Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8.

Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________

Curs nr. 8
Metoda experimentală - Introducere

Planul temei

1. Definirea metodei experimentale

2. Variabilele experimentale
3. Clasificarea experimentelor
4. Validitatea experimentală
5. Planurile experimentale
6. Analiza statistică a datelor

1. Definirea metodei experimentale

Cercetarea experimentală este o abordare ştiinţifică a realităţii cu scopul stabilirii unei relaţii de
tip cauză-efect între două fenomene observabile şi măsurabile. Cercetătorul îşi propune să stabilească
această relaţie păstrând unele condiţii nemodificate, controlate şi variind altele, in funcţie de ipotezele
formulate. Datorită rigurozităţii sale, experimentul este considerat prototipul metodelor de cercetare
ştiinţifică (Deaux şi Wrightsman, 1988; Christensen, 2001). Experimentul este, aşadar, o metodă de
cercetare ştiinţifică a relaţiilor dintre diverse fenomene într-un cadru strict controlat, bazată pe
modificarea unor factori şi menţinerea constantă a altora.
Cea mai importantă caracteristică a experimentării este aceea de a fi o metodă predictivă. Prin
aceasta, cercetătorul poate indica cu siguranţă că, în anumite condiţii, un anume fenomen se va
întâmpla cu regularitate. Pentru atingerea acestui scop, este necesar ca predicţia respectivă să fie
testabilă, adică să existe posibilitatea practică de manipulare a condiţiilor de derulare a fenomenelor
studiate şi de observare a lor (Myers şi Hensen, 1997).
În esenţă, experimentul psihologic presupune măsurarea comportamentului uman în cel puţin
două situaţii în care s-au montat condiţii diferite de manifestare. Schimbarea comportamentală
observată, aşadar diferenţa dintre cele două măsurări, stă la baza confirmării sau infirmării ipotezelor
formulate. Noţiunile de „variabilă” şi „plan experimental”, ca şi distincţia experiment – cvasi-
experiment, sunt fundamentale în acest tip de cercetare.

2. Variabilele experimentale

În psihologie, prin termenul variabilă se desemnează o anumită proprietate (caracteristică fizică

sau socială) măsurabilă a unui obiect sau fenomen care poate lua două sau mai multe valori situate de-a
lungul unui continuum psihologic (McBurney, 1994, Frankfort-Nachmias şi Nachmias, 1996, Nation,
1997). În general, trei tipuri de variabile sunt invocate în cercetarea ştiinţifică: independente,
dependente şi de control.

2.1. Variabile independente

Variabila independentă este un factor experimental considerat responsabil de variaţiile unui

comportament şi care este manipulat de experimentator. Manipularea variabilei independente permite
să se studieze impactul acesteia asupra unor comportamente ale subiecţilor. În practica cercetării, se

1
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
vorbeşte de nivel al variabilei, adică valoarea pe care experimentatorul o dă acestei variabile. După
Myers şi Hensen (1997), variabilele independente sunt de trei categorii: de mediu, de sarcină şi de
personalitate. Variabilele de mediu se referă la aspecte ale mediului fizic care sunt modificate de
cercetător în cadrul experimentului. De exemplu, iluminarea (puternică, medie, slabă), zgomotul
(intens, redus), temperatura camerei (ridicată, medie, scăzută) etc. sunt variabile de mediu. Variabilele
de sarcină sunt cele care corespund unor variaţii ale sarcinilor experimentale. De exemplu, se poate
varia complexitatea sarcinii (simplă, complexă), nivelul înţelegerii (silabe cu sens, silabe fără sens),
prezentarea materialului (auditiv, vizual) etc. Variabilele de personalitate sunt cele referitoare la vârstă,
trăsături de personalitate, gen biologic, apartenenţă socială, etnică, religioasă etc. Acest tip de variabilă
este specifică studiilor cvasi-experimentale. Practic, cercetătorul nu manipulează variabila, ci
selectează anumite valori ale acesteia care vor utilizate în cercetare. În strânsă legătură cu variabilele
independente se află noţiunea de condiţie experimentală. Condiţia experimentală este modul particular
în care este tratat un grup de subiecţi.

2.2. Variabile dependente

Variabilă dependentă este rezultatul manipulării variabilei independente. Din perspectiva

relaţiei stimul-răspuns, variabila independentă ar fi stimulul, iar cea dependentă răspunsul (Nation,
1997). Ea este ceea ce de fapt observă şi măsoară cercetătorul şi exprimă, în mod matematic,
comportamentele subiecţilor. După Nation (1997), există mai multe tipuri de variabile dependente:
comportamentale, cognitive şi biologice. Variabilele dependente biologice se referă la măsurări
obţinute prin înregistrări fiziologice cu privire la morfologia sau fiziologia organismului. Pot fi date
referitoare la presiunea sanguină, undele cerebrale, ritmul cardiac, rezistenţa galvanică a pielii,
temperatura corpului etc. Variabilele dependente comportamentale sunt observabile empiric şi direct
măsurabile. Ele se referă la cele mai variate comportamente ale subiecţilor, cum ar fi viteza de reacţie
la anumiţi stimuli, recunoaşterea unor semne sau silabe, aprecierea unor distanţe etc. Prin colectarea
acestor răspunsuri, experimentatorul poate stabili o legătură directă între manipularea experimentală şi
manifestarea unui comportament. Variabilele dependente cognitive au în vedere manifestări ale
subiectului care pot fi doar indirect măsurate, cum ar fi cele legate de gândire, rezolvare de probleme,
raţionament etc. Prin măsurarea acestor variabile se pot infera explicaţii privitoare la procesele
cognitive neobservabile în mod direct.

2.3. Variabile de control

În cercetarea experimentală, se utilizează termenul de variabilă de control pentru a desemna

variabila al cărei efect vrem să-l controlăm sau să-l eliminăm (Punch, 1998). Se verifică astfel
certitudinea relaţiei dintre variabila independentă şi cea dependentă, altfel spus, efectul obţinut să nu fie
explicat prin prezenţa altei variabile decât cea independentă (Frankfort-Nachmias şi Nachmias, 1996).
Practic, dacă influenţa altor variabile este controlată sau eliminată, iar valoarea variabilei dependente se
menţine, atunci relaţia cauză-efect (variabilă independentă-variabilă dependentă) este una adevărată. În
general, ne propunem să controlăm acele variabile pentru care există suspiciunea că ar influenţa
rezultatele cercetării.
Variabilele pot fi clasificate şi după alte criterii. O distincţie se face între variabilele discrete şi
cele continui (Christensen, 2001). Variabilele discrete se prezintă în unităţi sau categorii. De exemplu,
sexul, numărul de copii din familie, prezenţa sau absenţa unui stimul etc. Variabilele continui sunt cele
ale căror valori se exprimă de-a lungului unui continuum, de numere întregi şi fracţionate, teoretic fără
posibilitatea stopării fracţionării. De exemplu, putem măsura timpul de latenţă în secunde, dar aparate
mai perfecţionate pot măsura în zecimi de secundă, sutimi, miimi etc. Practic, nu există decât o limitare
a percepţiei şi a aparatelor noastre.
2
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
Din perspectiva nivelurilor măsurării, se disting două tipuri de variabile dependente: calitative
(categoriale) şi cantitative (numerice). Cele categoriale variază ca tip şi corespund nivelului nominal
de măsurare: sex (masculin şi feminin), religie (ortodox, catolic, protestant), mediu de provenienţă
(rural, urban) etc. Variabilele cantitative aparţin nivelurilor ordinal şi de interval de măsurare. Astfel,
atitudinea faţă de un partid politic (măsurare pe o scală în mai multe trepte, de la acord total până la
dezacord total), timpul de latenţă, temperatura, numărul de silabe reproduse, distanţa apreciată etc. sunt
câteva exemple de astfel de variabile. În practică, există o suprapunere a înţelesului variabilelor
calitative peste cel al variabilelor discrete precum şi a celor cantitative peste cele continui. De aceea,
unii autori le tratează ca similare (Punch, 1998).
Punch (1998) consideră că adesea, în terminologia metodologică, se întâlnesc substitute ale
denumirilor celor două tipuri de variabile principale. Astfel, pentru variabila independentă, se mai
utilizează termeni precum factor, cauză, variabilă explicativă sau predictivă. Pentru variabila
dependentă se mai folosesc şi termenii efect, măsurare sau rezultat experimental. Însă cele mai
răspândite sunt denumirile de variabilă independentă şi dependentă, valabile pentru oricare tip de
cercetare, experimentală sau non-experimentală.

3. Clasificarea experimentelor

1. Experimente şi cvasi-experimente

Din perspectiva controlului variabilelor şi deci a preciziei datelor obţinute, se face distincţia
între experimente şi cvasi-experimente. Experimentele sunt proceduri de cercetare în care
experimentatorul are un control ridicat asupra tuturor aspectelor implicate şi, prin urmare, posibilitatea
tragerii unor concluzii indubitabile asupra cauzelor unui fenomen psihologic (McBurney, 1994).
Aceasta presupune manipularea variabilelor independente în conformitate cu ipotezele cercetării,
repartizarea randomizată a subiecţilor în condiţiile experimentale şi controlul deplin al variabilelor
implicate în studiu.
Cvasi-experimentele sunt proceduri ştiinţifice în care cercetătorul exercită un control mai slab
asupra derulării cercetării. Dacă în experimente se manipulează variabila, în cvasi-experimente se
observă manifestarea variabilei. Dacă într-un experiment, putem creşte sau scădea gradul de
manifestare al unei variabile, obţinând astfel diverse variaţii, într-un cvasi-experiment trebuie sa ne
mulţumim cu ceea ce natura ne poate pune la dispoziţie. De asemenea, pentru cvasi-experimente se
selectează subiecţii din grupuri pre-existente. Cvasi-experimentele mai sunt denumite şi ex post facto,
tocmai datorită faptului că dispunem de grupuri deja formate (McBurney, 1994). De exemplu, dacă ne
propunem să studiem efectele recompensei în învăţare la copiii de o anumită vârstă, vom organiza un
experiment în care vom putea varia tipul de recompensă (mare, mică), materialul învăţării (scris,
imagistic) şi vom repartiza subiecţii într-o manieră randomizată. Dar dacă ne interesează diferenţele de
sex în percepţia culorilor, vom organiza un cvasi-experiment deoarece nu putem crea noi înşine
categoriile de sex, ci trebuie să selectăm subiecţii din grupurile pre-existente.

2. Experimente de teren şi experimente de laborator

Este ideal ca în laborator să putem reproduce acele situaţii naturale pe care vrem să le studiem.
Din păcate, ceea ce câştigăm pe de o parte (prin controlul condiţiilor experimentale) pierdem pe de alta
(scăderea validităţii externe). Alain, Pelletier şi Boivin (2000) fac o comparaţie între cele două tipuri,
luând în calcul avantajele şi dezavantajele, aşa cum se poate vedea în tabelul următor:

Experimentul de Experimentul de
teren laborator
3
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________

Controlul variabilelor Slab Ridicat

Avantajul Aproape întotdeauna Totdeauna
Repartizarea aleatorie
laboratorului utilizată utilizată
Practic şi economic Puţin semnificativ Foarte semnificativ
Realism Ridicat Slab
Avantajul Efectul variabilei
Mai ridicat Mai puţin ridicat
terenului independente
Reducerea suspiciunii Da Nu
Validitatea externă Ridicată Slabă

5. Planurile experimentale

Un plan experimental reflectă structura generală a unui experiment (variabile, condiţii

experimentale) şi nu dă detalii despre modul de desfăşurare, ipoteze etc. Sunt mai multe elemente
implicate în clasificarea planurilor experimentale: numărul variabilelor independente, numărul
condiţiilor experimentale date de nivelurile variabilelor independente şi utilizarea unui singur grup
(comparaţii în cadrul aceluiaşi grup) sau a mai multor grupuri (comparaţii între ele) (Christensen,
2001). În forma sa cea mai simplă, experimentul presupune efectuarea a două măsurări: una înaintea
manipulării experimentale, iar cealaltă după aceasta. Diferenţa dintre prima măsurare (pre-testare) şi a
doua măsurare (post-testare) reflectă efectul variabilei independente (Frankfort-Nachmias şi Nachmias,
1996). Deseori, în cercetarea experimentală se utilizează un grup de control (uneori numit şi „grup
martor”). Această opţiune s-a conturat în metoda experimentală începând cu anul 1910 şi defineşte acel
grup de subiecţi care este supus stării nule a variabilei independente (nu trece prin tratamentul sau
intervenţia experimentală) (Rateau, 2004). Grupul de control serveşte la atingerea a două obiective. Pe
de o parte, el este utilizat ca sursă de comparare, iar pe de altă parte ca modalitate de control pentru
variabilele implicate în experiment.
Deşi am intitulat această secţiune „planuri experimentale”, vom trata aici şi alte categorii de
planuri de cercetare care nu fac propriu-zis parte din această categorie, cum ar fi planurile pre-
experimentale şi cele cvasi-experimentale.

A. Planuri pre-experimentale

Aceste planuri nu permit stabilirea unei relaţii de cauzalitate între variabila independentă şi cele
dependente. Sunt planuri mai puţin riguroase, utilizate în fazele de început ale cercetării (Delhomme şi
Meyer, 1997). Putem deosebi două categorii: planuri posttest şi planuri pretest-posttest.

a. Planuri posttest
Este un plan foarte simplu în care răspunsurile subiecţilor unui grup sunt colectate după o
intervenţie a cercetătorului. De exemplu, nişte subiecţi pot urma un curs de perfecţionare a unei
deprinderi şi apoi se măsoară performanţa pentru a se vedea eficienţa metodei şi nivelul atins de
participanţi. Această modalitate este imprecisă, deoarece nu permite o comparaţie între nivelul de
plecare al subiecţilor şi cel atins după intervenţia experimentală.

Intervenţie experimentală Măsurare posttest

b. Planuri pretest - posttest

4
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
Pentru a înlătura neajunsul de mai sus, se impune o măsurare înainte şi după intervenţia
experimentală. În această situaţie, comparaţia este posibilă. De exemplu, efectele unui nou medicament
pot fi evaluate dacă se realizează o măsurare a funcţiilor biologice ale unui grup de subiecţi înainte şi
după administrarea respectivului medicament. Diferenţa dintre cele două măsurări indică efectul
intervenţiei experimentale.

Măsurare Intervenţie experimentală Măsurare

pretest posttest
Comparare

Principala critică a planurilor pre-experimentale este aceea că nu foloseşte pentru comparaţie un

grup care să nu treacă prin intervenţia experimentală.

B. Planuri cvasi-experimentale

Presupune prezenţa mai multor grupuri de participanţi între care se încearcă o comparaţie.
Astfel de planuri sunt frecvent întâlnite în psihopatologie, psihologia educaţiei, psihologia copilului,
acolo unde variabilele „sunt puternic ancorate în istoria participanţilor (apartenenţe culturale sau socio-
economice, credinţe etc.” (Delhomme şi Meyer, 1997). În cadrul acestei categorii, deosebim planurile
posttest cu grupuri non-echivalente, planurile pretest – posttest cu grupuri non-echivalente, planurile
cu serii temporale simple şi planurile cu serii temporale multiple. Sunt planuri care recurg la grupuri
deja existente, etichetându-se sau invocându-se o variabilă independentă. Participanţii nu pot fi
distribuiţi aleatoriu în condiţiile experimentale. Există însă avantajul de a putea testa relaţile dintre
variabila independentă şi cele dependente.

a. Planuri posttest cu grupuri non-echivalente

Sunt comparate două grupuri de participanţi, un grup experimental şi un grup de control. Măsurarea se
face la ambele grupuri după ce unul dintre ele a trecut prin intervenţia experimentală. Menţionăm că
cele două grupuri, ca urmare a faptului că subiecţii nu au fost distribuiţi prin hazard, nu sunt echivalate
din start.

Intervenţie experimentală Măsurare posttest

Grup experimental B Ae
Grup de control Ac
Se compară: Ae-Ac

b. Planuri pretest – posttest cu grupuri non-echivalente

Sunt comparate două grupuri de participanţi non-echivalente. Unul dintre ele trece prin
intervenţia experimentală (grupul experimental), în timp ce celălalt nu (grupul de control). Spre
deosebire de situaţia anterioară, ambele grupuri suferă două măsurări, una înainte de intervenţia
experimentală, cealaltă după.

Măsurare Intervenţie Măsurare

5
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________

prettest experimentală posttest

Grup experimental Ae1 B Ae2
Grup de control Ac1 Ac2
Se compară: (Ae2-Ae1) – (Ac2-Ac1)

c. Planuri cu serii temporale simple

Aceste planuri presupun o serie de măsurări (minim 3) ale unui grup sau ale unui individ înainte
de intervenţia experimentală, urmate de un număr de măsurări echivalent după această intervenţie a
cercetătorului. Se compară diferenţele dintre cele două serii (înainte şi după intervenţie.

Intervenţie
experimentală
A1 A2 A3 B A5 A6 A7
Se compară pretest-posttest

d. Planuri cu serii temporale multiple

Se mai numesc şi planuri cu serii temporale însoţite de grup de control. Planul permite studiul a două
grupuri, din care doar unul este supus intervenţiei experimentale.

Intervenţie
experimentală
Ae1 Ae2 Ae3 B Ae5 Ae6 Ae7
Ac1 Ac2 Ac3 Ac5 Ac6 Ac7
Se compară grupul experimental (pretest-posttest) cu cel de control (pretest-posttest)

C. Planuri experimentale veritabile

În acest tip de planuri, principala sarcină a experimentatorului este repartizarea randomizată a

subiecţilor în grupuri, astfel încât să existe o bună echivalare a lor. De regulă, planurile experimentale
cu două sau mai multe grupuri sunt clasificate în două categorii: planuri cu o singură variabilă
independentă şi planuri cu două sau mai multe variabile independente (planuri factoriale).

I. Planuri experimentale cu o singură variabilă independentă

a. Planuri posttest cu grup de control

Compară două grupuri independente, cu subiecţi plasaţi prin randomizare, din care unul a trecut
prin intervenţia experimentală. Schema clasică este următoarea:

Intervenţie experimentală Măsurare posttest

Grup experimental B Ae
Grup de control Ac
Se compară: Ae-Ac

6
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
Planul este asemănător cu cel cvasi-experimental corespondent, cu menţiunea că subiecţii sunt
repartizaţi aleatoriu în această situaţie.
b. Planuri cu măsurări repetate
Grupul experimental trece prin mai multe măsurări, iar comparaţia rezultatelor oferă o imagine
asupra efectului manipulării variabilei independente.

Condiţia 1 Condiţia 2 Condiţia …n

A1 A2 A…n

c. Planuri pretest – posttest cu grup de control

Acestea presupun existenţa unui grup experimental (subiecţii aflaţi în condiţia experimentală,
supuşi manipulării, tratamentului experimental) şi a unui grup de control (subiecţi aflaţi în condiţia de
control, care nu trec prin manipularea experimentală). Practic, pentru aceştia din urmă variabila
independentă rămâne neschimbată şi cercetătorul măsoară variabila dependentă, în afara oricărei
influenţe. În forma sa clasică, un astfel de plan experimental arată ca în schema de mai jos:

Măsurare Intervenţie Măsurare

prettest experimentală posttest
Grup experimental Ae1 B Ae2
Grup de control Ac1 Ac2
Se compară: (Ae2-Ae1) – (Ac2-Ac1)

Planul este identic cu cel de la cercetarea cvasi-experimentală, dar diferenţa apare la selecţia
subiecţilor. Ei sunt distribuiţi randomizat în cele două condiţii experimentale. Pentru a ilustra acest plan
de cercetare, Babbie (2001) propune schema următoare:
Grup Grup de
experimental control
Comparare
Măsurarea variabilei dependente (este la fel?) Măsurarea variabilei dependente

Administrarea stimulului
experimental (manipulare)

Re-măsurarea variabilei Comparare Re-măsurarea variabilei

dependente (este diferit?) dependente

d. Planul lui Solomon cu o singură variabilă independentă

Se poate realiza o combinaţie a planurilor precedente (planuri pretest-posttest cu grup de control

şi planuri posttest cu grup de control), după cum se poate observa în schema următoare (adaptare după
Delhomme şi Meyer, 1997):

Măsurare Intervenţie Măsurare

prettest experimentală posttest
Grup experimental Ae1 B Ae2

7
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________

Grup de control 1 Ac1 Ac2

Grup de control 2 B Ac3
Grup de control 3 Ac4

O altă variantă este a renunţa la planul posttest. Graziano (1989), citându-l pe Solomon (1949),
sugerează următoarea schemă experimentală (versiune adaptată):

Măsurare Intervenţie Măsurare

prettest experimentală posttest
Grup 1 A1 B1 A2
Grup 2 A’1 B2 A’2
Grup 3 A’’2 B3 A’’3
Grup …n A…n1 B…n A…n2

II. Planuri cu două sau mai multe variabile independente (planuri factoriale)

Aceste planuri sunt mult mai complexe, teoretic putând fi luate în calcul o mulţime de variabile
independente, dar practic rar depăşindu-se cifra de trei variabile. Planurile factoriale de tip 2 x 2 sunt
cele mai simple şi mai frecvent utilizate în practica experimentală. Se împart în trei categorii: planuri
cu grupuri independente (between subjects designs), planuri cu măsurări repetate (within subjects
designs) şi planuri mixte (mixed designs).

a. Planuri cu grupuri independente (between subjects designs)

Să luăm un exemplu, după Martin (1996), privind atingerea consensului în cadrul discuţiilor de
grup. Una dintre variabilele independente poate fi lider, cu două niveluri: prezenţa sau absenţa din grup
a unui lider desemnat. A doua variabilă ar putea fi mărimea grupului, având şi ea două valori: 3 şi 6
membri. Acest plan experimental este unul de forma 2 x 2, cu patru grupuri.

Număr de membri
3 membri 6 membri
Cu lider A1 A2
Lider
Fără lider A3 A4

Planul poate fi transformat uşor într-unul de tip 2 x 4, dacă ne propunem să surprindem

manifestarea a încă două niveluri ale variabilei mărimea grupului (9 şi 12 de membri). În experimentul
astfel modificat este nevoie de 8 grupuri.

Număr de membri
3 membri 6 membri 9 membri 12 membri
Cu lider A1 A2 A3 A4
Lider
Fără lider A5 A6 A7 A8

După cum se observă, până acum am dispus de două variabile independente. Mai putem
introduce şi o a treia variabilă independentă, sexul participanţilor. Dacă ne interesează trei categorii de
grupuri din perspectiva acestei variabile (feminin, masculin şi mixt), atunci vom concepe un plan
experimental de tip 2 x 3 x 4 (24 de grupuri), ca în schema de mai jos.

8
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________

Număr de membri (V3)

Compoziţie
3 membri 6 membri 9 membri 12 membri
(V2)
Feminin A1 A2 A3 A4
Cu
Masculin A5 A6 A7 A8
lider
Lider Mixt A9 A10 A11 A12
(V1) Feminin A13 A14 A15 A16
Fără
Masculin A17 A18 A19 A20
lider
Mixt A21 A22 A23 A24

Sigur, cu cât mărim numărul de variabile, cu atât avem nevoie de mai mulţi subiecţi şi de
modele tot mai complexe de prelucrare a datelor. Studiul interacţiunii dintre variabile este avantajul
major al montării experimentelor cu planuri factoriale.

b. Planuri cu măsurări repetate (within subjects designs)

Este vorba de un plan de experimentare care utilizează un singur grup. Grupul de studiu este
trecut prin cel puţin patru condiţii experimentale (corespunzătoare la cel puţin două variabile
independente). Două mari neajunsuri se pot înregistra: pierderea pe parcurs a subiecţilor şi oboseala
acestora (Robert, 1988). Un exemplu este experimentul descris de Michele Robert privitor la copiii
autişti care practică automutilarea. Se poate cerceta dacă şocurile electrice aplicate după apariţia
comportamentului diminuează intensitatea acestuia. Se variază intensitatea unui şoc electric (prima
variabilă independentă cu trei modalităţi: slabă, medie şi puternică) şi numărul şocurilor administrate
(a doua variabilă independentă cu două niveluri: unul sau două şocuri). Dispunem de un plan factorial
de tip 3 x 2, cu măsurări repetate, în care ambele variabile sunt within subjects. Fiecare copil din lotul
supus studiului a trecut prin cele 6 situaţii experimentale (Robert, 1988).

c. Planuri mixte (mixed designs)

Se pot combina variabile between subjects cu cele within subjects. Rezultatul este un plan
factorial combinat sau mixt. Putem avea mai multe variabile independente, dar pentru a discuta despre
un design mixt trebuie să dispunem în această combinaţie de cel puţin o variabilă independentă
between subjects şi cel puţin una within subjects. Un exemplu este experimentul realizat de Perloff şi
Fetzer (1986), privitor la optimismul comparativ, citat de Delhomme şi Meyer (1997). Participanţii la
acest experiment au primit sarcina de a face evaluări pentru sine şi pentru alţii (variabilă within). Ţinta
comparării prezenta 5 niveluri: persoană de acelaşi sex, student la aceeaşi şcoală, cel mai apropiat
prieten, cel mai apropiat prieten de aceeaşi vârstă şi unul dintre părinţi (variabilă between). O jumătate
dintre subiecţi a făcut evaluări pentru sine apoi pentru alţii, în timp ce cealaltă jumătate a început cu
evaluările celorlalţi şi a încheiat cu cea proprie (variabilă between).

D. Planuri incomplete

Se mai numesc şi planuri de descompunere canonică incompletă (Sockeel şi Anceaux, 2002).

Sunt de două feluri: planuri în pătrate latine şi planuri în pătrate greco-latine.

a. Planuri în pătrate latine

9
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________

În momentul în care introducem o nouă variabilă independentă ridicăm semnificativ numărul

grupurilor experimentale, prin urmare controlul situaţiei şi prelucrarea datelor devin dificile. Pentru a
evita aceste inconveniente s-au propus planurile în pătrate latine, care sunt parţiale, cu număr mai redus
de condiţii experimentale. De exemplu, într-un experiment avem 3 variabile cu câte patru niveluri
fiecare (4x4x4). Avem nevoie de nu mai puţin de 64 de grupuri. Un astfel de plan poate fi redus la 16
condiţii experimentale.
De exemplu, într-o cercetare pe tema eficienţei conducerii întreprinderii, ne propunem să
studiem relaţiile dintre trei variabile independente: vârsta subiectului (A, B, C, D unde A= 19-29 ani,
B=30-39 ani, C=40-49 ani, D=50-59 ani), nivelul educaţiei (1, 2, 3, 4 unde 1=studii gimnaziale,
2=studii profesionale, 3=studii liceale, 4=studii universitare) şi tipul stilului de conducere (I, II, III, IV
unde I=stimulativ, II=antrenorial, III=delegativ, IV=directiv). Planul va arăta în felul următor:

I II III IV
1 A B C D
2 B C D A
3 C D A B
4 D A B C

În tabelul de mai sus, se observă pe primul rând modalităţile variabilei stil de conducere, pe
prima coloană modalităţile variabilei nivel al educaţiei, iar în restul căsuţelor modalităţile celei de-a
treia variabile, vârsta subiectului.

b. Planuri în pătrate greco-latine

Sunt planuri mai complexe, care merg la fel pe principiul reducerii condiţiilor experimentale,
utilizând patru variabile independente. Principiul este de a asocia unei litere latine una grecească, într-
un plan experimental ca cel anterior. Literele greceşti asociale corespund modalităţilor a încă unei
variabile independente. Planul permite, aşadar, contrabalansarea a două variabile independente (litera
latină apare doar într-o singură pereche cu cea grecească). De exemplu, putem transforma planul
anterior, reducând modalităţile variabilelor (câte trei la fiecare), dar suplimentând cu încă o variabilă
independentă, mărimea grupului condus, cu trei niveluri (α =3 membri, β =6 membri, γ=9 membri).
Noua schemă va arăta aşa:

I II III
1 Aα Bβ Cγ
2 Bγ Cα Aβ
3 Cβ Aγ Bα

6. Analiza statistică a datelor

Aşa cum precizam anterior, esenţială în cercetarea experimentală este analiza comparativă a
datelor. Fiecărui design experimental îi corespunde un anumit model de analiză a datelor, centrat pe
testele de semnificaţie. Alegerea unui astfel de test trebuie să ţină cont de câteva aspecte: nivelul
măsurării variabilei dependente, numărul variabilelor independente şi numărul condiţiilor
experimentale. Prezentăm în continuare două tabele care indică alegerea testului de semnificaţie în
cazul design-urilor cu una şi două variabile independente.

10
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________

Selecţia testelor statistice în experimentul cu o singură variabilă independentă

(după A. Myers & C. Hansen, 1997)

O variabilă independentă
Nivelul Două condiţii Mai mult de două condiţii
măsurării experimentale experimentale
variabilei Mai multe
dependente Două grupuri Două grupuri Mai multe grupuri
grupuri
independente echivalente echivalente
independente
Scale de Testul t Testul t One-way
One-way
interval şi Pentru grupuri pentru grupuri ANOVA
ANOVA
raporturi independente echivalente (măsurări repetate)
Testul U
Scale Testul Testul Testul
(Mann-
ordinale Wilcoxon Kruskal-Wallis Friedman
Whitney)
Scale Testul Testul
2
nominale Χ Χ2

Selecţia testelor statistice în experimentul cu două variabile independente

(după A. Myers & C. Hansen, 1997)

Nivelul Două variabile independente

măsurării Design-uri factoriale
variabilei Grupuri Grupuri Grupuri independente sau
dependente independente echivalente grupuri echivalente
Scale de Two-way Two-way
Two-way
interval şi ANOVA ANOVA
ANOVA
raporturi (măsurări repetate) (mixare)
Scale
ordinale
Scale Testul
nominale Χ2

11