CUPRINS:

CAPITOLUL 1 - Relatia dintre credinta Bisericii si cultul divin......................................2

a. Sensul adevarat al credintei crestine…………………………………………..……..2
b. Cultul divin ortodox, mijloc de zidire sufleteasca…………………..……………….9
c. Transmiterea invataturii de credinta prin intermediul predicilor , catehezelor si
lecturilor biblice rostite in cadrul cultului…………………………………………………21
d. Cultul divin public ortodox, izvor al predicii si catehezei..………………………..31

CAPITOLUL 2 – Inovatia……………………………………………………….......……47
a. Definirea termenului………………………………………..…………………….47
b. Despre inovatii in general……………………………………………....…….…..47
c. Limitele inovatiei……………………………………………………………..…..50

CAPITOLUL 3 - Inovatie si innoire in slujire liturgica…………………………………54

CAPITOLUL 4 - Cauzele si efectele inovatiilor………………………….........................59

CAPITOLUL 5 - Inovatiile aparute in jurul Sfintelor Taine…………………………...64

d. A Sfantului Botez……………………………………………………………..…..67
e. A Sfintei Spovedanii………………………………………...……………………77
f. A Sfintei Euharistii………………………………………………………………..81
g. A Sfintei Cununii…………………………………………………………………89
h. A Sfantului Maslu………………………………………………………...………92

CAPITOLUL 6 - Inovatii la ierurgii…………………………...…………………………96

CAPITOLUL 7 – Implicatiile liturgice, canonico- disciplinare si pastorale ce decurg

din aceste inovatii………………………………………………………………………...99

CAPITOLUL 8- Concluzii……………………………………………………………….107

Bibliografie……...……………………………………………………………………….109

1
 CAPITOLUL 1

Relatia dintre credinta Bisericii si cultul divin

Sensul adevarat al credintei crestine

In Epistola catre evrei Sfantul Apostol Pavel spune :” Credinta este incredintarea
celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. Prin ea cei din vechime au dat buna
lor marturie. Prin credinta intelegem ca s-au intemeiat veacurile, prin cuvantul lui
Dumnezeu, de s-au facut din nimic cele ce se vad. Prin credinta Abel a adus lui Dumnezeu
mai buna jertfa decat Cain “( Evrei 1,4).
Noutatea adusa de Evanghelie consta in fapul ca orice este cu putinta celui ce
crede, caci credinta dezleaga inima spre incredere in Dumnezeu. Parasind prescriptiile si
ritualurile care dadeau o asigurare exterioara, cel ce crede se incredinteaza liber lui
Dumnezeu, lund atitudinea celui ce primeste. Iisus indeca in zi de sabat tocmai pentru a
arata ca El si cel vindecat sunt eliberati de presriptii1. 1
Cultul divin “este o exteriorizare a credintei. Cuvantul cult este de origine Latina si
deriva din forma de supin (cultum) a verbului colo-ere, care inseamna : a cultiva, a ingrji, a
respecta, a adora. In antichitate, in domeniul religios, cultul (deos-colere) insemna cinstirea
care se dadea zeitatilor adorate, adica atat teama si respectul fata de zei cat si ceremoniile
religioase prin care acestia erau cinstiti sau adorati si prin care adoratorii credeau ca se pun
in contact cu divinitatile respective”2.
In crestinism, cultul inseamna in general orice forma sau act religios, menit sa puna
pe om in legatura cu Dumnezeu, exprimand pe de o parte cinstirea sau respectul fata de
Dumnezeu iar pe de alta, mijlocind sfintirea omului sau impartasirea harului dumnezeiesc.
Intr-un cuvant comuniunea cu Dumnezeu, scopul suprem al religiei este insasi ratiunea de
a fi a cultului. Dar pe langa acest scop principal, cultul urmareste instruirea si educarea
credinciosilor in invatatura crestin - ortodoxa si promovarea vietii lor religios – morale si a
virtutilor crestine. Aceasta functie didactico - pedagogica sau edificatoare este si ea
esentiala, deoarece decurge din slujirea profetica a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
“Caevreu dupa trup, Mantuitorul a practicat formele cultului iudaic din vremea Sa. Singur

1.
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Iisus Hristos, Ed. Enciclopedica Bucuresti, 1992, p. 70
2.
Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica generala, p. 51

2
sau cu ucenicii El ia parte la mai toate actele cultului mozaic: tine sarbatorile si datinile
religoase ale parintilor”3.
Cultul este expresia liturgica a invataturii de credinta. El este o ”scoala vie” in care
credinciosii insusesc adevarurile fundamentale ale invataturii de credinta ale Bisericii.“ A
face cultul inteles din interior, a descoperi si a simti aceasta ( epifanie) descoperie a lui
Dumnezeu, a lumii si a vietii pe care le cuprinde si le comunica cultul, corelarea acestei
viziuni si a acestei forte cu propria noastra experienta si cu problemele noastre – acesta
este adevaratul obiect al Teologiei liturgice “4.
Privit dupa latura lui subiectiva (omeneasca), cultul este o insusire naturala sau o
consecinta fireasca si necesara a sentimentului religios. El este dat sau cuprins in insasi
notiunea sau conceptia de religie. Exista, adica in insasi fiinta omeneasca tendinta sau
pornirea fireasca de a cinsti pe cei ce ne sunt superiori in varsta , cultura , putere, etc de a
2multumi celor care ne-au facut bine si carora le datoram recunostinta , deci cu atat mai
mult indemnul launtric natural al nostru ne indeamna sa cinstim pe Dumnezeu, de a-I arata
respectul pe care il nutrim fata de El, de a-L adora intr-un fel oarecare si de a ne pune in
legatura cu El, de a-I cauta si solicita prezenta, ajutorul si harul sau la nevoie.
Sentimentul religios il explicam sub forma constiintei despre atotputernicia si
infinita superioritate si perfectiune a lui Dumnezeu in contrast cu micimea, imperfectiunea
si slabiciunea noastra. Cultul este prin esenta lui ritual, din cult intern adica din forma
incipienta de simpla idee sau simtire religioasa el devine extern adica vizibil. Sub aceasta
forma el capata intotdeauna un caracter social, colectiv, pentru ca formele lui de
exteriorizare sunt sau pot fi aceleasi pentru toti oamenii.
Amintind de faptul ca orice forma de cult izvoraste din credinta putem spune ca
Biserica este laboratorul in care se infaptuieste opera de mantuire si sfintire a vietii
credinciosilor prin lucrarea Duhului Sfant “ Unde este Biserica acolo este Duhul Sfant ;
unde este Duhul Sfant, acolo este Biserica si plinatatea harului. “ spune Sf. Irineu (Adv
haereses, III 24). “Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza si prin curatie se inalta…” glasuieste
Biserica in cantarile ei, iar psalmistul David spune:” Duhul tau cel bun ma va povatui la
pamantul dreptatii “ (Ps 142, 10).
Pentru Iisus omul pacatos nu e pierdut. Dar vindecarea depinde de libertatea,
acestuia, caci el e liber sa ramana in starea de dependenta fata de pacat sau sa iasa din ea.

3.
Idem, Originea, instituirea si dezvoltarea cultului crestin in Studii Teologice, seria a II-a, anul XV, martie-aprilie
1963, p.131
4.
Alexandru Schmemann, Din apa si din Duh, trad in Rom, de Pr. Prof. Ion Buga, Ed. Simbol, Bucuresti, 1992, p. 10

3
De aceea, iertarea pacatelor este o actiune teandrica. E vorba de un transfer de energie si
viata intre doua persoane, fara ca acestea sa-si schimbe firea: “Am simtit o putere care a
iesit din Mine” (Luca 8, 46). Astfel, Iisus insisi, dupa vindecarea unei paralitic la izvorul
Vitezda, au inteles ca Iisus se proclama Fiul lui Dumnezeu si Il acuza de bkasfemie,
organizand condamnarea Sa (Ioan 5, 16). Precaut, Iisus interzice divulgarea minunilor Sale
pentru a nu instiga la miscari populare cu carecter politic5. 3

Lucrarea Duhului Sfant se manifesta in primul rand in cultul Bisericii care

defineste esenta vietii si a invataturii ei divine, pentru ca toate slujbele bisericesti sunt cai
de patrundere a Divinului in sfera vietii umane6. Ele sunt respiratia vie a Bisericii, adica
expresia fidela a evlaviei si a credintei si mediul haric de comuniune cu Hristos prin
impartasirea din “izvorul nestricaciunii” care este viata Lui cea nemuritoare si
dumnezeiasca. In acest sens spatiul liturgic reprezinta viata Bisericii iar aceasta este
conceputa ca viata in Hristos si cu Hristos “Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara
de moarte gustati”. Aceasta este frumusetea ortodoxiei revelata in cultul ei, este functia
principala a cultului divin in viata Bisericii, aceea de a actualize si prelungi peste veacuri
opera mantuitoare a lui Hristos. Misterul cultic devine misterul lui Hristos pe care Biserica
il reprezinta si il reproduce in slujbele ei pentru a mijloci in cult tainic si real mantuirea
omenilor realizata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos pentru noi.
Cultul divin in general si mai cu seama textele liturgice explica si fac accesibila
invatatura de credinta pentru toate categoriile de participanti la oficierea serviciilor divine.
Ele sunt alcatuite, de imnografii inspirati, la nivelul savantului, dar sip e intelesul
necarturarului, in felul acesta ele corespund tuturor timpurilor si tuturor generatiilor. Pe de
alta parte cultul divin este acela care apara adevarul de credinta.6
Bogatia si varietatea formelor de cult dezvaluie insasi adevarurile si frumusetea
Ortodoxiei care este unitatea de viata, de credinta si de iubire cu Hristos si cu intreaga
comunitate crestina.Omul credincios intelege ca prin cult Dumnezeu isi reinoieste in lume
opera de sfintire si restaurare a omului implinita de Mantuitorul nostru Iisus Hristos Fiul
lui Dumnezeu Intrupat. Credinciosii intra in comuniune cu El isi insusesc voia Lui cea
sfanta, comemoreaza si permanentizeaza in mod real viata si activitatea Sa
rascumparatoare si se impartasesc din belsugul darurilor Sale dumnezeiesti si mantuitoare
revarsate in Biserica prin lucrarea Duhului Sfant. Toate Slujbele divine sunt torente ale

5.
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, op. cit., p. 71
6
. Arhim. Lect. Univ. Dr., Vasile Miron, Scrieri de teologie liturgica si pastoral - misionara, Ed. I.B.M. al B.O.R.,
Bucuresti 2002, p. 10

4
harului. Ele fac cat mai vie si mai roditoare prezenta lui Hristos si a lucrarii Sfantului Duh
in circuitul vietii noastre umane pentru a o sfinti si transfigura7.
Prin ciclurile slujbelor liturgice zilnice, saptamanale si anuale, Biserica sfinteste
spatiul si umple timpul cu amintirea lui Hristos, innoind si rezidind duhovniceste intreaga
faptura umana, caci acesta este in esenta scopul cultului divin public: sa-l integreze pe om
in viata harica a Bisericii care este viata de comuniune cu Dumnezeu, de iubire de unitate
si progres duhovnicesc spre dobandirea mantuirii si a vietii vesnice.
In Biserica Ortodoxa orice credincios care se lasa petruns si calauzit de darul
Duhului Sfant si vietuieste in lumina poruncilor lui Dumnezeu este virtuos, iar cel ce se
desparte de duhul si practica faradelegea si pacatul este un pacatos 8.4Pacatosii nu sunt
exclusi din sanul Bisericii, asa cum sustin unii de alta credinta ci ei reprezinta madularele
bolnave ale acestui organism spiritual si tocmai pentru ei este intemeiata aceasta institutie
divino-umana, caci spune Mantuitorul: “N-au trebuinta cei sanatosi de doctor ci cei
bolnavi.Nu am venit sa-i chem pe cei drepti ci pe cei pacatosi la pocainta.” (Luca V 32,
33).
Scopul instituirii acestui asezamant dumnezeiesc (Biserica) este mantuirea
pacatosilor asa cum ni-l releva insasi cuvintele Sfintei Scripturi (Timotei II 4) si a
rugaciunilor ce se rostesc in cadrul slujbelor noastre bisericesti: “Cel ce pentru mantuirea
pacatosilor te-ai intrupat Dumnezeu fiind.Tu esti cel ce ai zis :de cate ori vei cadea
scoalate si te vei mantui “9, caci “ intru faradelegi suntem zamisliti si intinati suntem toti
inaintea Ta” (Randuiala curatiei femeii lehuze) fiindca “ nimeni nu este fara de pacat
macar de a fi viata lui numai o zi” (Randuiala la a doua nunta). Dumnezeu stie ca “gandul
omului este plecat spre cele rele din tineretele lui”, “iar de va intra la judecata cu robii sai
, nimic nu se va afla curat de intinaciune…caci toata dreptatea noastra este inintea Lui ca
o carpa lepadata”10.
Toate rugaciunile si cantarile noastre liturgice trezesc in om constiinta pacatoseniei
si imboldul launtric de a depasi aceasta stare apasatoare prin nevointa neintrerupta, insotita
de rugaciune. “Rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il v-a ridica si de
va fi facut pacate se vor ierta lui. Rugati-va unul pentru altul ca sa va vindecati caci mult
poate rugaciunea , caci in Biserica care este trupul lui Hristos “(Efeseni V 23) , ”fiecare

7
. Ibidem, p. 10
8
. Arhim. Lect. Univ. Dr., Vasile Miron, op. cit., p. 11
9
. Molitfelnic ed. a V-a, Rugaciunea a II-a de la Sfantul Maslu, Bucuresti, 1992, p.
10
. Ibidem, Molitfelnic ed. a V-a, Rugaciunea a saptea din randuiala Sfantului Maslu, Bucuresti, 1992, p. 165

5
suntem unii altora madulare si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura
impreuna ” (1 Corinteni XII 26) ,”Rugaciunea unora pentru altii este sangele Bisericii ”11
spunea marele teolog Homiacov. Fara rugaciunea tuturor membrilor comunitatii bisericesti
unita in duhul evlaviei si al dragostei crestinesti insotite de o credinta staruitoare nu este cu
putinta tamaduirea celui slabanogit si impovarat de pacate. De aceea si rugaciunile noastre
liturgice imbraca forma pluralului:” Sa zicem toti din tot sufletul si din tot cugetul nostru sa
zicem …”, ”Sa ne iubim unii pe altii…”, “Pe noi insine si unii pe altii…”, ”Domnule sa ne
rugam…”, etc. Aceste rugaciuni cuprind o gama variata de cereri cum ar fi: izbavirea de
boli, suferinte, necazuri, etc, izvorul tuturor acestor napaste fiind in fond tot pacatul. Din
acest motiv Biserica se roaga mai intai pentru pacatosii din sanul Ei, vinovati de anumite
pacate (usoare, grele si impotriva Duhului sfant). Singura conditie ce li se cere acestora
este dorinta de indreptare si indeplinirea faptelor vrednice de pocainta, caci Dumnezeu nu
vrea moartea pacatosului ci intoarcerea lui “pe Dumnezeu Nu-l supara atat de mult faptul
ca noi pacatuim, cat il supara lipsa noastra de intoarcere la pocainta”12 spune Sfantul
Ioan Gura de Aur. Toata viata noastra este o lupta incordata cu pacatul, iar cel ce persista
in stare de pacatosenie se expune singur pieirii si osandei celei vesnice, caci nimic necurat
nu va fi admis in imparatia lui Dumnezeu si “pentru tot pacatul se chinuieste omul, chiar si
pentru cel mai mic, iar chinul cel vesnic este dupa asemanarea pacatului”135spune Sfantul
Simeon al Tesalonicului. Cu toate acestea nu este nici un pacat care sa biruiasca iubirea de
oameni a lui Dumnezeu iar “pe cei ce fierbinte se pocaiesc cu mila indurarii ii curateste si
ii lumineaza si cu lumina ii uneste, partas Dumnezeirii Sale facandu-I fara pizmuire“14. De
aceea Biserica staruie in rugaciunile ei sa dobandeasca de la Dumnezeu mai intai
mantuirea si iertarea pacatelor si dupa aceea celelalte necesitati zilnice.
Indeplinirea anumitor trebuinte si nevoi materiale si trupesti este adeseori trecuta pe
plan secundar in continutul rugaciunilor caci spune Mantuitorul “ Cautati mai intai
imparatia lui Dumnezeu si dreptatea lui si acestea toate se vor adauga voua” (Matei
VI,33).Iata un model tipic de rugaciune formulat in acest sens: ”Daruieste-le intoarcerea
vamesului, lacrimile pacatoasei si marturisirea talharului, ca prin pocainta din toata

11
. Alexei Homiakov, Opere (in rus.), vol II, 1867, p. 20, apud Nicolae Arseniev, Biserica rasariteana, trad., de Mitr. Tit
Simedrea, Bucuresti, 1930, p. 14
12
. Sf. Ion Gura de Aur, Cuvantul al 13-lea, pentru Pocainta in vol. “Putul si impoartirea de Grau”, Ed. Buna Vestire,
Bacau, 1995, p. 26
13.
Sfantul Simeon al Tesalonicului, Despre pocainta, cap. 263-264, trad. in rom. de Toma Teodorescu, Bucuresti, 1865,
p. 172
14.
Ceaslov, Rugaciunea a saptea din randuiala Sfintei Impartasanei, p. 296

6
inima lor intr-un gând si in pace facand poruncile Tale sa se invredniceasca si cerestii
Tale imparatii”.156
De mare folos sufletesc in dobandirea ajutorului dumnezeiesc pentru noi si pentru
aproapele nostru sunt solirile sfintilor, pe care ii rugam sa mijloceasca inaintea lui
Dumnezeu pentru implinirea cererilor noastre de iertarea pacatelor si de mostenire a vietii
vesnice“. Aceasta si cerem in rugaciunea noastra: desavarsirea voastra” (2 Cor. XIII, 19)
spune Sfantul Apostol Pavel. Iata principalul motiv pentru care solicitam interventia
sfintilor, invocandu-i in rugaciuni ca sa implore asupra noastra milostivirea si indurarea lui
Dumnezeu. Datorita acestui fapt Biserica Ortodoxa ii cinsteste in mod deosebit pe sfinti ca
pe niste “prieteni ai lui Dumnezeu” (Efeseni II 19).Ei s-au impus in cultul si traditia
Bisericii prin recunostinta si evlavia pe care le-o datoreaza cei de pe pamant.
Intre Biserica luptatoare de pe pamant si Biserica biruitoare cea a dreptilor din cer
exista o neintrerupta legatura de iubire si daruire reciproca. Legatura iubirii se manifesta
printr-un neincetat schimb de bunuri duhovnicesti, de rugaciuni de la cei vii pentru cei
raposati, de mijlocire de la cei drepti pentru cei ce se nevoiesc aici in aceasta viata
pamanteasca.Aceasta conlucrare si legatura duhovniceasca este numita in Ortodoxie
“comuniunea sfintilor”, iar totalitatea actelor si formelor liturgice prin care Biserica ii
cinsteste pe sfinti este numita cultul sfintilor. Este firesc sa avem mai multa indrazneala
catre Dumnezeu,atunci cand rugaciunile noastre catre El sunt sustinute si ajutate de solirile
sfintilor care au fost oameni ca si noi, insa pentru viata lor curata si neprihanita si pentru
inalta lor traire duhovniceasca au fost rasplatiti de Dumnezeu cu darul facerii de minuni si
cu mostenirea imparatiei ceresti. Astfel avem convingerea ca ei pot mijloci inaintea lui
Dumnezeu pentru noi, ajutandu-ne cu rugaciunile lor fiindca sunt ”preaslaviti de
Dumnezeu in ceruri”(Luca XX, 36), ca pe niste “casnici ai lui Dumnezeu”(Efesen II, 19).
Cinstirea sfintilor nu umbreste nicidecum preaslavirea lui Dumnezeu, precum
afirma unii crestini din alte confesiuni,caci insusi Mantuitorul a spus ca “le-a dat slava,
primita de El de la Tatal din veci “(Ioan XVII, 22). In aceasta privinta cuvintele marelui
teolog Homiacov sunt convingatoare. El spune: ”Noi stim ca daca cineva dintre noi cade,
cade singur dar nimeni nu se mantuieste singur. Cel ce se mantuieste in Biserica se
mantuieste in unire cu toate celelalte membre ale sale. Daca crezi esti in comuniunea
credintei; daca iubesti esti in impartasirea iubirii; daca te rogi esti in comuniunea
rugaciunii. De aceea nimeni nu se poate sprijini pe propria-i rugaciune; ci fiecare

15.
Molitfelnic, op.cit, p11

7
rugandu-se cere mijlocirea intregii Biserici, nu doar ca se indoieste de mijlocirea unicului
Mijlocitor,Iisus Hristos ci cu convingerea ca toata Biserica e in nesfarsita rugaciune
pentru membrele sale. Se roaga pentru noi toti ingerii si apostolii si martirii si patriarhii si
mai presus de toti Maica Domnului nostru si aceasta unire este cu adevarat a Bisericiii”.16
7
Deci in Biserica, noi credinciosii in calitate de membrii spirituali ai ei nu ne simtim
parasiti sau izolati ci infratiti cu dreptmaritorii crestini de aici de pretutindeni: cu mosii si
stramosii nostrii, cu ingerii si sfintii, cu Maica Domnului, cu tot sufletul crestinesc cel
necajit si intristat si in primul rand cu Domnul nostru Iisus Hristos datatorul bunatatilor si
izvorul mantuirii noastre.
Credinta noastra crestin ortodoxa ne invata ca adevarata inchinare se face in Duh si
Adevar. Amintim aici de convorbirea cu femeia smarineanca pe care a avut-o Mantuitorul
in care traseaza doua conditii fundamentale ale rugaciunii si anume: curatenia inimii si
adevarata credinta. Ambele virtuti sunt iseparabile, se intregesc, se sustin una pe alta si se
completeaza reciproc. Prima care infatiseaza nevinovatia si sinceritatea reprezinta
pamantul cel bun in care a fost aruncata samanta cuvantului lui Dumnezeu, iar a doua
fructul semintei, adica faptele bune, caci “credinta fara fapte moarta este”(Iacov II,26).
Faptele bune alcatuiesc podoaba cea mai de pret a sufletului omenesc .Ele sunt rolul trairii
launtrice si oglinda inimii curate sincere si neprihanite despre care graieste psalmistul “
inima curata zideste intru mine Dumnezeule si Duh drept innoieste intru cel dintru ale
mele”(Psalmul L,11).
Iata cele doua aspecte ale aceleasi realitati: curateni inimii si sfintenia vietii;
unitatea perfecta intre gand si cuvant; intre ceea ce simti si ceea ce faci; intre credinta si
fapte bune; intre cult intern si cult extern. Cand aceste doua elemente se vor sincroniza in
fiinţa umană se va produce acel echilibru sufletesc intre ratiune, vointa si simtire care
imprima seninatate , liniste si pace launtrica a omului cu sine insusi, cu Dumnezeu si cu
semenii. Numai atunci simti ca te rogi in voie si in liniste caci cum te vei ruga daca viata ta
este in contrazicere cu rugaciunea ta sau “Ce folos ai tu, spune Sfantul Ioan Gura de Aur -
daca lumea intreaga se bucura de o pace profunda iar tu te lupti cu tine insuti?”.17 Cand
rugaciunea izvoraste dintr-o inima curata, neprefacuta si iertatoare, plina de evlavie, de
cainta si de iubire fata de Dumnezeu si de semeni, ea devine o jertfa bine primita oferita lui
Dumnezeu si se inalta ca o tamae mirositoare inaintea tronului ceresc. Numai atunci putem

16.
Alexei Homiakov, op. cit., p. 124
17
. Sf. Ion Gura de Aur, Omilia a VII-a in comentariile sau explicarea epistolelor pastorale: I si II Timotei, Epistola catre
Tit si cea catre Filimon, trad. in rom. de Arh. Theodosie Ploiesteanul, Bucresti, 1911, p. 6

8
spune ca aducem lui Dumnezeu o inchinare “in Duh si Adevar” (Ioan IV,24). Deci credinta
presupune inchinare.
Prin adevar intelegem viata cladita pe temelia dreptei invataturi a Sfintei
Biserici,caci multi au ratacit astazi de la acest adevar si pretend ca se inchina lui Dumnezeu
cu credinta. In realitate ei nu sunt altceva decat niste dezertori de la turma cea
cuvantatoare a Bisericii lui Hristos , niste hulitori ai adevarului si batjocoritori de cele
sfinte iar rugaciunea lor o forma trufasa de exprimare a dispretului si arogantei asemeni
fariseilor fatarnici ,osanditi de Mantuitorul in Sfanta Evanghelie “dupa roadele lor ii ve-ti
cunoaste”(Matei VII ,20). Spune Domnul nostru Iisus Hristos “oile Mele asculta glasul
Meu” (Ioan X, 27), precizeaza Dumnezeiescul Invatator iar glasul Lui rasuna neincetat in
Biserica Sa “stalpul si temelia adevarului” (I Tim.,III 15).
Relatia stransa dintre invatatura de credinta si cultul divin este temeiul dar si
condita in Biserica Ortodoxa.188
Credinta ortodoxa ne indeamna sa ascultam de acest glas dumnezeiesc al sfintei
noastre Biserici, caci in afara ei nu exista mantuire. ”Cine nu are Biserica de mama, nu
poate avea pe Dumnezeu de Tata”19, spune Sfantul Ciprian al Cartaginei.

Cultul divin ortodox, mijloc de zidire sufleteasca

Dupa cum stim cu totii menirea noastra de crestini adica de fii spirituali ai Bisericii,
renascuti prin Botez la viata cea noua prin Hristos este aceea de a ne zidi sufleteste. A
realiza aceasta dimensiune ontologica inseamna a inlatura din noi stricaciunea cea veche a
rautatii si necuratiei, pentru a deveini “framantatura noua” (I Corinteni V 7), eliberata de
patimi si capabila de “a ravni si a face pururea lucrul cel mai bun” , dupa cum lamurit ne
invata marele povatuitor al neamlui, Sfantul Apostol Pavel (Gal.IV ,18).
Aceasta lucrare duhovniceasca de reinnoire contua a finite noastre launtrice si de
crestere a ei spre “starea barbatului desavarsit” (Efeseni IV,13) implica un process
complex si totodata indelungat de infranare si nevointa, o lupta necurmata impotriva raului

18
Pr.Conf..Dr. Viorel Sava, op. cit, p 78
19
. Sf. Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, trad. in rom. de Prof. Nicolae Chitescu, in col. “PSB”, vol III-
Apologeti de limba Latina, Bucuresti, 1981, p. 438

9
si un efort statornic de practicare si de prindere a virtutii pentru a inalta firea umana
deasupra patimilor si a placerilor de tot felul care intuneca sufletul20.9
Pentru desavarsirea propriei noastre finite Sfanta noastra Biserica, intocmai ca o
mama care se ingrijeste de cresterea si educarea fiilor ei sufletesti ne pune la indemana o
gama variata de remedii si practici spirituale prin care se incearca insanatosirea firii
omenesti slabanogita de patimi si de neputintele sufletesi si trupesti. Dintre toate caile si
mijloacele de reabilitare si imbunatatire spirituala, adica de luminare, de formare si de
zidire sufleteasca cel mai important ramane desigur cultul divin. Prin cult intelegem
“totalitatea formelor instituite de Hristos si de Biserica Lui prin care, prin mijlocirea
organelor indreptatite ale Bisericii se realizeaza in om mantuirea adusa de Hristos si
roadele ei, sfintirea omului si unirea lui cu Dumnezeu si se manifesta in exterior pietate
interioara adica cinstirea si adorarea interna a lui Dumnezeu din partea comunitatilor, a
membrilor lor , precum si a Bisericii intregi”21.
Asadar pe langa faptul ca mijloceste revarsarea harului sfintitor asupra
credinciosilor ,cultul divin ofera totodata acestor credinciosi un climat prielnic de inaltare
sufleteasca pe treptele virtutilor prin bogatia, frumusetea, armonia si varietatea imnurilor ,
rugaciunilor si randuielilor liturgice care intra in componenta unitatilor de baza ale
serviciilor divine. Fiecare imn religios exprima in continutul lui o bogatie intreaga de
sentimente, idei si invataturi dogmatico-morale redate pe intelesul credinciosilor, pentru ca
acestia cunoscand adevarul de credinta sa sporeasca in aprofundarea si trairea lor. Ceea ce
ne uimeste cel mai mult este adancimea cugetarii si simtirii religioase pe care si-a intiparit-
o autorul sfant in alcatuirea acestor compozitii celebre incat auzindu-le ne apare deodata in
minte imaginea unui suflet marinimos, a unei trairi cucernice si a unei jertfelnicii fara
preget pusa in slujba indeplinirii cuvantului evanghelic.
Un alt factor determinant prin care cultul divin isi exercita functia sa educativ –
pedagogica de modelare a sufletului este nota de mister (fastul, stralucirea si solemnitatea
formelor sale externe) si multiplicitatea sensurilor simbolico-mitice prin care ni se
dezvaluie inaintea ochilor (in mod intuitiv si figurat) evenimente , fapte si persoane
din10istoria sfanta a mantuirii “ pentru a destepta astfel in suflet emotiile, sentimentele si
gandurile corespunzatoare diferitelor episoade ale iconomiei divine”22 si a le face mereu

20
. Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, op. cit., p. 19
21
. Pr. Dr. Vasile Mitrofanovici, Prelegeri academice despre Liturghia Bisericii dreptcredincioase- rasaritene, prelucrate
de Prof. Dr. Teodor Tarnavschi,Cernauti,1909, p.2-3
22
. Diac. Dr. Ene Braniste, Explicarea Sfintei Liturghii dupa Nicolae Cabasila, Bucuresti, 1943, p. 185

10
prezente in mijlocul nostrum. La aceste trasaturi esentiale am mai putea adauga
expresivitatea ideilor, eleganta stilului, abundant expresiilor si versetelor scripturistice
presarate in textile liturgice si mai presus de toate gandirea si invatatura inalta Sfintilor
Parinti dublata de o pilduitoare traire duhovniceasca. Aceste comori nestemate ale culturii
si spiritualitatii crestine zugravite atat de plastic si minunat sub pana inspirata a melozilor
si imnografilor nostri au darul de a edifica, de a instrui, de a inalta sufleteste pe credinciosi
pe calea mantuirii incat putem defini cultul ortodox“ ca fiind o drama a virtutii crestine pe
drumul ei de izbanda si in momentele si episoadele centrale ale lucrarii ei morale si
spirituale “2311.
Cultul crestin ortodox este unic in intreaga crestinatate prin sublimitatea si
varietatea lui: teologi, viata in Hristos, poezie, muzica, respiratie a sufletului si mijloc de
educatie religios morala inspirator si generator de viata crestina. Spunem aceasta pentru ca
in cadrul cultului divin, credinciosii nostri ortodocsi intretin o legatura mai vadita, mai vie
si mai simtita cu Marele nostru Ziditor si Mantuitor , Domnul nostru Iisus Hristos ; in
cadrul cultului iau cunostinta mai directa si mai lamurita de rostul nostru pe acest pamant,
de starea sufleteasca si trupeasca in care ne aflam si de indatoririle pe care le avem fata de
fiinta noastra intreaga. Cultul divin este acela care in primul rand mentine treaza constiinta
noastra de crestin. El este izvorul de apa vie din care se adapa sufletele credinciosilor cu
curgeri tainice; este sufletul si inima vietii crestine. Ortodoxia traieste prin cultul ei, de
aceea a vorbi despre cultul divin inseamna a vorbi despre despre insasi istoria Bisericii
noastre , despre credinta bimilenara a poporului roman. S-a spus adeseori despre cultul
divin ca este “dogma in actiune” si pe buna dreptate, caci in care tratat sau manual de carte
Catehetica au invatat crestinii sa creada si sa preamareasca dumnezeirea cea in trei ipostaze
, decat in imnele si rugaciunile Bisericii, pline de miez dogmatic. Ele contin“ intreaga
teologie turnata in forme speciale pentru viata sufleteasca a tuturor crestinilor”23. Nicaieri
nu intalnim mai lapidar si mai concis expusa dogma despre egalitatea si deofiintimea
persoanelor Sfintei Treimi ca in formula doxologica “ Marire Tatalui si Fiului si Sfantului
Duh” sau ca in rugaciunea cunoscuta a Sfantului Ioanichie: “Nadejdea mea este Tatal,
scaparea mea este Fiul ,acoperamantul meu este Duhul Sfant;Treime Sfanta slava
Tie”(Ceaslov ed.1990, pag 187), ca sa nu mai vorbim de Troparele treimice (triadicalele)
de la slujba miezonopticii din Duminici, Decanonul Sfintei Treimi (troiesnicul) pe cele opt

23
Dr, Grigore Cristescu, Cultul Crestin ca mijloc de solidaritate sociala, Craiova, 1924, p. 12
24
Arhim. Lect Univ. Dr. Vasile Miron, Scrieri de teologie Liturgica si pastoral misonara, E. I. B. M. O. B. O. R.,
Bucuresti, 2002, p. 21

11
glasuri de la aceasi sujba, de rugaciunea patrunzatoare a Sfantului Marcu Monahul “Intru
tot puternica si de viata facatoare si incepatoare de lumina Preasfanta Treime” si de
stihirile antifoanelor care marturisesc deopotriva ca “Tatal este fara de inceput, din Care 12
s-a nascut Fiul fara de ani si Duhul de un chip si de un scaun din Tatal impreuna a
stralucit”25. 13
Toate aceste invataturi dogmatice formulate in mod sistematic si maiestrit in
cuprinsul randuielilor noastre de slujba ne intaresc in Sfanta Treime si sporesc in noi duhul
evlaviei si al fricii de Dumnezeu care este “inceputul intelepciunii” (Pilde I, 7). Inaltandu-
ne mintea pe calea rugaciunii catre lumina cea dumnezeiasca si vesnica a “Treimii celei
mai presus de fire”, incepem sa intelegem pe cat ne sta in putinta tainele cele nepatrunse
ale intelepciunii dumnezeiesti: mila, bunatatea, indelunga rabdare si nemsurata sa iubire de
oameni revarsata cu prisosinta peste noi pentru ca astfel cunoscand atata izvor de
binefacere si vazand imperfectiunea si nevrelnicia noastra sa ne aprindem de dorinta de a
lucra cu cuget curat poruncile Sale cele mantuitoare asa cum ne invata textul
rugaciunii.(“Intru tot puternica”…): “Ca din rautatea cea din noapte si intunecata, cu
vederea luminii, prin pocainta sa ne schimbam si in lumina cu bunacuviinta sa umblam si
curati fara de iubirea Ta de oameni aratandu-ne noi, nevrednicii sa Te laudam si sa Te
slavim in veci”26.
Aproape in fiecare rugaciune ,daca stam sa-I analizam in parte continutul
14
observamo impletire armonioasa intre ideile doctrinare si sentimentele de ardoare si de
pietate , ambele expuse intr-un mod cat mai concret ,mai plastic si mai simtual posibil incat
principiul “lex credendi”si “lex orandi” devenit tot mai frecvent in cultul si viata Bisericii.
Asa se explica faptul de ce credinciosii nostrii nu au simtit niciodata nevoia
insusirii adevarurilor de credinta si a preceptelor morale din diferite catehisme sau manuale
de Dogmatica si Morala. Ei au avut permanent la indemana acest tezaur de invataturi
reflectat in formele, riturile si ceremoniile cultului. Aceste acte si forme de cult le-a oferit
nu numai posibilitatea de a intui si patrunde cu ochii mintii adevarurile religioase, ci si de a
trai, adica de a le simti cu toata caldura sentimentului si afectivitatii religioase printr-o
participare cat mai activa la slujbele Bisericii.
In felul acesta, cultul crestin a devenit un mijloc de intarire a convingerilor
religioase, un mediu de formare a deprinderilor virtuoase si o cateheza vie pusa la

25
Octoihul mic, Stihia a III –a din grupa a treia a Antifoanelor, gl.VIII, p. 186
26
Ceaslov, ed. a V-a, 1992, pag. 48.

12
dispozitia credinciosilor. Din lecturile biblice, din sinaxarele si troparele sfintilor si din
picture si iconografia bisericeasca, credinciosii nostri au invatat in cine si in ce sa creada,
cum trebuie sa traiasca si pe cine sa urmeze. Cat de sugestiv si de convingator ne graiesc in
acest sens, troparele sfintilor pe care le ascultam in repetate ori la slujbele Vecerniilor si ale
Utreniilor: “Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat parintele
nostru ( x ) cu postul, cu privegherea si cu rugaciunea, cerestile daruri luand, vindeci pe
cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta…” sau “Indreptator credintei si
chip blandetilor, invatator infranarii te-aratat pe tine, turmei tale adevarul lucrurilor.
Pentru aceasta ai castigat cu smerenie cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe
( x ) roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.”
Exista in aceste doua portrete morale cele mai elocvente marturii de curata vietuire
crestineasca, exemple desavarsite de virtute, de nevointa si de biruinta asupra pacatului ,
adevarate pilde de altruism moral crestin, demne de urmat pentru oricine ravneste sa urce
pe culmile scarii paradisului.
La fel de miscatoare si de indemnatoare la fapte bune sunt imnele si stihirile de
umilinta care se canta si se rostesc in Sfantul si Marele Post al Pastilor: rugaciunea
”Doamne si Stapanul vietii mele”, a Sfantului Efrem Sirul, codacul “Suflete al meu”,
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul, troparul “Iata Mirele vine in miezul
noptii”, svetilna “Camara Ta Mantuitorule” si slujba inaltatoare a Prohodului din Sfanta si
Marea Vineri a Saptamanii Sfintelor Patimi. Privind cu emotie drama Rastignirii Fiului lui
Dumnezeu zugravita de slujbele Deniilor, credinciosii simt in sufletul lor o adevarata
zguduire, care ii ridica din preocuparile marunte, cucerindu-i pentru dragostea lui Hristos,
Cel ce si-a dat viata Sa pret de rascumparare pentru noi27.15 16
Toate aceste cantari si rugaciuni ale Triodului strabatute de fior sfant, de cainta si
de duhul evlaviei, fac sa vibreze cele mai adanci coarde ale sufletului, desteptandu-l din
somnul cel greu al pacatului si inviorandu-l prin trezirea simtirilor de pocainta, fapt pentru
care de altfel si canta Biserica in aceasta perioada: “Usile pocaintei deschide-mi mie,
Datatorule de viata..”, “caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevire viata
mea toata o ama cheltuit”29.
“Niciodata nu va izbuti o meditatie sau o cateheza sa sensibilizeze si sa angajeze
sufletul credinciosului ca aceste duioase si mangaietoare cantari”29. Prin intermediul lor,

27
Arhim. Lect Univ. Dr. Vasile Miron, op. cit., p. 23
28
Catavasier, ed. a X-a , p. 43
29
Arhim. Lect Univ. Dr. Vasile Miron, op. cit., p. 23

13
ideile dogmatice si indemnurile morale dobandesc o mai mare putere de inraurire si de
patrundere in suflet, decat atunci cand sunt expuse in chip discursiv sau teoretic ca intr-o
17
predica sau cateheza. Invesmantate in forma poetica a imnelor si invaluite in focul
evlaviei rugaciunilor, aceste adevaruri dogmatice si principii morale devin credinta noastra
marturisita, cantata si transpusa in viata cea noua, adica duhovniceasca, luminata de har si
intarita pe legatura dragostei fratesti.
Numai lasandu-ne transformati de farmecul si frumusetea acestor pioase rugaciuni
ne vom incununa ipotriva patimilor “curatindu-ne mai intai pe noi fratilor” (din Slava de
la Utrenia Duminicii lasatului sec de branza) ca savarsind fara de prihana calatoria postului
sa ne invrednicim a intampina cu cuviinta crestineasca negraita bucurie pe care ne-o
binevesteste Praznicul Praznicilor prin cantarea: “Ziua Invierii si sa ne luminam cu
praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam, sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi,
sa iertam toate pentru Inviere”.
Cat de miscatoare pentru noi, cat de generoasa, de umana, de ziditoare de om si de
crestin este aceasta chemare pe care ne-o lanseaza minunata a Praznicului.
Iata pentru ce Sfintii Parinti au accentuat deosebit de mult insemnatatea cantarii
religioase in innobilarea sufletelor crestine si a constiintei crestine.”Nimic nu reuseste sa
inalte intr-atat sufletul si oarecum sa-l ridice de la pamant, sa-l desfaca de legaturile
trupului … ca o melodie vocala su ca o cantare inspirata, perfect alcatuita
ritmic”30,18spune Sfantul Ioan Gura de Aur. “Cantarea potoleste pasiunile ce se nasc din
carne, ea alunga gandurile rele ce ne-au fost sugerate de vrajmasii nevazuti, ea revarsa in
suflet ca sa rodeasca si sa dea fructe bune”31.19
Cantarea bisericeasca este premergatoare sau, mai bine-zis, inainte-mergatoarea
harului divin, tocmai prin faptul ca dezrobeste fiinta credinciosului din catusele patimilor si
a faptelor rele. Ea ii procura credinciosului “haina de nunta”, cu care sa stea fata, in mod
vrednic, la primirea harului sfintilor. Ea face sa incolteasca smerenia si aprinde dorul dupa
Dumnezeu de care era insetat Psalmistul David cand graia: “Dintru adancuri am strigat
catre Tine Doamne! Doamne, auzi glasul meu!” (Ps.CXXIX, 1).
Ca si cantarea liturgica, psalmii reprezinta si ei la randul lor un mijloc important de
formare launtrica a omului. Ei contin o comoara de simtire si cugetare biblica, fiind ca si
rugaciunea cantata un auxiliar pretios in asimilarea si transmiterea invataturii crestine.

30
Sf. Gura de Aur, Comentariu la Psalmul XLI in P.G. 55, col.155
31
Diodor din Tars, Fragmente din Psalmi, in P.G. XXXIII, col.1588-1589

14
 La inceput ei au intrat in serviciul cultului divin, ca imnuri si rugaciuni, cantate de
corul si orchestra templului din Ierusalim, ca mai tarziu sa se generalizeze treptat in cultul
crestin.
In cultul Bisericii Ortodoxe, psalmii se bucura de un rol educativ-moral deosebit de
insemnat, atat prin bogatia inspiratiei si a entimentelor care inalta inima spre ardoarea lui
Dumnezeu, cat si prin clasicismul cugetarii care lumineaza ca niste faclii aprinse drumul ce
duce la mantuire si fericire. Iata de pilda, un exemplu in acest sens: “Pasii mei
indrepteaza-i dupa cuvantul Tau si sa nu ma stapaneasca nici o faradelege” (Psalmul
118,105).
Unii psalmi cum ar fi cei de pocainta (6,31, 37,50,129) prezinta starea dramatica a
omului nelegiuit, reveland contrastul izbitor dintre conditia omului indreptat si a celui
pacatos, tocmai pentru a determina sufletul spre convertire.
Sfarsitul psalmului este o izbucnire de bucurie izvorata din convingerea ca Domnul
i-a ascultat rugaciunea si i-a implinit cererea, vindecandu-I sufletul de rana
pacatului.”Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugaciunea mea a primit.Sa se rusineze
si sa se tulbure toti vrajmasii mei” (Psalmul VI, 9-10). Alaturi de rugaciune si cantare ca
forme de cult un rol important in formarea noastra sufleteasca il au mijloacele de
exprimare a sentimentelor religioase: cuvantul, gesturile, miscarile si actele simbolice. Ele
reprezinta o adevata podoaba cu care se invesmanteaza ideea religioasa si prin care se da
glas simtirii launtrice.
Dintre acestea cel mai vechi mijloc de exprimare a atitudinii si sentimentelor
religioase este cuvantul. Intrebuintarea lui in dumnezeiasca slujba dateaza inca de la
inceputurile intemeierii Bisericii crestine dupa cum adevereste Scriptura: “Cuvantul lui
Hristos sa locuiasca intru voi cu bogatie. Invatati-va si povatuiti-va intre voi, cu toata
intelepciunea. Cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I in psalmi, in laude si
in cantari duhovnicesti” (Coloseni III, 16). Deci, cuvantul zamislit din pietate adanca
imbracat in forma rugaciunii sau a cantarii reprezinta forta spirituala care mladia sufletul,
cucerea inimile si lumina simturile. De aceea, toate actele cultului divin sunt insotite de
citirea unor texte din Sfanta Scriptura (catisme,paremii, Apostol, Evanghelie) urmate de
cantari si rugaciuni care imbinate la un loc alcatuiesc un material instructiv-religios
deosebit de bogat, un izvor inepuizabil de cunoastere a invataturii dumnezeiesti, edificator
pentru viata religios - morala a credinciosilor.
Daca cuvantul este straiul de sarbatoare in care se imbraca gandurile si
simtamintele noastre religioase spre a canta, a multumi si a lauda pe Dumnezeu in timpul

15
sfintelor slujbe, miscarile care insotesc cuvintele, fie rostite sau cantata reprezinta vointa
nostra indreptata spre implinirea acestor invataturi si indemnuri exprimate prin cuvant.
Iata de pilda, cand preotul sau diaconul rosteste cuvintele: “Domnului sa ne
rugam”, toata obstea credinciosilor din biserica se inchina facand semnul Sfintei Crucu, iar
cand la strana se canta: ”Veniti sa ne inchinam…” binecredinciosii crestini isi pleaca
genunchii facand metanii si inchinaciuni, iar cand preotulsau diaconul indeamna poporul
zicand: “Cu intelepciune drepti, sa ascultam Sf.Evanghelie”, toti credinciosii se
prosterneaza –n genunchi si asculta cu evlavie si luare aminte cuvintele Domnului ca sa
patrunda duhovniceste tainele iconomiei divine.20
Acelasi efect il au si actele simbolice prin care ni se inchipuie si se insemneaza o
idée religioasa, un dar dumnezeiesc sau un eveniment din itoria sfanta, pentru ca misterul
patimii, al mortii si al Invierii Mantuitorului sa fie zugravit intr-un mod cat mai intuitiv
posibil, pentru ca astfel “cutremurati de maretia mantuirii noastre si patrunsi de marea
indurare a lui Dumnezeu fata de noi, sa-I incredintam sufletele, sa-I daruim viata si sa ne
inflacaram inimile cu focul iubirii Lui; si asa pregatiti sa ne apropiem cu credinta si cu
dragoste de focul Sfintelor Taine”, pe care le primim la Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie.
De fapt toate serviciile bisericesti si sfintele rugaciuni sunt niste trepte de inaltare
spirituala catre piscul cel mai inalt al cultului divin: Sfanta Liturghie – inima vietii crestine.
Prin structura randuielii ei (de acte, ceremonii, imne si rugaciuni liturgice), Sfanta
Liturghie reprezinta forma cea mai desavarsita de actualizare si prelungire peste vremi si
spatii a prezentei reale a Domnului nostru Iisus Hristos si a lucrarii Sale in lume.
In “Sfanta Liturghie, Hristos este prezent lucrand si vorbind printre oameni ca
adorator perfect al Tatalui Sau si ca sfintitor al neamului omenesc”32, iar cei ce participa
21
la ea traiesc din plin prezenta si unirea cu Hristos euharistic. Ei traiesc intreg misterul
intruparii, incepand de la nasterea din Betleem si pana la Inaltarea Sa la ceruri.Toate
momentele semnificative din viata Mantuitorului se perinda prin acte simbolice, prin
lecture si rugaciuni inaintea ochilor sufletesti ai credinciosilor, incat acestia raman profund
impresionati de tot ce a invata si a infaptuit Domnul nostrum Iisus Hristos pentru noi si
pentru a noastra mantuire. Ei vad si aud pe Mantuitorul umbland si vorbind in prezenta lor,
ori de cate ori se rostesc Fericirile ,Sfanta Evanghelie ,cuvintele de instituire a Sfinte
Euharistii sau se canta Tatal nostru. Ascultand Sfanta Liturghie crediciosii nostri se
cutremura de minunile pe care le-a savarsit pe care El le-a savarsit pentru vindecarea firii

32
Nicolae Cabasila, Talcuirea dumnezeiestii Liturghii, Tradusa in romana de Diac.Dr.Ene Braniste, Bucuresti, 1999, p. 30

16
omenesti,sunt zguduiti de cumplita tragedie a patimilor, a rastignirii pe cruce si a mortii
celei datatoare de viata a Mantuitorului, pentru ca in finalul slujbei sa guste din
nemarginita bucurie a biruintei binelui asupra raului, a Luminii asupra intunericului si a
vietii asupra mortii , bucuria Invierii lui Hristos ,chezasia propriei noastre invieri, caci daca
prin Sfantul Botez “am fost altoiti de El prin asemanarea mortii Lui, atunci vom fi partasi
si ai Invierii Lui” (Romani VI,5). Pentru acest lucru se si roaga de altfel preotul
liturghisitor intr-una din rugaciunile finale ale slujbei, aratand scopul special al liturghiei:
unirea cu Hristos prin imparatasirea cu Sfintele si Precuratele Sale Taine si petrecerea in
comuniune cu El in viata viitoare:” O Pastele cele mari si Presfintite Hristoase.O
intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si puterea .Da-ne noua mai cu adevarat sa ne
impartasim cu Tine in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale”.22
De aceea Sfanta Liturghie este socotita cea mai importanta slujba din intregul cult
divin al Bisericii Ortodoxe, caci oferindu-ne spre hrana duhovniceasca Trupul si Sangele
euharistic jertfit pentru viata si mantuirea lumii, ea “ aduce si poarta pe Hristos in inimile
credinciosilor”33,23chiar daca nu se invrednicesc toti sa se impartaseasca cu Sfanta
Euharistie. Ceilalti credinciosi, care nu se impartasesc cu Sfintele Taine participa totusi in
Duh la impartasirea euharistica, caci ascultand cu credinta si cu evlavie sfanta slujba si
luand aminte la tot ce se canta si se rosteste intransa ei “ afla hrana si desteptare tuturor
simtamintelor religioase: multumirea, iubirea, cunostinta vinovatiei pentru
pacat,umlinta,cererea, iubirea aproapelui caci nu exista altceva mai de folos noua si mai
iubit de Dumnezeu decat slujba aceasta pentru ca este lucrarea Mantuitorului,innoirea
oamenilor si partasie a Lui cu noi”.
In fiecare duminica, sarbatoare sau zi de rand in care se savarseste Sfanta Liturghie,
Domnul nostru Iisus Hristos este prezent alaturi de noi in Biserica. “El vine aici spre a
cauta oaia cea ratacita, pe fiul cel pierdut , pe femeia cea desfranata ,pe paraliticul cel
neputiincios, pe orbul nenorocit, spre a descoperi toate sufletele chinuite, pe toti
nenorocitii vietii ,pe toti aceia a caror fiinta e bantuita de necazuri, de dureri de suferinte,
sau sunt coplesiti de poveri, de indoieli , de incertitudini, pentru ca apoi sa-i ajute ,sa-i
tamaduiasca , sa-i povatuiasca ,sa-i mantuie. Credinciosii ortodocsi stiu toate aceste
lucruri si de aceea vin cu placere la Biserica, vin cu incredere la acest lac al Vitezdei
Testmentului Nou , despre care stiu ca este in stare sa tamaduiasca orice boala si orice

33
Episcop Vasile Coman, Scrieri de teologie liturgica si pastorala, Oradea, 1983, p. 135

17
neputinta sufleteasca si trupeasca , a tuturor celor care cred si doresc acest lucru.
Crestinii ortodocsi vin la slujba Sfintei Liturghii spre a se intalni cu Domnul si Stapanul
vietii lor, cu Iisus Hristos, Mantutorul sufletelor noastre”34 Ei simt acest contact cu
Domnul si Stapanul tuturor inca din clipa in care au pasit pragul Bisericii si au lepadat
toata grija cea lumeasca, apoi participand la acest oficiu divin cu adanca smerenie si cu
buna cucernicie se aprind si mai mult de dorinta de a se uni si de a petrece impreuna cu El,
fiind incredintati ca Domnul este de fata si asculta rugaciunea lor rostita cu osardie din
prisosul inimii. Oricine poate constata faptic cata schimbare si innoire sufleteasca produce
Sfanta Liturghie asupra celor care participa activ la ea cu intreaga simtire si ratiune
luminata de credinta, cata pace si bucurie negraita se revarsa in suflet, cata liniste, usurare
si seninatate launtrica se intrezareste pe chipul celor ce s-au adapat din “Ospatul
Stapanului”. Ei se intorc la casele lor oarecum usurati, mangaiati si despovarati asemenea
omului slobod descatusat din lanturile robiei.
Dar nu numai Sfanta Liturghie ,ci si celelalte parti constitutive ale cultului divin
ortodox (respectiv cele sapte Sfinte Laude) sunt tot atat de bogate in continut in sensuri, in
frumuseti inegalabile si in puteri de revarsari ale darurilor lui Dumnezeu asupra fiilor
bisericii.In special Sfintele Taine sunt vasele communicate prin care “din inaltimea
cerurilor se coboara in viata credinciosilor darurile sfintitoare, care sunt pridvoare ce
conduc in Imparatia lui Dumnezeu pe toti aceia care cu sete, cu credinta si cu deplina
cucenicie si nadejde traiesc o viata nedespartita de aceste mijloace harice crestinesti”3524
O alta trasatura dominanta a slujbelor ortodoxe este realismul si universalismul lor.
In cadrul acestor servicii religioase noi nu facem doar o simpla comemorare in forma
artistica a principalelor evenimente din viata si activitatea Mantuitorului sau din istoria
Bisericii pentru ( a destepta in sufletele credinciosilor sentimental pietatii) ci actualizarea
intocmai a acestor fapte , reinnoirea lor pe pamant si implicarea noastra ca participanti la
evenimentele sarbatorite. De aceea in cantarile liturgice se foloseste prezentul continuu
“Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste…”, “Astazi Hristos in Betleem se naste
din Fecioara”, “Astazi s-a rastignit pe lemn Cel ce-a spanzurat pamantul pe ape…”.E
timpul nou al transfigurarii si al nestricaciunii scaldat in lumina cea neinserata “zilei a
opta”, ziua Invierii.25

34
Pr. Prof. Spiridon Candea, Cultul divin si pastoratia crestina, factor de promovare a vietii religioase in ortodoxie, in
“BOR” (LXXX V), nr. 11-12, 1967, p. 1199
35
Pr. Prof. Spiridon Candea, Hristos si mantuirea sufleteasca a orasenilor, Sibiu, 1939, p. 154

18
 In acest sens sarbatoarea crestina nu mai este o simpla amintire a unor fapte
evanghelice sau aghiografice (din viata sfintilor) petrecute odata pentru totdeauna ci
afirmarea realitatii acesto fapte. Cand adresam salutul crestinesc “Hristos a Inviat”, primim
dintr-odata raspunsul “Adevarat a Inviat”. Nu este vorba despre amintirea unui eveniment
intamplat acum doua mii de ani, ci mai mult, este vestirea unei interventii reale, actuale a
lui Dumnezeu in lume in care El se manifesta prin Biserica Sa.
Intotdeauna cand se sevarseste Slujba Pastelui, Invierea se produce in mod real . “E
ziua Invierii, canta Biserica,caci din moartea la viata si de pe pamant la cer, Hristos
Dumnezeu ne-a trecut pe noi, ce-I ce cantam cantare de biruinta”36. Biruinta lui Hristos
aduce dupa sine biruinta acelora care credd in “El”. ”Praznuim omorarea mortii,
sfaramarea iadului si incepatura altei vieti vesnice‟‟37. Deci Pastele nu este numai o
aniversare ci ocazia de a lua parte la buruinta vesnica a lui Dumnezeu asupra puterilor
intunericului.
Tot asa se intampla si cu celelalte sarbatori. Ele nu devin simple prilejuri de bucurie
sau de comerorare a unor evenimente biblice ci reproducerea in chip tainic a acestor
evenimente care se pretrec aievea sb ochii nostri, asa cum ni le improspateaza Biserica prin
slujbele ei. Mantuitorul nostrum Iisus Hristos, Cel ce “pentru noi oamenii si pentru a
noastra mantuire” S-a intrupat, a fost rastignit, a inviat si S-a inaltat la ceruri de-a dreapta
Tatalui, “retraieste impreuna cu noi sau actualizeaza pentru noi continu sirul acestor acte si
stari, mereu la alt nivel spre tot mai adanca unire cu El”38.26
Prin cultul divin noi participam sacramental la viata lui Hristos, impartasindu-ne de
Sfintenia lui, caci rugaciunea nu este a unui singur om sau a unui grup de oameni ci este
rugaciunea lui Hristos Insusi catre Tatal lasata noua ca dar. Noi ne rugam lui Hristos, prin
Duhul Sfant , iar El se roaga in noi caci suntem adunati in numele Lui (Romanii VIII, Gal.
IV, 6).
Pentru acest motiv si rugaciunea liturgica este conceputa in spirit comunitar, “caci
toti impreuna formam un singur trup” (I Cor.X, 17) si toti ne impartasim din aceeasi paine
euharistica si daca toti ne-am facut partasi mortii si invierii lui Hristos trebuie sa ne si
rugam pentru toti , predandu-ne lui Hristos “pe noi insine si unii pe altii si toata viata
noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam”. De aceea, toate ecteniile si rugaciunile din cadrul

36
Slijba Invierii ed. A III-a, Irmosul cantarii intai a Canonului Pastelui
37
Ibidem, Stihia a treia a Cantarii a saptea a Canonului Pastelui
38
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Drumul cu Hristos Mantuitorul prin Tainele si sarbatorile Bisericii Ortodoxe, in
“Ortodoxia” (XXVIII), nr. 2, anul 1976, p. 413

19
randuielilor si slujbelor liturgice se rostesc la plural, pentru ca sunt adresate in numele
tuturor si cuprind cereri pentru ajutorul si mantuirea intregii comunitati crestine, asa cum
se roaga preotul la slujba Litiei: “Inca ne rugam pentru tot sufletul crestinesc necajit si
intristat care are trebuinta de mila si ajutorul lui Dumnezeu…” sau “sa zicem toti din tot
sufletul nostrum si din tot cugetul nostru sa zicem”39.
Deci prin universul rugaciunii lui cat si prin bogatia si complexitatea sensurilor si
ideilor lui dogmatice cultul divin dezvolta sentimental solidaritatii si comuniunii fratesti
intre oameni, intarind convingerea ca membrii unei parohii, ai unei Biserici, formeaza o
familie, un tot unitar ca membrele unui trup, la care daca un madular se imbolnaveste, tot
trupul sufera si invers, daca madularele sunt sanatoase tot trupul este bucuros.27
Cand de pilda preotul se roaga pentru un bolnav sau pentru un alt credincios din
cadrul parohiei aflat intr-o grea incercare, toti enoriasii parohiei prezenti in acel moment in
biserica se roaga impreuna cu el. Deasemenea la o inmormantare sau la slujba parastasului
toti ne rugam ca Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe cel ce a plecat dintre noi intru
nadejdea Invierii si a mostenirii vietii celei vesnice. Si cat de crestineste ne compotam
atunci cand inaltam o ruga fierbinte pentru un frate al nostru aflat in suferinta si zicem
”Doamne ajuta-l” sau “Dumnezeu sa-l ierte”pe cel adormit.
Aceasta este prin urmare esenta cultului ortodox izvorat din credinta.El nu se
savarseste cu exclusivitate pentru unul sau pentru altul, ci pentru mantuirea tuturor si
pentru “buna intocmire a vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului”, adica pentru
transfigurarea intregii fapturi asupra caruia s-a rasfrant greul blestem al pacatului.
In concluzie putem spune ca intregul cult divin al Bisericii Ortodoxe cu structura
lui deosebita, cu picture si cu icoane care alcatuiesc “biblia celor nestiutori de carte” cu
stralucitele lui podoabe artistice de diferite nuante,cu preoti slujitori imbracati in vesminte
stralucitoare , cu duioasele cantari si imne sfinte , cu miscari si gesture cu tainice intelesuri,
cu rugaciuni inaltatoare, cu palpairi sfioase de lumina si glas mangaietor de clopot trezeste
in sufletul nostru simtiri adanci de pocainta , de tihna si de incredere, de impacare si de
bunatate ,incat oricine se adapa din acest izvor nu face altceva decat sa raspunda invitatiei
Mantuitorului: ”Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe
voi”(Matei XI,28).

39
Liturghier, p. 59

20
 Dar pentru ca toata aceasta gama de elemente pe care cultul Bisericii Ortodoxe ne-o
pune la indemana pentru a-si atinge scopul de zidire sufleteasca a credinciosilor sunt
necesare trei conditii si anume:
1. O constiinta treaza, lucratoare se cere din partea preotului slujitor, fiindca el este prima
persoana chemata sa indeplineasca cu convingere si simtire launtrica toate randuielile
cultului divin.
2. Nu mai putina grija pricepere, constiinta si credinta se cere si din partea cantaretului
bisericesc ,care trebuie sa fie concentrat la rostirea clara a textelor si la intonarea corecta a
cantarilor , pentru a nu “schimonosi sfintele cantari,fara sa inteleaga nici el insusi ce zice
,nici cei ce aud” dupa cum observa pe buna dreptate Anton Pann in vremea sa , caci dupa
cum tot el spune , cataretii isericesti nepriceputi “de multe ori hulesc, in loc sa laude pe
Dumnezeu, din nebagare de seama sau din nestiinta”
3. Atentie sporita, concentrare adanca, lepadarea de gandurile rele si de grijile lumesti si
altele asemenea se cer nu numai clericilor: episcopilor, preotilor si diaconilor ci si
cantaretilor si tuturor credinciosilor participanti la cultul divin.
Cand toate aceste elemente se intrepatrund, harul dumnezeiesc pe care-l mijloceste
cultul se revarsa mai cu prisosinta asupra noastra si astfel dupa fiecare slujba ne simtim
parca mai inaltati sufleteste, mai usurati si mai odihniti din punct de vedere moral si fizic,
mai blanzi , mai buni, mai increzatori in rosturile noastre bune , mai iertatori, mai pasnici
si mai inflacati de ravna de a munci si infaptui cat mai multe fapte bune spre slava lui
Dumnezeu si zidirea vietii noastre sufletesti.

Transmiterea invataturii de credinta prin intermediul predicilor , catehezelor si

lecturilor biblice rostite in cadrul cultului

Predica este mijlocul prin care se face cunoscut continuu credinciosilor

descoperirile dumnezeiesti si Traditia Bisericii in tot decursul timpurilor si a
generatiilor40.28Prima invatatura de credinta exprimata in actele liturgice crestine este
dogma despre prezenta reala a Domnului Iisus Hristos, sub forma painii si a vinului
prefacute in Trupul si Sangele Sau prin savarsirea Tainei Sfintei Euharistii.Insasi cuvintele

40
Drd. Gherorghe V. Burca, Predicxa Liturgica in “M. M. S.”, XLIX (1973), nr.1-2, p. 183

21
Mantuitorului care stau la baza instituirii acestei Sfinte Taine, ce reprezinta nucleul cultului
divin public pentru intreaga crestinatate, constituie cea mai veche invatatura despre trupul
teandric al Mantuitorului in Sfanta Euharistie.
Intre cultul Bisericii Ortodoxe si propovaduirea invataturii crestine exista o legatura
ontologica, o stransa interdependenta fiindca predica este integrata fiintial in organismul
cultului si ea insasi devine element indispensabil al cultului divin. Cultul are menirea de a
sustine si cultiva, credinta si viata religioasa iar aceasta se realizeaza si prin predica,
predica avand ca scop si pregatirea pentru cult, pentru savarsirea si participarea la el cu
demnitate, adica cu toata evlavia , convingerea si trairea launtrica.
In primele veacuri crestine, invatamantul religios facea parte intrinseca din viata
cultica a Bisericii. In zilele noastre atat predica cat si cultul isi au locul lor bine determinat
in viata noastra religioasa ortodoxa. Propovaduirea nu inlocuieste cultul, nu-l poate anula
ci ea este o parte organica a lui si rodul ei deplin se implineste mai ales in atmosfera
cultului. Elementele latreutice si harismatice ale cultului il fac mijloc educativ propriu
pentru catehizare, pentru ca spatiul liturgic stimuleaza afectivitatea religioasa,
experimenteaza si insufleteste dogma. Toata rugaciunea este o inaltare a inimii catre
Dumnezeu iar Sfanta Scriptura este talmacita si exprimata credinciosilor in cadrul cultului,
prin intermediul imnelor si textelor liturgice care o fac cat mai inteleasa si accesibila.
Chemarea la credinta constituie cel dintai aspect fundamental al predicii crestine41.
Aici intra in actiune misterul persoanei, care urmeaza sa ia aminte la cuvantul rostit sau
scris al celui care i se descopera, autodaruindu-se. Samanta cuvantului lui Dumnezeu
rodeste prin puterea credintei si a rugaciunii. Rugaciunea exprima cat se poate de fidel si
convingator, adevarul de credinta marturisit si trait de fiecare credincios in parte, “conditia
esentiala a rugaciunii colective (a Bisericii) este aceea de a incorpora pe cat este posibil
plenitudinea invataturii dumnezeiesti”42. Credinta are insa nevoie si de actul propovaduirii
Sfintei Evanghelii pentru ca oamenii sa o asculte, sa se deschida spre primirea cuvantului
lui Dumnezeu si sa recunoasca chemarea divina.
De aceea predica nu poate fi izolata de Liturghie, pentru ca aceasta ii ofera mediul
potrivit pentru realizarea sinaxei, cand toti cei adunati se impartasesc dintr-un singur potir
29
si din acelasi cuvant de invatatura.

41
Pr. Asist. Nicolae Dura, Cultul Bisericii Ortodoxe si propovaduirea invataturii crestine in “Mitropolia Ardealului”,
XXX (1985), nr. 9-10, p. 593
42
Pr. Prof. Mihail Bulacu, Studiu introductiv in Catehetica ortodoxa, Oradea, 1928, p. 158
43.
Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Curs de liturgica generala, Bucuresti, 1930, p. 216
44
Lector Dr. Arhim. Vasile Miron, op. cit, p. 153

22
 Pentru crestinul ortodox Sfanta Liturghie nu este o slujba ca oricare alta. Vesnica
prezenta a lui Hristos cel rastignit si inviat se perpetueaza in timp si spatiu, odata cu alte
evenimente si episoade din istoria mantuirii, incat intreaga slujba a Sfintei Liturghii
constituie “ o adevarata scoala si izvor al vietii religios morale prin sugestiile si prin
inspiratiile ce le proiecteaza in viata credinciosilor”43 insa aspectul latreutico sacramental
nu exclude instruirea si educarea credinciosilor, deoarece rugaciunile vehiculeaza tocmai
elementele de doctrina crestina si morala. ”Actiunea liturgica si rugaciunea liturgica au
fara indoiala un substrat etic si promoveaza sentimentele morale, ca dorinta de dreptate,
cainta si spiritul de sacrificiu”44 .
De aceea pe masura desfasurarii randuielilor de cult nota de mister si religiozitate
se accentueaza si ea, pentru a ne infatisa intuitive cele mai insemnate momente din viata si
activitatea Mantuitorului si a trezi in sufletele credinciosilor ravna si dorinta de a-I imita
modul de viata. Cultul divin ne prezinta intreaga istorie a Mantuirii iar prin actele,
simbolurile si formele sale externe, ideile religioase abstracte devin usor accesibile pana si
celor mai simpli credinciosi. Toate aceste elemente de cult au un pronuntat character
instructiv pedagogic si educativ religios. ”Sfanta Liturghie este cel mai desavarsit
compendiu al tuturor adevarurilor religioase, al Sfintei Scripturi, al Scrierilor Sfintilor
Parinti, al dogmelor,al moralei, al ascezei, al religiei in trup si sange ,in spirit si in
viata”45, iar cele 60 de canoane de la Utreniile praznicelor imparatesti compuse de Sfantul
Mihai Damaschin ,constituie dupa afirmatia unui teolog grec, ”o antologie ritmata a
cuvantarilor panegirice ale Sfantului Grigorie Teologul si ale altora”.
Evanghelia, Liturghia si predica formeaza un tot in traditia milenara a spritualitatii
ortodoxe. Legatura lor indestructibila este sporita prin apostolul cuvantului care formeaza
pe prima sau explica pe cea de a doua. De la simtirea si trairea intensive a elementului
sacru, credinciosul trece pe un plan superior la intelegerea si constientizarea lui prin
ascultarea cuvantului scripturistic si a predicii. Chiar cultul divin public prin intocmirea lui
superba si armonioasa si executia lui artistica ”este o predica clasica si generala , insa
predica propriu-zisa trebuie sa reprezinte o sinteza adaptata la actualitate, pentru a se
transpune spre lamurire si in domeniul intelectual, ceea ce s-a infatisat prin formele
cultului propriu-zis. Din acest punct de vedere am putea asemana predica cu ceea ce se
cheama in pedagogie sistematizare si aplicare practica”46.30

45
Ibidem, p. 154
46
Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, op. cit., p. 338-339
47
Drd Burca V Gherorghe, op. cit., p. 84

23
 Deci invatatura crestina, expusa in cele doua tezaure ale Revelatiei divine (Sfanta
Scriptura si Sfanta Traditie) a patruns in slujbele si actele liturgice ale cultului divin prin
intermediul carora se mentine nealterata si se transmite mereu propovaduindu-se odata cu
savarsirea formelor cultului de catre slujitorii Bisericii.
Astfel diferite practici liturgice ale Bisericii, cum ar fi : afundarea de trei ori in apa
a celor ce se boteaza, ungerea diferitelor parti ale trupului la Taina Mirungerii, punerea
cununiilor pe capul celor se cununa, semnul crucii facut la frunte, umeri si piept, toate
aceste acte liturgice dovedesc ca au fost pastrate in Biserica prin predania Apostolilor 47.
Prin urmare, in practicile cultului ortodox se pastreaza originala aproape intreaga
invatatura a Revelatiei Divine.
Cuvantul lui Dumnezeu rostit prin formele liturgice lumineaza si intareste credinta
asa cum a spus Sfantul Apostol Pavel: “Credinta vine din ceea ce se aude iar ceea ce se
aude vine prin cuvantul lui Hristos“ (Romani X, 17). Deci rostirea formulelor liturgice cu
baza scripturistica este si o forma aperceptiva de predicare a cuvantului lui Dumnezeu in
vederea pregatiri credinciosului pentru primirea prin Sfintele Taine, a unei comuniuni de
viata harica, de unire cu Hristos. Prin actele cultului se face cunoscut mesajul divin al
Mantuirii , dar nu ca ceva teoretic si abstract, ci ca ceva viu si plin de viata , data de Duhul
Sfant. Datorita influentei Duhului Sfant, invatatura crestina este mentinuta mereu vie in
actele cultului ortodox si facuta cunoscuta prin rostirea formulelor si textelor liturgice. In
felul acesta sunt impartasite credinciosilor invataturi crestine despre tainele lui Hristos in
deplinatatea lor. La fiecare taina tipicul prevede sa se citeasca macar doua fragmente din
Evanghelie si din scrierile Apostolilor. De aceea valoarea pastorala a Sfintelor Taine in
Biserica Ortodoxa consta in lucrarea de indrumare evanghelica pe care o prilejuiesc. O
catehizare sumara la inceput sau o scurta cuvantare religioasa a preotului dupa oficierea
slujbei divine pot intari si inviora credinta ascultatorilor. Atmosfera comunitara a
Liturghiei si bolta de har a bisericii cu podoaba picturii si frumusetea duhovniceasca a
imnelor si rugaciunilor inlesneste perceptia directa a celor propovaduite in legatura cu
originea, scopul si importanta tainei sau obligatia morala care revine primitorilor in
calitatea lor de beneficiari ai cultului.
Momentul oficierii fiecarei Sfinte Taine ofera un minunat prilej pentru desfasurarea
unei activitati intense de instruire si educatie credincioasa a credinciosilor, in special
pentru apostolul Cuvantului. Astfel, in ritualul Sfantului Maslu sunt prevazute nu mai putin
de sapte lecture din Evanghelie si tot atatea din Apostol si fiecare din aceste periscope
cotin exemple ziditoare, pilde, sfaturi si indemnuri morale de blandete, milostenie, rabdare,

24
iertare, etc. In multe cazuri, chiar bolnavul citeste si mediteaza indelung asupra cartii lui
Iov, sau a Psaltirei. Pe langa aceasta, credinciosii care au participat la slujba pot retine in
pareneza (alocutiune) ocazionala a oficiantilor, anumite idei si invataturi dogmatice despre
bunatatea si indurarea lui Dumnezeu si despre consolarea samariteana a celui aflat in
suferinta sau despre necesitatea pocaintei. Prin textul Decalogului si acela al Fericilor,
Taina Spovedaniei aminteste credinciosilor sinteza invataturii morale a revelatiei divine.
Acelasi effect il au in cazul spovedaniri copiilor, istorioarele biblice. De aceea, cu ocazia
acestui moment pastoral prilejuit de Sfanta Taina a Marturisirii, activitatea cateherica a
preotului viaza si se implineste armonios cu cea dea la amvon. Credinciosul izolat
beneficiaza de pilde evanghelice, de reveniri, de metode si sfaturi duhovnicesti care il
echilibreaza si-l determina sa practice virtutea, cu atat mai direct cu cat aceste povete se
impletesc cu predica si indrumarile generale date mai inainte.
Dar, cultul ortodox ofera posibilitatea intalnirii preotului cu credinciosii nu numai
in biserica, ci si pe la casele acestora, atunci cand se binecuvanteaza sau se sfintesc unele
momente din viata noastra48. Formele cultului si randuielile specifice fiecaruia in parte sunt
tot atatea mijloace de catehizare fiecare izvorasc viata crestina autentica. Inca din Biserica
primara cultul a fost o adevarata scoala in care credinciosii simpli au invatat Sfanta
Scriptura, adevarurile de credinta si normele unei vieti crestinesti. Desi in timp aceasta
functie s-a concretizart in rostirea predicii sau a catehezii, ea nefiind un scop principal al
cultului ci unul indirect. Liturghia nu poate fi privita in primul rand ca un rezumat al
teologiei; ea reflecteaza intr-adevar credinta crestina si se refera la evenimente din istoria
mantuirii si din viata spirituala a Bisercii, dar ea nu are ca scop direct exprimarea lor.
Misiunea direscta a Liturgiei este sa inlesneasca exprimarea omagiului de adoratie, de
laude si de multumire datorat de comunitatea crestina lui Dumneazeu.4931Cu prilejul
vizitelor pastorale facute la casele credinciosilor (ajunuri, molifte) si mai cu seama cu
ocazia ierurgiilor officiate in familiile si gospodariile acestora, rugaciunea sfinteste si
invata totodata; viata credinciosului realizeaza acum un contact direct si viu cu invataturile
Evangheliei sau cu talcurile ei redate de catre preot. Sfaturile marunte desprinse din
intelepciunea de fiecare zi, pe care crestinul le primeste cu blandete si incredere,
echivaleaza cu acea evanghelizare “fara timp“ la care indemna Apostolul odinioara (II
Timotei, IV 2). De aceea mai ales pentru oamenii de buna credinta preotul este un

48
Lect. Univ. Dr. Arhim. Vasile Miron, Cultul divin public ortodox, mijloc de propovaduire a dreptei credinte in
Theologos, p. 157
49
Pr. Prof. P. Vintilescu, Functiunea catehetica a Liturghie in ST, 1949, nr. 1-2, p. 17

25
propovaduitor al cuvantului si un obisnuit interpret al Sfintei Scripturi,slujirea liturgica,
activitatea pastorala si misiunea didactico-predicatoriala se impletesc una cu alta, incat
rugaciunea si cuvantul invataturii pe care preotul le rosteste stau in permanenta la
dispozitia credinciosilor, fiind accesibile tuturor membrilor parohiei daca bineinteles sunt
implinite cu spiritul de daruire si de jertfa al Mantuitorului. Cultul are in centrul sau jertfa
lui Hristos a carui moarte a adus rascumpararea tuturor s de aceea el este o marturie a
biruintei Domnului asupra mortii. Actualizand lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu, cultul
marturiseste continuu si solemn ceea ce Domnul a facut pentru noi. Biserica crede si arata
ca Domnul este prezent in mod efectiv cand preotii si credinciosii se aduna sa slujeasca
tainele si sa propovaduiasca cuvantul Evangheliei. Ea este in El si El este in Ea in mod
tainic. Cultul marturiseste in acelasi timp divinitatea si umanitatea Domnului, conditia Sa
de slujitor ca si conditia Sa de Dumnezeu. Dar cultul canta si marirea lui Dumnezeu,
exprimand intreitul oficiu al Domnului Hristos Mantuitorul. El este marturisit ca Imparat
care ne conduce catre desavarsire, ca Profet care vorbeste si invata prin gura Bisericii si ca
Arhiereu prin care ne sfintim. Vocea Sa este auzita nu ca ponind din amvonul destinat
predicii, ci din inima Bisericii de langa Masa Sfanta care este semnul prezentei divine si
suverane. Domnul este marturisit de asemenea in calitatea Sa de Preot sau de Sacrificator
(Evrei VII, 2) care se ofera neincetat jertfa Tatalui pentru mantuirea noastra. Cultul
propovaduieste prin formele sale liturgice, slava imparateasca a lui Hristos, triumful si
prezenta Sa in Biserica. Prin imnele sale, Biserica face cunoscut ca Domnul imparateste si
transforma continuu pe credinciosi prin invatatura si vesnicul Sau sacrificiu.
Slujba bisericeasca este expresia credintei celei mai profunde, marturisirea
colectiva si publica de credinta si de traire a dogmelor . Preot si credincios sunt impreuna
angajati in trairea si pastrarea credintei. Preotul marturiseste un punct de credinta, iar
credinciosii raspund favorabil cand credinta marturisita de preot este credinta autentica a
Bisericii. Traita de toata Biserica, Liturghia uneste intr-o unitate de constiinta si de gandire
pe toti credinciosii si astfel Ea devine nu numai un mediu sau climat al unitatii Bisericii
prin unitatea Duhului, ci si un criteriu al realizarii, pastrarii si marturisirii ei.
Comuniunea cultica si comunicarea cunantului lui Dumnezeu in Liturghie si in
Tainele Bisericii este suprema marturisire in lume a lui Dumnezeu si a faptelor Sale
mantuitoare. In ortodoxie cultul este credinta marturisita, simtita, cantata, transformata in
rugaciune si intarita prin legatura de credinta cu Biserica intreaga.Aceasta traire se
realizeaza mai ales in Liturghie ca un constitutive al vietii Bisericii. De aceea cultul
ortodox este o scoala in care rugaciunile si inimile servesc in acelasi timp ca vehicule ale

26
harului si ale doctrinei crestine. Lecturile biblice marturisesc si credinta despre
Mantuitorul, dar si actualizeaza istoria Mantuirii. Evanghelia si Apostolul dezvaluie
revelatia pe care ne-a facut-o Insusi Dumnezeu, iar predica preotului slujitor o face si
maiclara.Adeseori predica foloseste in continutul ei imne si pasaje din rugaciunile liturgice
pentru marturisirea credintei si pentru inspiratia ei de moment,ea devine un imn liturgic.
Insa, prin cultul Bisericii Ortodoxe se transmit nu numai invataturile de credinta ci
si principiile moralei crestine.Crestinul invata din formele si randuielile cultului nu numai
cum sa creada despre Dumnezeu si sa cunoasca invatatura crestina, ci si cum sa traiasca
dupa voia Lui cea sfanta. Adevarurile de credinta si de morala invatate aici nu raman
simple cunostinte teoretice, destinate doar a ne imbogati mintea, ci ele se transforma in
fapte si in atitudini de viata. In acest sens, cea mai mare porunca evanghelica si virtute
crestina, cea a dragostei si a bunei intelegeri intre oameni a fost si este propovaduita si prin
formele cultului divin. Textele biblice, in care este formulata aceasta porunca , au fost
incadrate in serviciul cultului sub forma lecturilor din randuiala slujbelor. De pilda, prima
Evanghelie din cele douasprezece, care se citesc la Denia din joia Patimilor cuprinde si
porunca iubirii, pe care Mantuitorul nostru Iisus Hristos a dat-o in cuvantarea testament
adresata Sfintilor Sai Apostoli: ”Porunca noua va dau voua , sa va iubiti unul pe altul
.Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti Ucenicii Mei, daca aveti dragoste unii fata de
altii “(Ioan,XIII 34-35).
Cultul divin ortodox este o propovaduire, o cateheza si de aceea, menirea preotului
slujitor de a invata consta nu numai in predicarea doctrinei crestine ci si in explicarea
simbolismului actelor de cult si a sensului adevarat al textelor liturgice50.32 Prin
intermediul cultului, popoarele ortodoxe (ex. poporul rus) au cunoscut Sfanta Scriptura si
dogma sau invatatura de credinta si scrierile Sfintilor Parinti, asa cum le-a prezentat
Biserica .Putem spune ca este nevoie de o insistenta exhaustive in cuvant pentru a intari
sufletele credinciosilor pe piatra credintei. Aici, rolul cel mai important il are cateheza.
Prin cateheza se impartasesc credinciosilor notiunile esentiale si fundamentale ale dogmei
si moralei crestine, pentru a sadi in sufletele lor convingeri religioase neindoielnice. Aceste
cunostinte trebuie explicate cu intelesul si termenii stabiliti de Biserica si expuse numai in
locasul Bisericii in cadrul programului liturgic de slujba. Aici cateheza biblica, dogmatica,
morala sau cultica este asociata cu cantarea psaltica, cu citirea psalmilor, a Apostolului si a
Evangheliei, a paremiilor, a Sinaxarului si a Cazaniei. Toate aceste elemente instruiesc si

50
Ibidem, op. cit., p. 159

27
edifice complet si temeinic pe credincios, adica ii lumineaza mintea prin sublimitate
adancimea si frumusetea ideilor religios morale, tratate, ii incalzesc si delecteaza inima
prin melodiile cantarilor psaltice frumos interpretate si ii intaresc vointa in lucrarea faptelor
bune.
Cateheza liturgica la randul ei isi propune sa trezeasca in sufletele credinciosilor
setae de rugaciune si dorinta de cunoastere profunda si temeinica a sensurilor tainice si
simbolice ale cultului pentru a-I face sa traiasca momentul sacru si ale intari convingerile
religioase. La aceasta lucrare de zidire sufleteasca contribuie atat instructiunile date in
cuprinsul catehezei, cat si cadrul liturgic in care este ea integrate: pictura bisericeasca,
icoanele, lumanarile si candelele aprinse si in primul rand rugaciunile si lecturile biblice
care o preced sau o urmeaza.Astfel mai inainte de toate este absolute ecesar sa cunoastem
frumusetea si bogatia de sens si continutul dogmatic si moral al primei rugaciuni cu care
incepem orice cult, fie el particular sau public. Aceasta rugaciune ne arata in primul rand
cui ne inchinam si pe cine adoram. Cand rostim cu buzele “Imparate ceresc
Mangaietorule, Duhul adevarului…” ne inaltam mintea catre o fiinta spirituala absoluta si
anume catre Duhul “intelepciunii si al intelegerii” si Il rugam sa se salasluiasca intre noi ca
sa ne lumineze mintea si sa ne invete a ne ruga, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie
ci “Insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite” (Romani 8, 62).
Un alt motiv pentru care cerem interventia Sfantului Duh este si izbavirea de sub
robia pacatului, asa cum cerem in finalul rugaciunii: ”…si ne curateste pe noi de toata
spurcaciunea”,pentru ca in fata lui Dumnezeu nu ne putem infatisa cu haina sufletului
intinata de necuratia pacatelor. Din aceasta cauza, intreaga noastra viata trebuie sa fie o
lupta necontenita pentru smulgerea raului din noi, lucru asupra caruia catehetul va trebui sa
insiste cu precadere, mai ales, in incheierea catehezei, pentru a pune temela unei vieti
spirituale superioare. Iar, pentru implinirea acestei dorinte ne rugam cu staruinta, ori de
cate ori rostim Rugaciunea Domneasca si zicem: ”Vie imparatia Ta , faca-se voia Ta ,
precum in cer si pe pamant “ (Matei 6,10). Cerem ca viata noastra duhovniceasca sa
sporeasca spre tot lucrul bun si folositor noua si semenilor nostri, insa pentru aceasta
trebuie sa veghem necontenit ca sa nu se stinga flacara vie a credintei din noi, asa cum
spunea Sfantul Apostol Pavel: “Duhul sa nu-l stingeti”. (I Tesaloniceni 5,19).
Toate acestea la un loc au menirea de a-l pune pe om in contact nemijlocit cu
Dumnezeu si de a pastra neintrerupta relatia de comuniune cu El. De altfel, toate slujbele
si sarbatorile bisericesti ne fac sensibila prezenta tainica a Mantuitorului. De exemplu,
Vecernia ne zugrvete epoca de dinainte de venirea Lui, adica perioada revelatiei nedepline

28
a Vechiului Testament, Utrenia evoca aparitia in lume a lui Hristos, lumina cea
dumnezeiasc si vesnica, iar Sfanta Liturghie ne infatiseaza in chip real intreaga lucrare a
intruparii, patimii, mortii, invierii si inaltarii Sale la ceruri.
Slujba Vecerniei este mai mult o rugaciune de cerere prin care ne exprimam
pocainta, rugand pe milostivul Dumnezeu sa ne ajute sa petrecem timpul vietii in pace si
fara de prihana , asa cum reiese din textul rugaciunilor: “Doamne strigat-am…”,
“Invredniceste-ne Doamne…”, “Acum slobozeste-ne…”,rugaciuni la care pot fi antrenati
toti credinciosii. La sfarsitul slujbei, preotul catehet are datoria de a le explica intelesul
acestor rugaciuni si cantari, pentru a face slujba cat mai atractiva si captivanta. Prin aceasta
practica pedagogica crestina, Biserica sensibilizeaza sufletele fiilor ei, activeaza constiinta,
inmoaie inimi, usureaza poveri launtrice, deschide sufletele spre dragoste, pace, armonie,
mila, bunatate si spre tot ceea ce innobileaza fiinta noastra51.33
Cateheza se poate realize si in forma dialogica, cu conditia ca intrebarile adresate sa
fie concise, lapidare si logice, pentru a capta atentia ascultatorilor.
Intr-o societate secularizata ca cea de astazi, cateheza incearca sa schimbe radical
viata sufleteasca a credinciosilor, pentru a o redresa din punct de vedere religios-
moral,pregatindu-i in felul acesta spre realizarea idealului supreme, mantuirea.
Dar, pentru o intelegere si asimilare cat mi simpla a cunostintelor predate in cadrul
lectiei, in primul rand catehetul trebuie sa se ofere pe sine insusi pilda de adevarata
credinta, adica de credinta dreapta si nu fariseica si, in al doilea rand, poate face apel si la
mijloacele intuitive, indreptandu-le credinciosilor privirea catre scenele iconografice din
biserica.
Acest principiu psihologic se poate aplica in toate serviciile liturgice ale anului
bisericesc, in care preotul catehet gaseste de cuviinta sa catehizeze, insa, mai ales in
saptamana Sfintelor Patimi, la slujbele Deniilor, unde drama suferintelor si a mortii
Mantuitorului devin tot mai adanc traite inaintea ochilor credinciosilor, datorita frumusetii
si puterii de sugestie a rugaciunilor, imnelor si procesiunilor care alcatuiesc ritualul acestor
slujbe.
De asemenea, acest principiu psihologic religios se poate aplica si la explicarea
imnelor bisericesti specifice acestei perioade a Triodului, cantari ce au menirea de a
indemna pe crestini la pocainta, insa cel mai important subiect al catehezei liturgice

51
Prof. Vasile Miron, Cateheza liturgica si mistagogica in parohie astazi, in “Ortodoxia”, XLVIII (1997), nr. 1-2, p. 97

29
ramane Sfanta Liturghie. Prin lucrarea Sfantului Duh, Sfanta Liturghie pastreaza vie in
sufletele noastre pomenirea Domnului, dragostea si invatatura Lui cuprinse in Sfanta
Evanghelie, in Jertfa si cuvintele Lui, din care ne hranim si prin care ne mantuim.
In felul acesta, cateheza devine un camp vast si roditor de formare a deprinderilor
religios-morale, un mijloc de reincrestinare a omului pustiit si launtric.
Pentru refacerea starii sufletesti, preotul catehet va trebui sa-si indrepte haina
cuvantului sau mai ales in catehezele mistagogice, unde va trata pe rand fiecare Sfanta si
ierurgie, deoarece si acestea cuprind tot atatea invataturi edificatoare pentru viata crestina,
ca si Sfanta Liturghie si cele sapte Laude52.
In concluzie, scopul invtamantului catehetic, liturgic si mistagogic nu este numai
acela de a aface cunoscuta credinciosilor semnificatia simbolico-mistica a randuielilor de
cult, ci acela de a-l indrepta si renaste sufleteste pe credincios, pentru viata cea noua in
Hristos, facandu-l totodata sa valorifice acest har prin credinta roditoare de fapte bune. De
aceea, ea nu trebuie sa lipseasca niciodata din atentie si preocuparile pastoral-misionare si
liturgice ale preotului ortodox.
In ordine cronologica, in cadrul serviciilor divine, cateheza premerge predicii si
este firesc sa fie asa din punct de vedere metodico-pedagogic, fiindca cateheza pregateste
terenul spiritual pentru desfasurarea in bune conditii a ctivitatii predicatoriale. Cateheza are
ca tinta principala luminarea mintii prin insusirea devarurilor religios-morale. Ea initiaza
pe credincios in cunosterea elementara a invataturilor dogmatice, morale si cultice si
desteapta in suflet credinta. “Credinta este ochiul care lumineaza intreaga constiinta si
naste intelegerea” si “sufletul luminat prin credinta si-L reprezinta pe Dumnezeu, vede pe
Dumnezeu atat cat omeneste este cu putinta”53.34
Predica, fara a ignora actiunea didactica de luminare a mintii cu invatatura
credintei, are in vedere in vedere in primul rand miscarea inimii (delectarea spiritului) si
determinarea vointei spre practicarea virtutilor crestine.”Crestinul desavarsit trebuie sa
practice virtutea, ca de la aceasta sa se grabeasca spre prietenia cu Dumnezeu,implinind
din dragoste poruncile”54.
Deci si predica si cateheza sunt la fel de importante pentru redresarea si
imbunatatirea vietii sufletesti a credinciosilor. Una indeamna spre cunostinta si intelegere,

52
Ibidem, p.102
53
Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a V-a, trad. in rom. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru in col. Cateheze, Ed. I. B. M.
B. O. R., Bucuresti 2003, p. 72
54
Sfantul Clement Alexandrinul, Stromata a IV-a, cap. 13, tad in ro. De Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, , Ed. I. B. M. B.
O. R., Bucuresti, 1982, p. 276

30
iar cealalta spre lucrarea poruncilor divine si indeplinirea faptelor bune. “Esenta
credinciosiei consta din doua lucruri: din invataturi drepte si din fapte bune. Nici
invataturile nu-s bine primite de Dumnezeu fara fapte bune si nici faptele savarsite fara
invataturi drepte nu-s primite de Dumnezeu”55. Asadar, prin predica si cateheza, crestinii
sunt atrasi sa retraiasca Evanghelia ca o putere mantuitoare. Din acest motiv, cultul divin
trebuie valorificat atat omiletic cat si catehetic pentru tezaurul sau de doctrina si pietate
crestina. El reprezinta o adevarata scoala de invatatura crestin-ortodoxa, o bogata comoara
de invataminte, la indemana si pe intelesul tuturor.

Cultul divin public ortox, izvor al predicii si catehezei

Propovaduirea invataturii crestine in cadrul cultului inseamna aducerea la

cunostinta credinciosilor, care participa la serviciile divine, a intregii invataturi crestine
necesara dobandirii mantuirii, deoarece prin cult se face simtita o vestire si o proclamare
lucrarii mantuitoare a lui Dumnezeu, care este cuprinsa in fiecare act al cultului divin al
Bisericii, incepand cu Botezul si sfarsind cu Sfanta Impartasanie56.
In cuprinsul randuielii slujbelor bisericesti, invatatura de credinta este expusa
sintetic, fie sub forma prescurtata a Crezului, fie sub forma cantarilor, a rugaciunilor si a
formulelor liturgice. Toate simbolurile, actele si formele de cult si tot ceea ce se savarseste,
se canta si se rosteste in timpul oficierii slujbelor ne indreapta gandul catre Domnul
nostrum Iisus Hristos si prin ele Il vedem aratat pe El si intreaga Lui lucrare mantuitoare.
Petrecerea impreuna cu Hristos, ascultarea de glasul Lui si unirea cu El se realizeaza atat
prin participarea activa la slujbele cultului divin, cat si prin receptarea adevarurilo
dogmatice si a regulilor de viata morala care se impartasesc tot in cadrul solemn al cultului
prin propovaduirea cuvantului evanghelic.35
A propovadui cuvantul lui Dumnezeu, inseamna a nu scapa din vedere nici un prilej
potrivit pentru a aduce pe credinciosi la cunoasterea invataturii dreptei credinte asa cum
indeamna Sfantul Apostol Pavel pe Timotei:”Propovaduieste cuvantul, staruie cu timp si

55
Sf.Chiril al Ierusalimului, in trad. rom. op. cit., p. 50
56
Pr. Prof. Vasile Miron, op. cit., p. 165

31
fara timp, mustra, cearta, indeamna cu toata indelunga rabdare si invatatura” (II Timotei
4,2).
Pe langa vestire, proclamare si propovaduire, cuvantul lui Dumnezeu este predicat
de catre slujitorii bisericii in cadrul atmosferei religioase a cultului, potrivit cu importanta
momentului liturgic respectiv. Deci, propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu reprezinta I
esenta un act de cult, de raspandire a invataturii crestine in randurile credinciosilor pentru
ca acestia, treptat sa ajunga la cunostinta slavei lui Dumnezeu, la unire si comuniune cu El,
la mantuirea sufletului57.36
Cuvantul lui Dumnezeu, voia lui cea sfanta, viata intreaga a Mantuitorului, deci
intreaga invatatura crestina, ni se transmite pe diferite cai si, mai ales prin predica si prin
actele liturgice. Insa, idealul evanghelic pentru crestinism nu consta doar in asimilarea
intelectuala a cuvantului predicat, ci si in experienta trairii lui, in traducerea lui in viata de
zi cu zi a credinciosilor. Este vorba despre trairea noastra in Hristos si cu Hristos, adica
innoirea si modelarea continua a propriei noastre fiinte sufletesti, pana lastarea barbatului
desavarsit (Efeseni, IV,13), potrivit indemnului: “Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel
ceresc desavarsit este” (Matei V,8).
Aceasta actiune sinergica, care inglobeaza transpunerea in fapte a invataturii
evanghelice si transformarea totala a vietii credinciosului dupa chipul lui Iisus Hristos este
rodul operei de catehizare.A catehiza inseamna a instrui si a educa din punct de vedere
religios.
Denumirea, notiunii provine de la verbul grecesc κατηχεϊν care inseamna a rasuna
de sus in jos, iar in cazul nostru, desemneaza ecoul de sus in jos la Logosului divin,
Dumnezeu Cuvantul, in sufletele noastre, in viata noastra morala, in gandirea noastra, in
trairea noastra religioasa spirituala, dupa exemplele divine58.37
Prin urmare, scopul principal l catehezei este acel de a face personala, intima si
publica marturisirea de credinta solemna si obiectiva a Bisericii, pentru a realize principiul
unanimitatii doctrinaire, sacramental si disciplinare. Prin aceast lucrare, Biserica
intentioneaza sa formeze personalitati crestine, adica crestini mature, active si constienti,
care prin Biserica, prin doctrina, prin Sfintele Taine siprin disciplina sa devina ei insisi
“biserici ale Sfantului Duh” (I Corinteni,VI,19).

57
Drd. Burca V. Gheorghe, op. cit., p. 82
58
Pr. Prof. Mihai Bulacu, Principiile catehezei si personalitatea catehetului in Studii Teologice, I (1949), nr. 7-8, p. 536

32
 In acest sens, se poate conchide ca atat predica cat si cateheza isi au izvorul in
cultul divin ortodox si au ca scop principal transmiterea si insusirea invataturii crestine,
urmata apoi de reflectarea adevarului religios in sfintenia vietii credinciosului si trairea
vietii crestine in stransa dependenta de o simtire purificata de patimi si de pacate.
In Ortodoxie, adevarul religios inainte de a fi exprimat in formule dogmatice si
expuneri metodice se marturiseste prin imne, prin antifoane si doxologie, devenind el
insusi imn, antifon, doxologie. Adevarul de credinta care a devenit astfel rugaciune
doxological, pregateste sufletul credinciosului pentru intalnirea cu Dumnezeu. In
Ortodoxie nu se poate intelege doctina in afara Liturghiei, caci doctrina si Liturghia se
implica si se confirma reciproc, fiindca slujba intreaga contine multiple elemente
dogmatico-morale si biblico-religioase edificatoare si indrumatoare pe calea virtutii. In
cultul Bisericii Ortodoxe “slujba este de la sine atat de instuctiva incat o predica speciala
nu este totdeauna indispensabila”59. Predica intregeste frumusetea slujbei sau mai bine zis
este o incoronare a ei. Toate slujbele bisericesti reprezinta un nesecat izvor de inspiratie
pentru predica crestina alaturi de Sfanta Scriptura, operele patristice, catehisme, manuale si
tratete de teologie. Cartile de slujba sunt un deposit sacru de invatatura, bogat in idei
dogmatice, morale, ascetico-mistice si latreutice, strabatute de fiorul evlaviei si de un cald
unanism crestin. Ele sunt marturii vii ale Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii iar pietatea
si trairea liturgica a Bisericii, unul din izvoarele datatoare de viata a cunoasterii lui
Dumnezeu.38
Insa nu numai rugaciunile si cantarile bisericesti constituie un material didactic si
un izvor bogat al cunosterii cuvantului dumnezeiesc, ci si lecturile biblice: psalmi, paremii,
Apostol, Evanghelie. Asa se prezinta cazul mai ales cu Psaltirea, in cuprinsul careia
intalnim stihuri de lauda si preamarire adusa lui Dumnezeu, dar si invataturi pretioase
pentru mangaierea sufletelor, pentru potolirea grijilor vietii, pentru implinirea bucuriilor si
nadejdilor credinciosilor, ca si indemnuri la rabdare, bunatate si statornicie in credinta.
Fiecare cuvant al cartii sfinte da putere sufleteasca, este intaritor si edificator al vietii
religios-morale. ”Psalmul este cartea elementara de invatatura pentru cei ce intra in viata,
crestere pentru cei ce inainteaza in varsta, intarire pentru cei mature.Psalmul este glas al
Bisericii; psalmul inveseleste sarbatorile; psalmul creeaza tristetea cea dupa Dumnezeu;
psalmul scoate lacrima si din inima de piatra; psalmul este lucrul ingerilor, vietuire
cereasca, parfum duhovnicesc. In psalmi este cu putinta sa gasesti invatatura desavarsita

59
Serghei Bulgakov, Ortodoxia, trad. in rom. de Nicolae Grosu, Bucuresti, 1994, p. 135

33
despre Dumnezeu, prevestirea despre venirea in trup a lui Hristos, amenintarea cu
judecata, nadejdea invierii, frica de pedeapsa, fagaduintele slavei, descoperirile tainelor;
toate sunt stranse ca intr-o mare si obsteasca visterie in Cartea Psalmilor”60.39De aceea
Psaltirea este nelipsita din casele credinciosilor si atat de utilizata in cultul divin public al
Bisericii Ortodoxe. Din psalmi se face evident indemnul educativ – religios la “inima
curata” si la “duh drept” adica la innoirea interiorului omenesc, la sfintirea credinciosilor
pe toate planurile. Aceleasi invataturi dogmatice si indemnuri morale practice din care
predicatorul crestin se poate inspira in alcatuirea predicilor si in orientarea credinciosilor
pe calea implinirii voii lui Dumnezeu, le putem desprindebvsi din alte carti de ritual cum ar
fi de pilda: Octoihul Mare, Triodul, Penticostarul si cele 12 Mineie. Ele impletesc in chip
ideal invataturile religios morale care isi urmeaza cursul lor firesc in randuiala slujbei, ci,
cuprinde in ea un inteles adanc, un alegorism bogat in idei instructive-educative.
De-a dreptul cuceritor este expusa pedagogia mantuirii prin cuvintele: “Veniti sa ne
inchinam Celui mai inainte de veci din Tatal nascut, lui Dumnezeu-Cuvantul, Cel intrupat
din Fecioara Maria; ca, rastignire rabdand, ingroparii S-a dat, precum Insusi a voit; si
inviind din morti, m-a mantuit pe mine,omul cel ratacit”61. Sau: “Trecut-am umbra Legii si
darul a venit; ca precum rugul n-a ars fiind aprins, asa Fecioara ai nascut si Fecioara ai
ramas.In locul stalpului celui de foc, a rasarit Soarele dreptatii, in locul lui Moise,
Hristos, mantuirea sufletelor noastre”62. Iata adevaruri dogmatice exprimate pe intelesul
tuturor credinciosilor. De fapt Octoihul Mare poate fi socotit un adevarat compendiu al
creatiei poetico-dogmatice in care sunt expuse patetic apoape toate temele fundamentale
ale dogmatice ortodoxe, nu in mod abstract, speculative sau intelectualist, ci stilizate, adica
invesmantate in forma poetica si artistica, in care ideile adanci sunt transpuse direct prin
metafore, alegorie, simbol, epitete si redate in versuri sub forma de strofe, pentru a face cat
mai sugestiv continutul metaforic al acestor idei crestine, trezind sentimentului sublimului
si emotia prezentei divinitatii transcendente sensibilizate maximal prin arta conceptului
interpretat poetic si melodic. Iata cat de concis si expresiv este prezentat actul creatiei
lumii in imnografia Octoihului: ”Toate le-ai adus la fiinta cu Cuvantul Tau si cu Duhul,
pentru bunatatea Ta, Doamne; apoi m-ai facut pe mine, fiinta cuvantatoare, sa slavesc
sfant numele Tau, Atotputernic”63.40

60
Sf.Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, trad. in rom. de Pr. D Fecioru in col. “P. S. B.”, vol. 17, Bucuresti, 1986, p. 184
61
Prima stihira de la Doamne strigat-am de la Vecernia Mare de sambata seara gl II, in Octoihul Mare, ed a VI-a,
Bucuresti, 1975, p. 105
62
Dogmatica Nascatoarei de Dumnezeu de la Vecernia de sambata seara gl II, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 106
63
Stihira intai de la Doamne strigat-am de la Vecernia de Duminica seara, gl.I, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 129

34
 Tema creatiei este zugravita de imnograful crestin in concordanta cu conceptul de
gandire a Sfintilor Parinti, care intotdeauna au invatat ca Dumnezeu-Tatal a adus la
existenta intreaga faptura “prin Fiul si prin Duhul Sfant”. “Cel ce pe toate le-ai adus dintru
cele ce n-au fost cu Cuvantul zidindu-le, si savarsindu-le cu Duhul, Atottiitorule Stapane,
intru dragostea Ta ma intareste”64. Aceasta invatatura dogmatica o gasim formulata si in
cuprinsul rugaciunilor din randuiala Sfintelor Taine si ierurgii si chiar in continutul
rugaciunii Anaforalei liturgice, exemplu: “Ca Tu de bunavoie toate aducandu-le dintru
nefiinta intru fiinta, cu puterea Ta tii faptura si cu purtarea Ta de grija chivernisesti
lumea…”65, “caci cu dreptate si cu chibzuire adevarata , ne-ai adus toate;ca zidind pe om
, luand tarana din pamant, si, cu chipul Tau, Dumnezeule, cinstintu-l, l-ai pus in raiul
desfatarii, fagaduindu-L intru paza poruncilor Tale, viata fara de moarte si mostenirea
vesnicilor bunatati”66. Teologia intruparii Fiului lui Dumnezeu, care S-a facut om pentru
ca sa-l ridice pe om la cinstea si demnitatea de fiu adevarat al lui Dumnezeu este dezbatuta
si analizata pe larg in cantarile Octoihului si in special in Dogmaticile celor opt glasuri,
exemplu:”Imparatul cerurilor, pentru iubirea de oameni, pe pamant s-a aratat si cu
oamenii a petrecut; ca din Fecioara curata trup luand si dintr-insa iesind cu luarea firii
omenesti: unul este Fiul, indoit in fire, dar nu in fete. Pentru aceasta, pe Acesta
propovaduindu-l, desavarsit Dumnezeu si om desavarsit cu adevarat marturisim pe
Hristos, Dumnezeul nostru. Pe Care roaga-l Maica nenuntita, sa se miluiasca sufletele
noastre”67.
Opera iconomiei divine si manifestarea prezentei vii s lucratoare a lui Dumnezeu in
Biserica Sa, descris in vibrantele si minunatele poeme ale Octoihului, are implicatii si ecuri
adanci in sufletul credinciosului, care, percepand mesajul cantarii imnografice si intuind cu
mntea tainele intelepciunii si iubirii lui Dumnezeu raspunde doxologic, coplesit de
sentimental sublimului si a maretiei divine, exemplu: “Ce vom da in schimb Domnului
pentru toate cate ne-a dat noua? Ca pentru noi, Dumnezeu este intre oameni; pentru firea
cea stricata , Cuvantul trup S-a facut si S-a salasluit intre noi;pentru cei nemultumitori
Facatorul de bine; pentru cei robiti,slobozitorul; pentru cei ce sedeau in intuneric,soarele
dreptatii; pe Cruce, Cel fara patima; in iad, Lumina; in noapte, Viata; invierea pentru cei
cazuti. Catre Care sa strigam: Dumnezeului nostru, slava Tie”68.41

64
Stihira intai de la Cantarea a III-a a Canonului Utreniei de Miercuri, gl. III,in Octoihul Mare, ed. cit., p. 237
65
Rugaciunea e sfintire a apei din randuiala Tainei Sfantului Botez, in Molitfelnic, ed. a V-a, Bucuresti, 1992, p.32
66
Rugaciunea a doua a Anaforei liturgice din Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, in Liturghier, Bucuresti, 2000, p. 227-
228
67
Dogmatica Nascatoarei de Dumnezeu, de la Vecernia de sambata seara, gl. 8, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 644-645
68
Stihira a patra de la Laudele Utreniei de Duminica,gl. 7, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 574

35
 Aceasta stihira cupride toata itoria Revelatiei divine si concentreaza in esenta ei
intreaga hristologie si ecleziologie. Atributele divine sunt si ele un subiect important al
imnografiei ortodoxe.
In cantarile nostre bisericesti, Dumnezeu este numit Filantrop, adica iubitor de
oameni, iar iubirea Lui ne atrage spre ultima treapta a comuniunii oastre cu El: ”Ziditorule,
Care ai miluit toata faptura prin iubirea Ta de oameni si Cuvantule al lui Dumnezeu, Cel
ce cu smerenia cea negraita a iridicat pacatul lumii ,ridica acum, ca un milostiv, si sarcina
mea, si jugul meu cel prea greu il usureaza”69.
Invierea Domnului, eveniment de dimensiune cosmica, este elogiata in toata
splendoarea si maretia ei unica in cantarile Penticostarului si in stihirile Vecerniilor si
Utreniilor duminicale a celor opt glasuri ale Octoihului.Hristos “a inviat din mormant ca
un Dumnezeu intru slava, si lumea impreuna a inviat”, glasuieste textul codacului invierii
(Octoihul Mare).Aceasta inseamna ca lumea cea cazuta prin pacat dobandeste o noua
valoare superioara. Hristos cel inviat sadeste in faptura umana germenele nemuririi, o
inalta la Sine, o patrunde de stralucirea slavei Sale, o face partasa mortii si invierii Sale si ii
deschide perspectiva mostenirii vietii vesnice.Aceasta idée dogmatica referitoarea la
cuprinderea noastra virtuala in actul soteriologic al jertfei si invierii lui Hristos este
dezvoltata astfel de imnograful crestin: “Ieri m-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase;
astazi ma scol impreuna cu Tine, inviind Tu; rastignitu-m-am ieri impreuna cu Tine, Insuti
impreuna ma preamareste, Mantuitorule, intru imparatia Ta”70.Vestirea cutezatoare a
invierii este inseparabil legata de mesajul Crucii si a mortii Mantuitorului,Care prin
“moartea Sa cea de viata datatoare”, a surpat puterea mortii si a intrat biruitor in starea de
slava.Realismul primar, optimist, mistic si in acelasi timp eshatologic apare aici in intreaga
sa forta si semnificatie. Stralucirea vietii lui Hristos transfigurate prin inviere, lumineaza
acum lumea si viata. Acest spirit, acest triumph, aceasta bucurie a biruintei binelui asupra
raului si a vietii asupra mortii strabate ca un fir rosu intregul continut al imnelor religioase
ale Octoihului si Penticostarului. “Celui ce a inviat din morti si a luminat toate, veniti sa ne
inchinam; ca din tirania iadului ne-a slobozit pe noi, prin scularea Sa cea de a treia zi,
viata daruindu-ne noua si mare mila”71. Aceasta bucurie triumfatoare exprimata elocvent
in cantarile pascale ne dezvaluie si o experienta mistica si anume faptul ca in Persoana lui
Hristos cel inviat, intreaga faptura umana simbolizata in protoparintele ei Adam este inca

69
Stihira a treia de la Doamne strigat-am, de la Vecernia de luni seara, gl. 1, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 42
70
Stihira a treia a Cantarii a-III-a, de la Canonul Pastelui, in Penticostar,Bucuresti, 1999, p. 16
71
Stihira a doua de la Stihoavna Vecerniei de sambata seara, gl. 7, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 559

36
de acum, potential inviata din morti si indumnezeita iar in veacul viitor se va impartasi
deplin din plenitudinea vietii si fericirii vesnice care ne-a fost noua pregatita si oferita de
Hristos prin invierea Sa.”Hristos, “Pastile cele noua si sfinte”, care “ne-a trecut din
moarte la viata si de pe pamant la cer”, ne va da putinta “sa ne impartasim cu El, mai
adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Sale”72. Acesta este mesajul pe care ni-l
transmit cantarile invierii din noptea Sfintelor Pasti.
Insa cel cedoreste sa devina partas vietii preamarite a lui Hristos trebuie sa se
rastigneasca impreuna cu El, ”ca sa se nimiceasca trupul pacatului” (Romani VI, 6) sis a
se realizeze pe sine in “omul cel nou”, in “faptura noua” dupa chipul si statura lui Hristos
(Galateni VI, 15). Primul pas pe calea indreptarii morale si temelia cea mai profunda a
renasterii sufletesti este sentimentul adanc al caintei.
Perioada liturgica anterioara Sfintelor Pasti, numita a Triodului, care se intinde pe o
durata de zece saptamani, are tocmai aceasta sfanta menire, de a crea climatul, conditiile si
mijloacele spirituale pentru a predispune si a ajuta sufletul crestinesc sa indeplineasca o
sincera si adevarata pocainta: “Usile pocaintei deschide-mi mie Datatorule de viata…”,
“caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevire mi-am cheltuit toata viata
mea”, iar acum, “cugetand la multimea faptelor mele cele rele, eu ticalosul, ma cutremur
de infricosata zi a judecatii; ci indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie:
Miluieste-ma, Dumnezeule dupa mare mila Ta”73.42Aceste imne impreuna cu multe alte
cantari si rugaciuni penitentiale pline de duiosie si de umilinta care rasuna in biserici mai
ales in perioada Postului Mare infatiseaza starea dramatica a omului cazut, rascolesc
sufletul si trezesc constiinta din amortirea pacatului, desteptand sentimentele de pocainta,
dar si de mangaiere , incredere si nadejde in harul izbavirii si al iertarii pacatelor. Toate
cantarile bisericesti din aceasta perioada dau expresie acestor trairi launtrice si puternice
vibratii sufletesti. ”Suflete al meu, suflete al meu, scoala , pentru ce dormi? Sfarsitul se
apropie si vrei sa te tulburi. Desteapta-te dar, ca sa se milostiveasca spre Tine Hristos
Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea si toate le plineste”74. Insa cel mai expresiv, mai
sublime si mai inaltator imn de pocainta care se citeste in acesta perioada a postului este
Canonul Sfantului Andrei Criteanul. Cainta ca exercitiu spiritual, isi gaseste in acest canon
cea mai inalta expresie. “Insumi idol m-am facut, spurcandu-mi cu poftele sufletul meu. Ci
intru pocainta ma primeste si intru cunostinta ma cheama; ca sa nu ma fac castig, nici

72
Stihira intai din Cantarea I a Canonului Pastelui si stihira a treia a Cantarii a IX-a,a aceluiasi canon, in
Penticostar,ed. cit., p.16 si 22
73
Triodul, Bucuresti, 2000, p.7
74
Codacul Suflete al meu al Canonului de pocainta al Sfantului Andrei Criteanul,in Triod, ed. cit., p. 133

37
mancare celui strain. Mantuitorule, Tu insuti Ma miluieste”75. Acest canon este o
adevarata lectie educativ-pedagogica a umilintei, a smereniei si a pocaintei desavarsite, si
este capabil sa lumineze si sa sensibilizeze orice suflet molesit de valtoarea patimilor.
“Mintea s-a ranit, trupul s-a molesit, duhul boleste, cuvantul a slabit, viata s-a omorat,
sfarsitul este langa usa. Pentru aceasta ticalosul meu suflet ce vei face, cand va veni
Judecatorul sa cerceteze cele ale tale?”76. Toata cartea Tiodului este plina de indemnuri
staruitoare la cercetarea constiintei, la tanguirea greselilor, la cainta sincera, la rugaciune
fiebinte si la indreptarea vietii crestinesti. Si ordinea in care se succed pericopele
evanghelice din duminicile Triodului inseamna o indrumare pedagogic-religioasa spre
refacere spirituala prin cainta sincera si prin intoarcere la Dumnezeu.
In prima Duminica care inaugureaza ciclul Triodului, numita a Vamesului si a
Fariseului, Biserica ne invata prin textul pericopei evanghelice (Luca XVIII, 10-14) si prin
glasuri de cantari duhovnicesti, ca daca vrem sa ajungem la Hristos, la bucuria invierii Lui
si la slava cerului trebuie sa ne dezbracam de haina mandriei fariseice sis a ne imbracam in
smerenia vamesului. ”Sa nu ne rugam ca fariseul fratilor, ca cel ce se inalta pe sine, se va
smeri, ci sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu ca vamesul, prin postire,strigand:
Dumnezeule milostiveste-Tespre noi, pacatosii”77.43
In a doua Duminica, numita a Fiului Risipitor, Biserica ne pune in fata chipul ideal
de pocainta concretizat in persoana fiului ratacit (Luca XV, 11-32) care in aceleasi conditii
sufletesti, s-a smerit pe sine ca si vamesul, si caindu-se din adancul sufletului, a fost primit
in bratele duiosului sau tata, care l-a integrat in sanul familiei, asa cum si Tatal cel ceresc
va salaslui pe cei drepti in odihna Sa cea vesnica. Asemenea lui, si noi pacatosii strgam cu
umilinta, implorand indurarea si negraita iubire de oameni a lui Dumnezeu: “Ca fiul cel
desfranat am venit si eu, Indurate, care toata viata am cheltuit-o intru instrainare, risipit-
am bogatia, pe care mi-ai dat-o Parinte, primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc,
Dumnezeule si ma miluieste”78.
In a treia Duminica a Infricosatei Judecati, Sfanta noastra Biserica ne incredintreaza
ca faptele indreptarii noastre se vor descoperi inaintea intregului univers crestin in ziua cea

75
Stihira a saptea a Cantarii a IV-a a Canonului Sfantului Andrei Criteanu,de la Pavecernita cea Mare de joi seara din
saptamana intai a Postului Mare, in Triod, ed. cit., p. 149
76
Stihira a doua a Cantarii a IX-a a Canonului Sfantului Andrei Criteanu,de la Pavecernita cea Mare de luni seara din
saptamana intai a Postului Mare, in Triod, ed. cit., p. 135
77
Stihira intai de la Doamne strigat-am de la Vicernia de sambata seara dinaintea Duminicii Vamesului si Fariseului, in
Triod, ed. cit., p. 5
78
Slava de la Litia Vecerniei de sambata seara, dinaintea Duminicii Fiului Risipitor, in Triod, ed. cit., p. 17

38
mare a Judecatii, cand vom primi pentru ele dreapta rasplatire: ”Atunci cartile se vor
deschide si faptele se vor vadi, si cele ascunse ale intunericului se vor arata”79.
In duminica a patra numita a Lasatului sec de branza, Biserica ne pregateste
duhovniceste pentru inceputul Postului Sfintelor Pasti, explicandu-ne sensul si importanta
postuluipentru viata crestina. ”Calatoria virtutilor s-a deschis. Cei ce voiti sa va nevoiti,
intrati, incingandu-va cu nevointa cea buna a postului Ca cei ce se lupta dupa lege, dupa
dreptate, se si incununeaza. Si luand toata intrarmarea Crucii, sa ne luptam impotriva
vrajmasului, ca un zid nestricat tinand credinta, si ca o platosa rugaciunea, si ca un coif
milostenia”80. Postul cel adevarat nu se rezuma numai la “parasirea mancarilor”, ci si la
“instrainarea de toata patima cea pamanteasca, ca robind trupul, care tiraneste sta
impotriva noastra, vrednici sa ne facem impartasirii Mielului, Fiului lui Dumnezeu, Celui
ce S-a junghiat de buna voie pentru lume; si duhovniceste sa praznuim Invierea
Mantuitorului cea din morti…”81.
Postul, infranarea,curatia si podoaba virtutilor sunr marturia adevaratei credinte
iar pentru triumful si biruinta ei in lupta impotriva prigonitorilor, a ereziilor si a
inselaciunilor, Biserica a instituit o sarbatoare speciala in cinstea ei in prima Duminica a
Postului numita a Ortodoxiei. In celelalte Duminici din perioada Postului Mare, Biserica
cinsteste pe marturisitorii dreptei credinte care au ilustrat-o in pilda vietii lor curate si
sfinte; pe cei ce au luat crucea lui Hristos si au urmat invataturii Lui (Marcu VIII, 34-38);
care s-au aratat cinstite locasuri ale Duhului si stalpi ai Bisericii (Sf.Grigorie Palama)
savarsind roade vrednice de pocainta (Sfantul Ioan Scararul si Sfanta Maria Egipteanca),
lasandu-ne peste veacuri modele stralucite de nevointa ascetica. Acesti atleti ai credintei
crestine “locuitori ai pustiului si ingeri in trup” si-au curatit simtirile de patimi ca sa Il
putem vedea pe Hristos si astazi, identificat in persoana fratilor nostri suferinzi si oropsiti,
pe care suntem datori sa-i slujim din iubire, ca “nu este imparatia lui Dumnezeu
mancarea si bautura, ci dreptatea si ni nevointa cu sfintenie” iar “intr-insa nu vor intra
bogatii, ci numai cei ce-si pun averile lor in mainile saracilor…, cei ce miluiesc in toate
zilele, care se desfateaza in Domnul si in lumina Lui umbla”82.44
In ultima saptamana a Postului numita Saptamana Mare sau a Sfintelor Patimi,
Biserica serbeaza si comemoreaza in acelasi timp, in serviciul divin al Deniilor, drama

79
Stihara a doua de la Laudele Utreniei Duminicii Infricosatoarei Judecati, in Triod, ed. cit., p. 50
80
Stihira a doua de lalaudele Utreniei Duminicii Lasatului sec de branza, in Triod, ed. cit., p. 108
81
Stihira intaia de la Stihoavna Vecerniei de Marti seara din saptamana intai a Postului Mare, in Triod, ed. cit., p. 144
82
Slava de la Laudele Utreniei Duminicii Mariei Egipteanca, in Triod, ed. cit., p. 472

39
cumplita a patimilor si a mortii Mantuitorului, pentru ca mai apoi, sinistrele accente ale
chinurilor sfasietoare de pe Golgota sa se sfarseasca in sublima apoteoza a invierii.
Evocarea si actualizarea acestui episode tragic din viata Mantuitorului are un sens revelator
pentru noi, dezvaluindu-ne taina suferintei, ca mijloc de mantuire, de echilibru si stabilitate
morala si de apropiere de Dumnezeu. ”Cel care a suferit pentru noi nu era un om ca toti
oamenii, ci Dumnezeu intrupat, Care S-a nevoit in lupta rabdarii.Prin urmare, El care era
Dumnezeu, a ingaduit s sufere mai intai aceasta de la oameni, pentru ca apoi noi oamenii
sa nu ne rusinam cand suferim de la oameni pentru El unele ca acestea”83.
De aceea, Sfanta noastra Biserica, prin randuielile si institutiile ei de cult, dar mai
ales prin intocmirea minunata a anului bisericesc sau liturgic cu ciclul sarbatorilor, al
posturilor si al asezamintelor ei crestinesti nu urmareste altceva decat sa faca simtita
prezenta spirituala, nevazuta, dar reala siperpetua a Mantuitorului in mijlocul credinciosilor
ei, pentru ca viata Sa, reinoita prin har in decursul anului bisericesc, sa devina pilda
crestinului. In felul acesta, Biserica“ cauta sa incadreze in curentul inepuizabil al harului
divin si sa sfiteasca, prin rugaciune continua, toate aceste subdiviziuni ale timpului; ziua
cu diferitele ei impartiri (seara, dimineata, ceasurile etc), saptamana, luna, anul si viata
noastra intreaga”84.45
Deci, un izvor pretios pentru predica si cateheza este insusi anul liturgic, cu
duminicile si sarbatorile lui religioase in care se infatiseaza credinciosilor faptele mantuirii
si adevarurile de seama ale descoperirii dumnezeiesti. “Cel mai plastic catehism este
calendarul bisericesc, dupa cum Biblia merge cu firul istorisilor si invataturilor sale de la
Geneza la Apocalipsa, de la cel dintai cuvant al Creatorului: “Sa fie lumina!”, pana la
aparitia Noului Ierusalim ceresc, tot asemenea anul liturgic incepe prin asteptarea si
pregatirea venirii lui Mesia, trece prin Gloria cereasca a Taborului si a Golgotei si se
incheie cu implinirea definitive a operei de mantuire, o adevarata epopee eroica si
didactica, fiindca desfasoara sub ochii nostri, odata cu intregul plan divin, toata gama si
panorama adevarurilor inalte ale crestinismului nostru”85. Intr-adevar, “anul nostru
religios, miscarea boltei ceresti, este determinat de Intrupare si este confirmat de o serie
de sarbatori, sau zile memorabile, care amintesc evenimentele vietii Mantuitorului. Aceste
sarbatori nu sunt numai amintiri (ceea ce ar fi o degenerare a vietii religioase), ci intr-o

83
Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a XIII-a, in trad. rom. cit., p. 192, 199
84
Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Anul bisericesc (liturgic) si subdiviziunile lui, in “Glasul bisericii”, XXI (1962), nr. 11-12, p.
1087-1088
85
Marin C. Ionescu, op. cit., p. 165

40
oarecare masura ele sunt insesi evenimentele. Credinciosii asista la faptul implinit
odinioara si-l retraiesc”86. Imnele care vestesc Nasterea Mantuitorului, cele de la Botezul
Domnului, lecturile biblice din Saptamana Patimilor si slujbele inaltatoare din luminata zi
a Invierii Domnului, se adreseaza credinciosului in intregul lui structural, ca sa-l ridice la
idealul desavarsirii crestinesti (Matei V, 48). Toate aceste texte liturgice ofera
predicatorului si catehetului crestin un veritabil si valoros material omiletico-catehetic, caci
fiecare imn (antiphon, tropar, slava sau condac) reda in continutul lui o multitudine si
vrietate de idei si invataturi dogmatico-morale, interesante si utile pentru instruirea
religioasa si intarirea sufleteasca a credinciosilor.
Unele dintre ele sunt adevarate ode panegirice, in care imnograful crestin exprima
sentimentul de adorare fata de Dumnezeu, sentiment manifestat sub forma de rugaciune, de
lauda, de multumire si de cerere. Altele contin adevarate definitii dogmatice in care este
expusa sintetic invatatura despre dumnezeirea Fiului si unitatea fiintiala a Persoanelor
Sfintei Treimi cum ar fi imnele: Unule Nascut, Lumina lina, Doxologia, Raspunsurile mari
de la Sfanta Liturghie etc. Slujbele sfintilor din cele 12 Minee sunt de asemenea, un izvor
inepuizabil pentru trezirea, dezvoltarea si intarirea credintei si a convingerii religioase a
credinciosilor, fiindca viata sfintilor ne prezinta un inalt model de traire cu Hristos si in
Hristos. Acatistele sfintilor si ale Maicii Domnului sunt creatii panegirice cu un adanc fond
dogmatic, moral si cultural, cu o forma stilistica si artistica impunatoare87.
Deci, materialul liturgic mijloceste intelegerea invataturii Bisericii pe seama tuturor
credinciosilor. De un lirism coplesitor sunt si cantarile praznicale ale marilor sarbatori ale
anului, cum ar fi de exemplu: catavasiile Craciunului (“Hristos se naste slaviti-L, Hristos
din ceruri, intampinati-L…”, Canonul Pastilor (“Ziua Invierii sa ne luminam popoare,
Pastile Domului, Pastile…”, sau Slava de la Laudele acestui praznic (“Ziua Invierii, si sa
ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam…”. In aceste ode sfinte,
frumusetea si sublimitatea praznicului este ilustrata in cea mai poetica limba si in cel mai
maret ton. “Modelarea noastra dupa chipul lui Hristos prin credinta adevarata in El sau prin
credinta in Hristos cel adevarat si prin viata conforma cu acest chip adevarat al Lui, isi are
baza pe de o parte in relatia propozitiilor de credinta cu persoana lui Hristos, pe de alta
parte in puterea de modificare ce o exercita asemenea propozitii, cand sunt crezute ca
repezentand persona lui Hristos, asuprea finite celui ce crede”88.46

86
Serghei Bulgakov, op. cit., p. 130
87
Lect. Univ. Dr. Arhim. Vasile Miron, op. cit., p.180
88
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Scrieri teologice 1971, litografiat, din Ort. XXIII, nr 4, Bucuresti, p. 575

41
 Predica tuturor veacurilor se hraneste si din continutul cultului, din cuprinsul
rugaciunilor, imnelor si cantarilor liturgice, din toate formele si expresiile prin care se
manifesta cultul. Ea isi trage seva atat din fondul cat si din forma artistica a elementelor de
cult.
Astazi, ca si intotdeauna de altfel, predica treuie sa se caracterizeze printr-u stil
adecvat, spiritului liturgic din actele cultului, deoarece Dumnezeu este prezent in realitatea
actelor liturgice. El este prezent in Sfanta Liturghie si in rugaciunea liturgica, iar noi
comunicam cu El numai daca participam la ele si la predica liturgica, unde preotul slujitor
ni-L face cunoscut mereu.
Asadar, stilul predicii se refera la imbinarea intre duhul Scripturii si duhul credintei
care inspira frumusetea predicii.
In ceea ce priveste rostire predicii, important este ca predicatorul sa poata stabili o
legatura stransa in ceea ce savarseste el la Sfanta Liturghie si ceea ce invata prin cuvant.
In consecinta, scopul predicii liturgice este de a face cunoscit credinciosilor toate
cele ce se petrec in fata lor si de a-I ajuta sa inteleaga mai bine sensul adanc al prezentei
reale a lui Hristos in actele cultului divin. Ea are menirea de a-idetermina pe credinciosi nu
numai sa inteleaga sfintenia locului unde se afla, ci si sa simta si sa traiasca profund
frumusetea momentelor liturgice care se desfasoara in fata lor prin sfintele slujbe. Iar
pentru implinirea scopului soteriologic, predica are darul de a dezvalui credinciosilor rostul
si simbolismul randuielilor liturgice, pentru a-i convinge ca actele cultului sunt niste lucrari
sfinte in care lucreaza Mantuitorul Hristos prin Duhul Sfant.
Prin lucrarea Sfantului Duh, Sfanta Liturghie pastreaza vie in sufletele noastre
pomenirea Domnului, dragostea si invatatura Lui cuprinse in Sfanta Evanghelie, in jertfa si
cuvintele Lui, din care ne hranim si prin care ne mantuim.Toate rugaciunile si imnele care
o compun, alcatuiesc adevarate catehisme care ne vorbesc despre Dumnezeu, despre viata
si invatatura Domnului nostrum Iisus Hristos si despre principalele adevaruri de credinta
crestina. Ele sunt redate cu ajutorul mijloacelor intuitive: acte si forme de cult, simboluri
etc.Prin aceste elemente de cult ni se inchipuie si ni se dezvaluie inaintea ochilor anumite
fapte mantuitoare, ni se comemoreaza si ne se actualizeaza evenimente din istoria sfanta a
vietii si activitatii Mantuitorului, ni se sugereaza idei inalte si invataturi religios-morale
desprinse din continutul Sfintelor Evanghelii. Astfel:
1.Binecuvantarea de inceput a Sfintei Liturghii: “Binecuvantata este imparatia
Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh…” pe langa marturisirea concise si clara a credintei
in Sfanta Treime, exprima faptul ca imparatia lui Dumnezeu este nu numai o realitate

42
viitoare, ci si realitate prezenta obiectiv aici in cadrul Sfintei Liturghii si in sufletele si
viata noastra de crestini ca o stare de “dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant” (Romani
XVI,17).
2.Deschiderea usilor imparatesti inchipuie deschiderea imparatiei lui Dumnezeu
pentru neamul omenesc.
3.Ectenia mare este inceputul rugaciunii colective a Bisericii in care ne rugam sa se
salasluiasca in sufletele si in viata noastra crestineasca darul sfant al pacii pe care l-a
realizat Hristos pentru noi, pentru ca El este pacea noastra (Efeseni II,14) si numai in
raporturi de pace cu noi cu noi insine, cu Dumnezeu si cu aproapele ne putem ruga pentru
indeplinirea scopului primordial al vietii noastre: dobandirea mantuirii vesnice.
4.Iesirea preotului cu Sfanta Evanghelie semnifica inceputul activitatii publice a
Mantuitorului in lume marcat de rostirea predicii de pe munte, eveniment ce inaugureaza
misiune Sa profetica de propovaduire a cuvantului Evangheliei. De aceea, in acest moment
se canta Fericirile, care, prin continutul lor, sintetizeaza intreaga invatatura evanghelica.
5.Formula liturgica “Intelepciune drepti” ne atrage atentia ca si-a facut aparitia in
lume Mesia Hristos “Intelepciunea si Cuvantul Tatalui”, in care “locuieste trupeste toata
plinatatea Dumnezeirii” (Coloseni II, 9) iar cantarea “Veniti sa ne inchinam si sa cadem la
Hristos…” este expresia negraitei bucurii cu care sufletele dormice de mantuire L-au
primit pe Mantuitorul la inceputul predicarii Sfintei Evanghelii.
6.Imnul Trisaghion (“Sfinte Dumnezeule…”) are o semnificatie trinitara. Cuvintele
“Sfinte Dumnezeule” se refera la Dumnezeu- Tatal atottiitorul. “Sfinte tare” ne infatiseaza
pe Hristos, “Care este puterea si intelepciunealui Dumnezeu” (I Cor. I, 24), caci El a
zdobit capul sarpelui si a surpat puterea mortii. “Sfinte fara de moarte” se indreapta catre
Duhul Sfant, Care da viata (Ioan VI,63), iar cuvintele “miluieste-ne pe noi” ne
incredinteaza unitatea Sfintei Treimi , caci, desi “trei sunt care marturisesc in cer: Tatal,
Fiul si Sfantul Duh, totusi acestia trei Una sunt” (I Ioan VI,7).
7.Citirea Apostolului ne evoca predica Sfintilor Apostoli insarcinati de Mantuitorul
cu misiunea de a propovadui Evanghelia la toata faptura (Matei XXXVIII,19) iar citirea
Sfintei Evanghelii de catre preot reprezinta chiar pe Mantuitorul predicand Evanghelia
multimilor.
8.Iesirea in procesiune cu Cinstitele Daruri sau vohodul mare, simbolizeaza partea
finala a lucrarii mantuitoare a Domnului si anume drumul strabatut de El din Betania la
Ierusalim, unde avea sa fie osandit de moarte si rastignit.

43
 9.Oprirea preotului, prtand in maini sfintele vase, in mijlocul bisericii, inchipuie pe
Mantuitorul rastignit pe cruce, formulele de pomenire ne amintesc de rugaciunea
talharului, iar painea si vinul nesfintite, aflate pe sfantul disc si in sfantul potir
simbolizeaza pe Imparatul slavei Hristos, Care vine sa se aduca “jertfa fara de prihana”
(Evrei IX,14), pentru mantuirea lumii.
10.Asezarea Cinstitelor Daruri pe Sfanta Masa (dupa intrarea preotului in altar)
inseamna coborarea Domnului de pe Cruce si punerea Lui in mormant, Sfanta Masa
inchipuind mormantul, acoperamintele sfintelor vase, mahrama si giulgiurile, iar tamaia,
aromatele cu care a fost imbalsamat trupul Domnului.
11.Unirea particelelor Is, Ni si Ka cu Sfantul Sange prin introducerea lor in Sfantul
Potir (in momentul chinonicului) simbolizeaza unirea trupului cu sufletul Mantuitorului la
inviere , iar caldura inchipuie puterea ,datatoare de viata a Sfantului Duh care a insufletit
trupul Domnului.
12.Aratarea Sfantului potir la rostirea cuvintelor: ”Cu frica lui Dumnezeu…”,
pentru a-I invita pe credinciosi la impartasire, inchipuie aratarea Domnului pe Muntele
Maslinilor dupa inviere iar binecuvantarea poporului cu cuvintele “Mantuieste Dumnezeule
poporul Tau…” ne aminteste de binecuvantarea pe care a rostit-o Mantuitorul catre Sfintii
Apostoli inainte de inaltarea Sa la cer.
13.Depunerea Sfintelor Daruri la proscomidiar inchipuie inaltarea Mantuitorului la
cer iar ultima binecuvantare: ”Binecuvantarea Domnului sa fie cu voi cu toti…”cu care se
incheie randuiala Sfintei Liturghii inchipuie pogorarea Sfantului Duh peste Apostoli, care
acum, prin mijlocirea si binecuvantarea preotului se revarsa si asupra credinciosilor care au
luat parte la sfanta slujba.
Prin urmare, scopul final la Liturghie si al intregului cult divin public ortodox este
acela de a constitui Biserica si de a o ajuta sa-si indeplineasca vocatia si menirea ei sacra
de a-L propovadui pe Hristos si de a-L face prezent in lume.”Cultul crestin, prin natura,
structura si continutul sau, este revelarea si realizarea de catre Biserica a propriei ei
nature reale. Si aceasta natura este viata noua in Hristos – unirea cu Hristos, cu
Dumnezeu Duhul Sfant, cunoasterea Adevarului, unitatii, iubirii, harului, pacii,mantuirii
intr-un cuvant infaptuirea deplina a comuniunii cu Dumnezeu si cu semenii”89. 47
Deci, ca o concluzie generala, trebuie sa spunem ca viata crestinului authentic se
hraneste din dogoarea si mireasma cultului divin al Bisericii.Ea imprumuta putere din

89
Alexander Schmemann, Introducere in teologia liturgica, trad. in rom. de Ierom. Vasile Barzu, Bucuresti, 2002, p. 71

44
lumina harului ceresc si isi trage seva din substanta rugaciunii si din Sfanta Liturghie, insa
pentru ca aceasta functie catehetica sa se poata implini in adevaratul ei sens, este necesar
ca preotul sa fie patruns pana in adancurile fiintei sale de spiritul liturgic al trairii Tainei
infricosatoare a Sfintei Euharistii alaturi de Marele Arhiereu, Iisus Hristos. Desigur, ca in
sensul acesta, se impune in mod imperios, ca preotul liturghisitor prin mijloacele pe care le
are la dispozitie, sa insufle credinciosilor acest spirit liturgic: prin felul cum oficiaza Sfanta
Liturghie, prin predica si cateheza, dar mai ales prin viata si trairea lui de zi cu zi, ca sa
poata spune impreuna cu Apostolul: ”Fiti mie urmatori, precum si eu lui Hristos”(I
Corinteni 4,16), sau “Ceea ce ati invatat si ati primit si ati auzit si vazut la mine, acestea
sa le faceti”(Filipeni 4,9). “Nu este suficient sa ai rugaciunea, ci trebuie sa devii, sa fii
rugaciune, rugaciune intrupata. Nu este suficient sa ai clipe de slavire a lui Dumnezeu, ci
trebuie ca intreaga viata, orice act, orice gest, pana la surasul chipului omenesc sa devina
cantec de lauda, ofranda, rugaciune. Sa dai nu ceea ce ai, ci ceea ce esti”90. 48
Cat privesc adevarurile dogmatice si morale transpuse in formele cultului, acestea
trebuie explicate si aprofundate pe intelesul credinciosilor in cadrul lectiilor de catehea,
deoarece aici, credinciosul angajat in starea de rugaciune si sensibilizat de emotia mistica
si armonia placuta a cantarilor le asimileaza mai usor si mai adanc decat in catehisme.
De aceea Sfintii Parinti au inclus in practica catehizarii doua elemente
fundamentale in procesul educarii si formarii religios morale a caracterelor crestine, si
anume rugaciunea si cantarea liturgica. Ca drept dovada, ne stau marturie in acest sens
Catehezele Sfantului Chiril al Ierusalimului. Cantarea da textului o mare eficacitate si prin
puterea ei de sugestie si impresionare contribuie foarte mult la edificarea si instruirea
credinciosilor.
In primele veacuri crestine, activitatea instructiv educative nu se oprea odata cu
botezul, ci isi propunea sa-I conduca progresiv pe credinciosi catre primirea Sfintelor
Taine si totodata urmarea si evolutia lor sufleteasca concretizata in implinirea virtutilor.
Prin cateheza, Biserica ii indeamna pe credinciosi la despatimire, pentru a nu neutraliza
efectele harului dumnezeiesc, determinandu-i “sa pastreze in inimile lor cuvintele si
poruncile dumnezeiesti impreuna cu savarsirea lor”91. 49

90
Paul Evdochimov, Taina iubirii, trad. in rom. de Lector Univ. Dr. Vasile Raduca, Bucuresti, 1994, p. 81
91
Sf Clement Alexandrinul, Stromata a II-a,, in trad. rom. cit., p. 128

45
 Cateheza mistagogica isi propune sa faca din crestinii zilelor noastre madulare ale
Bisericii lui Hristos, deci urmareste o regenerare sufleteasca, astfel incat credinciosul sa fie
apt pentru primirea Sfantului Duh.
In concluzie, putem spune ca prin cultul divin, Biserica invata pe crestin nu numai
cum sa creada despre Dumnezeu si sa cunoasca invatatura de credinta, cisicum sa traiasca
dupa voia Lui cea sfanta.”Ortodocsii sunt buni crestini, cunosc dogmele si le aplica
fiindca ii indrumeaza catre aceasta cultul lor, avand ca punct central si esentiallecturi
biblice , cantari si acte liturgice care, in totalitate, cuprind intreaga invatatura a Bisericii
Ortodoxe, expusa intr-o forma care castiga sufletele si le indrumeaza catre sfintire,
pietate, dragoste si fapte bune”92. In felul acesta, cultul este un mijloc eficient de
promovare a moralitatii si de propovaduire vie a invataturii crestine. “Dupa cum invatatura
ortodoxa este singura si adevarata invatatura adevarata, tot astfel cultul ortodox este
singurul cult care exprima in toata curatenia, invatatura Domnului si Mantuitorului nostru
Iisus Hristos”93.
Un cleric apusean impresionat de frumusetea si bogatia doctrinara a slujbelor
ortodoxe, precum si de valoarea lor didactica, a reliefat faptul ca la noi catehizarea
poporului se produce la serviciul liturgic si ca e mai eficace decat lectiile lor tinute pe
bancile scolii.”Biserica Ortodoxa, spune el, a pastrat spiritul liturgic al Bisericii primare
si continua sa traiasca prin aceasta si sa primeasca viata din acest izvor”94.50

92
Pr. Constantin Dron, Originea si formele cultului crestin, Bucuresti, 1937, p. 80
93
Ibidem, p. 81
94
Lect. Univ. Dr. Arhim. Vasile Miron, op. cit., p. 187

46
 CAPITOLUL 2

INOVATIA

A) Definirea termenului inovatie

Termenul de inovatie a fost denumit clasic in doua moduri: ca un act de introducere

a ceva nou, o noua idee, metoda sau mijloc, exploatarea cu success a noilor idei,
schimbarea care creeaza o noua dimensiune de performanta, procesul de imbunatatire prin
introducerea unui element nou. Acest termen este un important topic in economie, afaceri,
tehnologie, sociologie si inginerie.
Dictionarul explicativ al limbii romane prezinta termenul ca prin rezolvarea unei
probleme de tehnica sau de organizare a muncii cu scopul imbunatatirii (productivitatii)
muncii , perfectionarii tehnice sau rationalizarii solutiilor aplicate. Cuvantul innovator ne
spune aceeasi sursa ca este o persoana care realizeaza o inovatie, care inoveaza ceva iar
verbul a inova inseamna a face o schimbare, a introduce o noutate intr-un domeniu, intr-un
sistem, a introduce, a adopta, a propaga o inovatie.95 51 52

B) Despre inovatie in general

Intotdeauna in istorie inovatiile au aparut in mod neasteptat. Daca ar fi sa amintim

un singur exemplu, cel al sumerienilor, locuitorii Mesopotamiei antice observam faptul ca
au fost remarcati prin multele inventii pe care ei le-au descoperit.Multi istorici ii
acrediteaza cu inventarea rotii si rotii olarului. Sistemul de scriere cuneiforma a fost primul
care ne-a transmis dovezi ale unor evenimente istorice. Ei au fost printre primii astronomi
cunoscuti. Au venit cu conceptul de impartire a orei in saizeci de minute si a minutului in
saizeci se secunde. Organizarea formatiunilor militare a fost inventata tot de ei, dar cea mai
importanta contributie au avut-o sumerienii cand au initiat agricultura intensive in
Mesopotamia Antica. Graul, orzul au fost cultivate pentru prima data la o scara mare,
deasemenea si cresterea animalelor, ca ovinele si bovinele. Aceste inventii si inovatii pun

95
Dictionarul explicativ al limbii romane , ed. a II-a, Academia Romana , Institutul de lingvistica “Iorgu Iordan”,

Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998 , p 493

47
civilizatia din Mesopotamia printre cele mai creative culture umane din preistorie si
istorie.9653
Inovatia a fost studiata intr-o varietate de contexte fiind insa de cele mai multe ori
inteleasa ca o introducere cu success a ceva nou si folositor, util. Trebuie facuta insa
distinctia intre descoperire, inventie si inovatie. In decursul existentei sale, fiecare societate
a produs sau a asimilat de la alte societati numeroase elemente noi: descoperiri, inventii,
inovatii. Acceptiile date acestor termini sunt foarte diferite, neexistand un consens asupra
semnificatiilor lor.
Descoperirea este perceperea umana a unui nou aspect al realitatii care a existat
deja, dar nu era cunoscut. Metaforic vorbind descoperirea este dezvaluirea, relevarea a
ceva ce era ascuns, ignorat, acoperit. Au fost descoperite: circulatia sangelui, legea
gravitatiei, alcatuirea sistemului solar, structura atomului, ADN-ul uman, etc. Descoperirile
adauga elemente noi culturii, ele devin factori ai schimbarii sociale in momentul in care
sunt utilizate in actiunea umana.
Inventia este realizarea a ceva nou, adaugarea unor elemente noi la obiectele si
cunostiintele preexistente. Numitorul comun al inventiei tehnice si al celei artistice este
chiar faptul ca ele sunt inventii, deci creatii ale unor obiecte (concrete sau abstracte) care n-
au preexistat autorului lor.54 Inventia porneste de la descoperiri pe care le combina si le
recombina in vederea atingerii unui scop, a implinirii unei intentii. Ceea ce apare nou in
cazul inventiei este ideea de combinare si utilizare care nu exista inainte. In inventie se
combina aspectele cognitive si cele pragmatice, noutatea constand in realizarea sub forma
operationala (procedee, metode, paradigme) sau substantiala (obiecte, dispositive) a unei
posibilitati instrumentale si functionale inedite. Inovatia este producerea a ceva nou care
este acceptat, implementat si obiectivat in activitate, produse, relatii, organizare. Inovatia
porneste de la descoperiri si inventii, dar presupune aplicarea acestora, valorificarea lor
sociala in vederea rezolvarii unor nevoi si interese sociale.
Inovatiile pot fi clasificate in inovatii materiale (televizorul, avionul, computerul) si
inovatii sociale (alfabetul, constitutiile, partidele si diferite organizatii, etc). Unele inovatii
au la baza descoperiri si inventii facute de indivizi remarcabili (becul electric, fonograful,
telegraful, vaccinul, etc) sau de grupuri de indivizi special constituite (navele cosmice,
computerul, bomba atomica, etc…), altele sunt rezultatul unor descoperiri si inventii difuze

96
Dictionar cronologic al stiintei si tehnicii universale, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1979, pg 126

48
la care au contribui societati intregi (agricultura, cresterea animalelor, mestesugurile, arta,
habitatul).
Unele inovatii au ca fundament descoperiri si inventii facute intr-o anumita zona
geografica si difuzate in alte societati, unde sufera procese de asimilare, perfectionare,
transformare.9755 Altele apar datorita unor inventii si descoperiri facute independent unele
de altele (roata, orasele, scrierea). Unele inovatii genereaza tipuri de produse, modele de
actiune si forme de organizare sociala cu o durata foarte lunga sau permanentizate
(agricultura, scrierea, tiparul, cresterea animalelor, habitatul); alteori durata de existenta a
acestora este scurta, ele fiind abandonate sau substituite de alte inovatii, pe masura
evolutiei schimbarilor tehnice si sociale (cetatile si fortificatiile au fost abandonate pe
masura ce s-au dezvoltat artileria si aviatia; vasalitatea ca forma de organizarea a societatii
feudale a fost eliminata de capitalism). In fiecare caz, inovatia este un process continuu
care se bazeaza pe un lung sir de inventii si descoperiri precedente.
Noutatea adusa de o inventie se poate referi la forma, la modul de utilizare sau la
principiul de organizare. Inovatiile care sunt noi sub toate aceste aspecte sunt foarte rare. In
functie de gradul de intentionalitate a schimbarii, inovatia spontana se distinge de cea
planificata. Multe inovatii raspund provocarilor cu care se confrunta societatile umane, dar
nu toate sunt raspunsuri la o necesitate urgenta. Unele dintre ele pot chiar sa existe in afara
necesitatilor imediate si sa nu fie folosite mult timp, multe apar in mod neasteptat.
Sociologia se intereseaza de identificarea si analiza factorilor sociali care faciliteaza sau
blocheaza producerea sau difuzarea inovatiei.
Ca o revansa in fata vartejurilor istoriei lumii, Romania este o tara cu un potential
urias de inteligenta si creativitate. In dinamica vietii de zi cu zi, tot mai putini avem timpul
si dipozitia necesara de a reflecta, la toti cei care prin contributia lor au adus un plus de
confort si civilizatie vietii noastre. Prima inventie romaneasca, recunoscuta oficial in
istorie (adica mai bine de un secol) a fost o sapa pentru agricultura brevetata in baza
“primei legi romanesti asupra brevetelor de inventiune” promulgate de Regele Carol I, in
anul 1906. De atunci spiritul inventiv al romanilor a inflorit, iar in prezent Oficiul de Stat
pentru Inventii si Marci (OSIM) emite cateva sute de brevete pe an. Zeci de inventii
romanesti sunt premiate cu diploma si medalii la Saloanele de inventica de la Bruxelles,
Geneva, Paris sau Moscova. Cati din magnatii lumii stiu ca stiloul cu care isi semneaza
contractele, ori avionul care zboara, ce a devenit un fel de a doua casa sunt rodul ideilor

97
Solomon Marcus, Inventie si descoperire, Ed.Cartea Romaneasca , Bucuresti 1989, p 7

49
unor creatori romani. Iata acum o scurta lista a inventatorilor care trebuie sa ne faca sa ne
simtim mandri ca suntem romani:
1.Nicolae Constantin Paulescu, om de stiinta roman care a descoperit hormonal
antidiabetic eliberat de pancreas numit mai tarziu insulina9856
2.Petrache Poenaru pedagog, inginer si matematician roman care a inventat topul
rezervor pentru stilou in 1827.
3.Victor Babes bacteriolog si morfopatolog roman ,fondator al scolii romanesti de
microbiologie.9957
4.Alexandru N.Ciurcu inventator roman care a experimentat prima ambarcatiune
propulsata de un motor cu reactie.
5.Dragomir M.Hurmuzescu fizician si inventator roman a inventat dielectrina si
electroscopul care-I poarta numele.
6.Aurel Vlaicu inginer roman ,inventator roman si pionier al aviatiei mondiale.
7. Dumitru Vasescu construieste automobilul cu motor cu aburi.
8.Emil Racovita a fost fondatorul biospeologiei.10058
9.Traian Vuia inventator roman, pionier si el al aviatiei mondiale
10.Ana Aslan ,medic roman specialist in gerontologie a evidentiat importanta
procainei in ameliorarea tulburarilor distrofice legate de varsta aplicand-o pe scara larga in
clinica sa de geriatrie sub numele de gerovital.
11. Anghel Saligny, (1854-1925) - A folosit in 1884, pentru prima data in lume,
betonul armat in constructia silozurilor. A proiectat in 1888 si a condus constructia celui
mai lung pod metalic peste Dunare din Europa de atunci, la Cernavoda (1890-1895). La
lucrarile de amenajare a Portului Constanta a folosit multe solutii tehnice originale.
Si in fine, George Constantinescu unul dintre cei mai importanti oameni de stiinta
pe care Romania i-a dat de-a lungul vremii.10159 A fost primul care a folosit betonul armat
in constructia cladirilor din Romania. Dintre acestea amintim: Palatul Patriarhiei, Hotelul
Athenee Palace, Marea Moschee din Constanta, etc

C) Limitele inovatiei

98
Colectiv, Mic dictionar-personalitati ale stiintei, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1977, p 230
99
Ibidem p 18
100
Ibidem p 248
101
Ibidem p 72

50
 Daca in capitolul precedent vorbind despre inovatii in general, spuneam ca ele
produc ceva nou care este acceptat, implementat in activitate, ei bine, cultul divin nu este
un camp de experienta al fiecarui liturghisitor in parte caci acest fapt ar genera destramarea
cultului, denaturarea doctrinei si sfaramarea unitatii religioase, fenomen observat cat se
poate de evident in protestantism. De aceea, indeplinirea corecta a obligatiilor rituale
prescrise de regulile tipiconale este o datorie fundamentala a oricarui slujitor bisericesc.
Tipicul oficial al bisericii noastre, care este o forma adaptata a “Tipicului Sfantului
Sava”(devenit indreptar pentru intreaga Ortodoxie), a stabilit reguli in general valabile
pentru savarsirea tuturor slujbelor bisericesti, constituind ghidul normativ pentru toti
slujitorii Bisericii noastre. Cu toate acestea, datorita crizei de timp in care traim, precum si
datorita cerintelor si nevoilor locale ale credinciosilor sau specificului vietii religioase din
anumite zone ale tarii, au aparut anumite particularitati cultice sau mai bine zis adaptari
marunte sau diferente rituale specifice diferitelor regiuni sau eparhii din Patriarhia
Romana. Problema “Inoirii” in Biserica este o preocupare mult mai veche decat ni se pare.
Ea a aparut odata cu Biserica si cu viata crestina care au cerut ce a presupus de la inceput
un proces de schimbare, de imbunatatire si de desavarsire a vietii. “Fiti deci desavarsiti
precum si Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este”(Matei 5,48), a fost porunca divina
care a stat mereu la baza progresului spiritual. Ea a cerut mereu crestinilor “sa lepede pe
omul cel vechi stricat de poftele inselaciunii si sa se imbrace in cel nou care este zidit dupa
chipul ziditorului sau “ asa cum frumos glasuieste o rugaciune din Randuiala Tainii
Sfantului Botez, parafrazand cele spuse de Sfantul Apostol Pavel care invata si sfatuia pe
efeseni: “sa va dezbracati de vietuirea voastra de mai inainte, de omul cel vechi, care va
striga prin poftele amagitoare si sa va innoiti in duhul mintii voastre sis a va imbracati in
omul cel nou, cel dupa Dumnezeu, zidit intru dreptate si sfintenia adevarului”(Efeseni
4,22-24). Fara aceasta innoire interioara a omului launtric, nu poate fi vorba de progress
duhovnicesc si de desavarsire. De aceea, aceasta a fost preocuparea permanenta a Bisericii,
pentru innoirea sufleteasca a fiilor sai duhovnicesti prin ferirea de pacat sau prin iertarea
care se da in Taina Spovedaniei. Caci daca “haina luminoasa a Botezului se intuneca si
logodirea neintinata si fara de prihana a Duhului, pentru care ne rugam in Ectenia de la
inceputul Botezului, nu se pastreaza si nu se pazeste datorita ispitirii celui rau si pacatelor,
atunci intervine cel de-al doilea Botez, cum numesc Sfintii Parinti Taina Pocaintei si ne
aduce din nou la starea de curatenie sufleteasca, “iertandu-ne toata greseala cea de voie si

51
cea fara de voie si impacandu-ne si unindu-ne cu Sfanta Biserica in Iisus Hristos, Domnul
nostru”.
Libertatea pe care au adus-o evenimentele din decembrie 1989, a fost inteleasa
gresit de unii slujitori sau membrii ai Bisericii si-au incercat sa o aplice, cu efecte
daunatoare vietii bisericesti in mai multe domenii si negresit, si in cel al vietii
liturgice102.60De aceea, bunul dobandit cu atatea eforturi si staruinte al uniformizarii
liturgice, inceputa de vrednicul de pomenire, Patriarh Justinian Marina, a inceput sa fie tot
mai de neluat in seama, ba chiar dispretuit de unii slujitori, fara sa mai vorbim de
intelectualii nepracticanti ai vietii de cult care isi gasesc mereu un subiect de critica din
slujba bisericeasca, fara a o cunoaste in randuiala, dar mai ales in istoria si simbolismul ei.
Devine tot mai evidenta si ingrijoratoare usurinta cu care se face loc inovatiei liturgice si
abaterilor de la slujirea corecta, in acord cu randuiala tipiconala stabilita de secole in
Biserica Ortodoxa. Ignoranta in materie de pregatire liturgica si Tipic si mai mult lipsa de
interes a tinerii generatii de slujitori pentru cunoasterea acestor “obligatii si competente
profesionale” , daca le putem numi asa, lipsa de supraveghere atenta, sistematica si
permanenta a factorilor de raspundere, faptul ca unii preoti se socotesc liberi sa savarseasca
cultul cum cred ei sau sa-l adapteze la diverse cerinte si necesitati, pretinzandu-le noi si
moderne, incercand prin aceasta adaptabilitate sau coborare la nevoile si cerintele
credinciosilor, uneori interese meschine, pecuniare sau de afirmare desarta si fara merite ,
toate acestea la un loc au dus la aparitia practicilor numite improprii inovatii, pe care
Biserica nu le recomanda.
Biserica Ortodoxa nu a fost lipsita nici ea de acest gand al innoirii si al reformei, nu
atat pentru problemele care ar fi existat in viata ei si care ar fi necesitat o rezolvare urgenta,
si mai degraba pentru a nu fi mai prejos de celelalte confesiuni crestine in care fenomenul
reformei, al innoirii si al adaptarii se produsese.10361 Asa s-a nascut ideea intrunirii unui
sinod panortodox care sa rezolve problemele stringente din aceasta Biserica. Si in
propunerile conferintelor presinodale care au dezbatut temele liturgice s-a ajuns la
concluzia ca nu se poate intervene cu schimbari esentiale in cultul divin public ortodox
Ceea ce este mai dureros in aceasta lipsa de uniformizare a cultului este faptul ca pe
langa raul cel mare pe care il aduce unitatea de credinta, care este exprimata in unitatea
cultului ea produce semne de intrebare si de sminteala in sufletele credinciosilor care nu

102
Pr. Prof. Nicolae D. Necula, Traditii si innoire in slujirea liturgica, vol II, Ed. Episcopiei Dunarii de Jos, Galati, 2001,
p. 16
103
Pr. Prof. Dr. D.Necula, Traditie si inoire in slujirea liturgica, vol IV , Ed. Cuvantul vietii, Bucuresti 2010 , 27

52
stiu ce sa creada despre preotii ce creeaza asemenea situatii si atidutine sa adopte fata de
Biserica, mergand uneori din aceasta cauza pana la a parasi Ortodoxia, trecand la o secta
neo-protestanta care, cu tot haosul si improvizatia in savarsirea cultului, da senzatia unei
oarecare ordini prin simplitatea si uniformizarea lui104.62A exista deosibiri fie prin omitere,
fie prin adaugire, intr-o biserica si alta din acelasi oras in special in ceea ce priveste slujba
Tainelor si ierurgiilor este de neadmis. Credinciosii participa si la o biserica si la alta,
sesizand aceste diferente. Cand unul din preoti inclina spre inovatii si adaosuri neadecvate
in cult, e posibil sa aiba mai multa popularitate decat ceilalti care merg pe linia stricta a
randurilor bisericesti. De aceea este necesara uniformizarea cultului divin public ortodox si
pastrarea acestei uniformitati liturgice, ca expresie a unitatii de credinta.
De multe ori in activitatea noastra pastorala suntem intrebati de credinciosii nostri
de ce la o biserica sau la alta aceeasi slujba se face altfel, de ce pomenirile de la ectenii sau
de la iesirea cu Sfintele Daruri se fac altele in multe biserici, de ce uniipreoti stau in
genunchi in timpul citirii acatistelor iar altii nu, de ce cununia la unele biserici este mai
scurta decat la altele, de ce la unele Sfanta Liturghie dureaza pana la o ora mult mai tarzie
iar la altele se termina mult mai devreme, de ce unii preoti citesc “Moliftele Sfantului
Vasile cel Mare” iar altii nu, de ce unii le insotesc si de stropirea cu apa sfintita iar altii nu,
de ce la unele biserici se face impartasirea tuturor credinciosilor fara spovedanie si sa
primesca dezlegare personala mai inainte, mai ales la hramuri, de ce unii preoti cufunda
copiii total in cristelnita iar altii ii stropesc sau le toarna apa pe cap, de ce la unele biserici
sunt credinciosi care se impartasec la toate liturghiile, cand stim ca impartasania trebuie
precedata de post si multe altele. Toate aceste intrebari cauta raspunsuri.

104
Idem, op.cit, vol II p. 17

53
 CAPITOLUL 3

Inovatie si innoire in slujirea liturgica

Intre problemele de mare actualitate care au framantat si mai preocupa inca pe

teologii ortodocsi este si aceea a innoirii cultului sau a adaptarii lui la cerintele lumii
contemporane. Problema nu este noua dar ea este abordata adeseori de catre neteologi si
anume de catre cei dornici sa vada o innoire evidenta a Bisericii Ortodoxe si in acest
domeniu, ca si in alte sectoare ale vietii ei105.63
S-a afirmat si se mai spune si astazi de catre unii teologi si mai ales de catre unii
credinciosi care frecventeaza locasurile de cult si participa la slujbele divine, ca in general
cultul ortodox este prea lung si obositor si ca el trebuie scurtat sau adaptat la conditiile de
viata ale credinciosilor, pentru care timpul este foarte pretios. Aceasta obiectie este ridicata
si prin comparatie cu cultul celorlalte confesiuni crestine, catolica si protestanta, in care
slujbele divine sunt mult mai scurte si mai dese. Comparatia se face mai ales cu misa sau
liturghia romano-catolica, scurta si savarsita de mai multe ori pe zi la ea putand participa
prin rotatie diferite categorii de credinciosi grupati pe varste (ex: liturghia pentru copii,
liturghia pentru varstnici, liturghia pentru adulti).
In parohia in care pastoresc credinciosii de aproape douazeci de ani, le-am explicat
mereu acestora ca este de ajuns si folositor daca participa macar la Sfanta Liturghie
saptamanal. Deci nu si-ar petrece timpul in Biserica mai mult e o ora si jumatate.
Mentionez ca in sona limitrofa Romanului sunt foarte multe parohii de confesiune romano-
catolica (ex: Tamaseni, Adjudeni, Saboani si chiar Pildesti care face parte din comuna
Cordun). Satul Cordun in care pastoresc este atractiv pentru romano-catolici fiind aproape
de orasul Roman (in ultimii zece ani peste treizeci de familii de confesiune romano-
catolica si-au cumparat teren sau casa in satul Cordun). Unii dintre ei chiar frecventeaza
Biserica noastra si ne deschid portile atunci cand mergem in parohie cu sfintirea caselor de
Boboteaza.
In privinta adaptarii sau innoirii cultului divin in Biserica Ortodoxa au existat
preocupari chiar de la prima Conferinta panortodoxa de la Rhodos , din 1961 cand pe
listele de teme ce aveau sa constituie ordine de zi a unui Sinod al intregii Ortodoxii figurau

105
Pr. Prof. Dr D. Necula., op. cit., vol I, p. 15

54
si problemele legate de cultul divin si anume: uniformizarea randuielilor tipiconale sau de
cult, participarea mai larga a elementului laic sau a credinciosilor mireni la viata cultica a
Bisericii, studeierea mijloacelor pentru sprijinirea si innoirea vietii liturgice in Ortodoxie si
a artei traditionale ortodoxe si altele. Cand insa, la Conferinta presinodala de la Chambesi
(Elvetia 1976) s-a stabilit lista definitiva pentru agenda de lucru a viitorului Sfant si Mare
Sinod al Ortodoxiei intre cele zece teme definitive ce aveau sa fie discutate si aprobate de
acest mare for al Ortodoxiei, problemele legate de cult nu mai figurau106. Cu toate acestea
ele au continuat sa preocupe bisericile ortodoxe care au luat in discutie acomodarea sau
revizuirea cultului divin, ori reformarea lui, pentru a corespunde cerintelor lumii
contemporane. Aceasta se referea mai ales la scurtarea unora dintre slujbele cultului divin
public ortodox. In aceasta privinta au existat si continua sa existe doua directii sau
tendinte: una conservatoare care considera ca intregul cult divin trebuie sa ramana asa cum
s-a format si definitivat el in decursul secolelor, consfintita in randuielile tipiconale si una
reformatoare care sustine o radicala revizuire, readaptare sau scurtare a cultului divin.
Pana astazi insa Biserica Ortodoxa nu s-a pronuntat asupra acestei probleme si nu a
luat nici o hotarare referitoare la ea. Cu toate acestea problema innoirii cultului preocupa
pe teologi si forurile bisericesti internationale. Asa de exemplu sunt demne de luat in
seama dezbaterile si temele studiate de catre Subunitatea pentru Reinnoire si Viata
Comunitara din cadrul Consiliului Egumenic al Bisericilor. Aceasta subunitatea a organizat
chiar in Bucuresti intre 21-27 octombrie 1991 un seminar pentru innoirea cultului. Tinand
cont de faptul ca , in Biserica Ortodoxa, cultul divin este inima vietii religioase si mijlocul
de exprimare a spiritualitatii si reinnoirii vietii pastorale in parohie, ca dintotdeauna cultul
divin a constituit cadrul cel mai propriu pentru desfasurarea operei filantropice si de
asistenta sociala, ca si de faptul ca astazi Bisericile Ortodoxe se confrunta cu probleme si
necesitati spiritual noi, acest seminar si-a propus sa cerceteze situatiile concrete din viata
Bisericii Ortodoxe, pentru a gasi cai de rezolvare a lor. Principalele aspecte discutate la
acest seminar s-au referit la: cultul si sensul misiunii si unitatii, cultul si nevoile sau crizele
spirituale specifice vremii noastre, reinnoirea in diferite ocazii neprevazute de cartile de
cult etc. temele si propunerile avansate constituie preocupari permanente ale teologilor
ortodocsi pentru a face din cultul divin, calea cea mai potrivita de traire si transmitere a
spiritualitatii ortodoxe, aceasta pentru faptul ca in viata pastorala si misionar ortodoxa,
cultul divin joaca un rol tot mai important. 64

106
Ibidem, p. 16

55
 O parohie adevarata si spiritualitatea ortodoxa nu se pot concepe fara viata cultica.
Cultul este izvorul din care se hraneste viata parohiei si mediul cel mai nimerit pentru o
adevarata activitate pastorala. In ultima vreme se vorbeste tot mai des de caracterul
misionar-pastoral al cultului si mai ales al Sfintei Liturghii, care nu trebuie sa se termine
odata cu slujba in sine ci sa iradieze dincolo de spatiul sacru al locasului de cult, in viata
extraliturgica sau extrabisericeasca. De aceea se poate stabili si vorbi astazi de o legatura
tot mai stransa dintre nevoile si crizele spirituale ale vremii noastre, ca probleme ale
parohiei si cultul divin public.
Cat priveste problema acomodarii cultului la cerintele lumii contemporane, trebuie
sa spunem ca in Biserica Ortodoxa Romana nu au aparut stari de criza107.65Este un lucru
binecunoscut ca atat credinciosii cat si slujitorii Bisericii noastresunt foarte atasati e cultul
divin si de formele lui. Orice inovatie sau innoire nepotrivita nu poate decat sa umbreasca
frumusetea cultului. Exista la poporul roman datorita religiozitatii sale innascute, o
dragoste de biserica si de slujbe. Pe langa scopul religios de satisfacere a unei nevoi
sufletesti, cultul divin, slujba din biserica, a avut rolul de a pastra unitatea sufleteasca a
romanilor si credinta cea adevarata. Cultul divin a fost pavaza impotriva uneltirilor si
incercarilor de dezbinare a credintei si a neamului. Asa se explica de ce marea majoritate a
celor care cad prada prozelitismului sectar sunt cei care au rupt sau nu au pastrat niciodata
legatura cu viata cultica a bisericii noastre. Daca ne referim la deceniile de communism
totalitar putem spune despre cultul divin ca a avut de suferit dar in acelasi timp tot cultul
divin a constituit unul din mijloacele principale, daca nu cel mai important pentru pastrarea
credintei stramosesti si pentru a-i tine pe credinciosi legati de Biserica. De aceea clericii si
mai ales credinciosii adevarati, traitori si pastratori ai cestui tezaur al Ortodoxiei nu s-au
plans si nu se plang niciodata de lungimea slujbelor, ci ei participa la ele cu toata dragostea
si caldura sufleteasca. Intr-o discutie pe care am avut-o anii trecuti ,cu preotul paroh Farcas
de la Biserica Sf.Tereza din Roman, de confesiune romano-catolica, acesta imi relata faptul
ca are in parohie credinciosi care regreta faptul ca la Biserica lor slujba este prea scurta.
De altfel, in toata istoria lor, credinciosii romani au gasit in locasul de cult si in
slujbele divine savarsite aici adapost si mangaiere, pastrand o data cu credinta si unitatea
nationala. La aceasta au contribuit forte mult si savarsirea cultului in limba vorbita a
poporului si circulatia cartilor bisericesti, incepand din secolele XVII-XVIII, in graiul viu
al neamului nostru.

107
Ibidem, p. 17

56
 Cu toate acestea, se poate vorbi si in Biserica noastra de necesitatea unei innoiri
liturgice, nu in sensul de reforma sau structurare si scurtare a cultului, ci de o incercare de
a raspunde unor nevoi sau chiar crize spirituale, provocate de influentele secularizante ale
timpului nostru, de educatia ateista si de prozelitismul sectar desfasurat cu persistenta in
ultimul timp. Intre problemele carora ar trebui sa le raspunda cultul nostru ortodox am
putea mentiona:
1.Reinviorarea vietii liturgice, care sa satisfaca nevoia de apropiere de Dumnezeu.
Cultul divin trebuie sa fie mediul in care credinciosii sa-L gaseasca si sa-L simta pe
Dumnezeu. De aceea, slujbele divine trebuie savarsite cu toata responsabilitatea si trairea
interioara, pentru a crea punti de legatura intre oameni si Dumnezeu. O slujba savarsita
dupa rnduiala, cu participare interioara, de catre slujitori de calitate, nu va fi niciodata
lunga si plictisitoare, pe cand una savarsita fara adeziune sufleteasca si de forma, devine
practic imposibil de urmarit108.66
2.Intensificarea catehezei mistagogice, adica de explicare si interpretare a cultului
divin, scotandu-se in evidenta sensurile si simbolismulteologic si doctrinar al cultului. O
slujba pe care nu o intelegi ramane ceva inchis si cu neputinta de gustat si de trait. In
aceasta privinta trebuie sa marturisim ca, din lipsa de catehizare, credinciosii – mi ales
tinerii – nu sunt initiate in cunoasterea tezaurului doctrinar pe care il cuprinde cultul. Nu
introducerea in biserica a instrumentelor muzicale, a filmului religios sau unor cantari de
influenta protestanta sau sectara, straine de duhul autentic ortodox, sunt cailepentru a
atrage tineretul la biserica, ci o intense si sustinuta lucrare de educatie si instruire
religioasa. Biserica Ortodoxa nu are nevoie de asemene mijloace, cand ea are o muzica atat
de calda si de apropiata sufletului omenesc, creand cea mai propice atmosfera de
rugaciune. Biserica trebuie sa ramana mediu de inaltare sufleteasca, de meditatie si
rugaciune si sa nu fie transformata in discoteca sau loc de distractie. In viata unui tanar,
aceste doua realitati trebuie sa ramana mereu distincte. Sacrul si profanul nu se confunda.
3.Reactivarea practicii impartasirii dese, cu pregatirea necesara si cu spovedania si
dezlegarea de pacate.Sfanta Liturghie, care trebuie sa ramana centrul cultului divin, are
drept scop principal impartasirea credinciosilor; fara ea, Liturghia nu-si atinge acest scop.
4.Nevoia de a face din cult cadrul de manifestare a operei de caritate si de asistenta
sociala.

108
Pr. Prof. Dr. D Necula, op. cit., p. 19

57
 La aceste cateva probleme sesizate ca necesitati ale Bisericii noastre, in care ar
trebui sa opereze innoirea liturgica, se adauga si credinta , care trebuie intarita. Cei ce se
plang de lungimea slujbelor nu sunt bunii nostri credinciosi, ci cei lipsiti de acest suport
interior, oameni goliti sufleteste, care vad in cult numai forme pe care nu le inteleg. Cand
cineva s-a plans de lungimea slujbelor, i s-a raspuns: “Nu slujba este lunga, ci credinta ta
este scurta!”
Iata de ce Biserica Ortodoxa nu s-a gandit niciodata sa mutileze acest tezaur de
credinta care este cultul divin si care este una din caracteristicile esentiale ale vietii si
spiritualitatii ortodoxe. Fara el, Ortodoxia nu poate sa se defineasca si sa vieze.

58
 CAPITOLUL 4

Cauzele si efectele inovatiilor

Printre cauzele care au determinat aparitia diferentelor in savarsirea cultului, putem

aminti: influentele straine confesionale, lipsa de uniformitate si de diortosire a cartilor de
cult, nerespectarea sau ignorarea voita a randuielilor tipiconale, interpretarea gresita a
principiului liturgic “cum va vrea cel mai mare” urmate de rolul nefast al inovatiilor si al
implicatiilor liturgice ce decurg din aplicarea acestora .
In articolul “Inovatiile in cult-singularizarea liturgica” scris de Pf.Conf.Dr. Viorel
Sava, tiparut in Analele stiintifice ale Universitatii “Al.I.Cuza din Iasi”, autorul descrie
cateva din cauzele aparitiei inovatiilor in cult:
-slabirea simtului liturgic si a constiintei liturgice a preotului din cauza obisnuintei cu
cele sfinte si a imputinarii preocuparilor duhovnicesti, ceea ce conduce la rutina si
plafonare duhovniceasca;
-interpretarea abuziva a principiului “cum va vrea cel mai mare”;
-avantajele materiale ;
-teama de a nu intra in conflict cu enoriasii, teama care uneori mascheaza comoditatea
si lipsa vointei de a indrepta ceea ce nu este corect;
-placerea de a fi mai popular decat celalalt sau de a fi considerat mai mult decat ceilalti;
-formarea duhovniceasca si teologica superficiala, insuficienta, dublata de imputinarea
fricii de Dumnezeu si a responsabilitatii fata de poporul incredintat spre pastorire ;
-lipsa catehezei si explicatiei liturgice si a predicii argumentate liturgic;
-necunoasterea sensurilor profunde ale actelor sfinte pe care le savarsim;
-evlavia indoielnica a unor credinciosi ;
-bigotismul si superstitiile ;
-tendinta de rationalizare si modernizarea rugaciunii oficiale a Bisericii;10967

109
Pr.Conf.,Dr.Viorel Sava, op.cit , p81-82

59
 In ce priveste influientele straine confesionale putem vorbi de o aparitie a
inovatiilor in special in Bisericile Ortodoxe invecinate cu parohii de alte confesiuni dar si
in parohiile in care convietuiesc mai multe confesiuni.
Problema respectarii postului si a tinerii lui nelinisteste pe multi crestini care se
inrudesc cu crestini de alte confesiuni. Stim ca in Biserica romano-catolica dupa Conciliul
II Vatican, Postul ca si alte randuieli si slujbe bisericesti a fost relativizat foarte mult. Unii
dintre crestinii nostri intrand in contact direct cu membrii acestor confesiuni incearca sa-i
imita pe acestia. Pe de alta parte am intalnit si varstnici de confesiune romano-catolica care
imi marturiseau ca inainte de 1965 in bisericile lor se postea ca la ortodocsi, deci iata ca si
la ei apar unele neintelegeri in privinta respectarii postului mai ales la cei mai rigoresti. Un
alt exemplu il constituie tinerea cu strictete a zilelor de joi de dupa Inviere pana la Inaltare.
Toate eforturile noastre de convingere a credinciosilor nostri de a nu da insemnatate
acestor zile in afara de Inaltarea Domnului care cade in zi de joi nu au dat mare rod. Cei
mai multi dintre ei ajung sa respecte mai mult aceste zile de joi neinsemnate decat
duminica, care este Ziua Domnului. Putem aminti in treacat si faptul ca unii amestecati
prin legaturi de rudenie cu cei de alte confesiuni prefera sa tina Pastele de doua ori,
nerespectand traditia si randuiala Bisericii noastre si pretinzand ca nu gresesc cu nimic
daca tin de doua ori aceeasi sarbatoare. Nu poti minimaliza importanta unei asemenea
sarbatori, pe care noi crestinii ortodocsi o numim a fi cea mai mare din timpul anului. In
ceea ce priveste casatoriile mixte, nu putem fi de acord cu savarsirea tainei casatoriei intre
un crestin ortodox si unul de alta confesiune dupa ce aceasta mai intai s-a facut intr-o
Biserica neortodoxa. Cel putin, in parohia Cordun, unde avem multe probleme de acest gen
mergem pe sfatuirea tinerilor cu regula nescrisa “sotia sa-si urmeze sotul”. Pe de alta parte,
am avut si cazuri izolate e drept in care cu toata hotararea sotia nu a vrut sa-si paraseasca
credinta ortodoxa convingandu-l pe sot sa o urmeze. Tactica noastra pastorala a trebuit sa
lucreze si sa ajute spiritual pe cel care a trecut la Biserica noastra.
In ultima vreme s-a pus mare accent pe diortosirea cartilor de cult in Biserica
Ortodoxa, insa nu numai acestea au fost diortosite ci si intreaga Sfanta Scriptura (versiunea
revizuita, redactata si comentata de Bartolomei Valeriu Anania sprijinit pe numeroase alte
osteneli) – Editura Inst. Biblic si de Misiune al Bisericii Ortoxe Romane, Bucuresti, 1993
precum si diortosirea Cartilor Sfintilor Parinti in mai multe editii. Aceste editii au fost
imbunatatite si adaptate la un nivel academic deosebit. In ceea ce priveste cartile de cult
diortosite, in acestea se subliniaza interzicerea expresa a inovatiilor liturgice, despre care s-
a scris mult si cu multa competenta de catre dascalii de teologie liturgica. Dorim sa aratam

60
in continuare faptul ca uniformizarea liturgica este de mare actualitate in Biserica noastra
si trebuie tratata cu multa seriozitate de catre slujitorii ei. Uniformitatea liturgica este deja
un bun dobandit astfel incat nu este nevoie de o noua uniformizare ci doar de pastrarea si
respectarea ei. Ar fi o mare greseala sa distrugem ceea ce generatii intregi s-au straduit sa
zideasca. In ultima instanta uniformizarea liturgica este o problema de constiinta
preoteasca si de responsabilitate fata de biserica din care facem parte si pe care o slujim.
Uniformizarea si uniformitatea liturgica sunt expresia unitatii de credinta si nu
gresim daca spunem ca ele reprezinta sau cultiva si unitatea de limba si de neam. Cultul
divin public nu este altceva decat invatatura de credinta expusa sub forma de rugaciune,
cantare si gesture liturgice. Cultul fiecarei religii sau confesiuni poarta pecetea sau este
expresia proprie a invataturii de credinta care l-a inspirit iar uniformitatea liturgica se
refera tocmai la riturile, formulele si caracterele specifice confesionale ale cultului.
Improvitatiile personale ale liturghisitorilor, inovatiile, omiterile sau adaosurile sunt de
neingaduit, ele slabesc si distrug acest tot omogen si unitar care este cultul si in acelasi
timp sunt insasi fiinta religiilor sau a confesiunii respective.
In ceea ce priveste principiul “cum va vrea cel mai mare” amintim ca una din
marile probleme care preocupa Biserica Ortodoxa in vremea noastra este si aceea a
adaptarii cultului la nevoile pastoratiei contemporane. Incepand cu prima Conferinta
Panortodoxa de la Rhodos (1961) si pana la Seminarul Ortodox privind innoirea in cult,
desfasurat in luna octombrie 1991 la Bucuresti problemele ledate de cult au fost prezentate
in preocuparile Bisericilor Ortodoxe care au luat in discutie mai ales acomodarea sau
revizirea cultului ori reforma lui pentru a corespunde cerintelor lumii contemporane. S-a
discutat si se are in vedere mai ales scurtarea unora dintre slujbele serviciului divin public
ortodox. In aceasta privinta sunt cunoscute cele doua tendinte: una conservatoare si alta
reformatoare, care insa nu au dus pana astazi la o hotarare a Bisericii Ortodoxe privitoare
la reforma cultului110.68
Referitor la lungimea slujbelor cultului ortodox trebuie precizat inca de la inceput
ca in structura serviciilor divine exista forme esentiale care nu pot fi schimbate, sub nici un
motiv si forme neesentiale sau secundare ale cultului care pot fi supuse unor adaptari.
Intalnim uneori in cartile de cult formule si expresii greoaie ce nu par sa aiba aplicabilitate
la cerintele intelectuale a lumii de astazi. Tot in legatura cu aceasta mai adaugam si faptul
ca intre randuiala serviciilor noastre bisinopolericesti savarsite in manastire si cea de la

110
Pr. Prof. Dr. D.Necula, op. cit., p. 20

61
parohii exista o evidenta deosebire. Stim ca in manastiri, sfintele slujbe se desfasoara dupa
Tipicul cel mare sau al Sfantului Sava, savarsindu-se dupa toata intinderea lor, fara nici un
fel de modificare sau reducere, pe cand in bisericile de parohie serviciile divine se
desfasoara dupa tipicul constantinopolitan, alcatuit pe la jumatatea secolului al XIX-lea de
catre protopsaltul Constantin de la Catedrala patriarhala din Constantinopol tradus in limba
romana la Bucuresti in anul 1852 de catre Anton Pann si Pr. I.Calarasanu. Acest tipic
prezinta randuiala slujbelor cu prescurtarile care pot fi operate in raport cu cele din
manastire111. El a devenit tipicul oficial al Bisericii noastre inlocuind Tipicul cel mare
ramas numai in practica manastirilor. Una din caracteristicile noului tipic
constantinopolitan a fost si aceea ca a formulat si consfintit o regula respectata partial si
inainte de aceasta data la bisericile de manastiri sau catedrale si anume ca, in unele situatii
deosebite, slujba poate fi savarsita sau adaptata “dupa cum va vrea cel mai mare”. Prin
aceasta se ingaduiau official unele abateri de la regulile de tipic, care presupuneau scurtari
sau lungiri ale serviciilor divine dupa situatiile date, de timp sau de loc.
Toti cei care au raspunderea savarsirii cultului sau conduc un sobor de slujitori:
protosul la o biserica de parohie cu mai multi slujitori, staretul sau egumenul in manastiri,
episcopul eparhiot la catedrala sau in lipsa lui marele eclesiarh fac parte din categoria “cei
mai mari”, care pot interveni in scurtarea sau prelungirea slujbelor.
In cazul slujbelor cu doua sarbatori care se suprapun, una cu data fixa si cealalta cu
data mobila, acestea nu pot fi puse in intregime, urmand ca adaptarea si hotararea
numarului de lecture, imne si rugaciuni sa le hotarasca cel mai mare. In baza acestui
principiu se fac asadar unele prescurtari si omisiuni in serviciul liturgic al bisericilor din
parohii si uneori chiar si la unele manastiri, unde datorita numarului mic de vietuitori si
necesitatilor vietii de toate zilele, calugarii nu mai dispun de timpul necesar savarsirii dupa
toata regula a sfintelor slujbe.69
La abaterile privind nerespectarea sau ignorarea voita a randuielilor tipiconale,
intalnim slujitori care cu o oarecare delasare sau indiferenta nu respecta regulile tipiconale
amintite mai sus. Exemplu: la imbracarea vesmintelor liturgice nu toti procedeaza dupa
recomandarile din liturghier, la taina spovedaniei intalnim preoti slujitori care spovedesc
numai cu epitrahirul. Personal, am intalnit un caz, in care un preot, la iesirea cu Sfintele
Taine la momentul “cu frica de Dumnezeu , cu credinta si cu dragoste va apropiati” a iesit
in fata credinciosilor, binecuvantand cu potirul gol, motivand ca a consumat Sfintele Taine,

111
Ibidem, p. 21

62
imediat dupa momentul impartasirii pentru ca oricum in acea zi nu avea crestini de
impartasit. A nu respecta randuielile de cult pe care si canoanele le prevad si cer
respectarea lor, inseamna a lucra impotriva Bisericii tale.
Efectele ce decurg din aceste inovatii slabesc si distrug cultul crestin. Ce ar mai
ramane din Ortodoxie daca i-am denatura acest tezaur atat de important care este cultul si
l-am lasa la imaginatia sau improvizatia fiecaruia si ce ar mai pastra identitatea noastra
ortodoxa. De aceea, uniformitatea cultului despre care am amintit este o datorie esentiala
astazi, cand Biserica este atacata din atatea parti: confesiuni, secte, atei, indiferenti religiosi
care dupa Nae Ionescu sunt mai periculosi decat ateii, pentru a apara specificul sau
identitatea ortodoxa. Astfel bine se zice ca nu trebuie sa iesim ca slujitori ai bisericii din
tipic. Stim ca numai ereticii si schismaticii se impotrivesc randuielilor liturgice stabilite si
consimtite de traditie si autoritatea bisericeasca.
Un alt efect al inovatiilor este faptul ca uneori apar cu intentia sau fapta de a rupe
unitatea cultului si implicit pe cea de credinta. Un ultim efect al inovatiilor este faptul ca
insisi credinciosii le recunosc, discuta despre ele, uneori le aproba, alteori nu, in functie de
dispozitia si de nevoia spirituala a fiecaruia. Uneori chiar bigotismul si misticismul
bolnavicios al unor crestini i-a ajutat pe preoti sa recurga la crearea unor inovatii in cult.
Faptul ca cei din alte confesiuni le observa si discuta pe seama folosirii lor (exemplu:
deschiderea cartii la unele slujbe) ne obliga sa fim foarte prudenti, seriosi si atenti in
misiunea ce ne-a fost incredintata.

63
 CAPITOLUL 5

Inovatiile aparute in jurul Sfintelor Taine

Biserica Ortodoxa socoteste ca Mantuirea nu se finalizeaza in moartea lui Hristos

pe cruce, ca echivalent juridic al jignirii ce a adus omenirea lui Dumnezeu, ci in unirea lui
Hristos cel rastignit si inviat cu oamenii ce cred in El, pentru ca si ei sa poata muri
pacatului si invia.
Cuvantul “Taina” are corespondent in grecescul mistirion sau in latinescul
sacramentum care inseamna lucru nevazut, ascuns, misterios sau tainic. In limba romana
acest cuvant provine prin filiera slavona de la tainstvo si inseamna lucrare tainica, slujba
bisericeasca savarsita de episcop sau preot prin care ni se transmite in chip nevazut, dar
prin forme, acte sau semne vazute sau exterioare, harul dumnezeiesc necesar mantuirii
noastre. Tainele se savarsesc la momentele cele mai importante ale vietii noastre, cand
prezenta si lucrarea harului Duhului Sfant este absolut necesara112. 70
In Biserica Ortodoxa si in cea Romano Catolica ca si in Bisericile vechi, orientale,
tainele sunt in numar de sapte, dupa cele sapte daruri ale Duhului Sfant. In ordinea
savarsirii lor in viata credinciosilor, aceste lucrari sfinte si sfintitoare sunt: Botezul,
Ungerea cu Sfantul Mir sau Mirungerea (cunoscuta in Bisericile Catolica si Protestanta cu
denumirea de Confirmare), Pocainta, Spovedania sau Marturisirea , Impartasania sau
Sfanta Euharistie, Nunta sau Casatoria, Preotia sau Hirotonirea si Maslul sau Ungerea cu
ulei sfintit113. Spre deosebire de alte slujbe ale cultului divin ortodox, care au caracter
public Sfintele Taine au caracter particular, adica ele se oficiaza sau se administreaza
persoanelor in mod individual, desi la savarsirea lor poate asista sau lua parte orisicine.
Asadar, ele se savarsesc in Biserica de regula in prezenta credinciosilor, pastrand in felul
acesta un caracter ecleziastic sau comunitar. Efectul lor se rasfrange nu numai asupra
primitorului, ci si asupra obstii crestine rugatoare sau participante la ceremonia sfanta. Cu
toate ca Sfintele Taine se savarsesc de regula in biserica, pentru a participa la ele intreaga

112
Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, Biserica si cult pe intelesul tuturor, Ed. Europartner, Bucuresti, p. 123
113
Ibidem, p. 124

64
sau o buna parte a obstii crestine , exista si cazuri de exceptie cand acestea se savarsesc si
in casele credinciosilor.
Astfel amintim, ca in casele particulare putem savarsi in caz de necesitate Taina
Sfantului Botez, Taina Spovedaniei pentru bolnavii aflati pe patul de suferinta, urmata de
impartasirea lor, Taina Cununiei si cel mai des Taina Sfantului Maslu. Amintesc aici ca
Taina Cununiei cel putin in parohia Cordun am savarsit-o in casele particulare persoanelor
varstnice ,casatorite civil, cu familie, nepoti etc. care din pricina incapatanarii unuia dintre
soti sau pentru motivul ca au lucrat in structurile serviciului comunist inainte de 1989 au
ramas necununate religios, pe multi dintre acestia i-am depistat ca fiind necununati in urma
Tainei Spovedaniei. Uneori demersul nostru a intampinat greutati din pricina impietririi
inimii unuia dintre soti, in special al barbatilor. Se stie ca femeile sunt mai predispuse spre
Taina Pocaintei, dar in activitatea noastra am cules si roade. Personal am administrat
aceasta taina la cel putin cinci, sase familii in primii zece ani de preotie. Deasemeni si prin
spovedanie, unora dintre copiii care provin din familii cu parinti necununati, chiar din alte
parohii, am reusit sa-i castigam pe acestia, pentru Biserica si sa-i aducem in randuiala
crestineasca. Consider ca nu am gresit ca le-am administrat Taina Cununiei pentru ca ani
de-a randul explicandu-le, au refuzat sa mearga la preotul din parohie sa ceara acest lucru.
Astfel copiii invitandu-si parintii la casele lor si gasindu-le nasi potriviti i-au pus in fata
faptului implinit. O singura intrebare le-am pus acestor persoane, care zeci de ani au trait
fara binecuvantarea unirii si a legaturii lor: Ce au simtit dupa primirea Tainei? O mare
eliberare, mi-au raspuns. Iata cat de mare este harul Duhului Sfant!
Deasemeni, Taina Sfantului Maslu am administrat-o persoanelor aflate pe patul de
suferinta care prin intermediul familiei mi-au facut acesta invitatie. Sfintele Taine nu sunt
legate de termene, date sau soroace fixe din timpul anului bisericesc, ci se administreaza la
solicitarile credinciosilor. Unele dintre acestea nu se pot savarsi in anumite perioade ale
anului bisericesc, cum ar fi de exemplu in timpul postului, Taina Casatoriei deoarece sunt
lucrari sfintitoare fundamentale pentru viata credinciosilor.
Spre deosebire de oficiul divin zilnic (Laudele bisericesti) care satisface in primul
rand functia latreutica a cultului Bisericii, in slujba Sfintelor Taine sta pe primul plan si se
implineste mai ales functiunea harismatica sau sfintitoare a cultului ortodox; ele sunt
mijloace de transmitere sau de comunicare individuala a harului divin si de sfintire prin
excelenta a vietii credinciosilor in Biserica, fiind deci mijloace de mantuire114.71

114
Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica speciala, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucuresti, 1980, p. 354

65
 Preotul este organul vazut prin care Hristos cel din Biserica lucreaza in chip
nevazut in taine, sau acorda harul celor carora li se administreaza acestea, Hristos devenind
nevazut prin Inaltare se foloseste pentru lucrarea Sa asupra celor ce vor sa se uneasca cu El
si sa creasca in El intrand si dezvoltandu-se spiritual in Biserica si de un organ personal
vazut. Nevoia unor mijloace materiale sau a unor gesture vazute, implica si nevoia unei
persoane vazute prin care Hristos sa lucreze in mod nevazut asupra celor ce doresc sa se
uneasca cu El si sa creasca in El. Lucrarea cea mai eficienta este de la persoana la
persoana, Hristos ca persoana lucreaza in modul cel mai eficient asupra persoanelor
umane, tot prin persoane umane. Numai o persoana umana poate savarsi acte expressive,
adica intentionate, deosebite de miscarile neintentionate ale naturii si poate rosti cuvinte
care lamuresc intelesul celor ce se savarsesc si intentia urmarita de Hristos prin taine.
Gesturile preotului care ating pe cel ce primeste taina sau carora le raspunde acesta prin
gesturile lui primitoare, fac ca taina sa aiba o eficacitate mai adanca in fiinta primitorului
tainei. Eficacitatea aceasta e proprie si cuvintelor spuse de savarsitorul tainelor si auzite de
primitor sunt rostite ca raspuns si ca angajare de catre acesta. Dar gesturile ating toata
fiinta primitorului, nu patrund numai prin auzul lui, in afara de aceia, cuvintele sunt multe
si se pot repeta de multe ori fara sa poata crea o situatie speciala de o deosebita solemnitate
si prin aceasta e greu ca unul din ele sa castige pentru primitor insemnatatea decisiva si
unica pe care o are un gest sau un complex de gesturi care nu se repeta si care ating mai
direct, insusi sufletul primitorului.
Ca atare Taina e un eveniment decisiv si unic in viata omului care vine la credinta
si care continua sa creada. Gesturile sacramentale ale preotilor si episcopilor savarsite in
numele Bisericii, cu autoritatea ei, deci cu autoritatea lui Hristos lucrator in ea, implinesc
in mod real lucrarea intentionata, pentru ca Hristos insusi o implineste nevazut si Biserica
insasi o implineste vazut prin aceste gesturi.
Preotul infatiseaza in fata credinciosilor imputernicirea lui Hristos si a Bisericii, in
calitatea lui de reprezentant al lor, intr-un mod corespunzator raportului intre Hristos si
Biserica: a lui Hristos Care l-a desemnat ca organ vazut prin ale carui gesture si declaratii,
El insusi savarseste Taina in chip nevazut, al Bisericii, intrucat El face in numele Bisericii
invocarea Duhului Sfant, in urma careia duhul lui Hristos coboara cu lucrarea Lui prin
materiile, gesturile, rugaciunile si declaratiile preotului in cel ce primeste Taina. Aceasta
dubla si totusi indisolubila calitate reprezentativa a preotului sau a episcopului, o vadeste
chiar hirotonia lor. Caci ea e savarsita in mod vazut de un episcop, sau in cazul episcopului
de mai multi episcopi, dar in mod nevazut Hristos insusi hirotoneste, adica transmite unei

66
persoane calitatea de arhiereu sau de preot savarsitor vazut al Tainelor, sau o
imputerniceste cu harul sau pentru slujba de organ vazut al Sau in savarsirea Tainelor. Dar
episcopul sau episcopii hirotonisitori invoca totdeauna in Taina Hirotoniei, Duhul Sfant in
numele Bisericii, chiar insasi comunitatea Bisericii insoteste pe episcop sau pe episcopi in
rugaciunile ce le inalta la savarsirea hirotoniei si pe episcop si preot la savarsirea celorlalte
taine.
Invatatura Bisericii, validitatea Tainelor savarsite de un preot sau episcop nu
depinde de vrednicia lor, se bazeaza pe faptul ca rugaciunea si invocarea Duhului facute de
ei este rugaciunea si invocarea Bisericii, iar gesturile lor sacramentale si declaratia lor
despre harul care se coboara sunt insotite de credinta Bisericii ca Hristos insusi lucreaza
prin ele in mod nevazut si ca Hristos insusi Isi implineste de fiecare data fagaduinta data la
instituirea tainelor, ca la savarsirea lor va cobora in cei ce le primesc. Desigur e de dorit ca
preotul sau episcopul sa manifeste si o vrednicie personala in slujirea lor preoteasca sau
arhiereasca. Dar daca aceasta invrednicire lipseste, absenta ei este suplinita de credinta si
vrednicia Bisericii.
In rezumat, elementele constitutive ale Tainelor sunt: mijlocele materiale prin care
Hristos insusi isi comunica harul mantuitor prin mana preotului, prin rugaciunea si
declaratia constatatoare a lui si prin marturisirea credintei si angajarea credinciosului (la
Botez o face nasul pentru primitor). Taina se produce prin actul preotului insotit de
declaratia constatatoare a lucrarii lui Hristos; ea se savarseste si prin atingerea mainii
preotului in mod direct sau printr-o materie de trupul primitorului, pe baza marturisirii
credintei lui si insotita de declaratia constatatoare a preotului, care ea insasi e o marturisire
a credintei in ceea ce se savarseste. Taina e un tot care uneste pe primitor – prin mana
preotului sau prin material folosita de el si prin declratia constatatoare a lui cu Hristos si
prin aceasta cu Biserica, dupa prealabila marturisire de credinta a primitorului si
rugaciunea preotului. Uneori primitorul tainei e pus in contact cu mana preotului printr-o
materie, alteori fara materie, dar contactul personal in credinta a primitorului tainei cu
preotul ca savarsitor al ei e necesar pentru savarsirea tainei.

a) Inovatiile aparute in jurul Tainei Sfantului Botez

Botezul este taina initierii crestine, poarta de intrare in crestinism sau taina
fundamentala si indispensabila pentru mantuire,prin care omul renaste pentru viata

67
spirituala, adica devine membru al Bisericii lui Hristos, dobandind iertarea de pacatul
stramosesc (la prunci), precum si de toate celelalte pacate personale, facute pana la Botez
(la adulti)115.72
Taina Sfantului Botez este prima din cele sapte Sfinte Taine, respectate si practicate
in Biserica Ortodoxa. Ea se administreaza de regula unita cu Taina Mirungerii si cu cea a
Sfintei Impartasanii, alcatuind impreuna ceea ce numim in teologie Tainele incorporarii in
Biserica Crestina. Adunate la un loc sunt numite de Biserica, Tainele de initiere, nu in
sensul de a introduce pe cineva in mistere sau secrete ale unei religii, adica practice mai
putin accesibile marii mase a credinciosilor, ci in acela de intrare, inceput si practicare a
vietii crestine. Prin ruperea de contextual pascal, Taina Botezului isi pierde intelesul
fundamental pentru viata credinciosului.116 Prin Taina Sfantului Botez, cel care o primeste
devine membru al Bisericii lui Hristos. Primitorii Botezului sunt toti cei care nu au fost
botezati, indifferent daca se nasc in familii crestine sau de alte religii. Taina Botezului
confera celui care o primeste calitatea de crestin, acesta fiind intarit spre cresterea
duhovniceasca prin Taina Mirungerii sau a Confirmarii, cum este cunoscuta aceasta taina
in Bisericile Catolice si Protestante. La acestea doua se adauga, cea de a treia taina cea a
Sfintei Impartasanii, care pecetluieste unirea desavarsita cu Hristos, prin primirea Sfantului
Sau Trup si a Sfantului Sau Sange. De aceea, crestinii mai sunt numiti si hristovori adica
purtatori de Hristos.
In practica Bisericii Ortodoxe aceste Sfinte Taine s-au administrat dintotdeauna si
se administreaza toate in acelasi timp, fara a se amana Mirungerea sau Confirmarea si
Impafrtasirea sau Cumenecarea la o varsta mai mare, intre 7 - 14 cum se intampla in
Biserica Catolica.
Efectul cel mai important al Tainei Sfantului Botez este stergerea pacatului
stramosesc, cat si a pacatelor personale savarsile pana la Botez, astfel incat putem spune ca
el nu se mai poate repeta, deci este unic caci nu mai are ce sterge. Pacatul stramosesc iertat
nu se mai repeta, iar cele personale savarsite dupa Botez se iarta sau se sterg nu printr-un
nou Botez ci prin Taina Sfintei Spovedanii sau a Marturisirii. De aceea, pocainta sau
marturisirea sau mai numit si “al doilea botez”.
Prin efectul sau asa cum se spune mai ales in teologia apuseana, Botezul are sau
confera un caracter indelebil, adica de nesters, de aceea el nu se mai repeta decat in
anumite situatii si mai ales daca el nu a fost savarsit corect, nerespectandu-se una din

115
Ibidem, p. 355
116
Pr. Alexandru Schmemann, Din apa si din duh, trad. de Pr. Prof. Ioan Buga, Ed. Simbol, Bucuresti, 1992, p. 5

68
conditiile cele mai importante si anume, savarsirea lui in numele Sfintei Treimi.
Divergenta care se manifesta astaza intre duhul traditiei autentice a Bisericii si constiinta
noastra dogmatica si canonica este rodul unei “pseudomorfoze scolastice”, a teologiei
ortodoxe in care s-a injectat otrava unui spirit legalist strain Sfintilor Parinti.117 Orice
Botez savarsit in numele Sfintei Treimi este socotit ca un Botez valabil. In aceasta situatie,
daca un credincios apartinand Bisericii Romano-Catolice, Luterane sau Calvine ori altor
culte neoprotestante in care se savarseste Botezul in numele Sfintei Treimi, vrea sa treaca
la Biserica Ortodoxa, acestuia nu i se mai repeta Botezul el fiind considerat crestin, ci i se
administreaza doar Mirungerea, in urma catehizarii si a marturisirii de credinta facuta in
scris si declarata public de catre cel care vine la credinta ortodoxa. Daca un credincios din
Biserica Unitariana, care nu crede in Sfanta Treime, un musulman sau un evreu ,budist sau
hindus doreste sa treaca la crestinism, acestuia I se administreaza mai intai Botezul, apoi
Mirungerea si Impartasania118.73In cazul administrarii Botezului, celor din ultima categorie
acesta ar trebui sa se faca tot prin afundare, asa cum se administreaza correct Botezul in
Biserica Ortodoxa. In aceste situatii, se pot intrebuinta vase mai mari, (ex :butoaie, cazi) in
care cel care se boteaza este cuundat pana la gat, afundandui-se capul de trei ori in apa, in
momentul Botezului. La multe Botezuri se foloseste turnarea sau stropirea, ceea ce nu este
corect si nu este specific Ortodoxiei, deci iata o prima inovatie pe care preotii ar trebui sa o
evite. Botezul ortodox se face prin intreita afundare in numele Sfintei Treimi si
simbolizeaza moartea si ingroparea cu Hristos, ca de altfel si Invierea impreuna cu El.
In legatura cu Botezul si repetarea lui mai exista o inovatie sau mai bine zis o
practica si o credinta gresita, destul de frecventa intr-o situatie speciala. Este vorba de
copiii epileptici despre care se crede ca nu au fost botezati corect si mai ales, ca nu li s-au
citit toate rugaciunile de exorcizare, prin care se inlatura puterea si lucrarea diavolului.
Nefiind indepartata corect, printr-o slujba superficiala sau incompleta a exorcismelor
puterea diavolului ar ramane in cel botezat si ar produce epilepsia, de aceea exista unii
parinti sau nasi care cer preotului sa repete Botezul copilului bolnav de epilepsie, ori noi
stim ca din punct de vedere medical aceasta boala apare la copii din alte cauze. O
asemenea practica de re-botezare este incorecta si nu o putem accepta119. Citirea
exorcismelor la Botez isi are rolul ei si cunosc cazuri in care unii preoti ar renunta oricand
la ele deoarece par depasite, invechite, anacronice, textul lor nefiind placut auzului. Din

117
Ibidem. P. 8
118
Pr. Prof.Dr. D. Necula, Traditie si innire in slujirea liturgica, vol I, Ed. Episcopiei Dunarii de Jos, Galati, 1996, p. 152

69
punctul meu de vedere ar fi o greseala, pentru ca in istorie, in decursul timpului
intelepciunea si inspiratia Sfintilor Parinti ce au alcatuit textele de exorcizare nu poate fi
pusa la indoiala. Cerinta si pretentia de a re-boteza un copil cu orice forma de boala grava
nu se justifica in nici un fel.
Am auzit de un caz socant, petrecut la o biserica ortodoxa din Iasi, unde in
momentul inceperii Tainei Sfantului Botez, imediat dupa binecuvantarea data de preot a
aparut o persoana “evlavioasa” care la rugat pe preot sa opreasca botezul , sustinand ca
dumneaei ar fi botezat copilul acasa , fara stirea parintilor si fara ca pruncul ce urma sa fie
botezat sa prezinte vreun semn de boala, sustinand ca oricine are dreptul sa boteze .
Biserica Ortodoxa sustine lucrul acesta dar numai in cazuri grave in care copilul este in
pericol de moarte, Botezul nesuferind amanare.
Persoana respectiva amesteca lucrurile si voia sa iasa in evidenta , amesteca
extrema cu obisnuitul . Preotul a fost supus unei mari incercari, cerand imediat sprijinul
unor colegi din imprejurimi. Intrebarea era: “Il mai botez sau nu?” Copilul nu se incadra la
categoria “botez de necesitate”, fapt pentru care s-a decis savarsirea normala a Tainei
Sfantului Botez. S-a ajuns la un consens prin faptul ca ea a fost indemnata sa devina nas al
copilului, ceea ce-si dorea de fapt. A vrut sa atraga atentia parintilor ca ea poate chiar sa
devina savarsitoare a tainei. Biserica nu accepta astfel de lucruri facute pe furis fara
incuviintarea parintilor copilului. Femeia suferise o trauma in tinerete, neputand sa aiba
copii, ea botezase primul copil al familiei respective si nu accepta sub nici o forma ca al
doilea copil sa aiba alti nasi. 74
Daca citirea exorcismelor pentru copiii epileptici mai poate fi ingaduita ca forma a
rugaciunii celui rau, recunoscandu-se de specialisti ca nu este numai o boala neurologica, o
boala orgnica, deci si o boala sufleteasca, in nici un caz botezul nu trebuie repetat.
Repetarea Botezului savarsit valabil nu este altceva decat un sacrilegiu. Tot sacrilegiu este
repetarea Botezului celor care trec de la Biserica Ortodoxa la stilisti , adica la cei care tin
calendarul vechi iulian neindreptat sau cei care trec eventual la Biserica Romano-Catolica,
Greco-Catolica sau la diverse secte. A repeta Botezul Crestin inseamna ignoranta
teologica totala, rea vointa si dispret pentru lucrarile Harului Duhului Sfant. Mometul
savarsirii Tainei Sfantului Botez este marcant in viata oricarui om. Dupa nasterea trupeasca
din parinti, nasterea duhovniceasca sau renasterea la viata cea noua in Hristos, lepadarea
omului cel vechi al pacatului, este plina de incarcatura emotionala si harica si de

119
Ibidem, p. 153

70
semnificatie soteriologica. Cunoscand aceasta semnificatie majora a momentului
Botezului, credinciosii ii acorda importanta care i se cuvine, cautand sa faca din el o zi de
sarbatoare, careia I se mai poate asemana doar casatoria, care este si ea tot un fel de
renastere pentru viata de familie si de societate. De aceea, ziua botezului unui prunc si cu
atat mai mult a unui om matur este una dintre cele mai frumoase din viata, ramanand adanc
inscrisa in cronica unei familii.
Din dorinta de a marca importanta unei asemenea zile a aparut o practica straina de
duhul comunitar al Bisericii si anume aceea de a boteza copiii separat. Practic aceasta se
intalneste mai ales in cazul in care la o Biserica sunt programati mai multi copii. E vorba
aici, bineinteles de parohiile urbane cu o densitate mai mare de credinciosi. In aceasta
situatie sunt unii parinti sau nasi care anuntand pe preot de programarea datei pentru
savarsirea unui Botez precizeaza in mod expres ca pruncul sa fie botezat singur, in cazul in
care la aceeasi ora au mai fost programati si alti copii la Botez120.75In aceasta situatie,
preotul este nevoit sa savarseasca taina Botezului, fiecaruia in parte, citind de fiecare data
slujba Botezului in intregime si sfintind pentru fiecare in parte, apa pentru Botez.
Asemenea practica nu isi gaseste nici o justificare in prectica Bisericii Ortodoxe. Unii cred
ca daca in aceeasi apa a Botezului sunt cufundati mai multi copii deodata, doar primul ar fi
cel care primeste Botezul deplin iar pentru ceilalti, apa sfintita pentru Botez nu ar mai avea
aceleasi efecte, de aici credinta si expresia populara care circula pe seama unor persoane ce
sunt mai agitate si comit anumite fapte rele, uneori maui putin cugetatte ca nu sunt botezate
in toata apa. Conceptia aceasta este total lipsita de temei, pentru ca puterea sfintitoare a
apei ramane aceeasi pentru toate persoanele care s-ar cufunda in ea. Apa ramane sfintita si
dupa savarsirea Botezului, intrucat dup ace s-au cufundat copiii in ea, pentru destinatia ei
speciala de a fi folosita numet la Botez ,ea se varsa dupa intrebuintare intr-un loc special
ferit de intinare numit umivalnita care de cele mai multe ori la parohiile de tara consta
dintr-un fel de fantana ingusta cu tuburi de cimemt care nu e sapata pana la apa. In acest
loc se varsa apa folosita la Botez. Singura regula care se respecta in cazul botezarii mai
multor prunci in aceeasi apa sfintita, daca sunt de botezat baieti si fete mai intai se boteaza
baietii. Toti insa primesc aceeasi putere sfintitoare a apei si pentru toti Taina Botezului
este la fel de valabila. In al doilea rand cei care doresc ca Botezul sa fie savarsit separat
invoca drept motiv grija pentru evitarea unei eventuale contaminari cu o boala de piele sau
cu o alte boala pe care ar aveao unul din copiii ce urmeaza sa fie cufundati in aceeasin apa.

120
Ibidem, p. 154

71
In acest scop unii cer sa se faca o dezinfectare a cristelnitei, inainte de a se turna in ea apa
pentru sfintit. Este de datoria paraclisierului sa intretina cat mai curata critelnita in intreg
ansamblul ei atat la interior cat si la exterior. Grija exagerata a parintilor si nasilor pentru
copii de a nu contacta o boala, fie ea si de piele este oarecum justificata dar in cazul
Botezului ea devine exagerata si simptomatica, ca si in cazul impartasirii credinciosilor cu
aceeasi lingurita fara ca aceasta sa ne contamineze cu diferite boli, la fel la savarsirea
Botezului nu se poate pune problema unei infectari sau imbolnaviri. Daca noi credem ca pa
sfintita nu mai este o apa obisnuitaci una care opereaza renasterea spirituala si stergerea
pacatului atunci nu ne mai temem de contaminare. Daca o privim si o socotim ca o simpla
apa, fara nici o putere atuncu ne indoim si de efectul ei asupra celui ce se boteaza si ne
temem si de contaminare, in concluzie reiese ca practica botezarii separate a copiilor nu
este justificata.
Dar cea mai grava inovatie pe care am intalnit-o la Taina Sfantului Botez este
practica botezarii copiilor avortati. Este o problema foarte delicate de practica liturgica, dar
mai ales de natura teologica. Stim ca Sfintele Taine sunt lucrari sinte si sfintitoare savarsite
de episcopi si preoti pentru mijlocirea harului Duhului Sfant necesara mantuirii, se
administreaza numai persoanelor vii pentru ca acestea sa-si poata exprima adeziunea sau
consimtamantul la lucrarea respective. La savarsirea unor asemenea slujbe, efectul lor
depinde si de vointa prrimitorului. Ele nu sunt lucrari mecanice care sa opereze
tranformarea sau schimbarea primitorului, numai prin ele insele ci presupun sau angareaza
si vointa Lui. Chiar daca in cazul Botezului, savarsit mai ales pruncilor, aceasta dorinta
estew exprimata dec nasi care marturisesc credinta in numele celor care se boteaza, Taina
Sfantului Botez nu se poate administra copiilor nascuti morti si cu atat mai mult celor care
aub fost avortati fara voie pe cale naturala si mai grav celor avortati cu voie prin mijloacele
medicale specifice. A admite sau a incuraja o asemenea practica ar insemna o incalcare
grava a unui principiu dogmatic si o inovatie liturgica dintre cele mai condamnabile (dupa
mine cea mai grava), care nu-si poate gasi in nici un fel justificarea. Biserica este foarte
categorica si nu permite nici macar oficierea slujbei inmormantarii copiilor morti
nebotezati, cu atat mai mult ea nu permite oficierea Tainei Botezului copiilor avortati sau
lepadati.
Botezul copiilor avortati, savarsit de unii preoti in ziua Sfantului Ioan este una
dintre cele mai oribile si mai condamnabile inovatii liturgice egala in gravitate cu
sacrilegiul sau batjocorirea celor sfinte: Pentru ca Sfintele Taine se administreaza numai
persoanelor care sunt in viata, fiindca numai acestea au nevoie de harul pe care-l mijlocesc

72
aceste lucrari sfinte121.76Din pacate, si in parohia in care imi desfasor activitatea, au slujit
inaintea mea preoti care foloseau asemenea practici. Colegul meu care este si parohul
Bisericii din Cordun, din 1984 nu a acceptat sub nici o forma aceasta practica. Botezul era
savarsit la Cimitir in ziua de Sfantul Ioan, pe 7 ianuarie si in ratacirea lor, enoriasii care
cereau acest lucru, puneau celor “botezati” numele de Ioan si Ioana. Si acum mai gasesc in
pomelnice siruri intregi de aceste nume care dupa unii merita sa fie pomeniti deoarece sunt
botezati. A administra Botezul unor asemenea persoane inseamna o desconsiderarea sau o
bataie de joc fata de Taina Sfantului Botez, atat de importanta in viata credinciosilor122.77O
asemenea lucrare ar insemna o taina savarsita fara prezenta obiectului sau primitorului. Ar
insemna o formula magica rostita de la distanta si fara efect. De asemenea, persoana
respective nu s-ar putea impartasi direct si deplin de efectul tainic, deoarece aceasta se
savarseste intotdeauna, dupa traditia ortodoxa, impreuna cu Mirungerea si cu Sfanta
Impartasanie care alcatuiesc, asa numitele, Taine de initiere crestina, adica Tainele de
intrare in Crestinism sau Tainele incorporarii in Hristos . In situatiile in care credinciosii
solicita o asemenea slujba, necunoscand gravitatea savarsirii ei, slujitorii trebuie sa refuse
categoric si sa si explice de ce nu se poate sarvarsi, iar daca obiceiul este indatinat prin
traditie in parohia sau zona respective el trebuie inlaturat cu desavarsire iar daca scopul lui
este material, de castig, este cu atat mai mult de condamnat. Un slujitor care savarseste o
asemenea ceremonie este fur de cele sfinte. Obiceiul este cu atat mai demn de condamnat
daca botezul respective se face si copiilor avortati cu buna stiinta sau voie. In aceste cazuri
s-ar asemana cu sfintirea unei crime. Cat priveste randuiala dupa care se face o asemnea
slujba, este de inteles ca el nu poate fi decat o simpla improvizatie si care in nici un caz nu
poate fi socotit ca un botez. Aceata “randuiala” nu este mentionata sub nici o forma in nici
o carte de cult sau de teologie si constituie o grava abatere si o inovatie nedorita. Daca ar fi
fost necesar, iar Biserica ar fi considerat o asemenea practica indreptatita si corecta, ar fi
prevazut-o ca pe un ritual sau ca pe o exceptie de la regula Botezului ori asa ceva nu
intalnim nicaieri. Se intelege ca pe langa pregatirea celor necesare pentru o slujba de
Botez, ritualul principal nu poate consta decat in stropirea unui mormant acoperit cu o
panza alba cu Aghiazma Mare de la Boboteaza si cu rostirea formulei Botezului, dandu-se
in general celor care au fost “botezati” in acest fel, asa cum amintim mai sus numele de Ion

121
Arhim. Lect. Dr. Vasile Miron, Unitatea liturgica in Ortodoxie si specifitati cultice locale in “Ortodoxia”, anul LVI,
nr. 3-4, iulie- decembrei, 2005, p. 123
122
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, op. cit., p. 158

73
si Ioana. Pana si in punerea numelui este o greseala liturgica deoarece un nou-nascut
primeste numele la opt zile, cu o molifta speciala care se numele “La insemnarea numelui
pruncului” deci, inainte de Botez, cand preotul il insemneaza pe prunc la gura si la funte,
la gura si la piept, binecuvantand-ul. Ori atunci cand botezi un mormant, nu mai poate fi
vorba de asa ceva. Ceea ce prevede Molitfelnicul sau Aghiazmatarul in legatura cu copiii
nebotezati, este doar pedeapsa grea pentru parintii din a caror neglijenta se intampla sa
moara cu trupul nebotezat, fie ca s-a nascut, fie ca a fost lepadat sau avortat. Cat priveste
un ritual al botezarii lor sau al inmormantarii acestora, cartile de cult nu pomenesc nimic.
Ne intrebam de unde provine aceasta practica a botezului copiilor avortati ca si cea a
inmormantarii si pomenirii la soroacele indatinate de Biserica pentru pomenirea mortilor, a
copiilor morti nebotezati.123 78

Credem ca din grija fireasca pentru mantuirea sufletelor lor sau pentru intrarea
in imparatia lui Dumnezeu. Gandul si grija pentru cei morti sunt, fara indoiala, lucruri de
luat in seama si vrednice de lauda. Sunt datorii crestinesti care tebuie cultivate si
respectate. Dar pentru indeplinirea acestui scop, nu este ingaduit sa dispretuim invataturile
si practicile bisericesti corecte si traditionale inventand tot felul de randuieli neconforme cu
doctrina si practica Bisericii. Pe langa aceasta, se scapa din vedere sau se neglijeazaun
lucru foarte important si anume: grija pentru indreptare, pocainta si iertare a celor care au
savarsit pacatul avortului. Nu starea a celor copii avortati trebuie sa ne preocupe in chip
special sau a celor ingropati fara slujba , ci starea celor care au facut ca din neglijenta sau
cu buna stiinta sa se intample asa ceva. Care va fi starea sufletelor copiilor avortati cu voie
sau fara de voie, sau ale celor nascuti mortis au morti nebotezati o stie numai Dumnezeu
caci oricum intra planul Iconomiei divine si a dragostei nemarginite a dragostei lui
Dumnezeu fata de oameni. Nu se poate ca acesti prunci nevinovati sa fie randuiti de
Dumnezeu la locuri de osanda, El fiind cel care iubeste copiii si mai ales pe copiii
nevinovati. Mai gasim inca in pomelnice o cerere pe care o socotesc nepotrivita sugerata
uneori chiar de catre clerici, aceia pentru “scoaterea la lumina a pruncilor avortati”. Nu
credem ca sufletele acelor copii avortati ajung in intuneric, si mai degraba ale mamelor
care i-au ucis si avortat daca nu dau dovada de cainta si indreptare asa cum recomanda
Biserica. De aceia ar trebui sa se roage pentru ele si nu pentru acei copilasi nevinovati.
Sufletele unor asemenea mame trebuie aduse la lumina si aceasta prin pocainta multa si
continua si mai ales prin fapte ale milei trupesti si sufletesti. Sunt femei care privesc cu

123
Ibidem, p. 159

74
multa usurinta avortul, uneori ca pe un lucru obisnuit si considera ca simpla citire e
Moliftei la lepadarea pruncului este suficienta pentru a fi iertata de toata gravitatea
savarsirii unei astfel de fapte. Fara indoiala, ca Molifta este necesara iar cea care o solicita
doreste un lucru bun, insa ea este numai o simpla rugaciune prin care se ingaduie mamei sa
intre in Biserica. Ceea ce urmeaza este neaparat pocainta sau Spovedania, cu canonisirea
sau parerea de rau care trebuie sa-l insoteasca pe cel care a gresit toata viata. Desigur ca un
pacat marturisit cu parere de rau si cu angajamentul de a nu-l mai face se iarta pin
spovedanie, dar parerea de rau pentru savarsirea unei crime (avortul este o crima) sau mai
multora trebuie sa ne insoteasca toata viata. In aceasta privinta treubuie mentionat faptul ca
si avortul savarsit fara de voie este socotit sau pedepsit tot ca pe o crima , ca pacat al
uciderii. Nu este potrivita practica de a prezenta pe un timp indelungat noua lumanari si
noua prescuri la Sfantul Altar pentru pomenirea la Proscomidie cu scopul de a se ierta
pacatul avortului124.79La Proscomidie este suficienta sa prezentam o prescura si o lumanare
impreuna cu pomelnicul , iar daca vrem ca dragostea noastra si dorinta de indreptare sa
prisoseasca , sa ne concretizam in fapte bune : botezarea pruncilor parasiti , imbracarea si
hranirea copiilor sarmani si fara ajutor , ingrijirea pentru buan lor educatie , infierea unor
asemenea copii ai nimanui pe nu-i iubeste nimeni , vizitarea si ajutorarea copiilor din
orfelinate , legane de copii , scoli incluzine ca si orice fapte de milostenie savarsite fata de
cei in nevoi cu intentia de a fi o usurare de pacatele savarsite . Acestea si altele asemenea
trebuie sa fie faptele pe care sa le savarsim pentru copiii avortati sau lepadati cu voie sau
fara voie, iar nu botezarea unui mormant cu cheltuieli care ar putea sa acopere nevoile
materiale si spirituale ale atator copii care asteapta ajutorul nostrum. In concluzie, practica
botezarii copiilor avortati cu voie sau fara de voie si morti nebotezati este o inovatie
liturgica neingaduita de Biserica si care nu trebuie practicata sau incurajata in nici un fel.
Daca prin botez devenim membri ai bisericii lui Hristos , repetand in noi moartea si
invierea Sa, ne facem purtatori de Hristos sau hristofori, imbracandu-ne in El, ne intarim
spre cresterea duhovniceasca prin ungerea cu Sfantul Mir . Mirungerea este Taina prin care
se impartasesc noilor botezati puterea si darurile Sfantului Duh, necesare pentru cresterea,
sporirea si intarirea credinciosilor in viata cea noua, intru Hristos125. Spre deosebire de
romano-catolici la care de prin secolul al XIII-lea ungerea cu Sfantul Mir se administreaza
separat fata de Botez, dupa varsta de 7-12 ani, in Biserica Ortodoxa, aceasta Sfanta Taina
se administreaza imediat dupa Botez. Randuiala ortodoxa a Mirungerii nu constrituie o

124
Ibidem, p. 160

75
slujba aparte, de sine statatoare, ci e impreunata cu cea a Botezului. Avand in vedere
marturiile scripturistice si patristice, putem spune ca este corecta si indreptatita practica
Bisericii Ortodoxe si a Bisericilor Vechi Orientale de a administra Taina Mirungerii
imediar dupa Botez. Taina Mirungerii sau Ungerii cu Sfantul si Marele Mir, este inteleasa
sau conceputa de invatatura Bisericii, ca taina prin care se impartasesc noilor botezati
puterea si darurile Sfantului Duh, necesare pentru cresterea, sporirea si intarirea
credinciosilor in viata cea noua in Hristos. Ea nu inseamna o completare sau o desavarsire
a Botezului, care are rolul sau precis de a ierta pacatul stramosesc cu care ne nastem, si pe
cele personale savarsite pana la acea data.80Constitutiile apostolice vorbesc de evocarea
Duhului Sfant pentru Mir la fiecare nou botezat pentru ca sa fie lucrator in cel botezat si sa
invieze si sa traiasca impreuna cu el : “daca nu se indeplineste asupra fiecaruia dintre cei
botezati o astfel de evocare, atunci cel ce se boteaza se cufunda numai in apa ca iudeii si
leapada numai necuratia trupului”. In canonul 48 al Sinodului local de la Laodiceea, se
vorbeste despre savarsirea imediata a mirungerii dupa baia Botezului: “se cuvine ca cei ce
se lumineaza dupa Botez sa se unga cu hrisma cereasca si sa fie partasi imparatiei lui
Hristos”. Aceeasi practica o intalnim si in Apus, in primele veacuri crestine. Sfantul
Ambrozie al Milanului spune clar ca Ungerea cu Sfantul Mir pe crestetul capului se facea
imediat dupa iesirea din apa botezului. Savarsirea imediata a Mirungerii dupa Botez o
mentioneaza acelasi sfant parinte apusean si in alta lucrare unde se spune ca dupa ridicarea
din apa Botezului si ascultarea pericopei spalarii picioarelor, “urmeaza pecetea
duhovniceasca, care ati ascultat ca se citeste si astazi, pentru ca ceea ce se face dupa
Botez se face cu desavarsire, atunci cand la invocarea preotului se revarsa Duhul Sfant,
Duhul intelepciunii si al intelegerii, Duhul sfatului si al puterii, Duhul cunoasterii si al
evlaviei, Duhul temerii de Cel sfant, cu cele sapte virtuti ale Duhului”. Fericitul Augustin
vorbeste de aceeasi practica care arata: “el insusi (Duhul Sfant) este invocat peste cei
botezati ca sa le dea Dumnezeu potrivit cuvintelor proorocului, duhul intelepciunii si al
intelegerii.
Din marturiile prezentate pana aici, reiese clar ca Mirungerea desi este o Taine
deosebita de cea a Botezului, in vechime nu s-a savarsit niciodata separat fata de Botez, ci
totdeauna indata dupa el, in stransa legatura cu el, adica in cadrul aceleiasi ceremonii
religioase. Din punct de vedere liturgic, Mirungerea nu constituia nici o slujba bisericeasca
sa un serviciu religios independent de cel al Botezului, ci a facut parte din insusi randuiala

125
Pr. Prof. Ene Braniste, op. cit., p. 355

76
Botezului. In concluzie credem ca practica respectata in Biserica Ortodoxa si bisericile
vechi orientale de a savarsi Mirungerea imediat dupa Botez este corecta si adevarata si in
acelasi timp comforma cu traditia. Prin savarsirea ei imediat dupa Botez, urmata de Taina
Impartasaniei, se mentine Unitatea Tainelor de initiere. Personal, nu am gasit nici o
inovatie liturgica in ce priveste savarsirea acestei Sfinte Taine.

b) Inovatiile aparute in jurul Tainei Sfintei Spovedanii

Spovedania sau marturisirea pacatelor in fata preotului constituie partea principala a

Tainei pocaintei, Taina prin care credinciosul dobandeste iertare pacatelor savarsite dupa
Botez si impacare cu Dumnezeu si cu Biserica126.81Spovedania a mai fost numita si “al
doilea Botez” si este taina curatirii de pacatele personale si a refacerii legaturii spirituale cu
Biserica, intrerupta sau slabita temporar prin pacat. Locul apei curatitoare a Botezului il tin
aici lacrimile pocaintei pentru pacatele savarsite. Taina Sintei Spovedanii joaca un rol
central in spiritualitatea ortodoxa. Este Taina prin care se restabileste legatura crestinului
cu Dumnezeu, intrerupta prin pacat. Viata crestinului nu se poate concepe fata spovedanie,
daca avem in vedereca toti pacatuim, comform celor spuse de Sfantul Apostol si
evanghelist Ioan: “Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu
este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios ca sa ne ierte pacatele
si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea”(I Ioan, 9-10). In activitatea pastoral
misionara a preotului, Taina Spovedaniei este una dintre lucrarile cele mai importante, cele
mai practicate si solicitate de catre credinciosi si cu efectele cele mai benefice pentru
progresul spiritual al pastoritilor. De aceea putem spune ca Sfanta Spovedanie nu este
numai o lucrare liturgica sau una din cele Sapte Sfinte Taine ale Bisericii, ci mai ales este
un mijloc si o cale de pastoratie individuala prin care preotul duhovnic poate sa modeleze
si sa transfome sufletul penitentului.
Aceasta Taina a fost instituita de Mantuitorul nostru Iisus Hristos dupa invierea Sa
din morti. Textul pe care se intemeiaza acest adevar il gasim in Evanghelia dupa Ioan: “Si
zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant; carora le veti ierta
pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan XX,22-23). Acest fapt nu
s-a intamplat fara un precedent si el a fost anuntat mai intai de Maintuitorul(Matei 18-18),
anunt care avea menirea de a pregati pe apostoli pentru primirea acestui mare dar 127. 82
In

126
Ibidem, p. 382
127
Pr. Viorel Sava, Taina marturisirii in riturile liturgice actuale, Ed. Trinitas, Iasi, 1999, p. 23

77
limbajul teologic, cat si in cel curent al credinciosilor, taina aceasta apare sub mai multe
denumiri, fiecare dintre ele punand in lumina unul sau altul din aspectele specifice ei. O
prima denumire este „Taina pocaintei‟ sau „Pocainta‟, denumire care accentuiaza parerea
de rau declansata de constientizarea starii de pacatosenie128. In cadrul liturghiei Sfantului
Vasile cel Mare, inainte de sfintirea Darurilor, preotul se roaga zicand: “Pentru aceasta
Stapane preasfinte si noi pacatosii si nevrednicii robii Tai, care ne-am invrednicit a sluji
sfantului Tau jertfelnic, nu pentru dreptatile noastre, ca n-am facut ceva vrednic pe
pamant, ci pentru mila Ta si induratile Tale pe care le-ai varsat cu prisosinta peste noi,
indraznind ne apropiem de Sfantul Tau jetfelnic…”.
Perioada Triodului are un pronuntat caracter penitential, de pocainta, scos in
evidenta de Canonul Sfantului Andrei Criteanul, dar nu numai aceasta perioada este
potrivita pentru pocainta ci si celelalte posturi de peste an si oricand crestinul simte nevoia.
Acelasi inteles il comporta si denumirea de Spovedanie sau Taina Spovedaniei, denumire
de origine slava, care are la baza verbul „ispovediti‟129.
O alta denumire este aceea de „Marturisire‟ sau „Taina Marturisirii‟, denumire ce
are un continut mai larg datorita faptului ca ea vizeaza expunerea pacatelor in fata
duhovnicului, tradarea ascunzisurilor constiintei, ca urmare a constientizarii starii de
pacatosenie, a dorintei de indreptare si de reinoire a comuniunii de iubire cu Dumnezeu.
Actiunea duhovnicului de influientare personala asupra penitentului nu face parte integral
din aceasta Taina, dar constituie pentru preot o obligatie pastorala. De aceeatrebuie sa
disociem intre Taina Spovedaniei propriu zisa, care consta in marturisirea pacatelor si
iertarea lor de catre Dumnezeu, prin duhovnic, pe de o parte, si lucrarea de indrumare sau
sfatuire de lucrare duhovniceasca pe de alta parte. Validitatea Tainei, nu este absolut
conditionata de aceasta sfatuire duhovniceasca dar, “rolul preotului nu va fi complet daca
se va margini numai la primirea marturisirii si la dezlegarea penitentelor de pacate”. In
acest sens, Sf.Scriptura prezinta preotul sub doua aspecte: 1.) de administrator al Tainelor
dumnezeiesti (I.Cor. 4,1; Tit 1,7) si 2.) de impreuna lucrator al Lui Dumnezeu (I.Cor. 3,9;
II.Cor.6,1).
Ca administrator al Tainelor, “preotul este un organ prin care Dumnezeu
impartaseste credinciosilor sai harul Sau specific fiecarei Taine. In Rolul sau de om de
ajutor sau de colaborator al Lui Dumnezeu, preotul aduce contributia sa personala de

128
Ibidem, p. 24
129
Ibidem, p. 25

78
inraurire a oamenilor, pe temeiul invataturii Evangheliei”130. Oricum rolul sau de
admnistrator al Tainelor Lui Dumnezeu este fundamental, deci mult mai important decat
cel de colaborator al Lui Dumnezeu, contributia omului fiind cu totul neinsemnata fata de
lucrarea Lui Dumnezeu.
In Taina Marturisirii insa, “rolul preotului de pastor sau de conducator spiritual
iese la iveala intr-o masura covarsitoare. In nicio alta Taina, exercitarea unei actiuni de
inraurire personala din partea lui nu este atat de necesara. Explicatia de gaseste, de altfel,
in insasi natura momentelor si conditiilor privitoare la aceasta Taina. Deoarece cu ocazia
Sfintei Marturisiri, sufletul celui ce se pocaieste este adanc rascolit si framantat nu numai
de o datorie religioasa ci si de o profunda trebuinta psihologica d regenerare, el este mai
dispus si mai primitor pentru imdrumari decat in orice alta imprejurare; pe de alta parte,
analiza sufleteasca, atat prin examenul de constiinta al penitentului si prin propria-i
marturisire, cat si scrutarea constiintei lui de catre duhovnic, dau un prilej unic pentru cea
mai adanca patrundere in psihologia penitentului”131.83De altfel, si rolul credinciosului
este si trebuie sa fie mai insemnat decat in celelalte lucrari sfintitoare.
Deoarece Botezul nu se repeta, cea “care continua apa Botezului este Taina
Pocaintei”, a Spovedaniei sau Marturisirii. Taina Pocaintei reprezinta “mare noutate adusa
de crestinism” pe care Biserica a practicat-o din timpurile apostolice pana in zilele noastre.
Insasi Spovedania nu trebuie conditionata de perioada unuia din cele patru posture ale
anului bisericesc ci poate fi savarsita ori de cate ori constiinta se simte incarcata de fapte
rele, de care trebuie sa ne debarasam. Niciodata nu trebuie sa ne socotim ca suntem fara de
pacat, caci asa cum spuneau cei vechi, a gresi este omeneste, dar a persista sau a ramane in
pacat este diabolic. Orice fapta rea, cat de mica ar fi repetata inseamna o acumulare de
pacate care devin daunatoare.
S-a mai creat obiceiul ca la Spovedanie sa mearga mai ales cei in varsta, care se si
impartasesc, ceea ce este complet gresit. Nu trebuie sa asteptam sa imbatranim ca sa ne
spovedim, ci trebuie sa ne obisnuim din tinerete cu spovedania. Crestinul inca din tinerete
trebuie sa-si gaseasca un duhovnic care dupa parerea mea este la fel de important ca si
medicul de familie, si poate si mai mult. Duhovnicul este dator la orice ora sa raspunda
cerintelor ucenicilor. In continuare, voi prezenta cateva inovatii legate de Taina
Spovedaniei:

130
Pr. Prof. Petre Vintilescu, Spovedania si duhovnicia, Ed. Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia, 1995, p. 26
131
Ibidem, p. 28

79
 1. Aparitia unor ghiduri pentru marturisirea pacatelor, care circula sub forma de
brosuri (fara editura) in care apar si intrebari mai putin decente, exagerate, absurde si mai
degraba incitatoare la savarsirea pacatului, trezind curiozitati in special pentru cei tineri.
Ele sunt izvorate dintr-o conceptie mai putin corecta despreviata si modul de a trai al
credinciosilor obisnuiti, care se deosebesc de vietuitorii din manastiri. De aceea se si
recomanda ca spovedania credinciosilor din parohii sa se faca mai ales la duhovnicii din
parohii. Cat priveste spovedania dupa pravila, socotim ca ea nu mai poate fi aplicata decat
in cazuri rare si nici atunci, nu mai putem pune toate intrebarile din molitfelnic.
2. Spovedania adevarata nu este aceea in care ascultam liste intregi de pacate pe
care unii credinciosi cred ca le-au savarsit sau in care punem tot felul de intrebari la modul
savarsirii pacatului, ci cea facuta cu cainta si cu parere de rau.
O alta inovatie ar fi cea legata de marturisirea publica, care e drept s-a savarsit in
Biserica primara in care oamenii erau cu adevarat curati sufleteste, sfinti, dar care in
timpurile noastre nu mai este potrivita. Am auzit de un caz, undeva in Dobrogea unde la
Biserica la care a ajuns intamplator un credincios din parohia Cordun, ce se afla la munca
in acea zona, vrand sa se spovedeasca, s-a intamplat ca preotul i-a asezat pe toti in
genunchi (vreo cincizeci de persoane), indemnandu-I sa spuna in cor Tatal nostru, iar apoi
tot in cor, fiecare sa-si marturiseasca pacatele. Respectivul credincios a mers si s-a
impartasit impreuna cu ceilalti si totusi a ramas cu o grea povara. El traia necununat de
vreo douazeci de ani si ar fi dorit sa discute personal cu preotul, dar nu i s-a permis acest
lucru din lipsa de timp. La fel si la Cordun, acum treizeci de ani preotul care slujea atunci
si care mai este in viata marturisea pe crestini in grup, invocandu-le marea iubire a lui
Dumnezeu fata de oameni. Cel mai grav este faptul ca spovedea foarte multi credinciosi in
Vinerea Mare, zi aliturgica ori in aceeasi zi, in fiecare an cateva sute de credinciosi se
spovedeau si primeau Sfanta Impartasanie. Cand am venit in parohie, acum optsprezece
ani, o batranica luand in deradere acest lucru, cumva ironic mi-a zis : sa-i vedeti Parinte pe
cei din familiile (a enumerat cateva nume) cum vin la spovedit si impartasit in Vinerea
Mare , in sir indian. Am incercat sa o linistesc, spunandu-i ca fiecare credincios si cu atat
mai mult o familie are dreptul sa se spovedeasca. Pe respective persoana o deranja faptul
ca aceste siruri, cu aceste familii intrau doar o singura data pe an in biserica, in Vinerea
Mare (dupa post negru) in care se spovedeau si se impartaseau. Femeia avea dreptate
pentru ca i-am urmarit si intr-adevar doar in acea zi intrau in Biserica pentru se spovedi si
impartasi. Ei priveau Spovedania si Impartasania ca pe o viza pusa pe un act, ca pe o
factura platita anual si nu ca pe o eliberare de pacate dupa care sa primeasca dezlegarea de

80
la duhovnic. Colegul meu care a slujit la randul sau ,timp de 7 ani cu preotul care facea
asemenea greseli, nu a putut face mare lucru de unul singur, pentru ca ori de cate ori
incerca sa-si impuna corect punctul de vedere al Bisericii nu era ascultat. Credinciosilor li
se parea ca respectivul preot este mult mai ingaduitor in privinta pacatului, fara sa mai dea
vreun fel de sfatuire duhovniceasca iar de canon nici nu mai amintea. Cunosc aceste lucruri
pentru ca inainte cu sapte ani de a veni in aceasta parohie am slujit Biserica aceasta in
functia de cantaret bisericesc, timp de un an. Separase Biserica in doua tabere, doua turme
care isi schimbau preferintele pentru preot dupa bunul lor plac. Nu era deloc recomandata
si prezentata ascultarea de Biserica. Cand din 1994 am fost numit preot la parohia Cordun,
eu cred si sunt convins ca am facut o echipa buna cu preotul paroh Constantin Tiron,
rezultatele neintarziind sa apara. In privinta spovedaniei de care vorbeam, cel putin in
postul mare i-am obisnuit impreuna pe credinciosi sa se spovedeasca de la inceputul
postului pana la Dumnica Floriilor explicandu-le prin cateheze si predici despre marea
insemnatate bisericeasca a saptamanii ce urmeaza, numita Mare in care crestinii sa
retraiasca alaturi de Hristos, momentele cele mai importante din istoria mantuirii. Asta nu
inseamna ca am refuzat cazuri extreme care au aparut in Saptamana Mare, spovedirea
studentilor, elevilor, militarilor, bolnavilor, etc. Am renuntat la castigul material care era
dobandit in Vinerea Mare in detrimental castigului spiritual, acela al aplicarii corecte a
invataturii de credinta.
O alta greseala pe care am intalnit-o si care mi-a fost descrisa de rude apropiate o
voi reda aici: undeva intr-o comuna din judetul Iasi, preotul spovedeste in timpul postului
pe unde apuca cu epitrahirul in Biserica, dupa Biserica daca acolo l-a gasit, dupa copaci la
umbra, unde era gasit, acolo spovedea. Eu cred ca persoanele sanatoase, care se pot deplasa
la Biserica trebuie spovedite dupa toata randuiala; preotul imbracat cu epitrahil si felon, da
binecuvantarea, rosteste rugaciunile incepatoare , Psalmul 50 , rugaciunile de dezlegare ii
citeste marturisirea “Iata fiule, Hristos sta nevazut…”, spovedeste pe credincios, ii prezinta
modul de indreptare daca acesta arata credinta sincera, dupa care rugaciunea “Stapane
Doamne, Dumnezeule…”, urmeaza ectenia intreita dupa care se incheie cu rugaciunea
“Cuvine-se cu adevarat…”.
Incheind Taina Marturisirii credem ca rostirea rugaciunii de dezlegare nu inseamna
un sfarsit ci tocmai ea anunta pentru credinciosul care s-a marturisit, inceputul unei noi
vieti.

c)Inovatiile aparute in jurul Tainei Sfintei Euharistii

81
 Sfanta Liturghie este o adevarata scoala a invataturii crestine, un bogat si nepretuit
tezaur de doctrina si o cateheza vie la indemanasi pe intelesul tuturor132.
Participarea credinciosilor la viata harica transmisa prin Sfintele taine incepe cu
Botezul si culmineaza cu Sfanta Euharistie sau Impartasirea prin care se realizeaza unirea
noastra deplina cu Hristos cel intrupat133.84Impartasirea reprezinta deci culmea cea mai
inalta sau termenul final al urcusului nostru bisericesc. Aceasta taina este savarsita sau
oficiata numai de slujitorii sfintiti adica arhereii si preotii. Diaconii nu impartasesc pe
credinciosi si cu atat mai putin laicii sau mirenii. Diaconii pot impartasi numai in cazul in
care cineva este pe moarte si nu este de fata un preot.
In privinta persoanelor indreptatite sa primeasca Sfanta Impartasanie, acestea
trebuie sa fie numai cei pregatiti, care nu au impedimente ce sa-I opreasca de la aceasta,
cum ar fi: cei ce au blestem de la episcop, cei ce traiesc in desfranare, cei ce sunt
necununati, cei ce practica perversiuni sexuale, fermecatorii, vrajitorii, ghicitorii, hoti de
lucruri sfinte, ucigasii, femeile care avorteaza si altele. Toate aceste categorii de pacatosi
presupun o perioada lunga de pocainta si indreptare, dupa care duhovnicul da permisiunea
de a primi Sfanta Impartasanie.
In cadrul Sfintei Liturghii se pot constata urmatoarele inovatii (adaptari) sau
dezvoltari locale si anume:
1.Obiceiul sporadic al unor preoti slujitori de a da binecuvantarea mare nu numai cu Sfanta
Evanghelie ci si cu Sfanta Cruce, gest care nu impieteaza cu nimic actul liturgic in sine,
deoarece Sfanta Liturghie reproduce in mod sacramental roadele Crucii si ale Invierii, insa,
intrucat acest fapt este sugerat in chip symbolic prin insemnarea crucisa cu Sfanta
Evanghelie deasupra Sfantului Antimis, consideram ca intrebuintarea Sfintei Cruci in acest
moment nu este necesara.
2.Exista la unele manastiri (Cernica, Horaita, Sihastria) obiceiul de a se canta in intregime,
dupa notatia psaltica, psalmii antifonici (102,145), asa cum se proceda odinioara in
Biserica veche134.85Nici aceasta practica nu lezeaza unitatea ritului liturgic, ci dimpotriva
infrumuseteaza patrimonial sacru al cultului, insa in nici un caz nu o putem impune
bisericilor de parohie.

132
Asist. Diac. Ene Braniste, Particparea la Liturghie si metode pentru realizare ei in ST, nr, 7-8, seria a II-a,
Sseptembrie- octombrie, 1949, Bucuresti, p. 591
133
Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, op. cit., p. 392
134
Arhim. Lect. Dr. Vasile Miron, op. cit., p. 112
135
Ibidem, p. 113

82
3.La majoritatea bisericilor de mir la antifonul al III-lea se canta Fericirile asa cum prevede
randuiala tipiconala, iar la unele, in loc de Fericiri, se canta Aparatoare Doamna.Aceasta
practica este o inovatie, deoarece, in mod correct trebuie sa se cante Stihurile Fericirilor
care ne amintesc de continutul Predicii de pe munte a Mantuitorului (Matei V, VI,VII),
fiindca in prima ei parte, Sfanta Liturghie innoieste in fata ochilor nostril sufletesti
activitatea didactica sau invatatoreasca a Domnului nostrum Iisus Hristos. Exceptie de la
aceasta regula fac zilele praznicelor imparatesti in cinstea Mantuitorului cand avem
antifoane speciale iar in loc de Fericiri se canta troparul praznicului de trei ori.
4.Omiterea ecteniei catehumenilor ingaduita la unele catedrale cu acordul chiriarhului
locului este o practica ce nu desfiinteaza structura randuielii Sfintei Liturghii, tinand cont
de faptul ca aceasta ectenie a fost introdusa cu precadere pentru catehumenii din primele
veacuri crestine care erau initiati si instruiti pentru primirea Tainei Sfantului Botez 135.
Acesta ectenie trebuie mentinuta in randuiala Liturghiei, in primul rand, pentru faptul ca ea
reprezinta un document care certifica si atesta existenta institutiei catehumenatului ce a
avut un rol prioritar in viata Bisericii si in al doilea rand, pentru faptul ca in contextul lumii
de astazi exista o cifra numerica impresionanta de oameni neincrestinati pentru care
suntem datori sa ne rugam ca Bunul Dumnezeu “sa-i uneasca prin Botez cu Sfanta Sa
soborniceasca si apostoleasca Biserica”. De asemenea, mai exista inca si astazi la noi in
tara oameni tributari ideologiei materialist-dialectice inoculate in mintile multora de
politica retrodrada si anticrestina a vechiului regim de intunecare sprirituala in care am trait
cu totii timp de 45 de ani, oameni atei convinsi, liberi cugetatori sau total indiferenti fata de
problemele religioase. Invatatura Sfintei nostre Biserici ne indeamna si pentru aceasta ca
Dumnezeu sa-I lumineze. ”sa-i invete cuvantul adevarului, sa le descopere Evanghelia
dreptatii” si sa-I aduca la unitatea credintei. Insusi cuvantul Sfintei Scripturi ne porunceste
zicand: ”Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati” (Iacob V, 16). Sfantul Apostul
Pavel le spune in mod deschis si categoric corintenilor: “Aceasta si cerem in rugaciunea
noastra: desavarsirea noastra” (II Cor.XIII, 9), de unde reiese ca faptul de a ne ruga unii
pentru altii este un imperativ categoric si o datorie morala de capetenie a fiecarui crestin.
5.La bisericile de manastire, dupa vohodul mic cu Sfanta Evanghelie se canta troparul si
condacul hramului si al zilei. La bisericile de enorie s-a renuntat de mult la aceasta regula
din economie de timp.
6.La unele biserici de enorie persista practica gresita a unor preoti de a citi cu voce tare
pomelnicele celor adormiti la Sfanta Liturghie in cadrul ecteniei mortilor ce se rosteste
indata dupa ectenia intreita. Aceasta practica este inadmisibila, asa cum fara rost este si

83
obiceiul unor preoti de a citi nominal pomelnicele de vii in cadrul pomelnicelor ce se
rostesc la Vohodul Mare, in momentul iesirii cu Cinstitele Daruri. Pomenirea generala a
celor vii si a celor morti se face in cadrul savarsirii Sfintei Proscomidii, dupa citirea in
parte a rugaciunilor colective pentru vii si pentru morti, cand se scot miride pentru ambele
categorii de credinciosi inscrisi de pomelice: vii sau adormiti. Prezenta pe sfantul disc a
miridelor de vii simorti, alaturi de particelele celor noua cete ceresti, simbolizeaza
solidaritatea Bisericii din cer cu a celei de pe pamant. Aceasta solidaritate si unire se
infaptuieste, in primul rand, cu Hristos simbolizat prin Agnet, iar pentru fiecare persoana
pomenita in sirul de pomelnice, fie de vii, fie de morti, preotul care proscomideste scoate
cu sfanta copie cate o particica din prescura a patra (pentru vii) sau a cincea (pentru morti),
pentru a-I invrednici de darurile si binefacerile jertfei euharistice pe toti cei pomeniti si
reprezentati in particelele scoase pe sfantul disc. Cand preotul toarna aceste miride in
sfantul potir dupa momentul sfintirii Darurilor (la chinonic) zice: “Spala Doamne pacatele
robilor Tai ce s-au pomenit aici cu Cinstit Sangele Tau”. ”Scotand o particica din paine
pentru o persoana pomenita pe nume, o reprezentam in mod special pe aceasta si o
apropiem de Hristos”13686pentru a o invrednici sa dobandeasca binefacerile si darurile Sale
mantuitoare. Obiectul si scopul acestor rugaciuni de pomenire este in primul rand “iertarea
pacatelor si mostenirea imparatiei cerurilor” care reprezinta roadele mortii si invierii
Domnului, ce ni se impartasesc prin Botez si prin celelalte Sfinte Taine137. Un scop
secundar al acestor rugaciuni ca si al jertfei euharistice de altfel, este si implorarea
bunurilor vremelnice (liniste, ajutor in viata si izbavire de necazuri si de primejdii), caci
aceste beneficii sunt in stransa conexiune cu bunurile si scopurile spirituale sau
duhovnicesti.
Daca prin citirea numelor vii si de morti a celor consemnati in pomelnice si scoaterea
nominala a miridelor pentru pomenirea si ajutorul lor se dobandeste tot folosul sufletesc de
trebuinta, ce rost ar mai avea citirea din nou a acestor pomelnice in randuiala Sfintei
Liturghii, in auzul credinciosilor? Credinciosii trebuie catehizati si initiati in tainele
cultului pentru a cunoaste insemnatatea si efectul rugaciunii liturgice si in acelasi timp,
obisnuiti sa prezinte pomelnicele la sfantul altar inainte de inceperea Sfintei Liturghii
pentru a oferi preotului slujitor posibilitatea de a le citi pe fiecare in parte si a scoate
miridele cuvenite.

136
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Spiritualitate si comuniune in Liturghia ortodoxa, Craiova, 1986, p. 127
137
Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1998, p. 131

84
7. Deoarece la unele biserici unii credinciosi vin mai tarziu la slujba si inmaneaza
pomelnice dupa inceperea Sfintei Liturghii, preotul este nevoit in asemenea situatii sa
amane acoperirea Cinstitelor Daruri la momentul Heruvicului, pentru a avea ragaz sa
citeasca toate pomelnicele de vii si de morti si sa scoata particele pentru fiecare nume
pomenit, iar dupa acoperire sa continue cadirea mica. Pomelnicele primite dupa Vohodul
Mare vor fi citite la rugaciunea dipticelor din timpul cantarii Axionului sau eventual
pastrate pentru viitoarea Liturghie.
8. Tot in momentul intonarii imnului Heruvimic s-a incetatenit obiceiul inaltarii mainilor
de catre preoti liturghisitori atunci cand rostesc intreit, textul liturgic al acestui imn. Acest
uz generalizat aproape integral in cuprinsul Patriarhiei Romane nu este mentionat in nici
un manual de Tipic si nici in cartile de slujba. Ultima editie a Liturghierului romanesc
chiar specifica faptul ca se rosteste de trei ori in taina continutul cantarii Heruvimice insotit
de cate o inchinare, insa “fara sa ridice mainile”138.87Ridicarea mainilor nu si-ar avea rostul
in acest caz, caci este un gest de invocare corespunzator momentului epiclezei, insa, daca
totusi se practica dintr-un sentiment de evlavie, acest act liturgic nu constituie o abatere
grava de la regula tipizata in asa fel incat sa fie condamnat cu vehementa si inlaturat.
Ridicarea mainilor este un gest de rugaciune, care completeaza taina. “Acest gest este ca o
desavarsire a tainei nedespartita de ea si care inalta ofranda sus, la Dumnezeu… Aceasta
ridicare a mainilor nu este prescrisa nicaieri, dar ea este inradacinata in practica slujbei
bisericesti, ca fiind indisolubil legata de aducerea jertfei si se poate zice, ca ea
intruchipeaza in sine rugaciunea”.
O alta divergenta liturgica ce tine atat de forma cultica exterioara, cat si de continut sau
fond este cea legata de formula de binecuvantare a anafurei, adica a particelelor de paine
rezultate din taierea celor cinci prescuri care au fost intrebuintate la Proscomidie, precum si
a altor prescuri oferite de credinciosi la sfantul altar odata cu aducerea pomelnicelor de vii
si de morti.
Dupa cum se stie, in ultimele editii ale Liturghierului a fost introdusa o formula
noua de binecuvantare a anafurei, deosebita de cea adecvata, care nu exprima concret
simbolismul si semnificatia anafurei. Preotii din generatia tanara care folosesc noile
Liturghiere romanesti incepand cu editia anului 1987, s-au obisnuit cu aceasta formula
(“Binecuvantata este anafura sfintilor Tai, Doamne, totdeauna si pururea...”), iar cei mai
varstnici rostesc in continuare vechea formula intrata de mult in uzul liturgic, care este

138
Liturghier, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2012, p. 160

85
mult mai corecta, mai completa si mai sugestiva, intrucat cuprinde termenul consacrat de
invocare a lucrarii dumnezesti si exprima clar sensul si rolul anafurei, adica acela de a fi
“antidoron”, adica in loc de dar.
9.In noua editie a Liturghierului romanesc tiparit in anul 2012, imbunatatit si diortosit cu
acrivie de specialisti, apare in formularul liturgic vechea formula: “Pentru rugaciunile
Nascatoarei de Dumezeu, binecuvanteaza doamne painea aceasta, anafura sfintilor Tai”139.
Speram ca de acum incolo, aceasta formula liturgica sa devina oficiala si sa se insuseasca
de catre toti ierarhi si preotii liturghisitori. Anafura inchipuie si Maica Domnului, care
dupa inaltarea Fiului ei la cer a ramas in continuare pe pamant in mijlocul comunitatii din
Ierusalim. De aceea, anafura se sfinteste in timpul cantarii Axionului, imn inchinat in
cinstea ei.88
Bineinteles, ca nimeni nu-si imagineaza vreodata ca anafura este un inlocuitor sau
echivalent al Sfintei Impartasanii, ci pur si simplu, painea binecuvantata care se das pre
consumare credinciosilor dupa oficierea Sfintei Liturghii, in semn de mangaiere si de
incredintare ca Dumnezeu nu si-a indepartat mila si indurarea de la ei, chiar daca nu s-au
straduit sa primeasca cu vrednicie Sfintele Taine, ce reprezinta “foc care arde pe cei
nevrednici”140. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel ne atrage atentia in mod riguros,
zicand: “Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar, caci
cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea nesocotind trupul
Domnului” (I Cor. XI, 28-29). Sfintii Parinti fac deosebiri referitoare in operele lor la
necesitatea pregatirii sufletesti in vederea primirii Sfintei Impartasanii cu vrednicie, cu
cuget curat si cuviinta crestineasca. “Indrazneala nu este de a te apropia cu Sfintele Taine
de multe ori in cursul anului, ci de a te apropia cu nevrednicie, macar odata in timpul
anului”, spune un mare parinte al Bisericii. “Cand te apropii de hrana aceasta simtitoare iti
speli gura, iar cand voiesti sa te apropii de hrana cea duhovnioceasca nu-ti speli sufletul, ci
te apropii plin de necuratie?”.
Interzicerea celor nevrednici de a se cumineca cu Sfintele Taine si acordarea in loc
anafurei s-a generalizat in practica liturgica incepand din veacul de aur al erei crestine (sec.
IV), cand Biserica era implicate in formularea doctrinei si in statornicirea ordinei moralei
si a disciplinei.

139
Ibidem, p. 178
140
Ibidem, p. 365

86
10. O alta practica liturgica ce nu se respecta in unanimitate de catre sfintii slujitori este
cea legata de ritulul impartasirii credinciosilor. Potrivit instructiunilor liturgice prevazute
in liturghier si consemnate de Tipic, credinciosii se impartasesc din particelele NI si KA,
caci dupa ruperea Sfantului Agnet in cele patru parti si dispunerea lor crucisa pe sfantul
disc, particica IS din latura de sus se introduce in sfantul potir pentru a semnifica unitatea
nedespartita a Trupului si a Sangelui euharistic (fiindca purtand pe ea initiala IS, adica
numele pe care L-a primit Mantuitorul, aceasta particica reprezinta firea Sa umana) iar
particica din latura de jos sfantului disc,care poarta initiala HR este destinata pentru
impartasirea preotului liturghisitor (sau a sfintilor slujitori daca coliturghisesc mai multi),
pentru ca numele Hristos inseamna Unsul lui Dumnezeu Tatal, Mesia, pe Care
liturghisitorul Il reprezinta si Il inchipuie in anumite momente ale Sfintei Liturghii, prin
actiunile liturgice savarsite, ce simbolizeaza si comemoreaza anumite evenimente si
aspecte din viata si activitatea Sa.
De la particica de sus IS la cea de jos HR se descrie linia verticala a crucii care
inchipuie triumful si biruinta castigate de Mantuitorul pentru noi prin jertfa Sa mare, iar de
la particica NI la KA se inscriei linia orizontala a crucii care inchipuie luptele, nevointele si
ispitele pe care le incearca oamenii in viata aceasta pamanteasca pentru a dobandi cununa
mantuirii si rasplata cereasca pentru izbanda impotriva pacatelor si a patimilor. De aceea,
este si firesc ca aceste doua particele sa fie rezervate pentru impartasirea credinciosilor.
Aceste doua particele mai inchipuie si bratele crucii si mainile intinse ale Domnului
rastignit cu care cheama sau atrage la El lumea, unind astfel in El insusi pe unii cu altii,
cele de sus cu cele de jos (Efes. II, 16).
Sfantul Atanasie cel Mare ne prezinta foarte sugestiv si graitor aceasta analogie:
“Daca moartea Domului era o rascumparare pentru toti si daca prin moartea Lui disparea
zidul cel din mijloc al despartirii si avea loc chemarea neamurilor, cum ne-ar fi putut
chema El decat fiind cucificat? Iar chemarea se face cu mainile intinse. Cineva nu moare
cu mainile intrinse decat pe cruce. Cu mainile intinse in semn de chemare. Se cuvenea deci
ca Domnul sa moara pe Cruce intinzandu-si mainile, pentru ca printr-una sa atraga pe
vechiul popor al lui Israel, iar prin cealalta pe pagani, reunindu-i pe unii cu alti in El
insusi”141.89
Intemeiata pe motivatia acestei semnificatii dogmatico-simbolice, Biserica a
randuit ca din particelele NI si KA sa se impartaseasca numai credinciosii laici. Cand

141
Arhim. Lect. Dr. Vasile Miron, Unitatea liturgica in ortodoxie si specifitati cultice locale in Ort., anul LVI, nr. 3-4,
iulie- decembreie, 2005, p. 117

87
preotul are de impartasit credinciosi, el este dator sa sfarame pe sfantul disc cu sfanta
copie, aceste particele, in farame mici, astfel incat, acestea sa corespunda cu numarul
credinciosilor pe care ii are de impartasit. Dupa aceasta retoarna in sfantul potir zicand:
“Invierea lui Hristos…”, si luand sfantul potir impreuna cu lingurita si procovatul, iese pe
selee in fata usii imparatesti si invita pe credinciosi la impartasire, zicand: “Cu frica de
Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati”. Povatuirile din Liturghier
mentioneaza clar ca “particica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si celelalte, care mai
sunt pe sfantul disc pentru cele noua cete, precum si pentru vii si morti, se lasa pe sfantul
disc, pana ce se vor cumineca toti credinciosii, ca nu cumva, amestecandu-se cu partile din
Sfantul Trup, sa se intample a impartasi dintr-insele pe cineva, din nebagare de seama”.
In practica, foarte multi preoti obisnuesc sa toarne in sfantul potir absolut toate particelele
de pe sfantul disc, in situatia cand au credinciosii de impartasit, ceea ce inseamna o
greseala enorma, fiindca este imposibil si aproape inevitabil ca in clipa cand se ia cu
lingurita o mica particica din NI si KA sa nu se ia si cateva miride de vii sau de morti sau o
particica din cele consecrate in cinstea celor noua cete ceresti, fapt care este inadmisibil din
punct de vedere canonic si liturgic. Tipicele si manualele noastre de Liturgica precizeaza
clar ca particica Maicii Domnului, particelele celor noua cete ceresti si miridele de vii si de
morti “se toarna in sfantul potir numai dupa impartasirea credinciosilor”142.90
Dupa ce preotul a impartasit ultimul credincios si a rostit ecvonisul: “Mantuieste
Dumnezeule poporul Tau…”, insemnand crucis cu sfantul potir spre credinciosi, la strana
se canta imnul “Am vazut lumina cea adevarata…”, timp in care preotul intra in sfantul
altar, aseaza sfantul potir pe Sfanta Masa si toarna intr-insul particelele si miridele de pe
sfantul disc si pentru a avea ragaz sa indeplineasca aceasta lucrare, este bine, ca in
continuare, la strana sa se citeasca Rugaciunile de multumire pentru primirea Sfintei
Impartasanii si apoi sa se continue mai departe randuiala Sfintei Liturghii cu aratarea
sfintelor vase si ducerea lor la proscomidiar, care semnifica ultima aratare a Domnului,
dupa Invierea si Inaltarea Sa la cer. Intreaga sa randuiala a Sfintei Liturghii “celebreaza in
toata splendoarea, misterul operei mantuirii savarsita de Domnul nostru Iisus Hristos”. Ea
este o comoara de invataminte si o adevarata scoala a virtutilor si desavarsirii crestine iar
din punct de vedere latreutic si harismatic aceasta slujba le covarseste in important ape
toate celelalte, pentru ca in cadrul ei, mijlocitorul nostru la Dumnezeu Tatal este Insusi Fiul
Sau, Domnul nostrum Iisus Hristos, Care mijloceste rugaciunile, cererile si dorintele

142
Ibidem, p. 118

88
noastre. Rugandu-Se pentru implinirea lor, iar ofranda noastra de jertfa este Insusi Trupul
si Sangele Sau, “care a curatit, fara nici o plata, faradelegile lumii”.
Asa cum afirma si un mare talcuitor al cultului “nu este alceva mai de folos noua si
mai iubit de Dumnezeu ca jertfa aceasta, pentru ca este lucrarea Mantuitorului si innoirea
oamenilor si partasie a Lui cu noi… Deci, mai presus decat toata rugaciunea si lauda, se
cade a ne ingriji de lucrarea aceasta a Liturghiei caci pentru ea este toata rugaciunea si de
cele mai multe ori in zilele vietii noastre pe ea s-o savarsim”.
Pentru insemnatatea si folosul ei duhovnicesc, orice crestin este indatorat, potrivit
poruncilor si invataturilor Sfintei noastre Biserici, sa participle cat mai des la Sfanta
Liturghie, iar preotii sa o oficieze nu numai in duminici sau la praznice, ci si in cursul
zilelor de rand, cand cade cate un sfant cu polieleu, un sfant cu Doxologie Mare sau in
sambetele mortilor. Un ierarh din trecutul Bisericii noastre Stramosesti indemna pe “preoti
sa nu slujeasca rar, ci sa vietuiasca intru nevinovatie ca in fiecare zi fie vrednic a se apropia
de altar, pentru ca prin savarsirea Sfintei Liturghii se revarsa binefacerile duhovnicesti ale
Hristos asupra Bisericii, iar preotul se lecuieste pe sine de neputinte si de pacate zilnice”143.

c)Inovatiile aparute in jurul Tainei Sfintei Cununii

Cununia, sau slujba nuntii este serviciul divin prin care Biserica binecuvanteaza si
constfinteste casatoria, adica legatura dintre barbat si femeie, radicand-o la rangul de
Taina, in scopul desavarsirii personale si a cresterii copiilor144. In Biserica primara se facea
o distinctie clara intre logodna sau angajamentul care se facea de catre cei doi tinerisi
casatoria propriu-zisa145.91Tinerii primesc prin rugaciunea preotului harul divin care
sfinteste legatura lor. Familia este cea mai veche institutie sociala fiind intemeiata de
Dumnezeu in rai prin cuvintele: “Nu este bine sa fie omul singur pe pamant, sa-i facem
ajutor potrivit pentru el” (Facere 2-1). Aceasta legatura dinter barbat si femeie este mai
intai oficializata prin ceea ce numim in general casatorie civila in fata autoritatilor legale,
care creeaza efecte juridice. In Noul Testament, participand la nunta din Cana Galileii,
Mantuitorul a sfintit aceasta legatura naturala, radicand-o din ordinea naturala in ordinea

143
Mitropolit Athanasie Mironescu, Sfaturi catre preoti, Bucuresti, 1909, p. 36-37
144
Pr. Dr. Ene Braniste, op. cit., p. 403
145
Pr. Asist. Drd. Viorel Sava, Taina nuntii - aspecte liturgice duhovnicesti si pastoral misionare, in “Teologie si viata”,
anul IV (LXX), nr 11-12, p. 44

89
harica. Harul Sfintei Cununii este necesar pentru a transforma dragostea fireasca dintre
soti, intr-o dragoste spirituala, superioara. Savarsitorul Tainei este episcopul sau preotul,
prin care Hristos sfinteste in mod real legatura liber consimtita a sotilor. Biserica romano-
catolica se deosebeste aici esential de cea ortodoxa, prin faptul ca ea considera ca
savarsitori ai Tainei pe sotii insisi, preotul fiind numai un martor. Aceasta conceptie este
sustinuta de toate cultele protestante. Ea este condamnabila pentru ca ataca in mod esential
izvorul divin al harului Cununiei. Nu trebuie sa uitam ca toate Tainele de savarsesc de
catre Preotia sacramentala, pentru ca numai preotii sunt „iconomi ai Tainelor lui
Dumnezeu‟. Primitorii sunt o femeie si un barbat, necasatoriti si neaflati in rudenie
apropiata. Randuielile vechi bisericesti interzic ieromonarhilor, adica preotilor calugari, sa
oficieze aceasta slujba fiindca acestia depunand votul castitatii, nu pot sa participle la
dansul ritual cand se inconjoara masa si se canta „Isaiia dantuieste‟ si nici la petrecerea
legata intotdeauna de nunta. Nici arhiereul nu participa la acest dans ritual, ci se retrage in
scaunul arhieresc in timp ce are loc acesta. Astazi, rigurozitatea acestor randuieli nu se mai
respecta cu strictete, existand cazuri cand si ieromonarhii savarsesc cununii. Daca la Botez
preotul nu isi poate boteza propriul copil, decat in cazuri de exceptie, in ce priveste nunta
preotul poate sa savarseasca cununia propriilor copii daca nu este alt preot. De regula se
cauta al doilea preot si chiar mai multi. Cununia se oficiaza dupa incheierea casatoriei
civile. La intrarea in Biserica, tinerii miri prezinta preotului actul de casatorie civila, iar
dupa savarsirea Tainei, primesc certificatul de casatorie, care este un act doveditor al lipsei
de impedimente la casatorie. Cei care se cununa trebuie sa fie de aceeasi credinta sau
confesiune. Casatoriile mixte incheiate intre crestini de confesiune ortodoxa cu cei de alte
confesiuni, cum ar fi catolica sau protestanta, nu sunt ingaduite dupa canoane. Biserica
Ortodoxa totusi tolereaza aceste casatorii, pentru a nu lasa fara binecuvantarea sa pe cei doi
soti. De aceea le administeza slujba Cununiei, cu conditia ca sotul ortodox sa isi pastreze
credinta, sa isi boteze sis a isi creasc copii in aceasta credinta. Conform randuielili
canonice sunt si astazi oprite, savarsindu-se numai cu dezlegarea sau dispensa epicopului.
Daca cei de alte religii necrestine doresc sa se casatoreasca cu ortodoxi pentru oficierea
tainii cununiei e nevoie ca ei sa treaca mai intai la Ortodoxie. Dupa randuiala crestin
ortodoxa cununia nu se oficiaza niciodata intre persoane de acelasi sex, dupa cum nu se
admite nici casatoria acestora, deoarece prin asemenea legaturi nu s-ar indeplini scopul
principal al casatoriei, adica nasterea de prunci si perpetuarea neamului romanesc, iar daca
aceste casatorii s-ar oficializa s-ar incuraza pacate foarte grave care sunt impotriva firii.
Casatoria sau cununia sunt evenimente unice in famile. Familia este primasi ce a mai mica

90
celula a organismului socialsi o biserica in mic in marea comunitate a Bisericii. De aici
interesul de o potriva, pentru familie din partea Statuluisi din partea Bisericii146.92Slujba
cununiei trebuie savarsita in zi de sarbatoare, in zi de duminica. Sunt insa perioade si zile
in timpul anului bisericesc cand aceasta slujba nu se poate savarsi. Calendarul crestin
ortodox prezinta intunchenat pe scurt aceste perioade in care nu se fac nunti, si anume
posturile de peste an, marile praznice imparatesti si alte sarbatori importante cum ar fi
taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul (29 august), Inaltarea Sf Cruci (14 septembrie) si
altele. Cu aprobarea epicopului se pot face derogari de la aceasta regula cand se da o
dispensa tinerilor pentru savarsirea cununiei. La oficierea Sfintei Taine Cununii nu s-au
semnalat abateri grave de la regula tipiconala si de la pactica liturgica traditionala a
Bisericii Ortodoxe. Izolat am intalnit cazuri in care preotii cu buna stiinta au modificat
continutul unor texte (de exemplu in loc de cedrii Libanului, rostesc dupa schimbarea
rugaciunii brazii carpatilor), iar unii renunta la a doua rugaciune de la inceputul Tainei
Cununiei. Exista, mai ales in Moldova frumosul obicei crestinesc ca mirii sa isi aleaga un
sfant ca patron si ocotitor al caminului familial si cu prilejul cununiei religioase, preotul
slujitor ii intreba pe miri pe care sfant din randul sfintilor mari, cu polieleu, sarbatoriti in
cursul anului, ar prefera sa-l aiba ca patron si calauzitor al vietilor si dupa incheierea
slujbei cununii, cand mirii impreuna cu nasii trec in ordine si saruta Sfanta Evanghelie,
Sfanta Cruce si icoanele de la baza catapeteasmei, in loc de “Cuvine-se cu adevarat “ se
canta truparul acelui sfant.
Tot in legatura cu slujba Cununiei exista obiceiul destul de raspandit, dar nu
generalizat, ca sotii sa-si serbeze intr-un cadru festiv si religios, asa zisa nunta de argint,
nunta de aur sau nunta de diamant, adica aniversarea a 25 de ani, 50 de ani, respectiv 75 de
ani de la incheierea casatoriei147.93Cu acest prilej, preotul invitat la casa respectivilor soti,
savarseste “Randuiala slujbei de multumire pentru toata facerea de bine primita de la
Dumnezeu”, care este tiparita in Molitfelnicele noi imediat dupa randuiala slujbei de la a
doua nunta sau slujba intitulata “Multumire pentru castigarea cererii si pentru facerea de
bine a lui Dumnezeu” ce se gaseste in Liturghier.
Fie ca alege primul gen de slujba, fie ca recurge la al doilea, din Liturghier, care
este mai scurta, preotul trebuie sa adapteze continutul slujbei la acest moment festiv,
pentru a marca evenimentul sarbatorit. Cu aceasta ocazie se binecuvanteaza inelele (de
argint, de aur sau platina) si se pun in degetele inelare ale sotilor, rostindu-se formula “Se

146
Pr. Dr. Constantin Naclad, Educatia religioasa in cadrul slujirii preotesti, Ed. Trinitas, Iasi, 2007, p. 148
147
Arhim. Lect. Drd. Vasile Miron, op. cit., p. 128

91
binecuvanteaza robul lui Dumnezeu (X), cu roaba lui Dumnezeu (Y)…”, se poate citi
rugaciunea de la logodna, se face otpustul de la randuiala Cununiei si se adauga eventual
Polihroniu.
Familia credtina este un sanctuar, caminul sfant al tuturor virtutilor crestine. Sfantul
Ioan Gura de Aur o numeste, spre deosebire de Biserica Mare, “biserica mica”. Daca
Biserica este mireasa lui Hristos, fiecare familie, intrucat face parte din Biserica, poate fi
socotita si ea mireasa a lui Hristos, care, ca Mire Ceresc al ei, o uneste cu Sine, o umple de
viata divina, o incadreaza in organismul cel mare al Bisericii, o lumineaza, o intareste si o
sfinteste. Prezenta lui Hristos face din familie un organism in care pulseaza vesnicia.148

d) Inovatii aparute in jurul Tainei Sfantului Maslu

Este Taina in care, prin rugaciunea preotilor si ungerea cu untdelemn sfintit, se

impartaseste credinciosilor harul vindecarii trupesti sau sufletesti si al iertarii de pacate. In
Sfintele Evanghelii nu avem un text care sa explice in mod clar instituirea Tainei de catre
Mantuitorul. Se poate lua in calcul textul de la Marcu 6,12, in care se spune: “Si iesind au
propovaduit tuturor sa se pocaiasca. Si scotea afara demoni multi si ungeau cu untdelemn
pe multi bolnavi si ii faceau sanatosi”. Ungerea cu untdelemn se practica si in Vechiul
Testament ca mijloc sfintitor, la sfintirea jertfelor, a obiectelor de cult si a persoanelor. De
altfel, ungerea cu untdelemn ca ritual haric este comuna marilor religii si probabil tuturor
religiilor de masa.94
Nu exista nici o indoiala asupra faptului ca atunci cand randuiala sfantului maslu
era alcatuita la inceput (in perioada primara) dintr-una sau doua rugaciuni, se savarsea de
un singur preot sau dupa imprejurari de mai multi ca si toate celelalte Taine. De-a lungul
timpului s-a impus obiceiul sa se savarseasca de mai multi preoti149.
Insa textul clasic hotarator, care atesta irevocabil caracterul si practicarea ca Taina
a Sf. Maslu, de la inceput in Biserica apostolica se afla in epistola Sfantului Iacob, in care
se spune: “Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii sis a se roage pentru
dansul, ungandul cu untdelemn in numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantuii pe

148
Pr.Prof. Dr. Nicolae Mladin, Familia crestina, in Biserica si problemele vremii. Ed. Dacia Traiana, Sibiu, 1947, p. 113
149
Ioannis Foundoulis, Dialoguri liturgice, trad. de Pr. Victor Manolache, vol. III, Ed. Bizantina, Bucuresti, 2009, p. 32

92
cel bolnav si-l va ridica pe el Domnul si de va fi facut pacate, se vor ierta lui”150.95Materia
este untdelemnul, sfintit de preoti la inceputul slujbei printr-o rugaciune rostita de sapte
ori. Formula este rugaciunea: Parinte Sfinte, doctoral sufletelor si al trupurilor…
tamaduieste pe robul tau acesta…” rostita in timpul celor sapte ungeri. Savarsitorii sunt
preotii Bisericii, minim doi si aceasta nu numai pe baza textului de la Iacob 5, 15, ci si
pentru ca Sfantul Maslu este prin excelenta Taina comunicarii prin comuniubea iubitoare a
credinciosilor. Primitorii sunt orice crestini, suferinzi trupeste sau sufleteste, atat in
particular cat si de obste, pentru care se savarseste Maslul se obste. Efectele sunt:
vindecarea de boala sufleteasca, insotita sau nu de vindecarea trupeasca si iertarea de
pacate, care insa nu o suplineste pe cea din Taina Sfintei Spovedanii. Si la Taina Sfantului
Maslu intalnim practice si inovatii individuale, unele neconforme cu traditia liturgica si
regula tipiconala, iar altele izvorate dintr-un exces de evlavie sau pietism exagerat. Cele
mai multe dintre ele le intalnim frecvent la Taina Sfantului Maslu. In timpul oficierii
acestei Tainii, unii credinciosi intind in fata preotilor haine, prosoape si lenjerie de corp
(ale membrilor absenti ai familiilor lor), pentru a fi unse cu untdelemn sfintit si preotii
slujitori admit si chiar incurajeaza asemenea obicei susceptibil de pericolul alunecarii panta
unui empirism magic sau a minimalizarii Tainei prin coborarea acesteia la nivelul
ierurgiilor sau a confundarii ei cu cele mai obisnuite slujbe: molifte, dezlegari,
binecuvantari, sfestanii etc.
Sfintele Taine se administreaza numai persoanelor prezente la oficierea lor si care
beneficiaza de roadele si efectele Tainelor si nu prin substituiri cu alte persoane umane sau
obiecte neinsufletite, pentru a nu se ajunge la parodierea lucrurilor de cult. “Taina se
savarseste la intalnirea a doua subiecte umane deschise prin credinta Duhului Sfant lucrator
in ambianta Bisericii”151.96Savarsirea Maslului pe haine, pe motiv ca persoana (omul, in
unitatea sa psiho-somatica) nu poate sau nu doreste sa vina la biserica, nu este compatibila
cu demnitatea si functionalitatea Tainei, care trebuie sa-si pastreze importanta si caracterul
ei sacramental, ca Taina de exceptie in viata credinciosilor. Biserica a dispus ca in conditii
normale aceasta Sfanta Taina sa se oficieze intr-un cadru solemn cu prezenta a sapte preoti
si numai in mod cu totul exceptional, cand nu poate fi gasit un al doilea preot se admite, ca
un pogoramant, sa se savarseasca de catre un singur preot.

149
Ioannis Foundoulis, Dialoguri liturgice, trad. de Pr. Victor Manolache, vol. III, Ed. Bizantina, Bucuresti, 2009, p. 32
150
Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxa, Ed. Reintregirea Alba Iulia, 2000, p. 333
151
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Teologia dogmatica ortodoxa, Vol III, Bucuresti, 1997, p. 8

93
 Tot legat de Taina Sfantului Maslu este si practica deschiderii si citirii Sfintei
Evanghelii, inainte de otpustul slujbei, dupa cea de-a saptea rugaciune si ungere a
bolnavului cu untdelemn sfintit.
Potrivit randuielii prescrise in Molitfelnic sau Aghiazmatar, dupa citirea celor
sapte grupuri de texte liturgice (Apostol, Evanghelie, Ectenie intreita prescurtata,
rugaciune pentru bolnav si ungerea acestuia insotita de citirea rugaciunii de tamaduire:
“Parintele Sfinte, doctorul sufletelor si al trupurilor, care cuprinde formula Tainei) preotul-
protos “ia Sfanta Evanghelie, o da bolnavului sa o sarute si sa o deschida”, dupa care o
aseaza cu fata in jos peste capul bolnavului, si punand deasupra ei Molitfelnicul, citeste din
el a opta rugaciune: “Imparate Sfinte, indurate si mult-Milostive…”152.
Deschiderea Sfintei Evanghelii se poate face si de catre preot, aici parerile fiind
impartite, existand preoti care deschid doar ei insisi Sfanta Evanghelie, nepermitand
bolnavilor sa o deschida. Insa ceea ce este si mai grav si condamnabil in acelasi timp este
faptul ca foarte multi preoti citesc pericopa evanghelica de pe pagina in care s-a deschis
Evanghelia, acest lucru generand cultivarea si raspandirea a tot de superstitii, caci unii
interpreteaza cum vor in functie de continutul pericopei evanghelice si de culoarea
vignetelor si chenarelor observate. Astfel se nasc in randurile credinciosilor tot felul de
interpretari si preziceri eronate referitoare la soarta lor care poate fi favorabila sau
nefavorabila in raport cu explicatia puerila si nefundamentata care si-o insusesc.
Pentru a nu compromite doctrina si slujirea liturgica ortodoxa, banalizand Taina
in asa masura, incat cei mai putini intiati sa identifice, din ignoranta, ritul liturgic cu magia
sau ghicitoria, este bine si de folos sa se dezradacineze asemenea obiceiuri paganesti,
neconforme cu spiritul traditiei si invataturii Sfintei noastre Biserici.97
Aceasta inovatie extraliturgica extinsa si practicata in afara programului de
slujba (din propria initiative sau la solicitarile credinciosilor) de catre preotii lipsiti de
convingeri religioase temeinice, care incearca sa transforme slujirea sfanta a preotiei intr-
un mijloc de castig urat, trebuie combatuta cu vehementa pentru a nu denature fiinta si
caracterul cultului divin public ortodox, care nu are nimic comun cu practicile oculte si
superstitioase.
Preotul este savarsitor si interpret al cultului in calitatea sa de slujitor al Bisericii
lui Hristos si “Iconom al Tainelor Lui” (I Cor. IV 1), trebuie sa se fereasca de innoiri,
schimbari si inventii personale, sa le stapaneasca la vreme, sa le evite pe cat ii sta in putinta

152
Molitfelnic, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucuresti, 2006, p. 166

94
si sa ramana fidel dreptarului sfant al Ortodoxiei. Nu trebuie speculate credulitatea si
naivitatea credinciosilor in scopuri lucrative si meschine, ci trebuie intensificata activitatea
catehetica, explicand acestora tainele si misterele cultului, indepartandu-i de practicile
anormale si lamurindu-le adevarurile fundamentale ale credintei noastre crestine, pentru a
face din ei “madulare cinstite ale Bisericii lui Hristos” si participanti active si constienti la
riturile si serviciile noastre liturgice.

95
 CAPITOLUL 6

Inovatii la ierurgii

Ierurgiile bisericesti au drept scop “sfintirea creatiei si reorientria ei catre Cel ce

153
a zidit-o” sunt prilejuri deosebit de frecvente pentru o catehizare sustinuta a
credinciosilor. In ansamblul general al realitatii create, prin ierurgii Biserica are inca un
mijloc prin care poate instui pe credincios oferindu-I momentele mai inseminate din viata
sa suportul haric si dogmatic pentru integrarea lui in Imparatia lui Dumnezeu154.
Si in ritul sfintelor ierurgii exista cateva practici locale si regionale dezvoltate
sub impulsul cerintelor si nevoilor religioase ale credinciosilor din anumite zone ale tarii
cu un specific de viata spirituala deosebit. Dintre aceste practici amintim: savarsirea slujbei
Agheasmei Mari la malul apei, potrivit obiceiului traditional al locului si aruncarea crucii
de gheata in apa, stropirea crucis cu vin sau cu ageasma a trupului mortului si a sicriului
asa cum se practica in unele locuri in nordul Moldovei si in Ardeal, pentru a aminti
imbalsamarea mortilor de odinioara155,98si intrebuintarea pomului impodobit cu fructe si a
colacului in loc de coliva la slujba inmormantarii, obicei raspandit in Ardeal si Bucovina,
pentru ca painea si coliva sunt simboluri ale trupui si sufletului celui raposat, iar pomul
infrumusetat cu roade ne aminteste de pomul cunostintei binelui si a raului, din care,
gustand protoparintii nostri, au facut posibila patrunderea mortii in imperiul vietii umane.
Acest pom mai inchipuie si indestularea celui adormit de fericirea vietii vesnice, dupa cum
dulciurile si incredientele care intra in compozitia colivei reprezinta in mod simbolic
dulceata vietii de veci pe care nadajduim ca a dobandit-o mortul.
Tot legat de ritul inmormantarii, mai exista si practica de a se citi mai multe
Evanghelii la slujba stalpilor si obiceiul sporadic, incetatenit astazi in multe parti ale
Bisericii noastre, de a se dezgropa osemintele mortilor la sapte ani dupa trecerea la cele
vesnice, cand I se oficiaza slujba panahidei sau a parastasului. Gustarea membrilor familiei
si a rudelor din paharul cu vin si din coliva de grau, obicei indatinat in multe zone ale tarii,
inchipuie comunitatea noastra vesnica cu cel raposat.
Tot legat de contextul ierurgiilor mai sunt si situatii si imprejurari cand
credinciosii solicita binecuvantarea unor obiecte de uz obstesc, cum ar fi de pilda sfintirea

153
Pr. Drd. Vasile Gordon, Rolul catehetic –misionar al ierurgiilor in ST, seria a II-a, anul, XXXVIII, nr. 5, Bucuresti,
1986, p. 116
154
Pr. Dr. Constantin Naclad, op. cit., p. 159
155
Arhim. Lect. Vasile Miron, op. cit., p. 129

96
autoturismelor pentru a fi ferite de primejdii pe parcursul calatoriilor156. In Molitfelnic nu
se gasesc rugaciuni si randuieli consacrate pentru asemenea situatii si, in astfel de cazuri,
preotii oficianti sunt nevoiti sa improvizeze sau sa adapteze ad-hoc pe cele existente care
se potrivesc starii de fapt in care sunt nevoiti sa-i deserveasca pe credinciosi. In astfel de
momente, este bine ca preotul sa citeasca din Molitfelnic rugaciunea binecuvantarii
corabiei si rugaciunea speciala pentru cei ce calatoresc precedate de inceputul obisnuit
(binecuvantarea mica, rugaciunile incepatoare si troparul sfantului din ziua respectiva), iar
dupa citirea acestor doua rugaciuni sa rosteasca din Liturghier ectenia intreita pentru cei ce
calatoresc. Tot la acest capitol in Liturghier, se mai afla si ectenia mare pentru cei ce
calatoresc, pe care o poate rosti indata dupa inceputul obisnuit, urmand ca ectenia intreita
sa o rosteasca dupa a doua rugaciune randuita sa se citeasca pentru ocrotirea si apararea
calatorilor. Acest serviciu religios se incheie in mod normal cu otpustul mic, care, in partea
lui introductiva, ar putea incepe cu formula: “Cel ce cu Luca si cu Cleopa impreuna a
calatorit si intoarcerea lor pasnica o a facut, Hristos, Adevaratul Dumnezeul nostru…”.
Dupa otpust urmeaza actul propriu zis al sfintirii care se savarseste prin stropirea
autoturismului de trei ori cu aghiasma si rostirea formulei sacramentale tipica: “Se sfinteste
masina aceasta cu harul Prea Sfantului Duh, prin stropirea cu aceasta apa sfintita, in
numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh”.
Aceste compilatii, adaptari si prelucrari trebuie sa respecte spiritul adevaratei
traditii liturgice a Bisericii Ortodoxe.99
Diferentele de cult mentionate in aceasta lucrare nu sunt atat de mari incat sa
desfigureze unitatea ritului liturgic comun. Ele nu denatureaza uniformitatea si fizionomia
cultului divin ortodox si nici manifestarile vietii religioase adevarate ale credinciosilor, cu
exceptia practicilor rituale superstitioase si magice care trebuie eliminate cu desavarsire
atat din cult cat si din viata de toate zilele, pentru ca ele reprezinta o primejdie reala atat
pentru caracterul si unitatea cultului cat si pentru fiinta insasi a Ortodoxiei.
In sanul Bisericii noastre Ortodoxe Romane, ca si in aria si spatiul larg al
Ortodoxiei rasaritene, unitatea liturgica este aproape perfecta. Minusculele forme externe si
amanuntele secundare, nesemnificative si neesentiale ale cultului, care variaza si
predomina in anumite locuri, nu afecteaza unitatea si autenticitatea credintei ortodoxe si
caracterul divin si unitar al cultului. Acestemici diferente nu au constituit inovatii
daunatoare, ci fenomene legate mai mult de evolutia fireasca si normala a cultului si

156
Ibidem, p. 130

97
impuse de nevoia de adaptare a acestui cult la conditiile de timp, de loc si de imprejurari.
Unele au aparut si din necesitatea stringenta de a raspunde la solicitarile credinciosilor,
care, in anumite situatii cer preotului sa li se citeasca acatiste, dezlegari si alte rugaciuni
folositoare cum ar fi: Moliftele cele Mari ale Sfantului Vasile cel Mare si ale Sfantului
Ioan Gura de Aur, rugaciunile de alungare ale duhurilor necurate si chiar exorcismele de la
Botez.
Pagubitoare si daunatoare pentru fiinta si omogenitatea formelor si randuielilor de
cult sunt inovatiile, devierile de la regula tipiconala. Acestea nu pot sa aduca ceva nou, mai
bun sau superior fata de acest inepuizabil tezaur de doctrina, pietate si simtire crestina,
experimentat, verificat si consfintit de intreaga Biserica, ci dimpotriva, contribuie la
dezmembrarea si desfigurarea lui. Identitatea perfecta a actelor si formelor de cult este
expresia fidela a unitatii de credinta, a vietii de comuniune si a simtirii religioase care leaga
de fiii duhovnicesti ai aceleiasi Biserici. Aceasta uniformitate liturgica nu se prezinta in
mod absolut aceeasi la nivelul tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, decat in linii
generale si esentiale. Speram ca viitor sinod panortodox sa reglementeze aceasta problema
capitala, adaptand reguli fixe si uniforme si alcatuind formule si randuieli de rugaciune
identice pentru toate Bisericile Ortodoxe surori, pentru a se pastra nestingherita unitatea si
comuniunea spirituala de cult si de credinta intre toate popoarele ortodoxe, ca toti “cu o
gura si cu o inima sa slavim preacinstitul si de mare cuviinta numele Sfinti Treimi, al
Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor”.

98
 CAPITOLUL 7

Implicatiile liturgice, canonico- disciplinare si pastorale ce decurg din aceste

inovatii

Cultul ortodox, prin frumusetea, bogatia, varietatea si adevarul ce le cuprinde,

reprezinta “un mijloc vechi de pastoratie, dar cu putere si insemnatate si pentru zilele
noastre ca si pentru toate veacurile viitoare”157.100Vocatia pastoral-misionara a cultului
ortodox a fost un element de prima marime in convertirea popoarelor la crestinism si in
apropierea si mai intensa de Dumnezeu a crestinilor deja existenti, generatii nesfarsite fiind
atrase si conduse spre imparatia cerurilor tocmai datorita fascinatiei acestui cult. Amintim
doar faptul ca poporul rus s-a increstinat in 988, in urma participarii reprezentantilor sai la
slujbele din biserica Sfanta Sofia din Constantinopool cand acestia nu mai stiau daca se
afla pe pamant sau in ceruri. Si in zilele noastre valoarea cultului crestin este recunoscuta
chiar si de personalitati fara traire religioasa cum ar fi cazul imoralului dramaturg francez
contemporan Jean Genet care a afirmat ca slujbele religioase “de doua mii de ani… nu
inceteaza a ne emotiona profund”. In felul acesta, cultul divin este “este cel mai bun si cel
mai potrivit mijloc de pastoratie colectiva”, umpland intreg timpul vietii crestinului pe care
Biserica il insoteste de la leagan si pana la mormant si chiar dincolo, in vesnicie. In plan
teologico-liturgic, trunchierea randuielilor liturgice afecteaza integritatea invataturii de
credinta care se exprima prin intermediul cultului si in mod inevitabil se sjunge la
pierderea identitatii.158101102
Pentru ca Sf. Liturghie reprezinta temelia si totodata centrul si miezul intregului
cult ortodox este normal ca ea sa constituie si centrul vietii pastorale in sensul ca aici se
primeste hrana spirituala cea mai consistenta prin ascultarea cuvantului lui Dumnezeu si
talmacirea lui prin predica si cantare, prin rugaciune pentru intreaga Biserica si intrega
lume si, mai ales, prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului. In felul acesta Sf.
Liturghie intensifica legatura credinciosilor cu Dumnezeu, legatura vie care a inceput prin
Botez, si a crestinilor intre ei, reliefandu-se faptul ca misiunea preotului pastor de suflete
este in primul rand aceea de a crea si cultiva relatia de comuniune oameni-Dumnezeu si

157
Pr. Dr. Sanica T. Palade, Taina Sfintei Spovedanii, mijloc de pastoratie individuala, Ed. Sf. Mina, 2000, p. 19
158
Pr.Conf..Dr.Viorel Sava, op.cit p 83

99
oameni-oameni. Savarsirea Sf. Liturghii ca adunare a credinciosilor de toate varstele,
nivelurile culturale, starile sociale etc., constituie cel mai puternic mijloc de consolidare
pastorala a parohiei, fiind totodata termometrul vietii spirituale.
Evidentierea dimensiunii comunitare, eclesiologice, nu este lipsita de importanta.
Astfel, Trupul lui Hristos inseamna deodata comunitatea Bisericii si elementele euharistice.
In Liturghia Sf. Vasile ne rugam: “Pomeneste, Doamne, sfanta Ta soborniceasca si
apostoleasca Biserica de la o margine pana la cealalta a lumii” si dorim sa dispara orice
separatie: “Adu-Ti aminte, Dumnezeule… de cei ce ne iubesc si de cei ce ne urasc pe noi”.
Comuniunea liturgica se arata si din pluralul rugaciunilor si al ecteniilor in care subiectul
este “noi”. Cererile din cadrul slujbei exprima trebuinte valabile pentru toti si in acelasi
timp pentru fiecare.
Pentru faptul ca Sf. Liturghie este slujba la care credinciosii sunt prezenti cel mai
des si in numarul cel mai mare, iar raspunsurile liturgice sunt scurte, ei pot fi antrenati sa
participe activ si prin cantarea in comun. In felul acesta credinciosii, se simt mai legati de
altar, traiesc mai intens elementele cultului, sunt mai receptivi la primirea invataturii de
credinta, devenind imuni fata de ratacirile sectare.
Sf. Liturghie ne arata pe de o parte ca punctul culminant al spiritualitatii crestine,
iar pe de alta parte ca rasplata prin care se incununeaza persoanele ce se nevoiesc prin ea.
Astfel, cea mai de seama slujba ortodoxa este un mijloc pastoral in care se realizeaza cea
mai inalta forma de viata duhovniceasca prin impartasirea cu Sf. Trup si Sange al lui
Hristos, dar totodata si un scop al pastoratiei, caci toata lucrarea pastorala desfasurata de
preot cu ocazia celorlalte Sf. Taine si ierurgii, ca de altfel, in general, nu tinde spre altceva
decat spre acelasi inalt si sublim scop: aducerea credinciosilor sai la sf. Altar. Astfel, “din
punct de vedere pastoral, nu este lucru indiferent daca crestinii vin sau nu vin la slujba din
biserica, daca ei cunosc sau nu fondul si forma rugaciunilor liturgice, daca ei stiu sau nu
stiu sa cante si sa se roage in timpul Sf. Liturghii”. De aceea, un obiectiv pastoral
important il reprezinta intensificarea participarii la Sf. Liturghie. Fiecare credincios va
trebui sa simta ca este de neinlocuit la oficierea Sf. Liturghii si ca nu poate fi crestin deplin
daca nu participa la slujbele Bisericii. In acest sens, chiar din perioada imediat urmatoare
Sfintilor Apostoli, Sf. Ignatie Teoforul arata crestinilor din Efes: “Cel ce nu vine la adunare
(la slujbele de la biserica) […] este un ingamfat si singur s-a despartit (de Biserica)”.
“Pastoratia colectiva nu se face insa in Bisericile Ortodoxe numai la Liturghie, ci
si in cadrul celorlalte slujbe dumnezeiesti. Sf. Taine si ierurgiile ortodoxe cuprind tot atat
de bogate invataturi crestine, tot atat de frumoase, tot atat de impresionante, tot atat de

100
edificatoare ca si Liturghia si au aceeasi putere nebanuita de revarsare a Harului
dumnezeiesc asupra credinciosilor”. Datorita faptului ca Sf. Taine si ierurgii sunt legate de
momentele importante din viata familiala si sociala a omului, fie de bucurie (nastere,
casatorie, mutarea intr-o noua locuinta etc.), fie de tristete (boala, moarte), cand
sensibilitatea umana este mult sporita in raurirea pastorului de a atrage si indruma sufletele
spre imparatia lui Dumnezeu devine mai favorabila, dar si mai necesara.
Preotii, diaconii si cantaretii bisericesti au drepturile si indatoririle prevazute de
sfintele canoane, comform Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe
Romane. 159103
In cartea intitulata “Preotul in Biserica in lume, acasa” Inalt Preasfintitul Antonie
Plamadeala spunea: “Preotul e inima parohiei. Daca o parohie se imbolnaveste de inima, e
motiv de alarma. Daca in toate parohiile treburile ar merge bine, dar in cateva am avea
probleme, nu putem face media sa spunem ca in eparhie treburile merg binisor. Fiecare
parohie e o individualitate aparte. Activitatea preotilor trebuie sa fie in fiecare parohie
buna. Daca intr-o parohie activitatea preotului e foarte buna si in cea vecina foarte rea nu
media dintre ele conteaza, ci faptul ca intr-una situatie e foarte rea. Ba chiar comparatia cu
cea buna o face si mai rea”160.104
De aceea respectand indrumarile canonice amintim faptul ca preotii au
indatorirea de a catehiza si a predica.161105(Can.58 al Sfintilor Apostoli, Can.19 al
Sinodului Trulan). In comentariul facut de prof.Dr. Ioan N.Floca la aceste canoane, gasim
urmatoarele indemnuri “dupa porunca Mantuitorului, episcopii si preotii sunt datori ca in
vederea lucrarii de mantuire a credinciosilor, sa instruiasca pe acestia ca si pe clericii
inferiori in cele ale credintei; adica sa-i invete adevarurile de credinta si sa-i lamureasca in
nelamuririle pe care le-ar avea cu privire la ele. In acest scop ei trebuie sa predice si sa
catehizeze dupa nevoile si imprejurarile sau conditiile in care isi pot desfasura activitatea
lor preoteasca.162 In nici un caz nu se poate renunta la urmarea poruncii data de
Mantuitorul tuturor slujitorilor Bisericii: “Mergand invatati toate neamurile…”(Matei
28,19).
Astfel, prin savarsirea cu ravna si evlavie ca si prin unele lamuriri necesare, Sf.
Taine devin prilejuri de pastoratie. Printr-o catehizare sumara anterioara Tainei sau printr-o

159
Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, Patriarhia Romana, Ed. IBM al BOR,
Bucuresti 2008, p 41
160
Antonie Plamadeala, Preotul in Biserica, in lumea, acasa, Sibiu, 1996, p. 6
162
Prof.Dr. Ioan N.Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe Romnane, note si comentarii, Sibiu 1981, p 36

101
cuvantare religioasa posterioara acesteia, preotul va explica originea, scopul, elemntele
vazute precum si lucrarea nevazuta, dar reala a Tainei respective din care deriva si
importanta ei.
La Botez, atentia preotului se va indrepta asupra nasului, staruind asupra
calitatii sale de parinte sufletesc al pruncului nascut in Hristos si asupra obligatiilor si
raspunderilor ce-I revin din aceasta calitate in legatura cu indrumarea crestineasca a fiului
sau. Aceste lucruri trebuie accentuate mai ales azi, cand institutia nasiei, atat la Taina
Botezului dar si la cea a Cununiei si-a pierdut mult din semnificatia originara. Cei mai
multi nasi nu mai sesizeaza substratul adanc religios al rolului pe care trebuie sa-l
indeplineasca, de garanti in fata lui Hristos pentru finii lor.
In Taina Cununiei lucrarea pastorala se va indrepta in primul rand catre miri, care
datorita importantei momentului pe care il traiesc, sunt susceptibili de a fi invatati si
indrumati163. Foarte indicat ar fi ca, inainte de ziua cununiei mirii sa spovedeasca si sa se
impartaseasca. Daca aceste lucruri nu au loc, se impune cel putin sa avem cu ei o serioasa
discutie duhovniceasca despre frumusetea, importanta si raspunderea casatoriei – totul pe
un ton cald si parintesc – din care tinerii sa observe bucuria pentru unirea lor ca si grija ce
il preocupa pe pastor pentru fericirea lor vremelnica, dar si vesnica. In felul acesta, in
timpulo Tainei Cununiei, mirii nu vor mai vedea in preot un simplu oficiant al ritualului, ci
un rugator sincer pentru convetuirea lor crestineasca pentru tot timpul vietii. “In
alocutiunea ce o va adresa tinerilor casatoriti si in fata participantilor la cununie, le va
atrage atentia asupra sfinteniei actului incheiat, precum si asupra datoriilor familiale si
sociale ce urmeaza din alianta lor incheiata pe baza credintei si iubirii ce i-a condus pana la
altar. Ii va indemna apoi sa duca cu ei din sf. biserica pe Mantuitorul Hristos si sa-I faca
Acestuia loc stabil in inima si in casa lor”. La sfarsitul slujbei sau la rugaciunea de opt zile,
le poate fi inmanat tinirilor alaturi de certificatul de cununie religioasa o icoana (de
preferinta cu sfantul ce si l-au ales ocrotitor), Sf. Scriptura sau alta carte de zidire
sufleteasca ori, eventual, caseta audio cu slujba cununiei lor. Exista parohii unde, in cea de-
a opta zi dupa cununie, mirii sunt invitati sa ia masa impreuna cu familia preotului. Taina
Cununiei poate deveni astfel un fericit prilej in care preotul sa apropie si mai mult noua
familie de mireasa lui Hristos, Biserica.106
In ce priveste Sf. Maslu, in Biserica Ortodoxa se savarseste atat pentru
“vindecarea de boli trupesti cat si pentru iertarea pacatelor”. De aceea, aceasta Sf. Taina se

163
Pr. Dr. Sanica T. Palade, op. cit., p. 23

102
savarseste in biserica atat pentru cei bolnavi cat si pentru cei sanatosi – maslu de obste, sau
numai pentru cei bolnavi, la casele acestora. “Prezenta mai multor preoti in casa sau in
jurul bolnavului, ca atmosfera de religiozitate care se creeaza in timpul slujbei, predispune
sufletele la rugaciune si meditatie. Textul cantarilor religioase si caracterul melodiilor sunt
intru totul adecvate realitatii sufletesti si trupesti ale credinciosilor. Continutul celor sapte
lecturi din Epistolele Sf. Apostoli, continutul celor sapte Evanghelii si continutul fiecarei
rugaciuni pe care preotii o citesc dupa fiecare Evanghelie sunt de asa natura, incat ele
vadesc la tot pasul, pe de o parte, puterea si milostivirea lui Dumnezeu, iar pe de alta parte,
puterea credintei si efectul rugaciunilor si al slujbelor dumnezeiesti facute cu inima curata
[…]. Savarsirea slujbei Sf. Maslu este totodata un prilej sigur care intareste credinta,
sporeste nadejdea, mangaie si inalta sufleteste nu numai pe cei bolnavi dar si pe cei
sanatosi”. Bolnavul va fi lamurit ca boala reprezinta o manifestare a providentei divine si
nu lipsa ei, un prilej de progres duhovnicesc in care sunt puse la incercare rabdarea si
credinta, cum a fost cazul dreptului Iov. In felul acesta boala are “rostul unei pedagogii
divine superioare, de a feri pe om de nenorociri mai mari sau de a-l face sa mediteze asupra
vietii traite”. Valorificand si scotand in evidenta splendoarea formelor noastre de cult prin
felul de a sluji al preotilor, prin convingere, prin evlavia, credinta si patrunderea pe care
trebuie sa o punem in slujire ii invatam pe credintiosi sa ile inteleaga, sa le doreasca sis a le
iubeasca asa cum iubesc comoara cea mai de pret pe care o au164.107Canonul 102 al
Sinodului Trulan arata importanta maiestriei duhovnicului. 165Cuprinsul canonului este de
cea mai mare importanta pentru indrumarea duhovnicilor care sunt povatuiti sa procedeze
cu intelepciune fata de pacatosi si cu o maiestrie asemanatoare aceleia pe care o folosesc
medicii in tratarea bolnavilor. Puterea de a lega si dezlega angajeaza la cea mai grea
raspundere pe carmuitorii sufletelor credinciosilor, folosindu-se in cazul carmuirii acestora
de lucruri mult mai delicate si mai importante in acelasi timp decat sunt cele ce cad sub
ingrijirea medicilor. Pentru a releva importanta pe care o are maiestria duhovnicilor putem
spune cu dreptate ca pretutindeni, credinciosii sunt asa precum sunt si duhovnicii lor. Si
Sfantul Vasile cel Mare s-a ocupat in canoanele sale (Can.84-85) de descrierea maiestriei
duhovnicului, recomandand indrumari folositoare pentru duhovnici cu privire la modul
cum sa procedeze cu pacatosii, cum sa se straduiasca in chipuri felurite pentru indreaptarea
si mantuirea acelora, stand ferm si categoric pe temeiul prevederilor sfintelor canoane.166108

164
Pr. Dr. Constantin Naclad, op. cit., p. 160
165
Pr.Ioan N.Floca, op.cit, p152
166
.Ibidem, , p 361-362

103
 Ierurgiile pot fi si ele bune prilejuri de pastoratie. Mai mult chiar, pentru ca sunt
in majoritate repetabile si sunt mai numeroase decat Sf. Taine, ierurgiile ofera mai multe
prilejuri de pastoratie decat acestea. Fiecare ierurgie savarsita de preot reprezinta un
moment prielnic in care el poate sa faca pastoratie pentru enoriasii sai, oferind posibilitatea
ca preotul sa cunoasca viata de fiecare zi a credinciosilor, sa arate calea pe care trebuie sa
mearga un bun crestin, sa sustina moralul ridicat acolo unde oamenii sunt in necazuri sau
sa stavileasca faptele nepotrivite cu numele de crestin. Dintre ierurgii “cea mai cunoscuta
si mai des intrebuintata este sfintirea apei cu aghiazma mica”. Savarsirea deasa a
Agheazmei mici sau a Sfestaniei deriva din faptul ca ea se poate face fie singura, fie ca o
slujba care precede unele rugaciuni din viata casnica sau sociala a credinciosilor (la
inceputul si la terminarea casei si fantanii, la sfintirea bisericii si a cimitirului etc.).
Preotul, fiind chemat in casele credinciosilor pentru savarsirea Aghiazmei mici
sau a altor slujbe, trebuie sa se straduiasca a le face intr-o atmosfera de inalta sfintenie si
atunci va zidi prin fiecare cuvant rostit din rugaciunile sale. Linistea sufleteasca a
preotului, evlavia si trairea duhovniceasca se transmit si credinciosilor creandu-se o
atmosfera de rugaciune si meditare165. Se va cauta sa fie prezenti toti membrii familiei care
sa se roage impreuna cu preotul caci implinirea cererilor care se fac depinde si de credinta
si de rugaciunile celor pentru care se slujeste. Pentru ca la unele Sf. Taine si ierurgii
participa uneori si crestinii care in mod obisnuit nu frecventeaza biserica, se impune a se
folosi aceste prilejuri pentru a arata frumusetea adevarurilor mantuitoare si pentru acestia si
a-i face madulare mai active ale Trupului lui Hristos.166
In plan pastoral misionar, inovatiile sunt cauze care duc la dezbinarea preotilor si
credinciosilor; tot ele creaza strari de deruta in randul credinciosilor si in randul preotilor
tineri, fara experienta pastoral-misionara; ceea ce este si mai grav, oferind surogate
credinciosilor incredintati spre pastorire, nu facem facem altceva decat sa-i pregatim pentru
a fi racolati de secte; in cele din urma toate acestea perpetueaza superficialitatea
duhovniceasca, necunoasterea si ignoranta, stari de lucru straine vietii in Hristos.167109
Realitatile care ne confrunta in slujirea noastra liturgica, noul context in care ne
desfasuram activitatea si in care se simte tot mai mult o tendinta de izolare a Bisericii, intr-
o societate in care generatia in varsta se ascunde in spatele lui “asa ne-am obisnuit” si in

165
Pr.Lect. Ion Mihaltan, Metode si mijloace pastorale pentru intarirea credinciosilor in dreapta credinta in
“Mitropolia Banatului”, XXXIII(1983), nr.9-10, p 598
166
Pr.Dr.Sanica T.Palade, op.cit, p 25
167
Pr.Conf.Dr.Viorel Sava, op.cit, p 83

104
are generatia tanara are altceva de facut si datorita faptului ca I se ofera acest altceva de
catre presa, televiziune, mediu inconjurator, cu o insistenta violenta, toate acestea si altele
asemenea ne determina sa gasim raspunsuri adecvate. Astfel, consideram ca slujitorul
sfintit trebuie sa-si improspateze permanent simtul liturgic. El slujeste intr-un spatiu asa de
sfant incat a fost asemanat cu imparatia cerului sau cu raiul cel de demult in care
Dumnezeu isi purta pasii in racoarea serii. Prin actul hirotoniei, preotul devine ucenicul
iubit. Pe pieptul lui Hristos el isi reazima neajunsurile, putintele si necazurile, dar si
implinirile, bucuriile si nadejdiile. Acest statut privilegiat este o sansa in plus pentru
mantuire, dar si o responsabilitate in plus fata de darul primit.168 110
Iata de ce socotim necesar sa spunem ca reformele structurale si radicale nu sunt
necesare in Biserica si orice forma de innoire nu se face sub presiunea presiunea oamenilor
si a timpului, ci numai atunci cand ele sunt cu adevarat necesare. Nu facem reforme de
dragul lor si nu ne innoim in Biserica numai pentru a fi in pas cu vremea. Innoirea,
schimbarea sau adaptarea Bisericii nu inseamna in nici un caz renuntarea la invatatura si
practica vietii religioase, sau schimbarea ori inlocuirea lor cu altele169. Am auzit si ineptia
unei persoane care propunea, pe un post de televiziune, schimbarea sau renuntarea la
parabolele Mantuitorului pe motiv ca ar fi vechi si numai corespund timpului in care traim.
Nastrusnica propunere nu merita nici un fel de comentariu, ci doar intrebarea daca
persoana respectiva o fi citit vreodata aceste parabole sau Scriptura, sau daca stie ca numai
despre Iisus s-a putut spune: “Niciodata nu a vorbit un om ca Omul acesta”(Ioan 7,46) ,
adica nimeni n-a vorbit cu atata putere sufleteasca, caci vorbea “ca unul care avea putere”
(Luca 4,32; Matei 7,29), facand sa-I cuprinda pe toti frica (Matei 9,8; Marcu 10,24,32;
Luca 5,26). Nu era o frica oarecare, ci o frica sfanta, un “mystrrium tremendum” cum o
numeasc exegetii si filosofii, un tremur sfanta, tainic, misterios ca in prezenta unui fapt
extraordinar, nepamantesc170. Si aceasta pentru ca era Fiul luii Dumnezeu.
Aggiornamento, innoira sau transformarea ori adaptarea nu inseamna in nici un
caz ca Biserica si slujitorii ei sa se lase impresionati si condusi de gandirea gresita si
stramba a lumii pacatoase, ci dimpotriva, incercarea de a indrepta aceasta ganduire, de a
face ca lumea sa se intorca la Dumnezeu si la gandirea sanatoasa a Evangheliei171.
Adaptarea si innoirea nu inseamna cochetarua cu pacatul, cu faradelegea si in cele din
urma acceptarea lor. Adaptarea Bisericii la problemele societatii bolnave din punct de

168
Ibidem, p84
169
Pr.Prof.Dr. Nicolae D.Necula Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol4 , Ed.Cuvantul Vietii Bucuresti, 2010, p29
170
Antonie Plamadeal, Cuvinte la zile mari, Sibiu 1989, p 22
171
Pr.Prof.Dr.Nicolae D.Necula, op.cit , p 30

105
vedere moral, nu inseamna sa accepti pacatul desfraului, indiferent de ce forma ar lua:
adulter, concubinaj, homosexualitate, prostitutie, lesbianism, perversiuni sexuale, atata
vreme cat acest pacat este ferm condamnat de Scriptura si de Biserica. Toate aceste forme
ale pacatului desfranarii nu pot fi acceptate de Biserica niciodata ca niste drepturi ale
omului, iar daca o Biserica sau un ierarh al ei ar accepta casatoria intre persoane de acelasi
sex, acea Biserica inceteaza de mai fi numit Biserica, infirmand revelatia dumnezeiasca, iar
clerul s-ar rupe de comuniunea cu Biserica, acceptand sau legalizand asemenea lucruri.
Adaptarea nu inseamna ca Biserica sa devine si ea pacatoasa, ci sa ridice pe pacatosi la
normalitate si sfintenie. Nu Biserica se adapteaza la lume, ci lumea trebuie adusa si
intoarsa catre Biserica, lucru care nu este usor.
Cat priveste predica si cateheza, aceastea ar trebui mult mai bine elaborate.
Astazi, mai mult ca oricand, este nevoie de o predica buna si eficienta. Explicarea
pericopelor evanghelice, explicarea cultului divin si prezentarea vietii sfintilor trebuie sa
figureze in planul de catehizare al fiecarui slujitor, iar calitatea cuvantarilor bisericesti
trebuie mereu imbunatatita. Sa nu fie vorbiri intamplatoare, ocazionale , improvizare, ci
bine gandite, pregatite, documentate si frumos prezentate.172111

172
Ibidem, p 31

106
 CAPITOLUL 8

Concluzii

In aceasta lucrarea am analizat cateva din inovatiile ce au aparut de-a lungul

timpului in Biserica, insa cu predilectie lucrarea s-a axat pe observarea atenta a “inovatiilor
contemporane”, daca putem spune asa si nejunsurile duhovnicesti ce decurg din ele. De
obicei in practica liturgica obervam faptul ca preotul este chemat sa administreze Taina
Sfantului Maslu sau sa savarseasca Taina Spovedaniei celor care au un minim de sentiment
religios sau care au un sentiment religios redus, si care in ultima instanta este influentat de
alte persoane (impulsionarea din partea rudelor pentru cel bolnav sau obiceiul locului
pentru cei care se spovedesc rar). Nu pot fi lasati in indiferenta cei pentru care nu a existat
niciodata un prilej de intoarcere la Hristos. Este o parte importanta a strategiei pastorale
dar si a pedagogiei preotului. Intr-o lume atat de straina de mesajul Bisericii, preotul
trebuie sa arate crestinilor frumusetea credintei ortodoxe.
Personal consider ca in cultul nostru crestin ortodox nu trebuie sa facem altceva
decat sa-l pastram nealterat, sa-i aratam frumusetea, sa evitam inovatiile care de cele mai
multe ori nu sunt altceva decat incalcari ale canoanelor, abateri, greseli, devieri pe care
Biserica nu le aproba.
Preotul nu poate savarsi lucrarile sfinte pentru care a fost investit intr-o parohie
dupa bunul lui plac, caci in acest context au aparut cele mai multe inovatii, ci in
concordanta cu invatatura, cu randuielile si cu canoanele Bisericii pe care trebuie sa le
cunoasca, sa le inteleaga si sa le stapaneasca. De cele mai multe ori inovatiile depasesc
granita normalului pe care Biserica l-a exprimat, l-a experimentat si ni l-a predat noua fara
pata. Nu este greu sa slujesti “dupa carte”, caci asa i se cere unui preot sa o faca. Trebuie
doar sa vrei. Iar daca nu vrei instantele superioare sa intervina sa-si spuna cuvantul.
In concluzie cred ca uniformizarea liturgica ar fi solutia ce ar rezolva orice
deviere de la normalitate pentru ca de foarte multe ori abaterile preotilor (in privinta
inovatiilor in cult) sunt cunoscute de conducerea bisericeasca, insa nu se ia nici o masura,
ba chiar acesti preoti inzestrati cu “mai mult har”, cum se spune in popor sunt lasati in
pace, neglijandu-se faptul ca merg pe alaturi in ce priveste diciplina bisericeasca.
Cultul divin nu poate fi un camp de experienta al fiecarui liturghisitor in parte, caci
acest fapt ar genera destramarea cultului, denaturarea doctrinei si sfaramarea unitatii

107
religioase, fenomen observat cat se poate de evident in protestantism. De aceea
indeplinirea corecta a obligatiilor rituale prescrise de regulile tipiconale este o datorie
fundamentala a oricarui slujitor bisericesc.
Unitatea religioasa a crestinilor ortodocsi se mentine prin unitatea formelor de cult.
Aceasta unitate si uniformitate a cultului este impusa de caracterul colectiv al acestui cult,
care face necesara prin natura lucrurilor, folosirea acelorasi forme de inchinare si slavirea a
lui Dumnezeu de catre toti credinciosii Bisericii Ortodoxe.

108
 BIBLIOGRAFIE

Scrieri biblice

1. Biblia sau Sfanta Scriptura, Editura Institutului Biblic de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1997
2. Noul Testament, versiune revizuita, redactata si comentata de Bartolomeu Valeriu
Anania, Bucuresti, 1993

Scrieri patristice

3. Ioan Gura de Aur Sfantul, Tratatul despre preotie, trad. de Pr. D. Fecioru, E. I. B.
M. O. B. O. R., Bucuresti, 1987

Carti de cult

4. Catavasier, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, ed. a X-a,

Bucuresti, 1970
5. Ceaslov, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, editia a V-a,
Bucuresti, 1992
6. Liturghier, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2012
7. Molitfelnic, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, Bucuresti,
2006
8. Octoihul mic, Ed. Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia, 1998
9. Sfanta si Dumnezeiasca Evanghelie, Bucuresti, 1996
10. Slujba Invierii, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, Bucuresti,
2000
11. Triod, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, editia a VIII-a,
Bucuresti, 1986

109
Dictionare,Colectii

12. Dictionar de cunostiinte religioase, Editura Andeiana, Pr.Prof. Ene Braniste, Prof.
Ecaterina Braniste, Sibiu, 2010
13. Dictionarul explicativ al limbii romane , ed. a II-a, Academia Romana , Institutul
de lingvistica “Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998
14. Dictionar cronologic al stiintei si tehnicii universale, Ed. Stiintifica si
enciclopedica, Bucuresti, 1979
15. Colectiv, Mic dictionar-personalitati ale stiintei, Ed. Stiintifica si enciclopedica,
Bucuresti, 1977
16. Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane,
Patriarhia Romana, Ed. IBM al BOR, Bucuresti 2008

Lucrari si studii

17. Antonie, Mitropolit al Surojului, Viata, boala, moartea, trad. de monahia

Anastasia Igirosanu – Slatina – Nera, Ed. Sfantul Siluan, 2010
18. Bobrinskoy, Boris, Impartasirea Sfantului Duh, trad. de Mariuca si Adrian
Alexandrescu, Ed. I. B. M. O. al B. O. R. ,Bucuresti, 1999
19. Braniste, Pr. Prof. Dr., Ene, Liturgica speciala, Ed. I. B. M. O. al B. O. R.,
Bucuresti, 1980
20. Bulgakov, Serghei, in Ortodoxia, trad. in rom. de Nicolae Grosu, Bucuresti, 1994
21. Idem, Originea, instituirea si dezvoltarea cultului crestin in Studii Teologice, nr. 3-
4, martie- aprilie, 1963
22. Idem, Participarea la liturghie, Ed. Romania crestina, Bucuresti, 1999
23. Bria, Pr. Prof. Dr., Ioan, Dictionar de teologie ortodoxa, Ed. I. B. M. O. al B.O.
R, Bucuresti, 1981
24. Idem, Iisus Hristos, Colectia orizonturi spirituale, Ed. Enciclopedica, Bucuresti,
1992
25. Bulacu, Pr. Prof., Mihail, Studiu introductiv in Catehetica ortodoxa, teza de
doctorat, Oradea, 1928
26. Burca, Drd. Gheorghe, Predica liturgica in M. M. S., XL IX, 1973, nr. 1-2
27. Idem, Liturgica generala, Ed. I. B. M. al O. B. O. R., Bucuresti, 1985

110
28. Idem, Participarea la Liturghie, Ed. Clasici ai teologiei romaneasti, Bucuresti,
1999
29. Candea, Pr. Prof., Spiridon, Cultul divin si pastoratia crestina, factor de
promovare a vietii religioase in ortodoxie, in “BOR” (LXXX V), nr. 11-12, 1967
30. Idem, Hristos si mantuirea sufleteasca a orasenilor, Sibiu, 1939
31. Coman Vasile, Ep. Oradiei, Scrieri de teologie liturgica si pastorala, Ed.
Episcopiei Ortodoxe a Oradie, 1983
32. Cabasila Nicolae, Talcuirea dumnezeestii liturghii, Pr. Prof. Dr. Ene Braniste,
Explicarea Sfintei liturghii dupa Nicolae Cabasila, Ed. I. B. M. O. al B. O. R.,
Bucuresti, 1997
33. Dragulin, Pr. Gheorghe, Propovaduirea cuvantului si cultul in Biserica Ortodoxa
in Studii Teologice XX VII (1975), nr. 3-4
34. Dron, Pr., Constantin, Originea si formele cultului crestin, Bucuresti, 1937
35. Dura, Pr. Asist., Cultul Bisericii Ortodoxe si propovaduirea invataturii crestine in
Mitopolia Ardealului, XXX, 1985, nr. 9-10
36. Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, trad. de Mariana Noica, Ed.
Humanitas, Bucuresri, 1992
37. Floca, Arhid. Prof. Dr., Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note si comentarii,
1991
38. Foundoulis, Pr. Dr., Ioanis, Dialoguri Liturgice, Raspunsuri la probleme liturgice,
vol. III, trad. de Pr. Victor Manolache, Ed. Bizantina, Bucuresti, 2009
39. Galeriu, Pr. Prof. Dr., Constantin, Jertfa si rascumparare, teza de doctorat, Ed.
Harisma, Bucuresti, 1991
40. Gordon, Pr. Drd., Vasile, Rolul catehetic- misionar al ierurgiilor, in St. seria a II-
a, an XXXVIII, nr. 5, Bucuresti, 1996
41. Homiakov, Alexei, Opere (in rus.), vol II, 1867, p. 20, apud Nicolae Arseniev,
Biserica rasariteana, trad., de Mitr. Tit Simedrea, Bucuresti, 1930
42. Marcus, Solomon, Inventie si descoperire, Ed. Cartea Romanesca, Bucuresti 1989
43. Metallinos, Pr. Prof. Dr., Gheoghios D., Parohia, Hristos in mijlocul nostru, trad.
de Pr. Prof. Ioan I. Ica, Ed. Deisis, Sibiu, 2004
44. Mladin, Prof. Dr., Nicolae, Familia crestina in biserica si problemele vremii, Ed.
Dacia traiana, Sibiu, 1947

111
45. Mihaltan, Pr.Lect. Ion, Metode si mijloace pastorale pentru intarirea
credinciosilor in dreapta credinta in “Mitropolia Banatului”, XXXIII(1983), nr.9-
10
46. Miron, Arhim. Conf. Univ. Dr., Vasile, Insemnatatea si explicare Sfintei si
Dumnezeiestii Liturghii, in Theologos, Ed. Ep. Romanului, iulie- decembrie, 2006
47. Idem, Cateheza liturgica si mistagogica in parohie astazi, in “Ortodoxia”, XLVIII
(1997), nr. 1-2
48. Idem, Scopul harismatic sau sfintitor al cultului divin public ortodox, in
Theologos, Ed. Ep. Romanului, ian-iunie, 2007
49. Idem, Unitatea liturgica in Ortodoxie si specifitati cultice locale in Ortodoxie, anul
LVI, nr 3-4, iulie- decembrie 2005
50. Idem, Cultul divin public ortodox in Theologos, Ed. Ep. Romanului, ian- iunie,
2006
51. Idem, Scrieri de teologie liturgica si pastoral misionara, Ed. I. B. M. O. al B. O.
R., Bucuresti 2002
52. Idem, Semnificatia si importanta religios morala, a cultului divin public ortodox,
teza de doctorat, Ed. I. B. M. O al B. O. R., Bucuresti, 2003
53. Mironescu, Mitropolit, Athanasie, Sfaturi catre preoti, Bucuresti, 1909
54. Naclad, Pr. Dr., Constantin, Educatia religioasa in cadrul slujirii preotesti, Ed.
Trinitas, Iasi, 2007
55. Necula, Pr. Prof. Dr., Nicolae D., Biserica si cult pe intelesul tuturor,Editura
Europartner, Bucuresti, 1996
56. Idem, Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol. I, Editura Episcopiei Dunarii de
Jos, Galati, 1996
57. Idem. Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol. II, Editura Episcopiei Dunarii de
Jos, Galati 2001
58. Idem. Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol. III, Ed. IBM al BOR, Bucuresti
2004
59. Idem. Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol.IV, Ed. Cuvantul vietii, Bucuresti
2010
60. Palade, Pr. Dr., Sanica T., Taina Sfintei Spovedanii, mijloc de pastoratie
individuala, teza de doctorat, Ed. Sf. Mina Iasi, 2002
61. Papadaki, Arhim., Vasilios, Relatiile din afara casatoriei in teologia ortodoxa,
trad. Lazarescu Ovidiu, Ed. Carte ortodoxa, Galati, 2011

112
62. Plamadeala, Dr., Antonie, Mitopolitul Ardealului, Traditie si libertate in
spiritualitatea ordotoxa, Sibiu, 1983
63. Idem, Cuvinte la zile mari, Sibiu 1989
64. Idem, Preotul in Biserica in lume, acasa, Sibiu, 1996
65. Remete, Pr. Conf. Dr., George, Dogmatica ortodoxa, Ed. Reintregirea Alba Iulia,
2000
66. Popescu, Prof. ,Teodor M., Predica – o marturie a preotului, GB nr. 11-12,
Bucuresti, 1954
67. Sava, Pr.Viorel, Taina marturisirii in riturile liturgice actuale, teza de doctorat,
Editura Trinitas, Iasi, 1999
68. Idem, Taina nuntii- aspecte liturgice, duhovnicesti si pastoral misionare in
“Teologie si viata”, IV-LXX (1994), nr. 11-12
69. Idem, Inovatiile in cult-singularizare liturgica in Analele stiintifice ale Universitatii
“Al.I.Cuza” Iasi, Teologie 1999/2000, tom5, p75-84
70. Schmemann, Alexandru, Din apa si din Duh, trad in rom. de Pr. Prof. Ioan Buga,
Ed. Simbol, Bucuresti, 1992
71. Idem, Liturhie si viata, trad de Pr. Dr, Viorel Sava, Iasi, 2001
72. Staniloaie, Pr. Prof. Dr., Dumitru, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Ed. I. B. M. O.
al B. O. R., Bucuresti, 1997
73. Idem, Spiritualitare si comuniune in liturghia ortodoxa, Ed. Mitropoliei Oltenie,
Craiova, 1986
74. Idem, Drumul cu Hristos Mantuitorul prin Tainele si sarbatorile Bisericii
Ortodoxe, in “Ortodoxia” (XXVIII), nr. 2, 1976
75. Vintilescu, Pr. Prof. Dr., Petre, Curs de liturgica generala, Bucuresti, 1929- 1930
76. Idem, Spovedania si duhovnicia, Ed. Ortodoxa Romana, Alba Iulia, 1995
77. Idem, Mister liturgic, tipo. “curierul judiciar”, Bucuresti, 1929

113
114