Lucrare practică

Kinetoterapia în coxartroză (2)

Posturile libere sau fixate se folosesc pentru evitarea rotaţiei externe sau a poziţiei
flexate, astfel:
⇒ pentru evitarea rotaţiei externe:
• din poziţia decubit ventral, cu genunchii flectaţi la 90 grade; pacientul relaxează
musculatura gambelor lăsându-le pe acestea să cadă extern; se menţine această postură;
• din poziţia decubit heterolateral, membrul afectat încrucişând pe cel sănătos,
şoldul flectat, piciorul se sprijină pe pat, prin marginea internă, călcâiul uşor ridicat.
• din poziţia aşezat pe un scaun; plantele sprijinite pe un suport; pacientul
realizează cu ajutorul propriilor mâini mişcarea de rotaţie internă din articulaţia
coxofemurală stângă (mâna stângă în 1/3 inferioară a gambei cealaltă mână împinge
genunchiul intern – spre interior); se menţine această postură; acelaşi lucru se poate
executa şi cu membrul inferior opus;
• din poziţia aşezat pe un scaun cu articulaţiile coxo-femurale în abducţie, tălpile
orientate extern; pacientul execută aducerea genunchilor spre interior; se menţine această
postură;
• din poziţia decubit dorsal cu genunchiul stâng flectat, planta acestuia lipită de sol;
pacientul execută ducerea genunchiului spre interior; se menţine această postură; acelaşi
lucru se poate executa şi cu membrul inferior opus;
• din poziţia decubit lateral stânga cu membrul inferior drept în adducţie şi rotat
intern din articulaţia coxofemurală; se menţine această postură; acelaşi lucru se poate
executa şi cu membrul inferior opus;
⇒ pentru evitarea flexumului:
• din poziţia decubit dorsal; se fixează săculeţi cu nisip în 1/3 inferioară a coapsei;
se menţine această postură;
• din poziţia decubit dorsal; cu o pernă sub bazin, membrul afectat întins, iar cel
sănătos flectat se sprijină pe talpă;
• din poziţia decubit ventral; se fixează o greutate în zona lombo-sacrată a coloanei
vertebrale; se menţine această postură;
• din poziţia decubit ventral; cu o mică pernă sub abdomen pentru a delordoza, şi o
a doua sub genunchi, se aplică o greutate (până la 5 kg) pe bazin şi se menţine poziţia;
• din poziţia decubit ventral cu sprijin anterior pe braţe; coatele extinse, mâinile pe
sol în dreptul proiecţiei umerilor pe sol; se menţine această postură;
• din poziţia „cavaler”; se menţine această postură;
• din poziţia decubit dorsal pe o banchetă cu membrele inferioare în afara planului
de sprijin; în 1/3 inferioară a gambei se fixează săculeţi cu nisip; se menţine această
postură.
Posturile libere se menţin timp de 10-30 secunde, de 3-4 ori pe zi, rezultatele fiind
mai bune dacă sunt precedate de aplicaţii de căldură.

1
 Posturile fixate se execută fie prin montaje cu scripeţi şi contragreutăţi, fie prin atele
schimbate progresiv.
Posturarea efectuată cu ajutorul pernelor, sulurilor sau păturilor nu dau rezultate,
doar crează iluzia unei bune poziţionări.
2. Ameliorarea forţei musculare şi creşterea stabilităţii şoldului. Stabilitatea
şoldului este asigurată de factori osoşi (coaptaţia suprafeţelor articulare), factori
ligamentari (asigură stabilitatea anterioară prin ligamentul iliofemural) şi factori musculari
(asigură stabilitatea posterioară).
Teoretic, postura ortostatică necesită activitatea musculaturii antigravitaţionale a
corpului: merele dorsal, fesierul mare, fesierul mijlociu, tensorul fasciei lata, cvadricepsul,
ischiogambierii şi tricepsul sural. În cazul coxartrozei, un obiectiv important este
ameliorarea forţei pentru musculatura sub- şi supraiacentă a şoldului.
Exerciţii pentru tonifierea muşchilor abductori ai şoldului:
• din poziţia decubit lateral stânga, se execută abducţia din articulaţia coxo-
femurală dreaptă, menţinându-se poziţia finală 5-6 secunde; revenire; acelaşi
exerciţiu se execută din decubit lateral dreapta cu abducţia din articulaţia coxo-
femurală stângă;
• acelaşi exerciţiu de mai sus utilizând diverse tipuri de rezistenţă: săculeţi cu nisip
fixaţi în 1/3 inferioară coapsei sau 1/3 inferioară a gambei, benzi elastice, diverse
montaje cu scripeţi etc.;
• din poziţia stând într-un bazin cu apă călduţă, se execută abducţia din articulaţia
coxo-femurală stângă, menţinându-se poziţia finală 5-6 secunde; revenire la
poziţia iniţială; acelaşi lucru se execută cu membrul inferior drept.
Exerciţii pentru tonifierea pelvitrohanterienilor (piramidalul, obturatorul intern şi
extern, gemenul superior şi inferior, pătratul crural), muşchi rotatori externi cu rol
important în fixarea capului femural în cotil, permiţând astfel muşchilor care asigură
principalele mişcări în articulaţie, să acţioneze eficient:
• din patrupedie, se execută ridicarea alternativă a membrelor inferioare cu
articulaţiile coxo-femurale în rotaţie externă (gambele paralele cu solul) şi
abducţie; acelaşi exerciţiu îl putem executa cu diverse tipuri de rezistenţă:
săculeţi cu nisip fixaţi în 1/3 inferioară coapsei sau 1/3 inferioară a gambei, benzi
elastice etc;
• din poziţia decubit dorsal pe o banchetă cu gambele atârnând în afara planului
banchetei, se execută rotaţii externe, alternativ, din articulaţiile coxo-femurale; se
menţine poziţia finală 5-6 secunde; revenire; acelaşi exerciţiu se poate executa cu
diverse tipuri de rezistenţă: săculeţi cu nisip fixaţi în 1/3 inferioară a gambei,
benzi elastice şi diverse montaje cu scripeţi.
Exerciţii pentru tonifierea marelui fesier. Tonifierea fesierului mare trebuie să se
facă cu excluderea ischiogambierilor, aceştia fiind extensori accesori ai coapsei:
• din poziţia decubit ventral cu genunchii flectaţi, se execută extensia alternativă din
articulaţiile coxo-femurale; acelaşi exerciţiu se poate executa cu diverse tipuri de
rezistenţă: săculeţi cu nisip fixaţi în 1/3 inferioară coapsei sau 1/3 inferioară a
gambei, benzi elastice, diverse montaje cu scripeţi etc;

2
 • din patrupedie, se execută extensia alternativă din articulaţiile coxo-femurale,
genunchii flectaţi; se menţine poziţia finală 5-6 secunde; revenire; acelaşi exerciţiu
se poate executa cu diverse tipuri de rezistenţă: săculeţi cu nisip fixaţi în 1/3
inferioară coapsei sau 1/3 inferioară a gambei, benzi elastice, diverse montaje cu
scripeţi etc;
• din poziţia stând uşor depărtat într-un bazin cu apă călduţă sau caldă, se execută
extensia alternativă din articulaţiile coxo-femurale cu menţinerea poziţiei finale 5-6
secunde; revenire.
Exerciţii pentru tonifierea rotatorilor interni ai coapsei pe bazin (fesierul
mijlociu-fasciculul anterior, fesierul mic, adductor mare-fasciculul inferior):
• din poziţia decubit dorsal pe o banchetă, cu gambele atârnând la marginea
banchetei; se execută mişcări de rotaţie internă, alternativ (stânga-dreapta), din
articulaţiile coxo-femurale menţinându-se secvenţa finală 5-6 secunde; revenire;
acelaşi exerciţiu se poate executa cu diverse tipuri de rezistenţă: săculeţi cu nisip
fixaţi în 1/3 inferioară a gambei, benzi elastice, diverse montaje cu scripeţi etc;
• din stând uşor depărtat într-un bazin cu apă caldă, se execută ridicarea alternativă a
genunchilor flectaţi la 900 până la nivelul bazinului, apoi se execută rotaţia internă
din articulaţia coxo-femurală menţinându-se secvenţa finală 5-6 secunde; revenire;
• acelaşi exerciţiu se poate executa din poziţia decubit dorsal.
Exerciţii pentru tonifierea tonifierea flexorilor şoldului (iliopsoas, pectineu,
adductor lung şi scurt) – este necesară mai rar:
• din poziţia decubit dorsal, se execută ridicarea alternativă a genunchilor la piept;
revenire; acelaşi exerciţiu dar cu genunchii în extensie;
• din poziţia stând într-un bazin cu apă caldă, se execută ridicarea alternativă a
genunchilor la piept; revenire; acelaşi exerciţiu dat cu genunchii în extensie;
• aceleaşi exerciţii utilizând diverse tipuri de rezistenţă: săculeţi cu nisip fixaţi în 1/3
inferioară a gambei, benzi elastice, diverse montaje cu scripeţi etc.
3. Menţinerea sau creşterea mobilităţii articulare. În mersul pe teren plat, este
nevoie de o flexie de aproximativ 500, abducţie de 120 şi de rotaţie internă şi externă de
aproximativ 140. Acestor mişcări se va acorda o atenţie mărită în derularea programului de
recuperare.
Articulaţia poate fi pregătită cu un masaj al membrului inferior afectat, după care
putem utiliza: mobilizări pasive, pasivo-active, autopasive (cu ajutorul montajelor de
scripeţi), active-libere, active cu rezistenţă.
4. Controlul şi reeducarea mersului. Toate mijloacele prezentate anterior contribuie
la pregătirea mersului.
• din poziţia decubit dorsal, se execută imitarea mişcărilor de mers, fără încărcare
articulară, kinetoterapeutul opune o rezistenţă acestor mişcări;
• din poziţia decubit dorsal, se execută flexia abdomenului pe bazin; revenire;
• din poziţia şezând pe un scaun între două bare paralele, se execută ridicarea în
ortostatism cu sprijin bipodal; se corectează poziţia trunchiului şi a membrelor;
apoi se ridică genunchii alternativ verificându-se posibilitatea sprijinului unipodal;
• din ortostatism între două bare paralele, se execută ridicări pe vârfuri şi uşoare
genuflexiuni;
3
 • din ortostatism între două bare paralele, se execută paşi mici anteriori şi din ce în
ce mai mari;
• mers pe loc între două bare paralele şi apoi liber; şi apoi cu deplasare;
• mers pe două linii paralele trasate pe sol înainte şi înapoi;
• mers în echilibru pe o singură linie trasată pe sol, înainte şi înapoi;
• urcat şi coborât trepte.
La reluarea ortostatismului şi în primele etape ale reeducării funcţionale a mersului
se pot folosi cârje şi bastoane.
În stadiul evoluat ca de altfel şi în stadiul iniţial, tratamentul kinetic face parte din
tratamentul conservator şi este un tratament de întreţinere întârziind mult procesul evolutiv
al bolii. În acest stadiu se utilizează aceleaşi mijloace terapeutice ca şi în stadiul iniţial al
bolii, în funcţie de particularităţile individuale ale subiectului.
Stadiul final caracterizat prin dureri intense, limitare marcată a mobilităţii şi
atitudini vicioase ireductibile beneficiază în primul rând de tratament chirurgical şi apoi de
kinetoterapie. După aplicarea intervenţiei sângerânde, coxartroza devine o problemă de
traumatologie-ortopedie.