Oratoria didactica si sustinerea prezentarilor in public

- Suport de curs -
 MODULUL I: ORATORIA DIDACTICA

1.1ORATORIA DIDACTICA IN ACTIVITATEA INSTRUCTIV

EDUCATIVA

ORATORIE - Arta de a compune si de a rosti discursuri; arta de a vorbi convingator si

frumos in public; elocventa, retorica, oratorism.
“Oratoria este arta de a vorbi in public pentru a-i convinge pe ascultatori.”
Cicero
“Oratoria este folosirea tuturor mijloacelor de convingere pe care le avem la indemana.”
Aristotel
Educatia reprezinta astazi modalitatea prin care societatile moderne isi pot asigura
dezvoltarea pe termen mediu si lung.
Puterea cuvantului rostit este incontestabila.
Grecia antica este locul unde discursul si vorbirea in public au fost ridicate la rang de arta.
Demostene era considerat a fi unul dintre cei mai mari oratori, insa practica oratoriei nu se limita
doar la elitele societatii ateniene. Oratoria era considerata parte esentiala a educatiei unui om.
Discursul de la Gettysburg (alaturi de discursul „Casa dezbinata”) este unul dintre cele
mai cunoscute si citate discursuri ale lui Abraham Lincoln. Tinut cu ocazia inaugurarii cimitirului
de la Gettysburg, construit pentru soldatii cazuti in acele locuri in timpul razboiului, Lincoln, prin
acest discurs, a redefinit razboiul civil ca o lupta nu doar pentru pastrarea Uniunii, ci ca „o noua
nastere a libertatii”, care avea sa aduca adevarata egalitate tuturor cetatenilor si care avea sa
creeze o natiune unita. Iata cateva metode folosite in discursul sau: si-a convins publicul prin
argumente comune, in care credeau toti, a repetat cuvintele importante (noi de 10 ori, aici de 8
ori, dedicat/dedicare de 6 ori, natiune de 5 ori), a structurat discursul cronologic (trecut-prezent-
viitor), nu a fost subtil si nu a facut aluzie, pur si simplu a folosit clar cuvintele care au indemnat
audienta la actiune.
 A fi un orator bun inseamna multa munca.
O idee preconceputa este ca arta oratoriei tine de un talent innascut si nu poate fi invatata,
ceea ce nu este adevarat. Demostene, inainte sa ajunga un mare orator, mergea la ocean si incerca
sa recite discursuri mai tare decat valurile, in incercarea de a-si imbunatati enuntul, el a recitat
discursuri in timp ce gura lui era plina de pietricele si zilnic si-a practicat vorbirea in fata unei
oglinzi, imbunatatind orice defect corporal sau de vorbire (avea un tic nervos de a ridica un umar
in timp ce vorbea, asa ca a pus o sabie deasupra care i-ar fi taiat umarul daca l-ar fi ridicat).
Oratoria nu inseamna doar vorbire, ci inseamna vorbire care apeleaza la sentimentele
noastre cele mai nobile, anima suflete, stimuleaza pasiunile si emotiile si inspira.
Puterea cuvantului vorbit este incontestabila. In istorie gasim mari discursuri care au
influentat viitorul; discursuri importante care au motivat oamenii sa lupte impotriva nedreptatii,
sa elimine tirania si sa-si dea viata pentru o cauza nobila. Cuvintele pot face oamenii sa se
schimbe, sa rada, sa planga, sa-si redobandeasca valorile sau sa simta ca sunt patrioti.
Putem afirma ca oratoria este arta de a convinge un auditoriu de justetea ideilor expuse
printr-o argumentatie bogata, riguroasa, pusa in valoare de un stil ales.
Succesul in oratorie depinde de mai multe variabile, fiecare dintre acestea jucand un rol
important. Aceste variabile sunt: oratorul, mesajul, audienta si mediul.
Elementele de mai sus sunt interdependente, principalele aspecte ale fiecaruia dintre ele
fiind:
 orator: calitati, cunostinte, atitudine, mod de pregatire, mod de prezentare, etc.
 mesaj: continut, metode de transmitere, instrumente folosite in transmitere, etc.
 audienta: nevoi, stil de invatare, relatiile din cadrul grupului, etc.
 mediu: incaperea in care are loc discursul, lumina, zgomot, etc.
Exista patru criterii ale excelentei ce trebuie sa fie atinse si dezvoltate permanent in
oratorie: relevanta, aplicabilitatea, noutatea si surpriza.
1. Relevanta
Se refera la intelegerea intocmai a nevoilor participantilor ca organizatie, echipa si
individ. Acest lucru inseamna capacitatea de a diferentia intre nevoia descrisa si cauza reala. De
aceea, este foarte importanta perioada de analiza a necesitatii tematicii alese in oratorie.
2. Aplicabilitatea
Se refera la pragmatismul tehnicilor, instrumentelor si comportamentelor insusite in
timpul discursului. Un discurs trebuie sa se incheie cu definirea obiectivelor individuale, care vor
fi urmarite pana la atingerea lor, de catre participanti.
3. Noutatea
Teoriile, instrumentele, tehnicile sunt intr-o permanenta schimbare. In masura in care
oratorul tine seama de aceasta dezvoltare continua, va asigura cresterea eficientei discursului in
cadrul grupului, a echipelor si a unitatilor scolare in care lucreaza.
4. Surpriza
Este ceea ce se cheama “efectul WOW!”. Realizarea unui ancoraj pozitiv presupune
introducerea in timpul discursului a acelor activitati sau intamplari care sunt reprezentative pentru
conceptele utilizate si care surprind auditoriul. Un aspect esential este cultivarea sentimentului de
celebrare.
Cuvantul nu este intamplator. Confucius vedea in forta cuvintelor ceva important despre
natura umana, fapt ce face posibila influentarea interlocutorului, schimbarea directiei si
continutului gandirii lui prin semnificatia si incarcatura afectiva a mesajului. S-ar putea spune ca
prin cuvant o persoana o modeleaza pe alta. Strategia cea mai directa si cu un inalt grad de
eficacitate in influentare este persuasiunea, componenta esentiala a oratoriei.
Prima calitate a mesajului persuasiv (de exemplu: a-i determina pe elevi sa isi invete
lectiile), este captarea atentiei auditoriului, de aici importanta este accesibilitatea argumentelor si
semnificatiilor, retinerea acestora in planul convingerilor si aspiratiilor audientilor. Studiile
ulterioare au simplificat tabloul persuasiunii rezumandu-l la intelegere si acceptare. In timp ce
intelegerii i se asociaza o baza dinamica caracterizata de motivatie, interes, utilitate, acceptarii i
se asociaza o baza cognitiva de procesare critica a mesajului si raportarea argumentelor la
experienta anterioara proprie.
Subiectii audientei atribuie sursei competenta si credibilitate, reprezentand-o ca
detinatoare de date pe care le transmite cu acuratete, fara denaturare. Cu cat sunt mai implicati in
problematica discursului, cu atat mai mult ei iau in seama profesionalismul si gradul de educatie,
inteligenta emitentului. Ascultand mesajul oratorului, auditoriul isi intaraste reprezentarile pe
care le are despre caracterul si competenta acestuia. Nu exista o formula, un algoritm pentru
credibilitate. Demersul este euristic, cu elemente intuitive, imagistice, analogice si de extrapolare,
toate cu amprenta personala.
Identificarea cu sursa de comunicare, oratorul, este un proces spontan ce conditioneaza
schimbarea de atitudine. Relativ independent de situatiile in care apar, unele persoane sunt
definite ca fiind atractive. La o prima impresie, privirii i se impune prezenta fizica iar ulterior
aceasta este intregita prin atribuiri de alte note – inteligenta si alti indicatori de competenta. In
conceptia psihologiei umaniste a autorealizarii, complementaritatea, imaginea pozitiva a
discursului este promovata si sustinuta de o personalitate cu care publicul se identifica prin forta
atractiei si perspectiva autoimplinirii.
Un procedeu sigur este miza discrepantei: continutul mesajului sa surprinda si sa dea de
gandit. Discrepanta vine in serviciul credibilitatii atunci cand auditoriul este implicat in tematica
discursului. Elevii au o curiozitate nativa pentru nou si un interes constant pentru performanta si
cariera. Fenomenele de dezangajare intalnite la elevi sunt explicabile in mare parte prin
nepracticarea discrepantei, a spectaculozitatii prezentarii problematicilor si adevarurilor
stiintifice.
Scopul discursului este ca vorbitorul sa comunice informatii noi, pareri, exemple din
propria perspectiva. Oratorul este un prezentator care isi expune punctul de vedere urmarind sa
transmita un anumit mesaj, sa transfere participantilor anumite cunostinte.
In functie de scop, se deosebesc patru tipuri de discursuri:
 sa clarifice ceva;
 sa convinga;
 sa indemne la fapte;
 sa amuze.
Oratoria este importanta in orice sfera de activitate, cu atat mai mult in domeniul
educational.
Situatiile in care personalul didactic este nevoit sa vorbeasca elocvent nu reprezinta doar
simple ocazii ci constituie un mod de manifestare al profesiei: in sala de clasa, la activitati din
cadrul comisiei metodice din scoala, cercuri pe discipline, consfatuiri, concursuri, olimpiade,
sesiuni stiintifice si simpozioane, prezentarea ansamblurilor artisitce, sustinerea discursurilor in
cadrul festivitatilor de deschidere a noului an scolar, competitii sportive, in cadrul activitatilor
extracurriculare – proiecte educative si de parteneriat, excursii, tabere, actiuni social culturale la
muzee, intrepinderi, teatru, biblioteci si multe alte situatii.
Relatia educator – educat constituie una din problemele majore ale invatamantului
contemporan si se impune mai mult ca oricand luarea in considerare a acestei relatii pe fondul
careia se realizeaza sarcinile complexe ale formarii personalitatii elevului.
In viziunea pedagogiei moderne aceasta relatie este conceputa ca fiind una de mare
complexitate in care personalitatea elevului este educata de personalitatea educatorului, ceea ce
face necesara o aboradare interpersonala plurisubiectuala, dialogata, a interactiunii pedagogice,
capabila sa asigure nu numai dimensiunea informational – operationala a transmiterii de
cunostinte ci si dimensiunea umana, psihosociala, a cresterii si coevolutiei in comun a
partenerilor de interactiune: profesorul si elevii.
Cadrul didactic nu mai reprezinta doar persoana care propune continuturi, da lectii,
formeaza sarcini, are anumite conduite, ci are rolul de a stimula si intretine activismul
investigator, de a crea conditiile in care elevul sa descopere si sa isi puna probleme, sa contribuie
la stimularea activitatii si angajarii acestuia in procesul propriei formari.
Stimularea si mentinerea interesului elevilor in timpul procesului educativ necesita
competente oratorice.
Oratoria impune o etica a capacitatii de a prezenta/sustine informatii, fiind insotita de
mijloace de expresie verbale, nonverbale, paraverbale. Oratorul are nevoie de inzestrarea de a
construi discursuri, de a prezenta clar, logic, corect si de a asculta cu interes.
Abilitatea de oratorie se realizeaza prin insusirea capacitatii de prezentare a mesajului, de
povestire si motivare a ascultatorului. Pentru maturizarea progresiva a acestei abilitati se impune
un exercitiu permanent de imbogatire si nuantare a vocabularului, de structurare a mesajelor in
discurs in mod coerent, de a respecta corectitudinea, claritatea si precizia enunturilor.
Stiinta vocii umane se numeste paralingvistica si are in vedere, in contextul oratoriei,
urmatoarele aspecte:
 Calitatile vocii: domeniu de frecvente, controlul miscarii buzelor, articularea
cuvintelor, ritm, rezonanta vocii, viteza de vorbire;
 Caracteristicile vocale: ras, plans, soptit, oftat;
 Parametrii vocali: intensitate, inaltime, extenstia vocii;
  Separatori vocali: ii, ãã, mm, aa, pauzele.
Ritmul prea rapid poate genera neintelegerea mesajului, iar cel prea lent plictiseala.
Pauzele intre propozitii sau cuvinte pot fi folosite pentru a accentua anumite parti, pentru a da
timp de gandire, a-l forta pe interlocutor sa spuna mai mult. Ticurile, ezitarile, repetarea
necontrolata a unor cuvinte sunt erori de paralimbaj.
In oratoria didactica un rol important il au miscarile gestuale. Pentru ca elevii urmaresc
ficare miscare si ii impresioneaza modulatiile vocii, atunci cand cadrul didactic sustine un
discurs, apeleaza la anumite miscari. Exagerarea reactiei mimico-gestuale induce in eroare
interlocutorul iar mesajele pot fi interpretate in mod eronat. Privirea cadrului didactic poate
semnifica multe, poate fi de incurajare, dojenitoare, nemultumitoare, si pentru ca toate acestea se
transmit, elevul va intelege situatia.
Profesorul este permanent in relatie cu elevul, cu deprinderile, obisnuintele, ticurile
verbale sau nonverbale si chiar cu dispozitia sa de moment. Aceste elemente in oratoria didactica
reprezinta nota sa strict personala. Relatia din binomul educational are de suferit daca profesorul
are trasaturi de personalitate negative. Negativismul si rigiditatea sunt elemente care induc
modificarea mesajului catre elev.
Cadrul didactic este o personalitate care ajuta la formarea altor personalitati. Perceptia,
limbajul, inteligenta, atentia, motivatia, atitudinile si abilitatile sale se structureaza si se
orienteaza in sens pedagogic, mediind realizarea conduitei de instruire si educare: transmiterea de
cunostinte, formulare a unor instructiuni si indicatii, oferire de raspunsuri, punere de intrebari,
stimulare si incurajare, motivare, organizare si coordonare a activitatii de invatare, control,
corectie, evaluare.
Competentele oratorice cumuleaza intregul ansamblu de abilitati personale si implica
toate formele de comunicare si de manifestare in general: competente lingvistice, discursive,
situationale, paraverbale, intelectuale, informationale, etc.
Oratoria in contextul didactic inseamna eficacitate in educatie. O relatie eficienta intre
profesor si elev conduce la intelegerea si acceptarea din partea elevului a mesajului. Elevului
trebuie sa i se ofere posibilitatea de a actiona, de a adresa intrebari, de a formula pareri personale.
Exista moduri de abordare care duc la eficientizarea relatiei, dar exista moduri care au efect opus.
 Pentru contemporaneitate, a fi pedagog inseamna, inainte de toate sa stii sa explici, sa
etalezi clar in fata elevilor un anumit continut, sa clarifici si sa rezolvi metodic sarcini didactice,
sa-i motivezi si sa ii incurajezi pe elevi sa participe activ la activitatea educationala.
In activitatea didactica oratoria inseamna sa folosesti tehnici verbale si nonverbale prin
care sa il convingi pe elev ca invatarea aduce bucurie si este benefica pentru educatia si formarea
lui.
V. Pavelcu considera ca arta de a preda presupune atat stapanirea cunostintelor, claritatea
si plasticitatea expunerii, cat si aptitudinea deosebita de a te transpune in situatia ascultatorului, a
elevului. In activitatea didactica, empatia capata valente aptitudinale, devenind o insusire fara de
care nu se poate obtine eficienta maxima in profesie.
Mijloacele prin care isi realizeaza educatorul vorbirea sunt multiple insa foarte important
este modul in care reuseste sa frazeze. Frazarea adecvata duce la claritatea transmiterii ideilor, in
caz contrar receptarea mesajului de catre elev ar fi eronata.

Persuasiunea – element cheie in oratoria didactica

“Cea mai puternica arma a influentarii este propria ta integritate” Zig Ziglar
Cadrul didactic este acel formator de caractere care trebuie sa detina maiestria de a trezi
interesul, de a pregati terenul pe care se vor cultiva puterile native ale discipolilor sai. Acesta are
rolul de a combina stiinta cu arta, tehnica de lucru cu talentul, experienta cu initiativa, tactul cu
maiestria, calmul cu entuziasmul, cautarile cu siguranta, de a imbina modelele traditionale cu cele
moderne, activ-participative, incurajuand motivarea invatarii prin dialog, astfel permitand
fiecarui elev sa isi pastreze individualitatea prin decodificarea in mod personal a mesajelor.
Ne dorim sa fim cat mai convingatori atat in viata publica cat si in cea privata, vrem sa
comunicam eficient cu ceilalti pentru a ne atinge obiectivele, pentru a ne bucura de succes si de
recunostinta celor din jur.
Avem nevoie sa convingem cand educam copiii, cand ne adresam superiorilor, in
discutiile cu colegii, cu elevii, cu parintii, cand trebuie facuta o declaratie sau cand se incearca
evitarea/solutionarea unui conflict.
Obiectivele stabilite, ideile, mijloacele, planul sau entuziasuml ne pot ajuta sa realizam
ceva, insa factorul esential in baza caruia se ating toate acestea este maniera in care comunicam
celorlaltii ideile noastre. Succesul este de partea celor care stiu sa comunice eficient, influentand
decizia finala in favoarea lor.
Comunicarea didactica are drept model intentia de a modifica personalitatea receptorului
in sensul dorit si prefigurat de finalitatile educationale propuse. Este vorba despre un proces
complex de generare de comportamente durabile, motivate si integrate, sau de schimbarea unor
atitudini si comportamente ale elevilor. Pentru realizarea acestor obiective se apeleaza la un
ansamblu de canale si de proceduri care sa faca mai profitabile interventiile didactice.
Nu este suficient sa fie enuntata o informatie pentru ca aceasta sa influenteze
comportamentul sau sursa enuntatoare sa fie atragatoare. Daca un cadru didactic doreste cu
adevarat sa il influenteze pe elev va trebui sa isi propuna in mod explicit atingerea acestor
finalitati.
Puterea exercitata de comunicare in calitatea ei de factor de influentare a celuilalt este
indiscutabila, de aceea se pare ca dimensiunea convingerii si dimensiunea persuasiunii sunt cele
doua laturi inseparabile ale unui proces de comunicare didactica.
Oamenii nu se nasc cu convingeri ci trebuie sa si le formeze, aceasta formare incepe de la
varste fragede si continua pe parcursul intregii vieti, astfel ca unii dintre primii formatori de
convingeri sunt dascalii, iar principalul instrument de formare al lor va fi oratoria didactica.
Conform DEX, persuasiunea semnifica actiunea, darul sau puterea de a convinge pe
cineva sa creada, sa gandeasca sau sa faca un anumit lucru. Ea este asociata cu o idee care se
impune doar la un individ sau la un grup, in virtutea unor determinari individuale, interes,
impresionabilitate, context individual.
In cadrul oratoriei didactice apelam deseori la efectele persuasiunii. Prin intermediul
mecanismelor de ordin discursiv si comunicational se asigura impresionabilitatea elevului, astfel
el isi asuma o idee, luptand pentru sustinerea ei si actionand pentru punerea in practica.
Inflexiunile vocale, intonatiile bogate si rafinate, accentuarea cuvintelor, miscarile
corpului si mimica fetei sunt elemente care maresc forta mesajului, creeaza emotii si sentimente,
motiveaza receptorul si pot duce la modificarile atitudinale asteptate.
Mecanismul persuasiuii vizeaza natura argumentelor utilizate in relatia deontologica
pentru a-l face pe interlocutor sa isi asume o idee. Sugestii gasim in Retorica lui Aristotel, in
distinctia pe care o propune intre etos – persuasiune bazata pe statutul oratorului, logos – bazata
pe logica argumentarii si pathos – persuasiune prin apelarea la emotii.
Prestigiul si autoritatea pot constitui in multe situatii elemente fundamentale ale
persuasiunii. Trecand in sfera relatiilor comunicarii de tip didactic, putem concluziona ca ideile
profesorului se impun in mintea elevului pentru ca el este considerat o autoritate. De cele mai
multe ori elevul accepta o schimbare de comportament pentru ca asa i-a cerut profesorul. Aceste
forme au un efect nociv pentru acuratetea si finalitatea comunicarii didactice si vor face ca elevul
sa fie constrans sa isi asume idei, sa isi modifice un comportament, sa initieze o actiune.
Expresivitatea oratoriei didactice, a limbajului pe care il utilizam creeaza de cele mai
multe ori efecte puternice, profunde si persistente asupra receptorului. Limbajul expresiv, realizat
prin intonatie, accent, pauze, ritm, modul de utilizare a figurilor de stil, impresioneaza receptorul.
Inflexiunile vocale, intonatiile rafinate, accentuarea cuvintelor, miscarile corpului si
mimica fetei sunt elemente care maresc forta mesajului, creeaza emotii si sentimente, motiveaza
receptorul si pot duce la modificarile atitudinale asteptate. Expresivitatea este considerata un
imperativ al comunicarii umane, regasindu-ne in actul comunicarii, si asigura un grad inalt al
impresionabilitatii receptorilor.
Studiile de psihosociologie remarca faptul ca expresivitatea limbajului tine si de stilul
comunicarii didactice. Stilul subliniaza ceea ce limbajul exprima.
Elevul este influentat de natura argumentelor aduse de profesorul sau, de expresivitatea
limbajului pe care acesta il utilizeaza, de amplificarile pe care le pot realiza unele elemente ce tin
de paraverbal si nonverbal.
Un tip complex de comunicare este cea educationala, care se refera la relatia cadru
didactic – elev. Specificul acestei relatii este exprimat prin oratorie in toate activitatile didactice.
Oratoria didactica devine element esential al realizarii unei instruiri active, fiind astfel
realizate mai bine obiectivele formative, cresterea sanselor de succes si progres scolar pentru
elevi, rezolvarea obiectivelor afectiv atitudinale, prin procesul invatarii. Aceasta se desfasoara
intr-un mediu adecvat in care se produce o actiune de educare ce implica comportamentul
personalitatii elevilor in curs de formare.
Devine autentica in momentul in care fiecare personalitate implicata se angajeaza in
intregime, isi manifesta cu sinceritate emotiile, ideile, experientele, numai in acest mod se poate
modifica personalitatea, producandu-se schimbari profunde in gandire si atitudini. Totul este
centrat pe elev, acesta fiind principalul reper fata de care cadrul didactic isi formuleaza discursul.
Specificul consta in faptul ca ne aflam la confluenta dintre elaborarea stiintifica si una
artistica, ceea ce presupune din partea profesorului o atenta cunoastere a psihologiei elevului,
obligatorie in procesul educativ pentru ca permite o instruire diferentiata in functie de capacitatea
de intelegere a elevului.
Cadrul didactic nu trebuie sa fie un manipulator de teorii, formule, ci un formator de
caractere, cu maiestria de a starni interesul.
Rolul cadrului didactic este de imbina metodele expozitive traditionale cu cele moderne,
participativ active, incurajand afirmarea invatarii prin dialog. Clasa de elevi nu este o suma de
indivizi, ci fiecare elev isi pastreaza individualitatea, decodificand in mod personal mesajele.
Profesorul are datoria de a proiecta si dirija circuitul continuturilor scolare precum si
sarcina de a favoriza starile afectiv-emotionale si atitudinale. In relatia de comunicare, acesta isi
asuma rolul de partener de dialog iar elevii trebuie sa simta ca sunt asculatati si intelesi.
Comunicarea didactica este una de continuturi purtatoare de instruire, are un efect de
invatare si urmareste modificarea si stabilirea comportamentului.
Profesorul trebuie sa detina competente oratorice si comunicationale pentru asigurarea
procesului instructiv-educativ in mod eficient.

Semnificatia mesajului verbal, vocal, vizual

In timp de vorbeste, omul dezvaluie o cantitate imensa de informatii, dar nu atat prin
cuvinte (comunicare verbala), cat prin voce (limbaj paraverbal) si prin limbajul trupului, gestica,
mimica (comunicare nonverbala).
Secventa verbala a oricarui proces de comunicare se realizeaza exclusiv prin intermediul
cuvintelor si serveste, cu precadere, la formularea, stocarea si transmiterea cunostintelor.
In cadrul comunicarii, mesajele pot sa se refere si la emotii, sentimente, dorinte, atitudini,
intentii, angajamente si se pot asocia cu multiple forme de influentare, desi, evident, componenta
cognitiva este cea mai importanta.
Dat fiind faptul ca, de cele mai multe ori comunicarea orala se realizeaza fata in fata,
emiterea variaza permanent in functie de retroactiunea receptorului. Emitentul poate repeta de
mai multe ori un mesaj, daca sesizeaza ca acesta nu a fost receptat, il poate reformula, daca
banuieste ca nu a fost inteles, sau se poate opri din vorbire daca tacerea prelungita si nejustificata
ii sugereaza un refuz al acceptarii.
Cuvintele sunt emise si interpretate intr-un foarte bogat context de semne nonverbale.
Uneori nu conteaza atat de mult ce spui ci felul in care spui.
Mesajul oral poate fi transmis prin trei tipuri de mesaje:
- mesajul verbal - constituie ideile pe care le transmitem.
Mesajul verbal trebuie sa fie consistent, clar, profund, inteligibil. Creierul gandeste in
imagini pe care va incerca sa le construiasca cu cuvinte adecvate, accesibile publicului.
- mesajul vocal - constituie forma in care sunt pronuntate cuvintele si se transmite prin:
• volumul
• ritmul
• modulatia sau intonatia
• dictia sau pronuntia.
- mesajul vizual - constituie ceea ce interlocutorii vad la orator si se refera la:
• expresia fetei
• gesturile, pozitia corpului, miscarile mainilor si a bratelor
Indiferent de importanta sau atractivitatea mesajului pe care doriti sa-l transmiteti, acesta nu
va fi transmis eficace daca nu este sustinut de o comunicare verbala, vocala si non-verbala
adecvata.
Albert Mehrabian sustinea ca din totalul mesajelor emise de un individ 7 % sunt verbale,
exprimate prin cuvinte, 38 % sunt mesaje vocale (inflexiuni ale vocii, tonalitate, ritm) si 55 %
sunt mesaje non-verbale (limbajul corpului: gestica, mimica, pantomimica). De aceea trebuie sa
fim atenti ca mesajul pe care-l transmitem verbal sau vizual sa nu fie in contradictie cu semnalele
pe care le transmitem non-verbal sau vocal.
Credibilitatea genereaza interiorizarea mesajului – cu cat persoanei care transmite mesajul
i se atribuie o mai mare credibilitate, cu atat receptorul va adopta comportamentul prescris,
deoarece nu se indoieste de veridicitatea informatiilor (adera la mesaj pentru valoarea sa
intrinseca, il integreaza in cunoastintele sale avand certitudinea ca ii va fi util).
 Atractia sursei antreneaza identificarea – receptorul accepta mesajul datorita faptului ca
doreste sa aiba o relatie pozitiva cu sursa (acceptarea mesajului ia forma unei manifestari a
afectiunii).
Autoritatea genereaza conformare – informatiile sunt acceptate pentru a obtine de la sursa
o recompensa sau pentru a evita o sanctiune.
Procesul de invatamant este un act de comunicare. Eficienta transmiterii mesajului este
conditionata de mai multi factori a caror cunoastere si dirijare pot sa diminueze diferentele ce
apar intre ce vrea sa comunice cadrul didactic si ce inteleg si retin elevii.

Rolul oratoriei in activitatatea educationala

Sarcina cadrului didactic este de a concepe si a pune in practica modalitati de a motiva
elevii sa isi atinga potentialul, tintele si idealurile.
“Sa nu-i educam pe copiii nostri pentru lumea de azi. Aceasta lume nu va mai exista cand
ei vor fi mari si nimic nu ne permite sa stim cum va fi lumea lor. Atunci, sa-i invatam sa se
adapteze.” (Maria Montessori –”Descoperirea copilului”)
Pedagogul american Bruner (1970) considera ca „oricarui copil, la orice stadiu de
dezvoltare i se poate preda cu succes, intr-o forma intelectuala adecvata, orice tema”, daca se
folosesc metode si procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, daca materia este
prezentata „intr-o forma mai simpla, astfel incat copilul sa poata progresa cu mai multa usurinta
si mai temeinic spre o deplina stapanire a cunostintelor”.
Oricat ar fi de importanta educatia realizata prin procesul de invatamant, ea nu epuizeaza
sfera influentelor formative exercitate asupra copilului. Ramane cadrul larg al timpului liber al
copilului, in care viata capata alte aspecte decat cele din procesul de invatare scolara. In acest
cadru, numerosi alti factori actioneaza, pozitiv sau nu, asupra dezvoltarii elevilor.
Cadrul didactic are rolul sa isi cunoasca elevii, sa-i dirijeze, sa le influenteze dezvoltarea,
sa realizeze mai usor si mai frumos obiectivul principal al scolii si al invatamantului – pregatirea
copilului pentru viata.
Realizarea acestor obiective depinde in primul rand de educator, de talentul sau, de
dragostea sa pentru copii, de modul creator de abordare a temelor, prin punerea in valoare a
posibilitatilor si resurselor de care dispune clasa de elevi.
 Pentru realizarea acestora sunt necesare multiple competente oratorice precum expertiza,
elocventa si etica. Sunt necesare cunostinte si abilitati de a prezenta, de a transmite mesajul,
metode teatrale, tehnici de creare si transmitere a informatiilor, comunicare persuasiva.
Competenta comunicationala pentru profesorul orator presupune achizitii de cunostinte si
abilitati din mai multe domenii:
- cunoasterea influentei contextului comunicational asupra continutului si formei
comunicarii, precum si adaptarea comportamentului de comunicare la acesta;
- cunoasterea regulilor comunicationale si a impactului comunicarii paraverbale si nonverbale
in cadrul comunicarii didactice;
- cunoasterea psihologiei umane si scolare, abilitate de relationare cu elevii;
Caracteristicile oratoriei didactice constau in:
- claritatea mesajelor transmise,
- precizia acestora,
- utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor,
- utilizarea unui limbaj adecvat si corect din punct de vedere stiintific,
- structurarea logica a mesajelor transmise,
- prezentarea interesanta a continutului,
- asigurarea unui climat adecvat comunicarii.
Cadrul didactic trebuie sa ii motiveze pe elevi, sa transmita ca este un partener de
incredere si ca exista deschidere catre un dialog autentic.
Competentele oratorice se manifesta si prin capacitatea de ascultare a elevilor, cei mai
apreciati profesori fiind cei care permit libertatea de exprimare, care nu-i fac pe elevi sa se simta
judecati sau manipulati, ci le ofera sentimentul de siguranta si liberatea comunicarii.

Relationare si comunicare didactica

Formarea, cresterea si devenirea persoanei umane se realizeaza doar prin comunicare.
Actiunile educative presupun instituirea unor relatii de comunicare intre profesori si elevi, prin
intermediul limbajului verbal sau al celui nonverbal, al caror scop este producerea unor
modificari la nivelul personalitatii celor ce sunt educati.
 Orice activitate educativa presupune procese si relatii de comunicare, mijlocite de cuvant,
imagine, gest, semn sau simbol.
Efectele comunicarii si, desigur, influenta, pot fi privite, de exemplu, ca parte a unui
proces de invatare sau ca rezultat al activitatii de procesare a informatiei de catre un receptor sau
ca o forma de adaptare functionala determinata de nevoile receptorului.
Influenta poate insemna fie a-1 determina pe celalalt sa ti se conformeze, fie pur si simplu
o mare similitudine de gandire si comportament intre transmitator si receptor. Chiar si in forma
persuasiunii, ea nu poate fi eficienta decat daca e acceptata de receptor.
In cadrul procesului educativ oratoria imbraca adesea forma dialogului sau a dezbaterii
colective. Intre participanti se stabileste un schimb critic de opinii sustinute argumentativ, cu
privire la anumite aspecte puse in discutie. Procesul educational antreneaza frecvent elevii in
astfel de interactiuni, pentru ca aici foarte multe teme presupun solutii opinabile.
Atunci cand profesorul si elevii se antreneaza intr-o actiune comunicativa ce ia forma
dialogului sau dezbaterii colective purtate asupra unei probleme, sunt elaborate mai multe
raspunsuri posibile, raspunsuri continand fiecare o solutie relativa la problema respectiva. Ideile
astfel exprimate circumscriu un univers al judecatii opinabile, care se inradacineaza in experienta
cognitiva a subiectului. Profesorii sunt agenti persuasivi care urmaresc atingerea unor obiective
educationale clar definite.
Intentia profesorului ce construieste un discurs argumentativ nu se rezuma doar la a
comunica solutii pentru problemele luate in discutie, ci se extinde si la a-i determina pe elevi sa le
impartaseasca, ceea ce este posibil prin intermediul argumentarii – unul dintre mijloacele de care
el se poate folosi pentru a influenta opinia, atitudinile sau comportamentul celor cu care
comunica.
Profesorul si elevii isi comunica unii altora gandurile, incercand sa se convinga de
adevarul, de utilitatea unei idei sau a unei decizii. Uneori, interlocutorul nu crede, nu accepta ceea
ce i se spune si atunci punctele de vedere exprimate trebuie argumentate, adica probate intr-un
anumit fel.
In general, caile prin care profesorul ii poate influenta pe elevi sunt:
1) Autoritatea – profesorul emite dispozitii obligatorii sau impune ascultare elevilor in
temeiul unui statut si al unor calitati pe care si le afirma intr-un sistem organizat de relatii;
 2) Constrangerea – profesorul face apel la puterea pe care o are pentru a determina un
anumit comportament din partea elevului;
3) Persuasiunea – profesorul urmareste sa obtina adeziunea la ideile expuse mergand pe
calea imaginatiei, a emotiei si a sugestiei auditoriului.
Atunci cand vorbim de persuasiune, profesorul concepe mesajul in asa fel incat sa
foloseasca particularitatile afective, sentimentele si emotiile elevilor sai.
Succesul persuasiv al mesajului transmis in oratorie depinde in mare masura de priceperea
sa de a exploata starea afectiva a elevilor. Rezultatul obtinut este convingerea acestora de pe
urma de a adopta o opinie, o atitudine sau de a initia o actiune sugerata de profesor.
La convingere se poate ajunge prin intermediul argumentarii, care se caracterizeaza printr-
un efort constient al profesorului de a-i influenta pe elevi prin intermediul stimulilor folositi intr-
un mesaj. In incercarea de a convinge, accentul se pune pe premisele logice, fara a le ignora insa
pe cele afective.
Campul educational este invadat de persuasiune, care se dovedeste tot mai importanta in
motivarea si sprijinirea pentru a invata si a se implica. Nu este insa vorba de o impunere, de o
constrangere, deoarece in oratorie actul persuasiv nu presupune pentru nimeni obligativitatea de a
actiona intr-un anume fel, ci, mai degraba, ofera argumente logice, emotionale si culturale in
sprijinul eventualei asumari a actiunii respective.
In domeniul educatiei si cel al oratoriei, rezultatele acestui proces depind de multe ori de
succesul persuasiunii, care joaca un rol important in comportamentul interpersonal si in cel
intrapersonal (autopersuadarea).
Zilnic, copiii accepta sau resping sfaturile profesorilor sau ale parintilor pe baza
comunicarii interpersonale cu acestia. Mai mult, ei zilnic sunt persuadati in viata privata sau in
locurile publice prin intermediul discursurilor, reclamelor, programelor de radio si televiziune,
prin articole de ziar sau de revista.
De cele mai multe ori, in comunicarea educationala nu se transmit mesaje persuasive, dar
cei educati se afla frecvent in situatia de a fi convinsi de catre educatori, adica sunt receptori si
consumatori de mesaje persuasive.
 Copiii nu accepta neconditionat ceea ce le spun profesorii sau parintii si au nevoie sa fie
convinsi pentru a aborda subiecte de interes la scoala, pentru a adopta anumite comportamente
sau pentru a se angrena in diverse activitati.
Calitatile necesare agentului persuasiv in oratorie:
1) Agentul persuasiv trebuie sa dovedeasca abilitatea de a identifica felul in care publicul
va recepta si prelucra informatia, de a construi argumente si de a le utiliza eficient. Principala
trasatura care pare sa caracterizeze oratorii considerati persuasivi si credibili este priceperea,
adica detinerea de cunostinte si experiente suficiente referitoare la subiectul abordat. Altfel spus,
avem tendinta de a acorda mult mai mult credit ideilor si sfaturilor venite din partea expertilor,
decat celor date de persoane neavizate. De asemenea, conteaza siguranta, dinamismul, carisma,
calitatea vocii, grija in alegerea cuvintelor, contactul vizual, gesturile, folosirea unui limbaj
expresiv, folosirea unor gesturi premeditate strategic. Toate acestea amplifica ethos-ul agentului
persuasiv.
2) Cum poti fi convingator? Nu doar prin ceea ce spui (rationalitatea discursului), ci si
prin felul in care aduci de partea ta convingerile publicului, cu incarcatura lor emotionala si, in
ultima instanta, prin credibilitatea pe care o inspiri. Credibilitatea este elementul-cheie al
influentarii. Un profesor este credibil atunci cand construieste mereu in ochii elevilor imaginea
unei persoane pe care ei se pot baza. El poate face acest lucru oferind indeosebi informatii la
nivelul nevoilor si asteptarilor elevilor, fiind sincer, precis si congruent.
3) Impunerea „adevarurilor”, inevitabil provizorii, pe care le vehiculeaza persuasiunea
depinde de increderea de care se bucura cel care le vehiculeaza. Convingi prin ceea ce spui, prin
ceea ce provoci spunand, prin ceea ce esti. Este necesar ca profesorul sa arate ca este competent
in aspectele la care se refera si, mai presus de orice, ca este sincer, ca isi asuma intru totul punctul
de vedere pe care il sustine. El trebuie sa arate ca il intereseaza cei carora li se adreseaza, ca
opiniile si optiunile lor sunt importante pentru el, ca ceea ce vrea sa arate este clar si coerent, ca
ideile pe care le vehiculeaza sunt fundamentate si bine structurate.
4) O puternica arma a influentarii este propria integritate. De ce integritatea este cea mai
puternica arma a persuasiunii? Pentru ca ea desemneaza, pe langa corectitudine, probitate sau
incoruptibilitate, insusirea de a fi congruent. Aceasta inseamna ca ceea ce spunem corespunde cu
ceea ce gandim si, apoi, cu ceea ce facem. O persoana se va simti congruenta atunci cand nu
exista nici un conflict intre mediul in care se afla si valorile, comportamentele si abilitatile sale
sau constiinta sa de sine, iar toate acestea sunt in armonie cu un scop situat dincolo de propria
persoana. Mai simplu spus, integritatea unei persoane se pastreaza atunci cand valorile sale
corespund cu ceea ce face in locul in care este. Ea se pierde atunci cand nu respecta aceste
corespondente.
5) La nivelul auditoriului actioneaza o alta serie de factori care conditioneaza eficienta
actului persuasiv: tipul de personalitate, permeabilitatea conjuncturala la argumentarea
persuasiva, predispozitia pozitiva, motivatia in raport cu mesajul transmis, relatiile dintre
participanti s.a. Anumite trasaturi de personalitate influenteaza semnificativ sensibilitatea la
persuasiune. Persoanele dominatoare, rigide in conceptii, cu o imagine de sine hipertrofiata, sunt
foarte greu de convins, mai ales in conditiile in care si alti factori actioneaza in acelasi sens. La
polul opus se afla persoanele submisive, sugestibile, cu o mare flexibilitate intelectuala, tolerante,
cu o scazuta incredere in sine, vulnerabile afectiv si necompetitive. Imaginea de sine are o
influenta apreciabila asupra permeabilitatii la persuasiune. Persoanele cu o slaba incredere in ele
insele sunt usor influentabile din cauza nevoii intense de aprobare si acceptare din partea altora:
ideile avansate de catre cei din jur le par mai valoroase, iar insusirea acestora reprezinta si o
modalitate implicita de a fi recunoscute si acceptate de catre cei ce le promoveaza.
Folosind anumite tehnici verbale si chiar nonverbale, profesorii urmaresc sa-i convinga pe
elevi sa le accepte mesajele sau ca acestea sunt benefice pentru formarea personalitatii lor.
Este evident ca in ceea ce priveste relatia comunicativa la clasa asentimentul elevului la
ceea ce inseamna stabilirea unei relatii educationale benefice depinde uneori mai mult de aspectul
comunicarii profesorului (cum comunica), decat de continutul ei informational (ce comunica).
Putem considera persuasiunea in oratorie ca fiind o cale eficienta de schimbare favorabila in
activitatea si comportamentul unor persoane (elevii), care in mod constient recepteaza,
prelucreaza si accepta un mesaj comunicat de o sursa influenta (profesorul). Desi nu toate
mesajele sunt la fel de credibile si/sau atragatoare, este evident ca audienta (clasa de elevi) este
influentata atat de aceste caracteristici, cat si de alte elemente ale procesului de comunicare.
Practica vietii scolare atesta ca receptorii pot fi atrasi in procesul comunicarii persuasive
atat de aspectele formale, aparente, cat si de caracteristicile de continut ale sursei si mesajului.
Fara a diminua valoarea acestor caracteristici, putem spune ca ceea ce are cu adevarat importanta
consta in faptul ca reusim sa fim receptati, acceptati, intelesi de interlocutor si ca provocam o
schimbare favorabila in comportamentul sau.
Exista diverse criterii dupa care se pot realiza clasificari ale stilurilor de comunicare. In
raport cu tipurile de dominanta si de sociabilitate se poate face distinctie intre cinci stiluri, patru
stiluri de baza si un al cincilea ca o combinatie oportunista intre primele patru:
 Stilul emotiv care este caracteristic persoanelor la care dominanta este puternica si
sociabilitatea ridicata. Persoanele cu acest stil sunt expresive, vorbesc mult, repede,
gesticuleaza, folosesc mainile si mimica fetei, devin patetice, uneori se inhiba, alteori se
pripesc, au comportament dinamic, orientat spre actiune si risc, sunt atrase de relatiile
informale si refractare la cele oficiale, sunt empatice, au putere de convingere innascuta,
bazata pe risipa de energie si emotie, sunt persoane potrivite pentru negocierile bazate pe
strategii de cooperare si compromis.
 Stilul autoritar care este caracteristic persoanelor la care se combina dominanta puternica
cu sociabilitatea scazuta. Persoanele cu un astfel de stil sunt parentale, afiseaza o atitudine
serioasa, grijulie, responsabila, exprima opinii clare, intr-o maniera hotarata, deseori
rigida, sunt dificil de abordat, comunica cu oarecare efort si, in ciuda atitudinii ostentativ
grijulii, raman adesea indiferente, au un comportament mai dur, mai ferm, mai impunator,
ridica multe pretentii, au gesturi ferme si glas sonor.
 Stilul reflexiv este rezultatul asocierii dintre dominanta slaba si sociabilitatea scazuta.
Persoanele cu un astfel de stil sunt perfectioniste, isi impun un puternic control emotional,
exprima opiniile intr-o maniera formala, cauta indelung cuvintele si formuleaza cu grija
excesiva fraze adesea pretioase, sunt aparent linistite, par vesnic preocupate de altceva,
prefera ordinea, migala, cauta un mediu de munca ordonat, sunt lente, meticuloase, le
place sa revada detaliile si nu pot lua decizii rapide, sunt introvertite, prefera singuratatea
si nu sunt prea buni parteneri de conversatie, sunt potrivite pentru negocierile bazate pe
strategia de evitare.
 Stilul indatoritor rezulta din combinatia dintre o sociabilitate ridicata si o dominanta
slaba. Persoanele cu un astfel de stil de comunicare cedeaza usor, se supun, se sacrifica,
sunt rabdatoare, sensibile, nu tin sa se afirme, sa joace vreun rol in luarea deciziilor,
asculta cu multa atentie si intelegere, de regula evita sa-si foloseasca puterea si atuurile,
 manifesta caldura in vorbire si in scris, se bazeaza pe forta de convingere a prieteniei,
atunci cand iau totusi decizii, le exprima intr-o maniera serioasa, oarecum impersonala,
straina, sunt potrivite pentru negocierile bazate pe strategia de cedare.
 Stilul flexibil rezulta din implicarea celei de-a treia dimensiuni a stilului de comunicare,
versatilitatea. Versatilitatea este aptitudinea multora dintre oameni de a-si adapta stilul de
comunicare in functie de situatie si de partener, pentru a obtine maximum de avantaje si
aprobare sociala. Versatilitatea inseamna adaptare, flexibilitate, mobilitate, nestatornicie,
dar si inconsecventa, oportunism, duplicitate. Versatilitatea ramane o caracteristica
oarecum independenta de stilul de comunicare. Stilul de baza ramane relativ stabil.
Versatilitatea priveste doar ceea ce este jucat si schimbator in comportamentul unei
persoane. Este ceea ce se adauga sau se retrage mereu, fie pentru a usura comunicarea, fie
pentru a manipula pe cei din jur, fie pentru ambele.
Pentru ca se mentioneaza statutul de partener de comunicare si rolul important al
interactiunii elev – profesor (si nu de dominare, subordonare sau supunere), literatura de
specialitate prezinta urmatoarele modele pedagogice interactive:
- modelul interactional – instruirea se bazeaza pe influenta directa si indirecta a
profesorului, rolul esential apartine comportamentului verbal al profesorului in clasa,
centrarea activitatii pe semnificatiile discursului oral.
- modelul interactional implicativ – comportamentul profesorului este dependent de
factorii implicati in instruire si de interrelatia lor, in cadrul diferitelor situatii, motivatii,
structuri cognitive, caracteristici ale actiunii, caracteristici ale personalitatii;
- modelul interactional categorial – activitatea din clasa se bazeaza pe imbinarea
planului comunicator cu planul comportamentelor pedagogice (de organizare, influentare,
dezvoltare, personalizare, evaluare) si un continut cognitiv, rezultand actiuni bazate pe
obiective operationale;
- modelul interactional nonverbal – activitatea didactica se bazeaza pe miscarile de
instruire ale profesorului (conducere, coordonare, interpretare) si pe miscari personale
(nonverbale, de autoreglare);
- modelul interactional al predarii – instruirea este rezultatul interactiunii a patru
variabile – surse, factori, componente, criterii de succes, cu utilizarea feed – back –ului;
 - modelul interactional – circular – intre actiunea profesorului, de planificare, de
organizare, desfasurare si efecte, resurse, obiective, relatii, comportamente exista o
relatie circulara, de influentare continua, unele actiuni fiind determinate de cele
anterioare.
Comunicarea didactica, ca forma particulara a comunicarii umane, consta intr-un „transfer
complex, multifazial si prin mai multe canale a informatiei intre doua entitati (indivizi sau
grupuri) care isi asuma simultan si succesiv rolurile de emitatori si receptori semnificand
continuturile dezirabile in contextul procesului instructiv - educativ”, asa cum specifica
Constantin Cucos.
Comunicarea didactica presupune o interactiune de tip feed – back privind informatiile.
Aceasta nota de reciprocitate in actul comunicarii deosebeste comunicarea de informare. Actul
comunicational didactic are, astfel, o dimensiune relationala, este un act interactiv, in care cei doi
locutori - profesorul si elevii – transmit si receptioneaza informatii.
Comunicarea didactica sta la baza oricarei interventii educative. Continutul cognitiv
predat – invatat in procesul didactic si influentarea formativa (asupra capacitatilor operationale,
formarii morale, estetice etc.) presupune o interventie permanenta intre educator si educat.
Chiar daca in momente reale comunicarea pare unidimensionala, de la profesor la elev –
in predare – si de la elev spre profesor in verificarea cunostintelor aceasta se refera la un flux
informational principal. In acelasi timp functioneaza o conexiune inversa prin care emitatorul este
informat permanent despre efectele comunicarii asupra partenerului, permitand fiecaruia dintre
locutori sa-si adapteze conduita comunicationala in functie de ceea ce recepteaza.
Acest feed – back poate fi obtinut pe cale verbala, dar si nonverbala, prin expresia fetei, a
ochilor, pozitia corporala gestica, mimica partenerilor de dialog. Astfel, comunicarea didactica
este intotdeauna bilaterala.
Profesorul este cvasipermanent initiator si organizator, conducator al actului
comunicational. El stabileste obiectivele, continutul, metodele si canalele de transmitere a
mesajului si structureaza utilizarea timpului alocat activitatii. Mesajul profesorului este codat
dupa principiile stiintei si dupa legitatile psihopedagogice, este previzibil si prescriptiv. Elevul
trebuie antrenat in insusirea cunostintelor transmise de catre profesor si ajutat sa-si formeze
deprinderi si capacitati de insusire a informatiilor si de utilizare a acestora, de formare si
autoformare ulterioara si permanenta.
Intr-o viziune interactiva asupra comunicarii didactice, initiativa apartine si elevului.
Initiativa elevului se refera mai putin la continutul cognitiv al stiintei pe care trebuie sa si-l
insuseasca si mai mult la modul cum poate face acest lucru. Semnalele verbale, dar mai ales
nonverbale, emise constient sau involuntar de catre elev in timpul activitatii, sunt receptionate de
catre profesor, acesta le decodifica si isi adapteaza din mers conduita comunicationala.
Comunicarea, in general, inclusiv cea didactica, indeplineste, simultan sau succesiv,
functii de cunoastere, reglatorii, persuasive si expresive. Prin functia cognitiva se transmit si se
receptioneaza cunostinte, opinii, experiente, se elaboreaza concepte, se vehiculeaza idei. Prin
functia reglatoare se orienteaza actul perceptiv, se stimuleaza atentia, memoria, starile afective,
atitudinile.
Profesorul face apel deseori la functia persuasiva a comunicarii adresand elevilor sfaturi,
recomandari, indemnuri sau emitand ordine, induce atitudini si influenteaza convingeri.
Comunicarea are si un important rol expresiv. Se comunica stari afective de aprobare,
dezaprobare, de aderenta sau respingere, de apropiere sau ostilitate etc. De regula, in diferite
secvente ale comunicarii predomina una sau alta din functiile acesteia, corespunzator intentiilor si
scopurilor pentru care ea este initiata, continuata sau intrerupta.
Conducerea invatarii elevilor implica si asigurarea unui climat favorabil acestui proces.
Mediul fizic ambiant, climatul afectiv stimulator, increderea in capacitatile elevilor, implicarea
lor in activitatea de invatare, dar si in luarea deciziilor privind viata clasei si asumarea rolurilor,
educarea respectului pentru celalalt si pentru reguli, utilizarea intaririlor pozitive si recunoasterea
reusitelor scolare sunt tot atatea modalitati de exercitare a conducerii eficiente.
Pastrarea permanenta a contactului vizual intre profesori si elevi, proximitatea spatiala,
accesibilitatea mijloacelor materiale utilizate sunt si acestea conditii ale unei bune organizari a
activitatii de invatare a elevilor, deci a comunicarii.
Influentarea elevului de catre profesor se face direct, prin atitudine, mesaj verbal, gestica,
mimica, stare afectiva, exemplu personal, adica prin prezenta sa activa.
Influentarea elevilor de catre profesor se concretizeaza in acumulari de ordin
comportamental in toate planurile personalitatii elevilor (cognitiv, afectiv, volitional, moral etc.).
 Eficienta influentarii depinde de o serie de factori intre care se detaseaza ca importanta:
congruenta dintre repertoriul profesorului si cel al elevilor in comunicare, realizarea feedback-
ului si tonul afectiv al relatiei profesor – elevi si nu in cele din urma, empatia. Calitatea relatiei
dintre doi comunicanti (individuali sau colectivi) este deci consubstantiala existentei comunicarii.
O comunicare nu poate exista fara sa apara calitatea relatiei.
In scoala contemporana, eficienta educatiei depinde de gradul in care se pregateste elevul
pentru participarea la dezvoltarea de sine si de masura in care reuseste sa puna bazele formarii
personaliatii, iar acest lucru se produce atat in cadrul orelor de curs, cat si in afara lor, prin
intermediul activitatilor extracurriculare. Scopul acestor activitati consta in dezvoltarea unor
aptitudini speciale, antrenarea elevilor in activitati cat mai variate si bogate in continut, cultivarea
interesului pentru activitati socio-culturale, facilitarea integrarii in mediul scolar, fructificarea
talentelor personale si corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.
Buna cunoastere a psihologiei elevului este obligatorie in oratoria didactica deoarece ne
permite sa realizam o insturire diferentiata in functie de capacitatile de intelegere ale elevului, de
valorile in care el crede, de interesele, nevoile si chiar deprinderile lui. Ideea de baza in actul
educational este aceea de a il valoriza pe elev si de a-i da sentimetul ca este o persoana pe care
cadrul didactic o respecta si merita toata atentia.

Bibliografie recomandata:
Aurelia Bajan Stancu, Bariere lingvistice in comunicarea didactica, Editura Universitara,
Bucuresti, 2015
Alina Margaritoiu, Gestul in comunicarea didactica. Valorificarea acceptiunii semiotice,
Editura Institutul European, Iasi, 2013
Flavia Malureanu, Disfunctii in comunicarea educationala, Editura Universitara,
Bucuresti, 2017
Lucas, Stephan E., Arta de a vorbi in public, Editura Polirom, Iasi 2014
Abric Jean – Claude, Psihologia comunicarii, Editura Polirom, Iasi 2002
Padron., P., Chirita., E., Cum vorbim in public. Exercitii de oratorie, Editura Universitara,
Bucuresti, 2012
Hattie., J., Dumitri., C. (trad.), Invatarea vizibila – Ghid pentru profesori, Editura Trei,
Bucuresti, 2014
Bush., T., Romaniuc., L. (trad.), Podan., I. (trad.), Leadership si management educational.
Teorii si practici actuale, Editura Polirom, Iasi, 2015
Nicola G. Comunicare didactica si creatologie, Editura Psihomedia, Sibiu, 2004
Robert Cialdini, Psihologie persuasiunii – totul despre influentare, Editura Business
Tech, Bucuresti, 2008
Brule A., Cum dialogam si cum convingem?, Editura Polirom, Iasi, 2000
Panisoara Ion, Comunicare eficienta. Metode de interactiune educationala, Editura
Polirom, Iasi – Bucuresti, 2003
Alex Mucchielli, Arta de a comunica. Metode, forme si pshologia situatiilor de
comunicare, Editura Polirom, Bucuresti, 2015
Iacob. L., Comunicarea didactica – Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1998
Septimiu Chelcea, Lorena Ivan, Adina Chelcea, Comunicare nonverbala: gesturile si
postura: cuvintele nu sunt de-ajuns, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2005
Carnegie., D., Nistor., I., M.(trad.), Cum sa vorbim in public, Editura Curtea Veche,
Bucuresti, 2018
Paul du Toit, Secretul prezentarilor de succes.Vorbeste ca un profesionist, impresioneaza
publicul si obtine rezultatele dorite, Editura Curtea Veche, Bucuresti 2012
Jean – Philippe, 50 de exercitii pentru a-ti imbunatati abilitatile de comunicare, Editura
Creative Publishing, Bucuresti, 2017
Craciunescu, Nedelea, Forme de activitatii extracurriculare desfasurate cu elevii ciclului
primar, in Invatamantul primar, Editura Discipol, Bucuresti, 2000
Aurel Carasel, Viorel Lazar, Psihopedagogia activitatilor extracurriculare, Editura
Arves, Craiova, 2008
 1.2 Discursul didactic si motivatia pentru invatare

Una dintre legile care stau la baza invatarii scolare este legea motivatiei care arata ca
invatarea scolara este esential motivata si orientata spre cunoastere, spre sensibil, spre rational si
comunicativitate. Motivatia face ca invatarea sa se produca si sa se autosustina, este generatoare
de energie si stimulatoare pentru noi experiente.
Discursul didactic cuprinde ansamblul proceselor prin care se efectueaza schimbul de
informatii si de semnificatii intre profesori si elevi in timpul unei situatii educative.
Elevul contemporan traieste si se dezvolta intr-un mediu dinamic fiind nevoit sa isi
dezvolte un reflex natural de adaptare. Astfel rezulta necesitatea de asimilare a unui volum tot
mai mare de cunostinte.
In acest context, a fi un profesor bun inseamna sa asiguri o pregatire de specialitate
corespunzatoare, sa formezi tineri capabili de adaptare rapida la standarde mereu in schimbare.
Cadrul didactic insufla nu doar anumite valori, ci asigura corelarea optima a cunostintelor,
capacitatilor, priceperilor si deprinderilor, aptitudinilor si atitudinilor necesare pentru integrarea
sociala si profesionala a personalitatii celui educat.
Interventiile educative se realizeaza prin acte de comunicare al caror scop este producerea
unor modificari la nivelul personalitatii celor educati prin intermediul limbajului.
Discursul didactic poate fi abordat in termeni de influenta sau de actiune intreprinsa cu
scopul de a provoca schimbari la nivelul personalitatii elevului.
Acesta se prezinta ca un proces dinamic, cu o structura functionala deosebit de complexa.
Specificul comunicarii didactice este determinat de:
- Continuturile educationale vehiculate;
- Finalitatile didactice urmarite;
- Caracterul sistematic si organizat al acesteia;
- Subordonarea in raport cu un set de norme si principii psihopedagogice;
- Particularitatile institutionale si organizationale ale relatiei profesor-elev.
Conditii ale eficientei oratoriei:
 Atitudinea pozitiva: valorizeaza interocutorul, stima de sine ridicata;
 Sinceritatea: deschiderea catre interlocutor;
  Empatia: cunoasterea sentimentelor celuilalt;
 Sprijinul: acordarea de suport atunci cand se considera necesar;
 Egalitatea: comunicarea este mai eficienta intr-un climat ce nu evidentiaza ostentativ
diferenta valorica sau de statut intre interlocutori, partile implicate vor recunoaste
valoarea si contributia fiecaruia dintre interlocutori;
 Increderea: determinarea interlocutorului sa se simta in largul sau in timp ce comunica;
 Acceptarea prezentei celuilalt: crearea unui climat de solidaritate comunicationala,
demonstrand atentie, apreciere si interes in raport cu interlocutorul;
 Gestionarea interactiunii: a nu il face pe interlocutor sa se considere neglijat, a asculta cu
atentie, a utiliza mijloace verbale pozitive;
 Controlul imaginii de sine/self-monitoring: repertoriu comunicational bogat,
adaptabilitate;
 Expresivitatea: trairile emotionale cresc eficienta comunicarii, expresivitatea vocala/tonul
comunicarii, sunt superioare mimicii sau posturii din punctul de vedere al expresivitatii;
 Persuasiunea: influentarea auditoriului;
 Credibilitatea.
Atunci cand vorbim despre teorii ale educatiei, despre strategii de predare-invatare, cand
se analizeaza si se evalueaza o lectie, avem de-a face cu un limbaj pedagogic.
Daniela Roventa Frumusani propune o clasificare a discursului pe care ne-o insusim in
formularea bazei teoretice:
- discursul narativ, unde povestirea depinde din punct de vedere logic, de actiunea
rationala: organizat secvential, prezentand actiuni si evenimente corelate prin relatii
cauzale, finale si temporale;
- discursul descriptiv, organizat ca un buchet de specificatii, descrieri si atribute (scheme
muzicale, instorice, geografice, etc.);
- discursul expozitiv, responsabil pentru analiza si sinteza conceptelor, prezentarea si
descirerea acestora;
- discursul instructiv, prin care se provoaca actiunea (realizarea fiselor si conspectelor)
- discursul argumentativ prin care se realizeaza un proces al centrarii ideilor, pozitiilor si
conceptelor.
 Discursul de tip didactic, putem spune ca are o dimensiune psihologica, sociologica si
cognitiva, care acopera atat procedeele discursive generale cat si operatiunile de punere in scena a
obiectului invatatrii, a aparatului enuntiativ, narativ, retoric.
Perceperea discursului didactic insumeaza atat valente pedagogice si educationale cat si
valente cognitive si emotionale pentru ca un cadru didactic modeleaza afectul elevului,
personalitatea si comportamentul acestuia.
Indicatori textuali ai discursului didactic:
Limbajul educational este explicativ, descriptiv si informativ. In scopul obtinerii unei
informatii pertinente, predarea va fi nonambigua. Stilul clar si concis, cuvintele cu referinta
unidirectionala sunt aspecte ale discursului didactic.
Limbajul educational indeplineste si valente apreciativ-evaluative. Se expun informatii,
insa nu fara o prelucrare a lor. Se evalueaza pertinenta informatiilor si utilitatea lor. Prin
activitatea de apreciere a rezultatelor scolare, educatia se autoevalueaza. Pe acest palier, discursul
educational intalneste pe cel critic si pe cel estetic.
Limbajul utilizat intr-un discurs didactic este informativ, descripriv si explicativ, prezentat
intr-o maniera concisa, nonambigua, cu un continut terminologic cu referinte unidirectionale.
Faptele lingvistice din discursul didactic au rol evaluativ – apreciativ. Pe de-o parte se
prezinta continutul informational, iar pe de alta parte se realizeaza prelucrarea acestuia, pentru ca,
intr-un final, sa se poata evalua atat utilitatea informatiilor cat si cantitatea si calitatea absorbtiei
acestora de catre elev.
Discursul didactic este discursul didactic pentru educatie. Profesorul isi ia pe umeri
responsabilitatea educatiei individuale a viitorului adult din fata sa, acesta fiind cel care ghideaza,
informeaza, ajuta si modeleaza elevul.
Lingvistul francez Dominique Maingueneau afirma faptul ca limba este realtiv stabila,
insa discursul ofera perspectiva creativitatii, prin intermediul caruia se atribuie valori noi.
Conceptul de discurs didactic are o sfera cuprinzatoare, avand in vedere faptul ca toate
interactiunile ce au loc in procesul instructiv – educativ vizeaza, intr-o acceptie generala,
transmiterea si receptarea unor mesaje emotionale.
Rolul discursului didactic in metodele in care se realizeaza comunicarea orala este atat
expozitiv cat si conversational. In ambele situatii, acesta trebuie adaptat la nivelul
comprehensiunii elevilor, in functie de perioada scolaritatii deoarece nu vom utiliza aceeasi
expunere informationala in cadrul unei ore la clasa a V-a ca si la clasa a XII-a, avand in vedere ca
nivelul si capacitatea de asimilare si intelegere este diferit.
In cazul discursului didactic elevul nu are contraargument, deoarece profesorul prezinta
fenomene si argumente de necontestat, elevul nedispunand de contraargumente la noutatea si
validitatea mesajului, neopunand rezistenta fata de persuasiune.
Discursul didactic tinteste trebuinta epistemica si motivatia autorealizarii prin performante
scolare. Preocuparea constanta a elevului este descifrarea (intelegerea) continutului mesajului din
punctul de vedere al stapanirii domeniului, al rezolvarii de probleme. Coerenta logica,
structurarea si claritatea sunt conditii sigure ale persuasiunii.
Cadrul didactic nu isi propune sa se limiteze la simpla transmitere a informatiilor ci isi
joaca rolul de orator in argumentarea acestor informatii, pentru a determina elevii sa le asimileze,
sa le accepte si sa le inteleaga.
De asemenea, profesorul contribuie la transformarea afectului, a comportamentului si a
cognitiei elevului, prin intermediul discursului sau.
De fapt, discursul didactic necesita o abordare multipla, fiind atat o interventie cognititva
si afectiva cat si un liant ligvistic intre elev si educatie.
Educatia se face prin cuvinte, insa acestea nu sunt simple vorbe spuse la intamplare, fara
scop, fara logica, fara a tine cont de interesele celor care beneficiaza de educatie si de capacitatea
de intelegere a acestora. Pentru ca mesajul sa ajunga la destinatar trebuie ca cel care il transmite,
oratorul – cadru didactic, sa cunoasca modul in care se aleg informatiile corecte, se organizeaza,
se transpun prin propriul punct de vedere si sa gaseasca cea mai potrivita cale de transmitere a
acestora catre receptori. Oratorul didactic este cel care ghideaza procesul instructiv-educativ
indiferent de forma de educatie aleasa.
Cu functia generala de educatie, mesajul didactic este unul benefic, generator de
competenta si atitudine epistemica in baza caruia se cultiva competente si idealuri.
Spiritul practic, operativitatea si respectul pentru elev sunt mijloace sigure ale
profesorului in proiectarea, conducerea si valorificarea unei experiente didactice cu functia de
facilitare a invatarii dirijate.
 Cu abilitatile specifice oratoriei, acest tip de invatamant este menit a se centra pe
dezvoltarea psihica si personala a elevului.
Societatea pretinde scolii sa fie mai eficienta decat a fost pana acum. Dupa cateva decenii
de preocupari s-a inteles ca vechiul deziderat pedagogic se poate realiza prin apel la psihologie:
focalizarea activitatilor scolare pe constiinta de sine, identitate, autocontrol, strategii de problem
solving, comunicare etc.
Pentru a infaptui educatia permanenta societatea are nevoie de oratori. Oratori care sa
selecteze optim informatiile, sa le prelucreze, sa le structureze dupa anumite criterii iar apoi sa le
transmita intr-o maniera eficienta membrilor comunitatii.
De fapt, mesajele transmise de oratorii didactici sunt cai de transmitere a informatilor,
continuturilor, priceperilor, deprinderilor, aptitudinilor, sunt esenta educatiei.
Succesul in timpul invatarii depinde de mai multi facturi, insa un loc primordial il ocupa
motivatia, adica motivele ce induc studierea, atmosfera (atitudinea psihologica sau nivelul de
pregatire pentru activitate), necesitatile si interesele cognitive, scopurile bine determinate si alte
calitati volitive.
Studiile asupra motivatiei ca fenomen atesta ca aceasta poate afecta dezvoltarea
capacitatilor si abilitatilor elevilor.
Motivatia, fiind un factor psihologic ce influenteaza comportamentul, are o influenta
maxima asupra elevilor, deoarece le determina comportamentul in situatia de invatare. Motivatia
este un produs al activitatii de invatare.
Tehnologiile didactice constituie un nucleu ordonator in misiunile scolilor privind
formarea axata pe elelv, pe potentialul lui de invatare, pe stilul care pune in centru
autoresponsabilizarea, autoinstruirea si conduc la impulsionarea, declansarea actiunii, la activism
specific autoorganizarii activitatii de invatare.
Relatia dintre motivatie, mai bine zis, dintre intensitatea motivatiei si nivelul performantei
este dependenta de complexitatea activitatii pe care subiectul o are de indeplinit. Stimularea
activitatii de invatare este intotdeauna insotita de organizarea memorizarii si reproducerii
informatiei de studiu. Elevul reprezinta subiectul activitatii de invatare, care este determinat,
inainte de toate, de motive.
 In acest sens, putem mentiona doua tipuri de motive ce caracterizeaza in primul rand
specificitatea activitatii de invatare: motivatia extrinseca (de a realiza, de a obtine) si motivatia
cognitiva (satisfacerea nevoilor individuale de a fi informat, a cunoaste, invata, inova, de a opera
si „controla” mediul in care isi desfasoara activitatea).
Analizele efectuate asupra studiilor din domeniu atesta ca motivatia extrinseca consta in
determinarea elevului sa se implice, sa depuna efort si sa obtina realizarea unor obiective ale
anumitor activitati, pentru ca acestea vor genera anumite recompense care ii vor produce
satisfactii.
Motivatia extrinseca poate fi atinsa cu factori exteriori muncii pe care o faci si care nu
este determinata de specificul activitatii desfasurate. In alta ordine de idei, putem conchide ca
motivatia cognitiva reprezinta baza activitatii instructiv-cognitive umane. Ea apare in situatiile
problematice si se dezvolta in interactiunile si relatiile corecte dintre elevi si profesori. In
instruire motivatia extrinseca se supune motivatiei cognitive si profesionale.
In procesul pedagogic, daca vrem sa fie indeplinita sarcina oratorica educativa si sa se
obtina o dezvoltare pozitiva a elevului, trebuie sa tinem seama de o cantitate de efort stabilita,
deoarece numai un efort psihofizic adecvat fortei elevului se poate intensifica aceasta forta, in
timp ce un efort minim sau exagerat nu duce la dezvoltare sau il inhiba. Aceasta inseamna ca un
invatamant prea usor nu este un invatamant eficient, iar o supraincarcare a elevului nu este
educativa.
Pentru a realiza activitatea educationala, profesorul are nevoie nu doar de cunostinte si
competente, activitatea didactica avand o dimesiune umana foarte pronuntata fapt ce implica si
atitudini, valori, etos, spirit reflexiv. Profesorul nu este doar un agent care se impune unui set de
norme ci si un actor care investeste in ceea ce face, confera sensuri si semnificatii, traieste
activitatea cu elevii cu un indice de implicare personala importanta. Mediul educational al scolii
reprezinta o comunitate emotionala si etica, fapt din care decurg noi roluri si functii ale
profesorului.
Emotionalitatea constituie o componenta esentiala a activitatii cotidiene a profesorului.
Invatamantul solicita o investire profunda, atat cognitiva cat si afectiva. Relatia cadrelor didactice
cu elevii este de multe ori, predominant afectiva. Elevii dezvolta, alaturi de strategii cognitive de
actiune, strategii afective. Implicarea elevilor in activitatea de invatare depaseste cadrul rational,
fiind dublata de afectivitate. Activitatea profesorului ca si a elevului este emotionala, numai asa
va reusi sa motiveze elevul pentru invatare.
Invatarea scolara este facilitata de cadre didactice. Este absolut necesar ca acestea sa fie
buni oratori, sa aiba capacitatea sa indemne, sa convinga, sa educe, sa se exprime clar, concis, sa
vorbeasca corect in public.
Invatarea scolara este o activitate organizata, dirijata si desfasurata in cadrul procesului de
invatamant a carei finalitate este:
- insusirea de catre elevi a cunostintelor programate;
- dezvoltarea corespunzatoare a personalitatii acestora.
Invatarea scolara implica activitatea riguros organizata de asimilare a informatiilor
(teoretice) si a abilitatilor (practice) acumulate de omenire de-a lungul evolutiei sale social-
istorice si prezentate selectiv si rezumativ in obiectele de invatamant, precum si de formare a
unor capacitati si deprinderi care permit elevilor adaptarea nuantata la conditiile vietii sociale in
care se vor integra in viitor.
Motivatia invatarii constituie unul din factorii de baza ai randamentului scolar, influenta
sa asupra invatarii rivalizand cu aceea exercitata de aptitudini.
Ceea ce se considera, in general a fi motivatie a realizarii in mediul scolar, are cel putin
trei impulsuri componente:
- prima componenta, centrata in jurul trebuintei de a cunoaste si intelege, de a formula si rezolva
probleme da nastere la ceea ce se numeste impulsul cognitiv si care constituie in fapt trebuinta
intrinseca de cunoastere;
- a doua componenta are la baza trebuinta de afirmare a eu-lui si este orientata atat asupra
sarcinilor scolare curente, cat si spre viitoarele obiective profesionale care depind de primele;
- a treia componenta a motivatiei activitatilor scolare se intemeiaza pe trebuinta de afiliere si nu
este orientata in directia randamentului scolar, ci mai degraba spre asemenea realizari in masura
in care ele ii asigura individului aprobarea din partea unei persoane sau grup cu care se identifica
direct sau indirect.
Cercetatorul R.Viau defineste motivatia ca „un concept dinamic, care are originea in
perceptia educatului a propriei personalitati si a mediului inconjurator si care il incita sa aleaga
activitatea, sa se angajeze si sa persevereze in realizarea ei pentru atingerea unui obiectiv”. In
viziunea acestui autor, indicatorii motivatiei se manifesta prin: angajamentul, perseverenta si
performanta de care da dovada instruitul in solutionarea unor situatii de munca sau de invatare,
iar sursele motivatiei (spectrul motivational) se regasesc in perceptia propriei persoane si in
gradul de complexitate a problemei.
Un copil motivat este cel care doreste sa aiba rezultate bune la scoala, care nu asteapta sa
fie impins de la spate sa invete si care este apreciat de profesori. Pentru cadrele didactice, un elev
motivat este, in primul rand, cel care asculta cu interes ceea ce li se preda si care depune efort in a
raspunde tuturor sarcinilor de invatare trasate. Intr-o incercare putin pretentioasa putem spune
simplu ca motivatia reprezinta acel set de resorturi care ne determina sa facem un anumit lucru.
In context scolar, motivatia nu este altceva decat procesul care conduce, ghideaza si
mentine un anumit comportament dezirabil statutului de elev: participarea la ore, implicarea in
activitatile de invatare din clasa si de acasa, rezolvarea cu succes a sarcinilor etc. Fara motivatie,
de orice tip, o persoana nu se angajeaza (sau nu ajunge sa se angajeze) in efectuarea unei actiuni.
Aceasta simpla sintagma contine in sine unul dintre cele mai importante – si deseori subestimate
– aspecte ale invatarii si ale reusitei scolare: pentru a avea succes in scoala, dar mai ales pentru a
asigura eficienta invatarii, este necesar sa existe un nivel optim de motivatie pentru angajarea in
respectivul tip de activitati.
Motivatia difera, prin urmare, de alte stari afective precum pasiunea sau interesul pentru o
activitate deoarece acestea din urma se manifesta spontan, in timp ce motivatia implica alegerea
deliberata de a se angaja si de a persevera pentru a atinge un anumit scop. Aceasta distinctie este
foarte importanta deoarece, in spatiul scolar, cadrul didactic impune adesea activitati de invatare
elevilor iar motivatia acestora de a le realiza nu este in mod obligatoriu insotita si de un interes
imediat sau de o pasiune intelectuala pentru acestea. Desi orice profesor doreste ca fiecare elev sa
fie pasionat de disciplina de studiu pe care o preda, cu siguranta este foarte satisfacut daca
reuseste sa aiba o clasa intreaga de elevi motivati, conform intelegerii termenului prezentat.
In discursul didactic dimensiunea convingerii are un rol fundamental si este trecuta la
toate nivelurile de scolarizare si la toate disciplinele de invatamant ca obiectiv prioritar al
educatiei. Ii putem determina pe elevi sa faca efortul de a invata daca ii convingem ca achizitiile
de cunostinte ii vor ajuta in viata sociala.
 Cadrul didactic convinge prin ceea ce provoaca spunand.
Elementele cheie de acare ar trebui sa tinem cont pentru a fi persuasivi sunt:
1) Setarea credibilitatii:
a) devii mai convingator si mai luat in seama daca ai cunostinte in domeniu si arati ca esti
competent;
b) prisma relatiilor, ai reputatia unui om de incredere care se preocupa de binele celorlalti;
2) Stabilirea unui teren comun: prezinti beneficiile, argumentezi ca ceea ce vrei sa arati
este limpede si coerent, descoperi lucruri de care elevii sunt cointeresati, fii deschis la dialog
privitor la situatia respectiva, le asculti ideile si preocuparile le arati ca te intereseaza cei carora te
adresezi, ca opiniile si actiunile lor sunt importante pentru tine;
3) Oferirea unor dovezi vii:
a) Argumente solide: date, statistici, informatii insotite de dovezi vii, care aduc la viata argumentele
respective;
b) Exprimare intr-un limbaj explicit, inteligibil, pe intelesul tuturor, mai mult despre fapte si
intamplari si mai putin despre cifre si informatii;
c) Demonstreaza ca esti sincer si ca iti asumi intru totul punctul de vedere pe care il sustii, iar ideile
pe care le vehiculezi sunt fundamentate si bine structurate;
d) Gandeste-te la analogii care sa transforme ideile in ceva tangibil;
4) Crearea unei conexiuni emotionate: foloseste propriile emotii, manifesta entuziasmul,
pasiunea, bucuria, rezoneaza cu emotiile celorlalti.
Limbajul verbal corelat cu o gestica adecvata, postura, mimica, intensitatea, ritmul,
timbrul vocal, atitudinea constituie elementele soft prin care ne atingem obiectivele, deoarece
gandurile noastre sunt exprimate prin intermediul limbajului: spunem ce gandim, ce simtim, ce
credem cu ajutorul cuvintelor. In timp ce rostim selectam acele cuvinte care dau sens gandurilor,
cu toate acestea foarte des se intampla ca intelesul cuvintelor sa se piarda si atunci apelam la
persuasiune.
Expresivitatea comunicarii didactice, a limbajului pe care il utilizam creeaza efecte mai
puternice, mai profunde, mai persistente asupra oamenilor. Limbajul expresiv realizat prin
intonatie, accentuarea cuvintelor, pauze, ritm, mod de utilizare a figurilor de stil, miscarile
corpului, mimica fetei maresc forta mesajului, creeaza emotii si sentimente, motiveaza si pot
duce la modificarile atitudinale asteptate.
Cadrul didactic este asemeni actorului de pe scena care pune in valoare mesajul prin
modul in care il rosteste, avand in vedere tot timpul publicul si asteptarile sale. Atitudinea atenta
fata de limbajul pe care il utilizam in fata elevilor (si nu numai a lor) spune mult si despre
respectul pe care il acordam interlocutorilor.
Tehnicile de persuasiune le folosim ca sa-i convingem pe altii de ideile noastre, alcatuite
din idei si fraze bine formulate, care actioneaza in mod irational asupra subiectului-tinta si cu
care avem sanse mult mai mari de reusita
Tehnica distorsiunii temporale: te comporti ca si cum ceea ce vrei tu sa obtii de la cineva
deja s-a intamplat. Vorbeste-i ca si cum ti-ar fi acceptat deja propunerea si ca i-ar fi facut chiar si
placere, asocierea de imagini placute cu folosirea timpului trecut face ca propunerea sa fie
irezistibila.
Persuasiunea este un instrument care trebuie sa se afle in „arsenalul” fiecarui cadru
didactic pentru a convinge elevii sa invete, important este modul in care fiecare intelege sa o
foloseasca in scopul pentru care o face. Trebuie sa invatam sa o folosim in scopul educarii
elevilor.

Stiluri de invatare
Cunoasterea stilurilor de invatare este o problema esentiala atat pentru pregatirea cadrelor
didactice ca buni oratori cat si pentru identificarea modalitatilor de comunicare a informatiilor
alese catre ascultatori, acestia apartinand mai mult sau mai putin unuia dintre stilurile de invatare.
Fiecare dintre noi are o capacitate de a invata in diferite moduri. De multe ori pe parcursul
vietii am observat ca asimilam informatii noi fie prin participare activa, fie prin ascultare, fie prin
privire. De fapt noi ne nastem cu un anumit stil de invatare care ne insoteste de la primele ore ale
vietii. Cel mai important lucru este constientizarea propriului nostru stil, astfel vom putea asimila
mult mai usor informatii si lucruri noi. Identificarea stilurilor de invatare se poate realiza prin
observarea si analiza propriilor noastre experiente de invatare, aplicarea unor chestionare
specifice, discutii cu un psiholog.
 Beneficiile stilurilor de invatare in oratoria didactica:
- dezvoltarea autocunoasterii;
- eliminarea obstacolelor invatarii;
- imbunatatirea stimei de sine;
- obtinerea unui randament mai bun;
- dezvoltarea relatiilor pozitive cu cei din jur.
Daca este sa studiem literatura de specialitate exista foarte multe tipologii ale stilurilor de
invatare, dar dintre toate acestea se remarca 3 stiluri de invatare de baza: vizual, auditiv si tactil-
chinestezic.
Stilul de invatare vizual
Punctele tari ale acestui stil sunt: capacitatea de intelegere a informatiilor atunci cand sunt
vazute prin prezentari si proiecte vizuale. Amintirea cu acuratete a tot a ceea ce s-a scris sau citit.
Strategii pentru stilul de invatare vizual: notite, folosirea markere-lor pentru a sublinia.
Stilul de invatare auditiv
Punctele tari ale acestui stil sunt: amintirea cu acuratete a instructiunilor, sarcinilor
verbale, o mai buna intelegere a informatiilor atunci cand sunt auzite, placerea de a asculta si
participa la discutii de grup. Strategii pentru stilul de invatare auditiv: studiul in grup, rostirea
informatiilor, verbalizare.
Stilul de invatare tactil-chinestezic
Punctele tari ale acestui stil reprezinta implicarea in totalitate a corpului (miscari si
atingeri) ducand astfel la amintirea exacta a tot ceea ce s-a facut cat si a experientelor personale,
o buna coordonare motorie cat si o memorie motrica. Strategii pentru stilul de invatare tactil-
chinestezic: plimbati-va si spuneti cu voce tare ceea ce ati invatat, identificati emotiile si
sentimentele transmise, realizati sarcini practice.
In lumea scolara, confruntata cu exigentele si obstacolele instruirii este frecventa
atitudinea de rezistenta fata de invatare si aceasta se reflecta atat in randamentul slab la invatatura,
cat si in insuccesul si esecul scolar.
Pentru a combate dar si pentru a preveni acest fenomen un rol deosebit il are activitatea
oratorica a cadrului didactic care este nevoit sa convinga prin cele mai eficiente cai si mijloace ca
barierele rezistentei fata de invatare pot fi ridicate. In acest sens oratorul – cadru didactic trebuie
sa fie capabil sa recunoasca acest fenomen, sa identifice caile de manifestare, cauzele acestuia.
Rezistenta fata de invatare se recunoaste in indispozitia fiziologica si psihica, in
dezinteresul fata de anumite discipline, in refuzul, protestul si ostilitatea fata de sarcinile invatarii,
in fuga de la ore, in descurajarea cauzata de absenta sau insuficienta recompensei. Rezistenta fata
de invatare, avand ca manifestari inapetenta si lenea, devine modalitate de protejare fata de
obligatiile scolare si fata de efortul de invatare.
Simptomele rezistentei fata de invatare sunt: neatentia, plictiseala, inertia, descurajarea,
refuzul si protestul. Inapetenta fata de invatare este indispozitie si neputinta iar lenea este
complacerea in inactivitate. Lenea se confunda la elevi cu neputinta de a invata, exprimata prin
indispozitia cauzata de starea de sanatate, dificultatea materialului de invatat, incapacitatea
psihica de invatare, ambianta nestimulativa a clasei, oboseala.
Frecventa inapetentei si a lenei scolare este mai mare in perioada trecerii de la un anotimp
la altul, in perioada acomodarii prin trecerea de la un nivel de invatamant la altul, prin trecerea de
la o perioada de varsta la alta si in special la varsta pubertatii cand respingerea efortului se
asociaza cu spiritul de fronda, in apropierea vacantelor.
In viata scolara ne confruntam de fapt cu efectele rezistentei fata de invatare: randament
slab si mediocru, randament sub nivelul capacitatilor, insucces si esec scolar. Lupta grea se da cu
absenta motivatiei sau cu motivatia defectuoasa, cu atitudinile caracteriale negative. De aceea,
combaterea rezistentei fata de invatare presupune cultivarea motivatiei pozitive, a atitudinilor
active fata de invatare si in general fata de munca, existenta modelelor atitudinale fata de
invatatura si munca a cadrelor didactice si parintilor, existenta modelelor activitatii stimulative, a
stilului de viata si de munca pe care le ofera familia si scoala.
Cultura generala este un rod al educatiei, al scolii, dar ea este, mai ales, un rezultat al
zelului personal, al muncii intelectuale individuale la care indeamna cadrul didactic orator; in
general, scoala da orientare, influenteaza, prin disciplinele predate, informatiile fundamentale,
orizontul cultural-stiintific al tinerilor. Pe fondul culturii generale se desprinde in fapt
specializarea omului tanar, pregatirea lui mai buna intr-un domeniu potrivit aptitudinilor sale.
Coordonatele acestui concept sunt acumularea prin selectie a informatiilor si adaptarea lor
la cerintele continue ale activitatii practice. In toate imprejurarile, cultura generala, constituind
fondul intelectual al omului, insoteste toate manifestarile lui, angajeaza toate raspunsurile lui la
solicitarile extrem de diverse ale mediului. Cultura generala raspunde orientarii multilaterale a
omului, dar ea asigura eficienta unei practici anumite. Omul cult domina, printr-o gandire
temeinica, intregul angrenaj al specialitatii sale. Un specialist fara cultura generala e amenintat nu
numai de izolare, de rigiditate, dar si de marginirea aspiratiilor, de plafonarea viziunii sale
creatoare. Relatia profesor elev trebuie sa fie structurata astfel incat elevul sa indrazneasca sa
actioneze in prezenta profesorului, sa coopereze cu el, sa raspunda la intrebari, sa puna la randul
sau intrebari, sa formuleze ipoteze, opinii si interpretari personale. Stimularea si mentinerea
interesului elevilor in timpul lectiei depind de o serie de factori motivationali indusi prin oratoria
didactica.
In lumina acestor considerente, cultura generala nu este un lux, ci o necesitate promovata
de cadrul didactic orator; fara ea, orizontul si patrunderea rationala a tanarului sunt vitregite de
unilateralitate, de anumite devieri impresioniste, care nu pot risipi confuziile si indoielile in
momentele decisive ale fixarii intr-un domeniu, intr-o specialitate. Afectiv, cultura generala
mentine acea stare de optimism in om, populeaza fantezia tineretului cu proiecte grandioase de
creatie si da impuls fortelor inovatoare, latente in fiecare constiinta, ridicata prin cultura la nobile
aspiratii constructive. Toate acestea depind insa de tactul si maiestria cadrului didactic orator.
Cultura generala este o frana a instinctelor si o deschidere a mintii, a sufletului, spre tot ceea ce
poate innobila un om si o epoca.
In aceasta acumulare prin selectie a informatiilor ce contribuie la cultura generala a
individului, oratorul intervine cu munca sa, cu talentul sau, cu activitatea complexa bazata pe
pregatire, pe anticipare a posibilelor dificultati, pe comunicare persuasiva.
Motivatia este unul dintre cele mai importante elemente ale creativitatii. Stimularea
creativitatii este un proces educativ cu un grad mare de complexitate care inglobeaza in acelasi
timp, procese de catalizare, mobilizare, educare si instruire a capacitatii personale, de exprimare
proprie si realizari inovative.
Motivatia este o stare interioara, personala (la fel de personala cum este si simtul
umorului), un mod de a fi, care difera de la persoana la persoana si care face diferenta intre o
viata de succes si una fara satisfactii. Motivatia pleaca din tine, este o stare care nu iti da pace, ca
o obsesie care te impinge sa-ti atingi scopul.
 Daniel Pink – psiholog american care studiaza motivatia si care a scris una dintre cele mai
bune carti in domeniu, bestseller – „Drive – The Surprising Truth about what motivates us„ face
o catalogare a motivatiei si anume, motivatia externa si cea interna.
Motivatia externa reprezinta recompensarea din exterior, pe sistemul daca faci asta
primesti asta si este cel mai adesea intalnita acasa, daca iti faci temele iti iau o ciocolata sau la
serviciu, daca faci proiectul pana la data de…iei bonus.
Motivatia interna vine din 3 factori importanti:
- autonomie (senzatia de putere si control asupra sarcinilor pe care le ai de facut,
capacitatea de organizare si planificare);
- dezvoltarea abilitatilor (sa devii din ce in ce mai bun in domeniul in care activezi);
- scop (sa simti ca faci o diferenta, ca ii ajuti pe ceilalti, ca lupti pentru o cauza nobila, ca
vrei sa ajungi cel mai bun).

Fereastra Johari – model de comunicare, interactiune si feedback

Fereastra Johari este numele sub care este cunoscut modelul de constientizare/
nonconstientizare a feedback-ului elaborat in 1955 de catre Joseph Luft si Hary Ingham.
Aceasta metoda ilustreaza modul in care are loc interactiunea dintre o persoana si o alta
persoana sau un grup.
Sinele este una dintre cele mai importante componente ale comunicarii deoarece cine
suntem si modul in care ne percepem pe noi influenteaza atat modul in care comunicam cat si
modul in care raspundem mesajelor celorlalti.
Joseph Luft si Harrz Ingham propun un model al sinelui bazat pe ideea ca fiecare dispune
de o zona a controlului constient si o zona de umbra la care nu avem acces direct dar putem afla
despre ea cu ajutorul semenilor nostri in masura in care comunicam eficient cu acestia.

Sine cunoscut eu-lui(+) Sine necunoscut eu-lui(-)

Sine cunoscut celorlalti 1. sinele deschis 2. sinele orb
Sine necunoscut celorlalti 3. sinele ascuns 4. sinele necunoscut
 Sinele deschis cuprinde informatii, comportamente, valori, dorinte si motivatii cunoscute
atat de catre sine cat si de catre ceilalti. Sinele deschis variaza ca marime in functie de timpul si
de persoana cu care interactionam. Situatiile de exploatare neloiala de catre ceilalti a sinelui
deschis determina restrangeri semnificative ale acestuia. Eficienta comunicarii depinde de masura
in care ne deschidem fata de ceilalti dar si fata de noi insine si de extinderea acestei ferestre a
sinelui. Zona deschisa reprezinta astfel ceea ce o persoana stie despre ea insasi si despre grupul
din care face parte. Comportamentele si motivatiile care sunt vehiculate in aceasta situatie sunt
cunoscute fiecaruia dintre membrii unui grup. Schimbul de informatii este liber si deschis.
Sinele orb include elemente pe care altii le stiu despre noi, dar pe care noi le ignoram
gratie diverselor mecanisme si strategii autodefensive (intelectualizare, rationalizare, reprimare,
memorie autobiografica, atribuire, comparatie depreciativa, autosabotare, evitare). Aria sinelui
orb, desi nu poate fi anulata, trebuie redusa cat mai mult cu putinta deoarece eficienta
comunicarii presupune ca partenerii sa posede aceeasi informatie de baza unul despre celalalt.
Zona „oarba” reprezinta astfel ceea ce o persoana nu stie despre ea, dar grupul stie.
Comportamentele vehiculate in aceasta zona sunt comportamente pe care o persoana le adopta
fara a le constientiza, in schimb aceste comportamente sunt observate si remarcate de ceilalti.
Aici pot fi incluse ticurile verbale, maniere specifice de relationare, gesturi utilizate in anumite
momente.
Sinele ascuns contine tot ceea ce noi stim si credem despre noi dar, din diverse motive,
nu dorim ca altii sa afle aceste lucruri despre noi. Sinele ascuns poate varia din punctul de vedere
al continutului in raport cu persoana cu care interactionam si faciliteaza prezentarea de sine in
calitatea sa de factor generator al contextului comunicational. Zona ascunsa reprezinta astfel
ceea ce o persoana stie despre ea, dar grupul nu stie. Trairile si motivatiile unei persoane sunt
ascunse grupului atunci cand o persoana nu gaseste sprijin suficient din partea unui grup sau se
teme ca grupul o va respinge sau ataca. Un alt motiv care genereaza aceasta situatie este cel al
existentei unei „agende ascunse”, adica a unor intentii de manipulare a celorlalti membri ai
grupului.
Sinele necunoscut reprezinta acea arie a sinelui necunoscuta atat pentru noi cat si pentru
ceilalti. Ocazional poate fi dezvaluit in discutii extrem de sincere cu persoane in care avem o
incredere totala sau in situatii limita exceptionale cand putem descoperi la noi un fel de a fi de
care nu ne credeam capabili. O buna cunoastere de sine presupune demersuri sistematice ale
constientului in explorarea acestei ferestre a sinelui. Zona necunoscuta reprezinta astfel ceea ce
nici persoana si nici grupul din care face parte nu stiu. Comportamentele unei persoane pot sa nu
fie constientizate nici de catre persoana in cauza si nici de catre ceilalti. Aici pot fi incluse
reminiscente ale copilariei, amintiri neconstientizate, potentialul latent.
Autodezvaluirea, apreciaza specialistii, este una dintre cele mai importante forme ale
comunicarii in care ne putem angaja iar includerea in structura unui act comunicational a unor
elemente de tipul autodezvaluirii asigura:
1. o mai buna cunoastere de sine,
2. mareste abilitatea de a face fata diverselor situatii,
3. asigura profunzime relationala,
4. predispune la reciprocitate si astfel,
5. o crestere semnificativa a receptivitatii interlocutorului si implicit a eficientei
comunicarii in general.
Intre cele patru zone mentionate exista o relatie de interdependenta. Aceste zone nu sunt
statice si nu sunt egale. In functie de gradul de coeziune si maturitate al unui grup, spatiul zonei
deschise creste, iar cel al celorlalte zone descreste. Cateva dintre principiile care actioneaza in
interiorul ferestrei Johari sunt:
 Aparitia unei schimbari in oricare dintre cele patru zone le afecteaza si pe celelalte:
Exemplu: Dupa ce elevii si profesorul ajung sa se cunoasca mai bine creste zona deschisa, iar
situatiile in care grupul stie mai mult despre un elev decat elevul insusi (zona „oarba) se raresc.
 Amenintarile tind sa inhibe constientizarea comportamentelor si motivatiilor, in timp ce
increderea reciproca tinde sa stimuleze starea de constientizare;
Exemplu: Cand elevii se simt amenintati de comportamentul puternic autoritar al profesorului,
vor ajunge sa-l invinovateasca pe acesta de insuccesele lor scolare, fara sa mai doreasca sa
reflecteze la modul in care sunt responsabili ei insisi de respectivul insucces.
 Constientizarea fortata este ineficienta;
Exemplu: Cand am fost pusa in situatia de a admite in mod obligatoriu ca un anumit
comportament pe care il practicam este nepotrivit cu situatia in care eram, chiar daca acest lucru
s-a intamplat intr-un grup de prieteni, reactia mea a fost cea de evitare a respectivului grup de
prieteni.
 Sensibilitatea inseamna a respecta dorinta celorlalti de a pastra acoperite comportamentele
din zonele inchisa, „oarba” si necunoscuta;
Exemplu: Exista persoane carora le place stilul deschis de comunicare si care solicita ele insele
feedback in legatura cu ceea ce nu constientizeaza, dar exista si persoane care se tem de acest
feedback. Indiferent de persoana, modul cel mai adecvat de a oferi feedback este individual, iar
cand se ofera in grup, modul cel mai adecvat este cu pastrarea anonimatului persoanei la care se
face referire.
 Invatarea interpersonala inseamna o modificare ce duce la cresterea zonei deschise, in
conditiile in care celelalte zone descresc;
Exemplu: Dupa ce elevii invata mai multe unii despre ceilalti, activitatea intr-un grup care are de
rezolvat o sarcina de invatare decurge mai eficient din punct de vedere al comunicarii, prima
zona care descreste fiind cea ascunsa, urmata de cea „oarba” si abia dupa timp mai indelungat si
comunicare constanta descreste si zona necunoscuta.
 Cu cat zona deschisa este mai mica, cu atat comunicarea este mai saraca;
Exemplu: In situatia in care stilul de predare al profesorului este unul preponderent autoritar,
timpul petrecut impreuna cu elevii nu va mari prea mult zona deschisa, acestia nefiind incurajati
sa se exprime, sa formuleze intrebari, sa dialogheze.
 Zona necunoscuta suscita curiozitate, dar este, in acelasi timp, controlata de cutume,
reprezentari sociale, temeri;
Exemplu: O persoana care refuza implicarea intr-o activitate poate avea motive ce tin de credinte
personale. La un curs, o studenta a refuzat participarea la o activitate de sarbatorire a Craciunului.
Colegii erau curiosi asupra motivelor ei, dar nu am intrebat nimic in timpul cursului. Dupa curs
am aflat ca apartinea unei religii care nu sarbatoreste Craciunul.
 Acumularea de cunostinte despre procesele de grup contribuie la cresterea zonei deschise
atat pentru grup in ansamblu, cat si pentru fiecare individ in parte;
Exemplu: Negocierea unor reguli de functionare a grupului si adoptarea lor in mod explicit de
catre toate persoanele (inclusiv profesorul) va ajuta elevii sa se simta in siguranta si sa se expuna
mai mult. Pe masura ce se expun verifica si ce pot face in interactiune cu ceilalti si ce pot face ei
insisi pentru a rezolva o sarcina de invatare.
 Sistemul de valori al unui grup se poate observa in modul in care un grup alege sa trateze
aspectele care tin de zona necunoscuta.
Exemplu: In situatia referitoare la refuzul studentei de participa la activitatea de Craciun (situatie
descrisa anterior), valorile implicite ale grupului sunt cele de toleranta fata de diferit si de respect
fata de celalalt si au iesit la iveala prin acceptarea deciziei studentei de a nu participa si prin
neinsistenta profesorului sau a colegilor fata de studenta ca aceasta sa declare in sala de curs
motivul.
Efectele lipsei de interventie in cazul manifestarii unui deficit de motivatie in spatiul
educational inca din clasele primare afecteaza profund negativ evolutia scolara in nivelurile
superioare de invatamant.
Spre sfarsitul gimnaziului, elevul va capata o serie de „obisnuinte ale demotivarii”,
stereotipuri de gandire si de comportament extrem de nocive pentru performanta scolara si
profesionala viitoare. In lipsa unei interventii adecvate, elevul mdemotivat va cauta unele refugii
in activitatea scolara fie o activitate carei sa i se dedice sau va incerca sa gaseasca un mod de a
finaliza nivelul de invatamant cu o minima implicare, devenind un caz veritabil de abandon
motivational, scoala fiind locul pe care il frecventeaza numai datorita presiunii celor din jur. In
perioada de pre-pubertate su pubertate elevul demotivat ajunge sa se exteriorizeze din ce in ce
mai putin, hiper-activitatea fiind inlocuita adesea cu o detasare sau cu o tacere visatoare, fiind din
ce in ce mai putin dispus spre compromis si din ce in ce mai inflexibil in a se angaja in rezolvarea
sarcinilor scolare.
Strategii de motivare a elevilor pentru invatare
Cadrul didactic are puterea de a motiva elevii si de a ii conduce la succes, prin rabdarea si
intelepciunea sa. Studiile au demonstrat ca elevii carora li se insufla increderea in propriile forte
si carora li se explica care este scopul pentru care fac o activitate, realizeaza un exercitiu, o tema
sau un proiect, obtin rezultate mult mai bune decat cei carora doar li se explica ce au de facut.
Motivatia elevului se cultiva in timp si prin exercitiu, prin oferirea unui scop si a unei
semnificatii. Ei au nevoie sa stie care este semnificatia lucrurilor pe care le invata pentru a fi
dispusi sa depuna efort, sa isi mentina atentia concentrata in ciuda intreruperilor si sa incerce sa
depaseasca dificultatile pe care le intampina. Nevoia de semnificatie (a sti care este scopul si
sensul activitatilor in care ne implicam) este una general umana, stand la baza echilibrului nostru
emotional.
Un elev nemotivat are invariabil lacune in cunostinte, iar progresele se pot inregistra cu
adevarat numai daca este asigurat fundamentul. Daca asteptam performante la matematica,
trebuie sa ne asiguram ca elevul are cunostinte aritmetice si matematice de baza. In cazul in care
exista spatii neacoperite, este important sa avem rabdare si sa incurajam elevul pentru a obtine in
timp progresele dorite. Pe baza acestor progrese se poate construi increderea in fortele proprii si
speranta atingerii obiectivelor pe termen lung.
Putem sa scapam usor din vederea faptul ca schimbarea comportamentului si construirea
motivatiei presupun rabdare si timp. Putem lua exemplu un profesor care a relatat ca toate
eforturile depuse cu elevul care nu manifesta interes fata de activitatile din sala de clasa considera
ca sunt sortite esecului. Elevul in schimb, a relatat intr-o discutie privata, ca este cu atat mai
demotivat cu cat profesorul nu remarca micile sale progrese si mai ales efortul pe care in depune
pentru a depasi decalajele inerente dintre el si colegii sai. Ceea ce se intampla in acest caz este
tipic pentru genul de eroare pe care o comitem atunci cand ne pierdem rabdarea si nu sesizam
importanta intaririi comportamentelor care conduc la progrese mici dar constate. Acestea pot fi
baza performatelor scolare asteptate.
In elaborarea unor strategii ameliorative fiecare cadru didactic trebuie sa:
- Utilizeze strategii didactice diferite pentru situatii de invatare diferite; nu exista o strategie
didactica cu aplicabilitate universala, indiferent de context.
- Sa fie constient de ce alege o anumita strategie didactica, in ce consta eficacitatea
acesteia, care sunt rezultatele invatarii pe care dorim sa le atingem și cum pot fi acestea
probate, verificate.
- Sa adapteze strategiile didactice utilizate la caracteristicile beneficiarilor activitatilor de
invatare – nivelul de cunostinte, deprinderi cat si la atitudinile si gradul de motivatie al
acestora.
De asemenea, eficacitatea unei strategii didactice trebuie confirmata, validata la clasa de
catre beneficiarii acesteia, dimensiunea motivationala fiind, in egala masura, o conditie si o
rezultanta a activitatii didactice. Cu alte cuvinte, este nevoie de elevi motivati pentru ca acestia sa
raspunda cu succes la o sarcina de invatare, la fel cum si o sarcina de invatare realizata cu succes
contribuie de cele mai multe ori la mentinerea sau cresterea nivelului de motivatie al acestora.
Cum putem contribui in mod concret la instituirea acestui cerc virtuos in activitatile
noastre didactice? O privire in diferite tratate de pedagogie ne ofera o anumita orientare generala.
Astfel, cadrele didactice trebuie sa parcurga diferite etape, cele mai importante fiind urmatoarele:
diagnoza, nivelului de motivatie pentru invatare, initierea unor interventii ameliorative, evaluarea
si rafinarea interventiilor.

O simpla trecere in revista a acestor pași ne ofera o imagine adecvata a varietatii tipurilor
de interventie ce urmaresc ameliorarea sau stimularea nivelului de motivatie pentru invatare. De
asemenea, putem intuitiv intelege competentele pe care este necesar sa le dezvoltam pentru
aceasta, cunoștintele, deprinderile, atitudinile de care avem nevoie, precum:
- Metode, strategii, tehnici și instrumente de (re)motivare a celor care manifesta un deficit
de interes pentru activitatile de invatare propuse in clasa;
- Cunoștinte privind alegerea unor instrumente adecvate anumitor circumstante/contexte;
 - Abilitati practice de aplicare a diferitelor strategii motivationale, de analiza critica a
propriului demers didactic si adaptarea sa la particularitatile fiecarui elev.
- Cunoasterea unei varietati de metode, tehnici si instrumente de evaluare a impactului
strategiilor didactice motivationale.
- Abilitati de colectare si analiza a datelor relevante pentru masurarea impactului
strategiilor didactice motivationale, initierea unor interventii corective.
- Deschidere si empatie pentru intelegerea naturii problemelor cu care se confrunta elevii
care au un deficit de motivatie pentru invatare etc.
Cu siguranta, profesorul, in sens generic, este principalul agent al schimbarii in sistemul
de invatamant si elementul decisiv in dezvoltarea competentelor elevilor. Profesionalismul
cadrelor didactice presupune o implicare activa in propria dezvoltare, creativitate si flexibilitate,
capacitate de a gasi raspunsuri inovative la probleme complexe. Exprimat sintetic, profesorul
trebuie sa devina un adevarat model de invatare pentru elevi ceea ce inseamna, desigur, si un
model de motivatie pentru activitatile de invatare realizate in scoala si in afara acesteia.
Pornind de la aceasta constatare, este un pas logic ca primul set de interventii sa se refere
la modul propriu de a ne percepe ca educatori, la registru nostru de valori, credinte,
comportamente care asigura o fundatie solida pentru celelalte strategii de stimulare a motivatiei
elevilor nostri, vor asigura, macar in parte, conditiile necesare de stimulare a motivatiei elevilor
pentru invatare.
Dimensiunea tehnica/profesionala a activitatii didactice este, cu siguranta, cea care ne
vine prima in minte cand vorbim despre un bun profesor (cunoaste bine domeniul in care preda,
stie sa aleaga metodele adecvate de predare in functie de continutul predat si de specificul
elevilor, cunoaste si aplica in mod consecvent mai multe metode de evaluare etc.);
Dimensiunea interpersonala a activitatii didactice este, in egala masura, importanta atunci
cand judecam calitatea unei activitati didactice; de modul in care un cadru didactic relationeaza
cu elevii sai, de capacitatea sa de influenta, depinde in mod fundamental gradul in care
competentele urmarite sunt sau nu achizitionate de elevi;
Dimensiunea procedurala/procesuala se refera la capacitatea unui profesor de a aplica
reguli in mod adecvat si de a influenta mediul in care se realizeaza o activitate de invatare; ca si
dimensiunea interpersonala, este si ea, in multe situatii, putin valorizata si recunoscuta in
evaluarea calitatii unei activitati didactice.
Desi in multe situatii tindem sa analizam activitatea didactica numai prin lentila
tehnica/profesionala, este greu de presupus ca putem fi un bun profesor fara sa reusim sa atragem
aprecierea si respectul elevilor cu care lucram. In egala masura nu putem sa facem abstractie de
mediul clasei sau al scolii in care predam, fara sa putem intelege si aplica in mod consecvent
regulile si procedurile stabilite de organizatia scolara. Aceste conditii de succes pot fi observate
foarte usor in momentul in care un elev este chestionat cu privire la motivele pentru care invata
cu mai mare placre si are rezulate mai bune la o anumita disciplina in comparatie cu alta.
Astfel, multi elevi considera ca au un randament mai bun in cazul disciplinelor predate de
profesori care se apropie de ei, care stiu „cum sa-i ia”, la ora carora se simt remarcati. Aceasta
corespunde fidel cerintei de calitate interpersonala. Chiar si profesorii care au un comportament
mai distant fata de elevii lor (de exemplu, discuta rar despre probleme in afara celor specifice
lectiei, nu utilizeaza decat limbajul stiintific, glumesc rar sau deloc etc.) dar care reusesc sa
stimuleze participarea elevilor prin activitatile de invatare pe care le propun sunt perceputi de
elevi ca intrand in categoria profesorilor apropiati. Decisiv pare a fi criteriul recunoasterii si
incurajarii efortului personal, creativitatii si initiativelor elevului.
Alti elevi considera ca invata mai bine la anumite obiecte pentru ca profesorii respectivi
„stiu bine materia” si de cele mai multe ori au o vasta experienta in domeniul in care predau. In
acest caz criteriul important este expertiza pe care un profesor poate sa o demonstreze in
activitatile didactice, „confruntarea” cu elevii din clasa pasionati si cu bune rezultate la disciplina
respectiva fiind decisiva in formularea unei opinii. Este interesant de remarcat aici faptul ca, spre
deosebire de sistemul de educatie, elevii intuiesc de multe ori efortul si competentele pe care le
necesita mentinerea pe linia de plutire sau inregistrarea unui mic progres.
Astfel, unele raspunsuri au indicat faptul ca performanta la un obiect a aparut in urma
faptului ca profesorul respectiv a stiut sa lucreze cu toti copii din clasa, „nu a facut diferente si nu
m-a tinut minte ca in ultimul trimestru din anul trecut nu prea am dat pe la orele dumnealui, nu ne
compara tot timpul cu „olimpicii” clasei cum fac alti profesori si nu ne spun de cinci ori pe minut
ca suntem incapabili si ca n-o sa facem nicio branza in viata”.
 Se poate observa ca indiferent de nivelul profesional de pregatire sau de relatia cu elevii,
un bun profesor nu poate fi imaginat in absenta capacitatii de a aplica reguli in mod adecvat.
Desigur, fiecare cadru didactic doreste ca „mesajul” sau sa ajunga la toti elevii insa, in
realitate, acest lucru nu se intampla foarte des. Este deosebit de important de a decodifica
mesajele pe care elevii le transmit si de a regandi, din mers, strategia didactica utilizata pentru
respectiva lectie. In felul acesta, incercam sa reducem riscul ca beneficiarii activitatilor de
invatare propuse sa fie limitat la o minoritate a elevilor din clasa. In acelasi timp, demonstram in
mod practic faptul ca elevii sunt cei care conteaza in ultima instanta, ca ei sunt masura succesului
sau insuccesului metodelor noastre pedagogice si ca toate strategiile didactice sunt numai
mijloace de a stimula potentialul de invatare al acestora si nu scopuri in sine.
Profesorul animat de grija pentru elevii sai reuseste sa motiveze un elev sa invete si sa se
dezvolte, contribuind in mod direct la dezvoltarea sentimentului de implinire si de mandrie pentru
rezultatele obtinute. Se pune astfel in miscare un adevarat cerc virtuos: o relatie pozitiva intareste
increderea de sine, diminueaza anxietatea sau teama, ofera energia pozitiva pentru a avea
motivatia de a se angaja in activitati de invatare. Reusitele scolare vor conduce, la randul lor, la o
mai mare incredere in sine si in educator, cimentand aceasta relatie.

Bibliografie recomandata:
Gheorghe-Ilie Farte, Ref. Prof.dr. Constantin Salavastru, Conf.dr. Dan Stoica,
COMUNICAREA O abordare praxiologica, Casa Editoriala Demiurg, Iasi, 2004
Dospinescu Vasile, Semiotica si discursul literar, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1998
Cucos Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1996
Frumusani Daniela Roventa, Argumentarea, modele si strategii, Editura BIC ALL,
Bucuresti, 2000
Paun Emil, Pedagogie provocari si dileme privind scoala si profesia didactica, Editura
Polirom, Iasi, 2017
Cherghit Ioan, Metode de invatamant, Editura Polirom, Iasi, 2006
Curteanu, Doru, Ghidul trainerului, Editura Irecson, Bucuresti, 2005
 Hattie., J., Dumitri., C. (trad.), Invatarea vizibila – Ghid pentru profesori, Editura Trei,
Bucuresti, 2014
Paun Emil, Pedagogie provocari si dileme privind scoala si profesia didactica, Editura
Polirom, Iasi, 2017
Cherghit Ioan, Metode de invatamant, Editura Polirom, Iasi, 2006
Hattie., J., Dumitri., C. (trad.), Invatarea vizibila – Ghid pentru profesori, Editura Trei,
Bucuresti, 2014
Stoica, A., Creativitatea elevilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983
Roco, M., Creativitate si inteligenta emotionala, Editura Polirom, Iasi, 2004
Landau, E., Psihologia creativitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979

JURNAL DE CAPITOL

Ce am invatat:....................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................

Ce pot sa aplic:...................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
 MODULUL II: PROIECTAREA SI SUSTINEREA DISCURSULUI

2.1 PREGATIREA ORATORULUI SI PROIECTAREA

CONTINUTULUI PENTRU PREZENTARE

Desavarsirea operei oratorice ofera o foaie de parcurs pe un itinerariu jalonat de

urmatoarele etape:
 Inventia (lat. Inventio, „a gasi”, „a afla”) este etapa documentarii, investigatiei si
cercetarii, a procurarii mijloacelor de persuasiune pe tema discursului expus in fata
auditoriului.
 Dispozitia (lat. Dispositio, „plasare”, „ordine si structura”) etapa ce ofera structura si
compozitia discursului, stabileste partile discursului, durata si ordinea in care vor fi
expuse => planul de discurs adecvat temei si audientei.
 Elocutiunea (lat. Elocutio, „elocinta”, „elocventa”) etapa in care are loc redactarea in
detaliu a discursului, arta de a exprima ideile si a descrie faptele limpede, frumos, nobil,
seducator, tulburator, figurile de stil sunt folosite pentru a emotiona si a face placere.
 Memoria oratorica – etapa prin care oratorul se asigura ca va tine minte discursul, imbina
nevoia de a memora cu nevoia de a improviza, apelarea la tehnici vizuale de expunere si
sonore, repetitia, enumeratia, hiperbola, metafora, lecturarea riguroasa a textului, note de
sprijin.
 Actio sau pronuntatio – etapa in care priveste actiunea rostirii discursului, atat din
perspectiva expunerii verbale si paraverbale (cuvinte, expresii, voce, ton, ritm), cat si din
perspectiva limbajului trupului: imbracaminte, postura, gestica, mimica, contact vizual.
Ordonarea partilor unui discurs trebuie efecutata intr-o anumita succesiune tinandu-se
cont de distributia elementelor de persuasiune astfel incat sa serveasca in cel mai inalt grad
scopul urmarit.
 Anticii au exersat timp de un mileniu compozitia unui discurs si au ajuns la alcatuirea
clasica a urmatoarelor parti, secvente si momente ale discursului, inlantuite in ordinea
mentionarii lor1, valabile si in timpurile noastre:
Exordiul (exordium): prima secventa a unui discurs, are menirea de a incalzi
publicul si de a il pregati stabilind legaturi, captand atentia, uimind, castigand bunavointa si
starnind interesul. Cand publicul este necunoscut, ii provoaca oratorului o stare de incordare si o
retinere in exprimarea emotiilor, insa o emotie poate fi cheia dezamorsarii. Exordiul trebuie sa fie
„ceva ce place auditoriului, ceva ce este dispus sa asculte cu bunavointa si dispus sa creada, fara a
opune rezistenta” 2 . Bunavointa se obtine adesea prin modestia si puritatea caracterului,
perceptibile in atitudinea, postura, mimica si gestica oratorului. Atentia se capteaza invocand un
interes real pentru public. Exordiul trebuie sa fie ceva rostit cu avant, fara pretiozitati, fara
cuvinte greu de pronuntat si teorii savante. Discursul poate incepe cu un vers, un citat relevant, o
povestioara.
Propunerea (propositio): este secventa din discurs care prezinta scopul
discursului, tema si subiectul acesteia. Vorbitorul declara concis ceea ce intentioneaza sa
transmita, sa dovedeasca, sa lamureasca sau sa obtina de la audienta. Practic, propunerea contine
esenta a ceea ce va spune intregul discurs si este alcatuita din obiective distincte care se cer sa fie
abordate si probate individual.
Diviziunea (divisio): este secventa care anunta compozitia discursului, durata si
ordinea expunerii partilor sale. Sectiuni, capitole, paragrafe, idei sau cauze sunt expuse aici ca o
tabla de materii a discursului, mai mult sau mai putin selectiva. Mai exact, este etapa in care
informam auditoriul asupra structurii si duratei discursului.
Naratiunea (narratio): este secventa in care oratorul spune povestea (latinescul
narratio inseamna „povestire, istorisire”), expune fapte si relateaza intamplari, in succesiunea
temporala si graduala. Povestea oratorica infatiseaza cea mai avantajoasa fateta a unui adevar cu
„o mie de fete”, ea stilizeaza, combina, manipuleaza si imbraca faptele in culori frumoase sau
urate, dupa caz, pentru a le exploata in sensul atingerii scopului. O naratiune va fi clara, scurta,
verosimila. Se construieste in genul epic si cere talent de orator si povestitor, iar succesul vine din

1
Prutianu Stefan, Antrenamentul abilitatilor de comunicare, Editura Polirom, Iasi, 2004
2
Manolescu, M. Arta avocatului, Editura Humanitas, Bucuresti, 1998
modul in care se creeaza tensiune, suspans, descoperire. Misiunea este aceea de a arata ca se
intampla ceva si nu exista povestire fara dinamica si dramatism. A nara inseamna a construi
imagini, sunete si miscare, auditoriul trebuie sa vada, sa auda si sa simta senzatii, emotii. Traditia
retorica cere ca naratiunea sa se incheie cu o morala, un citat sau o forma de evaluare finala.
Confirmarea (confirmatio): sau „adeverirea” este secventa in care se probeaza
ceea ce a fost spus concis in propozitie si dezvoltat pe larg in naratiune. Aici oratorul dezvaluie
probe, temeiuri, argumente, intr-o maniera in care impresioneaza audienta, facandu-i sa fie de
acord cu punctul sau de vedere.
Respingerea (refutatio): este operatia retorica de anihilare, rasturnare sau
demonstrare a argumentelor contrare si a obiectiilor care ar putea fi aduse impotriva oratorului.
Are rolul de a preintampina, combate, demonta si elimina tezele adverse, chiar inainte ca ele sa
fie exprimate (ex.: „scepticii ar putea spune......insa pot demonstra ca ...)
Peroratia (peroratio): epilogul sau concluzia incheie discursul, este momentul in
care oratorul recapituleaza ideile principale si face un rezumat, evocand in final idei si imagini
sugerate in debutul discursului.
Digresiunea (digressio): este o povestire scurta, intensa, sau o gluma cu scopul de
a relaxa, inveseli. Digresiunea nu are un loc anume in compozitia discursului, practic, ea poate fi
orice iesire tactica din discurs, orice paranteza.
Primele trei secvente: exordiul, propunerea si diviziunea, considerate impreuna, constituie
parti introductive ale discursului.
Conditii ale unui discurs de succes
1. Increderea
Curaj! Daca vrei, daca te motivezi, poti sa sustii un discurs si sa ai succes! Pe masura ce
te pregatesti pentru subiectul respectiv vei capata incredere si vei putea sustine discursul, vei
putea fi convingator. Cand esti hotarat si iti gasesti motivatia, vointa este functia psihica care ne
orienteaza constient spre implinirea scopurilor, prin efortul depus pentru depasirea piedicilor.
2. Stabilirea obiectivul si temei discursului
Obiectivul sau scopul trebuie sa raspunda la intrebari de genul: Pentru ce vorbesc? De ce
sa conving? Cum ma ajuta in plan personal?
 Sa nu ne gandim prea mult la cum vom zice si ce se va intampla si prea putin
la ideea prezentarii. Sa lasam emotiile pentru mai tarziu si sa ne intrebam ce am vrea sa
impartasim cu ceilalti. Care va fi tema discursului? Ce idee ne entuziasmeaza? Ce idee le-ar trezi
si altora interesul?
O idee este orice poate schimba modul in care vad oamenii lumea. Multe dintre cele mai
bune discursuri se bazeaza doar pe o poveste personala si o lectie simpla din care se poate
invata - Chris Anderson
3. Analizarea preliminara a audientei
In randul publicului putem intalni urmatoarele tipologii de persoane:

Modelul pozitiv: este cel care Modelul care nu deranjeaza:

sare in ajutor oratorului daca
acesta are nevoie. Uneori
foloseste intrebari ajutatoare care
il sprijina pe orator sa gaseasca
portite de iesire din impas, sa-si
continue discursul sau sa-si
expuna mai bine ideile sale.
Intervine discret, fara a submina
autoritatea oratorului.
- Absentii, cei a caror minte si
simturi sunt intr-o alta directie,
nu in sala;
- Timizii, cei care nu au curaj sa
vorbeasca;
- Prudentii, cei care au tendinta
sa aiba anumite rezerve in fata
circumstantelor care cred ei ca
i-ar putea afecta.

Modele putin perturbatoare: Modele foarte perturbatoare:

-Vorbaretii, cei care nu au rele
intentii dar intervin pentru ca nu
se pot abtine;
-Needucatii, cei care
demonstreaza o lipsa de cultura,
educatie si bune maniere;
-Pedantii si vanitosii, cei care
doresc sa le fie cunoscute
puterea, cunostintele si
potentialul.
- Atotstiutorii, cei care incearca
sa arate ca ei stiu totul, ca nu le
scapa nimic;
- Lingusitorii, cei care cauta sa
castige simpatia oratorului;
- Provocatorii, cei care incearca
sa-l puna intr-o situatie proasta
pe vorbitor, intinzandu-i uneori
chiar capcane.
 Este obiligatoriu sa cunoasem publicul! Cui ne adresam? Pentru cine vom tine discursul?
Ce asteptari au? Ce studii/educatie, ocupatie, nevoi au? Cine sunt interlocutorii?
Pot fi:
- copii/ tineri/ adulti/ pensionari;
- tineri: medii sociale marginale/inalta societate;
- someri;
- adulti cu studii superioare / adulti cu studii medii;
- femei/barbati/public mixt/.
4. Documentarea
Trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte: literatura de specialitate, internet, ce au mai
spus altii, ce stim de la parinti/bunici, ce statistici sunt, ce-am mai discutat cu altii despre aceasta
tema, ce se stie deja si este foarte evident.
5. Emotia / Emaptia / Pasiunea
Exprima-ti emotiile autentice! Ele sunt normale atunci cand sustinem un discurs. Emotiile
umanizeaza oratorul si apropie publicul.
Empatia este mai importanta deoarece trebuie sa simti ceea ce simte publicul. Este
capacitatea de a detecta sentimentele auditoriului.
Daca cineva nu participa afectiv la ceea ce spune sau daca nu este cu adevarat interesat de
ceea ce spune, intonatia va fi lipsita de inflexiuni. Energia vorbitorului alimenteaza senzatiile si
emotiile transmise publicului. Aceasta trebuie controlata si dozata pentru a nu degenera in
entuziasm si patetism debordant. Energia e unul din secretele carismei.
6. Alegerea ideilor principale si secundare
Asa cum este logic si firesc, ideile secundare trebuie sa fie in stransa corelare cu ideea
principala/ideile principale. Este de fapt imaginea unui ciorchine cu ideea principala in mijloc si
ancorate ideile secundare pe lateral. Ideea de baza sau tema centrala a discursului trebuie sa fie
mereu prezenta in minte. Dorinta de a expune prea multe idei este o capcana si trebuie evitata.
7. Stabilirea ordinii argumentative
Discursul trebuie sa aiba un fir rosu. Scopul unui discurs este… sa spuna ceva cu sens.
 A nu se confunda firul rosu cu tema discutiei. Tema/subiectul/ideea este doar punctul de
pornire. Firul rosu este cel care da coerenta discursului si care leaga toate elementele intr-un mod
logic.
8. Pregatirea – antidot pentru toate temerile
Trebuie sa ne gandim la ce vrem sa spunem, din timp, nu cu o ora inainte, si nici intr-un
caz in timpul discursului. Nu putem fi increzatori atata vreme cat nu stim ce vom spune.
Exista doua variante de pregatire a unei prezentari:
- Pregatesti discursul in totalitate, ca pe un scenariu cap-coada, citit si/sau memorat sau o
combinatie intre cele doua;
- Ai o structura clar definita si vorbesti liber despre fiecare punct.
Discurs citit? sau Discurs liber? Sa nu uitam ca in general publicului nu-i place sa aiba in
fata un vorbitor care citeste.
9. Selectarea mijloacelor necesare
E bine sau nu sa folosim slide-uri in timpul unui discurs?
Pentru orice vorbitor, urmatoarea afirmatie este adevarata: E mai bine sa nu ai deloc
diapozitive decat sa ai diapozitive proaste.
Nu are rost sa repeti prin text ceea ce vei rosti pe scena in timpul discursului. Cuvintele pe
ecran se lupta cu prezentarea, nu o ajuta. Scopul principal al elementelor vizuale nu poate fi acela
de a transmite cuvinte ci sa comunice lucruri pe care vocal nu le putem transmite la fel de bine:
fotografii, video, animatii, date-cheie.
10. Atentie la START si la FINISH
Inceputul si finalul au un impact deosebit asupra publicului. Pregateste cu grija inceputul
si sfarsitul discursului. Inceputul face prima impresie si stabilieste legatura sufleteasca cu
publicul iar sfarsitul rasuna dupa ce ai finalizat discursul. In mod normal, la ascultatorii obisnuiti,
dupa aproximativ 20 de minute, atentia incepe sa le scada si intervin distragerile externe si
interne, iar spre final vor acorda din nou atentie prezentarii pentru a retine cateva idei.
Incepe in forta:
 starniti curiozitatea, trebuie captata imediat atentia;
 rostiti un citat celebru;
  daca introducerea este creata de vorbitor, aceasta trebuie sa fie scurta, ca un spot
publicitar, 2-3 fraze;
 folositi o poveste scurta; de evitat povestile „asa-zis amuzante”;
 faceti referire la o situatie data, adaugati-i o doza de dramatism;
 nu incepeti cu scuze: “nu sunt un mare vorbitor...”, “nu sunt pregatit sa vorbesc... ”, “nu
am nimic de spus .... ”
 aratati fotografii pe slide-uri, un videoclip sau obiect fascinant;
 tachineaza, dar nu dezvalui;
 adresati o intrebare;
 legati subiectul de interesele publicului.

Incheie in forta:
 oferiti o imagine de ansamblu, o paleta vasta de posibilitati;
 rezumati punctele de vedere;
 indemnati la actiune;
 o incheiere cu umor;
 metoda crescendoului;
 un compliment sincer care sa se potriveasca cu auditoriul;
 simetria narativa;
 inspiratia lirica;
 opriti-va inainte ca publicul sa se plictiseasca.
11. Feed-back si autoevaluare
La final este necesar sa ascultam punctul de vedere al unor persoane considerate
evaluatori externi vis-a-vis de modul in care ne-am prezentat, putem solicita feed-back dar
trebuie sa ne facem si o autoevaluare.

Tehnici in oratoria eficienta

Abilitatea de a fi un bun vorbitor in public te ajuta si iti ofera avantaje deosebite in orice
domeniu ai activa. Arta vorbitului in public te ajuta sa te dezvolti ca om, iti creste stima de sine,
te ajuta sa iti duci la bun sfarsit misiunea pe care o ai.
 In momentul in care comunicam, pentru a putea stimula conversatia si dialogul, este
foarte important sa fim capabili de a crea o punte comuna cu partenerii. Aceasta se construieste
pas cu pas, incercand sa ii intelegem pe ceilalti, sa ne pozitionam in locul lor si sa anticipam
modul in care acestia se raporteaza la persoana noastra si la tot ce este in jur. In acest mod, vom
reusi mult mai usor sa anticipam ce le poate genera interes si motivatie.
Pentru a deveni eficient, oratorul invata sa se antreneze singur: face exercitii in fata
oglinzii, se inregistreaza, vorbeste in fata unor apropiati.
Oratorul se documenteaza si se instruieste: se informeaza din carti reviste, periodice,
internet; subliniaza paragrafele de interes si face adnotari pe marginea acestora; isi construieste o
mini-biblioteca; isi procura exponate, rapoarte si concluzii ale evenimentelor sau institutiilor.
Atunci cand un vorbitor are o idee cu adevarat interesanta in minte si in suflet si o dorinta
sincera de a o transmite, se va achita mai mult ca sigur onorabil de aceasta indatorire. Un discurs
bine pregatit este 90 % deja prezentat. Nu se accepta scuze privind lipsa timpului!!!
Stilul este in mare masura o reflectare a ceea ce citim. Cel care vorbeste trebuie sa
stapaneasca bine subiectul. Trebuie adunate, aranjate, studiate, sistematizate toate datele fara sa
fie disociate de alte materiale.
Treceti pe hartie toate gandurile si exemplele care va trec prin minte. Obiceiul de a scrie
ce ai de gand sa spui te obliga sa gandesti. Clarifica ideile, le intipareste in memorie, reduce
haosul din minte, imbunatateste stilul personal.
Informatiile trebuie sa fie corecte, nu simple presupuneri sau afirmatii nefondate. Se
verifica fiecare idee. Nu ezitam atunci cand ar trebui sa folosim dictionarul, studiem etimologiile.
Povestea cuvintelor ar putea aduce informatii noi.
Nu folosim cuvinte invechite sau uzate ci sinonime ale acestora si evitam folosirea
involuntara a lui a ...Nu se memoreaza efectiv cuvintele, ci ideile.
„Nu-ti cauta cuvintele, ci doar gandurile si faptele bune.
Si veni-vor in goana mare vorbele de la sine.” Horatiu
Planul discursului – Tehnica mind – mapping
Planul sau scheletul discursului este un tablou al ideilor sale principale, strucurate si
ordonate logic. Un plan bun asigura unitate si proportie intre partile discursului, legandu-le si
dozandu-le astfel incat fiecare o intareste pe cea dinainte si o pregateste pentru ceea ce urmeaza.
Totodata, planul discursului are nevoie de simplitate si claritate, iar subiectul oricat de
complicat ar fi, trebuie redus la un numar restrans de idei. Planul discursului va trebui transpus
intr-o imagine de ansamblu care, printr-o singura privire, sugereaza fiecare dintre partile
discursului, precum si raporturile dintre ele si scopul discursului.
Cel mai recent si, se pare, cel mai inteligent mod de configurare a planului unui discurs de
succes este asa-numita „harta mentala” – mind mapping, elaborata de Tony Buzan. In cartea sa
„Harti mentale” explica utilitatea acesteia si cat de mult poate ajuta invatarea si dezvoltarea unui
individ aceasta tehnica.
Harta mentala (engl. mind map) este o diagrama prin care se reprezinta cuvinte, idei,
sarcini si alte elemente interconectate si aranajate in jurul unui cuvant cheie sau idee centrala
abordand o modalitate non-liniara de a organiza informatia, cu scopul de a surprinde fluxul firesc
al propriilor idei.
Harta mentala este o expresie a gandirii arborescente si este, din acest motiv, o functie
naturala a mintii umane. Este o importanta tehnica vizuala ce ofera o cheie universala pentru
descatusarea potentialului cognitiv. Harta mentala sau schema euristica poate fi aplicata la orice
aspect al vietii, unde ameliorarea invatarii si o gandire mai clara vor ridica nivelul performantei
umane.3
Hartile mentale sunt reprezentari grafice ale informatiilor si gandurilor noastre, vizuale si
ierarhizate (structurate), metode de reprezentare a informatiei intr-o structura grafica arborescenta
care se bazeaza pe: cuvinte (font, culoare), imagini (reprezentare, context), simboluri (forme,
pictograme). Spre deosebire de notitele liniare traditionale pe care le folosim de obicei cand
dorim sa concepem un discurs, harta mentala iti permite sa asterni gandurile, ideile si cuvintele
cheie (care actioneaza apoi ca un declansator al memoriei) pe o coala unde le poti organiza intr-o
structura bidimensionala.

3
Buzan Tony, Buzan Barry, Harti mentale, Editura Curtea Vechea, Bucuresti, 2012
 Se incepe prin a desena o imagine a scopului sau obiectului discursului chiar in centrul
paginii. Apoi, aidoma crengilor ce se ramifica din trunchiul unui copac sau a raurilor care se
varsa intr-un lac, trasam pe harta mentala mai multe linii ingrosate ce reprezinta ideile sau
aspectele esentiale ale discursului. „Ramurile” sunt ingrosate si curbate in fel si chip pentru a
reflecta dispozitia lor naturala fata de tema centrala sau scopul discursului. Fiecare ramura poarta
mentiunea unei idei sau a unui aspect esential, condensat intr-un singur cuvant cheie sau intr-o
singura imagine sugestiva.
In continuare, din ramurile care poarta ideile principale sunt trasate „crengi”, apoi
„crengute” tot mai mici si mai subtiri, pe masura ce alte idei de sprijin ale celor principale ne vin
in minte. Ele poarta cuvinte, imagini, culori, simboluri sau coduri sugestive pentru ideile de
sprijin. Se traseaza conexiunile dintre cuvinte si idei, sub forma unor linii curbe care le leaga intre
ele. Daca harta mentala devine prea neclara sau aglomerata, va fi nevoie de simplificari
ulterioare.
Imaginea de mai jos reflecta modul de construire a unei harti mentale.

Avantaje:
 usor de folosit; cresc productivitatea; faciliteaza invatarea accelerata; stimuleaza si
antreneaza creativitatea; organizarea ideilor; economisirea de timp (50% - 95%)
prin folosirea cuvintelor cheie;
  imbunatateste capacitatea de memorare: creierul primeste stimuli vizuali impreuna
cu informatie logica. Hartile mentale contin un numar mare de declansatoare
mentale cum ar fi: imagini, culori, forme, simboluri, coduri si conexiuni care ajuta
creierul sa proceseze si sa memoreze multe informatii. Studiile arata ca se
imbunatateste capacitaea de memorare cu 10-15%;
 folosesc toate aptitudinile corticale, crescand enorm probabilitatea reamintirii iar
structura intrinseca creata ajuta memoria;
 activeaza creierul la toate nivelurile, acesta devenind mai alert si mai abil,
dezvoltandu-se probabilitatea unei amintiri spontane, ridica nivelul de baza al
aptitudinii de memorare;
 mentin reamintirea la un nivel inalt, se dezvolta capacitatile creierului de
inregistrare si creare de conexiuni, astfel creste probabilitatea reamintirii, nivelul
increderii in sine, al motivatiei si functionarea mentala generala.
Statistici:
 creste de 6 ori capacitatea de memorare;
 programele software de mind mapping cresc productivitatea in medie cu 23%
 83% din procesul de invatare are loc la nivel vizual;
 67% mai persuasiva decat alte metode de prezentare;
 80% mai captivanta prin utilizarea culorilor.
Dezavantaje:
 nu poate incorpora un volum mare de text; personalizarea o face greu de inteles de
catre alte persoane; unele harti nu se pot limita la o singura pagina iar adaugarea
unor noi cuvinte cheie este dificil de realizat din lipsa de spatiu.

Etape de construire:
1. plasarea conceptului (ideii de baza) in zona centrala (literatura de specialitate recomanda
folosirea unei imagini de impact a conceptului reprezentat deoarece favorizeaza
mentinerea concentrarii)
 2. trasarea ramificatiilor pornind de la ideea de baza si identificarea cuvintelor cheie (notati
in chenare in jurul conceptului reprezentat; utilizati diferite forme si culori ale chenarelor
pentru a codifica anumite informatii si pentru a face mai usoara retinerea informatiilor)
3. trasarea subramificatiilor pornind de la fiecare cuvant cheie folosit, adaugarea de imagini
si/sau pictograme termenilor cheie semnificativi
4. trasati linii sau sageti pentru a sugera relatia dintre acestea si conceptul central, folositi
conectori de forme curbate (organice) in stabilirea conexiunilor deoarece aceste forme
stimuleaza creierul in retinerea informatiei
5. analizati harta si imbunatatiti ori de cate ori considerati ca este necesar.

Reguli de baza:
 se folosesc cuvinte sau propozitii scurte;
 se folosesc culori;
 se folosesc linii curbe;
 se folosesc imagini si/sau pictograme;
 cuvintele cheie sunt sugestive;
 cate un cuvant cheie pe fiecare linie;
Exercitiile asociative releva puterea nelimitata a fiecarui creier uman.
In anul 1970, Revista Scientific American a publicat rezultatele unui experiment fascinant
realizat de Ralph Haber in care acesta a aratat subiectilor sai serii de 2560 de imagini fotografice,
prezentand o imagine la fiecare 10 secunde. A avut nevoie de aproximativ 7 ore pentru a arata
unui subiect toate imaginile, dar acest timp de vizionare era impartit in sesiuni separate pe
parcursul a mai multor zile. La o ora dupa vizionarea ultimei imagini, se testa puterea de
rememorare a subiectilor. Fiecare persoana privea 2560 de perechi de diapozitive, in care unul
provenea din grupul celor vazute, iar celalalt apartinea unui set similar, dar care nu fusese
vizionat. In medie, exactitatea recunoasterii a fost intre 85% si 95%. Confirmand acuratetea
inegalabila a creierului ca mecanism de receptie, stocare si reactualizare, Haber a realizat un al
doilea experiment pentru a testa capacitatea creierului de recunoastere rapida iar rezultatele au
fost identice. Si alti cercetatori au efectuat studii similare iar rezultatele au fost apropiate.
 Pentru a cita o veche zicala, motivul pentru care „o imagine valoreaza cat o mie de
cuvinte” este folosirea unei game vaste de aptitudini corticale: culoare, forma, linie, dimensiune,
textura, ritm vizual. Din acest motiv, imaginile sunt mai evocative decat cuvintele, mai precise si
mai puternice in declansarea unei game largi de asocieri, sustinand astfel gandirea creativa si
memoria.
Potentialul maxim al hartii mentale este accesat prin folosirea preferentiala a imaginilor in
locul cuvintelor, ori de cate ori este posibil. Combinarea aptitudinilor corticale de preluare a
imaginilor si cuvintelor multiplica puterea intelectuala mai ales atunci cand va creati propriile
imagini. In cadrul unui experiment cercetatorii Bull si Whittrock au cerut unor copii de 9 si 10
ani sa invete cuvinte ca „revista”, „creier”, „problema” si „adevar”. Copiii au fost impartiti in trei
grupuri. Primul grup a citit cuvantul si definitia sa, le-a notat si apoi si-a creat propriile imagini,
atat pentru cuvant cat si pentru definitie. Copiii din grupul doi au facut acelasi lucru ca si cei din
grupul unu cu exceptia faptului ca au copiat un desen in loc sa isi creeze o imagine proprie.
Copiii din grupul trei au scris pur si simplu cuvantul si definitia sa in mod repetat.
Peste o saptamana s-a testat capacitatea copiilor de a isi aminti cuvintele si definitiile lor.
Copiii din grupul unu, care isi creasera singuri imaginile, au avut de departe cele mai bune
rezultate, in timp ce copiii din grupul trei, care nu realizasera niciun desen, au avut cele mai slabe
performante.
Aceasta descoperire sustine afirmatia ca hartile mentale sunt un instrument de invatare
unic si eficace, deoarece nu se limiteaza la folosirea imaginilor ci este el insusi o imagine.
Persuasiunea in oratorie
Comunicarea este interactiunea dintre doi sau mai multi interlocutori cu scopul de a
transmite informatii sau de a realiza o munca in comun.
Uneori, insa, comunicarea este doar un schimb de replici intre interlocutori pentru a
dezamorsa situatia. Insa, deseori, initiind o comunicare cu un partener concret, intentionam sa-l
influentam astfel incat el sa procedeze intr-un anume fel (cum dorim noi). In astfel de situatii,
comunicarea trebuie sa fie persuasiva.
Multi considera ca persuasiunea tine de structura logica a mesajului sau de emotivitatea
investita in cele relatate si se straduiesc ca in timpul comunicarii sa fie emotionali sau sa se
conformeze legilor logice. Insa, cel mai des efectul nu este cel scontat.
 Comunicarea reprezinta un proces complex de transmitere a informatiilor in cadrul unui
cuplu pragmatic format din emitator si receptor. Comunicarea face posibila coexistenta
indivizilor si sta la baza raporturilor interumane. Sub orice forma, omul comunica: fie ca
verbalizeaza, fie ca tace, fie prin mimica si gestica, individul are intotdeuna un cuvant de spus.
Comunicarea este perceputa ca element fundamental al existentei umane.
In fiecare clipa, indivizii comunica, stabilind relatii interumane bazate pe respect
reciproc, incredere, iubire, intelegere, loialitate, sinceritate, ori sprijin sau suport moral.
Societatea moderna in care traim ne invata si ne impune o diversificare a rolurilor,
comportamentelor si relatiilor cu care individul interactioneaza.
Pionul principal in stabilirea si dezvoltarea raporturilor interumane este reprezentat de
comunicare.
Persuasiunea insa reprezinta o forma de influentare. Aceasta este modalitatea de
argumentare prin intermediul careia o persoana incearca sa convinga o alta persoana sau un grup
de persoane sa creada, sau sa faca un anumit lucru. Persuasiunea este un proces de ghidare al
oamenilor pentru a adopta idei, atitudini sau actiuni (rationale sau mai putin rationale). Ea se
bazeaza pe discutii si „atractivitatea prezentarii” in locul folosirii mijloacelor de forta.
Oratorul persuasiv ar trebui sa tina cont de urmatoarele aspecte:
1. Hotararea de a convinge vine dintr-o atitudine interioara, fiind necesar sa fim siguri ca
dorim sa transmitem un anumit mesaj. Ganditi-va ce poate insemna pentru dumneavoastra
din punct de vedere psihologic, financiar, social si al influentei pe care o puteti avea fata
de ceilalti. Daca dorinta nu este suficient de puternica, realizarile vor fi slabe si
neinsemnate.
2. Asertivitatea, combinatie de fermitate si bun simt, este capacitatea de a exprima ceea ce
suntem si ce cerem intr-o anumita situatie, dar fara a-i leza pe cei din jur.
3. Angajament la calitate presupune cautarea excelentei si pretentia de a oferi tot ceea ce
este mai bun.
4. Sensul mesajului trebuie orientat spre intentia de a fi util ascultatorilor.
5. Autoritatea. Seriozitatea si calmul sunt esentiale pentru a se mentine controlul si echilibrul
in timpul discursului.
 6. Dinamism si entuziasm. Oratorul trebuie sa fie pozitiv, sigur de sine, nu poate fi pesimist,
negativist. Vorbitorul care se indoieste de el insusi, de forta si de veridicitatea a ceea ce
spune esueaza inainte de a vorbi.
7. Tinuta trebuie sa fie naturala, cat mai dreapta, fireasca. Greutatea corpului trebuie sa fie
pe ambele picioare. Nu se recomanda schimbarea greutatii corpului de pe un picior pe
altul. Mainile insotesc discursul dar nu trebuie sa se exagereze cu gesticulatia.
8. Vestimentatia trebuie sa se potriveasca cu locul in care se tine discursul, cu tema aleasa,
cu specificul auditoriului.

Aspecte fundamentale ale discursului eficient

Perseverenta. Progresele nu se fac rapid ci treptat. Pot fi perioade de salturi abrupte,
urmate de altele stationare – intervale de stagnare. Uneori putem da inapoi si putem pierde o parte
din terenul deja castigat – intervale de regresie. In prima confruntare cu publicul este posibil, dar
nu obligatoriu, sa apara momente de neliniste. Daca se persevereaza, se scapa de aceasta neliniste
si se ramane doar cu teama de inceput.
Teama de inceput nu dureaza prea mult. Dupa primele propozitii, un orator bine pregatit,
reuseste sa se controleze, vorbeste apoi cu placere si optimism.
Certitudinea rasplatii depinde de intensitatea dorintei de a reusi. Abordand tema aleasa cu
incredere si entuziasm si exersand in mod inteligent, satisfactiile nu vor intarzia sa apara.
Trasatura esentiala a reusitei este rabdarea. Cei care ajung sa vorbeasca bine in public nu
sunt neaparat persoane cu un talent innascut sau personalitati stralucite, ci cele care au dat dovada
de determinare si hotarare, au fost oameni obisnuiti. Nu au renuntat !
Maniera de exprimare. Cand tii un discurs nu conteaza numai cuvintele pe care le rostesti,
ci si farmecul cu care sunt expuse faptele. O buna exprimare ar putea transforma chiar si un
subiect marunt in unul senzational. Important este ca mesajul sa fie interesant dar sa fie prezentat
si cat mai coerent.
Exista trei lucruri care conteaza intr-un discurs: cine il spune, cum il spune si ce spune.
Lucrul cel mai important intr-un discurs reusit este simtul comunicarii. Publicul trebuie sa
simta ca exista un mesaj, care este transmis direct din mintea si sufletul vorbitorului catre mintile
si sufletele lor.
 De obicei publicul doreste ca vorbitorul sa se adreseze cat mai direct, ca intr-o conversatie
amicala, si la fel de firesc ca atunci cand ar vorbi, pur si simplu, cu altcineva. Exprimarea trebuie
sa fie cu intensitate, entuziasm si naturalete.
Este nevoie de exercitiu pentru a te putea purta firesc in fata publicului. Oratoria nu
consta in adaugarea unor caracteristici noi, ci indepartarea impedimentelor, eliberarea oamenilor
de acele bariere, pentru a-i face sa vorbeasca cu aceeasi naturalete pe care o au in alte situatii.
Cand o persoana este influentata de sentimentele sale, adevarata personalitate iese la
suprafata. Intensitatea trairilor indeparteaza orice bariere, asigura un comportament spontan si un
limbaj firesc.
Puneti suflet in ceea ce spuneti, un strop de naturalete, de spontaneitate, de vitalitate si de
savoare. Sinceritatea, entuziasmul si onestitatea sunt de mare ajutor.
Pentru a avea discursuri eficiente ar trebui sa tinem cont de cateva aspecte:
1. Inceperea discursului prin captarea atentiei publicului cu o fraza provocatoare.
Ca sa putem convinge pe cineva de ceva, mai intai trebuie sa avem pe cine. Aducerea
mintilor celor carora ne adresam in sala, langa noi, nu e un lucru simplu si nu se intampla de la
sine (decat in cazul in care suntem niste super-celebritati).
In functie de context, o astfel de fraza poate fi o gluma, o stire de ultima ora, o punere in
tema printr-o referinta provocatoare la un discurs anterior sau la un subiect interesant. E foarte
important sa incepem sus, din punctul de vedere al energiei pe care o avem si o transmitem in
sala, pentru ca pe acest nivel beneficiem sau nu de atentia de care avem nevoie pentru a ne atinge
obiectivele.
Nu se recomanda: „deci”, „se-aude?”, „se vede?”, „a venit toata lumea?”, „cand trebuie sa
terminam?” sau o tacere prelunga.
2. Castigarea increderii audientei
Acest lucru se face, de obicei, prin argumentarea expertizei proprii si a pozitiei de
autoritate in materia care face obiectul discursului. Concis, onest si cu masura. Majoritatea
tindem sa fim mai atenti la cei despre care avem perceptia ca stiu despre ce vorbesc.
3. Enuntarea datelor ce trebuie rezolvate
Ca sa putem convinge publicul de o solutie cu sanse de reusita, trebuie intai sa-l
convingem ca am inteles corect problema, sursa ei, formele ei de manifestare si neajunsurile pe
care le provoaca. La acest pas e nevoie de multa atentie pentru ca nu toata lumea e nemultumita
sau nu e nemultumita in egala masura, sau nu in acelasi fel, de problema pe care o tratam in
discurs. Prezentarea problemei e utila si pentru cei care inca nu au aflat de ce sunt in sala sau ca
undeva exista o problema.
4. Prezentarea avantajelor solutiei propuse
Aici subiectul principal este solutia in sine, descrierea ei, in raport cu solutia anterioara
(daca a existat una) sau cu alte solutii posibile (care ar putea face obiectul unei dezbateri).
Accentul e pus preponderent pe elemente rationale care tin de validitatea si aplicabilitatea
solutiei.
Daca solutia e mai complexa, e bine ca ea sa fie desfacuta in pasi mai mici, fiecare pentru
partea de problema pe care o rezolva. Devine mai usor de inteles si de retinut.
5. Mentionarea motivatiei care i-ar determina pe oameni sa actioneze asa cum li se
sugereaza si beneficiile pe care le vor obtine procedand asa.
E punctul cheie al succesului unui discurs de persuasiune si e la sfarsit pentru ca, daca e
bine pus in act, e ceea ce ramane in auditoriu dupa terminarea discursului. E partea pe care cei
din sala o pot internaliza si care ii poate face sa actioneze si dupa ce totul s-a incheiat, pentru ca
si-au asumat scopul si mijloacele spre care ne-am dorit sa-i aducem.
Nu in ultimul rand, conteaza foarte mult si incheierea formala, fraza de inchidere care sa
stranga intr-un singur punct cele prezentate.
Publicul este intotdeauna format din cateva categorii clasice de oameni: ostili, contra, fara
opinie, foarte interesati. Primele doua categorii sunt cele care ne pot pune in dificultate si pentru
care trebuie sa avem argumente puternice pentru tot ceea ce spunem si sustinem.
Trebuie sa ne asiguram ca detinem toate informatiile necesare pentru a face fata unei
provocari de asemenea amploare. In momentul in care o persoana din public adreseaza o
intrebare care ne blocheaza este foarte posibil sa pierdem sirul ideilor, iar tot discursul sa fie un
esec total si sa ii pierdem chiar si pe cei care ne-au sustinut la inceput.
Ne folosim intotdeauna de informatii concrete, eventual bazate pe studii, statistici si
cercetari. Este indicat sa folosim citate ale unor oameni importanti si cu un anumit statut in
domeniu, citate ale unor oameni influenti, specializati. Acelasi efect il au si povestile provenite
din surse credibile. Deosebit de important este sa mentionam sursa citatului, a povestii, titlul
cartii, pagina web.
Personalitatea este o trasatura complexa alcatuita din inteligenta, caracteristici, preferinte,
tendinte, temperament, mod de gandire, energie, experienta, pregatire.
Personalitatea este determinata de ereditate si de mediu, de aceea este dificil de
transformat. Totusi, printr-o constientizare profunda, o putem face sa fie mai puternica si mai
atragatoare.
Personalitatea este mai importanta pentru succes decat o inteligenta superioara!
Pe langa pregatire, este calitatea cea mai importanta pentru un discurs bun. Uneori nu
cuvintele, ci maniera in care este rostit discursul determina reusita.
Pentru a putea sustine cu succes un discurs, ceea ce presupune asumarea unor roluri
diferite (profesor, prezentator, instructor, moderator, etc.), oratorul are nevoie de o serie de
calitati personale, cele mai importante fiind enumerate mai jos. Acestea nu sunt obligatorii in
totalitate, adica lipsa uneia poate fi compensata de altele. De asemenea, un bun orator are si alte
calitati personale nelistate mai jos.
Principalele calitati ale unui orator sunt:
 Empatie: Empatia reprezinta capacitatea de a privi lucrurile din perspectiva altcuiva.
Aceasta calitate pune oratorul in posibilitatea de a fi pro-activ, de a anticipa si nu numai
de a reactiona la situatiile ivite.
 Control: Oratorul are responsabilitatea finala pentru discursul pe care il sustine. De aceea
pe parcursul acestuia urmariti atingerea scopului discursului controland fluxul si sensul
informatiilor si nelasandu-i pe cei care au o atitudine distructiva sa ruineze discursul.
 Flexibilitate: Fiecare discurs este diferit si fiecare participant are o perspectiva proprie
asupra temei respective. Oratorul considera individual fiecare participant, se adapteaza
usor si foloseste diferentele intre punctele de vedere individuale pentru facilitarea invatarii
grupului.
 Claritate: Oamenii raspund mai bine atunci cand au incredere in orator. De aceea acesta
cunoaste subiectul si mai ales stie sa explice. Participantii au nevoie de un vocabular
adecvat, de explicatii clare, pe intelesul lor.
  Onestitate: Rezultatele maxime sunt obtinute cu onestitate maxima. Aceasta nu inseamna
lipsa de tact, ci comentarii logice, constructive, bazate pe perceptia asupra opiniei si
nevoilor participantilor.
 Simtul umorului: Puteti iesi bine din multe situatii dificile daca participantii sunt facuti sa
rada. De asemenea, informatiile sunt mai usor asimilate si timpul trece mai usor si mai
placut. Umorul nu trebuie sa fie excesiv si sa para natural.
 Organizare: Rolul oratorului este sa se asigure ca discursul isi atinge scopul. Multe
obstacole pot fi eliminate printr-o buna organizare in avans a fiecarei intalniri. Este de
preferat sa va planificati fiecare pas al discursului.
 Abilitati de negociere: Pe parcursul discursului mentineti balanta intre opiniile diferite
exprimate de participanti, acestia percepandu-va ca un moderator si nu ca un dictator.
Abilitatile oratorice pot fi privite separat de continut. De exemplu, in competitiile de
oratorie, participantilor li se cere sa rosteasca cuvantari care au fost scrise de altcineva. Ei nu sunt
departajati pe baza calitatii pe care o are cuvantarea si nici a ideilor continute de aceasta. Ei sunt
departajati exclusiv ca interpreti, pe baza felului in care rostesc textul respectiv.
Cand vorbim despre stil oratoric, nu exista perfectiune. Nu exista un model anume pe care
oratorul sa il adopte sau il imite. Stilul este o reflectare a calitatilor personale, atat fizice cat si
mentale. Unii vorbitori au voci placute in mod natural, altii nu. Unii vorbitori fac gesturi ample
cu mainile in conversatia zilnica si se manifesta fara retinere, altii sunt mai temeprati. Unii
vorbitori sunt de fel plin de spirit iar altii sunt mai seriosi, mai sobri.
Un stil de succes este acel stil care pune in evidenta calitatile personale. Intodeauna
audienta reactioneaza si este impresionata de un stil autentic personal decat, nu de unul artificial
si fortat4.
Atat clasicii cat si expertii contemporani in comunicare persuasiva, manipulare, analiza
tranzactionala si programare neuro-ligvistica invoca in mod constant trei mari obiective ale
discursului:
 A INCANTA
 A EMOTIONA
4
Murariu, Viorel (trad.), Manual de dezbateri academice – Comunicare – Retorica – Oratorie, Editura Polirom, Iasi,
2002
  A PROBA
Atingerea scopului discursului presupune seductia auditoriului si manipularea emotiilor
sau sentimentelor sale, tot asa cum cere o argumentatie solida. Atentia acordata impactului
acestor efecte asupra auditotiului, integral sau macar partial, este decisiva pentru crearea
convingerilor. Indiferent de continutul discursului, reusita sa nu poate fi obtinuta printr-o
comunicare strict informativa. „Adevarul”ca atare nu este destul pentru a convinge. Elocinta si
persuasiunea obtinute din stilizarea discursului au de jucat un rol cel putin la fel de important ca
si informarea corecta, precisa si onesta.5

Codul etic al oratorului

 Integritatea – inseamna a spune adevarul chiar daca poate fi dureros. Acest lucru poate
insemna atentionarea anumitor persoane referitor la comportamentul lor in grup.
 Demnitatea – chiar daca la finalul unui discurs, celebrarea are loc intr-un mediu
nonconformist, oratorul trebuie sa invete sa reziste unor situatii care pot depasi anumite
limite.
 Refuzul de a manipula - aceasta inseamna sa nu forteze participantii in luarea unei decizii
intr-o maniera in care daca acestia ar cunoaste toate datele problemei sau daca nu ar fi
constransi, nu ar lua-o.
 Refuzul de a face angajamente nerealiste – este o mare ispita, aceea de a promite
participantilor ca pot beneficia de obtinerea unor avantaje care in mod realist nu pot fi atinse.
 Refuzul de a denigra pe altii: de exemplu competitorii.

Cum ne pregatim pentru discurs?

1. Mergeti intotdeauna odihnit in fata publicului.
Un vorbitor obosit nu poate sa atraga, sa fascineze. Nu faceti greseala de a lasa pregatirea
discursului pe ultimul moment si de a munci intr-un ritm alert, crezand ca se va putea recupera
timpul pierdut. Intervine oboseala fizica si mentala si se pierde vitalitatea si entuziasmul.

5
Prutianu, S., Antrenamentul abilitatilor de comunicare, Editura Polirom, Iasi, 2004
 2. Fiti atenti la mancare! Energia trebuie sa fie in creier, nu in stomac. Mancati!!! Dar frugal
– bucate putine si simple!
3. Importanta vestimentatiei. Hainele trebuie sa fie ingrijite, sa se potriveasca cu vorbitorul
dar si cu auditoriul, cu locatia si tematica discursului. Incaltamintea trebuie sa fie curata!
Publicul isi pierde respectul fata de vorbitor, de vreme ce acesta nu se respecta suficient.
Faptul ca stiti ca sunteti bine imbracat va sporeste increderea in voi si respectul de sine.
Vorbitorul este in centrul atentiei, in lumina reflectoarelor, cu toti ochii atintiti asupra sa.
4. Adunati publicul in jurul dumneavoastra. Dimensiunea salii alese trebuie sa tina cont
obligatoriu de numarul de participanti. Asigurati fiecarei persoane un loc dar nu alegeti o sala
mare, in situatia in care numarul ascultatorilor este mic. Se reuseste, in general, sa se convinga
mai usor un public compact decat unul disipat. Locurile neocupate si scaunele goale reduc
entuziasmul.
5. Aerul trebuie sa fie curat. Daca se lucreaza in interior este foarte important ca incaperea
sa fie aerisita, fara mirosuri care pot starni pofta, foame sau care pot determina un disconfort ce
perturba ascultatorii. Creierul comanda in functie de cantitatea de oxigen care il tranziteaza.
6. Incaperea sa fie luminoasa. Este de preferat sa ne folosim pe cat posibil de lumina
naturala. Un mare avantaj al luminii naturale intr-o incapere este dat de efectele pozitive pe care
aceasta le are asupra sanatatii organismului uman. O camera abundent luminata influenteaza
pozitiv confortul vizual si psihic, amplifica buna dispozitie si creste nivelul de productivitate al
activitatilor desfasurate in acea incapere.
7. De preferat sa va planificati sa fiti singur in fata publicului atunci cand vorbiti. Daca aveti
invitati alaturi de voi, in mod sigur acestia se vor misca la un moment dat sau vor vorbi intre ei.
Cel mai mic gest al unuia dintre ei va capta intreaga atentie a publicului. Auditoriul nu rezista
ispitei de a se uita la tot ce misca, obiect, animal sau persoana.
Bibliografie recomandata:
Matthew McKay, Martha Davis, Ghid practic pentru dezvoltarea abilitatilor de
comunicare, Editura ALL, Bucuresti 2016
Panisoara Ion Ovidiu, Comunicarea eficienta, Editura Polirom, Iasi, 2015
Soitu L, Pedagogia comunicarii, Editura Polirom, Iasi, 2004
Berkun Scott, Confesiunile unui vorbitor public, Editura Publica, Bucuresti, 2012
Cialdini Robert, Pre-suasiune, Editura Publica, Bucuresti, 2017
Chira Mircea, Ghidul vorbitorului in public, Editura Artpress, Bucuresti, 2012
Selaru, Vasile – Coman, Claudiu- Comunicarea intre informare si manipulare, Editura
All Back, Bucuresti, 2005.
Prutianu Stefan, Antrenamentul abilitatilor de comunicare, Editura Polirom, Iasi, 2004
Manolescu M. Arta avocatului, editura Humanitas, Bucuresti, 1998
Carnegie., D., Nistor., I., M.(trad.), Cum sa vorbim in public, Editura Curtea Veche,
Bucuresti, 2018
Padron., P., Chirita., E., Cum vorbim in public. Exercitii de oratorie, Editura Universitara,
Bucuresti, 2012
Chira Mircea, Ghidul vorbitorului in public metode – tehnici - sugestii, Editura Artpress,
Timisoara, 2012
Buzan Tony, Buzan Barry, Harti mentale, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2012
Resurse informationale online: www.mindmapping.com
Rybacki Karyn, Rybacki Donald, Murariu Viorel (trad.), O introducere in arta
argumentarii, Editura Polirom, Iasi, 2004
Irena Chiru, Comunicarea interpersonala, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004
Matthew McKay, Martha Davis, Patrick Fanning, Mesaje. Ghid pentru dezvoltarea
abilitatilor de comunicare, Editura ALL, 2016
 2.2 SUSTINEREA DISCURSULUI

Orator este un cuvant provenit din limba latina sinonim pentru vorbitor public, este
persoana care rosteste un discurs, care vorbeste in public, care are talentul de a vorbi frumos in
fata unui public.
Un bun orator cucereste publicul cu tehnici nonverbale si ii incanta setea de spectacol cu
tehnici paraverbale. Acesta ar fi portretul vorbitorului care nu crede ca doar prin expunerea unor
idei intr-o nota neutra poate avea succes asupra ascultatorilor sai.
Expresivitatea reprezinta usurinta cu care oratorul comunica verbal, nonverbal si
paraverbal. Drumul ideilor de la orator pana la public trece prin pragul verbalizarii, mai exact,
acel proces prin care ideile sunt transmise prin cuvinte. Cu cat dictia este mai buna, cu atat efortul
depus de public in descifrarea mesajului este mai mic.
Oratorul dispune de o libertate destul de importanta. El este in masura sa aleaga limbajul,
cuvintele utilizate, sa le inlantuiasca in ordinea dorita, sa le transmita printr-un anumit canal.
Aristotel sustinea ca oratorul trebuie sa apara simultan in fata auditoriului informat si
binevoitor asupra unui subiect. Persuasiunea indusa de expresivitatea limbajului, asigura o
anumita demnitate oratorului in cadrul prezentarii discursive. Limbajul presarat cu figure retorice
atrage prin enigmaticul sau, asigurandu-i oratorului succes.
Pentru a pastra claritatea discursului si increderea audientei, oratorul trebuie sa fie mereu
atent la definirea termenilor, la exemple, la probe, alternative, la sursa informatiei si fiabilitatea
materialului pregatit.
Un orator desavarsit poate influenta datorita carismei pe care o are. El poate influenta
publicul care, adesea este entuziasmat de aceste calitati. Insa, oricat de carismatic ar fi oratorul
este foarte important ca si contextul sa fie unul favorabil discursului acestuia.
Oratorul trebuie sa fie alert, dinamic, imprevizibil, energic, cu umor, cald. Un orator bun
devine actor, el stiind unde si cand sa se emotioneze prin gest si prin expresia fetei.
Concis
A fi concis nu inseamna a fi neaparat scurt, ci sa incercam sa spunem doar ceea ce este
necesar. Nu trebuie sa introducem in discurs idei sau concepte care nu sunt necesare, care ne-ar
putea incarca mai mult memoria si ne-ar putea cauza unele probleme. Daca avem dubii asupra
unei aspect pe care dorim sau nu sa il introducem in discurs, ar fi mai bine sa nu o facem.
Natural
Atunci cand vorbim nu trebuie sa fim ca X sau ca Y, nu trebuie sa imitam pe nimeni, nu
punem in scena si nu interpretam rolul cuiva. Fiecare are felul sau personal de a se exprima,
particularitatile vocii, gestul corporal prin care transmite mesaje. Sa ne gandim la ceilalti cum
vorbesc, in stilul propriu iar interlocutorii ii asculta si ii accepta. Daca jucam teatru, daca ne
prefacem nu vom putea fi convingatori.
Placut
Pentru a ajunge mai aproape de sufletul oamenilor, va trebui sa tinem cont de urmatoarele
reguli:
1. Cea mai simpla cale de a face impresie buna este zambetul sincer, deschis. Zambind astfel, ne
facem un dublu favor: obtinem o deschidere spre sufletul interlocutorului si in acelasi timp ne
inducem noua o stare de bine.
2. Pentru orice om numele sau este cea mai pretioasa sintagma. Nu trebuie sa-l omitem, sa-l
blamam sau sa-l stalcim.
3. Sa manifestam admiratie fata de cei cu care lucram sau intram in contact. Sa-i facem sa simta
ca sunt persoane importante pentru noi. Sa valorizam ceea ce este mai bun la acestia.
4. Sa aratam respectul cuvenit fata de parerile altora. Indiferent cat de bizare ar parea acestea
pentru noi, sa nu uitam ca fiecare om vede lumea dintr-un alt unghi.
5. Daca am gresit, sa recunoastem acest lucru imediat si cu sinceritate.
6. Sa fim gata sa ii ajutam pe toti cei care au nevoie de ajutorul nostru, chiar daca ei nu-l cer;
aceasta atitudine se numeste “disponibilitate”.
Punctele cheie ale unui discurs
Structura discursului ofera vorbitorului posibilitatea sa isi urmareasca ideea centrala si
modul in care urmeaza sa o sustina. In acelasi timp, duce la o mai usoara intelegere a ideilor
prezentate, facilitand convingerea audientei.
Introducerea. Impactul initial. Prologul
Primele cuvinte, fraze, gesturi sunt fundamentale. Impactul initial este foarte important si
se transmite ca un efect de bumerang in timpul discursului.
 Introducerea este compusa din alte trei parti si anume: elementul introductiv, scopul si
agenda.
Elementul introductiv este acel moment de deschidere care ar trebui sa uimeasca sau sa
starneasca curiozitate – un citat, o informatie soc sau statistici.
Scopul discursului ar trebui sa se focuseze pe beneficiile ascultatorilor. Marea majoritate se
intreaba „eu cu ce ma aleg din asta?”. Scopul ar trebui sa fie raspunsul la intrebare.
Agenda scoate in lumina punctele pe care le vom parcurge.
Atat inceputul unui discurs cat si finalul trebuie pregatite din timp.
Ce am putea folosi in introducere: adresarea unei intrebari; folosirea de citate; o
povestioara sau o poezioara; aratarea unui obiect; articularea temei cu ceea ce este mai important
pentru public; prezentarea unei intamplari; o afirmatie surprinzatoare.
Cum NU ar trebui sa incepem:
- sa ne cerem scuze. Nu trebuie sa cream niciun motiv pentru aceasta;
- sa folosim fraze lungi, plictisitoare sau greu de urmarit;
- sa folosim fraze dulci. Oamenii nu au nevoie de dulcegarii, fiecare isi pastreaza demnitatea;
- sa folosim in introducere fraze exagerate. Acest aspect nu ajuta la capatarea increderii.
Ideea principala. Ideile secundare
Ideea principala reprezinta informatia esentiala cuprinsa dintr-un discurs, nucleul. Ea
poate fi o propozitie sau fraza.
Ideile secundare detaliaza continutul unei secvente din ideea principala. Poate imbraca
cele mai diferite forme.
Concluzia. Epilogul
O incheiere buna este vitala pentru ca discursul sa fie retinut de catre public. Concluzia
este o fraza care rezuma sau caricaturizeaza ideea de baza a discursului. Epilogul poate fi
construit pe introducerea discursului, folosind alte cuvinte ce exprima acelasi lucru.
Sunt oratori care isi construiesc discursul pe concluzia pe care o vor exprima la final.
Incheierea este punctul cu o importanta strategica in discurs, ultimele cuvinte rasuna si au
impact asupra audientei, motiv pentru care si acesta trebuie planuit inainte si nu conceput pe loc,
la finalul discursului. In final rezumati punctele de vedere si indemnati publicul la actiune.
Atragerea participantilor si prezentarea clara a punctului de vedere
Pentru a se asigura ca publicul urmareste cu interes un discurs, oratorul foloseste tehnici
de captare a atentiei.
8 tehnici pentru captarea atentiei
 Interesul manifestat de vorbitor este contagios!
Auditoriul se va molipsi doar atunci cand vorbitorul este sigur pe ceea ce spune, are
efectiv ceva de spus. Daca cel care expune nu este suficient de motivat, este indiferent, apatic,
procedeaza mecanic, interesul sau nu se poate transmite, nici macar nu poate fi trezit.
 Cauza pentru care multe persoane nu stiu sa converseze este faptul ca discuta numai
despre subiecte care ii intereseaza pe ei insisi. Unicul subiect de care parem interesati este propria
noastra persoana.
Inversati situatia! Provocati-i pe ceilalti sa vorbeasca despre ceea ce ii preocupa pe ei,
despre meseria lor, despre reusitele acestora, despre copiii lor. Ascultati cu atentie ceea ce va
povestesc si veti observa ca le-ati creat un moment placut. Veti fi considerata o persoana care stie
sa participe la o discutie, chiar daca ati intervenit foarte putin.
Sa te adresezi vorbind despre nevoile oamenilor!!!
 Prezentati informatii iesite din comun despre lucrurile obisnuite. Stiati ca ...
 Introduceti in discurs povestioare de interes general. Vorbitorul trebuie sa prezinte doar
cateva puncte de vedere, pe care ulterior sa le sustina cu cazuri concrete. Sunt recomandate
povesti despre cazuri adevarate cu final fericit.
 Vorbiti la obiect, explicit! Este una sa spui despre un copil ca este “incapatanat si
neascultator” si alta sa mentionezi ca profesorul lui il mustra si de cincisprezece ori pe zi.
 Folositi o terminologie vizuala. Un vorbitor usor de urmarit este cel care creeaza imagini
in fata ochilor nostri prin cuvinte care dau viata lucrurilor despre care vorbim.
 Treziti interesul prin contraste.
Cum sa iti prezinti clar punctul de vedere
Felul in care oratorul isi prezinta argumentele si face in asa fel incat ele sa fie acceptate de
catre public nu depinde doar de calitatea rationamentelor ci si de claritatea si expresivitatea
tehnicii ca orator. Argumentarea este parte a persuasiunii. In afara de argumentare sau logos,
subdiviziune logica a persuasiunii mai exista alte doua subdiviziuni: ethos si pathos. In termeni
moderni, ne referim la acestea ca insemnand credibilitatea celui care comunica si, respectiv,
abilitatea celui care comunica de a crea un anumit climat psihologic in mintile persoanelor care
formeaza publicul.
Argumente logice, credibilitatea celui care comunica si crearea unei dispozitii mentale
favorabile se reunesc pentru a constitui prezentarile persuasive. Argumentarea este comunicarea
care pozitioneaza in centrul sau publicul. Pentru a genera un impact prezentarea trebuie sa-l aiba
in centrul sau pe cel care asculta.
In cazul comunicarii in public, adaptarea argumentelor la public este cunoscuta drept
folosirea de strategii retorice, care reprezinta o alegere ce va creste probabilitatea ca publicul sa
considere mesajul atat adecvat cat si plin de forta.
Strategiile retorice includ afirmatiile facute, dovezile folosite, stilul de prezentare,
procesul de structurare al argumentelor intr-un mesaj unitar, selectarea tehnicilor de sustinere
adecvate si crearea credibilitatii.
 Folositi comparatiile! Explicati lucrurile pe care oamenii poate nu le stiu asociindu-le
ceea ce le este familiar. Cand recurgeti la unitati de masura, acolo unde este posibil, incercati sa
faceti o comparatie cu un teritoriu cunoscut, prezentati populatia in raport cu cea a orasului sau a
tarii dumneavoastra.
 Evitati termenii de specialitate atunci cand va adresati unui public neavizat. Limbajul
tehnic nu este accesibil oricui. Folositi fraze limpezi si un rationament clar. Discursul trebuie
rostit in limbajul cel mai agreat si mai familiar auditoriului, si nu in limbajul oratorului.
 Faceti apel la simtul vazului. Stiinta arata ca acordam de 25 de ori mai multa atentie unei
informatii vazute decat uneia auzite. Gasiti o imagine care sa sintetizeze punctele dumneavoastra
de vedere. Prezentarea ideala a unui subiect este aceea in care fiecare idee este insotita de
imagini, cuvintele avand rolul de a face legatura intre idei.
 Graficele sunt mai convingatoare decat cuvintele iar imaginile sunt mai convingatoare
decat graficele. Chiar si niste desene caraghioase au un efect extraordinar.
 Reluati aceleasi idei cu alte cuvinte. Variati exprimarea, dar repetati ideea fara ca publicul
sa-si dea seama.
 “Nu-i poti determina pe oameni sa priceapa un subiect daca nu intelegi tu insuti despre ce
este vorba. Cu cat un subiect este mai clar in minte, cu atat va fi mai clar prezentat in fata
publicului.”
 Faceti afirmatii abstracte numai daca sunt insotite de exemple generale sau de cazuri
concrete.
 Nu va propuneti sa abordati prea multe puncte in acelasi discurs. Intr-o expunere scurta
nu pot fi aprofundate coerent mai mult de una sau doua idei importante dintr-un subiect mai larg.
Daca insa aveti de tratat mai multe subiecte, este bine ca, la final, sa faceti un scurt rezumat al
ideilor semnificative.
Atunci cand transmitem un mesaj oral intervin patru elemente esentiale: vocea, ochii,
corpul si respiratia.
Daca stilul trebuie sa fie unul personal, exista totusi cateva standarde care trebuie sa fie
respectate6.
Vocea este sunetul pe care il produce aerul expirat din plamani la trecerea prin corzile
vocale si modulat in gat, gura si cavitatile nazale. Oamenii folosesc vocea pentru a
transmite informatii in primul rand prin vorbit, dar si prin cantat si alte sunete, ca de exemplu
prin strigat, plans, ras, oftat s.a.
Vocea se caracterizeaza prin: volum; ritm; modulatie sau intonatie; dictie sau pronuntie.
Volumul vocii reprezinta nivelul de tarie sau de intensitate a rostirii, este forta sau
amplitudinea sunetelor, este extensia vocii, puterea vocii si este diferit:
- in functie de spatiu in care are loc discursul (inchis sau deschis);
- in functie de imprejurari (reuniune profesionala, cuvinte postume, adunari politice,
intalniri sindicale etc.);
- daca exista sau nu microfon.
Nivelul vocii. Oratorul trebuie sa vorbesca suficient de tare pentru a putea fi auzit. Vocea
trebuie folosita la un volum mai inalt decat cel folosit intr-o conversatie obisnuita. Intr-o sala in
care se afla 20 – 25 de persoane vocea „normala” nu poate fi auzita. Totusi, acest fapt nu
inseamna ca participantii vor adopta o voce exagerat de tare care va deveni neplacuta.
6
Murariu, Viorel (trad.), Manual de dezbateri academice – Comunicare – Retorica – Oratorie, Editura Polirom, Iasi,
2002
 Sarcina oratorului este sa isi moduleze vocea la nivelul incaperilor in care se afla si
raportat la numarul de ascultatori. Oratorii experimentati citesc semnele transmise de public
deoarece ascultatorii lasa sa se inteleaga ca nu aud, fie prin expresii faciale, fie prin faptul ca isi
apleaca trupul in fata.
Ritmul este cadenta, miscarea uniforma sau masura vocii. Este viteza cu care spunem
cuvintele. Ritmul poate fi: lent sau rapid. Vorbim mai repede sau mai rar.
In conversatiile obisnuite, schimbam permanent ritmul exprimarii. Aceasta modificare a
tonalitatii este placuta, are loc in mod inconstient si scoate in evidenta subiectul. Este o metoda
care trezeste invariabil atentia pentru ca accentueaza o anumita idee.
Modulatia sau intonatia sunt flexiuni ale vocii care fac trecerea melodioasa de la un
volum la altul si de la un ritm la altul. Modulatia este magia vocii, este farmecul discursului.
Modulatia poate fi: in cadenta; constanta; ascendenta.
Faceti o pauza inainte si dupa ideile principale! Momentele de tacere combinate cu
privirea direct spre auditoriu sunt elemente care trezesc atentia. Publicul devine mai captivat, mai
concentrat asupra a ceea ce se spune. Se da forta cuvintelor prin momente de tacere.
Prin scurtele “momentele de tacere” intr-un discurs, “vorbesti cel mai bine”. Nicicand
tacerea nu este mai aurita decat atunci cand este folosita judicios in vorbire. Linistea devine o
unealta puternica, mult prea importanta pentru a putea fi ignorata.
Dictia. Oratorul trebuie sa vorbeasca clar pentru a putea fi inteles. Cuvintele trebuie
rostite deslusit, nu se mormaie sau bolboreste, nu se „inghit” silabe insa nu se trece nici in
extrema cealalta prin adoptarea unei pronuntii nefiresti, ci ar trebui sa se incerce sa se ia drept
model rostirea fireasca a unui prezentator. Cele mai obisnuite probleme de articulare sunt cauzate
de neacordarea atentiei suficiente felului in care sunt produse sunetele, precum si de graba.
In conversatia obisnuita devenim uneori mai putin atenti cu felul in care pronuntam
deoarece stim ca partenerii nostrii ne pot adresa intrebari daca nu inteleg. Insa, in momentul
sustinerii unui discurs, indiferent de public, nu sunt admise astfel de situatii. Daca cuvintele nu
sunt intelese atunci cand sunt rostite, ele sunt pierdute pentru totdeauna.
Unii oratori au tendinta de a vorbi repede pentru a livra cat mai mult continut intr-un timp
dat sau din cauza emotiilor, insa vorbirea excesiv de rapida nu este inteleasa.
 Dictia sau pronuntia este actiunea de articulare a literelor, silabelor si cuvintelor, este
modul de a vorbi, producerea inteligibila a diferitelor sunete consonantice si vocalice ale unei
limbi, partea retoricii care contine regulile stilului. Reversul inseamna mutilarea cuvintelor sau
propozitiilor. Limba, dintii, buzele, palatul moale si cel tare si corzile vocale, toate conlucreaza
pentru a produce sunete, prin modificarea expulziei aerului expirat.
Contactul vizual. Este extrem de important atunci cand ne adresam unui public. Oratoria
este un act de comunicare in care dorim sa ne facem auziti, intelesi si sa convingem. Ascultatorii,
fie ei elevi, fie adulti, doresc sa simta ca vorbitorul li se adreseaza lor.
Forta a ceea ce vedem este mai mare decat a ceea ce auzim. 55 % din ceea ce transmitem
ajunge prin intermediul ochilor, prin ceea ce vedem si observam.
O imagine valoreaza cat o mie de cuvinte.
Oratorul nu trebuie sa-si indrepte privirea intr-un punct fix, cum ar fi tavanul, sau sa
ramana cu o privire pierduta in gol.
Beneficii ale contactului vizual: ne ajuta sa transmitem mesajul (vorbim cu ochii), ne
permite sa urmarim audienta, ne faciliteaza sa percepem ceea ce interlocutorii doresc sa le
spunem si ceea ce ei ne spun cu tacerea si gesturile lor.
Gesturile si miscarea.
De cele mai multe ori gesticulam cand vorbim. Ne miscam mainile, ne inclinam capetele,
ne schimbam postura, toate acestea de a intari ceea ce spunem prin cuvinte.
A vorbi cu corpul inseamna folosirea limbajului corporal; acesta pe de o parte poate
transmite informatii dar poate si intari idei pe care le comunicam cu vocea si/sau cu ochii. Pot fi
transmise in special semnale sau semne prin miscari ale corpului, prin postura sau prin gesturi.
Un gest poate spune tot atat sau chiar mai mult decat un cuvant sau o propozitie.
Limbajul mimico-gesticular
Mimica si gesturile apartin limbajelor extralingvistice. Mimica este exprimarea prin
miscarea muschilor fetei, a sentimentelor si ideilor, iar gestul consta in miscarea mainilor, a
capului, a corpului si exprima o idee, un sentiment, o intentie inlocuind uneori cuvintele si dand
expresivitate vorbirii. Cea mai subtila comunicare gestica este cea a privirii – ea poate exprima
aprobare, dezaprobare, mirare, intrebare, fericire, incantare, chemare, transmiterea unei stari
psihice a momentului. Mimico-gesticulatia este un limbaj veritabil cu sintaxa, dar fara
morfologie, e un limbaj global manifestat in nevoia de a intra in relatii cu cei din jur.
Ascultatorii sunt deranjati de gesturi care se repta fara incetare, ca niste ticuri, deoarece
vor inceta sa mai urmareasca pledoaria si isi vor concetra atentia pe gestul in sine. Gesticularile
au rolul de a intari sau sublinia ceea ce se spune insa gesturile repetate nu aduc subliniere.
Trebuie evitate gesturi precum jocul cu suvite de par, aranjatul hainelor, mainile in
buzunar, tot felul de miscari cu obiecte aflate la indemana (pix).
Sugestii de folosit inaintea/in timpul unui discurs:
1. Mainile se misca in interiorul unui patrat imaginar care porneste de la nivelul
gatului si se termina la nivelul mijlocului. Miscarile in afara acestui patrat sunt considerate
evazive sau lipsite de control;
2. Gesturile mainilor trebuiesc sincronizate cu idea exprimata;
3. Discursul trebuie pregatit foarte bine, in caz contrar vom avea tendinta de
a suplimenta cuvintele pe care nu ni le gasim cu gesturile mainilor, iar audienta va simti lucrul
acesta;
4. Miscarile mainilor trebuie sa arate cat mai natural, parte a unor miscari fluide, si
nu robotice. Este o idee buna sa te filmezi in timpul unui discurs si sa analizezi miscarile
mainilor, sa urmaresti daca sunt sincronizate cu discursul tau.
Miscari ale mainilor pe care le utilizam in timpul unui discurs
 Cand spui un numar sub 10, arata numarul respectiv din degete: astfel ajuti ca numarul
respectiv sa fie usor de retinut pentru interlocutor si totodata actioneaza ca o ancora de
conectare.
 Atunci cand dorim sa atragem atentia asupra unei idei importante pe care dorim sa o
subliniem tinem mana stanga intinsa cu palma orientata in sus si venim cu palma dreapta
intinsa peste ea in aceeasi pozitie; este un gest care mareste impactul.
 Atunci cand ne referim la un lucru mic, fara importanta, putem simboliza tinand degetul
mare si cel aratator in pozitie paralela si la distanta de cativa centimetri.
 Dimpotriva, atunci cand vorbim despre un lucru maret, pur si simplu ceva “mare”, putem
foarte sugestiv simboliza prin a tine palmele la distanta una fata de cealalta, orientate in
 pozitie perpendiculara fata de pamant – adaugam valoare miscandu-le usor in sus si jos in
timp ce povestim despre “lucrul cel mare” impreuna cu o mimica potrivita.
 Cand dorim sa subliniem hotararea, tinem pumnul in aer undeva la nivelul de sub barbie.
Acest gest combinat cu o mimica ferma si o voce convingatoare (dar nu iritata) este
specific persoanelor care doresc sa transmita hotararea pentru o actiune, fermitate;
 Daca dorim sa exprimam “totul” – avem nevoie de un gest amplu care sa dea senzatia de
nemarginire. Se poate face lucrul acesta tinand mainile semi-intinse in lateralul nostru cu
palmele orientate spre exterior, cu miscari de la dreapta la stanga si de la stanga la dreapta
ca si cum am simula o bataie a vantului.
 Atunci cand vorbesti despre emotii, iti duci mainile cu palmele una deasupra celeilalte in
zona pieptului sau a inimii. Este o miscare care creeaza legatura cu subiectul descris, ajuta
publicul sa “simta” mai bine emotia transmisa; este un gest care transmite interlocutorului
ca urmeaza sa ii trasmiti ceva sincer, din inima, ceva important care merita toata atentia
lui. Un gest asemanator este atunci cand tii ambele maini apropiate orientate spre zona
pieptului, intarind faptul ca vorbesti despre tine.
 Separarea pe categorii – atunci cand dorim sa facem o distinctie clara intre doua categorii
de lucruri putem proceda astfel: mana dreapta o tinem in partea dreapta orientata in sus ca
si cum am tine un bol imaginar in mana, in timp ce discutam despre prima categorie.
Apoi, procedam la fel cu cea de-a doua categorie de lucruri punctand similar cu mana
stanga, in partea stanga. Este important sa mentionam clar ca avem de-a face cu lucruri
total diferite pentru a da greutate gestului.
 Intrepatrunderea degetelor intre cele doua maini, simbolizeaza comunitate, unire. Este un
gest de impact folosit atunci cand se discuta despre “tabere” diferite care isi unesc
eforturile pentru un tel comun.
 De evitat sa aratam catre cineva cu degetul. Este perceput ca un gest acuzator. Daca dorim
sa aratam spre cineva, trebuie sa o facem cu palma deschisa si orientata in sus, ca si cum
i-am oferi ceva din mana noastra (de exemplu cand ii oferim cuvantul sa ne raspunda la o
intrebare).
 Cand vrei sa arati ca trebuie sa oferi putin vei tine palma stanga intinsa iar deasupra vei
veni cu degetele impreunate ale mainii drepte.
 Sublinierea si varietatea in exprimare. In orice discurs exista afirmatii de o importanta
majora si afirmatii secundare. Daca discursul este sustinut monoton, diferenta dintre ideile
importante si cele mai putin importante se estompeza. Oratorul are la indemana mai multe
modalitati de a sublinia ideile importante. Se poate incetini ritml, se poate vorbi mai tare sau mai
incet, se poate ridica sau cobori tonul vocii, se pot face pauze si se pot chiar repeta exprimarile
importante.
Seminificatiile se pot transmite nu numai prin cuvinte, gestica si mimica pot sprijini
misiunea cuvantului sau chiar aduce o seminificatie suplimentara. Ridicarea unui deget,
inclinarea capului, ridicarea mainilor, deplasarea prin sala, pot avea seminificatii conexe sau de
sprijin pentru continutul prevazut a fi transmis elevilor7.
O importanta distinctie se opereaza intre „miscarile cu functie instructiva” si: miscarile
personale”. In prima categorie intra: deschiderea unei carti, scrierea pe tabla, iar cea de a doua
categorie se raporteaza la gesturile pentru aranjarea vestimentatiei si a ochelarilor, autoreglarea
pozitiei, exprimarea de stari sufletesti de moment, toate pentru detensionare si relaxare.
O taxonomie a „miscarilor de instruire” definita de Barbara M. Grant si colab. Ne
clarifica aceasta functionalitate: interpretarea si manuirea procesului instructiv.
Conducerea, evident, vizeaza asigurarea participarii elevilor: cati dintre ei, prin ce
comportamente, cat timp, in ce forme de interactiune, toate acestea sunt realizate prin miscari ale
capului, mainilor, ridicari din umeri, orientarea privirii, deplasare, pentru a provoca si tine sub
control in mod operativ si fluent activitatea intregii clase de elevi.
Principalul efort si masura talentului didactic in timpul lectiei constau in mentinerea si
diferentierea comportamentului de atentie. Operativitatea si bogatia de mijloace sunt impuse de
numarul de audienti, diversitatea lor dinamica si intelectiva, timpul raportat la volumul
informatiilor, etc.
Prin termenul generic „interpretare” se desemneaza functia de amplificare si clasificare
prin mijloace nonverbale a intentiilor: cuvintele, seminificatiile, obiectele prezentate publicului
pot fi facute accesibile prin gesturi, mimica si pantomima.

7
Nicola, G., Comunicare didactica si creatologie, Editura Psihomedia, Sibiu, 2004
 Eficienta gesticii unui profesor poate fi stabilita in functie de context. O expresie faciala
poate fi masca a starii interne, sau a exprimarii sincere a increderii, deznadejdii, indignarii,
bucuriei. Asa cum cuvintele se combina in expresii, dupa reguli gramaticale certe, mai mult sau
mai putin revelatoare pentru mesajul transmis, gesturile simple sau in combinatii cu sensuri
naturale sau conventionale, contribuie la realizarea principalelor functii pedagogice: structurarea /
organizarea de contexte, solicitare, formulare de raspunsuri la intrebari si reactionare (evaluativa)
la acte ale elevilor. Cuvinte, structuri lingvistice, intonatie, pauze si accente, nu numai ca se
sustin si se consolideaza prin gesturi, dar pot fi chiar substituite. De exemplu, daca un elev ridica
mana pentru a raspunde, profesorul ii permite indicandu-l cu mana sau aratandu-i tabla (semn ca
poate iesi la tabla), sau intinzand-i creta; clatinarea din cap la stanga si la dreapta in timp ce
elevul raspunde sau cand ii citeste lucrarea scrisa semnifica nemultumire fata de un raspuns.
Comportamentul didactic este reprezentat de stilul propriu dat de combinatia dintre fondul
expresiilor verbale si cel al comunicarii nonverbale. Cand vorbim de strategii de predare se au in
vedere scopurile cadrului didactic: transmitere de cunostinte, demonstratie, mobilizarea elevilor
prin atentionare si motivare, dezvoltarea creativitatii elevilor. Bineinteles ca toate acestea depind
de personalitatea profesorului, motivatia si varsta elevilor, cadrul structural instructional (sala de
clasa, muzeu, spectacol, laborator, etc.)
Respiratia: O respiratie adecvata este esentiala pentru voce. Aerul este materia prima cu
care construim cuvintele, este fundamentul vocii. Coloana de aer trece prin coardele vocale si se
incarca cu sunet, se transforma intr-o coloana fonica. O respiratie corecta ajuta la: buna-dispozitie
a oratorului; eliminarea fricii de a vorbi in public; liniste si siguranta de sine; o buna alocutiune;
un enunt bun; o expunere coerenta a discursului.
Norme pentru buna respiratie a oratorului:
1. Inspirati prin nas si expirati prin gura.
2. Sa aveti o respiratie abdominala, nu toracica.
Inspiratia prin nas este aplicata de oratori, actori, cantareti, muzicieni de instrumente de
suflat, prezentatori TV. Cea pe gura este practicata in natatie. Respiratia abdominala nu inseamna
ca respiram prin abdomen, pentru ca intotdeauna respiram cu ajutorul plamanilor. Pentru a
intelege: Stati in picioare si inspirati adanc prin nas. Ce se intampla cu abdomenul dumneavoastra
cand inspirati? Daca abdomenul nu creste odata cu inhalarea aerului, respiratia este toracica.
Daca abdomenul s-a umflat inseamna ca diafragma a coborat iar dumneavoastra aveti
posibilitatea de a va umple mai bine si mai mult plamanii. Cand sunteti culcat si inspirati pe nas
veti observa ca abdomenul dumneavoastra se ridica. In pozitia culcat, respiratia este intotdeauna
abdominala. Respiratia abdominala este mereu asociata starilor de relaxare, de calm, de liniste,
ceea ce permite o stare psihica mai buna in timpul oratoriei.

Folosirea mijloacelor vizuale

In cadrul prezentarilor putem utiliza mijloace vizuale precum obiecte, planse, desene,
fotografii, clipuri video si putem proiecta folosindu-ne de videoproiector.
Astfel de mijloace vizuale ofera o demonstratie sau o reprezentare vizuala a informatiilor
in cadrul unei prezentari orale. Deoarece prea multe dovezi, in special date tehnice sau statistici,
pot nauci sau plictisi audienta, mijloacele vizuale sunt destul de frecvent utilizate in cadrul
prezentarilor. Atunci cand alegem sa folosim mijloace vizuale trebuie sa ne ghidam dupa doua
principii. In primul rand acesta trebuie sa fie placut, organizat, sa nu fie plictisitor, informatiile nu
se ingramadesc si trebuie mentionate cat mai clar, sa fie ingrijit lucrat, sa existe un contrast bine
conturat intre culoarea cu care sunt scrise informatiile si materialul pe care apar.
Al doilea principiu de care tinem cont este ca trebuie sa exersam utilizarea lor inainte de
rostirea discursului. Astfel ne asiguram ca nu exista probleme tehnice si se integreaza firesc in
prezentare.
Mijloacele vizuale se aseamana mult cu figurile de stil in ceea ce priveste capacitatea
acestora de a mari retentia, interesul si concentrarea atentiei unui public. Insa, la fel ca in cazul
figurilor de stil, folosirea excesiva a mijloacelor vizuale poate sa stanjeneasca in loc sa faciliteze
cauza.
Acestea trebuie folosite cu masura si trebuie stabilita o legatura cu subiectul prezentarii.
In situatia folosirii unui echipament tehnic este obligatoriu sa exersati folosirea acestuia. Putine
situatii ajung sa afecteze mai grav credibilitatea ca vorbitor decat alocarea mai multor minute
pentru a potrivi combinatiile de taste sau conectarea cablurilor pentru proiectare8.

8
Rybacki K., Rybacki D., Murariu Viorel (trad.), O introducere in arta argumentarii, Editura Polirom, Iasi, 2004
 Aplicatia Power Point face parte din pachetul Microsoft Office si este destinata in mod
deosebit elaborarii „prezentarilor” – succesiuni de ecrane informationale a caror continut, design
si format de prezentare poate fi programat. Aceasta are destinatia transmiterii unor informatii
organizate dupa un plan prestabilit, legate de o anumita tema.
Este utilizata pentru efectuarea unor prezentari grafice si permite crearea de pagini
electronice unite in cadrul unui singur fisier numit PPT. Se foloseste pentru paginile (slide-urile)
de prezentare, efectuarea pe paginile de prezentare de adnotari invizibile pentru public, adaugarea
de pagini noi sau introducerea de texte, inserarea de imagini, diagrame Excel, tabele, efecte
sonore si animatie, efecte speciale (tranzitii de la o pagina la alta, texte ce apar din diferite
directii). Este un program de prezentare amplu, folosit din ce in ce mai mult, impunandu-se in
tehnologia educatiei, in scopuri pedagogice curente precum si in diverse cursuri de catre traineri.
Prezentarea este realizata eficient atunci cand tinem cont de cadrul in care va fi realizata,
adaptarea la tipul auditoriului, pregatirea temeinica prin organizarea continutului, utilizarea unor
mijloace adecvate de sensibilizare, captare si mentinere a interesului participantilor pe toata
durata acesteia.
Conform psihologului William Glasser, noi retinem:
 10% din ce citim
 20% din ce auzim
 30% din ce vedem
 50% din ce vedem si auzim
 70% din ce discutam cu altii
 80% din ce experimentam
 95% din ce invatam pe altii
Carisma si abilitatile de publick speaking nu sunt singurele elemente care fac o prezentare
sa fie spectaculoasa. Slide-urile au impact extraordinar in prezentare daca sunt realizate tinand
cont de cateva indicatii.
1. Fundalul: se foloseste acelasi fundal pe toate slide-urile si este indicat ca acesta sa fie
deschis la culoare. De regula proiectarea imaginii se va realiza pe fundal alb insa se poate
intampla ca acesta sa fie colorat/nuantat.
2. Font-urile: cele mai usoare de urmarit sunt fonturile „sans serif” (Arial, Times New
Roman, Calibri, Georgia, etc.) Oricat ar fi de placut Italic este foarte dificil de urmarit in
prezentari. Marimea recomandata este de minim 24 de puncte pentru text si minim 36 de
puncte pentru titlu. Ca sa puteti estima corect dimensiunea fontului priviti ecranul
computerului de la o distanta de aproximativ doi metri.
3. Culorile: culorile atrag, inspira si dau emotii insa nu este bine sa folosim multe combinatii
de culori.
4. Fotografii: o fotografie face cat o mie de cuvinte. Fotografiile sunt cele care dau viata
prezentarilor power point si este indicat sa folosim cat mai multe si cat mai sugestive.
Acestea vor fi preluate de pe site-uri care permit descarcarea fotografiilor gratuite sau din
baza de date proprie.
5. Animatia: programul detine foarte multe functii in privinta aceasta si cu cat este mai
interactiva prezentarea cu atat este mai atragatoare si mentine mai mult atentia. Textul pe
slide nu trebuie sa apara in intregime ci acesta va fi introdus treptat, pe masura ce
inaintam in prezentare. Va ajuta audienta sa se concentreze pe ceea ce spune oratorul si nu
vor citi textul inainte, ceea ce ar conduce la distragerea atentiei. Nu setati timp pentru
introducerea textului deoarece vor exista pauze mari sau textul va merge inaintea dvs. si
nu veti putea expune tot ce v-ati propus (pot aparea intrebari din public si nu veti putea
opri showul power point). Nu abuzati de aceasta functie si folosit-o astfel incat sa va ajute
si nu sa oboseasca (textul care intra jongland pe slide este obositor si nu este indicat in
prezentari).
6. Spune NU listelor: sunt extrem de plictisitoare si mai bine ar fi sa apelam la casete de text
cu intrare treptata.
7. Clipuri video: aplicatia permite inserarea materialelor video care pot fi extrem de
captivante si de atragatoare pentru public.
8. Functia „Use presenter view”: aceasta functie poate fi extrem de folositoare si reprezinta
un mod de afisare diferita a slide-urilor. Auditoriul va vedea pe ecran doar proiectia slide-
urilor in timp ce oratorul va putea vizualiza pe laptop/calculator inclusiv notitele
ajutatoare.
 Nu trebuie sa uitam ca materialul pregatit in power point este doar un instrument, nu
punctul central al prezentarii. Inainte de a incepe prezentarea in Power Point vom tine cont de
urmatoarele:
 Care este semnificatia prezentarii, sensul, scopul acesteia: trebuie sa raspundem la
intrebarea „de ce acest subiect este important si cum va folosi audientei?”

creeaza

Scopul Pasiunea

atrage

Actiune Atentia
duce la

 Structura prezentarii: fiecare prezentare trebuie sa spuna o poveste si structura ne ajuta sa

construim povestea. Vom folosi orice structura dorim atat timp cat vom reusi sa facem
mesajul convingator si memorabil.

INTRODUCERE

CUPRINS

INCHEIERE
  Simplitate: nu incarcam slide-urile cu prea multa informatie, folosim fontul si culorile
adecvate, inseram fotografii. Prezentarea ne ajuta sa vizualizam idei, puncte cheie si sa
inspiram;
 Repetitie: nu va functiona fara repetitie!

Factori care il pot deranja pe vorbitor

Pe parcursul discursului se poate intampla ca lucrurile sa nu mearga tot timpul conform
asteptarilor. Pot apare intrebari neasteptate sau dificile si pot exista participanti care sa aiba o
atitudine sau un comportament neadecvat. Tratati cu grija asemenea situatii, astfel incat sa nu
conduca la crearea unei atmosfere ostile sau la devierea de la subiect.
Nimeni nu vrea sa se gandeasca la lucrurile care ar putea merge prost atunci cand se
pregateste pentru un discurs. Totusi, pregatirea pentru anumite probleme/situatii potentiale
inseamna adesea prevenirea dezastrului.
Barierele specifice, cauzatoare de blocaje comunicationale, sunt9: fizice – legate de mediul
in care se desfasoara comunicarea; sociale – referitoare la traditii, religie, obiceiuri, statut;
culturale (nivel de pregatire, limbaj); personale (datorita trasaturilor de personalitate a
interlocutorului); semantice – datorate limbajului tehnic, de specialitate; cognitive – generate de
informatii incompatibile cu valorile institutiei; psihologice – emotivitate, afectivitate,
agresivitate; ambientale – se refera la contextul in care are loc comunicarea (spatii, zgomote);
manageriale: presupun incapacitatea de a asculta, rezerva de a exprima pareri, schimbarea
modalitatilor de comunicare; organizatorice – apar ca urmare a diferentelor din circuitul ierarhic,
lipsei timpului si filtrarii mesajului.
Aceste bariere pot fi inlaturate daca exista: disponibilitate de dialog, angajament in
indeplinirea obiectivelor propuse, competenta profesionala, abilitati de comunicare si negociere,
deschidere spre dialog real, cunoasterea partenerului de dialog, capacitate de analiza rapida a
punctelor tari si slabeale unui dialog, echilibru emotional, creativitate.

9
Viorica Aura Paus, Comunicare si resurse umane, Editura Polirom, Iasi, 2006
 Un orator se poate confrunta cu:
- factori externi:
a. probleme ce tin de mediu/loc;
b. probleme legate de comportamentul altor oameni (al participantilor)
- factori interni:
c. probleme personale, legate de propriul comportament
Dintre factorii externi de mediu/loc cei mai des considerati perturbatori se pot aminti:
- zgomotul intens. Se poate intampla ca prin apropiere sa aiba loc lucrari de constructie, de
reparatie, de intretinere, care au un impact negativ asupra publicului, facand imposibila atat
concentrarea oratorului cat si a ascultatorilor. Oratorul va trebui sa se asigure ca zgomotele venite
de afara nu deranjeaza participantii, deoarece acestea ar solicita participantii la un efort mai mare
pentru a retine informatiile, fapt ce se va traduce in timp in semne de nervozitate. Este de preferat
sa se cunoasca programul de lucru din zonele respective. De asemenea, se poate intampla sa
utilizam instalatii improprii (sisteme de sonorizare, amplificatoare, boxe) care pot genera
semnale parazite pe canalul de comunicare.
- lumina. Exista doua situatii care pot influenta negativ vorbitorul: cand lumina este prea slaba,
aparand aspectul de amurg dar si cand razele soarelui cad direct pe privirea vorbitorului si ii
determina scaderea concentrarii. Se va tine cont de cum intra lumina in sala, participantii fiind
astfel aranjati incat aceasta sa nu-i deranjeze. In cazul in care luminozitatea va fi scazuta in sala,
participantii vor fi mai putin atenti, manifestand semne de oboseala.
- mirosurile neplacute pot crea un anumit disconfort;
- temperatura se poate manifesta prin doua aspecte: fie este vara si este prea cald, o sala
prevazuta cu aer conditionat fiind recomandata, fie este anotimp rece si incaperea nu este
incalzita corespunzator.
- instalatii audio. Microfonul, conceput ca ajutor, ca sprijin pentru orator, se poate transforma
intr-un dusman daca nu functioneaza cum trebuie sau daca nu este folosit corect, mereu la aceeasi
distanta, la cativa centimetri sub gura, astfel incat vocea sa se auda bine. Atentie la miscari in
timp ce folositi microfonul!
 Interlocutorii sunt considerati tot factori externi atunci cand intervin, intrerupand oratorul.
Fiecare om este unic prin pregatire, experienta, aspiratii – elemente care impreuna sau
separat influenteaza intelegerea mesajelor. Percepria este procesul prin care indivizii selecteaza si
interpreteaza senzorial stimuli si informatii in functie de propriile repere si de imaginea generala
despre lume si viata. Modul in care privim lumea este influentat de experientele noastre
anterioare, astfel ca, persoane de diferite varste, nationalitati, culturi, educatie, ocupatie, sex,
temperament, vor avea alte perceptii si vor recepta situatiile in mod diferit. Diferentele de
perceptie sunt deseori numai radacina multor alte bariere de comunicare. Exista o mare
probabilitate ca receptand mesajele, oamenii sa vada si auda exact ceea ce s-a dorit prin mesaj,
dar nu sunt excluse nici situatiile de perceptie gresita. Oamenii tind sa respinga informatiile care
le ameninta reperele, obiceiurile sau conceptia despre lume, mai exact, suntem tentati sa vedem
ceea ce dorim si auzim ceea ce dorim sa auzim, evitand sa recunoastem realitatea in sine.
De asemenea, informatiile sunt acceptate si in functie de persoana de la care provin,
modul si situatia de transmitere.
Pozitia sociala a emitatorului si a receptorului in procesul comunicarii poate afecta
semnificatia mesajlui. De exemplu, un receptor constient de statutul inferior al emitatorului, ii
poate desconsidera mesajele, chiar daca acestea sunt reale si corecte. Un emitator cu statut inalt
este, de regula, considerat corect si bine informat, mesajele lui fiind luate ca atare, chiar daca sunt
false sau incomplete.
Este dificil sa comunicam cu cineva care are o educatie diferita de a noastra, ale carei
cunostinte asupra unui subiect sunt mult mai reduse sau mult mai ridicate, situatie in care
receptorul nu este interesat de ceea ce dorim sa comunicam sau isi pierde rapid interesul. Pot
aparea si utilizari semnatice gresite utilizarea in exprimare a unor neologisme, expresii strict
tehnice, etc.
Orice comportament care perturba oratorul sau pe ceilalti participanti poate fi categorisit
ca fiind o problema. Daca problema nu este abordata corespunzator se poate transforma in
“infectie” – adica, alti participanti incep sa se comporte intr-o maniera similara, nedezirabila. Un
astfel de comportament poate conduce la dezvoltarea in grup a unui climat dezechilibrat, a unei
motivatii scazute sau chiar, a unei stari de apatie generala. De asemenea, ar putea conduce la
crearea unei lipse de interes, de respect a participantilor fata de orator. De aceea, este indicat ca
vorbitorul sa se ocupe de orice situatie problematica cat de repede posibil. Astfel, se pot
minimaliza efectele negative si se poate preveni dezvoltarea unor situatii problematice acute.
Daca oratorul este atent la participanti, poate observa atat aspecte verbale cat si non-
verbale ale acestora. Aceste semnale pot spune daca grupul mai este sau nu focusat pe discurs.
Oratorul nu trebuie sa fie niciodata sarcastic sau sa-l stanjeneasca pe acel participant cu atitudine
problematica. Desi pare a fi o optiune tentanta, o asemenea atitudine rar va rezolva problema.
Chiar mai mult, ar putea agrava situatia deoarece participantul – problema va cauta probabil sa se
razbune. Chiar daca ceilalti participanti inteleg situatia oratorului, se vor simti inconfortabil, si
chiar exista riscul sa-si schimbe si ei atitudinea, daca vad modul ironic in care acesta se comporta
cu participantul – problema. Niciodata insa, oratorul nu trebuie sa se arate deranjat, sa ofenseze,
sa tipe, sa jicneasca, ci trebuie sa gaseasca solutii de iesire din acea situatie. Amintiti-va ca
participantii cauta profesionalism de la dumneavoastra, care ar include si abilitati de abordare a
unor astfel de situatii critice.
Iata cateva tipologii des intalnite de participanti – problema, comportamentele lor
specifice, precum si cateva strategii de abordare a acestora:
1. Participantii care intrerup sunt cei care: ajung tarziu si intra zgomotos; vorbesc in timp ce
vorbeste altcineva; distrag atentia tuturor participantilor prin conversatii particulare;
Ce ati putea face?: nu comentati intarzierea lor; apoi, intr-o discutie privata cereti-i
politicos dar ferm sa nu mai intarzie sau sa intre in liniste astfel incat sa nu-i deranjeze pe ceilalti;
stabiliti o regula de conduita: nimeni nu face comentarii inainte ca persoana care vorbeste sa
termine; puneti-i participantului respectiv o intrebare; rezumati ultima idee exprimata si cereti-i
parerea.
2. Participantii negativi sunt cei care: sunt foarte critici fata de ideile si opiniile celorlalti; se
plang in permanenta si evidentiaza mereu problemele; anihileaza orice initiativa astfel incat
vor distruge si motivatia celorlalti participanti; se contrazic cu ceilalti participanti.
Ce ati putea face?: gasiti aspectele pozitive din cele spuse si prezentati-le inainte de a da
cuvantul altcuiva; vorbiti cu persoana respectiva in particular, explicati consecintele
comportamentului sau asupra celorlalti membri ai grupului si cereti-i sprijinul; incurajati
persoana in cauza sa se concentreze asupra aspectelor pozitive; scoateti in evidenta punctele de
vedere comune.
3. Participantii dominanti sunt cei care: vorbesc prea mult; dezbat si discuta cu oratorul pentru
a-si demonstra superioritatea; incearca sa preia autoritatea; cauta sa capteze atentia.
Ce ati putea face?: intrerupeti persoana respectiva spunand “Bine, sa vedem ce au si
ceilalti de spus”; cereti direct opinia celorlalti; cereti persoanei sa se concentreze asupra
subiectului in discutie; vorbiti cu persoana respectiva in particular, explicati consecintele
comportamentului sau asupra celorlalti membri ai grupului si cereti-i sprijinul; opriti persoana
respectiva cand face o pauza in vorbire, rezumati ce a spus si dati cuvantul altcuiva; nu intrati in
argumente si intotdeauna incercati sa va pastrati calmul si controlul.
4. Participantii pasivi sunt cei care: sunt linistiti; sunt retrasi, nu deranjeaza; nu vorbesc
indeajuns de tare incat sa fie auziti de ceilalti participanti; transmit semnale ca nu sunt
interesati sau ca nu vad relevanta discursului; in general, au fost fortati sa participe la discurs
sau se simt prea importanti pentru a fi acolo;
Ce ati putea face?: puneti intrebari directe la care credeti ca persoana respectiva poate
raspunde; cereti-i participantului in cauza sa se ofere voluntar pentru un exercitiu, joc de rol;
intrebati participantul respectiv daca poate sustine din experienta proprie ideile in discutie;
repetati ceea ce spune; parafrazati si intrebati daca ati inteles corect.
O alta forma a situatiilor problema ce pot aparea pe parcursul unui discurs sunt intrebarile
dificile inaintate de ascultatori. Acestea pot fi rau intentionate, si acestea provin de la acei
participanti care manifesta rezistenta, sau nascute din pura curiozitate sau neintelegere. Intrebarile
dificile sunt acelea la care oratorul nu cunoaste raspunsul sau se adreseaza unui subiect delicat,
asupra caruia nu exista o parere general valabila.
In aceste situatii, recomandabile sunt urmatoarele reactii:
- nu gafati, incercand sa oferiti un raspuns de care nu sunteti sigur;
- clarificati intrebarea pentru a va asigura ca toti participantii au inteles-o exact;
- intoarceti intrebarea catre ceilalti participanti, incercand sa obtineti pareri diferite;
- daca intrebarea este legata de subiectul in discutie, alocati timp pentru gasirea in comun a
unor raspunsuri posibile;
- spuneti ca nu cunoasteti raspunsul sau ca informatiile pe care le aveti sunt insuficiente;
- daca informatiile sunt importante pentru persoana care intreaba, spuneti ca le veti asigura
ulterior.
 Factori interni
Daca sunteti emotionat sau anxios, nu le spuneti participantilor acest lucru. O astfel de
afirmatie nu ar putea decat sa atraga atentia asupra problemelor dumneavoastra si chiar sa va faca
sa va simtiti mai rau decat inainte. De cele mai multe ori probabil nu aratati cat de emotionat va
simtiti. Emotiile sunt pana la un punct ceva normal, chiar benefic, deoarece va pot impulsiona sa
faceti eforturi mai mari pentru ca totul sa iasa bine.
Un factor cheie pentru a reduce stresul, anxietatea la un nivel suportabil, controlabil, este
de a fi bine pregatit, de a avea totul gata, de a anticipa situatii problematice potentiale pe care sa
le puteti ulterior preveni sau pentru care sa aveti planuri de abordare. Toate acestea va vor ajuta
sa ridicati nivelul increderii in sine si sa-l reduceti pe cel de stres.
Existe diferite tehnici care va pot ajuta cu variate probleme fizice:
a. Evitati sa beti cafea sau bauturi cu cofeina deoarece cresc nivelul de anxietate si agraveaza
problemele de ordin fizic corelate.
b. Daca incepeti sa va balbaiti, linistiti-va, trageti adanc aer in piept inainte de a vorbi si nu
incercati sa vorbiti inainte de a avea propozitia clar formulata in minte.
c. Daca va tremura picioarele, faceti o serie de exercitii de intindere chiar inainte de prezentare.
d. Daca mainile dumneavoastra tremura inainte de prezentare, antrenati-le strangand ceva in
mana cat de tare puteti timp de 5 secunde.
e. Daca intestinele va fac probleme, “fac galagie” nu mestecati guma, vorbiti mai tare, asezati-
va mai departe de grup.
f. In cazul in care uitati ceva sau va este frica de asa ceva, trageti adanc aer in piept. Este indicat
sa nu memorati materialul pe care urmeaza sa-l prezentati!
Anticipati posibile probleme si pregatiti-va pentru a le face fata. Unele sunt mai usor de
prevenit, altele mai greu. Incercati intotdeauna sa ramaneti calm si sa controlati pe cat posibil
situatia! Nu uitati ca un comportament calculat si profesionist va poate salva din multe situatii!
Glosofobia
Glosofobia reprezinta anxietatea de discurs, iar cuvantul provine din grecescul „glossa” –
limba si „fobos” – frica.
Teama de a vorbi in public (glosofobia) face parte din grupa fobiilor sociale si afecteaza
aproximativ 75% dintre oameni.
Aceasta se manifesta ca un blocaj psihic si emotional care se produce atunci cand o
persoana se afla in situatia de a tine un discurs public.
Au parte de emotii chiar si persoanele cu experienta in arta oratoriei. Emotiile pot fi
controlate si dirijate. In primul rand, emotiile sunt datorate modului in care percepi auditoriul. Cu
cat iti este mai teama de public si de faptul ca nu vei fi la inaltime, cu atat emotiile vor fi mai
mari. La randul lui, publicul se simte inconfortabil in prezenta unui vorbitor care nu isi poate
stapani emotiile. Intre public si vorbitor exista o relatie puternica de empatie.
Cum putem sa tinem glosofobia sub control?
Teama este o stare sufleteasca in fata unui risc, un sentiment de neliniste cauzat de un
pericol real sau imaginar cu consecinte care ne afecteaza emotional si fizic, ceea ce genereaza o
stare haotica.
Vorbitul in public e rareori o abilitate innascuta. Chiar si pentru persoanele extrovertite,
obisnuite sa fie centrul atentiei, e dificil sa tina un discurs.
Scapam vreodata definitiv de teama? Nu in totalitate, deoarece de fiecare data ne aflam in
fasa unor situatii neprevazute, dar teama va imbraca o alta forma: teama experimentata; teama
controlabila; teama stimulatoare si pozitiva.
Cine nu accepta provocarea de a vorbi in public, cine are frica de a nu iesi rau, nu va avea
niciodata satisfactia de a face un lucru bun. Nu va reusi niciodata sa stapaneasca teama si sa
comunice persuasiv.
De ce ne este teama uneori sa vorbim in public?
Iata cateva dintre motive: ne gandim ca vom gresi; ne temem de ceea ce ar putea sa
gandeasca si de ceea ce s-ar putea spune altii despre noi; credem ca ne-am putea face de ras; ne
intrebam daca vom plictisi lumea; teama de ridicol; de a nu face bine un lucru; poate vom uita ce
avem de spus; credem ca altii o fac mai bine decat noi; suntem timizi, emotivi.
 Se intampla frecvent ca oratorul sa supraestimeze, sa supraaprecieze riscul pe care il
implica discursul in public, riscul de a-i fi afectata reputatia. De asemenea se intampla foarte des
ca oratorul sa nu estimeze corect cealalta fata a monedei, ceea ce ar ajuta la castigarea reputatiei,
daca ar rosti un discurs bun.
Efectele emotiilor:
Pot fi multe si am putea simti: pierderea vizibilitatii, ca si cand ar cadea o cortina peste
ochi; pierderea auzului; accelerarea ritmului cardiac; respiratie accelerata; frisoane; transpiratie
abundenta; rasul necontrolat sau plansul; blocarea memoriei, uitarea; stari de greata si indigestie;
ameteli si senzatia de voma; nevoia imperioasa de a merge la toaleta; rusinea de a fi in fata unei
multimi si tentatia de a se ascunde in spatele altei persoane; senzatie de voma; uscaciune in gura;
pierderea notiunii de timp si spatiu; pierderea echilibrului; mainile sau picioarele tremura;
inrosirea obrajilor si senzatia de caldura in obraji; inghitirea cuvintelor, nerostirea tuturor
silabelor; balbaiala in exprimare sau schimonosirea cuvintelor; disconfort general.
Sfaturi pentru a depasi teama scenica
- Acceptam ca tracul exista. Nu sunteti singura persoana care are emotii atunci cand se
confrunta cu publicul. Nu transmitem teama catre public. Daca ne recunoastem teama, nu
inseamna ca trebuie sa o si marturisim in fata auditoriului.
- Cultivam auto-aprecierea. Avem incredere in noi si contam pe buna imagine pe care o
putem avea ca bun comunicator, imaginandu-ne vorbind cu succes.
- Comportati-va cu curaj in fata fricii. In fata tracului actionati ca si cum nu l-ati avea.
Simulati de mai multe ori aceasta stare pana cand imaginatia devine realitate. Desigur
trebuie sa fim pregatiti
- Privim spre public. Auditoriul nu trebuie ocolit. Nu privim in jos, in sus, pe geam etc.
Interlocutorii sunt acolo ca sa ne asculte!
- Pregatim bine discursul. Este recomandata o pregatire peste media celor prezenti astfel
incat sa avem ce sa transmitem.
- Repetam discursul atat singuri cat si in fata unor apropiati. Frica izvoraste din
necunoastere si nesiguranta. Cu cat avem mai multe experiente reusite cu atat temerile vor
disparea mai repede. Nu memoram pe dinafara discursul, fara vreo logica.
 - Vorbim ori de cate ori avem ocazia sa o facem in public. Oratoria se invata vorbind!
Exersati ! Exersati !
- Nu ne bazam pe energizante sau stimulente. Starea de euforie nu dureaza prea mult si este
urmata de o stare de rau.
- Odihniti-va! Noaptea dinaintea unui discurs important trebuie folosita pentru somn,
pentru a putea fi suficient de degajat si relaxat a doua zi.
Puteti medita profound la urmatoarea intrebare: Cate lucruri ai pierdut de teama de a nu pierde?

Bibliografie recomandata
Carnegie., D., Nistor., I., M.(trad.), Cum sa vorbim in public, Editura Curtea Veche,
Bucuresti, 2018
Stephen Lucas, Arta de a vorbi in public, Editura Polirom, Iasi, 2014
Abric Jean-Claude, Psihologia comunicarii. Teorii si metode, Editura Polirom, Iasi, 2002
Ficeac Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, Bucuresti 1998
Paciano Padron, Cum vorbim in public. Exercitii de oratorie, Editura Universitara,
Bucuresti 2012
Chris Anderson, Ted Talks. Ghidul oficial TED pentru vorbit in public, Editura Publica,
Bucuresti, 2016
Scott Berkun, Confesiunile unui vorbitor public, Editura Publica, Bucuresti, 2012
Murariu, Viorel (trad.), Manual de dezbateri academice – Comunicare • Retorica •
Oratorie, Editura Polirom, Iasi, 2002
Nicola G. Comunicare didactica si creatologie, Editura Psihomedia, Sibiu, 2004
Rybacki Karyn, Rybacki Donald, Murariu Viorel (trad.), O introducere in arta
argumentarii, Editura Polirom, Iasi, 2004
Ildika Illes, Zsolt Pitho, PowerPOINT, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2009
Viorica Aura Paus, Comunicare si resurse umane, Editura Polirom, Iasi, 2006
Chira Mircea, Ghidul vorbitorului in public metode – tehnici - sugestii, Editura Artpress,
Timisoara, 2012
JURNAL DE CAPITOL
Ce am invatat:...................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................
Ce pot sa aplic:...................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................
Bibliografie:

1. Banea., S., Morarasu., V., C., Ghid de resurse practice pentru activitatea de consiliere si
orientare a elevilor, Editura Performantica, Iasi, 2009
2. Bush., T., Romaniuc., L. (trad.), Podan., I. (trad.), Leadership si management educational.
Teorii si practici actuale, Editura Polirom, Iasi, 2015
3. Carnegie., D., Nistor., I., M.(trad.), Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2018
4. Curteanu., D., Chivu., I., M., Popa., I., Ghidul tineretului, Editura Irecson, Bucuresti, 2005
5. Ghica., V., Ghid de consiliere si orientare scolara pentru orele de dirigentie, Editura Polirom,
Iasi, 1998
6. Hattie., J., Dumitri., C. (trad.), Invatarea vizibila – Ghid pentru profesori, Editura Trei,
Bucuresti, 2014
7. Murariu., V. (trad.), Manual de dezbateri academice. Comunicare – Retorica – Oratorie,
Editura Polirom, Iasi, 2002
8. Nicola., I., Pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994
9. Padron., P., Chirita., E., Cum vorbim in public. Exercitii de oratorie, Editura Universitara,
Bucuresti, 2012
10. Rozakis., L., Cum vorbim in public, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2007