceasta, el i-a dat să citească scrisorile lui George Ladima
care o iubise mult. Astfel, Fred a aflat că Ladima, poet şi ziarist recunoscut, o iubea pe
Emilia.
George Ladima, care era îndrăgostit până peste cap de Emilia i-a făcut rost de o slujbă
la Teatrul Naţional din Bucureşti şi a scris o sumedenia de articole în ziarul Veacul, la care
era angajat, care favorizau şi-i punctau talentul.
Fred Vasilescu şi-a dat seama că Ladima nu a avut posibilitatea să o cunoască foarte
bine pe Emilia sau bani să o urmeze în locurile unde ea mergea. Din acest motiv, Ladima
şi-a imaginat-o pe Emilia drept femeia ideală şi nu se gândea măcar o clipă că aceasta de
fapt se folosea de el pentru a reuşi în carieră. Însă la un moment dat Ladima si-a dat seama
ce se întâmpla şi care erau intenţiile Emiliei însă a continuat să accepte scuzele inventate
de aceasta. După un timp, Ladima a început să stea mai mult cu Valeria, sora Emiliei.
Emilia a încercat o relaţie cu un grec, Arghiopol însă nu a ţinut.
După terminarea relaţiei dintre Emilia şi Ladima, acesta i-a scris cerându-i să îl
reprimească în viaţa ei mărturisind că a suferit foarte mult.
Emilia a avut mai multe relaţii cu mai mulţi bărbaţi şi de fiecare dată l-a minţit pe
Ladima. O dată i-a dat întâlnire la cinematograf dar Ladima a aşteptat-o o oră şi jumătate
după care a văzut-o la braţul unui grec în oraş. Altă dată s-a dus la ea acasă şi a găsit-o
închisă în cameră cu Nae Gheorghidiu.
Cedând psihic şi dându-şi seama că nu-l iubeşte, George Ladima i-a scris o scrisoare
Emilieiîn care-i cerea toate scrisorile înapoi care însă nu le-a primit pe motiv că Emilia le-
ar fi pierdut.
La distanţa de două săptămâni, Ladima s-a sinucis. Purta la el o scrisoare în buzunarul
hainei. Era o scrisoare de dragoste către doamna T. Modul sinuciderii a fost împuşcare
directă în inimă cu un revolver.
Fred Vasilescu a stat de vorbă cu prietenii lui Ladima aflând că acesta n-o iubise
vreodată pe doamna T. şi că banii ce fuseseră găsiţi în buzunarul hainei după moarte erau
împrumutaţi.
15
După ce Fred Vasilescu i-a dat jurnalul autorului, a murit imediat a doua zi într-un
accident de avion lăsându-şi toată averea prin testament doamnei T. care a plecat în
Germania.
La întoarcerea acesteia din Germania a primit din partea autorului jurnalul iubitului
ei.
de Camil Petrescu
16
După un timp, cei doi se împacă şi sublocotenentul Ghiorghidiu, fiind
concentrate în armată pe Valea Prahovei, aranjează ca Ela să petreacă vara la
Câmpulung. Îl zăreşte în oraş pe domnul G. şi atunci nu se mai îndoieşte că acesta
“venise pentru ea aici, îi era deci sigur amant”. Plănuieşte să-I omoare pe amândoi,
dar se întâlneşte cu locotenent-colonelul care îl sileşte să meargă împreună la
regiment.
Cartea a doua începe cu capitolul “Întâia noapte de război”, care ilustrează o
imagine de groază a frontului, cu o armată dezorganizată, ofiţeri incompetenţi şi
ostaşi cu totul dezorientaţi.
Deprinderea eroului din drama tortuara a incertitudinii se face prin trăirea unei
experienţe cruciale, mult mai dramatice, aceea a războiului la care Ghiorghidui
participa efectiv, luptând pentru libertatea Ardealului de sub ocupaţia trupelor austro-
ungare.
Pe front Stefan Ggiorghidiu este rănit. Se intoarace în Bucureşti, în convalescenţă.
Acum Ela îi pare o străină. Îşi dă seama, cu luciditate, ca oricând ar fi putut “găsi alta
la fel”. Îi dăruieşte casele de la Constantă, bani, “absolut tot ce era în casă, de la
obiecte de preţ la cărţi […] Adică tot trecutul”, rămânând singur.
Caracteristici/trăsături:
Romanul este structurat în două cărţi, cu titluri semnificative “Ultima noapte de
dragoste”, care exprimă aspiraţia către sentimental de iubire absolută, şi “Întâia
noapte de război”, care ilustrează imaginea războiului tragic şi absurd, că iminenţa a
morţii.
Dacă prima parte a romanului este o ficţiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit
şi nici nut raise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua este însă o
experienţă trăită, scriitorul fiind ofiţer al armatei romane, în timpul primului război
mondial.
Este un roman modern deoarece: Stefan Ghiorghidiu este intellectual, foloseşte
mijloace moderne de analiza psihologică (introspecţia, monologul interior), demitizări
(iubirea, războiul, statul).
“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman subiectiv
deoarece evenimentele sunt relatate la persoana I, naratorul relatează propriile trăiri,
gânduri, sentimente şi se implina în evenimentele pe care le narează.
Este un roman erotic întrucât sunt prezente mitul iubirii şi motivul cuplului.
Stefan Ghiorghiu vede în Ela idealul de femeie (se căsătoreşte cu ea din orgoliu,
deoarece era cea mai frumoasă fată din Universitate), apoi ca pe o Madonă falsă (este
uimit când observă că ELei îi plăcea să discute politică, să intervină indiscutiile
17
bărbaţilor). Nu o mai recunoaşte (în ochii lui Stefan, Ela decade, devine o femeie
oarecare), îşi dă seama că e îndrăgostit de o iluzie (în capitotlul “Diagonalele unui
testament”, viaţa celor doi se schimbă radical), într-un final iubirea dintre cei doi
eşuează.
4.Romanul experienţei
„ Maitrey”
de Mircea Eliade
18
Thakkur,şi acest lucru îl irita pe Allan,pentru că I se părea anormală pasiunea ei
pentru un bărbat de 70 de ani.
Puternic impresionat şi emoţionat,Allan se simte ca în faţa unei sfinte când vede
austeritatea unde locuieşte fata,camera ei având doar un scaun,două perne şi un pat,în
care află că doarme Chabu,Maitreyi dormind pe o rogojina aflatăa pe jos.Englezul se
simte din în ce mai atras de frumoasa bengaleză,cei doi schimbând autografe date pe
cărţi şi reviste,îşi povestesc istorisiri insinuate,vorbesc despre căsătoria Indiana ,fapte
ce duc la o apropiere şi o relaţie mai firească între ei.
Allan încă este tulburat,încearcă să înţeleagă sentimentele pe care le are pentru
Maitreyi,exprimate prin gesturi,gânduri ,atitudini.Într-o seară,pe verenda casei,un
ceremonial al atingerii picioarelor goale,care era la ei un semn de respect,îi da
europeanului o emoţie deosebită .
Allan se gandeşte din ce în ce mai mult la căsătorie, mai ales că asistă la nunta lui
Mantu,un văr al lui Sen şi este copleşit de simpatia maternă a doamnei Sen care se
plângea de faptul că englezul incă îi spunea doamnă si nu mamă cum era obiceiul în
India.Între cei doi se manifestă o atracţie irezistibilă ce scapă uşor de sub
control,Maitreyi dăruindu-se intr-o noapte lui Allan ,acesta simţindu-se jenat de faptul
că Maitreyi se abandonase atât de uşor trupului său.A doua zi,dis-de-dimineaţă,cei doi
se întâlnesc în bibliotecă iar Maitreyi copleşită de vinovăţie îi spuse că e timpul să
plece din casa lor şi îi povestise despre iubirea pe care o avea de la 13 ani pentru
gurul ei, Robi Thakkur, relatându-i cu detalii despre scrisorile primite de la el ,din
toate părţile lumii ,pe unde umblase.Cu toate acestea,gesturile tandre continuă
,Maitreyi oferindu-i o coroniţă de iasomnie,despre care englezul află mai târziu ,că
reprezintă semnul logodnei. Apoi tânăra bengaleză îi oferă cutiuţa dată de
Tagore,mărturisind că nu l-a iubit, că aceea a fost numai o rătăcire şi abia acum
realizează ce este dragostea adevărată. Allan hotărăşte să spună părinţilor fetei despre
dragostea lor şi era convins că aceştia aşteaptă ca el s-o ceară în căsătorie ,dar din nou
este derutat de reacţia Maitreyiei care se opune spunându-i că ei îl iubesc ca pe un
membru al familiei,şi aşa trebuia sa-l iubească şi ea,ca pe un frate.Cei doi tineri
trăiesc o adevărată poveste de dragoste , cu gesturi tandre,priviri şi sărutări furate.
Iubirea lor culminează cu mirifica lor logodnă ,oficiată de Maitreyi,după un
ceremonial sacru ,ireal de frumos.Ea îi da lui Allan inelul de logodnă din fier şi aur
,ca doi şerpi încolăciţi şi eroul primeşte botezul logodnei printr-o incantaţie
mistică.Întâlnirile lor devin tot mai dese,Maitreyi se ducea noaptea în camera
englezului ,care era fericit că păcatul nu o deprimă ,că nu vine in ceasurile de
dragoste cu teama de a face răau.
19
Întâmplător,Chabu,sora mai mică a Maitreyiei,divulgă părinţilor o scenă văzută în
pădure între cei doi ,fapt care determină o ruptură brutală a relaţiei dintre Allan şi
familia Narendra Sen.
Allan se retrage în Himalaya,pentru a se vindeca într-o singurătate deplină.În
numele iubirii,Maitreyi luptă cu toate mijloacele pentru a fi izgonită de la casa
tatălui ,pentru a-l urma pe Allan.Părinţii refuză cu orice chip,ba chiar o persecută,e
obigată să se mărite,dar refuză,iar Chabu,simţindu-se vinovată,încearcă să se
sinucidă.
Allan,incearcă sa-şi reînceapă viaţa,având o relaţie amoroasă cu Jenia Isaac,dar se
simte dezgustat de această aventură ,apoi incearcă o relaţie cu o tânără nemţoaică
,Geurtie,la care se mutase pentru că nu mai avea ce mânca.
Plecarea din India constitue pentru el o izbăvire ,având un sentiment al
vinovăţiei.
„Baltagul”
de Mihail Sadoveanu
20
Romanul debuteaza cu imaginea eroinei principale, Vitoria Lipan, stând pe
prispă şi torcând într-o zi de toamnă, amintindu-şi o poveste pe care soţul ei o spunea
adesea la cumătrii şi nunţi. Nechifor Lipan, soţul Vitoriei, a fost întotdeauna priceput
în ale oieritului. Avea stâni bine rânduite cu baci ascultători şi pricepuţi.
Gândindu-se la viaţa grea şi plină de lipsuri a oierilor, despărţiţi pentru mult
timp de familile lor, Vitoriei îi sporeşte îngrijorarea că soţul ei, plecat de mai bine de
două luni, la Dorna, ca să cumpere nişte oi, nu se mai întoarse. Mai întârziase şi altă
dată, dar niciodată aşa de mult. Atunci ea ştiuse cauzele intârzierilor : popasul la
craşmă în compania lăutarilor şi a “ochilor negrii sau albaştrii’. După atâtea întârzieri
ea se arată supărată, ostilă chiar, certurile începeau brusc şi se sfârşeau brusc, pentru
că dragostea celor doi nu se stinsese, era la fel ca în tinereţe şi acum după mai bine de
20 de ani de convieţuire “când aveau copii mari cât dânşii”. Din şapte copii câţi îi
daruise Dumnezeu, mai trăiau doar doi: o fata Minodora trimisă pentru educaţie la
Văratic şi Gheorghiţă botezat aşa dupa al doilea nume al tatălui său.
De la o vreme încoace, Vitoria era tot mai neliniştita, căci întârzierea povestită
a soţului său nu prevestea nimic bun. Nu sunt întărite de nici o veste concretă
deocamdata totul era o bănuială, dar visul său o pune şi mai mult pe gânduri ( se făcea
că Lipan trecea o apă neagră călare pe cal dar avea faţa întoarsă de la ea).
Frământările o fac să meargă la părintele Dănila pe care îl roagă să-i facă o scrisoare
către Gheorghiţă aflat cu turmele în Bălţi la Cristeşti ca să-l cheme repede acasă.
Împărtăşindu-i preotului bănuielile sale îl mai roagă să scrie şi autorităţilor de la
Dorna pentru acele lămuriri despre trecerea lui Lipan pe acolo. Din cauza neliniştii nu
s-a putut bucura nici de sărbatorile de iarnă care pentru prima oară i-au fost “străine şi
îndepărtate”. Încrezătoare în puterea credinţei, Vitoria se roagă la icoana Sfintei Ana
de la Mănăstirea Bistriţa şi ţine post în mai multe zile de vineri. Superstiţioasă o
viziteaza pe baba Maranda vestită pentru descântece şi vrăji. În gând comunică cu
Nechifor ca şi când ar fi alături “să-mi răspunzi dacă eşti cu alta”. În sinea ei spune că
l-a iertat pentru orice, dar Lipan nu-i răspunde.
Sosirea fiului acasă o bucură şi cu mare grijă îi împărtăşeşte planul ei de a
pleca în căutarea lui Lipan.
Intriga romanului constă în hotărârea Vitoriei de a pleca împreună cu
Gheorghiţă în căutarea lui Nechifor Lipan. Îşi pregăteşte şi un baltag, binecuvântat de
preotul Dănila. Vitoria stabileşte de la bun început condiţiile în care va înceta
călătoria sa:” N-am să mai am hodină cum n-are pârâul Tarcăului pân’ ce nu l-oi găsi
pe Nechifor Lipan”.
Desfăşurarea acţiunii:
21
Înainte de plecare Vitoria se spovedeşte şi se împărtăşeşte la preot, iar
gospodăria o lasă în grija baciului Mitrea. În drumul său femeia alege traseul pe care
bănuieşte că l-ar fi ales şi Lipan, face popasuri, întreabă oamenii şi i se confirmă că
merge pe drumul cel bun. Astfel, după popasul de la Bicaz se opresc în Călugăreni
unde şi înnoptează. La Fărcaşa se intâlnesc cu subprefectul şi cu moş Pricop care îşi
aduce aminte că în toamnă a trecut Lipan prin acele locuri.
Ajunşi la Borca asistă la o cumătrie. Oamenii sunt ospitalieri şi cu chef de
petrecere. Vitoria descalecă şi respectă întocmai obiceiurile. La Cruci au dat peste o
nuntă, acolo ea face urări mirilor. În drumul lor spre Vatra Dornei scapă cu bine de un
străin. Aici află că Lipan cumpărase în luna noiembrie trie sute de oi. Au cinstit la
craşma târgului şi au plecat mai departe spre Neagra. Urmărind traseul celor trei
ajung la Sabasa, unde crâşmarul şi soţia lui îşi amintesc că aici au poposit doar doi
ciobani. Cucoana Maria cunoştea şi numele acestora: Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui,
despre care oamenii vorbeau că s-au îmbogăţit dintr-o dată, iar nevestele lor fac risipă
şi trăiesc în lux.
La Sabasa Vitoria îl găseşte pe Lupu, câinele de încredere a lui Lipan, pripăşit
la un gospodar. Ageră la minte, ea deduce că tragedia s-a petrecut între Suha şi
Sabasa. Neobosită, ea cercetează împrejurimile şi cu ajutorul câinelui Lupu descoperă
într-o prăpastie osemintele soţului.
Toată durerea sufletului femeii zbucni într-un strigăt grozav:”Gheorghiţă”, dar ea
nu striga numele băiatului ci a celuilalt, a lui Nechifor, numele lui adevărat care a fost
schimbat în urma unei boli, potrivit unei vechi superstiţii.
Punctul culminant:
Vitoria îndeplineşte datinile creştine pentru a cinsti pe cel mort.
Prin inteligenţă, intuiţie, abilitate şi diplomaţie femeia reuşeşte să reconstruiască cele
petrcute, dându-şi seama de adevăr.
La praznic, Vitoria îi invită pe presupuşii ucigaşi, dar şi pe preot şi pe subprefect. Ea
reface punct cu punct momentele crimei, ceea ce-l uimeşte şi-l înfurie pe Calistrat
Bogza care, ieşindu-şi din fire, se repede asupra lui Gheorghiţă. Lovit de băiat cu
arma şi atacat de câinele lui Nechifor Lipan, Bogza îşi recunoaşte vina înainte de a
muri. Ilie Cuţui, complicele lui, îşi recunoaşte şi el fapta şi este arestat.
Deznodământul:
Vitoria şi-a atins scopul şi se pregăteşte de plecare. În final Vitoria este înfăţişată
făcându-şi planuri de viitor căci vrea s-o aducă pe Minodora la mormântul tatălui ei şi
să reintre în posesia turmei furate, aflată la Rarău.
22
6.Romanul istoric
“Fraţii Jderi”
- epopee a domniei lui Ştefan cel Mare-
23
de stat, prin scuturarea vasalităţii faţă de turci, stare în care se afla Moldova de la
predecesorul său Petru Aron .
Trilogia „Fraţii Jderi” este alcătuită din romanele „Ucenicia lui Ionuţ (1935),
Izvorul-alb (1936) şi Oamenii Măriei sale fiind un roman epopeic simbolic pentru că
ne găsim în faţa atât a destinului individual cât şi cel colectiv, investite cu sensuri
simbolice.
Ucenicia lui Ionuţ - Volumul I - este un roman al cunoaşterii primitive,
empirice, al credinţelor în mituri şi în minuni, al iniţierii, pentru că Ionuţ intră
ucenic la ucenicia armelor din poruncă domnească spre a învăţa cum să devină ostaş
adevărat.
Intriga complicată şi imprevizibilă, situaţiile epice limită, culoarea locală ce
contribuie în bună măsură la realizarea tonalităţii, dau, evident, impresia de roman
istoric, unde întâlnim formule ale romanului de aventuri practicate de Walter Scott şi
Al. Dumas.
Hramul Mănăstirii Neamţ, cu care se deschide primul volum este un spectacol
ceremonial ce are rolul de a sublinia măreţia voievodului şi unitatea dintre acesta şi
mase. În acest moment intră în scenă Ionuţ Jder şi Nechifor Căliman. Din povestea
bătrânului staroste, plină de umor, aflăm despre războiul lui Ştefan „cu această ţară
fără rânduială”, unde poruncesc „mulţi stăpâni”. Acum se conturează vechiul
conflict domnitor-boieri.
Facem apoi cunoştinţă cu familia lui Manole - Păr Negru al cărui feciori sunt
cu toţii închinaţi slujbei domneşti: Simion-comis şi el; Nicoară - călugăr care sub
anteriul monahal poartă arme; Cristea al doilea comis aflat sub influenţa frumoasei
Candachia, Damian-neguţător la Liov dar „ochiul deschis al domnitorului” peste
hotare, Ionuţ - mezinul este chemat în slujbă domnească.
Intriga se învârteşte, mai ales în jurul tentativei nereuşite a lui Gogolea
Pogonat de a-l răpi pe Catalan. Armăsarul domnesc are însuşiri magice. În el este
concentrată puterea voievodului.
Arhimandritul Amfilohie şi părintele Timotei sunt dascăli vestiţi de la care
Ionuţ are multe de învăţat. Numită „bildungsroman”, „Ucenicia lui Ionuţ” este
deocamdată un roman al inocenţei. Candoarea tânărului erou este reliefată mereu de
către Nechifor Căliman, care îl numeşte „mânz”. Tânărul cunoaşte şi prima criză
erotică. Dragostea pentru jupîniţa Nasta, de la Ionăşeni, îl determină să trădeze frăţia
de cruce cu Alexăndrel-Vodă - fiul domnitorului. Are prilejul să-şi treacă examenul
de oştean adevărat, prin lupta vitejească cu duşmanii lui Vodă, salvând viaţa fiului
domnesc. Ionuţ dovedeşte că este format ca oştean în timpul luptei contra tătarilor
când îl ajută pe Simion să captureze pe fiul lui Mamac Han. Apoi, cum se întâmpla
24
frecvent în acele vremi, are loc o ieşire în pradă a tătarilor în urma căreia cade în
robie jupâniţa Nasta - prima dragoste a lui Ionuţ.
Evadarea necugetată din cadrul familial este până la urmă pentru Ionuţ o
călătorie cognitivă - temă epopeică şi ea în roman. Aflând că jupâniţa Nasta a fost
vândută unui serai, Ionuţ de unul singur se duce s-o scoată din mâinile turcilor în
chiar cetatea lor bine apărată. Dar jupâniţa, pentru care a fost întreprinsă întreaga
acţiune eroică nu se mai află printre cei vii, deoarece preferase să se arunce în apă
decât să cadă în mâna turcilor.
Volumul următor - Izvorul - Alb este romanul cunoaşterii magice. În această
carte se înmulţesc credinţele mitice care sunt întărite şi prin dimensiunea
monumentală şi fantastică conferită, unor supuşi ai domnitorului cum ar fi fraţii
Căliman, feciorii starostelui Nechifor Căliman; Onofrei (Sfarmă - Piatră) şi Samoilă
(Strâmbă - Lemne). Cetatea Neamţ este locul de recluziune al lui Ionuţ Jder, un
topos unde recunoaştem tema exilului existenţial al individului , condiţie necesară
reintegrării sociale a inocentului.
Jitnicerul Neculăieş Albu o răpeşte pe Maruşca, fiica lui Iaţco Hudici şi
dragostea târzie a lui Simion. Expediţia recuperatoare la Volcineţ, în Polonia,
întreprinsă de fraţii Jderi este un episod eroic şi cavaleresc şi în acelaşi timp de
pedepsire a unor duşmani ai domitorului. Spectacolul căsătoriei lui Ştefan cel Mare
cu Maria de Mangop, urmaşă a vechilor Comneni, reţine prin ceremonialul ce
participă la realizarea culorii de epocă.
Nucleul narativ al volumului, unde Ştefan cel Mare apare în primplan, este
scena vânătorii de la Izvorul Alb. Din nou faptul real este proiectat în mit.
Vânătoarea domnească devine un ritual de iniţiere. Pelerinajul domnesc ilustrează
motivul căutării - al soluţiilor de împlinire a unui destin individual - al domnitorului
şi altul colectiv - al Moldovei. Domnul este exploratorul şi pentru a lămuri sensurile
prezentului şi viitorului este necesară contopirea cu trecutul care se realizează prin
confundarea în elementul naturii. Călăuză în această călătorie este legendarul bour.
Observăm că la Sadoveanu natura nu este decorativă. Omul intră în corespondenţă
cu natura, el este încadrat cosmologic. Iniţierea în cel mai înalt grad în tainele
naturii o întâlnim la mag sau la înţelept. Un astfel de tip uman este schivnicul de la
Izvorul Alb (peşteră este loc al meditaţiei), dar adevăraţi magi sunt şi cuviosul
Nicodim, arhimandritul Amfilohie Şendrea ,dar şi Ştefan cel Mare, care preia
semnificaţia unor aspecte ale cosmosului şi le aplică în planul guvernământului.
Oamenii Măriei sale, cel de-al treilea volum al trilogiei Fraţii Jderi, este un
roman al cunoaşterii raţionale. Dacă primele două volume alcătuiesc o cronică de
familie, având în vedere provizoriul, viaţa de toate zilele, fiind în acelaşi timp şi o
25
cronică socială, care analizează procesul alcătuirii unei noi societăţi, în Moldova,
bazată pe rânduială şi dreptate, ultimul volum este mai încărcat de istorie, este o
frescă a întregii Moldove, care se întăreşte pentru războiul cu turcii. Romanul
urmăreşte evenimentele petrecute între 1474 şi 15 ianuarie 1475, când a avut loc
lupta de la Podul Înalt.
E povestită în acest volum căsătoria lui Simion Jder, ridicat mai întâi la rangul
de postelnic, cu Maruşca, pe care tânărul o aduce din casa părinţilor ei, la Timiş sunt
prezentaţi apoi în roman căpitanii luaţi prizonieri de Ştefan în lupta cu Radu cel
Frumos, de la curtea căruia Ştefan răpise pe Domniţa Voichiţa cu fiica sa domniţa
Maria. Sunt menţionate de asemenea cultura, rafinamentul, fineţea şi virtuţile unor
oameni ai lui Ştefan la curtea domnească. Scriitorul realizează de asemenea
caracterizări de sinteză asupra vieţii întregului popor supus vicisitudinilor vieţii.
Este urmărită viaţa şi grijile comisoaiei. Ilisafta privind căsătoria mezinului Ionuţ,
dar ştirile cele mai alarmante sosesc de la Brăila şi din Balcani. Informaţiile din
raialele turceşti arată că turcii pregăteau un nou război contra Moldovei. În scopul
unei informări precise, Ionuţ a fost trimis de Ştefan Vodă să aducă veşti de peste
Dunăre din Grecia şi de la muntele Athos, iar aventurile sale pe drumurile de spionaj
sunt prezentate cu mult aplomb. Aflăm astfel despre întâlnirea şi sfatul lui Ionuţ cu
înţeleptul şi viteazul său frate, cuviosul Nicodim, despre trecerea peste munţi în
Transilvania şi apoi în Ţara Românească, în tovărăşia lui Gheorghe Botezatul
Tătarul, ca şi multe peripeţii din inima imperiului turcesc. Ele dau o notă romantică
acestui episod, încheiat cu alte noi fapte de eroism prin supunerea şi decapitarea
unor boieri trădători cum sunt jupân Mihu şi Agapie Ciornuhut. Însăşi dreptatea lui
Ştefan este confirmată ca necesară de către oamenii din popor. Acum se vădeşte şi
rolul adevărat al călugărului nebun Stratonic, slujbaş secret al lui Ştefan. Apreciind
credinţa şi valoarea trudei lui Ionuţ Jder, Ştefan îi dăruieşte cu moşie, îi dă comanda
unor steaguri şi-l încredinţează să primească alături de Ştefan Meşter pe solii Papei
şi Veneţiei, ajunşi în târg la Roman, unde era încă pe vremea Ringalei o episcopie
papistaşă. În frunte cu episcopul Tarasie, alaiul de primire uimeşte pe solii Apusului
mai ales prin ordinea desăvârşită, seriozitatea şi disciplina oştenilor din unităţile
aduse pentru protocol.
La mirarea şi întrebările oaspeţilor, li se răspunde că aceşti ostaşi sunt
„Oamenii Măriei sale “(însuşi titlul romanului), care servesc pe Ştefan Vodă, fără
plată, de buna lor voie, în scopul apărării patriei. Era un lucru neobişnuit în acele
vremuri, mai ales în Apus. Este prezentată apoi primirea solilor apuseni la curtea
domnească din Vaslui, cu obiceiurile şi părerile oaspeţilor despre viaţa
moldovenilor. Adevărate pagini de monografie cuprind în continuare informaţiile
26
despre răzeşii din Ţara de Sus, despre călăreţii moldoveni, despre petrecerile lor sau
despre răzeşii din Ţara de Jos.
Romanul se încheie cu lupta de la Podul - Înalt, unde Ştefan cel Mare a
obţinut o răsunătoare victorie, cu pierderi grele însă din rândurile ”oamenilor măriei
sale”. Morţi sunt Manole Păr - Negru, Simion Jder, bătrânul Căliman şi fiul său
Samoilă pe care însuşi Ştefan cel Mare îi plânge alături de întreg nordul. Ceilalţi
eroi, ca şi Ionuţ Jderi, se îndreaptă spre împlinirea datoriilor faţă de viaţă, faţă de
Ştefan cel Mare. Dar lacrimile pentru morţii dragi nu ştirbesc munca pentru apărarea
în continuare a ţării, a celor rămaşi în viaţă. Însuşi Ştefan dictează scrisorile
diplomatice în care vesteşte biruinţa şi noul pericol, mai mare, pentru care cere
ridicarea întregii creştinătăţi.
Descrierea luptei se realizează în trei momente fiind realizată de către scriitor
cu o artă regizorală perfectă; pregătirea luptei, desfăşurarea şi sfârşitul ei. În
realizarea tabloului luptei de la Podul - Înalt se recurge la procedeul amplificării
epopeice obţinut prin comparaţii şi hiperbole. Compoziţional întregul pasaj al
descrierii este realizat prin alternarea imaginilor de la o tabără la alta. Sadoveanu
depăşeşte dimensiunile evenimentului istoric, proiectându-l în fantastic, ceea ce
justifică substituarea urdiei prin imaginea unui balaur cu multe capete. Scena
confruntării cu balaurul se repetă canonic, de-alungul întregului text căpătând astfel
o funcţie compoziţională de relaţie între cele trei părţi ale acesteia. Mesajul patriotic,
dimensiunea romantică localizarea temporală stau toate sub imperiul persoanlităţii
lui Ştefan, care mişcă direct şi indirect forţele angajate în luptă.
Epoca lui Ştefan cel Mare este situată la limita dintre fantastic şi real, între mit
şi istorie, istorie şi legendă. Ştefan este mitizat. El are pecete pe braţul drept şi
legământ sfânt, calul lui este năzdrăvan, iar părintele lui l-a închinat la muntele
Athos, ca să-i stăpânească pe păgâni. Domnul este apropiat de oamenii lui, dar când
încruntă din sprâncene îngheaţă toţi. Este drept şi cinstit şi puterea sa se sprijină pe
oamenii măriei sale aleşi cu grijă în rânduiala ce o instaurează în ţară. Sadoveanu
vede în Ştefan, la fel ca Nicolae Iorga, pe cel „mai cinstit şi cel mai harnic domnitor,
straşnic la mânie şi senin în iertare”; dar, în acelaşi timp îi menţine într-o aură de
legendă, prin felul în care se răsfrânge în conştiinţa celorlalte personaje, prin
poveştile şi întâmplările evocate, prin crearea unei atmosfere menită parcă să-l înalţe
deasupra celorlalţi. Ştefan cel Mare este un om al Renaşterii, un iluminist. De multe
ori, postura sa de personaj absent îl ridică la puterea de forţă coordonatoare a
realităţii. Înfăptuieşte ordinea în planul uman dar şi la nivel cosmic. Are calitate de
mag, de învăţat dar şi atributele eroului, pentru că transmite un sens universului.
Este, un personaj justiţiar instaurând în Moldova siguranţa şi spiritul dreptăţii.
27
Mijloacele limbii folosite de Sadoveanu
Remarcăm în special arhaicitatea textului care rezultă din construcţii sintactice
cronicăreşti şi din muzica domoală a cuvântului ales cu grijă, pentru funcţia lui
evocatoare. Lexicul arhaic are funcţia unui element de sugestie, la care putem
adăuga cuvinte din universul caracteristic armatei moldoveneşti sau turceşti.
Întâlnim construcţii perifrastice cronicăreşti, construcţii metaforice, construcţii
arhaice şi lexic folosite cu sens figurat, folosirea perfectului compus care exprimă
acţiuni de scurtă durată şi de mare frecvenţă dar care dinamizează acţiunea. Întâlnim
de asemenea schimbarea frecventă a diatezelor, alternarea perfectului simplu cu
prezentul indicativ şi punctarea naraţiunii cu formă reflexivă. Procedeele sintaxei
poetice, concretizate în enumerări îl ajută pe Sadoveanu să detalieze bătălia în
momentele ei fundamentale. La acestea mai adăugăm prezenţa unor fricative şi
siflante ca ş, s, z, ţ sau a unor vibrante ca r care dau efect sonor cuvintelor dar
contribuie şi la impresia auditivă sub care este concepută bătălia.
Concluzii:
Perioada interbelica a romanului romanesc e o perioada de efervescenta spirituala
nemaiantalnita in cultura noastra.
Viata culturala cunoaste infaptuiri stralucite, multe din ele cu ecou mondial (nume ca
Iorga, Enescu, Brancusi trec de hotarele tarii) dar si de degradari dezolante in anii
fascismului.
Niciodata literatura romana n-a avut intr-o singura perioada atatia reprezentanti
ilustri (Sadoveanu, Arghezi, Rebreanu, Balga, H. Papadat-Bengescu, G.Calinescu,
Camil Petrescu…), niciodata n-a trait si o mai aprinsa dispozitie la contestarea
valorilor.
Tabloul activitatii scriitoricesti prezinta, prin urmare, o mare varietate si
complexitate, inregistrandu-se dintr-o tesatura deasa de lumini si umbre puternice.
28
"Romanul comanestilor" a lui Duliu Zamfirescu, "Mara" de Ion Slavici si "Neamul
soimarestilor" de Mihail Sadoveanu. "Ion" este însa primul roman românesc
comparabil cu capodoperele universale prin impresia coplesitoare de viata pe care o
degaja.
În romanul interbelic se continua inspiratia rurala prin operele lui Sadoveanu, si
Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare si cu modalitati specifice. Acum apar
romanele citadine în care cadrul de desfasurare al actiunii este orasul modern. Asa
avem creatiile lui Camil Petrescu, Calinescu, Hontensia Papadat Bengescu. Legat de
mediul citadin se dezvolta si problema intelectualului stralucit ilustrata de romanele
lui Camil Petrescu.
În perioada interbelica se intensifica dezbaterile cu caracter teoretic în legatura cu
romanul. Astfel Garabet Ibraileanu în studiul "Creatie si analiza" constata existenta a
doua principale tipuri de roman: romanul de creatii, care prezinta personajele în
deosebi prin comportamentul lor si romanul de analiza care este interesat de viata
interioara de psihic.
În perioada interbelica romancierii experimenteaza tehnici multiple ale romanului
modern. Astfel avem tendinta de revenire la modelele traditionale precum cel
balzacian pe care George Calinescu îl foloseste în "Enigma Otiliei". El considera
absolut necesar dezvoltarea romanului românesc pe linia studiului caracterului.
Bibliografie
1.George Călinescu
S-a născut în 19 iunie 1899, în Bucureşti. În timpul copilariei el se afla la
Botoşani şi Iaşi.Urmeaza liceul „Gh. Lazăr” din Bucureşti, ultima clasă o termină la
Liceul Internat din Iaşi şi susţine bacalaureatul la Liceul „Mihai Viteazul” din
Bucureşti (1918). Se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, secţia
29
de filologie modernă şi filozofie. Are profesori pe N. lorga, Vasile Pârvan, C.
Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu. M. Dragomirescu, Ov. Densusianu şi Ramiro Ortiz.
Din 1919 datează primele încercări literare, trimite versuri şi maxime la revista
„Sburătorul” şi frecventează cenaclul condus de E. Lovinescu. în 1921 călătoreşte în
Italia, publică în revista „Roma” (1922). condusă de Ramiro Ortiz. despre care G.
Călinescu se va exprima mai târziu cu un mare respect: „Tot ce-am învăţat în
Universitate de la R. Ortiz am învăţat. Cu el m-am deprins a scrie cărţi, cu el am
deprins meşteşugul informaţiei şi al construcţiei critice pe substrat istoric, de la el ştiu
tot ce ştiu”.
In 1923 susţine examenul de licenţă în italiană, secundar franceza şi româna.
Activitate didactică la Bucureşti şi Timişoara (1924). Pleacă în Italia pentru
specializare, cu o bursă pentru doi ani la „Şcoala Română din Roma”, condusă de
Vasile Pârvan. Face intense cercetări arhivistice, deprinzând tehnica strângerii
documentelor şi informaţiilor, ce-i va fi atât de folositoare în viitoarele lucrări.
In 1926 întors în ţară, publică versuri la „Universul literar” şi la „Sburătorul”. Se
bucură de atenţia lui E. Lovinescu, determinându-1 pe acesta să exclame: „Domnul
Călinescu este mintea cea mai ascuţită a generaţiei de astăzi. Am credinţa că mă va
continua în critica literară”. Devine redactor la a treia serie a „Sburătorului” (1926-
1927), alături de E. Lovinescu, F. Aderca, P. Constantinescu, VI. Streinu. Între 1926 şi
1937 este profesor la Liceul „Gh. Şincai”, coleg cu E. Lovinescu, I.M. Raşcu, Al.
Graur, Gh. Nedioglu. Publică în revista „Viaţa literară”, polemizează asupra unor
probleme actuale ale criticii, conduce revista „Sinteza” (nr. 1-3). Colaborează la
„Gândirea” cu studii despre Lovinescu, Ionel Teodoreanu, H. Papadat-Bengescu, N.
Crainic.
Anul 1928 este momentul cristalizării depline a conştiinţei sale de critic: „S-a isprăvit
- e de neînlăturat - sunt critic”. În 1930 devine redactor al revistei „Roma”, editează
revista „Capricorn” (nr. 1. 2). Publică în „Vremea” şi desfăşoară o bogată activitate de
comentator al actualităţii literare în revistele „Universul literar”, „Viaţa românească”
şi, cu deosebire, în „Adevărul literar şi artistic”. Călătoreşte în Franţa şi în Italia.
Editează revista săptămânală de critică şi informaţie literară „Jurnalul literar” (1 ian. -
31 dec. 1939).
Publică „Principii de estetică” (1939), tipăreşte „Istoria literaturii române de la origini
până în prezent” (1941). Lucrarea fusese proiectată în două volume, dar în toamna
anului 1940 G. Călinescu îi propunea lui Al. Rosetti „să facem din tot, oricât de gros
(să zicem 800 pag. din cauza clişeelor), un singur volum compact ca o enciclopedie”.
La 15 aprilie 1941 anunţă finalizarea volumului
30
În 1943 publică piesa - parabolă Sun sau Calea neturburată (Mit mongol), îşi reia
activitatea publicistică în „Vremea”, unde continuă „Cronica mizantropului”.
Tipăreşte „Istoria literaturii române”. Compendiu (1945), Impresii asupra literaturii
spaniole (1946)
Din 1945, cu câteva întreruperi, devine profesor de istoria literaturii române moderne
la Facultatea de Litere din Bucureşti.
În 1947 apare la Bucureşti seria nouă a revistei „Jurnalul literar”; devine membru al
Academiei Române, dar este eliminat ca profesor din universitatea bucureşteană.
Publică însă intens: Bietul Ioanide, roman (1953), Nicolae Filimon (1959), Scrinul
negru. roman (1960), monografia Gr.M. Alexandrescu (1962), volumul de poezii
Lauda lucrurilor (1963), Cronicile optimistului (1964).
G. Călinescu moare la 12 martie 1965, în Bucureşti.
Postum apar câteva lucrări originale şi multe culegeri:
Estetica basmului; Vasile Alecsandri (1965); Opere, vol. I-XVII (1965-1983); I.
Eliade-Rădulescu şi şcoala sa; Studii şi cercetări de istorie literară (1966); Scriitori
străini; Ulysse (1967), Universul poeziei; Gâlceava înţeleptului cu lumea (Cronica
pesimistului şi optimistului. 1927-1949), vol. I—II, 1973-1974.
în 1982 i se retipăreşte Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Ed. a Ii-
a. revizuită şi adăugită (ediţie de Al. Piru).
31
Enigma Otiliei (1938)
Trei nuvele (1949)
Bietul Ioanide (1953)
Scrinul negru (1965)
** Istorie şi critică literară
Viaţa lui Mihai Eminescu (1932)
Opera lui Mihai Eminescu (1934)
Viaţa lui Ion Creangă (1938)
Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941)
Istoria literaturii române. Compendiu (1945)
Universul poeziei (1947)
Nicolae Filimon (1959)
Gr. M. Alecsandrescu (1962)
Ion Creangă (Viaţa şi opera) (1964)
Vasile Alecsandri (1965)
** Publicistică
Cronica mizantropului, Cronica optimismului (1964)
Ulysse (1967)
** Impresii de călătorie
Kiev, Moscova, Leningrad, 1949
Am fost în China nouă, 1953
** Lucrari in alte limbi
Alcuni missionari catolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII (1925)
2. Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu s-a nascut la Pascani pe 5 noiembrie
1880. El a fost fiul lui Alexandru Sadoveanu si al Profirei
Ursaki.
El intra la scoala primara în 1888 si are ca învatator pe
domnul Busuioc. Patru ani mai târziu, în 1892 autorul întra la
gimnaziul "Alecu Donici" din Falticeni.
În perioada 1893 – 1896 el are primele încercari de a scrie
proza si versuri. În toamna anului 1897 intra la "Liceul
National" din Iasi. În acelasi an apar primele sale publicatii.
De-a lungul liceului el publica primele sale povestiri sub diferite pseudonime.
32
În 1900 termina liceul si devine student la facultatea de drept din Bucuresti, pentru ca
un an mai târziu sa revina la Pascani, unde se casatoreste cu Ecaterina Balu.
În 1902 este încorporat în armata. Dupa terminarea acesteia, el lucreaza cu st. O.
Iosif si se stabileste la Bucuresti.
În 1904 apar primele sale patru volume: "Povestiri", "soimii", "Dureri Înabusite" si
"Crâsma lui mos Precu", iar în anul urmator el ajunge subsef de birou în Ministrul
Artelor si mai editeaza si alte volume, precum "Comoara dorobantului".
În 1906, nemultumit de viata din Bucuresti, se muta în Falticeni, unde ramâne pâna
la începutul Primului Razboi Mondial. În anul urmator, al marilor rascoale taranesti,
autorul este preocupat intens de soarta taranilor.
În 1908 apar noi volume: "O istorie de demult" si "Duduia Margareta" si în 1909
colaboreaza din nou cu St. O. Iosif în vederea realizarii revistei "Cumpana".
În 1910 vine la conducerea Teatrului National din Iasi si mai târziu scoate
volumele: "Povestiri de sara", "Apa mortii", "Povestiri de petrecere si folos".
În 1915 apare "Neamul soimarestilor", unul din cele mai izbutite romane istorice
sadoveninene.
În timpul razboiului apar volumele "Foi de toamna" si "File sângerate". Autorul îsi
muta familia la Iasi, în casa lui Kogalniceanu.
Dupa terminarea razboiului, Sadoveanu scrie volumele: "Frunze-n furtuna",
"Umbre", "Sandra Lapusneanu" si "Cocostârcul albastru".
În 1924 el colaboreaza intens la publicatia "Lumea" si în anul urmator scoate
romanul "Venea o moara pe Siret".
În 1928 ies de sub tipar: "Hanul Ancutei", "Demonul tineretii" si "Împaratia
apelor".
În 1930 apar: "Departari", "Istoria Sfintilor Valaam si Ioasif de India" si "Baltagul",
cea mai puternica povestire sadoveniana.
În anii urmatori autorul publica numeroase alte volume: "Maria sa puiul padurii",
"Nunta domnitei Ruxandra", "Locul unde nu s-a întâmplat nimic", "Creanga de aur",
"Viata lui stefan ce Mare", "Noptile de sânziene", "Cele mai vechi amintiri", "Fratii
Jderi" si "Pastele blajinilor".
În 1936 vine la Bucuresti si devine directorul ziarelor "Adevarul" si "Dimineata". În
continuare apar volumele: , "Cazul Eugenitei Costea", "Istorisiri de vânatoare" ,
"Valea Frumoasei", "Ochi de urs", "Morminte", "Ostrovul lupilor", "Anii de
ucenicie", "Caleidoscop" , "Fantazii rasaritene", "Pauna Mica", "Mitrea Cocor" si
"Nicoara Potcoava", "Aventura în lunca Dunarii".
În 1955 este sarbatorit de Academia Româna cu prilejul împlinirii vârste de 75 de ani.
Iar în 1960 este din nou sarbatorit de Academia Româna cu prilejul împlinirii vârste
33
de 80 de ani.
Iar în 1961, pe 19 octombrie, Mihail Sadoveanu moare în Bucuresti si este
înmormântat în cimitirul Bellu.
34
- ţăranii moldoveni sunt oameni blajini şi înţelepţi, cu un acut simţ al dreptăţii şi al
libertăţii, apărători ai unor principii de viaţă fundamentale statornicite din vremi
imemoriabile;
- răbdători în suferinţă, ţin în sufletul lor dureri nestinse, se retrag în mijlocul naturii
sau răbufnesc cu violenţă, împlinindu-şi dreptatea, menţinând nealterat sentimentul
demnităţii umane;
- universul sufletului ţărănesc se compune din adevăr, dreptate, demnitate şi iubire
pătimaşă: Fa-te şi tu ce-i putea, dar mai ales un om cumsecade să te faci! Să nu
răpeşti munca săracului (...), să nu-ţi baţi joc de nevoiaşul care varsă lacrimi pe
brazdă (La noi în Viişoara);
- înclinaţia lor către confesiune, plăcerea de a povesti întâmplări din vreme adâncă.
Opere reprezentative: Povestiri - volumul de debut; povestirile in drum spre Hârlău,
Păcat boieresc, Bordeienii din volumul Dureri înăbuşite, opere de maturitate de o
reală valoare literară; Hanu Ancuţei, în care cele nouă povestiri ilustrează o lume
arhaică, povestitorii sunt ţărani care retrăiesc întâmplări de demult,; din vreme
veche'şi care au vocaţia confesiunii, plăcerea de a istorisi întâmplări petrecute în
locuri specific sadoveniene: hanul, moara, crâşma; Baltagul, roman ce ilustrează viaţa
arhaică, aspră şi plină de pericole a ţăranilor de la munte, oieri sau tăietori de lemne,
care-şi duc traiul într-un spaţiu spiritual şi fizic asemănător celui dirl Mioriţa,
conducându-sc după rânduieli nescrise, după legi şi credinţe strămoşeşti.
2. Spaţiul închis al oraşului de provincie, al târgului inert, care distruge puritatea
sufletului omenesc:
- oraşul este un spaţiu mohorât, lipsit de vitalitate, în care se petrec drame cauzate de
monotonia vieţii de provincie;
- personajele sunt slujbaşi mărunţi, meşteşugari, boieri fără vitalitate, care se mişcă
într-o lume cenuşie, strivitoare de viaţă, ce sugerează platitudine spirituală;
- oamenii oraşelor sunt victime ale tristeţii, însingurării şi suferinţei provocate de
eşecul spiritual;
Opere reprezentative: romanele Floare ofilită, Locul unde nu s-a întâmplat nimic, Apa
morţilor, Haia Sanis. ,
3. Romanul istoric. Mihail Sadoveanu este creatorul romanului istoric, ce ilustrează
istoria Moldovei în trei etape: secolul al XV-lea (Ştefan cel Mare), secolul al XVI-lea
(Ion Vodă cel Viteaz), secolul al XVII-lea (Ştefan Tomşa. Vasile Lupu, Duca-Vodă).
Mihail Sadoveanu reconstituie, în principal, două aspecte istorice:
- Epoca de glorie a Moldovei în care eroii sunt dominaţi de un profund sentiment
patriotic, fiind conturaţi din acumulări de calităţi şi care. prin îmbinarea elementelor
clasiciste cu cele romantice, devin personaje legendare. Ei sunt caracterizaţi de
35
trăsături spirituale ţărăneşti, setea pentru adevăr şi dreptate, vitejie, curaj, putere de
sacrificiu, dorinţă de libertate.
Opere: Fraţii Jderi, Neamul Şoimăreştilor.
Epoca de decădere jalnică a Moldovei, în timpul domniei lui Duca-Vodă, un despot
lacom, egoist, impasibil la viaţa grea a oamenilor, necruţător şi rău, inuman, ducând o
viaţa izolata din pricina firii lui închise, necomunicative. Romanul Zodia Cancerului
sau Vremea Ducăi-Vodă are la baza construcţiei literare motivul străinului, care
observă şi comentează cele văzute în timpul călătoriei sale prin Moldova
(Montesquieu.- Scrisori persane; Vasile Alecsandri - Balta Albă).
. 4. Tema naturii se regăseşte la Mihail Sadoveanu în toate operele literare, nu numai
în cele care descriu în mod special zone mirifice ale plaiurilor româneşti, de aceea
prozatorul a fost supranumii poet al naturii. Trăsăturile principale ale aspectelor
naturii ilustrate de, M.Sadoveanu s-ar.putea sintetiza astfel:
- frumuseţea şi armonia peisajului naturii mirifice româneşti;
- profunda comuniune a omului cu natura, care capătă diferite ipostaze aparte în proza
sadoveninană:
-natura - loc de linişte şi reflecţie pentru om;
- natura ca stare sufletească, adică orice simţire, zbucium al sufletului uman se
proiectează în natură şi prin natură;
- natura - refugiu al echilibrului şi libertăţii depline a omului;
- natura ocrotitoare pentru om, ferindu-l de violenţele existenţiale, apărându-l de
pericolele ce i-ar putea distruge sufletul, simţirea.
Opera reprezentativă este Ţara de dincolo de negură, care ilustrează lumea
mirifică, primitivă şi poetică a Deltei Dunării. Personajele sunt oameni cu patima
istorisirii, a confesiunii şi au îndeletniciri singuratice: pescari şi vânători rămaşi etern
credincioşi acestor tărâmuri. Lovinescu spunea despre lumea oamenilor şi a
necuvântătoarelor ilustrate în acest volum că este cea mai înalta expresie a instinctului
de sălbăticie.
Stilul. Cea mai uimitoare izbândă a lui Mihail Sadoveanu este aceea cu privire la
limbă, spunea George Călinescu. Stilul sadovenian are câteva particularităţi din care
reiese farmecul şi vraja pe care o degajă întreaga sa proză:
- solemnitatea este dată de epitete, comparaţii, metafore elogiative, de premărire a
spiritului ţărănesc sau a trăsăturilor comparabile cu ale personajelor mitologice;
-arhaitatea — este ilustrată de folosirea arhaismelor fonetice, semantice şi lexicale (a
se tângui pentru a se vâita, cetăţuie pentru cetate, lunatice pentru femei nebune, lăcaş
pentru mănăstire etc.);
36
- muzicalitatea limbajului este ca o simfonie, o partitură intonată sub cupola lui
Dumnezeu, auzindu-se lina jeluire a doinelor, viforul strigătelor de război, larma
petrecerilor cu vin şi lăutari, vaietele noroadelor învinse, dominate de poruncile aspre
ale voievodului (Zoe Dumitrescu-Buşulenga). Timpul în care se petrec întâmplările,
faptele din întreaga sa proză este un timp mitic, un timp al credinţelor strămoşeşti,
într-o lume arhaică, primitivă, foarte puternic legată de natura înconjurătoare, un timp
care se măsoară după semnele vremii, după superstiţii, după legi strămoşeşti nescrise,
dur păstrate cu sfinţenie de generaţii şi transmise cu credinţă urmaşilor (Baltagul,
Hanu Ancuţei). însuşi Sadoveanu plasează de multe ori întâmplările în vreme veche
ori în vreme adâncă.
3. Camil Petrescu
(1894-1957)
Viitorul dramaturg si romancier înzestrat s-a nascut la Bucuresti, dar a ramas orfan de
ambii parinti si a crescut la o doica din mahalaua Mosilor. Singur pe lume, micul
orfan îsi întelege drama si pune burta pe carte, la Scoala primara din Gura Oborului
Vechi, apoi ca bursier intern la Liceul Sf. Sava, unde scrie primele poezii.
Orfanul persevereaza si, în 1913, se înscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din
Bucuresti. La concursul pentru o bursa ia media cea mai mare. Furtunosul gazetar de
stânga N. D. Cocea e modelul sau spiritual (e prototipul viitorului sau erou Gelu
Ruscanu) .
În 1916, e mobilizat si pleaca pe front, unde e ranit. Însanatosit, ajunge iarasi în prima
linie, dar cade prizonier la unguri. Ambianta razboiului va intra, apoi, în celebrul
roman Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi. În 1918 e eliberat din lagar,
revenind la Bucuresti. Scrie piesa Jocul ielelor. Îsi ia cu brio licenta. E profesor la
Timisoara. Devine director al Teatrului National din Bucuresti, iar în 1947 membru al
Academiei Române. Pâna la moarte, a primit numeroase ordine si medalii culturale,
platind si el tribut realismului socialist.
Se stinge la 14 mai 1957, la Bucuresti, masivul roman social închinat lui Balcescu Un
on între oameni ramânând neterminat. Vasta carte e considerata de I. Negoitescu:
întreprindere jalnica.
Opera sa rezistenta ramâne cea realizata înainte de razboi, ca si în cazul lui
Sadoveanu. E vorba de romanele Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi,
(1930) si Patul lui Procust (1933); piesele de teatru Jocul ielelor (1918), Suflete tari
(1922) s.a.
Fisa de prezentare generala a operei
37
lui Camil Petrescu
Camil Petrescu este un scriitor extrem de complex ce acopera din punct de vedere
artistic mai multe genuri si a carui opera aduce o directie noua in literatura romana -
modernitatea - aspect care reiese din orientarea catre cultura apuseana, in mod special
cea franceza. Astfel, opera sa are mai multe paliere intre care amintim:
a) Dramaturgie - "Jocul ielelor", "Suflete tari", "Act venetian", "Mitica Popescu",
"Caragiale in vremea lui", "Balcescu";
b) Proza - romane - "Patul lui Procust", "Un om intre oameni", "Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de razboi",
- nuvele - "Turnul de fildes"
c) Memorialistica - "Rapid-Constantinopol-Bjoram", "Note zilnice";
d) Filozofofie si estetica - "Doctrina substantei", "Teze si antiteze", "Husserl" - cu
introducere in filozofia fenomenologica;
e) Lirica - "Transcendentalia"; Versuri - "Ideea", "Ciclul mortii".
4.Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu este unul dintre cei mai mari scriitori interbelici din literatura
română având o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea acesteia.
Scriitorul s-a născut în anul 1885 în judeţul Bistriţa Năsăud în familia învăţătorului
Vasile Rebreanu. A absolvit şcoala de subofiţeri şi apoi Academia Militară de la
Budapesta. Rebreanu nu este atras de cariera militară şi după o scurtă perioadă în care
este funcţionar la primărie reuşeşte să treacă graniţa şi se stabileşte la Bucureşti.
Începând cu anul 1909 devine gazetar şi colaborează la „Convorbiri critice”,
„Universul literar” şi „Ordinea”, este redactor la „Sburătorul”, după care conduce
revista „România literară”. În anul 1939 este ales membru al Academiei Române iar
în anul 1940 devine director al Teatrului Naţional.
Din bogata sa operă literară amintim : nuvele şi povestiri : „Frământări” – 1912,
„Răfuiala”- 1918; romane: „Ion” -1920, „Pădurea spânzuraţilor” -1922 , „Adam şi
Eva” -1925, „Ciuleandra” -1927, „Crăişorul” -1929 „Răscolala” -1932.
38
CUPRINS
1. Modele epice in romanul interbelic....................................................pag. 1
2. Rviste si curente...................................................................................pag. 3
3. Tipuri de roman...................................................................................pag. 5
4. Romanul realist-obiectiv, epic „Ion”de Liviu Rebreanu..................pag. 6
5. Romanul realist de tip balzacian „Enigma Otiliei” de George
Călinescu...............................................................................................pag. 8
6. Romanul psihologic „Patul lui Procust” de Camil Petrescu............pag. 14
7. „Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război” de Camil
Petrescu.................................................................................................pag. 16
8. Romanul experienţei „ Maitrey”de Mircea Eliade...........................pag. 18
9. Romanul mitic iniţiatic „Baltagul” de Mihail Sadoveanu..............pag. 20
10. Romanul istoric “Fraţii Jderi” - epopee a domniei lui Ştefan cel
Mare-.....................................................................................................pag. 23
11. Concluzii...............................................................................................pag. 28
12. Bibliografie George Călinescu………………………………….......pag. 29
13. Bibliografie Mihail Sadoveanu……………………………………....pag. 32
14. Bibliografie Camil Petrescu.................................................................pag. 37
15. Bibliografie Liviu Rebreanu................................................................pag. 38
39