Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Pedagogia învățământului primar și preșcolar

Grupa 1, anul II
Diana-Luiza BOANDĂ

FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE INSTRUIRE

Ce reprezintă formele de organizare a procesului de instruire?

,,Formele de organizare a procesului de instruire sunt structuri desfășurate într-un cadru

organizat, în instituții specializate, prin intermediul cărora se realizează concret activitatea de
predare-învățare-evaluare.” (Massari, 2009, p. 63)

,,Sistemul de învățământ, de-a lungul istoriei, a cunoscut mai multe forme de organizare.
În fazele incipiente ale educației, instruirea s-a desfăşurat individual şi selectiv. În secolul al
XVII-lea, pedagogul ceh Jan Amos Comenius a pus bazele sistemului de organizare a instruirii
pe clase şi lecții, sistem care a cunoscut o răspândire rapidă în Europa şi apoi în toate țările
lumii.” (Adriana Nicu, Curs de pedagogie)

Criterii de organizare a instruirii

,,În literature domeniului, principalul criteriu identificat pentru stabilirea formelor de

organizare a procesului de învățământ îl constituie relația profesor-elev. I. T. Radu (1990)
structurează formele de organizare a instruirii și după criterii, cum ar fi:

 modalitatea de grupare a elevilor;

 organizarea conținutului instruirii;
 structura programului de activități;
  trecerea de la o etapă de școlaritate la alta (unități de timp, ani, semestre, trimestre).”
(Massari, 2009, p. 64)

,,Raportandu-se la elementele dominante din perspectiva unui management instructional, se

pot structura câteva criterii de organizare a instruirii:

 mediul de desfășurare: curricular sau extracurricular;

 perioada de desfășurare: an, semestru, trimestru, lună, săptămână, zi;
 organizarea conținutului;
 tipul de sarcină; comună sau diferențiată (cantitativ/calitativ);
 modalitatea de dirijare a instruirii: colectivă, semiindependentă, diferențiată sau
independentă;
 timpul de instruire; egal sau diferențiat;
 stilul de învățare al elevilor: inductiv, deductiv sau practic;
 tipul de motivație: extrinsecă sau intrinsecă;
 tipul de relație profesor-elev.” (Massari, 2009, p. 64)

Clasificarea formelor de organizare a instruirii

,,În literatura domeniului se disting două categorii: formele didactice și cele

extradidactice.

A. Formele didactice sunt riguros concepute de către cadrul didactic pe baza programei
școlare aferente fiecărei discipline, sunt prevăzute în orarul clasei/ școlii și sunt conduse
de către cadrul didactic care trebuie să evalueze rezultatele elevilor pentru fiecare
activitate desfășurată.
Dintre formele didactice amintim: lecția, excursia didactică, activitatea practică cu
caracter didactic, activitatea didactică în cabinet de specialitate etc.
 D. Potolea (1989) abordează triadic problema diversificării modalităților și a structurilor
organizatorice în școală:

1. diversificare instituțională ce se poate realiza prin diversificarea studiilor pe

filieră teoretică, profesională sau vocațională sau la nivel intern al instituției
școlare (cursuri opționale) sau prin schimbarea structurii clasei de elevi: clase de
nivel, grupe de nivel sau clase special:
2. diversificare curriculară, gen învățământ modular;
3. diversificare procesuală prin individualizarea instruirii la nivelul clasei de
elevi.” (Massari, 2009, p. 64)

,,Majoritatea specialiștilor domeniului structurează modurile de organizare a procesului

de instruire sub trei forme:

1. organizare frontală: utilizează strategiile axate pe metodele expunerii și

conversației, iar suportul de inițiere, instrumentele, sarcinile de lucru și timpul
sunt comune pentru toți elevii;
2. organizare grupală: presupune organizarea elevilor (de la doi la mai mulți elevi)
pe echipe, în funcție de anumite criteria; astfel rezultă: gruparea omogenă (elevii
au aceleași interese, capacități și abilități, rezultate școlare comune și dispun de
sarcini de instruire distribuite diferențiat; timp neuniform de rezolvare a sarcinilor
și de îndrumarea permanent a cadrului didactic) și grupare eterogenă (elevii
manifestă interese, capacități și abilități variate, au rezultate școlare diverse și
sarcini de instruire comune sau differentiate ca dificultate și conținut);
3. organizare individuală: se elaborează sarcini de instruire în concordanță cu
nevoile și posibilitățile fiecărui elev.” (Massari, 2009, p. 64)

B. Formele extradidactice au caracter optional de desfășurare, pot fi propuse și de către

ceilalți actori (elev, familie, autoritate instituțională, factori locali de decizie etc),
conținutul informational este mult mai flexibil, nu ține cont, neapărat, de programa
școlară, iar evaluarea prin notă poate fi eliminate. Acestea se pot desfășura, fie în cadrul
școlii (cercurile pe materii, activitățile educative adiacente lecțiilor), fie în afara școlii,
organizate de alte instituții decât școala, cum ar fi: cercurile tehnice, artistice, științifice,
taberele de pregătire a elevilor cu capacități intelectuale peste medie, acțiunile cu caracter
educative general.” (Massari, 2009, p. 65)

Aplicație

Care credeți că sunt cele mai utile forme de organizare a procesului de instruire? De ce?

Realizați o caracterizare a propriului stil de instruire.

Bibliografie

 MASSARI, Gianina (2009), Teoria și metodologia instruirii, Editura Universității

,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași.
 NICU, Adriana, Curs de pedagogie.