Lucrarea nr.

EXAMINAREA PRIN RADIOGRAFIERE CU RADIAŢII X

2.1. Noţiuni generale. Terminologie

Radiaţii penetrante - Radiaţiile electromagnetice cu lungime de undă mică

(10-9…10-13 m) capabile să străbată materia. Sinonim: radiaţii ionizante.

Radiaţii X - Radiaţii penetrante, obţinute prin frânarea electronilor acceleraţi ca

urmare a lovirii lor de o ţintă (anticatod) într-un tub Röntgen.

Generatorul Röntgen - Aparatul folosit pentru generarea radiaţiilor X, conţinând un

tub Röntgen şi accesoriile necesare: sursa de înaltă tensiune, sistemul de comandă de
la distanţă, sistemul de răcire, cabluri.

+ − 30…160 KV

anod catod

anticatod 40° con de radiaţii

Fig. 2.1. Schema tubului Röntgen

Electronii emişi de către filamentul catodului (fig.2.1) sunt acceleraţi în

câmpul electric de înaltă tensiune şi lovesc cu mare viteză în anticatod - ţintă -
o pastilă confecţionată din wolfram, inserată într-un bloc de cupru aparţinând
anodului. În urma şocului produs, energia cinetică a electronilor se converteşte în
principal în căldură - 99%, restul transformându-se în unde electromagnetice cu
lungime de undă mică (radiaţii X).
Pentru a favoriza disiparea căldurii tubul Röntgen este răcit forţat.
Fasciculul de radiaţii este emis sub forma unui fascicul conic cu unghiul la
vârf de 40º. Pentru obţinerea unei radiografii de calitate este necesar ca suprafaţa
anticatodului lovită de electroni să fie cât mai mică. Caracteristica tubului ce
oglindeşte această cerinţă este dată de dimensiunile petei focale, exprimate în mm.
Caracteristicile generatorului Röntgen tip ERESCO 160/5 SEIFERT, folosit în
cadrul lucrării de laborator, sunt:

Tensiunea anodică, UA [kV] 30 ... 160

Curentul anodic, IA [mA] 5
Pata focală, d [mm] 1,6
Timpul de expunere, t [min] 12 (max.)
Masa [kg] 43
 Schema de principiu a controlului cu radiaţii penetrante
RT (radiographic Testing)

Examinarea radiografică se bazează pe următoarele fenomene:

• Radiaţiile X străbat materia şi se atenuează diferit în funcţie de natura mediului

străbătut, după legea:
I = I0e-µx (2.1)

unde: I0 este intensitatea radiaţiilor la intrarea în material;

I – intensitatea radiaţiei după străbaterea materialului cu grosimea x şi
coeficientul de atenuare µ.

• Radiaţiile ionizante impresionează filmele fotosensibile.

Întrucât absorbţia depinde de densitatea materialului străbătut ρ, în dreptul

discontinuităţilor materialului, intensitatea radiaţiei emergente I’ va fi diferită de I,
(fig. 2.2):
t
I = I0e-µ I’ = I0e-µ(t-D)-µ’D ≠ I (2.2)

Fig. 2.2. Variaţia intensităţii în dreptul discontinuităţilor din material

Diferenţa de intensitate se manifestă prin impresionarea diferită a filmului radiografic.

După developarea filmului, defectele apar, în mod obişnuit, sub forma unor pete
ntunecate pe fondul relativ deschis al imaginii obiectului (cazul cel mai răspândit,
când densitatea materialului ρ este mai mare decât cea a discontinuităţilor, ρ’).
În consecinţă, schema de principiu a controlului radiografic este cea prezentată
în figura 2.3.

Fig. 2.3. Schema de principiu a controlului radiografic

 Filme radiografice

Filmul radiografic este o peliculă fotosensibilă, constituită dintr-un suport

transparent de poliester, acoperit pe ambele feţe cu o emulsie de săruri de argint,
sensibile deopotrivă la lumina obişnuită şi la radiaţiile penetrante.
Expuse radiaţiilor penetrante, peliculele sunt impresionate, imaginea obţinută
pe film fiind invizibilă şi purtând denumirea de imagine latentă. Aceasta este
transformată în imagine vizibilă printr-un proces de developare.
Pentru radiografiere, filmele sunt introduse în casete de carton, cauciuc sau
material plastic, opace la lumina obişnuită (fig. 2.4).

Fig. 2.4. Casetă cu film radiografic

Ecranele intensificatoare, aflate de o parte şi de alta a filmului, confecţionate

de obicei din folie de Pb, au rolul de a intensifica efectul de impresionare a filmului
(de circa 5 ori), micşorând astfel timpul de expunere.

Formatul uzual al filmelor radiografice este:

8 x 24, 8 x 48, 10 x 24, 10 x 48, 13 x 18 cm.

Există şi filme bandă cu lungime neprecizată, folosite la radiografierea

sudurilor circulare.

Densitatea de înnegrire, D

După developare, o radiografie este cu atât mai ″neagră″ cu cât pelicula a fost
expusă mai mult radiaţiilor. Se numeşte densitate de înnegrire sau, pe scurt, înnegrire
D, logaritmul în baza 10 a raportului cantităţii de lumină incidentă Ii pe cantitatea de
lumină transmisă It prin pelicula aşezată perpendicular pe direcţia unui fascicul de
lumină:

D = log Ii / It (2.3)

Valorile uzuale ale înnegririi sunt cuprinse între 1,5 şi 3. Densitatea de

înnegrire se poate măsura cu un aparat denumit densitometru.

Expunerea E

Se numeşte expunere produsul dintre intensitatea radiaţiei I şi timpul de

expunere t.
E=It (2.4)
 În cazul radiaţiilor X expunerea se exprimă în mA·min, întrucât intensitatea
radiaţiilor este proporţională cu intensitatea curentului anodic IA al tubului Röntgen:
E = IA· t [mA·min] (2.5)

2.2. Stabilirea parametrilor de radiografiere a unei piese

Definiţii şi notaţii standardizate

Grosime nominală, t – grosimea nominală a materialului în zona examinată.

Grosimea penetrată, w – grosimea materialului stăbătut de radiaţii, măsurată pe
direcţia fasciculului de radiaţii, calculată pe baza grosimii nominale.
Distanţa piesă - film, b – distanţa dintre suprafaţa iradiată a piesei şi suprafaţa
filmului, măsurată de-a lungul axei centrale a fasciculului de radiaţii.
Dimensiunea sursei, d – dimensiunea sursei de radiaţii.
Distanţa sursă - film, SFD – distanţa dintre sursa de radiaţii şi film, măsurată de-a
lungul axei centrale a fasciculului de radiaţii (în documentaţia mai veche apar notaţiile
F sau FF).

Pentru radiografierea unei piese se parcurg etapele:

1º Alegerea tehnicii radiografice

Tehnicile radiografice, utilizate în practică, se împart în două clase:

Clasa A – tehnici de bază
Clasa B – tehnici îmbunătăţite

Diferenţa dintre cele două clase se manifestă în sensibilitate: clasa B asigură o

sensibilitate mai bună. Pentru radiografierea sudurilor în mod obişnuit se foloseşte
clasa B.

2º Stabilirea schemei de iradiere

Poziţia piesei examinate în raport cu axa fasciculului de radiaţii se alege în aşa

fel încât să se obţină pe film o proiecţie a piesei, cât mai utilă pentru depistarea
defectelor. De regulă, axa fasciculului trebuie să cadă perpendicular pe suprafaţa
filmului, existând însă şi excepţii (fig. 2.5)
poz. 2 poz. 1

sursa poz. 1 sursa poz. 2

film poz. 3

film poz. 2& 4

film poz. 1
sursa poz. 3 sursa poz. 4

Fig. 2.5. Scheme de iradiere

 Pentru alegerea schemei de iradiere a îmbinărilor sudate se pot folosi
recomandările standardului european EN 1435 ″Radiographic examination of welded
joints″ prezentate în anexa 2.9.

3º Alegerea distanţei sursă - film (F sau FF sau SFD)

Distanţa sursă-film este un parametru important al geometriei de expunere,

întrucât de ea depinde mărimea neclarităţii geometrice, (neclaritate a contururilor
cauzată de efectul de penumbră, ca urmare a faptului că sursa de radiaţii nu este
punctiformă) fig.2.6. Distanţa sursă - film F, poate fi calculată pornind de la valorile
impuse neclarităţii geometrice Ug. Pentru comoditate se pot folosi pentru F valori mai
mari de 70cm care, în majoritatea cazurilor, asigură pentru Ug valori admise. Se
recomandă şi folosirea valorilor indicate de producătorul filmului.

4º Alegerea distanţei sursă - piesă

Distanţa minimă sursă – piesă fmin depinde de dimensiunea sursei d şi de

distanţa piesă – film b. La stabilirea ei se poate folosi nomograma din figura 2.7.

Ug – neclaritate geometrică F2 < F1 ⇒ U g 2 > U g1

Fig. 2.6. Influenţa distanţei focale asupra neclarităţii geometrice

5º Alegerea tensiunii tubului de radiaţii X

Pentru a străbate un material de un anumit tip şi o anumită grosime radiaţiile X

trebuie să aibă o anumită energie. Această energie depinde direct de tensiunea de
accelerare a electronilor în tubul Röntgen. (tensiunea anodică).
La alegerea acestei tensiuni se ţine cont de următoarele:
- pentru obţinerea unei bune vizibilităţi a detaliilor tensiunea tubului trebuie să
fie cât mai mică posibil;
- folosirea unei tensiuni mici protejează tubul împotriva uzurii premature;
- un material cu grosime mai mare necesită o tensiune mai mare.

Valorile maxime ale tensiunii tubului în funcţie de grosime şi natura materialului

sunt prezentate în figura 2.8. Aceste valori ne permit să aflăm şi grosimea maximă a
materialului ce poate fi examinat cu un anumit generator Röntgen.
 6º Alegerea sistemului de film

Sistem de film – combinaţia între film şi prelucrarea lui conform recomandărilor

fabricantului de filme şi produse chimice.
Sunt stabilite prin standardul european EN 584, şase clase de sistem de film,
notate C1 ... C6.
Clasa sistemului de film este garantată de către furnizorul filmului într-un
certificat, ce conţine toate caracteristicile filmului care justifică clasa respectivă.
Asociate cu ecranele intensificatoare din plumb (metalice) filmele asigură calitatea
imaginii radiografice cerută de standardele europene referitoare la radiografiere
(EN 444).
În anexele 2.1 şi 2.2 sunt selectate, din standardul SR EN 444, câteva recomandări
pentru satisfacerea cerinţelor enunţate mai înainte.

La alegerea filmului se ţine cont că:

- sensibilitatea rediografiei este cu atât mai bună cu cât granulaţia este mai fină;
- timpul de expunere este cu atât mai mic cu cât granulaţia este mai grosolană.

Fig. 2.7. Nomogramă pentru determinarea distanţei sursă - piesă, fmin,

în funcţie de distanţa piesă - film şi dimensiunea sursei
 500
400
300
1
200
2

100 3

Tensiunea tubului (kV) 70

60 4
50
40
30

20

10
1 2 3 4 5 6 7 8 910 20 30 40 50 6070 100
Grosimea penetrată w (mm)

Fig. 2.8. Tensiunea maximă a tubului UA pentru echipamente de radiaţii X

de până la 500 kV în funcţie de grosimea penetrată şi de natura materialului
1 - Cu; 2 - Fe; 3 - Ti; 4 - Al

În comerţ se livrează filme notate G1 ... G3, a căror granulaţie este:

- foarte fină (film G1 – film lent);
- fină (film G2 – film mediu);
- mijlocie (film G3 - film rapid).

7º Stabilirea densităţii de înnegrire D

Condiţiile de expunere trebuie să fie astfel stabilite încât densitatea de înnegrire a

radiografiei în zona examinată să corespundă următoarelor valori:
Clasa A densitatea ≥ 2,0
Clasa B densitatea ≥ 2,3

8º Stabilirea timpului de expunere

Pentru obţinerea densităţii de înnegrire propusă, este necesară corelarea tutror

factorilor care influenţează această mărime.
În acest scop se folosesc diagrame de expunere (v. anexa 2.4). O diagramă de
expunere este valabilă în condiţii bine determinate, date de:
- materialul controlat;
- filmul folosit şi modul de prelucrare;
- ecranele intensificatoare;
- distanţa sursă - film;
- înnegrirea D.

Cheia de folosire a diagramei este următoarea:

grosimea penetrantă w → UA [KV] → expunerea [mA⋅min] ⇒ t [min]

↑
curentul anodic IA [A]
 9º Alegerea indicatorului de calitate a imaginii (ICI)

Indicatorul de calitate a imaginii este un mic dispozitiv sub forma unei truse de
şapte fire cu diametre diferite sau sub formă de plăcuţă cu trepte şi găuri de
dimensiuni diferite şi este confecţionat din acelaşi material cu cel al piesei
radiografiate. Radiografiat concomitent cu piesa examinată, el îşi lasă imaginea sa pe
film permiţând, prin analiza acestei imagini, validarea radiografiei ca instrument de
control. În funcţie de cel mai mic detaliu al indicatorului, ce se distinge pe radiografie,
se stabileşte sensibilitatea acesteia:

Δg
S rel = ⋅100 [%] (2.6)
t

în care: Srel este sensibilitatea relativă;

∆g – dimensiunea celui mai mic detaliu al ICI, vizibil pe radiografie;
t – grosimea nominală a materialului controlat.

Pentru radiografii executate cu tehnici îmbunătăţite – clasa B – sensibilitatea

relativă are valoare sub 2% pentru ICI cu fire şi sub 5% pentru ICI cu trepte şi găuri.

Important!

- În momentul radiografierii ICI trebuie să fie amplasat pe piesă de partea sursei de

radiaţii.
- Când nu este posibil acest lucru ICI poate fi amplasat pe suprafaţa piesei
examinate, în apropierea filmului. Pentru a indica faptul că s-a utilizat această
variantă, lângă ICI se amplasează litera F confecţionată din Pb.
- ICI se amplasează la capătul filmului cu cel mai mic detaliu spre exterior.

În anexa 2.5 sunt indicate numerele de cod şi diametrele firelor indicatoarelor de

calitate a imagini cu fire, iar în anexa 2.6, tipurile de ICI cu fire şi materialele la care
se pot utiliza.
Graficul din anexa 2.7 permite alegerea ICI în funcţie de sensibilitatea relativă.
Indicatorul de calitate a imaginii ales trebuie să conţină firul cu numărul
corespunzător sensibilităţii propuse. Întrucât această condiţie este de obicei satisfăcută
de două ICI se va alege acel indicator care conţine firul precizat, în aşa fel încât el să
mai aibă 2 – 3 fire în faţa şi în spatele său.
Se pot folosi următoarele recomandări:
ICI model W1 pentru grosimile 40 ... 160 mm
ICI model W6 pentru grosimile 12,5 ... 50 mm
ICI model W10 pentru grosimile 5 ... 20 mm
ICI model W13 pentru grosimile 2,5 ... 10 mm

10° Recomadări suplimentare

• În general suprafeţele examinate nu se pregătesc în mod special. Dacă există însă

imperfecţiuni ale suprafeţei sau acoperiri de protecţie ce pot deranja detectarea
defectelor, acestea se pot poliza.
• Pentru identificarea radiografiilor, pe fiecare porţiune a piesei care se
radiografiază se amplasează semne (simboluri) din Pb ale căror imagini apar pe
radiografie. Ele se amplasează în afara zonei de interes şi trebuie să asigure
identificarea fără echivoc a radiografiei.
• Pentru localizarea cu precizie a poziţiei fiecărei radiografii, pe piesa examinată se
execută marcaje permanente (de ex. cu vopsea). Dacă nu se pot amplasa marcaje
se poate executa o schiţă precisă ce se ataşează documentaţiei tehnice care
însoţeşte produsul (plan de amplasare a radiografiilor).
• Dacă suprafaţa examinată depăşeşte lungimea unui film, se pot utiliza mai multe
filme. Două filme vecine trebuie să se suprapună pe o lungime de cca. 10mm. Un
semn de Pb amplasat în această zonă permite verificarea radiografierii întregii
zone.
• ATEN|IE! RADIAŢIILE IONIZANTE SUNT DEOSEBIT DE PERICULOASE.
RESPECTAREA NORMELOR DE PROTEC|IE VA FI URMĂRITĂ CU
STRICTEŢE!

Acest semn vă avertizează

asupra zonelor periculoase

2.3. Întocmirea raportului de examinare

Pentru fiecare radiografie sau un set de radiografii executate în aceleaşi condiţii pe

piese identice se întocmeşte un raport de examinare care prezintă informaţii despre
tehnica radiografică folosită şi despre orice alte circumstanţe speciale, care pot
permite o mai bună înţelegere a rezultatelor obţinute.

În general, raportul de examinare trebuie să conţină următoarele date:

- numele organizaţiei care a făcut examinarea;
- date privind beneficiarul şi piesele examinate;
- tehnica de radiografiere folosită;
- conformitatea cu standardele de referinţă;
- rezultatele examinării;
- numele, certificarea şi semnăturile persoanelor responsabile.
Un model de raport de examinare este redat în anexa 2.8

Observaţii:

• În cazul în care se radiografiază mai multe piese asemănătoare, cu acelaşi regim

de lucru, raportului de examinare i se ataşează o anexă cu: numerele de cod ale
pieselor; indicativul radiografiilor; decizia A/R pentru fiecare piesă;
responsabilităţi (v. anexa 3.3 de la lucrarea nr.3).
• În cazul în care este necesar, raportului de examinare i se ataşează o anexă
conţinând schema de iradiere, amplasarea filmului şi amplasarea ICI.
 2.4. Modul de lucru

Pentru efectuarea lucrării de laborator, studenţii vor parcurge următoarele etape:

 documentare
 stabilirea condiţiilor tehnice de efectuare a radiografiei unei piese (preferabil o
îmbinare sudată cap la cap)
 efectuarea radiografiei
 întocmirea raportului de examinare, mai puţin înregistrarea rezultatelor examinării

2.6 Standarde şi norme de referinţă

SR EN 444 Principii generale pentru examinarea radiografică cu radiaţii X şi gama a
materialelor metalice.
SR EN 462-1 Calitatea imaginii radiografiilor. Partea 1: Indicatori de calitate a imaginii (tip
cu fire). Determinarea indicelui de calitate a imaginii
SR EN 462-2 Calitatea imaginii radiografiilor. Partea 2: indicatori de calitate a imaginii (tip
cu trepte şi găuri). Determinarea indicelui de calitate a imaginii.
EN 584-1 Film pentru radiografierea industrială. Partea 1: Clasificarea sistemelor de
filme pentru radiografia industrială.
EN 584-2 Film pentru radiografierea industrială. Partea 2: Controlul prelucrării filmelor
prin intermediul valorilor de referinţă.
EN 1435 Radiographic examination of welded joints.
PT CR20-200 Prescripţii tehnice ISCIR pentru radiografierea îmbinărilor sudate

Experimentul 2.1: Determinarea densităţii de înnegrire

Scop: familiarizarea operatorilor cu modul de determinare a densităţii de înnegrire şi

valorile curente ale acestei mărimi.
Noţiuni teoretice: densitate de înnegrire (v. lucr. 2), densitometru.

Densitometrul este aparatul folosit pentru măsurarea densităţii de înnnegrire. Pornind

de la definiţia densităţii de înnegrire, rezultă următoarea schemă de principiu a unui
densitometru (fig.2.9).
Lampă

lumină
incidentă film

celulă fotoelectrică
lumină
transmisă amplificator
display

A 2,8

Fig.2.9. Schema de principiu a unui densitometru

Desfăşurare:

 Se studiază densitometrul şi modul de măsurare a densităţii de înnegrire.

 Se măsoară densitatea de înnegrire a câtorva radiografii ale unor îmbinări sudate
(măsurată pe materialul de bază).
 Se măsoară densitatea de înnegrire în lungul unei linii trasate transversal pe o
radiografie a unei îmbinări sudate cap la cap (fig.2.10, a) şi se ridică o curbă în
coordonatele D – x (fig.2.10, b).

densitatea
de innegrire
D
0 4

1
0
X distanta, X
a. b.

Fig.2.10. Variatia densităţii de înnegrire cu distanţa

Experimentul 2.2: Determinarea densităţii de voal

Scop: cunoaşterea modului de determinare a densităţii de voal

Notiuni teoretice: densitate de voal.

Densitatea de înnegrire a unei pelicule (emulsie şi suport) developate fără ca în

prealabil ea să fie expusă radiaţiilor se numeşte densitate de voal. Pentru a evita
densităţile de voal excesive datorită îmbătrânirii filmului, tehnicii de developare sau
datorită temperaturii mediului unde este depozitat, densitatea de voal trebuie să fie
verificată periodic pe un eşantion neexpus, luat dintre filmele utilizate, manipulat şi
prelucrat în aceleaşi condiţii ca şi filmele cu care se fac radiografiile.

Desfăşurare:

 Se extrage la întâmplare un film din pachetul testat şi se developează fără să fi fost

expus radiaţiilor.
 După uscare, se măsoară densitatea de înnegrire.
 Densitatea de voal nu trebuie să fie mai mare de 0,3.

Experimentul 2.3: Variaţia densităţii de înnegrire datorită deschiderii

fasciculului de radiaţii.

Scop: stabilirea influenţei pe care o are deschiderea fasciculului de radiaţii asupra

procesului de radiografiere.

Noţiuni teoretice: grosime penetrată w, distanţa sursă-film (SFD)

La un generator Röntgen unidirecţional, unghiul de deschidere al fasciculului de

radiaţii 2α, este de 400.
 Din această cauză, grosimea penetrată de radiaţii, într-un material cu grosime
uniformă, o tablă, creşte de la valoarea w, în dreptul axei fasciculului, la valoarea
w/cosα, la periferie.
În consecinţă, densitatea de înnegrire este diferită în diversele zone ale
radiografiei (fig.2.11).
Variaţia grosimii penetrate nu trebuie să depăşească 10% pentru tehnica de
radiografiere A, respectiv 6% pentru tehnica de radiografiere B.

Desfăşurare:

 Se măsoară densitatea de înnegrire pe radiografie în dreptul axei fasciculului şi

apoi la capetele filmului.
 Se formulează răspunsuri la următoarele întrebări:
- Valorile măsurate confirmă teoria?
- Întrucât grosimea zonei penetrate depinde de distanţa sursă-film (fig.2.11)
cât trebuie să fie valoarea distanţei sursă-film atunci când se utilizează un film
standard de 48 cm lungime, astfel încât acesta să fie prins în conul de radiţii şi
să fie satisfăcută condiţia impusă în cazul folosirii tehnicii B?

∗ Sursa
de radiaţii
SFD/cos α

2α=40o

SFD
W/cosα
W

film
Fig. 3. Variaţia grosimii penetrate în funcţie de distanţa sursă-film

Experimentul 2.4: Influenţa ecranelor intensificatoare asupra procesului

de radiografiere

Scop: evidenţierea rolului benefic al ecranelor intensificatoare asupra procesului de

radiografiere.

Noţiuni teoretice: ecran intensificator (v. lucr.2); diagramă de expunere

Desfăşurare:

 Se pregătesc două casete conţinând acelaşi tip de film. Unul din filme este
încadrat cu ecrane intensificatoare din plumb, celălalt nu.
 Se radigrafiază aceeaşi îmbinare sudată, cu aceiaşi parametri (UA, IA, t) şi
acelaşi ICI.
  Se prelucrează în aceleaşi condiţii cele două pelicule.
 Se analizează pelicule urmărindu-se densitatea de înnegrire şi claritatea
imaginii.
 Se formulează concluziile.

Anexa 2.1

Clase de sisteme de filme şi ecrane metalice pentru radiografierea oţelului şi

aliajelor de Cu şi Ni

Clasa de sistem de film Natura şi grosimea ecranelor

Sursa de radiaţii Intensificatoare
X Examinare Examinare Fără sau cu ecran anterior sau
clasa A clasa B posterior din Pb
de până la 0,03 mm
UA < 100 KV C3 Ecran anterior şi ecran posterior din Pb
C5 de 0,15 mm (max.)
100 UA < 150 KV C4 Ecran anterior şi ecran
posterior din Pb de
0,02 … 0,15 mm.

Anexa 2.2

Clase de sisteme de filme şi ecrane metalice pentru Al şi Ti.

Clasa de sistem de film Natura şi grosimea ecranelor

Intensificatoare
Sursa de radiaţii Examinare Examinare Fără sau cu ecran anterior de max
X clasa A clasa B 0,03 mm şi ecran posterior din Pb
de max. 0,15 mm
UA < 150 KV Ecran anterior şi ecran
C5 C3 posterior din Pb
de 0,02 … 0,15 mm.
150 UA < 250 KV Ecran anterior şi ecran
posterior din Pb
de 0,1 … 0,2 mm.
 Anexa 2.3

RECOMANDĂRI PENTRU UTILIZAREA FILMELOR GAMAGRAF

LA RADIAŢII X

GROSIMEA ENERGIA RADIAŢIEI ŞI TIPUL DE FILM SUGERAT

MATERIALULUI
50 – 80 kV 80 – 120 kV 120 – 150 kV 150 – 200 kV 250 – 400 kV
în mm.
MAGNEZIU 0–6 G1
6 –12 G1 G1 G1
12 – 25 G1 – G2 – G3 G1 – G2 G1
25 – 50 G3 G1 – G2 G1 G1 G1
50 – 100 G3 G1 – G2 – G3 G1
100 – 200 G3 G1
ALUMINIU 0–6 G1 G1 G1
6 – 12 G2 – G3 G1 G1 – G2
12 – 25 G3 G1 – G2 G1 – G2 – G3
25 – 50 G3 G2 – G3 G3 G1 G2
50 – 100 G2 – G3 G3 G1 – G2 G2 – G3
100 – 200 G3 G3 G3
FIER 0–6 G2 – G3 G1 – G2 – G3 G1
6 – 12 G3 G1 – G2 – G3 G1 – G2 – G3 G1
12 – 25 G3 G1 – G2 – G3 G1 – G2 – G3
25 – 50 G1 – G2 – G3 G1 – G2 – G3
50 – 100 G3
MATERIALE 0 – 50 G1 – G2 – G3
CERAMICE 50 - 100 G2 – G3
> 100
Anexa 2.4
 Anexa 2.5
Numerele firelor şi diametrele lor

Modelul Firul Lungimea

W1 W6 W10 W13 firelor
x W1 3,20
x W2 2,50 W1 - 50 mm.
x W3 2,00
x W4 1,60
x W5 1,25 W6 - 10; 20; 50 mm.
x x W6 1,00
x x W7 0,80
x W8 0,63 W10 - 10; 20; 50 mm.
x W9 0,50
x x W10 0,40
x x W11 0,32 W13 - 10; 20; 50 mm.
x x W12 0,25
x x W13 0,20
x x W14 0,16
x x W15 0,125
x x W16 0,100
x W17 0,080
x W18 0,063
x W19 0,050

IQI EN 462
fire

W 10 FE

folie de plastic
transparent
 Anexa 2.6

Alegerea tipului ICI în funcţie de natura materialului controlat

ICI Numerele firelor Materialul Materiale

firelor examinate
W 1 CU W 1 până la W7
W 6 CU W 6 până la W 12 Cupru Cupru, zinc, staniu şi
W 10 CU W 10 până la W 16 aliajele lor
W 13 CU W 13 până la W 19
W 1 FE W 1 până la W7
W 6 FE W 6 până la W 12 Oţel Materiale feroase
W 10 FE W 10 până la W 16 (slab aliat)
W 13 FE W 13 până la W 19
W 1 TI W 1 până la W7
W 6 TI W 6 până la W 12 Titan Titan şi aliajele sale
W 10 TI W 10 până la W 16
W 13 TI W 13 până la W 19
W 1 AL W 1 până la W7
W 6 AL W 6 până la W 12 Aluminiu şi aliajele
W 10 AL W 10 până la W 16 sale
W 13 AL W 13 până la W 19
 Anexa 2.7

Alegerea ICI în funcţie de sensibilitate

 Anexa 2.8

Universitatea “Politehnica” din Bucureşti

Laboratorul de Defectoscopie
Corp CF 105, Spl. Independenţei. 313
Sector 6, Cod 060032, Bucureşti
Tel.: 4029445

RAPORT DE EXAMINARE
CU RADIAŢI I PENETRANTE

Nr. ........./.........

Beneficiar …………………….........................……......……….. Comanda nr. ………………….…...

Piesa examinată …………………………………….…Materialul…………….……...…………….....
Data examinării ...........................……

Condiţiile tehnice de efectuare a examinării

Standard de referinţă : …………………….

TEHNICA RADIOGRAFICĂ ŞI CLASA :…………………………………………………………
Sistemul de marcare utilizat : ...…………………………………………………….………………….
Schema de poziţionare a filmului : ..……………………………………………….….…….…………
Tipul sursei de radiaţii: …………………………... Marca echipamentului: …..….………………….
Dimensiunile petei focale : ………..… mm.
Tensiunea tubului: …………kV. Intensitatea anodică: ………………. mA.
Activitatea sursei: ………… Ci
Tipul filmului …………………….… ... Ecrane …..……..…..……..… Filtru ………..….……..…...
Clasa sistemului de film: ……………….………
Timpul de expunere: ….…. min. Distanţa sursă-film:…...... mm. Distanţa sursă-piesă …..… mm
Tipul şi poziţia ICI: ……………………………..
Citirea ICI: ……………………..…. Densitatea de înnegrire, minimă ….…………………..….……..

REZULTATELE EXAMINĂRII

S-a constatat prezenţa următoarelor imperfecţiuni:

…………..…………………………………………………………………………………………...…
……………..…………………………………………………………………………………………...
………………..………………………………………………………………………………………...
(notaţii conform standardului ………….……………………)
Criteriul de acceptare/respingere A/R ;

DECIZIA:

RESPONSABILITĂŢI

EXAMINAT VERIFICAT APROBAT DATA

Şef de laborator
Numele şi
Prenumele
Semnătura

Prezentul raport de examinare are, împreună cu anexele sale …………….pagini.

 Anexa 2.9

Scheme de iradiere recomandate pentru radiografierea sudurilor

(extras din EN 1435 : 1997)

Legendă:
S – sursa de radiaţii
F – film

Fig.2.12. Tehnica printr-un singur perete pentru piese plane

Fig.2.13. Tehnica printr-un singur perete pentru piese curbe

Fig.2.14. Tehnica printr-un singur perete pentru piese curbe

 Fig.2.15. Tehnica printr-un singur perete pentru piese curbe

F F
b

S
S

Fig.2.16. Tehnica printr-un singur perete pentru piese curbe

Fig.2.17. Tehnica printr-un singur perete pentru piese curbe

Fig.2.18. Tehnica printr-un singur perete pentru piese curbe

Fig.2.19. Tehnica printr-un singur perete pentru piese curbe

Fig.2.20. Tehnica printr-un singur perete pentru piese curbe

 Fig.2.21. Tehnica printr-un singur perete pentru piese curbe

Fig.2.22. Tehnica prin doi pereţi (imagine dublă) pentru piese curbe

Fig.2.23. Tehnica prin doi pereţi (imagine dublă) pentru piese curbe
 Fig.2.24. Tehnica prin doi pereţi (imagine simplă) pentru piese curbe

Fig.2.25. Tehnica prin doi pereţi (imagine simplă) pentru piese curbe

Fig.2.26. Tehnica prin doi pereţi (imagine simplă) pentru suduri longitudinle
 Fig.2.27. Tehnica prin doi pereţi (imagine simplă) pentru piese curbe

Fig.2.28. Tehnica pentru suduri de colţ Fig.2.29. Tehnica pentru suduri de colţ

Fig.2.30. Tehnica multi-film

S – sursa de radiaţii
F – film