A M F I T E A T R U
G. ISTRATI
CAZANIA LUI VARLAAM
(PRIMA ÎNCERCARE DE UNFICIARE A LIMBII ROMÂNE)
azania a doua a lui Coresi apare în 1581;
C dupã ea, nu se mai tipãreºte, în secolul al
XVI-lea, decît Palia de la Orãºtie (1582) ºi,
apoi, activitatea iniþiatã atît de strãlucit de diaconul
braºovean înceteazã aproape cu totul, pentru multã
vreme.
Ea va fi reluatã, dupã 61 de ani, în Moldova, la Iaºi,
de cãtre mitropolitul Varlaam, una dintre figurile cele
mai reprezentative din cultura noastrã veche.
Nu avem prea multe date asupra vieþii lui. ªtim
doar, cã activitatea sa este legatã de Mãnãstirea Secu ºi
de capitala Moldovei. Nu avem informaþii asupra
dascãlilor cu care s-a instruit ºi asupra influenþelor care
s-au exercitat asupra lui. Din cauza aceasta nu putem
spune, cu siguranþã, dacã numeroasele fapte de limbã
provenite din graiurile ardeleneºti ori din cele
munteneºti au fost împrumutate prin contactul direct al
mitropolitului cu vorbitorii respectivi sau ele trebuie
explicate, mai degrabã, prin influenþe cãrturãreºti, de la
distanþã, dacã putem spune aºa.
Fiind originar din sudul Moldovei, din pãrþile
Putnei, se înþelege cã unele „muntenisme” îi vor fi fost
cunoscute încã din copilãrie. Se ºtie, doar, cã graiurile
din sudul Moldovei au fost vizibil influenþate de vor-
birea din Muntenia, dupã cum pe la Râmnicul Sãrat ºi
pe la Buzãu se semnaleazã multe particularitãþi de vor-
bire moldoveneascã. Nu tot aºa vom putea explica
numeroasele „ardelenisme”, întîlnite în Cazanie, chiar
dacã regiunea natalã a lui Varlaam este vecinã cu
Transilvania. Lãsînd la o parte faptul cã, datoritã
munþilor care despart Moldova de Transilvania în
aceastã zonã, Muntenia, trebuie sã ne mai gîndim la un
lucru ºi anume: particularitãþile de limbã aparþinînd
graiurilor de peste munþi nu se localizeazã în imediata
vecinãtate cu Moldova. Cele mai multe dintre ele, aº
spune cele mai caracteristice, îºi au originea tocmai în
partea opusã a Transilvaniei, prin Hunedoara, ºi chiar
mai departe, în Banat ºi în Criºana.
N-ar fi imposibil ca Varlaam sã-ºi fi fãcut ucenicia
pe la vreo mãnãstire de peste munþi, eventual sã fi avut
legãturã mai îndelungatã cu unii cãlugãri de grai
nemoldovenesc. Cum, însã, nu avem nici un fel de
! 10
date, care sã ne dea dreptul sã tragem asemenea con-
cluzie, ne rãmîne o singurã explicaþie, aceea anume cã
particularitãþile respective din limba Cazaniei trebuie
explicate pe cale cãrturãreascã. Varlaam ºi-a însuºit,
odatã cu conþinutul cãrþilor traduse în Transilvania, ºi
majoritatea particularitãþilor lingvistice ale acestora.
Lucrul nu pare deloc imposibil nu numai pentru faptul
cã nu existau alte traduceri româneºti, în vremea aceea,
ci ºi din motivul atît de cunoscut cã, în primele secole
mai ales, cãrturarii religioºi erau urmãriþi de ideea cã
orice modificare a unui text poate constitui o încãlcare
a dogmelor bisericii. Aceasta înseamnã cã ei plecau,
totdeauna, la elaborarea unei noi traduceri, de la un
model existent în limba noastrã, de la o traducere ante-
rioarã, lucru pe care îl mai constatãm, de altfel, pînã în
momentul de faþã, ºi nu numai cînd e vorba de dome-
niul religios.
O comparaþie între Cazania lui Varlaam ºi tipãrit-
urile coresiene, sub raportul folosirii limbii, duce la
concluzia cã distanþa între activitatea celor doi cãrtu-
rari este, sub raportul bogãþiei vocabularului, al con-
strucþiei frazei, al înlãturãrii unor elemente improprii
etc., mult mai mare decît ne-o indicã cei 62 de ani, cîþi
au trecut de la 1581 (Cazania a doua a lui Coresi) pînã
la apariþia, la Iaºi, a Cazaniei lui Varlaam (1643).
Nu ºtim pe baza cãror izvoare a lucrat Varlaam. Nu
s-a descoperit, încã, originalul dupã care a fost tradusã
Cazania. Numãrul mare de elemente slave cãrturãreºti,
folosite de dînsul, ne obligã sã conchidem cã el s-a ori-
entat dupã un text de limbã slavã ºi nu dupã unul gre-
cesc spre exemplu.
Nu-i mai puþin adevãrat, însã, cã o serie de slavon-
isme au putut fi luate, de cãrturarul moldovean, din tra-
ducerile anterioare, începînd cu manuscrisele rota-
cizante.
Privitã sub aspectul caracterelor generale, limba
Cazaniei lui Varlaam conþine, mai ales, trãsãturi speci-
fice graiurilor din nordul þãrii ºi numai rar ne întîmpinã
ºi particularitãþi sudice.
El va scrie, de preferinþã dz nu z (audzire, dzice), gi
nu j (gioc, giunghe).
Foloseºte, pe scarã largã, variantele fonetice în care
Revista românã nr. 3 (53)/ 2008
diftongul ea este redus la simplã vocalã: dã-mi sã bau,
clipalã, greºalã. Dã, de asemenea, preferinþã unor
fonetisme arhaice astãzi, de tipul nãroc, care aveau
întîietate în epocã.
Întocmai ca în toate textele din secolul al XVI-lea,
întîlnim la el forme necorespunzãtoare de plural, create
pe cale analogicã dupã singular (carþile, giudecate),
dupã cum ne întîmpinã paralelisme fonetice de tipul
lucrure-lucruri.
În acelaºi timp unele substantive ºi adjective femi-
nine fac pluralul ca în graiurile populare: amarã,
hotarã, izvoarã.
Aceleaºi cauze care fac sã se menþinã în Cazania
lui Varlaam formele de plural carþi, giudecate, parþi
etc., cu a în locul lui ã, ca la singular, îi datorãm ºi
formele de genitiv-dativ de tipul calei, pacei etc.
Sînt relativ rãspîndite construcþiile genitivale, con-
siderate arhaice, poate chiar pentru epoca în care scria
Varlaam, cu de: „Mitropolitul de Þara Moldovei”;
„întru viaci de viaci”; „pentru voie de om”; „în mijloc
de rod pãcãtos”.
Se înþelege cã alãturi de aceastã construcþie, pe care
limba de astãzi o mai pãstreazã doar în nume topice de
tipul „Baia de Aramã”, „Cetatea de Baltã”, „Curtea de
Arges” etc., se întîlneºte ºi cea normalã, cîteodatã chiar
Revista românã nr. 3 (53) / 2008
în aceeaºi frazã.
Întocmai ca în secolul al XVI-lea, ne întîmpinã, ºi
în Cazania lui Varlaam, aproape peste tot, vocativul
fãrã le: „o, creºtine”, „o, filosoafe”, „o, oame”.
Excepþie fac doar substantivele duh ºi fiu, pe care le
întîlnim sub forma de astãzi, duhule, fiule, în toate tex-
tele vechi1.
Ca peste tot, în secolul al XVI-lea, pluralul adjec-
tivului gol apare cu l pãstrat: „Toþi goli ºi smeriþi vom
sta acolo”, iar formele pronominale ºi, uneori, ºi cele
adverbiale sînt „întãrite” cu particula ºi: careºi,
careleº.
Acuzativul fãrã pre: „curãþaºte-mã mene pãcãtosu”;
„dã-mi sãracul acesta ºi rãstignitul”; „o, iubit fiul meu
unde laºi maicãta?” alterneazã cu construcþia normalã
din limba românã literarã: „Deci împãratul chiamã pre
patriarhul Þarigradului, pre Alexandru, ºi-i dzise sã
primeascã pre Arie. Întru acesta chip sã-l facã sã hie.
Iarã patriarhul rãspunse ºi dzise: Mãria ta, împãrate, în
ce chip dzici mãria ta sã priimãsc pre Arie?”.
Sub influenþa textelor ardeleneºti din secolul al
XVI-lea, Varlaam menþine, în Cazania sa, variantele
de imperativ negativ, plural, formate pe baza infini-
tivului lung, nu a celui scurt, întocmai ca în graiurile
actuale din Hunedoara ºi Banat: nu adunareþi, nu fireþi,
nu giudecareþi. Faptul cã aceste forme se întîlnesc în
secolul al XVII-lea ºi în unele documente munteneºti
nu trebuie sã ne ducã la ideea cã fenomenul era gener-
al românesc, în limba veche. Aºa cum rotacismul, spre
exemplu, cu toatã semnalarea lui într-o serie de texte
neardeleneºti, trebuie considerat un fenomen regional,
în secolul al XVI-lea, tot aºa formele la care ne refer-
im aici nu puteau avea o rãspîndire mult mai mare, în
trecut, faþã de ceea ce cunoaºtem noi astãzi, din graiuri.
Încercînd sã repartizãm pe graiuri diferitele partic-
ularitãþi de limbã întîlnite în Cazania lui Varlaam, vom
spune cã fonetisme ca acmu, gioc, giunghe, her, hi,
hiecare, hiecine, mãnule, menciunos, oare (în locul lui
ori!), prãvi (pentru privi!) aparþin subdialectului
moldovenesc, dupã cum deºchide, cenuºe, izvoraºte,
pãºaºte ne duc mai mult spre Muntenia, cu toate cã,
pentru unele din ele cel puþin, s-ar putea descoperi
„modele” ºi în alte regiuni ale þãrii2. Alãturi de cîine,
mîine, pîine, poimîine, fonetisme normale din punctul
de vedere al subdialectului muntenesc, mai întîlnim, în
Cazanie, ºi demãineaþã, rãmîine, noi rãmîinem
tãtîiene-sãu „creaþii” analogice ale lui Varlaam însuºi
care, în calitate de moldovean, nu putea sã-ºi dea
seama pînã unde se întinde fenomenul muntenesc în
discuþie.
Mult mai numeroase ni se par a fi faptele de limbã
pe care le-am putea pune pe seama influenþei arde-
leneºti, în scrisul lui Varlaam, înþelegînd prin aceastã
! 11
influenþã contribuþia tuturor graiurilor de peste munþi
(Transilvania, Maramureºul, Criºana, Banatul!) la
„creºterea” limbii româneºti din Cazania lui Varlaam.
Numeroase fonetisme, forme sau cuvinte pe care le
mai pãstreazã, pînã astãzi, graiurile de peste munþi ºi
nu le întîlnim nici în vorbirea moldovenilor, nici în cea
a muntenilor, trebuie considerate de provenienþã arde-
leneascã, împrumutate de Varlaam prin intermediul
traducerilor anterioare.
Ardeleneºti trebuie considerate ºi numeroasele
derivate substantivale ºi verbale fãrã în-, pe care la
menþin, în cea mai mare parte, graiurile actuale de peste
munþi: bolnãvi, giunghe, griji, podobi, sãnãtoºi etc.
Tot graiurilor de peste munþi îi aparþine, cel puþin la
origine, înlocuirea lui î prin i, în exemple ca urmã-
toarele: atita, dinsul, osinda etc. Presupunerea mea se
întemeiazã nu numai pe faptul cã întîlnim numeroase
exemple asemãnãtoare atît în Codicele Voroneþean, cît
ºi în Psaltirea Scheianã, ci ºi pe motivul cã fenomenul
caracterizeazã, pînã în momentul de faþã, graiul hune-
dorean, ºi numai pe acesta, cum se poate vedea ºi din
prezenþa lui în Þiganiada lui I. Budai-Deleanu.
Poate tot ca o influenþã a graiurilor de peste munþi
trebuie interpretatã ºi preferinþa lui Varlaam pentru
întoarce ºi neutilizarea lui înturna, bine cunoscut ºi el
în vorbirea ºi limba literarã a moldovenilor, de la C.
Negruzzi pînã la M. Sadoveanu. De data aceasta, nu
mai rãmîne nici o îndoialã cã influenþa s-a exercitat
exclusiv pe cale cãrturãreascã, prin intermediul traduc-
erilor din secolul al XVI-lea. O dovadã cã aºa stau
lucrurile o constituie faptul cã atît în Codicele
Voroneþean, cît ºi în Psaltirea Scheianã nu întîlnim,
nici mãcar o singurã datã, pe înturna, ci numai pe
întoarce, întocmai ca în Cazania lui Varlaam.
Acest fapt nu-i tocmai uºor de explicat, dacã ne
gîndim la numãrul mare de sinonime din Cazania lui
Varlaam. Originea lui moldoveneascã, pe de o parte,
contactul cu toate realizãrile din limba românã scrisã
de pînã atunci, pe de altã parte, ne fac sã înþelegem
deosebirea importantã dintre Varlaam ºi înaintaºii sãi,
din acest punct de vedere, ne întãresc convingerea cã
numãrul foarte mare de sinonime, în raport cu ceea ce
avem pînã la el, se explicã, în primul rînd, prin cultura
lui superioarã, prin cunoaºterea temeinicã a tuturor
realizãrilor de pînã atunci în acest domeniu, prin tend-
inþa de a dirija într-o singurã direcþie eforturile, dis-
parate de pînã la el, spre o limbã literarã unicã.
Din prezentarea sumarã a faptelor de limbã
obiºnuite în Cazania lui Varlaam rezultã cã ne gãsim
în faþa unei sinteze, fãrã îndoialã cea dintîi încercare
conºtientã de unificare a limbii noastre literare.
Moldovean prin naºtere ºi prin formaþie, marele
mitropolit de la mijlocul secolului al XVII-lea se gãsea
! 12
pe un teren aproape gol. Limba cãrþilor lui Coresi ºi, cu
atît mai mult, a textelor rotacizante nu putea satisface
exigenþele unui om de gust ºi, în acelaºi timp, nu mai
putea servi ca mijloc sigur de comunicare cu masele
largi de cititori ºi de ascultãtori, din toate provinciile
româneºti, cãrora li se adreseazã în cunoscuta pre-
doslovie. Varlaam ºi-a dat seama de neajunsurile aces-
tei limbi ºi a cãutat o rezolvare în altã parte. El a
început sã clãdeascã pe graiul sãu de acasã, pe care l-a
îmbogãþit, cum am vãzut, cu elemente munteneºti ºi
ardeleneºti. Dacã muntenismele puteau sã-i vinã pe
cale directã, prin contactul pe care l-a avut, încã din
copilãrie, cu locuitorii de peste Milcov, ardelenismele
n-au putut fi împrumutate decît pe cale cãrturãreascã,
prin intermediul traducerilor din secolul al XVI-lea,
aproape toate efectuate peste munþi. Bogãþia materialu-
lui lingvistic care i-a stat la dispoziþie, capacitatea sa
neobiºnuitã ºi puterea de înþelegere de care dispunea,
cultura superioarã, ca ºi, mai ales, simþul înnãscut pen-
tru limbã au fãcut din Varlaam unul dintre cei mai val-
oroºi cãrturari români din trecut. El a ºtiut, într-un
moment hotãrîtor pentru limba noastrã, sã distingã
esenþialul de locul comun ºi sã traseze liniile directoare
ale viitoarei limbi literare româneºti. La aceasta a con-
tribuit, desigur, ºi marea rãspîndire a Cazaniei în toate
regiunile locuite de români3 ºi, în special, în
Transilvania, unde este de presupus cã avea rolul sã
contrabalanseze acþiunile reformatoare cunoscute.
La trei sute ºaizeci ºi cinci de ani de la apariþie,
Cazania lui Varlaam continuã sã impresioneze prin
bogãþia ºi frumuseþea limbii în care a fost scrisã.
Condiþiile tehnice în care a apãrut ediþia de la 1643 sînt
ele înseºi un titlu de mîndrie la marea tradiþie culturalã
care a existat în Iaºul medieval ºi prin care strãlucitul
sfetnic al lui Vasile Lupu a pus bazele unei activitãþi
care a constituit ºi va constitui un model ºi un îndemn
pentru toþi urmaºii sãi care s-au îndeletnicit ori se vor
îndeletnici cu plãcuta „zãbavã” a cãrþilor ºi cu
meºteºugul imprimãrii acestora.
Note:
1. Aspectul fonetic nu permitea o formã fãrã l. Pe de altã
parte, un vocativ fie se putea confunda uºor cu femininul.
2. În textele rotacizante, ca ºi în Noul Testament de la
Bãlgrad (1648), variantele cu ºuierãtoarele muiate sînt mai
rãspîndite decît celelalte.
3. Nu neglijez faptul cã în unele dintre retipãririle
Cazaniei limba a fost uºor modificatã, sub influenþa unor par-
ticularitãþi locale. Dar lucrul acesta nu schimbã, în mod fun-
damental, ideea exprimatã. Înlocuirea unui cuvînt sau a unui
fonetism, necunoscut în Muntenia ori în Transilvania, nu duce
la modificãri importante ºi în construcþie; fraza rãmîne
limpede, uºor de înþeles, ºi biruinþa vorbirii populare asupra
modelelor cãrturãreºti, de origine slavã mai ales, mi se pare
definitivã.
Revista românã nr. 3 (53) / 2008