TERMINALE DE TRANSPORT

1. Noțiuni generale

Orice transport de mărfuri sau persoane, cu excepția deplasărilor cu

autoturismul personal și a deplasărilor pietonale, implică deplasarea între terminale
de transport. În cazul oricărui mod de transport este necesară concentrarea și
dispersia fluxurilor de trafic, atât în cazul transportului de mărfuri (de exemplu,
mărfurile trebuie acumulate în porturi pentru a fi încărcate pe nave și expediate),
cât și în cazul transportului de călători (de exemplu, călătorii trebuie să se
deplaseze până în stațiile de autobus sau până la aeroporturi pentru a putea călători
până la destinația dorită). Așadar terminalele sunt puncta importante de legătură pe
parcursul procesului de transport de la origine la destinație. Terminalele pot fi:
 Puncte de schimbare a mijlocului de transport, în interiorul subsistemului
aceluiași mod de transport. De exemplu, un pasager care călătorește cu
trenul de la Constanța la Sibiu trebuie să schimbe trenul în București, sau
o persoană care călătorește cu avionul pe ruta București-Tokyo trebuie să
schimbe avionul în Frankfurt;
 Puncte de transfer între moduri de transport: de exemplu persoanele se
deplasează cu autobuzele până la aeroporturi pentru a călători cu avionul,
sau mărfurile sunt transportate cu autocamioane până în stațiile de cale
ferată, unde sunt încărcate în vagoane și transportate cu trenuri în porturi,
unde sunt încărcate pe nave.
Deși cuvântul terminal implică un final, terminalele de transport reprezintă
puncte intermediare de-a lungul procesului de transport, puncta în care se
realizează transferul mărfurilor de călători.
În terminale se realizează transferul mărfurilor sau călătorilor, dar și
concentrarea fluxurilor de transport. Datorită costurilor implicate de realizarea
acestor funcții, terminalele de transport au o importanță economică deosebită.
Costurile operațiilor efectuate în terminale variază semnificativ de la un mod de
transport la altul.
Deoarece navele au cea mai mare capacitate de transport, și
încărcarea/descărcarea lor durează multe zile, costurile implicate de transferurile în
porturi sunt cele mai mari comparative cu cele implicate de transferul între moduri
de transport terestre.
În ultimii 40 ani s-au făcut progrese semnificative în reducerea costurilor
operațiilor în terminalele pentru mărfuri. Mecanizarea operațiilor de
încărcare/descărcare și utilizarea unităților de încărcare cu dimensiuni
standardizate, cum ar fi paleții și containerele, au condus la creșterea productivității
operațiilor de manipulare în terminale. Dacă în urmă cu 40 ani încărcarea unei
nave putea să dureze mai mult de trei săptămâni, astăzi încărcarea unei nave cu
aceeași capacitate durează câteva zile. Reducerea costurilor asociate transferului în
terminale a avut efecte importante asupra transportului și comerțului.
Una din principalele funcții ale terminalelor este aceea de a concentra
fluxurile de transport. Terminalele reprezintă puncte obligatorii de trecere pentru
rutele care leagă anumite seturi de origini și destinații, iar amplasarea și
dezvoltarea lor este determinată în special de poziția geografică. Principalele
caracteristici ale unui terminal de transport, care determină importanța și
performanțele lui sunt:
 Amplasarea geografică. Principalul factor care determină amplasarea
unui terminal este existența unei zone cu o concetrație mare de
populație și/sau de activități industrial. În prezent tendința este de a
amplasa terminalele de transport în exteriorul zonelor urbane, pentru a
Evita congestia și costurile imobiliare ridicate;
 Accesibilitatea. Este deosebit de importantă accesibilitatea către alte
terminale (atât la nivel regional cât și mondial), precum și cât de bine
este conectat terminalul la sistemul de transport regional. Pentru un
terminal maritim este puțin relevantă eficiența în operarea navelor,
dacă terminalul respectiv este slab conectat la rețeaua de transport
terestră (feroviară și rutieră);
 Infrastructura. Principala funcție a unui terminal este de a prelucra
fluxurile de transport (încărcare, descărcare, transbordare pentru
mărfuri, îmbarcare, debarcare, transfer pentru călători). Ca urmare
proiectarea și dimensionarea infrastructurii într-un terminal trebuie să
țină seamă de capacitatea de adaptare la variația intensităților
fluxurilor de trafic și de anticiparea tendințelor viitoare de evoluție a
structurii traficului și de asemenea de modificările tehnologice și
logistice.
 La nivel mondial, punctele caracterizate de o bună accesibilitate devin
puncte în care sunt generate și atrase fluxuri importante de trafic.

2. Porturile
Porturile sunt terminale de transport care asigură interfața între transportul
maritim/fluvial și transportul terestru. Ele trebuie să dispună de infrastructura care
să permită prelucrarea mijloacelor de transport aparținând modurilor de transport
maritim/fluvial și terestru. Sunt terminale în care trebuie să se asigure de asemenea
servicii de depozitare/transbordare, dar și de deservire a navelor (acostare,
reparare, aprovizionare).

Fig. 1. Caracteristici geografice naturale ale zonelor în care sunt amplasate

porturile
 Amplasarea geografică a porturilor a fost stabilită, în special în antichitate,
de condițiile fizico-geografice (Fig. 1). Există o diversitate de tipuri de zone în care
se pot amplasa porturi, asociate unor proprietăți geografice naturale:
 Porturi construite în interiorul continentelor – sunt porturile construite pe
malul fluviilor, în apropierea zonei de vărsare a acestora în mări sau
oceane, care deservesc suprafețe importante din interiorul continentelor;
acestea pot fi porturi amplasate:
 în delte: Bangkok;
 la marginea deltelor: Calcutta, Rotterdam;
 în estuare: New York, Buenos Aires;
 de-a lungul fluviilor: Montreal, Antwerp, Portland.
 Porturi maritime – porturi cu acces direct la mare, sunt portrui amplasate
în:
 golfuri: Tokyo;
 porturi naturale: San Francisco;
 zone protejate de dune de nisip – Gdansk, sau de insule – Dakar.
Infrastructura portuară a fost construită de-a lungul mai multor decenii, iar în
multe cazuri de-a lungul mai multor secole. În figura 2 este prezentat modelul
dezvoltat de Bird (1963) care descrie evoluția generală a infrastructurii portuare în
spațiu și timp.
 Fig. 2. Etapele evoluției unui port

Studiind evoluția porturilor britanice, Bird a propus un model cu cinci etape

de dezvoltare. Plecând de la portul inițial, de dimensiuni mici, pe măsura evoluției
tehnologiei maritime portul s-a extins, modificându-se și relațiile cu spațiul și
activitățile urbane. Necesitatea specializării operațiilor de manipulare a mărfurilor,
utilizarea navelor de dimensiuni mari și necesitatea unor suprafețe mari pentru
depozitarea mărfurilor, au condus la dezvoltarea activităților portuare în zone
depărtate de zona portuară inițială. În dezvoltarea unui port pot fi identificate trei
etape principale:
 Amplasarea – amplasarea inițială a portului este determinată în
special de condițiile geografice naturale. De ce mai multe ori porturile
inițiale au fost porturi pescărești, formate din câteva cheiuri (fig. 2 –
elementele notate cu 1), în care se desfășurau activități comerciale și
se construiau și reparau bărcile;
 Dezvoltarea – revoluția industrială din secolul XIX a avut efecte
importante asupra activităților portuare. Cheiurile au fost extinse
 pentru a putea acosta nave de dimensiuni mai mari (fig. 2 –
elementele 2), au fost construite docuri (fig. 2 – elementele 3). Au fost
construite căi ferate și drumuri care să asigure legătura cu spațiul
terestru și s-au dezvoltat activități industriale în zonele portuare;
 Specializarea și dezvoltarea – următoarea fază a fost caracterizată de
specializarea danelor (fig. 2 – elementele 4) pentru manipularea
anumitor categorii de mărfuri: cereal, cărbune, produse petroliere,
containere etc.
Utilizarea navelor de mare capacitate a condus la necesitatea lărgirii
danelor și canalelor de acces, fapt care a condus la mutarea multor
activități portuare departe de zona portuară inițială. Zona portuară a
portului a fost adesea abandonată sau a fost reconstruită și destinată
altor activități (fig. 2 – elementele 5).
Modelul propus de Bird nu descrie modul în care au evoluat toate porturile,
dar oferă o bază pentru compararea dezvoltării porturilor contemporane.
 În portul Rotterdam, cu o lungime de 40 km și o lățime de 10 km, pot fi
prelucrate 30.000 nave anual; în anul 2000 au fost manipulate 322 mil. tone
(incluzând 6,2 mil TEU). Aceste cifre fac din portul Rotterdam cel mai
important port de mărfuri în vrac și al cincilea port de containere.

3. Aeroporturi
La nivel internațional aeroportul reprezintă o componentă a sistemului
mondial de transport aerian (fig. 3). Din punct de vedere geografic aeroportul poate
avea o poziție centrală într-o zonă în care sunt generate și atrase fluxuri importante
de trafic aerian, sau poate avea poziție o poziție intermediară, fiind punctul în care
sunt concentrate/dispersate fluxurile de trafic sau punctul de legătură între rute
internaționale importante.
La nivel local aeroportul reprezintă o componentă importantă a spațiului
urban deservit. O problemă importantă legată de existența unui aeroport în
apropierea unei zone urbane este cea a accesibilității către/de la aeroport.
Aeroporturile sunt terminale de transport care necesită suprafețe mari de teren
pentru cele două componente principale:
 spațiu destinat deservirii avioanelor: piste de decolare, hangare pentru
parcarea avioanelor;
 terminalele sunt formate din ansamblul infrastructurilor necesare
transferului fluxurilor de mărfuri și călători. În figura 3 sunt reprezentate
două moduri de construire a terminalelor într-un aeroport.

Fig. 3. Moduri de amplasare a terminalelor într-un aeroport

1 – orientare liniară a terminalelor: permite transferal pasagerilor simultan în mai multe avioane:
2 – amplsare insulară a terminalelor: permite gararea mai multor avioane pe o suprafață mai mică.

TEMĂ DE CASĂ

Studiu și analiza structurii organizatorice și a tehnoligiilor dintr-un

port sau aeroport, național sau internațional.

Probleme dezvoltate:
 Caracteristici generale ale nodurilor de transport. Evidențierea
rolului unui port/aeroport în cadrul unui nod de transport.
Caracteristici generale ale terminalelor de transport.
 Amplasarea geografică a portului/aeroportului studiat (harta
geografică a zonei); scurt istoric – analiza evoluției de-a lungul
timpului, evidențierea condițiilor fizico-geografice, economice și
politice care au contribuit la dezvoltarea (sau stagnarea din
dezvoltare) a portului/aeroportului studiat;
 Descierea rutelor interne și internaționale deservite (evidențierea
pe o hartă geografică sau economică a principalelor rute);
 Descrierea interacțiunilor dintre diferite moduri/subsisteme de
transport din cadrul portului/aeroportului studiat:
 Structura organizatorică a portului/aeroportului studiat pe
subsisteme componente (schița portului/aeroportului, evidențierea
interacțiunilor dintre subsisteme), descrierea instalațiilor din cadrul
fiecărui subsistem; capacități de prelucrare.