BRONȘIOLITA

Bronșiolita este cea mai frecventă cauză de boala respiratorie la copiii sub vârsta de 2 ani
(Law și colab, 1993). Virusul sincițial respirator este responsabil în 80% din cazuri, dar și alte
cauze virale ce includ adenovirusurile, virusurile gripale și paragripale (Law și colab, 1993)sunt
în cauză. Epidemii cu aceste infecții virale apar, de obicei, în lunile de iarnă și primăvară.
Simptomele prezentate de copiii afectați includ ; congestie nazală, tahipnee, wheezing-ul,
retracție intercostală, apnee. Apneea poate fi un simptom precoce, apărând înainte ca alte
simptome respiratorii să se fi dezvoltat.
Infecția cu VRS debutează cu o rinifaringită, ușoara febră și tuse seaca. Doar în 20% din
cazuri această rinofaringită este urmată de o afecțiune a brinșiolelor. Bronșiolita se manifestă
prin dispnee cu polipnee. Expirația este greoaie. Detresa respiratorie poate perturba alimentatia.
Factorii agravanti sunt:
 varsta de sub 3 luni;
 nasterea prematura;
 copilul prezinta alte boli asociate: malformatii congenitale cardiace, boli cardio-
pulmonare cronice;
 starea generala alterata cu febra mare, somnolenta;
 prezenta crizelor de apnee (oprirea pentru o scurta perioada de timp a respiratiei);
 aparitia cianozei ( invinetirea ) perioronazala ( in jurul gurii ) si a extremitatilor;
 polipneea ( respiratia rapida ) peste 60-80 respiratii/minut;
Tratamen în afara kinetoterapiei:
1. Hidratare, nutritie – menținerea unei hidratări care să satisfacă nevoile de bază ale
sugarului este esențială.
2. Culcarea copilului – poziția ideală este poziția proclivă, culcat dorsal pe un plan înclinat
la 30 de grade față de orizontală, capul în ușoară extensie.
3. Dezobstrucție nazală – respirația sugarului fiind predominant nazală, menținerea liberă a
căilor aeriene superioare este esentială. Se recomandă în acest scop, instilații cu ser
fiziologic în nas.
4. Mediul – este demonstrat că inhalarea pasivă de tutun este un factor agravant al stării
copilului, aceștia fiind spitalizați uneori din acest motiv. Camera copilului trebuie bine
aerisită și menținută o temperatură constanta care să nu depașeasca 19 grade celsius.
5. Medicamentele – bronhodilatatoarele disponibile sunt epinefrin, teofilin, anticolinergice
de sinteză și beta2mimetice.
6. Corticoidele – eficacitatea corticoidelor pe cale sistemică sau în inhalații nu a fost arătată
în prima bronșiolită.
 7. Antiviralele și antibioticele – antibioterapia nu este indicată la începuul tratamentului ci
doar pentru evitarea suprainfecțiilor bacteriene.
8. Oxigenoterapia – este indicată în bronșiolitele acute în care nesăturarea de oxigen este
marcată.
Tratament kinetoterapeutic:
1. Dezobstrucţia căilor aeriene superioare presupune:
- dezobstrucţia nazofaringiană (DNF) asociată unei instilaţii locale cu ser fiziologic care
trebuie învăţată de către părinţi;
- aspiraţia nazofaringiană cu ajutorul unei sonde (gestul este invaziv, rezervat pentru
situaţiile critice, cel mai adesea în spital);
2. Dezobstrucţia căilor aeriene inferioare bazată pe două tehnici:
- expiraţia lentă prelungită (ELPr) căreia îi putem adăuga creşterea lentă a fluxului
expirator (AFE lentă) care poate fi ghidată prin auscultaţie;
- tehnica tusei provocate (TP) care vizează obţinerea unei expectoraţii;
Toleranţa la şedinţele de kinetoterapie respiratorie trebuie să fie apreciată după:
- coloraţia cutanată;
- dispnee;
- tiraj şi oboseală în timpul intervenţiei;
Frecvenţa şi numărul total de şedinţe necesare depinde de evoluţia clinică, de rezultatele
reevaluării care se face obligatoriu după fiecare şedinţă.