C1

Introducere

Comerțul international= notiune completă care care e definita in 2 moduri:

1. Stricto sensu = cuprinde totaliattea operatiunilor de import si export cu marfuri lucrari si

servicii care se desfasoara intre pers fizice sau juridice subiecte ale dreptului comertului
international de nationaliatte romana, pe de o parte cu parteneri de nationalitate straina de
cealalta parte sau cu bunuri care se afla in transit international. Din aceasta definitie sumara
retinem ca:
a. Comertul international inseamna operatiuni import export si tranzit
b. Marfuri, lucrari, servicii. Lucraruile, cum ar fi in contr internat de antrepriza, sau
serviciile merg dupa acelelasi reguli ca cele privind marfurile. Criteriile care definesc
comertului international sunt 2:
 elementul de comercialitate (ci se desfasoara intre profesionisti comercianti care
indeplinesc calitatea de comercianti);
 internationalitatea = este caracteristica dominanta. Se definesti prin 2 aspecte:
subiectiv (internationaliatte = pers fiz sau juridice care isi au sediile/ domiciliul
profesional/ fondul de comert in state diferite) si obiectiv ( marfa/ bunul la modul
general care face ob raportului juridic de comerț se află în transit internațional
adică, respectivul bun, in drumul sau de la o parte la cealalta ( vanzator-
cumparator) trec cel puțin o froctieră).
Criteriile sunt alternative. Poate fi un raport de comert international atunci
cand isi au sediile in state diferite chiar daca bunul nu este in transit sau cand este
incgeiat intre 2 comercianti de nationaliatte ro dar trece o frontiere in drumul sau
de la o parte la cealalta.

Comertul international, aceasta definitie este corespozatoare sensului clasic al noțiunii de

comerț.

2. Lato sensu = cooperare econimică internatională = comertul international include si

operatiunile de cooperare economica inetrnationala (= un ansamblu de relatii de conlucrare
intre 2 sau mai multi comercianti din state diferite care nu implică in mod necesar o operatie
cu marca, ci cooperarea presupune punerea in comun de catre participanti a unor valori
cpumune, a unor raporturi in vederea realizarii unui scop comun care este conceput a fi
aducator de profit). Profitul este ratiunea de a fi a comertiantului.
Cooperarea imbraca forme diverse, unele din ele exclusiv contractuale, altele si cu o latura
institutionala, de pilda contractele de cooperare in explorarea si eploatarea de resurse minerale. Este
o forma de cooperarea eco internationala. Cooperarea in domeniul productiei, in domeniul desfacerii
mărfii, in domeniul stiintific si tehnologic, sunt forme de cooperare care nu impla neaparat un
transfer de marfa peste frontierea in sensul clasic al cuvantului, dar presupune o cooperare
aducatoare de profit.

Crearea unei societati cu participare straina sunt principalele subiecte ale comertului
international. Contr de societatte at cand este creat intre comerciante din state diferite si are ca scop
realizarea unei activitati eco este o forma de cooperare internationala.
 Dpdv juridic, atat comertul in sensul lui clasic, cat si comertul in sensul de cooperarea se
exoprima prin contractele comerciale internationale. In accepiunea clasicia, restransa, contr este de
vanzare internationala de marfuri. Dar apar si alte contr internationale conexe, cum ar fi cont de
inetrmediere, contr de transport international de marfa, de asigurare a marfii in trafic international
(asigurarea CARGO), operatiunile financiar bancare si de garantii care insotesc operatiunile de
comert international, creditele interntaionale. Contr international de atrepriza care are ca ob lucrari si
servicii si cu care ne-am intalnit extrem de des acum, pentru ca auca ob construirea de aeroporturi, de
cai ferate.

Cooperarea se exprima prin contr de cooperare eco internationala. Ele imbraca de la forma
contr de societate.

Caracteristice politicii romanesti in domeniul CI

Principiul libertății comețului internațional

Principiul fundamental care guverneaza in momentul de fata(adica dupa 1990) DCI este
principiul libertății comețului internațional. El este antagonist cu principiul care a guvernat Ro in
perioada comunita (princiupiul monopolului de stat. Monopolul constra ca intreprinderile de comert
exterior(întreprinderi de stat) aveau monopolul. A fost unul dintre principiile de esenta totalitara
care a fost spulberat in 1990. Chiar din primăvara anului 1990 s-au adoptat 2 acte care au pus bazele
principiului libertatii comerțului internațional : Decretul lege 54/1990 privind desfășurarea si
organizarea unor activități economice pe baza liberei inițiative si Decretul-lege 96 /1990 privind
unele masuri pentru atragerii investiție de capital străin in România. Aceste acte au fost inlocuite cu
actuala lege a societăților.

Moment esential  momentul aderării la UE  prin tratatul de aderare, Ro s-a angajat să

respecte cele 3 principii fundamentale  libera circulatie a pers/ serviciilor

Principiul lib comertului international  international tinand cont de cele 2 laturi ale sale:

a. din interior spre exterior  dreptul recunoscut de lege comerciantilor de nationalitate

româna, profesioniști pers f/j de a desfasura in mod liber operațiuni cu parteneri din
străinătate.
b. Din exterior in interior  dreptul recunoscut de legea ro sub straine ale subiectelor de dr intr
de a desfasura activitati pe teri ro. Formele de participare sunt forme exclusiv contractuale
dar sunt si forme institutionalizate cum ar fi constituirea de catre comercianti straini de filiale/
sucursale/ reprezentante pe teritoriul tarii.
Acest principiu nu este absolut. Limitări:

- Regimul investițiilor straine in România

- Problema supravegherii operatiunilor de CI prin instituțiile statului. Anumite
operatiuni de import/ export se desfasoara pe baza de avize eliberate de catre
agentii din România specializate pentru desfășurarea unei activități care implica
o marfa ce tranzitează teritoriul (activitati de import si export)
Regimul general al comerțului în cadrul UE
 Ro a trasnferat catre UE anumite atributii.

a. Relațiile comerciale intre statele membre UE

In relațiile dintre tarile membre UE este principiul libertății comerțului.
Acest principiu este in art 26 TFUE  piata interna cuprinde un spatiu fara frontiere interne
in care libera circulatie a marfurilor/ serviciilor/pers/ capitaluluor este in conformitate cu dispozițiile
tratatelor.

- Libera circulatie a marfurilor  art. 28 + 30 TFUE UE este o uniune vamală in

care obstacolele de natura tarifara/ netarifara in calea comertului intre comercinantii
din statele membre au fost eliminate. Asadar intre statele memebrr sunt interzise
aplicarea de tarife vamale la import sau export, orice tarife cu caracter echivalent si
de asemenea orice masuri de contingentare (adica orice masura de limitare
cantitativa) Art 34 + 35 TFUE .
- Libera circulatie a pers si serviciilor art. 49  se interzice orice discriminare intre
comerciantii din statele membre pe motiv de cetatenie sau nationaliatte. Sunt interzise
restrictiile privind libertatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe
teritoriul unui alt stat membru. Iar in categoria de resortisanti se menționează in mod
explicit comercianții.
- Libera circulație a capitalulor si a preturilor  art 63  sunt interzice orice restrictii
privind circulația capitalului sau plăților intre statele membre. In ceea ce priveste
plătile, in momentul de fata exista diferente, imtre cele 19 state ce au moneda euro si
restul. Euro – Maastricht 1992 – 1999 moneda de cont – 2002 devine moneda de
plata. Moneda euro este administrata de BCE. Aceasta libertate isi gaeste aplicare in
statele care au adoptat euro. UE devine o uniune monetara.
b. Relatiile internationale intre UE si stattele membre pe de o parte si statele terte pe ceallata
parte
Art 47 TUE  UE este o persoana juridica distincta de statele membre  UE are capacitate
juridica de a stabili relatii contractule directe cu statele membre si si in acesta postura UE a preluat si
continua sa preia atribuțiile statelor in ceea ce priveste CI. Care sunt principiile/parghiile comertului
dintre UE si statele terte?

Sunt cateva instrumente de bază ale politicii comerciale comune ale UE cu statele terte :

1. Regulile vamale comune  UE este o uniune vamală care aduptă un tarif vamal coum in
relațiile cu statele texte  art. 38 TFUE . pilonii juridici ai politicii vamale comune sunt
exprimati in 3 reglementari:
a. Regulamentul UE 952/2013 al Parlamntului European si Consiliului (adica Codul vamal
al UE) ;
b. Tariful integrat al comunitățiilor europene  TARIC care face parte dintr-un regulament
din 1987 modificat in 2013  nomenclatura vamala si statistica si tariful vamal comun.
c. Convenția internațională privind sistemul armonizat de denumire si codificare a
mărfurilor  Bruxelles 1983 sub egida Consiliului de Cooperare Vamala (ONG) iar UE
l-a adoptat in 1987. România a aderat la el in 1996 prin Legea 98/1996.
 2. Regimul comun al importurilor si exporturilor  2 regulamnte:
a. R 478/2015  se referă la regimul comun aplicabil importurilor
b. R479/2015 regimul comun aplicabil exporturilor.
3. Participarea UE la organizatia mondiala a comertului care a înlocuit Acordul general pt
Tariful de comert dat. UE a aderat la aceasta organizatie in 1994 si participala toate acțiunile
acesteia ca subiect de drept distinct.
4. Incheierea de acorduri comerciale cu state terțe  UE a incheiat acorduri comerciale cu
multe state si aceste acord se impart in:
a. Acordul privind spatiul economic european  a fost semnat la Porto in 1992 si prevede
libera circulatie a marfurilor etc intre UE si statele din spatiul economic european care s-
au imputinat (Islanda, Norvegia, Lichesteint). Anglia va adopta un regim ca Norvegia
daca se produce Brexit? Elvetia, care nu face parte din spatiul economic european, cu ea
UE are un acord de liber schimb din 1992. Acest acord a fost modificat de mai multe ori
si a suferit mai multe crize. Este el inca in fuctiune.
b. Acordurile pe care UE le-a incheiat cu statele din proximitate  acorduri de asociere cu
o puternica compotenenta comerciala cu Munte-Negru, Bosnie Hertegovina, Serbia,
Ucraina, Georgia, Republica Moldova
c. Acordurile de parteneriat si cooperare  incheiate de UE cu state de pe alte continente
pe filiela a fostelor relatii coloniale  cu state din Africa, zona Caraibelor si din Pacific,
Indonezia, Republica Coreea, Mongolia, Irak, Filipine etc.
d. Acordurile comerciale si de liber schimb(foarte importante) exista aceste acorduri cu
anumite state  Columbia, Africa de Sud, Coreea, Peru, Canada- CECA din 2016
(functioneaza acum. Unul din marile succese ale UE).
Relatiile cu SUA  TTIT  intr-o sincopa acum. Se negociază in continuare. Daca se va
crea va crea cea maj mar3 mare zona de schimb liber de le glob.

Regimul general al exporturilor si importurilor din Ro . Autorizatii de import/ export.

In mod exceptional se aplica un sistem de control si supraveghere in functie de natura si

implicatiile pe care marfa le poate avea. Regula estw cea a CI liber. Ori de cate ori nu exista o
reglementare speciala, comerțul este liber.

Controlul se realizeaza in multiple moduri: Prin parghii financiare  Regimul valutar  este in
competenta BNR.

Parghiile prin care acest lucru se realizeaza il reprezeinta autorizatiile de import/ export.

Notiune  autorizatie = notiune generică. Imbraca diferite forme:

- Licente
- Avize
- Certificatelor
- Permiselor
Au ca scop comun = controlarea + supravegherea. Ideea e ca trebuie obținut ceva pentru ca
marfa sa treacă frontiera.

Este competent sa emita autorizatii:

 - Ministerul care se ocupa cu comertul  are o parte de competenta mai ales in ceea ce
priv licentele.
- Exista de asemenea si o agentie de control al exporturilor in cadrul MAE care are
drepturi sa emita autorizatii pentru o larga categorie de produse supuse controlului
- Agentiile speciale din domeniile respective  sunt diferite agentii de stat care au
competenta din domeniile respective sa emita autorizatiile.
Ministerul Comerțului (denumire generica) = MAE + Min. Pt comerț + agentii guvernamentale
specifice

Marfurile care fac obiectul supravegherii + controlului sunt marfuri sensibile intra:

- Armele , munitiile, materiale explozive

- Produsele cu dublă utilizare : civila + miilitara
- Produse de origine animala, plantele, produsele conexe
- Substantele stupefiante si psihotrofe
- Produse medicale + farmateutice
- Substante periculoase mentru mediu : deseuri  reglementare propriu (deseuri care
pot face obiectul importului/ exportului prin supraveghere, dar unele deseuri sunt
excluse)
- Bunuri din patrimoniul cultural national
- Tutunul
- Organisemele modficate genetic
- Metale si pietre pretioase (unele, nu toate).
Este vorba de marfuri punctuale care urmeaza acest regim.

Ca regim juridic, autorizatiile sunt acte administartive cu caracter indivudual care

prin ipoteza, prin definitie sunt limitate sub 3 aspecte:

1. Temporal  se emit de regula pe 1 an calendaristic sau pe o perioada determinata care se

mentioneaza in continutul ei.
2. Spatial  pentru o anumita tara sau cel mult un grup de tari invecinate cumva
3. Material  se emit pentru o marfa sau cel mutl pentru un grup de marfuri inrudite.
Marfa este intotdeuna individualizata prin codul tarifar comun al UE si prin sistemul
armonizat de denumire si codificare a marfurilor (vezi mai sus ).

Scopul autorizatiilor  multiplu:

a. Ocrotirea echilibrului pietei intern, mai bine sous evitarea dezechilibrelor pe piata interna. In
autorizatii se pot stabili restrictii cantitative contingentare. Intra o anumita cantitate, iese o
anumita cantitate.
b. Securitatea generala
c. Protectia mediului
d. Conservarea resuerselor naturale
e. Evitarea dezechilibrului balantei de plăți
f. Ocrotirea patrimoniului cultural.
 Ce se intampla in ipoteza in care autorizatia este respinsa. Refuzul da nastere la un litigiu.
Cant autoritatea pb poate refuza eliberrea autorizatiei?

a. Cand solicitatntul nu indeplineste conditiile legale pentru a efectua activitati comerciale in

general nu are calitate de comerciant sau nu indeplineste conditiile de transmitere a acelui
produs
b. Cand sunt supuse unor contingentate la nivelul UE
c. Marfa este supusa controlului in Ro sau in tara de provenienta si conditiile nu sunt
indeplinitee
d. Marfa este interzisa la import/ export. Au fost motive obiective
e. Motive subiective care tin de piata interna si de pers solicitantului.
Cai de atac : Legea 445/2004 solicitantul tb sa faca o plangere prealabila la autoritatea
care a refuzat emiterea in termen de 30 de zile de la primirea refuzului. Autoritatea trebuie sa
raspunda in 30 de zile si daca refuza exista calea judiciara  sectia de contencios
administrativ al CA (pt ca este vorba de autorități publice centrale) iar dpdv teritorial este vb
de CA de la domiciliul solicitantului sau sediul autoritatii care a refuzat la alegerea
solicitantului (alternativa).

Instanta de jud este suverana. Ea poate sa oblige autoritatea sa emita autorizatia si poate
obliga autoritatea sa plateasca despagubiri pentru prejudiciile suportate de solicitant, daca
prejudiciile sunt probate.

Regimul autorizatilor de import-export este guvernat si de Conventiile internationale la care

Ro este parte. Ele sunt multiple. Ne referim la una singură  Acord privind procedurile in materia
autorizatiilor de import, incheiat la Geneva in 1979, pe care Ro l-a acceptat in 1980. Acest acord de
la Geneva a stabilit principiile pe care statele trebuie sa le urmeze in reglementarea autorizatiilor de
import.

Principii:

1. Principiul egalității intre solicitantii de autorizatii de import reglementările nu trebuie

sa prevada discriminari in functie de tara din care provin, sau de alte criterii de natura
subiectiva de acest tip.
2. Procedurile tb sa fie astfel reglementate incat sa nu deregleze schimburile economice
internationale (principiul simplificarii procedurilor administrative)
3. Procedurile trebuie sa fie neutre in aplicarea lor si administrate in mod just si eficace
4. Procedurile trebuie publicate cu un termen rezonabil inainte de intrarea lor in vigoare
pentru ca toti comerciantii sa aiba posibilitatea sa le cunoasca.
5. Procedurile trebuie sa fie cat mai simple cu putinta, in sensul ca respectiva competenta
de emitere a autorizatiei trebuit sa revina in principiu unui singur organ administrativ
6. Cererie de autorizatii nu pot fi respinse pentru erori minore in documentatie iar in
cazul in care se prevad penalitati sau alte sanctiuni pecuniare pentru asemenea erori ele
nu trebuie sa depaseasca suma necesara pt a serva ca un simplu avertisment cu exceptia
ipotezei in care este vorba de interntie frauduloasa si eroare grava.
Natura juridica si efecte: autorizatiile sunt acte adm cu caracter individual iar dpdv al DIP
regimul lor juridic este reglementat prin norme de aplicație imediată. Inseamnă că regimul
autorizatiilor se aplica inainte de a afectua rationamentul conflictual asadar indiferent de legea
aplicabila contractului. Daca este vb de o marfa care trece frontiera ro, intregul pachet de
regelmenatari intra in notiunea de norme de aplicatie iemdiata.

Obligatia de a obtine autorizatia apartine de regula partii romane din contr de CI.

Problema naturii juridice a obligației de obtinere a autorizatie (aplicarea regulilor

INCOTERMS)

De regula, obligatia este calificata ca o oblig de mijloace, de diligenta. Partea ro, care se
obliga sa obtina autorizatia este obligata sa dea toate diligentele dpdv formal si mai ales dpdv al
documentației, necesare pentru a obtine autorizatia ( sa depuna la timp cererea, sa dea toata
documentatia). Dava toate acesteau au fost îndeplinite si totusi autoritatea refuza emiterea
autorizatiei, aceasta nu atrage responsabilitatea partii ro. In acest caz, refuzul emiterii autorizatiei
este asimilat unui caz de fortă majoră. Cazul de Fortă majora implica 0 culpa. Nu se pune problema
existentei unei culpe.

Cand obligatia de obtinere a autorizatiei este de rezultat. Natura obligatiei (de mijloace sau de
rezultat) trebuie sa decurga din contarct sau din documentele licitatiei de import.(caietul de sarcini)
Daca obligatia este de rezultta, si rezultatul nu a fost atins, partea ro raspunde independent de culpă.

Regimul investitiilor straine in Romania

Forma de exprimare a principiului libertatii comertului. Latura dintre interior in exterior investiile
straine in Ro.

Regimul acestor investitii a fost reglementant printr-o succesiune de acte normative:

- Decretul 96/1990  a fost inlocuit prin L 35/1991 privind regimul investițiilor

străine care a fost mult mai limoede si mai permisiva si care de fapt a pus baza
investiilor straine in tara. Aceasta a fost abrogata prin OG 31/199  a fost abrogata
prin OUG 92/1997 care este in vigoare privind simularea investitiilor directe.
Aceasta OUG a fost abrogata prin modificari prin L 241/1998. Cu putine modificari a
ramas in vigoare si astăzi.
De la nivelul anului 1997, deja regimul investitiilor straine s-a bifurcat in 2 mari categorii
starine:

1. Directe
2. De portofoliu au ca principal act normativ L297/2004 privind piața de capital.
Oug 91 stimularea investitiilor directe dr exista si acte normative care vb de investitii de
portofoliu. Este reglementat prin dispozitii de dreptintern, acorduri bilaterale si prin conventii
internationalela care Romania este parte. Reglementari interne: OUG 92/1997 privind stimularea
investitiilor directe aprobata cu modificari prin legea 24/1998 – pentru investitii directe. Investitiile
de portofoliu au ca principal act normativ legea 297/2007 privind piata de capital.

Acordurile internationale sunt principalul izvor al investitiilor straine.

 Acordurile bilaterale: exista o situatie evolutiva. Inainte de intrarea Romaniei in UE aveam

peste 60 tratate bilaterale de promovare si protejare a investitiilor cu diferite state. Romania a
avut asemenea acorduri cu toate statele membre acum. Dupa aderaraea la UE in conditiile
unei piete comune, chestiunea s-a pus la nivel european si dupa intrarea in vigoare a
tratatatului de la Lisabona, regimul investitiilor straine a trecut in competenta UE, politica
investitilor straine a trecut in competenta UE art 3 alin 1 din TFUE. Problema care se pune
este : In ce masura acordurile mai sunt in vigoare duoa aderarea tarilor respective la UE?

CJUE a UE printr-o hotarare din 2018 s-a pronuntat intr-un litigiu intre Republica Slovaca vs
ACHMEA. Art 267 TFUE. Problemade drept: daca prevederea din Tratatul bilateral
deinvestitii incheiat in 1991 intre Regatul Tarilor de Jos si Republica Cehoslovacia mai
produce efecte dupa ce ambele tari au devenit membre ale UE. Era vorba despre problema
daca prin prevederea din acest tratat bilateral privind solutionarea litigiilor daca se poate
apela laarbitraj in solutionarea litigiului intre un stat si o societate dintr-un alt stat membru
UE. CJUE: raspuns negativ. Tratele nu sunt concordante cu art. 267 si art 344 TFUE.
Ca urmare a deciziei, recent,la 15.01.2019 statele membre UE au adoptat o decizie politicain
care s-au angajat sa scoata din vigoare in timp tratatele privind promovarea si protejarea
investitiilor reciproce incheiate intre ele. 6 state au optat pentru scoaterea din vigoare a
tratatelor, nu si a Cartei Energiei. Celelalte doreau scoaterea din vigoarea ambelor.
Cea mai recenta problema – 24.10.2019 : comisia europeana a emis un comunicat prin care
statele membre au cazut de acord sa semneze un acors de incetare a tuturor tratatelor dintre
ele.

In ceea ce priveste Romania, solutia pe care am adoptat-o este mai radicala, legea 18/2017:
Romania a declarat ca fiind iesite din vigoare in bloc toate acordurile incheiate cu celelalte state
membre ale UE.

Problema cu statele terte: in relatie cu ele, UE a preluat atributul de suveranitate alstatelor

membre si tratatele privind investitiile cu statele terte au devenit un atribut al UE dupa tratatul de la
Lisabona. Masuri tranzitorii: Regulamentul CE 1219/2012 al Parlamentului si al Consiliului de
stabilire a unor dispozitii tranzitorii pentru acordurile bilaterale de investitii incheiate intre statele
membre si statele terte. Prin acest regulament s-a prevazut transferarea atributiei catre UE, iar ca
situatie tranzitorie s-a prevazut ca acolo unde UE a incheiat un tratat bilateral cu un stat tert direct,
eventualul acord intre statele membre si acel stat tert iese automat din vigoare. Daca inca exista un
acord bilateral intre un stat membru si un stat tert fara ca UE sa fi incheiat ea insasi un acord, tratatul
e in vigoare pana va fi preluat de UE.

Problema preluarii de catre UE nu e simpla,pentruca tratatele bilaterale au clauze de

jurisdictie, de arbitraj. S-a incheiat si un alt regulament al UE: 912/2014 al PE si al Consiliului de
instituire a unui cadru pentru gestionarea raspunderii financiare legate de instantele de solutionare a
litigiilor intre investitori si stat. In acest regulament 912/2014 s-a stabilit in esenta ca UE isi asuma
raspunderea financiara in cazul in care cade in pretentii ca urmare a faptului ca o instanta de
judecata sau de arbitraj a considerat ca investitorului strain nu i s-a acordat un tratament corect,
egal de catre o institutie a UE. UE raspunde pentru faptele institutiilor sale. Daca insa litigiul
estepierdut ca urmare a incalcarii stabilite de catre instanta a regimului investitiilor de catre o
autoritate a unui stat membru anume, va raspunde acel stat membru. Prin exceptie, nu v-a raspunde
acel stat membru in cazul in care UE insasi a impus statului membru o anumita atitudine vizavi de
investitorul strain. Aceasta situatieeste intr-un arbitraj international desfasurat la centru international
ICSID.In cazul NICULA.Statul obligat la despagubiri pentru incalcarea tratatului bilateral dintre
Romania si Suedia, persoanele au invocat cetatenia suedeza.Aceasta pretinsa incalcare a fost in urma
unei masuri impusa de UE.

In ceea ce priveste conventiile multilaterale (internationale) : Romania este parte la cateva

conventii esentiale in materia investitiilor straine: tratatul Cartei Energiei, protocolul Cartei Energiei
privind eficienta energetica si aspectele legate de mediu, conventii care au fost incheiate la Lisabona
in 1994 si care au fost ratificate de Romania prin legea 14/1997. Romania este in categoria celor 22
state care au semnat pe 15.01.2019 pentru iesirea din vigoare a acestui tratat si intre satele membre,
dar Tratatul Energiei ramane aplicabilintre Romania si statele terte.

Romania este parte la Conventia de Constituire a Agentiei multilaterale de garantare a

investitiilor, conventia de la Seul din 1985 pe care Romania a ratificat-o prin legea 43/1992. Aceasta
conventie privind garantarea investitiilor sub egida Bancii Mondiale stabileste un regim de garantare
a investitiilor straine atat privind investitiile straine in Romania cat si investitiile romane in
strainatate.

Romania este parte la conventia pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si
persoane ale altor state, Conventia incheiata la Washington ratificata de Romania in 1975 – principal
obiect: organizarea si functionarea centrului international ICSID, care este o institutie permanenta
autonoma care are ca obiect solutionarea litigiilor numite mixte sau semi international: sunt litigiile
intre entitati statale (judete, orase, comune) si investitori straini pe de alta parte, este o conventie de
arbitraj international. Acest centru a solutionat si litigii privind Romania.

Notiuni de baza

Investitie straina: este diferita in functie de tipul invesitiei. Investitiile straine sunt directe si de
portofoliu.

I. Investitiile strainedirecte sunt definite in mai multe acte normative: OUG 92/1997 – se
refera la stimularea investitiilor directe, defineste investitia directa: participarea
investitorului strain la activitati economice in tara in 3 forme:
a) participarea la constituirea sau la extinderea unei societati de nationalitate romana
b) prin dobandirea de actiuni sau parti sociale la o societate de nationalitate romana
c) prin infiintarea sau extinderea in tara a unei sucursale si a unei filiale de catre investitorul
strain
 Regulamentul BNR nr.4 /2005 privind regimul valutar. Regulamentul prevede ca ceea ce
defineste o investitie directa este aceea ca in urma acestei investitii se creeaza o legatura economica
durabila intre investitor si societatea romaneasca la care participa. Legatura economica durabila este
definita prin ideea ca se creeazao legatura economica durabila dpdv al BNR in cazul in care
investitorul investestecel putin 10% din capitalul social al acelei societati sau atunci cand elparticipa
in mod efectiv la conducerea, administrarea si controlul societatii din tara.

Investitia straina directa are 2 subforme:

 Investitie straina directa in forma societara.

Investitia straina directa in forma societara este cea mai des intalnita si cea din limbajul
comun si ceea ce o particularizeaza este ca in urma investitiei straine, se incheie nu numai un
contract, dar are si o latura institutionala pentru ca se creeaza o persoana juridica, o entitate cu sediul
in tara, o entitate institutionala in tara. La asta se refera si OUG 92/1997. O SC are esentialmente o
latura contractuala, dar si o latura institutionala. Statutul exprima latura institutionala.

 Investitie straina directa in forma exclusiv contractuala.

Sunt reglementate in acte normative. Fiecare act normativ reglementand forma de realizare a
acelei investitii straine. Cu titlu exemplificativ, legea 84/1992 privind regimul zonelor libere care
reglementeaza regimul acestor zone care beneficiaza de extrateritorialitate dpdv vamal, legea
238/2004 – legea petrolului care reglementeaza regimul juridic alconcesiunilor petroliere.In general
aceste investitii sunt in domeniulexploatarii resurselor naturala. Legea 85/ legea minelor care
regementeaza regimulconcesiunilor miniere. Legea 123/2012 – legea energiei electrice si a gazelor
natural – regimul concesiunilor in acest domeniu (Enel, Engie – acestea sunt forme de investitii in
tara si au forma exclusive contractuala). Legea 100/2016 privind concesiunile de lucrari si
concesiunile de servicii.Legea 233/2016 privind parteneriatul public - privat (autostrazi).

II. Investitia straina de portofoliu

Investitia de portofoliu este definita in OUG 92/1997 ca fiind acea investitie care consta in
dobandirea decatre investitorul strain de valori mobiliare pe pietele de capital organizate si
reglementate care nu implica participarea directa a investitorului strain la conducerea, administrarea
si controlul acelei societati. Per a contrario fata de ceea ce Regulamentul BNR a definit, investitia de
portofoliu nu genereazao legatura economica durabilacu acea societate. Investitia de portofoliu esteo
investitie speculativa, o investitie care consta in cumparare in regimul burselor de valori, actiuni,
obligatiuni sau alte titluri de valoare emise de stat sau de diferite societati comerciale cu scopul de a
le revinde pentru o anumita perioada de timp cu obtinerea unui profit. Este relatia pe care
ecobomistii o numesc BMB1.

Investitia de portofoliu este strict supravegheata, pentru ca ea poate avea efecte majore
asupra actionarilor daca lucrurile scapa de sub control. E vorba de actiuni, e vorba de participarea
masei, principalul act este legea 297/2004 privind piata de capital dar exista reglementari privind
reglementarea principalelor forme de investitii de portofoliu: OG 66/1997 – regimul investitiei
straine in Romania realizate prin cumpararea de titluri de stat. In curs e un capitol special –
participarea statului.

Statul roman prin Ministerul finantelor, dar nu numai, Primarii emit titluri de stat care sunt
valori mobiliare pe piata interna care pot fi cumparate de catre rezidenti sau nerezidenti in tara dar si
pe piata internationala. Cand sunt lansate pe piata internationala, esteun imprumut pe care statul
roman il cere din piata pe o perioada relativ scurta de timp, iar dobanda pe care trebuie sa o plateasca
la acest imprumut este principalul rating de tara, sunt state la care se cumpara titluri de valoare cu
dobanda 0, prin acest simplu fapt imi permite plasarea banului intr-o siguranta, exprima gradul de
credibiliatte pe care statul il are pe piata respectiva.

Investitor strain

OUG 92/1997 nu da o definite a notiunii de investitor strain,ci trimite la reglementarile BNR.

BNR in Regulamentul 4 din 2005 prevede ca investitor strain este o persoana fizica sau juridica
nerezidenta. Iar definirea notiunii de nerezidentestein cazul PF legata de elementul de extraneitate
domiciliul. O persoana fizica nerezidenta – o pers care are domiciliul in strainatate, iar o pj
nerezidenta – o pj care are sediul in straintate. Elementul de extraneitate este domiciliul pentru PF,
respectiv sediul pentru PJ.

Notiuneade investitor strain se regaseste si in alte acte normative: OUG 85/2008privind

stimularea investitiilor si o definitie pentru scop fiscal: in legea 227/2015 in art 7 pct 27 pentru PF si
pct 31 pentru PJ.

Principiile care guverneaza investitiile straine in tara

1. Principiul libertatii formelor si modalitatilor de investire in tara. 2 subnotiuni:

a) Principiul libertatii formelor. Libertatea formelor inseamna ca un investitor strain poate
alege pentru organizarea investitiilor sale din tara in orice forma societara prevazuta de
Legea 31/1990 privind societatile comerciale (SA, SRL etc). Investitia straina poate
imbraca forma: LIDL – este o societate in comandita. Societati de capital, pe actiuni sau
incomandita pe actiuni. Poate imbraca si forma asociatiei in participatie prevazuta de art
1949-1954 Codul Civil. –nu genereaza o persoana juridica distincta de membrii acelei
asociatii.

b) Principiul libertatii modalitatilor de investire in tara. Care sunt principalele forme de

aporturi? De cate feluri sunt aporturile investitorilor straini la investitia din Romania?
i. Cel mai frecvent este aportul in numerar. Poate fi un aport in numerar valuta care
este clasic, nu ridicaprobleme diferite, valuta inseamna o moneda liber
convertibila. Exista si posibilitatea investitorului strain de a investi in lei, pentru
ca investitorii straini au mai multe posibilitati de a dobandi lei in tara inclusiv prin
dividende obtinute in urma altor investitii in Romania, prin preturi, tarife obtinute.
Leul a devenit din septembrie 1996 o valuta liber convertibila, ea poate fi
procurata pe pietele straine ca orice alta valuta.
 ii. Aportul in bunuri corporale. Aportul in mobile: masini, utilaje, echipamente,
instalatii: se aplica regimul national pentru aceste aporturi. Exista posibilitatea
unor aporturi in imobile, iar dintre imobile, terenurile ridica o problema deosebita.

iii. Aportul in drepturi, adica in bunuri incorporale: dr de proprietate intelectuale,

brevete, licente, know how,marci de fabrica, desene, modele industriale, drepturi
de autor, tot ceea ce face obiectul dreptului proprietatii intelectuale. Este posibil si
aportul in drepturi de creanta lasocietatile la care acest aport este permis de lege.

iv. Investitorul strain poate varsa in tara aporturi in orice drepturi sau valori
economice, altele decat celementionate pentru ca notiunea de aport este nelimitata.
Investitorul strain poate investi de exemplu, in management, in metode si
cunostinte de organizare si conducere, aportul poate constitui in piete de
desfacere, intr-o anumita clientela, in informatii de marketing de public relation,
in retele de aprovizionare si desfacere, tot ce e evaluabil in bani si in comert cam
totul e evaluabil in bani, poate constitui aport si numelecomercial. Simplul fapt ca
eu permit ca in denumirea produsului sau a societatii pe care o constitui in tara sa
o numesc Renault, Ford poate fi un aport la stabilirea capitalului social. Ceea ce in
civilconstituie de obicei drepturi nepatrimoniale, in comert este evaluabil in bani
si poate constitui aport lao societate. Se pot stabili ca aport obligatii de a nu face: a
nu face concurenta produselor romanesti pe piata x in care eu am in mod
traditional o participare majora, un monopol. Toate acestea pot constitui elemente
cuantificabile care sa fie adus ca aport.

2. Principiulliberului acces al investitorilor straini intoate domeniile economice din tara. Oug
92/1997 investitorii straini pot investi in Romania in orice domeniu alactivitatii economice,
agricultura, explorare si exploatare resursenaturale, transporturi, infrastructura, constructii
civile si industriale, turism, servicii bancare, cercetare etc. Ceea ce estede la sine de inteles
este ca exista libertate in materia societatilor de asigurari. In anumite state exista anumite
restrictii. In ceeace ne priveste nu exista restrictii de acces. Exista reglementari speciale ce tin
de capitalul care este varsat, forma de organizere a societatii, supravegherea de catre BNR,
reglementari care sunt pentru toata lumea, inclusiv pentru investitorii romani, deci nu vorbim
de restrictii.
3. Principiul egalitatii de tratament sau principiul nediscriminarii
a) Principiul egalitatii de tratament intre investitorii romani si cei straini
Nu a existat de la inceput. Dupa 1989 s-a adoptat primul pachet de acte normative. Apoi
legea 35/1991 care acorda mai multe facilitati strainilor decat investitorilor romani.
Timpurile asta au impus in acel moment. Dupa 1997 s-a instituit principiul egalitatii de
tratament intre investitorii romani si cei straini.
b) Principiul egalitatii de tratament privind investitorii straini intre ei. Nu se discrimineaza in
functie de tara sau de alte criterii, dar exista exceptii bazate pe principiul legii mai
favorabile. In cazul in care e vorba de investitori cu care exista incheiate acorduri
bilaterale specifice. Investitorii din celealte state ale tarilor membre nu se numesc straini.
Dupa aderarea laUE “straini” sunt cei din statele terte. Exista posibilitatea ca Romaniasa
 incheie cu SUA,Turcia tratate de comert, acorduri comercialein care se poate acorda un
anumit regim.

Garantii de care beneficiaza investitorii straini

2 garantii majore.

 Garantia impotriva indisponibilizarii investitiei

Temeiul juridic al garantiei impotriva indisponibilizarii investitiei depaseste comertul

international, gasim principiul acesta in Constitutie in art 44 alin. 3: nimeni nu poate fi expropriat
decat pentru o cauzade utilitate publica cu dreapta si prealabila despagubire. Si art 44 alin 6: modul
de stabilirea despagubirilor in cazul indisponibilizarii pentru cauzade utilitate publica. CR are si un
articol 44 alin 4 care reglementeaza in mod explicit interdictia nationalizarii, a fost introdus la
reviziuire ei in 2003. Nationalizarea a fost o loviturapentru investitorii straini in anii 50’.

OUG 92/1997 carein art 4 prevede ca investitiile straine in Romania nu pot fi nationalizate,
expropriate sau supuse altor masuri cu efect echivalent decat atunci cand sunt necesare pentru o
cauza de utilitate publica, iar masura trebuie sa fie nediscriminatorie, sa se efectueze in conformitate
cu prevederile exprese ale legii si cu plata unei depsagubiri prealabile, adecvate si efective. Legea
privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica este singura situatie in care investitia straina
poate fi indisponibilizata in Romania. Coroborarea OUG 92/1997 si legea 33/1994.

Conditiile ce trebuie indeplinite pentru indisponibilizare

a) Despagubirea trebuie sa fie echivalenta cu valoarea justa de piata a investitiei expropriate.

b) Despagubire trebuie sa fie prealabila, adica sa fie platita inainte ca indisponibilizarea sa isi
produca efectele efectiv
c) Indisponibilizarea trebuie sa fie adecvata, adica modalitateaei de plata sa fie potrivita cu
natura si cu valoarea de piata a investitiei
d) Sa fie efectiva, sa constea in moneda liber convertibila sau in echivalent bunuri potrivit
acordului partilor sau unei hotarari judecatoresti sau arbitrale.
e) Valoric, despagubirea, de principiu, se stabileste prin acordul partilor. Cand partile nu
seinteleg, se merge la o autoritate judecatoreasca sau la un tribunal arbitral care poate fi
international inclusiv centrul de la Washington ICSID sau arbitraj intern cum ar fi cel al
Curtii de Arbitraj International dpl Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

 Garantia stabilitatii regimului juridic al investitiei straine in tara.

Principiul estetempus regit actum. Regimuljuridic aplicabilinvestitiilor straine in tara potrivit

legii in vigoare in momentul in care investitia este efectuata. Acel regim juridic trebuiesa ramana
aplicabil chiar daca legea se schimba in timpul desfasurarii investitiei. Problema s-a pus serios intr-o
anumita perioada de timp cand se acordau facilitati vamale lungi.Au fost investitii straine cum a fost
Renault – facilitati fiscale lungi pe ani de zile. Indifrent ca maine se modifica legea, acel investitor va
beneficia in continuare de acea facilitate. O exceptie de laacest principiu este legea mai favorabila,
cand insa legea se schimba mai favoare pentru investitorul strain decat regimulacordat cand a facut
investitia i se va aplica imediat si lui.

Drepturile specifice investitorilor straini in tara

1. Dreptul la asistenta privind parcurgerea formalitatilor administrative pentru

constituirea si functionarea investitiei
Dupa 1990, au existat in tara diferite institutii, agentii guvernamentale care au avut aceasta
competenta: sa asigure asistenta investitorilor straini privind organizarea si functionarea investitiei
lor. In mom de fata esteun departament pentru investitii straine in cadrul aparatului de lucru al
Guvernului care are in competentaaceasta activitate. Ceea ce este important de stiut esteca Romania
este afiliata la o asociatie mondiala a agentiilor de promovare a investitiilor cu sediul la GENEVA.
Romania este afiliata din 2004. HG 65/2004

2. Dreptul la conversia in valuta silaliberul transfer in strainatate al profiturilor de

care beneficiaza in tara in urma exploatarii investitiei
Oug 92/1997 enumera ce categorii de venituri sunt liber convertibile si liber transferabile in
tara de origine: dividendele sau alte beneficii, veniturile pe care le obtine de la o asociatie in
participatie, venituri obtinute din vanzarea actiunilor sau partilorsociale, venituri obtinute din
lichidarea investitiei,venituriobtinute din despagubiri ca urmare aindisponibilizarii investitiei, alte
venituri dobandite in mod legal in tara. Textul adauga: dupa plata impozitelor si taxelor prevazute de
legea romana.

3. Dreptul de proprietate asupra bunurilor

In ceea ce priveste mobilele, bunurilemobile pot fi obtinute de investitori straini in mod
nerestrictionat pe regimul national. In aceleasi conditii in care pot fi dobandite de un investitor
roman. O problemaprivind imobilele: in ceea ce priveste terenurile in tara. Problema implica mai
multe aspecte.

C3

Exista o evolutie legislativa importanta. Constitutia din 1991 prevedea ca cetatenii straini si
apatrizii nu pot dobandi dr de proprietate asupra terenurilor. Cu ocazia revizuirii, s-a schimbat pozitia
legiuitorului (pot dobandi dr de proprietate asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din
aderarea Romaniei la UE si a altor tratate internationale(...) precum si prin mostenire legala.). De la
incapacitatea de folosinta prevazuta in 1991, noul text a prevazut capacitatea de folosinta de a
dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor.Aceasta capacitate de folosinta este conditionala. In
primul rand, in privinta modului de dobandire: prin acte juridice (mortis causa si inter vivos) si
mostenire legala.Mostenire legala: nicio conditie speciala.

Acte juridice: 3 conditii esentiale

 sa fi fost obtinuta in temeiul unei conventii la care Romania este parte
 reciprocitate:m de 3 feluri:
 legislativa - norme juridice corelate
  diplomatica - prevazuta printr o conventie internationala
 de fapt - rezulta din practica autoritatilor competente
 sa fie prevazut prin lege organica - legea 312/2005

Legea 312/2005: a configurat sfera ei de aplicare: ratione personae (se aplica si persoanelor
juridice, si persoanelor fizice); ratione materiae (nu se refera la dobandirea drepturilor reale altele
decat dreptul de proprietate asupra terenurilor). A intrat in vigoare la 1 ian 2007 si a prevazut un
regim tranzitoriu. Facea distinctie intre cetatenii si persoanele juridice din statele membre UE si cei
din statele terte.
 State membre: dispozitie generala (se aplica regimul national) si 2 situatii speciale (un
moratoriu de 5 ani care se referea la interdictia de a cumpara in tara terenuri avand ca scop
constituirea de resedinte sau sedii secundare-deci de la 1 ian 2012 s-a deschis integral aceasta
posibilitate; unul de 7 ani pentru paduri, terenuri agricole si forestiere - deci de la 1 ian 2014
s-a deschis piata privind aceste terenuri).
 State terte ( numai in conditiile prevazute prin conventii, pe baza de reciprocitate)
In anul 2014, Legea 17/2014: distinctie intre
 State membre UE, SEE, Confederatia elvetica : aceleasi conditii, in principiu, ca pentru
cetatenii romani (conditii din NCC), dar s-a prevazut dr de preemptiune, in ordine: al
coproprietarilor, arendasilor, vecinilor si statului roman. Daca dreptul de preemptiune e
incalcat, sanctiunea este nulitatea relativa ( o pot invoca doar persoanele enumerate).
 State terte: conventii internationale, pe baza de reciprocitate.

4. Dreptul cu privire la efectuarea operatiunilor valutare
In anul 1990, BNR a interzis strainilor efectuarea unor operatiuni valutare/cu lei.
Liberalizarea completa s-a realizat la 1 septembrie 2006 cand nerezidentii au dobandit dr de a
achizitiona instrumente monetare pe piata romaneasca si cand leul a devenit o moneda international
convertibila. Este in vigoare Regulamentul BNR 4/2005 care stabileste conditii pentru toata lumea (si
straini, si romani). Nu mai exista practic aprobari pentru efectuarea tranzactiilor de straini.

5. Dreptul de a angaja personal strain

Legea 35/1991: se pot angaja straini numai in posturi de conducere si de specialitate (nu in
posturi de executie care implicau munca necalificata). Dupa 1997: investitorii straini au dobandit dr
de a angaja personal strain in mod liber, dar in limita unui contingent stabilit prin HG.

6. Dreptul de a-si alege instantele competente privind solutionarea litigiilor referitoare

la investitii
OUG 92/1997: strainii au dreptul sa-si aleaga procedura si instanta competenta sa solutioneze
litigiile referitoare la investitii la care participa; pot alege:
a) O procedura interna de solutionare a litigiilor- Legea contenciosului administrativ
b) O procedura de conciliere sau de arbitraj - ADR
Conciliere = mijloc nejurisdictional de solutionare a litigiilor; hotararea conciliatorului nu e
titlu executoriu;
 Arbitrii au jurisdictio si hotararile lor au putere executorie; se poate apela la un arbitraj
institutionalizat (ex: ECSID, Curtea de Arbitraj International- este un organism de arbitraj national,
contine o lista de arbitri, Curtea Internationala de Arbitraj de pe langa Camera de Comert
internationala de la Paris) sau la un arbitraj ad-hoc (regulamentul de arbitraj al UNCITRAL; acesta
este un organism specializat ONU si are un regulament de arbitraj care permite o mare flexibilitate in
solutionarea litigiilor si este recomandabil pentru litigiile internationale de valori mari).

Facilitati de care beneficiaza investitorii straini in tara

I. Facilitati cu caracter normativ - au fost multe pana la aderarea RO la UE; reglementarile

de dupa 1990 au acordat mai multe facilitati investitorilor straini decat celor RO; din 1997
s-a facut o uniformizare; dupa aderarea la UE, facilitatile au disparut in forma lor clasica
si a ramas o singura facilitate: ajutorul de stat.

Ajutorul de stat: reglementat prin OUG 2008 + regl UE; se pot acorda doar cu acordul Comisiei
Europene pentru ca in conditiile unei piete libere si concurentiale nu iti poti ajuta proprii
comercianti; se acorda pe timp scurt si in mod exceptional. Au ramas totusi in vigoare unele acte
normative care prevad regimuri speciale (legea 84/1992).

II. Facilitati individuale: s-au acordat dupa 1990 unor anumiti investitori (Ex: Coca Cola,
Renault)
Dupa aderarea la UE, nu se mai acorda facilitati individuale

Problema garantarii investitiilor straine prin intermediul Agentiei Multilaterale de garantare a

investitiilor
Agentia a fost infiintata prin Conventia de la Seul din 1985 sub egida BIRD; a intrat in
vigoare in 1988; peste 180 de state sunt membre ale acestei conventii; Romania a ratificat conventia
in 1992
Agentia= instrument international care actioneaza ca o societate de asigurari; si investitorii
straini in tara, si investitorii romani in strainatate; ea garanteaza pe investitori impotriva unor riscuri
(riscul de transfer valutar- statul sa-ti interzica sa-ti repatriezi profitul, riscul de expropriere sau alte
masuri cu efect echivalent, riscul de denuntare unilaterala a contractului de catre autoritatea locala,
riscul de razboi sau alte conflicte civile majore).
In Romania exista o banca care are atributii in ceea ce priveste garantarea investitiilor- Banca
de import- export a Romaniei; functioneaza in temeiul legii 96/2000.

IZVOARELE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

1.Conventii internationale
Conventia de la Viena din 1980
2. Reglementarile UE
Mai ales Regulamentele UE care sunt de directa aplicare.
3.Izvoare interne
Acte normative specifice.
4.Reglementarile de soft law
Sunt acele reglementari adoptate fie de catre organisme specializate ONU-UNCITRAL, fie de
catre entitati neguvernamentale (UNIDROIT- a adoptat principiile contractelor comerciale
internationale in 1994, 2004, 2010, 2016; sunt 185 de aricole care reglementeaza toate domeniile
referitoare la contracte de comert international), fie de catre Camera de comert internationala de la
Paris (reguli uniforme/ conditii generale- cea mai importanta: Incoterms 2010 cuprind reguli pentru
interpretarea oficiala a termenilor comerciali, in special in ceea ce priveste vanzarea de marfuri).
Particularitatea soft law: nu au caracter nici de conventii internationale, nici de legi interne=>
nu au forta juridica prin ele insele, nu se impun partii prin ele insele; se aplica doar daca partile au
facut referire la ele in mod expres (prin trimitere in contract) sau implicit (prin alte manifestari de
vointa din care se poate trage concluzia ca partile au dorit sa aplice soft law); daca partile au facut
referire la ele, regulile de soft law se incorporeaza in contract
Reglementarile de soft law au la baza codificari de uzante in materia comertului international.

5.Uzantele comerciale internationale

 izvor specific al DCI
 pana la adoptarea NCC, cat si sub incidenta vechiului cod comercial de la 1887, uzantele, de
regula, nu erau recunoscute ca izvoare de drept; codul comercial de la 1887 prevedea ca in
materia comertului se aplica codul de fata si, cand acesta nu dispune, codul civil; pana la
NCC care a adoptat principiul monismului, dr privat era caracterizat prin dualism (civil-
comercial); ca exceptii, uzantele erau considerate izvor de drept: uzantele porturilor, uzantele
burselor.
 NCC a inclus uzantele in categoria izvoarelor de drept, prevazand ca ele se aplica si au forta
de lege in materiile reglementate de lege atunci cand legea trimite la ele si prin propria forta
juridica, in materiile pe care legea nu le prevede (art. 1), dar nu le defineste.
 forta juridica a uzantelor e recunoscut prin reglementari internationale (Conventia de la
Geneva din 1961, ratificata de Romania in 1963 si care prevede ca arbitrii sunt obligati sa
tina seama de dispozitiile legii aplicabile ale contractului, dar si de uzantele comerciale).

Uzantele DCI = practici sociale, prin natura lor, nescrise care au un anumit grad de vechime,
repetabilitate si stabilitate, aplicate intre un nr. nedefinit de parteneri comerciali, de regula, pe o
anumita zona geografica sau intr-un anumit domeniu de activitate comerciala si care prezinta
caracter de izvor de drept, fiind aplicate ca obligatie juridica in temeiul legii sau al vointei partilor in
raporturile de comert international.

Elemente definitorii ale uzantelor:

 element obiectiv (=practica sociala=un ansamblu de acte juridice si fapte materiale care au
capatat caracter de practica datorita aplicarii lor repetate intre comercianti pe o anumita
perioada de timp; durata in timp, vechimea este un element esential al uzantelor, dar aceasta
se coroboreaza cu o anumita repetabilitate, continuitate si stabilitate);
 caracter colectiv, de generalitate si impersonalitate (astfel, se aseamana cu legea care este
generala si impersonala, numai ca legea este expresia unei autoritati publice, pe cand uzantele
sunt opera comerciantilor insisi);
  pot sa aiba sau nu calitatea de izvor de drept (NCC le-a conferit caracter normativ; dar nu in
toate statele e asa- nu recunosc uzantele ca izvor de drept sau le recunosc in materii
punctuale; pentru ca o uzanta sa capete caracter normativ, conditia specifica este ca uzantele
sa dobandeasca si un element de natura subiectiva, psihologica - practica devine uzanta atunci
cand exista, pentru comerciantii care o aplica, sentimentul de obligativitate juridica, adica
partile care intra sub incidenta uzantei trebuie sa o aplice cu convingerea ca acea regula li se
impune intocmai ca si legea).

Uzantele sunt gradul superior de coagulare a unor practici sociale de DCI; un grad inferior il
constituie obisnuintele stabilite intre parti.
Obisnuintele stabilite intre parti= uzantele partilor, se deosebesc de uzante prin faptul ca nu au
caracter de generalitate si impersonalitate; se aplica intre un nr. restrans de parteneri comercilai; ele
completeaza sau interpreteaza contractul; in common law unde rolul practicii este mare, uzantele
partilor au un rol foarte important in mintea judecatorului/arbitrului;
Codul Comercial uniform al SUA defineste “course of dealing”(obisnuintele partilor) ca fiind o
serie de activitati intre parti care pot fi considerate in mod rezonabil ca stabilind intre ele o baza
comuna de interpretare a expresiilor si actelor lor.

Conventia de la Viena face trimitere si la uzante, si la obisnuinte in art. 9.Tot din defenitie rezulta
o clasificare a uzantelor in fctie de sfera lor de aplicare:

1.uzante locale (se aplica intr-o anumita zona geografica: uzantele portului, uzantele unui
grup de porturi);
2.uzante speciale (se aplica intr-un anumit domeniu de activitate comerciala- uzantele
comertului cu fructe, grau, lemn, blanuri; ex: comert cu cereale - GAFTA cu sediul la Londra, are si
curte de arbitraj specializata);
3.uzante profesionale (ale agentilor de bursa);
4.uzante generale (se aplica pe intreg domeniu al comertului): principiul solidaritatii pasive,
principiul anatocismului conturilor bancare.

28.02.2019 – C4

Regimul juridic al uzanțelor

Acesta se poate exprima în mai multe moduri:

- Rap juridice pe care legea nu le prevede, legile statale nu le prevad. Aceste uzante se numesc
„consuetudo praeter legem” ( practici in locul legii )
- Uzantele au rolul de a completa si interpreta legea: consuetudo secundum legem
- Se mai pot aplica chiar impotriva unui text de lege când acel text de lege nu este de ordine
publică în dreptul internațional privat:consuetudo cotram legem

Dpdv al momentului cand uzantele pot interveni, retinem ca uzantele pot interveni in orice moment
al vietii unui act. Pot exista uzante care sa se refere la incheierea contractului intre parti (faza
anterioara incheierii contractului, faza de negociere), uzante ce tin de incheierea efectiva a
contractului, uzante ce tin de continutul contractului (de explicarea sensului termenilor, expresiilor
care exista intr-un act) si uzante care pot sa apara in faza de executare a contractului, de pilda
uzantele care reglementeaza anumtie sanctiuni specifice care s-ar aplica debitorului in caz de
neexecutare.

In ceea ce priveste forta juridica a uzantelor, NCC a schimbat filosofia dreptului comercial cand
uzantele nu erau cunoscute ca avand caracter de izvor de drept, ci doar punctual in anumite domenii.
NCC in art. 1 prevede ca uzantele se aplica in masura in care legea trimite la ele, dar in cazurile
neprevazute de lege, ele se aplica prin propria lor forta. In aceasta situatie, uzantele in dreptul nostru
au capatat dupa NCC forta juridica prin ele insele, au devenit dpdv juridic un element de drept.
Pentru ca este un element de drept, se aplica principiuliura novit curia(=prezumtia ca judecatorul
cunoaste legea). Apare si o alta consecinta pe planul cailor de atac, cum se intampla in foarte multe
sisteme de drept, inaltele curti (ICCJ in cazul Romaniei), in cazul in care este incalcata o uzanta,
avem dreptul la recurs – garantia corectei aplicari a uzantelor e identica precum situatia in care e
incalcata legea.

Uzantele normative sunt intalnite destul de mult in comertul international, unele din ele au fost
inserate in textul de lege, dar dpdv istoric, si in unele cazuri chiar actuale, ele au ramas la nivel de
uzante.

De exemplu: solidaritate pasiva in operatiuni comerciale – e preluata de lege, punerea de drept in

intarziere a D, anatocismul conturilor bancare , efectul suspensiv al fortei majore (forta majora nu e
in comert esentialmente dirimanta pt contract), obligatia de cooperare care nu e prevazuta in mod
explicit, dar care in comert e o uzanta f importanta. Aceasta in cazul in care uzanta este aplicata prin
propria ei forta ca izvor de drept.

De foarte multe ori insa, uzantele sunt aplicate prin vointa partilor. Sunt asa numitele uzante
conventionalesi acestea sunt cele mai multe in comertul international.

Uzantele conventionale sunt cele care se aplica in temeiul vointei partilor, care poate fi expres sau
tacit, implicit. In numeroase cazuri, acordul de vointa al partilor pt trimiterea la uzante este epres. De
asemenea, vointa partilor expresa se exprima prin trimiterea la uzante modificate de catre organisme
internationale, organisme specializate (Camera de Comert International din Paris,
UNCITRAL),conventiile internationale (Conventia de la Viena asupra contractelor de vanzare
internationala de marfuri, 1980 ). Chiar se prevede in art 9 ca partile sunt legate de uzantele la care
ele au consimtit, deoarece ne referim la situatia vointei explicite.

Vointa tacita implicita a partilor – Cand partile au facut trimitere la uzante Cand fac trimitere la o
uzanta in acest mod, acea uzanta e receptionata contractual (devine clauza contractuala), care se
aplica precum orice clauza contractuala prin forta obligatorie a contractului potrivit principiuluipacta
sunt servanda.

Cand partile nu sunt atat de explicite si aplicarea se face prin vointa tacita a partilor, intervine rolul
judecatorului, care trb sa vada indicii, pentru ca pot exista indicii ale vointei partilor de referire la o
uzanta. Cand partile de exemplu se refera la o practica dintr-o anumita tara, inseamna ca doresc sa o
incorporeze in contract, sunt implicit intrinseci si extrinseci, care raman in acest caz la aprecierea
judecatorului.

Conventia de la Viena contine o prevedere si pt aceasta ipoteaza cand aplicarea uzantelor apare in
mod tacit sau implicit din imprejurari. Art 9 spune ca partile sunt de asemena legate de uzantele pe
care le cunosteau sau ar fi trebuit sa le cunoasca si care, in comertul international , sunt larg
cunoscute si in mod regulat respectate de catre partile la contracte de acelasi tip in ramura comerciala
avuta in vedere (acestea sunt elemente de circumstantiere pt judecator).

Care sunt cauzele care justifica o uzanta in comertul international?

Sunt cel putin 2 considerente care justifica rolul uzantelor in comertul international:

1. Uzantele ca expresie a vointei comerciantilor insisi sunt mai rapid aplicabile in dinamica
relatiilor comerciale decat legea. Legiuitorii sunt in general mai lenti in reglementarea
juridica, de aceeacomerciantii acopera lacunele legii prin uzante pe care dupa un anumit timp
legiuitorul le poate incorpora sau nu .
2. Uzantele sunt mai bine adaptate dinamicii comertului international , a relatiilor comerciale.
In general, legiuitorii reglementeaza pt raporturile interne. Uzanta are un caracter de
profesionalism si de specificitate superior.

Uzantele sunt prin natura lor practici nescrise. Ele pot fi incorporate in reglementari
internationale soft law, dar prin natura lor sunt practici nescrise. Si atunci problema care se pune
este cum le dovedim in fata judecatorului sau arbitrului ?

Cum se dovedesc uzantele?

1. Ele se dovedesc prin clauzele standard, clauzele prestabilite, care pot imbraca forme diverse:
forma conditiilor generale a contractelor–tip, contractelor-cadru, contractelor de adeziune, pe
care de obicei marii comercianti le elaboreaza pt a reglementa contractele lor.

De ex: la banci, la societatile de asigurare, contr de transport (cand calatorim cu avionul).

2. Pot fi standardizate prin opera unor organisme internationale de specialitate (ex:

UNCITRAL)– sutn uzante modificate si dovedesc cu existenta lor.

3. Proba se mai poate face cu hotarari judecatoresti si arbitrale precedente.

4. Proba uzantelor se face cu certificatele de cutuma, de uzanta – Camerele de comert, bursa,

asociatiile profesionale – soliciti la ei un certificat de cutuma .

5. Prin expertiza – apelam la un specialist in respectivul tip de comert.

Subiectele dr comertului international

1. Societatile de nationalitate romana ca subiecte ale DCI

 Ne vom referi la societatile cu participare straina. OUG 92/1997 privind stimularea
investitilor directe, Regulamentul Bancii Nationale 4/2005 privind regimul valutar, dar si L 31/1990
- Legea societatilor – in art 286 defineste soc cu participare straina. Ceea ce e esential in definitie e
decelarea elementrului de extraneitate relevant, care e participarea capitalului strain la soc
romaneasca in discutie. Societatile cu participare straina sunt asadar cele care contin o participare
straina la capital. Alte elemente de extraneitate nu sunt relevante. Alte elemente precum participarea
unui director strain in bordul de administratie nu e relevant, nu atrage calitatea de soc cu participare
straina, nici faptul ca avem un cenzor strain. Elementul relevant e participarea straina la capitalul
social. Soc cu participare straina se pot constitui in toate domeniile comertului.

In ceea ce privesteobiectul de activitate – potrivit legii romane (ob de activ potrivit codului
CAEN) desi nu e obligatoriu dpdv legal (a fost doar pana in 1997), este recomandabil sa il
mentionam, pentru ca art 206 NCC nu inlatura princpiul specialitatii capacitatii de folosinta a
persoanei juridice; nu ne aflam in situatia dreptului englez unde nu e nevoie sa mentionezi ob de
activitate.

Ca forme de constituire, soc cu participare straina pot imbrca orice forme admise de legea
romana L31/1990, cat si cea a asociatiilor in participatie, care sunt oarecum tot o forma de asociere,
dar carenu au personalitate juridica.

In ceea ce priveste constituirea, etapele de constituire sunt in principiu cele pe care trb sa
leurmeze si soc fara capital strain, adica :

1. Etapa intocmirii actului constitutiv – contr de societate si statut

2. Etapa inregistrarii in Registrul Comertului si autorizarea functionarii societatii
3. Etapa inregistrarii fiscale – particularitati in ceea ce priveste ob de administrare, pastrarea
capitalului social, posibilele fuziuni, soltuionarea litigiilor etc.

Dpdv al modalitatii de constituire, dpdv tehnic, Ministerul Justitiei din Romania a emis in 2008 un
ordin 2594/C/2008 prin care a aprobat normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor
comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor. Aici s-au prevazut
documentele concrete pe care o soc cu participare straina trb sa le depuna in momentul inregistrarii
in Registrul Comertului. De pilda, pentruparticipantul strain la societatea romaneasca trebuie sa faca
dovada inregistrarii fiscale in tara de origine, trebuie sa se faca dovada inmatricularii societatii in reg
comertului din tara de origine, trebuie sa se faca dovada bonitatii comerciale (=document emis de
banca, ce atesta ca ea nu e in stare de faliment, incetare in fapt a platilor), trebuie aduse hotararileAG
a societatii-mama din strainatate privind pariticiparea, imputernicirea reprezentantilor.

In ceea ce priveste personalitatea juridica, societatile cu participare straina sunt PJ romane, au

atributele personalitatii juridice asa cum este reglementata de dr roman.

In ceaea ce priveste denumirea, avem o prevedere speciala in Legea privind Registrul Comertului
26/1990 privind principiul ca firmele si emblemele sa fie exprimate in lb romana si restrictii privind
folosirea cuv roman sau romanesc sau alte derivate.

In ceea ce priveste criteriile , criteriul esential de definire a nationalitatii = sediu social.

Art. 2571, 2580, 2568 NCC. Tot acolo gasim si criterii speciale – criteriul controlului, care este
reglementat in Conventia de la Washington 1965, princpiul reglementarii diferendelor la investitii
dintre state si persoane ale altor state. In art 25, se prevede ca o PJ desi are sediu pe teritoriul unei
tari, poate fi considerata ca apartinand unui alt stat, deci avand o nationalitate straina din cauza
controlului. Acest criteriu al controlului exista in conventii comerciale bilaterale pe care Romania
inca le are cu anumite tari (Israel, Arabia Saudita).

In ceez ce priveste capitalul social, aici intervine si Legea Contabilitatii nr. 82/1991, in care
reglementeaza cele 2 probl care ne intereseaza: Probl subscrierii si a varsarii capitalului strain (deci
problema fondurilor).

Subscrierea este o obligatie de a face, deci o obl de a aduce in viitor, de a varsa in viitor un aport, iar
subscrierea trb facuta in moneda nationala, intrucat, potrivit legii contabilitatii, contabilitatea se tine
in lb romana si in moneda nationala. Cand insa operatiunile sunt efectuate in valuta si e vb de
participarea straina la capital, unde implicit participantul tine o evidenta comerciala contabila si in
tara lui de origine, legea contabilitatii spune contabiltatea operatiunilor efectuate in valuta se tine
atat in moneda nationala, cat si in valuta, potrivit reglementarilor elaborate in acest sens.

In ceea ce priveste varsarea aporturilor, ele pot fi varsate – obligatie de a da, aducerea efectiva a
capitalului in patrimoniul societatii. Varsarea poat fi facuta in lei sau in valuta, de catre romani si de
catre straini.

Romanii trb sa faca varsamantul in moneda nationala, in lei, pentru ca Regulamentul Bancii
Nationale 4/2005 prevede ca platileintre rezidenti trebuie facute in moneda nationala. Or, aportul
este o plata, varsarea e o plata, si daca o face un roman catre o soc rom, e o operatiune intre rezidenti.

Marimea aporturilor – aporturile pot merge de la un procent cat de mic pana la 100% in cazul in care
sunt soc cu participare integral straine.

Patrimoniul societatilor romanesti cu capital strain – o problema s-a pus in ceea ce priveste
dreptul de proprietate asupra terenurilor. Aceeasi problema pe care am intalnit-o si la investitorii
straini.

Din toate celelalte puncte de vedere, se aplica regimul national. In legatura insa cu regimul dr de
propr asupra terenurilor, art. 6 OUG 92/1997 prevede ca o persoana juridica rezidenta , cu
participare straina, poate dovedi orice drepturi reale asupra bunurilor imobilein masura necesara
derularii activitatii sale, potrivit obiectului social, cu respectarea dispozitiilor legale privind
dobandirea dr de propr privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi.

Textul ramane aplicabil, iar dupa cum e formulat apare ca o dispozitie de ordine pblica, in asa fel
incat daca o asemenea problema se pune, el va fi discutat in functie de ce conditii juridice vor aparea.

In cee ce priveste functionarea soc cu participare straina prin natura capitalului strain, se
efetueaza operatiuni cu strainatatea, deci se pune problema regimului juridic al operatiunilor
valutare.
Regimul juridic al operatiunilor valutare e definit in Regulamentul BNR 4/2005, care defineste
aceste operatiuni in 2 moduri : in rem si in personam .

In rem – toate acele operatiuni care se efectueaza cu valuta. E definita si notiunea de valuta =
moneda nationala a unui alt stat, moneda unei uniuni monetare (cum e euro), precum si asa numitele
monede compozite/compuse, cum sunt dr speciale de tragere ale fondului monetar international.

In personam – operatiuni care se efectueaza cu moneda nationala, dar intre rezidenti si nerezidenti,
iar daca se efectueaza cu lei e socotita o operatiune valutara. Operatiunile valutare potrivit
regulamentului BN se clasifica in 2 mari categorii:

- Operatiuni valutare curente

- Operatiuni valutare de capital

a) Op. valutare curente sunt cele care implica o contraprestatie imediata. Aceasta inseamna
asadar siuatia in care un bun este schimbat pe un pret sau pe un alt bun. Imediatnu inseamna
neaparat uno ictu, ci afectat de un termen, care este cert (contraprestatia este tot certa)

Pentru aceste operatiuni nu au fostniciodata restrictii. Acstea au fost posibile a fi facute imediat dupa
1990 si pana in ziua de azi fara nicio restricitie sau control din partea Bancii Nationale. Bancile
comerciale insa au anumite obligatii din ce in ce mai drastice in ultimul timp din considerente de
prevenire a spalarii banilor, in sensul ca se verifica provenienta operatiunii respective, mai ales cand
se depasesc anumite plafoane. In principiu insa nu sunt probleme la aceste operatiuni.

b) Op. valutare de capital – investitii directe ale nerezidentilor in Romania, dar si a rezidentilor
in strainatate, deci si investitiile soc romanesti . Noi vorbim insa de operatiuni de capital din
strainatate in tara. Acestea sunt socotite investitii directe de operatiuni de capital. De
asemenea, operatiunea cu instrumente financiare, care se tranzactioneaza pe piata de capital,
cum sunt de pilda: vanzari-cumparari de actiuni, titluri de vaoare, obligatiuni, inclusiv titluri
de stat, sunt operatiuni de capital. Pentru operatiunile de capital este suficient daca retinem ca
ele au fost pana in 2006, inainte de intrarea in UE, se faceau excusiv cu acordul Bancii
Nationale. Dupa 2006 sunt libere, dar exista reglementari de supraveghere ale Bancii
Nationale foarte serioase.

Probleme de munca si de personal.

Oug 194/2002 prividn regimul strainilor in Romania a fost major modificata dupa intrarea in UE in
asa fel incat notiunea de strain nu este aplicabila pentru cetatenii din celelalte state membre ale UE,
din SEE si din Confederatia Elvetiana. In ceez ce priveste angajarea de personal strain, o lunga
perioda de timp, pana in 1996-1997, era restrictionata angajarea strainilor cu exceptia celor care
ocupau functii de conducere sau specialitate. In momentul de fata , distinctia se face intre persoanele
din celelalte state membre ale UE si din statele terte. Pt cetatenii din celelalte state membre ale UE,
din SEE si din Confederatia Elvetiana , accesul pe piata muncii din Romania este deschisa. Este
aplicabila OUG 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor
membre ale UE, SEE si cetatenilor din Conf Elvetiei.
In ceea ce priveste strainii propriu-zisi, persoanele din statele terte, OG 25/2014 privind incadrarea in
munca si detasarea strainilor pe teritoriul Romaniei prevede obligatia unui aviz de angajare sau de
detasare, dupa caz, pt ca sa poata desfasura activitate lucrativa pe teritoriul tarii, aviz care se emite de
inspectoratul general pentru imigrari. Permisiunea de a lucra pe teritoriul tarii se face in limita
contingentului de lucratori care este stabilit anual prin HG. Ultima hotarare este HG 34/2019 pt anul
curent, cu o crestere majora de la 5000 la 20.000 lucratori, pentru ca este deficit de forta de munca pe
teritoriul tarii. Cand obtin acest aviz, fie ca este de angajare sau de detasare, strainul obtine si o viza
de lunga de sedere pt desfasurarea de activitate, in temeiul OUG 194/2002 privind regimul
strainilor.

In ceea ce priveste salarizarea, in principiu, la soc cu part straina, salarizarea personalului roman
trebuie facuta in moneda nationala ptc, asa cum am spus, art. 3 din reg BNR 4/2005 privind regimul
valutar prevede ca platile intre rezidenti se fac in moneda nationala. Sunt 2 exceptii majore pe care
legiuitorul le permite de la aceasta reglementare:

1. Pentru zonele libere, L84/1992 priv regimul zonelor libere , unde e permisa plata in valuta
sau in lei si valuta.
2. In cadrul angajatilor reprezentantelor soc comerciale straine in tara - ptc desi e o repr straina,
ea e socotita rezidenta dpdv valutar. Societatea comerciala straina care are o reprezentanta pe
teritoriul tarii e consideranta rezidenta dpdv valutar. Cu toate acestea, plata se poate face pt
personalul roman si in valuta. Pt pers strain – plata in lei/valuta, pe baza de
conventie/contract de munca, fara nici un fel de restrictie.

In ceea ce priveste dizolvarea si lichidarea, OUG 92/1997 prevede ca investitorul strain are dreptul
de a transfera in strainatate fara niciun fel de restrictii beneficiul de lichidare dupa plata impozitelor
si taxelor prevazute de legea romana.

In ceea ce priveste insolventa internationala/transfrontaliera, intre tarile membre ale UE, cat si
raporturile cu SM , este aplicabil Regulamentul UE nr 848/2015 privind procedurile de insolventa,
care a intrat in vigoare in iunie 2017 si care contine reglementari ce tin de dreptul international privat
privind insolventa transfrontaliera.

Pentru statele terte sunt aplicabile dispozitiile „Titlului III – Insolventa transfrontaliera” din Legea
85/2014.

Retinem ca, la nivel international, s-au adoptat reglementări de soft law in materia insolventei
transfrontaliere, legea modelprivind insolvabilitatea inernationala din 1997, care a fost folosita ca
model si pt legea noastră privind insolvența.

De asemena, tot sub egida UNCITRAL s-a adoptat un ghid legislativ privind dr insolventei, alcatuit
din 3 parti (un cod) – prima parte din 2004, a doua din 2010 si ultima din 2013

In ceea ce priveste solutionarea litigiilor, pentru ca este vorba de persoane juridice de nationalitate
romana, in cazul litigiilor cu celelalte societati comerciale din SM ale UE, se aplica neindoielnic
prevederile Regulamentului 1215/2012 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hot
in materie civila si comerciala. Ceea ce ne int e faptul ca in comertul international, principala
modalitate de solutionare a litigiilor il constituie arbitrajul. Dpdv al arbitrajului, in principiu, statistic
se indreapta catre Curtea de Arbitraj International de pe langa Camera de Comert si Industrie a
Romaniei; curtea este o institutie permanenta de arbitraj, neguvernamentala (forma de arbitraj
institutionalizat), care desi functioneaza pe langa Camera de Comert si Industire a Romaniei, este
totusi independenta in exercitarea activitatii ei. Cel mai nou regulament in vigoare al Curtii de
Arbitraj de la Bucuresti e Reg care a intrat in vig la 1 ian 2018 – reguli de procedura. Pt arbitrajul
international, in ipoteza in care partile nu doresc sa se adreseze Curtii de ArbitrajInternational de pe
langa Camer de Comert si Industire a Romaniei, cel mai frecvent dpdv statistic este faptul ca se
adreseaza Curtii Internationale de Arbitraj a Camerei de Comert Internationale din Paris. Se lucreaza
chiar acum la o traducere a regulilor Curtii de la Paris.

Cand nu se apeleaza la arbitraj institutionalizat, partile se adreseaza (mai putin frecvent) unui arbitraj
ad-hoc, apelandu-se la regulile de arbitrajdin 1976, care au fost modificate in 2010 si 2014 (un
regulament flexibil si util pt cine judeca, arbitreaza in materia comertului international).

Activitatea comerciantilor straini in Romania. Participarea comerciantilor straini pe teritoriul

tarii

Octavian Căpățână – arbitru si autor de carti, cercetator, a scris in materia participarii societatilor
straine la activ comerciale in Romania si le numea „entitati exogene”. Sunt urmatoarele forme
institutionale de participare a comerciantilor straini la activitatile din tara, pentru ca exista si
pariticpare exclusiv contractuala. Cand participrea este in forma institutionala, formele sunt: filiala,
sucursala, reprezentanta.

- filiale = filiala din Romania a unei societati de comert straine este acea societate cu personalitate
juridica proprie romana, distincta de societatea-mama din strainatate , care se afla insa sub controlul
societatii-mame din strainate .

Contsituirea de filiale ale societatii comerciale straine pe teritoriul tarii e permisa la nivel de
principiu prin art 42 din L 31/1990, care permite constituirea de filiale ale societatii straine pe
teritoriul tarii. Reglementarile celalte insa tin de comertul international. Dupa cum rezulta din
definitie, sunt 2 elemente esentiale, definitorii ale notiunii de filiala:

a) filiala are personalitate juridica proprie, distincta de societatea-mama din strainatate – aceasta
calitate de pj distincta ii confera calitate de subiect de drept distinct de sine statator fata de
soc-mama. In consecinta, ea are atribute de indetificare poprii ale oricarei PJ si in primul rand
are un patrimoniu propriu diferit de cel al societatii-mama din strainatate. Actioneaza in
raporturile juridice comerciale pe care le incheie, actioneaza in nume propriu si pe seama ei
insasi ptc e PJ distincta. Pe planul dr int privat consecinta e ca legea care este aplicabila este
legea statului pe teritoriul caruia isi are sediul filiala, independent de legea aplicabila
societatii-mama din strainatate – art 2580, 2571 NCC

b) Asupra ei, societatea-mama din strainatate exercita un control. Controlul este de esenta
filialei!

Cum se exercita acest control?

 - de regula, prin capitalul social, in sensulca filiala are capital social majoritar al societatii-
mama. Controlul insa se poate exercita si prin alte moduri
- prin organe de conducere, de admnistrare, prin organe de control.

7.03.2019 CURS 5

Regimul juridic al filialelor

Relatia dintre filiala si societatea mama din strainatate(continure)

Se analizeaza sub doua aspecte: dpdv juridic sidpdv economic:

 dpdv juridic: putem sa o calificam ca fiind complexa, pentru ca filiala are

personalitatejuridica proprie, ea se afla sub controlul societatii mama
 dpdv economic:filiala are, pe de o parte, autonomie economica, are viata economica proprie,
materializata prin faptul ca intocmeste documente finanaciar-contabile proprii,buget
devenituri si cheltuieli, bilantul, pe care le inregistreaza la autoritatile fiscale din Romania. Pe
de alta parte, este dependenta de societateamama din strainatatepentru ca o controleaza, ii
stabileste coodonatele economice in care poate safunctioneze in tara
- dpdv al constituirii, se poate constitui in Romania, este prevederea art 42 din L 31/90. Se poate
infiinta in orice forma de societate prevazuta delegea romana. In mod particular, potrivit legii 26/90
privind registrul comertului si ordinul 2594/C./2008, care se refera la normele metodologice de tinere
a registrelor comertului, trebuie mentionat in actul constitutiv caracterul de filiala, nationalitatea ei
juridica exacta.

-dpdv al functionarii filialalei, pentru ca are personalitate juridica romana este supusa, in principiu,
legilor romane: contabile(urmeaza prev legii 82/91, cu unele exceptii pe care legea 82 le prevede
pentru filiale- pot sa organizeze exercitiul financiar pe un alt an decat anul calendaristic, asa cum se
intampla in cazul societatilor romane: cel mai des, intre 1 aprilie – 31 martie)

- dpdv al regimului valutar, Regulamentul 4/2005 al BNR privind regimul valutar prevede ca
fililele sunt rezidente dpdv valutar pentru caau sediul in Romania, sunt supuse regimului pentru
rezidenti. Platesc TVA in Romania.

- dpdv al regimului de proprietate asupra terenurilor sunt supuse regulilor pentru societatile
romane

- anumite legi, mai ales celein materia exploatarii resurselor minerale ale tarii,prevad obligatia
societatii straine care obtine licenta de exploataresa deschida o filiala in Romania- legea 238/2004,
lega 85/2003 legea minelor;

SUCURSALELE

- definitie: sucursala unei societati comerciale straine in Romania este un sediu secundar al societatii
mama din strainatate, lipsita de personalitate juridica proprie, care beneficiaza insa de un capital ce
este afectatde catre societatea mama si care poseda o anumita autonomie juridica si economica fata
de societatatea mama

- din definitie rezulta doua elemente esentiale:

 sucursala nu are pers juridica proprie, nu este subiect de dr distinct de societatea mama
din strainatate, nu are un patrimoniu propriu, dar are un capital propriu in sensul ca are o
masa de bunuri care nu apartine societatii mama; prin urmare, poate face acte juridice pe
seama societatii mama
 pe planul DIP:art 2580 din NCC prevede ca statutul organic al sucursalei este guvernat de
legea nationala a societatii mama din strainatate. Sucursala nu are nationalitate romana,
are nationalitatea societatii mama din strainatate. Sucursala este dependenta dpdv juridic si
economic fata de societatea mama
Relatia din sucursala si societatea mama din strainatate

- in primul rand, sucursala este subordonata societatii mama din strainatate, este dependenta de
ea, dar are anumite elemente de automonie juridica si economica

- dependenta sucursalei fata de societatea mana se manifeste la nivelul capitalului: sucursala are
capital 100% al societatii mama. Societatea mama este ceacare stabileste, prin actul constituitiv al
sucursalei, obiectul ei de activitate(ce poate face, tbunurile afectate, modul de org si functionare,
toate conditiile de existenta ale sucursalei). Pt ca nu are patrimoniu, nu are creditori proprii, ci
actioneaza pe seama societatii mama,poate actiona in numele societaii mama (este un mandatar), dar
sucursala poate actiona si in nume propriu (in cadrul unei relatii de tip comision societatar)

- dpdv al autonomiei, sucursala beneficiaza deo anumita autonomie juridica si economica:

 dpdv juridic, cel putin doua idei sunt relevante:

 sucursala are o capacitate de subiect de dr limitata, care se exprima prin faptul ea
poate fi actionata in justitie in mod direct pentru operatiunile pe care le efectueaza in
tara. Art 1066 alin 3 din CPC.....are capacitate de subiect de dr limitata
 sucursala poate fi supusa unei proceduri de insolventa, inclusiv unei proceduri
de faliment proprii, distincte de falimentul sicietatii mama. Insolventa si
falimentul sucursalei nu au efect juridic, de principiu, asupra societatii mama din
strainatate. O insolventa care se produce la nivelul societatii mama are efecte si asupra
sucursalei
 dpdv economic, sucursala are o autonomie gestionara, tine documente contabile proprii, pe
care le inregistreaza la autoritatile romane si pe care si societatea mama le inregistreaza in
tara de sediu.
- dpdv al constituirii, art 44 din L 31/91 prevede ca prima conditie pt ca o societate straina sa poata
deschide o sucursala in Romania este ca legea ei organica sa ii permita acest lucru. Societatea
mamatrebuie sa aiba dr, potrivit legii ei organice, sa deschida sucursala in alta tara. Daca aceasta
conditie este indeplinita, apoi procedura de constituire este cea prevazuta de legea romana, adica
sucursala se constituie in tara dupa prevederile legii 26/90 privind registrul comertului si ordinul M.
Justitiei 2594/C/2008
- exista deosebiri fata depersoanele juridice romane: sucursalele nu sunt obligate sa respecte
cerintele de capital prevazute delegea romana pentru ca sunt pers j straine.

- dpdv al denumirii si conditiilorpe care trebuie sa le indeplineasca actulconstitutiv:L26/90-

trebuie sa se mentioneze in actul constitutiv calitatea de sucursala si mentionarea sediului societatii
mama din strainatate, care trebuie sa apara si in denumire (firma oficiala). Exemplu: ING BANK
Sucursala Bucuresti, parte a ING BANK Rotterdam (ceva de genul)

Ce acte juridice poate si ceacte nu poate sa faca sucursala in tara? (conditia capacitatii de
folosinta si conditia juridica in calitatea de pers juridice straine pe teritoriul tarii)

- sucursala este persoana juridica straina, dar desfasoara activitati pe teritoriul tarii =>pe capul
sucursalei se intrunesc doua sisteme de dr: sistemul strain al societatii mama si sistemul roman
unde sucursala functioneaza

- cele doua sisteme coexista: cap de folosinta a sucursalei (aptitudinea generala si abstracta de a
avea dr si obligatii si de a incheia acte juridice) este data de legea societatii mama din strainatate
=>consecinte:

 sucursala nu poate face in Romania mai multe acte si fapte de comert decat poate face
societatea mamain tara ei de sediu; mai putin poate safaca, deoarece societateamama poate
sa ii acorde o capacitate de folosinta mai restransa, dar mai mult nu
 a doua consecinta:sucursala isi inceteaza existenta in momentul in care societateamama
isi inceteaza existenta
- pe de alta parte, sucursala isi desfasoara activitatea pe teritoriul tarii si este supusa conditiei
juridice a strainului(institutie de dip = modul cum un strainpf sau pj isi poate desf activitatea pe
teritoriul tarii; poate intra si activitatea avocatului, a unui expert, etc).

 => ca idee generala, sucursala este supusa regimului national, urmeaza aceleasi reguli ca
si societatile comerciale denationalitate romana, dar cu reglementari specifice:
 reglementarile specificedpdv al regimului contabil: legea 82/1991, legea
contabilitatii,le califica ca fiind subunitati fara pers j din Romania ale unor pers j
straine care au obligatia sa tina contabilitatea potrivit legii romane, cu unele
particularitati, pe exercitiul financiar (este unul dintre exemple);
 dpdv al regimului valutar, desi nu este pers j romana, este socotita de Regulamentul
BNR rezidenta o societate straina care are o sucursala pe teritoriul tarii
 dpdv al dr asupra terenurilor, este considerata o societate straina (din UE sau
dintr-o alta tara terta)
 dpdv al regimului fiscal, art 8 C. Fiscal incadreaza sucursala in categoria asa
numitului sediu permanent al unei pers j straine in Romania =>fiind un sediu
permanent,are obligatia sa se inregistreze la administratia financiara romana si, de
asemenea, sucursala se inregistreaza la registrul comertului din Romania. Sucursala
este subiect de dr roman dpdv fiscal si plateste impozit pt veniturile obtinute in tara.

REPREZENTANTELE
- definitie: reprezentarea este un sediu secundar alsocietatii mama din strainatate, lipsita de pers j
proprie, care nu are un capital distinct de cel al societatii mama si poate efectua numai operatiuni de
reprezentare a societatii mama fata de partenerii ei comerciali din Romania

- rezulta trasaturile esentiale ale reprezentarii si facem o comparatie intre reprezentare, sucursale si
filiale de celalalta parte:

 reprezentarile nu au pers j proprie, sunt o prelungire a pers j a societatii mama din

strainatate. Nu au calitatea de subiect de dr distincta fata de societatea mama,nu au o lex
societatisproprie =>din acest punct devedere se aseamana cu sucursalele, dar se
deosebesc de filiale
 reprezentantele nu sunt abilitate safaca acte de comert in nume propriu. Ele actioneaza
numai in calitate de reprezentant, adica de intermediar intre societateamama si partenerii ei
comerciali din tara => actioneaza intotdeauna pe seama societatii mama, dar si in numele
societatii mama =>din acest punct de vedere se aproprie de sucursala, prin faptul ca si
sucursala actioneaza pe seama societatii mama,dar ea poate actiona si nomino proprio in
temeiul contractului de comision societar
 reprezentanta nu are un capital propriu distinct de cel al societatii mama din
strainatate => este cea mai efectiva deosebire fata de sucursala,care are capital propriu.
Reprezentanta nu face operatiuni de productie sau executari de lucrari in Romania, ci doar
sprijina si promoveaza activitatea societatii mama => are sediu si doar bunuri necesare pt
desf activitati in tara.
!!! reprezentanta nu esteo forma de investitie straina in tara, fata de sucursala si filiala, care
sunt investitii in tara => reprezentanta nu se inregistreaza la reg comertului din Ro, spre
deosebire desucursala si filiala.

- temeiul juridic al activitatii al reprezentantelor: legea 31/90 a societatilor are o prev in art
44, in sensul ca pers j straine pot deschide reprezentanta pe teritoriul tarii =>o capacitate pe care
leg o confera, in general, societatilor straine de a deschide reprezentante

- regimul juridic efectiv este reglem prin legii speciale: decretul lege 122/1990 privind aut si
functionarea in romania a reprez societatilor si org economice straine. Este unul dintre cele mai
vechi acte normative. In aplicarea acestor prev s-a emis o HG 1222/ 1990 privind regimul
impozitelor si taxelor aplicabile reprezentantelor din Romania ale societatilor comerciale si org
straine, precum si dr si obligatiile legate de salarizarea personalului roman

- dpdv terminologic, denumirea de reprezentanta este generica, se poate numi defapt agentie, birou
si le putem intalnim atunci cand vorbim de agentiile de turism straine, cele de transport aerian
straine, etc.

- procedura de constituire: ca si la sucursale, art 44 din l 31/90 precede conditia prelabila ca legea
straina sa permita acelei societati sa deschida reprezentante in straintate, inclusiv in Romania. Apoi,
daca este indeplinita, constituirea reprezentantei este supusa legii romane

- in decretul lege 122 se prevad minimal urmatoarele etape:

 societatea mama trebuie safaca o cerere privind deschiderea unei reprezentante in Ro

 => in cerere trebuie sa indice elementele ei de identificare, obiectul de activitate pe care
doreste sa il aloce reprezentantei, durata de functionare a reprezentantei si numarul si
functiile pers care urmeaza a incadra reprezentanta, precum si imputernicirileaferente.
 la cerere trebuie anexate cateva documente legale ale societatii mama: un asa numit
certificat de bonitate comerciala, care se emite de catre o banca ce deserveste acea
societatete mama, in sensul saateste canu este in stare de faliment sau de incetare in fapt al
platilor, un certificat din partea registrului de comert din tara respectiva, din care sa
reiasa ca societatea mama este legal constituita
 aceasta cerere se adreseaza ministerului pentru comert din Romania. In 30 de zile
ministerul trebuie sa raspunda la aceasta cerere. Daca refuza, se poate contesta in contencios
administrativ. Daca se admite, se emite o autorizatie de functionare in care se
mentioneaza obligatoriu obiectul de activitate (pt ca nu poate face mai mult decat
societatea mama), conditiile de exercitare a activitatii, durata (de obicei, 1 an
calendaristic, dar se poate emite si pe o perioada mai lunga de timp),sediul reprezentantei
din tara si atributele de identificare a societatii mama
- autorizatia trebuie sa se inregistreze la directia generala a finanatelor pub in raza teritoriala
unde reprezentanta isi stabileste sediul

- pana in 1997, reprezentantele erau obligate sa se inregistreze si la camera de comert si industrie.

Daca inregistrarea la adm finaanciara are scopul de luare in evidenta fiscala, inregistrarea la camera
de comert are scopul de publicitate. Dupa 1997 nu a mai exista aceasta obligatie, dar reprezentantele
au continuate sa se inregistreze la camera de comert si industrie, motivpentru care se emite un buletin
al reprezentantei

- reprezentantele nu se inregistreaza la reg comertului, motiv pentru care nu este socotita ca

fiind o forma de investitie straina in Romania.

-obiectul de activitate al reprezentantelor:

 decretul lege 122/90: poate desfasura operatiuni concordante cu obiectul de activitate al

societatii mama
 in noul cod fiscal: s-a prevazut, in normele metodologice de aplicare a legii 227/2015 privind
codul fiscal, ca reprezentantele nu sunt abilitate sa desfasoare, pe teritoriul tarii, activitati de
productie, de comert sau de prestari servicii (pentru ca nu au personalitate juridica)
=>reprezentantele pot sa efectueze numai acte si fapte juridice, in numele si pe seama societatii
mama:

 prin emitere si primire de oferte si comenzi pentru inchiererea de contracte comerciale

=> inchiererea de contracte comerciale se face pe baza de procura speciala, de la societatea
mama
 face reclama, publicitate, informare comerciala, PR, studii de marketing in domeniile
de activitate ale societatii mama =>actiuni de promovare si de sprijinire a societatii mama
- capaciatatea de fol si conditia juridica a strainului: se aplica ceea ce este la sucursale, pentru ca
reprezentanta nu are pers juridica prorprie.
=>pe capul reprezentantei se intrunesc cele doua sisteme de dr: s de drept strain, care ii
confera cap de folosinta, si s de dr roman, care ii stabileste functionarea pe teritoriul tarii

- dpdv al cap de folsinta, ideile sunt:

 obiectul de activ nu poate fi superior obiectului de activitate al societatii mama

 reprezentanta actioneaza in numele societatii mama si pe seama ei
 existenta reprezentantei inceteaza de drept daca societatea mama isi inceteaza existenta in
strainatate
- aspectele legate de functionare sunt supuse legii romane prin conditia juridica a strainului:

 are autorizare de functionare(desfasoara, pe teritoriul tarii, actele juridice care sunt

mentionate in autorizatie)
 dpdv contabil: este supusa legii 82/1991,e care o incadreaza in categoria subunitatilor fara
pers ale unor pers j straine.
 dpdv valutar: este rezidenta (normele BNR 4/2005)
 dpdv fiscal, reprezentanta nu poate avea un venit propriu, pt ca nu desf o activitate lucrativa
care sa aiba un venit, asa cum este la sucursale. Codul fiscal impoziteaza cu o suma fixa,
acum este 18.000 de lei pe an fiscal
 dpdv al regimului personalului, reprezentanta este supusa reglementarilor de la regimul
investitiilor straine =>poate angaja in mod liber pers din celelalte tari membre UE si se
aplica OUG 194/2002 SI OG 25/2014 privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe
teritoriul Romaniei. Pentru pers roman nu exista restrictii. Personalul roman poate fi platit si
in valuta (exceptie de la faptul ca platile intre rezidenti se fac in moneda nationala)
- raspunderea reprezentantelor: decretul lege 122/1990 => societatea mama raspunde pe doua
planuri:

 raspunde pentru activitatea reprezentantei, pentru actele si activitatea reprezentantei

=>societatea mama raspunde contractual si delictual
 societatea mama raspunde solidar cu angajatii reprezentantei pentru daunele rezultate din
faptele ilicte ce ar fi comise de acei angajati, pe teritoriul tarii, in exercitarea activitatii
reprezentantei =>este o raspundere delictuala solidara si se incadreaza in raps
comitentului pentru prepus din 1373 NCC
- solutionarea litigiilor la care participa reprezentanta:

 ca si in cazul sucursalelor, ambele pot sa se infatiseze ca reclamanti, in numele si pe

seama societatii mama, la autoritatile judiciare sau latribunalele arbitrare din Ro (art 56 alin
2 din CPC care confera capacitate procesuala si societatilor fara pers j, daca sunt legal
constituite pe teritoriul tarii)
 dpdv al calitatii de parat: reprezentantele pot fi chemate in judecata in Ro pentru actele
si activitatile care au fost desf de catre ele in Romania (art 1066 CPC)
III.SUBIECTELE, PARTICIPANTII LA ACTIVITATEA DE COMERT INTERNATIONAL

1.CONTRACTELE COMERCIALE INTERNATIONALE SAU CONTRACTE DE COMERT

INTERNATIONAL
- principiul care guverneaza contractele comerciale internationale este, neindoielnic, principiul
libertatii partilor de a incheia asemenea contracte si de a stabili continutul lor

- libertatea comertului nu este nelimitata => exista limite ce tin de protectia consumatorului,
disciplina contractuala, reprimarea clauzelor abuzive, protectia concurentei loiale, controlul
preturilor (la utilitati), reglementarile valutatre BNR, autorizatii de import export (toate sunt norme
de aplicatie imediata, se aplica ori de cate ori acele contracte au o conexiune cu legea romana)

- continutul (clauzele din contractele de comert international): drepturile si obligatiile partilor:

clauzele din contractele de comert international se imaprt in doua mari categorii:

 clauze generale: se aplica tuturor contractelor =>nu le vom studia!!!:

 clauze ce tin de asa-numitul preambul al contractului(care definesc ratiunea incheierii
contractului)
 clauze neindoielnic care intereseaza partile
 clauzee care privesc obiectul material al contractului (marfa, lucrarea sau serviciul
care fac obiectul contractului = obiectul material al contractului)
 clauze privind obiectul pecuniar al contractului(tot ce tine de valoarea contractului,
indiferent de denumire – pret [la bunuri], tarif [serviciu, lucrare], comision, dobanda
[la banca])
 clauzespeciale: se aplica in anumite categorii de contracte:
 clauzele asiguratoriii impotriva riscurilor
 clauze ce tin de raspunderea contractuala( clauzele penale)
 clauze de preintampinare a litigiilor
 clauze de jurisdictie (clauze de arbitraj comercial international)
 clauze de determinare a legii aplicabile( de lectio iuris)
 clauze privind autorizatiile deimport export.
Clauzele de asigurare impotriva riscurilor, in contractele incheiate pe termen mediu si lung.

- marea majoritate a contractelor din comertul international sunt pe termen mediu si lung

- BNR:

 contract pe termen scurt: maxim 1 an (contracte civile)

 contract pe termen mediu: intre 1 si 5 ani (contracte comerciale)
 contract pe termen lung: mai mare de 5 ani (contracte comerciale)
- in contractul de comert international, intre momentul incheierii contractului si momentul
executarii contractului, trecand o perioada lunga de timp, pot aparea anumite evenimente
imprevizibile, denatura a perturba echilibrul contractual stabilit initiale de parti => riscuri
comerciale

- definitie: riscurile sunt evenimente posibile de a se produce dupa incheierea contractului,

independent de culpa vreuneia dintre parti si care, daca se realizeaza, pot face imposibila sau sensibil
mai oneroasa prestatia uneia sau chiar a ambelor parti contractante.

- elementele def ale riscurilor:

  este un eveniment = fapt material, de diferite naturi
 este un eveniment posibil de a se produce, nu este o certitudine ca se va produce
=>eveniment viitor si nesigur ca seva produce (se asemana cu conditia)
 pentru a fi relevant, dpdv al unui anumit contract, trebuie sa se produca intremomentul
incheierii si executarii/finalizarii executarii contractului
 trebuie sa fie un eveniment independent de culpa vreuneia dintre parti => daca este culpa,
nu este risc => daca este culpa, este raspundere pt culpa
 se interpreteaza, in principiu, in abstracto, in functie de atitudinea pe care ar avea-o un
comerciant rezonabil si prudent aflat in acea situatie
 riscul, daca se produce, trebuie sa aiba o consecinta negativa asupra contractului: sa
produca imposibilitatea executarii contractului sau sa ingreuneze prestatia uneia sau chiar a
ambelor parti contractante, sa o faca mai oneroasa.
- riscul poate fi comparat cu forta majora (o institutie de dr umanist)

 asemanari: elementul de imprevizibilitate si lipsa de culpa exista in ambele situatii

 deosebiri:
 forta majora este caracterizata si prin elementul de insurmontabilitate (chiar daca il
prevad, nu pot sa il evit) => forta majora se intalneste mai putin decat riscul
 ratiunea institutiilor este diferita:
 riscul, care in general produce odebalansare aobligatiilor contractuale(o face
mai oneroasa), in general nu este dilimant, nu duce la desfiintarea contractului,
ci presupune clauze de adaptare a contractului pe raporturi rezonabile intre
parti;
 forta majora atrage rezolutiuiunea contractului => efectele sunt in principiu
diferite.

DCI – Curs 6

Riscurile pot sa apara doar in contractele incheiate pe termen mediu si lung, cu cat perioada e mai
mare cu atat si perioada de aparitie a riscurilor este mai mare.

Clasificarea riscurilor

Riscurile in ct. comerciale internat. Se clasifica in 2 categorii :

I. Riscuri comerciale sau economice

II. Riscuri necomerciale sau neeconomice

I. Acestea apar in activitatea comerciala.

Se impart in riscuri valutare si nevalutare.

Riscurile valutare sunt cele mai des intalnite si constau in schimbarea cursului de schimb al monedei
de plata intre mom incheierii ct. si mom. executarii ct. Acest lucru determina ca prestatia uneia dintre
parti sa devina mai oneroasa.
Riscurile nevalutare sunt alte categorii de riscuri ce apar in activitatea econnomica. De ex : pretul
produselor/materii prime – al barilului de titei, schimbari in pretul energiei electrice, schimbari cu
privire la forta de munca, schimbari in materia tarifelor de transport, schimbari cu privire la
comisioane si tarife bancare, prime de asigurare, dobanzi precum si riscul tehnic (uzura produselor
tehnologice).

II. Riscuri necomerciale

Riscuri politico-administrative si evenimente naturale.

Intalnim :

Conflicte armate, sanctiuni economice impuse altor state : embargo, blocada economica, modificari
reg economic, greve si alte tulburari sociale grave, neacordare autorizatii import export, masuri
restrictive bancare (contingentele la export, import), riscuri referitoare la transportul valutei in
strainatate, exproprierea si orice alta masura care are ca efect trecerea in proprietatea statului precum
si suspendarea ct. incheiat intre stat si investitor.

Evenimentenaturale : cutremure, inundatii, seceta, inghet, eruptie vulcanica etc

Clauze asiguratorii impotriva riscului

Obiectivul este de a preintampina eventualele riscuri. Clauzele sunt menite sa mentina si

restabileasca echilibrul contractual care este stabilit de la mom. incheierii ct. si este avut in vedere de
parti pe tot parcursul executarii ct. si in cazul in care intervine o situatie de fapt neimputabila partilor
care face mai oneroasa/imposibila executarea prestatiei uneia dintre parti va fi nevoie de acest
mecanism contractual pt. impartirea consecintelor riscului.

Clauzele se impart in :

I. Dupa felul riscurilor

1. Clauze asigurare impotriva riuscurilor valutare (de variatie a riscului valutar) : Avem clauza
aur si clauzele valutare
2. Clauze asigurare impotriva risc nevalutar : clauza revizuire pret, ofertei concurente, clientului
cel mai favorizat, si de hardship sau impreviziune
3. Clauza de forta majora – partile urmaresc, de regula, evitarea consecintelor pe care le pot
avea riscurile neeconomice (politico-administrative sau cele generate de calamitatile
naturale).
II. Dupa obiectul/finalitatea lor :
1. Clauze de mentinere a valorii ct. – rolul de a stabiliza prestatia pecuniara din ct. (rol de a
mentine pretul si a variantelor lui), obiectul e restrans urmaresc strict prestatia monetara si
valutara. In aceasta categorie intra :
a. Clauza aur,
b. Clauzele valutare, si
c. Clauza de revizuire a pretului
2. Clauze de adaptare a ct. (de readaptare) – acele clauze care au un obiect mult mai larg, nu
privesc doar pretul, ci intreg contractul. Putandu-se referi la prestatia materiala, cantitate,
 calitate, conditiile de livrare, termenul de livrare, termenul de plata si orice alte obigatii pe
care partile au inteles sa si le asume. Altfel spus au in vedere intreaga economie a ct..
Intra :
a. Clauza ofertei concurente
b. Clauza clientului celui mai favorizat
c. Clauza de impreviziuune sau hardship
d. Clauza de forta majora
Clasificare in functie de modul de operare :
I. Clauze cu actiune automata – acele clauze care includ in formularea lor un mod de
calcul, care permite unei singure parti fara sa mai negocieze cu cealalta sa aplice
mecanismul de readaptare a ct. Aceste clauze vor opera automat si nu implica o
obligatie de renegociere. Operare automata = produce efecte prin ea insasi in mod
direct fara sa fie necesara interventia arbitrului sau a judecatorului national.
II. Clauze fara efect autonom, sunt cele care implica renegocierea ct. – dau nastere unei
obligatii ca partile sa se aseze din nou la masa negocierilor. Aici intra clauza de
impreviziune sau hardship.

Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare: inainte de intrarea in vigoare a NCC, in dr. ro,
nu era reglementata teoria impreviziunii. Daca intervenea orice tip de risc, in lipsa teoriei
impreviziunii, partile erau tinute a-si executa ob. In temeiul fortei oblig a ct.

Principalele clauze asiguratorii : clauza aur si a riscurilor valutare.

Clauza aur– 2 forme – clauza valoare aur care se utilizeaza in cazul in care pretul ct. este exprimat
intr-o valuta, iar aurul este luat ca etalon al valorii acestei valute. A 2-a categorie este clauza moneda
aur (gold coin clause) prin care pretul este exprimat direct in aur si e platit in aur. Pretul ct. este
exprimat intre-o anumita cant. de lingouri de aur. Acestea se intalnesc in relatiile dintre state, nu intre
profesionisti.

Clauza aur a jucat in istorie un rol foarte important deoarece prin acordul de la Bretton Woods 1944
s-au pus bazele FMI de catre un economist care a gandit un sistem pe 2 piloni : Dolar (instrument
international de plata) si pilonul aur (orice stat membru FMI avea obligatia sa stabileasca pt. Moneda
nationala o paritate in aur, de ex. 1 USD = 888 mg Aur). Asadar cand exista o devalorizare/apreciere
a monedei nationale ct. putea fi usor raportat prin referire la aceasta paritate. Daca dolarul se
devaloriza in raport cu aurul pretul ct. trebuia sa creasca, relatia era invers proportionala.

Principiile de la Bretton Woods nu au functionat decat pana in anii 1970 cand Fr a solicitat
transformarea dolarilor pe care ii detine in aur ajungandu-se la un fenomen numit febra aurului.
Astfel s-a abandonat principiul convertibilitatii in aur.

Ulterior in 1976 Acordul de la Kingston prin care s-au pus bazele noului sistem international care se
bazeaza pe o fluctuatie libera a monedelor. Anterior aurul nu era o marfa nu era supus cererii si
ofertei, si de aceea avea rol de etalon. Dupa 1976 aurul a devenit o marfa si din acest motiv aurul nu
a mai fost folosit ca etalon in scopul adaptarii pretului contractual. Astazi, in contextul in care
monedele nbationale sunt tot mai volatile, o parte din ct. internat. au revenit la aurul ca etalon.
Legat de clauza aur, trebuie retinut ca pretul ct. trebuie exprimat intr-o moneda de plata care sa se
raporteze la pretul uncii de aur ca etalon.

Clauzele valutare pure si simple – partile stabilesc 2 categorii de monede : una de plata/facturare si
una de referinta, de calcul/cont.

Scopul acestor clauze este acela de a evita riscul variatiei a monedei de plata fata de cea de referinta.
Variatie ce poate aparea intre momentul inchierii si executarii ct. Evitarea riscului se face prin
includerea procentului de scadere din pret/ sau deducerea din pret a procentului de crestere a ratei de
schimb (raport invers proportional).

2 tipuri de clauze- non-valutare sau plurivalutare.

Clauza nonvalutara are drept referinta o sg moneda.

Clauzele plurivalutare se subclasifica in clause plurivalutare bazate pe un cos stabilit de parti si

clauze multivalutare bazate pe un cos valutar institutionalizat.

Clauzele monovalutare

2 categorii de mondede :

 moneda de plata, moneda in care se factureaza si se face efectiv transferul financiar

al pretului si care prin ipoteza e mai slaba si implicit mai fluctuanta.
 moneda de cont care este socotita ca fiind o moneda mai puternica, care nu
fluctueaza atat de mult si care va reprezenta etalonul sau elementul de revenit.

Prin clauza monovalutara partile stabilesc ca pretul marfurilor, lucrarilor sau serviciilor exprimat in
moneda de cont se va plati sau factura in moneda de plata, la cursul de schimb dintre cele monede de
la data platii.

Astfel la mom incheierii contractului partile au in vedere pt stabilirea pretului un anumit curs de
schimb intre moneda de plata si moneda de cont. Daca pana la data executarii contractului moneda
de plata s-a depreciat/ devalorizat cu un anumit procent, pretul efectiv platit va fi mai mare cu acel
procent. Situatia este inversa in cazul in care moneda de plata s-a apreciat in raport cu moneda de
cont. altfel spus, pretul care se plateste efectiv include procentul de scadere sau din el se va deduce
procentul de crestere al monedei de plata fata de cea de cont.Asadar pretul efectiv platit apare ca
invers proportional cu variatiile monedei de plata fata de cea de cont.

Exemplu : pretul contractuilui este de 500.000 euro, plata se va face in lei la cursul BNR de la data
platii- clauza monovaluatra (nu este contrara regulamentului BNR care spune ca plata intre rezidenti
se face in lei).

Clauza monovalutara este asadar acea clauza in care pretul contractual se stabileste in moneda de
cont si se factureaza in moneda de plata la momentul scadentei. Este o clauza asiguratorie pt ca am
siguranta oferita de moneda mai puternica (euro, dolar).

Clauzele multivalutare
O singura moneda luata drept etalon poate sa prezinte o relativa instabilitate. Asadar mai sigur ar fi
sa luam mai multe monede drept etalon si sa facem media. Totusi, cele mai utilzate sunt clauzele
monovalutare.

Categorii :

 Bazate pe un cos valutar ales sau stabilit de catre parti=>cos valutar conventional

Renuntarea la etalonul aur si fenomenul de relativa instabilitate pe pietele valutrare au determinat

partile sa recurga la aceste clauze multivalutare pt a preintampina riscul valutar, aceasta solutie
consta in raportarea cursului monedei de plata la media cursurilor mai multor monede. De regula 3-5
monede se aleg, care formeaza asa numitul cos valutar si care joaca rolul de etalon sau element de
referinta. Uneori numita in doctrina- clauza bazata pe un cos valutar restrans.

Prin aceasta clauza partile convin ca pretul contractual exprimat in moneda de plata sa fie facturat in
functie de media cursurilor monedelor aflate in cosul valutar fata de moneda de plata, la data
executarii contractului.

Astfel, in cazul in care intre mom incheierii ct si mom platii media cursurilor monedelor din cos fata
de moneda de plata a crescut cu un anumit procent, adica moneda de plata s-a devalorizat prin
raportare la moneda de referinta, pretul efectiv platit va fi mai mare cu acel procent, se adauga proc
de depreciere.In cealalta situatie pretul facturat va fi mai mic cu procentul de scadere al mediei
cursurilor monedelor din cos fata de moneda de plata. Se deduce deci procentul de apreciere al
monedei de plata.

Exemplu : pretul ct este de 300.000 lei in conditiile in care la data incheierii ct 1 euro=5 lei, 1 dolar=
4,5 lei si 1 franc=4,3 lei. Se va face media celor 3 monede din cos si va rezulta etalonul sau elem de
referinta.

Aceasta clauza este mai rar intalnita deoarece calcului trebuie facut de catre parti-> dificultate. Insa
este dpdv teoretic mai corecta, mai eficienta in a mentine pretul contractual deoarece este mai putin
probabil ca toate monedele din cosul valutar sa inregistreze o fluctuatie brusca.

 Clauze bazate pe cosul valutar institutionalizat.

Aceasta clauza este din ce in ce mai des utilizata, se deosebeste de precedenta prin fp ca atat alegerea
monedelor care fac parte din cos cat si modalitatea de calcul a modif de curs valutar nu sunt stabilite
de catre parti ci de catre un organ specializat cu caracter international. Aceste monede vor forma o
unitate de corp institutionalizata.

Cm cunoscuta este DSP (dreptul special de tragere) al FMI.

In prezent exista 5 monede care compun aceasa unitate de cont institutionalisata:

 dolarul american
 euro
 lira sterlina
 yen-ul japonez
  din 2016, yuan-ul chinezesc

DSP este o moneda fiduciara, nu circula efectiv pe piata, nu este exprimata in bancota. Totusi esteun
element de referinta f imp deoarece e folosit in toate ct de transport international. Si in fct de DSP se
calculeaz raspunderea transportatorilor in principalele conv internationale privind transportul. DSP
este stabilit zilnic de catre FMI. Nu reprezinta o medie aritmetica ci o medie ponderata, in care
dolarul are cm mare procent.

Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor nevalutare

Clauza de revizuire a preturilui sau de indexare nevalutara

Clauza prin care are partile stabilesc ca oricare dintre ele este indreptatita sa procedeze la
recalcularea pretului contractual, in cazul in care intre momentul incheierii si mom executarii ct au
survenit modif semnificative ale unor elemente comerciale nevalutare, care au avut ca efect modif
echilibrului contractual stabilit de catre parti in mom incheierii contractului. Cm frecvent intalnite
sunt modif in ceea ce priveste pretul materiilor prime, al combustibilului, al fortei de munca, al
tarifelor de transport, al tarifelor si comisioanelor bancare, prime de asigurare, etc.

Sunt des intalnite in ct privind furnizarea unor obiective industriale majore la cheie, gata de utilizare:
o fabrica in stare de fucntionare, autostrazi, aeroporturi, spitale. Mai sunt intalnite in ceea ce priveste
exporturile de instalatii industriale.

Clasificare :

In fct de elementul de referinta si complexitatea lui :

 clauzele cu indexare unica sau speciala : clauze in care pretul contractual se raporteaza la un
singur element de referinta, de regula la cel mai reprezentativ in stabilirea pretului. Asadar
pretul contractual va fi det in fct de pretul exprimat intro unit de masura uzuala, pt un produs
determinat. De ex : pretul unei tone de carbune/ cereale, pretul unui kw/ora de energie
electrica. Problema esentiala este det elementului de referinta. De regula, pretul de referinta
este stabilit de catre parti prin trimitere la pretul unei burse de marfuri caracteristice, la o
cotatie bursiera. De ex : partile pot trimite la cotatia bursei New York pt pretul barilului de
titei. In toate cazurile partile trebuie sa precizeze documentul care stabileste etalonul, indicele
de referinta, putand fi o publicatie oficiala, a unui institut de statistica, jurnalul bursei de
marfuri, buletinul unei asociatii profesionare, al unei camere de comert etc.
 clauzele cu indexare cumulativa sau complexa : pretul va fi stabilit in functie de 2/ mai multe
elem de referinta, cum ar fi materia prima salariile si primele de asigurare. Se negociaza la
mom incheierii ct.
 clauzele cu indexare generala : pretul ct va fi stabilit prin raportare la un indice statistic
publicat de catre un institut de statistica in scopul raportarii pretului la valoarea intregului
ansamblu de bunuri si servicii care pot fi procurate cu cantitatea de moneda in care este
exprimat acest prêt, intr-o zona geografica det. Ex : indicele inflatiei, puterea de cumparare,
PIB-ul etc.
Clauza ofertei concurente

O parte contractanta denumita beneficiar dobandeste dreptul ca in cazul in care pe parcursul

executarii contractului, un tert ii face o oferta de a contracta in conditii mai favorabile decat cele din
ct in curs de executare, sa poata obtine adaptarea acestui contract in spiritul ofertei tertului sau, daca
cealalta parte nu accepta, sa obtina suspendarea sau rezilierea ct, fie direct, fie in temeiul unei
hotarari judecatoresti. Oferta este adresata uneia dintre parti de catre un tert concurent.

Este des folosita in ct de furnizare deoarece sunt incheiate pe termen mediu sau lung, sunt in esenta
lor ct de vanzare si includ de regula f multe elem complexe (pretul fortei de munca, al materiilor
prime).

Conditia definitorie este caracterul mai favorabil al ofertei tertului. Nu ne vom limita doar la prêt,
poate privi orice elem ale contractului (conditii de transport, termen, cantitate, calitate, orice obligatii
conexe). De ex incheiem un ct de furnizare de carbune pe 30 de ani, pretul stabilit este de 1000 dolari
pe tona de carbune ; daca dupa 5 ani o alta societate ne ofera un prêt de 800 dolari pe tona- oferta
mai favorabila.

Seriozitate ofertei, in ct partile o sa prevada ca oferta trebuie sa provina de la un ofertant serios, sa fie
data in scop de angajament juridic si sa nu fie un tert aflat in sfera de influenta a beneficiarului
clauzei, pt a genera artifical o oferta.

Poate sa actioneze automat sau pe baza de negociere, cu acordul comitentului.

 Clauza va opera automat doar atunci cand intre parti exista un grad ridicat de incredere, iar
beneficiarul clauzei poate sa procedeze de unul singur la adaptarea contractului si va
modifica obligatiile conform ofertei mai favorabile primite, clauza mai veche ramane caduca.
Etalonul il reprezinta oferta tertului iar aprecierea seriozitatii revine beneficiarului.
 Efectul neautomat reprezinta regula. Promitentul are urmatoarele optiuni : poate sa accepte ca
atare conditiile din oferta concurenta, caz in care ct se va adapta si executa corespunzator,
promitentul poate sa refuze adaptarea cotnractului sau sa ramana in pasivitate in termenul
contractulal in care trebuia sa-si exprime opinia, sau intr-un termen rezonabil-> se va ajunge
la rezilierea contractului, partile fiind dezlegate de obligatiile contractuale, pe viitor.
Beneficiarul devine liber sa incheie ct cu tertul, in conditii mai favorabile. In mod
exceptional, partile pot sa prevada in ct, sau sa convina ulterior, suspendarea contractului pt
ca beneficairul sa accepte oferta tertului si sa incheire ct in codnitii maifavorabile, pt a
verifica seriozitatea tertului. Promitentul ar putea sa adapteze ct, insa sa nu preia conditiile
din oferta tertului, ci sa ofere alte conditii pe care el le considera mai favorabile. F rar, ct o sa
prevada rezilierea de drept si imediata, clauza va opera ca un pact comisoriu. De regula
clauza o sa prevada posibilitatea partilor de a apela la un tert care sa aprecieze conditiile
ofertei si care sa ajute la readaptarea contractului. Tertul va fi cel mai adesea un arbitru, un
judecator sau un expert. Partile trebuie sa mentioneze in cuprinsul clauzei cel putin
competenta arbitrului pt adaptarea sau rezilierea ct precum si termenul in care poate fi sesizat.

Interventia arbitrului : Poate sa faca aproape tot ce putea sa faca promitentul, poate sa respinga
cererea de readaptare a ct, o poate admite si poate reduce pretul in spiritul ofertei, poate suspenda ct
pt o perioada relativ scurta de timp (6 luni-1 an), daca este vorba de un incident izolat pe piata. Daca
ct nu poate fi salvat, va dispune rezilierea si o impartire a pierderilor intre parti. Daca dispune
adaptarea ct, trebuie sa indice elem care se re

C7

Clauzele asigurătorii împotriva riscurilor nevalutare

Clauza clientului celui mai favorizat

Clauza clientului celui mai favorizat este clauza prin care o parte contractantă (numită promitentul
clauzei) se obligă ca în ipoteza în care pe parcursul executării contractului va încheia cu un terț un
contractsimilar prin care va acorda terțului condiții mai favorabile decât cele înscrise în contractul în
curs de executare, se obligă să aplice aceleași condiții și în favoarea celelailalte părți contractante
(beneficiarului clauzei), contractul fiind astfel adaptat în mod corespunzător. Această clauză este
aplicarea la nivelul contractelor de comerț internațional a clauzei națiunii celei mai favorizate din
dreptul internațional public, cele două având aceeași rațiune.

Comparație între clauza clientului celui mai favorizatși clauza concurentă

Cele două clauze sunt asemănătoare, ambele având drept scop evitarea efectelor negative ale
riscurilor nevalutare și echilibrarea raportului contractual ( adică adaptarea contractului).

Cu toate acestea, în timp ce la clauza concurentă este vorba despre o ofertă mai favorabilă făcută de
un terț unei părți contractante (așadar inițiativa aparține unui terț), în cazul clientului celui mai
favorizat, oferta mai favorabilă provine de la o parte a contractului.

Clauzele se apropie și din punct de vedere al mecanismului logic, având ca ipoteză acordarea unor
condiții mai favorabile. În cazul clientului celui mai favorizat, una dintre părțile contractante oferă
condiții mai favorabile unui terț.

Noțiunea de condiții mai favorabile este aceeași cu oferta concurentă putând fi spre exemplu un
prețmai bun, condiții de transport mai avantajoase etc.

Clauza ar trebui în mod normal să funcționeze automat. Rațiunea clauzei este aceea că în cazul în
care s-au acordat condiții mai favorabile unei alte firme, eu trebuie să notific și să anunț condițiile
mai favorabile și firmei beneficiare de această clauză. Dacă nu am prevăzut în contract o adaptare
automată, aceasta se va face prin negocieri. În cazul în care nu se ajunge la o înțelegere, atunci
soluțiile sunt cele de la clauza ofertei concurente, adica de regulă se apelează la un arbitru sau la un
expert, pentru că arbitrajul nu este întotdeauna contencios în sensul clasic al termenului,existând
multe arbitraje care au ca scop să reașeze contractul, să îl adapteze. Dacă elementul care a determinat
scăderea pretului este conjunctural, se poate suspenda contractul iar dacă piața s-a schimbat atât de
mult încât adaptarea contractului nu mai este posibilă, se poate cere rezoluțiunea.

Clauza de impreviziune (hardship)

Este o clauză de sorginte anglo-saxonă, la nivel internațional extinzându-se în ultimii 20-30 de ani
datorită avantajelor pe care ea le prezintă.

La nivel de soft law, teoria impreviziunii este reglementată în cadrul principiilor, dar nu de la
început.În prima variantă nu exista, s-a introdus în 2004 tocmai datorită semnalelor din practică.Tot
în aceeași perioadă, Camera de Comerț Internațională din Paris a adoptat o clauză, clauza de
hardship din 2003, care este o clauză tip.

Teoria impreviziunii a fost reglementată pentru prima dată în NCC, în articolul 1271, evenimentele
la nivelul relațiilor interstatale fiind cele care au dus la adoptarea impreviziunii.

Hardship

Hardship-ul este acea clauză contractuală prin care părțile se obligă să procedeze la renegocierea
contractului în vederea adaptării lui sau să recurgă la un terț care de regulă este un arbitru când pe
parcursul executării contractului se produce o împrejurare de orice natură, independentă de culpa
vreuneia dintre părți care afectează în mod grav echilibrul contractual producând o îngreunare
substanțială (substantial hardship) a executării contractului pentru cel puțin una dintre părțile
contractante și care ar fi inechitabil sau ale cărei consecințe dăunatoare ar fi inechitabil să fie
suportate exclusiv de către partea afectată. De aici rezultă condițiile generale ale impreviziunii
hardship :

a) să intervină o împrejurare care poate fi de orice natură. Hardshipul acoperă atât riscurile
nevalutare, dar nu este exclus ca ea să fie folosită și cu privire la riscurile valutare.
b) această împrejurare să fie independentă de culpa uneia dintre părți, să nu fi fost cunoscută și
nici să fi trebuit să fie cunoscută de către victima, să fie în afara controlului ei, să nu își fi
sumat răspunderea pentru un asemenea risc. Culpa se analizează in abstracto.
c) Această împrejurare să afecteze în mod grav echilibrul contractului, producând o îngreunare
substanțiala a executării contractului de către una dintre părți. Această îngreunare se
analizează din punct de vedere obiectiv (atunci când am o cheltuială superioară unui anumit
procent sau am o scădere a profitului de cel puțin 10%, acest procent de 10%nu este bătut în
cuie, este doar o practică).
d) Să fie inechitabil ca acea îngreunare să fie suportată exclusiv de către una dintre părțile
contractante.
Comparație între hardship și forța majoră.

Se aseamănă prin imprevizibilitate și prin independența față de culpă, dar rațiunile celor două
instituții sunt diferite. Hardship-ul nu are o rațiune dirimantă asupra contractului, el nu este conceput
pentru a înceta contractul decât în cazuri excepționale. El are rațiunea de a rebalansa contractul, de a
îl face viabil. Forța majoră are în plus elementul de insurmontabilitate.

Efectele clauzei de hardship

Clauza de hardship, prin definiție presupune renegocierea contractului. Primul lucru pe care trebuie
să îl fac ca parte e să notific cealaltă parte cu privire la situația în care măaflu. Părțile în mod normal
sunt obligate prin clauză să se întâlnească spre a renegocia, ele se pot înțelege. Dacă negocierile
eșuează, soluția trebuie prevăzută în clauză. Părțile pot de asemenea să prevadă și rezoluțiunea
contractului (pact comisoriu). De regulă se apelează la un expert care va decide readaptarea
contractului, suspendarea acestuia dacă evenimentul este temporar sau rezoluțiunea.

Mai exista riscurile politico-administrative și calamitățile naturale. Pentru aceste categorii de riscuri
clauza asiguratorie este clauza de forță majoră dacă părțile nu folosesc hardshipul.

Clauza de forță majoră

Este expresia sistemului de drept romanist, dar există o anumită concepție asupra forței majore și în
sistemul anglo-saxon.

Este reglementată prin lege, în NCC. Foarte frecvent, forța majoră este reglementată convențional.
Aceste clauze de forță majoră sunt clauze de still, nu lipsesc aproape niciodată.

Ea este definită prin intermediul a două concepții. Prima este cea sintetică, specifică sistemelor de
drept romanist în care este definită prin elementele ei definitorii: imprevizibilitate,
insurmontabilitate, independentă de culpa unei dintre părți, să fi intervenit în timpul executării
contractului, partea să nu fi fost pusă în întârziere, să nu își fi asumat riscul forței majore. Se găsește
în art. 79 al Convenției de la Viena. Cea de-a doua definiție este una analitică și aceasta este întâlnită
în sistemul de drept anglo-saxon, constândîntr-o enumerare de evenimente ce au caracterul de forță
majoră.

Pentru a împăca cele două concepții, există și o a treia definiție, cea mixtă, introdusă de Camera de
Comerț Internațională de la Paris prin clauză. Aceasta combină definiția sintetică, enumerându-se
apoi principalele evenimente care pot apărea în viața unui contract, părțile urmând să aleagă varianta
care le convine.

Efectele forței majore

Efectul specific este suspendarea contractului. De natura forței majore în comerțul internațional este
efectul suspensiv, evenimentul de forță majoră de principiu poate produce evenimente în timp. În
contract trebuie să spun însă cât de mult pot să accept efectul suspensiv (de obicei 6 luni- 1 an). Dacă
însă efectele forței majore pun o parte în imposibilitate de executare pe o durată mai îndelungată,
părție pot să reglementeze și efectul extinctiv al forței majore. Procedura de anunțare a situației de
forță majora este prevăzută, avem prevederi în acest sens în Convenția de la Viena. Partea care este
în situația de forță majoră este obligată să anunțe imediat ce este posibil cealaltă parte în legătură cu
surveniența cazului de forță majoră și efectele pe care acesta le are. Problema care se pune este ce se
întâmplă dacă nu notifici- de principiu nu ești decăzut din dreptul de a invoca forța majoră, dar vei
suporta toate consecințele pe care cealaltă parte le-ar fi putut evita dacă ar fi fost anunțată în timp.
Efectul foței majore este atenuat în dreptul comerțului internațional.

Metode de probă

Proba se poate face în diferite moduri, unul fiind cel folosind certificatele de forță majoră care sunt
eliberate de către Camerele de comerț și industrie, de către asociațile profesionale etc. Legea
335/2007 conferă Camerei de Comerț și Industrie a României de a emite astfel de certificate. Ca
forța probantă, certificatele au o forță relativă în sensul că eu ca judecător sau arbitru am dreptul să
apreciez în contextul probatoriului general dacă este așa sau nu.

O altă metodă este expertiza.

Totuși, fiind o situație de fapt se poate proba prin orice mijloc de probă.

Problema dobânzii în comerțul internațional

La nivelul dreptului internațional privat, dobânda este o problemă de contract, deci merge după lex
contractus. Dacă lex contractus este dreptulromân, am ordonanța OG 13/2011 privind dobânda legală
remuneratorie și penalizatoare. Vorbim de două feluri de dobânzi, cea remuneratorie nu ne
interesează în acest context, ea fiind cea pe care o percepe banca pentru acordarea unui credit.

Dobânda penalizatoare, moratorie.

Aici sunt două posibilități, dar de principiu ea este convențională. În civil, ea este plafonată la cel
mult 50% peste dobânda legală. În raporturile dintre profesioniști, ea nu este plafonată, deci în
comerț, dobânda este liberă.

În cazul în care o parte aflată într-o poziție economică superioară a impus o dobandă peste nivelul
uzual al pieții, peste uzanțe, o pot cenzura pe principiul abuzului de drept. Des utilizată este dobânda
LIBOR- London Interbank Offered Rate (dobanda cu care se împrumută băncile de la Londra).

Articolul 4 din OG 13/2011 spune că în raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când
legea română este aplicabilă și când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6%
pe an. Acest articol din OG impune deci următoarele condiții: să fie raport de comerț internațional
(deci să fie un raport cu element de extraneitate), legea română să fie lex causae și plata să fie
prevăzută în monedă straină. Dacă o condiție nu este îndeplinită, se aplică art. 3 în raporturile dintre
profesioniști și în cele dintre aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală penalizatoare este la
nivelul ratei dobânzii de referință a băncii naționale plus 8 puncte procentuale. Dobânda de referință
a băncii naționale este în jur 1,5-1,75%.

Contractele speciale în comerțul internațional

Contractul de vânzare internațională de mărfuri

Este pilonul comerțului internațional

Convenția Națiunilor Unite asupra vânzării internaționale de mărfuri încheiată la Viena in 1980.
Romania a aderat la ea prin legea 24/1991.

Conventia de la Viena a fost negociată 20 de ani, în anii 60 începând discuțiile. Această convenție a
împăcat cele două mari sisteme de drept, cel anglo-saxon și cel romanist. Are 4 capitole, cap 1 si 2 au
fost influențate de sistemul de drept romanist iar capitolele 3 și 4 au fost influențate de sistemul
anglo-saxon. Ea a fost elaborată pe baza unui proiect propus de România (cap 2, profesorul Tudor
Popescu).

Aplicarea Convenției
Convenția are domenii de aplicare sub 3 aspecte: temporar, personal, material.

În ceea ce privește aspectul temporar,ea a fost încheiată la 11 aprilie 1980 și a intrat în vigoare în
anul 1988. Romania a aderat în anul 1991.

Din punct de vedere personal, Convenția se aplică dacă cel puțin unul dintre următoarele criterii este
îndeplinit: părțile să își aibă sediile în state contractante diferite, criteriul obiectiv fiind sediile
părților din state diferite+ chiar daca părțile nu își au amândouă sediile în state care au aderat la
Convenție, ea este aplicabilă dacă părțile au stabilt ca lex causae legea unui stat parte la Convenție.

Din punct de vedere ratione materiae, Convenția nu acoperă chiar totul. În primul rând, în funcție de
conținut, Convenția nu reglementeaze condițiile de valabilitate a contractului (viciile de
consimțământ, spre exemplu) și nici transferul proprietății pe care vânzarea îl implică prin ipoteză,
pentru simplul motiv că statele nu s-au înțeles. Convenția nu reglementează anumite tipuri de vânzări
care sunt specifice: vânzarea pentru uz personal sau familial, vânzarea la licitație pentru că licitațiile
au reguli proprii, vânzarea de sub sechestru care este reglementată de CPC, vânzarea de titluri de
valoare, cambii, cecuri, bilete la ordin, vânzarea de nave și aeronave, vânzările continue (cea de
electricitate spre exemplu).

În capitolul 1 sunt și regulile de interpretare a contractului. Sunt câteva reguli:

a)Art. 7- Contractul se interpretează ținând seama de caracterul său internațional.

b)Contractul se interpretează potrivit regulii bunei-credințe.

c) Problemele contractuale care nu sunt rezolvate în mod expres de către părți vor fi soluționate
potrivit principiilor generale din care se inspiră iar în lipsa unor asemenea principii, conform legii
aplicabile în temeiul normelor de drept internațional privat.

d)Art 8- Convenția se interpretează dupa intenția părților când cealaltă parte cunoștea sau nu putea să
ignore această intenție- principiul voinței interne care este prezent și în legislația românească

e)Convenția aplică aici și o idee de drept anglo-saxon- ”Când intenția comună a părții nu poate fi
determinată, contractul se va determina potrivit cu semnificația pe care i-ar fi acordat-o orice
persoană rezonabilă cu aceeași pregătire și aflată în aceeași situație”- teoria omului rezonabil din
dreptul anglo-saxon

f)Părțile sunt legate prin uzanțele la care ele au consimțit și de obișnuințele care s-au stabilit între
ele- Art. 9- ”Când părțile nu au făcut referire expresă la uzanțe, părțile sunt considerate reputate că s-
au referit în mod tacit în contract la orice uzanță pe care o cunoșteau sau ar fi trebuit să o cunoască și
care este larg cunoscută și în mod regulat respectată de către părțile la contracte de acelasi tip în
ramura comercială.”

În legatură cu forma și proba contractului, ele sunt reglementate tot în Capitolul 1. Mai exact,
articolul 11 precizează că un contract nu trebuie să fie nici încheiat, nici constatat în scris și nu este
supus niciunei condiții de formă (principiul consensualismului consacrat și de sistemul de drept
român). Simetric, în articolul 29 este specificat că nici pentru modificarea sau rezilierea contractului
nu se cere nicio condiție de formă.
Din punct de vedere al probei, în Convenție ea este liberă, conform art. 11 contractul poate fi probat
prin orice mijloace, inclusiv prin martori.

C8 – din 2017

Regula 5: este prevazuta in art. 9 –„partile sunt legate prin uzantele la care ele au consimtit, precum
si de obisnuintele care s-au stabilit intre ele”. Este vorba despre interpretarea contractului potrivit
uzantelor care sunt generale, dar si potrivit obisnuintelor stabilite de parti care nu au caracter general
si se aplica doar intre partile contractante. In art. 9 alin. (2) Conventia reglementeaza situatia
acceptarii tacite a uzantelor. Conventia spune ca in afara de acordul contrar al partilor, acestea sunt
considerate ca s-au referit in mod clar la orice uzanta pe care o cunosteau sau ar fi trebuit sa o
cunoasca si care in comertul international este clar cunoscuta si in mod regulat respectata de catre
partile la contracte de acelasi tip in ramura comerciala avuta in vedere.

Asadar, acceptarea tacita a uzantelor implica indeplinirea conditiilor din text. Partile pot sa
inlature prin vointa lor aplicarea uzantelor. Daca nu o fac si de regula nu o fac, atunci partile sunt
obligate sa respecte si uzantele care sunt larg cunoscute si in mod regulat respectate de catre partile
la contracte de acelasi timp in ramura comerciala avuta in vedere.

Forma si proba contractului

Conventia de la Viena in art.11 consacra principiul consensualismului. Contractul nu trebuie sa fie
incheiat in scris si nu este supus niciunei conditii de forma, indiferent de valoare. Conventia
reglementeaza si problema modificarii contractului si cum este si firesc, pe principiul simetriei
juridice, contractul trebuie modificat tot prin acordul partilor, fara a fi ceruta vreo conditie speciala
de fond.

Pe taramul probelor, intrucat functioneaza principiul consensualismului in materie de forma, este

firesc ca proba sa fie libera. Daca nu pun o conditie de forma, nu pot sa conditionez nici proba.
Conventia consacra principiul libertatii probei, contractul poate fi probat prin orice mijloace,
inclusiv prin martori.

Formarea contractului
Conventia regelemnteaza cele 2 laturi ale consimtamantului: oferta si acceptarea ofertei de a
contracta.

Oferta de a contracta: art.14 defineste oferta ca fiind o propunere de incheiere a unui contract care
trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii:

a) Sa fie adresata uneia sau mai multor persoane determinate. Per a contrario, oferta adresata
publicului (public offer) nu este oferta, ci numai o invitatie la oferta.
b) Sa fie suficient de precisa, trebuie sa denumeasca marfurile si in mod expres sau implicit sa
stabileasca cantitatea si pretul sau sa dea indicatii care sa permita determinarea acestora.
Sunt 3 elemente esentiale in logica conventiei: marfa, cantitatea si pretul. In ceea ce priveste
pretul, el trebuie sa fie determinat sau determinabil, in sensul sa existe indicii pentru a putea fi
determinat. Acest articol intra in contradictie cu art.55 din partea a III-a unde contractul ramane
valabil chiar daca pretul nu este determinat sau nici macar determinabil.
 c) Sa denote vointa autorului ei de a se angaja in caz de acceptare. Este tot o conditie de drept
romanist- animo contrahendi negotii-oferta trebuie facuta in stare de angajament juridic.

Problema retractarii si revocarii ofertei:

Retractarea ofertei este retragerea ofertei care se produce inainte ca oferta sa ajunga la destinatar
sau simultan cu ajungerea la destinatar. In aceasta situatie, retractarea este posibila fara nicio
restrictie, pentru ca, din moment ce ea a fost remisa prin scrisoare si este retractata prin e-mail
inainte de a ajunge la destinatar, nu poate produce niciun prejudiciu pentru destinatarul ei.

Revocarea consta in retragerea ofertei dupa ce ea a ajuns la destinatar, dar pana la momentul
incheierii conctractului. In legatura cu revocarea exista o regula si o exceptie. Regula este ca oferta
poate fi revocata pana la incheierea contractului, daca revocarea soseste la destinatar inainte ca
acesta sa fi expediat acceptarea.

Contractul, potrivit Conventiei de la Viena, se incheie potrivit principiului receptiunii, cand

acceptarea ajunge inapoi la ofertant. Totusi, s-a facut o concesie pentru sistemul anglo-saxon care
adopta teoria expeditiunii si se prevede ca revocarea poate sa se produca pana in momentul in care
destinatarul a expediat acceptarea. Prin exceptie, oferta nu poate fi revocata in 2 cazuri:

a) Cand oferta prevede un termen pentru acceptare sau declara in mod explicit ca este
irevocabila. Daca oferta prevede un termen pentru acceptare si de regula prevede, ea este
irevocabila in cadrul acelui termen. De asemenea este irevocabila daca prevede in mod
explicit ca este irevocabila.

b) Oferta este socotita, de asemenea, irevocabila daca esterezonabil pentru destinatar sa

considere ca oferta este irevocabila si sa fi actionat in consecinta. Pentru determinarea
intentiei acceptantului, precum si pentru determinarea a ceea ce o persoana rezonabila ar fi
facut in acea situatie, se va tine seama de circumstantele pertinente, negocierile stabilite intre
parti, obisnuinte si uzante.

Acceptarea ofertei

O declaratie sau o alta manifestare de vointa a destinatarului ofertei care exprima acordul sau cu
oferta. Din aceasta definitie rezulta ca acceptarea este de 2 feluri:

a) Acceptarea expresa cand consta intr-o declaratie;

b) Acceptarea tacita cand consta intr-o alta manifestare de vointa;

Conventia reglementeaza si regimul juridic al tacerii, in sensul ca tacerea sau inactiunea prin ele
insele nu constituie acceptare. Simpla tacere nu constituie acceptare, dar se deduce ca o tacere
calificata poate produce efecte juridice.

Momentul cand acceptarea isi produce efectele: se distinge intre acceptarea expresa si cea tacita.
 A) In cazul acceptarii exprese exista o subdistinctie dupa cum contractul se incheie intre
persoane care nu sunt de fata, intre absenti sau intre persoane care sunt de fata.
i. Intre absenti: acceptarea produce efecte in momentul in care parvine oferatntului.
Este sistemul receptiunii din dreptul romanist. Exceptie- acceptarea nu produce efecte
daca ea nu parvine ofertantului in termenul stabilit de ofertant sau in lipsa unui
asemenea termen de acceptare, intr-un termen rezonabil in functie de imprejurari sau
uzante.
ii. Intre prezenti: oferta trebuie sa fie acceptata imediat, daca din imprejurari nu rezulta
contrariul. Este asimilata ca fiind intre prezenti si oferta facuta prin telefon sau prin
mijloace moderne de comunicare in care partile apar fata in fata.

B) Acceptarea tacita consta in indeplinirea de catre destinatarul ofertei a unui act prin care el
arata ca accepta oferta, chiar daca cel act nu este comunicat sub forma unei declaratii catre
ofertant. Acceptarea tacita este permisa numai in temeiul ofertei, al obisnuintelor si uzantelor.
Daca potrivit acestor elemente, acceptarea tacita este permisa, ea poate consta faptic in orice
manifestare de vointa a destinatarului ofertei, a acceptantului.
Conventia enumera exemplicativ ca acceptarea tacita expedierea marfii sau plata pretului.
Orice alta manifestare de vointa poate sa valoreze acceptare tacita: punerea in fabricatie a
bunului comandat, achizitionarea de materii prime pentru producere, ambalarea marfii cu
indicarea destinatarului ei, chiar daca nu s-a expediat.

Continutul acceptarii:
Conventia de la Viena reglementeaza o regula, o exceptie de la regula si o exceptie de la exceptie
care revine la regula.

Regula este exprimata in art. 19 din conventie: in esenta acceptarea ofertei nu trebuie sa contina
completari, corectari sau alte limitari fata de continutul ofertei. Acceptarea trebuie sa fie identica cu
oferta. Daca exista completari, corectari, nu ne aflam in fata unei acceptari, ci in fata unei noi oferte
sau contra-oferte.

Exceptia spune ca totusi va constituie acceptare un raspuns care contine elemente complementare
sau diferite fata de continutul ofertei, dar care nu altereaza in mod substantial termenii ofertei.

Termenii esentiali ai ofertei:

 Pretul;
 modalitatile de plata a pretului;
 cantitatea;
 calitatea marfii;
 locul si momentul predarii;
 intinderea raspunderii unei parti fata de cealalta;
 solutionarea litigiului;
Enumerarea nu este limitativa, astfel incat judecatorul poate considera ca fiind esentiale si alte
elemente.
Exceptia de la exceptie este fireasca si anume ca in cazul in care acceptarea contine modificari
substantiale fata de continutul ofertei, ea va fi socotita totusi acceptare in cazul in care ofertantul nu
releva diferentele si nu-l avizeaza in acest sens pe destinatar fara intarziere nejustificata. In
momentul in care se primeste o acceptare cu modificari, poate fi socotita valabila daca nu ai relevat
diferentele si nu ai obiectat imediat.

Acceptarea tardiva:
Parvine ofertantului dupa expirarea termenului de acceptare prevazut in oferta sau dupa expirarea
termenului rezonabil, in functie de imprejurari. Textul prevede 2 situatii:

a) Acceptarea tardiva, ca regula, nu produce efecte. O distinctie insa se face in functie de

imprejurarea daca tardivitatea acceptarii este culpabila sau nu pentru acceptant. Daca
acceptarea a fost emisa peste termen si in mod firesc a ajuns peste termen nu produce
efecte decat in cazul in care ofertantul il informeaza pe acceptant ca accepta si in aceste
conditii, adica in conditiile in care a primit o acceptare vadit tardiva.
b) Conventia reglementeaza si situatia in care acceptarea este emisa in termen si in mod firesc
trebuia sa ajunga la ofertant in termen, dar nu ajunge din cauza culpei unui tert (carausul,
transportatorul, posta). In aceasta situatie, acceptarea tardiva va valora acceptare, cu exceptia
situatiei in care ofertantul dovedeste ca este in imposibilitate absoluta de a o mai executa,
adica de a socoti contractul incheiat.

Partea a III-a - Efectele contractului

1) Obligatiile vanzatorului si raspunderea contractuala a vanzatorului
Sunt enumerate in art. 30 din conventie. In afara de cele pe care le enumera si le si reglementeaza,
exista o obligatie doar enumerata, fara a fi reglementata si anume transferul proprietatii. Obligatiile
enumerate sunt:

Obligatia de predare a marfii- Exista 2 aspecte esentiale pe care conventia le reglementeaza si

anume locul si data predarii.

Locul predarii (art.31)- conventia instituie o reglementare in scara sau in cascada: predarea se
socoteste indeplinita daca predarea se face in mod alternativ in unul din urmatoarele locuri:

1. intr-un loc special prevazut in contract (este acordata prioritate vointei partilor)
2. daca contractul de vanzare implica transportul marfii, marfa se socoteste predata in momentul in
care este remisa catre primul transportator pentru a fi transmisa catre cumparator
3. daca acel contract priveste un bun individual-determinat (res certa) sau un bun determinat prin
caractere generice care este prelevat dintr-o masa de bunuri sau daca este vorba de un bun viitor,
iar in momentul incheierii contractului partile stiau ca marfa se gaseste sau urmeaza a fi produsa
intr-un anumit loc, locul predarii este in acel loc unde marfa trebuie pusa la dispozitia
cumparatorului (ex. vand grau si stiu din contract, din obisnuinte, din uzante ca el se preleva de
la silozul Constanta, locul predarii este la silozul Constanta)
4. escape clause (clauza de salvare): locul predarii este la sediul vanzatorului din momentul
incheierii contractului.
Potrivit Conventiei de la Viena, predarea marfii este cherabila, iar nu portabila. Cumparatorul
trebuie sa se prezinte la sediul vanzatorului, daca nicio alta situatie nu este in prezenta pentru a ridica
marfa. Sediul vanzatorului este cel din momentul incheierii contractului.

Momentul predarii (art.33)-vanzatorul trebuie sa predea bunurile (alternativ):

1. la data fixata in contract sau determinata prin referire la contract

2. daca partile au stabilit in contract o perioada de timp pentru predare sau o perioada
determinabila. In aceasta situatie problema se pune cand anume trebuie sa fie sau cine are
dreptul sa aleaga data exacta in cadrul perioadei. Conventia prevede ca dreptul de a stabili data
precisa a predarii in cadrul perioadei contractuale revine vanzatorului, pentru ca vanzatorul este
cel care se obliga se predea, ori -in dubio pro debitori- cu exceptia cazului cand se prevede in
contract ca alegerea revine cumparatorului sau din obisnuinte sau uzante rezulta ca alegerea
revine cumparatorului.
3. escape clause: predarea trebuie sa se faca intr-un termen rezonabil din momentul incheierii
contractului

Obligatia de remitere a documentelor referitoare la marfa

In comertul international, marfa circula contra documente. Documentul respectiv poate fi un
document negociabil, cum ar fi de exemplu un conosament. Conosamentul este documentul care
atesta incarcarea marfii pe vas si care este un titlu de valoare in rem, care poate fi negociat intre
momentul in care marfa a fost incarcata pe vas si moemntul in care marfa este descarcata de pe vas.
Cel care se prezinta cu exemplarul conosamentului in portul de descarcare, inseamna ca este titularul
dreptului de a primi marfa. Exista 2 reguli:

a. vanzatorul este obligat sa remita documentele referitoare la marfa in moemntul si la locul

prevazute in contract
b. in cazul in care contractul nu prevede nimic cu privire la locul si momentul predarii
documentelor, vanzatorul este obligat sa remita documentele la data, la locul si in forma care
sa permita cumparatorului sa intre in posesia marfii si sa-si exercite drepturile cu privire la
marfa potrivit uzantelor

Obligatia de conformitate a marfii

Una dintre influentele pe care sistemul de drept Anglo-Saxon a avut asupra Conv. de la Viena a fost
ca in Conv de la Viena obligația de conflormitate concentrează următoarele obligatii ale vânzătorului
(regasite la art. 35):

 Vânzătorul trebuie sa predea mărfuri a căror calitate, cantitate, tip si condiționare

corespund celor din contract. Așadar obligațiile cu privire la aceste 5 aspecte sunt
concentrate intr-o singura reglementare.
Criteriile pentru îndeplinirea obligației de conformitate:

Avem un criteriu principal de verificare a îndeplinirii obligației de conformitate si apoi se

reglementeaza alte 4 criterii subsidiare.
  Criteriul principal este contractul – vânzătorul trebuie sa predea [...]cf. art. 35. In cazul in
care in contract nu este prevazut nimic cu privire la aceste aspecte, Conventia prevede ca
marfa este considerata conforma cu contractul, daca este îndeplinit măcar unul din cele 4
criterii subsidiare:
o Daca marfa este adecvată întrebuințări la care servesc in mod obișnuit mărfuri de
același tip. In mod obișnuit, potrivit uzantelor, daca exista asemenea uzanțele,
vânzătorul trebuie sa predea mărfurile adecvate acelei întrebuințări;
o Daca marfa este adecvată unei întrebuințări speciale pe care cumpărătorul a adus-o in
mod expres sau implicit la cunoștință vânzătorului. Spre deosebire de prima situatie in
care cumpărătorul nu a precizat o anumita întrebuințare, dar ea exista potrivit
uzantelor, aici cumparatorul a indicat o intrebuintare specifica;
o Daca prezintă calitatea prez cump ca eșalon sau model;
o Mărfurile trebuie sa fie ambalate sau conditionate in modul obișnuit pt mărfuri de
același tip sau, in lipsa unei uzanțele sau obișnuințele, trebuie ambalate si condiționate
intr-o maniera adecvată pt a fi conservată.
Obligația de a preda mărfurile de orice drept sau pretenției a unui terț
Aceasta obligație corespunde in sistemul de drept Romanistan cu obligația de garantie contra
evictiunii. Remarcam ca daca obligația de conformitate se referea la conformitatea materială a
mărfii, aceasta obligație de a preda marfa liberă exprima conformitatea juridica a mărfii.

Aici Conventia de la Viena reglementeaza pt aceasta obligație doua aspecte: obligația de garantie
in general, iar apoi conține o reglementare specială in ceea ce privește garanția împotriva evictiunii
izvorâte dintr un drept de propr intelectual pe care un terț l-ar invoca imp mărfii care face obiectul
contractului.

A. Garantia contra evictiunii in general

Vânzare trebuie sa predea mărfurile libere de orice drept sau pretenției a unui terț, exceptând
cazul in care cumpărătorul accepta sa preia mărfurile in aceste conditii.

Așadar obiectul garantie il constituie orice drept sau pretenției din partea unui terț, ceea ce
doctrina a interpretat in sensul ca poate fi si un drept de proprietate pe care tertul il poate invoca,
adică un drept real (mai ales).

Ceea ce este specific este faptul ca in convenție se prevede posibilitatea cumpărătorului de a

accepta marfa si in aceste conditii – adica in conditiile unei pretenții chiar de propr invocata de un
terț.

In lumina pretenției, contractul rămâne valabil, chiar daca se vinde bunul altuia in momentul
încheierii contractului, cu conditia ca acel cumpărător sa fie in cunoștință de cauza si sa fii acceptat.

B. Garanția împotriva evictiunii izvorâte dintr un drept de propr intelectual pe care un terț l-
ar invoca imp mărfii care face obiectul contractului - Art. 42
Vânzătorul trebuie sa predea mărfurile libere de orice drept sau pretenției a unui terț întemeiată
pe propr industrială sau pe alt drept de propr intelectuala, in cazul in care cunoștea sau nu putea sa
ignore acel drept al terțului in momentul încheierii contractului si cu conditia ca acel drept sau
pretenției sa fie întemeiată pe propr intelectuala in doua situatii alternative:
  In temeiul legii statului unde mărfurile trebuie sa fie vândute sau utilizate;
 In toate celelalte cazuri in temeiul legii statului in care cumpărătorul își are sediul;
Așadar, din text rezulta ca răspunderea vânzătorului nu intervine in doua cazuri:

 In cazul in care la mom încheierii contractului cumpărătorul cunoștea sau nu putea sa

ignore dreptul sau pretenția terțului;
 Dreptul sau pretenția terțului rezulta din faptul ca acel vânzător s-a conformat planurilor
tehnice de producere a bunului care i-au fost furnizate chiar de cumpărător;
Mijloacele de care dispune cumparatorul in caz de încălcare a contractului de vanzator
Textul folosit este cel in cazul contravenției la contract săvârșită de vânzător. Mijloacele de care
dispune C sunt răspunderea contractuala a vânzătorului, dar privită din prisma cumpărătorului.

In cazul in care V este in contravenție la contract, C are doua posibilități:

I. Sa mențină contractul in ființa – sa obțină in principiu executarea contractului.

In acest context de a cere obligarea V sa-si execute contractul avem 3 posibilități:

1) C poate cere V sa-si executa oricare dintre obligațiile sale. Este o posibilitate generală,
deoarece se referă la oricare dintre obligațiile V. In legatura cu aceasta posibilitate a C de a
cere executarea in natura a oricăreia dintre obligațiile V, trebuie reținute doua idei:
a. Cump poate acorda V un termen suplimentar, pe durata rezonabila pt executarea
obligațiilor sale. Nu este o obligație a C sa acorde V un termen suplimentar pt
executare, dar Conventia încurajează aceasta soluție. Vorbim despre un termen de
gratie convențional, voluntar din partea cumpărătorului.
b. Judecătorul sau arbitrul (Instanta) nu are dreptul de a acorda V un termen de gratie pt
executare. Conv de la Viena lasă termenul de gratie exclusiv pe seama partii.
2) In cazul in care V si-a încălcat obligația de conformitate a mărfii, Conventia prevede 3
mijloace speciale de executare pe care C le poate solicita V. Sunt tot forme de executare in
natura, doar ca sunt forme de executare specifice:
a. Daca mărfurile nu sunt conforme cu contractul C poate cere V predarea unor mărfuri
de înlocuire, daca lipsa de conformitate constituie o contravenție esențială la contract.
Conv introduce pt prima data noțiunea de „contravenție esențială la contract”*. 1
B. Când marfa nu este conforma cu contractul, C poate cere V sa repare lipsa
de conformitate, inafara de cazul in care o asemenea reparație ar fi
nerezonabila, ținând seama de împrejurări.

1
Putem folosi termenul de încălcare esențială a contractului. Noțiunea este definita de Convenție in prima
parte, dc este o noțiune întâlnită si in alte situatii. Este def in art. 25:” o contrav la ctr savarsita de una din
părți e esențială daca sunt îndeplinite cumulativ următoarele 4conditii. Primele doua sunt conditii pozitive,
iar celalalte doua sunt conditii negative:
 Acea contravenție cauzează celeilalte părți, cumpărătorului, un prejudiciu;
 Acest prejudiciu priveaza in mod substanțial pe cealaltă parte de ceea ce aceasta era in drept sa se
aștepte de la contract; tradus in limbajul romanist prin lipsa cauzei actului juridic. Adică mi-ai
furnizat altceva decât ceea ce a fost scopul meu la incheierea contractului;
 Inafara de cazul in care partea in culpa, V, nu a prevazut un astfel de rezultat;
 Nicio persoana rezonabila cu aceeasi pregătire si aflată in aceeasi situatie, nu l-ar fi prevazut nici ea;
Primele doua sunt conditii favorabile victimei, celelalte doua sunt favorabile V.
 C. Are dreptul de a reduce prețul proportional cu lipsa de conformitate
constatata,.
Vânzare poate si după data predării sa repare pe cheltuiala sa orice lipsa a obligatiei sale, cu
conditia ca aceasta sa nu atragă o întârziere nerezonabila a executare ctr si nici sa nu cauzeze C
inconveniente nerezonabile sau incertitudini privind eventualele ch pe care ????

Se referă la orice obligație a V încălcată si implica o colaborare între V si C . ... in colaborare cu

C care are dreptul de a se opune in cazul in care considera ca aceasta reparație ar aduce cheltuieli
nerezonabile sau întârzieri.

II. Sa declare rezoluțiunea contractului. Este reglementată restrictiv de convenție. Conventia

nu privește cu ochi buni rezolutiunea ctr. Astfel, rezoluțiunea ctr poate fi declarată numai in
doua situatii:
 Vânzătorul a săvârșit o contravenție esențială la contract. Daca este o incalcare esențială
a contractului, oricare obligatie duce la rezoluțiunea contractului.
 V nu si-a respectat obligația de predare a mărfii in termenul suplimentar acordat de
cumpărător. Daca e contravenție la contract, intra sub punctul a), daca nu e încălcare
esențială, C trebuie sa-i acorde V un termen suplimentar. Daca termenul nu e respectat
sau V declara de la început ca nu va executa nici in acel termen, C poate cere
rezoluțiunea ctr. Nu este obligat sa-inacorde termen suplimentar. Regimul rezoluțiunii
este diferit fata de rezoluțiunea din dreptul romanist. Regimul rezolutiunii este bazat pe 3
idei:
o Rezolutiunea este extrajudiciară, in dr ro este judiciara. In baza Conv de la Viena
ea poate fi declarată de oricare dintre părți.
o Nu poate fi făcută decât pe temeiul unei notificări, C treb sa-l notifice pe V.
o Instanta de judecată sau de arbitraj nu poate acorda V un termen de gratie.

Obligatiile cumparatorului si raspunderea contractuala a cumparatorului

Art. 53din convenție reglementeaza obligațiile cumpărătorului:

Obligația de plata a prețului

Este concepută in sensul ca plata prețului implica îndeplinirea de cumparator a oricăror
formalități care sa permită V sa între in posesia sumei reprezentând contravaloarea mărfii. Aceasta
este concepută la modul modern, dc la nivelul anului 1980 plata prețului însemna îndeplinirea
anumitor formalități bancare, valutare, vamale, etc. A face tot ce este necesar pt ca suma sa fie
transferata către V.

Determinarea prețului: Conv de la Viena are doua părți de fond, partea a doua care se referă la
formarea contractului si partea a treia cu efectele ctr. Când am vb de formarea ctr si am vb de
conditiile ofertei am spus ca prețul trebuie sa die determinat sau cel puțin determinabil. Art. 14
reflecta aceasta convenție. In partea a treia apare un art. 55 care vine in contradicție cu art. 14.

Acesta permite ca acel ctr sa fie socotit valabil chiar daca prețul nu este determinat si nici măcar
determinabil. In aceasta ipoteza nu se va atrage nulitatea care prevede o determinare legala a
prețului. „Vânzarea este valabil Inch fara ca prețul mărfurilor vândute sa fie determinat in contract
sau printr-o dispoz care sa permită a fi determinat”. In aceasta situatie părțile sunt reputație. A s-au
ref in mod tacit in ctr la prețul practicat in mod obișnuit in ramura cum respectiva pt același mărfuri
vândute in împrejurări comparabile. Este o determinare tacită a prețului pe următoarele elemente:

o Preț aplicat in mod obișnuit

o In ramura com avuta in vedere
o Pt vârfuri de același tip
o Vândute in împrejurări comparabile.
Cine le va determina? Arbitrul, judecătorul sau expertul, daca părțile nu se înțeleg. Intr-o
asemenea situatie se apelează mai puțin la Instanta, cel mai degrabă la un expert sau la un arbitru.
Cum împăcăm cele doua art? In com internațional, conditia ca prețul sa fie determinat sau cel puțin
determinabil nu este de ordine publica. Așadar in CI o astfel de vânzare nu este nula si expertul va
proceda la o determinare după împrejurări a prețului mărfii

Locul plății prețului

Conventia reglementeaza 3 posibilități, in scara:

 Posibilitatea generală potrivit ctr. Daca in ctr s a prevazut ca plata trebuie făcută intr-un loc
determinat, numai daca se face in acel loc este valabilă plata
 In cazul in care părțile nu au determinat in contract locul plății prețului, prețul trebuie plătit la
sediul vânzătorului. Plata prețului este portabila, iar nu cheratina. Predarea mărfii este
cherabila. Pretul se socotește plătit numai când banii au intrat in posesia V. In ziua de azi
formalitățile bancare care revin cumpărătorului sunt in riscul C. Nu e suficient sa dau ordinul
banii sa plătească, ci trebuie sa ma si verific daca plata a ajuns.
 Daca in contract se prevede plata contra documente plata trebuie făcută la locul remiterii
mărfurilor sau documentelor.
Data când plata trebuie făcută
Exista trei posibilități:

 Potrivit contractului trebuie plătit la data predării prețului la mom prevazut in contract
 Daca in contract nu se prevede nimic, Conv spune ca prețul trebuie plătit de cumpărător in
mom in care V ii pune la dispoziție fie mărfurile, fie documentele reprezentative ale acestora.
 Când vânzarea implica transportul mărfurilor, iar vânzătorul face din plata prețului o condiție
a expedierii mărfii, atunci prețul trebuie plătit cel mai târziu in mom in care marfa este remisa
transportatorului.
Art. 59 care consacra principiul C este pus in întârziere de drept de la data scadentei, fara a
fi nevoie de punerea in întârziere, C este pus de drept in întârziere la scadentă.

Obligația de preluare a mărfii predate

Doua elemente:

 Cump trebuie sa îndeplinească orice act care poate fi așteptat in mod rezonabil din partea sa
pt a permite vânzătorului sa efectueze predarea
 Sa preia efectiv marfa – sa facă actul material de preluare a mărfii predate.
Mijloacele de care dispune vânzătorul in caz de contravenție la contract din partea C:

 Executarea in natura a obligațiilor de către C

Aceasta înseamnă in primul rând o posibilitate generală – pt orice obligatie nerespectata se poate
cere executarea in natura. Aceasta este modalitatea preferata pt ca salvează contractului. Excepție: V
poate cere c executarea oricărei obl, cu excepția cazului in care s-a prevalat de un mijloc
incompatibil cu o asemenea cerere.

Vânzătorul poate acorda C un termen suplimentar pe durata rezonabila pt executarea obligațiilor sale.
Simetric cu ceea ce putea face cumpărătorul. Poate sa ii dea, nu este obligatoriu.

Judecătorul sau arbitrul nu poate acorda el un termen de gratie.

 Sa ceara rezolutiunea contractului

Si aici Conventia nu privește pozitiv rezolutiunea ctr care duce la desființarea efectelor sale. Avem
reglementată o situatie regula si una specială.

A) Încălcarea ctr de cu,paranormal este o contravenție esențială la contract. Încălcarea oricăreia

din obligațiile cumpărătorului poate constitui o contravenție esențială la contract, daca acele
conditii se îndeplinesc.
B) Cumparatorul a întârziat in plata prețului sau in preluarea mărfii predate – cele doua obligatii
esențiale ale C, nu sunt însă prin ele însele o contravenție esențială. Ar putea fi, in aceast caz
intram pe a). Daca ele nu sunt – e necesar acordarea unui termen suplimentar pt executare.
Daca acel cumpărător nu executa, nu preda, nu preia, nu plătește prețul nici in termenul
suplimentar sau declara de la început ca nu va plăti, atunci V are dreptul sa ceara rezolutiunea
ctr.
Conditiile rezoluțiunii Sunt identice : extrajud, notificata, jud nu poate acorda termen de gr, e de dr in
întârziere.

 Posibilitate specială daca marfa ar fi trebuit produsă pe baza specificațiile furnizate de

cumparator
Asta înseamnă ca marfa trebuie produsă pe baza unui eșantion, model, folosit de V pt a produce
marfa respectiva, in aceasta situatie, C trebuie sa furnizeze eșantionul sau modelul in termenul
contractual. Daca nu o face art. 65 in cazul ctr prevede ca acel cumpărător trebuie sa specifice
forma, masura sau alte caracteristici di nu face aceasta specificație in termenul ctr sau intr un
termen rezonabil de când primește o cerere din partea V in acest sens, in aceasta situatie V este in
drept sa efectueze singur respectiva specificație, potrivit cu nevoile C care i ar putea fi cunoscute.

Aspecte de natura comuna tinand de obligațiile vânzătorului si obligațiile cumpărătorului

Avem trei capitole de reglementări:

 Regimul daunelor interese – cumulat cu orice mijloc

 Transferul riscurilor
 Exonerarea de răspundere.

Momentul transferului riscului
 Conventia de la Viena face o distinctie in ceea ce priveste transferul riscului dupa cum
contractul implica o obligatie de transport sau nu implica o astfel de obligatie.

Atunci cand vanzarea implica transport, daca vanzatorul este tinut sa livreze marfa intr-un loc
anume determinat, riscurile sunt transferate in momentul livrarii marfii in locul stabilit in contract.
De ex daca prevede predarea marfii la Constanta, la 1 apr, acela va fi momentul de transfer al
riscului. Daca vanzatorul nu incumba o astfel de obligatie, transferul riscurilor se produce atunci
cand marfa este remisa primului transportator( de ex chiar la sediul vanzatorului)

Atunci cand vanzarea nu implica o obligatie de transport, atunci cand exista obligatia
cumparatorului de a prelua marfa din alt loc decat sediul vanzatorului, riscurile se transfera cand
marfa este remisa intr-un loc anume determinat. Daca preluarea marfii se face la unul din sediile
vanzatorului, transferul riscurilor se produce atunci cand marfa este pusa la dispozitia
cumparatorului.

Cursul 9

Raspunderea contractuala a vanzatorului: dreptul cumparatorului de a declara rezolutiunea

contractului:

Rezolutiunea este o solutie ultima pe care Conventia de la Viena o reglementeaza restrictiv, in art 49
se prevad 2 situatii in care cumparatorul poate sa solicite rezolutiunea ctr: 1. O situatie regula 2. O
situatie speciala

1. cumparatorul poate sa solicite rezolut in cazul incalcarii de catre vanzator a oricareia dintre oblig
sale in cazul in care vanzatorul a savasit o contraventie esentila la ctr cumparatorul poate sa
solicite rezolutiunea indiferent de natura obligatiei care este incalcata

2. in cazul in care vanzatorul nu si-a respectat oblig de predare a marfii-> conventia il incurajeaza pe
cumparator, fara sa-l oblige, sa acorde vanzatorului un termen suplimentar pt executare (predare) iar
in cazul in care acest termen suplimentar este depasit sau in cazul in care vanzatorul declara de la
inceput ca nu va executa, nici chiar in termenul suplimentar care i-ar fi acodat, cumparatorul poate
solicita rezolutiunea ctr.

Regimul juridic al rezolutiunii in conventia de la Viena: este un regim special si derogator de la

sistemul de dr romanic –este inspirat de sist de drept anglo-saxon: Care sunt coordonatele?

a) este o rezolutiune extrajudiciara, care se declara de catre cumparator, similar si de catre vanzator
in cazul incalcarii oblig de cumparator

b) declaratia de rezolutiune trebuie sa fie neindoielnica si trebuie sa fie facuta printr-o notificare
adresata catre vanzator, notificare in sensul de instiintare; nu trebuie sa imbrace o forma anume

c) instanta nu poate sa acorde vanzat un termen de gratie, in schimb cumparatorul poate sa o faca
(este chiar incurajat)

Obligatiile cumparatorului si raspunderea contractuala a cumparatorului:

In conventia de la Viena:

1. Obligatia de plata a pretului: definiti obligatiei este larga, prin ea intelegandu-se obligatia
cumparatorului de a efectua toate masurile, formalitatile si de a lua toate masurile destinte a permite
plata pretului. Sunt 3 elemente de discutat: problema determinarii pretului, locul platii pretului si
problema momentului platii pretului

Corelatia dintre art 14 din Conv de la Viena si determinarea pretului: cand se refera la conditiile
ofertei, printre conditiile art 14 se afla si pretul determinat sau cel putin determinabil. In capitolul 3
al conventiei, la art 55, influentat de sist de drept anglo saxon se prevede ca este permis ca vanzarea
sa fie valabila chiar daca pretul nu este determinat si nici macar determinabil. Se prevede o
determinare legala a pretului in cazul in care nu este determinat sau determinabil-> Vanzarea este
valabil incheiata (poate fi) fara ca pretul marfurilor sa fi fost determinat in contract sau sa fie
determinabil prin raportare la contract, pentru ca in aceasta situatie partile sunt reputate ca s-au
referit in mod tacit in ctr la un pret care are urmatoarele coordonate: este practicat in mod obisnuit in
momentul incheierii ctr (pretul uzual) ; in ramura comerciala respectica; pentru aceleasi marfuri;
vandute in imprejurari comprabile. O vanzare fara pret nu este prin e insasi nula ci partile sunt
prezumate ca au avut in vedere pretul care indeplineste aceste conditii. Conv de la viena a prevazut
ca statele care adera la conv pot sa o faca numai la cap 1 si 2 sau numai la capitolele 3 si 4 sau la
intreaga conventie. Romania a aderat la intreaga conv si s-a pus problema corelarii dintre cele 2
articole: in doctrina plus jurisprudenta s-a concluzionat ca este posibila aplicarea art 55, vanzarea
fara pret nu e nula in comertul international, determinarea pretului nu e o conditie de validitate a
contractului, nu e de ordine publica.

2. Locul platii pretului: sunt 3 posibilit aplicate in scara:

a. Locul platii pt a fi valabil trebuie sa fie cel prevazut in ctr-principiul autonomiei de vointa

b. in cazul in care partile n-au prevazut nimic, pretul se plateste la sediul vanzatorului, asadar plata
pretului este o obligatie portabila, iar nu cherabila (cand pretul ajunge in contul vanzatorului) ; riscul
bancii apartine cumparatorului, daca banca nu vireaza pretul, plata nu este legal facuta.

c. in cazul in care plata este conditionata de remiterea marfurilor sau documentelor, la locul acestei
remiteri.

3. In legatura cu momentul platii pretului:

a) la momentul determinat in contract

b) in cazul in care momentul platii nu e determinat, pretul trb sa fie platit de cumparator in momentul
in care conform ctr vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului fie marfurile, fie documentele
reprezentative ale acestora -> principiul simultaneitatii sau payment against documents: p/d;

c)cand marfa face obiectul transportului, vanzatorul poate sa faca din expedierea marfii o conditie, sa
faca din plata pretului o conditie a expedierii marfii si in aceasta situatie cumparatorul trebuie sa
plateasca in momentul expedierii marfurilor.
In ceea ce priveste obligatia cumparatorului de plata a pretului, conv de la Viena prevede principiul
dies interpellat pro homine, adica cumparatorul este pus in intarziere de drept din mom scadentei,
fara a fi necesara vreo punere in intarziere-notificare; si in dr nostru, in comercial, nu trebuie sa fie
pus in intarziere.

Obligatia de preluare a marfii predate-are 2 aspecte:

1. in cadrul acestei obligatii, Conventia spune: cumparatorul trebuie sa indeplineasca orice act care se
poate astepta in mod rezonabil din partea lui pt a permite vanzatorului sa efectueze predarea.
Cumparatorul trb sa faciliteze obligatia de predare a vanzatorului. (aspect juridic)

2. Cumparatorul trebuie sa o preia in mod efectiv, fizic ( aspect material )

Raspunderea contractuala a cumparatorului: este in oglinda cu raspunderea ctr a vanzatorului,

vorbim de mijloacele de care dispune vanzatorul in cazul incalcarii obligatiilor de catre cumparator

Sunt 3 posibilitati, toate dublate de daune-interese, ca si la vanzator:

I. Contractul ramane in fiinta si consta in dreptul vanzatorului de a cere execut obligatiilor in natura,
de catre cumparator. Este situatia favorizata de Conventie pt ca ea nu duce la desfiintarea ctr:
,,Vanzatorul poate sa ceara cumparatorului sa-si indeplineasca oricare dintre oblig sale, executarea
altor oblig ale cumparatorului, in afara de cazul in care vanzatorul s-a prevalat de un mijloc
incompatibil cu o asemenea cerere.’’ + ,,Vanzatorul poate acorda cumparatorului un termen
suplimentarpt execut obligatiilor sale, pe o durata rezonabila’’ Nu este o obligatie dar vanzatorul
este incurajat de conventie. Este prevazuta imposibilitatea judecatorului sau arbitrului de a acorda
termen de gratie judiciar. Termenul de gratie este conventional, nu judiciar.

II. Declararea de catre vanzat a rezolutiunii ctr: si in acest caz, rezolutiunea este o situatie
exceptionala care nu e incurajata de Conv si exista 2 situatii: una regula, una speciala:

Situatia regula: ,, Vanzatorul poate declara rezolutiunea ctr atunci cand cump nu si-a executat oricare
dintre obligatiile sale iar acea neexecutare este o contraventie esentiala la ctr. Situatia speciala:
cumparatorul nu si-a executat oblig de plata pretului sau obligatia de preluare a marfii predate, dar
nu este exclus ca in ctr sa existe si alte obligatii. Poate acorda un termen suplimentar iar daca cump
spune de la inceput ca nu va plati, vanzat poate cere rezolutiunea ctr. Cumparatorul este de drept in
intarziere, jud sau arbitrul nu poate acorda termen de gratie judiciar.

III. Situatia speciala: vanzatorul, potrivit contractului, este obligat sa produca marfa pe baza
elementelor caracteristice comunicate de cumparator potrivit unor esantioane, mostre, iar cump nu-si
executa aceasta obligatie. Vanzatorul este incurajat sa acorde cump un termen rezonabil pt
indeplinirea oblig sale. In cazul in care cump nu transmite in termenul rezonabil, Conv spune ca
vanzatorul va produce, singur, potrivit cu nevoile cumparatorului care i-ar putea fi cunoscute.

Dispozitiuni comune cu privire la obligatiile vanzatorului si cumparatorului:

Regimul daunelor interese, Problema transferului riscurilor si Problema exonerarii de raspundere a

partii care nu executa
1. Conventia reglementeaza o regula generala cu privire la daunele-interese si cazuri speciale de
daune-interese in cazul rezolutiunii ctr.

I. Regula generala: se aplica pt toate situatiile, daunele insotesc oricare din mijloacele oricareia dintre
parti in cazul in care cealalta nu isi executa oblig: Daunele-interese trb sa acopere pierderea efectiv
suferita si castigul nerealizat + regula previzibilitatii: daunele interese nu pot fi superioare pierderii
suferite si castigului nerealizat pe care partea in culpa le-a prevazut sau ar fi trebuit sa le prevada in
momentul incheierii ctr

II. In cazul in care se solicita rezolutiunea ctr: Conv reglementeaza 2 moduri speciale de calcul al
daunelor-interese:

1. cand contractul este rezolvit iar cumparatorul, intr- maniera rezonabila si intr-un termen rezonabil
dupa rezolvire, a procedat la o cumparare de inlocuire sau vanzatorul a procedat la vanzare
compensatorie, partea care cere daune-interese poate obtine diferenta dintre pretul contractual si
pretul cumpararii de inlocuire sau al vanzarii compensatorii.

2. Daca ctr este rezolvit iar partea nu a procedat la cumpararea de inlocuire sau vanzarea
compensatorie, iar marfurile au un pret curent pe piata, se pot cere daune-interes echivalente cu
diferenta dintre pretul contractual si pretul curent de piata din momentul rezolvirii ctr.

Transferul riscurilor: momentul transferului riscurilor, de la vanzator catre cump cu privire la marfa
este un mom esential in economia ctr, pentru ca daca marfa piere, pana la mom transferului
riscurilor, marfa este pe riscul vanz, dupa transfer pe riscul cumparatorului. Pt momentul transferului
riscurilor sunt 2 situatii cu 2 subsituatii fiecare:

1. Contractul implica transportul marfii:

a) cand, potrivit contractului, vanzatorul este tinut sa remita marfurile transportatorului, intr-un loc
determinat, riscurile se considera transferate in mom in care vanzatorul remite transportatorului
marfurile in acel loc.

b) cand nu s-a prevazut in ctr un loc determinat pt predarea catre transportator. Riscurile sunt
transferate cumparatorului in momentul remiterii catre primul transportator pt a fi transmise
cumparatorului conform contractului.

2. Marfa nu face obiectul transportului- 2 subsit

a.cand cumparatorul este tinut sa preia marfurile dintr un alt loc decat sediul vanzatorului riscurile
sunt transferate cand marfa este predata si cumparatorul stie ca marfurile sunt puse la dispozitia sa in
acel loc

b. (escape clause)riscurile sunt transferate de la vanzator la cumparator potrivit urmatoarei distinctii:

-in mom in care cumparatorul preia marfurile

-daca cump nu preia marfurile in termenul contractual, riscurile se transfera din mom in care
marfurile sunt puse la dispozitia cumparatorului iar cumparatorul savarseste o contraventie la contr
prin nepreluarea lor

Pt ca riscurile sa se transfere de la vanzator la cumparator este necesar ca marfurile sa fie

individualizate(as paid) ca fiind pentru acel cumparator. Riscurile nu se transfera daca marfurile nu
sunt individualizate.(marcate prin moduri specifice destinate acelui cumparator)

Care este consecinta transferului riscului?

Regula: transferul riscului catre cump are drept consecinta faptul ca pierderea sau deteriorarea
marfurilor survenita dupa momentul transferului nu-l elibereaza pe cumparator de obligatia de plata a
pretului.

Exceptie transferul riscurilor: cumparatorul nu va fi obligat sa plateasca pretul atunci cand pierderea
sau deteriorarea,desi s a produs dupa momentul transferului riscurilor se datoreaza unui fapt culpabil
al vanzatorului.

Problema exonerarii de raspundere:

Art 79 Conv de la Viena (apare si la forta majora)

Partea e exonerata de raspundere pt neexecutarea oricarei obligatii contractuale daca dovedeste ca

aceasta neexecutare a fost datoata unei piedici ce indeplineste urmat conditii cumulative:

a)este independenta de vointa acelei parti(exterior vointei partii)

b)fortuita(pe neasteptate, victima piedicii nu se putea astepta in mod rezonabil sa o ia in considerare

la momentul incheierii contractului)

c)piedica sa fie imprevizibila si insurmontabila(nu o putea preveni si nu putea sa-i depaseasca

consecintele)

Aceste piedici nu sunt altceva decat situatii de forta majora, termen ce nu exista in conventie.

Care sunt conditiile de procedura ca efectul exonerator sa se produca?Art79 raspunde:

Problema avertizarii piedicii- partea care nu a executat trebuie sa avertizeze despre piedica si despre
efectele ei, daca acest avertisment nu este transmis celeilalte parti, victima piedicii va fi
raspunzatoare pentru toate prejudiciile pe care cealalta parte le ar fi putut evita daca ar fi fost sesizata
in termen.

Prescriptia extinctiva in materia vanzarii internationale de bunuri potrivit Conv de la New

York din 1974

Ro adera la conv de la ny prin legea 24/1992, inclusiv la protocolul modificator de armonizare cu

conv de la Viena

La ny s-a adoptat conv internationala sub egida nat unite- uncitral- conv asupra prescriptiei in
materia vanzarii internationale de bunuri
La Viena in 1980 a condus la modif conv de la n y printr-un protcol pt ca cele 2 sa fie armonizate,
motiv pt care in ceea ce priv aspectele generale, cum ar fi problema domeniului de aplicare, cele
2 sunt identice. Reglementari specifice:

Dpvd terminologic conventia vb despre prescriptie in materie de vanzare, nu vorbeste despre ce fel
de prescriptie( daca e extinctiva sau achizitiva) insa neindoielnic, din cuprinsul conv se desprinde ca
e vb de prescriptia extinctiva

Nu reglementeaza, de asemenea, termenul de prescrptie(limitation) dar reglementeaza reguli despre

continutul prescriptiei

Durata generala-4 ani, este un termen scurt, acest termen scurt a fost un motiv pentru care conventia
de la ny nu a fost atat de bine privita. Exista si o limitare generala a termenului de prescriptie (chiar
daca au aparut motive de suspendare sau intrerupere, dreptul se prescrie in termen de 10 ani de la
mom la care a inceput sa curga respectivul termen de prescriptie)

Regula generala de inceput al curgerii termenului de prescriptie: termenul de prescriptie incepe de la

data cand actiunea poate fi exercitata actio non natae non praescribitur

Reguli speciale (nu deroga, sunt doar aplicatii ale regulii generale in anumite cazuri concrete)

1. prescriptia actiunii in raspundere contractuala – o actiune rezultand dintr-o incalcare a contractului

poate fi exercitata incepand cu data la care aceasta incalcare s-a produs, aceasta prevedere este o
regula generala in materia prescriptiei in ceea ce priveste raspunderea

2. prescriptia actiunii in neconformitatea lucrului vandut pentru care nu s-a acordat un termen de
garantie: potrivit Conv, o actiune sprijinita pe neconformitatea lucrului poate fi exercitata incepand
cu data la care lucrul a fost in mod efectiv remis cumparatorului sau oferta de remitere a lucrului a
fost refuzata de catre cumparator.

3. prescriptia act intemeiata pe dol poate fi exercitata incepand cu data la care dolul a fost descoperit
sau ar fi trebuit, in mod rational, sa fie descoperit de catre cumparator(de principiu).

4. prescriptia actiunii in neconformitatea a bunului vandut pt care s-a acordat o garantie expresa-
daca s-a dat o garantie expresa cu privire la bunul vandut pe durata unui termen
determinat/determinabi, termenul de prescriptie a actiunii cumparatorului sprijinita pe acea garantie
incepe sa curga de la data la care cump notifica vanzatorul neconformitatea, dar nu mai tarziu de la
data expirarii garantiei

5.s-a declarat rezolutiunea contr

a)declaratia de rezolutiune s-a facut inainte de data executarii contractului(rezolutiune anticipata)

incepe sa curga deci de la data cand declaatia de rezolutiune este notificata celeilalte parti.

b) In cazul in care rezolutiunea ctr este declarata la data cand trebuia sa aiba loc executarea sau dupa
aceasta data,termenul de prescriptie incepe de la data prevazuta in contr pt executare.
Incetarea curgerii termenului de prescriptie: Incetarea este corespondenta in lb ro cu termenul de
intrerupere a curgerii termenului de prescriptie.

Impedimentele la curgerea termenului

1. Incetarea termenului de prescriptie

Este un impediment similar intreruperii prescriptiei din dr comun cu mentiunea ca in Conventie
este folosita notiunea de incetare. Astfel incetarea se produce in urmatoarele situatii:

a. Creditorul indeplineste un act introductiv al oricarei proceduri impotriva debitorului:

proceduri judiciare, arbitrare, administrative, cu conditia insa ca asemenea masuri sa fie
prevazute de catre legea aplicabila contractului
b. Creditorul indeplineste orice alt act intreruptiv de prescriptie prevazut de legea statului unde
debitorul isi are domiciliul sau sediul. Aceasta este o masura de protectie a debitorului prin ea
prevenindu-se frauda la lege.
c. Debitorul recunoaste obligatia sa fata de creditor intr-o forma scrisa sau pe cale tacita.
Efectul incetarii sau intreruperii termenului de prescriptie este oprirea curgerii termenului si
inceperea unui nou termen intreg de 4 ani cu limita de 10 ani.

2. Prelungirea termenului de prescriptie

Este un impediment similar suspendarii din dr comun. Prelungirea intervine pentru un singur caz
si anume cel al fortei majore. Identic dispozitiilor din Conventia de la Viena, cea de la NY nu
foloseste termenul de forta majora insa pt prelungirea curusului prescriptiei rezulta ca la forta majora
se refera. Asadar Convnetia prevede ca se prelungeste termenul de prescriptie atunci cand intervin
imprejurari care nu sunt imputabile creditorului, el nu le putea invinge sau evita si acele imprejurari
il aduc pe creditor in imposibilitatea de a face sa inceteze cursul prescriptiei. Efectul cazului de forta
majora consta in prelunigrea cu 1 an de zile a termenului de prescriptie din momentul in care
imprejurarea respectiva inceteaza sa existe.

Efectul expirarii termenului de presciptie

Cf art 25 din Conventie, niciun dr nu este recunoscut si nici nu devine executoriu in nicio
procedura inceputa dupa expirarea termenului. Cu alte cuvinte desi nu foloseste acesti termeni,
Conventia se foloseste la stingerea dr material la actiune din dr intern.

Cf art 26, in masura in care debitorul executa obligatiile sale dupa expirarea termenului de
prescriptie, acesta nu are dr sa ceara restituirea prestatiilor chiar daca nu a cunsocut atunci cand a
executat faptul ca termenul se implinise.

Regulile INCOTERMS ( INternational COmmercial Terms)

Este o lucrare de traditie care a cunsocut un proces evolutiv. Prima varianta a acestor reguli a
fost adoptata in perioada interbelica in 1928. Varianta din 1928 nu a fost aplicata si sustinuta de
profesionistii englezi si au urmat alte variante in 1935, 1956, 1990,2000, iar ultima cea in vigoare
este varianta 2010. Reprezinta o lucrare pe baza de cercetare de piata la nivelul comertului
international.
Natura juridica

Reprezinta uzante codificate si uniformizate in materia contractului de vanzare international

de marfuri. Au natura juridica a unor reguli generale, care raportat la partea negociata a contractului
international, reprezinta regula generala, conditiile generale ale contractului. In functie de forta
economica a partilor, pt ca au aceasta natura, de foarte multe ori regulile INCOTERMS vor fi opuse
de catre una din parti celeilalte.

Forta juridica

Nu sunt nici lege, nici convnetie internationala, asadar nu se impun partilor in mod
obligatoriu, ci au un caracter facultativ si se aplica numai cand partile trimit la ele numai expres sau
in mod tacit.

De regula trimiterea facuta de parti imbraca forma unei clauze contractuale de tipul: “livrarea
marfii se face FOB Constanta INCOTERMS 2010”. Prin trimiterea facuta de parti la aceste reguli,
opreaza o receptiune contractuala adica o inserare in contract a regulii alese de catre parti( in ex
nostru regula fob in varianta din 2010).

Obiectul regulilor INCOTERMS

Ele reglementeaza obligatiile partilor la contractul de vanzare internationala de marfuri, insa

in mod traditional au fost aplicate si in comertul intern. Se pot aplica si in comertul intern deoarece
sunt situatii in care exista uniuni vamale, desi nu se mai poate vorbi la nivelul UE despre comert
transfrontalier, totusi intr-un contract incheiat intre parti din state membre diferite, se pune problema
deplasarii marfurilor dintr-o jurisdictie in alta. Asadar obiectul il constiutie obligatiile vanzatorului si
cumparatorului cu privire la predarea marfii si la incheierea altor contracte adiacente vanzarii,
precum contr de transport, contr de asigurare, diferite operatiuni ce tin de imbarcarea in mijlocul de
transport, respectiv debarcarea in tara de destinatie.

Succesul pe care regulile l-au avut la nivel international face ca ele sa fie aplicate in 70% din
cazul vanzarilor internatioanle de marfuri. Treptat insa regulile s-au impus la nivel mondial( spre ex
Camera de comert international din Washington a adoptat o reglementare similara numita RAFTD-
ultima varianta a acesteia a fost din 1991, dar nu au mai fost actualizate pt ca se aplica la nivel
mondial regulile INCOTERMS)

Importanta regulilor INCOTERMS

Regulile asigura partilor o importanta economie de timp si de spatiu contractual. In primu

rand economisesc timp de negociere. In loc ca partile sa negocieze clauza cu clauza contractele pe
care urmeaza sa le incheie, ele vor negocia numai cu privire la aplicarea uneia din regulile
INCOTERMS. Adoptand una dintre ele, partile incorporeaza contractual tot ceea ce regula respectiva
prevede, plus doctrina si jurisprudenta internationala relevanta. Astfel contractul devine mult mai
usor de negociat. Pe de alta parte economisirea de spatiu contractual. Asadar partile fac o simpla
trimitere- FOB Constanta INCOTERMS 2010.
 Pe langa importanta data de economia de timp si spatiu contractual, un alt elem de importanta
este ca ele sporesc securitatea circuitului commercial. Practica a demonstrat faptul ca majoritatea
litigiilor se nasc pt ca termenii contractelor nu sunt limpede exprimati. In special in contracte de
comert international, partile vor da intelesuri diferite aceleiasi notiuni care creeaza neconcordante in
interpretarea aceleasi clauze. Facand referire la un instrument unic care nu trece prin interpretarea
data de legea nationala al fiecareia dintre parti se asigura o interpretare si aplicare comuna.

In functie de mijlocul de transport folosit in contractul international de marfuri, avem 2 reguli:

1. Reguli INCOTEMRS pt toate tipurile de transport( reguli pt trasnportul multimodal)- avem 7

reguli
2. Reguli folosite numai pt transporturile pe apa maritime sau fluviale- avem 4 reguli
Continutul regulilor INCOTERMS

Aceste reguli determina obligatiile partilor la contractul de vanzare international de marfuri. Au

un pachet de reglementari privind obligatiile vanzatorului si unul privind pe cele ale cumparatorului,
fiecare din cele 11 reguli cuprinzand 10 tipuri de obligatii. Ne vom referi la :

1. Obligatia de livrare a marfii( cine? Cum? Cand?)

2. Cum sunt suportate cheltuielile de transport, asigurare si conservare a marfii pe perioada
transportului
3. Cum sunt suportate cheltuielile de export din tara vanzatorului, cheltuielile de tranzit si cele
de import din tara cumparatorului.
In primele categorii de reguli avem mai multe obligatii pentru cumparator ca spre sfarsitul
regulilor sa avem mai multe obligatii pentru vanzator. De exemplu: EXW- cele mai multe obligatii pt
comparator si cele mai putine obligatii pt vanzator. Pe masura ce avansam de la o regula la alta se
trasnfera din obligatii de la cumparator la vanzator. O regula mai echilibrata este regula CIF,
ajungand la ultima regula DDP, care contine cele mai multe obligatii pt vanzator si cele mai putine pt
cumparator.

Alegerea se face in functie de tipul de transport folosit , dar mai ales prin libera negociere a
partilor. Inseamna ca daca piata pe care contractez este favorabila vanzatorului( avem putina oferta si
multa cerere), vanzatorul va putea sa impuna o regula cu mai putine obligatii pt el si mai multe pt
cumparator. Daca avem o piata favorabila cumparatorului( mai multa oferta si putina cerere), pozitia
avantajoasa o are cumparatorul, deci se vor aplica mai putine obligatii pt comparator si mai multe pt
vanzator . Daca avem o piata echilibrata se va alege pe baza de negociere una din regulile echilibrate.

1. Regula EXW- Ex works( in romana “franco-fabrica”)

Se completeaza cu locul de livrare convenit care de regula este sediul vanzatorului. Asadar daca
livrarea marfurilor se face la fabrica marfurilor din Bucuresti, regula va fi EXW Bucuresti 2010.

a. Livrarea marfii- vanzatorul este olbigat sa livreze marfa la sediul sau( la fabrica, in depozit, pe o
plantatie etc), la data si la locul convenit in contract. Cumparatorul este asadar obligat sa se
deplaseze la sediul vanzatorului pt preluarea marfii
b. Transportul, asigurarea si conservarea marfii pe perioada deplasarii- sunt suportate de
cumparator
 c. Exportul din Rom- toate taxele de export sunt achitate de cumparator. Regula EXW este asadar
calificata drept o vanzare interna( din perspectiva vanzatorului atunci cand vine EXW, pt el ar fi
exact ca si cand vinde catre un alt profesionist roman). Tranzitul revine cumparatorului.
Asigurarea marfurilor pe perioada trasnportului revin tot cumparatorului. Cheltuielile de import
in tara cump revin tot cumparatorului

2. Regula FCA- Free Carier( “franco- transportator”)

Se completeaza cu numele locului de livrare convenit pe categ de obligatii.

a. Vanzatorul este obligat sa livreze marfa transportatorului indicat de cumparator la locul si

data convenite in contract
b. Transport, asigurare si conservare- revin cumparatorului
c. Exportul din Rom presupunand asadar un cumparator strain- revin vanzatorului

3. Regula CPT- Carriage paid to

Se completeaza cu numele locului de destinatie convenite de parti.

a. Vanzatorul este tinut sa livreze marfa in mana transportatorului pt a fi livrata cumparatorului

la locul de destinatie convenit. Livrarea si transferul rsicurilor se fac asadar la mom predarii
catre transportator
b. Transportul si asigurarea-revin vanzatorului
c. Exportul din Rom revine vanzatorului, tranzitul( taxe care trebuie platite catre autoritatile
statelor tranzitate) revin cumparatorului, cheltuilile de import in tara de destintatie revin
cumparatorului.

4. CIP (Carriage and Insurance Paid to)– transport si asigurare platite pana la – cu aratarea
locului de destinatie convenit – „livrarea/ predarea marfii se va face CIP Hamburg
INCOTERMS 2010”.
Regula se poate folosi pentru toate mijloacele de transport, mai putin fluviale.

Regula seamana cu CPT, asadar vanzatorul este tinut sa predea marfa in custodia transportatorului
pentru a fi transportata la locul de destinatie convenit, la data sau in perioada stabilita in contract.
Asadar, obligatia de incheiere a contractului de transport revine vanzatorului (carriage), obligatia de
asigurare a marfii revine tot vanzatorului (specific). Pentru ca marfa se preda in custodia unui
transportator, vanzatorul este cel care trebuie sa suporte cheltuielile de export din tara sa (Romania),
dar tranzitul prin terte state si importul in tara de destinatie sunt suportate de catre cumparator.

5. DAT (Delivered At Terminal)– livrat la terminal – cu aratarea numelui terminalului sau

portului de destinatie convenit .
Vanzatorul este obligat nu numai sa predea marfa unui transportator, ci este obligat sa transporte
marfa pana la terminal si sa o descarce punand-o la dispozitia cumparatorului la terminalul convenit
la data sau in perioada stabilita in contract pentru livrare. Marfa se stabileste predata la terminalul de
destinatie. Transportul revine vanzatorului, in ceea ce priveste exportul din tara de plecare a marfii,
tranzitul pana la terminalul de destinatie revin vanzatorului, importul in tara de destinatie revine
cumparatorului. INCOTERMS nu reglementeaza aici obligatia de asigurare, asadar aceasta ramane la
negocierea partilor, dar de obicei este facuta de catre cumparator, vanzatorul fiind obligat sa ii acorde
asistenta.

6. DAP (Delivered At Place)– livrat la locul – cu indicarea locului de destinatie convenit.

In acest caz, obligatia de livrare/ predare a marfii vanzatorul este obligat sa predea marfa la
dispozitia cumparatorului in mijlocul de transport gata pentru descarcare la locul de destinatie
convenit la data sau in perioada de timp prevazute in contract pentru livrare. Obligatia de transport
revine vanzatorului, exportul si tranzitul pana la livrare revin vanzatorului, importul revine
cumparatorului. Clauza nu reglementeaza obligatia de asigurare, deci ramane la latitudinea partilor.

7. DDP (Delivered Duty Paid)– cu orice mijloc de transport – livrat cu taxe vamale platite – cu
aratarea locului de destinatie convenit.
Regula DDP este cea mai oneroasa pentru vanzator si presupune cele mai multe obligatii pentru
vanzator si cele mai putine pentru cumparator. Este extrema cealalta a regulii Ex Works. Obligatia de
livrare a marfii – vanzatorul este obligat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului in mojlocul de
transport gata pentru descarcare la locul de destinatie convenit, la data sau in perioada stabilita in
contract. Vanzatorul suporta exportul din tara lui, tranzitul pe terte piete si importul in tara de
destinatie. Obligatia de transport revine de asemenea vanzatorului. Obligatia de asigurare, desi regula
nu o prevede in mod explicit, revine vanzatorului de regula.

Transporturile maritime

1. FAS (Free Alongside Ship) – liber de-a lungul vasului – cu aratarea portului de incarcare
convenit.
Daca am concepe un contr de vanzare internat de marfuri intre o firma din Ro si una din SUA –
marfa se produce la Bucuresti, se transporta in portul Constanta, se incarca pe vas, se transbordeaza
in portul Instanbul pe un alt vas, se descarca in portul NY si se transporta pe cale terestra undeva in
SUA.

Obligatia de livrare a marfii – vanzatorul este tinut sa livreze marfa de-a lungul vasului desemnat
de catre cumparator la locul de incarcare convenit, la data sau in perioada stabilita in contract.
Asadar, clauza FAS suna asa „livrarea marfii se va face FAS Constanta INCOTERM 2010” – trebuie
aratat portul de incarcare convenit. Momentul predarii marfii este si momentul cand se transfera
riscurile de la vanzator catre cumparator. Poate sa nu coincida cu momentul transferului proprietatii
– regulile nu reglementeaza transferul proprietatii.

La FAS, momentul predarii marfii si transmiterii riscurilor este momentul in care marfa,
individualizata ca fiind pentru acel cumparator este depusa de-a lungul vasului pe cheiul portului de
incarcare convenit. Asadar, din punct de vedere al cheltuielilor de transport, vanzatorul este obligat
sa transporte marfa pe chei – transportul terestru revine vanzatorului, transportul maritim din portul
Constanta mai departe pana la NY revine cumparatorului. Cumparatorul trebuie sa incheie contractul
de transport maritim (navlosire – charter party) care sa asigure transportul marfii din portul
Constanta pana la destinatie. Cumparatorul, asadar trebuie sa navloseasca vasul, trebuie sa fie un vas
apt pentru a transporta intreaga marfa care face obiectul livrarii respective sa plateasca navlul (pretul
contractului de transport maritim) si sa aduca vasul in portul de incarcare convenit (Constanta) la
data stabilita in contract pt a prelua marfa care la momentul respectiv potrivit obligatiei vanzatorului
trebuie sa fie pe piata.

In cazul in care una din parti nu isi executa obligatiile suporta consecintele: daca vanzatorul nu
aduce marfa pe chei la data stabilita va suporta pretul ramanerii marfii in port mai mult decat
perioada convenita, daca cumparatorul intarzie aducerea vasului in port peste perioada stabilita in
contract, vanzatorul, daca marfa este in stare de a fi incarcata, riscurile se transmit in momentul in
care marfa trebuia incarcata. Asadar, din acel moment, daca marfa piere fortuit, riscul revine
cumparatorului. Vanzatorul, insa, are obligatia de cooperare – trebuie sa depoziteze marfa in incinta
portului pe cheltuiala cumparatorului. Asigurarea – la FAS nu e prevazuta o obligatia anume in
sarcina vreuneia dintra parti, dar, de regula, revine cumparatorului. In ceea ce priveste exportul,
exista o evolutie in reglementarea INCOTERMS – pana la 2000 FAS era o vanzare interna, aceasta
inseamna ca obligatia de export revenea cumparatorului, vanzatorul se comporta ca si cum ar fi vadut
unui partener local. Totusi, practica a aratat ca punerea obligatiei de export in sarcina cumparatorului
ar crea probleme pentru ca el trebuia sa isi angajeze un agent local si in 2000 si 2010 regula FAS a
devenit o vanzare externa – cheltuielile de export revin vanzatorului.

2. FOB (Free On Board)– liber la bordul vasului – se completeaza cu numele portului de

incarcare convenit.
Obligatia de livrare/predare a marfii – momentul livrarii este impins putin mai departe, nu in
momentul in care este depusa pe chei ci in momentul in care marfa este depusa la bordul vasului de
catre vanzator. Este una dintre cele mai vechi reguli, exista si variante ale ei: FOB stivuit –
momentul predarii marfii si transferului riscurilor este momentul in care marfa este stivuita in vas,
asadar riscul stivuirii marfii in vas revine vanzatorului si stivuirea marfii e f importanta pentru ca
daca marfa nu e corect stivuita in fct de natura ei e posibil sa se degradeze in timpul transportului sau
chiar sa se scufunde vasul, FOB and Trimmed, FOB and stoned.

In ceea ce priveste transportul, tot cumparatorul este cel care trebuie sa navloseasca vasul si sa
incheie contractul, sa plateasca navlul si sa aduca vasul apt pentru a transporta tipul de marfa care
face ob contractului integral pana in portul de destinatie. Daca nu se incarca intreaga marfa si ramane
pe chei, raspunde cumparatorul. Transportul pana in portul de incarcare revine vanzatorului,
incarcarea marfii pe vas revine vanzatorului, stivuirea revine vanzatorului, apoi transportul mai
departe, tranzitul prin terte state revine cumparatorului. Asigurarea marfii nu e prevazuta ca o
obligatie anume la regula FOB, dar de principiu revine cumparatorului. In ceea ce priveste exportul
din Romania, intotdeauna regula FOB a insemnat o vanzare externa pentru ca marfa trece frontiera in
momentul in care trece peste balustrada vasului si, in consecinta, cheltuielile de export revin
vanzatorului. Tranzitul si importul revin cumparatorului. Vanzatorul, asadar, mai include in pretul
marfii atat: transportul pana in portul de incarcare si incarcarea marfii in vas.

3. CFR (Cost Freigth)– cost si navlu – se completeaza cu numele portului de destinatie

convenit – „livrarea marfii se face CFR NY INCOTERMS 2010”
CFR = FOB + navlu. Asadar, toate obligatiile sunt ca la FOB, dar in plus vanzatorul este cel care
trebuie sa incheie contractul de transport maritim si sa plateasca navlul. Vanzatorul va include in
pretul marfii aceste doua lucruri in mod esential. Momentul transmiterii riscurilor si predarii marfii –
mom in care marfa este depusa la bordul vasului – vasul circula pe riscul cumparatorului pentru ca
riscul se transfera in mome predarii, dar pe cheltuiala de navlu a vanzatorului.

4. CIF (Cost Insurance Freidth)– pret, asigurare si navlu – CIF = FOB + Insurance + navlul
Toate obligatiile sunt ca la FOB cu 2 exceptii:

- Nu cumparatorul ci vanzatorul este cel care navloseste vasul

- Spre deosebir de cfr unde asig nu e reglementata si revenea de regula cumparatorului, la CIF
revine vanzatorului
Marfa circula pe riscul cumparatorului, dar pe cheltuiala vanzatorului.

CIF si FOB sunt cele mai folosite in practica si transportuile maritime. Aparent, FOB implica mai
putine obligatii pt vanzator si mai multe pt cumparator, CIF implica pt vanzator insurance si navlul.
Exista situatii in care vanzatorului ii convine sa exporte CIF decat FOB in momentul in care ai nave
proprii pe care le poti navlosi la un navlu mai redus si societati de asigurare suf de puternice care sa
iti asigure marfa pt ca in acest caz pretul va fi mai mic pentru ca daca navlul si asigurarile sunt mai
mici, pretul de vanzare a marfii este mai mic si in consecinta marfa este mai competititva pe plan
intenational. CIF e folosita si cand exista un risc pe parcursul drumului pentru ca circula pe riscul
cumparatorului, dar cu banii platiti.

OPERATIUNILE DE CONTRAPARTIDA IN COMERTUL INTERNATIONAL

Contrapartida= opertiunea juridica complexa care se caracterizeaza prin faptul ca implica in

structura ei doua sau mai multe acorduri de vointa care sunt legate intre ele printr-o finalitate juridica
si economica unica, comuna si anume compensarea importurilor cu exporturile sau, altfel spus,
compensarea pretului de vanzare cu un pret de cumparare.

Contrapartida ex: A vanzator roman vinde o marfa lui B cumparator strain. Aceasta operatiune este
o vanzare, ea este instotita de un contract incheiat tot intre A si B in care B este vanzator si A este
cumparator. Aceasta este o contrapartida bilaterala. Pozitiile pot fi si diferite: A e cumparat roman si
B vanzat strain, iar in operatiunea de contrapartida pozitiile sunt inverse. Ratiunea operatiunilor de
contrapartida este aceea de compensare a importului cu exportul. Operatiunile acestea sunt folosite
mai ales in cazul contractelor de import care sunt folosite pentru achizitiile publice – importatorul
roman este o entitate publica.

Asadar, in aceste situatii, de regula, chiar prin legislatie se solicita ca entitatile care importa din
Romania sa isi asigura, pentru compensare, un export echivalent.

Operatiunile de contrapartida pot fi bilaterale (A import roman cumpara de la B exportator strain si

contractul invers de export se incheie tot intre A si B), dar contrapartida poate imbraca forme din ce
in ce mai complexe. Bilaterala, geometric, formeaza doua linii paralele. Exista contrapartida
trilaterala: A importa de la B, dar exportul din Romania se face de C – o alta firma romaneasca –
catre B. Exista contrapartida cvadilaterala – dreptunghi – A importa de la B, si C exporta la D.

Operatiunile de clearing se incheie de regula intre state – importurile din Romania sunt
contabilizate intr-un cont comun de clearing si se compenseaza importurile cu exporturile la nivel
global.
Temeiul juridic

Temeiul economic: compensarea importurilor cu exporturile urmand de a se plati numai soldul daca
exista. Contractul de import este diferit de contractul de export, ele pot fi tratate ca doua operatiuni
distincte. De ce nu sunt distincte? Pentru ca sunt legate dpdv juridic prin ideea de scop – cauza
juridica a actului – cauza importului este exportul (finalitatea juridica). Legatura juridica dintre
contracte se asigura printr-o sigura idee – scopul juridic comun, cauza actului este unica.

Formele contrapartidei

1. Din punct de vedere al partilor: bilaterala, trilaterala etc.

2. Din punct de vedere al naturii contractelor care alcatuiesc contrapartida:
a) Contrapartida axata pe contractul de vanzare internationala de marfuri – are doua
subforme:
- Axata pe contracte de import si export paralele coordonate intre ele, corelate, se incheie
in acelasi timp sau la un interval relativ scurt de timp unul dupa celalalt si sunt corelate in
executarea lor in sensul ca o livrare de marfa pe import este de regula corelata cu o prestatie
pe export. Aceasta operatiune implica cateva consecinte importante dpdv juridic – cea mai
importanta – neexecutarea unei livrari in contractul de export poate duce la exceptia de
neexcutare in contractul de import. Importatorul roman care urmareste (MT de regula) modul
de corelare a importului cu exportul de marfa romaneasca. Acest cumparator roman poate sa
invoce exceptia de neexcutare a contractului dintre C si D daca D nu primeste marfa la
exportul facut de C sau nu o plateste. De asemenea, operatiunea presupune existenta unei
comisii comune de auditare a contrapartidei pt ca evidenta cumpararilor la import si a
vanzarilor la export trebuie tinuta de cineva in mod organizat si se intocmeste de regula o
comisie comuna de contabilizare, de auditare. Se poate invoca exceptia de neexcutare in
contract daca D nu cumpara de la C, incalca obligatiile de cumparare cu C, exportatorul
roman se poate invoca rezolutiunea contractului dintre A si B.
- Axata pe un contract cadru de export intre parti, urmat de contracte de import si
export corelate. In aceasta situatie, partile incheie un contract cadru in care stabilesc
principalele coordonate ale operatiunii: intre cine se incheie contractul de import, intre cine se
vor incheia contractele de export si conditiile generale ale operatiunii, dar contractul cadru nu
genereaza obligatii de a da, ci genereaza numai obligatii de a face si anume – obligatii de
facere in contrahendo, de a incheia in viitor contractele de import si de export propriu-zise.
Asadar, contractul cadru este apoi materializat prin cotnractul de iport prorpiu-zis si prin
contractul de export propriu-zis, acestea generand obligatii de dare (transferul dr real).
b) Contrapartida axata pe contractul de cooperare economica internationala

Formele contrapartidei

1. Cea axată pe contractul de vânzare:

a. Pe bază de contracte paralele
b. Pe bază de contract cadru care este însoțit de unul sau mai multe contracte de import
2. Contrapartida axată pe contractul de schimb. Este vorba de o contrapartidă marfă contra
marfă, ceea ce particularizează contrapartida axată pe contractul de schimb față de schimbul
 propriu-zis din codul civil este aceea că îmbracă forme complexe, se procedează la prestații
succesive care sunt corelate în executarea lor, nefiind vorba despre o singură operațiune, ci de
mai multe și ideea e că nu impune niciodată o desocotire financiară, totul se procedează la
compensația în marfă cu f puține excepții în care se poate acorda o sultă
3. Contrapartida axată pe contractul de cooperare economică internațională. Se încheie un
contract de import, de regulă este vorba despre un contract de import de materie primă- țiței
brut de ex- acest contract de import este însoțit de un contract de cooperare economică
internațională care, de regulă, îmbracă forma constituirii unei societăți de comerț care are ca
obiect prelucrarea materiei prime respective și contrapartida constă în vânzarea produselor
finite care fac obiectul prelucrării. Operațiunea este complexă pentru că toate contractele sunt
corelate: cel de import inițial cu cel de cooperare economică internțională care poate fi
încheiat chiar și pe durată nedeterminată și corelate trebuie să fie și operațiunile de export ale
produselor finite.

Arbitrajul de comerț internațional/Arbitrajul comercial internațional

Este principala modalitate de soluționare a litigiilor care apar în comerțul internațional.

Este și o modalitate de soluționare specifică. Sigur că părțile pot apela pentru soluționarea litigiilor
comerciale internaționale și la instanțele de judecată, dar jurisdicția specifică pentru aceste litigii o
constituie arbitrajul.

Definiție: Arbitrajul de comerț internațional este o jurisdicție pentru soluționarea litigiilor din
comerțul internațional care au caracter de arbitrabilitate între litigii apărute între persoane de drept
privat sau între acestea și persoane de drept public care acționează de iure gestionis, jurisdicție
efectuată de un tribunal arbitral compus din persoane neînvestite cu autoritate publică, denumite
arbitrii, a căror competență izvorăște din voința părților litigante sau, în cazuri excepționale, din
convenții internaționale, jurisdicție desfășurată pe baza unei proceduri speciale care se poate finaliza
printr-o hotărâre definitivă și obligatorie pentru părțile litigante. Aceasta este definiția cu elementele
esențiale, definitorii ale arbitrajului.

Prima idee din definiție este aceea că arbitrajul este o jurisdicție, adică o formă de justiție deoarece
arbitrii au competența de a judeca, a arbitra litigiul. Iuris dictio= dreptul de a spune legea într-o
situație de fapt concretă. Nu oricine are iuris dictio, numai legiuitorul spune cine are dreptul de a
spune legea. Din acest punct de vedere, că este o jurisdicție, arbitrajul se aseamănă major cu
instanțele de judecată, putem spune că este principala asemănare între acestea. Judecătorul are
neîndoielnic iuris dictio și din acest punct de vedere arbitrajul se deosebește de alte modalități,
mijloace, de soluționare a litigiilor care sunt subsumate mai modern – modalități alternative de
soluționare a litigiilor. A fost o discuție dacă arbitrajul intră în termenul de alternative dispute
resolution- s-a spus că e o formă distinctă pentru că are juris dictio. În acel termen intră- expertiza,
medierea, concilierea, unde pers care le efectuează nu au juris dictio; hotărârea, soluția pe care aceste
persoane le pronunță (expertul, mediatorul etc) nu poate fi niciodată adusă la îndeplinire prin forța
coercitivă a statului, aceasta fiind o caracteristică a autorității jurisdicționale. La un conciliator,
mediator, expert, părțile pot să o execute, dar pot să nu, iar abia atunci se va apela la o formă
jurisdicțională .

A doua idee- este o jurisdicție pentru soluționarea litigiilor din comerțul internațional- deci
acesta este obiectul, iar acest obiect este cel care conferă caracterul de a fi internațional și comercial
al arbitrajului. Natura jurisdicției este dată de natura litigiului pe care acea jurisdicție îl soluționează.
Deci de aceea există curți, secții de natură comercială pentru că ele au un obiect de soluționare
special. M.of.- Decizie ÎCCJ- problema continuării existenței secțiilor comerciale la anumite
tribunale din țară- ÎCCJ a decis că trebuie să își continue existența, pentru că dreptul comercial își
păstrează totuși autonomia oricât am dori să unificăm cu civilul.

Al treilea- aceste litigii trebuie să fie arbitrabile- un litigiu este arbitrabil în momentul în care el
poate face obiectul unei tranzacții sau cu privire la care părțile pot tranzacționa. NCPC menționează
și situații în care litigiile nu sunt arbitrabile – în materia dr. familiei, succesoral, chiar și în materie
comercială- contestarea deciziilor AGA -exclusiv la tribunale, deci arbitrajul nu se poate pronunța.
Arbitrajul este o jurisdicție specială față de cea statală, aceasta din urmă având competență nelimitată
cu anumite excepții stabilite de lege.

O altă particularitate a arbitrajului este naturasubiectelor- subiectele arbitrajului de comerț

internațional sunt în imensa majoritate a cazurilor persoane de drept privat : PF/PJ cu activități de
comerț. Aceștia sunt principalii beneficiari ai arbitrajului de comerț internațional. Există și
posibilitatea ca într-un arbitraj de comerț internațional să fie o persoană de drept public- de regulă,
statul reprezentat prin Min Fin Publice, precum și alte entități statale- UAT, ministere, companii
naționale, dar ceea ce este specific în această situație este faptul că, acele persoane de drept public
participă la raportul comercial pe picior de egalitate de iure gestiones, nu de iure imperi. Speța cu
Ucraina- Insula Șerpilor- a fost arbitraj internațional public, aici statul a participat de iure imperii.
Când statul însă este parte într-un litigiu pentru că o fostă întreprindere a fost privatizată cumpărată
de investitor străin și statul apare prin Ministerul Finanțelor sau alte ministere sau altele, acestea sunt
litigii în care statul apare de iure gestionis și intră în arbitraj de drept privat.

Această jurisdicție este făcută de către un tribunal arbitral- acesta este o entitate cu o fizionomie
juridică proprie, fiind constituit din arbitrii pentru că dacă în cazul unui arbitraj ad hoc lucrurile sunt
mai simple, la arbitrajul instituționalizat există instituția tribunalului arbitral- dar nu se confundă cu
Curtea de arbitraj ca instituție, Curtea poate avea un rol mai mare sau mai mic. Tribunalul arbitral
este compus cu persoane neînvestite cu autoritate jurisdicțională- arbitrii. Aceasta este cea mai
importantă deosebire dintre arbitraj și instanța de judecată. Judecătorul este un funcționar public,
instanțele de judecată fac parte din sistemul organelor statelor, este una dintre cele 3 puteri în stat,
dar arbitrii nu sunt investiți cu autoritate publică, fiind persoane private care beneficiază de
încrederea părților. ce condiții trebuie ei să îndeplinească, în primul rând încrederea părților ca să îi
numească și să le judece litigiile, dacă e vorba de arbitraj instituționalizat cum e Curtea de Arbitraj
de la București mai sunt condiții privind pregătirea profesională, cunoștințele de comerț
internațional, moralitate, prestigiu științific, nu condiții de natură publică, nefiind un demnitar,
funcționar public.
În cazuri excepționale poate exista un arbitraj de drept privat impus printr-o convenție internațională-
sunt puține cazuri de acest tip- celebră a fost Convenția de la Moscova din perioada până în anul
1990 când litigiile dintre fostele state membre CAER erau soluționate printr-un arbitraj la curțile de
arbitraj naționale. Dar în ziua de azi asemenea competențe nu există deși sunt arbitraje reglementate
în convenții internaționale cum este cel privind ICSID- statele trebuie să adere la convenția de la
Washington pentru a se atrage competența Centrului de la Washington.

Temeiul competenței arbitrilor este voința părților care se exprimă printr-o convenție de arbitraj,
convenție care poate avea 2 forme: clauza compromisorie sau compromisul.

O altă particularitate- arbitrajul se efectuează pe baza unei proceduri speciale care este derogatorie de
la cea a instanțelor de judecată. Dacă e vorba de un arbitraj instituționalizat toate curțile de arbitraj au
reguli proprii de procedură și cea de la București are reguli proprii de procedură și cea de la Paris
șamd derogatorii de la CPC. De regulă, dar nu de regulă generală, regulamentele/regulile de
procedură ale arbitraj instituționalizat pot să prevadă că se aplică dispozițiilor CPC atunci când nu
există prevederi într-un anumit domeniu. O asemenea dispoziție există în regulile de procedură de la
Curtea de București care spun că se completează cu dispozițiile CPC – cu instituția arbitrajului și mai
departe cu tot CPC. Curtea internațională de arbitraj Paris- deși are sediul la Paris este un organism
internațional care nu are conexiune decât incidentală cu procedura civilă franceză. În regulile
acesteia este prevăzut că arbitrii noi sunt obligați să aplice regulile curții și dacă ele nu prevăd atunci
regulile de procedură potrivite în speță fără a fi obligați să se refere la anumite reguli de procedură
civilă dintr-un anumit cod.

Procedura aceasta specială se finalizează printr-o sentință (la noi), award , care este definitivă și
obligatorie și toate regulile de procedură prevăd obligația părților litigante de a o executa de
bunăvoie. Dacă nu o execută de bunăvoie, dacă este vorba despre o hotărâre națională atunci ea este
titlu executorie și se execută ca și o hotărâre judecătorească, dar dacă este vorba despre o hotărâre
internațională atunci va obține învestire cu formulă executorie iar după aceea, devenind titlu
executoriu, va fi pusă în executare întocmai ca o hotărâre judecătorească.

Formele convenției de arbitraj

Clauza compromisorie- este o clauză din contractul principal și privește (cam fiecare instituție are
propriul model de clauză) și sună: orice litigiul ce va izbucni în legătură cu prezentul contract va fi
soluționat de către Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț a României. O
găsim la capitolul de soluționare a litigiilor de foarte multe ori însoțită de clauza de alegere a legii
aplicabile.

Compromisuldearbitrajse încheie cu privire la un litigiu prezent, născut între părți și îmbracă

forma unui contract separat de contractul principal. Sunt situații în care părțile încheie atât clauză
compromisorie cât și compromis. Prima este înglobată în contractul principal iar în momentul
izbucnirii litigiului părțile pot încheia un compromis prin care să prevadă alte aspecte: numărul de
arbitrii, dacă arbitrii judecă în drept sau echitate, dacă stabilesc termen în care sentința trebuie emisă
etc.

Statistic, în marea majoritatea cazurilor această convenție poartă forma clauzei compromisorii.
Efectele convenției de arbitraj în general:

1. Efect negativ – înlătură competența instanțelor ordinare. Dacă judecătorul constată că în

contract există o clauză compromisorie sau există un compromis prin care au conferit
competența arbitrilor, el este obligat, dacă e vorba de o curte națională să decline competența
în favoarea acesteia, sau să închidă dosarul dacă e vorba despre o curte străină, urmând ca
părțile să se adreseze apoi acelei curți. Așadar, în NCPC sunt puține cazuri în care judecătorul
nu este obligat să facă acest lucru:
a. Dacă nicio parte nu invocă clauza arbitrală se subînțelege că sunt de acord să accepte
competența judecătorului
b. Dacă se invocă de către una dintre părți nevalabilitatea clauzei de arbitraj. Dacă e
valabila își va declina competența.
2. Efect pozitiv- convenția conferă competență tribunalului arbitral, este temeiul competenței
arbitrilor. Aceștia sunt însă obligați să își verifice propria competență. Este primul lucru pe
care îl fac. Verifică clauza de arbitraj să vadă în ce măsură sunt competenți. Dacă nu sunt
competenți, aceștia declină către instanța ordinară. Există și clauze de arbitraj patologice,
bolnave- formele de imperfecțiune ale clauzelor, trebuie să verifici și să dai o soluție asupra
lor.

Raportul dintre clauza compromisorie și contractul principal în care ea este inserată

Același ca în DIPr cu clauza de alegere a legii aplicabile

Între clauza compromisorie și contractul principal este un raport de autonomie relativă, clauza
compromisorie are autonomie relativă față de contractul principal.

Autonomie= clauza este autonomă deoarece rezoluțiunea/rezilierea contractului principal nu

afectează valabilitatea clauzei compromisorii. Arbitrii pot pronunța rezoluțiunea/rezilierea
contractului pentru că altfel am intra într-un cerc vicios- nu aș putea pronunța rezilierea/rezoluțiunea
pentru că mi-aș submina temeiul propriei competențe și nu aș mai putea arbitra; raționamentul de
DIPr ,legea aplicabilă contractului poate fi una, legea aplicabilă convenției din acel contract poate fi
alta. Raționamentul pe ordine publică care este excepția- ordinea publică poate avea o anumită
configurație în cazul contractului principal și o altă configurație în cazul clauzei compromisorii;
valabilitatea clauzei compromisorii poate fi judecată după legea contractului principal sau nu.

Relativă – nulitate convergentă- acele situații când nulitatea contractului principal poate atrage și
nulitatea clauzei compromisorii inserată în acel contract-de ex: un viciu de consimțământ care a
determinat încheierea contractului principal, el se presupune că afectează și clauza de arbitraj
inserată în el, așadar este posibil ca în acea situație jurisdicția statală să poată fi cea care rezolvă
problema.

Clasificarea arbitrajului

Arbitrajul este clasificat după multiple criterii. Din acestea selectăm 2:

1. După caracterul temporar sau permanent al arbitrajului:
a. Ad hoc- este, neîndoielnic, regula. Dacă părțile au prevăzut competența arbitrajului,
dar nu au prevăzut competența unei anumite curți atunci arbitrajul este ad hoc. Acesta
este unul temporar, care se constituie pentru soluționarea unui anumit litigiu care nu
are în spate/nu se grefează pe o structură organizatorică proprie și care își încetează
existența în momentul pronunțării sentinței. Regulament de arbitraj ad hoc- 1976 – un
regulament f bun (a judecat proful pe el de vreo 6-7 ori), foarte flexibil, care permite
arbitrilor să adopte o procedură adaptată față de situația litigiului. În acest caz,
tribunalul arbitral este singur, arbitrii se înțeleg unde să se întâlnească, nu există lex
fori și se pot întâlni acolo unde consideră ei mai potrivit pentru rațiuni ce țin de
reducerea cheltuielilor părților, sau unde sunt situate bunurile în litigiu etc. În cazul în
care toată documentația se desfășoară între arbitri și pronunță hotărârea, ea se
arhivează.
b. Instituționalizat– cea mai mare parte a arbitrajului. Părțile îl preferă pentru că există
o structură organizatorică stabilită, acestea sunt concepute pentru a soluționa un
număr nedefinit de litigii, fiind permanent. Structura organizatorică preexistă și
subzistă litigiului. Arbitrajul instituțional se clasifică după cel puțin 2 criterii:
i. Competenței materiale- rationae materiae- sunt următoarele feluri de
arbitraje instituționalizate:
1. Cu competență materială generală- marea majoritate- Curtea de
Arbitraj București, Curtea de Arbitraj Paris etc; înseamnă că poate
soluționa litigii din orice domeniu de activitate din orice domeniu de
comerț.
2. Cu competență materială specializată- soluționează litigii numai dintr-
un anumit domeniu al comerțului. Dacă cele de mai sus sunt organizate
pe lângă curți de arbitraj naționale/internaționale, competența specială
este de regulă pe lângă camere de comerț specializate, pe lângă burse
de mărfuri, pe lângă asociații profesionale dintr-un anumit mediu de
activitate. De ex: GAFTA- asociație în materia comerțului cu cereale,
prin ea se rulează o mare parte din comerțul mondial de cereale, au
curte de arbitraj specializată în materia comerțului cu cereale și
nutrețuri, este greu să facem distincție în aceste cazuri între arbitri și
experți; Liverpool Cotton Association care soluționează litigiile din
acest domeniu de activitate;
ii. Competenței teritoriale– rationae loci- aici există:
1. Arbitraje cu competență teritorială universală- soluționează litigii
între părți care pot să își aibă sediile, domiciliile oriunde în lume; ex:
Curtea de Arbitraj de la București, cea de la Paris; soluționează litigii
între 2 persoane române, una română una străină sau chiar ambele
străine;
2. Curți regionale care soluționează litigiile dintr-o anumită zonă
geografică- NAFTA – asociația comercianților din America de Nord,
Canada, SUA, Mexic, cele care soluționează litigii între statele
scandinave
 3. Curți de arbitraj bilaterale – între 2 state care au încheiat convenții
bilaterale.
2. Din punct de vedere al competențelor conferite arbitrilor-din acest punct de vedere arbitrajul
este în drept strict sau arbitraj de iure și arbitraj în echitate ex equitate, ex aequi et bono sau
amiable compositeur. Regula este arbitrajul în drept strict. Dacă părțile nu m-au învestit în
mod special cu competența de a soluționa în echitate sau nu au spus nimic, judec în drept
strict. Doar dacă m-au învestit să judec în echitate voi judeca astfel.
În drept înseamnă că trebuie să judece pe baza legii aplicabile care poate fi internațională sau o lege
internă fie că e vorba de clauza compromisorie fie că este stabilită de arbitri în funcție de ceea ce este
mai potrivit în speță. Sunt obligat, atunci când judec, să mă întemeiez pe un text de lege pe care îl
voi menționa atunci când motivez sentința.

În echitate- cel care conferă arbitrilor puteri sporite, aceștia nefiind obligați să respecte dispozițiile
procedurale dintr-un sistem de drept, dar nici dispozițiile de drept substanțial dintr-un anumit sistem
de drept, poate judeca după ce consideră că este echitabil în speță, însemnând că poate judeca după
lex mercatoria, după principiile UNIDROIT, după orice reguli pe care le consideră echitabil să se
aplice în speță. Nu trebuie să ne imaginăm că arbitrul în echitate este în afara dreptului, există limite
ale arbitrajului în echitate:

- Izvorul competenței lui este întotdeauna voințapărților, niciodată nu își arogă competențe in
echitate singur
- Nu poate depăși limitele împuternicirii în echitate
- Trebuie să respecte principiile fundamentale ale procesului civil – contradictorialitate,
disponibilitatea, dreptul la apărare.
- Pe planul dreptului procesual mai puțin, dar mai mult pe planul dreptului substanțial, trebuie
să respecte dispozițiile de ordine publică de DIPr din sistemul de drept care ar fi fost sau care
ar fi aplicabil în speță sau dispozițiile de ordine publică ce țin de principiile generale de drept.

Curtea de arbitraj comercial international de pe langa Camera de Comert si Industrie a

Romaniei

Curtea de arbitraj este organizata in temeiul a 2 regulamente principale: Regulament de organizare si

functionare a Curtii si Regulile de procedura arbitrala.

Regulamentul de organizare si functionare si regulile de procedura au fost adoptate in 2014 cu

modificari succesive.

Regulamentul prevede ca Curtea de arbitraj functioneaza in temeiul legii 325/2007, legea camerelor
de comert din Romania.

In Romania exista o Camera de Coemrt si Industrie Nationala si exista C de comert si industrie si

agricultura; cea de la Cta se mai numeste si maritime  fie o camera pe judet, fie mai multe judete
se unesc pt a crea o camera de comert.

In regulamentul de organizare si functionare a curtii sunt prevazute principiile de organizare si

functionare si elemente ce tin de natura juridica a curtii.
Idei principale:

1. Curtea este organizata pe langa Cam de Comert si industrie a Romaniei

2. Este o institutie permanenta de arbitraj – arbitraj institutionalizat
3. Nu are personalitate juridica proprie. Are PJ CCI Ro. Lipsa PJ poate atrage anumite
consecinte.
4. Curtea de arbitraj este independenta in exercitarea atributiunilor ce ii revin. Numai
organizatoric, administrativ, curtea este pe langa camera de comert nationala, dar dpdv al
atributiunilor sale jurisdictionale e independenta. Camera nu are dreptul sa se amestece in
activitatea jurisdc a curtii
5. Functioneaza potrivit legii 335/2007 si potrivit propriului sau regulament de organizare si
functionare
6. Sediul curtii: Bucuresti
7. Atributiunile ei, in esenta:
a. Curtea organizeaza si administreaza solutionarea litigiilor interne si internationale prin
arbitraj institutionalizat in conditiile prevazute in Regulile de procedura arbitrala si in
temeiul dispoz CPC  principala atributie. Atentie! Organizeaza si administreaza
solutionarea! Nu judeca! Judeca tribunalul arbitrar. Nu confundam curtea cu tribunalul!
b. Curtea asigura partilor la cerere organizarea arbitrajului ad hoc in cazul in care partile
prin conventie arbitrala au optat pt aceasta modalitate de arbitraj. Arbitrajul ad hoc e
neinstitutionalizat; este temporar, dar care poate sa apeleze la un arbitraj institutionalizat
numai pentru a se crea cadrul organizatoric, fara sa se schimbe natura juridica a
arbitrajului si fara a se merge dupa regulile arbitrajului institutionalizat.
c. Elaboreaza modele de conventii de arbitraj
d. Dezbate problemele de drept si jurisprudenta arbitrala.
e. Curtea colaboreaza cu alte curti de arbitraj ale camerelor de comert din Romania, dar si
cu Curti de arbitraj din alte state, precum si personalitati ale vietii arbitrajului intern si
internat
f. Curtea tine evidenta jurisprudentei arbitrale, intocmeste culegeri de jurisp arbitrala,
asigura documentare in domeniul arbitrajului intern si internat sub egida curtii de arbitraj
sau elaborat culegeri de jurisprudenta
g. Ea propune de lege ferenda de desf a arbitrajlui intern si internat, inclusiv propuneri
adresate puterii legiuitoare pt modificarea actelor normative care ne intereseaza
h. Curtea poate organiza la cerere si modalitati alternative de solutionare a litigiilor;
expertiza, conciliere.

Organizarea Curtii

Este compusa din arbitrii. Momentan sunt circa 100 de arbitrii pe lista.

Organul de conducere al curtii este Colegiul de conducere. Acesta are un presedinte.

In regulamentul de org si functionare sunt prevazute si cond pe care o persoana trb sa le

indeplineasca pt a fi inscrisa pe lista de arbitrii, si anume, art 4 din Reg: poate fi arbitru orice pers
cetatean roman sau strain care are capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor sale, se bucura de o
reputatie nestirbita si are o inalta calificare si experienta profesionala in domeniul dreptului privat,
relatiilor economice interne si internationale si arbitrajului comercial.

Reg de org si fct permite ca litigii pe rolul curtii sa fie solutionate si de arbitrii care nu sunt inscrisi
pe lista, daca partile le-au numit pe acele pers prin conventia de arbitraj, intr-un litigiu determinat si
ele indeplinesc aceleasi conditii pe care trb sa le indeplineasca.

Colegiul curtii – organul de conducere este cel care asigura conducerea generala a curtii. Ea are in
competenta adoptarea regulilor de procedura.

Regulile de procedura actuala adoptate in 2014 aproba lista de arbitrii, convoaca plenul curtii, el este
cel care urmareste intocmirea culegerilor de jurisprudenta arbitrala, regulamentul secretariatului
curtii. Colegiul are un presedinte si un vicepresedinte. Presedintele e cel care asigura conducerea
curenta a curti si e cel care o repr in rel interne si internationale. Prin regulile de procedura se confera
presedintelui anumite competente, iar totalitatea arbitrilor creeaza ceea ce se numeste Plenul Curtii
care are in atributiunile sale dezbaterea informarilor si rapoartelor depuse de colegiu si discuta
totadata probleme de drept ivite in activitatea curtii.

Regulile de procedura arbitrala

Adoptate de Colegiul din 2014, publicate in monitorul oficial nr 613/19 aug 2014.

Regulile de procedura arbitrala stabilesc competenta curtii. Care este competenta.

Curtea org si adminisreaza sol litigiilor interne si internationale pe calea arbitrajului institutionalizat
daca partile au incheiat in acest sens o Conventie arbitrala si daca au sesizat curtea cu o cerere de
arbitrare.

Regulile de procedura arbitrala definesc si termenii esentiali cu care vehiculam.

Litigiu arbitral = orice litigiu izvorand dintr-un contract/in legatura cu contractul, inclusiv referitor
la incheierea, interpretarea, executarea sau desfiintarea contractului, dar totodata, imensa majoritate a
litigiilor care se solutioneaza de curte au izvor contractual. Dar au existat si alte sit cand curtea
judeca alte rap juridice arbitrabile – asta insemnand si fapte juridice (sit legate de imbog fara justa
cauza, plata nedatorata) at cand ele sunt de asa natura legate de un contract sau partile explicit dupa
producerea faptului sa fie sol litigiul printr-un arbitraj

Litigiu intern = cel la care partile au nationalitatea sau cetatenia romana, este un criteriu sub dar si
unul obiectiv: rap jur sa nu contina un elem de extraneitate care sa puna in discutie aplicarea legii
straine

Litigiu international = e internat cand decurge dintr-un rap juridic cu elem de extraneitate

Problema adbitrabilitatiii litigiului

Orice pers cu capacitate deplina de exercitiu poate conveni sa solutioneze litigiul pe calea arbitrajului
cu exceptia acelor litigii asupra carora legea nu permite a se face tranzactie.
Arbirabilitatea e una din cond definitorii si codul de procedura civila stab domenii in care arbitrajul
nu are competenta, cum ar fi cele din dom dr familiei sau al succesiunilor.

Izvorul comp arbitrilor: conventia arbitrala

Conventia arbitrala trb sa se incheie in scris, cond de validitate, dar se poate incheia fie sub forma
unei clauze compromisorii din ct principal, fie sub forma unei conventii de sine statatoare denumita
compromis. Regulile definesc atat clauza compromisorie, cat si compromisul.

Clauza compromisorie – e cea care priveste litigii ce se vor naste, in timp ce compromisul priveste
litigii care sunt ivite actuale nascute.

In cazul compromisului, regulile confera o conditie ca in compromis trb mentionat obiectul litigiului.

Intr-o anexa la regulile de procedura se prevede si modelul orientativ pentru clauza compromisorie si
compromis.

Clauza compromisorie recomandata de curtea de la bucuresti este urmatoarea: orice litigiu decurgand
in, din sau in legatura cu acest contract inclusiv referitor la incheierea executarea ori desfiintarea lui
se va solutiona prin arbitrajul curtii de arbitraj comercial internat de pe langa CCI Ro in conformitate
cu regulile de procedura arbitrala ale acestei curti. Hot e definitiva, obligatorie si executorie.

Mai sus e clauza minima.

Anexa cu recomandarea model: partile mai pot adauga si anumite mentiuni, si anume: numarul de
arbitrii: compus din arbitru unic numit prin acordul partilor sau din 3 arbitrii: cate unul numit de
fiecare parte si unul supraarbitrul numit de cei 2 arbitrii

Alta mentiune: Temeiul competentei arbitrilor. In drept sau in echitate

Alta mentiune: legea aplicabila romana engleza franceza etc

Alta mentiune: locul arbitrajului – la sediul curtii sau in alta parte SI alta mentiune: daca doresc ca
litigiul sa fie solutionat intr-o anumita perioada limitata de timp.

Daca este vorba de compromis, anexa 2 contine si un model de compromis: de data aceasta trb sa
imbrace forma unui contract. Asadar trb indicate limpede denumirea partilor – atributele lor de
identificare – obiectul litigiului(ce pretentie are R pe scurt ce aparare sau pretentie are P pe scurt si
apoi noi partile convenim ca acest litigiu sa fie solutionat prin arbitrajul curtii in cf cu regulile de
procedura ale acestei curti.

Hot va fi definitiva, oblig si executorie

Si in cazul compromisului partile pot sa opteze pt exprimarea sau nu a uneia dintre ideile de la clauza
compromisorie

Regulile prevad dreptul stt si autoritatilor publice de a incheia conventii de arbitraj. Daca sunt
autorizate prin lege in acest sens – stt si aut publice au facultatea de a incheia conv arbitrala numai
daca sunt autorizate prin lege sau conventii la care Ro este parte. Conventia arbitrala este
independenta de valabilitatea contractului in care a fost inscrisa.

Regulile prevad efectele conventiei de arbitraj – inch conv arbitrale exclude pt litigiul care face ob ei
competenta instantelor judecatoresti conferind competenta tribunalului arbitral.

Constituire tribunal arbitral

Nu poate fi constituit decat in una din urm 2 variante:

 cu un arbitru unic ales de cele 2 parti

 daca ele nu se inteleg, de presedintele curtii SAU completul poate fi format din 3 arbitrii
fiecare parte numindu-si un arbitru si aceia numind un supraarbitru.

Completul format din 3 arbitrii este regula, daca partile nu au convenit ca sa fie compus dintr-un
arbitru unic, vor fi 3. Daca o parte nu isi desemneaza arbitrul sau cei 2 arbitrii nu se inteleg pt
desemnare supraarbitru, desemneaza presedintele curtii. Daca sunt mai multi R si mai multi P ei isi
vor alege un arbitru de fiecre parte.

Arbitrii sunt independenti si impartiali in indeplinirea atributiunilor lor jurisdictionale, nu sunt

reprezentantii partilor.

Arbitrii se desemneaza de regula prin cererea de arbitrare-R- si de P prin intampinare.

De regula, se recomanda sa se numeasca si un arbitru supleant.

Orice arbitru trb sa semneze o declaratie de acceptare in care trb sa mentioneze acordul sau refuzul
de a indeplini misiunea de arbitru. Refuzul este ab mutuum. Daca accept trb sa mai mentionez ca nu
sunt in nicio cauza de incompatibilitate prevazuta de regulile de procedura sau de codul de procedura
civila pt judecator ca sunt in masura sami dedic timpul necesar desfasurarii procedurii arbitrale si
totdata ca am studiat, cunosc regulile de procedura arbitrala si ma oblig sa le respect.

Procedura arbitrala incepe printro cerere de arbitrare. Cererea trb sa contina toate elementele unei
cereri de chemare in judecata si anume: atributele de identificare ale partilor (nume domiciliu pf
denumire sediu pj, cui cnp, cont bancar, telefon, fax email). Daca are resedinta in strainatate R trb sa
indice resedinta aleasa in romania. Apoi daca e reprezentata – trb indicata calitatea reprezentantului;
obiectul cererii-inclusiv valoarea cererii pt a se putea calcula taxa arbitrala. Motivele de fapt si de
drept pt fiecare capat de cerere probele pe care intentioneaza sa se intemeieze, inscrisurile trb depuse
trb indicat numele si dom martorilor; obiectivele de expertiza, intrebarile la interogatoriu daca
solicita la pj, apoi semnatura partii reclamante si stampila in cazul PJ. Acestea sunt elementele
generale

Elementele specifice: 1. mentionarea conventiei de arbitraj – art din contractul principal care contine
clauza compromisorie sau neap compromisul daca e un ct distinct. Primul lucru care se face: verif
competentei.

2. taxa arbitrala care trb platita in momentul in care cererea e introdusa.

Regulile de procedura arbitrala au in anexa lor norme privind taxele si cheltuielile arbitrale. Ele sunt
adoptate de colegiul camerei si se stabilesc pe transe valorice – pe lei si valuta.

Cererea se inregistreaza la secretariatul curtii. Se comunica P fie direct de R cu dovada inmanarii

catre P fie de secretariatul curtii. P poate depunde intampinare. Daca o face trb in 20 de zile de la
primirea cerereii de arbitrare. Intampinarea trb sa contina toate elementele unei intampinari din
dreptul comun – atributele de identificare ale paratului, exceptiile de procedura si de fond, raspunsul
in fapt si in drept, probele in aparare. In plus trb sa entioneze denumirea arbitrului. I poate fi
comunicata de P direct R cu dovada de inmanare sau depusa la secretariatul curtii. P poate face
cerere reconventionala daca are pretentii proprii impotriva R decurgand din acelasi rap juridic.

Cererea reconv trb depusa in 20 de zile, termenul pt depunere Intamp sau cel mai tarziu pana la
prima zi de infatisare. Trb sa contina toate elementele unei cereri de arbitrare. Se solutioneaza de
regula odata cu cererea principala dar arbitrii pot disjunge.

Procedura arbitrala nu este publica. La aceasta pot participa numai partile, reprezentantii partilor,
martorii expertii, traducatorii, alte persoane permise de trib arbitral cu acordul partilor.

Tribunalul arbitral la prima zi de nfatisare are oblig sa intrebe partile daca au obiectiuni privind
competenta curtii si componenta completului. Daca au luat cunostiinta de regulile de procedura
arbitrala, daca doresc sa se impace, daca solicita sa fie judecate in echitate, daca mai au alte cereri
memorii, aparari probe de solicitat.

Conducerea sedintei se face de supraarbitru care asigura si politia sedintei.

Neprezentarea unei parti la sedinta de arbitrare nu impiedica dezbaterea litigiului, deci nu se

suspenda nici chiar daca niciuna din parti nu este prezenta. Se poate amana daca partile solicita acest
lucru, dezbaterile pot fi inregistrate daca se solicita acest lucru.

Probele se adminisreaza potrivit dispoz CPC pt arbitrajele interne. La internationale sunt niste
particularitati.

Dezbaterile la fiecare sedinta se consemneaza intro incheere de sedinta. Ea cuprinde denumirea

membrilor trib arbitral si al asistentului arbitral. Modul de indeplinire a procedurii de citare, scurta
descriere a desfasurarii sedintei, cererile pe scurt ale partilor, motivarea masurilor care sunt dispuse
de tribunalul arbitral si dispozitiviul cu masurile trib arbitral si semnatura arbitrilor si a asis arbitral.

Procedura arbitrala se finalizeaza prin hot arbitrala: sentinta. In art 63 regulile spun cum se
solutioneaza litigiul. El se sol in temeiul contractului principal, al normelor de drept aplicabile,
tinanduse seama de uzantele comerciale si de principiile generale de drept.

Daca se judeca in echitate trb aratate motivelede echitate pe care arbitrul se intemeiaza. Cand arbitrul
considera ca faza probatorie e incheiata si au loc dezbaterile in fond. Se inchid dezb. Urmeaza
deliberarea. In principiu se ia cu unanimitate dar unu poate forma opinie separata: opinie divergenta
la solutie. Sau opinie concurenta-opinie separata la motivare, nu la solutie.

Dupa pronuntare se intocmeste o minuta care se semneaza de membrii tribunalului arbitral. Dupa
care urmeaza motivarea sentintei. Ea trb redactata in scris si cuprinde urm mentiuni obligatorii:
componenta tribunalului, numele asistentului arbitral, data si locul pronuntarii sentintei. Atributele de
identificare ale partilor si ale repr lor. Mentionarea conventiei de arbitraj in temeiul careia arbitrii
sunt competenti obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale partilor, motivele de fapt si de drept ale
sentintei – inclusiv in echitate, daca e cazul, dispozitivul si semnaturile tuturor arbitrilor si asis
arbitrali.

Exista o procedura de indreptare de lamurire de completare a dispozitiviului.

Sentinta trb redactata in cel mult o luna de cand a fost pronuntata. Se comunica prin secretariat.
Sentinta e definitiva si obligatorie. Ea trb adusa la indeplinire de buna voie de catre partea care a
cazut in pretentii. Daca nu e adusa la indeplinire de buna voie, ea constituie titlu executoriu si se
executa silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca.

Sentinta arbitrala poate fi atacata numai printro singura cale de atac care se numeste actiune in
anulare ale carei motive sunt limitativ prevazute de art 608 CPC. 

1. litigiul nu e susceptibil de sol pe calea arbitrajului-nu e arbitrabil

2. trib arbitral a solutionat litigiul fara sa existe o conventie arbitrala sau in temeiul unei
conventii nule ori inoperante – nu a avut temei pt a judeca ca arbitru.
3. trib arbitral nu a fost constit in conformitate cu conv de arbitraj – a fost unic desi trb 3 sau
invers
4. partea a lipsit la termenul cand au avut loc dezbaterile si procedura de citare nu a fost legal
indeplinita-nu a primit sau nu a fost prezenta deloc
5. hot a fost pronntata dupa expirarea termenului arbitrajului desi cel putin una dintre parti a
declarat ca solicita aplicarea acestui termen la prima zi de infatisare si partile nu au convenit
prelungirea continuarea judecatii
6. tribunalul sa pronuntat asupra unor lucruri care nu sau cerut ori a dat mai mult decat sa cerut
– incalcarea principiului disponibilitatii
7. hot nu cuprinde dispozitivul si motivele, nu arata data si locul pronuntarii, nu e semnata de
toti arbitrii
8. hot incalca ordinea publica bunele moravuri ori dispoz imperative ale legii – aici sunt cele
mai multe-pe aceasta litera.
9. daca dupa ce hot a fost pronuntata curtea constitutionala a admis o exceptie de
neconstitutionalitate a legii sau ordonantei pe care arbitrul sa intemeiat in pronuntarea
sentintei, acesta fiind motivul de revizuire.

In procedura de solutionare a actiunii in anulare nu sunt admise probe noi decat cu inscrisuri,
competenta apartine curtii de apel in circumscriptia careia arbitrajul isi are sediul

Actiunea in anulare se introduce intro luna de la comunicarea sentintei sau in 3 luni de la data
pronuntarii ccr la pct i. curtea de apel judeca in complet de prima instanta –judecata luata de la capat-
intampinarea este obligatorie, curtea de apel poate daca admite act in anulare poate sa o trimita catre
instanta de judecata competenta daca anuleaza sentinta pt motivul de comp – o trimite instantei
competente; poate sa rejudece cauza si mai nou poate trimite cazua spre rejudecare la tribunalul
arbitral (un fel de casare cu trimitere). Hotararea curtii de apel e supusa recursului la inalta curte.