TIPURI DE TEXTE

Data realizării proiectului: 18.01.2018 – 30.01.2018

Numele participanților: Alistar Vlăduț

Enache Andreea

Lungu Maria

Lungu Miruna

Rotaru Roxana

Todirică Tudor

Traciuc Rareș
 TEXTUL ARGUMENTATIV

Definire

Textul argumentativ este un act de comunicare centrat pe funcţia conativă, scopul urmărit
fiind cel de a-l convinge pe receptor cu privire la validitatea punctului de vedere susţinut de
autor. Într-un text argumentativ autorul apără o teză prin utilizarea unor argumente pe care le
poate ilustra cu exemple.

Structură

1. Ipoteza- reprezintă ideea de bază a textului,susținută și apărată de autor,care

asigură unitatea și coerența demonstrației. Poate fi formulată explicit la inceputul
textului sau poate fi înglobată in concluzie.

2. Argumentația- curpinde enunțarea argumentalor și susținerea lor. În susținerea

argumentului se apelează la raționamente logice, argumentul autorității (citarea
unor personalități, proverbe, maxime, reflexii) , se pot da exemple de întâmplări ,
fapte, pot fi prezentate comparații care susțin ideile.

3. Concluzia- reia în mod nuanțat ipoteza, pe care o și întărește, iar în cazul în carer
a avut loc o contraargumentare, ea trebuie să conțină noul punct de vedere.

Acronimul argumentării: ARDEI

A- Argument; R- Raționament; D- Dovezi; E- Exemple; I- Idei.

Conectori ai argumentării care exprimă:

 succesiunea, continuitatea: în primul rând, pe de o parte…, în plus, de asemenea
 contrastul: dar, însă ci, dimpotrivă, în contrast cu
 ierarhizarea: înainte de toate, mai presus de toate, mai important decât
 comparaţia: la fel cu, tot aşa, ca, în comparaţie cu, în mod asemănător
 probabilitatea: probabil, posibil, este cu putinţă, s-ar putea

 certitudinea: cu certitudine, cu siguranţă, desigur, fireşte, fără îndoială

 concesia: deşi, totuşi, cu toate acestea, chiar dacă
 concluzia: deci, aşa, prin urmare, în concluzie, în consecinţă, la urma urmei

Exemplu de text argumentativ:

Consider că vârsta copilăriei fericite este una dintre cele mai frumoase etape ale vieţii
omului, motiv pentru care fiecare adult şi-o rememorează cu plăcere. – Ipoteza,introdusă de
conectorul “consider că”
În primul rând, copilăria este perioada inocenţei şi a grijii pentru cei dragi, pentru natură,
pentru micul univers în care copilul traieşte. La această vârstă, omul matur în devenire ia în
serios orice lucru, cât de neînsemnat, îl cercetează cu multă curiozitate şi emite păreri una mai
originală decât cealaltă. Acestea sunt motivele pentru care oamenii mari se amuză la emisiunile
televizate în care prichindeii îşi dau cu părerea- pe un ton grav- în legatură cu problemele vieţii.
Această primă parte a vieţii este crucială prin fundamentul pe care îl pune la temelia viitoarei
individualităţi (comportament, maniere, cunoştinţe primare). De aceea, nu este întamplător faptul
ca poporul român a cristalizat această etapă formativă în expresia “cei şapte ani de-acasă”. –
Primul argument, introdus de conectorul “în primul rând”
În al doilea rând, este important de menţionat că adevărata conştientizare a vârstei
copilăriei se petrece în a doua parte a vieţii. Odată cu apariţia copiilor, apoi a nepoţilor, omul
matur îşi aminteşte cu nostalgie de vremea când era copilul inocent pe care îl întrezăreşte pe
chipurile acestora. Grijile vieţii îl aspresc şi îl fac de multe ori să spună: “ ce n-aş da să fiu copil
din nou”. – Al doilea argument, introdus de conectorul “în al doilea rând”
În concluzie, copilăria şi imaginea asociată a casei părinteşti sunt două rădacini cărora
omul le rămâne tributar întreaga viaţa. – Concluzia,introdusă de conectorul “în concluzie”
 TEXTUL NARATIV

Definire
Se fundamentează pe naraţiune ca mod predominant de expunere şi presupune relatarea
unor evenimente. Condiţie minimală: naraţiunea presupune existenţa a cel puţin două
întâmplări prezentate în raport de coordonare şi într-o succesiune logică.
Naratorul– Instanţă a comunicării narative creată de autor.
1. Din punctul de vedere al relaţiei cu diegeza
 Narator extradiegetic (nu este personaj al acţiunii, nu influenţează
acţiunea,narează la persoana a treia
 Narator intradiegetic (personaj, participă sau doar asistă la evenimente, poate
să nareze la persoana întâi sau la persoana a treia)
2. Din punctul de vedere al relaţiei cu discursul narativ
 Narator heterodiegetic (narează la persoana a treia, se comport aemenea unui
regizor şi dirijează evenimentele care par create de el; poate fi confundat uşor
cu autorul)
 Narator homodiegetic (este personaj secundar sau martor la evenimente,
poate nara la persoana întâi sau a treia)
 Narator autodiegetic (narează despre sine, la persoana întâi, este personaj
principal, se mai numeşte şi narator-personaj)
3. Din punctul de vedere al informaţiilor deţinute
 Narator omniscient (el cunoaşte absolut totul despre acţiune şi personaje, ştie
cum vor evolua acestea şi ştie deznodământul)
 Narator uniscient (ştie dintr-o singură sursă:el)
4. Din punctul de vedere al informaţiilor livrate
 Narator creditabil (spune tot ce ştie)
 Narator necreditabil (nu dezvăluie totul, fie pentru că nu ştie, fie pentru că
alege să menţină vie curiozitatea cititorului)
5. Din punctul de vedere al distanţării de obiectivitate
 Narator obiectiv (narează la persoana a treia)
  Narator subiectiv (narează la apersoana întâi)
Personaje
 Personajele principale sau centrale sunt vitale pentru dezvoltarea şi rezolvarea
conflictului. Cu alte cuvinte, intriga şi acţiunea se învârt în jurul acestora.
 Personajele secundare ajută la completarea personajelor principale şi ajută la derularea
evenimentelor.
 Personajele dinamice se schimbă în timp, de obicei, în urma rezolvării unui conflict
central sau după ce se confruntă cu o criza majora. De obicei, personajele dinamice tind
să fie personajele principale mai degrabă decat cele secundare, pentru ca rezolvarea
conflictului este rolul major al personajelor centrale.
 Personajele statice nu se schimbă în timp; personalitatea lor nu se transformă şi nici nu
evoluează.
 Personajele complexe sunt oameni cu stări conflictuale şi contradictorii.
 Personajele plate sunt opusul celor complexe. Această personalitate literară este notabilă
pentru o singură trăsatură principală.

Personajele pot fi caracterizate în mod direct (de către narator, alte personaje sau
autocaracterizare) sau indirect (prin fapte, comportament, limbaj, atitudine, gesture etc.).

Subiectul / Acţiunea
– Succesiunea evenimentelor prezentate pe momente ale subiectului:
1. Expoziţiunea sau expoziţia (partea introductivă in care autorul prezinta locul, timpul
actiunii si unele dintre personaje);
2. Intriga (momentul sau faptul important care determină întreaga desfăşurare a
acţiunii);
3. Desfăşurarea acţiunii (partea cea mai întinsă, care cuprinde faptele, întâmplările
determinate de intrigă);
4. Punctul culminant (partea care cuprinde momentul de maximă încordare, de
intensitate în desfăşurarea acţiunii);
5. Deznodământul (ultima parte, care cuprinde sfârşitul acţiunii, al evenimentelor).
 Exemplu de text narativ: “D-l Goe…” , De Ion Luca Caragiale

“Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam'mare, mămiţica şi tanti Miţa au promis
tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai. Puţin ne importă dacă aceste trei dame se
hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului şi nepoţelului lor. Destul
că foarte de dimineaţă, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, aşteaptă cu multă
nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la Bucureşti. Adevărul
e că, dacă se hotăreşte cineva să asiste la o sărbătoare naţională aşa de importantă, trebuie s-o ia
de dimineaţă. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este
foarte împacient şi, cu un ton de comandă, zice încruntat:
- Mam'mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!
- Vine, vine acuma, puişorul mamii! răspunde cucoana.
Şi sarută pe nepoţel; apoi îi potriveşte pălăria.”(un fragment din expozițiune)

Naratorul in acest text este: extradiegetic, heterodiegetic, omniscient, creditabil, obiectiv.

Personajele cele mai semnificative sunt:

 D-l Goe: personaj principal(protagonist), static, plat, reprezintă tipul copilului răsfăţat,
obraznic, un produs al unei societăţi superficiale, în care contează mai mult aparenţele
decât esenţa. (caracterizare indirectă)
 Mama-mare, mamiţica şi tanti Miţa: personaje secundare, statice şi plate. Cele trei
cucoane au trăsături asemănătoare deoarece aparţin aceleiaşi familii şi aceleiaşi clase
sociale. Ele vor să dea impresia că sunt din cea mai înaltă clasă socială. Deşi ele erau
frumos gătite nu puteau ascunde lipsa de educaţie şi de cultură. Ele sunt arogante dar au
pretenţii alese. (caracterizare indirectă).
 TEXTUL DESCRIPTIV

Definire

Descrierea este modul de expunere prin care se înfăţişează trăsăturile

caracteristice ale unor obiecte, privelişti, fenomene din natură, chipuri de oameni, stări sufleteşti.
Descrierea poate fi artistică sau științifică.
a) Descrierea artistică este descrierea în care se prezintă trăsăturile unui personaj, ale unui
colţ din natură sau a unui fenomen, aşa cum sunt văzute ele de autor.

Caracteristici:

1. Autorul oferă informaţii despre un obiect prin prisma unei percepţii personale,
2. Limbajul folosit este apropiat de cel familiar,
3. Observatorul se implică în prezentare,
4. Se utilizează o gamă variată de figuri de stil şi imagini artistice, cuvintele fiind
predominant cu sens conotativ,
5. Verbele şi pronumele sunt folosite la persoana I şi a III-a.
b) Descrierea ştiinţifică este descrierea care oferă informaţii în conformitate cu realitatea
oferind date exacte, concrete şi nu se implică emoţional.

Caracteristici:

1. Informaţiile oferite sunt corecte, concrete, în conformitate cu realitatea,

2. Autorul descrierii nu se implică emoţional, acesta este obiectiv,
3. Nu se folosesc figuri de stil, cu excepţia enumeraţiei,
4. Verbele sunt utilizate la mod indicativ, timp prezent, persoana a III-a,
5. Sunt folosiţi termeni (cuvinte/expresii) ce aparţin unui domeniu ştiinţific,
cuvintele fiind predominant cu sens denotativ.

Exemplu de text descriptiv artistic:

“ Era-ntr-o dimineață de vară. Marea-și întindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica
încet in seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete dupa somnul lung al
nopții, stâncile negre de rouă abureau și se faceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele,
lenevite de caldură, mici bucăți de nisip și piatră.
Din niște colți de stânci despre apus se ridică o mănăstire veche înconjurată cu muri, asemenea
unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan.
Acoperămintele țuguite de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare
risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de o vechime
seculară, scările de piatră tocite si mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te faceau a crede
că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuința. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri
cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stanga un drum
trecea ca o cordea prin nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau in depărtarea orizontului, în
dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de
sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate in
cursul lor de mușuroaie de cârtițe. ‘’( Mihai Eminescu, Cezara )

Exemplu de text descriptiv științific:

Vulpea este un mamifer omnivor, de dimensiune mică spre medie, încadrat sistematic în
familia Canidae, alături de lup, câine, șacal, enot ș.a.
Deși de obicei vulpea e considerată - automat - a fi roșcată, de fapt coloritul său prezintă
o mare varietate (de la roșcat aprins până la alb și cenușiu).
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7
și 10 kg, rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență
datorită cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai
mici mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează
prada chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra
sa, cu labele din față, ca pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”. (sursa:
Wikipedia)
 TEXTUL INFORMATIV

Textul informativ are rolul de a transmite informaţii în legătură cu fapte, evenimente,

fenomene, întâmplări, persoane etc. din realitate. Dacă într-un text literar este important felul
„cum” se transmite o informaţie, într-un text informativ devine esenţailă informaţia în sine, „ce”
se transmite. În timp ce într-un text literar se pune accentul pe limbajul conotativ, pe sensurile
multiple ale cuvintelor, textul informativ apelează la un limbaj denotativ, în care înţelesul
cuvintelor nu este dependent de context. Acest tip de text trebuie pus în relaţie cu funcţia
primordială a limbajului, cea informativă, care poate coexista cu alte funcţii precum emotivă
(expresivă), conativă (persuasivă) şi fatică (prin care se asigură menţinerea contactului între
vorbitor şi interlocutor). Perspectiva din care sunt prezentate informaţiile este cea obiectivă, fiind
excluse mărcile subiectivităţii.

Textele informative pot fi:

 știrile
 articolele din ziar
 textele ștințifice
 textele utilitare
 anunțurile
 buletinele meteo
 reclamele publicitare
Exemplu de text informativ:
“Autoritățile locale s-au gândit să scape într-un mod frumos și mai puțin costisitor de
zăpada din centrul orașului, astfel încât au transformat-o într-un mare om de zăpadă, amplasat în
centrul orașului, lângă Statuie.
Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență s-a ocupat de munca cea mai grea, mai ales
că miercuri, 24 ianuarie, temperaturile au fost foarte scăzute, astfel încât s-a tăiat zăpada
înghețată cu drujba și a fost nevoie și de un buldo-excavator. Un important ajutor a venit și din
partea copiilor: câteva zeci de copii, însoțiți de părinți sau bunici, au pus mână de la mână
bulgări de zăpadă pentru a înălța omul de zăpadă. În jurul orei 13.00, la eveniment a luat parte și
primarul Lucian Micu, care a ajutat și el ca zăpada strânsă de cei mici să ajungă cât mai spre
vârf. Edilul nu a scăpat nici de o mică bulgăreala, cei mici fiind încurajați să-l nimerească. Din
oră în oră, celor prezenți la construirea omului de zăpadă li s-a oferit ceai cald.
„Am ajutat și eu la construirea primului om de zăpadă imens, cu zăpada din centrul
orașului, de care putem scăpa într-un mod frumos. Cel mai mare ajutor a venit din partea copiilor
și doresc să le mulțumesc tuturor celor care se implică în realizarea unor evenimente care să
bucure pe cât mai mulți. În ciuda frigului, mă bucur că atât la manifestările de la Mica Unire, cât
și înălțatul omului de zăpadă am fost, din nou, împreună și ne-am dat mâna pentru binele
comunității”, a spus primarul Lucian Micu, care a precizat că și-ar dori ca în fiecare an să se facă
un astfel de om de zăpadă, de la an la an mai mare. “ (sursa: Ziarul de Roman)

Bibliografie: Manual, http://www.ebacalaureat.ro/c/textul-informativ/1562 ,

https://ro.wikipedia.org/wiki/Vulpe , https://prezi.com/nt5b7cxxkykn/descrierea-stiintifica-
descrierea-literara/, http://www.ebacalaureat.ro/c/100-modele-de-texte-argumentative-pentru-
bacalaureat/1566 , https://cuvantultinerilor.ro/materiale-bac/limba-romana/textul-argumentativ/ ,
http://www.ziarulderoman.ro/romascanii-au-construit-un-mare-om-de-zapada-la-statuie/ .
(accesate in data de 24.01.2018 in intervalul orar 16:00-20:00)