IV. 13.

Suportul de curs

Oratoria didactica si sustinerea prezentarilor in public

- Suport de curs -

MODULUL I: ORATORIA DIDACTICA

 1.1ORATORIA DIDACTICA IN ACTIVITATEA INSTRUCTIV
EDUCATIVA

ORATORIE - Arta de a compune si de a rosti discursuri; arta de a vorbi convingator

si frumos in public; elocventa, retorica, oratorism.
“Oratoria este arta de a vorbi in public pentru a-i convinge pe ascultatori.”
Cicero
“Oratoria este folosirea tuturor mijloacelor de convingere pe care le avem la
indemana.”
Aristotel
Educatia reprezinta astazi modalitatea prin care societatile moderne isi pot asigura
dezvoltarea pe termen mediu si lung.
Puterea cuvantului rostit este incontestabila.
Grecia antica este locul unde discursul si vorbirea in public au fost ridicate la rang de
arta. Demostene era considerat a fi unul dintre cei mai mari oratori, insa practica oratoriei nu
se limita doar la elitele societatii ateniene. Oratoria era considerata parte esentiala a educatiei
unui om.
Discursul de la Gettysburg (alaturi de discursul „Casa dezbinata”) este unul dintre
cele mai cunoscute si citate discursuri ale lui Abraham Lincoln. Tinut cu ocazia inaugurarii
cimitrului de la Gettysburg, construit pentru soldatii cazuti in acele locuri in timpul
razboiului, Lincoln, prin acest discurs, a redefinit razboiul civil ca o lupta nu doar pentru
pastrarea Uniunii, ci ca „o noua nastere a libertatii”, care avea sa aduca adevarata egalitate
tuturor cetatenilor si care avea sa creeze o natiune unita. Iata cateva metode folosite in
discursul sau: si-a convins publicul prin argumente comune, in care credeau toti, a repetat
cuvintele importante (noi de 10 ori, aici de 8 ori, dedicat/dedicare de 6 ori, natiune de 5 ori),
a structurat discursul cronologic (trecut-prezent-viitor), nu a fost subtil si nu a facut aluzie,
pur si simplu a folosit clar cuvintele care au indemnat audienta la actiune.

A fi un orator bun inseamna multa munca.

O idee preconceputa este ca arta oratoriei tine de un talent innascut si nu poate fi
invatata, ceea ce nu este adevarat. Demostene, inainte sa ajunga un mare orator, mergea la
ocean si incerca sa recite discursuri mai tare decat valurile, in incercarea de a-si imbunatati
enuntul, el a recitat discursuri in timp ce gura lui era plina de pietricele si zilnic si-a practicat
vorbirea in fata unei oglinzi, imbunatatind orice defect corporal sau de vorbire (avea un tic
nervos de a ridica un umar in timp ce vorbea, asa ca a pus o sabie deasupra care i-ar fi taiat
umarul daca l-ar fi ridicat).
Oratoria nu inseamna doar vorbire, ci inseamna vorbire care apeleaza la sentimentele
noastre cele mai nobile, anima suflete, stimuleaza pasiunile si emotiile si inspira.
Puterea cuvantului vorbit este incontestabila. In istorie gasim mari discursuri care au
influentat viitorul; discursuri importante care au motivat oamenii sa lupte impotriva
nedreptatii, sa elimine tirania si sa-si dea viata pentru o cauza nobila. Cuvintele pot face
oamenii sa se schimbe, sa rada, sa planga, sa-si redobandeasca valorile sau sa simta ca sunt
patrioti.
Putem afirma ca oratoria este arta de a convinge un auditoriu de justetea ideilor
expuse printr-o argumentatie bogata, riguroasa, pusa in valoare de un stil ales.
Succesul in oratorie depinde de mai multe variabile, fiecare dintre acestea jucand un
rol important. Aceste variabile sunt: oratorul, mesajul, audienta si mediul.
Elementele de mai sus sunt interdependente, principalele aspecte ale fiecaruia dintre
ele fiind:
 orator: calitati, cunostinte, atitudine, mod de pregatire, mod de prezentare, etc.
 mesaj: continut, metode de transmitere, instrumente folosite in transmitere, etc.
 audienta: nevoi, stil de invatare, relatiile din cadrul grupului, etc.
 mediu: incaperea in care are loc discursul, lumina, zgomot, etc.
Exista patru criterii ale excelentei ce trebuie sa fie atinse si dezvoltate permanent in
oratorie: relevanta, aplicabilitatea, noutatea si surpriza.
1. Relevanta
Se refera la intelegerea intocmai a nevoilor participantilor ca organizatie, echipa si
individ. Acest lucru inseamna capacitatea de a diferentia intre nevoia descrisa si cauza reala.
De aceea, este foarte importanta perioada de analiza a necesitatii tematicii alese in oratorie.

2. Aplicabilitatea
Se refera la pragmatismul tehnicilor, instrumentelor si comportamentelor insusite in
timpul discursului. Un discurs trebuie sa se incheie cu definirea obiectivelor individuale, care
vor fi urmarite pana la atingerea lor, de catre participanti.
3. Noutatea
 Teoriile, instrumentele, tehnicile sunt intr-o permanenta schimbare. In masura in care
oratorul tine seama de aceasta dezvoltare continua, va asigura cresterea eficientei discursului
in cadrul grupului, a echipelor si a unitatilor scolare in care lucreaza.
4. Surpriza
Este ceea ce se cheama “efectul WOW!”. Realizarea unui ancoraj pozitiv presupune
introducerea in timpul discursului a acelor activitati sau intamplari care sunt reprezentative
pentru conceptele utilizate si care surprind auditoriul. Un aspect esential este cultivarea
sentimentului de celebrare.
Cuvantul nu este intamplator. Confucius vedea in forta cuvintelor ceva important
despre natura umana, fapt ce face posibila influentarea interlocutorului, schimbarea directiei
si continutului gandirii lui prin semnificatia si incarcatura afectiva a mesajului. S-ar putea
spune ca prin cuvant o persoana o modeleaza pe alta. Strategia cea mai directa si cu un inalt
grad de eficacitate in influentare este persuasiunea, componenta esentiala a oratoriei.
Prima calitate a mesajului persuasiv (de exemplu: a-i determina pe elevi sa isi invete
lectiile), este captarea atentiei auditoriului, de aici importanta este accesibilitatea
argumentelor si seminificatiilor, retinerea acestora in planul convingerilor si aspiratiilor
audientilor. Studiile ulterioare au simplificat tabloul persuasiunii rezumandu-l la intelegere si
acceptare. In timp ce intelegerii i se asociaza o baza dinamica caracterizata de motivatie,
interes, utilitate, acceptarii i se asociaza o baza cognitiva de procesare critica a mesajului si
raportarea argumentelor la experienta anterioara proprie.
Subiectii audientei atribuie sursei competenta si credibilitate, reprezentand-o ca
detinatoare de date pe care le transmite cu acuratete, fara denaturare. Cu cat sunt mai
implicati in problematica discursului, cu atat mai mult ei iau in seama profesionalismul si
gradul de educatie, inteligenta emitentului. Ascultand mesajul oratorului, auditoriul isi
intaraste reprezentarile pe care le are despre caracterul si competenta acestuia. Nu exista o
formula, un algoritm pentru credibilitate. Demersul este euristic, cu elemente intuitive,
imagistice, analogice si de extrapolare, toate cu amprenta personala.
Identificarea cu sursa de comunicare, oratorul, este un proces spontan ce
conditioneaza schimbarea de atitudine. Relativ independent de situatiile in care apar, unele
persoane sunt definite ca fiind atractive. La o prima impresie, privirii i se impune prezenta
fizica iar ulterior aceasta este intregita prin atribuiri de alte note – inteligenta si alti indicatori
de competenta. In conceptia psihologiei umaniste a autorealizarii, complementaritatea,
imaginea pozitiva a discursului este promovata si sustinuta de o personalitate cu care publicul
se identifica prin forta atractiei si perspectiva autoimplinirii.
 Un procedeu sigur este miza discrepantei: continutul mesajului sa surprinda si sa dea
de gandit. Discrepanta vine in serviciul credibilitatii atunci cand auditoriul este implicat in
tematica discursului. Elevii au o curiozitate nativa pentru nou si un interes constant pentru
performanta si cariera. Fenomenele de dezangajare intalnite la elevi sunt explicabile in mare
parte prin nepracticarea discrepantei, a spectaculozitii prezentarii problematicilor si
adevarurilor stiintifice.
Scopul discursului este ca vorbitorul sa comunice informatii noi, pareri, exemple din
propria perspectiva. Oratorul este un prezentator care isi expune punctul de vedere urmarind
sa transmita un anumit mesaj, sa transfere participantilor anumite cunostinte.
In functie de scop, se deosebesc patru tipuri de discursuri:
 sa clarifice ceva;
 sa convinga;
 sa indemne la fapte;
 sa amuze.
Oratoria este importanta in orice sfera de activitate, cu atat mai mult in domeniul
educational.
Situatiile in care personalul didactic este nevoit sa vorbeasca elocvent nu reprezinta
doar simple ocazii ci constituie un mod de manifestare al profesiei: in sala de clasa, la
activitati din cadrul comisiei metodice din scoala, cercuri pe discipline, consfatuiri,
concursuri, olimpiade, sesiuni stiintifice si simpozioane, prezentarea ansamblurilor artisitce,
sustinerea discursurilor in cadrul festivitatilor de deschidere a noului an scolar, competitii
sportive, in cadrul activitatilor extracurriculare – proiecte educative si de parteneriat, excursii,
tabere, actiuni social culturale la muzee, intrepinderi, teatru, biblioteci si multe alte situatii.
Relatia educator – educat constituie una din problemele majore ale invatamantului
contemporan si se impune mai mult ca oricand luarea in considerare a acestei relatii pe fondul
careia se realizeaza sarcinile complexe ale formarii personalitatii elevului.
In viziunea pedagogiei moderne aceasta relatie este conceputa ca fiind una de mare
complexitate in care personalitatea elevului este educata de personalitatea educatorului, ceea
ce face necesara o aboradare interpersonala plurisubiectuala, dialogata, a interactiunii
pedagogice, capabila sa asigure nu numai dimensiunea informational – operationala a
transmiterii de cunostinte ci si dimensiunea umana, psihosociala, a cresterii si coevolutiei in
comun a partenerilor de interactiune: profesorul si elevii.
 Cadrul didactic nu mai reprezinta doar persoana care propune continuturi, da lectii,
formeaza sarcini, are anumite conduite, ci are rolul de a stimula si intretine activismul
investigator, de a crea conditiile in care elevul sa descopere si sa isi puna probleme, sa
contribuie la stimularea activitatii si angajarii acestuia in procesul propriei formari.
Stimularea si mentinerea interesului elevilor in timpul procesului educativ necesita
competente oratorice.
Oratoria impune o etica a capacitatii de a prezenta/sustine informatii, fiind insotita de
mijloace de expresie verbale, nonverbale, paraverbale. Oratorul are nevoie de inzestrarea de a
construi discursuri, de a prezenta clar, logic, corect si de a asculta cu interes.
Abilitatea de oratorie se realizeaza prin insusirea capacitatii de prezentare a mesajului,
de povestire si motivare a ascultatorului. Pentru maturizarea progresiva a acestei abilitati se
impune un exercitiu permanent de imbogatire si nuantare a vocabularului, de structurare a
mesajelor in discurs in mod coerent, de a respecta corectitudinea, claritatea si precizia
enunturilor.
Stiinta vocii umane se numeste paralingvistica si are in vedere, in contextul oratoriei,
urmatoarele aspecte:
 calitatile vocii: domeniu de frecvente, controlul miscarii buzelor, articularea
cuvintelor, ritm, rezonanta vocii, viteza de vorbire;
 Caracteristicile vocale: ras, plans, soptit, oftat;
 Parametrii vocali: intensitate, inaltime, extenstia vocii;
 Separatori vocali: ii, ãã, mm, aa, pauzele.
Ritmul prea rapid poate genera neintelegerea mesajului, iar cel prea lent plictiseala.
Pauzele intre propozitii sau cuvinte pot fi folosite pentru a accentua anumite parti, pentru a da
timp de gandire, a-l forta pe interlocutor sa spuna mai mult. Ticurile, ezitarile, repetarea
necontrolata a unor cuvinte sunt erori de paralimbaj.
In oratoria didactica un rol important il au miscarile gestuale. Pentru ca elevii
urmaresc ficare miscare si ii impresioneaza modulatiile vocii atunci cand cadrul didactic
sustine un discurs apeleaza la anumite miscari. Exagerarea reactiei mimico-gestuale induce in
eroare interlocutorul iar mesajele pot fi interpretate in mod eronat. Privirea cadrului didactic
poate semnifica multe, poate fi de incurajare, dojenitoare, nemultumitoare, si pentru ca toate
acestea se transmit, elevul va intelege situatia.
Profesorul este permanent in relatie cu elevul, cu deprinderile, obisnuintele, ticurile
verbale sau nonverbale si chiar cu dispozitia sa de moment. Aceste elemente in oratoria
didactica reprezinta nota sa strict personala. Relatia din binomul educational are de suferit
daca profesorul are trasaturi de personalitate negative. Negativismul si rigiditatea sunt
elemente care induc modificarea mesajului catre elev.
Cadrul didactic este o personalitate cate ajuta la formarea altor personalitati.
Perceptia, limbajul, inteligenta, atentia, motivatia, atitudinile si abilitatile sale se structureaza
si se orienteaza in sens pedagogic, mediind realizarea conduitei de instruire si educare:
transmiterea de cunostinte, formulare a unor instructiuni si indicatii, oferire de raspunsuri,
punere de intrebari, stimulare si incurajare, motivare, organizare si coordonare a activitatii de
invatare; control, corectie, evaluare.
Competentele oratorice cumuleaza intregul ansamblu de abilitati personale si implica
toate formele de comunicare si de manifestare in general: competente lingvistice, discursive,
situationale, paraverbale, intelectuale, informationale, etc.
Oratoria in contextul didactic inseamna eficacitate in educatie. O relatie eficienta intre
profesor si elev conduce la intelegerea si acceptarea din partea elevului a mesajului. Elevului
trebuie sa i se ofere posibilitatea de a actiona, de a adresa intrebari, de a formula pareri
personale. Exista moduri de abordare care duc la eficientizarea relatiei, dar exista moduri care
au efect opus.
Pentru contemporaneitate, a fi pedagog inseamna, inainte de toate sa stii sa explici, sa
etalezi clar in fata elevilor un anumit continut, sa clarifici si sa rezolvi metodic sarcini
didactice, sa-i motivezi si sa ii incurajezi pe elevi sa participe activ la activitatea educationala.
In activitatea didactica oratoria inseamna sa folosesti tehnici verbale si nonverbale
prin care sa il convingi pe elev ca invatarea aduce bucurie si este benefica pentru educatia si
formarea lui.
V. Pavelcu considera ca arta de a preda presupune atat stapanirea cunostintelor,
claritatea si plasticitatea expunerii, cat si aptitudinea deosebita de a te transpune in situatia
ascultatorului, a elevului. In activitatea didactica, empatia capata valente aptitudinale,
devenind o insusire fara de care nu se poate obtine eficienta maxima in profesie.
Mijloacele prin care isi realizeaza educatorul vorbirea sunt multiple insa foarte
important este modul in care reuseste sa frazeze. Frazarea adecvata duce la claritatea
transmiterii ideilor, in caz contrar receptarea mesajului de catre elev ar fi eronata.

Persuasiunea – element cheie in oratoria didactica

“Cea mai puternica arma a influentarii este propria ta integritate” Zig Ziglar
 Cadrul didactic este acel formator de caractere care trebuie sa detina maiestria de a
trezi interesul, de a pregati terenul pe care se vor cultiva puterile native ale discipolilor sai.
Acesta are rolul de a combina stiinta cu arta, tehnica de lucru cu talentul, experienta cu
initiativa, tactul cu maiestria, calmul cu entuziasmul, cautarile cu siguranta, de a imbina
modelele traditionale cu cele moderne, activ-participative, incurajuand motivarea invatarii
prin dialog, astfel permitand fiecarui elev sa isi pastreze individualitatea prin decodificarea in
mod personal a mesajelor.
Ne dorim sa fim cat mai convingatori atat in viata publica cat si in cea privata, vrem
sa comunicam eficient cu ceilalti pentru a ne atinge obiectivele, pentru a ne bucura de succes
si de recunostinta celor din jur.
Avem nevoie sa convingem cand educam copiii, cand ne adresam superiorilor, in
discutiile cu colegii, cu elevii, cu parintii, cand trebuie facuta o declaratie sau cand se
incearca evitarea/solutionarea unui conflict.
Obiectivele stabilite, ideile, mijloacele, planul sau entuziasuml ne pot ajuta sa
realizam ceva, insa factorul esential in baza caruia se ating toate acestea este maniera in care
comunicam celorlaltii ideile noastre. Succesul este de partea celor care stiu sa comunice
eficient, influentand decizia finala in favoarea lor.
Comunicarea didactica are drept model intentia de a modifica personalitatea
receptorului in sensul dorit si prefigurat de finalitatile educationale propuse. Este vorba
despre un proces complex de generare de comportamente durabile, motivate si integrate, sau
de schimbarea unor atitudini si comportamente ale elevilor. Pentru realizarea acestor
obiective se apeleaza la un ansamblu de canale si de proceduri care sa faca mai profitabile
interventiile didactice.
Nu este suficient sa fie enuntata o informatie pentru ca aceasta sa influenteze
comportamentul sau sursa enuntatoare sa fie atragatoare. Daca un cadru didactic doreste cu
adevarat sa il influenteze pe elev va trebui sa isi propuna in mod explicit atingerea acestor
finalitati.
Puterea exercitata de comunicare in calitatea ei de factor de influentare a celuilalt este
indiscutabila, de aceea se pare ca dimensiunea convingerii si dimensiunea persuadarii sunt
cele doua laturi inseparabile ale unui proces de comunicare didactica.
Oamenii nu se nasc cu convingeri ci trebuie sa si le formeze, aceasta formare incepe
de la varste fragede si continua pe parcursul intregii vieti, astfel ca unii dintre primii
formatori de convingeri sunt dascalii, iar principalul instrument de formare al lor va fi
oratoria didactica.
 Conform DEX, persuasiunea semnifica actiunea, darul sau puterea de a convinge pe
cineva sa creada, sa gandeasca sau sa faca un anumit lucru. Ea este asociata cu o idee care se
impune doar la un individ sau la un grup, in virtutea unor determinari individuale, interes,
impresionabilitate, context individual.
In cadrul oratoriei didactice apelam deseori la efectele persuasiunii. Prin intermediul
mecanismelor de ordin discursiv si comunicational se asigura impresionabilitatea elevului,
astfel el isi asuma o idee, luptand pentru sustinerea ei si actionand pentru punerea in practica.
Inflexiunile vocale, intonatiile bogate si rafinate, accentuarea cuvintelor, miscarile
corpului si mimica fetei sunt elemente care maresc forta mesajului, creeaza emotii si
sentimente, motiveaza receptorul si pot duce la modificarile atitudinale asteptate.
Mecanismul persuasiuii vizeaza natura argumentelor utilizate in relatia deontologica
pentru a-l face pe interlocutor sa isi asume o idee. Sugestii gasim in Retorica lui Aristotel, in
distinctia pe care o propune intre etos – persuasiune bazata pe statutul oratorului, logos –
bazata pe logica argumentarii si pathos – persuasiune prin apelarea la emotii.
Prestigiul si autoritatea pot constitui in multe situatii elemente fundamentale ale
persuasiunii. Trecand in sfera relatiilor comunicarii de tip didactic, putem concluziona ca
ideile profesorului se impun in mintea elevului pentru ca el este considerat o autoritate. De
cele mai multe ori elevul accepta o schimbare de comportament pentru ca asa i-a cerut
profesorul. Aceste forme au un efect nociv pentru acuratetea si finalitatea comunicarii
didactice si vor face ca elevul sa fie constrans sa isi asume idei, sa isi modifice un
comportament, sa initieze o actiune.
Expresivitatea oratoriei didactice, a limbajului pe care il utilizam creeaza de cele mai
multe ori efecte puternice, profunde si persistente asupra receptorului. Limbajul expresiv,
realizat prin intonatie, accent, pauze, ritm, modul de utilizare a figurilor de stil, impresioneaza
receptorul.
Inflexiunile vocale, intonatiile rafinate, accentuarea cuvintelor, miscarile corpului si
mimica fetei sunt elemente care maresc forta mesajului, creeaza emotii si sentimente,
motiveaza receptorul si pot duce la modificarile atitudinale asteptate. Expresivitatea este
considerata un imperativ al comunicarii umane, regasindu-ne in actul comunicarii, si asigura
un grad inalt al impresionabilitatii receptorilor.
Studiile de psihosociologie remarca faptul ca expresivitatea limbajului tine si de stilul
comunicarii didactice. Stilul subliniaza ceea ce limbajul exprima.
 Elevul este influentat de natura argumentelor aduse de profesorul sau, de
expresivitatea limbajului pe care acesta il utilizeaza, de amplificarile pe care le pot realiza
unele elemente ce tin de paraverbal si nonverbal.
Un tip complex de comunicare este cea educationala, care se refera la relatia cadru
didactic – elev. Specificul acestei relatii este exprimat prin oratorie in toate activitatile
didactice.
Oratoria didactica devine element esential al realizarii unei instruiri active, fiind astfel
realizate mai bine obiectivele formative, cresterea sanselor de succes si progres scolar pentru
elevi, rezolvarea obiectivelor afectiv atitudinale, prin procesul invatarii. Aceasta se
desfasoara intr-un mediu adecvat in care se produce o actiune de educare ce implica
comportamentul personalitatii elevilor in curs de formare.
Devine autentica in momentul in care fiecare personalitate implicata se angajeaza in
intregime, isi manifesta cu sinceritate emotiile, ideile, experientele, numai in acest mod se
poate modifica personalitatea, producandu-se schimbari profunde in gandire si atitudini.
Totul este centrat pe elev, acesta fiind principalul reper fata de care cadrul didactic isi
formuleaza discursul.
Specificul consta in faptul ca ne aflam la confluenta dintre elaborarea stiintifica si una
artistica, ceea ce presupune din partea profesorului o atenta cunoastere a psihologiei elevului,
obligatorie in procesul educativ pentru ca permite o instruire diferentiata in functie de
capacitatea de intelegere a elevului.
Cadrul didactic nu trebuie sa fie un manipulator de teorii, formule, ci un formator de
caractere, cu maiestria de a starni interesul.
Rolul cadrului didactic este de imbina metodele expozitive traditionale cu cele
moderne, participativ active, incurajand afirmarea invatarii prin dialog. Clasa de elevi nu este
o suma de indivizi, ci fiecare elev isi pastreaza individualitatea, decodificand in mod personal
mesajele.
Profesorul are datoria de a proiecta si dirija circuitul continuturilor scolare precum si
sarcina de a favoriza starile afectiv-emotionale si atitudinale. In relatia de comunicare, acesta
isi asuma rolul de partener de dialog iar elevii trebuie sa simta ca sunt asculatati si intelesi.
Comunicarea didactica este una de continuturi purtatoare de instruire, are un efect de
invatare si urmareste modificarea si stabilirea comportamentului.
Profesorul trebuie sa detina competente oratorice si comunicationale pentru asigurarea
procesului instructiv-educativ in mod eficient.
Semnificatia mesajului verbal, vocal, vizual
In timp de vorbeste, omul dezvaluie o cantitate imensa de informatii, dar nu atat prin
cuvinte (comunicare verbala), cat prin voce (limbaj paraverbal) si prin limbajul trupului,
gestica, mimica (comunicare nonverbala).
Secventa verbala a oricarui proces de comunicare se realizeaza exclusiv prin
intermediul cuvintelor si serveste, cu precadere, la formularea, stocarea si transmiterea
cunostintelor.
In cadrul comunicarii, mesajele pot sa se refere si la emotii, sentimente, dorinte,
atitudini, intentii, angajamente si se pot asocia cu multiple forme de influentare, desi, evident,
componenta cognitiva este cea mai importanta.
Dat fiind faptul ca, de cele mai multe ori comunicarea orala se realizeaza fata in fata,
emiterea variaza permanent in functie de retroactiunea receptorului. Emitentul poate repeta de
mai multe ori un mesaj, daca sesizeaza ca acesta nu a fost receptat, il poate reformula, daca
banuieste ca nu a fost inteles, sau se poate opri din vorbire daca tacerea prelungita si
nejustificata ii sugereaza un refuz al acceptarii.
Cuvintele sunt emise si interpretate intr-un foarte bogat context de semne nonverbale.
Uneori nu conteaza atat de mult ce spui ci felul in care spui.
Mesajul oral poate fi transmis prin trei tipuri de mesaje:
- mesajul verbal - constituie ideile pe care le transmitem.
Mesajul verbal trebuie sa fie consistent, clar, profund, inteligibil. Creierul gandeste in
imagini pe care va incerca sa le construiasca cu cuvinte adecvate, accesibile
publicului.
- mesajul vocal - constituie forma in care sunt pronuntate cuvintele si se transmite prin:
• volumul
• ritmul
• modulatia sau intonatia
• dictia sau pronuntia.
- mesajul vizual - constituie ceea ce interlocutorii vad la orator si se refera la:
• expresia fetei
• gesturile, pozitia corpului, miscarile mainilor si a bratelor
 Indiferent de importanta sau atractivitatea mesajului pe care doriti sa-l transmiteti, acesta
nu va fi transmis eficace daca nu este sustinut de o comunicare verbala, vocala si non-verbala
adecvata.
Albert Mehrabian sustinea ca din totalul mesajelor emise de un individ 7 % sunt
verbale, exprimate prin cuvinte, 38 % sunt mesaje vocale (inflexiuni ale vocii, tonalitate,
ritm) si 55 % sunt mesaje non-verbale (limbajul corpului: gestica, mimica, pantomimica). De
aceea trebuie sa fim atenti ca mesajul pe care-l transmitem verbal sau vizual sa nu fie in
contradictie cu semnalele pe care le transmitem non-verbal sau vocal.
Credibilitatea genereaza interiorizarea mesajului – cu cat persoanei care transmite
mesajul i se atribuie o mai mare credibilitate, cu atat receptorul va adopta comportamentul
prescris, deoarece nu se indoieste de veridicitatea informatiilor (adera la mesaj pentru
valoarea sa intrinseca, il integreaza in cunoastintele sale avand certitudinea ca ii va fi util).
Atractia sursei antreneaza identificarea – receptorul accepta mesajul datorita faptului
ca doreste sa aiba o relatie pozitiva cu sursa (acceptarea mesajului ia forma unei manifestari a
afectiunii).
Autoritatea genereaza conformare – informatiile sunt acceptate pentru a obtine de la
sursa o recompensa sau pentru a evita o sanctiune.
Procesul de invatamant este un act de comunicare. Eficienta transmiterii mesajului
este conditionata de mai multi factori a caror cunoastere si dirijare pot sa diminueze
diferentele ce apar intre ce vrea sa comunice cadrul didactic si ce inteleg si retin elevii.

Rolul oratoriei in activitatate educationala

Sarcina cadrului didactic este de a concepe si a pune in practica modalitati de a motiva
elevii sa isi atinga potentialul, tintele si idealurile.
“Sa nu-i educam pe copiii nostri pentru lumea de azi. Aceasta lume nu va mai exista
cand ei vor fi mari si nimic nu ne permite sa stim cum va fi lumea lor. Atunci, sa-i invatam sa
se adapteze.” (Maria Montessori –”Descoperirea copilului”)
Pedagogul american Bruner (1970) considera ca „oricarui copil, la orice stadiu de
dezvoltare i se poate preda cu succes, intr-o forma intelectuala adecvata, orice tema”, daca se
folosesc metode si procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, daca materia este
prezentata „intr-o forma mai simpla, astfel incat copilul sa poata progresa cu mai multa
usurinta si mai temeinic spre o deplina stapanire a cunostintelor”.
 Oricat ar fi de importanta educatia realizata prin procesul de invatamant, ea nu
epuizeaza sfera influentelor formative exercitate asupra copilului. Ramane cadrul larg al
timpului liber al copilului, in care viata capata alte aspecte decat cele din procesul de invatare
scolara. In acest cadru, numerosi alti factori actioneaza, pozitiv sau nu, asupra dezvoltarii
elevilor.
Cadrul didactic are rolul sa isi cunoasca elevii, sa-i dirijeze, sa le influenteze
dezvoltarea, sa realizeze mai usor si mai frumos obiectivul principal al scolii si al
invatamantului – pregatirea copilului pentru viata.
Realizarea acestor obiective depinde in primul rand de educator, de talentul sau, de
dragostea sa pentru copii, de modul creator de abordare a temelor, prin punerea in valoare a
posibilitatilor si resurselor de care dispune clasa de elevi.
Pentru realizarea acestora sunt necesare multiple competente oratorice precum
expertiza, elocventa si etica. Sunt necesare cunostinte si abilitati de a prezenta, de a transmite
mesajul, metode teatrale, tehnici de creare si transmitere a informatiilor, comunicare
persuasiva.
Competenta comunicationala pentru profesorul orator presupune achizitii de
cunostinte si abilitati din mai multe domenii:
- cunoasterea influentei contextului comunicational asupra continutului si formei
comunicarii, precum si adaptarea comportamentului de comunicare la acesta;
- cunoasterea regulilor comunicationale si a impactului comunicarii paraverbale si
nonverbale in cadrul comunicarii didactice;
- cunoasterea psihologiei umane si scolare, abilitate de relationare cu elevii;
Caracteristicile oratoriei didactice constau in:
- claritatea mesajelor transmise,
- precizia acestora,
- utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor,
- utilizarea unui limbaj adecvat si corect din punct de vedere stiintific,
- structurarea logica a mesajelor transmise,
- prezentarea interesanta a continutului,
- asigurarea unui climat adecvat comunicarii.
Cadrul didactic trebuie sa ii motiveze pe elevi, sa transmita ca este un partener de
incredere si ca exista deschidere catre un dialog autentic.
 Competentele oratorice se manifesta si prin capacitatea de ascultare a elevilor, cei mai
apreciati profesori fiind cei care permit libertatea de exprimare, care nu-i fac pe elevi sa se
simta judecati sau manipulati, ci le ofera sentimentul de siguranta si liberatea comunicarii.

Relationare si comunicare didactica

Formarea, cresterea si devenirea persoanei umane se realizeaza doar prin comunicare.
Actiunile educative presupun instituirea unor relatii de comunicare intre profesori si elevi,
prin intermediul limbajului verbal sau al celui nonverbal, al caror scop este producerea unor
modificari la nivelul personalitatii celor ce sunt educati.
Orice activitate educativa presupune procese si relatii de comunicare, mijlocite de
cuvant, imagine, gest, semn sau simbol.
Efectele comunicarii si, desigur, influenta, pot fi privite, de exemplu, ca parte a unui
proces de invatare sau ca rezultat al activitatii de procesare a informatiei de catre un receptor
sau ca o forma de adaptare functionala determinata de nevoile receptorului.
Influenta poate insemna fie a-1 determina pe celalalt sa ti se conformeze, fie pur si
simplu o mare similitudine de gandire si comportament intre transmitator si receptor. Chiar si
in forma persuasiunii, ea nu poate fi eficienta decat daca e acceptata de receptor.
In cadrul procesului educativ oratoria imbraca adesea forma dialogului sau a
dezbaterii colective. Intre participanti se stabileste un schimb critic de opinii sustinute
argumentativ, cu privire la anumite aspecte puse in discutie. Procesul educational antreneaza
frecvent elevii in astfel de interactiuni, pentru ca aici foarte multe teme presupun solutii
opinabile.
Atunci cand profesorul si elevii se antreneaza intr-o actiune comunicativa ce ia forma
dialogului sau dezbaterii colective purtate asupra unei probleme, sunt elaborate mai multe
raspunsuri posibile, raspunsuri continand fiecare o solutie relativa la problema respectiva.
Ideile astfel exprimate circumscriu un univers al judecatii opinabile, care se inradacineaza in
experienta cognitiva a subiectului. Profesorii sunt agenti persuasivi care urmaresc atingerea
unor obiective educationale clar definite.
Intentia profesorului ce construieste un discurs argumentativ nu se rezuma doar la a
comunica solutii pentru problemele luate in discutie, ci se extinde si la a-i determina pe elevi
sa le impartaseasca, ceea ce este posibil prin intermediul argumentarii – unul dintre
mijloacele de care el se poate folosi pentru a influenta opinia, atitudinile sau comportamentul
celor cu care comunica.
 Profesorul si elevii isi comunica unii altora gandurile, incercand sa se convinga de
adevarul, de utilitatea unei idei sau a unei decizii. Uneori, interlocutorul nu crede, nu accepta
ceea ce i se spune si atunci punctele de vedere exprimate trebuie argumentate, adica probate
intr-un anumit fel.
In general, caile prin care profesorul ii poate influenta pe elevi sunt:
1) Autoritatea – profesorul emite dispozitii obligatorii sau impune ascultare elevilor in
temeiul unui statut si al unor calitati pe care si le afirma intr-un sistem organizat de relatii;
2) Constrangerea – profesorul face apel la puterea pe care o are pentru a determina un
anumit comportament din partea elevului;
3) Persuasiunea – profesorul urmareste sa obtina adeziunea la ideile expuse mergand
pe calea imaginatiei, a emotiei si a sugestiei auditoriului.
Atunci cand vorbim de persuasiune, profesorul concepe mesajul in asa fel incat sa
foloseasca particularitatile afective, sentimentele si emotiile elevilor sai.
Succesul persuasiv al mesajului transmis in oratorie depinde in mare masura de
priceperea sa de a exploata starea afectiva a elevilor. Rezultatul obtinut este convingerea
acestora de pe urma de a adopta o opinie, o atitudine sau de a initia o actiune sugerata de
profesor.
La convingere se poate ajunge prin intermediul argumentarii, care se caracterizeaza
printr-un efort constient al profesorului de a-i influenta pe elevi prin intermediul stimulilor
folositi intr-un mesaj. In incercarea de a convinge accentul se pune pe premisele logice, fara a
le ignora insa pe cele afective.
Campul educational este invadat de persuasiune, care se dovedeste tot mai importanta
in motivarea si sprijinirea pentru a invata si a se implica. Nu este insa vorba de o impunere,
de o constrangere, deoarece in oratorie actul persuasiv nu presupune pentru nimeni
obligativitatea de a actiona intr-un anume fel, ci, mai degraba, ofera argumente logice,
emotionale si culturale in sprijinul eventualei asumari a actiunii respective.
In domeniul educatiei si cel al oratoriei, rezultatele acestui proces depind de multe ori
de succesul persuasiunii, care joaca un rol important in comportamentul interpersonal si in cel
intrapersonal (autopersuadarea).
Zilnic, copiii accepta sau resping sfaturile profesorilor sau ale parintilor pe baza
comunicarii interpersonale cu acestia. Mai mult, ei zilnic sunt persuadati in viata privata sau
in locurile publice prin intermediul discursurilor, reclamelor, programelor de radio si
televiziune, prin articole de ziar sau de revista.
 De cele mai multe ori, in comunicarea educationala nu se transmit mesaje persuasive,
dar cei educati se afla frecvent in situatia de a fi convinsi de catre educatori, adica sunt
receptori si consumatori de mesaje persuasive.
Copiii nu accepta neconditionat ceea ce le spun profesorii sau parintii si au nevoie sa
fie convinsi pentru a aborda subiecte de interes la scoala, pentru a adopta anumite
comportamente sau pentru a se angrena in diverse activitati.
Calitatile necesare agentului persuasiv in oratorie:
1) Agentul persuasiv trebuie sa dovedeasca abilitatea de a identifica felul in care
publicul va recepta si prelucra informatia, de a construi argumente si de a le utiliza eficient.
Principala trasatura care pare sa caracterizeze oratorii considerati persuasivi si credibili este
priceperea, adica detinerea de cunostinte si experiente suficiente referitoare la subiectul
abordat. Altfel spus, avem tendinta de a acorda mult mai mult credit ideilor si sfaturilor
venite din partea expertilor, decat celor date de persoane neavizate. De asemenea, conteaza
siguranta, dinamismul, carisma, calitatea vocii, grija in alegerea cuvintelor, contactul vizual,
gesturile, folosirea unui limbaj expresiv, folosirea unor gesturi premeditate strategic. Toate
acestea amplifica ethos-ul agentului persuasiv.
2) Cum poti fi convingator? Nu doar prin ceea ce spui (rationalitatea discursului), ci si
prin felul in care aduci de partea ta convingerile publicului, cu incarcatura lor emotionala si,
in ultima instanta, prin credibilitatea pe care o inspiri. Credibilitatea este elementul-cheie al
influentarii. Un profesor este credibil atunci cand construieste mereu in ochii elevilor
imaginea unei persoane pe care ei se pot baza. El poate face acest lucru oferind indeosebi
informatii la nivelul nevoilor si asteptarilor elevilor, fiind sincer, precis si congruent.
3) Impunerea „adevarurilor”, inevitabil provizorii, pe care le vehiculeaza persuasiunea
depinde de increderea de care se bucura cel care le vehiculeaza. Convingi prin ceea ce spui,
prin ceea ce provoci spunand, prin ceea ce esti. Este necesar ca profesorul sa arate ca este
competent in aspectele la care se refera si, mai presus de orice, ca este sincer, ca isi asuma
intru totul punctul de vedere pe care il sustine. El trebuie sa arate ca il intereseaza cei carora li
se adreseaza, ca opiniile si optiunile lor sunt importante pentru el, ca ceea ce vrea sa arate
este clar si coerent, ca ideile pe care le vehiculeaza sunt fundamentate si bine structurate.
4) O puternica arma a influentarii este propria integritate. De ce integritatea este cea
mai puternica arma a persuasiunii? Pentru ca ea desemneaza, pe langa corectitudine, probitate
sau incoruptibilitate, insusirea de a fi congruent. Aceasta inseamna ca ceea ce spunem
corespunde cu ceea ce gandim si, apoi, cu ceea ce facem. O persoana se va simti congruenta
atunci cand nu exista nici un conflict intre mediul in care se afla si valorile, comportamentele
si abilitatile sale sau constiinta sa de sine, iar toate acestea sunt in armonie cu un scop situat
dincolo de propria persoana. Mai simplu spus, integritatea unei persoane se pastreaza atunci
cand valorile sale corespund cu ceea ce face in locul in care este. Ea se pierde atunci cand nu
respecta aceste corespondente.
5) La nivelul auditoriului actioneaza o alta serie de factori care conditioneaza eficienta
actului persuasiv: tipul de personalitate, permeabilitatea conjuncturala la argumentarea
persuasiva, predispozitia pozitiva, motivatia in raport cu mesajul transmis, relatiile dintre
participanti s.a. Anumite trasaturi de personalitate influenteaza semnificativ sensibilitatea la
persuasiune. Persoanele dominatoare, rigide in conceptii, cu o imagine de sine hipertrofiata,
sunt foarte greu de convins, mai ales in conditiile in care si alti factori actioneaza in acelasi
sens. La polul opus se afla persoanele submisive, sugestibile, cu o mare flexibilitate
intelectuala, tolerante, cu o scazuta incredere in sine, vulnerabile afectiv si necompetitive.
Imaginea de sine are o influenta apreciabila asupra permeabilitatii la persuasiune. Persoanele
cu o slaba incredere in ele insele sunt usor influentabile din cauza nevoii intense de aprobare
si acceptare din partea altora: ideile avansate de catre cei din jur le par mai valoroase, iar
insusirea acestora reprezinta si o modalitate implicita de a fi recunoscute si acceptate de catre
cei ce le promoveaza.
Folosind anumite tehnici verbale si chiar nonverbale, profesorii urmaresc sa-i
convinga pe elevi sa le accepte mesajele sau ca acestea sunt benefice pentru formarea
personalitatii lor.
Este evident ca in ceea ce priveste relatia comunicativa la clasa asentimentul elevului
la ceea ce inseamna stabilirea unei relatii educationale benefice depinde uneori mai mult de
aspectul comunicarii profesorului (cum comunica), decat de continutul ei informational (ce
comunica). Putem considera persuasiunea in oratorie ca fiind o cale eficienta de schimbare
favorabila in activitatea si comportamentul unor persoane (elevii), care in mod constient
recepteaza, prelucreaza si accepta un mesaj comunicat de o sursa influenta (profesorul). Desi
nu toate mesajele sunt la fel de credibile si/sau atragatoare, este evident ca audienta (clasa de
elevi) este influentata atat de aceste caracteristici, cat si de alte elemente ale procesului de
comunicare.
Practica vietii scolare atesta ca receptorii pot fi atrasi in procesul comunicarii
persuasive atat de aspectele formale, aparente, cat si de caracteristicile de continut ale sursei
si mesajului. Fara a diminua valoarea acestor caracteristici, putem spune ca ceea ce are cu
adevarat importanta consta in faptul ca reusim sa fim receptati, acceptati, intelesi de
interlocutor si ca provocam o schimbare favorabila in comportamentul sau.
 Exista diverse criterii dupa care se pot realiza clasificari ale stilurilor de comunicare.
In raport cu tipurile de dominanta si de sociabilitate se poate face distinctie intre cinci stiluri,
patru stiluri de baza si un al cincilea ca o combinatie oportunista intre primele patru:
 Stilul emotiv care este caracteristic persoanelor la care dominanta este puternica si
sociabilitatea ridicata. Persoanele cu acest stil sunt expresive, vorbesc mult, repede,
gesticuleaza, folosesc mainile si mimica fetei, devin patetice, uneori se inhiba, alteori
se pripesc, au comportament dinamic, orientat spre actiune si risc, sunt atrase de
relatiile informale si refractare la cele oficiale, sunt empatice, au putere de
convingere innascuta, bazata pe risipa de energie si emotie, sunt persoane potrivite
pentru negocierile bazate pe strategii de cooperare si compromis.
 Stilul autoritar care este caracteristic persoanelor la care se combina dominanta
puternica cu sociabilitatea scazuta. Persoanele cu un astfel de stil sunt parentale,
afiseaza o atitudine serioasa, grijulie, responsabila, exprima opinii clare, intr-o
maniera hotarata, deseori rigida, sunt dificil de abordat, comunica cu oarecare efort si,
in ciuda atitudinii ostentativ grijulii, raman adesea indiferente, au un comportament
mai dur, mai ferm, mai impunator, ridica multe pretentii, au gesturi ferme si glas
sonor.
 Stilul reflexiv este rezultatul asocierii dintre dominanta slaba si sociabilitatea scazuta.
Persoanele cu un astfel de stil sunt perfectioniste, isi impun un puternic control
emotional, exprima opiniile intr-o maniera formala, cauta indelung cuvintele si
formuleaza cu grija excesiva fraze adesea pretioase, sunt aparent linistite, stau mai la
o parte, par vesnic preocupate de altceva, prefera ordinea, o refac cu migala, cauta un
mediu de munca ordonat, sunt lente, meticuloase, le place sa revada detaliile si nu pot
lua decizii rapide, sunt introvertite, prefera singuratatea si nu sunt prea buni parteneri
de conversatie, sunt potrivite pentru negocierile bazate pe strategia de evitare.
 Stilul indatoritor rezulta din combinatia dintre o sociabilitate ridicata si o dominanta
slaba. Persoanele cu un astfel de stil de comunicare cedeaza usor, se supun, se
sacrifica, sunt rabdatoare, sensibile, nu tin sa se afirme, sa joace vreun rol in luarea
deciziilor, asculta cu multa atentie si intelegere, de regula evita sa-si foloseasca
puterea si atuurile, manifesta caldura in vorbire si in scris, se bazeaza pe forta de
convingere a prieteniei, atunci cand iau totusi decizii, le exprima intr-o maniera
serioasa, oarecum impersonala, straina, sunt potrivite pentru negocierile bazate pe
strategia de cedare.
  Stilul flexibil rezulta din implicarea celei de-a treia dimensiuni a stilului de
comunicare, versatilitatea. Versatilitatea este aptitudinea multora dintre oameni de a-
si adapta stilul de comunicare in functie de situatie si de partener, pentru a obtine
maximum de avantaje si aprobare sociala. Versatilitatea inseamna adaptare,
flexibilitate, mobilitate, nestatornicie, dar si inconsecventa, oportunism, duplicitate.
Versatilitatea ramane o caracteristica oarecum independenta de stilul de comunicare.
Stilul de baza ramane relativ stabil. Versatilitatea priveste doar ceea ce este jucat si
schimbator in comportamentul unei persoane. Este ceea ce se adauga sau se retrage
mereu, fie pentru a usura comunicarea, fie pentru a manipula pe cei din jur, fie pentru
ambele.
Pentru ca se mentioneaza statutul de partener de comunicare si rolul important al
interactiunii elev – profesor (si nu de dominare, subordonare sau supunere), literatura de
specialitate prezinta urmatoarele modele pedagogice interactive:
- modelul interactional – instruirea se bazeaza pe influenta directa si indirecta a
profesorului, rolul esential apartine comportamentului verbal al profesorului in clasa,
centrarea activitatii pe semnificatiile discursului oral.
- modelul interactional implicativ – comportamentul profesorului este dependent de
factorii implicati in instruire si de interrelatia lor, in cadrul diferitelor situatii,
motivatii, structuri cognitive, caracteristici ale actiunii, caracteristici ale personalitatii;
- modelul interactional categorial – activitatea din clasa se bazeaza pe imbinarea
planului comunicator cu planul comportamentelor pedagogice (de organizare,
influentare, dezvoltare, personalizare, evaluare) si un continut cognitiv, rezultand
actiuni bazate pe obiective operationale;
- modelul interactional nonverbal – activitatea didactica se bazeaza pe miscarile de
instruire ale profesorului (conducere, coordonare, interpretare) si pe miscari personale
(nonverbale, de autoreglare);
- modelul interactional al predarii – instruirea este rezultatul interactiunii a patru
variabile – surse, factori, componente, criterii de succes, cu utilizarea feed – back –
ului;
- modelul interactional – circular – intre actiunea profesorului, de planificare, de
organizare, desfasurare si efecte, resurse, obiective, relatii, comportamente exista o
relatie circulara, de influentare continua, unele actiuni fiind determinate de cele
anterioare.
 Comunicarea didactica, ca forma particulara a comunicarii umane, consta intr-un
„transfer complex, multifazial si prin mai multe canale a informatiei intre doua entitati
(indivizi sau grupuri) care isi asuma simultan si succesiv rolurile de emitatori si receptori
semnificand continuturile dezirabile in contextul procesului instructiv - educativ”, asa cum
specifica Constantin Cucos.
Comunicarea didactica presupune o interactiune de tip feed – back privind
informatiile. Aceasta nota de reciprocitate in actul comunicarii deosebeste comunicarea de
informare. Actul comunicational didactic are, astfel, o dimensiune relationala, este un act
interactiv, in care cei doi locutori - profesorul si elevii – transmit si receptioneaza informatii.
Comunicarea didactica sta la baza oricarei interventii educative. Continutul cognitiv
predat – invatat in procesul didactic si influentarea formativa (asupra capacitatilor
operationale, formarii morale, estetice etc.) presupune o interventie permanenta intre educator
si educat.
Chiar daca in momente reale comunicarea pare unidimensionala, de la profesor la elev
– in predare – si de la elev spre profesor in verificarea cunostintelor aceasta se refera la un
flux informational principal. In acelasi timp functioneaza o conexiune inversa prin care
emitatorul este informat permanent despre efectele comunicarii asupra partenerului,
permitand fiecaruia dintre locutori sa-si adapteze conduita comunicationala in functie de ceea
ce recepteaza.
Acest feed – back poate fi obtinut pe cale verbala, dar si nonverbala, prin expresia
fetei, a ochilor, pozitia corporala gestica, mimica partenerilor de dialog. Astfel, comunicarea
didactica didactica este intotdeauna bilaterala.
Profesorul este cvasipermanent initiator si organizator, conducator al actului
comunicational. El stabileste obiectivele, continutul, metodele si canalele de transmitere a
mesajului si structureaza utilizarea timpului afectat activitatii. Mesajul profesorului este codat
dupa principiile stiintei si dupa legitatile psihopedagogice, este previzibil si prescriptiv.
Elevul trebuie antrenat in insusirea cunostintelor transmise de catre profesor si ajutat sa-si
formeze deprinderi si capacitati de insusire a informatiilor si de utilizare a acestora, de
formare si autoformare ulterioara si permanenta.
Intr-o viziune interactiva asupra comunicarii didactice, initiativa apartine si elevului.
Initiativa elevului se refera mai putin la continutul cognitiv al stiintei pe care trebuie sa si-l
insuseasca si mai mult la modul cum poate face acest lucru. Semnalele verbale, dar mai ales
nonverbale emise constient sau involuntar de catre elev in timpul activitatii sunt receptionate
de catre profesor; acesta le decodifica si isi adapteaza din mers conduita comunicationala
informatiilor primite.
Comunicarea, in general, inclusiv cea didactica, indeplineste, simultan sau succesiv,
functii de cunoastere, reglatorii, persuasive si expresive. Prin functia cognitiva se transmit si
se receptioneaza cunostinte, opinii, experiente, se elaboreaza concepte, se vehiculeaza idei.
Prin functia reglatoare se orienteaza actul perceptiv, se stimuleaza atentia, memoria, starile
afective, atitudinile.
Profesorul face apel deseori la functia persuasiva a comunicarii adresand elevilor
sfaturi, recomandari, indemnuri sau emitand ordine, induce atitudini si influenteaza
convingeri.
Comunicarea are si un important rol expresiv. Se comunica stari afective de aprobare,
dezaprobare, de aderenta sau respingere, de apropiere sau ostilitate etc. De regula, in diferite
secvente ale comunicarii predomina una sau alta din functiile acesteia, corespunzator
intentiilor si scopurilor pentru care ea este initiativa, continuata sau intrerupta.
Conducerea invatarii elevilor implica si asigurarea unui climat favorabil acestui
proces. Mediul fizic ambiant, climatul afectiv stimulator, increderea in capacitatile elevilor,
implicarea lor in activitatea de invatare, dar si in luarea deciziilor privind viata clasei si
asumarea rolurilor, educarea respectului pentru celalalt si pentru reguli, utilizarea intaririlor
pozitive si recunoasterea reusitelor scolare sunt tot atatea modalitati de exercitare a
conducerii eficiente.
Pastrarea permanenta a contactului vizual intre profesori si elevi, proximitatea
spatiala, accesibilitatea mijloacelor materiale utilizate sunt si acestea conditii ale unei bune
organizari a activitatii de invatare a elevilor, deci a comunicarii.
Influentarea elevului de catre profesor se face direct, prin atitudine, mesaj verbal,
gestica, mimica, stare afectiva, exemplu personal, adica prin prezenta sa activa.
Influentarea elevilor de catre profesor se concretizeaza in acumulari de ordin
comportamental in toate planurile personalitatii elevilor (cognitiv, afectiv, volitional, moral
etc.). eficienta influentarii depinde de o serie de factori intre care se detaseaza ca importanta:
congruenta dintre repertoriul profesorului si cel al elevilor in comunicare, realizarea
feedback- ului si tonul afectiv al relatiei profesor – elevi si nu in cele din urma, empatia.
Calitatea relatiei dintre doi comunicanti (individuali sau colectivi) este deci consubstantiala
existentei comunicarii. O comunicare nu poate exista fara sa apara calitatea relatiei.
In scoala contemporana, eficienta educatiei depinde de gradul in care se pregateste
elevul pentru participarea la dezvoltarea de sine si de masura in care reuseste sa puna bazele
formarii personaliatii, iar acest lucru se produce atat in cadrul orelor de curs, cat si in afara
lor, prin intermediul activitatilor extracurriculare. Scopul acestor activitati consta in
dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor in activitati cat mai variate si bogate
in continut, cultivarea interesului pentru activitati socio-culturale, facilitarea integrarii in
mediul scolar, fructificarea talentelor personale si corelarea aptitudinilor cu atitudinile
caracteriale.
Buna cunoastere a psihologiei elevului este obligatorie in oratoria didactica deoarece
ne permite sa realizam o insturire diferentiata in functie de capacitatile de intelegere ale
elevului, de valorile in care el crede, de interesele, nevoile si chiar deprinderile lui. Ideea de
baza in actul educational este aceea de a il valoriza pe elev si de a-i da sentimetul ca este o
persoana pe care cadrul didactic o respecta si merita toata atentia.

Aplicatii practice:
Precizati care sunt principalele obstacole in relationare si comunicare didactica in
contextul activitatilor educationale.
Cu ajutorul cunostintelor si experientei didactice:
identificati importanta competentelor oratorice si necesitatea lor in activitatea
didactica
gandindu-va la discursuri celebre analizati aspectele care v-au impresionat si
considerati ca au avut impact asupra audientei
asociati „oratoria” cu alti termeni si exemplificati legatura dintre acestia
In cadrul grupului identificati metode de motivare pentru invatare care pot fi aplicate
in clasa de elevi
Identificati si prezentati grupului metode aplicate elevilor in timpul procesului
instructiv-educativ pentru stimularea si mentinerea interesului.
identificati elemente persuasive pe care le aplicati in prezent in timpul procesului
instructiv educativ si prezentati consecintele sesizate, identificati si alte elemente
persuasive care ar putea fi aplicate
construiti profilul cadrului didactic orator
identificati factorii care pot influenta in mod semnificativ transmiterea unui mesaj oral
construiti o lista cu principalii indicatori verbali, nonverbali si paraverbali de
identificare a eficientei comunicarii (de exemplu: indicatori care tradeaza teama,
neliniste: verbal: se balbaie, tuseste treptat; nonverbal: tremura, se scarpina excesiv;
 paraverbal: volumul vocii este ridicat iar tonul diferit – la frica este ascutit iar la furie
grav)
Construiti si prezentati un discurs pentru o activitate educationala pe baza punctelor
cheie mentionate.
Exemplificati modele de introducere si incheiere din discursuri pe care le-ati ascultat
si au avut un impact asupra publicului.
Prezentati situatii concrete din activitatea didactica in care competentele oratorice pot
influenta procesul educational.
Cunoscand caracteristicile discursului didactic propuneti cateva masuri de
transformare a unui discurs obisnuit intr-un discurs de succes.
Descrieti roluri ale cadrului didactic orator care pot fi aplicate in cadrul procesului
educational in context educational.
Bibliografie recomandata:
Aurelia Bajan Stancu, Bariere lingvistice in comunicarea didactica, Editura
Universitara, Bucuresti, 2015
Alina Margaritoiu, Gestul in comunicarea didactica. Valorificarea acceptiunii
semiotice, Editura Institutul European, Iasi, 2013
Flavia Malureanu, Disfunctii in comunicarea educationala, Editura Universitara,
Bucuresti, 2017
Lucas, Stephan E., Arta de a vorbi in public, Editura Polirom, Iasi 2014
Abric Jean – Claude, Psihologia comunicarii, Editura Polirom, Iasi 2002
Padron., P., Chirita., E., Cum vorbim in public. Exercitii de oratorie, Editura
Universitara, Bucuresti, 2012
Hattie., J., Dumitri., C. (trad.), Invatarea vizibila – Ghid pentru profesori, Editura
Trei, Bucuresti, 2014
Bush., T., Romaniuc., L. (trad.), Podan., I. (trad.), Leadership si management
educational. Teorii si practici actuale, Editura Polirom, Iasi, 2015
Nicola G. Comunicare didactica si creatologie, Editura Psihomedia, Sibiu, 2004
Robert Cialdini, Psihologie persuasiunii – totul despre influentare, Editura Business
Tech, Bucuresti, 2008
Brule A., Cum dialogam si cum convingem?, Editura Polirom, Iasi, 2000
Panisoara Ion, Comunicare eficienta. Metode de interactiune educationala, Editura
Polirom, Iasi – Bucuresti, 2003
 Alex Mucchielli, Arta de a comunica. Metode, forme si pshologia situatiilor de
comunicare, Editura Polirom, Bucuresti, 2015
Iacob. L., Comunicarea didactica – Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1998
Septimiu Chelcea, Lorena Ivan, Adina Chelcea, Comunicare nonverbala: gesturile si
postura: cuvintele nu sunt de-ajuns, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2005
Carnegie., D., Nistor., I., M.(trad.), Cum sa vorbim in public, Editura Curtea Veche,
Bucuresti, 2018
Paul du Toit, Secretul prezentarilor de succes.Vorbeste ca un profesionist,
impresioneaza publicul si obtine rezultatele dorite, Editura Curtea Veche, Bucuresti
2012
Jean – Philippe, 50 de exercitii pentru a-ti imbunatati abilitatile de comunicare,
Editura Creative Publishing, Bucuresti, 2017
Craciunescu, Nedelea, Forme de activitatii extracurriculare desfasurate cu elevii
ciclului primar, in Invatamantul primar, Editura Discipol, Bucuresti, 2000
Aurel Carasel, Viorel Lazar, Psihopedagogia activitatilor extracurriculare, Editura
Arves, Craiova, 2008

1.2 Discursul didactic si motivatia pentru invatare

Una dintre legile care stau la baza invatarii scolare este legea motivatiei care arata ca
invatarea scolara este esential motivata si orientata spre cunoastere, spre sensibil, spre
rational si comunicativitate. Motivatia face ca invatarea sa se produca si sa se autosustina,
este generatoare de energie si stimulatoare pentru noi experiente.
Discursul didactic cuprinde ansamblul proceselor prin care se efectueaza schimbul de
informatii si de semnificatii intre profesori si elevi in timpul unei situatii educative.
Elevul contemporan traieste si se dezvolta intr-un mediu dinamic fiind nevoit sa isi
dezvolte un reflex natural de adaptare. Astfel rezulta necesitatea de asimilare a unui volum tot
mai mare de cunostinte.
In acest context, a fi un profesor bun inseamna sa asiguri o pregatire de specialitate
corespunzatoare, sa formezi tineri capabili de adaptare rapida la standarde mereu in
schimbare.
 Cadrul didactic insufla nu doar anumite valori, ci asigura corelarea optima a
cunostintelor, capacitatilor, priceperilor si deprinderilor, aptitudinilor si atitudinilor necesare
pentru integrarea sociala si profesionala a personalitatii celui educat.
Interventiile educative se realizeaza prin acte de comunicare al caror scop este
producerea unor modificari la nivelul personalitatii celor educati prin intermediul limbajului.
Discursul didactic poate fi abordat in termeni de influenta sau de actiune intreprinsa
cu scopul de a provoca schimbari la nivelul personalitatii elevului.
Acesta se prezinta ca un proces dinamic, cu o structura functionala deosebit de
complexa.
Specificul comunicarii didactice este determinat de:
- Continuturile educationale vehiculate;
- Finalitatile didactice urmarite;
- Caracterul sistematic si organizat al acesteia;
- Subordonarea in raport cu un set de norme si principii psihopedagogice;
- Particularitatile institutionale si organizationale ale relatiei profesor-elev.
Conditii ale eficientei oratoriei:
 Atitudinea pozitiva: valorizeaza interocutorul, stima de sine ridicata;
 Sinceritatea: deschiderea catre interlocutor;
 Empatia: cunoasterea sentimentelor celuilalt;
 Sprijinul: acordarea de suport atunci cand se considera necesar;
 Egalitatea: comunicarea este mai eficienta intr-un climat ce nu evidentiaza ostentativ
diferenta valorica sau de statut intre interlocutori, partile implicate vor recunoaste
valoarea si contributia fiecaruia dintre interlocutori;
 Increderea: determinarea interlocutorului sa se simta in largul sau in timp ce
comunica;
 Acceptarea prezentei celuilalt: crearea unui climat de solidaritate comunicationala,
demonstrand atentie, apreciere si interes in raport cu interlocutorul;
 Gestionarea interactiunii: a nu il face pe interlocutor sa se considere neglijat, a asculta
cu atentie, a utiliza mijloace verbale pozitive;
 Controlul imaginii de sine/self-monitoring: repertoriu comunicational bogat,
adaptabilitate;
 Expresivitatea: trairile emotionale cresc eficienta comunicarii, expresivitatea
vocala/tonul comunicarii, sunt superioare mimicii sau posturii din punctul de vedere
al expresivitatii;
  Persuasiunea: influentarea auditoriului;
 Credibilitatea.
Atunci cand vorbim despre teorii ale educatiei, despre strategii de predare-invatare,
cand se analizeaza si se evalueaza o lectie, avem de-a face cu un limbaj pedagogic.
Daniela Roventa Frumusani propune o clasificare a discursului pe care ne-o insusim
in formularea bazei teoretice:
- discursul narativ, unde povestirea depinde din punct de vedere logic, de actiunea
rationala: organizat secvential, prezentand actiuni si evenimente corelate prin relatii
cauzale, finale si temporale;
- discursul descriptiv, organizat ca un buchet de specificatii, descrieri si atribute
(scheme muzicale, instorice, geografice, etc.);
- discursul expozitiv, responsabil pentru analiza si sinteza conceptelor, prezentarea si
descirerea acestora;
- discursul instructiv, prin care se provoaca actiunea (realizarea fiselor si conspectelor)
- discursul argumentativ prin care se realizeaza un proces al centrarii ideilor, pozitiilor
si conceptelor.
Discursul de tip didactic, putem spune ca are o dimensiune psihologica, sociologica si
cognitiva, care acopera atat procedeele discursive generale cat si operatiunile de punere in
scena a obiectului invatatrii, a aparatului enuntiativ, narativ, retoric.
Perceperea discursului didactic insumeaza atat valente pedagogice si educationale cat
si valente cognitive si emotionale pentru ca un cadru didactic modeleaza afectul elevului,
personalitatea si comportamentul acestuia.
Indicatori textuali ai discursului didactic:
Limbajul educational este explicativ, descriptiv si informativ. In scopul obtinerii unei
informatii pertinente, predarea va fi nonambigua. Stilul clar si concis, cuvintele cu referinta
unidirectionala sunt aspecte ale discursului didactic.
Limbajul educational indeplineste si valente apreciativ-evaluative. Se expun
informatii, insa nu fara o prelucrare a lor. Se evalueaza pertinenta informatiilor si utilitatea
lor. Prin activitatea de apreciere a rezultatelor scolare, educatia se autoevalueaza. Pe acest
palier, discursul educational intalneste pe cel critic si pe cel estetic.
Limbajul utilizat intr-un discurs didactic este informativ, descripriv si explicativ,
prezentat intr-o maniera concisa, nonambigua, cu un continut terminologic cu referinte
unidirectionale.
 Faptele lingvistice din discursul didactic au rol evaluativ – apreciativ. Pe de-o parte se
prezinta continutul informational, iar pe de alta parte se realizeaza prelucrarea acestuia,
pentru ca, intr-un final, sa se poata evalua atat utilitatea informatiilor cat si cantitatea si
calitatea absorbtiei acestora de catre elev.
Discursul didactic este discursul didactic pentru educatie. Profesorul isi ia pe umeri
responsabilitatea educatiei individuale a viitorului adult din fata sa, acesta fiind cel care
ghideaza, informeaza, ajuta si modeleaza elevul.
Lingvistul francez Dominique Maingueneau afirma faptul ca limba este realtiv stabila,
insa discursul ofera perspectiva creativitatii, prin intermediul caruia se atribuie valori noi.
Conceptul de discurs didactic are o sfera cuprinzatoare, avand in vedere faptul ca toate
interactiunile ce au loc in procesul instructiv – educativ vizeaza, intr-o acceptie generala,
transmiterea si receptarea unor mesaje emotionale.
Rolul discursului didactic in metodele in care se realizeaza comunicarea orala este atat
expozitiv cat si conversational. In ambele situatii, acesta trebuie adaptat la nivelul
comprehensiunii elevilor, in functie de perioada scolaritatii deoarece nu vom utiliza aceeasi
expunere informationala in cadrul unei ore la clasa a V-a ca si la clasa a XII-a, avand in
vedere ca nivelul si capacitatea de asimilare si intelegere este diferit.
In cazul discursului didactic elevul nu are contraargument, deoarece profesorul
prezinta fenomene si argumente de necontestat, elevul nedispunand de contraargumente la
noutatea si validitatea mesajului, neopunand rezistenta fata de persuasiune.
Discursul didactic tinteste trebuinta epistemica si motivatia autorealizarii prin
performante scolare. Preocuparea constanta a elevului este descifrarea (intelegerea)
continutului mesajului din punctul de vedere al stapanirii domeniului, al rezolvarii de
probleme. Coerenta logica, structurarea si claritatea sunt conditii sigure ale persuasiunii.
Cadrul didactic nu isi propune sa se limiteze la simpla transmitere a informatiilor ci isi
joaca rolul de orator in argumentarea acestor informatii, pentru a determina elevii sa le
asimileze, sa le accepte si sa le inteleaga.
De asemenea, profesorul contribuie la transformarea afectului, a comportamentului si
a cognitiei elevului, prin intermediul discursului sau.
De fapt, discursul didactic necesita o abordare multipla, fiind atat o interventie
cognititva si afectiva cat si un liant ligvistic intre elev si educatie.
Educatia se face prin cuvinte, insa acestea nu sunt simple vorbe spuse la intamplare,
fara scop, fara logica, fara a tine cont de interesele celor care beneficiaza de educatie si de
capacitatea de intelegere a acestora. Pentru ca mesajul sa ajunga la destinatar trebuie ca cel
care il transmite, oratorul – cadru didactic, sa cunoasca modul in care se aleg informatiile
corecte, se organizeaza, se transpun prin propriul punct de vedere si sa gaseasca cea mai
potrivita cale de transmitere a acestora catre receptori. Oratorul didactic este cel care
ghideaza procesul instructiv-educativ indiferent de forma de educatie aleasa.
Cu functia generala de educatie, mesajul didactic este unul benefic, generator de
competenta si atitudine epistemica in baza caruia se cultiva competente si idealuri.
Spiritul practic, operativitatea si respectul pentru elev sunt mijloace sigure ale
profesorului in proiectarea, conducerea si valorificarea unei experiente didactice cu functia de
facilitare a invatarii dirijate.
Cu abilitatile specifice oratoriei, acest tip de invatamant este menit a se centra pe
dezvoltarea psihica si personala a elevului.
Societatea pretinde scolii sa fie mai eficienta decat a fost pana acum. Dupa cateva
decenii de preocupari s-a inteles ca vechiul deziderat pedagogic se poate realiza prin apel la
psihologie: focalizarea activitatilor scolare pe constiinta de sine, identitate, autocontrol,
strategii de problem solving, comunicare etc.
Pentru a infaptui educatia permanenta societatea are nevoie de oratori. Oratori care sa
selecteze optim informatiile, sa le prelucreze, sa le structureze dupa anumite criterii iar apoi
sa le transmita intr-o maniera eficienta membrilor comunitatii.
De fapt, mesajele transmise de oratorii didactici sunt cai de transmitere a informatilor,
continuturilor, priceperilor, deprinderilor, aptitudinilor, sunt esenta educatiei.
Succesul in timpul invatarii depinde de mai multi facturi, insa un loc primordial il
ocupa motivatia, adica motivele ce induc studierea, atmosfera (atitudinea psihologica sau
nivelul de pregatire pentru activitate), necesitatile si interesele cognitive, scopurile bine
determinate si alte calitati volitive.
Studiile asupra motivatiei ca fenomen atesta ca aceasta poate afecta dezvoltarea
capacitatilor si abilitatilor elevilor.
Motivatia, fiind un factor psihologic ce influenteaza comportamentul, are o influenta
maxima asupra elevilor, deoarece le determina comportamentul in situatia de invatare.
Motivatia este un produs al activitatii de invatare.
Tehnologiile didactice constituie un nucleu ordonator in misiunile scolilor privind
formarea axata pe elelv, pe potentialul lui de invatare, pe stilul care pune in centru
autoresponsabilizarea, autoinstruirea si conduc la impulsionarea, declansarea actiunii, la
activism specific autoorganizarii activitatii de invatare.
 Relatia dintre motivatie, mai bine zis, dintre intensitatea motivatiei si nivelul
performantei este dependenta de complexitatea activitatii pe care subiectul o are de indeplinit.
Stimularea activitatii de invatare este intotdeauna insotita de organizarea memorizarii si
reproducerii informatiei de studiu. Elevul reprezinta subiectul activitatii de invatare, care este
determinat, inainte de toate, de motive.
In acest sens, putem mentiona doua tipuri de motive ce caracterizeaza in primul rand
specificitatea activitatii de invatare: motivatia extrinseca (de a realiza, de a obtine) si
motivatia cognitiva (satisfacerea nevoilor individuale de a fi informat, a cunoaste, invata,
inova, de a opera si „controla” mediul in care isi desfasoara activitatea).
Analizele efectuate asupra studiilor din domeniu atesta ca motivatia extrinseca consta
in determinarea elevului sa se implice, sa depuna efort si sa obtina realizarea unor obiective
ale anumitor activitati, pentru ca acestea vor genera anumite recompense care ii vor produce
satisfactii.
Motivatia extrinseca poate fi atinsa cu factori exteriori muncii pe care o faci si care nu
este determinata de specificul activitatii desfasurate. In alta ordine de idei, putem conchide ca
motivatia cognitiva reprezinta baza activitatii instructiv-cognitive umane. Ea apare in
situatiile problematice si se dezvolta in interactiunile si relatiile corecte dintre elevi si
profesori. In instruire motivatia extrinseca se supune motivatiei cognitive si profesionale.
In procesul pedagogic, daca vrem sa fie indeplinita sarcina oratorica educativa si sa se
obtina o dezvoltare pozitiva a elevului, trebuie sa tinem seama de o cantitate de efort stabilita,
deoarece numai un efort psihofizic adecvat fortei elevului se poate intensifica aceasta forta, in
timp ce un efort minim sau exagerat nu duce la dezvoltare sau il inhiba. Aceasta inseamna ca
un invatamant prea usor nu este un invatamant eficient, iar o supraincarcare a elevului nu este
educativa.
Pentru a realiza activitatea educationala, profesorul are nevoie nu doar de cunostinte si
competente, activitatea didactica avand o dimesiune umana foarte pronuntata fapt ce implica
si atitudini, valori, etos, spirit reflexiv. Profesorul nu este doar un agent care se impune unui
set de norme ci si un actor care investeste in ceea ce face, confera sensuri si semnificatii,
traieste activitatea cu elevii cu un indice de implicare personala importanta. Mediul
educational al scolii reprezinta o comunitate emotionala si etica, fapt din care decurg noi
roluri si functii ale profesorului.
Emotionalitatea constituie o componenta esentiala a activitatii cotidiene a
profesorului. Invatamantul solicita o investire profunda, atat cognitiva cat si afectiva. Relatia
cadrelor didactice cu elevii este de multe ori, predominant afectiva. Elevii dezvolta, alaturi de
strategii cognitive de actiune, strategii afective. Implicarea elevilor in activitatea de invatare
depaseste cadrul rational, fiind dublata de afectivitate. Activitatea profesorului ca si a elevului
este emotionala, numai asa va reusi sa motiveze elevul pentru invatare.
Invatarea scolara este facilitata de cadre didactice. Este absolut necesar ca acestea sa
fie buni oratori, sa aiba capacitatea sa indemne, sa convinga, sa educe, sa se exprime clar,
concis, sa vorbeasca corect in public.
Invatarea scolara este o activitate organizata, dirijata si desfasurata in cadrul
procesului de invatamant a carei finalitate este:
- insusirea de catre elevi a cunostintelor programate;
- dezvoltarea corespunzatoare a personalitatii acestora.
Invatarea scolara implica activitatea riguros organizata de asimilare a informatiilor
(teoretice) si a abilitatilor (practice) acumulate de omenire de-a lungul evolutiei sale social-
istorice si prezentate selectiv si rezumativ in obiectele de invatamant, precum si de formare a
unor capacitati si deprinderi care permit elevilor adaptarea nuantata la conditiile vietii sociale
in care se vor integra in viitor.
Motivatia invatarii constituie unul din factorii de baza ai randamentului scolar,
influenta sa asupra invatarii rivalizand cu aceea exercitata de aptitudini.
Ceea ce se considera, in general a fi motivatie a realizarii in mediul scolar, are cel
putin trei impulsuri componente:
- prima componenta, centrata in jurul trebuintei de a cunoaste si intelege, de a formula si
rezolva probleme da nastere la ceea ce se numeste impulsul cognitiv si care constituie in fapt
trebuinta intrinseca de cunoastere;
- a doua componenta are la baza trebuinta de afirmare a eu-lui si este orientata atat asupra
sarcinilor scolare curente, cat si spre viitoarele obiective profesionale care depind de primele;
- a treia componenta a motivatiei activitatilor scolare se intemeiaza pe trebuinta de afiliere si
nu este orientata in directia randamentului scolar, ci mai degraba spre asemenea realizari in
masura in care ele ii asigura individului aprobarea din partea unei persoane sau grup cu care
se identifica direct sau indirect.
Cercetatorul R.Viau defineste motivatia ca „un concept dinamic, care are originea in
perceptia educatului a propriei personalitati si a mediului inconjurator si care il incita sa
aleaga activitatea, sa se angajeze si sa persevereze in realizarea ei pentru atingerea unui
obiectiv”. In viziunea acestui autor, indicatorii motivatiei se manifesta prin: angajamentul,
perseverenta si performanta de care da dovada instruitul in solutionarea unor situatii de
 munca sau de invatare, iar sursele motivatiei (spectrul motivational) se regasesc in perceptia
propriei persoane si in gradul de complexitate a problemei.
Un copil motivat este cel care doreste sa aiba rezultate bune la scoala, care nu asteapta
sa fie impins de la spate sa invete si care este apreciat de profesori. Pentru cadrele didactice,
un elev motivat este, in primul rand, cel care asculta cu interes ceea ce li se preda si care
depune efort in a raspunde tuturor sarcinilor de invatare trasate. Intr-o incercare putin
pretentioasa putem spune simplu ca motivatia reprezinta acel set de resorturi care ne
determina sa facem un anumit lucru.
In context scolar, motivatia nu este altceva decat procesul care conduce, ghideaza si
mentine un anumit comportament dezirabil statutului de elev: participarea la ore, implicarea
in activitatile de invatare din clasa si de acasa, rezolvarea cu succes a sarcinilor etc. Fara
motivatie, de orice tip, o persoana nu se angajeaza (sau nu ajunge sa se angajeze) in
efectuarea unei actiuni. Aceasta simpla sintagma contine in sine unul dintre cele mai
importante – si deseori subestimate – aspecte ale invatarii si ale reusitei scolare: pentru a avea
succes in scoala, dar mai ales pentru a asigura eficienta invatarii, este necesar sa existe un
nivel optim de motivatie pentru angajarea in respectivul tip de activitati.
Motivatia difera, prin urmare, de alte stari afective precum pasiunea sau interesul
pentru o activitate deoarece acestea din urma se manifesta spontan, in timp ce motivatia
implica alegerea deliberata de a se angaja si de a persevera pentru a atinge un anumit scop.
Aceasta distinctie este foarte importanta deoarece, in spatiul scolar, cadrul didactic impune
adesea activitati de invatare elevilor iar motivatia acestora de a le realiza nu este in mod
obligatoriu insotita si de un interes imediat sau de o pasiune intelectuala pentru acestea. Desi
orice profesor doreste ca fiecare elev sa fie pasionat de disciplina de studiu pe care o preda,
cu siguranta este foarte satisfacut daca reuseste sa aiba o clasa intreaga de elevi motivati,
conform intelegerii termenului prezentat.
In discursul didactic dimensiunea convingerii are un rol fundamental si este trecuta la
toate nivelurile de scolarizare si la toate disciplinele de invatamant ca obiectiv prioritar al
educatiei. Ii putem determina pe elevi sa faca efortul de a invata daca ii convingem ca
achizitiile de cunostinte ii vor ajuta in viata sociala.
Cadrul didactic convinge prin ceea ce provoaca spunand.
Elementele cheie de care ar trebui sa tinem cont pentru a fi persuasivi sunt:
1) Setarea credibilitatii:
a) devii mai convingator si mai luat in seama daca ai cunostinte in domeniu si arati ca esti
competent;
b) prisma relatiilor, ai reputatia unui om de incredere care se preocupa de binele celorlalti;
2) Stabilirea unui teren comun: prezinti beneficiile, argumentezi ca ceea ce vrei sa
arati este limpede si coerent, descoperi lucruri de care elevii sunt cointeresati, fii deschis la
dialog privitor la situatia respectiva, le asculti ideile si preocuparile le arati ca te intereseaza
cei carora te adresezi, ca opiniile si actiunile lor sunt importante pentru tine;
3) Oferirea unor dovezi vii:
a) Argumente solide: date, statistici, informatii insotite de dovezi vii, care aduc la viata
argumentele respective;
b) Exprimare intr-un limbaj explicit, inteligibil, pe intelesul tuturor, mai mult despre fapte si
intamplari si mai putin despre cifre si informatii;
c) Demonstreaza ca esti sincer si ca iti asumi intru totul punctul de vedere pe care il sustii, iar
ideile pe care le vehiculezi sunt fundamentate si bine structurate;
d) Gandeste-te la analogii care sa transforme ideile in ceva tangibil;
4) Crearea unei conexiuni emotionate: foloseste propriile emotii, manifesta
entuziasmul, pasiunea, bucuria, rezoneaza cu emotiile celorlalti.
Limbajul verbal corelat cu o gestica adecvata, postura, mimica, intensitatea, ritmul,
timbrul vocal, atitudinea constituie elementele soft prin care ne atingem obiectivele, deoarece
gandurile noastre sunt exprimate prin intermediul limbajului: spunem ce gandim, ce simtim,
ce credem cu ajutorul cuvintelor. In timp ce rostim selectam acele cuvinte care dau sens
gandurilor, cu toate acestea foarte des se intampla ca intelesul cuvintelor sa se piarda si atunci
apelam la persuasiune.
Expresivitatea comunicarii didactice, a limbajului pe care il utilizam creeaza efecte
mai puternice, mai profunde, mai persistente asupra oamenilor. Limbajul expresiv realizat
prin intonatie, accentuarea cuvintelor, pauze, ritm, mod de utilizare a figurilor de stil,
miscarile corpului, mimica fetei maresc forta mesajului, creeaza emotii si sentimente,
motiveaza si pot duce la modificarile atitudinale asteptate.
Cadrul didactic este asemeni actorului de pe scena care pune in valoare mesajul prin
modul in care il rosteste, avand in vedere tot timpul publicul si asteptarile sale. Atitudinea
atenta fata de limbajul pe care il utilizam in fata elevilor (si nu numai a lor) spune mult si
despre respectul pe care il acordam interlocutorilor.
Tehnicile de persuasiune le folosim ca sa-i convingem pe altii de ideile noastre,
alcatuite din idei si fraze bine formulate, care actioneaza in mod irational asupra subiectului-
tinta si cu care avem sanse mult mai mari de reusita
 Tehnica distorsiunii temporale: te comporti ca si cum ceea ce vrei tu sa obtii de la
cineva deja s-a intamplat. Vorbeste-i ca si cum ti-ar fi acceptat deja propunerea si ca i-ar fi
facut chiar si placere, asocierea de imagini placute cu folosirea timpului trecut face ca
propunerea sa fie irezistibila.
Persuasiunea este un instrument care trebuie sa se afle in „arsenalul” fiecarui cadru
didactic pentru a convinge elevii sa invete, important este modul in care fiecare intelege sa o
foloseasca in scopul pentru care o face. Trebuie sa invatam sa o folosim in scopul educarii
elevilor.

Stiluri de invatare
Cunoasterea stilurilor de invatare este o problema esentiala atat pentru pregatirea
cadrelor didactice ca buni oratori cat si pentru identificarea modalitatilor de comunicare a
informatiilor alese catre ascultatori, acestia apartinand mai mult sau mai putin unuia dintre
stilurile de invatare.
Fiecare dintre noi are o capacitate de a invata in diferite moduri. De multe ori pe
parcursul vietii am observat ca asimilam informatii noi fie prin participare activa, fie prin
ascultare, fie prin privire. De fapt noi ne nastem cu un anumit stil de invatare care ne
insoteste de la primele ore ale vietii. Cel mai important lucru este constientizarea propriului
nostru stil, astfel vom putea asimila mult mai usor informatii si lucruri noi. Identificarea
stilurilor de invatare se poate realiza prin observarea si analiza propriilor noastre experiente
de invatare, aplicarea unor chestionare specifice, discutii cu un psiholog.
Beneficiile stilurilor de invatare in oratoria didactica:
- dezvoltarea autocunoasterii;
- eliminarea obstacolelor invatarii;
- imbunatatirea stimei de
sine; - obtinerea unui randament
mai bun; - dezvoltarea
relatiilor pozitive cu cei din jur. Daca este sa
studiem literatura de specialitate exista foarte multe tipologii ale stilurilor de invatare, dar
dintre toate acestea se remarca 3 stiluri de invatare de baza: vizual, auditiv si tactil-
chinestezic.
Stilul de invatare vizual
Punctele tari ale acestui stil sunt: capacitatea de intelegere a informatiilor
atunci cand sunt vazute prin prezentari si proiecte vizuale. Amintirea cu acuratete a tot a ceea
ce s-a scris sau citit. Strategii pentru stilul de invatare vizual: notite, folosirea markere-lor
pentru a sublinia. Stilul de invatare auditiv
Punctele tari ale acestui stil sunt: amintirea cu acuratete
a instructiunilor, sarcinilor verbale, o mai buna intelegere a informatiilor atunci cand sunt
auzite, placerea de a asculta si participa la discutii de grup. Strategii pentru stilul de invatare
auditiv: studiul in grup, rostirea informatiilor, verbalizare.

Stilul de invatare tactil-chinestezic

Punctele tari ale acestui stil reprezinta implicarea in totalitate a corpului
(miscari si atingeri) ducand astfel la amintirea exacta a tot ceea ce s-a facut cat si a
experientelor personale, o buna coordonare motorie cat si o memorie motrica. Strategii pentru
stilul de invatare tactil-chinestezic: plimbati-va si spuneti cu voce tare ceea ce ati invatat,
identificati emotiile si sentimentele transmise, realizati sarcini practice.

In lumea scolara, confruntata cu exigentele si obstacolele instruirii este frecventa

atitudinea de rezistenta fata de invatare si aceasta se reflecta atat in randamentul slab la
invatatura, cat si in insuccesul si esecul scolar.
Pentru a combate dar si pentru a preveni acest fenomen un rol deosebit il are
activitatea oratorica a cadrului didactic care este nevoit sa convinga prin cele mai eficiente cai
si mijloace ca barierele rezistentei fata de invatare pot fi ridicate. In acest sens oratorul –
cadru didactic trebuie sa fie capabil sa recunoasca acest fenomen, sa identifice caile de
manifestare, cauzele acestuia.
Rezistenta fata de invatare se recunoaste in indispozitia fiziologica si psihica, in
dezinteresul fata de anumite discipline, in refuzul, protestul si ostilitatea fata de sarcinile
invatarii, in fuga de la ore, in descurajarea cauzata de absenta sau insuficienta recompensei.
Rezistenta fata de invatare, avand ca manifestari inapetenta si lenea, devine modalitate de
protejare fata de obligatiile scolare si fata de efortul de invatare.
Simptomele rezistentei fata de invatare sunt: neatentia, plictiseala, inertia,
descurajarea, refuzul si protestul. Inapetenta fata de invatare este indispozitie si neputinta iar
lenea este complacerea in inactivitate. Lenea se confunda la elevi cu neputinta de a invata,
exprimata prin indispozitia cauzata de starea de sanatate, dificultatea materialului de invatat,
incapacitatea psihica de invatare, ambianta nestimulativa a clasei, oboseala.
Frecventa inapetentei si a lenei scolare este mai mare in perioada trecerii de la un
anotimp la altul, in perioada acomodarii prin trecerea de la un nivel de invatamant la altul,
prin trecerea de la o perioada de varsta la alta si in special la varsta pubertatii cand
respingerea efortului se asociaza cu spiritul de fronda, in apropierea vacantelor.
In viata scolara ne confruntam de fapt cu efectele rezistentei fata de invatare:
randament slab si mediocru, randament sub nivelul capacitatilor, insucces si esec scolar.
Lupta grea se da cu absenta motivatiei sau cu motivatia defectuoasa, cu atitudinile
caracteriale negative. De aceea, combaterea rezistentei fata de invatare presupune cultivarea
motivatiei pozitive, a atitudinilor active fata de invatare si in general fata de munca, existenta
modelelor atitudinale fata de invatatura si munca a cadrelor didactice si parintilor, existenta
modelelor activitatii stimulative, a stilului de viata si de munca pe care le ofera familia si
scoala.
Cultura generala este un rod al educatiei, al scolii, dar ea este, mai ales, un rezultat al
zelului personal, al muncii intelectuale individuale la care indeamna cadrul didactic orator; in
general, scoala da orientare, influenteaza, prin disciplinele predate, informatiile
fundamentale, orizontul cultural-stiintific al tinerilor. Pe fondul culturii generale se desprinde
in fapt specializarea omului tanar, pregatirea lui mai buna intr-un domeniu potrivit
aptitudinilor sale. Coordonatele acestui concept sunt acumularea prin
selectie a informatiilor si adaptarea lor la cerintele continue ale activitatii practice. In toate
imprejurarile, cultura generala, constituind fondul intelectual al omului, insoteste toate
manifestarile lui, angajeaza toate raspunsurile lui la solicitarile extrem de diverse ale
mediului. Cultura generala raspunde orientarii multilaterale a omului, dar ea asigura eficienta
unei practici anumite. Omul cult domina, printr-o gandire temeinica, intregul angrenaj al
specialitatii sale. Un specialist fara cultura generala e amenintat nu numai de izolare, de
rigiditate, dar si de marginirea aspiratiilor, de plafonarea viziunii sale creatoare. Relatia
profesor elev trebuie sa fie structurata astfel incat elevul sa indrazneasca sa actioneze in
prezenta profesorului, sa coopereze cu el, sa raspunda la intrebari, sa puna la randul sau
intrebari, sa formuleze ipoteze, opinii si interpretari personale. Stimularea si mentinerea
interesului elevilor in timpul lectiei depind de o serie de factori motivationali indusi prin
oratoria didactica.
In lumina acestor considerente, cultura generala nu este un lux, ci o necesitate
promovata de cadrul didactic orator; fara ea, orizontul si patrunderea rationala a tanarului
sunt vitregite de unilateralitate, de anumite devieri impresioniste, care nu pot risipi confuziile
si indoielile in momentele decisive ale fixarii intr-un domeniu, intr-o specialitate. Afectiv,
cultura generala mentine acea stare de optimism in om, populeaza fantezia tineretului cu
proiecte grandioase de creatie si da impuls fortelor inovatoare, latente in fiecare constiinta,
ridicata prin cultura la nobile aspiratii constructive. Toate acestea depind insa de tactul si
maiestria cadrului didactic orator. Cultura generala este o frana a instinctelor si o deschidere a
mintii, a sufletului, spre tot ceea ce poate innobila un om si o epoca.
In aceasta acumulare prin selectie a informatiilor ce contribuie la cultura generala a
individului, oratorul intervine cu munca sa, cu talentul sau, cu activitatea complexa bazata pe
pregatire, pe anticipare a posibilelor dificultati, pe comunicare persuasiva.
Motivatia este unul dintre cele mai importante elemente ale creativitatii. Stimularea
creativitatii este un proces educativ cu un grad mare de complexitate care inglobeaza in
acelasi timp, procese de catalizare, mobilizare, educare si instruire a capacitatii personale, de
exprimare proprie si realizari inovative.
Motivatia este o stare interioara, personala (la fel de personala cum este si simtul
umorului), un mod de a fi, care difera de la persoana la persoana si care face diferenta intre o
viata de succes si una fara satisfactii. Motivatia pleaca din tine, este o stare care nu iti da
pace, ca o obsesie care te impinge sa-ti atingi scopul.
Daniel Pink – psiholog american care studiaza motivatia si care a scris una dintre cele
mai bune carti in domeniu, bestseller – „Drive – The Surprising Truth about what motivates
us„ face o catalogare a motivatiei si anume, motivatia externa si cea interna.
Motivatia externa reprezinta recompensarea din exterior, pe sistemul daca faci asta
primesti asta si este cel mai adesea intalnita acasa, daca iti faci temele iti iau o ciocolata sau
la serviciu, daca faci proiectul pana la data de…iei bonus.
Motivatia interna vine din 3 factori importanti:
- autonomie (senzatia de putere si control asupra sarcinilor pe care le ai de facut,
capacitatea de organizare si planificare);
- dezvoltarea abilitatilor (sa devii din ce in ce mai bun in domeniul in care activezi);
- scop (sa simti ca faci o diferenta, ca ii ajuti pe ceilalti, ca lupti pentru o cauza
nobila, ca vrei sa ajungi cel mai bun).
Fereastra Johari – model de comunicare, interactiune si feedback
Fereastra Johari este numele sub care este cunoscut modelul de constientizare/
nonconstientizare a feedback-ului elaborat in 1955 de catre Joseph Luft si Hary Ingham.
Aceasta metoda ilustreaza modul in care are loc interactiunea dintre o persoana si o
alta persoana sau un grup.
 Sinele este una dintre cele mai importante componente ale comunicarii deoarece cine
suntem si modul in care ne percepem pe noi influenteaza atat modul in care comunicam cat si
modul in care raspundem mesajelor celorlalti.
Joseph Luft si Harrz Ingham propun un model al sinelui bazat pe ideea ca fiecare
dispune de o zona a controlului constient si o zona de umbra la care nu avem acces direct dar
putem afla despre ea cu ajutorul semenilor nostri in masura in care comunicam eficient cu
acestia.

Sine cunoscut eu-lui(+) Sine necunoscut eu-lui(-)

Sine cunoscut celorlalti 1. sinele deschis 2. sinele orb
Sine necunoscut celorlalti 3. sinele ascuns 4. sinele necunoscut

Sinele deschis cuprinde informatii, comportamente, valori, dorinte si motivatii

cunoscute atat de catre sine cat si de catre ceilalti. Sinele deschis variaza ca marime in functie
de timpul si de persoana cu care interactionam. Situatiile de exploatare neloiala de catre
ceilalti a sinelui deschis determina restrangeri semnificative ale acestuia. Eficienta
comunicarii depinde de masura in care ne deschidem fata de ceilalti dar si fata de noi insine si
de extinderea acestei ferestre a sinelui. Zona deschisa reprezinta astfel ceea ce o persoana
stie despre ea insasi si despre grupul din care face parte. Comportamentele si motivatiile care
sunt vehiculate in aceasta situatie sunt cunoscute fiecaruia dintre membrii unui grup.
Schimbul de informatii este liber si deschis.
Sinele orb include elemente pe care altii le stiu despre noi, dar pe care noi le ignoram
gratie diverselor mecanisme si strategii autodefensive (intelectualizare, rationalizare,
reprimare, memorie autobiografica, atribuire, comparatie depreciativa, autosabotare, evitare).
Aria sinelui orb, desi nu poate fi anulata, trebuie redusa cat mai mult cu putinta deoarece
eficienta comunicarii presupune ca partenerii sa posede aceeasi informatie de baza unul
despre celalalt. Zona „oarba” reprezinta astfel ceea ce o persoana nu stie despre ea, dar
grupul stie. Comportamentele vehiculate in aceasta zona sunt comportamente pe care o
persoana le adopta fara a le constientiza, in schimb aceste comportamente sunt observate si
remarcate de ceilalti. Aici pot fi incluse ticurile verbale, maniere specifice de relationare,
gesturi utilizate in anumite momente.
Sinele ascuns contine tot ceea ce noi stim si credem despre noi dar, din diverse
motive, nu dorim ca altii sa afle aceste lucruri despre noi. Sinele ascuns poate varia din
punctul de vedere al continutului in raport cu persoana cu care interactionam si faciliteaza
prezentarea de sine in calitatea sa de factor generator al contextului comunicational. Zona
ascunsa reprezinta astfel ceea ce o persoana stie despre ea, dar grupul nu stie. Trairile si
motivatiile unei persoane sunt ascunse grupului atunci cand o persoana nu gaseste sprijin
suficient din partea unui grup sau se teme ca grupul o va respinge sau ataca. Un alt motiv care
genereaza aceasta situatie este cel al existentei unei „agende ascunse”, adica a unor intentii de
manipulare a celorlalti membri ai grupului.
Sinele necunoscut reprezinta acea arie a sinelui necunoscuta atat pentru noi cat si
pentru ceilalti. Ocazional poate fi dezvaluit in discutii extrem de sincere cu persoane in care
avem o incredere totala sau in situatii limita exceptionale cand putem descoperi la noi un fel
de a fi de care nu ne credeam capabili. O buna cunoastere de sine presupune demersuri
sistematice ale constientului in explorarea acestei ferestre a sinelui. Zona necunoscuta
reprezinta astfel ceea ce nici persoana si nici grupul din care face parte nu stiu.
Comportamentele unei persoane pot sa nu fie constientizate nici de catre persoana in cauza si
nici de catre ceilalti. Aici pot fi incluse reminiscente ale copilariei, amintiri neconstientizate,
potentialul latent.
Autodezvaluirea, apreciaza specialistii, este una dintre cele mai importante forme ale
comunicarii in care ne putem angaja iar includerea in structura unui act comunicational a
unor elemente de tipul autodezvaluirii asigura:
1. o mai buna cunoastere de sine,
2. mareste abilitatea de a face fata diverselor situatii,
3. asigura profunzime relationala,
4. predispune la reciprocitate si astfel,
5. o crestere semnificativa a receptivitatii interlocutorului si implicit a eficientei
comunicarii in general.
Intre cele patru zone mentionate exista o relatie de interdependenta. Aceste zone nu
sunt statice si nu sunt egale. In functie de gradul de coeziune si maturitate al unui grup,
spatiul zonei deschise creste, iar cel al celorlalte zone descreste. Cateva dintre principiile care
actioneaza in interiorul ferestrei Johari sunt:
 Aparitia unei schimbari in oricare dintre cele patru zone le afecteaza si pe celelalte:
Exemplu: Dupa ce elevii si profesorul ajung sa se cunoasca mai bine creste zona deschisa, iar
situatiile in care grupul stie mai mult despre un elev decat elevul insusi (zona „oarba) se
raresc.
  Amenintarile tind sa inhibe constientizarea comportamentelor si motivatiilor, in timp
ce increderea reciproca tinde sa stimuleze starea de constientizare;
Exemplu: Cand elevii se simt amenintati de comportamentul puternic autoritar al
profesorului, vor ajunge sa-l invinovateasca pe acesta de insuccesele lor scolare, fara sa mai
doreasca sa reflecteze la modul in care sunt responsabili ei insisi de respectivul insucces.
 Constientizarea fortata este ineficienta;
Exemplu: Cand am fost pusa in situatia de a admite in mod obligatoriu ca un anumit
comportament pe care il practicam este nepotrivit cu situatia in care eram, chiar daca acest
lucru s-a intamplat intr-un grup de prieteni, reactia mea a fost cea de evitare a respectivului
grup de prieteni.
 Sensibilitatea inseamna a respecta dorinta celorlalti de a pastra acoperite
comportamentele din zonele inchisa, „oarba” si necunoscuta;
Exemplu: Exista persoane carora le place stilul deschis de comunicare si care solicita ele
insele feedback in legatura cu ceea ce nu constientizeaza, dar exista si persoane care se tem
de acest feedback. Indiferent de persoana, modul cel mai adecvat de a oferi feedback este
individual, iar cand se ofera in grup, modul cel mai adecvat este cu pastrarea anonimatului
persoanei la care se face referire.
 Invatarea interpersonala inseamna o modificare ce duce la cresterea zonei deschise, in
conditiile in care celelalte zone descresc;
Exemplu: Dupa ce elevii invata mai multe unii despre ceilalti, activitatea intr-un grup care are
de rezolvat o sarcina de invatare decurge mai eficient din punct de vedere al comunicarii,
prima zona care descreste fiind cea ascunsa, urmata de cea „oarba” si abia dupa timp mai
indelungat si comunicare constanta descreste si zona necunoscuta.
 Cu cat zona deschisa este mai mica, cu atat comunicarea este mai saraca;
Exemplu: In situatia in care stilul de predare al profesorului este unul preponderent autoritar,
timpul petrecut impreuna cu elevii nu va mari prea mult zona deschisa, acestia nefiind
incurajati sa se exprime, sa formuleze intrebari, sa dialogheze.
 Zona necunoscuta suscita curiozitate, dar este, in acelasi timp, controlata de cutume,
reprezentari sociale, temeri;
Exemplu: O persoana care refuza implicarea intr-o activitate poate avea motive ce tin de
credinte personale. La un curs, o studenta a refuzat participarea la o activitate de sarbatorire a
Craciunului. Colegii erau curiosi asupra motivelor ei, dar nu am intrebat nimic in timpul
cursului. Dupa curs am aflat ca apartinea unei religii care nu sarbatoreste Craciunul.
  Acumularea de cunostinte despre procesele de grup contribuie la cresterea zonei
deschise atat pentru grup in ansamblu, cat si pentru fiecare individ in parte;
Exemplu: Negocierea unor reguli de functionare a grupului si adoptarea lor in mod explicit de
catre toate persoanele (inclusiv profesorul) va ajuta elevii sa se simta in siguranta si sa se
expuna mai mult. Pe masura ce se expun verifica si ce pot face in interactiune cu ceilalti si ce
pot face ei insisi pentru a rezolva o sarcina de invatare.
 Sistemul de valori al unui grup se poate observa in modul in care un grup alege sa
trateze aspectele care tin de zona necunoscuta.
Exemplu: In situatia referitoare la refuzul studentei de participa la activitatea de Craciun
(situatie descrisa anterior), valorile implicite ale grupului sunt cele de toleranta fata de diferit
si de respect fata de celalalt si au iesit la iveala prin acceptarea deciziei studentei de a nu
participa si prin neinsistenta profesorului sau a colegilor fata de studenta ca aceasta sa declare
in sala de curs motivul.
Efectele lipsei de interventie in cazul manifestarii unui deficit de motivatie in spatiul
educational inca din clasele primare afecteaza profund negativ evolutia scolara in nivelurile
superioare de invatamant.
Spre sfarsitul gimnaziului, elevul va capata o serie de „obisnuinte ale demotivarii”,
stereotipuri de gandire si de comportament extrem de nocive pentru performanta scolara si
profesionala viitoare. In lipsa unei interventii adecvate, elevul mdemotivat va cauta unele
refugii in activitatea scolara fie o activitate carei sa i se dedice sau va incerca sa gaseasca un
mod de a finaliza nivelul de invatamant cu o minima implicare, devenind un caz veritabil de
abandon motivational, scoala fiind locul pe care il frecventeaza numai datorita presiunii celor
din jur. In perioada de pre-pubertate su pubertate elevul demotivat ajunge sa se exteriorizeze
din ce in ce mai putin, hiper-activitatea fiind inlocuita adesea cu o detasare sau cu o tacere
visatoare, fiind din ce in ce mai putin dispus spre compromis si din ce in ce mai inflexibil in a
se angaja in rezolvarea sarcinilor scolare.
Strategii de motivare a elevilor pentru invatare
Cadrul didactic are puterea de a motiva elevii si de a ii conduce la succes, prin
rabdarea si intelepciunea sa. Studiile au demonstrat ca elevii carora li se insufla increderea in
propriile forte si carora li se explica care este scopul pentru care fac o activitate, realizeaza un
exercitiu, o tema sau un proiect, obtin rezultate mult mai bune decat cei carora doar li se
explica ce au de facut.
Motivatia elevului se cultiva in timp si prin exercitiu, prin oferirea unui scop si a unei
semnificatii. Ei au nevoie sa stie care este semnificatia lucrurilor pe care le invata pentru a fi
dispusi sa depuna efort, sa isi mentina atentia concentrata in ciuda intreruperilor si sa incerce
sa depaseasca dificultatile pe care le intampina. Nevoia de semnificatie (a sti care este scopul
si sensul activitatilor in care ne implicam) este una general umana, stand la baza echilibrului
nostru emotional.
Un elev nemotivat are invariabil lacune in cunostinte, iar progresele se pot inregistra
cu adevarat numai daca este asigurat fundamentul. Daca asteptam performante la matematica,
trebuie sa ne asiguram ca elevul are cunostinte aritmetice si matematice de baza. In cazul in
care exista spatii neacoperite, este important sa avem rabdare si sa incurajam elevul pentru a
obtine in timp progresele dorite. Pe baza acestor progrese se poate construi increderea in
fortele proprii si speranta atingerii obiectivelor pe termen lung.
Putem sa scapam usor din vederea faptul ca schimbarea comportamentului si
construirea motivatiei presupun rabdare si timp. Putem lua exemplu un profesor care a relatat
ca toate eforturile depuse cu elevul care nu manifesta interes fata de activitatile din sala de
clasa considera ca sunt sortite esecului. Elevul in schimb, a relatat intr-o discutie privata, ca
este cu atat mai demotivat cu cat profesorul nu remarca micile sale progrese si mai ales
efortul pe care in depune pentru a depasi decalajele inerente dintre el si colegii sai. Ceea ce se
intampla in acest caz este tipic pentru genul de eroare pe care o comitem atunci cand ne
pierdem rabdarea si nu sesizam importanta intaririi comportamentelor care conduc la
progrese mici dar constate. Acestea pot fi baza performatelor scolare asteptate.
In elaborarea unor strategii ameliorative fiecare cadru didactic trebuie sa:
- Utilizeze strategii didactice diferite pentru situatii de invatare diferite; nu exista o
strategie didactica cu aplicabilitate universala, indiferent de context.
- Sa fie constient de ce alege o anumita strategie didactica, in ce consta eficacitatea
acesteia, care sunt rezultatele invatarii pe care dorim sa le atingem și cum pot fi
acestea probate, verificate.
- Sa adapteze strategiile didactice utilizate la caracteristicile beneficiarilor activitatilor
de invatare – nivelul de cunostinte, deprinderi cat si la atitudinile si gradul de
motivatie al acestora.
De asemenea, eficacitatea unei strategii didactice trebuie confirmata, validata la clasa
de catre beneficiarii acesteia, dimensiunea motivationala fiind, in egala masura, o conditie si
o rezultanta a activitatii didactice. Cu alte cuvinte, este nevoie de elevi motivati pentru ca
acestia sa raspunda cu succes la o sarcina de invatare, la fel cum si o sarcina de invatare
realizata cu succes
contribuie de cele mai multe ori la mentinerea sau cresterea nivelului de motivatie al acestora.
 Cum putem contribui in mod concret la instituirea acestui cerc virtuos in activitatile
noastre didactice? O privire in diferite tratate de pedagogie ne ofera o anumita orientare
generala. Astfel, cadrele didactice trebuie sa parcurga diferite etape, cele mai importante fiind
urmatoarele: diagnoza, nivelului de motivatie pentru invatare, initierea unor interventii
ameliorative, evaluarea si rafinarea interventiilor.

O simpla trecere in revista a acestor pași ne ofera o imagine adecvata a varietatii

tipurilor de interventie ce urmaresc ameliorarea sau stimularea nivelului de motivatie pentru
invatare. De asemenea, putem intuitiv intelege competentele pe care este necesar sa le
dezvoltam pentru aceasta, cunoștintele, deprinderile, atitudinile de care avem nevoie, precum:
- Metode, strategii, tehnici și instrumente de (re)motivare a celor care manifesta un
deficit de interes pentru activitatile de invatare propuse in clasa;
- Cunoștinte privind alegerea unor instrumente adecvate anumitor
circumstante/contexte;
- Abilitati practice de aplicare a diferitelor strategii motivationale, de analiza critica a
propriului demers didactic si adaptarea sa la particularitatile fiecarui elev.
- Cunoasterea unei varietati de metode, tehnici si instrumente de evaluare a impactului
strategiilor didactice motivationale.
- Abilitati de colectare si analiza a datelor relevante pentru masurarea impactului
strategiilor didactice motivationale, initierea unor interventii corective.
 - Deschidere si empatie pentru intelegerea naturii problemelor cu care se confrunta
elevii care au un deficit de motivatie pentru invatare etc.
Cu siguranta, profesorul, in sens generic, este principalul agent al schimbarii in
sistemul de invatamant si elementul decisiv in dezvoltarea competentelor elevilor.
Profesionalismul cadrelor didactice presupune o implicare activa in propria dezvoltare,
creativitate si flexibilitate, capacitate de a gasi raspunsuri inovative la probleme complexe.
Exprimat sintetic, profesorul trebuie sa devina un adevarat model de invatare pentru elevi
ceea ce inseamna, desigur, si un model de motivatie pentru activitatile de invatare realizate in
scoala si in afara acesteia.
Pornind de la aceasta constatare, este un pas logic ca primul set de interventii sa se
refere la modul propriu de a ne percepe ca educatori, la registru nostru de valori, credinte,
comportamente care asigura o fundatie solida pentru celelalte strategii de stimulare a
motivatiei elevilor nostri, vor asigura, macar in parte, conditiile necesare de stimulare a
motivatiei elevilor pentru invatare.
Dimensiunea tehnica/profesionala a activitatii didactice este, cu siguranta, cea care ne
vine prima in minte cand vorbim despre un bun profesor (cunoaste bine domeniul in care
preda, stie sa aleaga metodele adecvate de predare in functie de continutul predat si de
specificul elevilor, cunoaste si aplica in mod consecvent mai multe metode de evaluare etc.);
Dimensiunea interpersonala a activitatii didactice este, in egala masura, importanta
atunci cand judecam calitatea unei activitati didactice; de modul in care un cadru didactic
relationeaza cu elevii sai, de capacitatea sa de influenta, depinde in mod fundamental gradul
in care competentele urmarite sunt sau nu achizitionate de elevi;
Dimensiunea procedurala/procesuala se refera la capacitatea unui profesor de a aplica
reguli in mod adecvat si de a influenta mediul in care se realizeaza o activitate de invatare; ca
si dimensiunea interpersonala, este si ea, in multe situatii, putin valorizata si recunoscuta in
evaluarea calitatii unei activitati didactice.
Desi in multe situatii tindem sa analizam activitatea didactica numai prin lentila
tehnica/profesionala, este greu de presupus ca putem fi un bun profesor fara sa reusim sa
atragem aprecierea si respectul elevilor cu care lucram. In egala masura nu putem sa facem
abstractie de mediul clasei sau al scolii in care predam, fara sa putem intelege si aplica in
mod consecvent regulile si procedurile stabilite de organizatia scolara. Aceste conditii de
succes pot fi observate foarte usor in momentul in care un elev este chestionat cu privire la
motivele pentru care invata cu mai mare placre si are rezulate mai bune la o anumita
disciplina in comparatie cu alta.
 Astfel, multi elevi considera ca au un randament mai bun in cazul disciplinelor
predate de profesori care se apropie de ei, care stiu „cum sa-i ia”, la ora carora se simt
remarcati. Aceasta corespunde fidel cerintei de calitate interpersonala. Chiar si profesorii care
au un comportament mai distant fata de elevii lor (de exemplu, discuta rar despre probleme in
afara celor specifice lectiei, nu utilizeaza decat limbajul stiintific, glumesc rar sau deloc etc.)
dar care reusesc sa stimuleze participarea elevilor prin activitatile de invatare pe care le
propun sunt perceputi de elevi ca intrand in categoria profesorilor apropiati. Decisiv pare a fi
criteriul recunoasterii si incurajarii efortului personal, creativitatii si initiativelor elevului.
Alti elevi considera ca invata mai bine la anumite obiecte pentru ca profesorii
respectivi „stiu bine materia” si de cele mai multe ori au o vasta experienta in domeniul in
care predau. In acest caz criteriul important este expertiza pe care un profesor poate sa o
demonstreze in activitatile didactice, „confruntarea” cu elevii din clasa pasionati si cu bune
rezultate la disciplina
respectiva fiind decisiva in formularea unei opinii. Este interesant de remarcat aici faptul ca,
spre deosebire de sistemul de educatie, elevii intuiesc de multe ori efortul si competentele pe
care le necesita mentinerea pe linia de plutire sau inregistrarea unui mic progres.
Astfel, unele raspunsuri au indicat faptul ca performanta la un obiect a aparut in urma
faptului ca profesorul respectiv a stiut sa lucreze cu toti copii din clasa, „nu a facut diferente
si nu m-a tinut minte ca in ultimul trimestru din anul trecut nu prea am dat pe la orele
dumnealui, nu ne compara tot timpul cu „olimpicii” clasei cum fac alti profesori si nu ne spun
de cinci ori pe minut ca suntem incapabili si ca n-o sa facem nicio branza in viata”.
Se poate observa ca indiferent de nivelul profesional de pregatire sau de relatia cu
elevii, un bun profesor nu poate fi imaginat in absenta capacitatii de a aplica reguli in mod
adecvat.
Desigur, fiecare cadru didactic doreste ca „mesajul” sau sa ajunga la toti elevii insa, in
realitate, acest lucru nu se intampla foarte des. Este deosebit de important de a decodifica
mesajele pe care elevii le transmit si de a regandi, din mers, strategia didactica utilizata
pentru respectiva lectie. In felul acesta, incercam sa reducem riscul ca beneficiarii activitatilor
de invatare propuse sa fie limitat la o minoritate a elevilor din clasa. In acelasi timp,
demonstram in mod practic faptul ca elevii sunt cei care conteaza in ultima instanta, ca ei
sunt masura succesului sau insuccesului metodelor noastre pedagogice si ca toate strategiile
didactice sunt numai mijloace de a stimula potentialul de invatare al acestora si nu scopuri in
sine.
 Profesorul animat de grija pentru elevii sai reuseste sa motiveze un elev sa invete si sa
se dezvolte, contribuind in mod direct la dezvoltarea sentimentului de implinire si de mandrie
pentru rezultatele obtinute. Se pune astfel in miscare un adevarat cerc virtuos: o relatie
pozitiva intareste increderea de sine, diminueaza anxietatea sau teama, ofera energia pozitiva
pentru a avea motivatia de a se angaja in activitati de invatare. Reusitele scolare vor conduce,
la randul lor, la o mai mare incredere in sine si in educator, cimentand aceasta relatie.

Aplicatii practice
Raportandu-ne la conditiile eficientei oratoriei, identificati si prezentati grupului
situatii din activitatea didactica care au produs schimbari in motivatia de invatare a
elevului.
Caracterizati discursul didactic din punctul de vedere al eficientizarii invatarii.
Din cele cinci tipuri de discursuri pedagogice alegeti unul si analizati avantajele si
dezavanajele folosirii la clasa.
Exemplificati zonele Ferestrei Johari prin activitati de comunicare din cadrul scolii.
Proiectati activitati educationale prin care sa ajutati elevii aflati in alte zone decat cea
deschisa sa ajunga aici.
Analizati importanta oratoriei didactice in contextul educatiei formale, informale si
nonformale.
Chestionar pentru identificarea stilului de invatare
Identificati in grup si prezentati celorlalti participanti metode de dezvoltare a culturii
generale aplicabile elevilor in cadrul activitatilor educationale.
Organizati in echipe o sesiune de brainstorming si la final prezentati colegilor, sub
forma de discurs, activitati concrete realizate in context educational care au ca si scop
stimularea potentialului creativ.
Construiti o lista de argumente care sa justifice avantajele folosirii tehnicilor de
dezvoltare a creativitatii.

Bibliografie recomandata:
Gheorghe-Ilie Farte, Ref. Prof.dr. Constantin Salavastru, Conf.dr. Dan Stoica,
COMUNICAREA O abordare praxiologica, Casa Editoriala Demiurg, Iasi, 2004
Dospinescu Vasile, Semiotica si discursul literar, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1998
 Cucos Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1996
Frumusani Daniela Roventa, Argumentarea, modele si strategii, Editura BIC ALL,
Bucuresti, 2000
Paun Emil, Pedagogie provocari si dileme privind scoala si profesia didactica,
Editura Polirom, Iasi, 2017
Cherghit Ioan, Metode de invatamant, Editura Polirom, Iasi, 2006
Curteanu, Doru, Ghidul trainerului, Editura Irecson, Bucuresti, 2005
Hattie., J., Dumitri., C. (trad.), Invatarea vizibila – Ghid pentru profesori, Editura
Trei, Bucuresti, 2014
Paun Emil, Pedagogie provocari si dileme privind scoala si profesia didactica,
Editura Polirom, Iasi, 2017
Cherghit Ioan, Metode de invatamant, Editura Polirom, Iasi, 2006
Hattie., J., Dumitri., C. (trad.), Invatarea vizibila – Ghid pentru profesori, Editura
Trei, Bucuresti, 2014
Stoica, A., Creativitatea elevilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983
Roco, M., Creativitate si inteligenta emotionala, Editura Polirom, Iasi, 2004
Landau, E., Psihologia creativitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979

JURNAL DE CAPITOL

Ce am
invatat:....................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
..................
Ce pot sa
aplic:...................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
..........