Sunteți pe pagina 1din 7

ELABORAREA METODICĂ Nr.

TEMA: ANATOMIA DINȚILOR. DATE GENERALE. NOMENCLATURA. SISTEME DE ADNOTARE A DINȚILOR. TIPURI DE
DENTIȚII.

1. Anatomia dinților date generale.

Dinții sunt dispuși în alveolele maxilare, participă la prelucrarea mecanică a alimentelor, articulație (fonație)
și exercită o funcție fizionomică estetică. Se disting dinții amxilari (superiori) și mandibulari (inferiori).

Odontonul constituie unitatea morfo-funcțională a aparatului masticator (apparatus masticatoris).


Odontonul omului actual este format din următoarele părți:
Dinte – componența dentară propriu-zisă (odonțiul), formată din țesuturi dure (smalț și dentină) și țesuturi
moi (pulpa dentară).
Amfodonțiu - alveola și porțiunea maxilară învecinată, acoperită cu mucoasa gingivală;
Aparatul ligamentar de fixare a dintelui în alveolă, avînd un rol important în protecția structurilor dentare și
transmiterea presiunilor masticatorii spre baza oaselor maxilare; vase și nervi.
Dintele reprezintă o formațiune alungită cavitară foarte dură, implantată în una din alveolele maxilarului
superior sau inferior.
În fiecare dinte sunt deosebite următoarele părți anatomice constituiente: coroană, rădăcină, colet și apex
radicular.
Coroana dentară este partea componentă îngroșată a dintelui, care proemină din alveola maxilarului
superior sau inferior, făcîndu-se vizibilă în cavitatea bucală.
Coletul este partea îngustată a unui dinte, localizat între coroană și rădăcină, pe care le delimitează printr-o
linie sinuoasă – linia coletului. Coletul anatomic prezintă linia de joncțiune dintre smalț și cement.
Rădăcina dentară este partea componentă a unui dinte, care este fixată intraalveolar și în mod normal nu
este vizibilă în cavitatea bucală.
Dinții diferiți în aspect funcțional au un număr diferit de rădăcini de la 1 la 3. Astfel după numărul de
rădăcini deosebim dinți monoradiculari ( incisivi, canini, premolarul II superior și premolarii inferiori),
biradiculari ( premolarul I superior și molarii inferiori), și triradiculari ( molarii superiori).

Dintele este format din:

 Țesuturi dure (smalț, dentină și ciment);


 Țesut moale (pulpa dentară).

Cavitatea dintelui este umplută cu un țesut conjunctiv lax, bogat în vase și nervi – pulpa dentară care este
alcătuită din două părți: coroană și radiculară. Vasele și nervii pătrund în pulpa dentară prin foramenul
apical.

2. Tipurile de dentiții. Caracteristica.


Omul prezintă două dentiții succesive, deci este difiodont.
Prima dentiție răspunzătoare de mturarea elementelor dentare, formate din prima lamă dentară generează
formarea a 32 de dinți, dintre care 8 sunt incisivii temporari, 4 sunt caninii temporari și 20 molari – 8
temporari și 12 permanenți.dinții care se dezvoltă din prima lamă dentară se numesc dinții accesional sau
monofazari.
A doua dentiție generează formarea din a doua lamă dentară a 20 de dinți permanenți ( dintre care 8
incisivi, 4 canini și 8 premolari). Dinții care se dezvoltă din a doua lamă dentară se numesc succesionali sau
difizari.

3. Numărul dinților în dentiția temporară și permanentă. Evoluția.

Dinții umani apar pe parcursul devoltării unui individ, sub formă de două generații de dinți, ca urmare a
două perioade eruptive succesive (prima serie de dinți sunt temporari, iar a doua - permanenți), și poartă
denumirea de difiodonție.
Ca rezultat al proceselor de evoluție pe scara filogenetică, la om întîlnim trei tipuri de dentații succesive:
 Temporară (primară, caducă, de lapte sau dinții temporari) este numită prima generație de dinți, formată
din 20 de dinți temporari (subdivizați î 3 grupuri-incisivi, canini, și molari; sunt absenți premolarii și molarul
3), ce exercită actul de masticație din a II-a jumătate a primului an de viață și pînă la înlocuirea lor definitivă
cu dinții permanențila vîrsta de 11-13 ani. Deoarece acești dinți ncep să erupă încă în perioada alăptării
pruncului (primii incisivi la 6luni), ei mai sunt numiți și dinți de laptesau dinți infantili.dinții temporari
îndeplinesc aceleași funcții ca dinții permanenți.
 Mixtă este totalitatea dinților erupți, prezenți în cavitatea orală în perioada cuprinsă între 6-12 ani ,
caracterizată prin coexistența dinților temporari alături de cei permanenți
 Permanentă este formată din 28-32 de dinți permanenți, debutează la vărsta de 11-12 ani , cînd toți dinții
temporari sunt înlocuiți cu dinții permanenți.

4. Enumerați- 4 grupe de dinți în dentația permanentă după funcția lor.

Ambele arcade dentare prezintă la adulți cîte 16 dinți.


În centrul arcadei se află dinți adăptați pentru tăiere, zdrobire și sfîșiere, iar în porțiunea posterioară- pentru
mărunțire și triturare.
Deaceea după funcție toți dinții se împart în incisivi, canini, care din punct de vedere a poziției ocupate
formează grupul de dinți frontali, iar premolarii și molarii sunt numiți dinții laterali sau posteriori.

5. Nomenclatura fețelor dentare.


Suprafața masticatorie a premolarilor și molarilor, sau marginea masticatorie – a incisivilor și caninilor, - este
parte activă a coroanei cu care se rupe, zdrobește și terciuește hrana. Se mai numește și marginea ocluzală,
deoarece această suprafață contactează cu dinții celeilate arcade la agrenarea maxilarelor.

Suprafața vestibulară este orientată spre vestibulul cavității orale. În practica stomatologică fața vestibulară la
dinții frontali (incisivi și canini) se mai numește și labială, deoarece privește spre țesuturile buzelor, iar în cazul
dinților laterali (premolari și molari) – fața jugală, deoarece este orientată spre țesuturile obrajilor.

Suprafața orală este opusă cele vestibulare, fiind orientată nemijlocit spre cavitatea orală propriu zisă. Fața orală
la dinții arcadei superioare se mai numește palatinală, iar pentru dinții arcadei inferioare – fața linguală.

Suprafața proximală sau de contact este orientată către dinții vecini ai aceleași arcade.

Fața dentară proximală este orientată către centrul arcadei dentare, spre linia mediană, și se numește mezială,
iar la dinții frontali – medială. Fața care este opusă celei meziale și privește spre posterior se numește distală.

Pentru dinții laterali uneori sunt folosiți termenii: fața anterioară și posterioară.

6. Modalități și sisteme de notare a dinților.

Este necesar de cunoscut că în practica clinică în procesul de tratament al afecțiunilor dentare și cu scopul
de a reduce descrierea fiecărui dinte sunt utilizate formulele dentare – o ilustrare grafică a dinților în
arcadele dentare în ordinea succesivă de localizare, de la mediana feții și linia sagitală, care delimitează
maxilarul superior și inferior.

Literele și cifrele scrise deasupra liniei orizontale se referă la dinți superiori, iar cele scrise sub linie – la
dinții inferiori.

Formulele dentare utilizate în clinică folosesc:

a) pentru dinții permanenți –adnotarea cu cifre arabe: 8 7 6 5 4 3 2 1 | 1 2 3 4 5 6 7 8


87654321|12345678

b) pentru dinții temporari – adnotarea cu cifre romane: V IV III II I | I II III IV V


V IV III II I | I II III IV V

 Pentru dinții permanenți : 3212 | 2123


3212 | 2123

 Pentru dinții temporari: 2012 | 2102


2012 | 2102
Astfel de formulă dentară de grup indică, că în fiecare jumătate a maxilarului superior și inferior (sau
hemiarcadă) sunt câte 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari și 3 molari.

1. Formula alfanumerică de grup

Uneori stomatologii folosesc în activitatea sa practică formule alfanumerice de grup, în care se obișnuiește
cifrarea grupului dentar prin prim literă a numelui latin. Cifra alăturată literei indică numărul de dinți al
grupului respectiv în hemiarcada dentară dreaptă sau stângă. Dinții permanenți sunt notați prin primul
caracter majuscul al numelui latin.

 Pentru dinții permanenți : M 3 P 2 C 1 I 2 | I 2 C 1 P 2 M 3


M3 P2 C1 I2 | I2 C1 P2 M3

 Pentru dinții temporari: m 3 c i 2 | i 2 c m 3


m3 c i2 | i2 c m3

2. Formula dentară alfanumerică desfășurată

Din considerente practice este mai comodă folosirea în locul formulei alfanumerice de grup a unei formule
dentare alfanumerice, - celei desfășurate.

 Pentru dinții permanenți: M 3 M 2 M 1 P 2 P 1 C I 2 I 1 | I 1 I 2 C P 1 P 2 M 1 M 2 M 3


M3 M2 M1 P2 P1 C I2 I1 | I1 I2 C P1 P2 M1 M2 M3
 Pentru dinții temporari: m 2 m 1 c i 2 i 1 | i 1 i c m 1 m 2
m2 m1 c i 2 i1 | i1 i c m1 m2
În ea fiecare dinte este de asemenea indicat prin literă provenită din termenul latin, fiind specificată
poziția dintelui în grupul său printr-o cifră mică, pusă în dreapta literei.

Fiecare dinte poate fi indicat separat, în corespundere cu formula dentară defășurată:


Drept superior – ┘
Stîng superior – ∟
Drept inferior – ┐
Stîng inferior – ┌

Utilizarea a.n.formule dentare alfanumerice desfășurate este foarte comodă, în special în perioada de
dentație mixtă, când dinții absenți sunt marcați prin 0, dinții de lapte – prin caractere minuscule, iar cei
permanenți – prin caractere majuscule, și aceste majuscule alternează cu cele minuscule.
Din considerente practice adesea se recurge la formula dentară simplificată, la baza căreia stă simbolul
numărului de ordine , atribuit dintelui conform localizării în arcadă, numărătoarea fiind începută de la
incisivul medial - formula (clinică) anglo-saxonă Szigmondy (Kahle W., 1978) .
La reducerea acestei formule simbolul unuia sau câtorva dinți poate fi prezentat prin numărul lor de
ordine, plasat în cuadrantul corespuzător al formulei dentare prezentate mai sus, - în formă de cruce.

3. Formula clinică americană veche

Conform nomenclaturii adoptate de Asociația Stomatologilor din SUA (1975), dinții permanenți sunt
scriși cu cifre arabe în corespundere cu regulile de examinare a acestora, și anume: de la dreapta spre stânga,
începând cu dintele de minte – la maxilă, și apoi, de la stânga spre dreapta, - la mandibulă.

 Pentru dinții permanenți

1 2 3 4 5 6 7 8 | 9 10 11 12 13 14 15 16
32 31 30 29 28 27 26 25 | 24 23 22 21 20 19 18 17

 Pentru dinții temporari

ABCDE|FGHIJ
TSRQP|ONMLK

4. Formula matematică – veche europeană (Haderup)

 Pentru dinții permanenți

8+ 7+ 6+ 5+ 4+ 3+ 2+ 1+ | +1 +2 +3 +4 +5 +6 +7 +8
8- 7- 6- 5- 4- 3- 2- 1- | -1 -2 -3 -4 -5 -6 -7 -8

 Pentru dinții temporari

05+ 04+ 03+ 02+ 01+ | +01 +02 +03 +04 +05
05- 04- 03- 02- 01- | -01 -02 -03 -04 -05

5. Formula franceză

 Pentru dinții permanenți

D8 D7 D6 D5 D4 D3 D2 D 1| S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8
d8 d7 d6 d5 d4 d3 d2 d1 | s1 s2 s3 s4 s5 s6 s7 s8
 Pentru dinții temporari

DV DIV DIII DII DI | SI SII SIII SIV SV


dV dIV dIII dII dI | sI sII sIII sIV sV
6. Formula dentară internațională -FDI

Conform nomenclaturii internaționale (a Organizației Mondiale a Sănătății, abr.OMS) dinții sunt prezentați
prin număr binar (bidigital, cu două cifre), prima cifră (arabă) indicând numărul cuadrantului formulei
dentare, iar a doua – poziția dintelui în arcada dentară.
Pentru dinții permanenți sunt definite cuadrantele 1,2,3 și 4. Cuadrantul superior drept are, în cosecință,
numărul “1”, cel superior stâng - “2”, cuadrantul inferior stâng - “3” și cel inferior drept - “4”.

 Pentru dinții permanenți

18 17 16 15 14 13 12 11 | 21 22 23 24 25 26 27 28
48 47 46 45 44 43 42 41 | 31 32 33 34 35 36 37 38

 Pentru dinții temporari

55 54 53 52 51 | 61 62 63 64 65
85 84 83 82 81 | 71 72 73 74 75

7. Explicați rolul funcției la dezvoltarea și diferențierea dinților.

Morfologia şi numărul dinților umani, aşa cum se prezintă la omul contemporan, sunt rezultatul unei lungi
evoluții atît filogenetice cît şi ontogenetice. Sub influența factorilor externi , dinții, în cadrul modificărilor
adaptative a complexului dento-maxilar, au suferit un proces de perfecționare morfologică, o reducere
numeric şi de regenerare. Acest mijloc de adaptare la condițiile noi a dus la perfecționarea morfologică şi
dobîndirea de funcții noi şi complexe.
La peşti apar primele formațiuni odontoide, avînd aceleaşi dimensiuni şi formă conică. Aceste formațiuni
pot fi răspîndite pe toată cavitatea orală, pe branchii sau chiar la nivelul faringelui. Rolul lor funcțional se
reduce la reținerea şi inghițirea hranei. La rechini dinții au aceeaşi formă conică, dar de mărimi diferite, fapt
care le-a atras denumirea de dinți homodonți.
În clasa mamiferelor, la vertebratele superioare, dinții se diferențiază ca formă şi dimensiuni în raport cu
rolul funcțional mai complex care revine arcadelor dentare pe această treaptă superioară de evoluție, de
secționare, de zdrobire sau fărîmițare a alimentelor.
Această diferențiere morfologică, în raport cu rolul funcțional ce revine dinților în prelucrarea mecanică a
hranei, a fost denumită heterodonție.
Morfologia diferențiată implică şi o perioadă mai lungă şi un process mai laborios de formare a dintelui,
fapt care duce la reducerea atît a numărului de dinți, cît şi a dentițiilor de înlocuire. Astfel se ajunge la
vertebratele superioare la un număr de 44 de dinți şi la două dentații care se succed, situație denumită
difiodonție, şi chiar la o singură dentiție numită monofiodonție.

8. Ce numim coroană anatomică și clinică a dintelui.

Coroană anatomică - partea îngroșată a dintelui care proemină din alveola maxilarului superior sau inferior,
acoperită de smalț.

Coroană clinică - porțiunea dintelui, care proemină deasupra gingiei.

9. Ce numim rădăcină anatomică și clinică a dintelui.

Rădăcină anatomică - partea componentă a unui dinte, care este fixată intraalveolar, cuprinsă între linia
coletului și apexul dentar și este acoperită de cement.

Rădăcina clinică - porțiunea invizibilă a dintelui, implantată în alveola dentară.

10. Care sînt caracterele generale de morfologie funcțională a dinților.

Morfologia funcțională a dinților poate fi analizată privind dinții în totalitate, pe grupuri şi individual.
Importanța acestor cunoştințe reiese din faptul că pe parcursul vieții diferite leziuni odontale coronare
modifică morfologia funcțională normal provocînd deseori tulburări funcționale în diferite vergi şi chiar a
întregului sistem stomatognat. Asemenea modificări morfofuncționale necesită intervenții de restaurare
protetică, ceea ce este posibil doar cunoscînd profund materialul în cauză.