Curs nr.

4 Boli pulmonare în perioada neonatală

Caz clinic
Un nou-născut în vârstă de 2 ore, VG 38 săptămâni, GN 3000 g, de sex masculin, născut
din mamă de 25 ani G1P1, A +, VDRL negativ, Hepatita B negativ, status SGB necunoscut, cu
sarcină, travaliu și naștere necomplicate. Scorul Apgar a fost 9/9. A fost transferat în
rooming-in lângă mamă și a fost alăptat fără incidente la o oră de viață. În prezent are detresă
respiratorie.
Examenul clinic: semne vitale T 37oC, FC 160, FR 80, TA 60/35 (media 45), saturație în
a Hb oxigen 95% sub oxigen 2 L/min pe mască facială. GN 3kg (50%), L 48cm (50%), PC 33,5
cm (50%), nou-născut la termen cu detresă respiratorie evidentă și tahipnee.
Tegumente pal-rozate, fără peteșii, echimoze sau leziuni. Craniu mulat cu occiput
șters, fontanela anterioară normotensivă. Fața este simetrică cu fisuri palpebrale normale,
reflex la lumină normal, narine patente, urechi normale, fără despicături și mase anormale la
nivelul gâtului. Toracele este simetric cu zgomote respiratorii egale și clare. Sunt prezente
retractări toracice ușoare până la moderate. Zgomote cardiace ritmice, fără suflu, puls
normal. Abdomenul este suplu cu zgomote intestinale normale, fără mase și fără

1
Curs nr.4 NEONAT
organomegalie. Organe genitale masculine normale cu testicule coborâte. Șoldurile și anusul
sunt normale. Este discret hipoton.
Rezultate de laborator: HLG: N.Leucocite 15.000, 8% nesegmentate, 50% segmentate,
40% limfocite, 2% monocite, Ht 55%, N.Trombocite 250.000. AGS: pH 7.35, PCO2 55 cmH2O,
PO2 70 cmH2O, BE -7 cu 30% oxigen în cort cefalic.
Rx toracică: plămân expansionat la coasta 10, infiltrate perihilare liniare și mici
opacități neuniforme diseminate bilateral.
În următoarele câteva ore, nou-născutul dezvoltă prezintă agravarea detresei
respiratorii progresiv și un necesar mai mare de oxigen. Este transferat în terapia intensivă
neonatală cu agravarea tahipneei (FR 90), cu tiraj accentuat și geamăt. Este acum cu 50% O2
în cort cefalic.
Care este diagnosticul?

Detresa respiratorie este frecvent întâlnită la nou-născuţi şi reprezintă indicaţia cea

mai frecventă pentru reevaluare în primele zile de viaţă. Deoarece detresa respiratorie la nou-
născut îi poate pune viaţa în pericol, medicii trebuie să evalueze şi să trateze cu
promptitudine nou-născuţii afectaţi. Cheia pentru tratarea cu succes a nou-născutului care
are detresă respiratorie se bazează pe:

2
Curs nr.4 NEONAT
 – obținerea unui istoric complet al problemelor mamei şi nou-născutului,
– efectuarea unui examen fizic aprofundat,
– recunoaşterea tulburărilor respiratorii comune,
– diferenţierea între diverse entităţi etiopatogenice şi identificarea celor care
prezintă pericol vital.

Definiţie
Detresa respiratorie la nou-născuţi este caracterizată prin unul sau mai multe din
următoarele semne: tahipnee, retracţii toracice, geamăt şi bătăi ale aripilor nazale. Bătăile
aripioarelor nazale reprezintă o tentativă de a reduce rezistenta cailor respiratorii. Tirajul
(retracţia) suprasternal indică obstrucţia căilor respiratorii superioare. Tirajul subcostal, pe de
altă parte, este un semn mai puţin specific, care poate fi asociat cu boli pulmonare sau
cardiace. În mod normal, nou-născutul are o frecvenţă respiratorie de 30-60 respiraţii pe
minut. Nou-născutul respiră cu o frecvenţă crescută pentru a menţine ventilaţia în condiţiile
unui volum curent scăzut. Un copil în detresă respiratorie poate încerca să menţină volumul
pulmonar şi schimbul eficient de gaze prin închiderea parţială glotei în timpul expirului. Acesta
este mecanismul responsabil pentru geamătul sonor al nou-născutului.

3
Curs nr.4 NEONAT
 Un nou-născut care are un grad avansat de detresă respiratorie poate asocia semne
suplimentare precum: cianoză (necesar crescut de oxigen), respiraţii tip gasp, apnee şi stridor.
Medicul curant trebuie să considere aceste semne suplimentare ca fiind semne de gravitate.

CAUZELE de detresă respiratorie în perioada neonatală

Detresa respiratorie este una dintre cele mai frecvente probleme observate la nou-
născuţi. Asocierea semnelor şi simptomelor ce caracterizează detresa respiratorie poate fi
rezultatul unor procese patologice pulmonare, cardiace, metabolice, infecţioase şi
neurologice (tabelul 4.1). Nou-născuţii cu tulburări care implică oricare dintre aceste sisteme
poate prezenta diferite grade de tahipnee, tiraj, geamăt, cianoză, letargie şi tahicardie. Având
în vedere prezentarea similară, istoricul naşterii oferă indicii importante pentru diagnostic. În
continuare sunt prezentate cele mai frecvente afecţiuni pulmonare întâlnite în perioada
neonatală.

A. Cauze pulmonare frecvente de detresă respiratorie

Sindromul de detresă respiratorie (SDR)
Sindromul de detresă respiratorie (SDR) este cea mai frecventă afecţiune a
prematurului. Majoritatea nou-născuţilor afectaţi au mai puţin de 34 săptămâni de gestaţie,

4
Curs nr.4 NEONAT
iar incidenţa şi gravitatea cresc cu scăderea vârstei de gestaţie. Aceşti nou-născuţi prematuri
au detresă respiratorie care se agravează progresiv după naștere. Semnele clasice – cianoză,
geamăt, bătăi ale aripilor nazale, retracţii intercostale şi subcostale şi tahipneea – sunt
prezente. Radiografia toracică evidenţiază scăderea expansiunii pulmonare cu câmpuri
pulmonare cu opacitate difuză reticulogranulară (aspect de „geam mat”), simetrică şi
bronhogramă aerică. Necesarul de oxigen creşte progresiv în primele ore după naştere.
Prezenţa episoadelor de apnee sugerează boală severă însoţită de hipoxemia refractară şi
acidoză.

5
Curs nr.4 NEONAT
 Tabelul 4.1 PRINCIPALELE CAUZE DE DETRESĂ RESPIRATORIE LA NOU-NĂSCUŢI
Afecţiuni pulmonare Afecţiuni nepulmonare
Frecvente Rare Frecvente Rare
SDR Hipoplazia Persistența Edemul cerebral
pulmonară circulaţiei fetale
Tahipneea tranzitorie Obstrucţia căilor Malformaţiile Bolile
a nou-născutului aeriene superioare cardiace neuromusculare
(TTN) congenitale
Aspiraţia de meconiu Tumori Hemoragia Medicamente
cerebrală
Pneumonia Hemoragia Policitemia Boli metabolice
pulmonară
Pneumotoraxul Hernia Hipoglicemia
diafragmatică
congenital

6
Curs nr.4 NEONAT
 Cu toate că imaturitatea structurală pulmonară contribuie la disfuncţia pulmonară,
principala cauză pentru această tulburare este deficitul de surfactant. Fără surfactant,
tensiunea superficială în sacii alveolari este ridicată, având ca rezultat colabarea alveolelor.
Tratamentul SDR include, în general, ventilaţia cu presiune pozitivă şi tratamentul de
substituţie cu surfactant artificial. Fosfolipidele şi proteinele din surfactant sunt distribuite de-
a lungul interfeţei aer-lichid pentru a reduce tensiunea superficială alveolară. Ca urmare,
presiunea necesară pentru a păstra alveolele expansionate este mai mică. După intubare
(introducerea unei sonde endotraheale), suspensia de surfactant se administrează pe sonda
endotraheală, iar nou-născutul este susţinut, până când extubarea este posibilă, cu ventilaţie
mecanică cu presiune pozitivă sau administrare de presiune pozitivă continuă în căile
respiratorii (CPAP) după cum este necesar.

7
Curs nr.4 NEONAT
 Nou-născuţii “moderat”
prematuri (29-34 săptămâni de
gestaţie) sunt de obicei extubaţi în
termen de câteva zile după tratament.
Pe de altă parte, nou-născuţii cu
prematuritate extremă (23-28
săptămâni de gestaţie) pot continua să
necesite suport respirator cu presiune
pozitivă pentru câteva săptămâni. Ei
sunt la risc crescut pentru displazie
bronhopulmonară (sau insuficienţa
respiratorie cronică a prematurului).
Displazia bronhopulmonară este o afectare pulmonară cronică, consecinţa bolii acute
pulmonare precoce şi/sau imaturităţii pulmonare a nou-născutului prematur. Insuficienţa
respiratorie cronică a prematurului se dezvoltă uneori în ciuda ameliorării precoce după
terapia cu surfactant şi ventilaţie mecanică.

8
Curs nr.4 NEONAT
 Tahipneea tranzitorie a nou-născutului (TTN)
Tahipneea tranzitorie a nou-născutului (TTN) este cea mai frecventă tulburare
respiratorie a nou-născutului. Nou-născuţii afectaţi sunt, de obicei, la termen sau aproape de
termen. Unii nou-născuţi sunt născuţi prin operaţie cezariană; o parte fără ca gravida să fi
intrat în travaliu („la rece”). Cele mai semnificative elemente de diferenţiere sunt debutul bolii
şi gradul detresei respiratorii. De obicei, nou-născutul devine tahipneic imediat după naştere
şi prezintă o formă uşoară de detresă respiratorie. Ei sunt normali neurologic. Urmăriţi
îndeaproape, starea nou-născuţilor rămâne stabilă pentru mai multe ore şi/sau începe să se
îmbunătăţească.

9
Curs nr.4 NEONAT
 Radiografiile toracice evidenţiază
hiperinflaţia cu parenchimului pulmonar
care este transparent cu excepția unor
infiltrate perihilare şi a lichidului în scizuri.
Nu prezintă semne de condensare.
Mecanismul fiziopatologic este
reprezentat de resorbţia întârziată a
lichidului pulmonar fetal, care în cele din
urmă este resorbit în următoarele ore
până la zile (obişnuit 24-48 de ore). Un
tablou clinic care se agravează ar trebui să
sugereze un alt diagnostic. Tratamentul
este, în general, monitorizarea şi
îngrijirea simptomatică.
Poate fi necesară administrarea de oxigen suplimentar cu debit scăzut pentru câteva multe
ore.
Sindromul de aspiraţie de meconiu

10
Curs nr.4 NEONAT
 Meconiul este eliminat în lichidul amniotic în aproximativ 20% din sarcini. În
consecinţă, aspiraţia de meconiu este considerată relativ frecventă. Şi alte fluide pot fi
aspirate, cum ar fi sângele sau lichidul amniotic. Nou-născuţii cu aspiraţie de meconiu au de
obicei simptome asemănătoare cu cele ale TTN, dar starea clinică poate sugera o afectare mai
severă. În plus, în timp ce la majoritatea nou-născuţilor debutul simptomelor de la naştere,
alţii au o perioadă asimptomatică de câteva ore înainte ca detresa respiratorie să devină
aparentă. Nou-născuţii cu sindroame de aspiraţie pot necesita mai mult oxigen, şi au un grad
mai accentuat de tahipnee, retracţii şi letargie. Gazele arteriale pot pune în evidenţă acidoză,
hipercapnie şi hipoxemie mai severe decât la nou-născuţii cu TTN. Radiografiile pulmonare au
aspect variabil între cel al TTN cu hiperinflaţie şi infiltrate perihilare şi afectare pulmonară
semnificativă, heterogenă, cu zone de hiperinflaţîe şi altele hipoventilate, cu infiltrate
neuniforme sau liniare şi atelectazie.
Mecanismul fiziopatologic este reprezentat de obstrucţia căilor respiratorii mari şi
mici cu materialul aspirat (meconiu, sânge, lichid amniotic). Hipertensiunea pulmonară se
poate dezvolta atunci când aspiraţia de meconiu apare asociată asfixiei in utero.
Hipertensiunea pulmonară, care adesea se datorează la hipertrofiei ţesutului muscular al
vaselor pulmonare, este o afecţiune severă, caracterizată prin cianoza datorată şuntului
dreapta-stânga prin septul atrial şi canalul arterial permeabil. Pe măsură ce boala

11
Curs nr.4 NEONAT
progresează, simptomele şi severitatea hipoxemiei cresc pe parcursul următoarelor ore. În
vreme ce diagnosticul diferenţial iniţial se face cu TTN, progresia bolii ar trebui să ghideze
clinicianul către un alt diagnostic, cum ar fi un sindrom de aspirație, hipertensiune pulmonară
sau infecţie.
Tratamentul poate include oxigen
suplimentar, ventilaţie mecanică şi tratament
specific pentru hipertensiunea pulmonară
(oxigen suplimentar în concentraţii crescute,
ventilaţie mecanică cu frecvenţă înaltă şi terapia
cu oxid nitric inhalat). Este importantă, ca prim
gest de prevenţie, aspirarea riguroasă a
orofaringelui cu o sondă de aspirație cu
diametru mare imediat ce se naşte capul.
Recomandările NRP (Programul de Reanimare
Neonatală) sunt: aspirarea orofaringelui la toţi
nou-născuţii după naşterea capului şi aspirarea
pe lamă de laringoscop a traheei orice nou-
născut cu meconiu în lichidul amniotic, în cazul

12
Curs nr.4 NEONAT
 în care copilul este deprimat (efort respirator
diminuat, hipotonie şi/sau bradicardie).

Pneumonia
Pneumonia infecţioasă este relativ rară la nou-născuţi. Totuşi, nou-născuţii prematuri
au o incidenţă crescută a infecţiilor de cel puţin 10 ori în comparaţie cu nou-născuţii la termen.
Mamele cu febră intrapartum şi durată prelungită a travaliului cu membrane rupte (> 18-24
ore) au un risc mai mare de transmitere a infecţiilor la nou-născuţi. Acest risc poate fi redus
prin administrarea de antibiotice intrapartum gravidelor cu sarcini cu risc sau celor care sunt
purtătoare de streptococ grupB (SGB). Cele mai frecvente bacterii care pot infecta nou-
născuţii sunt SGB, bacterii coliforme (E. coli fiind mai frecvent întâlnit membru al acestui grup)
şi Listeria monocytogenes. Nou-născuţi infectaţi prezintă detresă respiratorie imediat după
naștere sau simptomele pot debuta după câteva ore în care nou-născutul este asimptomatic.
Gradul detresei respiratorii la debut poate imita orice tulburare respiratorie. Nou-născuţii pot
avea febră sau pot deveni hipotermici. Simptomele se agravează progresiv şi dacă infecţia nu
este tratată, poate evolua până la şoc, CID şi deces. Din cauza consecinţelor grave ce pot apare
dacă se temporizează tratamentul infecţiilor, mulţi nou-născuţi cu afecţiuni neinfecţioase
sunt trataţi empiric cu antibiotice pentru această posibilitate. Radiografiile pulmonare pot

13
Curs nr.4 NEONAT
semăna cu SDR (cu infiltrat reticulogranular şi bronhogramă aerică), TTN sau sindroame de
aspirație (cu condensări liniare sau neuniforme). Este rar întâlnită condensarea lobară în
infecție la nou-născuţi. Un copil de termen cu aspect de SDR trebuie considerat a avea
pneumonie până la proba contrarie. Hemoleucograma poate arăta leucocitoza sau
leucopenie. Trombocitele pot fi normale sau scăzute. În cazurile severe, pot fi prezente
coagulopatii cu ridicate PT şi PTT şi niveluri scăzute de fibrinogen. Standardul de aur în
diagnostic rămâne hemocultura sau cultura din secrețiile traheale şi pulmonare. Tratamentul
standard pentru a trata infecţiile cu germenii cei mai frecvent întâlniți este cu un
aminoglicozid şi o penicilina (de regulă, ampicilină şi gentamicină). Tratamentul suportiv
poate include ventilaţie mecanică, oxigen suplimentar, agenţi inotropi pentru combaterea
hipotensiune arterială (de regula, dopamina) şi oxid nitric în hipertensiunea pulmonară
asociată infecţiei.

Pneumotoraxul şi alte sindroame de pierdere de aer

Debutul brusc al detresei respiratorii sau agravarea bruscă a detresei indică
posibilitatea prezenţei unui sindrom cu pierdere de aer. Cele mai frecvente astfel de
sindroame sunt pneumomediastinul, pneumotoraxul şi pneumopericardul. Pe lângă detresă
respiratorie, sindroamele cu pierdere de aer severe pot cauza hipotensiune (ca urmare a

14
Curs nr.4 NEONAT
scăderii debitului cardiac), zgomote cardiace asurzite, distensie abdominală, torace asimetric
şi deplasarea cordului. Radiografiile pulmonare sunt diagnostice! cu aer liber în hemitorace
şi marginea plămânului colabat vizibilă. Dacă pneumotoraxul este sub tensiune (adică, un
pneumotorax cu supapă), deteriorarea clinică va fi rapidă, mediastinul va fi deviat de partea
opusă (contralateral) şi diafragmul ipsilateral va fi deprimat. Ridicarea timusul cu semnul de
velă sugerează un pneumomediastin. În pneumopericard, cordul este înconjurat de un halou
de aer. Într-un pneumotorax în tensiune sau pneumopericard, apar rapid hipotensiunea şi
bradicardia (disfuncţie cardiacă datorată întoarcerii venoase reduse compresia cordului şi a
vaselor mediastinale). Un sindrom de pierdere de aer cunoscut ca emfizem pulmonar
interstițial (EPI), cu colecţii de aer mici prinse în parenchimul pulmonar, este de obicei
observat în urma ventilaţiei mecanice la unii nou-născuți cu sindrom de detresă respiratorie
severă.

15
Curs nr.4 NEONAT
 Tratamentul sindroamelor de
pierdere de aer semnificative necesită
evacuarea imediată a aerului
(toracocenteză sau pericardocenteză) cu
un ac sau cateter mic, urmată de
inserare unui tub de dren toracic sau
pericardic. Pneumomediastinul nu
necesită de drenaj. În toate cazurile, cu
excepţia fistulei bronchopleurale,
defectul prin care se pierde aer se
vindecă, de obicei, în termen de câteva
zile.

16
Curs nr.4 NEONAT
 B. Cauze pulmonare rare de detresă respiratorie

Hernia diafragmatică congenitală

17
Curs nr.4 NEONAT
 Anomaliile structurale ale sistemului
pulmonar pot provoca, de asemenea, detresă
respiratorie. Nou-născuții cu hernie diafragmatică
congenitală se manifestă frecvent în perioada
neonatală imediată cu detresă respiratorie și
cianoză refractară. Abdomenul este scafoid,
deoarece organele abdominale sunt herniate în
torace. Sunetele intestinale se aud la nivelul
toracelui când aerul intră în intestine prin respirația
spontană sau ventilația mecanică cu balon și mască.
În hernia diafragmatică congenitală diagnosticată
antenatal sau suspectată postnatal este foarte
important să se evite VPP cu balon și mască și să se
intubeze imediat nou-născutul pentru ventilație.
Astfel, se evită distensia cu aer a stomacului și
intestinelor herniate și agravarea insuficienței
respiratorii.

18
Curs nr.4 NEONAT
 Radiografia toracică evidențiază aerare intestinală în hemitoracele stâng, cu
deplasarea la dreapta a mediastinului. Inima comprimă plămânul drept, care poate fi, de
asemenea, hipoinflat sau hipoplazic. Este necesară intervenția chirurgicală pentru readucerea
organelor abdominale în cavitatea abdominală și închiderea defectului diafragmatic după
stabilizarea nou-născutului. Ventilația oscilatorie cu frecvență înaltă (HFOV) și terapia cu oxid
nitric sunt utilizate pentru tratarea plămânilor hipoplazici bilaterali. Plămânii hipoplazici
prezintă musculatură excesivă și anormală a vaselor pulmonare care duc la hipertensiune
pulmonară. În cele mai severe cazuri, terapia cu oxigenare prin membrană extracorporeală
(ECMO) este utilizată pentru a susține insuficiența cardiopulmonară. Cu toate acestea, în
ciuda tratamentului agresiv, aproximativ 50% dintre nou-născuții cu această afecțiune nu
supraviețuiesc. La supraviețiuitori, volumele pulmonare pot atinge valori normale, dar
persistă un număr scăzut de alveole (emfizem).

19
Curs nr.4 NEONAT
 C. Cauze frecvente non-pulmonare de detresă respiratorie
Malformațiile congenitale de cord
Cele mai frecvente malformații cardiace cianotice care prezintă simptomatologie în
perioada neonatală sunt transpoziția de vase mari, tetralogia Fallot și sindroamele de cord
hipoplazic (stâng și drept). Majoritatea nou-născuților cu boli cardiace cianogene simptome
reduse de detresă respiratorie, cu excepția cianozei. De obicei se ascultă sufluri, dar acestea
pot fi absente. Radiografia toracică arată cord de dimensiuni normale sau cardiomegalie cu
câmpuri pulmonare clare și desen vascular redus (când fluxul sanguin pulmonar este
diminuat). Când nou-născutul dezvoltă simptome respiratorii, are, de obicei, hipoxemie
severă sau acidoză. Nou-născutul cianotic cu detresă respiratorie și care nu răspunde la oxigen
suplimentar (de exemplu, saturația în oxigen nu se îmbunătățește semnificativ atunci când i
se administrează oxigen suplimentar) trebuie suspectat de boală cardiacă cianogenă. Nou-
născuții cu cianoză și detresă respiratorie pot avea radiografii toracice tipice bolii pulmonare.
Testul hiperoxemiei (măsurarea pO2 arterială în timp ce respiră 100% oxigen) este util în
diferențierea bolilor cardiace cianotice de bolile respiratorii severe. Ecocardiografia confirmă
diagnosticul și diferențiază între boala cardiacă cianogenă și hipertensiunea pulmonară
persistentă.

20
Curs nr.4 NEONAT
 Terapia malformațiilor congenitale de cord constă în terapie medicală de susținere
până poate avea loc când repararea chirurgicală definitivă. În multe cazuri, permeabilitatea
canalului arterial este necesară pentru a menține oxigenarea prin mixarea circulației
pulmonare și sistemice. Acest lucru se realizează cu o perfuzie intravenoasă de prostaglandină
E1. Ulterior, este creat un șunt artificial între aortă și artera pulmonară. Suplimentarea
moderată în oxigen pentru a menține saturația de oxigen puțin peste 80% și menținerea unei
ușoare acidoze pentru a menține o circulație de tip fetal este necesară pentru păstrarea
funcției pulmonare. Chirurgia pe cord deschis în mai mulți timpi poate fi necesară pentru
tratamentul malformațiilor cianogene complexe.

***

21
Curs nr.4 NEONAT
 În rezumat, nou-născutul la termen cu detresă respiratorie prezintă, de obicei,
tahipneea tranzitorie a nou-născutului. Totuşi, bazat pe timpul debutul, progresia şi
severitatea simptomelor, alte cauze de detresă respiratorie trebuie luate în considerare. Nou-
născuţii prematuri au, de obicei, SDR, dar trebuie de asemenea să fie consideraţi cu risc
crescut pentru infecţie (vezi tabelul 4.2). În cazul prezentat, debutul tardiv al detresei
respiratorii, care se agravează în timp, sugerează aspiraţia sau un proces infecţios. HLG fără
modificări nu susţine o pneumonie ci, eventual, un sindrom de aspirație; totuşi HLG se poate
schimba şi trebuie observată în dinamică. Terapia empirică cu antibiotice este indicată.
Tratamentul este de susţinere şi se indică administrarea de oxigen suplimentar. Este indicată
efectuarea analizei gazelor sangvine (AGS) şi dacă pCO2 are valori crescute, se ia în
considerare ventilaţia mecanică. Dacă radiografiile sugerează atelectazie semnificativă sau
este necesară creşterea FiO2 pentru a se menţine saturaţia în oxigen, se recomandă CPAP
nazal (presiunea pozitivă continuă în căile respiratorii) sau ventilaţia mecanică cu presiuni
pozitive pentru a îmbunătăți oxigenarea.

22
Curs nr.4 NEONAT
 Tabelul 4.2 diagnosticul diferențial simplificat al principalelor afecțiuni care se
manifestă cu detresă respiratorie în perioada neonatală
Afecțiunea Factori de risc Radiografia toracică
SDR Prematuritate Aspect de geam mat
TTN La termen, termen precoce, Scizurită, congestie
travaliu precipitat, operație centrală/perihilară
cezariană
Aspirația de Meconiu în lichidul amniotic Infiltrate
meconiu
Pneumonia Ruperea membranelor ˃18 ore, Infiltrate sau condensare difuză
mama cu str.gr.B, prematuritate (poate fi identic cu SDR)
Pneumotorax Deteriorare bruscă, adesea pe Plămân colabat, aer liber în
ventilație mecanică hemitorace
Malformații Suflu cardiac, hipoxie persistentă Plămâni hipoperfuzați (apar mai
cardiace în ciuda oxigenoterapiei închiși la culoare). Radiografia
cianogene adesea normală

23
Curs nr.4 NEONAT
 Întrebări

1. Care este cea mai frecventă cauză de detresă respiratorie la nou-născuţii?

2. Când debutează simptomele pentru tahipnea tranzitorie a nou-născutului şi cum ar

putea distinge acest lucru TTN de alte tulburări?

3. Ce tipuri de materiale pot cauza sindroame de aspiraţie?

4. Ce afecţiune respiratorie este sugerată de un debut brusc cu detresă respiratorie

semnificativă şi hipotensiune arterială?

5. Care este cauza sindromul de detresă respiratorie a prematurului? Care este

aspectul pe radiografie al acestui deficit?

6. Ce organisme provocă de obicei pneumonie la nou-născut?

24
Curs nr.4 NEONAT
 7. Care sunt cauze pulmonare rare de detresă respiratorie a nou-născutului?

25
Curs nr.4 NEONAT
 Răspunsuri la întrebări
1. TTN

2. În TTN simptome apar la scurt timp după naştere. Debutul tardiv al simptomelor ar
trebui să sugereze alte tulburări.

3. Meconiu, sânge, lichid amniotic.

4. Sindrom de pierdere de aer, cum ar fi pneumotoraxul în tensiune.

5. Deficitul de surfactant, care determină colabarea unor alveole în vecinătatea altora,

care sunt emfizematoase. Unele alveole atelectatice sunt adiacente bronhiilor. Aceste condiţii
duce la imagine de infiltrat reticulogranular („geam mat”) şi bronhogramă aerică pe
radiografia toracică.

6. Streptococul de Grup B, bacilii gram negativ (de obicei, E. coli) şi Listeria

monocytogenes.

26
Curs nr.4 NEONAT
 7. Mase tumorale, hipoplazia pulmonară, hemoragia pulmonară, hemoragia
diafragmatică congenitală.

27
Curs nr.4 NEONAT