Curentul Realism ( Nuvelă psihologică ) Epoca Marilor Clasici

Moara cu noroc
de Ioan Slavici

Opera „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este publicată în volumul „Novele din
popor” în anul 1881 și este o nuvelă psihologică și realistă, prezentând atât
aspecte din societatea ardelenească de la sfârșitul secolului al 19-lea, cât și o
analiză psihologică a personajului principal care se degradează sub puterea
banului.
Este este o nuvela, deoarece este o specie a genului epic, în proza, cu un
singur fir narativ, urmărind un conflict unic și concentrat, iar personajele
relativ puține scot în evidenta evoluția personajului principal care este
puternic individualizat.
Tema susține caracterul realist, dar și pe cel psihologic al nuvelei: efectele
nefaste și dezumanizate ale dorinței de înavuțire în contextul societății
ardelenești de la sfârșitul secolului al 19-lea.
Titlul nuvelei este mai degrabă ironic. Toposul ales, cârciuma numită
„Moara cu noroc”, ajunge să însemne, mai curând, „Moara cu ghinion”, m oara
care aduce nenorocirea, deoarece câștigurile obținute aici ascund nelegiuiri.
Perspectiva narativă este una obiectivă, realizată la persoana a III-a de către
un narator omniscient, omniprezent și neimplicat în acțiune.
Tehnica punctului de vedere se regăsește în intervențiile simetrice ale
bătrânei socre, personaj episodic, dar care exprimă cu autoritatea vârstei
mesajul moralizator al nuvelei „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e
vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”.
Fiind o nuvela psihologica, conflictul central este unul moral și psihologic,
reprezentând conflictul interior al protagonistului. Personajul principal, Ghiță,
oscilează între dorința de a rămâne un om cinstit și dorința de a se îmbogăți
alături de Lică. Conflictul interior se reflectă în plan exterior, în confruntarea
dintre cârciumarul Ghiță și Lică Sămădăul.
Incipitul prezintă semnificații profunde, care se răsfrâng asupra întregii
acțiuni. Nuvela se deschide printr-un precept moral „Omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”.
Aceste cuvinte stau la baza întregii acțiuni, fixând destinul personajelor în
funcție de respectarea sau nerespectarea lor.
Finalul nuvelei este de o simplitate clasică, bătrâna, ca ultim martor al
destinelor personajelor, afirmă „Simțeam eu ca nu are să iasă bine, dar așa le-
a fost dat!”. Nimic nu este mai presus de destinul omului, și astfel se creează
o punte între tragedia clasică și mentalitatea populara românească.
Acțiunea se desfășoară la o cârciumă numită „Moara cu noroc”, situată la
răscruce de drumuri, izolată de restul lumii. Acțiunea are loc pe întreg
parcursul unui an, între două repere temporale cu valoarea religioasa: de la
Sfântul Gheorghe până la Paștele din anul următor.

Tema și viziunea despre lume

Expozițiunea prezintă cârciuma de la „Moara cu noroc” care este așezată la
răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăți
întunecoase, astfel anticipându-se destinul tragic al familiei lui Ghiță.
Intriga subliniază apariția lui Lică Sămădăul la „Moara cu noroc”, un
personaj ciudat, charismatic, șeful porcarilor si al turmelor de proci din
împrejurimi care tulbură echilibrul familiei.
În desfășurarea acțiunii, cu toate că Lică reprezintă un pericol pentru Ghiță
și pentru familia lui, acesta nu se poate sustrage influenței malefice pe care
acesta o exercită asupra lui, și nici tendinței de îmbogățire.
Punctul culminant arată cum Ghiță ajunge pe ultima treaptă a degradării
morale în momentul în care, orbit de furie și dispus să facă orice pentru a se
răzbuna pe Lică , își aruncă soția, în timpul Paștelui, drept momeală, în
brațele Sămădăului. Ana este omorâtă de Ghiță, la rândul său, Ghiță este
omorât de Răuț, iar Lică se sinucide.
Deznodământul constă în incendiul teribil care cuprinde cârciuma „Moara
cu noroc” în noaptea de Paști, iar singurele personaje care supraviețuiesc sunt
copii și bătrâna.
Cele doua teze morale, formulate în prolog și epilog, sunt confirmate în
desfășurarea narativă, iar personajele care încalcă aceste principii ale satului
tradițional sunt sancționate în finalul nuvelei. Așadar, viziunea despre lumea
în nuvela lui Ioan Slavici are caracter clasic, moralizator.
În concluzie, „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă de
analiză psihologică prin temă, prin prezentarea veridică a realității satului
ardelenesc de la sfârșitul secolului al 19-lea și prin complexitatea
personajelor.

Evoluția personajului principal (Ghiță)

Ghiță este personajul principal, fiind cel mai complex personaj din
nuvelistica lui Slavici, ce reprezintă un personaj „rotund” și tipul țăranului
naiv, care trăiește un proces al dezumanizării, cu frământări sufletești și
ezitări
Pentru portretul moral al personajului principal, Slavici a folosit mijloace de
investigație psihologică, precum: scenele dialogate, monologul interior de
factură tradițională și introspecția.
Procesul de înstrăinare a lui Ghiță față de familie începe din momentul
venirii lui Lică la cârciumă. La început, Ghiță își ia toate măsurile de apărare
împotriva lui Lică. Deși înțelege că Lică reprezintă un pericol, Ghiță nu se
poate sustrage ispitei câștigului.
Conflictul interior trăit de Ghiță se răsfrânge acut asupra relației sale cu
Ana, care devine tot mai încordată. Ghiță se lasă atras de afacerile necinstite
ale lui Lică Sămădăul, înstrăinând-se de familie, astfel devenind rece și închis
în sine.
Axa vieții morale a personajului este distrusă treptat, se simte înstrăinat de
toți și de toate. Arestul și judecata îi provoacă mustrați de conștiința. De
rușinea lumii, de dragul soției și al copiilor, se gândește că ar fi mai bine să
plece de la moară.
Ghiță ajunge pe ultima treaptă a degradării în momentul în care, orbit de
furie și dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică , își aruncă soția, în
timpul Paștelui, drept momeală, în brațele Sămădăului. Totuși, el speră până
în ultimul moment că se va întâmpla o minune, aceea că Ana va rezista
influenței malefice a Sămădăului.
Dezgustată însă de lașitatea lui Ghiță care se înstrăinase de ea și de familie,
într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică, deoarece, spune ea, în
ciuda nelegiuirile comise, Lică e „om”, pe când Ghiță „nu e decât muiere
îmbrăcata în haine bărbătești”.
Dându-și seama că soția l-a înșelat, Ghiță o ucide pe Ana. Din ordinul lui
Lică, Ghiță este omorât de Răuț, iar cârciuma este incendiată.
În concluzie, Ghiță este conturat în mod realistic, tipic nuvelei psihologice, al
cărui statut social și moral se schimbă pe parcursul operei.

Relația dintre doua personaje (Ghiță și Lică)

Ghiță este personajul principal, fiind cel mai complex personaj din
nuvelistica lui Slavici, ce reprezintă un personaj „rotund” și tipul țăranului
naiv, care trăiește un proces al dezumanizării, cu frământări sufletești și
ezitări. Destinul lui ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire.
 Caracterizarea lui se realizează atât în mod direct, cât și indirect, portretul
acestuia însumând o varietate de trăsături contradictorii. De asemenea, se
folosește ca modalitate de caracterizare monologul interior.
Fiind vorba de o nuvelă psihologică, personajul este urmărit în evoluție.
Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul discursului
narativ: este un om cu voință puternică, harnic și perseverent, care vrea să-și
scape familia de sărăcie.
La început, scopul nobil de a-și scoate familia din starea de sărăcie este
satisfăcut prin munca cinstită a hangiului. Firul existenței liniștite se rupe
însă când la han își face apariția un personaj straniu, Lică Sămădăul.
Apariția lui Lică Sămădăul la han tulbură echilibrul familiei, dar și pe cel
interior al lui Ghiță. Cu toate că își dă seama că Lică reprezintă un pericol
pentru el și pentru familia lui, Ghiță nu se poate sustrage ispitei malefice pe
care acesta o exercită asupra sa, deoarece tentația îmbogățirii este mare.
Hangiul acceptă colaborarea cu Lică și devine treptat părtaș la afacerile
necurate ale acestuia.
La început, personajul oscilează între atracția pentru bani și dorința de a
rămâne un om cinstit, ceea ce îl transformă într-un personaj tragic. Dacă la
început era un tata bun și un soț tandru, pe parcurs se înstrăinează de Ana și
de copii și nu mai vorbește cu aceștia.
Deși starea materială este înfloritoare, Ghiță ajunge să-și piardă încrederea
în sine. Felul în care Lică îi manipulează deciziile, îi modifică atât propria
percepție asupra lui, cât și felul în care îl văd ceilalți: Ana va ajunge în final
să-l considere „o muiere îmbrăcată în haine bărbătești”.
Analizată din perspectiva tematicii abordate, influența nefastă a dorinței de
înavuțire și procesul de dezumanizare al individului ca urmare a acestei
obsesii pentru bani, relația celor doua personaje reprezintă ciocnirea dintre
două mentalități diferite: una tradițională, reprezentată de Ghiță și una
mercantilă, căreia îi dă glas Lică.
Daca Ghiță este un personaj rotund, caracterul sau modificând-se pe întreg
parcursul discursului narativ, Lică face parte din categoria personajelor plate.
De la prima și până la ultima sa apariție în discurs, Sămădăul are un
comportament neschimbat.
Ghiță depășește limita normală a unui om care aspiră spre o firească situație
materială și socială. Patima pentru bani îl determină să ajungă pe ultima
treaptă a degradării morale.
 In concluzie, finalul tragic al personajelor Ghiță și Lică transmite ideea
conform căreia singurele valori ale existentei umane sunt cele bazate pe
morală. Moartea lor sugerează că nimic nu este mai presus de legea morală,
condiție esențială a existenței lumii.