Dermatoze alergice

Prin denumirea de dermatoze alergice se înţelege o serie de afecţiuni cutanate, produse

prin sensibilizarea organismului faţă de anumite substanţe exogene sau endogene.
Mecanismul reacţiei alergice este rezultatul conflictului dintre antigen şi anticorp, care are loc în
ţesuturi şi umorile organismului. Anticorpii sunt nişte fracţiuni globulinice, în special
gamaglobuline, care se elaborează în sistemul reticulo-endo-telial, în sistemul limfatic şi în
celulele plasmatice. Reacţiile alergice de tip vascular între alergeni şi anticorpi se realizează în
derm prin intermediul unor mediatori chimici de tipul substanţelor „H" (histamina, heparina,
acetilcholina, aminoacizi, sero-tonina), care se eliberează din celulele afectate sub influenţa unor
fermenţi proteoli-tici, care imprimă acestor substanţe din celule, caractere patologice. Aceste
substanţe declanşează lanţul reacţiilor care caracterizează manifestările alergice, traduse prin
congestie, prurit sub acţiunea vasodilatatoare a mediatorilor chimici. Dar din acest conflict se
eliberează şi o serie de fermenţi care protejează acţiunea substanţelor H ca histaminaza,
cholinesteraza, fermenţii fibrinolitici şi lipolitici.
Din grupul de dermatoze alergice fac parte eczema, urticaria, dermatitele, toxi-dermiile,
dermatita atopică, prurigo-urile, neurodermatita, pruritul.

ECZEMA

Eczema este o reacţie cutanată alergică, provocată de agenţii endogeni şi exogeni, şi se

manifestă prin eritem, edem, veziculaţie, zemuire, formarea crustelor cu descuamaţie, însoţite de
prurit, având tendinţa la extindere şi cronicizare.
După evoluţie, eczema se împarte informe clinice: acută, subacută şi cronică.
După cauze deosebim: micotică, varicoasă, paratrau-matică, profesională, seboreică,
infantilă. Din punct de vedere clinic, se disting 3 tipuri de eczeme: vulgară, pa-pulo-
veziculoasă, numulară.
Etiopatogenia eczemei. Eczema este cauzată de variaţi factori: predispoziţia congenitală
(diateza atopică, seboreică), tulburările endocrine, neuropsihice, digestive, carenţele vitaminice.
Dintre factorii locali fac parte: uscăciunea pielii, hiperhidroza, seboreea. Din alergii care
acţionează prin contact direct cu tegumentul fac parte substanţele iritante (alcaline, acizi,
solvenţi, detergenţi, cosmetice, coloranţi, sucuri de plante), sau din mediul profesional (diferite
preparate medicamentoase, substanţe de cauciuc, săruri de nichel, cobalt).
Din alergenii care acţionează pe cale endogenă sunt toxinele microbiene, provenite din focare
infecţioase cum sunt: amigdalitele cronice, sinusitele, granuloame-le dentare, colecistitele
cronice. Microbii care se găsesc la suprafaţa tegumentelor (streptococul, stafilococul,
enterococul), ca diverşii paraziţi criptogamici, pot provoca de asemenea eczeme. Eczema poate
rămâne localizată într-o anumită regiune de tegument sau poate să se generalizeze.
Când erupţiile sunt localizate, se vor căuta cauzele externe, profesionale, cosmetice,
vestimentare, care acţionează, prin contact direct, cu tegumentul.
Când erupţiile sunt diseminate pe trunchi şi membre, se vor căuta cauzele endogene, care
acţionează pe cale internă (alimente, medicamente, focare infecţioase, tulburări viscerale,
endocrine, metabolice). După cauze, deosebim: eczema micotică, microbiană, seboreică,
varicoasă, profesională şi alimentară.
Eczema vulgară este forma cea mai frecventă. Se localizează pe membre, bilateral
simetrice, în regiunea cervicală şi genitală la nivelul plicilor, mai rar pe trunchi. Din punct de
vedere evolutiv se constată două forme clinice: acută şi cronică. Eczema vulgară acută are
următoarele stadii: eritem, edem, veziculaţie, zemuire, crustificare, descuamare, iar în eczemele
mai vechi, lichenificare. Este însoţită de prurit, care precede erupţia, se manifestă mai violent în
timpul erupţiilor veziculoase, cu exacerbări la fiecare recidivă. De cele mai multe ori ele sunt
mai intense noaptea. Unii bolnavi percep senzaţii de arsură şi de usturime.
-1-
 Simptomatologie. Pe suprafaţa pielii eritematoase apar vezicule mici punctiforme cu
conţinut clar. în timpul scărpinatului, veziculele se rup spontan, lăsând suprafeţe erozive
punctiforme, zemuind în picături de rouă, care după un interval de timp se usucă şi formează
cruste gălbui, uşor detaşabile. După căderea crustelor rămâne o suprafaţă roşie, lucitoare,
acoperită de un epidem subţire lucios, care se desprinde în scuame fine.
Eczema cronică se deosebeşte de eczema acută prin absenţa fenomenelor inflamatorii exsudative
şi poate dura luni sau ani de zile şi se prezintă sub forma unor placarde de tegument îngroşat,
bine conturat, cu eritem redus, cu descuamare şi lichenificare.
Eczema numulară se prezintă sub forma unei plăci eritematoase ca o monedă, cu
marginile bine delimitate, cu suprafaţa acoperită de vezicule sau papulo-vezicule. Uneori centrul
se aplatisează, se usucă şi se acoperă de cruste sau scuame, în timp ce la periferie se văd
elementele veziculoase. Eczema numulară se localizează pe partea dorsală a mâinilor şi
picioarelor, mai rar în regiunile pielii capului, glandelor mamare şi plicilor.
Eczema microbiană. Ca factori favorizanţi pot interveni traumele pielii (frecarea,
tăieturile, zgârieturile), umiditatea şi maceraţia, tulburările circulaţiei sangvine periferice în
cadrul complexului varicos de gambă. Mecanismul patogenic constă în sensibilizarea bolnavului
la microorganismele dintr-un focar cutanat (plăgi infectate, ulcere, fistule) sau ca reacţie la
distanţă faţă de un focar situat în altă parte a corpului.

Eczema microbiană poate apărea ca o complicaţie a scabiei sau pediculozei. Zonele de

piele mai frecvent afectate sunt plicile inghinale, axilare, submamare, retroa-uriculare, membrele
inferioare, faţa dorsală a mâinilor. Clinic, eczema microbiană se manifestă prin eritem, vezicule
sau pustule, exsudate şi crustificare abundentă în jurul acestor focare. Leziunile de pe membre se
localizează unilateral şi au tendinţa să se extindă pe tegumentul adiacent. La nivelul plicilor,
datorită condiţiilor de umiditate mai mare (sudoraţie, căldură locală), tegumente mai fine sau
traumatisme repetate, eczema se infectează cu piococi sau paraziţi criptogamici. în regiunile axi-
lare, submamare, inghinale apar pete eritematoase, vezicule care se deschid formând eroziuni
zemuinde cu margini neregulate, acoperite cu cruste galbene, care se dezlipesc cu uşurinţă.
Eczema seboreică. La adulţi se localizează pe pielea capului, frunte, între sprîn-cene, pe
obraz, în spaţiile retroariculare, conductul auricular, regiunea presternală, interscapulară, la
nivelul plicilor. Din punct de vedere clinic se caracterizează prin pete de culoare roşu-gălbui,
fără vezicule vizibile, bine delimitate, acoperite de scu-ame grase. în regiunea interscapulară,
erupţia constă din papule mici roşietice foli-culare, acoperite de scuame grase. Erupţia este
însoţită de un prurit variabil, uneori de transpiraţii. Eczema seboreică netratată durează luni şi
chiar ani

La sugari eczema seboreică începe în primele doua-trei luni după naştere şi se localizează
pe cap, spaţiile retroauriculare, gât, regiunea presternală, interscapulară, fesieră. Clinic, eczema
seboreică se manifestă prin scuame — cruste cenuşii-gălbui, grase, aderenţe de păr. După
înlăturarea lor prin dezlipire sau secţionarea firelor de păr, se observă o suprafaţă de culoare
roşu-aprins, netedă, zemuindă.
Eczema infantilă. După evoluţie aspectul clinic, la sugari se constată două tipuri de
eczeme: eczema seboreică, eczema propriu-zisă a sugarului.
Etiopatogenie. Factorii cauzali: predispoziţia congenitală (moştenite prin ereditate de la părinţi
care au fost afectaţi de eczemă sau de alte manifestări alergice), diateza exsudativă (care apare în
primele luni ale vieţii ca răspuns la diferiţi factori antigenici) produsele alimentare (laptele de
vaci ori de mamă, din care lipsesc unii aminoacizi pentru procesele normale de keratinizare),
tipul constituţional, tulburările digestive, dereglările în sistemul neuroendocrin (tiroida, hipofiza,
suprarenalele), infestări helmintice, carenţa de acizi graşi nesaturaţi din organism,
supraalimentaţia, subalimentaţia. în ceea ce priveşte alergenii, aceştia sunt numeroşi, fiind
cauzaţi cel mai frecvent de ouă, lapte, carne, cacao, cafea. Dintre cauze externe pot fi iritaţiile

-2-
mecanice prin săpun, lenjerie aspră, vopsele, îmbrăcăminte de lână, pene, fungi, perii din păr de
animale.

Eczema profesională apare după încadrarea lucrătorului într-un mediu anumit de

exercitare a muncii. Un rol important îl joacă sensibilizarea, predispoziţia individuală cu
localizare pe mâini, antebraţe, faţă, mai rar pe picioare, gambe, care au fost în contact cu
substanţa iritantă şi nu se vindeca când aceasta este înlăturată, depă şeşte suprafaţa de tegument
care a fost în contact cu substanţa iritantă, evoluează periodic. Manifestările eczemei
profesionale sunt asemănătoare cu leziunile eczemei adultului şi apar la 7-20 de zile de la
contactul cu mediul profesional respectiv.
Eczematidele sunt reacţii toxinice la distanţă, manifestate sub formă de pete roşii
pruriginoase de diferite forme şi dimensiuni, acoperite de scuame, fără vezicule vizibile,
asemănătoare din punct de vedere clinic şi patogenic eczemei, dar diferite din punct de vedere
etiologic, datorită hipersensibilizării epidermului faţă de un antigen de natură variabilă. Ele apar
ca erupţii secundare ale unui focar microbian sau mico-tic, care poate fi cutanat (eczema,
intertrigo) sau extracutanat (dentar, amigdalian).
Tratamentul eczemei urmăreşte identificarea şi înlăturarea cauzelor de provocare. Se
recomandă odihna, regim alimentar lactovegetarian, lipsit de produse alimentare iritante, greu
digerabile, se evită băuturile alcoolice, căldura, eforturile fizice, factorii emoţionali, bucatele
sărate, brânzeturile, peştele, carnea conservată, ouăle. Se indică tratamentul afecţiunilor interne:
hepatice, tulburările digestive, metabolice, endocrine.
Pentru copiii cu eczema infantilă se va corecta alimentaţia (dacă este vorba de supraalimentaţie
sau de alimentaţie dezechilibrată); nu se recomandă ouăle, produsele făinoase, frişca, laptele,
căpşunile.
Tratamentul intern medicamentos cuprinde mijloacele de hiposensibilizare specifică sau
nespecifică (clorura de calciu în soluţie de 10% intravenos; hiposulfat de sodiu în soluţie de 30%
intravenos în doze de la 2 până la 10 ml; în total 20 injecţii); antihistaminice (suprastina 0,025 g
de trei ori pe zi, diazolina 0,1 g de trei ori pe zi, taveghil 0,001 g, pipolphen 0,025 g de trei ori pe
zi, diprazin 0,1 g); sedative (bromura de sodiu, diazepam, comprimate 2 mg de 2 ori pe zi,
elenium, novocaina în soluţie de 0,25%, cloral hidrat). Psihoterapia, schimbarea mediului şi a
preocupărilor obişnuite, liniştea favorizează tratamentul eczemei. Sugestia prin hipnoză şi
somnul medicamentos dau de asemenea rezultate bune în unele cazuri.
E recomandabilă corticoterapia în doze mici şi de scurtă durată în cazurile cu tendinţă la
generalizare: prednisolon câte 30 mg pe zi, oral, se scade treptat până la doza de întreţinere de 5-
15 mg pe zi; pentru copii, 5-20 mg pe zi, oral dexametason pentru adulţi, doza de 3-15 mg pe zi,
oral, se scade treptat până la doza de întreţinere de 0,5-1,5 mg pe zi, pentru copii doza de 1-3 mg
pe zi (după vârstă), apoi doza minimă pentru întreţinere.
În eczemele microbiene şi micotice se recomandă terapia antibiotică şi antimi-cotică. în
tratamentul general al eczemelor se utilizează complexul de vitamine (A, B1, B2, B6, B12, B]5, E,
K), acid folic, acid ascorbic; acid nicotinic. Tratamentul general urmează să fie adaptat individual.
Tratamentul local constă în îngrijirea pielii şi tratamentul local propriu-zis. în zonele de
tegument afectat cu o erupţie profesională sau medicamentoasă, se vor îndepărta resturile de
substanţă nocivă cu un tampon de vată îmbibat cu ulei de vaselină sau vegetal. Lenjeria şi
îmbrăcămintea se vor schimba la timp. Tăiatul unghiilor se va face cu regularitate, deoarece sub
unghii se poate acumula material infectat care favorizează apariţia unor afecţiuni cutanate
(piodermite, micoze). Pruritul poate fi redus prin loţiuni cu mentol în concentrate de 0,5%. în
toate cazurile eczematoase, indiferent de natura lor, este contraindicată spălarea cu săpun sau alte
substanţe iritante. Pielea afectată la copii va fi tratată cu ceai de muşeţel, acid boric, ulei vegetal.
în funcţie de faza evolutivă tratamentul local al eczemei variază: în perioada de zemuire se aplică
comprese de acid boric în soluţie de 2%, acid tanic în soluţie de 2%, etacridin lactat în soluţie
apoasă de 2%, rezorcină în soluţie de 2%, licoarea Burow de 5%. Pentru faţă, mâini picioare se
folosesc pansamente ocluzive. Compresele umede se schimbă la 3-4 ore, pentru a se menţine
-3-
umede şi se aplică numai 2-3 zile, deoarece pot provoca macerarea şi favorizează extinderea
infecţiei.
În cazurile când zemuirea nu este prea abundentă, se pot utiliza ca mijloc des-
congestionant pulberele (talc, oxid de zinc, amidon, licopodium). După atenurea in-flamaţiei se
introduce pasta, apoi crema cu corticoizi sau spray-urile. în caz de eczemă subacută sau cronică
se folosesc unguentele: lorinden, ihtiolul, gudronul vegetal sau mineral. Dacă au survenit
piodermizări, se pot utiliza unguente cu antibiotice, soluţii alcoolice de violet de genţiană de 2%,
soluţia Castellani, violet de metil de 2%, care se aplică prin badijonare.

Tratamentul fizioterapeutic are ca scop a induce efecte hiposensibile, antiinfla-matorii,

antipuriginoase, de uscare şi restabilre a funcţiei pielii.
în perioada acută a eczemei se indică: electrosomnul, electroforeza nazală cu antihistaminice,
inductotermie în regiunea rinichilor. După depăşirea fazei acute se recomandă: PUVA, RUV,
ultrasunet, CFI, tratament cu unde infrascurte, darsonvali, magnitoterapie, lazeroterapie. Pentru
absorbţia infiltratelor: parafin-ozocherită aplicaţie, tratament cu argilă terapeutică, Naftalan, băi
sulfuroase, iodo-bromatâ, cu sare de mare, cu extract de conifere, tratament cu nămol.

DERMATITA

Dermatita este o inflamaţie acută a pielii, care apare sub influenţa directă a unui iritant
extern (fig.54) Din mediul extern asupra pielii pot acţiona agenţi fizici, chimici, biologici,
medicamente, produse alimentare. Agenţii fizici cauzează inflamaţii prin frecare, apăsare,
tăieturi, zgârieturi, căldură, frig, pot acţiona asupra pielii prin arsuri şi degeraturi de diferite
grade; radiaţiile determină reacţii cutanate prin acţiunea lor ionizantă (izotopii radioactivi, razele
solare,Roentgen). Agenţii chimici ca săpunul, pasta de dinţi, rujul de buze, tincturile colorante de
păr, blănurile, lâna, sărurile, solvenţii organici provoacă modificări cutanate prin dizolvarea
învelişului protector acidolipidic, deshidratând şi uscând pielea. Agenţii biologici ca frunzele
plantelor, florile, urzica, cânepa, inul, hameiul,fagul, stejarul, policandrul, mahagonul provoacă
dermatite care sunt frecvent prezente la grădinari, florari, botanişti, tâmplari, textilişti.

Substanţele medicamentoase antipirina, bromidele, antibioticele, sulfamidele,

reductoarele, iodul produc dermatite localizate pe extremităţi, faţă, gât, atât la personalul
medical, pacienţi, cât şi la muncitorii de la fabricile de producere a medicamentelor. Produsele
alimentare, cremele, conservele, brânzeturile, căpşunele, fragii, nucile, ciocolata, cafeaua,
maioneza pot produce manifestări cutanate prin toxiinfec-ţii sau prin sensibilizare. Toate aceste
substanţe pot cauza stări toxice sau de sensibilizare în funcţie de starea de reactivitate a
organismului.
Pielea normală prin structura ei este capabilă să suporte, fără a fi lezată, excitaţiile fizice,
chimice, biologice până la o anumită intensitate. Dacă aceste excitaţii sunt prea intense,
organismul reacţionează la locul de iritaţie prin inflamaţia pielii. Reacţia cutanată depinde de
particularităţile organismului (tipul de sistem nervos, starea de sensibilizare, imunitatea).
Dermatitele se împart în dermatite de iritaţie primară sau de contact, dermatite alergice de
contact, dermatite medicamentoase, dermatite profesionale.

Dermatitele de iritaţie primară se caracterizează printr-o reacţie pe suprafaţa de contact

cu agentul respectiv (eritem intens, edem, bule, vezicule, eroziuni) şi durează atât timp cât
acţionează agentul respectiv, dispare când acest iritant este înlăturat. Leziunile sunt strict limitate
la regiunea în care s-a produs contactul cu substanţa iritantă. Dermatitele de iritaţie primară sunt
determinate ca reacţii obligatorii la toate persoanele supuse acţiunii aceloraşi factori din mediul
extern, de o intensitate, durată anumită, care depăşeşte limitele normale.
Dermatitele alergice, sau de sensibilizare apar după o perioadă îndelungată de contact cu
substanţa iritantă. Dermatita alergică de contact este una dintre cele mai frecvente boli de piele,
-4-
datorită hipersensibilizării la diferite substanţe chimice externe, care vin în contact direct cu
tegumentul. Clinic, dermatita se caracterizează prin eritem, edem, veziculaţie, însoţită de prurit
intens în zona de contact cu iritantul. Evoluţia manifestărilor cutanate depinde de durata şi
frecvenţa contactului cu alergenul, de concentraţia alergenului, absorbţia lui percutanată, durata
expunerii la substanţe chimice, intensitatea acesteia. Agenţii etiologici de mai sus pot provoca pe
cale externă dermatite de iritaţie primară sau dermatite alergice.

Dermatitele profesionale apar în mediul de muncă, la locul de muncă.

Aplicarea cutanată a medicamentului sub formă de pulbere, unguente sau în soluţie poate duce
după 5-21 de zile la apariţia dermatitei de contact prin mecanism alergic. O serie de substanţe ca
penicilina, sulfamidele, neomicina, antihistaminicele, fenotiazinele, novocaina, rezorcina,
formolul şi iodul diluat determină la persoanele predispuse apariţia unor astfel de leziuni.
Tratamentul dermatitelor necesită în primul rând înlăturarea cauzelor de provocare: se întrerupe
contactul cu substanţele chimice, alimentare, schimbarea mediului şi a preocupărilor obişnuite.
Ca tratament general se administrează preparatele anti-histaminice, sedative, hiposensibilizante,
diuretice (hypothiazid 0,025 g, furosemid 0,04 g de 3 ori pe zi). Tratamentul local urmează să fie
adaptat fazei în care se găseşte erupţia. în faza acută cu edem se utilizează pulbere de oxid de
zinc, talc, amidon. în caz de zemuire abundentă, pulbere vor fi înlocuite cu comprese umede,
îmbibate în soluţie de acid boric, tanin de 2%, Lugol, Burow de 5%, care se schimbă la 3-4 ore,
apoi se poate recurge la cremă sau unguente cu corticoizi (lorinden) în aplicaţii locale de 2-3 ori
pe zi.

Îngrijirea pacienţilor cu eczeme şi dermatite:

■ Asistenta medicală asigură îngrijirea pacientului în spital şi la domiciliu în dependenţă de
cauza şi evoluţia eczemei. Pacienţii cu leziuni extinse şi exudative necesită spitalizare.
■ amplasează pacientul într-un salon mai cald sau mai răcoros, în funcţie de tulburările de
termoreglare;
■ asigură repausul la pat în perioada acută a bolii;
■ protejează lenjeria de pat, la bolnavii cu eczemă zemuindă sau supurativă;
■ durata imobilizării la pat va fi adaptată în funcţie de evoluţia simptomelor şi de prezenţa
complicaţiilor;
■ identifică, împreună cu pacientul sau familia acestuia, cauzele eczemei (asistenta medicală nu
poate să îngrijească şi să educe un pacient dacă nu cunoaşte toate aspectele problemei pe care le
prezintă un pacient cu eczemă);
■ notează, în mod obligatoriu în fişa de policlinică sau în foaia de observaţie clinică a
antecedentelor alergice;
■ utilizează îmbrăcăminte adecvată, pentru a reduce suprafeţele de tegument supuse
traumatizării (fricţiunile provocate de îmbrăcăminte pot determina apariţia de noi leziuni pe
pielea sensibilă a bolnavului);
■ recomandă pacientului să poarte îmbrăcăminte şi încălţăminte comodă, adecvată vârstei şi
anotimpului, evitând supraîncălzirea; să întrerupă contactul cu îmbrăcămintea vopsită, săpunuri
iritante, produse cosmetice, menajere; lenjeria de corp trebuie să fie confecţionată din bumbac,
să nu fie dintr-un material prea aspru sau fibre sintetice;
■ în cadrul vizitei la domiciliu, discută cu membrii familiei despre importanţa sprijinului, atât
moral, cât şi fizic, care trebuie acordat pacientului;
■ susţine pacientul din punct de vedere psihic, pentru a preveni stările depresive şi anxietatea
(pruritul duce la perturbarea somnului, intensificarea sentimentelor negative, oboseală):
psihoterapia, sugestia prin hipnoză, somnul medicamentos, schimbarea mediului şi a ocupaţiilor,
liniştea morală au acţiune favorabilă asupra eczemei;
■ prezintă exemple de pacienţi cu evoluţie favorabilă a bolii;
■ asigură dieta alimentară bogată în proteine, dacă zemuirea şi pierderea de ser sunt în cantitate
mare, reduce aportul de lichide şi sare; regimul alimentar va fi lacto-vegetarian declorurat, în
-5-
toate stadiile eczemei se vor exclude următoarele produse alimentare: brânzeturile, peştele şi
carnea conservată, ouăle, frişca, laptele, smântână, căpşunele, alcoolul, ceaiul, cafeaua,
condimentele, alimentele sărate (continuarea contactului cu produsele sensibilizante face ca
tratamentul recomandat de medic să fie ineficient); dacă eczema coexistă cu o afecţiune digestivă
sau metabolică, se va prescrie o dietă adecvată maladiei;
■ supraveghează respectarea regimului alimentar;
■ alimentează sau ajută în alimentaţie copiii mici, bolnavii imobilizaţi;
■ în toate cazurile eczematoase, indiferent de natura lor, este contraindicată spălarea cu săpun
sau alte substanţe iritante;
■ duşurile sau băile se recomandă după căderea crustelor (durata băii nu trebuie să depăşească
15 — 20 de minute, deoarece peste această limită stratul cornos se înmoaie prea mult, se produc
descuamări şi hidratări masive); în apa de baie se adaugă (niciodată concomitent) diverse
substanţe: spumantul de baie sau amidon, extract de conifere, permanganat de potasiu, puse într-
un săculeţ de tifon, care provoacă înmuierea pielii sau infuzii de muşeţel (2-3 litri), pentru
dezinfecţie, infuzii de sunătoare sau levănţică pentru acţiunea tonifiantă, decoct de coajă de stejar
pentru reducerea iritaţiei pielii în diferite eczeme ale copiilor. După baie, ştergerea pielii corpului
se va face numai prin tamponare, pe faţă, mâini, gât, se pot folosi creme hidratante.apoi se va
administra medicaţia recomandată de medic.

TOXICODERMIILE

Toxicodermiile este inflamaţia acută a pielii, apărută în urma acţiunii iritantului introdus
în organism prin injecţii intravenoase, intramusculare, subcutanate sau pe cale orală, respiratorie,
(fig.55). La baza patogeniei se află atât alergia, cât şi acţiunea toxică a substanţei introduse în
organism. Marea majoritate a acestor substanţe chimice sunt reprezentate prin medicamente:
pastile antinevralgice, prafuri antigripale, sulfamide, barbiturice, antibiotice, preparate cu iod,
brom, arseniu, vapori, gaze, spray-uri sau produse alimentare. Manifestările cutanate sunt repre-
zentate prin erupţii rozeoliforme, scarlatiniforme ori prin plăci eritemato-edema-toase sau
urticariene, papulo-veziculoase, fiind de natură alergică. Aşa, de exemplu, barbituricele,
întrebuinţate îndelungat, pot da eriteme rujeoliforme, polimorfe, eri-trodermii.
Medicaţia antidiabetică (insulina) produce leziuni cutanate prin mecanism alergic la locul
injectării sau la distanţă. Administrarea îndelungată a vitaminei A poate provoca diskerato-ză,
prurit, alopecie, a vitaminei Bj — leziuni erite-matoase, papuloase, urticariene cu prurit şi uneori
şoc anafilactic grav. în majoritatea cazurilor e vorba de o toxicodermie medicamentoasă.
Toxicodermia medicamentoasă poate surveni ca rezultat al folosirii un timp îndelungat a unui
medicament.
Tabloul clinic al toxicodermiei medicamentoase se caracterizează prin manifestări
eritematoase, papuloase, veziculare ori papuloveziculare. Deseori se manifestă prin multiple
erupţii papuloase sau ve ziculoase pe piele şi mucoase, mai rar apar plăci difuze eritematoase sau
eritrodermii. Unul şi acelaşi medicament la persoane diferite poate provoca morfologic diverse
forme de toxicodermie.
Dintre simptomele generale se pot observa dereglări funcţionale din partea sistemului
nervos (iritare alternată cu stări de depresie, insomnie, labilitate emoţională), febră (la unii
pacienţi), care e însoţită de astenie, supraoboseală, artralgii tranzitorii, simptome de afectare a
sistemului cardiovascular, inclusiv a vaselor mici (ceea ce determină apariţia componentului
hemoragie), precum şi a ficatului, rinichilor (boala medicamentoasă). Simptomele subiective în
majoritatea cazurilor se reduc la senzaţia de usturime, arsură, durere a pielii afectate.
Evoluţia toxicodermiei medicamentoase în condiţii de sistare a administrării
medicamentului alergen de obicei este de scurtă durată. însă în caz de afectare a sistemului
cardiovascular şi a organelor interne prognosticul poate fi nefavorabil.

-6-
 La diagnosticul diferenţial în toxicodermia medicamentoasă o anumită însemnătate o are
prezenţa simptomelor de afectare a organelor interne, a sistemului nervos, a vaselor. Rolul
etiologic al medicamentelor se poate aprecia cu ajutorul investigaţiilor alergice (probele
cutanate, reacţia de aglomerare a leucocitelor, degranularea bazofilelor).

Tratamentul prevede înlăturarea cauzei sau anularea (suspendarea) medicamentului care

a provocat boala. Ulterior se aplică un tratament hiposensibilizant, se prescriu antihistaminice,
vitamine, diuretice şi purgative.
Extern se recomandă preparate (pudre, emulsii) cu acţiune antiinflamatoare şi care calmează
pruritul şi usturimea (ulei de zinc 20-30 %, Oxicort sau Polcortolon spray). Se administrează
unele din preparatele hormonale: (unguient Prednizolon acetat 1%, Advantan 0,1%, Clobetazol
proprionat (Dermovate) 0,05%).
Din tratament fizioterapeutic se recomandă electroforeză cu ditenhidramina,
inductotermie în regiunea rinichilor, electrosomn, magnetoterapia, darsonval, băi curative cu
nămol.

Un nou portal informaţional!

Dacă deţii informaţie interesantă si doreşti să te imparţi cu noi atunci

scrie la adresa de e-mail : support@sursa.md

-7-