“Lui Dumnezeu îi plac oamenii sinceri!

..........................................................................................................................................................................

- Tot mai mulți se îndreaptă astăzi spre psihanaliști, psihologi și psihiatri …

- Așa se explică poate și de ce se înmulțesc tot mai mult bolile mentale. Doctorii nu pot ierta
păcatul, ci doar pot amăgi, oferind o soluție temporară care-i convine omului lumesc. De aceea, în ziua
de azi, mulți oameni îi caută pe doctori în loc să-i caute pe duhovnici, pentru că vor să se însănătoșească,
dar să-și trăiască viața ca și înainte. Însă pe urmă, revine boala (aceeași sau alta mai gravă), urmează
medicamentele, și astfel omul își șubrezește cu totul sănătatea mentală. Lucrurile s-ar rezolva mult mai
simplu. Dacă în loc să meargă în fiecare săptămână la psiholog, cum auzim că fac mulți, s-ar duce și s-ar
spovedi săptămânal la duhovnic, și-ar rezolva problemele și ar păși pe calea mântuirii.

- Dar pentru aceasta trebuie credință.

- Trebuie credință, dar și sinceritate. Că omul, dacă pleacă de la puțină credință, dar are sinceritate,
atunci va spori în credință, că lui Dumnezeu îi plac oamenii sinceri.

- Cum îți dai seama că te-ai spovedit cum trebuie sau dimpotrivă?

- Dacă te simți ușurat, dacă sufletul se înveselește, dacă ești mai dispus să ierți și să treci peste
greșelile celuilalt, văzându-le mai clar pe ale tale – acestea sunt semne că ne aflăm pe drumul cel bun.
Dacă însă omul este la fel de trist și deprimat, dacă gândurile îl neliniștesc cu aceeași intensitate, dacă este
la fel de irascibil, înseamnă că spovedania nu și-a atins menirea, în sensul că păcatele ascunse înlăuntrul
inimii nu au fost scoase la iveală. Moartea se află încă înăuntru. Am primit îndemnul harului dumnezeiesc
de a ne spovedi, dar nu am avut puterea să mergem până la capăt. Aici e nevoie de sinceritate.

- Ce înseamnă să fie sinceri?

- Să caute cu adevărat schimbarea vieții, să fie gata să facă ce le spune preotul și nu să se ducă la
el numai așa, ca să o facă și pe asta. Că, dacă te duci la doctor și nu urmezi tratamentul, nu rezolvi nimic.
Din păcate, marele obstacol pe care trebuie să-l depășească omul zilelor noastre este să găsească puterea
să renunțe la confortul și plăcerile unei vieți lumești, evident mincinoase, care mai devreme sau mai târziu
îl va duce la o mare criză și chiar la boală mentală.

Dacă omul este sincer, chiar dacă la început nu știe prea bine ce este păcatul, cu fiecare
spovedanie va căpăta o conștiință tot mai profundă a stării în care se află. Alte și alte lucruri va sesiza
înlăuntrul său și le va scoate la suprafață. Mulți spovedesc abia după mulți ani anumite păcate, doar atunci
reușind să le conștientizeze. În toți acei ani însă, ei au fost cumva înrâuriți de acel păcat. Asta pentru că tot
păcatul nespovedit lucrează continuu înlăuntrul sufletului. E ca și rădăcina aceea de rug sau de pir care,
dacă nu o smulgi cu totul, iar va da lăstar. Trebuie săpat la mare adâncime și căutat unde duce, pentru a o
înlătura. La fel trebuie să facă și credinciosul împreună cu duhovnicul lui, să caute care este rădăcina
unui comportament pătimaș și să o taie cât mai repede. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, omul nu se va
putea vindeca deplin și boala sufletească va reveni, uneori cu mult mai gravă.

- Aceasta explică de ce mulți oameni nu simt nimic după spovedanie, ci continuă viața pe care au
avut-o înainte ...

- Desigur, căci spovedania nu e un act magic, ca să te vindece numai pentru că te-ai dus la preot și
i-ai zis: “N-am omorât, n-am furat, poate că am băut mai mult” etc. Este vorba despre acestă luptă cu
patima, care este foarte concretă, este un adevărat cancer al sufletului. Când se operează o tumoare, se
încearcă eliminarea și-a ultimei celule canceroase pentru a nu se produce metastază. Același lucru
trebuie să se petreacă și în cazul Spovedaniei. Cancerul lucrărilor păcatului, fie cu fapta, fie cu gândul, cu
imaginația, trebuie eliminat prin scoaterea lor la suprafață cu pocăință. Preotul are putere de la Dumnezeu
de a face această operație și a vindeca sufletul prin iertarea păcatului, dar trebuie să participe și
credinciosul, să se lase în mâinile preotului așa cum se lasă în mâinile chirurgului care-i operează
tumoarea.

..........................................................................................................................................................................

Fragment din cuvântul despre spovedanie al Părintelui Ștefan de la Schitul Lacu, Sfântul Munte
Athos publicat în revista "Familia Ortodoxă" nr. 2(37)/februarie 2012