Ministerul Educației, Culturii și Cercetări al Republicii Moldova

Institutul de Relații Internaționale din Moldova

Facultatea de drept
Catedra drept public și privat

REFERAT

La disciplima: Drept procesual penal

Tema: Căile ordinare de atac în rocesul penal

A efectuat: Dînga Iuliana

gr. III DRFF
A verificat: E. Guţan
dr. conf. univ.

Chişinău 2019

1
 CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………3
1. APELUL, CONSIDERATII INTRODUCTIVE ……………………………………..4

1.2 Hotărârile supuse apelului…………………………………………………..…………….4

1.3 Titularii apelului………………………………………………………………………..…5

1.4 Termenul de apel, repunerea în termen și apelul peste termen…………………….………5

1.5 Declararea apelului, renunțarea la apel și retragerea apelului………………..……………6

1.6 Efectele apelului…………………………………………………………………………..7

1.7 Judecarea apelului………………………………………………………………………...9

2. RECURSUL………………………………………………………………...…...………….10

2.1 Considerații introductive………………………………………………………………...10

2.2 Noțiune………………………………………………………………………………….10
2.3 Trăsături caracteristice……………………………………………………………….….11
2.4 Hotărârile penale supuse recursului……………………………………………………..12
2.5 Titularii recursului………………………………………………………………………14
2.6 Motivele de recurs…………………………………………………………………….…15
2.7 Efectele recursului……………………………………………………………….………15

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………18

2
INTRODUCERE
Statul de drept presupune asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către
autorităţile publice, fără discriminări, precum şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale celorlalţi de către fiecare cetăţean.Respectul faţă de lege, presupune şi respectarea unor
precepte ca norme de conduită. În măsura în care membrii societăţii respectă limitele impuse prin
lege, există toate premisele ca fiecare individ să ia propriile decizii într-o societate stabilă, cu efecte
benefice atât pentru sine, cât şi pentru cei din jurul său. Sfidarea legii impune anumite constrângeri,
care de cele mai multe ori îmbracă haina normelor de drept.Termenul de justiţie penală este utilizat
pentru a desemna totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială.
Justiţia penală nu este altceva decât rezultatul evoluţiei reacţiei societăţii umane faţă de fenomenul
infracţional.

Pentru o apărare eficientă a valorilor fundamentale ale omului este necesar ca statul să intervină şi
să includă în sfera represiunii penale acele situaţii ce devin periculoase pentru ordinea de drept.
Respectarea ordinii de drept se asigură prin vasta activitate desfăşurată de organele specializate
care folosesc în acest scop un complex de căi, metode şi mijloace de natură să înfăptuiască justiţia
penală.În acest sens, pentru apărarea intereselor sale, orice persoană are consfinţit accesul la
justiţie.În înfăptuirea actului de justiţie un rol deosebit îl au instanţele de judecată. Legea
fundamentală, Constituţia, face referiri la acest aspect stipulând, că justiţia se realizează prin Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Datorită
complexităţii sale, actul de justiţie nu poate fi realizat în lipsa unei activităţi prealabile de urmărire
şi cercetare, desfăşurate de către organele judiciare, activitate care are drept scop pregătirea
condiţiilor care să asigure o judecare optimă şi să garanteze aflarea adevărului. Momentul final şi
necesar al activităţii judiciare prin care se stinge raportul juridic de drept penal şi este restabilită
ordinea de drept îl constituie soluţionarea conflictului. Pronunţarea soluţiei are loc după
deliberarea judecătorului, acesta nemaiputând reveni asupra soluţiei, indiferent dacă este sau nu
corectă. Posibilitatea modificării soluţiei este admisă de lege prin reglementarea instituţiilor căilor
de atac.În momentul de faţă, procesul penal în faza de judecată trece – de regulă – prin trei etape:
fond, apel şi recurs. Ulterior soluţionării cauzelor în primă instanţă pot fi semnalate cazuri în care
hotărârile judecătoreşti pronunţate sunt fundamentate fie pe o situaţie de fapt stabilită în mod
greşit, fie pe o incorectă aplicare a dispoziţiilor legale. Nu întotdeauna rezolvările date au ca suport
o situaţie de fapt stabilită în mod corect, real, după cum nu toate au la bază o corectă interpretare
şi aplicare a legii. Chiar dacă aceste greşeli nu pot fi întotdeauna evitate, dacă sunt semnalate,
devine inevitabilă înlăturarea lor.Aşadar, există două căi de atac ordinare la care poate apela

3
justiţiabilul atunci când este nemulţumit de hotărârea dată în primă instanţă: apelul şi recursul.
Pentru unele sentinţe şi încheieri este prevăzută numai calea de atac a recursului.

1. APELUL, CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 92/1992, în legislația țării noastre a fost reintrodusă calea
apelului, ca și cale ordinare de atac, în cadrul căreia instanța superioară celei ce a pronunțat
hotărârea efectuează o nouă judecată în fond a cauzei, cu aprecierea probelor de la dosar și cu
posibilitatea administrării unor noi probe.

Dacă facem o scurtă referire asupra cadrului legislativ existent în cadrul unor alte state putem
constata, că în marea majoritate a acestora, apelul se înscrie ca al doilea grad de jurisdicție asupra
fondului cauzei . În forma reglementată de actualul Cod de procedură penală, apelul face parte din
desfășurarea normală, obișnuită a procesului penal, împiedicând rămânerea definitivă a hotărârii
date în primă instanță. Prin apel se poate face o reexaminare a cauzei și a judecății anterioare de
către instanța superioară în grad. Apelul presupune o nouă judecată în fond privind ansamblul
chestiunilor de fapt și de drept și tinde spre reformarea hotărârii date în primă instanță în cazul în
acesta nu reflectă adevărul.

1.2 Hotărârile supuse apelului

Conform art.361, pot fi atacate cu apel sentinţele şi încheierile date în primă instanță. Toate
sentinţele sunt supuse apelului cu excepţia:

a) sentințelor privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

b) sentinţelor pronunţate de tribunalele militare privind infracţiunile contra ordinii şi

disciplinei militare sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

c) sentinţelor pronunţate de Curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel;

d) sentinţelor pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

e) sentinţelor de dezinvestire (de restituire a cauzei la procuror, de declinare de competenţă

f) sentinţelor pronunţate în materia executării hotărârilor penale, precum şi cele privind

reabilitarea. Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul. Apelul
declarat împotriva sentinței se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar daca acestea au fost
date după pronunţarea sentinţei.
4
1.3 Titularii apelului

Dreptul de a uza de o cale de atac ordinară aparţine, în principiu, fiecărui subiect procesual ale
cărui drepturi au făcut obiectul judecăţii. Subiecţii procesuali care au drept de apel precum şi
întinderea acestui drept pentru fiecare dintre ei, sunt arătaţi în art.362 Cod de procedură penală.
Așadar pot face apel:

- Procurorul
- Inculpatul
- Partea vătămată
- Partea civilă
- Partea civilmente responsabilă
- Interpretul
- Apărătorul
- Orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-
un act al instanței.

1.4 Termenul de apel, repunerea în termen și apelul peste termen

Conform art. 363 alin 1, termenul de declarare a apelului este de 10 zile. Adică apelul poate fi
declarat în decurs de 10 zile de la pronunțarea hotărârii de către instanța de judecată. Sau după ce
a fost facută încheierea. Deci numai după ce cauza în instanță a fost soluționată. În funcţie de
calitatea celui care declară apelul, termenul curge de la momente diferite. Astfel:
– pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. În cauzele în care procurorul nu a participat la
dezbateri, termenul curge de la înregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului. După
redactarea hotărârii, instanţa este obligată să trimită de îndată dosarul procurorului, iar acesta este
obligat să-l restituie după expirarea termenului de apel; – pentru partea care a fost prezentă la
dezbateri sau la pronunţ are, termenul curge de la pronunţare; – pentru părţile care au lipsit atât la
dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în
termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ
ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institute medical-educativ,
care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv; În
legătură cu acest aspect, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Secţiile Unite ale Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că termenul de declarare a apelului pentru inculpatul care a
lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, chiar dacă a fost reprezentat de apărător, curge de la
comunicare; – în cazul în care apelul a fost declarat de martor, expert, interpret şi apărător în ce
5
priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora, el poate fi exercitat de îndată după pronunţarea
încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la
pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Judecarea apelului se face numai după
soluţionarea cauzei, afară de cazul când procesul a fost suspendat. Repunerea în termenul de apel.
Potrivit art. 364 C. proc. pen., apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este
considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată
de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în celmult 10 zile de la
începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Cu alte cuvinte, în vederea repunerii în termen, instanţa trebuie să constate existenţa a două condiţii
cumulative: – întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare a exercitării
apelului; de exemplu: o boală gravă care a înlăturat discernământul părţii sau posibilitatea de
acţiune, o inundaţie, o înzăpezire; – cererea de apel să fie făcută în cel mult 10 zile de la începerea
executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. Cererea de repunere în termen poate fi făcută şi
înainte de începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile, aşadar, oricând după expirarea
termenului legal de exercitare a apelului, dar nu mai târziu de data arătată. Deci nu este necesar să
se aştepte începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile pentru a exercita apelul şi a
cere repunerea în termenul de apel. Repunerea în termen este invocată de regulă la instanţa de apel
care, în cazul în care o găseşte întemeiată, dispune repunerea în termen, consideră că apelul
declarat în după expirarea termenului legal este valabil şi trece la judecarea apelului. Prin
repunerea în termen, hotărârea atacată, care devenise definitivă la expirarea termenului legal de
apel, îşi pierde acest caracter.

1.5 Declararea apelului, renunțarea la apel și retragerea apelului

Declararea apelului. Referitor la declararea apelului, sunt incidente dispoziţiile art. 366 C. proc.
pen., în care se arată că apelul se declară prin cerere scrisă, iar cererea trebuie semnată de persoana
care face declaraţia. Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea va fi atestată de un grefier
de la instanţa a cărei hotărâre se atacă sau de apărător. Cererea poate fi atestată şi de primarul sau
secretarul consiliului local ori de funcționarul desemnat de aceştia, din localitatea unde
domiciliază. Cererea de apel nesemnată ori neatestată poate fi confirmată în instanţă de parte ori
de reprezentantul ei. Procurorul şi oricare dintre părţile prezente la pronunţarea hotărârii pot
declara apel oral în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea. Instanţa ia act şi consemnează aceasta
într-un proces-verbal. În ce priveşte instanța la care se depune apelul, în art. 367 C. proc. pen. se
arată că cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. În ce priveşte persoana care
se află în stare de deţinere, aceasta poate depune cererea de apel şi la administraţia locului de

6
deţinere. Dacă apelul este declarat oral, aceasta se constată într-un proces-verbal.Cererea de apel
înregistrată sau atestată în condiţiile art. 187 C. proc. pen. ori procesul-verbal întocmit de
administraţia locului de deţinere se înaintează de îndată instanţei a cărei hotărâre se atacă.
Renunțarea la apel. Renunţarea la apel exprimă dorinţa părţii ca hotărârea să rămână definitivă
faţă de ea la data expirării termenului de apel, fiind şi un îndemn pentru celelalte părţi de a proceda
la fel. Este prevăzută în art. 368 C. proc. pen., unde se precizează că, după pronunţarea hotărârii
şi până la expirarea termenului de declarare a apelului,părţile pot renunţa în mod expres la această
cale de atac. Partea poate renunţa tacit a exercitarea apelului – lăsând să se împlinească termenul
în care ar fi trebuit să exercite calea de atac. Renunţarea poate fi făcută şi înainte de a se împlini
termenul de apel, printr-o declaraţie scrisă făcută la instanţa care a pronunţat hotărârea, sau verbală,
făcută în şedinţă publică , după pronunţarea hotărârii. Partea poate renunţa la calea apelului şi
printr-un mandatar, împuternicit special în acest scop.Asupra renunţării, cu excepţia apelului care
priveşte latura civilă a cauzei,se poate reveni înăuntrul termenului pentru declararea
apelului.Renunţarea sau revenirea asupra renunţării poate fi făcută personal de parte sau prin
mandatar special.Faţă de partea care a renunţat la apel, hotărârea devine definitivă la data
renunţării – pentru latura civilă – şi la data expirării termenului de apel – pentru latura penală .
Retragerea apelului. Se face în condiţiile art. 369 C. proc. pen., astfel că, până la închiderea
dezbaterilor la instanţa de apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat.

1.6 Efectele apelului

Declarația de apel, în cazul în care este admisibil și este exercitat în termenul legal, produce
următoarele efecte (conform art. 370 – 373 Cod procedură penală):

- Efectul suspensiv

- Efectul devolutiv

- Neagravarea situației în propria cale de atac ( non reformatio in peius)

- Efectul extensiv.

Efectul suspensiv. Apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atât în ce privește latura
penală, cât și latura civilă, în afară de cazul când legea a dispus altfel. Este o consecință a pezumției
de nevinovăție , potrivit căreia o persoană este considerată nevinovată până când vinovăția sa nu
a fost stabilită printr-o hotărâre definitivă de condamnare. Se accept deci idea că dispozițiile din
hotărârea primei instanțe pot fi modificate în urma controlului exercitat de instanța de apel.
Executarea dispozițiilor hotărârii este suspendată în totalitate, cu excepția cazurilor prevăzute de

7
lege, în perioada termenului de apel, față de toate părțile din proces. După exercitarea apelului în
termen se suspend executarea hotărârii față de partea care a declarat apel și calitatea sa procesuală,
până la soluționarea cauzei în apel sau retragerea apelului. Pentru părțile care au declarat apel sau
față de care apelul declarat nu se referă, hotărârea este executorie la data expirării termenului de
apel. Din acest punct de vedre, efectul suspensiv al apelului poate fi total sau parțial, limitat la
anumite dispoziții din hotărârea atacată . Efectul suspensiv al apelului operează dacă această cale
de atc este admisibilă, declarată în termen și nu există vreo dispoziție legală care prevede altfel.
Astfel, un apel inadmisibil, declarat de o persoană fără calitate (partea vătămată declară apel într-
o cauză unde acțiunea penală se exercită din oficiu , nu poate duce la suspendarea executării
hotărârii. Dacă apelul nu este declarat în termenul prevăzut de lege, nu ptoduce nici un effect, deci
nu va avea nici effect suspensiv. În acest caz hotărârea primei instanțe se poate pune în executare
de îndată, independent de introducerea apelului, este de menționat în asemenea situații, că deși
hotărârea devine executorie imediat, cele dispuse nu capătă autoritate de lucru judecat decât după
soluționarea apelului și rămânerea definitivă a hotărârii . În practică s-a decis, că dacă inculpatul
a lipsit la judecată și pronunțare și a declarat apel după epuizarea termenului legal, dar înainte de
începerea executării hotărârii, instanța nu avea dreptul să respingă apelul ca tardiv, având obligația
soluționării lui din oficiu, ca un apel peste termen .

Efectul devolutiv. Reprezintă transmiterea cauzei de la prima instanță la instanța de gradul al doilea
cu toate chestiunile de fapt și de drept pe care le comport spre o nouă judecată în fond . Controlul
judiciar asupra hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță nu se efectuează din oficiu,
instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în primă instanță procedând la o nouă
judecată a cauzei numai la cererea titularilor apelului. Rezultă astfel că prin efectul devolutiv al
declarației de apel, instanța de apel capată împuternicirea de a înfăptui o nouă judecată , verificând,
cu această ocazie, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.Efectul devolutiv este guvernat de
principiul tantum devolutum, quantum appelantum . Din acest punct de vedere, în concepția
Codului de procedură penală, devoluțiunea cauzei poate fi :

- Integral, când și în apel instanța capătă dreptul să reexamineze toate aspectele de fapt și
de drept care au format obictul judecății în primă instanță;

- Parțială – când instanța de apel capătă dreptul să reexamineze numai anumite aspect de
fapt și de drept ce au format obiectul judecății în primă instanță.

Neagravarea situației în propriul apel. Conform art. 372 alin. 1 Cod procedură penală, soluționând
cauza, instanța nu poate crea o situație mai grea pentru partea care a declarat apel. Această
dispoziție se aplică și în cazul în care apelul a fost exercitat de procurer în favoarea unei părți.
8
Dacă sunt mai multe apeluri declarate de persoane cu interese contrare sau este apelul procurorului
în defavoarea celui ce a declarat apel, nu se aplică principiul non reformatio in peius.

Efectul extensiv. În dispozițiile art. 373 se arată că instanța de apel examinează cauza prin
extindere și cu privire la părțile care au declarat apel sau la care aceasta nu se referă, putând hotărî
și în privința lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea. Temeiul juridic al efectului
extensiv constă în necesitatea de a da o rezolvare cocncordantă cauzelor penale în care există
grupuri procesuale și el se aplică părților, neputând viza situația altor apelanți. Situația stabilită
de art. 373 Cod procedură penală este impusă în cauzele în care sunt mai mulți inculpați care au
participat la comiterea aceleiași fapte sau la comiterea acelorași fapte, sau mai multe părți
responsabile civilmente cu interese commune, care formează fiecare un grup, între care există o
solidaritate, și care impune în cazul în care s-a declarat apel numai de unl din subiecți, pentru a nu
da o hotărâre contradictorie, ca instanța de apel, în cazul în care consideră apelul întemeiat, să
hotărască și în privința părților care nu au declarat apel sau la care nu se referă acesta..Acest efect
este un remediu procesual menit să înlăture situațiile inechitabile care ar fi generate de rămânerea
definitivă a sentinței penale ca urmare a neexercitării apelului, față de părțile care nu au declarat
apel, și modificarea sentinței față de cei din acelasi grup procesual ca urmare a exercitării apelului.
Limita stabilită de lege este, ca și în cazul în care partea a declarat apel, să nu creeze părților față
de care s-a extins apelul o situatie mai grea .

1.7 Judecarea apelului

Judecata in apel se desfasoara in mare masura potrivit dispozitiilor generale referitoarela judecata,
cuprinse in art.287 -312 Codul de procedura penala. Judecarea apelului se face sicu aplicarea
prevederilor art.375 – 383 Codul de procedura penala, care contin dispozitiispeciale pentru aceasta
cale de atac. Astfel, sedinta de judecata in apel prezinta unele particularitati fata de sedinta de
judecata in prima instanta, atat cu privire la participanti, cat si sub aspectul etapelor procesuale
ale sedintei de judecata. In legatura cu participantii trebuie mentionat faptul ca judecarea apelului
nu poateavea loc decat in prezenta inculpatului, cand acesta se afla in stare de detinere. Fac
exceptiede la acesta regula, cazurile in care se judeca apelul declarat impotriva hotararilor prin
cares-a dispus restituirea pentru completarea urmaririi sau prin care s-a solutionat un conflict
decompetenta. In aceste situatii prezenta inculpatului nu este obligatorie. Participarea procurorului
la judecarea apelului este obligatorie, oricare ar fi obiectul cauzei. Potrivitart.375, alin.2, Codul de
procedura penala, partile sunt citate pentru a participa la sedinta de judecata. Intrucat martorii,
expertii au fost ascultati la judecata in prima instanta, nu se maiciteaza la judecata de apel, afara
de cazul cand instanta de apel dispune reascultarea lor. Panala data cand are loc sedinta de judecata,

9
apelantul poate depune motivele de apel si oriceinscrisuri noi.Din punct de vedere al structurii
judecata in apel are trei mari diviziuni: masurile premergatoare, judecarea propiu zisa a apelului
in sedinta si solutionarea apelului.

2. RECURSUL

2.1 Considerații introductive

Persoanele care au drepturi si obligatii stabilite printr-o hotarare judecatoreasca pronuntata in apel
sau in prima instanta, cand hotararea nu este susceptibila de apel, potconsidera ca acest act
procesual este afectat in mod real de un viciu sau eroare si pot cere,ca atare, o noua examinare a
cauzei pentru inlocuirea primei hotarari cu o noua hotarare.In vederea exercitarii unui control
asupra hotararilor judecatoresti pronuntate in primainstanta legea a pus la indemana celor interesati
un instrument procesual prin folosireacaruia se asigura o mai buna infaptuire a actului de
justitie.Mijlocul procesual prin care se asigura acest deziderat este recursul, care are ca ratiune
sifinalitate indreptarea unor greseli comise de instanta sau de parti cu ocazia primei judecati sau a
celei efectuate in apel.

2.2 Noțiune

Recursul este reglementat in capitolul III al Titlului I din Partea Speciala sectiunea II (art.385^1-
385^19 C. proc. pen.), introduse prin Legea nr. 45/1993 pentru modificarea sicompletarea Codului
de procedura penala^1) si completate recent prin Legea 356/2006.In succesiunea normala a
procedurii judiciare recursul urmeaza apelului si in aceastaordine reprezinta cel de-al treilea grad
de jurisdictie. O asemenea alcatuire a procesuluinu este insa obligatorie, iar uneori nici nu se poate
realiza, intrucat legea nu permiteapelarea anumitor hotarari judecatoresti. Hotararile care nu pot fi
atacate cu apel, nu potramane insa pronuntate in „prima si ultima instanta", pentru ca numarul
gradelor de jurisdictie s-ar reduce la unul singur. In aceste cazuri recursul va fi posibil si
farainterventia prealabila a apelului. Singura cale de atac ordinara impotriva hotararii pronuntate
in prima instanta si neapelabila ramane recursul. In aceste cazuri recursulreprezinta al doilea si
ultimul grad de jurisdictie^2).In literatura sunt date diferite definitii. Recursul este o cale de atac
ordinara de anulare, partial devolutiva si in mod exceptional extensiva, destinata a repara erorile
de dreptcomise de instantele de fond, in hotararile date^3).El corespunde celui de-al doilea grad
de jurisdictie si de aceea se indreapta impotriva hotararilor judecatoresti date in ultimul grad de
fond, pentru erorile de drept pe care lecontine.Termenul de recurs in casatie este imprumutat din
dreptul francez. Recursul fiind o caleordinara de atac, se deosebeste de recursul special, cale de
atac conferita de lege procurorului general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si

10
Justitie saurecursului in interesul legii pe care il poate exercita ministrul justitiei.In succesiunea
normala a procedurii judiciare recursul urmeaza apelului si in aceastaordine reprezinta cel de-al
treilea grad de jurisdictie. O asemenea alcatuire a procesuluinu este insa obligatorie, iar uneori nici
nu se poate realiza, intrucat legea nu permiteapelarea anumitor hotarari judecatoresti. Hotararile
care nu pot fi atacate cu apel, nu potramane insa pronuntate in „prima si ultima instanta", pentru
ca numarul gradelor de jurisdictie s-ar reduce la unul singur. In aceste cazuri recursul va fi posibil
si farainterventia prealabila a apelului. Singura cale de atac ordinara impotriva hotararii pronuntate
in prima instanta si neapelabila ramane recursul. In aceste cazuri recursulreprezinta al doilea si
ultimul grad de jurisdictie^4).Caile de atac sunt calificate ca extraordinare, daca ele pot fi executate
numai in cazurile siin conditiile specificate de lege. Codul de procedura penala califica apelul si
recursul cafiind cai ordinare, iar contestatia in anulare, revizuirea, recursul in interesul legii
suntcalificate ca extraordinare. Importanta practica a clasificarii cailor de atac in ordinare
siextraordinare vizeaza, in principal, urmatoarele aspecte^5):a) executarea hotararii penale este
suspendata pe durata termenului in care poate fiexercitata calea de atac ordinara, iar apoi pe timpul
judecarii acesteia, in vreme ce cailede atac extraordinare nu au, in principiu, efect suspensiv, b)
cat timp este deschisa calea ordinara de atac, nu se poate recurge la o cale de atacextraordinara,
insa caile de atac extraordinare se pot folosi concomitent,c) in unele situatii, calea de atac
extraordinara devine inadmisibila, daca partea interesata putea sa invoce motivul prin intermediul
caii de atac ordinare, dar nu a facut-o.

2.3 Trăsături caracteristice

Recursul prezinta urmatoarele trasaturi:a) este o cale de atac ordinara ca si apelul, intrucat si el
este un act obisnuit indesfasurarea normala a procesului penal, se efectueaza intr-un termen fix,
stabilit de lege(de regula 10 zile) si inlatura posibilitatea ca hotararea din ultimul grad de fond sa
devinadefinitiva si executorie. In literatura de specialitate s-a remarcat ca, in mod
exceptional,recursul se poate indrepta si impotriva unei hotarari definitive si executorii. Astfel,
potrivit art. 385^3 coroborat cu art. 365 C. pr. pen., partea care a lipsit atat de la judecatacat si de
la pronuntare poate declara recurs peste termen in cel mult 10 zile de la datainceperii executarii
pedepsei sau a obligarii la despagubiri civile. De aceea, s-a propus, delege ferenda ca recursul
peste termen sa fie reglementat ca un caz de repunere in termenulde recurs^1), b) este o cale de
atac, in principal, de drept, intrucat provoaca, de regula, un control partial, numai in drept. Aceasta
este, in esenta, ceea ce caracterizeaza recursul in raportcu apelul in ceea ce priveste limitele in care
se produce devolutia. Asadar, daca apelul devolueaza cauza atat in fapt cat si in drept, sub toate
aspectele, recursul o devolueaza cu precadere in drept. El repune in discutie nu intreaga cauza, ci
numai chestiunile de dreptsau de drept si de fapt si pentru motive bine determinate. El poate avea
11
loc numai pentrunulitati de fond si de forma, adica pentru erori de drept substantiale (materiale) si
procesuale (formale)^2). Starea de fapt nu este supusa controlului instantei de recurs.In mod
exceptional, recursul poate fi si o cale de atac de fapt sau de fapt si de drept cumsunt, de pilda,
cazurile in care se poate face recurs pe motiv ca „s-a comis o eroare gravade fapt" (art. 385^9 alin.
1 pct. 18 C. pr. pen.) ori in care „s-au aplicat pedepse gresitindividualizate "(art. 385^9 alin. 1 pct.
14 C. pr. pen.) ori „a fost gresit rezolvata laturacivila" (art. 385^9 alin 2 C. pr. pen.) sau „instanta
nu s-a pronuntat asupra unei fapte insarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la
unele probe administrate..."(art. 385^9 alin. 1 pct. 10 C. pr. pen.) precum si cele in care hotararile
judecatoresti nusunt susceptibile de a fi atacate cu apel. S-a remarcat faptul ca noua reglementare
arecursului, spre deosebire de reglementarea anterioara, nu mai asimileaza cazurile decasare cu
nulitatile de forma si de fond, intrucat in cuprinsul erorilor de judecata intra, dinmotivele aratate
mai sus, atat erori de drept cat si de fapt^3).- este, in principiu, o cale de atac de anulare, deoarece
tinde la obtinerea casarii sauanularii atacate. In mod exceptional recursul este si o cale de atac
mixta de anulare si dereformare atunci cand in cazurile prevazute de lege (art. 385^15 pct. 2 lit. a)
si b) C. pr. pen.) instanta de recurs insasi este cea care pronunta o solutie asupra fondului cauzei.
Oasemenea concluzie se impune si in cazul in care recursul este indreptat impotrivahotararilor
nesupuse apelului^4). Nu aceeasi calificare se poate acorda, insa, recursului,atunci cand instanta
admite recursul, casand hotararea atacata si dispune rejudecarea decatre instanta de recurs,
deoarece in aceasta situatie se da o singura decizie insolutionarea recursului, care este doar o
decizie de casare, cuprinzand termenul pentrurejudecare si a doua decizie ce nu priveste recursul
(care a fost anterior admis) cirejudecarea fondului cauzei, care se face dupa regulile primei instante
(art. 385^19 C. pr. pen.)^5)- este o cale de atac ireverentioasa, intrucat se adreseaza intotdeauna
unor instante judecatoresti superioare (tribunalul, tribunalul militar teritorial, curtea de apel,
curteamilitara de apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie) spre deosebire de alte cai de atac
deanulare, cum este, de pilda, contestatia in anulare, care se adreseaza aceleiasi instante(instanta
de recurs care a pronuntat hotararea a carei anulare se cere sau instantei la care aramas definitiva
ultima hotarare, dupa distinctiile facute de art. 389 C. pr. pen,),- nu pune in miscare o noua judecata
a cauzei in fond, ci doar o verificare a hotarariiatacate pe baza lucrarilor si materialului din dosarul
cauzei si a oricaror inscrisuri noi, prezentate la instanta de recurs.

2.4 Hotărârile penale supuse recursului

Potrivit reglementarii recursului, aceasta cale de atac cuprinde, prin cele doua forme deexercitare,
toate hotararile judecatoresti nedefinitive, cu limitarile prevazute de lege.a. Prima forma a
recursului, unde acesta este cea de a doua cale de atac, este apropiata deforma traditionala, fiind o
cale de atac predominanta in drept, prin care se urmaresterealizarea unei uniforme interpretari si
12
aplicari a legii in cauzele penale.Sentintele prin care se solutioneaza cauza sunt, de regula, supuse
apelului. Ele suntsusceptibile direct de recurs numai in situatia in care nu este deschisa calea de
atac aapelului. Prin aceasta, derogandu-se de la regula enuntata mai sus, se asigura un control
judecatoresc integral si nemijlocit asupra hotararilor de condamnare, de achitare sau deincetare a
procesului penal.Pot fi atacate cu recurs atat latura penala cat si latura civila a cauzei. De asemenea,
Este posibila atacarea separata cu recurs a laturii penale sau a laturii civile a cauzeiIn conformitate
cu prevederile art. 385^1 C. pr. pen., pot fi atacate cu recurs:a) sentintele pronuntate de judecatorii
in cazurile prevazute de lege, b) sentintele pronuntate de tribunalele militare in cazul infractiunilor
contra ordinii sidisciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani,c)
sentintele pronuntate de curtile de apel si Curtea Militara de Apel,d) sentintele pronuntate de sectia
penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie,d^1) sentintele privind infractiunile pentru care punerea
in miscare a actiunii penale seface la plangerea prealabila a persoanei vatamate,e) deciziile
pronuntate, ca instante de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curtide apel si Curtea
Militara de Apel.f) sentintele pronuntate in materia executarii hotararilor penale, afara de cazul
cand legea prevede altfel, precum si cele privind reabilitarea. Nu sunt supuse recursului:- sentintele
care sunt susceptibile de apel si ih privinta carora persoanele prevazute in art.362 C. pr. pen.
(oricare din persoanele care pot face apel, potrivit legii, inclusiv procurorul) nu au folosit calea
apelului, ori cand apelul a fost retras, daca legea prevedeaceasta cale de atac (art. 385^1 alin. ultim
C. pr. pen., asa cum a fost modificat prin

Legea nr. 141/1996). Prin aceasta dispozitie este consacrat principiul potrivit caruia nu se poate
face recurs omisso medioIn consens cu prevederile legale, in practica judiciara s-a considerat ca
este inadmisibilrecursul declarat de inculpat impotriva hotararii primei instante daca, desi acesta
adeclarat apel, si l-a retras^1). De asemenea, s-a mai decis ca inculpatul nu poate folosicalea de
atac a recursului daca apelul acestuia a fost respins ca tardiv, deoarece in aceastasituatie apelul se
considera ca inexistent^2).Aceasta inseamna, ca, de regula, nu se poate recurge la o cale de atac,
trecand sau sarind peste alta, care, legal, are prioritate, in acest fel, nu se poate recurge la recurs,
sarind pesteapel daca hotararea este susceptibila de a fi atacata cu apel. Atata vreme, insa, cat una
din persoanele prevazute in art. 362 C. pr. pen. a declarat apel, aceasta imprejurare profitatuturor
celorlalte persoane, carora le este deschisa calea de atac a recursului, fara, insa, caaceasta sa vizeze
si sentintele primei instante. In acest sens, art. 385^1 alin. ultim C. pr. pen. prevede expres ca
„impotriva deciziilor pronuntate in apel, persoanele prevazute inart. 362, chiar daca nu au folosit
apelul pot declara recurs", b. In cea de a doua forma, in care recursul este a doua cale de atac,
acesta imbraca formaapelului, si nu este limitat la motivele de casare prevazute pentru prima forma
arecursului, aratate in art. 385^9 C. proc. pen., iar instanta este obligata ca, in afaratemeiurilor

13
invocate si a cererilor formulate de recurent, sa examineze cauza sub toateaspectele de fapt si de
drept, solutiile fiind diferite de cele din apel, in recurs avand o altareglementare.

2.5 Titularii recursului

Cine poate fi titular al dreptului de recurs împotriva hotărârilor instanţelor de apel? Sunt în drept
a declara recurs împotriva hotărârilor instanţelor de apel:

• procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;

• condamnatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Deciziile de achitare sau de

încetare a procesului penal pot fi atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării
procesului penal;

• partea vătămată, în ce priveşte latura penală;

• partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura civilă;

• martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile

judiciare cuvenite acestora. În interesele martorului, expertului, interpretului şi a traducătorul,
poate fi depus apel de către avocatul acestora;

• orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau printr-un
act al instanţei (de ex.: persoana ale cărei interese legitime au fost lezate prin aplicarea sechestrului
dispus de instanță asupra bunurilor sale);

• apărătorul, reprezentantul/reprezentantul legal în numele inculpatului, părții vătămate,

părții civile şi a părții civilmente responsabile, precum şi de către avocat în interesele persoanei
ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.

Pot declara recurs titularii acestui drept, dacă nu au folsit calea de atac apelul? Din prevederile art.
420 alin. 4 CPP rezultă că exercitarea recursului este condiţionată de utilizarea prealabilă a
apelului, în cazul în care legea prevede această cale ordinară de atac. Titularii dreptului de apel,
care nu au folosit calea de atac a apelului, pot declara recurs numai dacă prin hotărârea atacată a
fost modificată soluţia primei instanţe şi prin aceasta s-a înrăutăţit situaţia recurentului. Procurorul
care n-a declarat apelul este titularul recursului ordinar, în cazul în care a fost admis apelul părţii
apărării. Inculpatul condamnat care nu a atacat cu apel sentinţa primei instanţe poate ataca cu
recurs decizia prin care, în urma admiterii apelului procurorului, s-a aplicat o măsură de siguranţă
şi a fost modificată soluţia dată în latura civilă, numai sub aspectul acestor modificări aduse
sentinţei. În acest caz inculpatul nu este în drept de a ataca cu recurs decizia privitor la existenţa
14
vinovăţiei şi la aplicarea pedepsei care au rămas stabilite prin sentinţă, nefiind casate în apelul
procurorului.

2.6 Motivele de recurs

Motivele de recurs sunt reglementate punctual de art. 482 din Legea nr. 134/2010, text juridic care
le califică drept „motive de casare”, spre deosebire de actualul Cod de Procedură Civilă care
prevede atât motive de casare cât şi motive de modificare a sentinţei. Dispoziţiile Legii nr.
134/2010 enumeră următoarele motive de casare: „1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit
dispoziţiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte
la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu
pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii; 3. când
hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în
condiţiile legii; 4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; 5. când, prin hotărârea
dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6.
când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii
ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; 8. când
hotărârea a fost dată cu încălcarea sau sau aplicarea greşită a normelor de drept
material”.Observăm, aşadar, că prevederile art. 482 din Legea nr. 134/2010 preiau în mare parte
motivele consacrate de actuala reglementare, cu câteva modificări: – este asimilată motivelor de
casare, situaţia, frecvent întâlnită în practică, în care judecata se face de un alt complet decât cel
stabilit aleatoriu; – se legiferează în mod expres ca motiv de casare, situaţia în care există autoritate
de lucru judecat; sintagma „încălcarea sau aplicarea greşită a legii”, prevăzută de art. 304 pct. 9
din actualul C.P.C. este înlocuită de expresia „încălcarea sau sau aplicarea greşită a normelor de
drept material”; punctele 6 şi 8 ale art. 304 din actualul C.P.C.[5] nu mai sunt preluate de Legea
nr. 134/2010.

2.7 Efectele recursului

Recursul produce urmatoarele efecte:

- efectul suspensiv de executare;
- efectul devolutiv;
- efectul extensiv;
- efectul neagravarii situatiei in propriul sau recurs.
Efectul suspensiv de executare

15
Potrivit art. 3859 C.proc.pen. , recursul este suspensiv de executare atat in ceea ce priveste latura
penala , cit si in ceea ce priveste latura civila , afara de cazul in care legea dispune altfel.In situatia
in care recursul a fost declarat in termen , se produce efectul suspensiv al recursului ope legis.In
literatura de specialitate se considera ca efectul suspensiv al recursului este o aplicatie a prezumtiei
de nevinovatie. Cata vreme prezumtia de nevinovatie nu este inlaturata printr-o hotarare penala
definitiva , opereaza si asupra executarii dispozitiilor de condamnare , amanand-o pana ce
vinovatia nu afost retinuta cu caracter definitiv56. Suspendarea executarii hotararii primei instante
sau a instantei de apel are loc in dispozitiile care privesc partea care l-a declarat. Astfel , recursul
inculpatului , suspenda executarea atat a laturii penale , cat si alaturii civile a cauzei.Pentru partile
care nu au declarat recurs sau la care recursul declarat nu se referea , hotararea este executorie la
data expirarii termenului de recurs.Recursul procurorului , declarat fara rezerve , suspenda
executarea tuturor dispozitiilor prin hotararea atacata. Efectul suspensiv al recursului se poate
caracteriza ca fiind:general - pentru ca toate hotararile penale supuse caii ordinare de atac nu pot
fi puse in executare daca nu s-a solutionat recursul sau nu a fost inlaturata posibilitatea exercitarii
lui prin expirarea termenului de declarare.

absolut - pentru ca se produce in toete cazurile cand se declara recurs , chiar cand acesta este
neregulat introdus. Pana cand inadmisibilitatea nu este constatata , si declarata de instanta de casare
, hotararea primei instante devine executorie , datorita acestui efect al recursului.

constant - se manifesta in permanenta si egala masura de cand se deschide posibilitatea atacarii

primei instante , deci din primul moment al curgerii termenului de recurs si pana la definitiva
solutionare a cauzei penale.

Efectul devolutiv al recursului

Notiunea de "devolutiune" isi are sorgintea in verbul latin "devolua" , care inseamna a transmite
, a face sa treaca ceva de la un subiect la altul.In cazul nostru este vorba despre transmiterea
dreptului de a judeca pricina de la instanta inferioara la cea superioara.Recursul , spre deosebire
de apel , nu poate avea efect devolutiv integral , ci numai partial. El devolueaza pricina in fata
instantei da casare numai in drept. Deci , devolueaza numai chestiunile de drept substantial (
material) sau formal ( procesual) care privesc cauza si investeste instanta de casare numai cu
controlul in drept , nu si in fapt ,al hotararii instantei de fond57.

Efectul devolutiv al recursului prezinta anumite limite determinate de:

persoana care l-a declarat;

persoana la care se refera declaratia de recurs;
16
calitatea pe care o are recurentul in proces,
Limitele efectului devolutiv al recursului , inraport cu calitatea procesuala a recurentului
Efectul devolutiv al recursului are anumite limite in sensul ca instanta judeca numai cu privire la
persoana care la declarat si la persoana la care se refera si numai in raport de calitatea pe care o
are in proces recurentul.Aceste limitari ale efectului devolutiv al recursului sunt o urmare a
caracterului facultativ al caii de atac ordinare. Astfel , daca numai unul dintre toti inculpatii
condamnati a declarat recurs , se considera ca ceilalti sunt multumiti de solutia pronuntata si la
data expirarii termenului de declarare a caii de atac ordinare , pentru ei , hotararea a ramas
definitiva.

3 Efectul neagravarii situatiei in propriul recurs

Conform dispozitiilor art. 372 C.proc.pen. , instanta de recurs , solutionand cauza , nu poate crea
osituatie mai grea pentru partea care a declarat recurs. Observamca regula non reformatio in peius
isi gaseste aplicarea si in materia recursului.Regula este incidenta nu numai in recursul partilor ,
ci si in recursul martorilor , expertului , interpretului , aparatorului sau altor persoane. Neagravarea
situatiei partii in propriul recurs isi gaseste aplicarea numai in ipoteza in care exista doar recursul
unei singure parti sau mai multor parti , care formeaza un grup de aceeasi pozitie
procesuala.Neconcilierea intre principiul " non reformatio in peius " si principiile legalitatii si
aflarii adevarului , in rezolvarea caii de atac a recursului , este rezolvata in favoarea principiului "
non reformatio in peius "Acesta regula actioneaza atat in fata instantei de recurs cat si intr-un alt
cadru procesual.

4 Efectul extensiv al recursului

In principiu , calea de atac a recursului profita numai celui care a folosit-o , adica recurentului , cu
exceptia cazurilor prevazute expres de lege , in care se acorda efect extensiv recursului.Extinderea
se aplica , in practica , fata de partile care se afla intr-un grup procesul cu al recurentului , avand
aceleasi interese legitime , cum ar fi mai multi inculpati , mai multe parti responsabile civilmente
, mai multe parti civile , mai multe parti vatamate.Desigur ca , recursul nu poate fi extins asupra
partilor cu interese contrare , deoarece acestora li s-ar crea o situatie mai grea ,ceea ce legea nu
ingaduie.Pentru a se aplica efectul extensiv al recursului , sunt necesare indeplinirea unor conditii
si anume: existenta cel putin a unui recurs declarat , existenta unor persoane care nu au declarat
recurs sau la care recursul nu se refera si instanta sa fi fost legal investita cu judecarea lui.In cazul
in care unicul recurs declarat - de parte sau de procuror - a fost retras , luandu-se act de aceasta
retragere , in lipsa unui recurs dispare si efectul extensiv , deoarece ceea ce nu exista nu poate
produce efecte.
17
 BIBLIOGRAFIE

1. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Repub- licii
Moldova nr. 122–XV din 14.03.2003, cu modificări şi completări până la 01 martie
2016: Titlul II Judecata, Capitolul IV CĂILE ORDINARE DE ATAC, Capitolul V
CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC.

2. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.22 din

12.12.2005 cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel cu
modificările şi completările ulterioare.

3. Mihai Poalelumgi, Igor Dolea, Tatiana Vîzdoagă (col) Titlul VII CĂILE DE ATAC//
Manualul judecătorului pentru cauze penale, Ch.2013, p. 379-431.
4. Dongoroz Vintilă, ş.a. Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea
generală, vol. V, Ediţia a II-a, Editura Academiei Române & Editura All Beck, Bucureşti,
2003
5. Grigore Theodoru, Drept procesual penal-partea generală, Editura Cugetarea, Iaşi, 1996
6. Poiană Ion, Păcurariu Ioana, Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2011
7. Selejan-Guţan Bianca, Protecţia europeană a drepturilor omului, Ediţia a 4-a revăzută şi
adăugită, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011
8. Selejan-Guţan Bianca, Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a II-a revăzută şi
adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008
9. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Repub- licii Moldova
nr. 122–XV din 14.03.2003, cu modificări şi completări până la 01 martie 2016: Titlul II
Judecata, Capitolul IV CĂILE ORDINARE DE ATAC, Capitolul V CĂILE
EXTRAORDINARE DE ATAC.
10. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.22 din 12.12.2005
cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel cu modificările şi
completările ulterioare.
11. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.9 din 30.10.2009 cu
privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală.
12. Mihai Poalelumgi, Igor Dolea, Tatiana Vîzdoagă (col) Titlul VII CĂILE DE ATAC//
Manualul judecătorului pentru cauze penale, Ch.2013, p. 379-431.

18
19