1. Date generale despre locuinţă. Mediul locativ – obiect de proiectare.

Locuinţa - un complex de obiecte arhitectural-urbanistice, care asigură realizare proceselor

vitale, de lucru şi agrement atât al familiei, cât şi a individului.

Locuinta – obiect de proiectare, poseda 2 particularitati: structurale si integritate (delimitare)

Structurale – se exprima in constituirea ierarhica a locuintei, care cuprinde multe niveluri

ale mediului locuirii amului, incepind cu obiectele ce ne inconjoara in viata de toate zile si
terminind cu nivelul asezare.
Reieşind din structura normativă contemporană a mediului urban, derivă următoarele niveluri
spaţiale: "Încăpere - apartament - clădire - grup de cladiri - cartier locativ - microraion - oraş"

Integritatea locuinţei – condiţionată de conexiunea organică a trei componente

principale, cum sânt:
■ locuinţa asigură spaţiul locativ familiei;
■ sistemul deservirii publice — saturarea acestuia cu diverse servicii;
■ terenul — întregul complex de factori naturali şi artificiali ai localităţii

2. Date generale despre locuinţă. Nivelurile structurale ale mediului locativ.

niveluri structurale ale mediului locativ:

"Încăpere - apartament - clădire - grup de cladiri - cartier locativ - microraion - oraş"
3. Date generale despre locuinţă. Elementele mediului locativ.

Elementele mediului locativ:

■ Relieful aşezării
■ Celule locative
■ Accese pietonale şi de transport.
■ Deservirea publică
■ Spaţii verzi

4. Date generale despre locuinţă. Scopurile proiectării clădirilor de locuit

■ scopul general – organizarea spatiala efectiva a proceselor activitatii vitale cotidiene a

populatiei (munca, trai si odihna)
■ scopul principal – realizarea comfortabila maxima in limite posibilitatilor economice, ceea ce
caracterizeaza crearea locuintei de diferite categorii.
■ rationalitatea, logica, ratiunea – aspecte esentiale ale strategiei proiectarii de arhitectura a
locuintei.

5. Date generale despre locuinţă. Nivelurile principale de proiectare a locuinţei.

■ Drept particularitatea primului nivel serveşte proiectarea clădirii de locuit celulelor locative pe
o parcelă concreta. Rezultatul acestui nivel este proiectul cladirii de locuit.

■ Drept particularitate a nivelului doi intervine proiectarea urbanistică a formaţiunilor locative

mari, scopul căreia este elaborarea proiectului de sistematizare a aşezării: comună, microraion si
orăşănesc. Crearea unităţilor locative separate este doar o parte a sarcinei generale, deoarece în
final se elaborează proiectul ansamblului raionului locativ.

■ Caracteristica nivelului trei este proiectarea într-un sens mai larg, înţeles ca planificare. Ea
conţine crearea schemelor de sistematizare, planificarea şi prognozarea întregul fond locativ a
oraşului, regiunii. Scopul acestei proiectări - argumentarea, calculul, planul construcţiei locative
şl forma edificiului.
6. Date generale despre locuinţă. Clasificarea clădirilor de locuit.

In dependenţă de criteriile generale clădirile de locuit se divizează în tipuri şi clase, fiecare are
particularităţile sale:
■ domeniul de aplicare;
■ cerinţe către utilajul ingineresc;
■ securitatea antiincendiară;
■ constructive;
■ economice.

Motive pentru clasificarea cladirilor de locuit:

-destinaţie; -structura spaţial-arhitecturală; -prezenţa
ascensoarelor;
-numărul de niveluri; -tipul localităţii; -importanţa
capitală;
-durata locuirii; -situaţia urbanistică; -criterii
adăugătoare.
-numărul de apartamente; - nivelul de confort;
-structura planimétrica; -prezenţa activităţii de muncă fn locuinţă;
Dupâ destinaţie clădirile de locuit pot fi subdivizate în trei grupuri principale:
■ tip "cu apartamente", destinate pentru locuirea populaţiei (grupurile principale);
■ specializate, cu sistem închis de deservire a populaţiei şi încăpere (odaie) în calitate de celulă
locativă, destinate pentru grupurile sociale cu deosebire expresivă în modul de vie - turişti,
persoane în etate, studenţi, elevi, etc.
■ de recreare, fără sistem de deservire pentru odihna de sezon a orăşenilor cu celula locativă în
formă de casă de locuit.

După numărul de niveluri clădirile de locuit pot fi:

■ cu puţine niveluri, 1 — 2 etaje;
■ cu număr mediu de niveluri, 3 — 5 etaje;
■ cu multe niveluri, 6 etaje şi mai mult.
Cele din urmă, la rândul său se împart în:
■ clădiri cu număr sporit de niveluri 10 — 29 etaje;
■ Clădiri cu înălţimi mari — mai mult de 30 etaje.

După durata locuirii clădirile de locuit se împart în clădiri:

1) pentru locuire permanentă, la ele se atribuie:
■ individuale;
■ cu apartamente;
2) pentru locuire temporară — cămine;
3) pentru locuire de scurtă durată — hoteluri;
4) pentru locuire îndelungată — internate.

După numărul de apartamente clădirile pot fi:

■ cu un apartament (unifamiliare, individuale);
■ cuplate sau cu două apartamente, pentru două familii;
■ cu număr redus de apartamente, de la 3 până la 8 apartamente;
■ cu multe apartamente, mai mult de 8 apartamente.

După structura sistematizatoare se deosebesc următoarele grupuri de clădiri de locuit:

■ Individuale;
■ blocate;
■ cu atrium;
■ cu câteva tronsoane;
■ tronson (turnuri, punctiforme);
■ cu coridor;
■ cu galerie;
■ tronson cu coridor;
■ tronson cu galerie;
■ structura mixtă.

După structura arhitectural-sistematizatoare se evidenţiază următoarele tipuri de clădiri de locuit:

■ cu grădină (pe lângă casa individuală);
■ cu curte (pe lângă apartament, case blocate);
■ cu teren-terasă (pe lângă apartament, case blocate);
■ cu încăperi de vară (balcoane, lodgii);
■ fără încăperi de vară.

După modul de aşezare clădirile de locuit pot fi:

■ rurale;
■ urbane.

După situaţia urbanistică se deosebesc următoarele tipuri de clădiri de locuit:

■ de rând; ■ clădiri-repere;
■ de colţ; ■ clădiri-panorame.
■ clădiri-încadrări (tip "calcan");
■ clădiri-accente;

După gradul de confortabilitate clădirile de locuit pot fi divizate în trei grupuri principale:
■ de calitate înaltă, cu unitate locativă în formă de clădire (casă de locuit); destinate pentru
păturile sociale înstărite;
■ confortabile, cu unitate locativă în formă de nivel (parte) a clădirii de locuit; destinate pentru
familii cu bunăstare medie;
■ municipale, cu unitate locativă în formă de apartament - pentru familii puţin asigurate.

După prezenţa activităţii de muncă in locuinţă clădirile de locuit se divizează astfel:

■ fără zonă productivă, activitatea de muncă se realizează numai în afara locuinţei;
■ cu zonă de muncă în apartament, activitatea de muncă a populaţiei se desfăşoară în afară fi în
locuinţă;
■ cu zona de muncă şi producere, pentru grupurile de populaţia la care activitatea are loc numai
în locuinţă.

După numărul de ascensoare clădirile de locuit pot fi:

■ fără ascensor — până la 5 etaje,
■ cu ascensor, începând cu 6 etaje:
*1 ascensor - 6-9 niveluri;
*2 ascensoare - începând cu 10 niveluri.

După rezistenţa sa (conform normelor de construcţie) se deosebesc:

■ clasa I — clădirile cu orice înălţime cu gradul I de rezistenţă la foc şi durabilitate;
■ clasa II — clădirile cu o înălţime până la 9 niveluri şi nu mai mică de gradul II de rezistenţa la
foc şi durabilitate;
■ clasa III — clădirile cu o înălţime până la 5 niveluri, cu gradul II de durabilitate (nu mai mic)
şi gradul III (nu mai mic) de rezistenţă la foc;
■ clasa IV — clădirile cu o înălţime nu mai mare de 2 niveluri, gradul III de
durabilitate (nu mai mic), gradul rezistenţei la foc nu se normează.

După criteriile suplimentare clădirile de locuit se caracterizează:

■ pentru construcţia în raioane natural-climaterice deosebite (de sud, de nord, etc);
■ pentru construcţia pe relief (tip "terasă", "cascadă", cu numărul de niveluri variabil, etc);
■ după structura funcţională (case-ateliere, complexe locative specializate, complexe locative
polifuncţionale);
■ cu funcţie de protecţie dezvoltată (fonoprotectoare, aziluri subterane).

7. Date generale despre locuinţă. Tipurile principale ale clădirilor de locuit.

■ Casa de locuit tip "tronson" prezintă gruparea la fiecare nivel a câtorva apartamente
în jurul unei comunicaţii verticale (scară sau unui nod de comunicaţie). Elementul
spatial-planimetric — tronson. Conexiunea a câtorva tronsoane formează o clădire cu
câteva tronsoane.

■ Clădirile de locuit cu coridor au o cornunicatie orizontala pronunţată închisă -

coridor. Accesul în apartamente se execută prin intermediul coridorului şi
comunicaţiei verticale de importanţă secundară. Acest tip de clădire deobicei se
foloseşte pentru locuire temporară — cămine, hoteluri, internate.

■ Clădirile de locuit cu galerie au o comunicaţie orizontală pronunţată închisă - galerie

(un spaţiu deschis cu iluminare naturală, asigură o orientare pe două părţi şi aerare
directă a apartamentelor, cea ce este important în raioanele cu climă caldă şi toridă, raioane de
sud).

■ Clădiri de locuit cu structură planimetrică mixtă (tronson cu coridor, tronson cu

galerie, etc). In clădirile tronson cu coridor şi tronson cu galerie apartamentele se
amplasează in tronsoanele, legate cu coridoare (galerii) la fiecare nivel.

■ Casele blocate se primesc în urma cuplării a câtorva case de locuit

unifamiliare (blocuri) într-un singur edificiu. Fiecare celulă locativă (bloc
– apartament) are intrare separată de la nivelul pământului şi curte pe
lângă apartament. Numărul de niveluri rareori depăşeşte 4 etaje.

■ Casă individuala – casă de locuit cu puţine niveluri, cu anexe

gospodăreşti şi cu lot de pământ. Particularitatea casei – prezenţa lotului de pământ,
care este folosit pentru ţinerea unei gospodării auxiliare dezvoltate sau realizarea
funcţiilor de agrement.

8. Date generale despre locuinţă. Ansamblurile de locuinţe.

■ Perimetral, se constituie din clădiri de locuit extinse de următoarele tipuri: cu
câteva tronsoane, cu coridor, cu galerie, blocate. Pentru acesta este caracteristic
formarea într-un grup de clădiri a spaţiului-curte, închis sau semiînchis.

■ Liniar, deschis pentru aerarea teritoriului şi spaţii verzi pătrunzătoare.

Însă din contul că clădirile de locuit se amplasează prioritar cu părţile
laterale faţă de
magistrale şi străzi, protejarea teritoriilor de zgomotele de transport este
insuficientă
■ "În grup" a apărut în practica naţională în anii 70. La un astfel de procedeu clădirile de locuit
extinse se grupează în formă de figuri geometrice, care formează curţi de diverse configuraţii şi
profunzimi.

■ Tip "reţea" se compune pe reţea geometrică de orice configuraţie

(dreptunghiulară, triunghiulară, poligonală). Pentru formarea acestui ansamblu se
folosesc clădiri de locuit de orice tip (de la 1 până la 4 niveluri). Curţile interioare
servesc drept recreaţii pentru un grup de apartamente.

■ Tip *covor" se formează din bloc-apartamente cu unul sau mai niveluri şi curţi interioare.
Daca forma geometrică este strictă (exemplu: bloc-apartament în formă de "Г") ansamblul de tip
"covor" aminteşte cel de tip "reţea". Particularitate esenţială – curtea interioară aparţine unui
apartament.

■ Tip "individual caracteristic pentru aşezări rurale şi orăşenesti. Astăzi foarte actuală în legătură
cu programul de dezvoltare a aşezărilor rurale şi stimularea locuitorilor pentru ţinerea
gospodăriilor auxiliare.

9. Factorii principali, care influenţează la proiectarea locuinţei. Demografia populaţiei

şi structura fondului locativ. Norma asigurării cu locuinţă. Tipurile de familii. Structura de
vârstă şi sex a populaţiei.
Factorii principali de care se tine cont la proiectarea locuinţei sânt:
■ spaţiul locativ interior (îl formează grupul de factori funcţional-sociali, care descriu
subsistemul populaţiei):
- condiţii social-demografice;
- condiţii naţional-etnografice.
■ spaţiul locativ exterior (influenţează grupul factorilor arhitectural-artistici, care caracterizează
subsistemul mediului înconjurător):
- condiţii natural-climaterice;
- condiţii urbanistice;
- condiţii social-culturale.
■ spaţiul locativ îngrădit (prin care înţelegem membrana materiala a clădirii, importanţă
decisivă o are grupul de factori constructiv-inginereşti, strâns legaţi cu subsistemul construcţia):
- sistemele constructive şi metodele de edificare a clădirilor;
- utilajul ingineresc al clădirilor;
- materialele de construcţie.

Situaţia demografică se caracterizează cu un şir de particularităţi. Cele mai esenţiale din ele sânt:
■ numărul populaţiei;
■ ritmul de creştere a populaţiei;
■ componenţa după sex şi vârstă a populaţiei;
■ numărul, mărimea şi structura familiilor;
■ normele asigurării cu locuinţă.

Normele asigurării cu locuinţă:

Este un standard regulat care permanent evoluează.
■ de la 6 m.p. a spaţiului locativ pentru o persoană în anii 1960—1970
■ norma sa ridicat până la 9 m.p. in anii `80.
■ dupa anii `80 suprafata s-a marit pina la 12-15 m.p./pers., proiectare pe variante a
apartamentelor, care admite de a ţine cont de necesităţile familiilor egale ca componenţă.
■ Limita revindecărilor după datele actuale constituie 16 — 18 m.p. suprafaţă locativă pentru o
persoană.

Structura de vârstă şi sex a populaţiei: În dezvoltarea fondului locativ primeşte reflectare şi

structura de vârsta şi sex. Cu indicii acesteia este strâns legată tipologia clădirilor de locuit
precum şi a apartamentelor. În majoritatea ţărilor din lume se observă o preponderenţă
"feminină" stabilă.

Tipurile de familii:
■ Familii cu nucleu familiar (cuplu familiar) sau fără el;
■ Familii cu copii şi fără;
■ Familii complete şi mecomplete;
■ Familii nucleare(părinţi+copii) şi compuse (cuplu familiar cu copii+unul din părinţi sau rude);
■ Familii cu unul sau câteva perechi familiare.

10. Factorii principali, care influenţează la proiectarea locuinţei. Estetica locuinţei.

Condiţii naţional-etnografice.
Condiţii naţional-etnografice determina originalitatea modelului social a locuinţei în legătură cu
structura teritorială şi socială a populaţiei. Condiţiile naţional-etnografice includ în sine:
■ procese etnice;
■ particularităţile tradiţionale ale modului de viaţă a populaţiei, familiei, persoanei; modului de
trai şi relaţiile familiare; tradiţii şi moravuri;
■ coerenţa psihologică a populaţiei(mentalitate).
Sarcina arhitectului — la proiectarea locuinţei de a ţine cont de particularităţile naţionale şi de
trai ale populaţiei.
■ Drept mijloace pentru realizarea acestei sarcini servesc:
- particularităţile planificării unităţilor locative şi edificiilor obşteşti;
- tipurile ansamblurilor de locuinţe şi organizarea estetică.

11. Factorii principali, care influenţează la proiectarea locuinţei. Condiţii natural-

climaterice. Regimul de temperatură şi umiditate. Tipurile de aerare. Regimul de vânt.
Insolarea. Relieful aşezării
Condiţii natural-climaterice
■ clima;
■ landşaftul (cuprinde relieful aşezării şi vegetaţie);
■ condiţii geologice (se caracterizează prin tipul de sol, prezenţa apelor freatice, gradului de
tasabilitate a terenului, etc).
Clima — regimul statistic multianual al vremii pe o anumită aşezare; include în sine următoarele
caracteristici ale atmosferei:
■ regimul de temperatură şi umiditate; ■ regimul de vânt;
■ insolarea; ■ iluminarea naturală;
■ deosebirile sezoniere ale vremii (furtună, viscol, etc).
Regimul de temperatură şi umiditate se caracterizează de temperatura aerului exterior şi
umiditatea acestuia.
■ În cazul proiectării clădirilor de locuit se ţine cont de regimul de temperatură şi umiditate.
Clădirile de locuit protejează de căderea bruscă a temperaturii aerului exterior, de subrăcirea în
condiţiile raioanelor de nord şi supraîncălzirea în raioanele de sud.
Mijloacele primordiale în formarea regimului de temperatură şi umiditate confortabil într-o
locuinţă sânt:
■ materialul şi grosimea peretelui exterior al clădirii;
■ aerarea apartamentelor;
■ forma clădirii;
 ■ compacticitatea planului clădirii;
■ lăţimea blocului;
■ perimetrul pereţilor exteriori, etc.

Tipurile de aerare:
■ aerare de colţ (la clădire de locuit tip "tronson")
■ aerare directă (la clădire de locuit tip "tronson")
■ aerare prin canal de ventilare (puţ) (la clădire de locuit tip "tronson")
■ aerare prin curte interioară (la case blocate)

Regimul de vânt se caracterizează prin:

■ orientarea;
■ viteza (m/sec);
■ frecvenţa (în %) a fluxurilor de aer.
Regimul de vânt se determină în baza supravegherii multianuale. Pentru proiectarea clădirilor de
locuit este necesar de a cunoaşte "roza vânturilor predominante", care indică frecvenţa
orientărilor în locul unde este preconizată proiectarea.
Evidenţa regimului de vânt este importantă la elaborarea planurilor generale ale clădirilor de
locuit şi complexele lor. Este necesar de a proteja ansamblul de locuinţe de influenţa vânturilor
nefavorabile şi concomitent de a organiza aerarea.

Aerarea – schimb de aer organizat şi dirijat de teritoriul construit şi aerisirea naturală a

încăperilor locative datorită diferenţei presiunii laturii expuse la vânt şi celei adăpostite de vânt
ale clădirii de locuit.

Insolarea – iradierea încăperilor de locuit şi teritoriilor din prejma clădirilor cu lumină solară
directă;
- se caracterizează prin durată şi unitatea de măsură - oră;
- asigurarea cu insolare cerută crează în încăperile locative confortul sanitaro-egienic necesar
pentru om.
Insolarea încăperilor de locuit trebuie să fie asigurată în felul următor:
■ pentru raioanele de nord timp de — 3 ore;
■ pentru brâul intermediar — 2,5 ore;
■ pentru raioanele de sud — 2 ore;
■ în condiţii de reconstrucţie insolarea poate fi micşorată cu 0,5 ore;

Relieful aşezării se caracterizează prin declivitatea în grade. Este strâns legat cu formarea
ansamblului de locuinţe, şi anume: - cu alegerea tipului clădirii de locuit
- cu procedee formării ansamblurilor.
Necesitatea de a ţine cont de relieful aşezării este foarte actuală în construcţia în raioane şi
regiuni muntoase, precum şi în legătură cu construcţia pe pantele văgăunilor, colinelor, zonelor
de coastă, etc.
Cu mărirea unghiului declivităţii până la 10-15° relieful aşezării influenţează la sistematizarea
parterului, pe o declivîtate de 15—20° se folosesc tipuri anumite de clădiri de locuit.
Cladiri de locuit pe relief compus:
■ Cladiri in trepte:
- tip cascadă — cu structuri planimetrice de tip:
*tronson (panta de inclinatie nu m/mult de 22°),
*cu coridor sau cu galerie (panta de inclinatie nu m/mult de 15°),
*mixte (tronson cu coridor, coridor cu galerie) (panta de inclinatie nu m/mult de
25°).;
- tip "terasă"— tronson şi cu coridor (panta de inclinatie nu m/putin de 15°).
■ Cladiri pe piloni – cu coridor si turnuri (pe orice declivitate)
■ Cladiri cu inaltimi ce variaza:
- tip tronson (panta de inclinatie de 17-35°)
- tronson cu coridor (panta de inclinatie de 11-17°)

12. Factorii principali, care influenţează la proiectarea locuinţei. Factorii urbanistici.

Aşezarea şi dimensiunile lotului.
Conditii urbanistice:
- locul amplasării şi dimensiunile terenului pentru construcţie;
- condiţiile perceperii vizuale a unei clădiri sau complex de locuit;
- particularităţi morfologice ale ansamblului din jur;
- particularităţi arhitectural-artistice ale ansamblului din jur;
- structura funcţională a ansamblului din jur.
Locul amplasării şi dimensiunile parcelei: dimensiunile terenului de construcţie se determină
conform cerinţelor normative (СНиП 2.07.01-89* «Urbanism») prin:
- numărul populaţiei,
- numărul de niveluri al clădirii de locuit,
- raionul climateric, unde va fi construită clădirea de locuit,
- norma spaţiilor verzi a teritoriilor (nu mai puţin de 10 m.p./persoană).
Evidenţa caracterului amplasării terenului se produce la soluţionarea planului de situaţie şi
planului general. Sarcina arhitectului - de a reflecta specificul situaţiei urbanistice şi de a scoate
în evidenţă rolul în ansamblul urban a terenului propus pentru construcţie.

13. Factorii principali, care influenţează la proiectarea locuinţei. Sistemele constructive

şi metodile de edificare a clădirilor de locuit. Utilajul ingineresc al clădirilor de locuit.
Alegerea construcţiilor şi metodei de edificare a clădirii este condiţionată nemijlocit de structura
spaţial-volumetrică a clădirii de locuit. Sistemele constructive asigură rigiditatea, rezistenţă şi
durabilitatea clădirii de locuit. Există următoarele tipuri de schelet portant ale clădirilor de locuit:
- pereţi portanti (longitudinali, transversali);
- carcasă;
- sistem mixt.
Metode de edificare a cladirilor de locuit:
- complet din elemente prefabricate;
- mixt (parţial prefabricat şi monolit);
- zidărie (din materiale de dimensiuni mici, cu bucata);
- monolit.

Utilajul ingineresc al clădirilor – include în sine sistemele: de încălzire, ventilare, alimentare cu

apă, canalizare, reţeaua electrică, exploatarea ascensoarelor, evacuarea deşeurilor, conductă de
gaze, reţeaua de curenţi slabi (radio, telefon), cablu TV, etc. Este divers şi destinat pentru crearea
condiţiilor de confort a locuirii.

14. Factorii principali, care influenţează la proiectarea locuinţei. Cerinţe social-

economice. Devizul de cost, cheltuieli de expluatare.
Cerinţe social-economice:
■ In primul rând dictează reperele şi valorile sociale în sfera locatlvă, căile de soluţionare a
problemei locative;
■ În al doilea rând determină restricţiile de cost pentru diferite tipuri de clădiri de locuit.
În acest caz tipologia locuinţei conţine locuinţe de diferită calitate cu anumiţi indicatori valorici:
- locuinţă municipală (socială),
- confortabilă
 - de calitate înaltă (scumpă).
Devizul pentru construcţie
Pentru calculul costului proiectului se execută capitolul economic al proiectului - devizul pentru
construcţie.
Acesta permite de a determina preţul pentru 1 m.p. din suprafaţa totală a clădirii de locuit şi de al
compara cu preţul existent al 1 m.p. pe piaţă, adică de a determina raţionalitatea economică a
proiectului.

Costul clădirii de locuit include în sine:

- cheltuieli făcute o singură dată – costul proiectării, construcţiei, materialelor de
construcţie şi construcţiilor, precum şi a utilajului;
- cheltuieli de exploatare – costul iluminării artificiale, încălzirii, deservirii
ascensoarelor, menajul şi evacuarea deşeurilor, reparaţiilor capitale şi curente.

I.2. Apartamentul şi elementele lui:

15. Bazele funcţionale de formare a apartamentelor. Date iniţiale cu privire la

proiectarea apartamentelor.
■ Apartamentul — elementul structural principal (celulă locativă) al clădirii de locuit, destinat
pentru locuirea familiilor.
Drept criteriu principal al confortabilităţii apartamentului sânt considerate cerinţele funcţionale.
Proiectul apartamentului trebuie să asigure o libertate definită în alegere pentru amplasarea:
omului şi mobilierului, menite pentru executarea a unui sau altui proces uzual.
Apartamentul este compus din:
■încăperi locative - camera de zi, dormitor, camera pentru copii, sufrageria, cabinet, biblioteca,
hol;
■ încăperi auxiliare: antreu, bucătărie, baie, WC, blocuri sanitare, cămară (dulapuri încastrate
(gospodăreşti));
■ spaţii deschise (de vară): balcoane, lojii, terase, verande, etc.

16. Bazele funcţionale de formare a apartamentelor. Principiile proiectării clădirilor de

locuit cu apartamente.
1. Fiecărei familii (tipul) — apartamentul său.
Principii tipologice de formare a apartamentului (celulei):
■ componenţa numerică a familiei;
■ tipul familiei.
2. Echivalenţa apartamentelor - permite de a primi la fiecare etapă a construcţiei locative un
nivel de confort relativ stabil pentru toate apartamentele şi condiţii egale de locuire.
3. Crearea comodităţilor maximale şi a confortului la o utilizare raţională şi economică a
spaţiilor.
■ Normele asigurării cu locuinţă sânt strâns legate cu formula popularii apartamentelor.
K=n
K — numărul de camere;
n — numărul membrilor de familie.

17. Bazele funcţionale de formare a apartamentelor. Procesele activităţii vitale ale

omului. Zona funcţională a procesului uzual.
In rezultatul studiului proceselor activităţii vitale a fost elaborată nomenclatura acestora. Într-un
apartament mediu se realizează 40 procese uzuale. Pentru executarea acestora sânt necesare 20
de elemente spaţiale — zonele funcţionale ale proceselor uzuale.
Zona funcţională a procesului uzual (habitual) - spaţiul, în care se realizează procesul uzual (sau
grupa proceselor înrudite), care are graniţe convenţionale.
Zona funcţională a procesului uzual constă din trei părţi:
■ Suprafaţa de instalare, unde se amplasează utilajul (mobila) procesului;
■ Suprafaţa de lucru, destinată pentru folosirea de către om a utilajului (mobilierului) necesar;
■ Suprafaţa de rezervă, care serveşte pentru deplasarea omului în timpului execuării procesului
uzual.

18. Bazele funcţionale de formare a apartamentelor. Grupurile proceselor uzuale.

Proporţiile şi gabaritele optimale ale încăperii.
Zonele funcţionale se unesc în grupuri ale proceselor uzuale după destinaţie şi condiţiile spaţiale
ale executării acestora. Pentru asigurarea odihnei servesc următoarele grupuri ale proceselor
uzuale:
■somn;
■odihna pasivă;
■igiena personală;
■educaţia fizică;
■contactul cu spaţiul natural.
Pentru realizarea modului de trai se folosesc grupurile proceselor uzuale:
■educarea copiilor;
■pregătirea hranei şi alimentaţia;
■activitatea gospodărească;
■păstrarea obiectelor şi lucrurilor.
Pentru organizarea muncii sânt necesare următoarele grupuri de zone funcţionale:
■de lucru profesional;
■de studiu şi autoinstruire;
■activitate de amator (hobby-uri).
Grupurile proceselor uzuale se reunesc în grupurile zonelor. Se deosebesc câteva grupuri de zone
funcţionale în apartament:
■ zone individuale pentru folosirea individuală; zone familiare comune pentru folosirea
individuală;
■ zone familiare comune pentru folosirea întregii familii;
■ zone familiare comune pentru folosirea în grup;
■ zone familiare comune pentru deservirea gospodă-rească;
■ zone familiare comune pentru păstrarea îndelun-gată a obiectelor şi lucrurilor.
De obicei grupurile zonelor formează încăperile apartamentului.
■ încăperea — elementul principal al organizării spaţiale al apartamentului, care include
zonele funcţionale ale proceselor uzuale şi suprafeţele de comunicaţie.
■ Sarcinile de proiectare a încăperilor se referă la:
■asigurarea amplasării pe variante a zonelor funcţionale;
■crearea spaţiului liber.

19. Organizarea funcţional-spaţială a încăperilor principale ale apartamentului.

Camera de zi. Încăperile individuale. Garderobele. Cabinet.
Camera de zi – îndeplineşte funcţia salonului, sufrage-riei şi încăperii pentru ocupaţii (cabinet).
■ Deseori camera de zi se proiectează de formă pătrată (1:1) sau dreptunghiulară (1:1,5). Camera
de zi trebuie sa fie cea mai spaţioasa, unde mobilierul trebuie să ocupe aproximativ 35% din
suprafaţa camerei, atunci când alte încăperi locative sunt aglomerate cu mobilier mai compact
(45—50%).
suprafaţa camerei de zi (salon):
■ în apartamente cu o odaie >=14 M.p.;
■ în apartamente cu 2 şi mai multe odăi >= 16 M.p.;
■ în apartamente confortabile 24 - 30 M.p.
Încăperi locative individuale (dormitoare) – destinate pentru realizarea formelor pasive de odihnă
ale tuturor membrilor de familie.
Dormitoarele se proiectează pentru 1-2 persoane şi cupluri familiare. Se amplasează în
profunzimea apartamentului alături de blocurile sanitare.
Zonele funcţionale ale încăperii locative individuale:
■ de somn şi odihnă individuală;
■ de ocupaţii (profesionale sau de amator);
■ păstrarea hainelor şi albiturilor;
■ păstrarea obiectelor (cărţi);
■ exerciţii fizice, jocuri;
■ toaletei individuale (cosmetică).
Importanţa majoră a încăperii locative personale - retragerea, izolarea şi individualizarea
exploatării spaţiului
Suprafaţa încăperii locative individuale
■ trebuie să fie minim de 8 m.p.;
■ pentru două persoane se admite 10-12 m.p.;
■ pentru dormitor matrimonial 13-15 m.p., ceea ce permite amplasarea leagănului;
■ în apartamentele cu grad de confortabilitate mare
*dormitoarele pentru 1-2 persoane sânt de 12-14 m.p.,
*dormitorul matrimonial 16—18 m.p.
Mărirea exagerată a suprafeţei dormitorului dezechilibrează proporţiile acesteia şi o face necon-
fortabilă.
Pentru încăperile individuale este caracteristic folosirea dulapurilor încastrate şi a garderobelor.
■ dulapurile încastrate (au lăţimea):
pentru păstrarea hainelor 60 cm;
pentru păstrarea cărţilor 30 cm;
■ secţiile dulapurilor 50,60 şi 90 cm.
■ dulapurile încastrate se organizează în formă de îngrădire (perete despărţitor) între două
încăperi sau se încastrează în peretele longitudinal interior.

Garderobe – mici încăperi (nişe) pentru păstrarea albiturilor, hainelor, încălţămintei, valizelor,
etc. şi pentru deghizare (pentru aceasta se amenajează cu oglindă şi coafeză-toaletă). Intrarea
poate fi din dormitoare sau ecluze şi coridoare, precum şi o încăpere de trecere.
garderoba are profunzimea 1,0 —1,5 m; lăţimea 1,2 —2,5 m; suprafaţa 2 — 4 m.p.

Cabinet – încăpere locativă izolată destinata pentru ocupaţiile cu lucrul profesional.

■ suprafaţa cabinetului >= 10 m.p.;
■ în locuinţă confortabilă până la 30 — 40 m.p.
în condiţiile saturării cu utilaj electronic a încăperilor de lucru separarea planimetrică a zonei de
lucru măreşte calităţile sanitaro-igienice şi ecologice ale apartamentului.

20. Organizarea funcţional-spaţială a încăperilor auxiliare ale apartamentului.

Bucătării (tipuri). Încăperile sanitaro-igienice (tipuri, gabarite, dimensiuni).
Bucătăria – destinată pentru prepararea bucatelor, spălarea veselei, servirea mesei şi altor
procese ale deservirii gospodăreşti a familiei, deseori se foloseşte pentru consumul bucatelor.
Zonele funcţionale ale bucătăriei:
■ păstrarea produselor; ■ pregătirea produselor şi spălarea veselei; ■ prepararea hranei
(bucatelor);
■ servirea mesei; ■ consumul bucatelor (sufrageria).
De la celelalte încăperi ale apartamentului este mediul microclimatic special, legat de gradul
înalt de impurificare cu gaze, temperatura sporită şi umiditatea aerului. Astfel bucătăria trebuie
să aibă o ventilare şi iluminare naturală bună. Zona de lucru a bucătăriei — cea mai concentrată
după numărul de procese tehnologice şi obiecte de utilaj.
■ Supărafaţa bucătăriei trebuie să fie >= 8 m.p.;
-în apartamente cu o cameră şi două (mici) a clădirilor de locuit urbane se permite
proiectarea bucătăriilor cu o suprafaţă de >= 5 m.p.;
-o suprafaţă şi mai mică o au bucătăriile-nişe cu condiţia utilării lor cu reşou şi ventilaţie
artificială prin aspiraţie.
În dependenţă de mărime bucătăriile pot fi:
Bucătărie-nişă — este o bucătărie, utilajul căreia se amplasează în nişa încăperii locative,
sufrageriei sau antreului. Se organizează în apartamente mici (cu 1 sau 2 odăi) în caz de utilare a
acesteia cu reşou.
Bucătăriile-nişă pe larg se folosesc în clădirile de tip hotel în apartamente pentru 1—2 persoane,
care duc gospodăria casnică în volum minim.
La proiectare este necesar de a ţine cont:
■ suprafaţa bucătăriei-nişe poate fi de la 1 m.p. (0,7x1,4 m) pâna la 4 m.p. (0,7x5,7 m);
■ profunzimea nişei — de la 0,7 până la 1,1 m.
■ amplasarea utilajului în bucătăria-nişă - liniară sau în colt;
■ la o amplasare liniară nişa se delimitează prin perete glisant, pe când la cea de colţ —
prin canaturi.
utilajul bucătăriei-nişă are un set redus
■ chiuvetă; ■ suprafaţă de lucru (masă); ■ reşou.
Bucătărie de lucru – o încăpere izolată, predestinată numai pentru prepararea bucatelor, trebuie
să albă ventilare şi iluminare naturală. Se organizează în locuinţa socială, amplasând zona
sufrageriei în camera de zi; In locuinţa confortabilă se amplasează alături cu sufrageria.
La proiectare se ţine cont de:
■ Suprafaţa minimă este impusă de volumul interior al încăperii, utilat cu aragaz — 8 m.p.
pentru apartamente mici, şi cum a fost menţionat mai devreme, suprafaţa unei astfel de bucătării
poate fi micşorată până la 5 m.p.
Cele mai dese ori proporţiile bucătăriei sânt dreptunghiulare. Lăţimea minimă a bucătăriei de
lucru constituie 1,7 m.
Bucătăria - sufragerie – destinată pentru prepararea bucatelor şi alimentare. In afară de utilajul
de bucătărie în aceasta se amplasează masa cu scaune. Nu este nevoie de amplasat bucătăria-
sufragerie alături cu camera de zi, însă este dorită legătura cât mai scurtă (cazul: primirea
oaspeţilor).
La proiectare se ţine cont de:
■ suprafăţa bucătăriei-sufrageriei pentru famlii cu 4 şi mai mulţi membri 10 — 12 m.p.;
■ suprafaţa bucătăriei în locuinţa socială >= 8 m.p.,
e posibil de folosit o astfel de bucătărie ca bucătărie-sufragerie pentru o familie mică;
■ într-o bucătărie cu o suprafaţă de >= 6 m.p. se poate de organizat o zonă pentru alimentare
episodică.

Încăperi sanitaro-igienice se atribuie la încăperile auxiliare ale apartamentului, predestinate

pentru asigurarea proceselor de igienă personală, procedurilor curative, toaletei cosmetice şi
procese gospodăreşti - spălarea, uscarea şi păstrarea albiturilor. Incăperile sanitaro-igienice de
folosire individuală şi multifuncţională necesită condiţii de izolare strictă.
Blocurile sanitare – grupa încăperilor sanitaro-igienice ale apartamentului (baia+WC). Pentru
asigurarea condiţiilor confortabile blocurile sanitare se utilează cu ventilaţie prin aspiraţie.
Blocul sanitar este una din cele mai costisitoare şi saturate cu utilaj încăpere a apartamentului.
WC — vas de closet.
■ lăţimea minimală — 0.8 m;
■ profunzimea —1,2 m.
WC — vas de closet, lavoar.
 ■ dimensiunile în plan — 1 x 1,5 m;
■ dimensiunile în plan —1,4 x 1,2 m.
Baia
■ baia — lavoar, cada de baie, (maşină de spălat).
■ dimensiuni în plan — 1,5 x 1,73 m; 1,75 x 1,73 m; 1,9 x 1,73 m.
Grup sanitar cu duş (componenţa utilajului în grup sanitar – cabină de duş (cuvă de duş), lavoar,
vas de closet).
■ dimensiunile în plan — 1,5 x 1,5 m.
■ suprafaţa 1,7-2,25 m.p.
Bloc sanitar combinat — lavoar, cada de baie, vas de closet (maşină de spălat).
■ dimensiunea în plan — 1,98 (2,5) x 1,73 (1,5) m.
■ suprafaţa 3,3 - 3,85 m.p.
Bloc sanitar separat – suprafaţa blocului sanitar separat (WC şi baia) de la 3 până la 6 m.p. şi
mai mult;
■ suprafaţa WC — 0,96 —1,8 m.p.;
■ suprafaţa băii — 2,6 - 3,3 m.p.
În dependenţă de dimensiunile apartamentului se folosesc următoarele tipuri de blocuri sanitare:
■ în apartamente cu o cameră se admite amplasarea blocului sanitar combinat;
■ în apartamente până la 4 camere se proiectează un bloc sanitar separat;
■ în apartamente mari e posibilă organizarea a două blocuri sanitare:
■ în zona bucătăriei se amplasează WC-ul cu lavoar;
■ în zona dormitoarelor — bloc sanitar separat (WC+baia).

21. Organizarea funcţional-spaţială a încăperilor auxiliare ale apartamentului.

Antreul. Coridoare. Scările interioare.
Antreu şi coridoare – încăperi auxiliare pentru asigurarea funcţiei de comunicare — deplasarea
omului în apartament.
Antreu — este un vestibul original al apartamentului.
■ lăţimea antreului trebuie să fie >= 1,4 m;
■ lăţimea coridoarelor >= 1 m.
Zonele funcţionale ale antreului
■ primirea oaspeţilor;
■ păstrarea hainelor, încălţămintei, accesorii sportive şi articole gospodăreşti;
■ garderoba;
■ comunicaţii (începutul şi centrul tuturor comunica-ţiilor în cadrul apartamentului).
Iluminarea antreului şi a coridoarelor se efectuează prin lumina a doua a uşilor sticlite.Drept
procedeu raţional serveşte divizarea suprafeţei antreului in două părţi: ■ cea de intrare; ■
holul.
In apartamentele confortabile antreul se soluţionează ca un hol - o încăpere luminoasă pentru
primirea oaspeţilor. Deseori holul se proiectează ca zonă de sufragerie.

Scara interioară în apartament asigură legătura între încăperile apartamentului amplasat în câteva
niveluri. Declivitatea maximală a scării interioare în apartament— 1:1,25; Lăţimea minimală a
rampei (palierului) — 90 cm; Se admite organizarea treptelor mobile, care permit de a reduce
suprafaţa scării; Numărul treptelor în rampă se limitează de înălţimea încăperii.
La proiectare se ţine cont de:
■ înălţimea trecerii sub palierul şi treapta de odihnă a scării până la suprafaţa inferioară a
construcţiilor
■ proeminente trebuie să fie de >= 2 m;
la o înălţime de 2,8 m numărul minim de ridicări pentru toate scările — 15;
la o înălţime de 3 m a etajului — 16.
În dependenţă de direcţie se deosebesc scari: ■ cu o rampă (palier)
 ■ cu două rampe de colţ şi dreptunghiulare.

22. Organizarea funcţional-spaţială a spaţiilor deschise ale apartamentului. Tipurile

principale.
Spaţiile deschise (de vară) ale apartamentului – o parte componentă integrantă a unui
apartament confortabil.
Destinaţia spaţiilor deschise este diversă şi determinată de destinaţia acelei încăperi în preajma
căreia se află.
Reieşind din destinaţia spaţiului deschis, se compune setul de mobilă şi utilaj.
Balcon — un palier îngrădit proeminent din suprafaţa faţadei, care serveşte pentru odihnă pe
timp de vară.
1 Balcon consolă

2 Balcon de colţ

Balcon francez (prot-fenêtre) — constă din uşă (cu unul sau două
canaturi) cu geam şi îngrădirea orga-nizată în exterior.
- Placa proeminentă a balconului se foloseşte pentru amplasarea
florăriilor.
- Este raţional de a proiecta balconul francez în încăperile, orientate spre stradă.

Loggia — o încăpere acoperită, îngrădită în plaţi din trei părţi, deschisă spre spaţiul
exterior; serveşte pentru protecţia parasolară şi odihna pe timp de vară.
- loggia sticlită poate fi numită verandă.
- balcon-loggia

Terasă— o construcfie-ânexă a casei de locuit deschisă, parţial îngrădită în

formă de platformă de odihnă amplasată pe pământ sau deasupra nivelului
parterului, poate avea acoperiş.

Verandă – o încăpere îngrădită cu construcţii uşoare, Încălzită, înzidită sau

anexată la casă de locuit. In cazul orientării pe partea de sud este posibilă
folosirea verandei în calitate de grădină de iarnă.

Teren pe lângă apartament— o parcelă îngrădită pe trei părţi, folosită pentru agrement şi odihnă,
cultivarea florilor arbuştilor, etc.

23. Bazele funcţionale de formare a apartementului. Legătura încăperilor şi tipurile

zonării.
Tipurile zonării apartamentelor după câteva particularităţi:
■ termică, ■ gradul de iluminare, ■ orientare,
■ zonare funcţională (care este principiul de bază al sistematizării apartamentului).
Zonarea funcţională a apartamentului – evidenţierea în apartament a grupurilor încăperi care au
funcţii omogene. De obicei apartamentul se împarte în două părţi:
■ Zona aflării pe timp de zi (de destinaţie familiară comună) conţine următoarele
încăperi: antreul, camera de zi, bucătăria, WC şi cămara (salonul, sufrageria, cabinetul).
 ■ Zona aflării pe timp de noapte (destinaţie individuală) include în sine încăperile:
locative individuale (dormitoare), baia, garderoba şi coridor.
Drept indici ai calităţii soluţionării planlmetrice a apartamentelor sânt:
■ diferenţierea clară (şepararea) a diferitor încăperi după destinaţia lor;
■ gruparea şi legătura comodă între încăperi;
■ amplasarea blocurilor bucătăriei şi celui sanitar;
La o amplasare a apartamentului într-un nivel se admite zonarea orizontală
■ la intrare se amplaseaza zona aflării pe timp de zi;
■ în profunzimea apartamentului - zona aflării pe timp de noapte;
Independenţa folosirii se asigură prin legătura nemijlocită cu antreul fiecărei zone a
apartamentului.
La o amplasare a apartamentului în două niveluri se admite zonarea pe niveluri (verticală):
■ la parter se amplasează încăperile familiare comune ale apartamentului - antreul,
camera de zi, bucătăria, WC.
■ la etaj - încăperile locative personale(dormitoare) şi blocul sanitaro-igienic.
Camera de zi - ocupă poziţia centrală în apartament aflîndu-se megieş cu antreul
Dormitoarele - se cuvine de a fi amplasate în partea cea mai izolata a apartamentului, în
profunzimea acestuia, după posibilitate la o distanţare de labucătărie şi scară.

24. Bazele funcţionale de formare a apartementului. Tipurile sistematizării.

Alături de principiul zonării funcţionale la proiectarea apartamentelor se folosesc următoarele
sistematizări:
- pe variante;
- liberă;
- flexibilă.
Tipurile de variante de sistematizare a apartamentelor — trăsătură distinctivă a proiectării
tipurilor locuinţei de masă (accesibilă) şi comercială.
Sistematizarea pe variante a apartamentelor este rezultatul soluţionării a unui şir de variante
de soluţionare aceleeaşi planimetrii în aceleaşi gabarite.
Sistematizarea liberă a apartamentelor - se caracterizează prin folosirea zonelor funcţionale
(dar nu şi încăperilor în calitate de element structural în formarea apartamentului), care liber se
amplasează în spaţiul locativ. In rezultat se formează un spaţiu de tip "sală", deseori divizat
pentru folosirea multifuncţională.
Sistematizarea flexibilă a apartamentelor - dă posibilitate pentru folosirea separată a
încăperilor, precum şi unirea lor într-o singură încapere. Flexibilitatea în timp de 24 de ore în
dependenţă de schimbarea necesităţilor locuitorilor constituie esenţa sistematizării flexibile.
Condiţia sistematizării flexibile este folosirea mobilierului şi pereţilor despărţitori, care
transformă spaţiul.

25. Bazele funcţionale de formare a apartementului. Zonarea funcţională în două şi trei

părţi.
Zonarea apartamentului în două părţi – divizarea apartamentelor în două părţi
- cu destinaţie individuală (zona pasivă);
- cu destinaţie familiară comună (zona activă);
Cel mai răspîndit tip de zonare funcţională – intrarea în apartament se organizează în partea
centrală.
1 - Încăperi locative personale;
2 - Camera de zi, salonul, sufrageria;
3 - Bucătăria, BS, cămară
 Zonarea apartamentului în trei părţi – divizarea apartamentului în 3 părţi:
- cu destinaţie individuală;
- cu destinaţie familiara comună;
- cu destinaţie gospodărească şi de deservire.
Deseori se foloseşte în apartamente mari sau case unifamiliale. Zona gospodărească şi de
deservire se amplasează în centrul apartamentului, ea serveşte drept graniţa între încăperile
comune şi cele individuale.
1 - Încăperi locative personale;
2 - Camera de zi, salonul, sufrageria;
3 - Bucătăria, BS, cămară.

26. Tipurile apartementelor şi legătura lor cu organizarea funcţional-sistematizatoare

cu tipul clădirii de locuit. Clasificarea celulelor locative.
Diversitatea cerinţelor către celulele locative, legată de structura demografică, particularltăţile
climaterice şi geografice ale regiunii construcţiei, tradiţii naţionale ale modului de viaţă etc.,
aduce la varietatea tipurilor de apartamente.
Nu exista o tipologie unică mediată a celulelor locative. În fiecare regiune se elaborează tipurile
sale de apartamente. Particularităţile comune de clasificare a celulelor locative:
■ după numărul de camere: de la 1 până la 6.
Apartamentele de aceeaşi mărime se deosebesc în dependenţă de tipul clădirii şi locul
construcţiei.
■ după mărime se disting şase tipuri de apartamente:
Apartament cu 1 odaie 28 m.p. 36 m.p.
Apartament cu 2 odăi 44 m.p. 53 m.p.
Apartament cu 3 odăi 56 m.p. 65 m.p.
Apartament cu 4 odăi 70 m.p. 77 m.p.
Apartament cu 5 odai 84 m.p. 95 m.p.
Apartament cu 6 odăi 96 m.p. 108 m.p.
■ după confortul igienic al celulei locative apartamentele pot fi:
- cu orientare pe o singură parte fără aerare directa;
- cu orientare pe două părti cu aerate directa sau de colţ.

27. Tipurile apartementelor şi legătura lor cu organizarea funcţional-sistematizatoare

cu tipul clădirii de locuit. Apartamentele amplasate într-un nivel.
Apartamentele amplasate într-un nivel au primit o răspîndire largă în practica autohtonă. Se
proiectează într-un singur nivel apartamente mici (1-2 camere) şi apartamente medii (3-4
camere). Se soluţionează foarte bine în toate tipurile de clădiri de locuit
Calitatea soluţionării planimetrice depinde de:
- amplasarii intrării în apartament;
- poziţia frontului de lumină;
- amplasarea blocurilor sanitare.
Apartamente într-un nivel- Amplasare intrării în
apartament şi poziţia frontului iluminat.
Apartamente într-un nivel- Amplasare intrării în
apartament şi poziţia frontului iluminat.

28. Tipurile apartementelor şi legătura lor cu organizarea funcţional-sistematizatoare

cu tipul clădirii de locuit. Apartamente amplasate în diferite niveluri.
În construcţia de locuinţe a ţărilor Europei de vest şi America apartamentele se proiectează în
două, trei şi patru niveluri. În SUA acestea se numenc "cu multe niveluri" (tip "duplex", sau
"mezonet"). Apartamentele cu multe niveluri se proiectează în clădiri de locuit cu coridor,
coridor cu galerie, cu galerie şi blocate. În diferite niveluri se amplasează apartamente, începînd
cu trei odăi(medii şi mari).
Baza pentru clasificarea apartamentelor în câteva niveluri:
■ numărul de niveluri în apartament; ■ amplasarea intrării în apartament în raport cu
comunicaţiile comune.
În practica mondială au primit răspândire apartamentele de trei tipuri:
■ apartamente obişnuite;
■ apartamente în câteva niveluri cu deplasarea nivelurilor pe jumătate de etaj;
■ apartamente în două niveluri cu scară interioară.

Apartamente în diferite niveluri – apartamente obişnuite în

care intrarea este soluţionată de pe alt nivel; Asigură o bună
izolare a apartamentului de la comunicaţia verticală comună
- coridorul.

Apartamente în diferite niveluri – apartamente în cîteva

niveluri cu saltul nivelurilor în jumătate de nivel (1/2 din
H); Furnizează legături scurte între niveluri şi spaţiu
expresiv interiorului.

Apartamente în diferite niveluri – apartamente în două

niveluri cu scară interioară; Asigură o izolare maximală a
încăperilor pentu folosirea comună şi individuală.

Apartamente în diferite niveluri

29. Organizarea funcţional-sistematizatoare a unor tipuri speciale de apartamente.
Garsoniere. Apartamente pentru familii compuse. Apartamente pentru grupurile de
populaţie puţin mobile.
Apartamente pentru familii compuse şi grupuri familiare - sânt destinate pentru stabilirea
familiilor compuse, grupurilor familiare şi familii, compuse din cîteva generaţii. Principala
cerinţă rezultă din: crearea condiţiilor necesare şi echivalente de locuire pentru fiecare familie.
Apartamente pentru grupurile puţin mobile a populaţiei (invalizi, persoane în etate)
Apartamentele pentru astfel de consumatori se deosebesc prin câteva particularităţi:
Sânt nu prea mari — cu o cameră şi două. Pentru astfel de apartamente nu se recomandă
orientarea spre nord, în cazul căreia razele solare nu pătrund în apartament. Utilarea logilor sau
balcoanelor este obligatorie.
La proiectare este necesar de a ţine cont de:
- Profunzimea loggiilor sau balcoanelor trebuie să fie nu mai mica de >= 1,4m.
În apartamentele pentru familii cu invalizi lăţimea încăperilor auxitialre trebuie să fie nu mai
puţin de;
■ bucătăria >=2,2m (cu posibilitatea păstrării căruciorului de invalid);
■ coridoare în interiorul apartamentului >=1,6m;
■ dimensiunile băii sau blocului sanitar 2,2x2,2m;
■ WC-ului cu lavoar 1,6x2,2
I.3. Clădiri de locuit fără ascensor:

30. Clădiri locative cu apartamente fără ascensor. Clasificarea clădirilor şi domeniul de

folosire.
Clădiri de locuit fără ascensor — cu puţine niveluri şi cu număr mediu de niveluri, la care cota
pardoselii nu depăşeşte 14 m de la nivelul cotei pământului.
În clasa clădirilor fără ascensor se includ clădirile de locuit până la 5 niveluri inclusiv, precum şi
clădiri cu 6 niveluri în cazul apartamentelor în două niveluri la etajul superior (4).
Domeniul folosirii clădirilor de locuit cu număr mediu de niveluri.
Clădiri de locuit cu număr mediu de niveluri — tipul de bază a construcţiei în masă pentru oraşe
şi comune de tip "urban".
În dependenţă de caracterul intrării în apartamente se deosebesc două grupuri principale:
■ cu intrările în apartamente de pe teritoriu;
■ cu intrările în apartamente prin comunicaţii comune.

31. Elementele planimetrice ale clădirilor fără ascensor. Scările în clădiri de locuit fără
ascensor. Cerinţe antiincendiare.
Elemente planimetrice ale clădirilor fără ascensor:
■ scări, ■ coridoare,
■ galerii, ■ vestibuluri şi holuri.
Acestea asigură legătura elementului principal al clădirii (apartamentul) cu nivelul pământului.
Scările în clădirile de locuit fără ascensor - servesc pentru legătura pe verticală a nivelului
pământului cu apartamentele, legătura apartamentelor între ele şi pentru evacuare în caz de
incendiu.
În clădirile fără ascensor se folosesc următoarele tipuri de scări:
■ cu o rampă;
■ cu două rampe (cea mai răspândită în clădiri fără ascensor);
■ cu trei rampe;
■ cu patru rampe.

Scara în două rampe în clădirile tronson are o lăţime minimală

egală cu 2,2 m.
 în clădiri cu coridor are o lăţime minimă,
egală cu 2,5 m.

După normele antiincendiare toate scările închise (casa scării) trebuie să aibă iluminare naturală.
Rampele scărilor trebuie să fie îngrădite cu balustradă. In casele pentru persoane în etate şi
familii cu invalizi se organizează adăugător bare de sprijin fixate pe perete. Înălţimea balustradei
scării este de 0,8—0,9 m.

32. Elementele planimetrice ale clădirilor fără ascensor. Coridoare şi galerii.

Colectorul de deşeuri. Felinarul de lumină.
Felinarul de lumină - o construcţie sticlită uşoară, montată pe acoperiş pentru iluminarea casei
scării sau curţii interioare.
În clădirile de locuit până la 3 niveluri se admite iluminarea casei scării cu lumină naturală prin
felinar de lumină cu dimensiunile 1,5x2,5 m.

Casa scării iluminată prin felinar de lumină - Distanţa minimă între

rampele scării în acest caz este de 70 cm.

Galerii – treceri alungite deschise din partea exterioară a clădirii, lăţimea galeriei >= 1,2 m.
După soluţionarea constructivă se deosebesc galerii-consolă şi galerii pe piloni.
Galeriile se amplasează din partea nefavorabilă a clădirii (faţada de nord sau de vest, din partea
magistralei).

Coridoare - spaţii de comunicaţie, închise alungite. La proiectarea coridoarelor se ţine cont de

lungime, lăţime şi caracterul iluminării.
- La o lungime de 40 m, lăţimea se proiectează egală cu >= 1,4 m,
- La o lungime mai mare, aceasta se măreşte până la >= 1,6 m.

Colector de deşeuri - conductă verticală cu diametrul de >= 34 cm cu clapetă de încărcare pentru

evacuarea deşeurilor. Distanta de la fiecare apartament până la clapeta de încărcare trebuie să fie
nu mai mare de 25 m. La parter se organizează camera de deşeuri cu
dimensiunile minime de lxl m.

Colector de deşeuri - In cazul amplasării colectorului de deşeuri pe treapta de

odihnă a scării, aceasta se proiectează cu lăţimea de 1,6 m.
33. Elementele planimetrice ale clădirilor fără ascensor. Tamburul, vestibulul, plane
înclinate. Variante de soluţionarea a intrărilor în clădirile de locuit.
Vestibulurile - în clădirile fără ascensoare se calculează reieşind din norma de 0,4 m.p./lOO m.p.
din suprafaţa totală a apartamentelor.
În vestibuluri pot fi organizate: loc pentru cutiile poştale, spaţiu pentru păstrarea cărucioarelor,
bicicletelor, etc.
Variante posibile de soluţionare a intrării în clădirile de locuit:

- prin casa scării;

- prin vestibul;
- cu trecere directă.

Tambur - un spaţiu de trecere între uşi (ecluză), serveşte pentru protecţia de pătrundere a aerului
rece (fum şi mirosuri) în casa scării şi clădire.
La intrarea în clădire se proiectează în mod obligatoriu tamburul cu înălţimea de >= 2 m şi
dimensiunile minime în plan de 1,2 x 1,2 m.

Plane înclinate - palier (rampă) înclinat (fără trepte) pentru urcarea oamenilor cu lăţimea >= 1,2
m cu declivitatea, nu mai mare de 1:20.
- Lăţimea coridoarelor (din afara apartamentelor >= 1,8 m, uşilor >= 0,9 m.
- La parter în coridoarele de la intrare în clădire, accesul spre colectorul de deşeuri, nu trebuie să
fie amplasate trepte şi praguri.

34. Case individuale. Principalele avantaje şi dezavantaje ale caselor de locuit

individuale.
Case individuale – case de locuit unifamiliale cu puţine niveluri cu intrare de pe teritoriu,
destinate pentru locuirea familiei şi conducerea de către aceasta a gospodăriei.
Casele individuale – case de locuit cu un singur apartament amplasate pe un lot de pământ cu
anexe gospodăreşti. Casă individuală de locuit se amplasează liber pe terenul gospodăriei, astfel
se proiectează:
■ în primul rând ca o casă individuală,
■ apoi ca o parte a spaţiului locativ a terenului gospodăriei.
Legătura organică a casei cu terenul şi anexele gospodăreşti, continuitatea legăturilor funcţionale
între acestea predetermină integritatea întregii structuri a gspodăriei.
Constă din trei părţi componente: ■ însăşi casa de locuit; ■ parcela; ■ construcţii
anexe.
Casa, anexele şi grădina se soluţionează planimetric ca un tot întreg.

Domeniul utilizare a caselor individuale:

- astfel de case se edifică prioritar în localităţi rurale, unde populaţia este preocupată de
agricultură;
- în comune muncitoreşti (tip urban) unde populaţia este ocupată în producere;
- În oraşe mari şi medii;
- în suburbiile oraşelor mari.

35. Case individuale. Elementele planimetrice ale caselor de locuit individuale. Tipurile
principale ale caselor individuale.
În casele de locuit se prevăd elemente care ţin cont de specificul şi modul de viaţă a populaţiei
— încăperile auxiliare pentru păstrarea inventarului şi producţiei agricole.
■ tambure;
■ antreu; ■ cridor; ■ camera de zi; ■ dormitoare;
■ bucătăria (în clima caldă bucătăria de vară poate fi într-o construcţie separată) ■ sufragerie;
■ blocurile sanitare; ■ cămare;
■ spălătorii cu suprafaţa de circa 4 m.p. se amplasează în apropiere de bucătărie şi de intrarea
auxiliară;
■ terase, verande, grădini de vară, sere se proiectează din partea de sud a casei lângă bucătărie
sau salon, camera de zi;
■ garaj (18m.p.)şi atelierul (6 — 10m.p.);
■ cazangeria cu o suprafaţă nu mai mică de 6 m.p., trebuie să se proiecteze alături de bucătărie
sau în demisol (subsol); cu iluminare naturală, ventilaţie prin aspiraţie, etc;
■ subsolul – etaj cu o cotă a pardoselii mai joasă decât cota pământului la o înălţime nu mai mică
de o jumătate de nivel, conţine încăperi gospodăreşti

Tipurile principale ale caselor individuale

- Gospodăria cu construcţiile separate ale casei de locuit şi anexe
gospodăreşti.

1. casa de locuit;
2. anexe gospodăreşti;
3. patrcela.

- Gospodăria cu anexele gospodăreşti anexate sau înzidite la casa de locuit.

1. casa de locuit;
2. anexe gospodăreşti;
3. parcela.

- Gospodăria în jurul curţii interioare cu o structură dezvoltată a planului.

1. casa de locuit;
2. anexe gospodăreşti;
3. parcela.

36. Case individuale. Sistematizarea terenului şi amplasarea anexelor gospodăreşti.

Suprafaţa parcelei a casei unifamiliale rurale depinde de volumul gospodăriei personale.
- în cazul unei gospodarii dezvoltate (întreţinerea animalelor domestice, păsărilor, livadă şi
grădină) — 1000-2000 m.p.;
- în cazul gospodăriei reduse (puţine animale, păsări,o mică grădină şi livadă) — 600-800 m.p.;
- podarie mică (puţine păsări, câţiva pomi fructiferi şi grădină) — 300-600 m.p.;
- în case individuale urbane terenul de pe lîngă apartament poate avea o suprafaţă mică - 40
m.p.
Gospodăria constă din următoarele părţi:
- partea constructivă;
- curte — terenuri pentru joc, platforme pentru odihna copiilor şi maturilor;
- livadă; - grădină; - accese de transport şi pietonle;
- curte gospodărească.
Linia roşie — graniţa convenţională, care delimitează partea carosabilă a drumului, magistralei,
accesului, pieţei de teritoriul ansamblului. Casa se amplasează cu abatere de la linia roşie la 3-6
m, cu nu mai puţin de 6 m până la magistrale, cu nu mai puţin de 3 m — până la străzi.

37. Clădiri de locuit cu intrarea în apartament de pe teritoriu. Case blocate.

Casa blocată - clădire compusă din două şi mai multe apartamente, fiecare din care are ieşire
directă spre terenul din preajma apartamentului. În acest caz apartamentul se numeşte
apartament-bloc.
La general blocul este un element spaţial-planimetric al clădirii, compus din câteva apartamente
cu intrări izolate, ceea ce presupune lipsa scării comune.
Teren în preajma apartamentului - serveşte drept parte componentă a celulei locative.
Terenul nu are semnificaţie gospodărească, şi este divizat în două părţi:
■ grădiniţă în faţa casei pentru florării; ■ teren pe lângă apartament amplasat în spatele
casei.
38. Case blocate. Tipurile de blocuri.
Cel mai răspândit tip de bloc - cu un apartament, sau "apartament-bloc". Pentru completarea
încăperilor simple (garaj şi cămarele pentru produse, inventar şi combustibil).
Unitate structurală principală a ansamblului de locuinţe – bloc, are o independenţă relativă din
punct de vedere a construcţiilor şi inginerie.
Se disting trei tipuri de blocuri:
- de rând, sânt nişte sectoare (module) dreptunghiulare.

- de capăt, de obicei au sectoare dreptunghiulare.

- de cot, se caracterizează prin configuraţia complicată.

39. Case blocate. Apartamentele-bloc folosite pentru ansamblurile pe relief.

Apartamente-bloc pentru ansambluri amplasate pe relief se proiectează în cazul declivităţilor de
la 15 până la 80°.
- forma semiînchisă a planului este condiţionată de necesitatea amplasării spaţiului pe lângă
apartament (terasa) cu suprafaţa 30—70 m.p.
- de obicei terasa este amplasată pe acoperişul apartamentului de la nivelul de jos.
Deosebim blocare a apartamentelor într-un şir, două şi câteva şiruri.
 Apartamente-bloc pe relief
- Blocare într-un şir se execută pe o parte a
accesului.
- Blocare în două şiruri presupune organizarea
a două accese pietonale.
- Blocare în câteva şiruri este posibilă în baza combinării acceselor pietonale pe declivitatea
reliefului şi coridoarelor perpendiculare lor, amplasate pe terase.

Procedee de blocare ale apartamentelor-bloc:

■ Blocare liniară a apartamentelor

■ Blocare cu deplasare permite formarea unui

ansamblu dinţat, care îmbogăţeşte soluţionarea
faţadelor clădirii şi măreşte izolarea
apartamentelor-bloc.

■ Blocare prin anexe (încăperi) gospodăreşti

asigura un front continuu al ansamblului cu un şir
ritmic format din volumele înalte ale clădirilor de
locuit şi volumele joase ale anexelor.

■ Blocare, care formează curţi interioare

închise în baza formelor - "L" şi "П" ale
apartamentelor din curţi interioare poate fi
compus un spaţiu interior izolat.

■ Blocare continuă (distribuită) permite crearea unei structuri dense cu puţine niveluri.
- La o blocare continuă este important de a asigura izolarea vizuală şi sonoră a
apartamentelor.

40. Clădiri de locuit cu comunicaţii comune. Clădiri de locuit tip „tronson”.

Clădiri tronson - clădire compusă din una sau câteva secţii, care pot să se deosebească prin
numărul de etaje, lungime şi configuraţie a planului.
Secţia – o parte a clădirii de locuit, apartamentele căreia au ieşire la o singură casă a scării
(pentru folosirea comună) directă sau prin intermediul coridorului şi care este separată de
celelalte părţi ale clădirii prin perete portant.
Caracteristicile secţiilor:
- Secţii cu două apartamente au o orientare liberă.
- Secţii cu trei apartamente au o sistematizare simetrică şi asimetrică, posedă posibilităţi pentru
sistematizarea apartamentelor de diferite mărimi.
- Secţii cu patru apartamente au o orientare limitată sau parţial limitată.
Dimensiunea lăţimii blocului tronsonului clădirii de locuit este unul din factorii reducerii
costului pentru construcţie şi exploatare.
Este stabilit că:
- pentru I raion climateric, lăţimea blocului este de 13-15 m;
- pentru raioanele climaterice II şi III - 11-13 m;
- pentru raioanele climaterice IV - 9-10 m.
Procedeele de formare şi tipurile secţiilor în clădirile fără ascensor
- O mare importanţă o au tipul şi amplasarea scării în planul secţiei.
- În clădirile fără ascensor cel mai des se folosesc scări cu două rampe, acestea se amplasează în
mijlocul secţiei din partea curţii
41.Cladiri tronson .Tipurile de tronsoane
Tipurile de tronsoane in dependenta de sectii si configuratia lor :
 tronson de rind (cuplare pe 2 parti)
 tronson de capat( o latura a cladirii reprezinta imaginea constructiei)
 tronson cu cotitura (model de extindere a constructiei pe alta parte sub un unghi)
 tronson cu sectie (comunicatii verticale amplasate pe mijloc)
 tronson cu configuratie compusa (cruciforma,radiala,forma libera)

42. Clădiri de locuit cu comunicaţii comune. Clădiri cu galerie.

Celulele locative — apartamentele — împreună cu comunicaţiile comune formează clădirea de
locuit.
Clădirea de locuit se amplasează pe un teren, care este compus din teritoriul comun pentru
toată clădirea şi terenuri din preajma apartamentelor, cu o suprafaţă de la 100 m.p. până la 250
m.p. Astfel de terenuri nu au o semnificaţie gospodărească, ele sunt folosite pentru agrementul
copiilor şi maturilor.
La proiectarea clădirii cu galerie este importantă lungimea galeriei:
- Între scări trebuie să fie o distanţă nu mai mare de 40 m.
- Traiectoria de la apartament până la scară constituie circa 20 — 25 m.
- La folosirea apartamentelor în câteva niveluri galeriile se organizează peste 1 —
2 etaje.
Exemplu:- Clădire tronson cu galerie

43. Clădiri cu galerie. Avantajele şi dezavantajele.

Clădirile cu galerie:
- asigură intrarea în apartamente prin intermediul comunicaţiilor orizontale alungite.
- clădirile fără ascensor cu comunicaţiile orizontale alungite sunt economice, au un număr
minim de scări, o schemă constructivă simplă, unităţi planimetrice care se repetă,
configuraţie simplă a planurilor.

44. Clădiri cu galerie. Schemele planimetrice: liniare, articulate şi spaţiale.

Se cunosc trei scheme planimetrice:
1. Scheme liniare: 2. Scheme
articulate:
a. în colţ; a.
dreptunghiulară
b. cruciformă; b.
dreptunghiulară;
c. "trifoi"; c. tronson cu galerie;
d. frântă. d. cu deplasare.

3. Scheme spaţiale:
a. cuplată (dublă);
b. cu galerie comună;
c. cu curte interioară.
45. Clădiri de locuit cu comunicaţii comune. Clădiri de
locuit cu coridor.
Celulele locative — apartamentele — împreună cu comunicaţiile comune formează clădirea de
locuit.
Clădirea de locuit se amplasează pe un teren, care este compus din teritoriul comun pentru
toată clădirea şi terenuri din preajma apartamentelor, cu o suprafaţă de la 100 m.p. până la 250
m.p. Astfel de terenuri nu au o semnificaţie gospodărească, ele sunt folosite pentru agrementul
copiilor şi maturilor.
Procedeele de formare ale clădirilor cu coridor
- În clădirile de locuit de tip "coridor" cu număr mediu de niveluri cu o suprafaţă totală a
apartamentelor pe nivel de >=550 m.p. coridoarele trebuie să aibă ieşiri cel puţin pe două
scări.

45. Clădiri de locuit cu coridor. Avantaje şi dezavantaje.

Clădirile cu coridor:
- asigură intrarea în apartamente prin intermediul comunicaţiilor orizontale alungite.
- clădirile fără ascensor cu comunicaţiile orizontale alungite sunt economice, au un număr
minim de scări, o schemă constructivă simplă, unităţi planimetrice care se repetă,
configuraţie simplă a planurilor.

46. Tipurile clădirilor cu coridor.

Diversitatea clădirilor cu coridor
În dependenţă de forma planului se deosebesc următoarele variante de clădiri cu coridor:
-Clădiri dreptunghiulare. -Clădiri cu
deplasare.

-Clădiri în trei raze, (radiantă).

47. Clădiri cu coridor. Cerinţe către iluminarea naturală. Buzunare de lumină.
Nişă (buzunar) de lumină - încăpere cu iluminare naturală, alăturată coridorului, care serveşte
pentru iluminarea acestuia.
Rolul nişei de lumină poate să o îndeplinească casa scării, care este separată cu uşă sticlită de o
lăţime de >= 1,2 m.
Exemplu:- Clădire de locuit cu
coridor (dreptunghiulară)

48. Cerinţe speciale către clădirile de locuit cu multe niveluri. Cerinţe şi condiţii sociale
şi urbanistice.
Clădirile de locuit cu multe niveluri - cel mai răspândit tip pentru construcţia locuinţelor în
oraşele mari şi foarte mari.
Clădirile de locuit cu multe niveluri - construcţii capitale, care reflectă realizările tehnice
contemporane.
Condiţii de formare ale clădirilor de locuit cu multe niveluri:
■ locul construcţiei în oraş, raion, microraion;
■ componenţa demografică a populaţiei oraşului;
■ clima regiunii, oraşului, sectorului oraşului;
■ posibilităţile tehnice de executare;
■ restricţii tehnice şi reguli normative;
■ economicitatea variantei alese.
Clădirile de locuit cu multe niveluri - se află în interconexiune compoziţională şi funcţională
compuse cu oraşul, Pe un anumit teren numărul de niveluri a clădirii este condiţionat:
- pe de o parte, de condiţii compoziţionale (necesitatea creării siluetei expresive);
- pe cealaltă — condiţii economice (solicitarea realizării densităţii mari a fondului locativ).
Condiţiile urbanistice determină:
■ structura planimetrica a clădirii, secţiei, apartamentului;
■ soluţionarea parterului, componenţa încăperilor de deservire.
■ numărul de etaje a clădirii;
■ lungimea clădirii, în mare măsură se determină de proiectul ansamblului oraşului.

49. Cerinţe speciale către clădirile de locuit cu multe niveluri. Premise social-
demografice la formarea clădirilor de locuit cu multe niveluri.
50. Cerinţe speciale către clădirile de locuit cu multe niveluri. Ecologia mediului locativ.
Insolarea, aerarea şi fonoizolarea. Cerinţe generale şi specifice.
Ecologia mediului locativ
Mediul urbanizat considerabil este deplasat de natură. In oraşele mari se observă:
• vara, temperaturi mai înalte;
• un număr mai mare de zile cu ceaţă;
• impurificarea mediului aerian;
• smog şi pâclă.
Sarcina proiectantului:
- atenuarea consecinţelor nefavorabile ale urbanizării;
- păstrarea spaţiilor verzi permite folosirea diferitor tipuri de clădiri locative.
Exemplu:
- clădiri punctiforme cu multe apartamente pe terenuri cu o vegetaţie bogată;
- Clădiri de formă curblinie, care repetă relieful terenului.

Insolarea, aerarea şi fonoizolarea.

La proiectarea clădirilor cu multe niveluri se ţine cont de cerinţele generale şi specifice.
Cerinţe generale - se referă la orientarea şi condiţiilor de aerare. Aerarea depinde de orientarea
faţadelor în raport cu vânturile predominante. Clădirile alungite servesc drept obstacol pentru
vânt, la nord - curţile sânt deschise spre sud şi protejate de la nord.
Cerinţele specifice - sânt asociate cu particularităţile clădirilor cu multe niveluri:
- înălţime şi lungime mare;
- densitatea mare a construcţiilor;
- afinitatea către sistemul de transport urban;
- în condiţiile ansamblului cu multe niveluri sporeşte supraîncălzirea (la sud) şi suprarăcirea (la
nord) a teritoriilor între clădirile de locuit, de aceea este necesar de a soluţiona problema
protecţiei de vânt şi zgomot;
Cerinţele specifice :
- Insolarea ansamblului cu multe niveluri se realizează prin forma şi amplasarea clădirilor,
deoarece astfel de clădiri creează zone considerabile umbrite a teritoriului;
- În oraş este necesară protecţia de zgomot a locuinţei. Pentru înlăturarea acţiunii zgomotului
asupra clădirilor de înălţime mare se organizează ecrane protectoare, terasamente (rambleuri),
spaţii verzi, amplasarea clădirilor obşteşti, deplasează clădirile de locuit de la sursa de zgomot.

51. Cerinţe speciale către clădirile de locuit cu multe niveluri. Nodurile comunicaţiilor
verticale. Măsuri antiincendiare.
Nodurile comunicaţiilor verticale (ascensor + scară)
-(NCV) — parte componentă (principală) a clădirii de locuit cu multe niveluri, asigură legătura
cu suprafaţa pământului şi evacuarea locatarilor.
- NCV include în componenţa sa scări şi ascensoare, şi:
• la parter se află vestibulul şi camera pentru colectarea deşeurilor;
• la etajele tip - holuri pe lângă ascensor şi coridoare.
Măsurile antiincendiare - în clădirile locative cu multe niveluri sânt expuse în СНиП 21-0-7.
Conform acestor norme pentru evacuarea oamenilor sânt prevăzute trei tipuri de scări:
tipul 1 — interioare; în casa scării;
tipul 2 — interioare, deschise spre încăpere (fără îngrădire);
tipul 3 — exterioare, deschise.
Măsuri antiincendiare
- Limita numărului de niveluri în cazul disponibilităţii unei scări simple — 9 etaje.
- În clădirile locative cu un număr de etaje mai mare de 9 se proiectează scări etanşe de trei
tipuri:
• cu ieşire printr-un spaţiu exterior prin intermediul trecerilor deschise
• cu retenţia aerului în caz de incendiu;
• cu ieşirea de la etaj prin tambur-ecluză.

52. Cerinţe speciale către clădirile de locuit cu multe niveluri. Nodurile comunicaţiilor
verticale. Tipurile scărilor-etanşă.
Scară etanşă
■ cu ieşirea printr-un spaţiu deschis (balcon, loggia).

■ cu retenţia (sprijin) de aer.

- Un perete despărţitor
neinflamabil, care separă
rampele peste cinci etaje.
 ■ cu scară deschisă de tipul 3
(incendiară) cu declivitatea de 1:1,
care înlocuieşte trecerile din secţie
în secţie prin intermediul
balcoanelor.

53. Cerinţe speciale către clădirile de locuit cu multe niveluri. Nodurile comunicaţiilor
verticale. Numarul de ascensoare ,capacitatea si viteza.Variante de componare a
ascensoarelor.
In cladirile cu coridor (cu galerie)
Latimea coridorului la o lungime pina la 40 m cu 1,4 m, la o lungime mai mare ajunge la 1,6m.

Scarile care asigura micsorarea pierderilor de caldura

-o scara etansa rece

-alta simpla incalzita

Ascensoarele se organizeaza :
Daca cota pardoselii tajului de sus este la o distanta minima de 14m de la cota pamintului.
-pentru asigurarea fonoizolarii putului ascensorului se amplaseaza la peretii care nu sunt megiesti
cu incaperile locative .

Numarul ascensoareleor ,capacitatea si viteza

se aleg in dependenta de numarul de niveluri si si sarcina asupra ascensorului
Astfel in cladirile:
-pina la 10 etaje-un ascensor(400kg,viteza 1,0m/s,suprafata pe etaj 600m.p)
-pina la 16 etaje-2 ascensoare(400kg+400+630kg+630kg,viteza 1,6m/s,suprafata pe etaj
450m.p)
-20-25 etaje-4 ascensoare(400kg+630kg,viteza 1,4m/s,suprafata pe etaj 450m.p)
54. Cerinţe speciale către clădirile de locuit cu multe niveluri. Nodurile comunicaţiilor
verticale. Numarul de ascensoare ,capacitatea si viteza.Variante de componare a
ascensoarelor.
Orgonizarea parterului
-organizarea parterului este conditionata de tipul de deservire (poate fi inchis sau deschis)
-Setul minimal de incaperi contine:tambur,vestibul cu incapere pentru pastrarea
carucioarelor,bicicletelor,casute postale,incaperea portarului etc.
- suprafata se stabileste :0,4 m.p pentru fiecare 100 m.p din suprafata totala a apartamentelor .
La parter
Cladirile locative cu multe niveluri pot fi amplasate:
-puncte de primire a spalatoriilor curatatoriilor,inchiriere,birou de comenzi,etc.
-vinzare cu marfuri de prima necesitate
-incapere pt petrecerea timpuli liber a locatarilor (sport, hobby ,cercuri de creatie,etc)
-la demisol,subsol-incaperi tehnice,garaje

Pe accesele de interes de oras si de microraion

Parterul este functional si cuprinde urmatoarele institutii si intreprinderi:
-comert
-deservirea social-culturala
-alimentatie publica
-medicina
-sectii de telecomunicatii
-oficii postale, s.a...
In centrele orasenesti:
Parterele cladirilor de locuit cu multe nivele sint folosite ca:
-centre comerciale
-magazine universale
-agenti de turism si transport
-institutii administrative
Pentru comoditatea amplasarii institutiilor obstesti parterul se proiecteaza de „tip cascada”

Cladirile de locuit cu multe niveluri se edifica:

 dupa tehnologia elementelor prefabricate(din panouri mari)
 monolit
 procedeie combinate(monolit si partial prefabricat)

Particularitatile sistematizarii se determina de:

 procedeeele planimetrice de grupare a a partamentelor
 sistemul de legaturi in afara apartamentelor ( nodul comunicatiilor verticale si a celor
orizontale)

Pot fi evidentiate urmatoarele grupuri de cladiri cu multe niveluri:

cu unul sau citeva tronsoane,sectii
cu coridor
cu galerie
cu structura mixta- tronson cu coridor si tronson cu galerie
57.Tipurile cladirilor cu multe niveluri. Cladiri de locuit cu coridor( cu galerie)

 Latimea coridorului la o lungime pina la 40 m egala cu 1,4 m, la o lungime mai mare

ajunge la 1,6 m.
 In cldirile cu coridor (galerie) cu o inaltime pina la 9 niveluriinclusiv, cu o suprafata
totala de pina la 500mp. pe etaj se admite de a proiecta o singura casa a scarii.