Sunteți pe pagina 1din 3

Particularităţile unei opere care aparţine lui G.

Bacovia

Plumb

G.Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Şi flori de plumb şi funerar veşmânt-

Stam singur în cavou...şi era vânt...

Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig-

Stam singur lângă mort... şi era frig...

Şi-i atârnau aripile de plumb.

Plumb

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia literară
respectivă. Tema aleasa de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume, înţelegând prin
aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează, precum şi atitudinea şi
opinia lui faţă de aspectele realităţii înfăţişate. Viziunea despre lume într-o creaţie literară lirică este una
subiectivă, fie că este vorba de lirismul subiectiv sau de cel obiectiv, întrucât genul liric este prin
excelenţă genul subiectivităţii, dar se poate nuanţa în funcţie de specia literară a operei şi de curentul
literar căruia aceasta îi aparţine.

Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar

George Bacovia este reprezentantul tipic al curentului, cu o lirică profund originală, dar care se impune
mai târziu, când curentul intrase în faza declinului, volumele sale apărând în majoritate în perioada
interbelică. La început este văzut ca poet minor de critica literară, el va cunoaşte treptat o receptare
favorabilă, mergând până la recunoaşterea sa ca cel mai important poet simbolist român şi unul dintre
cei mai de seamă poeţi din poezia română modernă.

Simbolismul românesc își găsește chintesența în poezia bacoviană atât din punctul de vedere al recuzitei,
cât și la nivelul retoricii. Atmosfera bacoviană relevă două dimensiuni: cea exterioară, fizică și cea
interioară, metafizică, aflate într-un permanent proces de osmoză, încât ființa eului pare a se supune pe
cadrul inert. Elementele ce alcătuiesc imaginarul bacovian reflectă tripla dramă a ființei: drama
existențială (oboseala de a fi, ostilitatea lumii, imposibilitatea evadării, claustrarea), drama erotică
(declinul iubirii și însingurarea eului), drama poetică (harul resimțit ca damnare).

Prin George Bacovia în literatura română se produce o necesară schimbare a poeziei de început de secol
XX, o ruptură față de schema romantică anterioară. Poezia ,,Plumb” (1916) este de la început salutată de
Macedonski și de cercul acestuia ca artă poetică aparținând simbolismului. Simbolismul este un curent
literar european apărut ca reacție la naturalism și la parnasianism.

Textul poetic se înscrie în acest curent prin folosirea simbolurilor și a corespondenței, tehnica repetițiilor,
cromatica specifică și dramatismul trăirilor eului liric.

Cultivarea simbolului este evidentă din faptul că niciun termen explicit nu scoate la iveală starea eului
liric sau motivul acestei stări. Totul se sugerează cu ajutorul cadrului din elementele căruia fac parte:
sicrie, flori de plumb, cavou, amor de plumb, aripi de plumb. Fiecare este un simbol care creează
puternica impresia a pustiirii sufletești bacoviene

Poezia aparține simbolismului și prin folosirea repetițiilor care cultivă cadența gravă, interioară a
versurilor. Substantivul ”plumb” este laitmotiv central. Sunt prezente eufonii, repetarea consoanelor și a
vocalelor închise-m, n, u, î . Pe lângă recurențe fonetice și lexicale , întreaga structură a poeziei se
bazează pe paralelismul sintactic ce adâncește impresia de repetare obsesivă a unei stări. Totuși, așa cum
observa Manolescu, muzica nu mai e una a consonanței, ci disonantă, dizarmonică, expresionistă precum
strigătul lui Munch.

Textul este o elegie, deoarece sentimentele de tristețe și de spaima de moarte sunt transmise sub forma
monologului liric al unui eu, care apare în ipostază fantomatică. Poezia ,,Plumb’’ este o artă poetică,
deoarece are ca temă atitudinea poetului față de societatea burgheză artificială, dar și față de propria
afectivitate.

Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive

Tema poeziei o constituie singurătatea, condiţia poetului într-o societate meschină incapabilă să-i
înţeleagă adevărata valoare şi artă. O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este spaţiul
limitat şi definit chiar din primul vers prin structura ,,sicriele de plumb’’, accentuat în versul al treilea prin
altă sintagmă ,,stam singur în cavou’’. Cele două simboluri ,,sicriu’’ şi ,,cavou’’ îl imping pe individ la
izolare şi la singurătate într-un spaţiu sufocant, închis şi apăsător. A doua imagine semnificativă este cea
simbolică a ,,amorului de plumb” ce apare în strofa a doua, unde atenția eului liric se transferă în plan
interior, tonul devenind confesiv. Metafora ,,amorul meu de plumb” sugerează ,,mineralizarea”
sentimentului, apăsarea pierderii iubirii. Imaginea sinestezică ,,dormea întors…și-am început să-l strig…”
amintește motivul folcloric al morții ca întoarcere către apus. El se asociază cu un efort disperat al eului
liric de recuperare a sentimentului. Metafora finală ,,și-i atârnau aripile de plumb” pune în opoziție
zborul și căderea ca pierdere definitivă a speranței.

Viziunea despre lume este sumbră, nemetafizică, în care eul liric, aflat în ipostaza însinguratului își
asumă cu luciditate tragismul.

Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului semnificative pentru ilustrarea temei şi
a viziunii despre lume

Un prim element de structură reprezentativ pentru tema singurătății și viziunea sumbră asupra lumii
este titlul, care este sintetic, format dintr-un substantiv comun, simplu, chintesența întregului text
simbolist, pragul care face trecerea de la realitate la ficțiune. Cuvântul „plumb” devine motivul central
(laitmotivul) din cauza sugestiei morții: lumea exterioară și lumea interioară (sufletească), care sunt
supuse mineralizării sub efectul metalului toxic. Semnificațiile acestui termen se construiesc pe baza
corespondențelor dintre planul subiectiv-uman și planul obiectiv-cosmic. Simbolul se asociază cu diferite
senzații tactile (răceală, greutate, duritate), cromatice (gri) și auditive (patru consoane „grele” și o vocală
închisă, sugerând căderea grea).

De asemenea, poezia este structurată în două catrene, fiecare evidenţiind câte un plan al existenţei:
unul exterior şi altul interior, sentimental. Realitatea exterioară este descrisă în prima strofă prin cuvinte
ca ,,sicriu’’ şi ,,cavou’’, simboluri ale unei lumi care îl impinge pe individ la izolare şi la singurătate într-un
spaţiu sufocant, închis, apăsător. Cuvântul ,,plumb’’ este asociat sicrielor, florilor şi coroanelor, toate
acestea din urmă devenind simboluri ale morţii prin alăturarea lor cu plumbul ,,Funerarul veştmânt’’
vine şi el să marcheze acest spaţiu aflat sub semnul morţii, în care nu poate pătrunde decât vântul.
Macabrul acestui spaţiu este sporit de scârţâitul sinistru al coroanelor de plumb. Strofa a doua ilustrează
un univers interior degradat, sugerat prin sintagmele ,,amorul de plumb’’, ce ,,dormea întors’’, care pot
simboliza atât zădărnicia sentimentului de dragoste pe care poetul încearcă inutil să-l salveze, cât şi
întoarcerea spre apus, spre moarte. Sentimentul nu mai este posibil, pentru că aripile care înseamnă
zbor, înălţare sunt ,,de plumb’’, iar ,,florile de plumb’’, pe care ,,dormea întors amorul’’, semnifică falsa
iluzie a salvării unui sentiment condamnat pieirii. Aşa se explică ţipătul deznădăjduit al poetului (,,şi-am
început să strig’’), asociat senzaţiei de frig (,,şi era frig’’) pe care o simte priveghind în singurătate
lângă ,,mort’’, lângă amorul pierdut.

Ceea ce conferă, de asemenea, originalitate textului este simetria. Astfel, primul vers al fiecărei strofe
începe cu verbul ,,a dormi’’ la imperfect, sintagma ,,flori de plumb’’se întâlneşte în versul al doilea din
fiecare strofă, iar cuvântul ,,plumb’’apare în încă patru structuri, pe lângă substantivele ,,sicriele’’,
,,coroanele’’, ,,amorul’’şi ,,aripile’’, simetric repartizate la sfârşitul primului şi ultimului vers ale celor două
strofe. Substantivul ,,plumb’’ ca atribut al unui regent formează cu acesta o metaforă-simbol, cu
semnificaţii identice sau apropiate, aflate în cele două planuri ale existenţei-cel exterior şi cel interior
(,,sicriele de plumb’’, ,,flori de plumb’’, ,,coroanele de plumb’’, ,,amorul de plumb’’, ,,aripile de plumb’’).

Prin toate aceste aspecte, poemul ,,Plumb’’ este o capodoperă a liricii bacoviene şi, în general, a poeziei
simboliste, dezvăluind o sensibilitate ieşită din comun, prin care poetul realizează o viziune despre lume
tipic simbolistă. Această viziune este evidenţiată prin tema poeziei, prin simbolurile folosite şi printr-un
imaginar poetic adecvat, toate menite să realizeze o atmosferă specific bacoviană, reliefată prin unele
elemente exterioare, transpuse apoi într-un univers interior, afectiv, în care rezonează profund. Astfel,
din îngemănarea elementelor de conţinut cu cele de formă ia naştere un univers ficţional inedit prin
sensibilitate şi prin originalitate. Manolescu afirma că Bacovia este „singurul poet român care a coborât
în infern”, recuzita care alcătuiește imaginarul bacovian preponderent eului, justificând această idee.
Ceea ce este semnificativ este faptul că prin intermediul procedeelor simboliste, cititorul însoțește eul
liric în această călătorie în lumea tenebrelor.