Sunteți pe pagina 1din 131

PENTRU GURMANZI

CULINARE
PENTRU GURMANZI

MICROUNDE *

EDITURA AQUILA '93


1999
Cuvânt înainte

Cuptorul cu microunde este din ce în ce mai răspândit în bucă-


tăria modernă, dar avantajele pe care le prezintă nu sunt suficiente
pentru ca acesta să înlocuiască echipamentul de gătit tradiţional.
Ce aduce nou? Este foarte potrivit pentru încălzirea preparatelor
fierte şi încălzirea celor congelate. Preparatele congelate dezghe-
ţate în cuptorul cu microunde îşi păstrează calităţile iniţiale. Căli-
rea zarzavaturilor, a cărnii are loc în timp record. Alimentele pot
fi gătite fără grăsime, de aceea cuptorul cu microunde stă la dis-
poziţia celor care ţin regim. Cuptorul cu microunde revoluţionea-
ză alimentele, deoarece vitaminele din zarzavaturi, legume
fructe nu se distrug ca prin metodele de preparare tradiţionale. In
cuptorul cu microunde alimentele nu se ard, nu se formează sub-
stanţe toxice ca şi în cazul gătirii cu untură. Alte avantaje ale gă-
titului în cuptorul cu microunde este igiena şi siguranţa pe care le
asigură. Este deosebit de util când sosesc musafiri neaşteptaţi,
căci asigură pregătirea unui desert în câteva clipe. Cartea se adre-
sează gospodinelor care nu cunosc încă această metodă nouă de
gătit, dându-Ie sfaturi utile. Sperăm însă că şi cele care folosesc
cuptorul cu microunde de mulţi ani o vor răsfoi cu interes. Avem
convingerea că reţetele prezentate şi încercate de noi vor produce,
cu siguranţă, bucurie întregii familii, chiar dacă veţi fi nevoiţi să
le aduceţi corecţii conform datelor tehnice ale cuptorului dvs. cu
microunde. Durata de fierbere şi de prăjire stabilită de noi este un
punct de referinţă, dar nu uitaţi că durata este influenţată mereu de
performanţa cuptorului (Watt), de cantitatea, calitatea şi prospeţi-
mea alimentelor. Aşadar, dragi gospodine, cunoaşteţi-vă cuptorul.
Munca vă va fi sprijinită de tabele şi sfaturi practice puse Ia dis-
poziţia dvs. de această carte. De aceea să le citiţi neapărat înainte
de a începe pregătirea reţetelor. Este important să ştiţi că noua ge-
neraţie de cuptoare cu microunde este dotată cu diferite servicii,
adică, pe lângă fierbere şi prăjire. oferă posibilitatea de rotisare,
iar procesul de fierbere şi prăjire se poate programa. Reţele noas-
tre se referă la cuptoarele de mărime medie, mai simple şi mai ief-
tine, nu la cele scumpe şi rare în comerţ. Alimentele preparate în
cuptor se mai lasă. după decuplarea automată, la cald, temperatura
se repartizează uniform, astfel procesul prăjini devine complet, de

3
aceea reţetele cu carne au nevoie de o aşa-numită durată de odih-
nă. Aşadar, preparatele de carne se lasă în cuptor încă 5-15 minute
după decuplare. La elaborarea reţetelor am avut în vedere apara-
tele cu disc rotativ, cu 500 W. Dacă nu dispuneţi de astfel de apa-
rat, la jumătatea timpului indicat, întoarceţi vasul cu 180° în ve-
derea realizării unei fierberi sau prăjiri uniforme. Avem speranţa
că folosind cartea noastră ca sursă de inspiraţie, gospodinele des-
curcăreţe vor inventa tot mai multe reţete proprii.
Mult succes!

4
Generalităţi
j

In anul 1921, electronistul american, Albert Vallace Huli, nu cre-


dea, când a creat magnetronul, că la sfârşitul secolului milioane de
gospodine îl vor folosi la gătit. Această descoperire revoluţionară
îi aparţine lui Percy L. Spencer în 1945, când a uitat o tabletă de
ciocolată lângă tuburile de radar, şi revenind, a găsit ciocolată li-
chidă. Patentul cuptorului cu microunde a primit undă verde în
1953 în Newton (Massachussetts) prin Raytheon Manufacturying
Company.
în cuptorul cu microunde se formează unde electromagnetice de
mare frecventă, asemenea undelor radio. Această frecventă înaltă
(2425-2475 miliarde de vibraţii/s) pătrunde între moleculele ali-
mentelor şi pune în vibraţie moleculele de zahăr, grăsime şi apă.
Această energie încălzeşte mâncarea. Vibraţiile sunt provocate de
magnetron şi printr-un conductor sunt transmise în spaţiul cupto-
rului, unde o piesă rotativă repartizează în mod uniform undele.

Pereţii cuptorului sunt formaţi din metal şi material plastic, şi re-


flectă microundele, iar acestea reflectate din părţi laterale, de jos
şi de sus, se întâlnesc în preparate.

Practica dovedeşte că în aparatele fară disc rotativ, randamentul


pregătirii este diferit în unele părţi faţă de altele. De aceea, se re-
comandă ca la aceste aparate, la jumătatea timpului, vasul să fie
rotit cu 180° în interesul unei fierberi uniforme.
Cuptoarele cu microunde sunt prevăzute cu ventilatoare pentru
asigurarea unei bune aerisiri şi răciri. In acest scop este necesar ca
deschiderile aparatului să rămână libere! Atenţie ca priza şi pă-
mântarea să fie în stare tehnică bună! Pentru orice defecţiune veti
* J

decupla aparatul de la curent şi veţi apela la specialist!

Atenţie! Nu faceţi singuri reparaţii! Nu cuplaţi aparatul gol! Nu-1


ţineţi în apropierea aragazului, reşoului electric sau a robinetului
de apă!

5
Sfaturi practice pentru folosirea
cuptorului cu microunde

Ce vase să folosim?
Există o modalitate sigură de stabilire dacă vasul este potrivit
pentru fierbere sau prăjire în cuptorul cu microunde, şi anume: pu-
nem vasul de testat în cuptorul cu microunde şi aşezăm în el un
pahar de apă. Fixăm cuptorul la poziţia maximă 1 minut şi dacă
vasul nu se încălzeşte şi nu prezintă nici o neregulă (de exemplu,
scânteie), atunci acesta este corespunzător. în cuptorul cu micro-
unde cel mai indicat este un vas termorezistent (de iena^ pyrex).
Dintre acestea cel mai bun este cel plat, rotund sau oval. în vasele
cu colţuri, mâncarea se prăjeşte mai tare, pe când în vasele ovale
sau rotunde, prăjirea se realizează uniform.

Vasele de material plastic se pot folosi la dezgheţare. Insă la fiert


sau fript se folosesc doar cele fabricate în acest scop. Folia
(folpack) se foloseşte cu succes pentru acoperirea vaselor şi pen-
tru căptuşirea lor (de exemplu, la coptul prăjiturilor), având grijă
să se găurească din loc în loc, altfel o ridică forţa aburilor.
Se fabrică vase de rumenire, maronii, în exclusivitate pentru
cuptoarele cu microunde. Pe fundul acestor vase există un strat de
oxid de plumb care înghite microundele, astfel încălzeşte şi pră-
jeşte feliile de carne.
Să avem grijă ca vasele de ceramică să fie smălţuite, pentru ca
să nu absoarbă umezeala şi să nu se încetinească procesul frigerii.
Vasul roman nu se umezeşte înainte de folosire! Vase de porţelan
se folosesc numai atunci în cuptorul cu microunde dacă acestea se
pot folosi şi în modalităţile tradiţionale de prăjire, oricum vasele
trebuie testate.
Atenţie! Să nu folosim niciodată vase metalice în cuptorul cu
microunde, deoarece metalul reflectă undele radio şi acestea dis-
trug cuptorul. Din acelaşi motiv nu se vor folosi vase emailate sau
ornate cu metal (aurite, argintate) sau ustensile metalice (tije de
frigărui, ace etc.)! în locul acestora se vor folosi scobitori sau beţe
de lemn!

6
Durata şi modalităţile de gătit în
cuptorul cu microunde
/V

In general, mâncărurile se fierb acoperit pentru reducerea dura-


tei de fierbere, cât şi pentru menţinerea umidităţii, a conţinutului
de vitamine şi a gusturilor. Vasele se pot acoperi cu folie (folpack),
cu capacul propriu, eventual cu hârtie pergaminată sau şervete de
hârtie. Nu recomandăm folia de aluminiu pe care alte cărţi referi-
toare la cuptorul de microunde le recomandă, apreciind că produ-
cerea de scântei poate porni chiar din peretele vasului.
Regula generală este ca părţile mai groase ale zarzavatului să
ajungă la margine, deoarece fierberea şi prăjirea au un randament
mai mare aici decât la mijloc. Mâncarea se amestecă uneori, se re-
aranjează carnea, uniformizând temperatura. Din acest motiv tre-
buie să se întoarcă vasul cu 180° în aparatele fără disc rotativ.

Alimentele cu coajă subţire (de exemplu, mere, cartofi, roşii,


ouă, crenvurşti, cârnat etc.) se străpung înainte de preparare pen-
tru a evita acumularea gazelor ce pot provoca explozia materialu-
lui. De aceea, ouă în coajă nu se fierb!
In cuptorul cu microunde preparatele fierb foarte repede, carnea
nu se prăjeşte. Dacă dorim să obţinem friptură rumenă, putem ale-
ge din trei posibilităţi:
1). Să folosim vase care rumenesc carnea;
2). Să ungem carnea cu o pastă condimentată;
3). Carnea scoasă din cuptorul cu microunde (dacă acesta nu ro-
tisează) va fi dată în cuptorul tradiţional sau în rotisor pentru câ-
teva minute.
Altă normă importantă - în timpul fierberii sau prăjirii, alimen-
tele împrumută căldura vasului, acesta se încălzeşte - aşadar, aten-
ţie, nu puneţi vasul pe suprafaţă rece sau umedă, căci poate crăpa.

Folosiţi mănuşa de bucătărie sau un şervet de bucătărie când


scoateţi vasul din cuptor! Scoateţi capacul cu grijă, căci aburii pot
provoca arsuri!

Dacă punem lichid în cuptor să avem grijă să umplem vasul pe


jumătate, eventual 2/3, ca să nu dea în foc.

7
Cuptorul cu microunde este un mare sprijin pentru familiile cu
copii mici, deoarece mâncărurile copiilor, băuturile se pot încălzi
în foarte puţin timp în vasele din care îi putem hrăni (de exemplu,
tetina). Dacă mâncarea este împachetată în hârtie se poate încălzi
în ea, dar capacul de aluminiu de pe iaurt, de pe brânza cremă, se
scoate.
A

In mod surprinzător, lămâile încălzite în cuptorul cu microunde


1 minut, la maxim, au mai multă zeamă.

Din ciocolata rămasă de la sărbători (iepuraşi, Sf. Nicolae) se


poate prepara ciocolată caldă în 8-10 minute la 2-300 W.

Crestând coaja roşiilor, şi ţinute 1 minut la 500 W în cuptorul cu


microunde, şi spălate cu apă rece se decojesc repede.

Mierea cristalizată se încălzeşte în sticlă 2 minute la 500 W şi se


limpezeşte.

Pâinea uscată se împrospătează ţinând-o 1 minut în cuptorul cu


microunde.
Frunzele de varză exterioare se îndepărtează în mod obişnuit.
Căpăţâna rămasă se încălzeşte 4 minute în poziţia maximă. După
aceea frunzele se desfac uşor.

plantele arpinate-şi ciupercile se usucă înfelul următor: după ce


s e j u a g ^ B i a n t e l e se toacă şise"pun între doua şcrve t e d e hârtie,
se dau la cu£toF3 m inute la 500 w^CîuperclFe fc 1 ii seTăsfiră pe a
farfune~şî se usucOTTÎmuTelă3UO W.

8
TABELE INDICATOARE

tabel de transformare a Watt-ilor


Alimente, preparate 500 W 600 W 700 W
min. min min.

zarzavaturi proaspete cu fibre slabe 6-8 4-6 3-5


zarzavaturi proaspete fibroase 9-10 7-8 6-7
fructe 6-8 5-7 4-6
prăjituri 8-10 8-9 6-8
peşte proaspăt 6-7 4-6 3-4
carne de vită (întreagă) 45-50 35-40 30-35
carne de vită (felii) 17-20 16-19 11-17
carne de porc (întreagă) 14-15 12-14 10-13
carne de porc (felii) 10-11 11-12 8-10
păsări întregi 16-17 10-12 8-12
păsări (bucăţi) 11-12 6-8 5-6
viţel (întreg) 12-14 10-12 9-10
viţel (felii) 6-7 5-6 4-5

Tabel cuprinzând valoarea calorică


' ăTdimehfelor la 100 g şi l dl

Alimente, preparate Kcal Alimente, preparate Kcal

mere 30 bere neagră 5 dl 328


ananas 51 banane 103
bacon (şunca engl.) 486 conopidă 49
ciocolată cu lapte 574 carne de oaie 307
fasole uscată 313 gutui 250 g 87
fasole verde 29 carne de vitei
*
120
vin alb 95 ficat de viţe! 126

9
Alimente, preparate Kcal Alimente, preparate Kcal
limbă de vitei 222 carne tocată 400 g 1610
broccoli f 24 Delikat condim. 5 g 9
cartofi tăiaţi 200 vin desert 160
cartofi noi 85 şuncă afumată 366
vin roşu 70 slănină afumată 693
peşte (crap fitofag) 92 ceafa afumată 201
grâu încolţit 510 carne de porumbel 99
griş 340 găluşte 2 porţii 300 g 593
tărăţe de grâu 17 castane 167
faină de grâu 368 şuncă industrială 156
sfeclă 30 ciuperci natur 39
îndulcitor 0 caşcaval 295
ciocolată menaj 582 brânză (caş) 276
l pachet drojdie 49 grepfrut 35
came de fazan 108 180
slănină albă 699 orez rapid 83 g 286
salată căpăţână 15 cârnat de fiert pereche 392
lapte durabil 2% 581 cub ciorbă de peşte 10
usturoi. 1 căţel 3 g 4 somn 78
cremă de usturoi din tub 56 e 34 ştiucă 89
alune de pământ 612 zarzavat supă500 g 179
cârnat afumat 292 iaurt 2 dl 64
tăiţei lungi 370 carne de oaie 194
cicoare 15 brânză de oaie 76
lămâie 25 scoici 66
zeamă de lămâie Olvmpos 26 Diana 125
zahăr 395 nuci sâmburi 655
cârnat Csa bai 458 oţet obişnuit 16 g 3
castraveţi cornişon 16 caşcaval (Edami) 352
cireşe 61 vin roşu (Egri) 82
ardei iuti mici
\
21 caşcaval (Ementhal) 383
ciuperci de bălegar 33 căpşuni 34
măruntaie de pui 110 cub de supă 16
pulpă de pui 133 caise 46
ficat de pui 125 cacao 387
piept de pui file 105 ardei iute 2 g 5
pipote de pui 110 sarmale cu mărar 400 g 669
ciocolată 560 gulii 38
macaroane 382 carfiol (conopidă) 29
ştiucă 89 ccirote 35
ciolan 280 caviar (icre negre) 267

10
Alimente, preparate Kcal Alimente, preparate Kcal

varză căpăţănă 31 portocale 40


cafea 0 zeamă de portocale 48
varză creaţă 34 măsline 224
săbioară 76 piersici 40
ketchup 1 ling. 17 păcele 164
praz 300 g 122 vinete 25
chiflă 1 buc. 44 g 130 ardei verde 20
varză de China 15 praz 18
kivi 55 dovleac copt 77
coniac 40% 5 cl 122 sardinii 125 g 381
chimen 49 parmezan 351
pere 50 trapist 343
porumb de fiert 350 g 443 mandarine 48
somon file 207 varză acră 20
l inte 333 mazăre uscată 327
salam parizian 212 pepene 40
rădăcină pătrunjel 29 costiţe de porc 400
pătrunjel verde 60 pidpă de porc 160
pastă de ardei roşu 71 ficat de porc 136
pâine prăjită 1 buc, 30 g 78 limbă de porc 213
budincă praf 380 untură 1 ling., 16 g 144
carne de curcan 169 şuncă fiartă 216
piept de curcan afumat 123 măcriş 23
raci 75 sparanghel 16
ridichi 15 biban 200 g 89
coacăze 30 şalău 84
orez 345 pastă de roşii 110
pâine de secară 1 fel, 50 g 128 lapte condensat 61
rom 5 cl 125 frăguţe 33
carne de gâscă 380 fasole uscată 313
untură de gâscă 15 g 144 carne de cerb 120
maioneză 25 g 121 gama 152
mango 69 castravete 11
margarina 15 g 111 inimă de porc 96
carne de vită, muşchiuleţ 119 porc mistreţ 82
carne de vită 230 carne de raţă sălbatică 121
stafide 277 unt 723
mac 538 vegeta 4 g 7
zmeură 28 Tequila 5 cl 120
vişine 51 felină, rădăcină 29
muştar 1 ling., 20 g 17 fasole verde 40

11
Alimente, preparate Kcal Alimente, preparate Kcal

mazăre verde 88 smântână 2 dl 418


ceapă verde 27 frişca 10 g 29
ardei verde 20 albuş 1,24 g 14
pesmet 342 crenvurşti 231
tartină, 1 felie, 121 gălbenuş 1,16 g 56
cremă sandviş 42 ton file 91
inimă de vită 184 hrean 78
struguri 76 dovleac 30
lapte 58 brânză de vaci 197

12
Alimentele congelate cu volum mai mare se împart în jumătate
sau dacă nu permit se întorc la jumătatea duratei indicate.

Listă de decongelare
Aliment Cantitate Timp, min. de Tp. Min.
dkg. decongelare

pâine 50 8 8-12
prăjituri 50 10 8-12
carne de porc 50 12 17-20
carne de vită 50 10 17-20
pui 100 17-18 22 25
carne tocată 25 6-8 12-17
file de peşte 40 10 12-17
peşte 100 10 22-27
şuncă industrială 20 6-8 12-17
salam 20 6-8 12-17
fructe 30 8 17-22

Tabel de încălzire
Aliment cantitate Tp. Min. de Obs
încălzire

supă 1/4 1 5 —

mazăre, fasole, morcovi 50 dk 10


apă. cafea, ceai. cacao, lapte 1 ceaşcă 4
mâncare bebe 1 porţie 4 tară capac
1 pereche crenvurşti 4 se crestează
carne 150g 4
1/2 pui 7
came tăiată 500 t» 10
cartofi 500 g 7
orez 100 e. 4
paste fierte 300 i 5

13
tabel de fierbere, prăjire

Aliment Cantitate Apă Tp. Cu capac

conopidă 500 g 6 ling. 15


gulie fragedă 500 g 3 ling. 13
praz 500 g -
10
roşii 500 g - 8
ardei 250 g - 9
morcovi 250 g 3 ling. 13
mazăre verde 250 3 ling. 13
carne de porc 100 g -
20-25
carne de vită 750 g —
25
păsări 500 g —
20
peşte 500 g - 15

14
APERITIVE-GUSTĂRI-
ANTREURI

Şuncă cu ceapă şi caşcaval

Ingrediente:
200 g bacon (şuncă englezească)
5 bucăţi praz
250 g caşcaval ras
unt
sare

Se taie prazul curăţat în bucăţi de 8 cm şi se aşază într-un vas


plat cu puţină apă. Se sărează şi se fierbe înăbuşit (sub capac) timp
de 6 minute la 500 W. Se iau apoi câte două bucăţi de praz, se ru-
lează în câte o felie subţire de slănină care se prinde cu o scobi-
toare. Rulourile presărate cu caşcaval se aşază într-un alt vas uns
cu unt. Se prăjesc în cuptor 3 minute la 500 W.

Praz ca la mama acasă

Ingrediente:
6 felii de şuncă
6 felii de caşcaval
6 bucăţi de praz
2 dl smântână
unt
î lingură rasă de făină
sare. piper

Se curăţă prazuL se taie în bucăţi potrivite, se rulează în câte o


felie de şuncă cu o felie de caşcaval, se fixează cu o scobitoare.
Rulourile se aşază într-un vas plat. Smântână se amestecă cu fai-
na, sarea şi piperul şi se toarnă în mod uniform peste rulouri. Se
prăjesc 8 minute la 500 W.

15
Conopidă cu ouă şi frişcă

Ingrediente:
8 ouă
6 linguri de frişcă
300 g conopidă
unt
sare
nucşoară
1 legătură de pătrunjel verde

Se aşază conopida fiartă şi răcită într-un vas uns cu unt. Ouăle


se bat spumă, se adaugă pătrunjelul tocat şi frişca. Se amestecă, se
sărează, se dă o aromă de nucşoară, apoi se toarnă peste conopidă,
se pune capacul şi se lasă la cuptor 6-7 minute Ia 500 W.

Ouă cu ceapă şi ciuperci

Ingrediente:
8 ouă
400 g ciuperci
2 cepe potrivite
uni
î/2 legătură de pătrunjel verde
vegeta
sare

Se curăţă ciupercile şi cozile, se spală şi se taie în felii subţiri. Se


curăţă ceapa, se spală pătrunjelul şi se taie mărunt. Intr-un vas cu
unt se aşază ciupercile şi ceapa. Se adaugă pătrunjelul şi vegeta.
Se călesc sub capac 5 minute la 500 W. Se bat ouăle spumă, se
sărează şi se toarnă peste ciuperci. Se lasă la cuptor 6 minute la
500 W.

16
Omletă cu caşcaval

Ingrediente:
6 ouă
200 g caşcaval afumat
2 dl frişcă
maghiran
boia

Se sparg ouăle şi se bat spumă. Se rade caşcavalul, se amestecă cu


ouăle şi frişca. Se adaugă condimentele. Amestecul bine omoge-
nizat se toarnă într-un vas uns cu unt şi se pune la cuptor 5 minute
la 500 W.

Omletă cu şuncă

Ingrediente:
4 felii de şuncă
4 ouă
unt
sare
boia
A

Se sparg ouăle, se bat, se condimentează. Intr-un vas uns cu unt


se aşază şunca şi se dă la cuptor 2 minute la 500 W. Se scoate şi
se toarnă peste şunca prăjită ouăle. Se mai dau 3 minute la cuptor
la 500 W.

Ouă ţărăneşti

Ingrediente:
8 ouă
3 bucăţi chifle
100 g slănină cu carne
sare
boia

17
Se sparg ouăle, se sărează şi se bat spumă. Se taie slănina în bu-
căţi mici şi se pune la fript 5 minute la 200 W. Se adaugă crutoane
de chifle dinainte pregătite şi se prăjesc 3 minute la 500 W. După
ce se amestecă slănina cu crutoanele, se toarnă peste ele ouăle. Se
mai lasă 6 minute în cuptor la 500 W.

Mâncare vegetariană de ouă cu sos beşamel

Ingrediente:
150 g ciuperci
100 g (elină
2 cepe potrivite
1 legătură de ceapă verde
1/2 de ardei verde
1/2 de roşie
3 ouă
2 linguri de ulei
2 linguri rase de faină
sare
piper
1 lingură de unt
3 dl lapte
Ouăle bătute spumă şi condimentate se frig într-un vas uns cu
unt 3 minute la 500 W, iar când sunt gata, se taie felii subţiri. Le-
gumele (ciuperci, ţelină, ceapă, ceapă verde, ardei, roşie) se taie
felii subţiri, se amestecă, apoi se călesc într-un vas acoperit 7 mi-
nute la 500 W. Se prepară sosul beşamel din faină, unt, lapte şi
condimente (vezi capitolul "sosuri") şi se toarnă peste legume. Se
reduce, fară capac, 3 minute la 500 W. Apoi se acoperă şi se mai
fierb 4 minute la 500 W. Se adaugă ouăle tăiate bucăţi şi se mai
ţin la foc, fară capac, 1/2 de minut la 400 W. Când mâncarea se
scoate din cuptorul cu microunde, se presară caşcaval ras.

18
TARTINE CALDE,
PREPARATE ALESE
Pentru realizarea tartinelor calde se recomandă pâine prăjită

Tartine calde cu şuncă

Ingrediente:
4 felii de şuncă
4 felii de caşcaval (afumat, trapist)
4 felii de pâine
margarină

Se prăjeşte pâinea în cuptor timp de 1 min. la 500 W, se unge cu


margarină; se aşază şunca şi caşcavalul pe pâine. Apoi se ţin 1-2
minute la cuptor (500 W). Se serveşte cu castraveţi, roşii. Se or-
nează cu pastă roşie de ardei.

Tartine lioneze

Ingrediente:
4 felii de pâine
200 g caşcaval
4 bucăţi ceapă verde
3 cl vin alb sec
40 g margarină

Se prăjeşte pâinea aşezată în vas, 1 minut, la 500 W. Se face un


amestec din caşcaval, margarină, vin alb şi ceapă tăiată. Pâinea
scoasă din cuptor se unge cu această compoziţie şi se pune la cup-
tor încă 2 minute la 500 W. Se ornează cu pătrunjel verde.

19
Canapele vânătoreşti

Ingrediente:
4 felii de pâine
300 g ciuperci
1 ceapă mică
1 ceapă roşie
pătrunjel tocat
50 g margarină
1 ou
100 g caşcaval afumat
sare
nucşoară
3 cl vin roşu

Pâinea se prăjeşte 1 minut la 500 W în cuptorul cu microunde.


Se curăţă ciupercile, se spală şi se taie bucăţi. Se rade caşcavalul.
Se taie ceapa mărunt şi se căleşte într-un vas uns cu margarină, 1
minut la 500 W. Ciupercile se amestecă cu ceapa, se stropesc cu
vin şi se călesc împreună 8 minute la 400 W. Se condimentează,
se încorporează oul bătut spumă şi se prăjesc 1 1/2 min. 500 W.
Pâinea prăjită se unge cu acest amestec, se presară cu caşcaval şi
se mai dă la cuptor T minut la 500 W. Se ornează cu ceapă verde.
4

Tartine cu peşte

Ingrediente:
4 felii de pâine
1 conservă de sardinii
2 roşii
1 ceapă potrivită
1/2 de ardei
1/2 de castravete crud
150 g caşcaval
margarină
zeama unei jumătăţi de lămâie
sare. piper
maghiran
pastă de ardei

20
Se prăjesc feliile de pâine 1 minut la 500 W, se ung cu margari-
nă. Peştele bine scurs de ulei se aşază pe pâine, se stropeşte cu
zeamă de lămâie, se acoperă apoi cu felioare de roşii, ardei, cas-
traveţi şi ceapă. Se condimentează, se presară cu caşcaval ras şi se
dă la cuptorul cu microunde 5 minute la 500 W.

Tartine haiduceşti

Ingrediente:
4 felii de pâine
200 g cârnat afumat
2 ouă răscoapte
1 ceapă potrivită
4 felii de caşcaval
pastă de unt
pastă de gulaş
ardei verde
roş ii
Se prăjeşte pâinea 1 minut la 500 W. Se taie subţire ceapa şi câr-
natul. Se curăţă ouăle fierte şi se taie felii. Pâinea prăjită se unge
cu pastă de unt, se aşterne pe fiecare felie cârnat, felii de ouă şi
ceapă; se acoperă cu câte o felie de caşcaval. Tartinele se dau la
cuptor 3 minute la 500 W. Se servesc ornate cu ardei, roşii şi pastă
de gulaş.

Crenvurşti americani

Ingrediente:
2 perechi de crenvurşti
100 g caşcaval (trapist)
4 felii subţiri de şuncă (bacon)
ketchup
muştar, unt

Se curăţă crenvurştii de coajă şi tăiaţi pe lungime se aşază cu tă-


ietura în jos într-un vas uns cu unt. Se dau la cuptor şi se prăjesc

21
4 minute la 500 W. Se întorc pe cealaltă parte şi se aşază în tavă
rulourile de bacon cu caşcaval (fixate cu scobitori la capete). Se
dau la cuptorul cu microunde 4 minute la 500 W. Se servesc cu
ketchup şi muştar.

Tartine picante cu mere

Ingrediente:
4 felii de pâine
4 felii de şuncă
4 felii de caşcaval
} măr ionatan
margarină
scorţişoară

Se prăjeşte pâinea 1 minut la 500 W. Se unge cu margarină, se


aşază pe fiecare câte o felie de şuncă, se presară cu măr ras. Se
condimentează după gust cu scorţişoară, se acoperă cu caşcaval.
Tartinele se dau la cuptorul cu microunde 2 minute la 500 W.

Tartine chinezeşti

Ingrediente:
4 felii de pâine
4 felii de şuncă
4 felii de caşcaval
3 caise (compot)
margarină
boia

Se prăjesc feliile de pâine 1 minut la 500 W. Se curăţă caisele de


coajă şi se taie felii. Se unge pâinea cu margarină şi se aşază într-
un vas plat. Pe fiecare felie se aşterne şuncă, apoi bucăţi de caise.
Se acoperă cu caşcaval. Se presară boia şi se dau la cuptorul cu
microunde 3 minute la 500 W.

22
SUPE

Supă de carne cu melcişori

Ingrediente:
1 l apă
2 cuburi de supă de carne
tăiţei - melcişori

Se pune apa într-un vas adânc, se adaugă cubuleţele de supă şi


se fierbe 8 minute la 500 W. Se scoate vasul, se amestecă bine
conţinutul, apoi se presară melcişorii şi se dă din nou la cuptor să
fiarbă 5 minute la 500 W. Se servesc 4 porţii.

Supă de carne de găină

Ingrediente:
11 apă
800 g carne de găină
1 ceapă mică
100 g morcovi
100 g mazăre verde
1 gulie
lelină
conopidă mică
1 legătură de pătrunjel verde
vegeta
sare
piper boabe
melcişori
Carnea de găină se pune cu apă într-un vas de cca. 2 1, se fierbe
cu ceapă şi cu condimente 15 minute la 500 W. Se adaugă zarza-
vatul curăţat şi tăiat. Se continuă fierberea 10 minute la 500 W.
Apoi se scoate vasul, se adaugă melcişorii şi se fierbe din nou 5
minute la 500 W.

23
Supă de fasole ca Ia Debreţin

Ingrediente:
300 g fasole uscată
1 l apă
250 g cărnaţi
1 lingură ulei
1 ceapă mică
1 legătură de verdeţuri
sare
boia
foi de dafin
smântână

Se pune fasolea la muiat cu o zi înainte de a o găti. A doua zi se


fierbe 10 minute la 500 W. Se scoate vasul din cuptor, se adaugă
ceapa tăiată, zarzavatul curăţat şi tăiat rondele, condimentele, pre-
cum şi cârnatul tăiat. Se continuă fierberea 15 minute la 500 W.
Se serveşte garnisită cu câte o lingură de smântână în mijlocul
farfuriei.

Supă de găluşte cu ficat

Ingrediente:
250 g ficat de porc
1 chiflă
2 ouă
1 legătură verdeţuri de supă
1 legătură de pătrunjel verde
2 linguri ulei
1 l apă
lapte
sare

24
vegeta
piper
boia
maghiran
Se înmoaie chifla într-o farfurie cu lapte. Se spală ficatul
şi se dă prin maşină de tocat. Se stoarce chifla şi se amestecă cu
ficatul, ouăle şi condimentele. Din această compoziţie se
formează găluşte mici. într-un vas cu ulei se pune la călit ceapa
tăiată mărunt şi se ţine în cuptor 3 minute la 500 W, până devine
sticloasă. Se stinge cu 2 dl de apă călduţă. Se condimentează cu
sare, piper, boia, pătrunjel verde. Se adaugă verdeţurile. Se
fierbe 7 minute la 500 W. După aceea se completează apa cu
restul de 8 dl apă călduţă, se adaugă găluştele de ficat. Se
continuă fierberea 10 minute la 500 W.

Supă de ciuperci

Ingrediente:
1 l apă
400 g ciuperci
margarină
1 linguriţă faină
1 ceapă potrivită
2 linguri orez fiert
pătrunjel
piper
sare
boia
smântână

Se curăţă bine ciupercile, se spală şi se taie felii subţiri. Intr-un


vas de 2 1 se topesc două linguri de margarină, 3 minute, la 200
W. Ceapa tăiată mărunt şi condimentele se pun la călit până devi-
ne sticloasă. Se stinge cu apă călduţă, se adaugă faina, ciupercile
şi orezul. Se fierbe acoperit 8 minute la 500 W. Se serveşte cu
smântână.

25
Ciorbă de primăvară

Ingrediente:
/ / apă
200 g morcovi
200 g pătrunjel
1 gulie
1 ţelină mică
1 ceapă potrivită
100 g mazăre verde
100 g conopidă
1 legătură de pătrunjel verde
vegeta
2 linguri ulei
sare
piper boabe
Se pune ulei într-un vas de 2 1. Se curăţă, se spală şi se taie mor-
covii, pătrunjeii, ceapa, ţelina, gulia şi împreună cu mazărea se
pun în vas, adăugând 5 cl de apă. Se sotează 10 minute la 500 W,
se toarnă restul de apă călduţă, se condimentează. Se adaugă co-
nopida şi pătrunjelul verde. Se fierbe 8 minute la 500 W.

Supă de fasole verde cu smântână

Ingrediente:
1 l apă
400 g fasole verde
2 linguri margarină
1 lingură rasă de făină
1 ceapă mică
1 căţel de usturoi
foaie de dafin
sare
piper
smântână
otet
t

zahăr
vegefa

26
Fasolea verde se curăţă şi se spală bine. Se toarnă un litru de apă
într-un vas de 2 1, se pune fasolea, foaia de dafin şi vegeta (după
gust). Se fierbe 10-12 minute la 500 W. într-un alt vas se topeşte
margarina 3 minute la 500 W, se adaugă faina, usturoiul şi smân-
tână. Se amestecă bine şi se lasă 4 minute la 500 W. Cu rântaşul
asţfel obţinut se leagă supa şi se termină adăugând condimentele
cu care se mai fierbe 4 minute la 500 W. înainte de servire se
drege cu oţet şi zahăr.

Ciorbă cu carne de oaie


(ca la Paloc)

Ingrediente:
1 l apă
700 g carne macră de oaie
2 bucăţi ardei verzi
t

2 bucăţi roşii
1 ceapă potrivită
400 g cartofi
2 dl smântână
200 g fasole verde
sare
piper
boia
1 lingură rasă de faină
foaie de dafin
usturoi (după gust)
chimen
40 g untură sau 2 linguri ulei

Se încălzeşte untura sau uleiul 2 minute la 200 W într-un vas în


care se căleşte 3 minute la 500 W ceapa, roşiile şi ardeii tăiaţi mă-
runt. Se curăţă carnea de seu, se taie bucăţi mici, se prăjeşte cu
ghiveciul obţinut. Se stinge cu 1/2 1 de apă şi se fierbe înăbuşit 25
de minute la 500 W. Se adaugă apa rămasă, fasolea verde spălată
şi curăţată, precum şi cartofii tăiaţi cubuleţe. Se fierbe 8 minute la
500 W. Se tennină adăugând faina frecată cu smântână şi continu-
ând fierberea 2 minute Ia 500 W.

27
Ciorba mahmurilor

Ingrediente:
î/2 l apă
î bucată cărnat ţărănesc
t

300 g ciolan afumat


400 g varză acră
2 cepe
1-2 căţei usturoi
2 dl smântână
2 linguri ulei
sare
piper
boia
chimen
nucşoară
Se căleşte usturoiul şi ceapa tăiată mărunt într-un vas cu ulei
timp de 3 minute la 500 W. Se condimentează, se stinge cu 6 dl
apă. se adaugă varza spălată, ciolanul tăiat şi se fierbe 35 de mi-
nute la 500 W. Apoi se adaugă cârnatul tăiat şi se fierb împreună
8 minute la 500 W. Se încorporează smântână şi se mai fierbe 2
minute la 500 W.
Observaţie: O dată cu varza se pot pune roşii şi ardei felii.

Supă de roşii

Ingrediente:
7 dl apă
î kg roşii
150 g orez
1 linguriţă făină
1 lingură ulei
sare
zahăr

Se cojesc roşiile şi se taie felii (se opăresc ca să se decojească


mai uşor). Se toarnă apa în vas, se adaugă roşiile tăiate felii, orezul

28
spălat şi se fierbe 4 minute la 500 W. Din ulei şi faină se prepară
un rântaş care se adaugă la supă. Se dă gust cu sare şi zahăr. Se
continuă fierberea 12 minute la 500 W.

Supă de mere cu frişcă (smântână)

Ingrediente:
7 dl apă
500 g mere ionatane
zeama şi coaja anei jumătăţi de lămâie
2 dl frişcă
scorţişoară
cuişoare
zahăr

Se toarnă apă într-un vas, se adaugă mirodeniile: scorţişoară,


cuişoare şi coaja de lămâie şi se fierbe 5 minute la 500 W. Se spală
merele, se curăţă de coajă, se scot seminţele, se taie cubuleţe şi se
pun o dată cu zeama de lămâie în apa cu condimente. Se fierb 6
minute la 500 W. Frişca se amestecă cu zahăr şi se fierbe în supă
3 minute la 500 W. Se serveşte rece sau caldă

Supă de vişine cu frişcă şi coniac

Ingrediente:
8 dl apă
700 g vişine fără sâmburi
2 dl frişcă
3 dl coniac
zeama şi coaja unei jumătăţi de lămâie
scorţişoară
cuişoare
150 g zahăr praf

29
Se toarnă apa într-un vas, se adaugă scorţişoară, cuişoare şi coa-
ja de lămâie. Se fierbe 5 minute la 500 W. După aceea se adaugă
vişinele fără sâmburi, 100 g zahăr şi se continuă fierberea 6 minu-
te la 500 W. Frişca se amestecă cu 50 g de zahăr şi se fierbe cu su-
pa 4 minute la 500 W. Se adaugă zeamă de lămâie şi coniac, se
mai fierbe 1 minut la 500 W.

30
SOSURI

Sos beşamel

Ingrediente
2 linguri margarină
2 linguri făină
3 dl lapte
1 gălbenuş
sare, piper
Se topeşte margarina timp de 1 minut la 200 W, se pune faina,
se amestecă şi se lasă 2 minute la 500 W. Se adaugă laptele, se
omogenizează şi se fierbe 3 minute la 500 W. Se scoate vasul din
cuptor, se condimentează sosul, se încorporează gălbenuşul şi se
mestecă bine, apoi se mai lasă 1 minut la 500 W. Acest sos se
recomandă ca liant pentru alte preparate, de pildă, pentru paste
făinoase.

Sos tartar pentru gurmanzi

Ingrediente:
2 dl smântână
1 lingură maioneză
1 lingură muştar
1 gălbenuş
2 linguri ulei
piper
1 ceapă potrivită
currv
nucşoară

Ceapa rasă se căleşte în ulei 2 minute la 500 W. Se pune smân-


tână într-un vas, se adaugă maioneză, muştar şi un gălbenuş. Se
amestecă bine cu ceapa. Se condimentează şi se fierbe 1 minut la
500 W. Se serveşte la carne, salate.

31
Sos creol

Ingrediente:
1 roşie potrivită
2 linguri rase faină
2 linguri ulei
3 dl vin roşu
maghiran
sare

Se încălzeşte uleiul 1 minut la 500 W. Se prăjeşte faina 2 minute


la 500 W. Se stinge cu vin. Se adaugă roşia tăiată felii, se condi-
mentează şi se mai fierbe 7 minute la 500 W.

Sos de ciuperci cu smântână şi frişcă

Ingrediente:
300 g ciuperci
2 cepe potrivite
2 linguri ulei
2 linguri făina
2 dl smântână
1 dl frişcă
1 dl vin alb
sare
piper
boia

Se curăţă ceapa şi se toacă mărunt. Se căleşte în ulei 3 minute la


500 W. Ciupercile se curăţă, se spală şi se taie felii subţiri, se ada-
ugă la ceapa prăjită. Se condimentează. Se călesc împreună, aco-
perite, timp de 3 minute la 500 W. Se amestecă faina cu vin şi friş-
că. Compoziţia se adaugă la ceapa călită cu ciuperci. Se fierbe 2
minute la 500 W. Se recomandă la paste făinoase.

32
Sos milanez

Ingrediente:
300 g carne de porc tocată
2 cepe potrivite
2 roşii
vegeta
boia
2 linguri ulei
3 dl supă de carne

Ceapa tocată presărată cu vegeta se căleşte în ulei 3 minute la


500 W. Se adaugă carnea şi roşiile decojite şi tocate. Se acoperă
şi se fierbe 6 minute la 500 W. Se scoate vasul din cuptor, se ada-
ugă supa de carne şi condimentele. Se fierbe în continuare 12 mi-
nute. Se serveşte cu macaroane.

M
Sos franţuzesc Trei muşchetari"

Ingrediente:
300 gşuncă
300 g ciuperci
/ dl frişcă
zeama unei jumătăţi de lămâi
3 dl supă
1 ceapă potrivită
2 linguri ulei
sare
măghiran
piper

Ceapa tocată mărunt se căleşte în ulei 3 minute la 500 W. Se


adaugă ciupercile şi şunca tăiată fâşii subţiri. Se condimentează şi
se căleşte acoperit 6 minute la 500 W. Se amestecă frişca cu zea-
ma de lămâie şi se toarnă peste compoziţia călită. Se fierbe la cup-
tor încă 12 minute la 50 W. Se dă gustul dorit.

33
Sos de muştar (ca la Oxford)

Ingrediente:
3 dl supă
3 linguri muştar
3 linguri ulei
2 linguri rase faină

Uleiul se încălzeşte într-un vas 2 minute la 50 W. Se scoate va-


sul şi se adaugă faina, se amestecă bine cu uleiul şi se lasă la cup-
tor 2 minute la 500 W. Se amestecă muştarul cu supa şi se toarnă
în rântaş. Se condimentează şi se lasă la fiert 10 minute la 500 W.

Sos vânătoresc

Ingrediente:
150 g ciuperci
1 ceapă potrivită
2 dl smântână
zeama unei jumătăţi de lămâi
2 linguri muştar
60 g margarină
50 g făină
3 dl supă
sare
piper
cimbrişor
nucşoară
măghiran
foi de dafin

Margarina se topeşte într-un vas timp de 1 minut la 200 W, se


adaugă ceapa tocată mărunt şi se căleşte 2 minute la 500 W. Apoi
se adaugă ciupercile tocate mărunt şi supa. Se fierb împreună aco-
perit 5 minute la 500 W. Se amestecă făina cu smântână, se con-
dimentează. Cu această compoziţie se leagă sosul. Se mai fierbe 4
minute la 500 W.

34
PREPARATE DIN CARNE

Preparate din carne de porc

Tocăniţă din carne de porc

Ingrediente:
1 kg pulpă de porc
2 cepe
boia
2 linguri untură
1/2 ardei verde
1/2 roşie
1 lingură pastă de ardei roşu
sare
vegeta
maghiran
Ceapa tocată mărunt se căleşte timp de 3 minute la 500 W, în
untura topită în prealabil 3 minute Ia 200 W. Se scoate vasul din
cuptor şi se adaugă boia, 1 lingură pastă de ardei roşu şi carnea de
porc tăiată cubuleţe împreună cu puţină apă. Se acoperă vasul şi
se fierbe 15 minute la 500 W. Apoi se scoate capacul şi se lasă va-
sul descoperit ca să scadă apa.

Tocană de măruntaie

Ingrediente:
200 g creier de porc
200 g inimă de porc
200 g rinichi de porc
200 g limbă de porc
2 cepe albe
2 cepe vinete

35
1 căpăţănă de usturoi
boia
ardei verde
roşii
sare, piper
1 dl vin roşu
2 linguri untură

Se topeşte untura 3 minute la 200 W. Se adaugă ceapa tocată


mărunt şi se căleşte 3 minute la 500 W. Se condimentează şi se
adaugă limba spălată, curăţată şi tocată mărunt. Se fierbe în puţină
apă 20 de minute la 500 W. Apoi se adaugă inima pregătită în ace-
laşi fel ca limba, se condimentează şi se fierbe împreună 10 mi-
nute la 500 W. După aceea se adaugă rinichiul curăţat şi tocat,
boia, roşii şi usturoi. Se ţine la cuptor 5 minute la 500 W, apoi se
adaugă creierul curăţat şi tăiat bucăţi, precum şi vinul roşu. Se mai
fierb împreună toate ca să se pătrundă gusturile timp de 2 minute
la 500 W.
Se recomandă garnitură de cartofi fierţi în apă sărată.

Tocăniţă de ficat

Ingrediente.
800 g ficat de porc
2 cepe
150 g slănină
sare
piper
boia

Slănina tăiată până aproape de şoric se prăjeşte 2 minute la


500 W. Ceapa tocată mărunt se căleşte în untura obţinută timp de
5 minute la 500 W, în vasul acoperit. Se adaugă ficatul tăiat felii,
se acoperă vasul şi se prăjeşte 6 minute la 500 W. Se scoate vasul
din cuptor, se întorc feliile de ficat şi se mai pun la prăjit 6 minute
la 500 W. Se scoate din nou din cuptor, se condimentează şi se mai
prăjeşte 2 minute la 500 W.
Se serveşte cu smântână.

36
Ficat prăjit

Ingrediente:
600 g ficat de porc
2 cepe
2 linguri ulei
sare
piper
boia
maghiran

Se încălzeşte uleiul 2 minute Ia 500 W. Ceapa se taie rondele şi


se căleşte 2 minute la 500 W. Se curăţă ficatul, se spală, se taie fe-
lii subţiri, se condimentează şi se prăjeşte. Se adaugă 2 linguri de
apă şi se fierbe înăbuşit 5 minute.
Ca garnitură se recomandă cartofi fierţi în coajă.

Ficat de porc (ca în Alpi)

Ingrediente:
50 g ficat de porc
2 cepe
zeama de la î/4 de lămâie
2 dl smântână
50 g caşcaval afumat
2 linguri margarină
oregano
sare
piper

Se topeşte margarina timp de 3 minute la 200 W şi se căleşte


ceapa tocată mărunt 3 minute la 500 W. Ficatul tăiat felii se pre-
sară cu piper şi se frige 4 minute la 500 W. Se scoate tava; se în-
toarce ficatul şi se mai frige 4 minute la 500 W. Se amestecă
smântână cu caşcavalul ras şi se toarnă peste ficat. Se ţine în cup-
tor alte 4 minute la 500 W.
Se serveşte cu garnitură de cartofi natur.

37
Friptură ţigănească

Ingrediente
500 g pulpă de porc
150 g slănină
4 căţei de usturoi
2 linguri ulei
1 ceapă
sare
boia
piper

Se pune într-un vas plat o lingură de ulei, ceapa tocată rondele


se că eşte 3 minute la 500 W. Se zdrobeşte usturoiul şi se freacă
cu ulei într-o ceşcuţă. Se scoate vasul din cuptor şi se aşază carnea
tăiată şi împănată cu bucăţele de slănină. Suprafaţa feliilor de car-
ne se unge cu crema de usturoi. Se condimentează. Se dă din nou
la cuptor 20 de minute la 500 W. Se serveşte presărată cu boia, cu
garnitură de cartofi fierţi.

Friptură de porc la tavă

Ingrediente:
800 g pulpă de porc
1 ceapă
4 căţei de usturoi
1 dl ulei
1 lingură muştar
pastă de ardei roşu
sare
piper
boia
măghiran
nucşoară

38
Se spală bine carnea, se curăţă de grăsimi, se crestează şi se
împănează cu usturoi. Se amestecă pasta de ardei cu muştarul şi
se unge carnea cu această compoziţie. Se pune ulei într-un vas,
ceapa tăiată rondele, repartizată pe toată suprafaţa. Pe ceapă se
aşază carnea, se dă la cuptor şi se frige acoperit 15 minute la 500
W. (Atenţie: din 3 în 3 minute se scoate vasul şi se stropeşte car-
nea cu ulei). Apoi se întoarce carnea, se unge şi această parte cu
pasta de ardei şi muştar şi se continuă prăjitul 15 minute.
Se serveşte cu garnitură de zarzavaturi.

Cotlet vânătoresc

Ingrediente:
800 g cotlet de porc
500 g ciuperci
2 cepe
6 linguri ulei
2 dl vin roşu
maghiran
sare
piper
boia
vegeta

Se încălzeşte uleiul (3 linguri) timp de 2 minute la 500 W. Se cu-


răţă ceapa, se toacă mărunt şi se căleşte în ulei 3 minute la 500 W.
Se adaugă ciupercile spălate şi tăiate mărunt. Se condimentează,
se adaugă vin roşu şi se fierbe înăbuşit în cuptor 5 minute. Intr-un
alt vas se încălzeşte uleiul rămas (3 linguri), 2 minute, la 500 W.
Feliile de carne condimentate se aşază în acest vas şi frig 8 minu-
te la 500 W. După aceea se trec în vasul cu ceapă şi ciuperci şi se
fierb împreună 20 de minute la 500 W. Apoi se continuă prăjitul
5 minute, fară ceapă.
Se serveşte cu crutoane prăjite.

39
Cotlet de porc (ca în taiga)

Ingrediente:
6 felii de cotlet (dezosat)
250 g caşcaval afumat
2 dl smântână
1 lingură ulei
1/4 ceapă rasă
sare
piper
boia
amestec de condimente de grătar

Se condimentează carnea şi se pune la fript în ulei. Se amestecă


smântână, caşcaval, ceapă rasă, sare, piper, boia şi compoziţia ob-
ţinută se toarnă peste feliile de carne. Se acoperă vasul şi se dă la
cuptor 20 de minute la 500 W.
Se serveşte cu garnitură de cartofi sau garnitură asortată.

Friptură haiducească
Ingrediente:
400
g pulpă de porc
300 g cârnat ţărănesc
200 g slănină
3 cepe
400 g cartofi
5 ciuperci mari
sare
piper
boia
4 bucăţi beţe de frigărui(lemn)

Se taie carnea, ceapa, cartofii, ciupercile şi slănina în bucăţi ega-


le. Se taie câmatul rondele. Se ia câte un băţ de frigărui pe care se
înşiră materia primă după cum urmează: cartofi, slănină, ciuperci,
carne, ceapă, cârnat. Se condimentează. Frigăruile se aşază într-un
vas şi se frig acoperit 20 de minute la 50 W.

40
Cotlet unguresc

Ingrediente:
500 g pulpă de porc
6 felii caşcaval
6 felii şuncă
100 g ciuperci
1 lingură ulei
1 ceapă mică
sare
piper
A

Se încălzeşte uleiul într-un vas la 500 W timp de 2 minute. In


acesta se căleşte ceapa tăiată mărunt şi ciupercile curăţate şi tăiate
cubuleţe, 6 minute, la 500 W. Carnea se taie felii, se bate cu bătă-
torul de carne, se condimentează şi se frige 5 minute la 500 W. Se
scoate apoi vasul din cuptor, se întoarce carnea, se condimentea-
ză şi pe această parte şi se frige 5 minute la 500 W, după care se
unge fiecare felie de carne cu pasta de ciuperci. Pe fiecare felie
astfel unsă se aşază o felie de şuncă şi una de caşcaval. Se mai dă
Ia cuptor 3 minute la 500 W până se topeşte caşcavalul.
Se serveşte cu cartofi natur şi cu garnitură asortată.

Cotlet mexican

Ingrediente:
1 kg cotlet de porc
150 g mazăre verde fiartă
1560 g boabe de porumb fierte
150 g morcovi fierţi
2 linguri ulei
2 căţei de usturoi
f

2 cepe
sare
piper
boia

Se dezosează carnea, se taie felii şi se bate cu bătătorul de carne.


Se unge cu usturoiul zdrobit. Se aşază într-un vas cu ulei, se con-
dimentează. se presară cu o ceapă tăiată mărunt. Se frige 15 mi-

41
nute la 500 W. Se scoate apoi vasul, se întoarce carnea şi se frige
în continuare 10 minute la 500 W. Ceapa rămasă se toacă mărunt
şi se amestecă cu mazărea, porumbul şi morcovii fierţi în prealabil
(sau din conservă). Compoziţia se adaugă la carne şi se fierbe îm-
preună încă 3 minute la 500 W.

Mâncare de şuncă nemţească

Ingrediente:
500 g şuncă macră fiartă
2 cepe
15- g ciuperci
2 linguri margarină
2 linguri faină
3 dl vin roşu
In margarina topită 3 minute la 200 W, se căleşte ceapa tocată
mărunt şi ciupercile curăţate şi tăiate în bucăţi mici (acoperit) timp
de 5 minute la 500 W. După aceea se presară peste compoziţie
faina, se amestecă şi se stinge cu 3 dl vin roşu. 4 minute se fierbe
fără capac ca să scadă sosul. Se adaugă apoi şunca tăiată felii fine
şi se continuă fierberea 2 minute la 500 W ca să se pătrundă
gusturile.
Se serveşte cu garnitură de cartofi.

Pârjoale de carne cu caşcaval

Ingrediente:
600 g carne tocată
1 bucată chiflă muiată in lapte
150 g caşcaval (trapist)
2 ouă
1 ceapă
1 căţel de usturoi
t

50 g pesmet
unt
sare
piper
boia

42
Se amestecă ceapa şi caşcavalul ras cu chifla muiată în lapte şi
stoarsă. Se frământă cu carnea tocată şi ouăle, se condimentează.
Cu mâna udă, se formează din compoziţia obţinută chifteluţe
lungi, se dau prin pesmet. Se aşază într-un vas uns cu unt şi se pră-
jesc 25 minute la 500 W.

Ciolan de porc cu fasole uscată şi varză

Ingrediente:
800 g ciolan de porc
400 g varză acră
400 g fasole uscată
1,5 dl vin roşu
sare
boia
chimen
Fasolea uscată se pune la muiat, în ajun, cu atâta apă cât s-o aco-
pere. A doua zi, ciolanul tăiat în fâşii subţiri se fierbe cu vinul roşu
(1,5 dl) timp de 20 de minute la 500 W. Se spală bine varza, se
amestecă cu fasolea scursă de apă, se condimentează şi se adaugă
la ciolan. Se fierbe acoperit 15 minute la 500 W.

Friptură de porc cu ciuperci şi smântână

Ingrediente:
600 g pulpă sau cotlet fară os
300 g ciuperci
2 dl smântână
2 linguri ulei
1 ceapă
1 lingură făină
1 dl vin de masă alb sec
sare
piper
A

In uleiul încălzit 2 minute la 500 W, se căleşte ceapa tăiată mă-


runt 2 minute la 500 W. Carnea tăiată felii, bătută şi condimentată

43
se aşază peste ceapa călită şi se frige 10 minute la 500 W. Se cu-
răţă ciupercile, se spală, se taie felii şi se pun peste carne Se ames-
tecă taina cu smântână şi cu vin şi compoziţia condimentată se
toarnă peste carne şi ciuperci. Se lasă încă 6 minute la cuptor.

Sarmale bihoreneşti

Ingrediente:
600 g carne de porc tocată
1 varză crudă
orez
200 g cârnat afumat
2 dl smântână
1 ceapă
1 căţel de usturoi (după gust)
sare
piper
boia

Se curăţă varza de frunzele exterioare, se scoate coceanul. Varza


se opăreşte 6 minute la 500 W. Primele 10 frunze se scot de pe că-
păţâna de varză. Carnea tocată, orezul, ceapa tocată mărunt, ustu-
roiul zdrobit şi condimentele se frământă bine. Din această com-
poziţie se fac sarmale care se aşază într-un vas. Varza rămasă şi
cârnatul se taie mărunt şi se adaugă la sarmale. Se acoperă vasul
şi se pune la fiert 25 de minute la 50 W. Se scoate vasul din cuptor
şi se stropesc sarmalele, în mod uniform, cu smântână şi se lasă la
fiert încă 3 minute la 500 W.

Grătar din carne de porc

Ingrediente:
800 g pulpă de porc
2 linguri ulei
1 ceapă

44
î căţel de usturoi
J

amestec de condimente pentru grătar


2 linguri faină
piper
boia

Se bat feliile de came şi se condimentează pe ambele părţi, în


ajun, cu condimente de grătar, usturoi zdrobit, piper. Se aşază pe
fiecare felie rondele de ceapă şi se acoperă cu ulei. Uleiul (2 lin-
guri) se pune într-un vas şi se încălzeşte 2 minute la 500 W. Car-
nea pregătită din ajun se dă prin faină şi se frige 10 minute 500 W.
înainte de servire se freacă cu usturoi zdrobit şi i se dă culoare cu
un praf de boia.
Se serveşte cu cartofi natur.

Friptură de porc ca la mama acasă

Ingrediente:
800 g cotlet fără os
200 g slănină cu carne
200 g caşcaval
200 g praf (ceapă)
2 linguri ulei
3 linguri rase de făină
sare
piper

In uleiul încălzit 2 minute la 500 W se frige carnea bătută şi con-


dimentată timp de 10 minute la 500 W. Se scoate apoi carnea şi se
pun în uleiul încins prazul tocat mărunt şi slănina felii crestate pâ-
nă la şoric. Se frig înăbuşit 4 minute la 500 W. Se aşază carnea în
vas, se unge cu ceapa călită şi se acoperă cu slănina prăjită. Caş-
cavalul ras se presară peste carnea astfel preparată şi se dă la cup-
tor încă 4 minute la 500 W până se topeşte caşcavalul.
Se serveşte cu orez.
Ciolan milanez

Ingrediente:
1 kg ciolan de porc
200 g ciuperci
200 g şuncă
2 cepe
2 linguri ulei
piper, sare

Se scoate carnea de pe os, se condimentează. Se taie ceapa şi


şunca în bucăţi mici. Se curăţă, se spală ciupercile şi se taie cubu-
leţe. Se amestecă ceapa, şunca şi ciupercile, se condimentează. Cu
această compoziţie se umple ciolanul dezosat, se prinde cu scobi-
tori. In uleiul încălzit (2 linguri) 2 minute la 50 W se frige carnea
25 de minute la 500 W. Se adaugă 1 dl apă şi se fierbe acoperit în-
că 20 de minute la 350/400 W.
Se serveşte cu garnitură de cartofi fierţi în apă sau cu garnitură
asortată de zarzavat.

Tocăniţă de carne cu smântână

Ingrediente:
800 g pulpă de porc
2 cepe
200 g slănină afumată
2 linguri ulei
2 dl smântână
lingura fam a
sare. piper
boia
vegeta

In uleiul încălzit 2 minute la 500 W se călesc slănina afumată, tă-


iată cubuleţe şi ceapa tocată mărunt 5 minute la 500 W. Se adaugă
carnea tăiată cubuleţe şi se condimentează. Se stinge cu 1 dl apă şi
se fierbe înăbuşit 20 de minute la 400 W. Se amestecă iăina cu

46
smântână, se dă un praf de sare, piper. Compoziţia se toarnă uni-
form peste carne. Se mai fierbe 5 minute la 500 W ca să se pă-
trundă gusturile.

Purcel cu legume

Ingrediente:
1 kg carne de purcel
100 g morcovi
100 g mazăre verde
100 g gulii
1 ceapă mare
1 căţel de usturoi
9

sare
piper
boia
vegeta

Se dezosează carnea, se freacă cu usturoi şi se taie în fâşii de 4/5


cm. Se aşază într-un vas şi se fierbe în apă 6 minute la 500 W. Se
aruncă apa şi se adaugă morcovii şi guliile spălate şi tocate, ma-
zărea verde. Se presară deasupra ceapă tocată mărunt, se condi-
mentează şi se fierbe cu puţină apă, 30 de minute la 500 W.
Se serveşte cu cartofi fierţi în coajă.

Friptură de costiţe cu legume

Ingrediente:
700 g costiţe macre
100 g morcovi
100 g mazăre verde
1500 g ciuperci
2 linguri ulei
1 ceapă mică

47
1 căţel de usturoi (după gust)
100 g conopidă
sare
piper

In uleiul încălzit 1 minut la 500 W se frig costiţele frecate cu us-


turoi, timp de 25 de minute la 500 W. Apoi se adaugă morcovii şi
ciupercile curăţate şi tăiate mărunt, mai târziu conopida şi mază-
rea verde. Se lasă în cuptor 20 de minute la 500 W.

Ruladă de carne tocată


cu coniac

Ingrediente:
300 g carne tocată de porc
300 g carne tocată de vită
1 dl coniac
3 linguri de ulei
2 bucăţi chifle
2 ouă
1 dl apă
1 fir de cârnat ţărănesc
sare
piper
boia
pătrunjel verde

Se amestecă în ajun carnea tocată de porc cu cea de vită şi cu


coniac. A doua zi se pun chiflele să se moaie în lapte, se amestecă
cu carnea, se adaugă ouăle, sare, piper, boia şi pătrunjel verde to-
cat şi se frământă să devină o masă omogenă. Intr-un vas plat se
pune ulei în care se aşază jumătate din compoziţia de chifle, iar în
mijlocul acesteia se plasează cârnatul împuns cu furculiţa din loc
în loc. Se acoperă cu cealaltă jumătate de compoziţie de carne
tocată, dând preparatului formă de rulou. Se prăjeşte 25 de minute
la 500 W. Se stropeşte din cinci în cinci minute cu uleiul din vas.
Rulada se taie în felii şi se serveşte cu garnitură asortată.

48
Preparate din carne de pasăre

Pui împănat cu slănină

Ingrediente:
1 bucată pui de 800 g
250 g slănină afumată
2 linguri ulei
sare
piper
măghiran
amestec de condimente
pătrunjel verde
Se spală puiul, se curăţă. Se taie slănina bucăţele şi împănăm
puiul din loc în loc. Se face un amestec de condimente, sare, piper,
măghiran, puţin ulei şi se freacă puiul cu această compoziţie. în
uleiul încălzit 2 minute la 50 W se aşază puiul la fript 15 minute
la 500 W. Se serveşte cu orez călit.

Pui fript în unt

Ingrediente:
1 pui
1 lingură unt
sare
boia
măghiran

Se spală şi se curăţă puiul şi se şterge de apă. Se unge cu unt, se


sărează în interior şi în exterior, se presară cu măghiran şi boia. Se
aranjează aripile şi pulpele puiului, dacă e nevoie se leagă. Se dă
la cuptor 22 de minute la 500 W. Se lasă la odihnă 15 minute. Se
ornează cu frunze de pătrunjel.
Se serveşte cu garnitură de cartofi cu pătrunjel.

49
Tocăniţă de pui

Ingrediente:
1 pui
1 ceapă
3 linguri ulei
2 dl apă
2 dl smântână
boia
sare
pastă de ardei roşu
roşii
ardei verde

Se spală bine puiul, se despică şi se taie bucăţi. Ceapa tăiată mă-


runt se căleşte în ulei 3 minute la 500 W. Se presară un praf de bo-
ia, pasta de ardei, sarea, se amestecă şi se stinge cu 2 dl de apă căl-
duţă. Se adaugă roşiile curăţate, ardeii şi bucăţile de carne. Se aco-
peră vasul şi se fierbe 20 de minute la 500 W.
Se serveşte cu smântână după gust.

Pui umplut

Ingrediente:
1 pui
2 bucăţi chifle muiate
2 ouă
pătrunjel verde
100 g ficat de pui
2 linguri ulei
1 ceapă mică
4 fâşii suhtiri de slănină
orez rapid
sare
piper

Se spală puiul. Se amestecă chiflele muiate şi stoarse cu ouă,


pătrunjel verde tocat mărunt, ficat de pui ras cu lingura, ceapă ra-

50
să, sare şi piper. Feliile de slănină se aşază sub pielea puiului, iar
cu compoziţia de mai sus se umple interiorul puiului. Se coase
deschizătura. Se pune uleiul la încălzit 2 minute la 200 W. Se
scoate vasul şi se aşază puiul condimentat. Se dă la cuptor 15 mi-
nute la 500 W. după care se întoarce şi se mai frige 15 minute la
500 W. Se stropeşte cu uleiul din vas din 5 în 5 minute.
Se serveşte cu garnitură de orez şi se ornează cu rondele de
gogoşari.

Piept de curcan fantezie

Ingrediente:
600 g piept de curcan
150 g ciuperci
150 g morcovi
150 g mazare verde
150 g conopida
150 g hroccoli
150 g boabe de porumb
1 ceapa
caşcaval ras
pătrunjel verde
margarină
sare
condimente pentru carne de pasare

Se taie pieptul de curcan în felii subţiri şi se condimentează. Se


spală bine zarzavaturile. Se taie mărunt şi se amestecă. Ceapa se
taie rondele într-un vas uns cu margarina. Peste ceapă se formează
un strat din feliile de carne condimentate (jumătate de cantitate).
Carnea se acoperă cu un strat din compoziţia de legume şi zarza-
vaturi amestecate (jumătate). Urmează un alt strat din feliile de
carne, după care se aşază uniform zarzavaturile rămase. Deasupra
se răzuieşte margarina, apoi se acoperă, se dă Ia cuptor 20 de mi-
nute Ia 500 W. Se scoate apoi vasul, se presară preparatul cu caş-
caval ras şi se rumeneşte din nou la cuptor 3 minute la 500 W. fară
capac.

51
Pulpă de raţă cu caşcaval

Ingrediente:
4 pulpe de raţă
1 lingura ulei
150 g caşcaval (afumat)
1 ceapa
1 căţel de usturoi (sau după gust)
măghiran
condimente pentru carne de pasăre
sare
piper
boia

Se curăţă bine pulpele, se freacă cu sare şi se pun la cuptor 12


minute la 500 W, acoperit. Uleiul se amestecă cu condimentele,
usturoi zdrobit şi ceapa rasă. Cu această compoziţie se ung pulpe-
le de raţă şi se prăjesc înăbuşit 4 minute la 500 W. Apoi se acope-
ră cu caşcaval ras şi se mai ţin la cuptor 3 minute la 500 W până
se topeşte caşcavalul.
Se servesc cu salată orientală.

Tocăniţa de curcan cu ciuperci

Ingrediente:
600 g piept de curcan
400 g ciuperci
2 cepe
2 linguri margarină
pătrunjel verde
2 dl frişcă (smântână)
1 dl vin alb
2 linguri făină
sare
piper

52
Se spală şi se curăţă pieptul de curcan, se taie fâşii subţiri. In
margarina topită 1 minut la 200 W se înăbuşă ceapa tocată 3 mi-
nute la 500 W, să fie sticloasă. Se adaugă carnea să fiarbă 15 mi-
nute la 500 W. Intre timp se curăţă, se spală ciupercile, se taie mă-
runt. Se condimentează, se adaugă pătrunjelul verde tocat şi se
oun peste carne cu 1 dl vin alb. Se lasă să fiarbă înăbuşit 5 minute
a 500 W. Smântână se amestecă cu faina şi se toarnă în vasul cu
tocăniţa de curcan. Se mai fierbe 2 minute la 500 W. Se serveşte
cu garnitură de orez.

Piept de pui "Jardinier"

Ingrediente:
600 g piept de pui
350 g ceafa fiartă
150 g castraveţi
100 g conopidă
150 g morcovi
2 albuşuri
2 dl frişca (smântână)
1 lingură margarină
sare
piper
boia

Se curăţă, se spală şi se taie zarzavatul. Se căleşte într-un vas cu


puţină apă, 6 minute la 500 W. Pieptul de pui şi ceafa fiartă se taie
bucăţi şi se condimentează. Se bat spumă ouăle cu frişcă (smân-
tână). Se aşază într-un vas uns cu margarină un strat de piept de
pui şi ceafa fiartă peste care se aranjeaza uniform zarzavaturile şi
se încheie cu carne. Deasupra se rade margarina, se acoperă şi se
dă la cuptor 15 minute la 500 W.
Se serveşte cu garnitură de cartofi.

53
Piept de pui cu stafide şi nuci

Ingrediente:
500 g piept de pui
200 g sâmburi de nuci
100 g stafide
1 lingură margarină
sare. piper
boia

In margarina topită 2 minute la 200 W se pune carnea tăiată în


fâşii subţiri, se acoperă vasul şi se frige 15 minute la 500 W. Se
scoate vasul şi se presară nuca zdrobită şi stafide şi se mai frige 3
minute la 500 W, fară capac.
Se serveşte cu garnitură de orez cu fructe.

Piept de curcan exotic

Ingrediente:
600 g piept de curcan
1 cutie compot de ananas
1 portocală
1 kiwi
1 banană
2 linguri margarină
2 oua
1/2 dl rom Havana
7 / • • / V i v

_ linguri faina
condiment pentru carne de pasăre
sare
piper
Se topeşte margarina într-un vas timp de 3 minute la 200 W. Se
spală pieptul de curcan, se taie felii subţiri, se condimentează. Se
dau prin faină şi ou. Carnea se frige 5 minute la 500 \\\ se întoarce
pe cealaltă parte şi se mai frige 5 minute la 500 W. Apoi se stro-
peşte cu rom Havana, se presară deasupra fructele asortate şi se la-
să 5 minute la 500 W, înăbuşit.

54
Piept de pui cu cârnaţi

Ingrediente:
600 g piept de pui
200 g slănină afumată
200 g carna ţi de casă
1 dl vin alb
2 linguri ulei
muştar
sare
piper
boia
A

In uleiul încălzit 1 minut la 200 W se prăjeşte slănina tăiată sub-


ţire. Se spală bine pieptul de pui, se taie felii subţiri care se ung pe
amândouă părţile cu muştar, apoi se condimentează.
Cârnatul tăiat rondele se aşaza pe feliile de carne. Se pune vasul
la cuptor 15 minute la 500 W. Se adaugă 1 dl. de vin alb şi se mai
prăjeşte 15 minute la 500 W,
Se serveşte cu pire de cartofi.

Piept de curcan mexican

Ingrediente:
800 g piept
amestec mexican (boabe de porumb, mazăre verde, morcovi)
î ceapă
1 căţel de usturoi, sare după gust
2 linguri ulei
1 lingură margarină
3 dl tequila
sare
piper
nucşoară
măghiran

Dacă amestecul mexican este congelat se dă la cuptor într-un


vas, 10 minute la 200 W, ca să se dezgheţe. Se spală pieptul de
curcan, se taie felii subţiri, se condimentează, se freacă cu usturoi.

55
Carnea se aşază într-un vas uns cu margarina, se taie ceapa dea-
supra, se acoperă vasul şi se dă la cuptor 18 minute la 500 W. Se
adaugă zarzavaturile crude (congelat), se stropeşte totul cu 3 dl.
tequila, se rade margarina peste zarzavaturi, şi se pune din nou la
cuptor să fiarbă înăbuşit 7 minute.

Frigărui haiduceşti

Ingrediente:
500 g piept de pui
4 pălării de ciupercă
2 cepe
250 g slănină
2 perechi crenvurşti de pasăre
3 cartofi mari
1 lingură ulei
amestec de condimente pentru carne de pasăre
sare
piper
boia
4 bucati bete de lemn ascutite
f f •

Se înfige materia prima pe beţe în următoarea ordine: o felie de


cartof, o felie de piept de pui, o bucată de slănină, o felie de ceapă
mai groasă, o bucată de crenvurşti, o felie de ciupercă. Se repetă
în aceeaşi ordine până se umple lungimea băţului. Se încheie cu
cartof. Se condimentează. Frigărui le se aşaza pe un vas, se acope-
ră şi se frig la cuptor 18 minute la 500 W. Se scoate capacul şi se
mai frig 6 minute la 350-400 W.

Pui florentin

Ingrediente:
7 pui
2 cepe
2 linguri margarină

56
400 g roşii
200 g ciuperci
1 dl vin roşu
1 catel de usturoi
9

2 linguri ketchup
sare
boia
oregano
Se topeşte margarina într-un vas 3 minute la 200 W şi se căleşte
ceapa tocată mărunt împreună cu usturoiul zdrobit. Se adaugă bu-
căţile de pui. Se spală roşiile, se decojesc, se taie şi se pun peste
carne. Se condimentează. Se frige 18 minute la 500 W. Se întoarce
carnea de pui şi se adaugă ciupercile curăţate, spălate. Se toarnă 1
dl vin roşu în vas şi se lasă la cuptor, acoperit, să fiarbă înăbuşit
15 minute
Se serveşte cu macaroane.

Piept de curcan dupa reţeta bucătarului şef


Ingrediente:
600 g piept de curcan
300 g şuncă
200 g ciuperci
200 g caşcaval
2 linguri margarină
sare, piper
boia
condiment amestecat pentru carne de pasăre
Se curăţă pieptul de curcan de pieliţe, se spală şi se taie felii sub-
ţiri. Se topeşte margarina într-un vas trei minute, la 200 W. Se aşa-
ză în vas feliile de carne şi se prăjesc 15 minute la 500 W. Apoi
se scoate vasul, se întoarce carnea, se aşterne peste ea şunca tăiată
felii. Peste şuncă se aşază ciupercile curăţate şi tăiate felii subţiri.
Se dă vasul acoperit la cuptor pentru 12 minute la 500 W. Se
scoate vasul, se rade caşcavalul peste ciuperci şi se dă din nou la
cuptor 3 minute la 500 W. până se topeşte caşcavalul.
Se serveşte cu garnitură de legume (zarzavaturi).

57
Raţă pechineză

Ingrediente:
600 g piept de rată
2 linguri margarină
1 compot de ananas
1 compot de piersici
100 g vin alb
zeama de la o jumătate de lămâie
2 linguri alune curăţate
2 linguri de condimente asortate chinezeşti
sare
piper
ardei
1 lingură cu vârf de făină

Se pune margarina în tavă şi se topeşte la 200 W timp de 3 mi-


nute. Se presară o lingură de condimente peste pieptul de raţă,
curăţat în prealabil de piele şi se frige timp de 8 minute la 500 W,
apoi se întoarce şi se mai frige 8 minute şi pe partea cealaltă. Se
scoate din cuptor, se acoperă şi se lasă să stea până când se pregă-
teşte sosul.
Se toarnă sucul de pe cele două compoturi , se adaugă vinul,
zeama de lămâie, restul de condimente şi o lingură de faină se
amestecă până când nu are cocoloaşe. Fructele se taie mărunt.
Sosul se pune 3 minute la 500 W după care se toarnă peste
friptură, se presară fructele şi se reintroduc în cuptor 2 minute la
400 W.

Pui rotisat

Ingrediente:
1 pui
3 linguri ulei
sare
piper
boia de ardei

58
măghiran
1 ceapă roşie
pastă de ardei roşu
amestec de condimente pentru grill
muştar

Uleiul se pune în vas. Puiul se curăţă bine şi se pregăteşte pentru


fript. Se rade ceapa şi se amestecă într-o cană cu condimentele. Se
unge puiul pe dinafară şi pe dinăuntru cu această pastă şi se pune
pentru 23 de minute la 500 W.
Se serveşte cu garnitură de orez cu stafide.

Piept de pui cu castane

Ingrediente:
600 g piept de pui
300 g supă concentrată
1 ceapă roşie
200 g ciuperci
4 linguri pastă de castane
1 lingură margarină
1 dl frişcă
sare
piper

Se pune margarina în tavă şi se topeşte la 200 W timp de 2 minute.


Se taie ceapa mărunt şi se căleşte în margarină 3 minute la 500 W.
Ciupercile se spală, se taie fideluţă, se condimentează şi se călesc
4 minute la 500 W. Feliile de piept de pui se curăţă, se bat cât mai
subţiri şi se umple fiecare bucată cu umplutura de ciuperci cu
ceapă. Se fac rulouri prinse cu câte o scobitoare de lemn. Bucăţile
de came umplute astfel se aşază într-o tavă, se stropesc cu supa şi
se fierb 6 minute sub capac, la 500 W. Bucăţile de carne se întorc
şi se mai înăbuşă timp de 3 minute. Se scoate din cuptor, se toarnă
zeama peste castane, se adaugă frişca şi condimentele şi se
amestecă bine. Sosul obţinut astfel se încălzeşte 2 minute la
500 W, apoi se toarnă peste rulourile din carne şi se serveşte cu
garnitură de orez cu fructe.

59
Piept de curcan umplut cu conopidă

Ingrediente:
600 g piept de curcan
300 g conopidă
200 g supă concentrată
150 g caşcaval
2 dl smântână
sare
piper
amestec de condimente

Se desface conopida în bucheţele şi se spală bine. Se taie în bu-


căţi mici. Se curăţă pieptul de curcan de piele, se spală şi se pre-
gătesc felii ca de şniţel. Fiecare felie de carne se umple cu cono-
pidă şi se prinde cu scobitoare de lemn. Se aşază rulourile în tavă,
se stropesc cu supa, se condimentează şi se fierb sub capac la 500
W timp de 15 minute.
Se rade caşcavalul., se amestecă cu smântână, se condimentează.
Supa de pe carne se aruncă, iar sosul de caşcaval se toarnă peste
rulouri şi se pune la 500 W pentru 3 minute.
Se serveşte cu cartofi copţi.

Pui cu coniac franţuzesc şi sos


de castraveti cu slănină

Ingrediente:
1 pui
2 linguri margarină
200 g slănină afumată
300 g castraveţi
1 ceapă roşie
1 dl coniac franţuzesc
măghiran
amestec de condimente
sare
piper

Se topeşte margarina timp de 1 minut la 200 W. Se adaugă slă

60
nina şi ceapa tăiate mărunt şi se înăbuşă 4 minute la 500 W. Puiul
se spală bine, se taie, se condimentează şi se pune în tavă peste
slănină şi ceapă. Castraveţii se taie în feliuţe scurte, se aşază pes-
te pui şi se stropeşte cu coniacul. Se acoperă şi se fierbe 22 de mi-
nute la 500 W.

Rată cu orez

Ingrediente:
500 g carne de raţă
300 g orez
1 ceapă roşie
150 g morcovi
150 g mazăre verde
2 linguri margarină
5 dl supă de oase
pătrunjel verde
sare
piper
măghiran

Se pune o lingură de margarină într-un vas şi se topeşte 2 minute


la 200 W. Carnea de raţă curăţată bine şi spălată se taie bucăţi mai
mici şi se condimentează bine. Se înăbuşă sub capac timp de 15
minute la 500 W. Se scoate din cuptor şi se lasă să stea 15/20 de
minute. Intr-un alt vas se pune o lingură de margarină şi se topeşte
timp de 2 minute la 200 W. Se curăţă ceapa, se taie mărunt şi se
căleşte 3 minute la 500 W. Se amestecă orezul cu ceapa şi se pră-
jeşte 3 minute la 500 W. Se toarnă apoi supa peste orez, se adaugă
morcovii şi mazărea şi se mai fierb 12 minute la 500 W. Se scoate
şi se amestecă cu carnea de rată şi se pun din nou la 3 minute la
500 W.

Curcan cu ghiveci

Ingrediente:
600 g piept de curcan
250 g roşii

61
2 bucăţi ardei gras
1 ceapă roşie
2 linguri ulei
sare
piper
amestec de condimente

Se pune uleiul într-un vas şi se încălzeşte 2 minute la 500 W. Se


curăţă ceapa şi se taie mărunt. Roşiile se curăţă de pieliţă şi se taie
mărunt. Ardeiul se taie pătrăţele. Se pun în vas şi se înăbuşă timp
de 6 minute la 500 W. Pieptul de curcan se curăţă de piele, se taie
felii şi se bat după care se condimentează bine. Se aşază feliile
peste ghiveci şi se fierb 1 5 minute la 500 W sub capac.

Piept de pui cu lămâie (de Kiev)

Ingrediente:
600 g piept de pui
felii de caşcaval trapist
zeama de la o jumătate de lămâie
2 linguri margarină
condimente asortate
sare
piper

Pieptul de pui, dezosat şi curăţat de piele se taie felii şi se bat.


Se pune margarina într-un vas şi se topeşte 3 minute la 200 W. Fe-
liile de piept de pui se stropesc cu zeama de lămâie, se condimen-
tează cu amestecul de condimente asortate, se sărează, se pipărea-
ză. Se prăjesc 7 minute la 500 W, după care se întorc feliile şi se
mai lasă 7 minute la 500 W. Se pune câte o felie de caşcaval între
două felii de came şi se prinde cu scobitoare de lemn, se pun în
tavă şi se rade caşcaval deasupra. Se mai lasă 5 minute la 500 W.

62
Preparate din carne de vită

Felii de vitei ca la San Remo

Ingrediente:
600 g carne de viţel
200 g ficat de pui
300 g ciuperci
2 cepe roşii
2 linguri margarină
150 g faină
3 ouă
150 gpesmet
sare
piper

Se pune 1 lingură de margarină într-un vas şi se topeşte 2 minute


la 200 W. Se taie ceapa mărunt şi se căleşte 3 minute la 500 W. Fi-
catul de pui se taie mărunt de tot şi se prăjeşte 5 minute la 500 W.
Ciupercile se spală, se curăţă şi se taie fideluţă, se adaugă către fi-
cat se toarnă 20 g vin alb şi se înăbuşă 6 minute sub capac. Carnea
de viţel se taie felii, se bat foarte subţiri, se condimentează şi se
prăjesc 10 minute la 500W. Se scot şi pe fiecare felie de carne se
pune umplutura de ciuperci cu ficat, se acoperă cu o altă felie şi
se prind cu două scobitori şi se fac pane. Se serveşte cu garnitură
de cartofi cu pătrunjel.

Friptura piraţilor

Ingrediente:
500 g carne de vită
250 g slănină afumată
2 cepe roşii
150 g ciuperci mărunte

63
300 g cartofi
1 lingură ulei
sare
piper
boia de ardei
4 bucăţi beţe de frigare (de lemn)

Carnea de vită se taie în bucăţi mijlocii, slănina se taie în felii,


iar ceapa şi cartofii se taie rondele. Se înfig toate pe frigare în ur-
mătoarea ordine: cartof, carne, slănină, ceapă şi o ciupercă mai
mică. Se repetă această ordine până când se completează fri-
găruia. La capăt se pune o rondea de cartof. Frigăruile gata prepa-
rate se stropesc cu ulei, se condimentează şi se prăjesc 20 de mi-
nute la 500 W.

Ruladă din carne de vită

Ingrediente:
600 g muşchiuleţ de vită
200 g slănină afumată
200 g caşcaval
1 ceapă (roşie)
2 dl smântână
2 linguri ulei
sare
piper
boia de ardei

Se bat felii de muşchiuleţ, se pune pe fiecare câte o felie de slă-


nină. se rulează şi se prinde fiecare felie cu câte o scobitoare. Se
pun rulourile într-o tavă. deasupra se pune ceapa tăiată rondele şi
se stropeşte cu ulei. Se dau la cuptor timp de 18 minute la 500 W.
La jumătatea timpului rulourile se întorc. Caşcavalul se rade , se
amestecă cu smântână, se condimentează, se toarnă şi se nivelează
rulourile de carne şi se fierb împreună 3 minute la 500 W.
Se serveşte cu garnitură de zarzavaturi asortate.

64
Felii de vită cu caşcaval

Ingrediente:
600 g carne de vită
200 g caşcaval (trapist)
1 ceapă mică (roşie)
muştar
sare
piper

Carnea se curăţă şi se spală bine, şi se taie felii subţiri. Ceapa se


dă pe râzătoare. Muştaruf ceapa rasă şi condimentele se amestecă
într-un castronaş. Feliile de carne se ung cu această pastă. Se pune
ulei într-un vas, se potrivesc feliile de carne în ulei şi se înăbuşă
timp de 15 minute la 500 W sub capac.
Se aşază între două felii de carne o felie de caşcaval, se prind cu
scobitori şi se aşază în tavă. Caşcavalul rămas se rade deasupra.
Se prăjesc 8 minute la 500 W.
Se servesc cu pire de cartofi

Felii de vită cu sote de zarzavat

Ingrediente:
600 g carne de vită
200 g morcovi
100 g rădăcini de pătrunjel
100 g ciuperci
1 ou
50 g făină
3 dl lapte
2 linguri margarină
nucşoară
sare. piper
pătrunjel verde

Zarzavaturile se curăţă, se spală bine şi se taie mărunt. Se face


un sos beşamel. se adaugă un ou. se toarnă peste zarzavaturi şi se
condimentează. Feliile de carne se spală bine. se bat. Sosul

65
beşamel se pune în grămezi pe feliile de carne şi se împachetează
fiecare separat în folie. Carnea astfel preparată se aşază într-o ta-
vă şi se înăbuşă 25 de minute la 400 W. In momentul servirii, folia
se deschide şi se serveşte cu garnitură de cartofi cu unt.

Tocăniţă de vită
5

Ingrediente:
600 g carne de vită
2 cepe roşii
1 lingură untură
ardei verde
roşii
pastă de ardei roşu
sare
piper
100 g vin alb
2 căţei de usturoi
foi de dafin
Se pune untura într-o tavă şi se topeşte 2 minute la 300 W. Se
taie ceapa mărunt şi se căleşte până când devine sticloasă, 3 mi-
nute la 500 W. Se curăţă carnea de pieliţe şi se taie cuburi împre-
ună cu usturoiul tocat, pasta de ardei, sarea şi piperul. Se toarnă
atâta apă cât să acopere carnea şi se fierbe 15 minute la 500 W sub
capac. Se scoate, se adaugă ardeiul, vinul, roşiile decojite, foile de
dafin, vinul şi se mai lasă 10 minute în cuptor fară capac.
Se serveşte cu cartofi fierţi în apă cu sare.

Vitei cu ciulama

Ingrediente:
600 g carne de viţel
200 g ciuperci
1 lingură margarină
1 dl smântână
2 linguriţe făină

66
2 cepe roşii
foi de dafin
zarzavaturi din supă
2 căţei de usturoi
f

roş ii
1 cub de supă concentrată
sare, piper
zarzavaturi pentru supă
2 bucăţi usturoi
9

roş ii
1 bucată cub de supă concentrată
sare. piper
Se pune margarina într-un vas şi se topeşte 2 minute Ia 200 W.
Carnea se taie cubuleţe şi se înăbuşă 8 minute la 500 W împreună
cu margarina. Se curăţă ciupercile şi ceapa şi se taie mărunt, se
adaugă la carne, se sărează, se pipărează şi se mai înăbuşă 3
minute. Din cubul de concentrat facem o supă cu 1/2 1 apă, se
toarnă peste carne, se adaugă zarzavaturile tăiate mărunt, ardeiul,
roşiile şi foile de dafin. Se pune totul la cuptor pentru 10 minute
la 500 W. Se amestecă smântână cu faina, se toarnă peste zarza-
vaturi.
Se serveşte cu cartofi fierţi în apă.

Muşchiuleţ cu ciuperci şi ghiveci

Ingrediente:
600 g muşchiuleţ
2 linguri margarină
300 g ciuperci
2 cepe (roşii)
2 1 • # / V • w

linguri faina
3 dl lapte, 2 dl frişcă
sare, piper, măghiran
3 buc. ardei verde
1 roşie
Margarina se topeşte 2 minute la 200 W, se adaugă ceapa, arde-
iul, roşiile şi ciupercile tăiate mărunt şi se lasă 5 minute la 500 W.

67
se condimentează, se toarnă frişca amestecată cu faina şi se fierbe
4 minute la 500 W. Muşchiuleţul se taie cuburi, se amestecă cu
ghiveciul şi se condimentează. Se fierb 15 minute la 500 W şi încă
5 minute la 400 W.
Se serveşte cu cartofi fierţi în coajă.

Tocăniţă de burtă

Ingrediente:
600 g burtă
2 cepe roşii
2 linguri untură
1 roşie
2 buc. ardei gras
sare, piper, măghiran

Burta se curăţă foarte bine, se spală şi se taie felii. Se pune într-


o tavă, se toarnă apă din belşug şi se lasă 20 minute la 500 W sub
capac. Intr-un vas se pune untura, se topeşte 3 minute la 500 W.
Ceapa se taie mărunt şi se căleşte 3 minute la 500 W. Se adaugă
ardeiul şi roşiile tăiate mărunt. Burta fiartă se amestecă cu ceapa,
se condimentează. Se toarnă atâta apă cât să acopere feliile de bur-
tă şi se mai fierbe 20 de minute Ia 500 W sub capac, apoi se mai
lasă încă 5 minute la 500 W fară capac.
Se serveşte cu cartofi fierţi în apă cu sare.

Carne de vită rusească

Ingrediente:
"00 g carne de vită
3 cepe roşii
800 ^ varză dulce
800 g cartofi
3 dl supă de oase
sare. piper

68
Carnea se curăţă de tendoane, se spală bine şi se taie cubuleţe.
Ceapa se taie mărunt, cartofii se curăţă şi se taie fideluţă. Se
aşază toate cele de mai sus într-un vas în straturi şi se condi-
mentează. Se toarnă supa de oase şi se pune la cuptor 25 de mi-
nute la 500 W.

Friptură din carne de vită fedanzată

Ingrediente:
600 g carne de vită
3 cepe roşii
sare. piper boia
4 dl ulei
măghiran
2 căţei de usturoi
t

Se curăţă carnea de tendoane, se spală şi se bat felii subţiri. Se


ia câte o felie de carne bătută, se freacă cu usturoi, se condimen-
tează şi se aşază într-un vas. Se acoperă cu ulei şi cu ceapa tăiată
rondele. Câte o rondea de ceapă se pune şi între feliile de carne
înainte să se suprapună. Se păstrează trei zile la frigider. Se pun
două linguri de ulei (din cel folosit la fedanzare), se încălzeşte 2
minute la 500 W, se aşază feliile de carne şi se pune pentru 18 mi-
nute la 500 W sub capac, după care, rondelele de ceapă folosite la
fedanzare se pun deasupra şi se mai încălzesc împreună 2 minute
la 400 W. Se serveşte cu cartofi prăjiţi.

Cotlet cu caşcaval şi smântână

Ingrediente:
6 felii cotlet
250 g caşcaval afumat
2 dl smântână
1 lingură ulei
î/4 ceapă dată pe râzătoare
sare. piper, boia

69
Se pune într-un vas o lingură de ulei şi se aşază deasupra feliile
de carne bine condimentate. Se amestecă smântână cu caşcavalul
ras. cu ceapă, sare, piper, boia şi se toarnă peste feliile de carne.
Se acoperă vasul şi se pune 20 de minute la 500 W.

Friptură de pustă

Ingrediente:
500 g carne de viţel
150 g slănină afumată
4 căţei de usturoi
2 linguri idei
1 ceapă roşie
200 g caşcaval
chimen, sare, piper, boia
Se pune o lingură de ulei într-o tavă împreună cu ceapa tăiată
rondele şi se pune la cuptor 3 minute la 500 W. Se pisează ustu-
roiul şi se amestecă într-o căniţă cu puţin ulei. Se scoate tava din
cuptor şi se aşază feliile de carne prinse cu câte o felie de slănină
peste ceapă şi se unge fiecare felie cu pasta de usturoi. Se condi-
mentează toate şi se pun din nou la cuptor 20 de minute Ia 500 W.
Se rade caşcavalul deasupra şi se presară chimen apoi se mai dă
la cuptor 2 minute la 500 W.

Cotlet englezesc

Ingrediente:
600 g cotlet
2 linguri ulei
sare, piper

Se spală carnea şi se taie felii de grosimea unui centimetru. Se


condimentează şi se înăbuşă în ulei 25 de minute la 500 W. Se pu-
ne o lingură de ulei într-o altă tavă şi se aşază carnea apoi se pune
din nou la cuptor pentru 4 minute la 500 W, după care carnea se

70
întoarce şi se mai frige 4 minute.
Se serveşte cu garnitură de sote de morcovi şi mazăre.

Muşchiuleţul pădurarului

Ingrediente:
600 g muşchiuleţ
400 g ciuperci
2 linguri ulei
2 cepe roşii
2 dl vin roşu
sare, piper boia
Se curăţă muşchiuleţul, se spală şi se taie felii. Uleiul se încăl-
zeşte 2 minute la 500 W. Ceapa se taie peştişori şi se căleşte în ulei
3 minute la 300 W. Se aşază carnea peste ceapă şi se înăbuşă 7
minute sub capac la 500 W. Se pun apoi deasupra ciupercile, se
condimentează şi se toarnă vinul. Se fierbe sub capac 5 minute la
500 W, după care se ia capacul şi se mai fierbe 4 minute la 400 W.

Ficat de vită prăjit

Ingrediente:
400 g ficat de vită
150 g slănină
2 cepe roşii
sare, piper boia, măghiran
2 dl de supă condimentată
2 linguri idei

Se pune uleiul într-un vas şi se încălzeşte timp de 2 minute la


500 W. Se adaugă ceapa şi slănina tăiate mărunt şi se înăbuşă 5 mi-
nute la 500 W. Ficatul bine curăţat şi condimentat, tăiat felii se
amestecă cu ceapa şi slănina şi se prăjeşte 6 minute la 500 W. Se
scoate, se toarnă supa concentrată şi se fierbe 10 minute la 500 W.
Se serveşte cu cartofi fierţi în apă cu sare.

71
Preparate din peşte
Ciorbă de peşte

Ingrediente:
1 kg crap
î/2 kg peşte mărunt
1 lingură ulei
1 ceapă roşie
ardei verde
roşii
cub de concentrat de supă de peşte
sare, piper
boia de ardei
ardei iute după gust
Peştele se curăţă foarte bine, se spală şi se taie bucăţi. Ceapa se
taie rondele. Se încălzeşte uleiul 1 minut la 500 W. Se adaugă cea-
pa, bucăţile de peşte, se taie roşiile şi ardeiul rondele şi se pun dea-
supra, se condimentează. Cubul de concentrat de peşte se dizolvă
într-un pahar cu apă şi se toarnă peste peşte. Se acoperă totul cu
apă din belşug şi se fierbe 20 de minute la 500 W.

Cosac (peşte) prăjit

Ingrediente:
700 g cosac
1 ceapă mică
2 linguri ulei
zeama de la o jumătate de lămâie
sare, piper
boia de ardei

Se curăţă peştele, se spală, se taie felii. Se stropeşte cu zeama de


lămâie şi se pune într-un vas. Se toarnă uleiul, se pune ceapa tăiată
mărunt, se condimentează şi se prăjeşte 15 minute la 500 W.
Se serveşte cu felii de lămâie şi cartofi pire.

72
Şalău întreg cu migdale

Ingrediente:
2 bucăţi şalău de 300 g
zeama de la o jumătate de lămâie
3 dl vin alb
2 linguri ulei
1 lingură margarină
1 lingură făină
100 g migdale
1 dl frişcă
pătrunjel verde, sare, boia
Se opăresc migdalele, se curăţă, se taie mărunt şi se prăjesc 3
minute la 500 W. Se curăţă şalăul, se spală. Se stropeşte cu zeama
de lămâie pe dinafară şi pe dinăuntru şi se freacă bine cu sare.
Făina se amestecă cu boia, se tăvălesc în ea peştii şi se prăjesc. Se
pune ulei într-o tavă cu o lingură de margarină şi se încălzesc 2
minute 500 W. Se aşază peştii şi se prăjesc 12 minute la 500 W.
Se amestecă vinul alb cu frişca se adaugă condimentele şi
pătrunjelul verde, sosul astfel pregătit şi se toarnă peste peşte, se
presară migdalele şi se prăjeşte timp de 4 minute 500 W.
Se serveşte cu orez înăbuşit.

Fileuri de peşte de mare cu ciuperci

Ingrediente:
500 g peşte de mare
zeama de la o jumătate de lămâie
300 g ciuperci
1 dl smântână
3 linguri ulei
1 ceapă roşie
faină? sare, piper boia

Se stropesc fileuri le de peşte cu zeama de lămâie, se freacă cu


sare şi se pun într-un vas. Se toarnă uleiul deasupra şi se prăjesc 8
minute la 5090 W. după care se scoate. Intr-un vas se pune o iin-

73
gură de ulei şi se încălzeşte 2 minute la 500 W. Se pune apoi ceapa
tăiată mărunt şi se căleşte 3 minute la 500 W. Se amestecă bine
faina cu smântână, se condimentează uşor şi împreună cu ciu-
percile se toarnă peste peşte. Toate la un loc se mai coc 4 minute
a 500 W.
Se servesc cu cartofi înăbuşiţi cu pătrunjel verde.

Somn cu slănină

Ingrediente:
600 g somn
zeama de la o jumătate de lămâie
100 g slănină
1 ceapă
2 linguri ulei
sare, piper, boia

Se pune uleiul într-un vas şi se încălzeşte 2 minute la 500 W. Se


adaugă ceapa tăiată mărunt şi slănina tăiată cubuleţe şi se călesc 5
minute la 500 W. Feliile de somn se stropesc cu zeama de lămâie,
se freacă cu sare. se condimentează. Se aşază peste ceapă şi slăni-
nă şi se coc 15 minute la 500 W.
Se serveşte cu orez înăbuşit sau cartofi prăjiţi.

Crap cu roşii

Ingrediente:
1 kg crap
zeama de la o jumătate de lămâie
200 g roşii
1 ardei gras
1 ceapă roşie
50 g slănină
1 dl smântână
sare. boia

74
Crapul se curăţă, se spală bine şi se taie felii. Se stropeşte cu
zeama de lămâie şi se freacă cu sare. Roşiile şi ardeiul se taie sub-
ţiri, ceapa se taie mărunt, la fel şi slănina. Feliile de crap se aşază
într-un vas, deasupra se pun roşiile, ardeiul şi ceapa cu slănină. Se
toarnă peste ele smântână, se condimentează şi deasupra se dă un
praf de boia. Se acoperă şi se pune la cuptor pentru 18 minute la
500 W.
Se serveşte cu cartofi prăjiţi.

Crap cu usturoi

Ingrediente:
600 g fileuri de crap
1 lingură unt
zeama de la o jumătate de lămâie
1 dl smântână
4 căţei de usturoi
piper
condimente asortate pentru peşte

Se spală feliile de crap, se stropesc cu zeama de lămâie şi se pre-


sară condimentele. Se pune untul într-un vas şi se pune la cuptor
2 minute la 500 W. Usturoiul se pisează şi se adaugă la unt. Se
aşază fileurile de peşte şi se toarnă smântână deasupra. Se coace
12 minute la 500 W.
Se serveşte cu cartofi fierţi în apă cu sare.

Felii de crap (fitofag)

Ingrediente:
800 g crap (fitofag)
200 g morcovi
150 gpătrunjel
200 g mazăre verde
zeama de la o jumătate de lămâie

75
piper
pătrunjel verde
condimente asortate

Se spală feliile de crap, se stropesc cu zeamă de lămâie, se


condimentează. Zarzavaturile se curăţă şi se taie felii. Se aşază
într-un vas alternativ un strat de zarzavaturi, unul de peşte, având
grijă ca stratul de deasupra să fie de zarzavaturi. Se toarnă apă cât
să le acopere. Se presară puţine frunze de pătrunjel şi se pun la
cuptor 15 minute la 500 W.

Ştiucă cu muştar

Ingrediente:
3 buc. ştiuci mijlocii
200 g slănină afumată
2 cepe (roşii)
zeama de la o jumătate de lămâie
2 căţei de usturoi
muştar
condimente pentru peşte

Peştii se curăţă, se spală. Se stropesc cu zeama de lămâie şi se


presară condimentele. Slănina se taie în patru felii egale. O felie
se taie cubuleţe şi se pun într-un vas 3 minute la 500 W. Peştii se
prind cu câte o felie de slănină. Usturoiul se pisează şi se amestecă
cu muştaruf după care se unge fiecare peşte cu pasta de muştar şi
se aşază într-un vas. Ceapa se taie mărunt şi se pune deasupra. Se
pune totul peste untura provenită din slănină şi se înăbuşă sub
capac 10 minute la 500 W, apoi încă 5 minute fară capac.
Se serveşte cu cartofi prăjiţi.

76
Crap bavarez cu bere

Ingrediente:
800 g crap
zeama de la o lămâie
1 ceapă roşie
2 dl bere
1 lingură margarină
1 lingură faină
sare, piper, condimente asortate

Crapul se curăţă şi se spală foarte bine şi se taie felii. Se stropesc


feliile cu zeama de lămâie, se freacă bine cu condimentele şi sare
şi se lasă să stea 3 ore. Margarina se pune pentru două minute la
200 W. Ceapa se taie mărunt şi se căleşte în margarină 3 minute
la 500 W, se adaugă faina şi 1/2 dl de bere şi se îngroaşă 4 minute
la 500 W. Feliile de crap se aşază într-un alt vas, se toarnă peste
ele restul de bere şi se prăjesc 8 minute la 500 W. Se toarnă sosul
peste peşte şi se mai lasă 2 minute la 500 W.

Crap în vin

Ingrediente:
800 g crap
5 dl vin roşu
sare, piper condimente asortate

Crapul se curăţă şi se spală bine şi se taie felii. Se pune vinul


într-un vas şi se aşază feliile de peşte şi se fierb sub capac 6 mi-
nute la 500 W. Se scot. se condimentează, se întorc şi se mai
înăbuşă 6 minute la 500 W.
Se serveşte cu garnitură asortată.

77
Fileuri de peşte de mare cu
smântână şi caşcaval

Ingrediente:
700 g fileuri de peşte
1 lingură unt
2 dl smântână
250 g caşcaval afumat
zeama de la o lămâie
1 ceapă roşie
condimente asortate
sare, piper

Fileuri le se spală, se stropesc cu zeamă de lămâie, se freacă cu


sare şi se condimentează bine. Se pune untul într-un vas şi se în-
călzeşte 2 minute la 500 W. Ceapa se curăţă şi se taie rondele, se
aşază împreună cu peştele în tava cu unt şi se pun 10 minute la
500 W sub capac.
Intre timp se rade caşcavalul, se amestecă cu smântână, sare, pi-
per şi se face o pastă. Se scoate peştele din cuptor şi se lasă 10 mi-
nute să se odihnească. Se toarnă apoi pasta de smântână şi se pră-
jeşte fară capac 3 minute la 500 W.
Se servesc cu cartofi prăjiţi.

Somn cu usturoi

Ingrediente:
800 g somn mărunţi
2 linguri faină
2 căţei de usturoi
*

zeama de la o jumătate de lămâie


sare, boia, condimente asortate

Peştii se curăţă şi se spală bine. Se stropesc cu zeama de lămâie,


se freacă cu sare şi usturoi şi se presară cu condimente. Se face un
amestec de pane din faină şi boia în care se tăvălesc peştii. Se pun
într-un vas şi se coc la 500 W sub capac timp de 20 de minute.
Se servesc cu cartofi prăjiţi sau înăbuşiţi cu pătrunjel verde.

78
Ciorbă de peşte

Ingrediente:
1 kg crap
1 ceapă (roşie)
1 lingură ulei
1 mănă de tăiţei pătrăţele
2 cartofi
ardei gras
roşii
cub de concentrat de peşte
sare, piper
Se curăţă crapul, se spală şi se taie felii. Se curăţă cartofii, se taie
cuburi şi se pun în apă. Ceapa se taie mărunt şi se căleşte 2 minute
la 500 W. Se adaugă tăiţeii şi cartofii, se adaugă 1,5 1 apă şi cubul
de supă concentrată. Se fierbe 8 minute la 500 W sub capac. Se
adaugă apoi ardeiul, roşiile şi feliile de peşte, se condimentează şi
se mai fierb 15 minute la 500 W.

Crap cu smântână

Ingrediente:
600 g crap
50 g slănină
1 ceapă roşie
2 căţei de usturoi
2 roşii
1 ardei gras
2 dl smântână
2 linguri ulei
sare, piper boia
400 g cartofi fierţi in coajă

Se toarnă uleiul într-un vas şi se aşază cartofi tăiaţi rondele, iar


deasupra se presară roşiile, ardeiul şi ceapa tăiate mărunt. Se spală
feliile de peşte se freacă cu usturoi şi se aşază peste legume. Dea-
supra se presară slănină tăiată cubuleţe şi se pune la copt 15 mi-

79
nute Ia 500 W sub capac, după care se scoate vasul şi se stropeşte
peştele cu smântână, se presară deasupra boia şi se mai coace 5
minute la 500 W.

Peşte de mare cu broccoli


şi caşcaval

Ingrediente:
600 g peşte
250 g broccoli înăbuşit
150 g caşcaval trap ist
1/2 lingură margarină
1/2 dl smântână
zeama de la o jumătate de lămâie
sare, boia, condimente asortate
Feliile de peşte se stropesc cu zeama de lămâie, se condimentea-
ză şi se aşază într-un vas tapetat cu margarină. Se coace 10 mi-
nute la 500 W sub capac. Se scoate vasul din cuptor, se aşază
broccoli înăbuşit, iar deasupra se toarnă un sos pregătit din smân-
tână, caşcaval ras, boia. Se pune la cuptor 5 minute la 500 W.
Se serveşte cu cartofi prăjiţi.

80
Preparate din vânat

Tocăniţă de mistret

Ingrediente:
700 g carne mistreţ
1 dl vin roşu
1 ceapă roşie
100 g slănină
2 bucăţi ardei gras
2 bucăţi roşii
1 lingură pastă de ardei roşu
sare, piper, măghiran

Carnea de mistreţ se spală şi se taie cuburi. Slănina se taie cu-


buleţe şi se topeşte 5 minute la 500 W, se adaugă ceapa tăiată mă-
runt şi se căleşte 3 minute la 500 W. Se adaugă boia, pastă de ardei
şi carnea, se toarnă vinul şi atâta apă cât să acopere carnea. Se
fierbe sub capac 20 de minute la 500 W. Se condimentează din
nou şi se mai fierbe 15 minute la 500 W fără capac.

Fazan împănat cu slănină

Ingrediente:
1 fazan
250 g slănină afumată
2 linguri ulei
sare. piper
măghiran
cuişoare
condimente asortate pt. Van cit
pătrunjel verde

Fazanul se curăţă şi se spală bine. Se taie slănina în fâşii subţiri


şi se împănează fazanul. Condimentele, sare. piperul, maghiranul

81
şi cuişoarele se amestecă cu uleiul. Se freacă fazanul bine de tot
cu această pastă. Se pun 2 linguri de ulei într-un vas şi se
încălzeşte 2 minute la 500 W. Se pune apoi fazanul şi se coace 20
de minute la 500 W.
Se serveşte cu rizi-bizi, se ornează cu roşii şi ardei.

Pulpă de căprioară cu
vin roşu şi ciuperci

Ingrediente:
700 g pulpă de căprioară
100 g slănină afumată
100 g morcovi
200 g ciuperci
2 dl vin roşu
sare, piper boia
Pulpa se spală şi se taie felii. Se împănează cu slănină tăiată mă-
runt, se freacă cu pastă de usturoi şi se condimentează foarte bine.
Se toarnă deasupra vin roşu se pune sub capac şi se fierbe 15 mi-
nute la 500 W. Se scoate vasul din cuptor şi se întoarce carnea. Se
presară deasupra zarzavaturile tăiate subţiri şi ciupercile şi se coc
15 minute la 500 W.
Se serveşte cu cartofi fierţi în apă cu sare.

Pulpă de căprioară vitaminizată

Ingrediente:
700 g pulpă de căprioară
1 lingură unt
1 dl vin roşu
300 g zarzavaturi de supă
150 g conopidă
150 g ciuperci

82
1 ceapă
100 g caşcaval
condimente asortate pentru vânat

Se toarnă vinul într-o tavă şi se aşază carnea spălată şi tăiată fe-


lii. Se fierbe sub capac 15 minute la 500 W. Se pune untul la topit
2 minute la 200 W. Se taie ceapa rondele şi se căleşte cu ciupercile
tăiate mărunt. Se scoate carnea din vin, se condimentează şi jumă-
tate din cantitate se pune peste ciuperci, se pun deasupra zarzava-
turile tăiate mărunt şi se acoperă cu restul de came. Se toarnă 3 dl
vin roşu şi se înăbuşă 15 minute la 500 W. caşcavalul se rade, se
presară deasupra cărnii şi se mai coace 3 minute la 500 W.
Se serveşte cu orez, rizi-bizi.

Friptură de iepure

Ingrediente:
1 iepure
150 g slănină afumată
100 g mazăre verde
100 morcovi
100 porumb
100 g conopidă
2 linguri ulei
zeama de la o jumătate de lămâie
muştar
sare, piper

Pulpele din spate şi spinarea se spală bine, se împănează cu bu-


căţele de slănină, se ung cu muştar şi se condimentează. Se pun
într-o tavă şi se toarnă ulei şi se pun la cuptor 20 de minute la
500 W. Zarzavaturile se spală bine, se taie mărunt şi se condimen-
tează. Se scoate carnea din cuptor, se aşază zarzvaturile în jurul
cărnii, se stoarce zeama de lămâie peste zarzavaturi şi se mai coc
8 minute la 500 W.

83
Mistreţ pentru gurmanzi

Ingrediente:
500 gpulpă de mistreţ
1 ceapă roşie
1 dl smântână
1 dl maioneză
1 dl zeamă de lămâie
worchester shire (sos worchester)
1 lingură idei
2 dl vin roşu
sare, piper boia. măghiran, oregano
Se încălzeşte uleiul 1 minut la 500 W. Se curăţă ceapa şi se taie
mărunt. Se spală carnea şi se taie cuburi, se pune într-o tavă şi se
toarnă 2 dl de vin roşu şi se fierbe 25 de minute la 500 W. Se face
un sos rece din smântână, zeama de lămâie, maioneză, worchester
shire şi condimente. Se scoate carnea din cuptor şi se lasă să se
răcească, apoi se toarnă sosul peste carne şi se fierbe 5 minute la
500 W.
Se serveşte cu cartofi fierţi în apă cu sare.

84
GARNITURI

Garnitură mexicană

Ingrediente:
150 gporumb
150 g mazăre verde
150 g morcov
1 linguriţă unt
sare

Zarzavaturile se curăţă, se spală, se taie mărunt, se aşază într-un


vas, se sărează, se amestecă şi se dau la cuptor pentru 10 minute
la 550 W

Orez cu zarzavaturi
Ingrediente:
200 g porumb
200 g ciuperci
1 ceapă
200 g morcovi
100 g varză creaţă
2 linguri ulei
200 g orez
sare. Vegeta

Orezul se spală bine. apoi se pune în cantitate dublă de apă. Se


sărează, se dă cu un praf de vegeta şi se fierbe 8 minute la 500 W
sub capac, apoi 12 minute 200 W. Se taie ciupercile, ceapa, mor-
covii, se amestecă cu porumbul şi varza creaţă. Se toarnă ulei, se
condimentează şi se înăbuşă 6 minute la 50 W. Se amestecă cu
orezul şi se fierb 2 minute la 500 W.

85
Garnitură de cartofi

Ingrediente:
300 g cartofi
200 g făină
1 ou
1 lingură margarina
sare, boia

Cartofii se fierb în coajă, se curăţă, se zdrobesc şi se frământă


cu oul, margarina, faina şi condimentele. Se formează bastonaşe,
se pun într-un vas şi se dau la cuptor 8 minute la 500 W.

Orez cu ciuperci

Ingrediente:
200 g orez
100 g ciuperci
5 dl supă concentrată
1 cecipă roşie
1 lingură unt
sare

Ceapa se taie mărunt şi se pune la călit 3 minute la 500 W. Se


adaugă orezul bine spălat, ciupercile tăiate felii şi se mai fierb 2
minute la 500 W. Se amestecă şi se mai lasă 2 minute.
Supa concentrată se sărează şi se toarnă clocotită peste orez şi se
mai fierb împreună 10 minute la 500 W, sub capac, apoi se mai
lasă 10 minute să stea sub capac.

Orez cu stafide

Ingrediente:
250 g orez
50 g stafide

86
5 dl apă fierbinte
1 lingură unt
sare

Se pune untul într-un vas şi se încălzeşte la 500 W. Orezul spălat


şi stafidele se amestecă cu untul. Se toarnă apa fierbinte, se sărea-
ză şi se ţin 10 minute la 500 W sub capac.

Cartofi picanţi

Ingrediente:
500 g cartofi
1 ou
2 dl. smântână
3 linguri ulei
1 căţel
$ de usturoi
pătrunjel verde
nucşoară

Cartofii se spală bine, se înţeapă şi se fierb în coajă 18 minute la


500 W.
Se amestecă oul bătut cu pătrunjelul verde tocat mărunt şi se
adaugă puţină nucşoară rasă, ulei şi se pun 1 minut la 500 W. Se
scot din cuptor şi se amestecă din nou până va deveni ca o cremă
în care se adaugă usturoiul pisat şi smântână şi se toarnă peste car-
tofii tăiati în două.

Tocăniţă de cartofi
9

Ingrediente:
5 0 g cartofi
1 ceapă (roşie)
roşii
2 ardei graşi
pătrunjel verde
1 căţel de usturoi

87
sare, piper boia
2 dl apă fierbinte
2 linguri ulei

Cartofii se curăţă, se spală şi se taie cuburi. Se pune uleiul într-


un vas, se adaugă roşiile spălate, curăţate şi tăiate mărunt precum
şi ardeii, ceapa şi usturoiul.
Se înăbuşă 4 minute la 500 W, sub capac.
Se scot din cuptor şi se adaugă praful de boia, cartofii şi condi-
mentele. Se amestecă bine şi se acoperă cu 2 dl de apă fierbinte.
Se pun la cuptor 20 minute la 500 W sub capac, iar la jumătatea
timpului se amestecă. După fierbere se mai ţine 5 minute să se
odihnească.

Melcişori

Ingrediente:
200 g melcişori
3 dl apă
sare

Se pun melcişorii într-un vas, se toarnă apă rece şi se sărează. Se


fierb 8 minute la 500 W sub capac. După 4 minute se scoate şi se
amestecă. După ce melcişorii s-au înmuiat, se mai lasă 5 minute
să se odihnească în cuptor.

Cartofi în coajă

Ingrediente:
8 buc cartofi mai mici
2 dl apă
Se pun cartofii bine spălaţi într-un vas, se înţeapă cu furculiţa,
se acoperă cu apă şi se fierbe sub capac 15 minute la 500 W. După
ce au fiert se mai lasă 5 minute să se odihnească.

88
Rizi-bizi

Ingrediente:
200 g orez
150 g mazăre verde
1 căpăţână mică de usturoi
pătrunjel verde
100 g caşcaval trapist
sare, piper
5 dl apă fierbinte

Se acoperă orezul cu apă şi se înăbuşă 10 minute la 500 W. Ma-


zărea se înăbuşă 3 minute la 500 W, se adaugă orezul fiert, se pre-
sară pătrunjel verde. Caşcavalul ras, piperul, sarea şi se mai încăl-
zesc 2 minute la 500 W.

Piure de cartofi

Ingrediente:
500 g. cartofi
1 dl lapte
1 dl smântână
2 linguri margarină
sare

Se spală cartofii bine de tot, se înţeapă cu furculiţa şi se fierb 18


minute la 500 W. Se scot, se curăţă de coajă şi se zdrobesc de tot.
Intre timp se încălzeşte 1 dl de lapte - 2 minute la 500 W, apoi se
amestecă cu cartofii zdrobiţi, sarea, 1 dl de smântână şi margarină
şi se mai încălzesc 2 minute la 500 W.

Cartofi fierţi

Ingrediente:
500 g. cartofi
3 dl apă
sare

89
Cartofii se curăţă, se spală, se taie cuburi, se acoperă cu apă, se
sărează şi se fierb 18 minute la 500 W sub capac. După fierbere
se mai lasă 4 minute să se odihnească.

Cartofi cu pătrunjel verde

Ingrediente:
500 g cartofi
1 legătură pătrunjel verde
2 linguri unt
sare
Cartofii se curăţă, se spală şi se taie cuburi, Se presară cu pă-
trunjelul tocat mărunt şi cu sare şi se înăbuşă împreună cu untul
12 minute la 500 W sub capac. La nevoie se adaugă o lingură de
apă. Se amestecă din 3 în trei minute având grijă să nu-1 zdrobim.

90
MÂNCĂRURI, LEGUME
ŞI PLATOURI

Tocăniţă de ciuperci

Ingrediente:
600 g ciuperci
2 cepe (roşii)
2 linguri ulei
sare, boia
2 dl smântână
1 lingură faină
Se scot ciupercile de pe codiţă, se curăţă, se spală toate la un loc
şi se taie felii subţiri. Se toarnă ulei într-un vas şi se încălzeşte
2 minute la 500 W. Ceapa se curăţă, se taie mărunt, şi se căleşte 3
minute la 500 W. Se pun ciupercile, se condimentează şi se înăbu-
şă 10 minute la 500 W. Se amestecă smântână cu faina, se toarnă
peste ciuperci, se amestecă bine, şi se fierb 3 minute la 500 W.
Se servesc cu orez înăbuşit, paste făinoase fierte sau găluşte.

Mazăre verde vitaminizată

Ingrediente:
600 g mazăre verde
200 g roşii
150 g ridichi
1 legătură ceapă verde
2 linguri ulei
sare. piper

Se pune mazărea într-un vas, se toarnă 2 dl apă şi se fierbe 12


minute la 500 W sub capac. După ce s-a scos din cuptor se toarnă
zeama de pe ea. Roşiile, ceapa şi ridichile se curăţă bine. se spală.

91
se taie cuburi. Se amestecă cu mazărea, se toarnă uleiul, şi se pun
la cuptor 3 minute la 500 W apoi se condimentează.

Ciuperci cu smântână şi caşcaval

Ingrediente:
500 g ciuperci
200 g caşcaval afumat
1 dl smântână
1 dl vin
1 ceapă
1 linguriţă unt
sare, piper

Se scot ciupercile de pe codiţe, se curăţă bine, se spală şi se taie


felii. Se pune untul într-un castron, şi se topeşte 2 minute la
200 W. Ceapa se taie în două şi se taie rondele, se pune în unt şi
se căleşte 3 minute Ia 500 W. Se adaugă ciupercile, 1 dl vin, se
amestecă şi se înăbuşă 10 minute la 500 W. Se pun condimentele
în smântână, se toarnă peste ciuperci şi se mai coc 3 minute la
500 W. apoi se presară caşcavalul şi se mai pune 2 minute
la 500 W.

Varză roşie călită

Ingrediente:
700 g varză roşie
2 cepe (roşii)
2 linguri ulei
sare
chimen
î lingură oţet
1 lingură zahăr

Se scot frunzele exterioare ale unei căpăţâni de varză roşie, se


scoate cotorul şi se spală. Se taie apoi fideluţă şi se sărează. Se pu-
ne ulei într-un vas şi se încălzeşte 2 minute la 500 W. Se curăţă

92
ceapa, se taie mărunt şi se căleşte 2 minute la 500 W. Se amestecă
apoi cu varza, se toarnă puţină apă, se pune zahăr, oţet, se presară
chimen. Se călesc 22 minute la 500 W. Se serveşte ca garnitură
lângă fripturi. Amestecată cu smântână şi caşcaval poate constitui
un meniu în sine.

Mâncare de dovleac

Ingrediente:
700 g dovleac răzuit
1 căpăţănă de usturoi
1 lingură ulei
1 lingură făină
1 legătură de mărar
2 dl smântână
boia
sare
otet
f

zahăr

Dovleacul răzuit se sărează şi se lasă câteva minute. Intre timp


se topeşte untul 2 minute la 200 W, se amestecă cu faina şi se face
un rântaş 3 minute Ia 500 W. Se adaugă ceapă tăiată mărunt şi mă-
rarul, se presară cu boia şi se amestecă cu smântână. Se stoarce
zeama de pe dovleac şi se amestecă în rântaşul preparat în preala-
bil. Se fierbe 8 minute la 500 W sub capac, apoi încă 5 minute la
500 W fară capac.

Broccoli cu şuncă şi caşcaval

Ingrediente:
600 g broccoli
200 g şuncă
200 g caşcaval
2 di smântână
1 lingură margarină

93
sare
piper
maghiran

Broccoli se spală bine. se alege în buchete, şi se pune într-un


castron tapetat cu margarină. Se toarnă puţină apă şi se căleşte 12
minute la 500 W. Se taie şunca în felii de 3-4 cm, se amestecă cu
broccoli, se condimentează. Se amestecă smântână cu caşcavalul
şi se toarnă peste broccoli. Se fierbe 12 minute la 500 W sub
capac.
Se serveşte cu cartofi prăjiţi sau cu cartofi noi cu pătrunjel.

Mâncare de spanac

Ingrediente:
500 g spanac
1 lingură de unt
1 lingură de faină
1 căţel mare de usturoi
f

sare. piper

Spanacul bine curăţat şi spălat se pune într-un vas adânc, se pu-


ne puţină apă şi sare, se pune la fiert 8 minute la 500 W sub capac,
şi când este gata se pasirează.
într-un alt vas, se pune untul, se încălzeşte 2 minute la 200 W,
se adaugă usturoiul pisat şi se căleşte 2 minute la 500 W. Se ames-
tecă faina şi se pregăteşte un rântaş, se adaugă spanacul şi se mai
fierb împreună 5 minute la 500 W.

Fasole uscată â la Piedone

Ingrediente:
600 g fasole uscată
150 g ceafă fiartă
150 g slănină afumată

94
2 cepe mari, roşii
2 dl supă concentrată
sare, piper pastă de ardei roşu

Fasolea se pune în apă cu o zi înainte. Se taie slănina mărunt


şi se topeşte 3 minute la 500 W. Se curăţă ceapa, se taie peştişori,
şi se căleşte în untura de la slănină 3 minute la 500 W. Se adaugă
supa concentrată, se condimentează, se pune fasolea, se
amestecă şi se fierbe 30 minute la 500 W sub capac. Se mai
adaugă ceapa tăiată mărunt şi fiartă şi se mai fierbe 5 minute la
500 W fară capac.

Mâncare de gulii

Ingrediente:
600 g gulii
2 linguri ulei
3 linguri făină
pătrunjel verde
sare, piper

Se curăţă şi se spală guliile, se taie cubuleţe. se sărează, se pun


într-un vas adânc, se adaugă puţină apă şi se fierbe 1 8 minute la
500 W. Din faină şi ulei se face un rântaş, se adaugă guliile
fierte, se presară pătrunjelul şi se fierbe 10 minute la 500 W.

Mâncare de linte

Ingrediente:
500 g linte
100 g slănină afumată
1 lingură făină
1 ceapă mică (roşie)
1 căţel de usturoi
i

foi de dafin
boia. sare

95
Se pune lintea spălată bine într-un vas şi se toarnă apă cât să o
acopere. Se sărează, se pun foile de dafin, se pun la cuptor 16 mi-
nute la 500 W. Slănina se topeşte 2 minute la 500 W şi se face un
rântaş cu o lingură de faină, se adaugă usturoiul pisat, ceapa, boia
şi lintea.

Vinete cu caşcaval

Ingrediente:
300 g vinete
1 căţel de usturoi
200 g caşcaval (trapist)
3 linguri ketchup
2 linguri apă
sare

Se curăţă vinetele cu un cuţit de lemn şi se taie felii longitudi-


nale. Usturoiul pisat se amestecă cu ketchup. Feliile de vinete se
ung cu această pastă şi se presară pe ele caşcaval ras. Se acoperă
vasul cu folie de plastic (folpack) şi se tine la cuptor 10 minute
la 500 W.

Ciuperci suedeze

Ingrediente:
600 gr ciuperci
2 linguri ulei
1 ceapă (roşie)
1 roşie
sare. boia. măghiran
1.5 dl vin roşu

Se încălzeşte uleiul 2 minute la 500 W, se adaugă ceapa tăiată


mărunt şi se căleşte 3 minute la 500 W. Ciupercile se curăţă bine,
se spală şi se taie felii şi se amestecă cu ceapa călită. Se condimen-

96
tează, se toarnă 1,5 dl vin roşu se adaugă roşia curăţată de pieliţă
şi tăiată mărunt şi se înăbuşă 15 minute la 500 W. La jumătatea
timpului se amestecă.

Sote de morcovi

Ingrediente:
600 g morcovi
1 linguri ulei
1 lingură faină
1 dl. lapte
sare
zahăr
Morcovii se curăţă, se spală şi se taie mărunt, se pun într-o
tavă, se sărează se pune puţin zahăr, se adaugă 1 dl. lapte şi se
amestecă bine. Se fierb 12 minute la 500 W. Se face un rântaş
cu uleiul şi faina, se adaugă morcovi şi se mai fierb 3 minute
la 500 W.

Varză cu roşii

Ingrediente:
î varză de aproximativ 600 g
500 g roşii
1 ceapă (roş ie)
sare
zahăr

Roşiile se spală bine. se curăţă de pieliţe şi se taie mărunt. Varza


se curăţă de foile exterioare şi se dă pe râzătoare se pune într-un
vas şi se pune apă cât să o acopere. Se fierbe 15 minute la 500 W.
se amestecă cu roşiile şi se mai fierbe 5 minute la 500 W. La ju-
mătatea timpului se amestecă, se sărează, se pipărează şi se în-
dulceşte.

97
Castraveţi umpluţi cu carne tocată

Ingrediente:
4 bucăţi castraveţi
400 g carne tocată
100 g orez fiert
2 ouă
1 ceapă (roşie)
100 g caşcaval afumat
pătrunjel verde
sare
piper
boia
măghiran

Carnea tocată se condimentează, se frământă, se amestecă cu


orezul fiert, cu ceapa tăiată mărunt, cu caşcavalul ras şi cu ouăle.
Castraveţii se curăţă de coajă, se taie în două, se scot seminţele şi
se umple una din jumătăţi cu umplutura de carne. Se potriveşte
cealaltă jumătate deasupra şi se prind cu scobitori de lemn.
Se aşază castraveţii astfel umpluţi într-un vas şi se coc 10 minute
la 500 W, apoi se întorc şi se mai coc 10 minute la 500 W.
Se servesc cu cartofi înăbuşiţi cu pătrunjel verde.

Ardei umplut

Ingrediente:
4 buc ardei pi. umplut
250 g carne de porc tocată
1 ceapă roşie
100 g orez fiert
1 ou
150 g pastă de roşii
zahăr
sare, piper

98
Se toarnă ulei într-un vas şi se încălzeşte 2 minute la 500 W.
Ceapa se curăţă, se taie mărunt se pune în ulei şi se căleşte 3 mi-
nute la 500 W. Se pune orezul şi ceapa 2 minute la 500 W. Se
scoate din cuptor şi se amestecă carnea tocată, cu oul şi se condi-
mentează. Ardeii se spală bine, se scot seminţele şi vinele şi se
umplu cu umplutura de mai sus. Ardeii se aşază într-un vas; pas-
ta de roşii se dizolvă într-un dl de apă, se pune puţin zahăr şi se
toarnă peste ardei. Se fierb 10 minute la 500 W sub capac, apoi se
scot şi se reaşază şi se mai ţin 10 minute la 500 W.

Conopidă cu sos beşamel

Ingrediente:
600 g conopidă
1 dl. apă
3 dl sos beşamel
100 g caşcaval
1 lingură unt
sare, piper

Conopida se desparte în buchete, se spală., se aşază într-o tavă şi


se pune apa, se fierbe 12 minute la 500 W. într-un alt vas, se toar-
nă jumătate din sosul beşamel (modul de preparare se găseşte la
capitolul "sosuri"), se aşază conopida, se condimentează apoi se
toarnă şi cealaltă jumătate de sos. Se fierb 5 minute la 500 W, apoi
se rade deasupra caşcavalul şi se mai ţine 2 minute la 500 W.
Se serveşte cu cartofi noi înăbuşiţi cu pătrunjel.

Sparanghel cu şuncă şi smântână

Ingrediente:
600 g sparanghel
200gşuncă
150 g caşcaval (trapist)
2 dl smântână

99
2 linguri margarină
1 lingură făină
2 c/L apă
sare

Se spală sparanghelul, se curăţă şi se aşază într-un vas. Se toar-


nă peste el apa sărată şi se fierbe 12 minute la 500 W. Se scoate
din cuptor, se toarnă zeama de pe el, şi se pune de-o parte.
Smântână, caşcavalul ras şi apa de pe sparanghel se amestecă.
Sparanghelul se împachetează câte doi în câte o felie de şuncă, se
rulează şi se aşază într-un vas. Se toarnă sosul de smântână şi caş-
cavalul peste rulouri şi se coc 5 minute la 500 W.
Se serveşte cu garnitură sau se poate consuma ca meniu în sine.

Varză secuiască

Ingrediente:
300 g carne de porc tocată
500 g varză măruntă murată
150 g cârnat afumat
10 g slănină afumată
100 g orez fiert
1 ceapă
1 căţel de usturoi
t

2 dl smântână
boia
ardei gras
roşii

Slănina tăiată mărunt se aşază într-un vas şi se topeşte 3 minute


la 500 W. Ceapa se curăţă, se taie mărunt, şi se căleşte cu slăni-
na topită 3 minute la 300 W. Se condimentează, se adaugă
carnea tocată, cârnaţii tăiaţi rondele, usturoiul pisat şi se
amestecă bine, se fierb 15 minute la 500 W. La jumătatea
timpului se amestecă. Intr-un vas mai adânc se pune jumătate
din cantitatea de varză şi orez. apoi carnea înăbuşită. Roşiile se
spală, se taie rondele şi se pun este came. Se nivelează ele
restul de orez şi varza. Smântână se condimentează şi se toarnă
deasupra.
Mâncarea preparată astfel se pune la cuptor 10 minute la 500 W.

100
Cartofi gratinaţi /franţuzeşti/

Ingrediente:
800 g cartofi
200 cărnat de casă
150 g slănină de pe burtă
100 g caşcaval
4 ouă fierte, tari
3 dl. smântână
2 linguri margarină
sare
pesmet

Se fierb cartofii în coajă, se curăţă şi se taie rondele. Cârnaţii şi


ouăle se taie rondele, slănina în felii. Smântână se amestecă cu sa-
rea. Se tapetează un vas cu margarină şi se pun în straturi cartofii,
cârnaţii , slănina, şi oul. Se stropeşte cu smântână şi margarină to-
pită. Se pune în cuptor pentru 10 minute la 500 W sub capac, se
scoate, se presară pesmet, se rade caşcaval deasupra şi se mai pu-
ne la cuptor 5 minute la 500 W fără capac.

Conopidă gratinată
Ingrediente:
800 g conopidă
300 g ceafă fiartă
4 ouă fierte, tari
2 dl. smântână
100 g caşcaval afumat
2 linguri margarină
sare
1 dl. apă

Conopida se desface în buchete, se spală şi se pune la fiert într-un


1 dl. de apă 15 minute la 500 W. Ceafa fiartă se taie cuburi, ouăle
se taie rondele. Smântână se amestecă cu sarea.
Se tapează un vas cu margarină şi se aşază în straturi conopida,
carnea, şi ouăle. Se stropesc cu smântână şi margarină. Se pun la
cuptor 8 minute la 500 . apoi se scoate, se rade caşcaval deasupra
şi se mai ţin la cuptor 3 minute la 500 W.

101
Ciuperci umplute

Ingrediente:
8 buc ciuperci mai mari (Champignon)
2 buc ciuperci mai mici
1 lingură unt
1 ceapă roşie
1 căţel de usturoi
100 g caşcaval afumat
150gşuncă
sare, piper

Se pune untul într-un vas şi se topeşte 2 minute la 500 W. Se


curăţă ceapa, se taie mărunt, şi se căleşte 3 minute la 500 W în
unt, apoi se adaugă şunca tăiată mărunt, usturoiul pisat şi se
aşază peste ceapă şi se fierb 5 minute la 500 W. Ciupercile se
curăţă bine, se spală şi se desprind de codiţe. Codiţele şi cele
două ciuperci mai mici se taie mărunt şi se pun în vas. Se
condimentează şi se pun 5 minute la 500 W. Cu aceasta se
umplu ciupercile apoi se aşază în tavă.
Zeama de la umplutură se pune sub ciuperci, se rade caşcaval
şi se lasă sub capac.

Salată de ceapă

Ingrediente:
400 g ceapă (roşie)
250 g mere
3 linguri ulei
2 linguri smântână
măghiran
sare

Se curăţă ceapa, se taie peştişori subţiri, se spală merele, se cu-


răţă de coajă, se scoate casa sâmburilor şi se taie mărunt. Se
toarnă ulei într-un vas, se aşază ceapa tăiată, merele, se presară

102
măghiran şi sare şi se fierb sub capac 14 minute la 500 W. Se
amestecă la jumătatea intervalului.
Se serveşte cu smântână.

Conopidă cu caşcaval afumat

Ingrediente:
400 g conopidă
200 g broccoli
250 g caşcaval afumat
2 dl supă concentrată
măghiran
sare, piper

Conopida şi broccoli se desfac în buchete, se spală. Se aşază


într-o tavă, se condimentează şi se toarnă 2 dl. supă concentrată şi
se fierbe 18 minute Ia 500 W sub capac.
Se scoate din cuptor, se toarnă zeama şi se rade caşcaval deasu-
pra şi se mai coace 5 minute la 500 W.
Se serveşte cu cartofi noi înăbuşiţi cu pătrunjel verde.

Vinete umplute

Ingrediente:
600 g vinete
200 g ciuperci
1 ceapă roşie
150 g caşcaval
2 ouă
2 dl vin roşu
40 gpesmet
2 linguri ulei
măghiran
sare
piper
boia

103
Ceapa se curăţă, se taie mărunt şi se căleşte 3 minute la 500 W.
Ciupercile se curăţă bine şi se taie felii subţiri. Se amestecă cu
miezul vinetelor tăiate mărunt, cu ouăle şi pesmetul şi se condi-
mentează. Această umplutură se pune în jumătăţile de vinete şi se
aşază într-o tavă. Se toarnă 1 dl de vin roşu, se acoperă şi se fier-
be 12 minute la 500 W. Se scoate, se rade caşcaval deasupra şi se
mai coace timp de 5 minute a 500 W neacoperit.
Se serveşte cu cartofi prăjiţi.

Ghiveci

Ingrediente:
2 linguri ulei
3 bucăţi ardei gras
2 bucăţi roşii
l ceapă (roşie)
1 ou
sare

Ceapa tăiată felii se căleşte 3 minute la 500 W. Ardeii şi roşiile


se spală şi se taie mărunt. Se înăbuşă 8 minute la 500 W, apoi se
sărează, se adaugă oul, se amestecă şi se mai coace 3 minute la
500 W.

104
PREPARATE DIN PASTE
FĂINOASE

Macaroane milaneze

Ingrediente:
200 gr macaroane
150 ciuperci
100 g şuncă
150 g caşcaval
piper sare, keîchup

Se pun macaroanele într-un vas şi se toarnă peste ele apă rece.


Se pun la fiert 8 minute la 500 W sub capac. La j umătatea timpu-
lui se amestecă. Se desprind ciupercile de pe codiţe, se spală bine,
se curăţă şi se taie felii. Şunca se taie cuburi, se adaugă la ciuperci,
se condimentează şi se înăbuşă 8 minute a 500 W sub capac. Se
toarnă ciupercile peste macaroane, se stropesc cu ketchup şi se
amestecă.
Se servesc cu caşcaval ras.

Macaroanele cărbunarilor

Ingrediente:
200 g macaroane
150 g ciuperci
100 gşuncă
1 dl. smântână
100 g caşcaval
sare. piper

Se pun macaroanele în apă rece şi se sărează, şi se fierb 8 minute


la 500 W sub capac. La jumătatea timpului se amestecă bine. Se
desfac ciupercile de pe codiţe, se curăţă, se spală şi se taie felii.

105
Şunca se taie mărunt. Se pun ciupercile şi şunca într-un vas şi se
călesc 8 minute la 500 W sub capac. Se toarnă apoi peste maca-
roanele fierte, se amestecă, se toarnă smântână deasupra şi se rade
caşcaval.

Patru muşchetari

Ingrediente:
200 g spaghete
150 gşuncă
100 g slănină
150 g ciuperci
1 dl frişca
zeama de la o jumătate de lămâie
caşcaval ras
sare
piper
Spaghetele se pun în apă rece, se sărează şi se pun la fiert 8 mi-
nute la 500 W. După 4 minute se amestecă bine. Se desfac ciuper-
cile de pe codiţe, se curăţă, se spală şi se taie felii subţiri. Şunca
se taie mărunt. Slănina se taie fâşii subţiri şi se topeşte 8 minute
la 500 W. Se adaugă ciupercile, şunca, se condimentează, se toar-
nă smântână şi se înăbuşă 8 minute la 500 W. Se toarnă totul peste
spaghetele fierte, se amestecă, se rade caşcaval deasupra şi se ser-
veşte imediat.

Macaroane de Bologna

Ingrediente:
200 g macaroane
200 g carne tocată
150 g ciuperci
100 g ficat de pui
100 g caşcaval
ketchup
sare
piper

106
Macaroanele se pun la fiert în apă rece şi sare timp de 8 minute
la 500 W sub capac. După 4 minute se amestecă. Ciupercile se cu-
răţă, se desfac de codiţe, se spală şi se taie felii subţiri. Carnea to-
cată se condimentează. Ficatul de pui se curăţă, se taie mărunt, şi
se amestecă în carnea tocată. Se pune untul la topit într-o tavă
timp de 3 minute la 200 W. Se pune carnea, ciupercile şi ameste-
cate bine se pun la cuptor 10 minute la 500 W sub capac, apoi se
amestecă cu pastele fierte, se toarnă ketchup şi se rade caşcaval
deasupra.

Macaroane mexicane

Ingrediente:
200 g paste făinoase
100 g morcovi
100 g porumb
100 g mazăre verde
100 g caşcaval
oregano
sare, piper

Se pun pastele la fiert în apă rece cu sare timp de 8 minute la


500 W sub capac. După 4 minute se amestecă bine. Se curăţă zar-
zavaturile, se spală, se taie mărunt, se pun într-un vas, se condi-
mentează şi se înăbuşă 8 minute la 500 W. Se adaugă zar-
zavaturile la pastele fierte, se amestecă şi se pune caşcaval ras
deasupra.

Macaroane italiene

Ingrediente:
200 gpaste
150 g fasole uscată
1 ardei gras
1 ceapă (roşie)
100 g salam

107
1 căţel de usturoi
f

3 linguri ulei
zeama de la o jumătate de lămâie
sare, piper

Fasolea se ţine în apă 24 de ore, se strecoară, se pune atâta apă


din nou cât să o acopere şi se fierbe 10 minute la 500 W sub ca-
pac. Se pune într-un castron de salată. Se pun macaroanele la fiert
în apă rece cu sare 8 minute la 500 W sub capac. După 4 minute
se amestecă bine. Se curăţă ceapa şi usturoiul, se taie mărunt, la
fel şi slănina şi se amestecă cu fasolea. Se adaugă macaroanele
fierte. Ardeiul se spală, se taie rondele şi se ornează salata, iar la
urmă se stoarce zeama de la o jumătate de lămâie.

Salată de spaghete

Ingrediente:
200 g spaghete
200 g cârnat fiert
6 ouă fierte, tari
3 roşii
100 g caşcaval
castr aveţi
f

sare, piper condimente asortate

Spaghetele se pun la fiert în apă rece cu sare 8 minute la 500 W


sub capac. După 4 minute se amestecă. Cârnaţii se taie rondele
subţiri şi se amestecă cu pastele fierte. Se curăţă roşiile şi castra-
veţii, se spală, se taie rondele, iar ouăle se taie felii. Se aşază le-
gumele deasupra pastelor. Se servesc, după preferinţe, cu caşcaval
ras deasupra.

Spaghete cu ghiveci

Ingrediente:
o

200 g spaghete
100 g caşcaval afumat

108
2 linguri ulei
1 ceapă (roşie)
2 roşii
3 ardei graşi
ketchup
sare, piper

Se pun pastele Ia fiert în apă rece cu sare, 8 minute la 500 W,


sub capac. După 4 minute se amestecă bine. Se încălzeşte uleiul 2
minute la 500 W. Ceapa se curăţă, se taie mărunt şi se căleşte 5
minute la 500 W. Se adaugă ardeii tăiaţi mărunt şi se înăbuşă 8 mi-
nute sub capac. Roşiile se spală, se curăţă de pieliţe, se taie bucăţi
şi se adaugă la ardei, se sărează, se pipărează şi se mai ţin la cuptor
5 minute la 500 W. Se amestecă ghiveciul cu pastele fierte şi se
servesc cu caşcaval ras deasupra.

Macaroane cu peşte

Ingrediente:
200 g macaroane
200 g felii de peşte
1 ceapă
2 morcovi
100 g caşcaval ras
1 / • v / V » v

1/2 lingura faina


1 lingură margarină
sare, piper

Se pun macaroanele în apă rece cu sare la fiert sub capac, 8 mi-


nute, la 500 W. După 4 minute se amestecă. Ceapa şi morcovii se
curăţă, se spală, se taie mărunt. Margarina se topeşte într-un vas 2
minute la 200 W. se adaugă ceapa şi morcovii, o lingură de apă şi
se înăbuşă 8 minute Ia 500 W. Se adaugă apoi feliile de peşte, se
condimentează, se sărează şi se stoarce zeama de lămâie, se pre-
sară faina şi se pune la cuptor sub capac, 12 minute la 500 W. Ma-
caroanele fierte se pun într-un vas tapetat cu margarină, se ames-
tecă cu peştele şi se presară caşcaval ras deasupra şi se mai pune
2 minute la 500 W.

109
Macaroane indiene

ingrediente:
200 g macaroane
1 lingură unt
1 lingură făină
3 dl supă concentrată
100 g ciuperci
400 g carne de pui friptă
1/2 dl frişcă
100 g caşcaval
sare, piper
Se pune untul într-un vas, se amestecă cu faina şi se face un rân-
taş 3 minute la 500 W, apoi se stinge cu supa concentrată. Se ada-
ugă ciupercile curăţate, spălate, tăiate mărunt şi condimentate.
Carnea de pui se taie felii subţiri şi se pune în sosul de ciuperci şi
se fierb 8 minute la 500 W. După 4 minute se adaugă frişca. Se
pun macaroanele într-un vas cu apă rece cu sare şi se fierb 8 mi-
nute la 500 W, sub capac. Sosul pregătit înainte se amestecă cu
macaroanele fierte şi strecurate. Se rade caşcaval deasupra.

Macaroane cu ficat de pui

Ingrediente:
200 g macaroane
400 g ficat de pui
1 lingură unt
1 lingură ulei
1 ceapă roşie
1 lingură făină
1 dl vin roşu
1 dl supă concentrată
sare piper
pătrunjel verde

110
Se pune uleiul şi untul într-un vas şi se înfierbântă 3 minute la
500 W. Ceapa se curăţă se taie mărunt. Ficatul se spală bine şi se
taie felii subţiri. Se pune ceapa şi ficatul în uleiul fierbinte şi se
dau la cuptor pentru 8 minute la 500 W, apoi se sărează, se pipă-
rează, se presară cu faina. Se toarnă peste el supa şi vinul şi se mai
fierb 5 minute la 500 W. Macaroanele se fierb în apă rece, 8 mi-
nute la 500 W, sub capac, se strecoară şi se amestecă cu ficatul şi
se serveşte cu pătrunjel verde presărat deasupra.

11 1
DULCIURI, DESERTURI,
BĂUTURI CALDE

Budincă de cornuri cu mac

Ingrediente:
250 g mac măcinat
10 bucăţi cornuri uscate
9

1 l lapte
2 linguri zahăr
stafide
miere
zahăr vanii in at
Se toarnă laptele într-un vas şi se amestecă cu o lingură de miere
şi zahărul vanilinat şi se încălzeşte 8 minute la 500 W. Macul mă-
cinat se amestecă cu zahărul. Cornurile se taie rondele şi se în-
moaie una câte una în lapte. Se aşază rondelele într-o tavă şi se
presară cu mac. se mai pune un rând şi se repetă atâta timp până
când se isprăvesc rondelele. Intre rânduri se presară stafide. Cu lap-
tele rămas se stropesc deasupra şi se încălzesc 3 minute la 500 W.

Budincă de chifle cu gem

Ingrediente:
8 bucăţi chifle
6 ouă
300 g zahăr
2 mere
100 g gem de vişine
2 linguri pesmet
8 dl lapte
1 lingură unt
zahăr vanilinat
scorţişoară
i t

miere

112
Se taie chiflele rondele. Se toarnă laptele într-un castron, se ada-
ugă zahărul vanilinat şi puţină miere şi cele 6 gălbenuşuri. Se în-
călzeşte 8 minute la 500 W. Untul se încălzeşte într-o tavă timp de
1 minut Ia 200 W şi se presară cu pesmetul. Merele se curăţă şi se
taie rondele. Chiflele se înmoaie în lapte şi se aşază în tava tape-
tată cu unt şi pesmet astfel: un rând de chifle, un rând de mere, un
nou rând de chifle, gemul şi se repetă ordinea până când se termi-
nă toate. Se pune totul la cuptor pentru 3 minute la 500 W. Cele
şase albuşuri rămase se bat spumă, se adaugă zahăr, se pune dea-
supra budincii şi se dă la cuptor 5-8 minute la 500 W (până când
se întăreşte spuma).

Imperial

Ingrediente:
2 ouă
200 g faină
100 g stafide
3 dl lapte
1 lingură unt
4 l in guri zahăr
coajă de lămâie rasă
zahăr vanilinat

Se freacă bine untul cu ouăle şi zahărul, se adaugă faina, se frea-


că bine să nu aibă cocoloaşe şi se toarnă laptele şi stafidele. Se ra-
de coaja de lămâie şi se adaugă împreună cu stafidele bine spălate.
Se tapetează o tavă cu unt, se toarnă compoziţia de mai sus şi se
pune la cuptor 9 minute la 500 W sub capac. După ce s-a copt se
ţine 10 minute să se odihnească apoi se răstoarnă peste un fund de
lemn şi se taie felii. Se presară cu zahăr praf.

Bezele

Ingrediente:
1 albuş
200 g zahăr praf

113
Se bate albuşul spumă, se adaugă zahărul praf prin sită şi se bate
în continuare. Se fac cu forma specială 6 bezele şi se coc 2 minute
la 500 W. După ce se scot din cuptor se lasă 5 minute să se
odihnească.

Budincă de tăitei cu brânză


(Varga beles)
Ingrediente:
500 g brânză
8 ouă
1 pachet foitaj
200 g zahăr
100 g tăi (ei
50 g stafide
2 linguri unt
2 dl smântână
1 lingură zahăr praf
coaja rasă de la o lămâie
zahăr van Hat
sare
Se fierb tăiţeii în apa sărată. Brânza se freacă bine cu smântână.
Cele 8 gălbenuşuri se freacă spumă cu untul, zahărul vanilat şi
coaja de lămâie. Se amestecă cu stafidele bine spălate şi cu tăiţeii.
Albuşurile se bat spumă cu zahăr şi se adaugă la brânză. Se tape-
tează o tavă de porţelan cu unt şi se căptuşeşte cu foitaj stropit cu
unt topit, se toarnă compoziţia de brânză. Se pune deasupra foitaj.
se^unge cu unt şi se coace 10 minute la 500 W.
înainte de a fl servit se lasă Ia odihnă apoi se taie pătrate şi se
presară cu zahăr praf.

Plăcintă cu zmeură
Ingrediente:
300 g făină
150 gzahăr
3 dl lapte
400 g zmeură, 1 plic gelatină de fructe
8 ouă
1 lingură unt
1 lingură zahăr praf
sare
zahăr vanilat
coajă rasă de lămâie

Se toarnă laptele într-un castron şi se amestecă cu gălbenuşurile.


Se adaugă atâta faină cât să devină de consistenţa unei plăcinte.
Se pune zahărul vanilat, coaja de lămâie rasă şi sare. Albuşurile se
bat spumă cu zahărul şi se amestecă prin răsturnare cu compozi-
ţia de gălbenuşuri. Se tapetează un vas cu unt, se toarnă compozi-
ţia şi se pune la cuptor 15 minute la 500 W. La jumătatea interva-
lului se acoperă cu folie (folpack). După ce se scoate din cuptor se
lasă 15 minute să se odihnească.
Zmeura se spală bine şi se aşază deasupra plăcintei. Gelatina se
dizolvă în apă călduţă, se amestecă până când se îngroaşă şi se
toarnă peste zmeură. Se pune totul la frigider şi se ţine până când
se întăreşte gelatina.

Chifle umplute cu brânză

Ingrediente:
6 chifle
500 g brânză
100 g stafide
6 ouă
4 dl lapte
1 lingură unt
3 linguri zahăr
1 lingură zahăr praf
zahăr vanilat
coajă rasă de lămâie
Se taie capacul de la chifle, se scoate miezul şi se înmoaie în lap-
te. Brânza se amestecă cu stafidele, cu miezul de la chifle, cu găl-
benuşurile, cu zahărul vanilat, coaja rasă de lămâie. Albuşurile se
bat spumă cu zahărul şi se amestecă cu brânza prin răsturnare. Se
tapetează un vas cu unt şi se aşază chiflele stropite cu lapte cu za-
hăr şi zahăr vanilat. Se umple fiecare cu brânză, se acoperă

115
fiecare cu capacul înmuiat în lapte. Se coc 17 minute la 500 W. Se
scot şi se lasă să se odihnească, apoi se presară cu zahăr praf.

Orez cu lapte

Ingrediente:
500 g orez fiert
6 dl lapte
3 linguri zahăr
2 plicuri zahăr vanilat
stafide
scorţişoară

Se aşază orezul fiert într-un castron cu laptele, zahărul, stafide-


le şi zahărul vanilat, se amestecă şi se fierb 10 minute la 500 W.
Se serveşte cu scorţişoară sau pudră de cacao.

Orez cu fructe

Ingrediente:
400 g orez fiert
200 gpiersici
200 g vişine
5 dl lapte
100 gzahăr
zahăr vanilat
zahăr praf cu scorţişoară

Se amestecă orezul cu laptele, zahărul şi zahărul vanilat. Vişine-


le curăţate şi cu sâmburii scoşi se împrăştie pe fundul unei tăvi
plate. Amestecul de orez se toarnă peste vişine în mod uniform.
Piersicile se curăţă de coajă, se taie bucăţele şi se pun deasupra
orezului în aşa fel încât să acopere bine orezul. Se pune la cuptor
10 minute la 500 W sub capac şi se serveşte cald pudrat cu zahăr
şi scorţişoară.

116
Mere coapte

Ingrediente:
4 mere
3 linguri marmeladă
stafide
zahăr; unt
Merele se spală, se curăţă de coajă, se scoate casa sâmburilor şi
se înţeapă cu furculiţa.
Se tapetează un vas cu unt şi se aşază merele. Marmelada se
amestecă cu stafidele şi se pune în scobitura merelor, se pune de-
asupra câte o bucăţică de unt şi se coc 8 minute la 500 W.

Chec

Ingrediente:
500 g făină
150gunt
100 g zahăr praf
1 lingură cacao
30 g drojdie
2 dl lapte
8 gălbenuşuri
stafide
zahăr vanilat
coajă rasă de lămâie
Se amestecă drojdia cu laptele călduţ, cu zahăr şi puţină faină şi
se lasă la dospit. Se pun gălbenuşurile într-un vas, se adaugă untul
şi zahărul praf şi se freacă spumă. Se adaugă şi coaja de lămâie.
Maiaua, făina şi stafidele bine spălate se amestecă cu gălbenuşu-
rile. Se împarte compoziţia în două şi la una din părţi se adaugă
cacao. Se tapetează o formă de chec şi se toarnă mai întâi compozi-
ţia cu cacao, apoi cealaltă. Se lasă la cald să crească se pune la cup-
tor 3-4 minute la, apoi 18 minute la 500 W. La jumătatea inter-
valului se acoperă cu folie (folpack). După ce s-a copt se lasă 15
minute să se odihnească apoi se taie şi se pudrează cu zahăr praf

117
Punci cu stafide şi coniac

Ingrediente:
2 dl lapte
î/2 dl frişca
1/2 dl suc de portocale
3 dl coniac
2 gălbenuşuri
zahăr vanilat
2 l inguri zahăr
stafide
coajă rasă de lămâie
praf de cremă
Se toarnă jumătate din cantitatea de lapte, zahărul vanilat, coaja
rasă de lămâie, zahărul şi praful de cremă şi se freacă până când
nu mai are cocoloaşe. Se adaugă frişca, restul de lapte, se ameste-
că din nou şi se pun la cuptor 3 minute la 500 W sub capac. Sta-
fidele se spală, se storc şi se pun în coniac. Se scot două linguri
din sosul preparat anterior şi se amestecă cu cele două gălbenu-
şuri, se toarnă sucul de portocale, stafidele şi se amestecă totul
foarte bine. Se serveşte rece.

Banane coapte

Ingrediente:
5 banane
1 lingură unt
3 ouă
100gzahăr tos
3 linguri făină
1 dl lichior de banane
1 linguriţă zahăr praf
nuci
Se curăţă bananele şi se taie în jumătate în lung. Se tapetează un
vas cu unt şi se aşază bananele. Se pregăteşte un pişcot din ouă,
zahăr şi faină, se amestecă nucile tăiate mărunt şi se toarnă peste
banane. Se coace 15 minute la 500 W. înainte de a fi servit se
stropeşte cu lichiorul de banane.

118
Compot de gutui

Ingrediente:
500 g gutui
zahăr
scorţişoară
cuişoare
felii de lămâie
1 l apă

Gutuile se spală, se curăţă de coajă şi se taie felii. Feliile se pun


într-un vas, se presară cu zahăr, cuişoare şi scorţişoară, se toarnă
apa, se adaugă feliile de lămâie şi se fierb 10 minute la 500 W. Se
serveşte rece.

Budincă
Ingrediente:
5 dl lapte
1 plic praf de budincă
zahăr

Se pune praful într-un vas cu zahărul şi se toarnă încet laptele a-


mestecând să nu se facă cocoloaşe. Se acoperă şi se pune 6 minute
la 500 W. Se amestecă după fiecare 2 minute. Se toarnă în pahare
şi se serveşte rece. Se poate orna cu nuci, stafide sau frişcă.

Pişcot

Ingrediente:
4 ouă
2 1 • • / V • w

unguri faina
2 linguri făină O
praf de copt
4 linguri zahăr
Se desparte gălbenuşul de albuş în două vase diferite. Gălbenu-
şurile, zahărul, o linguriţă praf de copt şi o lingură de apă se freacă
spumă. Se bate albuşul tare. se amestecă cu gălbenuşurile prin răs-

1 19
turnare şi se adaugă faina cu grijă să nu cadă coca. Se pune folie
(folpack) într-un vas rotund, plat, se tapetează cu unt şi se toarnă
compoziţia de pişcot. Se coace 10 minute la 500 W.

Jeleu de fructe
Ingrediente:
200 g comport de vişine
200 g compot de piersici
1 banană
I portocală
1 plic cu gelatină de fructe

Se desfac portocalele în felii, se înlătură pieliţele şi se taie bu-


căţi. Bananele se taie rondele. Se scot sâmburii de la vişine, se
storc de zeamă, iar piersicile se pun la scurs. Gelatina de fructe se
dizolvă în 4 dl de apă călduţă, se pune în cuptor 4 minute la
500 W. Până când încă este caldă, gelatina se toarnă în pahare, se
pun fructele asortate şi se lasă 10 minute la rece. Se serveşte cu
r* • v

frişca.

Cremă de ciocolată

I ngrediente:
3 ouă
150gzahăr
1 plic zahăr vanilat
1 linguriţă cacao
1/2 tablă de ciocolată
1/2 dl lapte

Ciocolata se rade. ouăle se pun într-un vas şi se bat spumă cu za-


hărul, zahărul vanilat cacao, ciocolata rasă şi 1/2 dl lapte. Se frea-
că să nu aibă cocoloaşe şi se pune 8 minute la 500 W, apoi se toar-
nă în pahare, se dau la rece. Se serveşte ornată cu stafide, nuci şi
frişcă.

120
Lapte de pasăre

Ingrediente:
1 l lapte
3 ouă
100 gzahăr
1 plic zahăr vanilat
1 lingură rasă faină
Se apără albuşurile de gălbenuş. Gălbenuşurile se amestecă cu
faina, laptele, zahărul, zahărul vanilat, se toarnă într-un vas şi se
pune la cuptor 8 minute la 500 W. La jumătatea intervalului se
amestecă. Albuşurile se bat spumă tare şi se pune grămezi cu lin-
gura peste lapte şi se mai dă a cuptor 3 minute la 500 W.

Cremă de migdale

Ingrediente:
100 g migdale
1 l lapte
200gzahăr
4 ouă
2 linguri faină

Se fierbe într-un vas 1/2 1 apă, se pun apoi migdalele şi după 2


minute se curăţă de coajă, se dau prin maşina de măcinat, se pun
în lapte şi se fierbe 8 minute la 500 W. Zahărul, taina şi ouăle se
amestecă cu laptele rămas se adaugă laptele fiert cu amigdalele şi
se mai fierb 5 minute la 500 W.

Cremă de lămâie

Ingrediente:
2 lamai
2 ouă
3 linguri zahăr 7 dl lapte
7 7 * w / v • w

lingura faina

121
Se fierbe laptele în cuptor 5 minute la 500 W. Se amestecă faina
cu lapte rece şi se toarnă către laptele clocotind. Se lasă apoi la re-
ce. Zeama de la lămâi şi coaja rasă de la o jumătate de lămâie se
adaugă către laptele pregătit înainte. Gălbenuşurile se freacă spu-
mă cu zahărul şi se amestecă cu albuşurile bătute spumă tare. Se
pune totul în lapte şi se fierbe 5 minute la 500 W.

Vin fiert

Ingrediente:
8 dl vin
2 linguri zahăr
cuişoare
scorţişoară
piper
zeama de la o jumătate de lămâie
1 plic zahăr vanilat

Se pune zahărul în vin, scorţişoara, cuişoarele, zahărul vanilat şi


zeama de lămâie. Se amestecă bine şi se lasă 1/ 2 oră să stea. Se
toarnă într-un vas de 2 1 şi se fierbe 8 minute la 500 W. Se lasă pu-
ţin să stea apoi se toarnă în pahare şi se ornează cu rondele de
lămâie.

Ciocolată fierbinte

Ingrediente:
100 g ciocolată menaj
1,5 dl frişcă
1 l lapte
2 linguri zahăr

Se rupe ciocolata în bucăţi mici, se toarnă deasupra frişca şi 2 dl


de lapte. Se pun la cuptor 2 minute la 500 W, apoi se amestecă bi-
ne. Se adaugă 8 dl de lapte şi zahăr şi se mai încălzeşte 3 minute
la 500 W.

122
Grog

Ingrediente:
1 dl rom
1 dl triple sec
5 dl apă
1 linguriţă zahăr
zeama de la o jumătate de lămâie

Se amestecă zahărul cu zeama de lămâie apoi se pune în apă. Se


adaugă romul şi triple sec şi se fierb 6 minute la 500 W sub capac.
Se toarnă în pahare şi se serveşte ornat cu bastonaşe de scorţişoară
şi se flambează.

Cafea turcească

Ingrediente:
6 dl apă
30 g cafea
Se toarnă apa într-un vas şi se fierbe sub capac 8 minute la
500 W, apoi se scoate, se adaugă cafeaua şi se fierbe 4 minute la
500 W sub capac. Se poate servi cu zahăr, cu lapte şi cu frişcă.

123
Sumar
Cuvânt înainte 3
Generalităţi 5
Sfaturi practice pentru folosirea cuptorului cu microunde 6
Durata şi modalităţile de gătit în cuptorul cu microunde 7
Tabele indicatoare 9

APERITIVE, GUSTĂRI, ANTREURI


Şunca (bacon)cu ceapă şi caşcaval 15
Praz ca la mama acasă 15
Conopidă cu ouă şi frişcă (smântână) 16
Ouă cu ceapă şi ciuperci 16
Omletă cu caşcaval 17
Omletă cu şuncă 17
Ouă ţărăneşti 17
Mâncare vegetariană de ouă cu sos beşamel 18
TARTINE CALDE, PREPARATE ALESE
Tartine calde cu şuncă 19
Tartine lioneze 19
Canapele vânătoreşti 20
Tartine cu peşte 20
Tartine haiduceşti 21
Crenvurşti americani 21
Tartine picante cu mere 22
Tartine chinezeşti 22

SUPE - CIORBE
Supă de came cu melcişori 23
Supă de came de găină 23
Supă de fasole uscată ca la Debreţin 24
Supă de găluşte cu ficat 24
Supă ce ciuperci 25
Ciorbă de primăvară 26
Supă de fasole verde cu smântână 26
Ciorbă cu came de oaie (ca la Paloc) 27
Ciorba mahmurilor 28
Supă de roşii 28

124
Supă de mere cu frişcă (smântână) 29
Supă de vişine cu frişcă şi coniac 29

SOSURI

Sos beşamel 31
Sos tartar pentru gurmanzi 31
Sos creol 32
Sos de ciuperci cu smântână şi frişcă 32
Sos milanez 33
Sos franţuzesc "Trei muşchetari" 33
Sos de muştar (ca la Oxford) 34
Sos vânătoresc 34

PREPARATE DIN CARNE

Preparate din carne de porc


Tocăniţă din carne de porc 35
Tocană de măruntaie 35
Tocăniţă de ficat 36
Ficat prăjit 37
Ficat de porc (ca în Alpi) 37
Friptură ţigănească 38
Friptură de porc la tavă 38
Cotlet vânătoresc 39
Cotlet de porc (ca în taiga) 40
Friptură haiducească 40
Cotlet unguresc 41
Cotlet mexican 41
Mâncare de şuncă nemţească 42
Pârjoale de came cu caşcaval 42
Ciolan de porc cu fasole uscată şi varză 43
Friptură de porc cu ciuperci şi smântână 43
Sarmale bihoreneşti
44
Grătar din carne de porc 44
Friptură de porc ca la mama acasă 45
Ciolan milanez 46
Tocăniţă de carne cu smântână 46
Purcel cu legume 47
Friptură de costiţe cu legume 47
Ruladă din carne tocată cu coniac 48

125
Preparate din carne de pasăre
Pui împănat cu slănină 49
Pui fript în unt 49
Tocăniţă de pui 50
Pui umplut 50
Piept de curcan fantezie 51
Pulpă de raţă cu caşcaval ....52
Tocăniţă de curcan cu ciuperci 52
kt
Piept de pui „Jardinier 53
Piept de pui cu stafide şi nuci 54
Piept de curcan exotic 54
Piept de pui cu cârnaţi 55
Piept de curcan mexican 55
Frigărui haiduceşti 56
Pui florentin 56
Piept de curcan după reţeta bucătarului şef 57
Raţă pechineză 58
Pui roti sat 58
Piept de pui cu castane 59
Piept de curcan umplut cu conopidă 60
Pui cu coniac franţuzesc şi sos de castraveţi cu slănină 60
Rată cu orez
*
61
Curcan cu ghiveci 61
Piept de pui cu lămâie 62

Preparate din carne de vită


Felii de viţel ca la San Remo 63
Friptura piraţilor 63
Ruladă din carne de vită 64
Felii de vită cu caşcaval 65
Felii de vită cu sote de zarzavaturi 65
Tocăniţă de vită 66
Viţel cu ciulama 66
Muşchiuleţ cu ciuperci şi ghiveci 67
Tocăniţă de burtă 68
Carne de vită rusească 68
Friptură din carne de vită fedanzată 69
Cotlet cu caşcaval şi smântână 69
Friptură de pustă 70
Cotlet englezesc 70
Muşchiuleţul pădurarului 71
Ficat de vită prăjit 71

126
Preparate din peşte
Ciorbă de peşte 72
Cosac (peşte) prăjit 72
Şalău întreg cu migdale 73
Fileuri de peşte de mare cu ciuperci 73
Somn cu slănină 74
Crap cu roşii 74
Crap cu usturoi 75
Felii de crap (fitofag) 75
Ştiucă cu muştar 76
Crap bavarez cu bere 77
Crap în vin 77
Fileuri de peşte de mare cu smântână şi caşcaval 78
Somn cu usturoi 78
Ciorbă de peşte 79
Crap cu smântână 79
Peşte de mare cu broccoli şi caşcaval 80

Preparate din vânat


Tocăniţă de mistreţ 81
Fazan împănat cu slănină 81
Pulpă de căprioară cu vin roşu şi ciuperci 82
Pulpă de căprioară vitaminizată 82
Friptură de iepure 83
Mistreţ pentru gurmanzi 84

GARNITURI

Garnitură mexicană 85
Orez cu zarzavaturi 85
Garnitură de cartofi 86
Orez cu ciuperci 86
Orez cu stafide 86
Cartofi picanţi 87
Tocăniţă de cartofi 87
Melcişori 88
Cartofi în coajă
88
Rizi-bizi 89
Piure de cartofi 89
Cartofi fierţi
89
Cartofi cu pătrunjel verde 90

127
MÂNCĂRURI, LEGUME ŞI PLATOURI
Tocăniţă de ciuperci 91
Mazăre verde vitaminizată 91
Ciuperci cu smântână şi caşcaval 92
Varză roşie călită 92
Mâncare de dovleac 93
Broccoli cu şuncă şi caşcaval 93
Mâncare de spanac 94
Fasole uscată a la Piedone 94
Mâncare de gulii 95
Mâncare de linte 95
Vinete cu caşcaval 96
Ciuperci suedeze 96
Sote de morcovi 97
Varză cu roşii 97
Castraveţi umpluţi cu carne tocată 98
Ardei umplut 98
Conopidă cu sos beşamel 99
Sparanghel cu şuncă şi smântână 99
Varză secuiască 100
Cartofi gratinaţi (franţuzeşti) 101
Conopidă gratinată 101
Ciuperci umplute 102
Salată de ceapă 102
Conopidă cu caşcaval afumat 103
Vinete umplute 103
Ghiveci 104
PREPARATE DIN PASTE FĂINOASE
Macaroane milaneze 105
Macaroanele cărbunarilor 105
Patru muşchetari 106
Macaroane de Bologna 106
Macaroane mexicane 107
Macaroane italiene 107
Salată de spaghete 108
Spaghete cu ghiveci 108
Macaroane cu peşte 109
Macaroane indiene 110
Macaroane cu ficat de pui 110

128
DULCIURI, DESERTURI, BĂUTURI CALDE
Budincă de cornuri cu mac 112
Budincă de chifle cu gem 112
Imperial 113
Bezele 113
Budincă de tăiţei cu brânză (Varga beles) 114
Plăcintă cu zmeură 114
Chifle umplute cu brânză 115
Orez cu lapte 116
Orez cu fructe 116
Mere coapte 117
Chec 117
Punci cu stafide şi coniac 118
Banane coapte 118
Compot de gutui 119
Budincă 119
Pişcot 119
Jeleu de fructe 120
Cremă de ciocolată 120
Lapte de pasăre 121
Cremă de migdale 121
Cremă de lămâie 121
Vin fiert . 122
Ciocolată fierbinte 122
Grog 123
Cafea turcească 123

129
Editura Aquila '93
1999

I S B N 973-9319-23-8

Tehnoredactare:
Editura Scripta Srl. Oradea

S-ar putea să vă placă și