Teme abordate

• Afecţiunile cardio‐respiratorii la adulți și 
Kinetoterapia în afecţiunile vârstnici – Cardiopatia ischemică

cardio-respiratorii • Entităţi clinice, etiologie, factori de risc
• Manifestări clinice, tratament, principii ale 
intervenţiei kinetoterapeutice

Curs 7

2. Cardiopatia ischemică (CI) 2. Cardiopatia ischemică (CI)

• Cardiopatia ischemică este o boală care afectează arterele ce • Ischemia se exprimă clinic prin durere la nivelul pieptului, zona 
hrănesc inima ‐ arterele coronare.  precordială, durere ce îmbracă mai multe caracteristici ‐ angina 
• Acestea îşi micşorează calibrul, având drept consecinţă scăderea pectorală.
cantităţii de sânge ce irigă muşchiul inimii ‐ miocardul ‐ pus astfel, în
imposibilitatea de a‐şi satisface necesarul de oxigen, acizi graşi şi
glucoză.
• Fenomenul de reducere a fluxului de sânge prin arterele coronare a 
fost numit în limbaj medical cu termenul de ischemie. 
• Modificările cardiace produse de ischemie sunt incluse în categoria
mai largă a cardiopatiei. 
• Ischemia se exprimă clinic prin durere la nivelul pieptului, zona
precordială, durere ce îmbracă mai multe caracteristici ‐ angina 
pectorală.

2. Cardiopatia ischemică (CI) 2. Cardiopatia ischemică (CI)

• Mijloace folosite în recuperare: 
• Obiective ale recuperării în CI:
‐ mers;
1. educarea bolnavului în vederea respectării unui regim alimentar 
‐ bicicletă de cameră sau de exterior;
care să tindă la normalizarea greutăţii corporale;
‐ alergare;
2. diminuarea prin autoeducare a efectelor nocive ale stresurilor din 
viaţa curentă; ‐ urcat pe scări;
3. intensificarea dozată a schimburilor metabolice;  ‐ elemente din sport fără caracter competitiv.
4. intensificarea activităţii sistemului de transport a oxigenului în 
vederea solicitării dozate a cordului; 
5. mărirea forţei şi rezistenţei grupelor musculare ale membrelor şi 
trunchiului; 
6. îmbunătăţirea coordonării în executarea diferitelor acte motrice.

1
 2. Cardiopatia ischemică (CI) 2. Cardiopatia ischemică (CI)
• Kinetoterapia în angina pectorală stabilă de efort • Kinetoterapia în angina pectorală stabilă de efort

• Angina pectorală este o tulburare de irigare a miocardului. • Obiective:
• Are ca semne: durerea retrosternală sau în regiunea precordială care  • 1. Reducerea cât mai mare din diferenţa procentuală dintre deficitul 
iradiază înspre gât, umeri şi în lungul membrului superior stâng. Această  aerobic miocardic şi deficitul aerobic funcțional obținute în urma 
durere apare îndeosebi în timpul unui efort fizic sau intelectual scăzut.  testării la efort, în sensul ideal al suprapunerii acestora, prin 
• În linii principale, recuperarea bolnavilor cu angină pectorală de efort este 
reducerea deficitului funcţional până la valoarea deficitului 
asemănătoare fazei a II‐a şi ulterior fazei a III‐a de recuperare a infarctului  miocardic.
de miocard acut (IMA).
• 2. În cazul bolnavilor cu deficit aerobic miocardic sever, nu se 
• O deosebire este notată înaintea recuperării fizice propriu‐zise, fiind adusă  urmăreşte decât menţinerea capacităţii de efort existente.
de evaluarea prerecuperatorie a bolnavului, evaluare făcută prin test 
maximal limitat de simptome. Acesta poate fi un test clasic, cuplat numai 
cu electrocardiografia sau poate fi cuplat cu echocardiografia, cu 
scintigrafia miocardică sau angiohrafia nucleară.

2. Cardiopatia ischemică (CI) 3. Infarctul de miocard acut (IMA)

• Kinetoterapia în angina pectorală stabilă de efort • Infarctul micardic acut (IMA) reprezintă evoluţia gravă a cardiopatiei 
ischemice. Această evoluţie poate fi schimbată favorabil de o serie 
• Mijloace recomandate: de factori ce ţin de pacient sau doctor. 
• adaptarea antrenamentului fizic la nivelul capacităţii funcţionale a 
pacienţilor se face identic cu adaptarea post IMA; • IMA este o necroză miocardică produsă prin scăderea severă a 
fluxului coronarian într‐o regiune miocardică (suprafaţa să fie de 
• gimnastica igienică zilnică, care constă din complexe de exerciţii
fizice sub forma mişcărilor de trunchi şi membre, de intensitate minin 1–2 cm² pentru a putea fi identificată cu un IMA). 
mică şi medie, a exerciţiilor de respiraţie şi de tonifiere a 
abdomenului.  • Este un sindrom clinic, caracterizat pe baya ECG şi biologic prin 
scăderea bruscă a fluxului sanguin miocardic cu necroză miocardică 
consecutivă. 
• Aceste exerciţii se pot executa din decubit, şezând sau stând; ritmul
lor va fi lent şi coordonat cu respiraţia; antrenamentul de rezistenţă;  • Se poate manifesta şi fără semne clinice şi ECG obligatorii, dar cu 
masajul toracelui, în special al regiunii precordiale; activităţi de  dovezi enzimatice prezente.
agrement, plimbări.

3. Infarctul de miocard acut (IMA) 3. Infarctul de miocard acut (IMA)

• Infarctul miocardic scade ca frecventa la varstele inaintate.  • Cele mai interesante forme sunt formele atipice, mute sau 
silentioase. Durerea, simptomul cardinal din infarctul miocardic 
• Moartea coronariana scade dupa 70 de ani, dar creste moartea  clasic (atroce, retrosternala, cu anxietate, cu iradieri precise, fara 
subita vascularo‐cerebrala.  raspuns la nitriti) este rar intalnita la varstnic.
• Tabloul clasic al infarctului miocardic la batrani, este inlocuit de  • Absenta durerii s‐ar datora scaderii sensibilitatii, dezvoltarii retelei 
tablouri asimptomatice si fruste, de aspecte atipice si  anastomotice, restrangerii activitatii fizice, sau mascarii acesteia de 
simptomatologie de imprumut.  catre insuficienta cardiaca care poate insoti infarctul.
• Apar astfel infarcte cu tablouri fals abdominale, fals cerebrale sau  • Recuperarea medicală se face cu respectarea a trei faze: I, II și III, 
fals pulmonare, care creeaza mari dificultati de diagnostic. Alteori  respectiv: intraspitalicească, de recuperare și de întreținere, 
apar tablouri nesemnificative, care sugereaza o suferinta minora:  fiecareia corespunzându‐i obiective și mijloace specifice.
algii toracice, articulare, viroze respiratorii etc. 

2
Recuperarea în infarctul de miocard acut Recuperarea în infarctul de miocard acut
• Faza I de recuperare (intrespitalicească) • Faza I de recuperare (intrespitalicească)

• Obiective: • Mijloace: 
1. Să se asigure bolnavului capacitatea de autoîngrijire ‐ mobilizări pasive;
2. Obţinerea independenţei în sensul deplasării, în spital şi înafara 
acestuia, fără ajutor din partea altor persoane. ‐ mobilizări active analitice ale membrelor; 
3. Limitarea efectelor generale ale decubitului. ‐ mers; 
4. Combaterea repercursiunilor psihologice ale imobilizării. ‐ ADL‐uri; 
5. Pregătirea funcţională a aparatului cardiovascular pentru trecerea  ‐ exerciţii de stretching.
la următoarea etapă.

• Reabilitarea constă din reluarea de către bolnav, asistat de medic, 
cadre medii sau kinetoterapeut, a măsurilor de autoîngrijire, a unor 
eforturi mici, a ortostatismului şi a mersului inclusiv pe scări. Costul 
energetic al etalei este redus, iniţial 1 – 2 METs, ulterior 2 – 4 METs.

Recuperarea în infarctul de miocard acut Recuperarea în infarctul de miocard acut

• Perioada de trecere dintre faza I şi faza a‐II‐a de recuperare (aproximativ  • Faza a II‐a de recuperare
1‐2 săptămâni)

Obiective: Perioada de convalescenţă începe după 3 – 6 săptămâni de la debutul

1. conservarea rezultatelor şi nivelul de efort atins în timpul fazei  infarctului şi corespunde capacităţii bolnavului de a urca un etaj fără
intraspitaliceşti a recuperării semne de intoleranţă la efort. 
2. instruirea familiei cu privire la atitudinea ce trebuie adoptată faţă de 
bolnav Ea durează 8 – 10 săptămâni, interval după care, dacă evoluţia este
3. instruirea bolnavului în vederea monitorizării efortului pe baza frecvenței  favorabilă, bolnavul îşi poate relua activitatea profesională. 
cardiace și a intensitatii percepute a efortului (Scala Borg)
4.obţinerea efectelor psihice benefice Această perioadă este cea mai importantă în recuperarea fizică, 
5. instruirea privind reluarea activităţii sexuale deoarece urmăreşte să redea bolnavului maximul posibil din 
capacitatea sa fizică, compatibilă cu starea funcţională a cordului.
Mijloace: ‐ exerciţiile fizice pe care bolnavul le‐a efectuat în spital, de 2 ori/ 
zi, 10‐20 minute; prestaţii casnice, gospodăreşti: aspirat, călcat, activităţi de 
bucătărie, spălat cu maşina; mersul nesupravegheat.

Recuperarea în infarctul de miocard acut Recuperarea în infarctul de miocard acut

• Faza a II‐a de recuperare • Faza a III‐a de recuperare (faza de întreţinere)

• Obiective: • Denumită şi faza de menţinere a recuperării fizice, are ca scop menţinerea 
1. reducerea travaliului cardiac pentru un nivel dat de efort, prin ameliorarea  şi eventual ameliorarea condiţiei fizice şi a parametrilor funcţionali 
utilizării periferice a O2; caracteristici obţinuţi în faza a II‐a.
2. creşterea capacităţii de efort maximal (VO2Max) prin aceeaşi ameliorare a  • Se desfăşoară în paralel cu terapia medicamentoasă cronică şi măsurile de 
utilizării periferice a O2;
profilaxie secundară a cardiopatiei ischemice, concurând împreună cu 
3. ameliorarea performanţei cardiace maxime apreciate prin debitul cardiac  acestea la încetinirea progresiunii arterosclerozei sau la regresiunea 
maximal (opţională);
acesteia.
4. dezvoltarea circulaţiei coronariene colaterale;
5. obţinerea unor efecte psihologice favorabile, care să contribuie la  • Faza a III‐a urmează imediat fazei a II‐a a recuperării, începând de regulă la 
recâştigarea încrederii în sine, alungarea îngrijorării şi anxietăţii legate de  8 – 12 săptămâni de la debutul IMA. Acest moment este caracterizat sau 
reluarea activităţii profesionale şi de rezolvarea problemelor complexe ale  definit prin mai mulţi parametri.
vieţii.
• Este vorba despre consumul energetic care, în momentul în care 
• Mijloace: ‐ exerciţii izometrice; exerciţii de rezistenţă care angajează grupe  capacitatea de efort atinge 7 METs, este considerat a fi suficient de mare 
musculare mari: alergarea pe loc, urcat pe scăriţă, bicicleta ergometrică  pentru a asigura bolnavului după un accident coronarian acut sau după by 
sau de exterior; jocuri recreative; exerciţii analitice libere; contracţii  pass aorto‐coronarian, o viaţă activă, inclusiv relizarea activităţii 
intermediare; plimbări; activităţi zilnice curente. profesionale.
3
Recuperarea în infarctul de miocard acut 4. Insuficiența cardiacă
• Faza a III‐a de recuperare (faza de întreţinere)
• Reprezintă dezechilibrul care apare între nevoile de sânge oxigenat ale 
organelor şi ţesuturilor şi eficienţa cordului de a‐l furniza, precum şi 
• Obiective: imposibilitatea cordului de a face faţă hemodinamic volumului de sânge 
1. Menţinerea, şi chiar, creşterea capacităţii de efort maximă în raport  venos care se întoarce la inimă.
cu severitatea afectării
• Se dezvoltă progresiv, necesitând uneori ani, timp în care inima îşi 
2. Reorientarea profesională în raport cu capacitatea maximă de efort  micşorează treptat funcţia de pompă, lucrând astfel mai puţin eficient. 
câştigată.  
• În forma acută domină tulburările proceselor biochimice de producere a 
• Mijloace:  energiei de contracţie fără modificarea proprietăţilor contractile ale 
‐ mobilizări active;  miocardului.
‐ exerciţii de rezistenţă la cicloergometru;  • În forma cronică, procesele biochimice sunt normale, însă puterea de 
‐ elemente din jocuri sportive; contracţie a cordului este scăzută, kinetoterapia având scopul uşurării 
‐ jocuri sportive dar fără caracter competiţional. muncii miocardului.

4. Insuficiența cardiacă
4. Insuficiența cardiacă
• Obiectivele recuperării fizioterapeutice:
• Tratamentul insuficienţei cardiace este: 1. ameliorarea şi augmentarea mecanismelor periferice de adaprate 
la efort;
‐ profilactic (urmărindu‐se combaterea infecţiilor reumatice,  2. creşterea extracţiei arterio‐venoase a oxigenului;
pulmonare, tratamentul hipertensiunii şi al aterosclerozei); 3. ameliorarea vasodilataţiei arteriale;
‐ curativ (măsuri igienico‐dietetice, repaus în poziţiile aşezat sau  4. creşterea capacităţii de efort;
semiaşezat, în funcţie de dispnee), 5. împiedicarea decondiţionării fizice a bolnavului peste limita impusă 
‐ regim alimentar hiposodat sau desodat, cu cantitatea de lichid strict  de suferinţa cardiacă;6. creşterea capacităţii de efort, chiar și într‐o 
limitată, bogat în vitamina C şi complex B. mică măsură.

• Mijloace:
‐ antrenament de rezistenţă: mersul pe jos, jogging‐ul; 
‐ exerciţii izotonice şi izometrice.