Introducere în ştiinţele comunicării

Lect. Univ. Dr. Vanina Narcisa Botezatu

(Note de curs)
“Toată viaţa şi toată societatea, laolaltă
cu toată cultura, sunt o chestiune de
comunicare”
Constantin Noica
 Comunicarea

Fprocesul prin care se schimbă o informaţie între indivizi

utilizându-se un sistem comun de simboluri, semne sau
comportamente, într-o situaţie socială dată
Finteracţiune socială şi implică o transformare
Fun proces prin care A (emiţător) transmite un mesaj lui B
(receptor), mesaj care are efect asupra acestuia, cu
intenţia de a-i influenţa comportamentele viitoare
Orice persoană emite, transmite şi
recepţionează mesaje când vorbeşte, scrie,
indică un obiect sau o imagine, zâmbeşte, se
încruntă.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte:
A comunica: A face cunoscut, a da de ştire, a
informa, a înştiinţa, a spune
Proces de interacţiune între:
F persoane
F grupuri
relaţie mijlocită prin
F cuvânt
F imagine
F gest
F simbol
F semn
Prin intermediul comunicării se
împărtăşesc:
F cunoştinţe
F experienţe
F interese
F atitudini
F simţăminte
F opinii
F idei
 Prin comunicare transmiţi:
F cine eşti
F ce doreşti
F pentru ce doreşti un anumit lucru
F care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru
a-ţi atinge ţelurile
Secolul XIV - Comunicare provine din limba
latina communis, care arată „punerea în
comun”
Secolul XVI, termenului i se asociază şi un
înţeles nou - a transmite - dezvoltarea
sistemului poştei şi a drumurilor moderne
Secolul XIX, sensul a transmite trece pe primul
plan ca o consecinţă a dezvoltării unor
tehnici moderne de comunicaţii
Comunicarea stă la baza tuturor proceselor,
interacţiunilor şi relaţiilor interumane.
Are rolul de a pune în relaţie sistemele (omul)
cu mediul în care evoluează.
Societatea există practic datorită procesului de
comunicare, pentru că fără el structurile
sociale nu s-ar putea forma şi nici nu s-ar
putea menţine
De aceea, comunicarea trebuie văzută ca o
înţelegere atât a mesajelor primite pe diferite
canale de comunicare de la diferite mijloace de
comunicare, cât şi ca înţelegere între persoane.
 Scopul comunicării
F să transmitem informaţii
F să convingem şi să ne convingem
F să explicăm
F să informăm sau să fim informaţi
F să educăm sau să fim educaţi
F să impresionăm
F să exprimăm puncte de vedere
F să atenţionăm
Poate să reprezinte una din următoarele categorii:

un obiect… un mesaj scris…

un cuvânt rostit… sau o idee…

Nevoi fundamentale în comunicare

Există 6 nevoi relaţionale fundamentale care reprezintă şi

obiectivele oricărui proces de comunicare:

Ønevoia de a spune
Ønevoia de a fi înţeles
Ønevoia de a fi recunoscut
Ønevoia de a fi valorizat
Ønevoia de a influența
Ønevoia de intimitate
 Nivelurile comunicării
Comunicarea este un proces prin care un
individ doreşte să transmită un mesaj altui
individ sau unui grup de indivizi, în mod
direct sau imediat.

Comunicarea umană se poate desfăşura pe

mai multe niveluri:
Comunicarea intrapersonală
Comunicarea interpersonală
Comunicarea în grup
Comunicarea de masă
Comunicarea publică
 Comunicarea intrapersonală
Fspaţiul comunicării este cel mintal, individul
gândeşte, analizează, reflectează
Freprezintă comunicarea individului uman cu el
însuşi şi se referă la gânduri, sentimente şi la
modul în care ne vedem pe noi înşine
Findividul este în acelaşi timp emiţător şi receptor
în procesul comunicării
Factorii de natură psihologică ce afectează
comunicarea intrapersonală sunt:

ü personalitatea
ü motivaţia
ü experienţa anterioară
ü scopurile, interesele
ü pregătirea
ü abilităţile
ü inteligenţa
 Comunicarea interpersonală
F presupune dialogul între una şi mai multe persoane

F spaţiul necesar acestui tip de comunicare este cel al

distanţei intime, dar şi cel al distanţei personale

F emiţătorul şi receptorul schimb mesaje intre ei, mesaje

care conţin, concepte, idei şi/sau sentimente

F se stabilesc sau se distrug relaţii umane (prieteni,

iubite, familie, cunoştinţe noi)
 Obiectivele principale ale unei comunicări
interpersonale sunt:
1. Cunoaşterea lumii exterioare, prin schimb de informaţii cu semenii, proces
care îi oferă subiectului ocazia de a adăuga experienţei sale personale o
parte a experienţei acumulate de cei cu care intră în relaţii interpersonale

2. Stabilirea şi menţinerea de relaţii cu alte fiinţe umane, în scopul satisfacerii

unor nevoi fundamentale precum solidaritatea, prietenia sau dragostea

3. Influenţarea sau schimbarea opiniilor, convingerilor, credinţelor, atitudinilor

sau a conduitei interlocutorului

4. Ajutorarea semenilor, fie în plan cognitiv prin consiliere, informare, învăţare,

fie în planul afectivităţii, atunci când aceştia au nevoie de consolare,
susţinere morală
 Condiţiile comunicării interpersonale
eficiente:
Fsinceritate
Fsolicitudine
Fempatie
Fatitudine pozitivă
Fegalitatea
 În comunicarea între persoane se folosesc:

Mesajele verbale
F ceea ce se spune

Mesajele paraverbale
F intonaţia si modularea vocii
F pauzele
F momentele de linişte

Mesajele non verbale

F distanţa
F contactul corpului
F postura şi mişcările
F expresia feţei
F privirea
F îmbrăcămintea, coafura, machiajul
 Comunicarea în grup
F spaţiul necesar acestui tip de comunicare este grupul care poate fi
un cerc de prieteni, un consiliu de administraţie

F se identifică foarte bine cu comunicarea interpersonală, diferenţa

constă într-un număr mai mare de indivizi care participă la acest
proces

F în cadrul grupului/grupurilor individul petrece o mare parte din viaţa

socială şi profesională. Se împărtăşesc cunoştinţe, experienţe, se
rezolvă probleme, apar idei noi (cerc de prieteni)
 Comunicarea de masă
F presupune un număr foarte mare de oameni
F are rol de informare (informaţia este primită şi folosită de un număr
mare de public)
F emiţătorii nu mai sunt indivizii, ci grupuri formate din indivizi;
mesajele nu mai reprezintă părerea unui individ, ci a întregului grup
F mesajul este unidirecţional, informaţiile se transmit prin intermediul
unei tehnologii moderne şi îmbracă forme precum presa scrisă,
cinema, radio sau tv, producţiile de carte.
F destinatarii comunicării formează grupuri, colectivităţi umane, fapt
care constituie socializarea receptării

“Presa de masă reprezintă conversaţia tuturor cu toţi şi a fiecăruia cu

celalalt” Bernard Voyenne
 Comunicarea publică
F are puternic caracter social, întrucât se situează în
mod necesar în zona publică, a cetăţeanului
F presupune prezenţa unui emiţător unic şi a unei
multitudini de receptori
F reprezintă orice gen de cuvântare, expunere,
prezentare susţinută în faţa unui auditoriu de mai mult
de trei persoane
 Comunicarea umană
Conform estimărilor unor studii relativ recente, din
totalul mesajelor, aparţinând comunicării umane:

Faproximativ 7% sunt verbale (cuvinte)

F38% vocale, incluzând tonalitatea vocii, inflexiunile,
calităţi vocale, ritm, intensitate, onomatopee, sunetele
guturale, oftat, suspin, accent, intonaţie
Frestul de 55% reprezentând mesajele nonverbale
 Elementele procesului de comunicare

FEMIŢĂTOR
FRECEPTOR
FCANAL
FMESAJ
FRASPUNS
FZGOMOT (factor care influenţează receptarea)
FCONTEXT
 Elementele procesului de
comunicare
EMIŢĂTORUL g sursa de informaţie, iniţiază procesul de comunicare

RECEPTORUL g beneficiarul informaţiei intr-o situaţie de comunicare;

reprezintă o persoană sau un grup de persoane cărora le este
transmis mesajul

CANALUL g reprezintă suportul fizic al transmiterii mesajului

Pot fi utilizate diverse categorii de canale:
F Canale tehnologice: telefoane, casetofoane, computere, video, radio
F Canale scrise: scrisori, rapoarte, afişiere, formulare, cărţi, reviste,
ziare;
F Canale faţă în faţă: conversaţii, interviuri, întâlniri, prezentări, cursuri,
lecturi
MESAJUL g ceea ce vrea emiţătorul să transmită

RĂSPUNSUL g sau feed backup reprezintă reacţiile pe care le are

receptorul la mesaj

ZGOMOTUL g reprezintă orice distorsiune, perturbare ce apare în

procesul de comunicare.

CONTEXTUL g circumstanţele în care are loc comunicarea

CODUL g sistemul de comunicare pe baza căruia se construiesc mesajele

 EXEMPLU
Reclama TV la produsul x al firmei X.

F Emiţătorul: partea care trimite un mesaj unei alte părţi-în acest caz firma X.
F Mesajul: ansamblul de cuvinte, imagini şi simboluri transmise de emiţător –
reclama difuzată efectiv de firma X în legătură cu produsul x.
F Mijlocul de comunicare: canalele de comunicare prin care mesajul ajunge
de la emiţător la receptor – în cazul nostru televiziunea.
F Receptorul: partea care primeşte mesajul trimis de o altă parte – în cazul
nostru consumatorul care vede reclama la produsul x.
F Răspunsul: reacţiile pe care le are receptorul – el cumpără produsul x, le
preferă altor produse sau pur şi simplu nu face nimic.
F Zgomot: survine în timpul comunicării – poate fi reprezentată de faptul că
atenţia consumatorului este distrasă de familie în timpul vizionării reclamei.
F Context: circumstanţe privind timpul, locul emiterii, respectiv receptării,
identitatea, statutul social şi relaţiile dintre participanţii la procesul
comunicare
F Cod: alfabetul unei limbi naturale, cod lingvistic alcătuit din semne
lingvistice (limba); limbajul surdo-muţilor
Comunicarea este procesul în care
oamenii îşi împărtăşesc informaţii,
idei şi sentimente.

Saundra Hybels & Richard Weaver

Forme ale comunicării
Omul comunică prin:

Fgesturi
Fcuvinte
Fimagini (argila, piatra, mai apoi hârtia,
televizorul, calculatorul)
Fscris (tiparul, tipografia, poşta,
telegraful, internetul, faxul)
În funcţie de context, comunicarea poate fi:

F informativă (jurnalism, informatică,

ştiinţă)
F expresivă (literatură, poezie, teatru,
cinema, pictură, muzică)
F argumentativă (publicitate, vânzări,
justiţie)
Ca forme de comunicare putem enumera:

1.Comunicarea verbală

2.Comunicarea non-verbală

3.Comunicarea scrisă
 Comunicarea verbală
Limitele limbajului meu semnifică limitele lumii
mele (Wittgenstein)
Limba reprezintă orice ansamblu de mijloace lingvistice cu
ajutorul cărora se realizează comunicarea umana.
„Limbaj" orice sistem de semne simbolice folosite pentru
intercomunicarea socială, adică orice sistem de semne
care servește pentru a exprima şi comunica idei şi
sentimente sau conţinuturi ale conștiinței (Coseriu)
Fiecare individ care vorbește exprimă integral, pentru sine
însuşi, conținuturile conştiinţei sale, dar nu există identitate
între expresie și comunicare, între expresie şi receptare,
între expresia unui individ A şi intuiția pe care acelaşi lucru
o produce la individul B (Coseriu)
 Comunicarea verbală
Limbajul reprezintă activitatea psihica prin care, cu
ajutorul limbii, se realizează comunicarea umana;
creează realitatea socială, condiționează modul în
care comunitățile lingvistice văd lumea.

În accepțiunea comună, limbajul este înțeles ca

un sistem de comunicare cultural particular; într-o
accepție teoretic lingvistică, limbajul este
o componentă mentală, o facultate a creierului
uman (Chomsky).
 Comunicarea verbală
Fpresupune existenţa a doi sau mai mulţi
interlocutori
Fexprimarea unui mesaj are loc prin dialog,
expunere, raport, prelegere
Flimbajul verbal este întotdeauna conectat cu
limbajul paraverbal sau cu ceea ce oamenii
comunică prin voce: volum, intonaţie, ritm,
tonalitate, accent, pauze, dar şi prin manifestări
vocale fără conţinut verbal: râsul, geamătul,
oftatul, mormăieli, urlete, ţipete, fluierături
FVorbirea poate fi controlată, dar este mult
mai greu să ne controlăm în totalitate
informaţiile emise de corpurile noastre.

FComunicarea verbală poate avea loc

atunci când suntem faţă în faţă cu
interlocutorul, dar poate avea loc şi prin
intermediul telefonului, robotului telefonic,
radioului.
 În timpul unei comunicări verbale
este necesar:
Fpăstrarea unui contact vizual cu interlocutorul
Fexprimarea ideilor clare şi precise
Facurateţea cuvintelor folosite (trebuie să exprime
exact intenţia emițătorului)
Ffolosirea adecvată a elementelor prozodice:
intonaţia, volumul vocii, dicţia, accentul
Futilizarea pauzei în pronunţarea unor elemente
importante
 Funcţiile limbajului

Elementele situaţiei de comunicare:

emitator, receptor, mesaj, cod, context
(sau referent), canal de transmitere

Funcţiile limbii corespund situării comunicării

lingvistice în perspectiva unuia dintre
factorii comunicării.
 Funcţiile limbajului – cf. Roman Jakobson

FFuncţia emotivă (expresivă) à centrată pe

emiţător, exprimă starea afectivă a acestuia;

Mărci gramaticale în enunţuri:

- persoana I la pronume şi verbe;
- interjecţii;
- exclamaţii.
Ex. Of, ce greu îmi e!
 Funcţiile limbajului – cf. Roman
Jakobson
F Funcţia conativă (persuasivă, retorică) à
centrată pe receptor, vizează efectul de
convingere pe care mesajul trebuie sa îl aibă
asupra acestuia;

Mărci gramaticale în enunţuri:

- persoana a II-a la pronume şi verbe;
- vocativul, imperativul.
Ex. Hei, tu, treci aici!
 Funcţiile limbajului – cf. Roman
Jakobson
F Funcţia referenţială à centrată pe context
(referent) va fi legată de realitatea pe care o
exprimă mesajul;
Mărci gramaticale în enunţ:
- persoana a III-a la pronume şi verbe.
Ex. Cineva strigă afară.

F Funcţia metalingvistică à centrată pe cod

(astfel mesajul va conţine referiri la codul (limba)
utilizat);
Ex. Ce înseamnă “lingvistica?”
 Funcţiile limbajului – cf. Roman
Jakobson
F Funcţia fatică à centrată pe canalul de
comunicare, de transmitere, pe care astfel îl
vizează, menţinând controlul funcţionării lui;
Ex. Alo, mă auzi?

F Funcţia poetică à centrată pe mesaj, va avea

rolul de a-l pune în valoare, atrăgând atenţia asupra
modului în care acesta este formulat; presupune
folosirea procedeelor artistice;
Ex. Sara pe deal, buciumul sună cu jale.
 Comunicarea non-verbală
Comunicarea verbală are ca scop transmiterea sau
schimbul de informaţii, în timp ce, canalul non-verbal este
folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale; în unele
cazuri poate înlocui mesajele verbale.

Exemplu: o femeie poate arunca o privire “răutăcioasa”

unui bărbat, comunicand un mesaj foarte clar, fără a
deschide gura.

https://www.youtube.com/watch?v=EhJ94NE87Os

https://www.youtube.com/watch?v=zSLY2nqgB8A
Elementele comunicării non-verbale sunt:

F limbajul trupului
F limbajul spaţiului
F limbajul vestimentaţiei
F limbajul timpului
F limbajul tăcerii
F limbajul culorii

În funcţie de manifestările lor confirmă sau infirmă

mesajul verbal.
 Limbajul trupului
Corpul uman poate transmite semnale, de
multe ori inconştiente, în timp ce vocea sa
spune cu totul altceva.
În cursul unei conversaţii:
Fcomponenta verbală este de 35%
F componenta non-verbală este de 65%
Poziţii întâlnite în comunicarea non-verbală
FPoziţia corpului ne oferă informaţii utile cu privire la
disponibilitatea interlocutorului de a comunica (reflectă
starea noastră psihică la un anumit moment)

FMimica (fericiregzâmbet;
tristeţe gîncruntare; înclinarea capului gaprobare)

F Gestica ne oferă indicii cu privire la personalitatea

interlocutorului, la starea sa de spirit mişcarea mâinilor,
bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea
ritmică a părului
 Limbajul spaţiului
Elemente în identificarea personalităţii interlocutorului:
Fmărimea camerei, mobilierul ales, poziţia, culorile

Distanţa este determinată cultural, dar este şi influenţată

de statutul social.

FZona intimă: între 15-46cm (pentru îndrăgostiţi şi prieteni

apropiaţi)
FZona personală: între 46cm-1,20m (pentru convorbiri cu
prietenii sau vizitatorii)
FZona socială: între 1,20m-3,60m (pentru discuţii formale
şi afaceri sau reuniuni)
FZona publică: peste 3,60m (pentru prezentări în auditoriu
sau pe teren şi pentru discuţii)
 Limbajul vestimentaţiei
Fîmbrăcămintea reflectă personalitatea individului,
comunică informaţii despre acesta
Fpoate afecta comportamentul nostru sau al celor din jur
Fpoate marca statutul social real sau cel pretins
Fîmbrăcămintea trebuie să fie în conformitate cu
activitatea pe care o desfăşurăm şi cu situaţia de
comunicare
 Limbajul tăcerii
Tăcerea este o formă de comunicare şi presupune
ascultarea şi recepţionarea corectă a mesajelor precum şi
transmiterea unor stări: meditaţie, uimire, şoc, sau de
ascundere a unor informaţii.

Prin tăcere se comunică:

F aprobare
F dezaprobare
F discreţie
F raţiune
F admiraţie
 Limbajul culorii
La fel ca vestimentaţia, culorile influenţează comunicarea.
Evidenţiază atitudinea omului faţă de viaţă şi faţă de cei
din jur.
Este poate fi diferită în alte culturi.
Exemplu: Negrul în Europa reprezintă tristeţe, în Japonia
şi China, albul este culoarea tristeţii.
 Culoarea vestimentaţiei folosite ne comunică o
serie de lucruri:
Culoarea Informaţia
Roşu Om plin de sentimente.
Roz Îmi place să iubesc, să am grijă de alţii.
Portocaliu Sunt organizat şi hotărât să-mi realizez planul.
Galben
Doresc să discutăm.
Verde
Îmi place schimbarea.
Bleu
Bleumarin Sunt inventiv.
Negru Îmi place să fiu şef şi să dau ordine.
Ştiu foarte bine ce am de făcut.
 Comunicarea scrisă

Folosită atunci când nu este posibilă

comunicarea verbală, prin comunicare
scrisă înţelegem totalitatea informaţiilor
scrise care intervin în activitatea unei
persoane fizice sau juridice cu privire la
relaţiile şi interesele ei în societate.
Persoanele fizice g comunicarea scrisă
constituie o activitate ocazională.

Persoanele juridice (organe de stat,

instituţii, întreprinderi, societăţi, asociaţii
şi alte organizaţii) g comunicarea
constituie o activitate continuă, o metodă
de lucru, o modalitate de rezolvare a
multor probleme.
Regula unei comunicări scrise eficiente

Mesajul trebuie să dispună de claritate, lizibilitate

şi eficacitate la nivel de structură, stil şi
vocabular, în aşa fel încât să nu lăsăm, cu nici un
chip, loc unei posibile neînţelegeri.
Obiectul comunicării îl formează:
F păstrarea relaţiilor existente dintre oameni sau dintre
organizaţii
F modificarea şi stingerea relaţiilor vechi
F schimbul de informaţii, păreri, idei sau gânduri (scrisoare)
F rezolvarea diferitelor probleme pe care le ridică desfăşurarea
practica a raporturilor sociale (reclamaţie, proces-verbal)
F aplanarea eventualelor neînţelegeri care se pot ivi în cadrul
relaţiilor şi intereselor comune
F solicitări, petiţii cu precizarea anumitor situaţiei şi poziţii
privind interesele reciproce (cerere)
F iniţierea, stabilirea şi desfăşurarea unor relaţii noi (contract)
Mijloace de comunicare:

F poşta
F fax
F e-mail
F internet

Indiferent de mijlocul de comunicare este

important să stabilim obiectivul comunicării,
întrucât în funcţie de scop, emiţătorul va
aborda diferit receptorul.
 Obiective în comunicarea scrisă:

Fsă informăm sau să aflăm ceva

Fsă motivăm sau să influenţăm
Fsă solicităm sau să oferim ceva
Fsă acceptăm sau să refuzăm
Fsă ne scuzăm
Fsă felicităm
Rolul informaţiei în comunicarea scrisă:

F a transmite un mesaj
F a-l determina pe receptor să acţioneze
F a atrage simpatia receptorului faţă de
emiţător
 Caracteristicile mesajului scris:
F să fie uşor de citit, înţeles
F să fie corect
F să fie adecvat direcţiei de transmitere
(emiţător – receptor)
F să fie bine gândit
În funcţie de tipul de document, lexicul este
format din:

F cuvinte şi expresii din limbajul general

F cuvinte şi expresii de specialitate
F cuvinte şi expresii cu caracter tehnic
 Reguli în redactarea unui text scris:

F atitudine responsabilă cu privire la conţinutul

mesajului
F concentrare asupra ideilor din mesaj
F adaptarea informaţiilor la tipul de receptor
F precizarea scopului mesajului
F structurarea şi ierarhizarea ideilor
F folosirea unui stil propriu
F folosirea unui vocabular adecvat
F utilizarea formelor de politeţe
F evitarea regionalismelor şi expresiilor
populare
F folosirea de fraze şi propoziţii scurte
F corectitudinea informaţiilor
F recitirea înainte de a trimite mesajul
F evitarea unui mesaj negativ
F pozitivitate
Din punct de vedere stilistic, textul trebuie să fie:

Fcoerentg să furnizeze o informaţie necontradictorie

Fcorectgtrebuie să corespundă normelor, formelor şi regulilor de
sintaxă, ortografie, punctuaţie
Fclargpresupune faptul ca ideile exprimate să fie logice pentru ca
mesajul să fie uşor de înţeles
Fconcisgtrebuie să aibă în conţinut cât mai multe idei exprimate în
cât mai puţine cuvinte (ex: scrisoare de intenţie)
Fproprietatea termenilorgfolosirea cuvintelor în mod adecvat, în
raport cu ideea pe care vrem să o exprimăm
Fprecisgfolosirea unui număr de cuvinte, propoziţii, fraze câte sunt
strict necesare, fără pleonasme, exprimări prolixe
Fsimplugutilizarea cuvintelor, expresiilor simple, nepretenţioase
Fsobrugdocumentele oficiale au un caracter obiectiv
“Orice text scris sau vorbit în limba română,
având caracter de interes public sau privat,
trebuie să fie corect din punct de vedere al
proprietăţii termenilor, precum şi sub aspect
gramatical, ortoepic, ” [Legea 500/2004, Art. 1]

“Redactarea textelor se face prin folosirea

cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română
modernă […], cu respectarea strictă a regulilor
gramaticale şi de ortografie” [Legea 24/2002, Art.
34 paragraf 1]
 În redactarea unui text se va ține
cont de:
Fcuvinte polisemantice - cuvinte cu formă identică dar
care au sens diferit (carnet –de note; carnet – de notiţe
catalog – de note; catalog - de modă)
F paronime - cuvinte asemănătoare ca formă sonoră dar
diferite ca sens între ele (familial – familiar, compliment –
complement)
F sinonime - cuvinte diferite ca formă, dar apropiate ca
sens (succes - reuşită-victorie)
F pleonasm - termeni care repetă în mod inutil aceeaşi
noţiune (a repeta din nou, a reveni din nou, a urca sus)
În orice organizaţie, instituţie, comunicarea
scrisă ocupă un loc important.

Prin comunicare scrisă înţelegem totalitatea

documentelor care pot constitui înregistrări
contabile, conţinutul unei scrisori, schimb de
scrisori între două sau mai multe persoane,
raport sau legătură între fapte, lucrări,
fenomene şi situaţii.
Prin document înţelegem orice act oficial sau
personal prin care se atestă un fapt, se conferă
un drept sau se atestă o obligaţie.
Conform normelor internaţionale documentul
este definit ca un material pe care este
înregistrată o informaţie.
Documentul este un text scris, o inscripţie sau
orice altă mărturie care serveşte la cunoaşterea
unui fapt real, prezent sau trecut, redactat
într-o formă clară şi o unitate de conţinut şi
înţeles.
Comunicarea făcută în scris de către o
persoana fizică sau juridică reprezintă un act
de corespondenţă.

Actele de corespondenţă au caracterul şi

poarta denumirea de scrisori.

Actele de corespondenţă au denumiri diferite:

oferta, adresa, întâmpinare, cerere,
telegramă, reclamaţie, proces-verbal.
 Tipuri de documente scrise:
F scrisoare
F nota g înlocuieşte scrisoarea în interiorul unei
organizaţii
F mesaje scrise sau electronice g rol de transmitere
rapidă a informaţiei
F referat
F raport
F memoriu g prezentare amănunţită şi documentată a
unei probleme
F proces-verbal
F regulament de ordine interioară
 Procesul verbal
g document oficial în care se înregistrează o anumită
constatare sau se consemnează pe scurt discuţiile şi
hotărârile unei anumite adunări.

Poate fi:
F de constatare (formulare tipizate)
F de contravenţie
F de predare – primire (în cazul unei gestiuni)
F de consemnare a unei şedinţe
 Structura procesului verbal
F antetul
F titlul și obiectul procesului verbal
F numărul de ordine și data
F numele și calitatea persoanei care a făcut constatarea
F consemnarea faptelor cu enumerarea elementelor pe
care se întemeiază
F menţionarea numărului de exemplare în care a fost
întocmit și destinația fiecărui exemplar
F semnăturile persoanelor care l-au întocmit
 Memo (nota interna)
Freflectă comunicarea între compartimente, servicii,
birouri sau persoane (o notă scrisă transmisă unei
persoane din interiorul organizaţiei)
Fmesajul notei interne trebuie să fie cât mai scurt,
fiind format de obicei dintr-o singură idee

Avantajele unui memo ar putea fi:

Fevitarea confuziilor, informația poate fi verificată
prin recitire
Fpoate fi multiplicat (acelaşi mesaj poate ajunge în
formă exactă la mai multe persoane)
 Memoriu
greprezintă o prezentare amănunţită şi
documentată a unei probleme, situaţii
Structura
F formula de adresare
F numele
F funcţia
F adresa
F prezentarea şi analiza problemei
F soluţii preconizate
F semnătura
F funcţia adresantului şi organizaţia
 Cererea

g îndeplineşte funcţia de comunicare în sfera

relaţiilor publice
g se adresează unui conducător de instituţie,
unei întreprinderi, unui serviciu administrativ,
organ politic
g solicită rezolvarea unei probleme, eliberarea
unui act, pe baza prevederilor legale
 Elementele specifice
Fclişeele lingvistice, care au calitatea de
a da concizie și de a tipiza
comunicarea
Flimbajul folosit se caracterizează prin
lipsa construcţiilor figurate, prin
claritatea formulărilor, care să înlăture
orice posibilitate de interpretare
 TESTE APLICATIVE

Test 1
Identificaţi elementele comunicării
în următoarele imagini
 Test 2
Identificaţi elementele comunicării din următorul text:

Mihai Gheorghe, lucrător în construcţii, a fost promovat pe

post de sef lucrări la secţia de sudura. Sosit la serviciu a
doua zi, după ce şi-a admirat noul loc de muncă, s-a
hotărât să meargă la vechiul loc de muncă pentru a
discuta cu vechii colegi. După o jumătate de oră când s-a
întors a găsit un mesaj scris de la maistru: „Mihai, când te
întorci, să treci pe la mine”.
Mihai s-a îndreptat spre biroul maistrului.
Elementele comunicării Identificare

Emiţător
Mesaj
Mijloc de comunicare
Receptor
Context
Răspuns
 Test 3
Identificaţi ce mesaj exprimă următoarele imagini:
Imagine 1

a) apărare
b) evaluarea unei
situaţii
c) acceptare
d) plictiseală
Imagine 2

a)apărare
b)evaluarea unei situaţii
c)acceptare
d)încredere
Imagine 3

a)evaluarea unei situaţii

b)încredere
c)acceptare
d)o realizare, o reuşită
Imagine 4

a)plictiseală
b)apărare
c)acceptare
d)evaluarea unei lucrări
Imagine 5

a)dominare teritorială
b)încredere
c)acceptare
d)o realizare, o reuşită
Imagine 6

a)încredere
b)dominare teritorială
c)acceptare
d)apărare
Imagine 7

a)acceptare
b)evaluarea unei situaţii
c)evaluarea unei lucrări
d)plictiseală
Imagine 8

a)acceptare
b)o realizare, o reuşită
c)acceptare
d)încredere
 Test 4
Redactaţi un text de 10-20 rânduri din care
să rezulte elementele comunicării.
Lucraţi pe grupe şi comentaţi.
Teste
1. Informatia si comunicarea sunt semnele puterii lumii de azi.
Redacteaza un eseu de 15-25 de randuri, pri care sa argumentezi
afirmatia de mai sus.
2. Intre fenomenul migrationist si comunicare exista o
interrelationare evidenta. Identifica 3 bariere de comunicare si
argumenteaza-le in 3 paragrafe de cate 5-7 randuri fiecare.
3. Vorbești intr-un grup de prieteni. Ce forme ale comunicării non-
verbale vei utiliza pentru a-ti susține argumentele. Redactează un
text de 20 -25 de rânduri.
4. Natura vs. Cultura e o distincție operanta in toate domeniile vieții.
Identifica 3 situații in care aceasta operează si descrie-le in 3
paragrafe a cate 9-10 rânduri fiecare.
Lucrare de verificare

1. Indiferent de formele in care se regăsește

sistematizata, comunicarea joaca un rol
important in toate compartimentele vieții umane.
Explica in ce mod comunicarea poate face viața
mai ușoara intr-un text eseistic de 25 -30 de
rânduri.
 Bibliografie
Bibliografie minimala de studiu pentru studenţi

• Dinu, Mihai (2007). Comunicarea. Repere fundamentale.

Bucureşti:Orizonturi.
• Fiske, John (2003). Introducere în ştiinţele comunicării. Iaşi:
Polirom. (pag. 15-19).
• Hoarţă, Cărăuşu, Luminiţa. (2004) Pragmalingvistica, Iaşi: Cermi.
(pag. 145-147).
• Mc Quail, Denis.(199). Comunicarea, Iaşi:Institutului European.
• Pease, Allan, (1981). Limbajul trupului. Bucureşti: Polimark.
• Rus, Flaviu, Călin. (2002) Introducere în ştiinţa comunicării şi a
relaţiilor publice. Iaşi:Institutul European (pag. 17-39).
• Sfez, Lucien (2002). Comunicare. Iaşi: Institutul European.