UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA

FACULTATEA DE ARHITECTURA SI URBANISM

CURS LOCUIRE 03

FORMAREA COMUNITATILOR - ORASUL PREINDUSTRIAL

direcţii în arhitectura locuinţei pana in sec al XVII-lea

Sl. dr. arh. Claudiu TOMA

 O împărţire tot de factură temporală, dar care urmărește etapele prin care s-a dezvoltat
comunicarea interumană pare mult mai potrivită pentru direcția de studiu. Astfel se urmăreşte
modificarea limbajelor de comunicare urmând sistematizare propusă de Roger Fidler 1, pe modelul
celor trei perioade mediatice majore - cele trei mediamorfoze, perioadele de trecere spre: limbajul
vorbit, limbajul scris şi limbajul produs digital - denumit în continuare digital. Fidler susţine că
marile schimbări produse în societate pot fi mai uşor descrise şi înţelese dacă se ţine cont nu atât
de evoluţia tehnică a societăţii, ci mai curând de relaţia dintre schimbările majore şi evoluţia
comunicării interumane, care produce toată seria de modificări, inclusiv cele ale evoluţiei tehnicii
- etape denumite de el mediamorfoze. Urmărind raționamentul lui Fidler, se pare că aceste etape
de trecere între limbaje corespund cu salturile sociale şi cu dezvoltarea pe o altă treaptă a
civilizaţiei. Astfel, întreaga sa demonstrație încearcă să propună în atenție o interdependență între
sistemul de comunicare și organizarea socială, economică și culturală, cu repercusiuni asupra
evoluției lumii fizice (am denumit astfel artefactele - obiectele, portul, locuința).
Prima mare mediamorfoză este, în viziunea sa, trecerea spre limbajul vorbit, al doilea
limbaj după cel expresiv, moment ce a permis comunicarea precisă, transmiterea mai exactă a
unui mesaj şi alături de acestea a permis coagularea socială. Acest fenomen se produce acum
undeva 100 000 de ani. Grupurile formate au fost de câţiva indivizi, la nivelul grupului și mai
târziu a tribului – odată cu organizarea social-politică permisă de noul limbaj, probabil având
dimensiunea care permitea transmiterea orală a unui mesaj coerent. Există astfel o legătură destul
de explicită între dimensiunea unui grup şi aria de transmitere orală a mesajului. Este evident că
nu doar dimensiunea este reglată, ci şi modurile de interacţiune dintre indivizi, relaţiile, ierarhia
grupului, la fel ca şi organizarea spaţiului folosit, în ultimă instanţă. Această mediamorfoză este
plasată undeva acum 90 000 – 40 000 de ani, cuprinzând perioada de apariţie a omului modern,
perioadă când se presupune că apare capacitatea de a vorbi, de formare a primelor instrumente de
comunicare, şi încheind cu sfârşitul ultimei ere glaciare şi formarea pe scară largă a comunităţilor
agricole. Se concluzionează astfel că tocmai necesitatea comunicării în cadrul unor comunităţi din
ce în ce mai mari, odată cu dezvoltarea agriculturii, duce la schimbarea limbajului spre a doua
mediamorfoză. Locuinţele sunt la început de factură nomadă în cea mai mare parte,
sedentarizarea producându-se spre finalul perioadei de dezvoltare a limbajului vorbit și trecerea
spre limbajul scris – a doua mediamorfoză. Această evoluție se face deosebit de lent, începută
undeva acum 30 000 de ani prin folosirea simbolurilor. Este momentul care corespunde cu
desenele produse pe pereții peșterilor – primele etape ale locuirii. Trecerea spre sculptarea pietrei

1
Mediamorfoze, 2004
se face acum 10 000 de ani. Această etapă face trecerea spre limbajul scris propriu-zis, care
evoluează în linii mari în trei etape: limbajul logografic, cel silabic și, ultimul, cel alfabetic.
Sociologul Gerhard E. Lenski2 vede o legătură între apariția scrisului și a banilor pe care
o pune pe seama relațiilor din ce în ce mai complexe din societate. După părerea sa, evoluția
societății a dus la apariția unui nou sistem de comunicare și schimb și nu invers. Cu toate acestea
recunoaște că există societăți cum ar fi cele din Orientul Apropiat sau cea a Mexicului în care
apariția și dezvoltarea scrisului precede de exemplu descoperirea plugului și a tehnicilor de
prelucrare a pământului avansate. Ce este însă mai important în studiul amintit este faptul că
dezvoltarea urbană este strâns legată de dezvoltarea limbajelor de comunicare și că, cel mai
probabil, a fost o dezvoltare paralelă odată cu creșterea și transfomarea societății:

Din cauza importanței și complexității relațiilor simbiotice, cei mai dependenți de ele,
locuitorii de la orașe și clasele conducătoare, erau obligați să găsească moduri de a controla și
reglementa. Două invenții de profundă semnificație au apărut de aici – banii și scrisul.

(Lenski, 2002, p.189)

Cert este însă faptul că apariția limbajului scris a dus în cele din urmă la dezvoltarea
nemaiîntâlnită până atunci a relațiilor interumane și a întregii societăți agrare. Din punctul de
vedere al istoriei locuirii se poate discuta în perioada de început despre locuințe nomade împărțite
după Robert Schoenauer3 în funcție de perioada de folosire. Primele amintite sunt cele efemere
care constituie, în cel mai bun caz, un adăpost primar, construit sau mai degrabă găsit în natură.
Ulterior se face trecerea spre locuințele temporare, neregulate (care erau părăsite frecvent după
fiecare folosire) sau regulate (unde grupul revenea pentru o perioadă de timp înainte să schimbe
locația). O evoluție semnificativă se remarcă odată cu apariția locuințelor sezoniere când perioada
de folosire a adăpostului este prelungită, de obicei pe întreaga perioadă a unui anotimp sau mai
precis pe o perioadă în care existau condițiile necesare pentru a se putea asigura hrana de pe aria
respectivă. Acestea sunt urmate de locuințele semipermanente, perioada de folosire prelungindu-
se datorită evoluției uneltelor, ale armelor și cunoștințelor dobândite în procurarea și păstrarea
hranei. Aceasta constituie ultima etapă a locuirii nomade după Schoenauer, de aici putându-se
vorbi de locuințe permanente sau, mai precis locuințe folosite pe perioade lungi de timp. În
această perioadă putem vorbi de adăposturi mai degrabă decât de locuințe, mai ales în primele

2
Lenski, 2002
3
Schoenauer, 2000
etape.
Așa cum am menționat mai sus, ultima etapă a celei de a doua mediamorfoze se produce
acum aproximativ 8 000 – 6 000 de ani, odată cu descoperirea limbajului scris alfabetic. Perioada
de timp aflată în jurul anului 4000 î.C. este menționată ca un moment hotărâtor atât din punctul
de vedere al istoriei locuirii cât și al istoriei limbajelor de comunicare – aparția ultimei etape în
transformarea limbajului de comunicare scris după Fidler, corespunde cu ceea ce Schoenauer
numește începutul istoriei locuirii. Studiul sociologic asupra societăților al lui Gerhard E. Lenski
nu face decât să confirme acestă periodizare și leagă și mai tare studiul locuirii de studiul
limbajelor de comunicare și de apariția orașelor. Dezvoltarea celor trei este strâns legată:

Doar în ultimii 10000 de ani oamenii au avansat până acolo încât să fie capabili să-și
controleze și să-și mărească rezerva de hrană prin cultivarea plantelor și domesticirea animalelor.

(Lenski, 2002, p.102)

Ne aflăm în neolitic și de aici putem discuta de apariția locuințelor sedentare, datorită

faptului că producția de hrană devine suficientă pentru a asigura existența comunității o lungă
perioadă de timp. Cu toate acestea, încă puține societăți pot asigura hrana necesară, trecând de
faza de subzistență. Sumerul e menționat ca fiind printre primele state care are puterea politică și
militară să facă acest lucru. Format undeva în jurul anului 3000 î.C., acesta adoptă scrierea
cuneiformă, sistem ce va asigura baza multor scrieri viitoare.
Trebuie menționat aici că, datorită faptului că această lucrare se va ocupa cu studiul
locuirii în spațiul european, ne vom axa pe datele ce sunt considerate relevante pentru evoluția
acestei zone de studiu. Este adevărat totuși că evoluția locuirii din acest spațiu a fost precedată cu
aproape 5000 de ani de civilizațiile din zona Orientului. Chiar dacă nu putem nega unele influențe
ale acestora, am ales să ne axăm pe studiul spațiului european și spațiului imediat adiacent
acestuia. Limbajul scris alfabetic apare apoximativ în jurul anului 2000 î.C. și va constitui unul
dintre cele mai importante procese suferite de sistemul de comunicare interuman și va marca
modul de cunoaștere și cultura pentru aproximativ 3500 de ani.
Cele mai importante civilizații europene antice - Grecia și Imperiul Roman, au constituit
viitoare modele pentru întreg spațiul studiat. Dacă Greciei îi datorăm sistemul de gândire (știință,
filosofie, artă), Roma, spirit mai pragmatic și mai practic care a preluat mult din cultura și
civilizația greacă, a inovat tehnicile de război și sistemele de construcție. Este evident că
arhitectura occidentală preia la început multe caracteristici din arhitectura Orientului, dar dacă
putem aminti o diferență semnificativă față de aceasta, diferență ce se va accentua ulterior, este
renunțarea la sistemul de locuință cu curte interioară încă prezentă în arhitectura antică. După
Norbert Schoenauer4 acest fapt apare foarte evident în arhitectura medievală, care urmează
antichității, când se renunță definitiv la curte fără un motiv puternic, spațiul locuințelor europene
întorcându-se spre stradă, spre public. Curtea interioară care mai apare în unele modele nu este
decât o curte de serviciu, rol total diferit față de spațiul oriental unde era spațiul principal, cu rol
ceremonial, spre care se deschideau toate spațiile interioare. Acest fapt are un rol hotărâtor nu
doar asupra configurației locuinței cât, mai ales, asupra spațiului urban, constituind distincția cea
mai importantă dintre cele două regiuni. Piețele, scene ale manifestării socialului în public, spații
de adunare ale întregii societăți, sunt o caracteristică a spațiului occidental.
Chiar dacă limbajul scris are o vechime de cateva mii de ani, acesta cunoaşte apogeul din
punct de vedere al răspândirii mesajului transmis (nu neapărat impactului asupra societății și a
individului, respectiv familiei – pentru care mai trebuie așteptată o perioadă semnificativă) doar
în momentul inovațiilor aduse tiparului (Johannes Gutemberg 1455). Ceea ce e foarte important
de menționat este că dacă trecerea spre limbajul scris s-a făcut de mult, mulți antropologi văzând
în apariția scrisului momentul de depășire al culturii primitive, în momentul răspândirii tiparului
se face trecerea de la cultura verbală spre cultura scrisului ce va domina perioada următoare de
timp.

This process took a new dimension during the Renaissance with the invention of the printing
press, becoming with the Reformation a site of unprecedented politico-religious struggle. In the
course of these struggles, the pharmakology of the spirit constituted by the Book, and by books,
and the therapeutic that such pharmaka require, became the centre of a spiritual conflict
underpining a new religious and secular therapeutic.
(Stiegler, 2013, p.60)

Posibilitatea de a multiplica la un nivel nemaiîntâlnit numărul exemplarelor în care putea

fi difuzat mesajul şi, implicit, posibilitatea enormă de difuzare a sa, a dus pe o altă treaptă de
dezvoltare etapa a doua. Destinată până atunci unor grupuri restrânse de indivizi iniţiaţi, cultura
scrisă începe să se distribuie liber, permițând astfel o dezvoltare de alt tip a societăţii umane.
Informaţiile pot fi diseminate pe o scară mare, astfel nivelul intelectual al societăţii se modifică
substanţial. Marea realizare a tiparului nu este neapărat numărul mare de copii care se realizează

4
Schoenauer, 6,000 years of housing,2000
în termen scurt, ci mai degrabă posibilitatea de a reduce esențial costurile, astfel oricine putând în
scurt timp să ajungă la informația tipărită. Fidler remarcă că la numai 15 ani de la inovațiile
produse asupra tiparului costurile unei cărți se reduc la o cincime din prețul inițial și această
tendință va continua. Cu toate aceste progrese alfabetizarea maselor mai are un drum lung de
parcurs, încă câteva secole.
Informaţiile produc cunoaştere, se fac noi descoperiri, noi meserii apar, se modifică
radical societatea umană. Se formează astfel premisele de trecere spre societatea industrială, spre
urbanizarea masivă pe care o cunosc marile metropole ale Europei și Statelor Unite, dar şi spre
seria de probleme legate de suprapopulare și lipsa acută de igienă ce va duce la studiile legate de
locuirea de masă și normele de igienă a locuirii.

The population growth in the entire country during the age of industrialization was equally
impressive. From six million inhabitants in 1750 , the population in 1800 rose to nine million; in
1850, eighteen million and by 1900, forty million. A large proportion of the population growth was
accommodated in urbanized areas.
(Schoenauer, 2000, p.291)