STRATEGII DE PREDARE-ÎNVĂŢARE-EVALUARE

Prof. Grindei Mioara – Ioana

Şcoala cu clasele I-VIII Corbii Mari, Jud. Dâmboviţa

Strategiile de învăţare reprezintă căile folosite în şcoală de profesor în a-i

sprijini pe elevi să descopere viaţa, lumea, lucrurile, ştiinţa . Ele sunt totodată
mijloace prin care se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi
capacităţile elevilor de a acţiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii,
transformând exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi
dezvoltându-i personalitatea.
Potrivit strategiilor didacticii moderne, rolul profesorului este de a facilita
învăţarea, de a ajuta pe elevi să înţeleagă şi să expună puncte de vedere proprii,
de a deveni un partener de învăţare. Toate acestea determină ca modul de
învăţare să se realizeze prin cooperare, învăţarea având un loc predominant în
formarea de competenţe şi deprinderi practice.
Noile cerinţe ale demersului educaţional impun restructurarea lecţiei de
istorie în direcţia folosirii mai frecvente a metodelor interactive de predare –
învăţare – evaluare. Ele schimbă rolul profesorului în clasă, acesta devenind un
moderator al unei dezbateri de idei şi probleme, susţinător al motivaţiei şi
interesului elevilor pentru istorie, ghid al elevilor în procesul de dobândire de
noi competenţe, deprinderi şi cunoştinţe. Odată cu deplasarea accentului de pe
activitatea profesorului pe cea a elevului, noile metode îi determină pe elevi să
înţeleagă mai bine logica fenomenelor şi faptelor istorice, stimulează formarea
de opinii personale, argumentate, încurajează munca individuală , însă, în
funcţie de situaţii şi spiritul de echipă, contribuie la formarea de deprinderi şi
atitudini durabile.
Fără a nega metodele de însuşire tradiţională( expunerea, conversaţia,
demonstraţia, modelarea) în prim plan apar metodele
active, productive, formative( descoperirea, cercetarea,
observarea, experimentarea, lucrul în grup,
algoritmizarea, asaltul de idei etc.). Acestea sunt metode
care valorifică procesele de cunoaştere, înţelegerea şi receptarea valorilor
istoriei.
Metodele formative utilizate pentru realizarea obiectivelor fac ca faptele,
evenimentele şi interpretările istorice să fie cât mai aproape de realitate.
Opţiunea profesorului pentru o metodă sau alta constituie o decizie de mare
complexitate. Alegerea unei anumite metode se face în funcţie de obiectiv, de
conţinutul procesului instructiv, de particularităţile de vârstă şi cele individuale
ale elevului, de experienţa şi competenţa didactică a profesorului; pentru elevi,
metodele activ –participative utilizate constituie o cale mai eficientă de acces
spre cunoaşterea adevărului istoric, a culturii şi a comportamentelor umane, un
mod de a cerceta şi descoperi lucruri noi. Astfel, elevii capătă noi deprinderi
intelectuale şi capacităţi cognitive, atitudini, sentimente şi comportamente.
Consider că utilizarea alternativelor metodologice moderne în activitatea
didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ,
având cu adevărat un caracter activ – participativ şi o reală valoare educativ –
formativă asupra personalităţii elevilor.
Prezint spre exemplificare câteva din tehnicile şi metodele moderne de
predare –învăţare - evaluare pe care le-am utilizat în cadrul orelor de istorie:
metoda cubului,( folosită, în special la clasele a VI-a şi a VII-a ),metoda
organizatorului grafic ( diagrama Venn, „ fishbone map” – „ coadă de peşte” ,
„ spider man” – „ pânza de păianjen” , „ spider gram”, folosite, cu precădere la
lecţiile referitoare la Grecia antică din clasa a V-a sau la
cele referitoare la monarhiile absolute din clasa a VI-a),
ciorchinele, jurnalul cu dublă intrare, copacul ideilor ,
aritmogriful sau rebusul istoric, turul galeriei, mozaicul,
braistorming-ul ( „ asaltul de idei”) şi multe alte metode
interactive ce pot fi folosite cu succes, alături de prezentările PowerPoint, în
cadrul orelor de istorie cu aplicaţii pentru clasele V-VIII.
Pentru evaluare se pot folosi metodele: verificarea şi evaluarea orală a
cunoştinţelor , verificarea şi evaluarea cunoştinţelor în scris într-o varietate de
forme: extemporale, fişe de lucru, teste, hărţi mute,
rebus istoric etc. La toate clasele pot fi folosite hărţi
mute ce vor fi completate de către elevi cu desfăşurarea unor bătălii sau drumul
parcurs fie de armatele străine, fie de cele româneşti în desfăşurarea unor
campanii sau războaie. Folosirea hărţilor mute, a rebusului istoric pot stimula
elevii în cadrul procesului de evaluare, antrenându-i într-o manieră diferită
comparativ cu modalitatea de realizare a evaluării tradiţionale. În cadrul orelor
de istorie, profesorul este dator să folosească multiple mijloace de învăţământ,
cât mai moderne, inclusiv în etapa evaluării.
De asemenea, mi se pare eficient, ca atunci când un elev greşeşte deseori
la probele de evaluare, ori fişe de muncă independentă, să se apeleze la
alternative ca: eseul de 5 minute, portofoliul, observarea sistematică a activităţii
şi a comportamentului elevilor, proiectul, investigaţia, autoevaluarea, căci
implicat direct fiind în activitatea de căutare şi ordonare a informaţiilor nu poate
înregistra decât un câştig şi, eventual, un progres.
Ca profesor de istorie nu mi-am propus să –mi transform elevii în nişte
roboţi care să acumuleze numai date istorice, ci să-i determin să înţeleagă
procesele şi fenomenele istorice, cauzele şi consecinţele acestora, trezindu-le
curiozitatea şi dorinţa de a descifra tainele istoriei. Aşadar, metodele
complementare de evaluare nu-şi propun să le înlocuiască pe cele tradiţionale, ci
nu mai să lărgească sfera competenţelor, comportamentelor şi atitudinilor
evaluate. Folosesc aceste metode cu scopul de a stimula potenţialul creativ şi
originalitatea fiecărui elev în parte şi de a pune în valoare abilităţile practic –
aplicative ale elevilor.
• Proiectul – este un plan sau o lucrare cu caracter
aplicativ întocmită pe baza unei teme date, care cuprinde
analiza cauzală, cronologică, spaţială a unei probleme şi
un demers explicit de evoluţie şi soluţionare a ei;
constituie o provocare adecvată posibilităţilor elevilor şi
implică o activitate efectivă de cercetare, desfăşurată într-
un anumit interval de timp;
• Portofoliul – reprezintă un mijloc de a valoriza munca individuală a elevului
şi acţionează ca un
factor de dezvoltare a
personalităţii; este un instrument de evaluare complex ce include experienţa şi
rezultatele obţinute prin celelalte metode de evaluare urmărind progresul global
efectuat de elev; un portofoliu la istorie ar putea cuprinde: înregistrări audio ale
elevilor( lectură de texte, prezentarea unor produse realizate), lucrări scrise,
teste criteriale, răspunsuri la chestionare, analiza unor izvoare istorice, eseuri
pe teme date, prezentarea unor autori sau lucrări istorice, postere, colaje,
machete, desene, caricaturi etc. Acesta este un tip de portofoliu care vizează,
majoritatea capacităţilor şi abilităţilor implicate în înţelegerea şi învăţarea unei
discipline.
• Autoevaluarea–asigură faptul că elevii preiau responsabilitatea învăţării,
concentrează atenţia asupra efortului şi stăruinţei; încurajează obişnuinţa de
autoanaliză ceea ce este esenţial pentru perfecţionare.
Calitatea evaluării realizate de profesor se repercutează direct asupra
capacităţii de autoevaluare a elevului. Interiorizarea repetată a grilelor de
evaluare cu care operează profesorul constituie o premisă a posibilităţii şi
validităţii autoaprecierii elevului. Pe lângă această modalitate implicită a
educării capacităţii de autoevaluare, profesorii pot dispune de căi explicite de
formare şi de educare a spiritului de evaluare obiectivă.
Orice profesor ar trebui să-şi proiecteze evaluarea o dată cu proiectarea conţinutului şi să prezinte
ce se aşteaptă de la elevi, ce progrese vor trebui să facă: o probă care este precedată de prezentarea
obiectivelor de evaluare se va dovedi mult mai eficientă decât una la care elevul nu ştie la ce să se
aştepte.
Concluzii:
• Prin utilizarea mijloacelor şi resurselor didacticii moderne, învăţarea este
activă, imediată şi mult mai distractivă
• Folosind metodele moderne, elevii sunt determinaţi să-şi asume
responsabilităţi, să-şi formeze deprinderi de muncă independentă, opinii
argumentate, să înţeleagă rolul argumentelor, să sintetizeze idei provenite
din surse diferite sau să lucreze în cooperare cu alţi elevi
• Prin intermediul acestor metode, elevul este pus în ipostaza de căutător al
cunoştinţelor istorice, nu doar de consumator al acestora
• Acestea sunt metode care valorifică procesele de cunoaştere, înţelegerea
şi respectarea valorilor istoriei.