PROIECT

MANAGEMENT
FINANCIAR

Profesor coordonator:
Prep. Drd. Anton Sorin Gabriel
 -Iaşi, 2008-

Analiza tabloului
soldurilor
intermediare de
gestiune
 Cuprins

1.Introducere ……………………………………………….pag.1
2. Capitolul I
Contul de profit şi pierdere..........................................……...pag.2

3. Capitolul II
Soldurile intermediare de gestiune.........................................pag.4
2.1. Marja comercială.............................................................pag.6
2.2. Producţia exerciţiului.......................................................pag.7
2.3. Valoarea adăugată............................................................pag.8
2.4. Excedentul brut de exploatare..........................................pag.11
2.5. Rezultatul exploatării.......................................................pag.12
2.6. Rezultatul curent ……………………………………….pag.13
2.7. Rezultatul net al exerciţiului……………………………pag.15

4. Capitolul III
Exemplul 1…………………………………………………pag.16
Exemplu 2............................................................................pag.19
SOLDURI INTERMEDIARE DE GESTIUNE – MODALITATE DE ANALIZĂ A
PERFORMANŢEI ÎNTREPRINDERII

Indicatorii utilizaţi în analiza pe baza contului de rezultate, soldurile intermediare de

gestiune oferă informaţii cu privire la profitabilitatea firmei pe diverse paliere. Acestea pot fi
determinate de caracteristici de activitate (de exploatare, financiară, excepţională), dar şi de
monetaribilitate (definind prin acest indicator calitatea elementelor de venituri de a fi încasabile,
respectiv a celor de cheltuieli de a fi plătibile; cu alte cuvinte, de a se manifesta ca nişte fluxuri
monetare, de cash ) sau de participare a anumitor stakeholderi 1 la distribuirea rezultatelor
financiare. Utilitatea cunoaşterii acestor indicatori rezidă în faptul că o parte dintre ei sunt
utilizaţi efectiv la întocmirea anumitor documente financiare, atât de analiză, cât şi de
previziune, din categoria cărora se detaşează situaţia fluxurilor monetare degajate de firmă
(echivalentul unui „cash flow statement”), instrument extrem de util managementului financiar al
firmelor româneşti, ales în contextul problemelor legate de lichiditatea anumitor societăţi
comerciale din din tara noastră.
În literatura românească de specialitate se pot identifica mai multe curente de opinie
cu privire la modul de calcul al acestor indicatori. Fiecare dintre aceste modalităţi de calcul poate
fi argumentată din anumite puncte de vedere. Dificultăţile de utilizare a acestora în practică
pentru un neiniţiat pot fi deranjate, intrucât în acest moment se pot regăsi relaţii diferite de
calcul al anumitor indicatori chiar pe parcursul aceleiaşi lucrări.
Deşi la momentul introducerii unor mecanisme de analiză financiare caracteristice
economiei de piaţă în România curentul general de opinie era orientat spre analiza de sorginte
franceză, modul general de gândire a fost influenţat puternic în ultimii ani de spiritul lucrărilor
de specialitate americane, între cele două şcoli apărând de multe ori diferenţe semnificative în
modul de calcul al indicatorilor.

1
Prin stakeholder definim orice agent economic aflat în relaţii cu firma: proprietar, creditor, salariat, manager,
furnizor, client, stat, comunitate locală etc.
 Capitolul I.
Contul de profit si pierdere (Contul de rezultate)

Sintetizând pentru o perioadă dată(de obicei un exerciţiu financiar ), ansamblul fluxurilor

economice generatoare de venituri(ca surse de îmbogăţire) şi cheltuieli(ca surse de sărăcire),
contul de profit şi pierdere arată cum s-a ajuns de la starea patrimonială iniţială la cea finală,
reflectate în bilanţurile de la începutul şi sfârşitul exerciţiului (realizează legătura dintre bilanţul
iniţial şi cel final).
Contul de Profit şi Pierdere are următoarea structură
CHELTUIELI VENITURI
II. CHELTUIELI PENTRU EXPLOATARE I. VENITURI DIN EXPLOATARE
Cheltuieli privind mărfurile Venituri din vânzarea mărfurilor (a)
Cheltuieli materiale Producţia vândută (b)
Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de Cifra de afaceri (a+b)
terţi Venituri din producţia stocată (SF-Si) (c)
Cheltuieli cu impozitele, taxele şi vărsămintele Venituri din producţia de imobilizări (d)
asimilate Producţia exerciţiului (b+c+d)
Cheltuieli cu personalul Venituri din subvenţii de exploatare
Alte cheltuieli de exploatare Alte venituri privind exploatarea
Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele Venituri din provizioane privind exploatarea

REZULTATUL DE EXPLOATARE(I -II)

IV CHELTUIELI FINANCIARE III. VENITURI FINANCIARE
Pierderi din creanţe legate de participaţii Venituri *2 din participaţii, alte imobilizări
Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate*1 financiare şi creanţe imobilizate
Cheltuieli din diferenţe de curs valutar Venituri din titluri de plasament*3
Cheltuieli privind dobânzile Venituri din diferenţe de curs valutar
Alte cheltuieli financiare Venituri din dobânzi
Cheltuieli privind amortizările şi provizioanele Alte venituri financiare
Venituri din provizioane
B. REZULTATUL FINANCIAR (III-IV)
C. REZULTATUL CURENT AL EXERCIŢIULUI(I+III-II-IV)
VI. CHELTUIELI EXCEPŢIONALE V. VENITURI EXCEPŢIONALE
Operaţiile de gestiune Operaţiile de gestiune
Operaţiile de capital Operaţiile de capital
Amortizări şi provizioane Amortizări şi provizioane
D. REZULTATUL EXCEPŢIONAL(V-VI)
VIII. CHELTUIELI TOTALE (II+IV+VI) VII. VENITURI TOTALE
E. REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI(VII-VIII)
IX. IMPOZIT PE PROFIT
F. REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI (E-IX)
*1 diferenţele nefavorabile dintre valoarea contabilă a titlului de plasament şi preţul de
cesiune;
*2 dividende aferente titlurilor de participare, dividende aferente titlurilor imobilizate ale
activităţii de portofoliu şi alte imobilizări financiare, dobânzi aferente creanţelor imobilizate.
*3 venituri nete rezultate din vânzarea titlurilor de plasament, respectiv diferenţa
favorabilă dintre valoarea contabilă a titlurilor de plasament şi preţul de cesiune al acestora.
1.Principalele componente ale contului de profit si pierdere
Contul de rezultatele se descompune în trei blocuri de importanţă inegală:
De exploatare. Este activitatea recurentă a întreprinderii, rezultatul meseriei sale.
Rezultatul exploatării permite compararea a două întreprinderi cu aceeaşi activitate indiferent de
modul de finanţare a acestei activităţi
Financiar. Este contul de finanţare a activităţii. Contul de finanţare a activităţii poate fi
în funcţie de decizia de producţie (de exe., o puternică substituire a capitalului cu munca şi
investiţii importante ). Rezultatul financiar este de asemenea în funcţie de istoricul întreprinderii.
O întreprindere cu tradiţie, care a acumulat rezultate pozitive importante şi deci rezerve
financiare va avea un rezultat financiar pozitiv. O întreprindere recentă va fi puternic
îndatorată(slăbiciunea capitalurilor proprii, creşterea puternică a necesarului de fond de rulment
de exploatare datorită creşterii rapide a activităţii).
Rezultatul financiar puternic negativ înseamnă întotdeauna dezechilibre bilanţiere, dar nu
neapărat o întreprindere a cărei sănătate este periclitată, dinamismul economic creând adesea
dezechilibre financiare (importanţa datoriilor financiare în capitalurile permanente sau
dezechilibrul FRNG -NFR).
Excepţional. Rezultatul excepţional este nerecurent, el fiind în general puţin semnificativ
în activitatea exerciţiului. Există, cu toate acestea, cazuri ce pot fi analizate; de exemplu,
cesiunea importantă de imobilizări (ramură de activitate) va conduce la apariţia unor probleme
de recurenţă a rezultatului de exploatare. Penalităţile importante înscrise în rândul cheltuielilor
excepţionale pot fi efectul unor disfuncţionalităţi.
 Capitolul II.
Soldurile intermediare de gestiune

Structurarea contului de profit şi pierdere pe cele trei tipuri de activităţi permite degajarea
unor solduri de acumulări băneşti potenţiale, destinate să îndeplinească o anumită funcţie de
remunerare a factorilor de producţie şi de finanţare a activităţilor viitoare, denumite solduri
intermediare de gestiune (SIG). Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare prealabilă a
contului de profit şi pierdere pentru a pune în evidenţă modul de funcţionare şi rentabilitatea
întreprinderii ca marjă comercială, producţie a exerciţiului. Valoarea adăugată, excedentul brut
de exploatare, rezultat al exploatării, rezultat curent şi rezultat net al exerciţiului.

Fig. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune 2

CHELTUIELI VENITURI SIG
Costul de cumpărare a Vânzări de mărfuri  Marjă comercială
mărfurilor vândute
sau variaţia în minus Producţia vândută  Producţia exerciţiului
(reducerea stocurilor) Producţia stocată(Sf-Si)
Producţia imobilizată
Consumuri provenind de la  Producţia exerciţiului  Valoarea adăugată (1)
terţi  Marja comercială
Impozite, taxe, vărsăminte  Valoarea adăugată  Excedentul brut sau
asimilate Subvenţii de exploatare insuficienţa brută de
Cheltuieli cu personalul exploatare (2)
 sau Insuficienţa brută de  Excedentul brut de  Rezultatul exploatării
exploatare exploatare (profit sau pierdere) (3)
Amortizări şi provizioane Reluări asupra
calculate provizioanelor
Alte cheltuieli de Alte venituri din exploatare
exploatare
 sau Rezultatul  Rezultatul exploatări Rezultatul curent(profit
exploatării (Pierdere) (profit) sau pierdere) (4)
Cheltuieli financiare Venituri financiare
 sau Rezultatul curent  Rezultatul curent  Rezultatul net al
(Pierdere) (Profit) exerciţiului(profit net
Cheltuieli excepţionale Venituri excepţionale sau pierdere) (5)
Impozit pe profit

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, palierele succesive în formarea

rezultatului final. Construcţia indicatorilor se realizează în cascadă pornind de la cel mai
cuprinzător( producţia exerciţiului + marja comercială) şi încheind cu cel sintetic (rezultatul net

2
Georgeta Vintilă – Gestiunea Financiară a Întrepriderii, Ed Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, p. 81.
al exerciţiului). Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiuni financiare la treapta
respectivă de acumulare.
Fig. Cascada soldurilor intermediare de gestiune3
Activitatea comercială Activitatea industrială

Vânzări de mărfuri

Marja Cumpărări de
comercială mărfuri –
variaţia
stocurilor de
mărfuri

Marja Producţia exerciţiului

comercială
Marja Producţia Producţia Producţia
comercială vândută stocată imobilizată

Consumuri de la terţi VALOAREA Subv. de exploatare

ADĂUGATĂ

Impozite şi Chelt. Excedentul Alte venituri

taxe cu Brut de de expl. Şi
personalul Exploatare Venit din
provizioane
Alte ch. de explo. REZULTATUL Venituri
Amortizare şi DIN EXPLO financiare
prov. calculate (Profit)
Chelt. REZULTATUL Venit.
Financiare CURENT(Profit) Excepţionale
Chelt. Impozit pe REZULTATU
excepţionale profit L NET(Profit)

2.1. Marja de profit

3
Georgeta Vintilă – Gestiunea Financiară a Întrepriderii, Ed Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, p.82.
 Marja comercială(adaosul comercial) permite întreprinderilor de comerţ să determine
rezultatul degajat din vânzările de mărfuri. Vizează în exclusivitate întreprinderile cu activitate
mixtă, industrială şi comercială.
Excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora
reprezintă marja comercială. Costul de cumpărare al mărfurilor vândute (revândute) include
preţul de cumpărare (preţ fără TVA) majorat cu cheltuielile accesorii de cumpărare şi corectat cu
variaţia stocurilor de mărfuri. Marja comercială este principalul indicator de apreciere a unei
activităţi comerciale. Dacă cifra de afaceri realizată, este indicator de volum a activităţii, suma
marjei comerciale, generată de cifra de afaceri realizată, este indicatorul indispensabil pentru
aprecierea gestiuni unei întreprinderi comerciale. Practica demonstrează că, două întreprinderi cu
activitate comercială pot realiza, cu aceiaşi cifră de afaceri, marje comerciale diferite. Ori marja
comercială constituie singura resursă veritabilă a întreprinderi comerciale. Analiza tendinţei în
timp a ratei marjei comerciale(marja comercială /cifra de afaceri) şi compararea acesteia cu cele
înregistrate de alte întreprinderi, din acelaşi sector, constituie elementele de bază în evaluarea
performanţelor financiare ale acestor întreprinderi.
Mărimea marjei comerciale este un element care trebuie apreciat în funcţie de tipul
politicii de vânzarea promovare de întreprindere. Pentru aprecierea oportunităţii politicii
comerciale promovată de întreprindere, marja comercială trebuie descompusă pe produse sau
evidenţiată pe ramuri de activitate. Variaţia marjei trebuie explicată în funcţie de rotaţie
stocurilor, ştiut faptul că reducere a marjei ar trebui, în mod normal, să fie compensată printr-o
creştere a vânzărilor, care conduce, în principiu la o reorientare a politicii comerciale.
Marja comercială se constituie ca un indicator de bază pentru studiile previzionale,
permiţând determinarea pragului de rentabilitate, sau punctul critic al unei activităţi comerciale
(cheltuieli fixe /marja comercială unitară).
În mod similar, şi cu semnificaţie apropiată, întreprinderile industriale, pot calcula un
indicator denumit marja asupra consumurilor materiale, ca diferenţă între producţia exerciţiului
şi consumurile. Această marjă este cu atât mai semnificativă cu cât producţia imobilizată este
mai redusă şi consumul de materiale important.
Primul sold intermediar de gestiune este de fapt insuficient pentru a analiza activitatea
unei întreprinderi cu activitatea pur comercială. Aceste întreprinderi îşi vor analiza marja într-o
manieră sectorială, pe produs sau sector geografic.
Soldurile intermediare de gestiune sunt puţin adaptate analizei activităţii comerciale,
îndeosebi conceptul de valoare adăugată.
În general, cu cât sectorul de vânzări al întreprinderii este mai aproape de consumatorul
final, cu atât procentul marjei comerciale este mai ridicat.
 2.2. Producţia exerciţiului
Producţia exerciţiului este un amestec de venituri din exploatare cu origine şi principii de
evaluare diferite. Producţia exerciţiului include valoarea bunurilor şi serviciilor „fabricate” de
întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. Producţia include
trei elemente: producţia vândută, producţia stocată, şi producţia imobilizată.
Vânzările de produse finite şi prestările de servicii sunt evaluate la preţul de vânzare, în
vreme ce producţia stocată şi producţia imobilizată sunt evaluate la costuri de producţie.
Veniturile nete parţiale din operaţiunile pe termen lung reprezintă o cotă parte din beneficiul
contractelor cu o durată de un an.
Producţia exerciţiului fiind conceptul central în calculul soldurilor intermediare de
gestiune, alături de marja comercială, merită diferenţiat de cifra de afaceri. La întreprindere cu
activitate mixtă, cifra de afaceri evidenţiază vânzările de mărfuri şi producţia vândută, în timp ce
la întreprinderile industriale acesta reflectă doar producţia vândută. Ignorând anumite aspecte
esenţiale privind activitatea întreprinderii, cum sunt decalajele între momentul fabricării şi cel al
facturării antrenând variaţia stocurilor ca şi producţia imobilizată care uneori pot înregistra valori
semnificative, cifra de afaceri poate să genereze o imagine deformată asupra activităţii
întreprinderii. Dimpotrivă, producţia exerciţiului oferă o imagine mai fidelă a activităţii reale a
întreprinderii pe durata perioadei de gestiune.
Producţia exerciţiului este un indicator inevitabil, dar ambigu, întru-cât este constituit din
elemente foarte eterogene: unele sunt evaluate la preţul de vânzare – producţia vândută, iar
altele, la cost de producţie – producţia stocată şi producţia imobilizată. În plus, nivelul
rezultatelor se poate modifica în funcţie de metoda reţinută pentru evaluarea stocurilor. Datorită
acestui fapt, valoarea producţiei nu poate să reflecte o realitate financiară
Retratarea producţiei exerciţiului: - producţia stocată : evaluarea stocurilor cuprinde în acelaşi
timp preţul de cumpărare al materiilor prime, cât şi cheltuielile accesorii, mâna de lucru directă şi
amortizările. Aceste mărimi vin să falsifice valoarea adăugată, majorând-o cu cheltuielile
necuprinse în consum.
Producţia stocată poate fi diminuată cu mâna de lucru directă şi cu amortizările incluse,
aceste mărimi fiind retratate la nivelul excedentului brut de exploatare şi la nivelul rezultatului
de exploatare.

2.3. Valoarea adăugată (primul sold intermediar de gestiune)

 Conceptul de valoare adăugată este extrem de important din punct de vedere economic.
Este vorba de diferenţa dintre intrări şi ieşiri. Ea măsoară crearea de valoare de către
întreprindere. Este vorba de o creare de valori începând din momentul în care vânzările
exerciţiului sunt superioare consumurilor generate de aceste vânzări.
Valoare adăugată este un bun indicator al ponderii activităţii economice a întreprinderii în
ansamblu economiei naţionale. Această noţiune este apropiată de agregatele din contabilitatea
naţională.
Valoarea adăugată nu este adaptată analizei unei activităţi de prestări servicii în care
consumul nu reprezintă altceva decât cheltuielile generale ale întreprinderii.
Pe lângă activităţile comerciale şi prestări servicii, o puternică valoare adăugată poate însemna:
- o puternică tehnologie avansată sau produse protejate prin brevet,
- o puternică integrare pe verticală care diminuează consumul.
Invers, se poate estima că valoarea adăugată este ceea ce rămâne pentru remunerarea
factorilor de producţie a participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea de exploatare a
întreprinderii:
- personal prin salarii, indemnizaţii, premii şi cheltuieli sociale;
- statul, prin impozite, taxe, vărsăminte asimilate(minus subvenţii pentru exploatare);
- creditorii, prin dobânzi, dividende şi comisioane plătite;
- acţionarii, prin dividende plătite;
- întreprinderea, prin capacitatea de autofinanţare.
Raportând remunerarea fiecărui participant la valoarea adăugată se poate face o evaluare
a distribuţiei veniturilor globale către partenerii întreprinderii.
Valoarea adăugată se calculează pornind de la producţia exerciţiului majorată cu marja
comercială şi diminuată cu consumurile de bunuri şi servicii furnizate de terţi pentru această
producţie.
Valoarea adăugată = Producţia exerciţiului + Marja comercială –Consumuri de la terţi
În care:
Consumuri de la terţi = cumpărări de materii prime şi materiale + variaţia stocurilor de
materii prime şi materiale + alte cheltuieli şi cumpărări externe.
Valoarea adăugată nu este evidenţiată în contul de profit şi pierdere, dar acesta, din urmă,
conţine elementele necesare pentru determinarea sa, în special, pentru stabilirea consumurilor
provenind de la terţi.
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune evidenţiază prima metodă de calcul a valorii
adăugate – metoda deductivă. Valoarea astfel stabilită este o valoarea adăugată brută, care nu
ţine cont de deprecierea activului imobilizat sub forma amortizărilor şi provizioanelor calculate.
Valoarea adăugată brută păstrează caracterul eterogen al conceptului, de producţie. Această
limită poate fi depăşită prin descompunerea soldului (VA) în două componente corespunzătoare
structuri producţiei. Se obţine astfel, valoarea adăugată vândută, corespunzătoare producţiei
vândute şi valoarea adăugată produsă aferentă producţiei stocate şi imobilizate.
Sub aspect financiar, noţiunea de valoare adăugată brută nu prezintă interes deosebit,
analiza financiară preocupându-se în special, de fluxurile monetare corespunzătoare valorii
adăugate vândute, sub rezerva luării în seamă a decalajelor privind creanţele şi datoriile aferente
operaţiilor care au generat această valoare adăugată vândută.
Adoptarea noţiunii de valoare adăugată vândută, obligă întreprinderea producătoare la
separarea costurilor de producţie în costuri externe(CE) şi costuri interne (CI) sau costuri
adăugate. Această structură a producţiei permite determinarea:
- unei marje asupra costului de producţie;
- unui cost adăugat;
- unei valori adăugate prin adunarea la marjă a costului intern.
O altă metodă de calcul a VA o reprezintă metoda adiţională. Curent utilizată în practica
financiară, această marjă de acumulare prezintă interes pentru că:
- realizează legătura între nivelul micro şi macroeconomic.
Prin însumarea valorilor adăugate de la toate întreprinderile din ţară se obţine produsul
intern brut. Aceasta reprezintă singura ofertă de bunuri şi servicii pentru satisfacerea
cererii(interne şi externe) de consumuri finale, în sectorul privat şi cel public.
- reprezintă un criteriu pentru aprecierea aportului specific al întreprinderii la realizarea
producţiei sale. Valoarea adăugată este un indicator mai sintetic decât cifra de afaceri şi
producţia. Cifra de afaceri evidenţiază performanţa comercială a întreprinderii, respectiv
capacitatea sa de vânzare, dar nu este un indiciu pertinent pentru aprecierea dimensiunii unei
întreprinderi. Valoarea adăugată este singurul indicator care măsoară aportul specific al
întreprinderii la realizarea producţiei sale.
- este criteriu de apreciere a creşterii întreprinderii. Rata creşterii cifrei de afaceri este
adesea nerealistă. Numai rata privind creşterea valorii adăugate permite evaluarea creşterii reale
a întreprinderii.
- măsoară gradul de integrare al întreprinderii, prin raportul valoare adăugată /producţie
(CA). Cu cât rezultatul este mai mare, cu atât mai mult întreprinderea este integrată, adică îşi
poate asigura un număr mare de faze de fabricaţie, mergând de la materiile prime la elaborarea
produselor finite, fără a recurge la serviciile altei întreprinderi.
 - evidenţiază structura exploatării, prin intermediu ratelor de repartizare a valorii
adăugate. Raportând remunerarea fiecărui participant la valoarea adăugată se poate face o
evaluare a distribuţiei veniturilor globale către partenerii întreprinderii.
- reflectă gradul de utilizare al factorilor de producţie. Această utilizare este diferită, fiind
diferenţiată de randamentul diferit al forţei de muncă şi al echipamentelor de productive afectate
efectiv activităţii de exploatare. Legătura dintre cele două rapoarte este asigurată de rata
intensităţii capitalistice( echipament /salariat):
valoarea _ adaugata imobilizari _ de _ exp loatare valoarea _ adugata
 *
numar _ personal numar _ personal imobilizari _ de _ exp loatare

Randamentul muncii Intensitatea capitalistică Randamentul echipamentelor

Se observă că randamentul muncii va fi cu atât mai mare cu cât intensitatea capitalistică

este mai puternică(echipament modern cu grad mare de automatizare) şi randamentul
echipamentelor mai mare.
- permite, în condiţiile de funcţionare identice , realizarea anumitor clasificaţii sectoriale .
astfel, la o extremitate, se vor situa întreprinderile comerciale care revând ceea ce ele cumpără,
cu o valoare adăugată slabă, iar la cealaltă extremitate, firmele de consultanţă, care cumpără
puţin şi vând (materie cenuşie), cu o valoare adăugată importantă. Între cele două şi sectorul
industrial, se întâlnesc, pe de o parte, întreprinderi de înaltă tehnologie, cu o valoare adăugată
ridicată, iar pe de altă parte, industria constructoare de maşini, cu o valoare adăugată modestă.
Eficienţa informaţiilor furnizate de noţiunea de valoare adăugată se fundamentează pe o
interpretare prudentă a indicatorilor. De exemplu, creşterea valorii adăugate nu este neapărat un
semn de prosperitate pentru întreprindere, în măsura în care această creştere poate fi însoţită de o
scădere bruscă o performanţelor comerciale şi de o înrăutăţire a trezoreriei. În privinţa rolului
valori adăugate în interpretarea structurii de exploatare a unei întreprinderi, se pot prezenta două
aspecte: majorarea cheltuielilor cu personalul poate angaja o creştere a valorii adăugate, în timp
ce rezultatul şi rentabilitatea întreprinderii se pot reduce brusc; creşterea valori adăugate poate fi
rezultatul creşterii stocurilor de produse finite fabricate la costuri foarte ridicate pe care piaţa va
fi incapabilă să le absoarbă datorită preţurilor de vânzare pe care ar trebui să le practice. Acesta
ne obligă la o interpretarea prudentă a valorii adăugate în raport cu factorii care au generat-o.
 2.4. Excedentul brut de exploatare (Earning before interest, taxes,
depreciation, and amortization=EBITDA)

Excedentul brut de exploatare(EBE), sau, după caz insuficienţa brută de exploatare (IBE)
este rezultatul după remunerarea factorilor de producţie mână de lucru şi stat. Trebuie să notăm
că impozitele şi taxele plătite sunt considerate ca o remunerare a serviciilor prestate de către stat.
EBE = (Valoarea adăugată + Subvenţii de exploatare) – (Cheltuieli cu personalul +
Impozite, taxe, vărsăminte asimilate)
Excedentul brut al exploatării, exprimă acumularea brută din activitatea de
exploatare(operaţii stric legate de producţia industrială, de activitatea comercială sau prestări
servicii), resursa principală a întreprinderii, cu influenţe hotărâtoare asupra rentabilităţii
economice şi a capacităţii potenţiale de autofinanţare a investiţiilor .
Dacă diferenţa dintre valoarea adăugată şi excedentul brut de exploatare este importantă,
acesta arată o întreprindere cu o puternică utilizare a mânii de lucru. Întreprinderea este slab
mecanizată: fie că substituirea de capital - muncă este imposibilă, fie că întreprinderea are o
tehnologie îmbătrânită.
EBE va fi soldul intermediar semnificativ pentru întreprinderea prestatoare de servicii în
care cheltuielile cu personalul reprezintă o parte importantă din costuri. EBE este un bun
indicator al performanţelor industriale şi comerciale.
Până la excedentul brut de exploatare, ansamblul veniturilor şi al cheltuielilor are un
caracter încasabil şi decasabil.
Rolul EBE, în analiza financiară poate fi urmărit sub trei aspecte:
EBE este o măsură a performanţelor întreprinderii
Sub acest aspect indicatorul este utilizat în calculul rentabilităţii economice(EBE /capital
economic) sau al ratei marjei brute de exploatare (EBE/CA). Un EBE suficient de mare va
permite întreprinderi reînnoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea riscurilor din
provizioanele constituite şi asigurarea finanţări sale care antrenează cheltuieli financiare, iar
diferenţa va fi distribuită statului sub forma impozitului pe profit, acţionarilor sub forma
dividendelor şi /sau conservarea prin autofinanţare.
EBE este independent de politica financiară a întreprinderii, de politica de
investiţii, de politica fiscală, şi de elementele excepţionale.
EBE nu este influenţat de veniturile şi cheltuielile financiare dependente de structura financiară
a întreprinderii, nu ţine cont de deciziile întreprinderii privind modalităţile de calcul a amortizări,
de deciziile conducerii privind repartizarea profitului net şi nu ia în calcul impozitul pe profit şi
rezultatul excepţional. Acest sold intermediar nefiind perturbat de politicile întreprinderii
furnizează informaţii semnificative cu privire la performanţele industriale şi comerciale, fiind de
aceea recomandat în studii previzionale şi analize comparative ale întreprinderilor aparţinând
aceluiaşi sector de activitate.
EBE reprezintă o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere
EBE reprezintă resursa financiară fundamentală care va fi utilizată pentru menţinerea sau
creşterea capacităţii de producţie a întreprinderii, plata cheltuielilor financiare, a impozitului pe
profit a dividendelor, rambursarea împrumuturilor angajate anterior. Dar această resursă nu este
decât o resursă potenţială, un cash-flow potenţial degajat de exploatare, susceptibil a se
transforma în disponibilităţi pe măsura reglementării decalajelor dintre nevoile şi resursele
exploatării.
EBE este al patrulea sold intermediar de gestiune şi încadrează toate conturile de la 70 la 74
minus toate conturile de la 60 la 64.
Retratarea EBE
- personalul interimar integrat în valoarea adăugată este dedus din EBE;
- participarea salariaţilor poate fi astfel retratată la nivelul EBE dacă se estimează că
aceasta face parte din costul global al personalului;
- subvenţia de exploatare: aceasta poate face referire la posturile specifice ale costului de
rezultate: de exemplul, subvenţia pentru angajarea unui salariat. Aceste subvenţii pot fi
deduse din costurile de cheltuieli corespunzătoare.
2.5. Rezultatul exploatării (profit sau pierdere)
Priveşte activitatea de exploatare normală şi curentă a întreprinderii. El va permite
măsurarea eficienţei aparatului productiv ca o combinaţie între capital şi forţa de muncă.
Prin deducerea cheltuielilor cu amortizările şi provizioanele din EBE acesta devine un rezultat
net al exploatării :
RE = EBE + (Veniturile din provizioane pentru exploatare + Alte venituri din
exploatare) – ( Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele pentru exploatare).
Rezultatul exploatării exprima mărimea absolută a rentabilităţii activităţii de exploatare,
obţinută prin deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile exploatării.
Exprimarea sub formă relativă(rezultatul exploatării /active de exploatare) a rentabilităţii
activităţii de exploatare serveşte la realizarea unor comparaţii între diverse întreprinderi care
promovează politici de amortizare diferite.
O întreprindere a cărei funcţie de producţie arată o puternică substituire a capitalului cu
munca va constata o puternică degradare a rezultatului de exploatare în raport cu EBE.
Rezultatul exploatării va permite compararea deciziilor productive făcute de mai multe
întreprinderi din acelaşi sector de activitate, independent de modalitatea de finanţare practicată
 Retratarea rezultatului de exploatare
- cota parte din chiria pentru mijloacele deţinute în leasing corespunzătoare amortizării
care s-ar fi practicat în condiţii de proprietate a imobilizărilor este dedusă din rezultatul
de exploatare.
- transferul cheltuielilor de exploatare acesta poate privi conturi de consumuri(cota parte a
cheltuielilor rambursate de către o întreprindere care ocupă spaţii comune). De asemenea,
el poate face referire la salariu(rambursarea indemnizaţiilor zilnice de securitate socială)
şi la alte posturi.
Se preferă afectarea transferurilor de cheltuieli la fiecare sold intermediar implicat pentru a face
posturile omogene.
2.6. Rezultatul curent
Rezultatul curent (RC: profit sau pierdere) este determinat atât de rezultatul
exploatării normale şi curente, cât şi de cel al activităţii financiare. Este, prin urmare de
rezultatul tuturor operaţiilor curente ale întreprinderii.
Rezultatul curent integrează costul finanţării întreprinderii (rezultatul financiar).
RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare
Acest sold permite analiza dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciţii
succesive.

Rezultatul Pragul de rentabilitate al

<< 0 >>0
financiar politicii financiare
Rezultatul
Exploatării
RC @ 0
>>0
RC > 0
Exploatare RC >> 0
Foarte rentabila
(1) (4)
(6)
RC @ 0
@0
Pragul de rentabilitate al RC < 0 RC > 0
exploatării (2)
(7) (5)

RC @ 0
<< 0
RC << 0 RC < 0
Exploatare nerentabilă
(9) (8) (3)

Activitate
Matricea pentru analiza rezultatului curent nerentabilă
 Matricea privind analiza rezultatului curent pune în evidenţă nouă situaţii4
1)Rezultatul curent este aproximativ zero : RC » 0
Cazurile (1),(2),(3) corespund “pragului de rentabilitatea activităţii curente”, respectiv
situaţiilor în care suma veniturilor din exploatare şi financiare au permis acoperirea exactă a
cheltuielilor din exploatare şi financiare. Acest prag nu permite şi dezvoltarea întreprinderii.
Cazul 1 : pragul de rentabilitate curentă “levier financiar”
Exploatarea foarte rentabilă ar trebui să permită întreprinderii asanarea rapida a situaţiei
financiare, astfel încât cheltuielile financiare se vor diminua şi rezultatul curent se va ameliora.
Cazul 2 : pragul de rentabilitate curentă “supravieţuire”
Întreprinderea echilibrează şi exploatarea şi politica sa financiara rămânând în stare de
supravieţuire. Transformarea sa progresivă depinde de nivelul investiţiilor şi de starea pieţei.
Cazul 3 : pragul de rentabilitate “transformare”. Întreprinderea renunţa la activitatea de
exploatare nerentabilă în favoarea activităţii financiare.
2)Rezultatul curent este pozitiv : RC > 0
Cazurile (4),(5),(6) – întreprinderea degaja rentabilitatea din activitatea sa. Acestea sunt
situaţiile ideale.
Cazul 4 : profit curent “manager întreprindere”. Datorită unui bun echilibru al politicii
financiare, rezultatul exploatării nu este absorbit de cheltuielile financiare.
Cazul 5 : profitul curent “supermarché” sau “holding”.
Întreprinderea desfăşoară o activitate generatoare de lichidităţi pentru care caută cele mai
bune plasamente, supraveghind zi de zi expansiunea pieţei şi gestiunea trezoreriei.
Cazul 6 : profitul curent “monopol”. Întreprinderea ocupa o poziţie forte pe piaţă.
3)Rezultatul curent este negativ : RC < 0
Cazurile (7),(8),(9) corespund situaţiilor în care activitatea curentă a întreprinderii nu
degaja rentabilitate.
Cazul 7 : deficit curent “redresare”. Întreprinderea echilibrează rezultatul exploatării, dar ea este
grevată de importante cheltuieli financiare. Se poate crede că îndatorarea a permis realizarea
unor investiţii care vor ameliora în viitor rezultatul exploatării, asigurând astfel rambursarea
datoriilor financiare. dacă piaţă nu este în expansiune, întreprinderea se va confrunta cu situaţii
destul de dificile.
Cazul 8 : deficit “dilema”. Exploatarea nefiind rentabila, dar rezultatul financiar echilibrat,
întreprinderea va dispune de noi atuurii comerciale?(produse noi, publicitate), dacă da ea va
trebui să se îndatoreze pentru a procura disponibilităţi necesare realizării investiţiilor sale.

4
Georgeta Vintilă – Gestiunea Financiară a Întrepriderii, Ed Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, op. cit. p. 89-
92.
Cazul 9 : deficit curent “criza”. Întreprinderea trebuie sa-si restabilească situaţia financiara prin
fonduri proprii, să depisteze cauzele deficitului său de exploatare şi sa-l remedieze.

2.7. Rezultatul net al exerciţiului

Este ultimul sold de gestiune şi exprima rezultatul degajat de întreaga activitate a

întreprinderii, în cursul unui exerciţiu. De fapt, el reprezintă variaţia situaţiei nete a întreprinderii
între deschiderea şi închiderea exerciţiului ca urmare a activităţii economice. Se determina pe
baza relaţiei :

 Rezultatul curent (+/-)

 Rezultatul excepţional (+/-)
- Cheltuieli cu impozitul de profit (ct. 691)
= Rezultatul net al exerciţiului (+/-)

Rezultatul net al exerciţiului este rezultatul care urmează să fie supus deciziei de
repartizare de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, după caz.

Capitolul.III.
Exemplu de calcul
 Activitatea unei întreprinderi se poate concretiza în obţinerea de produse, executarea de
lucrări şi prestarea de servicii, raţiunea de a exista constituind-o obţinerea unei rentabilităţi
scontate. În economia de piaţă, o întreprindere nu poate supravieţui şi respectiv, dezvolta decât în
măsura în care dovedeşte că este capabilă să răspundă de o manieră durabilă solicitărilor
clienţilor şi motivaţiilor acestora, asigurarea promptă a unei oferte de produse şi servicii
adecvate.
Analiza performanţelor întreprinderii în contextul valorificării informaţiei degajate de
contul de profit şi pierdere este evidenţiată prin analiza rezultatelor pe baza contului de profit şi
pierdere la SC „TEXFIR” SA Suceava, obiectul principal de activitate al societăţii fiind
producerea şi comercializarea tricotajelor tip lână şi confecţii ţesături.
Pe baza datelor desprinse din contul de profit şi pierdere, pentru doi ani analizaţi (2002 şi
2003), am efectuat calculul privind rezultatele evidenţiate cu ajutorul tabelului SIG.

Calculul şi analiza soldurilor intermediare de gestiune la SC „TEXFIR”SA Suceava, conduc la

rezultatele din tabelul 1.

Nr Solduri intermediare de Exerciţiul financiar Abateri  ( Indici %

Precedent Curent
.cr gestiune )
t. -mii lei-
1 Vânzări de mărfuri (Vmf) 5032740 1409094 -3623646 28,00
2 Costul mărfurilor vândute 4633832 1317328 -3316504 28,43
(Chmf)
3 Marja comercială (Mc) 398908 91766 -307142 23,00
(1-2)
4 Producţia vândută (Pv) 149843584 195618526 45774942 130,55
5 Cifra de afaceri netă 154876324 197027620 42151296 127,22
(CA) (1+4)
6 Variaţia stocurilor (±ΔS) 6274332 2129507 -4144825 33,94

7 Producţia imobilizată (Pi) 63844 0 -63844 0,00

8 Producţia exerciţiului 156181760 197748033 41566273 126,61
(Pex) (4+6+7)
9 Consumuri intermediare (Ci) 92115461 113889750 21774289 123,64

10 Valoarea adăugată 64465207 83950049 19484842 130,23

(Vad) (3+8-9)
11 + Subvenţii de exploatare 0 0 0 0,00
12 - Alte impozite şi taxe 751307 380262 -371045 50,61
13 - Cheltuieli cu personalul 36335182 42142203 5807021 115,98
14 = Excedent brut de 27378718 41427584 14048866 151,31
exploatare (EBE)
15 + Alte venituri din exploatare 3933 772402 768469 19639,00
16 - Ajustarea valorii imobilizării 0 0 0 0,00
17 - Alte cheltuieli de exploatare 17830444 39742822 21912378 222,89
18 = Rezultatul din 9552207 2457164 -7095043 25,72
exploatare (Rexp)
19 +Venituri financiare 6923922 6853892 -70030 98,99
20 - Cheltuieli financiare 3925004 3921837 -3167 99,92
21 = Rezultatul financiar 2998918 2932055 -66863 97,77
(Rfin)
22 Rezultatul curent (Rcrt) 12551125 5389219 -7161906 42,94
(18+21)
23 + Venituri extraordinare 45903 0 -45903 0,00
24 - Cheltuieli extraordinare 606860 0 -606860 0,00
25 = Rezultatul -560957 0 560957 0,00
extraordinar (Rextr)
26 Rezultatul brut (Rbr) 11990168 5389219 -6600949 44,95
(22+25)
27 Venituri totale 168188258 206783421 38595163 122,95
28 - Cheltuieli totale 156198090 201394202 45196112 128,94

29 = Rezultatul brut (Rbr) 11990168 5389219 -6600949 44,95

(27-28)
30 -Impozitul pe profit 978384 894948 -83436 91,47

31 = Rezultatul net (Rnet) 11011784 4494271 -6517513 40,81

(29-30)

Pentru SC „TEXFIR”SA Suceava, analizând soldurile intermediare de gestiune, se desprind

următoarele concluzii:
1. Scăderea marjei comerciale cu 307.142 mii lei (23%) s-a datorat scăderii vânzărilor din primul
semestru al anului 2003 şi închirierii spaţiilor comerciale deţinute de societate în semestrul II
(iulie – decembrie 2003);
2. Creşterea cifrei de afaceri nete cu 42.151.296 mii lei (27,22%) s-a datorat creşterii producţiei
vândute, în mod special datorită evoluţiei favorabile a cursului Euro în anul 2003 faţă de anul
2002.
3. Creşterea producţiei exerciţiului cu 41.566.273 mii lei (26.61%) s-a datorat producţiei vândute
destinate exportului.
4. Creşterea valorii adăugate cu 19.484.842 mii lei (30,23%) a fost consecinţa creşterii mai
rapide a producţiei exerciţiului faţă de consumuri (126,61>123,64%);
5. Creşterea excedentului brut din exploatare cu 14.048.866 mii lei (51,31%) s-a datorat creşterii
valorii adăugate pe seama cheltuielilor cu personalul;
6. Reducerea rezultatului din exploatare cu 7.095.043 mii lei, s-a datorat creşterii mai lente a
sumei excedentului brut din exploatare şi a altor venituri din exploatare
 41.427.584  9.772.403 42.199.986
( = =154,11%) comparativ cu suma amortizării şi altor
27.378.718  3.933 27.382.651

39.742.822
cheltuieli de exploatare ( = 222,89%);
17.830.444
7. Scăderea rezultatului financiar cu 66.863 mii lei (97,77%) s-a datorat reducerii veniturilor
financiare şi a cheltuielilor financiare;
8. Scăderea rezultatului curent cu 7.161.906 (42,94%) s-a datorat reducerii în proporţii mai mare
a rezultatelor din exploatare (25,72%) comparativ cu scăderea rezultatului financiar;
9. Lipsa rezultatului extraordinar în anul 2003 s-a reflectat în egalitatea rezultatului curent cu
rezultatul brut, care a scăzut în anul 2003 faţă de anul 2002 cu 6.600.949 mii lei (44,95%).
Rezultatul brut a scăzut ca urmare a creşterii mai rapide a cheltuielilor totale comparativ cu
veniturile totale (28,94 > 22,95%);
10. Rezultatul net contabil al exerciţiului a scăzut cu 6.517.513 mii lei (cu 40,81%) faţă de
exerciţiul financiar al anului 2002, într-un ritm inferior scăderii rezultatului brut (%) datorită
scăderii mai rapide a impozitului pe profit (91,47 > 44,95%)
* Dacă bilanţul exprimă starea patrimonială la care s-a ajuns la sfârşitul exerciţiului
financiar, contul de profit şi pierdere reprezintă documentul contabil care exprimă cum s-a ajuns
la respectiva stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli care au
marcat traiectoria evoluţiei întreprinderii între începutul şi finele exerciţiului financiar.
Contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate (sintetizează rezultatul fluxurilor
economice şi financiare de intrare, prelucrare şi ieşire aferente unei perioade analizate) reprezintă
documentul contabil de sinteză care măsoară performanţele activităţii unei întreprinderi.

Exemplu 2
Întreprinderea MONDOTRANS S.A. prezintă următoarea structură a contului de
profit şi pierdere5.

CHELTUIELI VENITURI
Cheltuieli din exploatare 7700 Venituri din exploatare 9.000
Cheltuieli cu materiile prime şi 3.200 Cifra de afceri netă 8.000
materialele
Cheltuieli cu personalul 2.800 Producţia stocată 200
Amortizare/provizioane de 1.100 Producţia imobilizată 500
exploatare
Alte cheltuieli de exploatare 600 Alte venituri din exploatare 300
 cheltuieli cu impozite, taxe şi 400  venituri din cedarea 300
vărsăminte asimilate activelor
5
Ion Stancu- Finanţe, Editura Economică, Buc. 2002, p.77-78.
  cheltuieli cu active cedate 200
Cheltuieli financiare 1.200 Venituri financiare 800
Cheltuieli privind provizioanele 100 Venituri din interese de 300
fin participare
Cheltuieli privind dobânzile 700 Venituri din dobânzi 400
Alte cheltuieli financiare 400 Alte venituri financiare 100
Cheltuieli extraordinare 0 Venituri extraordinare 0
Impozitul pe profit 300
Profit net 600

Sa se determine soldurile intermediare de gestiune în cele două variante:

Rezolvare

a) În varianta anglo-saxonă se determină succesiv EBITDA, EBIT, EBT şi rezultatul net(RN).

CA(vânzări) 9.000
- Cheltuieli de exploatare(fără amortizări 6.600
+ Venituri financiare 800
- Cheltuieli financiare(fără dobănzi) 500
+ Venituri extraordinare 0
- cheltuieli extraordinare 0

EBITDA 2.700
- Amortizări şi provizioane de exploatare 1.100

EBIT 1.600
- Cheltuieli privind dobânzile 700
EBT 900
- Impozit pe profit 300
Rezultatul net 600

b) În varianta franceză vom determina Producţia exerciţiului, valoarea adăugată (VA),

excedentul brut din exploatare (EBE), rezultatul exploatării (RE), rezultatul curent(RC) şi
Rezultatul net (rn)
CA netă 8.000
+ Producţia stocată 200
+Producţia imobilizată 500

Producţia exerciţiului 8.700

- Consumuri externe(chelt mat.) 3.200

Valoarea adăugată 5.500

- Cheltuieli cu personalul 2.800
- Impozite, taxe, vărsăminte asimilate 400
Excedentul brut din exploatare 2.300
+ Alte venituri din exploatare 300
- Alte cheltuieli de exploatare 200
- Amort şi proviz. de exploatare 1.100
Rezultatul exploatării 1.300
 +Venituri financiare 800
- Cheltuieli financiare 1.200
Rezultatul curent 900
+ Venituri extraordinare 0
- Cheltuieli extraordinare 0
- Impozit pe profit 300
Rezultatul net 600

*Corespondenţa între marjele de acumulare în variantele anglo-saxonă şi franceză:

Varianta anglo saxonă Varianta Franceză

MCV VA
EBITDA EBE
EBIT RE
EBT RC
RN RN

Bibliografie:

1. Avare Ph, Legros G, L.Ravary, P.Lemonnier - Gestiunea şi analiza

financiară, Ed, Economică 2002;
2. Dumitru Bucătaru – Gestiunea finaciară a întreprinderii, Ed Junimea, Iaşi,
2002;
3. Georgeta Vintilă – Gestiunea Financiară a Întrepriderii, Ed Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2005
4. Ion Stancu – Finanţe, Ed. Economică, 2002;
5. Victor Dragotă, laura Obreja şi alţii-Management Financiar, Editura
Economică, Bucureşti, 2003;
6.***.Diagnostic contabil al rezultatelor pe baza contului de profit şi pierdere
-Prof. univ. dr. Elena HLACIUC , Lect. univ. drd. Camelia MIHALCIUC,
2004