Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Povestea Lui Harap
Povestea Lui Harap
de ION CREANGĂ
1. FANTASTICUL
Straniul apare în operele ale căror întâmplări aparent neverosimile, ieşite din
comun şi înspăimântătoare au explicaţii raţionale. Ex.: romanele poliţiste.
2. BASMUL
Basmul popular şi cel cult au o serie de elemente comune, dar şi unele care le
diferenţiază. Este comună evoluţia narativă, care se poate reduce la o schemă,
conform căreia în situaţia iniţială se manifestă o lipsă. În Povestea lui Harap-Alb
lipsa iniţială se manifestă în lumea spre care se îndreaptă eroul, pentru că împăratul
Verde, fratele tatălui său, este bătrân şi are numai fiice, neavând pe cine să lase la
domnie. Lipsa iniţială este înlăturată prin acţiunea lui Harap-Alb care pleacă la drum
pentru a reface echilibrul.
Prima probă la care este supus eroul este înfrângerea ursului (a tatălui
deghizat în urs) care se află sub podul ce desparte împărăţia de lumea necunoscută.
Este o probă menită să-i testeze vitejia, bărbăţia şi curajul. Podul simbolizează
întotdeauna o trecere de la o lume la alta, de la cunoscut la necunoscut, sau de la
imaturitate la maturitate. Mezinul trece această probă cu ajutorul calului năzdrăvan
care „dă năvală asupra ursului”.
A treia probă, cea mai complexă dintre toate, presupune un alt set de probe
şi necesită mai multe ajutoare. Drumul spre împăratul Roş îi va aduce lui Harap-Alb o
serie de prieteni cu puteri supranaturale fără ajutorul cărora nu ar fi posibilă
îndeplinirea misiunii. În această etapă se conturează adevăratele calităţi ale eroului
care îl vor conduce spre tronul împăratului Verde. Primii adjuvanţi ai săi vor crăiasa
furnicilor şi căiasa albinelor. Trecând peste un pod el vede o nuntă de furnici pe care
decide să o lase să treacă pentru a nu pune în pericol viaţa acestora. Dând dovadă de
bunătate, este răsplătit de crăiasa acestora care îi oferă o aripă cu puteri magice: „când
îi avea vrodată nevoie de mine, să dai foc aripii, şi atunci eu împreună cu tot neamul
meu avem să-şi venim în ajutor.” Aceeaşi răsplată o primeşte şi de la crăiasa albinelor
pentru că fiindu-i milă de albinele pe care le întâlneşte le construieşte un stup: „pentru
că eşti aşa de bun şi te-ai ostenit să ne faci adăpost, vreu să-ţi fac şi eu un bine în
viaţa mea: na-ţi aripa asta, şi când îi avea vrodată nevoie de mine, aprinde-o, şi eu
îndată am să-ţi viu întru ajutor.”
Tot prin bunătate şi toleranţă faţă de alte fiinţe îi câştigă drept prieteni
devotaţi pe cei cinci năzdrăvani: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-
Lungilă. Aceste cinci personaje se integrează perfect în lumea basmului. Şi ei au
trăsături umane: Gerilă este o „dihanie de om”, Flămânzilă „o namilă de om”, Setilă
„o nanie de om”, Ochilă „o schimonositură de om”, iar Păsări-Lăţi-Lungilă e „o
pocitanie de om”, dar fantasticul în cazul lor se produce prin exagerarea unei trăsături
până la limita absurdului. Descrierile lor sunt pitoreşti şi subliniază mai ales talentul
autorului de a realiza descrieri inedite care se îmbină cu umorul. Descrierea lui Gerilă
este mai mult decât elocventă în acest sens: „omul acela era ceva de spăriet: avea
nişte urechi clăpăuge şi nişte buzoaie groase şi debălăzate. Şi când sufla cu dânsele,
cea de deasupra se resfrângea în sus peste scăfârlia capului, iar cea de desupt atârna
în jos, de-i acoperea pântecele. Şi ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea
promoroaca mai groasă de o palmă. Nu era chip să te aproprii de dânsul, că aşa
tremura de tare, de parcă-l zghihuia dracul.”
La curtea împăratului Roş Harap-Alb este supus unor noi probe pe care le
trece datorită puterii supranaturale a ajutoarelor sale. Împăratul Roş, „vestit pentru
bunătatea lui nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită”, le oferă găzduire într-o
casă de aramă, probă de care grupul de prieteni trece datorită lui Gerilă. Proba focului
constă în înnoptarea în această casă menită să le aducă pieirea, sub care se află un foc
din 24 de stânjeni de lemne. Gerilă răceşte casa şi astfel scapă cu viaţă. Proba mâncării
şi a băuturii nu este mai prejos decât prima: peţitorii trebuie să consume „12 harabale
cu pâine, 12 ialoviţe fripte şi 12 buţi pline cu vin din cel hrănit”. Proba va fi dusă la
îndeplinire de către Flămânzilă şi Setilă. Urmează alegerea macului de nisip care se
realizează cu ajutorul furnicilor. Păzirea fetei împăratului transformată în pasăre este a
patra probă, care pune la încercare atât îndemânarea lui Ochilă care o vede cnd se
ascund după lună, cât şi îndemânarea lui Păsări-Lăţi-Lungilă care se întinde şi o
prinde. Următoarea probă este specifică basmului popular şi constă în ghicitul fetei
dintre trei femei identice, şi va fi rezolvată cu ajutorul albinelor. Fata de împărat
impune o ultimă probă: calul lui Harap-Alb şi turturica ei trebuie să aducă „trei
smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă, de unde se bat munţii în capete.” Calul
obţine obiectele magice prin vicleşug, furându-le de la turturică şi astfel fata
împăratului Roş este obligată să-l însoţească pe Harap-Alb la curtea împăratului
Verde. Această călătorie reprezintă o nouă probă pentru erou, deoarece trebuie să-şi
respecte jurământul faţă de Spân deşi se îndrăgosteşte de fată. El nu îi mărturiseşte
reala sa identitate, dar fiind „o farmazoană cumplită” şi având puteri magice, ea ştie
care este adevărul.
4. PERSONAJUL HARAP-ALB
Harap-Alb este cel mai reprezentativ dintre eroii pozitivi ai lui Creangă. El
nu are trăsături supranaturale, puterea lui stă în gândul lui bun. La fel ca şi alte
personaje din poveştile autorului, Harap-Alb e omenos şi milostiv.
Încă de la începutul basmului, fiul cel mic al Craiului îşi va dovedi calităţile
de erou, fiind singurul dintre cei trei fraţi care este afectat de dojana tatălui şi mâhnit
de faptul că reprezintă un motiv de ruşine pentru acesta. Apoi se observă trăsăturile lui
fundamentale, mila şi bunătatea, care îl ajută să-şi facă ajutoare ce îl vor sprijini în
călătoria sa, cum ar fi Sfânta Duminică şi calul năzdrăvan. În acelaşi timp, este şi iute
la mânie deoarece se cam repede la cerşetoarea din grădină, neştiind că este Sfânta
Duminică, şi loveşte calul care i se pare răpciugos. După ce trece de capcana pe care i-
o întinde tatăl şi care era menită să-i probeze vitejia, eroul pleacă în călătoria sa
iniţiatică. Dând dovadă de naivitate, dar şi de lipsă de experienţă de viaţă, fiul
craiului nu ascultă sfaturile date de tată la plecare şi se lasă păcălit de Spân.
Neascultător cu tatăl, se dovedeşte însă supus în relaţia cu Spânul, din al cărui cuvânt
nu iese.
Probele la care este supus sunt menite a-l pregăti ca viitor conducător,
moştenitor al tronului unchiului său, dar şi în vederea căsătoriei.
Umorul este realizat prin mijloace diferite, cum ar fi: exprimarea mucalită
(asocierea surprinzătoare a unor cuvinte: „să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”),
ironia („Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea
lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea auzită.”), poreclele şi apelativele
caricaturale („ţapul cel roş”, „farfasiţi”, „Buzilă”), zeflemisirea („Tare-mi eşti
drag!... Te-aş vârî în sân, dar nu încapi de urechi...”), diminutive cu valoare
augmentativă („buzişoare”, „băuturică”), caracterizări pitoreşti (descrierea celor
cinci năzdrăvani), scene comice (cearta dintre Gerilă şi ceilalţi în casa de aramă),
citate cu expresii şi vorbe de duh („Dă-i cu cinstea, să peară ruşinea.”).