Sunteți pe pagina 1din 15

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI

Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată

Master

ECONOMIE EUROPEANĂ

Rolul Politicii Industriale în Dezvoltarea Economică.


Cum o finanțăm?

Profesor coordonator: Bușegă Ionuț

Masteranzi:

Mănoiu Adrian

Manea Petrică Darius

Grupa: 1430

-2019-
Prezentul studiu a fost realizat cu scopul de a analiza rolul politici industriale a Uniunii
Europene, pentru a putea cunoaşte mai bine această politică (obiective, instrumente de
implementare, tendinţe), ca în final să putem elabora modalitatea de finanțare si modalitatea prin
care se poate oferi sprijin financiar acestei politici pentru o dezvoltare economică cât mai
sustenabilă.

CAPITOLUL I. Ce este politica industrială?

1.1. Definirea politicii industriale

Politica industrială poate fi definită ca o largă gamă de măsuri guvernamentale menite să


promoveze creşterea şi sporirea competitivităţii a unui anumit sector sau a unor sectoare într-o
economie. Deoarece astfel de măsuri implică tratament preferenţial, este logic să completăm
definiţia, cu condiţia, că celelalte sectoare beneficiază indirect de suportul oferit sectoarelor ţintă
(prioritare) şi nici un sector nu va fi prejudiciat de măsurile acestei politici.

O politică industrială „laissez-faire”, de neamestec şi neimplicare a guvernului, este


caracterizată prin atenţia fundamentală ce o acordă realizării unui mediu macroeconomic stabil şi
previzibil pentru industrie, investind în infrastructură şi capital uman, evitării "stabilirii
companiilor lideri", menţinerii deschiderii pieţei şi a politicii privind investiţiile străine directe,
utilizând un regim antitrust procompetitiv şi susţinând Cercetarea și Dezvoltarea la nivel
precompetitiv (cercetări fundamentale şi implimentarea rezultatelor pentru realizarea
prototipurilor non-comerciale).

Politica industrială agresivă sau dirijată ce cuprinde spectrul, de la economia de comandă,


de tip sovietic, ce încerca să elaboreze şi să adopte practic toate deciziile ce guvernau relaţiile
economice, până la modelul indicativ-planificat a Franţei sau Japoniei, bazat pe consensul între
industrie şi Guvern. Elementele unei politici dirijabile includ în sine stabilirea sectoarelor ţintă
prin acordarea de facilităţi fiscale (reduceri de taxe), procurări, subsidii şi politici comerciale,
suportul Cercetării și Dezvoltării ce tinde să ajungă dincolo de faza precompetitivă şi politică
antitrust ce limitează competiţia1.

Diferite state au utilizat diferite mixaje ce implicau politica dirijabilă şi permisivă la


diferite etape ale dezvoltării. În SUA, care se consideră o economie de piaţă fără planificare,
programul de achiziţii militare din perioadele anilor 50 şi 60 a fost un stimulent important pentru
industria americană de calculatoare şi al aviaţiei civile. În Japonia, orientările pe un puternic
aparat de planificare centralizat nu a spulberat posibilitatea structurii de subcontarctare în
1
Dachin A. (2010) Orientări în politica industriala – de la teorie la practică în Uniunea Europeană, Revista de
Economie Teoretică și Aplicată, no 10;
industria de automobile. În Europa, politicile industriale naţionale fluctuau pentru a face faţă
condiţiilor economice, de la politica de neimplicare a lui Thatcher până la politică excesiv de
dirijată în Franţa anilor 60. Mai mulţi cercetători în domeniu au demonstrat că, în timp ce
valorile politice şi culturale sunt importante în explicarea de ce politica industrială a unui stat a
evoluat diferit de la celelalte, factorii situaţionali sau obiectivi (nivelul dezvoltării economice;
structura instituţională, financiară şi legală; alocare de resurse şi perspectiva mediului de afaceri)
sunt la fel de importanţi. Statele aflate în perioada de evoluţie spre o economie dezvoltată au
tendinţa de a aplica politică industrială mult mai intervenţionistă decât statele cu o economie
dezvoltată.

Tratatul CECO (Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului) şi


Tratatul Euratom (Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice) pot fi privite
ca stând la baza politicii referitoare la doua sectoare industriale de importanţă majoră, Tratatul
CEE (Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană sau Tratatul de la Roma), care
acoperă toate sectoarele economice, nu face nici o referire la politica industriala. Cu toate
acestea, Tratatele conţin multe prevederi pe care se poate întemeia o politică industrială comună.
Totuşi numai prin Tratatul de la Maastricht a fost oferită baza legală pentru realizarea unei
politici industriale comune, permiţând Comisiei să propună măsuri de îmbunătăţire a
competitivităţii industriei europene. Cu toate acestea, Comisia trebuie sa beneficieze de
susţinerea unanima a Consiliului pentru a putea desfăşura activităţi ce ţin de politica industrială.

În cazul Uniunii Europene, până în prezent, politica industrială este structurată pe două
nivele diferite de activitate. Primul nivel reprezintă politicile industriale naţionale, iar al doilea
este politica industrială comună a UE. Fiecare stat adoptă propria politică industrială, dar toate
prevederile lor trebuie să corespundă legislaţiei comunitare. Politicile industriale naţionale
luptând cu efectele pieţei unice susţin propriile sectoare industriale împotriva competitorilor
străini. Pentru a limita aceste tendinţe în Tratatului de la Maastricht (Tratatul privind Uniunea
Europeană - TUE) specifică, că există condiţiile necesare pentru asigurarea competetivităţii
industriei europene.

Pentru a realiza o industrie europeană competitivă, TUE tot în acest, specifică că politica
industrială poate fi implementată prin politici şi activităţi adoptate de Comunitate respectând
alte reglementări ale Tratatului CE (politica comercială).

O altă dimensiune a politicii industriale o constituie concurenţa şi existenţa, încă de la


începuturile construcţiei comunitare, a unei politici concurenţiale comune. După mai bine de 67
de ani de funcţionare, această politică continuă să fie o condiţie necesară atât unei economii de
piaţă viabile, cât şi unei pieţe comune ce asigură libera mişcare a bunurilor, serviciilor,
capitalului şi persoanelor.
După cum am prezentat mai sus politica industrială a Uniunii Europene este o politică
foarte complexă care reprezintă un set de politici în diferite domenii, tangente cu industria, dar
fără aceste politici o politică industrială ar fi imposibilă.

Principalul obiectiv al politicii industriale a UE, rămâne până în prezent, consolidarea


poziţiilor industriei europene, prin asigurarea competitivităţii industriei europene pe plan
internaţional, asigurând o creştere economică continuă, oferind totodată clienţilor săi produse de
calitate la preţuri competitive, protejând în acelaşi timp şi mediul înconjurător.

In sens restrâns, politica industriala a Comunităţii se referă la măsuri specifice pentru


anumite sectoare industriale şi la resursele acordate în acest scop. Comunitatea s-a implicat în
anumite sectoare industriale ale Europei din pricina performanţelor lor relativ slabe la nivelul
pieţei mondiale. Dificultăţile cauzate de concurenţa tot mai acerbă, atât în ramurile industriale de
înaltă tehnologie, cât şi în cele tradiţionale nu mai pot fi rezolvate de politicile industriale
naţionale. Astfel, procesul de restructurare industriala este strâns legat de fenomenul
interdependenţei economice.

1.2. Acţiuni şi instrumente utilizate pentru realizarea politicii industriale

La semnarea Tratatului de la Roma (1957) se considera că existenţa pieţei unice va regla


automat, prin mecanismele ei, producţia industrială şi desfacerea acesteia pe piaţă. Principala
preocupare era de asigurare a unui climat concurenţial propice creşterii economice, astfel încât să
fie descurajată crearea marilor monopoluri naţionale.

O revizuire a acestei viziuni a apărut necesară la începutul anilor '80, în faţa concurenţei
tot mai crescute din partea marilor firme americane şi japoneze. Fără a face deviere de la politica
sa în domeniul concurenţei, Uniunea Europeană a început să se preocupe de formularea unei
politici industriale care să încurajeze parteneriatele între firmele europene, să promoveze
cooperarea în domeniul cercetării, pentru creşterea pe termen lung a competitivităţii UE pe piaţa
mondială.

Comunicarea Comisiei din 2008 intitulată „Planul de acțiune privind consumul și


producția durabile și politica industrială durabilă”2 a urmărit elaborarea unui pachet integrat de
măsuri în vederea promovării consumului și producției durabile, îmbunătățind, în același timp,
competitivitatea economiei europene. Pentru a realiza acest „cerc virtuos”, planul de acțiune a
propus utilizarea mai multor instrumente de politică. De exemplu, cererile consumatorilor trebuie
canalizate către un consum mai durabil prin intermediul unui cadru de etichetare simplificat.

2
Punerea în aplicare a programului comunitar de la Lisabona: un cadru politic de consolidare a producției UE - spre
o abordare mai integrată a politicii industriale COM(2008) 397;
Ulterior UE va promova utilizarea tehnologiilor generice esențiale în actualul său cadru
de politică prin Strategia Europa 2020 și „O politică industrială adaptată erei globalizării”.

În martie 2010, Strategia de la Lisabona a fost înlocuită cu Strategia Europa 2020


(„EUROPA 2020 - O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă
incluziunii”)3 - Noua strategie propune șapte inițiative emblematice. Patru dintre ele sunt
deosebit de importante pentru creșterea competitivității industriei UE: „O Uniune a inovării „O
Agendă digitală pentru Europa”4, „O politică industrială integrată pentru era globalizării și „Noi
competențe pentru noi locuri de muncă”. Inițiativa emblematică „O politică industrială integrată
adaptată erei globalizării” se concentrează asupra a zece acțiuni pentru promovarea
competitivității industriei europene, accentuând aspecte precum dezvoltarea IMM-urilor și
aprovizionarea cu materii prime și gestionarea lor.

Comunicarea Comisiei, „Politica industrială: Creșterea competitivității” 5, adoptată la


14 octombrie 2011, solicită realizarea de reforme structurale profunde și elaborarea de politici
coerente și coordonate în toate statele membre pentru a spori competitivitatea economică și
industrială a UE și pentru a sprijini creșterea durabilă pe termen lung. Comunicarea subliniază
câteva domenii-cheie unde sunt necesare eforturi mai susținute: schimbări structurale la nivelul
economiei, inovativitatea industriilor, sustenabilitatea și utilizarea eficientă a resurselor, mediul
economic, piața unică și IMM-urile.

La 10 octombrie 2012, Comisia a prezentat o comunicare, intitulată „O industrie


europeană mai puternică pentru creșterea și redresarea economiei - Actualizare a comunicării
privind politica industrială”6, care vizează sprijinirea investițiilor în inovare și se concentrează
asupra a șase domenii prioritare, cu înalt potențial (tehnologiile avansate de producție pentru
producția ecologică, tehnologiile generice esențiale, bioprodusele, politica sustenabilă în
domeniul industrial, al construcțiilor și al materiilor prime, vehiculele și ambarcațiunile
ecologice și rețelele inteligente). Comunicarea în cauză subliniază că este necesară îmbunătățirea
condițiilor de piață, a accesului la finanțare, la capital, la resurse umane și competențe, ca
mijloace de a promova competitivitatea industriei.

În ianuarie 2014, Comisia a prezentat comunicarea intitulată „Pentru o renaștere


industrială europeană” 7. Această comunicare se concentrează asupra inversării declinului
industrial și asupra atingerii obiectivului de 20 % din PIB pentru activitățile de producție până în
2020. Comisia afirmă că, pentru a atrage noi investiții și a crea un mediu de afaceri mai bun, UE
are nevoie de politici mai coerente în ceea ce privește piața internă, inclusiv pentru infrastructuri
precum rețelele de energie, transport și informatice, precum și pentru bunuri și servicii. Mai este

3
Punerea în aplicare a programului O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă
incluziunii COM(2010) 2020;
4
Punerea în aplicare a programului O Agendă digitală pentru Europa COM(2010)245;
5
Punerea în aplicare a programului Politica industrială: Creșterea competitivității COM(2011) 642;
6
Punerea în aplicare a programului O industrie europeană mai puternică pentru creșterea și redresarea economiei
COM(2012) 582;
7
Punerea în aplicare a programului Pentru o renaștere industrială europeană COM(2014) 14;
menționată, de asemenea, importanța unei cooperări sporite în domenii precum administrația
publică de calitate, comerțul, cercetarea și materiile prime.

Această politică a fost completată în 2016 prin comunicarea intitulată „Digitalizarea


industriei europene – Valorificarea deplină a pieței unice digitale” 8 , care vizează transformarea
digitală și abordează provocările aferente acesteia, precum cele legate de finanțare,
standardizarea TIC, volumele mari de date și competențe. În plus, Inițiativa privind
întreprinderile nou-înființate și extinderea acestora , lansată în 2016, are drept obiectiv să le ofere
numeroșilor antreprenori inovatori din Europa toate oportunitățile posibile pentru a construi
întreprinderi de prim-plan la nivel mondial.

Instrumentele tradiţionale ale politicii industriale combină în sine politici


macroeconomice şi fiscale, subsidii, programe guvernamentale de achiziţii, suport pentru
Cercetare și Dezvoltare, proceduri de elaborare a standardelor tehnice, programe de îmbunătăţire
a instruirii şi a infrastructurii, regim antitrust favorabil, susţinerea exporturilor, precum şi
dezvoltarea politicilor de promovare a produselor industriale pe pieţele externe şi bineînţeles
atragerea investiţiilor.

Analizând toate posibilităţile şi luând în consideraţie schimbările ce sau produs pe plan


mondial, Comisia formula următoarele aţiuni prioritare menite să conducă la creşterea
competitivităţii industriei UE:

1. Îmbunătăţirea cadrului regulatoriu;

2. Asigurarea unei concurenţe eficiente;

3. Promovarea investiţiilor intangibile;

4. Dezvoltarea cooperării industriale şi în domeniul cercetării.

Obiectivul general al politicii industriale îl constituie creşterea competitivităţii şi în


general a performanţelor industriei în vederea întăririi capacităţii de adaptare a economiei la
cerinţele pieţei internationale, în condiţiile globalizării economiei mondiale.

Transformarea economiei şi orientarea ei spre o dezvoltare durabilă, în concordanţă cu


interesele naţionale, având ca obiectiv integrarea în Uniunea Europeană, necesită, elaborarea
unui document distinct şi global de politică industrială.

Creşterea competitivităţii industriei, ca obiectiv general, se bazează pe utilizarea unui


ansamblu de instrumente considerate ca eficiente de Uniunea Europeană şi folosite aici, cum ar
fi:

1. îmbunătăţirea cadrului regulatoriu;

8
Punerea în aplicare a programului Digitalizarea industriei europene Valorificarea deplină a pieței unice digitale
COM(2016) 180
2. asigurarea unei concurenţe eficiente;

3. promovarea investiţiilor intangibile;

4. dezvoltarea cooperării industriale.

De asemenea sunt utilizate şi instrumentele tradiţionale ale politicii industriale care


combină în sine politici macroeconomice şi fiscale, subsidii, programe guvernamentale de
achiziţii, suport pentru Cercetare și Dezvoltare, proceduri de elaborare a standardelor tehnice,
programe de îmbunătăţire al instruirii şi al infrastructurii, regim antitrust favorabil, promovarea
exporturilor, precum şi legat de exporturi, dezvoltarea politicilor de promovare a produselor
industriale pe pieţele externe şi bineînţeles atragerea investiţiilor.

În funcţie de evoluţiile extrne şi interne utilizarea acestor instrumente poate fi extinsă sau
redusă, dar toate ele trebuie să fie utilizate căt mai eficient pentru realizarea obiectivului final,
competitivitatea industriei.

CAPITOLUL II. Rolul Politicii Industriale în Dezvoltarea Economică.


In Tratatul privind Funcționarea UE (TFUE) politica industrială se regăsește pe scurt în
Titlul XVII-Industria, în articolul 173 (fostul articol 157 din Tratatul de instituire a Comunității
Economice Europene)9 prin care se prevede că Uniunea și statele membre asigură condițiile
necesare competitivității industriei Uniunii, iar în acest scop, în conformitate cu un sistem de
piețe deschise și concurențiale, acțiunea acestora urmărește:

- să accelereze adaptarea industriei la schimbările structurale;

- să încurajeze un mediu favorabil inițiativei și dezvoltării întreprinderilor din întreaga Uniune și,
în special, a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM);

- să încurajeze un mediu propice cooperării dintre întreprinderi;

-să favorizeze o exploatare mai bună a potențialului industrial al politicilor de inovare, cercetare
și dezvoltare tehnologică.

Statele membre se consultă reciproc, în cooperare cu Comisia și, în măsura în care este
necesar, își coordonează acțiunile. Comisia poate adopta orice inițiativă utilă promovării acestei
coordonări, în special inițiative menite să stabilească orientările și indicatorii, să organizeze
schimbul celor mai bune practici și să pregătească elementele necesare pentru supravegherea și
evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat. Uniunea contribuie la

9
Tratatul privind Funcționarea UE, articolul 173
realizarea obiectivelor menționate prin politicile și acțiunile pe care le desfășoară în temeiul altor
dispoziții din tratate. Parlamentul European și Consiliul hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social, pot decide cu privire la
unele măsuri specifice menite să sprijine acțiunile întreprinse în statele membre pentru realizarea
obiectivelor menționate, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege și a normelor
administrative ale statelor membre.

Uniunea nu poate introduce vreo măsură susceptibilă de a provoca denaturări ale


concurenței sau să conțină dispoziții fiscale sau dispoziții referitoare la drepturile și interesele
lucrătorilor salariați. Din conținutul articolului 173 reiese că politica industrială este de
competența statelor membre, nivelul comunitar având atribuții de coordonare și ȋndrumare, de
aceea politica industrială a UE este un instrument care doar urmărește să stimuleze creșterea și
competitivitatea în sectorul de producție și al economiei UE în ansamblu. Această politică
industrială integrată vizează o gamă largă de domenii ale economiei comunitare, cum ar fi
comerțul, inovarea și energia, care au impact asupra competitivității industriale. Printre
prioritățile politicii industriale a UE se numără: promovarea competitivității; încurajarea
inovației prin sprijinirea acțiunilor legate de inovare și cercetare; promovarea întreprinderilor
care produc într-un mod durabil și responsabil social; asigurarea că întreprinderile și industria au
acces la resurse, inclusiv financiare, forță de muncă calificată, energie și materii prime; o bună
funcționare a pieței interne; promovarea unui mediu de afaceri favorabil; sprijinirea
internaționalizării întreprinderilor din UE și a bunurilor și serviciilor industriale; acordarea de
sprijin pentru protecția drepturilor de proprietate intelectuală (TFUE).

Sprijinirea politicii industriale în toate domeniile politicilor UE este o prioritate pentru


Directoratul General pentru Piața Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM - uri, care este
implicat ȋn sprijinirea competitivității societăților și industriei UE, care să genereze creștere
economică și noi locuri de muncă. Acest directorat elaborează politici și acțiuni pentru
reindustrializarea UE și susținerea unei economii inovatoare, moderne și durabile, cu scopul
declarat ca industria prelucrătoare să ajungă la aproximativ 20% din PIB până în 2020, de la
15,1% în 2013. Politica industrială contribuie la creșterea competitivității prin stabilirea unor
condiții - cadru adecvate (cum ar fi o legislație inteligentă). În acest sens, Directoratul General a
elaborat planuri de acțiune sectoriale și o legislație inteligentă care sprijină sectoarele industriale
cheie și este de asemenea responsabilă pentru sectoarele cu implicații geostrategice și un grad
înalt de intervenție publică, cum ar fi apărarea, securitatea și spațiul, precum și zonele cu
potențial ridicat, inclusiv tehnologii generice esențiale (TGE).

Pentru a contribui la atingerea obiectivelor de politică, precum și de a promova inovația și


spiritul antreprenorial, acest Directorat dezvoltă și gestionează programele de sprijin ale UE cum
sunt COSME - programul pentru competitivitatea întreprinderilor mici și mijlocii , Orizont 2020
(pentru spațiu, societăți sigure, de inovare în IMM - uri, și materii prime), Galileo și Copernic.
După al doilea șoc petrolier (1979/1981) ȋn anii ’80 a demarat pe plan mondial și
ȋndeosebi ȋn SUA și Europa un proces de dezindustrializare ȋn paralel cu fenomenul trecerii la
societatea post-industrială, dominată de servicii, cauza principală fiind relocalizarea masivă a
industriilor intensive ȋn energie și în forţa de muncă către continentul asiatic (Asia de Est şi
Orientul Mijlociu), în special spre China, cu preţul pierderii a circa 6 milioane de locuri de
muncă ȋn UE, dar și cu cel al obținerii unor profituri ridicate de firmele transnaționale. În unele
state membre, investiţiile în industrie au scăzut considerabil în ultimii 20 de ani şi s-au pierdut
multe locuri de muncă bine plătite, ceea ce a afectat sensibil situația clasei de mijloc.

Câteva state dezvoltate din UE, indiferent de mărimea lor, în care ponderea industriei în
PIB s-a redus sub pragul de 25%, iar cea a industriei prelucrătoare sub nivelul de 20%, pot fi
considerate perdante din cauza dezindustrializării şi ele au depăşit mai greu criza financiară și
economică recentă, comparativ cu cele cu o pondere a industriei peste nivelul de 25% şi cu
orientare pronunţată a producţiei industriale spre pieţele externe (exportul şi importul mondial
fiind dominate de produsele industriale prelucrate).

În principalele state dezvoltate din UE și din afara ei s-au dezbătut intens chestiunea
declinului industriei prelucrătoare, a măsurilor de stopare a declinului, importanța economică a
unei puternice baze manufacturiere și rolul pe care industria prelucrătoare ȋl poate avea ȋn
relansarea economică și ȋn realizarea unei creșteri sustenabile (durabile). După recenta criză
financiară și economică declinul industriei prelucrătoare s-a ȋncetinit apreciabil și a apărut
problematica unei noi faze de reindustrializare, iar revigorarea parțială a acestei industrii din
SUA a fost facilitată de boomul gazului de șist, de reducerea costurilor energiei și de avântul
considerabil al energiilor verzi. De asemenea trebuie observat că în ultimii ani asistăm la o
inversare a relocalizării, luând forma unui proces de redirecţionare a capacităților industriale
dinspre ţările asiatice spre SUA şi mai puţin vizibil spre UE.

Totuși analiști de talia lui Joseph Stiglitz atrag atenția că această creștere spectaculoasă a
productivității industriale ȋn urma automatizării, robotizării și introducerii pe scară largă a
computerelor a depășit cu mult creșterea cererii pentru produsele industriale prelucrate și că ne-
am afla ȋn fața unui miraj al reȋntoarcerii la măreția epocii manufacturiere din perioada 1950-
198010. Restrângerea forței de muncă și a ponderii în PIB a sectorului manufacturier este o
problemă la nivel mondial. Dezindustrializarea a fost, de asemenea, ȋnsoțită și de dezvoltarea
unor servicii bine plătite, dar ȋn SUA ea a forțat mulți foști muncitori să accepte locuri de muncă
prost plătite, cum ar fi cele din serviciile de vânzare cu amănuntul dar ce se va întâmpla în India,
unde venitul este de numai 1/25 din SUA și unde industria a ajuns deja la apogeu, ȋn cazul unui
proces de dezindustrializare?

Dani Rodrik, un expert în economie globală la Harvard Kennedy School, susține că țările în
dezvoltare, inclusiv China, sunt în curs de dezindustrializare prematură, la venituri relativ mici și
10
Porter, E. (2016). The Mirage of a Return to Manufacturing Greatness, The New York Times, Aprilie 26.
cu o clasă de mijloc încă ȋn curs de formare și de consolidare 11.Dezindustrializarea este o lovitură
dureroasă pentru țările sărace din Asia, Africa, America Latină unde industria putea angaja rapid
muncitori necalificați și exporta o mare parte din producție, dar multe țări sărace exportă numai
materii prime, cu o valoare adăugată scăzută, supuse unor fluctuații mari de preț. În lumea
occidentală, în prima jumătate a secolului al XX-lea a avut loc tranziția de la agricultură la
industrie, dar tranziția actuală inițiată în anii 80 de la industrie la sectorul serviciilor este mult
mai problematică, pentru că salariile mici pentru angajați cuplate cu profiturile corporative
exagerat de mari pentru cele mai multe servicii au accentuat inegalitatea veniturilor, de aici
nostalgia pentru industrie, care a adus prosperitate și a susținut crearea clasei de mijloc, dar a
cărei renaștere pare destul de improbabilă ȋn circumstanțele actuale.

Strategii importante referitoare la politica industrială a UE adoptate de Consilui12:

1.SUBLINIAZĂ importanța consolidării bazei industriale drept o componentă esențială a


viitorului Europei, luând în considerare faptul că industria europeană continuă să fie un
catalizator important pentru productivitate, creștere, inovare și ocuparea forței de muncă și o
piatră de temelie pentru prosperitatea economică în Europa; în această privință, CONSIDERĂ
comunicarea din 2017 a Comisiei referitoare la „O strategie reînnoită privind politica industrială
a UE”[4] drept un semnal important și un prim pas util în direcția elaborării unei strategii
industriale a UE orientate spre viitor.

2.REITEREAZĂ că, în era digitală, o piață internă pe deplin funcțională reprezintă un


pilon fundamental pentru consolidarea competitivității industriale și ACCENTUEAZĂ
importanța asigurării respectării și a punerii în aplicare a normelor pieței interne în acest context;
CONSIDERĂ că, pentru a face față provocărilor și pentru a valorifica oportunitățile care apar,
industria are nevoie de un cadru de reglementare clar, previzibil și nediscriminatoriu în vederea
realizării unor investiții orientate spre viitor; în acest context, REAMINTEȘTE importanța
serviciilor dedicate întreprinderilor și SUBLINIAZĂ necesitatea înlăturării obstacolelor
nejustificate sau disproporționate care persistă; prin urmare, ACCENTUEAZĂ faptul că este
necesară o abordare strategică pe termen lung, structurată și cuprinzătoare.

3.SUBLINIAZĂ faptul că, pentru a funcționa într-o economie bazată pe date,


întreprinderile trebuie să se axeze în permanență pe dezvoltarea inovatoare și pe integrarea
tendințelor de viitor esențiale, care includ internetul obiectelor, inteligența artificială, robotica,
volumele mari de date și platformele, sistemele conectate și autonome, tehnologia 5G,
imprimarea 3D, standardizarea, securitatea TIC și lanțurile de blocuri; ACCENTUEAZĂ faptul
că, întrucât datele devin un nou factor de competitivitate în lumea noastră conectată, în UE ar
trebui să fie consolidate stocarea de date, tehnologia de tip cloud computing, precum și
tehnologiile și capacitățile de prelucrare de înaltă performanță, pentru a se asigura un nivel
11
Rodrik, D. (2016). Premature Deindustrialization, John F. Kennedy School of Government Harvard University
Cambridge, MA 02138, November
12
https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2018/03/12/eu-industrial-policy-strategy-council-adopts-
conclusions/;
ambițios de securitate cibernetică, de protecție a datelor și de servicii TIC de încredere;
RECUNOAȘTE riscul semnificativ de încălcare și însușire ilegală a dreptului de proprietate
intelectuală prin intermediul TIC, precum și importanța găsirii unei soluții la această amenințare.

4.REMARCĂ faptul că, pentru a pune în aplicare în mod eficace o politică industrială
cuprinzătoare a UE, trebuie să se stabilească obiective strategice și să se monitorizeze în mod
constant progresele înregistrate în îndeplinirea acestora; prin urmare, SOLICITĂ Comisiei ca, în
consultare cu statele membre și cu părțile interesate, să intensifice lucrările privind obiectivele de
politică industrială adecvate care ar trebui să fie îndeplinite până în 2030 și ulterior, sincronizând
eforturile depuse în cadrul politicilor privind industria, energia și mediul (inclusiv schimbările
climatice); IA ACT cu interes de sărbătorirea recentă a Zilei Industriei UE, care a inclus crearea
unei mese rotunde la nivel înalt privind industria, intitulată „Industria 2030”, din partea căreia se
așteaptă o contribuție pozitivă și oportună la dezvoltarea unei strategii industriale cuprinzătoare
și pe termen lung a UE, și INVITĂ Comisia să informeze constant statele membre cu privire la
lucrările mesei rotunde.

CAPITOLUL III. Politicile industriale și accesul la finanațare


În cadrul financiar multianual 2014-2020 (CFM), politica industrială
este susținută în principal în cadrul rubricii 1 „Creștere inteligentă și
incluzivă”, care vizează IMM-urile și inovarea în diversele sale sectoare.
HORIZON 2020: programul-cadru al UE pentru cercetare și inovare (79,4 miliarde
EUR) oferă o serie de linii și instrumente care servesc obiectivelor politicii industriale. De
exemplu, in secțiunea sa „Conducere în tehnologii de activare și industriale” se concentrează pe
dezvoltarea a patru tehnologii cheie de abilitare (nanotehnologii, materiale avansate, fabricarea și
prelucrarea avansată și biotehnologia) care pot stimula industria UE in competitivitate. Acest
program ajuta IMM-urile extrem de inovatoare, cu ambiție comercială clară și potențial.
Creșterea ridicată și internaționalizarea sunt susținute prin intermediul instrumentului IMM-
urilor.

Horizon 2020 facilitează, de asemenea, accesul industriei la capitalul, ajută cu sfaturi și


oportunități de rețea și permite parteneriate între Comisie și industrie, care lucrează la abordarea
provocărilor majore actuale și îmbunătățirea industriei in competitivitate. De asemenea, sprijină
centrele de inovare digitală care ajută industriile să acceseze testarea tehnologiei și cele mai noi
cunoștințe și expertize (100 de milioane de euro pe an până în 2020).

COSME: Programul UE pentru IMM-uri (2,3 miliarde EUR) sprijină industria prin acțiuni care
facilitează accesul IMM-urilor la finanțare și piețe în interiorul și în afara UE și îmbunătățind
condițiile-cadru pentru competitivitatea și durabilitatea întreprinderilor din UE.
Connecting Europe Facility: cu un pachet de 19,1 miliarde EUR, CEF sprijină cadrul
industrial general prin avansarea lucrărilor la rețeaua europeană de transport, prin integrarea
suplimentară a piețelor energetice europene (care pot scădea prețurile) și prin investiții în
infrastructuri de telecomunicații și conectivitate digitală.

European Fund for Strategic Investments: EFSI (21 miliarde EUR) oferă garanții care să
mobilizeze investiții private suplimentare. Implicarea sa în domenii precum infrastructura,
cercetarea și inovarea, energia regenerabilă și eficiența energetică, finanțarea riscurilor pentru
IMM-uri și educație, îl face un instrument important pentru modernizarea industriei europene.

EGNOS și Galileo: sistemele de navigație prin satelit din UE (7,1 miliarde EUR) și
Copernicus, programul european de observare și monitorizare a Pământului (4,3 miliarde EUR),
încurajează în mod direct competitivitatea, inovația și crearea de locuri de muncă în industria
spațială europeană, dar sunt, de asemenea, concepute pentru a promova comerțul aplicații și
oportunități în alte sectoare industriale

Un sprijin major pentru industrie vine și din fondurile structurale și de investiții europene (454
miliarde EUR). Aceste fonduri se concentrează pe domenii cheie pentru competitivitatea
industrială, precum cercetarea și inovarea, tehnologiile digitale, economia cu emisii reduse de
carbon, sprijinirea IMM-urilor și educația și formarea profesională. Conform unui studiu din
2015, mai mult de jumătate din pachetul financiar va fi alocat inițiativelor direct sau indirect,
contribuind la atingerea obiectivelor politicii industriale ale UE.

Uniunea piețelor de capital încearcă să îmbunătățească disponibilitatea surselor alternative de


finanțare pentru companiile europene, inclusiv pentru firmele industriale. În special, UE a
convenit asupra unor noi reguli de prospectare pentru a facilita accesul la piețele publice, în
special pentru IMM-uri, și asupra unui sprijin financiar mai bun pentru întreprinderile mici, în
creștere și sociale, cu adoptarea legislației privind fondurile europene de capital de risc și
fondurile europene de antreprenoriat social.

Potrivit Comisiei, principalele programe de susținere a industriei europene, precum Horizont


2020, CEF și COSME, au primit un număr mare de cereri eligibile, epuizând resursele
disponibile (primele două au contribuit și la crearea FEIS). Având în vedere acest lucru și a
susținut cu tărie Parlamentul European, pachetul pentru rubrica „Competitivitate pentru creștere
Politica industrială și ocuparea forței de muncă” a fost majorat în cursul revizuirii intermediare a
CFM 2014-2020 cu 875 milioane EUR.

Potențial pentru viitor


În ceea ce privește termenul lung, investițiile UE în industrie - în special în digitalizare, cercetare
și inovare, infrastructură crucială și IMM - este probabil să crească ușor în viitor. În luna mai
2018

Comunicarea privind cadrul financiar multianual pentru anii 2021-2027, Comisia a propus
majorarea bugetului Orizont 2020 cu 29%, CEF cu 19% și COSME cu 17%. De asemenea, a
propus să crească finanțarea pentru programul de piață unică cu 9% și să sprijine transformarea
digitală prin programul Europa digitală, cu un buget de 9,2 miliarde de euro. În plus, Comisia a
propus să reformeze politica de coeziune pentru a concentra finanțarea pe domenii cruciale
pentru industrie, cum ar fi inovația, sprijinul pentru întreprinderile mici, tehnologiile digitale,
modernizarea industrială și trecerea către o economie circulară cu emisii reduse de carbon.
Aceasta se încadrează în cerințele Parlamentului European: în rezoluția sa din 14 noiembrie
2018, Parlamentul a solicitat o creștere de 40% a bugetului actual pentru cercetare și inovare,
dublând bugetul pentru COSME, și o creștere cu 30% pentru CEF.

Concluzii

Politica industrială din UE vizează reindustrializarea și dezvoltarea unor ramuri de vârf


tehnologic, cu ajutorul cercetării-inovării, clusterelor, parcurilor industriale și hub-urilor
inovative, și ar trebui să fie una cu caracter orizontal, mai puțin sectorial, cu excepția energiei, și
să includă o gamă largă de instituții, politici, instrumente menite să sprijine libera concurență, să
încurajeze inovația și să faciliteze schimbările structurale necesare ȋn industrie.

Capacitatea guvernelor naționale de a promova o politică eficientă vizând sprijinirea


companiilor naționale, este ȋn contextul unor constrângeri financiare severe, una limitată și
insuficientă, iar intervențiile de acest gen pot avea mai degrabă consecințe negative decât
pozitive. Politicile publice la nivel european și național pot crea o Europă mai inovatoare, dar
autoritățile europene și guvernele naționale trebuie să fie prudente și să nu sprijine domenii și
tehnologii cu evoluție incertă și să aloce resurse ȋn mod ineficient. Nu mai pot fi sprijinite
sectoare lipsite de perspective sau complet ineficiente numai din considerente sociale sau
populiste.

Este nevoie de un sprijin constant și puternic pentru facilitarea accesului la finanțare, mai
ales al IMM-urilor, pentru construirea de ecosisteme industriale complete, pentru transpunerea în
practică a conceptului specializării inteligente, pentru facilitarea europenizării lanțurilor valorice,
pentru dezvoltarea cercetării tehnice și tehnologice, pentru potențarea ȋnvățământului de ucenici,
pentru implementarea conceptului life long learning (ȋnvățare pe tot parcursul vieții), pentru
recalificarea și redistribuirea forței de muncă, pentru flexibilizarea pieței forței de muncă și
pentru un ȋnvățământ pre și post-universitar mai performant, mai apropiat de cerințele pieței
muncii și de cerințele modernizării industriale.
Obiectivul general al politicii industriale îl constituie creşterea competitivităţii şi în
general a performanţelor industriei în vederea întăririi capacităţii de adaptare a economiei la
cerinţele pieţei internationale, în condiţiile globalizării economiei mondiale.

Obiectivele politicii industriale:

• Menţinerea creşterii susţinute de productivitate;

• Consolidarea remunerării locurilor de muncă;

• Utilizarea optimă a resurselor umane;

• Atingerea competitivităţii internaţională;

• Transformarea comunităţii într-un partener şi jucător important în arena Globală

Lucrarea Comisiei pentru viitorul Europei din mai 2019 subliniază că industria va fi din ce în ce
mai afectată de utilizarea tot mai mare a tehnologiei și digitalizării și că o politică industrială
modernă

ar trebui să fie construită pe piața unică și să se concentreze pe lanțurile de valoare strategice.


Documentul subliniază, de asemenea, necesitatea urgentă de a lua măsuri în cazul în care
concurenții interni sau externi denaturează condițiile de concurență echitabile și să dezvolte noi
instrumente pentru a aborda efectele distorsive ale proprietății statului străin.

Într-un document de reflecție din 2017 privind globalizarea, Comisia a susținut că viitorul
industriei depinde de investițiile în tehnologii noi de fabricație și servicii de date industriale
conexe. Foarte important,

Agenda strategică pentru agenda liderilor Consiliului European 2019-2024, lansată în mai 2019,
menționează prioritar dezvoltarea unei noi strategii industriale. Interesul reînnoit pentru politica
industrială este, de asemenea, exprimat în manifestul franco-german din februarie 2019, care
prezintă o viziune a modului de a ajuta industria să facă față provocărilor globalizării.
Documentul susține un sprijin sporit pentru inovare, revizuirea cadrului de reglementare și
pentru noi măsuri pentru apărarea și protejarea companiilor, piețelor și tehnologiilor europene. În
ceea ce privește perspectivele politice, în cadrul tratatelor actuale, UE este în măsură într-o
anumită măsură să abordeze nevoia de modernizare industrială și creșterea competitivității. Chiar
dacă statele membre au responsabilitatea principală pentru politicile lor industriale, Uniunea va
juca un rol important în trecerea inevitabilă către o industrie digitală, decarbonizată și mai
circulară în Europa. Își va viza investițiile, politicile de cercetare și inovare și cadrul legal, cum
ar fi mediul și standarde de produs, pentru realizarea acestei transformări.
Bibliografie

Dachin A. (2010) Orientări în politica industriala – de la teorie la practică în Uniunea Europeană,


Revista de Economie Teoretică și Aplicată, no 10;

Porter, E. (2016). The Mirage of a Return to Manufacturing Greatness, The New York Times,
Aprilie 26;

Rodrik, D. (2016). Premature Deindustrialization, John F. Kennedy School of Government


Harvard University Cambridge, MA 02138, November;

Tratatul privind Funcționarea UE, articolul 173;

https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2018/03/12/eu-industrial-policy-
strategy-council-adopts-conclusions/;

http://www.europarl.europa.eu/