2.

COLECTAREA LAPTELUI

Pentru ca laptele să ajungă la unităţile de procesare în timpul cel mai scurt este
necesară colectarea lui. Arealul din care se colectează laptele pentru aprovizionarea cu
materie primă a unei unităţi de procesare, constituie zona de colectare a unităţii respective.
Preluarea laptelui de către unităţile de procesare, de la furnizori, se face în mod
obişnuit de două ori pe zi, respectiv dimineaţa şi seara. În anumite zone de colectare, laptele
se transportă numai o dată pe zi, dimineaţa.
Zona de colectare cuprinde mai multe subunităţi reprezentate de puncte de strângere a
laptelui și centre de colectare.
Punctul de strângere a laptelui este cea mai mică subunitate de colectare a laptelui,
având rolul de preluare a laptelui de la nivel comunal sau zonal. Recepţia laptelui la punctele
de strângere se face, de obicei, de două ori pe zi, respectiv dimineaţa şi seara. În situaţia
colectării o singură dată pe zi, nu se admite fermierului amestecarea laptelui de dimineaţă cu
cel de seară, întrucât laptele păstrat pe timpul nopţii poate avea aciditate crescută şi ulterior
mărește aciditatea laptelui proaspăt.
Dacă laptele colectat la punctele de strângere nu poate fi imediat transportat la centrul
de colectare sau la unitatea de procesare, acesta se păstrează în continuare în condiții de
temperatură controlată (în spații răcite, în tancuri izoterme), până în momentul expediţiei. La
punctele de strângere se face recepţia cantitativă şi calitativă a laptelui (determinarea
prospeţimii, efectuând proba cu alcool, determinarea densităţii şi a conţinutului de grăsime).
Dimensionarea punctului de strângere se stabileşte în funcţie de timpul necesar pentru
recepţia laptelui, care în perioada de vârf de producţie nu trebuie să depăşească 2 ore şi
jumătate. În caz contrar există pericolul ca laptelui colectat să-i crească aciditatea prea mult şi
să devină impropriu pentru industrializare.
Centrele de colectare pot fi: - centre de colectare şi răcire;
- centre de colectare şi prelucrare primară.
Centrul de colectare şi răcire are rolul de a recepţiona laptele de la mai multe puncte
de strângere şi de la producătorii zonali. La centrul de colectare, laptele este recepționat
calitativ (grăsime, densitate şi aciditate) şi cantitativ. În cadrul centrelor de colectare, laptele
se răceşte la o temperatură mai mică de 10oC (4o-6oC) și se menține astfel, până în momentul
transportului la fabrică.
Centrele mari de colectare (peste 8.000-10.000 l/zi) sunt dotate cu agregate de răcire
care asigură o răcire corespunzatoare a laptelui, iar depozitarea până la expediţie se face în

1
tancuri izoterme. Din tancurile izoterme laptele este trecut direct în autocisterne cu ajutorul
pompelor. Pentru a asigura tratarea laptelui în bune condiţii, centrul de colectare trebuie să
aibă mai multe încăperi: - una pentru recepţia laptelui, unde se face şi răcirea;
- una pentru depozitarea laptelui răcit;
- una pentru igienizarea şi depozitarea bidoanelor sau a ustensilelor utilizate.
Centrul de colectare şi prelucrare este centrul în care, în afară de colectarea laptelui
materie primă, se efectuează o procesare primară a acestuia. Se poate practica smântânirea
laptelui sau prelucrarea acestuia în caş destinat obţinerii caşcavalului sau a brânzei telemea.
Colectarea laptelui este dificilă, pe de o parte datorită perisabilităţii acestuia, iar pe de
altă parte datorită localizării geografice a exploataţiilor de lapte.
Dispersarea foarte mare şi dimensiunea exploataţiilor extrem de redusă, creează
dificultăţi în colectarea laptelui.
Colectarea diferă în funcţie de:
- gradul de diseminare geografică a producătorilor;
- mijloacele de răcire şi transport;
- capacitatea de depozitare;
- sezonul de muls;
- frecvența de preluare a laptelui de către fabricile de procesare etc.
Colectarea laptelui poate fi determinată prin ecuaţii matematice, luându-se în calcul
următoarele elemente: volumul colectat, numărul de ferme şi numărul de descărcări la fabrică,
distanţa totală de parcurs, frecvenţa strângerilor, costurile unitare etc.
La colectarea laptelui trebuie să se aibă în vedere două obiective esenţiale, care adesea
sunt contradictorii şi anume: menţinerea calităţii laptelui la parametri iniţiali şi aprovizionarea
ritmică a fabricii cu lapte materie primă la cel mai redus cost.
Etapa de colectare a laptelui este influențată de:
- condiţiile climatice;
- căile rutiere;
- nivelul de dotare a fermelor sau a producătorilor particulari;
- nivelul de instruire a fermierilor şi a personalului care se ocupă de colectare.
De asemenea, trebuie luată în considerare totalitatea mijloacelor de transport, de la
cele mai simple (căruţe cu cai), până la cele mai moderne (cisterne izoterme). Sistemele de
colectare trebuie alese, astfel încât să asigure un cost cât mai redus şi pierderi minime în toate
etapele procesului tehnologic.

2
 3. TRANSPORTUL LAPTELUI
Iniţial sistemul clasic de transport al laptelui de la locul de producţie sau centrul de
colectare la fabrică, a constat din folosirea bidoanelor vehiculate cu căruţa sau autocamionul.
Deoarece acest sistem de transport are multe dezavantaje a fost înlocuit de sistemul de
transport cu autocisterne, care prezintă ca avantaj principal un cost mai redus al transportului
cu cca. 50 %.
Transportul laptelui în cisterne este în prezent cel mai frecvent sistem utilizat.
Cisternele pot fi de mai multe feluri. Indiferent de tipul de cisternă, acestea se spală şi se
dezinfectează obligatoriu la unitatea de procesare, după golire. Pe timpul verii cisterna trebuie
răcită, fie la fabrică, fie la punctul de colectare, înainte de introducerea laptelui în aceasta. În
cazul răcirii la fabrică, după spălare şi dezinfectare, se stropesc pereţii interiori ai cisternei cu
apă răcită în volum de cca. 10% din capacitate, închizându-se totodată capacele orificiilor de
vizitare. La locul de colectare a laptelui se evacuează mai întâi apa din cisternă, iar apoi se
face umplerea acesteia cu laptele colectat.
Umplerea cisternei cu lapte se recomandă a se face la volumul total („umplut ochi”),
deoarece în caz contrar există riscul ca pe un traseu mai lung să ''se bată'' grăsimea,
formându-se granule de unt sau să provoace accidente prin balansul mare al autocisternei.
Atunci când încărcarea cisternei se face prin locul de vizitare, laptele va fi filtrat cu ajutorul
unei site-filtru. Dacă încărcarea cisternei are loc prin pomparea prin conducte, acestea vor fi
dotate cu site metalice sau site de unică folosință pentru oprirea impurităţilor din lapte.
Când în cisternă se introduce o cantitate de lapte necorespunzător din punct de vedere
bacteriologic, există riscul degradării întregii cantităţi din cisternă.
Cisternele de lapte sunt recipiente de formă cilindrică sau ovală, cu capacităţi ce
variază de la 500 la 20.000 litri de lapte, prevăzute cu agregate de răcire. Acestea trebuie să
îndeplinească câteva condiţii obligatorii:
- să fie fabricate din material inoxidabil;
- să permită încărcarea şi descărcarea rapidă a laptelui;
- să fie suficient de rezistente;
- să fie confecţionate din materiale inactive faţă de lapte;
- să fie bine izolate;
- să nu prezinte unghiuri sau colţuri la interior pentru a permite spălarea şi
dezinfectarea uşor şi eficient.

3
 Cisternele pot fi mobile (autocisterne şi vagoane-cisternă) sau fixe şi demontabile.
Cisterna mobilă este prevăzută cu un şasiu metalic care permite aşezarea acestuia pe
orice fel de mijloc de transport. Capacitatea acesteia variază între 500 şi 1000 litri, este
prevăzută cu o gură de umplere, vizitare şi spălare, un ştuţ de golire protejat şi cârlige pentru
transport cu macaraua. Acest tip de cisternă are avantajul că elimină timpul de staţionare a
mijloacelor de transport, atât la preluare cât şi la predarea laptelui către unităţile de procesare.
Astfel, cisterna este lăsată pe rampa de recepție a unității de procesare, iar maşina cu care s-a
făcut transportul poate pleca pentru a prelua alte cisterne deja golite şi spălate.
Autocisternele reprezintă cel mai răspândit sistem de transport al laptelui. În funcţie
de specificul colectării laptelui, de cantităţile existente în fermă sau în centrul de colectare,
precum şi în funcție de capacitatea de transport a șasiului autovehiculelor existente, se pot
confecţiona autocisterne cu 1, 2, 3 sau 4 compartimente, care permit preluarea laptelui de
diferite calităţi de la mai mulţi furnizori. Cisterna dispune de un sistem de măsurare cu
galactometru şi sistem de dezaerare, precum şi de sistem de recoltare automată a probelor
pentru analizele fizico-chimice ale laptelui.
Pentru asigurarea igienizării fiecare compartiment trebuie să aibă un capac de vizitare
şi o conductă pentru evacuarea laptelui. Conductele de evacuare sunt dirijate de regulă spre
partea posterioară a vehiculului, unde se termină cu un robinet şi un racord de montare a
furtunului. Cisterna mai este prevăzută şi cu o pompă aspiratoare - respingătoare, pentru
încărcarea şi descărcarea laptelui. Capetele de evacuare şi sistemul de pompare trebuie închise
cât mai etanş pentru a fi protejate împotriva pătrunderii impurităţilor sau a manipulărilor
nedorite.
În afară de autocisternele de mare capacitate (4.000-18.000 litri) există şi autocisterne
de capacitate mică (700 - 1000 litri), bicompartimentate. Între acestea poate exista un al
treilea compartiment central cu o capacitate de 200 litri, unde se poate depozita gheața
necesară răcirii laptelui. Aceste cisterne au fost construite cu scopul de a transporta laptele de
oaie, nerăcit de la punctele de strângere.
Vagon-cisternele sunt utilizate la transportul laptelui pe cale ferată pe distanţe mari.
Pentru acest sistem este necesară amenajarea unei linii de garare şi a unei rampe speciale de
descărcare şi spălare.