Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Kineseologie
Kineseologie
KINESEOLOGIE
Anul de studiu: I
sport.ubbcluj.ro
eLearning.ubbcluj.ro https://portal.portalid.ubbcluj.ro
CLUJ-NAPOCA
2015
Informaţii generale despre curs, seminar
c) Descrierea disciplinei:
Obiectivele disciplinei:
1. Orientarea și pregătirea studenții în vederea studierii aprofundate a domeniilor lor
de interes legate de activitatea motrică.
2. Abilitarea studenţilor cu sistemul de cunoştinţe aparținînd mai multor domenii
integrate într-un corp unitar de cunoștințe.
3. Cunoaşterea şi aplicarea mijloacelor specifice care să ofere studenților perspective
de ocupare de locuri de muncă disponibile în domeniile de studiu din timpul studiilor și din
practica lor profesională.
4. Înarmarea studenților cu o largă paletă de cunoaștere și înțelegere a experiențelor
de activitate motrică din domenii aparținând diferitelor ramuri de sport, din practicarea
exercițiilor fizice, din activitatea desfășurată la diferite locuri de muncă, din domeniul de
reabilitare/refacere, precum și din cele întâlnite în viața de zi cu zi.
5. Familiarizarea studenților cu subdisciplinele academice ale kinesiologiei ce
cuprind filosofia, istoria, sociologia activităților fizice, precum și în ceea ce privește
comportamentul motor, sportul, psihologia exercițiului fizic și al sportului, biomecanica si
fiziologia activității fizice.
6. Descrierea de locuri de muncă pentru fiecare domeniu al kinesiologiei în vederea
educării studenților pentru alegerea unei cariere academice în concordanță cu posibilitățile și
aspirațiile fiecăruia.
7. Definirea responsabilităților și cerințelor profesionale în sănătate, fitness, exerciții
terapeutice, în cadrul procesului instructiv-educativ de predare, în coaching, management și
sport.
d) Conţinutul disciplinei
Kinesiologia abordează conceptele referitoare la activităţile motrice prin prisma sferelor
filosofice, istorice, sociologice;
Sunt prezentate legăturile kinesiologiei cu alte discipline și concepte legate de
comportamentul şi performanța motrică abordate în termenii psihomotricității şi ai
sociomotncitătii.
Sunt prezentate noţiuni de bază din:
- biomecanică - modul în care contribuie esenţial la analiza mişcării;
- sfera comportamentului motric, controlului motor şi învăţării motrice;
- practica mişcării corporale în educație fizica, sport, loisir, sănătate şi din viața
cotidiană.
- mijloacele educației fizice și sportului, în ce măsură utilizarea exerciţiului fizic este
optim în vederea îmbunătăţirii capacităţii motrice;
- despre efortul fizic ca stimul de adaptare în activităţile fizice;
- prezentarea anumitor cariere profesionale.
Competenţe transversale:
Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi
adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii, potrivit propriului proiect de dezvoltare personală.
j) Calendar al cursului
Pe parcursul derulării disciplinei, sunt programate 7 întâlniri faţă în faţă cu toţi studenţii
înscrişi la curs plus participarea la examenul de absolvire a cursului. În cadrul primei întâlniri se
va prezenta Syllabus-ul şi se vor da informaţiile necesare legate de parcurgerea modulelor şi
modalitatea de a accesa informaţiile necesare. La următoarele întâlniri, conform planificării
efectuate împreună cu cadrul didactic, studenţii vor prezenta referatele ce reflectă activitatea
pentru întâlnirea respectivă.
În vederea eficientizării acestor întâlniri faţă în faţă, pentru fiecare din acestea, se
recomandă parcurgerea de către student a suportului de curs pus la dispoziţie încă de la
începutul semestrului, iar ulterior întâlnirii, este indicată rezolvarea sarcinilor şi temelor aferente
fiecărui modul parcurs. De asemenea, anterior întâlnirilor programate, studenţilor li se
recomandă să parcurgă capitolele corespunzătoare temelor abordate la fiecare întâlnire
din cel puţin una din sursele bibliografice indicate. Informaţia conţinută în referate va fi
diseminată prin intermediul poştei electronice şi adusă de către cel ce o întocmeşte la cunoştinţa
colegilor de grupă pentru a putea fi dezbătută în plen ulterior prezentării orale. În acest mod, se
va facilita orientarea cursului asupra aspectelor de fineţe din conţinutul disciplinei şi se va
permite concentrarea pe modalităţile de aplicare la nivel practic a informaţiilor deja parcurse.
Acţiune motrică - sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat, unic
sau integrat într-o activitate motrică. (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1978).
Reprezintă conţinutul activităţii motrice. Sunt grupate, dozate şi codificate,
constituind deprinderile şi priceperile motrice.
Sport
1. Activitate de întrecere constituită dintr-un ansamblu de acţiuni motrice,
diferenţiate pe ramuri de sport prin care se caută perfecţionarea posibilităţilor morfo-funcţionale
şi psihice, concretizate în rezultate ca: record, depăşire proprie sau a partenerului.
2. Formă de activitate fizică menită, printr-o participare organizată sau nu, să
exprime sau să amelioreze condiţia fizică şi confortul spiritual, să stabilească relaţii
sociale sau să conducă la obţinerea de rezultate în competiţii de orice nivel. (Charta
Europeană a Sporturilor).
3. Structură de activităţi motrice codificate şi regii instituţionalizate
corespunzătoare practicării diferitelor forme de competiţii motrice după regulile oficiale, între
doi sau mai mulţi protagonişti sau a unui individ cu sine însuşi.
4. Activitate motrică de loisir sau de întrecere, într-un cadru instituţionalizat
sau independent, cu caracter mai mult sau mai puţin spontan şi competitiv.
5. Mediu propice pentru însuşirea atitudinilor, valorilor şi comportamentelor
social - personale apreciate în plan cultural
Tehnică - sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport, efectuate
raţional şi economic, în vederea obţinerii unui randament (optim) maxim în competiţii.
Sumar
În cadrul primului modul au fost prezentate Noţiunile fundamentale care operează în
Kinesiologie precum și definirea, prezentarea caracteristicilor specifice și a obiectivelor
kinesiologiei.
Verificaţi-vă cunoştinţele!
1. Precizaţi notele definitorii ale activităților și acțiunilor motrice, arătaţi asemănările şi deosebirile
dintre acestea
2. Arătaţi ansamblul proceselor şi mecanismelor ce formează motricitatea
3. Ce reprezintă performanţa motrică şi rezultanta căror factori este ea?
4. Precizaţi care este obiectul de studiu al kinesiologiei.
5. Prezentaţi nivelele conceptuale ale kinesiologiei.
6. Formulaţi şi alte criterii de grupare a termenilor prezentaţi în aparatul noţional.
f) Bibliografie modul
Beyer, E., 1987 - Dictionary of sport science, Schorndorf, Hofmann
Cârstea, Gheorghe, 2000 - Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Bucureşti. Ed. AN-DA,
Colibaba-Evuleț, D., Bota, I., 1998 - Jocuri sportive - Teorie şi metodică. Bucureşti, Ed. Aldin,
Doron, R., Psrot, F., 1999 - Dicţionar de psihologie. Bucureşti, Ed. Humanitas
Dragnea, A., 1996 - Antrenament Sportiv. Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică
Dragnea, Adrian, Bota, Aura, 1999 - Teoria activităţilor motrice. Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică.
Dragnea, Adrian & colab., (2006): Educaţie Fizică şi Sport - Teoria şi Didactică, Bucureşti, FEST
Ferrelo, G., 1998 - Dicţionar de Sociologie, S.C. Ştiinţă şi Tehnică. Ed.Polirom,
Sandor, Iosif, 2008 - Bazele generale ale Teoria Educaţiei Fizice şi Sportului, Cluj-Napoca, Suport de curs,
ŞCHIOPU U., 1997 - Dicţionar de Psihologie. Bucureşti, Ed. Babei,
Dicţionar de filozofie, - 1996 - Bucureşti,Ed. Humanitas,
Dicţionar de pedagogie. - 1979 - Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Dicţionar de sociologie.- 1996 - Bucureşti, Larousse, Univers Enciclopedic,
Dictionary of sport science, - 1987
Enciclopaedia Universalis, 1990 - Editeur a Paris, France,
Terminologia educaţiei fizice şi sportului. 1978 - Bucureşti,
Modul 2.
Scurtă prezentare a modulului anterior:
În modulul anterior s-a definit kinesiologia, obiectivele sale și s-a prezentat legătura sa cu
alte domenii. De asemenea, s-a prezentat aparatul noțional a disciplinei.
Lumea de azi se schimbă într-un ritm amețitor și cu greu putem face față tuturor
provocărilor. Experienţele de tot felul – aici includem și cele ce țin de mişcarea corporală – ating
noi forme la care acum câțiva ani nimeni nu s-ar fi gândit. În paralel cu transformările de ordin
economic, social, spiritual, ce privesc tot atâtea medii de viață, populația trebuie să se adapteze
din mers, atât în mediul familial cât și în afara acestui cadru. Te adaptezi rigorilor vieții moderne
sau riști să clachezi într-un domeniu sau altul. Astfel, omul secolului al XXI-lea va trebui să fie
posesorul mai multor competențe să fie apt atât fizic, psihic, intelectual la experiențe îndeplinirea
dificilelor sarcini.
Specialiști din toate domeniile încearcă să vină în întimpinarea acestor provocări ale
secolului al XXI-lea. În majoritatea studiilor, în lupta pentru combaterea tarelor secolului nostru
un rol aparte îl au activitățile fizice depuse de fiecare ființă în parte în mii de moduri și în
nenumărate forme și niveluri de intensitate.
În mod tradițional, kinesiologii s-au preocupat de activitatea fizică specifică practicării
exercițiilor fizice pe terenurile de sport, școli, centre de fitness etc. Dar, mai nou, pentru
profesioniștii din domeniul de activitate fizică este la fel de importantă activitatea fizică care se
desfășoară la locul de muncă, în centrele clinice de reabilitare și refacere, în studiourile de dans,
în cadrul pe care asistenții sociali în oferă prin activitățile de îngrijire medicală la domiciliu,
precum și multe alte locuri.
Experiențele de activitate motrică sunt numeroase și ne vin în minte alambicat, fără o
sistematizare aparte. Până nu demult, nu a existat un cadru general de gândire cu privire la
importanța și omniprezența activităților fizice în viața noastră. Unul dintre specialiștii ce s-au
încumetat să facă un inventar al domeniilor în care activitatea fizică este prezentă în viața
fiecăruia dintre noi a fost S. Hoffman (2009)1. În contextul social actual, el identifică pe baza
diferitelor experiențe de viață, un cadru conceptual ce cuprinde șapte sfere ale experienței
activității fizice.
Acestea sunt următoarele:
educaţional,
competiţional,
al sănătăţii,
al timpului liber,
profesional,
al expresiei şi comunicării
al independenţei funcţionale.
1
S. Hoffman - Introduction to kinesiology- Studying physical activity. Human Kinetics, 2009.
Din punct de vedere al contextului social, unele sfere sunt mai puțin definitive. Cele mai
multe dintre aceste activități au arie de desfășurare atât în casă cât și la locul de muncă, în timpul
liber, sau în timpul efectuării studiilor. Autorul nu a încercat o clasificare a diferitelor tipuri de
activități fizice corespunzătoare sferelor respective. Conform lui Hoffman (2009), „acestea scot
în evidență pur și simplu diferite compartimente ale experiențelor noastre de viață în care
activitatea fizică joacă un rol important”. Aceste activități pot fi comune pentru mai mult de o
singură sferă de experiență. Nu vor fi tratate în amănunțime având în vedere ca fiecare dintre ele
constituie domeniul de cercetare al altor discipline. Dar trecerea lor în revistă constituie o
reflecție profundă la diferite modalități și la nenumăratelor contexte de abordare a activității
fizice.
2.1. Domeniul educaţional
Prin intermediul activităţilor fizice, ale valorile transmise de acestea, fenomenul sportiv,
practicarea exercițiilor fizice, nevoia de a induce un stil de viaţă activ capătă valențe deosebite.
Acestea se concretizează prin programe noi de instruire în cadrul școlilor, a facultăţilor de profil
şi instituţiilor militare de formare, la nivelul centrelor de sănătate, al sălilor de fitness, spitalelor,
cluburilor sportive private - studiouri de dans de diferite stiluri, sporturi de iarnă, cluburi de “spa
și wellness” şi chiar în cadrul marile corporaţii (a se vedea corporația „Apple” din Silicon
Valley).
La majoritatea Conferințelor și Congreselor mondiale ce au în vedere activitățile motrice,
sănătatea și starea populației se vorbește despre nevoia de mișcare a populației ca o premisă a
menținerii optime a sănătății. S-a ajuns la concluzia unanimă că educația pentru o viață sănătoasă
începe în școală.
Specialiștii domeniului educațional, printre care S.K. Kovar și colab (2004) scot în
evidență în cele mai mici detalii caracteristicile unei persoane educată din punct de vedere fizic.
Este considerată persoană “educată fizic” aceea care:
A deprins abilitățile necesare pentru a executa o varietate de exerciții fizice;
Este în formă din punct de vedere fizic;
Se angrenează regulat în activități fizice ;
Cunoaște implicațiile și beneficiile educației fizice;
Apreciază activitatea fizică și apreciază contribuția ei la realizarea unui stil de
viață sănătos.
Persoanele educate fizic trebuie:
Să aibă competențe în multe forme de mișcări, dar îndemânare doar în câteva;
Să poată aplica conceptele și principiile mișcării în învățarea și dezvoltarea
abilităților motorii;
Să aibă un stil de viață activ din punct de vedere fizic;
Să fie activ fizic și să își mențină o formă fizică acceptabilă în măsură să-i
crească nivelul calității vieții;
Să aibă responsabilitate și comportament social într-un cadru al activităților
fizice;
Să arate înțelegere și respect diferențelor dintre oamenii din cadrul unor activități
fizice;
Să înțeleagă faptul că activitatea fizică îi oferă distracție, provocare, ocazia de a
se exprima și de a interacționa într-un mediu social.
La tinerii de vârstă școlară, obiectivele pe termen lung ale activităților fizice pot fi
îndeplinite prin activitățile pe care le oferă sistemul de învăţământ. Școala trebuie să ofere
viitorului adult mai multe oferte alternative, tocmai pentru ca acesta să-și impună un anumit stil
de viață ce-i va influenţa ridicarea nivelului calității vieţii.
Cei ce alcătuiesc programele de instrucție trebuie să orienteze activitățile în așa mod ca să
ofere posibilitatea elevilor să fie zilnic activi din punct de vedere fizic, să practice o formă sau
alta de activitate fizică cel puțin 30 min/zi iar săptămânal să practice minim 150 minute activități
fizice în mod organizat. Programa școlară să permită copiilor să aibă zilnic timp de joacă. Pe
lângă abilitățile de mișcare și îmbunătățirea condiției fizice, activitățile fizice trebuie să își aducă
aportul la reducerea stresului, la formarea unui statut mintal sănătos, la îmbunătățirea abilităților
de cooperare și creării sentimentelor de succes și împlinire.
În contextul celor mai sus arătate, rolul educatorului, al profesorului din clasă ca
instructor al mișcării este unul esențial.
El este cel ce:
identifică practici adecvate de instruire și un program de educație fizică pe măsura
celor pe care-i instruiește;
trebuie să se ocupe de toate aspectele copilului: cele fizice, intelectuale și sociale;
este total responsabil pentru educația fizică a elevilor (la fel cum este responsabil
pentru matematică).
Rolul profesorului - indiferent de situație – este de:
a asigura activităţile fizice zilnice pentru elevi;
a forma parteneriate, a colabora cu specialiști din alte domenii înrudite în care
cariera profesională este legată de activitatea fizică;
permanenta pregătire profesională;
susținerea valorilor generate de implicarea în activitățile motrice.
2.3. Domeniul competiţional - are o istorie milenară care s-a dezvoltat și evoluat
paralel cu evoluţia societăţii umane. În ziua de azi, competiţia este de cele mai multe ori asociată
sportului, care poate fi considerat experienţă individuală şi instituţie, loisir şi specializare de înalt
nivel, expresie spontană şi tehnică elaborată, demers educaţional şi spectacol, joc şi muncă,
exerciţiu corporal şi conduită psihică.
Concurența dă naștere valorilor și totodată le și promovează, indiferent de domeniu,
dar domeniului sportului este cel mai cunoscut. Competiţia, în sens larg, reprezintă o sinteză a
diferitelor forme de organizare a activităţii, prin care se evidenţiază rezultatele ierarhizate, în
baza respectării unor reguli (Dragnea A, Teodorescu S., 2002). Competiţia sportivă stimulează
capacitatea de performanţă a subiectului, încununându-i întreaga perioadă de pregătire. întrecerea
sublimează trăirile unei persoane angajată într-o experienţă unică de mişcare, prin emoţia,
cooperarea sau înfruntarea de forte, spectacolul sportiv, efortul de limită, valorile morale, pe care
aceasta le generează. Realitatea multiformă a sportului contemporan, dezvoltarea sa fără
precedent, nivelul ridicat al performanţelor, acumularea unui volum impresionant de date,
informaţii, ca şi interpretarea competiţiei ca un fenomen cultural autentic, a determinat
structurarea unei problematici
Când timpul liber este destinat unor activităţi recreative, compensatorii, socializante,
de dezvoltare a personalităţii, se poate discuta despre activităţi de loisir, ce reprezintă aspiraţiile
individului de a dispune de timpul său într-o manieră cât mai personală.
Misiunea specialiştilor din domeniu -, instructori, monitori, antrenori personali - este
de a consilia şi orienta interesul populaţiei către diferitele forme de exersare fizică, în
concordanţă cu opţiunile, necesităţile, sau motivaţia acesteia.
Tendinţe ale activităților de loisir:
activități în mediul natural;
loisirul sportiv;
fitness-ul și toate derivatele sale;
schiul alpin și sporturile de iarnă (extreme);
tendinţa spre obținerea unor senzații extreme ce a dus la o tehnologizarea şi
utilizarea intensivă a aparaturii, echipamentelor tot mai performante, care fac
posibile experienţe unice de mişcare
2.7. Domeniul profesional are în vedere eficienţa activităţii depuse la locul de muncă fie
prin creşterea tehnologizării care să înlocuiască activităţile fizice fie prin diminuarea accidentelor
cauzate de activitatea fizică improprie desfăşurată ia locul de muncă. De eficienţei şi siguranţei
în mediul profesional se ocupă specialiștii în ergonomie. Aceștia alcătuiesc așa zisele programe
ergonomice ce includ analiza următoarelor aspecte:
Poziţii defectuoase ale corpului;
Contracţii excesivele ale subiecților;
Mişcări repetitive "lucrul la bandă";
Durata efortului;
Contactul repetat cu obiecte nefinisate, ascuţite, cu suprafeţe abrazive etc.;
Vibraţiile aparatelor și echipamentelor de lucru.
Specialiștii mai au în vedere și alte aspecte ca: prezenţa temperaturilor extreme (scăzute
sau ridicate), condiţiile de poluare, prezenţa unor substanţe toxice, realizarea unor sarcini cu care
subiecţii nu sunt familiarizaţi etc.
Sumar
Din acest Modul reiese faptul că activitatea fizică implică mai mult decât mișcarea
corpului. Se ating sfere deosebite ce decurg din interior sau exteriorul subiectului ce dau naștere
la diferite emoții și senzații care țin de experiența subiectivă a activității fizice. Experiențele
subiective ale activității fizice sunt importante, nu numai pentru că ele joacă un rol semnificativ
în determinarea preferințelor noastre de activitate, ci și pentru că, pentru mulți oameni, ele
constituie motivul principal pentru angajarea în activități fizice. De asemenea, pentru a fi
implicați în mediile de activitate fizică, ele sunt cele ce ne fac să învățăm lucruri noi despre alții
și despre noi înșine.
Pe măsură ce intrăm în conceptele de bază ale studiului academic nu trebuie să uităm
faptul că efectuarea de activitate fizică este o sursă importantă de cunoștințe pentru toate cele
șapte sfere ale experienței noastre despre activitățile corporale.
Bibliografie Modul
Kovar K. Susan, Combs A. Cindy, Campbell Kathy, Napper-Owen Gloria, Worrell J. Vicki, (2004) – Elementary
classroom teachers as movement educators, first edition, New York, published by McGraw-Hill Companies
A. Dragnea, A. Bota, H. lancu, M. Stănescu, S. Şerbănoiu, S. Teodorescu, V. Tudor- Teoria educaţiei fizice şi
sportului, Ed, Fest, Bucureşti, 2002.
A. Dragnea. S. Teodorescu, Teoria sportului, Ed. Fest, Bucureşti, 2002.
Modulul 3.
Concepţia actuală
Educaţia prin şi pentru mişcare, ca proces ce se desfăşoară pe parcursul întregii vieţi şi
care are drept componentă educaţia fizică.
”…persoana educată fizic-motric, este considerată drept cea care utilizează constructiv toate
capacităţile de mişcare, ca mod de exprimare, de explorare, de dezvoltare, de interpretare a sa şi
a relaţiei cu lumea externă" E. Mathews, citat de J. Parks (1984),
3.3.1.1. Mediul social (în viziunea lui M. Epuran, 2001) este evident factorul cu cea mai
mare influentă asupra vieţii individului şi mai ales asupra dezvoltării personalităţii sale. În
esenţă, acesta reprezintă o ambianţă a relaţiilor sociale, cu conţinut foarte complex, elementele
care o compun fiind totuşi eterogene, dar unificate prin acţiunea transformatoare a omului.
“Homo faber” este cel care a transformat natura “cultivând-o” (in agricultura, zootehnie,
industrie etc.), ceea ce a condus la realizarea unui nivel superior de viaţă (îmbrăcăminte,
alimentaţie, locuinţe, transporturi). Tot el s-a transformat în sine, dezvoltându-şi propria
inteligenţă şi afectivitate, dar mai ales perfecţionând însuşi procesul muncii, arta şi ştiinţa
învăţării şi educaţiei, adică strategia formării tinerei generaţii prin transmiterea experienţei utile a
generaţiilor anterioare. Profesia, munca, arta, cultura, sportul vor contribui, alături de celelalte
produse ale culturii, la definirea calităţii vieţii.
Mediul social nu este totul, dar totul este anulat fără un climat social corespunzător. Din
acesta fac parte în aceeaşi măsură: antrenorii, părinţii, îndrumătorii, şcoala şi profesorul, grupa şi
locul de antrenament, medicul.
3.3.1.2. Mediul natural sau fizic cuprinde elemente ale mediului geografic, ca lumina,
temperatura, umiditatea, presiunea atmosferică, altitudinea şi altele (mediul abiotic) şi fiinţele vii
(mediul biotic). În general, acesta este ambianţa externă cu care individul intră în contact.
Mediu", reprezintă totalitatea factorilor naturali, "ambianţa" oferită de spaţiul în care
indivizii efectuează un efort fizic, psihic, intelectual cu scopul de a face faţă solicitărilor
complexe din exterior.
După cum arată Barry Commoner (citat de C. Budeanu, E Călinescu, 1982) „mediul
natural formează un mecanism deosebit de complex, a cărui integritate şi bună funcţionare se
bazează orice activitate umană, cuprinzând toată tehnica, industria şi agricultura,” şi care,
împreună cu mediul social şi cel antropic, în strânsă interrelaţie cu acestea, oferă ansamblul
condiţiilor de dezvoltare umană. Într-un sens larg mediul trebuie să cuprindă toate elementele
interne şi externe care îşi aduc aportul la formarea capacităţilor somatice, funcţionale, mentale şi
senzoriale ale fiinţei umane, prin procese bine definite de-alungul evoluţiei sale ontogenetice şi
filogenetice.
Dintotdeauna, condiţiile oferite de mediu au fost potrivnice desfăşurării în bune condiţii a
activităţilor umane, atât în ceea ce priveşte condiţiile concrete de trai cât şi în ceea ce priveşte
condiţiile climatice. Factorii externi, de-alungul evoluţiei fiinţei umane, au avut un rol deosebit
asupra dezvoltării somatice şi psihice. Folosirea pe scara largă a factorilor naturali (lumina,
radiaţiile, apele cu efect terapeutic, nămolurile, altitudinea etc.) are un rol important în stimularea
capacităţii şi energiei psiho-fizice şi în refacerea şi recuperarea sportivilor. De asemenea,
perfecţionarea diferitelor amenajări destinate sportului are influenţe beneficie asupra
performanţelor sportive. Se cunosc progresele realizate în performanţă ca urmare a îmbunătăţirii
suprafeţelor de joc (în tenis, baschet, handbal), a construcţiilor de săli sau stadioane (lumina, aer
condiţionat); factorii strâns legaţi de climă, vegetaţie şi faună au obligat omul la o mai bună
adaptare şi organizare a vieţii, ceea ce a permis procurarea de hrană, construirea de adăposturi
etc. Drept urmare, omul s-a organizat în aşa fel încât, pe măsura trecerii timpului, a devenit o
fiinţă superioară, dovedind potenţial anatomo-funcţional, psihic, comportamental mult superior
altor vieţuitoare.
Fig. 3. Aspecte ale domeniul studiului școlar al activităților motrice (S. Hoffman, 2009)
3.4.Comportamentul Motor
Comportamentul motor ne ajută să înțelegem procesul de dezvoltare, de control, și
de învățare a deprinderilor motrice (Thomas 2006; Ulrich & Reeve 2005 citați de Hoffman
2009).
Studiul comportamentului motor se concentrează pe modul în care deprinderile
motrice sunt învățate și controlate și modul în care componentele acestora se schimbă de la
naștere până la sfârșitul duratei vieții.
3.4.1. Istoricul domeniului
3.4.1.1.Perioada de început - 1787-1928 - observare descriptivă.
- Darwin "Episoade biografice ale unui copil";
- Tiedemann a urmărit comportamentul motor al fiului său în primii 2.5 ani, fiind
interesat în funcţionarea creierului, având implicaţii majore în cercetarea timpurie a dezvoltării
motorie.
3.4.1.2. Perioada de maturizare ştiinţifică - 1928-1946
- Se determină influenţa proceselor biologice în dezvoltarea motorie
- Scala de dezvoltare motorie a lui Bayley - utilizată şi azi – norme de referenţă
care urmăresc comportamentul motor în primii 3 ani de viaţă.
3.4.1.3. Perioada normativ – descriptivă - 1946-1970
- Mijlocul anilor ’40 până în anii ’60 avem o perioadă latentă (Keogh, 1977);
- Lucrarea lui Kephart( 1960) - “Elevul lent din clasă” – are o influenţă importantă
asupra practicii profesionale din domeniu ş.i în zilele noastre, chiar dacă nu este susţinută de
experimente ştiinţifice; conform lui Kephart, anumite activităţi motorii simple, ameliorează
anumite deprinderi complexe.- Începând cu anul 1960 – reapariţia studiilor ca urmare a
interesului pentru copiii cu dizabilităţi. Primordiale au fost studiile capacităţilor motorii şi nu pe
cele ale abilitaţilor cognitive. Teste pentru dezvoltarea motorie scris O mulţime de studii ce
privesc analiza biomecanică a mişcării.
3.4.1.4. Din 1970 – până în prezent
- Perioada orientată spre Studiul proceselor de dezvoltare motorie şi spre Teoria
sistemelor dinamice. Psihologii au reveni la studiul comportamentului motor prin intermediul
procedeelor de prelucrare a informaţiilor.
Studiul comportamentului motor a început ca o ramură a psihologiei care a folosit
mișcarea sau activitatea fizică pentru a înțelege domeniul de dezvoltare cognitivă. Informații din
domenii ca biologie sau zoologie sunt încorporate în comportamentul motor, în studii despre
ereditate, îmbătrânire, și activitatea ce influențează creșterea și dezvoltarea fizică (Thomas &
Thomas 2008 citați de Hoffmann 2009). În plus, cercetătorii aplică principiile și legile din fizica
la studiul lor pe oamenii în mișcare. Cunoștințele din fizică, biologie sau zoologie, psihologie
ajută la înțelegerea comportamentului motor.
Subdisciplinele comportamentului motor fac parte din sferele comportamentale din
cadrul studiului activităților fizice, împreună cu psihologia educației fizice și sportului, a
sportului de performanță, (a se vedea figura 8.1).
Pe măsura ce oamenii practică activitatea fizică, câștigă experiență în ceea ce
privește comportamentul motor prin încercarea de a controla și de a învață mișcările.
Oamenii de știință de studiază comportamentul motor, modul în care deprinderile
motricesunt învățate, controlate, și dezvoltat pentru a ajuta oamenii să folosească în practică
experiențele activitate fizică acumulate anterior. Profesioniștii care încearcă să îmbunătățească
abilitățile persoanelor fizice utilizează cunoștințele rezultate din cercetarea comportamentului
motor în practica profesională. Antrenoratul și predarea educației fizice sunt două din multe
profesii care se practică având la bază cunoștințele comportamentul motor.
Gerontologii folosesc cunoștințele despre comportamentul motor pentru a
îmbunătăți deprinderile motriceale oamenilor în vârstă,.
Kinetoterapeuții utilizează cunoștințele despre comportamentul motor pentru a
consolida mișcările în refacerea și reabilitarea jucătorilor accidentați sau a pacienților cu nevoi
speciale.
Comportamentul motor, psihologia educației fizice și a sportului, precum și biomecanica
sunt domenii ce caută a rezolva unele dintre aceleași probleme și de a folosi o parte din aceleași
metode și echipamente. Domenii ca pedagogia educație fizice și educația fizică pentrupersoanele
cu handicap (educația fizică adaptată) se bazează pe ceea ce știm despre modul în care oamenii
învață și își controlează mișcările.
Psihologia sportului studiază în mod special sportivii de elita în cadrul activităților ce
privesc participarea la competiții, în timp ce comportamentul motor are ca obiect de studii
oameni de toate nivelurile de calificare, inclusiv sportivii de elită.
Profesorii de educație fizică și cei ce predau educație fizică adaptată utilizează
cunoștințele despre comportamentul motor al elevilor de diferite vârste pentru a proiecta
activitatea instructiv-educativă la clasă.
Comportamentul motor este parte a sferei comportamentale a kinesiologiei și este legat
de subdiscipline ca psihologia sportului și pedagogia activităților fizice precum și cu discipline
din sfera biofizice de studiu ca biomecanica.
Subdisciplinele comportamentului motor ne prezintă modul în care oamenii reușesc să
însușească anumite deprinderile motrice de-a lungul ontogenezei.
Subdisciplinele implică trei domenii: învățarea motorie (motor learning), controlul motor
(motor control) și dezvoltarea motorie (motor development).
3.4.2. Obiectivele comportamentului motor
3.4.2.1. Învățarea motrică
Înțelegea modului în care deprinderile motrice sunt învățate ca urmare a achiziționării de
deprinderi motrice ca urmare a exersării.
Explică modul în care procesele de feedback îmbunătățesc procesele de învățare,
consolidare și perfecționare a deprinderilor motrice, modul în care sunt selectat răspunsurile ca
semnale a unor execuții eficiente și eficace.
3.4.2. 2. Controlul motor
Înțelegerea modului în care deprinderile motrice sunt controlate din punct de vedere al
domeniilor fizic, cognitiv, afectiv și motric. Obiectivele controlului motor se referă la
modalitatea de a coordona mușchii și articulațiile în timpul mișcării, la controlul unei secvențe de
mișcare și cum să se folosească informațiile despre individ și mediu pentru a planifica și a regla
mișcările.
3.4.2. 3. Dezvoltarea motrică
Interacțiunea rezultatelor acestor două obiective - evaluate pe întreaga durată a vieții,
rezultând viziunea evoluționistă a mișcărilor de dezvoltare – ne duce la un al treilea obiectiv al
comportamentului motor și-anume la dezvoltarea motorie (prin care se înțelege modul în care
învățarea și controlul deprinderilor motrice se modifică pe întreaga durata a vieții). Dezvoltarea
motorie explica modul în care învățarea motrică și controlul motor acționează, nivelul calității
atinse de acestea în timpul copilăriei și adolescențe; totodată, explică modul în care învățarea
motrică și controlul motor se deterioreze odată cu înaintarea în vârstă.
Longitudinale
- administrate ineficient;
- vârsta şi perioada efectuării măsurătorilor sunt confundate;
- subiecţii pot fi influenţati prin efectuarea testărilor repetate;
- subiecţii pot abandona participarea la cercetare;
Secvenţiale
- eşantionul de cercetare administrat ineficient;
- costisitor;
- subiecţii pot abandona participarea la cercetare;
- dificil de analizat statistic.
3.5.3. Kinetica
Kinetica se ocupă cu studiul forţelor aplicate corpului.
Forţa este o mărime fizică care descrie cantitativ acţiunea dintre un sistem care
acţionează şi un altul care reacţionează. Forţa reprezintă cauza care modifică sau tinde să
modifice starea de repaus sau de mişcare a unui corp. Este un vector care are o mărime, o direcţie
de acţiune şi un punct de aplicare. Forţa (F) este produsul dintre masa corpului şi acceleraţie şi se
exprimă în newtoni (N).
3.5.3.1. Forţele de acţiune şi de reacţiune
Forţele care acţionează asupra unui corp, inclusiv în timpul practicării exerciţiilor fizice,
determină o reacţie a ţesuturilor asupra cărora acţionează.
Forţele de acţiune
Forţele mecanice exterioare sunt de cinci tipuri:
Forţele de compresiune
Forţele de încovoiere
Forţele de torsiune
Forţele de forfecare
Forţele de tracţiune
Forţele de reacţiune
Orice material, deci şi orice ţesut asupra căruia acţionează o forţă stresantă oarecare
reacţionează printr-o contraacţiune, deci printr-o forţă de reacţiune, care este egală şi de sens
contrar cu forţa de acţiune.
FR
F1
F
Figura 7.
Dacă asupra unui corp acţionează, pe aceeaşi direcţie, două forţe în acelaşi sens,
într-un punct comun, acestea vor fi echivalente cu o forţă unică egală cu suma mărimilor forţelor
individuale (fig.8.)
F3
F1
F2
Figura 8.
Dacă asupra unui corp acţionează două forţe diferite, pe aceeaşi direcţie, dar în
sensuri diferite, se va produce mişcare în sensul forţei mai puternice (fig.9.)
F1 F3
F2
Figura 9.
Dacă asupra unui corp acţionează două forţe egale, pe aceeaşi direcţie, dar în
sensuri opuse, va rezulta o stare de echilibru (fig.10.)
F1 F2
Figura 10.
Greutatea este măsura atracţiei gravitaţionale pe care o exercită pământul, prin câmpul
său gravitaţional, asupra unui corp.
Greutatea (G) unui corp depinde de doi factori: masa corpului şi acceleraţia gravitaţională
care acţionează asupra acestuia.
G = mxg în care m = masa corpului iar g = acceleraţia gravitaţională = 9,81 m/s2.
Gravitaţia reprezintă o forţă prin care toate corpurile sunt atrase de pământ legea
gravitaţiei lui Newton. Valoarea acestei forţe se calculează după formula:
F = m1 x m2 / r2
În natură, toate corpurile se atrag unele pe altele cu o forţă, direct proporţională cu
produsul maselor acestora şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele (r2).
Momentul inerţiei reprezintă o măsură a rezistenţei pe care o oferă un segment al corpului
la o schimbare în mişcarea sa faţă de o axă (o măsură a distribuţiei masei segmentului faţă de o
axă a mişcării).
Reamintim cele 3 axe principale, perpendiculare una pe cealaltă, în jurul cărora se poate
mişca un segment al corpului: latero-lateral, antero-posterior, longitudinal. Momentul inerţiei
scade pe măsură ce masa corpului este mai apropiată de axa de mişcare.
Linia de gravitaţie este verticala care, trecând prin centrul de gravitaţie al corpului, se
proiectează în interiorul bazei de susţinere.
În ortostatism, linia gravitaţiei trece: puţin înapoia vârfului suturii coronale – prin dintele
axisului - prin corpurile vertebrelor cervicale – vertebra C7 – anterior faţă de vertebrele toracale –
intersectează curbura lombară la nivelul L2 – corpurile ultimelor vertebre lombare – vertebra S2 –
puţin posterior faţă de centrul articulaţiei genunchiului – înaintea articulaţiei talocrurale –
mijlocul bazei de susţinere.
Baza de susţinere este aria care suportă greutatea unui corp sau a unui obiect.
La om, în ortostatism, baza de susţinere are aproximativ forma unui trapez delimitat
anterior de vârful picioarelor, lateral de marginea externă a acestora şi posterior de linia
călcâielor.
Unghiul de stabilitate este format de linia centrului de gravitaţie (proiecţia CG al
corpului pe baza de susţinere) cu dreapta care uneşte centrul de greutate cu marginea bazei de
susţinere (fig.11.)
α
Figura 11.
Există trei tipuri de echilibru: stabil, instabil şi indiferent.
Forţele de frecare. Un corp aflat în mişcare este influenţat de alte corpuri cu care vine în
contact, acestea având tendinţa de a frâna mişcarea din cauza forţei de frecare dintre corpuri. Din
cauza frecării, mişcarea corpului devine uniform încetinită până la oprirea acestuia. Pentru a-l
menţine în mişcare trebuie să intervină o forţă exterioară continuă mai mare decât forţa de
frecare.
Între aceste două forţe se stabileşte un raport numit coeficient de fricţiune.(μ)
Coeficient de fricţiune = forţa care produce mişcarea/forţa de frecare.
Legea acceleraţiei – a doua lege a mişcării.
Când o forţă acţionează asupra unui corp, pe direcţia şi în sensul mişcării acestuia, apare
acceleraţia.
Forţa aplicată corpului în mişcare este proporţională cu rata schimbării momentului,
conform legii acceleraţiei. (momentul (G) reprezintă cantitatea de mişcare a unui corp la un
moment dat G = m x v; în care m = masa şi v = velocitatea).
F = ∆G/∆t = mx∆v/∆t = m x a
Din exprimarea algebrică a legii acceleraţiei F = m x a, se poate deduce acceleraţia:
a = F/m.
producând o deplasare, forţa efectuează un lucru mecanic. Dacă pe direcţia de mişcare se aplică
o forţă egală şi de sens contrar cu forţa care a produs mişcarea, corpul se opreşte se produce
deceleraţia.
Legea acţiunii şi reacţiunii – a treia lege a mişcării
La interacţiunea a două corpuri, forţa care acţionează asupra unui corp – acţiunea – este
egală şi de sens contrar cu forţa care acţionează asupra celuilalt corp – reacţiunea.
Această lege este o consecinţă a legii inerţiei şi a forţei. Pentru această lege se consideră
interacţiunea dintre corpuri care nu sunt supuse nici unei alte acţiuni exterioare. Interacţiunea
celor două corpuri poate fi comună un corp se sprijină pe altul în câmp gravitaţional sau mai
puţin comună corpurile sunt supuse numai acţiunii forţelor de gravitaţie.
Sumarul modulului
Pe toată durata vieții noastre, legile naturii acționează asupra organismelor. Principiile de
acționare ale acestor legi fizice și mecanice, prin intermediul biomecanicii și al numeroșilor
specialiști cu diverse specialități din domeniul activităților motrice, pot fi adaptate în vederea
îmbunătățirii performanțelor, a reducerii riscurilor de accidentare, de a evalua eficacitatea unei
mișcări sau pentru alegerea celui mai adecvat echipament sau material sportiv. Cunoștințele
teoretice ce privesc modul în care principiile mecanice influențează activitatea motrică, structura
și funcția corpului uman pot fi aplicate la locul de muncă, în activitatea sportivă, în practicarea
diferitelor exerciții fizice, dans, în activitatea de zi cu zi, precum și cazuri clinice de refacere și
recuperare motorie.
Înțelegerea cunoștințelor teoretice de biomecanică, precum și utilizarea unor metode de
cercetare biomecanice, sunt de ajutor pentru profesioniștii din alte domenii ale activității motrice
referindu-ne la sferele ca fiziologia-, pedagogia-, biochimia educației fizice și sportului, controlul
motor, domenii artistice etc.
Informații suplimentare se găsesc pe site-ul Societății Internaționale de Biomecanică
(www.isbweb.org), uunde se listează informații, cum ar fi locuri de muncă, programele de studii
postuniversitare, link-uri către site-uri diverse, studii și cercetări, lucrări prezentate la Conferințe
și Congrese internaționale.
Înțelegerea proceselor de învățare, control și de dezvoltare a abilităților motorii astfel
încât oamenii să le poată folosi mai eficient este scopul comportamentului motor. Cunoașterea
comportamentului motor este esențială în mai multe profesii, inclusiv terapie fizică sau
ocupațională, educație fizică, antrenorat sau pentru cei care lucrează cu copiii în cadrul unor
organizații comunitare.
Întrebări recapitulative şi teme de control
1. Explicați în ce constau diferențele dintre învățare motrică, controlul motor și
dezvoltare motrică.
2. Pe baza căror elemente apar pe parcursul vieţii modificările în dezvoltarea ?
3. Care sunt asemănările și deosebirile dintre Maturizare şi creştere?
4. Care sunt metodele de cercetare în comportamentul motor al indivizilor?
5. Cauzele producerii accidentelor!
6. Căutați o persoană care a suferit un accident al picioarelor (de exemplu, o fractură
de stres) Adresați-i următoarele: "Care credeți că sunt principalii factori care au
cauzat, au declanșat, sau a contribuit la accidentul Dvs."? Vă rog să verificați dacă
răspunsurile primite sunt în concordanță cu informațiile pe care această secțiune a
suportului de curs vi le-a prezentat.
7. Care este definiția biomecanicii?
8. Care sunt obiectivele biomecanicii?
9. În ce domenii de activitate putem întâlni această disciplină?
10. Descrieți anumite profesii de interes cu implicarea biomecanicii și precizați în ce
ar consta activitatea concretă depusă în favoarea comunității.
11. Pentru fiecare obiectiv al biomecanicii oferiți un exemplu în care să se observe
acest relevanța pentru o anume carieră profesională.
12. Intrați pe link-ul unei societăți profesionale de biomecanică pentru a găsi lista de
locuri de muncă. Clasificați locurile de muncă cu ajutorul unui sistem de
clasificare la libera Dvs alegere. Elaborați un scurt document despre perspectivele
ocupării de locuri de muncă în biomecanică: câte locuri de muncă există, se
încadrează în categoriile de job-uri agreate de Dvs, ce calificări sunt necesare
pentru ocuparea diferitelor categorii de locuri de muncă. În sfârșit, alegeți pentru
Dvs oricare dintre aceste tipuri de locuri de muncă.
13. Care sunt forţele exterioare ale locomoţiei?
14. Care este acţiunea presiunii atmosferice asupra corpului?
15. Care sunt forţele interioare ale locomoţiei
16. Care sunt legile biomecanicii ce acționează în activitatea motrică?
Bibliografie capitol
1. Baciu, C., 1977, Anatomie funcţională şi biomecanică, Bucureşti Editura Sport-Turism
2. Baciu, C., 1981, Aparatul locomotor, Bucureşti, Editura Medicală
3. Sbenghe, T., 2002, Kiensiologie- Ştiinţa mişcării, Bucureşti, Edit. Medicală
4. Zamora E., Crăciun, D.D., 2006, Anatomia omului - aparatul locomotor. Artrologie şi
biomecanică, Cluj-Napoca, Editura Risoprint
5. Zamora E, Ciocoi-Pop D. R., 2006. Artrologie şi Biomecanică umană generală, Cluj-
Napoca,.Editura Risoprint
Modulul 4.
Scurtă prezentare a modulului anterior:
Modulul anterior prezintă aspecte ale studiului academic al kinesiologiei, cunoștințele teoretice ce privesc
modul în care domeniul academic de studiu influențează carierele profesionale cu accent pe activitatea motrică.
Cât de dedicat sunt în a mă pregăti să devin cel mai bun profesionist posibil?
Cât de mult ești dispus să investeşti pentru a atinge succesul în profesia aleasă? Acest
ultim pas al procesului poate fi cel mai important, deoarece depăşeşte toate celelalte întrebări din
acesta. Este posibil să fi avut puțină dificultate răspunzând la întrebările de până acum, dar dacă
nu eşti dedicat să succezi, nu prea are rost să continuăm. Ești dispus să te angajezi să te pregăteşti
pentru a fi cel mai bun profesionist posibil? Să examinăm câteva dintre modurile prin care un
astfel de angajament s-ar putea manifesta.
Competenţe profesionale
Descriptori de nivel ai elementelor structurale ale competenţelor profesionale
C1 Proiectarea modulară (Kinetoterapie şi motricitate specială, Sport şi performanţă motrică,
Educaţie fizică şi sportivă) şi planificarea conţinuturilor de bază ale domeniului cu orientare
interdisciplinară.
C2 Organizarea curriculumului integrat şi a mediului de instruire şi învăţare, cu accent
interdisciplinar (Kinetoterapie şi motricitate specială, Sport şi performanţă motrică, Educaţie
fizică şi sportivă).
C3 Evaluarea clinică primară (funcţională) şi diagnoza nevoilor de intervenţie kinetoterapeutică.
C4 Realizarea programelor de intervenţie kinetoterapeutică, cu caracter profilactic, curativ sau
de recuperare.
C5 Utilizarea metodelor şi tehnicilor de intervenţie kinetoterapeutică.
C6 Utilizarea elementelor de management şi marketing specifice domeniului.
CUNOŞTINŢE
ABILITĂŢI
3. Aplicarea unor principii şi metode de bază pentru rezolvarea de probleme/situaţii bine
definite, tipice domeniului în condiţii de asistenţă calificată
C1.3. Identificarea tehnicilor şi metodelor de intervenţie kinetoterapeutică adecvate unor
contexte specifice.
C2.3. Identificarea şi aplicarea într-o manieră critică a unor principii de bază pentru dezvoltarea
unor strategii de rezolvare a problemelor asociate intervenţiei kinetoterapeutice (abilităţi de
gândire critică, de luare a deciziilor şi de rezolvare de probleme).
C3.3. Proiectarea şi planificarea evaluării clienţilor şi a diagnozei nevoilor lor de intervenţie
kinetoterapeutică.
C4.3. Aplicarea unor principii şi metode de bază pentru realizarea de intervenţii
kinetoterapeutice individualizate
C5.3. Proiectarea şi aplicarea unor metode şi tehnici de intervenţie kinetoterapeutică, integrând
factori contextuali.
C6.3. Identificarea schimbărilor care se produc în organizaţiile care oferă servicii de
kinetoterapie, a necesităţii implementării în practică a diferitelor particularităţi organizaţionale şi
a standardelor ocupaţionale.
C1.5.
Proiectarea şi planificarea unui program de intervenţie kinetoterapeutică ce presupune utilizarea
unor principii şi metode clasice, cu valoare recunoscută în domeniu.
C2.5. Selectarea cunoştinţelor teoretice relevante pentru realizarea managementului clinico-
terapeutic al beneficiarilor serviciilor de kinetoterapie.
C3.5. Realizarea unor demersuri practice de evaluare şi diagnoză a nevoilor de intervenţie
kinetoterapeutică ale clienţilor, cu validarea nevoilor de intervenţie identificate.
C4.5. Realizarea unor programe de intervenţie kinetoterapeutică adaptate nevoilor clienţilor şi
situaţiilor concrete de aplicare.
C5.5. Argumentarea şi folosirea dinamică a tehnologiilor kinetoterapeutice, în cadrul unui
program kinetoterapeutic, în scop profilactic, curativ sau de recuperare.
Competenţe profesionale
CUNOŞTINŢE
1. Cunoaşterea, înţelegerea conceptelor, teoriilor şi metodelor de bază ale domeniului şi
ale ariei de specializare; utilizarea lor adecvată în comunicarea profesională
C1.1Identificarea şi utilizarea conceptelor, teoriilor şi a modelelor privind proiectarea şi
planificarea în activităţile de educaţie fizică şi sport
C2.1Definirea şi utilizarea adecvată a terminologiei din programele specifice
activităţilor de educaţie fizică şi sportive specifice programului de studii
C3.1Identificarea elementelor ambientale specifice aplicării tehnicilor şi a metodelor de
diagnosticare stadială (primară) a nivelului creşterii, dezvoltării şi a calităţii motricităţii
activităţilor de educaţie fizică şi sport
C4.1Utilizarea adecvată a conceptelor de dezvoltare, sănătate, potenţial biomotric şi de
performanţă
C5.1Utilizarea în comunicarea profesională a principiilor, regulilor şi sistemelor
specifice pentru aprecierea nivelului stadial al dezvoltării corporale armonioase, a condiţiei fizice
şi a motricităţii.
C6.1Identificarea cadrului legal şi organizaţional privind utilizarea metodelor de
management al activităţilor de educaţie fizică şi sport în contextul general al cererii şi ofertei de
servicii specifice
2. Utilizarea cunoştinţelor de bază pentru explicarea şi interpretarea unor variate tipuri
de concepte, situaţii, procese, proiecte etc. asociate domeniului
C1.2Utilizarea cunoştinţelor privind evaluarea capacităţilor psiho-somato- funcţionale
ale elevilor şi ale practicanţilor de activităţi de educaţie fizică şi sport
C2.2Argumentarea, interpretarea, operarea cu concepte privind omul – sistem bio-psiho-
social hipercomplex şi aplicarea metodologiei generale de organizare şi desfăşurare a procesului
instructiv-educativ specific activităţilor de educaţie fizică şi sportivă
C3.2Selectarea şi introducerea conţinuturilor specifice pe cicluri de învăţământ/grad de
pregătire/servicii sportive
C4.2Explicarea mecanismelor motricităţii generale şi a mijloacelor educaţiei fizice şi
sportului
C5.2Utilizarea metodelor proprii ştiinţelor înrudite pentru prelucrarea şi interpretarea
rezultatelor
C6.2Identificarea şi descrierea proceselor şi relaţiilor din cadrul grupului (practicanţi de
activităţi de educaţie fizică şi sportive, echipa de specialişti şi voluntari) din perspectiva
managementului activităţilor specifice
ABILITĂŢI
Noi ocupaţii propuse pt. a fi introduse în COR: secretar de federaţie sportivă( cu studii
superioare de specialitate), organizator de competiţii sportive, consultant integrare/reintegrare
socială prin sport, consultant amenajări spaţii destinate activităţilor sportiv-recreative şi de
refacere, consultant creaţie - materiale/instalaţii/aparate pentru sport, coordonator echipă ghid
turism sportiv, coordonator echipă monitor sporturi montane, coordonator echipa monitori
schi/călărie /golf/tenis/înot/sporturi extreme, antrenor (studii superioare de specialitate), antrenor
personal (studii superioare de specialitate), preparator sportiv (studii superioare de specialitate),
antrenor de fotbal profesionist (studii superioare de specialitate), antrenor de fitness (studii
superioare de specialitate), arbitru judecător sportiv ( studii superioare de specialitate), oficial
sportiv acreditat (studii superioare de specialitate), impresar sportiv (cu studii superioare de
specialitate), inspector sportiv(cu studii superioare de specialitate), consultant pe probleme de
sport în administraţia locală
Competenţe profesionale
Descriptori de nivel ai elementelor structurale ale competenţelor profesionale
CUNOŞTINŢE
ABILITĂŢI
3. Aplicarea unor principii şi metode de bază pentru rezolvarea de probleme/situaţii
bine definite, tipice domeniului în condiţii de asistenţă calificată
Sumarul Modului 4.
Deciziile în carieră sunt printre cele mai importante decizii pe care oamenii le iau pe
parcursul vieţii lor. Asemenea decizii sunt irevocabile; de fapt, probabil îţi vei schimba cariera de
câteva ori pe parcursul vieţii tale active. Oricum, nu vei câştiga nimic amânându-ți angajamentul
într-o carieră, ci dimpotrivă, vei avea mult de pierdut. Studenţii care fac angajamente în carieră
din timp sunt într-o poziţie mai bună de a beneficia de educaţia lor din timpul licenţei decât
studenţii care au doar planuri teoretice despre tipul de muncă pe care îl vor face după absolvire.
Dacă ai decis să obţii o diplomă ar trebui să începi să-ţi evaluezi compatibilitatea cu o carieră în
profesiile de activitate fizică.
Acest lucru implică în mod obligatoriu a învăţa ce înseamnă a fi profesionist şi tipurile de
muncă şi medii de lucru asociate cu fiecare profesie. Implică de asemenea o evaluare realistă a
nivelului tău de entuziasm şi angajament către profesiile cu accent pe activitatea fizică.
Întrebări și teme de control
Scrie trei moduri prin care munca unui profesionist diferă de munca unui neprofesionist.
De ce este important pentru profesionişti să meargă la conferinţe profesionale şi să
citească literatură specializată?
De ce este practica profesională o experienţă importantă în pregătirea studenţilor pentru
viitoarea carieră profesională?