APARATUL RESPIRATOR

Fiziologia aparatului respirator fetal

În viaţa intrauterină, schimburile gazoase se realizează prin intermediul placentei.
Formarea aparatului respirator parcurge mai multe faze:
- Faza glandulară reprezintă dezvoltarea mugurelui pulmonar, începând din ziua 24 de
gestaţie.
- Faza canaliculară este o perioadă de divizare, în care are loc canalizarea arborelui
bronşic, apariţia bronhiolelor terminale şi formarea ţesutului conjunctiv pulmonar, durând până
la 20 săptămâni de gestaţie.
- Din a 20-a săptămână de gestaţie apar în peretele alveolar celule epiteliale de tip II,
care vor secreta surfactant. Surfactantul este o lipoproteină cu acţiune tensioactivă la nivelul
căilor aeriene. Prezenţa sa este absolut necesară existenţei unei respiraţii normale. Iniţial este
stocat la nivelul pneumocitelor, începând să fie eliminat în căile aeriene din săptămâna 27,
ajungând la concentraţia maximă în săptămâna 35-36 de gestaţie.

Adaptarea respiratorie a nou-născutului

Înainte de naştere plămânul este plin cu un lichid secretat la acest nivel. La naştere o
mică parte a acestui lichid pulmonar fetal este eliminată prin compresiunea toracelui, în timpul
trecerii prin canalul pelvigenital matern, iar cea mai mare parte a lui se absoarbe prin vasele
sangvine şi limfatice în primele minute după naştere. Această absorbţie este posibilă datorită
creşterii fluxului sangvin, prin scăderea rezistenţei vasculare la acest nivel.
Imediat după naştere în căile aeriene se eliberează cantităţi mari de surfactant, iar apoi
acesta este mobilizat continuu, în mod constant, din alveole în arborele bronşic prin acţiunea
cililor vibratili.
Prima respiraţie este declanşată de următorii factori: creşterea presiunii în circulaţia
generală, prin pensarea cordonului ombilical; moderata acidoză şi hipoxie; creşterea presiunii
parţiale a bioxidului de carbon; hipotermia. Stimulii tactili externi nu declanşează o respiraţie
eficientă.
În prima oră de viaţă extrauterină, denumită perioada de reactivitate crescută, nou-
născutul prezintă respiraţie neregulată şi rapidă (60-90 de respiraţii/minut), bătăi ale aripilor
nasului, geamăt intermitent, spută aerată. După aceea urmează o perioadă de somn cu o
durată de câteva ore în care nou-născutul are o respiraţie superficială. După 3-4 ore, nou-
născutul poate prezenta din nou respiraţie neregulată şi spută aerată, apoi ritmul respirator se
stabilizează la valoarea normală de 30-50 de respiraţii/minut.

1
 Simptomatologia respiratorie în pediatrie
 Tusea
Tusea este un act reflex de apărare. La nou-născut este un simptom foarte rar întâlnit.
Până la vârsta de 3-4 ani, copilul tuşeşte şi prin imitaţie. La copilul mare tusea poate fi
provocată voluntar.
Tusea acută:
Poate fi prezentă în boli acute respiratorii, bacteriene sau virale (rinofaringită; adenoidită;
sinuzită; laringită; bronşită; bronşiolită; bronhopneumonie; pneumonie; pleurezie); boli infecto-
contagioase (în prima fază a rujeolei, denumită popular pojar; tusea convulsivă, denumită
popular tusea măgărească - caracteristic pentru aceasta este faptul că tusea apare mai ales în
timpul nopţii, în reprize, cu caracter emetizant copilul vărsând la sfârşitul crizei de tuse, fără să
fie însoţită de febră); boli parazitare (ascaridioză; pneumonie cu pneumocistis carini - aceasta
se întâlneşte mai ales la sugarii cu imunitate scăzută, caracteristică fiind existenţa unui tablou
clinic grav manifestat prin cianoză, polipnee accentuată, oxigenodependenţă, care
contrastează cu auscultaţia din cadrul examenului obiectiv la care nu se percepe nimic
patologic); complicaţii mecanice ale bolilor pulmonare (pneumotorax; pneumomediastin);
edem pulmonar acut; inhalarea unui corp străin; boli alergice.

Tusea cronică:
Poate fi prezentă în boli ale căilor aeriene superioare (rinoadenoidită cronică; tumori şi
malformaţii la acest nivel); reflux gastro-esofagian (în aceste cazuri tusea apare când se trece
din ortostatism în decubit): tulburările de deglutiţie care însoţesc paraliziile cerebrale; boli ale
căilor aeriene inferioare, datorită obstrucţiilor bronşice (mucoviscidoză; tuberculoză;
adenopatii); boli extrapulmonare (malformaţii congenita1e de cord; hipotonii musculare); tusea
psihogenă (are semnificaţia unui tic, fiind folosită, de obicei, pentru a atrage atenţia). Tusea
cronică are următoarele efecte asupra copilului: produce oboseală, întrerupe somnul,
favorizează vărsătura şi aspiraţia conţinutului acesteia.
 Apneea
Apneea reprezintă întreruperea respiraţiei pentru o perioadă mai mare de 15-20 de
secunde.
Se poate asocia cu bradicardie (scăderea ritmului cardiac) şi cianoză generalizată.
Etiologia apneei diferă în funcţie de vârsta copilului. La naştere pot fi cauze la nivelul
sistemului nervos central (SNC) (imaturitate funcţională a centrului respirator; anestezice
administrate mamei în timpul naşterii; hemoragie meningocerebrală de cauză obstetricală);
cauze pulmonare (obstrucţia căilor respiratorii cu lichid amniotic, meconiu, secreţii mucoase;
malformaţii): cauze cardiace (malformaţii congenitale de cord). La nou-născut apneea poate fi
provocată de afecţiuni pulmonare (detresa respiratorie a nou-născutului; convulsii
hipocalcemice). La sugarul mic se pot întâlni următoarele cauze: bronhopneumonii;
malformaţii congenitale de cord; convulsii; meningite; septicemii; "moartea subită" a sugarului

2
(aceasta se produce datorită unei apnei prelungite instalată în timpul somnului; este mai
frecventă la primul născut din mamă primipară foarte tânără fumătoare şi la băieţii născuţi
prematur; de obicei apare intre 2-6 luni de viaţă; nu există o cauză patologică care stă la baza
ei). La sugarul mare şi copil apneea poate fi provocată de hipertrofia amigdalelor sau a
vegetaţiilor adenoide; posttraumatic (înec; inhalare de corpi străini; electrocutare); spasmul
hohotului de plâns (în finalul accesului de plâns sugarul nu mai inspiră; dacă i se suflă pe faţă,
sugarul va inspira profund reluându-şi respiraţia; nu se cunoaşte cauza declanşatoare a
acestui spasm).

 Dispneea
Dispneea reprezintă o respiraţie dificilă, laborioasă, realizată cu efort.
Se asociază cu tahicardie (creşterea frecvenţei cardiace); tiraj supra sau substernal şi
intercostal; cianoză; geamăt expirator (semn de insuficienţă respiratorie); bătăi preinspiratorii
ale aripilor nasului.
Etiologia dispneei este reprezentată de: atrezia choanală (reprezintă imperforarea
narinelor; nou-născutul prezintă cianoză care dispare in timpul plânsului deoarece in acest
timp intră aer pe gură, care este inhalat intrapulmonar); fistula esofagiană (este o comunicare
congenitală intre esofag şi trahee; in timpul mesei apare tuse şi cianoză); inhalare de lichid
amniotic, meconiu, de corpi străini; detresa respiratorie idiopatică a nou-născutului sau
maladia membranelor hialine (este cea mai frecventă cauză de dispnee restrictivă la sugar;
apare datorită secreţiei insuficiente de surfactant; este foarte frecventă la prematuri);
meningite; septicemii; boli cardio-vasculare; compresiune extrapulmonară prin hernie
diafragmatică etc.

 Hemoptizia
Hemoptizia este o formă de hemoragie internă, reprezentând eliminarea sangvină pe
gură provenită din aparatul respirator. Este un semn rar în pediatrie.
Cauzele care pot provoca hemoptizia sunt reprezentate de: corpi străini intrapulmonari;
traumatisme toracice; tuse convulsivă (în cazurile complicate); tuberculoza pulmonară a
copilului mic (în aceste cazuri hemoptizia nu este un semn caracteristic, spre deosebire de
adult).

Patologia respiratorie specifică copilului

Întârzierea resorbţiei lichidului pulmonar fetal

Etiologie - hipoxia şi acidoza din timpul travaliului.
Este prima tulburare care poate apărea la nou-născut. Este mai
frecventă la nou-născuţii extraşi prin operaţie cezariană.
Simptomatologie:

3
 În primele 24 ore după naştere pot apărea aspecte clinice diferite:
- Tahipneea tranzitorie a nou-născutului: apare, de obicei, la un nou-născut la termen
provenit dintr-o naştere cu travaliu aparent normal; se manifestă numai prin creşterea
frecvenţei respiratorii, fără semne de insuficienţă respiratorie.
- Forma clinică cu detresă respiratorie: apare mai ales la prematuri şi la nou-născuţii din
travaliu deficitar; se manifestă prin: cianoză, dispnee, geamăt expirator, bătăi ale aripilor
nasului.
În ambele forme, evoluţia este rapid favorabilă în primele 24-36 de ore de viaţă
extrauterină.
Tratament:
 Tratament medicamentos: administrare de oxigen: administrare de glucoză 10% i.v.
 Recomandări:
- Stimularea respiraţiei prin priză cu o mână pe torace şi pe abdomen, pentru reglarea
ritmului respirator (mai ales la prematuri).

Edemul pulmonar acut

Această afecţiune este rar întâlnită în pediatrie.
Simptomatologie: secreţii bronşice în exces; cianoză; tahipnee; semne de insuficienţă
cardiacă.
Tratament:
 Tratament medicamentos specific pentru componenta cardiacă.
 Aspirarea secreţiilor din cavitatea bucală şi trahee.
 Kinetoterapie:
Are ca scop drenarea hipersecreţiilor bronşice, cu deschiderea zonelor pulmonare
distale, pentru asigurarea rcspiraţiei.
Mijloace recomandate:
- Poziţionări corecte.
- Vibraţii iniţial superficiale, apoi din ce în ce mai profunde. Se execută pe regiunea
interscapulară şi cea apicală.
- Tapotament.

Adenoidita
Reprezintă afectarea vegetaţiilor adenoide (sub forma infecţiei şi a hipertrofiei).
Din punct de vedere clinic există două forme: adenoidita acută şi adenoidita cronică
(cunoscută popular sub denumirea de "polipi").
Simptomatologie:
 Adenoidita acută: obstrucţie nazală, care produce dificultate în respiraţie; rinoree
mucopurulentă posterioară; tuse iritativă; febră prelungită; adenopatie cervicală.

4
  Adenoidita cronică: facies adenoidian (faţa este alungită, gura este permanent
întredeschisă, boltă palatină ogivală, urechile par mai jos implantate); tulburări de vorbire
(voce nazală); dificultăţi în alimentaţie; tulburări de creştere (datorită hipoxiei cronice); copilul
sforăie în somn; se poate instala apneea obstructivă din timpul somnului (apare datorită
obstrucţiei cronice a căilor respiratorii superioare prin hipertrofierea adenoidiană)
Tratament:
 Tratament medicamentos: dezobstrucţie nazo-faringiană (DNF); antitermice;
antibiotice.
 Aspirarea secreţiilor.
 Tratament chirurgical:
Se efectuează adenectomie (extirparea vegetaţiilor adenoide).
 Recomandari:
- Gimnastică respiratorie.
- Cură balneo-climaterică.

Astmul bronşic infantil

Este o afecţiune inflamatorie cronică a căilor bronşice.
Astmul la copil debutează în primii cinci ani de viaţă, în primii trei ani fiind considerat ca o
bronşită astmatiformă (deoarece în aproximativ 50% din cazuri se vindecă în această
perioadă, deci nu se cronicizează). În perioada copilăriei este mai frecvent la băieţi, raportul
egalizându-se la vârsta adolescenţei.
Etiologie: alergică; infecţioasă (mai ales virală; cea bacteriană nu declanşează criza de
astm ci doar o agravează); efortul fizic intens (de obicei, după incetarea unui efort fizic intens
de 6 minute, se instalează un bronhospasm cu o durată de 10-15 minute; acesta apare
deoarece iniţial, în timpul efortului, are loc o bronhodilataţie tranzitorie).
Simptomatologie:
Criza de astm este determinată de obstrucţia bronşică, prin bronhospasm, edem al
mucoasei bronşice şi hipersecreţie de mucus.
Criza de astm este caracterizată prin: accese de dispnee expiratorie paroxistică; bătăi ale
aripilor nasului; tiraj intens supra şi subcostal; tahipnee; expiraţie prelungită, şuierătoare;
cianoza buzelor şi a extremităţilor. Starea generală a copilului este bună, cu toată intensitatea
sindromului respirator.
În primii ani de boală, între crize copilul cu astm bronşic nu prezintă semne de afectare
respiratorie.
Tratament:
 Tratament medicamentos: rezolvarea crizei pe cale medicamentoasă; combaterea
infecţiei.

5
  Tratament igieno-dietetc: evitarea umidităţii; evitarea alergenilor (inclusiv frigul este
considerat alergen în cazul astmului bronşic) ; călirea organismului (aeroterapie, alimentaţie
echilibrată); eliminarea spinelor iritative (adenectomie: amigdalectomie).
 Desensibilizare specifică, atunci când s-a depistat alergenul.
 Recomandari:
- Posturi pentru uşurarea respiraţiei.
- Poziţii de drenaj bronşic.
- Vibraţii executate pe expir.
- Tapotament pulmonar.
- Gimnastică respiratorie după ieşirea din criză.
- Balneoterapie: se recomandă cură prelungită (6-9 luni) la aer curat şi uscat.

INDEPARTAREA FACTORILOR DE RISC BRONHOPULMONARI

1.Poluanti fizico-chimici;
2.Poluanti biologici: virusuri, bacterii, fungi, polen, acarieni;
3.Factori meteorologici - aerul rece inspirat;
4.Infetiile acute, sinuzite, deviatii de sept, amigdalite;
5.Terenul alergic
6. Regimul de viata
7. Fumatul