Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Formula de început Bi,bloj gene,sewj - care are şi funcŃie de titlu pentru pericopa care
redă genealogia – este semnificativă şi trebuie citită în legătură directă cu intenŃia autorului de a
articula strâns Evanghelia sa Vechiului Testament, sau istoria sa istoriei vechitestamentare. Am
spus că cea mai importantă cheie ermineutică pentru lectura Ev. M. este raportarea directă şi
permanentă la VT. Sintagma este apax legomeno (folosită o singură dată) în Noul Testament.
Tema centrală este comună cu celelalte trei Evanghelii: Iisus Hristos este Mesia,
Izbăvitorul făgăduit de Dumnezeu prin profeŃi, aşteptat de iudei. 1. Prin El, mai concret prin
moartea Sa pe cruce şi prin Înviere se inaugurează ÎmpărăŃia lui Dumnezeu, despre care Acesta
vorbeşte şi pe care o anticipează prin semnele pe care le săvârşeşte. Schimbarea la faŃă este
evenimentul prin care ÎmpărăŃia lui Dumnezeu este manifestată evident. Cei trei ucenic sunt cei
care nu mor înainte de a vedea ÎmpărăŃia lui Dumnezeu (Sf. Ioan Hrisostom). ÎmpărăŃia lui
Dumnezeu este tema centrală a propovăduirii Mântuitorului Hristos. Evanghelia Sa este numită
de Sfântul Evanghelsit Matei „Evanghelia ÎmpărăŃiei” prin excelenŃă.
MotivaŃia principală a citării genealogiei Mântuitorului Iisus Hristos este aceea de a
dovedi că El este Mesia cel făgăduit lui Avraam şi lui David şi celorlalŃi bărbaŃi vestiŃi ai
istoriei vechi-testamentare.
2. Genealogia este făcută pentru iudeo-creştini – începe cu Avraam, părintele vechiului
Israel, dar şi al Noului Israel, adică părintele celor ce cred, după Sf. Pavel. Rom. 4:12 Şi părinte
al celor tăiaŃi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaŃi împrejur, ci şi care umblă pe
urmele credinŃei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur. Rom.
4:16 De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinŃă, ca să fie din har şi ca făgăduinŃa să
rămână sigură pentru toŃi urmaşii, nu numai pentru toŃi cei ce se Ńin de lege, ci şi pentru cei ce
se Ńin de credinŃa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor,
Sf. Ev. Matei avansează cu multă claritate aceeaşi erminie ca Sfântului Pavel, citând cuvinte ale
Mântuitorului Hristos care arată că de făgăduinŃa făcută lui Avraam vor beneficiia toate
neamurile. Matei 3:9 Şi să nu credeŃi că puteŃi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci
vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Matei 8:11 Şi zic
vouă că mulŃi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu
Iacov în împărăŃia cerurilor.
3. Deci, pe de o parte este confirmată perspectiva vechi-testamentară privind făgăduinŃa
mesianică, prin faptul că este invocată genealogia care verifică împlinirea făgăduinŃelor făcute
de Dumnezeu mai marilor poporului ales că din coapsa lor se va naşte Mesia, iar pe de altă parte
este afirmată corectura fermă pe care o face Mântuitorul Hristos că făgăduinŃa nu privea
exclusiv poporul lui Israel şi mai mult decât atât, cei cărora în chip formal li s-a făcut făgăduinŃa
o pot pierde şi pot beneficia de ea, cei care nu au ştiut de această făgăduinŃă..
4. PrezenŃa femeilor în genealogie. Este ciudat faptul că într-o genealogie iudaică, pe linie
bărbătească sunt citate femei, şi în al doilea rând, este ciudat faptul că aceste femei sunt nu din
categoria femeilor vrednice, cum ar fi fost Saraa, sau Rebeca, sau Rahila, ci din categoriile
desconsiderate de iudei şi de tradiŃia iudaică, două de alt neam: Rahab şi Rut, şi două păcătoase
: Tamara şi femeia lui Urie.
Sf. Ioan Gură de Aur se întreabă foarte frumos: „… pentru ce se amintescă în această genealogie
şi femei, odată ce genealogia este făcută prin bărbaŃi? Dar de vreme ce a hotărât aşa. Atunci
pentru ce nu a amintit toate femeile, ci a trecut sub tăcere pe femeile vestite pentru viaŃa lor
curată, de pildă pe Sara, pe Rebeca, şi pe altele asemenea lor, şi a amintit de femei vestite ca
păcătoase, de pildă:…a amintit de femeia lui Urie, de Tamara, de RAhav şi de Rut, dintre care
una era de alt neam, alta desfrânată, alta s-a culcat cu socrul său,… prin înşelăciune, dându-se
drept desfrânată, iar pe femeia lui Urie o cunoaşte toată lumea din pricina grozăviei păcatelor
ei…(p. 23-24)”
Genealogia lui Iisus.. spulberă şi îngâmfarea iudeilor. Iudeii nu se îngrijeau de virtutea sufletului,
dar spuneau la tot pasul că sunt strănepoŃi ai lui Avraam, socotind că virtutea strămoşilor le
scuză păcatele. De aceea, evanghelistul le arată chiar de la primele cuvinte ale Evangheliei, că nu
trebuie s se laude cu strămoşii, ci cu faptele lor. … Evanghelistul ne mai spune şi altceva; anume
ne arată că toŃi oameni sunt păcătoşi, chiar şi strămoşii Domnului. Patriarhul iuda, de la care
iudeii îşi trag numele, nu pare că a făcut puŃine păcate… David a născut pe Solomon cu o
femeie desfrânată… Şi dacă de oameni mari n-a fost împlinită legea, cu atât mai puŃin de
oameni mici, iar dacă nu a fost împlinită înseamnă că toŃi oamenii au păcătuit, şi deci a fost de
neapărată trebuinŃă venirea lui Hristos… (p. 39-40)
1:18 Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi
fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. 1:19 Iosif, logodnicul ei,
drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. 1:20 Şi cugetând el acestea, iată
îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria,
logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. 1:21 Ea va naşte Fiu şi vei
chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. 1:22 Acestea toate s-au
făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: 1:23 "Iată,
Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se
tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". 1:24 Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut precum i-a
poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. 1:25 Şi fără să fi cunoscut-o pe ea
Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.
Relatarea este un foarte laconică, dacă Ńinem seama de importanŃa ca atare a evenimentului. A
se vedea relatarea Ev. Luca, unde sunt date multe amănunte. Se verifică încă odată că Ev. Matei
elimină detaliile pentru a sublinia raŃiunile lucrurilor. Matei îşi deschide relatarea cu o
propoziŃie-titlu: Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost! Şi se încheie cu o concluzie Şi fără să fi
cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.
2. Referitor la naşterea lui Iisus Hristos, Ev. Matei doreşte să sublinieze foarte clar un singur
aspect foarte important: conceperea pruncului nu a fost naturală, ci prin intervenŃia şi puterea
Duhul. Amănuntele invocate vin toate să întărească acest lucru:
- Maria s-a aflat având în pântece fără să fi fost împreună cu logodnicul ei, Iosif - Relatarea în
detaliu a reacŃiei lui Iosif şi intervenŃia îngerului au acelaşi rol - În plus proorocia vechi-
testamentară vorbea de naşterea din Fecioară - Reluarea, în concluzie, a faptului că Maria a
născut pe Iisus, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, întăreşte observaŃia că singurul lucru important
pe care Matei îl are în vedere relatând este naşterea din Fecioară şi de la Duhul. Sf. Ioan Gură de
Aur: …acum vreau să-Ńi vorbesc de felul naşterii! (p.49), deci nu de naştere, ci de felul naşterii.
3. Naşterea din Fecioară punctează evenimentul preexistenŃei şi cel al întrupării lui Iisus ca
Dumnezeu. 4. Purureafecioria este de asemenea punctată de ultima propoziŃia: . ou vk e
vgi,nwsken auvth .n e [wj ou- e ;teken ui`o,n\ Traducerea românească evită prepoziŃia până
pentru a evita erminia că după ar fi fost posibilă însoŃirea acestora. Ori, prepoziŃia e [wj nu
presupune că după momentul indicat lucrurile s-au schimbat. A se vedea: Mt 5,25; 16,28; 28,20
5. Amănuntul căci El va mântui poporul Său de păcatele lor este reprodus de Matei pentru a
sublinia mesianitatea. Poporul Său este, fără îndoială, Israel, iar problema iertării păcatelor este o
temă ce Ńine de atmosfera iudaică. U. Luz crede că accentul în acest fragment nu este pus de
Matei pe naşterea din Fecioară, ci pe episodul cu Iosif care scoate în evidenŃă împlinirea
proorociei VT privind naşterea lui Emanuel. (I,127).
O relatare centrată pe Ierusalim. Sfântul Evanghelist Luca îşi centrează planul Evangheliei pe
Ierusalim. Sunt mai multe argumente care conduc la această concluzie: 1. Evanghelia începe cu Ierusalimul
(1,5) şi se termină cu Ierusalimul (24,52). 2. În prolog se face referire la două „urcări” la Ierusalim (2,22-
38; 2,41-50). 3. Ispitirea Mântuitorului culminează nu cu muntele, ca la Matei, ci cu Ierusalimul (4,9-12).
4. Este omisă călătoria lui Iisus în Galileea (Marcu 6,45-8,26); 5. Nu mai sunt pomenite Cezareea lui Filip
(Marcu 8,27) şi Galileea (Marcu 14,28).
A. Prologul (1,1-4) B. Preistoria şi primele manifestări mesianice (1,5-4,13) 1. Vestirea şi naşterea Sf.
Ioan Botezătorul (1,5-25; 1,57-80) 2. Bunavestire a Maicii Domnului (1,26-38) 3. Vizita Maicii
Domnului la Elisabeta (1,39-56) 4. Naşterea lui Iisus şi anii copilăriei (2,1-52) 5. Predica Sf. Ioan
Botezătorul (3,1-20) 6. Botezul lui Iisus (3,21-22) 7. Genealogia lui Iisus (3,23-37) 8. Întreita ispitire
a lui Iisus (4,1-13)
B. 8. Izvoarele Evangheliei după Luca Sf. Luca vorbeşte el însuşi, în prologul Evangheliei sale, despre
izvoare care au stat eventual la baza redactării propriei Evanghelii. Aici Luca se referă, după opinia
exegeŃilor (vezi I. Panagopoulos, op.cit. pag. 107) la celelalte două Evanghelii sinoptice şi chiar la
alte izvoare scrise. Este posibil, aşadar, ca Luca să fi avut la dispoziŃia sa chiar izvoare scrise, la care
se referă în prolog: „Am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-
amănuntul de la început, să Ńi le scriu pe rând” (Luca 1,3).
C. Evanghelia după Luca - Evanghelia socială
Profesorul Karavidopoulos socoteşte că Evanghelia după Luca este relevantă pentru epoca
noastră în special datorită dimensiunii sociale foarte prezente în Evanghelie.17 ExegeŃii, în mare
parte, consideră că Evanghelia după Luca este „Evanghelia socială” prin excelenŃă. 18 Interesul
arătat de Iisus categoriilor sociale marginalizate: păcătoşi, săraci, femei, copii este evident.
BogăŃii şi săracii constituie o temă sau chiar o pârghie ermineutică principală în Evanghelia după Luca,
alături de celălalt binom drepŃi şi păcătoşi, şi cu aceeaşi funcŃie ermineutică. BogaŃii, ca şi drepŃii,
sunt trecuŃi în categoria socială apreciată negativ, în timp ce săracii, ca şi păcătoşii, formează
categoria socială care se bucură de aprecierea pozitivă şi chiar de simpatia Mântuitorului Hristos.
BogaŃii sunt consideraŃi nefericiŃi, în timp ce săracii sunt consideraŃi şi prezentaŃi ca fericiŃi. Încă
o pereche, cea care îi aşează pe cei puternici în contrast cu cei slabi întregeşte imaginea şi ajută la
corecta înŃelegere a „dimensiunii sociale” a Evangheliei după Luca. Evenimentul naşterii lui Hristos
este prezentat şi din punctul de vedere al „impactului social”, perspectiva fiind clară şi categorică.
Odată cu naşterea lui Hristos cei puternici şi cei bogaŃi au motiv să fie îngrijoraŃi, pentru că vor fi
descurajaŃi şi marginalizaŃi, în timp ce, cei slabi şi cei săraci au toate motivele să se bucure, pentru
că li se binevesteşte reconsiderarea poziŃiei lor:
Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălŃat pe cei smeriŃi, pe cei flămânzi i-a umplut de
bunătăŃi şi pe cei bogaŃi i-a scos afară deşerŃi. (1,52-53). Evanghelia se vesteşte „săracilor” (săracilor
li se binevesteşte 7,22). Iisus Însuşi interpretează misiunea Sa în termeni sociali, citând proorocia lui
Isaia "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să
vindec pe cei zdrobiŃi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc
pe cei apăsaŃi” (Luca 4,18).
Viziunea noastră este diferită. Noi socotim că problematica socială nu este abordată ca atare în
Evanghelia după Luca, ci este prezentă ca replica teologică. SoluŃiile prezentate de Luca problemelor
sociale nu sunt sociale ci teologice. Această erminie nu exclude eventualitatea ca Luca să fi avut în
vedere situaŃia socială din epoca sa, caracterizată de dezechilibre sociale majore, în favoarea unei
clase sociale minoritare favorizate şi în dauna majorităŃii populaŃiei imperiului, care se confrunta cu
sărăcia.19 Această situaŃie nu este abordată, însă, social, ci teologic. Evanghelia după Luca este
Evanghelia milostivirii lui Dumnezeu, a iertării, a pocăinŃei. Tensiunea evidentă dintre drepŃi şi
păcătoşi este una prezentă la nivelul întregii Evanghelii, dar nu este o problemă socială, ci una
teologică.
Scopul scrierii, declarat de Luca în prolog, este acela de a conferi tradiŃiei orale
siguranŃa pe care o presupune punerea în scris a acesteia. Pentru împlinirea acestui scop
recurge la martorii oculari şi la primii slujitori ai Cuvântului, expune istorisirea
evanghelică de la început, valorifică toate tradiŃiile cunoscute şi urmează ordina
cronologică în prezentarea evenimentelor. IntenŃia lui Luca este aceea de a prezenta
Evangheliei ca un document public, cu valoare istorică şi filologică. Perspectiva nu este
una exclusiv istorică. Ca şic eilalŃi Evanghelişti, Luca face o selecŃie a evenimentelor
istorice şi le foloseşte ca argumente şi semne în slujba discursului teologic. După Luca,
istoria este spaŃiul de manifestare a voii şi lucrării dumnezeieşti şi prin urmare, are,
totdeauna o perspectivă teologică, revelatorie şi mântuitoare.